Evaluarea Stocurilor de Materii Prime Si Materiale la S.c. Geo Impex S.a
INTRODUCERE
CAPITOLUL1.CONTABILITATEA STOCURILOR
1.1. Definirea stocurilor
1.2. Clasificarea stocurilor
1.3. Elementele sistemului informațional contabil
1.4. Posibilități de informatizare a contabilității stocurilor de produse și marfuri
1.5. Aplicatie
1.6. Operații cu stocuri la societatea comercială , SC GEO IMPEX SRL
CAPITOLUL II. ASPECTE PRIVIND EVALUAREA STOCURILOR DE MATERII PRIME SI MATERIALE
2.1. Evaluarea stocurilor la momentul intrarii in entitate
2.2. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii
2.3. Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil
2.4. Evaluarea stocurilor la ieșirea din entitate
2.5. Tratamente contabile conforme cu IAS-urile și IFRS-urile privind stocurile
2.5.1. Directiva IV-a Europeană
2.5.2. Standardul Internațional de Contabilitate IAS 2: “Contabilitatea stocurilor”
2.5.3. Legea contabilității 82/1992 și regulamentul de aplicare a ei
2.6. Sistemul de conturi utilizat în reflectarea stocurilor de materii prime și material
CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ LA SC GEO IMPEX S.A
3.1. Scurt istoric (prezentare, structura organizatorica, piata)
3.2. Monografie (pe exemplu SC GEO IMPEX S.A.)
3.3. Analiza stocuri
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
În cadrul elementelor patrimoniale ale unei societăți un rol important îl au activele circulante materiale din cadrul cărora fac parte și stocurile, adică acele materiale deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității, în curs de producție în vederea vânzării în aceleași condiții că mai sus sau sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii. Această importantă este dată de faptul că o unitate de producție nu poate funcționa fără existența stocurilor.
Stocurile reprezintă cantitățile fizice de materiale de produse sau de mărfuri necesare fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producție, desfacere), pentru a asigura desfășurarea continuă și ritmică a activelor de exploatare.
Caracterului continuu al producției (sau al desfacerilor), i se opune, din motive economice, caracterul discontinuu al aprovizionărilor.
Din punct de vedere financiar, stocurile reprezintă alocare de capital ce nu poate fi recuperat până când aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de exploatare și sunt valorificate prin vânzarea și încasarea produselor, lucrărilor sau servidilor realizate de întreprindere.
Stocul de producție reprezintă o cantitate de resurse, care este rezultatul unei cereri și al unei oferte, al unui mod de organizare a activității de asigurare a activității de asigurare materială și care trebuie să asigure consumul între două reaprovizionări; necesitatea existenței acestuia este determinată de:
– necoincidența în timp și spațiu a producției și consumului de resurse;
– existența anumitor incertitudini în ce privește asigurarea cu resurse și care fac necesară existența unor stocuri de resurse materiale, cum ar fi:
– stocul de siguranță – pentru incertitudini în ce privește consumul, cantita-tile livrate și timpul de livrare;
– stocurile speculative – pentru eliminarea unor influențe negative ale creșterii prețurilor etc.
– existența unor ritmuri diferite dintre producție (consum) și asigurare. Astfel, consumul se poate aprecia că este practic continuu, în timp ce asigurarea este la anumite intervale de timp.
Lucrarea este structurată pe trei capitole mari, împărțite la rândul lor în subcapitole, astfel încât să se asigure o tratare judicioasă a tuturor aspectelor legate de contabilitatea stocurilor. Aceste capitole sunt:
Capitolul I si II – Contabilitatea si analiza stocurilor cu referire la clasificarea și structura stocurilor, evaluarea stocurilor, contabilitatea stocurilor de natură materiilor prime, materialelor, produselor, mărfurilor și a altor materiale consumabile precum si o aplicație în programul informatic folosit de această societate;
Capitolul III. Studiul de caz privind stocurile la firma capitol care cuprinde analiza stocurilor si prezentarea firmei.
Lucrarea se incheie cu -Concluzii și propuneri asupra acestei lucrări.
CAPITOLUL I
CONTABILITATEA STOCURILOR
1.1 Definirea stocurilor
Cea mai integrată și bine adaptată definiție a stocurilor în contabilitatea contemporană este definiția data de Standardele Internaționale de Contabilitate și anume norma contabilă IAS 2 Contabilitatea stocurilor (engleză: inventories), revizuită în 1993. Conform acestei norme “stocurile sunt active: deținute de întreprindere pentru a fi vîndute pe parcursul desfașurării normale a activității; în curs de producție în vedera vânzarii în aceleași condiții ca mai sus; sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii”.
În concluzie aceasta calificare nu depinde de natura elementului considerat, ci de destinația sa care este puternic influențată de activitatea întreprinderii ce deține bunurile. De exemplu terenurile și construcțiile constituie imobilizările în majoritatea întreprinderilor, dar ele sunt stocuri pentru un comerciant de bunuri materiale. De asemenea stocurile pot să aibe o natură necorporala (imaterială). Astfel, în întreprinderile prestatoare de servicii, lucrările realizate și nefacturate, la închiderea exercițiului, constituie stocuri.
Pentru ca un stoc sa fie înscris în activul bilanțului acesta trebuie să raspundă definiției oricărui activ, adică să fie resurse controlate de întreprindere, provenind din evenimente trecute și de la care se așteaptă obținerea de avantaje viitoare sub forma fluxurilor de lichidități. Un stoc este controlat de întreprindere dacă acesta poate fi influențat prin deciziile managerilor, adică poate fi consumat, vândut, folosit la plata unei datorii, folosit drept garanție la obținerea unui împrumut bancar etc.
O caracteristică specifică stocurilor spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate în întreprindere este aceea că stocurile și producția în curs de execuție se consumă la prima lor utilizare în procesul de producție și trebuie înlocuite cu exemplare noi de același fel, deci ele intră și ies în și din entitate în mod continuu, în cadrul fiecărui ciclu de exploatare, care nu poate fi mai mare de un an.
1.2- Clasificarea stocurilor
Pentru a ne putea crea o imagine completă a ceea ce regăsim în categoria stocurilor și producției în curs de execuție vom prezenta în continuare, pe scurt funcția de exploatare a întreprinderii una din cele trei funcții ale bilanțului funcțional alături de funcția de finanțare si funcția de investiții.
În cadrul ciclului de exploatare al întrepinderii sunt parcurse mai multe faze ale circuitului economic: aprovizionare; producție; desfacere în care stocurile își schimbă atât forma cât și conținutul lor material. Vom analiza în continuare problema structurii stocurilor din punctul de vedere al activității întreprinderilor de producție căt și ale celor de desfacere, urmând ca la sfârșitul acestei analize să avem un tablou complet al stocurilor și producției în curs de execuție.
În cazul întreprinderilor productive ce crează valori noi, în faza de aprovizionare activele circulante sub forma disponibilităților bănești se transformă în active circulante sub forma stocurilor de materii prime și materiale consumabile; în faza de producție stocurile de materii prime și materiale consumabile se transformă în stocuri de semifabricate și produse finite; în faza de desfacere stocurile de semifabricate și produse finite sunt vândute clienților, iar în urma decontărilor cu clienții se transformă în active circulante sub forma disponibilitaților bănești. În ciclul de exploatare următor acest circuit se reia, având loc continuu transformarea stocurilor dintr-o formă în alta, dintr-o stare în alta, dintr-un loc de gestiune în altul.
În cazul întreprinderilor de desfacere (de comerț), ciclul de exploatare este realizat (vizibil) numai în două faze ale circuitului economic; aprovizionarea și desfacerea. În faza de desfacere are loc revânzarea lor în aceeași stare, când stocurile de mărfuri se transformă în active circulante bănești.
Ajunși în acest punct putem afirma că în contabilitatea financiară a întreprinderii “stocurile și producția în curs de execuție sunt clasificate și delimitate în functie de 4 criterii: destinația, locul de creare a gestiunii, faza ciclului de exploatare, fizic”. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele structuri:
A) Materiile prime sunt acele bunuri care participă și care își transmit direct, atât valoarea, cât și conținutul material, asupra produselor la a căror fabricație participă. Ele se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițiala, fie transformată;
B) Materialele consumabile sunt acele categorii de bunuri de natura activelor circulante (materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și așternut, alte materiale consumabile), care participă direct la procesul de producție, fără a se regăsi în conținutul material al noilor produse. Ceea ce se transmite este numai valoarea, nu și conținutul lor material.
C) Semifabricatele sunt alte bunuri, produse care nu au parcurs toate fazele procesului tehnologic din întreprindere, urmând a parcurge restul fazelor pentru a deveni produse finite, sau pot fi vândute, în aceasta stare, altor întreprinderi.
D) Produsele sunt reprezentate de produse finite și produse reziduale. Produsele finite reprezintă produsele care au parcurs toate fazele de fabricație prevăzute de procesul tehnologic, fiind depozitate în vederea livrării lor către cumpăratori. Produsele reziduale constau din produse care se obțin din același proces de producție, necorespunzătoare calitativ și care vor primi o altă întrebuințare: rebuturi, deșeuri, materiale recuperabile.
E) Mărfurile sunt bunuri cumpărate de întreprinderile comerciale în scopul revănzării lor în aceeiași stare sau după o anumită prelucrare.
F) Ambalajele sunt bunuri utilizate în scopul păstrării și transportului în bune condiții a celorlalte categorii de bunuri menționate. Ambalajele pot fi cumpărate sau confecționate în întreprindere și sunt refolosibile.
G) Materialele de natura obiectelor de inventar sunt acele categorii de bunuri care nu îndeplinesc cumulativ cele două condiții de a fi considerate mijloace fixe: au o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege, indiferent de durata lor de utilizare, sau au o durată de utilizare mai mică de un an, indiferent de valoarea lor. În structura lor se cuprind: sculele; dispozitivele verificatoare din dotarea secțiilor, sectoarelor, fermelor etc; echipamentul de protecție și de lucru; cazarmamentul și alte asemenea bunuri.
H) Animalele și păsările cuprind bunuri de natură agricolă, respectiv animalele tinere existente în întreprindere (născute vii sau cumpărate), în scopul creșterii pentru a fi trecute la îngrășat sau pentru a fi trecute la animale de muncă (mijloace fixe). Ele cuprind animalele tinere din orice specie (bovine, ovine, porcine, bubaline, cabaline etc), coloniile de albine și animalele pentru blană.
I) Producția în curs de execuție cupinde producția care nu a parcurs toate stadiile de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, sau producția căreia nu i s-au efectuat probele tehnologice și recepția calitativă si cantitativă. Ea cuprinde atât producția de bunuri și servicii, cât și cea de prestări de servicii, și mai poartă denumirea de producție neterminată.
Conform IAS 18 paragraful 16 (Contabilitatea veniturilor) în cazul unui prestator de servicii, stocurile includ costul serviciilor pentru care întreprinderea nu a înregistrat încă venitul aferent, acestea au o natură necorporală (imaterială). În cadrul stocurilor se includ și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignație la terți.
În raport de locul de creare a gestiunilor,entul de protecție și de lucru; cazarmamentul și alte asemenea bunuri.
H) Animalele și păsările cuprind bunuri de natură agricolă, respectiv animalele tinere existente în întreprindere (născute vii sau cumpărate), în scopul creșterii pentru a fi trecute la îngrășat sau pentru a fi trecute la animale de muncă (mijloace fixe). Ele cuprind animalele tinere din orice specie (bovine, ovine, porcine, bubaline, cabaline etc), coloniile de albine și animalele pentru blană.
I) Producția în curs de execuție cupinde producția care nu a parcurs toate stadiile de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, sau producția căreia nu i s-au efectuat probele tehnologice și recepția calitativă si cantitativă. Ea cuprinde atât producția de bunuri și servicii, cât și cea de prestări de servicii, și mai poartă denumirea de producție neterminată.
Conform IAS 18 paragraful 16 (Contabilitatea veniturilor) în cazul unui prestator de servicii, stocurile includ costul serviciilor pentru care întreprinderea nu a înregistrat încă venitul aferent, acestea au o natură necorporală (imaterială). În cadrul stocurilor se includ și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignație la terți.
În raport de locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate mai sus se grupează în: stocuri aflate în depozitul întreprinderii, stocuri în curs de aprovizionare sau sosite și nerecepționate, stocuri sosite fară factură, stocuri livrate dar nefacturate, stocuri facturate dar nelivrate, stocuri aflate la terți.
La rândul lor, stocurile aflate în depozitele întreprinderii la un moment dat pot fi grupate din punct de vedere al apartenenței în: stocuri proprii, proprietate a întreprinderii, care sunt cumpărate sau fabricate și păstrate pentru a fi utilizate în procesul de producție, ele sunt evidențiate în activul patrimonial al întreprinderii; stocuri ale altor întreprinderi, aflate în păstrare, prelucrare sau reparare, urmând a fi restituite, care sunt evidențiate în conturi speciale, conturi în afara bilanțului.
În raport de faza ciclului de exploatare se delimiteaza: stocuri cumpărate, stocuri fabricate, stocuri în curs de execuție.
Sub aspect fizic, tehnic si chimic stocurile se dezvoltă pe sortimente și articole specifice activității întreprinderii.
Primele 3 criterii de clasificare se regăsesc în Planul de conturi general clasa a 3- a : Conturi de stocuri și producție în curs de execuție. Ultimul criteriu de clasificare asociat cu primele 3 sta la baza alcătuirii “nomenclatorului stocurilor” propriu fiecărei întreprinderi care gestionează stocul.
1.3. – Elementele sistemului informațional contabil
Elementele cu care operează sistemul informațional contabil, referitor la stocuri și producție în curs de execuție se pot împărți în principiu în trei subsisteme:
Subsistemul de documente: aici se cuprind documentele întocmite la locul și în momentul producției operațiilor economice pe feluri de operații, intrări/ieșiri care constituie purtătorii de informații ai sistemului informațional contabil.
Astfel cu ocazia intrăilor de stocuri în entitatel întreprinderii se folosesc: “Factura” primită de la furnizor o dată cu bunurile cumpărate; “Nota de recepție și constatare de diferențe”, întocmită cu ocazia recepției acestora; “Bonul de predare-transfer-restituire”, cu ocazia intrării în stocuri de la alte subunități ale întreprinderii sau de la gestiunea centrală la secțiile și sectoarele unității; “Bonul de primire”, cu ocazia primirii bunurilor în consignație.
Cu ocazia ieșirilor de stocuri se întocmesc următoarele documente: “Bonul de consum”; “Fișa limită de consum”, cu ocazia dării în consum la secțiile principale și auxiliare de producție; “Factura”; “Dispoziția de livrare”; “Aviz de însoțire a mărfii”, cu ocazia vânzării;
Subsistemul evidenței tehnic-operative: în cadrul acestui sistem se cuprind o serie de fișe, situații, registre, care se întocmesc periodic la nivelul subunităților, locurilor de gestionare etc, în care se prelucreză datele din documentele primare și în care se determină o serie de indicatori specifici, necesari conducerii operative a subunităților respective. Subsistemul cuprinde: Registrul stocurilor; Fișa de evidență a materialelor și obiectelor de inventar în folosință; Fișa de evidență a materialelor și obiectelor de inventar pe locuri de folosință; Fișa de stoc; Listele de inventariere.
