Evaluarea Psihologica A Persoanelor Care Au Suferit Un Accident Invalidant

EVALUAREA PSIHOLOGICĂ A PERSOANELOR CARE AU SUFERIT UN ACCIDENT INVALIDANT

Motivația

În lume, rezultatul accidentelor, al catastrofelor auto, pe străzi, în producție și în casă sunt în creștere. Astfel oamenii care se accidentează grav sau mor sunt în continuare într-un număr îngrijorător.

Problematica accidentelor, odată cu intrarea în noul mileniu, nu și-a pierdut deloc din actualitate. Dimpotrivă, într-o lume în permanentă, schimbare, activă, dinamică, competitivă, suprasaturată informațional și tehnologic, oamenii par să își găsească din ce în ce mai greu mecanisme adaptative adecvate. Se vorbește din ce în ce mai mult, nu doar de indivizi predispuși accidentelor ci de grupuri, colectivități și organizații cu risc crescut de vătămare..

Importanța crescută a tehnologiei informației, restructurările organizaționale și globalizarea unor fenomene au lărgit natura accidentelor invalidante. În principal, patru aspecte par a fi extrem de importante în explicarea acestor schimbări și în efectele negative asupra oamenilor: tehnologizarea profesiei, normele de protecție, stilul de viață și cunoștințele de prevenire și reacție în timpul și după accident.

Se pare că în multe domenii de activitate se constată o creștere a accidentelor de muncă, o diminuare a controlului asupra evenimentelor care se întâmplă la volan, în avion sau în casă, precum și o amplificare a dezastrelor naturale.

Practica ultimilor ani demonstrează ca e nevoie nu numai de schimbări radicale în problema apărării populației și mediului de la impactul calamităților naturale, sau în caz de nerespectarea tehnologiei industriei – de la catastrofe imprevizibile, dar și de pregătirea oamenilor pentru acțiuni raționale, efective în plan psihologic și moral, în aceste situații.

Accidentele invalidante se asociază cu o serie de caracteristici psihologice, având repercursiuni asupra personalității și conduitei persoanei afectate. Efectele accidentelor se resimt la toate nivelele personalității invalide și în toate domeniile funcționării acesteia: dezvoltarea cognitivă, maturizarea afectiv-emoțională, sistemul de interese și valori, comportamentele manifestate, formarea conștiinței de sine, natura imaginii și a respectului de sine.

Lucrarea este organizată în șase capitole, dintre care primele trei abordează o serie de probleme teoretice, legate de: invaliditate, evaluarea psihologică și stresul post-traumatic.

De aceea scopul lucrării este de a preciza particularitățile psihologice și particularitățile evolutive, a problemelor apărute în cursul recuperării, precum și stabilirea modului prin care această patologie influențează desfășurarea unei vieți normale, respectiv impactul asupra capacității de muncă. Principalul obiectiv al acestei lucrări este modul în care evenimentele traumatice sunt precursori la probleme psihologice și fizice.

Introducere

De-a lungul timpului, în privința accidentelor de la locul de muncă, a fost analizată relația dintre accidente și pregătirea persoanelor împotriva accidentelor. Așa au luat naștere normele de protecție în mai multe domenii de activitate cu risc crescut al accidentelor, ajungând până în ziua de azi ca psihologia muncii și protecția muncii să fie o condiție obligatorie a angajatorului către angajat. Astfel aceștia din urmă sunt pregătiți pentru a preveni eventualele accidente la locul de muncă. Există legi care care protejează atât angajatul cât și angajatorul.

Studiul efectuat își propune următoarele obiective:

Studiul a fost efectuat în cadrul …………., având o componentă retrospectivă (după foile de observație), dar și una prospectivă (prin evaluare și observație directă), pe o perioadă de 1 an (2014-2015). Cazuistica prezentată se bazează pe un număr de 15 persoane care au suferit un accident invalidant prin amputare și 15 persoane care au suferit arsuri, care au fost monitorizați ulterior.

Evaluarea psihologică are drept scop să aprecieze individul, în general în legătură cu una sau mai multe probleme specifice, cum sunt:  funcțiunile intelectuale, trăsăturile de personalitate, aptitudinile speciale, problemele de sănătate, dificultățile de învățare, comportarea școlară, diverse variabile emoționale și sociale. Ea a apărut o dată cu testele de inteligență, la începutul acestui secol. S-a dezvoltat pe măsură ce au fost elaborate testele de personalitate, educaționale și vocaționale, din necesitatea de a se pune la punct proceduri statistice care să permită crearea, analizarea și optimizarea testelor. Teoria și tehnologia instrumentelor propuse în acest scop au fost denumite "psihometrice", iar evaluarea bazată pe ele, evaluare psihometrică. Ea reprezintă una dintre variantele evaluării psihologice tradiționale.

La modul general, factorii care țin de accidentele invalidante – și se constituie în precursori – pot fi grupați în câteva mari categorii, după cum urmează:

a)Stilul de viață al persoanei care cuprinde starea de oboseală, gradul de atenție și concentrare (vorbitul la telefon, sau distragerea atențieie de către terți), consumul de substanțe (alcool, droguri), nivelul de cunoaștere și respectare a normelor de siguranță, timpii de reacție.

b)Condițiile mediului unde se desfășoară accidentul care cuprind starea de funcționare a mașinii, a avionului, zona de război, de inundații, de avalanșe, în drumul incendiilor, tornadelor, existența normelor de protecție a muncii, zona cu radiații, lucrul cu compuși biologici periculoși.

Cap. 1- Accidentul invalidant

1. Accepțiuni ale conceptului de accident

Definiție: ACCIDÉNT s.n. 1. Întâmplare neprevăzută, venită pe neașteptate, care curmă o situație normală. ♦ Întâmplare care aduce o nenorocire. 2. Ridicătură sau adâncitură care schimbă perspectiva unui teren. 3. Însușire a unui lucru, a unui fenomen nelegată de esența, de ființa lui. // s.m. Semn (diez, bemol etc.) care alterează intonația unei note. V. alterație. ♦ Accident fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza etc.). [Pron. ac-ci-, pl. -nte, (s.m.) -nți. / < fr. accident, cf. it. accidente, lat. accidens].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ACCIDÉNT, (1, 2) accidente, s. n., (3) accidenți, s. m. 1. Întîmplare care întrerupe în mod neprevăzut mersul normal al lucrurilor. Un accident la motor. ◊ Întîmplare care aduce o rănire, o mutilare sau moartea. Și-a pierdut mina într-un accident de automobil. ◊ Accident de muncă = rănire sau moarte în timpul și din cauza muncii. 2. Neregularitate a solului, ridicătură sau adîncitură pe suprafața pămîntului. Accidente de teren. 3. (Muz.) Semn care, pus înaintea unei note, indică alterarea înălțimii unui sunet cu un semiton sau două. Accidenții sînt: diezul, bemolul și becarul.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ACCIDENT AVIATIC eveniment întâmplător, neprevăzut, produs în timpul desfășurării activității de zbor, provocând avarii, răniri, mutilări și

INFIRMITEA

Accepținea cea mai largă a conceptului de infirmitate este că orice modificare morfologică, funcțională sau morfo-funcțională care pune individul într-o situație de inferioritate față de starea anterioară

În esență → pierderea unui organ sau a funcției acestuia

Consecință a leziunii inițiale sau a unei complicații a acesteia

Caracteristici:

* permanentă- după epuizarea met. terapeutice

* fizică/psihică

– Se referă la aspectul penal al prejudiciului morfo-funcțional (art. 182 CP- vătămarea corporală gravă)

↓

Rol în stabilirea gravității leziunilor și nu în repararea prejudiciului

INVALIDITATE

Obligatoriu un deficit funcțional, asociat sau nu cu un deficit morfologic

Coexistă întotdeauna cu o infirmitate- reciproca nu este valabilă (posibil- infirmitate fără răsunet funcțional) → “infirmitate cu răsunet funcțional”

OMS – orice pierdere sau anomalie psihologică, fiziologică sau anatomică a structurii sau funcțiilor

Invaliditățile – devieri de la standarde general acceptate de către societate (definire relativă, dificilă a normalului)

Nu indică obligatoriu o boală (amputarea piciorului- invaliditate a structurii corporale)

Pot fi permanente/temporare

Ghidul AMA

* Invaliditatea – alterarea sănătății unui individ, o deviere de la normal a unei părți a corpului sau a unui organ, precum și a funcționării sale

* Invaliditatea permanentă- stabilă, definitivă (nu se poate schimba, în ciuda continuării tratamentului medico-chir.)

