Evaziunea Fiscala In Romania 2010 2014

Introducere

Cap.1 Evaziunea fiscală și repercursiunea impozitelor

Noțiunea și formele evaziunii fiscale – clasificare și particularități pe categorii de obligații

Cauzele evaziunii fiscale – Prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală în România – evaziune fiscală “legală” versus evaziune fiscală frauduloasă

Repercursiunea impozitelor – echitatea fiscală

Cap.2 Organele competente în combaterea evaziunii fiscale & Combaterea actelor și a faptelor de evaziune fiscală

2.1 Aspecte din istoricul controlului financiar în țara noastră

2.2 Istoricul Gărzii Financiare pe teritoriul României și rolul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – DGAF – ANAF în condițiile actuale – aspecte practice ale activității Gărzii Financiare

2.3 Contravenții sau infracțiuni privind faptele de evaziune fiscală – Legea pentru combaterea evaziunii fiscale

Cap. 3 Studiu de caz – Evaziunea fiscală în România – 2010 – 2014

Concluzii

Bibliografie

Cap.1 Evaziunea fiscală și repercursiunea impozitelor

1.1 Noțiunea și formele evaziunii fiscale – clasificare și particularități pe categorii de obligații

Viziunea juriștilor români versus evaziunea fiscală

„Evaziunea fiscală a fost întotdeauna în special activă și ingenioasă pentru motivul că fiscul, lovind indivizii în averea lor îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc”.

Doctrina spune:

Evaziunea fiscală este „ansamblul sustragerilor intenționate de la obligațiile fiscale, comise nu prin încălcarea directă a legii, ci prin eludarea, prin ocolirea ei, cu ajutorul unor acte simulate și numai aparent reale”.

Evaziunea fiscală reprezintă unul dintre cele mai importante și studiate capitole din dreptul fiscal, o spun tehnicienii dar și teoreticienii. Astfel, evaziunea fiscală are un aspect complex greu de precizat – nu există o definiție legală a fraudei fiscale.

Despre frauda fiscală versus stricto sensu

Se spune că, cel mai adesea frauda fiscală reprezintă, stricto sensu, o infracțiune la lege și se separă de evaziunea fiscală care are ca definire un aspect abil – înterpretările legale.

Evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în total sau în parte materia lor impozabilă obligațiunilor stabilite prin legile fiscale.

Evaziunea fiscală este consecința defectelor și inadvertențelor legislației imperfecte, a aspectelor defectuoase de aplicare, dar și a necalificării legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca și acei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.

Am constatat că:

Se evidențiază corelația dintre aceste două fapte – rezultă o cotă excesivă a impozitului și evaziunea fiscală.

Viziunea lui Sismonde:

„Un impozit excesiv pune pe fugă materia impozabilă. Impozitul nu trebuie niciodată să pună pe fugă materia pe care o lovește. El trebuie să fie cu atât mai moderat cu cât această bogăție este mai fugitivă. Impozitul poate ajunge la acel punct la cara dacă adăugăm o cifră, îi scădem produsul său… a impune mult, este a primi puțin”.

Se consideră că, amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare veniturile ce le are, astfel el va fi învăluit în precauțiuni minuțioase pentru a se sustrage de la obligațiile față de stat.

Vorbim despre psihologia spiritului de evaziune – spirit antifiscal, astfel:

– Se diferențiază o psihologie a contribuabilului de a nu plăti, decât ceea ce nu poate să plătească. Spiritul de evaziune se înfiripă și din simplul joc al unui interes, oricare ar fi cota impozitului de plată și reprezintă o fațetă complexă a egoismului omenesc. Unii oameni sunt cinstiți și nu au în minte această idee a evaziunii fiscale, alții se vor sustrage de la îndatoririle lor față de fisc fără a ezita.

– Natura omenească va avea întotdeauna tendința să pună interesul personal în fața interesului general. Omul consideră impozitul ca fiind un prejudiciu ci nu o contribuție la cheltuielile publice, impozitul este acela care vrea să-i micșoreze patrimoniul.

