Evaluarea Si Analiza Riscurilor Financiare ALE Companiei ÎN Conditiile Actuale
ACADЕMIA DЕ STUDII ЕCONOMICЕ DIN MOLDOVA
FACULTATЕA BUSINЕSS ȘI ADMINISTRARЕA AFACЕRILOR
CATЕDRA MANAGЕMЕNT
Maria GORNEȚ
EVALUAREA ȘI ANALIZA RISCURILOR FINANCIARE ALE COMPANIEI ÎN CONDIȚIILE ACTUALE
(pe baza materialelor SRL ”Top Leasing” ÎCS)
tеză dе licеnță
Spеcialitatеa 363. 1 Businеss și administrarе
Autor:
Admis la susținеrе studеnta grupei BA 134
șеf catеdră învățământ cu frеcvеnță la zi
dr., conf. univ. Maria Gorneț
Gheorghe Țurcanu
Conducător științific:
dr., conf. univ. Ion Negru
Chișinau 2016
CUPRINS
Dеclarația pе propria răspundеrе 3
INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I. DEFINIREA RISCURILOR FINANCIARE 7
1.1. Concepte ale riscurilor în afaceri și clasificare 7
1.2. Riscurile financiare: esență, tipologie, metode de analiză și evaluare 13
CAPITOLUL II. ANALIZA GENERALĂ ȘI ECONOMICO-FINANCIARĂ A COMPANIEI Î.C.S. „TOP LEASING„ SRL 23
2.1. Caracteristica generală a activității companiei 23
2.2. Analiza principalilor indicatori economici și financiari ai companiei 31
CAPITOLUL III. ANALIZA ȘI OPTIMIZAREA RISCURILOR FINANCIARE IN CADRUL COMPANIEI Î.C.S. ”TOP LEASING” S.R.L. 42
3.1. Analiza și gestiunea riscurilor financiare din cadrul companiei 42
3.2. Modalități de optimizare a riscurilor în condițiile actuale 51
CONCLUZII 60
BIBLIOGRAFIE 62
ANEXE 64
Dеclarația pе propria răspundеrе
studentul
Subsemnata, Gorneț Maria, absolventă a Facultății Business și Administrarea Afacerilor al Academiei de Studii Economice din Moldova, specialitatea Business și administrare, declar pe propria răspundere că teza de licență pe tema „Evaluarea și analiza riscurilor financiare ale companiei în condițiile actuale” a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate, iar exemplarul prezentat și înregistrat la catedră corespunde integral cu varianta electronică plasată în sistemul Anti-plagiat.
De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt indicate cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele, deținând referința precisă a sursei;
redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința precisă;
rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.
_______________________
Semnătura
conducătorul științific
Subsemnatul, Negru Ion, dr. conf. univ. la catedra Management, în calitate de conducător științific a tezei de licență a studentei Gorneț Maria, cu tema „Evaluarea și analiza riscurilor financiare ale companiei în condițiile actuale” declar, că teza prezentată corespunde după structură și conținut planului aprobat și obiectivelor stipulate și admit, pe această cale, plasarea tezei în Repozitoriul ASEM.
__________________
Data
______________________
Semnătura
INTRODUCERE
Importanța și actualitatea temei. Mediul de afaceri actual este unul dificil de penetrat din mai multe considerente: supraîncărcarea piețelor, saturarea consumatorilor, utilitate marginală redusă, concurență neloială, contrafacerea produselor la un preț mai mic, condiții economice și politice dure, criza de idei a noilor produse, etc. Toate elementele care fac dificilă calea spre inițierea unui business se numesc riscuri.
Studierea și analiza riscurilor a fost mereu un domeniu mai dificil de înțeles, din moment ce riscul se manifestă uneori în moduri neașteptate și imprevizibile. Totodată riscul, e acel element care apare necondiționat în calea spre succes. În funcție de premisele apariției și de tipul manifestării riscurile pot fi delimitate în 2 mari categorii. Riscuri nocive și riscuri oportuniste.
Riscurile nocive au doar efecte negative și sunt genereate de influența indicatorilor externi precum ar fi: variația cursului valutar; creșterea ratei inflației; eșuarea modelului politic statal; evaziuni fiscale și delapidări de bani a statului ceea ce conduce spre criza economică, ș.a. Riscurile parvenite din astfel de evenimente nu pot fi ignorate, de obicei companiile suportă pierderi sub inflența acestora. Astfel riscurile nocive pot fi doar reduse și acoperite.
Riscurile oportuniste sunt cele fiind evaluate și gestionate eficient produc venituri. Diferența dintre veniturile pe care le are antreprenorul din activitatea financiară cotidiană și din cele generate de risc este mare. Nu fiecare manager are curajul să înfrunte riscurile, să inițieze ceva nou și să parcurgă o cale dificilă, ca peste o perioadă de timp să adune beneficiile. O mare parte dintre antreprenori văd afacerea ca pe o investiție de astăzi, ce aduce profit mâine.
Caracteristic pentru mediul de afaceri din Republica Moldova este prezența microafacerilor cu o durată mică de viață. Numărul întreprinderilor mari cu o istorie în timp este foarte mic. Totuși în ultimii ani datorită libertății informației și accesibilității de tip deschis al surselor inspiraționale, mediul de afaceri local capătă alte dimensiuni. Tinerii antreprenori care se lansează în afaceri recurg la modalități contemporane de promovare a conceptului de produs, ceea ce le permite să găsească mai facil nișa de clienți.
Antreprenorii trebuie să învețe a gestiona corect și eficient riscurile. Preponderent, o bună parte din manageri preferă să nu investească resurse în previziuni sau planificări, ci doar să stabilească rezerve care ar permite acoperirea gradului de risc. Gestiunea eficientă a riscurilor implică un efort mai mare de moment, dar care generează rezultate pe termen lung. Odată implimentate, metodele de optimizare au efect de continuitate.
Scopul lucrării constă în identificarea riscurilor caracteristice activității financiare a întreprinderii studiate. Studierea metodelor de optimizare și impactul mediului economic actual asupra mediului de afaceri în ansamblu. De asemeni ca scop este și evidențierea impactului riscurilor financiare asupra domeniilor de activitate specifice.
Reieșind din scopul lucrării s-au stabilit următoarele obiective:
– studierea conceptelor și definițiilor de risc în afaceri, prin gruparea tipurilor de risc și caracteristica individuală a acestora;
– delimitarea riscurilor riscurilor financiare de cele generale și identificarea metodelor de analiză și evaluare specifice;
– catacteristica generală a companiei Î.C.S. „Top Leasing” S.R.L., analiza activității prin intermediul mixului de marketing 5P (produs, preț, promovare, plasament, personal) și prin cele patru funcții de management (planificare, organizare, motivare, control);
– analiza indicatorilor economico – financiari ai companiei pe perioada 2011-2013, cu includerea observațiilor asupra domeniului specific de activitate;
– evaluarea riscului financiar al companiei Î.C.S. „Top Leasing” S.R.L. și analiza calitativă a tipurilor specifice de riscuri financiare cu cea mai mare probabilitate de apariție;
– identificarea metodelor de gestiune a riscurilor financiare în condițiile actuale.
Obiectul cercetării îl constituie Întreprinderea cu Capital Străin, Societatea cu Răspundere Limitată Top Leasing, ce are ca activitate de bază acordarea finanțărilor cu diferite scopuri, persoanelor fizice și juridice, rezidente ale Republicii Moldova.
Subiectul cercetării cuprinde depistarea riscurilor financiare mai frecvent întâlnite în procesul de activitate a companiei și care sunt metodele de analiză și evaluare, și cum sunt gestionate acestea.
Suportul metodologic. Pentru efectuarea analizei riscurilor financiare ale companiei în condițiile actuale, au fost utilizate surse bibliografice atât autohtone, cât și a autorilor străini. Printre autorii citați sunt: Stihi L., Munteanu N., Druică E., Balabanov I.T., Blank I.A., Radaev N.N., Holt Gh., Chernova G. V., Kudriavtsev A.A., etc.
Baza informațională pentru editarea tezei a constituit-o regulamentele interne ale companiei, agenda de practică, documentele cu caracter financiar al Î.C.S. „TopLeasing” S.R.L.
Structura tezei. Prezenta lucrare este structurată în trei capitole, inclusiv introducere, concluzii, bibliografie și anexe. Fiecare capitol este divizat în câte două sucapitole.
Capitolul I „Definirea riscurilor financiare” relată despre riscurile financiare și metodele de analiză și evaluare a acestora, utilizate la nivel global. În prima parte a capitolului sunt exemplificate la general conceptele, noțiunile și definițiile riscurilor în afaceri, cât și tipurile de clasificare ale riscurilor, după referințele mai multor autori. În cea de-a doua parte sunt enumerate și clasate riscurile financiare în dependență de grupele criteriale. Tot aici sunt prezentatea câteva metode generale de analiză a riscului financiar al întreprinderii.
Capitolul II „Analiza generală și economico-financiară a companiei Î.C.S. „Top Leasing”S.R.L.” prezintă în primul subcapitol caracteristica generală a companiei din punct de vedere al activității generale cât și organizarea pe departamente. Subcapitolul doi conține analiza desfășurată a structurii financiare a întreprinderii, începând cu analiza bilanțului și a altor acte cu caracter financiar, până la situațiile specifice domeniului de activitate și direcțiile de acțiune întreprinse de către personalul companiei în cadrul gestiunii financiare.
Capitolul III „Analiza și optimizarea riscurilor financiare în cadrul companiei Î.C.S. „Top Leasing” S.R.L.” include un subcapitol de analiză a riscului financiar general în cadrul companiei studiate prin metodele globale, cât și analiza calitativă a tipurilor de risc întâlnite în desfășurarea activității de zi cu zi, împreună cu metodele utilizate de entitate pentru a reduce riscurile. Al doilea subcapitol prezintă metode de optimizare a riscurilor caracteristice întreprinderilor cu activități financiare. De asemeni, tot aici este efectuată și o scurtă analiză a mediului economic din Republica Moldova la etapa actuală.
Anexele prezentei lucrări conțin organigrama companiei Î.C.S. „Top Leasing” S.R.L, rapoarte financiare pentru anii 2012-2013, model de fișă de post pentru angajați, model de raport al clienților problemtaici, o parte din raportul financiar pentru luna aprilie 2016, model de cash-flow, acte înregistrare și alte acte cu conținut informativ.
CAPITOLUL I: DEFINIREA RISCURILOR FINANCIARE
Concepte ale riscurilor în afaceri și clasificare
Noțiunea de risc se desprinde din istoria omenirii încă din cele mai vechi timpuri și aceasta mereu a fost asociată cu antreprenoriatul de orice tip. Joseph Schumpeter, economist al secolului XX, afirma că „În antreprenoriat există o înțelegere pe care o facem în legătură cu un anumit tip de comportament care include: inițiativă, organizarea și reorganizarea mecanismelor socio-economice și acceptarea riscului și a eșecului”. Astfel acceptarea riscurilor și a eșecurilor, tendința de a descoperi ceva nou, de a ieși din zona de confort și a trece noi limite, a condus la evoluția omenirii la o etapă atât de avansată.
În literatura de specialitate sunt utilizate o varietate de noțiuni ale riscurilor. După părerea economistului român Elena Druică „riscul este acel eveniment potențial generator de pagube, cu privire la care putem stabili efectele manifestării lui, șansele lor de apariție și impactul, sau severitatea asupra perimetrului afectat”.Această definiție se referă la partea diminuării efectelor riscurilor. O privire mai inovațională o prezintă economistul Kinev I.I. „Prin risc, trebuie înțeleasă consecința acțiunii sau inacțiunii, în urma căreia există posibilitatea reală – de obținere a rezultatelor nedeterminate cu caracter divers, care influențează atât pozitiv, cât și negativ asupra activității economico-financiare a întreprinderii”.1
După ideea „acțiunii sau inacțiunii” observăm că în contextul dezvoltării economice, cele mai mari riscuri au adus cele mai mari schimbări. Un exemplu în acest sens ar fi marile descoperirile geografice, prin descoperirea „Lumii Noi”, s-a dezvoltat capitalismul, s-a intensificat comerțul, s-au diversificat produsele de consum și treptat economia a evoluat într-atât, încât astăzi statele lumii nu ar exista fără relații economico-financiare.
Înțelegerea conceptului de risc chiar și astăzi reprezintă un moment sensibil, pentru că mulți încă privesc riscul ca un pericol, pe care ar dori să-l ocolească. Cei curajoși și inovatori văd în risc posibilitate de câștig. O astfel de diferențiere de idei apare și în teoriile riscurilor.
În literatura economică contemporană sunt prezentate mai multe teorii ce stau la baza ideii de risc, 2 dintre cele mai generale care vin să fundamenteze ideile de risc și urmările provocate de acestea sunt teoriile clasică și neoclasică:
Teoria clasică, reprezentată de către John Sturat Mill și Senior, care analizează riscul ca o probabilitate matematică de pierderi fără șansa de câștig, și anume structura profitului antreprenorului este formată din: o parte din capitalul investit, salariul capitalistului și plată pentru risc (baza de acoperire a pierderilor). Adică această teorie tratează riscul doar ca provocator de pagube, cauză din care a fost criticată de către economiști.
În anii 20-30 ai sec. XX, economiștii A.Marshall și A. Pigou, au pus bazele teoriei neoclasice. Conform acesteia compania care își desfășoară activitatea în condiții de incertitudine trebuie să țină cont de rezultatele așteptate și de abaterile acestora. În acest caz comportamentul antreprenorului trebuie să conducă la profitul maximal. Mai apoi, John M. Keynes completează teoria cu ideea că, pentru un profit mare, antreprenorul trebuie să recurgă la risc. Astfel teoria neoclasică identifică riscul nu doar ca o sursă pe pierdere, dar și de câștig.
O definiție proprie a riscului în afaceri ar suna astfel:
Riscul este un eveniment posibil, prognozabil sau incert, măsurabil sau nemăsurabil, așteptat sau neașteptat, care apare neapărat în activitatea de antreprenoriat, ca urmare a unor decizii, provocând efecte diverse, în dependență de cum este manevrat.
În practica economică ideea riscului este prezentată sub forma unei balanțe, precum cea prezentată în Fig.1.1. De obicei societatea este sceptică în privința riscurilor, pentru că le consideră doar „aducătoare de rele”, astfel această idee tinde să ”spargă” stereotipurile pe care și le fac oamenii precum că riscurile aduc doar pierderi.
Fig.1.1 Reprezentarea ideii de risc după economiștii contemporani
Балдин К. В., Воробьев С. Н. – Управление рисками, Москва, 2012, pag.16
Când balanța este în echilibru șansele la câștig și pierdere sunt egale, iar când plasăm pe balanța ceva, în practică aceasta reprezintă deciziile, atunci situația se modifică fie spre eșec fie spre oportunitate. Conform acestei idei, în momentul când ideile tradiționale de mărire a veniturilor nu mai produc rezultatul așteptat, este timpul de a risca și de a beneficia de oportunitățile ascunse pe care le generează riscurile.
Există numeroase criterii de clasificare ale riscurilor. Diferite surse tratează subiectul în dependență de specialitate. Din moment ce toate riscurile interacționează între ele, în mod obligatoriu un risc va duce la apariția altui risc, acestea nu pot fi catalogate strict.
O clasificare mai comună, regăsită în lucrările mai multor autori, precum Balabanov I.T, Stihii L., Muntean N., Ivanov A.A, Șapkin A.S., este prezentată sub formă ierarhizată precum în fig.1.2. Astfel tipurile de riscuri pot fi:
Fig.1.2. Tipuri de riscuri
А.С. Шапкин – Экономические и финансовые риски. Оценка, управление, портфель инвестиций, Москва 2003,543 страниц, и-ство Дашков и К, pag.11
La prima ”scară” riscurile se clasează în două mari categorii pure și speculative:
pure – efectele sunt de obicei negative sau nule, din moment ce acestea nu pot fi mereu prevăzute sau ignorate. Din această categorie fac parte riscurile naturale, ecologice, politice, economice, de transport și riscurile comerciale (de avere, de producție, de piață).
– riscurile naturale se referă riscurile provocate de hazardurile naturale (cutremure, incendii, inundații, epidemii). Antreprenorul se poate doar asigura față de accidentele posibile și poate acoperi rezultatele din fondurile de rezervă, însă nu poate ignora apariția acestor riscuri.
– riscurile ecologice sunt provocate de deteriorarea mediului înconjurător. Într-un caz compania producătoare fiind cea care poluează, astfel afectând atât mediul, cât și viața altor persoane. Alt caz este când o altă companie din vecinătate poluează resursele mediului pe care compania de bază le utilizează în producere, ceea ce duce la deteriorarea producției și la pierderi fnanciare.
– riscurile politice sunt corelate cu stabilitatea politică și economică statală. Apar în momentul, în care compania nu poate continua activitatea în mod normal din cauza instabilităților de ordin politic la nivel de stat: revoluții, schimbări constante a regimurilor de conducere și ideologiilor, schimbări permanente a legislației economice și fiscale, neînțelegeri la nivel internațional în urma cărora alte state impun sancțiuni și embargouri companiilor locale.
– riscurile de transport apar în momentul transportării produselor cu diferite mijloace transport (accidente, întârzieri, defecțiuni tehnice, deteriorarea bunurilor etc.)
– riscurile comerciale prezintă apariția pierderilor din manifestarea activității de comerț al firmei, cauzate de incertitudinea rezultatelor în cadrul luării deciziilor.
