Evaziunea Fiscală în Lăcașurile de Cult
Universitatea din Petroșani
Facultatea Științe
Specializarea ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
Consecințele evaziunii fiscale asupra
bugetului statului. Evaziunea fiscală în lăcașurile de cult
Coordonator
Răvaș Oana
Absolvent
Leucă Ovidia
Petroșani 2016
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Fenomenul evaziunii fiscale
1.1. Definirea noțiunii de “evaziune fiscală” și “fraudă fiscală”.
1.1.1. Scurt istoric al evoluției legislației ce reglementează evaziunea fiscală
1.1.2. Evaziunea fiscală vs frauda fiscală
1.2. Cauzele evaziunii fiscale
1.2.1 Presiunea fiscală
1.2.2. Lacunele autorităților fiscale
1.2.3. Facilitățile fiscale (hazardul moral)
1.2.4. Contagiunea (imitația)
1.3. Consecințele evaziunii fiscale
1.3.1. Efecte economice ale evaziunii fiscale
1.3.2. Efecte sociale și politice
Capitolul II. Lăcașurile de cult
2.1. Statutul legislativ al lăcașurilor de cult
2.2. Mecanisme frauduloase folosite în lăcașurile de cult
2.3. Studiu de caz: Hotelul Tismana
Capitolul III
3.1. Situația la moment în România
3.2. Sondaj de opinie. Analiza și concluzii
3.3. Propuneri
3.4. Concluzii
Introducere
Lucrarea respectivă este menită să aducă în atenție o problemă tot mai strigentă în societatea de azi, și anume problema evaziunii fiscale, atingând totodată și o chestiune mai delicată, dar care, în ultima vreme devine tot mai actuală – felul în care lăcașurile de cult reușesc ocolirea legii fiscale, îndepărtându-se, tot mai mult de la rolul lor primordial – de loc de reculegere și exaltare sufletească, și ajumgând societăți comerciale, cu proprie contabilitate, afaceri profitabile, dar care nu contribuie cu vărsăminte la caznaua statului, dispunând de tot felul de privilegii și beneficii.
Ca și fenomen de amploare nu doar pe plan național, cât și internațional, se cere cunoașterea atât a cauzelor, a mecanismelor folosite, dar mai ales, a urmărilor acestor acțiuni asupra formării bugetului statului.
Într-o societate contemporană nu trebuie să existe loc pentru acele privilegii care încurajează infracțiunile de evaziune fiscală și fraudă fiscală – unele dintre cele mai dăunătoare parazitări pe spatele cetățenilor de rând.
Primul capitol este dedicat introducerii în noțiunile-cheie, subliniindu-se distincția dintre “evaziune” și “fraudă” fiscală, parcurgerea cadrului legal ce reglementează combaterea infracțiunilor menționate mai sus.Vor fi prezentate urmările si consecințele acestor abateri asupra bugetului statului și a societății, impactul pe care îl are evaziunea fiscală asupra economiei, fiind una din principalele cauze ale stagnării economice.
Capitolul doi va fi o introducere în noțiunile de “cult” și “lăcaș de cult”, prezentând statutul fiscal al acestora, dar mai ales modalitățile și mecanismele prin care sunt folosite pentru acțiuni mai puțin cinstite. Vor fi prezentate, ca studiu de caz, situația hotelului Tismana, dar si a Catedralei Mântuirii Neamului – pârghii eficiente în interese meschine.
Capitolul trei este cel menit a propune căi de combatere și soluționare a problemei abordate în lucrare, prezentând si analizând datele unui sondaj de opinie realizat în rândul cetățenilor de rând, sau mai bine zis – a cotribuabililor, încercând a corela mijloacele folosite la nivel național cu cele ale Uniunii Europe, trasând, deasemenea paralela între situația din România și cea a altor țări, atât membre UE, cât și din afara spațiului european.
Se necesită menționarea faptulului că lucrarea dată poartă un rol informativ și nicidecum nu este pornită o cruciadă împotriva lăcașurilor de cult sau mai ales, bisericilor. Este o încercare de a trata cu subiectivism un fenomen care este deseori privit cu indulgență, într-o societate în care noțiunea de secularism nu mai reprezintă un tabu, iar vremurile medievale sunt deja istorie.
Capitolul I
Fenomenul evaziunii fiscale
1.1. Definirea noțiunii de “evaziune fiscală” și “fraudă fiscală”.
1.1.1. Scurt istoric al evoluției legislației ce reglementează evaziunea fiscală
Evaziunea fiscală este răspunsul subiecților economici la presiunea fiscală a statului, atunci când aceasta trece peste un anumit prag, consi-derat vital și prielnic pentru inițierea, menținerea sau dezvoltarea unei afaceri sau a oricărei altei îndeletniciri lucrative, dar deasemenea în legătură cu averea sau veniturile lor curente.
Primul act normativ care a încercat a da o definiție acestui fenomen este Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale. Astfel, se menționa că: “Evaziunea fiscală este sustragerea prin оrice mijlоace de la impunerea sau de la plata impоzitelor, taxelоr, cоntribuțiilor și a altоr sume datоrate bugetului de stat, bugetelоr lоcale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fоndurilоr speciale de către persоanele fizice și persoanele juridice rоmâne sau străine, denumite în cuprinsul legii contribuabili.”
Însă, legea respectivă a întlnit un val de critică, dovedindu-se a fi prea permisivă si ușor manipulabilă, lăsând oportunități de abuz pentru autoritățile care au încercat la vremea respectivă să stabilească în seama contribuabililor o mulțime de sarcini fiscale, dorind a crea un mediu neprielnic pentru abaterile la care ar fi putut recurge evazioniștii, incriminând ca infracțiune sustragerea de la plata obligațiile fiscale.
Sub continua presiune a unei societăți în continuă schimbare, Legea nr. 87/1994 a suferit mai multe schimbări, ba chiar o republicare, încercând a se ține pasul cu inventivitatea evazioniștilor. După adoptarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal și a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, a devenit evident necesitatea unor mo-dificări în legislație. Noile texte normative au preluat o parte din din obligțiile stabilite în sarcina contribuabililor de către vechea lege, care deja îsi pierduse eficiența, creând “portițe de scăpare” pentru cei dornici a ocoli sarcinile lor fiscale, fiind prea permisivă pentru unii și prea dură cu alții.
După abrogarea Legii nr. 87/1994, ea este înlocuită cu Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. Deși, acest nou text normativ a stârnit, la rândul lui, o serie de controverse și critic, care viziau, in special, faptul că au fost preluate, aproape fără modificări, unele texte din vechea lege. Totuși, noua legea s-a dovedit a fi mult mai eficientă, reușind a se adapta mai ușor dinamicii fenomenului evaziunii fiscale.
Noua lege a introdus o serie de completări, spre exemplu, explicând noțiunea de buget general consolidat – “ansamblul tuturor bugtelor publice, componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg” sau contribuabil – “orice persoană fizică sau juridică, sau orice altă entitate fără personalitate juridică, care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat”. Aceste concretizări erau menite de a face noua lege mult mai clară și mai obiectivă, lăsând cât mai puține variante pentru eschivare.
Tot ca element de noutate este și introducerea unor cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepselor, acordate doar în anumite cazuri, ceea ce permite bugetului să îți recupereze mai ușor prejudiciile, în detrimentul pedepsei privative de libertate.
1.1.2. Evaziunea fiscală vs frauda fiscală
Într-o definiție sintetică, evaziunea fiscală reprezintă acțiunea de sustragere a contribuabililor, prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor, sau a oricăror altor sume pe care le datorează bugetului general consolidat. În practică, însă, se ridică o serie de probleme atunci când vine vorba de a încadra o faptă în sfera “evaziunii fiscale legale” sau a ilicitului penal (frauda fiscală).
Problema vine anume din delimitarea dintre fapta licită și cea ilicită, o împărțire clară a acestor două categorii de fapte neputând fi realizată, reprezentând un demers relativ și arbitrar, dat fiind faptul ca între ele există continuitate și sunt aproape identice, diferențiindu-le doar intenția peroanei ce a săvârșit abaterea.
În general, prin “evaziune fiscală legală” se înțelege acel comportament al contribuabilului de a se eschiva de la plata srcinilor obligatorii, recurgând la o combinație a prevederilor legale, tolerată în condițiile în care – dacă legea nu interzice, atunci permite. Această formă de eschivare este posibilă atunci cînd legea este lacunară și prezintă contradicții sau inadvertențe. În urma speculațiilor făcute pe seama viciilor legislative, contribuabilul beneficiază de avantaje care îi permit să se sustragă de le efectuarea unor plăți sau contribuții obligatorii la bugetul consolidat al statului, plasându-se, astfel, într-o poziție cît mai favorabilă în raport cu legea fiscală. Cu toate că folosirea acestor modalități de evitare a sarcinilor fiscale conduce la micșorarea prelevărilor către stat, ele nu constituie o înfrângere a legii, ci pot fi privite ca o modalitate de optimizare fiscală, întrucât, evitarea în tot sau parțială a plății impozitelor, taxelor și a celorlalte sume datorate bugetului de stat este realizată în limitele și în conformitate cu prevederile legale.
Asemenea situații facilitatoare de evitare a fiscalității pot aparea atunci cînd legea este lacunară sau își pierde din actualitate. Mai mult, pot fi urmările unor presiuni a unor grupuri economice sau, mai banal, în urma incompetenței legiuitorului. În asemenea cazuri, contribuabilului nu i se poate imputa abaterea, deoarece el a acționat folosind textul legii și în conformitate cu acesta.
În cauza fraudei fiscale, aflate la polul opus, situația este evidentă, dat fiind faprtul că orice încalcare a normei fiscale, de natură să aducă pre-judicii financiare interesului statului, trebuie calificată ca fiind ilegală si pedepsită ca atare. Conduita contribuabilului de încălcare flagrantă a legii cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor ți a oricăror altor sume datorate bugetului statului, indiferent că se realizează sub forma disimulării obiectului impozabil, a subevaluării materiei impozabile sau prin orice alte modalități de ocolire a plății impozitelor. Numitorul comun în toate aceste situații este încălcarea, cu intenție, a prevederilor legii fiscale, având ca scop eschivarea de la îndelinirea obligațiilor fiscale. “Evaziunea fiscală ilegală”reprezinta un pleonasm, fiind unica specie de evaziune fiscală propriu-zisă, fiind făcută cu scopul de înfrânge legea, și astfel fiind ilegală prin definiție.
