Evaziunea Fiscala In Romania In Perioada 2010 2014

Evaziunea fiscală în România -2010 -2014

Introducere

Cap.1 Evaziunea fiscală și repercursiunea impozitelor

Noțiunea și formele evaziunii fiscale – clasificare și particularități pe categorii de obligații

Cauzele evaziunii fiscale – Prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală în România – evaziune fiscală “legală” versus evaziune fiscală frauduloasă

Repercursiunea impozitelor – echitatea fiscală

Cap.2 Organele competente în combaterea evaziunii fiscale & Combaterea actelor și a faptelor de evaziune fiscală

2.1 Aspecte din istoricul controlului financiar în țara noastră

2.2 Istoricul Gărzii Financiare pe teritoriul României și rolul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – DGAF – ANAF în condițiile actuale – aspecte practice ale activității Gărzii Financiare

2.3 Contravenții sau infracțiuni privind faptele de evaziune fiscală – Legea pentru combaterea evaziunii fiscale

Cap. 3 Studiu de caz – Evaziunea fiscală în România – 2010 – 2014

Concluzii

Bibliografie

Cap.1 Evaziunea fiscală și repercursiunea impozitelor

Noțiunea și formele evaziunii fiscale – clasificare și particularități pe categorii de obligații

Evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în total sau în parte materia lor impozabilă oligațiunilor stabilite pri legile fiscale.

În afară de spiritul de fraudă care crește din simplul joc al interesului oricare ar fi cota impozitului prezentat, există și alte cauze care pot determina contribuabilul până atunci corect, la o anumită disimulare.

Când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile acestea tinde să evadeze. Este vorba de un reflex economic care face să dispună capitalurile pe care fiscul, vrea să le impună prea mult.

Amenzile fiscale nu –l vor determna pe contribuabil să declare veniturile ce le are, el se va înconjura de precauții pentru a se sustrage de la obligațiile față de stat.

Ce spune juristul român versus evaziunea fiscală

„Evaziunea fiscală se rezumă întoteauna la ceva ingenios pentru aspectul că fiscul, luptîndu –se cu indivizii și avuția lor îi atinge în cel mai sensibil loc: aspectul bănesc”.

Evaziunea fiscală este „cumulul sustragerilor intenționate de la obligațiile fiscale, comise nu prin încălcarea directă a legii, ci prin ocolirea ei, cu ajutorul unor acte simulate și numai aparent reale”.

Evaziunea fiscală reprezintă unul dintre cele mai importante și studiate capitole din dreptul fiscal, o spun tehnicienii dar și teoreticienii. Astfel, evaziunea fiscală are un aspect complex greu de precizat – nu există o definiție legală a fraudei fiscale.

Despre frauda fiscală versus stricto sensu

Se spune că, cel mai adesea frauda fiscală reprezintă, stricto sensu, o infracțiune la lege și se separă de evaziunea fiscală care are ca definire un aspect abil – înterpretările legale.

Evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în total sau în parte materia lor impozabilă obligațiunilor stabilite prin legile fiscale.

Evaziunea fiscală este consecința defectelor și inadvertențelor legislației imperfecte, a aspectelor defectuoase de aplicare, dar și a necompetenței legiuitorului a cărui abatere de la fiscalitate este tot atât de necorespunzătoare ca și acei pe care îi determină prin aceasta la evaziune.

Se evidențiază corelația dintre aceste două fapte – rezultă o cotă excesivă a impozitului și evaziunea fiscală.

Sismonde spunea:

„Un impozit excesiv pune pe fugă materia impozabilă. Impozitul nu trebuie niciodată să pună pe fugă materia pe care o lovește. El trebuie să fie cu atât mai ponderat cu cât această bogăție este mai trecătoare. Impozitul poate ajunge la acel punct la cara dacă adăugăm o cifră, îi scădem produsul său… a impune mult, este a primi puțin”.

Se consideră că, amenzile fiscale nu-l vor motiva pe plătitor să declare veniturile ce le are, astfel el va fi învăluit în precauțiuni minuțioase pentru a se sustrage de la obligațiile față de stat.

Vorbim despre psihologia spiritului de evaziune – spirit antifiscal, astfel:

– Se diferențiază o filozofie a contribuabilului de a nu plăti, decât partea pe care nu poate să o plătească. Spiritul de evaziune se înfiripă și din simplul joc al unui interes, oricare ar fi cota impozitului de plată și reprezintă o fațetă complexă a egoismului omenesc. Unii oameni sunt cinstiți și nu au în minte această idee a evaziunii fiscale, alții se vor sustrage de la îndatoririle lor față de fisc fără a ezita.

– Natura omenească va avea întotdeauna tendința să pună interesul personal în fața interesului general. Omul consideră impozitul ca fiind un prejudiciu ci nu o contribuție la cheltuielile publice, impozitul este acela care vrea să-i micșoreze patrimoniul.

– Mai mult, putem spune că – a înșela fiscul se consideră un act de inteligență nu de necinste: a plăti ceea ce fiscul consideră este o mare dovadă de naivitate nu de integritate.

– Acest spirit antifiscal manifestat de către diferite categorii de contribuabili, își are rădăcinile în România – o dată cu introducerea concepțiilor moderne – universitatea și uniformitatea impunerii.

Democratizarea finanțelor noastre publice, a reușit să determine o reacție antifiscală mai des în rândul acelora care în trecut se bucurau de importante privilegii în ceea ce privește obligațiile lor fiscale.

Cei mai corecți cu îndatoririle sociale erau țăranii – vreme de sute de ani au fost unica clasă contribuabilă.

