Evaluarea Si Valorificarea Resurselor Turistice In Depresiunea Vrancei

Cuprins

I.Turismul un fenomen mondial

Tendințe istorice în turism: trecute, prezente, viitoare

Evoluția turismului în România

Conceptul de brand turistic în România

Turismul rural-agroturism vs. ecoturism în România

1.5 Zonarea turistică a României-privire asupra Depresiunii Vrancea

CAPITOLUL I

Turismul un fenomen mondial

1.1 Tendințe istorice în turism: trecute, prezente, viitoare

Tendințe din trecut

Turismul a existant încă de la începutul istoriei Pâmântului când oamenii primitivi călătoreau pe distanțe mari în căutarea hranei urmează schimburile comerciale de mirodenii, arme, mâncare, animale, urmate de călătorii generate de război, convingeri religioase și câștigarea de noi adepți în teritorii necunoscute și migrație (Theobald, 2005).

Istoria turismului în sensul pe care îl cunoaștem azi începe în timpul Imperiului Roman când aristocrația mergea pe timpul verii în orașele Pompeii și Herculaneum pentru a scăpa de arșița Romei. Cu excepția Evului Mediu când s-a înregistrat un regres în toate domeniile, turismul și călătoriile au dus omenirea la un grad de civilizație superior. Perioada Renașterii cand au loc Marile Descoperiri Geografice marchează începutul unei noi ere pentru turism. Evoluția și dezvoltarea SPA-urilor mai ales în Europa Vestică dar și călătoriile în teritoriile nou descoperite duc la o nouă evoluție a turismului în secolele XVII-XVIII.

Turismul din istoria recentă își are originea în Anglia din timpul revoluției industriale când transportul nu era prea scump iar clasa muncitorească începe să se remarce în plan economic. După al Doilea Război Mondial se dezvoltă turismul international care explodează odată cu apariția transportului aerian comercial. Turismul devine un fenomen mondial mai ales în statele dezvoltate ale lumii (Page & Connell, 2006).

Turismul se practica mai ales de clasele sociale înstărite apoi odată cu apariția clasei intermediare burgheze se atenuează discrepanțele sociale și se extinde exploziv odată cu evoluția sistemului de transport. Această istorie a turismului este bazată predominant pe jurnalele de călătorie ale unor persoane care povestesc mai degrabă experiențe remarcabile decât o simplă vizită la rude sau într-un loc apropiat de casă. Trebuie avut în vedere faptul că istoria turismului așa cum este prezentată în cărțile de specialitate se bazează doar pe informații din societatea occidentală.

La scară globală datele statistice despre turism încep abia în anul 1920 și au în vedere turismul international pe când activitățile domestice din jurul reședinței permanente trec ca necunoscute. Majoritatea datelor despre istoria turismului se bazează pe experiențele povestite, scrise de către autori din Europa Vestică sau America de Nord. Studii din alte regiuni ale lumii sunt puține iar în calea popularizării lor stă bariera lingvistică. De asemenea o legătură complexă între studiile turistice și istorie sunt puține. Ele vin sub forma unor capitole din cărțile istoricilor și pătrund cu greu în literatura de specialitate privind turismul. Aceste capitole prezintă detaliat experiențe turistice de ordin local sau regional. Este vorba mai ales de acel tip de turism rural la cea de-a doua reședință, așa numita reședință de vară. Ca o impresie generală fenomenul de turism este cuantificat prin criterii precum durata, destinația și cheltuielile respectiv implicațiile economice (Towner, 1995).

Patrimoniul turistic este ansamblul de elemente naturale, economice, culturale, sociale, totalitatea amenajărilor- bază de cazare, căi de comunicație, odihnă, tratament, masă, bază pentru antrenamente destinate activităților turistice (Ielenicz & Comănescu, 2006) de pe un anumit areal.

Potențialul turistic –elemente naturale și antropice care stârnesc interesul turiștilor ducând la un anumit tip de turism. Potențialul turistic poate fi unul activ, cunoscut sau unul bogat dar necunoscut adică aflat în stare latentă (Ielenicz & Comănescu, 2006).