Se exprimă în grade (I,II,III)

* gr. III → pierderea parțială a capacității de muncă – reducerea la ½ a progr. de muncă (4 h)

* gr. II → pierderea totală a cap. de muncă

* gr. I → pierderea totală a cap. de muncă + îngrijire și supraveghere permanentă (necesită însoțitor)

INCAPACITATEA

OMS → orice restricție sau lipsă (datorată unei invalidități) a capacității de a efectua o activitate în maniera sau limitele considerate normale pentru o persoană normală

Legea 19/2001 → incapacitate adaptativă → scăderea capacității individului de a face față cerințelor profesiei și vieții socio-familiale

INCAPACITATE – GRAD INVALIDITATE

CAPACITATEA DE MUNCĂ

Repercursiunile deficitului funcțional asupra capacității individului de a presta o anumită profesie → capacitate de muncă (scădere/pierdere)

↓ Cap. de muncă- obligatoriu infirmitate și invaliditate. Posibil invaliditate fără afectarea capacit. de muncă

Contează profesia și munca prestată efectiv

Invaliditate, IA, cap. muncă- repararea prejudiciului (lat. civilă)

Infirmitate- stabilirea gravității leziunilor (lat. Penală)

Taxonomia accidentelor

Un accident se referă la un eveniment care are ca rezultat îmbolnăvirea, rănirea sau decesul persoanelor umane cu sau fără deteriorări de difererite grade asupra vehicolelor, utilajelor, imobilelor sau a mediului înconjurător. Ele pot apare pe mai multe căi:

Distrugerile/ sistemelor de siguranță ale uzinelor

Managementul defectuos în respectarea normelor de protecție

Accidente/ dezastre /explozii în uzine/ fabrici

Accidente de manipulare a materialelor

Accidente în cursul transportului/ deplasărilor oamenilor/ materialelor

Incendiile provocate

Incendii, inundații, alunecări de teren, cutremurele

Zona de război, atacuri teroriste

Importanța crescută a tehnologiei informației, restructurările organizaționale și globalizarea unor fenomene au lărgit natura accidentelor invalidante. În principal, patru aspecte par a fi extrem de importante în explicarea acestor schimbări și în efectele negative asupra oamenilor: tehnologizarea profesiei, normele de protecție, stilul de viață și cunoștințele de prevenire și reacție în timpul și după accident.

Ținând seama de natura cauzelor principale care le produc, accidentele pot fi grupate în patru categorii :

accidente mecanice

accidente termice

accidente chimice

accidente electrice

Accidentele mecanice se datoreaza exercitarii bruste a unei presiuni puternice asupra unor regiuni a corpului (mâinile, fața și picioarele fiind cele mai expuse) sau chiar asupra întregului organism. Ele se produc prin cădere, lovire, agățare, înțepare, tăiere sau strivire. Manifestările acestor accidente mecanice sunt: plăgi, rupturi de vasede sange (hemoragii externe), deplasări de oase din articulații (luxații), rupturi de oase (fracturi), pătrunderi de materiale în interiorul corpului.

Accidentele termice se datorează acțiunii bruște a temperaturilor înalte/scăzute asupra țesuturilor, cauzele fiind flacările incendiilor, atingerea corpurilor incandecente sau fierbinti, respectiv reci, sub -5 grade Celsius, caldura (iradierea) solară sau proiectarea pe corp a gazelor și a vaporilor încinși, exploziile sau factorii climatici reci. Consecințele sunt producerea de arsuri termice ( pe suprafețe și adâncimi variabile ale organismului) respectiv de degeraturi.

Accidentele chimice sunt reprezentate de arsurile chimice ale pielii și de intoxicatiile acute profesionale produse într-un interval de timp scurt după patrunderea în organism a unor substante toxice prin piele, prin aparatul respirator sau tubul digestiv. Cele mai obisnuite rezultate asupra organismului sunt intoxicațiile acute care se produc cu: oxid de carbon(CO), compuși organici, substanțe insecticide, gaze și vapori iritanți.

Accidentele electrice se produc prin acțiunea violentă și vătămarea de către curentul electric asupra omului. Ele se împart în șocuri electrice și accidente provocate de trecerea curentului prin organism. Acestea pot avea ca urmări orbirea, metalizarea pielii și arsurile.

Efectele negative asupra organismului uman în urma accidentelor iua forma leziunilor la : cap-gât, coloana vertebrală, torace, abdomen și bazin-membre. O persoană cu una sau mai multe leziuni poate fi încadrat ca:

bolnav polilezat reprezentând un om cu două sau mai multe leziuni traumatice

bolnav polifracturat reprezintă pacientul cu două sau mai multe fracturi în segmente anatomice diferite

rănit grav adică un bolnav cu o leziune traumatica unica cu risc vital

Cele mai frecvente cauze ale politraumatismelor:

accidentele rutiere (90%)

accidentele de muncă

accidentele sportive

cataclismele

Mecanismele alterarii functiilor vitale:

traumatismul direct

creier, măduva spinării

torace

șocul traumatic (hipovolemia)

Accidentele pot fi imparțite după mai multe criterii:

În funcție de gravitatea leziunilor provocate : ușoare, grave, mortale

În funcție de locul de desfășurare: casnice, de muncă, rutiere, feroviale, aviatice, de război

În funcție de natura accidentului: armat, biologic, chimic, mecanic, naturale (calamități naturale).

Caracteristicile diferite ale accidentelor asupra oamenilor sunt date și de factorul uman care prezintă următoarele trăsături:

Cunoștințele despre probabilitatea și iminența pericolului nu sunt uniform conștientizate de toți oamenii

Nu toată lumea are aceeași timpi de reacție

Nu toți oamenii au aceeași situație financiară, posibilitate de deplasare și acces la tratamentul cel mai bun din punct de vedere recuperator în timp optim

1.3 Condiții de acordare a gradelor de invaliditate

Criteriile si normele pe baza carora se face incadrarea in gradele I, II si III de invaliditate se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Roman de Informatii, dupa caz, cu avizul Ministerului Sanatatii, care va fi adoptata in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentului alineat.

CNPP si casele de pensii sectoriale, prin intermediul Institutului National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca si al comisiilor centrale de expertiza medico-militara ale Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Roman de Informatii, dupa caz, organizeaza, indruma si controleaza activitatea de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca.

Pentru persoanele care sunt propuse in vederea încadrării într-un grad de invaliditate, planul de recuperare va face parte integranta din documentarul de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca. În acest caz medicul expert de la unitatea de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca analizeaza si completeaza planul, daca este necesar.

Evaluarea capacitatii de munca, in vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere, de catre medicul specializat in expertiza medicala a capacitatii de munca din cadrul CNPP, denumit in continuare medic expert al asigurarilor sociale, iar in cazul persoanelor prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), de catre comisiile de expertiza medicomilitara de pe langa spitalele din sistemul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.

