Evaluarea Riscurilor, Calculul Pragului de Semnificatie Si Esantionarea

Evaluarea riscurilor, calculul pragului de semnificație și eșantionarea

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I: Credibilitatea situatiilor financiare prin audit

1.1. Riscul de eroare si frauda in situatiile financiare. Importanta situatiilor financiare in deciziile economice;

1.2. Concepte teoretice fundamentale utilizate in evaluarea riscurilor in audit;

Evaluarea riscurilor in audit – o etapa definitorie pentru calitatea probelor de audit;

Riscul de audit in planificare;

Riscul de detectare planificat;

Riscul inerent;

Riscul de control;

Rationamentul profesional in evaluarea riscurilor, pragul de semnificatie, calitatea probelor de audit

Factorii de minimizare a riscului de audit acceptabil

Utilitatea pragului de semnificatie si raportul cost-beneficiu.

Despre esantionare si rolul ei in audit.

CAPITOLUL II: Strategie si utilitate in abordarea domeniilor semnificative in audit financiar

Riscul de eroare si frauda in situatiile financiare. Importanta situatiilor financiare in deciziile economice

Riscul de eroare si frauda reprezinta o importanta deosebita in deciziile economice.

In acceptiunea comuna o prezentare eronata este considerata semnificativa daca efectele erorilor si fraudelor pot influenta deciziile utilizatorului, luate pe baza informatiilor primite din situatiile economice.

Termenul de eroare reprezinta o denaturare neintentionata in situatiile financiare, aici putem include omiterea unei prezentari sau a unei sume, in comparatie cu termenul de frauda care se defineste printro denaturare intentionata.

Obiectivul auditorului conform ISA 315 „este de a identifica si evalua riscurile de denaturare semnificativa a informatiilor, in masura in care se datoreaza fraudei sau a erorii, la nivelul situatiilor financiare si al afirmatiilor, prin intelegerea entitatii si a mediului sau, inclusiv a controlului intern al entitatii, furnizand, astfel, o baza pentru elaborarea si implementarea de raspunsuri la riscurile de denaturare semnificativa evaluate”, astfel intelegem ca auditorul nu trebuie sa verifice toate tranzactiile din stuatiile financiare, el trebuie sa se axeze pe zonele unde exista riscuri.

Tipologia erorilor:

Dupa natura erorilor pot exista:

erori cantitative

erori calitative

Dupa logica producerii lor:

erori contabile

erori materiale de declarare a impozitelor si taxelor datorate bugetului general consolidate

erori de completare a documentatiei de plata.

Dupa semnificatia lor asupra informatiei contabile deosebim:

Erori semnificative – prezenta lor poate influenta decizia utilizatorului

Erori nesemnificative – nu influenteaza decizia utilizatorului informatiei.

Exemple de erori la crearea unei facturi: adresa clientului este incorecta si nu primeste factura

sau cantitatea si pretul din factura nu sunt aceleasi cu realitatea. In ambele exemple, clientul nu poate sa plateasca factura si firma are o pierdere de timp, bani si de credibilitate. Pentru prevenirea acestor erori se recomanda instalarea unui program in care sa existe un cod pentru fiecare client si produs, iar prin simpla introducere a codului sa apara automat datele facturii, iar pretul sa aiba o limita care sa nu depaseasca un anumit numar de cifre.

Cele mai importante 10 erori care au fost identificate în cadrul unui studiu al auditului situațiilor financiare sunt urmatoarele:

Transferarea eronată a rezervei din contul de rezerve din reevaluare (105) în contul de rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve de reevaluare (1065).

Înregistrarea cheltuielilor/veniturilor din prestări de servicii în cadrul unui exercițiu financiar diferit față de cel în care a avut loc prestarea serviciului respectiv („cut-off”)

Înregistrarea achiziției/ livrării de marfă în alt exercițiu financiar decât cel în care a avut loc transferul drepturilor și obligațiilor privind marfa respectivă, conform incoterms

Diminuarea eronată a soldurilor conturilor de furnizori cu soldurile debitoare reprezentând avansuri acordate

Prezentarea garanțiilor de bună execuție ca datorie comercială

Omisiuni în prezentarea distinctă a tranzacțiilor cu părțile afiliate în situațiile financiare

Anularea eronată a provizioanelor și a ajustărilor pentru depreciere

Înregistrarea eronată a reducerilor comerciale primite

Reevaluarea creanțelor și datoriilor în valută la sfârșitul exercițiului financiar

Omisiuni în constituirea ajustării pentru deprecierea creantelor.

