Evaluarea Si Inventarierea Elementelor Patrimoniale

LUCRARE DE DISERTAȚIE

EVALUAREA ȘI INVENTARIEREA ELEMENTELOR PATRIMONIALE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP.I. EVALUAREA ȘI REEVALUAREA PATRIONIULUI

Clasificarea structurii patrimoniului de activ

Active imobilizate sau fixe

Active circulante

Conturi de regularizare și asimilate

Prime privind rambursarea obligațiunilor

Evaluarea – procedeu contabil

Definirea,necesitatea și etapele de evaluare

Preț, piață,cost și valuare

Criterii de evaluare

Bazele evaluării

Principiile evaluării în contabilitate

Formele de evaluare

Evaluări alternative

Reevaluarea imobilizărilor corporale

Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare

CAP. II. STAȚIA DE DISTRIBUȚIE CARBURANȚI SC. MOKKATTI EXIM SRL

2.1. Prezentarea generală al societății

2.1.1. Aspecte constitutive

2.1.2. Obiectivele și structura stației de distribuție carburanți

2.1.3. Compartimentul financiar-contabil, atribuții, modul de organizare a contabilității

2.1.4. Managementul firmei

CAP III. INVENTARIEREA – PROCEDURĂ DE VERIFICARE A EXISTENȚEI ȘI GESTIONARE A PATRIMONIULUI LA SC. MOKKATTI EXIM SRL

3.1. Inventarierea – necesitate , noțiune și clarificare

3.1.1. Necesitaea și scopul inventarierii

3.1.2. Noțiunea de inventariere

3.1.3. Clasificarea inventarierii

3.2. Inventarierea componentă a autocontrolului la SC. Mokkatti Exim SR

3.2.1. Reglementările privind inventarierea și documente utilizate

3.2.2. Funcțiile inventarierii

3.2.3. Etapele inventarierii

3.2.3.1. Măsurile organizatorice

3.2.3.2. Inventarierea propriu zisă și înscrierea în documente a rezultatelor inventarierii

3.2.3.3. Evaluarea stocurilor

3.2.4. Responsabilități privind desfășurarea și organizarea inventarieri

3.2.5. Regularizarea și stabilirea diferențelor constatate la inventariere

3.2.6. Alte situații care necesită inventarierea

3.3. Valorificarea rezultatelor la gestiunile de imobilizări corporale

3.4. Inventarierea patrimoniului la SC. MOKKATTI EXIM SRL

3.5. Evaluarea bunurilor mobile și imobile la SC. MOKKATTI EXIM SRL

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Inventarierea este un ansamblu de operațiuni prin care se constată existența tuturor elementelor de activ și de pasiv, în expresie cantitativ-valorică sau numai valorică, după caz, în patrimoniul sau gestiunea întreprinderii la data efectuării acestora.

Inventarierea are ca scop principal stabilirea situației reale a patrimoniului fiecărei unități și cuprinde toate elementele patrimoniale, precum și bunurile și valorile deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii bilanțului contabil care trebuie să asigure o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute.

Mijlocul principal prin care se constată situația reală a patrimoniului și care permite compararea datelor obținute pe această cale cu datele contabilității, îl reprezintă inventarierea.

Unitățile patrimoniale au obligația să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la începutul activității, cel puțin o dată pe an, de regulă la sfârșitul anului, pe parcursul funcționării sale, în cazul fuzionării, divizării sau încetării activității

Necesitatea inventarierii patrimoniului unităților se explică prin importanța deosebită pe care o prezintă pentru activitatea practică a acestora.

Inventariere constituie baza de pornire pentru deschiderea și organizarea evidenței operative și contabile la unitățile patrimoniale nou înființate, iar în decursul exercițiului, ea este determinata de faptul ca între datele contabilității și realitatea de pe teren pot să apară anumite diferențe, în plus sau în minus, chiar și în condițiile unei bune organizări a evidenței operative și contabile, datorită mai multor cauze dintre care amintim: neîntocmirea sau întocmirea defectuoasă a unor documente; modificări intervenite la elementele patrimoniale ale unității, fie ca urmare a unor cauze naturale, fie datorită unor cauze subiective; neglijența și neatenția gestionarilor care gestionează bunurile și valorile economice, neînregistrarea sau înregistrarea greșită în conturi a anumitor operații.

Inventarierea patrimoniului se efectuează de către comisii de inventariere, formate din cel puțin două persoane, numite prin decizie scrisă, emisă de persoanele autorizate.

Inventarierea faptică a patrimoniului unităților se materializează prin înscrierea cu cerneală sau pix, fără spații libere și fără ștersături, a valorilor inventariate în formularul "Lista de inventariere", în urma verificării existenței fizice a fiecărui bun inventariat.

Rezultatele se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic și înscrise în listele de inventariere cu cele din evidența tehnico-operativă și din contabilitate.

Evaluarea patrimonială permite măsurarea situației nete a întreprinderii, se stabilește valoarea globală ținând cont de bunurile din activ și de datoriile de pasiv.

Reevaluarea reprezintă o operațiune periodică prin care se determină valoarea prezentă a activelor patrimoniale ale unei firme, ca urmare a modificărilor intervenite în timp în starea acestora și în nivelul prețurilor. în general, sunt supuse reevaluării activele fixe care datorită perioadei lungi de serviciu sau de utilizare, resimt în modul cel mai amplu impactul progresului tehnologic și al variației prețurilor.

CAP.I. EVALUAREA ȘI REEVALUAREA PATRIONIULUI

1.1. Clasificarea structurii patrimoniului de activ

Active imobilizate sau fixe

Activele imobilizate reprezintă totalitatea bunurilor care au o durată de utilizare mai mare de un an destinate să servească o perioadă îndelungată activităților unității patrimoniale. Ele nu se consumă la prima utilizare.

În functie de natura lor activele imobilizate pot fi: – Imobilizări necorporale

Imobilizări corporale

Imobilizări financiare

A.Imobilizările necorporale sunt active identificabile nemonetare, reprezentate de valori nemateriale și de documente juridice si comerciale. Principalele imobilizări necorporale sunt: cheltuielile de constituire; concesiunea; cheltuielile de dezvoltare; brevetul; licența.

Cheltuielile de constituire sunt cheltuieli ocazionale de înființare sau dezvoltarea persoanelor juridice;

Concesiunea reprezintă convenția prin care o persoană fizică sau juridică dobândește dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului în schimbul unor beneficii.

Cheltuielile de dezvoltare se referă la aplicarea rezultatelor cercetării în scopul realizării de produse și servicii noi sau îmbunătățirii celor existente.

Brevetul este actul juridic eliberat de o autoritate de stat competentă prin care i se recunoaște inventatorului dreptul de a utiliza exclusiv propria sa invenție.

Licența reprezintă contractul prin care deținătorul unui brevet de invenție sau a unei mărci cedează dreptul de folosință altei persoane fizice sau juridice în schimbul unei sume de bani.

B.Imobilizările corporale reprezintă acele bunuri care au valoare mare, sunt destinate să servească o perioadă mai mare de un an activitatea unității, nu se consumă la prima utilizare, participă la mai multe circuite de exploatare și își transmit treptat valoarea asupra noilor produse obținute.

Imobilizările corporale caracterizează, în general, capacitatea tehnică de exploatare și influențează în mod semnificativ rentabilitatea activității desfășurate de un agent economic. Ele sunt grupate din punct de vedere contabil pe două structuri distincte, și anume: terenuri și mijloace fixe.

Terenurile sunt reflectate în contabilitate numai dacă aparțin agentului economic și cuprind: terenurile propriu-zise și amenajările la terenuri.

Mijloacele fixe prezintă o serie de caracteristici care le delimitează de celelalte valori materiale aflate în circuitul patrimonila al agentului economic, și anume: au o valoare mare și o durată de folosință îndelungată; nu își schimbă forma fizică în timpul utilizării și își trasmit treptat valoarea prin intermediul amortizării, asupra bunurilor nou create, lucrărilor și serviciilor prestate.

C.Imobilizările financiare îmbracă forma investițiilor financiare în acțiuni și obligațiuni,deci în titluri de evaluare generatoare de venituri financiare.

Imobilizările financiare cuprind:- titlurile de participare,

– interese de participare,

– creanțe imobilizate,

– alte titluri imobilizate

Titlurile de participare reprezintă drepturi sub formă de acțiuni deținute de o societate în capitalul altei societăți a căror deținere conferă avantaje financiare.

Interese de participare reprezintă drepturi deținute în capitalul altei societăți comerciale. Sunt deținute pe termen lung în scopul garantării contribuției la activitățile persoanei juridice respective. O participare de 10% până la 20%, în capitalul altei societăți este o investiție strategic.

Creanțe imobilizate reprezintă valorile economice avansate temporar altor persoane fizice sau juridice pentru care urmează să se primească o prestație, numerar sau echivalent de numerar.

Creanțele, ca active sunt prezente și funcționează din momentul nașterii drepturilor fața de terți, și până în momentul stingerii lor.

Active circulante

Activele circulante denumite și active curente sunt bunuri și valori care participă la un singur circuit economic, fiind deținute pe termen scurt – mai mic de un an- de către societate. Această categorie de active este importantă pentru finanțarea curentă a activității unei companii.

In categoria activelor circulante se cuprind: – stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factura;

– creanțe;

– investiții pe termen scurt;

– casa și conturi la bănci.

A. Stocurile sunt active circulante: deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității; în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității; sau sub forma de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

Stocurile sunt reprezentate de:

mărfuri: -bunurile pe care entitatea le achiziționează în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;

materii prime: -participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată;

materiale consumabile: -participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit: materiale auxiliare; combustibili; materiale pentru ambalat; piese de schimb etc.

produse: – semifabricatele: produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții sau se livrează terților

– produsele finite : produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entității, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților

– produsele reziduale: rebuturile, materialele recuperabile și deșeurile

e. animale și păsări

f. amuncționează din momentul nașterii drepturilor fața de terți, și până în momentul stingerii lor.

Active circulante

Activele circulante denumite și active curente sunt bunuri și valori care participă la un singur circuit economic, fiind deținute pe termen scurt – mai mic de un an- de către societate. Această categorie de active este importantă pentru finanțarea curentă a activității unei companii.

In categoria activelor circulante se cuprind: – stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factura;

– creanțe;

– investiții pe termen scurt;

– casa și conturi la bănci.

A. Stocurile sunt active circulante: deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității; în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității; sau sub forma de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

Stocurile sunt reprezentate de:

mărfuri: -bunurile pe care entitatea le achiziționează în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;

materii prime: -participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată;

materiale consumabile: -participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit: materiale auxiliare; combustibili; materiale pentru ambalat; piese de schimb etc.

produse: – semifabricatele: produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții sau se livrează terților

– produsele finite : produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entității, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților

– produsele reziduale: rebuturile, materialele recuperabile și deșeurile

e. animale și păsări

f. ambalaje: ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate produselor vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți, cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contracte

g. obiecte de inventar

B. Creanțele reprezintă valori avansate temporar de către firma terților pentru care urmează să primească în contraprestație bunuri și servicii. Persoanele care beneficiază de aceasta valoare avansată se numesc debitori.

În structura creanțelor se cuprind: creanțele comerciale; efectele de primit; creanțe în cadrul grupului; creanțe rezultate din interese de participare; creanțele rezultate din decontările cu acționarii; clienții.

C. Investițiile pe termen scurt: reprezintă acele valori investite de firmă pe termen scurt (mai puțin de 1 an) în scopul obținerii de venituri imediate. În această categorie vorbim despre acțiuni și obligațiuni.

D. Casa și conturile la bănci: reprezintă valorile care îmbracă forma de bani:

– Conturile la bănci (disponibilul în cont) : cont curent sau depozit

– Casa (numeralul în casierie): bani lichizi, bonuri de masă, bilete de tratament, bilete de călătorie.

– Acreditivele: disponibilități bănești puse la dispoziția unui furnizor

– Avansurile de trezorerie: sume puse la dispoziția administratorului în vederea efectuării de plăți în contul și în numele societății.

Conturi de regularizare și asimilate

Conturile de regularizare sunt o consecință a repartizării chelltuielilor și veniturilor în timp, astfel încăt să se atașeze unui exercițiu determinat toate cheltuielile și toate veniturile care îl vizeaza efectiv.

Conturile de regularizare au ca obiect asigurarea imputării la un exercițiu dat a cheltuielilor care îi sunt proprii, pentru a degaja rezultatul ce își are originea în acest exercițiu. Unele dintre conturile de regularizare fac obiectul grupărilor în alte structuri ale activului și pasivului. Astfel, conturile de venituri de primit, sub forma „clienților – facturi de întocmit” contribuie la formarea postului „clienți și conturi asimilate” (post al activului circulant), în timp ce conturile de cheltuieli de plătit, sub forma “furnizorilor – facturi nesosite”, contribuie la formarea postului “furnizori și conturi asimilate” (post de datorii).

