Evaziunea Fiscala In Practica din Romania
Cuprins:
Legislația actuală românească pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
Cauzele evaziunii fiscale
2.1. Educația fiscală scăzută
Percepția oamenilor
Costuri ridicate de conformare
Slaba aplicarea a legislației fiscale
Insuficiențe în colectarea taxelor
Capacitate slabă în detectarea și urmărirea penală a practicilor necorespunzătoare fiscal
Formele evaziunii fiscale
3.1. Evaziunea fiscală la nivel microeconomic
3.1.1. Evaziunea fiscală “licită”, contravențională
3.1.2. Frauda fiscală
3.2. Evaziunea fiscală la nivel macroeconomic
4. Economia subterană în România
5. Evaziunea fiscală națională în contextul comunitar
6. Evaziunea fiscală în practica din România
6.1. „Piața neagră a muncii” din România
6.2. Eficiență colectării taxelor în România
6.3. Evaziunea fiscală din România în anul 2011
7. Concluzii
Bibliografie
1. Legislația actuală românească pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
În Romania, prevederile fundamentale referitoare la eziunea fiscală se regăsesc în Legea nr. 87/1994. În afara de Legea nr. 87, cadrul legal privind eziunea fiscala conține prevederi specifice în Legea Conila nr. 82/1991, Legea nr. 64/1999 (vechea Ordonanta nr. 70/1997) cu privire la controlul fiscal, Ordonanțele nr. 26/1993 și nr. 70/1994 referitor la eziunea fiscală, precum și Ordonanta nr. 17/1993 privind reglementarile fiscale și financiare.
Definiția evaziunii fiscale se regăsește în Legea 87/1994 în articolul I și este definită astfel „ evaziunea fiscală este sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice și persoanele juridice romane sau străine, denumite în continuare contribuabili." Totodată, în aceeși lege în articolul 17, sunt enumerate faptele incriminate drept evaziune fiscală:
a) nedeclararea, în termenele prevazute de lege, de către contribuabili, a veniturilor și bunurilor supuse impozitelor, taxelor și contribuțiilor;
b) neîntocmirea la termen și conform prevederilor legale a documentelor primare și contabile privind veniturile realizate de contribuabili;
c) calcularea eronată a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor, cu consecința diminuării valorii creanței fiscale cuvenite statului;
d) neprezentarea de către contribuabili, la cererea organului de control, a documentelor justificative și contabile referitoare la modul în care au fost îndeplinite obligațiile fiscale;
e) refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitelor și taxelor, în vederea stabilirii veridicității declarației de impunere și a realității înregistrării acestora;
f) nereținerea sau nevărsarea, potrivit legii, la termenele legale, de către contribuabilii cărora le revin asemenea obligații, a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor care se realizează prin stopaj la sursa;
g) nedepunerea actelor, situațiilor și a oricăror alte date în legatură cu activitatea efectuată de către unitatea și subunitățile de care răspund contribuabilii, cerute de organele financiar-fiscale, în vederea cunoașterii realității financiar-contabile din acea unitate sau subunitate, precum și utilizarea, în alte condiții decât cele prevazute de lege, a documentelor cu regim special;
h) neaducerea la îndeplinire, la termen, a dispozițiilor date prin actul de control încheiat de organele financiar-fiscale;
i) neîndeplinirea obligațiilor prevazute la art. 3 din prezenta lege;
j) neonorarea, în mod nejustificat, de catre bănci sau instituții financiare, la care contribuabilii au deschise conturi de disponibilități bănești, a titlurilor de creanță fiscală emise de organele competente, în vederea urmăririi silite a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor neachitate la termen, inclusiv a majorărilor de întârziere;
k) sustragerea de la plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor datorate statului pentru veniturile obținute prin exercitarea de activități neautorizate.
Principala lege privind faptele evaziunii fiscale este Legea 87/1994, cu toate că fapte similare sunt acoperite și de alte legi sau ordonanțe enumerate anterior.
Principala problemă care determină creșterea numărului de cazuri de evaziune fiscală în România este dată de faptul că legea fiscală în țara noastră nu este clară si lasă loc de interpretări. Prin urmare atât contribuabilii cât și inspectorii fiscali au la dispoziție prea multe oportunități de eludare a legii fiscale și îndatoririlor, în plus, controalele fiscale nu sunt suficient de eficiente si acopera doar o parte redusa din numarul persoanelor fizice si juridice, platitoare de impozite. Ceea ce ar determina o îmbunătățire a activitătii de verificare și sancționare a persoanelor care se sustrag de la plata contribuțiilor ar fi o computerizare completă a sistemului de control. O cauză a evaziunii fiscale din România, adeseori invocată de oficiali și de opinia publica, este reprezentată de nivelul scăzut de dezvoltare a cadrului legislativ drept urmare, de implementare a acestor legi (în mod special, partea de sancțiuni), și un numar relativ mare de impozite dupa grila impozitară. Nedeclararea integrala a taxei pe valoarea adaugată, care este o componentă de bază a PIB-ului, împreună cu evaziunea la impozitul pe venit, constituie cea mai importantă parte a economiei subterane, la care se adaugă: prestarea de activități fără întocmire de acte legale, munca „la negru", existenta unui sector neoficial, etc.
În ultimii ani în România oficialii susțin că s-au făcut progrese în depistarea și limitarea evaziunii fiscale și fraudelor fiscale. Un progress în susținerea acestor declarații s-a făcut în urma adoptării Legii nr 78/2000 referitoare la prevenirea, depistarea și pedepsirea actelor de corupție. Această lege contribuie la acoperirea lipsurilor legislative și a carențelor existente în legislația privind sațiunile aplicate vinovaților. Cu ajutorul acestei legi s-a urmărit îmbunătățirea definiției legale a conduitei corupte, mărind sfera potențialilor infractori. Cu ajutorul acestui act normativ s-a introdus obligația de declarare a activelor, obligație impusă persoanelor publice de referință și altor autorități.
Astfel, cadrul românesc legal în vigoare în domeniul eziunii fiscale este reprezentat sistematic, astfel:
prevederile Codului Penal;
Legea nr. 87/1994 privind combaterea eziunii fiscale;
Legea nr. 82/1991 privind conilitatea;
Legea nr. 78/2000 privind actele de corupție;
prevederile Codului Vamal – Legea 141/1997 și actele normative aferente aprobate prin H.G. nr.1014/2001;
Legea nr. 78/2000 referitoare la prevenirea, depistarea și pedepsirea actelor de corupție;
Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
În România principalele aspecte ale actelor de evaziune fiscală se pot grupa astfel:
evaziune de la plata impozitelor printr-o înregistrare incorecta a operațiunilor economice în actele contabile;
înființarea „societăților fantomă" și conducerea de activități evazive în numele acestora;
distrugerea documentelor importante și a evidențelor contabile;
folosirea unor evidențe duble;
elaborarea și prezentarea unor date nerealiste în balanțele contabile;
nedeclararea anumitor activități comerciale sau a unor surse de impozitare;
subzistența unor activități economice fără declararea subsidiarilor, punctelor de lucru și antrepozitelor;
prezentarea de documente false privind operațiunile de import-export.
2. Cauzele evaziunii fiscale
Cauzele evaziunii fiscale pot fi împărțite în două mari categorii. Prima mare categorie cuprinde factori care influențează negativ atitudinea contribuabilor în vederea respectării legislației fiscale. Acești factori se împart în subcategoria unde oamenii nu doresc să plătească taxele datorită moravurilor, educației fiscale a acestora și în subcategoria unde conformarea la legislația fiscală presupune costuri prea mari.
A doua mare categorie cuprinde factorii ce țin de slaba capacitate a administrației fiscale și a instanțelor fiscale de a întări sistemul de executare a obligațiilor fiscale. Acești factori se referă în special la insuficiențele în administrarea și colectarea impozitelor, precum și a capacității slabe în domeniul auditului și monitorizarea plăților fiscale care limiteză posibilitatea de a detecta pe cei care încalcă legislația.
Educația fiscală scăzută
Percepția oamenilor
Bunăvoința contribuabililor de a plăti taxe diferă de la țară la țară. Nivelurile de conformare fiscală depinde în mare de moralul fiscal al societății. Însă moralul fiscal al unei socități este dificil de a fi format, în special în țările care nu au o cultură și un obicei mai înrădăcinat de a plăti impozite. Această bunăvoință a contribuabililor este influențată de următorii factori:
Calitatate scăzută a serviciilor oferite în schimbul taxelor. În general, cetățenii se așteaptă la un anume serviciu sau beneficiul în schimbul taxelor plătite, însă de multe ori guvernul nu reușește sa ofere servicii și bunuri publice de bază, ori sunt oferite dar insuficient și de calitate scăzută.Ca o consecință, cetățenii nu mai doresc sa plătească impozitele și rezultă evaziunea fiscală.
Sistemul fiscal și percepția echității. Unele studii sugerează că taxele mari duc la creșterea evaziunii fiscale, și prin urmare la scăderea venitului contribuabilului. Totuși, nivelul ratelor impozitelor nu este singurul factor care influențează decizia populției de a plăti taxele, dar și sistemul fiscal în general. De exemplu, dacă rata impozitului pe profit este relativ scăzută, dar impozitul pe venitul persoanelor este relative mare, aceștia vor percepe situația ca nedreaptă și vor prefera să nu declare veniturile în totalitate. De asemenea companiile mari profită de lacunele fiscale, contribuind la interpretarea nedrepată a codului fiscal. Astfel ratele de impozitare și structura sitemului fiscal au o influență semnificativă în procesul de evaziune fiscal.
Lipsa de transparență și responsabilitate din partea instituțiilor publice. Aceasta duce la scăderea încrederii publicului în sistemul fiscal și în guvern, și ca o consecință, crește dorința oamenilor de a evita taxele.
Nivelul ridicat al corupției. Dacă cetățenii nu sunt siguri de măsura în care taxele plătite de aceștia sunt sau nu utilizate pentru finanțarea bunurilor publice, atunci e cel mai probabil ca ei se vor sustrage de la plata obligațiilor fiscale. Un contribuabil poate prefera să nu plătească taxele dacă mita data auditorului este mai mică decât beneficiul din evaziune fiscală.
Lipsa regulilor de drept și slaba jurisdicție fiscală. Instanțe fiscale puternice sunt esențiale pentru protecția drepturilor contribuabililor. În cazul în care sistemul juridic nu funcționează, în conformitate cu statutul de drept, cetățenii sunt expuși riscului de discrimnare, inegalități. Lipsa statutului de drept reduce transparența acțiunilor publice și duce la creșterea neîncrederii cetățenilor. Ca urmare, cetățenii refuză să finanțeze statul, prin impozite și prefer să se sustragă acestor datorii.
Impozitarea este componenta esențială a vieții sociale și economice a unei națiuni pentru a înțelege acest aspect, este necesar o educație fiscală, o înțelegere a faptului că taxa nu este considerat un prejudiciu la un venit sau bogăție a contribuabilului, ci un instrument prin care să contribuie la dezvoltarea fiecărui cetățean.
Educație fiscală trebuie să fie făcute pe grupe de vârstă, astfel, informațiile prezentate trebuie să fie înțelese și de-a lungul timpului să fie aprofundat rolul de impozitare.
Educație fiscală trebuie să fie considerată o parte esențială a educației. Astfel, pentru copiii de școala primară, pătrunderea în misterele taxelor ar trebui să fie făcut cu fabule, astfel ca "Regele Artax și taxele " sau " Evaziunea fiscală, ca o ispită veche ca lumea ". Elevii sunt capabili să asimi, prin impozite și prefer să se sustragă acestor datorii.
Impozitarea este componenta esențială a vieții sociale și economice a unei națiuni pentru a înțelege acest aspect, este necesar o educație fiscală, o înțelegere a faptului că taxa nu este considerat un prejudiciu la un venit sau bogăție a contribuabilului, ci un instrument prin care să contribuie la dezvoltarea fiecărui cetățean.
Educație fiscală trebuie să fie făcute pe grupe de vârstă, astfel, informațiile prezentate trebuie să fie înțelese și de-a lungul timpului să fie aprofundat rolul de impozitare.
Educație fiscală trebuie să fie considerată o parte esențială a educației. Astfel, pentru copiii de școala primară, pătrunderea în misterele taxelor ar trebui să fie făcut cu fabule, astfel ca "Regele Artax și taxele " sau " Evaziunea fiscală, ca o ispită veche ca lumea ". Elevii sunt capabili să asimileze cunoștințe cu privire la contribuția în termeni de raport venit- impozit, caracteristici venitului. Pentru studenți, informațiile transmise din domeniul impozitului poate include caracteristici ale sistemului fiscal
și politica fiscală, componente ale sistemului fiscal, veniturile impozabile, rolul și funcțiile sistemului fiscal.
Costuri ridicate de conformare
Acestea sunt costurile pe care un contribuabil trebuie să le suporte pentru a aduna informația necesară, sa completeze formularele, etc, poate fi un motiv suplimentar de evaziune fiscal. De exemplu în unele țări există o serie de taxe de plătit la diferite rate și cu baze diferite astfel că companiile sunt mai mult îngrijorate de partea administrative decât de plata în sine a impozitelor. În aceste situații costurile sunt mari și probabilitatea ca contribuabilul să își achite obligațiile fiscale este foarte scăzută. Firmele mici și mijlocii fiind cele care suferă cel mai mult de suportarea costurilor de conformare. În unele țări TVA-ul este impozitul cu cele mai multe dificultăți urmat de contribuțiile sociale.
Slaba aplicarea a legislației fiscale
Dacă mai sus am discutat despre sursele care duc la o conformare voluntară redusă precum și costurile ridicate de reglementare a disciplinei fiscale, secțiunea curentă face referire la provocările în aplicarea legislației fiscale. Există mai multe situații
care restrânge administrațiile fiscale de la îndeplinirea funcțiilor lor în mod corespunzător
crescând astfel posibilitatea de evaziune fiscala.
2.2.1. Insuficiențe în colectarea taxelor
În ceea ce privește colectarea impozitelor, multe țări în curs de dezvoltare se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește premise importante pentru o administrație fiscală și funcționare, în special cu privire la identificarea și administrarea acelor cetățeni și firmele care sunt răspunzători de plățile fiscale. Deși s-au înregistrat progrese, capacitatea administrațiilor fiscale de a introduce și susține de exemplu, o bună funcționare a registrelor fiscale, prezintă încă dificultăți grave în multe țări în curs de dezvoltare. Probleme de capacitate insuficientă poate să apară, de asemenea, ca urmare a modalității de organizare a administrației fiscale și relația sa cu Ministerul de Finanțe. În general, există două abordări organizatorice stabilite de administrația fiscală.
Prima opțiune este cazul în care Ministerul de Finanțe își asumă funcția de administrare și departamente în cadrul ministerului de finanțe colectează impozitele. A doua opțiune este o autoritate semi-autonomă în cazul în care administrarea este mutat din Ministerul de Finanțe într-o entitate separată. În România este prezentă cea de-a doua opțiune, și anume Administrația fiscală este cea care se ocupă de colectarea taxelor.