Subsistemul conturilor de stocuri: organizarea contabilității stocurilor și producției în curs de execuție se realizează cu ajutorul conturilor din clasa 3 “Conturi de stocuri și producție în curs de execuție” din Planul de Conturi General, care cuprinde mai multe grupe și conturi sintetice de gradul 1 și 2. În ceea ce privește grupele, acestea se structureaza astfel: conturi de stocuri cumpărate, conturi de stocuri din producție proprie, conturi rectificative de stocuri.
1.4 Posibilități de informatizare a contabilității stocurilor de produse și Mărfuri
Conceptul de sistem informațional economic este de cele mai multe ori sinonim cu conceptul de sistem informațional pentru conducere, astfel din mai multe definiții se poate spune că sistemul informațional economic “este un ansamblu de resurse umane și de capital investite într-o unitate economică, în vederea colectării și prelucrării datelor necesare producerii informațiilor, care vor fi folosite la toate nivelurile decizionale ale conducerii și controlului activității organizației”. Acest sistem are o arie mai mare de cuprindere, el include resursele informatice, electronice, dar nu numai acestea deoarece și firmele care nu beneficiază de ajutorul acestor resurse au sistem informațional bazat pe resurse umane.
Există două tipuri de sistemelor informatice, pe de o parte avem sistemele informatice clasice/convenționale care se caracterizează prin faptul că lucrează cu date sau informații și nu au capacitate de raționament, iar pe de altă parte avem sisteme informatice inteligente bazate pe inteligentă artificială, care lucrează cu cunoștințe și care au capacitate de raționamet.
Inteligența artificială reține din ce în ce mai mult atenția economiștilor, managerilor, dar și celorlalte categorii de profesii deoarece dezvoltarea lor duce la crearea de mașini mai inteligente și în consecință mai utile pentru activitatea umană în general și pentru cea economică în special.
Sistemele inteligente constituie, în momentul de față, acea tehnologie informațională de vârf, capabilă să identifice unele probleme pe care entitățile economice le pot avea și pot avea un rol fundamental în evoluția acestora. Inteligența artificială s-a dezvoltat pe mai multe categorii de sisteme inteligente, acestea sunt:
Sistemele neuronale artificiale au apărut în anii '80 și au la bază metoda rețelelor neuronale de reprezentare a cunoașterii.
Sisteme pentru calculul evolutiv. Calculul evolutiv simulează procesele de evoluție cu ajutorul calculatorului, iar rezultatul acestei simulări îl constituie seria de algoritmi de optimizare bazați pe seturi de reguli.
Sistemele expert. Tehnologia sistemelor inteligente de tip sisteme expert este cea mai veche și cea mai bine pusă la punct, în special pentru sistemele expert bazate pe reguli. Există deja câteva mii de sisteme expert operaționale și comerciale (peste 12.500), pentru o gamă foarte largă de aplicații.
Sistemele fuzzy sunt sisteme expert bazate pe logica fuzzy. Ele dispun de o flexibilitate deosebită și s-au dovedit performante într-o varietate de aplicații, de la controlul industrial și recunoașterea structurilor, până la scrisul de mână și evaluarea creditelor.
Sistemele hibride sunt importante și atunci când trebuie ținută seama de marea varietate a aplicațiilor de gestiune. Diferitele componente ale sistemelor hibride comunică rezultatele una alteia astfel încât să se obțină rezultatul final cel mai bun.
Sistemele multiagent se referă la managementul comportamentului unor colecții de entități informatice independente sau agenți, așa cum se prezintă ele în lumea reală, foarte complexă.
Aceste sisteme inteligente au o mare arie de aplicativitate mai ales în domeniul economic, dar și în cadrul altor domenii.
La mijlocul anilor ’80 apar și sisteme pentru alte domenii decât cele economice, profilându-se, astfel, un nou tip de sisteme și anume Expert Support Systems (ESS), cunoscute ca sisteme expert, prin care se face trecerea la prelucrarea cunoștințelor umane.
Noțiunea de sistem expert se conturează suficient cu următoarele idei:
din punct de vedere conceptual sistemele expert vizează reconstituirea raționamentului uman pe baza expertizei obținută de la experți;
sistemele expert dispun de cunoștințe și de capacitatea de a desfășura activități intelectuale umane;
sistemele expert sunt organizate pentru achiziția și exploatarea cunoașterii dintr-un domeniu particular numit domeniul problemei;
sistemele expert dispun de metode de invocare a cunoașterii și exprimarea expertizei, comportându-se ca un “asistent inteligent”;
ca nivel de realizare informatică, sistemele expert se bazează pe principiul separării cunoașterii de programul care o tratează;
sistemele expert sunt capabile să memoreze cunoașterea și să stabilească legături între cunoștințe.
1.5. Aplicatie
1) Introducerea situației inițiale a balanței contabile, balanței de parteneri (facturi neachitate, neîncasate) și a stocurilor.
Societatea a cărei evidenta dorim să o ținem în programul SAB începând cu luna octombrie 2012 are la 31 septembrie 2012 următoarea situație:
Tabel nr. 1.
Soldul final creditor la 31 septembrie al contului 401 în valoare de 33200 are următoarea componenta:
“FURNIZOR 1” – 20000
“FURNIZOR 2” – 13200
Soldul final debitor la 31 septembrie al contului 4111 în valoare de 11300 are următoarea componenta:
“CLIENT 1” 1300
“CLIENT 2” 1000
Soldul clientului “CLIENT 1” în valoare de 1300 de lei are la rândul următoarea componenta:
fact. Nr 1332 din 20.09.2012 în valoare de 300 lei
fact. Nr. 2123 din 26.09.2012 în valoare de 1000 de lei.
Începem cu introducerea soldurilor inițiale la începutul lunii octombrie în balanță contabilă
PASUL 1.
Intrăm din meniul principal în “Raportări -> Situații lunare -> Balanta contabilă”
PASUL 2.
După ce am intrat în “Balanță contabilă” apăsam pe butonul “Șolduri inițiale”.
Căutăm în lista conturilor din balanță inițială, contul 1012.
Apăsam "Modificare" (sau “Enter” direct pe cont) și completăm șoldul inițial creditor la 01 ianuarie 2012 și salvăm.
Căutăm în lista conturilor din balanță inițială următorul cont și anume contul 371.
Apăsam "Modificare" (sau “Enter” direct pe cont) și completăm șoldul inițial debitor la 01 ianuarie 4000, total rulaje debitoare precedente 9500 (în dreptul rubricii șold inițial/rulaje precedente), total rulaje creditoare precedente 2000 ( în dreptul rubricii șold inițial/rulaje precedente) după care salvăm.
La fel procedăm pentru fiecare cont din situația inițială.
Notă: dacă se dorește, se poate introduce direct șoldul final din luna precedentă în dreptul rubricii Sold inițial/rulaje precedente.
PASUL 3
După ce am terminat de introdus șoldurile inițiale la octombrie în balanță contabilă, apăsam pe butonul “Ieșire”.
Din fereastră “Balanta contabilă” apăsam pe butonul “Listare F10”. Selectam Balanta analitică, formularul 3 și apăsam “Enter” pe acesta său dublu click.
Notă: am ales formularul 3 deoarece aici puteți să vedeți direct șoldul inițial la începutul lunii octombrie care trebuie să fie egal cu șoldul final al balanței din luna septembrie. Dacă nu ați obținut egalitate între șoldurile debitoare și creditoare comparați cont cu cont pentru a vedea unde ați greșit în introducerea Soldurilor. Dumneavoastră puteți opta în a lista orice formular din lista balanțelor ce pot fi listate, v-am recomandat formularul 3 deoarece aici este mai ușor de urmărit și depistat diferențele.
Dacă în balanță contabilă am introdus doar sineticul contului 401 și 4111, vom introduce și analiticele acestor conturi separat, fără să definim conturi analitice pentru fiecare cont de furnizor sau client, această situație fiind realizată automat de către program.
Introducerea Soldurilor inițiale pe parteneri la începutul lunii octombrie.
PASUL 1
Intrăm în “Configurări diverse – Sold inițial parteneri”
PASUL 2
Apăsam “Adăugă” și completăm pe rând următoarele rubrici:
număr document (dacă dorim să introducem factură cu factura ce compune șoldul inițial pe un partener anume atunci aici vom introduce numărul de factură, dacă dorim să introducem direct total analitic pe partener vom completa cu 1 sau 111 sau orice doriți dvs)
dată document (dacă dorim să introducem factură cu factura ce compune șoldul inițial pe un partener anume atunci aici vom introduce dată facturii, dacă dorim să introducem direct total analitic pe partener atunci vom trece doar o dată precedentă spre exemplu 31 septembrie.)
dată scadenta ( vezi data document)
partener ( selectam numele partenerului din lista de parteneri. Dacă acesta nu este definit îl vom defini și apoi vom selecta)
cont partener ( completăm contul 401,4111 etc.)
valoare ( completăm valoarea facturii dacă introducem factură cu factura neachitata sau neîncasata, sau direct cu valoarea Soldului total pe fiecare partener.
Astfel avem “CLIENT 1” total creanța 1300 care este compusă din:
fact. Nr 1332 din 20.09.2012 în valoare de 300 lei
fact. Nr. 2123 din 26.09.2012 în valoare de 1000 de lei.
Apăsam “Adăugă” și completăm:
număr document 1332
dată document 20.09.2012
dată scadenta 20.09.2012
partener “Client 1”
cont: 4111
valoare 300 de lei
număr document 2123
dată document 26.09.2012
dată scadenta 26.09.2012
partener “Client 1”
cont: 4111
valoare 1000 de lei
În cazul clientului “CLIENT 2” vom introduce valoarea totală a creanței. Astfel vom avea:
număr document 11111
dată document: 31.09.2012
dată scadenta 31.09.2012
partener “Client 2”
cont 4111
valoare 1300
PASUL 3
După ce am terminat de introdus șoldurile inițiale ale partenerilor, va trebui să verificăm dacă am lucrat corect și anume dacă totalul din sinteticul 401 sau 4111 din balanța este egal cu totul analiticelor introduse pe 4111 și 401 din Sold inițial parteneri.
Vom analiza mai întâi furnizorii din balanță contabilă. Intrăm în “Raportări -> Situații lunare -> Balanta contabilă” și vizualizam șoldul inițial al contului 401.
Apoi vom intra în “Raportări -> Situații diverse ->Balanta parteneri”. Aici vom selecta în dreptul rubricii cont, contul 401 (pentru a filtra după contul 401) după care apăsam pe butonul “Listare F10” și vizualizam totalul analiticelor pe 401.
Totalul pe 401 din balanță de parteneri trebuie să fie egal cu sinteticul din balanță contabilă.
Introducerea Soldului inițial al stocurilor.
Șoldul final debitor la 31 septembrie al contului 371 în valoare de 11500 de unități monetare are următoarea componenta:
350 m profil aluminiu X 30 lei/m =10500 lei
10 mp plexiglas X 100 lei/mp=1000 lei
PASUL 1
Pentru a introduce șoldul inițial de marfă vom intra în “Configurari->Șold inițial stoc”. Ne apare în fata fereastra de unde vom selecta gestiunea pe care introducem stocul de marfă. Presupunem că vom introduce stocul de marfă într-o gestiune de tip depozit.
Dacă gestiunea nu a fost definită vom apăsa pe butonul “Adăugă INS” și vom completa:
nume gestiune: “depozit marfa”
tip gestiune: “depozit”
cont gestiune: “371”
cont venit “707”
cont cheltuieli “607”
evidenta stoc “da”
gestionar “NUME RECEPȚIONER”
După ce am completat datele gestiunii apăsam pe butonul “Salvare”. Gestiunea odată definită va fi ulterior doar selectată.
PASUL 4.
Apăsam pe butonul “ADĂUGA”. Selectam produsul din nomenclatorul de produse, și completăm prețul și șoldul inițial și salvăm pentru fiecare produs. ( profil aluminiu, 30 lei, 350 lei/m , plexiglas, 100 lei, 10 mp).
1.6 Operații cu stocuri la societatea comercială SC GEO IMPEX SRL
Pentru studierea cât mai rapidă a acestui set de operații cât și pentru formarea unei vederi de ansmblu care să corespundă scopului acestui capitol, respectiv aceea de a prezenta cât mai multe tipuri de operații cu stocuri vom prezenta în pagina următoare un tabel în care sunt trecute operațiile după "natura" lor.
– Prezentarea operațiilor și a formulelor contabile
Operația 1. Pe data de 3.09.2013 în urma rezultatului inventarierii pe trimestrul al doilea al exercițiului financiar 1.01.2013 – 31.12.2013 în cadrul societății comerciale s-a constatat un plus la inventar în valoare de 2.500 lei la ambalaje (100 de ambalaje) și a unui minus de inventar la materiale consumabile, respectiv 50 litri benzină în valoare de 1.200. lei.
a) Înregistrarea plusului de inventar pentru cele 100 de ambalaje pe data de 3.09.2013:
b) Înregistarea minusului de inventar la combustibil (50 litri de benzină) pe data de 3.09.2013:
Operația 2. Societatea comercială cumpără pe data de 5.09.2013 de la furnizorul materii prime sub forma a 60 de foi de aluminiu pentru realizarea de panouri publicitare (60 buc. x 1.000 lei). Cheltuielile de transport aferente acestei tranzacții sunt de 3.500 lei, cheltuielile de manipulare 1.500 lei. Furnizorul va fi plătit pe data de 20.09.2013 Pe data de 10.09.2013 se vor da în folosință 35 de foi de aluminiu la preț de achizitie.
a) Înregistrarea datoriei către furnizor și a intrării de materii prime conform facturii nr. 1556677 din 5.09.2013:
valoarea de intrare = 60 buc x 1.000+ 3.500 + 1.500 = 65.000 lei.
prețul de achiziție a unei foi de aluminiu = 65.000 / 60 buc = 1.083 lei.
b) Darea în consum a materiilor prime conform bonului de consum nr. 70010 din data de 10.09.2013:
valoarea de dat în consum : 35 buc. x 1.083 = 37.916 lei.
c) Plata furnizorului RASCO S.A. conform ordinului de plata nr. 4556677 din 20.09.2013:
Operația 3. Pe data de 15.09.2013 societatea comercială recepționează obiecte de inventar de la furnizorul BASEN S.A., preț de cumpărare 5.000. lei. Pentru decontarea contravalorii facturii, furnizorul BASEN S.A. emite o cambie către societatea, termen de decontare 30.09.2013.
a) Înregistrarea datoriei față de furnizorul BASEN S.A și a intrării de obiecte de inventar conform facturii nr 1556678 din data de 15.09.2013:
b) Înregistrearea cambiei emise de societatea BASEN S.A.:
c) Decontarea cambiei de către societatea comercială pe data de 30.09.2013:
Operația 4. Pe data de 1.10.2013 se acordă un avans din casieria societății comerciale în valoare de 800 lei unei persoane împuternicite din societate pentru a cumpăra materiale de curățire și dezinfectare. În aceiași zi se decontează avansul pe baza facturilor cu care s-au cumpărat aceste materiale, prețul menționat în factură este de 500 lei, diferența neutilizată din avansul acordat se depune în casieriea unității.
a) Înregistrarea acordării avansului din data de 1.10.2013:
b) Decontarea avansului pe baza facturii primite de la persoana careia i s-a acordat avansul (factura nr 3778855 din 1.10.2013); și depunerea restului de bani neutilizați din avans în casieriea unității:
decontarae în sumă de: 500+ 500x 24 % = 620 lei.
restul de bani de depus în casierie: 800- 620 = 180 lei.