1.2. Cauzele evaziunii fiscale
Pentru combaterea mai eficientă a fenomenului de evaziune fiscală, trebuie înțelese, în primul rând, cauzele apariției acesteia. Cauze care sunt multiple și complexe, dar care necesită a fi cunoscute pentru a stabili o stra-tegie eficientă și bine pusă la punct de combatere și prevenire.
1.2.1 Presiunea fiscală
În situația când presiunea fiscală medie de pe sectorul de care este interesat contribuabilul, este relativ mare, acesta poate alege să se sustragă de la plata acestei fiscalități, total sau parțial, balansând între economia subterană și economia oficială. Este aproape imposibilă stabilirea unei prag optim, cantitativ, la care contribuabilul ia decizia de a recurge la evaziunea fiscală, întrucât acest prag depinde atât de sectorul de activitate al acestuia, cât și de factori morali sau psihologici, care sunt mai greu de cuantificat. Excesul de zel al autorităților fiscale pot servi drept un catalizator, întrucât excesivitatea sarcinilor fiscale reprezintă una dintre cele mai importante și răspândite cauze ale fenomenului de evaziune. Se poate astfel vorbi de un adevarat cerc vcios, unde cu cât presunea fiscală este mai mare, cu atât ia amploare și eschivarea contribuabililor. În asemenea condiții, cel mai mult suferă contribuabilii ce își îndeplinesc obligațiile legale, sarcina și presiunea fiscală fiind în continuă creștere.
Creșterea presiunii fiscale nu duce doar la evaziune fiscală, dar și la renunțarea la afaceri, la renunțarea la unele locuri de munca, crescând presiunea parafiscală, de exemplu, creșterea rata la contribuțiile sociale de stat. Astfel, se poate obține anume rezultatul opus – baza de impozitare este redusă, prin urmare și scad și vărsămintele către stat, chiar în absența evaziunii fiscale.
1.2.2. Lacunele autorităților fiscale
O altă cauză a apariției și dezvoltării evaziunii fiscale este absența unei legislații precise, stabile, care ar diminua posibilitățile de abatere a contribuabililor. Mulțumită deselor modificări ale dispozițiilor legale, unei reglementări legislative precare, le este facilitată orientarea contribuabilului spre evaziiunea fiscală, întrucât “defectele și inadvertențele unei legislații imperfecte, ale metodelor defectuoase de aplicare, precum și al neprevederii și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată, pe cât sunt cei pe care îi provoacă, prin aceasta la evaziune”.
Astfel, realizarea faptului că sancțiunea pentru o anumită faptă este mică, sau probabilitatea de a fi identificat este minusculă, poate încuraja comportamentul evazionist al contribuabilului, care se poate produce indiferent de rata impozitării sau de rata de presiune a fiscalității. În asemenea cazuri, evaziunea fiscală se produce chiar dacă presiunea fiscală scade, fiind urmare a slăbiciunii administrative, care poate fi urmare a unui sistem fiscal corupt sau incapabil și incompetent.
Întrucât din situația respectivă decurge micșorarea încasărilor, datorită reducerii gradului de colectare a obligațiilor bugetare, veniturile încasate efectiv fiind mai mici decât cele programate, aceasta poate fi categorizată drept evaziune fiscală, deoarece sunt prejudiciate interesele financiare ale statului. Cu toate că din punct de vedere teoretic lucrurile par clare, realitatea arată că în practică, administrației fiscale nu i se poate inculpa reducerea gradului de colectarea obligațiilor bugetare, lucru ce se trage anume din dificultatea stabilirii unui grad al performanței administrative minime în domeniul fiscal de stat.
1.2.3. Facilitățile fiscale (hazardul moral)
Hazardul moral, în problematica evaziunii fiscale apare în situația existenței sau promsiunii unor facilități fiscale, care au ca scop reducerea sarcinii fiscale, fie prin scutiri sau anulări de datorii bugetare, fie prin acordarea altor forme de sprijin fiscal. Contribuabilii care dispun de aceste forme de sprijin sunt, astfel, încurajați să se comporte în așa fel încât să dispună de aceste avantaje în continuare, evitând sarcinile fiscale, deci, recurgând la evaziune.
Acordarea acestor facilități fiscale reprezintă un prejudiciu pe care statul și-l produce singur. Însă, trebuie de menționat că, acordarea acestor sprijine fiscale nu se generează evaziunea fiscală la nivel de contribuabili, ci mai degrabă la nivelul statului însuși. Iar prin așteptările ce se crează în rândul contribuabililor, dornici de a beneficia în continuare de aceste beneficii fiscale, se poate recurge la evaziune fiscală, adica prin hazardul moral creat.
1.2.4. Contagiunea (imitația)
Contagiunea este comportamentul contribuabilului în urma căruia aceste caută să imite acțiunile de evaziune, urmând exemplul altor evazionști. Mecanismul este următorul – văzând că alți contribuabili au suportat costuri mici, sau poate chiar au ocolit plata sarcinilor fiscale, recurgând la anumite acțiuni frauduloase, persoana în cauză va decide adoptarea aceluiași comportament. Acesta reprezintă mecanismul contagiunii, sau al i-mitației, unul des întâlnit pe piață, în deosebi datorită factorilor culturali dar și a celor instituționali. O soluție de combatere a acestui fenomen poate reprezenta îmbunătățirea sistemului fiscal dar și a celui administrativ-managerial.
Se cunoaște faptul că eficiența unui sistem se măsoară în primul rând prin gradul de consimțire la impozit, invers proporțional cu gradul de rezistență a contribuabililor la impozite, prin urmare cu evaziunea fiscală. Iată de ce, o campanie bine-gândită de conștientizare a contribuabililor privitor la importanța impozitelor si necesitatea respectării plăților fiscale, ar putea înlesni procesul de combatere a evaziunii fiscale.
1.3. Consecințele evaziunii fiscale
Alvin Hansen definea impozitele ca fiind „prețuri stabilite prin constrângere pentru servicii guvernamentale”. Impozitele sunt indispensabile pentru buna funcționare a statului, ele reprezentând, prin natura lor, o sarcină contributivă normală pe care cetățeanul trebuie să o suporte pentru îndestularea nevoilor ce trebuie acoperite de buget și pentru a se asigura condițiile de dezvoltare a societății.
Eschivarea de la plata acestor sarcini duce la perturbarea bunului mers al sistemului administrativ, creând numeroase probleme atât la nivel economic, dar și de ordin social, politic, și nu numai.
Fenomenul economiei subterane este dificil de cuantificat, datele variind de la o sursă la alta. Însă efectele acesteia se resimt atît asupra bugetului statului, cât și asupra nivelului de trai al cetățenilor de rând.
Resursele interne sunt și vor rămâne în continuare sursa de bază de finanțare pentru țările în curs de dezvoltare. Cu toate că în ultimii ani s-a înregistrat o creștere a nivelului resurselor respective ca procent din PIB, ponderea medie a taxelor și impozitelor în PIB este încă mult prea mică, veniturile colectate sunt mult mai reduse față de cele disponibile în cadrul economiei avansate.
În țările în curs de dezvoltare, pondera taxelor și impozitelor în PIB este cuprinsă între 10% și 20%, iar în multe dintre acestea se situează sub 15%, aceasta fiind valoarea considerată drept pragul minim necesar pentru buna funcționare a guvernelor, oferindu-le acestora posibilitatea de a-și finanța funcțiile de bază și serviciile. Pentru comparație, în țările dezvoltate, această pondere este cuprinsă între 30%- 40%.
Potrivit experților, există un potențial impunător care ar putea fi revendicat odată cu aplicarea unei politici fiscale mai competente. Astfel, după unele estimări făcute în urma datelor colectate din 52 de țări în curs de dezvoltare, îmbunățirea sistemului fiscal ar putea ajuta la mobilizarea a mai bine de 269 miliarde USD, care ar putea fi folosiți pentru finanțarea serviciilor publice.
Conform datelor statistice, în 2011, resursele interne pierdute în țările în curs de dezvoltare au atins cifra de 630 miliarde USD, suma echivalentă cu 4,3% din PIB-ul acestor țări, cele mai afectate fiind statele cel mai puțin industrializate. O cauză importantă care a dus la situația respectivă sunt fluxurile financiare ilicite, adică toate ieșirile de capitaluri din sectorul privat care nu sunt înregistrate și care implică fonduri dobândite, transferate sau utilizate în mod ilicit, pentru care țările în curs de dezvoltare pierd o mare parte din veniturile fiscale provenite din impozitarea populației.
Privite dincolo de consecința imediată și evidentă a acestora – diminuarea veniturilor statului – efectele evaziunii fiscale se dovedesc a fi multiple și mult mai complexe decât pot părea la prima vedere. Existența acestui fenomen determină automat formarea unui buget general consolidat mai mic, incapabil de a mai acoperi cererea de fonduri necesare statului pentru a-și îndeplini funcțiile de bază. Lipsurile acute de resurse duc la creșterea cotelor de impunere la impozitele deja existente și chiar la înființarea de impozite și taxe noi – o soluție considerată de stat eficientă și cu rezultat imediat.
Astfel se crează urmărul cerc vicios – creșterea cotelor de impunere duce, totodată, la creșterea presiunii fiscale, care, pe lângă alte efecte, duce și la creșterea rezisteței la impozitare – catalizatorul fenomenului de evaziune fiscală. În mod evident, căpătând amploare, evaziunea fiscală determină o diminuare mai accentuată a volumului veniturilor statului, iar ciclul descris mai sus poate fi reșuat, cu o amploare și mai mare.
