Evaluarea Riscului de Incendiu și a Siguranței la Foc a Unui Centru Comercial

ACADEMIA DE POLIȚIE “Alexandru Ioan Cuza”

FACULTATEA DE POMPIERI

Evaluarea riscului de incendiu și a siguranței la foc a unui centru comercial

Conducător științific,

-Lect. Univ. Dr. Ing

Ștefan TRACHE

Absolvent,

Alexandru Nicolae LABO

București

2016

DECLARAȚIE

Prin prezenta, declar pe proprie răspundere că Lucrarea de disertație cu titlul “Evaluarea riscului de incendiu și a siguranței la foc a unui centru comercial” îmi aparține în întregime și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusiv cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea strictă a regulilor de evitare a plagiatului:

toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;

reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referința precisă;

rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.

București,

Autor: Alexandru Nicolae LABO

_________________________

(semnătura în original)

GLOSAR (termeni utilizați)

Apărarea împotriva incendiilor – ansamblu integrat de măsuri tehnice și organizatorice precum și de activități specifice, planificate și realizate în scopul de a asigura identificarea, evaluarea, controlul și combaterea riscurilor de incendiu, informarea cetățenilor asupra acestora, precum și intervenția operativă pentru salvarea și acordarea ajutorului persoanelor aflate în pericol, stingerea incendiilor și limitarea efectelor acestora.

Arderea – reacția exotermă a unei substanțe combustibile cu un comburant, însoțită în general de emisie de flăcări și/sau incandescență și/sau emisie de fum.

Arderea mocnită – arderea unor materiale fără emisie vizibilă de lumină, pusă în evidență, în general, de fum și de creșterea de temperatură.

Backdraft – un caz special al flashoverului, care se produce în spații închise în condițiile unei ventilări limitate, iar ca moment al apariției este întotdeauna după flashover când cantitatea de oxigen din incintă se consumă ca urmare a dezvoltării temporale a incendiului.

Cauza incendiului – suma factorilor care concură la inițierea incendiului, care constă, de regulă, în sursa de aprindere, mijlocul care a produs aprinderea, primul material care s-a aprins, precum și împrejurările determinante care au dus la izbucnirea acestuia.

Căi de evacuare – circulații libere care, îndeplinind condițiile stabilite prin normativul de siguranță la foc a construcțiilor, asigură evacuarea utilizatorilor prin uși, coridoare, degajamente, holuri sau vestibuluri la nivelul terenului sau al unor suprafețe carosabile.

Clapetă antifoc – dispozitiv de închidere rezistent la foc, montat pe tubulatura de ventilare care străpunge un element de construcție antifoc sau rezistent la foc.

Clase de reacție la foc – expresii cantitative formulate în termeni de performanță pentru modul de comportare a produselor la acțiunea focului, în condiții de utilizare finală, structurate într-o serie de niveluri de performanță.

Clădire înaltă – construcție civilă (publică) supraterană, la care pardoseala ultimului nivel folosibil este situată la peste 28 m față de terenul (carosabil) accesibil autovehiculelor de intervenție ale pompierilor pe cel puțin două laturi ale clădirii.

Clădire foarte înaltă – construcție civilă (publică) la care pardoseala ultimului nivel folosibil este situată la înălțimea de 45 m, sau mai mult, față de terenul accesibil autovehiculelor de intervenție ale pompierilor pe cel puțin două laturi ale clădirii.

Combustibilitatea materialelor și a elementelor de construcții – capacitatea acestora de a se aprinde și arde în continuare, contribuind la creșterea cantității de căldură dezvoltată de incendiu.

Combustia – reacție chimică rapidă de combinare a unei substanțe cu oxigenul din aer, însoțită de degajare de căldură și lumină.

Combustibil – produs care poate arde sau care este capabil să ardă, în condiții specificate;

Compartiment de incendiu – construcție independentă (instalație), precum și construcții comasate sau grupate, amplasate la distanțele normate față de vecinătăți, sau volum construit compartimentat prin pereți antifoc față de construcțiile (instalațiile) adiacente.

Comportarea la foc – totalitatea schimbărilor fizice și chimice intervenite atunci când un material, produs sau ansamblu este supus acțiunilor unui incendiu standard.

Construcții – obiecte construite supraterane (cu sau fără subsoluri ori demisoluri) sau subterane, având diferite destinații și funcțiuni.

Densitatea de sarcină termică – potențialul calorific total al unui spațiu, încăpere, etc., raportat la aria pardoselii luată în considerare (J/m2).

Efluenți de ardere – produse ale arderii constituite din particule fine în stare solidă sau lichidă precum și resturi ale combustiei antrenate de gazele arse.

Flacără – zonă de ardere, în faza gazoasă, cu emisie de lumină.

Flashover – faza în care după aprindere, apare tranziția unui incendiu la starea în care începe să ardă întreaga suprafață a materialelor combustibile într-un spațiu închis.

Foc – ardere autoîntreținută, organizată, cu producere de efecte utile și a cărei propagare, în timp și spațiu, este limitată (controlată).

Fum – ansamblu vizibil de particule solide și/sau lichide, în suspensie în atmosferă, rezultate dintr-o ardere sau piroliză.

Grad de rezistență la foc – capacitatea globală a construcției sau a compartimentului de incendiu de a răspunde la acțiunea unui incendiu standard, indiferent de destinația sau funcțiunea acestuia.

Ignifugare – operație de tratare a unui material combustibil (lemn, textile, materiale plastice) cu ignifuganți în scopul modificării capacității de aprindere, a arderii independente și a vitezei.de propagare a flăcării.

Incendiul – proces de ardere, cu evoluție aleatoare în timp și spațiu, care include o multitudine de fenomene (reacții fizico-chimice, formarea flăcărilor, emanarea efluenților, transferul de căldură, modificări structurale) datorate prezenței substanțelor combustibile și surselor de aprindere și care impune intervenția organizată pentru stingere.

Incombustibil – produs incapabil de a arde, în condiții specificate;

Inflamabil – produs capabil să ardă cu flacără, în condiții specificate;

Ingineria securității la incendiu – aplicarea unor principii tehnice, de inginerie, pentru a evalua nivelul cerut pentru securitatea la incendiu și pentru a proiecta și calcula măsurile de siguranță necesare.

Împrejurare preliminată – situația în care se poate găsi la un moment dat un ansamblu de elemente materiale, cu sau fără participarea factorului uman, care poate genera și/sau favoriza inițierea, dezvoltarea și/sau propagarea unui incendiu.

Încăpere tampon – încăpere de protecție a golurilor din pereți, conformată, alcătuită și realizată încât să corespundă prevederilor normativului de siguranță la foc.

Limitarea propagării incendiilor – ansamblul măsurilor constructive și de instalații care împiedică, pentru durate normate de timp, extinderea incendiului în interiorul compartimentului de incendiu sau în afara acestuia.

Manual de securitate la incendiu – document care detaliază procedurile de management a securității la incendiu care trebuie aplicate în mod continuu.

Neinflamabil – produs incapabil să ardă cu flacără, în condiții specificate;

Nivel de performanță la foc – expresie cantitativă a modului de comportare a produselor la acțiunea focului, în condițiile de utilizare finală, care se pot referi la produs în întregul său, sau la caracteristici individuale sau combinații de caracteristici ale acestuia.

Pereți portanți – elemente de construcție verticale portante ale construcției, caracterizate prin clasa de combustibilitate și rezistența la foc, pentru stabilirea gradului de rezistență la foc al clădirii sau compartimentului de incendiu.

Pereți neportanți (autoportanți) – idem pereți portanți, dar fără îndeplinirea unui rol structural.

Performanță la foc – comportarea unui material, produs sau ansamblu supus unui incendiu, în raport cu utilizarea lui.

Rezistență la foc – aptitudinea unor părți sau elemente de construcție de a-și păstra, într-un timp determinat, capacitatea portantă, izolarea termică și etanșeitatea, stabilite prin încercări standardizate.

Risc de incendiu – produsul dintre probabilitatea de inițiere a unui incendiu într-un proces tehnologic sau într-o situație tehnică dată și importanța estimată a pagubelor sau a consecințelor lor la apariția incendiului.

Risc acceptat – nivelul limită maxim al riscului de incendiu considerat acceptabil din punct de vedere al gravității consecințelor incendiului, corelat cu probabilitatea de inițiere a evenimentului respectiv.

Sarcina termică – suma energiilor calorice degajate prin combustia completă a tuturor materialelor din spațiul considerat.

Scară de evacuare – circulație verticală corespunzător dispusă, conformată, dimensionată și protejată pentru a asigura condiții de evacuare utilizatorilor în caz de incendiu.

Scenariu de securitate la incendiu – documentul care descrie calitativ evoluția unui incendiu în timp, identificând evenimentele-cheie care îl caracterizează și îl diferențiază de alte incendii posibile într-o incintă.

Securitate la incendiu – stare a unui produs, proces sau serviciu în care riscul de a pune în pericol persoanele sau de a provoca pagube, printr-un incendiu, este limitat la un nivel acceptabil.

Sursa de aprindere – sursa de energie care produce o ardere, aceasta putând fi un fenomen fizic, chimic sau de altă natură, care generează o cantitate de energie capabilă de a iniția aprinderea unui material sau mediu combustibil.

Stingerea incendiilor – totalitatea acțiunilor de limitare și întrerupere a procesului de ardere prin utilizarea de metode, procedee și mijloace specifice.

Uși de evacuare – elemente mobile de închidere a golurilor de circulație și evacuare din pereții care delimitează diferite spații construite.

Utilizator – persoana fizică sau juridică ce folosește un bun, cu orice titlu, în interesul său, al altuia sau în interes public.

CUPRINS

MANAGEMENTUL RISCULUI DE INCENDIU

CONCEPTUL DE MANAGEMENT

Definiții

Noțiunea de management este utilizată în literatura occidentală anglosaxonă, pentru a defini conceptul de conducere, ca teorie și activitate practică sau proces, cu semnificația de ”a ține în mână”, “a conduce în mod eficace”(Burdus E.,Căprărescu G. – Fundamentele managementului organizației, Editura Economică, București, 1999).

În dicționarul englez-român cuvântul manage are semnificația de „a conduce”; „a fi capabil” „a administra”; „a rezolva”; „a izbuti”; „a se descurca”; iar cuvântul manager are semnificația de „director”; „conducător”; „administrator”; „gospodar”.

În dicționarul enciclopedic, managementul are mai multe semnificații cum ar fi: „activitatea și arta de a conduce”; „ansamblul activităților de organizare și conducere în scopul adaptării optime în proiectarea și reglarea proceselor microeconomice” sau „știința organizării și conducerii întreprinderii” .

Managementul ca activitate practică poate fi definit ca „un tip special de muncă intelectuală, prin care o persoană (managerul, liderul, conducătorul) determină alte persoane (subordonații) să desfășoare anumite activități în vederea realizării unuia sau mai multor obiective comune”.

Managementul ca un centru de decizie este reprezentat de „persoana sau grupul de persoane investite cu o autoritate formală, în virtutea căreia iau decizii prin care vor influența activitatea și/sau comportamentul altor persoane”.

Managementul ca disciplină științifică reprezintă „explicarea naturii și trăsăturilor procesului de management, conturarea unui ansamblu organizat de cunoștințe specifice formării managerilor și orientării activității lor”.

Managementul ca știință reprezintă „studierea procesului de management în vederea sistematizării și generalizării unor concepte, legi, principii, reguli, a conceperii de noi sisteme, metode și tehnici de management care să conducă la creșterea eficienței activităților desfășurate pentru realizarea unor obiective .”

Arta managementului constă deci în „folosirea talentului conducătorului în desfășurarea procesului de management”.

Considerăm că procesul tipic de management constă în „ansamblul fazelor prin care se determină obiectivele, se organizează activitățile, se coordonează eforturile și acțiunile, se antrenează personalul pentru a participa la realizarea obiectivelor, se controlează modul de desfășurare a activităților și se reglează funcționarea sistemului condus”.

Funcții ale managementului

Funcția de prevedere constă în ansamblul proceselor, prin intermediul cărora se determină obiectivele organizației și a componentelor acesteia.

Funcția de organizare constă în stabilirea și delimitarea proceselor de muncă fizică și intelectuală, a componentelor acestora (operații, timpi, mișcări), precum și gruparea acestora pe posturi, formații de muncă, compartimente și atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii economice, tehnice și sociale, în vederea realizării în cât mai bune condiții a obiectivelor stabilite prin prevedere.

Coordonarea ca funcție a managementului constă în ansamblul proceselor prin care se armonizează deciziile și acțiunile personalului organizației și a subsistemelor componente, în cadrul obiectivelor stabilite prin prevedere și a sistemului organizatoric creat.

Antrenarea ca funcție a managementului, cuprinde ansamblul proceselor prin care se determină personalul organizației să contribuie la realizarea obiectivelor stabilite, pe baza luării în considerare a factorilor motivaționali.

Funcția de control-reglare constă în ansamblul proceselor prin care performanțele organizației și componentelor acesteia sunt comparate cu obiectivele, cu scopul depistărilor abaterilor, a cauzelor care le-au generat și luării unor decizii pentru eliminarea deficiențelor constatate.