Operația 5. Pe data de 3.10.2013 se acordă de către societatea comercială din disponibilitățile din cont un avans furnizorului LARIUS S.A. în valoare de 15.000 lei în contul unei aprovizionări ulterioare cu materiale consumabile și anume piese de schimb pentru instalațiile de semaforizare. Pe data de 8.10.2013 se primesc respectivele materiale, prețul de cumpărarea fiind de 20.000 lei. Pe data de 10.10.2013 se decontează avansul acordat furnizorului și se plătește restul de bani către acesta.
a) Înregistrarea acordării avansului către furnizorul LARIUS S.A. pe data de 3.10.2013:
b) Înregistrarea intrării de materiale consumabile de la furnizorul LARIUS S.A., precum și înregistrarea datoriei față de acesta din data de 8.10.2013 conform facturii nr. 1556699:
c) Decontarea avansului acordat furnizorului LARIUS S.A. din data de 10.10.2013 și plata diferenței de bani către acesta în vederea achitării integrale a achiziției de materiale consumabile din data de 8.10.2013. Plata diferenței de bani se face prin ordinul de plată nr. 4556678 din data de 10.10.2013:
difereța de bani de plătit: 24.800 – 15.000 = 9.800 lei
Operația 6. Pe data de 13.10.2013 se deschide un acreditiv în valoare de 35.000 lei la dispoziția furnizorului CHIMCOLOR S.A. în vederea aprovizionării de la acesta cu vopsele folosite la vopsirea de panouri publicitare puse spre vânzare. Pe data de 23.10.2013 se primesc materiile prime, prețul consemnat în factură este de 28.000.
a) Deschiderea acreditivului către furnizorul CHIMCOLCOR S.A. pe data de 13.10.2013:
b) Înregistrarea intrării de materii prime și a datoriei față de furnizor conform facturii nr. 3344667 din data de 23.10.2013:
c) Decontarea furnizorului prin acreditivul deschis către acesta:
d) Reintegrarea în contul curent a diferenței de acreditiv neutilizată:
diferența de acreditiv reintegrată: 35.000 – 34.720 = 280 lei.
Operația 7. Societatea comerciala prezintă următoarele informații privind stocul de materie primă (folii de aluminiu pentru realizarea de panouri publicitare) pentru luna octombrie 2013:
Stoc inițial pe data de 1.10.2013
25 bucăți x 1.083 = 27.083 lei.
Pe parcursul lunii au existat intrări în stoc astfel:
06.10.2013 – 100 bucăți x 1.100 = 110.000 lei (cost efectiv materii prime + cheltuieli de transport și manipulare)
25.10.2013 – 80 bucăți x 1.200 = 96.000 lei (cost efectiv materii prime + cheltuieli de transport și manipulare)
Consumurile înregistrate pe parcursul lunii au fost următoarele:
10.10.2013 – 110 bucăți
29.10.2013 – 70 bucăți.
a) Înregistrarea intrării de 100 bucăți de folii de aluminiu din 06.10.2013 conform facurii nr. 6655590:
b) Înregistrarea consumului de 110 de bucăți de folii de aluminiu din 10.10.2013 conform bonului de consum nr. 70052 aplicând metoda F.I.F.O.:
c) Înregistrarea intrării de 80 de bucăți folii de aluminiu din 25.08.2013 conform facurii nr. 6677993:
d) Înregistrarea consumului de 70 de bucăți de folii de aluminiu din 29.10.2013conform bonului de consum nr. 70055 aplicând metoda F.I.F.O.:
la sfârșitul lunii au ramas în gestiune 15 bucați de folii de aluminiu x 1.200 lei / folie = 18.000 lei.
Operația 8. Societatea comerciala obține pe data de 18.10.2013 în urma procesului de producție 100 de panouri publicitare, valoarea unui panou la cost de producție 10.000 lei. Pe data de 22.10.2013 societatea vinde 50 de panouri la prețul de 12.500 lei bucata, societății comerciale MEC BUCUREȘTI S.A.
a) Înregistrarea celor 100 bucăți de panouri pubicitare la cost de producție pe data de 18.10.2013.
valoarea: 100 bucăți x 10.000 = 1.000.000 lei.
b) Înregistrarea vânzării celor 50 de panouri publicitare pe data de 22.10.2013 potrivit facturii nr. 5556667 clientului MEC BUCUREȘTI S.A.:
valoarea de vânzare: 50 bucăți x 12.500 = 625.000 lei.
b) Contabilizarea ieșirii din gestiune a celor 50 de panouri publicitare în urma vânzării pe date 22.10.2013:
valoarea: 100 bucăți x 10.000 = 1.000.000 lei.
CAPITOLUL II
METODE DE EVALUARE A STOCURILOR DE MATERII PRIME SI MATERIALE
2.1. Evaluarea stocurilor la momentul intrarii in patrimoniu
Regulă generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, la intrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:
1.Costul de achiziție, în cazul bunurilor achiziționate de la terți, în structura căruia se cuprind următoarele elemente:
-Prețul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum și rabaturile, remizele, risturnuri etc.
-Taxe vamale aferente bunurilor importate.
-Cheltuieli accesorii de achiziționare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi:
-Costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;
-Costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare.
Nu se includ în costul de achiziție cheltuielile financiare aferente finanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturile financiare acordate pentru plată înainte de scadenta.
1.Costul de producție, în cazul bunurilor și serviciilor obținute din activitatea proprie de exploatare, format din:
-Prețul de achiziție a materialelor consumate;
-Cheltuielile directe de fabricație;
-Cheltuieli indirecte de fabricație.
2.Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca:
-Aport la capital;
-Obținute cu titlu gratuit;
-Din
pe piață, taxele ne deductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare. donații.
Costul de intrare în patrimoniu este denumit și valoare de intrare sau valoare contabilă.
În cazul evaluării în contabilitate, problema fundamentală a înregistrărilor la ieșirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a prețului utilizat pentru evaluarea loturilor ieșite.
Evaluarea ieșirilor de stocuri trebuie să țină seama de natura elementului considerat. În acest sens trebuie făcută distincția între stocuri (bunuri) identificabile și stocuri (bunuri) interschimbabile sau fungibile.
Stocurile identificabile sunt bunuri individualizate pentru fiecare articol sau categorie de bunuri, atât în momentul intrării în patrimoniu cât și al stocării și ieșirii din stoc. Astfel de elemente identificabile, cum sunt produsele și serviciile destinate unor proiecte specifice, trebuie să facă obiectul unei evaluări individuale.
Stocurile interschimbabile sau fungibile sunt bunuri care în interiorul fiecărei categorii nu sunt în mod unitar identificabile, după intrarea lor în depozit. Sunt considerate bunuri fungibile spetele care aparțin aceluiași sortiment de bunuri, achiziționate la date și prețuri de achiziție diferite, de la furnizori diverși sau de la același furnizor, la date și prețuri diferite.
2.2.Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii
Regulă generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere sau prețul pieței și se identifica, în funcție de destinația lor, astfel:
-Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este dată de prețul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc.
-Semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adăugă costurile stadiilor de prelucrare.
-Materiile prime și materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire.
– La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. În acest sens:
-În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului pentru unitate și prețul pieței, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate.
-În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar.
-Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative (nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situația reală existenta, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal.
-În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsură imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de achiziție, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat
2.3. Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil
Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri:
-Pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate.
-Pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate și înregistrate provizioane, se obține valoarea de inventar ca valoare netă ce se înscrie în bilanț.
Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regulă generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigura aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.
2.4.Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu
În cadrul activelor circulante materiale se disting:
-bunuri identificabile, care pot fi individualizate pentru orice articol atât în momentul intrării, inventarierii, încheierii exercițiului financiar, cât și al ieșirii;
-bunuri interschimbabile ( bunuri fungibile), care nu pot fi individualizate pe fiecare articol în parte ( de exemplu, același sortiment de zahăr aprovizionat la prețuri diferite de la furnizori diverși).
Planul Contabil General francez (PCG) definește valoarea de inventar ca fiind "valoarea venală, respectiv prețul presupus a fi acceptat să-l dea un cumpărător în starea și locul unde se găsește bunul. Valoarea venală trebuie să fie apreciată în funcție de situația întreprinderii".
Această delimitare este necesară din punct de vedere al evaluării bunurilor la ieșirea din patrimoniu. Dacă pentru prima categorie situația este clară (evaluarea lor se face la costul de intrare care nu s-a modificat), pentru cea de-a doua categorie se folosesc următoarele metode de evaluare a activelor circulante la ieșirea din patrimoniu:
A. Metoda "costului mediu ponderat" (CMP)
B. Metoda "primei intrări – primei ieșiri" (FIFO)
C. Metoda "ultimei intrări – primei ieșiri" (LIFO)
D. Metoda "costului sau prețului standard (prestabilit)"
E. Metoda "prețului de vânzare"
În cazul în care evaluarea bunurilor materiale se face la prețuri standard (prestabilite) diferențele stabilite între prețul de înregistrare și costul de achiziție, respectiv costul de producție efectiv, se înregistrează distinct în contabilitate. Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel:
soldul inițial al + diferențe de preț aferente diferențelor de preț intrărilor în cursul perioadei cumulat
Coeficient de repartizare =–––––––––––––––––––––
soldul inițial al + valoarea intrărilor în stocurilor la preț cursul perioadei la preț de înregistrare de înregistrare cumulat de la începutul anului
Acest coeficient se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieșite.
Coeficienții de repartizare a diferențelor de preț pot fi calculați la nivelul conturilor sintetice de gradul I și II prevăzute în planul general de conturi, pe grupe sau categorii de stocuri.
La finele perioadei, soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, la preț de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziție, respectiv, de producție, după caz.
În legislația din țara noastră sunt recunoscute primele 4 categorii de metode. Ele se pot clasifica în trei mari categorii după cum sugerează și figura nr. 2.
Metode de evaluare a elementelor de stocuri la ieșirea din patrimoniu – Figura nr.2
(Sursa: Budugan D., – Contabilitate de gestiune, Ed. "Pro Juventute", Focșani, 1998, p.57. )
A. Metoda "costului mediu ponderat" (CMP)
Costul mediu ponderat se poate calcula lunar sau după fiecare intrare, ca raport între valoarea totală a stocului inițial plus valoarea intrărilor în stoc și cantitatea existentă în stocul inițial plus cantitățile intrate în stoc, adică:
Metoda costului mediu ponderat calculat la sfârșitul perioadei prezintă dezavantajul că nu permite evaluarea fiecărei ieșiri din stoc, ci numai evaluarea lor globală, la sfârșitul perioadei de gestiune, ceea ce este în contradicție cu principiul de bază al inventarului permanent: posibilitatea de a determina în orice moment valoarea stocului final.
Dezavantajul calcului complex ce caracterizează metoda costului mediu ponderat poate fi înlăturat prin utilizarea mijloacelor informatice.
B. Metoda "primei intrări – primei ieșiri" ( FIFO )
Această metodă constă "în valorizarea ieșirilor de stocuri în ordinea în care au intrat, la costul de achiziție (sau de producție) al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție (sau de producție) al lotului următor, în ordine cronologică. În consecință, stocul final este format din elementele evaluate la valorile cele mai recente".
C. Metoda "ultimei intrări – primei ieșiri" ( LIFO)
Această metodă constă "în valorizarea ieșirilor de stocuri la costul de achiziție (sau de producție) al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție (sau de producție) al lotului anterior, în ordine cronologică. În consecință, stocul final este format din elementele evaluate la valorile cele mai vechi".
D. Metoda costului standard ( prestabilit )
Regulamentul de aplicare a Legii contabilității (pct.69) precizează că evaluarea bunurilor atât la intrare, cît și la ieșire, se face la cost prestabilit, cu condiția evidențierii distincte a diferențelor de preț față de costul de achiziție (de producție ).
Aceste diferențe se înregistrează distinct cu ocazia intrării bunurilor în patrimoniu și se repartizează proporțional atât asupra valorii ieșite, cât și asupra stocurilor. Pentru această repartizare se folosește următorul coeficient de repartizare:
Acest coeficient se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieșite.
E. Metoda "prețului de vânzare"
Potrivit acestei metode atât ieșirile cât și intrările sunt evaluate la preț de vânzare. Prin această metodă se urmărește simplificarea evidenței operative și analitice a gestiunilor de bunuri destinate vânzării. Metoda prezintă avantajul cunoașterii pe întreaga perioadă de gestiune a valorilor ieșirilor, precum și dezavantajele unei metode neautorizate de către normele contabile românești și o regularizare a valorii stocurilor ce se poate realiza numai la sfârșitul perioadei de gestiune.
2.5.Tratamente contabile conforme cu IAS-urile și IFRS-urile privind stocurile
2.5.1.Directiva IV-a Europeană
În cadrul Directivei a IV –a Europene, regulile de evaluare fac obiectul articolelor 31 – 42. În fapt, regulile de evaluare se referă la principii contabile. Astfel în articolul 31 este prevăzut că “ statele membre să asigure că evaluarea posturilor care figurează în conturile anuale, să se facă în conformitate cu principiile următoare :
-metodele de evaluare nu pot fi modificate de la un exercițiu la altul;
-principiul prudenței trebuie aplicat în toate cazurile, în acest sens:
-numai beneficiile realizate la data închiderii bilanțului pot să facă obiectul înregistrării în conturile anuale;
-trebuie să se țină seama de toate riscurile previzibile și pierderile eventuale, care își au originea în cursul exercițiului, chiar dacă aceste riscuri sau pierderi nu sunt cunoscute decât între dată de închidere a exercițiului și dată la care bilanțul contabil este întocmit;
-trebuie să setina cont de deprecieri, indiferent dacă activitatea exercițiului se soldează cu pierderi sau cu beneficii ;
-în articolul 39, paragraful 1.b): elementele activului circulant fac obiectul corectărilor de valoare pentru a se conferi acestor elemente valoarea de piață, dacă aceasta este inferioară sau, în circumstanțe particulare, o altă valoare ( inferioară ), care să li se atribuie la data închiderii bilanțului.
-în articolul 39, paragraful 1.c) : statele membre pot autoriza corectări excepționale de valoare, dacă acestea sunt necesare, pe baza unei aprecieri comerciale raționale, pentru a se evita ca, într-un viitor apropriat, evaluarea respectivelor elemente să nu fie modificată, ca urmare a fluctuațiilor de valoare. Mărimea acestor corectări de valoare trebuie să fie indicată, în mod separat, în contul de profit și pierdere sau în anexă.
Totuși pe de altă parte, în întâmpinarea obiectivului imaginii fidele, directiva IV-a conține și dispoziții care vin să atenueze excesul de prudență, să evite reducerile excesive de valoare, astfel în articolul 39, paragraful 1.d) evaluarea elementelor de activ circulant, la o valoare inferioară, nu poate să fie menținută, dacă rațiunile care au motivat corectările de valoare au încetat să existe.
-elementele posturilor de activ și de pasiv trebuie să fie evaluate separat;
-bilanțul de deschidere al unui exercițiu trebuie să corespundă bilanțului de închidere al exercițiului precedent.