– Mai mult, putem spune că – a înșela fiscul se consideră un act de inteligență nu de necinste: a plăti ceea ce fiscul consideră este o mare dovadă de naivitate nu de integritate.

– Acest spirit antifiscal manifestat de către diferite categorii de contribuabili, își are rădăcinile în România – o dată cu introducerea concepțiilor moderne – universitatea și uniformitatea impunerii.

Am constatat că:

Democratizarea finanțelor noastre publice, a reușit să determine o reacție antifiscală mai des în rândul acelora care în trecut se bucurau de importante privilegii în ceea ce privește obligațiile lor fiscale.

Cei mai corecți cu îndatoririle sociale erau țăranii – vreme de sute de ani au fost unica clasă contribuabilă.

Mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligațiile fiscale se definesc printr-o multitudine de forme, astfel:

procedee ilicite;

simple neadevăruri, exploatarea insuficiențelor legislației.

Se poate face o separație între frauda fiscală ilicită și chiar penală și evaziunea fiscală propriu – zisă care nu implică fapte care să întrunească elementele unei infracțiuni.

Clasificare și particularități pe categorii de obligații

Persoanele care realizează venituri, posedă anumite bunuri și au capacitatea legală sunt obligate la plata unui impozit și au calitatea de contribuabili.

Contribuabilii, în calitatea lor de persoane fizice sau juridice care realizează venituri și dețin bunuri mobile sau imobile ori desfășoară activități supuse impozitelor și taxelor au obligația legală:

să declare la organul fiscal pe a cărui rază teritorială își are sediul, în termenul legal, datele în legătură cu sucursalele, filialele, punctele de lucru și oricare alte locuri în care se desfășoară activități producătoare de venituri – băncile și conturile bancare în lei și în valută, indiferent de locul unde funcționează în țară sau străinătate;

să declare organului de control bunurile sau valorile impozabile depozitate în alte locuri decât cele menționate mai sus;

să comunice organelor fiscale competente, în termenul legal, orice schimbare intervenită în legătură cu datele de mai sus;

să evidențieze veniturile realizabile și cheltuielile efectuate în activitățile desfășurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege;

să declare cu sinceritate veniturile realizate, bunurile mobile și imobile aflate în proprietate sau obținute cu un titlu legal, precum și alte valori care generează titlul de creanță fiscală;

să plătească la termen sumele datorate statului;

să permită efectuarea controlului și să pună la dispoziția organelor de control toate documentele contabile, evidențele și oricare alte elemente materiale sau valorice, solicitate, în vederea cunoașterii realității obiectelor sau surselor impozabile sau taxabile. Controlul contribuabililor cu privire la respectarea dispozițiilor legale de organizare și desfășurare a activității economice producătoare de venituri impozabile sau bunurile supuse impozitelor și taxelor se efectuează de către organele financiar – fiscale din cadrul Ministerului Finanțelor.

Sustragerea de către contribuabili, prin diferite căi, în întregime sau în parte, de la obligațiile fiscale, respectiv de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor sociale, reprezintă evaziunea fiscală.

Evaziunea fiscală poate fi frauduloasă sau legală.

Practica acțiunilor de control efectuate pentru identificarea evaziunii fiscale pe categorii de contribuabili – persoane fizice și juridice și pe categorii de venituri, confirmă următoarele:

analiza evaziunii fiscale în funcție de forma de proprietate a persoanelor juridice controlate evidențiază că societățile comerciale și regiile dețin o pondere mai mare în totalul sumelor sustrase, în raport cu persoanele juridice.

acțiunile de control efectuate relevă aspecte specifice fiecărei categori de obligații fiscale:

b.1 în ceea ce privește impozitul pe profit, deficiențele constatate de către organele de control se referă la:

– reducerea bazei de impozitare, prin includerea pe costuri a unor chestuieli fără documente justificative sau bază legală;