În vorbirea curentă prin management se poate înțelege atât activitatea practică desfășurată de conducătorii diferitelor organizații (manageri), cât și persoanele sau organismele care conduc aceste organizații, precum și disciplina științifică ce se predă în cadrul instituțiilor de învățământ, sau în cursurile se pregătire ale managerilor.

Cea mai importantă semnificație a managementului este cea de activitate practică sau proces, care pentru a se desfășura în bune condiții trebuie să se bazeze pe o serie de cunoștințe științifice puse la dispoziția managerilor de către știința managementului. În același timp însă eficacitatea activității desfășurate de către manageri depinde de măsura în care aceștia aplică rezultatele cercetărilor din domeniul managementului, adică de măsura în care practică un management științific.

TERMENUL DE RISC

Definiții

Termenul de risc este utilizat în prezent în cele mai diverse domenii: financiar, economic, tehnic, social, politic, militar, etc. În funcție de obiectivul urmărit riscul poate avea atât semnificații cât și modalități de calcul distincte.

Activitățile desfășurate de om, indiferent de natura acestora, sunt însoțite de anumite riscuri care, atunci când sunt întrunite anumite condiții favorizante, se pot produce cu o probabilitate mai mare sau mai mică.

De asemenea chiar și în funcționarea normală a aparatelor, instalațiilor și sistemelor tehnice sunt frecvente cazurile în care se înregistrează pierderi materiale și umane cu consecințe grave sau mai puțin grave.

La fel, fenomenele naturale respectiv cutremure, inundații, alunecări de teren, avalanșe, trăsnete, tornade, etc. constituie sau pot constitui evenimente generatoare de risc.

Noțiunea de risc implică o potențială pierdere pentru o entitate care poate fi: omul (individ, grup, societate); proprietatea (bunuri materiale și intelectuale) și mediul.

Noțiunile de risc și pericol sunt frecvent utilizate ca sinonime. Prezintă interes de a face distincție între acești doi termeni.

Pericolul reprezintă un eveniment sau o situație susceptibilă de a produce pierderi unei entități. După unii autori entitatea supusă pierderii este formată doar din om. Alți autori includ în aceasta și mediul, iar alții consideră că entitatea supusă la pierdere este formată și din proprietate, în accepțiunea largă a acestui termen.

Riscul sau expunerea la pericol constă dintr-un set de circumstanțe(condiții) care prezintă posibilitatea fie a realizării fie a nerealizării pierderii pentru o anume entitate. De exemplu, pericolului de avalanșă îi poate corespunde accidentarea persoanei dacă este surprinsă de avalanșă și neaccidentarea acesteia în caz contrar. Sau, pentru același exemplu, se poate ca o persoană aflată pe culoarul de propagare a avalanșei să fie accidentată în timp ce pentru un conducător auto, aflat pe un tronson de drum situat tot pe culoarul avalanșei dar la o distanță mai mare decât în prima situație, să nu se producă accidentul.

Expresia generală de calcul a riscului este alcătuită din produsul a doi termeni, conform relației:

RISC = probabilitatea evenimentului (pericol)pierderi(consecințe) (1)

sau:

=PC (2)

Revenind la cei doi termeni în discuție, se poate aprecia că riscul reprezintă dimensiunea pericolului sau altfel spus o măsură a consecințelor produse de pericol asupra unei entități.

Referitor la termenul notat P din relația (2), probabilitatea evenimentului generator de pierderi, sunt necesare unele observații. Nu întotdeauna producerea pericolului antrenează pierderi umane de fiecare dată când se realizează dar cauzează pierderi materiale de fiecare dată când aceste evenimente au loc. Sunt situații când pericolul poate declanșa un proces de recuperare care va permite evitarea producerii pierderilor. De exemplu, dacă scăpările de gaze toxice produse de o instalație tehnologică defectă sunt detectate și semnalizate corespunzător astfel încât accesul persoanelor în zona respectivă nu este posibil, atunci accidentul nu se va produce.

Hazardul reprezintă o împrejurare sau un concurs de împrejurări, favorabile sau nefavorabile, a căror cauză rămâne, în general necunoscută. Hazardul este utilizat frecvent ca având semnificația de risc. De asemenea, în accepțiunea multora, hazardul reprezintă o condiție care poate crește probabilitatea și/sau mărimea pierderii produse de un anumit pericol.

Riscul tehnic caracterizează un eveniment nedorit-specific exploatării sistemului tehnic/tehnologic și asociat unei stări potențiale de pericol a acestuia-prin probabilitatea de producere a evenimentului, prin gravitatea consecințelor acestuia și prin nivelul de acceptabilitate a acestor consecințe (Popescu D., Pavel A. – Risc tehnic/tehnologic – inginerie și management. Metoda MADS – MOSAR. București, Editura Briliant,1998).

Noțiuni care se raportează la risc

În activitățile curente, dar și în literatura de specialitate, noțiunea de RISC este utilizată ca având diverse semnificații, în afara semnificației de pericol (cum s-a arătat până în prezent), mai întâlnim: posibilitatea pierderii, probabilitatea producerii pierderii, hazard, pierderi potențiale, etc.

Posibilitatea sau starea unei entități de a fi expusă la pierdere, cum ar fi: posibilitatea de pierderi la incendiu, explozie alunecări de teren, inundații, etc. este denumită ca fiind un risc. Când se folosește această definiție riscul nu se poate măsura, el există sau nu există.

Posibilitatea producerii pierderii pentru o entitate reprezintă o măsură a "șansei" ca acest eveniment să aibă loc. Dacă, de exemplu, un incendiu are o probabilitate de producere de 0,2 anual, atunci în medie, este posibilă o pierdere cauzată de incendiu o dată la cinci ani. în această accepțiune riscul este măsurabil, după cum se constată, și are valori cuprinse între zero și unu.

Hazardul reprezintă o împrejurare sau un concurs de împrejurări, favorabile sau nefavorabile, a căror cauză rămâne în general necunoscută. Hazardul este utilizat frecvent ca având semnificația de risc. De asemenea, hazardul reprezintă o condiție care poate creste probabilitatea și/sau mărimea pierderii produse de un anumit pericol.

Pierderile potențiale la care o entitate este supusă sunt și ele riscuri. Astfel, putem utiliza expresia de risc de proprietate pentru pierderile care afectează proprietatea, expresia de risc de afaceri pentru pierderile intervenite în afaceri, expresia de risc de sănătate pentru atingerile aduse sănătății omului, etc.

Alte expresii care se raportează la risc sunt:

Risc realizat: reprezintă producerea efectivă de pierderi pentru o entitate. Ceea ce se realizează nu este riscul ci evenimentul generator de pierderi.

Risc potențial: prin definiție un risc este totdeauna potențial. Când sunt întrunite condițiile de producere a riscului acesta devine din risc potențial un risc realizat.

Risc curent (diurn, difuz): reprezintă riscurile care sunt caracteristice activităților umane, prezintă o probabilitate de apariție suficient de importantă pentru a necesita o analiză și sunt ușor de determinat. Aceste riscuri se studiază statistic. Ele sunt repartizate în timp și spațiu (au un caracter difuz) și sunt proporționale cu numărul populației.

Risc deosebit: reprezintă riscurile care prezintă o probabilitate mică de apariție, dar cu pierderi majore sau catastrofice. Aceste riscuri se studiază pentru fiecare caz în parte.

Riscul ocupațional (profesional): reprezintă riscul asociat persoanelor în activitățile profesionale desfășurate de aceștia.

Risc public: prezintă riscul care poate cauza pierderi unui număr mare de persoane. Exemple: contaminarea radioactivă ca urmare a unui accident nuclear, îmbolnăviri în masă datorate consumului de alimente alterate, etc.

Risc social: reprezintă riscul asociat colectivităților specificate de persoane. Exemple: lipsa apei, energiei electrice, căldura, etc. într-o colectivitate (cartier, bloc, spital, oraș, etc.).

Risc rezidual: reprezintă riscurile care sunt rezidente într-o firmă. Aceste riscuri nu sunt eliminate sau transferate. Ele se monitorizează permanent pentru a putea fi menținute în limite acceptabile.

Risc specific: reprezintă riscul asociat colectivităților, instalațiilor, echipamentelor, aparatelor, etc. De exemplu riscul de deces asociat căderilor de ia înălțime, riscul de explozie asociat recipientelor sub presiune de un anumit tip.

Risc tehnic: reprezintă riscul asociat sistemelor tehnice.

Risc tehnologic: reprezintă riscul asociat proceselor tehnologice.

Risc pe termen scurt/lung: reprezintă riscul evaluat pe termen scurt sau lung.

Risc apropiat/îndepărtat: reprezintă riscul asociat depărtării temporale sau spațiale (apropiere sau îndepărtare) dintre factorii de risc și momentul sau distanța față de realizarea pierderii. Exemplu: riscul de contaminare radioactivă în caz de incendiu ia o centrală nucleară electrică este apropiat (în spațiu și timp) pentru populația din imediata apropiere (vecinătate) și depărtat (în timp și spațiu) pentru populația aflată la distanțe mari față de locul evenimentului.

Risc asumat (voluntar): reprezintă riscul asumat în mod voluntar de entitate. Exemplu: lucrul într-un mediu periculos (exploziv, toxic, etc.)

Risc obligat (impus): reprezintă riscul suferit de entitate ca urmare a obligării acesteia de a-l suporta.

Risc cu acțiune imediată: reprezintă riscul ale cărei consecințe sunt imediate față de momentul realizării factorului de risc. Exemplu: explozia unui recipient în care sunt stocate gaze toxice, ca urmare a suprapresiunii, produce victime imediat ce gazele toxice sunt împrăștiate în mediu.

Risc cu acțiune retardă: reprezintă riscul ale cărui consecințe se manifestă după o anumită durată de expunere la factorul de risc.

Risc acceptabil: reprezintă riscul al cărui nivel maxim nu depășește nivelul maxim stabilit fie prin reglementări, fie prin negocieri, încadrarea unui anume tip de risc în acceptabil sau neacceptabil se face, de regulă, pe baza nivelelor de risc din matricile de risc

Risc acceptat: reprezintă riscul al cărui nivel depășește valorile maxime acceptabile. Ele sunt totuși acceptate deoarece activitățile cărora le sunt asociate prezintă o importantă utilitate socială, economică, strategică, etc. la care nu se poate renunța.

MANAGEMENTUL RISCULUI

2.1 GENERALITĂȚI

Definit ca un proces complex, managementul riscului utilizează atât resurse fizice cât și resurse umane pentru atingerea anumitor obiective care vizează reducerea expunerii la pierderi.

Obiectivele care se urmăresc în procesul de management ai riscului se împart în două categorii și anume obiective pre și post eveniment. Cele din prima categorie (înainte de producerea pierderii) iau în calcul, în principal, costurile și economiile legate de tratarea expunerii la risc, iar cele din a doua categorie (după producerea pierderii) se referă la continuitatea funcționării entității (instalație, firmă, etc.).

În cazul expunerii la risc a unui agent economic nu este afectat numai proprietarul ci și salariații și eventual familiile acestora, cumpărătorii și clienții firmei, uneori chiar populația din zonă.

Procesul de management al riscului de orice tip include următoarele patru faze:

(1) identificarea riscului;

(2) analiza riscului;

(3) controlul riscului;

(4) finanțarea riscului.

Managementul riscului reprezintă fundamentarea și elaborarea unei strategii plurivalente și coerente de prevenire, limitare și/sau combatere a efectelor avariilor majore (sau accidentelor tehnice cu consecințe foarte grave) și constituie obiectul ultimei etape a analizei riscurilor.

Managementul riscului este un proces complex, care utilizează atât resurse fizice cât și resurse umane pentru atingerea anumitor obiective care vizează reducerea expunerii la pierderi.

Managementul riscului reprezintă o abordare științifică a tratării riscurilor pure. Această abordare presupune anticiparea posibilelor pierderi accidentale privind proiectarea și exploatarea sistemului și alegerea, implementarea și urmărirea procedurilor care reduc șansele de realizare și/sau impactul financiar al pierderilor.

Obiectivele care trebuie atinse, în procesul de management al riscului, pot fi împărțite în două mari categorii și anume obiective pre- și post- eveniment. Obiectivele din prima categorie (înainte de producerea pierderii) vizează, în principal, costurile și economiile legate de tratarea expunerii la risc. Obiectivele din a doua categorie (după producerea pierderii) vizează, în principal, continuitatea funcționării sistemului [4].

De regulă, în cazul expunerii la risc a unui sistem, nu este afectat numai proprietarul, ci și salariații și familiile acestora, cumpărătorii și clienții beneficiari ai produselor și serviciilor prestate de sistem și chiar populația din zonă. Din aceste considerente, obiectivele care vizează „responsabilitatea socială” trebuie să aparțină atât obiectivelor pre- cât și obiectivelor post-eveniment [2].

Procesul de management al riscului include următoarele faze:

Identificarea riscului;

Evaluarea riscului;

Analiza riscului;

Cuantificarea riscului;

Monitorizarea riscului;

Finanțarea riscului.

