Evaluarea Psihologică A Pacientilor CU Afectiuni Dermatologice
UNIVERSITATEA “ANDREI ȘAGUNA” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE
MASTER:
PSIHOLOGIE CLINICĂ-EVALUARE ȘI INTERVENȚIE TERAPEUTICĂ
EVALUAREA PSIHOLOGICĂ A PACIENȚILOR
CU AFECȚIUNI DERMATOLOGICE
Coordonator științific:
Conf.Univ.Dr.FRĂȚIMAN LIVICA
Masterand:
ANDRICENCU (PETRICĂ) ANGELA
C O N S T A N Ț A
2 0 1 6
Cuprins
Argument …pag. 1
Capitolul I. Evaluarea psihologică clinică
I.1.Definirea și caracteristicile psihologiei clinice… pag.3
I.2.Scopul evaluării psihologice … pag.4
I.3.Metode de evaluare clinică … pag.5
I.3.1.Interviul … pag.5
I.3.2.Observația comportamentală … pag.6
I.3.3.Instrumente psihometrice … pag.7
I.4.Abordări teoretice în psihologia clinică … pag.8
I.4.1.Modelul biopsihosocial … pag. 8
I.4.2.Modelul rezilienței asistate … pag.10
Capitolul II. Afecțiunile dermatologice
II.1.Structura pielii – generalități … pag.12
II.2. Descrierea afecțiunilor pielii … pag.13
II.2.1.Psoriazisul … pag.13
II.2.2.Eczema … pag.14
II.2.3.Acneea … pag.14
II.2.4.Rozaceea … pag.15
Capitolul III. Evaluarea psihologică a pacienților cu afecțiuni dermatologice
III.1.Factorii emoționali în bolile de piele … pag.16
III.2. Stresul … pag.17
III.3. Stima de sine si imaginea de sine … pag.18
III.4.Trăsături de personalitate … pag.21
III.5.Abordări terapeutice în afecțiunile dermatologice … pag.23
Capitolul IV. Metodologia cercetării
IV.1 Obiectivele cercetării … pag.27
IV.1.1 Obiectivul general … pag.27
IV.1.2 Obiectivele specific … pag.27
IV.2 Ipotezele cercetării … pag.27
IV.3 Metoda și participanții la studio … pag.28
IV.4 Instrumentele de lucru … pag.30
IV.5 Procedura de lucru … pag.34
IV.6 Design-ul cercetării … pag.35
IV.7 Exigențe etice ale cercetării … pag.35
IV.8 Rezultatele cercetării și semnificația acestora … pag.35
IV.9 Studii de caz … pag.67
Concluzii … pag.73
Anexe
Bibliografie
Lista figurilor si lista tabelelor
Lista figurilor
Figura 2.1 Diagrama de bare pentru variabila „vârstă”/p.28
Figura 2.2 Diagrama pentru variabila „genul biologic”/p.29
Figura 2.3 Diagrama de bare pentru variabila „mediul de proveniență”/p.20
Figura 2.4 Histograma pentru variabila „stil de viață”/p.37
Figura 2.5 Histograma pentru variabila „mediul pacienți”/p.38
Figura 2.6 Histograma pentru variabila „simptome”/p.39
Figura 2.7 Histograma pentru variabila„ocupație profesională”/p.39
Figura 2.8 Histograma pentru variabila „relații”/p.40
Figura 2.9 Histograma pentru variabila „personalitate”/p.41
Figura 2.10 Histograma pentru variabila „stres pacienți„/p.42
Figura 2.11 Histograma pentru variabila „nivelul de stres„/p.44
Figura 2.12 Histograma pentru variabila „stima de sine pacienți„/p.46
Figura 2.13 Histograma pentru variabila „nivelul de stimă de sine pacienți”/p.47
Figura 2.14. Histograma pentru variabila „scala de minciună”/p.49
Figura 2.15 Histograma pentru variabila „extraversie/introversie pacienți”/p.50
Figura 2.16 Histograma pentru variabila „nevrotism pacienți”/p.50
Figura 2.17 Histograma pentru variabila „ stres grup de control”/p.53
Figura 2.18 Histograma pentru variabila „nivelul de stres grup de control”/p.55
Figura 2.19 Histograma pentru variabila „stima de sine grup de control”/p.56
Figura 2.20 Histograma pentru variabila „scala de minciună grup control”/p.58
Figura 2.21 Histograma pentru variabila „ extraversie/introversie gr control”/p.58
Figura 2.22 Histograma pentru variabila „nevrotism grup control”/p.58
Figura 2.23 Diagrama pentru variabila„nivelul de stres pacienti„/p.60
Figura 2.24 Diagrama pentru variabila„nivelul de stres pacienti„/p.61
Figura 2.25 Diagrama pentru variabila„stima de sine pacienți „/p.61
Figura 2.26 Diagrama pentru variabila„nivel de nevrotism pacienți/p.62
Lista tabelelor
Tabelul 2.1 Distribuția pe frecvențe la variabila „nivelul de instruire”/p.29
Tabelul 2.2 Indicatori de start pentru variabilele” stil de viață, mediul, simptome, ocupație profesională, relații și personalitate”/p.29
Tabelul 2.3 Indicatori comportamentali ai stresului/p.34
Tabelul 2.4 Indicatorii de start pentru variabila „stres pacienți”/p.41
Tabelul 2.5 Indicatorii de start pentru variabila „nivelul de stres„/p.43
Tabelul 2.6 Indicatorii de start pentru variabila „stima de sine pacienți”/p.45
Tabelul 2.7 Indicatorii de start pentru variabila „niv de stimă sine pacienți”/p.46
Tabelul 2.8 Indicatorii de start pentru variabila „ Trăsături de personalitate”/p.48
Tabelul 2.9 Indicatorii de start pentru variabila „ structura temperamentală pacienți”/p.51
Tabelul 2.10 Frecvențele privind structura temperamentală a pacienților/p.52
Tabelul 2.11 Indicatori de start pentru variabila”stres grup control”/p.52
Tabelul 2.12 Indicatori de start pentru variabila”nivelul de stres grup control”/p.54
Tabelul 2.13 Indicatori de start pentru variabila”stima de sine grup control”/p.55
Tabelul 2.14 Indicatorii de start pentru variabila „ Trăsături de personalitate grup control”/p.57
Tabelul 2.15 Rezultate privind privind nivelul de stres/p.59
Tabelul 2.16 Frecvențele privind structura temperamntală a pacienților/p.63
Tabelul 2.17 Mediile scorurilor obținute de cele două loturi de subiecți pentru variabila „stres”/p.64
Tabelul 2.18 Mediile scorurilor obținute de cele două loturi de subiecți pentru variabila „stimă de sine”/p.64
Tabelul 2.19 Mediile scorurilor obținute de cele două loturi de subiecți pentru variabila „nevrotism”/p.65
Tabelul 2.20 Diferențe semnificative între grupul de pacienți și gr de control/p.66
Tabelul 2.21 Frecvențele privind structura temperamntală a gr de control/p.66
Argument
“Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să
o prețuiască, deși aproape toți se nasc cu ea.”
Hipocrate
Este nevoie de timp pentru a te obișnui cu ideea că mintea ar putea să producă suferință corpului fără ca să îți dai seama de aceasta. A te simți vulnerabil este o lovitură pentru stima de sine, mai ales dacă boala respectivă restrânge capacitatea ta normală de viață; te poți simti rușinat din cauza slăbiciunii tale și poți suferi pentru că simți că nu ai control asupra corpului.
Bolile dermatologice sunt boli care afectează înfățișarea, afectează modul în care te prezinți celorlalți – familiei, prietenilor, colegilor de serviciu – și pot cauza izolarea de ceilalți, dar mai ales, pot cauza o rușine extremă. Bolile de piele nu sunt mai rușinoase, mai murdare sau mai condamnabile decât diabetul sau decât pneumonia. Dacă oamenii ar fi ființe pur raționale, atunci toate bolile ar fi doar o problemă a corpului, care ar putea fi tratată și căreia i-am putea supraviețui. Însă, oamenii nu sunt fiinițe pur raționale, pentru că ceea ce ne face sa fim umani sunt emoțiile noastre, iar furia, rușinea, disperarea, sunt o parte importantă a moștenirii noastre.