Tendințe din prezent

Tendințele actuale definesc turismul ca un proces ce implică și pune în mișcare o industrie în plină creștere care generează venituri, locuri de muncă dar care schimbă fața Pământului prin implicațiile pe care le aduce: de amenajare a peisajelor naturale pentru a răspunde nevoilor turistice. Turismul a devenit parte a fenomenului de globalizare fiind unul din pilonii care stau la baza definirii conceptului de globalizare. Tendințele din prezent indică o supremație clară a Vechiului Continent în ceea ce privește numărul de vizitatori, urmat de cele două Americi și cu o piață în plină expansiune-Asia de Est.

Definirea conceptelor turism, turist, industria turismului, resursele turistice:

Turismul este un concept multidisciplinar care se folosește de aceste discipline pentru a se autodefini.

Definirea turismului în tendințele actuale este o suprapunere de teme și discipline dezbaterea neajungând la final deoarece turismul este văzut ca o industrie, ca un proces și ca disciplină de studiu de sine stătătoare. Alte opinii susțin că o definire dintr-un singur punct de vedere al unei discipline conexe nu poate fi completă pentru a reda dimensiunile reale ale fenomenului de turism. În timp ce în domeniul marketingului se pune accent pe promovarea și comportamentul turistic, în domeniile geografie și ecologie se urmărește impactul activităților generate de turism și cum tranformă ele mediul natural. În definirea conceptului de turism este recunoscută importanța geografiei dar definiția conceptului se schimbă în funcție de scop și concept. În mod tradițional turismul este cunoscut ca un fenomen economic născut în mediul privat. Dacă turismul se presupune că aparține domeniului economic având o viziune mai practică în sectorul privat recreerea și parcurile au fost privite ca o resursă socială aparținând domeniului public Harris et all 1987 citat de (M. C. Hall & Page, 2014). Termenul ”turism” vine din englezescul ”to tour”- a călători în cerc, din greaca ”tournos” și ebraică ”tur”.

Turismul este o industrie primară care prin intermediul cheltuielilor turistice aduce o infuzie de bani ” noi” în economia locală. Definirea turismului este împărțită între o definire teoretică și una tehnică. Turismul este considerat un sistem unde termeni precum călătorie sau turism se folosesc concomitent dar definesc același lucru: călătoria oamenilor, un sector economic sau industrial, un sistem care acoperă nevoile generate de o activitate turistică. Fiind un concept holistic turismul cuprinde trei mari direcții care evoluează din una în cealaltă: timpul liber recreerea turismul. Din petrecerea timpului liber derivă recreerea iar din recreere derivă turismul care implică o ședere peste noapte de minim 24 de ore timp în care se practică ambele. Atât turismul cât și recreerea s-au dezvoltat unul din altul Ryan 1991 citat de (M. C. Hall & Page, 2014).

Definiția adoptată de Organizația Mondială a Turismului (1991) este activitatea de-a călători a unui individ în afara mediului înconjurător cunoscut pentru o anumită perioadă de timp ( minim 24 de ore și maximum un an) cu alt scop decât acela de-a desfășura activităti remunerate în spațiul vizitat. În această definiție se adaugă termenul de vizitator care împarte turiștii în două categorii: turiști care petrec cel puțin 24 de ore într-o țară străină cu scopul petrecerii timpului liber, afacerile, întâlniri, familie și excursioniști cei care petrec mai puțin de 24 de ore la destinația aleasă .

Schematizând această definiție rezultă:

O altă definiție prezintă turismul ca o formă de mobilitate comparată cu migrația, un fel de mobilitate de lungă distanță Coles et all 2004 citat de (M. C. Hall & Page, 2014).

Definirea conceptului de turism are la bază patru concepte majore care sunt în relații de interdependență: turismul-turistul-industria turismului-resursele turistice (C. M. Hall & Lew, 2009).

după (C. M. Hall & Lew, 2009)

Tipurile de turism practicate în funcție de diferite criterii sunt: turism internațional, turism intern, vizite sau excursii din care derivă alte tipuri după perioada de ședere, scop, distanța față de casă.

Tipuri de turism după (Ielenicz & Comănescu, 2006)

Turismul devine un proces global prin consum de către turiști-consumatorii- care consuma destinația ce devine un produs. Producerea de venituri este generată de turiști dar este risipită în sectoare precum agenții de turism, puncte de cazare, alimentație, transporturi, comerț. Componentele turistice ale globalizării sunt marile lanțuri de hoteluri, mass media prin popularizarea la nivel global al unor destinații, agenții de turism, reclame, globalizarea mediului de afaceri.

