Evaluarea Valorificarii Potentialului Turistic In Regiunea Turistica Centru a Republicii Moldova

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. ASPECTE PRIVIND REGIONAREA TURISTICĂ. PRINCIPII, CRITERII, METODOLOGIE

I.1. Noțiuni fundamentale despre regionarea turistică și unități turistice teritoriale.

I.2. Principiile și metodologia regionării turistice. Principalele unități turistice teritoriale.

I.3. Abordarea fluxurilor turistice, ca elemente componente ale marile regiuni turistice ale lumii.

CAPITOLUL II. APRECIEREA UNITĂȚILOR TURISTICE TERITORIALE ALE REPUBLICII MOLDOVA

II.1. Analiza regionării turistice a R. Moldova. Aspecte teoretico-metodologice.

II.2. Caracteristica potențialului turistic ale principalelor unități turistice ale republicii, ca destinații turistice atractive și specializate.

II.3. Evaluarea fluxurilor turistice ale R. Moldova.

CAPITOLUL III. EVALUAREA VALORIFICĂRII POTENȚIALULUI TURISTIC ÎN REGIUNEA TURISTICĂ CENTRU A REPUBLICII MOLDOVA

III.1. Analiza valorificării potențialului turistic natural și cadrului geografic al Regiunii turistice Centru.

III.2. Analiza valorificării potențialului turistic antropic al Regiunii turistice Centru.

III.3. Aprecierea activității turistice în Regiunea turistică Centru.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

În prezent, un interes deosebit în domeniul turismului îl constituie studiul elementelor regionale, în funcție de care se organizează activități turistice tipice anumitor teritorii, și se pun în evidență posibilitățile de valorificare complexă a acestora.

Dependența activității turistice de particularitățile geografice ale unor teritorii și atingerea unui anumit grad de dezvoltarea turistică a acestora, duce la necesitatea de grupare a obiectivelor turistice și de împărțire a teritoriilor în funcție de gradul de atracție turistică. În așa mod, a apărut tendința de clasificare a unor spații mai mari cu particularități variate de practicare a turismului, bazate pe anumite principii de regionare turistică. Există o serie de principii de regionare turistică, la baza cărora stau anumiți factori de delimitare teritorială. Acțiunea acestor factori este diferită, acestea se manifestă atât în regionarea turistică în planul turismului internațional, cât și în planul turismului intern, în cadrul țărilor lumii. Însemnătate, pentru activitatea turistică, o prezintă ambele direcții ale regionării turistice, fiecare din ele având laturile sale pozitive ce se reduc în final la importanța practică. Importanța cheie a regionării turistice în ambele planuri, rămâne a fi valorificarea optimă a potențialului turistic în strânsă legătură cu exigențele unui turism modern și competitiv, cunoașterea principalelor unități turistice teritoriale ca destinații de mare atractivitate turistică și a interacțiunii spațiale dintre acestea cu generarea fluxurilor turistice.

Această însemnătate devine mai complexă odată cu procesul de integrare a teritoriului R. Moldova în cadrul macro-regiunii turistice europene și a subregiunii acesteia – Europa Centrală și de Est. Diversificarea motivației turistice și orientarea fluxurilor turistice spre R. Moldova, cât și a celor din țară spre principalele destinații turistice ale lumii, constituie una dintre problemele de bază ale sferei turismului. Acest lucru devine cu atât mai imperios, cu cât lansarea industriei turistice moldovenești pe piața turistică internațională se efectuează în condiții dure de concurență cu ofertele turistice ale țărilor, care activează în aceste condiții timp de 30-50 de ani.

Actualitatea temei investigate. Actualmente turismul, este domeniul prioritar pentru dezvoltarea social-economică a multor țări ale lumii, inclusiv și pentru R. Moldova. Turismul constituie cca. 1% din PIB-ul național, însă această ramură poate diversifica oferta diferitor arii teritoriale și atrage fluxuri importante de turiști străini. Aceasta ne vorbește despre rolul creării și fundamentării pe teritoriul republicii a unităților turistice teritoriale ce concentrează resurse turistice de valoare recunoscută și care pot contribui nemijlocit la diversificarea motivației și ofertei turistice, plasând R. Moldova printre destinațiile de valoare. Aceasta poate fi, unul dintre pașii spre integrarea R. Moldova ca destinație turistică unei mari regiuni turistice – Europa, cât și a specializării în anumite forme de turism specifice acestui ținut.

Actualitatea, dar și caracterul complex al problemei, metodele și căile de creștere a eficienței potențialului ramurii turistice prin valorificarea optimă a resurselor turistice din cadrul diferitor unități turistice teritoriale, trebuie studiate în continuare. Toate aceste aspecte și situații analizate în complexitate au dictat alegerea temei de cercetare.

Scopul și obiectivele tezei. Obiectivul de bază al tezei de licență este studierea principiilor și metodicii de regionare turistică cât și a rolului acesteia în valorificarea potențialului turistic al diferitor teritorii pentru dezvoltarea adecvată și eficientă a ramurii turistice.

Scopul cercetării constă în cunoașterea bazelor teoretice și metodice privind principiile de regionare turistică a lumii cât și a R. Moldova în scopul unei valorificări optime a resurselor turistice și a diversificării ofertei turistice, cât și cunoașterea principalelor destinații turistice ale lumii și din țară pentru orientarea corectă a fluxurilor turistice spre acestea.

Reieșind din scopul propus în teză, au fost formulate următoarele obiective:

examinarea bazelor teoretice și a metodologiei de regionare turistică;

studiul principiilor de regionare turistică în experiența internațională și în R. Moldova;

evidențierea particularităților specifice diferitor unități turistice teritoriale;

analiza complexă a fluxurilor turistice internaționale în planul turismului intern și internațional și ale tendințelor acestora, prin prisma indicatorilor turistici;

examinarea stării actuale a zonelor de interes turistic și a metodelor de lansare a acestora pe piața turistică;

formularea unor recomandări și instrumente privind valorificarea potențialului zonelor turistice din R. Moldova;

identificarea aspectelor ce conduc la valorificarea optimă a potențialului turistic al unei unități turistice teritoriale;

analiza valorificării potențialului turistic al unei regiuni turistice ale republicii.

Nivelul de cercetare științifică. Suportul teoretico-științific al tezei îl constituie o serie de lucrări fundamentale ale cercetătorilor și practicienilor din R. Moldova, România și Federația Rusă ce țin de dezvoltarea și ascensiunea economică prin intermediul turismului.

Suportul teoretic în lucrare l-au constituit:

lucrări fundamentale;

publicațiile și studiile geografilor și economiștilor autohtoni și străini;

anuare statistice;

publicații periodice;

baza normativ-juridică în domeniul turismului.

Deci, bazele teoretice ale cercetării, au fost abordate în lucrările și rezultatele cercetărilor următorilor oameni de știință: Florea, S., Miron, V., Platon, N., Sîrodoev, I., Dinu, M., Glăvan, V., Nistoreanu, p. , Bran, F., Diaconescu, C., Florescu, C., Stănciulescu, A., Alexandrova, A., Loghina, O., Colobovschii, E., Zorin I. etc.

Studii legate de regionarea turistică deține Florea Serafim în lucrarea „Potențialul turistic al Republicii Moldova”, în care realizează regionarea potențialului turistic al țării în funcție de anumite criterii și concepte. Clasificarea propusă are la bază evaluarea potențialului turistic natural și antropic al republicii, cât și aspecte legate de potențialul recreativ etc.

Studii importante în regionarea turistică a R. Moldova găsim în lucrarea „Managementul resurselor turistice din Republica Moldova”, autor Miron Viorel. În aceasta, se analizează modalitățile de valorificare a resurselor turistice din republică, a strategiilor de dezvoltare a zonelor turistice și valorificarea eficientă a acestora.

Cercetări privind regionarea turistică și valorificarea resurselor turistice ale unităților turistice teritoriale există parțial și în lucrările autorilor Turcov Elena, Platon Nicolae etc.

Dintre autorii din străinătate, un rol important în abordarea problemei studiate, este acordat de Dinu Mihaela, Sevastianov D. V. etc.

Metodologia și metodele de cercetare. În teză au fost utilizate metoda sistemică, metoda statistică, metoda de sinteză, analiza, comparația, inducția și deducția, precum și alte procedee și instrumente de cunoaștere științifică a proceselor economice. De asemenea s-au mai aplicat:

metoda documentației de teren – folosită în studiile personale asupra identificării ariilor turistice ale republicii;

metoda analizei istorice – aplicată pentru aprecierea diferitor păreri și puncte de vedere, concepte, din punct de vedere a evoluției istorice a problematicii regionării turistice;

metode statistice – utilizate pentru prelucrarea și interpretarea grafică a datelor statistice asupra aspectelor problemei abordate.

Inovația științifică a lucrării este determinată de scopul și sarcinile cercetărilor, de rezultatele analizei complexe de regionare a potențialului turistic național, de concluziile rezultate din cercetările efectuate în teză.

Printre abordările efectuate se evidențiază:

studiul delimitării sistemului de zone turistice naționale în R. Moldova;

studierea complexă a potențialului turistic natural și antropic al R. Moldova.

Structura tezei. Conținutul lucrării este expus în _ pagini, ilustrat cu _ tabele, _ figuri ce caracterizează evoluția turismului în perioada analizată 1991-2014 și _ anexe, bibliografia numără _ titluri. Teza are o structură clasică, fiind alcătuită din introducere, trei capitole, concluzii, anexe.

CAPITOLUL I. ASPECTE PRIVIND REGIONAREA TURISTICĂ. PRINCIPII, CRITERII, METODOLOGIE

I.1. Noțiuni fundamentale despre regionarea turistică și unități turistice teritoriale.

În prezent, una dintre preocupările de bază în domeniul turismului o constituie studiul elementelor regionale, în funcție de care se organizează activități turistice tipice anumitor zone, și se pun în evidență posibilitățile de amenajare complexă a acestora.

Obiectul turismului include în sine trei componente indispensabile – regiunea turistică, întreprinderea turistică și organizarea turistică. Astfel, turistul utilizează un complex de servicii, care i se pun la dispoziție într-un anumit loc (regiune), unde se desfășoară o anumită activitate turistică [11, p. 37].

Activitatea turistică este dependentă de particularitățile geografice ale unor teritorii și atunci când ea atinge un anumit grad de dezvoltare apare dorința de grupare a obiectivelor și de împărțire a teritoriului în funcție de gradul de atracție turistică. În așa mod, a apărut tendința de clasificare a unor spații mai mari cu particularități variate de practicare a turismului, bazate pe anumite principii de regionare turistică. În literatura geografică de specialitate există încă dispute referitor la conținutul și utilizarea termenilor de regionare sau zonare turistică. Zona sugerează zonalitatea geografică latitudinală în timp ce utilizarea termenului de „zonă turistică” nu are la bază acest criteriu. Majoritatea autorilor le acordă o importanță asemănătoare [16, p. 283].

După Dincă G., Dragomirescu Ș. și Ștefănescu C., regionarea turistică a fost definită, ca acțiunea de delimitare în cadrul unui teritoriu (stat, provincie istorică, unitate naturală sau administrativă), a unor subunități cu funcții turistice, și care se individualizează prin potențial turistic, grad de dotare și de utilizare (echivalent într-o accepțiune neadecvată cu zona turistică) [36, p. 139].

Regionarea turistică este o metodă a geografiei turismului care, alături de metoda geografică și în baza principiului regionalismului prin cercetare, contribuie la identificarea, delimitarea și caracterizarea unor unități turistice teritoriale în scopul valorificării și integrării lor în sistemul turistic spațial și funcțional al teritoriului.

Reieșind din cele rezumate mai sus, regionarea turistică a teritoriului poate fi considerată un proceratura geografică de specialitate există încă dispute referitor la conținutul și utilizarea termenilor de regionare sau zonare turistică. Zona sugerează zonalitatea geografică latitudinală în timp ce utilizarea termenului de „zonă turistică” nu are la bază acest criteriu. Majoritatea autorilor le acordă o importanță asemănătoare [16, p. 283].

După Dincă G., Dragomirescu Ș. și Ștefănescu C., regionarea turistică a fost definită, ca acțiunea de delimitare în cadrul unui teritoriu (stat, provincie istorică, unitate naturală sau administrativă), a unor subunități cu funcții turistice, și care se individualizează prin potențial turistic, grad de dotare și de utilizare (echivalent într-o accepțiune neadecvată cu zona turistică) [36, p. 139].

Regionarea turistică este o metodă a geografiei turismului care, alături de metoda geografică și în baza principiului regionalismului prin cercetare, contribuie la identificarea, delimitarea și caracterizarea unor unități turistice teritoriale în scopul valorificării și integrării lor în sistemul turistic spațial și funcțional al teritoriului.

Reieșind din cele rezumate mai sus, regionarea turistică a teritoriului poate fi considerată un proces complex inter-disciplinar de delimitare științifică a unor unități teritoriale cu un anumit potențial turistic pentru a fi cercetate în vederea stabilirii posibilităților de utilizare în turism. Mai reprezintă, o modalitate de cercetare și valorificare superioară într-o viziune unitară și durabilă a resurselor turistice și a altor resurse din teritoriu [60, p. 98].

