Evaziunea Fiscala Frauduloasa In Domeniul Taxei pe Valoare Adaugata

CUPRINS

INTRODUCERE

Motivația alegerii acestei teme este aceea că evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic și social. Pentru mine această temă este importantă în special din cauza faptului că acest fenomen a luat amploare în ultimii ani, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare deoarece în lipsa măsurilor de prevenire și combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naționale.

Scopul acestei lucări este de a analiza fenomenul de evaziune fiscală din domeniul taxei pe valoare adăugată, atât din punct de vedere al cauzelor care provoacă acest fenomen, cât și al efectelor care rezultă în urma săvârșirii acestui fenomen, precum și elaborarea unor recomandări care ar ajuta la prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Fenomenul de evaziune fiscală afectează economia de la întreg la parte. Adică frauda săvârșită de contribuabil are implicații profunde atât în economie cât și asupra contribuabilului. Veniturile pe care le încasează statul în urma colectării taxelor și impozitelor au o alocare bine stabilită, și anume, acoperirea cheltuielilor publice. Evaziunea fiscală afectează cantitatea, dar și calitatea atragerii acestor resurse către stat. Veniturile sunt afectate cantitativ în sensul acestea se diminuează, iar calitativ prin faptul că pentru veniturile care nu se recuperează la timp, statul face eforturi suplimentare pentru a le recupera , astfel se creează dezechilibre.

În elaborarea acestei lucrări am folosit diferite date, astfel modul de documentare a fost variat fie că ne referim la cărți, reviste, legi sau date statistice oficiale.

În ceea ce privește legile utilizate în această lucrare, le voi enumera pe cele mai importante, și anume: Legea privind Prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, legea privind Codul fiscal, legea privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terrorism.

Datele statistice oficiale utilizate în elaborarea acestei lucrări le-am preluat de pe site-urile oficiale: www.mfinante.ro, www.consiliulfiscal.ro, www.insse.ro, ec.europa.eu

Tema aleasă reprezintă o temă importantă deoarece evaziunea fiscală are un efect direct, care se remarcă instantaneu asupra nivelurilor încasărilor fiscale, fapt ce conduce la dezechilibre în mecanismele pieței, precum și la îmbogățirea practicanților acestei metode de înșelăciune ce afectează statul, dar și pe fiecare dintre contribuabilii onești. Specialiștii în domeniul fiscal au ajuns unanim la concluzia că evaziunea fiscală este cu atât mai de temut cu cât impozitul este mai ridicat. Este, deci, un cerc vicios: evaziunea fiscală diminuează veniturile statului. Pentru a obține venituri mai mari, statul e obligat să ridice nivelul impozitelor, deci să crească presiunea fiscală. Și cresterea presiunii fiscale are ca efect o evaziune fiscală mai mare.

Evaziunea din domeniul TVA este stimulată în primul rând de facilitatea cu care se poate efectua, de insuficiența și lacunele legii, dar și de nivelul ridicat al acestei taxe, nivel care se află peste nivelul mediu al TVA a celor mai importante state din UE.

Aceasta rezidă din faptul că, în condițiile actualelor prevederi legale, importante sume s-au putut și se pot încasa de la buget de unii “contribuabili” existenți numai scriptic, existenți numai în documente fictive prin rambursări ilegale de taxă pe valoare adaugată (T.V.A).

Toate aceste aspecte menționate mai sus sunt prezentate în lucrarea de licență, sunt prezentate teoretic în cele două capitole de teorie, iar practic în ultimul capitol, și anume studiul de caz.

CAP. 1. EVAZIUNEA FISCALĂ

1.1. Conceptul și formele evaziunii fiscale

O problemă de actualitate în economia românească și nu numai, ci chiar în toate economiile internaționale ale momentului o constituie existența unui sector al economiei neplătitor de taxe, așa zisa “economie subterană”. Problema nu este existența acestui sector ci ceea ce el reprezintă de fapt, domeniul de existență al evaziunii fiscale.

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la impunere a unei părți mai mari sau mai mici din materia impozabilă. Ca fenomen, evaziunea fiscală se întâlnește deopotrivă atât pe plan national, cât și international.

Legislația românească prevedea în Legea 87 din 18 octombrie 1994 privind combaterea evaziunii fiscale, în art. 1, următoarea definiție: ”Evaziunea fiscală este sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoane fizice și persoane juridice române sau străine, denumite contribuabili”. Această lege a fost abrogată de Legea 241 din 27 iulie 2005, dar care nu prevede în conținutul ei nici o definiție.

Indiferent de modul in care a fost definit acest fenomen, evaziunea fiscală reprezintă, de fapt, neîndeplinirea, de către contribiabil, a obligațiilor fiscale.

Domeniul de manifestare a evaziunii fiscale este atât de întins, pe cât este de larg si variat câmpul de aplicare a impozitelor. Evaziunea fiscală se manifestă atât în domeniul impozitelor directe, cât și în domeniul impozitelor indirecte.

Natura omenească are tendința să pună interesul particular înaintea interesului general și să considere impozitul ca o povară, și nu ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice necesare pentru bunul mers al societății. Din cele mai vechi timpuri, contribuabilii au căutat să reduca obligațiile fiscale, recurgând la cele mai diverse și ingenioase metode. A înșela fiscul se consideră o proba de abilitate, nu de necinste, a plăti ceea ce pretinde fiscul este o dovadă de naivitate, nu de integritate. Aceasta reprezintă în natura omenească un spirit de a se sustrage de la obligațiile față de fisc.

În funcție de modul în care poate fi săvârșită, evaziunea fiscală cunoaște două forme de manifestare: evaziunea care poate fi realizată la adăpostul legii (evaziune legală, licită) și evaziune care se realizează cu încălcarea legii, adică frauduloasă (ilicită) , forme, pe care le-am reprezentat în figura 1.1.

Figura 1.1. Forme de manifestare a evaziunii fiscale

Sursa: întocmită de autor

Pentru a face o delimitare, s-a încercat gruparea contribuabililor ce produc evaziune fiscală în trei familii:

Una a celor “cinstiți” – zona albă;

Una acelor “necinstiți”- zona neagră;

Una a celor care evadează, fie legitim prin abilitate, fie ilegal prin abuz de lege – zona gri, dupa cum rezulta din figura 1.2

Figura 1.2. Categoriile contribuabililor din perspectiva legalității evaziunii fiscale

Sursa: Gabriela Anghelescu, Gh. D. Bistriceanu, Tatiana Moșteanu, Florian Bercea, Maria Bodnar, Florin Georgescu – “Finanțe publice”, Editura Didactică și pedagogică, R.A. București, anul 1999, pagina 475

Urmărind schema de mai sus observăm cum contribuabilul glisează de la eroare, la utilizarea opțiunilor fiscale, de la abstinență la abila manipulare a taxelor de lege și mai ales de la abuz față de legile fiscale la fraudă calificată.

Evaziune fiscală realizată la adăpostul legii permite sustragerea unei părți din materia impozabilă fară ca acest lucru să fie considerat contravenție sau infracțiune. Evaziunea legală este posibilă deoarece legislația din diferite țări permite scoaterea de sub incidența impozitelor a unor venituri, părți de venituri, componente ale averii ori a anumitor acte și fapte care, în condițiile respectării riguroase a cerințelor principiilor generalitații și echității impunerii, nu ar trebui sa scape de la impozitare. Deasemenea, această formă de evaziune fiscală este posibilă atunci când legea este lacunară sau prezintă inadvertențe. În această situație, contribuabilul încercă să se plaseze într-o poziție cât mai favorabilă, pentru a beneficia în cât mai mare măsură de avantajele oferite de reglementările fiscale aflate în vigoare.

Contribuabilii găsesc anumite mijloace și, exploatând insuficiențele legislației fiscale și financiare, eludează în mod ,,legal”prevederile acestora sustrăgându-se total sau în parte plății impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume. Procedând astfel, contribuabilii ramân în limita strictă a drepturilor lor și statul nu se poate apăra decât elaborând o legislație bine studiată, clară, exactă și cuprinzatoare. În aceste cazuri, singurul vinovat de producere evaziunii fiscale este doar legiuitorul.

Evaziunea fiscală frauduloasă se săvârșește prin încălcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. Prin frauda fiscală se înțelege acțiunea contribuabilului de a încălca legea, cu scopul de a sustrage de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume cuvenite statului.

Cel mai adesea, frauda fiscală desemnează o infracțiune la lege, o încalcare voită a legii fiscale în vigoare și se distinge de evaziunea fiscală licită, care reprezintă o utilizare abilă a posibilităților și alternativelor oferite de lege.

În situația în care se disimulează obiectul impozabil, se subevaluează cuantumul materiei impozabile sau se folosesc alte mijloace de sustragere de la plata impozitului datorat, ne aflăm în domeniul evaziunii fiscale frauduloase sau fraudei fiscale. Cel mai adesea, aceasta se manifestă prin întocmirea de declarații false, ținerea de evidențe contabile duble, nereale, nedeclararea materiei impozabile, declararea unor venituri impozabile inferioare celor reale.

Prima întrebare care apare având in vedere formele evaziunii fiscale este: Cum delimităm evaziunea licită a impozitului față de evaziunea frauduloasă? Prima delimitare privește așa-numita problemă a legalității, în care evitarea este permisă de lege, iar evaziunea frauduloasă nu. Cu toate acestea, granițele nu sunt întotdeauna precise și există o zonă gri de sustragere, ca cea prezentata in figura 1.2.

Delimitarea evaziunii fiscale licite de cea ilicită este necesară și utilă, pentru că dă posibilitatea estimării mărimii fenomenului pe cele două forme de manifestare și contribuie la sensibilizarea factorilor de decizie politică și a celor administrativi în a căuta și stabili mijloacele adecvate de limitare și combatere a fenomenului în cauză. În practică însă, este foarte greu de delimitat evaziunea fiscală licită de cea frauduloasă, astfel că între legal și ilegal nu există o ruptură, ci, mai degrabă, o continuitate, încercările succesive de a profita de lacunele legii conducând contribuabilul de la legal la ilegal.

Evaziunea fiscală este un fenomen care ia amploare pe zi ce trece, indiferent dacă se manifestă prin forma ei licită sau frauduloasă. Prin simplul fapt că ea există ne inștiințează că există nereguli în sistemul fiscal, nereguli care ar trebui rezolvate cât mai curând prin analiza amănunțită a acestui fenomei.

1.2. Cauzele și efectele evaziunii fiscale

Multitudinea obligațiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor și povara acestor obligații au stimulat, în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a legilor fiscale. Aceasta deoarece impozitele ating contribuabilul în punctul lor sensibil: profitul.

Conform legii 571, art.41 privind Codul Fiscal persoanele fizice au obligația să plătească impozit pe următoarele venituri: venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din chirii, venituri din pensii, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din premii și jocuri de noroc, venituri din investiții, venituri din tranzacții imobiliare, , venituri din alte surse. Având în vedere faptul că veniturile din salarii, veniturile din jocurile de noroc și premii, veniturile din pensii și veniturile din investiții se impozitează direct la sursă, persoanele fizice nu pot face evaziune fiscală în aceste domenii. Însă, în celelalte domenii, și anume, venituri din chirii, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din tranzacții imobiliare, venituri din alte surse, persoana fizică poate să declare, sau nu că obține aceste venituri, iar în cazul în care alegerea realizată de persoana în cauză este aceea de a nu declara veniturile obținute, aceasta săvârșește evaziune fiscală.

Evaziunea fiscală este păgubitoare atât statului, cât și contribuabilului. În primul rând, statului deoarece, îl lipsește de veniturile necesare îndeplinirii atribuțiilor sale esențiale, iar în al doilea rând, contribuabilului, pentru că totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică.

Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple, dintre care mentionam pe cele mai importante:

Excesivitatea sarcinilor fiscale (presiunea fiscală), motivată de amploarea fenomenului evazionist și care lovește contribuabilii diferit, pe categorii de venituri;

Sistemul legislativ fiscal care, pe lângă faptul că este incomplet, prezintă mari lacune, imprecizii și ambiguități, creează pentru contribuabilul evazionist un spațiu larg de manevră, în încercarea sa de sustragere de la plata obligațiilor fiscale legale;

Psihologia contribuabilului și insuficiența educației fiscal și civice a acestuia;

Modul de organizare, funcționare și dotare a organelor fiscale și a celor de control financiar – fiscal (lipsa unui control bine organizat și dotat cu personal priceput și corect);

Lipsa unor reglementări clare, precise și unitare, care să interzică și să îngrădească evaziunea fiscală.

Posibilitățile de eludare a fiscului diferă de la o categorie socială la alta, în funcție de natura și proveniența veniturilor ori a averii supuse impunerii, de modul concret de stabilire a materiei impozabile, de modul de organizare a controlului fiscal, precum și de alți factori specifici.

Dintre toate categoriile sociale, salariații sunt aceia care dispun de cele mai reduse posibilități de eludare a fiscului, deoarece impunerea acestora se face pe baza declarației unui terț întreprinzător (angajator). În schimb, industriașii, comercianții, liber profesioniștii au din plin posibilități de eschivare de la impozit, datorită faptului că impunerea se face pe bază de declarație.

Odata cu stabilirea cauzelor care au dus la manifestarea fenomenului de evaziune fiscală, vom analiza în continuare efectele rezultate in urma acestui fenomen.

