Evanghelizare și Misiune Creștină în Mass Media

Argument: Biserica ne vorbește…

Un pedagog contemporan spunea că este într-adevăr "un privilegiu fantastic a ne putea exprima prin cuvinte, a comunica mai ales cu ajutorul unor flexibile, maleabile, mobile, mici pietricele umane, făcute în aparență doar din aer sau din mâzgâleli pe hârtie. Un avantaj propriu doar oamenilor. Prin cuvânt putem transmite semenilor gânduri, sentimente, dorințe, învățaturi, experiențe. Prin cuvânt putem naște în cei din fața noastra sentimente de mânie, de ură sau de pace si liniște". Așa cum spunea Părintele Nicolae Dură, cuvântul "își împlinește sensul său înalt numai atunci când slujește adevăratei realităti, când are o putere ziditoare. Cuvântul îsi are vocația fundamentală de a lucra pentru nașterea personalității semenului. Se poate afirma că fiecare este dus la realizarea deplină sau la ruină prin cuvântul semenului. Așadar menirea fundamentală a cuvântului divin și a celui uman este de a ctitori persoana umană întru frumusețe spirituală, întru bine, adevăr, frumos și dreptate".

În viteza în care trăiește omul actual, acesta nici nu mai are putere să se aplece asupra tuturor cuvintelor care îl înconjoară. Așa ajungem să nu mai fim atenți nici cum vorbim, nici ce vorbim. Apoi nicicând omenirea nu a tipărit atâtea cuvinte, nicicând nu a lansat în eter atâtea vorbe ca azi și totuși "ochiul nu se satură să vadă și urechea nu se satură să audă". De ce? Pentru că multe vorbe de astăzi nu mai hrănesc fiind goale de sens.Cuvintele devin pline de sens însa atunci când se întorc la sensul lor principal: acela de a forma pe om.

Cuvintele umplu însa spatiul și prin intermediul mass-mediei. Biserica este însă cea care, prin mesajul evanghelic, poate să încreștineze mesajul mass-media, pentru a avea un scop în a forma pe om. Astfel, la violență se poate răspunde cu îndemnuri la pace, la ură, cu dragoste și la o lume fără Dumnezeu I se poate aduce aminte că nu poate exista fără purtarea de grijă a Lui.

Mass-media are pretutindeni în lume o importanță deosebită, constituindu-se astăzi într-o forță imensă, care nu numai că informează, dar și modelează atitudini și comportamente. Mass-media îi influențează profund pe oameni în felul de a înțelege viata, lumea și propria lor existența; influențează, deci, un univers care ține prin excelență de rosturile si competențele Bisericii. În acest cadru general, Biserica trebuie să dea mărturie și să comunice credincioșilor și întregii lumi mesajul Evangheliei Mântuitorului Hristos, învătătura de credintă ortodoxă, dar și să raspundă atacurilor eterodoxe, atee și ale secularizării.

"Biserica și mass-media au comun comunicarea, înteleasă ca împartașire, ca daruire de bunuri spirituale către semeni, calitate consubstanțială vieții umane. Ca o legatură între Biserică și mass-media, nu se poate neglija nici faptul că mijloacele de comunicare în masă au, în general, un rol pozitiv asupra omului, amintind, numai domeniul informațiilor și al culturii. Se consideră astfel că tot ceea ce-l poate îmbogați duhovnicește pe om, că tot ceea ce facilitează și ameliorează comunicarea dintre om și semenii lui, îl ajută la această imbogațire și-l duce spre desavârșire, nu poate fi decât un răspuns al persoanei umane la harul lui Dumnezeu, care prin Fiul Sau ne-a îndemnat <<Fiți desăvârșiți, precum și Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârșit este>> (Matei 5, 48). Biserica s-a manifestat pozitiv privitor la mijloacele de comunicare în masă: în toate țările civilizate există emisiuni creștine de radio și televiziune; din presa scrisă nu lipsesc rubricile sau știrile religioase; oameni ai Bisericii au fost și sunt prezenți în mass-media.". Ca mesaj retransmis de la amvon, slujind Evanghelia, Biserica are astăzi posibilitatea de a se sluji de mass-media. Astfel lumea întreagă poate primi cuvintele ziditoare transmise nu numai prin intermediul publicațiilor religioase, ci și prin radio, televiziune, internet.

Într-adevăr, Biserica, în contextul secularizării, nu se mai poate limita la propovăduirea adevărurilor de credință numai de la înalțimea amvonului ci, pe lângă activitatea misionară în spitale, azile, în orfelinate, în penitenciare sau în unitățile militare, mesajul Evangheliei este cunoscut, cu toata puterea, prin toate mijloacele de comunicare în masă. Putem spune de altfel că acțiunea mediatică și vocația comunicării în masă au tradiții și temeiuri

încă de la începuturile creștinismului. Dacă Mântuitorul Hristos se adresa, verbal, mulțimilor, Sfântul Apostol Pavel a fost cel dintâi creștin care a simțit nevoia să comunice prin epistole, nu numai cu ucenicii săi ci și în masă, cu grupuri și comunități întregi. Este de remarcat faptul că, din cele paisprezece epistole pauline, patru au fost adresate de Sfântul Apostol Pavel unor ucenici ai săi, iar celelalte zece, către diferite comunități creștine.

Biserica va face astfel astăzi prin mass-media „promovarea credinței și vieții creștine ortodoxe, realizarea educației moral-religioase, promovarea culturii creștin-ortodoxe și românesti în context național și internațional, promovarea activitaților social-filantropice ale Bisericii, inițierea și sprijinirea unor activități educative pentru protejarea naturii și a mediului înconjurator, promovarea dialogului cu alte Biserici și instituții care apără și cultivă demnitatea persoanelor umane și valorile spirituale izvorâte din iubirea omului față de Dumnezeu și de semeni”. Mijloacele de comunicare au devenit o realitate în Biserica noastră, acestea influențând decisiv comunicarea bisericească. Desigur, contează mult cum vom reuși să utilizăm aceste mijloace de comunicare, profitând de influența mass-media în societate, integrând mesajul evanghelizãrii în aceastã "cultură nouă" creată de comunicațiile moderne. Acestea nu trebuie înțelese doar ca un mod de a ajunge la cât mai multe persoane, ci un mod de transmitere a mesajului creștin în realitățile sociale, pe care mijloacele de comunicare le construiesc zi de zi. Este vorba, desigur, de un limbaj de transmitere convingător, mai ales atunci când se pune problema informãrii asupra fenomenelor cu caracter religios. Efectele acestor mijloace de comunicare socială nu pot fi decât bune și importante în afirmarea valorilor creștine.

Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice.

(In 6, 68)

I. Evanghelizare și misiune

Prin mijloacele de comunicare socială, Biserica poate face evanghelizare și misiune creștină, pentru că „Biserica este misionară prin însăși esența ei. În Noul Testament avem un model al Bisericii în misiune, activitatea misionară a apostolilor, care include discursul despre Dumnezeu, despre mântuirea adusă de Hristos și despre binecuvântarea lui Dumnezeu care are ca obiect întreaga umanitate”.

I.1. Evanghelizare și misiune. Conceptualizare teologică

Dumnezeu vrea „ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Tes. 2, 4), de aceea ucenicii Mântuitorului Hristos, fiind martori și mărturisitori ai Lui, au primit mandatul apostoliei pentru a proclama lumii întregi adevărul dumnezeiesc al Evangheliei mântuitoare, prin lucrarea de evanghelizare. Cei care au continuat această lucrare a apostolilor în lume, păstrând succesiunea harului sfințitor, sunt episcopii, preoții și diaconii, care formează ierarhia sacramentală a Bisericii. Ei îi învață pe oameni și nu „în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt” (1 Co. 2, 13) adevăruri dumnezeiești revelate de Dumnezeu, transmise și interpretate cu fidelitate de Biserică. Astfel, lucrarea de evanghelizare este un act bisericesc sau eclesial esențial. Cuvintele lui Dumnezeu sunt exprimate prin limbajul teologic al Bisericii în cult, prin cateheză și predică; ele fac cunoscută revelația atât cât este posibil capacității umane să înțeleagă și să recepteze, repetiția fiind înnoită, de fiecare dată izvorând noi sensuri pline de bogăție duhovnicească. Liturghia Cuvântului își arată bogăția de sensuri duhovnicești după modelul împărtășirii cu Trupul lui Hristos, „ce se mănâncă pururea și niciodată nu se sfârșește”. Cuvintele teologului în misiunea Bisericii „reproduc, sunt ecoul tainic și eficace al cuvintelor și gesturilor cuvântului lui Dumnezeu Însuși, prin a Cărui întrupare a venit lumii din nou «harul și adevărul» (In. 1, 17)”.

Evanghelizarea îi implică pe cei care au fost trimiși de Hristos, adică pe apostoli, ca aceștia să transmită mai departe cuvintele dătătoare de viață ale Acelui Cuvânt Care este Lumina și Viața lumii. Astăzi, cei care și-au asumat rolul de apostoli sunt „slujitorii lui Hristos și iconomii tainelor lui Dumnezeu” (1 Co 4, 1). Sfântul Apostol Pavel subliniază acest adevăr fundamental al învățăturii creștine, arătând în același timp și relația dintre apostoli, ca fiind cei care evanghelizează, și cei care doresc să fie evanghelizați: „Căci, oricine va chema numele Domnului se va mântui, dar cum vor chema numele acelui în Care n-au crezut Și cum vor crede în Acela

de Care n-au auzit? Și cum vor auzi fără propovăduitor? Și cum vor fi propovăduitori de nu vor fi trimiși?” (Rm. 10, 14-15).

Evanghelizarea creștină înseamnă „proclamarea adevărului divin revelat scripturistic, formulat dogmatic în tradiția eclesială, experiat duhovnicește în comuniunea Duhului în cultul personal sau comunitar și apărat prin canoane”. Biserica lui Hristos este structurată de Revelație, dogmă, cult, spiritualitate și canoane, în natura și lucrarea ei misionară, însă toate acestea se regăsesc în actul evanghelizării, al propovăduirii atât de necesare în veacul apostolic, în epoca patristică, sub dominațiile ideologiilor, ca și în epoca noastră de materialism consumerist, de indiferență religioasă, de sincretism și secularism. Sfântul Apostol Pavel pune accentul și dă o importanță majoră nașterii, prin Evanghelie, în Iisus Hristos: „Căci de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos” (1 Co. 4, 15). Preoții au o deosebită cinste pentru că „se ostenesc cu cuvântul și învățătura” (1 Tim. 5, 17).

Dacă „Biserica este misionară prin însăși esența ei”, trebuie să înțelegem corect conceptul de misiune. Din punct de vedere etimologic, termenul „misiune” provine din latinescul „missio, missionis”, substantiv ce derivă de la verbul „mitto, mittere” care înseamnă „a trimite”. Așadar, vocația apostolică a Bisericii este de a propovădui Evanghelia lui Hristos la toate neamurile, „chemându-le la reconcilierea în numele lui Hristos prin pocăință și botez”. Misiunea Bisericii este înțeleasă ca fiind un aspect fundamental al acestei instituții a mântuirii, întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos. Ea este „trimisă în lume, așa cum Fiul a fost trimis de către Tatăl spre a aduce prin Duhul Sfânt tuturor oamenilor Vestea cea bună a mântuirii, Evanghelia vieții veșnice”.

„Misiunea este un criteriu fundamental al Bisericii, nu numai în sensul că Biserica este instrumentul misiunii, ci și că ea este scopul sau realizarea ei. De la începuturile creștinismului, răspândirea Evangheliei a fost inseparabilă de formarea de comunități creștine, prin convertire personală, mărturisirea credinței și botezul în Sfânta Treime (F.A. 2, 9-10, 37-38). Chemarea misionară a Bisericii ține de natura ei apostolică”.

A fi misionar presupune în primul rând a fi trimis de Dumnezeu, a avea deci un mandat divin, așa cum au avut atât profeții Vechiului Testament, Sfinții Apostoli și Mântuitorul Însuși, „trimisul prin excelență al Tatălui, Care la Cincizecime trimite lumii pe Duhul Sfânt, spre a continua, prin Biserica în care este prezentă haric Treimea Însăși, taina mântuirii oamenilor: «Căci Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică» (In 3, 16)”.

O altă calitate a misionarului este aceea de martor: „Și să se propovăduiască în numele Său pocăința la toate alitate și canoane, în natura și lucrarea ei misionară, însă toate acestea se regăsesc în actul evanghelizării, al propovăduirii atât de necesare în veacul apostolic, în epoca patristică, sub dominațiile ideologiilor, ca și în epoca noastră de materialism consumerist, de indiferență religioasă, de sincretism și secularism. Sfântul Apostol Pavel pune accentul și dă o importanță majoră nașterii, prin Evanghelie, în Iisus Hristos: „Căci de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos” (1 Co. 4, 15). Preoții au o deosebită cinste pentru că „se ostenesc cu cuvântul și învățătura” (1 Tim. 5, 17).

O altă calitate a misionarului este aceea de martor: „Și să se propovăduiască în numele Său pocăința la toate popoarele, începând de la Ierusalim. Voi sunteți martorii acestora” (Lc 24, 47-48). Apostolii și ucenicii „au fost martori la tot ce a făcut Iisus Hristos pentru oamenii timpului Său, pentru vindecarea lor sufletească și trupească (…) Prin lucrarea lor misionară vor da mărturie despre cele ce a făcut El Însuși în timpul și în locurile unde au fost împreună, învățând la școala Învățătorului dumnezeiesc. Martor este cel ce vede ( Martiro, a fi martor, include orao, a privi, a vedea), așadar mărturia despre Hristos este vedere a lui Hristos. Ucenicii l-au văzut, iar propovăduirea lor are ca temei solid și de neclintit această vedere: «Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții, și Viața S-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim viața de veci care era la Tatăl și s-a arătat nouă. Ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos» (1 In 1, 1-3)”.

Misionarul Îl mărturisește pe Hristos, dar acest lucru implică pentru cei care îi primesc cuvintele, auzirea, ascultarea. Cuvântul se descoperă pentru mântuirea oamenilor, iar ascultarea și împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu, a Evangheliei, aduce mântuirea. Sfântul Apostol Pavel subliniează faptul că propovăduirea cuvântului implică ascultarea, receptarea și actualizarea lui: „Credința este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Rm. 10, 17).

Prin misiunea creștină se dovedește fidelitatea față de Biserică, față de cele douăsprezece pietre de temelie, cei doisprezece apostoli ai Mielului (Ap. 21, 14). Ca misionari, trebuie să punem în lumină valoarea universală a mesajului evanghelic (F.A. 14, 37; 1 Tim. 3, 16); de aceea, Biserica este deschisă pentru toate neamurile și culturile, așa cum vedem la Cincizecime. „Datoria de a predica Evanghelia (FA 11, 17) provine și din aceea că adevărul trebuie să fie întrupat în fapt. Scopul misiunii este pătrunderea Duhului lui Dumnezeu într-o situație personală și într-un mediu social (…) Istoria misiunii este adesea istoria eliberării culturale, sociale și politice”.

Biserica este implicată în practica misionară pe plan intern și extern, misiunea făcându-se în spațiu și în timp.

Pr. Boris Bobrinskoy spune că „misiunea Bisericii poate fi înțeleasă în funcție de Învierea lui Hristos, ai cărei mărturisitori noi suntem în Euharistie, de Cincizecime, ai cărei beneficiari suntem în Euharistie și de Înălțarea lui Hristos, pe Care Îl însoțim și la a Cărui slavă participăm prin Euharistie. Aceasta este înainte de toate, o misiune a comunității, o misiune de comuniune, deoarece comunitatea trebuie să reflecte dragostea”. Mântuitorul ne dă așadar îndemnul „Să vă iubiți unii pe alții (…) Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă veți avea dragoste între voi” (In. 13, 34).

I.2. Misiunea în Sfântă Scriptură

I.2.1. Misiune în Vechiul Testament

Revelația Vechiului Testament trebuie receptată într-o perspectivă universală, mai ales în ceea ce privește teologia, antropologia și mesianismul, adică așteptarea mântuirii de către toate popoarele. Vechiul Testament este interpretat ca „fundamentul teologiei misiunii din Noul Testament, întrucât specificul credinței lui Israel se caracterizează prin următoarele coordonate esențiale”: credința în Dumnezeul lui Israel care este revelată; descoperirea lui Dumnezeu care este înțeleasă în perspectiva relației personale cu acesta, în sens de ascultare și împlinire a voinței divine; iar Vechiul Testament oferă imaginea religiei monoteiste ce se manifestă gradual, „în funcție de capacitatea noetică, volițională și afectivă a omului de a fi în relație cu Dumnezeu”, „Cel ce este” (ho on) (Iș. 3, 14). Vechiul Testament ne oferă o perspectivă asupra misiunii, înțeleasă „ca plan al lui Dumnezeu de a fi cu omul și de a-l mântui, omul cunoscând pe Dumnezeu. (…) Idei misionare foarte importante pot fi formulate, structurate, dezvoltate, în funcție de însușirile lui Dumnezeu de Creator și de Susținător al întregii existențe materiale și spirituale”: „Nu știi tu, sau n-ai aflat tu că Domnul este Dumnezeu veșnic, Care a făcut marginile pământului, Care nu obosește și nici nu-Și sleiește puterea? Că înțelepciunea Lui este nemărginit de adâncă?” (Ps. 95, 4-5; comp. Ps. 103). Dumnezeu este prezentat și în perspectivă eshatologică, ca Judecător drept al oamenilor (Dn. 7, 9-10; Ps 109, 6). Dumnezeu este perceput în perspectivă mesianică, a împăcării Lui cu oamenii și a eliberării lor din păcat și moarte. Poporul lui Israel are un rol misionar în istoria mântuirii; prin el, Dumnezeu a vrut „să ducă în mijlocul păgânilor făclia credinței celei adevărate până ce avea să vină lumina cunoștinței de Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos”, după îndemnul psalmistului: „Vestiți între neamuri slava Lui, între toate popoarele minunile Lui” (Ps 95, 3).

Vechiul Testament poate fi interpretat în perspectiva misiunii Bisericii „când este vorba de kerygma vetero-testamentară”. Un mesaj misionar universalist din Vechiul Testament îl găsim la profetul Isaia: „Că Domnul Dumnezeu vine cu putere și brațul Lui supune tot. Iată că prețul biruinței Lui este cu El și rodul izbânzii merge înaintea Lui. El va paște turma Sa ca un păstor și cu brațul Său o va aduna” (Is 40, 10-11). El oferă în același timp și promisiuni mesianice: „Iată sluga mea pe care o sprijin, Alesul Meu întru Care binevoiește sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu și El va propovădui popoarelor Legea Mea. Căci învățătura Mea toate ținuturile o așteaptă” (Is 42, 1-4). Se întrevede din acest citat misiunea pe care o va îndeplini alesul lui Dumnezeu chemând toate popoarele la mântuire.

Profetul Iona reprezintă din punct de vedere misionar un model de „o tonalitate misionară extraordinar de universalistă (…) împotriva exclusivismului naționalist și religios al evreilor, constituind o pledoarie în favoarea misiunii printre păgâni”. Interpretarea Vechiului Testament în perspectiva misiunii Bisericii „este capitală pentru înțelegerea sensului misiunii după Noul Testament”. Rolul de misionar al Vechiului Testament este îndeplinit de Însuși Dumnezeu, Care salvează poporul lui Israel, cel care există tocmai prin alianța sa cu Dumnezeu.

I.2.2. Misiune în Noul Testament

Întreg Noul Testament are un caracter misionar; David Bosch vorbind de istoria teologiei creștinismului primar se referă la ea ca fiind „o istorie și o teologie a misiunii;(…) misiunea era mai mult decât o funcție, fiind expresia fundamentală a vieții Bisericii, misiunea fiind mama teologiei”.

Evanghelia după Matei este misionară pentru că se referă la Împărăția lui Dumnezeu, acesta fiind mesajul central al propovăduirii Mântuitorului Hristos, chiar și atunci când vorbește în parabole. O altă idee misionară o găsim la Mt 28, 19-20: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și iată Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”.