Fenomenul evaziunii fiscale, astfel, influențează în mod negativ bugetul statului prin doua mecanisme: unul direct, prin care faptele de evaziune sau fraudă fiscală lipsesc în mod direct bugetul statului de o parte din veniturile ce i se cuvin conform legislației prin eschivarea de la plata obligațiilor fiscale, și unul indirect – prin forțarea administrației publie centrale de mări presiunea fiscală, mărindu-se și rezistența la impozite sau ponderea fenomenului de evaziune fiscală în procesul de formare a bugetului statului.
În același timp, eschivarea de la plata impozitelor și a altor sume datorate statului fectează în mod negativ și execuția bugetară, datorită sistemului prin care se stabilește nivelul veniturilor bugetare și al cheltuielilor necesare pentru împlinirea funcțiilor statului. Discrepanța dintre veniturile colectate și cheltuielile ce urmează a fi acoperite poartă denumirea de deficit bugetar . În cazul în care vărsămintele obligatorii către stat nu sunt plătite la timp, sau nu sunt plătite deloc, atuni veniturile nu mai corespund estimărilor făcute ințial, pe baza cărora s-a stabilit nivelul de cheltuieli preconizate. Așa apar grave dezechilibre în cadrul bugetului de stat, care apar la nivelul real al veniturilor de stat și nivelul cheltuielilor ce au fost stabilite pe o bază greșită, ce nu s-a confirmat în realitate, datorită nivelului crescut al evaziunii fiscale.
Nici măcar plata cu întârziere a impozitelor, în condițiile achitării și penalităților aferente, nu mai pot echilibra bugetul statului pe anul în care aceste plăți ar fi trebuit făcute, ele intrând deja în sfera de acțiune a execuției din anul viitor, nefiind capabile a înlătura consecințele negative, economice și sociale, ce s-au produs datorită acestui dezechilibru. Datele oficiale arată că, în 2016, deficitul bugetar este estimat la 2,95% din PIB, fapt datorat măririi cheltuielilor preconizate cu 13 miliarde de lei.
Literatura și datele existente la moment sunt totuși destul de limitate. Cauza ar faptul că e destul de dificil cuantificarea și determinarea exactă a dimensiunilor eludării impozitelor și evaziunii fiscale. Dupa unele surse, se estimează că, anual, în țările în curs de dezvoltare, se pierd cel puțin 1000 miliarde USD de pe urma acțiunilor de corupție, cum ar fi tranzacțiile dubioase ce au ca scop exploatarea resurselor naturale, utilizarea unor societăți comerciale fictive anonime, spălarea de bani sau frauda fiscală. Conform estimărilor organizației Global Financial Integrity, țările în curs de dezvoltare au pierdut cel puțin 6,6 miliarde USD ca urmare a fluxurilor financiare ilicite în perioada 2003-2012. Conform estimărilor Oxfam, obligațiile fiscale neonorate ale contribuabililor în țările în curs de dezvoltare se ridică la aproximativ 104 miliarde USD pe an. Actionaid, la rîndul său, estimează prejudiciile aduse de evaziunea fiscală veniturilor provenite din impozitarea populației, în țările în curs de dezvoltare, este, de regulă, în jurul valorii de 20%.
În asemenea situații, pentru a acoperi decalajul dintre venituri și cheltuieli, se recurge la contractarea împrumuturilor, care pot veni atât din interiorul statului prin emisiunea de titluri de stat care sunt purtăoare de anumite dobânzi, deobicei ridicate, sau din exteriorul statului prin contractarea de credite externe. Legea menționează că „ Activitățile privind contractarea și garantarea de împrumuturi interne și externe rambursabile, generatoare de datorie publică, și gestionarea datoriei publice se exercită de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor, în condițiile prezentei legi”, iar cum creditele, interne sau externe, care sunt deseori purtătoare de dobânzi ce vor fi suportate, la termenul de scadență vor fi plătite tot din bugetul statului. Aceste probleme la nivelul bugetului de stat sunt amplificate și deseori chiar generate de către fenomenul de evaziune fiscală, mai ales efectele simțindu-se într-un stat cu o economie încă în tranziție, fără baze economice solide.
1.3.1. Efecte economice ale evaziunii fiscale
Structura bugetară are un rol central pentru îndeplinirea rolului și funcțiilor ce le corespund de către statele cu o economie de piață, fiind un mod de asigurare a echilibrului general economic.
După tratarea bugetului de stat din punct de vedere juridic, trebuie privite lucrurile și din perspectiva economică. În statele cu economie de piață, activitatea economică se desfășoară fără a fi supuse unui control riguros din parte statului, planurile adoptate de către guvernare având un rol orientativ, nefiind obligatorii pentru agenții economici.
Bugetul statului, astfel, devine un fundament al măsurilor de reglare a proceselor economice, o intervenție a statului în viața economică. În același timp, bugetul este un instrument de corectare a conjuncturii economice la care recurg tot mai multe țări occidentale. Măsurile diferențiază de la o țară la alta, unele acordând prioritate luptei contra șomajului, altele menținerii stabilității prețurilor. Unele țări au adoptat măsuri cu efecte inflaționiste, cum ar fi majorarea cheltuielilor publice, altele – deflaționiste, cum ar fi prin stimularea investițiilor și crearea noilor locuri de muncă.
Iată de ce, pentru a-și îndeplini cu succes scopurile propuse, dar și funcțiile de bază, bugetul statului necesită un volum crescut al veniturilr, dar mai ales, de un venit sigur. În situația în care venitul estimat în cadrul Legii Bugetului nu corespunde cu cel real, fiind mai mic, bugetul de stat nu mai are capacitatea financiară necesară de a-ți îndeplini scopurile propuse.
Din punct de vedere al contribuabililor, mai ales din perspectiva agentului economic, efectele evaziunii fiscale poate fi împărțită în două categorii: efectele asupra contribuabililor ce îți respectă obligațiile fiscale și efectele asupra contribuabililor ce nu își respectă sarcinile fiscale. Datorită presiunii fiscale în creștere continuă, a unor cote de impozitare tot mai mari, între cele două tipuri de contribuabili se creează o diferență tot mai mare, suportând consecințe diverse. Astfel, s-a constatat că același procent din PIB care revine pe cap de locuitor este mai greu de suportat în condițiile în care produsul intern brut care revine pe cap de locuitor este mai mic.
Direct proporțional cu mărirea fiscalității suportate de către contribuabili, scade volumul veniturilor care le rămân acestora pentru consum personal și pentru acumulare. Astfel, impozitele excesive duc totodată la subminarea stimulentului întreprinzătorilor, impiedicând creșterea producției și au un efect negativ asupra dezvoltîrii economiei. În situația în care sunte nevoiți a ceda cea mai mare parte a veniturilor sub form de impozite și taxe obligatorii, contribuabilii rămân lipsiți de mijloacele financiare necesare pentru buna desfășurarea a activității lor în continuare. Mai apare problema contribuabililor care necesită sprijin din partea statului prin subvenționare, cărora li s-ar cuveni un ajutor financiar real prin programele de subvenționare și sprijinire predispuse de către guvernare. Datorită amplorii fenomenului evaziunii fiscale, una din cauzele pentru care bugetul statului este micșorat, statul nu mai predispune de resursele necesare, fiind incapabil de a sprijini contribuabilii în măsura în care aceștia au nevoie. Acest fapt duce la dereglări grave ale bunului mers al activității economice – dat fiind faptul că ajutoarele strigent necesare, fie nu sunt primite deloc, fie parțial sau prea târziu, pentru a mai putea fi eficiente din punct de vedere economic, mulții agenți economici sunt puși în situația în care ei sunt obligați de a-și înceta activitatea economică. Mai mult, volumul mic al veniturilor fiscale ar putea determina creșterea eventuală a impozitelor reprezintă un risc care, combinat cu alte riscuri pe care trebuie să și le asume un agent economic, nu îi încurajează pe aceștia de a continua suportarea obligațiilor fiscale în mod conștiincios. De aici apare nevoia reducerii sarcinii fiscale, chiar dacă nu, a scutirii profitului înterprinderii de impozitul de venit. În cazurile în carea aceasta nu se poate atinge prin niciuna din metodele de micsorarea presiunii fiscale legale, atunci se recurge la sustragerea unei părți importante a materiei impozabile de la impunere.
Așa cum s-a arătat mai sus, ponderea în creștere a evaziunii fiscale duce la scăderea veniturilor statului, ceea ce poate determina creșterea cotelor de impozitare. În situația în care un contribuabil cinstit nu recurge la nici o metodă de sustragere de la plata obligațiilor fiscale, acesta are de plătit o cotă mult mai mare din venitul propriu sub forma de impozite și taxe. Veniturile acestuia vor scădea în condițiile în care acesta va obține un profit mai mic, iar impozitele pe care aceste le v-a plăti statului vor fi la fel mici, chiar daca ar reprezenta o parte importantă din venitul personal. Se produce astfel un sistem defect, în care veniturile statului se reduc și mai mult datorită scăderii veniturilor contribuabililor și a unei forțe economice reduse ale acestora.
1.3.2. Efectele sociale și politice ale evaziunii fiscale
Una dintre cele mai evidente urmări ale evaziunii fiscale pe plan social este crearea unui deficit de finanțare și suport financiar din partea statului, pentru persoanele care ar trebui să beneficieze de aceasta, ca urmare a lipsei de resurse necesare la bugetul de stat – un instrument de realizare a obiectivelor social-economice propuse de conducere. Astfel, contribuabilul care a săvârșit abaterea, nu realizează că, într-un final, el singur va avea de suferit.
Acordarea de subvenții și ajutoare financiare sub forma scutirii de la plata impozitelor, sau altor facilități, este o metodă prin care se încearcă favorizarea unor pături sociale, stimularea activităților economice, a investițiilor pe plan regional sau național, și este esențială în procesul de realizare a programelor guvernamentale de dezvoltare. Însă, în lipsă de fonduri, evident nu se mai acordă nici aceste favorizări, ceea ce duce la o stagnare socială. Se acutizează diminuarea standartului de viață al acelor pături sociale care depind de aceste subvenții și nu mai pot beneficia de ele, din lipsă de fonduri. Agenții economici întâmpină greutăți în ași continua activitatea, ceea ce duce la creșterea șomajului. Dereglările la nivel economic au ecou și în viața socială.