Pentru evaluarea capacitatii de munca, cererea si documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiza medicala a capacitatii de munca din cadrul casei teritoriale de pensii competente, in functie de domiciliul solicitantului, sau, dupa caz, la comisiile de expertiza medicomilitara de pe langa spitalele din sistemul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.

In urma examinarii clinice si analizarii documentelor medicale, medicul expert al asigurarilor sociale completeaza raportul de expertiza medicala a capacitatii de munca si emite decizia medicala asupra capacitatii de munca. In cazul persoanelor prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), comisiile de expertiza medico-militara de pe langa spitalele din sistemul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala emit decizii medicale de incadrare intr-un grad de invaliditate, care vor fi avizate de comisia centrala de expertiza medico-militara a Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor sau a Serviciului Roman de Informatii, dupa caz.

(Tot subcap ăsta este din legi = plagiat asa ca vroiam sa-l scot, de accea nu mai apare la cuprins fiinca nu stiam ce sa-I fac)

2. Evaluarea psihologică și caracteristicile personalității

Personalitatea umană reprezintă unul dintre cele mai complexe fenomene din univers. Ea este o realitate extrem de complexă deoarece integrează o varietate de componente diferite ca structură, funcționalitate și finalitate. Componentele personalității biologice, psihologice, sociale, axiologice, istorice au o dinamică care cunoasc o evoluție în timp, atât în plan filogenetic, cât și în plan ontogenetic deși dispune de trăsături relativ stabile. Astfel dacă una din componente suferă modificări bruște acestea au un efect direct asupra personalității.

Evaluarea psihologică are drept scop să aprecieze individul, în general în legătură cu una sau mai multe probleme specifice, cum sunt: funcțiunile intelectuale, trăsăturile de personalitate, aptitudinile speciale, problemele de sănătate, dificultățile de învățare, comportarea școlară, diverse variabile emoționale și sociale. Ea a apărut o dată cu testele de inteligență, la începutul acestui secol. S-a dezvoltat pe măsură ce au fost elaborate testele de personalitate, educaționale și vocaționale, din necesitatea de a se pune la punct proceduri statistice care să permită crearea, analizarea și optimizarea testelor. Teoria și tehnologia instrumentelor propuse în acest scop au fost denumite "psihometrice", iar evaluarea bazată pe ele, evaluare psihometrică. Ea reprezintă una dintre variantele evaluării psihologice tradiționale.

Multi psihologi practicieni simt nevoia sa obțină informații suplimentare, să verifice sau să clarifice aspecte esențiale legate de:

a) cadrul legal de realizare a activităților de evaluare psihologică;

b) cadrul conceptual si metodologic al evaluarii psihologice;

c) modul corect de identificare, cuantificare și evaluare a criteriilor psihologice folosite in evaluare;

d) modul de analiza, redactare si prezentare a profilurilor de personalitate si de formulare a avizelor psihologice;

e) criteriile necesare de validare a probelor psihologice si a rezultatelor evaluarii psihologice;

f) modul de redactarea a esantionului reprezentativ pentru populatia pentru care facem evaluarea ….

Prin anii 1960 în evaluarea psihologică a apărut un curent nou: evaluarea comportamentală. Aceasta are ca obiectiv măsurarea directă a comportamentului subiecților. Ea încearcă să descopere ce fac indivizii, unde, când și în ce circumstanțe. Baza pentru evaluarea și predicția comportamentului o formează, în această abordare, comportamentul motric și verbal manifest; nu se mai fac inferențe sau interpretări pe baza unor rezultate de test.

2.2. Raportul personalitate – situație

Analiza funcțională a diferitelor elemente luate separat conduce la rezultate pozitive numai atunci cand le consideram ca verigi ale unui întreg indivizibil, aflate în stransă legătura. In plan psihologic, aceste "elemente" ar fi procesele, functiile si insusirile psihice, ceea ce constituie intregul, respectiv personalitatea umana. Problematica personalitatii ocupa si astazi un loc central, atat in ceea ce privesc cercetarile teoretice, cat si in cele cu caracter practic-aplicativ.

Norbert Sillamy definea personalitatea asfel: “(…) element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana.”

Personalitatea este "ansamblul de trasaturi morale si intelectuale, de insusiri si aptitudini sau defecte care caracterizeaza modul propriu de a fi al unei persoane, individualitatea ei comparativ cu alte persoane" (Constantin Gorgos, Dictionarul Enciclopedic de Psihiatrie, Editura Medicala, Bucuresti, 1989, pag. 428);

Raportul personalitate-situație

Teoriile psihologice despre rolul personalității și al factorilor situaționali în explicarea comportamentului uman au avut repercusiuni asupra metodologiei cercetării, în particular asupra modului de culegere și prelucrare a datelor.

Multă vreme, până prin anii 1960-1970, teoriile și cercetările referitoare la personalitate au fost dominate de modelul trăsăturilor (trait model). Modelul trăsăturilor, precursorul său, modelul tipurilor (type model) și modelul psihodinamic privesc comportamentul ca fiind determinat de predispoziții latente stabile. Factorii care determină comportamentul (C) se află în persoană (P), adică: C = f(P). Modelul trăsăturilor presupune că există mai multe dimensiuni continue – trăsăturile – în funcție de care indivizii se diferențiază între ei.

În opoziție cu modelele amintite se situează modelul situaționist (situationism model), ale cărui baze au apărut pe la începutul secolului al XX-lea. Adepții acestui model – printre care se includ mulți cercetători care se ocupă de psihologia socială și de teoriile învățării sociale (C. H. Cooley, L. S. Cottrell Jr., G. H. Mead, A. Bandura, B. F. Skinner ș.a.) consideră că rolul principal în determinarea comportamentului (C) îl au factorii situaționali sau stimulii prezenți în fiecare situație (S): C = f(S)

Prin situație se înțelege un ansamblu format din patterne de stimuli, evenimente, persoane și factori afectivi care există la un moment dat (Reber, 1985). O situație este un sistem de condiții care induc și mediază activitatea unei persoane, dar este exterior acesteia în ceea ce privește:

• spațiul (este localizat în exteriorul subiectului);

• timpul (este anterior acțiunilor subiectului);

• funcționarea (acționează independent de subiect) (Petrovsky, Yaroshevsky, 1985).

Printre elementele situației pot fi incluse și stările subiectului din momentul precedent, dacă acestea au influență asupra comportamentului său.

Reprezentanții situaționismului nu au creat metode noi de colectare sau de prelucrare a datelor. În general culegerea datelor s-a bazat pe contabilizarea răspunsurilor comportamentale. Metoda de bază a prelucrării statistice a datelor a constituit-o analiza de varianță.

Deși bazele sale teoretice au fost puse în perioada 1920-1930, modelul interacționist (interactionism model) s-a dezvoltat doar după anul 1960. Prima conferință internațională asupra interacțiunii om-situație a avut loc la Stockhlm în 1975.

În modelul interacționist comportamentul este rezultatul unei interacțiuni continue, indispensabile, între persoană și situațiile din jurul său: C = f(P, S)

Aceasta înseamnă că modul în care se comportă un individ este influențat de caracteristicile situației în care se găsește acesta; dar persoana este aceea care alege din situații aspectele pe care le consideră semnificative și acționează în funcție de ele. Deci, persoanele și situațiile se influențează reciproc.

Adepții modelului interacționist au considerat că metodele utilizate până atunci pentru culegerea și prelucrarea datelor nu sunt potrivite pentru cercetarea personalității. Ei au înlocuit chestionarele obișnuite cu chestionare de tip S-R (situație-răspuns), dezvoltate de N. S. Endler, J. McV. Hunt și A. J. Rosenstein. În aceste chestionare răspunsurile și situațiile sunt luate în considerare simultan.