În cadrul grupului de posturi privind “conturile de regularizare și asimilate”, de activ, fac parte: cheltuieli constatate în avans; decontări din operații în curs de clarificare (solduri debitoare); diferențe de conversie-activ.

Ca parte a pasivului bilanțier, această masă a pasivului cuprinde: veniturile constatate în avans; decontările din operații în curs de clarificare; diferențele de conversie-pasiv.

Prime privind rambursarea obligațiunilor

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența primelor de rambursare reprezentând diferența

dintre valoarea de rambursare a obligațiunilor și valoarea de emisiune a acestora.

Contul 169 "Prime privind rambursarea obligațiunilor" este un cont de activ.

În debitul contului 169 "Prime privind rambursarea obligațiunilor" se înregistrează:

– suma primelor de rambursare aferente împrumuturilor din emisiuni de

obligațiuni (161).

În creditul contului 169 "Prime privind rambursarea obligațiunilor" se înregistrează:

– valoarea primelor privind rambursarea obligațiunilor, amortizate (686).

Soldul contului reprezintă valoarea primelor privind rambursarea obligațiunilor, neamortizate.

1.2. Evaluarea – procedeu contabil

În toată lumea, pământul și clădirile reprezimtă unul dintre cele mai mari valoroase active

ale persoanelor fizice, a firmelor, a minicipalităților și a statelor.

Estimarea adecvată a valorii proprietăților imobiliare și analiza componentă a celorlalte aspecte aferente proprietăților conduc la luarea deciziilor corecte referitoare la dispoziția și folosirea proprietăților. Evaluatorii sunt acele persoane care se ocupă cu evaluarea proprietăților imobiliare. Acestea fiind organizați în asociații profesionale. În țara noastră există două asociații profesionale care au între obiective și evaluarea proprietăților imobiliare,acestea fiind Corpul Experților Tehnici și Asociația Națională a Evaluatorilor din România.

1.2.1. Definirea,necesitatea și etapele de evaluare

Evaluarea este un procedeul folosit de metoda contabilității pentru exprimarea bănească a

tuturor existentelor și modificărilor elementelor patrimoniului. Evaluarea reprezintă o opinie sau concluzie emisă pe baza unei analize minuțioase referitoare la natura, calitatea valoarea sau utilitatea unor anumite proprietăți imobiliare,exprimată de o persoană imparțială, specializată în evaluarea și analiza proprietăților.

Procesul de evaluare se compune dintr-un set de proceduri ordonate și coerente, care au ca finalitate estimarea valorii.

Importanța evaluării constă în:

– măsurarea elementelor patrimoniale, gruparea și sistematizarea în formă bănească în vederea înregistrării lor în conturi

– calcularea indicatorilor economico-financiari în vederea realizării funcțiunii de informare a contabilității

– aplicarea unor metode moderne de calculație a costurilor, de verificare și control prin intermediul balanțelor de verificare și de generalizare a informațiilor contabile prin bilanțul contabil

– realizarea procesului decizional în cadrul managementului unităților patrimoniale prin furnizarea de informații și indicatori în expresie valorică de către contabilitate.

Necesitatea evaluării este universală. Orice persoană are o proprietate, plătește pentru această la cumpărare sau la închiriere. Această înseamnă situații sau tranzacții în care se ia o decizie, se acționează sau se stabilește o strategie și pentru toate acestea este necesară o estimare a valorii. Cele mai importante categorii ale situațiilor sunt:

– compensarea pentru pagube

– finanțarea proprietății

– transferul de proprietate sau al folosinței

– determinarea unui program de utilizare a proprietății.

– impozitarea proprietății

În contabilitate se înregistrează doar fapte sau fenomene ce nu pot fi exprimate valoric. Evaluarea patrimoniului are patru etape: – evaluarea la intrarea în patrimoniu

– evaluarea la inventariere

– evaluarea la inchiderea exercitiului financiar

– evaluarea la ieșirea din unitate

A. Evaluarea la intrarea bunurilor în patrimoniu

La intrarea în patrimoniu, bunurile sunt evaluate la valoarea de intrare (cost istoric) sau valoarea contabilă care în funcție de modul de dobândire a lor poate fi:

a.valoare de utilitate pentru bunurile aduse ca aport la capital

b.pentru bunurile obținute cu titlu gratuit (donații) evaluarea se face la valoarea justă

c.valoarea de achiziție (cost de achiziție) pentru bunurile dobândite cu titlu oneros (contra plată)

d.costul de producție pentru bunurile obținute din producție proprie de către unitatea patrimonială respectivă

e.valoarea nominală înscrisă în documentele justificative pentru creanțele și datoriile unității patrimoniale.

B. Evaluarea la inventariere

La inventarierea elementelor patrimoniale, evaluarea se face la valoarea actuală, denumită și valoare de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului în unitate și de prețul pieței. Pentru creanțe și datorii, evaluarea se face pe baza valorii lor probabile de încasat, respectiv de plătit.

C. Evaluarea la inchiderea exercitiului financiar (la bilant)

La închiderea exercițiului financiar, elementele patrimoniale se evaluează și se reflectă în situațiile financiare anuale simplificate la valoarea de intrare în patrimoniu pusă de acord cu rezultatele inventarierii.

In acest scop, valoarea de intrare, denumită și valoare contabilă, se compară cu valoarea de utilitate stabilită pe baza inventarierii. Diferențele rezultate sunt tratate astfel:

a.pentru elementele de activ:

– diferențele în plus nu se înregistrează, iar activele rămân înregistrate în contabilitatea curentă la valoarea de intrare

– diferențele în minus reprezintă o depreciere care poate fi ireversibilă, specifică imobilizărilor și se înregistrează ca amortizare, sau reversibilă, specifică stocurilor de active circulante materiale și se înregistrează prin constituirea de ajustări.

b.pentru elementele de pasiv:

– diferențele în plus se înregistrează prin constituirea de ajustări, iar pasivele respective se mențin în contabilitate la valoarea de intrare

– diferențele în minus nu se înregistrează

D. Evaluarea la ieșirea din unitate

Bunurile ieșite din unitate sau din depozite sunt evaluate și scăzute din gestiune la valoarea lor de intrare denumită și valoare contabilă.

În practica unitatilor, ordinea de ieșire a bunurilor diferă de cea de intrare și atunci se pune problema stabilirii unor prețuri unitare pentru evaluarea acestor bunuri ieșite.

1.2.2. Preț, piață,cost și valuare

Evaluatorii fac o diferență atentă între termenii preț, piață, cost și valoare.

Prețul se referă la valoarea de vânzare sau de tranzacție și se aplică în cazul unui schimb, fiind un fapt împlinit.

Prețul reprezintă cantitatea pe care un cumpărător este de acord să o plătească și un vânzător este de acord să o primească în circumstanțele aferente tranzacției. În general, circumstanțele unor tranzacții se reflectă condițiile din una sau mai multe piețe imobiliare.

Piața înseamnă un set de aranjamente în care vânzătorii și cumpărătorii sunt în contact printr-un mecanism de preț.

Piața imobiliară înseamnă interacțiunea între persoanele care schimba drepturi de proprietate contra altor bunuri, de exemplu cum ar fi banii.

Termenul cost, se utilizează de evaluatori în relație cu producția și nu cu schimbul, acesta poate fi un cost realizat sau o estimare de cost. Evaluatorii fac diferență între următoarele tipuri de costuri: costuri directe, costuri indirecte, costuri de construcție și costuri de dezvoltare.

Costurile directe conțin cheltuielile pentru manoperă și materialele necesare realizării unei construcții. Acestea includ regia și profitul constructorului.

Costurile indirecte care au apărut în construcții se referă la alte elemente decât materiale și manopera. Ele includ cheltuielile administrative, onorării profesionale, cheltuieli de finanțare, taxe, asigurări, închirieri.

Costul de construcție, sau prețul de ofertă al constructorului, cuprinde de regulă costurile indirecte și costurile directe ale constructorului.

Costul de dezvoltare arată suma costurilor de realizare a unei proprietăți imobiliare, inclusiv terenul și de a o aduce la o situație de exploatare eficientă.

Valoarea poate avea mai multe înțelesuri în cadrul evaluării proprietăților imobiliare, în funcție de utilizare și context. Pe piață, valoarea este percepută, ca anticiparea beneficiilor ce se pot obține în viitor. Fiindcă valoarea există la un moment dat, și evaluarea reflectă valoarea la un anumit moment în timp.

Valoarea la un moment dat, reprezintă expresia monetară a unei proprietăți, bun sau serviciu, percepută de vânzători și cumpărători.

1.2.3. Criterii de evaluare

În teoria și practica de contabilitate s-au configurat criterii cu privire la evaluarea fluxurilor și stocurilor de active și pasive, cheltuieli și venituri:

a.valoarea de utilitate: este valoarea pe care un cumpărător acceptă să o plătească pentru cumpărarea acestuia, în starea în care se află. În legătură cu valoarea reală, valoarea de utilitate este valoarea recunoscută de părți în cadrul tranzacțiilor directe.

b. valoarea reală -se mai numește și valoarea justă sau corectă-: este valoarea recunoscută de piață în cadrul tranzacțiilor directe

c. valoarea pe piață: se folosește în cadrul tranzacțiilor directe. Valoarea pe piață reprezintă prețul care poate fi obținut sau plătit pe o piață.

Categoriile valorii pe piață sunt: – activele de pe piață sunt relativ omogene

-prețurile sunt disponibile pentru a fi cunoscute de către public

-sunt cantități suficiente de asemenea active tranzacționate în așa fel încât oricând pot fi găsiți potențiali cumpărători și vânzători

IAS-urile mai utilizează și alte valori în afara categoriilor de mai sus:

-valoarea actualizată a unei datorii ca suma echivalentă plăților așteptate în viitor necesare pentru a plăti obligația rezultate dintr-o prestație

-valoarea de înregistrare sau numită și contabilă:este valoarea la care un activ este inclus în bilanț după scăderea amortizării acumulată și a pierderilor acumulate din depreciere

– valoarea realizabilă reprezintă valoarea în numerar și echivalente de numerar care pot fi obținute în prezent din vânzarea normală a activelor

-valoarea realizabilă netă arată prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate din finalizarea bunului și acosturilor necesare vânzării

– valoarea recuperabilă: este maxima dintre prețul de vânzare și valoarea sa utilă sau suma pe care întreprinderea se așteaptă să o recupereze din utilizarea viitoare a unui bun, inclusiv valoarea sa reziduală în momentul înstrăinării

– valoarea reziduală: este valoarea netă pe care o întreprindere se așteaptă să o obțină pentru un activ la finele duratei utile de viața după scăderea costurilor așteptate la cedare

– valoarea reevaluată a unui activ reprezintă valoarea unui activ la data reevaluării, mai puțin amortizarea ulterioară acumulată

– valoarea ajustată: este valoarea diminuată a activelor care s-au depreciat. Ea se estimează în funcție de intenția întreprinderii de a păstra activul în scopul utilizării sau nu în producție.

d.Timpul: se referă la momentul plasării evaluării în trecut, în prezent sau în viitor. Orice evaluare, în continuitatea activității întreprinderii, glisează între timpul trecut, trece prin prezent și se îngrijește de reproducția valorilor economice la timpul viitor.

Evaluarea tranzacțiilor și a evenimentelor se desfășoară în timpul prezent și se bazează la intrare pe costul istoric, iar la ieșire pe prețul de vânzare.

1.2.4. Bazele evaluării

Pornind de la criteriile evaluării s-au constituit următoarele baze de evaluare:

Costul curent sau de înlocuire: prezintă costul pe care o întreprindere acceptă pentru a dobândi, la nivelul pieței actuale, un bun cu cel delimitat ca obiect al cererii.

Costul istoric reprezintă valoarea reală din momentul intrării activelor și crearea datoriilor.

Valoarea realizabilă reprezintă valoarea pe care întreprinderea ar trebui să primească dacă ar putea vinde azi în mod normal activul, sau ar putea achita datoriile.

Valoarea actualizată sau valoarea capitalizată arată o estimare la timpul prezent a valorii în funcție de fluxurile de beneficii viitoare ce apar în desfășurarea normală a activității, adică aducerea la zi a valorii care devin disponibili mai târziu.

1.2.5. Principiile evaluării în contabilitate

Problemele de valoare și implicit de evaluare în contabilitate pot fi discutate numai în relație cu principiile contabile fundamentale. În acest sens pot fi enumerate patru principii: costul istoric, stabilitatea unității monetare, prudența și continuitatea exploatării.