– înregistrarea unor cheltuieli supradimensionale sau peste limita admisă de lege;

– majorarea cheltuielilor cu dobânzi aferente creditelor pentru investiții;

– deducerea unor cheltuieli personale ale asociaților sau dobânzi la împrumuturi acordate de patroni propriei societăți;

– neînregistrarea integrală a veniturilor realizate;

– transferul veniturilor impozabile la societăți nou create, aflate în perioada de scutire de la plata impozitului pe profit;

– încadrarea eronată în perioadele de scutire;

– determinarea impozitului pe profit prin aplicarea necorespunzătoare a prevederilor legale;

– neînregistrarea în contabilitate a diferențelor stabilite prin actele de control sau chiar a obligațiilor privind impozitul pe profit datorat.

b.2 în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, acțiunile de control evidențiază următoare fapte ce conduc la evaziunea fiscală:

– aplicarea eronată a regimului deducerilor;

– necuprinderea unor operațiuni ce intră în sfera taxei pe valoarea adăugată în baza de calcul a taxei sau necuprinderea în taxa pe valoarea adăugată a tuturor facturilor;

– neevidențierea și nevirarea taxei pa valoarea adăugată aferentă avansurilor de la clienți;

– neînregistrarea ca plătitor la atingerea plafonului legal, anual, venit total;

– aplicarea eronată a cotei zero;

– sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri prin prezentarea în vamă a unor acte fictive;

– emiterea de chitanțe fiscale și facturi cu taxa pe valoarea adăugată, fără ca agentul economic să fie plătitor și fără să înregistreze și să vireze taxa pe valoarea adăugată în evidența contabilă;

– neîregistratea taxei pe valoarea adăugată aferentă stocului de mărfuri existent;

– neutilizarea sau utilizarea defectuoasă a formularisticii tipizate;

– necalcularea de către bănci a taxei pa valoarea adăugată aferentă veniturilor obținute din valorificarea bunurilor gajate;

– sustragerea de la plata taxei pa valoarea adăugată prin declararea unor importuri ca fiind temporare;

– erori de calcul.

b.3 în ceea ce privește impozitul pe salarii, faptele care conduc la evaziunea fiscală se referă:

– neimpozitarea tuturor sumelor plătite salariaților cu titlul de venituri salariale;

– aplicarea incorectă a tabelelor de impozitare a drepturilor salariale;

– nereținerea și nevirarea impozitului pe salariu datorat pentru persoanele angajate;

– necumularea în vederea impozitării, a tuturor drepturilor salariale acordate;

– neîregistrarea obligațiilor de plată a impozitului pa salarii;

– necalcularea și nereținerea impozitului pa salarii;

– nerespectarea legislației privind stabilirea bazei de impozitare, cumul, scutiri și reducerile de impozit.

b.4 în ceea ce privește accizele, constitue evaziune fiscală faptele privitoare la:

– necuprinderea în baza de impozitare a tuturor sumelor impozabile;

– utilizarea unor cote inferioare celor legale;

– necalcularea accizelor aferente concentrației alcolice;

– neincluderea accizelor în prețul de vânzare a produselor pentru care se datorează accize;

– neevidențierea în contabilitate a obligației de plată a accizelor;

– sustragerea de la plata accizelor prin schimbarea denumirii alcoolice în facturile de import.

b.5 în ceea ce privește celelalte impozite și taxe datorate bugetului de stat șo bugetelor locale de către contribuabili, abaterile se referă la:

– evidențierea în contabilitate a unor clădiri la valori inferioare celor reale;

– nedepunerea la organele fiscale a declarațiilor privind clădirile aflate în patrimoniu, a mijloacelor de transport, etc;

– declarea unor sume eronate, neactualizate sau nesincere;

– neconstituirea și nevirarea impozitului pe dividende, calcularea eronată a acestuia.