Mijloacele utilizate pentru neplata de la obligațiile fiscale se definesc printr-o multitudine de forme, astfel:

procedee ilicite;

simple neadevăruri, exploatarea insuficiențelor legislației.

Se poate face o separație între frauda fiscală ilicită și chiar penală și evaziunea fiscală propriu – zisă care nu implică fapte care să întrunească elementele unei infracțiuni.

Clasificare și particularități pe categorii de obligații

Indivizii care realizează venituri, au anumite bunuri și au capacitatea legală sunt obligați la plata unui impozit și au calitatea de contribuabili.

Contribuabilii, ce au calitatea de persoane fizice sau juridice care realizează venituri și dețin bunuri mobile sau imobile sau desfășoară activități supuse impozitelor și taxelor au obligația legală:

să declare la organul fiscal pe a cărui rază teritorială își are sediul, în termenul legal, datele în legătură cu sucursalele, filialele, punctele de lucru și oricare alte locuri în care se bazează pe activități ce generează venituri – băncile și conturile bancare în lei și în valută, indiferent de locul unde funcționează în țară sau străinătate;

să declare la entitățile de control bunurile sau valorile impozabile depozitate în alte locuri decât cele prezentate mai sus;

să comunice organelor fiscale competente, în termenul legal, orice schimbare intervenită în legătură cu datele de mai sus;

să prezinte veniturile realizabile și cheltuielile realizate în activitățile desfășurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente legale;

să declare cu răspundere veniturile realizate, bunurile mobile și imobile aflate în proprietate sau obținute cu un titlu legal, dar și alte aspecte care generează titlul de creanță fiscală;

să plătească la termen sumele datorate statului;

să permită realizarea controlului și să prezinte organelor de control toate documentele contabile, evidențele și toate elementele materiale sau valorice, cerute, pentru cunoașterea adevărului despre obiectelor sau surselor impozabile sau taxabile. Controlul contribuabililor se efectuează de către organele financiar – fiscale din cadrul Ministerului Finanțelor.

Sustragerea de către contribuabili, prin multiple moduri, în întregime sau în parte, de la obligațiile fiscale, se numește evaziunea fiscală.

Evaziunea fiscală – frauduloasă sau legală.

Practica acțiunilor de control efectuate pentru identificarea evaziunii fiscale pe categorii de contribuabili – persoane fizice și juridice și pe categorii de venituri, confirmă următoarele:

caracterizarea evaziunii fiscale după forma de proprietate a persoanelor juridice controlate evidențiază că societățile comerciale și regiile dețin o pondere mai mare în totalul sumelor sustrase, în raport cu persoanele juridice.

acțiunile de control efectuate relevă aspecte specifice fiecărei categori de obligații fiscale:

b.1 dacă ne oprim la impozitul pe profit, neregulile constatate de către organele de control se referă la:

– micșorarea bazei de impozitare, prin încorporarea pe costuri a unor chestuieli fără documente justificative sau bază legală;

– înregistrarea unor cheltuieli supradimensionale sau peste limita admisă de lege;

– majorarea cheltuielilor cu dobânzi aferente creditelor pentru investiții;

– prin modalitatea de deducere unor cheltuieli personale ale asociaților dar și dobânzi la anumite împrumuturi realizate de patroni propriei societăți;

– neînregistrarea parțială a veniturilor realizate;

– trecerea veniturilor impozabile la societăți nou înființate, aflate în perioada de scutire de la plata impozitului pe profit;

– încadrarea eronată în perioadele de scutire;

– calcularea impozitului pe profit prin aplicarea eronată a legii;

– neînregistrarea în contabilitate a diferențelor realizate prin măsurile de control sau chiar a obligațiilor privind plata impozitul pe profit.

b.2 dacă ne referim la taxa pe valoarea adăugată, măsurile de control prezintă următoare aspecte ce duc la evaziunea fiscală:

– determinarea necorespunzătoere a regimului deducerilor;

– nedeterminarea unor probleme ce intră în jurul taxei pe valoarea adăugată în baza de calcul a taxei sau necuprinderea în taxa pe valoarea adăugată a facturilor;

– needeclararea, nevirarea taxei pa valoarea adăugată aferentă avansurilor de la clienți;

– neînregistrarea ca și persoană plătitoare la atingerea nivelului legal, anual, venit total;

– aplicarea eronată a cotei zero;

– neplata taxei pe valoarea adăugată corespunzătoare importurilor de bunuri prin prezentarea în vamă a unor acte fictive;

– realizarea de chitanțe fiscale și facturi cu taxa pe valoarea adăugată, fără ca societatea să fie plătitore și fără să înregistreze și să vireze taxa pe valoarea adăugată în evidența contabilă;

– neîregistratea taxei pe valoarea adăugată aferentă stocului de mărfuri existent;

– neutilizarea sau utilizarea defectuoasă a formularisticii tipizate;

– necalcularea de către bănci a taxei pa valoarea adăugată corespunzătoare veniturilor realizate din valorificarea bunurilor gajate;

– neplata de la plata taxei pa valoarea adăugată prin declararea unor importuri ca fiind temporare;

– erori de calcul.

b.3 dacă analizăm impozitul pe salarii, aspectele care duc la evaziunea fiscală se referă:

– neimpozitarea tuturor valorilor plătite salariaților cu numele de – titlu de venituri salariale;

– aplicarea necorespunzătoare a bazelor de impozitare a drepturilor salariale;

– nereținerea, nevirarea impozitului pe salariu datorat persoanelor angajate;

– neînsumarea pentru impozitare, a tuturor drepturilor salariale acordate;

– neîregistrarea obligațiilor de plată a impozitului pa salarii;

– necalcularea și nereținerea impozitului pa salarii;

– încălcarea legii privind stabilirea bazei de impozitare, cumul, scutiri și reducerile de impozit.