Deci, scopul regionării turistice, este valorificarea optimă a potențialului turistic în strânsă corelație cu exigențele unui turism modern și competitiv, cu cerințele dezvoltării armonioase a ramurilor economice și ale comunităților locale și în contextul protejării mediului înconjurător și a altor resurse din teritoriu.

Activitatea de regionare turistică constituie o sarcină destul de dificilă. Dificultatea acesteia constă în două aspecte:

regionarea cuprinde întreaga suprafața a globului, adică o diversitate de teritorii diferite, dar asemănătoare între ele;

regionarea trebuie să cuprindă teritorii unde turismul practic nu există sau este foarte slab dezvoltat, dezvoltarea căruia necesită anumite premise.

La numărul factorilor de delimitare turistică teritorială se atribuie:

Particularitățile generale ale poziției geografice din punct de vedere turistic (poziția față de piețele turistice și regiunile turistice de frunte, poziția față de teritoriile instabile din punct de vedere politic și „punctele fierbinți ale planetei, relațiile reciproce cu anumite țări, cât și cu acele pe teritoriul cărora trec importante căi de comunicație, cel mai frecvent utilizate de către turiști);

Cadrul natural, nivelul de confortabilitate a condițiilor climaterice, bogăția și diversitatea resurselor recreaționale, posibilitatea și accesibilitatea utilizării lor;

Spectrul larg în limitele teritoriului a obiectivelor naturale și cultural-istorice, îmbinarea și poziția acestora față de principalele zone și centre turistice;

Gradul de atracție a obiectivelor naturale și cultural-istorice pentru cea mai mare parte a turiștilor și a persoanelor influente.

Nivelul accesibilității teritoriului din punct de vedere al existenței căilor de comunicație;

Cheltuielile și timpul pentru a ajunge în teritoriu;

Nivelul general al cheltuielilor financiare suportate de către turiști pentru efectuarea călătoriei;

Nivelul dezvoltării infrastructurii turistice (dotarea teritoriului cu unități de cazare, mijloace de comunicație, unități de alimentație, centre comerciale, ș.a.);

Nivelul de deservire și de calificare a personalului turistic;

Capacitatea teritoriului în primirea turiștilor;

Stabilitatea situației și a politicii interne;

Nivelul siguranței ecologice turiștilor;

Nivelul dezvoltării economice, ce ar putea asigura cu resurse de forță de muncă, mijloace materiale și financiare posibilitatea dezvoltării în perspectivă a industriei turistice;

Locul teritoriului pe piața turistică, adică volumul fluxurilor turistice ce vizitează regiunea dată, cât și existența unor premise pentru formarea unor astfel de fluxuri turistice pe viitor;

Structura turiștilor străini sosiți în teritoriu;

Principalele particularități ale turismului în regiune (ritmul sezonier, durata, predominarea unor anumite forme de turism, scopurile principale ale vizitării, ș.a.);

Relația organelor conducerii locale cu organele turistice în privința rezolvării problemelor turistice;

Rolul economic al turismului pentru teritoriul dat (venitul la buget de pe urma activității turistice, cheltuielile privind dezvoltarea infrastructurii turistice, locul turismului printre ale ramuri ale economiei și relația reciprocă cu aceste ramuri, influența turismului supra gradului de ocupație al populației, efectele economice generale ale turismului);

Perspectivele dezvoltării turismului în teritoriul dat [62, p. 68].

Importanța tuturor factorilor sus enumerați în formarea unităților turistice teritoriale este foarte diferită. Acțiunea acestor factori se manifestă în cele mai diverse combinații. Trebuie de atras atenția asupra faptului, că regionarea turistică internă a multor state nu coincide de obicei cu regionarea turistică în planul turismului internațional, deoarece un anumit teritoriu poate prezenta interes și poate fi accesibil locuitorilor țării date, dar poate fi mai puțin atrăgător și accesibil pentru turiștii străini. Dar, există și situații contrare, când locurile atractive pentru turiști, departe nu întotdeauna provoacă interes populației băștinașe. De aici, respectiv și necesitatea concretizării despre care tip de turism este vorba – intern sau internațional.

După A.I. Alexandrova, regionarea turistică integrală a lumii are mai multe laturi pozitive:

permite de a denumi diferite regiuni ale lumii, de a stabili după ele anumite caracteristici turistice;

permite de a structura și a facilita nivelul cunoștințelor din domeniu;

Aceeași autoare A. I. Alexandrova, menționează că în baza regionării se poate obține o imagine unitară despre starea, factorii și perspectivele dezvoltării turismului în toate sectoarele teritoriului, de a le compara între ele și a utiliza datele în planificarea și managementul turistic. Reieșind din specificul resurselor turistice, a cercetărilor de marketing a acestora, se poate de determinat raportul optim dintre tipul și dimensiunile diferitor unități turistice teritoriale de ordin diferit; de argumentat alegerea cât mai favorabilă a întreprinderilor turistice; de evaluat potențialul recreativ a acestor arii și volumul investițiilor financiare, necesare pentru crearea și diversificarea potențialului recreativ a ariilor turistice deja conturate [53, p. 233].

I.2. Principiile și metodologia regionării turistice. Principalele unități turistice teritoriale.

Diversitatea landșafturilor, climei, florei și faunei, cât și a altor resurse turistice conduce la necesitatea evidențierii diferitor unități teritoriale, cu scopul sistematizării informației geografice și economice despre fenomenul turistic și identificarea unor legități teritoriale ale dezvoltării acestuia.

Cu părere de rău, până în prezent, în privința metodicii de regionare turistică și a principiilor de regionare există foarte puține informații și materiale elaborate, ceea ce creează mari dificultăți.

În metodologia de regionare turistică sunt necesare următoarele demersuri științifice de evaluare a resurselor, utile în stabilirea gradului de activitate a spațiului și identificare a posibilităților de valorificare a acestora și anume:

Fig. 1.2.1. Aspecte științifice privind regionarea turistică

Delimitarea unităților turistice teritoriale are la bază un sistem de criterii realizat în urma unor evaluări calitative și cantitative ale potențialului turistic și a condițiilor socio-economice din teritoriu. De aceea, într-o viziune sistemică și unitară, de la nivel internațional la ce național sau poate chiar local, trebuie să se urmărească stabilirea unui model de evaluare, delimitare, ierarhizare, valorificare și amenajare turistică a spațiului.

Elaborarea științifică a principiilor turistice de regionare și dezvoltarea în perspectivă a acestora, permit de a identifica noile resurse recreaționale și premisele dezvoltării turismului în teritoriile nevalorificate; de a evidenția și crea noi regiuni turistice de diferit ordin; de a aprecia just specializarea turistică a lor; de a transmite practica dezvoltării turismului unei regiuni, altei regiuni, cu condiții similare.

În dependență de sarcinile propuse de către cercetători, în calitate de criterii ale regionării turistice pot fi considerate diferite particularități.

Criteriile de regionare turistică a teritoriului sunt complexe, între acestea amintim:

configurația și specificul cadrului natural;

existența resurselor și a atracțiilor turistice naturale ți antropice;

nivelul de concentrare și omogenitate a resurselor în teritoriu;

conținutul și volumul potențialului turistic natural și antropic;

cantitatea și calitatea resurselor turistice;

valoarea turistică a resurselor;

prezența structurilor de primire turistică și alte dotări;

calitatea infrastructurii generale;

diversitatea formelor de turism practicabile;

funcționalitatea turistică în profil teritorial;

calitatea mediului natural și construit;

capacitatea optimă de primire a spațiului analizat [36, p. 189].

Fiecare criteriu de regionare turistică, reflectă o particularitate ce determină dezvoltarea turismului într-o regiune sau alta. Spre exemplu, utilizarea resurselor recreaționale naturale în funcție de gradul de favorabilitate a lor pentru organizarea activității de recreere. Paralel cu aceasta, pentru evaluarea stării turismului contemporan și perspectivelor de dezvoltare a lui, este indispensabilă o analiză complexă a utilizării teritoriului în scopuri recreative, ceea ce constituie baza regionării turistice [7, p. 213].

Din cele studiate și analizate până acum, reiese că, regionarea turistică a teritoriului, în baza criteriilor de delimitare teritorială enumerate mai sus operează cu anumite entități teritoriale de diferit ordin taxonomic.

Unitățile turistice teritoriale au dimensiuni variate, conținut și funcții specifice în raport cu rangul taxonomic de mărime al acestora și poziția geografică. Menționez, că de regulă, unitățile teritoriale nu se suprapun celor administrative, dar pentru o valorificare a potențialului turistic, în corelație cu celelalte domenii de activitate, se pot delimita și la nivel de județ sau raion administrativ. În altă ordine de idei, regionarea turistică nu se poate confunda cu zonificarea funcțională a unei stațiuni turistice, localitate urbană sau rurală, cu conținut și scop diferit [16, p. 286].

Rangurile taxonomice și denumirile unităților turistice teritoriale diferă de la un autor la altul, importante sunt conținutul și operabilitatea în amenajarea turistică a teritoriului.

Deși nu s-a ajuns la o viziune taxonomică unitară în domeniu, diferitele accepțiuni utilizate pe plan internațional și în țara noastră relevă următoarele unități importante ce pot fi luate în considerare: regiunea turistică, zona turistică, centru turistic, obiectivul turistic [20, p. 267].

În concepția științifică a statelor CSI, în teoria și practica de regionare turistică, ca unitate taxonomică de bază este utilizat un teritoriu cu anumite limite și caracteristici. În literatura de specialitate a țărilor occidentale se operează cu așa termen turistic ca „destinație”. Un așa teritoriu pentru a primi un astfel de statut trebuie să posede anumiți factori localizatori și trebuie să corespundă anumitor cerințe, cum ar fi prezența serviciilor necesare turiștilor (transport, cazare, alimentare, agrement), prezența obiectivelor turistice care ar genera interesul turiștilor și prezența sistemelor informaționale, care reprezintă instrumente necesare destinației pe piața turistică [67, p. 323].

În literatura turistică rusă, de specialitate, în delimitarea turistică teritorială se utilizează sistema din 5 nivele sau unități taxonomice teritoriale de regionare: regiunea, zona, raionul, arealul, centrul. Mai frecvent, în scopuri teoretice și practice, autorii ruși utilizează noțiunile de regiune și zonă turistică și raion turistic.

Regiunea turistică reprezintă un teritoriu ce dispune de caractere atractive bine determinate, infrastructură turistică și o organizare sistemică a activității turistice. În diferite regiuni ale globului și state, se formează regiuni turistice potențiale cu diferit grad de atractivitate. Atractivitatea poate fi determinată de diverși factori: naturali, cultural-istorici, social-economici, etnici și confesionali [63, p. 78].

Regiunile turistice se deosebesc prin următoarele caractere de bază:

timpul apariției, particularități istorice de formare;

premise naturale, istorico-culturale, social-economice și etnice de formare;

nivel de dezvoltare a infrastructurii turistice;

specializare turistică;

În baza acestor caractere poate fi elaborată clasificarea regiunilor turistice.

Zona turistică, se evidențiază în dependență de densitatea concentrării întreprinderilor pentru odihna de lungă durată și valorificarea resurselor recreaționale. La baza evidențierii acestei unități teritoriale se află gradul de dezvoltare a funcțiilor recreative din teritoriu. Gradul de dezvoltare se determină prin concentrarea teritorială a instituțiilor de odihnă, curative și de întremare a sănătății [60, p. 213].

La o nouă etapă a delimitării turistice teritoriale se atrage atenție asupra predominării și îmbinării funcțiilor de bază a instituțiilor recreative: curative, de întremare a sănătății, turistice, excursioniste. Aceste formațiuni au fost denumite raioane. În evidențierea raioanelor se ia în considerație și orientarea economică a acestuia – asupra deservirii populației întregii țări, raioanelor limitrofe sau numai a populației raionului în cauză.

Prin raion turistic recreativ se înțelege un teritoriu unic, ce se deosebește prin îmbinarea favorabilă a condițiilor naturale pentru activitatea recreativă, prezența obiectivelor turistice și specializare. Raionul turistic contemporan reprezintă nu numai un teritoriu pentru odihnă, turism, întremarea sănătății, dar și un organism administrativ-economic complex, care este deservit de instituții economice, industriale, de transport, de construcții, culturale și de agrement [69, p. 66].

În limitele raionului turistic se evidențiază areale turistice recreative, ce se caracterizează prin particularități generale ale poziției geografice, resurse naturale omogene și o posibilitate mai limitată în specializarea întreprinderilor turistice. Arealele turistice recreative pot servi în calitate de fundament strict necesar, în baza căruia se vor forma stațiunile turistice, unități teritoriale ale odihnei și turismului.

La nivel de stat, din punct de vedere al cercetării turistice recreațional-geografice, cea mai mare importanță printre unitățile turistice teritoriale o au raioanele turistice, care se deosebesc între ele datorită existenței unei diversități de funcții turistice.

După principiul predominării funcțiilor de recreere, raioanele turistice se delimitează în mono-funcționale cu predominarea unei funcții turistice (spre exemplu, raionul turistic al Caucazului de Nord – odihnă și întremarea sănătății) și poli-funcționale, ce se remarcă printr-o diversitate de funcții (raionul turistic al Uralului – turism sportiv, ecologic, curativ) [21, p. 178].