Riscurile comerciale ca categorie mai sunt divizate în alte patru subcategorii: de avere, de producție, de piață, financiare.
– de avere constituie posibilitatea pierderii bunurilor ce aparțin antreprenorului din diferite motive (defecțiuni tehnice, scurgeri de informații, fraude, neatenție, furturi).
– de producere se manifestă prin pierderile rezultate în urma defecțiunii utilajelor producătoare, sistarea activității din anumite cauze (materie primă necorespunzătoare, personal necalificat, produse finite necorespunzătoare standardelor interne, introducerea utilajului nou)
– de piață (de realizare) prezintă pierderi ce apar în momentul transportării, neachitării de către cumpărător, promovării neeficiente și alte momente organizatorice.
– financiare ce provoacă pierderi la nivelul capitalului întreprinderii
speculative – efectele pot fi negative, dar și pozitive. Aceste riscuri pot fi manevrate pentru a crea oportunități. Ponderea cea mai mare printre riscurile speculative o ocupă riscurile financiare.
Riscurile financiare ca parte integrantă a riscurilor comerciale se pot atribui si la riscuri pure dar și la speculative, din moment ce pierderi apar și ca rezultat al deciziilor , dar și în urma influenței mediului extern. Ca parte a riscurilor speculative, riscul financiar se clasifică în 2 mari subcategorii:
– riscul capacității de cumpărare a banilor, care la rândul ei conține riscul inflației și deflației, riscul valutar, riscul de lichiditate.
– riscul investițional ce cuprinde: riscul profiturilor ratate, riscul diminuării profitului (riscul creditar și procentual), riscul pierderilor financiare directe (riscul bursier, riscul falimentului, riscuri selective).
O caracteristică a subcategoriilor riscurilor financiare va fi redată în următorul subcapitol, cu referire la riscurile financiare și clasificarea acestora.
După factorii de apariție a surselor de risc se pot enumera:
– factori de risc obiectivi depind de 2 circumstanțe: tipul situației și calitatea resurselor. Calitatea resurselor reprezintă toate sursele care stau la baza desfășurării activității întreprinderii atât financiare cât și materiale (investiții, materia primă, personalul, regulamentele de funcționare, normele de producție), asupra cărora antreprenorul poate influența și lua decizii de a alege, restul elementelor afacerii asupra cărora antreprenorul nu poate influența, dar care au un impact asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii se referă la tipul situației (situația economico-politică, calificarea personalului, relațiile cu partenerii, conjunctura pieței).
– factori de risc subiectivi denotă din caracterul antreprenorului. Un antreprenor de succes combină în personalitatea sa complexă calități ca hotărârea, inițiativa, caracterul puternic, experiența.
Influența factorilor este prezentată în Fig.1.3., astfel activitatea de antreprenoriat ce presupune calea spre succes nu poate exista fără cele 2 tipuri de factori de influență.
Fig.1.3 Influența factorilor subiectivi și obiectivi asupra apariției riscurilor
Балдин К. В., Воробьев С. Н. – Управление рисками, Москва, 2012, pag.21
Totodată unii autori, precum Muntean N. și Blank I.A., redau o clasificare după diferite criterii. Pot exista o multitudine de astfel de criterii, deoarece fiecare antreprenor, în dependență de situație întâlnește diverse riscuri. Din aceste considerente poate fi organizat un clasificator de tip deschis, precum cel utilizat de dr. în economie Muntean N. (anexa nr. 4) și Stihi Liudmila, în publicațiile sale. Un șir de criterii reprezentative pentru formarea unui clasificator al riscurilor de tip deschis ar fi:
după momentul apariției distingem:
– riscuri retrospective – riscuri din trecut, care se repetă sau vor apărea pe viitor.
– riscuri curente – riscurile cu care se întâlnește compania la momentul luării deciziilor.
– riscuri perspective – previzionate a apărea în viitorul apropiat.
după gradul de complexitate:
– riscuri simple – apar într-un domeniu și nu se răspândesc (riscul valutar).
– riscuri compuse – generează apariția altor riscuri (materie primă de calitate inferioară).
după caracterul urmărilor:
– riscuri pure (nete) – provoacă doar pierderi fără a oferi șansa de câștig.
– riscuri speculative – oferă posibilitatea apariției oportunităților de acces spre câștiguri.
după sfera apariției în conformitate cu domeniul de activitate percepem riscuri din:
– sfera producției – activitatea de bază este producerea. Profit din comercializarea mărfii.
– sfera comercială – comerțul cu produse preluate de la producător, profit din diferență de preț.
– sfera financiară – obiect al vânzării – cumpărării sunt banii (creditare, casele valutare).
– activitatea intermediară – antreprenorul apare ca agent între producător și consumator.
după nivelul localizării în cadrul structurilor economice distingem riscuri:
– macroeconomice – riscuri influențate de economia statului la nivel de stat (inflație, șomaj).
– mezoeconomice – apar în cadrul sectoarelor economice statale (primar, secundar, terțiar).
– microeconomice – riscuri ce apar în cadrul întreprinderilor (risc tehnologic, de personal).
după durata de timp de realizare a riscurilor se percep:
– riscuri pe termen scurt – apar spontan și dispar un timp, după înlăturare (reparații utilaje).
– riscuri permanente – cu evoluție continuă (riscul valutar apare zilnic, fiind variabil).
după nivelul de realizare a riscului se pot identifica:
– riscuri legate de strategie – strategia generală a firmei a fost aleasă greșit (risc major).
– riscuri operaționale – apar la nivel organizațional (personal greu adaptabil).
după caracterul manifestării se disting riscuri:
– dinamice – mereu sunt în evoluție (comportamentul concurenților, piața, cererea).
– statice – se mențin constante și pot fi previzionate (uzura activelor materiale).
după cuprinderea subiecților economici:
– riscuri colective – se aplică grupului (toate organizațiile de microfinanțare sau băncile).
– riscuri individuale – ce vizează doar compania (conflicte de ordin judiciar).
după gradul de influență asupra situației economico-financiare a companiei:
– risc nul – nu afectează derularea în mod obișnuit a activității companiei.
– risc minim – poate provoca careva dereglari nesemnificative, nu ating partea financiară.
– risc ridicat – pot provoca mici pierderi (neîndeplinirea planului de producere lunar).
– risc critic – provoacă pierderi în proporții considerabile, afectează activitatea companiei.
– risc catastrofal – se trece limita admisibilă, apare riscul de faliment.
după consecințele asupra activității agentului economic există riscuri:
– economice – provoacă pierderi materiale (deterioare bunuri mobile și imobile).
– financiare – provoacă pierderi valorice din capitalul companiei, scade rentabilitatea.
după originea factorului care le generează riscurile se împart în:
– externe – provin din exteriorul companiei (legislație, presiune fiscală, conflicte internaționale).
– interne – se manifestă în cadrul companiei (fraude, furturi, fluctuația personalului).
– mixte – sunt influențate atât de exterior cât și interior (riscul de credit, riscul dobânzii).
după posibilitatea obținerii informației se disting:
– informații accesibile – nu sunt riscuri, informația este publică și ușor de obținut și analizat.
– informații limitate – sunt prezentate informații generale, cele suplimentare nu sunt publice și sunt dificil de obținut, doar la cerere și cu impunerea unor condiții.
– informații inaccesibile – au un grad înalt de securitate, sunt accesibile doar intern și organelor de stat, pentru public rămân a fi confidențiale.
după posibilitatea evaluării riscurile pot fi divizate în:
– evaluate – pot fi facil evaluate prin diverse metode, având un caracter explicit și simplu.
– evaluate parțial – nu pot fi evaluate integral din perspectiva caracterului dinamic, care nu permite prognozarea exactă.
– neevaluate – apar pe neașteptate, antreprenorul fiind incapabil să le previzioneze și să se asigure din timp, se evaluează doar după ce se realizează (ecologice, naturale, de transport).
În această ordine de idei, lista poate continua la nesfârșit. Antreprenorul trebuie să fie pregătit a face față riscurilor care survin în orice împrejurime, iar pentru aceasta trebuie să fie capabil să analizeze și gestioneze corect situațiile care apar în urma luării deciziilor.
1.2 Riscurile financiare: esență, tipologie, metode de analiză și evaluare
Companiile care se confruntă cel mai des cu riscurile financiare sunt de obicei cele cu domeniul de activitate în totalitate dependent de fluxurile bănești și anume companiile care pentru desfășurarea normală a activității apelează la atragerea împrumuturilor externe cu dobânda fixată, sau împrumuturi interne, care constau în majorarea capitalului statutar sau reinvestirea profitului. Cu alte cuvinte riscurile financiare sunt mai pronunțate în cadrul companiilor care fac ca „banii să producă bani”. Printre acestea sunt: băncile comerciale, companiile de creditare, fondurile de investiții, bursele de valori, casele de pariuri, punctele de schimb valutar, companiile de asigurare etc. În dependență de activitate apar două tipuri de schimb de bani: schimb de bani pe bani, precum în cazul caselor de schimb valutar sau caselor de pariuri și schimb de bani pe drept de proprietate asupra unor bunuri, precum în cazul băncilor sau companiilor de finanțare, care în schimbul banilor obțin drept garanții bunuri cu drept de proprietate.
Un model comun al clasificării riscului financiar este prezentat în fig.1.4.
Fig.1.4 Clasificarea riscurilor financiare
Observator economic. Economia 2000, nr.1-2, p.15
Totodată, economistul rus Blank I.A., clasifică riscurile financiare după diferite criterii, în cadrul cărora se întâlnesc și tipuri ale riscurilor regăsite și la alți autori. Criterii de clasificare:
după sursa de apariție se disting riscuri financiare:
sistematice – (risc de piață). Provoacă pierderi financiare în urma modificării în permanență a conjuncturii pieței financiare. Distingem riscuri:
procentuale – ratele dobânzilor variază (ratele la credite și depozite, rate EURIBOR, LIBOR) ce conduc la un șir de modificări procentuale în cadrul companiilor ce operează cu acestea, provocând pierderi, în unele cazuri câștig.
valutare – apar în cadrul companiilor ce interacționează cu mediul extern în cadrul schimburilor economice, operând cu monede străine. Se manifestă prin neadeverirea veniturilor preconizate ca rezultat al diferenței de curs.
de valoare – variabilitatea prețurilor (la active, acțiuni, valori imobiliare, aur și altele). Prețurile fiind invariabile, necesită un control și analiză strictă.
nesistematice – (specifice) sunt caracteristice pentru întreprinderi concrete și pot fi provocate de decizii greșite, management incompetent, structură neefectivă a activelor, utilizare irațională a capitalului și alte situații care creează artificial riscuri. Un exemplu ar mai fi și atitudinea agresivă față de riscuri ca oportunități, când în goana după profituri mari, riscurile aduc pierderi.
riscul reducerii stabilității financiare – se întâmplă când partea surselor atrase prevalează sursele proprii (levierul financiar), astfel se formează un dezechilibru în acoperirea surselor împrumutate din capital. Acest risc conduce la falimentul companiei.
riscul incapacității de plată – numit și riscul lichidității nebalansate, apare în cazul reducerii lichidității rotației activelor, ce provoacă un dezechilibru la nivelul fluxurilor de capital al companiei, conducând la incapacitate de plată a acesteia și apoi la faliment.
riscul de credit – apare la companiile care contractează sau acordă credite. Se manifestă prin nerespectarea condițiilor contractuale de plată (întârziere, plată parțială, insolvență).
riscul investițional – apare când companiile sunt în calitate de investitori sau doresc să atragă investiții. Negativ se manifestă când investițiile nu produc rezultatele scontate și banii investiți se trec la pierderi, iar pozitiv când rezultatele aduc beneficii ce prevalează așteptările.
riscul inovațional – se corelează cu infiltrarea noilor tehnologii și instrumente financiare pe piață. Spre exemplu noua practică a derivatelor de credit, prin care creditorii transmit creanțele unei terțe persoane spre gestiune, a devenit o practică de succes pe piața financiară, facilitând gestiunea portofoliului de clienți al companiei de bază.
riscul depozitelor – se realizează rar, dar nu poate fi ignorat. Acest tip de risc se manifestă prin posibilitatea nerecuperării depozitelor formate la bănci sau alte instituții în domeniu din diverse motive: falimentarea instituției, fraude economice, furturi etc.
după obiectul caracterizat:
risc financiar unilateral – cuprinde întregul spectrul de riscuri ce provine de la o singură sursă de risc. Spre exemplu procurarea unor acțiuni ce provoacă pierderi, atrage după sine pierderi de personal, tehnologice, investiții suplimentare etc.
risc financiar pe grupe financiare – ce se manifestă în cadrul unei grupe specifice de risc, precum riscul de credit sau riscul investițional, adică apar într-un anumit mediu de referință și are metode specifice de analiză și monitorizare, care se diferențiază de metodele tradiționale.
risc financiar general – cuprinde riscul finanțelor întreprinderii în ansamblu și depinde de tipul de activitate, structura și mărimea capitalului, structura activelor etc. Acesta acționează asupra capitalului global al întreprinderii.
după urmările provocate în domeniul financiar:
risc ce conduce la pierderi economice – urmările acestor riscuri pot fi doar negative și duc la reduceri a profitului și a capitalului financiar al companiei.
risc ce conduce spre profituri ratate – apare în situațiile când compania din motive obiective sau subiective nu poate îndeplini o operație financiară planificată, spre exemplu diminuarea ratingului creditar nu-i permite să obțină un credit, pe care aceasta planifica să-ș utilizeze pentru dezvoltare, astfel veniturile preconizate deja nu se adeveresc, deci sunt ratate.
risc ce provoacă atât pierderi economice cât și venituri suplimentare – se caracterizează prin strategii puternice la nivel de întreprindere, antreprenorul mereu caută direcții de a majora profitul, chiar dacă situațiile mai puțin favorabile pot să provoace și pierderi.
după probabilitatea realizării:
probabilitate redusă de realizare – se referă riscurile a căror coeficient de variație a realizării nu depășește 10%, astfel de riscuri uneori nu pot fi prognozate, fiind neașteptate.
probabilitate medie de realizare – coeficientul de variație este de 10 – 25%.
probabilitate înaltă de realizare – coeficientul de variație depășește 25%.
probabilitate imposibil de previzionat – în această categorie se includ riscurile a căror realizare are loc în condiții de incertitudine (când variabilele sunt inexacte sau necunoscute).
după nivelul pierderilor:
permisibile – pierderile sunt mai mici decât venitul realizat din operațiunile curente.
critice – pierderile ce nu depășesc capitalul întreprinderii în ansamblu.
catastrofale – pierderi egale cu toată averea firmei, ce conduce spre faliment.
după posibilitatea prognozării:
prognozabil – sunt acele riscuri a căror evoluție poate fi calculată, precum ar fi riscul de preț, inflația, ratele dobânzii, cursul valutar, desigur pe o perioadă scurtă de timp.
neprognozabil – sunt riscurile a căror evoluție este imposibil de prevăzut din cauza situațiilor incerte și a indicatorilor imposibil de calculat, cum ar fi: atitudinea clientului față de servicii.
după posibilitatea asigurării:
asigurabil – riscuri ce se includ în nomenclatorul obiectelor asigurate, de către companiile de asigurare din exterior, sau pe bază contractuală (derivatele de credit).
neasigurabil – se includ riscurile care se consideră de către asigurători, neasigurabile.
Precum se poate observa, riscurile financiare ca și cele generale pot fi clasificate după o multitudine de criterii, astfel utilizându-se clasificatorul de tip deschis, din moment ce fiecare tip de activitate are câte ceva specific ce o diferențiază de altele, respectiv în activitatea antreprenorială apar diverse situații ce necesită o abordare specializată.
După cum afirma economistul român Bogdan Baltazar: „Cel mai important lucru în afaceri este să îți cunoști riscul, pentru că doar cunoscându-l poți să-ți iei măsurile de protecție necesare”. Continuând ideea, cunoașterea riscului permite antreprenorului anticiparea unor efecte nefavorabile asupra afacerii sale.
Conform ISO 31000:2009 (standard internațional de management al riscului), riscul este ”efectul incertitudinii asupra obiectivelor”, o definiție destul de superficială, dar care conferă riscului partea de incertitudine. Incertitudinea reprezintă starea de nesiguranță generată de anumiți factori care nu sunt nici controlabili, nici calculabili, ceea ce generează dificultăți în analiza și evaluarea riscurilor financiare. Pentru ca o companie să poată manevra riscurile în situațiile incerte, au fost elaborate mai multe programe de ”risk management”, menite să ghideze antreprenorii. Astfel, ISO 31000 definește managementul riscurilor ca „un set coordonat de activități și metode care sunt utilizate pentru a dirija o organizație și a controla riscurile care pot afecta abilitatea acesteia de a-și atinge obiectivele.” Printre astfel de activități se situează analiza și evaluarea riscurilor.
Analiza riscurilor este un proces, care este utilizat pentru a înțelege natura, sursele și cauzele apariției riscului identificat și pentru a estima nivelul de risc. La rândul său „evaluarea riscului reprezintă determinarea cantitativă a gradului riscului, a caracteristicilor lui, și a consecințelor survenite în urma influenței sale asupra rezultatelor activității întreprinderii” . Analiza și evaluarea se poate face atât în mod statistic, matematic cât și intuitiv. Astăzi tot mai mulți antreprenori se bazează pe autoritatea altor agenți economici și pe experiența acestora, combinând intuiția și analiza probabilistică într-o strategie de „judo antreprenorial”.