Cauzele evaziunii fiscale – Prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple:

Putem menționa în primul rând excesul îndatoririlor fiscale mai ales pentru unele categorii de contribuabili – excesivitate care are drept scop mai ales puterea pe care o are evaziunea fiscală. Dacă avem în vedere comparațiile internaționale efeciența unui sistem fiscal nu se măsoară atât prin importanța venitului fiscal, cât prin gradul de consimțire la impozit;

Trebuie menționată lipsa parțială sau totală a educației fiscale a contribuabililor dar și exesul de zel al organelor fiscale supuse exagerărilor;

Lipsa unui control bine organizat și dotat cu un personal corespunzător duce la formele cele mai mari de evaziune fiscală;

Lipsa unei reglementări care să o îngrădească și să o interzică.

Evaziunea fiscală este păgubitoare stat statului cât și contribuabilului. În primul rând statului pentru că îl lipsește de veniturile necesare realizării atribuțiilor sale principale, în al doilea rând contribuabilului prin-faptul că totalul impozitelor se distribuie pe o suprafață de venituri mai mică.

Sir Austen Chamberlaine spunea:

Sir Austen Chamberlaine declara – “metodele de evaziune se schimbă cu o rapiditate uimitoare și noile metode de investigare trebuie adoptate cu aceeași probă”.

Dacă vorbim despre metodele de descifrare a fiscului variază de la o comunitate socială la alta după natura și originea veniturilor ori a bazei supuse impunerii, de aspectul concis de realizare a materiei impozabile, de modul de organizare a controlului fiscal, etc.

Dintre toate categoriile sociale, salariații sunt aceia care beneficiază de cele mai mici metode de eludare a fiscului – impunerea acestora se realizează cu ajutorul declarației unui terț. Comercianții dispun din plin de modalitățile de eschivare de la impozit pe care le oferă impunerea pe bază de declarație.

Viziunea profesorului A. Samuelson

A. Samuelson scria – “Pe o coală de hârtie măsura impunerii americane lasă sentimentul că este evoluativă. Dar multiple aspecte de venit scapă impunerii”.

România versus perioada de tranziție

Dacă privim etapa de tranziție, abaterile și deficiențele din activitatea agenților economici se datorează:

măsura dată prin prevederile Legii 31/1990 de a autoriza înființarea și funcționarea societăților comerciale, cu multe activități în obiectul de activitate fără a verifica dotările și modul de desfășurare a acestora potrivit legii;

plafonul minim al capitalului social pentru SRL – uri care nu realizează bazele pentru recuperarea valorilor cuvenite bugetului;

lipsa legală a procedurii de suspendare a agenților economici, deși Legea prevede modalitatea suspendării agenților economici la care s-au constatat abateri;

modalitatea necorenformă de judecare a contestațiilor împotriva confiscărilor făcute de Garda Financiară – moment ce permite agenților să prezinte instanțelor numai probele care le sunt favorabile;

lipsa de operativitate sau chiar refuzul organelor vamale în redarea de informații legate de metodele de vămuire pentru identificărea operativă a elementelor de contrabandă și evaziune fiscală;

lipsa unor legi și a unor sancțiuni drastice pentru dispariția documentelor de însoțire a mărfurilor pe tot circuitul parcurs de acestea.

Evaziunea fiscală are o ascensiune puternică de modalitatea concertată a unor factori, cum sunt motorul economiei reale, dimensiunea cantitativă și calitativă a aspectului legislativ și instituțional, nivelul fiscalității, alți factori interni și externi. Fenomenul evazionist este unul multiplu, cu aspecte negative pe multiple planuri, deci, el trebuie monitorizat în permanență, pentru a putea fi combătut în mod corespunzător.

Practica fiscală internațională versus fiscalitatea românească

Practica fiscală internațională exprimă că un model fiscal superior trebuie să aibă și aspecte care să ducă la educarea și informarea corectă a contribuabililor în legătură cu obligațiile lor privind întocmirea corespunzătoare a declarațiilor de impunere, a păstrării unor evidențe corecte a veniturilor și cheltuielilor ocazionate de activitatea desfășurată, pedepsele și sancțiunile care se aplică celor care încalcă prevederile legale.

Printre măsurile care pot avea în vedere micșorarea extinderii evaziunii fiscale, pot fi următoarele:

cumularea legilor fiscale și o mai bună restrângere și corelare a acesteia cu cadrul legislativ din economie;

scoaterea acelor aspecte din actele normative care pot determina evaziunea fiscală și o mai bună accentuare a facilităților fiscale;

în legislația fiscală trebuie să se cumuleze prevederile punitive și cele care pot realiza un comportament economic corespunzător;

excluderea paralelismelor și suprapunerilor care mai există în viața organelor de control financiar și fiscal, în ceea ce privește supravegherea fiscală, controlul fiscal și combaterea evaziunii fiscale;

realizarea în mai mare putere a controlului prin sondaj și trecerea pe un plan mai inferior a controlului permanent și excesiv;

importanța codului fiscal și codului de procedură fiscală, care va facilita interpretarea unitară a cadrului normative și va veni în sprijinul combaterii evaziunii fiscale;

stabilirea unui raport între salariu și stimulente pentru cointeresarea aparatului fiscal.

În prima parte a anului 2003 au fost instituite o serie de măsuri foarte importante care vor avea un impact favorabil în direcție fenomenului de evaziune fiscală. În acest aspect se menționează măsura publicării listei contribuabililor, care au obligații restante față de unul sau altul din bugetele publice care răspund de execuția bugetelor respective. Publicarea acestei liste a devenit deja o practică.