Se pot constata mai multe tipuri de efecte, și anume:

Efecte asupra formării veniturilor statului

Efecte economice

Efecte sociale

Efecte politice

Începem să apordăm prima categorie de efecte, efecte asupra formării veniturilor statului, prin a enumera obiectivele care sunt urmărite a fi realizate de către stat prin încasarea de impozite și taxe prin politica financiară, și anume: realizarea bunăstării, a securității și a justiției sociale. Existența fenomenului de evaziune fiscală duce în mod direct și obligatoriu la diminuarea volumului veniturilor statului, ceea ce presupune că statul nu poate îndeplinii funcțiile de bază. În această situație statul trebuie să ia măsuri cu efect imediat (creșterea cotelor la impozitele existente și chiar înființarea de noi impozite și taxe), ceea ce duce la creșterea presiunii fiscale, care, la rândul ei, determină o creștere a rezistenței la impozitare și o creștere a fenomenului de evaziune fiscală. Se produce un cerc vicios, din care se poate ieși, dacă se reduce semnificativ fenomenul evaziunii fiscale și, implicit, se reduce volumul de venituri ce se sustrag de la bugetul de stat.

Fenomenul evazionist influentează în mod negativ veniturile statului prin doua mecanisme:

Mecanismul direct, prin care bugetul de stat este privat de o parte din veniturile ce i se cuvin conform legislației, prin neplata obligațiilor fiscal, ca urmare a faptelor de fraudă fiscal

Mecanismul indirect, prin marirea cotelor de impozitare și implicit a presiunii fiscale, rezistenței la impozite și ponderii fenomenului de evaziune fiscal în cadrul procesului de formare a veniturilor statului, ceea ce implică un volum mai scăzut al veniturilor statului.

Datorită sistemului de stabilire a nivelului veniturilor bugetare și a cheltuielilor necesare îndeplinirii funcțiilor statului, este important ca nivelul veniturilor bugetare să fie stabilit cât mai corect.

Dacă veniturile datorate bugetului de stat sunt plătite cu întârziere sau chiar deloc, aceste venituri diferă de estimările făcute și pe baza cărora s-au stability cheltuielile. Acest lucru duce la dezechilibre grave in cadrul bugetului de stat, deoarece cheltuielile au fost stabilite plecând de la baza greșită.

Aceste dezechilibre de la nivelul bugetului de stat determina apariția deficitului bugetar de stat.

În cazul efectelor sociale, sistemul fiscal reprezintă un compromis între necesitatea de intrare de venituri, pentru proporționalitatea plăților în funcție de capacitatea fiecărui contribuabil.

Prin neplata impozitelor la bugetul statului, acesta nu își poate îndeplini funcțiile pe care le are, având de suferit în cele din urmă și contribuabilul care a săvârșit infracțiunea, dar și cel care nu a săvârșit-o.

Bugetul de stat este considerat instrumentul prin care se realizează obiectivele social-economice cu ajutorul subvențiilor și a facilităților fiscale.

Facilitățile fiscale se acordă în vederea stimulării unor activități economice, pentru a favoriza acțiuni de interes general sau regional, sau să avantajeze anumite categorii sociale. Măsurile luate îmbracă forma unor avantaje fiscale:

Scutiri

Reduceri

Amânări de impozite directe, acordate de autoritatea publică pentru realizarea unor programe guvernamentale sau locale

Subvențiile pot si acordate și se pot face scutiri de la plata impozitului doar daca bugetul de stat dispune de venituri suficiente. Dacă ponderea fenomenului evazionist este mare, bugetul de stat se micșorează considerabil, și ca urmare programele guvernamentale amintite nu mai pot fi realizate, afectate fiind tot de acele categorii sociale care au cea mai mare nevoie de sprijinul financiar al statului, și care nu vor mai beneficia de aceste fonduri.

De aici rezultă numeroase efecte sociale negative, cum ar fi reducerea standardului de viață a categoriilor sociale care nu mai beneficiază de ajutorul statului, acțiuni de protesc ale sindicatelor etc.

Pentru stimularea investițiilor mari, în economia românească, guvernul trebuie să acorde anumite facilități fiscale marilor investitori (reducerea taxelor vamale, amânarea plății TVA, acordarea unor titluri de proprietate).

Unul dintre efectele negative determinate datorită inechității sociale este scăderea drastică a încrederii contribuabililor în autoritatea publică și în politica pe care aceasta o duce.

Când facem referire la efectele economice, mai întâi ne gândim la funcțiile și rolul pe care îl îndeplinește structura bugetară, și anume:

Bugetul de stat este un mijloc de asigurare a echilibrului general economic;

Bugetul de stat este un mijloc pentru corectarea conjuncturii economice;

Pentru ca bugetul de stat să poată îndeplini aceste funcții necesită un volum mare de venituri, în special venituri sigure. În cazul în care dintr-un motiv, sau altul, venitul estimat a fi primit la bugetul de stat nu se realizează , iar venitul real al bugetului este mult mai mic, bugetul de stat nu mai deține acea forța financiară de care are nevoie pentru a-și îndeplini scopurile propuse.

Efectele care apar în urma fenomenului de evaziune fiscală, reduc considerabil veniturile bugetul de stat, astfel diminuându-se forța financiară de carea are nevoie acesta. Aceste efecte apar atât asupra contribuabililor care își plătesc obligațiile fiscale, cât și asupra celor care nu fac acest lucru.

Datorită faptului că veniturile așteptate nu s-au realizat, statul va crește presiunea fiscală, astfel veniturile care rămân la dispoziția persoanelor fizice sau juridice se vor diminua, aceștia neputând sa-și continue activitatea în condiții bune, având în vedere faptul că aceștia vor plăti impozite și taxe mai mari.

Agenții economici care nu-și respectă obigațiile fiscale doresc să dispună de venituri mai mari la dispoziția lor, venituri care vor merge în conturi bancare camuflate sau vor pătrunde în economia subterană, ceea ce ajută la creșterea evaziunii fiscale.

Referindu-ne la ultima categorie de efecte, și anume, efectele politice, ne putem gândi la perioada de dupa decembrie 1989, moment după care România se consideră a fi un stat de drept, toate campaniile electorale, fie că au fost parlamentare, prezidențiale sau locale, au avut în cuprinsul lor un principiu de bază al politicii actuale care este dezvoltată în țara noastră, și anume, lupta împotriva corupției, a economiei subterane, a fenomenului de evaziune fiscală, și, în general, lupta pentru asigurarea respectării și supremației legii.

În condițiile în care fenomenul de evaziune fiscală este un factor important, iar acesta prezintă o creștere ridicată, apare o neîncredere a contribuabililor în puterile politice, în special în acele puteri politice care se află la guvernare în perioada respectivă.

Sustragerea de la plata impozitelor reprezintă o faptă deosebit de gravă, deoarece în lipsa fondurilor constituite ca venituri ale bugetului, statul nu-și poate îndeplini sarcinile, iar în cele din urmă persoanele care vor avea de suferit sunt atât cele care au savârșit evaziunea, cât și contribuabilii cinstiți. Astfel, fenomenul de evaziune fiscală trebuie redus semnificativ pentru a putea elimina aceste efecte negative care apar.

1.3. Măsuri de prevenire a evaziunii fiscale

Fenomenul evazionist are o evoluție determinată de acțiunea concentrată a unor factori, cum sunt: dinamica economiei reale, dimensiunea legislativă și instituțională, nivelul fiscalității, alți factori interni sau externi.

Așadar, fenomenul de evaziune fiscală este unul complex, care prezinta multiple implicații negative, fenomen, care, pentru a putea fi combătut trebuie supravegheat în permanență.

Pentru a combate evaziunea fiscală trebuie, mai întâi, să cunoaștem cauzele care au dus la realizarea acestui fenomen și, deasemenea, efectele pe care le produce. Odata stabilite aceste cauze, ele trebuie înlăturate pentru a putea stopa, sau limita fenomenul de evaziune fiscală.

Este foarte important să cunoaștem fenomenul de evaziune fiscală, modul în care acesta se transpune în practică și factorii care îl determină pe contribuabil să recurgă la acte de sutragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale legale.

Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe care le are, ci îl vor determina sa ia o serie de măsuri și precauții minuțioase, pentru a se sustrage de la obligațiile față de stat. Există la contribuabil o psihologie de a nu plăti decât ceea ce nu se poate să nu plătească. Spiritul de evaziune fiscală se naște din jocul interesului și este o formă a egoismului uman. Aceasta mentalitate și conduita exista și la omul cel mai cinstit și constă în sustragerea de la îndatoririle sale față de fisc, fără nicio ezitare.

Pentru a putea combate fenomenul de evaziune fiscală, ar trebui găsită o metodă care să poată da rezultate bune, deoarece acest fenomen ia amploare pe zi ce trece. Însă, până în prezent, guvernările nu au realizat decât o legislație lacunară, imprecisă, ambiguă care reprezintă pentru contribuabilul evazionit acea lumină de la capătul tunelului, sau au adăugat o povară fiscală mai mare, ceea ce nu poate duce decât la amploarea evaziunii fiscale. Făcând această legislație, guvernul nu s-a ocupat de identificarea adevăratelor cauze ale evaziunii fiscale, care ar fi condus la elaborarea și aplicarea unor măsuri cu adevărat eficiente pentru combaterea acestui fenomen.

Având în vedere cauzele fenomenului de evaziune fiscală, principala modalitate de a combate acest fenomen se face prin măsuri legislative. În acest sens a fost elaborată legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, lege care a fost abrogată și înlocuită cu legea nr. 241/2005, privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pentru a putea preveni și sancționa corupția.

În această lege sunt prezentate măsurile de prevenire și de combatere a infracțiunilor de evaziune fiscală. Dintre infracțiuni putem menționa:

fapta contribuabilului care, cu intenție, nu reface documentele de evidență contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control, deși acesta putea să o facă;

împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevazute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale;

reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă;

stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidate;

fapte săvârșite în scopul sustragerii de la indeplinirea obligațiilor fiscale.

Toate aceste infracțiuni se pedepsesc fie prin amendă, închisoare, sau închisoare și interzicerea unor drepturi, în funcție de gravitatea faptei săvârșite.

Pe lângă legea nr. 241/2005, menționată mai sus, au mai fost create și alte acte normative care ajută la combaterea fenomenului de evaziune fiscală. Aceste reglementări completează cadrul juridic al sistemului fiscal actual.

Dintre acestea menționăm:

Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 republicată în 2004, privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal și Legea nr. 410/2002, privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 75/2001.

Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, republictă în 2012 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism.

Legea nr. 31/1990 republicată în 1998, privind societățile comerciale.

Legea nr. 26/1990 republicată în anul 1998, privind Registrul comerțului.

În Ordonanța Guvernului nr. 75/2001, în art.1 ne este prezentat care este scopul cazierului fiscal, acela de a prevenirii și de a combate evaziunea fiscală, precum și în scopul intăririi administrării impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat. Cazierul fiscal este un mijloc de evidență și urmărire a disciplinei financiare a contribuabililor. În cazierul fiscal se tine evidența persoanelor fizice și juridice, precum și a asociaților, acționarilor și reprezentanților legali ai persoanelor juridice care au săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, financiare, vamale, precum și cele care privesc disciplina financiară. De asemenea în cazierul fiscal se inscriu date privind sancțiunile aplicate contribuabililor pentru faptele menționate mai sus.

În Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor sunt prezentate măsuri de prevenire și combatere a spălării banilor, precum și unele măsuri privind prevenirea și combaterea finanțării actelor de terorism. Această lege face referire la persoanele fizice și juridice: instituții de credit, instituții financiare, cazinouri, agenți imobiliare, auditori, notari publici, furnizori de servicii, asociații și fundații. Aceste persoane sunt obligate ca, în desfășurarea activității lor, să adopte măsuri de prevenire a spălării banilor și a finanțării actelor de terorism și, în acest scop, pe bază de risc, aplică măsuri-standard, simplificate sau suplimentare de cunoaștere a clientelei, care să le permită identificarea, după caz, și a beneficiarului real. De asemenea conform art.5, de îndată ce o persoană fizică, în cadrul activității desfășurate pentru o persoană juridică sau o persoană fizică, are suspiciuni că o operațiune ce urmează să fie efectuată are ca scop spălarea banilor sau finanțarea actelor de terorism, informează persoana fizică sau juridică, care sesizează imediat Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. Nerespectarea acestor cerințe, sau a celorlalte cerințe prezentate în această lege, atrage după sine răspunderea civilă, disciplinară, contraventională sau penală.

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale ne prezintă faptul că în vederea desfășurării de activități cu scop lucrativ, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți comerciale. Un exemplu de de faptă ce constituie evaziune fiscală în acest caz este acela în care fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății, prezintă, cu rea-credință, în prospectele, rapoartele și comunicările adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societății ori asupra condițiilor economice ale acesteia sau ascunde, cu rea-credință, în tot sau în parte, asemenea date; prezintă, cu rea-credință, acționarilor/asociaților o situație financiară inexactă sau cu date inexacte asupra condițiilor economice ale societății, în vederea ascunderii situației ei reale, faptă care constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea.

Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului ne prezintă obligația comercianților, înainte de începerea comerțului, precum și alte persoane fizice sau juridice, prevăzute în mod expres de lege, înainte de începerea activității acestora, de a cere înmatricularea în registrul comerțului, iar în cursul exercitării și la încetarea comerțului sau, după caz, a activității respective, să ceară înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege. Un exemplu de faptă ce constituie sancțiune sau infracțiune, în funcție de gravitatea faptei, conform art. 48 persoana care, cu rea-credință, a făcut declarații inexacte, în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o mențiune în registrul comerțului, se pedepsește cu închisoarea sau cu amendă.