De multe ori, administrația fiscală și colectarea de către ministerele de finanțe au fost considerate ineficiente și care suferă de corupție și costuri ridicate de conformare cu legislația fiscală.(a se vedea Fjeldstad / Moore, 2009). Prin urmare, crearea de autorități autonome a fost urmărită în mai multe țări în curs de dezvoltare, în mare ca parte a reformelor cuprinzătoare de administrare fiscală. În plus, responsabilități neclare în ceea ce privește colectarea și administrarea unor tipuri specifice de impozite de către diferite instituții poate duce la ineficiența și pierderile fiscale și necesită o reorganizare a
administrației fiscale. De obicei, o abordare de organizare în funcție de
funcțiile administrațiilor fiscale este considerată mai eficientă decât un text
de impozitare diferite și tipuri de venituri.
Mai mult decât atât, trebuie să se aibă în vedere faptul că administrația fiscală și politica fiscală sunt sfere interconectate. Politica de taxe afectează în mod direct costurile, precum și organizarea administrației fiscale. În plus, capacitățile de administrare fiscală
influențează modul în care politica fiscală este pusă în aplicare. Astfel, ambele domenii de politică fiscală, precum și administrația fiscală trebuie să fie luate în considerare la proiectarea reformelor fiscale de succes. În caz contrar, buna funcționare a întregului sistem este afectată.
Personal fiscal calificat, bine instruit si motivat sunt cruciale pentru colectarea
de impozite și pentru performanța organelor de administrare fiscală ca un întreg.
Pentru a motiva funcționarii fiscali să lucreze, în conformitate cu interesele guvernului
și pentru a reduce vulnerabilitatea lor față de corupție, o atenție trebuie să se acorde
salariilor și alte stimulente.
În cele din urmă, insuficiențele în colectarea taxelor rezultă din faptul că economiile din majoritatea țărilor în curs de dezvoltare sunt caracterizate de un sector informal mare. Firmele și persoanele active în sectorul informal, de obicei, nu plătesc taxe pe venitul personal sau al afacerii, de asemenea ei nu percep taxe de consum sau accize asupra vânzărilor lor. Statul pierde aceste potențiale venituri fiscale, și ca urmare nu are fondurile necesare pentru a furniza bunuri și servicii.
Adesea, motivele de a fi activ în economia informală nu sunt direct legate de
încercările de a evita impozitarea, ci mai degrabă de opțiunile limitate sau administrative excesive – cerințele prea drastice administrative pentru a intra în economia formală sau costuri excesive a forței de muncă. Cu toate acestea, există și cazuri în care persoane fizice și companii aleg să fie activi în sectorul informal cu intentia de a scăpa de obligațiile lor fiscale.
Potrivit celui de-al patrulea studiu realizat de Experții Băncii Mondiale și reprezentanți ai PricewaterhouseCoopers, la impozitarea din 183 state, în anul 2009, situația pentru România este, după cum urmează: În funcție de numărul de plăți efectuate de către o companie, la 2009, România ocupă locul 182, cu 113 de plăți. Cea mai mare abatere de la UE medie în ceea ce privește plățile totale a obligatiilor fiscale înregistrate în România. În cazul în care media UE este de 18 plăți de taxe, numărul lor în România este de 6,28 mai mare. În cadrul Uniunii Europene, România ocupă locul 14, cu un număr mediu de ore pe an necesare pentru obligațiile fiscale de 202 de ore.
Prezentarea acestor studii (realizate fie național sau internațional), subliniază necesitatea de a rafina activitatea desfășurată în instituțiile cu atribuții fiscale, pentru că poate determina, scăderea încredere în unitatea fiscală, precum și existența comportamentului evazionist din partea contribuabililor.
2.2.2. Capacitate slabă în detectarea și urmărirea penală a practicilor necorespunzătoare fiscal
Un organism de investigație fiscală care funcționează bine este esențial pentru detectarea și urmăririi penale a cazurilor de fraudă fiscală. Lipsa de capacități suficiente în administrarea fiscală reduce probabilitatea de detecție care influențează din nou decizia contribuabilului pentru a stabili dacă se sustragă sau nu de la plata impozitelor. În plus, cadrul legal este o condiție prealabilă importantă pentru orice activitate de aplicare. De exemplu, mărimea și natura sancțiunilor, care sunt suportate după evaziunea a fost detectată este conectat direct la nivelul de respectare a obligațiilor fiscale (Fishlow și Friedman, 1994). În cele din urmă, legile fiscale în multe țări,la fel și în România, în special în țările în curs de dezvoltare, se schimbă foarte des, producând astfel instabilitate și transparența scăzută a Codului fiscal. Ca o consecință, legislațiile fiscale complicate și schimbările în curs de desfășurare a Codului fiscal confunda Administratorii fiscali și contribuabili deopotrivă. Acest lucru produce ample oportunități pentru evitarea impozitari. În plus, aceasta duce la evaziune fiscală, care nu este intenționat, dar apare din cauza lipsei de cunoaștere. În cazuri extreme, frauda și evaziunea fiscală devine inevitabilă, chiar atunci când sistemul de impozitare devine prea complexe și / sau contradictoriu.
Formele evaziunii fiscale
3.1. Evaziunea fiscală la nivel microeconomic
3.1.1. Evaziunea fiscală “licită”, contravențională
Evaziunea fiscal “legală” poate fi definită ca fiind subestimarea materiei impozabile de către contribuabili, prin promovarea anumitor exonerări sau facilitate fiscale(denumite generic și regimuri fiscale de favoare), care permit evitarea impozitării fără a încălca legea, aceste practici fiind oarecum tolerate de permisivitatea reglementărilor fiscale.
De regulă, evaziunea fiscală tolerată derivă din dubla interpretare a textelor de lege, efectul acesteia reflectându-se în minimizarea impozitării pe baza unor mecanisme alternative, interpretabile și care, în general sunt acceptate de legislația fiscală.
Practic, din aceste considerente, evaziunea fiscală “licită” este asimilată, de unii economiști cu o formă de dualitate a economiei oficiale, care se manifestă, cu predilecție, în situațiile în care politicile de reglemntare nu sunt suficient de bine structurate.
Pe lângă deductibilitățile fiscale reglementate în mod explicit de legislația în vigoare, există și o serie de deduceri fiscale care nu sunt specificate în mod concret, fără a fi însă interzise sau incriminate în mod expres de un regim sancționator, pe baza textelor de lege.
Faptele de evaziune bazate pe interpretarea favorabila a legii, așa numitele cazuri de evaziune fiscală “legala” sunt foarte diversificate, printre cele mai des întâlnite sunt:
majorarea cheltuielilor deductibile fiscal prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au fost efectuate de fapt, dar care se bazează pe documente justificative procurate prin mijloace legale, corect întocmite și corespunzătoare din punct de vedere contabil și legal în domeniu(H.G. nr.831/1997, O.M.F. nr.989/2002, O.M.F.nr 29/2003, O.M.F. nr 1849/2003, O.M.F. nr.1850/2004). De cele mai multe ori, aceste cheltuieli se referă la plata unor prestări de servicii(consultant, management, marketing etc.) care se încadrează într-o bază legală doar în măsura în care organele de control fiscal nu dispun de mijloacele și instrumentele necesare pentru a proba o gestiune defectuoasă, neconformă cu realitatea și în detrimetul intereslor societății respective. Prevedrile codului fiscal stabilesc posibilitatea deducerii cheltuielilor, dacă acestea sunt efectuate în scopul realizării de venituri, fără a exista obligația ca aceste cheltuieli angajate să fie cuantificate în obținerea de venituri suplimentare. În această categorie se include și emiterea de facturi fiscale fără transferul efectiv al bunurilor respective, având loc doar un circuit scriptic al documentelor și un transfer de jure al drepturilor de proprietate și nu unul de facto, efectiv și real. În conformitate cu art.21 pct.4 lit. f din Legea 571/2003 privind Codul fiscal(cu modificările și completările ulterioare), constituie cheltuieli nedeductibile acele cheltuieli înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ în accepțiunea Legii contabilitățiinr.82/1991, republicată, prin care să se facă dovadaefectuării respectivelor operațiuni. Astfel, art.6 alin(1) din Legea contabilității nr.82/1991, republicată: “orice operațiune economico-financiară se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”. De asemenea, pct.44 din H.G. nr 44/2004(pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare) și dat în aplicarea art.21 pct.4 lit. f) din Legea nr.571/2003 se precizează că înregistrările în evidența contabilă se efectuează chronologic și sistematic, pe baza înscrisurilor ce dobândesc calitatea de document justificativ și care angajează răspunderea persoanelor care l-au întocmit, conform reglementărilor contabile în vigoare. În urma celor prezentate, rezultă că facturile fiscale de aprovizionare înregistrate în evidența financiar-contabilă și care nu reflectă operațiuni economice reale(ci doar o simulare a acestora)nu întrunesc calitatea de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate și deducerea cheltuielilor aferente, în vederea stabilirii profitului impozabil și, implicit, a impozitului pe profit datorat în condițiile legii. Legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale incriminează ca infracțiune de evaziune fiscal, fapta de evidențiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sau evidențierea altor operațiuni fictive.
Utilizarea în tranzacțiile economice internationale a prețurilor intermediare de vânzare/cumpărare pentru transferul bazei impozabile către o jurisdicție fiscală mai îngăduitoare( de obicei, prin intermediul societăților offshore situate în paradisuri fiscale). În acest mod are loc externalizarea unei părți din materia impozabilă către un regim fiscal mai lejer, practic prin manipularea cifrei de afaceri și, implicit, a nivelului impozitelor și taxelor datorate;
Deductibilitatea fiscală a dobânzilor acordate în baza unui contract de împrumut încheiat între societatea comercială și personae fizice(asociați sau acționari, în funcție de forma de organizare aleasă la constituire). Prin O. G. 9/2000, modificată și completată nr.356/2002, se acordă posibilitatea acționarilor sau asociaților să perceapă și să încaseze dobânda pentru aportul adus în firmă, cu respectarea prevederilor legale stipulate în respectivul act normativ. Practica a demonstrate că acest fapt a condus la majorarea nejustificată a cheltuielilor cu dobânzile plătite prin contractarea acestui tip de împrumut care, de cele mai multe ori, nu se bazează pe considerente economice privind acoperirea nevoilor de lichiditate ale firmei, ci pe rațiuni fiscale ce au drept scop diminuarea profitului impozabil. Modificările și completările Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, începând cu 01.01.2005, consideră cheltuielile cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențe de curs valutar ca nedeductibile dacă gradul de îndatorare este peste 3(indiferent de sursa de proveniență a împrumutului- de la o societate afiliată sau neafiliată);
“compensarea” avansurilor acordate(prin contul 542) pe parcursul anului(cu titlul de plăți pentru aprovizionări diverse) cu dividende distribuite după încheierea exercițiului financiar, pe baza situațiilor financiare certe și definitive. Deși aceasta nu reprezintă o formă de deductibilitate fiscală în accepțiunea clasică de utilizare a acestui termen, este totuși o formă de volatizare a unor resurse financiare din circuitul economic al firmei. La încheierea exercițiului financiar, după repartizarea eventualului profit obținut la dividende, are loc și această operațiune de reglare a avansurilor nejustificate și ridicate pe parcursul anului. De regulă operațiunile consemnate în cele două documente justificative – dispoziția de încasare (pentru depunerea avansurilor ridicate și neutilizate) și dispoziția de plăți(pentru plata dividendelor)- nu au un caracter real. Avansurile de trezorerie ridicate pe parcursul anului îmbracă în fapt caracterul unor avansuri din dividende, deși nu în formă explicită. Legea nr.31/1990, republicată, privind organizarea și funcționarea societăților comerciale definește în acest sens termenul de profituri fictive, respectv acele profituri care nu pot fi comensurate cu exactitate din punct de vedere valoric, profitul realizat fiind considerat drept cert doar dupa depunerea bilanțului contabil. Drept urmare, acordarea pe parcursul anului de avansuri din dividende, pe baza unor profituri care nu sunt cuantificate cu certitudine, reprezintă o infracțiune prevăzută de art.272 pct.5 din Legea nr.31/1990, republicată, conform căreia se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății, care încasează sau plătește dividende, sub orice formă, din profituri fictive sau care nu puteau fi distribuite, în lipsa situațiilor financiare ori contrarii celor rezultate din aceasta.
Majorarea nejustificată a cheltuielilor cu mărfurile ieșite din gestiune, prin repartizarea incorectă a diferențelor de preț asupra acestora(practice, prin calcularea eronată a coeficientului K, privind descărcarea din gestiune);
Înregistrarea contabilă în cadrul cheltuielilor de exploatare a unor cheltuieli referitoare la investițiile în curs efectuate, care, în mod concret, din punct de vedere al funcționalității contabile, trebuie înregistrate în contul 231 Imobilizări în curs și sunt nedeductibile fiscal(abia după terminarea lucrărilor în cauză și recepția finală a investiției, cheltuielile respective se înregistrează în categoria cheltuielilor de exploatare, în mod eșalonat, sub forma cheltuielilor de amortizare);
Nevalorificarea rezultatelor inventarierii faptice a întregului patrimoniu, ce are caracter obligatoriu conform reglementărilor art.8 din Legea contabilității nr.82/1991(republicată), și Ordinului nr.1753/2004, pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv. Această operațiune, de multe ori, nici nu are loc din punct de vedere practic, realizându-se doar o transcriere scriptică în Registrul inventor a datelor furnizate de balanța de verificare(tocmai în scopul de a se evita constatarea și înregistrarea unor diferențe între realitatea faptică și situația scriptică);
Înregistrarea contabilă eronată în cadrul cheltuielilor de exploatare a unor cheltuieli referitoare la uzura obiectelor de inventar, pentru bunuri care nu se încadrează în această categorie din punct de vedere valoric(respective de peste 15.000.000 ROL, conform reglementărilor legale in materie- respectiv art.6 alin. (2) din H.G. nr. 1553/2003);
Neevidențierea și neînregistrarea în evidența contabilă a T.V.A. colectată pentru avansurile încasate sau pentru mărfurile constatate ca fiind depreciate calitativ și scoase din evidența agentului economic sau constatate lipsă la inventariere(și neimputate persoanelor direct răspunzătoare);
Practica unor societăți de a investi o parte din profitul realizat în achiziții de active, de mijloace fixe pentru care statul acordă anumite reduceri fiscale la plata impozitului pe profit, măsură care este menită să stimuleze acumularea;
Scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă și publicitate, mult mai mari decât cele care rezultă din aplicarea cotelor legale asupra profitului brut realizat;
Neînregistrarea și nedeclararea în totalitate a veniturilor realizate de către contribuabili, în scopul diminuării masei impozabile sau taxabile prin:
a)nedeclararea integral a unor venituri realizate din exercitarea unor meserii sau altor activități producătoare de venituri de către persoanele autorizate;
b)nedeclararea de către persoanele fizice și juridice a tuturor bunurilor supuse impozitelor și taxelor prin depunerea unor declarații de impunere nesincere sau necomunicarea modificărilor intervenite în obiectul de activitate sau venitul realizat față de declarațiile precedente;
c)subevaluarea bazei impozabile, în special la produsele provenite din import, produse supuse taxelor vamale, accezelor, taxei pe valoare adaugată, etc.;
d)necuprinderea în declarațiile de impunere, a veniturilor realizate prin toate subunitățile(sucursale, filiale, depozite,magazine, puncte de lucru), diminuând pe această cale veniturile totale realizate;
e)dobândirea și comercializarea de produse fără documente de proveniență, cu intenția de a ascunde veniturile realizate din vânzarea acestora, sau dosirea mărfurilor cu scopul de a ascunde veniturile încasate;
f)efectuarea de operațiuni comerciale fictive între socități ale aceluiași patron, fără mișcarea efectivă a bunurilor, cu scopul de a transfera profitul de la o societate plătitoare de impozite la o altă societate scutită de plata acestora;
g)efectuarea unor importuri temporare în vederea realizării producției de export, schimbarea ulterioară a destinației producției prin livrarea acestora la intern, fără achitarea obligațiilor prevăzute de lege pentru importurile definitive;
h)diferențele constatate de organelle de control, rezultate din calcularea eronată sau achitarea cu întârziere a fondurilor special;
i)conducerea de către contribuabili a unor evidențe nesincere, incomplete, duble, privind impozitele sau taxele datorate bugetului, completarea acestora cu date eronate sau false, pierderea sau distrugerea documentelor cu intenția de a ascunde veniturile realizate;
Supradimensionarea costurilor de producție sau a cheltuielilor activității desfășurate, în scopul diminuării profitului sau venitului impozabil, prin:
Înscrierea în evidențele financiar-contabile(registrul de venituri și cheltuieli sau contabilitatea proprie a cheltuielilor), a unor cheltuieli care nu sunt aferente veniturilor realizate;
Menținerea unor cheltuieli de transport sau a unor diferențe de preț la produse finite, mai mici decât cele corespunzătoare mărfurilor șu produselor nevândute, existente în stoc;
Includerea pe costuri a unor cheltuieli de natura investițiilor, precum și a dobânzilor aferente împrumuturilor pentru investiții;
Supraevaluarea cheltuielilor aferente veniturilor și a celor care se scad din rezultate, cuprinderea pe costuri a unor cheltuieli care nu privesc activitatea societății, ci a altor societăți ale acelorași patroni, unde aceștia au interese, în scopul de a mări profitul societății neplătitoare de impozit;
Înregistrarea pe cheltuieli deductibile a unor amenzi, majorări și a altor sume cu caracter sancăționator, stabilite de organele în drept în sarcina salariaților sau contribuabilor;
Includerea pe costuri sau cheltuieli a unor drepturi salariale fictive;
Constituirea de provizioane deductibile fiscal, altele decât cele reglementate fiscal.