Astfel, noile precizări privind aria evaziunii fiscale făcute prin Legea nr.207/2015 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale – vor crea condiții favorabile pentru combaterea evaziunii fiscale.

Ca o concluzie finală – putem spune că fără o analiză corespunzătoare și sistematică a mecanismelor interne – cumulate și cu cele internaționale – ale fenomenului evazionist este complicat să se pună în alertă instrumente și măsuri care să ducă la combaterea și prevenirea evaziunii fiscale.

1.3Evaziunea fiscală în România – evaziune fiscală “legală” versus evaziune fiscală frauduloasă

Fenomenul evaziunii fiscale se întâlnește pe o scară destul de largă și în România. Formele de manifestare a evaziunii fiscal în țara noastră sunt diferite. Astfel fundațiile, organizațiile și asociațile non-profit, cu caracter umanitar, social, cultural, sportive sunt scutite de plata taxelor vamale pentru unele bunuri realizate din ajutoare și donații. În unele cazuri însă bunurile primite sub formă de ajutoare și donații sunt utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute în obiectul de activitate sau nu sunt înregistrate în patrimoniu ori sunt utilizate în interes personal sau pentru obținerea de profit.

Unii agenți economici utilizează prețuri de livrare mai mici față de costurile produselor și calculează accizele în paralel cu prețurile respective și nu de costurile efective ale produselor, așa cum prevede legea.

Cele mai multe cazuri de sustragere a agenților economici de la plata obligațiilor către buget se realizează prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate. O altă modalitate de evaziune, este aceea a folosirii de facturi externe falsificate, în care se înscriu prețuri mai mici decât cele reale. Nu lipsesc din România nici firmele fantomă care au ca scop înșelăciunea și evaziunea fiscală.

Evaziunea fiscală se regăsește și în cazul taxelor de timbru pentru activitatea notarială. În cazul autentificării actelor de vânzare- cumpărare, nu de puține ori, părțile se înțeleg ca prețul de vânzare prezentat în actul de vânzare – cumpărare autentificat să fie mai mic celui practicat în realitate, pentru ca taxa de timbru să se calculeze la un preț mai mic.

În perioada care a trecut de la apariția taxei pe valoarea adăugată în țara noastră, s-au conturat diferite forme de evaziune fiscală și în acest domeniu.

Aria destul de largă în care se manifestă evaziuea fiscal în țara noastră pune în fața organelor de control financiar și fiscal sarcini și probleme deosebite.

Evaziune fiscală “legală” versus evaziune fiscală frauduloasă

Ce se înțelegem prin evaziune fiscală legală?

Se înțelege prin evaziune legală activitatea contribuabilului de a trece pe lângă lege, folosind o alternativă neprevăzută ale legilor și astfel – tolerată prin scăpare din vedere. Ea nu se realizează decât datorită unor lipsuri date de lege și este des întâlnită în perioade când apar noi forme de întreprinderi sau noi categorii de impozite.

Legislația fiscală prevede:

“Convențiile trebuie înterpretate în sensul cel mai favorabil debitorului” – Legislația fiscală impune sarcini persoanelor particulare în folosul statului – dreptul civil realizează texte de lege unde aceștia trebuie exonerați de răspundere.

Dreptul fiscal și evaziunea fiscală

Regula dominantă în materia dreptului fiscal este că taxele nu pot să se înțeleagă prin extensiunea lor. Nu se poate aplica prin analogie un impozit la o situație.

Contribuabilii găsesc anumite mijloace și valorifică din plin insuficiențele legislației – se sustrag în mod – legal – plății impozitelor, tocmai datorită acestei insuficiențe a legislației.

Unde este vinovatul pentru evaziuea fiscală?

Singurul vinovat de realizarea evaziunii prin astfel de modalități este doar legiuitorul.

În practică evenimentele de evaziune bazate pe citirea favorabilă a legii – deci evaziunea fiscală – legală – sunt foarte multiple în funcție de inspirația contribuabilului și vastitatea legii, astfel:

activitatea unor societăți comerciale de a investi o parte din profitul realizat în cumpărare de mașini și utilaje pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit;

utilizarea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire la donații;

scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă și publicitate;

analizarea favorabilă a legii care prevăde importante facilități pentru contribuțiile la sprijinirea activităților sociale, culturale, științifice și sportive;

realizarea de fonduri de amortizare sau de rezervă într –un cuantum mai mare decât cel justificat din motiv economic, micșorând astfel venitul impozabil.

Evaziune fiscală frauduloasă – frauda fiscală

Prin evaziune fiscală ilicită denumim acțiunea contribuabilului ce atacă o dispoziție legală cu scopul de a nu plăti impozitul datorat.

Evaziunea fiscală o numim frauduloasă atunci când contribuabilul obligat să furnizeze date în sprijinul declarației sale recurge la micșorarea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor metode de sustragere de la plata impozitului datorat.

Se crede că este destul de complicat să se poată determina toate aspectele de evaziune de acest gen. Ar trebui să se țină seama în cercetarea contabilă de:

înregistrările cu ținta de a micșora rezultatele;

realizarea de conturi pasive cu nomenclaturi false;

amortismente nelegale versus amortismente la supraevaluări;

rezervele latente;

nejustificarea cu documente prevăzute de lege a înregistrărilor;

trecerea de cifre greșite în înregistrările comerciale;

falsuri în conturi personale a unor părți din beneficiu;

compensanțiuni de conturi;

reducerea cifrei de afaceri;

mascări de plăți din beneficiu prin omisiuni;

realizarea de conturi pasive la care se întâlnesc redistribuite diferite rezerve;

falsificarea de acte justificative;

înregistrări în contabilitate de cheltuieli și facturi fictive;

greșeli de adunare, raportare.