Astfel, reieșind din argumentele expuse mai sus, noțiunea de raion turistic se definește ca o totalitate teritorială a unităților recreative legate între ele din punct de vedere economic, specializate în deservirea persoanelor în procesul de recreere, ce permite în mod clar de a satisface cerințele acestora, utilizând complexe naturale și cultural-istorice corespunzătoare și condițiile economice din teritoriu.

În viziunea autorului român V. Glăvan, regiunea turistică este unitatea teritorială cea mai mare, cu condiții naturale variate și o mare complexitate de potențial turistic, care permite dezvoltarea mai multor forme de turism (din care una-două sunt la bază) și practicarea unor excursii de 1-2 zile și sejururi ca durată diferită. Se caracterizează printr-o concentrare de resurse turistice și include mai multe obiective, localități, centre și stațiuni.

Regionarea turistică de peste hotare se bazează pe următoarea abordare structural-sistemică: ca cea mai mare unitate structurală este considerată regiunea, adică următoarele regiuni geografice: Europa de Vest, Europa de Est, America de Nord, America Latină, Asia de Sud-Vest (Orientul Apropiat), Asia de Sud, Asia de Sud-Est, Asia Centrală și Asia de Est, Africa, Australia și Oceania [67, p. 332].

O altă unitate structurală de rang mai mic este țara sau statul. Statul se evidențiază ca o importantă unitate taxonomică în regionarea turistică internațională.

Deseori în statele cu un bogat potențial al resurselor turistice recreaționale și un înalt nivel al relațiilor turistice, sunt evidențiate conform unor criterii de regionare turistică unități taxonomice cum ar fi zonele turistice. Termenul în cauză, se utilizează pentru sectoarele cu un turism bine dezvoltat, adică o bună parte a teritoriului este intens vizitată de către turiști, fiind consacrată pentru o anumită activitate turistică (exemplu: zona turistică a Coastei Dalmației din Alpii Dinarici sau zona de centru a Moldovei) [20, p. 215].

După părerea A. I. Alexandrova, cele mai unificate cerințe față de locul de odihnă, și care influențează în mod obișnuit asupra dezvoltării ramurii în orice arie turistică sunt:

atracția natural-climatică;

resursele cultural-istorice;

standardul calitativ al structurilor de primire turistică cu funcții de cazare și alimentare, corespunderea infrastructurii turistice din teritoriu standardelor internaționale, prezența programelor excursioniste și culturale de agrement;

accesibilitatea informațională și a căilor de comunicație;

stabilitatea politică în regiune și garantarea securității personale;

renumele internațional și prestigiul teritoriului. În prezent s-a conturat o anumită ierarhizare în cadrul ariilor turistice: zona turistică recreativă, raionul turistic, obiectul turistic [53, p. 247].

În concluzie se poate de spus, că este foarte necesară și utilă activitatea de regionare turistică a unui teritoriu indiferent de suprafața acestuia, deoarece contribuie la scoaterea în evidență a acelor aspecte ce pot fi aplicate cu succes la valorificarea optimă a potențialului turistic existent în teritoriu. De asemenea, prin activitatea de regionare turistică, se poate realiza specializarea teritoriului privind practicarea anumitor activități turistice și forme de turism. Secționarea turistică a teritoriului permite și valorificarea eficientă din punct de vedere economic a resurselor turistice existente.

I.3. Abordarea fluxurilor turistice, ca elemente componente ale marile regiuni turistice ale lumii.

Turismul constă din trei componente geografice principale: aria generatoare de turiști, aria receptoare de turiști, rutele de tranzit sau fluxurile turistice. Studiul fluxurilor turistice în cadrul acestui sistem reprezintă o prioritate pentru geografia turismului.

Din punct de vedere științific, fluxurile turistice constituie o formă de interacțiune spațială între două arii, dintre care aria de destinație are un plus de comodități, de exemplu – atracții turistice, iar aria generatoare are un deficit. Fluxurile sau interacțiunile dintre anumite arii turistice sunt foarte complexe și sunt influențate de o mulțime de variabile interdependente. Conform studiilor efectuate, cei mai importanți factori care explică aceste fluxuri sunt [11, p. 165]:

distanțele dintre state, cu cât distanța este mai mare cu atât mărimea fluxului turistic este mai mic;

conexiunile internaționale (legăturile comerciale și culturale);

gradul de atractivitate al țării pentru străini.

În timp ce ariile generatoare și ariile receptoare sunt considerate elemente statice ale activității turistice, fluxurile turistice arată mișcarea persoanelor devenite turiști între cele două arii. Dacă resursele turistice dintr-o arie atrag turiști este necesară prezența turiștilor care să declanșeze procesul de valorificare prin utilizarea infrastructurii și a serviciilor. Intensitatea, ritmul, direcția de orientare și modificările acestora în timp, chiar pe același teritoriu caracterizează activitatea turistică [14, p. 204].

Pe măsura creșterii fluxurilor turistice, organizațiile internaționale de turism și guvernele au început să utilizeze aprecieri ale fluxurilor interne și internaționale, în scopul cunoașterii activității turistice, și anume pentru evaluarea mărimii fluxurilor turistice și monitorizarea oricărei schimbări, ceea ce permite o prognoză a fluxurilor și o descifrare a tendinței pieții turistice; permit planificarea activităților viitoare de turism; sunt utilizate deopotrivă pentru sectoarele privat și particular ca bază a activităților de marketing.

În scopul unei mai bune înțelegeri practice a celor menționate mai sus este logic de a efectua o analiză complexă a fluxurilor turistice în plan internațional și a scoate în evidență caracteristicile principalilor indicatori turistici și a dinamicii acestora în principalele destinații ale lumii.

O puternică integrare a ofertei și cererii de turism există pe continentul european, unde peste 89% din turiști provin la fel din statele europene. Principalele destinații turistice rămân a fi sudul și vestul continentului, remarcându-se Franța, Spania, Italia, Marea Britanie, Germania, Turcia, în timp ce cea mai activă evoluție a călătoriilor aparțin Europei estice.

Continentul Asia se situează pe locul doi în privința ritmului de creștere a circulației turistice. În cadrul acestuia, regiunea turistică Asia de Vest primește jumătate din fluxul de turiști care vizitează continentul, iar cea mai dinamică circulație turistică ce provine din țările europene ce se îndreaptă spre Asia de Est și de Sud.

Fig. 1.3.1. Topul primelor 10 destinații turistice ale Europei, după numărul de turiști sosiți, 2011-2012

Sursa: http://www2.unwto.org/ru

Majoritatea turiștilor din Europa, anual, se orientează spre marele bazin de pe Coasta de Vest a Americii de Nord. Aici turismul european este dominat motivațional de turismul de afaceri. Insulele Caraibe și America Centrală ocupă locul doi printre destinațiile din continentul american și principalul flux turistic în această zonă provine din America de Nord, fiind urmat de curentul turistic al vacanțierilor europeni și japonezi [14, p. 188].

Pe locul patru printre destinațiile marilor fluxuri turistice se află continentul african. În ultimii ani s-a înregistrat o diminuare a fluxurilor turistice spre această zonă. Cele mai multe sosiri de turiști din Africa provin din țările europene, concentrându-se în țările din nordul continentului african (70% din total), iar recent Africa de Sud.

Al cincilea flux turistic ca importanță cuprinde Europa de Vest și Europa de Est la cele două capete ale fluxului turistic.

Circulația turistică din Europa este stăpânită de cinci mari țări emițătoare, care cuprind mai mult de jumătate din totalul înnoptărilor. Aceste țări sunt Germania, Marea Britanie, Franța și Italia, urmate imediat de Spania.

Specialiștii OMT disting la nivel mondial trei mari bazine care concentrează majoritatea fluxurilor în turismul internațional astfel:

Bazinul mediteranean deține primul loc datorită excepționalei concentrări și diversități a ofertei și a accesului ușor îndeosebi în zona nord-europeană. Pe lângă triunghiul de bază format din țările Spania – Franța – Italia, acest bazin conține și fluxurile părții sale orientale din Grecia spre Israel, insulele din zona Baleare – Cipru ca și coastele meridionale din Egipt și Maroc.

Bazinul Asia-Pacific, s-a afirmat mai târziu, dar s-a remarcat printr-un dinamism susținut.

Bazinul Caraibe cuprinde fluxurile turistice internaționale din America de Nord spre zona Bahamas – Trinidad Tobago și coastele Americii Centrale [36, p. 117].

Situația pe țări a fluxurilor turistice internaționale relevă disparități importante. Astfel, dintr-un număr de 152 țări în statisticile OMT la sfârșitul anilor 1990 primele 10 țări concentrează 55% din totalul sosirilor, 20 de țări concentrează 72%, iar 56 de țări concentrează 87% din total. Cei trei lideri mediteraneeni (Franța, Spania, Italia) concentrează 90 milioane sosiri, adică 27% din fluxul internațional. La polul opus, 2/3 dintre țările considerate dețin 15% din fluxul turistic mondial. În general, țările sărace nu dețin decât 2% din totalul fluxului mondial [44, p. 51].

O dinamică mai complexă a fluxurilor turistice internaționale se reflectă în analiza datelor statistice, care ne permite o mai bună percepere a tendințelor acestora, cât și o monitorizare și descifrare a tendințelor pieții turistice.

Pentru o mai bună reflectare a indicatorilor turistici și a tendințelor acestora, unei analize statistice a fost supusă perioada anilor 2009-2013.

Pentru perioada de timp analizată, în ceea ce privește indicatorul sosirilor turistice internaționale, în toate regiunile turistice ale lumii se observă o creștere continuă pe tot parcursul acesteia:

Fig. 1.3.2. Dinamica sosirilor turistice internaționale, pe cele mai renumite destinații turistice din lume, în perioada 2009-2013, milioane

Sursa: http://www2.unwto.org/ru

Ceea ce ține de ritmurile și rata de creștere a acestui indicator, apar unele diferențe regionale, acestea fiind determinate de diferiți factori, care vor fi analizați nemijlocit în context.

În perioada anilor 2009-2013, rezultatele turistice denotă o modificare importantă pe harta turistică a lumii: Europa rămâne pe prima poziție în timp ce Asia Pacifică ocupă locul doi înaintea Americii de Nord, Centrală și de Sud.

Fig. 1.3.3. Dinamica sosirilor turistice internaționale, în anii 2009-2013

Sursa: http://www2.unwto.org/ru

Sosirile internaționale în destinațiile turistice din Africa sau Orientul Mijlociu înregistrează o creștere modestă, puțin peste media turismului internațional [77].

În Europa, scăderea numărului de turiști pe contul unor țări ca Marea Britanie, țările scandinave, a fost însă compensată de creșterile țărilor din sudul Europei și zona Mării Mediterane.

Conform datelor, în anul 2013, indicatorii ce caracterizează fluxurile turistice internaționale au valorile cele mai ridicate și continuă să crească. Estimările Organizației Mondiale a Turismului prevăd că în jurul anilor 2020 turismul se va caracteriza prin următoarele valori: 1,56 mlrd. sosiri turiști internaționali, dintre care 1,2 miliarde vor fi intraregionale și 0,4 miliarde vor fi intraregionale; totalul sosirilor de turiști pe regiuni denotă că în 2020 primele 3 regiuni vor fi Europa (717 milioane turiști), Asia de Est și Pacific (397 milioane) și America (282 milioane), urmate de Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud; 2.000 miliarde USD încasări; peste 253 milioane locuri de muncă, ceea ce reprezintă 9,0 % din totalul locurilor de muncă; 10,9 % din totalul investițiilor de capital [13, p. 78].

În ultimii 30 de ani, afacerile din turism au realizat pe plan internațional creșteri anuale constante de cel puțin 7%. Paralel cu aceasta a crescut și varietatea produselor și destinațiilor turistice, iar în fiecare an apar destinații noi pe harta turistică a lumii.

Studii de specialitate realizate de către OMT au stabilit că cele mai importante tendințe înregistrate în turism, se vor amplifica către anii 2020 [51, p. 201]. Printre cele mai semnificative aspecte pot fi următoarele:

turiștii devin din ce în ce mai experimentați și exigenți, optând pentru atracții calitative, iar utilitățile și serviciile la tarife adecvate în raport cu calitatea;

turismul cultural, este într-o continuă creștere; o latură aparte a turismului cultural este cel religios, format din persoanele ce se orientează spre locuri sfinte;

creșterea cererii pentru noi destinații turistice, cu efecte benefice asupra dezvoltării noilor zone sau îmbunătățirii și extinderii celor existente;

călătoriile de afaceri se dezvoltă activ, aducând profituri mari organizatorilor; mulți dintre turiștii de afaceri sunt în același timp și turiști „de vacanță” care doresc să cunoască zona de reședință;

creșterea numărului de turiști preocupați de problemele ecologice și de mediu și, mulți orientându-se către destinații mai puțin poluate și fără probleme de mediu sau de natură socială; în rezultat multe destinații sunt adoptă programe de dezvoltare și încurajare a turismului de bună calitate, evitând problemele de mediu și cele sociale, în așa fel optimizându-se și beneficiile economice.