După conținutul său, riscurile financiare reprezintă de fapt variabilitatea rezultatului net din activitatea operațională în contextul politicii financiare a companiei. Factorul primordial ce afișează impactul riscului asupra finanțelor companiei este evoluția și structura capitalului financiar global. Capitatul global al firmei este format din capital propriu și capital împrumutat.
Capitalul propriu prezintă de facto sursele de finanțare a activelor de care dispune compania pentru finanțarea activităților curente, fără implicarea altor surse externe. Capitalul împrumutat reprezintă partea de capital atrasă din exterior.
Există diverse metode de analiză. O parte permit estimarea impactul riscului asupra structurii financiare globale a companiei, iar altele se diferențiază pe tipuri de risc.
Pentru estimarea riscului financiar general se cunosc 2 metode: analiza riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate și pe baza efectului de levier
Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a genera profit și se poate calcula în unități monetare sau ca rată procentuală. La nivel de întreprindere se poate calcula rata rentabilității: economice (profit brut raportat la capitalul investit); financiare (profit net raportat la capital propriu); activelor (profit net raportat la valoarea activelor totale); vânzărilor (profit net raportat la cifra de afaceri).
I. Analiza riscului financiar evaluat prin metoda pragului de rentabilitate. În cadrul companiilor de finanțare putem adauga ca indicator dobînzile aferente contractelor de împrumut, care sunt cheltuieli constante, în raport cu venitul din vânzări.
(1.1)
– PR1 – pragul de rentabilitate;
– CF – cheltuieli fixe (u.m);
– Chd – dobânda ca cheltuială fixă;
– v – coeficientul privind ponderea consumurilor și cheltuielilor variabile în VV.
Din practica economică, în dependență de cifra de afaceri corelată cu pragul de rentabilitate, companiile se pot afla în următoarele situații:
instabilă – cifra de afaceri are o valoare de până la 10% față de PR1, compania se află în pierdere;
corespunzătoare „punctului mort” – cifra de afaceri este egală cu PR1, veniturile acoperă cheltuielile fără a aduce profit suplimentar;
relativ stabilă – cifra de afaceri are o valoare cuprinsă între 10 – 20%, peste PR1, compania înregistrează profituri;
confortabilă – cifra de afaceri depășește peste 20% PR1, firma are profituri considerabile.
Totodată cunoscând pragul de rentabilitate pot fi calculați și alți indicatori aflați în corelație cu evoluția, structura și influența riscurilor financiare, astfel de indicatori sunt: coeficientul de elasticitate și indicatorul de poziție (absolut și relativ) al companiei, în raport cu punctul său critic total:
coeficientul de elasticitate (CE) (puncte)
(1.2)
– VV0 – venit din vânzări în perioada precedentă (u.m);
– PR1 – pragul de rentabilitate (u.m);
Cu cât compania se îndepărtează peste de pragul de rentabilitate, cu atît coeficientul de
de elasticitate a rentabilității financiare este mai redus, deci respectiv și riscul este mai mic.
indicatorul de poziție în mărimi absolute:
(1.3)
– IPoz – indicator de poziție (u.m);
– VVefectiv- Venit din vânzări efectiv (u.m);
– VVPR1 – Pragul de rentabilitate a venitului din vânzări (u.m).
Indicatorul de poziție în mărimi relative, numit și coeficient de volatilitate (u.m):
(1.4)
Cu cât indicatorii sunt mai mari față de pragul de rentabilitate, cu atât compania este mai flexibilă și riscul financiar este mai mic.
Sursele atrase de companie sub formă de împrumuturi, conduc la variabilitatea profitului net din activitatea operațională și respectiv la apariția riscurilor. Riscurile de tipul dat se evaluează prin măsurarea elasticității rezultatului net din activitatea operațională la modificarea profitului operațional până la calculul dobânzilor, indicatorul de calcul fiind numit – coeficient de levier financiar (CLF). Metoda de calcul este prezentată în modul următor:
(1.5)
– RAON – rezultatul net din activitatea operațională (u.m);
– i – cota impozitului pe venit (%);
– RAO – rezultat din activitatea operațională (u.m);
– CV – cheltuieli variabile (u.m);
CLF exprimă modificarea relativă a rezultatului net din activitatea operațională antrenată de modificarea cu un procent a profitului operațional până la calculul dobânzilor. Cu cât CLF va fi mai ridicat, cu atât mai mare va fi riscul.
II. Analiza riscului financiar evaluat prin metoda efectului de levier financiar.
Analiza capitalului propriu reprezintă un interes pentru antreprenor, și anume acea parte de capital care provine din surse atrase. Pentru această analiză se utilizează un model specific de evaluare, numit efectul levierului financiar, care exprimă gradul de îndatorare al întreprinderii asupra rentabilității financiare. Rentabilitatea financiară se calculează prin formula (1.5):
(1.6)
– Rf – rentabilitatea financiară (%);
– RePb – rentabilitatea economică a profitului brut (%) = ; (1.7)
– Pn – profitul net (u.m);
– CPr – valoarea medie a capitalului propriu (u.m);
– TDt – valoarea medie a datoriilor financiare purtătoare de dobânzi (u.m);
– Rd – rata dobânzii pentru capitalul împrumutat (%);
– i – cota impozitului pe venit (12% pentru anul 2016).
După Rf, se calculează valoarea efectului de levier financiar (ELF) prin fomrula (1.7):
(1.8)
– LF – levierul financiar = (1.9)
– RdEf – rata dobânzii efective = (%) (1.10)
ChD – cheltuieli cu dobânda;
DtFin – datorii financiare pentru care s-au plătit dobânzi (u.m);
Existența unui grad de îndatorare este generată de existența unor cheltuieli aferente dobânzilor contractate, cheltuieli de gestiune a contractelor ș.a. De asemeni cu cât este mai mare gradul de îndatorare cu atât crește și riscul de faliment al întreprinderii. Deci efectul de levier financiar este pozitiv decât în măsura în care rata rentabilității economice este superioară ratei dobânzii. ELF arată cu câte puncte procentuale se va majora capitalul propriu al întreprinderii în urma atragerii surselor externe.
Pentru analiza pe tipuri de riscuri se vor identifica riscuri financiare cel mai des întâlnite, care au un impact puternic asupra activității financiare a întreprinderii. Dintre acestea pot fi enumerate: riscul de credit; riscul valutar; riscul de lichiditate:
Evaluarea riscului de faliment sau a riscului de credit, ce apreciază capacitatea de plată a companiei se poate efectua prin diverse metode, cele mai cunoscute sunt:
1. Modelul Altman, elaborat în anul 1968 în SUA. „A fost prima funcție-scor care a permis anticiparea a 75% din falimente cu doi ani înaintea producerii lor”. Funcția-scor este alcătuită din 5 variabile X și are următoarea formulă:
(1.11)
R1 – rata activelor circulante în total active = . (1.12)
R2 – rata rentabilității economice pe baza profitului reinvestit =; (1.13)
R3 – rata rentabilității economice = ; (1.14)
R4 – gradul de acoperire a datoriilor totale din capital propriu = ; (1.15)
R5 – gradul de acoperire al activelor din venituri = ; (1.16)
Indicatori: Pb – profit brut; TA – total active; TV – venituri totale; Pre – profit reinvestit; AC – active circulante.
Formula nr. 1.11 reprezintă modelul de bază, fiind aplicată din start companiilor industriale prelucrătoare americane, având astfel o arie de utilizare limitată. Pentru companiile private neindustriale se utilizează funcția-scor, rezultatele fiind prezentate în tabela 1,1:
. (1.12)
Tabelul 1.1
Aprecierea rezultatelor conform modelului Altman
Sursa: Gheorghe HOLT – Riscul de faliment – Punct central în diagnosticul financiar-contabil, Analele Universității „Constantin Brâncuși”, Seria Economie, Tîrgu Jiu, nr.3/2009, pag.328
2. Modelul Canon și Holder, elaborat în anul 1978, de către J. Conan și M. Holder, utilizează o funcți-scor din 5 variabile (rate) care permite clasificarea întreprinderilor în normale și falimentare, în funcție de domeniu. Funcția – scor generală:
(1.13)
R1 – rata lichidității parțiale = ; (1.14)
R2 – rata stabilității financiare = ; (1.15)
R3 – rata cheltuielilor financiare = ; (1.16)
R4 – rata de remunerare a personalului = ; (1.17)
R5 – ponderea profitului în valoarea adăugată = ; (1.18)
St – stocuri; Cpe-capitaluri permanente; ChPe-cheltuieli cu personalul; Vad-valoare adaugată; TP-total pasiv; TV-total venituri;
Tabelul 1.2.
Evaluarea rezultatelor conform modelului Canon și Holder
Sursa: Gheorghe HOLT – Riscul de faliment – Punct central în diagnosticul financiar-contabil, Analele Universității „Constantin Brâncuși”, Seria Economie, Tîrgu Jiu, nr.3/2009, pag.328
Alte modele de acest gen sunt: modelul managementului strategic Taffler & Abassi (1984) – utilizat pentru evaluarea riscului falimentului de țară; von Stein & Ziegler (1984) care permite analiza falimentului și la nivel macroeconomic, dar și microeconomic.
Aceste metode de analiză permit aprecierea structurii financiare generale și evaluarea impactului total al riscurilor financiare asupra capitalului întreprinderii. Acest tip de analiză este unul cantitativ, pentru analiza calitativă este nevoie ca riscurile să fie desfășurate pe categorii și tipuri, dup care fiecare risc se analizează în dependență de impactul pe care-l are asupra activității companiei, cât și a probabilității de apariție a acestuia.
CAPITOLUL II. ANALIZA GENERALĂ ȘI ECONOMICO-FINANCIARĂ A COMPANIEI Î.C.S. „TOP LEASING„ SRL
2.1 Caracteristica generală a activității companiei
Întreprinderea cu Capital Străin „TOP LEASING” S.R.L., înregistrată la Camera Înregistrării de Stat din Moldova la 13.10.2006 cu nr de înregistrare 1006600044168, activează pe piața financiară a Repubicii Moldova deja de 10 ani, având ca activitate de bază prestarea serviciilor de finanțare persoanelor fizice și juridice din RM. Fondatorul companiei este o persoană juridică cu sediul în Olanda, capitalul companiei fiind integral străin.
La fondarea sa, în 2006 compania avea două filiale, situate în mun. Bălți și mun.Chișinău. Filiala din mun. Bălți a fost lichidată în anul 2009, iar cea din mun. Chișinău s-a reorganizat, schimbându-și sediul social de pe str.M. Kogălniceanu nr.61, pe noua adresă mun.Chișinău, str. Alexandru cel Bun 108/1, of.18. Capitalul social al ÎCS „Top Leasing” SRL, conform ultimului extras de la CÎS din 02.02.2016, este de 30 222 649,8898 MDL.
Compania prestează o gamă mai largă de servicii dintre care:
leasing financiar;
activități de creditare;
cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii;
închirierea bunurilor imobiliare proprii;
închirierea autoturismelor;
închirierea altor mijloace de transport;
închirierea mașinilor și echipamentelor;
comerț cu ridicata pe baza de tarife sau contracte;
activități auxiliare de asigurări și de asigurare cu pensii;
alte intermedieri financiare, neincluse în alte categorii.
Principiile promovate de către entitate sunt:
Calitate. Compania este orientată spre client, oferind condiții avantajoase și prestând servicii de calitate. La moment baza de clienți depășește 2500 persoane cu o istorie creditară în timp.
Responsabilitate. Compania își respectă cu strictețe responsabilitățile și obligațiile stipulate în contractul de leasing. De asemeni clienții primesc suport și după expirarea contractului.
Rapiditate. Personalul companiei acționează cu promptitudine în analizarea în termene cât mai scurt posibile a dosarelor pentru luarea unei decizii favorabile clientului.
Flexibilitate. Compania dispune de o varietate largă de produse și servicii și abordează individual fiecare client, ajustându-se prompt la schimbările de pe piața financiară.
Confidențialitate. Toată informația despre client oferită în scopul obținerii finanțării se păstrează în strictă confidențialitate.
Organele de conducere, sunt reprezentate de Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Administrație (3 membri) și Comitetul de Direcție (3 membri). Baza normativă de funcționare a întreprinderii o reprezintă legislația Republicii Moldova, Statutul companiei, Regulamentul de Organizare și Funcționare (R.O.F.), cât și alte regulamente interne. Nr. anagajaților permanenți este de 18 persoane. Suplimentar sunt persoane ce prestează servicii pe bază de contract, așa ca auditorii externi; consultanții IT, agentul de asigurări și alți parteneri.
Conform organigramei prezentate în anexa 1, se poate observa că în cadrul companiei sunt 3 departamente principale, structurate eficient cu obiective bine definite:
Comercial – alcătuit din Director Comercial (membru al Comitetului de Direcție) și 2 manageri vânzări. Obiectivele și sarcinile principale constau în: promovarea serviciilor companiei; atragerea noilor clienți; consultarea clienților potențiali; întocmirea solicitării spre prezentare Comitetului de Direcție sau Consiliului de Administrație după necesitate, în vederea acceptării clientului spre finanțare; pregătirea tuturor actelor pentru efectuarea tranzacției; efectuarea dosarului complet al clientului spre predare la arhivă; verificarea, monitorizarea și gestionarea clienților acordați, pe perioada contractuală cât și prestarea serviciilor suplimentare aferente produsului, etc.
Atribuțiile specifice Directorului Comercial se rezumă la: efectuarea periodică a analizei pieței specifice de creditare și leasing; întocmește și propune modificări privind politica comercială a instituției și metodele de promovare; coordonează și urmărește respectarea procedurilor R.O.F. intern privind activitatea comercială, întocmirea ofertelor către clienți, întocmirea dosarelor și semnarea contractelor de finanțare; gestionează portofoliul de clienți și contractele de finanțare active; pregătește periodic rapoarte privind activitatea departamentului comercial și le prezintă conducerii în cadrul ședințelor de administrație sau la solicitarea acesteia. De asemeni conform noilor prevederi, Directorul Comercial este cel ce plasează pe toate actele a doua semnătură de garanție pe lângă cea a administratorului.
Management Risc – constituit din Director Management Risc, care este totodată și membru al Comitetului de Direcție și al Comitetului de Administrare a Riscurilor, și 2 juriști. Este repartizat în 2 sub-departamente: Administrare Credite și Risc Credite.
Obiectivele și sarcinile sub-departamentului de Administrare Credite: monitorizează activitatea de incadrare în clauzele contractuale a clienților cu contracte active; întocmește și prezintă spre aprobare raporturile privind situația clienților restanțieri și a măsurilor întreprinse în raport cu aceștia; propune începerea sau amânarea procedurii de executare a clienților problematici în raport cu eficiența sau ineficiența măsurilor întreprinse; urmărește și coordonează împreună cu Consultantul Juridic, etapele preluării silite a bunului, obiect al contractului de finanțare; întocmește rapoarte referitoare la situația clienților problematici cât și la situația lichidității bunurilor recuperate.
Obiectivele și sarcinile sub-departamentului de Risc Credite: analizează permanent situația pe piața creditară și propune actualizarea politicii firmei privind asumarea risc client (criterii minime de acceptare a clienților; politica de garanții suplimentare; domeniile de finanțare; actele necesare analizei dosarului; limita expunerii pe un singur client/grup); propuneri de competență de aprobare în baza actelor pe care le pregătește departamentul (aprobare Comitet de Direcție sau Comitet de Administrație); clasificarea clienților din portofoliu pe categorii după perioada de achitare privind constituirea, eliberarea sau utilizarea provizioanelor pentru acoperirea riscului de credit; analizarea dosarelor recepționate de la Departamentul Comercial și prezentarea deciziei de aprobare sau respingere argumentață, conform competențelor.
Toate sarcinile din cele 2 sub-departamente enumerate sunt îndeplinite de către Director Administrare Riscuri, cu implicarea activă a juriștilor. Preponderent juriștii se ocupă cu procedurile de judecată și recuperarea datoriilor după prevederile legislației în vigoare (expedierea notificărilor și preavizelor după expirarea a 30 de zile de neachitare; înregistrarea preavizelor de executare a dreptului de ipotecă la ÎS „Cadastru”; întocmirea și expedierea dosarelor în judecată cât și prezentarea la ședințele de judecată din partea companiei); alte atribuții delegate în cadrul departamentului sau de către conducere.
Financiar – Contabil – alcătuit din Director Financiar, care îndeplinește și funcția de Administrator și de membru al Comitetului de Direcție și al Consiliului de Administrație, Șef-contabil, contabil. De asemeni este repartizat în 2 sub-departamente:
Obiectivele și sarcinile sub-departamentului Financiar: urmărește permanent situația cash-flow a companiei pentru încadrarea acordării finanțărilor în dependență de lichiditățile disponibile; asigură utilizarea completă a liniilor de finanțare disponibile, rambursarea ratelor la credit și plata dobânzilor aferente scadențelor; pregătește formalitățile de efectuare a plăților de finanțare în baza actelor prezentate de către Departamentul Comercial și pe baza confirmării achitărilor prealabile din partea sub-departamentului de Contabilitate; întocmește Raportul de gestiune la Bilanțul periodic și anual al companiei; este reprezentantul insituției în relația cu auditorii externi, punând la dispoziția acestora toate actele necesare.