RISCUL DE INCENDIU

Riscul de incendiu a fost menționat, pentru prima dată, într-o reglementare românească în anul 1994, cu prilejul intrării în vigoare a Normelor generale de prevenire și stingere a incendiilor, aprobate cu Ordinul comun al miniștrilor de interne și lucrărilor publice și amenajării teritoriului nr.381/1219, ca fiind principalul element care determină performanțele privind protecția antiincendiu (în literatura de specialitate „securitate la incendiu”) ce trebuie asigurate pe întreaga durată de utilizare a construcțiilor.

Potrivit anexei nr.1 la „Normele generale de prevenire și stingere a incendiilor”, factorii de determinare ai riscului de incendiu sunt: densitatea sarcinii termice; clasele de combustibilitate sau de periculozitate a materialelor și substanțelor existente; sursele de aprindere existente; condițiile (împrejurările) preliminare care pot determina sau favoriza aprinderea; măsurile stabilite pentru reducerea sau eliminarea factorilor determinanți.

În conformitate cu normativul P 118/1999 riscul de incendiu poate fi:

– risc foarte ridicat (foarte mare) de incendiu (categoriile A și B de pericol de incendiu / explozie);

– risc ridicat (mare) de incendiu, când densitatea sarcinii termice este mai mare de 840 MJ / m.p. (categoria C de pericol de incendiu);

-risc mediu (mijlociu) de incendiu, când densitatea sarcinii termice este cuprinsă între 420 și 840 MJ / m.p. (categoria D de pericol de incendiu);

-risc redus (mic) de incendiu, când densitatea sarcinii termice este mai mică decât 420 MJ / m.p .(categoria E de pericol de incendiu);

Prin risc de incendiu se înțelege criteriul de performanță care reprezintă conexiunea dintre probabilitatea globală de izbucnire a incendiilor, determinată de interacțiunea proprietăților specifice materialelor și substanțelor combustibile cu sursele potențiale de aprindere, în anumite împrejurări, în același timp și spațiu, și consecințele producerii acestora (SR EN ISO 13943 – Siguranță la foc – Vocabular).

În conformitate cu S.R. EN 12845 riscurile de incendiu se împart în:

risc mic (LH) – materiale cu sarcina termică mică, combustibilitate mică și cu nici un compartiment de incendiu mai mare de 126 m2 cu o rezistență la foc de cel puțin 30 minute;

risc mediu (OH) – utilizări unde sunt procesate sau fabricate materiale combustibile cu o sarcină termică medie și combustibilitate medie. Riscul mediu se împarte în 4 subgrupe:

risc mediu grupa 1 – OH1;

risc mediu grupa 2 – OH2;

risc mediu grupa 3 – OH3;

risc mediu grupa 4 – OH4.

risc mare (HH):

procese tehnologice cu risc mare (HHP). Procesele tehnologice cu risc mare acoperă activitățile unde materialele implicate au o sarcină termică mare și combustibilitate mare și incendiile au o dezvoltare rapidă sau intensă. HHP se împarte în 4 subgrupe:

procese tehnologice cu risc mare grupa 1 HHP1;

procese tehnologice cu risc mare grupa 2 HHP2;

procese tehnologice cu risc mare grupa 3 HHP3;

procese tehnologice cu risc mare grupa 4 HHP4.

depozite cu risc mare – (HHS). Depozitele cu risc mare acoperă depozitele de bunuri unde înălțimea de depozitare depășește anumite limite. HHS se împarte în 4 subgrupe:

depozite cu risc mare grupa 1 – HHS1;

depozite cu risc mare grupa 2 – HHS2;

depozite cu risc mare grupa 3 – HHS3;

depozite cu risc mare grupa 4 – HHS4;

Managementul riscului de incendiu

FENOMENUL DE INCENDIU. DEFINIREA RISCULUI DE INCENDIU

3.1.1. Noțiuni generale. Fenomenul de ardere. Fenomenul de incendiu în studiul teoretic al incendiilor, se consideră următoarele principii ale arderii:

(1) Procesul de ardere este posibil numai dacă se întrunesc simultan, în timp și spațiu, următoarele condiții:

– existența materialului combustibil;

– prezența substanțelor care întrețin arderea (oxigenul din aer sau substanțele care pot ceda oxigen);

– sursa de aprindere cu energie capabilă să realizeze temperatura de aprindere.

(2) Materialele combustibile trebuie să fie încălzite până la temperatura de aprindere (sau aprindere spontană) pentru a arde sau a susține propagarea flăcării;

(3) Arderea ulterioară a combustibilului este determinată de căldura disipată de flacără către procesul de piroliză sau vaporizarea combustibilului;

(4) Arderea va continua până când:

– materialul combustibil este consumat;

– concentrația comburantului devine mai mică decât minimul necesar pentru a susține arderea;

– pierderile de căldură sunt atât de mari încât nu se mai asigură căldura necesară pentru piroliza în continuare a materialului combustibil;

– flăcările sunt inhibate chimic sau suficient răcite pentru a împiedica desfășurarea reacțiilor în continuare.

Arderea are loc aproape întotdeauna în fază gazoasă, amestecul aer-gaz combustibil în reacție, cu emisie de lumină, constituind o flacără. Combustia fără flacără a materialelor ce rămân în stare solidă în timpul reacției, chiar dacă produsul arderii este parțial sau total gaz, definește o ardere mocnită.

In urma arderii rezultă produse de ardere (gaze de ardere și, în cazul arderii corpurilor solide, resturi minerale – cenușa), precum și o mare cantitate de căldură disipată în mediul înconjurător. Dacă arderea nu este completă, rezultă fumul, un ansamblu vizibil de particule și/sau lichide în suspensie în aer.

După viteza de reacție, între oxigen și combustibil se deosebesc: arderi lente, normale (uniforme), rapide (explozii, deflagrații).

Fenomenele care se derulează în timpul unui incendiu sunt practic arderi normale, precedate de arderi lente.

Incendiul este un proces complex de ardere, cu evoluție nedeterminată, incluzând și alte fenomene de natură fizică și chimică (transfer de căldură, formarea flăcărilor, schimbul de gaze cu mediul înconjurător, transformări structurale produse în materialele de construcție și elementele de rezistență, ș.a.).

Inițierea unui incendiu presupune existența obligatorie, simultană, precum și interacțiunea următoarelor elemente:

– sursa de aprindere și implicit mijlocul care o produce, sursă care să posede energia minimă necesară pentru aprinderea combustibilului; sursa de aprindere poate fi flacăra, scânteia sau un obiect incandescent;

– existenta materialului combustibil (gazos, lichid, solid) în cantitate suficientă pentru susținerea arderii;

– existenta unor împrejurări determinante și altor condiții favorizante care să pună în contact sursa de aprindere cu elementele combustibile.

În urma unui incendiu rezultă și pierderi (pagube) – de bunuri materiale sau chiar de vieți omenești.

Dezvoltarea ulterioară a incendiului si propagarea lui în incintă și apoi în spațiile adiacente depinde de o serie de alți factori, dintre care cei mai importanți sunt tratați în continuare.

Managementul riscului de incendiu reprezintă ansamblul activităților desfășurate și procedurilor utilizate de factorii de decizie, instituțiile și serviciile publice abilitate pentru identificarea și monitorizarea surselor de risc de incendiu, evaluarea, analizarea și cuantificarea acestora, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acțiune și monitorizarea privind reducerea riscului de incendiu.

IDENTIFICAREA RISCULUI DE INCENDIU

Prima și cea mai importantă fază a procesului de management al riscului de incendiu, constă în identificarea pericolelor potențiale care există într-un sistem.

Etapa debutează cu modelarea sistemului tehnic investigat. Modelarea sistemului tehnic are drept scop evidențierea aspectelor esențiale referitoare la sistem și trebuie să asigure punerea în evidență a legăturilor și interacțiunilor cu alte sisteme cu care acesta este conectat, precum și a influenței factorilor de mediu.

Activitatea de identificare a pericolelor depinde atât de tipul de sistem cât și de complexitatea activităților specifice care se desfășoară în acesta.

Identificarea factorilor de risc este un proces complex de a cărui acuratețe vor depinde eventualele expuneri la pierderi. Activitatea de identificare a pericolelor trebuie să se finalizeze cu depistarea, dacă este posibil, a tuturor factorilor de risc existenți.

Identificarea factorilor de risc are avantajul că permite, pe de o parte, tratarea acestora într-un mod eficient, deoarece sunt cunoscuți și pe de altă parte, de a se stabili riscurile latente.

Activitatea de identificare a pericolelor nu este doar un proces deosebit de complex, el este totodată și un proces dificil având în vedere că expunerea la pierderi nu rămâne constantă, ci se modifică o dată cu trecerea timpului. Din aceste considerente, se impune ca procesul de identificare a pericolelor să fie sistematic și continuu.

Tot în faza de identificare a riscului, trebuie să se identifice potențialele entități și condițiile în care acestea sunt supuse pierderilor. Pentru sistematizarea activității de identificare, pot fi utilizate mai multe metode de lucru cum sunt, de exemplu: chestionare sau liste cu întrebări; cataloage sau liste cu pericole; tehnici speciale de identificare a pericolelor prin metode de analiză cantitative și calitative.

Principala problemă în identificarea riscurilor o constituie, de obicei, numărul mare de riscuri posibile, faza de identificare fiind o componentă importantă tocmai pentru că acum trebuie găsite toate riscurile semnificative. Este vorba de riscurile privind sistemul, utilizatorii, mediul etc.

Identificarea riscului de incendiu reprezintă procesul de apreciere și stabilire a nivelului de pericol de incendiu, în anumite împrejurări, în același timp și spațiu.

Prin pericol de incendiu, se înțelege, o stare normală de existență a unui mediu, sau de funcționare a unui sistem tehnic, care poate permite întrunirea condițiilor necesare inițierii arderii materialelor combustibile din zona respectivă.

În această fază de identificare a riscului de incendiu se descoperă sistematic cauzele concrete care pot genera incendii.

EVALUAREA RISCULUI DE INCENDIU

Identificarea riscurilor potențiale de incendiu, din mulțimea tuturor riscurilor de incendiu, necesită, în primul rând, evaluarea tuturor consecințelor posibile ale incendiilor. O dată cunoscute, acestea urmează a fi ierarhizate, potrivit unor criterii de evaluare/apreciere a gravității lor.

Aprecierea gravității consecințelor se face pe baza nivelurilor de gravitate, care sunt stabilite în mod diferit în funcție de metodele de evaluare de risc utilizate. Astfel, prin metoda MADS / MOSAR, aplicată și în țara noastră preponderent la evaluarea riscurilor tehnice și tehnologice, sunt definite următoarele niveluri de gravitate a consecințelor:

nivelul 1 (consecințe minore);

nivelul 2 (consecințe semnificative);

nivelul 3 (consecințe grave);

nivelul 4 (consecințe foarte grave);

nivelul 5 (consecințe catastrofale).

Metodele grafice de evaluare a riscului de incendiu presupun folosirea sistemului de coordonate probabilitate (P) – gravitate (G), în care sunt determinate zonele acceptabile și inacceptabile. Limita acestor zone poate fi determinată de o curbă conform fig.1 sau lineară în trepte fig.2.

Metodologia de evaluare de risc de incendiu din reglementările naționale actuale face trimitere la această clasificare. O astfel de abordare este extrem de largă, cuantificarea consecințelor rămânând la nivel calitativ. Este de dorit ca, pentru fiecare domeniu de activitate sau tip de sistem în parte, să fie stabilite și domenii de valori care să descrie nivelul. Acest lucru este extrem de dificil dacă se i-a în considerare, spre exemplificare, doar afectarea factorului uman ca urmare a unui incendiu.

Într-o primă analiză, chiar la nivel de individ, cuantificarea valorică a consecințelor este deja dificilă. Se poate aprecia nivelul de gravitate a consecințelor în funcție de gradul de afectare al sănătății (arsuri, intoxicații cu diferite produse ale arderii, răniri survenite pe durata evacuării sau intervenției etc.). Cuantificarea se poate face în funcție de numărul de zile de spitalizare necesare sau primelor de asigurare primite, dar apar diferențieri sensibile între ni-

Fig.1. Linie curbă de delimitare a zonelor de risc.

Fig.2. Grila/scara de probabilitate – gravitate.

asigurare primite, dar apar diferențieri sensibile între nivelurile de importanță socială ale diferitelor persoane implicate în evenimente. O ilustrare a acestor diferențieri o constituie modul de abordare al protecției antiincendiu la hoteluri. Între două hoteluri de aceeași capacitate, în locații similare, măsurile de protecție antiincendiu sunt sensibil diferite în funcție de numărul de stele atribuite, adică de nivelul de importanță acordat utilizatorilor (și al prețurilor plătite, în consecință de aceștia). La nivel de comunități umane sau țări, “prețul vieții sau numărul de morți” au valori diferite în funcție de mediul cultural, economic sau social. Spre exemplu, în țări nedezvoltate economic, producerea unor incendii cu un număr mare de morți nu are aceleași impact sau implicații ca în țările aflate, spre exemplu în Vestul Europei. De fapt, gravitatea consecințelor este apreciată în mod diferit chiar în aceeași țară, în momente diferite ale dezvoltării sale istorice.