La prelucrarea datelor, modelul interacționist utilizează metode noi, precum modelul Markov pentru studierea proceselor în care intervin interacțiuni continue și modelele descriptive pentru formarea grupelor omogene de indivizi pe baza patternurilor de reacții la situații diverse (Endler, Magnusson, 1976). Teoria stărilor și a trăsăturilor latente, dezvoltată în ultimul deceniu, are la bază modelul interacționist.

2.3. Caracteristicile personalității în urma accidentelor invalidante

Există diverse definiții pentru trăsătura psihică. Ea este privită fie ca "o caracteristică descriptivă relativ durabilă a unei persoane", fie ca "o manieră durabilă în care o persoană diferă de altele" (Guilford), fie ca "o tendință învățată a unui individ de a reacționa așa cum a mai reacționat, cu mai mult sau mai puțin succes, în trecut, în situații similare și când motivația sa a fost aceeași" (McClellan) (după Corsini, 1994). Toate aceste definiții pun accentul pe stabilitatea în timp a trăsăturilor psihice. Prin urmare, modelul trăsăturilor susține că dacă se realizează un clasament al persoanelor în funcție de un anumit comportament, acesta nu se schimbă de la o situație la alta (Endler, Magnusson, 1976).

Trăsăturile sunt deduse din comportamentul indivizilor, ținând cont de trei criterii (Allport, după Corsini, 1994):

frecvența cu care apare un anumit comportament;

varietatea situațiilor în care apare;

intensitatea cu care apare.

Analiza situațiilor traumatice trebuie să ia în considerare , pe lângă factorii situaționali traumatogeni și conlucrarea lor obiectivă în tema situațională traumatică centrală. Schema traumei este determinată de o discrepanță sistematică între percepție și acțiune. Ea este expresia pierderii reglării în situația traumatică. Schema taraumatică stochează amintirea evenimentului într-o poziție neajutorată. Ea este desemnată printr-o cădere a funcțiilor obișnuite ale subiectului de asimilare a factorilor potriviți de mediu.

Un mecanism al sistemului psihologic este aici transformarea între faza de negare și cea de intruziune. Procesul de elaborare poate să încremenească în aceste faze. O data este posibil ca starea de traire traumatică originală să persiste o stare de panică. Persoana se simte copleșită de o excitație incontrolabilă cu episoade relativ psihotice, cu pierderea sentimentului de spațiu și timp.

Simptomele re-experimentarii traumei:

– amintiri intrusive, suparatoare ale traumei

– deja-vu: se comporta sau se simte ca si cum traieste trauma

– cosmaruri asupra traumei in sine sau alte lucruri infricosatoare

– sentimente de stres intens cind isi reaminteste evenimentul

– reactii fizice intense la amintirile traumei (palpitatii, respiratii rapide, greata, tensiune musculara, transpiratii).

Simptome ale evitarii amintirii traumei:

– evitarea activitatilor, locurilor, gindurilor sau emotiilor care reamintesc de trauma

– inposibilitatea de a-si aminti aspecte importante ale traumei

– pierderea interesului fata de activitatile si viata normala in general

– sentiment de detasare fata de altii si izolare emotionala

– sentiment de viitor incert, limitat (nu se asteapta sa aiba o durata normala de viata, sa se casatoreasca, sa aiba o cariera).

Simptome ale cresterii anxietatii si a excitarii emotionale:

– dificultate in a adormi sau a mentine somnul

– iritabilitate si crize de furie

– dificultatea atentiei

– hipervigilenta

– se simte mereu pe fuga, sare la orice zgomot.

Alte semne si simptome frecvente ale tulburarii de stres post-traumatic:

– furie si iritabilitate, vina, rusine sau autoblamare

– abuz de substante, sentimente de neincredere sau tradare

– depresie si neajutorare, gânduri suicidale

– sentimentul de a fi izolat, crampe musculare si dureri corporale.

O a doua variantă constă în fixarea fazei de evitare/negare și așa zisele frozen states în care se fixează trăiri înghețate cu reacții psihovegetative și psihosomatice.

Rana produsa de evenimentul traumatizant este un amestec complex de reactii care afecteaza urmatoarele niveluri ale psihicului uman:

Nivelul de functionare (planurile fizic, psihic, social si spiritual);

Viata afectiva;

Imaginea de sine

Viziunea asupra viitorului

Sentimentul de implinire

In sfera fiziologica:

Amortirea responsivitatii generale (fizica sau psihica);

Nivel de excitare foate crescut (reactii exagerate sau imediate la stimuli obisnuiti);

Tremor, insomnie, crize de plans;

Lipsa apetitului

Manifestari neurovegetative: palpitatii, tahicardie, hiperhidroza, paloare, scaderea sistemului imunitar (frecventa unor boli)

Unele reactii haotice, dezorganizate, catatonie, blocaje motorii, pierderea controlului sfincterian.

In sfera emotiilor:

Amortire emotionala (previne inundarea emotionala perturbanta pentru persoana);

Furtuna emotionala: temeri, groaza, diverse anxietati, fobii, depresie, disperare, lipsa de speranta, neputinta, neajutorare, melancolie, regret, singuratate, tristete, furie, ura, vinovatie, dezaprobare, neimplinire, gol existentia;

Dificultati de reglare, gestionare si control emotional

Furtuna emotionala este denumita “durere emotionala’ si este perceputa ca fiind mai greu de suportat decat cea fizica.

In sfera cognitiilor:

Flash-back-uri, amintiri, cosmaruri – aceste intruziuni au rolul de a facilita integrarea traumei in structura de personalitate;

Ruminatii, ganduri culpabilizatoare, catastrofizante, negative, tendinta de a uita, de a reprima, de a nega pentru a nu simti durerea, derealizare, depersonalizare, ideatie suicidara

Erori de perceptie a propriei responsabilitati in situatia traumatica (de la supraresponsabilizare si autoculpabilizare la eliminarea oricarei responsabilitati)

puternica zguduire a sistemului de valori si de credinte ale persoanei despre sine, altii si lume.

In sfera comportamentala:

Izolare sau agresivitate, persoana devine cicalitoare, pretentioasa, haotica, renunta usor la unele activitati;

Poate apela la abuz de alcool, droguri, tutun sau se poate suprasolicita profesional pentru a nu mai avea timp si forta ca sa simta durerea;

Tentative de suicid;

Exista tendinta la repetitie a actiunilor care refac trauma, fie la propria persoana, fie la altii (ciclul violentei – victima se transforma in agresor)

Toate aceste reactii se combina, se potențeaza reciproc, se amesteca cu factori protectivi de mediu si din personalitatea persoanei afectate.

Daca rana nu poate fi vindecata, atunci psihicul uman va incerca sa traiasca cu rana, fara insa sa o asimileze, integreze, si asta da nastere procesului traumatic.

De aceea, trauma trebuie abordata si inteleasa doar in raport cu istoria de viata a persoanei, cu trecutul si prezentul ei, iar procesul traumatic va fi necesar sa fie inteles si din perspectiva viitorului (factorii care intervin dupa eveniment).

2.4. Suportul și modificările sociale

Suportul social a fost analizat, cel mai adesea din perspectiva componentelor sale : suportul familiei extinse, suportul școlar, al comunității religioase, al grupului de muncă, al prietenilor, al vecinilor etc. Măsurarea suportului social se face prin măsurarea numărului de persoane la care ar putea apela când se află în situații dificile și a gradului de satisfacere cu privire la suportul accesibil.