În ultimii ani, tot mai mulți cercetători din domeniul psihologiei și din psihosomatică consideră că pielea este deseori folosită, atât la nivel conștient, cât și inconștient, ca un mijloc de eliberare a tensiunii. Ei consideră că tratamentul trebuie îndreptat nu doar către piele (local la nivelul pielii și intern prin medicație adecvată), ci mai ales către persoana bolnava ca un întreg – minte și corp; tehnicile psihologice pe care acești cercetători, medici și psihologi încep să pună accent nu reprezintă un panaceu, ci metode utile ce ar trebui folosite împreună cu tratamentul dermatologic convențional.
Lucrarea de față este structurată în patru părți. În primele trei parți am conturat fundamentele teoretice ale problematicii bolilor de piele si evaluarea psihologică a acestora. Cea de-a patra parte, conține cercetarea practică. Personalitatea individului este un important mediator al relației dintre circumstanțele existențiale și menținerea stării de sănătate, de aceea este important să urmărim modul în care relația dintre personalitatea individului, stima de sine și stresul influențează apariția si evoluția afecțiunilor dermatologice.
Capitolul I. Evaluarea psihologică clinică
I.1.Definirea și caracteristicile psihologiei clinice
Psihologia clinică a apărut ca parte a psihologiei la sfârșitul sec.XIX în Statele Unite ale Americii și în Franța, cunoscând o evoluție marcată de dispute ideologice și de întreruperi, de contestații, de dezacorduri privind legimitatea (validitatea) datelor obținute prin metode clinice clasice, de abordarea nomotetică sau ideografică în psihologie. După o lungă perioadă de lupte ideologice, există la ora actuală un consens care se referă la faptul că, deși personalitatea poartă amprenta unicității omului, există și legi care guvernează procesualizarea internă de organizare a psihicului. Dacă îl cităm pe David (2006): “psihologia clinică este știința care studiază mecanismele psihologice implicate în starea de sănătate (promovarea, optimizarea sănătății și prevenirea patologiei) și boală”.
Psihologia clinică este în mare parte un domeniu aplicativ al psihologiei, iar psihologii clinicieni își folosesc cunoștințele, în principal, pentru evaluarea indivizilor și pentru realizarea unul plan individualizat de intervenție; astfel, se integrează teoria, știința și practica pentru a înțelege, pentru a face predicții, pentru a trata dizabilitatea, dezadaptarea, disconfortul și pentru a promova dezvoltarea personală și adaptarea.
Psihologia clinică are următoarele caracteristici generale:
– caracter integrativ: este nevoie de informații integrate din toate domeniile psihologiei, în special din psihopatologie, evaluare psihologică, psihoterapie;
– caracter aplicativ: pentru a se realiza un plan de intervenție se va urmări conceptualizarea cazului în mod individual;
– caracter holist: abordarea tuturor aspectelor persoanei (biologice, culturale, sociale, comunitare).
În cadrul psihologiei clinice, există câteva arii specifice de probleme și populații clinice, și anume: Psihologia clinică a copilului și familiei (copii cu diferite probleme de comportament, cu tulburări medicale severe etc. ), Psihologia clinică a sănătății (promovarea și menținerea sănătății, prevenirea și tratarea bolii, analizarea și optimizarea sistemului de sănătate, politici de sănătate etc.), Neuropsihologia clinică (identificarea relațiilor dintre creier și comportament), Psihologia judiciară (aplicarea psihologiei la problemele legale, comportamentul uman în sistemul judiciar și legal), Geropsihologia (servicii psihologice persoanelor vârstnice). Principalele activități ale psihologului clinician sunt cele de cercetare, evaluare, consultanță, activități de învățare, consilierea și psihoterapia.
I.2.Scopul evaluării psihologice
Evaluarea psihologică este un proces care are toate atributele unui demers științific și care are scopuri foarte bine precizate. Pentru colectarea datelor necesare evaluării psihologice este foarte importantă precizarea de către evaluator a scopului evaluării. Înțelegerea clară a scopului evaluării constituie garanția unei planificări judicioase în procesul de colectare a datelor. Atunci când scopul este bine precizat, psihologul are posibilitatea de a alege metodele cele mai adecvate pentru colectarea datelor, putând să elimine astfel informațiile care au o relevanță redusă.
Precizarea scopului evaluării este realizată cel mai bine prin discuția cu clientul sau pacientul, pentru că acesta este cel mai în măsură să-i poată furniza psihologului date lămuritoare privind problema care a creat situația de evaluare psihologică. Evaluarea psihologică se bizuie pe două mari categorii de surse: cele de tip test și sursele nontest – care sunt în principal metode calitative.
I.3.Metode de evaluare clinică
I.3.1.Interviul
Cea mai des folosită metodă de evaluare psihologică este interviul; este totodată și cea mai importantă metodă privind colectarea datelor în timpul evaluării, având patru mari funcții: administrare, cercetare, tratament, predicție.
Cercetătorii din domeniul psihologiei au trasat o diferență clară între:
interviurile terapeutice – asigură progresul procesului terapeutic;
interviurile de evaluare – colectarea de informații ce vor fi apoi utilizate în scopuri diferite: diagnostic, planificarea tratamentului sau alte decizii clinice.
Interviul înseamnă mai mult decât a pune o serie de întrebări și de a strânge informații despre un caz; înseamnă a asculta cu atenție răspunsurile, a pune întrebări critice, a aduce la cunoștință informații lipsă, a dezvolta anumite ipoteze, a opera cu ipoteze alternative. Caracterul planificat și deliberat al interviului este aspectul său esențial, iar informațiile obținute sunt folosite pentru dezvoltarea ipotezelor de lucru, în funcție de problema fiecărui client în parte. De obicei, psihologii evaluează urmatoarele aspecte:
– simptomele clientului – istoric, durată, modul de manifestare, contextul apariției, intensitate, frecvență;
– resursele clientului – strategiile de coping;
– istoria medicală – istoria familială – istoria traumelor;
– comportamentul de risc (riscul suicidar, aspecte legate de consumul de substanțe);
– expectanțele clientului etc.
Interviurile clinice de evaluare sunt de mai multe feluri, vizează obiective specifice, durata este diferențiată, putând lua diferite forme în funcție de scopul urmarit de psiholog și în funcție de gradul de structurare al interviului, de momentul și condițiile în care se desfășoară interviul, de caracterul voluntar sau involuntar al participării la evaluare. Există, de asemenea, multiple tehnici de interviu pe care psihologul le cunoaște și la care apelează pentru a conduce în mod optim interviul, cele mai cunoscute și mai utilizate tehnici fiind: tehnicile de ascultare, de formularea întrebărilor, tehnicile de ascultare, tehnica confruntării, tehnica de explorare, utilizarea umorului, interpretările, tehnici de reflectare a conținutului și a emoțiilor, parafrazarea, reflectarea sentimentelor.
I.3.2.Observația comportamentală
Observațiile comportamentului oferă ocazia psihologului să sesizeze el însuși anumite aspecte ce pot fi importante pentru întelegerea problemei persoanei. Observația este un instrument important și este folosit în combinație cu interviul pentru culegerea și validarea informațiilor despre pacient; este o sursă esențială de informații pentru că poate releva unele din problemele care au adus persoana la evaluare. Scopul principal al evaluării comportamentului este acela de a măsura într-un mod obiectiv comportamentul, de a identifica și de a evalua relația care există între problemă și factorii cauzali.
Cercetătorii din domeniul evaluării psihologice au descris diferite tipuri de observație, fiecare cu particularitățile sale, și anume:
Observația naturală (sau necontrolată) – psihologul observă manifestările comportamentale în mediul natural al persoanei și oferă o ințelegere realistă și comprehensivă a problemelor persoanei; se pot folosi tehnici de tipul: tehnica observatorului ascuns, utilizarea grilelor de observație, utilizarea unor dispozitive de monitorizare, tehnica observatorului vizibil dar ignorat. Există o serie de limite ale acestui tip de observație, și anume: incapacitatea de a putea controla și de a observa toate variabilele, informațiile pe care le obține sunt mai greu cuantificabile, implicații etice etc.