-articolul 32 precizează că evaluarea trebuie să fie făcută conform principiului costului istoric, în timp ce articolul 40 prevede că statele membre pot să autorizeze sau să impună tuturor societăților sau numai unei părți, derogări de la convenția costurilor istorice asfel evaluarea stocurilor poate fi făcută pe baza valorii de înlocuire;
În unele state comunitare, fiscalitatea influențează mult prelucrarea contabilă, regulile de evaluare conțin clauze care permit punerea în evidență a impactului legislației fiscale asupra contabilității. Astfel în articolele 35 și 39 se stipulează că dacă elementele activului circulant fac obiectul corectărilor excepționale de valoare în scopuri pur fiscale, mărimile acestor corectări trebie să fie indicate în anexă . În articolul 43 se solicita să fie precizata proporția în care calculul rezultatului exercițiului a fost afectat de o evaluare a posturilor pe baza altei metode decât cea a costurilor istorice, în vederea obținerii unor înlesniri fiscale.
2.5.2. Standardul Internațional de Contabilitate IAS 2: “Contabilitatea stocurilor”
Obiectivul Standardului Internațional de Contabilitate IAS 2 este acela de a descrie tratamentul contabil pentru contabilitatea stocurilor în sistemul costului istoric. O problemă fundamentală în contabilizarea stocurilor o constituie valoarea costului ce urmează a fi recunoscut drept activ și reportat până când veniturile aferente sunt recunoscute. Acest Standard furnizează indicații practice referitoare la determinarea costului și recunoașterea ulterioară drept cheltuiala, incluzând orice înregistrare la valoarea realizabilă netă. Standardul furnizează indicații practice referitoare la procedeele de determinare a costului care sunt utilizate la calcularea costurilor stocurilor.
Prevederile Standardului definește stocurile ca fiind active :
-deținute pentru a fi revândute pe parcursul desfășurării normale a activității ;
-în curs de producție în vederea unei vânzări în aceleași condiții ca cele de mai sus ;
-sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
O noțiune des folosită în cadrul Standardului este valoarea realizabilă netă definită ca fiind prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și a costurilor necesare vânzării.
Stocurile include bunurile cumpărate și deținute cu scopul revânzării, cum sunt mărfurile achiziționate de un detailist în vederea revânzării sau terenurile sau alte proprietăți imobiliare deținute cu scopul de a fi revândute. Stocurile includ produsele finite sau producția aflată în curs de execuție, precum și materialele și alte consumabile destinate utilizării în procesul de producție.
Evaluarea stocurilor
Stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă. Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziției și prelucrării , precum și alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în formă și în locul în care se găsesc în prezent. Tipurile de costuri folosite în cadrul Standardului sunt cele de achiziție, cele de prelucrare și cele ale unui prestator de servicii.
Costurile de achiziție trebuie să cuprindă prețul de cumpărare, taxe de import și alte taxe ( cu excepția celor pe care firma le poate recupera de la autoritățile fiscale ), costuri de transport, manipulare și alte costuri care pot fi atribuite direct achiziției de produse, materiale și servicii. Reducerile comerciale, rabaturile și alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costul de achiziție. Costul de achiziție pot include diferențele de curs valutar care au apărut direct din achiziționarea recentă de bunuri facturate în valută doar în acele cazuri care sunt permise prin tratamentul alternativ. Aceste diferențe de curs valutar se limitează doar la acelea care au rezultat dintr-o depreciere monetară accentuată împotriva căreia nu există nici un mijloc practic de acoperire și care afectează datorii care nu pot fi decontate, rezultate din achiziția recentă a stocurilor.
Costurile de prelucrare a stocurilor include costurile direct aferente unităților produse, cum ar fi costurile cu manopera directă. De asemenea, ele include și alocarea sistematică a regiei de producție, fixă și variabilă, generată de transformarea materialelor în produse finite. Regia fixă de producție constă în acele costuri indirecte de producție care rămân relativ constante, indiferent de volumul producției, cum sunt: amortizarea, întreținerea secțiilor și utilajelor, precum și costurile cu conducerea și administrarea secțiilor. Regia variabilă de producție constă în acele costuri indirecte de producție care variază direct proporțional sau aproape direct proporțional cu volumul producției, cum sunt costurile indirecte cu mateiile prime și materialele și cu forța de muncă. Alocarea regiei fixe de producție asupra costurilor de prelucrare se face pe baza capacității normale de producție. Alte costuri se includ în costul stocurilor în măsura în care reprezintă costuri suportate pentru a aduce stocurile în formă și în locul în care se găsesc în prezent. De exemplu, poate fi adecvată includerea în costul stocurilor a regiiloe generale sau costul proiectării produselor destinate anumitor clienți. Sunt prezentate de către IAS-ul 2 o serie de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit :
-regiile generale de administrație care nu participa la aducerea stocurilor în formă și în locul în care se găsesc în prezent;
-costurile de desfacere;
-cheltuielile de depozitare, cu excepția cazurilor în care astfel de costuri sunt necesare în procesul de producție, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricație;
-pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise.
Costul stocurilor unui prestator de servicii constă din manopera și din alte costuri legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însărcinat cu supravegherea. Costurile cu personalul angajat în activitatea de desfacere și administrație nu se include, ci sunt recunoscute drept cheltuieli în perioada în care au loc.
Tehnici de măsurare a costurilor
Diverse tehnici de măsurare a costurilor, cum sunt metoda standard cost sau metoda cu amănuntul pot fi folosite pentru simplificare, dacă se consideră că rezultatele acestor metode aproximează costul. Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor și consumabilelor, manoperei, eficienței și capacității de producție. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic și ajustate, dacă este necesar, în funcție de condițiile actuale. Metoda cu amănuntul este adesea folosită în comerțul cu amănuntul pentru a măsura costul stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje similare și pentru care nu este practic să se folosească altă metodă de determinare a costului. Costul bunurilor vândute este calculat prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor. Procentajul marjei brute utilizat ia în considerare stocurile al căror preț a fost redus sub prețul de vânzare inițial. Adesea este utilizat un procent mediu pentru fiecare departament.
Standardul Internațional de Contabilitate nr. 2 prezintă o serie de formule de determinare a costului prin intermediul tratamentului contabil de bază și a tratamentului contabil alternativ.
Costul acelor stocuri care nu sunt de obicei fungibile și al celor bunuri sau servicii produse și detinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin identificarea specifică a costurilor individuale. Identificare specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse. Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazurile în care stocurile cuprind un număr mare de elemente care sunt de regulă fungibile. În aceste cazuri, metodă care permite selectarea acelor elemente ce rămân în stoc ar putea fi folosită pentru obținerea unor efecte dorite asupra rezultatului net al perioadei.
Tratamentul contabil de bază spune în cadrul IAS 2 ca evaluarea stocurilor, respectiv determinarea costului stocurilor trebuie determinat prin metoda “ primul-intrat, primul-iesit “ – FIFO sau metoda costului ponderat. – Metoda FIFO presupune că primele elemente cumpărate sunt cele care se vând primele și prin urmare elementele care rămân în stoc la sfârșitul perioadei sunt cele care au fost cumpărate sau produse cel mai recent.
– Metoda costului mediu ponderat calculează costul fiecărui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei și a costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul perioadei. Media poate fi calculată periodic sau după recepția fiecărui transport, în funcție de circumstanțele în care se găsește firma.
Tratamentul contabil alternativ spune că determinarea costului stocurilor trebuie determinat prin metoda “ ultimul-intrat, primul-iesit “ – LIFO. Metoda LIFO presupune că ultimele elemente cumpărate se vor vinde primele și astfel elementele rămase în stoc la sfârșitul perioadei sunt cele produse sau cumpărate primele.
O noțiune des folosită în cadrul Standardului este valoarea realizabilă netă definită ca fiind prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și a costurilor necesare vânzării.
Costul stocurilor este nerecuperabil dacă acele stocuri au suferit deterioarari, au fost uzate moral integral sau parțial sau prețurile lor de vânzare sau diminuat. Costul stocurilor este nerecuperabil și în condițiile în care au crescut costurile estimate pentru finalizare sau costurile estimate necesare pentru a efectua vânzarea. Practică diminuării valorii stocurilor sub cost până la valoarea realizabilă netă, este consecventă cu principiul conform căruia activele nu trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea care care se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor.
De obicei, stocurile sunt diminuate până la valoarea realizabilă netă element cu element, dar ar fi mai corect să se grupeze elementele similare cum ar fi cazul unor elemente de stoc care apatin aceleași game de produse, care au utilizări similare și sunt produse și comercializate în aceeași zonă geografică și care nu pot fi evaluate distinct față de alte elemente din acea gamă de produse. Estimarea valorii realizabile nete se bazează pe cele mai credibile dovezi în momentul în care are loc estimarea valorii stocurilor care se așteaptă a fi realizată. Aceste estimări iau în considerare fluctuațiile de preț și de cost care sunt legate de evenimente ce au intervenit după terminarea perioadei, în măsura în care aceste evenimente confirma condițiile existente la sfârșitul perioadei. Estimarea valorii nete ia în considerare scopul pentru care stocurile sunt deținute. Astfel valoarea realizabilă netă a stocurilor care urmează să fie livrate în baza unor contracte ferme pentru vânzarea de bunuri este prețul stabilit contractual. Dacă cantitatea contractată este mai mică decât cantitatea deținută, valoarea realizabilă netă a surplusului se va determina pornind de la prețurile generale de vânzare practicate pe piață. Provizioanele pot apărea din contractele ferme de vânzare peste stocurile deținute sau din contracte ferme de cumpărare.
Pentru perioadele viitoare Standardul Internațional de Contabilitate spune că se vor efectua noi evaluări a valorii realizabile nete. Dacă acele condiții care au determinat decizia de a diminua valoarea stocului până la valoarea realizabilă netă au încetat să mai existe, atunci valoarea cu care s-a reflectat diminuarea se va storna, astfel încât nouă valoare contabilă a stocului să fie egală cu cea mai mică valoare de intrare și valoarea netă realizabila revizuita. Aceasta se poate întâmpla atunci când prețul unui produs a scăzut, este încă în stoc într-o perioadă ulterioară, iar prețul sau de vânzare crește. Atunci când stocurile sunt vândute, valoarea contabilă a stocurilor trebuie recunoscută ca o cheltuială în perioada în care a fost recunoscut venitul corespunzător. Oricare diminuare a stocurilor până la valoarea realizabilă netă și toate pierderile de stocuri trebuie recunoscute drept cheltuiala în perioada în care are loc diminuarea sau pierderea. Valoarea oricărei stornări a diminuării valorii stocurilor ca urmare a unei creșteri a valorii realizabile nete trebuie recunoscută ca o reducere a cheltuielii cu stocurile în perioada în care a avut loc stornarea. Astfel procesul de recunoatere ca o cheltuială a valorii stocurilor vândute duce la conectarea costurilor la venituri.
Conform IAS 2 situațiile financiare întocmite la sfârșitul exercițiului trebuie să prezinte o serie de informații cu privire la :
-politicile contabile adoptate la evaluarea stocurilor, inclusiv metodele folosite pentru determinarea costului;
-valoarea contabilă totală a stocurilor și valoarea contabilă a categoriilor de stocuri, grupate într-un mod adecvat firmei;
-valoarea oricăror stornări ale diminuărilor valorii stocurilor;
-circumstanțele sau evenimentele care au dus la apariția unor astfel de stornări ale diminuării valorii stocurilor
-valoarea stocurilor gajate ca garanție în contul datoriilor.
Informațiile privind valoarea contabilă a diverselor categorii de stocuri, precum și dimensiunea modificărilor acestor active sunt utile utilizatorilor situațiilor financiare. Cele mai întâlnite clasificări ale stocurilor cuprind : mărfuri, materii prime, materiale, producție în curs și produse finite. Dacă costul stocurilor este determinat prin metoda FIFO, pe baza tratamentului alternativ permis, situațiile financiare trebuie să prezinte diferența între valoarea stocurilor specificata în bilanț și una din următoarele valori :
– valoarea cea mai mică dintre valoarea calculată prin metoda FIFO și valoarea realizabilă netă;
– valoarea cea mai mică dintre costul curent la data bilanțului și valoarea realizabilă netă. Situațiile trebuie să mai prezinte și una din informațiile :
costul stocurilor recunoscut că o cheltuială în cursul perioadei; sau
b) costurile de exploatare imputabile veniturilor, clasificate după natura lor și recunoscute ca o cheltuială în cursul perioadei.
Costul stocurilor recunoscute ca o cheltuială în cursul perioadei constă din acele costuri care fuseseră anterior incluse în evaluarea stocurilor vândute. Circumstanțele specifice întreprinderii pot face necesară includerea altor costuri precum ar fi – costurile de distribuție.
2.5.3. Legea contabilității 82/1992 și regulamentul de aplicare a ei
( OUG37/2011)
În legătură cu evaluarea – element cheie în conducerea corectă a contabilității, Regulamentul de Aplicare a Legii Contabilității ( emis în baza prevederilor art. 42 din Legea Contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991) prevede următoarele la articolul 67:
La intrarea în patrimoniu, bunurile materiale se evaluează și se înregistrează în contabilitate astfel: materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar și alte bunuri procurate cu titlu oneros la costul de achiziție;
Tot în Regulament, la art. 68, se precizează că la ieșirea din patrimoniu, bunurile materiale se evaluează și se înregistrează în contabi1itate prin aplicarea metodei "costului mediu ponderat", "metodei primului intrat – primului ieșit" sau a metodei "ultimul intrat – primul ieșit".
La art. 19 din Regulament se specifică că în confonnitate cu prevederile art. 7 și art. 9 din lege, pentru evaluarea elementelor patrimoniale, se stabilesc următoarele reguli:
a. la data intrării în patrimoniu, elementele se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoarea contabilă, respectiv:
-la valoarea de utilitate pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social sau obținute cu titlu gratuit
-la cost de achiziție pentru bunurile procurate cu titlu oneros
-la cost de producție pentru bunurile produse în unitatea patrimonială.
b. evaluarea bunurilor cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală sau de utilitate denumită valoare de inventar.
c. la încheierea exercițiului elementele patrimoniale se evaluează și se reflectă în bilanțul contabil la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv cu valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
În conformitate cu art. 9 din Legea contabilității nr . 82 din 1991 publicată în Monitorul Oficial nr. 265 / 27.12.1991, evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii și reflectarea acestora în bilanțul contabil se fac potrivit normelor stabilite de Ministerul Finanțelor.
La art. 132 din Regulamentul de Aplicare a Legii contabilității se precizează că diferențele constatate între șoldurile scriptice corespunzătoare bunurilor evaluate la valoare actuală și stocurile constatate cu ocazia inventarierii se înregistrează în contabilitate cu minusuri sau plusuri de inventar , după efectuarea în prealabil, a compensațiilor admise, de regulă numai în cazurile în care există riscul de confuzie între acestea, pentru aceeași perioadă de gestiune.
Bunurile depreciate se evaluează la valoarea de utilitate, stabilită în funcție de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv plată.
Tot în Regulament la art. 138 se precizează că în bilanțul contabil elementele patrimoniale se evaluează și se reflectă având în vedere normele prevăzute la punctul 19, litera c din prezentul Regulament.
Conform art. 20 din Regulament, metodele de evaluare a patrimoniului utilizate în contabilitate trebuie să fie aceleași în tot cursul exercițiului financiar precum și de la un exercițiu la altul. Modificarea metodelor de evaluare operează începând cu anul fiscal următor.
În practică evaluării economice, elementele activelor circulante trebuie să fie analizate din punct de vedere al existenței cantitativ cuantumului valoric și posibilităților de valorificare.