Suportul social este de 4 tipuri conform lui Cobb (1982):

Suportul social are trei componente : emoțional, al stimei de sine și al apartenenței la grup

Suportul instrumental : care ajută oamenii să se adapteze mai bine datorită îndrumării și sfaturilor primite, care promovează autosuficiența

Suportul activ care se referă la suportul total, necondiționat fără a conduce la dependență

Suportul material care implică asigurarea de bunuri și servicii necesare persoanelor în efortul de a-și atinge obictivele

Modificările comportamentale din grupul restrâns – familia – depind și de maniera în care sunt percepute modificările circumstanțelor: atunci când subiecții consideră că schimbarea din mediul lor este ireversibilă, procesul de transformare a reprezentării va fi inevitabil. Dacă subiectul speră în revenirea la starea inițială atunci modificările vor fi doar superficiale.

C. Flament a descris diverse forme de transformare a reprezentărilor sociale sub influența evoluției practicilor sociale propunând următoarea schemă a dinamicii sociale ce antrenează transformarea:

Modificări ale circumstanțelor externe

⇓

Modificări ale practicilor sociale

⇓

Modificări ale prescriptorilor condiționali

⇓

Modificări ale prescriptorilor absoluți (NC)

Practicile sociale reprezintă interfața dintre circumstanțele externe și prescripțiile interne ale reprezentării sociale. În timp ce prescripțiile determină practicile, prescriptorii sunt cei care “absorb” modificările de origine externă ale practicilor. De asemenea procesul de transformare are loc după cum practicile noi sunt în contradicție sau nu cu vechea reprezentare, și de maniera în care este percepută modificarea.

Atunci când practicile nu sunt în contradicție cu vechile reprezentări, procesul de transformare se poate desfășura după următoarea schemă propusă de Guimelli:

A. Apariția unui eveniment caracteristic, cu un înalt grad de implicare pentru grup.

B. Circumstanțele externe se modifică ca o consecință a acestui eveniment și modificarea circumstanțelor este percepută ca ireversibilă de către subiecți.

C. Apar practici noi și frecvența lor crește sistematic în grup.

D. Practicile noi activează schemele care le prescriu. Din acest moment ele le conferă o anumită importanță (influență) în câmpul reprezentațional, care este fără îndoială proporțională cu frecvența lor: cu cât noile practici sunt mai frecvente cu atât crește ponderea relativă a schemelor ce le prescriu.

E. Câmpul reprezentațional este reorganizat. Relațiile între elemente se consolidează cu siguranță pentru unele. Altele au tendința de a dispare, altele noi apar: reprezentarea se transformă progresiv.

F. Din acest moment se poate aștepta o reamenajare a sistemului central prin fuziunea unui număr de elemente într-un concept nou și unic.

Acest proces înseamnă de fapt o transformare structurală a reprezentării.

Abric pune în evidență următoarele tipuri de transformări:

• transformarea “rezistentă” – când o practică nouă, contradictorie, este administrată de sisteme periferice și mecanisme clasice de apărare. Aceasta se realizează prin interpretare și justificare, raționalizare, referința la normele exterioare ale reprezentării. Reprezentarea se caracterizează prin apariția în sistemul periferic a unor “scheme străine” descoperite și definite de C. Flament și care sunt compuse astfel:

– rechemarea normalului;

– desemnarea elementului straniu;

– afirmarea unei contradicții între cei doi termeni;

– propunerea unei raționalizări permițând suportarea contradicției.

Aceste “scheme străine” permit o nouă repunere în discuție a nodului central și deci o transformare a reprezentării.

• transformarea progresivă – când practicile noi nu sunt în totală contradicție cu nodul central. Transformarea se petrece fără rupturi, noile scheme se vor integra progresiv în nodul central, creând treptat un nou nod, deci o nouă reprezentare.

• transformarea brutală – când noile practici pun în cauză, direct, semnificația centrală a reprezentării, fără să se recurgă la mecanismele de apărare ale sistemului periferic. Caracterul ireversibil al acestor practici antrenează o transformare directă, completă a nodului central și a reprezentării.

Jocul și interacțiunea între nodul central și sistemul periferic apare ca un element fundamental în actualizarea și transformarea reprezentărilor sociale.

Integrarea socială în mediul de viață

Recunoscând faptul că orice proces de readaptare a persoanelor invalide ar trebui să țină cont de măsurile care favorizează autonomia sa personală și/sau asigură independența sa economică și integrarea sa socială cea mai completă posibil, trebuie incluse și dezvoltate programe de readaptare, măsuri individuale și colective care să favorizeze independența personală, care să- permită a duce o viață cât mai normală și completă posibil, ceea ce include dreptul de a fi diferit.

O readaptare totală presupune un ansamblu de măsuri fundamentale și complementare, dispoziții, servicii de facilitare care ar putea garanta accesibilitatea la confortul fizic și psihologic. Adaptarea mobilierului exterior și urbanismul, accesul în cladiri, la amenajări și instalatii sportive, transportul și comunicațiile, activitățile culturale, timpul liber și vacanțele trebuie să constituie toți atâția factori care contribuie la realizarea obiectivelor readaptării. Este important și de dorit de a determina participarea, în măsura posibilului, a copiilor cu deficiență mintală și a organizațiilor care-i reprezintă la toate nivelele de elaborare a acestor politici.

Legislația trebuie să țină cont de drepturile persoanelor invalide și să favorizeze, pe cât posibil, participarea lor la viața civilă. În cazul în care persoanele invalide nu sunt în măsura de a-și exercita în mod deplin drepturile lor de cetățeni, trebuie să fie ajutate de a participa cât mai mult posibil la viața civilă, asigurându-le ajutorul adecvat și luând măsurile necesare.

Posibilitatea de acces la informație este cheia unei vieți autonome. Mai mult, profesioniștii trebuie să informeze asupra tuturor aspectelor vieții, iar persoanele invalide trebuie sa aibă posibilitatea de a-și procura informația ei înșisi.

Dacă natura, gravitatea deficienței sau vârsta persoanei nu permit reconversia sa personală, chiar în atelier protejat, la domiciliu sau în centre de ajutor pentru muncă, ar trebui să fie prevazute ocupațiile cu caracter social sau cultural.

Masuri potrivite trebuie avute în vedere pentru a asigura persoanelor invalide condiții de viață care să le asigure dezvoltarea lor normală a vieții psihice .

Capitolul 3. Evaluarea psihologică a persoanelor cu invaliditate

Efectele psiho-sociale în urma accidentelor invalidante

3.1.1 Efecte pozitive

Pentru unele persoane experiența traumei poate acționa ca un catalizator al schimbărilor pozitive. Deși prima parte din evoluția posttraumatică duce la pertubări psihologice generale, la apariția simptomelor de depresie, anxietate și stres posttraumatic conform lui Figley (1995) unele persoane reușesc să revină la nivelul de bine anterior traumei. Următorii cercetători au denumit adptarea posteveniment care depășește nivelul de funcționare preeveniment și implică o transformare astfel:

Tedeschi și Calhoun în 1995-1996 au denumit-o stare de dezvoltare postraumatică,

Joseph și Linley în 2005 ca și creștere în urma adversității,

O’Leary și Ickovics iar 1995, experiență de creștere.

Cu toate că există numeroase cercetări cu privire la urmările pozitive și negative în urma confruntării cu crize majore de viață, acestea au avut în vedere doar rezultatele autoraportate, din diferite domenii. În 2008 Baker și colaboratorii au fost printre puținii cercetători care au studiat ambele efecte, adică urmările pozitive și cele negative asupra personalității în aceleași domenii.

O perspectivă de creștere posttraumatică poate fi folosită chiar în managementul stresului critic de incident (Calhoun și Tedeschi, 2000). Cu toate acestea, chiar ca parte a unui program sistematic de intervenție, chestiunile legate de creștere sunt cel mai bine abordate după ce individul a avut o cantitate suficientă de timp pentru a se adapta în urma traumei.