ANALIZA RISCULUI DE INCENDIU

Analiza de risc reprezintă cea de-a treia fază în procesul de managementul riscului. Analiza debutează cu dezvoltarea scenariilor posibile de producere a incendiilor de către factorii de risc identificați anterior. De asemenea, analistul trebuie să definească în mod clar și tipurile de pierderi care vor fi evaluate. Pe baza acestor scenarii, pot fi efectuate evaluări cantitative și calitative. Obiectivele principale ale acestei faze constau în a cuantifica probabilitățile de apariție și gravitatea consecințelor.

În general, gravitatea consecințelor descrie chiar valoarea riscului, iar probabilitatea de apariție a evenimentului reprezintă hazardul.

Este necesară definirea tipurilor și mărimilor pierderilor încă din faza de început a analizei de risc.

O dată cu dezvoltarea rapidă a cercetării științifice în domeniul protecției antiincendiu, una dintre cele mai importante activități o constituie analiza riscului de incendiu . Analiza riscului de incendiu asigură un cadru flexibil pentru estimarea impactului oricărui tip de program de protecție antiincendiu sau a oricărei strategii din domeniu în termenii reducerii pierderilor – morți, răniți, daune aduse proprietății – și în termenii în care pot fi comparate costurile acestor programe și strategii.

Expresia „analiza riscului de incendiu” are un caracter general, care încearcă să acopere o multitudine de concepții privind luarea deciziei în cazul posibilelor pierderi datorate unui incendiu. Această structură generală cuprinde atât tehnici calitative cât și tehnici cantitative de analiză a riscului de incendiu .

În principiu, se pot utiliza forme simple, de tip liste de verificare a sistemelor de protecție antiincendiu sau forme de mare complexitate, din punctul de vedere matematic, cum sunt analizele de tip probabilist, teoria fractalilor etc. Concepția utilizată este, însă, strâns legată de natura riscurilor și pericolelor întâlnite, dar și de experiența analistului, fiecare aplicație în parte necesitând luarea unei decizii privind nivelul de sofisticare al calculelor matematice necesare atingerii obiectivului.

Riscul de incendiu are două componente principale: aprecierea gravității evenimentului și distribuția probabilității de producere a evenimentului. Aprecierea gravității evenimentului poate fi de asemenea împărțită în două părți. Prima parte se constituie din determinarea scării pe care se măsoară gravitatea evenimentului, cum ar fi: morți, răniți, pierderi de bunuri materiale în zona afectată de incendiu, zile de întrerupere de activitate etc. Partea a doua o constituie specificarea regulilor de calcul pentru măsurarea gravității specifice care se ia în considerare la un anumit incendiu.

În general, analiza riscului de incendiu va specifica o structură de scenariu de incendiu, care reprezintă un set de reguli de clasificare ce împart domeniul incendiilor posibile într-un număr gestionabil de grupuri relativ omogene. Apoi, probabilitățile pot fi calculate sau estimate pentru fiecare scenariu (un grup de incendii similare) și o mărime a gravității poate fi calculată sau estimată pentru incendiul “mediu” de la fiecare scenariu, adică în mod curent prin examinarea detaliată a unui incendiu tipic sau reprezentativ din fiecare scenariu.

În orice analiză a riscului de incendiu există presupuneri asupra condițiilor esențiale din zona de interes: unele sau toate sistemele au instalație sprinkler și/sau detectori; unele sau toate acestea sunt construite după un anumit standard de rezistență la foc; unii sau toți ocupanții sunt în mod periodic pregătiți privind regulile de apărare împotriva incendiilor.

Specialiștii în prevenirea incendiilor se concentrează adesea pe diversele variante în legătură cu incendiile, după ce acestea se produc. Astfel, se concepe o analiză care pleacă de la un incendiu dat, analizând performanțele pentru toate elementele sistemului ce operează după declanșarea incendiului.

În acest mod se poate concepe prevenirea incendiilor ca o acțiune ce pornește în mod explicit de la diferite tipuri de incendii inițiale. Un incendiu cu dezvoltare rapidă sau o explozie va modifica substanțial protecția antiincendiu a sistemului, în moduri total diferite, comparativ cu un incendiu “normal” sau cu o ardere mocnită. Un incendiu în spații greu accesibile va prezenta aspecte diferite față de un incendiu dintr-o cameră obișnuită și ambele vor fi categoric diferite de incendiul ce se propagă pe o cale de evacuare.

Analiza de risc ia în considerare toate probabilitățile relevante și, în mod curent, analiza riscului de incendiu evaluează numărul de morți, răniți, pierderile de bunuri materiale mai mult decât stoparea incendiului. Analiza riscului de incendiu face referiri la numărul de camere sau metri pătrați care ating o anumită temperatură sau în care se depășește un anumit prag al nivelului de fum sau de gaze fierbinți. Analiza riscului de incendiu implică o atenție deosebită acordată ambientului, deciziilor, mișcărilor și vulnerabilității ocupanților, precum și estimarea factorilor care contribuie la siguranța sistemelor, probabilitatea ca echipamentele și sistemele să fie inoperante sau ineficiente ca urmare a neglijențelor și erorilor umane.

Modelarea incendiilor și a consecințelor acestora, constituie o parte inerentă a cercetării în știință și inginerie, iar aplicarea ei la incendiu este la fel de veche ca și cercetarea științifică a incendiului ca atare.

Modelele pot fi clasificate în două mari grupe: modele fizice și modele matematice.

Modelele fizice încearcă să reproducă fenomenul incendiului într-o situație fizică simplificată. Modelele la scară sunt forme foarte răspândite de modelare, întrucât experimentele la scară integrală sunt costisitoare, dificile și uneori cu totul de nerealizat. Se pot obține noi perspective în înțelegere prin studiul fenomenului incendiului la o scară fizică redusă.

Modelele matematice sunt seturi de ecuații care descriu comportamentul unui sistem fizic.

CUANTIFICAREA RISCULUI DE INCENDIU

Cuantificarea riscului de incendiu, reprezintă produsul dintre pericolul de incendiu al sistemului și pericolul de incendiu al activității desfășurate în interiorul acestuia (posibilitatea de apariție a incendiului). Dacă evaluarea riscului de incendiu reprezenta – prevalența calitativă, prin cuantificarea riscului de incendiu se face – prevalența cantitativă.

Pericolul de incendiu, se calculează ca fiind raportul dintre produsul factorilor de pericol și produsul factorilor de protecție, fiecărui factor atribuindu-se o valoare prestabilită, în funcție de varianta de încadrare.

MONITORIZAREA RISCULUI

Cea de a cincia fază din managementul riscului are ca scop eliminarea sau, dacă acest lucru fie nu este posibil, cel puțin reducerea consecințelor expunerii la pierderi. Principiul fundamental adoptat în activitatea de managementul riscului constă în a încerca mai întâi de a reduce riscul și apoi de a transfera ceea ce nu putem elimina sau monitoriza suficient.

Tehnicile utilizate în tratarea expunerii la pierderi se pot împărți în două mari categorii: tehnici de monitorizare și tehnici de finanțare. În timp ce tehnicile de monitorizare a riscului sunt proiectate pentru a minimaliza posturile aferente acelor riscuri la care sistemul este expus, tehnicile de finanțare sunt orientate către identificarea de fonduri pentru a face față la pierderi.

Din categoria tehnicilor de monitorizare a riscurilor, fac parte tehnicile de: 1.evitarea riscurilor; 2.monitorizarea pierderilor.

Din categoria tehnicilor de finanțare a riscurilor fac parte tehnicile de: 1.transferul riscurilor; 2.reținerea riscurilor.

FINANȚAREA RISCULUI

A șasea fază în procesul de management al riscului este finanțarea riscului care include costuri privind prevenirea pierderilor și monitorizarea riscurilor, costuri de transfer, costuri administrative, costuri privind evaluarea și analiza riscurilor. Principalul scop este de a optimiza distribuția activității de finanțare a riscului pentru a îmbunătăți performanța profitului. Acest proces complex are ca rezultat politica de finanțare a riscului.

În primele cinci faze activitățile se desfășoară preponderent sub coordonare tehnică și implică analize ale proiectelor, calcule mai mult sau mai puțin complexe privind comportarea la incendiu a sistemului și utilizatorilor. Ca rezultat al acestor activități apar valorile riscurilor și posibilele variante de reducere a acestora. În faza a șasea, pe baza acestor studii cu caracter tehnic, apare preponderentă activitatea factorilor decizionali (grupul de manageri) care își asumă deciziile privind politicile de finanțare cele mai eficiente.

3.4 CONTROLUL/REDUCEREA RISCULUI DE INCENDIU

în cazul în care observă că se depășesc limitele de acceptabilitate, este obligatorie reducerea acestuia prin măsuri de prevenire (reducerea factorilor de risc, respectiv a probabilității de producere a incendiului) sau prin măsuri de limitare, localizare și lichidare a incendiului (deci reducere a nivelului de gravitate a consecințelor).

Controlul riscurilor de incendiu reprezintă de fapt ansamblu! măsurilor tehnice și organizatorice destinate menținerii riscurilor în limitele de acceptabilitate stabilite.

Aceste măsuri se realizează prin:

– examinări periodice și calificate a factorilor determinanți de risc;

– stabilirea responsabilităților, sarcinilor, regulilor, instrucțiunilor și măsurilor privind apărarea împotriva incendiilor și aducerea acestora la cunoștința salariaților, utilizatorilor și persoanelor interesate;

– stabilirea persoanelor cu atribuții privind punerea în aplicare și supraveghere a măsurilor de apărare împotriva incendiilor;

– asigurarea mijloacelor tehnice de prevenire și stingere a incendiilor, a personalului necesar intervenției și a condițiilor de pregătire a acestuia;

– reluarea etapelor de identificare și evaluare a riscului de incendiu la schimbarea condițiilor ce au stat ia baza primei evaluări.

Unii agenți economici recurg și la transferul riscurilor de incendiu prin apelare ia societățile specializate de asigurare/reasigurare.

EVALUAREA RISCULUI DE INCENDIU ȘI A SIGURANȚEI LA FOC CU METODA SIA

PREZENTARE METODA SIA

Evaluarea riscului de incendiu și a siguranței la foc prin metode matematice, pe baza cuantificării factorilor și a criteriilor de risc specifice, permite obținerea unor rezultate sintetice care pot fi ușor de apreciat, de susținut și de comparat, fiind fundamentate științific și calculate cu o precizie acceptabilă.

Metoda matematică de evaluare a riscului de incendiu și a siguranței la foc prezentată în continuare, denumită metoda SIA, este o metodă de evaluare cantitativă. Metoda este agreată în reglementările naționale și a fost preluată și adaptată la specificul construcțiilor cu săli aglomerate, pentru spitale, cămine de bătrâni sau pentru persoane cu dizabilități, în ghiduri tehnice de evaluare a riscului de incendiu.

Metoda matematică, de evaluare a riscului de incendiu SIA se utilizează la clădiri civile (publice), la construcții de producție și/sau depozitare, definite conform Normativului P 118-99.

Metoda se aplică la fiecare compartiment de incendiu sau ansamblu de clădiri, dacă construcția respectivă constituie un singur compartiment de incendiu. Metoda nu conține relații matematice de evaluare globală, pe clădire, a riscului de incendiu din două sau mai multe compartimente de incendiu ale acesteia.

Compartimentele de incendiu din aceeași clădire trebuie să fie separate prin elemente de construcții (pereți, planșee etc.) cu o rezistență la foc de minim 90 minute. Nivelele de risc de incendiu și siguranța la foc ale compartimentelor de incendiu din acceași construcție se tratează separat.

PREZENTAREA CONCEPTULUI METODEI MATEMATICE

Conceptul metodei este fundamentat pe relația matematică de bază a riscului de incendiu Ri :

(1)

P – probabilitatea inițierii incendiului;

C – consecințele (importanța pagubelor) produse de incendiu.

În metoda matematică SIA, de evaluare a riscului de incendiu, formula de bază este:

(2)

R = factorul de risc de incendiu pentru riscul efectiv;

B = factorul de punere în pericol;

A = factor pentru pericolele de activare (depinde de stare).

În cadrul metodei matematice prezentate în continuare, formula generală cu caracter abstract, pentru determinarea riscului de incendiu, s-a concretizat în următoarea relație matematică:

(3)

Ref = riscul de incendiu efectiv (existent);

P = factor sintetic pentru pericolul potențial de incendiu generat de factorii de risc specifici existenți;

M = factor sintetic pentru măsurile de securitate la incendiu asigurate;

A = coeficientul care exprimă probabilitatea de activare a factorilor de risc;

G = coeficient privind gravitatea consecințelor posibile ale incendiului.

Condiția de acceptabilitate pentru orice situație analizată, a riscului de incendiu efectiv Ref, constă în situarea acestuia în domeniul riscului acceptabil (admis) Ra, adică:

(4)

Ref = riscul de incendiu efectiv;

Ra = riscul de incendiu acceptat sau admis pentru tipul de obiectiv luat în analiză.

Riscul de incendiu acceptat Ra este valoarea limită admisibilă a riscului de incendiu și se determină cu relația:

(5)

ci = coeficient de ierarhizare sau de corecție a riscului;

Rm = riscul de incendiu minim admis.