O altă problemă ar fi echitatea socială, fiind obligația autorităților ca dorința de a aduna cât mai multe resurse financiare la bugetul de stat să nu cauzeze o presiune prea mare pentru contribuabil, sensibil la orice deviație sau inechitate la care este supus, mai ales atunci când este atins interesul bănesc. Sentimentul de inechitate crează premise pentru dezvoltarea și răspandirea evaziunii fiscale în rândul contribuabililor ce își plătesc impozitele, datorită fenomenului contagiunii, descris mai sus. Un contribuabil ce este afectat de nedreptatea suportării unor impozite prea mari, este mai predispus de a încălca legea, luând exemplu de la alt contribuabil evazionist.
Din punct de vedere politic, lupta împotriva evaziunii fiscale sau, mai bine zis, promisiunea eradicării acestui fenomen, a fost un element de manipulare a maselor de la revoluție, până în prezent. Întrucât promisiunile electorale nu au mai coincis cu realitatea, cetățenii cu drept de vot, care deasemenea sunt și contribuabili la bugetul de stat, și-au pierdut încrederea în clasa politică. Un alt efect ar fi insuficiența resurselor financiare pentru punerea în aplicare a tutoror strategiilor pe care conducerea și le propune, ceea ce face ca nemulțumirea în rândul populației să creasca, la fel ca și sentimentul de încredere față de politicieni.
Prin urmare, evaziunea fiscală produce efecte mult mai grave, decât ar putea părea la prima vedere, consecințele acesteia aducând daune tutoror aspectelor sociale și afectând fiecare cetățean în parte, fără excepție. Aceasta este una din cauzele pentru care, combaterea acestui viciu social trebuie să constituie o prioritate în politica de guvernare a statului. În special, ar trebui să se acorde mai multă atenție unor cuiburi de evaziune fiscală, care se bucură de prea multă indulgență, și anume unitățile de cult.
Capitolul II
Lăcașurile de cult
Lăcașurile de cult, în prezent au încetat a mai fi simple locuri de reculegere și spiritualitate. Din cele mai vechi timpuri, biserica a fost un element important al culturii neamului românesc, având rolul unui ghid spiritual, păstrând integritatea valorilor morale.
Între stat și biserică există o relație cu o istorie vastă, iar negarea legăturii dintre cele două entități devine absurdă. Naționalitatea și religia pot fi caracterizate ca atribute ale persoanei în relația cu statul sau cu societatea. Cu toate că statul și lăcașurile de cult, în teorie sunt separate și se manifestă în domenii diferite de activitate, avînd roluri și competențe diferite în societate, între aceste două entități pot aparea conflicte sau relații abuzive, de tutelă, ce nu au loc intr-un stat democratic și laic: „ În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”.
Dreptul de exercitare a credinței asigurat de legea libertății religioase, formează un lanț din alte drepturi, spre exemplu dreptul de a avea edificii de cult, sau dreptul de a utiliza obiecte de ritual, fără de care nu ar fi posibilă buna funcționare a cultelor. Statul român are grijă ca toate aceste prevederi, tot șirul de drepturi, să fie respectate, religia bucurându-se de un loc privilegiat in societate.
Însă, se afirmă tot mai vădit o tendință de transformare a lăcașurilor de cult într-o societatea pe acțiuni, care se bucură de venituri și chiar adună profit de pe urma serviciilor ce le prestează, ceea ce vine în contravenție cu toate valorile pe care care acestea încearcă să le promoveze în rândul enoriașilor.
În acest capitol se vor prezenta mai detaliat poziționarea în legislativ a acestor elemente, evidențiindu-se disonanța dintre realitate și situația oficială, printr-o sinteză a mecanismelor frauduloase utilizate în cadrul sistemului clerical românesc, a politicii evazioniste promovate de acesta.
2.1 Statutul legislativ al lăcașurilor de cult
România nu are o religie de stat, fiind neutră față de orice religie, sau, cu alte cuvinte, adoptând o ideologie neutră față de orice cult, acestea având drepturi egale în fața legii. Statul nu va promova sau favoriza un cult în detrimentul altuia, evitând discriminarea sau privilegierea. Religia reprezintă o realitate socială, care, însă, trebuie privită ca un element social ce nu poate fi ocolit de procesul de instituționalizare.
În conformitate cu articolul 29, aliniatul (3) din Constituția României, „Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii” iar aliniatul (5) din același articol mai prevede că, „Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia”. Conform Legii nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, „statul român recunoaște cultelor rolul spiritual, educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, precum și statutul lor de factori ai păcii sociale”, cu alte cuvinte, cultele religioase ar trebui să fie celula menită a contribui la întărirea fundamentului moral al societății. Cultele religioase dsunt instituții juridico-religioase ale diferitor religii înregistrate pe teritoriul României, și au la bază următoarele elemente definitorii:
1) împărtășirea publică a unei confesiuni religioase comune de către un grup mai mare de persoane;
2) desfășurarea practicilor și ceremoniilor religioase, întrunite în cadrul unui ritual unitar și stabil;
3) organizarea social-juridică unitară.
Aceeași noțiune de „cult religios” mai poate fi întâlnită și sub denumirea de biserică, asociație religioasă, comunitate religioasă, sectă, etc. „Biserica”, din punct de vedere juridic, denumește cultul creștin care se împarte în mai multe culte: ortodox, catolic, evanghelic, etc. „Confesiunea” este noțiunea religioasă ce definește aparteneța la o anumită credință religioasă. „Comunitatea religioasă” este o anumită unitate din cadrul unei biserici sau al unui cult, pe când „asociația religioasă” reprezintă o grupare de cel puțin 300 de persoane, cetățeni români sau rezidenți în România, constituită în cadrul unui cult, care „se asociază în vederea manifestării unei credințe religioase”. Prin noțiunea de „sectă” se subînțelege un segment al unui cult religios ce adoptă teze contrare tezelor fundamentale ale cultului respectiv, și care are tendința de organizare după propria credință.
Aceeași Lege nr. 489 din 2006 mai prevede că respectivele unități religioase sunt recunoscute ca și „persoane juridice de utilitate publică”, statut care le-a fost acordat încă în 1928, prin Legea nr. 54 din 1928, care încă atunci le oferea deplina autonomie pentru organizare, care se făcea „potrivit statutelor proprii”. În linii generale, noțiunea de „persoană juridică de utilitate publică” desemnează asociații, fundații sau alte organizații de acest fel înființate prin legi, ordonanțe, decrete-legi, hotărâri ale Guvernului, etc., în vederea atingerii unor scopuri benefice în domenii de interes public general sau al unei colectivități. Acordarea acestui statut unei anumite organizații sau fundații, semnifică recunoașterea la nivel de autorități a faptului că aceasta se diferențiază de celelalte prin interesele pe care le promovează, prin serviciile pe care le prestează în folosul societății, dar și presupune acordarea anumitor facilități și alte beneficii, de care aceasta se poate bucura după bunul plac.
Pentru a le fi recunoscut statutul de „utilitate publică”, orice organism care pretinde la asta trebuie să îndeplinească anumite condiții. Printre acestea, evidențiem: ca activitatea acestora să fie desfășurată în interesul general sau al colectivităților, sa dețină un patrimoniu, personal angajat și logistică pentru atingerea scopului propus, să fie dovada obținerii unor rezultate semnificative în ceea ce ține de scopul propus, etc.
Pe lângă privilegiile de care se bucură în calitate de „persoană juridică de utilitate publică”, cultele religioase mai au parte și de protecție legislativă. Cu toate că legea prevede ca întreținerea cultelor și desfășurarea activităților să fie acoperite în primul rând pe cheltuiala acestora, ele au parte de susținere din partea autorităților. Astfel, statul sprijină material cultele religioase, oferind suport material pentru lucrări de mentenanță și construcții de noi lăcașuri, pentru funcționarea unităților de cult, deasemenea statul acordă finanțare pentru salarizarea personalului clerical și neclerical ce activează în cadrul cultelor recunoscute în România. Banii se alocă în conformitate cu numărul de enoriași cetățeni români și în raport cu nevoile cultului religios, astfel unitățile cu venituri reduse au parte de un ajutor material mai mare. Finanțarea cultelor și înlesnirile financiare acordate de către stat vor fi descrise mai detaliat în subcapitolele ce urmează.
Asociațiile religioase sunt persoane juridice alcătuite din cel puțin 300 de persoane, cetățeni români sau cu rezidență în România, asociate cu scopul manifestării unei credințe. Pentru a fi înregistrată oficial, asociația pretendentă trebuie să depună o cerere de înscriere la Registrul asociațiilor religioase, însoțită de actele prevăzute de lege. Acestea sunt obligate să respecte Constituția și legile României, fără a aduce vreun prejudiciu ordinii și securității publice, normelor morale sau drepturilor omului. Atunci când se înregistrează una din abaterile respective, conform articolului 45 al aceleeași legi, asociația religioasă poate fi dizolvată de către instanța competentă.
La ora actuală, în România funcționează 18 culte recunoscute de către autoritățile de stat. Lista completă a culturilor poate fi găsită inlusiv pe site-ul oficial al Secretariatului de Stat pentru Culte al României.
Structura internă a cultelor are o organizare proprie, în conformitate cu propriile legi canonice, având parte și de autonomie, deplina libertate în procesul de formare a deciziilor, cât și capacitatea de a stabili norme proprii de obligații complementare celor stabilite de stat. Autonomia, pentru religie, poate fi asemanată cu suveranitatea pentru stat, fiind esențială pentru buna desfășurare a activităților sale, mai ales pentru crearea unei ordini juridice proprii, ceea ce susține și conceptul de separare al puterilor în stat, aceste două entități având domeniilor lor de activitate bine-definite.
Raporturile religioase nu își găsesc reflecția în cadrul dreptului statal, întrucât acestea nu dau nastere, la rândul lor, unor raporturi comerciale, civile, administrative, penale, sau de oricare altă natură juridică. Caracteristica de bază a raporturilor religioase este aceea că sunt strict de natură religioasă, neexistând „raporturi juridice religoase”. Acesta este motivul pentru care statul este neutru, nereglementând astfel de raporturi, iar cultul este autonom deoarece el singur își reglementează așa-zisele „raporturi religioase”.