A.Principiul costului istoric impune înregistrarea în contabilitate a activelor și pasivelor la costul de origie consemnat în documentele justificative. Cu acest cost figurează în contabilitate de la intrare și până la ieșire, acesta putând fi substituit prin alte prețuri sau modificat numai prin reevaluare.

Costul istoric reflectă valoarea reală a elementelor patrimoniale la data intrării lor în întreprindere.

B. Principiul stabilității unității monetare: Unitatea monetară este reținută în dublă ipostază ca unitate de cont și ca unitate de cumpărare.

Stabilitatea unității de cont este discutabilă în condițiile inflației persistente.

C. Principiul prudenței: Potrivit principiului prudenței nu este admisă supraevaluarea elementelor de pasiv și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de activ și a cheltuielilor, ținand cont de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior.

Aplicarea principiului prudenței regăsesc în urmatoarele mecanisme contabile:

a. la închiderea exercitiului se contabilizează datoriile și pierderile probabile, și nu se înregistrază activele și profitul probabile;

b.doar beneficiile realizate la data închiderii exercitiului pot fi înscrise în bilanț;

c.trebuie ținut cont de toate riscurile previzibile și eventualele pierderi care au luat naștere în cadrul exercitiului sau pe parcursul unui exercițiu anterior, chiar dacă aceste riscuri sau pierderi nu sunt cunoscute decât între data închiderii bilanțului și data la care el este întocmit;

d. trebuie să se țină cont de depreciere activelor indiferent că exercițiul se soldează cu o pierdere sau cu un deficit.

e.trebuie efectuată o analiză foarte importantă a cheltuielilor angajate, în vederea delimitării în "costul produsuli" sau "costurile perioadei".

D. Principiul continuității activității de exploatare: o întreprindere într-un viitor previzibil iși continuă activitatea fără a avea intenția și nevoia de a o lichida sau reduce în mod semnificativ. Evaluarea trebuie să pornească de la valoarea de utilitate sau reală în măsură să asigure conservarea costului istoric și menținerea capitalului.

1.2.6. Formele de evaluare

Evaluarea în contabilitate se diferențiază în raport de momentul efectuării, natura elementelor patrimoniale și a operațiilor care modifică masa patrimoniului. După natura elementelor se pot diferenția formele de evaluare:- evaluarea imobilizărilor corporale și necorporale,

– evaluarea stocurilor;

– evaluarea titlurilor de valoare;

– creanțele și datoriile în lei;

– valută;

– creanțele și datoriilor în devize;

– lingourilor sau monedele de aur sau argint;

– cheltuielile și veniturile.

Natura operațiilor care modifică masa patrimoniului în cazurile următoare impune distincții: intrări prin achiziție, prin producție proprie, prin aport în natură, cu titlu gratuit, respectiv ieșiri prin vânzare, consum și cu titlu gratuit.

1.3.Evaluări alternative

1.3.1. Reevaluarea imobilizărilor corporale

Entitățile pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârșitul exercițiului financiar, acestea trebuie să fie prezentate în contabilitate la valoarea justă, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situațiile financiare întocmite pentru acel exercițiu.

Reevaluarea imobilizărilor corporale se încadrează în regulile de evaluare alternative admise de referențialul contabil aplicabil persoanelor juridice, respectiv Ordinul Ministrului Finanțelor publice nr. 1.752/2005 pentru probarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene.

Reevaluarea constă în modificarea și înlocuirea valorilor contabile cu valorile actuale, transformând costul istoric înregistrat în conturi.

Scopul reevaluării imobilizărilor corporale este aducerea valorii contabile a activelor la valoarea justă a acestora sau la o valoare cât mai apropiată de valoarea justă de la data bilanțului. Dacă un activ corporal este reevaluat în scopuri fiscale, și acest lucru se întâmplă mai multe ori în cazul construcțiilor, pentru a beneficia de cota de impozitare cea mai mică, acesta va fi menționat în notele explicative la situațiile financiare anuale.

Reevaluările efectuate trebuie să aibă în vedere valoarea de piață a bunurilor și de gradul de uzură a acestora.

Dacă rezultatul reevaluării este o creștere față de valoarea contabilă netă, atunci aceasta va fi tratată astfel din punct de vedere contabil:

– ca o creștere a rezervelor (rezerve din reevaluare) atunci când nu a existat anterior o descreștere recunoscută în contabilitate ca o cheltuială aferentă acelui activ;

– ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea recunoscută anterior la acel activ.

Dacă rezultatul reevaluării este o descreștere a valorii contabile nete aceasta se tratează ca o cheltuială atunci când nu există rezerve din reevaluări anterioare și ca o diminuare a rezervelor din reevaluare când aceasta există.

Surplusul din reevaluare va fi capitalizat definitiv prin transferul direct în rezerve numai atunci când reprezintă un câștig realizat.

Înregistrarea în contabilitate a diferențelor din reevaluare se realizează în funcție de metoda acceptată pentru reflectarea valorii contabile de intrare reevaluată, respectiv:

-Metoda valorii brute contabile: reevaluarea simultană a valorii brute a mijlocului fix și a amortizării cumulate;

-Metoda valorii nete contabile: reevaluare numai a valorii nete contabile.

1.3.2. Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare

Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare se poate efectua în situațiile financiare consolidate. Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ financiar pentru o entitate și o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii pentru o alta entitate.

Un activ financiar este activul care reprezintă:

– trezorerie;

– un instrument de capitaluri proprii al unei alte entități;

– un drept contractual:- de a primi numerar sau un alt activ financiar de la o altă entitate;

– de a schimba active sau datorii financiare cu altă entitate în condiții care sunt potențial favorabile entității

– un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii

O datorie financiară este datoria care reprezintă:

– o obligație contractuală:- de a ceda lichidități sau alt activ financiar unei alte entități;

– de a schimba active sau datorii financiare cu alta entitate în condiții care sunt potențial nefavorabile pentru entitate;

– un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii ale

entității.

Valoarea justă se determină prin:

– valoarea de piață, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu ușurință o piața credibilă. Dacă valoarea de piață nu se poate identifica cu ușurință pentru un instrument, dar poate fi identificată pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, valoarea de piață poate fi derivată din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar;

– o valoare determinată cu ajutorul unor modele și tehnici de evaluare general acceptate, pentru instrumentele pentru care nu se poate identifica cu ușurința o piață credibilă. Astfel de modele și tehnici asigura o aproximare rezonabilă a valorii de piață.

Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare nu se înregistrează în contabilitate, iar rezultatele acesteia nu sunt cuprinse în bilanț și în contul de profit și pierdere, în notele explicative la situațiile financiare anuale individuale trebuie prezentate urmatoarele informații:

a. pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate:

– valoarea justă a instrumentelor, dacă o astfel de valoare poate fi determinata;

– informații privind aria și natura instrumentelor financiare

b. pentru imobilizările financiare înregistrate la o valoare mai mare decât valoarea lor justă și

fără a se fi utilizat opțiunea de a face o ajustare de valoare:

– valoarea contabilă și valoarea justă ale fiecăruia dintre activele individuale sau ale grupărilor

corespunzătoare ale acelor active individuale;

– motivele pentru care nu a fost redusă valoarea contabilă, inclusiv natura dovezilor pe care se întemeiază opinia ca valoarea contabilă va fi recuperată.

CAP. II. STAȚIA DE DISTRIBUȚIE CARBURANȚI

SC. MOKKATTI EXIM SRL

2.1. Prezentarea generală al societății

2.1.1. Aspecte constitutive

DATE GENERALE: Stația de distribuție carburanți a fost dată în folosință din martie anul 2003 și aparține de firma Sc.Mokkatti Exim SRL. Stația este amplasată în localitatea Marghita Str. I.L. Caragiale nr. 51(DN 19-B,KM 20), la intrarea în localitate dinspre Oradea partea dreaptă, iar sediul societății se află pe str. 1 Decembrie nr.10.

Societatea a fost înființată în anul 1993. Înmatricularea firmei la ORC Bihor s-a făcut cu numărul J05/2992/1993 și are CUI 4660530.

Activitatea desfășurată:-vânzarea produselor petroliere;

-depozitarea produselor petroliere în rezervoare subterane;

-comercializare piese;

-cosmetice auto.

Forma de proprietate a societății este integral privată, cu capital integral autohton.

Stația de distribuție carburanți este alimentată cu marfa adusă de la depozitul din Tileagd aparținând companiei MOL ROMANIA.

Programul de funcționare a stației este 24ore/zi,7zile/săptămână,4schimburi.

Societatea este administrată și reprezentată de doamna Moka Olga un asociat care are drepturi depline în relațiile cu terții, în gestionarea unității și în angajarea și salarizarea personalului necesară în desfășurarea activității în condiții normale.

2.1.2. Obiectivele și structura stației de distribuție carburanți

Obiectul de activitate:

– prezentarea stației și aspectul general la standardele cele mai înalte care să satisfacă toate așteptările clienților

– furnizarea unei calități și consistențe a standardelor serviciilor oferite clienților

– crearea unui nivel de loialitate a clientului prin oferirea unor standarde înalte de prezentare a stației și a serviciilor astfel ca clientul să fie convins cătrebuie să revină la stație

– oferirea unei atmosfere de siguranță pentru clienți cât și atmosferă foarte bună de lucru pentru personal.

Structura societății

Stația este compusă din următoarele mijloace fixe:

panou cu prețurile carburanților

copertina stației

clădire de deservire pompe și vânzare piese auto

recipiente de stocare carburanți

pompe de distribuție carburanți

pompă de distribuție GPL

echipament de aer- compresor

biroul șefului de stație

Panou cu prețurile carburanților

În curtea stației într-un loc vizibil se află panoul cu prețurile carburanților care trebuie să fie menținut permanent curată iar la ora stabilită vor fi iluminate corespunzător.

Copertina stației

Copertina stației oferă protecție clienților în timpul alimentării la pompe. Pentru iluminare în timpul zilelor întunecate sau pentru iluminatul de noapte sunt încorporate în copertină lămpi speciale antiexplozive.

Clădire de deservire pompe și vânzare piese auto

Un magazin de succes este,de obicei, unul în care clienții se simt bine, iar obiectul societății este de a asigura ca această clădire să îndeplinească toate standardele în termeni de prezentare și funcționare. Zona aflată imediat în fața clădirii magazinului furnizează clientului ce se apropie prima impresie asupra magazinului.O serie de produse sunt etalate în fațâ magazinului.Rafturile externe și interne cu produse pentru vânzare au un aspect uniform structurat.

Recipiente de stocare carburanți

Recipientele de stocare carburanți sunt niște rezervoare metalice îngropate subteran (Foto. 1) cu capacitate de 60 mc pentru motorină, 30 mc pentru benzină și un rezervor de 60 mc bicompartimentat,30 mc pentru motorină și 30 mc pentru benzină.

Recipientele de combustibil și zonele de manipulare a combustibilului sunt bine aerisite și luminate corespunzător.Capacele gurilor de vizitare ale rezervoarelor poartă denumirea combustibilului din rezervor atât în interior cât și pe exterior.(Foto2-3).Capacele gurilor de vizitare și cadrele lor sunt intacte și etanș închise.Fundurile rezervoarelor sunt păstrate fără apă și noroi.

1.Rezervor îngropat subteran 2.Capacele gurilor cu denumire

3. Capace

Pompe de distribuție carburanți

În cadrul stației în anul 2012 au fost schimbate pompele de distribuție carburanți cu pompe nou nouțe tip TOKHEIM QUANTIUM 510 , 2 buc. din care unul cu două brațe pe o parte(foto 4) iar cealaltă cu patru brațe cu câte două brațe pe ambele părți (foto.5), și o pompă de debit mărit cu un singur braț.

4.Pompă cu două brațe 5. Pompăcu două brațe pe ambele părți

Pompă de distribuție GPL

Pompa de distribuție GPL (foto 6) tip SKID aparține companiei FLAGA ROMANIA.

6.Pompa și rezervorul GPL

Echipament de aer-compresor

Furnizarea aerului pentru umflarea cauciucurilor este o prioritate pentru șoferi. Aerul este asigurat de un compresor( foto 7) propriu aflat la o distanță de 10 m de pompe de distribuție la colțul magazinului de deservire.

7. Echipament de aer-compresor

Biroul șefului de stație

De-și de obicei clienții nu au succes la birou sunt situații când pentru o factură,o întâlnire sau cu ocazia controalelor intră la birou persoane străine. În acest birou se pot găsi toate documentele stației.

Descărcarea combustibilului

Combustibilul este cumpărat de la furnizor pe bază de contract valid, încheiat între părți. Marfa este adusă cu o cisternăspecială,autorizată.

La recepționarea mărfii, șeful de stație verifică calitatea și cantitatea combustibililor dacă sunt în conformitate cu cele relatate în acte ce însoțesc marfa.