În concluzie la paragraful respectiv, se poate conchide că studiul fluxurilor turistice atât celor internaționale, cât și celor regionale contribuie nemijlocit la dezvoltarea turismului, la specializarea turistică a unor zone și unități turistice teritoriale, la orientări și schimbări legate de îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor turistice, la ecologizarea destinațiilor de odihnă. Toate aceste aspecte sunt rezultatul urmăririi fluxurilor de turiști pe anumite perioade de timp, fapt ce demonstrează formularea corectă a unor principii de valorificare optimă a turismului în diferite teritorii.

CAPITOLUL II. APRECIEREA UNITĂȚILOR TURISTICE TERITORIALE ALE REPUBLICII MOLDOVA

II.1. Analiza regionării turistice a R. Moldova. Aspecte teoretico-metodologice.

După cum s-a vorbit în primul capitol al acestei lucrări, zona turistică reprezintă un teritoriu caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice de valoare recunoscută și care poate fi delimitat distinct ca ofertă, organizare și protecție turistică. Pe teritoriul acestora sunt amplasate puncte, stațiuni sau localități turistice. Zonele turistice constituie, de regulă, carcasa sistemului național de amenajare turistică a teritoriului. Necesitatea zonării turistice s-a dovedit imperioasă, deoarece este considerată un instrument util în orientarea eforturilor de investiții și stimulării unui raport echilibrat între eficiența economică, efectele sociale și protecția mediului în unele teritorii [33, p. 5].

Încercări privind organizarea turistică a teritoriului Moldovei au fost efectuate încă în perioada sovietică. Inițial, ideea de organizarea turistică a teritoriului republicii, avea un caracter general, datorită nivelului redus al turismului în țară.

Până la începutul anilor ’90 pe teritoriul țării s-au format sau au fost în formare mai multe așa numite raioane recreative, în total 8 la număr, care au început să fie amenajate în mod corespunzător. Pe teritoriul lor au fost amplasate mai multe unități sanatoriale și de odihnă, destinate diverselor tipuri de activități recreative și sejururilor diferite în funcție de potențialul turistic al fiecărui raion. Însă, amenajarea multora dintre aceste raioane nu a fost dusă până la capăt, prin urmare impactul turistico-organizatoric asupra teritoriilor nu apare bine evidențiat.

Organizarea acestor raioane presupunea delimitarea mai multor arii turistice funcționale. Unitățile de cazare dispersate pe cât posibil omogen în teritoriul raionului cu zonele aferente constituiau prima arie turistică funcțională.

A doua arie includea malurile amenajate ale râurilor sau lacurilor din cadrul raionului și era destinată activităților recreative în masă: odihna de plajă, sporturile nautice, băile de soare, etc. Parcurile și pădurile din apropierea unităților de cazare și odihnă constituiau o a treia arie funcțională, destinată, în general, plimbărilor și excursiilor. În situația în care din cadrul raionului făceau parte și rezervațiile de diferite tipuri, se delimitau ariile funcționale suplimentare: arii cu activitate recreativă limitată înconjura teritoriile a însăși rezervației, de asemenea se evidențiau arii cu limitarea activității recreative [42, p. 185].

Însă, după 1990, multe din aceste raioane au suferit de pe urma tranziției economice, formarea lor a rămas incompletă, iar activitatea turistică în cadrul unora dintre ele s-a redus la minim. Acest fapt a dus și la degradarea construcțiilor edilitare destinate turismului, a parcurilor și altor zone de odihnă.

Variantele delimitării pe teritoriul țării a zonelor recreative au fost propuse de mai mulți cercetători. Încă la începutul sec. al XIX-lea, unul dintre primii cercetători ai Basarabiei, savantul rus, Svinin, propunea pentru delimitare pe teritoriul acesteia – 3 raioane recreative. Reprezentantul Academiei de Științe a României – Șt. Ciobanu, la începutul sec. al XX-lea, luând în considerație amplasarea mănăstirilor basarabene, delimita teritoriul țării în patru regiuni [19, p. 76].

La baza delimitării zonelor propuse de V.N. Verina și E.G. Melnic (Aтлаc, 1978) au stat criteriile potențialului recreativ natural, ce a permis delimitarea a 9 zone terapeutice, recreative și turistice, fiecare împărțită în 49 de complexe. Neajunsul acestei zonări constă în faptul că nu s-au luat și alte elemente ale potențialului turistic al teritoriului țării [19, p. 76].

Zonele propuse de V.N. Verina, V.E. Proca (Пpoгнoз, 1981) sunt mai puține la număr (5 de toate, cu 17 de raioane), această zonare fiind practic, o simplificare a celei precedente prin unirea zonelor mai mici.

V.G. Efros (1991) propune o abordare diferită a zonării turistice a teritoriului Republicii Moldova. În lucrare este realizată o regionare peisagistico-recreativă a teritoriului care cuprinde 3 zone peisagistico-recreative cu 42 raioane componente. Autorul pune accentul pe potențialul turistico-recreativ al complexelor teritoriale peisagistico-recreative. După cum am observat toate aceste zonări pun accentul cu unele variații pe potențialul natural recreativ al teritoriului sau peisajelor.

Profesorul V. Glăvan, unul din autorii primei hărți turistice a R. Moldova, diferențiază 9 areale turistice. La fel, în 9 raioane turistice se propune de a delimita teritoriul R. Moldova, de către geograful Serafim Florea [19, p. 77].

Geograful din R. Moldova – I. Sîrodoev, propune pentru R. Moldova 7 zone turistice. În afară de criteriul recreativ, pentru delimitarea zonelor turistice, sunt luate în considerare și alte elemente ale potențialului turistic al teritoriului (în limita informațiilor disponibile), precum și tipurile și formele de turism ce se manifestă pe un anumit teritoriu, în această ordine de idei, menționăm că la delimitarea zonelor turistice primează criteriile naturale, în special, regionarea fizico-geografică, dar acest criteriu nu este luat în exclusivitate, zonele turistice prezentând unele abateri, uneori foarte importante, de la zonele fizico-geografice. La delimitarea subzonelor turistice pe prim plan ies elementele antropice ale potențialului turistic, tipurile și formele de turism, criteriul fizico-geografic fiind secundar. Aplicând aceste criterii, pe teritoriul Republicii Moldova au fost delimitate 7 zone și 7 subzone turistice [42, p. 186].

Crearea zonelor turistice pe teritoriul republicii este o sarcină ce ține de competența nu numai a oamenilor de știință, ci și a guvernului R. Moldova și a altor organe ce răspund de activitatea turistică în țară. Astfel, la etapa actuală activitatea Guvernului, Agenției Turismului și ale altor organe, este orientată spre crearea și fundamentarea zonelor turistice naționale. În așa mod, în scopul dezvoltării turismului intern și receptor, în Republica Moldova, prin atragerea investițiilor autohtone și străine, se creează, zonele turistice naționale.
Acestea sunt create, la propunerea Guvernului, prin lege organică care le delimitează convențional hotarele și le stabilește direcțiile prioritare de activitate, condițiile și particularitățile de funcționare.

Crearea zonelor turistice naționale se va baza pe următoarele criterii principale:

geografic;

de atractivitate peisagistică;

de structură, volum, concentrare și valoare a resurselor turistice;

de funcționalitate pentru turism.

Astfel, organizarea zonelor turistice și a subunităților spațiale se face într-o viziune sistemică, în care elementele componente ale sistemului turistic se integrează ansamblului rețelei de localități. Cooperarea dintre componentele sistemului turistic și celelalte localități se permanentizează prin construirea în comun a unor obiective economice, social-culturale, lucrări tehnico-edilitare ș.a., în scopul asigurării unei eficiențe economice și sociale ridicate a investițiilor. [33, p. 6].

În prezent, pe teritoriul Republicii Moldova 4 regiuni turistice: Nord, Centru, Sud și Transnistria, care cuprind 9 zone turistice și anume:

zona turistică de centru;

zona turistică de centru-nord;

zona turistică de nord-vest;

zona turistică de nord;

zona turistică de vest;

zona turistică de sud;

zona turistică de sud-est;

zona turistică de est;

municipiul Chișinău.

Fiecare din zonele turistice enumerate, încadrează în sine câteva itinerare sau rute turistice, ceea ce contribuie la o mai bună cunoaștere și valorificare a potențialului turistic a regiunilor, cât și la o specializare turistică aparte a acestora.

Paralel, cu aceasta, datorită existenței regiunilor turistice, se poate ușor de monitorizat activitatea turistică din teritoriu, cunoașterea adecvată și operarea cu indicatorii activității turistice, îndeosebi indicii circuitului turistic intern și internațional, care vor fi elucidați în capitolul 3 al lucrării.

Mai jos, se va încerca o caracteristică și apreciere generală a potențialului turistic a regiunilor enumerate, cât și o stabilire a specializării turistice a acestora.

II.2. Caracteristica potențialului turistic ale principalelor unități turistice ale republicii, ca destinații turistice atractive și specializate.

În cadrul strategiilor naționale de dezvoltare a turismului în țara noastră, este necesară determinarea zonelor prioritare ce trebuie avute în vedre în perioada imediat următoare, ținând seama de oferta potențială și de categoriile cererii turistice ce ar putea fi satisfăcute prin valorificarea ofertei existente.

Studiile au demonstrat că există câteva zone turistice de interes care, introdu-se într-o strategie adecvată de dezvoltare, pot duce la relansarea turismului moldovenesc. Prezentarea acestor zone sau regiuni turistice urmează în continuare.

Regiunea turistică de Nord cuprinde 11 raioane și municipiul Bălți cu o suprafață totală de 10 mii km2 sau cca.30% din suprafața țării.

Regiunea este caracterizată de un potențial turistic al 102 arii protejate de stat cu o suprafață totală de cca.16,6 mii ha, 2 plaje de importanță națională (Soroca, Costești), 20 muzee, 178 edificii de cult de importanță națională și 454 de importanță locală.

Se suprapune, în linii mari, Podișului Moldovei de Nord și Podișului Nistrului, cuprinzând teritoriile în limitele afluenților de stânga a Prutului și de dreapta a Nistrului, cât partea din Câmpia de stepă a Bălților. Ea dispune de un potențial turistic destul de bogat și variat, prin predominarea elementelor cadrului natural, astfel, se impune potențialul turistic al reliefului – toltre. Acest peisaj se caracterizează prin prezența recifelor coraligeni și a văilor râurilor cu versanții puternic înclinați – „Toltrele Prutului” și „Cheile Butești”, peștera „Emil Racoviță”. Este o regiune importantă a monumentelor geologice din republică – a canioanelor, stâncilor, grotelor, peșterilor din aria malurilor stâncoase și abrupte ale Nistrului, care devin impunătoare la Cosăuți, Soroca, Camenca [55, p. 129].

Potențialul climatic este redus, comparativ cu restul țării, datorită poziției nordice a teritoriului. Resursele hidro-minerale sunt reprezentate prin numeroase izvoare cu apă minerală și câteva surse de apă minerală obținute din foraje (Zăbriceni, Edineț, Criva, Rosoșani). Fondul apelor de suprafață sunt reprezentate prin lacurile de acumulare printre care se evidențiază cel de la Costești-Stânca, utilizarea căruia în scopuri turistice este în plină ascensiune.

Arealele relativ mari de pădure adăpostesc efective destul de importante și variate de faună cinegetică. Acestea, reprezintă și elementele componente ale rezervațiilor peisagistice din regiune – Fetești, Călărășeuca, Rudi-Arionești, parcurile din Țaul, Rediul Mare și Mândâc. Dintre monumentele naturale se mai evidențiază rezervația științifică „Pădurea Domnească” și sectoarele cu vegetație reprezentativă de luncă Prutului, „Suta de Movile” – rezervație unică. O însemnătate turistică deosebită o are peștera carstică „Emil Racoviță” de lângă s. Criva [55, p. 133].

Printre elementele potențialului turistic antropic se impun monumentele arhitectonice, istorice (ruinele de cetăți medievale, săpăturile arheologice), muzee, conace și castele, potențialul etnografic și arta populară.

Dintre monumentele arhitectonice se remarcă Mănăstirea Călărășeuca, Mănăstirea și complexul rupestru Rudi, Mănăstirea Cosăuți, complexul rupestru monastic Japca, Biserica „Schimbarea la Față”. Printre monumentele istorice mai impunătoare se evidențiază Cetatea Soroca, Cetățuia „La șanțuri”, Cetatea „Farfuria Turcului”, Stațiunea paleolitică. Dintre monumentele contemporane fac parte Catedrala Ortodoxă din Drochia și „Lumânarea Recunoștinței” – Soroca [15, p. 141].

Nu este lipsită regiunea turistică Nord, nici de renumitele muzee și case memoriale, printre acestea se evidențiază Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca, muzeul „Constantin Stamati” din s. Ocnița, casa-muzeu „P. Zadnipru”, renumitele conacuri din Țaul.

