.evaziunea Fiscala, Efecte

INTRODUCERE

Viitorul oricărui stat modern este de neconceput fără un sistem fiscal performant prin randament și suportabilitate din partea contribuabililor. Starea prezentă de prosperitate a unui stat contemporan este dependentă în mare măsură de propriul sistem fiscal, de felul în care acesta a fost conceput.

În acest context, sistemul de impozite și taxe, precum și politica cheltuielilor publice, trebuie să implice participarea tuturor persoanelor fizice și juridice la formarea veniturilor statului, asigurând totodată o amplă politică socială care să stimuleze procesul de economisire și investiție.

Cu toate acestea, lipsa unei legislații adecvate cât și capacitatea insuficientă a organelor de control de a apăra aceste interese au făcut posibilă apariția și dezvoltarea unor forme și modalități de sustragere de la plata impozitelor și taxelor către stat, atât de către o parte a agenților economici, cât și de către o parte a populației.

Liberalizarea activității în sectoarele economico – financiare ale vieții sociale, modificările legislative, au favorizat, la scurt timp, apariția și dezvoltarea în România a elementelor de crimă organizată, traficul cu autoturisme furate. În același timp, economia subterană a „înflorit” continuu, iar persoanele care operează în acest domeniu plasează fondurile obținute în țările unde procesul de reciclare este mai sigur și mai rapid decât în cele în care politicile economice sănătoase permit randamente mai ridicate dar există riscul intervenției autorităților statale.

Printre factorii care au favorizat apariția și dezvoltarea economiei subterane și implicit a fenomenului evaziunii fiscale, pot fi menționați și următorii;

– trecerea, fără existența unei legislații fundamentale și coerente, la economia

de piață , fapt ce a permis ca înteprinderi de stat să fie transformate în firme

particulare, iar o parte din patrimoniul public să fie, practic, însușit;

– acapararea conducerii unor bănci comerciale de către persoane corupte a

determinat frustrarea cetățenilor de resursele lor bănești;

activitatea ineficientă a organelor de drept și de control în combaterea

economiei subterane și implicit a evaziunii fiscale;

răspândirea fenomenului corupție și protecționismul în organismele și

instituțiile publice a afectat imaginea țării noastre în lume, prin aceasta

aducându-se mari prejudicii dezvoltării economice și sociale.

Încă din anul 1748, în lucrarea sa, „Despre spiritul legilor”, Montesquieu, ilustrul procuror al Revoluției franceze de la 1789, a afirmat că „veniturile statului sunt o porțiune pe care fiecare cetățean o dă din avutul său pentru a avea siguranța celeilalte porțiuni sau pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili aceste venituri în chip potrivit, trebuie să se țină seama și de nevoile statului și de nevoile cetățenilor.”1

Această apreciere a primit consacrarea cuvenită în art. 13 al Declarației drepturilor omului și cetățeanului din 1789, potrivit căruia „pentru întreținerea forței politice și pentru o administrație comună este indispensabilă. Ea trebuie raportată egal între toți cetățeni în măsura posibilităților lor.”

După două secole și jumătate de la formularea judecății enunțate și a consacrării principiilor conținute, recunoaștem permanenta actualitate a orientării activității finale către o echitabilă distribuire a veniturilor cetățenilor între nevoile proprii și cele care trebuie să asigure cheltuielile sociale, finanțate prin bugetul public, actualitate recunoscută și prin inserarea în Constituția României la art. 53 al.2 a principiul justei așezări a sarcinilor fiscale.

Veniturile la bugetul public se realizează prin intermediul organelor fiscale, apărute conform afirmațiilor făcute de istorici o data cu organizarea statului. Numai admițând această ipoteză, ne putem explica cum de s-a ajuns ca la originea denumirii de „fisc” să stea cuvântul latin „fiscus”, care se traduce prin „paner” sau „coș folosit pentru transportul pâinii sau al unor obiecte”.

Pentru a-și acoperi măcar în parte cheltuielile sale și a celor legate de satisfacerea nevoilor societății, statul prin intermediul investiților sale a reglementat veniturile bugetare sub formă de obligație juridică care tocmai datorită necesitații obiective ce a stat la baza instituirii ei, a fost înscrisă în rândul îndatoririlor fundamentale ale cetățeanului (art. 53 din Constituția României).

Ca orice obligație juridică și obligație de a onora, conform legii, datoriile față de stat, fie că se numesc impozite fie taxe a fost nu rareori încălcată, în baza unor motivații diverse, atât anumite persoane fizice dar mai ales anumite persoane juridice, refuzând practic înțelegerea necesității ce a stat la temelia instituirii acestei obligații.-

CAP.I. SISTEMUL FISCAL ȘI EVAZIUNEA FISCALĂ

1.1 SISTEMUL FISCAL

Un sistem fiscal poate fi definit ca „totalitatea impozitelor instituite într-un stat ca urmare a proiectării, legiferării, așezării și perceperii acestora și care sunt gestionate conform legislației fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului”2. Prin sistemul fiscal se realizează finanțarea economiei publice, intervenția statului pentru corectarea fluctuațiilor nedorite ale ciclurilor economice care apar în economia de schimb, precum și îmbunătățirea laturii sociale prin acțiunea asupra sistemului de distribuire a bunăstării.

Sistemul fiscal s-a conturat de-a lungul timpului din necesitatea de a răspunde unor nevoi financiare, economice și sociale generate de evoluția comunităților umane sub raport social, economic și politic, de însăși dezvoltarea istorică a statului. De aceea impozitele sunt cunoscute din antichitate și se presupune că, în evoluția societății românești, acestea au apărut în cadrul primelor formațiuni statale, ca o necesitate pentru întreținerea materială a celor ce exercitau atribuțiile de conducere.

Fiecare stat, din antichitate și până astăzi, și-a adoptat propriul sistem fiscal, mai mult sau mai puțin perfecționat, după cum acesta a cunoscut o mai mare sau mai mică putere economică, însă el s-a născut din necesitatea statului de a avea la îndemână mijloacele cu care să satisfacă nevoile sale, care se confundă în cea mai mare parte cu cele ale vieții în comun a locuitorilor săi.

Sistemele fiscale, în decursul istoriei, ca și astăzi, au evoluat urmărind, în principal, următoarele criterii:

– prin numărul și mărimea impozitelor să satisfacă necesitățile de fonduri ale

statului;

– să simplifice și să înlesnească munca de colectare a impozitelor;

– să fie tolerată și acceptată de contribuabili;

– să crească numărul contribuabililor pentru eliminarea inechităților.

În istoria poporului roman, primul impozit ca dare de bani, datează de pe vremea cnezilor sau voievozilor și se referă la taxele vamale încasate în acea perioadă, care au fost înlocuite de dijma3, respectiv zeciuiala cunoscută sub domnia lui Mircea cel Bătrân și care se plătea în natură. Ulterior a apărut birul, ca o dare personală, în bani, stabilit pe cap de locuitor și plătit în funcție de posibilitatea de plată, numai de către poporul de jos, fiind cel mai vechi impozit.os, fiind cel mai vechi impozit.