Putem afirma faptul că este necesară o analiză profundă a fenomenului de evaziune fiscală, deoarece acesta este greu de combătut dacă nu este studiat în amănunt, iar abia apoi să fie elaborate măsuri care să conducă la prevenirea și combaterea lui.

1.4. Modalități de manifestare a evaziunii fiscale

Modalitățile cele mai utilizate pentru realizarea evaziunii fiscale pe diferite tipuri de impozite și taxe le regăsim în Legea nr 241 din 2005 actualizată în 2009.

Evaziunea fiscală se manifestă atât în cazul impozitelor directe, cât și în cazul impozitelor indirecte.

În cazul impozitelor directe, acestea sunt suportate de către cei care le plătesc și nu se transferă asupra prețurilor, iar acest lucru poate încuraja evaziunea fiscală în sensul că, odată cu creșterea ratei de impozitare va crește și evaziunea fiscală.

În cazul impozitului pe profit ne putem referi la reducerea bazei de impozitare incluzând în costuri cheltuieli fără documente justificative sau bază legală (amenzi, penalizări, cheltuieli preliminare etc.) sau neînregistrand integral veniturile realizate, fie prin neîntocmirea documentelor de evidență primară, fie prin înscrierea în documente a unor prețuri de livrare sub cele practicate în mod real. Deasemenea, tot evaziune fiscală o constituie si transferul veniturilor impozabile la societățile nou create în cadrul aceluiași grup, aflate în perioada de scutire de la plata impozitului pe profit, concomitent cu înregistrarea de pierderi de către societatea – mamă sau majorarea cheltuielilor cu dobânzi aferente creditelor pentru investiții. Evaziunea fiscală, în cazul impozitului pe profit, este săvârșită de agenții economici în cazul în care aceștia nu își înregistrează sau își înregistrează parțial intrările (materie primă, fortă de muncă, utilități) și ieșirile ( produse, servicii care sunt comercializate fară documente). Astfel se va diminua impozitul pe profit, contribuția la asigurările sociale și de sănătate aferente salariilor plătite și neevidențiate. Cele menționate mai sus sunt considerate infracțiuni și se pedepsesc ca atare, confom articolului 8 din legea 241 din anul 2005 .

În ce privește impozitul pe salarii, faptele care conduc la evaziunea fiscală se referă la neimpozitarea tuturor sumelor plătite salariaților cu titlu de venituri salariale, nereținerea și nevirarea impozitului pe salariu datorat pentru persoanele angajate pe bază de convenții civile sau pentru zilieri, necumularea în vederea impozitării, a tuturor drepturilor salariale acordate, neînregistrarea obligațiilor de plată a impozitului pe salarii.

În ce privește celelalte impozite și taxe putem da câteva exemple de operațiuni care reprezintă evaziune fiscală dintre care menționăm evidențierea în contabilitate a unor clădiri la valori inferioare celor reale; nedepunerea la organele fiscale a declarațiilor privind clădirile aflate în patrimoniu, a mijloacelor de transport aflate în posesie și a terenurilor deținute sau aflate în administrarea agenților economici; declararea unor date eronate, neactualizate sau nesincere în ce privește impozitul pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport. Aceste operațiuni sunt considerate infracțiuni deoarece acestea ajută la diminuarea impozitelor pe clădiri și pe mijloacele de transport și se pedepsesc ca atare conform legii 241/2005 articolele 8 si 9.

În cazul impozitelor indirecte, acestea se referă la acele impozite care sunt percepute cu prilejul vânzãrii unor bunuri, prestãrii unor servicii, importurilor sau exporturilor.

Daca ne referim la taxa pe valoarea adaugată, putem exemplifica din sfera evaziunii fiscale aplicarea eronată a regimurilor deducerilor, necuprinderea unor operații ce intră în sfera TVA în baza de calcul, neevidențierea și nevirarea TVA aferentă avansurilor încasate de la clienți, aplicarea eronată a cotei zero. Evaziunea fiscală în domeniul TVA a luat amploare în ultimii ani având în vedere creșterea acesteia de la 19% la 24%, începând cu data de 01.07.2010.

Tot în legea numarul 241 găsim referire și la accize: micșorarea bazei de impozitare, utilizarea unor cote inferioare celor reale, nedeclararea corectă a operațiunilor reale în cazul unor produse ale căror prețuri erau purtătoare de accize (mai ales alcool).

Contribuabilii vor face tot posibilul de a scăpa de impozitele și taxele care trebuie să le plătească statului, iar metoda prin care aceștia vor încerca acest lucru este frauda fiscală, de aceea statul trebuie să închidă aceste portițe de scăpare, iar pentru aceasta, este necesar ca statul să găsească mai întâi cheia pentru închiderea acestor portițe pentru ca problema să poată fi rezolvată.

CAP.2. TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ – IMPORTANT IMPOZIT INDIRECT

2.1. Principiile taxei pe valoare adăugată

Conform articolelor 125 și 126 din Codul fiscal, taxa pe valoare adăugată reprezintă un venit al bugetului de stat, din categoria impozitelor indirecte, care se aplică asupra operațiunilor privind livrările de bunuri și prestările de servicii; importul de bunuri, prestările de servicii; o achiziție intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acționează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă; o achiziție intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană; o achiziție intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care acționează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

Taxa pe valoare adăugată e un impozit general pe consum care se calculează pe întregul circuit al transmiterii bunurilor de la producător la consumatorul final.

TVA apare ca impozit indirect cu plata fracționată, având o cotă fixă, stabilită asupra valorii adăugate la fiecare stadiu al circuitului economic.

Mecanismul TVA presupune ca fiecare agent economic care intervine în procesul de producție și comercializare a unui produs să adauge taxa la valoarea adăugată creată, taxă ce este inclusă în prețul de vânzare al bunurilor și trebuie virată ulterior către stat. Taxa este astfel colectată de către agenții economici de la consumatorii finali, care sunt suportatorii efectivi ai acesteia.

Deoarece se stabilește asupra operațiunilor privind transferurile de proprietate bunurilor și asupra celor privind prestările de servicii, în practică se constată că pe parcursul întregului proces de producție și distribuție, fiecare agent economic încasează TVA de la cumpărător, din care deduce suma reprezentând TVA aferentă materiilor primite și materialelor aprovizionate și serviciilor prestate, iar suma reprezentând diferența (soldul) o varsă la bugetul public (și o adaugă la prețul de vânzare).

În acest fel, producătorul care a achiziționat materii prime, materiale, semifabricate de la furnizori ( deși o dată cu livrarea lor se plătește și TVA în cotă aferentă) în fapt nu suferă o pagubă bănească, deoarece la vânzarea bunului va încasa suma respectivă. Singurul care suportă cu adevărat TVA este consumatorul final, drept pentru care TVA e considerat un impozit pe consum.

La baza taxei pe valoare adăugată stau o serie de principii:

Universalitatea (sfera de aplicare) impozitului

Teritorialitatea impozitului

Deductibilitatea impozitului

Transparența impozitului

Unicitatea impozitului

Fracționalitatea plății impozitului

Exigibilitatea TVA

1. Taxa pe valoare adăugată respectă principiul universalității impunerii deoarece, cu excepțiile prevăzute de lege, se aplică tuturor operațiunilor cu plată și asimilate acestora, efectuate, în mod independent, de către persoanele fizice și juridice.

2. Teritorialitatea impozitului se referă la locul unde are loc impunerea circulației bunurilor și serviciilor. La stabilirea teritorialității taxei pe valoare adăugate stau la bază principiile originii și destinației.

În cazul aplicării principiului originii se ține cont de valoare adăugată tuturor bunurilor indigene.

2.1. Principiul originii în stabilirea taxei pe valoare adăugată determină să fie supuse impozitării atât bunurile care vor fi produse și consumate în țară, cât și bunurile care vor fi produse și exportate. Deci, se impozitează valoarea adăugată obținută pe teritoriul național, indiferent de destinația bunurilor. În acest caz, importurile de bunuri nu sunt supuse taxei pe valoare adăugată, deoarece la momentul importului acestea nu au creat valoare pe teritoriul național.

Sistemul aplicării TVA având la bază principiul originii e compatibil cu calculul TVA pe venit, altfel spus, cota taxei pe valoare adăugată se aplică asupra diferenței dintre volumul vânzărilor și volumul achizițiilor de la alte firme.

2.2. În cazul aplicării principiului destinației la impozitarea cu TVA are loc impunerea valorii adăugate pentru bunurile consumate pe teritoriul național, indiferent dacă această valoare adăugată este realizată în țară sau în străinătate. Ca urmare a aplicării acestui principiu are loc impunerea consumului intern, indiferent dacă provine din producție proprie sau din import.

3. Prin aplicarea taxei pe valoare adăugată se oferă posibilitatea deducerii acestei taxe plătită anterior din taxa pe valoare adăugată colectată ca urmare a vânzării bunurilor și prestării serviciilor, TVA care e datorată statului reprezentând diferența dintre taxa colectată și taxa achitată ca urmare a cumpărărilor sau beneficierii de prestarea unor servicii. Există și unele excepții de la aplicarea acestui principiu, care se referă la neacordarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată plătită de la aprovizionare (reglementate expres prin actele normative), însă, ca regulă generală, putem reține deductibilitatea taxei pe valoare adăugată.

4. Transparența impozitului intervine datorită faptului că TVA datorată statului de către un agent economic este aferentă valorii adăugate de el la bunul respectiv.

TVA nu respectă principiul egalității impunerii deoarece nu ține cont de veniturile sau averea contribuabilului. Aceasta este egală pentru toți contribuabilii în ceea ce privește cota de impunere.

De asemenea, aplicatea taxei pe valoare adaugată de către state, nu trebuie să ducă la apriția de fenomene infracționiste.

5. Taxa pe valoare adăugată este independentă de întinderea circuitului economic. Oricâte verigi are de străbătut produsul până la consumatorul final, nivelul cotei și mărimea taxei este aceeași, ceea ce demonstrează unicitatea acestui impozit indirect.

6. Datorită fracționalității taxei pe valoare adăgată, statul poate să procure resursele necesare desfășurării activității sale treptat, pe măsura realizării impunerii, nefiind nevoie să aștepte până la vânzarea finală, exceptând cazul în care contribuabilul optează pentru plata TVA la încasare.

7. Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.

Exigibilitatea plății taxei reprezintă data la care o persoană are obligația de a plăti taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 157 din Codul Fiscal. Această dată determină și momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei.

Faptul generator al taxei intervine și taxa devine exigibilă, la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii , cu excepțiile prezentate mai jos.

Conform modificărilor Art. 134 din Codul Fiscal prin OUG nr. 111/2013 exigibilitatea TVA pentru livrări de bunuri și prestări de servicii intervine:

Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator

Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, exigibilitatea taxei intervine: a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator;

b) la data la care se încasează avansul, pentru plățile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Avansurile reprezintă plata parțială sau integrală a contravalorii bunurilor și serviciilor, efectuaet înainte de data livrării ori prestării acestora;

c) la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin mașini automate de vânzare, de jocuri sau alte mașini similare.

Cu excepția prevederilor menționate mai sus, exigibilitatea taxei intervine la data încasării contravalorii integrale sau parțiale a livrării de bunuri, ori a prestării de servicii în cazul în care agentul economic optează pentru sistemul de plată TVA la încasare, altfel acesta va plăti TVA la emiterea facturii.

Din punct de vedere contabil, TVA este un impozit care cuprinde toate fazele circuitului economic, respectiv producția, serviciile și distribuția până la vânzarea către consumatorii finali inclusiv.

Din punct de vedere fiscal TVA este un impozit indirect care se stabilește asupra operațiunilor privind transferul proprietății bunurilor și asupra prestărilor de servicii. Este un impozit unică ce se percepe în mod fracționat corespunzător valorii adăugate la fiecare stadiu al circuitului economic.

Taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect asupra consumului cu caracter general, calculată și aplicată în fiecare stadiu al circuitului bunurilor și serviciilor, de la producția primară pană la stadiul consumului final.

2.2. Rolul și importanța taxei pe valoare adăugată

Procesul de finanțare a activităților statului în domenii cum sunt apărarea, ordinea publică, funcționarea organelor administrației publice, educație, sănătate, cultură, artă, securitate și protecție socială, transporturi, energie, comunicații, cercetare, protecția mediului și cerința intervențiilor sale prin acțiuni adecvate, au determinat sporirea nevoilor sale financiare precum și o diversificare a surselor de finațare. Astfel, statul, pentru a acoperii toate aceste cheltuieli are nevoie de finanțare, de venituri care le obține atât din impozitele directe cât și din impozitele indirecte. În cadrul impozitelor indirecte, cea mai mare sursă de venit se realizează cu ajutorul taxei pe valoare adăugată. Având în vedere faptul că acest impozit se aplică unei categorii mai diversificate de produse cu o cotă de 24% în majoritatea cazurilor, cu câteva excepții în care cota poate fi 9% sau 5%, față de celelalte impozite indirecte care care se aplică unei categorii limitate de produse cu cote mai mici. Conform Anexei nr. 1 a Bugetului de Stat pentru anul 2012, TVA a adus bugetului de stat în anul 2012 venituri în valoare de 49.652.000.000 lei, în timp ce veniturile din accize au fost în valoare de 19.963.400.000 lei, sau alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii în valoare de 19.691.000 lei.