Cauzele evaziunii fiscale – Prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple:

Putem menționa în primul rând excesivitatea sarcinilor fiscale mai ales pentru unele categorii de contribuabili – excesivitate care are drept motiv tocmai amploarea pe care o are evaziunea fiscală. Dacă avem în vedere comparațiile internaționale efeciența unui sistem fiscal nu se măsoară atât prin importanța venitului fiscal, cât prin gradul de consimțire la impozit;

Trebuie menționată insuficiența educației cetățenești și educației fiscale a contribuabililor dar și exesul de zel al organelor fiscale supuse exagerărilor;

Lipsa unui control bine organizat și dotat cu un personal corespunzător duce la formele cele mai mari de evaziune fiscală;

Lipsa unei reglementări care să o îngrădească și să o interzică.

Evaziunea fiscală este păgubitoare stat statului cât și contribuabilului. În primul rând statului pentru că îl lipsește de veniturile necesare realizării atribuțiilor sale principale, în al doilea rând contribuabilului prin-faptul că totalul impozitelor se distribuie pe o suprafață de venituri mai mică.

Viziunea lui Sir Austen Chamberlaine

Sir Austen Chamberlaine declara – “metodele de evaziune se schimbă cu o rapiditate uimitoare și noile metode de investigare trebuie adoptate cu aceeași probă”.

Dacă vorbim despre metodele de eludare a fiscului diferă de la o categorie socială la alta în funcție de natura și proveniența veniturilor ori a averii supuse impunerii, de modul concret de stabilire a materiei impozabile, de modul de organizare a controlului fiscal, etc.

Dintre toate categoriile sociale, salariații sunt aceia care dispun de cele mai reduse posibilități de eludare a fiscului – impunerea acestora se face pe baza declarației unui terț. Comercianții beneficiază din plin de posibilitățile de eschivare de la impozit pe care le oferă impunerea pe bază de declarație.

Viziunea profesorului A. Samuelson

A. Samuelson scria – “Pe hârtie volumul impunerii americane lasă impresia că este progresiv. Cu toate acestea multe elemente de venit scapă impunerii”.

România versus perioada de tranziție

Dacă ne referim la perioada de tranziție, abaterile și deficiențele din activitatea agenților economici se datorează:

posibilitatea oferită prin prevederile Legii 31/1990 de a autoriza înființarea și funcționarea societăților comerciale, cu foarte multe activități în obiectul de activitate fără a verifica dotările și condițiile de desfășurare a acestora în cadrul legal;

limita minimă a capitalului social pentru SRL – uri care nu asigură condițiile pentru recuperarea sumelor cuvenite bugetului;

lipsa reglementărilor procedurii de suspendare a agenților economici, deși Legea prevede posibilitatea suspendării agenților economici la care s-au constatat abateri repetate;

procedura necorespunzătoare de judecare a contestațiilor împotriva confiscărilor făcute de Garda Financiară – situație ce permite agenților să prezinte instanțelor numai probele care le convin;

lipsa de operativitate sau chiar refuzul organelor vamale în furnizarea de informații legate de operațiunile de vămuire în vederea identificării operative a cazurilor de contraband și evaziune fiscală;

lipsa unor prevederi legale și a unor sancțiuni severe pentru inexistența documentelor de însoțire a mărfurilor pe tot circuitul parcurs de acestea.

Evaziunea fiscală are o evoluție determinată de acțiunea concertată a unor factori, cum sunt dinamica economiei reale, dimensiunea cantitativă și calitativă a cadrului legislative și instituțional, nivelul fiscalității, alți factori interni sau externi. Fenomenul evazionist este unul complex, cu implicații negative pe multiple planuri, ca atare, el trebuie urmărit în permanență, pentru a putea fi combătut în mod eficient.

Practica fiscală internațională versus fiscalitatea românească

Practica fiscală internațională exprimă că un sistem fiscal modern trebuie să aibă și comportamente care să conducă la educarea și informarea promtă a contribuabililor în legătură cu obligațiile lor privind întocmirea corectă a declarațiilor de impunere, a ținerii unor evidențe corecte a veniturilor și cheltuielilor ocazionate de activitatea desfășurată, pedepsele și sancțiunile care se aplică celor care încalcă legea.