Cadell si colab (2003) propune un alt model dupa care experienta traumei duce la profunde schimbari ale schemelor cognitive, a credintelor si a abilitatilor de a controla distressul emotional. Individul care se incadreaza in acest model poseda o capacitate de coping fata de trauma, coping care consta in reducerea distressului emotional prin intermediul auto-divulgarii trăirilor si emotiilor precum prin scris, vorbit, rugaciuni care la randul lor conduc la dezvoltarea

naratiunilor legate de propiile trairi si dobandirea altor intelesuri de viata si conectarea la un suport social.

Schimbările pozitive la nivelul persoanei se referă preponderent la aprecierea vieții, la îmbunătățirea relațiilor personale, a sentimentului de putere personală, rearanjarea priorităților de viață, preocupările pentru sănătatea spirituală și dezvoltă o compasiune mai mare pentru alte persoane care se confruntă cu dificutăți în viață.

Angajamentul cognitiv a traumei individului în medii propice social poate duce la un proces intern. La un moment dat, supraviețuitorii traumei pot fi în măsură să se angajeze într-un fel de meta-cunoaștere sau reflecție pe cont propriu de prelucrare a evenimentelor de viață. Ei petrec timp pentru a face modificări majore a înțelegerii lor de ei înșiși și a vieții lor. Acest lucru devine parte a narațiunii vieții și include o apreciere de metode noi, mai sofisticate de luptă cu evenimente de viață, raționalizând trauma (McAdams, 1993).

Reflecțiile asupra traumelor cuiva și ulterior acestora sunt adesea neplăcute, dar necesare în reconstrucția narativă de viață și de instituire a unei perspective mai înțelepte de viață care poate găzdui aceste circumstanțe dificile. Prin urmare, creșterea posttraumatică nu produce în mod necesar mai puțin stres emoțional.

3.1.2. Efecte negative

Termenul de trauma a fost, pentru mult timp, confundat cu termenul de stres. Spre deosebire de stres care reprezinta o manifestare cotidiana, termenul de trauma defineste un eveniment, un factor declansator care are ca si manifestare pe plin plan suferinta.

Clasificarea traumelor în funcție de persoanele afectate sunt:

Afectarea directa este prezentă atunci cand cel traumatizat este chiar victima.

Afectarea secundara sau trauma indirectă este atunci cand cei afectati sunt din anturajul victimei.

Afectarea tertiara se referă la trauma care afectează generațiile viitoare.

Afectarea vicarianta ii traumatieaza pe cei care ajuta pe cei afectati (pompieri, politisti, personal medical de urgenta…)

Evenimentele traumatizante nu se produc izolat, ele putand apare simultan in viata unei persoane. Vorbim de monotraumatizare si de politraumatizare.

Modificările locale consecutive acțiunii agentului vulnerant sunt denumite prin termenul de „focar lezional"; urmările generale ale acțiunii agentului vulnerant sunt denumite „sindrom lezional"; reacția organismului (locală și generală) la focarul și sindromul lezional constituie „sindromul reacțional".

Din categoria traume psihice fac parte urmatoarele exemple: decesul unei fiinte dragi, intreruperea unei relatii sentimentale, accidente, violuri, vatamari corporale, boli de diferita natura, privarea de libertate si schimbari majore in viata persoanei respective.

Traume psihice pot fi considerate si cutremurele, inundatiile, tornadele, calamitatile, ele fiind incadrate in categoria traumelor naturale care au efecte si asupra psihicului.

Alti factori care determina traume psihice, in afara de cele naturale sunt si cei care tin de om . Aceste traume psihice se manifesta prin emotii intense si reactii ciudate la diverse situatii. Principalele simptome prin care se pot identifica traume psihice sunt: stari amnestice, tulburari de personalitate, reactii violente, stari de detasare de realitate.

Multe traume psihice au efecte îndelungate negative si influenteaza dezvoltarea individului atat in plan fizic, cat si in societate. Individul este afectat datorita acestor traume psihice atat din punct de vedere emotional, cat si profesional si personal.

Specialistii susțin că un eveniment din copilarie poate genera traume psihice care sa aiba efecte negative pe parcursul intregii vieți. Din categoria traume psihice face parte și divorțul parintilor. Multi copii se confrunta cu traume psihice dupa ce familia lor se destrama si trebuie sa accepte realitatea dura.

Faze ale evoluției procesului traumatic

Faza de soc – dureaza de la cateva ore la cateva zile, dupa care devine posibila perceperea mai realista a situatiei. De regula, apare o stare de amortire, persoana fiind incapabila sa simta ceva, atat pe plan emotional, cat si pe plan fiziologic.

Faza de negare – persoana nu poate crede ceea ce s-a intamplat, desi percepe evenimentul si situatia. Se produc modificari ale perceptiei timpului, spatiului, apar perceptii noiv- vederea in tunel, experiente de derealizare si depersonalizare.

Faza de actiune – poate dura pana la doua saptamani, o luna. Apare ca sentiment predominant furia, indreptata impotriva celor din jur, inclusiv asupra celor care ajuta persoana. Apoi se instaleaza o stare depresiva, sentimente de neincredere in sine, autoculpabilizare.

Faza de descarcare – daca manifestarile de mai sus persista nu se poate ajunge la aceasta faza si persoana are nevoie de ajutor specializat.

Psihoterapia persoanelor care au suferit accidente invalidante

Eliberarea psihologica: prima forma de tratament preventiv este cea a eliberarii psihologice. Aceasta este cea mai folosită măsură. Un motiv principal pentru aceasta metoda este relativa usurinta cu care acest tratament poate fi administrat indivizilor, imediat dupa eveniment. Consta in interviuri care permit persoanelor sa confrunte direct evenimentul si sa-si impartaseasca emotiile consilierului, ajutind la structurarea amintirilor. Totusi, in timp ce acest tip de terapie este cel mai folosit este si cel mai putin eficient.

După identificarea fazei din procesul traumatic în care se află persoana, se urmăresc în general următoarele obiective:

– Acceptarea cât mai liberă de judecăți a persoanei, adică decentrarea față de identitatea de victimă

– Disponibilitatea de a fi pus la încercare

– Reacții contratransferențiale puternice

– Înțelegerea mecanismelor de apărare (îndeosebi a fenomenelor psihotice)

– Construirea alianței terapeutice

– Crearea unui cadru cât mai conținător de lucru

– Îmbinarea mijloacelor de ajutor: medicale, psihologice, sociale

– Retraumatizarea în procesul terapeutic

– Stimularea rezilienței

– Flexibilitatea terapeutului

Tratamentele psihobiologice sunt de succes, mai ales cele cu cortizol. Tratamentele psihobiologice țintesc modificările biologice care apar după evenimentul traumatic. Incearca sa modifice chimic formarea amintirilor si invatarea. Cortizolul este frecvent scazut la peersoanele care sunt la risc de stres post-traumatic, astfel prin cresterea nivelului de cortizol la normal s-a aratat reducerea excitarii post eveniment.

În terapia curentă tratamentul cuprinde abordări farmacologice și psihologice. Medicatia poate fi necesara pentru a controla simptomele fiziologice care nu pot fi tolerate. Pentru adolescent si copii tratamentul este mai mult psihoterapeutic. Acesta consta din terapia de grup, individuala si de familie, terapia cognitiva comportamentala, terapia prin jocuri, terapia prin arta, controlul anxietatii, hipnoza si tehnici de relaxare.

Tehnica de reprocesare si desensitizare a miscarilor globilor oculari are succes in ajutarea supravietuitorilor diferitelor traume, cum ar fi violenta domestica, abuzul sexual, crima si razboiul. Metoda implica psihoterapia care combina diferite aborduri terapeutice de stimulare ritmica pentru a stimula mecanismele de procesare a informatiilor cerebrale.