În România, cel mai mare impozit indirect, care s-a perceput pâna la 1 iulie 1993 și care era o formă a impozitului pe cifra de afceri brută, multifazic, a fost impozitul pe circulația mărfurilor (I.C.M.). Acesta a prezentat anumite dezavantaje, care în final la 1 iulie 1993, au determinat înlocuirea lui cu taxa pe valoare adăugată.

TVA reprezintă un impozit indirect care, spre deosebire de impozitul pe circulația mărfurilor, se aplică pe întreg circuitul economic până la utilizatorul final, însă numai la valoarea adăugată de persoane juridice și/sau fizice prin activitățile efectuate în fiecare fază a acestui circuit. Este suportată de consumatorii/beneficiarii finali.

Taxa pe valoare adăugată prezintă atât avantaje cât și dezavantaje.

Taxa pe valoare adăugată are câteva avantaje evidente:

–  fiecare plătitor, pentru a-și putea recupera impozitul din amonte este interesat să încaseze cât mai grabnic impozitul din aval, astfel că TVA nu incită la evaziunea fiscală în aceeași masură ca impozitele asupra productiei;

– nu mai creeaza distorsiuni fiscale în detrimentul celor cu faze multiple de prelucrare și comercializare, așa cum se întâmpla în cazul impozitului multifazic asupra tranzacțiilor;

– permițând deducerile aferente imobilizărilor, se evită dubla impozitare a cheltuielilor pentru investitii (în momentul achizitionarii utilajelor si în momentul vânzarii marfurilor în costul carora este inclus amortismentul), asa cum se întâmpla la impozitul asupra productiei;

– permite calculul exact al impozitului ce trebuie rambursat exportatorului și o impozitare corectă a produselor importate

         Într-o economie normală, unde aprovizionarea, producția și comercializarea produselor finite se desfășoară ritmic, TVA incită la o activitate performantă în toate aceste stadii. Cumpărătorul are interesul să-și optimizeze stocurile, apropiind cât mai mult momentul aprovizionarii de acela al lansării lor în fabricație; producătorul este interesat să producă rapid, cu costuri cât mai mici și la o calitate corespunzatoare pentru a fi competitiv pe piață, iar furnizorul interesat să-și vânda cât mai grabnic mărfurile produse și să le încaseze rapid, sau poate nu atât de repede având în vedere faptul că agenții economici pot alege să plătească, sau nu, TVA la încasare în urma OUG numărul 111/2013.

Pe lânga avantajele pe care le prezintă acest impozit, TVA prezintă și unele neajunsuri. Este vorba de regresivitatea sa în raport cu mărimea veniturilor consumatorului, fiind mai greu de suportat de către cei cu venituri mici și familii numeroase. Ar fi necesar și recomandat scutirea sau impozitarea cu cote reduse a produselor vitale, a produselor de bază care se consumă zilnic și mărirea cotei acestui impozit pentru produsele de lux.

Acest impozit se percepe, în prezent, în peste 70 de țări ale lumii. Numărul și nivelul cotelor taxei pe valoare adăugată diferă de la o țară la alta.

În România se aplică cota de 24% la TVA, cotă care inițial a fost de 19% suferind o creștere de 5% aplicată începând cu data de 01.07.2010. De asemenea se aplică si cota redusă de 9% pentru pâine, produse de panificatie si făină, livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv sau în principal publicității; livrarea de proteze și accesorii ale acestora, cu excepția protezelor dentare; livrarea de produse ortopedice; livrarea de medicamente de uz uman și veterinar; cazarea în cadrul sectorului hotelier. Cota de 5% care se aplică pentru livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni și de pensionari; livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap; livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 m2.

Taxa pe valoarea adăugată are un rol important, deoarece cu ajutorul acestui impozit indirect statul adună bani de la consumatorii finali, aceștia fiind cei care suportă efectiv acest impozit, prin intermediul agenților economici. Acești bani reprezintă o sursă importantă pentru veniturile statului, venituri, cu ajutorul cărora se acoperă o parte din cheltuielile statului.

CAP.3. STUDIU DE CAZ: ANALIZA EVAZIUNII FISCALE FRAUDULOASE ÎN DOMENIUL TAXEI PE VALOARE ADĂUGATĂ LA NIVELUL ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 2008-2012

3.1. Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală – rolul în domeniul prevenirii și controlului taxei pe valoare adăugată

Ministerul Finanțelor Publice se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice. 

Ministerul Finanțelor Publice este minister cu rol de sinteză și îndeplinește numeroase funcții, dintre care amintim:

de strategie, prin care se asigură, în conformitate cu politica financiară a Guvernului și cu normele Uniunii Europene, elaborarea strategiei în domeniile de activitate specifice ministerului: fiscal, bugetar, contabilitate publică, reglementări contabile, datorie publică, control financiar public intern, sisteme de management financiar și control, coordonarea și verificarea achizițiilor publice, domenii reglementate specific;

de reglementare și sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul finanțelor publice;

de prognoză, prin care se asigură elaborarea de studii și prognoze pe termen scurt, mediu și lung privind evoluția economiei românești în ansamblu, pe sectoare și în profil teritorial, precum și fundamentarea principalelor măsuri de politică economică, exercitată prin Comisia Națională de Prognoză;

de concepție bugetară și fiscală;

de administrare a veniturilor statului;

de implementare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană pentru domeniul financiar și fiscal;

de organizare și exercitare a auditului intern în entitățile publice, inclusiv în Ministerul Finanțelor Publice; 

de combatere a evaziunii fiscale, exercitată prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate; 

de control al aplicării unitare și respectării reglementărilor legale în domeniul său de activitate, precum și al funcționării instituțiilor care își desfășoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa;

În subordinea Ministerului Finanțelor Publice se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, Agenția Națioanală de Administrare Fiscală.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost înființată la data de 1 octombrie 2003 în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, prin Ordonanța Guvernului nr. 86/2003, ca organ de specialitate al administrației publice centrală. Începând cu ianuarie 2004 a devenit operațională, dobândind calitatea de instituție cu personalitate juridică proprie, prin desprinderea direcțiilor cu atribuții în administrarea veniturilor statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Organ de specialitate al administrației publice centrale, cu atribuții în aplicarea politicii de administrare fiscală, ANAF își desfășoară activitatea în domeniul administrării veniturilor bugetare, prin intermediul procedurilor de: gestiune, colectare, control fiscal și dezvoltarea unor relații de parteneriat cu contribuabilii.

A.N.A.F. are misiunea de a asigura resursele pentru cheltuielile publice ale societății prin colectarea și administrarea eficace și eficientă a impozitelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, precum și de a furniza informațiile fiscale necesare conturării politicii economice a Guvernului.

Pentru aceasta ia în considerare respectarea a două principii egalitatea contribuabililor în fața impozitului și eficiența colectării veniturilor bugetare.

A.N.A.F își îndeplinește misiunea acționând în baza a trei orientări prioritare:

încurajarea conformării voluntare pentru prevenirea fraudei fiscale, prin diversificarea și creșterea calității serviciilor și asigurarea unor proceduri simplificate.

combaterea fraudei prin promovarea unui control fiscal de calitate și orientat mai mult spre sectoarele cu risc ridicat de fraudă;

eficacitate și eficiență crescută în activitatea de colectare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru a garanta veniturile bugetare necesare.

Pentru a-și îndeplini misiunea în mod optim, ANAF continuă îmbunătațirea procesului de mointorizare a încasării creanțelor bugetare, susținând astfel politica economică și socială a Guvernului.

Societatea în care trebuie să opereze administrațiile fiscale se află într-o continuă dinamică.

Pe acest fundal, și activitatea administrației fiscale române se află într-un proces continuu de modernizare și adaptare la realitățile economice, societatea fiind în așteptarea unor servicii de înaltă calitate și operativitate. Pentru a răspunde acestor cerințe, ANAF și-a propus să devină o administrație fiscală eficientă, informatizată, adaptabilă la schimbările economice și sociale.

Astfel, orientată spre exterior, ANAF va acționa în principal, în furnizarea de servicii de asistență a contribuabililor, având ca scop creșterea conformării voluntare la declarare și plată a contribuabililor pentru creșterea eficacității și eficienței administrării și colectării veniturilor.

ANAF are ca obiective generale:

Combaterea evaziunii fiscale

Acest obiectiv prezintă următoarele operațiuni:

Îmbunătățirea eficienței activității de inspecție fiscală

Combaterea fraudei multinaționale. Controlul prețurilor de transfer

Combaterea fraudei intracomunitare. Frauda carusel

Prevenirea evaziunii în faza de colectare

Acest obiectiv adună împreună următoarele operațiuni:

îmbunătățirea metodologiei de dispunere și aducere la îndeplinire în mod operativ a măsurilor asigurătorii;

îmbunătățirea colaborării cu Ministerul Administrației și Internelor în vederea accesării bazei de date pentru identificarea operativă a proprietăților imobiliare, precum și a mijloacelor de transport în scopul instituirii măsurilor asigurătorii sau executării, după caz;

implementarea operațiunii de poprire electronică a disponibilităților bănești aflate în conturile bancare deschise de debitori la băncile comerciale

Îmbunătățirea colectării creanțelor bugetare

Aceasta se poate remarca prin accelerarea recuperării arieratelor sau prin îmbunătățirea procedurii de valorificare a bunurilor în cadrul executarii silite, insolvabilitate și stabilire a răspunderii solidare

Ministerul Finanțelor Publice combate fenomenul de evaziune fiscală prin Agenția Națională de Administrare Fiscală. Având în vedere faptul că evaziunea fiscală crește de la un an la altul, chiar dacă veniturile bugetului poate cresc în urma unei presiuni fiscale mai mari, acest fenomen trebuie combătut sau prevenit.

Aceste instituții publice sunt importante pentru statul românesc, deoarece ele asigură un bun mers al economiei țării prin aplicarea legislației în vigoare, pentru a încasa veniturile cuvenite statului și pentru a preveni și combate frauda fiscală din acest domeniu.

3.2. Taxa pe valoare adăugată în România și în Uniunea Europeană în perioada 2008 – 2012

3.2.1. Taxa pe valoare adăugată în România

Evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic și social. Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscală este îngrijortoare deoarece în lipsa măsurilor de combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naționale. Practic, prin sistemul TVA, investițiile sunt detaxate în momemtul realizării lor datorită acordării dreptului de deducere a taxei din amonte și de solicitare a rambursării acesteia, cu influențe favorabile asupra cash flow-ului înregistrat de agenții economici.

Datorită acestui mecanism al deducerilor taxei din amonte, TVA este considerată în toate țările europene un impozit modern, care stimulează dezvoltarea investițiilor.

În plus, trebuie recunoscut rolul – cheie jucat de întreprinderi în colectarea TVA, având în vedere că TVA este un impozit pe consum, nu pe întreprinderi.

Introducerea taxei pe valoare adăugată în Romania a avut loc în 1 iulie 1993, având o cotă standard de 18% și cota 0. De la 1 ianuarie 1995, s-au aplicat următoarele cote: cota normală (standard) de 18%, cota redusă de 9%, și cota 0. Cota redusă s-a aplicat la majoritatea produselor alimentare, bunurilor destinate apărării sănătății precum și la aparatura medicală. De la 1 ianuarie 1998, cotele de impunere au fost schimbate prin O.G. nr 2 / 1998 , publicata in M.O. nr. 31/ 28 ian.1998. Se stabileau 3 cote de TVA : cota de 22 %, cota redusă de 11 % si cota 0 %. Această creștere a cotelor s-a realizat din dorința autorităților de a mări veniturile bugetare, urmărindu-se creșterea contribuției impozitelor indirecte la formarea veniturilor bugetului de stat. Astfel cota normală (standard) s-a majorat de la 18% la 22%, iar cota redusă s-a majorat de la 9% la 11%. De asemenea, s-a menținut cota 0, care s-a aplicat la exportul de bunuri si prestări de servicii efectuat de agenții economici cu sediul în România.

Din 15 martie 2000, în România s-au aplicat următoarele cote: cota de 19% pentru operațiunile privind livrările de bunuri și transferurile imobiliare efectuate în țară, prestările de servicii, precum și importul de bunuri, cota 0 pentru exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor efectuate de contribuabili cu sediul în România a căror valoare se încasa în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României.

Începând cu anul 2004, pe lăngă cota standard de 19%, se utilizează și o cotă redusă de 9% pentru producția și comercializarea medicamentelor, livrarea de manuale școlare, etc.

Începând cu 1 iulie 2010 în România s-au aplicat următoarele cote: cota standard de 24% se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă, sau care nu sunt supuse cotelor reduse, cota de 9% se aplică pentru medicamente, proteze, produse ortopedice, cărți, ziare, reviste, cazare în hoteluri, precum și pentru serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții și evenimente culturale, cinematografe. Cota de 5% se aplică pentru livrarea de locuințe ca parte a politicii sociale.

În continuare am prezentat în tabelul 3.1. Evoluția cotelor TVA în România din momentul apariției acestei cote în țara noastră, până în prezent.

Tabel 3.1. Evolutia cotelor TVA în România în perioada 1993 – 2012

Sursa: Legislația fiscală a României în perioada 1993 – 2012

Analizând tabelul de mai sus, se poate observa că cea mai mare cotă de TVA înregistrată în România, este cea de 24%, cota actuală. Din momentul apariției acestei cote în țara noastră și până în prezent a avut parte de o majorare cu 6 puncte procentuale, cea mai mică cotă fiind în momentul introducerii acestei taxe în țară, urmând apoi o serie de creșteri și o singură descreștere în anul 2000. Reducerea cotei standard de TVA de la 22% la 19 % a fost o măsură gândită pe principiul „mai puțin de la mai mulți decât mai mult de la puțini”. Adică reducând cota de TVA guvernul s-a așteptat la o evaziune fiscală mai mică în perioada următoare reducerii cotei și la o creștere a veniturilor provenite din această taxă.