Obiectivele și sarcinile sub-departamentului Contabilitate:întocmește facturile în avans, rate lunare și alte costuri; efectuează toate înregistrările contabile și arhivează toate documentele originale conform prevederilor R.O.F.; organizează și menține contabilitatea instituției, întocmește balanțele, bilanțurile contabile și alte acte obligatorii conform legislației în vigoare.
Compania dorind să fie competitivă pe piață a adoptat o strategie de dezvoltare și diversificare. Sloganul ÎCS „Top Leasing” SRL este „TU alegi – NOI finanțăm”. Adică clientul este în prioritate, acesta alege singur bunul care dorește să-l procure, sau poate apela la careva din partenerii companiei, pentru consultații. Pe fiecare segment partenerii sunt:
– Dealeri Auto: Daac-Hermes Autosport SRL (Dacia, Renault, Nissan, Land Rover); Continent SRL (Toyota, Lexus); Rumeon SRL (Volkswagen, Audi); GT Sport Auto SRL (Porsche); AutoFrame FM SRL (Chevrolet, Opel); Alvim-Auto SRL (KIA); Pacific Motors SRL (Hyundai).
– Dealeri Auto Rulate: CIP Auto SRL; Autoplaza – Inteligent auto SRL; Premium Auto SRL; Interauto Group SRL; Auto Express – Expauto Grup SRL; Auto Office.
– Agenții imobiliare: ProImobil Grup; Protect Imobil; Market Imobile; Acces Imobil ș.a.
Conform politicii comerciale (Anexa 2), compania are 5 segmente de bază: auto noi; auto rulate; imobile; utilaje; diverse. Fiecare segment conține câteva produse, astfel:
Auto Noi – Leasing Auto Noi; Leasing Auto Noi doar cu buletinul; Leasing RAPID Auto Noi; Împrumut Auto Noi.
Auto Rulate (SH – second hand) – Leasing Auto SH (vârsta 1-4 ani); Leasing Auto SH (vârsta 5-7 ani); Leasing RAPID Auto SH (3 tipuri în dependență de avans și temenul contractului); Împrumut Auto SH (vârsta 1-4 ani); Împrumut Auto SH (vârsta 5-7 ani).
Imobile – Leasing Imobiliar; Împrumut Imobiliar – procurare imobil și reparație imobil;
Utilaje – Leasing Echipamente și Utilaje.
Diverse – Împrumuturi cu scopuri diverse (cu gaj; fără gaj); Împrumuturi pentru angajați.
Este bine cunoscut că scopul fondării unei afaceri este în primul rând obținerea profitului, iar în cadrul companiilor de comerț, departamentul Comercial este cel care de facto prin sporirea vânzărilor duce la majorarea profitului. Cazul companiilor de creditare este unul mai specific, din motiv că vânzările mari nu garantează profit, vânzările mari în acest domeniu pot duce și la pierderi imense din cauza insolvabilității clienților acordați. Astfel în companiile de creditare mici sunt combinate perfect cele 4 funcții generale ale managementului:
planificare – pentru a evita situațiile imprevizibile ce pot afecta compania toată activitatea este planificată riguros. La începutul anului de gestiune Consiliul de Administrație împreună cu șefii departamentelor stabilesc planuri provizorii de activitate pe fiecare lună ce urmează. La ședințele ce urmează, o dată pe lună, aceștia prezintă măsura în care s-a îndeplinit planul stabilit și devierile, totodată pe baza rezultatelor se pot retușa planurile pe lunile ce urmează.
organizare – ținând cont de dimensiunile mici ale companiei cât și de numărul redus de personal, procesul organizatoric este efectuat mai facil. Toate activitățile la nivel de angajat sunt înscrise în regulamentele interne, iar pentru fiecare funcție este efectuată o fișă a postului ce prezintă cu un grad înalt de concretitudine obligațiile de serviciu a personalului. Nici o decizie nu se adoptă în mod unipersonal, chiar dacă persoana care prezintă decizia este unul din administratori. Deciziile se înaintează către Comitetul de Direcție, sau în dependență de complexitatea cauzei, spre Consiliul de Administrare, spre analiză și comunicarea unei decizii comune, prin vot unanim din partea conducerii.
motivare – anagajații sunt motivați în funcție de atingerea rezultatelor planificate. Periodic pe lângă salariul de bază fix, aceștia primesc bonusuri la îndeplinirea de către Departamentul Comercial a planului de vânzări și a planului menținerii nivelului de provizoane la coeficientul minim de către Departamentul Administrare Riscuri. Pe lângă motivarea pe plan material, compania propagă un program de receptivitate față de angajați, aceștia nu sunt presați sau restrânși să producă rezultate, prin relațiile de comunicare liberă, personalul se simte ca parte integrantă a unui tot întreg și conduce la atingerea obiectivelor din propria inițiativă.
control – se face la nivel de departament de către directorii departamentali, care mai apoi prezintă rezultatele conducerii. Privind caracterul activității, toată informația din cadrul entității cât și activitățile ordinare ale personalului executiv, sunt sistematizate în baze de date informatice și stocate în arhiva electronică. Informația de bază privind clienții se află în programa de evidență 1C, iar restul informației se păstrează atât în format fizic cât și în registre electronice de tip excel (lista cheilor nr.2 de la autoturismele preluate în leasing; evidența foilor de parcurs pentru contractele de leasing; registrele de intrări/ieșiri corespondență ș.a). Pe lângă acestea, secretara (Office Manager), care se subordonează direct mangementului de top, gestionează un calendar online ce conțin activitățile zilnice ale companiei cu prioritate înaltă și termenii stabiliți la ședințele consiliilor privind implimentarea unor decizii, cât și alte momente ce au un oarecare impact al companiei. Calendarul trebuie să fie mereu actualizat la zi, fiind urmărit distant de către ceilalți 2 administratori de origine străină.
Se observă cum funcțiile de management sunt bine punctate datorită birocratizării activității companiei. Respectând regulamentele interne entitatea reduce riscul de personal cât și riscul la nivel de întreprindere.
Totuși veriga principală de furnizare a veniturilor rămâne a fi Departamentul Comercial. Una din activitățile de bază este coordonarea funcțiunii comerciale a entității.
Dirijarea mixului de marketing se efectuează de către Directorul Comercial. Acesta face planul, stabilește costurile, propune idei conducerii și gestionează procesele vitale comerciale.
Caracteristic sectorului serviciilor este mixul celor 5 P:
Produs – în dependență de scopurile propuse sunt gestionate și produsele. Gama produselor de finanțare este variată, astfel ca în diferite situații departamentul comercial să facă vânzări. Un exemplu în acest sens este oferit de figurile 2.1 și 2.2. Diagrama circulară din figura 2.1 prezintă situația segmentării vânzărilor pe produse la situația din 30.04.2016. Coform raportului de vânzări, pe toată durata de activitate compania ÎCS „Top Leasing” SRL, are acordate un nr total de 2652 de finanțări dintre care, conform diagramei ponderea cea mai mare de 51,96%, 21,57% și respectiv 12,07% o ocupă partea de leasing și împrumut auto, pe când împrumuturile imobiliare au o pondere de doar 5,09%. Celelalte produse au o pondere nesemnificativă în totalul portofoliuluide vânzări ca număr, dar pot avea pondere mai mare ca valoare.
Fig.2.1 Structura totală a produselor pe durata ativității companiei 2006-2016
Sursa: elaborat de autor pe baza raportului de vânzări (anexa 2)
Totodată analizând diagrama din Fig. 2.2, observăm că pe perioada 01.01.2016-30.04.2016, situația are alt aspect, împrumuturile imobiliare au o pondere de 69%, împrumut auto uzat – 23%, ceea ce permite a face concluzia că compania a schimbat strategia.
Dacă în trecut sectorul țintă erau automobilele, acum sunt imobiliarele. Într-adevăr strategia s-a schimbat, acum implimentându-se strategia de dezvoltare și concentrare. S-a făcut accent pe imobiliare din moment ce acestea sunt mai profitabile, dar și ca investiții pe lungă durată sunt mai rentabile.
Fig.2.2 Structura vânzărilor pe produse pentru perioada 01.01.2016-30.04.2016
Sursa: elaborat de autor pe baza raportului de vânzări (anexa 2)
Preț – prețurile la credite au tarife fixate, însă de la caz la caz pot devia. Toate finanțările se acordă în valută străină (Euro sau USD) la cursul BNM + 1% la ziua acordării. Prețurile standard al contractelor pe lângă corpul creditului și dobânda fixată, includ și comisionul unic anual și comisonul de administrare și acordare. Prețul creditului poate devia dacă avansul este mai mare (dobânda s-ar putea reduce); prețul gajului acoperă cu mai mult de 200% (avansul ar putea fi sub 30%); recomandarea din partea unui partener (în cazul imobiliarelor – agenția ProImobil – se reduce dobânda) etc. Rata dobânzii este flotantă, doar că se poate modifica în cazuri foarte rare în situațiile critice doar. Spre exemplu ultimii 3 ani nu s-a modificat. În mediu, dacă s-ar lua de exemplu un credit imobiliar și s-ar efectua un calcul precum cel prezentat în anexa 6,, pentru 120 luni costul creditului ar constitui cca 15 000 EUR, la aceeași sumă pentru 60 luni, costul ar fi de cca 7 000 EUR. Din cauza dobânzii, cu cât perioada e mai mică și costul este mai mic.
Promovare – din moment ce piața Republicii Moldova este atât de flexibilă, compania trebuie să se promoveze permanent, pentru ca să-ți mențină pozițiile. Metodele de promovare utilizate sunt în special prin: internet (site (topleasing.md); facebook; 999.md, portaluri și forumuri); prin participarea la târguri și expoziții (Imobil 2015 și 2016, sezon de primăvară și toamnă); repartizare flyere prin căsuțe poștale; prin intermediul partenerilor care ne recomandă; prin clienții cu istorie creditară.
Recent a fost creat un produs nou numit „PROPRIETAR – la preț de chirie! Acesta vine ca un proiect separat, fiind ceva diferit față de servicile pe care le prestează alte companii de finanțare. Produsul este dezvoltat în colaborare cu agenția imobiliară ProImobil – Grup, cea mai mare agenție imobiliară din Republica Moldova, pe piața imobiliară ocupând un segment de cca 70%. Concepția creării acestuia revine din ideea creării unui produs accesibil persoanelor din Republica Moldova, astfel promovând și compania pe piață. Speficul produsului constă într-un procedeu ce micșorează rata lunară la dimensiunea unei rate de chirie, astfel persoanele ce stau în chirie ar putea să-și procure propria locuință în rate. Ideea este că cei 70% ce-i finanțează compania se divizează în 2 părți, 40% se împart în rate pe perioada aleasă, iar 30% se achită la ultima rată, fiind ca o rată reziduală. Astfel clientul achită timp de 120 luni o rată mai mică, ceea ce-i permite să facă economii, iar după 10 ani din economiile create v-a achita rata rămasă.
Plasament – la moment compania este situată doar în mun. Chișinău, ceea ce-i limitează aria de activitate din punct de vedere al numărului de potențiali clienți. Însă personalul mereu este gata să se deplaseze pe teren la solicitarea clientului. De asemeni din punct de vedere al riscurilor nu se finanțează imobilele ce se află în regiuni rurale sau îndepărtate de Chișinău.
Personal – există criterii de corespundere a personalului cu domeniul de activitate al companiei. Deci respectiv tot personalul de gestiune deține studii superioare economice din moment ce activitatea este financiară și respectiv juridice pentru departamentul de riscuri. Persoanele sunt mereu instruite când apar careva modificări în legislație sau pe piață. Fiecare șef de departament este responsabil de activitatea efectuată de subalterni.
Fiecare companie are un mod unic de desfășurare al activității, acesta depinde de tipul de management ales, persoanele de la conducere, personalul care activează, specificul acțiunilor etc. Modul în care este gestionată entitatea se transpune direct asupra rezultatelor financiare. Un manager bun este un manager care acționează eficient și nu doar eficace. Un manager eficace atinge ușor rezultatele dorite, iar cel eficient atinge rezultatele dorite ăntr-un timp scurt și cu resurse reduse. Deci analiza companiei atât a activității de gestiune cât și a indicatorilor economici va permite efectuarea unei viziuni de ansamblu asupra eficacității de conducere.
2.2 Analiza principalilor indicatori economici și financiari ai companiei
Pentru a înțelege mai bine procesul de gestionare al unei companii financiare este nevoie de analiza economico-financiară a indicatorilor. Dinamica indicatorilor este direct corelată cu practicile gestionare ale entității ÎCS „Top Leasing” SRL. Pentru analiză vor fi utilizate rapoartele financiare pentru anii de gestiune 2011, 2012 și 2013, cât și alte acte ce țin de activitatea întreprinderii.
Cel mai important indicator al perioadei este venitul din vânzări (VV). Acesta reprezintă avantajele economice pe care le primește întreprinderea în urma prestării serviciilor, realizării mărfurilor, îndeplinirii unor contracte de servicii adiționale etc. Veniturile pot fi sub formă de active ce trec la bilanț, fluxuri bănești, recepționări servicii de la alte persoane. Veniturile din vânzări se află la baza financiară a entității, din moment ce de valoarea, structura și evoluția lor depinde rentabilitatea, profitul, costurile și cheltuielile companiei. VV se încadrează practic în toate formulele de calcul a celorlalți indicatori financiari.
Rentabilitatea este unul din cei mai principali indicatori de analiză a eficienței economice a întreprinderii, deoarece arată capacitatea acesteia de a produce profit. În practica economică, în cadrul analizei financiare, rentabilitatea apare sub mai multe forme: a veniturilor din vânzări; a activelor; a capitalului propriu.
Rentabilitatea veniturilor din vânzări (RVV) caracterizează mărimea profitului obținut de companie la fiecare leu al veniturilor din vânzări. Pe baza indicatorilor pentru anul 2013 din anexa nr.2 și a formulei de calcul nr.1.19, se obține Rvv2013 = 58,14%:
(1.19)
Pentru anul 2012 conform aceleiași formule se obține Rvv2012 = 27,1%. Astfel se observă o creștere a rentabilității veniturilor din vânzări cu 31,03%, ceea ce se apreciază pozitiv. Teoretic 1 leu din VV produce 0,5814 lei profit brut (Pb).
Rentabilitatea activelor (Ra) prezintă eficiența utilizării activelor de către companie și caracterizează capacitatea întreprinderii de a produce profitul necesar, atât pentru dezvoltarea curentă cât și pentru cea planificată. Valoarea indicatorului reflectă mărimea profitului obținut la 1 leu de activ utilizat în ciclul economic. Se apreciază pozitiv creșterea acestui indicator. În caz că compania în anul de gestiune a suferit pierderi, atunci și rentabilitatea activelor va fi negativă, prezentând mărimea pierderilor generate pentru fiecare 1 leu de activ. În tabela nr. 2.1. este prezentată Ra în dinamică, cât și factorii de influență asupra sa: rentabilitatea veniturilor din vânzări și numărul de rotații a activelor (Nra).
Tabelul 2.1.
Analiza factorială a rentabilității activelor
Sursa: Elaborat de autor în baza Bilanțului contabil și a Situației de profit și pierderi (Anexa 11)
Influența rentabilității veniturilor din vânzări asupra rentabilității activelor (∆Ra∆Rvv):
∆Ra∆Rvv=Abaterea Rvv * Nra2012 = -23,4624 * 0,0463 = -1,0858 (%);
Influența nr. de rotație a activelor asupra rentabilității activelor (∆Ra∆Nra):
∆Ra∆Nra=Abaterea Nra * Rvv2013 = 0,0510 * 61,9359 = 3,1582 (%);
Din calculele efectuate, se constată o creștere a rentabilității activelor (Ra) cu 2,07%, ceea ce poate fi apreciat pozitiv, deoarece denotă creșterea eficienței utilizării activelor în dinamică. Această creștere se datorează majorării numărului de rotație a activelor (Nra) cu 0,05%, ce a dus la majorarea Ra cu 3,16%. O influență negativă a avut-o reducerea Rvv cu 23,46%, ce a dus la micșorarea Ra cu 1,086%.
Rentabilitatea financiară (Rf) – reflectă utilizarea mijloacelor proprii și caracterizează mărimea profitului obținut la 1 leu investit în capital propriu (CPr). În tabela nr. 2.2. este prezentată analiza în dinamică și structură a Rf cât și influența factorilor asupra acesteia: pârghia financiară (Pf) și rentabilitatea activelor (Ra).
Tabelul 2.2.
Analiza factorială a rentabilității financiare
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor inițiale din Anexa nr. 3
Influența rentabilității activelor asupra rentabilității financiare (∆Rf∆Ra):
∆Rf∆Ra =Abaterea Ra * Pf 2012 = 1,9722 * 4,1618 = 8,2204 (%);
Influența nr. de rotație a activelor asupra rentabilității activelor (∆Ra∆Nra):
∆Ra∆Nra=Abaterea Pf * Ra2013 = 0,1848 * 5,7949 = 1,0712 (%);
În urma calculelor prezentate în tabel, la situația din 2013 se observă o rată a rentabilității financiare de 25,22%, care nu este atât de mare, dar este în creștere față de anul 2012 cu 9,29%. Asupra acestei evoluții au influențat pozitiv cei 2 factori. Creșterea în 2013 a rentabilității activelor (Ra) cu 1,97%, a provocat creșterea Rf cu 8,22%, iar majorarea pârghiei financiare (Pf) cu 18%, a provocat creșterea Rf cu 1,0712%. Din practica economică se afirmă că întreprinderea este în echilibru financiar când rata rentabilității financiare depășește rata dobânzii pentru sursele împrumutate, care în cazul companiei analizate este de 6,58% anual, pe când Rf este de 25,22%. De altfel din tabela judecând după valoarea profitului net (Pn), care s-a majorat cu 11,46 mln. lei se poate concluziona că situația din 2013 s-a îmbunătățit considerabil față de anul precedent. Totodată nu poate fi trecut cu vederea faptul, că pârghia financiară a companiei arată coeficienți atât de înalți. În anul 2013 coeficientul era de 435%, în creștere cu 18% față de 2012, ce înseamnă că sursele împrumutate finanțează 335% din active.