Existența unui cadru legal nu este de natură să îngrădească inițiativa și imaginea celui care efectuează evaluarea, dar este necesar în asigurarea caracterului unitar al operațiunii.
În legătură cu inventarierea, Regulamentul de Aplicare a Legii Contabilității ( emis în baza prevederilor art. 42 din Legea Contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991) prevede următoarele la articolul 127:
În conformitate cu prevederile art. 8 din lege, persoanele autorizate au obligația să efectueze inventarierea generală. a patrimoniului: la începutul activității, cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării sale, în cazul fuzionării sau încetării activității, precum și în alte situații prevăzute de lege.
Inventarierea are ca scop principal stabilirea situației rea1e a patrimoniului fiecărei unități și cuprinde toate elernentele patrimoniale, precum și bunurile deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane juridice sau fizice.
Inventarierea reprezintă. ansarnblul operațiilor prin care se constată existenta tuturor elernentelor de activ și de pasiv, cantitativ și valoric sau numai valoric, după. caz, existente în patrimoniu1 unității, la data la care aceasta se efectuează.
La începutul activității, inventarierea are ca obiect principal stabilirea și evaluarea elernentelor patrimoniale ce constituie aportul în natură.
Pe parcursul funcționării sale, unitatea patrimonială efectuează inventarierea patrimoniului cel puțin o dată pe an, de regulă, cu ocazia încheierii exercițiului financiar.
În baza prevederilor art. 8, alin. 2 din lege, Ministerul Finanțelor poate aprobă excepții de la regulă inventarierii obligatorii anuale, la solicitarea justificată a unității patrimoniale, cu avizul direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene, respectiv a rnunicipiului București.
În aplicarea prevederilor art. 8 din lege, în funcție de natură și cornplexitatea activității lor, unitățile patrimoniale au obligația să asigure, în principal, urrnatoarele: stabilirea perioadelor, organizarea și nurnirea persoanelor împuternicite să efectueze inventarierea; pregătirea condițiilor necesare efectuării inventarierii; înregistrarea în contabilitate a tuturor operațiilor aferente exercițiului; efectuarea faptica a inventarierii;
-determinarea rezultatelor inventarierii și valorificarea acestora.
La articolul 131 inventarierea se efectuează la locurile de existența de depozitare sau păstrare a bunurilor, prin numărare, cântărire, rnasurare sau prin alte rnijloace de determinare a existenței faptice a acestora.
Toate bunurile inventariate, grupate pe gestiuni și categorii de bunuri, se înscriu în liste de inventariere, care se semnează. de către persoanele imputemicite să efectueze inventarierea.
Bunurile aparținând altor persoane fizice sau juridice (în custodie, consignație, prelucrare, închiriere etc. se inventariază și se înscriu în liste separate. O copie de pe aceste liste se trimite, de regulă, și persoanei juridice sau fizice, după. caz, căreia îi aparțin bunurile respective.
Cu ocazia inventarierii, disponibilitățile af1ate în conturile de la bănci, precum și creanțele și obligațiile față de terți sunt supuse, de regulă, verificării și confirrnarii pe baza extraselor de cont sau punctajelor reciproce în funcție de necesități, după caz.
Pentru toate celelalte elernente patrirnoniale, de activ și pasiv, cu ocazia inventarierii se verifică. realitatea șoldurilor conturilor respective. Pentru bunuri1e depreciate, inutilizabile sau deteriorate, fără desfacere sau greu vandabile, comenzi în curs, abandonate sau sistate, precum și pentru creanțele și obligațiile incerte ori în litigiu se întocmesc, de regulă., liste de inventariere separate.
La articolul 132 evaluarea elementelor patrimoniale, cu ocazia inventarierii, în sensul prevederilor pct. 19, lit. b din prezentul regulament, se face astfel:
(a) Bunurile de natura imobilizărilor, stocurile și celelalte bunuri se evaluează la valoarea actuală., denumită. valoare de inventar .
Diferențele între șoldurile scriptice corespunzătoare bunurilor respective și stocurile constatate cu ocazia inventarierii se înregistrează. în contabilitate ca plusuri sau minusuri de inventar, după. efectuarea, în prealabil, a compensărilor admise, de regulă, numai în cazurile în care există. riscul de confuzie între acestea, pentru aceeași perioadă de gestiune.
(b) Bunurile depreciate se evaluează la valoarea de utilitate a fiecărui element, în funcție de utilitatea bunului în unitate și de prețul pieței.
Rezultatele inventarierii se consemnează într-un proces verbal de inventariere, în care se înscriu, în principal: perioadă și gestiunile inventariate, precum și persoanele care au efectuat inventarierea; plusurile și minusurile constatate; compensările efectuate; bunurile depreciate, precum și creanțele și datoriile; valorificarea rezultatelor inventarierii; constituirea și regularizarea provizioanelor, precum și alte elemente privind concluziile și propunerile referitoare la inventarierea patrimoniului unității.
2.6 Sistemul de conturi utilizat în reflectarea stocurilor de materii prime și material
Evidenta constituirii și mișcării stocurilor și a producției în curs de execuție se realizează prin conturile din clasa 3 ” Conturi de stocuri și producție în curs de execuție “.
În cadrul planului de conturi general, din clasa a 3-a face parte grupa 30 ” Stocuri de materii prime și materiale” , cu următoarele conturi sintetice :
• 301 ” Materii prime ” (materiile prime sunt bunuri care participa direct la fabricarea produsului , în care se regăsesc integral sau parțial , fie în starea lor inițială , fie transformate.
• 302 ” Materiale consumabile ” ( bunuri care participă sau ajuta la procesul de producție sau de exploatare, fără a se regăsi de regulă în produsul finit )
• 303 ” Materiale de natura obiectelor de inventar ” ( bunuri care nu îndeplinesc cumulativ pentru a fi incluse în categoria imobilizărilor corporale, echipamente de lucru, de protecție, piese de schimb, baracamente și amenajări provizorii, etc)
• 308 ” Diferențe de preț la materii prime și materiale ” (cont rectificativ al valorii de înregistrare amateriilor prime și materialelor care ține evidența diferențelor nefavorabile – în plus sau favorabile – în minus dintre costul de achiziție și prețul standard aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar)
Conținutul conturilor de stocuri se evindetiaza diferit în funcție de metoda inventarului folosit permanent sau intermitent, astfel:
a. în cazul folosirii metodei inventarului permanent, conturile de stocuri și comenzi în curs de execuție se debitează cu intrările de valori materiale și se creditează cu ieșirile de valori materiale pe măsură ce se realizează aceste operațiuni;
b. în cazul folosirii metodei inventarului intermitent, la încheierea exercițiului, în debitul conturilor se înregistrează stocurile de la sfasitul perioadei, determinate prin inventariere, iar la deschiderea exercițiului, în credit, stocurile de la începutul perioadei în categoria cheltuielilor, pentru perioada următoare de gestiune în cazul materialelor și mărfurilor și că venituri, în cazul produselor și producției în curs de fabricație.
Monografii contabile :
A. în cazul utilizării inventarului permanent
Exemplu 1 : o entitate care ține evidența stocurilor la cost de achiziție deține un stoc inițial de 200 kg, evaluat la cost de achiziție 0,80 ron/kg. În cursul lunii cumpăra materii prime astfel: 600 kg la1 ron/kg plus TVA achitate prin bancă, la care s-au plătit în numerar cheltuieli de transport în valoare de 60 ron plus TVA. S-a efectuat un consum de materii prime de 700 kg, evaluat după metoda LIFO.
o achiziționare de materii prime conform facturii:
% = 401 714
301 600
4426 114
o cheltuieli de transport achitate în numerar:
% = 5311 71
301 60
4426 11
o achitare cu ordin de plată a materiilor prime :
401 =5121 714
o consum de materii prime conform bonului de consum
601 = 301 740
Notă: Costul de achiziție unitar al materiilor prime achiziționate este : (600+60):600 =1,10 lei/ kg
Valoarea consumului având în medere metoda utilizată este : 600*1,10 +100*0,80 =740
Exemplu 2: O entitate care ține evidența stocurilor la prêt standard prezintă la începutul lunii noiembrie următoarea situație privind materiile prime :
– stoc inițial : 200 kg * 2 ron/kg (preț standard);
– diferențe de preț aferente stocului intial : 20 ron;
– achiziție în numerar : 500 kg la preț 2,10 ron/ Kg plus TVA, conform facturii;
– consum de materiale : 600 kg
o achiziționare materii prime; înregistrarea se face la preț standard 2 ron/kg.
% = 401 1.249
301 1.000
308 50 ( (2,10- 2 )*500=50)
4426 199 (1050 *0,19 = 199)
o achitarea în numerar a facturii :
401 = 5311 1.249
o consum de materiale înregistrate la preț standard (600 kg * 2 roni/kg= 1.200 ron)
601 = 301 1.200
Coeficientul privind diferențe de preț K = (ȘI 308* RD 308)/(ȘI 301+RD 301)= 0,05
o diferențe de preț aferente consumului de materiale :
1.200* 0,5 = 60 ron
601 = 308 60
Ce se întâmplă atunci când prețul de achiziție este sub valoare prețului standard ?
– presupunem același exemplu că și mai sus , cu deosebirea că prețul de achiziție este 1,8 ron/kg.
Monografiile contabile în acest caz vor fi:
o achiziționare materii prime; înregistrarea se face la preț standard 1,8 ron/kg.
% = 401 1.071
301 1.000
308 100
4426 171
CAPITOLUL III.
STUDIU DE CAZ PRIVIND CONTABILITATEA DE STOCURI DIN CADRUL SC GEO IMPEX S.A.
3.1 Scurt istoric
Sediul societății este în România, Galati, strada Ștefan cel Mare, nr. 12. Societatea poate avea reprezentanțe, agenții, birouri, sucursale, filiale, șantiere (loturi), situate și în alte localități din țară și străinătate, în spații închiriate sau spațiile proprii.
Conform statutului său, scopul societății comerciale “ GEO IMPEX” S.A. este contractarea, execuția și comercializarea construcțiilor civile industriale, agricole și conexele acestora, precum și obținerea profitului.
Obiectul de activitate al societății se concretizează în :
-Proiectarea, contractarea și execuția construcțiilor și conexelor acestora în țară și străinătate și comercializarea acestora în lei și valută;
-Prestări și întrețineri în construcții, precum și prestări cu utilaje și mijloace de transport auto din dotare pentru persoane fizice și juridice;
-Aprovizionarea, depozitarea și comercializarea materialelor de construcții;
-Proiectarea, execuția și comercializarea prefabricatelor, a construcțiilor metalice și din lemn, pentru construcții și diverse;
-Gospodărirea și cazarea în imobilele proprietate a societății pentru personalul propriu și pentru terți;
-Alimentația prin cantina-bufet și organizarea de festivități, inclusiv gospodărie anexă în căminele proprietate a societății, în spațiile organizare de șantier și în depozit;
-Prepararea și comercializarea betoanelor, șapelor, mortarelor și altele la stațiile centralizate din Piatra Arsă Sinaia și alte spații;
-Prepararea și comercializarea agregatelor (pietriș, nisip, balast și altele) balastieră;
-Import-export pentru orice produs și bun care nu este interzis de legea română;
-Proiectare, expertizare în construcții și orice domeniu conex obiectului de activitate;
-Oficiul de calcul informatic, elaborare de produse program și proiectare asistată.
Cea mai mare pondere în cifra de afaceri realizată de societatea comercială analizată o au veniturile obținute în urma comercializării betoanelor, șapelor și mortarelor la stațiile centralizate din Piatra Arsă Sinaia și alte stații.
Organizarea societatii
Structura organizatorică desemnează un ansamblu de subdiviziuni organizatorice constituite prin gruparea unor activități corelate în vederea funcționării normale a întreprinderii precum și relațiile care se manifestă între acestea.
Prin urmare, structura organizatorică este un sistem care include mai multe componente, relațiile dintre acestea, dar și persoanele implicate în desfășurarea activității acestora, cu competențe și responsabilități adecvate pozițiilor pe care le ocupa.
Componentele structurii organizatorice sunt:
-postul;
-funcția;
-ponderea ierarhică;
-compartimentul;
-nivelul ierarhic;
-relațiile organizatorice.
Postul este cea mai simplă verigă organizatorică care cuprinde obiective, sarcini, competențe și responsabilități. Înseamnă că titularul postului urmărește realizarea anumitor scopuri pentru care se îndeplinesc anumite activități a căror finalitate este influențată de competentă, adică de autoritatea formală care exprimă limitele dreptului de acțiune pentru care există obligația de îndeplinire.
Funcția reprezintă totalitatea sarcinilor de un anumit fel ce trebuie realizate în mod obișnuit de un salariat. Într-o întreprindere există funcții de conducere care vizează o sferă largă de competențe și responsabilități și funcții de execuție care se concretizează într-o arie mai restrânsă de competențe și responsabilități. Altfel spus, esența funcției de conducere este decizia privind munca altor persoane, iar a funcției de execuție, decizia privind propria activitate. Desigur, pe o anumită treaptă ierarhică o funcție de conducere se completează cu una sau mai multe funcții de execuție în sensul că un manager poate fi și executant al unor sarcini potrivit poziției pe care o ocupa în organizație.
Ponderea ierarhică reprezintă totalitatea persoanelor aflate în subordinea directă a unui manager. Cu cât managerul se situează pe o treaptă spre baza piramidei manageriala, cu atât dimensiunea ponderei ierarhice crește, adică un manager are mai mulți salariați în subordine.
Compartimentul este un grup de indivizi reuniți pe criterii de omogenitate și complementaritate a activităților pe care le desfășoară sub o singură autoritate. În general, există compartimente de bază care vizează atât nivelul de conducere cât și de execuție și în care se desfășoară activități omogene și compartimente de ansamblu care cuprind mai multe organisme de bază. La rândul lor, compartimentele de bază pot fi operaționale (sub forma secțiilor, atelierelor, laboratoarelor) și vizează activitatea care conferă profilul întreprinderii, și funcționale (sub forma birourilor, serviciilor) vizând activități de îndrumare organizatorică și pregătire a deciziei.
Nivelul ierarhic reprezintă treaptă organizatorică pe care se situează diverse organisme ale întreprinderii situate la aceeași distanță față de vârful piramidei manageriale. Numărul nivelelor ierarhice diferă de la o întreprindere la alta în funcție de natura activității, dimensiunea firmei, complexitatea activităților, competenta managerilor, Relațiile organizatorice exprima totalitatea relațiilor dintre diferite organisme ale întreprinderii care vizează fluxurile de materii prime, produse finite, bani, informații și resurse umane și sunt determinate de regulamentul de organizare și funcționare a întreprinderii sau alte documente oficiale. Într-o întreprindere se pot identifica relații organizatorice:
-de autoritate;
-de cooperare;
-de control.
Relațiile de autoritate sunt legăturile care se manifestă în procesul managerial între manageri și salariați inclusiv că urmare a delegării de autoritate. Ele pot fi:
-relatii ierarhice atunci când exprimă raporturile dintre titularii posturilor de conducere și titularii posturilor de execuție;
-relatii funcționale atunci când exprimă legăturile dintre două organisme în care unul dispune de autoritate funcțională asupra celuilalt;
-relatii de stat major atunci când exprimă raporturile dintre diverse organisme între care unul dispune de autoritate delegată din partea conducerii privind anumite activități.
Relațiile de cooperare sunt legăturile dintre organismele întreprinderii situate pe același nivel ierarhic dar care au conducere diferită și desfășoară activități corelate.