Un auditor trebuie sa aiba in vedere semnificatia erorilor in audit si anume „pragul de semnificatie, respectiv dimensiunea si limita erorii in imprejurari specifice sau declarari gresite”. Pragul de semnificatie se refera la „nivelul, marimea unei sume, peste care auditorul considera o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta atat regularitatea si sinceritatea conturilor anuale, cat si imaginea fidela a rezultatului, a situatiei financiare a patrimoniului intreprinderii”

Auditul poate prezenta si riscul ca erorile si fraudele sa nu fie descoperite, deoarece probele sunt colectate pe baza procedurilor de fond, proceduri analitice, in urma testarii sau esantionarii si va exista mereu posibilitatea ca un risc semnificativ sa nu fie depistat, chiar daca sau respectat Standardele de Audit Acceptate.

Pe de alta parte, este greu de apreciat dacă auditorul a dat dovada de rigoare profesionala cuvenită în lucrările de audit, datorită complexității domeniului. Dacă se demonstrează că auditorul nu a putut să găsească erorile semnificative și a dat o opinie de audit gresită, acesta este obligat sa despăgubească părțile cu o parte sau întreaga pierdere cauzată de esecul de audit.

Frauda poate fi foarte dificil de detectat deoarece de cele mai multe ori se incearca ascunderea ei. In acest caz, auditorul va identifica evenimentele sau conditiile care indica o stimulare sau o presiune de a savarsi o frauda.

Standardul de audit 240 ,,Responsabilitatea auditorului de a analiza frauda într-un audit al situațiilor financiare” face distincție între fraudă și eroare și aduce în evidență două tipuri de fraudă care trebuie sa primeze pentru auditor:

Denaturări care rezultă în reprezentarea greșită a activelor, unde se folosesc diverse metode greu de detectat de către controlul intern si;

Denaturări care rezultă din raportarea financiară frauduloasă numită fraudă imputabilă managementului.

Lucrarea îsi propune să aducă în față problematica conceptului de ,,triunghi al fraudei” prin tabelul nr.1. pentru a identifica factorii de risc și pentru a ajuta la identificarea riscurilor ce pot afecta situațiile financiare.

Tabel nr.1 Triunghiul fraudei

Sursa: Articol ,,Evaluarea riscului de fraudă” (Coracioni A., 2011), prelucrare după ,,Comitetul pentru Practici Mici și Mijlocii, IFAC, Ghid de utilizare a Standardelor Internaționale de Audit în auditarea întreprinderilor mici și mijlocii, Ed. CECCAR, București, 2009 (pag.382)

Concepte teoretice fundamentale utilizate in evaluarea riscurilor in audit

Termeni precum audit, auditing, auditor isi au originea in limba engleza si se traduc astfel:

Audit – a verifica, a revizui registrele contabile, a face revizie contabila;

Auditing – revizie, control;

Auditor – revizor contabil, controlor financiar, cenzor.

Auditul financiar este definit ca activitatea de verificare a situatiilor financiare ale unei enitati, in conformitate cu Standardele Internationale de Audit de catre auditorii financiari.

O definitie reprezentativa a pragului de semnificatie este formulata in „Cadrul general pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare” al Comitetului pentru Standarde Internationale de Contabilitate, astfel: „Pragul de semnificatie depinde de marimea elementului sau a erorii judecate in imprejurarile specifice ale omisunii sau a declararii eronate. Astfel, pragul de semnificatie ofera mai degraba o limita, decat o caracteristica calitativa primara pe care informatia trebuie sa o aiba pentru a fi utila”.

Rolul auditului financiar este prezentat in figura 1, de mai jos:

Rolul auditului financiar, figura nr.1

Auditul se poate clasifica dupa urmatoarele:

Dupa obiectivul urmarit:

1. Auditul situatiilor financiare

2. Auditul operational

3. Audit al conformitatii

4. auditul statutar

II. Dupa apartenenta auditorilor:

Audit extern

Audit intern

Audit guvernamental

1.Auditul financiar are scopul de a exprima o opinie privind intocmirea situatiilor financiare in acord ,,cu un cadru aplicabil de raportare financiara”. Auditul financiar presupune verificarea situatiilor financiare in conformitate cu standardele nationale si internationale pe baza probelor de audit.