O parte nu mai puțin importantă în cadrul analizei economico-financiare o reprezintă și evaluarea patromoniului entității, a activelor și pasivelor bilanțului, a eficacității mijloacelor utilizate etc. O astfel de evaluare permite aprecierea stabilității și independenței financiare a întreprinderii. În tabela nr. 2.3. este analizată mărimea și evoluția patrimoniului.
Tabelul 2.3.
Analiza mărimii și evoluției patrimoniului întreprinderii
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor inițiale preluate din rapoartele financiare (Anexa nr.3)
Evaluând situația din tabel, se poate observa că veniturile din vânzări (VV) prevalează ceilalți indicatori (RVV > RTA), (RVV > RTA), (RVV > RTA) . O astfel de corelație, unde indicatorul activelor totale (Ta) este mai mic decât indicatorul veniturilor din vânzări, 141,73% < 271,32%, desemnează faptul că activele generează beneficii economice viitoare într-un ritm superior utilizării acestora, ceea ce poate însemna că a sporit eficiența activelor atât celor imobilizate (AIm) cât și circulante (AC) sau s-a accelerat viteza de rotație, sau a scăzut necesarul relativ de active. Totodată observăm o creștere substanțială a activelor și a celor imobilizate (AIm) cu 146,22%, cât și circulante (AC) cu 119,84%. De asemeni se observă faptul că compania a recurs la majorarea activelor pentru a-și îmbunătăți situația financiară, care conform indicatorilor din anii precedenți, se înrăutățise, VV în anul 2012 a scăzut cu 2 804 mii lei, sau cu 16,21% față de 2012, pe când în 2013 a crescut cu 24 834 mii lei.
În tabela nr. 2.4., este efectuată o analiză mai desfășurată a conținutului activelor, ceea ce ar permite a înțelege mai facil modul de utilizare a activelor de către o companie cu domeniul de activitate financiar. De facto analiza economică generală presupune că activele trebuie să crească în dinamică de la un an la altul, dar pentru o întreprindere de creditare creșterea unor active nu este atât de benefică, precum și scăderea altora nu este mereu un indicator negativ.
Tabelul 2.4.
Analiza pe verticală și orizontală a patrimoniului întreprinderii
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor inițiale preluate din rapoartele financiare (Anexa nr.3)
Deci după cum se poate observa în anul 2013 o pondere mai mare în total active o dețin investițiile pe termen lung cu 33,44% și valoarea de 146 932 mii lei, creanțele pe termen lung cu 29,86% și valoarea de 131 194 mii lei și alte active imobilizate cu 28,45%, deci cele 3 elemente formează 90% din active, toate 3 fiind în creștere față de anul 2012 cu 2,44%, 1,05% și 0,19%.
Nu pot fi trecute cu vederea activele care ar trebui să fie importante pentru companie, dar au un coeficient mic, precum mijloacele fixe, care reprezintă sursele cu care lucrează compania, cu 3 041 mii lei ce reprezintă 0,69% din TA și numerarul, care arată în ce măsură compania dispune de lichidități pentru a lucra, care are o valoare de 31 010 mii lei și o pondere de 7,06% în active totale. Deci iată în cazul de față drept mijloace fixe și numerar lucrează creanțele și investițiile, căci din investiții și din creanțele recuperate se acordă finanțările, iar numerarul servește mai mult pentru activitatea curentă.
O altă metodă de analiză a structurii activelor este prin utilizarea ratelor cu ajutorul cărora pot fi identificate punctele de concentrare ale activelor și cum participă acestea în circuitul producției. Metodele de calcul și rezultatele sunt prezentate în tabela 2.5.
Rata imobilizărilor și a activelor circulante cât și corelația acestor 2 indicatori;
Ponderea patrimoniului cu destinație de producție și coeficientul compoziției tehnice;
Rata activelor perfect lichide.
Tabelul 2.5.
Analiza structurii patrimoniului entității. Metoda ratelor
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor inițiale preluate din rapoartele financiare (Anexa nr.3)
1. Rata imobilizărilor – cota activelor imobilizate în total active. În practica economică pentru întreprinderile industriale rata trebuie să fie cuprinsă între 50-70%, pentru neindustriale între 30-50%. Dacă rata depășește 2/3 din totalul patrimoniului, aceasta ar putea întâlni dificultăți privind achitarea datoriilor curente. Conform datelor analizate în cadrul companiei, rata imobilizărilor în anul 2013 constituia 85,64%, în creștere cu 2,62% față de anul precedent, ceea ce se apreciază negativ.
2. Totodată analizând următoarea rată, cea a activelor circulante, de asemeni se creează o situație nefavorabilă. Contrar ratei imobilizărilor, activele circulante ar trebui să se majoreze, mai ales pentru o întreprindere din sectorul serviciilor. Conform calculelor însă rata este de doar 14,36% în 2013, în descreștere cu 2,62% față de anul precedent, ceea ce înseamnă că activele pe termen lung cresc, iar cele pe termen scurt se micșorează, potrimoniul companiei devenind mai dificil de manevrat.
3. Corelația dintre AIm și AC, caracterizează interdependența elementelor activelor în totalul patrimoniului. Nivelul coeficientului ridicat desemnează tendința spre accelerarea patrimoniului și eliberarea numerarului, ceea ce se apreciază pozitiv. După calculele primite la companie este un coeficient foarte mic, de 0,17 pentru anul 2013, în scădere față de 2012 cu 0,04 puncte, ceea ce se apreciază negativ.
4. Rata patrimoniului cu destinație de producție reflectă ponderea patrimoniului companiei care poate fi direct utilizat pentru prestarea serviciilor sau fabricarea producției. Se apreciază pozitiv când este în creștere, deoarece contribuie la sporirea volumului activității. Pentru anul 2013 compania are o rată de 26%, în scădere cu 17% față de anul precedent, ceea ce înseamnă ca capacitatea sa de producere a scăzut. Rezultatul se apreciază negativ.
5. Coeficientul compoziției tehnice are o valoare foarte mică, de 4% în 2013, în scădere cu 3% față de anul 2012. Dar ținând cont de activitatea companiei aceasta nu neapărat este o apreciere negativă. Spre exemplu o parte din mijloacele fixe o reprezintă automobilele ce sunt transmise în leasing, după ce leasing-ul este achitat autoturismul este radiat din bilanț, respectiv valoarea mijloacelor fixe se reduce.
6. Rata activelor perfect lichide arată mijloacele bănești pe care le are compania în total patrimoniu. De acest coeficient depinde dacă poate să-și achite datoriile. În anul de referință observăm o scădere de 2,92% față de anul precedent, rata având valoarea de 6,54%. Însă acesta nu este un indicator pe care ne-am putea baza în analiza companiilor financiare din moment ce lichiditățile mereu sunt incluse în fluxuri, fie din cauza achitării creditelor, fie din cauza încasărilor datoriilor de la clienți.
Pentru analiza pasivelor, ce sunt de facto sursele de finanțare a activelor, se va aprecia în primul rând patrimoniul net al întreprinderii. Patrimoniul net reprezintă sursele proprii ale întreprinderii, fără sursele atrase. Teoretic activele nete se calculează ca diferența dintre active toale și total datorii (An = TA – TDt), valoare care este egală cu capitalul propriu (CPr).
Tabelul 2.6.
Analiza patrimoniului net
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor inițiale preluate din rapoartele financiare (Anexa nr. 3)
În tabela nr. 2.6. s-a apreciat valoarea indicatorilor patrimoniului net în structură și dinamică, iar pentru a putea aprecia rezultatele se va forma corelația indicatorilor:
IAn < IVV > IPPI
Această corelație se apreciază pozitiv, din moment ce ritmul de creștere a veniturilor din vânzări (VV) și a profitului până la impozitare (PPI) au o valoarea mai mare decât ritmul de creștere a activelor nete (An), de 271,32% și 196,78% față de 128,86%. Se observă o creștere semnificativă atât în cazul veniturilor din vânzări cât și în cel al profitului până la impozitare, cu 24 834 mii lei și respectiv cu 11 980 mii lei.
Pentru aprecierea utilizării activelor, a eficienței gestionării cât și a beneficiilor pe care le aduce gestiunea corectă în cadrul ciclului de activitate, se calculează ratele de rotație a acestora, ce măsoară viteza de transformare a activelor în lichidități, arată modificarea în structură și dinamică a activelor întreprinderii și ponderea lor în cadrul calculelor altor indicatori de eficiență. Se apreciază ratele generalizatoare calculate în tabela nr. 2.7.
Tabelul 2.7.
Analiza ratelor generalizatoare de rotație a activelor
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor inițiale preluate din rapoartele financiare (Anexa nr. 3)
– numărul de rotații a activelor (Nra) – în practică nivelul normal este de 2-2,5 și indică de câte ori vânzările au reînnoit activele într-o perioadă. Conform rezultatelor indicii sunt mici, adică în 2013, coeficientul este de 0,097, ceea ce prevede că activele sunt utilizate ineficient în crearea veniturilor, de altfel se observă o majorare nesemnificativă a Nra față de 2012, cu 0,051. Totuși dacă ar fi să comparăm cu situația din anul 2011, observăm că în anul 2012 au fost devieri a mai multor indicatori, ceea ce denotă faptul că procesul de gestiune a avut careva scăpări și riscurile au influențat negativ procesele din cadrul companiei.
– rata înzestrării VV cu active – arată de câte active are nevoie compania pentru a produce 1 leu venit din vânzări. În practică această rată trebuie să scadă. Conform calculelor observăm situația s-a îmbunătățit în 2013, rata fiind în valoare de 10,30, în scădere față de 2012 cu 11,33, când era 21,61, ceea ce exprima atunci că activele nu erau utilizate eficient. Practic în 2013 pentru a obține un leu VV, compania trebuie să cheltuie 10,30 lei de active, pe când în 2012 achita 21,61 lei, cu 11,33 lei mai mult.
– viteza de rotație a activelor – arată de cât timp este nevoie pentru o rotație completă a activelor sau altfel spus de cât timp este nevoie ca VV să reînoiască activele. În practică idicatorul trebuie să scadă. În compania analizată durata de timp este foarte mare, de 3700,97 zile în 2013, ceea ce se datorează probabil în mare parte creanțelor și investițiilor pe termen lung. Totodată observăm o scădere substanțială a duratei de 4077,78 zile față de 2012, când valoarea era de 7778,75 zile. Astfel se poate spune că rezultatele se apreciază pozitiv.
Următorul indicator de analiză este structura și dinamica activelor circulante nete, (Fondul de Rulment Net). Apreciază partea capitalului permanent necesar finanțării activelor circulante. Dat fiind că ca structură capitalul permanent include mai mulți indicatori, vor fi analizați doar cei cu pondere semnificativă în active și care participă la activitatea operațională. Metoda de calcul, structura și factorii de influență pot fi văzuți în tabela nr. 2.8.
Tabelul 2.8.
Analiza factorială a fondului de rulment net
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor inițiale preluate din rapoartele financiare (Anexa nr. 3)
În urma calculelor prezentate în tabela nr. 2.8., observăm că fondul de rulment net (FRN) crește în ambii ani, având în 2013 o creștere de 3 212 mii lei. Această creștere se datorează majorării capitalului propriu (CPr) cu 23 431 mii lei cât și a datoriilor cu termen lung (DTL) cu 108 126 mii lei, totodată valoarea indicatorului a ajuns să fie micșorată datorită creșterii activelor imobilizate (AIm), ce a provocat reducerea FRN cu 128 345 mii lei .
Tabelul 2.9.
Analiza coeficienților structurii surselor de finanțare a activelor
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor inițiale preluate din rapoartele financiare (Anexa nr.3)
După ce s-a calculat capitalul permanent dupa finantarea activelor imobilizate nete pot fi apreciate și sursele de formare a capitalului global al companiei, evaluare care se face un șir de rate denumite și coeficienți de apreciere a surselor de formare a capitalului. Calculul ratelor este prezentat în tabela nr. 2.9.
Analizând rezultatele am obținut următoarele valori:
– coeficientul de autonomie (Ca) – reflectă aportul CPr la finanțarea elementelor patrimoniale. Se apreciază pozitiv când rata este mai mare de 50%. În cazul de față, pentru anul 2013, rata este de 22,06%, în scădere față de 2012 cu 2,20%, ceea ce desemnează că compania nu își finanțează activele din sursele proprii îndeajuns, fiind dependentă de alte surse.
– coeficientul surselor atrase (Cî) – indică valoarea surselor atrase. Valoarea în mod normal trebuie să oscileze în limite de până la 50%. În calcule observăm că pentru 2013 rata este de 77,94%, în creștere față de 2012 cu 2,20%, ceea ce se apreciază negativ, deoarece sursele atrase prevalează mult peste sursele proprii.
– coeficientul corelației între surse proprii și împrumutate (Cc) – valoarea trebuie să fie subunitară (să se micșoreze în dinamică) și reflectă suma mijloacelor atrase revenită la 1 leu capital propriu. Deci conform datelor pentru 2013, la 1 leu CPr revine 3,53 lei datorii, coeficient în creștere cu 0,41 bani față de 2012. Se apreciază negativ.
– rata solvabilității generale (Rsg) – exprimă gradul de acoperirii a surselor atrase de către activele companiei. Valoarea trebuie să fie mai mare decât 2, majorarea în dinamică se apreciază pozitiv. Pentru anul 2013 Rsg avea valoarea de 1,28, în scădere cu 0,04 puncte față de anul 2012, ceea ce desemnează faptul că compania nu poate acoperi pe deplin din active sursele atrase.
– efectul pârghiei financiare (EPF) – arată structura surselor de finanțare a CPr și anume cu câte % din sursele atrase sunt acoperite activele. Conform rezultatelor pentru anul 2013, acoperirea a 353% de active este formată din surse împrumutate. Nivelul recomandat al ratei este 200%, astfel putem observa că compania se află într-o situație riscantă.
Un alt indicator important, ce în teoria economică se consideră „cel mai important criteriu în determinarea capacității de plată a companiei și criteriul de bază în analiza riscului de faliment”, este lichiditatea. Aceasta reprezintă la general capacitatea întreprinderii de a-și acoperi datoriile curente pe seama disponibilităților pe care le deține. Din disponibilități fac parte: casa, conturile bancare în valută națională și străină și alte mijloace bănești.
Sunt întâlnite mai multe metode calcul a lichidității, cu toate că pentru domeniul prezent de activitate nu sunt oportune, totuși se va efectua un calcul reprezentativ prezentat în tabela 2.10.
Tabelul 2.10.
Analiza lichidității companiei
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor inițiale preluate din rapoartele financiare (Anexa nr. 3)
Metoda de calcul a lichidității numită metoda expres prevede calculul a 3 coeficienți:
– lichiditatea curentă (Lc) – reflectă posibilitatea stingerii datoriilor cu ajutorul AC. Coeficientul trebuie să oscileze într 2-2,5. Pentru anul 2013, compania analizată prezintă un coeficient de 4,22, în scădere cu 2,82 față de anul precedent, care era de 7,05. Comparativ cu 2011, în anul de gestiune valoarea este mai mică cu 1,71. Totuși coeficientul este pozitiv, după indicatori compania are destule resurse lichide pentru a achita datoriile curente.
– lichiditatea intermediară (Li) – reflectă cota datoriilor curente care pot fi achitate din mobilizarea surselor lichide. În ideal acesta trebuie să fie supraunitar, însă ținând contul de faptul că creanțele nu sunt achitate în termen, acesta în mod normal oscilează între 0,7-0,8 puncte. Pentru anul 2013 coeficientul are o valoare de 4,19 puncte, în descreștere totuși cu 2,76 față de anul precedent. Iarăși este o situație bună, dacă se ia în calcul achitarea creanțelor în termen.
– Lichiditatea absolută (La) – reflectă în mod absolut ce cotă a datoriilor curente poate fi achitată de către companie imediat din sursele disponibile, valoarea coeficientului trebuie sa fie minim 0,2-0,25. În calcule observăm că valoarea acestuia este de 1,92 puncte, totuși în scădere considerabilă față de 2011 cînd avea valoarea de 4,01 puncte. Iarăși se apreciază pozitiv.
Este vizibil că cea mai mare parte a datoriilor compania o are pe termen lung și nu pe scurt, datoriile curente având o pondere de doar 2,41% din total pasiv, pe când cele pe termen lung au o pondere în pasive de 77%. Astfel se poate conchide că analiza lichidității în raport cu datoriile curente nu este un indicator al eficienței.