Relațiile de control se manifestă între organismele cu atribuții de control și celelalte verigi ale întreprinderii supuse activității de verificare.
La baza conceperii, proiectării și construirii structurii organizatorice a unei întreprinderi se afla câteva principii și anume:
-principiul supremației obiectivelor și unității de acțiune;
– principiul aprofundării conducerii de producție;
-principiul unității de conducere;
-principiul interdependentei minime
-principiul economiei de comunicații;
-principiul economiei de personal și realizării unui grad rațional de ocupare a personalului;
Într-o întreprindere există o structură organizatorică formală stabilită în mod oficial și având caracter obligatoriu consfințit prin regulamentul de organizare și funcționare a întreprinderii și o structură organizatorică informala care este neoficială și neobligatorie și se stabilește prin relațiile interumane spontane în funcție de preocupările și afinitățile indivizilor.
Funcționarea eficientă a unei întreprinderi necesita o suprapunere între structura formală și cea informala, dar aceasta este o raritate în practică. Aceasta, deoarece autoritatea informală a unui individ reflectă prestigiul și popularitatea, competenta profesională și încrederea colegilor în raționamentele acestuia, în timp ce autoritatea formală este conferită de poziția oficială pe care o ocupa individul în piramidă managerială.
Schema pune în evidență elementele de organizare a unei întreprinderi din punct de vedere procesual și structural, formal și informal.
Structura organizatorică a firmei se exprimă în câteva documente esențiale pentru funcționarea normală a activității și anume organigrama, regulamentul de organizare și funcționare și fișa postului.
Grafic. 1 Organigrama firmei
Poziția societății pe piața și concurenta
Piața unde acționează GEO IMPEX, concurenta este mai puțin acerba datorita faptului ca este o zona miniera unde puterea de cumpărare este mai redusa. Principalul concurent în zona este CONSTRUCT-PLAST care, din punct de vedere calitativ al profilului este superior dar mai scump. Societățile care dețin monopolul pe piața romaneasca au cucerit piața Bucureștiului, zonele turistice și orașele mari din tara. Un avantaj net superior al societății fata de concurenta îl reprezintă calitatea produselor. Astfel, societatea nu este dependenta de celelalte societati din țara sau de pe piața externa.
3.2. Monografia stocurilor
A.Înregistrări contabile în cazul aplicării inventarului permanent.
Evaluarea la cost de achiziție:
Recepția materiilor prime achiziționate de la furnizori
Eliberarea în consumul productiv materiilor prime
Evaluarea la cost standard:
Recepție conform facturii cu diferențe de preț:
Eliberare spre consum:
Determinarea diferențelor de preț:
Diferențe aferente ieșirilor = 50.000 * 9,09 % = 4.545 lei
Înregistrarea diferențelor de preț:
Evaluarea la preț de facturare al furnizorului:
Recepția materiilor prime:
Eliberare spre consum:
Determinarea diferențelor de preț:
Diferențe aferente ieșirilor = 50.000 * 11,11 % = 5.555 lei
Înregistrarea diferențelor de preț:
Înregistrări contabile în cazul aplicării inventarului intermitent.
Stornarea soldului inițial de materii prime și readucerea lor asupra cheltuielilor:
Recepția și trecerea asupra cheltuielilor a materiilor prime achiziționate de la furnizori:
Trecerea asupra stocurilor, a materiilor prime inventariate la sfârșitul lunii:
Înregistrarea intrărilor de materii prime și materiale consumabile
Pe bază de factură
Fără diferențe de preț
Cu diferență de preț favorabile
Cu diferențe de preț nefavorabile
Pe bază de aviz de expediție
Primire pe bază de aviz
La primirea facturii fără diferențe între aviz și factură
La primirea facturii cu diferențe în plus între aviz și factură
La primirea facturii cu diferențe în minus între aviz și factură
De la întreprinzătorul individual
Ca aport de la asociați și acționari
Din avans de trezorerie
Din prelucrare la terți
Din donații, cu titlu gratuit
Plus la inventar
În roșu
În negru
De la grup la unitate sau subunitate
De la grup
De la unitatea de care aparține subunitatea
De la o altă subunitate
Înregistrarea ieșirilor de materii prime și materiale consumabile
Retrase de întreprinzătorul individual
Trimise spre prelucrat
Trecute la mărfuri spre a fi vândute
Date în consum
Lipsă la inventar,
Imputabile
Neimputabile
Donate
Distruse în urma calamităților
3.3. ANALIZA STOCURILOR
Creșterea gradului de complexitate a activității economice a întreprinderilor, în contextul mecanismelor pieței, are implicații profunde în procesul de conducere, care nu se poate realiza pe bază de rutină, ci pe o studiere atentă a realității, pe o analiză științifică, care să faciliteze adoptarea deciziilor corespunzătoare.
Prin esența ei, activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercită și de domeniul pe care îl vizează, implică cunoașterea temeinică a situației date, a întregului complex de cauze și factori care o determină, fapt care se realizează prin intermediul analizei economico-financiare.
În scopul cunoașterii fenomenelor și proceselor economice, apare necesară analiza, care înseamnă o metodă de cercetare bazată pe descompunerea sau desfășurarea unui obiect sau a unui fenomen în fiecare parte componentă, în elementele sale simple. Cu ajutorul metodelor specifice domeniului se cercetează fiecare parte componentă, se stabilesc relațiile de cauzalitate, factorii care le generează, se formulează concluziile și se conturează cadrul activității viitoare.
Pornind de la înțelegerea analizei ca metodă a cunoașterii, se poate deduce că, în procesul de conducere, analiza economico-financiară constituie un instrument operațional de cunoaștere a stării de funcționare a sistemului și, pe această bază, inițierea măsurilor de reglare a disfuncționalităților.
Analiza economico-financiară, ca instrument al conducerii, se află într-o legătură organică cu funcțiunile întreprinderii și cu funcțiile (atributele) conducerii, care se exercită asupra tuturor funcțiilor întreprinderii.
Indicatorii care derivă din necesarul de fond de rulment sunt cunoscuți sub numele de rate de rotație sau de gestiune. Ei se calculează pe baza datelor oferite de bilanț și de contul de profit și pierdere. Acești indicatori se prezintă astfel:
rata globală de rotație a stocurilor (V) este raportul dintre cifra de afaceri și valoarea stocului mediu:
V= . (2. 1.)
durata de rotație a stocului mediu (D) este inversul vitezei de rotație a stocurilor și exprimă intervalul de timp în care se reînoiesc stocurile prin intermediul vânzărilor:
D=*360. (2. 2.)
Pe lângă acești doi indici, în literatura de specialitate se mai determină și viteza de rotație și durata de rotație pentru elementele de stoc achiziționate, astfel:
rata de rotație a elementelor de stoc achiziționate (V) este raportul dintre costurile de achiziție a mărfurilor, inclusiv avansurile pentru cumpărări de stocuri, (C) și valoarea stocurilor de mărfuri (S):
V=. (2. 3.)
durata de rotație a elementelor de stoc achiziționate (D) pune în evidență intervalul de timp la care se realizează reînoirea stocurilor printr-o nouă aprovizionare:
D=*360. (2. 4.)
Acești indicatori pentru S.C. GEO IMPEXS.A. calculați pe baza datelor oferite din situațiile financiare anuale ale firmei pentru exercițiile financiare din 2011, 2012 și 2013 sunt prezentați în tabelul nr. 3.3.1.
Tabel nr. 3.3.1 Ratele de rotație sau de gestiune
NOTĂ: Valoarea stocurilor este cea reprezentată în bilanț, iar costul de achiziție al stocurilor de mărfuri și materiale consumabile reprezintă suma dintre cheltuielile privind mărfurile și cheltuielile cu materiile prime și materialele consumabile, informații care apar în contul de profit și pierdere. Valoarea stocului mediu este media aritmetică a valorii stocurilor de la începutul exercițiului și valoarea stocului de la sfârșitul exercițiului, reprezentate în bilanțul contabil.
Interpretarea rezultatelor analizei:
Valoarea ratei globale de rotație a stocurilor pentu S.C. GEO IMPEX S.A., calculată conform formulei de mai sus este de 28,46 în prima perioadă luată în calcul și de 122,94 ori pentru exercițiul financiar 2011 și de 19,44 ori în cea de-a treia perioadă analizată. Aceaste valori exprimă în număr de rotații, de câte ori stocurile de mărfuri s-au transformat în cursul exercițiului corespunzător anilor 2011, 2012 și 2013, din formă materială în formă bănească, prin intermediul cifrei de afaceri. Se observă, mai întâi, o creștere a indicatorului în cea de-a doua perioadă și apoi o scădere a acestuia în cea de-a treia etapă față de cea de-a doua etapă perioadă cu 103,5 ori, iar valoarea indicatorului pentru 2012 reprezintă 15,81 % din valoarea indicatorului din 2011. Acest lucru indică o rotație lentă a stocurilor de mărfuri și o creștere de mărfuri stocate într-un ritm mai rapid decât ritmul de creștere a cifrei de afaceri, iar acest lucru poate să însemne că stocurile includ componente greu vandabile atât în primul exercițiu cât și în cel de-al treilea.
Durata de rotație a stocului mediu a scăzut în cea de-a doua perioadă raportat la prima perioadă cu 9,72 sau în procent cu 76,84 %, apoi a crescut cu 15,58 în cea de-a treia perioadă analizată față de cea de-a doua perioadă până la valoarea de 18,51 zile, iar indicatorul din perioada a treia reprezintă 631,75 % din valoarea indicatorului din perioada a doua. Prin această raportare a valorii stocului mediu la cifra de afaceri se determină câți lei sunt necesari a fi investiți în stocuri pentru a realiza un leu cifră de afaceri.
Rata de rotație a elementelor de stoc achiziționate a crescut de la 11,13 în prima perioadă la 40,4 în cea de-a doua perioadă sau în procent de 262,9 %, scăzând apoi cu 32,4 în cea de-a treia perioadă față de cea de-a doua perioadă până la valoarea de 8 ori, de asemenea indicatorul din perioada a treia reprezintă 19,8 % din valoarea indicatorului din perioada a doua. Aceste date denotă o viteză de rotație lentă a elementelor de stoc achiziționate mai ales în prima și în ultima perioadă luată în calcul, ceea ce înseamnă că întreprinderea nu are o activitate de aprovizionare-depozitare eficientă și imobilizează inutil resurse financiare.
Durata de rotație a elementelor de stoc achiziționate scade în cea de-a doua perioadă raportat la prima perioadă luată în calcul cu 23,4 sau în procent de 73,45 %, ca apoi să crească de la 8,91 în cea de-a doua perioadă la 45,02 în cea de-a treia perioadă, iar indicatorul analizat în cea de-a treia perioadă reprezintă 505,27 % din valoarea indicatorului în a doua perioadă. Aceste date denotă faptul că firma are un volum ridicat al stocurilor care se reînoiesc la intervale mari de timp mai ales în prima perioadă și în cea de-a treia analizate, iar acest lucru duce la cresterea cheltuielilor cu depozitarea direct proporțional cu mărimea stocurilor și cu timpul de stocare, ceea ce limitează capacitatea de plată a firmei.
Analiza asigurării activității cu stocuri
Într-o economie în care toți producătorii sunt interesați să satisfacă cererea, cel puțin din punct de vedere teoretic, nu ar trebui să existe probleme în ceea ce privește asigurarea resurselor materiale necesare. Practic, intervin o serie de factori (care nu sunt numai de ordin economic) conjuncturali, cum ar fi lipsa disponibilităților bănești, pentru onorarea obligațiilor față de furnizori, care dau un anumit grad de complexitate procesului general de gestionare a resurselor materiale.
Problematica analizei se structurează în funcție de subiect și scopul urmărit. Dacă analiza este efectuată de compartimentele de specialitate ale firmei, în scopul îmbunătățirii activității, se vor avea în vedere problemele referitoare la : oferta furnizorilor; pentru selectarea lor (piața de aprovizionare); ritmicitatea aprovizionării; formarea stocurilor etc.
Dacă se solicită un împrumut pentru aprovizionare, banca va analiza opțiunea de preț, mărimea stocurilor și viteza de rotație, eficiența folosirii resurselor materiale, care constituie garanția restituirii creditului. În cazul unor operațiuni de asociere, cooperare, licitație, interesează potențialul firmei de a se aproviziona cu resurse materiale, mărimea stocurilor, eficiența folosirii acestora.
O asemenea analiză are rolul de a pune în evidență posibilitățile pe care le are firma pentru a-și asigura principalele materii prime, care se consumă în mod curent în cadrul activității de bază, și care condiționează realizarea programelor de fabricație, implicit de satisfacere a cererii clienților. Evident, fiecare agent economic, pe parcursul activității sale, a stabilit anumite legături. Dar, pot să apară diverși factori, care să întrerupă asemenea relații și, în consecință, pot să apară greutăți în aprovizionare. Or, în asemenea situații, organismele de specialitate ale firmei trebuie să dispună de o “soluție de rezervă”, care în orice moment să poată fi aplicată.
În cadrul analizei pieței de aprovizionare, se urmăresc : structura surselor de aprovizionare, pe piețe și principalii furnizori; gradul de dependență față de anumiți furnizori.
Pentru soluționarea acestor aspecte, datele de la S.C. GEO IMPEX S.A. pot fi structurate după următorul model :
Structura furnizorilor S.C. GEO IMPEX S.A.
Tabel 1.
Sursa : Informații prelucrate din baza de date a societății
Din datele tabelului (1) rezultă că aprovizionarea cu principalele materii prime se realizează în exclusivitate de pe piața internă, care este segmentată pe mai mulți furnizori, fiecare deținând o anumită pondere în aprovizionarea materialelor. O garanție în posibilitatea asigurării resurselor materiale este aceea că pentru fiecare material există mai multe surse de aprovizionare, societatea nefiind dependentă de un singur furnizor. Trebuie adăugat faptul că o parte din agregatele (nisip, pietriș) necesare desfășurării activității este furnizată de balastiera proprie a S.C. GEO IMPEX S.A.
În activitatea practică, un asemenea tabel poate fi întocmit pentru “evaluarea necesarului de aprovizionat” într-un interval de timp, în prima coloană, iar restul coloanelor să cuprindă cantitățile contractate sau posibil de contractat. Prin aceasta, în cadrul studiilor de fezabilitate (de exemplu), se evidențiază posibilitățile de asigurare a resurselor materiale necesare realizării obiectivelor strategice.
Un alt aspect care interesează în cadrul analizei pieței de aprovizionare îl reprezintă oferta de resurse materiale, prin prisma unor condiții, cum ar fi :
-cantitatea posibilă de livrat într-un interval de timp;
-calitatea (caracterizată prin elemente specifice domeniului și materialelor);
-condițiile de transport și plată;
-eventualele bonificații , etc.
Compartimentul de specialitate, în mod normal, trebuie să dispună de o bază de date, care să cuprindă toți furnizorii potențiali care pot fi abordați.
Desfășurarea normală a activității 1nu se poate realiza fără un plan de aprovizionare, un program care să prevadă asigurarea necesarului cel puțin pentru un an. De modul în care se derulează procesul de aprovizionare depinde constituirea rezervelor materiale și ritmicitatea producției.
Analiza desfășurării procesului de aprovizionare poate fi structurată pe mai multe probleme, cum ar fi :
-acoperirea cu contracte a necesarului de aprovizionat;
-realizarea programului de aprovizionare pe total și pe principalele resurse materiale;
-asigurarea necesarului pentru producție.