În prezent turismul reprezintă cea mai mare industrie care generează venituri în continuă creștere încă din anul 1950 conform datelor din tabelul (WTTC, 2003):

Utilizarea termenului de ”turism„ în texte pentru prima dată apare în secolul XVII și începutul secolului XVIII și reprezenta un sinonim pentru călătorie textul fiind unul al revistei din Anglia numită Sporting Magazine. Prima definiție a termenului de turist apare in anul 1876 în Dictionnaire Universel du XIX siecle în care turistul este o persoana care călătorește din curiozitate și timp liber. În alte texte termenul este folosit pentru invadatori în speranța că ei vor pleca din teritoriul nou cucerit (Theobald, 2005). Termenul era utilizat pentru a caracteriza bărbații tineri din aristocrația britanică instruiți pentru meserii din politică, guvern, diplomați care plecau pentru trei ani prin toată Europa pentru a lua contact cu toate modelele culturale, sociale de civilizație pentru a-și definitiva educația culturală.

Datorită caracteristicii multidisciplinare al turismului el este definit de fiecare materie în parte prin prisma propriilor caracteristici acestea fiind definiții tehnice care oferă informați de ordin calitativ, cantitativ, legislativ utilizate tocmai pentru a standardiza anumiți indicatori folosiți în compararea datelor provenite din turismul internațional.

Definițiile de ordin conceptual reprezintă rama generală-caracterisiticile esențiale ale turismului în care să se încadreze celelalte sensuri derivate. Jafari, 1977 definește turismul ca fiind studiul oamenilor aflați departe de habitatul lor normal, a industriei care răspunde nevoilor turistului si impactul pe care atât turistul cât și industria pe care o generează o au asupra mediului natural, social, cultural, financiar.

Mathieson și Wall 1982 citat in (Theobald, 2005) concluzionează că turismul este mișcarea temporară a oamenilor în afara locului de rezidență și de muncă, activitățile pe care le desfășoară la aceste destinații și amenajările special create pentru satisfacerea nevoilor turistice.

Leiper 1979 citat in (Theobald, 2005) numește cele trei direcții de definire a turismului: economică, tehnică, holistică-aceasta cuprinde toate aspectele generale ale turismului. Există trei elemente comune ale definiției internaționale adoptate de toți cercetătorii: scopul călătoriei, distanța parcursă și durata călătoriei.

Turismul în secolul XX s-a dezvoltat în toate regiunile lumii indiferent de gradul de dezvoltare economică a respectivelor regiuni. Astfel pentru țările ” Lumii a Treia” turismul a adus o serie de noi provocări prin faptul că au dezvoltat o dependență economică crescută față de veniturile ce vin din turism devenind vulnerabile la schimbările comportamentului turistic. O altă provocare pentru managerierea serviciilor turistice a devenit impactul negativ asupra peisajelor mai ales de ordin natural care s-au transformat dramatic pentru a acoperi nevoile consumatorilor turistici. Din dezvoltarea unui asemenea sector economic a apărut segregarea socială a celor care sunt angrenați în activitățile turistice și populația băștinașă a cărei nivel de trai e la limita subzistenței. Scopul turismului pe termen lung e să atenueze aceste diferențe deja existente dar să cuprindă și o dezvoltare sustenabilă pentru toată populația unui stat nu o dezvoltare de tip boom doar pentru elita minoritară (Brohman, 1996). Dezvoltarea excesivă a unor destinații duce la polarizare socială și economică și agravează diferențele dintre zonele cu potențial turistic valorificat și cele care fie nu au potențial turistic fie nu este valorificat. Consecința imediată este aceea de-a limita accesul populațiilor din zonele nevalorificate la dezvoltarea pe toate planurile pe care o aduce turismul și pierderea identității sociale și naționale în favoarea comunităților de vizitatori. Pe de altă parte și pierderea controlului asupra propriilor resurse locale în favoarea unui turism globalizat reprezintă un aspect negativ. Avantajele pe langă cele de ordin economic evidente sunt și acelea de-a dezvolta și moderniza sistemul de transporturi. Sistemul de sănătate prin construcția de spitale dacă nu există în zonele turistice, dezvoltarea sau chiar construirea infrasrtucturii tehnice de drumuri, apă potabilă, canalizare. Din studiile anterioare s-a dovedit că turismul practicat în stațiuni de tip resort construite din capital străin contribuie la adâncirea inegalităților sociale pe când stațiunile mai mici care încurajează mobilitatea turistică contribuie la egalizarea veniturilor și locurilor de muncă pentru populația primitoare de turiști Britton citat în (Brohman, 1996).