În Sfânta Evanghelie după Marcu se evidențiază dimensiunea vindecătoare a Mântuitorului și se accentuează puterea Lui dumnezeiască. „După cum Hristos face din cruce model pentru apostolat, tot așa Biserica în misiunea ei va cunoaște suferință, jertfă, crucificare spirituală. De aceea, lucrarea de evanghelizare a ucenicilor lui Hristos trebuie înțeleasă tot într-o perspectivă hristologică”.

Sfânta Evanghelie după Luca accentuează o dimensiune soteriologică a misiunii, Luca fiind cel care a introdus noțiunea de istorie a mântuirii, pentru că misiunea creștină este arătată ca având un caracter universal. Totodată, misiunea implică și exigența căinței, a convertirii la Dumnezeu, a căinței (metanoia) ca act spiritual de întoarcere la Dumnezeu, ilustrativă fiind în acest sens parabola Fiului risipitor (Lc 15, 11-32) și Faptele Apostolilor (2, 38; 3, 19; 5, 31; 8, 22; 10, 43 etc.).

„Sfântul Luca ne oferă o viziune integrală asupra misiunii Bisericii, o misiune a întregii comunități creștine, particulare, locale și în aceeași măsură în ansamblul Bisericii universale, o misiune pentru mântuire (…) În această perspectivă, martorul, mărturisitorul este capital pentru înțelegerea misiunii Bisericii. Cel care-L propovăduiește pe Hristos trebuie să fie martor al lui Hristos în sensul de a fi fost ucenic la școala Sa, în timpul activității Sale mesianice în Israel, sau al interpelării directe, supranaturale, ca în cazul Sfântului Pavel. În Fapte, conținutul mărturiei corespunde proclamării Evangheliei de către Biserică prin ierarhia ei sacramentală, martoră în duhul, a lui Hristos mort și înviat. În această calitate, biserica este martora vieții, morții și învierii lui Hristos”.

Sfântul Ioan Teologul în Evanghelia sa și în celelalte scrieri mărturisește o hristologie universalistă, într-un context constituit atât din iudeo-creștini, cât și dintre creștinii proveniți dintre păgâni. Evanghelia Îl prezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos accentuând atributele Sale divine și faptul că El Îl descoperă pe Dumnezeu Tatăl: „Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut (…) cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (In 14, 7-9; comp. In 1, 1-3).

Textul ioaneic misionar prin excelență este cel de la In 3, 16-17: „Căci Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea”. Hristos este trimis ca oamenii să-L cunoască, pe „singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In 17, 3). Sfântul Chiril al Alexandriei interpretează acest text în sens misionar, văzând aici un îndemn de „a lupta pentru dogmele Bisericii”.

Sfântul Apostol Pavel este considerat „primul misionar și primul teolog creștin”, datorându-și opera și lucrarea misionară întâlnirii cu Hristos pe drumul Damascului, convertindu-se din postura de dușman al creștinismului în apostol al lui Hristos. Viața Sa devine în deplină concordanță cu Evanghelia lui Hristos, iar angajarea lui misionară „are o dimensiune liturgică, sacerdotală și sacrificială”. Pentru mântuirea tuturor în Hristos el este model de misionar îndemnând ca „și viața lui Iisus să se arate în trupul nostru” (2 Co. 4, 10), concepția sa misionară fiind exprimată în cap.9-11 din epistola către Romani. El pune accent pe cuvântul prin care se propovăduiește credința: „Aproape de tine este cuvântul, în gura ta și în inima ta. Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire” (Rm 10, 8-10). Ideile principale din teologia misionară a Sfântului Apostol Pavel se bazează pe faptul că Biserica este o comunitate nouă, membrii ei fiind în raporturi frățești, legați fiind prin iubire și întrajutorare. Misiunea creștină se desfășoară în lipsuri și suferință, dar, deși la triumful Bisericii se ajunge prin jertfă, misionarul este întărit de Hristos (2 Co 12, 9-10). Mesajul misionar paulin este mereu actual și reflectă datoria personală de a ne reîntoarce spre Dumnezeu, de a avea gândul lui Hristos (1 Co 2, 16).

I.3. Sfinții Părinți despre misiunea Bisericii

Biserica creștină extinzându-se și lucrând în întreaga lume a continuat opera misionară începută de Sfinții Apostoli, actualizând permanent Revelația scripturistică și cea transmisă prin Sfânta Tradiție, moștenind conștiința extinsă de la Israel de a fi poporul lui Dumnezeu. Biserica a fost înțeleasă de credincioși ca fiind comuniunea oamenilor cu Dumnezeu-Treimea, ca trup al lui Hristos și templu al Duhului Sfânt. Conștiința bisericească este reflectată întâi în cele mai vechi scrieri creștine.

Epistola către Diognet (V-VI) vorbește despre Biserică, subliniind faptul că ceea ce este sufletul pentru trup aceasta sunt creștinii pentru lume. Păstorul lui Herma spune că „pentru Biserică a fost creată lumea”, iar Sfântul Ignatie al Antiohiei este primul scriitor creștin care mărturisește universalitatea Bisericii, pentru prima dată in literartura creștină: “Unde se vede Iisus Hristos, acolo sa fie și mulțimea credincioșilor, dupa cum unde este Hristos acolo este și Biserica Universală”. Sfântul Irineu de Lyon stabilește echivalența între Sfânta Euharistie și viața, (mărturia creștină), Euharistia confirmând credința noastră, așa cum credința noastră confirmă Euharistia”.

Clement Alexandrinul spune că „Unul este Tatăl universului, Unul este Cuvântul universului, Unul este Duhul Sfânt, Unul și Același, pretutindeni. O singură Fecioara a ajuns mamă; și-mi place s-o numesc Biserică”.

Sfântul Ciprian al Cartaginei accentuează unitatea Bisericii afirmând că în afara Bisericii nu este mântuire: “Cine a ieșit din sânul Bisericii nu poate trai sau respira și își pierde însași rațiunea mântuirii”, și “Cine nu are ca mamă Biserica nu poate avea pe Dumnezeu ca Tată”. Sfântul Vasile cel Mare subliniază relația dintre Biserică și Duhul Sfânt: „uniunea intimă a Duhului cu sufletul nu constă într-o apropiere în spațiu, pentru că, cum s-ar putea apropia cel trupesc de cel netrupesc? – ci în abținerea de la păcate, care ulterior adăugate sufletului, datorită iubirii de trup l-au înstrăinat de intimitatea lui Dumnezeu (…) Duhul însă strălucind precum strălucește soarele înaintea ochiului curat, îi va arăta acestuia în el însuși imaginea Celui nevăzut”.

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază faptul că Duhul Sfânt lucrează în Biserică prin toți membrii, dar mai ales prin păstori și învățători: „De n-ar fi Duhul Sfânt, noi cei credincioși n-am putea să ne rugăm lui Dumnezeu spunând: «Tatăl nostru care ești în ceruri» (…) Dacă n-ar fi Duhul, n-ar fi în Biserică cuvântul înțelepciunii și al cunoștinței (…) Dacă n-ar fi Duhul Sfânt, n-ar fi în Biserică păstori și învățători, căci și aceștia se fac prin Duhul (…) Dacă n-ar fi de față Duhul, n-ar exista Biserica; iar dacă Biserica există, este evident că este de față Duhul”.

Sfântul Grigorie Sinaitul vorbește despre cuvânt și calitățile lui: „Cuvântul care pornește prin rostire la învățătură e felurit și se alcătuiește în felurite chipuri din patru feluri: cuvântul din învățătură, cel din citire, altul din faptă și altul din har. Apoi, precum apa este una prin fire, dar se preface și se schimbă după însușirea felurită a pământului din care vine, într-o calitate sau alta, încât e simțită la gust odată ca amară, altă dată ca dulce, iar altă dată ca mirositoare, așa și cuvântul rostit, schimbându-se după starea morală a fiecăruia, se cunoaște din lucrarea lui și din folosul ce-l dă”. Cuvântul este pus însă în valoare de comunicare, de aceea în continuare ne vom referi la dimensiunea comunicării folosită de creștini pentru a intra în comuniune.

Din prisosul inimii grăiește gura

(Mt 12, 34)

II. Comunicarea

II.1. De ce comunicăm?

Forma primitivă a comunicării de masă, dupa cum ne spune un cunoscut jurnalist francez, Jean-Noel Jeanneney, este “indicarea publică a unui fapt simplu și care putea fi prevăzut”. Deci primele metode de comunicare, pe lângă cuvinte, erau o crestătură într-un copac, o piatră colorată, o ramură ruptă și însemnau pentru primitivi apropierea inamicului, ori faptul ca vânatul a trecut pe acolo. In aceeași categorie intrau semnalele optice, fumul, pe timpul zilei sau focul în timpul noptii și cele acustice, cum este vestitul tam-tam african.

Comunicarea crează și o diferență între om și celelalte viețuitoare. Omul este astfel nu doar singura creatură de pe pământ care poate comunica și care este “preocupată de existență: de trecut , de prezent și de viitor și mai ales de felul cum ceilalti semeni îi percep existența. Prin cuvânt putem transmite urmașilor gânduri, dorințe, învățături, experiențe, (…) putem naște în cei din fața noastră sentimente de mânie, ură sau de pace și liniște.(…)Cuvântul face ca omul să fie altceva decat tot ce-l înconjoară.”.

Dumnezeu a ales cuvântul ca dar pentru om, asadar El însuși comunică și se comunică :”După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă, ne-a vorbit noua prin Fiul.(…)”(Evr.1,1-2). Din aceste versete ale Sfintei Scripturi întelegem că este vorba de “două aspecte ale cuvântului: Cuvântul lui Dumnezeu către om (prin profeti) și între oameni Cuvântul lui Dumnezeu între oameni (prin Fiul). Cuvântul Scripturii pare doar o materializare a ambelor forme ”. Al treilea tip de cuvânt este însa cel al omului care trebuie să fie îndreptat către Dumnezeu. Acesta este un cuvânt de jos în sus, imperfect. Cuvântul omului este însa supus degradării dar și îmbunătățirii.

Părintele Lector Dr. Nicolae Dura spune: “Pentru că omul este ceea ce este doar în funcție de calitatea raportului său cu Dumnezeu și cu semenul, cuvintele pe care le rostește sunt ziditoare sau distrugătoare în funcție de raportarea acestora la Cuvântul cel veșnic, chipul și Cuvântul Tatălui”. El precizează faptul că folosirea cuvintelor de către om este funcție a preoției universale: “Lucrarea în templul cuvintelor este o liturghisire a preoției generale, o slujire sacerdotală a omului, ca preot în creație”. Cuvântul profan se îmbunătățește sau degenerează odată cu starea duhovnicească a unui popor. “Nici un popor nu poate trăi decât în relație cu Dumnezeu, de aceea toate sferele activității sale sunt impregnate de religios”.

II.2. Biserica, mediu de comunicare

Ca păstrătoare și transmițătoare a Revelației divine, Biserica face apel la mijloacele de comunicare socială dintr-o anumită perioadă istorică si dintr-o anumită cultură. Mesajul pe care creștinismul îl transmite lumii este Evanghelia, Vestea cea buna. Așadar, “dintr-o multitudine aproape infinită de informatii Biserica vorbește oamenilor despre un eveniment esențial din

istorie, care este șansa destinului lor fericit, mântuirea prin Hristos. Ea selectează, pune ordine între tot ce se poate comunica, stabilindu-și criteriile axiologice în funcție de Vestea ce bună”. În preambulul primei sale epistole, evanghelistul Ioan scrie:” Ce era de la început , ce am auzit , ce am văzut cu ochii noștrii , ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții și viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim si vă vestim viata de veci , care era la Tatăl si s-a aratat nouă – Ce am văzut si am auzit , vă vestim și vouă, ca și voi să aveți impărtașire cu noi ” (I Ioan 1,1-3). Actul comunicațional este așadar vizual și auditiv.

Prin natura ei, Biserica este mediu de comunicare: între Dumnezeu si umanitate, între cer si pământ, între persoanele umane create după chipul Creatorului a toate, între om și creația divină în totalitatea ei. Paradigma cerească a Bisericii este Sfânta Treime, structura supremei iubiri în care comunicarea este deodată și comuniunea.”Căci în comunitatea perfectă și veșnică a celor trei Persoane, în care subzista supraesența unică a dumnezeirii e dată infinitatea desăvârșirii și a vieții iubitoare a Treimii și a fiecărei Persoane. Și ca atare numai prin ea ne este asigurată comuniunea noastră eternă cu viata infinita a lui Dumnezeu si comuniunea neconfundată între noi, părtași ai acestei infinități “ . Sfinții Părinți interpretează căderea omului ca refuz de a raporta ființa creată la comuniunea cu Dumnezeu. Din punct de vedere ontologic căderea reprezintă ruptura dintre adevăr și comuniune, refuzul de a face ca ființa să depindă de comuniune.

II.2. Fundamentele teologice ale comunicării

Comunicarea este strâns legată de cuvânt. Sfânta Scriptura ne spune că "Cerul si pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece" (Mt.24, 35; Mc.13, 31; Lc.21,31).

Marii părinți înduhovniciți au înțeles cel mai bine sensul comunicării și al cuvintelor, de aceea ei vorbeau puțin dar cu sens formator duhovnicesc. Ei au fost cei care au înțeles cel mai bine misiunea cuvântului, propovăduind Cuvântul Domnului chiar și prin tăcere. Întelepciunea lor venea de la cuvintele izvorâtoare de viața ale Scripturii și din cuvintele rugăciunii curățitoare. Cuvântul, după cum precizeaza Părintele Rafail, are origine divină: “Să luam aminte, (…) la cuvântul Scripturii, la cuvântul rugăciunii, fiindcă în el se găsește ascuns izvorul vieții. Este ascuns, dar se dezvăluie în măsura în care dorim și ne cultivăm. Cuvântul este unul dintre numele lui Dumnezeu. Se numeste Fiu, dar este și Cuvânt și Dumnezeu si de aceea Cuvântul,(…)are rădăcini metafizice, adica nu-i așa doar o <<gălăgie arbitrară>> prin care eu pot sa spun ceva și voi puteți înțelege gândirea mea. Cuvântul provine din niște energii dumnezeiești. Prin cuvânt Dumnezeu a făcut cerul si pământul. Dumnezeu a spus << să fie>> și a fost.” Părintele Rafail îndeamnă pe cei care sunt în slujba comunicării să ia aminte la puterea cuvântului, pentru că el devine puternic atunci când este unit cu rugăciunea: “Cuvântul este o energie creatoare, o energie care devine periculoasă, mortală, când e rău întrebuințată. Dar cuvântul este, la modul pozitiv, o energie de comuniune, de împărtășire. Omul găsește puterea cuvântului tocmai în rugăciune, împărtășindu-se din gândurile lui Dumnezeu sau gândurile dumnezeiești, experiențe trăite de alții înaintea noastră, de sufletele cele mai luminate ale Bisericii. În rugăciune, deci, cuvântul începe să-și regăsească puterea sa adevarată, fiindcă în rugăciune cuvântul este comuniune reciprocă între Dumnezeu și om. Așadar, trebuie să luăm în serios cuvântul, adică trebuie să trecem de la nivelul de informație al acestuia la cel de comuniune, de trăire. De exemplu, ziarul, în general, dă informații. Dar când doi care se iubesc își spun: << Te iubesc>>, aceasta nu mai este doar o informație; se împărtășesc unul de celalalt. Trăiesc cuvântul la nivelul acela la care le place să îl audă, dar și să-l spună. Acesta este planul duhovnicesc al cuvântului”.

Ca model de comunicare a cuvântului rămâne Sfânta Liturghie, căci ea ne învață adevărata comuniune: ”Este absolut necesar ca și noi să trecem peste nivelul informativ al cuvântului și să ajungem la nivelul de împărtășire, de rugăciune, în ascultarea Sfintelor Scripturi, în comunicarea noastră unul cu altul, pentru că atunci intrăm într-adevar în împărtășire, în Sfânta Împărtășire, poate nu încă cu Trupul și Sângele lui Hristos, dar cu Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeți că și Sfânta Liturghie este alcatuită în așa fel încât ea culminează mai întâi cu împărtășania cuvântului și după aceea, partea a doua a Liturghiei culminează cu Trupul si Sângele lui Hristos. Sfânta Liturghie amintește și momentul de la Cina cea de Taina, când Domnul, înainte de a-I împărtăși pe Sfinții Apostoli, le-a spus că ei sunt curați prin cuvintele pe care le-a rostit lor.”

Cuvântul lui Dumnezeu este energie care curăță, care sfințește, care odihnește și, prin aceste energii, intrăm în energia de Creator a lui Dumnezeu. „Se întâmplă foarte multor oameni sa audă de multe ori unele cuvinte în rugăciuni, în cântări, în Scriptură și să nu le înteleagă, dar, dintr-o data, auzindu-le, sa fie luminați și să priceapă înțelesul lor. Din acel moment nu vor mai fi niciodată străini, în întuneric, ca mai înainte. S-au împrietenit cu acestea, s-au împărtășit cu ele și ele i-au schimbat. Părintele Sofronie spunea că aceasta este clipa în care omul trăiește Cuvântul lui Dumnezeu ca Lumina. Este tocmai ca la început, când Dumnezeu a spus: << Să fie lumină!>>, și a fost lumină”.

Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care a creat cerurile și pământul (cf. Fc 1, 3; In 1, 3). Cuvântul lui Dumnezeu este energia care creează și te creează, Te face pe tine. Sigur că nu îl vei înțelege acum, că îl vei înțelege când te va face ceea ce Dumnezeu vrea să te facă. Păstrarea cuvântului se aseamănă cu pământul care-și ține sămânța ca să nu I-o fure pasărea. Păstrarea cuvântului este păstrarea unei energii tainice în inima ta, în sufletul tău, energie care te va lumina, cum spune Sfântul Ioan în Evanghelie că „viața era lumina oamenilor”(In.1,4). Viețuind după Cuvântul lui Dumnezeu cel dintru început, că acesta este cuvântul pe care îl primești, el te va învia și te va lumina.

Părintele Nicolae Dascalu definește Biserica din punct de vedere al comunicării ca fiind "comunicare pentru comuniune", de aceea este necesar să se folosească de mijloacele moderne de comunicare în masă. Renumitul teolog român Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae a afirmat că: "În Biserică oamenii au sarcina de a întări temelia comuniunii între ei și cu Dumnezeu prin faptele lor și prin felul lor de a fi. Ei sunt chemați la aceasta fiindcă ei știu că în Hristos au rădăcinile învierii și înduhovnicirii lor".

Învățătura Bisericii încă din primele veacuri incepe prin propovăduirea orală a Evangheliei lui Hristos „puterea lui Dumnezeu spre mântuirea atot celui ce crede” (Rm 1,16). Dimensiunile cuvântului evanghelic în comparație cu alte cuvinte de pe pământ le afirmă Sfântul Apostol Pavel: "Vă fac cunoscut fraților, că Evanghelia cea binevestită de mine, nu este după om, pentru că nici eu n-am primit-o de la om, ci prin descoperirea lui Dumnezeu" (Ga 1, 11-12). De aici rezultă că propovaduirea Evangheliei este un act de credintă și de comuniune.

Scriptura și Revelatia își au concretizarea lor deplină în Hristos. „Biserica nu se poate dispensa de ele, cu afirmația că are pe Hristos Însuși. Căci ele sunt expresia autentică a lui Hristos și nu se pot găsi alte expresii autentice mai depline ale lui Hristos, iar Biserica nu poate rămâne cu un Hristos neexprimat. Căci un Hristos neexprimat nu-și poate manifesta eficiența. Dar având pe Hristos lucrător în ea prin Duhul sfânt, Biserica este capabilă să înțeleagă și să interpreteze în mod autentic Scriptura, ca alcatuită din etape, din cuvinte și acte spre împlinirea lor în Hristos cel adevarat".

Cuvântul este produs de voința de comunicare, având două aspecte: un aspect noetic și un aspect dinamic. „Atunci când subiecții comunicării se situează în același plan ontologic, posibilitățile de a se ințelege și a se îmbogăți reciproc depind de limbaj”. Întreaga creație este făcută de Dumnezeu spre comunicare pentru că păstrează legătura cu Dumnezeu Creatorul și cu omul. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. Ziua zilei spune cuvânt, și noaptea nopții vestește știința. Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor" (Ps. 18, 1-4).