În practică, evaziunea fiscală legală, care urmează a se evidenția și raporta, în baza acestor precizări, nu cuprinde:
Sumele rezultate în urma impunerii provizorii, ci numai diferențele rezultate stabilite după definitivarea acesteia;
Sumele reprezentând impozite și taxe evidențiate în contabilitate dar, neachitate în termen de către contribuabili din lipsa de resurse financiare.
Unele metode deși se află la limita dintre contravențional și penal, sunt justificate, cel mai adesea, de către agenții economici, ca fiind erori involuntare și care nu au la bază caracterul intenționat.
În condițiile actualelor reglementări este greu de demarcat contravenția prevăzută de art.41 alin(1) din Lege contabilității nr.82/1991, republicată, și infracțiunea prevăzută de art.9 alin (1) lit.a) și b) din Legea nr.241/2005, pentru prevenirea și sancționarea evaziunii fiscale.
3.1.2. Frauda fiscală
“ Frauda fiscală poate fi definită ca ansamblul practicilor care urmăresc eludarea în totalitate sau în parte a impozitului datorat statutului” preciza autorul Ionel Bostan.
Mijloacele folosite pentru sustragerea de către contribuabili, de la plata obligațiilor fiscale, se prezintă sub variate și multiple forme și acestea pot fi grupate în două categorii:
simple neadevăruri, greșeli în modul de calcul al impozitelor și taxelor sau chiar exploatarea insuficiențelor legislației;
procedee ilicite, având un caracter fraudulos.
Spre deosebire de evaziunea fiscală legală, care constă într-o menținere prudentă în limitele legale ale evaziunii, frauda fiscală se săvârșește prin încălcarea legii, profitându-se de modul în care se face impunerea. De regulă, impunerea se stabilește pe baza declarației celui în cauză, obligat să comunice organelor de resort toate elementele în funcție de care se va stabili obligația fiscal.
Frauda fiscal constituie faptă de natură penală spre deosebire de evaziunea fiscal licită, care nu implică fapte care să întrunească elementele unei infracțiuni sau uneori contravenții, dar care nu este mai puțin dăunătoare interesului public.
Formele și căile prin care se realizează frauda fiscal sunt, practic, nelimitate. Cele mai des întâlnite în activitatea fiscal sunt:întocmirea de declarații false; întocmirea de documente de plăți fictive; întocmirea de register contabile nereale; nedeclararea masei impozabile; declararea de venituri inferioare celor reale; întocmirea de registre de evidență dublă, un exemplar real și altul fictive; diminuarea masei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unității a unor cheltuieli cu character personal ale patronilor ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate; vânzările făcute fără factură, precum și emiterea de facturi fără vânzarea efectivă, care ascund operațiuni reale supuse impozitării; falsoficarea bilanțului ca urmare a unei convenții între contabilul șef și patron.
În funcție de modul de săvârșire și de implicațiile economico-financiare, infracțiunea fiscal se sancționează, în funcție de consecințe, cu amendă penală sau privare de libertate.
Evaziunea fiscal – legală sau frauduloasă – este consecința acțiunii unor situații nefavorabile sau ori unor fapte ilegale printre care:
imperfecțiunea legii, în sensul că actele normative prin care se reglementează taxele și impozitele nu sunt sufficient de clare și cuprinzătoare, ceea ce favorizează evitarea fiscului;
lipsa de uniformitate, în activitatea organelor financiare, cu privire la stabilirea și perceperea taxelor și impozitelor, determinată de inexistența unor norme metodologice de aplicare a legii;
conduita unor categorii de contribuabili, care folosesc cele mai diverse mijloace de disimulare a materiei impozabile;
lipsa de exigență ori corupția funcționarilor publici din cadrul organelor fiscale;
menținerea unei legislații fiscale stufoase, în unele cazuri greu de înțeles, confuze, interpretabile,generează dificultăți în aplicare și tensionează relațiile între organelle de control și contribuabili.
Principalele forme de manifestare a evaziunii fiscale în România, la nivel microeconomic, în special dupa anul 2000 concretizate atât de marii contribuabili cât și de cei mici și mijlocii sunt:
Importul, producția și comercializarea de țiței și produse petroliere.
Exemplu: Înființarea de societăți comerciale fantomă în numele unor cetățeni străini care părăsesc teritoriul țării, cu scopul de a fi considerate drept verigi in circuitul intermediar, pentru acoperirea in fals a destinației finale a unui produs.
În acest domeniu, companiile, de tipul rafinăriilor, recurg la diferite tertipuri pentru a plăti la stat o acciză cât mai mică. În acest sens s-a stabilit ca cca 60% din produsele comercializate de o rafinărie, care are o capacitate de peste un million de tone anual, să fie trecute pe lista produselor accizabile.
Importul, producția și comercializarea de alcool și produse alcoolice.
Exemple:
Cesionarea de societăți către cetățeni străini care nu mai pot fi identificați, în condițiile speculării;
Ascunderea unor activități comerciale sau a surselor impozabile;
Derularea de activități fără declararea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru și a depozitelor.
În vederea eliminării evaziunii fiscale în domeniul alcoolului, legiuitorul propune modificarea unor prevederi legate de antrepozitarea producției de alcool.
Uleiurile minerale, alcoolul și tutunul trebuie să fie produse într-un antrepozit fiscal, o zonă aflată sub supravegherea inspectorilor fiscali, unde se impun accizele înainte ca mărfurile să fie trimise spre comercializare. De asemenea, se are în vedere expertizarea tuturor instalațiilor de fabricare a alcoolului, cu scopul de a stabili care este capacitatea de producție a fiecărui producător. În plus, o fabrică de alcool nu va putea funcționa decât dacă are o capacitate minimă de producție de 100 hectolitri/zi și valorifică cel putin 80% din cantitatea obținută. Această regulă are efect scăderea numărului de producători de alcool din România, număr care este considerabil mai mare decat în țările Uniunii Europene.
O altă modificare legislativă, cu acordul și la solcitarea unora dintre producătorii de alcool, vizează dotarea cu un dispozitiv de urmărire prin satelit(GPS) a mijloacelor de transport care, astfel utilizat va facilita posibilitatea de localizare a produselor pe tot parcursul transportului, între fabrică și comerciant. În prezent legislația prevede ca statul să suporte costurile marcajelor folosite pentru produse accizabile(banderole, timbre) care se deterioreza sau se pierd însă pe viitor se urmărește să se aducă modificări în acest sens, responsabilitatea costurilor fiind transferată producătorilor, tot ca o măsură de limitare a evaziunii fiscale.
Producătorii de produse accizabile și plasate în antrepozite fiscal vor fi obligați să depună, în avans, o garanție în numerar la fisc, în termen de 5 zile de la data primirii autorizației, garanție care va reprezenta cel putin 10% din echivalentul accizei medii calculate la producția estimată anual.
Prestări de servicii și construcții.
Înregistrarea în evidența financiar contabilă a prestărilor de servicii de la intern sau extern care ulterior nu mai pot fi cuantificate sau identificate în mod fizic și material( cum ar fi cheltuielile de marketing, management, know-how, consulting) și pentru care în mare parte, societățile prestatoare sunt societăți fantomă sau cesionate în cadrul prestațiilor efectuate de firmele înregistrate în țară sau firmele înregistrate în străinătate, în localități sau state cunoscute drept paradisuri fiscale.
Importurile și exporturile în mod general.
Exemple:
Interpunerea unei societati de tip fantoma cesionată ulterior pe circuitul economic de comecializare la intern pentru importurile de materii prime finite subevaluate și vămuite ca atare;
Exporturi oarbe, caz în care mărfurile nu părăsesc teritoriul țării;
Exporturi la prețuri modice către paradisuri fiscale unde are loc saltul de preț și recuperarea în valută a diferenței până la valoarea reală a exportului.
Vânzarea – cumpărarea repetată de imobile.
Vănzarea – cumpărarea repetată de imobile, terenuri și construcții, de către aceeași persoană va fi considerată act commercial și va fi supusă plății taxei pe valoare adăugată, iar impozitarea va fi de 16% dacă perioada de revânzare va fi mai mica de un an.
Forme specifice de evaziune fiscală în domeniul accizelor
Unul dintre domeniile cu mare predispunere către evaziune este cel al produselor petroliere purtătoare de accize. Evaziunea din acest domeniu are la bază o legislație permisivă, interpretabilă sau contradictorie, care facilitează aplicarea evaziunii fiscale. Căile prin care se realizează evaziunea sunt:
Procesarea petrolului ori a unor reziduuri petroliere preluate din depozitele desființate a unor societăți comerciale, a unor uleiuri uzate, reziduuri de păcură etc., în condiții clandestine. Procedura constă în amestecarea acestor produse nepurtătoare de accize cu alte produse, după o anumită rețetă, și realizarea unor produse de slabă calitate ce se pot vinde și consuma ca produse purtătoare de accize.
Structura infracțională este formată, în acest caz, de cel puțin 3 societăți:
O societate producătoare, deținătoare a rețetei de amestec;
O societate comercială care deține spații de comercializare, abilitată pentru vânzarea de produse petroliere;
O societate fantomă, care se interpune între cele două sau mai multe și care dispare din sfera de verificare a organelor de control fiscal.
În acest caz, prima societate vinde produsele realizate în modul arătat către societatea fantomă intermediară, iar aceasta, la rândul ei, vinde în continuare produsul către societatea către societatea comercială deținătoare de spații de comercializare de asemenea produse, pe care le vinde și încasează valoarea lor, inclusive accizele. Valoarea accizei nu este achitată către stat și se împarte, conform unei înțelegeri prealabile, între toți participanții lanțului infracțional, în acest caz, acciza reprezentând un câștig net.
Încheierea de contracte de procesare a unor subproduse petroliere de către unele socități comerciale cu rafinării, în vederea realizării de benzină și/sau motorină. În acest caz, procedura, este următoarea: firmele fiică. Dependente de o firmă mama, achiziționează sub-produse petroliere neaccizate, pe care le prelucrează pe bază de contract cu rafinărille, realizând produse finite, pe care le vând către firma mamă. Plata serviciilor de rafinare se face, de obicei, de către firma mama pe baza ordinului primit de la firma fiică. Achiziționarea sub-produselor se face atât de la rafinărie, cât și de la alte firme sau companii cu capital de stat sau privat. În multe situații, sub-produsele erau chiar livrate de către rafinărie către societatea mama, care, la rândul ei, le vindea către firmele fiică. Acestea din urmă realizau produsele finite prin rafinărie și le vindeau către firma mama. În acest fel se ascundea firma plătitoare de accize, care trebuia să fie procesatoare, nedefinită clar de legislația în vigoare până la data de de 30.11.2001, când a apărut O.U.G. nr.158/2001. Această ordonanță prevedea în art. 6 ca: “Vânzarea, de către un agent economic producător, a produselor prevăzute la alin(2) către o rafinărie, în vederea prelucrării sau etilării, se face la prețuri fără accize. În această situație, accizele se datorează bugetului de stat o singură dată, de către rafinăria prelucrătoare, la livrarea produselor finale rezultate din prelucrare sau etilare”.
Ulterior, prin Legea nr.523/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr.158/2001, s-a prevăzut ca produsele rezultate din prelucrarea țițeiului sau a altor materii prime pentru care nu se datorează accize să se comercializeze de către agenții economici producători sau de către agenții economici beneficiari ai produselor rezultate din procesare, direct către utilizatorii finali sau direct către comercianții angrosiști, în starea în care le-au achiziționat, fără a le supune altor procese de prelucrare. Pentru astfel de produse, legea a prevăzut utilizarea, în mod obligatoriu, de facturi fiscale special și avize de însoțire a mărfii special, inscripționate în diagonală cu mențiunea, “uleiuri minerale”. Înlăturând unele neajunsuri din legislația precedentă, prin art. 52 alin (2), s-a prevăzut expresposibilitatea ca organele Gărzii Financiare să oprească mijloacele de transport în vederea verificării documentelor de însoțire a produselor supuse accizelor.
O.U.G. 158/2001 a fost modificată prin O.G. nr 3/2003, introducând obligativitatea ca operațiunea de procesare a țițeiului și a uleiurilor minerale să se efectueze doar în rafinării sau în unități specializate, avizate de Ministerul Economiei, diminuându-se practicile ambigue dintre Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Economiei și Industriei.