Societatea occidentală după ce și-a epuizat resursele peisagistice vine înspre societăți care și-au păstrat încă mediile naturale, tânjind după aer curat, plaje cu nisip auriu, sălbăticie și vin să practice turism. Cu alte cuvinte vin ”să consume” aceste resurse naturale, acesta fiind modul în care sunt percepuți de către localnici Hong citat în (Brohman, 1996).

În destinațiile nou introduse în circuitul inernațional turistic există un conflict al resurselor între turiști și comunitatea locală, iar fenomenul se extinde și în alte domenii ale vieții sociale prin răspândirea fenomenului de prostituție ca urmare a fluxului turistic mare și evident ca formă de entertaiment pentru turiștii avuți din societatea occidentală dar aspectul cu cel mai mare impact negativ al turismului de masă este pierderea identități culturale a destinațiilor prin introducerea de elemente care să satisfacă majoritatea de turiști. Concluzia la care comunitățile locale ajung este aceea că turismul le scade calitatea vieții prin pierderile de ordin cultural pe care le aduce.(Tsartas, 1992 citat de(Brohman, 1996). Astfel ”a face turism planificat” reprezintă un troc între turiști și resursele lor economice și elemente culturale, troc care duce la degradarea destinațiilor în favoarea câștigului economic. Turismul ar trebui să se dezvolte având în vedere nevoile cumunității care va fi expusă fenomenului iar deciziile ar trebui să integreze opiniile comunităților.

Tendințe în turism

Turismul sustenabil este un concept apărut după anul 1990 și este turismul practicat fără a dăuna componentei naturale, antropice dar și comunității locale pentru a lăsa posibilitatera și altor turiști să se bucure de aceleași destinații fără a le distruge prin activitățile specifice . Tendințele sunt acelea de-a transforma turismul de masă în turism sustenabil pentru a nu se epuiza resursele propriei planete mai ales că cele mai multe destinații turistice mondiale sunt localizate în ecosisteme instabile care sunt supraincărcate și intens antropizate factorul generator fiind chiar turismul.

La nivel social sustenabilitatea este percepută ca nivelul maxim permis de mediu pentru schimbări reversibile, depășirea acestui prag ar duce la schimbări ireversibile în mediu. În practică conceptul de turism sustenabil este o provocare majoră pentru industria turismului punându-se problema dacă chiar se poate respecta principiul și dacă se poate înceti procesul de globalizare a turismului fără ca el să lase neatinse mai ales comunitățile izolate cu potențial mare valorificat sau aflat abia la început în valorificarea sa.

Turismul sustenabil este o problemă de responsabilitate atât globală cât și locală, iar în zorii globalizării care atinge și societățile tradiționale trebuie implicați noi actori în actul de implementare și gestionare a turismului durabil (Saarinen, 2006).

Comunitatea locală joacă rolul de componentă în dezvoltarea turismului de multe ori fiind elementul de atacție a unei destinații turistice. Comunitățile tradiționale opun rezistență procesului de globalizare care aduce cu sine și o tendință de uniformizare a tuturor aspectelor sociale. Comunitățile trebuie să se susțină în primul rând pe ele pe baza resurselor locale și apoi să ofere servicii turistice dar la scară redusă. Deși comunitățile pot oferi servicii turistice de acomodare sunt preferate marile companii care oferă servicii turistice la scară largă așa numitul” turism premium” în resorturi luxoase care atrag un număr mai mare de turiști decât poate suporta respectiva destinație. Această consecintă duce la degradarea destinației turistice pe termen mediu și lung și implicit afectează și comunitatea locală prin epuizarea resurselor de ordin natural pe care acesta se baza (Greg Richards, 2000). In concluzie turismul sustenabil este așa de holistic definit încât marile companii îl pot folosi în propriul folos și avantaj economic. Provocarea de-a amenaja o zonă rurală pentru turism sustenabil este o contradicție în sine deoarece o zonă eminamente rurală nu poate suporta infrastructura cerută de turism. Astfel obiceiurile populare sunt reproduse la ”cerere” de către marii consumatori turistici.