Domnul folosește cuvântul rostit, pentru că ființa umană să fie chemată în întregul ei să primească mesajul divin, însă cuvântul revelat "se slujește de un limbaj plurisenzorial, cu o extraordinară putere de sugestie", care este mai degraba conotativ decat denotativ. Dabar, cuvânt în limba ebraică, provine dintr-o rădăcină care înseamnă "a fi în spate", cu o nuanță de ceva ascuns și care va fi împins în exterior. În proorocia lui Isaia se spune la capitolul 55, versetele 10-11: "Precum se coboară ploaia și zăpada din cer și nu se mai întoarce până nu adapă pământul și-l face de răsare și rodește și dă sămânță semănătorului și pâine spre mâncare, așa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea și își îndeplinește rostul lui."

Prin ființa și prin vocația ei, Biserica este un mediu de comunicare, căci și persoana umană nu ar putea fi imaginată în afara spațiului comunicării. „Istoria umanității poate fi reprezentată ca ansamblul relațiilor comunicaționale dintre oameni, pentru că omul are ca dat ontologic aspiratia către comuniune, iar drumul către acest scop se desfășoară prin intermediul comunicării. În decursul diferitelor perioade istorice, persoanele și grupurile umane se definesc și se raportează unele la altele în plan social, politic, cultural, economic și religios prin acte de comunicare”.

II.3. Comunicare spirituală versus comunicare narcisistă

Biserica și mass-media au in comun comunicarea, ințeleasă ca “împărtășire, ca dăruire de bunuri spirituale către semeni, calitate consubstanțială vieții umane”. S-a afirmat de multe ori că în zilele noastre comunicarea ia proporții neobișnuite, că ea este o “caracteristică esențială a civilizației și a devenit, incontestabil, o instituție. Orice domeniu al vieții în comun folosește, într-o măsură mai mică sau mai mare, ceea ce numim, cu sens larg, comunicare. Aceasta este definită de dicționare ca “acțiunea omului de a comunica, de a stabili o relație cu o altă persoană, de a fi în legatură de idei, gânduri etc., sau cât se poate de simplu, comunicarea între două persoane”. Comunicarea trebuie înțeleasă însă și ca “activitate, lucrare, stare de relație cu o altă persoană umană – comunicare – dar și ca rezultat al acestei activitați sau lucrări umane – comuniune” .

În creștinism, când vorbim despre comunicare, imediat trebuie să ne întrebăm ce și cum comunicãm. Autori moderni, filosofi și analiști, care au descris cu lux de amãnunte tentațiile, paradoxurile societãții actuale au constatat în mod convergent cã noi trãim în cea mai narcisistã civilizație care a existat vreodatã. “Foarte adesea, atunci când omul comunică, nu mai ține cont de conținutul comunicãrii, ci se mulțumește, se autosatisface cu faptul cã se aude pe sine comunicând sau se vede pe sine comunicând. Acest fenomen a fost numit autoabsorbția narcisistă a eului. Sunt o mulțime de oameni care vorbesc pentru că le place să se audã vorbind, apar cât mai mult la televiziune sau în diferite imagini pentru că se contemplă pe ei înșiși. Aceasta aratã o criză puternică de interioritate, pentru că numai în interioritate se întâlnește omul cu arhetipul lui, cu Dumnezeu. Dar cu cât slăbeste mai mult comunicarea cu El, cu atât se întăreste mai mult autoabsorbția de noi înșine, într-o singurătate frumos deghizată. Deci, cu cât e mai narcisistã și autosuficientă societatea, cu atât este mai singurã, căci omul nu întâlnește pe altul, ci se întâlnește pe sine, se autoabsoarbe, se autoconsumă. De aceea, noi nu avem nevoie numai de mijloace de comunicare, ci și de o spiritualitate a comunicãrii. Din acest punct de vedere, este foarte necesarã reflecția creștinã asupra comunicãrii.Comunicatorul creștin trebuie în primul rând sã știe cã el comunicã Evanghelia și pe Hristos, nu o ideologie, nu o învãțãturã omeneascã autosuficientã și nu o altã persoanã, altfel comunicarea devine idolatrã. Dacã icoana unui sfânt nu duce spre Hristos, atunci sfântul este idol, dar, întrucât el poartã luminã din lumina lui Hristos, atunci conduce spre Hristos, de aceea este ghid, este comunicator, este indicator spre El. La fel și cuvântul nostru trebuie sã ghideze oamenii spre Dumnezeu-Cuvântul vieții. Deci, trebuie sã avem în minte mai întâi care este conținutul comunicãrii creștine, apoi cum și prin ce comunicãm”.

II.4. Conceptul de comunicare

Fericit este cel care vorbește bine sau cel care știe să tacă

(Platon)

Să ne referim însă la comunicare așa cum este ea înțeleasă în mediul academic. „Comunicarea este un proces de emitere a unui mesaj și de transmitere a acestuia într-o manieră codificată cu ajutorul unui canal către un destinatar în vederea receptării”.

În funcție de distanța fizică dintre emițător și receptor și de utilizarea unor posibilități tehnice de transmitere a mesajelor, se distinge intre comunicarea intrapersonală, cea interpersonală și cea de masă (mass-media).

Pentru că avem în vedere mass-media, vom accentua pe definirea comunicării de masă. “În comunicarea în masă, același emițător dispune de posibilități a aceluiași mesaj la un număr mare de receptori potențiali. Aceste posibilităti sunt oferite de mijloacele tehnice de comunicare în masă (mass-media), respectivi presa, radio, televiziune, internet etc…”.

În general, "studiul comunicării de masă se concentrează asupra elementelor ei componente și a relațiilor dintre ele incluse într-o formulă sintetică de genul Cine spune ce?, prin ce canale (medii) de comunicare?, cui și cu ce efecte?. (H.D.Lasswell, 1946). În privința sursei, s-a acordat atenție, organizării contextuale a mesajului și imaginii audienței despre transmițător, respectiv credibilitătii acordate acestuia. Efectele mijloacelor de comunicare în masă sunt cel mai adesea indirecte, în sensul că influențele lor sunt întărite sau diminuate de structura de grup și mai ales de către liderii de opinii din grupurile de apartenentă".

Pentru a fi buni misionari și pentru a comunica eficient trebuie sã avem în vedere elementele componente ale actului de comunicare. Începem cu Emițătorul, care este un individ, un grup sau o instituție care :

– posedă informație mai bine structurată decât receptorul;

– presupune o stare de spirit;

– presupune un scop explicit, alãturat mesajului, și unul implicit, motivul transmiterii mesajului, uneori necunoscut receptorului.

Legatã de emițator este puterea informaționalã, care se referã la posedarea unei dinamici comunicaționale fundamentale, în informatii despre istoria, cultura și abilitățile grupului.

Sursele de informare pentru emițător sunt mediul înconjurător și mintea noastră. Mediul include cărțile, mass-media, alte persoane. Mintea ne ajută cu informații din memorie, idei noi și sentimentele. "Putem completa și faptul că și motivația poate fi o sursă importantă atunci când obținem o informație". Sigur că aceste surse de informare produc un element principal al comunicării: mesajul. Despre conținutul acestuia am vorbit însă în capitolul despre cuvînt. Este evident că scopul de formare al cuvântului, trebuie să se extindă și asupra mesajului.

"Receptorul este un individ, un grup sau o instituție căruia îi este adresat mesajul sau intră în posesia sa în mod întâmplător, care primește mesajul în mod conștient sau subliminal".

Referitor la formularea mesajului de către emițător în relație directa cu receptorul, nu trebuie omiși următorii factori: obiectivele, adică ceea ce urmărește acel mesaj, tipul și forma comunicării.

De o importanță majoră este canalul de comunicare. Acesta "reprezintă calea care permite difuzarea mesajului" sau "totalitatea posibilităților fizice de comunicare". Acesta presupune o coerentă de comunicare între emițător și receptor dar este și principalul spațiu pentru factorii perturbători. Un mijloc de comunicare modernă este mass-media, iar Biserica este datoare să continue transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu, nu numai de la amvon ci și prin mijoacele moderne.

Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Și cum vor crede în Acela

de Care n-au auzit? Și cum vor auzi fără propovăduitor?

Și cum vor fi propovăduitori de nu vor fi trimiși?

(Rm. 10, 14-15)

III. Mass-media

III.1. Ce este mass media astazi?

Pe plan mondial, mijloacele de comunicare în masă au cunoscut o dezvoltare și o raspândire remarcabilă în secolul nostru odată cu crearea posibilităților tehnice pentru transmiterea și accesul relativ ușor la informația scrisă, vorbită (radio) și televizată.

Traim într-o lume secularizata. Realitatea acestei afirmații se constituie, credem noi, în premiza fundamentală a oricarui discurs privind relația și raporturile între Biserica și mass-media, pe de o parte, pentru ca mass-media este un exponent important al unei societati secularizate, iar pe de alta parte, în perspectiva necesitatii folosirii de catre Biserica a mijloacelor de comunicare în masa ca modalitati reale eficiente de propovaduire si de aparare a învataturii de credinta.

Mass-media are pretutindeni în lume o importanta deosebita, constituindu-se astazi într-o forta imensa, care nu numai ca informeaza, dar și modeleaza atitudini și comportamente. Mass-media îi influenteaza profund pe oameni în felul de a întelege viața, lumea și propria lor existență: influențează, deci, un univers care ține prin excelența de rosturile si competențele Bisericii.

În acest cadru general, Biserica trebuie să dea marturie și să comunice credinciosilor și întregii lumi mesajul Evangheliei Mantuitorului Hristos, învațătura de credință ortodoxă, dar și să raspundă atacurilor eterodoxe, atee și secularizarii. Așadar este evident că în pastorația sfarșitului de mileniu Biserica creștina folosește și va trebui să apeleze tot mai mult la mijloacele mass-media.

Sintagma mass-media, consacrată mai întai în limba engleză și atât de des întrebuințată în limbajul curent, reunește doua cuvinte de origine latină: massa, prin care se înțelege "o cantitate mare de entități agreate" și medium, pl. media, "mijloc de transmitere a ceva", se referă la "mijloacele de comunicare în masă", înțelese ca "seturi de tehnici și metode de transmitere, de către furnizori centralizați, a unor mesaje, unei audiențe largi, eterogene și dispersate geografic". Mijloacele de comunicare în masă sunt: presa scrisă, radio, televiziune, cinema, publicitatea prin afișe etc.

Primul astfel de mijloc de comunicare în ordine istorică este tiparul mobil, apărut la mijlocul secolului al XV-lea. Se consideră însă că de mass-media putem vorbi abia de la mijlocul secolului al XIX-lea, adică în momentul în care a avut o audiență suficient de largă și eterogenă. Ziarele și carțile publicate înaintea acestei perioade se adresau exclusiv unor elite. În deceniul al patrulea al secolului XX, prin aparita fenomenului „penny press" (ieftinirea presei), se dezvoltă presa scrisă.

Atunci putem spune că audiența s-a mărit în mod deosebit, dar mai ales și-a schimbat structura, devenind o audiență de masă. Ieftinirea presei, inclusiv a carților, este principala cauză a acestui fenomen, dar trebuie să luăm în calcul, în același timp, și schimbarea de orientare, publicațiile adresându-se de acum încolo, în primul rând, oamenilor obișnuiti.

Dezvoltarea cea mai semnificativă s-a produs însa în secolul XX prin apariția mass-mediei electronice. Prima jumătate de secol a fost marcată de apariția cinematografului și a radiodifuziunii, iar a doua de extinderea la nivel de masă a televiziunii(descoperita înca din deceniul al treilea). Este semnificativ faptul ca nici o formațiune politica, mișcare socială sau culturală, nu mai poate caștiga astăzi aderența unor largi segmente de populație fară a utiliza mass-media. Deasemenea funcționarea economiilor moderne nu mai poate fi conceputa în afara orientariii consumului prin mass-media sau generarea si difuzarea culturii în societate în general, nu se face independent de acest tip de institutii culturale. Este demn de remarcat si faptul ca radio-ul și televiziunea sunt singurele mijloace care pot capta atentia nationala.

Din punct de vedere tehnic, comunicarea de masa presupune comunicatori profesionisti, specializati în transmiterea mesajelor prin intermediul diferitelor mijloace, ca și un sistem de control al comunicarii. Cea mai cunoscuta schemă de analiză a comunicării de masă este cea propusă de Harlod D. Laswell. Ea stabilește cinci directii de analiză în funcție de cinci întrebări privitoare la procesul comunicațional:

a. cine ?

b. ce spune ?

c. pe ce canal ?

d. cui ?

e. cu ce efect ?

III.2. Mass-Media și globalizarea

Mass-media s-a integrat în cerințele lumii actuale, care vizează în primul rând raspîndirea rapidă a informației în întreaga lume. Lumea de astăzi se poate defini ca globalizată, unul dintre scopurile ei fiind crearea unei societați informaționale care are aspecte pozitive în general, dar și unele negative pentru că ignoră spiritualitatea creștina, care a fost fundamentul creării unei Europe unite și a unei lumi crestine, după cum ne arata istoria.

Secularizarea este astăzi, o realitate dureroasă, în devenirea spirituală a umanității. Sintetizand fenomenul prezent al secularizării, sub povara căruia traiește omul actual, un teolog romano-catolic observa că "față de încrederea excesivî în forțele umane, promovată de Renaștere, avea să raspunda curând fideismul tragic al Reformei, cu încrederea în fața grației divine, pentru ca, apoi, într-un nou reflux, umanismul iluminist să dea naștere ateismului contemporan, adica autodeificării omului lipsit de o autentică autodeificare creștina".

Acestei afirmari seculare a individualismului îi putem adauga, într-un tablou general:

1."dezvoltarea valorilor liberale, subordinea normelor sociale celor economice și presiunea societatii moderne pentru controlarea și organizarea timpului liber al indivizilor";

2. contextul social – politic (societatea politică de tip capitalist, socialist, democratic sau totalitar);

3. cu elementele caracteristice (educatie, cultura, mass-media etc.), iar în plan religios, prozelitismul neo-protestant sau sectar și influențele fals religioase, sincretiste, cu trimiteri la filosofiile și concepțiile de viață asiatice.

În zilele noastre, informația devine resursa esențială în dezvoltarea societățiilor moderne, evoluate în plan politic, economic și social. Dinamismul și complexitatea noului tip de societate, care antrenează o creștere continuă a volumului și diversității informațiilor prelucrate și care utilizează pe scară largă tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC), au condus la conceptul de Societate informațională. Așa cum o definesc promotorii globalizării, societatea informațională reprezintă o nouă etapă a civilizației umane, un nou mod de viață, calitativ superior, care implică folosirea intensivă a informației în toate sferele activității și existenței umane, cu un impact economic și social semnificativ.

Într-o lume aflată în permanentă schimbare, în fața provocarilor pe care le aduc noile tehnologii de comunicare tinzand să creeze o supra-structură,corespunzatoare globalizarii economice,reflexia creștină se dezvoltă printr-o solidaritate ecumenică. Astfel, se subliniază necesitatea politicilor naționale în domeniul comunicarii și cooperarii internaționale pe plan mediatic. Ideea unei noi “ordini mondiale a informatiei și comunicarii”, lansata de UNESCO la începutul anilor ’80 a provocat numeroase controverse și suspiciuni.

În România, Guvernul, prin Hotarârea nr.1440 din 2002, susține crearea unei societați informaționale și arată avantajele ei: “Societatea informațională permite accesul larg la informație al membrilor săi, un nou mod de lucru și de cunoaștere, amplificând posibilitatea globalizării economice și creșterea coeziunii sociale. Suportul tehnologic al noii societăți se bazează pe trei sectoare: tehnologia informației, tehnologia comunicațiilor, producția de conținut (informațional) multimedia. Dezvoltarea acestor noi mijloace de comunicare reprezintă un factor important de creștere a competitivității agenților economici, deschizând noi perspective pentru o mai bună organizare a muncii și crearea de noi locuri de muncă. Totodată, se deschid noi perspective privind modernizarea serviciilor publice, a asistenței medicale, a managementului mediului și a unor noi căi de comunicare între instituțiile administrației publice și cetățeni. Accesul

larg la educație și cultură – pentru toate categoriile sociale, indiferent de vârstă sau de localizarea geografică – poate fi de asemenea realizat cu ajutorul noilor tehnologii”. Aceeași hotarâre de Guvern amintește de programul de acțiune „eEurope – O Societate Informațională pentru toți”, creat de Uniunea Europeană care pune accentul pe dezvoltarea căilor de comunicare globală. Succesul Internetului a arătat că toate diferențele, de orice natură, dintre oameni și națiuni pot fi depășite, și că acesta este și va fi nu numai modelul globalizării ci și infrastructura și vectorul acesteia.

Biserica discută aspectele pozitive sau negative ale globalizării ale noii societăți informaționale. Un exemplu poate fi cel de-al XIX-lea Congres al Uniunii Catolice internaționale a presei, desfașurat în perioada 17-23 septembrie 2001, la Fribourg în Elveția ce a avut ca temă o realitate mondială actuală „Mass-media și provocarea mondializării”. La acest eveniment mondial al formării ziariștilor romano-catolici au participat atunci 431 de jurnaliști și experți în mijloacele de comunicație socială din 83 de țări ale lumii. Participanții au avut posibilitatea de a discuta pe marginea unei teme de o importanță deosebită pentru aceste zile: globalizarea și terorismul. Precizăm faptul că acest Congres are loc odată la trei ani, Uniunea Catolică Internațională a Presei (UCIP) fiind fondată pe data de 15 decembrie 1927 și avându-și sediul la Geneva (Elveția). Prima parte a acestui eveniment a evocat deseori catastrofa care a avut loc în America. A doua parte a Congresului a accentuat și rolul jurnalistului în stăvilirea impactelor nefaste pe care globalizarea le-a impus unor segmente economice, sociale și culturale din unele părți ale lumii. Așadar chiar mijloacele prin care se răspândește fenomenul globalizarii pot conlucra pentru a opri efectele nefaste ale acesteia.

III.3. Istoria comunicării sociale.

Vorbind despre conceptul de comunicare ajungem și la galaxia Gutemberg, la noua epoca a comunicațiilor sociale. Sa facem însă o scurta Istorie a primelor mijloace de comunicare, începând cu carțile și tiparul.

Prima carte din lume a fost Diamond Sutra, în China, în anul 868 d. H. În 1038, chinezul Pi Shang inventeaza tipografia în care fiecare semn apare în relief pe un suport. Însă tiparul chinezesc nu utiliza litere din metal, independente. Caracterele descoperite de aurarul Gutemberg în 1434, dupa multe experimente, vreme de 20 de ani, au fost unice. Așadar tiparul a aparut în 1434, pentru altii în 1438, în vreme ce altii dateaza inventia în 1439. Și locul aparitiei este notat de unii la Mainz, de altii la Strasbourg. Prima tiparitura a fost Biblia din 1455-1456, an în care însa Gutemberg ramane falit și toate cele 200 de exemplare ale tirajului vor trece în proprietatea avocatului sau, impreuna cu presa și atelierul".

Marshall McLuhan afirmă că, "odată cu Gutemberg, Europa intră în faza tehnologica a progresului, fază în care schimbarea însăși devine normă arhetipală a vieții sociale. Tipografia a tins să transforme limbajul dintr-un mijloc de percepție și explorare, într-un bun de consum transportabil."

Începand cu secolul XVI au aparut carti în toate limbile europene și se naste ideea idea presei. Mijloacele comunicarii de masă au accelerat ritmul vieții umane, accelerînd și ritmul de comunicare. Presa de masa, cinematograful, televiziunea, au produs multe mutatii culturale, sociale, politice și economice de o complexitate care constitue obiectul de interes pentru numeroase studii. În anii '70, televiziunea a atins însă în lumea occidentala, nivelul de saturație iar radioul atinsese același nivel cu un deceniu și jumatate înainte. Acum suntem în epoca mijloacelor de comunicare computerizate. Mutiplicarea computerelor pe tot globul a facut sa se vorbeasca, multa vreme, despre o societate a informațiilor. Tehnogia înalta modifica în mod continuu comunicarea la toate palierele existentei umane, remodeland sferele de interes, raporturile cu, și din spatiul public, optiunile posibile privitoare la organizarea timpului liber, gestiunea posibilitatilor de divertisment și de evaziune.