Activitatea de vânzare-cumpărare trebuie să se desfășoare și în baza unui cadru juridic, în care contractul constituie instrumentul principal. De aceea, contractarea necesarului de aprovizionare reprezintă o premisă esențială a asigurării resurselor materiale. În această privință, societatea analizată prezintă un punct slab, deoarece compartimentul de specialitate nu pune accent pe acest aspect al activității de aprovizionare și de aceea apar rupturi de stoc în anumite perioade.
Într-o perspectivă a derulării procesului de aprovizionare de pornește de la situația existentă la începutul intervalului din punct de vedere al acoperirii cu contracte și modul cum a evoluat pe parcursul perioadei. În condițiile prelucrării automate a datelor, urmărirea permanentă a acestui proces nu numai că este posibilă, dar absolut necesară, în special pentru unitățile cu activitate complexă.
În ceea ce privește analiza realizării programului de aprovizionare, se au în vedere 2 aspecte importante:
-activitatea de aprovizionare nu trebuie considerată ca scop în sine, respectiv nu orice nerealizare sau depășire a prevederilor reprezintă un plus sau un minus, ca rezultat;
-activitatea de aprovizionare este condusă de compartimente specializate și acestea poartă răspunderea realizării obiectivelor stabilite.
Caracterizarea situației generale a realizării programului de aprovizionare poate fi eficientă sub aspect numeric, pe baza “pozițiilor din planul de aprovizionare”, respectiv raportul dintre numărul de poziții la care s-au realizat prevederile din totalul pozițiilor (nomenclatorul de materiale).
Pe întreaga perioadă, compartimentele de specialitate trebuie să urmărească derularea contractelor pe feluri de materiale și furnizori. De asemenea, este necesară organizarea unei evidențe, care în orice moment să poată oferi răspunsuri la întrebări de genul :
care sunt materialele la care, la o anumită dată, nu s-au îndeplinit obligațiile contractuale ?
care sunt furnizorii ?
ce cantități (valori) de materiale sunt restante ?
ce cantități s-au livrat în plus ?
ce cantități (pe feluri de materiale) trebuie să intre în următoarele zile ?
Astfel de probleme și altele de această natură fac obiectul analizei operative, pe care o realizează responsabilii direcți ai activității de aprovizionare.
Finalitatea actului de aprovizionare îl reprezintă asigurarea necesarului pentru producție, cel puțin din punct de vedere cantitativ și calitativ.
Acesta ar fi modul ideal în care trebuie planificată și urmărită activitatea de aprovizionare; la societatea analizată însă, aprovizionarea se face “din mers”, adică pe măsură ce apar noi cerințe de materiale, se face și aprovizionarea acestora, ceea ce determină procurarea lor la prețuri mai mari, antrenând cheltuieli suplimentare și, deci o scădere a profitului întreprinderii. Totodată, această aprovizionare efectuată pe parcurs intervine și în desfășurarea ritmică a producției, ducând, uneori, la imposibilitatea satisfacerii cererii clienților din lipsă de materiale.
S-ar impune, așadar, o reorganizare a compartimentului care se ocupă cu partea de aprovizionare și o mai bună studiere a ofertei în domeniu, pentru a contacta din timp furnizorii ce pot oferi cantitățile necesare, cu calitatea corespunzătoare și un preț acceptabil.
Analiza dinamicii și structurii stocurilor
Pentru analiza stocurilor S.C. GEO IMPEX S.A. se utilizează datele de mai jos :
Structura stocurilor la S.C. GEO IMPEX S.A.
Tabel.2.
Sursa : Date preluate din bilanțul contabil al S.C. GEO IMPEXS.A. și prelucrate
Din datele prezentate – tabel 2- se observă că ponderea cea mai mare în totalul stocurilor existente în fiecare an al analizei, în patrimoniul unității, o dețin produsele finite și semifabricatele, care au scăzut, însă, în intervalul 2009-2011 se observă însă o mică creștere în anul 2012.
După ce stocurile de materii prime, materiale, obiecte de inventar și baracamente au cunoscut o evoluție ascendentă în intervalul 2009-2011, în anul 2012 ele au scăzut destul de mult, cu 18%.
Ponderea stocurilor trimise la terți crește foarte mult în anul 2010: dacă în 2009 și 2012 acest post de bilanț avea valoarea 0, iar în 2011 avea o valoare nesemnificativă (0,01%), în anul 2012, el ajunge să dețină un procent de 9,2% în totalul stocurilor.
Ponderea stocurilor de animale și de mărfuri înregistrează o evoluție ascendentă pe întreg intervalul analizat; stocurile de ambalaje se mențin la un nivel constant.
Pentru analiza stocurilor în dinamică se pot folosi următoarele date :
Evoluția stocurilor în dinamică la S.C. GEO IMPEXS.A.
Tabel 3.
Sursa : Date preluate din bilanțul contabil al societății și prelucrate
Totalul stocurilor a crescut de la an la an, devansând însă ritmul de creștere al cifrei de afaceri, fapt ce are o influență nefavorabilă asupra întreprinderii.
Analiza pe baza ratelor de structură
Rata stocurilor (Rs) = (Stocuri / Total activ) × 100
Rata stocurilor este direct influențată de durata ciclului de exploatare; la întreprinderile cu ciclu de exploatare lung, rata stocurilor este ridicată și invers. Nivelul stocurilor se modifică sub influența factorilor conjuncturali și a condițiilor pieței; anumite componente speculative pot determina o majorare a stocurilor, respectiv o diminuare a acestora.
Interpretarea evoluției ratei stocurilor necesită corelarea cu nivelul activității, admițându-se ca ecuație minimă de echilibru structural : ICA>IS.
Prin urmare, o creștere a volumului de activitate generează o sporire justificată a stocurilor. Încetinirea rotației stocurilor, formarea stocurilor fără mișcare sau cu mișcare lentă se apreciază negativ din cauza dificultăților de transformare în lichidități și consecințelor asupra solvabilității firmei.
Pentru fundamentarea politicii comerciale a oricărei societăți comerciale sunt indispensabile următoarele informații :
Rata materiilor prime = ( Materii prime / Activ circulant) × 100
Rata producției neterminate = ( Producția neterminată / Activ circulant) × 100
Rata stocurilor de mărfuri = ( Mărfuri / Activ circulant )× 100
Situația ratelor de structură a stocurilor la S.C. GEO IMPEXS.A. se prezintă astfel :
Tabel 4
Ratele de structură ale stocurilor la S.C. GEO IMPEXS.A.
Sursa : Datele referitoare la situația stocurilor preluate din bilanțul S.C. GEO IMPEXS.A.
Tendința de creștere a stocurilor este rezultatul încetinirii vitezei de rotație a acestora. Pentru o analiză mai detaliată, se poate corela viteza de rotație a stocurilor pe feluri de stocuri cu rata de structură respectivă.
Analiza stocurilor de materiale
Prin natura lui, orice stoc de materiale reprezintă o imobilizare de capital. Funcțiile pe care le îndeplinesc în procesul circulației capitalului determină politica pe care o adoptă firma în gestiunea stocurilor de materiale, în care dimensiunea acestora prezintă o importanță deosebită.
Un aspect al analizei1 îl reprezintă evoluția lor față de un nivel considerat al acestora (stoc normat, mediu, maxim sau de price altă categorie). Continuitatea procesului de producție impune existența stocurilor de materiale. De aceea, firma trebuie să stabilească limita stocurilor și să urmărească respectarea acesteia.
Sistemele actuale de evidență permit ca în orice moment să fie identificate materialele sau grupele de materiale care prezintă abateri de la limita stabilită. Se recomandă să se opereze pe principiul excepției, iar înscrierea în listă sau vizualizarea pe ecranul calculatorului să se facă după un criteriu.
Pentru această analiză, se folosesc 3 materii prime : ciment, nisip 0/3 și pietriș 7/16. Ținându-se cont de normele de consum ale celor 3 materii prime (300 kg/mc; 0,540 mc/mc; 0,607 mc/mc) necesare pentru producerea unui metru cub de beton și de producția estimată a se realiza în anul 2012 (3150 mc), necesarul de consum la nivelul anului 2012 pentru aceste materii prime este :
3150 mc × 300 kg/mc = 945 t ciment
3150 mc × 0,540 mc/mc = 1701 mc nisip 0/3
3150 mc × 0,607 mc/mc = 1912 mc pietriș 7/16
Consumul mediu zilnic se calculează pe seama necesarului de consum zilnic (NPL) pe perioada de gestiune luată în calcul (360 zile).
Cmz = NPL / 360
pentru ciment : Cmz = 945 t / 360 zile = 2,625 t/zi
pentru nisip 0/3 : Cmz = 1701 mc / 360 zile = 4,725 mc/zi
pentru pietriș 7/16 : Cmz = 1912 mc / 360 zile = 5,311 mc/zi
Conform contractelor încheiate de S.C. GEO IMPEXS.A. cu furnizorii, livrările de ciment, nisip și pietriș se vor face trimestrial, în cantități de :
945 t / 3 = 315 t ciment
1701 mc / 3 = 567 mc nisip
1912 mc / 3 = 637 mc pietriș
NOTĂ : La numitor s-a luat în considerare un număr de 3 trimestre, deoarece iarna nu sunt îndeplinite condițiile necesare preparării betonului.
Întrucât cele 3 materii prime sunt de bază în procesul de producție, lipsa lor ar putea condiționa direct activitatea de producție. Din aceste motive s-a impus calcularea stocului de siguranță pentru cele 3 materii prime. Ținând cont de timpul necesar pentru contractarea furnizorilor, pentru întocmirea comenzilor, condițiile de transport, ritmul de consum, s-a considerat ca stoc de siguranță (Ssig) pentru cele 3 materii prime cantitatea de materie primă necesară pentru a asigura desfășurarea procesului de producție.
10 zile × 2,625 t/zi = 26,25 t ciment
5 zile × 4,725 mc/zi = 23,625 mc nisip 0/3
8 zile × 5,311 mc/zi = 42,488 mc pietriș 7/16
Stoc curent maxim (Scm) = NPL / 3
pentru ciment : 945 t / 3 = 315 t
pentru nisip : 1701 / 3 = 567 mc
pentru pietriș : 1912 / 3 = 637 mc
Stoc mediu (S) = Scm / 2 + Ssig
pentru ciment : S = 315 / 2 + 26,25 = 183,75 t
pentru nisip : S = 567 / 2 + 23,625 = 307,125 mc
pentru pietriș : S = 637 / 2 + 42,488 = 360,988 mc
La data de 15 martie 2012, în depozitul de materii prime al societății se aflau următoarele materii prime :
183 t ciment × 2.000.lei/t
305,5 mc nisip × 380.lei/mc
380 mc pietriș × 125.lei/mc
Situația abaterilor față de stocul mediu
Tabel 4
Sursa : Date preluate de la gestionarul celor 3 materii prime analizate și prelucrate.
Rezultă că, în momentul dat, în unitate există stocuri sub cele prevăzute, în valoare de 2.255 lei, ceea ce reprezintă 4,1% din totalul materiilor prime analizate.
Un alt aspect care se recomandă în analiza stocurilor se referă la “gradul de imobilizare”, procedându-se la gruparea lor în stocuri normale, stocuri cu mișcare lentă, stocuri fără mișcare și stocuri disponibile.
Încadrarea într-o grupă sau alta se face în funcție de frecvența consumului, calculându-se durata de imobilizare a stocului (Di) în zile, pe baza relației :
Di = ( S × 360) / E
în care : S = stocul mediu anual
E = ieșirile din magazie
pentru ciment : Di = 183,75 t ×360 zile / 945 t = 70 zile
pentru nisip 0/3 : Di = 307,125 mc × 360 zile / 1701 mc = 65 zile
pentru pietriș 7/16 : Di = 360,988 mc × 360 zile / 1912 mc = 68 zile
Deoarece durata medie de stocare, stabilită convențional, este de 90 de zile, aceste materiale intră în categoria stocurilor normale.
Stocurile trebuie să asigure continuitatea procesului de producție. Ca urmare, o altă problemă în analiza acestora se referă la rezerva în zile (Rz), care se stabilește pe baza relației :
în care :
S1 = stocul efectiv la un moment dat
Cz = consumul mediu zilnic
Dacă se formează și stocul de siguranță, rezerva în zile se determină astfel :
în care t reprezintă echivalentul în zile al stocului de siguranță.
pentru ciment :
pentru nisip 0/3 :
pentru pietriș 7/16 :
Tabel 7
Rezerva în zile pentru materiile prime analizate
Sursa : Date preluate de la societate și prelucrate.
In cazul tuturor celor 3 materiale se impun măsuri urgente în vederea completării stocului, dat fiind că ele nu pot asigura continuitatea procesului de producție.
Analiza eficienței stocurilor
Pentru analiza eficienței stocurilor servesc următoarele date :
Indicatori pentru determinarea eficienței stocurilor
Tabel 8
Sursa : Date preluate din bilanțul contabil al S.C. GEO IMPEXS.A.
Analiza eficienței stocurilor, ca principal element al activului circulant de exploatare, se face pe baza profitului aferent cifrei de afaceri la 1000 lei stocuri, după următorul model :
în care : Qe/St = eficiența stocurilor pe baza producției exercițiului
CA/Qe = gradul de valorificare a producției exercițiului
VA/CA = valoarea adăugată la 1 leu cifră de afaceri
P/VA = profitul la 1 leu valoare adăugată.
Din datele tabelului se observă creșterea eficienței stocurilor în 2012 față de 2011 ceea ce constituie un fenomen favorabil, cu efecte pozitive asupra activității întreprinderii
Modificarea eficienței stocurilor în intervalul 2011-2012 este :
Influenței modificării eficienței stocurilor pe baza producției exercițiului :
Influenței modificării gradului de valorificare a producției obținute :
Influenței modificării valorii adăugate la 1 leu cifră de afaceri :
Influenței modificării profitului la 1 leu valoare adăugată :
În urma determinării influenței factorilor rezultă că, la creșterea eficienței stocurilor, au participat modificarea valorii adăugate la 1 leu cifră de afaceri și modificarea profitului la 1 leu valoare adăugată , în timp ce modificarea eficienței stocurilor pe baza producției exercițiului și modificarea gradului de valorificare a producției obținute au acționat în sens negativ.
Concluzii legate de analiza gestionării stocurilor:
Un aspect important în cadrul analizei gestionării stocurilor este legat de piața de aprovizionare , reprezentată prin oferta de resurse materiale :
cantitatea posibilă de livrat într-un interval de timp;
calitatea (caracterizată prin elemente specifice domeniului și materialelor);
condițiile de transport și plată;
eventualele bonificații etc.
Compartimentul de specialitate, în mod normal, trebuie să dispună de o bază de date, care să cuprindă toți furnizorii potențiali care pot fi abordați.
Desfășurarea normală a activității nu se poate realiza fără un plan de aprovizionare, un program care să prevadă asigurarea necesarului cel puțin pentru un an. De modul în care se derulează procesul de aprovizionare depinde constituirea rezervelor materiale și ritmicitatea producției.
În acțiunea de economisire a resurselor materiale, o însemnătate deosebită are reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil etc., care constituie rezerva cea mai importantă și principala cale de reducere a cheltuielilor materiale pe unitatea de produs.