Observația controlată – are drept scop provocarea apariției comportamentului-țintă în anumite condiții controlate. Se pot observa aceste comportamente-țintă în situațiile următoare: în timpul rezolvării unor sarcini, în timpul jocului de rol, în timpul convorbirii psihologice, în timpul unor interacțiuni structurate.
Automonitorizarea – o formă de observație realizată de către clientul însuși. Fiind indrumat de către psiholog, clientul este invatat să se observe, să-și înregistreze și să-și observe comportamentul sub forma unor jurnale (emoții, sentimente, gânduri etc.).
Informațiile care sunt obtinute de către psiholog prin metodele observaționale sunt dependente de abilitățile și de expertiza psihologului de obținerea informațiilor, de modul în care acesta identifică aspectele – problemă, de modul în care se ține cont de factorii ce pot influența datele care au fost obținute în final.
I.3.3.Instrumente psihometrice
În sesiunile de evaluare psihologică, alături de interviul clinic și de metodele observaționale, psihologii folosesc și o serie de instrumente standardizate – scale, inventare etc. – ca un mod suplimentar de clarificare și validare a informațiilor. Cercetătorii din domeniul psihologiei consideră că alegerea testelor se va face în funcție de ipotezele formulate în baza întrebărilor de referință, aceste teste ajută de fapt ca ipoteza să fie acceptată sau respinsă.
Informațiile care sunt obținute prin metode de evaluare standardizate sunt importante doar dacă sunt subordonate înțelegerii persoanei în mod individual – în măsura în care persoana se află într-un context existențial unic – iar rezultatele sunt corelate cu informațiile obținute cu ajutorul altor metode. După lungimea și conținuturile instrumentelor, întâlnim două mari categorii de instrumente: cele care acoperă o plajă îngustă de simptome și cele care acoperă o plajă largă de simptome (de exemplu, depresie, anxietate etc.). La nivel mondial, există numeroase astfel de instrumente.
Aceste instrumente conțin itemi despre gânduri, comportamente, emoții, sentimente, asociate bineînțeles cu problema persoanei respective. Ele sunt utilizate de obicei mai mult ca screening pentru aspectele problematice ale pacientului, aspecte care, ulterior, vor trebui abordate prin evaluarea psihologică mai complexă și mai în profunzime.
I.4.Abordări teoretice în psihologia clinică
I.4.1.Modelul biopsihosocial
Preocuparea principală a psihologiei clinice este omul aflat in suferință. În psihologia clinică tendința actuală este aceea de a utiliza abordarea integrativă de înțelegere a problemelor oamenilor. Clinicienii folosesc teoria la care aderă, pentru înțelegerea comportamentului (normal și anormal) și construiesc strategii de evaluare și intervenție. Practicienii ce desfășoară activități de evaluare își organizează munca conform modelul biopsihosocial. Sunt mai multe teorii care au influențat dezvoltarea acestei perspective, cele mai importante fiind modelul diateză – stres și perspectiva reciprocității gene – mediu.
Modelul diateză – stres susține faptul că orice tip de vulnerabilitate, atunci când este combinat cu stresul psihologic sau cel de mediu, creează condiții necesare pentru apariția bolii. Acest model a fost confirmat prin studii de epigenetică.
Perspectiva reciprocității gene – mediu susține faptul că există o strânsă legatură între vulnerabilitatea biologică sau genetică și evenimentele de viață, considerând că fiecare o influențează pe cealaltă. Astfel, diferite persoane au o tendință genetică de a trăi sau de a căuta diferite situații stresante. De exemplu, o persoană ce are o tendință genetică către alcoolism poate dezvolta această problemă care va determina deteriorarea relațiilor, a aspectelor financiare, a comportamentului de muncă.
Perspectiva biopsihosocială este o perspectivă holistă, pentru că ia în considerare persoana ca întreg în condițiile sale de viață și mai ales pentru că se referă la interacțiunea holistă a influențelor biologice, psihologice și sociale (biopsihosociale). Tot mai mulți cercetători recunosc limitele modelului medical tradițional prin care se explică sănătatea și boala; există din ce in ce mai multe date de cercetare care susțin modelul biopsihosocial. Principalele argumente identificate în favoarea acestui model sunt:
Factori psihologici secundari bolii somatice, rănilor fizice sau dizabilității fizice (de exemplu: arsuri, amputări, boli cronice, etc). Factorii psihologici pot să complice recuperarea fizică a pacientului (de exemplu, după un infarct miocardic se poate instala depresia).
Tulburări psihofiziologice. Unele probleme de sănătate au componente psihofiziologice marcante cum ar fi: sindromul colonului iritabil, durerile de cap.
Acuzele somatice ale disfuncțiilor psihologice. Există probleme de sănătate mentală care se prezintă sub o formă de simptome fizice (de exemplu: pacienți acuzând dureri în piept și care au de fapt, atac de panică).
Simptome fizice ce răspund la intervenții comportamentale. Sunt semnalate unele condiții fizice care răspund la intervenții psihologice (de exemplu: durerea, incontinența urinara, starea anticipatorie a vomei asociată cu chimio-terapia).
Factori comportamentali cu risc pentru bolile organice ( abuzul de substanțe, fumatul, exercițiile fizice, creșterea în greutate).
Aspecte psihologice ale procedurilor medicale stresante (de exemplu: utilizarea RMN-ului poate induce comportamente claustrofobice).
I.4.2.Modelul rezilienței asistate
Acest model subliniază importanța a două obiective, care, de multe ori, sunt ignorate sau uitate: prevenția apariției patologiei psihice și recuperarea psihică. În evaluarea psihologică clinică sunt esențiale identificarea factorilor de risc pentru persoana evaluată și concluzionarea potențialului de vulnerabilitate. Acest model definește reziliența ca fiind:
Capacitatea de a se dezvolta bine / de a se recupera rapid pe plan psihic, capacitatea de a se adapta la evenimente de viață dificile / traumatizante;
Absența unor tulburări psihice după anumite situații ce ar putea să le provoace.
Conceptul de reziliență asistată, inclusiv acțiunile care derivă din aceasta, vizează atât individul, cât și grupul, comunitatea și societatea. Evenimentele stresante sau traumatizante acționează nu doar asupra individului, ci și asupra grupurilor sociale și determină răspunsuri diferite și evoluții psihice diferite. Cele mai importante atribute ale persoanelor reziliente sunt următoarele:
Sentimentul unui control propriu al vieții, a alegerilor proprii privind acțiunile;
Capacitatea de a se angaja în relații și în diverse activități;
Schimbarea este o provocare, și nicidecum o amenințare;
Folosirea resurselor personale pentru a gestiona situațiile noi, adaptarea la situațiile prin care trec;
Capacitatea de a atribui sensuri pozitive și optimiste evenimentelor din viața lor;
Caută și acceptă ajutorul oferit de alte persoane;
Flexibilitate din punct de vedere cognitiv;
Perseverența.
Capitolul II. Afecțiunile dermatologice
II.1. Structura pielii – generalități
Pielea este cel mai mare organ al corpului, cântărește aproximativ 2.5 – 4 kilograme, are o întindere de aproximativ 1.700 metrii pătrați, ne protejează de viruși și reglează temperatura corpului; ea ne arată starea generală de sănătate și este cea mai vizibilă modalitate de comunicare către lumea exterioară. Pielea este un organ compus din epiderma (stratul exterior al pielii care se reînnoiește continuu cu celule ce se mișcă în sus), derma (stratul de sub epidermă care în mare parte este alcatuită din țesut conjunctiv) și hipoderma (situată între derm și țesutul celular subcutanat – stochează grăsimea pentru a asigura energie și termoizolație).
Ca și alte organe ale omului, pielea are un rol complex în procesul biologic al vieții, dar ceea ce o face să fie unică față de celelalte organe este poziția expusă față de mediul exterior. Alte organe pot funcționa într-un mediu protejat, controlat, unde temperatura variaza foarte puțin în jurul a 37 de grade, în timp ce pielea este capabilă să facă față temperaturilor ce variază de la gerul năprasnic până la arșița deșertului. Pielea este bogată în terminații nervoase prin care este strâns legată de creier; mesajele transmise creierului de către senzorii de pe piele anunță, de exemplu, dacă temperatura este scăzută sau dacă mâna a luat contact cu un obiect ascuțit.