Procesul de perfecționare a legislației în domeniul accizelor, în vederea creșterii gradului de colectare, a continuat prin adoptarea O.U.G. 3/2003, care a introdus pentru prima dată noțiunea de depozit special și condițiile de autorizare, pentru dobândirea acestei calități.
Prin această ordonanță s-a mai prevăzut:interzicerea oricărei operațiuni comerciale cu uleiuri minerale supuse accizelor care nu proveneau din depozitele speciale și efectuarea livrărilor de uleiuri minerale din depozitele speciale aprținând agenților economici producători și procesatori, numai în momentul în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată, sub sancțiunea de pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal,cu modificările și completările ulterioare, a adus noi îmbunătățiri ale legislației în domeniul accizelor, luând în considerare necesitatea armonizării legislației din România cu ce din Uniunea europeană. Astfel, au fost introduse noțiuni noi precum:antrepozitul fiscal, antrepozitul autorizat și utilizatorul fiscal, precizându-se condițiile de autorizare a acestora.S-au stabilit, totodată, circuitul și documentele de însoțire a produselor supuse accizelor din unitățile autorizate către beneficiarii lor, fiind introduse prevederi importante privind regimul suspensiv al impozitelor și taxelor pentru produsele accizabile.
În domeniul alcoolului și produselor alcoolice, cea mai frecventă metodă de fraudare a bugetului de stat a constat în înființarea legală de societăți comercialece au obținut toate autorizațiile legale și documentele specific justificative, și care au acumulat datorii imense la bugetul de stat, fiind ulterior cesionate, de regulă unor cetățeni străini impsibil de identificat ori de tras la răspundere pentru infracțiunile săvârșite în societățile respective.
Un moment semnificativ în stoparea fenomenului infracțional în domeniul alcoolului l-a constituit adoptarea Legii nr.521/2002 privind regimul de supraveghere și autorizare a producției, importului și circulației unor produse supuse accizelor, care prevăd următoarele:
– desemnarea de către administrația fiscal, pentru fiecare agent economic producător de alcool și produse distilate, inclusive pentru filiale, a unui supraveghetor fiscal care are obligația să supravegheze în permanent întregul process de producție și comercializare;
– obligativitatea declarării, de către agenții economici producători de alcool și distilate, a capacităților de producție de direcțiile finanțelor publice județene ori ale municipiului București;
– obligativitatea fiecărui agent economic producător de alcool și distilate de dotare cu mijloace de măsurare a întregii producții de alcool și distillate, precum și cu mijloace legale de pentru determinarea concentrației de alcool pentru fiecare sortiment de produs;
– interzicerea producției de alcool sanitar de către agenții economici, alții decât producătorii de alcool etilic rafinat legal autorizați, precum și comercializarea în vrac, pe piața internă, a alcoolului sanitar și a alcoolului etilic cu o concentrație alcoolică sub 95,5% in volum;
– introducerea prețurilor minime(care să cuprindă, pe lângă prețul de producție, și acciza)pentru comercializarea pe piața internă a alcoolului, produselor alcoolice și distilatelor.
Controalele efectuate de organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor Publice au evidențiat că cele mai frecvente căi de fraudare a bugetului de stat, de către agenții economici producători de alcool, sunt următoarele:
nedeclararea întregii cantități de produse accizabile, prin:
– montarea unor circuite invizibile ale produselor înainte de trecerea produselor prin contoare și crearea astfel a unor stocuri neaccizabile, care sunt valorificate fără plata accizelor;
– livrarea produselor nemarcate sau marcate cu banderole false ori adevărate, dar declarate anterior ca sustrase, pierdute ori distruse prin ardere, etc.;
– marcarea produselor cu alte etichete decât cele care corespund concentrației alcoolice reale sau cu cantitate existentă în buteliile livrate;
– vânzarea unor cantități de alcool produs legal fără plata accizelor și justificarea aceste cantități prin rerafinare în vederea realizării unui produs cu conținut mai redus de substanțe nocive;
– lipsa unor norme specific de consum(grâu, porumb, melasă, etc.) în funcție de cantitatea materiei prime utilizate, ceea ce permite justifcarea producției realizate realizate prin consumurile ridicate de materie primă, din cauza calității slabe. Pe această cale se realizează o producție suplimentară, care rămâne neaccizată și se valorifică clandestin, fără plata accizelor, prin producerea directă de băuturi alcoolice ori către alți producători de băuturi alcoolice care, la rândul lor, nu plătesc accize;
realizarea de băuturi alcoolice în condiții de totală clandestinitate, fără autorizațiile necesare, cu instalații artizanale improprii, realizând produse de slabă calitate și cu un grad ridicat de nocivitate pentru consumatori. Aceștia sunt sprijiniți de producătorii de alcool, care le furnizează alcool fără plata accizelor și cu care impart obligațiile neachtate către stat;
lipsa de supraveghere permanentă a producției și comercializării de către supraveghetorii fiscali, uneori numai pe un schimb sau două și nu pe toate schimburile ceea ce permite utilizarea întregului arsenal de căi de sustragere de la plata accizelor către stat. Uneori, menținerea pe timp îndelungat a aceluiași supraveghetor slăbește exigența și autoritatea acestuia în fața agentului economic și generează “mediul ochilor închiși” la atitudinea și metodele de fraudare a bugetului de stat.
Evaziunea fiscala la nivel macroeconomic
La prima vedere, evaziunea fiscală aduce prejudicii doar statului, contribuabilii fiind cei care câștigă. De fapt, cei care simt sau vor simți efectul evaziunii fiscale (pe termen scurt sau lung) sunt, în egală măsură, cei care fraudează și cei care nu. Efectele evaziunii fiscale în mod direct reflectat asupra nivelului veniturilor fiscale, conduce la distorsiuni în mecanismul de piață și poate contribuie la inechitate socială. Furtul intenționat al obligațiilor fiscale pe de-o parte, aduce beneficii pentru fraudatori, iar pe de alta parte, pentru non-evazioniști acest lucru duce la creșterea presiunii fiscale.
Măsurile luate de către autoritățile publice pentru combaterea evaziunii va avea efecte indirecte asupra tuturor contribuabililor, pornind de la creșterea complexității sistemului fiscal și până la potențiala eroziunea a drepturilor civile sau privilegii legale profesionale.Efectul direct al evaziunii fiscale pentru economie, având în vedere reducerea veniturilor bugetare, vor fi reflectate în șomaj, creșterea inflației, creșterea ratei dobânzii, non-finanțarea sectoarelor de interes național. În acest context, vor suferi toți contribuabilii.
Majoritatea țărilor dezvoltate sunt caracterizate ca având o bază puternică în ceea ce privește impozitele fiscale directe și cele indirecte acoperind aproape în totalitate cetățenii și companiile. În contrast, țările în curs de dezvoltare se confruntă cu dificultăți sociale, politice și administrative în stabilirea unui sistem fiscal corespunzător. Ca o consecință țările în curs de dezvoltare sunt deosebit de vulnerabile evaziunii fiscale și acțiunilor de evitare a plății contribuțiilor de către firme dar și de către persoanele fizice.
Conform unor studii realizate la nivel de Uniune Europeana structura veniturilor în România a indicat următoarele rezultate în ultimii ani.
Structura veniturilor în România
Ajustarea ciclica a 32,6 30,1 29,2 28,4 26,8 27,3 27,0 26,7 24,5 26,5 taxelor totale la GDP
Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat
PIB-ul României este de la 27,0% în 2009, la nouă puncte procentuale mai mică decât media UE-27 (35,8%). Nivelul de impozitare din România este cel mai mic din UE în afară de Letonia, dar comparabil cu nivelul de impozitare în Slovacia (28,8%) și Bulgaria (28,9%).
Observăm că cea mai mare pondere în veniturile României o au impozitele indirecte, la nivelul lor întâlnindu-se și cele mai multe cazuri de evaziune fiscală. Structura fiscală din România iese în evidență în mai multe privințe, în 2009. România este a noua țară din UE ce se bazează în mare parte pe impozite indirecte. Impozitele indirecte reprezintă 40,9% din veniturile fiscale totale, comparativ cu o 37,7% media UE-27, în timp ce ponderea contribuțiilor sociale este 35% (UE-27 31,4%) și a impozitelor directe doar pentru 24,2% (UE-27 31,1%).
Cota de TVA asupra veniturilor fiscale totale în 2009 (24,8%) a fost cea mai mare, a cincea în cadrul Uniunii, iar aceasta duce la dezvoltarea practicilor evazioniste. Nivelul scăzut al impozitelor directe se datorează în principal veniturilor mici (abia 3,5% din PIB), în timp ce media UE-27 este de 8%.
Raportul fiscal PIB a scăzut considerabil între 2000 și 2004, apoi a crescut până în 2007 când creșterea creșterea PIB-ului s-a accelerat. În următorii doi ani, raportul fiscal a scăzut cu două puncte cauzată în principal de o scădere bruscă a veniturilor din TVA. În 2009, perspectivele economice pe termen scurt pentru România a fost mai rău decât se aștepta, cu o cădere uriașă a PIB de 7,1 puncte procentuale (media anuală), comparativ cu 2008. Inflația sa menținut ridicată, datorită creșterii accizelor la tutun și rata de TVA (de la 19 la 24%) și a prețurilor mai ridicate ale combustibililor. Condițiile pieței financiare din România a rămas fragilă. România a primit asistență financiară (prin intermediul unui mecanism de împrumut) de la UE în 2009 și 2010 în schimbulul unui pachet de măsuri fiscale, cum ar fi adoptarea unui proiect de reforma de pensii, adoptarea unei legi fiscale comprehensivă și punerea integrală în aplicare a măsurilor de consolidare fiscală. O serie de măsuri minore au fost convenite pe partea de venituri, inclusiv lărgirea bazei la tichetele de masă, veniturile din câștiguri de capital, interesele pentru depozitele bancare și plățile compensatorii, precum și lărgirea bazei de impozitare pentru contribuțiile de securitate socială la drepturile de proprietate intelectuală.
În România, în prezent sunt luate în calcul în analiza evaziunii fiscale trei componente: taxa pe valoare adăugată, munca la negru, sectorul informal.
Munca la negru este considerată evaziune fiscală deoarece prezintă o sustragere de la plata către stat a contribuțiilor sociale și a impozitului pe salariu aferent muncii nedeclarate. Dacă frauda propriu-zisă afectează veniturile bugetare și mediul de afaceri, munca la negru are nu numai implicații fiscale și economice, ci și un impact social puternic:practicanții muncii la negru sunt lipsiți de asigurările sociale(pensie, sănătate, șomaj) și în unele cazuri primesc chiar și un salariu sub nivelul minim pe economie.
Toate cele trei tipuri de neplată a obligațiilor fiscale reduc veniturile bugetare încasate, crescând nejustificat costul colectării(orice formă de colectare în afară de cea voluntară presupune costuri suplimentare), afectând astfel bunul mers al societății.
4. Economia subterană în România
Specialiștii consideră definiția dată de Pierre Pestieau ca fiind cea mai cuprinzătoare definiție a econonomiei subterane. Acesta definește economia subterană ca fiind “ ansamblul activităților economice ce se realizează în afara legilor penale, sociale sau fiscale sau care scapă inventarierii conturilor naționale.
Din punct de vedere al modului de organizare, de la revoluția din 1989 până în prezent, economia subterană din România cunoaște în evolutia sa, trei etape: formarea structurilor subterane, dezvoltarea rețelelor și concentrarea decizie.
1. Formarea structurilor subterane:
În primele zile ale anului 1990, pe fondul situației economico-sociale prezentată anterior, s-au creat grupuri de interese specializate în operațiuni de contrabandă atât pentru export cat și pentru import, în operațiuni de specula cu produse deficitare, în prestarea unor servicii de transport, alimentație publică. Astfel profitandu-se de preturile scazute, la o serie de produse industriale, precum; scule, dispozitive, aparate electrice, dar si bunuri de larg consum, acestea au fost achizitionate fara existența autorizațiilor și fara să se platească taxe, urmând ca mărfurile care au fost achiziționate de pe piața internă să fie vândute pe piețele din țările apropiate, obținându-se astfel sume semnificative de bani, care au fost folosite pentru dezvoltarea activităților. Tot în acest fel au fost derulate și operațiunile de import, care au avut consecință inundarea României cu produse de calitate inferioară, dar cu forme și utilități dorite de populație. Datorită lipsurilor de care au avut parte locuitorii României înainte de anul 1989, faptul ca produsele care au invadat piața au fost de o calitate îndoielnică nu a facut din aceasta un impediment în achiziționarea acestor produse de către români. Acest lucru a dus la o afacere profitabilă la momentul respective prin comercializarea în regim de alimentație publică a produselor slab calitative, mici tonete, puncte volante sau preluarea din depozitele statului la prețuri modice a acestor mărfuri deficitare și comercializarea lor imediată la prețuri mai ridicate. Tot în același timp au aparut activități particulare de transport-taxi. Datorită acestor activități care s-au desfașurat fără nici o restricție în prima jumătate a anului făcut ca primele reglementări privind activitatea economică sa fie amânate, fiind astfel categoric depășite de rapiditatea cu care au reacționat unele categorii profesionale aflate în formare. Veniturile care au fost realizate, în multe cazuri semnificative și sumele provenite din activitățile desfașurate clandestin înainte de anul 1990, au constituit capitalul pentru inițierea unor afaceri legal organizate. Un număr considerabil de societăți private, multe cu capital străin au fost înființate începând cu anul 1991. Aparitia sub această formă a inițiativei private și mai ales participarea capitalului strain au constituit în mod evident un semnal economic privind orientarea economiei către piață. Majoritatea societăților nou înființate cu capital străin, peste 90%, au investit, în capitalul social, pe cât posibil suma minimă pentru înființarea societăților comerciale. Ca și obiect de activitate la majoritatea firmelor se găsea comerțul cu bunuri importate din țările de origine ale asociațiilor, aceștia fiind predominant din țările Orientului Mijlociu și Apropiat. Astfel populația atrasă de acest sector a fost populația cu venituri modeste, datoritaă prețurilor scăzute la produsele alimentare, băuturi, țigări, cafea, produse textile, încălțăminte de o calitate îndoielnica.
Tot aici trebuie amintiți, cu toate că din punct de vedere al economiei subterane nu dețin o pondere importantă în această etapă, comercianții autohtoni care au urmărit specularea unor momente prielnice în achiziționarea de marfuri, au organizat mici puncte de vânzare cu evitarea sau sustragerea de la plata impozitelor.
Prin urmare principala formă de manifestare a economiei subterane în perioada 1990- fost frauda fiscală datorată lipsei cadrului legislativ adecvat.
2. Dezvoltarea retelelor subterane:
Anii 1993-1995 au fost marcați de evoluția ulterioara a economiei subterane în principal de cristalizarea unui sistem legislativ economic, dar și coercitiv, precum și de concurența dintre participanți, situație care a impus schimbarea modului de operare și lărgirea sferei de cuprindere a activității ilegale.
Cunoașterea evoluției, număului de agenți economici, a obiectului de activitate al acestora, precum și a structurii acționarilor sau asociaților s-a făcut datorită apariției legislației privind organizarea și funcționarea societăților comerciale și a cadrului instituțional adecvat, respectiv a Camerei de Comerț și a Registrului Comerțului, organizat pe principii unitare, cu un sistem de evidență informatizat.