CAPITOLUL 4

INVESTIGAȚII EMPIRICE ASUPRA SUBIECȚILOR CARE AU SUFERIT UN ACCIDENT INVALIDANT

4.1.METODOLOGIA CERCETĂRII

Evaluarea psihologică a persoanelor care au suferit un accident invalidant se impune ca o reală necesitate în ceea ce privește promovarea ideii de recuperare și reintegrare socială și psihologică.

Trauma suferită după accident este atât de mare încât poate afecta foarte grav întregul mecanism de funcționare a vieții psihice.

Se poate considera de fapt că aceste persoane sunt mai predispuse stresului posttraumatic și anxietate decât alte forme de accidentare.

Obiectivele

Obiectivul general al cercetării vizează compararea și investigarea stresului posttraumatic, stimei de sine și al anxietății la subiecții care au suferit un accident invalidant.

Obiectiv specific 1: Determinarea gradului de stress posttraumatic la persoanele care au suferit un accident invalidant termic sau mecanic.

Obiectiv specific 2: Evaluarea psihologică a stimei de sine la persoanele care au suferit un accident invalidant termic sau mecanic.

Obiectiv specific 3: Identificarea gradului de anxietate la persoanele care au suferit un accident invalidant termic sau mecanic.

Obiectiv specific 4: Realizarea potretului psihologic al subiecților au suferit un accident invalidant.

Ipotezele

Ipotezele de la care s-a pornit au fost construite în așa manieră încât să conducă la atingerea obiectivelor, astfel:

1. Se presupune că subiecții care au suferit un accident invalidant termic vor avea un grad mai mic de stress posttraumatic în comparație cu subiecții care au suferit un accident invalidant mecanic.

2. Se presupune că subiecții care au suferit un accident invalidant cu vârsta cuprinsă între 25 și 45 vor avea o stimă de sine mai scăzută decât cei cu vârsta peste 45 de ani.

3. Se presupune că subiecții care au suferit un accident invalidant termic vor prezenta un grad mai mic al anxietății în comparație cu subiecții care au suferit un accident invalidant mecanic.

4.1.3. Instrumente de cercetare

IES-R testare (Weiss & Marmar, 1997) -Impactul Evenimentelor Scala – Revizuit. Acesta măsoară severitatea, intruziune, evitarea, și simptomele de hipervigilență, cu experiența din ultima săptămână. Conține 22 de itemi care se notează astfel Deloc = 0; Rar= 1; Moderat = 2; Mult = 3; Extrem de = 4.

Interpretare:

Un scor IES-R între 1-11: Pacientul tău prezinta mici sau nici un simptom de stres post-traumatic. Nu este necesară nicio acțiune.

Un scor IES-R între 12-32:Pacientul tău prezintă mai multe simptome de stres post-traumatic. Este necesară monitorizarea pacienților.

Un scor IES-R egal sau mai mare de 33:Cele mai multe persoane cu aceasta tulburare au scor de stres post-traumatic. Consultați pacientul (pentru o evaluare mai elaborată).

Stima de sine (Rosenberg, 1965). Aceasta scala a fost elaborată initial pentru a masura sentimentul global al valorii personale si autoacceptării. Scala cuprinde 10 itemi cu 4 posibilitați de răspuns între total dezacord(1 punct) si total acord (4 puncte). Itemii 2,5,6,8,9 se coteaza invers.Scorurile pot fi cuprinse între 10 si 40; scorurile ridicate indica o stimă de sine scazută.

Chestionarul „Scala de stima de sine” a fost elaborat în 1965 de sociologul american (de origine evreiasca) Morris Rosenberg (Self-Esteem Scale – RSES) și publicat în același an în ” Society and the adolescent self-image ” Princeton, NJ: Princeton University Press. RSES are o bună consistență internă, coeficientul alfa Cronbach fiind de 0,89 (aproape de excelent= 0,90) , iar fidelitatea test – retest este cuprinsă între 0,85 și 0,88 (Rosenberg, 1965). O altă lucrare interesantă a lui Rosenberg, în care este utilizat acest chestionar, este ” Black and White Self-Esteem: The urban school child” , apărută in 1972. Chestionarul (scala) este astăzi larg utilizat în domeniile psihologiei sociale, psihologiei sănătății, psihologiei clinice. Este o scală cumulativă tip Likert ( sistem conceput in 1932 de Rensis Likert ) bazată pe întrebări tip Likert (cu răspunsurile posibile ordonate orizontal).

La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între:

10-16 puncte – stima de sine scazută

17-33 puncte – stima de sine medie

34-40 puncte – stima de sine înaltă

BAI – Inventar de anxietate Burns. Scala prezinta o foarte buna sensitivitate si sensibilitate si deosebeste foarte bine bolnavii anxiosi de cei depresivi sau alte boli psihice (tulburari de somatifare, tulburarea posttraumatica de stress, hipocondria). Scala cuprinde 33 intrebari grupate in trei sectiuni: dispozitie anxioasa (6 itemi), ganduri anxioase (11 itemi) si simptome fizice (16 itemi).

Acest inventar de anxietate este foarte prietenesc si a fost dezvoltat de Dr. David Burns si publicat intr-o carte de auto-ajutor de mare succes “The Feeling Good” in editii succesive in 1980 si 1990 (Anexa Nr. 6). Astfel de carti, denumite “self-help” fac parte din conceptul terapeutic de “biblioterapie”si cunosc un mare succes in lumea anglosaxona. Cartea lui Burns s-a vandut in mai mult de 3 milioane de exemplare!

Scala cuprinde 33 intrebari grupate in trei sectiuni: dispozitie anxioasa (6 itemi), ganduri anxioase (11 itemi) si simptome fizice (16 itemi). Din aceasta distributie a itemilor se poate vedea ce structura echilibrata are aceasta scala. Fiecare item primeste un scor pe o scala Likert cu patru ancore: niciodata=0, uneori=1, moderat=2 si totdeauna=3.

Scorul total se poate intinde de la 0 la 99 so autorul propune urmatoarele praguri de severitate: 0-4 nici o anxietate sau anxietate minima; 5-10 anxietate la limita; 11-20 anxietate usoara; 21-30 anxietate moderata; 31-50 anxietate severa si 51-99= anxietate severa sau panica.

Eu folosesc această scală atât in evaluarea bolnavilor in context de urgenta (camera de garda) sau la prima vizita medicala, cat si in terapie, pentru monitorizarea progresului. Scala prezinta o foarte buna sensitivitate si sensibilitate si deosebeste foarte bine bolnavii anxiosi de cei depresivi sau alte boli psihice (tulburari de somatifare, tulburarea posttraumatica de stress, hipocondria).

Calcularea scorului BDC

Scor total la itemii 1-15=

Argumentarea punctajului

1 – fraze citate din relatarea subiectului/pacientului

2 – argumente deduse din context

Scorurile obținute pot fi cuprinse între 0 – 45

Interpretarea scorurilor

0-4 absența depresiei – simptomele depresiei sunt absente, dispozițiile sunt pozitive cea mai mare parte a timpului

5-10 normal, unele momente de deprimare – subiectul nu se simte așa de bine cum ar dori

11-20 scor de graniță, spre depresie ușoară

21-30 depresie moderată

31-45 depresie severă

Scor peste 10 puncte + 3 self-esteem scăzut +2 descurajare +7 pierderea interesului pentru viață –cotate cu 3 puncte – marchează expresii semnificative ale instalării depresiei

Lotul de subiecți

Lotul de subiecți supus testărilor a fost format din două grupe omogene de 20 de subiecți care au suferit accidente termice respectiv mecanice. Fiecare grupă fiind constituită din subiecți în mod egal femei, bărbați cu zona de reședință în comunele Tuzla/ Eforie și în orașul Constanța.