Dar Laffer atrage atenția că statul nu trebuie neapărat sa-și maximizeze veniturile. După legea creșterii compuse, maximizarea veniturilor imediate devine păguboasă pe termen lung. Dacă statul este furnizor net de bunăstare (welfare), trebuie să considerăm efectele dominante ale politicilor, și nu doar cele imediate. Dar și măsurarea bunăstării e problematică, precum și capacitatea statului de a planifica pe termen lung. Dacă statul nu poate asigura servicii ce cresc în mod net productivitatea (pentru a compensa povara taxelor), atunci nivelul taxelor trebuie sa fie aproape de 0%. Un guvern care urmărește obiectivul imediat de maximizare a veniturilor provenite din taxe (foarte des legat de țelul mult mai general al unui buget echilibrat) poate scoate din piață un număr prea mare de firme, prejudiciind astfel viitoarea creștere a economiei naționale. Cu alte cuvinte de la un anumit prag al presiunii fiscale randamentul impozitelor scade, după cum am prezentat în graficul 3.1.

Grafic 3.1. Curba lui Laffer

Sursa: Arthur B. Laffer – „The Laffer Curve: Past, Present, and Future”, The

Heritage Foundation, nr 1765, 01.06.2004, pagina 1

Analizand graficul de mai sus, se delimitează două zone în funcție de randamentul maxim în punctul M, corespunzător unei rate a presiunii fiscale. Zona din stanga unde veniturile fiscale cresc, iar zona din dreapta unde veniturile fiscale scad, deși rata fiscalitatii creste. Aceasta a doua zonă este caracterizată prin faptul că impozitele și cotizațiile sociale cresc atât de mult încât veniturile fiscale scad prin distrugerea bazei impozabile și prin sustragerea de la impunere.

Totuși exista o anumită zonă pe grafic în care randamentul este maxim, corespunzatoare unei anumite rate a fiscalității, presiunea fiscală optimă (Pf optimă). Această zonă se poate delimita prin efectul fiscal, volumul veniturilor fiscale sunt maxime (V Max) în cazul unei presiuni fiscale optime. În cazul în care presiune fiscală este mai mică (Pf1) decât cea optimă, veniturile sunt mai mici față de cele maxime, însă în cazul unei presiuni fiscale mari (Pf2) veniturile colectate sunt mici. Dacă rata presiunii fiscale crește peste punctul optim (Pf optimă), va crește și evaziunea fiscală.

Se poate spune că majorarea TVA a avut loc ca urmare a necesității creșterii veniturilor bugetare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Având în vedere faptul că veniturile bugetului general consolidat au fost în 2009 de 156,6 miliarde de lei, în scădere cu 5,4% comparativ cu anul 2008, în principal ca urmare a reducerii încasărilor din impozitul pe profit (-8,9%), precum și a celor din TVA (-16%) și a taxelor vamale (-31,9%), se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice. Probabil această idee de a majora cota de TVA nu a fost cea mai inspirată idee, deoarece odată cu creșterea cotei TVA a crescut presiunea fiscală și în același timp evaziune fiscală după cum s-a demostrat în graficul 3.1.

Chiar dacă societățile comerciale sunt doar intermediarii pentru plata TVA la bugetul de stat, creșterea TVA se va regăsi în prețul produsului la raft. Acum, e bine să ne amintim de elasticitatea la preț. Unele produse se vând indiferent de prețul la care sunt puse în vânzare, în vreme ce alte produse se pot înlocui (efectul de substituție), sau se poate renunța la acel produs. De pildă gaz, apă, curent electric în locuință se folosește indiferent de preț. Nu se poate renunța la aceste necesități, însă la înghețata cu frișcă și alune se poate renunța, sau se poate înlocui cu un biscuit mai ieftin, ori cu alt produs care să ofere aceeași satisfacție cu bani mai puțini. Prin urmare, cei care fabrică produse cu elasticitate mare a prețului vor fi mai afectați. 

Creșterea cotei de TVA a avut loc nu doar o dată, ci de mai multe ori în România, de la 18% ,19%, 22% și până la 24% în prezent. Aceste schimbări s-au datorat dorinței statului de a obține venituri în plus pentru bugetul de stat pentru a putea acoperii cheltuielile bugetare. Aceste deczii luate de către stat, nu au fost cele mai inspirate decizii, deoarece acestea au dus la scăderea consumului și l-au determitat pe contribuabil să găsească noi modalități de a frauda statul și de a le pune în aplicare, crescând astfel evaziunea fiscală.

3.2.2. Taxa pe valoare adăugată în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică și politică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 29 de state. Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană(CEE), formată din șase state în 1958. În anii următori Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale. 

Uniunea funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre.

1 ianuarie 2007 reprezintă o dată semnificativă pentru România, este anul în care țara noastră se alătură Uniunii Europene.

Având în vedere faptul că România face parte din Uniunea Europeană, am dorit să fac o comparație între cota TVA în România și cota TVA în alte țări, astfel am realizat tabelul 3.2. în care sunt prezentate cotele TVA din țările Uniunii Europene actualizate.

Tabelul 3.2. Cotele de TVA din țările din Uniunea Europeană

Sursa: http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/vat/how_vat_works/rates/index_en.htm

În tabelul 3.2. sunt prezentate atât cotele standard cât și cotele reduse de TVA din țările Uniunii Europeane. Se poate observa că Ungaria are cea mai mare cotă de TVA, și anume 27%, iar la polul opus se află Luxemburg cu o cotă de 15%. Diferența dintre cota cea mai ridicată și cea mai redusă fiind de 12%, astfel că Ungaria are cota de TVA de 1,8 ori mai mare față de Luxemburg. În urma cotelor prezentate în tabelul de mai sus, am calculat media aritmetică a acestora, obținând un rezultat de 21,53%.

Am calculat această medie deoarece am dorit să scot în evidență țările care au o cotă de TVA peste medie, și anume, 11 țări din 28 au cota de TVA cuprinsă între 22% și 27%, iar România se află printre aceste țări cu o cotă de TVA de 24%.

Datorită faptului că aceste țări au cota de TVA peste medie ar însemna ca acestea să dețină o economie mai bine dezvoltată, încasând mai mulți bani la bugetul statului, însă în realitate nu este neapărat așa, deoarece aceste țări au o presiune fiscală mult mai mare față de celelalte țări ale Uniunii Europene care dețin cota de TVA sub medie, ceea ce nu este deloc în avantajul contribuabililor și în special al consumatorilor finali al celor 11 țări, ceea ce, de cele mai multe ori, acest lucru duce la evaziune fiscală.

Pentru a vizualiza mai bine cotele taxei pe valoare adăugată, am realizat graficul 3.2, în care sunt prezentate aceste cote în ordinea crescătoare a acestora, începând cu Luxemburg și terminând cu Ungaria. Se poate observa că cele mai multe țări au cota de TVA 20% ( șase țări), respectiv 21%(șase țări). Limita inferioară (15%) și cea superioară (27%) nu au decât câte un reprezentant. Astfel putem trage concluzia că nu este neapărat favorabil ca acestă cotă de TVA să fie prea mare sau prea mică, ea trebuie să fie situată între limietele extreme.

Grafic 3.2. Cotele de TVA în țările din Uniunea Europeană

Sursa: http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/vat/how_vat_works/rates/index_en.htm, grafic realizat de autor

România, ca stat membru al UE, are cota de TVA peste media țărilor din UE, ceea ce nu este un lucru pozitiv, având în vedere faptul că România se confruntă cu o situație de criză economică la momentul actual. Această cotă mare de TVA, de 24% în combinație cu această criză economică nu fac decât să mărească fenomentul de evaziune fiscală, având în vedere faptul că presiunea fiscală crește direct proporțional cu acest fenomen.

3.3. Modalități de evaziune fiscală în domeniul taxei pe valoare adăugată

Taxa pe valoarea reprezintă un impozit indirect important de pe urma căruia se strâng sume importante la bugetul de stat, dar de asemenea acest impozit reprezintă o sursă importantă de evaziune fiscală.

În perioada care a trecut de la introducerea taxei pe valoarea adaugată în România s-au conturat multiple forme ale evaziunii fiscale și în acest domeniu, cele mai des întâlnite fiind următoarele:

vânzări nedeclarate, care apar cu frecvența cea mai mare și sunt de multe ori greu de descoperit. Practic, vânzările de bunuri sau prestările de serviciu se fac fără întocmirea documentelor corespunzătoare și , evident, fără înregistrări în contabilitate;

omiterea înregistrării, când agentul economic neînregistrat beneficiază de un avantaj care nu i se cuvine, comparativ cu ceilalți comercianți concurenți, care vor solicita clienților taxa pe valoarea adaugată;

înțelegeri între vânzători și cumpărători de a schimba bunuri sau servicii fără plată, cu plată redusă, fără factură sau eventual cu o factură de valoare redusă;

deducerile false , care se întâlnesc frecvent și se realizează prin întocmirea de facturi false, prin utilizarea repetată a acelorași facturi pentru deducere sau prin folosirea de facturi care se referă la cumpărări inexistente;

erorile de înregistrare, care pot apărea la prima vedere ca inocente, au totuși, o influență destul de mare asupra taxei datorate, mai ales dacă sunt frecvente sau dacă valoarea lor este mare;

aplicarea incorectă a cotei zero sau a scutirilor, care poate conduce la diminuarea serioasă a sumelor cuvenite bugetului de stat, mai ales dacă este asociată cu facturi false, fiindcă altfel plătitorul de TVA nu are cum să profite de această practică.

Chiar în țările cu sisteme fiscale solide, evazioniștii nu pierd din vedere nici acest impozit. Este vorba, de exemplu, de “instițutia” taxi-ului. “Taxi” este un “mandatar” a cărui unică funcție este de a fi înscris la Registrul Comerțului pentru a emite, sub acoperirea antetului său, facturi de vânzare fictive. Altfel spus, el conduce o firmă de fațadă, însărcinată să emită documente comerciale corespunzatoare operațiunilor fictive desfășurate de firme reale și în aparență, ireproșabile în ceea ce privește activitatea desfășurată. Prin aceste facturi se permite societăților comerciale beneficiare (reale) să obțină rambursări de T.V.A.

În continuare vom pezenta cele mai frecvente metode de evaziune fiscală din domeniul taxei pe valoare adăugată, și anume:

1. frauda cu TVA la tranzacțiile intracomunitare;

2. rambursările ilegale de TVA;

3. “caruselul”

În ceea ce privește frauda cu TVA la tranzacțiile intracomunitare Cele mai populare și "bănoase" fraude au legatură cu taxa pe valoarea adăugată (TVA) și, cu cât aceasta este mai mare, cu atât evazioniștii își vor da mai mult silința să păcălească statul.

Metoda clasică de evaziune în cazul TVA sunt achizițiile intracomunitare. Anumite firme cumpără mărfuri din Uniunea Europeana fără TVA, iar ulterior vând în piața internă cu TVA. Societățile colectează taxa pe valoarea adăugată, dar uită să o mai vireze la buget.

O altă metodă de evaziune la tranzacțiile între statele membre UE vizează exporturile fictive, urmate de cereri de rambursare prin care firmele primesc nejustificat TVA înapoi de la stat.

Statul este fraudat prin aceste metode în fiecare an cu miliarde de euro.

O societate comercială X realizează achiziții intracomunitare de carne. Această societatea realizează aceste achiziții prin intermediul unor firme fantomă. Societatea Y, din Ungaria vinde carne societății fantomă în valoare de 7.500.000 euro. Firma fontomă vinde marfa la societatea X la prețul de 10.000.000 euro, realizând un profit de 2.500.000 de euro, profit care nu va aduce niciun beneficiu statului deoarece această firmă este doar fictivă. Societatea X va vinde marfa la pretul de achiziție sau la un preț mai mic decât cel de achiziție pentru a avea un preț de vânzare mai mic decât concurența. Astfel societatea nu realizează profit, poate realiza chiar o pierdere în evidența contabilă, astfel scapă de plata TVA și de plata impozitului pe profit.

Prin acest exemplu se evidențiază încălcarea legii 241/2005, articolul 9, alineatul 1, punctul c), cu privire la operaținile fictive înregistrate, adică firma fantomă pe care a creat-o societatea X. Această infracțiune se pedepsește cu închisoarea, însă contribuabilii continuă cu această metodă de fraudarea a statului, asumându-și acest risc.

Cauzele care au dus la realizarea acestei fraude fiscale

Orice tip de evaziune fiscală are ca efect diminuarea veniturilor statului, ca și în exemplul dat, iar odată cu diminuarea veniturilor, statul caută soluții pentru a acoperi acel gol, iar situații de criză soluțiile pot fi neplăcute atât pentru contribuabilii cinstiți, cât și pentru cei necinstiți.

Rambursările ilegale de TVA costă România în fiecare an 7 miliarde de euro, după cum a explicat seful Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu.

Facturile false, firmele fantomă care desfășoara exporturi fictive sau achiziții la prețuri supraevaluate și ulterior exporturi, reprezintă principalele metode prin care statul este fraudat și forțat să acorde rambursșri de TVA.

Potrivit șefului Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, România are o economie subterană dublă față de cea a Uniunii Europene, iar acești 7 miliarde de euro reprezintă aproape o șesime din bugetul României și mai mult decât dublul deficitului bugetar estimat pentru anul 2012.