Turistul modern se află în căutarea unei ”autenticități” a unei vieți autentice nealterată de societatea modernă dar concluzia este aceea că societatea modernă este neautentică lucru fals deoarece și modernismul are autenticitatea sa. De fapt turistul modern caută primitivismul, originile, naturalul. Autenticitatea este un concept filozofic care a fost introdus în turism din sociologie (Cohen, 1988).

Tendința de evoluție a turismului se duce în aria evenimentelor și astfel se prefigurează un nou tip de turism: turism de evenimente (Getz, 2008).

după (Getz, 2008)

1.2 Evoluția turismului în România

Turismul înainte de comunistm

Înainte de 1700 exista doar turismul la SPA-uri renumite încă din timpul Imperiului Roman ca Băile Herculane, Germisara (Geoagiu) până în 1950 se dezvoltă și turismul montan și cel cultural pentru ca în prima jumătate a secolului XX să se ună accentul pe infrastructura turistică –construcția ei. Acum apar și primele societăți turistice din lume și România

Turismul în comunism

În România turismul este puternic influențat de sistemul politic respectiv socialism și capitalism. Înainte de 1989 era încurajat turismul intern prin faptul că fiecare fabrică deținea propriul hotel, resort la malul mării sau la munte unde angajații aveau dreptul la concedii impreună cu familia la prețuri rezonabile. De asemenea existau tabere de tineret pentru elevi și studenți să ia și ei parte la fenomenul turistic. Infrastructura turistică avea o calitate mixtă în sensul că erau hoteluri fie foarte luxoase pentru șefii de partid și demnitarii statului și unități de cazare de slabă calitate pentru clasa muncitorească. Infrastructura turistică era oferită de stat adică toate unitățile de cazare erau construite de către stat, amenajările și drumurile. Faptul că aceste cooperative și uniuni muncitorești ofereau vacanțe în locuri prestabilite făceau să nu existe competitivitate.

Turismul internațional era agreat doar în statele membre ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) (Hall citat de (Zsofia Papp, 2011). Turismul în statele non socialiste nu era încurajat deloc iar demersurile erau anevoiase. Trebuia să existe o invitație din partea respectivului stat, viză, iar schimbul valutar se făcea foarte greu, suma maximă admisă pentru schimb era insuficientă pentru cheltuieli.

Prăbușirea regimului comunist a dus la schimbări majore și în privința fluxurilor turistice internaționale mai ales în clasele sociale bogate care descoperă noi orizonturi odată cu destrămarea granițelor. Turismul intern susținut de stat s-a prăbușit. A scăzut și numărul turiștilor din statele verstice.

Turismul în perioada capitalistă

Odată cu căderea regimului comunist România cunoaște un boom de flux turistic internațional prin jurnaliști, voluntari, turiști atrași de state post revoluționare, expatriați. După acest boom România cunoaște un declin al turismului internațional, astfel în perioada 1992-2002 turiștii internaționali erau mai puțini decât înainte de 1989. În privința originii turiștilor dacă în perioada comunistă dominau fluxurile turistice din Cehoslovacia, Polonia, Germania, Rusia după 1989 turiștii vin din statele vecine ale României, fie pentru a o tranzita, fie în inters de afaceri, fie pentru a-și vizita rudele. În același timp se remarcă eșecul de-a atrage turiști din statele occidentale (Light, 2006). Acest aspect se remarcă mai ales în încercarea guvernelor de-a restabili echilibrul economic iar turismul nu a reprezentat o prioritate lucru observat cu ușurință și în Ministerul Turismului care a fost afiliat de-a lungul anilor altor ministere. Acest lucru a dus la întârzierea privatizării hotelurilor construite de comuniști și aflate în grija statului fapt de a dus la deteriorarea lor. Deși procesul de privatizare a început în 1993 abia în 2004 peste 80% din structurile de cazare făceau parte din mediul privat, totuși acest lucru a dus la o pierdere majoră a turiștilor din vestul Europei mai ales pe litoralul Mării Negre principala regiune turistică a Românei în favoarea Bulgariei unde procesul de privatizare a început mai devreme. Acestea sunt motivele interne care au dus la un număr scăzut de turiși dar există și componenta de imagine pe care România a făcut-o prin mineriadele din 1990, tensiunile dintre România și Ungaria privind Transilvania dar mai ales problema adopțiilor care a făcut ca un întreg continent să considere statul român aflat undeva ”în afara Europei” (Light, 2006). În ultimii ani imaginea României s-a imbunătățit considerabil mai ales odată cu intrarea în NATO și în Uniunea Europeană. Crește numărul turiștilor pentru afaceri mai ales odată cu aderarea la UE.