Securitatea la incendiu Si, reprezintă un indicator abstract asociat riscului de incendiu a cărui valoare se raportează la cifra 1. Securitatea la incendiu este asigurată în toate situațiile în care se îndeplinesc condițiile din una dintre relațiile matematice de mai jos:

(6)

(7)

Factorul sintetic privind ansamblul pericolelor potențiale P este determinat de factorul de pericol P1 care cuantifică factorii de pericol de incendiu specifici conținutului volumului construit (materiale și substanțe combustibile utilizate) și factorii de pericol de incendiu care provin din concepția aplicată în realizarea construcției (sarcina termică a elementelor de construcție, mărimea și numărul de nivele, geometria spațiilor). Relația de calcul este:

(8)

P1 = pericolul potențial rezultat din conținutul construcției;

P2 = pericolul potențial rezultat din concepția constructivă privind securitatea la incendiu a clădirii.

Factorul de pericol rezultat din conținutul construcției P1, se determină cu ajutorul a 4 factori specifici, prin relația:

(9)

q = factor de sarcină termică mobilă a materialelor și substanțelor utilizate în construcție;

c = factor de combustibilitate (reacție la foc);

r = factor de pericol de fum (opacitate);

k = factor de coroziune a fumului sau pericolul de toxicitate.

Factorul de pericol rezultat din concepția constructivă privind protecția la incendiu P2, se determină cu ajutorul a 3 factori specifici, prin relația:

(10)

i = factor de sarcină termică fixă din structura construcției, dată de natura materialelor combustibile;

e = factor de înălțime a construcției, diferențiat pentru construcții parter, construcții subterane și numărul de nivele;

g = factor de suprafață a compartimentului de incendiu.

Factorul de punere în pericol B reprezintă raportul dintre factorul sintetic pentru pericolul potențial de incendiu P și factorul sintetic pentru măsurile de securitate la incendiu asigurate M, adică:

(11)

P = factorul de punere în pericol;

M = factorul pentru măsurile de securitate la incendiu.

Factorul sintetic pentru măsurile de securitate la incendiu asigurate M reprezintă produsul factorilor specifici măsurilor luate pentru protecția pasivă și activă împotriva incendiilor. Valoarea cuantificată a factorului sintetic M rezultă din produsul valorilor a 4 factori specifici:

(12)

F = factor specific măsurilor constructive de securitate la incendiu;

E = factor specific echipării construcției cu instalații de protecție împotriva incendiilor;

D = factor specific asigurării intervenției la locul de muncă în caz de incendiu;

I = factor privind eficacitatea intervenției serviciului voluntar, privat sau profesionist pentru situații de urgență.

Factorul specific care ia în considerare principalele măsuri de siguranță la foc cuprinse în reglementările tehnice de specialitate F, rezultă din produsul valorilor cuantificate ale următorilor factori caracteristici:

(13)

F1 = nivelul de stabilitate (gradul de rezistență) la foc, corelația între tipul și destinația clădirii, numărul de niveluri admis, compartimentarea antifoc și separarea diferitelor spații;

F2 = combustibilitatea finisajelor și desfumarea;

F3 = asigurarea evacuării persoanelor.

Fiecare factor caracteristic se compune din mai mulți factori particulari, astfel:

(14)

f11 = nivelul de stabilitate (gradul de rezistență) la foc al construcției;

f12 = corelația între tipul și destinația clădirii, numărul de niveluri admis și nivelul de stabilitate la foc (gradul de rezistență la foc);

f13 = separarea spațiului cu public (aglomerări de personae) față de restul construcției cu alte destinații;

f14 = separarea încăperilor cu risc mare și mijlociu de incendiu față de spațiile cu public;

f15 = separările în interiorul spațiilor cu public.

(15)

f21 = desfumarea spațiilor cu public;

f22 = desfumarea circulațiilor comune și a caselor de scări;

f23 = combustibilitatea finisajelor interioare;

f24 = combustibilitatea plafoanelor suspendate.

(16)

f31 = numărul căilor de evacuare;

f32 = gabaritul căilor de evacuare;

f33 = alcătuirea constructivă a coridoarelor, ușilor și a scărilor de evacuare;

f34 = asigurarea căilor de evacuare în interiorul spațiului cu public;

f35 = timpul (lungimea) căilor de evacuare;

f36 = marcarea, semnalizarea și iluminarea căilor de evacuare;

f37 = accesul din drumurile publice.

Factorul specific care ia în considerare echiparea construcției cu instalații de semnalizare si stingere a incendiilor E rezultă din produsul următorilor factori particulari:

(17)

E1 = observarea, semnalizarea, alarmarea și alertarea în caz de incendiu;

E2 = echiparea cu instalații de limitare și stingere a incendiilor;

E3 = asigurarea alimentării cu apă pentru stingerea incendiilor;

E4 = siguranța în alimentare cu energie a consumatorilor cu rol de siguranță la foc;

E5 = nivelul de performanță și starea de operaționalitate a instalațiilor cu care este echipată construcția.

Factorul specific care ia în considerare intervenția pe locul de muncă D, din spațiul supus analizei, rezultă din produsul următorilor factori particulari:

(18)

D1 = dotarea cu mijloace de primă intervenție;

D2 = organizarea intervenției personalului în caz de incendiu și calitatea acesteia;

D3 = existența persoanelor (salariaților) desemnate pentru punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în organizarea intervenției la locul de munca și nivelul de instruire al acestora.

Factorul care ia în considerare capacitatea de intervenție pentru stingerea incendiilor I a serviciului de pompieri civili și a pompierilor militari, rezultă din produsul următorilor factori particulari:

(19)

I1 = categoria serviciului de pompieri civili propriu sau a serviciului cu care s-a încheiat o convenție;

I2 = categoria serviciului de pompieri militari care intervine în caz de incendiu;

I3 = timpul de începere a intervenției serviciului de pompieri civili sau militari.

Coeficientul pericolului de activare A cuantifică probabilitatea de apariție a incendiului în funcție de pericolul estimat. De regulă, pentru clădirile civile (publice) coeficientul este mic sau normal.

Coeficientul pericolului de activare A, pentru clădiri civile în principiu poate fi:

a) pentru pericol mic A < 1,00;

b) pentru pericol normal A = 1,00;

c) pentru pericol mediu 1,00 < A < 1,20 ;

În lipsa unor date referitoare la probabilitatea de apariție a unui incendiu, pentru determinarea coeficientului A se pot lua în considerare:

prezența materialelor/substanțelor combustibile și a surselor de aprindere tehnice;

condițiile tehnice de prevenire aplicate mijloacelor purtătoare de surse de energie pentru a nu favoriza aprinderea și performanțele acestor mijloace;

sursele de pericol generate de factorul uman: ordinea, disciplina, întreținerea, exploatarea, cultura de securitate.

Determinarea coeficientului de gravitate G presupune aprecierea nivelurilor de gravitate în caz de incendiu având în vedere consecințele negative posibile. Acest coeficient introduce în valoarea cuantificată a riscului efectiv Ref influența consecințelor negative prezumate ale unui posibil incendiu..

Un parametru de apreciere al coeficientului de gravitate G la clădiri civile poate fi capacitatea de evacuare a utilizatorilor în caz de incendiu, rezultată în principal din estimarea numărului de fluxuri de evacuare sau de unități de trecere ținând seama de nivelul construcției sau cota față de teren a spațiului la care se află persoanele respective.

Riscul de incendiu efectiv Ref se calculează astfel :

(20)

(21)

(22)

(23)

(24)

Riscul de incendiu acceptat Ra reprezintă valoarea limită admisibilă a riscului de incendiu și se determină cu relația :

(25)

ci = coeficient de ierarhizare;

Rm = riscul de incendiu mic (sau redus);

Potrivit prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendilor, riscul de incendiu efectiv Ref nu trebuie să fie mai mare decât riscul de incendiu acceptat Ra. Pe cale de consecință, nivelul cuantificat de securitate la incendiu Si rezultat din relația:

(26)

se interpretează astfel:

dacă raportul Ra/Ref este mai mare decât 1,00, nivelul cuantificat de securitate la incendiu Si este în limite acceptabile;

dacă raportul Ra /Ref este mai mic decât 1,00, nivelul cuantificat de securitate la incendiu Si este inacceptabil. În acest caz este necesară tratarea riscului de incendiu conform normelor specifice în vigoare;

dacă raportul Ra /Ref este egal cu 1,00, nivelul cuantificat de securitate la incendiu Si se situează la limita admisibilității.

EVALUAREA RISCULUI DE INCENDIU ȘI A SIGURANȚEI LA FOC A UNUI CENTRU COMERCIAL

Evaluarea riscului de incendiu și a siguranței la foc a centrului comercial „MALL”, cu ajutorul metodei matematice SIA

Precizări:

factorii și coeficienții cuantificați pentru clădiri civile se prezintă în continuare în ordinea utilizării în cadrul metodei matematice SIA;

factorii cuantificați utilizați în cadrul metodei pot fi clasificați (ierarhizați) în funcție de sfera de cuprindere, de natura parametrilor și condițiilor de securitate la incendiu reflectate, astfel:

factori sintetici sau globali, exemple: punere în pericol B, risc de incendiu Ri, ;

factori sectoriali, exemple: de pericol de incendiu P; de măsuri de securitate la incendiu M; de corelare sau de conformare la foc a mai multor parametrii P1, P2;

factori de parametrii de securitate la incendiu, exemple: densitatea sarcinii termice –q, gradul de rezistență la foc, periculozitatea sau combustibilitatea c;

factori de condiții sau de stare, denumiți și subfactori.

pentru unii factori și coeficienți sunt întocmite tabele alternative, în funcție de terminologia specifică utilizată în vechile și actualele reglementări tehnice, inclusiv în unele țări europene;

factorii pentru situații normale sau conforme au, de regulă, valoarea de reper 1,00;

măsurile de securitate la incendiu se prezumă a fi realizate conform normelor prevăzute în reglementările tehnice de specialitate;

deficiențele constatate în procesul de evaluare a riscului de incendiu se sancționează;

se consideră că precizia de calcul este suficientă dacă se operează cu minim două zecimale;

în calcul se iau în considerare rezultatele obținute din cuantificarea celor mai defavorabile valori în raport cu nivelul riscului de incendiu; pentru factorii de pericol se utilizează valorile mari, iar pentru măsuri de protecție împotriva incendiilor se folosesc valorile mici;

în cazul unor valori intermediare față de intervalele întabelate, pentru cuantificare se poate apela la interpolarea liniară.

Determinarea factorului de sarcină termică mobilă a materialelor și substanțelor utilizate în construcție „q”

Potrivit prevederilor art. 2.1.2. din Normativul P 118-99, mărimea riscului de incendiu se apreciază în funcție de densitatea sarcinii termice de incendiu qi, astfel:

qi < 420 MJ/m2 risc mic

qi = 420 -840 MJ /m2 risc mijlociu

qi > 840 MJ /m2 risc mare

În proiectul noului Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, care va înlocui Normativul P 118 -99, pentru clădiri civile și compartimente de incendiu ale acestora, se propun următoarele niveluri ale riscului de incendiu:

risc mic: atunci când în spațiul respectiv se utilizează, prelucrează sau depozitează materiale ori substanțe incombustibile sau combustibile și când densitatea sarcinii termice este sub 420 MJ/m²;

risc mediu: atunci când se utilizează foc deschis sub orice formă ori densitatea sarcinii termice a substanțelor existente, utilizate, prelucrate sau depozitate, este cuprinsă între 421 și 840 MJ/ m²;

risc mare: atunci când în spațiul respectiv se utilizează, prelucrează ori depozitează materiale ori substanțe combustibile și când densitatea sarcinii termice este cuprinsă între 841 și 1680 MJ/ m²;

risc foarte mare: atunci cand în spatiul respectiv se utilizează ori depozitează materiale sau substanțe solide, lichide sau gazoase combustibile a căror aprindere spontană (autoaprindere) și/sau explozie poate să aibă loc în amestec cu aerul, cu apa sau cu alte materiale ori substanțe și sunt în cantități (precizate în normativ) care pot iniția un incendiu sau o explozie volumetrică, precum și în toate cazurile în care densitatea sarcinii termice este mai mare de 1680 MJ/ m².

Conform Normativului P118, spațiile centrelor comerciale sunt considerate cu risc mare de incendiu, iar atunci când sunt prevăzute cu instalații automate de stingere cu apă, sunt considerate

cu risc mijlociu de incendiu. Având în vedere aceste aspecte, estimez valoarea densității de sarcină termică la 600 MJ/ m².

Tabel 4.1 Factorul c în funcție de periculozitatea materialelor și substanțelor din spațiul evaluat

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului q = 1,50

Determinarea factorului de combustibilitate (reacție la foc) „c”

În spațiile comerciale din interiorul centrului comercial „MALL” găsim, de regulă, în cele mai multe magazine materiale sau mărfuri mediu și dificil combustibile. Se mai găsesc materiale practic incombustibile și incombustibile.

Tabel 4.2 Factorul c în funcție de periculozitatea materialelor și substanțelor din spațiul evaluat

Tabel 4.3 Factorul c în raport cu gradele de combustibilitate sau de inflamabilitate ale materialelor și substanțelor (solide, lichide și gazoase)

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului c = 1,15

Determinarea factorului de pericol de fum (opacitate) „r”

Opacitatea reprezintă absorbția fluxului luminos pe timpul incendiului și se determină procentual. Stabilirea nivelului pericolului procentual de opacitate a fumului se face, de regulă, ținând seama de exemplele de materiale din tabelul 4.4 sau prin asimilare.