"Cultura ramane destul de profund legata de distractie; dar dezvoltarea retelelor de comunicare tinde-și va tinde din ce in ce mai mult- sa transforme sensibil fenomenele acestei legaturi; în plus, pentru anumite categorii sociale, frontierele dintre munca și distractie tind sa se modifice, daca nu chiar sa se stearga, odata cu aparitia unor noi mijloace de comunicare. Aceste elemente, adaugate altora, sunt pe cale sa transforme consumul cultural; incontestabil, de la inceputul anilor '80, a inceput o perioada noua”.

III.3.1.Istoria presei scrise

La sfarșitul secolului al XVI-lea "în Franta, ocazionalele sunt mici foi, fascicole de dimensiuni limitate- între 8 și 16 pagini-care încep sa fie comecializate și pe care le putem situa undeva între brosura și ziar. În Italia, ocazionalele se numeau gazzettte cuvant derivat din gazzetta care însemna moneda mica. La origine a fost un joc de cuvinte: gazza, în italiana lui Dante înseamna cotofana și a dat în franceza jaser (a flecari). În Franta apar apoi piublicatiile cu un caracter mai popular, numite canards (zvon, stire mincinoasa).Prima foaie de acest tip dateaza din 1529. Caracteristic pentru canards, este ca aduceau la cunostinta marelui pubic toate stirile, reale sau imaginare, care puteau frapa imaginatia și sensibilitatea: inundatiile, cutremurele, aparitiile miraculoase care fac cariera în epoca și crimele spectaculoase care pasioneaza publicul.

III.3.2.Presa Bisericească în România

După ce în secolul al XVI-lea au apărut primele manuscrise și tipărituri în spațiul românesc, concretizate în lucrări ce aparțineau stilului bisericesc, abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, o dată cu anul 1829 se inițiază apariția de publicații romînești: Albina Romînească, tipărită la Iași de către Gheorghe Asachi, Curierul Românesc, redactat de I.Heliade – Radulescu în Tara Românească și Gazeta de Transilvania a lui G. Barițiu, aparută la Brașov. Aceste trei titluri stau la baza presei periodice românești.

De aici, de la aceste prime publicații, a mai fost doar un pas, până la tipărirea celor dintâi ziare bisericești. Astfel, în Tara Românească, în 1839, sub titlul Vestitorul bisericesc, gazetă religioasă și morală, apare la Buzău un saptămânal, în patru pagini, redactat de ierodiaconul Dionisie Romano, profesor la „Școala Națională” și Gavril Munteanu, profesor la seminarul din din orașul menționat. Deși acest ziar își va înceta apariția în 1840, „însemnătatea sa constă în faptul că a fost primul ziar în Biserica noastră, pregătind drumul publicațiilor periodice de mai târziu ”. În perioada 1850-1852, Dionisie Romano „ a editat la București o nouă foaie bisericească, mult mai interesantă, intitulată Eho Eclesiastic, gazetă religios-morală ” alături de suplimentul Biblioteca religios-morală . Din păcate, va eșua repede și această încercare din cauza indiferenței clerului și credincioșilor. Cu toate acestea, „lui Dionisie Romano i se cuvine, pe bună dreptate, atributul de <<părinte al ziaristicii noastre bisericești>> ”.

Pe drumul deschis de aceste doua publicații, au mers și alți redactori de presă bisericească, a căror muncă s-a concretizat în apariția unor foi bisericești: în 1857 Predicatorul, în 1862 Biserica, (editată până în 1864, reluându-și apariția în perioada 1871 – 1872 sub titlul Biserica Română), apoi Ecclesia, 1866 – 1867 și Vocea Bisericii (a arhimandritului Teoctist Scriban, în perioada 1870 – 1872).

„În Moldova, cea mai veche foaie bisericească a fost Preotul” , care apare cu întreruperi din 1861 până în 1866. În 1864 apare la Iași Predicatorul moralului evanghelic și al umanității, sub conducerea directorului Seminarului de la Socola, Isaia Teodorescu, până în 1865. În perioada octombrie 1868 – ianuarie 1872 s-a tipărit la Iași Foaia oficială bisericească a Sfintei Mitropolii a Moldovei, sub binecuvântarea mitropolitului Calinic Miclescu.

„Prima revistă bisericească de înaltă ținută teologică a fost Biserica Ortodoxă Română, organul oficial al Sfântului Sinod, aparut lunar de la 1 octombrie 1874, până astăzi”.(cu câteva mici întreruperi) Președinte în 1874 era arhiereul Ghenadie. Din comitetele de redacție au făcut parte între alții: C.Erbiceanu , Petre Gârboviceanu , Teofil Ploieșteanu , I. Mihălcescu , Iuliu Scriban , Ioan Lupaș etc.. O altă revistă de teologie, a fost Ortodoxul, redactată de un teolog de neam grec, la București, în perioada 1880 – 1886. Alte cîteva titluri care au apărut la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX- lea au fost: Revista teologică 1883 – 1887, Amvonul 1891 – 1893, Voința Bisericii Române 1891 – 1894, Vocea Bisericii (primul „ziar eclesiastic ilustrat”), Teologul 1897 – 1898, Consolatorul (care din 1904 apare sub titlul de Amvonul până în 1916), Viitorul, revistă bisericească și didactică 1898 – 1916 – fiind socotită ca una dintre cele mai bune publicații ale vremii – Revista Ortodoxă 1912 – 1916, etc.. De asemenea, apar o serie de foi bisericești și în provincie, unele dintre ele chiar foarte bine redactate de personalități locale.

Între 1910 – 1913, la Iași, societatea Ocrotirea, publică revista Ortodoxul; la București între 1911 – 1915 apare revista cântăreților bisericești din România, Cultura; iar la Cernăuți, profesorii Facultății de Teologie – cu ajutorul mitropolitului Silvestru Morariu – Andrievici – publicau în 1882, Candela.

Enumerând titlurile de mai sus, putem constata că presa bisericească din Moldova și Țara Românească a cunocut o dezvoltare treptată, căpătând valoare în timp și impunîndu – se până astăzi prin apariția regulată a unor reviste și ziare.

În ce privește presa bisericească din Transilvania, din aceeași perioadă, se caracterizează printr-un “caracter politic, literar, pedagogic și chiar economic” alături de cel bisericesc – teologic. După apariția în 1838 a Gazetei de Transilvania(împreună cu suplimentul Foaie pentru Minte, Inimă și Literatură), în 1848 este tipărit la Blaj Organul Luminării, de către Timotei Cipariu (ajutat de Aron Pumnul și Iosif Mani).

Un moment important l-a constituit anul 1853, când mitropolitul Andrei Șaguna pune bazele Telegrafului Român – care apare neîntrerupt până astăzi. Din 1863, acest ziar este tipărit cu litere latine, contribuind astfel la propagarea în rândul cititorilor a ideii referitoare la origuinea latină a poporului nostru. În 1852, același erudit mitropolit, publică și Îndrumătorul Bisericesc , ziar care apare neîntrerupt până astăzi. Dintre cei mai importanți colaboratori amintim pe: Nicolae Cristea (memorandistul de mai târziu), Nicolae Ivan (episop al Clujului), Miron Cristea, Ioan Lupaș, Dumitru Călugăr, etc..

Alte publicații cu caracter bisericesc sunt: Speranța 1869 – 1872, Lumina 1872 –1875, Biserica și școala (organ oficial al eparhiei Aradului, care apare din 1879 până în 1899). În eparhia Caransebeșului, organul de presă a fost Foaia Diecezană. În secolul al XX-lea, profesorul Nicolae Bălan, viitorul mitropolit, scoate la Sibiu în 1907 Revista Teologică, “organ pentru știința și viața bisericească”, care se ocupa doar de problemele teologice. Între 1910 – 1918 a apărut la Timișoara Revista Preoților redactată de Pr. David Voniga.

Numărul publicațiilor din Transilvania a crescut destul de mult la cumpăna secolelor XIX și XX. Au apărut numeroase ziare, redactate de clerici, cu caracter istoric-literar, economic, politic și bisericesc, care au jucat un rol major în procesul de culturalizare al populației și de menținere a conștiinței românești. De asemenea, Biserica Greco-Catolică a publicat o serie de periodice bisericești efemere, dar care au contribuit la propagarea ideilor de cultură în rândul maselor. Exista chiar un climat de colaborare între catolici și ortodocși, evitându-se disputele polemice.

În perioda 1914 – 1918, multe dintre foile bisericești din cele trei țări române și-au încetat apariția. Abia după încheierea primului razboi mondial și stabilizarea situației politice, s-a reluat publicarea acestor organe de presă. În anul 1921, revista Biserica Ortodoxă Română reîncepe să apară; la Cernăuți între 1923 – 1946 se publică din nou Candela; la Sibiu, în 1921, Revista Teologică își rea apariția și sunt inițiate două foi ale noilor eparhii Legea Românească la Oradea și Renașterea la Cluj.

Treptat, au început să se editeze o serie de buletine oficiale ale diferitelor eparhii din țară. Pe lânga acestea, unii profesori de teologie sau preoți, au scos o seamă de reviste și foi bisericești proprii: Duminica Ortodoză, Tinerimea creștină, Daruri, Pastorul Ortodox, Fântâna Darurilor, etc.. Această activitate prolifică a fost posibiă datorită zelului misionar a unor ierarhi și înființării de către aceștia a unor noi tipografii.

În perioada 1949-1989, au funționat un număr redus de reviste și un ziar bisericesc. Astfel, Patriarhia română avea trei reviste centrale: Biserica Ortodoxă Română (buletinul oficial), Studii Teologice, și Ortodoxia. De asemenea, “fiecare centru mitropolitan își avea propria revistă: Glasul Bisericii (pentru Ungrovlahia), Mitropolia Moldovei și Sucevei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Olteniei și Mitropolia Banatului(cu câte șase apariții pe an fiecare). La Sibiu apare neîntrerupt Telegraful Român, iar din 1971, la București, apare Romanian Orthodox Church News(în engleză și franceză) cu știri din viața Bisericii Ortodoxe Române, pentru credincioșii de peste hotare”.

Toate aceste publicații, cele din secolul al XIX-lea și cele din secolul al XX-lea, au avut un rol important în edificarea culturii române (și de limbă română), în menținerea conștiinței de neam(mai ales în Transilvania), în promovarea unor personalitați importante ale Bisericii Ortodoxe și în conturarea unei științe teologice.

Continuând traditia publicațiilor bisericești din perioada interbelică, Biserica Ortodoxă Româna a reușit să dezvolte o presă scrisă bisericească și după perioada comunistă. Semnalăm în acest context, revigorarea revistelor centrale bisericești ce apar sub egida Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române: Studii teologice, Ortodoxia și Biserica Ortodoxă Română, ca și a celor cinci reviste mitropolitane: Glasul Bisericii – revista oficială a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, Teologie și Viață (fostă Mitropolia Moldovei și Sucevei)- revista oficială a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei; Revista teologică (fostă Mitropolia Ardealului) – revista oficială a Mitropoliei Ardealului; Mitropolia Olteniei – revista oficială a Mitropoliei Olteniei; Altarul Banatului (fostă Mitropolia Banatului) – revista oficială a Mitropoliei Banatului. Pe de altă parte, prin diversificarea posibilitaților de exprimare, informare și atitudine ale Bisericii după 1990, majoritatea eparhiilor au reluat publicarea periodicilor interzise pâna atunci de fostul regim comunist – ateu. Numai simpla lor enunțare, poate reflecta dimensiunea lucrării editoriale bisericești în momentul de fața în Patriarhia Română:

-Vestitorul Ortodoxiei și revista pentru copii Chemarea credinței, editate de Centrul Patriarhal de la București;
– Teologie și Viață și Candela Moldovei, editate de Arhiepiscopia Iașilor;
– Telegraful român, cea mai veche publicație, editată de Arhiepiscopia Sibiului;
– Renaștera ortodoxă, editată de Arhiepiscopia Craiovei;
– Învierea, editată de Arhiepiscopia Timișoarei;
– Tomisul ortodox, editată de Arhiepiscopia Tomisului;
– Lumina pentru suflet, editată de Arhiepiscopia Targoviștei;
– Candela, editată de Arhiepiscopia Radauților;
– Renașterea, editată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului;
– Renașterea, editată de Episcopia Râmnicului;
– Glasul adevărului, editată de Episcopia Buzaului;
– Credința strabună, editată de Arhiepiscopia Alba Iuliei;
– Lumină lina, editată de Episcopia Argeșului;
– Călăuză ortodoxă, editată de Episcopia Dunarii de Jos;
– Biserica și scoala, editată de Episcopia Aradului, Ienopolei și Hălmagiului;
– Legea romanească, editată de Episcopia Oradiei;
– Graiul Bisericii noastre, editată de Episcopia Maramureșului și Sătmarului;
– Foaia diecezană, editată de Episcopia Caransebeșului .

Pe lânga aceste publicații eparhiale mai sunt câteva editate de parohii sau mănăstiri, între care amintim: Chemarea credinței (Parohia Lucaci din București); Credința neamului (Manastirea Bistrița, Neamț) și Bunavestire (protoieria Beiuș, jud. Salaj). Un alt mijloc de comunicare în masă, în contextul presei scrise, care a început să fie folosit de Biserică în vestirea învătăturii de credintă ortodoxă este buletinul, folosit în parohiile urbane. Se cuvine a fi amintite și almanahurile eparhiale dintre care, cel mai reprezentativ, prin abordarea unor teme teologice de mare interes, îndeosebi legate de implicarea Bisericii noastre în societatea contemporană, ca și prin calitatea prezentării, este cel al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Nu în ultimul rând, mai trebuie amintite suplimentele pentru copii și tineret al diferitelor publicații bisericești, precum Buna Rânduială,(ASCOR), Timotheos (Sibiu), Filocalia (Cluj-Napoca), Theosis (Galați), Tineretul ortodox (Timisoara) sau chiar reviste de sine stătătoare, precum: Chemarea credinței, Floarea darurilor, Altarul copiilor (Buzau), Cred (Targoviste) ca și publicațiile unor credincioși, precum buletinul Agentiei ortodoxe de presă Praxis sau revista lunară Biserica și problemele vremii, apărută la Iași .

În Arhiepiscopia Iașilor cele mai imoprtante publicații ortodoxe sunt Candela Moldovei și Teologie și Viață.

Până în luna ianuarie 1992, Buletinul oficial al Arhiepiscopiei Iașilor s-a numit „Cuvânt și suflet”. După această dată, revista și-a schimbat denumirea, noul titlu fiind inspirat mai ales de faptul că în Bucovina, la Cernăuți, apărea, încă din secolul al XIX-lea, revista „Candela”, „celebră publicație teologică întreruptă în anul 1914 din cauza evenimentelor vitrege ale istoriei”.

Structura ei reflectă titlul și, în același timp, aspirațiile celor care s-au ocupat de apariția revistei: „Candela Moldovei dorește să informeze lunar, în mod concentrat și diversificat despre hotărârile Sfântului Sinod, hotărâri ale Administrației patriarhale, ale conducerii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, aspecte și știri din viața Mitropoliei, scurte reflecții teologice și spirituale, aniversări și comemorări, inițiative și realizări ale diferitelor organizații ortodoxe laice, dinamica vieții parohiilor și mănăstirilor,

probleme legate de criza economică și spirituală de azi, dar și încercări ale Bisericii de a răspunde solicitărilor societății românești contemporane etc. Agenda de lucru a ierarhilor din Moldova publicată în revistă are ca scop cultivarea simțului responsabilității slujitorilor Bisericii față de viața ei și mântuirea credincioșilor”.

În prima pagină a numărului din ianuarie 1992 I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, trasează câteva linii directoare pentru revista dăruitoare de lumină pentru suflet: „O candelă luminează chipul zugrăvit pe o icoană, pentru a ne sugera prezența sa vie și faptul că acest chip sfânt ne privește și caută spre noi. În mod analog, prin buletinul Candela Moldovei se dorește punerea în lumină a chipului spiritual al Bisericii din Moldova, felul cum viața creștină de pe aceste plaiuri ne privește pe fiecare dintre noi, slujitori ai altarelor și credincioși, precum și legătura dintre Biserică și societate, dintre credință și cultură, dintre trecut, prezent și viitor, dintre mărturisirea credinței și împlinirea ei în faptă.”

Revista teologică a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – "Teologie și Viață" prezintă în paginile ei viața spirituală, pastorală, culturală și misionară a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Rubricile permanente ale revistei cuprind studii teologice, predici, meditații, recenzii semnate de ierarhi, profesori de teologie, preoți, oameni de cultură și știință, studenți. Înalt Prea Sfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în Cuvântul înainte al numărului de debut în noua titulatură a revistei (an I – nr. 1-3 1991) a trasat principalele linii directoare pe care urmărește revista: „Revista "Teologie și Viață" va promova mai ales ceea ce este propriu Ortodoxiei și anume legătura dintre gândirea intelectuală și experiența mistică a sfinților, legătura dintre preocuparea față de problemele vieții concrete pământești și pregustarea bucuriei Împărăției lui Dumnezeu prezentă tainic în viața creștină. (…)Teologia să nu rămână doar o specialitate pentru teologi, ci să intereseze pe oricine s-a hotărât să creadă în Hristos, pentru că vrea să cunoască viața veșnică, încă începând din viața aceasta! Iar viața veșnică nu e, de fapt, viața de după moarte, ci viața cu Dumnezeu, trăită în credință și iubire”.

În prezent, Biroul de Presă și Comunicații al Patriarhiei Române colaborează, prin redactori acreditați, cu cele 18 cotidiane naționale: Adevărul, România Liberă, Ziua, Cotidianul, Național, Jurnalul Național, Curentul, Cronica Română, Curierul Național, Libertatea, Evenimentul Zilei, Azi, Realitatea Românească, Gardianul, Independentul, Ziarul, Ultima Ora, Monitorul de Bucuresti, dar și cu alte publicatii de profil: Magazin Istoric, Analele istoriei, Historia, Gândirea Militară Românească, Academica, Olivia, Flacăra, Observatorul Militar etc.

În anul 2003 presa centrală a publicat peste 4 700 de știri, note, articole, reportaje etc. în legatură cu viața și activitatea Bisericii Ortodoxe Române la nivel central și local, o treime fiind preluate din comunicatele transmise de Biroul de Presă și Comunicații al Patriarhiei Române.

În primavara anului 2003 a apărut revista lunară Lumea credinței, bogat ilustrată și cu o linie grafică deosebită, care face cunoscut marelui public tezaurul de credință și spiritualitate ortodoxă.

III.3.3. Civilizatia Marconi

De la începuturile veacului nostru Galaxia Gutenberg, adică presa scrisă, capătă un concurent primejdios. E fenomenul civilizatiei Marconi, negreșit, un factor enorm al progresului, căci de la lectura se trece la audibilitate. Ba chiar actul lecturii e în buna masura potențat prin descoperirea telefonului, telegrafului, radioului, filmului. Descoperirile legate de epocalul Marconi – inventatorul sistemului de telecomunicații fara fir pe baza utilizării undelor electromagnetice -au fost, se știe, extraordinar de favorizante dezvoltării presei, și în general mass mediei .

Dezvoltarea semnificativă a mijloacelor de comunicare în masă s-a produs însa, în acest secol prin aparitia mass-mediei electronice: prima jumatate de secol a fost marcata de aparitia cinematrografului și a radioului, iar a doua de extinderea la nivel de masa a televiziunii, descoperită încă din deceniul al treilea. În sfarșit perioada pe care o traversam este marcata de dezvoltarea comunicarii informationale computerizate, cum ar fi sistemul Internet, prin sateliti artificiali, ș.a.m.d. .

III.3.2.1. Misiune creștină prin televiziune

Un spațiu relativ nou de propovăduire a mesajului evanghelic este și televiziunea, care așa cum am arătat, putem spune că face parte din generația Marconi.

Termenul televiziune provine gr. télé (departe), și lat.videre (a vedea).

Anii 30 ai secolului XX marcheaza începuturile televiziunii în Marea Biritanie , SUA, Franța și Germania. Statutul financiar și relațiilecu puterile statului urmează o traiectorie identică cu a radio-ului.