Tranziția de la turismul socialist la cel capitalist de astăzi s-a făcut anevoios și încă mai are multe etape de recuperat pentru a ajunge la competitivitatea reală din țările vestice. În prezent unitățile de cazare sunt aceleași construite în perioada socialistă dar acestea s-au privatizat imediat după anii 1990. Unitățile au rămas cu aceleași echipe manageriale iar cei care au preluat conducerea unităților nu au avut suficiente resurse financiare pentru a aduce imbunătățiri care să se ridice la nivelul cerințelor turiștilor din occident. Unitățile de cazare noi sunt puține dar se aliniază standardelor internaționale. Fondurile PHARE se alocă în primă fază în 1993 pentru brandingul turismului în prezența consultanților vestici, un nou val de fonduri PHARE se alocă în 1995 pentru un slogan turistic. Principala problemă o reprezintă lipsa infrastructurii rutiere atât pentru turismul intern dar și pentru cel extern. Infrastructura aeriană este suficientă pentru fluxurile de turiști pe care România îi primește.

1.3 Conceptul de brand turistic în România

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeeană s-au accesat fonduri pentru promovarea României ca destinație turistică. În privința infrastructurii se fac eforturi pentru a se ajuge la un nivel superior privind unitățile de cazare, drumuri, unități de alimetație. România ca destinație turistică promovează agroturismul în zonele montate și deluroase și ecoturismul în Delta Dunării.

Turismul rural în România prezintă viața la sat care a dispărut demult din Europa Vestică și este o soluție pentru turism în general. Peisajele, viața simpla, modul de pregătire a mâncării, calitatea aerului duc la o promovare cinstită, reală și fidelă a României în cadrul Europei și celorlalte continente.

Astfel succesul unei strategii turistice nu vine din indicatori cantitativi precum numărul de turiști într-un an ci în a proteja comunitatea locală și resursele turistice de care aceasta dispune. Turismul trebuie transformat în resursă locală care să răspundă nu doar nevoilor turiștilor ci și nevoilor cumunității. Decizia de-a înființa centre turistice în zone rurale cu puține venituri unde nu există altă posibilitate de dezvoltare este bazată pe conceptul de turism alternativ sau sustenabil. Conceptul în sine ar putea însemna orice dar principalele direcții sunt să nu cauzeze stricăciuni culturii și societății locale astfel la nivel aplicativ este clar că turismul sustenabil e mai degrabă teorie. Din conceptul de turism rural integrat se conturează ecoturismul care înseamnă turism la scară mai mică dispersat care are la bază atracții istorice sau etnice iar rezidenții sunt parte a experienței de vizitare a destinației Pearce 1989 citat de (Brohman, 1996). Pentru implementarea conceptului de agroturism este necesar un nou concept acela de branding care oferă posibilitatea de-a face cunoscută o anumită destinație. Brandul ar trebui să conțină un logo ușor de recunoscut de toată lumea și care să surprindă esența respectivei destinații. Brandingul în agroturism se definește după schema de mai jos:

după (Ritchie & Ritchie, 1998).

Există un raport de egalitate între destinație și rezidenți căci identitatea individului vine din destinația unde trăiește. În prezent turismul este o activitate de rutină bianuală sau sezonieră care este pregătită, programată, gandită, alesă.

1.4 Turismul rural-agroturism vs. ecoturism în România

Turismul rural

Organizația Mondială a Turismului definește turismul rural ca fiind "o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată și condusă în spațiul rural de către populația locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane), precum și dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice" (Nistoreanu, Țigu, & Popescu, 2003) pag. 190.

Turismul rural începe în anii 1970 în România odată cu lansarea programului ”Nuntă în Carpați” finalizat cu declararea a 13 zone ca fiind ”sate turistice” (Soare, Zugravu, & Costachie, 2011). În Master Planul pentru Turism Național al României pe 2007-2027 turismul rural este definit ca fiind un mod de-a petrece timpul în zone și peisaje rurale pentru anumite activități care nu se găsesc în zonele urbane. Sunt incluse parcurile naționale, rezervații naturale, zone rurale deschise, sate și ogoare și cuprinde agroturismul și ecoturismul. Turismul rural este văzut ca o potențială șansă de dezvoltare a satelor tradiționale, o sursă de locuri de muncă pentru locuitori, o cale de diversificare a economiei locale dar și un factor de stabilizare a populației în aceste zone. Motivațiile pentru practicarea turismului rural sunt: reîntoarcerea la natură, cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor folclorice, odihna, cunoaștere mediului înconjurător, motivații estetice, sport (Erdeli, 2006).