Efluenți ai focului pot fi gaze și/sau aerosoli, inclusiv particule arzând în suspensie. Pericolul de fum mediu și mai ales mare, poate constitui în spații cu public, un factor care să crească substanțial numărul victimelor și de asemenea poate deveni și declanșator de panică. Pentru materialele de construcții combustibile, pericolul dat de fum este marcat cu s1, s2 sau s3, notificare adăugată la clasa de reacție la foc, cu semnificațiile:

-s3 – nici o limitare pentru emisia de fum;

-s2 – emisia totală de fum și viteza de emisie a fumului este limitată;

-s1 – exigențe mai severe decât cele pentru s2.

Materialul cu cea mai mare valoare r constituie valoarea decisivă luată în considerare. Acest material trebuie să reprezinte cel puțin 10 % din încărcarea termică conținută în compartimentul de incendiu. În prezența materialelor care degajă mult fum, ce reprezintă mai puțin de 10 % din sarcina termică, se fixează pentru r valoarea 1,10.

Tabel 4.4 factorul de pericol de fum (opacitate)

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului r = 1,10.

Determinarea factorului de coroziune a fumului sau pericolul de toxicitate „k”

Pericolul de intoxicare a persoanelor și a animalelor este, de regulă, primul pericol la care sunt expuse ființele vii în cazul producerii unui incendiu și care le periclitează sănătatea și viața, mai ales datorită arderii maselor plastice și a materialelor sintetice.

În reglementările în vigoare sunt unele interdicții sau limitări privind folosirea produselor de construcții, care prin arderea lor degajă efluenți toxici. Consider utilă o reglementare care să stabilească anumite limite în acest sens, în special în cazul clădirilor publice.

În metoda originală factorul k cuantifică pericolul de coroziune la care s-a renunțat. Coroziunea este un proces de durată și întâlnit foarte rar, îndeosebi la construcții cu structuri metalice amplasate în atmosfere corozive.

În cazul unui incendiu în care ard cantități semnificative de materiale din PVC, asupra elementelor de construcție metalice (inclusiv armătură de beton armat), poate apărea coroziunea ca efect ulterior, datorită acțiunii acidului clorhidric care se produce în urma combustiei clorului cu apa folosită la stingere.

Tabel 4.5 Factorul k în funcție de pericolul de toxicitate a fumului și a gazelor produse de incendiu asupra utilizatorilor

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului k = 1,00.

Determinarea factorului de sarcină termică fixă din structura construcției „i”

Structura portantă poate fi constituită din elemente de construcții:

rezistente la foc cu rezistență mecanică (R și/sau, REI), cum sunt: stâlpi, grinzi, ferme, pereți, diafragme, structuri speciale de acoperiș (cupole, piramide, elemente curbe spațiale), șarpanta acoperișului, pane, contravântuiri orizontale și verticale, panouri de învelitoare și suportul continuu al acesteia;

rezistente la explozie, verticale, orizontale sau înclinate;

antiex, care prin lovire nu produc scântei.

Elementele fațadei și/sau acoperișului pot fi :

– incombustibile: metal, beton, piatră, cărămidă, țiglă, ceramică etc.

– combustibile protejate: plăci și panouri termoizolante multistrat (sandwich) cu tablă metalică la exterior, cu izolația ignifugată sau neignifugată; plăci de policarbonat ignifugate, lemn ignifugat etc.

– combustibile neprotejate: lemn neprotejat, plăci din mase plastice neignifugate, stuf, carton asfaltat etc.

Protecția la foc a elementelor de construcție se poate realiza prin:

– aplicare de tratamente cu vopsele intumescente sau termospumante;

– ignifugare în masă ori de suprafață;

– aplicarea pe element de tencuieli, pe metal prin torcretare;

– placarea cu plăci rezistente la foc;

– circulația apei în canalele din masa elementului metalic;

– perdele de apă pe fațade și acoperiș.

Sistemul de termoizolare a anvelopei clădirilor cu materiale combustibile (ex.polistiren) influențează comportarea la foc a clădirii, mai pronunțat pe timpul execuției.

Tabel 4.6 Factorul i privind combustibilitatea elementelor de construcții structurale, de fațadă și ale acoperișului

Tabel 4.7 Factorul i funcție de clasele de reacție la foc a elementelor structurii portante, fațadei și acoperișului

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului i = 1,00.

Determinarea factorului de înălțime a construcției „e”

Pentru clădirea „MALL” regimul de înălțime este S -1, parter + 2 Etaje. În tabel s-a considerat înălțimea fiecărui nivel egală cu 3,00 m.

Tabel 4.8 Factorul e în funcție de nivelurile supraterane ale clădirii etajate

Tabel 4.9 Factorul e pentru construcții cu niveluri subterane

Valoarea factorului e pentru niveluri subterane este mai mare decât cea pentru niveluri supraterane, datorită expunerii la pericole suplimentare legate de evacuare și intervenție, iluminare (exclusiv artificială) sau desfumare.

Spațiul comercial are inclusiv nivel subteran S-1 dar care are valoare mai mică decât valoarea dată de tabelul 4.8.

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului e=1,50.

Determinarea factorului de amploare privind raportul lungime/lățime al compartimentului de incendiu și suprafața acestuia „g”

Aria construită a „MALL” este 17.199,58 m2 iar raportul lungime/lățime este de peste 6:1. Factorul g, ia în considerare suprafața care poate fi cuprinsă de incendiu precum și forma suprafeței respective. La aceeași suprafață și la aceleași materiale utilizate, riscul de propagare este invers proporțional cu raportul lungime/lățime (timpul de incendiere totală prin propagare directă este mai mic la construcțiile care au lungimea mult mai mare decât lățimea). Acțiunea de limitare a propagării incendiilor este cu atât mai ușoară, cu cât raportul lungime/ lățime este mai mare.

Factorul g este influențat de tipul construcției (forma și mărimea spațială a compartimentării la foc) raportat la posibilitățile de propagare a incendiului.

Tabel 4.10 Factorul de amploare g privind raportul lungime/lățime al compartimentului de incendiu și suprafața acestuia

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului g=2,80.

Calcularea factorului sintetic privind ansamblul pericolelor potențiale „P”

Cu ajutorul formulelor (8), (9) și (10) obținem valoarea factorului P=7,969.

Determinarea factorului „f11”

În relația de calcul a riscului de incendiu, factorul f11 cuantifică nivelul stabilității la foc sau nivelul rezistenței la foc a structurii portante a construcției în faza de proiect aprobat sau în momentul evaluării construcției existente, în raport cu condițiile normative minime de încadrare (R,E, I) ale tipurilor de elemente de construcții aplicabile acestui parametru principal de securitate la incendiu. Valoarea cuantificată a acestuia nu este influențată de destinație, sarcină termică, arie construită, amplasare sau regim de înălțime.

Tabel 4.11 Factorul f11 – stabilitatea (rezistența) la foc a construcției în funcție de elementele structurale principale

Construcția „MALL” este de gradul II RF, deci f11=1,40.

În normele românești se utilizează parametrul „gradul de rezistență la foc”, iar în proiectul noului normativ P 118/1 -2013 s-a înlocuit denumirea acestui parametru cu nivelul de stabilitate la foc, modificându-se unele condiții. Condițiile pentru elementele principale din structura portantă pot fi comparate din tabelul următor:

Tabel 4.12 diferențele privind condițiile R, E sau I pentru o parte din elementele de construcție cu rol structural

Din tabelul de mai sus rezultă diferențe semnificative privind condițiile R, E sau I pentru o parte din elementele de construcție cu rol structural.

În cazul în care gradul de rezistență/nivelul de stabilitate la foc (I, II sau III) s-a stabilit apelând la duratele de rezistență (R) menționate în parantezele tabelului 2.1.9. din Normativul P 118 -99, sau duratele de rezistență, etanșeitate și/sau izolare (R,E,I) propuse în proiectul P118/1 -2013, întrucât densitatea sarcinii termice este sub 840 MJ/m2, valoarea factorului f11 luată în calcul se diminuează cu 0,05. În aceste conditii f11=1,35.

Determinarea factorului „f12”

Consider că factorul f12 este important în procesul de evaluare a riscului de incendiu întrucât estimează influența cumulată a 5 parametrii principali privind securitatea la incendiu specifici clădirilor civile. Corelarea celor 5 parametrii de securitate la incendiu în raport cu prevederile normative generale (Normativul P118) și cu condițiile din normativele specifice unor categorii de clădiri reprezintă normalitatea și se cuantifică cu valoarea 1,00. Se presupune că fiecare din cei 5 parametrii nominalizați în tabelul 4.13 are aceeași influență în factorul f12 .

Tabel 4.13 Factorul f12 – privind corelarea normativă între: nivelul de stabilitatea la foc, destinația și capacitatea, aria construită, numărel de niveluri și amplasare

In „MALL” există corelare între 4 parametrii din 5 și anume: nivelul de stabilitate la foc sau gradul de rezistență la foc (GRD II RF), destinația (spațiu comercial), capacitatea maximă (numărul de persoane nu este restrictiv ), număr maxim de niveluri, amplasarea față de clădirile vecine (distanțe minime de siguranță de 15 m) dar nu și cu aria maximă construită (peste 17.000 m2, față de 5000 m2 cât este maxim admis pentr GRD II RF cu instalații de tip sprinkler).

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f12 = 0,90 .

Determinarea factorului „f13”

În incinta „MALL” prin spații cu public se înțeleg spațiile cu aglomerări de persoane dar, care nu sunt clasificate ca săli aglomerate și care sunt separate de compartimentul de incendiu vecin (parcaj subteran) prin pereți cu REI 180 min și planșeu REI 90 min.

Tabel 4.14 Factorul f13 privind separarea spațiului cu public față de restul construcției cu alte destinații

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f13 = 1,00.

Determinarea factorului „f14”

În clădirea supraterană „MALL” nu există spații cu risc mare de incendiu. Spațiile cu risc mijlociu de incendiu (centrala termică, bucătării) sunt separate între ele prin planșee din plăci tip dală groasă (cel puțin 25-28 cm) din beton armat, clasa A1, minim REI 90 și pereți interiori cu rol de limitare a propagării incendiilor, din zidărie clasa A1 rezistente la foc minim EI 60.

Tabel 4.15 Factorul f14 privind separarea încăperilor cu risc mare și mijlociu de incendiu față de spațiile cu public

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f14= 1,00.

Determinarea factorului „f15”

În clădirea supraterană „MALL” spațiile cu risc mijlociu de incendiu (majoritatea spații comerciale și de alimentație publică) sunt separate între ele prin planșee din plăci tip dală groasă (cel puțin 25 -28 cm) din beton armat, clasa A1, minim REI 90 și pereți interiori cu rol de limitare a propagării incendiilor, din zidărie clasa A1 rezistenți la foc minim EI 30.

Tabel 4.16 Factorul f15 privind separările în interiorul spațiilor cu public

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f15= 1,00.

Determinarea factorului „f21”

Spațiile (încăperile de comerț) se desfumează mecanic asigurându-se o gură de evacuare pentru 320 m2 de încăpere și un debit de evacuare de 1,5 m3/sec pentru fiecare gură de evacuare.

La suprateran aerul de compensare se asigură din promenadă prin ușile de acces deschise (ușile de legătură cu promenada) tip rulou cu grilaj sau prin grile prevăzute în pereții de separare față de promenadă, aerul proaspăt fiind preluat din exterior prin trapele de desfumare aferente compartimentului de incendiu.

Tabel 4.17 Factorul f21 privind desfumarea spațiilor cu public

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f21= 1,00.

Determinarea factorului „f22”

La casele de scări și încăperile tampon aparținând compartimentului suprateran (casele de scări supraterane cu rampe care duc în parcaj) se asigură suprapresiune de aer de minim 50 Pa, în condițiile în care toate ușile scării sunt închise, respectiv 10 Pa când ușa de iesire este deschisă. Se asigură desfumarea pentru atriumuri cu scări rulante, a coridoarelor de evacuare protejate și case de scări supraterane fără lumină naturală.

Tabel 4.18 Factorul f22 privind desfumarea circulațiilor comune și a caselor de scări

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f22 = 1,20.

Determinarea factorului „f23”

La depozitele de nivel se asigură desfumarea mecanică. Aerul de compensare se asigură prin gura de transfer echipata cu volet EI 60, dimensionată astfel încât să nu se depășească 80 Pa pe fața interioară a ușilor depozitului cu deschidere spre exteriorul încăperii. Depozitele se desfumează prin spațiul comercial aferent, indiferent de suprafață, fiind asigurate grile de transfer sau suprafețe libere în peretele de separare față de spațiul comercial.

Tabel 4.19 Factorul f23 privind desfumarea spațiilor de depozitare a materialelor combustibile

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f23= 1,20.

Determinarea factorului „f24”

Finisajele fiind incombustibile nu permit propagarea cu ușurință sau rapidă a incendiilor. Distanța dintre finisaje și perete este sub 15 cm. Nu sunt utilizate, în spațiile accesibile copiilor sau a altor persoane care nu se pot autoevacua, finisaje care degajă fum și gaze toxice în caz de incendiu, cum sunt masele plastice.