2. Auditul operational mai este numit si auditul performantei si are scopul de a analiza metodele si procedurile operationale pentru evaluarea eficacitatii si eficientei organizatiei.

3. Auditul conformitatii raspunde de evaluarea unei entitati, daca aceasta respecta procedurile si reglementarile stabilite de o persoana supra-ordonata. Un bun exemplu este atunci cand un contabil respecta procedurile si regulile stabilite de contabilul-sef.

4. Auditul statutar presupune auditarea situatiilor financiare in conformitate cu legislatia comunitara, transpusa in regelementarile nationale.

Auditul extern este reprezentat de persoane angajate din afara firmei, fizice sau juridice, pentru o perioada temporara, doar pentru auditarea situatiilor financiare sau a altor servicii asemanatoare.

Auditul intern conform Institutului Auditorilor Interni reprezinta ,,o activitate de asigurare si consultanta independenta si obiectiva” utila pentru a da valoare unei entitati si pentru a imbunatatii eficienta gestionarii riscului.

Auditul guvernamental este realizat de institutii publice specializate. De exemplu: Ministerul Finantelor Publice, Curtea de Conturi sau primariile

„Rezultatul activitatii de audit exprimat prin Raportul de audit este destinat unui grup eterogen de parti interesate care prezinta nivele de cunostinte si interese eterogene.”

Probele inseamna ,,orice informatii utilizate de auditor pentru a determina daca informatiile auditate” sunt stabilite conform criteriilor adoptate. Exemple de probe: marturiile verbale, comunicarile scrise si observatiile auditorului.

Procedurile de audit pentru obtinerea probelor prin care un auditor poate sa ajunga la concluzii rezonabile, pot ajuta:

Sa inteleaga si sa cunoasca activitatea entitatii si mediului acesteia pentru a juta la descoperirea unor denaturari semnificative la nivelul situatiilor financiare;

Sa recurga la teste ale controalelor;

Sa descopere denaturarile semnificative

Conform Standardelor Internationale de Audit, auditorul trebuie sa foloseasca pentru obtinerea probelor de audit, proceduri specifice. Acestea se clasifica astfel:

Proceduri de baza;

Proceduri analitice

Procedurile de baza cuprind inspectia, controlul fizic, observatiile directe, confirmarile, interviul, examinarea documentelor si registrele de evidenta.

Procedurile analitice, conform ISA 520 ,,constau in analiza indicatorilor semnificativi si tendintelor, examinarea variatiilor si coerentei comparate cu alte informatii pertinente, sau care sau care prezinta diferente mari fata de sumele previzibile”

În procesul de evaluare a riscurilor trebuie să avem în vedere atat raționamentul profesional, cat si alt concept de bază – scepticismul profesional reprezentat de o atitudine care presupune o gandire din partea auditorului, prudenta, atentie la posibilele denaturari si o evaluare critica asupra probelor de audit.

In cadrul Standardelor internationale de audit, notiunea „rationament” o regasim de aproximativ 190 de ori, de aici rezultand si amplitudinea acestui proces asupra misiunii de audit. Cele 190 de mentionari iau forma urmatoarelor concepte: rationament profesional sau judecata profesionala, toate acestea sugerand caracterul de relativitate al auditorului, dar si faptul ca acesta are o anumita libertate in luarea deciziilor pe baza calitatilor profesionale (cunostinte, pregatire relevanta, experienta).

Experienta auditorului nu presupune doar vechimea in anii de munca, ci si dezvoltarea sa ca persoana, datorita situatiilor intalnite in numeroasele misiuni.

Conform unui studiu efectuat de Abdolmohammadi si Shanteau, acestia realizeaza o clasificare a celor mai importante atribute ale unui expert auditor in rationamentul profesional. Cele 15 atribute in ordinea importantei sunt:

1.Cunosterea a ceea ce este relevant

2.Responsabilitate

3.Cunostinte actuale

4.Adaptabilitate

5.Receptivitate/Intuitie

6.Experienta

7.Hotarare

8.Încredere în sine

9.Rezistenta la stres

10.Abilitatea de a comunica rezultatele expertizei

11.Creativitate

12.Curiozitate

13.Simplificarea problemelor

14.Recunoastere exceptiilor

15.Selectarea

Esecul de audit – apare in momentul cand auditorul exprima o opinie eronata ca rezultat al unui esec primar de a se conforma standaredelor de audit.” Un exemplu este ca in misiunea de audit sa existe asistenti insuficient de calificati si pregatiti pentru a identifica prezentarile semnificativ eronate, comparativ cu un auditor ce are experienta de a le recunoaste imediat.