Așa cum „ Biserica Ortodoxă Română este națională și majoritară, potrivit vechimii apostolice, tradiției, numărului de credincioși și contribuției sale deosebite la viața și cultura poporului român. Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc”, ne vom axa în cele ce urmează anume pe modul de organizare a contabilității în cadrul BOR.
În baza Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aceasta este „comunitatea creștinilor ortodocși, clerici, monahi și mireni, constituiți canonic în parohii și mânăstiri din eparhiile Patriarhiei Române aflate în interiorul și în afara granițelor României, care mărturisesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pe temeiul Sfintei Scripturi și al Sfintei Tradiții, și participă la viața Bisericii prin aceleași Sfinte Taine, slujbe liturgice și rânduieli canonice”. Este „autocefală și unitară în organizarea și în lucrarea sa pastorală”, iar modul de conducere este sinodal ierarhic, administrându-se autonom, prin organisme proprii reprezentative, protivit Sfintelor Canoane și Statului privind organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române.
2.2 Finanțarea și înlesnirile fiscale acordate cultelor religioase
Mulțumită statutului legal pe care îl au cultele religioase în România, aceastea au parte de ajutor material din parte statului, în rând cu alte persoane juridice de utilitate publică.
Cu toate că, conform datelor oficiale, în anul 2016, prin Legea Bugetului de Stat pe anul 2016, nu au fost alocate fonduri pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult sau pentru sprijinul acțiunilor de asistență socială a acestora, statul continuă salarizarea personalului clerical. Conform datelor oficiale publicate de Secretariatul Cultelor, suma alocată în 2016 din buget pentru salarizarea personalului este de 315.084.000 lei În 2015, din bugetul statului s-au alocat 287.697.000 lei pentru salarii, iar pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult, cât și pentru sprijinirea activitîților sociale ale unităților religioase s-au acordat 41.198.000lei. În 2014, inițial s-au alocat 161.269.000 lei pentru Secretariatul Cultelor, sumă care ulterior a mai fost suplimetată cu încă 2.340.670 de lei. De menționat că, în conformitate cu raportul de audit efectuat de Curtea de Conturi, au fost descoperite neconcordanțe între listele de plată al salariilor și statutul de funcții și personal. Unele persoane au fost remunerate pentru funcții ca tehnoredactor, șef serviciu personal, director economic, pe când pe listele de salarii erau înscriși spre exemplu ca diacon – astfel persoane neautorizate dispunând de salarizare. Același raport estimează o valoare a plăților nelegale făcute de Secretariatul de Stat pentru culte de 3.001 mii lei.
În ceea ce ține de scutiri de taxe și impozite, situația, la moment e următoarea: conform legislației în vigoare a statutului legal al cultelor, datorită rolului important pe care îl au în societate și a influenței de care se bucură, acestea, pe lângă subvenționrea pe care o primesc de la stat pentru desfășurarea activităților în calitate de autorități de utilitate publică, au parte de sprijin din partea statului și prin facilități fiscale. Deasemenea, statul acordă suport cultelor prin deduceri din impozitul pe salarii, în comformitate cu art. 56-57 din Codul Fiscal, trasferarea unei părți de până la 2% din impozitul pe venit net al persoanelor fizice care desfășoară o activitate independentă, și nu numai, încurajând și sponsorizările către acestea.
Cultele religioase sunt scutite de la plate impozitului pe profit pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, veniturilor provenite din chirii, alte venituri obținute din activități economice, venituri din despăgubiri în formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate. Aceste venituri sunt scutite de la plata impozitelor cu condiția ca sumele obținute să fie folosite mai apoi, în anul curent sau în anii următori pentru activități de întreținere, reparație și consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru funcționarea unităților de cult, pentru învățământ, deasemenea pentru întreținerea bazei materiale a învățământului, ceea ce cuprinde asigurarea cu spații pentru desfășurarea procesului de învățământ și cercetare științifică, asigurarea cu mijloace de învățământ și cercetare aferente, biblioteci, tipografii și edituri, stațiuni didactice și de cercetare, ateliere școlare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, tabere școlare, case ale studenților, sau orice alt obiect de patrimoniu destinat învățământului și salariaților din învățământ. În același timp, cultele nu plătesc impozit nici pentru veniturile care sunt menite a sprjini acțiunile de furnizare a serviciilor sociale, acțiuni specifice domeniului de activitate, sau alte acțiuni non-profit ale cultelor religioase.
Unitățile mai sunt scutite de la plata impozitului pentru veniturile din activități economice realizate ce nu ating echvalentul a 15.000 euro, în cadrul unui an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale obținute din activități fără scop patrimonial scutite de la plata impozitului pe profit. Prin urmare, unitățile de cult datorează impozit pe profit pentru profitul impozabil ce depațeste echivalentul a 15.000 euro, dar numai dacă venitul respectiv provine din urma desfășurării altor acțiuni decât cele neimpozabile.
Veniturile pentru care nu se plătește impozit pe profit de către unitățile de cult, sunt:
Cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor;
Contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor;
Taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare;
Donațiile și banii, sau bunurile primite prin sponsorizare;
Dividentele și dobânzile obținute din plasarea disponibilităților rezultate din venituri scutite;
Resursele provenite din fondurile publice sau finanțări nerambursabile;
Veniturile excepționale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea unităților de cult, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;
Sumele primite ca urmare a nerespectării condițiilor cu care s-a făcut donația sau sponsorizarea, potrivit legii, sub condiția ca sumele respective să fie utilizate în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului și obiectivelor acestora, potrivit statutelor proprii sau codurilor canonice, după caz;
Veniturile realizate din despăgubiri de la societăți de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;
Sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice;
Veniturile primite din taxe de orice fel;
Veniturile realizate din acțiuni ocazionale, precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, conferințe, etc. dacă acestea se organizează în scopuri sociale;
Venituri obținute din reclamă și publicitate, veniturile din închirieri de spații publicitare pe clădiri, terenuri, cărți, reviste, ziare;
Veniturile din chirii, etc.
Unitățile de cult mai sunt scutite de la plata impozitelor pentru o serie de clădiri care sunt folosite ca și lăcașuri de cult, exceptând cele folosite în scopuri economice, pentru clădirile funerare din cimitire sau crematorii, pentru clădirile retrocedate cultelor religioase dun România, potrivit legii, pentru cele folosite în scopuri social-umanitare, la fel ca și pentru orice teren al unei unități de cult religios recunoscut de lege, orice teren al unui cimitir sau crematoriu, sau terenurile aferente clădirilor retrocedate, pe durata pentru care proprietarul este obligat să mențină afectațiunea de interes public, la fel ca și pentru anexele lăcașurilor respective, cum ar fi clopotnița, capela mortuară, incinta pentru aprins lumânări, casa parohială destinată ca locuință a preotolui sa personalului, magazia pentru depozitat obiecte de cult, chilia, trapeza, și orice altă unitate folosită de cultul religios.
Este scutită de TVA furnizarea de personal de către unitățile de cult în scopul prestărilor activităților de spitalizare, îngrijiri medicale, pentru desfășurarea activităților de învățământ, formare profesională a adulților, la fel ca prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de aceste activități, pentru prestările de servicii legate de asistența socială, protecția copiilor și a tinerilor, etc.
Deasemenea, din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată, livrarea obiectelor de cult, cum ar fi icoanele, vase liturgice, icoane, crucifixuri și altele, nu este considerată ca și activitate economică, excepție făcând obiectele de decor și cele folosite în cadrul nunților și botezurilor. Prestările de servicii sau livrările de bunuri membrilor cultului în interesul lor colectiv, în conformitate cu propriile statute sau legi canonice, este la fel scutită de TVA, ca și unitățile de cult care desfășoară activități economice și înregistrează o cifră de afaceri inferioară echivalentului a 35.000 euro. În cazul în care această cifră este atinsă sau depășită, unitățile respective sunt obligate să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care s-a atins acest plafon.
Achiziționarea direct de la operatorii economici producători, distribuitori sau importatori, al oricărui produs energetic utilizat ca și combustibil pentru încălzirea unităților de cult, incluzând și gazul natural este scutit de plata accizelor, iar scutirea se acordă direct, în baza unei autorizații de utilizator final emisă de autoritatea fiscală teritorială, în cadrul căreia este înregistrată unitatea de cult.
2.3. Contabilitatea în lăcașurile de cult
În pofida unei păreri răspândite, cum că în lăcașurile de cult toate veniturile obținute îi revin preotului, în cadrul acestora există un sistem de evidență contabilă a tuturor veniturilor care se încasează. Lunar, fiecare preot paroh este obligat de a întocmi un raport despre încasările de pe urma serviciilor religioase prestate, care mai apoi este trimis unităților ierarhic superioare. Asemenea rapoarte se mai fac trimestrial, semestrial și anual, în care se menționează activitățile sociale și culturale, de asistență socială, până și vânzările lumânărilor sau icoanelor, ori a altor obiecte necesare desfășurării activităților religioase.
Unitățile de cult au obligația de a respecta reglementările contabile aprobate de Ministerul Economiei și Finanțelor, reglementări care se referă la activitățile desfășurate fără scop patrimonial, activități desfășurate inclusiv cu destinație specială. Reglemetările respective mai sunt completate și de Directiva a VI-a a Comunităților Europene. Evidența financiar-contabilă trebuie ținută în limba română, obligatoriu, ca și în oricare din relațiile cu statul, chiar dacă în desfășurarea activităților lor, cultele pot folosi o altă limbă.