Tabel 4.20 Factorul f24 privind combustibilitatea finisajelor interioare

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f24= 1,00.

Determinarea factorului „f25”

Plafoanele sunt confecționate din materiale incombustibile (plăci de gipscarton). La plafoane sunt utilizate elemente de susținere incombustibile, rezistente la foc. Diafragmele dintre planșeu și plafon sunt rezistente la foc și sunt situate pe două direcții perpendiculare, la distanțe normate.

Tabel 4.21 Factorul f25 privind combustibilitatea plafoanelor suspendate

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f25= 1,00.

Determinarea factorului „f31”

Există un număr de șapte scări de evacuare închise, care asigură 24 fluxuri de evacuare (s-au luat în considerare scările închise și o scară rulantă amplasată într-un spațiu comercial delimitat).

Tabel 4.22 Factorul f31 privind numărul căilor de evacuare

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f31= 1,05.

Determinarea factorului „f32”

În cadrul compartimentului de incediu studiat există:

4 scări cu lățime de 1,60 m (4 x 3 fluxuri) = 12 fluxuri;

1 scară cu lățime de 2,10 m (1 x 4 fluxuri) = 4 fluxuri;

2 scări cu lățime de 2,45 m (2 x 4 fluxuri) = 8 fluxuri.

Tabel 4.23 Factorul f32 privind gabaritul căilor de evacuare

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f32= 1,05.

Determinarea factorului „f33”

Alcătuirea constructivă a căilor de evacuare în spațiul comercial „MALL” :

scări din beton armat, clasa A1, EI 60;

coridoare protejate având pereți EI 60 și uși EI 60-c și suprapresiune de aer;

scările sunt interioare închise;

rampele sunt drepte.

Tabel 4.24 Factorul f33 privind alcătuirea constructivă a coridoarelor, ușilor și scărilor de evacuare

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f33 = 1,05.

Determinarea factorului „f34”

Sunt în total un număr de 24 de fluxuri care asigură, la capacitatea unui flux de 70 persoane, evacuarea în siguranță a 1680 persoane.

Tabel 4.25 Factorul f34 privind asigurarea căilor de evacuare în interiorul spațiului cu public

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f34= 1,05.

Determinarea factorului „f35”

În încăperile de comerț în care lungimea traseelor de evacuare este mai mică de 21,00 m, traseele de evacuare se măsoară de la ușa spațiului comercial până la o scară sau degajament protejat.

În încăperile de comerț în care lungimea traseelor de evacuare depășește 21,00 m traseele de evacuare (maxim 42,00 m) se măsoară de la locul de plecare până la o scară de evacuare sau coridor protejat și se asigură obligatoriu evacuarea în două direcții.

Tabel 4.26 Factorul f35 privind timpul (lungimea) căilor de evacuare

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f35= 1,05.

Determinarea factorului „f36”

Marcarea căilor de evacuare este în conformitate cu STAS 297/2-80.

Tabel 4.27 Factorul f36 privind marcarea, semnalizarea și iluminarea căilor de evacuare

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f36= 1,00.

Determinarea factorului „f37”

Accesul la „MALL” se realizează pe două artere principale a Municipiului București: din str. Barbu Văcărescu respectiv Calea Floreasca. Există trei căi de acces având minim 3,80 m lățime.

Tabel 4.28 Factorul f37 privind accesul din drumurile publice

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului f37= 1,05.

Determinarea factorului specific măsurilor constructive de securitate la incendiu „F”

Din relațiile (14), (15), (16) determinăm:

F1 = 1,215

F2 =1,44

F3 = 1,34

Cu ajutorul relației (13) calculăm factorul F = 2,344

Determinarea factorului privind observarea, semnalizarea și alertarea în caz de incendiu „E1”

Clădirea „MALL” este prevăzută cu instalație automată de detectare și semnalizare a incendiilor și cu instalație automată de stingere tip sprinkler, adică are dublă protecție. Având în vedere aceste aspecte factorul E1 crește de la 1,40 la 1,50. Existența camerelor video de monitorizare produce creșterea valorii factorului E1 la 1,60.

Tabel 4.29 Factorul E1 privind observarea, semnalizarea și alertarea în caz de incediu

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului E1 = 1,60.

Determinarea factorului privind echiparea cu instalații de limitare și stingere a incendiilor „E2”

În centrul comercial „MALL” pentru stingerea incendiilor sunt prevăzute două tipuri de instalații. Din valorile prevăzute în tabelul 4.30 se ia în considerare valoarea cea mai mare a factorului E2, în raport cu performanța (eficacitatea) de stingere, la care se adaugă o bonificație de 0,05 pentru fiecare instalație cu acționare manuală (hidrant).

Tabel 4.30 Factorul E2 privind echiparea cu instalații de limitare și stingere a incendiilor

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului E2 = 1,85.

Determinarea factorului privind asigurarea alimentării cu apă pentru stingerea incendiilor „E3”

Se asigură necesarul de apă prin 2 rezervoare cu o capacitate de aproximativ 2 x 328 m3 (rezervă dublă). Se asigură numărul de jeturi simultane pentru hidranții interiori la un debit de 2,5 l/sec.

Tabel 4.31 Factorul E3 privind asigurarea alimentării cu apă pentru stingerea incendiilor

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului E3 = 1,00.

Determinarea factorului privind siguranța în alimentare cu energie a consumatorilor cu rol de siguranță la foc „E4”

Tablourile de distribuție ale consumatorilor de securitate la incendiu (pentru instalația tip sprinkler, pompe, desfumare) se alimenteaza din două surse:

sursa de bază: sistem electroenergetic prin 4 transformatoare.

sursa de intervenție (de rezervă): cu două grupuri electrogene (unul pentru consumatorii vitali ai imobilului și unul pentru spațiul comercial de tip supermarket) dintre care unul prevăzut cu cabluri rezistente la foc EF 180, ambele fiind dispuse în încăperi distincte.

Tabel 4.32 Factorul E4 privind siguranța în alimentare cu energie a consumatorilor cu rol de siguranță la foc

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului E4= 1,00.

Determinarea factorului privind starea de operaționalitate a instalațiilor de stingere cu spumă sau alt agent stingător „E5”

Toate instalațiile prevăzute pentru stingerea incendiilor sunt noi și în perfectă stare de funcționare.

Tabel 4.33 Factorul E5 privind starea de operaționalitate a instalațiilor de stingere cu spumă sau alt agent stingător

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului E5= 1,00.

Determinarea factorului privind echiparea construcției cu instalații de semnalizare și stingere a incendiilor „E”

Cu ajutorul relației (17) calculăm factorul E = 2,960

Determinarea factorului privind dotarea cu mijloace de primă intervenție „D1”

Dotarea cu stingătoare de incendiu este conform normelor în vigoare și anume un stingător cu pulberi P6 pentru 250 m2 suprafață desfășurată (minim două pe nivel), iar pentru încăperile electrice, două stingătoare cu pulberi tip P6 dispuse în coridorul comun.

Tabel 4.34 Factorul D1 privind dotarea cu mijloace de primă intervenție (stingătoare de incendiu)

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului D1= 1,00.

Determinarea factorului privind organizarea intervenției personalului în caz de incendiu și calitatea acesteia „D2”

Instruirea personalului propriu pentru organizarea intervenției se execută periodic de către un cadru tehnic p.s.i și de către șeful serviciului pentru situații de urgență. Intervenția se asigură prin centrala de semnalizarea și alarmare de către personalul SPSU aflat în rond, ori de personalul societății.

Tabel 4.35 Factorul D2 privind organizarea intervenției personalului în caz de incendiu și calitatea acesteia

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului D2 = 1,00.

Determinarea factorului privind existența persoanelor responsabile pentru punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în organizarea întervenției pe locul de muncă și nivelul de instruire al acestora „D3”

În obiectiv aplicarea măsurilor cuprinse în organizarea intervenției în caz de incendiu se asigură, prin personal instruit pentru intervenție (personal de intreținere și pompieri în rond).

Asigurarea personalului de intervenție se face în permanență 24h/24h, fiind obligatorie în cazul clădirilor civile echipate cu instalații de stingere a incendiilor cu acționare manuală, având în vedere că pentru intervenția de la hidranții interiori cu două jeturi simultane, sunt necesare cel puțin două persoane, inclusiv în afara programului de lucru.

Tabel 4.36 Factorul D3 privind existența persoanelor pentru punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în organizarea intervenției pe locul de munca și nivelul de instruire al acestora

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului D3= 1,00.

Determinarea factorului specific care ia în considerare intervenția pe locul de muncă „D”

Utilizând formula (18) calculăm D= 1,00.

Determinarea factorului privind capacitatea de intervenție sau categoria serviciului pentru situații de urgență „I1”

În cadrul obiectivului este constituit serviciu pentru situații de urgență. Având în vedere capacitatea maximă simultană, care depășește 500 persoane, construcția cu funcțiuni mixte civile (publice) și aria desfășurată de peste 15.000 m2, s-a constituit serviciu pentru situații de urgență, conform Normativului P 118-99.

Clădirea este echipată cu instalații automate de semnalizare și stingere a incendiilor, serviciul pentru situații de urgență asigură supravegherea și acționarea instalațiilor specifice.

Tabel 4.37 Factorul I1 privind capacitatea de intervenție sau categoria serviciului pentru situații de urgență propriu sau a serviciului extern care funcționează în incintă ori pe platformă, cu care s-a încheiat convenție în acest sens

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului I1= 1,00

Determinarea factorului privind capacitatea de intervenție sau nivelul subunității specializate care intervine în cazul situațiilor de incendiu „I2”

Obiectivul studiat se află în raionul de intervenție al Detașamentului de Pompieri Băneasa. La primirea apelului de urgență, transmis de către Dispeceratul 112, se alertează subunitatea, care va acționa la locul situației de urgență produse; concentrarea altor forțe la locul intervenției se face eșalonat, în funcție de amploarea situației de urgență.

În cadrul Detașamentului de Pompieri Băneasa sunt încadrate un echipaj SMURD și o autospecială de lucru și salvare de la înălțime, motiv pentru care la valoarea factorului I2 se adaugă o bonificație de 0,05 pentru fiecare dintre aceste două mijloace de intervenție.

Tabel 4.38 Factorul I2 privind capacitatea de intervenție sau nivelul subunității specializate de intervenție a inspectoratului pentru situații de urgență care intervine în caz de incendiu

Conform tabelului 4.38 factorul I2= 1,40.

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului I2= 1,50.

Determinarea factorului privind timpul de răspuns al echipajelor serviciului pentru situații de urgență profesioniste „I3”

Timpul de răspuns T4, conform Anexei nr.8 la ordinul IGSU nr.1146/I.G. din 28.10.2008, se calculează cu relația:

(27)

T1 = timpul de alertare – intervalul cuprins între momentul primirii apelului de urgență și cel al constituirii formației de intervenție, în vederea deplasării la locul evenimentului;

T2 = timpul de deplasare – intervalul cuprins între momentul constituirii formației de intervenție și sosirea primului echipaj la locul intervenției;

T3 = timpul de intrare în acțiune a forțelor de intervenție – intervalul cuprins între sosirea primului echipaj la locul intervenției și momentul finalizării dispozitivului de intervenție de către toate echipajele de la fața locului.

T4 = timpul de răspuns – intervalul cuprins între momentul primirii apelului de urgență și cel al finalizării dispozitivului de intervenție de către toate echipajele deplasate la locul evenimentului.

Statistic, viteza medie de deplasare a autospecialelor de intervenție pe drumuri publice este de circa 750 m/minut. În evaluarea riscului de incendiu, pentru stabilirea timpului de răspuns, se iau în considerare, de regulă, primele 1-2 autospeciale de intervenție ale subunității de raion, în funcție de distanța de parcurs a acestora până la obiectivul examinat; pentru celelalte autospeciale din dotarea subunității de raion, timpul de răspuns poate fi mai mare întrucât concentrarea acestora se face eșalonat.

Tabel 4.39 Factorul I3 privind timpul de răspuns T4 al echipajelor de intervenție în cazul izbucnirii unei situații de urgență

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului I3= 1,10.

Determinarea factorului privind capacitatea de intervenție pentru stingerea incendiilor „I”

Utilizând formula (19) calculăm I= 1,65.

Determinarea factorului pentru măsurile de securitate la incendiu „M”

Utilizând formula (12) calculăm M=13,553.

Determinarea coeficientului pericolului de activare „A”

Coeficientul pericolului de activare A este un factor de stare inclus în aplicarea metodei de evaluare matematică a riscului de incendiu și cuantifică probabilitatea de apariție a unui eventual incendiu. Pericolul de activare a incendiului este raportat în principal la prezența factorului uman și la frecvența erorilor acestuia, erori care pot genera incendii.

Pericolul de activare a incendiului se estimează în funcție de:

destinația spațiului;

existența surselor potențiale de aprindere (de natură electrică, termică, mecanică și chimică) și a împrejurărilor determinante; măsurile tehnice și organizatorice luate pentru prevenirea și/sau reducerea surselor de aprindere, sunt cele privind ordinea, întreținerea, disciplina în utilizarea focului deschis, fumatul etc.;

prezența persoanelor permanentă sau ocazională și numărul acestora;

frecvența erorilor umane în raport cu densitatea publicului din spațiul examinat și cu nivelul de educație al acestuia privind securitatea la incendiu.