Agroturismul

Agroturismul este definit conform Dicționarului Explicativ al Limbii Romane (2009) ca fiind o formă de turism unde masa și cazarea turiștilor se face în gospodăriile țăranilor bucurându-se de un mediu nepoluat și de produse alimentare bio. Acest tip de turism permite micilor fermieri să își promoveze și să își diversifice produsele și veniturile.

Agroturismul reprezintă forma de turism practicată în mediul rural, bazată pe asigurarea, în cadrul gospodăriei țărănești, a serviciilor de: cazare, masă, agrement și altele. Prin agroturism se valorifică astfel în mod superior resursele naturale și antropice ale zonei, contribuind la ridicarea nivelului de trai al populației rurale (Nistoreanu, 1999). Spre deosebire de turismul rural, agroturismul presupune: cazarea în gospodăria țărănească (pensiune) consumarea de produse agricole din gospodaria respectivă, participarea într-o masură mai mare sau mai mică, la activitățile agricole specifice" (Stănciulescu & Micu, 2009; Stănciulescu, Țigu, & Lupu, 1998).

Satul turistic este o așezare pitorescă nepoluată, păstrătoare de tradiții care îndeplinesc sezonier sau permanent funcția de primire pentru turiști (Erdeli, 2006).

Pentru identificarea zonelor cu patrimoniu deosebit se iau în considerare următoarele criterii: a. valoarea etnografică a unei zone care cuprinde arhitectură, costum popular, ceramică, tradiții, sărbători, festivaluri; b. valoarea turistică-dotări și structuri de cazare, c. cadrul natural-tip de peisaj, tip de relief, d. valoarea economică și socio-demografică, e.valoarea ecologică, f. accesibilitatea (www.antrec.ro).

După (Erdeli, 2006)

Turismul rural s-a practicat în mod neorganizat însă după anul 1989 a apărut nevoia de-a avea structuri de cazare organizate la nivelul zonelor rurale unde se poate desfășura turism rural.

Structuri organizaționale agroturistice: Asociația Turistică Sătească (ATS), Asociația Județeană a Turismului Sătesc (AJTS), Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC). Acestea sunt asociații non-profit, apolitice care îndrumă, dirijează și stabilesc criterii pentru înființarea de pensiuni în zone rurale. Au rol de promovare națională și internațională prin site-urile pe care le manageriază cu toate pensiunile agroturistice dintr-o zonă care sunt înscrise în una din asociații. După apariția ANTREC în toate județele s-au omologat gospodării și a apărut în acest fel concurența. Odată cu apariția cadrului legislativ acesta a funcționat și ca un fel de îndrumător pentru cei care doreau să își inființeze o pensiune. Pensiunile sunt clasificate în funcție de condițiile de cazare pe care le oferă cu margarete (1 margaretă minimale-5 margarete maxim). În general pensiunile omologate fac parte din ANTREC și au parte de promovare pe site-ul oficial al organizației www.antrec.ro.

Ecoturismul

Ecoturismul a apărut pentru prima dată în anii 1980 și reprezintă segmentul cu cea mai mare creștere pe piața turismului global Chafe citat în (Matei, 2011). Afost un răspuns la pericolul supradezvoltării turismului.Definițiile sunt multiple în funcție de abordarea fiecăruia dar componenta comună este aceea de a face turism în zone naturale protejate având grijă ca prin aceste activități să nu fie introduse dezechilibre în cadrul ecosistemelor și să fie protejată comunitatea locală. Societatea Internatională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiție mai succintă: „călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul și susține bunăstarea populației.” În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservarea Naturii (IUCN/WCU) formulează definiția astfel: „Ecoturismul este călătoria responsabilă fată de mediu în zone naturale relativ nealterate, cu scopul aprecierii naturii (si a oricăror atractii culturale trecute si prezente), care promovează conservarea, are un impact negativ scăzut si asigură o implicare socio-economică activă si aducătoare de beneficii pentru populatia locală.” Definiția ecoturismului promovată de Asociația de Ecoturism din România: „Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivație a turistului este observarea și aprecierea naturii și a traditiilor locale direct legate de natură.”(Matei, 2011)