Potrivit DNA, pe 31 august 2010, în urma unei înțelegeri anterioare, SC UCM Reșița SA a emis o factură în valoare de 250 milioane euro plus TVA către S.C. Libarom Agri SRL, care a cumpărat de la UCM patru motoare vechi, nefuncționale, aflate pe stoc de peste 20 de ani. În realitate, cele patru motoare vechi valorau aproximativ 5 milioane euro plus TVA adică de 50 de ori mai puțin. Pentru a da o aparență de legalitate operațiunii de vânzare la preț supraevaluat, UCM Reșița SA a mai încheiat cu S.C. Libarom trei contracte în valoare totală de 245 milioane euro+TVA, care nu au la bază operațiuni reale. În baza facturii supraevaluate, în luna septembrie 2010, Libarom, reprezentată de Said Baaklini, a și cerut restituirea de la bugetul de stat a TVA aferente facturii respective, adică, suma de 253.749.507 lei, adică 60 milioane euro.

În cazul exemplului dat, contribuabilul nostru, firma S.C. Libarom Agri S.R.L. a evidențiat în contabilitate o factură falsă, conform căreia a cumpărat patru utilaje la o valoare de 50 de ori mai mare decât valoarea reală a utilajelor. Astfel, acele utilaje au fost supraevaluate pentru ca firma S.C Libarim Agri S.R.L. să poată obține rambursări mari de TVA, în valoare de 60 milioane de euro. În urma acestor operațiuni efectuate, contribuabilul nostru încalcă legea 241/2005, articolul 9, alineatul 1, punctual c) cu privire la evidențierea în contabilitate a cheltuielilor care nu au la bază operțiuni reale din cauza valorii supraevaluate, dar în același timp a încălcat și articolul 8 din aceeași lege, alineatul 1, care se referă la obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlul de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat. Aceste fapte generează consecințe, încălcarea acestor articole constituie o infracțiune și se pedepsește cu închisoarea, însă contribuabilii în momentul în care săvârșesc această infracțiune nu iau în calcul posibilitatea de a fi prinși în săvârșirea faptelor ilegale, crezând că ei vor scăpa basma curată.

Cauza care a făcut posibilă această evaziune se referă la faptul că nu s-a realizat un control financiar de către stat prin Garda Financiară, având în vedere suna mare de 250 milioane de euro înregistrată în contabilitate pe o singură factură.

Având în vedere frauda realizată de către contribuabilul nostru, aceasta va genera ca effect pierderi statului în valoare de 60 milioane de euro, bani care sunt necesari pentru acoperirea cheltuielilor statului. În momentul în care statul nu are suficiente venituri pentru a putea acoperi cheltuielile publice, va încerca să găsească noi modalități de a colecta bani la bugetul statului, astfel vor mări taxele și impozitele, ceea ce va duce la o evaziune fiscală și mai mare.

Dacă ar dispărea rambursările ilegale de TVA, s-ar reduce foarte mult și birocrația și costurile de administrare.

Metoda "Caruselul" este denumirea celei mai folosite metode de evaziune fiscală din România și este folosită în special în cazul tranzacțiilor cu legume și fructe, motiv pentru care prețurile acestor alimente aduse din străinătate au explodat, ca să lase loc unor profituri imense făcute de evazioniști.

După cum a scos în evidență o anchetă de la emisiunea “Romania, te iubesc”, cu această schemă importatorii de legume și fructe reușesc să păcălească statul și să ridice prețurile mărfii aduse de peste graniță de 2-3 ori.

În continuare vom da un exemplu despre modul în care funcționează “caruselul” în afacerile cu legume și fructe. Un depozit comandă produsele din străinătate prin intermediul altei firme care nu există în acte, fiind creată special pentru a face evaziune fiscală. Această firmă fantomă importă roșii cu 100 de lei paletul și le vinde la respectivul depozit cu 300 lei, făcând astfel un profit uriaș.

Firma fantomă are la dispoziție 55 de zile pentru a-și achita dările la stat, TVA și impozitul pe profit. Dar, în aceste 55 de zile introduce sute de tiruri în țară cu marfă.

Pe de altă parte, depozitul și patronul depozitului, care de cele mai multe ori controlează acea firmă fantomă, nu fac niciun profit din vânzarea paletului de roșii la prețul de 300 de lei către supermarket-uri, nefiind obligați să plătească impozit pe profit sau TVA. Firma fantomă, însă, a dispărut, fiind vândută către persoane fără identitate.

Prin exemplul dat, putem spune că s-a încălcat legea 241/2005, articolul 9, alineatul 1, punctul c), cu privire la operaținile fictive înregistrate, adică firmele fantomă pe care le-a creat societatea(depozitul). Această infracțiune se pedepsește cu închisoarea, însă contribuabilii continuă cu această metodă de fraudarea a statului, asumându-și acest risc.

Cauza care a făcut posibilă această evaziune se referă la faptul că Garda Financiară nu folosește baza de trafic control, sistem, cu ajutorul căruia se depistează prin GPS dacă traseul marfii din acte este același cu cel realizat în realitate. Dacă Grada Financiară ar folosi acest sistem, ar vedea că marfa nu ajunge la importatorul din acte, ci la depozit, astfel s-ar putea descoperi evaziunea fiscală.

Efectul pe care îl produce această evaziune este că statul nu va încasa impozit pe profit sau TVA de la depozit având în vedere faptul că în acte profitul este zero, venituri care erau necesare statului pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Toate aceste metode prezentate mai sus, reprezintă cazuri de fraudare a statului, care nu doar că aduc un prejudiciu statului în ceea ce privește încasările la bugetul statului, dar sunt și exemple care pot fi accesate foarte ușor de către orice persoană, fără a avea studii în acest domeniu, personae care la rândul lor pot face exact același lucru, adică să fraudeze statul.

Aceste modalități de sustragere de la plata impozitelor ar trebui să fie aspru pedepsite de legislație, având în vedere faptul că aceste fraude se multiplică pe zi ce trece, cu amenzi mai mari sau pedeapsa cu închisoarea pe o perioadă mai lungă pentru a încerca să-i calmeze pe contribuabili de la practicarea acestor operațini ilegale și nocive pentru stat și de asemenea de a-i descuraja pe acei contribuabili care erau tentați să încerce practicarea acestor operațiuni.

În urma acestor fraude realizate de contribuabili, încasările la bugetul de stat suferă o modificare negativă, deoarece acest fenomen ia amploare pe zi ce trece, crescând astfel evaziunea fiscală din acest domeniu, iar dările ce trebuie plătite statului nu mai ajung la destinație, ci rămân în buzunarele contribuabililor.

Având în vedere modalitățile de evaziune fiscală practicate cel mai frecvent din domeniul TVA și evoluția acestei cote, prezint în continuare impactul acestui fenomen asupra veniturilor bugetare în perioada 2008-2012 cu ajutorul tabelului 3.3.

Tablelul 3.3. Veniturile din TVAîn România în perioada 2008-2012

Sursa: www.mfinante.ro, calcule realizate de autor

Analizând tabelul de mai sus, observăm creșterile și descreșterile veniturilor din TVA în perioada 2008-2012. Ceea ce iese în evidență din aceste calcule, este faptul că aceste venituri s-au confruntat cu o descreștere de 3.797,9 milioane lei, adică 9,96% în anul 2009 față de anul 2010, aceasta fiind singura perioada de descreștere. În perioada următoare, 2010 față de 2009, are loc o creștere semnificativă de 14,35 puncte procentuale, având în vedere faptul că în anul 2010 are loc modificarea cotelor de TVA, creșterea cotelor mai exact la 24%,9% și 5%. Cea mai mare creștere a veniturilor din TVA în perioada analizată, are loc în anul 2011 față de 2010, când aceste venituri prezintă o creștere de 22, 09%.

Pentru a evidenția și observa mai bine evoluția veniturilor din TVA, am realizat graficul 3.3., prezentat mai jos, care ne ajută să vizualizăm creșterea și descreșterea acestor venituri.

Grafic 3.3. Evoluția veniturilor din TVA în România în perioada 2008-2012

Sursa: www.mfinante.ro, grafic și calcule realizate de autor

În graficul 3.3, prezentat mai sus, se poate observa că în perioada 2008-2013 veniturile din TVA se aflau în descreștere. Se poate observa un prag minim al veniturilor încasate din TVA, acest prag de minim se află în perioada anului 2009, urmând din acest moment creșterea acestor venituri ale statului, atingând un punct maxim în perioada anului 2012.

Având în vedere faptul că anul 2010 reprezintă o perioadă importantă din punct de vedere fiscal, datorită modificarii cotei de TVA de la 19% la 24%, am realizat tabelul 3.4. în care sunt prezentate veniturile din TVA aferente anului 2010 în cele două semestre, compararea celor două semestre ale anului 2010 din punct de vedere al veniturilor încasate din TVA și evoluția fiecărui semestru. Având în vedere faptul că a avut loc o creștere de 5 puncte procentuale la cota de TVA, am dorit să vad dacă modificarea veniturilor bugetare din acest domeniu a fost atât de mare încât creșterea acestei cote de TVA să merite această modificare uriașă.

Tabel 3.4. Ponderea veniturilor din TVA în cele două semestre ale anului 2010

Sursa: www.mfinante.ro, calcule realizate de autor

În tabelul 3.4, de mai sus, am prezentat veniturile din TVA din cele două semestre ale anilor din perioada analizată, respectiv ponderea acestor venituri din totalul veniturilor din TVA din cei cinci ani. Am realizat acest tabel deoarece am dorit să prezint situația acestor venituri în perioada în care cota de TVA a fost de 19%, și anume, până în iulie 2010, comparativ cu perioada în care cota de TVA a crescut cu 5 puncte procentuale, atingând cota de 24%, din iulie 2010 până în 2012.

Se poate observa că veniturile din TVA au evoluat cel mai mult în semestrul doi al anului 2010. Aceste venituri sunt mai mari cu 16,26% față de primul semestru, ceea ce denotă faptul că, creșterea cotei de TVA de la 19% la 24% a adus venituri suplimentare de 6379,2 milioane lei la bugetul statului, iar pentru stat această modificare a fost favorabilă. În schimb, cele mai mici evoluții se prezintă în anii 2008 și 2009, ani în care cota de TVA era de 19%.

De asemenea, statul a obținut venituri suplimentare din diferența de 5% a cotei de TVA prin simplul fapt că, cei care aveau marfă în stoc în data de 30 iunie 2010, care a fost cumpărată cu TVA de 19%, în data de 1 iulie 2010 în toate magazinele marfa de pe raft avea prețul mărit, avănd în vedere faptul că din acea zi marfa trebuia vândută cu TVA de 24%. Astfel, firmele aveau marfă cumparată cu TVA de 19%, ceea ce înseamnă că deducerea în ceea ce privește TVA trebuia să fie tot de 19%, diferența de 5% mergând la bugetul de stat.

Având în vedere faptul că TVA este un impozit indirect, care reprezintă o sursă principală de venit pentru bugetul statului, în continuare am realizat, în tabelul 3.5, veniturile aferente perioadei 2008-2012 din diferitele taxe și impozite.

Tabel 3.5. Veniturile bugetului de stat în perioada 2008-2012 Milioane lei

Sursa: www.mfinante.ro

Tabel 3.6. Ponderea veniturilor din impozite și taxe în total venituri

Sursa: www.mfinante.ro, calcule realizate de autor

În tabelul 3.6, putem observa ponderea veniturilor din TVA din totalul veniturilor în perioada analizată. Observăm ca TVA se situează pe locul doi în fiecare din cei cinci ani, după contribuțiile de asigurări, în ultimul an având valori aproape identice TVA 26,15%, iar Contribuțiile de asigurări 26,75%. Veniturile din TVA au avut o evoluție remarcabilă în perioada analizată, de la 38.120,3 milioane lei în anul 2008, la 50.516 milioane lei în anul 2012.

Conform Consiliului Fiscal, România are una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor bugetare (venituri fiscale și nefiscale), acestea reprezentând în 2012 doar 33,5% din PIB, cu 11,9 puncte procentuale (pp) din PIB mai mici decât media europeană. De altfel, în România, ponderea veniturilor fiscale în PIB, a fost de 28,1% în anul 2012, fiind semnificativ mai mică decât în țări precum Ungaria (38,1%), Slovenia (37,8%), Republica Cehă (34,8%) și Polonia (32,4%). Astfel, la nivelul anului 2012, gradul de eficiență al taxării în cazul taxei pe valoarea adăugată și a contribuțiilor sociale este printre cele mai reduse din țările est europene din eșantion, 57% în cazul TVA-ului, față de 84% în Estonia sau 71% în Slovenia și Bulgaria, și 65% în cazul contribuțiilor sociale. În aceste condiții, plusuri semnificative de venituri bugetare pot fi realizate pe seama reducerii evaziunii fiscale. Astfel, putem spune că eficiența colectării impozitelor rămâne în continuare scăzută.

Din dorința de a vedea ponderea veniturilor din TVA în PIB în perioada analizată, am realizat tabelul 3.7, în care am prezentat datele referitoare la veniturile din TVA, respectiv PIB din fiecare an, urmând să calculez ponderea.