Jean-Nöel Jeanneney relatează în cartea sa de referință O istorie a mijloacelor de comunicare de la origini pana astazi cum a început să funcționeze televiziunea: „BBC lansează emisiuni publice la 2 noiembrie 1936 din studiourile din Alexander Palace din Londra.(…) În 1939, 10.000 de receptoare funcționează in regiunea londoneză, studiourile transmițând 24 de ore de program pe săptămână. Sunt realizate primele reportaje în exterior. Încoronarea lui George al VI-lea este filmată în direct și transmisă de foarte tânara televiziune”.

În SUA, startul a fost ceva mai lent: în 1941funționau numai 5000 de receptoare. În Franța, „Barthélemy lansează primul program experimental de o oră pe săptămană, emis din Paris din decembrie 1932(…). În Germania, jocurile olimpice de la Berlin, din 1936, constitue momentul fondator(…)”. Adevăratul avânt al televiziunii avea să se petreaca dupa al doilea război mondial, în principal în SUA și în Marea Britanie și – cu o oarecare lentoare, comparativ cu acestea în celelalte țari dezvoltate.Televiziunea a fost marcată, ca și în situația radio-ului de relația dintre acest medium și puterile Statului.

Anii 70, începuturile societații postindustriale aduc în prim planul impunerii televiziunii drept medium dominant în câmpul jurnalistic, adevarate revoluții tehnologice: sateliții, trecerea la televiziunea digitală, televiziunea prin cablu, care conduc la hegemonia rețelelor. Era imaginii este planetară, conducând la crearea unui sat planetar virtual, poate diferit de acela pe care îl anticipa Marshall McLuhan.

Dintre mijloacele de comunicare în masa, televiziunea are în prezent impactul cel mai puternic. Aceasta se adreseaza simțului cel mai sensibil dar și cel mai coruptibil al omului, adica văzul. Prin ochi omul ia în primul rând contact cu lumea, cu realitatea exterioara. Nu întâmplator Mântuitorul Hristos atrage atenția ca ochiul poate deveni "piatra de poticnire" (Mt.15, 28; 18, 9) facându-se poarta de intrare păcatului, căci "daca ochiul tău e rău tot trupul tău va fi întunecat" (Mt. 6, 23).

Karl Popper, unul dintre teoreticienii "societații deschise" consideră că "televiziunea a devenit o putere politică colosală potențial s-ar putea spune chiar cea mai mare dintre toate ca și cum ar fi însuși Cuvântul lui Dumnezeu". Biserica Ortodoxă nu a exclus colaborarea cu televiziunea, ca fiind un nou mediu de misiune după perioada comunistă. Astfel, prin emisiunile în direct ea urmarește catehizarea publicului spectator, și promovarea valorilor religioase și culturale.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române, în anul 2003 a colaborat cu Televiziunea Româna și cu șapte posturi private de televiziune: ProTV, Antena 1, Prima TV, National TV, Realitatea TV, Bucuresti 1 TV, TV Romania de Maine și ocazional cu alte posturi TV din țară.

O colaborare deosebita există intre Biroul de Presa al Patriarhiei Romane și redacția Viața Spirituală a Televiziunii Române, prezentă la toate evenimentele din viața Bisericii Ortodoxe Romane la nivel central și local.

În anul 2003, colaborarea Bisericii Ortodoxe cu redacția Viata Spirituală s-a materializat în peste 50 de ore de actualitate bisericească ortodoxă, în special la emisiunea de duminică dimineața, “Universul credinței”, difuzată de canalul TV Romania 1, dar și in alte programe pe TVR International si TVR Cultural. De asemenea, trebuie mentionata colaborarea foarte bună între Biroul de Presa și departamentul emisiunilor informative al Televiziunii Române, prezent prin reporteri acreditați la majoritatea evenimentelor din viața Bisericii Ortodoxe Române la nivel central, reflectate cu profesionalism în jurnalele de știri. In acest context, trebuie subliniată acoperirea mediatică a vizitei Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist în Germania din primăvara anului 2003 și a Congresului Internațional consacrat centenarului nașterii parintelui Dumitru Staniloae .

În anul 2003, Biroul de Presă a continuat buna colaborare cu posturile particulare de televiziune. Biroul de Presă și Comunicații al Patriarhiei Române a colaborat cu postul de televiziune Pro TV, în special cu departamentul Știri și cu postul de televiziune Antena 1, emisiunea de știri Observator. De asemenea, Biserica Ortodoxă Română a colaborat cu postul de televiziune Prima TV, departamentul de știri al acestui post de televiziune fiind reprezentat la cele mai importante evenimente din viața bisericii, la nivel central. De subliniat faptul că, începand din luna martie 2003, postul de televiziune Prima TV are în grila de programe, duminică dimineața, o emisiune religioasă intitulată Ajutor la lucrul bun, destinată mai ales tinerilor, cu o audiență în creștere. Biroul de Presa al Patriarhiei colaborează de asemenea în condiții bune cu National TV, un post de televiziune nou, lansat in luna octombrie a anului trecut, și cu departamentul Știri al postului de televiziune Bucuresti 1 TV.

Colaborarea Biroului de Presa al Patriarhiei a cunoscut o vizibilă îmbunatațire cu postul Realitatea TV, iar T.V. Romania de Mâine a Universitatii Spiru Haret" este prezentă constant la evenimentele de presa organizate de Patriarhia Romana, având o emisiune religioasă , duminică dimineața, intitulată Credință și viață.

Dupa lansarea de la 20 decembrie anului 2002, pe parcursul 2003, Patriarhia Romana a colaborat din ce în ce mai strans cu singurul post de televiziune cu tematică religioasă din România, Pax TV. La începutul anului, cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, Patriarhia Româna, prin grija Prea Sfințitului Vincențiu Ploieșteanu, și-a crescut rolul în susținerea acestui post de televiziune prin asigurarea consultanței de specialitate, care să reflecte mai bine viața și lucrarea pastoral-misionară, socio-caritativă, cultural-educativă, relațiile ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Române la nivel central și local. De la sărbatoarea Înalțarii Sfintei Cruci, pe 14 septembrie 2003, Pax Tv transmite integral, în fiecare duminică și la celelalte mari sărbători creștine, Sfânta Liturghie de la catedrala patriarhală. "Chiar și în secolul 21, lumea nu poate trai uitându-și dimensiunea ei profundă: aceea a spiritului. Iar audiența chiar se poate face și fara violenta." a motivat existența acestui post de televiziune, directorul general, Șerban Madgearu. Pax TV este recepționat în peste 850.000 de gospodarii, urmând a fi preluat și difuzat în scurt timp de majoritatea companiilor de cablu.

III.3.2.2. Misiune creștină prin radio

„Radio-ul a pornit de la telegrafia fară fir și a ajuns să transmită vocea umană – a devenit doar într-o a treia etapă o metodă de comunicare cu un auditoriu nedefinit".

În anul 1887, Clark Maxwell realizează „o teorie generală a undelor electro-magnetice și a undelor luminoase", în anul 1987, Heinrich Hertz descoperă undele hertziene, în anul 1890, Edmond Brauly pune la punct radioconductorul, iar în anul 1894 este realizată prima antenă. Tot în anul 1894, Marconi reușește la Bologna, pentru prima oară, să comunice la distanță, (mai întâi la 400 de metri, apoi la 2000 de metri) în alfabetul morse.

Tot Marconi realizează în anul 1899 prima legatură peste Canalul Mânecii, iar în 1901 realizeaza prima legatură hertziană transatlantică. Posibilitatea transmiterii vocii umane prin undele hertziene devine realitate datorită americanului Lee De Forest. El va reuși transmiterea la 20 de Km. a recitalului lui Caruso de la Metropolitan Opera din New York. Radio-ul – mediu de comunicare către un public se constitue în jurul anilor 20 ai secolului al XX-lea.

În Romania radio-ul s-a dezvoltat abia în secolul XX. „Deși începuturile radiofonice sub formă de radiotelegrafie și radiotelefonie pot fi plasate pentru România în 1908, și ele vor primi un puternic impuls în anii primului război mondial, (…) totuși adevărata trecere la radiofonie, din punct de vedere tehnic se realizează la noi abia în 1925, iar din punct de vedere instituțional, abia în 1928 când apare societatea de difuziune radiofonică, care va realiza prima emisiune oficială la data de 1 noiembrie, același an".

Biserica Ortodoxă a folosit undele radio pentru a propovadui "Evanghelia la toată faptura"(Mt. 28, 21), dupa îndemnul Mântuitorului. Ne oprim însa doar asupra misiununii prin undele herțiene în anul 2003.

Biroul de Presa a continuat o colaborare foarte bună cu Societatea Română de Radiodifuziune. Subredacția Viața religioasă, coordonată de Mihai Ovidiu Enea, realizează zilnic programe religioase care reflectă activitatea Bisericii Ortodoxe Române. Subredacția Viața religioasă furnizează știri care vizează activitatea bisericească în cadrul emisiunilor informative ale postului național de radio. Au fost difuzate la radio în anul 2003, peste 400 de știri, note, interviuri, declarații, comentarii, reportaje referitoare la viața și activitatea Bisericii Ortodoxe Române, atât la nivel central cât și local. De asemenea Radiodifuziunea Româna realizează transmisiuni în direct ale Sfintei Liturghii din duminici și sărbatori, în special de la Catedrala patriarhală, dar și din alte biserici din țară. Pe lângă Radiodifuziunea Româna, Biroul de Presă și Comunicații al Patriarhiei colaborează ocazional cu posturile de radio particulare, în special din București.

Există însă, în afară de emisiuni religioase care au audiență națională, și posturi de radio ale Bisericii. Acestea sunt: Radio Trinitas al Arhiepiscopiei Iasilor, Renașterea al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și Reîntregirea al Arhiepiscopiei Alba-Iuliei.

Radio Trinitas este parte integrantă a Institutului Cultural-Misionar cu același nume și contribuie la susținerea activității cultural-misionare a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Radio Trinitas a fost înfiintat din inițiativa Înalt Prea Sfințitului Daniel, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. El a fost înființat în baza licenței de emisie nr. R216/09 iulie 1996, funcționează în conformitate cu Licența audiovizuală eliberată la data de 4 iulie 2003 de către Consiliul Național al Audiovizualului, în conformitate cu Legea nr. 504/2002 și este primul post de radio ortodox înființat în țara noastră. A început să emită din seara zilei de 17 aprilie 1998, în Vinerea Patimilor, prima transmisiune în direct fiind cea a Deniei Prohodului Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Iași. Postul de Radio Trinitas transmite 24 de ore din 24, în municipiul Iași fiind recepționat pe frecvența 92,7 MHz. În Vaslui (106,70 FM) și Moinesti , Radio Trinitas a obținut licența de emisie de la Consiliul Național al Audiovizualului în luna noiembrie 2003. Sediul Radio Trinitas este în incinta Mănăstirii Golia. În incinta Mitropoliei din Iași, în Căminul preoțesc, se află cel de-al doilea studio de producție. Radio Trinitas se adresează tuturor categoriilor de ascultători. Transmite zilnic Sfânta Liturghie și Vecernia, în direct de la Catedrala Mitropolitană din Iași, emisiuni religioase, culturale, științifice, muzicale și sociale. Radio Trinitas promovează dialogul și cooperarea pe plan național și ecumenic pentru apărarea demnității umane. Radio Trinitas este singurul post de radio crestin-ortodox din Europa si singurul post de radio din Romania, care incepand cu anul 2001, face parte din C.E.R.C. (Conferința Europeană a Radio-urilor Creștine).

În perioada 14 – 17 noiembrie 2002, în capitala statului Malta, La Valetta, a avut loc, colocviul cu tema "Identitatea europeană și diversitățile culturale – o provocare pentru radiourile creștine", la care a participat Radio Trinitas din Iași reprezentat de Pr. Nicolae Dascălu, consilier cultural al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. In cadrul colocviului a fost afirmat rolul radiourilor crestine în crearea identitatii culturale europene, în pastrarea si apararea identitatii si diversitatii culturale. La finalul lucrărilor au fost formulate o serie de concluzii, care vor inspira programul de activităti al Conferinței Europene a Radiourilor Creștine. Printre priorități se număra intensificarea colaborării dintre radiourile creștine din Europa și continuarea realizării de emisiuni care să apere demnitatea umană și să respecte diversitatea culturală. Pr. Nicolae Dascalu, Radio Trinitas, și-a afirmat dorinta de a iniția schimburi de experiența, parteneriate tehnice și de a realiza emisiuni în colaborare cu alte posturi de radio creștine.

Conferinta Europeană a Radiourilor Crestine reunește aproximativ 30 de posturi de radio.Adresa sediului central este: Iași, 6600, str.Cuza Vodă, nr.51.

Cel de-al doilea post de radio ortodox înființat este Radio Renașterea. În contextul nou de după 1989, Biserica se gasește în situația și în posibilitatea de a-și lărgi sfera misiunii, pe calea undelor.Cuvântul Evangheliei coboară de pe amvoane și patrunde în suflete și conștiințe. Acesta este motivul pentru care Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Bartolomeu Anania al Clujului a avut inițiativa înființării unui post de radio la Cluj-Napoca. Aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, Radio „Renașterea" și-a început activitatea la 1 mai 1999, cu emisie 24 de ore din 24, pe frecventa 91,2 MHz/FM, emițând în Cluj-Napoca și pe o raza de 10 km în jurul municipiului. Emisiunile au un caracter formativ pe teme de natura religioasă, culturală si socială. Adresa: 3400, Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu nr.18. În luna mai frecvența sa s-a extins la Bistrita (102,000 Mhz).

În prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie 2001, la Alba Iulia, orașul de reședință al județului Alba, a început să emită și cel de-al treilea post de radio ortodox, Reîntregirea pe frecvența de 89,6 Mhz, patronat de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia. Acesta își are sediul în încinta Catedralei cu același nume. El și-a început activitatea cu colinde, muzică religioasă și laică, știri BBC și transmiterea în direct a sfintelor slujbe din prima zi a Crăciunului. Lansarea oficială a noului post de radio a avut loc imediat după oficierea Sfintei Liturghii, la ora 12,30, și a debutat cu un cuvânt al Înalt Prea Sfințitului Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, urmat de cuvântări ale autorităților locale. Radio Reîntregirea emite fără întrerupere, 24 de ore din 24.

III.4. Cinema și creștinism.

În zilele noastre s-a format din ce în ce mai mult o civilizație a audio-vizualului, cinematograful jucând un rol avangardist. Deși aparent cinematograful nu are legătură cu misiunea creștină, el poate deveni un mijloc de sensibilizarea teologică. Olivier Clément a putut vedea o misiune a cinematografului care să aibă un ultim scop creștin. Prin cinema, Olivier Clément înțelege „o artă totală, care este și o artă pentru toți, ceea ce fuseseră în civilizațiile tradiționale și mai cu seamă Liturghia; artă a acelei mai avansate tehnici, care permite nu numai unirea sunetului cu imaginea, dar și a timpului cu spațiul”.

Cinema-ul poate deveni și un metalimbaj planetar; el declanșeză „un fel de comuniune afectivă, caldă, prin sau dincolo de limbaj, când ea atinge adâncimile interioare sau inima”. Olivier Clément vede cinematograful ca o „liturghie a unei culturi deschise, planetare, deloc uniformizantă de altfel, căci fiecare cultură locală și propria ei memorie se pot exprima universal prin intermediul cinematografiei, penetrând adâncimile personale și inimile a zeci de mii de spectatori, pretutindeni în lume”. Ca exemple se pot lua filmele istorice ale lui Kurosawa sau filmul lui Tarkovski despre Rubliov.

Mai ales văzând filmele lui Tarkovski, putem compara la nivel conceptual „arta” icoanei cu arta filmului. „Arta sacră ortodoxă este expresia vizuală a dogmei tranfigurării” spune teologul și istoricul de artă bizantină Leonid Uspensky. Arta icoanei pastrează „viziunea teurgică asupra lumii, arhetipul, modelul antropologic originar: asemănarea cu Dumnezeu dupa har, sfințenia, către care suntem cu toții chemați”. Frumusețea din icoană este puritate spirituală, frumusețe interioară, „podoaba duhului bând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu (I Petru 3,4)”. „Icoana este singurul obiect din sfera culturii care dă seama de caracterul liturgic, euharistic, al relației omului cu Dumnezeu: împartașirea cu Dumnezeu prin artă este posibilă numai în taina icoanei, ori a unei arte ce poartă trăsăturile icoanei.(…) da, există astăzi, o misiune apostolică a artei. La un alt nivel, neaflată în legatură directă cu ritul liturgic și încă în căutare de sine, există o artă care, fără a fi nascută direct din sânul Bisericii, se reașează, cu cumințenie, sub oblăduirea ei. Cinematograful este o artă care încă se naște-spunea regizorul Aleksandr Sokurov”.

Prin cinematografie se crează o „readucere în prim plan a ființelor și lucrurilor, o poetică a sensibilului”. Ceea ce impresionează în cinematograf este faptul că aduce în prim plan, din nou, fie printr-o manieră naivă, fie printr-o rigoare extremă, „șocul întâlnirii ființelor și lucrurilor”. În prim plan deseori vin chipurile, ca un limbaj mut al privirilor, al tăcerilor, al chemării; un exemplu putând fi urmărit în filmul Jeanne d’Arc regizat de La Dreyer, suprimarea machiajului conferind chipurilor „o forță misterioasă, teribilă, subliniind în mod excepțional focul interior al sentimentelor”. De asemenea, în „întâlnirea dintre uman și cosmic triumfă chipul feminin”.

Cinematograful creează însă și probleme. În primul rând pentru că este „o artă a psihicului”, „o artă a imaginarului, prin care plonjăm în mod pasiv în oceanul fără țărmuri”, „o artă onirică, imaginile ivindu-se întocmai ca visele, în camera întunecoasă a sufletului lipsit de apărare”. Așadar, prin cinematograf ne putem trezi la „o realitate dincolo de real”. Acest lucru ne poate denatura viziunea noastră asupra vieții. Așadar, se înlocuiește realitatea și viziunea asupra lumii cu o „irealitate în care totul poate fi văzut, dar nu trăit”. Ni se poate crea astfel viziunea unei „societăți a spectacolului”, trecând impasibil pe lângă adevărata realitate. În film, se pun în discuție și chiar se fac încălcări, uneori chiar a celor mai elementare reguli, se săvârșesc păcate, se calcă acel „tu nu vei ucide” biblic. Pierre Emmanuel numește chiar cinematograful o „mașinărie care dezlănțuie monștri care îndeamnă la violență și depravare, droguri pentru maniaci ai libertinajului, ori revoltați ai unei lumi absurde”. Cinematograful este și „o imensă nostalgie ca și societatea contemporană căreia îi reflectă și îi intensifică tendințele”. Un exemplu este filmul lui Tarkovski, Nostalgia (1983), în care ni se prezintă călătoria unui intelectual rus în Italia, motiv care devine o ocazie de reflecție asupra unei căutări a ceva care poate nici nu există. Ni se creează, poate, un presentiment al absolutului inaccesibil. Dar, cinematograful adâncește dorința de a fi însă nu oferă un sens existenței. De aici provine „nostalgia, chemarea din adâncuri, această întrepătrundere între o infinită melancolie a vidului și un presentiment a altceva”.

Filmul poate fi o prezență critică și profetică, după cum ne spune Olivier Clément, dar este necesară aici o întreagă pedagogie. Trebuie învățați tinerii să iasă din pasivitate, să aibă puterea discernământului, să analizeze limbajul cinematografic. Este natural să punem o cameră de luat vederi în mâinile unor tineri, exact ca atunci când le-am pun în mâini un stilou, un caiet, o carte sau un calculator și acest lucru ar putea reprezenta o adevărată reformă a învățământului. Tinerii nu vor fi atunci obiecte pasive ale unui spectacol, ci subiecte creatoare. Crearea de imagini de film dezvoltă imaginația creatoare „într-un sens poetic pozitiv”, și atunci tânărul „nu mai denaturează realitatea înconjurătoare, ci pătrunde într-o suprarealitate”.