Ecoturismul este definit ca fiind o formă distinctă de turism rural menit să respecte și să protejeze integritatea peisajelor naturale, a diversirății biologice dar să fie în acord cu cerințe minimale privind posibilitatea petrecerii unei anumite perioade de timp în aceste zone de către turiști.(Soare et al., 2011) Spre deosebire de alte tipuri de turism acesta a primit destul ajutor mai ales prin fonduri eurpene dar există în continuare probleme precum cooperarea locală între instituți slabă, lipsa promovării ecoturismului la nivel național și internațional, existența unei oferte limitate și puțin diversificate, infrastructura de protecție a ariilor inexistentă, migrarea forței de muncă, pregătirea educațională insuficientă a personalului din domeniu. Odată cu preaderarea la UE s-a stabilit un cadru legislativ și o rețea de arii protejate pentru a promova ecoturismul.

1.5 Zonarea turistică a României-privire asupra Depresiunii Vrancea

Odată cu boom-ul turistic a fost necesar să se amenajeze turistic zonele de interes, acest lucru a dus la clasificarea lor după diferite criterii la nivel județ, de regiune, de peisaj, astfel clasificările mai recente care au avut la bază criterii mai elaborate au scos în evidență faptul că deși Județul Vrancea are posibilități crescute pentru valorificare turistică nu se impune la niciun criteriu laut în considerare (Erdeli, 2006).

după (Baltălungă & Dumitrescu, 2013)

Baltălungă, A. A., & Dumitrescu, D. (2013). The Role of Infrastructure and Touristic Traffic in Romania’s Touristic Regionalization. Paper presented at the Forum geografic.

Brohman, J. (1996). New directions in tourism for third world development. Annals of tourism research, 23(1), 48-70.

Cohen, E. (1988). Authenticity and commoditization in tourism. Annals of tourism research, 15(3), 371-386.

Erdeli, G., Gheorghilaș, A. (2006). Amenajări turistice. Amenajări turistice.

Getz, D. (2008). Event tourism: Definition, evolution, and research. Tourism management, 29(3), 403-428.

Greg Richards, D. H. (2000). Tourism and sustainable community development. Routledge, 1.

Hall, C. M., & Lew, A. A. (2009). Understanding and managing tourism impacts: An integrated approach: Routledge.

Hall, M. C., & Page, S. J. (2014). The geography of tourism and recreation: Environment, place and space: Routledge.

Ielenicz, M., & Comănescu, L. (2006). România, potențial turistic: Editura Universitară.

Light, D. (2006). 20 Romania: National Identity, Tourism Promotion and European Integration. Tourism in the New Europe: The Challenges and Opportunities of EU Enlargement, 256.

Matei, E. (2011). The ecotourism s development in the romanian carpathians protected areas: facts, figures and needs. Journal of studies and research in Human geography, 5(2), 31-39.

Nistoreanu, P. (1999). Turismul rural: o afacere mica cu perspective mari: Editura Didactica si Pedagogica.

Nistoreanu, P., Țigu, G., & Popescu, D. (2003). Ecoturism si turism rural: Editura ASE.

Page, S., & Connell, J. (2006). Tourism: A modern synthesis: Cengage Learning EMEA.

Ritchie, J., & Ritchie, J. (1998). The branding of tourism destinations. Paper presented at the Annual Congress of the International Association of Scientific Experts in Tourism, Marrakech, Morocco.

Saarinen, J. (2006). Traditions of sustainability in tourism studies. Annals of tourism research, 33(4), 1121-1140.

Soare, I., Zugravu, A., & Costachie, S. (2011). Rural tourism in Romania-evolutions and discontinuities. Revista de turism-studii si cercetari in turism(12), 66-71.

Stănciulescu, G., & Micu, C. (2009). Economie și gestiune în turism: probleme, proiecte și studii de caz: CH Beck.

Stănciulescu, G., Țigu, G., & Lupu, N. (1998). Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism: All Educațional.

Theobald, W. (Ed.). (2005). Global Tourism (3 ed.).

Towner, J. (1995). What is tourism's history? Tourism management, 16(5), 339-343.

Zsofia Papp, A. R. (2011). Factors influencing the tourism competitiveness of former socialist countries. Journal of studies and research in Human geography, 5(2), 21-30.