Contabilitatea veniturilor se ține în comformitate cu tipul de activități din urma cărora provin: activități fără scop patrimonial; cu destinație specială; activități economice, care la rândul lor se împart pe venituri. Astfel, distingem: veniturile din activități fără scop patrimonial veniturile și cotizațiile în formă bănească sau în natură din acordate de membri sau de simpatizanți; taxele de înregistrare, donații sau sume primite prin sponsorizare; veniturile care se datorează ca impozit pe spectacole; subvențiile de la stat sau de la bugetele locale; dobînzile sau dividentele rezultate din plasarea disponibilităților obținute din activitățile fără scop patrimonial; veniturile din activități ocazionale, cu scop social sau profesional; veniturile obținute din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea persoanelor juridice fără scop patrimonial, altele decât cele care provin sau sunt utilizate în scop patrimonial; alte venituri fără scop patrimonial.
Veniturile cu destinație specială sunt cele care își găsesc reglementarea în cadrul legilor speciale: veniturile cu destinație specială din aplicarea timbrului literar, cinematografic, muzical, folcloric și alte venituri cu destinație specială, potiviti legii.
Veniturile din activitățile economice sunt cele cuprinse în clasificarea comună pe economie, inclusiv veniturile financiare și cele extraordinare.
Fig. 2.1. Reprezentarea schematică a surselor veniturilor lăcașelor de cult
La rândul lor, cheltuielile pot fi divizate după natura lor.Cea mai amplă parte a acestora o reprezintă cheltuielile de exploatare, în care se regăsesc cheltuielile cu materii prime și materii consumabile, la fel și costul achiziției obiectelor de inventar consumate; contravaloarea apei și energiei consumate; valoarea animalelor și păsărilor, cheltuielile cu personalul, și anume plata salariilor sau a asigurărilor, dar și cheltuieli pentru asigurarea protecției sociale. Aici putem adăuga și donațiile, plata amenzilor, ajutoare și împrumuturi nerambursabile acordate, etc. Cheltuielile financiare cuprind pierderi de creanțe, investiții nereușite sau cedate, diferențe nefavorabile de curs valutar și altele. Iar în cazul cheltuielilor extraordinare putem menționa cele suportate pentru atenuarea urmărilor calamităților naturale, sau a altor evenimente extraordinare.
Fig. 2.2 Reprezentarea schematică a cheltuielilor în cadrul unităților religioase.
Unitățile de cult care desfășoară și activități economice sunt obligate a întocmi situații financiare anuale, care cuprind, neapărat:
1) bilanț;
2) contul rezultatului exercițiului;
3) notele explicative la situațiile financiare anuale.
După cum se menționează în literatura de specialitate, „Conducerea evidențelor în toate domeniile de activitate este un fapt stabilit de Dumnezeu încă de la creație.” Orice operațiune economico-financiară ce se efectuează în cadrul unităților de cult trebuie să fie reflectată în cadrul contabilității în partidă simplă se cosemnează în momentul efectuării ei într-un document ce poartă numele de „document justificativ”. Pe lângă documentul justificativ, mai sunt necesare întocmirea altor acte, precum registrul-jurnal de încasări și plăți, registrul-inventar, eliberare de chitanță pentru încasări, etc, însă, „dintre toate documentele justificative, Registrul-jurnal de încasări și plăți și Registrul-inventar au regim obligatoriu”.
Răspunderea pentru evidența documentelor enumerate mai sus, cât și pentru organizarea și conducerea contabilității revine pastorului sau altei persoane îndreptățite de a de a se asigura de buna gestionare a resurselor financiare din cadrul bisericii.
Modul în care sunt gestionate resursele bănești este verificat de către comisia de cenzori din cadrul bisercii și se face anual. Raportul privind activitatea financiară este prezentat de către casier ori de câte ori comisia solicită acest lucru, la fel ca și anual, în fața adunării generale din cadrul Bisericii. Mai mult, fiecare parohie este supusă mai multor controale de audit din partea instanțelor bisericești superioare, pe tot parcursul anului.
2.3. Mecanisme frauduloase din cadrul unităților de cult
Cu părere de rău, lăcașurile de cult, în frunte cu Biserica Ortodoxă Română, tot mai des se regăsesc în centrul unor scandale legate de evaziune, sau de alte practici mai puțin ortodoxe. Mecanismele frauduloase folosite în numele Domnului sunt mult mai complexe decât pot părea la prima vedere. Nu se rezumă doar la a nu da chitanță pentru oficierea unui anumit ritual, „vinderea” unei lumânări sau citirea unui acatist. În cadrul întregii structuri, începând cu micile parohii, până la nivelul mitropliilor, sau chiar al patriarhiei, există scheme bine puse la punct de spălare de bani, evaziune, dar și afaceri dubioase.
Nu în toate, trebuie de remarcat. În unele parohii, în visterie bate vântul, ceea ce îi pune pe preoții respectivi la grea încercare. Încă o dată, decalajul dintre luxul exorbitant demonstrat de unele fețe bisericești, capătă și mai mult contrast, pe lângă cei mai puțin norocoși.
În cele ce urmeză, se va încerca a se aduce în atenție cel puțin o parte din elementele componente a unui întreg mecanism, creat pe seama unei indulgențe de invidiat de care se bucură lăcașurile de cult, din partea autorităților.
2.3.1. Contrafacerea atributelor religioase
Dacă e să începem de la nivele de jos ale ierarhiilor, și anume din parohii, vom descoperi o lungă serie de abateri și fărădelegi ale preoților.
Lumânările reprezintă un element indispensabil riturilor creștine, avându-și un loc aparte în cadrul oficierii slujbelor, înmormântarilor, sau oricărui alt ritual. „Biserica Ortodoxă Română și celelalte culte religioase au, în exclusivitate, dreptul de producere și valorificare a obiectelor și veșmintelor de cult, precum și de tipărire a cărților de cult, a celor teologice sau cu conținut bisericesc, necesare practicării cultului.” Monopolul absolut pe piață îl deține Biserica, în conformitate cu legea. Din fabricile deținute de aceasta, ies anual, sute de tone de lumânări, care, mai apoi sunt vândute enoriașilor. Potrivit datelor oficiale, numai în fabrica de lumânări a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, anual se utilizează peste 200 de tone de ceară, care mai apoi se transformă în lumânari ce au un preț care începe de la 50 de bani. Prețul poate ajunge și cu până la 10 ori mai mare, prin suprataxarea contribuabilului.
Însă, lucru firesc, această afacere profitabilă nu a putut fi ocolită de unele manipulații, de pe urma cărora preoții trag foloase. În fiecare an se descoperă tot mai multe fabrici clandestine, organizate chiar de slujitorii bisericii, cum ar fi cazul preotului din Suraia, care împreună cu alți trei păcătoși, ar fi produs și comercializat în perioada 2012-mai 2016 lumânări, pe care mai apoi le vindeau în raza județului Vrancea, Buzău, dar și la București, sau alte cazuri depistate de polițiști. Produsele finale, sunt mai apoi vândute în cadrul lăcașurilor de cult, tot venitul fiind mai apoi reținut de „afaceriști” și reinvestit în proces, semn că lucrurile merg bine. Dovadă sunt numărul impunător de astfel de „afaceri” descoperite. Situația e atât de gravă încât însăși Mitropolia Moldovei a solicitat Instituției Prefectului ajutor pentru a depista cazurile de evaziune cu aceste obiecte de rit. Dimensiunile evaziunii pot fi observate după rezultatele obținute în urma verificărilor, după spusele Prefectului de Iași, producția în județ crescuse cu 28 de tone pe lună.
Astfel, în conformitate cu articolul 4 din legea 103/1992, producerea și comercializarea clandestină a obiectelor de cult, cum ar fi lumânările, icoanele, dar și altele, se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 lei. Pe lângă lumânări, mai există și o mulțime de alte obiecte comercializate ilegal în cadrul bisericilor – iconițe, calendare, brelocuri și alte suvenire cu iz religios.
Un caz notoriu este merchandise-ul creat de cultul călugărului Arsenie Boca, care, pe lângă vânzătorii ambulanți ce au făcut din chipul și numele lui un adevărat brand, a invadat și piața literaturii bisericești vândute în cadrul bisericilor. Problema e că, în timpul vieții, acesta a scris o singură carte „Cărarea Împărăției” și una reprezentând o culegere de citate ale acestuia „Cuvinte vii”, însă pe piață se pot găsi în jur de 63 de titluri cu prețuri cuprinse între 2 și 15 lei, și până la 110 lei. O piață care se cifrează la o sumă anuală de 18-20 de milioane de euro anual, unde din totalurile de titluri vândute, inclusiv în biserici și mănăstiri, doar 20-30% au oarecare autenticitate, restul reprezentând piraterie și contrafacție.
2.2.2. Ritualuri religioase
Altă problemă ar fi eliberarea de chitanțe sau bonuri de plată pentru orice produs comercializat sau serviciu prestat. Este un fapt bine-cunoscut faptul că orice slujbă, sau activitate din domeniul religios are un cost, pe care, însă, mai-marii Bisericii par să nu îl recunoască. Din declarațiile purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române reiese că „în cadrul Patriarhiei nu există taxe pentru înmormântare”, realitatea însă arată altfel. E un fact arhicunoscut și de necontestat că preoții se plătesc. Rămâne la discreția lor de a da sau nu chitanță. Conform prevederilor Codului Fiscal, pentru orice operațiune executată se eliberează chitanță, iar evidențelor se ține în cadrul unui registru-jurnal.
Și aici putem întâlni excepții. Există parohii ce prestează serviciile respective gratuit, dar și cele în care pentru suma acordată se eliberează chitanță. Sumele înregistrate sunt catalogate drept donații, de iure ele nu sunt prețuri, ci contribuții benevole din partea enoriașilor. Dacă în cazul vânzării de obiecte de rit (iconițe, cucifixe, lumânări, etc.) lucrurile sunt mai evidente – pentru fiecare operațiune, eliberarea de chitanțe este obligatorie, lucrurile nu stau la fel în cazul serviciilor prestate de preoți. Oficial, pentru oficierea înmormântărilor nu se percepe nici o taxă. În realitate însă, tot mai des ies la iveală cazuri în care acest ritual se transformă într-o afacere profitabilă. „Taxa” percepută de unele fețe bisericești, după unele aproximări, este, în medie 250 lei, dar ea diferențiază în funcție de județ, oraș sau parohie. În urma unei anchete efectuate de ziarul Adevărul, reiese că, spre exemplu, la Botoșani, „prețul pieței” variază între 200 și 400 de lei, în municipiu. La țară, prețurile nu depășesc 100 de lei. La Călărași enoriașii scot din buzunar până la 300 de lei.