Printre măsurile care pot avea în vedere limitarea ariei evaziunii fiscale, pot fi menționate:

unificarea legislației fiscale și o mai bună sistematizare și corelare a acesteia cu ansamblul cadrului legislative din economie;

eliminarea acelor prevederi din actele normative care pot favoriza evaziunea fiscal și o mai bună corelare a facilităților fiscal;

în legislația fiscală trebuie să se regăsească prevederile punitive și cele care pot determina un comportament economic normal;

eliminarea paralelismelor și suprapunerilor care mai există în activitatea organelor de control financiar și fiscal, în ceea ce privește supravegherea fiscal, controlul fiscal și combaterea evaziunii fiscale;

utilizarea în mai mare măsură a controlului prin sondaj și trecerea pe un plan mai secundar a controlului permanent și excesiv;

importanța codului fiscal și codului de procedură fiscală, care va facilita interpretarea unitară a cadrului normative și va veni în sprijinul combaterii evaziunii fiscale;

stabilirea unui raport între salariu și stimulente pentru cointeresarea aparatului fiscal.

Despre cazierul fiscal – ca mijloc de evidență și urmărire a disciplinei financiare

Cazierul fiscal se organizează de Ministerul Finanțelor Publice la nivelul central și la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice din județe și din municipiul București, în format electronic. În cazierul fiscal sunt menționate persoanele fizice și juridice, precum și asociații, acționarii și reprezentanții legali ai persoanelor juridice, care au la active fapte sancționate de legile financiare, vamale, cât și cele care privesc disciplina financiară. Certificatul de cazier fiscal este obligatoriu de prezentat în următoarele situații:

la înființarea societăților comerciale de către asociați, acționari și reprezentații legali desemnați;

la înființarea asociaților și fundațiilor de către membrii fondatori ai acestora;

la autorizarea exercitării unei activități independente de către solicitanți.

În prima parte a anului 2003 au fost instituite o serie de măsuri foarte importante care vor avea un impact favorabil în direcție fenomenului de evaziune fiscală. În acest aspect se menționează măsura aducerii la cunoștință publică a listei contribuabililor, care înregistrează obligații restante față de unul sau altul din bugetele publice care răspund de execuția bugetelor respective. Publicarea acestei liste a devenit deja o practică.

Astfel, noile precizări privind aria evaziunii fiscale făcute prin Legea nr.207/2015 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale – vor crea condiții favorabile pentru combaterea evaziunii fiscale.

Ca o concluzie finală – se poate afirma că fără o analiză profundă și sistematică a mecanismelor interne – corroborate și cu cele internaționale – ale fenomenului evazionist este greu să se pună în mișcare instrumente și măsuri care să conducă la combaterea și prevenirea evaziunii fiscale.

1.3Evaziunea fiscală în România – evaziune fiscală “legală” versus evaziune fiscală frauduloasă

Fenomenul evaziunii fiscale se întâlnește pe o scară destul de largă și în România. Formele de manifestare a evaziunii fiscal în țara noastră sunt diferite. Astfel fundațiile, organizațiile și asociațile non-profit, cu caracter umanitar, social, cultural, sportive sunt scutite de plata taxelor vamale pentru unele bunuri provenite din ajutoare și donații. În unele cazuri însă bunurile primite sub formă de ajutoare și donații sunt utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute în obiectul de activitate sau nu sunt înregistrate în patrimoniu ori sunt utilizate în interes personal sau pentru obținerea de profit.

Unii agenți economici practică prețuri de livrare inferioare costurilor produselor și calculează accizele în raport cu prețurile respective și nu de costurile efective ale produselor, așa cum este legal.