Datorită reglementării impozitului pe profit, a taxelor vamale, în special prin introducerea taxei pe valoarea adăugată, printr-un sistem de impozitare modern aliniat standardelor internaționale s-a reușit conturarea legislației fiscale.
O mare importanță au avut și prevederile legale ce au acordat facilități fiscale unor categorii de investitori, în funcție de volumul afacerilor și ramura de activitate. Faptul că în cadrul Ministerului Finantelor a fost înființată Garda Financiară, și s-a reînființat Curtea de Conturi, faptul că s-au reorganizat unele sectoare ale poliției în funcție de evoluția fenomenului de criminalitate economică au constituit realizări evidente.
Adăugând la toate acestea prevederile legale privind privatizarea unor societăți comerciale aparținând statului, se poate afirma că atât din punct de vedere legislativ, cât și instituțional, dincolo de evidentele necorelări, imperfecțiuni și inconsecvențe, s-a reușit orientarea ireversibilă a societaților spre economia de piață.
Având câteva ținte precise, activitatea economică subterană a căpătat noi dimensiuni, astfel s-a urmărit: acapararea pieței pentru produsele de larg consum și obținerea de fonduri pentru achiziționarea unor importante active comerciale și industriale.
Astfel utilizând mijloace și procedee foarte diverse, precum formarea unor lanțuri de firme fantomă, jocurile piramidale, obținerea unor credite în condiții nelegale, penetrarea sistemului bancar, corupția etc.s-a dorit atingerea acestor obiective. Cel mai utilizat mijloc al economiei subterane a fost fără îndoială înființarea firmelor fantomă pentru diverse activitătii, ceea ce a generat consecințe economice negative.
Prin utilizarea acestor firme s-au înmulțit acțiunile de contrabandă, de distribuție pe piață a unor produse de origine și calitate îndoielnică, a crescut numărul cazurilor de evaziune fiscală, s-a reușit sustragerea de la taxele vamale, s-au solicitat rambursari necuvenite de la bugetul statului.
Trebuie subliniat faptul că toate aceste tranzacții au avut ca mod de decontare numerarul, generând astfel disfuncții importante pentru circuitul monedei naționale. Aceste operațiuni au dus la generarea de profituri care nu au fost înregistrate, au subminat sistemul bancar și au determinat presiuni necontrolate asupra monedei naționale.
Tot aici trebuie aminitit că alte forme de manifestare a economiei subterane au fost obținerea unor credite garantate cu bunuri fara valoare, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele declarate etc.
Prin analiza fiecărui tip de operațiune în parte, se constată că, pe lângă elementele deja prezentate, respectiv necorelările și contradicțiile legislative, multe din acțiuni au fost posibile datorită fenomenului de corupție.
Astfel o piedică în functionarea institutiilor statului, între anii 1993-1995, care a dus la deformarea iremediabilă a sensului si scopului anumitor decizii macroeconomice s-a făcut prin facilitarea unor operațiuni nelegale în scopul obtinerii unor foloase necuvenite de către diferite categorii de funcționari.
Putem remarca faptul că, în intervalul analizat, economia subterana a capatat dimensiuni considerabile și a format rețelele specializate. Sfera de activitate a cuprins, pe lângă eziunea fiscala și “munca la negru”, elemente certe ale crimei organizate. O demarcație a fost menținută în continuare între activitățile în care au fost implicați cetățeni străini, respectiv import-exportul unor bunuri de larg consum, controlul pieței valutare, și cele în care au fost implicați rezidenții din România. Activitatea criminala a căpătat contur și a fost în creștere, atât prin întrepatrunderea cu activitățile comerciale, cat și prin forme directe de manifestare – furturi și vânzări auto, prostituție și trafic de droguri.
3. Concentrarea deciziei – firmele fantoma:
Lipsa unor reglementări legale, carențele existente în reglementările aflate în vigoare, coroborate cu lipsa de cooperare a factorilor responsabili cu înființarea societăților comerciale au fost speculate de diverși comercianți inventivi care au înființat o mulțime de firme, care, deși, aparent funcționeaza legal, nu sunt de gasit la sediile declarate. Locul lor predilect de acțiune îl constituie economia subterană, invizibilă, de aceea, ele nu se regăsesc în economia reală, de la suprafață. Aceste firme sunt participanții prinipali ai evaziunii fiscale, ai contrabandei, ai bancrutei frauduloase și ai altor infracțiuni considerate ca generatoare de bani murdari. Datorită faptului că aceste firme există în documente, dar nu există și fizic poartă denumirea de firme fantomă. Acestea nu au scopul de a fi înființate și de a funcționa ca atare, ci au scopul de a încălca legislația, cel mai adesea în domeniul fiscal. Dupa atingerea scopului pentru care au fost înființate, și anume tranzacționarea unor mari afaceri ilegale, acestea dispar subit, iar patronii acestora preced la înființarea altor asemenea societăti, pentru atingerea scopurilor dorite, facând ca acest ciclu sa continue până la atingerea obiectivului final al patronului. Existenta unui ridicat nivel al economiei subterane este în primul rând rezultatul funcționarii unor asemenea firme.
Datorită experienței de până acum se poate afirma faptul că principalii “specialiști” implicați în aceste firme fantomă sunt, în principal, cetățenii străini, predominant din lumea orientală. Astfel sumele obținute illicit cu ajutorul acestor firme sunt transformate în valută și transferate în străinătate, fără o contraprestație a acestor transferuri, ducând în acest fel la accentuarea dezechilibrului balanței de plăți. Din păcate în ultimii ani a fost constatată o creștere a actelor de evaziune fiscală, semnalată de instituțiile românesti de control fiscal. Creșterea alarmantă s-a înregistrat pe fondul sustragerii agenților economici de la plata impozitelor către bugetul de stat, atat pe componenta administrativă, determinată de interpretarea eronată a legilor de către contribuabili, dar mai ales, pe componenta de natură penală, creată de folosirea deliberată și conștientă a unui arsenal original de mijloace și tehnici frauduloase.
5. Evaziunea fiscală națională în contextul comunitar
Armonizarea legislației naționale cu reglementările UE este o țintă importantă în strategia fiecărui stat membru. În acest context, obiectivele aquis-ului comunitar influentează puternic cadrul legal și institutional pe baza luptei împotriva evaziunii fiscale, interacțiunea dintre dreptul național și dreptul comunitar delimitându-se pe două paliere. Pe primul palier, evaziunea fiscală prezintă o formă “sui generis” în planul dreptului comunitar, ca fraudă aducând atingere intereselor financiare ale UE. Cadrul de lucru este dat de bugetul UE, executantul carea este Comisia Europeană. Aceasta din urmă intenționează să întărească cooperarea administrativă între statele membre pentru combaterea evaziunii fiscale și fraudei fiscale, care poate împiedica funcționarea eficientă a pieței interne și duce la creșterea sarcinilor fiscale a entităților care funcționează legal. Pe al doilea palier, evaziunea fiscală este o noțiune de drept național cu implicații extrateritoriale; regimul de investigare și de sancționare aplicabil determinându-se pe regula subsidiarității, utilizându-se instrumente specifice de cooperare judiciară intracomunitară. Cadrul dreptului comunitar permite statelor membre să coopereze în combaterea faptelor penale aducând atingere intereselor financiare proprii, utilizându-se instrumente specifice: mandatul european de arestare, recunoașterea hotărarilor de condamnare.
De la data aderării la UE, România a fost obligată să adopte acquis-ul, respectiv legislația construită pe baza Tratatelor fondatoare ale UE. Negocierile oferă condițiile de integrare în UE concentrându-se pe termenii în care România va adopta și aplica acquis-ul și, eventualele aranjamente de tranziție, care sunt delimitate strict în timp și condiții de aplicare. Romania cooperează cu institutiile UE pentru a asigura o protecție echivalentă și eficientă a intereselor financiare comunitare, utilizând contextul legislatiei naționale care reglementeaza lupta împotriva fraudei și evaziunii fiscale precum și protecția intereselor financiare și economice ale României.
La nivelul UE preocuparea principală este elaborarea unui cadru normativ stabil care să asigure tratamentul fiscal egal pentru membrii UE. Prin raportare la dispozițiile de drept comunitar originar și la jurisprudența Curții de Justiție, se reține existența unui principiu al non-discriminării fiscale, conform căruia statul membru se angajează să nu aplice față de rezidenții altui stat membru, în materie de impozitare, dispoziții normative mai împovărătoare decat cele aplicabile, propriilor contribuabili aflați în aceeași situație. Non-discriminarea, în domeniul fiscal este o constantă a preocupărilor CJCE sub aspectul garantării: liberei circulații a mărfurilor, liberei circulații a persoanelor – libera circulație a muncitorilor, dreptul de stabilire, impunerea societăților -, liberei circulații a serviciilor, liberei circulații a capitalurilor. Acest fapt, interacționează consistent cu politicile clasice de combatere a evaziunii fiscale.
Orientarea curentă a politicii fiscale românești vizeaza elaborarea și menținerea unui sistem fiscal unitar și armonizat cu obiectivele Strategiei de Dezvoltare Economica a Guvernului.
Cele mai importante acțiuni, cu impact direct sau implicit asupra creșterii eficienței în lupta împotriva evaziunii și sustragerii fiscale, ce urmează a se efectua în anii următori, sunt incluse în unele programe inițiate de Guvernul României. Aceste programe sunt incluse într-o strategie integrată pentru dezvoltarea unei economii funcționale de piață în România, pentru îmbunătățirea mediului de afaceri național și pentru alinierea la standardele UE privind convergența și criteriile de aderare. Printre demersurile deja promovate sau care urmează a fi implementate, cu un impact direct asupra combaterii evaziunii fiscale, sunt urmatoarele:
1.Consolidarea sistemului fiscal
armonizarea impozitului pe profit cu cerintele directivelor UE;
promovarea de măsuri care sa diminueze treptat plafoanele de impozitare (în special în impozitarea directa), să stimuleze transferul activităților de la o economie subterană la una reală, vizibilă;
elaborarea unui cadru unitar legislativ privind TVA;
implementarea unui sistem simplificat de impozitare a microîntreprinderilor;
eliminarea efectelor inflatiei din cadrul bazei de impozitare.
2.Consolidarea sistemului conil aplicabil agenților economici:
aplicarea reglementărilor conile în armonie cu directivele comunitare și cu standardele conilității internaționale (după cum s-a aprobat prin OMFP nr. 94/2001 pentru societățile comerciale enumerate la Bursa de Mărfuri și alte societăți reprezentative);
instituirea unor reglementări privind o conilitate simplificată pentru microîntreprinderi.
3.Lichidarea din circuitul economic a acelor companii care au pierderi mari și sunt permanent nesolvabile.
4.Adoptarea proiectului de lege referitor la administrarea extraordinara a societăților comerciale.
5.Implementarea prevederilor OG nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei financiare pentru acei agenți economici la care statul este acționar majoritar.
6.Finalizarea cadrului legislativ referitor la controlul financiar realizat de consiliile locale asupra asociațiilor de locatari și proprietari (proprietate imobiliara).
7.Implementarea acceptarii obligatorie a cărților de credit/debit ale agenților economici care depasesc un anumit nivel de afaceri.
8.Înființarea unui sistem specializat, care să vină în sprijinul evidenței identificărilor fiscale destinat să înlesnească o administrare mai buna și o monitorizare a anumitor activități care au legatură cu evaziunea și sustragerea fiscală.
Încă înaintea aderării la UE, în prima jumătate a anului 2002, autoritățile române au început să promoveze și să implementeze noi acte legislative în vederea armonizării cu legislația UE și să perfecționeze aplicarea lor practică. În acest context, în domeniul Statisticii – în sistemul de evidență a conilității naționale, România a început preluarea și implementarea legislației UE privind impozitele, taxele și contribuțiile la asigurările sociale, și anume:
Decizia Comisiei 98/527/CE privind tratamentul fraudei la TVA în scopuri de conilitate națională.
Regulamentul Parlamentului European și a Consiliului 2516/2000/CE face referință la principiile comune ale sistemului european de conilitate națională și regională în cadrul Comunității Europene (ESA) privind impozitele și contribuțiile sociale, amendare la Regulamentul Consiliului 2223/96/CE;
Decizia Comisiei 94/168/CE specifică măsurile care trebuie luate pentru implementarea Directivei Consiliului Europei privind armonizarea calculului PIB cu prețurile de piață;
În domeniul politicii fiscale pentru a preveni și combate evaziunea și frauda fiscală, sunt promovate și aplicate următoarele măsuri înainte de aderare:
prevenirea și diminuarea fenomenelor de fraudă și evaziune fiscală;
perfecționarea colectării de impozite pentru bugetele de stat și locale;
implementarea generalizată și punerea în practică a Codului Fiscal și a Codului de Procedură Fiscală care vin în sprijinul noilor cunoștiințe și implementări a legislației fiscale, asigurând de asemenea silitatea pe termen lung a sistemului fiscal.
După aderearea la UE în 2007, legislația româneasca împotriva fraudelor și evaziunii fiscale a fost armonizată cu cerințele directivelor comunitare, iar prevederile principale se regăsesc în Documentul de poziție al României, mai exact în: Capitolul 10 – Impozitarea, Capitolul 12 – Statistici, Capitolul 24 – Justiția și Afacerile Interne, Capitolul 28 – Controlul financiar, Capitolul 29 – Prevederi financiare si bugetare. Stadiile diferite ale procesului de negociere pentru aceste capitole afectează transpunerea acquis-ului UE în ceea ce privește prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Chiar dacă fiecare document de poziție conține acquis-ul specific fiecărui domeniu, precum și principala legatură cu celelalte module, au fost necesare mai multe eforturi pentru o corelare mai buna între module. Luând în considerare doar îmbunătățirile de care sunt nevoie pentru a îndeplini cerințele acquis-ului referitor la evaziunea fiscală, România a depus eforturi mari pentru corelarea preluarii legislative cu aplicarea executivă a cadrului specific descris în aceste module.
Capitolul 10 – Impozitarea
Adoptarea și aplicarea acquis-ului privitor la impozitare necesita o administrație puternică și dotată corespunzător. În analizarea acceptabilității măsurilor de tranziție, UE a luat în considerare nevoia de protejare a funcționării corespunzătoare a pieței interne din punctul de vedere al impozitării, precum și implicațiile politice, economice și sociale pentru țările candidate.
Capitolul 10 – Impozitarea se referă mai mult la impozitele indirecte, accentul fiind pe TVA și accize. În legătură cu impozitele directe, acquis-ul se referă la legislația privind impozitarea companiilor. Conform agendei Ministerului Integrării Europene, România a elaborat planul general de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și un plan concret privind monitorizarea nivelului de impozitare pe alcool, tutun și petrol, care urmărește strategia și programele UE pentru consolidarea pieței interne. Scopul principal este de a îmbunătăți cooperarea dintre statele membre asigurând o aplicare uniformă a regulilor existente, și de a dezvolta o abordare integrată a aspectelor legale și administrative în domeniul accizelor.