La Cluj, prețurile datele arată că prețurile sunt mai modeste – 100-160 de lei, în care intră și serviciile cantorului. După alte surse prețurile cresc până la 220 de lei, ceea ce dovedește încă o dată că nu există o tentă de a oficializa și controla aceste venituri, de a se fixa o anumită sumă, mai mult sau mai puțin simbolică, echitabilă moral și înregistrată contabil, pentru toate unitățile de cult, ceea ce ar dresa și înfrâna excesul de zel al unor fețe bisericești. Trebuie de menționat că, pământul pe care se află cimitirile, se dă în chirie de către biserică pentru „nevoile defunctului”, și nu puține sunt cazurile când se cer prețuri exorbitante, mai ales în comparație cu posibilitățile păturilor mai nevoiașe, chiar dacă pentru aceste terenuri nu se plătesc impozite la stat.
Aceeași situație întâlnim și la categoria cununii, botezuri, unde prețurile sunt încă mai mari.
Pentru o nuntă sau un botez, prețurile încep la 100 de lei și pot ajunge și la 1500, în funcție de parohia ortodoxă aleasă, oraș sau zonă a orașului. Se observă tendința ca în orașe prețurile să fie mai mari decât în periferii sau sate. În cadrul bisericilor catolice prețurile variază între 250-300 de lei, iar chitanțele se eliberează de la caz la caz.
Există site-uri de nunți care predispun liste ale bisericilor, afișând și prețul ceremoniei, pentru ca viitorii soți să îți poată calcula din timp bugetul.
Un preț mai mare ar putea fi explicat prin tenta de altă natură a ceremoniei, dar și prin faptul că, potrivit legii, pentru obiectele de cult folosite în cadrul botezurilor și cununiilor, cum ar fi lumânările de botez și altele, se plătește TVA.
După unele estimări, în România sunt anual circa 500.00 de botezuri, nunți, înmormântări, de unde reiese o sumă colosală încasată în urma prestărilor astfel de servicii.
Sfeștaniile sunt o tradiție veche în interpretare modernă, cu iz de trend. Fiind la început un ritual de sfințire a casei, fântânilor, sau răstignirilor, mai nou îți poți sfinți mașina, motocicleta, animale de companie, fabrici, stadioane de fotbal, magazine, verighete, etc., pentru o sumă curpinsă între 50 și 500 de lei. Conform unui sondaj IRES din 2013, in jur de 27% din români aveau deja mașina sfințită.
O tendință observată în toate regiunile României – prețurile din zona rurală sunt mult mai mici în comparație cu cele din orașe. Diferența ar putea fi explicată de resursele pe care le au în medie enoriașii parohiei, intrucât, ca în orice relație economică de piață – cererea stabilește prețul ofertei. Iar cererea pentru asemenea ritualuri va fi încă mult timp mare.
2.2.3. Escrocherii săvârșite în incinta lăcașurilor de cult
Religia reprezintă un refugiu pentru un suflet ce caută alinare, speranță și izbăvirea de sentimentul copleșitor de singurătate pe care îl avem fiecare din noi. Nevoia de a crede se trage din dorința umană de apropiere cu Divinitatea, de a fi parte a unui univers în care există un sens, fiecare avându-și un scop, o predestinație, dar mai important, un destin deja hotărât. „Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului și El vede toate cărările lui”. În momente de cumpănă, atunci când o persoană este vulnerabilă din punct de vedere psihologic, sentimentul de insiguranță îl poate determina de a căuta unele răspunsuri la întrebări, care, la prima vedere, pot părea fără răspuns.
Una din variantele la care se apelează în încercare de a afla încercările ce urmează, un sfat sau răspunsul la o întrebare măcinătoare este „deschisul cărții de rugăciune”, sau, după caz, al Bibliei. O practică destul de răspîndită în țările ortodoxe, dar prigonită la nivelul ecleziast superior, fiind nimic altceva decât ghicit.
Totuși, în rândul mirenilor acestă practică se bucură de succes, fiind la mare căutare.
Ritualul constă în deschiderea aleatorie a cărților de rugăciuni sau a Evangheliei, la o pagină întîmplătoare și interpretarea textului respectiv ca fiind un răspuns divin la întrebările enoriașului.
Practica „deschiderii cărții” nu face parte din tradiția creștină, fiind mai mult un ritual de vrăjitorie sau de astrologie. „Deschiderea Cărții“, adică deschiderea Evangheliei, a Psaltirii sau a Pidalionului (Sfintele canoane ale Bisericii) cu intenția de a ghici viitorul, constituie un ritual condamnat de Biserica Ortodoxă, fiind considerată la fel de periculoasă ca vrăjitoria și ghicitul.
Cu un pic de psihologie și putere de manipulare, preoții pot da răspunsul pe care solicitantul îl așteaptă. Prețul cerut în asemenea cazuri nu este unul fix, ci diferă, în funcție de problemă și de practicant, și începe de la 50 de lei, ajungând și la 400. Unii preoți pot solicita și plata în euro.
Ritualul este împotriva tuturor prevederilor canonice, preoții care îl practică riscând a fi caterisiți, iar motivul pentru care aceștia își asumă un asemenea risc, este faptul că există cerere pentru asemenea „serviciu”, iar profitul constituie un catalizator pentru continuarea acestor îndeletniciri. Mai mult, după respingerea proiectului de lege privind protecția persoanelor înșelate prin ghicit, nu există nici măcar o pedeapsă în măsură de a înfrâna practicarea acestui ritual.
Problema înșelătoriei nu este caracteristică doar bisericilor ortodoxe. Practici asemănatoare pot fi întâlnite și în cadrul altor culte înregistrate pe teritoriul României, ca spre exemplu, în cadrul Bisercii. Universale Penticostale, unde pastorii se ocupă cu exorcizări, vindecări de boli, cerând în schimb zeciuiala de la salariu.
Mai sunt înregistrate numeroase cazuri de exorcizări, descântece, dezlegări de farmece, și alte îndeletniciri bizare, care aduc profit preoților pe seama naivității și necazurilor solicitanților. Bucurându-se de o legislație docilă și mult prea indulgentă în asemenea cazuri, practicile respective vor continua să paraziteze.
Combaterea escrocheriilor săvârșite de fețe bisericești constituie o modalitate de prevenire a altor infracțiuni mai grave, care decurg din sentimentul de intangibilitate și superioritate asupra legii, dar și ar salva o mulțime de oameni înșelați.
2.2.4. Evaziunea fiscală în cadrul turismului religios
Biserica Ortodoxă Română a fost acuzată în repetate rânduri de evaziune fiscală în turism, reprezentând un concurent neloial pentru agențiile de turism.
Odată cu înființarea în februarie 2007 a agenției de turism „Basilica Travel”, s-au pus temeliile unei întregi afaceri din domeniul pelerinajului, care în fiecare an a strâns tot mai mult profit, în detrimentul agențiilor de turism. Numai în anul 2014 aceasta a înregistrat o creștere de 260% a profitului, înregistrând o cifră de afaceri de peste 471.000 euro, dovadă a faptului că interesul pentru pelerinaj este în creștere.
Însă s-au stârnit multe controverse atunci când a ieșit la iveală faptul că sunt o serie de alți preoți care organizează asemenea pelerinaje, una din cele mai populare destinații fiind Israelul. După unele estimații, anual, spre Țara Sfântă se îndreaptă aproximativ 40.000 de pelerini, printre care aproximativ 30.000 de mii – prin intermediul preoților, care cer pentru o excursie între 600-700 de euro. Problema ține de faptul că o mare parte din excursiile respective erau organizate de centre de pelerinaj fără licență sau brevet, iar legea menționează „Constituie contravenții următoarele fapte dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor și/ sau a pachetelor de servicii turistice de către persoane fizice sau juridice neautorizate de către autoritatea administrației publice centrale responsabilă în domeniul turismului”. Mai mult, s-au depistat o serie de mănăstiri care ofereau cazare „la negru” turiștilor, exemplu fiind Mănăstirea Tismana, care deține în proprietate Hotelul Tismana – retrocedat în baza unei hotărâri de Guvern Arhiepiscopiei Craiovei, și în care se cazau turiștii veniți în pelerinaj la mănăstire, cu toate că oficial nu reprezenta societate comercială. Aceeași practică o au și alte mănăstiri, care oferă cazare și masă contra cost, fără a plăti impozite, atât timp cât oficial ele nu prestează servicii comerciale, ne mai pomenind de eliberarea de chitanțe sau bonuri fiscale.
2.2.5. Spălarea de bani prin intermediul lăcașurilor de cult
Datorită facilităților fiscale de care se bucură, în particularitate de scutirea de la plata impozitelor pe venit ce nu provine din activități comerciale, unele lăcașuri de cult au devenit un paradis pentru spălări de bani. Schema este simplă – banii care necesită a fi spălați sunt trasferați în „cutia milei” sub forma de donații, de unde mai apoi ajung în posesia persoanelor cointeresate, sub forma de achiziții sau plăți ale unor servicii de care lăcașurile ar fi dispus. Pentru asta, fețele bisericești implicate, primesc un anumit comision de pe urma tranzacțiilor. Schema este cu atât mai eficientă, cu cât sistemul de monitorizare și control al donațiilor către biserică nu este transparent, nici bine monitorizat. Cu toate că pentru toate intrările, inclusiv donații, trebuie să se elibereze chitanță, această formalitate este ușor trucabilă.
O altă modalitate se pune în practică prin colaborare cu autoritățile administrației locale, mai exact cu primăriile și consiliile locale, și anume spălarea de bani în uma activităților de construcție sau de reparație a clădirilor unităților de cult. Această fraudă presupune emiterea de chitanțe de achiziții de materiale de construcții sau prestări de servicii, cu valori mai mari decât suma plătită, de către autoritățile locale, care acordau bani din bugetul propriu pentru lucrările de reconstrucție ale lăcașurilor. Cel mai probabil, în asemenea cazuri, firma de construcție care câștigase licitația pentru efectuarea lucrărilor, este la curent cu schema respectivă și își are comisionul propriu.