Descărcarea cisternei are prioritate absolută față de orice alte activitate. Întregul proces de descărcare va fi înregistrată pe sistemul de supraveghere video al stației.

Cisterna se garează la locul de descărcare, după oprirea motorului și după ce a fost trasă frâna de mână. Personalul stației semnalizează corespunzător prezența cisternei la descărcare prin înprejmuirea cu jaloane la minim 1 m de la laterala cisternei.

Odată parcată și asigurată cisterna, șeful stașiei împreună cu șoferul verifică sigiliile existente pe cisternă.

În cadrul descărcării se cuplează legătura la pământ, se cuplează furtunul de recuperare de vapori și se cuplează furtunul pentru descărcarea mărfii.

După ce se descarcă aproximativ 1000 litri se oprește descărcarea pentru efectuarea verificării debsității și a temperaturii pentru fiecare sort în parte.

Sistemul de gestiune

Gestionarea stocului de combustibil este de o importanță vitală. Stocurile de benzină și motorină trebuie să fie gestionate eficient astfel încât să fie minimalizate riscurile de pierderi din stoc.

Nivelurile de stoc trebuie măsurate la fiecare 3 zile la toate rezervoarelr.

Sistemulde control a pompelor pe parcursul funcționării pompei va monitoriza evoluția tranzacției iar în momentul încheierii alimentării și după așezarea pistolului la locul său, sistemul va indica cantitatea alimentată și valoarea plății ce trebuie făcută.

Sistemul de control al pompelor produce la sfârșitul fiecărei schimb un raport Z ce reflectă suma totală încasată și toată activitatea realizată în timpul schimbului. Astfel se poate verifica cantitatea totală de combustibil vândut într-un anumit schimb. Prin sistemul de gestiune se poate monitoriza și evoluția sau mișcarea altor produse decât carburanții. Aceste produse sunt ținute în evidența stocurilor de produse diferite pe baza facturilor de intrare. Intrările și ieșirile acestor produse sunt la fel monitorizate și conduse ca și carburanții.

Gestionarea stocului

Gestionarea stocului este vitală pentru profitabilitatea acestuia.

Toate pierderile datorate produselor deteriorate, returnării etc. trebuie înregistrate corespunzător și tratate corect. Stocul trebuie numărat de fiecare dată la intrare în schimb.

La fiecare sfârșit de an se face o inventariere completă a stocurilor înregistrate prin proces verbal de inventariere.

2.1.3. Compartimentul financiar-contabil, atribuții, modul de organizare a contabilității

În conformitate cu art.2 alin 1 din ordinul 1752/2005 privind reglementările contabile confome cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene, contabilitatea unităților patrimoniale se organizează, în compartimente distincte, conduse de către directorul financiar-contabil, contabilul șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție.

Forma de înregistrare contabilă poate fi definită ca ansamblul mijloacelor de lucru existente și modalitățile de utilizare a acestora folosite în contabilitatea curentă a agenților economici.

Ea asigură înregistrarea justificativă în ordine cronologică și sistematică a tuturor operațiilor economice ale unității.

Elementele înregistrării contabile sunt următoarele:

– modul de completare a formularistici de lucru

– tehnica de calcul utilizată

-formularistica de lucru utilizată.

Pentru înregistrarea operațiilor patrimoniale în contabilitatea financiară, SC.Mokkatti Exim SRL, folosește sistemul de prelucrare automată a datelor prin utilizarea unui program informatic, care asigură respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma suporților tehnici și controlul datelor înregistrate.

La SC. Mokkatti Exim SRL compartimentul financiar – contabil este condus de către directorul economic având în subordine un contabil. Contabilitatea financiară este organizată și condusă conform prevederilor legale și are ca obiectiv furnizarea informațiilor necesare atât pentru necesitățile proprii, cât și în relațiile societății cu acționarii, clienții, furnizorii, bănciile, organele fiscale și alte persoane juridice și fizice.

2.1.4. Managementul firmei

Asociatul firmei, este responsabil cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societății, în limitele obiectului de activitate și cu respectarea competentelor exclusiv rezervate de actul constitutiv astfel:

– contactarea furnizorilor în scopul aprovizionării cu materiile prime și materialele necesare desfășurării activității;

– căutarea unor noi clienți în vederea asigurării continuității obiectului de activitate,

– verificarea calității mărfii;

– angajarea personalului societății pe bază de contract de muncă individual, cu respectarea legislației în vigoare;

– semnarea documentelor pentru operațiuni bancare.

CAP III. INVENTARIEREA – PROCEDURĂ DE VERIFICARE A EXISTENȚEI ȘI GESTIONARE A PATRIMONIULUI LA

SC. MOKKATTI EXIM SRL

3.1. Inventarierea – necesitate , noțiune și clarificare

3.1.1.Necesitaea și scopul inventarierii

Inventarierea este un procedeu al metodei contabilității, comun și altor științe economice, care reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența cantitativă și valorică sau numai valorică, a elementelor de activ și de pasiv aflate în patrimoniul unității la data la care aceasta se efectuează.

Necesitatea inventarierii patrimoniului este cuprinsă în Legii contabilității nr. 82/1991,

art. 10 în care prevede că „bilanțul contabil trebuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute”.

Legea contabilității, în art. 127, prevede că „inventarierea are ca scop principal stabilirea situației reale a patrimoniului fiecărei unități și cuprinde toate elementele patrimoniale precum și bunurile deținute cu orice titlu aparținând altor persoane fizice sau juridice”.

La efectuarea inventarierii patrimoniului pot apărea diferențe cantitative între situația scriptică și situația faptică a imobilizărilor, a stocurilor, a titlurilor de valoare, a creanțelor și a datoriilor existente.

Diferențele de inventariere au următoarele cauze:

– complexitatea activității economice

– organizarea necorespunzătoare a evidenței contabile

– degradarea, expirarea termenului de garanție

– sustrageri și furturi prin spargere

– confuzii obiective sau subiective în gestionarea bunurilor

– calamități (inundații, incendii)

– influența unor factori interni și externi care provoacă : pierderi din cauza proprietăților fizico-chimice denumite perisabilități

Necesitatea inventarierii se desfășoară și din posibilitatea schimbării valorii, adică prețului cu care au intrat în patrimoniu bunurile respective și valoarea la data inventarierii stabilindu-se un plus de valoare sau minus de valoare a stocurilor faptice.

Scopul principal al inventarierii potrivit Normelor metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 596/1970 pct. 99:

luarea măsurilor de recuperare a pagubelor

asigurarea integrității avutului public sau privat prin verificarea existenței bunurilor materiale și bănești

stabilirea vinovaților pentru eventualele lipsuri constatate.

Scopurile principale pentru care se efectuează inventarierea sunt:

verificarea realității bunurilor primite în gestiune, stabilirea eventualelor lipsuri și a vinovaților și luarea măsurilor pentru recuperarea pagubelor;

stabilirea situației reale a patrimoniului fiecărei unități, prin aplicarea principiului prudenței, în vederea întocmirii bilanțului contabil, care trebuie să asigure o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, situației financiare și a rezultatelor obținute.

3.1.2. Noțiunea de inventariere

Inventarierea este un procedeu comun mai multor discipline economice, cu un conținut specific fiecăreia. Din punct de vedere al contabilității, inventarierea reprezintă procedeul de stabilire a mărimii faptice a elementelor patrimoniale și de evaluare a lor la nivelul valorii actuale (de utilitate sau de întrebuințare), iar rezultatul acestei activități îl reprezintă inventarul.

Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, art. 127 „inventarierea reprezintă ansamblul operațiilor prin care se constată existența elementelor de activ și pasiv, cantitativ și valoric sau numai valoric, existente în patrimoniul unității, la data la care aceasta se efectuează” cu scopul „stabilirii situației reale a patrimoniului fiecărei unități . Cuprinde toate elementele patrimoniale precum și bunurile deținute cu titlu aparținând altor persoane fizice sau juridice”.

Se verifică prin inventariere dacă sistemul de evidență a funcționat în mod corespunzător, calitățile profesionale și morale ale persoanelor cărora li s-a încredințat gestionarea patrimoniului. Prin inventariere se determină gradul de utilitate a unor bunuri, veniturile încasate în avans, cheltuielile efectuate în avans, stadiile de fabricație, realizarea obligațiilor față de persoane fizice sau juridice, gradul de solvabilitate a unor titluri de creanță.

3.1.3. Clasificarea inventarierii

Inventarierea ca procedeu al metodei contabilității se clasifică după urmatoarele criterii:

A.După momentul în care se efectuează:

inventariere periodică : se efectuează periodic conform unei planificări proprii întocmite

de către fiecare unitate patrimonială.

inventariere anuală : este obligatoriu de efectuat înainte de închiderea conturilor și

întocmirea bilanțului. Pentru asigurarea imaginii fidele furnizată de bilanțul contabil, inventarierile anuale sunt inventarieri totale.

B.După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale și extrapatrimoniale:

inventariere generală : cuprinde toate elementele patrimoniale aflate în

patrimoniul unei unități.

inventarierea parțială : cuprinde numai unele structuri de categorii patrimoniale și

extrapatrimoniale

C.După modul în care se efectuează:

inventariere totală :care se extinde asupra tuturor sortimentelor care formează un

element patrimonial sau asupra tuturor bunurilor dintr-o gestiune, indiferent de natura lor

inventariere prin sondaj : cuprind numai unele sortimente sau numai unele bunuri dintr-o

gestiune.Dacă se constată nereguli semnificative la inventarierile prin sondaj, se transformă în inventarieri totale.

D.După reglementarea legală:

inventarierea obligatorie : prevăzută de Legea contabilității nr: 82/1991 și de

Regulamentul de aplicare a legii

Inventarierile obligatorii se efectuează:

la cererea organelor de control

la începutul activității

la fuzionarea sau divizarea întreprinderii

la încetarea activității

cu ocazia modificării prețurilor

cel puțin odată pe an

când există suspiciuni privind plusuri sau minusuri în gestiune

– în urma calamităților naturale sau a altor cauze de forță majoră.

inventarierea facultativă : dispus de conducerea întreprinderii în afara celor prevăzute

de lege.

E.În funcție de condițiile în care se desfășoară, inventarierile sunt:

inventariere ordinară : are un caracter normal, planificat

inventariere extraordinară : sunt impuse de anumite situații de excepție:

– la cererea organelor de control

– în cazul predării-primirii gestiunii

– cu ocazia modificărilor prețurilor

– cu ocazia divizării de gestiuni

– când există indicii de plusuri sau minusuri în gestiune.

– în urma calamităților și a altor cazuri de forță majoră

F.După apartenența bunurilor, creanțelor, datoriilor și disponibilităților:

inventarierea structurilor patrimoniale : a celor asupra cărora întreprinderea are drepturi

depline. Acestea inventarieri sunt înregistrate în conturile de Bilanț

inventarierea structurilor extrapatrimoniale : cele asupra cărora întreprinderea nu are

dreptul de a le vinde, aceste structuri figurând în patrimoniul altor întreprinderi și aflându-se temporar la întreprinderea care le deține în momentul inventarierii. Acestea sunt înregistrate în conturi în afara bilanțului, în conturi de ordine și evidență

G.După scopul urmărit inventarierea îmbracă mai multe forme:

inventarierea pentru control gestionar : se efectuează prin constatarea faptică a existenței

valorilor materiale și bănești încredințate gestionarilor, a structurii și vechimii lor, inclusiv a modului de păstrare și depozitare, în scopul asigurării integrității acestora.

Această inventariere se efectuează fără a fi anunțat.

inventarierea pentru schimbare de preț : se efectuează în scopul stabilirii stocurilor

faptice care urmează să fie supuse reevaluării

inventarierea statistică : se efectuează periodic pentru cunoașterea structurii, mărimii și

vechimii stocurilor.

H.După perioadele la care se efectuează, inventarierea pot fi:

inventarieri inițiale : se efectuează la începutul activității

inventarieri ocazionale :sunt efectuate pe parcursul desfășurării activității, atunci când

intervin anumite modificări în conținutul și structura mijloacelor economice gestionate, fiind, de regulă, inventarieri parțiale;

inventarieri periodice : sunt efectuate cel puțin o dată pe an, în funcție de natura

bunurilor aflate în patrimoniu.

Inventarierile periodice se efectuează conform unei planificări proprii întocmită de fiecare unitate patrimonială. Frecvența inventarierii se stabilește în funcție de particularitățile fiecărei gestiuni.