Cele mai frecvente cazuri de sustragere a agenților economici de la plata obligațiilor către buget se produc prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate. O altă modalitate de evaziune, la care se apelează destul de des, este aceea a folosirii de facturi externe falsificate, în care se înscriu prețuri mai mici decât cele reale. Nu lipsesc din România nici firmele fantomă al căror singur scop îl reprezintă înșelăciunea și evaziunea fiscală.

Exemplificare:

Într-o singură lună a anului 1997 au fost descoperite și annihilate 37 de astfel de firme. În numele unor asemenea firme se emit și se folosesc ordine de plată fictive prin care se sustrag sume importante cuvenite bugetului sau sunt înșelate o serie de firme din alte localități.

Evaziunea fiscală se întâlnește și în cazul taxelor de timbre pentru activitatea notarială. În cazul autentificării actelor de vânzare- cumpărare, nu de puține ori, părțile se înțeleg ca prețul de vânzare înscris în actul de vânzare- cumpărare autentificat să fie inferior celui practicat în realitate, pentru ca taxa de timbru să se calculeze la un preț mai mic.

În perioada care a trecut de la introducerea taxei pe valoarea adăugată în România, s-au conturat diferite forme de evaziune fiscal și în acest domeniu.

Aria destul de largă în care se manifestă evaziuea fiscal în țara noastră pune în fața organelor de control financiar și fiscal sarcini și probleme deosebite.

Prezentăm următorul exemplu:

Pe parcursul anului 2002 organele Gărzi Financiare au verificat un număr de 174 677 de agenți economici. Numărul cazurilor de evaziune fiscal frauduloasă identificate, pentru care au fost sesizate organelle de urmărire penală a fost de 2 350. Valoarea evaziunii fiscal depistate reprezintă circa 2 077 de miliarde lei, adică aproximativ 0,14% din PIB al anului 2002 și 0,44 % din totalul veniturilor bugetului general consolidat.

Identificarea cazurilor de evaziune fiscală a condus și la aplicarea unor sancțiuni, sub forma majorărilor de întârziere a amenzilor și a confiscărilor. Valoarea acestor sancțiuni în aceeași perioadă a fost de 3 708 de miliarde de lei, adică un coeficient efectiv al evaziunii fiscale de 1,78 – 3 708 : 2 077, față de valoarea evaziunii fiscale prezentate mai sus.

Valoarea coeficientului efectiv al evaziunii fiscale egală cu 1,78 ne arată numărul de unități monetare încasate la buget pentru o unitate monetară din evaziunea fiscală. Se consideră că acest coeficient arată rezervele existente pe linia finanțării deficitului bugetar pe parcursul execuției bugetului. Aceste rezerve pot fi identificate prin activitatea desfășurată de organele de control pentru depistarea și combaterea evaziunii fiscale.

Tabelul nr.1 Structura evaziunii fiscale identificate în procente

Conform datelor din tabel, evaziunea fiscală s-a produs, în cea mai mare parte la impozitul pe profit și la taxa pe valoarea adăugată, care, de altfel, au o contribuție important la formarea veniturilor bugetare.

Pentru a vedea mutațiile produse în structura evaziunii fiscal, se poate apela la coeficientul de omogenizare structural, cunoscut sub numele coefficient informațional Onicescu, care se calculează cu ajutorul formulei:

n

k = ∑ X2i , în care

i = 1

k = coeficientul de omogenizare structural, cu ajutorul căruia se măsoară gradul de omogenizare a structurilor relative care caracterizează un fenomen

Xi = ponderea sub formă de coeficient a elementului – i – în totalul fenomenului analizat. Din tabel rezultă că valoarea coeficientului de omogenizare structural crește de la o perioadă la alta, ceea ce înseamnă că structura evaziunii fiscale pe categorii de venituri înregistrează un proces de eterogenizare, adică are loc concentrarea evazioniștilor pe impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, altfel spus, accentuarea evazioniștilor pentru aceste două impozite.

Evaziune fiscală “legală” versus evaziune fiscală frauduloasă

Ce se înțelege prin evaziune fiscală legală?