În limitele regiunii turistice Nord s-au conturat câteva itinerare turistice importante, ce permit valorificarea turistică a potențialului existent, cât și descoperirea noilor obiective turistice interesante și includerea lor în circuitul turistic din nordul Moldovei. Itinerariile turistice stabilite, sunt orientate pe câteva direcții principale acoperind în întregime, spațiile cuprinse de regiunea dată. Așadar, se deosebesc următoarele itinerarii turistice: Chișinău – Soroca, Chișinău – Rudi, Chișinău – Dobrușa – Cușălăuca – Cobâlea – Cunicea – Japca și Chișinău – Glodeni – Cobani – Butești. Aceste rute turistice sunt menite pentru cunoașterea monumentelor naturale, istorico-culturale și a altor obiective turistice din raioanele de nord ale Moldovei, fiind legate nemijlocit de r. Prut și Nistru.

Strategia de dezvoltare a acestei zone trebuie să asigure: recondiționarea și modernizarea capacităților de cazare existente, astfel încât acestea să se ridice la cerințele așteptate de turiști, înlocuirea bazei tehnico-materiale existente cu noi capacități și dotări. Cea mai mare pondere a locurilor de cazare din regiune o deține or. Soroca. Amenajările deferă de la un obiectiv turistic la altul, în general, sunt modeste, iar informațiile turistice se pot obține de la principalele agenții de turism și câteva hoteluri.

Deficiențele principale ale activității turistice din această regiune sunt cauzate de depărtarea de principalele centre turistice ale țări – orașele mari, calitatea proastă a căilor de transport și a rețelei acestora, capacitățile de cazare demodate și de condițiile precare, lipsa amenajărilor, insuficiența cererii.

Dezvoltarea acestei regiuni turistice trebuie să cuprindă ierarhizarea acelor obiective care au cel mai mare potențial în ordinea următoarelor priorități: îmbunătățirea standardului capacității de cazare, amenajări și activități suplimentare la standard internațional, ș.a.

Printre formele de turism specifice zonei turistice a Moldovei de Nord se remarcă cel itinerant cu valențele culturale, de tranzit, odihnă și recreere, turismul științific și profesional, pescuit etc.

Regiunea turistică Centru include 13 raioane, numărul populației depășind 1022 mii persoane sau 26% din total. Regiunea ocupă un teritoriu de 10636 km2 sau cca. 31% din suprafața țării. În regiune sunt 114 arii naturale de valoare protejate de stat, 20 muzee, 256 edificii de cult de importanță națională și 27 de importanță locală, care îi conferă o atractivitate investițională avantajoasă. Totodată în regiune nu există nici o zonă națională de odihnă. Fondul ariilor naturale în centrul țării ocupă cca 60% din suprafața totală de natură protejată. Acest important potențial natural concentrat la distanțe relativ mici de la centrele orășenești stimulează dezvoltarea turismului de odihnă și tratament.

Este una din cele mai valoroase zone din punct de vedere turistic, suprapunându-se mai mult părții de sud a Podișului Moldovei Centrale, caracterizându-se printr-un relief predominant de podiș, cu altitudini medii. Reprezintă unul dintre cele două complexe antropico-naturale de monumente, cu un spațiu mult mai mic decât celelalte regiuni turistice ale republicii. Aceste regiune este delimitată datorită aflării aici a unor obiective de importanță majoră, ce diferă în mod esențial de cele din vecinătate. Se evidențiază rezervația peisagistică Trebujeni, în care domină impresionantele maluri canionice ale Răutului cu vestigiile monumentului arheologic Orheiul Vechi din preajma satelor Trebujeni și Butuceni și un șir de localități rurale, situate preponderent de-a lungul râului, cu elemente arhitectonice populare din piatră brută și prelucrată [27, p. 64].

Potențialul elementelor climatice este important și destul de bine valorificat, datorită prezenței microclimatului de pădure, ceea ce creează premise pentru dezvoltarea spațiilor pentru odihnă și recreere.

Potențialul apelor de suprafață este relativ redus, reprezentat de r. Răut și afluenții acestuia. Printre apele de suprafață se mai evidențiază iazurile și micile lacuri de acumulare cu un fond piscicol important. Potențialul hidromineral este mai redus, fiind prezente sursele de apă hidrocarbonatate sodice, dar slab valorificate din punct de vedere balneologic. Potențialul biogeografic este modest, gradul de împădurire este mai mic, pădurile fiind predominante în partea nordică a zonei, ce acoperă, în special, principalele interfluvii. Fondul cinegetic este și el mai redus, dar totuși poate acoperi necesitățile turismului de vânătoare.

Printre obiectivele turistice antropice se evidențiază o concentrație foarte mare de complexe monastice, multe dintre ele rupestre (s. Butuceni și Trebujeni), prezența multor vestigii arheologice – cetatea medievală din s. Mana, cetatea inelară de pământ din s. Lucașeuca, monumente arhitectonice, printre care Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” (s. Trebujeni), Biserica „Sf. Voievozi” (s. Isacova), mănăstirile Curchi și Tabăra. Se impun prin frumusețea lor rezervațiile peisagistice – „Trebujeni” și „Pădurea din Hâncești” și complexul muzeal-istoric „Orheiul Vechi” [18, p. 42].

Importante obiective turistice, ce fac parte din regiunea turistică de centru o renumită destinație turistică, sunt întreprinderile viticole și vestitele vinării – Cricova, Mileștii Mici și Bardar (Anexa 8).

Din fondul turistic antropic iese în evidență potențialul etno-folcloric (s. Țigănești, s. Ivancea, s. Brănești etc.) cu centre de prelucrare artistică a pietrei.

Multitudinea de obiective turistice din regiune, atrag esențiale fluxuri turistice, constituite atât din turiști și excursioniști autohtoni, cât și din turiști de peste hotarele țării. Activitatea turistică intensă din regiune, presupune existența unei baze de cazare bine constituite. În mediul rural se remarcă o serie de pensiuni agroturistice în localitățile Butuceni și Trebujeni.

Turismul în această regiune este practicat atât de turiștii moldoveni, cât și de cei străini. Perioada cea mai aglomerată din această regiune este trimestrul trei al anului, ceea ce arată că motivația principală este turismul estival și nu motivații de natură științifică. Cea mai mare parte a turiștilor din regiune sunt excursioniștii care vin pentru o zi. Dezvoltarea aceste regiuni trebuie să permită creșterea volumului activității turistice în limite sociale rezonabile, de protecție și conservare a obiectivelor. Sunt necesare mai multe puncte de atracție în cadrul regiunii pentru a crea o cerere uniformă în sezon și pentru a distribui uniform beneficiile rezultate din turism în întreaga regiune.

Formele de turism specifice regiunii turistice de centru a Moldovei sunt cel itinerant cu valențe culturale și științifice, turismul vitivinicol, de tranzit, odihnă și recreere.

Regiunea turistică Sud. Această regiune se suprapune zonelor de câmpie din sudul Republicii Moldova și Colinelor Tigheciului, care se caracterizează printr-un grad de împădurire extrem de redus și o rețea fluvială săracă, reprezentată mai important de râurile Sărata, Ialpug și Cahul.

Regiunea de sud a R. Moldova cuprinde 8 raioane administrative, cu o populație de 525 mii pers. sau 13% din totalul republicii. După suprafață aceasta are peste 7379 km2 sau cca. 22% din teritoriul țării.

Potențialul turistic al regiunii este constituit din 43 arii naturale cu o suprafață totală de 5874 ha. În localitățile regiunii se află 10 muzee și 63 edificii de cult de valoare națională și locală. În regiune nu sunt desemnate zone de agrement de importanță națională.

Caracterul dispersat al resurselor turistice și starea actuală a acestora presupune formarea unui număr mic de posibile zone turistice.

Condițiile climatice sunt favorabile turismului balneoclimatic, însă, pentru mărirea atractivității regiunii este necesară amenajarea turistică a unor lacuri de acumulare, ce ar constitui un adaos important la potențialul elementelor climatice.

Dintre apele de suprafață se remarcă o serie de lacuri de acumulare de pe râurile sus numite, precum și cele mai mari lacuri naturale de pe teritoriul R. Moldova – cele din lunca Prutului: Manta și Beleu. Împrejurimile lacului Beleu au fost declarate în 1991 rezervație științifică – Rezervația științifică hidrologică Prutul de Jos. Trebuie menționată abundența resurselor de ape minerale terapeutice și prezența apelor termale. Pe baza apelor minerale la Cahul s-a constituit o stațiune balneologică – „Nufărul Alb” [27, p. 18].

Valea Nistrului în sine face parte din prima categorie valorică a potențialului turistic al reliefului, de aceasta fiind legate majoritatea monumentelor și obiectivelor turistice, zona mai înaltă de la vest de Nistru – din cea de a doua categorie valorică, iar celei de a treia categorii îi revine circa un sfert din teritoriul zonei: versanții estici ai văii Nistrului.

Potențialul vegetației este foarte redus, din cauza gradului redus de împădurire, totuși, aceste areale de vegetație naturală adăpostesc un important și variat fond cinegetic. Valea inferioară a Prutului abundă în specii de păsări, printre care și cinegetice, prezența cărora se datorează apropierii de Rezervația biosferei „Delta Dunării”.

În regiune sunt luate sub protecție 14 monumente geologice și paleontologice, merită menționate monumentele ale naturii de lingă s. Etulia, Cișmichioi, Cimișlia, Văleni, reprezentate de aflorimente și amplasamente fosiliere, „Vâlceaua Colcotov” – o concentrare unică a fosilelor și faunei din pleistocen, care este de importanță internațională ș.a.

Atracțiile antropice sunt legate de o serie de monumente istorico-culturale de mare însemnătate – vestitele Valuri ale lui Traian, așezări vechi preistorice, o serie de monumente arhitectonice – Mănăstire Zloți și Chistoleni. Atrag atenția bisericile “Acoperământul Maicii Domnului” și Mănăstirea „Sf. Cneaz Vladimir” din or. Cahul, Catedrala „Sf. Ioan Botezătorul” din or. Comrat, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din or. Căușeni – monument ce se află pe lista patrimoniului UNESCO, Mănăstirea Noul Neamț din s. Chițcani, porțiunea de est a Valului lui Traian de Sus ce trece prin localitatea Zaim, de asemenea, se remarcă Cetatea Tighina [28, p. 159]. Dintre alte obiective turistice antropice reprezentative sunt câteva muzee (la Mereni și Căușeni), unele elemente ale potențialului etno-folcloric (Talmaza).

De mare importanță sunt muzeele de cunoaștere a ținutului și cele ale satului, combinate cu un potențial etno-folcloric bogat și variat (având în vedere coexistența în zona a mai multor etnii, în special, a găgăuzilor și bulgarilor), remarcându-se muzeul de studiere a ținutului din Comrat.

Diversitatea obiectivelor naturale și antropice este valorificată din punct de vedre turistic prin intermediul a două itinerare turistice importante: Chișinău-Comrat-Taraclia-Beșalma-Cazaclia-Ceadâr Lunga și Chișinău-Cantemir-Cahul-Manta-Văleni-Slobozia Mare (Anexa 9).

Dezvoltarea turismului în această regiune trebuie să pună accent pe următoarele aspecte: turismul care este posibil să se dezvolte este turismul de mică intensitate care să aibă un impact minim asupra mediului; dezvoltarea turistică trebuie să fie în concordanță cu obiectivele Rezervației „Prutul de Jos”; să se realizeze cel mai mult excursiile de o zi; crearea unor circuite atractive care să vizeze toată regiunea.

Dezvoltarea turismului balnear trebuie să aibă în vedere următoarele: stimularea turismului intern, mai ales pentru tratamente specializate; modernizarea unităților de cazare și tratament; editarea broșurilor despre stațiuni, înființarea unui centru de informare turistică; practicarea unui marketing direcționat spre intermediarii externi, în special spre fostele țări socialiste din estul Europei; promovarea produsului balnear împreună cu alte puncte de atracție; prezența la expoziții comerciale și turistice importante din țară și străinătate.

Formele de turism specifice regiunii turistice de sud a Moldovei sunt cel itinerant cu valențe culturale și științifice, de tranzit, odihnă și tratament balnear, recreere, turismul de vânătoare și pescuit.

Regiunea transnistreană cuprinde raioanele din stânga Nistrului precum și municipiile Tiraspol și Tighina pe o suprafață de 3,4 mii km2 sau 10% din teritoriul național. Numărul populației este de 556 mii persoane sau 14% din totalul pe țară. Gradul de urbanizare a populației regiunii este de 65%, care reprezintă peste 360 mii persoane.

Datorită regimului separatist în regiunea transnistreană nu a fost desfășurat inventarierea potențialului turistic și nu este cunoscută o statistică a performanțelor industriei turistice locale [http://www.turism.gov.md/files/files/ADTM_Analiza%20Diagnostic%20Turism%20final%20(1).pdf].

Regiunea mun. Chișinău poate fi considerată o zonă turistică aparte atât pentru turismul intern, cât și internațional datorită faptului că este capitală țării, fiind principalul centru de afaceri, nucleul rețelelor de transport și reprezintă o zonă interesantă pentru turismul de afaceri, de agrement și cultural. Dintre cele mai importante aspecte favorabile ale acestei zone amintim posibilitate de acces pe cale aerului; fiind capitală țării beneficiază de o serie de facilități.

Există și aspecte nefavorabile care îngrădesc activitatea turistică, dintre acestea amintim: punctele de agrement nu se ridică nici pe departe la nivelul standardelor internaționale, lipsa locurilor de parcare și a traficului din ce în ce mai aglomerat.