Cea de a șasea directiva privind TVA (77/388/CEE) constituie partea principala a legislației în domeniul TVA, conținând toate definițiile și principiile comunitare, care includ aplicarea unui impozit general ne-cumulativ pe consum, perceput în toate stadiile producției și distribuției bunurilor și serviciilor. Aceasta implica un tratament fiscal egal pentru tranzacțiile interne și externe. Această directivă prevede ca taxa se aplică acelorași tranzacții în toate statele membre, astfel încât s-a format o baza comună pentru finanțarea Comunității și o baza comună de evaluare. Mai mult, impozitul se bazează pe principiul neutralității, conform căruia impozitul aplicat bunurilor și serviciilor este direct proporțional cu prețul, indiferent de numărul tranzacțiilor care au loc în procesul producției și distribuției înainte de stadiul în care impozitul este, în sfârșit, perceput. Legislația stipulează principiile de baza privind TVA, dar lasă statelor membre o serie de opțiuni.
În ceea ce privesc accizele, acquis-ul conține legislația armonizata referitoare la uleiurile minerale, produsele din tutun și băuturile alcoolice. Legislația comunitară stabilește structura taxei care trebuie perceputa, precum și un sistem de rate minime pentru fiecare grupa de produse. Baza sistemului armonizat de accizare a bunurilor traficate între statele membre o reprezintă depozitul de impozitare, unde bunurile supuse accizării pot fi produse și depozitate în regim de suspendare a impozitului.
Acquis-ul privind impozitarea directa se referă, în principal, la anumite aspecte ale impozitării companiilor și a impozitului pe capital. Măsurile în domeniul impozitării companiilor sunt menite să faciliteze cooperarea administrativa dintre autoritățile fiscale naționale și să elimine obstacolele din calea activităților transfrontaliere ale întreprinderilor. Codul de Conduită pentru impozitarea companiilor reprezintă un angajament politic al Statelor Membre de a aborda măsurile fiscale cu potențial efect negativ. Statele membre sunt hotărâte să nu introducă noi măsuri fiscale cu efect negativ în sensul definit de Cod și să își analizeze legislația și practica actuală în baza principiilor Codului, precum și să își adapteze legislația neîntârziat atunci când este necesar.
Capitolul 12 – Statistici
Aplicarea deciziilor necesită de multe ori baze statistice adecvate. Deși adoptarea acquis-ului privitor la statistici nu pune probleme deosebite, importantă este mai degrabă capacitatea României de a furniza date exacte și armonizate, în mod continuu și sustenabil. Calitatea statisticii depinde foarte mult de capacitatea administrativă generală a României, de competența serviciilor sale publice și de capacitatea de a recruta și păstra personal calificat.
Capitolul 24 – Justiția și afacerile interne
Menirea politicilor comunitare în domeniul Justiției și al afacerilor interne este păstrarea și extinderea zonei de libertate, securitate și justiție. Negocierile aferente capitolului Justiție și afaceri interne nu vizează perioade de tranziție; nici țările candidate și nici UE nu au formulat solicitări în acest sens. A fost necesară mai degrabă găsirea unui mod de a stimula încrederea statelor membre în capacitatea țărilor candidate de a implementa acquis-ul. În probleme cum sunt imigrația ilegală, controlul la frontiera, cooperarea în domeniul polițienesc și judiciar, traficul cu droguri și spălarea banilor, crima organizată, protecția datelor și recunoașterea reciprocă a sentințelor judiciare, România a trebuit să confirme ca are dotarea necesara atingerii unor standarde adecvate și acceptabile în implementare, fiind important ca, până la data aderării, capacitatea administrativă a României să atingă aceste standarde. De asemenea, are o importanta mare înființarea unor structuri judiciare și polițienești independente, corecte și eficiente.
Capitolul 28 – Controlul financiar
Controlul fiscal are scopul de a răspândi sinceritatea în randul contribuabililor, pe baza declarațiilor privind obligațiile fiscale ale acestora, și de a controla, stopa și elimina evaziunea fiscală, cu ajutorul structurilor specializate, atât la nivel central, cât și local. Conform programelor rezultate din cerințele aquis-ului comunitar și al documentelor de poziție, România a avut o agendă destul de încarcată privind eficientizarea funcționalității tuturor actelor normative și a instituțiilor implicate în procesul controlului fiscal, atât în ce privește aplicarea, cât și administrarea. Întrucât acquis-ul cuprins în acest capitol se bazează mai degrabă pe standarde acceptate la nivel internațional și conforme cu legislația UE decât pe o serie de acte juridice, implementarea acestor standarde are o importanta majora pentru țările candidate în realizarea conformității depline cu acquis-ul după aderare.
Acquis-ul corespunzător Capitolului 28 cuprinde doar un număr restrâns de reglementări și se referă mai degrabă la principiile generale, acceptate la nivel internațional, ale managementului și controlului financiar sănătos. Comisia Europeană are sarcina de a evalua sistemele de control financiar existente în țările candidate în ce privește cele cinci elemente principale:
I. Controlul financiar intern public (CFIP) este unul dintre elementele centrale ale sistemului de control financiar și cuprinde activitățile de control financiar din sectorul public, inclusiv controlul exercitat de agențiile guvernamentale de la nivel central și local, implicând sistemele de aprobare ex-ante și pe cele de audit intern ex-post. În domeniul CFIP, principalul criteriu de evaluare este existența cadrului legislativ (legislația primara și cea referitoare la implementare), dezvoltarea funcției de audit intern și a mecanismului de control ex-ante în toate centrele de venituri și cheltuieli, precum și asigurarea independenței funcționale a auditorilor independenți.
II. Auditul extern vizează capacitatea țărilor candidate de a confirma independenta corpului lor de control extern în ce privește luarea deciziilor în abordarea activității de audit și alegerea modului de investigare, precum și raportarea fără restricții sau interferențe din partea guvernului sau a altor organisme. De asemenea, de o importanta crucială pentru țările candidate este capacitatea lor de a asigura o activitate de audit independent pentru contabilitatea financiară a tuturor fondurilor publice, indiferent de proveniența lor. O importanță deosebita o are existenț mecanismului formal în ce privește reacția adecvata a Parlamentului la rezultatele auditului.
III. Măsurile de control referitoare la sursele proprii ale UE implică faptul ca organismele responsabile pentru colectarea și controlul surselor proprii trebuie să cunoască cerințele necesare asigurării executării corecte a sarcinilor lor. În acest context, o importanță deosebită o are asigurarea controalelor fiscale oportune și a unei administrații vamale eficiente (Acest aspect este abordat și în cadrul capitolelor 10, 25 și 29).
IV. Finanțarea UE pentru pre-aderare și viitoarele acțiuni structurale: utilizarea corectă, controlul, monitorizarea și evaluarea finanțării din partea UE constituie un element important în evaluarea capacității țărilor candidate de a aplica acquis-ul corespunzător acestui capitol. Întrucât nu ar trebui să existe nici o diferență în ce privește controlul bugetului național și cel al surselor UE, procedurile CFIP (controlul financiar ex-ante și auditul intern) ar trebui să se aplice în același mod tuturor fondurilor publice, indiferent de proveniența lor. Referitor la procedurile de control intern legate de fondurile de pre-aderare UE, Comisia solicită țărilor candidate să stabilească un control ex-ante adecvat și mecanisme de audit intern independente din punct de vedere funcțional, să pună la dispoziție resurse umane cu experiența și calificare și să elaboreze manuale de procedură și rapoarte de audit pentru fiecare instrument de pre-aderare. Un indicator important este existenta procedurii de recuperare a fondurilor UE pierdute.
V. Protejarea intereselor financiare ale UE înseamnă capacitatea de a implementa reglementările CE în domeniu până la data aderării, respectiv Reglementarea privind protejarea intereselor financiare ale CE și Reglementarea privind verificările la față locului realizate de către Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale UE împotriva fraudei și a altor nereguli. De asemenea, țările candidate trebuie să desemneze un punct unic de contact pentru cooperarea cu OLAF și să asigure dezvoltarea capacității administrative necesare implementării acquis-ului, inclusiv a capacității organelor de implementare a legislației și judiciare de a aborda cazurile care vizează interesele financiare ale UE.
Capitolul 29 – Dispoziții financiare și bugetare
Acquis-ul în domeniul dispozițiilor financiare și bugetare cuprinde reguli referitoare la organizarea, stabilirea și implementarea bugetului UE. Acquis-ul corespunzător acestui capitol constă din reglementări și decizii care vor fi direct aplicabile în țările candidate după aderare si, prin urmare, nu necesită transpunere în legislațiile naționale. Totuși, până la data aderării, trebuie să existe asigurarea că aceste reglementări și decizii vor fi eficient aplicate.
Într-o proporție considerabila, aceasta va depinde de măsurile incluse la alte capitole ale acquis-ului. De exemplu, capacitatea de a stabili în mod adecvat Sursele Proprii Tradiționale (taxele vamale și agricole) va depinde, în principal, de progresul înregistrat în cadrul capitolelor Uniunea Vamală și Agricultura; baza calculării corecte a contribuției în funcție de PNB la bugetul UE este inclusa la capitolul Statistica; contribuția prin TVA va depinde, în mare măsură, de capitolul Impozitarea, iar măsurile necesare asigurării protecției adecvate a intereselor financiare ale Comunității sunt incluse, în principal, la capitolul privitor la controlul financiar. De asemenea, trebuie asigurată o capacitate administrativă eficienta de coordonare, calculare, colectare, plată și control al Surselor Proprii. Aceasta funcție administrativă este, de obicei, îndeplinită de o unitate centrală de coordonare a surselor proprii din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și reprezintă principalul domeniu în care țările candidate trebuie să desfășoare activitatea de pregătire în legătură cu acest capitol.
Deși acquis-ul nu impune nici un model prestabilit pentru organizarea și gestionarea finanțelor publice ale unei țări, fiecare demers în domeniu trebuie întreprins astfel încât să garanteze managementul financiar sănătos al surselor bugetare Comunitare. Trebuie analizate măsurile financiare și bugetare specific naționale necesare pentru a garanta implementarea corespunzătoare a diferitelor programe, iar aplicarea lor trebuie monitorizata în contextual negocierilor referitoare la capitolele respective.
Pentru a se alinia standardelor UE privind lupta împotriva evaziunii și sustragerii fiscale, politica fiscală curentă a României a pus accentul pe analiza și perfecționarea urmatoarelor activități, instituții și reguli:
utilizarea unui singur Cod fiscal, compatibil cu standardele UE, care asigură integrarea tuturor regulilor și procedurilor;
adoptarea legii impozitului pe venit privat (proceduri, reguli de implementare, înregistrarea și controlul venitului privat) și a legii impozitului pe venitul companiilor.
colectarea impozitelor și lupta împotriva fraudei și a corupției, incluzând și instituțiile relevante și eficiența acestora – Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor Publice (cu organismele aferente Garda Financiara, Administrația Vămilor, Sistemul de Trezorerie Publică), Ministerul Muncii și Asigurării Sociale (cu organismele aferente Inspectoratul General al Muncii, Agenția Națională a Șomajului), și Ministerul Public (Procuratura Generală);
procedurile fiscale, în mod special cele referitoare la controlul și înregistrarea activelor și veniturilor;
Conform unui articol, o autoritate unică, EUROFISC, va coordona agențiile fiscale din cele 27 state ale UE, după ce primul pas în această direcție va fi unificarea bazelor de date privind contribuabilii. Această autoritate se înființează în cadrul strategiei de combatere a evaziunii fiscale și a fraudei, ca urmare a adoptării de către Comisia Europeana a unei propuneri de modificare în ceea ce privește Regulamentului cooperarii administrative în domeniul TVA. Noua structură operațională comună va permite statelor membre să acționeze rapid în lupta împotriva fraudelor.
Ca urmare a acestei măsuri, fiscul din oricare stat al UE va avea acces în timp real la baza comună de date fiscale, pentru prevenirea fraudelor legate de restituirile de TVA. Înainte ca noua autoritate EUROFISC să devină o instituție propriu-zisă, acesta ar putea fi numele informal al unei scheme de cooperare, în baza căreia un funcționar dintr-o țară a UE va putea consulta, în timp real, date despre o persoană fizică sau companie în registrele online ale celorlalte 26 de state.
Autorul propunerii – comisarul pentru impozitare și uniune vamală, maghiarul Laszlo Kovacs– crede că autoritățile fiscale dintr-un stat trebuie să poată „proteja” interesele financiare ale altui stat „la fel de eficace ca pe cele proprii”. Ideea comisarului este ca în acest fel să se evite fraudele care se comit când cineva cumpără bunuri scutite de TVA într-un stat pentru a le revinde în altă țară UE. Pentru a nu plăti de două ori, bunurile exportate între state UE sunt scutite de TVA, urmând ca agentul economic – care acționează ca un colector de taxe – să plătească taxa în țara unde revinde bunurile. În practică, rețele de evazioniști, deși includ în prețul de vânzare al bunurilor importate și procentul cuvenit de TVA, ei nu virează acești bani statului în care s-a efectuat vânzarea către consumatorul final. Mai mult, prin așa-numitele „fraude carusel” se creează un lanț de cumpărări și vânzări, de la o firmă la alta și de la o țară la alta, pentru a se pierde urma celui care datorează TVA-ul. Această metodă de evaziune se arată a fi cea mai profitabilă în cazul unor bunuri de dimensiuni mici, dar cu valoare mare, cum ar fi microcipurile, telefoanele mobile, și piesele electronice în general. Pe de altă parte, cu cât bunurile sunt trec prin mai multe țări, cu atât profită mai mulți evazioniști. În acest sens, la nivelul Uniunii Europene, s-au înregistrat trei mari „perdanți” în privința returnărilor nejustificate de TVA, solicitate de exportatori: Marea Britanie, Spania și Italia. Noul sistem va intra în vigoare după acordul unanim al Guvernelor Uniunii Europene, colectarea de taxe fiind, alături de dreptul penal, educația națională și acordarea cetățeniei, un domeniu în care statele acționează independent de organismele Uniunii Europene.
6.
Evaziunea fiscală în practica din România
6.1. „Piața neagră a muncii” din România
Introducerea cotei unice de impozitare nu a rezolvat problema “pieței negre a muncii”. Implementarea cotei unice nu a scos la suprafață sute de mii de locuri de muncă, așa cum spuneau autoritățile, ci dimpotrivă. Dacă în 2005/2004, Institutul Național de Statistică (INS) estima o reducere a numărului de lucrători din economia subterană de 155.000 persoane, în 2006/2005, estimările INS arată o creștere de 238.000 persoane care lucrau în economia subterană, în 2007/2006 o reducere de 47.000 persoane, iar în 2008/2007 se estima o creștere de 10.000 persoane.
Evaziunea fiscală a crescut în perioada 2005-2008. Numărul de lucratori “la negru” nu a scăzut, ci a crescut. Este evident că nu există dovezi solide că procesul de creare de noi locuri de muncă în economia oficială s-a facut prin reducerea consistentă a numărului de persoane angajate în economia subterană. 215.000 de locuri de muncă s-au creat numai în sectorul public în perioada 2005-2008. Ponderea economiei subterane s-a mărit îngrijorător.