Prin riscul de audit se intelege riscul ca un auditor sa aprecieze gresit ca situatiile fnanciare prezinta o imagine fidela si sa decida exprimarea unei opinii fara rezerve cand, in realitate, aceste situatii contin prezentari semnificativ eronate”

Evaluarea riscurilor in audit – o etapa definitorie pentru calitatea probelor de audit.

Principala tehnnica utilizata in etapa de planificare de catre auditori pentru colectarea probelor de audit pe fiecare ciclu (stocuri, imobilizari corporale si necorporale, s.a.) este modelul de risc pentru audit, pe care il gasim mai jos:

RDP = ,

unde:

RDP exprima riscul de detectare planificat;

RAA exprima riscul de audit acceptabil;

RI exprima riscul inerent;

RC exprima riscul de control

Riscurile in audit sunt impartite in patru mari clasificari, si anume:

Riscul de audit acceptabil (RAA);

Riscul de detectare planificat (RDP);

Riscul inerent (RI);

Riscul de control (RC)

Riscul de audit acceptabil

Riscul de audit reprezinta stabilirea nivelului pe care auditorii sunt dispusi sa il accepte ca fiind semnificativ eronat in momentul emiterii unei opinii. Daca nivelul riscului de audit acceptabil este unul scazut, se presupune ca situatiile financiare sunt putin eronate semnificativ.

In teorie, pentru o certitudine absoluta este nevoie de un grad de audit acceptabil de 0%, iar un procent de 100%, semnifica o incertitudine perfecta. Acest lucru este posibil doar in teorie, deoarece un auditor nu poate sa garanteze ca nu exista nicio eroare semnificativa la nivelul situatiilor financiare.

Conform literaturii de specialitate, putem regasi notiunea de „nivel de asigurare (certitudine)” sau „asigurarea de audit” folosite complementar cu notiunea de „risc de audit acceptabil”, deoarece un risc de asigurare acceptabil (RAA) de 3%, presupune un nivel de asigurare (certitudine) de 97%.

Riscul economic inseamna riscul ca un auditor sa piarda bani datorita unui client, chiar daca raportul intocmit pentru client a fost corect. Un exemplu este momentul cand o firma da faliment, imediat dupa ce intreprinderea a fost auditata si aceasta inainteaza un proces impotriva firmei de audit sau a auditorului si sa ceara despagubiri, cu toate ca auditul a fost corect si calitativ.

Datorita anumitor factori si circumstante ale riscului economic un auditor trebuie sa se asigure in unele situatii ca riscul de audit acceptabil este suficient de scazut.

Factorii care pot influenta riscul economic si inclusiv riscul de audit acceptabil sunt:

Integritatea managementului

Probabilitatea aparitiei de dificultati financiare

Dependenta utilizatorilor externi de situatiile financiare

Integritatea managementului. Probelemele de integritate ale managementului se pot recunoaste prin:

O rotatie masiva a membrilor-cheie din departamentul financiar contabil sau departamentul de audit

Lipsa concediilor in cazul membrilor-cheie

Lipsa acordurilor din partea managementului cu auditorii precedenti

Probabilitatea ca un client sa se confrunte cu probleme financiare dupa data emiterii raportului.

Probabilitatea ca un client sa intenteze proces auditorului care l-a auditat ultima data este foarte mare, mai ales cand acesta sufera o pierdere financiara sau intra in faliment.

Deoarece este greu de prevazut esecul economic, auditorul trebuie sa diminueze riscul de audit si sa creasca cantitatea de probe pentru a-l ajuta sa demonstreze mai usor ca pierderea nu a fost cauzata de rezultatele auditului sau.

Indicatori ai producerii unui esec economic care pot fi luati in vedere, sunt:

Situatia lichiditatilor;

Profitul sau pierderea din istoricul anilor, inainte de auditarea sa;

Metoda de finantare a expansiunii entitatii. Se recunoaste dupa gradul de indatorare pentru a se finanta;

Natura activitatii de exploatare a clienntului. Unele sectoare ale activitatilor economice sunt mai riscante, prin natura lor;

Un exemplu este o companie care produce un singur produs inovator, este mai inclinata spre faliment decat o companie care este specializata pe mai multe segmente si se remarca prin diversitate;

Competenta managementului. Managerul entitatii trebuie sa fie evaluat din punct de vedere al competentei si prudentei sale, de a minimiza posibilele dificultati financiare.