Filmul poate evangheliza și reînnoi imaginarul creștin. „Suntem într-o lume care-și zice post-creștină (…) ai cărei artiști am putea spune că sunt suficient de liberi față de creștinism pentru a-l utiliza ca un rezervor de imagini. Imagini care asigură succesul, în primul rând pentru că mai sunt încă creștini, apoi pentru că ele subzistă în memoria noastră colectivă și, în fine, pentru că ele răspund unei chemări puternice, dar neconștientizate spre ceva sau cineva, exprimată clar în marea nostalgie cinematografică”. De aici succesul filmului lui Alain Cavalier, pe care ni-l dă exemplu Olivier Clément care se referă la Tereza de Lisieux, film care se distanțează net de creștinism dar care corespunde confortabilei legende a „nevrozei creștine”. „Chipul și destinul lui Iisus, Care este mereu un Iisus crucificat, n-a încetat să preocupe cinematografia, începând cu filmul lui Lang (Metropolis, 1927), în care muncitorul este strivit de mașină ca și Hristos sub greutatea crucii”.

Olivier Clément propune ca evanghelizarea și reînnoirea imaginarului creștin, avansat chiar și de cinematografie, să fie făcută îndeosebi pe o cale pe care o numește „dostoievskiană”, adică „a transforma, pentru a folosi expresiile pauline, întristarea lumii care aduce moarte în înstristarea după Dumnezeu (2 Co 7, 10), tăcerea înaintea destinului în strigătul lui Iov, a face să se aprindă lumina învierii în chiar inima libertății umane, în măreția și nebunia omului, în experierea raiului și iadului”.

Cinematograful trebuie să devină „rază din lumina icoanei”. Biserica Ortodoxă este singura dintre toate bisericile creștine care a știut să conjuge în cel mai fericit mod sunetul cu imaginea, icoana cu desfășurare liturgică a cultului. Ea pune accentul pe de o parte pe un Dumnezeu răstignit, Care suferă toate agoniile și disperările noastre, pe de altă parte, pe Hristos răstignit și înviat. Astfel, nostalgia devine sărbătoare. Așadar, nu putem să reprezentăm chipul lui Hristos prin cinema, decât recunoscând marele dar al prezenței icoanei. De aceea, cum spune Olivier Clément „cineaștii din țările ortodoxe au avut și au ochii purificați de vederea icoanei”. Andrei Tarkovki spunea că filmul ca operă de artă trebuie să fie „o epifanie”, și că filmul poate constitui „pentru autor și spectator, un act spiritual purificator”, pentru că, așa cum spunea Dostoievski „frumusețea va salva lumea”, iar omul prin din însuși actul creației, „vocație de iconar”: “Omul este înainte de toate o imago Dei, un eikon tou Theou. Or, dacă la zenitul creației, Dumnezeu Se revelează ca Iconar, omul își însușește această vocație iconică, instalându-se în cosmos ca iconograf”. O. Clément completează spunând că cinematograful trebuie să creeze „o frumusețe a transfigurării care trece dincolo de desfigurarea pe care crucea acestei lumi o imprimă asupra omului, o frumusețe a morții și a învierii”.

În contextul reflexiei teologice asupra cinematografiei contemporane, a avut loc la Iasi, în zilele de 2-5 octombrie anul 2003, seminarul international de film Teme și semne de speranta în cinematografie, organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin Institutul Cultural-Misionar TRINITAS, în cooperare cu Asociatia mondiala a comunicatorilor crestini (WACC- World Association for Christian Communication)-Londra, organizatia catolica pentru cinema SIGNIS, organizatia internationala "Interfilm Europa" și Fundatia John Templeton. Întrunirea a fost sprijinită de Ministerul Culturii și Cultelor, prin Secretariatul de Stat pentru Culte-Bucuresti, de RADEF România Film-filiala Iași și de ROMTELECOM Iași. Cei 41 de participanti la seminar (regizori, critici de film, actori, profesori, preoti, jurnalisti, studenti), din România și din alte 8 tari europene (Bulgaria, Elvetia, Franta, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Ungaria) au sustinut un dialog dinamic și constructiv asupra modului cum sunt reflectate valorile spirituale în cinematografia de astazi și cum sunt receptate acestea de catre spectatori.

În cuvântul rostit, la deschiderea lucrarilor din sala "Dr. Iustin Moisescu", I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a afirmat ca “este necesar ca Bisericile sa fie astazi mai mult ca oricând preocupate de folosirea cinematografiei în transmiterea mesajului Evangheliei iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. Este nevoie ca tineretul sa aiba modele de inspiratie pentru viata. Este nevoie ca parintii și educatorii, pastorii de suflete și conducatorii de comunitati religioase sa aiba pe lânga textul Sf. Scripturi și scrierile teologice noi izvoare de inspiratie și de educatie crestina pe care le pot aduce artele vizuale în general și cinematografia în special. Filmele cu efect spiritual de transformare, convertire și înnoire a vietii umane provin din convingeri și experiente spirituale profunde exprimate cu întelepciune și multa pasiune pentru apararea demnitatii umane și sfinteniei vietii. ”

Programul seminarului a cuprins vizionari de filme și dezbateri pe baza temelor principale din filmele prezentate. RADEF România Film – filiala Iași (director Constantin Hurjui) a pus la dispozitie, sâmbata 4 octombrie, salile de la cinema "Republica", dimineata, și "Dacia", dupa-amiaza, pentru proiectii din programul seminarului international. Teme importante, inspirate din Evanghelie, ca pacea și reconcilierea, valoarea unica a demnitatii umane, și altele au fost prezentate în forma cinematografica în cadrul acestui Seminar International dedicat cinematografiei crestine.

Discutiile animate de Hans Hodel de la "Interfilm Europe", de Marius Sopterean, sef de catedra la Regie-film UNATC Bucuresti sau de Anca Berlogea, critic de film de la SIGNIS-Bucuresti, au fost deosebit de deschise și au antrenat pe toti participantii în schimbul de idei. Dr. Hans Joachim Schlegel din Germania a prezentat o comunicare academica despre utopie și manipulare ideologica prin cinema, cu exemple din filme sovietice de odinioara. Despre importanta calitatii filmelor pentru copii și tineret a vorbit Doamna Elisabeta Bostan, Decanul Facultatii de Film de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie din București. Seminarul a fost o premieră în spațiul românesc și va contribui la continuarea reflexiei comune asupra importanței mijloacelor moderne de comunicare în formarea tinerelor generații și în edificarea unei culturi a dialogului.

III.5. Misiune creștină pe Internet

III.5.1. Scurtă Istorie a Internetului

Internet-ul a fost un proiect al Departamentului Apararii al S.U.A., derulat între anii 1968-1972, fiind un sistem de calculatoare interconectate. În linii mari, el este o rețea uriașă globală, un sistem de rețele interconectate de calculatoare, și care contine câtva milioane de servere de date, la care se conecteaza oricine, însa orice calculator cu un software necesar (minimal) poate constitui la rândul sau server în retea. Suportul fizic de legatura e constituit din canale de comunicatie care pot fi linii telefonice, sisteme de transmisiuni pe cabluri sau fibre optice, canale radio, canale de satelit, retele de telefonie mobila,etc. Internet-ul a cunoscut în ultimii ani o evolutie „fulgeratoare”, datorata în primul rând evolutiei sistemelor de calcul ( dar și a retelelor de telecomunicatii). Calculatorul este astazi absolut necesar în orice activitate ce vizeaza „progresul” local sau global. Absolut toate procesele industriale,de proiectare,tehnologice, bancare, de transporturi, medicale, de învatamânt, etc., sunt controlate și conduse cu ajutorul calculatoarelor. Informatiile de toate felurile sunt „digitalizate” pentru a

putea fi prelucrate de computere. Ca atare, a fost nevoie sa se descopere și implementeze tehnologii ultraperformante de transmisiuni și retele de comunicatii capabile sa transporte la viteze mari cantitati mari de informatie. Astfel, de la banala linie telefonica inventata de Bell și dezvoltata de Ericsson, s-a ajuns astazi la reteaua digitala integrata (ISDN), la retelele mobile GSM (Global Systems for Mobile) sau DCS (Digital Celular System) de generatia a treia, capabile sa transporte pâna și imagini TV. Tot asa, de la emisia radio descoperita de Marconi s-a ajuns la transmisiile radio prin vastele retele satelitare care pot tranzita cantitati enorme de informatie.

III.5.2. Internetul ca suport al globalizării

Internet-ul a devenit suportul, din toate punctele de vedere al mondializării informaționale. Practic orice aparat electronic, de la banalul telefon, televizor, computer de bord al mașinii sau chiar frigider, se proiectează deja în occident cu o interfață inteligentă care să-l conecteze la Internet. În foarte multe tari tranzacțiile comerciale și financiare se realizează prin intermediul rețelei. Nu mai există absolut nici o instituție care să nu aibă propria adresă de poștă electronică (e-mail) sau propriul site de Internet (loc virtual) și să nu-și deruleze macar un procent al activității sale prin această “industrie”. Încet, dar foarte sigur, sprijinit prin legi adecvate ca Hotarârea de Guvern 1440 din decembrie 2002, Internet-ul își face loc în viața fiecaruia, de la individ la națiune și lume în ansamblu, iar acest lucru se întâmplă pentru ca în lumea virtuala a acestuia posibilitățile sunt practic nelimitate. Oricine poate fi utilizator de Internet dar în același timp și creator al acestuia, pentru că dezvoltarea sa este nelimitată. Ce se poate face în Internet? Raspunsul este: absolut orice, de la transmisii de date, voce , TV, pâna la discutii filosofice sau teologice, de la comunicare personală interumană (e-mail, chat, i-phone ) până la dezvoltarea și încheierea de afaceri, de la tranzactii personale (plăți electronice și comerț electronic) pâna la tranzacții la nivel de stat și internaționale (burse și licitații electronice).Utilizatorii lui pot fi în aceeași masură oameni de știință care găsesc aici biblioteci și bibliografii impresionante și în absolut toate domeniile, de la știinta pură la artă și sport, dar în aceeași masură pot fi și psihopați sau maniaci criminali, care găsesc și aceștia aici totul pâna la posibilitatea unor acte criminale organizate.

Toate sistemele educationale pregătesc tinerii în mod obligatoriu pentru folosirea Internetului, și dacă acum câtiva ani se vorbea de posibilitate în acest sens, azi toata lumea vede în aceasta o necesitate, viața tinde sa nu mai poata fi concepută în absența sa. Oamenii sunt încurajați prin toate mijloacele, mai ales printr-o publicitate acerbă, să-și procure calculatoare sau sisteme și să foloseasca din plin resursele puse la dispoziție de Internet.

Resursele imense disponibile în rețea nu sunt rele în sine.De asemenea, posibilitatea comunicării aproape gratuite între oameni aflați la zeci de mii de kilometri distanță este absolut fantastică.

„Așa cum Biserica este corabia (sugerată și de forma fizica de navă) care poate duce omul în siguranță pe marea vieții concrete pâna la finalitatea mântuirii, cyber-modul de viață (navigarea ca dependență), calculatorul, poate fi “bucata de scândura” care îl prinde pe acesta în surfingul nesfârșit prin marea vieții virtuale, Internetul, spre finalitatea depersonalizarii și chiar demonizarii definitive. Folosit însa cu masura și luat ca o parte oarecare a vietii umane, Internetul este deosebit de util .”

III.5.3. Biserica și Internetul

Biserica Romano-Catolică s-a implicat mult în comunicatiile sociale în general și mai ales în rețeaua Internet. "Communio et Progressio" sublinia faptul că "mass-media modernă îi oferă omului noi căi de întâlnire cu mesajul Evangheliei" . Papa Paul al VI-lea spunea că Biserica "s-ar simți vinovată în fața Domnului" dacă nu ar folosi mijloacele de comunicare socială pentru evanghelizare. Papa Ioan Paul al II-lea a numit mass-media "primul Areopag al epocii moderne", și a declarat că "nu este suficient doar să folosim mass-media pentru a răspândi mesajul creștin și învățătura autentică a Bisericii. Este de asemenea necesar să integrăm acest mesaj în 'noua cultură' creată de mijloacele moderne de comunicare" . A face acest lucru este cu atât mai important astăzi, când mass-media are o influență puternică asupra a ceea ce gândesc oamenii despre viață și, în mare măsură, "însăși experiența umană a devenit o experiență mediatică" .

Toate acestea se aplică și Internetului. Chiar dacă lumea comunicațiilor sociale "pare adesea a se afla în opoziție cu mesajul creștin, ea oferă ocazii unice de proclamare a adevărului mântuitor al lui Cristos către întreaga familie umană. Să ne gândim la… capacitățile pozitive ale Internetului de a transmite informațiile și învățăturile religioase dincolo de toate barierele și frontierele. O astfel de audiență largă ar fi depășit imaginația cea mai îndrăzneață a celor care au predicat evanghelia înaintea noastră… Creștinul nu trebuie să se teamă să deschidă larg porțile comunicațiilor sociale lui Cristos, pentru ca vestea cea bună să poată fi auzită de pe acoperișurile lumii" .

Există și alte beneficii ale Internetului. El oferă acces direct și imediat la importante resurse religioase și spirituale, la mari biblioteci, la muzee și locuri de cult, la scrierile Sfinților Părinți, și la înțelepciunea religioasă a secolelor. „Are remarcabila capacitate de a depăși distanțele și izolarea, aducând persoanele în contact cu semeni ai lor de bună-voință, care fac parte din comunități virtuale de credință în care se încurajează și se sprijină reciproc. Biserica poate aduce un important serviciu catolicilor și ne-catolicilor, selecționând și transmițând informații utile prin Internet. Internetul este important pentru numeroase activități și programe ale Bisericii, precum evanghelizarea, cuprinzând atât re-evanghelizarea cât și noua evanghelizare și tradiționala operă misionară ad gentes, catehezele și alte tipuri de educație, știri și informații, apologetică, conducere și administrare, și unele forme de consiliere pastorală și de îndrumare spirituală. Deși realitatea virtuală a ciberspațiului nu poate înlocui o comunitate interpersonală autentică, realitatea Sacramentelor și a Liturghiei sau vestirea imediată și directă a Evangheliei, ea poate să le completeze, să îi conducă pe oameni spre o experiență mai deplină a vieții de credință, și să îmbogățească viața spirituală a utilizatorilor. Ciberspațiul mai oferă Bisericii mijloace de comunicare cu anumite grupuri – cu tinerii, cu bătrânii și cu persoanele casnice, cu cei care trăiesc în zone izolate, cu membrii altor organisme religioase – la care altfel ar fi fost dificil de ajuns”.

Presedintele Consiliului pontifical pentru comunicatiile sociale, Arhiepiscopul John P.Foley face în documentul Biserica și Internetul o prezentare a modului cum trebuie sa fie folosit Internetul în mod misionar: „Un număr tot mai mare de parohii, Dieceze, congregații religioase și instituții ale Bisericii, programe și organizații de tot felul, se folosesc acum de Internet în aceste scopuri, precum și în altele. În unele locuri, la nivel național sau regional, se desfășoară proiecte creative promovate de Biserică. (…) Încurajăm grupurile care au legătură cu Biserica și care nu au făcut încă primii pași de a intra în ciberspațiu să se gândească să facă acest lucru cât mai rapid. Recomandăm cu tărie schimbul de idei și informații despre Internet dintre cei care au experiență în acest domeniu și cei care sunt începători”.

Biserica trebuie să înțeleagă și să folosească Internetul ca un instrument de comunicare internă. Pentru aceasta trebuie să aibă în vedere caracterul lui special de mediu direct, imediat, interactiv și participativ.

Interactivitatea Internetului face să dispară vechea diferenta dintre cei care comunică și cei care primesc mesajul comunicat, și crează o situație în care, potențial, oricine poate face ambele lucruri.

Educația și formarea sunt un alt domeniu oportun și necesar care implica Biserica și mass-media. "Astăzi toți au nevoie de unele forme de educație continuă cu privire la mass-media, fie prin studiu personal, fie prin participarea la un program organizat, sau prin ambele metode. Mai mult decât a învăța tehnici, educația asupra mijloacelor de comunicare socială ajută la formarea de standarde privind bunul gust și judecata morală adevărată. Este vorba de un aspect de formare a conștiinței. Prin școlile și programele ei de formare, Biserica trebuie să ofere o educație în materie de mass-media de acest fel".

Educarea și formarea asupra Internetului „trebuie să fie parte a unor programe complete de educare asupra mijloacelor de comunicare socială puse la dispoziția membrilor Bisericii. Pe cât posibil, planul pastoral pentru comunicațiile sociale trebuie să prevadă această formare în pregătirea seminariștilor, a preoților, a călugărilor și a personalului pastoral laic, precum și a profesorilor, a părinților, și a elevilor și studenților”.

Tinerii trebuie să fie educați "nu numai să fie buni creștini atunci când sunt consumatori de mass-media, ci și să utilizeze în mod activ toate posibilitățile oferite de mijloacele de comunicare socială… Astfel, tinerii vor fi cetățeni adevărați ai erei comunicațiilor sociale, care a început deja" , un timp în care mass-media este considerata ca "parte a unei culturi în continuă dezvoltare, de ale cărei consecințe nu suntem încă pe deplin conștienți".

Educarea privind Internetul și noua tehnologie înseamnă astfel mult mai mult decât învățarea de tehnici; tinerii trebuie să învețe cum să se descurce într-o lume a ciberspațiului, să judece ceea ce găsesc aici după criterii morale sănătoase, și să folosească noua tehnologie pentru propria lor dezvoltare integrală și pentru binele celorlalți.

Și Biserica Ortodoxă s-a implicat în misiunea pe Internet. „Biserica propune , în mod liber, un mod de viață care este altul decat cel acceptat sau practicat de mulți, iar modalitatea de expunere a acestuia poate varia. (…)Prezentarea unei instituții, și a Bisericii se face mult mai ușor și cu un impact mai mare prin intermediul internetului, decat prin cuvantul tipărit sau rostit și că ea ajunge mai repede la posibili și neștiuti căutatori, care se folosesc de informațiile oferite de un sit. Asemănator unei biblioteci, internetul este totodata foarte diferit de aceasta și nu o va putea înlocui niciodată. Dincolo de rezervele necesare în ceea ce priveste ispita pierderii timpului și a pierderii în paienjenișul informatic, el poate fi folositor Bisericii”.

Biserica Ortodoxa este prezentă pe Internet având în primul rând un site oficial, www.patriarhia.ro. În ceea ce privește administrarea paginii pe Internet a Patriarhiei Române, site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Române) subliniem faptul că acesta a fost accesat de un numar apreciabil de utilizatori on-line (atat din țară, cât și din străinătae) interesați de viața și activitatea Bisericii Ortodoxe Române. Din pagina de Internet a Patriarhiei Romane se pot face conexiuni on-line cu toate celelate site-uri ortodoxe. Alt site-uri importante ortodoxe sunt : www.crestinism-ortodox.ro, www.mmb.ro. www.trinitas.ro, www.m-ol.ro, www.mitropolia-ro.de, www.mitropolia-paris.ro, www.arhiepiscopiatomisului.ro, www.geocities.com/arhiepiscopia, www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/main.htm,www.romarch.org, www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index, și multe alte site-uri realizate de către parohii, sau de către crestini ortodocși care vor să facă misiune pe acest canal mediatic.

În perioada 22-25 mai, anul 2004, a avut loc la Cluj-Napoca a IX-a ediție a Conferinței Internetului Creștin European (ECIC). Întregul eveniment s-a desfașurat în limba engleză, având tema "Open Content for Open Society", gazdă fiind Centrul Diaconal Bethlen Kata.. La eveniment au participat peste 30 de persoane, din Danemarca, Elveția, Finlanda, Belarus, Ungaria, Marea Britanie, Franța, Germania, Polonia și Italia. Din România participanții au aparținut în special confesiunii reformate, dar a existat și un participant greco-catolic și unul ortodox. Deschiderea a fost marcată de discursul lui Juha Kinanen, președintele ECIC, care a subliniat că întâlnirea îi reunește pe cei ce stau în spatele a multe site-uri creștine importante, oameni necunoscuți, adesea izolați, dar care la această întâlnire se regăsesc și au posibilitatea punerii în comun a experiențelor.
Juha Kinanen a prezentat organizația ECIC, subliniind că ea a apărut în contextul în care pentru prima oară în istorie Bisericile Creștine au la îndemână un instrument atât de minunat pentru a se conecta între ele: Internetul. Dintre conferințe mai importante au fost: "Romanian Orthodox websites" susținută de Bogdan Ivanov, și "Catholic websites in Romania" susținută de Radu Capan.