Se înțelege prin evaziune legală acțiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinație neprevăzută ale legilor și astfel – tolerată prin scăpare din vedere. Ea nu se realizează decât datorită unei lacune a legii și este frecventă în perioade când apar noi forme de întreprinderi sau noi categorii de impozite.

Legislația fiscală prevede:

“Convențiile trebuie înterpretate în sensul cel mai favorabil debitorului” – Legislația fiscală impune sarcini persoanelor particulare în folosul statului – dreptul civil realizează texte de lege unde aceștia trebuie exonerați de răspundere.

Dreptul fiscal și evaziunea fiscală

Regula dominantă în materia dreptului fiscal este că taxele nu pot să se înțeleagă prin extensiunea lor. Nu se poate aplica prin analogie un impozit la o situație.

Contribuabilii găsesc anumite mijloace și valorifică din plin insuficiențele legislației – se sustrag în mod – legal – plății impozitelor, tocmai datorită acestei insuficiențe a legislației.

Unde este vinovatul pentru evaziuea fiscală?

Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este doar legiuitorul.

În practică faptele de evaziune bazate pe interpretarea favorabilă a legii – deci evaziunea fiscală – legală – sunt foarte multiple în funcție de inspirația contribuabilului și vastitatea legii, astfel:

practica unor societăți comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziții de mașini și utilaje pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit;

folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire la donații;

scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă și publicitate;

interpretarea favorabilă a dispozițiilor legale care prevăd importante facilități pentru contribuțiile la sprijinirea activităților sociale, culturale, științifice și sportive;

constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă într –un cuantum mai mare decât cel justificat din punct de vedere economic, micșorând astfel venitul impozabil.

Evaziune fiscală frauduloasă sau frauda fiscală

Prin evaziune fiscală ilicită se înțelege acțiunea contribuabilului ce viloează o prescripție legală cu scopul de a nu plăti impozitul cuvenit.

Evaziunea fiscală este frauduloasă când contribuabilul obligat să furnizeze date în sprijinul declarației sale decurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.

Se spune că este destul de greu să se poată determina toate formele de evaziune de acest gen. Ar trebui să se țină seama în cercetarea contabilă de:

înregistrările cu scop de a micșora rezultatele;

înființarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;

amortismente nelegale și amortismente la supraevaluări;

rezervele latente;

nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor;

trecerea de cifre nereale în înregistrările comerciale;

erori în conturi personale a unor părți din beneficiu;

compensanțiuni de conturi;

reducerea cifrei de afaceri;

mascări de plăți din beneficiu prin omisiuni;

crearea de conturi pasive la care se găsesc alocate diferite rezerve;

falsificarea sau crearea pur și simplu, a unor piese și acte justificative;

contabilizări de cheltuieli și facturi fictive;

erori de adunare, raportare.

Dimensiunile evaziunii fiscale și fraudei fiscale diferă de la o țară la alta în funcție de legile și realitățile fiscale ale acestora iar eficacitatea sistemului fiscal se măsoară nu atât prin importanța veniturilor fiscale atrase cât prin gradul de consimțire la impozit.

Constatare:

Legea privind evaziuea fiscală era mai mult decât o necesitate și este de așteptat că gravitatea pedepselor pe lace le institue îi vor determina pe evazioniștii de profesie sau de ocazie, să se gândească mai mult înaintea săvârșirii unor astfel de acte – riscul pe care și –l asumă nu este legat de pierderea unei sume de bani, pe care o plătesc ca amendă, ci este în joc o valoare mult mai mare – libertatea.

1.4Repercursiunea impozitelor – echitatea fiscală

Echitatea fiscală cere ca persoana care plătește impozitul statului să –l și suporte efectiv. Dar în realitate lucrurile stau altfel. Atunci când persoana care plătește impozitul îl și suportă efectiv, avem de-a face cu ceea ce se numește incidență directă.