Dezvoltarea acestei zone turistice trebuie să aibă ca obiective: dezvoltarea bazei tehnico-materiale, îmbunătățirea dotărilor, îmbunătățirea generală a serviciilor. În ceea ce privește produsul turistic, trebuie efectuate modificări; respectiv: organizarea de aranjamente turistice de scurtă durată în împrejurimi pentru vizitatorii care vin pentru o perioadă limitată (Parcul „Valea Morilor”, lanțul de lacuri de la Sculeni, parcurile silvice); concentrarea zonei turistice principale, marcarea și explicitatea circuitelor turistice în jurul princiarelor atracții, restaurarea monumentelor; îmbunătățirea informării și orientării turistice în cadrul diferitor atracții, amenajări pentru parcarea mașinilor și autocarelor lângă monumente; impulsionarea promovării în cazul conferințelor și expozițiilor.

Formele de turism specifice sunt turismul itinerant cu valențe culturale, turismul de circulație, de odihnă și recreere, tratament, științific, turismul de tranzit. Aici se înregistrează cea mai mare pondere a turismului de afaceri, precum și cel mai intens flux turistic, constituit atât de către turiștii autohtoni, cât și de turiștii și excursioniștii sosiți de peste hotarele țării.

II.3. Evaluarea fluxurilor turistice ale R. Moldova.

În ultimul deceniu al sec. XX, evoluția circulației turistice în Republica Moldova manifestă o tendință relativă de reducere a numărului de vizitatori, ca rezultat al efectelor negative din sfera economico-socială a țării. Totuși pe fonul general al acestei descreșteri, mai ales în ultimii ani are loc o revigorare a indicilor circulației turistice interne și internaționale.

Circuitul turistic în interiorul țării. Analiza fluxurilor turistice în interiorul țării este dificilă din cauza absenței unor măsuri sau procedee centralizate de evidențiere a acestor fluxuri turistice. Problema devine practic nerezolvabilă, în cazul, în care nici unitățile economice de profil (agențiile turistice) nu oferă datele necesare. Totuși, anumite aprecieri se pot efectua utilizând unele date privitoare la activitatea hotelieră (desigur, această apreciere nu poate fi exhaustivă, însă, ea permite scoaterea în evidență a unor tendințe generale în orientarea circuitului turistic în interiorul țării) [42, p. 166].

Un indice important, ce scoate în evidență particularitățile circuitului turistic în interiorul țării, este numărul de înnoptări ale turiștilor autohtoni, care reprezintă nopțile pentru care o persoană este înregistrată într-o structură de cazare colectivă, indiferent dacă fizic este prezentă sau nu în cameră.

Astfel, din analiza datelor recente, iese în evidență proporția extrem de mare de înnoptări deținută de mun. Chișinău – 81,7% din totalul înnoptărilor, detașându-se clar de celelalte orașe ale țării. Urmează mun. Bălți cu 8,6%, Soroca – 2,6%, restul deținând ponderi sub 2%. Această situație scoate net în evidență dominarea mun. Chișinău în totalul fluxurilor turistice interne. Atractivitatea capitalei pentru turiști se explică prin dominarea unei anumite forme de turism și anume a turismului de afaceri. În asemenea situație majoritatea turiștilor înnoptează în capitală, iar eventualele deplasări prin țară, în cele mai multe cazuri, nu depășesc 1-2 zile. Afirmația este valabilă și în cazul turiștilor străini, care, preferând condițiile de cazare mai bune, se orientează spre Chișinău, care deține toate hotelele cu cinci, patru stele și majoritatea celor cu trei stele [23, p. 172.].

Orașul Bălți, care polarizează regiunea economică și turistică nordică, este un oraș destul de mare, faptul ce explică atractivitatea lui mai mare pentru turiști. Infrastructura celorlalte orașe se află la un nivel mult inferior ca să atragă mulți vizitatori.

Deși valorile absolute s-au diminuat, ierarhia raioanelor și proporțiile deținute de fiecare raion, au rămas aproximativ aceleași. Totuși raioanele din centru și sudul țării au înregistrat scăderi mai semnificative decât cele din nord. Doar, mun. Chișinău se abate de la această tendință generală, ponderea lui crescând aproximativ de două ori. Acest fapt poate fi explicat nu numai prin predominarea turismului de afaceri, dar și prin valoarea mai semnificativă a fondului turistic, prin concentrarea mai multor evenimente cultural-politice și economice, concerte, competiții sportive internaționale, expoziții internaționale, întruniri politice – de care beneficiază ce mai mare oraș al țării având și statutul de capitală.

Pe de altă parte, numărul înnoptărilor în hoteluri, în valori relative, s-a diminuat mai puțin, decât numărul total de turiști. Faptul acesta scoate în evidență o decădere mult mai mare a formelor de turism – balneoclimateric (care nu utilizează hotele) și o diminuare mai puțină a formelor de turism – de afaceri.

În concluzie, situația actuală a circuitului turistic intern în R. Moldova nu permite decât valorificarea unei părți minore din potențialul turistic autohton în cadrul turismului de afaceri și a excursiilor turistice locale. Pe de altă parte, dominarea bilanțului turistic negativ duce la instalarea bilanțului negativ al plăților în turism, ceea ce afectează perspectivele acestei ramuri.

Circulația turistică internațională a R. Moldova. Circuitul turistic internațional la nivelul întregii țări reflectă pe de o parte atractivitatea țării pentru turiștii străini, iar pe de altă parte posibilitatea de a pleca în alte țări și preferințele la alegerea destinației.

Importanța turismului internațional este de necontestat. El creează bilanțul turistic al țării, cunoscând diferența intre turiștii plecați și cei sosiți în țară, fapt, ce este foarte semnificativ și are efecte directe asupra economiei naționale prin intermediul balanței de plăți.

Începând cu anii 2005 până la etapa actuală, dinamica principalilor indicatori ai activității turistice au manifestat o tendință de creștere, unii cu ritmuri mai sporite, alții cu ritmuri mai lente. Indicii circulației turistice au înregistrat valori din ce în ce crescânde, spre exemplu numărul vizitatorilor străini și moldoveni încadrați în fluxul turismului internațional la începutul anilor 2005, conform datelor Biroului Național de Statistică al R. Moldova, constituia 50000-55000 persoane, pe când la etapa actuală cifrele s-au dublat 96000-10000, constituind cu 87-90% mai mult.

În această perioadă s-a modificat și raportul dintre fluxul de turiști străini sosiți în țară și cel al turiștilor moldoveni plecați în străinătate. Dacă la nivelul anului 2000, ponderea turismului receptor constituia 15,2%, iar a turismului emițător 84,8%, în prezent ponderea acestora s-a modificat, constituind 36,8% și respectiv 63,2%. Creșterea ponderii turismului receptor, ne vorbește despre manifestarea interesului turistic față de țara noastră, despre activitatea mai asiduă în promovarea imaginii țării ca destinație turistică și perspectivele acestei ramuri.

Turismul receptor. Importanța turismului receptor rezidă din faptul că el permite o valorificare superioară a resurselor turistice ale țării, la constituirea și răspândirea unei anumite imagini despre R. Moldova.

Numărul cetățenilor străini intrați în Moldova în 2013 a crescut până la 1886,3 mii persoane, sau de 5,3 ori comparativ cu anul 2003. Rata de creștere anuală a intrărilor străinilor în țară este de 65,9%. Totodată a crescut și mobilitatea cetățenilor moldoveni, astfel în perioada 2003-2013 aceștia au traversat frontiera de stat cu diferite scopuri de 3,3 ori mai intens ajungând la cca. 5 mln. persoane. Repartizarea fluxurilor de vizitatori străini este de cca. 28,1% din Romania și UE, 62,9% din Ucraina și alte țări CSI.

Totuși, pe țări aparte ale lumii, cei mai mulți turiști străini conform datelor BNS, la nivelul anului 2013 aparțin României -20,6%, Federației Ruse – 12%, Turciei – 9,5%, Ucrainei 9%, Italiei și Germaniei 5-6%, Franței, Marii Britanii [23, p. 202].

Fig. 2.3.1. Ponderea turiștilor străini (%), care au vizitat R. Moldova în anul 2013

Sursa: www.statistica.md

Din cei 13150 turiști și excursioniști străini care au vizitat Republica Moldova în 2013 și au beneficiat de serviciile agențiilor de turism și tur-operatorilor, au sosit în scopuri de odihnă, recreere și agrement – 39,4%, în scop de afaceri și motive profesionale – 58,2%, iar în scop de tratament – 2,3%.

Fig. 2.3.2. Dinamica vizitatorilor străini sosiți în țară, după scopul vizitelor, 2005-2013

Sursa: www.statistica.md

Republica Moldova este intens vizitată de cetățenii țărilor CSI, UE și din alte țări, datorită amplasării favorabile. Astfel, numărul cetățenilor străini intrați în Moldova în 2013 a crescut până la 1886,3 mii persoane, sau de 5,3 ori comparativ cu anul 2005. Astfel rata de creștere anuală a intrărilor străinilor în țară este de 65,9%.

Numărul turiștilor străini sosiți în R. Moldova, se poate aprecia și înregistrarea acestora în structurile de cazare colective. Astfel, ponderi mai însemnate în numărul total al turiștilor străini sosiți în structurile de cazare colective le-a revenit turiștilor din Romania (21,6%), Federația Rusă (11,5%), Ucraina (10,8%), Italia (6,5%), Turcia (5,8%), Germania (5,5%), S.U.A. (4,1%).

Turismul emițător. În comparație cu turismul receptor, turismul emițător se caracterizează prin mai multe aspecte de ordin structural și motivațional. În primul rând, se diferențiază, prin existența unor fluxuri mai mari de turiști și a tendințelor continui de creștere a acestora, pe parcursul perioadei investigate. În al doilea rând, se caracterizează printr-un spectrul larg de destinații turistice spre care se îndreaptă, pe fonul cărora se pot evidenția cu ușurință țările cu cea mai mare atractivitate turistică, cât și cele mai puțin întrebate, dar totuși care nu rămân omise de către vizitele turiștilor. În al treilea rând, se remarcă prin caracterul motivațional diferit, ponderea după scopul vizitei variind destul de vizibil în limitele perioadei cercetate, având la bază anumite cauze determinante [10, p. 23].

Perioada anilor 2005-2013, se remarcă prin schimbări evidente ale fluxurilor turistice emițătoare, care se modifică pe destinații turistice ale lumii, cât și prin numărul de participanți.

În perioada ce urmează, fluxurile turistice de ieșire se caracterizează prin tendințe de creștere continuă a numărului vizitatorilor moldoveni în străinătate, cu unele fluctuații de ascensiune și chiar regres, determinate de anumite conjuncturi politice și economice. Cu toate că numărul turiștilor moldoveni plecați peste hotare este în continuă creștere, ponderea acestora pe țări aparte ale lumii s-a micșorat, datorită includerii în circuitul turistic a unui spectru mai larg de destinații turistice.

În așa fel, paralel cu destinațiile turistice tradiționale vizitate de către turiștii autohtoni – România, Ucraina, Bulgaria, se mai remarcă, îndeosebi Turcia, Germania, Polonia, Austria, Egipt, Grecia.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în 2013, în Turcia au plecat 39,4% turiști moldoveni. Pe locul doi în preferințele moldovenilor se află Bulgaria (19,1%), urmată de Ucraina (18,7%), România (11,6%) și Egipt (2,6%) [1, p. 148].

Orientarea fluxurilor de turiști către aceste destinații turistice, au la bază diferite motivații ale deplasărilor – odihnă, recreere și agrement, afaceri și motive profesionale, shopping și alte scopuri.

Fig. 2.3.2. Dinamica turiștilor străini sosiți în țară, după scopul vizitei, 2005-2013

Sursa: www.statistica.md

Printre alte țări, spre care se orientează fluxurile turistice cât de cât consistente, se remarcă, în primul rând, Ucraina ce manifestă o tendință constantă de atracție a turiștilor (15000-17000 persoane/an) și Bulgaria (10000-12000 persoane/an). Aici, se observă o tendință destul de constantă și evidentă în motivația deplasărilor, pe primul loc, cu ponderea de 87-95% situându-se agrementul. Această situație a fost posibilă datorită regimului special, fără vize pentru Ucraina, de care beneficiază cetățenii R. Moldova.

Printre alte țări, spre care se îndreaptă vizitatorii moldoveni, se remarcă Turcia – pe motiv de odihnă și agrement; Polonia, cu fluxuri mari de shop-turiști, Germania, cu fluxuri variabile, unde domină motivațiile ocazionale, în special, plecările pentru procurarea unor mărfuri.

Analizând motivația plecărilor, este greu de depistat tendințele concrete în evoluția fluxurilor turistice, totuși pot fi evidențiate unele particularități generale.

Se remarcă, în primul rând, o pondere însemnată și destul de constantă a odihnei, recreerii și agrementului. Dacă, în anii 2005 ponderea deplasărilor cu acest scop constituia 40-50%, în prezent, aceasta atinge cifra de 80-90%. Pe locul doi urmează afacerile și motivele profesionale. Ponderea acestei motivații a crescut nesemnificativ de la 3-5% în anii 2005, la 5-8% în prezent [2]. Tratamentul deține o pondere mai redusă (2-3%), fiind este extrem de variabil ca pondere în fluxul turistic. Printre alte motivații ale deplasărilor turistice peste hotare este shop-turismul, motivație mai puțin constantă.