Pentru că este într-o relație strânsă cu sistemul nervos, pielea este extrem de sensibilă la evenimentele emoționale. Ea poate să devină umedă sau palidă atunci când ne este frică de ceva – “sudoare rece” în anxietate – poate să se îmbujoreze atunci când suntem rușinați sau stânjeniți, poate să “strălucească” atunci când suntem bucuroși și fericiți.
II.2.Descrierea afecțiunilor dermatologice
Nu numai adolescența predispune la probleme dermatologice, ci și în rândul adulților, odată cu înaintarea în vârstă, pot exista diverși factori care să pună în pericol sănătatea pielii. Cele mai frecvente afecțiuni dermatologice sunt: psoriazisul, acneea, eczema, rozaceea, foliculita, zona Zoster, piciorul atletului, urticaria etc.
II.2.1.Psoriazisul
În antichitate psoriazisul a fost confundat cu alte boli, cum ar fi: eczema, acarioza, râia sau lepra. Boala de piele numita din limba greaca psoriazis se manifestă prin mâncărime, pete roșii de diferite dimensiuni și descuamări – mătreață. Este o boală netransmisibilă; cauzele sunt complexe, întrucât par a fi implicați mai mulți factori: genetici, reacții autoimune, cauze de natură psihologică, alte cauze neclarificate deocamdată. Cele mai afectate regiuni ale pielii de către aceasta sunt: pielea capului, coatele și genunchii. In anul 2006, sufereau in intreaga lume de această boală de piele aproximativ o sută de milioane de oameni; se consideră că psoriazisul afectează peste 2% din populația țarii noastre, deși incidența reală nu este foarte bine monitorizată.
Factorii declanșatori ai psoriazisului (deși unii cercetatori considera că există o predispoziție genetică) sunt:
Un eveniment psihoemotiv puternic, traumatizant;
Stresul continuu;
Unele medicamente – unele forme de steroizi;
Infecțiile cu streptococi;
Dezechilibrele hormonale;
Lipsa calciului din alimentație;
Fumatul, alcoolismul, abuzul de substanțe.
La ora actuală, nu există tratament care să vindece definitiv psoriazisul, însă există tratamente care duc la remisiunea bolii și la scurtarea crizelor și a puseelor. Tratamentul este de lungă durată, efectul medicației fiind condiționat de reacția fiecarei personae în parte, și trebuie sa fie strict monitorizat de către medic pentru a se evita evoluția nefavorabilă a bolii, generalizarea sau complicațiile.
II.2.2.Acneea
Acneea este o afecțiune dermatologică care este provocată de hiperactivitatea glandelor sebacee. Atunci când canalul excretor din glandele sebacee s-au înfundat, celulele moarte vor bloca porii și astfel, vor apare punctele negre; iar dacă în pori vor intra diverși germeni, va apare inflamația, puroiul, tumefacția. Deși această afecțiune apare la preadolescenți și adolescenți, în general dispare brusc în jurul vârstei de 20 de ani. Cele mai afectate părți ale corpului sunt fața, fruntea, spatele, umerii, pieptul, gâtul.
Acneea se poate manifesta și la persoanele adulte, trecute de 25-30 de ani, în special la femei atunci când există dereglari hormonale în timpul sarcinii sau la începutul zilelor de ciclu menstrual, dar ea dispare atunci când cauza care a declanșat-o a încetat. Daca nu este tratată, poate provoca cicatrici inestetice și poate duce la unele manifestări psihice cum ar fi fobia socială, anxietatea, timiditatea, scăderea stimei de sine, depresia, izolarea etc.
II.2.3.Eczema
Eczema include un grup de afecțiuni ce sunt caracterizate prin mâncărime, roșeață, iritație, uneori putând să apară și chisturi. Cauzele nu sunt cunoscute cu siguranța, deși presupunerea ar fi că sistemul imunitar reacționeaza la mediul înconjurator. Sunt multe forme de eczemă, în multe dintre ele fiind implicate și alergiile, dar cea mai frecnentă formă – și cea mai severă – este dermatita atopică. Nu este o boală contagioasă, este destul de comună (1 din 10 persoane suferă de eczemă).
II.2.4.Rozaceea
Rozaceea este caracterizată de o inflamație și de apariția de bubițe cu puroi la nivelul nasului, frunții și a bărbiei. Această afecțiune se manifestă de obicei după vârsta de 30 – 35 de ani și care au culoarea pielii mai deschisă; vasele de sânge de la nivelul feței devin vizibile prin piele, se dilată, devenind inestetice. De multe ori, rozaceea este confundată cu acneea, deși există mari diferențe între ele; în cazul rozaceei există o tendință pronunțată de înroșire a pielii, acest simptom apare și dispare, iar pielea nu mai revine niciodată la culoarea normală în totalitate. Pielea va ramane transparentă, lăsând să se vadă vasele de sange care sunt lărgite și pline de bubițe cu puroi.
Capitolul III. Evaluarea psihologică a pacienților
cu afecțiuni dermatologice
III.1.Factorii emoționali în bolile de piele
Dermatologia a facut pași importanți în ultimii ani prin apariția noilor tehnologii cum sunt laserul și criochirurgia, prin apariția medicamentelor-minune ca steroizii și derivatele vitaminei A. Astfel, mulți suferinzi de boli dermatologice au fost vindecați de medicii lor, însă mulți nu au reușit să se vindece. Pielea este un organ la fel de fizic ca inima sau ficatul, astfel încât o erupție este la fel de fizică ca un atac de cord. Pielea este, de asemenea, și un organ sensibil respondent la emoții, iar mintea este aliatul pielii, nu dușmanul ei.
În cazul bolilor de piele, deși studiile sistematice lipsesc, există în literatura de specialitate destul de multe observații legate de acest subiect. Pielea este un organ atât senzorial cât și un organ prin care se exprima emoțiile oamenilor. Ca organ senzorial ea este afectata de simptomele de conversie ca: anestezie, hiperestezie, parestezie. De asemenea, senzația de durere deține un loc important în psihologia pielii. De exemplu, tendințele masochiste au o mare afinitate cu pielea.
Pielea, fiind un organ important de exprimare a emoțiilor, este totodată și locul somatic pentru manifestarea exhibiționismului. Ca exemplu în acest sens, putem enumera: pruritul – ca semn al nerăbdării, roșirea – ca semn al rușinii, transpirația – ca urmare a stărilor de furie și teamă.
Observațiile clinice cel mai bine fundamentate privind afecțiunile cutanate, ca făcând parte din simptomatologia nevrotică, cuprind sindroame ca, de exemplu: neurodermatita, pruritul, eczema, urticaria, edemul angionevrotic, iar unii autori menționează această influență a factorilor emoționali chiar și în seboree, dishidroză și psoriasis. Înca de la începutul anilor 1900 sunt descries cazuri de psoriasis în care factorii psihologici (de exemplu, tendințele exhibiționiste) au o importanță etiologică primară.
În ultimul deceniu, există din ce în ce mai multe abordări și studii de caz referitor la relația dintre afecțiunile dermatologice și factorii emoționali. Această abordare psihosomatică este o abordare multidisciplinara, iar în cadrul ei specialiștii din diverse domenii ale medicinei colaborează cu psihologi și psihiatrii. Procesele psihologice nu diferă foarte mult de alte procese care se desfășoară în organismul uman. În același timp, ele sunt procese fiziologice care diferă de alte procese organice doar prin faptul că pot fi percepute subiectiv și mai ales, pot fi comunicate verbal de către ceilalți. Ca urmare, aceste procese pot fi studiate prin metode și tehnici psihologice.
Fiecare proces organic este influențat de stimuli psihologici, direct sau indirect, și asta pentru că organismal formează o unitate, ale cărei părți componente sunt în relații de interdependență. Ca urmare, putem spune că abordarea psihosomatică are aplicabilitate la orice fenomen care are loc în organism, iar acest caracter universal al acestei aplicabilități oferă explicații de ce în ultimii ani se vorbește tot mai mult despre o eră psihosomatică în medicină.