Misiune creștină se poate face și prin multimedia, domeniu care se dezvoltă în stransă legatură cu Internetul. Biserica Ortodoxă Româna, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în colaborare cu Galaxy Media a realizat CD-ul multimedia "Calendarul enciclopedic creștin ortodox". Mitropolia Moldovei și Bucovinei a lansat acest produs, în Săptamana Patimilor, pe data de 8 aprilie. Pr. Lect.Dr. Dan Sandu, directorul lnstitutului Ecumenic "Sf. Nicolae", sub a cărui coordonare s-a realizat CD-ROM-ul, a afirmat că acesta "este o primă prezentare mai modernă a ca1endarului zilnic, de fapt o mică enciclopedie, cu textele integrale ale Noului Testament, un atlas biblic și o prezentare a bisericilor mai importante din România. Ea este un mijloc de vestire a cuvântului Lui Dumnezeu și are un caracter educativ. Tinerii de acum vin mai greu la biserică, dar stau mai mult în fața calculatorului". Inițiativa creării unei astfel de prezentări aparține, de fapt, unor tineri programatori care, susținuti financiar de Christian Popescu, au lucrat aproape un an pentru această expunere multimedia a universului creștin ortodox. Structurată în șase capitole mari, enciclopedia prezinta sfinții sarbatoriți peste an și viata lor, elementele unui lacaș de cult, cele mai importante biserici și mănăstiri din Romania, scrierile Noului Testament, hărți biblice și un lexicon care explică aproape 300 de termeni bisericești. Aplicația se instalează automat pe calculator și în fiecare zi anunță ce sfânt este sarbătorit. Utilizatorii acestei aplicații pot vizita virtual Biserica "Sf. Nicolae Domnesc" din Iași, ctitoria domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Prezent la lansare, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a salutat aceasta inițativa: "Noi, clericii, suntern ispitiți cu rutina liturgică, care ne ofera siguranță, laicii fiind mai deschiși la noutate, la o prezentare modernă a valorilor creștine prin text, imagine și sunet. Calendarul este ecranul împaratiei cerului și sfințirii timpului".

III.6. Biserica și căile de comunicare mass-media

Ca pastrătoare și transmițatoare a Revelației divine, Biserica face apel la mijloacele de comunicare socială dintr-o anumită perioadă istorică și dintr-o anumită cultură. Mesajul pe care creștinismul îl transmite lumii este Evanghelia, Vestea cea buna. Așadar, dintr-o multitudine aproape infinită de informații Biserica vorbește oamenilor despre un eveniment essential din istorie , care este șansa destinului lor fericit, mântuirea Lui Hristos. Ea selectează, pune ordine între tot ce se poate comunica, stabilindu-și criteriile axiologice în funcție de Vestea ce bună. În preambulul primei sale epistole, evanghelistul Ioan scrie:” Ce era de la început , ce am auzit , ce am vazut cu ochii noștrii , ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții-și viața s-a arătat și am văzut-o și marturisim și vă vestim viața de veci , care era la Tatăl și s-a aratat nouă – Ce am vazut și am auzit , vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împartașire cu noi ” (I Ioan 1,1-3).Actul comunicațional fondator este , așadar, integral, vizual și auditiv.

Prin natura ei, Biserica este mediu de comunicare: între Dumnezeu și umanitate, între cer și pamant, între persoanele umane create dupa chipul Creatorului a toate, între om și creația divină în totalitatea ei. Paradigma cerească a Bisericii este Sfânta Treime, structura supremei iubiri în care comunicarea este deodată și comuniunea.”Căci în comunitatea perfecta și veșnica a celor trei Persoane, în care subzista supraesența unică a dumnezeirii e data infinitatea desavarșirii și a vieții iubitoare a Treimii și a fiecărei Persoane. Și ca atare numai prin ea ne este asigurată comuniunea noastra eterna cu viața infinită a lui Dumnezeu și comuniunea neconfundată între noi, partași ai acestei infinități “ . Sfinții Parinți interpretează căderea omului ca refuz de a raporta ființa creată la comuniunea cu Dumnezeu. Din punct de vedere ontologic căderea reprezintă ruptura dintre adevăr și comuniune, refuzul de a face ca ființa să depindă de comuniune.

Secolul al XX-lea, în special cea de a doua jumătate, a cunoscut o dezvoltare științifică și tehnologică fără precedent în istoria umanității. Se afirmă că peste 75% din volumul cunoștințelor acumulate de omenire de la orgini și pâna în zilele noastre se datorează acestei ultime perioade. Remarcabilele progrese științifice au avut efecte immediate și în domeniul comunicării în privința accesului la informație (cantitate, viteza de obținere, varietate). Omul modern este creator și receptor de informație, stabilind și menținând astfel legatura cu lumea exterioară, coordonandu-și acțiunile în mod optim cu evenimentele exterioare lui. Cartea, presa scrisă și mai târziu apariția presei electronice au făcut ca nevoia de informație a omului să crească continuu. Viteza de transmitere și accesul la informație își adaugă mereu în complexitatea, prin perfecționarea mijloacelor existente, dar și prin apariția altora noi. Computerizarea și folosirea acesteia într-un sistem dezvoltat de transmitere a informației au eliminat barierele de spațiu și timp. Noțiuni ca telematica, multimedia, televiziune numerică sau sisteme de comunicații tip Internet sunt astăzi familiare unor importante categorii de oameni din diferite regiuni ale planetei.

S-a vorbit despre o eră industrială și despre una post-industrială. În aceeași măsură, se conturează elementele unei treceri de la era informațională la una post-informațională. Alvin Toffler anunța în cartea sa “al treilea val” sfârșitul industrialitătii și trecerea de la masificare la demasificare. Societatea informațională se opune societății de tip rural sau industrial. În societatea informațională, procesul de “ punere în formă” este mai important decat procesul de producere a bunurilor materiale.”Când, la ieșirea din marile magazine, angajații vă împachetează atent cumpărăturile și vă însoțesc până la mașină, pentru cumpărator este o punere în formă a produselor cumparate. Însa este totodata și o punere în formă a cumpărătorului, care devine astfel mai liber și mai puțin obosit. Informatica invadează lumea: dar ce este informatica dacă nu cel mai puternic sistem științific de punere în formă.”. Definind ca “ atomi” obiectele materiale iar ca “biți” elementele informaționale corespunzatoare, un informatician American afirmă: “ era industrială , esențialmente o eră de atomi, ne-a adus conceptual producția de serie, cu un sistem întemeiat de fabricație cu ajutorul metodelor uniforme și repetitive, într-un loc și într-un timp dat. Era informațiilor, era computerelor, a permis aceleași economii de scară, dar fiind mai puțțn dependentă de dimensiunile spațio-temporale. Era post-informatională va elimina limitele geografice, prin promovarea noțiunii de adresă virtuală. De asemenea, comunicația tinde să devină asincronă, iar consumatorul de mass-media are tot mai mult posibilitatea să selecteze din noianul de informații.

Dezvoltarea continuă a mediilor de informare a determinat apariția așa-numitului “ bombardament informațional.” De aceea au apărut opinii conform cărora cartea, radioul, televiziunea și cinematograful riscă să acapareze în întregime timpul omului, prin informația abundentă și să nu-i mai lase timp de reflecție. Tot mai frecvent se manifestă îngrijorare față de un alt pericol legat de mass-media, cel al manipulării conștiințelor prin folosirea mesajelor subliminale, suprapunerea unor informații imperceptibile în transmisiuni de televiziuni sau radio, în difuzarea de muzică sau filme.

Perioada de după 1989 a adus pentru Biserică noi coordonate în raportul față de mass-media, apropiindu-se de o stare normală în societate. În perioada comunistă, accesul Bisericii la mijloacele de comunicare în masă era aspru supravegheat și controlat. Era îngăduit doar imprimarea cărților de cult, a manualelor pentru învățământul teologic, a câtorva de reviste eparhiale și a unui număr restrâns de lucrări de strictă specialitate. Subiectele religioase au devenit însă o temă preferată în mass-media liberă, după 1989.

De asemenea s-a dezvoltat și presa bisericească, pe care o putem împărți în:

presa bisericească oficială, editată de Patriarhie, Mitropolii, Episcopii, etc.;

presa bisericească laică, editată de membri ai Bisericii, din inițiativă și cu responsabilitate personală (ex. pagina „Calea, Adevărul și Viața”, care a apărut un timp în „România liberă”; „Alfa și Omega” în „Cotidianul”; „Lumea creștină” în „Lumea Ieșeanului”);

Presa bisericească a fost și rămâne un factor catehetic și misionar absolut necesar. Se observă un evident progres în privința presei bisericești oficiale, deoarece astăzi aproape fiecare eparhie își are propriul buletin informativ lunar sau cu o peridiocitate variabilă de apariție. Revistele eparhiale se ocupă îndeosebi de oglindirea activităților bisericești, partea informativă, și de latura catehetică. Totuși, se manifestă o oarecare prudență față de abordarea subiectelor controversate din societate, de interpretarea unor fapte care provoacă adesea grave tulburări în conștiința societății. Acest ton rezervat face ca publicațiilor bisericești să li se reproșeze un ritm jurnalistic mai puțin dinamic. Atitudinea vine însă mai degrabă din detașarea cu care Ortodoxia privește istoria și din dorința de a vindeca rănile, de a a încuraja binele mai mult decât a observa păcatele oamenilor și a societății. Adesea se pune problema cum sunt folosite canalele mediatice în activitatea Bisericii și dacă Ortodoxia are o atitudine aparte față de mijloacele de comunicare socială. Un posibil răspuns îl găsim în cuvântul de folos adresat ascultătorilor postului de radio „Trinitas” de Înalt Prea Sfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în seara zilei de Sfintele Paști 1998: „Cuvântul, în limba română, vine de la latinescul convenctus care înseamnă adunare. Aceasta înseamnă că funcția cea dintâi a cuvântului este de a aduna laolaltă oamenii. Or, când cuvântul dezbină, desparte, îndepărtează, nu-și îndeplinește funcția lui sacră. Credem că astăzi cuvântul Bisericii trebuie să fie, în primul rând, cuvântul lui Hristos. Sfânta Scriptură ne arată că în multe cuvinte ale cărților sfinte, scrise în epoci diferite, în genuri literare diferite, de către persoane diferite, există totuși o comunicare, o împărtășire, o comuniune interioară care este taina prezenței lui Hristos Cuvântul în cuvintele Scripturii. Deci Dumnezeu-Cuvântul este prezent în cuvintele Scripturii și acest lucru este foarte important. Dacă noi transmitem sub forme diferite, tălmăcite, interpretate, același conținut al prezenței iubitoare a lui Hristos în lume, atunci radio-ul este Liturghia prelungită în lume. Este o mare răspundere pentru felul în care folosim cuvântul. Mântuitorul Însuși, Dumnezeu-Cuvântul a spus că fiecare om va da seama de cuvintele pe care le rostește. Atunci când rostim cuvântul pentru a-i apropia pe oameni, pentru a-i apropia de Dumnezeu și întreolaltă, atunci săvârșim prin cuvântul nostru o faptă bună”.

Ciclul sacramental din Biserică se continuă în societate prin cultură. Așadar, Biserica merge către lume ca să o sfințească prin cuvântul lui Dumnezeu și cheamă lumea la comuniune și bucurie netrecătoare. De aceea, utilizarea căilor mediatice reprezintă o prelungire a activităților bisericești în societate, o diaconie a comunicării care cheamă la comuniune.

III.7. Pastorația prin mass-media

Biserica se consideră o voce din societate care propovăduiește cu smerenie și convingere adevărurile sale tradiționale mereu actuale, care-i dau forța și unitatea. Prin rolul ei profetic, Biserica își exprimă fără complexe punctul de vedere în privința realizării conținuturilor și tehnicilor mediatice, ca și asupra ideologiilor care le susțin. Ea vine astfel și ajută comunitatea umană să-și analizeze critic virtuțile și scăderile. Atunci când comunicarea este amenințată de pericolul transformării într-un loc al incomunicabilității maxime, Biserica are datoria morală de a contribui la redarea credibilității actului comunicațional.

Comunicatorul creștin trebuie să țină cont de câteva aspecte fundamentale formulate într-o viziune ecumenică asupra comunicării: trebuie să aibă în vedere intenția comunicării; conținutul ei, care trebuie să contribuie la edificarea păcii, la promovarea dreptății și unității; stilul care trebuie să fie marcat de claritate, concizie, precizie, varietate și să aibă un sens optimist; respectarea regulilor dialogului; pertinența în alegerea formei de comunicare și a mijloacelor corespunzătoare lucrării care se întreprinde; misterul care respectă „alteritatea, refuzând explicația autosuficientă în dialog”; ordinea spirituală a valorilor, deoarece creștinul care comunică ține cont de valorile promovate de Evanghelie: cei din urmă înaintea celor dintâi, slăbiciunea înaintea forței, sărăcia înaintea bogăției.

Creștinul de astăzi trăiește într-o lume intens mediatică. Statisticile arată că, mai ales în orașe, cetățeanul român devine în medie, cel puțin patru-cinci ore în fiecare zi, telespectator, radio-ascultător ori cititor de jurnale. Aceasta este o realitate de care pastorația Bisericii trebuie să țină seama. Este nevoie de o educație pentru comunicare în contextul culturii mediatice, atât în rândurile preoțimii, profesorilor de religie, educatorilor creștini în general, cât și la nivelul credincioșilor, principalii receptori de mass-media. Aceasta este cu atât mai necesară acum când ne confruntăm cu multimplicarea canalelor informaționale și diminuarea forței de comunicare a mesajului.

Consumatorul de mass-media este de multe ori descumpănit în fața avalanșei de opinii care par mai degrabă să ascundă adevărul decât să-l

descopere și să-l promoveze cu sinceritate și simplitate. Așa cum spunea și Radu Preda, „omniprezența mass-mediei secularizate presupune, în subtext, un atentat la libertatea gnoseologică; omului, văzut doar ca și consumator, îi este refuzată cunoașterea imediată, indicându-i-se complexul complexității, al faptului că lumea e complicată, că oricâte am ști noi, chiar și despre orașul nostru, nu știm nimic”. Astfel, consumatorul de mesaje mediatizate cade într-o robie a receptorului transformându-se într-un „om care-și trăiește viața prin delegație”. Scăparea din robia universului mediatic vine prin dreapta judecată și discernământ.

Implicarea mai intensă în comunicarea mediatică înseamnă o mai bună cunoaștere a specificității fiecărui mijloc de comunicare în masă, a principiilor minime avute în vedere pentru transmiterea corectă a mesajului. Scrierea unui articol sau participarea la o emisiune de radio sau televiziune sunt mijloace pastorale de realizare a activității misionar-educative. Totuși, prezența Bisericii în mass-media nu poate substitui participarea la viața comunității euharistice, chiar atunci când sunt abordate cele mai înalte probleme teologice sau de trăire duhovnicească. De exemplu, vizionarea Sfintei Liturghii transmisă în direct de la o mare catedrală nu poate înlocui prezența fizică la slujbă decât atunci când creștinul este împiedicat din motive obiective să se deplaseze. Liturghia cheamă pe credincioși să fie participanți activi și nu doar spectatori.

Biserica, prin prezența în mass-media, se adresează unor oameni pe care i-ar putea întâlni mai greu, și acesta este un atu. Mass-media devine astfel o șansă, un început de dialog pe care lucrarea tainică a Duhului Sfânt și luminile din căile comunicaționale le pot amplifica profund.

De asemenea, educatorul creștin care are capacitatea să utilizeze în misiunea sa posibilitățile tehnice ale mass-mediei moderne, va avea din plin bucuria reușitei în activitatea pe care o desfășoară. În perioada interbelică, Ilarion Felea spunea că trebuie să se insiste asupra „intensificării activității caselor culturale și a colportajului, care nu sunt altceva decât continuarea funcției religioase, morale și cultural-istorice, pe care preoțimea a îndeplinit-o în toată vremea”.

Există totuși o oarecare teamă și reticență când trebuie povățuiți credincioșii cum să se comporte ca beneficiari ai culturii mediatice. Canalele mediace pot constitui spații de rugăciune, frumusețe duhovnicească și artistică sublimă, dar pot deveni și prilej de sminteală, de propagare a minciunii, a desfrâului și a violenței. De aceea este necesară educația în folosirea mijloacelor de comunicare socială, ajutată de maturitate duhovniească și un acut simț de discernământ. Biserica nu critică mass-media ci doar reaua ei întrebuințare.

În cuvântul de binecuvântare adresat în primăvara anului 1998 cu prilejul inaugurării postului de radio „Trinitas” Prea Fericitul Patriarh Teoctist a spus: „Cuvântul lui Dumnezeu are putere sfințitoare, are putere transformatoare și, de aceea, orice cuvânt care ne sfințeșete auzul, cuvântul Sfintei Evanghelii, cuvântul de învățătură, cuvântul despre vrednicia sfinților noștri, este de natură să transforme viața duhovnicească”.

Biserica are misiunea și responsabilitatea de a contribui la educația mediatică a fiilor ei duhovnicești. Credinciosul trebuie să devină capabil să selecteze din multitudinea universului informațional, pentru a-și exercita libertatea cu luciditate și înțelepciune. Astfel, încrederea nu se va transforma în credulitate și discernământul în acceptarea pasivă a tot ceea ce se vehiculează în mass-media seculară. Pentru a avea însă o responsabilitate în ceea ce transmite Biserica prin mass-media, trebuie și creștinul jurnalist să fie înzestrat cu anumite calități misionar-mediatice. Inalt Prea Sfințitul Daniel, Mitropolitul Molodovei și Bucovinei le-a sintetizat în conferința Fundamente teologice ale actului comunicațional și coordonate ale apostolatului mediatic în epoca actualã, susținută la Centrul Cultural-Pastoral „Sfantul Daniil Sihastrul” de la Durau :

– credința matură: “Dacă acesta nu are o credință matură, nu poate transmite esențialul Evangheliei”.

– cultură solidă: „Care înseamnă, în termeni mai simpli, perfecționare, iar nu improvizație.”

– comunicabilitatea dinamică: “Este un mare dar să poți comunica prin viu grai și prin scris. Acest dar se caută, se cere și se cultivă prin osteneală.”

– conștiință misionară și responsabilitate eclesială: “Tu nu știi care sunt roadele cuvântului tău, dar dacă el este pătruns de conștiință misionară și de bucuria prezenței lui Hristos, atunci există speranță misionară că roadele sunt bune”.

– Starea spirituală de pace și bucurie pentru slujirea sa: “Aceleași cuvinte, dacă sunt rostite în stare de tuburare sau în stare de pace, creează în cel care ascultă o stare diferită.”

-“Discernamânt multiplu pentru a deosebi între comuniune și comercializare”.

– Respect și rabdare pentru alții: “pentru pluralismul de idei, de pesoane ți de popoare, iar aceasta implica creativitate în abordarea de noi orizonturi, însa creativitate și fidelitate în același timp.” .

Mass-media poate face cunoscută viața și activitatea Bisericii, precum și activitatea personalităților de prim rang ale Bisericii.

Tot prin mass-media se poate realiza cunoașterea frumuseții cultului ortodox, a bogăției lui, a vieții bisericești ortodoxe și a Sfintei Tradiții, informația religioasă fiind transmisă prompt și în timp util. Biserica, prin mass-media, cu ajutorul unor persoane competente, poate apăra dreapta credință de atacurile prozelitiste. Prin intermediul mass-media este posibilă participarea indirectă la viața liturgică a celor imobilizați: bolnavi cronici spitalizați, cei din azile de bătrâni, orfelinate.

Credincioși din variate segmente ale societății pot primi învățături adecvate vârstei în scopul zidirii duhovnicești.

Exemplul pozitiv al unor parohii cu deosebite realizări în privința vieții liturgice și a activității caritabile, poate ajunge cu ușurință la preoții și credincioșii cu realizări mai modeste, stimulând și polarizând activitatea parohiilor, oferind idei și soluții.