Unul din indicatorii reprezentativi privind relația venituri-cheltuieli, sunt cheltuielile perioadei alcătuite din: Ch de distribuire (ChDi), Ch administrative (ChAdm) și Alte Ch Operaționale (AChOp). Apreciind valoarea și impactul lor managerul poate să vadă cât de justificate sunt aceste cheltuieli pe care le face compania și ce venit aduc. Reducerea coeficienților se apreciază pozitiv.
ChDi sunt cheltuielile aferente comercializării produselor, ce includ de asemeni și cheltuielile cu personalul comercial și cheltuieli pentru marketing și publicitate.
ChAdm conțin cheltuielile de gestiune a entității în ansamblu și pe partea de personal administrativ cât și partea impozitelor și taxelor.
AchOp cuprind alte cheltuieli ale ieșirilor de active cât și cheltuieli privind: dobânzile, sancțiunile, lipsuri/pierderi/deteriorare a activelor și alte cheltuieli operaționale.
Tabelul 2.11.
Analiza structurii cheltuielilor perioadei în dinamică
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor inițiale preluate din rapoartele financiare (Anexa nr. 3)
Analizând rezultatele obținute în tabela nr. 2.11. se poate observa că în dinamică Ch totale a perioadei au crescut cu 47 518 lei, având valoarea de 15 088 mii lei. Situația se apreciază negativ pe baza creșterii ChDi și a ChAdm cu 3,23% și respectiv 1,46%. Pozitiv influențează doar reducerea AchOp cu 699 041 lei sau 4,69%. Totodată după rezultatele de influență asupra creării veniturilor din vânzări, toți coeficienții se apreciază pozitiv ceea ce justifică majorarea ChDi și a ChAdm. În anul de gestiune cheltuielile perioadei pentru crearea a 1 leu VV s-au redus cu 0,6540 bani fiind de 0,3836 bani cheltuieli la 1 leu VV.
În concluzie se poate afirma că compania are indicatori buni de activitate, cu un profit considerabil și în creștere. De asemeni se observă tendința acesteia de dezvoltare. Diversificarea produselor și lansarea pe noi segmente de piață apare ca un moment promițător. Dacă gestiunea pe plan comercial și financiar va continua trend-ul de creștere, societatea ar putea să crească ca mărime, ceea ce ar îndeplini scopul pentru care a fost creată de facto compania.
Nu se poate trece cu vederea faptul că sursele împrumutate au o pondere atât de mare în bilanț, ceea ce face ca structura financiară a companiei să fie fragilă, astfel ca în cazul unei crize sau a unor circumstanțe negative pe plan economic, întreprinderea foarte ușor ar falimenta.
Capitolul III: ANALIZA ȘI OPTIMIZAREA RISCURILOR FINANCIARE IN CADRUL COMPANIEI Î.C.S. „TOP LEASING” S.R.L.
3.1. Evaluarea și gestiunea riscurilor financiare din cadrul companiei
Î.C.S. „Top-Leasing” S.R.L. fiind o companie de creditare, este supusă în permanență unor mari riscuri, care de multe ori cauzează prejudicii dacă nu sunt monitorizate și previzionate din timp. Pentru aceasta, în cadrul companiei periodic se efectuează o analiză a riscurilor privind frecvența apariției riscurilor potențiale cu un impact major și influența pe care riscurile depistate o exercită asupra activității companiei, totodată propunându-se și metode de reglare. De asemeni, cum nu tot timpul riscurile au o influență negativă, Departamentul Management Risc se mai ocupă și cu analiza pieței și comunicarea posibilelor oportunități, care ar permite obținerea unor beneficii viitoare. Pentru a analiza riscul finanicar global al entității, se vor utiliza metodele indicate în capitolul I al prezentei lucrări.
Prima metodă utilizată pentru aprecierea situației financiare generale va fi evaluarea pe baza pragului de rentabilitate, ce va permite să aflăm starea finanicară a companiei în anul de gestiune și cât de rentabilă este activitatea acesteia. Calculele sunt afișate în tabela nr. 3.1.
Tabelul 3.1.
Evaluarea riscului financiar al companiei pe baza pragului de rentabilitate
Sursa: elaborat de autor pe baza formulelor nr. 1.1.-1.4., a datelor inițiale din Anexa nr.1 și după model: Muntean Neli, Vladimir Bălănuță – Analiza și evaluarea riscurilor la nivel de întreprindere: aspecte teoretice și aplicative, Editura Asem, Chișinău 2010, pag.110
Analizând rezultatele obținute se poate concluziona că marja de contribuție s-a majorat cu 9 801 mii lei în anul de gestiune. De asemeni se observă că veniturile din vânzări au crescut în dinamică mai mult decât consumurile variabile, care s-au micșorarat în anul de gestiune cu 1 128 mii lei, față de anul precedent. Datorită creșterii celor 2 indicatori s-a majorat și pragul de rentabilitate al întreprinderii cu 175 mii lei în raport cu 2012, iar odată cu acesta și indicatorul de poziție (în mărimi relative și absolute), care are o valoare în anul de gestiune de 38 844 mii lei, cu 34 puncte mai mult față de anul 2012. Negativ au influențat reducerea cheltuielilor fixe și a consumurilor variabile cu 47 și 1 128 mii lei comparativ cu 2012, ceea ce a condus la reducerea coeficientului de elasticitate cu 0,0094 puncte. Astfel compania are o situație financiară bună.
Următorul indicator al prezenței riscurilor financiare este coeficientul de levier financiar (CLF), care arată variabilitatea profitului net din activitatea operațională în funcție de sursele atrase. Analiza coeficientului este prezentată în tabela nr. 3.2 .
Tabelul 3.2.
Evaluarea riscului prin metoda coeficientului de levier financiar
Sursa: elaborat de autor pe baza formulei nr. 1.5. și a datelor inițiale din Anexa nr.3
Din rezultate se observă o îmbunătățire a situației financiare în anul de gestiune. Efectul pozitiv a fost provocat de micșorarea cheltuielilor cu dobânda cu 1 128 mii lei dar și a majorării rezultatului operațional cu 18 868 mii, astfel coeficientul de levier reducându-se cu 6,99 puncte.
Cel mai reprezentativ indicator a corelației dintre structura financiară a întreprinderii și riscurile provocate de capitalurile atrase este efectul de levier financiar(ELF).Indicatorii și rezultatele analizei sunt situate în tabela nr. 3.3.
Tabelul 3.3.
Analiza riscului financiar pe baza Efectului de Levier Financiar
Sursa: elaborat de autor după model: Muntean Neli, Vladimir Bălănuță – Analiza și evaluarea riscurilor la nivel de întreprindere: aspecte teoretice și aplicative, Editura Asem, Chișinău 2010, ISBN 978-9975-75-500-9, pag.120
Analizând rezultatele din tabelă nu se poate trece cu vederea majorarea efectului de levier în anul de gestiune comparativ cu cel precedent. Din teoria economică efectul de levier arată de facto cu câte puncte procentuale va crește capitalul propriu în urma atragerii surselor externe în capitalul entității. Astfel, pentru anul de gestiune, capitalul propriu s-a majorat cu 2,92%.
Pentru estimarea riscului general de faliment se utilizează mai multe funcții-scor. Una dintre cele mai cunoscute este funcția – scor, după modelul Altman de estimare a riscului de faliment. Calculul funcției este redat în tabela 3.4.
Tabelul 3.4.
Evaluarea riscului de faliment după modelul Altman
Sursa: elaborat de autor după formula nr. 1.12. din prezenta lucrare.
Datele inițiale au fost preluate din Anexa nr. 3
După cum se poate observa rezultatele nu sunt nici pe aproape bune. Faptul că funcția are o valoare subunitară arată că riscul de faliment este inevitabil. Totuși ținând cont de faptul că modelul este alcătuit de o perioadă mare de timp și este unul general, aplicabil tuturor companiilor, posibil ca rezultatele să devieze mult de la realitate, plus că companiile financiare se deosebesc prin modul de interpretare a datelor în bilanțul contabil.
După evaluarea generală a riscurilor financiare urmează analiza calitativă a tipurilor de risc financiar mai frecvent întâlnite în cadrul ÎCS „Top Leasing” SRL. Cum se manifestă aceste riscuri în domeniul de activitate studiat și probabilitatea de apariție sunt prezentate în continuare.
Risc Valutar – se subînțelege posibilitatea unui câștig sau a unei pierderi de pe urma modificării costului activelor și pasivelor în valută străină, De acest tip de risc sunt afectate în special companiile care fac transferuri în valută. Un caz destul de des întâlnit este atunci când se fac tranzacții, în care cursul valutar diferă la momentul semnării contractului de cel de la încasarea plății. Factorii ce influențează riscul valutar sunt: trendul creșterii ratei inflației, când inflația se mărește, moneda națională se depreciază față de valutele internaționale; instabilități politice și economice, uneori banca centrală a statului utilizează ratele de schimb valutar ca instrument economic, pentru a regla careva fenomene pe piața financiară.
Adesea pentru companiile care operează cu sume mari în valută străină, cum sunt băncile comerciale, organizațiile de finanțare, casele de schimb valutar, riscul valutar constituie o problemă, căci pierderile pot fi foarte mari în caz ca riscurile nu au fost gestionate eficace.
În cadrul companiei acest tip de risc apare atât în legătură cu clienții, cărora li se acordă finanțările în Euro și USD, cât și în legătură cu activitatea companiei, pentru care entitatea atrage surse suplimentare de valută pentru a asigura desfășurarea neîntreruptă a activității.
Probabilitatea apariției – 90%
Printre metodele de reducere a riscului valutar se pot enumera: alegerea corectă a prețului valutei care presupune că antreprenorul poate să caute la diferiti agenți economici ce operează cu valuta, rata de schimb care ar fi cea mai aproape de necesitățile sale operaționale. Monitorizarea în permanență a echilibrului între capitalul atras și cel plasat. Ținerea sub evidență ca valoarea surselor atrase, la momentul cash-flow-ului să fie cu minim 20% mai mare decât valoarea creditelor acordate, pentru ca compania să-și poată acoperi diferențele de curs la momentul achitării dobânzilor contractate. Consultarea surselor de informații privitor la previziunile schimbării ratei valutare pe o anumită perioadă de timp.
Risc de personal – Acest risc presupune erorile efectuate de personal care pot aduce daune. Erori bazate pe competențe reduse, nerespectarea regulamentului intern, divulgarea informației, conlucrare cu concurenți. Totodată personalul poate provoca riscul de fraudă, provocând prejudicii companiei.
Probabilitatea apariției – 50%
În companie este un risc cu o probabilitate mai redusă din moment ce activitatea personalului este bine organizată și supravegheată. Fiecare angajat este supravegheat de către directorul departamentului, care poartă responsabilitatea pentru subordonații săi. Fiecare șef de departament este supravegheat de către administratori, care permanent analizează activitatea companiei din toate laturile, pentru a nu permite apariția a careva iregularități.
Ca metode de reducere utilizate sunt: elaborarea regulamentelor privind modul de conduită, drepturi și responsabilități ale personalului. Metode stricte de monitorizare. Instruirea personalului privind procedurile de lucru. Eficientizarea comunicării între departamente pentru a liberaliza procesul comunicațional, de colaborare. Elaborarea fișelor de post complete. Un model al fișei de post din cadrul companiei se regăsește în anexa nr.7. Totodată se mai utilizează: metoda „4 ochi”, care presupune că toate actele decizionale (contracte, procuri, permisiuni) sunt verificate înainte de a fi semnate, de către cei 3 membri ai Comitetul de Conducere.
Riscul inflației – Odată ce crește inflația la nivel de stat, cresc și prețurile consum, clienții încep să facă economii, scade portofoliul. Acest risc este unul ce poate provoca daune imprevizibile, pentru că acționează indirect asupra factorilor generatori re risc, astfel încât devine dificil să-i estimezi influența și impactul
Probabilitatea apariției – 70%
Compania prevede aceste riscuri, pe baza instabilității economice se fac previziuni și se constituie fonduri de rezervă generale care ar acoperi pierderile în caz de cheltuieli operaționale mai mari decât cele planificate și alte pierderi care sunt generate de factori adiționali, printe care se află și inflația. Conform statisticii Băncii Naționale a Moldovei, pentru luna aprilie 2016 rata inflației anuale constituie 8,3%, în scădere față de luna ianuarie anul curent, când era de 13,6%.
Riscul privind clienții – sunt mai multe momente care însoșesc acest tip de risc. Apare în contextul clienților care în momentul solicitării creditului au destule surse de acoperire a ratei, peste o perioadă scurtă de timp intră în datorii și nu achită pe o perioadă mai lungă de timp. Alt caz ar fi când clienții preferă să se refinanțeze la altă compae de creditare, sau achită anticipat, ceea ce micșorează partea de venit planificat.
Probabilitatea apariției – 60%
În cadrul companiei se stabilește un fond de risc procentual în dependență de categoria de risc a clientului. Lunar, directorul departamentului de management riscuri împreună cu juriștii întocmesc raportul referitor la clienții problematici. Se analizează starei clientelei într-un mod statistic, documentat, pentru a vedea evoluția stării financiare în timp al clienților cât și tendințele de predispunere la risc a companiei pe termen lung.
Riscul de credit – se manifestă când părțile conveniente nu își respectă obligațiile. Se întâlnesc 2 cazuri. Riscuri independente care aduc pierderi, precum incompatibilitatea politicii valutare (când partenerii sunt din state diferite) și stabile, când debitorul nu respectă obligațiile contractuale de plată. De obicei companiile care acordă credite trebuie să impună condiții dure în privința garanțiilor spre prevenirea riscului de credit. Pot fi enumerate câteva normative de gestiune a riscurilor creditare: stabilirea unui plafon valoric prin care garanțiile ar acoperi valoarea creditului cu mai mult de 100%; expunerea pe un singur client nu trebuie să depășească o anumită valoare (% din capitalul social sau statutar al companiei); ponderea clienților mari nu trebuie să depășească o anumită valoare (%) din totalul portofoliului de vânzări, ș.a.
Probabilitatea apariției – 90%
Acesta este probabil cel mai periculos risc pentru companiile de finanțare. Pentru a diminua riscul de credit companiile financiare monitorizează constant portofoliul de credite, care reprezintă suma tuturor creditelor acordate minus provizioanele formate pentru a acoperi pierderile la credite. Mecanismul de monitorizare a portofoliului de credite include formarea unor cote de provizioane, care constituie fondul de risc. Fiecare tip de contract de credit are o anumită cotă procentuală de acoperire în caz de pierderi, există mai multe delimitări ale categoriilor de credite supuse riscului. Un exemplu de clasificare apare în Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare din Republica Moldova, nr. 11/1 din 14.03.2012 cu privire la aprobarea regulamentului cu privire la clasificarea împrumuturilor acordate și dobânzilor calculate de organizațiile de microfinanțare, în modul următor:
Orice împrumut acordat și dobânda aferentă vor fi incluse în una din următoarele categorii de clasificare:
a) standard – sunt respectate toate condițiile contractuale, nu sunt plăți expirate, contractul nu a fost restructurizat;
b) supravegheat – plățile sunt expirate de la 31 până la 90 de zile inclusiv;
c) substandard – plățile sunt expirate de la 91 până 180 de zile inclusiv;
d) dubios – plățile sunt expirate de la 181 la 360 de zile inclusiv;
e) compromis – împrumut la care plățile sunt expirate mai mult de 361 de zile.
Pentru fiecare categorie se aplică o cotă procentuală de la valoarea totală a împrumutului, iar dacă împrumutatul beneficiază de mai multe contracte de împrumut, atunci toate contractele vor fi cotate la cea mai dură categorie. Cotele procentuale sunt reprezentate în tabelul 3.3.
Tabelul 3.3
Mărimea provizionului în dependență de categoria tipului de credit
Sursa: Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare din Republica Moldova, nr. 11/1 din 14.03.2012 [27]
Odată cu variațiile de valută cresc și e modifică ratele, iar la neachitarea la 3 zile de la data facturării se aplică penalități, ceea ce constituie pentru mulți clienți un motiv de nemulțumire, chiar ajung să acumuleze datorii pe această bază.
În cadrul companiei Departamentul Management Risc a stabilit un regulament specific. Categoriile tipului de credit sunt la fel ca în legislație, doar mărimea provizionului diferă, în cadrul companiei este mai mare. Un model de raport pe riscul de credit și provizioane este anexa nr.8, din care în vederea confidențialității informațiilor, s-au exclus datele clienților. Conform anexei, clienții problematici sunt repartizați pe grupe de risc (A, B, C, D, E, F). Pentru fiecare grupă este stabilit un plafon al provizionului. De asemeni, în cazul neachitării la timp se stabilesc penalități, în mărime de 0,5% din suma restantă pentru fiecare zi calendaristică. Clienții care acumulează datorii și trec din categoria de risc A în celelalte primesc avize și notificări, conform procedurilor legale, în caz că clientul nu se conformează regulilor, este acționat în judecată.
Riscul de piață – apare la modificarea prețurilor de piață și poate fi direcționat pe grupe de influență (modificarea ratei dobânzii; modificarea comisioanelor). Concurența în domeniul financiar este foarte dură. Mulți clienți preferă înainte să ia un credit să meargă pe la mai multe instituții de creditare, iar companiile mai bine cunoscute pe piață au o prioritate mai mare, chiar daca oferă contracte mai putin avantajoase pentru client.