III.2.Stresul
Stresul este o parte fundamentală a existenței umane, reprezintă un atribut al omului, al persoanei. Fără stres, nu putem vorbi nici de viață, și nici de evoluție. Termenul de stres a fost introdus în 1936 de Hans Selye și a pătruns în limbajul current, presupunând în sensul general o permanentă fluctuație între adaptare și dezadaptare. „Prin stres desemnăm orice stare de tensiune creată, de agresiune provenind din mediul extern sau intern, față de care organismul se apără pe calea unor reacții de adaptare.“ (Percek, 1992, p.15). Hans Selye insistă pe cele trei faze ale stresului:
faza de alarmă – organismul detectează agentul stresor iar apoi se pregătește să-i facă față;
faza de rezistență – acționează mecanismele de adaptare menite a reduce efectul nociv al stresului;
faza de epuizare – este ultima fază, fiind situația în care agentul stresor nu a fost neutralizat – există o epuizare clară a resurselor organismului de luptă împotriva stresului.
O influență semnificativă asupra senzației de stres o are personalitatea individului. Ea afectează atât intensitatea de percepție a diferiților agenți ca fiind stresori, dar și tipul de recții ce pot apare. Locul controlului reprezintă convingerile persoanelor despre factorii ce le pot contola comportamentul. Există persoane cu un loc al controlului intern și care iși țin soarta în propriile mâini, dar în același timp există persoane cu un loc al contolului extern și care cred că soarta lor este determinată de noroc sau de către cei din jurul. Dacă facem o comparație între prima și a doua categorie de persoane, cei din a doua categorie au mai multe posibilități de a se simți anxioși în fața posibililor agenți stresori; pe când cei din prima categorie au șanse mai multe de a se înfrunta direct cu agenții stresori, datorită faptului că ei consideră că răspunsul lor poate schimba ceva.
III.3.Stima de sine și imaginea de sine
Înțelegerea conceptului de valoare personală și a celui de stimă de sine duce deseori la confuzii. Valoarea personală este un dat care nu se schimbă și reprezintă ceea ce ești încă din momentul concepției. Dar atunci când o persoană, adult sau copil, începe să vadă dincolo de comportamentul propriu, intervine stima de sine, ca o protecție față de probabilitatea de a nu fi prețuit și mai ales, de a nu fi iubit pentru ceea ce ești.
Stima de sine este un eu-paravan, o armură pe care o îmbraci peste eul tau adevărat, pentru a supraviețui fie în anumite relații, fie sistemului social căruia îi aparții. Cu cât este mai mare amenințarea la adresa exprimării valorii tale personale, cu atât vor fi mai puternice mecanismele tale de apărare iar stima de sine va fi mai sczută.
Majoritatea oamenilor se plaseaza în segmentul stimei de sine medii, ei ascunzând doar anumite aspecte ale eului lor adevărat, având de asemenea manevre defensive cu un caracter moderat. Persoanele cu stimă de sine medie se descriu de obicei prin afirmații cum ar fi : “Sunt o persoană obișnuita”, “Nu sunt chiar asa de rău”, “Sunt mulți oameni mai răi decât mine”, “Sunt la fel de bun ca și ceilalți oameni”. Mecanismele lor de apărare constă fie în atitudine inflexibilă, argumentativă, hipersensibilitate la critică, ambiție exacerbată, fie în anxietate, nesiguranță, dependență, sovăială, teamă cu privire la ceea ce spun alții despre ei, la părerea pe care și-o formează despre ei.
Persoanele cu stimă de sine ridicată reprezintă aproximativ 5-10% din populație și iși exprimă deplin prezența și valoarea lor unică. Dar pentru că trăim într-o lume în care să fii tu insuți cu adevărat te poate expune la amenințări puternice, frecvente, durabile, este nevoie totuși de un anumit nivel de protecție. Chiar și în acest context, oamenii cu stimă de sine ridicată sunt cele care actionează în special din perspectiva valorii lor personale imuabile, deci ele sunt persoane iubitoare, spontane, diferite, unice, expansive, aventuroase, creative, curajoase, capabile să primească și să ofere iubire.
Este important de ințeles faptul că stima de sine se naște ca o reacție la amenințările la adresa exprimării personale autentice, că este un mecanism de apărare uimitor și creativ al acelor copii si adulți care se simt amenințați în valoarea lor personală. Stima de sine are doua dimensiuni centrale: sentimentul de a fi capabil și mai ales, sentimentul de a fi demn de iubire.
Dovezile medicale arată că există o puternică asociere între sănătatea noastră fizică, longevitate și stima de sine ridicată. De asemenea, psihologia și psihiatria dinamică arată că problemele psihotice și cele nevrotice ale oamenilor, problemele familiale și conjugale, sunt corelate cu sentimentele de inferioritate sau superioritate și mai ales, sunt corelate cu vulnerabilitatea personală. Stima de sine, adică părerea pe care o avem despre propria persoană, ne influențează părerea despre toate aspectele vieții noastre:
genul de prieteni pe care îi alegem;
cum ne ințelegem cu alții;
succesul nostru în carieră;
genul de persoană cu care ne căsătorim;
succesul/insuccesul în carieră;
eficiența noastră ca parinți;
dacă vom deveni conducători sau subordonați etc.
Trei aspecte importante contribuie la explicitarea stimei de sine: acceptarea de sine, concepția despre sine și încrederea în sine; între aceste trei dimensiuni (componente) ale stimei de sine există legături de interdependență, pe care le vom descrie în tabelul de la Anexa nr.1.
Imaginea de sine este modul în care “ne vedem” propriile caracteristici fizice, cognitive, sociale, spirituale și emoționale. Iar modul în care ne percepem pe noi înșine este dependent de gradul de autostimă (de acceptare, de respect și de apreciere a propriei persoane). Dacă ne apreciem pentru ceea ce facem și ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem, dacă acceptăm faptul că avem slăbiciuni și nu ne criticăm permanent pentru ele, atunci putem ajunge la un echilibru emoțional și la o imagine de sine pozitivă, atât de benefice nouă și bineînțeles, celor din jurul nostru.
Imaginea de sine reprezintă un “autoportret factual ce include informații despre corp (înălțime, conformație, greutate), despre simpatiile și antipatiile persoanei, despre experiențele trecute. La originea imaginii de sine se află trei categorii de elemente: comparațiile sociale, reacțiile celorlalți, rolurile jucate”. (Sîntion, 2009, p.298)
III.4.Trăsături de personalitate
Pentru a defini unitar natura personalității nu există un consens general, însă mulți psihologi au optat pentru definiția conform căreia, personalitatea se referă la acele caracteristici ale persoanei care justifică consecvența paternurilor de comportament. (Opre, 2002, p.5)
Allport a fost teoreticianul care, în cercetarea personalității, s–a focalizat pe analiza modului de organizare și funcționare a trăsăturilor (Allport,cit.în Schultz,1986). El le-a considerat ca fiind adevărata structură a personalității, ele fiind reale și nu constructe teoretice care să explice comportamentele – sunt structuri stabile și există la nivel psihic. Trăsăturile de personalitate, în concepția lui Allport, nu apar doar ca reactive la anumiți factori, ele existând și determinând permanent căutarea unor stimuli.
Deoarece sunt reale, trăsăturile de personalitate pot fi demonstrate empiric, pot fi puse în evidență (chiar dacă nu pot fi văzute) prin comportamente care se repetă în timp. Trăsăturile de personalitate sunt organizate în configurații consistente, cum ar fi: ostilitatea și agresivitatea, emotivitatea și timiditatea. Toate acestea sunt trăsături constante care au tendința de a se grupa mereu în perechi. Există doua feluri de trăsături, și anume
Trăsături comune
Trăsături individuale
Trăsăturile comune se întâlnesc la persoane aparținând aceleași culturi, reflectă normele, valorile și convențiile sociale. Oameni normali, dintr-o arie culturală dată, tind în mod necesar să dezvolte unele moduri de adaptare comune, prescrise de modelele culturale. Trăsăturile comune sunt rezultatul enculturației și eventual al aculturației: indivizi educați similar, în medii similare, dezvoltă scopuri și modalități de atingere a lor asemănătoare.