Există forme de cooperare între Biserică și mass-media în rezolvarea problemelor sociale majore de astăzi:

cunoașterea cât mai adecvată a colaboratorilor de la ziarele locale, radioul local și TV locală, mai ales a persoanelor care sunt de credință ortodoxă, fii ai Bisericii;

informarea lor cât mai adecvată privind activitatea Bisericii;

asigurarea de material documentar privind activități cultural-misionare și filantropice;

cooptarea persoanelor care lucrează în mass-media ca și colaboratori ai organelor bisericești și implicarea lor în problematica religioasă;

formarea de jurnaliști teologi la Facultatea de Jurnalistică, sau introducerea unui curs facultativ de jurnalistică la Faculatea de Teologie;

implicarea preoților sau a unor teologi în programe TV și radio, în susținerea unor rubrici sau articole tematice în presa locală;

existența unui birou de presă al Bisericii, care colaborează strâns cu mass-media;

formarea de asociații de presă bisericească;

emisiunile religioase trebuie să aibă tematică de actualitate pentru viața bisericească și să aibă drept scop principal mântuirea credincioșilor;

organizarea de întâlniri între teologi și jurnaliști;

invitarea la evenimente bisericești a reprezentanților mass-media;

cooperarea cu alte instituții (școli, centre culturale) în vederea unor programe comune care apoi să fie mediatizate;

cooperarea cu instituții filantropice și de asistență socială;

folosirea evenimentelor sociale (comemorări și aniversări) ca momente misionare.

IV.Concluzii

Toată lumea este cu siguranță de acord în a recunoaște în ansamblul vieții de familie a fost în mod radical transformat de radio și de televiziune.Aceste mijloace de comunicare socială pătrund astăzi întreaga viață fiind nevoie de efort spiritual și de discernământ pentru a ști să ne folosim în mod util de ele. Pentru a ne face o imagine asupra impactului mass-media asupra impactului pe care îl are mass-media asupra societații, considerăm utilă o mică anecdotă, cu fundament real relatată de un teolog american, ce sugerează o viziune de ansamblu asupra comunicării în secolul al XX-lea. Prima vizită a unui copil la o biserică are loc la șapte, opt ani. Întorcându-se acasă , tatăl său l-a întrebat ce crede despre acest eveniment. Coplilul a replicat: Muzica a fost frumoasă dar reclama a fost prea lungă.Această anecdotă ne descoperă faptul că slujim într-o cultură care este definită, dar și deformată de piață și credinciosul ei priten, comunicarea prin mass-media, în special televiziunea și radioul.

Iată de ce, în vederea suținerii lucrării pastoral misionare a Bisericii Ortodoxe în societate, este necesară o variantă pozitivă a mass-mediei, ale cărei obiective sa fie exclusiv legate de afirmarea valorilor creștine. „Prin definiția și menirea ei, Biserica oferă spațiul comunicării între om și Dumnezeu și a oamenilor întreolaltă. Angajamentul mediatic al acesteia reprezintă o concretizare prin mijloace moderne a vocației sale propovăduitoare, mass-media fiind un capitol important din gândirea socială a Bisericii”.

În România de după 1989, condițiile libertății au cerut ca Biserica să aibă un alt gen de prezență la nivel social, așteptat la modul concret în afișarea imaginii ei prin mijloace moderne ale mass-media: presa scrisă de largă circulație, radio-ul, televiziunea, iar mai nou internetul. „Din exterior, solicitările doresc prezentarea imaginii Bisericii vii, dinamice, în care se simte pulsul duhovnicesc al trăirii întru Hristos; din interior, se încearcă oferirea unui răspuns la contextul misionar cu totul nou, la diferitele variante de prezentare a ideologiilor lumii trecătoare, fară ca prin aceasta să se piardă ceva din valoarea învațaturii hristice. Adaptarea la alte forme de prezentare a credinței și a aplicării concrete a ei, căci, în fond aceasta înseamnă mass-media bisericească, nu reprezintă nici o fomă de secularizare a mesajului, nici transformarea lui în prozelitism. Este pur și simplu, prelungirea cuvântului de la amvon, coborârea lui în lume la cei ce n-o pot face; (…) este folosirea unui canal informațional la scară largă, completarea pastorației cu strategia mesajului direct ”.

Mesajul Bisericii astăzi este distinct față de cel al instituțiilor laice, pentru că promovează valorile spirituale și morale, de aceea trebuie să se fie cunoscut de cât mai multe persoane, care se por zidi duhovnicește. Sorin Dumitrescu, cunoscut pictor și publicist ortodox, propune chiar ca Biserica să dea un răspuns din perspectivă teologică și asupra problemelor societății actuale: „(…)Orice eveniment social, politic, economic, cultural, poate fi comentat din perspectivă creștină. (…) Ba mai mult, unghiul de lectură al creștinului, poate fi extraordinar de folositor, în primul rând complet neașteptat, dând la iveală perspective(…) extrem de îndrăznețe ale cugetării politice, iar în al doilea rând, poate fi extrem de util mai marilor zilei sau cetațeanului care citește curent presa”. Propunerile acestea sunt îndrăznețe, și dacă sunt duse la extrem, atunci pot face un amestec al teologiei cu trecătoarele dispute politice, însă trebuie avut în vedere faptul că și jurnalistul creștin trebuie să fie înzestrat cu o anumită doză de realism, care să-l ajute să discearnă, care sunt valorile societății actuale, și ce se poate face pentru îmbunătățirea lor. Prin prezența ei în mass-media, Biserica trebuie să promoveze formarea unei opinii publice, să propovăduiască un rol educativ și profetic.

IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei afirma rolul taumaturgic al Bisericii răspîndind cuvintele dătătoare de viață spirituală prin căile mediatice: „Prin mass-media , Biserica nu mai rămîne o instituție marginalizată, ci își regăsește rolul ei de instituție a cuvântului și a spiritului, de vindecare spirituală și de inspirație pentru populația României care – în marea ei majoritate – este credincioasă. ”

Din analizele de audiență atât ale posturilor de radio și televiziune, și ale presei scrise reiese faptul că emisiunile și articolele cu conținut religios se bucură de o mare audiență, remarcându-se constant un salt calitativ al transmiterii informației în presă din partea Bisericii. Dacă, în urmă cu un deceniu, se reproșa Bisericii că folosește un limbaj inadecvat pentru comunicare, astăzi această problemă practic nu mai există atât la nivel central, cât și local.Transmisiunile în direct la radio și televiziune și reflectarea, pe larg, în presa scrisă a tuturor evenimentelor bisericești la nivel central și, uneori, local, interviurile cu membrii Sfântului Sinod și alti teologi ai Bisericii Ortodoxe Române consolideaza în constiința opiniei publice ideea unei Biserici dinamice, care, în contextul de libertate de după 1989, și-a reluat, treptat, locul și rolul firesc în mijlocul societătii românesti. Acest fapt este argumentat atât de poziția de frunte pe care Biserica o ocupă constant în sondajele care reflectă încrederea românilor în instituțiile fundamentale ale poporului, cât și de realitatea că la orice problemă aflată în dezbatere publică se asteaptă și poziția Bisericii.

Biserica Ortodoxă și-a propus în perspectivă să dezvolte misiunea prin intermediul mass-media și acest lucru se observă prin extinderea recentă a ariei de frecvență a posturilor de radio Trinitas, al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, și Renașterea al Arhiepisopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și a imlicării Bisericii ortodoxe din ce în ce mai mult în mediul mass-media din România(emisiuni difuzate la Televiziunea Română, posturi locale, Pax TV, Radio România Actualități ș.a.m.d.). De asemenea, recent s-a propus dezvoltarea unor diferite forme de parteneriat mediatic între presa bisericească și cea laică. Se resimte în societate nevoia protecției consumatorilor de știri și de imagini transmise prin mijloacele de comunicare în masă. Biserica și mass-media au datoria de a apăra împreună valori fundamentale: sacralitatea vieții, demnitatea și integritatea persoanei, respectul pentru adevăr, pentru conținutul și scopul comunicării.

Alte propuneri sunt: profesionalizarea jurnaliștilor bisericești în privința folosirii tehnicilor media și a celor laici, în înțelegerea și însușirea unei culturi teologice de bază (înființarea secției Teologie-Științele Comunicării și Relații Publice ), o eficientizare mai bună a birourilor de presă din cadrul centrelor eparhiale, o rețea mediatică eclesială cu acoperire națională, asociație care să cultive colaborarea dintre jurnaliștii creștini din presa bisericească și cea laică.

Bibliografie

Izvoare

***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Jubiliară Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Ed. IBMBOR, București, 2001.

***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Societatea Biblică Interconfesională din România, 1999

***, Liturghier, Ed. IBMBOR, București, 2000.

***, Epistola către Diognet, V-VI, în Scrierile Părinților Apostolici, traducere, introducere și note de Pr. D. Fecioru, în colecția „PSB”, vol. I, Ed. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979.

***, Păstorul lui Herma, VIII, 1, în Scrierile Părinților Apostolici, traducere, introducere și note de Pr. D. Fecioru, în colecția „PSB”, vol. I, Ed. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979.

Chiril al Alexandriei, Sf., Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan II, 3, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în colecția „PSB” 41, Ed. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000.

Ciprian al Cartaginei, Despre unitatea Bisericii, traducere de Prof. David Popescu, introducere, note și indici, de prof. Nicolae Chițescu, în Apologeți de limba latină, Ed. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981[PSB 3].

Clement Alexandrinul, Pedagogul în Scrieri. Partea I, traducere, cuvânt înainte, note și indici de Pr. D. Fecioru, Editura Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1981. [PSB 4].

Grigorie Sinaitul, Sf., Capete în acrostih, în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăța, lumina și desăvârși, traducere din grecește, introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, vol. 7, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti,1977.

Ignatie Teoforul, Sf., Epistola către Smirneni, în Scrierile Părinților Apostolici, traducere, introducere și note de Pr. D. Fecioru, în colecția „PSB”, vol. I, Editura Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1995.

Ioan Gură de Aur, Sf., Cuvântări la praznice împărătești, traducere de Pr. D. Fecioru, București, 1942.

Irineu de Lyon, Sf., Contre les hérésies IV, Les Edition du Cerf, Paris, 1965 [SC 100].

Vasile cel Mare, Sf., Despre Duhul Sfânt, în Scrieri, partea a III-a, Editura Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1988, [PSB 18].

Dicționare

Bria, Pr. prof. Ion, Dicționar de Teologie Ortodoxă, Editura Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1994.

Hangiu, I., Dicționarul Presei Literare Românești 1790-1990, ediția a doua revizuită și completată, Editura Fundației Cultura Române, București, 1996.

Popescu, Cristian, Florin Dicționar explicativ de jurnalism, relații publice și publicitate, Ed. Tritonic, Bucuresti, 2002.

Vlăsceanu,Lazăr și Zamfir, Cătălin (coordonatori), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993.

Documente

***, Guvernul României, Hotarârea nr.1440 din 2002, privind aprobarea Strategiei Naționale pentru promovarea noii economii și implementarea societații informaționale, publicată în M.Of. nr.933/12.12.2002.

***, Documentul final al Colocviului Biserica în mass-media și mass-media în Biserică- Durău, 19-21 iunie 2003, în Candela Moldovei, nr.7-8, 2003.

***, Imaginea Bisericii Ortodoxe reflactată prin mijloacele de comunicare în masă. Activitatea Biroului de Preă și comunicații al Patriarhiei Române în anul 2003, http://www.patriarhia.ro.

***, Argument pentru frecvența națională Radio Trinitas, slujire comunicațională prin credință și cultură,( sursa Radio Trinitas).

Ioan Paul al II-lea, Papa, "Communio et Progressio", Instrucțiune pastorală despre mijloacele de comunicare socială publicată din dispoziția Conciliului Ecumenic Vatican II, 128, http://www.catholica.ro/documente/index3.asp?id=325.

Cărți, studii și articole

***, Celalalt Noica – marturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, editie îngrijita de Pr. Eugen Dragoi si Pr. Ninel Tugui, Editura Anastasia, Bucuresti, 1994

***, Presa bisericeasca.Concluziile primului seminar dedicat presei bisericesti, în “Vestitorul Ortodoxiei” anul VI, nr.117, 1-15 iunie, 1994.

***, Radio Trinitas, în „Candela Moldovei”, anul VII (1998), nr. 5, mai 1998.

Alexandru Pr, Copilul în lumea televizorului și computerelor, http://www.odaia.go.ro/copilul_tv.html

Badea,Constantin, Nocivitatea televiziunii, în revista Schimbarea la Față, nr.2/1997.

Bakonsky, Teodor, Fragmente despre teologia icoanei, prefață la Leonid Uspensky, Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă, traducere de Teodor Bakonsky, Ed. Anastasia, 1994.

Bobrinskoy, Boris, Taina Bisericii, traducere de Vasile Manea, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2002.

Cazacu, Tatiana Slama, Stratageme educaționale si manipularea, Polirom, Iași, 2000.

Ciobotea, I.P.S., Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Fundamente teologice ale actului comunicațional si coordonate ale apostolatului mediatic în epoca actualã, în „Candela Moldovei”, nr.7-8/2003.

Clément, Olivier, Cinema și creștinism – note de reflecție –, traducere de Pr. Mihail Ovidiu Ciobotaru, în „TV”, serie nouă, anul XI (LXXVII), nr.8-12, aug.-dec. 2001.

Dascalu,Pr. Nicolae, Biserica și mass-media sau despre metamorfozele comunicării, în „TV” serie nouă, anul VIII (LXXIV), nr.5-12, mai-decembrie, 1998.

Dascalu, Pr.Nicolae Comunicare pentru comuniune. O perspectiv ortodoxa asupra mas-media, Ed.Trinitas, Iasi, 2000.

Dascălu, Pr. Nicoale, Biserica și mass-media. Concluziile Conferințelor preoțești de la Durău, în „TV” serie nouă, anul VIII (LXXIV), nr.5-12, mai-decembrie, 1998.

Denize, Eugen, Istoria Societații Române de Radiodifuziune, vol I, partea I, Ed. Societații Române de Radiodifuziune, București, 1998, p.10

Dulgheru,Elena, Tarkovski Filmul ca rugaciune, o poetică a sacrului în cinematograful lui Andrei Tarkovski, prefață de Prof.Univ.Dr. Manuela Cernat, Ed. Arca Învierii, București, 2001, p.141

Dumitrescu, Sorin, Presa contra presei, interviu realizat de Radu Comănescu în ziarul Ziua, 18 martie 2000, p.2.

Dura, Pr. Lector Dr. Nicolae, Propovaduirea și Sfintele Taine, Editura Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1998.

Foley, Arhiepiscop John P., Biserica și Internetul, http://www.catholica.ro/documente/index3.asp?id=92

Foley, Arhiepiscopul John P., "Etica în comunicațiile sociale", nr. 25, http://www.catholica.ro/documente/index3.asp?id=187

Foley, Arhiepiscopul John P., Instrucțiunea pastorală „Aetatis novae”, nr.2, http://www.catholica.ro/documente/index3.asp?id=409

Franklin, Robert M., The Church and mass-media. Communication in The Twenty First Century, în Internațional Review of Mision, vol LXXXVII, nr.346, Julz 1998, p.410.

Iloae, Ștefan, Arhid. Drd., Mass-media și Biserica, în vol.Tinerețe , Ideal, Biserică, editat de ASCOR Cluj-Napoca, 2002, p.140

Ioan Paul al II-lea, Papa, Mesajul pentru a 35-a Zi Mondială a Comunicațiilor, nr. 3, 27 mai 2001, nr.3-4, http://www.catholica.ro/documente/index3.asp?id=22

Jeanneney, Jean-Noel, O istorie a mijloacelor de comunicare, Ed. Institutul European, 1997.

Jeremias, Joachim, Gondikakis, Arhimandritul Vasilios, Rupnik, P. Marco I., Steihardt, Nicolae, Marion, Jean-Luc, Noica, Constantin, Cartea fiului risipitor. O parabolă în 6 lecturi pentru omul contemporan, ediție îngrijită de diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998.

Luhan, Marshall Mc,"Galaxia Gutemberg", Ed. Politica, Bucuresti, 1975.

Miege, Bernard, "Societatea cucerită de comunicare", Editura Polirom, Iasi, 2000.

Moraru, Pr. Alois, Mass-media și provocarea globalizării – al XIX-lea Congres al Uniunii Catolice Internaționale a Presei, în „Lumea creștinului”, serie nouă, anul XII – 10 (142), oct., 2001, preluat în „TV”, serie nouă, anul XI (LXXVII), nr.8-12, august-decembrie 2001.

Nicolescu, Costion, A avea sau a nu avea televizor, în Scara, Revista de oceanografie ortodoxă, anul I, treapta I, aprilie 1997.

Ornea, Z., De la civilizatia Gutenberg la cea a lui Marconi, în revista Dilema, anul VI, nr. 272, 17-23 aprilie 1998.

Păcurariu, Pr. Prof. Dr., Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol.III, (sec.XIX și sec XX), tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Ed.Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994 Mircea

Petraru, Pr. Gheorghe, Misiologie Ortodoxă, vol.I, Ed. Panfilius, Iași, 2002.

Pop, Doru, Mass Media și Democrația, Ed. Polirom, Iași,2001.

Popa, Dorin, Mass-Media astazi, Editura"Institutul European", 2002.

Popescu, Pr. Prof. Dr., Dumitru, Teologie și cultură, București, 1993.

Preda, Radu, Omul de nicăieri. Despre presa secularizată și presa bisericească, în „Renașterea”, anul V, nr.11/noiembrie, 1994.

Rășinăreanu, P.S., Visarion, episcop vicar, Îndrumătorul Bisericesc de la Sibiu 150 de ani de apariție neîntreruptă , în Telegraful Român, anul 150, Sibiu, nr.9-12, 2002.

Rusu,Pr.,Augustin, Invățământul teologic și scrisul bisericesc, în volumul Autocefalic, Patriarhie, Slujire sfantă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995

Schmemann, Alexandre, Postul Mare, Asceză și Liturghie în Biserica Ortodoxă, traducere și postfața Lect. Pr. Gheorghe Popa, Ed. Biserica „Sfânta Parascheva” Mitocul Maicilor, Iași, 1997, p.120

Semen, Pr. conf. Petre, Arheologia biblică în actualitate, Ed. Trinitas, Iași, 1997.

Staniloae, Pr. Prof. Dumitru, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol.I , Ed. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1978.

Stoinea, Liviu, Pentru o teologie a comunicării, în „Vestitorul Ortodoxiei”, nr. 4/1996.

Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt de binecuvântare, în „Candela Moldovei”, an. VII, nr.5/mai, 1998, p.14.

Trifon, Radu, Creștinism si globalizare.Omul contemporan între progresul digital si deriva morală, http://www.nistea.com/media/internet/crestinism_si_globalizare/cap3.html.

Uspensky,Leonid, Teologia Icoanei, Ed. Anastasia, București, 1994, p.126.

Vanca, Pr. Drd. Dumitru, Cuvântul Liturgic: Violentarea sa și violența pe care pare să o exprime în vol.Violența în numele lui Dumnezeu, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002.

Vladu, Pr. Drd. Nicolae, Biserica si Mass-media, în "Almanah Bisericesc" Arhiepiscopia Bucurestilor,1999, http://www.crestinism-ortodox.ro/html/index.html.

Werner, Wolbert, Morale in una cltura dei mass-media, traduzione di Giovanni Salmeri, Edizioni San Paolo, 1998, p.120-121

Zizioulas, Jean, Ființa Eclesială, Editura Bizantina, Bucuresti 1996.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Evanghelizare și Misiune Creștină în Mass Media (ID: 167175)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Evanghelizare și Misiune Creștină în Mass Media

Copyright Notice

De LA Crucificare LA Biruinta

Fenomenul Religios In Viata Societatii

Biserica Apuseana Si Relatiile cu Imperiul Roman Inainte de Papa Inocentiu al Iii Lea

Tema Rasplatirii In Mesajul Catre Cele Sapte Biserici din Apocalipsa

Cantarea Bisericeasca Arta Si Jertfa Crestina

Paisie Velcicovski

Copyright Notice

Similar Posts