Ponderea economiei neobservate în PIB s-a majorat de la 14,5% din PIB în 2004 la 21% din PIB în 2008
Valoarea adăugată brută în termeni nominali din economia neobservată s-a triplat în perioada 2005-2008
Evaziunea fiscală la plata TVA a ajuns în 2008 la aproape 24 miliarde lei față de 7,4 miliarde lei în 2004
Veniturile bugetare potențiale rezultate din fiscalizarea economiei neobservate reprezintau circa 11% din PIB în 2008 (impozit pe venit, TVA și CAS)
Dacă am face un calcul în ipoteza că doar 1.000.000 salariați din România lucreză la negru, am ajunge la cifre șocante:
pierderea la încasările bugetare, doar din vărsaminte legate de salarii, în cazul în care 1 mil. de salariați, pe statul de plata ar avea salariul minim pe economie și pâna la 1200 RON la negru, este de cca. 1 miliard de EUR pe an;
suma necesară acestor plăți "la negru" este de cca. 2 miliarde EUR pe an. Patronii care procedeaza astfel nu plătesc salariații din dividendele proprii (deja impozitate) ci generând venituri la negru. Dacă așa se întamplă, sunt alte 320 mil EUR sume neachitate la TVA și 270 mil EUR impozit pe profit neplătit;
În consecință: plata celor 1 milion de salariați reprezintă o evaziune fiscală de cca. 1,6 miliarde de EUR în fiecare an.
Sistemului de plată a salariilor descris mai sus are chiar mai multe efecte nedorite în economie, în plus față de scăderea sumelor încasate la buget:
reprezintă o concurență neloaiala nimicitoare față de firmele care plătesc salariații corect, pentru ca aceștia nu pot deveni competitivi pe piață;
crește inflația prin plata unor salarii mai mari decat ar permite economia reală;
deformează piața muncii pentru că oamenii se asteaptă la salarii care nu sunt sustenabile economic și se pot acorda doar într-un sistem bazat pe evaziune.
Și în aceste condiții guvernul încearcă să crească încasarile bugetare prin: introducerea unor noi impozite, creșterea celor existente și reducerea salariilor și pensiilor.
În acest moment, toate autoritățile care au atribuții în acest sens (inspectorii de la Finanțe Publice, Garda Financiară) ar trebui să înceapă un control de fond la aceste firme și în mod sigur vor găsi nereguli majore prin care sumele necesare plății la negru a salariilor sunt generate lună de lună. Pentru că un control de fond durează mai mult decât unul superficial pe care-l fac azi comisarii GF, ar trebui acordată prioritate firmelor la care numarul de salariati plătiți la salariul minim pe economie este mare.
Statul cheltuiește 70% din veniturile sale cu asistența socială și cu plata angajaților din sistemul public. Niciun guvern nu a corectat acest dezechilibru. Ziarul „Adevărul“ a realizat o analiză a bugetelor României pe ultimii zece ani. Rezultatul: viziunea pe termen lung a lipsit cu desăvârșire.
Taxarea muncii a crescut, disciplina fiscală a scăzut. Din punctul de vedere al regimului de taxare, România este, de mai mulți ani, deținătoarea unor triste recorduri europene și chiar mondiale. În primul rând, taxele noastre nu sunt neapărat cele mai mari, dar sunt multe (în total, 113), cele mai multe din lume. Apoi, plata acestora consumă românilor peste 200 de ore pe an – timp coat ca fiind printre cele mai lungi din Europa. Ar mai fi și câteva ciudățenii nemaivăzute la alții, cum ar fi aceea că banii încasați de pe urma activităților feroviare sunt folosiți la dezvoltarea șoselelor sau că se instituie taxe pe activități care ar trebui încurajate (cum ar fi reinvestirea profitului), astfel că putem spune că românii au parte de un regim fiscal ce nu te lasă să te plictisești. Pe lângă toate acestea, forța de muncă este tot mai intens taxată, chiar dacă s-a dovedit că depășirea unui anumit nivel de suportabilitate nu duce la încasări mai mari, ci la un grad de conformare tot mai mic.
Conform articolului de pe site-ul www.stiri.com, o altă ciudățenie fiscală a României constă în faptul că angajatorului îi revine o cotă mai mare decât a angajaților la plata contribuțiilor sociale – în majoritatea țărilor europene, cota ce le revine angajaților este mai mare, arată statisticile Consiliului Fiscal. În fine, la noi, munca este impozitată în aceeași măsură ca și consumul (puțin peste 11%), iar capitalul are o cotă mai mică decât în celelalte țări UE.
În asemenea condiții, este firesc că gradul de conformare la plata taxelor a scăzut proporțional cu creșterea acestora. Pe angajatori nu-i deranjează atât suma în sine, cât dificultățile pe care trebuie să le înfrunte la plata acestor taxe. Și iată rezultatele: dacă în 2001, pe când rata de taxare a remunerării salariaților era de 5,3%, gradul de conformare la plată esa de 55%. Acum, când taxarea a crescut până la 6,3%, conformarea la plată a scăzut, ajungând la 41,8%.
6.2. Eficiență colectării taxelor în România
"Impozitarea angajatorilor, mai ales prin intermediul contribuțiilor la asigurările sociale sau prin impozitarea salariilor, descurajează angajarea și munca. Statele pot opera asemenea reduceri cu dificultate, mai ales daca s-au angajat într-un proces de reducere a deficitelor bugetare. Cu toate acestea, reformele fiscale bine orientate pot optimiza ocuparea fortei de muncă prin costuri mai mici", se arată în Raportul OECD privind taxarea si ocuparea locurilor de munca, publicat pe site-ul instituției.
Raportul prinde România împărțită între două curente de opinie, ambele cu argumente plauzibile. O parte dintre economiști susțin reducerea fiscalității, în vreme ce alții se opun, susținând că o reducere a infiscalității în acest moment ar periclita ținta de deficit bugetar. În plus, tema discutată în Raportul OECD readuce în prim plan taxarea muncii și a sectorului privat în România, într-un context investitional tot mai volatil. Pentru a atrage investitori și a-și ușura sarcina fiscala, România ar trebui sa își pună la punct o viziune pe termen lung a fiscalității proprii.
Potrivit unui Raport al Consiliului Fiscal, TVA-ul necolectat cel mai ridicat (relativ la TVA totală datorată), se regăsește în România, urmată de Grecia. Astfel, în 2008, România colecta doar 67%. În 2009, conform estimarilor Consiliului Fiscal pe baza datelor Institutului Național de Statistică, România colecta doar sub 65% din obligatiile de plată la TVA.
eficienta colectare Foto: Hotnews
În ceea ce privește contribuțiile la asigurările sociale, veniturile bugetare încasate în anul 2009 au fost de 9,6% din PIB, cu mult mai mici decât în Cehia (15,4% din PIB), cu toate ca ratele legale de contribuții erau relativ similare, Estonia (13.1% din PIB) și Polonia (11,3% din PIB) unde ratele legale de contribuții sociale erau semnificativ mai mici decat în România. În plus, începând cu 2008 se observă aceeași tendință de reducere a indicelui de eficieă a colectarii CAS. Mai mult, în cadrul țărilor din Europa Centrală și de Est, România ocupă ultimul loc în 2009 în ceea ce privește eficiența colectării CAS, deși avea una dintre cele mai mari cote legale de CAS (poziția a patra după Slovacia, Ungaria și Cehia).
Conform aceluiași articol, în cazul contribuțiilor sociale, cu un grad de eficiență de 64% și o rată implicită de impozitare de 28,1% la nivelul anului 2009, România se afla pe ultimul loc în cadrul grupului de țări est-europene membre UE. În anul 2010, situația colectării contribuțiilor sociale s-a înrăutățit, rata implicită de impozitare diminuându-se până la 25,9%. Indicele de eficiență a colectarii taxelor a urmat o evoluție relativ similară pe tipuri de taxe și impozite în ultimii 2 ani. Pe fondul crizei economice și financiare, economia neobservată a crescut, ponderea muncii la negru crescând, ceea ce s-a repercutat într-o colectare mai slabă a taxelor și impozitelor.
cota contributii Foto: Hotnews
De regula, după ce criza s-a instalat, fiecare Stat a căutat să vadă de unde poate face rost de bani. Unii au aplicat amnisții fiscale, propunând cetățenilor care și-au depus banii în străinatate să îi aducă în țară. Alții au încercat să mai elimine din evaziunea fiscală. Alții, să introducă noi taxe sau impozite. Cele mai deștepte și-au reclădit întreaga arhitectură.
evaziune fiscala Foto: Hotnews
În medie, în 1961 guvernele cheltuiau cam 30% din PIB. Acum procentul e la 45% .Unii au reformat modul de cheltuire a banilor de la buget în vreme ce alții s-au uitat cum să își crească veniturile. Deciziile legate de chibzuirea cheltuielilor sunt cu atât mai importante cu cât în general acestea au tendința de creștere. Drept e ca eficacitatea acestor măsuri a depins însă și de un alt indicator. Gradul de încredere al populației în intențiile guvernelor.
Ca sa eviți derapajele mari, trebuie sa cheltui. Partea proasta e că veniturile ți se împuținează și nu mai ai de unde scoate banul. Când economiile duduiau, deficitele structurale erau date uitării. În medie, deficitul bugetar în statele OECD a fost de 5,6% în 2010 față de 1,3% în 2007. Datoria publică era în 2010 în medie (tot în zona OECD) de 74,2% din PIB, față de 55,6% în 2007.
Reducerile de cheltuieli, inclusiv cele din salariile aparatului guvernamental și în zona transferurilor sociale sunt mult mai eficiente decât tentativele de creștere a veniturilor. Pentru unele țări, un nivel ridicat de datorii au dus la probleme de solvabilitate fiscală, manifestată prin creșteri mari ale ratei dobânzii la obligațiunile suverane și la declasificări ale agențiilor de rating. Normal, rate ale dobânzii mai mari pun presiune pe creșterea economică și cresc gradul de vulnerabilitate al finanțelor publice.
Contrar a ceea ce unii credeau, adâncimea consolidării fiscale nu depinde de mărimea sau de dimensiunea Guvernului, mai arată studiul OECD. De exemplu, Belgia (unde cheltuielile guvernamentale au totalizat 54,2% din PIB în 2009) și Noua Zeelandă (unde cheltuielile guvernamentale au totalizat 41,9% din PIB în 2008) au demonstrat nevoi similare de consolidare fiscală.
impozit pe profit Foto: Hotnews
De asemenea, cercetările empirice sugerează că reducerile de cheltuieli, inclusiv reducerile în salariile aparatului guvernamental și în zona transferurilor sociale sunt mult mai eficiente decât tentativele de creștere a veniturilor. De aceea în cazul celor mai multe state, consolidarea a fost însoțită de tăieri și nu de reformare a veniturilor. Guvernele ar trebui să ia in considerare reduceri de impozite pentru angajatorii care angajează muncitori necalificați, în special tineri și șomeri, pe o perioadă de lungă durată, recomandă Jeffrey Owens, director al Centrului pentru Politică fiscală și administrația OCDE.
Conform unui articol de pe www.wall-street.ro, publicat în 2011, evaziunea fiscala din România se ridică la 15 miliarde de euro, dintre care aproape patru miliarde reprezintă evaziune fiscală prin fraudarea plății TVA la achizițiile intracomunitare, a declarat Gabriel Biriș, managing partner la Biris-Goran.
"Evaziunea fiscală se ridică la cel puțin 15 miliarde de euro, în condițiile în care doar partea legată de fraudarea TVA la achizițiile intracomunitare din cauza reglementarii defectuoase a legilor reprezinta 3,3% din PIB, respectiv aproape patru miliarde de euro. Cea mai mare parte a evaziunii fiscale legată de TVA o reprezintă fraudarea bugetului de stat în comerțul cu alimente", a spus Gabriel Biriș, citat de NewsIn.
România discută cu CE pentru a nu primi infringement pe ordonanța privind combaterea evaziunii fiscale, iar guvernul va aplica măsurile din ordonanță doar pana la 31 decembrie pentru a reduce riscul oricaror penalități, a declarat ministrul de Finanțe, Sebastian Vladescu, conform aceluași articol, fară însă a preciza la cât se ridică evaziunea fiscală în România.
"Riscul procedurii de infringement a fost asumat, însă s-a luat această măsură pentru a reduce evaziunea cu plata TVA în domeniul intracomunitar. Ordonanța se va aplica pe o perioada limitată pentru a diminua riscul oricăror penalități generate de procedura de infringement. Vom face tot ce este necesar ca sa ieșim din această procedură înainte de a fi penalități", a spus Vlădescu.
Ministrul Finanțelor a precizat că ordonanța de urgență privind combaterea evaziunii fiscale este necesar acest act normativ pentru a pune la punct un sistem de control pentru combaterea ilegalităților în ce privește restituirea de TVA.
Vlădescu a precizat că prin măsurile ce vor intra în vigoare dorește recupererarea "a câteva sute de milioane de euro în acest an din evaziunea făcută prin contrabandă de țigări, ce se ridică la aproape 1 miliard (euro, n.r.), și mai mult de jumatate (de miliard euro, n.r.) anul viitor".
În acest context, Vlădescu a precizat că guvernul nu ia în calcul majorarea accizelor pentru tutun și petrol în acest an.
Cea mai mare evaziune fiscală se face la tutun, alcool și produsele petroliere, precum și în zona produselor alimentare "care intra în România și nu au taxe, fiind în sistemul extracomunitar, acestea urmând a se vinde în diferite locații fără factură, ceea ce păgubește bugetul de neplata TVA", a adăugat Vlădescu.
6.3. Evaziunea fiscală din România în anul 2011
Combaterea evaziunii fiscale reprezintă o prioritate pentru autoritățile din România, fiecare succes al acestora având efecte imediate la bugetul de stat. Buletinul informativ pe luna septembrie 2011 prezentat mai jos, realizat de Grupul de lucru interinstițutional pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale prezintă o diagramă detaliată a felului în care se luptă împotriva acestei activități infracționale.
Conform articolului Toleranță zero față de evaziunea fiscală publicat pe site-ul www.bursa.ro la 09.11.2011, în primele 9 luni ale anului 2011 s-a demarat începerea urmăririi penale în 1872 de cazuri din domeniul tutunului, 1548 din domeniul construcțiilor, 1508 din domeniul agroalimentar și 694 în ceea ce privește munca la negru. În total, aici intră toate domeniile de activitate, s-a început urmărirea penală în 7672 de cazuri, cu 3483 mai multe decât în tot anul 2010.
Diagrama nr.1 Numărul total al inceperii urmăririi penale in primele luni ale anlui 2011
Sursa Grupul de lucru interinstițutional pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
Conform aceluiași articol, în luna septembrie 2011, după cum se vede și din diagrama de mai sus, procurorii au dispus începerea urmăririi penale în 1312 cauze, fiind instituite măsuri preventive (reținere, arestare, interdicție) împotriva a 217 persoane, fiind efectuate 21.370 de controale și inspecții fiscale. În nu mai puțin de 100 de cauze penale privind evaziunea fiscală sunt implicate grupuri infracționale, acestea acționând cu predilecție în trei domenii: tutun, produse agroalimentare și construcții.