Tabel 3.7. Ponderea veniturilor din domeniul TVA din PIB în perioada 2008-2012

Sursa : www.insse.ro, calcule realizate de autor

În tabelul de mai sus se poate observa creșterea respectiv descreșterea ponderii veniturilor din TVA în PIB. Cea mai mare creștere este cea din anul 2011 cu 1,11 puncte procentuale mai mult față de anul 2010. În tabelul realizat se poate observa și o descreștere în anul 2009 de 0,56% față de anul 2008. Aceste venituri au început să crească în momentul modificării cotei de TVA de la 19% la 24%, creștere, care se pare, a avut o reacție pozitivă. În anul 2012, însă creșterea veniturilor din TVA a fost de doar 0,01%, un procent forte mic comparativ cu anii precedenți.

Colectarea impozitelor este esențială pentru existența statului, fără de care nu se poate concepe existența statului, făcând parte organică din el. Impozitele sunt prin contribuția lor legală o sarcină contributivă normală și vitală pe care cetățeanul o suportă față de stat, în vederea susținerii nevoilor necesare existenței statului și pentru realizarea condițiilor de dezvoltare ale societății

Metodele de eludare a statului sunt multiple, acestea cresc pe zi ce trece. Contribuabilii încearcă zilnic să descopere noi metode de a păcăli statul, în ceea ce privește plata impozitelor și taxelor, și de cele mai multe ori, contribuabilii reușesc acest lucru.

3.4 Analiza impactului evaziunii fiscale în domeniul taxei pe valoare adăugată asupra veniturilor bugetare în perioadă 2008 – 2012

Evaziunea fiscală din România reprezintă una din piedicile cele mai consistente în calea creșterii veniturilor bugetare. Prezența evaziunii fiscale va genera și motivarea pentru corupție, deoarece aceasta crește nivelul mitei oferite de contribuabili, în timp ce corupția scade eficacitatea penalizărilor și probabilitatea auditării, ca instrumente de combatere.

Efectele negative ale evaziunii fiscale se resimt direct asupra nivelului încasărilor veniturilor fiscale, conducând, totodată la apariția de distorsiuni în mecanismul pieței și, nu în ultimul rând, contribuind la crearea unor inechități sociale datorate ,,excesului “ și ,,înclinației“ diferite a contribuabililor către acest fenomen

În continuare vom analiza evaziunea fiscală din domeniul TVA în perioada 2008-2012 și calculele aferente acestor date în tabelul 3.8.

Tablelul 3.8. Evaziunea fiscală din TVA în perioada 2008-2012

Sursa: www.consiliulfiscal.ro, calcule realizate de autor

Chiar dacă s-au înregistrat venituri suplimentare în perioada 2010 față de 2009, după cum am prezentat în tabelul 3.8, odată cu creșterea cotei TVA cu 5 puncte procentuale, nu au crescut doar veniturile, ci și evaziunea fiscală. Cea mai mare creștere a evaziunii fiscale în perioada analizată, a avut loc chiar în perioada 2010 față de 2009. O presiune fiscală mai mare atrage după sine o evaziune fiscală mai mare.

Pentru a putea vedea din care domeniu este mai mare evaziunea fiscală, am realizat tabelul 3.9, în care am prezentat acest fenomen din diferite impozite și taxe, ponderea evaziunii fiscale în PIB și ponderea evaziunii fiscale din domeniul TVA în PIB

Tabel 3.9. Evoluția evaziunii fiscale pe principalele impozite și taxe

Sursa: www.consiliulfiscal.ro

Tabel 3.10. Ponderea evaziunii fiscale în PIB pe principalele impozite și taxe

Sursa: www.consiliulfiscal.ro, calcule realizate de autor

Analizând tabelul 3.10 putem observa că cea mai mare evaziune este cea din domeniul TVA, care a avut o creștere spectaculoasă, putem spune că a fost avut cea mai mare creștere comparând cu evaziunea din celelalte domenii. O creștere uimitoare, care s-a datorat în mare parte creșterii cotei de TVA cu 5%, creștere care din acest punct de vedere nu a fost o reușită.

De asemenea ponderea cea mai mare a evaziunii din TVA a fost în anul 2010 de 9,58%, o creștere cu două puncte procentuale față de anul 2008, urmând ca în anii 2011 și 2012 această pondere să descrească încet ajungând la 8,33% în anul 2012.

În urma rezultatelor obținute în tabelul de mai sus, am realizat graficul 3.4, prezentând evoluția evaziunii fiscale din domeniul TVA în PIB de la un an la altul.

Grafic 3.4. Evaziunea fiscală din domeniul TVA din PIB în perioada 2008-2012

Sursa: www.insse.ro, grafic și calcule realizate de autor

Aproximativ 60% din evaziunea fiscală este generată la TVA. O reformă profundă a administrării taxelor și impozitelor în România țintită în direcția creșterii gradului de colectare a taxelor este absolut necesară. Evaziunea la TVA atinge un maxim de 9,58% din PIB în 2010 (nivel similar celui din 1996), în 2011-2012 înregistrând o reducere până la 8,33% din PIB. De remarcat că în 2010, când a fost crescută cota legală de TVA de la 19% la 24%, evaziunea fiscală a crescut de la 8,03% din PIB în 2009 la 9,58% din PIB în 2010, conform calculelor din graficul 3.4.

Conform calculelor Consiliului fiscal pe baza datelor INS, evaziunea fiscală are o dimensiune foarte ridicată în România, reprezentând 13,8% din PIB în anul 2012. Dacă România ar colecta impozitele și taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB peste media europeană.

În continuare, voi prezenta în tabelul 3.11 ponderea evaziunii fiscale din fiecare domeniu în totalul evaziunii fiscale.

Tabelul 3.11. Ponderea evaziunii fiscale pe domenii în totalul evaziunii fiscale

Sursa: www.consiliulfisacal.ro, calcule realizate de autor

În tabelul de mai sus observăm procentul uriaș de peste 60% pe care îl deține constant evaziune fiscală din domeniul TVA în perioada analizată. La o primă privire nu pare a fi ceva spectaculos având în vedere faptul că acest fenomen se învârte în jurul aceluiași procent, 60%. Însă ceea ce este spectaculos este faptul că evaziunea fiscală totală a avut o creștere de 71,07% din anul 2008 până în anul 2012, astfel că evaziunea din domeniul TVA capătă mai multă importanță. Astfel, dintr-un procent atât de mare(peste 60%) aplicat la o evaziune fiscală în continuă creștere rezultă o evaziune fiscală foarte mare, după cum s-a putut observa și în tabelul 3.11.

Pentru o mai bună vizualizare a ponderii evaziunii impozitelor și taxelor în totalul evaziunii fiscale am realizat graficul 3.5.

Grafic 3.5. Ponderea evaziunii fiscale pe principalele impozite și taxe în totalul evaziunii fiscale în anul 2012

Sursa: www.consiliulfiscal.ro, grafic și calcule realizate de autor

Conform declarației ministrului finanțelor Sebastian Vlădescu, din anul 2010, cu referite la creșterea cotei TVA, dânsul a spus așa: "sunt dezamagit ca astazi am decis majorarea TVA. Această măsură nu este cea mai bună pentru România. Dar nu ne-a fost permis să ajustăm bugetul acolo unde nu era sustenabil pe termen lung, unde crescuse irational in ultimii ani, asa ca suntem in situatia in care trebuie sa majorăm taxele. Nu este ceea ce ne dorim, nu cred că este bine pentru economie și pentru români, este o măsură în care toata lumea este afectată, inclusiv cei de la care aveam speranțe să își revină în acest an. Dar luăm măsură pentru că este important să asigurăm stabilitate macroeconomică și posibilități de finanțare", a declarat Vladescu.

La începutul lunii mai 2010, când Guvernul discuta măsurile de austeritate ce urmau a fi anunțate, majorarea TVA era una din variantele vehiculate. Acele zvonuri i-au ingrijorat puternic pe români, inclusiv pe economiști, analiști, dar și pe oamenii de afaceri, care subliniau că măsura nu va aduce efectele asteptate, și aveau motive de ce să fie îngrijorați, afirm acestea în urma analizei efectuate pe baza calculelor.

Se presupune că va scădea consumul și mai mult, evaziunea fiscală va atinge cote și mai ridicate în România, iar multe dintre firmele care au reușit să treaca de primul val al crizei vor intra în faliment în cazul unei majorari a TVA. Populația va avea o putere de cumparare mai redusă din cauza că totul se va scumpi ca urmare a majorării cotei TVA. Ceea ce s-a și întâmplat. Evaziunea fiscală din domeniul TVA a crescut foarte mult, iar consumul a avut o creștere, însă nu a fost creșterea așteptată de cei care au luat decizia majorării cotei TVA.

Mugur Isarescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, a declarat în repetate rânduri că nu susține o majorare a taxelor, mai ales pe timp de criză.

Ideal era o diminuare a cheltuielilor publice pe timp de criză, și nu o majorare a taxelor cum s-a întâmplat.

Efectele pe care le are evaziunea fiscală ridicată sunt multiple. Ea încurajează economia subterană, corupția, conduce la scăderea PIB-ului, afectează stabilitatea economiei naționale, afectează puterea de cumpărare a monedei naționale, creează unele inechități în plan social, favorizează dezvoltarea rețelelor mafiote etc. Contribuabilii evazioniști consideră că și dacă sunt descoperiți, pot evita penalizările sau alte sancțiuni legale prin mituirea auditorilor.

Evaziune fiscală reprezintă o problemă atât în țara noatră, cât și în alte țări. Orice problemă poate fi rezolvată, trebuie doar găsită soluția perfectă care să încurajeje contribuabilii să fie cinstiți în ceea ce privește plata impozitelor și taxelor, și de asemenea, veniturile bugetare să fie maxime, sau cel puțin aproape de maxim.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic și social. Proporția pe care a luat-o evaziunea fiscală este îngrijorătoare deoarece în absența măsurilor de prevenire și combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naționale.

Pentru ca acest fenomen să poată fi prevenit și combătut ar trebui realizată, în primul rând, o educație fiscală a cetățenilor. Consider că nu este îndeajunsă impunerea unor sancțiuni drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient.

Cauzele care au dus la creșterea acestui fenomen de evaziune fiscală îl reprezintă sistemul legislativ fiscal, care prezintă mari lacune, imprecizii și ambiguități, astfel creează pentru contribuabilul evazionist “o portiță” de scăpare, ajutându-l pe acesta să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale. Lipsa unui control fiscal bine organizat și dotat cu personal priceput și corect, lipsa unor reglememtări clare, precise și unitare, care să interzică și să îngrădească evaziunea fiscală.

În opinia mea ar trebui să se facă o deosebire între cazurile când legile sunt încalcate cu intenție de fraudă sau când sunt încălcate din neglijență.

Aceste metodele de evaziune fiscală se modifică cu o rapiditate uimitoare, și metodele de control și investigare ar trebui să evolueze direct proporțional cu acestea.

Pentru un echilibru general economic ar trebui ca bugetul general să conțină venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor. Astfel, cel mai important, în cazul evaziunii fiscale, ar trebui să fie recuperarea valorii. În cazul unui contribuabil care realizează fraudă fiscală trebuie ca, pe lângă amendă sau pedeapsa cu închisoarea, statul să își recupereze veniturile pierdute în urma acestei operațiuni frauduloase. Pentru ca acest lucru să se poata realiza, propun acordarea unei cote procentuale persoanelor ce descoperă și reusesc să încaseze aceste sume de la evazioniștii fiscali.

Astăzi, Romania a ajuns un adevărat “paradis al evaziunii fiscale legale”, iar contribuabilii pentru a putea beneficia de acest “paradis” trebuie să știe să profite de aceste “scăpări” ale legislației fiscale și de facilitățile oferite, astfel că, efortul depus nu va fi prea mare în comparație cu beneficiile obținute.

Ponderea ridicată pe care o prezintă fenomenul de evaziune fiscală va avea ca efect scăderea veniturilor, urmând ca apoi statul, să căute noi surse de a umple aceste lipsuri, astfel vor crește cotele de impozitare și se vor introduce taxe și impozite noi, adică staul va mări presiunea fiscală. 

Un alt efect al evaziunii fiscale va avea loc asupra contribuabililor cinstiți, care vor avea de plătit o cotă și mai mare din venitul lor sub formă de impozite și taxe, iar ca și consecință, activitatea lor se va desfășura mai greu.

Pot afirma fapul că persoanele fizice, nu au atât de multe posibilități de a se sustrage de la plata impozitelor, în special a celor cu stopaj la sursă (precum impozitul pe salariu, impozitul pe venit, impozitul pe dividende etc.).

În acest fel, bogații frauduloși se îmbogățesc pe zi ce trece, în timp ce contribuabilii corecți suportă o presiune fiscală tot mai mare, sărăcind pe zi ce trece.

Soluția pentru „ruperea” acestui cerc vicios este ca, orice stat, pentru realizarea veniturilor sale, să dimensioneze și să distribuie de o așa manieră sarcinile publice, astfel încât orice contribuabil să-și poată plăti integral și la timp impozitele datorate. Desconsiderarea unui asemenea punct de vedere face ca un sistem fiscal să nu fie eficient. Astfel, indiferent de pregătirea inspectorului fiscal, sau de mărimea sancțiunilor aplicate, este foarte posibil ca statul să nu reușească să încaseze de la contribuabilul său impozitele cerute. Orice plătitor va face, în aceste condiții, tot ce-i stă în putință pentru a scăpa de asemenea rigori insuportabile, iar unul din mijloace este tocmai frauda fiscală.

Consider că între “evaziune” și “legală” există un paradox. Condorm dicționarului explicativ al limbii române, evaziunea reprezintă sustragerea de la plata impozitelor, în timp ce legală semnifică ceva care se face în temeiul legii. Astfel putem concluziona că “evaziunea legală” nu ar trebui să existe având în vedere antagonia celor doi termeni.