Exemplificare:

Muncitorul sau funcționarul este plătitorul și, totodată, suportătorul impozitului pe veniturile din salarii.

În unele cazuri, persoana care plătește impozitul reușește să recupereze, parțial sau total, suma achitată statului de la alte persoane cu care intră în raporturi economice. Atunci când persoana care plătește impozitul statului nu este una și aceeași cu persoana care îl și suportă efectiv, avem de-a face cu incidență indirect sau repercursiune.

Impozitele care care se pot repecurta mai ușor sunt cele indirecte, deoarece ele se varsă statului de către întreprinderi, iar acestea le adaugă la prețul mărfii și le transferă asupra consumatorilor.

Căile mai importante prin intermediul cărora întreprinzătorii reușesc să transfere în sarcina altora impozitele plătite de ei sunt: adăugarea la prețul de vânzare al mărfurilor sau la tariful serviciilor a impozitelor indirect și recuperarea lor de la cumpărători sau beneficiari, cumpărarea de materii prime, material, mărfuri, la un preț avantajos, ceea ce face posibilă transpunerea impozitului asupra vânzătorului.

Astfel, din cele prezentate mai sus rezultă că transferul impozitelor plătite de unele persoane în sarcina altora poate fi parțială sau integrală, în funcție de o serie de factori:

tipul de impozit;

natura baremului de impozitare;

gradul de concentrare a producției;

structura pieței – concurența perfectă, monopol, cartel,etc;

raportul între cerere și ofertă – elasticitatea – preț a ofertei și cererii;

gradul de mecanizare și automatizare a producției;

tipul costurilor de producție ale mărfurilor supuse impozitării;

felul mărfurilor care fac obiectul vânzării – cumpărării.

Unul dintre cei mai importanți factori care influențează amplitudinea transferului impozitului îl reprezintă elasticitatea – preț a ofertei și a cererii. În general cu cât cererea este mai elastică la o variație a prețurilor, cu atât va fi mai dificilă transferarea impozitului, prin intermediul prețului, de la producător către consumator.

În ceea ce privește elasticitatea – preț a ofertei, cu cât aceasta este mai ridicată cu atât va fi mai ușor de transferat impozitul în sarcina consumatorilor.

Dacă oferta este neelastică, deoarece resursele de producție nu au alte utilizări posibile, înseamnă că impozitul se repercutează asupra factorilor de producție. În situația în care atât cererea cât și oferta sunt numai parțial elestice, povara fiscală este repartizată între factorii de producție și consumatori, fiind vorba de o elasticitate relativă a cererii și a ofertei.

Constatare:

Pe măsură ce cererea devine tot mai puțin elastic, va crește partea de impozite care cade în sarcina cumpărătorilor și va scădea cea care revine vânzătorilor. Situația este identică și atunci când oferta devine tot mai elastică.

Rolul elasticității cererii și ofertei trebuie privit în strânsă legătură cu impactul pe care îl are impozitul atât asupra prețului de vânzare și asupra remunerării factorilor de producție, cât și asupra cantității de mărfuri vândute. Acest rol trebuie abordat de o asemenea manieră, deoarece elementele prezentate influențează deopotrivă volumul încasărilor fiscal ale statului și modul de repartizare a poverii fiscale totale între vânzător și cumpărător.

Bibliografia:

Cartea Albă, un an de guvernare, decembrie 1996 – 1997, Guvernul României,

Iulian Văcărel, Finanțe Publice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2007

Mircea Boulescu, Marcel Ghiță, Controlul Financiar, Ed. Eficient, București, 2007

J.C. Martinez, La fraude fiscale, PUF, Paris, 1990

Nicolae Hoanță, Evaziunea fiscală, Ed. C.H. BECK, 2010

Rădulescu Stela Toader, Evaziunea fiscală în România în perioada de tranziție, Ed. ASE, București, 2007

D.D Șaguna, Drept FiscaL, Ed. C.H. BECK, 2013

D.D. Șaguna, M.E. Tutungiu, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar Print, București, 1995