Masura in care utilizatorii externi depind de situatiile financiare. Este recomandat ca atunci cand utilizatori externi folosesc informatia in urma situatiilor financiare ale clientului, sa se micsoreze riscul de audit acceptabil.

Indicatorii ai acestui factor sunt:

Dimensiunea clientului. Cu cat activitatea clientului este mai complexa, cu atat mai utilizata va deveni informatia situatiilor financiare;

Natura si valoarea datoriilor societatii. Cu cat clientul are mai multe datorii, proportional cu acestea va creste si gradul de folosinta a informatiilor financiare de catre creditorii acesteia.

Repartitia drepturilor de proprietate. Prin comparatie fata de societatile pe actiuni necotate la bursa, cele cotate la bursa reprezinta un etalon penttru utilizatorii situatiilor financiare (publicul larg, analisti financiari, autoritatile bursiere – CVOB/SEC).

In practica, estimarea riscului de audit acceptabil se face in functie de cei trei factori (prezentati mai sus) pe care ii evalueaza subiectiv, recurgand la rationamentul profesional al fiecaruia.

Estimarea se face prin acordarea de calificative: ,,mare”, ,,mic” sau ,,mediu”, unde un calificativ ,,mic” presupune un client riscant.

Un client riscant va necesita o echipa de audit mai mare, mai experimentata si colectarea unor cantitati de probe mai mari.

Pe parcursul auditului riscul de audit acceptabil se poate modifica in urma unor informatii noi despre clientul auditat.

Riscul de detectare planificat

„Riscul de detectare planificat reprezinta o masura a riscului ca probele de audit aferente unui segment sa nu permita detectarea unei erori sau abateri a caror valoare depaseste o limita tolerabila, in cazul in care asemenea abateri sau erori exista.”

Riscul de detectare planificat este strans legat de procedurile de fond aplicate, acesta nu se poate sa fie eliminat definitiv, insa poate fi dus pana la un nivel minim acceptabil, la fel ca in cazul riscului de audit acceptabil.

Riscul de detectare planificat este direct proportional cu riscul de audit acceptabil si invers proportional fata de riscul inerent, riscul de control si cantitatea de probe.

Astfel se poate recunoaste dependenta acestuia fata de ceilalti factori de risc, deoarece prin modificarea unui factor din model, acesta se schimba si el, si implicit cantitatea de probe colectata (invers proportional). In acest caz, daca riscul de detectare creste de la 4% la 8%, atunci cantitatea de probe colectate de auditor se va reduce.

Riscul de detectare este ,,singurul risc care poate fi controlat de auditorul financiar.”

Riscul de detectare este strans legat de momentul, natura si intinderea procedurilorpe care le stabileste auditorul pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut. Asadar reprezintă ,,o funcție a eficacității unei proceduri de audit și a aplicării de către auditor a respectivei proceduri. Aspecte precum: planificarea adecvată, distribuirea corectă a personalului în echipa misiunii, aplicarea scepticismului profesional și supervizarea și revizuirea muncii de audit efectuate, concură la creșterea eficacității unei proceduri de audit și reduce probabilitatea că un auditor ar putea să selecteze o procedură de audit neadecvată.”

Riscul inerent

Riscul inerent este prezentat ca „o masura a aprecierii pe care o face auditorul privind probabilitatea existentei unor prezentari eronate semnificative (erori sau fraude) intrun segment supus auditului, inainte de a estima eficacitatea mecanismelor controlului intern.”

In evaluarea riscului inerent, evaluarea generala se recomanda sa fie cu un grad mai grav decat realitatea. De exemplu daca in evaluarea generala gradul de risc este scazut, si este de preferat sa se considere un risc mediu.

Riscul inerent reflecta insufiecienta controlului intern, astfel controlul intern nu se i-a in calcul la stabilirea controlului inerent.

Riscul inerent este unul dintre cele mai relevante concepte in audit. Prin el auditorul are misiunea sa prevada in care segmente ale situatiilor financiare exista posibilitatea cea mai mare de a aparea erori si in care exista probabilitatea cea mai mica.