Neregularități pot fi găsite și la niveluri mai mari – în 2015, Patriarhia a fost acuzată de „nereguli, date insuficiente sau irelevante, nefiind în măsură să certifice exactitatea și realitatea sumelor facturate”, după un raport al Curții de Conturi. Patriarhia a organizat în 2014 o serie de acțiuni de comemorare în cinstea a 300 de ani de la martiratul Brâncovenilor, anul 2014 fiind declarat „Anul Brâncoveanu”, prin HG nr. 1167 din 2013. Pentru asta s-au alocat de la stat 300.000 lei de la bugetul statului, prin bugetul Secretariatului Cultelor. În urma controalelor efectuate de Curtea de Conturi, au fost descoperite o serie de abateri, cheltuielie efectuate neavând o bază documentară de justificație în regulă.
Aceste probleme sunt întâlnite nu doar în România. Mecanismele de spălare de bani prin intermediul bisericilor se practică pe larg in Rusia, Grecia, Republica Moldova, dar și în cadrul Biserii Catolice, iar modalitățile folosite sunt diverse și foarte complexe, în lucrarea respectivă descriindu-se cele mai evidente și răspândite.
2.3. Studiu de caz: Colaborarea frauduloasă între Mănăstirea Sfintei Cruci și Ropharma
În 2013, procurorii DIICOT Mureș au început un proces de urmărire penală împotriva Stareței Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea și a ROPHARMA S.A. BRAȘOV. Ambele părți au fost acuzate a fi complici într-un proces de spălare de bani și fraudă fiscală.
ROPHARMA S.A BRAȘOV este o companie farmaceutică rezultată din urma fuziunii dintre societățile Iassy Farm S.A. Iași, Aesculap S.A. Târgu-Mureș, Medica S.A. Bacău și Global Pharmaceuticals SRL Brașov. Înființată la 1991, funcționează după un model de business integrat, ocupându-se de distribuirea produselor farmaceutice și parafarmateutice, prin intermedeiul a 5 sucursale situate în București, Iași, Târgu-Mureș, Bacău, Cluj-Napoca. Compania are ca activitate de bază comerțul cu amănuntul, având o rețea de 17 farmacii, producția de medicamente, suplimente alimentare și acordarea de servicii medicale prin spitalul privat multidisciplinar Sfântul Constantin Brașov.
Este înființată la 1991, înregistrată la 07.03.1991 la Oficiul Registrul Comerțului Iași, sub nr. J22/335/1991 cu denumirea S.C. Iasszfarm S.A., cu sediul la Iași. În baza unei Hotărâri de Guver nr. 55/1998, statul vinde pachetul majoritar, prin licitație publică, către ADD Pharmaceuticals Ltd. Din Cipru, care deține 50,756% din capitalul social. În 2007 se schimbă denumirea din S.C. Iassyfarm S.A. în S.C. Ropharma S.A., iar sediul se schimbă la Brașov.
Mănăstirea Sfintei Cruci a fost înființată în 1992, fiind amplasată la o distanță de aproximativ 2 kilometri de Oradea. Este o mănăstire de femei, condusă de maica Mina, în cadrul căreia mai slujesc încă aproximativ 80 de măicuțe. Pe lângă mănăstire, mai activează și un atelier de confecții bisericești – veșmânte arhierești și preoțești, icoane, bedernițe, etc.
Aceste două entități – compania farmaceutică și mănăstirea de măicuțe, care aparent nu au nimic în comun, sunt implicate într-o anchetă penală pentru spălare de bani, stârnită de către procurorii DIICOT Mureș, în urma unei autosesizări a polițiștilor de Crimă Organizată Mureș.
Unul din organizatorii „afacerii” este Ciprian Nițulescu, patronul farmaciilor „Fontana” și „Mig Farm”, însă cerceterările au scos la iveală că încă 17 salariați Ropharma au fost implicați.
Pe de altă parte, un alt complice s-a dovedit a fi Stareța de la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, maica Mina, după numele adevărat Maria Bădilă.
Ancheta a început în 2012, când s-a aflat că unii agenți ai filialei din Mureș a Ropharma, drept recompensă medicilor care trimiteau pacienții la farmaciile lor, îi plăteau „la negru” printr-o serie de tranzacții ilegale.
Schema era următoarea: colaboratorii Ropharma implicați justificau cheltuielile cu plata medicilor sub forma sponsorizărilor periodice pentru Mănăstirea Sfintei Cruci. Mai departe, banii erau virați ăn conturile unor angajați de încredere, sub forma unor achiziții fictive, de exemplu de cherestea, ceară, lemn pentru iconostas, etc., sau sub alte pretexte. Angajații implicați jucau rolul furnizorilor de mărfuri, ridicau banii care erau mai apoi întorși firmei, astfel circuitul închizându-se.
Astfel, sponsorizările puteau fi deduse și din vărsămintele datorate statului de către firmă, dar și se „albeau” banii dați medicilor.
După verificarea a tuturor sponsorizărilor efectuate de Ropharma către Manastirea Sfintei Cruci, anchetatorii au identificat că, în perioada octombrie 2010 – septembrie 2013 au fost încheiate 19 contracte pentru „sprijinirea lucrărilor de construcție și consolidare a mănăstirii”, donații fictive, întrucât banii erau virați într-un cont special al mănăstirii, altul decât cel folosit pentru operațiuni curente, de unde mai apoi erau trimiși în conturile altor angajați Ropharma din Târgu-Mureș, Brașov, Iași.
Spre exemplu, pe 24 decembrie 2010, firma a virat în contul mănăstirii 40.000 lei, pentru ca, 3 zile mai târziu, mănăstirea „să achiziționeze tablă”, transferând 30.100 lei în contul unei directoare Ropharma Brașov, iar peste alte 20 de ore, încă 5.400 lei, de data asta sub pretextul achiziției de lână. Diferența de 5.500 lei îi rămîn stareței Mina, reprezentând comisionul de 14% care îi revenea pentru fiecare tranzacție.
În sumă, achzițiile fictive s-au ridicat la 914.000 lei, dintre care 781.895 lei s-au întors la Ropharma, adică 86%, iar comisionul de 14% al stareței atingea valoarea de 132.000 lei, pe care aceasta i-a cheltuit pentru nevoi personale – mâncare, vin pentru împărtășanie, excursie în Grecia.
Tribunalul Mureș a decis, în septembrie 2015, trimiterea în judecată a următoarelor persoane: Vartic Michael, Nițulescu Ciprian Șerban, Bădilă Maria, Bojan Mărioara Luminița, Cioloca Luminița, Bălan Florin, Scorțanu Ionuț – toți încadrați în procesul de tranzacții ilegale.
Capitolul III
Acest capitol este o sinteză logică a tuturor momentelor expuse în lucrare. Se va încerca a se prezenta situația la moment, prin evaluarea datelor colectate într-un sondaj de opinie efectuat, ancorând lucrarea respectivă în realitate.
Voi încerca a-mi aduce aportul la lupta contra evaziunea fiscală prezentând unele sugestii prin care, dupa părerea mea, constituie măsuri eficiente în combaterea acestui viciu fiscal. Așa cum unitățile de cult au devenit adevărate paradisuri fiscale, pentru unele persoane cointeresate, acest lucru nu mai poate fi trecut cu vederea, mai ales că, după cum se arată, oamenii de rând înțeleg tot mai clar ce se întâmplă, iar nemulțumirea este în contiunuă creștere.
Ca și oricare altă formă de delapidare a statului, evaziunea fiscală în lăcașurile de cult au umări grave, în special din aspect economic și social. Lipsa resurselor necesare împiedică statul în aspirația sa spre dezvoltare și ridicare a standarturlui de viață.
Din lipsa de fonduri, dar mai ales, datorită alocării banilor pentru cauze cu o prioritate discutabilă, se înregistrează probleme la nivelul populației. România încă mai are nevoie să-și pună pe picioare sistemul de învățământ, sau cel sanitar, nivelul salariilor sau alocațiilor ar putea crește odată cu apariția unor noi surse de venit pentru bugetull de stat, dar și din reducerea unor cheltuieli.
3.1 Situația în prezent. Opinia publică
Pentru a cunoaște mai bine la moment, am efectuat un sondaj de opinie, pe un eșantion de 50 de persoane domicilite în Petroșani. Chestionarul (anexa 1) și-a propus să evidențieze atitudinea persoanelor din diferite categorii de vârstă, sociale, în legătură cu tema evaziunii fiscale în cadrul lăcașurilor de cult, dar și o încercare de a ancora în realitate cercetarea efectuată, aflând din prima sursă – enoriașii, persoane ce frecventează biserica, dacă se fac sau nu abateri de la regulile și legile impuse unităților religioase.
Rezultatele arată că, neținând cont de vârstă, religia are un rol important societatea românească. Dintre cei intervievați, 50 de persoane din trei categorii de vârstă (până în 25 de ani, 25-60, peste 60), doar 6 persoane au afirmat că nu mai frecventează biserica, restul declarând ca merg la slujbe dacă nu frecvent, cel puțin uneori.
Interesul față de biserică începe de la o vârstă fragedă, asfel toate persoanele până în 25 de ani au răspuns afirmativ la întrebarea dacă merg la biserică, iar persoanele care au răspuns negativ fac parte din categoriile de vârstă mai inaintată (de la 25), tendința fiind mai vădită în rândul persoanelor până în 60 de ani.
Fig. 3.1 Reprezentarea grafică a raportului dintre persoanele ce frecventează biserca și cei ce nu fac asta
În funcție de categoria de vârstă, dintre cei intervievați 6 intră în categoria de până la 25 de ani, 20 de persoane fac parte din grupul de vârsta 25-60 de ani, iar 24 sunt pensionari, având vârsta peste 60 de ani.
Analizând răspunsurile putem oberva:
3.2. Atitudinea intervievaților asupra
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaziunea Fiscală în Lăcașurile de Cult (ID: 115145)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.