Pentru a elimina o asemenea problemă ar trebui să luăm exemplul țărilor cu economie dezvoltată în ceea ce privește legislația fiscală.

În cazul în care statul roman nu mai are imaginație sau rămâne în pană de idei în ceea ce privește prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, ar trebui să ia exemplu, sau să se inspire de la alte state. Spre exemplu state precum Grecia, Portugalia, Slovacia au încercat să combată acest fenomen printr-o tombola la care cetățenii statului puteau participa cu bonurile fiscale primite de la cumpărături, determinându-i astfel pe cetățeni să ceară bonurile fiscale în urma cumpărăturilor efectuate, sau serviciilor primite. Premiile câstigate constau în mașini de lux, iar unele dintre aceste mașini erau confiscate de la evazionisti bogați.

De asemenea creșterea nivelului de pregătire profesională a funcționarilor din cadrul organelor de control fiscal ar trebui să reprezinte un mod de a combate și preveni frauda. Trebuie ca aceste organe de control să fie stimulate în realizarea atribuțiilor lor, astfel nu vor mai avea alte griji, decât realizarea obiectivului lor, și anume depistarea evaziunii fiscale.

Trebuie găsite acele mecanisme “perfecte” care să determine contribuabilul să-și îndeplinească obligațiile fiscale constrâns de necesitatea desfășurării activității.

Rata presiunii fiscale nu trebuie să fie nici prea mare, dar nici prea mică. Trebuie găsit acel “punct de echilibru” prin care cu o rată a presiunii fiscale medie (ideală), veniturile încasate de stat să fie maxime.

Pentru evitarea problemelor de interpretare a legii ar trebui ca reglementarea infracțiunilor de fraudă fiscală să fie clară pentru a putea fi accesibilă destinatarilor legii penale.

În cazul TVA, putem spune că evaziunea fiscală se realizează cu ușurință. Spre exemplu: se emit de către firma care prestează servicii, facturi de valori foarte mari prin care atestă că au făcut diverse lucrări pentru o anumită firmă care beneficează de acele servicii. Beneficiarul presupuselor lucrari merge la Fisc și obține, pe baza documentelor, rambursari de TVA și reduceri la impozitul pe profit. În urma obținerii banilor, cei doi complici își împart banii obținuți ilegal, și pentru a le pierde urma banilor, aceștia încearcă să vireze banii în alte conturi.

Consider că România trebuie să adopte măsuri rapide prin care să-și dezvolte capacitatea de a combate evaziunea fiscală, astfel încât țara noastră să poată coordona și asigura calcularea, colectarea și controlul corect al resurselor proprii, precum și raportarea către Uniunea Europeană

În concluzie putem spune că pentru acest fenomen de evaziune fiscală în domeniul TVA este considerat vinovat principal statul, datorită legilor lacunare care lasă loc interpretării și care astfel îl "ispitesc" pe contribuabil să profite de aceste “uși întredeschise”, astfel misiunea contribuabilului este aceea de a “deschide mai larg acele uși”. În același timp controlul care se efectuează la societățile comerciale sau în vamă nu este întotdeauna realizat așa cum trebuie. Un alt vinovat pentru acest fenomen este contribuabilul însuși, acesta fiind conștient sau nu de consecințele faptelor sale, realizează fraudă fiscală, astfel veniturile statului necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice scad.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1. C. Șerbănescu, D. Ștefan, D. Vasilescu, A. Nica – “Finanțe -contabilitate”, Editura Economică, București, anul 1995

2. Dan Moraru, Mihai Nedelescu, Oana Preda, Cristina Stănescu – “Finanțe publice”, Editura Economica, anul 2006

3. Diego Varela – “Guvernarea Uniunii Europene”, Iasi, Editura Institutul European, anul 2008

4. Doru Bajan – “Facilități Fiscale”, Editura Tribuna Economică, București, anul 2001

5. Gabriela Anghelescu, Gh. D. Bistriceanu, Tatiana Moșteanu, Florian Bercea, Maria Bodnar, Florin Georgescu – “Finanțe publice”, Editura Didactică și pedagogică, R.A. București, anul 1999

6. Gheorghe Vizitiu – „Evaziunea fiscală”, Editura Lumina Lex, anul 2001

7. Ioan Condor – “Drept fiscal și financiar”, Editura Tribuna Economică, anul 1996

8. Iosif Moldovan, Mihaela Herciu – “Finanțe Publice”, Note de curs, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, anul 2005

9. Iulian Văcărel – “Finanțe publice”, Editura București, București, Anul 2003

10. Iulian Văcărel – “Finanțe Publice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, anul 2001

11. Iulian Văcărel – “Relații financiare internaționale”, Editura Academiei Române, Bucuresti, Anul 1995

12. L. Tâțu, C. Serbănescu, D. Ștefan, D. Cataramă, A. Nica, E. Miricescu – “Fiscalitate” – de la lege la practică, Ediția a IV-a, Editura C. H. Beck, anul 2006

13. Mihaela Göndör – “Finanțe Publice”, Universitatea Petru Maior, Note de curs, Tg. Mureș, anul 2005

14. Mihaela Göndör – “Buget și fiscalitate”, Universitatea Petru Maior, Anul 2006

15. Rodica Cistelecan – „Contabilitate Financiară II”, Universitatea Petru Maior, Târgu Mureș, Note de curs, Anul 2005

16. Horațiu Sasu – ”TVA – considerații în perspectiva controlului”, Revista Tribuna Economică, nr. 7/2010, pagina 48

17. Adi Ilinca – “Șef din finanțe anchetat pentru rambursăile ilegale de TVA”, data 22.05.2013, http://www.ziarulancheta.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=5990:ef-din-finane-anchetat-pentru-rambursri-ilegale-de-tva&catid=38:dezvaluiri&Itemid=91

18. Alexandru Chelu – “Deficitul bugetar al României a fost în 2009 de 7,2% din PIB”, data 15.02.2010, http://www.mediafax.ro/economic/deficitul-bugetar-al-romaniei-a-fost-in-2009-de-7-2-din-pib-5525551

19. Arthur B. Laffer – „The Laffer Curve: Past, Present, and Future”, The Heritage Foundation, nr 1765, 01.06.2004, pagina 1

20. Cristi Ciuperca – “Schema completă a fraudei de 60 milioane de euro”, data 02.12.2010 http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/schema-completa-a-fraudei-de-60-milioane-%E2%82%AC-208273

21. Răzvan Enache – “Rambursările ilegale de TVA”, data 01.11.2012, http://www.wall-street.ro/slideshow/Legal-Business/139469/evaziune-fiscala-tva-frauda-scheme/2/rambursarile-ilegale-de-tva.html

22. “Planul B al Guvernului – Creșterea TVA la 24%”, data 28.07.2010, http://www.wall-street.ro/articol/Economie/88380/Planul-B-al-Guvernului-Cresterea-TVA-la-24.html

23.ec.europa.eu,http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/vat/how_vat_works/rates/index_en.htm

24. www.anaf.ro

25. www.consiliulfiscal.ro

26. www.insse.ro

27. www.mfinante.ro

28. www.wikipedia.org

29. Legea nr. 26/1990 republicată în anul 1998, privind Registrul comerțului, M.O. nr.49 din 04.02.1998, art.1, art.48;

30. Legea nr. 31/1990 republicată în 1998, privind societățile comerciale, M.O. nr.33/29.01.1998, art.1,art. 271;

31. Legea nr. 87/1994 privind Combaterea evaziunii fiscal, art.1, abrogata de legea 241/2005 privind Prevenirea și combaterea evaziunii fiscale din M.O. 672/27.07.2005;

32. Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, M.O., nr. 672 din 27.07.2005, art. 3, art.5, art.6, art.8, art.9;

33. Legea nr. 293/2011 Legea bugetului de stat pe anul 2012, M.O., nr. 914 din 22.12.2011;

34. Legea 571/2003 privind Codul fiscal, M.O. 927/23.12.2003, art. 41, 125, 126, 157;

35. Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, republictă în 2012 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, M.O. nr. 702/10.12.2012, art. 1, art. 5, art. 27, art.10;

36. Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 republicată în 2004, privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal , M.O. nr 540 /01.09.2001, art.1, art.2, art.4

37. OUG nr.15/2012, pentru Modificarea și completarea legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, M.O. nr. 621 din 29 august 2012

38. OUG nr. 111/2013 privind Aplicarea sistemului TVA la încasare, M.O. nr. 809 din 19.12.2013;

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1. C. Șerbănescu, D. Ștefan, D. Vasilescu, A. Nica – “Finanțe -contabilitate”, Editura Economică, București, anul 1995

2. Dan Moraru, Mihai Nedelescu, Oana Preda, Cristina Stănescu – “Finanțe publice”, Editura Economica, anul 2006

3. Diego Varela – “Guvernarea Uniunii Europene”, Iasi, Editura Institutul European, anul 2008

4. Doru Bajan – “Facilități Fiscale”, Editura Tribuna Economică, București, anul 2001

5. Gabriela Anghelescu, Gh. D. Bistriceanu, Tatiana Moșteanu, Florian Bercea, Maria Bodnar, Florin Georgescu – “Finanțe publice”, Editura Didactică și pedagogică, R.A. București, anul 1999

6. Gheorghe Vizitiu – „Evaziunea fiscală”, Editura Lumina Lex, anul 2001

7. Ioan Condor – “Drept fiscal și financiar”, Editura Tribuna Economică, anul 1996

8. Iosif Moldovan, Mihaela Herciu – “Finanțe Publice”, Note de curs, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, anul 2005

9. Iulian Văcărel – “Finanțe publice”, Editura București, București, Anul 2003

10. Iulian Văcărel – “Finanțe Publice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, anul 2001

11. Iulian Văcărel – “Relații financiare internaționale”, Editura Academiei Române, Bucuresti, Anul 1995

12. L. Tâțu, C. Serbănescu, D. Ștefan, D. Cataramă, A. Nica, E. Miricescu – “Fiscalitate” – de la lege la practică, Ediția a IV-a, Editura C. H. Beck, anul 2006

13. Mihaela Göndör – “Finanțe Publice”, Universitatea Petru Maior, Note de curs, Tg. Mureș, anul 2005

14. Mihaela Göndör – “Buget și fiscalitate”, Universitatea Petru Maior, Anul 2006

15. Rodica Cistelecan – „Contabilitate Financiară II”, Universitatea Petru Maior, Târgu Mureș, Note de curs, Anul 2005

16. Horațiu Sasu – ”TVA – considerații în perspectiva controlului”, Revista Tribuna Economică, nr. 7/2010, pagina 48

17. Adi Ilinca – “Șef din finanțe anchetat pentru rambursăile ilegale de TVA”, data 22.05.2013, http://www.ziarulancheta.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=5990:ef-din-finane-anchetat-pentru-rambursri-ilegale-de-tva&catid=38:dezvaluiri&Itemid=91

18. Alexandru Chelu – “Deficitul bugetar al României a fost în 2009 de 7,2% din PIB”, data 15.02.2010, http://www.mediafax.ro/economic/deficitul-bugetar-al-romaniei-a-fost-in-2009-de-7-2-din-pib-5525551

19. Arthur B. Laffer – „The Laffer Curve: Past, Present, and Future”, The Heritage Foundation, nr 1765, 01.06.2004, pagina 1

20. Cristi Ciuperca – “Schema completă a fraudei de 60 milioane de euro”, data 02.12.2010 http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/schema-completa-a-fraudei-de-60-milioane-%E2%82%AC-208273

21. Răzvan Enache – “Rambursările ilegale de TVA”, data 01.11.2012, http://www.wall-street.ro/slideshow/Legal-Business/139469/evaziune-fiscala-tva-frauda-scheme/2/rambursarile-ilegale-de-tva.html

22. “Planul B al Guvernului – Creșterea TVA la 24%”, data 28.07.2010, http://www.wall-street.ro/articol/Economie/88380/Planul-B-al-Guvernului-Cresterea-TVA-la-24.html

23.ec.europa.eu,http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/vat/how_vat_works/rates/index_en.htm

24. www.anaf.ro

25. www.consiliulfiscal.ro

26. www.insse.ro

27. www.mfinante.ro

28. www.wikipedia.org

29. Legea nr. 26/1990 republicată în anul 1998, privind Registrul comerțului, M.O. nr.49 din 04.02.1998, art.1, art.48;

30. Legea nr. 31/1990 republicată în 1998, privind societățile comerciale, M.O. nr.33/29.01.1998, art.1,art. 271;

31. Legea nr. 87/1994 privind Combaterea evaziunii fiscal, art.1, abrogata de legea 241/2005 privind Prevenirea și combaterea evaziunii fiscale din M.O. 672/27.07.2005;

32. Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, M.O., nr. 672 din 27.07.2005, art. 3, art.5, art.6, art.8, art.9;

33. Legea nr. 293/2011 Legea bugetului de stat pe anul 2012, M.O., nr. 914 din 22.12.2011;

34. Legea 571/2003 privind Codul fiscal, M.O. 927/23.12.2003, art. 41, 125, 126, 157;

35. Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, republictă în 2012 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, M.O. nr. 702/10.12.2012, art. 1, art. 5, art. 27, art.10;

36. Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 republicată în 2004, privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal , M.O. nr 540 /01.09.2001, art.1, art.2, art.4

37. OUG nr.15/2012, pentru Modificarea și completarea legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, M.O. nr. 621 din 29 august 2012

38. OUG nr. 111/2013 privind Aplicarea sistemului TVA la încasare, M.O. nr. 809 din 19.12.2013;