Dimensiunile evaziunii fiscale și fraudei fiscale sunt diferite de la un stat la altul în funcție de legile și aspectele fiscale ale acestora iar eficacitatea sistemului fiscal se măsoară nu atât prin importanța veniturilor fiscale atrase cât prin consimțire la impozit.

Constatare:

Legea privind evaziuea fiscală era mai mult decât o utilitate și este de așteptat că gravitatea pedepselor pe care le desemnează îi vor provoca pe evazioniștii de profesie sau de ocazie, să chibzuiască mai mult înaintea săvârșirii unor astfel de fapte – riscul pe care și –l asumă nu este legat de pierderea unei sume de bani, pe care o plătesc ca amendă, ci este în joc o valoare mult mai mare – libertatea.

1.4Repercursiunea impozitelor – echitatea fiscală

Echitatea fiscală cere ca persoana care plătește impozitul statului să –l și suporte efectiv. Dar în realitate lucrurile stau altfel. Atunci când persoana care plătește impozitul îl și suportă efectiv, avem de-a face cu ceea ce se numește incidență directă.

Impozitele care care se pot repecurta mai ușor sunt cele indirecte, pentru că ele se varsă statului de către întreprinderi, iar acestea le adaugă la prețul mărfii și le transferă asupra consumatorilor.

Căile mai importante prin intermediul cărora întreprinzătorii reușesc să transfere în sarcina altora impozitele plătite de ei sunt: însumarea la prețul de vânzare al mărfurilor sau la tariful serviciilor a impozitelor indirecte și recuperarea lor de la cumpărători sau beneficiari, cumpărarea de materii prime, material, mărfuri, la un preț avantajos, ceea ce face posibilă transpunerea impozitului asupra vânzătorului.

Astfel, din cele prezentate mai sus menționăm că transferul impozitelor plătite de unele persoane în sarcina altora poate fi parțială sau integrală, în funcție de o serie de factori:

categoria de impozit;

originea baremului de impozitare;

gradul de concentrare a producției;

structura pieței cu concurența perfectă, monopol, cartel,etc;

raportul cerere și ofertă – elasticitatea – preț a ofertei și cererii;

gradul de mecanizare și automatizare a producției;

tipul costurilor de producție ale mărfurilor supuse impozitării;

felul mărfurilor care fac obiectul vânzării – cumpărării.

Unul dintre cei mai importanți factori care influențează amplitudinea transferului impozitului îl reprezintă elasticitatea – preț a ofertei și a cererii. În general cu cât cererea este mai elastică la o variație a prețurilor, cu atât va fi mai dificilă transferarea impozitului, prin intermediul prețului, de la producător către consumator.

În ceea ce privește elasticitatea – preț a ofertei, cu cât aceasta este mai ridicată cu atât va fi mai ușor de transferat impozitul în sarcina consumatorilor.

Dacă oferta este neelastică, deoarece resursele de producție nu au alte utilizări posibile, înseamnă că impozitul se repercutează asupra factorilor de producție. În situația în care atât cererea cât și oferta sunt numai parțial elestice, povara fiscală este repartizată între factorii de producție și consumatori, fiind vorba de o elasticitate relativă a cererii și a ofertei.

Pe măsură ce cererea devine tot mai puțin elastic, va crește partea de impozite care cade în sarcina cumpărătorilor și va scădea cea care revine vânzătorilor. Situația este identică și atunci când oferta devine tot mai elastică.

Rolul elasticității cererii și ofertei trebuie privit în strânsă legătură cu impactul pe care îl are impozitul atât asupra prețului de vânzare și asupra remunerării factorilor de producție, cât și asupra cantității de mărfuri vândute. Acest rol trebuie abordat de o asemenea manieră, deoarece elementele prezentate influențează deopotrivă volumul încasărilor fiscal ale statului și modul de repartizare a poverii fiscale totale între vânzător și cumpărător.

Cap.2 Organele competente în combaterea evaziunii fiscale & Combaterea actelor și a faptelor de evaziune fiscală

2.1 Aspecte din istoricul controlului financiar în țara noastră

Instituția controlului financiar în țara noastră, formele și metodele sale de organizare și exercitare au foat determinate de orânduirea social – economică și statală prin care a trecut România în decursul timpului.

În etapa feudalismului veniturile și cheltuielile visteriei se confundau cu cele ale domnitorului. Diferența dintre venituri și cheltuieli reprezenta beneficiul net al domnitorului. Impunerea la dări, încasarea și efectuarea cheltuielilor erau la voia domnitorilor care atunci când plecau din scaun luau cu ei condicile de socoteli, ceea ce a determinat puține date și elemente cu privire la situația finanțelor din acele timpuri.

În perioada dintre mijlocul secolului XIV și secolului XVII când veniturile statului încep să se separe de veniturile personale ale domnului există într –o formă simplă – registrele pentru socoteli ale visteriei.

Către mijlocul sec. XVIII, Constantin Mavrocordat inițiază și înfăptuiește în Țara Românească și Moldova o serie de reforme cu caracter fiscal, administrative și agrar.

Vorbind de o autoritate consultativă financiară și găsim un sfat pe lângă visterie compus din 7 boieri. Funcționarii financiari de vază ai domnitorului erau marele vistiernic – un fel de ministru de finanțe, marele vameș, pârcălabii și ispravnicii.

Slujbașii fiscali erau cei mai numeroși, purtând denumirea celor 20 de impozite pe care le percepeau. Toți dregătorii erau supuși visteriei sau ai dregătorilor care arendau încasarea diferitelor impozite. Veniturile și cheltuielile se administrau din ordinal și cu știința domnului, iar orice control era în interesul domnului ca nu cumva să se comită abuzuri. În cazurile în care se putea dovedi – necredința slujbașilor domnești – sancținile mergeau de la pedepse corporale până la confiscarea averilor, în cele mai multe cazuri pedepsele neavând legătură cu ordinal de mărime și importanța prejudiciului cauzat.