Auditorul trebuie sa aiba in vedere urmatorii factori cand estimeaza riscul ineret, acestia sunt:

Specificul entitatii. Un exemplu gasim in stocurile uzate moral, unde probabilitatea

existentei acestora este mai mica pentru un producator de otel, decat pentru un producator de electronice.

Rezultatele din istoricul auditelor efectuate anterior. Erorile gasite in auditul precedent creaza o probabilitate mai mare de a se repeta acele erori si in auditul curent. Asadar, un auditor trebuie sa se asigure ca aceleasi erori nu au mai avut loc si nu le ignora, nici nu se bazeaza pe corectarea lor de catre organizatie, in vederea eliminarii acestora, deoarece acest lucru este posibil sa nu se intample.

Factorii referitori la prezentarile eronate care au fost prezentate in situatiile financiare fraudate. Rapoartele frauduloase se datoreaza urmatoarelor:

Lipsa integritatii managementului;

Influenta pe care managementul o exercita asupra controlului intern;

Caracteristicilor de ramura si ale activitatilor de exploatare.

Partile afiliate;

Vulnerabilitatea activelor fata de sustragere sau deturnare. In momentul cand probabilitatea de deturnare este crescuta, riscul inerent creste si el;

Rationamentul pentru inregistrarea soldurilor conturilor si operatiunilor in mod corect. Aici intalnim numeroase conturi care necesita o atentie deosebita in calculele si estimarile managerilor: creante incerte, stocuri nevandabile, etc.

Operatiunile de tip exceptional pentru activitatea entitatii. Reprezinta o probabilitate mare de a inregistra gresit operatiunile extraordinare deoarece sunt cazuri noi, iar entitatea nu are experienta sau un model pentru a le inregistra corect.

Estimarea riscului inerent. Un auditor trebuie sa evalueze informatiile care prejudiciaza riscul inerent si determina factorul de risc de audit in functie de fiecare obiectiv, ciclu si cont in parte. In cele mai multe cazuri, auditorul isi stabileste un procent de peste 50%, asta in cel scenariul cel mai pozitiv, insa alti auditori opteaza si pentru un risc inerent de 100% pentru obiectivele legate de stocuri.

Estimarea riscului inerent. Un auditor trebuie sa evalueze informatiile care prejudiciaza riscul inerent si determina factorul de risc de audit in functie de fiecare obiectiv, ciclu si cont in parte. In cele mai multe cazuri, auditorul isi stabileste un procent de peste 50%, asta in cel scenariul cel mai pozitiv, insa alti auditori opteaza si pentru un risc inerent de 100% pentru obiectivele legate de stocuri.

Riscul legat de control

Riscul legat de control consta in masura in care auditorul apreciaza probabilitatea ca erorilor semnificative dintrun segment sa nu ramana nedetectate de catre controlul intern al entitatii.

In cazul evaluarii riscului de control pot exista doua situatii. Prima situatie, in care auditorul evalueaza controlul intern pozitiv, acesta rezultand ca fiind eficient. In primul scenariu, nivelul riscului de control va fi unul scazut, iar in cea de-a doua situatie controlul intern, nu functioneaza la parametrii asteptati iar riscul de control inclina spre un nivel mai ridicat.

Deoarece nu exista in toate entitatile control intern, de obicei se recomanda ca auditorul sa stabileasca un procent chiar si de 100% pentru riscul de control.

Relatia dintre riscul de control si riscul de detectare planificat este una de proportionalitate invers, iar cea dintre riscul de control si cantitatea de probe este una direct proportionala, la fel ca in cazul riscului inerent.

In concluzie, cand controlul intern al entitatii auditate este unul eficient si eficace, auditorul poate sa mareasca nivelul riscului de detectare, deoarece exista mai putine sanse ca in situatiile financiare sa existe prezentari eronate.

Evaluarea riscului de control se face in doua etape: Prima etapa este cea preliminara, iar cea de-a doua ste etapa finala.

In etapa preliminara se evalueaza sistemul contabil si controlul intern prin probe de audit pentru detectarea informatiilor semnificativ eronate, acest lucru realizandu-se pentru fiecare sold de cont sau pentru orice tranzactie importanta.