Ministerul Finanțelor Publice a aplicat în luna septembrie 10.350 de contravenții în valoare totală de 24.469.334 lei. Astfel, structurile Ministerului Finanțelor Publice au dispus 336 de suspendări de activitate, confiscări de bunuri și numerar în valoare de 17.060.146 lei și au instituit obligații fiscale suplimentare în valoare de 459.779.732 lei, valoa-rea prejudiciului stabilit aferent sesizărilor penale la contribuabilii persoane juridice și fizice fiind de 495.811.972 lei. Programul de încasări venituri bugetare a fost realizat în proporție de 93,31%, existând o creștere de 5,64% față de aceeași perioadă a anului trecut. Totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF a însumat 12.961 milioane lei, o depășire cu 7,96% a nivelurilor veniturilor realizate în septembrie 2010. La nivelul TVA și CAS s-au înregistrat cele mai semnificative încasări la bugetul de stat, peste 1.660 milioane lei. O simplă comparație arată că lucrurile în ceea ce privește combaterea evaziunii fiscale se află pe drumul cel bun. Contribuțiile la bugetul de stat provenite din impozitul pe profit și impozitul pe venit înregistrate în septembrie 2011 sunt mai mari cu 102 milioane lei respectiv 68 milioane lei, în timp ce fondul de șomaj a rămas la același nivel.
Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal și economistul-șef al Raiffeisen Bank, a afirmat că România are o problemă certă cu evaziunea fiscală, pe care o estimează la aproximativ 10% din PIB. ,,Această evaziune nu poate fi eliminată în totalitate, dar cu măsuri potrivite poate fi diminuată cu câteva procente”, consideră Ionuț Dumitru. Pe de altă parte, acesta a subliniat faptul că România colectează taxe și impozite cu 4% mai mici decat media europeană. În opinia sa, spațiul de îndatorare din sistemul privat nu mai este foarte mare, dar România are nevoie de intrari de capitaluri străine prin absorbția de fonduri europene.
,,Spațiul de îndatorare a sistemului privat nu mai este foarte mare. Avem nevoie de intrari de capitaluri străine, dar trebuie să stimulăm absorbția de fonduri europene pentru că acestea nu atrag datorii. Ca provocări pentru politica fiscal-bugetară pe viitor amintesc: ieșirea din prociclicitatea politicii fiscal-bugetare, îmbunătățirea eficienței cheltuirii banilor publici și creșterea colectării taxelor și impozitelor, dar și reducerea semnificativă a evaziunii fiscale”, a afirmat șeful Consiliului Fiscal.
7. Concluzii
Un articol postat în septembrie anul acesta arată faptul că miliarde de euro se pierd anual în România din cauza evaziunii fiscale în industria alimentară. “Reprezentanții patronatelor din domeniu sunt de părere că 2010- fost cel mai prost an pentru industria alimentară, reprezentând “anul pieței negre”. Ei spun că unii comercianți au preferat să facă evaziune fiscală, în loc să plătească un TVA majorat la 24%. Pâinea, carnea, legumele, fructele și laptele sunt doar câteva dintre produsele care “produc” o gaură la bugetul de stat.” Tot acest articol arată modalitățile prin care se practică evaziunea fiscală în România, chiar pe sub privirile autorităților. De menționat sunt cazul din agricultura și cel de import mărfuri:
“Evaziunea în agricultură începe cu samsarii de cereale care cumpără cu geanta de bani de la producători direct de pe tarla și nu mai plătesc TVA. “Băieții deștepți” din agricultură vând o parte din marfă cu acte, iar o altă parte fără acte. La finalul lanțului, pâinea ajunge să se vândă mai ieftin, iar statul pierde prin neîncasarea TVA-ului. Astfel o pâine de care poate să coste 1 leu sau 1,1 lei, poate ajunge să coste și 70-80 de bani. În mod normal această diferență de preț rezultă din jongleria cu marfă fără acte, fără TVA. În asta constă evaziunea fiscală la partea agricolă.”
În ceea ce privește evaziunea cu tirul “Rețeta este simplă. Un comerciant aduce din afara României un tir cu marfă și declară la intrarea în vamă că doar tranzitează țara. Însă acești comercianți descarcă marfa în țara noastră și rup facturile, statul fiind cel care pierde. Astfel, bugetul de stat este păgubit de două ori în această schemă. În primul rând țara noastră va trebui să plătească TVA-ul către statul din care a fost adusă marfa, conform acordurilor intracomunitare, iar în al doilea rând statul nu va primi TVA-ul de la firmele care vor distribui marfa.”
Având în vedere ușurința cu care se poate face comerț “la negru” pe piața alimentară nu este de mirare faptul că evaziunea fiscală din industria alimentară deține unul dintre cele mai ridicate procente.
Astfel conform patronatelor cele mai “negre” piețe din România se prezintă astfel:
Cu toate acestea oficialii susțin faptul că există o reducere a economiei negre, declarații date ca effect al măsurilor luate de Guvern la presiunea Fondului Monetar Internațional. Reprezentatnții patronatelor direct implicate susțin contrarul afirmând chiar că există o creștere a economiei negre, în special la industria alimentară, datorată majorării taxei pe valoare adăugată și a creșterii inflației cumulată cu scăderea salariilor. “Faptul că statul pierde sume consistente la buget din taxe și impozite neîncasate se vede și în scăderea ponderii impozitelor nete pe produs, de la 11,2% din produsul intern brut (PIB) în 2009 la aproximativ 10% din PIB în 2010, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.”
“Patronii firmelor de construcții, în schimb, sunt singurii care vorbesc de o scădere a pieței negre, domeniu care s-a contractat puternic odată cu venirea crizei economice și financiare. „Noi credem că există o reducere a pieței negre datorită faptului că și lucrările în regie proprie s-au redus, dar ponderea ei este în creștere, de la 10-15% în prezent”, a declarat pentru „Adevărul” Laurențiu Plosceanu, președintele Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții (ARACO). Micșorarea evaziunii fiscale nu este însă neapărat o veste bună pentru constructori, ținând cont că piața s-a contractat cu 40% în ultimii doi ani și jumătate. Iar semnele nu sunt bune nici în continuare, cât timp statul nu-și plătește datoriile către firme, iar licitațiile întârzie demararea lucrărilor publice, ne-a declarat, la rândul său, Răzvan-Niculescu Aron, prim-vicepreședinte al Patronatului Societăților din Construcții.”
Ținând cont de cele expuse anterior este de înțeles faptul că România ocupă locul 2 în Uniunea Europeană la economia neagră. “În clasamentul european al ponderii economiei negre în PIB, alcătuit pe baza datelor provenite dintr-un raport realizat de compania de consultanță A.T. Kearney, România ocupa locul doi. Est-europenii sunt pe primele locuri după ponderea economiei subterane. În Romania, economia subterană are o pondere procentuală de 37,1% din PIB. Acest nivel plasează țara noastră pe locul doi în Uniunea Europeana. Dupa cum era de așteptat, campionii absoluți sunt bulgarii, unde ponderea este de 40%. După România și Bulgaria, urmează statele baltice. Practic, în prima jumatate a clasamentului se află preponderent fostele state comuniste. La polul opus, cea mai redusă pondere a economiei negre este în Austria, austriecii fiind astfel cei mai corecți europeni.
Economia neagra din 2010 = veniturile bugetare din 2011
Cu alte cuvinte, economia neagră echivalează cu bugetul României din acest an, cu veniturile pe care le prognozează Guvernul că le va obține în acest an!
Primele poziții în acest al doilea top sunt ocupate de țările cu cele mai mari PIB-uri din Europa, cum ar fi Germania, Italia, Franta, etc.
Față de clasamentul ponderii, ierarhia dupa valoarea absolută este exact la polul opus. Mai exact, în această ierarhie valorică, prima jumatate este ocupată de statele vest-europene, iar în cea de-a doua jumatate sunt țările est-europene.
Când vine vorba de valoarea absolută, de bani, România e la jumatatea clasamentului. Mai exact, în bani, economia neagră din România ocupă locul 12 în blocul comunitar, cu 45 de miliarde de euro. Acest fapt e normal, deoarece procentajul României se raportează la un PIB mai redus, în comparație cu Germania sau Franța.”
Unul ditre cele mai recente cazuri de evaziune fiscală s-a descoperit la fabrica Nokia. Cauzele și măsurile care s-au luat sunt prezentate de Realitatea.net în următorul articol:
“Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus sechestru pe halele Nokia de la Jucu, pentru că statul român are de recuperat de la compania finlandeză 10 milioane de dolari din taxe vamale neplătite.
"Au fost instituite măsuri asiguratorii, în baza codului de procedură fiscală. Astfel de măsuri sunt luate când există pericolul ca debitorul să-și înstrăineze sau să-și risipească activele", a declarat la Realitatea TV Sorin Blejner, președintele ANAF. "Am început un control în 2009 pe care l-am finalizat zilele trecute. Măsurile asiguratorii nu periclitează activitatea societății", a mai spus Blejnar.
Marius Nicoară, senator și fost președinte al Consiliului Județean Cluj, cel care a negociat cu finlandezii venirea lor în România, a declarat, tot la Realitatea TV, că Nokia nu a primit niciun fel de facilitate fiscală de la statul român.
La sfârșitul lunii septembrie, Nokia a anunțat închiderea fabricii de la Jucu, decizie care va afecta 2.200 de persoane.
Nokia a inaugurat fabrica de la Jucu în 2008, după o investiție de 60 milioane euro. Investiția a stârnit un adevărat scandal internațional, dat fiind că Nokia a închis anterior o fabrică din Bochum, Germania.”
Ca o evoluție a economiei subterane până în prezent ne-a atras atențiea un articol publicat în mai anul acesta de Dan Popa pentru Hotnews.ro unde susține faptul că economia subterană a crescut în toate țările Uniunii Europene o dată cu criza economică. “Daca facem niște medii observăm că la nivel UE, media de 22,6% din 2003 coborase în 2008 la 20,5%, după care a urcat iar la 21,1% în 2010. România figurează cu 30% în 2010. Partea proastă e că noi și cu bulgarii stăm cel mai prost. Explicația acestei creșteri e simplă: criza a redus veniturile, iar oamenii încearcă să compenseze aceste scăderi prin alte activitati plătite la negru. În România și Bulgaria, se pare că reușesc foarte bine acest lucru. În graficul alăturat, sumele sunt în miliarde de lei, scrie Dan Popa pe blogul lui.
Câteva precizari. E bine sa ne uitam nu doar la raportul în PIB al economiei subterane, ci și la sumele brute, exprimate în bani. Uneori, o reducere a ponderii economiei negre în PIB nu înseamnă și reducerea sumei evazionate. 5% din 100 de lei e mai mult decat 7% din 50 de lei, asta voiam sa zic.”
Tot în acest articol Dan Popa evidențiază cele trei forme ale economiei subterane care adâncesc deficitul bugetar, infracțiuni comise de statul Român. Astfel prezintă prima formă ca fiind umflarea cheltuielilor unde guvernul încheie un contract direct cu o firma, fără a permite altor companii concurente să liciteze. Astfel pot fi mărite cheltuielile de la buget cu un preț pe lucrare artificial mărit și tot în acest fel apare un deficit fiscal mai mare. Un exemplu în acest caz pot fi contractele încheiate de Bechtel și EADS cu statul Român, unde probabil în cazul unor licitații transparente cheltuielile statului ar fi mult mai mici. Cu toate acestea contractele au fost încheiate legal și nu lasă loc de interpretare. O altă formă de corupție de care s-au lovit majoritatea antreprenorilor apare atunci când un inspector vine în control la firmă, unde dacă un ești atent se găsește ceva în neregulă pentru ca antreprenorul să plătească o amendă. De acest gen de corupție “mică” ne lovim peste tot, chiar și în spitale. Și ultima formă de corupție scoasă în evidență de Dan Popa este privatizarea, unde statul vinde o firmă mare, iar în contracte se mulțumește cu încasări mai mici. Astfel vânzătorul își ia partea și statul încasează bani mai puțini. Tot în acest articol sunt date exemple de acest gen de corupție: “Exemple de privatizări nereușite se pot da cu duiumul, nici nu știu la care să mă opresc. În cazul Petrom, Năstase se ceartă și acum cu Băsescu și se acuză reciproc. Privatizarile ALRO, Rodipet, SNTR și multe altele sunt tot atâtea cazuri despre care poți discuta. Cât au “mușcat” din banii fiecaruia dintre noi e o altă discuție.”
Așadar evoluția economiei subterane în cifre și în procente din PIB stă astfel:
Având în vedere cele evidențiate nu e de surprinzător locul pe care ne poziționăm în topul celor mai corupți din Uniunea Europeană sau topul celor mai “negre” economii din Europa când la noi în țară evaziunea fiscală, corupția șî tot ceea ce ține de economia subterană pleacă de la conducerea țării. Cum s-ar putea schimba ceva când persoanele care sunt desemnate să ia măsuri pentru schimbarea în bine a economiei adâncesc țara mai tare.
Bibliografie:
1. Ana Maria Tatoiu, Armonizarea sistemelor fiscale în contextul integrarii în Uniunea Europeană, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008
2. Eugenia Ramona Mara, Finanțele publice și fiscalitatea, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2011
3. Silvia Marinescu, Contabililitate fiscalitate și evaziune fiscala, Bucuresti, 2009,
4. Legea 87/1994
5. http://www.partidul-ideal.ro
6. http://www.buletindecarei.ro
7. http://www.econtext.ro
8. http://www.infobraila.ro
9. http://www.realitatea.net
10. http://economie.hotnews.ro
11. http://static.anaf.ro
12. http://www.taxcompact.net
13. http://ec.europa.eu
14. http://www.euranet.eu
15. http://www.wall-street.ro
16. http://www.fin.ro
17. http://www.stiri.com.ro
18. http://standard.money.ro
19. http://www.telegrafonline.ro
Bibliografie:
1. Ana Maria Tatoiu, Armonizarea sistemelor fiscale în contextul integrarii în Uniunea Europeană, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008
2. Eugenia Ramona Mara, Finanțele publice și fiscalitatea, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2011
3. Silvia Marinescu, Contabililitate fiscalitate și evaziune fiscala, Bucuresti, 2009,
4. Legea 87/1994
5. http://www.partidul-ideal.ro
6. http://www.buletindecarei.ro
7. http://www.econtext.ro
8. http://www.infobraila.ro
9. http://www.realitatea.net
10. http://economie.hotnews.ro
11. http://static.anaf.ro
12. http://www.taxcompact.net
13. http://ec.europa.eu
14. http://www.euranet.eu
15. http://www.wall-street.ro
16. http://www.fin.ro
17. http://www.stiri.com.ro
18. http://standard.money.ro
19. http://www.telegrafonline.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaziunea Fiscala In Practica din Romania (ID: 139972)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.