Probabilitatea apariției – 90%
Ca metode de prevenire pot fi enumerate: studierea în mod continuu a concurenților, elaborarea strategiilor de piață, fidelizarea clienților prin cadouri de ocazie (calendare, stilouri, agende cu logotipul companiei), posibilități de acordare a facilităților la credit, elaborarea strategiilor de creștere, promovarea mai accentuată, participarea la diferite evenimente cu caracter economic. Crearea premiseor pentru atragerea noilor clienți.
Risc de lichiditate – apare la momentul când compania nu poate efectua tranzacții din cauza lipsei de resurse materiale (bănești). Poate apărea în diferite circumstanțe: din cauza creanțelor pe termen lung din partea clienților; finanțările se acordă mai rapid decât sunt rambursate creditele creând un deficit de mijloace bănești; înrăutățirea mediului de afaceri extern ce face ca atragerea creditelor să fie mai dificilă, ș.a. Compania ajunge să se situeze într-o situație dificilă din moment ce mijloacele sale de lucru sunt banii.
Probabilitatea apariției – 90%
Metoda de reducere presupune ținerea în echilibru a surselor atrase față de cele plasate. Lunar, Departamentul Financiar estimează conform unui cash-flow (un model este prezentat în anexa nr.9) pe o anumită perioadă, lichiditățile la cont curent și previziunea vânzărilor cât și încasărilor clienților și plata dobânzilor la credite, pentru a estima de cât capital atras este nevoie pentru următoarea lună operațională. Utilizarea eficientă a resurselor conform unui plan al bugetului bine stabilit conduce la echilibru financiar pe termen lung. Totodată trebuie evitată risipa de resurse și utilizarea rațională a acestora.
Risc pe baza instabilității economice – Instabilitatea economică provoacă devieri din mai multe considerente. În momente de incertitudine clienții au frică să apeleze la finanțări, pentru că nu știu la ce să se aștepte. Nu pot fi previzionate unele circumstanțe, precum concedierea clientului de la locul de muncă din cauza reducerii sau falimentării întreprinderii, ce conduce pierderea sursei de venit, sau inflația ce provoacă creșterea prețului de consum sau, variațiile ratei de schimb, care provoacă devieri financiare la diferite nivele.
Probabilitatea apariției – 70%
Totuși anumite fenomene pot fi previzionate și planificate din timp. De exemplu în contextul înrăutățirii relațiilor economice externe, compania trebuie să-și formeze mai multe variante de atragere a investițiilor. Un alt moment ar fi pelarea auditorilor, ca aceștia să descopere punctele slabe, predispuse la riscurile de țară, pe care auditul intern nu le-a apreciat și să se ofere recomandări și posibilități de implimentare a noilor metode de reducere a riscurilor.
Risc de pierderi – Se manifestă prin pierderile de capital ce au loc în caz de neachitarea creanțelor din partea debitorilor sau din alte momente specifice. Se întâlnesc mai multe situații precum: datoriile pe credite în valută ale persoanelor juridice care sunt în proces de insolvabilitate se trec la pierderile perioadei; datoriile pe termen lung tind să fie cu mult mai mari decât gajul depus de client la acordarea creditului, ce scade prețul în cazul recuperării bunului; decesul persoanei; avarierea bunurilor în leasing; sechestrarea bunurilor de către stat, etc.
Probabilitatea apariției – 50%
Compania gestionează foarte bine acest tip de risc, din moment ce toate sursele de ieșire de capital din entitate, trebuie să fie acoperite obligatoriu cu minim 100% garanții. Printre metode de reducere se pot enumera: formarea de provizioane la credit; facturarea penalizărilor la întârzierea plăților; evaluarea internă și externă a bunurilor oferite în leasing sau a obiectelor de gaj conform împrumuturilor, periodic; asigurarea obligatorie a obiectelor leasingului sau împrumutului, dar și a gajului plasat; plasarea comisioanelor la acordarea finanțării dar și la achitarea anticipată, sau cesionarea datoriei; analiza ponderii clienților mari în portofoliu și randamentul acestora pentru o perioadă lungă de timp, etc. Toate aceste metode facilitează suportarea pierderilor de către entitate, dar și tinde să le minimizeze.
Riscul operațional – se manifestă pe partea de management și parte de programare IT. În cadrul acestui risc apare mai des riscul de fraudă, ce presupune diferite tipuri de evaziuni în lipsa unui control bine organizat (scurgere de informații; spălări de bani; organizarea colaborărilor dubioase etc.),care se fac de multe ori pe baza programelor IT, care permit mascarea unor probleme. Totodată defectele programelor de operare (server date, 1C, sistem operare PC), pot genera pierderi de date referitoare la clienți, dar și provoacă dificultăți în procesul de lucru, activitatea devenind dificil de realizat.
Probabilitatea apariției – 70%
Compania are contracte încheiate cu compania IT, care sunt ca angajați nepermanenți, fiind plasați și în organigrama (anexa nr.1). Compania de deservire tehnică, planifică lunar zilele de mentenanță. Aceștia au câte 3-4 ieșiri la oficiu, în rest sosesc doar când sunt solicitați și susțin tehnica de la distanță. De asemeni periodic se fac copii de rezervă a datelor de pe server și copii ale informațiilor din 1C, ce se referă la clienți. Se formează baze de date pe un server online de păstrare, pentru ca datele să se actualizeze automat (spre exemplu cum este google drive), pentru ca în caz că o anumită perioadă nu s-a făcut copia de rezervă, datele să nu se piardă.
Riscul informațional – apare când personalul nu ține cont de schimbările din mdiul extern și nu se informează. O situație ar fi neinformarea la timp asupra unor modificări în legislație, ceea ce poate aduce daune pe viitor. De exemplu au fost modificate niște prevederi în contractele de gaj, iar cliențiilor continuă să li se ofere să semneze contracte de tip vechi, ceea ce mai târziu necesită reefectuarea contractului, sau în caz de litigiu poate demonstra nulitatea contractului, dacă a fost semnat după data intrării în vigoare a noilor prevederi.
Probabilitatea apariției – 30%
În scopul prevenirii riscului dat compania este abonată la mai multe ziare, reviste, cataloage informative precum: „Monitorul Oficial al RM”, „Contabilitate și Audit”, „Кадры и заработная плата”, revista „Business Class”, diferite ziare cu profil economic. Periodic specialiștilor din diferite departamente li se oferă liber pentru a merge la careva cursuri de specializare sau seminare din domeniul economic. La întâlnirile interdepartamentale se poartă discuții pe baza mediului de afaceri, noutăți apărute în domeniu ș.a. Plus că conducerea trebuie să fie mereu la curent cu toate schimbările din mediul de afaceri, pentru că la Adunarea Consiliului de Administrație se discută aceste momente, din moment ce 2 dintre administratori sunt persoane nerezidente, pentru dirijarea conducerii au nevoie să cunoască schimbările economice ce au loc în stat.
După stabilirea celor mai influente riscuri în cadrul Î.C.S.„Top Leasing” S.R.L., și a metodelor de reduce utilizate de aceasta, ar putea fi elaborată matricea de evaluare a riscurilor pentru a afișa riscurile cu ponderea cea mai mare și cu efectul mai puternic.
Astfel în figura 3.1. se poate observa plasamentul celor mai periculoase riscuri financiare: Riscurile cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție sunt: riscul de credit; riscul valutar și riscul pe baza instabilității economice. Totodată riscurile cu cel mai ridicat impact sunt: riscul de credit; riscul de piață; riscul de lichiditate.
Fig. 3.1 Matricea de evaluare a riscurilor
Sursa: elaborat de autor în baza modelului preluat de pe site-ul plandeafacere.ro
În urma analizării matricei de evaluare se poate ușor observa, care sunt cele mai daunătoare riscuri, care trebuie în permanență monitorizate și controlate de către companie.
Compania va ține cont de acest aspect al activității sale și va elabora metode mai inovaționale de reducere și prevenire a riscului, cât și va aborda din alte puncte de vedere gestiunea riscurilor cu impactul mai puternic, care sunt periculoase bunei funcționări a entității.
3.2. Modalități de optimizare a riscurilor în condițiile actuale
Pentru orice companie, evaluarea și analiza riscurilor este doar etapa la care compania face cunoștință cu riscurile pe care trebuie să le înfrunte, partea cea mai importantă este modul în care vor fi utilizate cunoștințele acumulate în urma evaluării riscurilor. Gestiunea riscurilor presupune direcția de acțiune în urma cunoașterii riscului. De obicei companiile care se întâlnesc frecvent cu situații ce implică un grad înalt de risc au un departament de administrare a riscurilor, cum are si compania analizată, ÎCS „Top Leasing” SRL, asta denotă faptul că entitatea are o structura organizatorică eficientă. Când nu există un departament specializat, persoana care se ocupă de gestiunea riscurilor este însuși antreprenorul sau administratorul.
În figura 3.2., este reprezentat procesul de gestiune a riscului, care este alcătuit din mai multe principii și orientări strategice, ce permit o abordare mai aprofundată a domeniului de risc. După figură se pot diferenția și antreprenorii care grestionează afacerea.
În cadrul procesului de gestiune persoana responsabilă se află în 2 situații:
Situația I – când apreciază riscul ca pe o posibilitate de pierdere și în cadrul planificării face scenarii pesimiste, care ar permite reducerea la minim al efectului negativ produs de realizarea riscului, fără posibilitatea obținerii de venituri.
Situația II – riscurile sunt apreciate ca posibilități de obținere a beneficiilor, se creează scenarii optimiste cu strategii de acțiune pro-risc. Rezultatul scontat este obținerea unui venit mai mare față de cel prognozat în cazul inacțiunii.
Fig.3.2 Principiile și orientările strategice în procesul de gestiune a riscurilor
Балдин К. В., Воробьев С. Н. – Управление рисками, Москва, 2012, стр.156
Gestiunea și administrarea riscurilor trebuie efectuată sistematic parcurgând câteva etape:
Identificare – se poate efectua prin analiza scenariilor pe termen lung și scurt efectuată de însăși antreprenor sau prin intermediul analiștilor specializați.
Estimare – pentru estimare se utilizează un șir de metode atât calitative cât și cantitative. La etapa actuală se pot utiliza și programe electronice expert de determinare a coeficienților de risc, acestea sunt pe bază de software și sunt costisitoare.
Monitorizare – înființarea unui departament specializat care să se ocupe cu monitorizarea riscurilor. Departamentul de Administrare a Riscurilor periodic prin diferite metode analizează și urmărește ca riscurile sa se mențină constante. Se alcătuiesc rapoarte ce prezintă riscurile, starea la care se află și nivelul de influență asupra companiei în ansamblu.
Control/reducere – se efectuează prin adoptarea permanentă a noi metode de minimizare și reducere a riscurilor cu influență majoră asupra activității companiei.
Gestiunea riscurilor este un domeniu de studiu incert, din moment ce sfera economică este foarte flexibilă și de multe ori imprevizibilă. În condițiile unui mediu de afaceri riscant, au fost elaborate un șir de metode de optimizare a riscurilor economice. Grupele de metode și procedurile de acțiune sunt prezentate în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2
Clasificarea metodelor de gestiune a riscurilor
Sursa: Чернова Г. В., Кудрявцев А. А. – Управление рисками, Москва, 2003, pag.61
Metodele de transformare a riscurilor în contextul procedurilor de gestiune presupun:
în cadrul ignorării riscului ca metodă de transformare a riscului este evitarea riscului – în practica economică uneori apar unele riscuri ce provoacă un impact puternic, însă nu pot fi minimizate, ele trebuie doar acceptate. Astfel de riscuri ar fi falimentul, decesul fondatorilor, învinuirea provocării daunelor de către stat sau alt agent economic. Din moment ce ele sunt practic de neprevăzut și greu de gestionat, mai bine ar fi ca compania să evite orice acțiuni ce ar provoca riscuri de categoria dată. Altfel spus, compania trebuie să asigure careva condiții de funcționalitate care ar permite evitarea riscurilor majore și negestionabile.
În vederea diminuării riscurilor și ale efectelor sale:
se minimizează efectul provocat – procedura se îndeplinește când efectele survenite în urma adeveririi riscurilor sunt parțial cunoscute, sau chiar integral, adic sunt evaluate deja rezultatele post-efect. Astfel persoanele responsabile de gestiunea riscurilor întreprind măsuri de redirecționare a efectelor rezultate. În cazul în care decedează un debitor, care nu a lăsat decât garanția proprie, datoria sa după regulament trebuie trecută la pierderi, însă fiind mare aceasta ar face o gaură în bugetul companiei de finanțare, astfel o parte din datorie trece la pierderi, iar alta este acoperită din provizioanele deja formate pe clientul respectiv, sau din provizioanele preluate de la alți debitori, care deja au stins restanța.
se întreprind măsuri de prevenire a efectelor viitoare – pentru această procedură compania apelează la specialiști în domeniu sau formează propriul departament, în care persoanele specializate în analiză și previziune fac rapoarte, alcătuiesc programe în vederea prevederii anumitor efecte provocate de anumiți factori de risc, atât cu influență internă, cât și externă. Spre exemplu, analiștii alcătuiesc un jurnal în care introduc anumite date statistice pe o perioadă mai mare, pevizionând evoluția acestora în timp, indicatori precum rata inflației, ratele la creditele bancare, cursul ratelor de schimb, ratele EURIBOR și LIBOR și alți factori de influență externă și formează scenarii posibile a stării generale pe piață. Totodată se fac programe ce includ și factorii interni, după aceeași metodă de analiză. Astfel de scenarii permit companiei să-și planifice cheltuielile și investițiile mai eficient, pentru a preveni efectele realizării unor riscuri.
divizarea riscurilor – metoda constă în crearea unui mediu în cadrul firmei care permite ca în cazul realizării unui risc să nu mai deriveze și alte riscuri din acesta. Sunt două forme ale divizării: diferențierea și dublarea.
Diferențierea presupune dispersarea surselor de apariție ale riscului. Spre exemplu într-o companie de finanțare ar fi deținerea conturilor bancare în bănci diferite, cu valori ale conturilor reduse, astfel în caz că banca suferă instabilități financiare vor suferi doar o parte din depozite și nu toate sursele lichide ale companiei.
Dublarea constă în dublarea la propriu a obiectelor care se supun riscurilor, cum ar fi documentele, persoanele, tehnologia, obiecte care mențin bunăstarea funcționării companiei și care reprezintă o sursă de risc. Spre exemplu toate actele se păstrează în 2 exemplare. Originalele se arhivează într-un spațiu la cheie și se lucrează doar cu copiile, în caz că o copie se pierde mereu există originalul la îndemână. Alt exemplu ar fi ca contabilitatea să fie condusă de către 2 contabili, în caz că unul lipsește de la serviciu, părăsește compania sau alte motive ale abesenței acestuia, mereu este un al doilea, care va repara lucrurile.
Transformarea riscurilor se poate realiza și prin transmiterea riscului:
outsourcing-ul riscului – un anumit risc este transmis spre gestiune unei alte companii printr-un contract. Se utilizează metoda când riscul este bine delimitat și analizat, antreprenorul cunoaște care pot fi efectele, dar în activitatea de bază a companiei nu se include direct gestiunea acestui risc. Ca de exemplu paza și securitatea oficiului, chiar dacă compania cunoaște care este riscul nu are resursele și timpul necesar ca să se ocupe de domeniul dat, astfel apelează la o companie specializată, care instalează alarmă și patrulează periodic supraveghind teritoriul.
Metodele de finanțare ale riscurilor în cadrul diminuării riscurilor presupun acoperirea pierderilor apărute în cadrul activității din:
profitul curent – metoda constă în alocarea sumelor de acoperire a pierderilor din fluxul capitalului curent, adică a profitului, fără a apela la careva rezerve. De obicei se utilizează când mărimea pierderilor nu este mare și nu afectează considerabil valoarea profitului rămas după alocare. Totuși metoda este riscantă mai ales în perioadele de criză sau nivel mic de profit, totodată analiștii companiei trebuie să prevadă și impactul pe care l-ar avea alocările din profit pentru perioada viitoare când ar putea interveni momente de criză.
rezerve – metoda presupune că compania are alcătuit un fond destinat acoperirii rezultatelor în urma realizării riscurilor. Principiul de aplicare este același ca și în cazul alocărilor din profit, doar că preluările din fondul de risc nu afectează mersul normal al activității companiei și sumele extrase pot fi mai mari. Dificultatea constă în mărimea fondului de risc, dacă a fost preconizat într-o valoare mai mică, atunci nu va acoperi integral necesitățile, iar dacă valoarea este prea mare atunci poate provoca distorsiuni în fluxul financiar al companiei.
creditele curente – este o metodă binevenită în cazul când compania poate beneficia de credite externe. Metoda implică riscuri, căci în momente de tensiune financiară, companiile finanțatoare pot profita de situație și impune condiții contractuale dure. Pentru a diminua riscurile acestei metode, companiile debitoare de obicei semnează un contract de împrumut pe o valoare mai mare și o perioadă mai îndelungată, însă nu beneficiază de tot creditul ci periodic în dependență de necesitate face trageri la credit, adică semnează cu creditorul un acord adițional la contract prin care solicită o parte din creditul inițial. Utilizând tragerea la credit, compania se asigură în cazul riscurilor de lichiditate și totodată nu face presiuni mari asupra profitului, din care trebuie să achite contractele de împrumut.
autoasigurare – compania își creează un fond de asigurare destinat acoperirii pierderilor, sau apelează la grupurile de companii care se ocupă cu asigurarea în caz de pierderi.