3.2. Inventarierea componentă a autocontrolului la SC. Mokkatti Exim SRL

3.2.1. Reglementările privind inventarierea și documente utilizate

Regulile privind inventarierea patrimoniului sunt cuprinse în patru acte normative:

Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3512/2008 privind documentele financiar-

contabile, cu completările ulterioare

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind

organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor

contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare

Unitățile patrimoniale au obligația efectuării inventarierii generale a patrimoniului conform Legii contabilității nr. 82/1991 art. 8 alin. 1 și Ordinul nr. 2388/1995 al Ministrului Finanțelor referitor la aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii:

la începutul activității

cu ocazia modificării prețurilor

pe parcursul funcționării sale

la cererea organelor de control sau a altor organe prevăzute de lege

ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune

la divizarea întreprinderii

cel puțin o dată pe an, de obicei la închiderea exercițiului

la încetarea activității

atunci când există suspiciuni privind plusuri sau minusuri în gestiune care nu pot fi stabilite cert decât prin autocontrol

în urma calamităților naturale (incendii, inundații, cutremure) sau a altor cauze de forță majoră

alte cazuri prevăzute de lege.

Dacă inventarierea unor gestiuni se efectueaza pe parcursul anului, în Registrul Inventar trebuie să cuprindă valoarea stocurilor faptice inventariate, actualizate cu intrările și ieșirile de bunuri din perioada cuprinsă între data inventarierii și ultima zi a anului.

Valorile aflate în casieria unităților patrimoniale, biletele la ordin, cecurile și

disponibilitățile bănești din conturi se controlează în conformitate cu „Regulamentul operațiunilor de casă” emis de Banca Națională a României.

Inventarierea anuală a patrimoniului se face la închiderea exercițiului, având în

vedere specificul activității. Elementelor patrimoniale, se înscriu în Registrul Inventar, grupate pe conturi.

Documentele utilizate la inventariere sunt:

Contracte de prestări servicii

Decizie de numire a comisiei de inventar

Declarație de inventar (cod 14–8–1)

Factura fiscală (cod 14–4–10/A) și Factura (cod 14–4–10/aA) (neînregistrate încă)

Fișa de magazie (cod 14–3–8) și Fișa de magazie cu două unități de măsură

(cod 14–3–8/a)

Note de recepție și constatare de diferențe (cod 14–3–1A și 14–3–1/aA)

(neînregistrate încă)

Raportul de gestiune (al gestionarului unităților de vânzare cu amănuntul);

Bon de consum (cod 14–3–4A) și Bon de consum colectiv (cod 14–3–4/aA) (neînregistrate încă)

Registrul stocurilor (cod 14–3–11 și 14–3–11/a)

Monetarul încasărilor din ziua curentă (la gestiunile cu vânzare cu amănuntul)

Decizie scrisă de numire a altei persoane care să asiste în lipsa gestionarului la inventariere

Înștiințare (cu confirmare și comunicare de nepotriviri de la alte unități)

Adrese cu confirmare (a creanțelor cu o vechime mai mare de 6 luni)

Extras de cont

Procesul – verbal al rezultatelor inventarierii

Procese–verbale de consemnare a cauzelor nefolosirii sau deprecierii

Propuneri privind constituirea de provizioane sau înregistrarea de amortizări suplimentare

Angajament de plată (cod 14–8–2/a)

Decizie de imputare (cod 14–8–2) a lipsurilor și recuperare a pagubelor

Lista de inventariere (cod 14–3–12/6)

Lista de inventariere (cod 14–3–12)

Lista de inventariere (pentru gestiuni global – valorice cod 14–3–12/a)

Registru inventar (cod 14–1–2) – document de grupare a rezultatelor inventarului

3.2.2. Funcțiile inventarierii

Inventarierea îndeplinește urmatoarele funcții:

Funcția de control a concordanței dintre informațiile furnizate de contabilitate și

realitate. Prin compararea situației faptice, stabilită prin inventariere, cu situația scriptică din contabilitate se stabilesc plusurile și minusurile de inventar și se iau măsuri în vederea punerii de acord a soldurilor scriptice cu realitatea, în vederea delimitării răspunderilor și a întăririi ordinei în gestionarea patrimoniului. Cu ajutorul inventarierii se identifică bunurile inutilizabile, comenzile sistate, creanțele vechi și neîncasate. Pe baza aceasta se iau măsuri pentru preîntâmpinarea sau limitarea pagubelor, pentru creșterea vitezei de rotație și sporirea eficientei.

Funcția de stabilire a situației nete și a rezultatului exercitiului.

Inventarierea este punctul de pornire și de închidere al oricărui exercițiu financiar. Pe baza inventarierii se deschid conturile și tot pe baza inventarierii se inchid și se definitivează bilanțul contabil.

Situația netă a patrimoniului se stabilește ca diferența între active inventariate și

obligațiile stabilite prin inventariere.

Situația netă a patrimoniului = Active inventariate – Datorii inventariate.

Dacă se face abstracție de modificarea aportului proprietarului la capitalul social, atunci rezultatul net se determină în funcție de variația situației nete.

Rezultatul net = Situația netă de la sfârșitul – Situația netă de la începutul

exercitiului exercițiului

Functia de calcul si evidenta a stocurilor, consumurilor si vanzarilor.

Unitățile patrimoniale folsesc pentru evidența stocurilor metoda inventarului intermitent. În aceasta variantă se înregistreaza în conturile de stocuri numai stocurile inițiale și finale ale elementelor patrimoniale resprective, iar intrările din cursul lunii se înregistrează în conturile de cheltuieli corespunzătoare. Așa inventarierea de la sfârșitul fiecarei luni stă la baza determinării ieșirilor din depozite:

Iesiri din depozite = Stocuri initiale + Intrari din cursul lunii – Stocuri finale.

3.2.3. Etapele inventarierii

Inventarierea are mai multe etape, anume: pregătirea inventarierii; efectuarea inventarierii, evaluarea elementelor inventariate, stabilirea diferențelor la inventariere și înregistrarea acestora.

Pregătirea inventarierii : se iau măsuri cu caracter organizatoric și contabil și încep cu

constituirea comisiilor de inventariere pe baza deciziei emise și semnate de conducătorul agentului economic și de șeful compartimentului financiar-contabil.

Efectuarea inventarierii : comisia de inventariere se deplasează la gestiunea supusa

inventarierii. In listele de inventar nu se admit corecturi sau stersături.

Evaluarea elementelor inventariate

Se completează listele de inventar în care se trece cantitatea, prețul unitar și valoarea bunurilor inventariate.

Prețul unitar este, același cu cel înregistrat cu ocazia intrării bunurilor în patrimoniu.

Stabilirea diferențelor la inventar și soluționarea lor

În listele de inventariere există rubrici în care se stabilesc diferentele în existentul scriptic și faptic, cantitativ și valoric.

La sfârțitul inventarierii se întocmește un proces verbal de inventariere în care se înscriu: perioada și gestiunile inventariate, precum și personele care au efectuat inventarierea, plusurile și minusurile constatate, compensările efectuate, bunurile depreciate, valorificarea rezultatelor inventarierii, constituirea și regularizarea provizioanelor, concluzii și propuneri referitoare la inventarierea patrimoniului unității.

3.2.3.1. Măsurile organizatorice

Pregătirea inventarierii este o etapă premergătoare inventarierii propriu–zise, etapă de care depinde eficiența tuturor lucrărilor ulterioare. În acest caz se iau două categorii de măsuri: măsuri organizatorice și măsuri contabile.

Măsurile organizatorice trebuie luate în vederea bunei desfășurări a operațiunilor de inventariere privesc atât persoanele care au obligația gestionării patrimoniului cât și comisia numită pentru inventariere.

Măsurile organizatorice cuprind:

– Numirea comisiei centrale de inventariere și numirea responsabilului comisiei prin dispoziție scrisă către conducătorul unității patrimoniale.

– Subcomisiile de inventariere: sunt formate din două sau trei persoane și au sarcina să efectueze inventarierea și să stabilească diferențele.

– Stabilirea modului de efectuare a inventarierii, specificarea datei de începere și terminare a operațiunilor.

– Asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se inventariază, respectiv pentru sortare, măsurare, cântărire, numărare.

– Asigurarea condițiilor pentru participarea la inventariere a întregii comisii de inventariere.

– Dotarea membrilor comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul, cu mijloace de identificare, cu formulare, registre și rechizite necesare.

– Punerea la dispoziția comisiei a aparatelor și instrumentelor necesare măsurării, cântăririi.

Există un grup de măsuri ce trebuie luate de administratori pe întreaga perioadă de activitate a unității :

dotarea gestiunilor cu două rânduri de încuietori diferite

organizarea depozitării valorilor materiale, codificarea acestora și întocmirea etichetelor

pe raft

ținerea la zi a evidenței gestiunilor valorilor materiale

verificarea aparatelor și instrumentelor de măsurare

gestionarea separată a bunurilor degradate precum și a bunurilor primite în custodie spre

reparare sau păstrare;

După primirea deciziei scrise, responsabilul comisiei de inventariere ridică, sub semnătura directorului economic, a contabilului șef listele de inventariere vizate și parafate. După acesta comisia se deplasează la locul gestiunii ce urmează a fi inventariată.

Comisia de inventariere trebuie să ia măsuri de pregătire a inventarierii, care sunt următoareale:

– Înaintea de a începe operațiunile de inventariere se ia o declarație scrisă, în care gestionarul va menționa felul, numărul și data ultimului document de intrare și de ieșire a bunurilor din gestiune. Declarația va fi semnată de gestionar și de comisia de inventariere, care atestă că a fost dată în prezența sa.

În timpul inventarierii, documentele întocmite se păstrează în cadrul gestiunii inventariate, încuiate și sigilate, în fișete, casete, dulapuri. Sigiliul pe durata inventarierii se păstrează de către responsabilul comisiei de inventariere.

Pentru desfășurarea corespunzătoare a inventarierii este indicat să se sisteze operațiunile de predare – primire a bunurilor supuse inventarierii, luându-se din timp măsurile corespunzătoare.

În situația inventarelor inopinate este posibil ca gestionarul să lipsească din unitate în momentul sosirii comisiei de inventariere. În cazul acesta, comisia de inventariere va sigila intrările și ieșirile încăperilor unde sunt bunurile ce urmează a fi inventariate și va comunica aceasta conducerii unității. Conducătorul unității are obligația să încunoștiințeze în scris pe gestionar despre inventarierea ce trebuie să se efectueze, indicând locul, ziua și ora fixată pentru începerea inventarierii. În situația în care gestionarul nu se prezintă la locul, data și ora fixată, inventarierea se va efectua de către comisia de inventariere în prezența altor persoane numite prin decizie scrisă a conducătorului unității. Această persoană va reprezinta pe gestionar.

3.2.3.2. Inventarierea propriu zisă și înscrierea în documente a rezultatelor inventarierii

La inventariere se constatareză și consemnează existențele faptice a bunurilor, disponibilităților, creanțelor și datoriilor prin numărare, cântărire, măsurare, cubare sau alte mijloace, în raport cu natura și caracteristicile fiecărui element inventariat. Executarea inventarierii depinde de natura bunurilor inventariate, de starea lor și de apartenența lor.

Elementele patrimoniale de activ și de pasiv a căror existență nu poate fi constatată prin inventarieri fizice se va verifică pe baza datelor din contabilitate. Acest procedeu al constatărilor indirecte se utilizează în cazul bunurilor aparținând unității dar care se află în afara acesteia.

Bunurile și numerarul se inventariază la locurile de păstrare sau depozitare prin numărare, cântărire, măsurare. Bunurile din patrimoniul întreprinderii se inventariază pe structuri. Pentru bunurile degradate, fără mișcare, cu termen de garanție depășit, se întocmesc liste de inventariere separate.

Inventarierea clădirilor se efectuează prin identificarea lor în baza datelor înscrise în dosarul fiecărei clădiri și a titlului de proprietate, prin inspectarea și compararea constatărilor cu datele prevăzute în documentele respective. În cazul terenurilor se au în vedere schițele de amplasare și documentele care atestă proprietatea acestora.

Disponibilitățile în numerar, în lei și în valută, se inventariază în ultima zi lucrătoare a exercițiului financiar, după înregistrarea tuturor operațiunilor de încasări și plăți privind exercițiul respectiv, confruntându-se soldurile din registrul de casă cu cele din contabilitate. Numerarul se înscrie, pe măsură ce se constată, în monetar.

Formularele cu regim special se înscriu în lista de inventariere în ordinea codurilor,timbrele fiscale și mărcile poștale se înscriu la valoarea lor nominală.

La inventariere au prioritate bunurile cu grad mare de perisabilitate, asigurându-se condiții pentru utilizarea sau desfacerea acestora imediat după inventariere.

Mijloacele fixe care în perioada inventarierii se află în afara unității, sunt plecate în cursă, mașini de forță și alte utilaje sau instalații trimise pentru reparații în afara unității, se inventariază înaintea ieșirii lor din unitate.