Aruncând o privire de ansamblu asupra fluxurilor turistice de plecare, se remarcă o tendință de scădere a deplasărilor în țările vecine și creșterea ponderii turiștilor plecați în țările mai îndepărtate, în special, în țările Europei Occidentale.

Totuși, atât la nivelul anilor 2005, cât și în prezent, trei țări România, Ucraina și Bulgaria, dețin ponderea cea mai însemnată de turiști de 56%. Astfel, turismul de plecare este bazat pe deplasări pe distanțe relativ scurte în țările vecine, motivația principală fiind cea de agrement (70,4% din totalul deplasărilor cu acest scop au fost efectuate în țările sus numite) [58, p. 129].

CAPITOLUL III. EVALUAREA VALORIFICĂRII POTENȚIALULUI TURISTIC ÎN REGIUNEA TURISTICĂ CENTRU A REPUBLICII MOLDOVA

III.1. Analiza valorificării potențialului turistic natural și cadrului geografic al Regiunii turistice Centru.

Blala

III.2. Analiza valorificării potențialului turistic antropic al Regiunii turistice Centru.

Bliiiiiiia

III.3. Aprecierea activității turistice în Regiunea turistică Centru.

bla

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma studiului complex, efectuat asupra a o serie de lucrări teoretice de specialitate de importanță internațională, cât și ale cercetărilor personale asupra temei investigate, pot fi formulate următoarele concluzii:

dezvoltarea turismului ca activitatea economică este imposibilă fără cunoașterea potențialului turistic din anumite teritorii, în funcție de care se pot organiza activități turistice tipice și valorificarea complexă a acestuia;

valorificarea teritoriilor cu funcții turistice ține de studierea și gruparea obiectivelor turistice, cât și de cunoașterea gradului de atracție a acestora, prin prisma regionării turistice a acestor spații;

cunoașterea principiilor și a metodicii de regionare turistică este un important instrument de valorificare a potențialului turistic recreativ a diferitor entități teritoriale pentru dezvoltarea adecvată a ramurii turistice;

fiecare, dintre unitățile turistice teritoriale stabilite, se caracterizează prin anumite particularități specifice, ce redau caracterul de statut al teritoriului, cât și un anumit grad de atracție turistică, parvenit din potențialul turistic existent și al complexității infrastructurii turistice. Conform diferitor opinii ale specialiștilor internaționali în domeniul turismului, există o ierarhie a unităților turistice teritoriale, ce se caracterizează în primul rând prin mărimea ariei turistice, în al doilea rând printr-un anumit potențial turistic și nivel de atracție turistică.

existența ariilor turistice distincte cu diferite particularități geografice și economice în plan turistic, permite stabilirea unor relații flexibile între acestea, prin intermediul rutelor de tranzit sau a fluxurilor turistice, cunoașterea cărora poate influența semnificativ dezvoltarea de mai departe a acestor arii;

este imposibilă o apreciere economică a unei regiuni, zone sau altei entități turistice teritoriale fără analiza complexă a fluxurilor turistice internaționale în planul turismul intern și internațional și ale tendințelor acestuia, prin prisma indicatorilor turistici;

cunoașterea indicatorilor activității turistice, permite cu mare atenție scoaterea în evidență a tendințelor turismului atât în plan intern, cât și în plan internațional și întreprinderea măsurilor necesare pentru reorientarea acestora spre destinațiile turistice ce necesită promovare și ascensiune;

orientarea corectă a fluxurilor de turiști în turismul emițător și receptor, reprezintă o condiție majoră în valorificarea potențialului ariilor turistice.

Concluziile formulate reprezintă doar o generalizare a rezultatelor investigației efectuate asupra temei de cercetare. Mai semnificative sunt concluziile formulate aparte pe subiectele de cercetare din cadrul capitolelor, care elucidează esența și sarcinile lucrării date.

În primul capitol al lucrării, în baza cercetării literaturii de specialitate, s-a stabilit că o problemă însemnată a turismului contemporan este studiul elementelor regionale, în funcție de care se organizează activități turistice tipice anumitor teritorii, gruparea obiectivelor turistice și împărțirea teritoriilor în funcție de gradul de atracție turistică. Clasificarea spațiilor cu funcții turistice se efectuează în baza a o serie de principii turistice, cercetarea cărora este obiectul de studiu a multor specialiști din domeniul turismului, deoarece în funcție de acestea se stabilesc limitele, funcțiile și specializarea turistică a teritoriilor evidențiate. Conform principiilor de regionare turistică, în ordine ierarhică s-a stabilit că cea mai mare unitate turistică teritorială este regiunea turistică, după care urmează subregiunea, zona, raionul, arealul, centrul și obiectivul turistic. Toate aceste unități teritoriale se deosebesc între ele în primul rând prin suprafața teritoriului, în al doilea rând prin complexitatea potențialului turistic existent, nivelul de atracție turistică ș.a.

Între teritoriile turistice de diferit caracter, se stabilesc relații comerciale prin intermediul fluxurilor turistice emițătoare și receptoare. În așa mod, paralel cu funcția turistică tradițională pe care o îndeplinesc, unitățile turistice teritoriale devin și arii sau surse generatoare și receptoare de turiști și excursioniști. Analiza curentelor turistice mondiale a permis de clarifica starea actuală a turismului internațional și tendințele de dezvoltare a acestuia. În așa mod, efectuând o analiză a acestora pe parcursul perioadei cercetate, se poate de evidențiat următoarele particularități specifice:

creșterea numărului de turiști, participanți la fluxurile turistice internaționale;

modificarea raportului între numărul de turiști sosiți și plecați pe țări ale lumii, în favoarea turismului emițător;

menținerea pe piața turistică internațională a destinațiilor turistice tradiționale (țările bazinului Mării Mediteraneene; statele Europei de Vest);

reorientarea unor importante mase de turiști spre noi destinații turistice, cu forme specifice de turism (agroturism, turism ecologic, turism inedit), ce nu sunt proprii mediului urban sau ariilor urbanizate și superaglomerate;

modificarea structurii fluxurilor turistice din punct de vedere a categoriilor de turiști ce le compun, evidențiindu-se în ultimii ani categoria turiștilor de vârsta a treia și a celora din cadrul păturilor cu venituri mai joase;

În capitolul doi, în baza cercetărilor individuale s-a examinat metodologia și principiile de creare a zonelor sau regiunilor turistice pe teritoriul R. Moldova și a metodelor de lansare a acestora pe piața turistică națională. S-au evidențiat și analizat principalele regiuni turistice specializate din cadrul țării și a ofertei acestora atât pentru turiștii autohtoni, cât și pentru cei de peste hotarele țării. Conform cercetărilor specialiștilor, au fost propuse diverse modele ale regionării turistice ale R. Moldova, însă la un rezultat final unanim nu s-a ajuns. În prezent, conform investigațiilor Ministerului Culturii și Turismului și a strategiilor propuse se hotărăște soarta de mai departe ale zonelor turistice naționale. În perspectivă, toate activitățile turistice de pe teritoriul țării vor fi concentrate în limitele a zece regiuni turistice. Republica Moldova are un variat potențial natural și cultural răspândit neuniform în teritoriu, dar care poate fi optim valorificat prin scoaterea din izolarea parțială și antrenarea în circuitul economic prin crearea carcasei naționale de regiuni turistice. Patrimoniul natural și antropic al republicii, valoros în plan european și chiar internațional, se găsește într-o fază de conservare, fiind slab implicat în traseele turistice ale țării, dar odată cu procesul de creare și fundamentare a zonelor turistice naționale, vor apărea noi perspective de valorificare recreativă a acestuia.

În capitolul trei s-a efectuat un studiu asupra.

Diversificarea motivației turistice contribuie și la orientarea fluxurilor turistice spre R. Moldova. Acest lucru devine cu atât mai imperios, cu cât lansarea industriei turistice moldovenești pe piața turistică internațională se efectuează în condiții dure de concurență cu ofertele turistice ale țărilor cu tradiții în această ramură.

BIBLIOGRAFIE

Anuarul statistic al R. Moldova. D.A.S.S. Chișinău, 1999-2007.

Datele statistice de la Departamentul Analize statistice și sociologice, Chișinău.

Hotărârea parlamentului Republicii Moldova pentru punerea în aplicare a Legii privind ocrotirea monumentelor nr. 1531 – XII din 22-06-93.//Monitorul oficial al Republicii Moldova. – 1994. – nr.1/4.

Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat.//Nr. 1539-XIII din 25-02-98.

Legea privind ocrotirea monumentelor.//Nr. 1530-XII din 22-06-93//Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1994. – Nr. 1/3.

Strategia de dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova în anii 2003-2015.

Alexandru D., Neguț S. Geografia turismului. București: Editura Academiei, 1997. – 345p.

Bran F., Marin D., Simon T., Turismul rural. București: Editura Economică, 1997. – 176p.

Cândea M., Bran F. Spațiul geografic românesc-organizare, amenajare, dezvoltare. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2001. 448p.

Collin G., Moldova mission report, WTO. 2002. – p.45

Cozmescu I. Turismul – fenomen complex contemporan. București: Editura Economică, 1998. – 244p.

Crețu R. Resurse agroturistice. București: Cartea Universitară, 2005. – 375p.

Cristireanu C. Economia și politica turismului internațional. București: Editura Abeona, 1992. – 237p.

Cristireanu C., Neacșu N., Băltărețu A. Turism internațional. Studii de caz. Legislație. București: Editura „Oscar Prinț”, 2002. – 246p.

Demcenco N. Monumente de istorie și cultură din Republica Moldova. Chișinău: Știința, 1994. – 189p.

Dinu M. Geografia turismului. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2006. – 331p.

Draica C. Ghid practic de turism internațional și intern. București: Editura All Beck, 1999. – 356p.

Efros V. La valeur touristique des peysages de la Republique de Moldavie, în materialele simpozionului: Rural space and regional development. Cluj-Napoca, 1999. – 132p.

FLOREA, S. Patrimoniul turistic al Republicii Moldova. Chișinău: Î.S.F.E.-P. „Tipografia centrală”, 2005. – 352 p. ISBN

Glăvan V. Geografia turismului. București: Editura Fundației „România de Mâine”, 2005. – 336 p.

Glăvan V. Resurse turistice pe Terra. București: Editura Economică, 2000. – 344p.

Glăvan V. Turismul în România. București: Editura Economica, 2000. – 160 p.

Gribincea A., Crotenco I. Moldova și dezvoltarea turismului internațional // turismul rural Românesc: Probleme de ordin general, Experiențe europene. Iași: Editura Petromantica, 2007. – 296p.

Ioncica M. Strategii de dezvoltare a sectorului terțiar. București: Editura Uranus, 2004. –174p.

Ionescu I. Turismul fenomen social-economic și cultural. Editura „Oscar Prinț”, București, 2000. – 320p.

Joloncovschi A. Turismul ecologic și rural: realități și perspective. Chișinău: Prometeu, 2001. – 164p.

Lazăr S. Turism rural. Ghidul gospodarului. Chișinău: Sirius, 2004. – 112p.

Livițchi L. Mănăstirile și schiturile din Basarabia. Chișinău, 1999. – 213p.

Locașuri sfinte din Basarabia. Chișinău: Editura Alia și Omega, 2001. – 156p.

Marian C., Zonarea agroturistică. Puncte de vedere privind necesitatea și conținutul metodologiilor de determinare. Iași: Editura Performantica, 2005. – 215p.

Matei H. C., Neguț S., Nicolae I., Radu C. Enciclopedia statelor Lumii. București: Editura Meronia, 2000. – 428p.

Miron V. Organizarea activității turistice. Îndrumar metodic. Chișinău, 2004. – 32p.

Miron V. Particularitățile specifice ale zonelor turistice din Moldova.//Materialele conferinței științifice anuale a profesorilor IRI „Perspectiva”. Chișinău, 2000-2001. – p. 11-12

Miron V. Turismul în ariile naturale din Republica Moldova. Chișinău: Editura „Continental Grup”, 2005. – 124p.

Moldova Turistică.//Agenția Națională de Turism a RM, PNUD-Moldova. Chișinău, 2002. – 22 p.

Muntele I. Geografia turismului. Iași: Editura Univ. „Al. I. Cuza”, 2000. – 302p.

Neacșu N. Turismul și dezvoltarea durabilă. București: Editura Expert, 2000. – 320p.

Nedelea A. Piața turistică. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2003. – 360p.

Petcu N. Statistică în turism. Teorie și aplicații. Cluj-Napoca: Editura Albastră, 2000. – 169p.

Puiu N., Dinu V. Producția și comercializarea serviciilor turistice. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2004. – 336p.

Puiu, V. Mănăstirile din Basarabia. Chișinău: Luceafărul, 1919. – 197p.

Sîrodoev I. turismul în Republica Moldova. Studiu de geografie umană. Chișinău, 2002. – 188p.

Stăncioiu A. Dicționar de terminologie turistică. București: Editura Economică, 1999. – 245p.

Tourism highlights, Edition WTO, 2007. – 65p.