Allport propune următoarea definiție: “Trăsătura comună este o categorie pentru clasificarea formelor funcțional echivalente de comportament dintr-o populație generală de oameni. Deși influențată de considerații nominaliste și artificiale, o trăsătură comună reflectă, într-o anumită măsură, dispoziții veridice și comparabile ale mai multor personalităti care, datorită naturii umane comune și unei culturi comune, dezvoltă moduri similare de adaptare la mediul lor, deși în grade variate” (Allport, 1981, p.350).
Modul particular în care trăsătura comună se manifestă la nivelul individului prezintă o variabilitate relativ mare în raport cu trăsătura comună. “O dispoziție personală este o structură neuropsihică generalizată (specifică individului), având capacitatea de a interpreta mulți stimuli funcțional echivalenți și de a iniția și orienta forme constante (echivalente) de comportament adaptativ și stilistic” (Allport, 1981, p.374).
Atât trăsătura comună cât și cea individuală se referă la un nivel complex de organizare a modalităților (răspunsurilor) adaptative, au caracter general (guvernează o gamă largă de comportamente), dar numai trăsăturile comune sunt unități de analiză cu un grad acceptabil de abstractizare pentru a permite comparații, diferențieri și categorizări între indivizi.
Trăsăturile comune sunt niște aproximări acceptabile, în care individul este introdus cu forța, în timp ce cunoașterea reală a personalității se poate realiza numai la nivel de trăsături individuale. Nu se poate vorbi de o distribuție statistică a trăsăturilor individuale pentru că ele sunt prezente, în formă specifică, la fiecare individ în parte, abordarea studiului personalității la nivelul trăsăturilor individuale fiind de natură idiografică. De altfel, arată Allport, inventarul trăsăturilor individuale este un “adevarat coșmar semantic”, limba engleză dispunând de 18.000 de termeni care descriu astfel de trăsături. Pentru a evita confuziile, Allport a propus utilizarea termenului de trăsătură pentru trăsătura comuna și a celui de dispoziție personală pentru trăsătura individuală. Tendința trăsăturilor de personalitate comune de a se grupa în mănunchiuri consistente a fost pusă în evidență nu numai la nivel empiric ci și în urma prelucrării statistice a măsurătorilor variabilelor personălitătii. În încercarea de a produce o teorie predictivă, modelul trăsăturilor a pierdut din vedere omul real și a devenit o psihologie a omului abstract, rupt de situațiile concrete de viață.
Individul e unic, însă nu incomparabil cu alți indivizi ai speciei umane. Natura lăsând trăsături comune indivizilor a creat speciile, iar în cadrul speciilor a lăsat diversitatea din care derivă unicități.
III.5.Abordări terapeutice și studii privind afecțiunile dermatologice
Corpul și mintea funcționează ca un tot unitar și când suntem bolnavi, și când suntem sănătoși. Odată ce nu pot fi luate ca niște entități distincte, tratarea uneia din ele și ignorarea celeilate duce deseori la eșec; astfel, o abordare terapeutică care le include pe amândouă este necesară în majoritatea bolilor dermatologice, întrucât este greșit să credem că orice boală somatică este doar o boală somatică și orice suferință psihică este în întregime o suferință psihică. Și asta pentru că ciclurile somato-psihice și psiho-somatice sunt la originea multor afecțiuni dermatologice. Tratamentul trebuie îndreptat nu doar către piele, ci mai ales către pacient ca întreg – minte și corp.
Nici o persoană nu este imună la stresul emoțional, astfel că pielea este folosită deseori, conștient sau inconștient, ca un mijloc de eliberare a unei tensiuni. Unele boli cutanate ar trebui, în mod obiectiv, tratate ca fiind adaptări dinamice și constant fluctuante la încordarea și la stressul la care pacientul este expus atât din exterior, dar mai ales din interior.
Psihoterapia si consilierea psihologică sunt metode eficiente de tratament, atunci când sunt folosite de terapeuți calificați pentru tratarea problemelor pielii, de origine organică sau functională. Atunci când este folosită gândirea psihologică pentru tratarea bolilor dermatologice și a alergiilor, terapeuții pot obține rezultate mult peste cele oferite doar de terapia organică. Chiar și medicii conservatori recunosc că evenimentele stresante pot expune corpul la boli – de la atac de cord la infecții.
În psihoterapie, atunci când clienții au diverse afecțiuni dermatologice, se prescriu, mai ales, exerciții de relaxare și se foloseste hipnoza pentru a potoli durerea rezistentă la medicmente, bineînțeles individualizat, de la caz la caz. Datorită legăturii strânse dintre sistemul nervos și piele, rolul minții în bolile dermatologice nu ar trebui să mai surprindă pe nimeni, mai ales că atât psihic, cât și fizic, pielea este granița omului cu lumea exterioară, unde are loc orice acțiune de iubire, muncă și joacă. Atunci când ceva este în neregula cu pielea – urticarie, eczemă, psoriazis sau orice altceva – în psihoterapie se ține cont de viața dublă a pielii: organ fizic și emoțional; se ține cont de faptul că dificultățile emoționale pot produce unele boli dermatologice; chiar și atunci când cauza este, cu siguranță, una fizică ( cum ar fi, de exemplu, ereditatea, iritația chimică, infecția) sunt benefice abordările psihologice ale traumelor produse de acestea.
Se pune deseori întrebarea: cum pot frământările emoționale să cauzeze, să declanșeze sau să sporească simptomele în cazul afecțiunilor dermatologice? Unul dintre răspunsuri ar fi acela că corpul nostru are abilitatea de a transforma ideile, fantasmele și emoțiile trăite intens în realități fizice. De exemplu, dacă-ți imaginezi că în apartamentul tău intră un hoț, corpul tău va intra în alertă sau chiar în panică, ca și când amenințarea și pericolul ar fi reale.
Într-un studiu foarte cunoscut, doi medici japonezi, Ikemi si Nakagawa, au hipnotizat voluntari cărora le-au spus că pe pielea lor a fost aplicată o frunză a unei plante toxice, de genul iederei otrăvitoare. Deși planta era inofensivă pielea voluntarilor a devenit roșie și iritată. Aceiași medici au aplicat adevarata plantă toxică pe pielea altor voluntari, după ce i-au informat pe aceștia că planta este inofensivă. Reacția la planta toxică nu a mai avut loc. (Grossbart, 2011, p.32)
Un alt studiu interesant și foarte cunoscut este acela al dermatologului Robert Griessemer care, în decursul unui an, a stat de vorba cu fiecare pacient al său despre necazurile avute cu câteva zile, săptămâni sau luni înainte de erupția sau problema dermatologică pentru care s-a prezentat la medic. În cazul multor afecțiuni dermatologice, Griessemer a demonstrat importanța declanșatorilor emoționali. La Anexa nr.2 vom prezenta Indexul Griesemer, unde se poate vedea de exemplu, că 56% din anumite eczeme și 62% din erupțiile de psoriazis au fost aparent declanșate de supărări. (Grossbart, 2011, p.109)
În cazul pacientilor cu afecțiuni dermatologice o sursă de ajutor sunt grupurile terapeutice. Există trei tipuri principale de grupuri:
grupurile psihoterapeutice – reprezintă mai mult decât psihoterapia individuală, cu mai mulți oameni în aceeași cameră, condusă de un profesionist în sănătate mentală. Terapia de grup este un mijloc de a aborda problemele emoționale de sub piele și alte probleme de viață și nu doar simptome specifice ale bolii de piele.
grupurile de suport – sunt grupuri coordonate de persoanee pregătite special pentru terapia pacienților cu o problemă comună ( de exemplu, grupul persoanelor care suferă de eczemă). Grupuri de suport pentru persoane cu probleme dermatologice au apărut încă din anii ’40 și sunt afiliate la departamentele dermatologice ale spitalelor.
grupurile de autoajutorare sau de ajutor reciproc – pot fi comparate cu familiile cu mulți membri, nu există un lider profesional, iar accentul se pune pe schimbul de resurse și cunostințe.