Căi de reducere a consumurilor specifice :
Reducerea diferenței dintre greutatea brută (norma de consum de aprovizionare) și greutatea netă, care se realizează îndeosebi în faza de execuție a produselor. Cu alte cuvinte, e vorba de reducerea pierderilor tehnologice și a celor netehnologice, ceea ce se poate realiza, în principal, prin perfecționarea tehnologiei de fabricație.
Eliminarea pierderilor provocate de aprovizionarea materialelor supradimensionate : o sursă importantă de reducere a pierderilor netehnologice și de îmbunătățire pe această cale a coeficientului de utilizare o constituie aprovizionarea la timp a unităților cu materialele necesare, în sortimentele, dimensiunile și cantitățile corespunzătoare. Un rol important în acest sens îl au furnizorii de materii prime sau semifabricate;
Lichidarea sau reducerea deșeurilor ;
Reducerea și înlăturarea rebuturilor ;
Introducerea progresului tehnologic : perfecționarea procedeelor tehnice, înlocuirea celor vechi cu altele noi are o influență complexă asupra economisirii resurselor materiale.
În paralel cu reducerea consumurilor specifice se are în vedere și organizarea evidenței detaliate a gestiunii materialelor prin utilizarea calculatoarelor, astfel încât să se obțină informații în timp util care să ajute la aplicarea de măsuri pe parcurs, pentru eliminarea abaterilor.
De asemenea, se impune și exercitarea unui control preventiv economic și financiar exigent asupra lansării comenzilor, derulării contractelor și recepției materialelor.
Pe întreaga perioadă, compartimentele de specialitate trebuie să urmărească derularea contractelor pe feluri de materiale și furnizori.
Finalitatea actului de aprovizionare îl reprezintă asigurarea necesarului pentru producție, cel puțin din punct de vedere cantitativ și calitativ.
Acesta ar fi modul ideal în care trebuie planificată și urmărită activitatea de aprovizionare; la societatea analizată însă, aprovizionarea se face “din mers”, adică pe măsură ce apar noi cerințe de materiale, se face și aprovizionarea acestora, ceea ce determină procurarea lor la prețuri mai mari, antrenând cheltuieli suplimentare și, deci o scădere a profitului întreprinderii. Totodată, această aprovizionare efectuată pe parcurs intervine și în desfășurarea ritmică a producției, ducând, uneori, la imposibilitatea satisfacerii cererii clienților din lipsă de materiale.
Se impune o reorganizare a compartimentului care se ocupă cu partea de aprovizionare și o mai bună studiere a ofertei în domeniu, pentru a contacta din timp furnizorii ce pot oferi cantitățile necesare, cu calitatea corespunzătoare și un preț acceptabil.
Concluzii legate de analiza utilizării stocurilor:
-analiza gradului de asigurare a activității cu stocuri : prin evidențierea posibilităților pe care le are firma de a-și asigura principalele materii prime, care condiționează realizarea programului de fabricație și, implicit, satisfacerea cererii clienților. Pentru S.C. GEO IMPEXS.A., analiza gradului de aprovizionare cu trei materii prime principale (ciment, nisip, pietriș), relevând un punct tare al societății , și anume faptul că aceasta nu este dependentă de un singur furnizor.
-analiza consumurilor și a consumurilor specifice : prin modul de respectare a normelor de consum prevăzute în normative. Cu ajutorul documentației de deviz , se realizează comparația între consumurile cuprinse în devizul ofertă și consumurile efectiv realizate, calculate pe baza bonurilor de consum pentru resursele materiale folosite la realizarea obiectivului prevăzut în devizul respectiv. Se evidențiază rolul important care revine atât evidenței contabile, dar și controlului financiar preventiv în acțiune a de reducere a consumurilor specifice.
Analiza stocurilor are în vedere:
-analiza dinamicii și structurii stocurilor , din care rezultă că ponderea cea mai mare în totalul stocurilor, în toți cei 4 ani analizați, o dețin produsele finite și semifabricatele. Ritmul de creștere al stocurilor devansează însă ritmul de creștere al cifrei de afaceri, ceea ce are o influență negativă asupra activității societății;
-analiza vitezei de rotație a stocurilor se realizează prin calcularea a doi indicatori: durata de rotație a stocurilor și numărul de rotații, indicatori ce se mențin la un nivel aproape constant în intervalul 2007-2012, iar în 2012 primul cunoaște o creștere , iar cel de-al doilea o scădere. Ca urmare, se determină influența factorilor care conduc la această stare de fapt. Rezultă că încetinirea vitezei de rotație este cauzată în exclusivitate de creșterea soldului mediu al stocurilor într-un ritm superior cifrei de afaceri , fapt care se materializează într-o imobilizare de active în sumă de 336 mil. lei, care implică, în cursul perioadei, sume suplimentare de finanțare a activității de exploatare .
-analiza pe baza ratelor de structură evidențiază același punct slab al întreprinderii, și anume faptul că indicele cifrei de afaceri este inferior indicelui stocurilor;
-analiza stocurilor de materiale urmărește dimensiunea stocurilor, evoluția acestora față de stocul mediu, de unde rezultă că, în momentul analizat, la cele teri materii prime supuse calculelor, există stocuri sub cele prevăzute, în valoare de 2.255 lei, ceea ce reprezintă 4,1 % din totalul materiilor prime analizate.În urma calculării rezervei în zile a stocului de siguranță, rezultă că, pentru toate cele trei materii prime analizate, se impun măsuri urgente în vedrea completării stocului, dat fiind că acestea nu pot asigura continuitatea procesului de producție;
-analiza eficienței stocurilor realizată pe baza profitului aferent cifrei de afaceri la 1000 lei stocuri, din care rezultă că, pentru perioada analizată, acest indicator este în scădere, dar în anul 2008 el cunoaște o creștere. Factorii care au condus la acest fenomen pozitiv sunt modificarea valorii adăugate la 1 leu cifră de afaceri, în timp ce modificarea eficienței stocurilor pe baza producției exercițiului și modificarea gradului de valorificare a producției exercițiului au acționat în sens negativ.
Teoria și practica economică au pus în evidență faptul că, pentru desfășurarea eficientă a activității societății este necesar ca aceasta să aibă un volum optim de stocuri; printre măsurile pe care le poate adopta societatea în vederea cauzelor care conduc la apariția unor stocuri peste cele optime se pot enumera :
-întocmirea la timp și în strânsă legătură a necesarului de aprovizionat cu programul intern de producție;
-cunoașterea din timp a obligațiilor contractuale;
-întocmirea graficelor de aprovizionare în concordanță cu derularea activității de producție;
-utilizarea, în primul rând, a stocurilor de materiale peste necesar, cu diminuarea corespunzătoare a aprovizionării lor;
-aprovizionarea ritmică cu materii prime.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI:
Concluziile care se pot trage cu privire la stocurile de produse și mărfuri se referă la stocurile de produse finite (cahle de teracotă), care s-au majorat din cauza scăderii pieței de desfacere în perioada sezonului rece (perioada noiembrie decembrie ianuarie), influențând nerealizarea programului de vânzări. În același timp, nerealizarea programului de vânzări (stoc mare) a fost influențat și de inexistența pe stoc a cărămizilor subțiri. Pentru obiectele sanitare stocul a scăzut datorită:
-lavoarelor executate pe mașina de turnare neputându-se corela capacitatea de producție cu posibilitatea de livrare;
-produselor mono neasortate.
Căile de accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante în faza de producție constau în reducerea duratei ciclului de producție și diminuarea costurilor prin:
-reproiectarea produselor și asimilarea de noi produse cu consumuri reduse și mai performante;
-perfecționarea proceselor și procedeelor tehnologice;
-organizarea corespunzătoare a producției și muncii prin utilizarea tuturor capacităților de producție, stabilirea unor fluxuri raționale de fabricație, alegerea tehnologiilor, folosirea integrală a timpului de lucru;
-organizarea rațională a transportului intern și a aprovizionării locului de muncă;
-reducerea și chiar eliminarea întreruperilor neprevăzute în procesul de producție ca urmare a lipsei materiilor prime și materialelor, a prelungirii executării unor reparații sau executării necorespunzătoare a unor reparații;
-creșterea nivelului calitativ al produselor.
În stadiul vânzării, căile de accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante pot fi:
– creșterea ritmului vânzărilor prin:
-încheierea contractelor de livrare a producției cu cantități, dimensiuni, calitate și termene precis delimitate;
-mecanizarea transportului produselor finite și a semifabricatelor din secțiile de producție către magazii;
-urmărirea operativă și sistematică a modului în care sunt respectate clauzele contractuale;
Propunerile pe care le pot face în contabilitatea stocurilor de produse și mărfuri privesc posibilitățile de îmbunătățire a sistemului informatic existent în societate. Una dintre aceste propuneri se referă la gestiunea documentelor, care urmărește întregul lor circuit, de la emitere și până la arhivarea lor.
Gestiunea electronică a documentelor implică reducerea întârzierilor și a duratei ciclului contabil. Programele pentru managementul documentelor – DMS (Document Management Systems) realizează administrarea formularelor, asigurând conceperea, completarea lor și facilitarea accesului la baza de date. Tehnologia EDI facilitează și circuitul documentelor provenite din exterior.
Aceasta oferă numeroase avantaje, printre care:
-întocmirea direct pe calculator a documentelor primare și listarea lor pe hârtie. În sistemele informatice tradiționale, datele de pe documentele primare erau preluate pe calculator după întocmirea și verificarea lor, situație în care se găseau numeroase erori și se înregistrau serioase întârzieri. Întocmirea documentelor pe calculator creează premisele dezvoltării unor sisteme informatice în timp real performante, în care informațiile devin disponibile la un moment apropiat de producerea lor;
-asigurarea condițiilor necesare unei raționalizări a circulației documentelor, prin stabilirea unui traseu optim pentru fiecare tip de document și facilitarea cooperării diferitelor persoane implicate în circulația lor. Programele pentru administrarea formularelor asigură și controlul asupra traseului urmat de documente, urmărirea evoluției unui document de-a lungul traseului de parcurs;
-arhivarea electronică a documentelor, ce asigură consultarea lor rapidă și fără pericolul deteriorării.
Gestiunea electronică a documentelor presupune:
-arhivare;
-gestiunea resurselor de documentare (identificare, folosire automată indiferent de format, dicționar, indexare, căutare);
-gestiunea circulației documentelor (workflow);
-căutarea informației;
-indexarea informației pentru a o clasa și a o regăsi ulterior;
-restituirea informației;
BIBLIOGRAFIE:
Andronie M., (), Analiza și proiectarea sistemelor informatice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
Băluța Aurelian-Virgil, – Contabilitate și gestiune fiscală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Bondrea, A. și colab., Ghid privind metodologia de elaborare și susținere a licenței în domeniul economic, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001
Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Feleaga Niculae, Feleaga (Malciu) Liliana, Contabilitate financiară – o abordare europeană și internațională, vol. I și II, Editura Infomega, București, 2008
Fusaru Doina, Gherasim Zenovic și colab., Aplicații economice în Visual Basic și Access, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005
Gherasim Zenovic, Programare si baze de date, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
Gherasim Zenovic, Fusaru Doina, Andronie Maria, Sisteme informatice pentru asistarea deciziei economice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
IASB, Standardele Internaționale de Raportare Financiară, traducere din limba engleză, Editura CECCAR, București, 2009 sau 2011
Ilincuta Lucian-Dorel, Contabilitatea financiară. Teorii, aplicații practice și teste pentru autoevaluare, Vol. 1, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013
Ilincuta Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gadau Liana, Contabilitatea financiară. Aplicații practice și teste grila pentru autoevaluare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008
Ionescu Cicilia – Contabilitate – baze și proceduri, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2008
Ionescu Cicilia – Sisteme contabile moderne, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005
Mareș D., (), Sisteme informatice financiar bancare, Ed. Fundației România de Mâine, București
Popescu Lucian, Metode și procedee de calculație a costurilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Popescu Lucian, Procedee de calculație a costurilor de productie, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006
Răboacă, G., Ciucur, D., Metodologia cercetării științifice economice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004
Ristea Mihai și colab., Contabilitatea societăților comerciale, vol. I și II, Editura Universitară, București, 2009
Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Analiza și modelarea sistemelor informatice, Vol. I, Editura Sitech, Craiova, 2006
Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Proiectarea și implementarea sistemelor informatice, Vol ÎI., Editura Universitaria, Craiova 2006
Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Proiecte de management financiar contabil, Editura Sitech, Craiova, 2007
Reglementări contabile și fiscale
1. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2869/2012, pentru modificarea si completarea unor reglementari contabile a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 882, din 29 decembrie 2012
2. Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, M. Of. nr. 766 și 766 bis din 10 noiembrie 2009
3. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, M. Of. nr. 704 din 20 octombrie 2009
4. Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 870, din 23 decembrie 2008
5. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art.1 din Legea contabilității nr.82/1991, M. Of. nr. 1056 din 30 decembrie 2006
BIBLIOGRAFIE:
Andronie M., (), Analiza și proiectarea sistemelor informatice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
Băluța Aurelian-Virgil, – Contabilitate și gestiune fiscală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Bondrea, A. și colab., Ghid privind metodologia de elaborare și susținere a licenței în domeniul economic, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001
Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Feleaga Niculae, Feleaga (Malciu) Liliana, Contabilitate financiară – o abordare europeană și internațională, vol. I și II, Editura Infomega, București, 2008
Fusaru Doina, Gherasim Zenovic și colab., Aplicații economice în Visual Basic și Access, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005
Gherasim Zenovic, Programare si baze de date, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
Gherasim Zenovic, Fusaru Doina, Andronie Maria, Sisteme informatice pentru asistarea deciziei economice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
IASB, Standardele Internaționale de Raportare Financiară, traducere din limba engleză, Editura CECCAR, București, 2009 sau 2011
Ilincuta Lucian-Dorel, Contabilitatea financiară. Teorii, aplicații practice și teste pentru autoevaluare, Vol. 1, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013
Ilincuta Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gadau Liana, Contabilitatea financiară. Aplicații practice și teste grila pentru autoevaluare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008
Ionescu Cicilia – Contabilitate – baze și proceduri, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2008
Ionescu Cicilia – Sisteme contabile moderne, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005
Mareș D., (), Sisteme informatice financiar bancare, Ed. Fundației România de Mâine, București
Popescu Lucian, Metode și procedee de calculație a costurilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Popescu Lucian, Procedee de calculație a costurilor de productie, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006
Răboacă, G., Ciucur, D., Metodologia cercetării științifice economice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004
Ristea Mihai și colab., Contabilitatea societăților comerciale, vol. I și II, Editura Universitară, București, 2009
Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Analiza și modelarea sistemelor informatice, Vol. I, Editura Sitech, Craiova, 2006
Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Proiectarea și implementarea sistemelor informatice, Vol ÎI., Editura Universitaria, Craiova 2006
Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Proiecte de management financiar contabil, Editura Sitech, Craiova, 2007
Reglementări contabile și fiscale
1. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2869/2012, pentru modificarea si completarea unor reglementari contabile a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 882, din 29 decembrie 2012
2. Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, M. Of. nr. 766 și 766 bis din 10 noiembrie 2009
3. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, M. Of. nr. 704 din 20 octombrie 2009
4. Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 870, din 23 decembrie 2008
5. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art.1 din Legea contabilității nr.82/1991, M. Of. nr. 1056 din 30 decembrie 2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea Stocurilor de Materii Prime Si Materiale la S.c. Geo Impex S.a (ID: 139948)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.