În 1780 apar unele reguli cu privire la răspunderea slujbașilor domnești – se întocmește Condica lui Ipsilante.

Istoria modernă este marcată de revoluția de la 1821 și prin Regulamentul Organic din 1831 și 1832 se pun bazele unei organizări financiare mai puternice.

Funcționarii fiscali prezentau visteriei și domnitorului rapoarte de încasări și plăți. Domnul analiza aceste rapoarte și le prezenta sfatului a 6 boieri aleși de adunarea obștească și annual – acest for al vremii cerceta socotelile visteriei și dădea toate informațiile cerute.

Odată cu Regulamentul Organic a luat naștere controlul obștesc exercitat de 12 funcționari sfătuiți de un șef de control și care a luat din sarcina visteriei atribuțiile de verificare. Acest organism a fost transformat într –un minister și în 1860 s –a contopit cu Ministerul Finanțelor.

O mare importanță în aspectul finanțelor românești l –a constituit punerea în practică a principiilor bugetare prin Convenția de la Paris din 7 august 1858 – s-a promulgat la 28 noiembrie 1860 primul regulament al contabilității publice.

În 1862 apărea serviciul inspecției de finanțe condus de Ministerul Finanțelor – făcea verificări și cercetări inopinante a contabilității tururor agenților.

Legea controlului jurisdicțional din 24 ianuarie 1864, a adus o modificare important asupra executării bugetului – sarcină atribuită unui organ specializat – Inalta Curte de Conturi.

Începând cu anul 1864 controlul s –a realizat după principiul separațiunii puterilor, astfel:

sarcină de control atribuită puterii executive;

controlul jurisdicțional al Înaltei curți de conturi;

un control exercitat de organul legislative – Adunarea deputaților.

Înalta Curte de conturi a suferit 23 de modificări referindu-se la probleme de personal, procedure de control, controlul preventiv, etc, s-a desfințat în anul 1948.

Apare o nouă etapă de profunde transformări sociale pe toate planurile – în domeniul financiar – bancar, etatizarea BNR, reforma monetară.

Se desfințează vechile instituții democratice, apare legislația de tip totalitar odată cu naționalizarea din 11.06.1948. La 1 decembrie 1948 a apărut direcția controlului financiar în Ministerul Finanțelor și controlul financiar intern în ministere, instituții și consilii populare.

În 1949 se înființează comisia controlului de stat ca organ al Consiliului de miniștri – întreaga economie națională era etatizată.

Un alt moment al activității de control în țara noastră este perioada economiei socialiste pe baza Hotărârii Conferinței Naționale a PCR din 1972 a Consiliului Central de Control Muncitoresc – demagogia comunistă de partid, al activității economice și sociale, precum și a Curții superioare de Control Financiar – organ al Consiliului de stat al RSR, organ cu atribuții de control și jurisdicție.

După revoluția din 22 decembrie 1989 care a marcat începerea procesului de tranziție către o economie de piață liberă, unul dintre domeniile principale îl constitue cadrul legislative, reînfințându –se unele dintre organismele desființate în 1948.

2.2 Istoricul Gărzii Financiare pe teritoriul României și rolul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – DGAF – ANAF în condițiile actuale – aspecte practice ale activității Gărzii Financiare

Garda financiară organizație fiscală militărească, moștenită de la regimul Austro – Ungar, a funcționat în Transilvania până în 1927 când a fost desființată. Organizațiile sindicale existau în Austria, Ungaria, Italia, Ceho – Slovacia, etc. Atribuțiile ei în diferite state variau destul de puțin având în supraveghere aplicarea legilor de contribuții indirecte, taxele de consumație, producția și circulația băuturilor spirtoase, vămile, monopolurile.

Prin desființarea ei, în 1927, Tezaurul Public a suferit foarte mult, mai ales la capitolul Alcoolului, taxelor de consumație și monopolurilor de stat. Prevăzută prin legea spirtului din 1930, ea nu a putut lua ființă decât la 18 mai 1932 pe baza art.77 din Legea Monopolului alcoolului.

Înființată în 1932 cu un efectiv redus – 282 de funcționari, în 1934 – 500 de funcționari, ea dezvolta o activitate destul de intensă pentru randamentul impozitelor indirecte față de cele directe aflate în continuă scădere.

Începând cu anul 1934 activitatea Gărzii financiare a fost în continuă dezvoltare – unii contribuabili fraudatori au căutat să riposteze uneltind pe diferite căi contra Gărzii Financiare.

Se prefigurează un curent de moralizare în conduita legilor fiscale și apăratea Tezaurului, astfel Garda Financiară trebuie perfecționată după modelul țărilor civilizate pentru ca activitatea ei de control să poată fi extinsă și asupra Monopolurilor Statului, vămilor, etc – intră în vigoare în 1935 Regulamentul de servicii și organizare a Gărzii Financiare.

Ce prevenea art. 2 al Regulamentului de servicii și organizare a Gărzii Financiare?

prevenirea fraudelor, abuzurilor și abaterilor fiscale de orice fel;

confiscarea și sigilarea obiectelor sau produselor, corpuri delicte sustrase de la taxele fiscale;

strângerea informațiilor și probelor asupra modului cum se aplică legile fiscale și încheierea actelor asupra constatărilor făcute.

Despre comanda versus organele Gărzii Financiare

Comanda Gărzii Financiare era dată de către un Inspector general de minister

Organele Gărzii Financiare erau funcționari publici – cu serviciu ordinar și extraordinar.