Altă metodă a finanțării riscurilor prin transmitere prevede acoperirea pierderilor prin:
asigurare – companiile în schimbul unei plăți se asigură în cadrul companiilor de asigurare, iar din depozitul pe care-l face, asigurătorul acoperă riscurile.
transferul responsabilității pe bază de contract – compania predă riscul altui agent economic printr-un contract. Se întâmplă în cazre compania partener desfășoară un proces mai intens de gestiune a riscurilor sau are o experiență mai mare în domeniu, totodată are și resurse financiare care ar acoperi consecințele. Un exemplu al aplicării metodei ar fi transferul riscului de piață către o persoană capabilă să-l acopere cu capitalul său. Metoda se mai numește hedging.
intermediul sponsorilor – metoda prevede minimizarea riscurilor prin atragerea sponsorilor. Este dificil de aplicat până la apariția riscului, astfel de obicei se aplică după efectele riscului, acestea se evaluează și în caz că compania nu poate acoperi pierderile din sursele proprii, se atrag sponsorii, care finanțează partea de risc în marimea pe care o decid ei înșiși.
subvențiile acordate de către organele de stat – o parte din pierderile provocate din realizarea riscurilor sunt acoperite de către surse nerambursabile din partea statului. Dificultatea apare atunci când sursele pe care le oferă statul sunt puține, iar domeniile ce au nevoie de implicare sunt foarte multe.
intermediul pool-urilor neasigurate – riscul se transmite unei alte persoane juridice, care reprezintă de fapt un pool, adică o grupă de companii sau persoane care împreună formează un fond de ajutor reciproc în caz de pierderi. Astfel compania nu participă la acoperirea pierderilor în urma riscului în întregime din propriile finanțe ci prin co-finanțare.
Metodele de gestiune enumerate mai sus au ca scop general oferirea unor posibilități companiilor de a supraviețui în condițiile unui mediu de afaceri riscant.
Abordând tema mediului de afaceri riscant nu se poate trece cu vederea mediul de afaceri din Republica Moldova, care în anii 2014-2016 a devenit foarte fragil și imprevizibil. În figura nr.3.2., este prezentată evoluția creșterii economice anuale pentru perioada 2000-2015, în coeficienți de creștere procentuală față de anul precedent. Analizând figura observăm că pe parcursul perioadei au existat 3 momente de decalaj economic; anul 2008, 2012 și 2015. Cele din 2008 și 2012 pot fi explicate ca efecte ale crizei mondiale, însă anul 2015 este specific înrăutățirii sistemului financiar național.
Fig.3.3. Creșterea economică anuală a Republicii Moldova, % față de anul precedent
Sursa: Stratan Alexandru, Fala Victoria – Rezultatele anului 2015 și anticipările pentru 2016
http://ince.md/uploads/files/1452591523_rezultatele-anului-2015-i-anticipri-pentru-anul-2016.pdf
Din figura nr.3.2. se observă că scenariul din aprilie 2015 prevedea o creștere economică de 0,6% față de anul precedent, pe când în octombrie 2015 rezultatele reale de facto erau de -2%, în scădere față de anul 2014. Această situație de descreștere economică s-a făcut vizibilă prin modificarea a mai multor indicatori de eficiență economică statală.
Ca efect direct al descreșterii economice este evoluția înregistrării noilor întreprinderi și radierea întreprinderilor existente. Mai mulți agenți economici au fost la limita solvenței din cauza evenimentelor cu efect negativ. Astfel, din figura nr.3.7., se observă că comparativ cu anul 2014, în perioada ianuarie – octombrie numărul întreprinderilor noi înregistrate a scăzut cu 6,83% [(4 967/5331)*100%], iar numărul întreprinderilor noi create s-a redus cu 1 263 sau cu 40,72% [(1839/3102)*100%], totodată s-a majorat nr radierilor cu 40,33% [(3128/2229)*100%].
Fig.3.4. Evoluția mediului de afaceri. Înregistrarea și radierea întreprinderilor
Sursa: Stratan Alexandru, Fala Victoria – Rezultatele anului 2015 și anticipările pentru 2016
http://ince.md/uploads/files/1452591523_rezultatele-anului-2015-i-anticipri-pentru-anul-2016.pdf
Indicatorii sunt alarmanți și indică faptul că structura mediului de afaceri în Republica Moldova este sensibilă la șocurile economice.
Totodată, negativ s-au manifestat și alți indicatori economici cu influență directă asupra activității agenților economici de pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel în figura 3.3., se poate observa evoluția ratei inflației conform statisticii Băncii Naționale a Moldovei. Deci, conform graficului, în trimestrul 4 al anului 2015, rata anuală a inflației a atins cota maximă din ultimii 4 ani, cu un nivel de 13,6%. Această tendință și-a început ritmul de creștere în primul trimestru al anului 2015. La situația din 30.04.2016, rata inflației anuală constituie 8,3% și își menține trend-ul descrescător în continuare, ținta inflației fiind de 5%. Ca efect a creșterii inflației la un nivel atât de înalt a fost creșterea prețurilor de consum și ridicarea plafonului de sărăcie.
Fig.3.5. Evoluția ratei inflației conform BNM
Sursa: http://bnm.md/ro/content/rata-inflatiei-0?inflation-yearly-full, accesat la 30.04.2016
În continuare, în figura 3.3., este prezentat un alt indicator, rata de schimb valutar pentru 1 Euro, în evoluție pe perioada 30.04.2013 – 30.04.2016, care a provocat nu doar daune sectorului economic, dar și perturbații sociale în masă. Conform graficului observăm cum în primul trimestru al anului 2015 rata de schimb a atins cota maximă din ultimii 3 ani, la valoarea de 24.01 lei pentru 1 Euro, moment istoric al deprecierii valutei naționale.
Fig.3.6. Evoluția cursului valutar pentru 1 Euro conform BNM
Sursa: http://bnm.md/ro/content/ratele-de-schimb, accesat la 30.04.2016
Pe piața valutară a Republicii Moldova cele mai utilizate valute sunt Euro și Dolarul american (USD). Chiar dacă Republica Moldova nu se află în zona Euro, foarte multe prețuri sunt marcate în această valută, deoarece agenții economici se conduc după prețurile altor piețe internaționale. Marcajul prețurilor în valuta Euro se utilizează pe piețele: auto; imobiliare; mobilă; construcții; de creditare etc., și din moment ce conform legislației achitările bănești prin transfer se fac doar în moneda națională, cu excepția activității de leasing, valorile se convertesc.
Cauzele creșterii inflației pentru sfârșitul anului 2015, au fost majorarea tarifelor naționale pentru resursele energetice și deprecierea valutei naționale. Totodată reducerea în dinamică a remitențelor de peste hotare, care susțineau rezerva valutară națională au condus la majorarea ratelor de convertibilitate a valutelor străine.
Dacă s-ar analiza care a fost cauza șocului economic ce a declanșat o evoluție negativă în lanț a tuturor instrumentelor financiare, atunci istoria ar indica anul 2014. De facto anul 2014, a fost un an bun pentru economia Republicii Moldova. Creșterea economică față de anul 2013 a fost de 4,6%. Situația s-a înrăutățit în semestrul IV, când după alegerile parlamentare din noiembrie, care provocaseră nemulțumuri în mediul social, s-a dezvăluit faptul „devalizării a 3 bănci mari de o sumă colosală de bani, calificată în sursele mediatice ca ”furtul secolului”, valoare apreciată la 12% din PIB-ul Republicii Moldova. Acesta a fost momentul după care indicatorii economici au început să producă efecte negative, ceea ce se observă și din figurile prezentate mai sus. Primul trimestru al anului 2015 a înregistrat valori negative pe toate segmentele, în mare parte datorită instabilității economiei, care nu era gata să suporte gaura de milioane în valută străină formată în sistemul bancar.
Pentru un stat cu o economie ”sănătoasă” și funcțională, evoluția negativă a câtorva indicatori nu se simțea atât de puternic, însă pentru Republica Molodova, depășirea acestor momente a fost o adevărată încercare. Unii analiști apreciază perioada de redresare necesară restabilirii ritmului normal de dezvoltare economică a statului, la minim 10 ani.
Concluzii
În urma studierii temei „Analiza și evaluarea riscurilor financiare a companiei în condițiile actuale”, se pot face următoarele concluzii:
Riscul este un element omniprezent și unica cale de a trece peste, este de a-l accepta. Cât de mult nu și-ar dori un manager să evite riscul, acesta apare necondiționat în orice domeniu de activitate, de accea trebuie tratat ca atare.
Devine din ce în ce mai dificil pentru un antreprenor evaluarea riscurilor financiare, din moment ce acestea nu pot avea o clasificare exactă, deoarece există o multitudine de criterii care provoacă apariția unor tipuri de risc specifice anumitor situații sau domenii de activitate. Totodată la etapa actuală, pe piața financiară apar noi mecanisme și instrumente financiare cu caracter inovațional, ce generează apariția unor noi tipuri de risc, care încă nu sunt destul de clare pentru a fi optimizate.
Gestiunea și optimizarea riscurilor este una dintre cele mai importante funcții în cadrul companiilor, în special a celor ce activează pe piața financiară. Procesul de gestiune presupune parcurgerea a câtorva etape:
Identificarea riscurilor cu un impact major asupra structurii financiare a companiei;
Identificarea factorilor care acționează asupra nivelului de manifestare a riscurilor;
Alegerea metodelor și strategiilor de minimizare a riscurilor financiare;
Aplicarea strategiilor alese;
Evaluarea rezultatelor și aprecierea metodelor alese
Analizând procesul de activitate al companiei Î.C.S. „Top Leasing” S.R.L., se poate conclude că aceasta administrează eficient riscurile financiare, urmând exact etapele de gestiune enumerate mai sus, chiar dacă la nivel de subconștient. Efectul eficienței se datorează parțial administratorilor nerezidenți, care la rândul lor au în gestiune și alte afaceri în domeniul financiar peste hotarele Republicii Moldova, iar experiența dobândită pe piețele rentabile își lasă amprenta și asupra modului de gestionare a companiei analizate.
Chiar dacă compania este Societate cu Răspundere Limitată, aceasta are structura unei Societăți pe Acțiuni, care pentru o societate cu un număr redus de angajați funcționează perfect, judecând după modul de organizare a departamentelor, componența conducerii, atribuțiile departamentelor, adunările Consiliului, etc. Toate procesele sunt bine documentate, iar procedurile de lucru sunt foarte clare, nepermițând excepții de la regulament sau legislație.
Analiza stării economice a țării pentru ultima perioadă arată cât de riscantă este lansarea în afaceri pe teritoriul Republicii Moldova. Sunt multe momente care mai mult stopează acțiunile, decât permit obținerea accesului, chiar și statul uneori devine o barieră prin utilirea unor instrumente financiare în folosul său, dar care dăunează activității agenților economici.
Ca recomandări, pentru compania analizată, în cadrul procesului de gestiune a riscurilor financiare ar fi: depistarea unor metode mai inovaționale de optimizare, care să producă un efect pe termen lung; efectuarea unui brain-storming al departamentelor în vederea consultării și obținerii noilor idei (uneori un manager vânzări în discuția cu un client poate observa o probabilitate de risc pe care departamentul specializat nu l-a prevăzut); implicarea tuturor angajaților în cadrul gestionării riscului; apelarea analiștilor în domeniu în vederea formării unei viziuni de ansamblu a riscurilor potențiale și efectuare unor scenarii previzionale; analiza riscurilor noi de pe piața financiară, pentru a preveni efectele neprevăzute, etc. Metodele de bază utilizate în prezent nu fac decât să țină riscul sub control, chiar dacă mențin echilibrul eficient, utilizarea provizioanelor și rezervelor mari, reduc din profit.
Orientarea companiilor spre noi metode și forme de gestiune va avea doar efecte pozitive. Companiile din Republica Moldova trebuie să tindă spre dezvoltare și nu supraviețuire cum este în prezent. Apoi riscul care apare nu tot timpul este negativ. Să știi să descoperi partea oportunistă într-un risc este o artă agresivă, pe care nu fiecare poate să o adopte. Iată de ce un manager bun trebuie să îmbine în sine mai multe calități, uneori contradictorii: trebuie să fie puternic în fața pericolelor și sensibil față de clienții săi; în raport cu concurenții să fie un „rechin”, iar cu societatea și angajații un „delfin”, ș.a.
Bibliografie
ACTE NORMATIVE
Codul Fiscal al Republicii Moldova, Chișinău 2016.
Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare din Republica Moldova, nr. 11/1 din 14.03.2012 cu privire la aprobarea regulamentului cu privire la clasificarea împrumuturilor acordate și dobânzilor calculate de organizațiile de microfinanțare
MANUALE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DIDACTICE, BROȘURI
Druică E. – Economia riscului. București 2008, Ed. Cartea Studențească, pag.11
Iosof S., Gavri T. – Gestiunea riscului, București 2013, Editura Universitară,
Muntean Neli, Vladimir Bălănuță – Analiza și evaluarea riscurilor la nivel de întreprindere: aspecte teoretice și aplicative, Editura ASEM, Chișinău, 2010, 106 pagini; pag.38-55; pag.108.
Stihi Liudmila – Managementul riscurilor în afaceri, Chișinău, 2010, editura ASEM, pag.118
Vernimment P – Finance d’entreprise. Analyse et gestion, Ed Dalloz, Paris, 1988;
Балабанов И. Т. – Риск – Менеджмент, Москва 1996, pag.24
Балдин К. В., Воробьев С. Н. – Управление рисками, Москва, 2012, pag.21, pag.156
Бланк И. А. – Управление финансовыми рисками, Москва 2005, и-то Ника-Центр.
Вишняков Я. Д., Н. Н. Радаев – Общая теория рисков. И-ство Академия, Москва 2008
Воробьев К. В.. – Управление рисками, Москва, 2012, pag.22
Шапкин C. – Экономические и финансовые риски. Оценка, управление, портфель инвестиций, Москва 2003, и-ство Дашков и К, pag.11
Чернова Г. В., Кудрявцев А. А. – Управление рисками, Москва, 2003, pag.61, pag.95
PUBLICAȚII ÎN MATERIALELE CONFERINȚELOR, SIMPOZIOANELOR
Munteanu Neli – Suport de curs, BAA anul II, Business și Administrare. Tema nr.4
Slobodeanu Neli – Analiza și evaluarea riscului economic și financiar al întreprinderii. Teza de doctor în economie, Chișinău 2008, ASEM, pag.60
ARTICOLE DIN EDIȚII PERIODICE
Holt Gh. – Riscul de faliment – Punct central în diagnosticul financiar-contabil, Analele Universității „Constantin Brâncuși”, Seria Economie, Tîrgu Jiu, nr.3/2009, pag.328
Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei de Științe a Moldovei – Tendințe în economia Moldovei, Nr.20 (trim.IV) 2015, Chișinău 2016, ISSN 1857-3126
ISO 31000: Risk Management – A practical guide for SMES, Switzerland 2015, pag. 13-14, ISBN 978-92-67-1045-8
Muntean N., Muntean I. – Accepțiuni ale conceptului de risc în activitatea de antreprenoriat, Revista „Economica” nr.3 (93), Chișinău 2015, pag.3.
Stratan Alexandru, Fala Victoria – Rezultatele anului 2015 și anticipările pentru 2016
http://ince.md/uploads/files/1452591523_rezultatele-anului-2015-i-anticipri-pentru-anul-2016.pdf
Observator economic. Economia 2000, nr.1-2, p.15
RESURSE ELECTRONICE
http://lex.justice.md/index.php?action=342619, [citat la 15.03.2016]
http://dexonline.ro/definitie/rentabilitate/567310 [citat la 23.03.2016]
www.plandeafacere.ro/download/…/Matrice-de-analiza-a-riscurilor.xlsx [citat la 24.04.2016]
http://bnm.md/ro/content/rata-inflatiei-0?inflation-yearly-full [citat la 25.04.2016]
http://bnm.md/ro/content/rata-inflatiei-0?inflation-yearly-full, [citat la 30.04.2016]
http://bnm.md/ro/content/ratele-de-schimb, [citat la 30.04.2016]
http://www.lex.md/fisc/codfiscaltxtro.htm#TITLUL II [citat la 30.04.2016]
Anexa nr.1
Organigrama ÎCS „Top Leasing” SRL
Anexa nr.2
Raport vânzări pe număr de contracte
Anexa nr.3
Date inițiale preluate din rapoartele financiare
Anexa nr.4
Unele criterii de clasificare a riscurilor întreprinderii
(clasificatorul deschis al riscurilor)
Sursa: Muntean Neli, Vladimir Bălănuță – Analiza și evaluarea riscurilor la nivel de întreprindere: aspecte teoretice și aplicative, Editura Asem, Chișinău, 2010, 209 pagini, pag. 41
Anexa nr.6
Calculator preț produs pe perioada de 10 ani
Calculator preț produs pentru 5 ani
Anexa nr.8
Model de raport privind provizioanele pe categorii de risc
Anexa nr.10
Exemple de evoluție a cursului valutar
Evoluția cursului valutar pentru 1 USD conform BNM
Sursa: http://bnm.md/ro/content/ratele-de-schimb, accesat la 30.04.2016
Evoluția cursului valutar pentru 1 Lira sterlină conform BNM
Sursa: http://bnm.md/ro/content/ratele-de-schimb, accesat la 30.04.2016
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea Si Analiza Riscurilor Financiare ALE Companiei ÎN Conditiile Actuale (ID: 114973)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.