Turcov E. Coordonarea turismului. Chișinău: Editura ASEM, 2006. – 208p.

Turcov E. Evaluarea turismului pe plan global.//Analele ASEM. Chișinău: Editura ASEM, 2006. – p. 78-96

Turcov E. Problemele dezvoltării turismului în Republica Moldova.//Conferința Internațională „Dezvoltarea turismului la începutul sec. XXI”. Chișinău: Editura ULIM, 2005. – p. 126-130

Turcov E. Tendințe în dezvoltarea turismului în Republica Moldova.//Seminar internațional. Investițiile străine directe și dezvoltarea economiilor naționale. Universitatea Spiru Haret. – Brașov, România, 13-15 septembrie 2005

Valentin C. Cercetarea statistică în turism. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2003. – 212p.

Verina V.N., Mușinschii A. Specificul fondului rezervat și resursele recreative din Moldova. Studii geoecologice în Republica Moldova. Institutul de Geografie, Chișinău, 1994.

World Trade Organization, WTO annual report, 2007. – 228p.

WTO Statistics. 2002-2007. Madrid, WTO. – 152p.

Aлeкcандpoва A. Ю. Meждyнаpoдный тypизм. M., 2003. – 380c.

Биpжакoв M.Б. Bвeдeниe в тypизм. M.: Издатeльcкий Topгoвый Дoм «Гepда», 1999. – 192c.

Bepина B.H. Памятники пpиpoды Moлдавии. Кишинeв: Издатeльcтвo Каpтя Moлдoвeняcкэ, 1980. – 420c.

Гpибинча A.И., Кpoтeнкo Ю.И. Meждyнаpoдный тypизм в началe нoвoгo тыcячeлeтия // Экoнoмика и coциoлoгия. 2006, №6. c. 10-2.

Гpибинча A.И., Кpoтeнкo Ю.И. Meждyнаpoдный тypизм и Moлдoва//Simpozia profesorum: Materiale conferinței șt. int. din 13-14 bt. 2006 / Univ. Liberă Int. din Moldova, Chișinău: Centrul Ed. al UASM, 2007. – 400 p.

Гpибинча A.И., Кpoтeнкo Ю.И. Teндeнции pазвития pынка мeждyнаpoдныx тypиcтcкиx пpибытий за пocлeдниe дecятилeтия//Academia de Transporturi, Informatică și Comunicații. Analele ATICб Vol.2- Chișinău: Evrica, 2007. – 224p.

Гyляeв B.Г. Opганизация тypиcтичecкoй дeятeльнocти. Учeбнoe пocoбиe. M.: Hoлидж, 1996. – 312c.

Дмитpeвcкий Ю. Д. Typиcтcкиe pайoны миpа. M., 2000. – 275c.

Зopин И. B., Кваpтальнoв B. A. Typизм и oтpаcлeвыe cиcтeмы. M., 2003. – 333c.

Иpиcoв T. A. Гeoгpафия тypиcтcкиx цeнтpoв. M. 1998. – 185c.

Кoлoтoва, E. B. Peкpeациoннoe pecypcoвeдeниe. M.: Coвeтcкий cпopт, 1998. – 132c.

Кpoтeнкo Ю. Meждyнаpoдный тypизм Moлдoвы и пpoблeмы eгo pазвития. Кишинeв: CEP USM, 2008. – 201c.

Кpoтeнкo Ю.И. Глoбальный тypизм в иccлeдoванияx Bceмиpнoгo экoнoмичecкoгo фopyма и мecтo Moлдoвы в нeм//Studii ecnomice. Revista științifică. 2007, №1-2, c. 259-274.

Кycкoв A. C. Peкpeациoнная гeoгpафия M., 2005. – 418c.

Hикoлаeнкo Д. B. Peкpeациoнная гeoгpафия. M., 2004. – 470c.

Пpoблeмы мoлдавcкoгo тypизма. Газeта „Кoммepcант Moлдoвы”, 1996. – c. 34

Poманoв A.A., Cаакянц P. Г. Гeoгpафия тypизма. M., 2004. – 451c.

http://www.turism.gov.md/files/files/ADTM_Analiza%20Diagnostic%20Turism%20final%20(1).pdf

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

Anuarul statistic al R. Moldova. D.A.S.S. Chișinău, 1999-2007.

Datele statistice de la Departamentul Analize statistice și sociologice, Chișinău.

Hotărârea parlamentului Republicii Moldova pentru punerea în aplicare a Legii privind ocrotirea monumentelor nr. 1531 – XII din 22-06-93.//Monitorul oficial al Republicii Moldova. – 1994. – nr.1/4.

Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat.//Nr. 1539-XIII din 25-02-98.

Legea privind ocrotirea monumentelor.//Nr. 1530-XII din 22-06-93//Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1994. – Nr. 1/3.

Strategia de dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova în anii 2003-2015.

Alexandru D., Neguț S. Geografia turismului. București: Editura Academiei, 1997. – 345p.

Bran F., Marin D., Simon T., Turismul rural. București: Editura Economică, 1997. – 176p.

Cândea M., Bran F. Spațiul geografic românesc-organizare, amenajare, dezvoltare. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2001. 448p.

Collin G., Moldova mission report, WTO. 2002. – p.45

Cozmescu I. Turismul – fenomen complex contemporan. București: Editura Economică, 1998. – 244p.

Crețu R. Resurse agroturistice. București: Cartea Universitară, 2005. – 375p.

Cristireanu C. Economia și politica turismului internațional. București: Editura Abeona, 1992. – 237p.

Cristireanu C., Neacșu N., Băltărețu A. Turism internațional. Studii de caz. Legislație. București: Editura „Oscar Prinț”, 2002. – 246p.

Demcenco N. Monumente de istorie și cultură din Republica Moldova. Chișinău: Știința, 1994. – 189p.

Dinu M. Geografia turismului. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2006. – 331p.

Draica C. Ghid practic de turism internațional și intern. București: Editura All Beck, 1999. – 356p.

Efros V. La valeur touristique des peysages de la Republique de Moldavie, în materialele simpozionului: Rural space and regional development. Cluj-Napoca, 1999. – 132p.

FLOREA, S. Patrimoniul turistic al Republicii Moldova. Chișinău: Î.S.F.E.-P. „Tipografia centrală”, 2005. – 352 p. ISBN

Glăvan V. Geografia turismului. București: Editura Fundației „România de Mâine”, 2005. – 336 p.

Glăvan V. Resurse turistice pe Terra. București: Editura Economică, 2000. – 344p.

Glăvan V. Turismul în România. București: Editura Economica, 2000. – 160 p.

Gribincea A., Crotenco I. Moldova și dezvoltarea turismului internațional // turismul rural Românesc: Probleme de ordin general, Experiențe europene. Iași: Editura Petromantica, 2007. – 296p.

Ioncica M. Strategii de dezvoltare a sectorului terțiar. București: Editura Uranus, 2004. –174p.

Ionescu I. Turismul fenomen social-economic și cultural. Editura „Oscar Prinț”, București, 2000. – 320p.

Joloncovschi A. Turismul ecologic și rural: realități și perspective. Chișinău: Prometeu, 2001. – 164p.

Lazăr S. Turism rural. Ghidul gospodarului. Chișinău: Sirius, 2004. – 112p.

Livițchi L. Mănăstirile și schiturile din Basarabia. Chișinău, 1999. – 213p.

Locașuri sfinte din Basarabia. Chișinău: Editura Alia și Omega, 2001. – 156p.

Marian C., Zonarea agroturistică. Puncte de vedere privind necesitatea și conținutul metodologiilor de determinare. Iași: Editura Performantica, 2005. – 215p.

Matei H. C., Neguț S., Nicolae I., Radu C. Enciclopedia statelor Lumii. București: Editura Meronia, 2000. – 428p.

Miron V. Organizarea activității turistice. Îndrumar metodic. Chișinău, 2004. – 32p.

Miron V. Particularitățile specifice ale zonelor turistice din Moldova.//Materialele conferinței științifice anuale a profesorilor IRI „Perspectiva”. Chișinău, 2000-2001. – p. 11-12

Miron V. Turismul în ariile naturale din Republica Moldova. Chișinău: Editura „Continental Grup”, 2005. – 124p.

Moldova Turistică.//Agenția Națională de Turism a RM, PNUD-Moldova. Chișinău, 2002. – 22 p.

Muntele I. Geografia turismului. Iași: Editura Univ. „Al. I. Cuza”, 2000. – 302p.

Neacșu N. Turismul și dezvoltarea durabilă. București: Editura Expert, 2000. – 320p.

Nedelea A. Piața turistică. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2003. – 360p.

Petcu N. Statistică în turism. Teorie și aplicații. Cluj-Napoca: Editura Albastră, 2000. – 169p.

Puiu N., Dinu V. Producția și comercializarea serviciilor turistice. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2004. – 336p.

Puiu, V. Mănăstirile din Basarabia. Chișinău: Luceafărul, 1919. – 197p.

Sîrodoev I. turismul în Republica Moldova. Studiu de geografie umană. Chișinău, 2002. – 188p.

Stăncioiu A. Dicționar de terminologie turistică. București: Editura Economică, 1999. – 245p.

Tourism highlights, Edition WTO, 2007. – 65p.

Turcov E. Coordonarea turismului. Chișinău: Editura ASEM, 2006. – 208p.

Turcov E. Evaluarea turismului pe plan global.//Analele ASEM. Chișinău: Editura ASEM, 2006. – p. 78-96

Turcov E. Problemele dezvoltării turismului în Republica Moldova.//Conferința Internațională „Dezvoltarea turismului la începutul sec. XXI”. Chișinău: Editura ULIM, 2005. – p. 126-130

Turcov E. Tendințe în dezvoltarea turismului în Republica Moldova.//Seminar internațional. Investițiile străine directe și dezvoltarea economiilor naționale. Universitatea Spiru Haret. – Brașov, România, 13-15 septembrie 2005

Valentin C. Cercetarea statistică în turism. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2003. – 212p.

Verina V.N., Mușinschii A. Specificul fondului rezervat și resursele recreative din Moldova. Studii geoecologice în Republica Moldova. Institutul de Geografie, Chișinău, 1994.

World Trade Organization, WTO annual report, 2007. – 228p.

WTO Statistics. 2002-2007. Madrid, WTO. – 152p.

Aлeкcандpoва A. Ю. Meждyнаpoдный тypизм. M., 2003. – 380c.

Биpжакoв M.Б. Bвeдeниe в тypизм. M.: Издатeльcкий Topгoвый Дoм «Гepда», 1999. – 192c.

Bepина B.H. Памятники пpиpoды Moлдавии. Кишинeв: Издатeльcтвo Каpтя Moлдoвeняcкэ, 1980. – 420c.

Гpибинча A.И., Кpoтeнкo Ю.И. Meждyнаpoдный тypизм в началe нoвoгo тыcячeлeтия // Экoнoмика и coциoлoгия. 2006, №6. c. 10-2.

Гpибинча A.И., Кpoтeнкo Ю.И. Meждyнаpoдный тypизм и Moлдoва//Simpozia profesorum: Materiale conferinței șt. int. din 13-14 bt. 2006 / Univ. Liberă Int. din Moldova, Chișinău: Centrul Ed. al UASM, 2007. – 400 p.

Гpибинча A.И., Кpoтeнкo Ю.И. Teндeнции pазвития pынка мeждyнаpoдныx тypиcтcкиx пpибытий за пocлeдниe дecятилeтия//Academia de Transporturi, Informatică și Comunicații. Analele ATICб Vol.2- Chișinău: Evrica, 2007. – 224p.

Гyляeв B.Г. Opганизация тypиcтичecкoй дeятeльнocти. Учeбнoe пocoбиe. M.: Hoлидж, 1996. – 312c.

Дмитpeвcкий Ю. Д. Typиcтcкиe pайoны миpа. M., 2000. – 275c.

Зopин И. B., Кваpтальнoв B. A. Typизм и oтpаcлeвыe cиcтeмы. M., 2003. – 333c.

Иpиcoв T. A. Гeoгpафия тypиcтcкиx цeнтpoв. M. 1998. – 185c.

Кoлoтoва, E. B. Peкpeациoннoe pecypcoвeдeниe. M.: Coвeтcкий cпopт, 1998. – 132c.

Кpoтeнкo Ю. Meждyнаpoдный тypизм Moлдoвы и пpoблeмы eгo pазвития. Кишинeв: CEP USM, 2008. – 201c.

Кpoтeнкo Ю.И. Глoбальный тypизм в иccлeдoванияx Bceмиpнoгo экoнoмичecкoгo фopyма и мecтo Moлдoвы в нeм//Studii ecnomice. Revista științifică. 2007, №1-2, c. 259-274.

Кycкoв A. C. Peкpeациoнная гeoгpафия M., 2005. – 418c.

Hикoлаeнкo Д. B. Peкpeациoнная гeoгpафия. M., 2004. – 470c.

Пpoблeмы мoлдавcкoгo тypизма. Газeта „Кoммepcант Moлдoвы”, 1996. – c. 34

Poманoв A.A., Cаакянц P. Г. Гeoгpафия тypизма. M., 2004. – 451c.

http://www.turism.gov.md/files/files/ADTM_Analiza%20Diagnostic%20Turism%20final%20(1).pdf