Funcționarii Gărzii Financiare de toate gradele erau personal responsabil și executau serviciul ordonat iar cei care ordonau răspundeau de ordinele date.

Funcționarii puteau folosi arma în următoarele situații:

în caz de legitimă apărare;

în contra acelor care se opun serviciului de control cu forțe;

Funcționarii Gărzii Financiare purtau uniforme și insigne conform funcției și locuiau în cazărmi fiind supuși unui regim special.

Selecționarea funcționarilor Gărzii se făcea prin examen, cu următoarele condiții:

să fie majori, cu serviciul militar satisfăcut și să nu aibă mai mult de 30 de ani;

să fie complet sănătoși și rezistenți pentru serviciul extern;

să se bucure de bună purtare în societate;

să fie absolvenți de liceu, școli superioare, comerciale sau alte școli echivalente;

să nu fie căsătorit;

să reușească la examenul de admitere.

Garda Financiară a funcționat până în 1948 când se schimbă viața politică, socială și economică în România, atribuțiile Gărzii Financiare sunt reluate de Miliția Economică.

Aspecte practice ale Gărzii Financiare în condițiile actuale

Mistificarea realității a fost înălțată la rang superior al conducerii acționând de jos în sus, de sus în jos și pe orizontală în relațiile dintre unități ca și în interiorul acestora, controlul nu era un control real, sincer – conducerea trebuia să închidă ochii în fața unor realități crude cu un dezechilibru economic și financiar la sfârșitul anului 1989.

După decembrie 1989 se renunță la controlul prin indicații și se realizează instituții specifice economiei de piață – Garda Financiară a fost astfel reînființată în condițiile privatizării.

Legea nr.30 din 1990 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare, urmărea legalizarea Gărzii prin aplicarea legilor fiscale, plata impozitelor și taxelor, descoperirea activităților de contrabandă și a aspectelor interzise de lege.

Exemplificare:

În cursul anului 1993, personalul Gărzii Financiare a verificat 89.581 agenți economici din care 10.549 reprezentând 11,7%, cu capital de stat sau majoritar de stat. La 48.472 din agenții economici verificați – 54, 1%, au fost constatate diferite abateri de la prevederile legale în vigoare, din care pentru 1.060 cazuri au fost sesizate organele de cercetare penală, abaterile întrunind elementele constitutive de infracțiuni.

În urma acestor controale au fost identificate ca fiind sustrase de la plată către buget sau neachitate în termen legal sume totalizând 40.529.000 lei din care 24.394.400 lei – 60,2% au fost virate la buget.

Am tras următoarele concluzii:

unii agenți economici importatori de bunuri de consum s-au sustras de la plata obligațiilor legale către bugetul statului prin sub evaluarea în vamă a mărfurilor importate comparativ cu prețurile practicate la importurile anterioare sau prețurile minime existente pe piața externă;

prin emiterea Ordinului nr.76 din 1993 bugetul statului va fi alimentat cu sumele cuvenite acestuia, eliminându –se fenomenele de evaziune fiscală;

cu ajutorul unor firme fantomă au fost introduse în țară mărfuri din import pentru care nu au putut fi prezentate actele de proveninență;

mulți agenți economici desfășoară activitatea de închiriere casete video fără autorizația de funcționare sau licență;

în activitatea economico – financiară a unor întreprinderi au fost constatate o serie de abateri, cu aspect infracțional.

De ce a fost necesară înființarea Direcției Generale Antifraudă, scopul ei?

DGAF se înscrie în procesul mai complex de reorganizare a ANAF cu cele patru aspecte de bază: administrarea veniturilor statului din impozite, taxe, contribuții, inspecția fiscală, control operativ și activitatea vamală.

Cu ajutorul programului Băncii Mondiale se va finaliza sistemul informatic integrat de management al veniturilor, atragerea de venituri suplimentare și creșterea gradului de conformare fiscală a contribuabililor.

Garda Financiară a fost ineficientă și coruptă

Înființarea DGAF a fost necesară din cauza ineficienței Gărzii Financiare care se ocupa de foarte multe atribuții în locul obiectivului principal – controlul operativ și corupția puternică din activitatea acestei structuri a fiscului.

DGAF, ca nouă structură are câteva obiective majore:

În cadrul DGAF există o componentă distinctă de combatere a fraudelor în subordinea direcăt a parchetelor de pe lângă tribunal și curțile de apel.

Asigurarea unui grad mare de autonomie și independență decizională pentru că este o structură în subordinea aparatului central, și nu al structurilor administrative sau de administrare fiscal locale – DGAF – depolitizată.

Planificarea tematică centralizată a acțiunilor de control în așa fel încât nici un lucrător din structurile de control să nu poată avea inițiative subiective în exercitarea controlului.

Accentul pus pe cauze care au implicații semnificative asupra bugetului.

Se pune întrebarea: Care este deosebirea dintre DGAF și fosta Gardă Financiară?

Răspuns: DGAF va fi un DNA al fiscului

În câțiva ani, DGAF va deveni o structură puternică, autonomă, cu rezultate importante. Va fi nevoie de timp și de resurse – chiar și DNA -ul a ajuns, după mai mulți ani de activitate și multe resurse consumate, la rezultatele excepționale de astăzi.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 prevede

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Agenția Națională  de Administrare Fiscală, denumită  în continuare Agenția, se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează. Preluarea personalului Autorității Naționale a Vămilor în cadrul Agenției sau în structurile subordonate, după caz, se va face în limita numărului de posturi aprobat, în condițiile legii. Personalul din cadrul Autorității Naționale a Vămilor va fi încadrat pe funcții publice generale sau specifice, în limita numărului de posturi aprobat pentru Agenție  ‐  aparat propriu  și structuri subordonate, în condițiile legii.