Bunurile aflate în ambalaje originale se despachetează și se verifică prin sondaj, fapt consemnat de comisie în procesul verbal.

Lichidele, a căror cantitatea nu se poate stabili prin măsurare, se verifică prin scoaterea de probe ținându-se seama de volum, densitate, compoziție și de alte caracteristici. Echipamentul, sculele, uneltele aflate asupra angajaților se inventariază și se trec pe liste separate specificându-se persoanele care răspund de păstrarea acestora.

Datele privind bunurile inventariate se înscriu în liste de inventariere în ordinea în care au fost grupate de la început imediat după determinarea cantităților respective. Se ține seama, în mod obligatoriu, de denumirile și unitățile de măsură cu care figurează în evidența tehnico – operativă și nu în cea contabilă.,

Listele de inventariere trebuie întocmite în 3 exemplare: 1 exemplar trebuie scris de către gestionar iar 2 exemplare scrise cu indigo, trebuie scris de către un membru al comisiei de inventariere. În cazul în care inventarierea are loc în lipsa gestionarului, acesta fiind înlocuit cu paresoană numită prin decizie scrisă de conducătorul unității, listele de inventariere trebuie întocmite în 5 exemplare: 1 exemplar va fi scris de către gestionarul predător, 1 exemplar de către gestionarul primitor iar 3 exemplare trebuie scrise cu indigo, de către un membru al comisiei de inventariere.

Listele de inventariere se semnează pe fiecare filă de membrii comisiei de inventariere și de gestionari.

Gestionarul trebuie să menționeze, pe ultima filă a listelor de inventariere dacă toate cantitățile de bunuri au fost stabilite în prezența sa, dacă bunurile respective se află în păstrarea și răspunderea sa, și dacă mai are în gestiune bunuri care au rămas neinventariate.

Listele de inventariere rămân în încăperea unde a avut loc inventarierea.

3.2.3.3. Evaluarea stocurilor

După terminarea inventarierii generale a patrimoniului, se efectueză unele regularizări ale unor operațiuni înregistrate în cursul anului financiar. Aceste regularizări sunt:contabilizarea provizioanelor; regularizarea amortizării imobilizărilor și uzurii materialelor de natura obiectelor de inventar.

Contabilitatea provizioanelor

Legislația impune înregistrarea provizioanelor pentru deprecieri. Provizioanele pentru deprecieri vizează elementele de activ neamortizabile a căror valoare de inventar la data închiderii exercițiului este mai mică decât valoarea de intrare.

Înregistrarea provizioanelor presupune o creștere a cheltuielilor și creșterea a provizioanelor care generează o diminuare a valorii activelor. Aceste mișcări de valoare au un caracter reversibil, regularizarea se face la finalul anului.

În listele de inventariere ale valorilor materiale se înscriu valorile de origine,adică valori contabile, în coloana corespunzătoare.

Valorile de origine, sunt valorile cu care acestea figurează în contabilitate: în cazul stocurilor, valorile FIFO, LIFO, CMP. Acestea sunt necesare pentru determinarea eventualelor diferențe cantitative care trebuie înregistrate în contabilitate. O problemă importantă ce trebuie rezolvată în vederea stabilirii diferențelor de inventar este stabilirea corectă a valorii de inventar. Valoarea de inventar este valoarea de utilitate în funcție de prețul pieței de la data inventarierii, utilitatea pentru întreprindere, starea și amplasarea bunurilor inventariate. Pentru stabilirea valorii de inventar se aplică principiul prudenței potrivit căruia nu se admite supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor.

Regularizarea amortizării imobilizărilor și uzurii materialelor de natura obiectelor de

inventar

Valoarea de inventar a imobilizărilor determinată cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului ar trebui să fie egală cu valoarea net contabilă a imobilizărilor. Dar, dacă valoarea de inventar este mai mică, trebuie înregistrată o depreciere ireversibilă a acestor imobilizări, respectiv o amortizare care nu este deductibilă din punct de vedere fiscal. Această regularizare este impusă de principiul prudenței.Așa se procedează și pentru materialele de natura obiectelor de inventar, când se înregistrează o uzură a acestora.

3.2.4. Responsabilități privind desfășurarea și organizarea inventarierii

„Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării patrimoniului”, acesta fiind prevăzut în Legea contabilității nr. 82/1991 art. 11, alin (3) .

Inventarierea poate fi efectuat de personal propriu sau de persoane fizice sau juridice din afara unității, în baza unor contracte de prestări servicii.

Efectuarea inventarierii revine comisiei de inventariere. Comisia poate fi formată din cel puțin două persoane numite prin decizie scrisă, semnată de persoanele autorizate.

Decizia cuprinde:

componența comisiei

modul de efectuare a inventarierii

numele responsabilului comisiei

data de începere și data de terminare a inventarierii

gestiunile supuse inventarierii

Din comisia de inventariere nu pot face parte: gestionarii depozitelor supuse inventarierii sau înlocuitorii lor legali și nici contabilii care țin evidența gestiunii respective.

Pot fi gestiuni care funcționează în două schimburi. În asemenea situații, la operațiunile de inventariere trebuie să participe toți gestionarii, care vor semna toate filele listelor de inventariere și procesul verbal întocmit în urma inventarierii.

Înlocuirea unui membru al comisiei de inventar se poate face numai prin decizia scrisă a celui care a numit comisia de inventariere.

Pe lângă efectuarea corectă și la timp a inventarierii patrimoniului, comisiei de inventariere îi revine și importanta sarcină de evaluare a elementelor patrimoniale inventariate.

3.2.5. Regularizarea și stabilirea diferențelor constatate la inventariere

Pentru a stabili rezultatele inventarierii trebuie parcurse urmatoaele etape:

– confruntarea situației faptice cu cea scriptica: rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic și înscrise în listele de inventariere cu cele din evidența operativă și contabilitate.

– stabilirea lipsurilor imputabile: dacă sunt costatate anumite lipsuri administratorii trebuie să ia masura imputării acestora la valoarea de înlocuire. Prețul de înlocuire este costul de achiziție al bunului respective la data constatării pagubei.

– compensarea lipsurilor cu plusurile constatate: la stabilirea valorii debitului se poate avea în vedere posibiliattea compensării lipsurilor cu eventualele plusuri constatate

– aplicarea scăzămintelor legale: este aplicată doar la bunurile materiale la care sunt acceptate scăzăminte. În cazul compensării minusurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scăzămintele se vor calcula numai în situația în care cantitatea lipsă este mai mare decât cele constatate în plus.

La inventarierea structurilor patrimoniale pot fi identificate două categorii de diferențe:

diferențe de evaluare a stocurilor faptice, denumite plusuri și minusuri de valoare

diferențe între stocurile faptice și stocurile scriptice, denumite și diferențe de inventar.

Toate sortimentele structurilor patrimoniale la care se constată diferențe de inventar și minusuri de valoare, se transpun în liste de inventariere distincte care au coloane destinate acestui scop.

a. Stabilirea și regularizarea plusurilor de valoare și minusurilor de valoare ale stocurilor faptice

În contabilitatea curentă elementele inventariate își mențin valoarea de intrare în patrimoniu. Cu ocazia închiderii exercițiului se compară valoarea de intrare sau contabilă (Vc) cu valoarea de utilitate (Vu) stabilită pe baza inventarului, putându-se constata una din următoarele situații:

pentru elementele de activ

Dacă valoarea contabilă este mai mare ca valoarea de utilitate diferența constatată în minus se înregistrează în contabilitate pe seama cheltuielilor cu provizioanele sau amortizările, funcție de natura deprecierii, valoarea activelor menținându-se la valoarea de intrare.

Dacă valoare de utilitate este mai mare ca valoarea contabilă nu se fac înregistrări în contabilitate ,elementele își mențin valoarea de intrare sau valoarea contabilă.

pentru elementele de pasiv

Dacă valoarea de utilitate este mai mare ca valoarea contabilă diferența constatată în plus se înregistrează în contabilitate prin constituirea unei provizioane, valoarea pasivelor menținându-se la valoarea de intrare.

Dacă valoarea contabilă este mai mare ca valoarea de utilitate nu se înregistrează în contabilitate , elementele își mențin valoarea de intrare sau contabilă.

b. Stabilirea și regularizarea diferențelor între stocurile faptice și stocurile scriptice

Stabilirea diferențelor de inventar se face comparând stocurile faptice cu cele scriptice: când stocul faptic este mai mare decât stocul scriptic, rezultă un plus de inventar, iar când stocul faptic constatat la inventar este mai mică decât soldul scriptic din contabilitate, rezultă un minus de inventar, această numită lipsă de inventar. Diferențele constatate la inventar se regularizează în funcție de natura structurilor la care s-au constatat, de sensul lor și de cauzele care le-au determinat.Comisia de inventariere supune aceste diferențe de inventar unei analize minuțioase, propunând conducerii întreprinderii soluții de regularizare a rezultatelor inventarierii.

În cazul diferențelor de inventar la stocuri se pot adopta compensări între minusuri și plusuri la sortimente asemănătoare, care prezintă riscul unor confuzii în manipularea lor, pot fi acordate perisabilități, sau pot fi înregistrate plusuri sau minusuri, adică imputabile și neimputabile.

Când se face vinovat gesionarul pentru lipsuri în gestiune, atunci minusul de inventar se impută acestuia la valoarea de înlocuire. Sub valoare de înlocuire se înțelege costul de achiziție al bunului respectiv la data constatării pagubei, care cuprinde prețul de cumpărare practicat pe piață, la care se adaugă taxele nerecuperabile, TVA, cheltuieli de transport – aprovizionare și alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv.

La înregistrării minusurilor sau plusurilor conduceriea unității are obligația de a întreprinde măsuri pentru stabilirea adevăratelor cauze care au dus la ivirea acestora. În cazul bunurilor constatate lipsă ce urmează a fi imputate, care nu pot fi cumpărate de pe piață, valoarea de imputare se stabilește de către o comisie formată din specialiști în domeniul respectiv. Prin înregistrarea diferențelor de inventar, situația din contabilitate este pusă în acord cu situația reală constatată la inventariere, apropiindu-se de imaginea fidelă asupra patrimoniului.

Se confruntă stocul faptic stabilit în listele de inventariere cu stocul scriptic din balanța de verificare întocmită înainte de inventariere. Dacă există diferențe între cele două stocuri, acestea se preiau într-o listă de inventariere separată care are coloane pentru determinarea diferențelor în plus sau în minus, atât cantitativ cât și valoric. În acest document se mai determină și valorile de inventar, date de prețurile pieței, care se compară cu valorile contabile ale patrimoniului și în final se determină plus valorile sau minus valorile de inventar.

După toate acestea urmează controlul documentelor, în totalitate sau prin sondaj, sub aspectul legalității și realității operațiilor. Controlul legalității operațiilor înseamnă verificarea respectării dispozițiilor legale privind mișcarea valorilor materiale și bănești și a modului de întocmire a documentelor. Controlul realității operațiilor înseamnă verificarea existenței în fapt a operațiilor consemnate în documente și a înregistrării efective a conținutului documentelor în evidențe.

După confirmarea de către compartimentul de contabilitate a soldurilor scriptice, rezultatele inventarierii se consemnează într-un proces verbal. Acest proces varbal trebuie să cuprindă următoarele elemente:

data întocmirii

numele și prenumele membrilor comisiei de inventariere

numărul și data actului de numire a comisiei de inventariere

data începerii și terminării operațiunilor de inventariere

gestiunea inventariată

rezultatele inventarierii

concluziile și propunerile comisiei cu privire la cauzele lipsurilor, plusurilor, pierderilor și

a persoanelor vinovate

propuneri de scoatere din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar

volumul stocurilor depreciate, fără mișcare sau cu mișcare lentă, greu vandabile, fără

desfacere asigurată, precum și propunerile de măsuri în vederea reintegrării lor în circuitul economic

casarea unor stocuri

constatări privind păstrarea, depozitarea, conservarea și asigurarea integrității bunurilor

din gestiune

alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate.

În cazul elementelor patrimoniale pentru care s-au constatat deprecieri și au fost

întocmite liste de inventariere separat, comisia de inventariere face propuneri privind:

cauzele care au determinat aceste aprecieri

înregistrarea de amortizări suplimentare

constituirea de provizioane pentru deprecieri

Propunerile comisiei de inventariere se prezintă conducătorului unității în termen de 3 zile de la încheierea operațiunilor de inventariere. În urma avizului directorului economic sau a contabilului șef și a șefului compartimentului juridic, conducătorul unității decide asupra soluționării propunerilor făcute în termen de 5 zile.

Toate documentele întocmite semnate de comisie și de gestionar se prezintă conducerii societății, înpreună cu procesul verbal pentru a analiza și decide cu privire la luarea măsurilor ce se impun.