Capitolul IV. Metodologia cercetării
Prin acest studiu încercăm să scoatem în evidență faptul că afecțiunile dermatologice exercită o influență semnificativă asupra calității vieții pacienților și că există o relație între stima de sine, nivelul de stres, anumite trăsături de personalitate și bolile de piele.
Lucrarea noastră își propune abordarea psihologică a pacienților cu afecțiuni dermatologice cu scopul de a contura un tablou clinic specific și de a identifica și descrie consecințele psiho-sociale ale tabloului clinic.
IV.1 Obiectivele cercetării
IV.1.1 Obiectivul general
Studiul relațiilor(legăturilor) dintre stima de sine, nivelul de stres, anumite trăsături de personalitate și calitatea vieții a pacienților cu afecțiuni dermatologice .
IV.1.2 Obiectivele specifice
Analiza comparativa a consecintelor psihologice in bolile de piele (la grup de pacienti si grup de control).
IV.2 Ipotezele cercetării
1. Se prezumă că persoanele cu afecțiuni dermatologice au un nivel crescut al stresului comparativ cu persoanele fără afecțiuni dermatologice;
2. Se prezumă că persoanele cu afecțiuni dermatologice au stima de sine scăzută comparativ cu persoanele fără afecțiuni dermatologice;
3. Se prezumă că persoanele cu afecțiuni dermatologice au un nivel crescut de neuroticism comparativ cu persoanele fără afecțiuni dermatologice.
IV.3 Metode și tehnici
Instrumente psihodiagnostice:
Pentru îndeplinirea obiectivelor și verificarea ipotezelor am utilizat următoarele instrumente de lucru:
Scala Rosenberg pentru evaluarea stimei de sine (prezentată în Anexa 1)
Rosenberg Self-Esteem Scale este unul dintre cele mai cunoscute instrumente pentru evaluarea stimei de sine. Publicată pentru prima dată de către M. Rosenberg, în cartea sa Society and the Adolescent Self-Image/Societatea și imaginea de sine a adolescentului(1965), această scală a constituit de-a lungul timpului obiectul a numeroase studii, având aplicații atât în cercetare, cât și în practica din domeniul psihologiei (orientare școlară, diagnostic clinic, consiliere psihologică etc.). Scala RSES se prezintă ca o colecție de zece itemi, dintre care cinci (itemii 1, 2, 6, 8 și 10) sunt formulați pozitiv (de exemplu: “Cred că sunt o persoană valoroasă, cel puțin de același nivel cu ceilalți”), scorându-se în sensul: dezacord puternic = 1 punct, parțial în dezacord = 2 puncte, parțial de accord = 3 puncte și acord puternic = 4 puncte. Ceilalți cinci itemi (3, 4, 5, 7 și 9) sunt formulați negativ (de exemplu: “Uneori mă simt inutil,-ă”), scorându-se în sens invers: dezacord puternic = 4 puncte, parțial în dezacord = 3 puncte, parțial de acord = 2 puncte și acord puternic = 1 punct. Scala poate fi completată în aproximativ cinci minute, iar scorarea durează circa un minut. Scorul total la scală se obține prin însumarea scorurilor la itemi. Scorul unui subiect poate fi cuprins între 10 și 40. Un scor ridicat semnifică un nivel ridicat al stimei de sine.
Inventarul de Personalitate Eysenck (prezentat în Anexa 4)
Chestionarul de personalitate E.P.I. a fost elaborat de Eysenck, în 1964. El are 2 forme A si B, fiecare cu 57 de itemi. Itemii au fost formulați special, într-o terminologie accesibilă pentru a face chestionarul administrabil, aplicabil unor subiecți cu nivel de instrucție mai scăzut. Chestionarul E.P.I se administrează individual sau în grup. Este format din trei pagini. Pe prima sunt tipărite instrucțiunile de administrare, pe celelalte două, itemii chestionarului. Corectarea se realizează pe bază de grile. Scorurile brute devin semnificative prin raportarea lor la tabele de norme, de obicei formate din trei clase normalizate: pragul inferior, superior și media.
E.P.I măsoară două dimensiuni, independente între ele, ale personalității extraversiunea – introversiunea (E) și neuroticismul – stabilitatea (N). Cele două dimensiuni sunt măsurate prin raspunsuri Da sau Nu, date la câte 24 intrebari pentru fiecare dimensiune, întrebări selectate prin analiza itemilor și prin analiza factorială. În plus, chestionarul cuprinde și o scală a sincerității pentru a depista eventualele tentative de falsificare.
În țara noastră inventarul de personalitate Eysenck (E.P.I) a fost folosit în cercetări experimentale (E.Gulian, Negoescu-Bodor) sau de teren (industrie, selecția candidaților la examenele de intrare în facultate) (E. Gulian, T. N. Andriescu, 1975). E.P.I a fost standardizat, adapatat pe populația româneasca deoarece valorile medii obținute în Anglia, S.U.A. și Franța, pe eșantioane normale și patologice, sunt diferite din punct de vedere intercultural și normativ.
Astfel, apar 4 structuri posibile, denumite de Eysenck prin termenii clasici pentru temperamente:
1. Structura temperamentului coleric variază în funcție de gradul de manifestare a nevrotismului (instabilitate emoțională) și extraversiei și cuprinde caracteristici gradate de la sensibil, neliniștit, agresiv, excitabil spre schimbător, impulsiv, optimist, activ;
2. Structura temperamentală sangvinică, definită de asocierea dintre extraversie și stabilitate emoțională, prezintă caracteristici gradate de la sociabil, deschis, vorbăreț, reactiv spre plin de viață, fără griji, conducător;
3. Structura temperamentală flegmatică definită de gradul de manifestare a introversiei și stabilității emoționale, descrisă prin caracteristici ce variază gradat de la calm, mereu temperat, de încredere, controlat spre pașnic, reflexiv, grijuliu, pasiv;
4.Structura temperamentală melancolică, definită de gradul de manifestare a introversiei și instabilității emoționale (nevrotism), descries prin caracteristici ce variază gradat de la liniștit, nesociabil, rezervat, pesimist spre sobru, rigid, anxios, plin de toane, cu dispoziții labile.
Inventarul pentru Evaluarea Stresului – a fost realizat de Julian Melgosa (2000) și adaptat de Pompiliu Golea (2002) – (prezentat în Anexa 5).
Acest inventar a fost elaborat pe baza următoarei structuri:
– stilul de viață;
– mediul;
– simptome;
– ocupație profesională;
– relații;
– personalitate.
Fiecare categorie conține un număr de 16 întrebări la care subiecții intervievați trebuie să raspundă conform următoarei scale de evaluare, ținând cont de relația directă nivel stres/performanță:
Zona I, 0 –70 puncte (eustress / performanță în creștere)
Zona II, 70 – 120 puncte ( nivel optim de stres/performanță ridicată)
Zona III, >120 de puncte ( distres / performanță în scădere).
Metoda de operaționalizare a stresului ocupațional are ca fundament doi factori care duc la apariția stresului:
factori de subsolicitare,
factori de suprasolicitare.
La stresul de subsolicitare respectiv cel de suprasolicitare corespund două categorii de factori respectiv: factorii de subsolicitare și de suprasolicitare, aceste două categorii cuprinzând indicatori comportamentali ai stresului sintetizați și prezentați în următorul tabel (Sîntion și Papari, 2000, 311/317):
Tabelul 2.2 Indicatori comportamentali ai stresului
2.Metodele statistice (de prelucrare și analiză a datelor):
În funcție de natura datelor colectate și de obiectivele și ipotezele cercetării noastre, am utilizat următoarele metode statistice:
Analiza statistică descriptivă;
Testul T – pentru compararea datelor parametrice în vederea identificării diferențelor semnificative.
Participanții :
La această cercetare au participat 64 de persoane din județul Constanța. Lotul de cercetare a fost format din două eșantioane a câte 32 de persoane: un eșantion de persoane cu afecțiuni dermatologice și un eșantion de persoane fără afecțiuni dermatologice.
Participanții la cercetare au avut vârste cuprinse între 18 și 70 de ani, cei mai mulți având vârsta de 48 ani (4 participanți). Pentru întregul lot de participanți vârsta medie este de 46, 53 ani.