Tehnicile care se folosesc de catre auditori pentru descoperirea informatiilor in legatura cu controlul inern si sistemul contabil sunt urmatoarele: descrierea narativa, sondajul, insepctii ale documentelor, anchete, observatii proprii facute de auditor asupra procedurilor care au fost aplicate, chestionare, liste de verificare, examinarea rapoartelor de audit.

Inainte de concluziile pentru angajamentul de audit are loc etapa finala de evaluare, in aceasta se vor efectua teste de control pentru a descoperi daca pe parcursul evaluarii informatiile descoperite au nevoie de modificari si daca evaluarea preliminara a controlului intern este in conformitate cu rezultatele actuale.

Printre tehnicile folosite individual sau combinate de catre auditorul financiar, regasim: listele de control, descrierea narativa, s.a.

Rationamentul profesional in evaluarea riscurilor, pragul de semnificatie, calitatea probelor de audit

Auditul profesional al unui auditor se reflecta in dezvoltarea competentei sale de a obtine judecati rezonabile, acest lucru se dobandeste prin pregatire profesionala, cunostinte si experienta.

In temeiul probelor de audit si al procedurilor de audit, auditorul trebuie sa hotarasca daca evaluarea riscurilor de denaturare semnificativa reflecta corect insusirile esentiale asupra afirmatiilor, iar evaluarea este lasta la latitudinea rationamentului profesional al auditorului.

In momentul cand acesta executa procedurile planificate, exista posibilitatea ca probele de audit sa il determine sa schimbe natura, momentul si aria procedurilor de audit. Deoarece dupa ce auditorul a evaluat riscurile pot aparea informatii pe parcurs care sa difere in mod semnificativ fata de cele initiale. Exemplu: descoperirea unor diferente in inregistrarile contabile sau a unor probe lipsa sau contradictorii.

Factorii care influenteaza cantitatea de probe suficiente si de care se tine cont in momentul aplicarii rationamentului profesional sunt:

Posibilitatea sa apara denaturari similare cu cele din auditele anterioare;

Promptitudinea reactiilor din punct de vedere al conducerii in abordarea riscurilor;

Concludenta probelor;

Cunoasterea si intelegerea entitatii, a controlui intern si chiar a mediului acestuia;

Credibilitatea informatiilor;

Sursa informatiilor;

Rezultatele procedurilor de audit.

Intelegerea entitatii, a mediului si controlului intern este un obiectiv al auditorului pentru a identifica si evalua riscurile de denaturare semnificativa la nivelul situatiilor financiare aparute datorita erorilor si fraudelor. Acest obiectiv se realizeaza prin colectarea continua, analiza informatiilor si actualizarea lor pe tot parcursul misiunii de audit.

In urma intelegerii se concepe un cadru de referinta, iar in baza lui auditorul isi exercita rationamentul profesional. Cateva exemple sunt:

Determinarea pragului de semnificatie;

Evaluarea riscurilor de denaturare semnificativa;

Evalueaza selectarea si aplicarea corespunzatoare a politicilor contabile;

Evaluarea gradului de adecvare al declaratiilor conducerii si al probelor de audit obtinute;

Are in vedere domeniile care necesita o atentie speciala.

In general riscurile semnificative sunt in stransa legatura cu aspecte rationale (de exemplu: elaborarea unor estimari contabile) sau tranzactiile semnificative neobisnuite (exemplu: o implicare

Factorii de minimizare a riscului de audit acceptabil

Utilitatea pragului de semnificatie si raportul cost-beneficiu.

Despre esantionare si rolul ei in audit.

Pasi pentru calcularea pragului de semnificatie global:

Identificarea celor mai importanti indicatori financiari ai entitatii, pentru cel putin ultimele doua exercitii financiare (exemple indicatori: Cifra de afaceri, Profitul brut, Activele totale, Capitalurile proprii);

Se stabilesc procentele;

Se calculeaza trendul (variatia);

Conform cu evaluarea riscului de audit, se aplica:

La un risc de audit (mare)-> Prag de semnificatie (mic), iar trendul (mic);

La un risc de audit (mic)-> Prag de semnificatie (mare), iar trendul (mare).

In functie de rezultatul anterior, Trendul cel mai mic sau Trendul cel mai mare, se urmareste pe linie, orizontal, pana in dreptul valorii celei mai mari, sau valorii cele mai mici (in functie de caz).

Pragul de semnificatie global va fi egal cu valoarea rezultata.