Rezultatele inventarierii generale a patrimoniului se înscriu în registrul obligatoriu, numit „Registrul Inventar”. În Registru Inventar se înscriu toate elementele patrimoniale de activ și de pasiv grupate după natura lor, la fel ca în bilanțul contabil. Datele din acest registru și datele din listele de inventariere formează împreună inventarierea patrimoniului, pe care se fundamentează elaborarea Bilanțului.

3.2.6. Alte situații care necesită inventarierea

Inventarierea în vederea estimării în câmp a recoltelor viitoare

În agricultură se fac estimări de recoltă în anumite faze de vegetație cu scopul de a se asigura din timp spațiile de depozitare și mijloacele de transport, de a se evalua posibilitatea satisfacerii cererilor de produse agricole, de a stabili prețurile. În scopul acesta se inventariază suprafețele ocupate de diferite culturi, se individualizează parcelele care se deosebesc unul de altul prin plante, starea de vegetație, atacul de boli și dăunători, se stabilește numărul de probe ce urmează a se lua.

Inventarierea în vederea reînnoirii stocurilor

În unitățile comerciale care utilizează evidența global-valorică a gestiunilor, reînnoirea stocurilor se poate face numai prin efectuarea inventarierii.

În acest scop unitățile comerciale utilizează metoda operativ-statistică. Fiecare șef de raion cunoaște cerințele cumpărătorilor. Ținând cont de stocurile pe care le determină printr-o inventariere ad – hoc, șeful de raion întocmește o situație în care se arată felul mărfurilor, cantitățile și prețurile de vânzare cu amănuntul care trebuie aprovizionate. Prin centralizarea acestora la nivel de unitate se determină necesarul de aprovizionat.

În mai multe unități comerciale cererile clienților sunt scrise într-un caiet de câtre șefii de raion. Aceste caiete se iau în considerare înainte de a se cere reînnoirea stocurilor sau la aprovizionarea cu stocuri noi de mărfuri.

Inventarierea stocurilor în vederea modificării prețurilor

În unitățile comerciale prețurile se pot modifica frecvent.

Înaintea modificării prețurilor, unitățile efectuează inventarierea stocurilor de mărfuri la care urmează a se modifica prețurile, întocmind documentul „Inventar pentru modificare de preț”.

Diferența dintre prețul actual și cel propus se regularizează prin intermediul contului 378 „Diferențe de preț la mărfuri”. De exemplu, dacă prețul de vânzare actual este 4.000 lei și prețul nou propus este 4.400 lei, TVA neexigibilă va fi la diferența de 400 în sumă de 76 lei. Înregistrarea contabilă acesteia este următoarea:

371 „Mărfuri” = % 476

378 „Diferențe de preț la mărfuri” 400

4428 „T.V.A. neexigibilă” 76

3.3. Valorificarea rezultatelor la gestiunile de imobilizări corporale

În cazul imobilizărilor corporale în gestiunea unității pot apărea plusuri și minusuri justificabile sau nejustificabile.

Plusurile pot apărea în gestiunile unităților patrimoniale când s-au confecționat mijloace fixe prin efort propriu fără să fie întocmit documentele de recepție necesare, precum și în situația în care mijloacele fixe, deși erau casate și scăzute din evidență, nu au fost dezmembrate sau distruse utilizându-se în continuare.

Regularizarea plusurilor se face astfel:

213 „ Instalații tehnice, mijloace = %

de transport, animale și plantații”

722 „Venituri din producția de imobilizări corporale”

4427 „T.V.A. colectată”

Lipsurile în gestiune de care se fac vinovați salariații unității patrimoniale sau persoane înafara acestora, se impută la valoarea rămasă de amortizat. În condițiile de inflație este necesară actualizarea valorii mijlocului fix, recalculând și amortizarea la cele cu un anumit grad de uzură.

La constatarea lipsului imputabil, intervin două operațiuni,anume scăderea din evidența scriptică a mijlocului fix și imputarea prejudiciului provocat.

De exemplu: Valoarea de intrare a mijlocului fix 32.800 lei, amortizarea calculată 20.800 lei.

% = 213 „Instalații tehnice, mijloac 32.800

de transport, animale și plantații”

2813 „ Amortizări privind

imobilizările corporale” 20.800

6811 „Cheltuielile de exploatare

privind amortizarea imobilizărilor” 12.000

Imputarea se face la valoarea

neamortizată = % 14.280

4282 „Alte creanțe în

legătură cu personalul”

sau

461 „Debitori diverși”

7588 „Alte venituri din exploatare” 12.000

4427 „T.V.A. colectată” 2.280

Contul 4282 „Alte creanțe în legătură cu personalul” se utilizează în cazul în care persoana vinovată este salariatul unității.

Contul 461 „Debitori diverși” se utilizează atunci când persoana vinovată este din afara unității.

Pierderile cauzate de calamități = 213 „Instalații tehnice, mijloace 32.800

naturale sau din cauze de forță de transport, animale și plantații”

majoră se înregistrează astfel:

%

281 „ Amortizări privind 20.800

imobilizările corporale”

6583 „Cheltuieli privind 12.000

activele cedate și alte

operații de capital”

În cazul existenței unei asigurări = 7583 „Venituri din vânzarea 12.000 la o societate de asigurări, activelor și alte operații de capital”

încasarea despăgubirilor

cuvenite se înregistrează:

5121 „Conturi la bănci

în lei”

3.4. Inventarierea patrimoniului la SC. MOKKATTI EXIM SRL

La SC. Mokkatti Exim SRL la sfârșitul anului s-a efectuat inventarierea anuală obligatorie. În urma deciziei de inventariere (anexa1) s-a stabilit comisia de inventariere care se procedează la inventarierea produselor petroliere și a celorlalte valori existente în gestiunea patrimoniului. Inventarierea s-a făcut în prezența gestionarului Baidik Ioan . Comform declarației de inventar (anexa 2), procesului verbal (anexa 3), după analizarea listelor de inventar, nu s-au constatat diferențe între raportul de gestiune și raportul de inventariere.

La SC Mokkatti Exim SRL s-a realizat procesul de inventariere general a patrimoniului, s-au respectat toate etapele și regulile desfășurării procesului: comisia de inventariere a fost numit prin decizie scrisă; gestionarul unității a întocmit declarația în care sunt specificate ultimele intrări și ieșiri de marfă din gestiune. Bunurile de pe ultima factură, au fost înregistrate în fișe de magazie, iar după vizarea acestor documente de către comisie, acestea au fost transmise compartimentului financiar-contabil pentru înregistrare.

Inventarierea patrimoniului s-a realizat într-o zi, în timpul efectuării inventarului la stația de carburanți nu s-au efectuat vănzări, pompele de distribuție carburanți și clădirea de vănzări piese s-au sigilat conform legii.

3.5. Evaluarea bunurilor mobile și imobile la SC. MOKKATTI EXIM SRL

În ultimii ani societatea a avut numeroase investiții ca de exemplu: construirea unui hotel de agrement cu destinație turistică. Aceste investiții erau suportate din veniturile proprii ale firmei, dar activitatea este îngreunată de numeroase taxe și impozite datorate față de bugetul local și de stat. Impozitele și taxele prea mari îngreunează desfășurarea activității societății.

După evaluarea bunurilor s-a întocmit: Registrul imobilizărilor (anexa 4), Registrul Inventar (anexa 5) și Balanța de verificare (anexa 6).

Registrul Inventar cuprinde următoarele conturi întocmite astfel:

Contul 1012 – Capital subscris vârsat: nu se modifică deci rămâne în aceași valoare

Contul 1061 – Rezerve legale: acest cont nu se modifică

Contul 1068 – Alte rezerve: nu se modifică

Contul 1171 – Rezultatul reportat: acest cont reprezintă rezultatul exercițiului din anul

precedent

Contul 121 – Profit și pierdere: reprezintă exercițiul din anul precedent – nu se

modifică

Contul 208 – Alte imobilizări necorporale: nu se evaluează

Contul 2111 – Terenuri: sunt bunuri imobile. Din motive economice valoarea de

inventar a terenurilor rămâne neschimbată deoarece pe piața economică valoarea terenurilor a scăzut.Din punct de vedere al taxelor și impozitelor locale nereevaluarea terenurilor nu reprezintă o taxă mai mare pentru firme.

Contul 212 – Construcții: În cazul persoanelor juridice impozitele pe clădiri se

calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii. Această cotă de impozit se stabilește prin hotărâre a Consiliului Local și poate fi cuprinsă între 0,25% – 1,5%, inclusiv la nivelul Municipiului Marghita cota este stabilită la 1%. Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu înregistrat în contabilitatea proprietarului clădirii. Clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință cota de impozit este de 10%, iar pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referință cota de impozit este de 30%. Una dintre clădirile societății reprezintă un hotel de agrement cu destinație turistică, aceasta nu funcționează în cursul anului calendaristic, din acest motiv cota de impozit este 5% din valoarea de inventar a clădirii. Fiind că nu s-a efectuat reevauare în utimii 3 ani impozitul pe clădiri crește doarece se aplică cota de impozit de 10% la valoarea de inventar a clădirii.

Contul 2131 și 2132 – Echipamente tehnologice, aparate și instalații de măsură: Firma

deține echipamente tehnologice și aparate de măsură a căror durata de funcționare este cuprinsă însă între 5 – 10 ani, aceste instalații sunt utilizate în folosul societății. Există și un grad de uzură unele dintre ele fiind chiar vândute recuperându-se pierderile din uzura acestora.

Contul 2133 – Mijloace de transport: nu sunt reevaluate deoarece nu se poate stabili

cu precizie valoarea lor, fiind că pe piața economică există o gamă largă de mijloace de transport la prețuri diferite. Totul depinde de cerere și ofertă.

Contul 214 – Mobilier, aparatură birotică: aceste bunuri nu s-au evaluat deoarece sunt

cumpărate recent și încă nu prezintă uzură, sunt în stare foarte bună.

Contul 371 – Mărfuri: nu se înregistrează diferențe de inventariere. La sfârțitul anului

s-a efectuat inventarierea stocului de mărfuri, ca urmare a inventarierii raportul de gestiune corespunde cu raportul de inventariere.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În lucrarea de față este prezentat evaluarea și inventarierea unei societăți. Inventarierea societății S.C. Mokkatti Exim S.R.L. s-a realizat în bune condiții.

La începutul activitatii, inventarierea are ca obiect principal stabilirea și evaluarea elementelor patrimoniale ce constituie atât aport în natura cât și dobândire prin achiziție. Pe parcursul funcționării sale, unitatea efectuează inventarierea patrimoniului cel puțin o data pe an, de regula, cu ocazia încheierii exercițiului financiar.

Pentru determinarea situației financiare, reală și rezultatul corect, al unităților patrimoniale, pe o anumită perioadă de timp, trebuie efectuată inventarierea elementelor patrimoniale.

Evaluarea se face cu respectarea principiului prudenței potrivit căruia „nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor, ținând cont de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior”. Principala problemă a evaluării elementelor patrimoniale o constituie inflația.

În primul capitol se prezintă prin mai multe subcapitole evaluarea și reevaluarea a patrimoniului în general. Se definițiază evaluarea,se prezintă criteriile,bazele,principiile, formele evaluării. Se prezintă activele circulante și activele imobilizate.

Activele circulante denumite și active curente sunt bunuri și valori care participă la un singur circuit economic, fiind deținute pe termen scurt – mai mic de un an- de către societate.

Activele imobilizate reprezintă totalitatea bunurilor care au o durată de utilizare mai mare de un an destinate să servească o perioadă îndelungată activităților unității patrimoniale.

Evaluarea este procedeul folosit de metoda contabilității pentru exprimarea bănească a

tuturor existentelor și modificărilor elementelor patrimoniului și reprezintă o opinie sau concluzie emisă pe baza unei analize minuțioase referitoare la natura, calitatea valoarea sau utilitatea unor anumite proprietăți imobiliare,exprimată de o persoană imparțială, specializată în analiza și evaluarea proprietăților.

Etapele evaluării patrimoniului sunt: evaluarea la intrarea în patrimoniu, evaluarea la inventariere,evaluarea la inchiderea exercitiului financiar, evaluarea la ieșirea din unitate.

Formele de evaluare:evaluarea imobilizărilor corporale și necorporale,evaluarea stocurilor, evaluarea titlurilor de valoare,creanțele și datoriile în lei,valută, creanțele și datoriilor în devize, lingourilor sau monedele de aur sau argint, cheltuielile și veniturile.

Reevaluarea constă în modificarea și înlocuirea valorilor contabile cu valorile actuale, modificându-se costul istoric înregistrat în conturi. Scopul reevaluării imobilizărilor corporale este aducerea valorii contabile a activelor la valoarea justă a acestora sau la o valoare cât mai apropiată de valoarea justă de la data bilanțului.