Analiza datelor

În urma testării subiecților cu testul IES-R care au suferit accidente invalidante termice și mecanice au fost obținute următoarele rezultate:

Fregvența cea mai mică obținută în urma testării subiecților este cea a persoanelor care nu prezintă simtome de stress posttraumatic reprezentând un procent de 19,5%, urmată de procentul de 26,8% a persoanelor care prezintă mai multe simtome de stress posttraumatic, iar restul de 51,2% este obținută de persoanele care suferă de stress posttraumatic.

Tabel 1. Tabel cu datele scorate la testul IES-R

Grafic 1. Rezultatele obținute la testul IES-R

Distribuția rezultatelor obținute la test: se observă că există două rezultate cu fregvență de 7,3% având valori minime și șase rezultate cu fregvența de 4,9 , iar majoritatea obținând rezultate destul de apropiate ca valori.

Grafic 2. Fregvența rezultatelor obținute în urma testării

Rezultatele obținute la testul IES-R pe sexe indică o prezență mai mare în rândul bărbaților a stresului posttraumatic decât în rândul femeilor.(Grafic 2)

Grafic 3. Repartizarea rezultatelor testului IES-R în funcție de sexul subiecților

În funcție de zona de apartență a subiecților nu a reieșit o diferență notabilă asupra stressului posttraumatic.(Grafic 4)

Grafic 4. Repartizarea rezultatelor testului IES-R în funcție de zona de apartenență

Ipoteza 1. Se presupune că subiecții care au suferit un accident invalidant termic vor avea un grad mai mic de stress posttraumatic în comparație cu subiecții care au suferit un accident invalidant mecanic.

În urma testării subiecților cu testul IES-R care au suferit accidente invalidante termice și mecanice au fost obținute următoarele rezultate:

Compararea rezultatelor obținute la testul IES-R în funcție de forma de accident suferită relevă faptul că punctajul minim a fost obținut de subiecți care a suferit un accident invalidant termic la toate cele 3 categorii, pe când scorul maxim a fost obținut de subiecții care au suferit un accident invalidant mecanic. (Tab.2)

Tabel 2. Compararea rezultatelor obținute la testul IES-R în funcție de forma de accident suferită

În funcție de gravitatea accidentelor se observă că gravitatea mai mică a subiecților care au suferit accidente invalidante termice au determinat obținerea de scoruri mai mici în urma testului IES-R a acestora. (Tab.3)

Tabel 3. Procentul rezultatelor obținute la testul IES-R în funcție de forma și gravitatea accidentului suferit

B) Stima de sine Rosenberg

În urma testării subiecților folosind testul lui Rosenberg legat de stima de sine, au fost obținute următoarele rezultate:

Aproximativ jumătate din persoanele testate au o stimă de sine scăzută (52%) sau stimă de sine medie (45%), stima de sine înaltă regăsindu-se într-un procentaj foarte mic de 45% conform tabelului.și.graficului

2. Se presupune că subiecții care au suferit un accident invalidant cu vârsta cuprinsă între 25 și 45 vor avea o stimă de sine mai scăzută decât cei cu vârsta peste 45 de ani.

Metodologia cercetării: Metoda de cercetare este una explorativă ce se bazează pe două chestionare și un inventar bazat pe observație . Analiza și interepretarea rezultatelor încearcă să accentueze ideea de nevoi psihologice speciale în ceea ce îi privește pe subiecții care au suferit un accident inavlidant. Rezultatele obținute în acest sens fiind corelate cu simptome de stress posttraumatic, anxietate și o stimă de sine scăzută. Toate datele construind astfel potretul psihologic al subiecților analizați în sprijinul realizării unui program de recuperare cât mai eficient .

Concluziile cercetării demonstrează faptul că subiecții care au suferit accidente invalidante prezintă forme grave de stress postraumatic și anxietate, însoțite de gânduri suicidale, manifestări comportamentale atipice, insomnii, temeri inexplicabile și atacuri de panică.

http://data.euro.who.int/hfadb/shell_en.html

http://www.data.euro.who.int/hfadb/

http://www.data.euro.who.int/hfadb/

http://www.census.gov/population/international/data/idb/

http://data.worldbank.org/

http://unibuc.ro/n/resurse/Reviste_UB.php

http://www.who.int/gho/publications/world_health_statistics

http://www.swreview.ro/index.pl/editorial-2-2014

http://unibuc.ro/n/resurse/Reviste_UB.php

http://www.fileshare.ro/

Dr. Andrei Athanasiu –Elemente de psiholoie medicala- Editura medicala – 1983 Bucuresti

Anexe

1.

IES-R testare (Weiss & Marmar, 1997)

Mai jos este o listă de dificultăți pe care oamenii o au uneori după evenimente de viață stresante. Vă rugăm să citiți fiecare item, și apoi indicați cât de dureroasă a fost fiecare dificultate pentru tine în ultimele șapte zile cu privire la evenimentul pe care l-ai experimentat. Cât de mult ai fost tulburat sau deranjat de aceste dificultăți?

Încercuiți numărul care descrie cel mai bine dificultățile pe care le-ați avut.

Stima de sine

Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul
stimei dvs. de sine. Citiți cu atenție fiecare frază si răspundeți in cel mai
scurt timp, marcând cu o steluta varianta care se apropie cel mai mult de punctul dvs. de vedere actual.

SCALA DE DEPRESIE BURNS

În cursul interviului psihologic sau la finalul lui marcați răspunsul care se potrivește subiectului/interlocutorului/pacientului, din relatările sale. Folosiți relatările subiectului (concret) ca argumente în susținerea punctajului obținut.

1. Tristețe

2. Descurajare

3. Self-esteem scăzut

4. Culpă

5. Inferioritate

6. Indecizie

7. Pierderea interesului pentru viață

8. Iritabilitate

9. Scăderea motivației

10. Modificarea negativă a imaginii de sine (eul fizic)

11. Schimbări de apetit

12. Tulburări de somn

13. Probleme legate de sex

14. Preocupări privind starea de sănătate

15. Impulsuri suicidare.

Anexe

1.

IES-R testare (Weiss & Marmar, 1997)

Mai jos este o listă de dificultăți pe care oamenii o au uneori după evenimente de viață stresante. Vă rugăm să citiți fiecare item, și apoi indicați cât de dureroasă a fost fiecare dificultate pentru tine în ultimele șapte zile cu privire la evenimentul pe care l-ai experimentat. Cât de mult ai fost tulburat sau deranjat de aceste dificultăți?

Încercuiți numărul care descrie cel mai bine dificultățile pe care le-ați avut.

Stima de sine

Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul
stimei dvs. de sine. Citiți cu atenție fiecare frază si răspundeți in cel mai
scurt timp, marcând cu o steluta varianta care se apropie cel mai mult de punctul dvs. de vedere actual.

SCALA DE DEPRESIE BURNS

În cursul interviului psihologic sau la finalul lui marcați răspunsul care se potrivește subiectului/interlocutorului/pacientului, din relatările sale. Folosiți relatările subiectului (concret) ca argumente în susținerea punctajului obținut.

1. Tristețe

2. Descurajare

3. Self-esteem scăzut

4. Culpă

5. Inferioritate

6. Indecizie

7. Pierderea interesului pentru viață

8. Iritabilitate

9. Scăderea motivației

10. Modificarea negativă a imaginii de sine (eul fizic)

11. Schimbări de apetit

12. Tulburări de somn

13. Probleme legate de sex

14. Preocupări privind starea de sănătate

15. Impulsuri suicidare.