În cazul obiectivului studiat sursele de aprindere capabile să inițieze incendii se pot clasifica după criterii diferite; originea lor poate fi naturală sau artificială în funcție de tipul energiei de aprindere. Principalele surse de aprindere potențiale în cazul centrului comercial sunt:

a) surse termice cu flacără: flacără de chibrit sau de brichetă, lumânare, torță, făclie, bec de sudură (oxiacetilenică), bec de lampă de lipit sau de laborator (spirtieră), foc în aer liber, flacără la mașina de gătit (aragaz), flacără de lampă de iluminat sau de gătit ori de felinar (cu combustibil lichid) etc.

b) surse termice de căldură: obiecte solide incandescente, țigară aprinsă, căldură degajată de aparate termice, motoare termice, conducte (canale) cu fluide calde, efectul termic al curentului electric, jar și cenușă nestinsă de lemn, cărbune, mase plastice sau alte materiale combustibile etc.;

c) surse termice tip scântei sau particule arzânde (suspensii de particule ori picături în aer) de materiale combustibile: lemn, paie, stuf, cetină de rășinoase, frunze și vegetație uscată, cărbuni, mase plastice etc., ori de combustibili lichizi la tobele de eșapament ale motoarelor cu ardere internă;

d) surse electrice: arcuri electrice, scântei electrice, scurtcircuit, electricitate statică;

e) surse de origine mecanică: scântei mecanice, frecare;

f) surse termice naturale: căldură solară, trăsnet (fulger);

g) surse de autoaprindere: de natură chimică (reacții exoterme), fizico-chimică sau biologică, reacții chimice exoterme;

h) surse datorate exploziilor și aprinderii materialelor incendiare;

i) surse de aprindere indirecte: radiația termică a unui focar de incendiu.

În cazul obiectivului studiat împrejurările preliminate care pot determina și/sau favoriza inițierea dezvoltarea și/sau propagarea unui incendiu se pot grupa astfel:

a) instalații și echipamente electrice, defecte ori improvizate;

b) receptori electrici lăsați sub tensiune, nesupravegheați;

c) sisteme și mijloace de încălzire, instalații de ventilare, climatizare, răcire defecte, improvizate sau nesupravegheate;

d) contactul materialelor combustibile cu cenușa, jarul și scânteile provenite de la sistemele de încălzire;

e) jocul copiilor cu focul;

f) fumatul în locuri cu pericol de incendiu/explozie;

g) sudarea și alte lucrări cu foc deschis, fără respectarea regulilor și măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor;

h) reacții chimice urmate de incendiu;

i) avarii, explozii urmate de incendii;

j) calamități naturale (seisme majore, alunecări de teren, tornade etc.) urmate de incendii.

În general, pericolul de activare a incendiului, poate fi clasificat pe următoarele nivele:

pericol de activare mic (slab) A < 1,00

pericol de activare normal A = 1,00

pericol de activare mediu 1,00 < A < 1,30

pericol de activare mare (ridicat) 1,30 < A < 1,60

pericol de activare foarte mare (foarte ridicat) 1,60 < A < 1,80

La clădirile civile pericolul de activare este, de regulă, mic sau normal (A ≤ 1,00), însă pentru unele spații periculoase din clădiri acesta intră parțial și în intervalul pericolului mediu (Amax=1,20) .

Se ia în considerare, de regulă, spațiul cuantificat cu valoarea cea mai mare a coeficientului A din clădire sau compartimentul de incendiu, dacă aceasta vizează o suprafață utilă de cel puțin 10% din aria clădirii sau a compartimentului de incendiu.

Coeficientul A poate avea valori mai mari atunci când evaluatorul constată existența unor stări de pericol sau cauze potențiale de incendiu, persistente în timp, relevate în statistica incendiilor, aspecte ce nu pot fi soluționate operativ.

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului A = 1,00.

Determinarea coeficientului de gravitate privind consecințele probabile în caz de incendiu „G”

Coeficientul G reflectă consecințele posibile în caz de incendiu asupra persoanelor, acestea fiind previzionate în raport cu numărul maxim de fluxuri de evacuare F, determinat conform Normativului P 118-99 (numărul maxim de unități de trecere Ut determinat potrivit proiectului noului Normativ P 118/1-2013) și nivelul clădirii civile la care este situat spațiul evaluat.

S-a optat pentru utilizarea parametrului de evacuare a persoanelor (număr de fluxuri F sau de unități de trecere Ut ) întrucât în determinarea acestuia, pe lângă numărul de utilizatori, se ține seama și de capabilitatea de evacuare a persoanelor respective în caz de incendiu, precum și de destinația clădirii.

La clădirile civile aflate în exploatare, coeficientul de gravitate G este influențat și de stadiul organizării apărării împotriva incendiilor în obiectiv. La stabilirea valorilor coeficientului G din tabel s-a plecat de la premiza că organizarea apărării împotriva incendiilor în obiectiv este realizată conform normelor; opinăm că în situația constatării pe timpul evaluării a unor deficiențe semnificative (lipsa planului de evacuare a persoanelor, lipsa planului de intervenție, neconstituirea serviciului propriu pentru situații de urgență etc.), nivelul de gravitate este mai mare și ca urmare la valorile coeficientului G prevăzute în tabelul 4.40 se pot aplica adaosuri stabilite de evaluator, cuprinse în principiu între 1% și 10%.

Tabel 4.40 Coeficientul de gravitate G privind consecințele probabile în caz de incendiu

O clasificare a nivelului de gravitate în caz de incendiu este prezentată și în tabelul de mai jos:

Tabel 4.41 Nivele de gravitate în caz de incendiu și valori orientative ale coeficientului de gravitate G pentru clădiri civile

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea factorului G = 1,60.

Determinarea coeficientului de ierarhizare în raport cu nivelul stării de expunere a persoanelor și a bunurilor materiale la riscul de incendiu „ci”

Coeficientul de ierarhizare ci cuantifică nivelul stării de expunere la riscul de incendiu a persoanelor și bunurilor materiale și se determină de evaluator. Valorile acestui coeficient sunt cuprinse între 1,10 și 1,30.

Pentru determinarea coeficientului de corecție ci, în raport cu nivelul de expunere a persoanelor la riscul de incendiu se au în vedere intervalele de valori din tabelul 4.42 și se ține seama de elementele specifice, care în situații de urgență influențează siguranța vieții persoanelor din clădiri, cum sunt:

numărul de persoane și densitatea publicului din spațiul examinat;

capacitatea de autoevacuare a persoanelor în situații de urgență sau lipsa ori diminuarea acestei capacități;

configurația clădirii.

Recomand ca la stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare ci să se aibă în vedere și importanța vitală, social economică și culturală a clădirii civile, reflectată în categoria de importanță a construcției precizată de poiectant în documentația tehnică, conform regulamentului aprobat prin HG nr.766/1997.

Coeficientul de ierarhizare ci a pericolului pentru bunuri din clădiri civile, are de regulă valoarea 1,30. Această valoare se utilizează în cazul în care prezența oamenilor în clădire apare întâmplător și numărul lor este de maxim 5 persoane capabile să se autoevacueze în situații de urgență.

Cu cât probabilitatea amenințării și sensibilitatea opiniei publice la pierderile cauzate de incendii dintr-un obiectiv este mai mare, cu atât valoarea coeficientului ci este mai mică și implicit, riscul de incendiu accepat Ra și nivelul securității la incendiu Si sunt mai mici.

Între coeficientul de ierarhizare ci și coeficientul de gravitate G există elemente de complementaritate și unele elemente de suprapunere.

Tabel 4.42 Coeficientul de ierarhizare ci în raport cu nivelul stării de expunere a persoanelor și bunurilor la riscul de incendiu

Având în vedere datele menționate mai sus, alegem valoarea coeficientului ci= 1,20.

Determinarea riscului de incediu efectiv „Ref”

Utilizând formula (24) calculăm Ref = 0,941.

Determinarea riscului de incediu acceptat „Ra”

Utilizând formula (25) calculăm Ra = 1,20.

Determinarea securității la incediu „Si”

Utilizând formula (25) calculăm Si = 1,275.

Având în vedere faptul că valoarea Si este mai mare decât 1 rezultă că nivelul cuantificat de securitate la incendiu Si este în limite acceptabile.

BIBLIOGRAFIE

[1] Hotărârea Guvernului României nr. 1739 din 6 decembrie 2006 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu

[2] Legea nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

[3] Manual privind exemplificări, detalieri și soluții de aplicare a prevederilor normativului de siguranță la foc a construcțiilor P118, indicativ MP 008–2000.

[4] Normativ pentru proiectarea, execuția și exploatarea instalațiilor electrice aferente clădirilor, indicativ I7-2011.

[5] Normativ pentru proiectarea și executarea instalațiilor de semnalizare a incendiilor și a sistemelor de alarmare împotriva efracției din clădiri, Indicativ I18/2-2002.

[6] Normativ pentru proiectarea, executarea și exploatarea instalațiilor de stingere a incendiului, indicativ NP 086/2005.

[7] Normativ de securitate la incendiu a parcajelor subterane pentru autoturisme, indicativ NP 127-2009.

[8] Normativ de siguranță la foc a construcțiilor, indicativ P118 -1999.

[9] OMAI Nr. 118/1709 din 20 mai 2010: aprobarea Dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor la structuri de primire turistice, unități de alimentație publică și unități de agrement

[10] O.M.A.I. nr.130/2007: aprobarea Metodologiei de elaborare a scenariilor de securitate la incendiu.

[11] O.M.A.I. Nr.163 din 28.02.2007: aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor.

[12] O.M.A.I. Nr. 712 din 23.06.2005: aprobarea Dispozițiilor generale privind instruirea salariaților în domeniul situațiilor de urgență, modifica și completat cu Ordinul M.A.I. nr 756 / 2005.

[13] Ordinul comun nr. 1822/394/2004 al M.T.C.T. și M.A.I. pentru aprobarea Regulamentului privind clasificarea și încadrarea produselor pentru construcții pe baza performanțelor de comportare la foc, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 90/27.01.2005.

[14] SR EN 54-2008 : Sisteme de detectare si alarmare la incendiu

[15] STAS 10903/2 Determinarea sarcinii termice în construcții.

[16] SR EN 12101 – Sisteme pentru controlul fumului și gazelor fierbinți

[17] HG nr.766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții

[18] ordinul IGSU nr.1146/I.G. din 28.10.2008 pentru aprobarea Dispoziției tehnice de elaborare a documentelor de pregătire, organizare, conducere, desfășurare, evidență, analiză, evaluare și raportare a acțiunilor de intervenție ale serviciilor profesioniste pentru situații de urgență

[19] GT 030-01 Ghid de evacuare a riscului de incendiu si a sigurantei la foc la sali aglomerate

[20] GT 049-02 Ghid de evaluare a riscului de incendiu și a siguranței la foc pentru clădiri din domeniul sănătății.

[21] GT 050-02 Ghid de evaluare a riscului de incendiu și a siguranței la foc pentru cămine de bătrâni și persoane cu handicap

[22] D. Popescu, A. Pavel – Risc tehnic/tehnologic – inginerie și management. Metoda MADS-MOSAR, București, Editura Briliant, 1998.

[23] T. Șerbu – Managementul riscului – elemente de teorie și calcul, București, Ministerul de Interne, 2002.

[24] Patrick G. Cox – Fire Risk Assessment in the Determination of Fire Safety and Fire Prevention Previsions for the Built Environment, C.T.I.F. Brașov, 2004.

[25] J. Holland – Risk Based Approach to Railway Incidents, Revista „Fire”, nr. din august 1996.

[I] Ordonanța nr.60/1997, privind apărarea împotriva incendiilor,

modificată și aprobată cu Legea 212/1997 și O.G. 114/2000

[2] Normele generale de prevenire și stingere a incendiilor emise

cu Ordinul M.I. nr.775/1998

[4] Fiabilitatea și riscul instalațiilor – elemente de teorie și calcul -autor: Traian Șerban – București 2000

[5] Stabilirea și prevenirea cauzelor de incendii – G-ral de divizie dr.ing. Ionel Crăciun, Lt.col.ing. Sorin Calotă, Col. ing. Victor Lencu

[6] Instalații automate de detectare a incendiilor Șerban T, Matea I

[7] Colecția revistei „Buletinul Pompierilor" 1990 – 1998

[9] Ghid pentru aplicarea Normelor generale de p.s.i. vol 2 partea I

IGCPM

[10] Fiabilitatea instalațiilor electrice – V.I.Nitu, C.D.Ionescu Ed.

tehnică 1978

[II] Avarii în instalații electrice – T.Popa ș.a. Ed.tehnică, 1978

[12] Cauzele tehnice aie incendiilor și prevenirea lor – P. Bălulescu

Ed. tehnică 1971

[13] Elemente de teoria modernă a arderii S. Calotă Ed. MI 1990

[14] O nouă abordare teoretică a clasificării cauzelor de incendii –

S. Calotă (Buletinul Pompierilor /1/1991)

.