Capitolul doi prezintă societatea SC. MOKKATTI EXIM SRL, aspecte constitutive, obiectul și structura societății, prezentarea compartimentului financiar contabil, modul de organizare a contabilității, managementul firmei.

În capitolul al treilea se prezintă inventarierea societății, sunt înșirate clasificările, funcțiile, etapele și necesitatea inventarierii.

Inventarierea prezentată în lucrarea de față are loc la sfârșitul anului 2013, la Stația de distribuție carburanți care aparține de SC.MOKKATTI EXIM SRL, situată țn localitatea Marghita.

Înaintea începerii inventarierii conducștorul unității ia măsuri organizatorice conform legii: se întocmesc documentele necesare pentru efectuarea operațiunilor de inventariere; se întocmește decizia de inventar în care se numesc membrii al comisiei; se stabilește modul de efectuare a inventarierii, se specifică data de începere și terminare a operațiunilor; se dotează membriile comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul,cu mijloace de identificare, cu formaturi, registre și rechizite necesare; se pune la dispoziția comisiei aparate și instrumente necesare măsurării și cântăririi.

După primirea deciziei comisia de inventariere se deplasează la locul gestiunii ce urmează a fi inventariată. La sosire comisia înainte de a începe operațiunile de inventarierea ia declarația scrisă de gestionarul unității în care acesta menționează felul, numărul și data ultimului document de intrare și de ieșire a bunurilor de gestiune. În timpul efectuării inventarierii documentele întocmite se păstrează în cadrul gestiunii inventariate încuiate și sigilate.

Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic și înscrise în listele de inventariere cu cele din evidența tehnico-operativa și din contabilitate, se înscriu de către comisia de inventariere într-un proces-verbal.

În urma inventarierii după analizarea listelor de inventor la societate nu s-au constatat diferențe între raportul de gestiune și raportul de inventariere.

După evaluarea bunurilor s-a întocmit: Registrul imobilizărilor, Registrul Inventar și Balanța de verificare .

În ultimii ani societatea a avut numeroase investiții ca de exemplu: construirea unui hotel de agrement cu destinație turistică. Aceste investiții erau suportate din veniturile proprii ale firmei, dar activitatea este îngreunată de numeroase taxe și impozite datorate față de bugetul local și de stat. Impozitele și taxele prea mari îngreunează desfășurarea activității societății. Hotelul construit din venituri proprii nu a funcționat în cursul anului calendaristic, din acest motiv cota de impozit este 5% din valoarea de inventar a clădirii. Fiind că nu s-a efectuat reevauare în utimii 3 ani impozitul pe clădiri crește doarece se aplică cota de impozit de 10% la valoarea de inventar a clădirii.

Un patrimoniu bine gestionat are efecte positive asupra situației financiare a societății, prin dezvoltarea unității crează locuri noi de muncă în domeniul turismului. În domeniul turismului se aplică taxa hotelieră ceea ce reprezintă un venit al bugetului local. Prin înființarea noilor locuri de muncă, firma va avea cheltuieli salariale, dar acest circuit generează venituri pentru salariați, concretizându-se prin sporirea veniturilor la nivel local, ceea ce va genera creșterea cererii pentru produse și servicii locale.

Evaluarea elementelor patrimoniului în contextual elaborării de raportare este mai degrabă o problemă de respectare a reglementărilor și uzanțelor din domeniu decât un demers de cercetare. Principalele preocupări din domeniul de specialitate se îndreaptă către estimarea valorii economice a patrimoniului. Valoarea economică a patrimoniului poate fi definită prin nivelul de bunăstare pe care acesta îl generează în societate.

Evaluarea economică a patrimoniului este necesară deși este evident că nu se poate pune un preț asupra sa. Se observă că evaluarea economică a patrimoniului permite utilizarea analizei cost beneficiu pentru evaluarea investițiilor în domeniul conservării patrimoniului și estimarea perioadelor cauzate de distrugerea elementelor de patrimoniu.

BIBLIOGRAFIE

Maria Popan, (2007.)- Realizarea situatiilor financiare si calculatia costurilor, Editura Oscar Print, Bucuresti,

Savu L. (2008)- Evaluarea întreprinderii. Repere teoretico-metodologice, Editura „Dimitrie Cantemir”, Târgu-Mureș

Rica Ivan, Control și audit intern, Suport de curs

Legea contabilitatii nr.82/1991, republicată, cu modificarile și completările ulterioare;

Ordinul Ministrului Finanțelor publice nr. 1.752 / 2005 pentru probarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene.

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2861 / 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009

Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile, conforme cu directivele europene, cu modificarile si completarile ulterioare;

Ordinul Nr. 2388 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului

www. contabilul.ro

www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap5

ANEXA 1

SC. MOKKATTI EXIM SRL

DECZIA DE INVENTARIERE NR. 2. DIN 27.12.2013.

DECIZIE PRIVIND NUMIREA COMISIEI DE INVENTARIERE

Prin prezenta decizie administratorul societății SC. MOKKATTI EXIM SRL., doamna MOKA OLGA constituie comisia de inventariere în vederea efectuării inventarierii patrimoniului la data de 31.12.2013, format din:

MOKA ATTILA……………………………….. în calitate de RESPONSABIL COMISIE

MOKA OLGA…………………………………..în calitate de MEMBRU

PARTICIPĂ:

BORDAS LASZLO……………. .VÂNZĂTOR

BARABAS TIBERIU……………VÂNZĂTOR

Administratorul societății decide că:

gestiunea supusă inventarierii va fi: – Stația de distribuție carburanți din Marghita,

str. I.L. Caragiale nr. 51

Efectuarea inventarierii se va face în 27.12.2013.

Prezenta decizie va fi adusă la cunoștința persoanelor de mai sus.

Am luat la cunoștință:

Nume:Moka Attila Semnătură:______________________

Nume: Bordas Laszlo Semnătură:______________________

Nume:Barabas Tiberiu Semnătură:______________________

Administrator/ Director General

_______________________________

ANEXA 2

SC. MOKKATTI EXIM SRL

DECLARAȚIE DE ÎNCEPUT DE INVENTAR

Subsemnatul Baidik Ioan , responsabil de gestiunea Stației de distribuție carburanți ,

la SC. MOKKATII EXIM SRL , la data de 27.12.2013.

DECLAR

că la data începerii inventarierii conform Decizieri nr. 2 din data de 27.12.2013:

nu am în gestiune alte valori aparținând terților primate cu următoarele documente

nu am eliberat din gestiune sume de bani fără documente legale

nu am primit în gestiune sume de bani fără documente legale

nu am documente de primire/eliberare care nu au fost operate în evidența tehnico-operativă

Ultimele documente de intrare/ieșire în/din gestiune:

ULTIMA INTRARE ÎN GESTIUNE

ULTIMA IEȘIRE DIN GESTIUNE

Data: 27.12.2013.

Gestinar: Baidik Ioan

Semătura:

ANEXA 3

SC. MOKKATTI EXIM SRL

PROCES VERBAL DE INVENTARIERE

Întocmit azi __27.12.2013.__

Subsemnații:

_______MOKA ATTILA____________________

_______MOKA OLGA_____________________

în calitate de membrii ai comisiei de inventariere, numita prin decizia nr.___2_____ din data de __27.12.2013___ am procedat la inventarierea gestiunii ____Stației de carburanți___ , gestionată de către_____BAIDIK IOAN______ aparținând SC.MOKKATTI EXIM SRL _, cu sediul social in localitatea _____MARGHITA______ str. ___1 Decembrie____ nr. _10__, CUI __466053____ nr.ORC J05/_2992_/ 1993__.

Inventarierea a început la data de __27.12.2013.__ și s-a terminat la data de __27.12.2013_.

Toate valorile materiale și valorile bănești aflate în gestiunea inventariată au fost trecute în listele de inventar , în mod corect fără omisiuni.

Rezultatele inventarierii: nu s-au constatat diferențe între soldurile scriptice și cele faptice, respectiv nu s-au constatat plusuri sau minusuri în gestiune.

Prezentul Proces Verbal s-a întocmit într-un exemplar care urmează a se înainta în termen de șapte zile lucrătoare conducerii unității pentru însusirea rezultatelor inventarierii.

COMISIA DE INVENTARIERE:

NUME: MOKA ATTILA SEMNĂTURA:__________

NUME: MOKA OLGA SEMNĂTURA:__________

BIBLIOGRAFIE

Maria Popan, (2007.)- Realizarea situatiilor financiare si calculatia costurilor, Editura Oscar Print, Bucuresti,

Savu L. (2008)- Evaluarea întreprinderii. Repere teoretico-metodologice, Editura „Dimitrie Cantemir”, Târgu-Mureș

Rica Ivan, Control și audit intern, Suport de curs

Legea contabilitatii nr.82/1991, republicată, cu modificarile și completările ulterioare;

Ordinul Ministrului Finanțelor publice nr. 1.752 / 2005 pentru probarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene.

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2861 / 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009

Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile, conforme cu directivele europene, cu modificarile si completarile ulterioare;

Ordinul Nr. 2388 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului

www. contabilul.ro

www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap5

ANEXA 1

SC. MOKKATTI EXIM SRL

DECZIA DE INVENTARIERE NR. 2. DIN 27.12.2013.

DECIZIE PRIVIND NUMIREA COMISIEI DE INVENTARIERE

Prin prezenta decizie administratorul societății SC. MOKKATTI EXIM SRL., doamna MOKA OLGA constituie comisia de inventariere în vederea efectuării inventarierii patrimoniului la data de 31.12.2013, format din:

MOKA ATTILA……………………………….. în calitate de RESPONSABIL COMISIE

MOKA OLGA…………………………………..în calitate de MEMBRU

PARTICIPĂ:

BORDAS LASZLO……………. .VÂNZĂTOR

BARABAS TIBERIU……………VÂNZĂTOR

Administratorul societății decide că:

gestiunea supusă inventarierii va fi: – Stația de distribuție carburanți din Marghita,

str. I.L. Caragiale nr. 51

Efectuarea inventarierii se va face în 27.12.2013.

Prezenta decizie va fi adusă la cunoștința persoanelor de mai sus.

Am luat la cunoștință:

Nume:Moka Attila Semnătură:______________________

Nume: Bordas Laszlo Semnătură:______________________

Nume:Barabas Tiberiu Semnătură:______________________

Administrator/ Director General

_______________________________

ANEXA 2

SC. MOKKATTI EXIM SRL

DECLARAȚIE DE ÎNCEPUT DE INVENTAR

Subsemnatul Baidik Ioan , responsabil de gestiunea Stației de distribuție carburanți ,

la SC. MOKKATII EXIM SRL , la data de 27.12.2013.

DECLAR

că la data începerii inventarierii conform Decizieri nr. 2 din data de 27.12.2013:

nu am în gestiune alte valori aparținând terților primate cu următoarele documente

nu am eliberat din gestiune sume de bani fără documente legale

nu am primit în gestiune sume de bani fără documente legale

nu am documente de primire/eliberare care nu au fost operate în evidența tehnico-operativă

Ultimele documente de intrare/ieșire în/din gestiune:

ULTIMA INTRARE ÎN GESTIUNE

ULTIMA IEȘIRE DIN GESTIUNE

Data: 27.12.2013.

Gestinar: Baidik Ioan

Semătura:

ANEXA 3

SC. MOKKATTI EXIM SRL

PROCES VERBAL DE INVENTARIERE

Întocmit azi __27.12.2013.__

Subsemnații:

_______MOKA ATTILA____________________

_______MOKA OLGA_____________________

în calitate de membrii ai comisiei de inventariere, numita prin decizia nr.___2_____ din data de __27.12.2013___ am procedat la inventarierea gestiunii ____Stației de carburanți___ , gestionată de către_____BAIDIK IOAN______ aparținând SC.MOKKATTI EXIM SRL _, cu sediul social in localitatea _____MARGHITA______ str. ___1 Decembrie____ nr. _10__, CUI __466053____ nr.ORC J05/_2992_/ 1993__.

Inventarierea a început la data de __27.12.2013.__ și s-a terminat la data de __27.12.2013_.

Toate valorile materiale și valorile bănești aflate în gestiunea inventariată au fost trecute în listele de inventar , în mod corect fără omisiuni.

Rezultatele inventarierii: nu s-au constatat diferențe între soldurile scriptice și cele faptice, respectiv nu s-au constatat plusuri sau minusuri în gestiune.

Prezentul Proces Verbal s-a întocmit într-un exemplar care urmează a se înainta în termen de șapte zile lucrătoare conducerii unității pentru însusirea rezultatelor inventarierii.

COMISIA DE INVENTARIERE:

NUME: MOKA ATTILA SEMNĂTURA:__________

NUME: MOKA OLGA SEMNĂTURA:__________