În cadrul Agenției se înființează Direcția generală antifraudă fiscală, structură cu personalitate juridică, cu atribuții de prevenire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscal și fraudă fiscal și vamală.

Atribuții Direcția generală antifraudă fiscală:

a) să efectueze controale în toate spațiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează  bunuri  și servicii ori se desfășoară  activități care cad sub incidența actelor normative naționale, inclusiv transpuse din legislația comunitară, în vigoare cu privire la prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care sunt interzise de acestea;

b) să  verifice, în condițiile legii, respectarea reglementărilor legale privind circulația mărfurilor pe drumurile publice, pe căi ferate și fluviale, în porturi, gări, autogări, aeroporturi, interiorul zonelor libere, în vecinătatea unităților vamale, antrepozite, precum  și în alte locuri în care se desfășoară  activități economice;

c) să  verifice legalitatea activităților desfășurate, existența  și autenticitatea documentelor justificative în activitățile de producție  și prestări de servicii ori pe timpul transportului, depozitării  și comercializării bunurilor și să aplice sigilii pentru asigurarea integrității bunurilor; d) să  dispună măsuri, în condițiile legislației fiscale, cu privire la confiscarea, în condițiile legii, a bunurilor a căror fabricație, depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum și a veniturilor realizate din activități comerciale ori prestări de servicii nelegale și să ridice documentele financiar‐contabile și de altă natură care pot servi la dovedirea contravențiilor sau, după caz, a infracțiunilor;

e) să dispună, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările  și completările ulterioare (Codul de procedură  fiscală), luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă, să își înstrăineze ori să își risipească patrimoniul, iar dacă în desfășurarea activității specifice constată împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul evaziunii fiscale, să sesizeze organele de urmărire penală; f) să  legitimeze  și să  stabilească  identitatea administratorilor entităților controlate, precum  și a oricăror persoane implicate în săvârșirea faptelor de fraudă  și evaziune fiscală  și vamală constatate  și să  solicite acestora explicații scrise, după caz;

g) să rețină documente, în condițiile Codului de procedură fiscală, să solicite copii certificate de pe documentele originale, să preleveze probe, eșantioane, mostre  și alte asemenea specimene  și să solicite efectuarea expertizelor tehnice necesare finalizării actului de control. Analiza  și examinarea probelor, eșantioanelor  și mostrelor, precum  și expertizele tehnice se fac în laboratoare de specialitate agreate, cheltuielile privind efectuarea acestora, inclusiv cele legate de depozitarea  și manipularea mărfurilor confiscate fiind suportate din fondurile special alocate prin bugetul de venituri și cheltuieli;

h) să  constate contravențiile  și să  aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit competențelor prevăzute de lege;

i) să  aplice măsurile prevăzute de normele legale, să  verifice din punct de vedere fiscal, să  documenteze, să  întocmească  acte de control operativ planificat sau inopinat privind rezultatele verificărilor, să aplice măsurile prevăzute de normele legale și să sesizeze organele competente în vederea valorificării constatărilor;

j) să oprească mijloacele de transport, în condițiile legii, pentru verificarea documentelor de însoțire a bunurilor și persoanelor transportate;

k) să solicite, în condițiile legii, date sau, după caz, documente, de la orice entitate privată  și/sau publică, în scopul instrumentării  și fundamentării constatărilor cu privire la săvârșirea unor fapte care contravin legislației în vigoare în domeniul financiar fiscal și vamal;

l) în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu să poarte uniformă, să păstreze, să folosească și să facă  uz de armamentul și mijloacele de apărare din dotare, în condițiile legii;

m) să  utilizeze mijloacele auto purtând însemne  și dispozitive de avertizare sonore  și luminoase specifice, în condițiile legii;

n) să  constituie  și să  utilizeze baze de date, inclusiv ale altor instituții publice, necesare pentru prevenirea evaziunii fiscale, infracțiunilor economico‐financiare și a altor fapte ilicite în domeniul fiscal și vamal. Accesul la bazele de date ale altor instituții sau persoane juridice se face pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de prezenta ordonanță  de urgență  și cu respectarea dispozițiilor legale privind protecția datelor cu caracter personal  și informațiile clasificate, condițiile concrete urmând a fi stabilite prin protocoale încheiate cu respectivele instituții sau persoane;

o) să efectueze verificări necesare prevenirii și descoperirii faptelor de fraudă și evaziune fiscală și vamală

p) să efectueze operațiuni de control tematic.

2.3 Contravenții sau infracțiuni privind faptele de evaziune fiscală – Legea pentru combaterea evaziunii fiscale

Tabelul nr.1 Contravenții sau infracțiuni privind faptele de evaziune fiscală

Bibliografia:

Cartea Albă, un an de guvernare, decembrie 1996 – 1997, Guvernul României,

Iulian Văcărel, Finanțe Publice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2007

Mircea Boulescu, Marcel Ghiță, Controlul Financiar, Ed. Eficient, București, 2007

J.C. Martinez, La fraude fiscale, PUF, Paris, 1990

Nicolae Hoanță, Evaziunea fiscală, Ed. C.H. BECK, 2010

Rădulescu Stela Toader, Evaziunea fiscală în România în perioada de tranziție, Ed. ASE, București, 2007

D.D Șaguna, Drept FiscaL, Ed. C.H. BECK, 2013

D.D. Șaguna, M.E. Tutungiu, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar Print, București, 1995

Codul Penal al Finanțelor – 1936

www.capital.ro

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din 29 iunie 2013

Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 146/19.03.2013