Figura 2.1 Diagrama de bare pentru variabila „vârstă”
Continuând cu analiza eșantionului de persoane cu afecțiuni dermatologice, putem spune că din totalul celor 32 de pacienti, 21 sunt femei și 11 sunt bărbați.
Figura 2.2 Diagrama pentru variabila „genul biologic”
Distribuția datelor pentru variabila „nivel de instruire„ arată că 7 participanți au studii generale, 16 participanți au studii medii și 9 participanți au studii superioare.
Tabelul 2.1 Distribuția pe frecvențe la variabila „nivelul de instruire”
Din cele 32 de persoane cu afecțiuni dermatologice, 19 sunt din mediul urban, iar 13 sunt din mediul rural.
Figura 2.3 Diagrama de bare pentru variabila „mediul de proveniență”
Continuând cu analiza eșantionului de persoane fără afecțiuni dermatologice, putem spune că din totalul celor 32 de pacienti, 22 sunt femei și 10 sunt bărbați.
Figura 2.2 Diagrama pentru variabila „genul biologic grup control”
Distribuția datelor pentru variabila „nivel de instruire grup control„ arată că 6 participanți au studii generale, 16 participanți au studii medii și 10 participanți au studii superioare.
Tabelul 2.1 Distribuția pe frecvențe la variabila „nivelul de instruire grup control”
Din cele 32 de persoane fără afecțiuni dermatologice, 20 sunt din mediul urban, iar 12 sunt din mediul rural.
Figura 2.3 Diagrama de bare pentru variabila „mediul de proveniență grup control”
IV.5 Procedura de lucru
Studiul a fost efectuat la Clinica de Dermatovenerologie Secția Exterioară Constanța, un cabinet individual de psihologie (cabinet privat) și în județul Constanța.
Cercetarea s-a desfășurat în perioada octombrie 2015– februarie 2016. În acest interval de timp au fost aplicate chestionarele și au fost interpretate datele. Ca mod de lucru s-au aplicat chestionarele prin metoda autoadministrării de chestionar.
În ceea ce privește analiza cantitativă a datelor, acestea au fost codate și supuse unor prelucrări statistice pe baza programului Statistical Program for Social Sciences (SPSS 20.0 Windows). După o analiză primară a datelor, pentru confirmarea ipotezelor, datele au fost supuse unor analize secundare.
IV.6 Design-ul cercetării
Cercetarea de față reprezintă un studiu descriptiv-explorator transversal, în care au fost utilizate teste, chestionare standardizate și interviul psihologic semistructurat.
În derularea cercetării au fost implicate următoarele variabile:
Variabile independente: stima de sine, stresul, trăsături de personalitate.
Variabile dependente: vârsta, genul biologic și nivelul de instruire, mediul de proveniență.
IV.7 Exigențe etice ale cercetării
Participarea a fost realizată exclusiv pe bază de voluntariat și acord personal prealabil aplicării instrumentelor. Participanții au fost asigurați că acordul lor este voluntar și poate fi retras în orice moment fără riscul unor consecințe negative. De asemenea, participanții au fost informați asupra scopului acestei cercetări, toți subiecții fiind asigurați de confidențialitatea rezultatelor. Participanților li s-a explicat că se pot retrage oricând doresc. În derularea acestei cercetări am ținut cont de principiul respectului demnității umane, de standardele de confidențialitate, respectând în același timp principiul egalității pentru toți participanții, neexistând forme de discriminare.
IV.8 Rezultatele cercetării și semnificația acestora
Pentru testarea ipotezelor stabilite, datele culese au fost mai întâi supuse unei prelucrări primare, constând în calcularea indicatorilor de start pentru probele aplicate participanților la cercetare. Mai întâi vom analiza indicatorii de start și distribuția frecvențelor .
Rezultatele obținute de participanții la studiu relevă faptul că scorurile pentru scalele:
1. „stil de viață” variază între un minim de 7 și un maxim de 42, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 35. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 32. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 29,13 cu abaterea standard de 9,88.
2. „mediu” variază între un minim de 12 și un maxim de 49, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 37. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 23, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 29,19 și abaterea standard de 10,03.
3. „simptome” variază între un minim de 14 și un maxim de 47, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 33. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 30, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 30,91 cu abatrea standard de 9,20.
4. „ ocupație profesională” variază între un minim de 13 și un maxim de 47, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 34. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 27, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 29,75 și abaterea standard de 9,32.
5. „relații” variază între un minim de 13 și un maxim de 47, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 34. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 37, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 30,81 cu abaterea standard de 9,22.
6. „personalitate” variază între un minim de 10 și un maxim de 48, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 38. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 30, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 30,și abaterea standard de 10,38.
Figura 2.4 Histograma pentru variabila „stil de viață”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție a datelor pentru variabila „stil de viță”, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness =-,580), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri mari, existând o distribuție cu asimetrie negativă. Valoarea coeficientului de boltire este negativ (Kurtosis =-,579).
Figura 2.5 Histograma pentru variabila „mediul pacienți”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție a datelor pentru variabila „mediul pacienți”, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este pozitivă (Skewness =0,134), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri medii. Valoarea coeficientului de boltire este negativ (Kurtosis =-,617), deci distribuția datelor este platicurtică, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul fiind eterogen.
Figura 2.6 Histograma pentru variabila „simptome”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție a datelor pentru variabila „simptome pacienți”, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness =-,103), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri medii, existând o asimetrie negativă. Valoarea coeficientului de boltire este, de asemenea, negativă (Kurtosis =-,729), deci distribuția datelor este mezocurtică, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei.
Figura 2.7 Histograma pentru variabila„ocupație profesională”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este pozitivă (Skewness =,050), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri medii, existând o curbă simetrică. Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis =-,552), deci distribuția datelor este leptocurtică.
Figura 2.8 Histograma pentru variabila „relații”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness =-,089). Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis =-,731).Valoarea mediei este mai mică decât mediana, aceasta la rândul ei fiind mai mică decât modul, ceea ce ne indică că avem o distribuție cu asimetrie pozitivă.
Figura 2.9 Histograma pentru variabila „personalitate”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție pentru variabila „personalitate”, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness = -0,336), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri mari, existând o asimetrie negativă. Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis =-0,812).
Vom continua cu analiza primară a datelor pentru variabila„ stres pacienți„ inspectând indicatorii de start și distribuția scorurilor.
Tabelul 2.4 Indicatorii de start pentru variabila „stres pacienți”
Rezultatele obținute de participanții la studiu relevă faptul că scorurile pentru scala „stres pacienți” variază între un minim de 111 și un maxim de 242, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 131. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 180, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 176,38 ceea ce înseamnă că participanții la studiu prezintă un nivel de stres ridicat, etalonul scorurilor încadrând un nivel de stres ridicat, mai mult de 120 de puncte
Figura 2.10 Histograma pentru variabila „stres pacienți„
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de simetrie este pozitivă (Skewness =,041), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri mari, existând o asimetrie negativă. Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis =-,034), deci distribuția datelor este mezocurtică, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul fiind omogen, abaterea standard având valoarea de 33,8.
Tabelul 2.5 Indicatorii de start pentru variabila „nivelul de stres„
Rezultatele obținute de participanții la studiu relevă faptul că scorurile pentru variabila „nivelul de stres” variază între un minim de 2 , (2 reprezentând nivel de stres mediu și un maxim de 3 (3 reprezentând nivel de stres ridicat), ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 1. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 3, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 2,93 ceea ce înseamnă că subiecții au un nivel de stres ridicat, etalonul scorurilor încadrând un nivel de stres ridicat între scorurile 2-3 .
Figura 2.11 Histograma pentru variabila „nivelul de stres„
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness =-3,795), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri mari, existând o asimetrie negativă. Valoarea coeficientului de boltire este pozitivă (Kurtosis =13,227), deci distribuția datelor este în formă de j, ceea ce înseamnă că există foarte puține scoruri mici, puține scoruri medii și multe/ foarte multe scoruri mari; datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul fiind eterogen.
Tabelul 2.3 Indicatori de start pentru variabilele” stil de viață, mediul, simptome, ocupație profesională, relații și personalitate”, grup de control
Rezultatele obținute de participanții la studiu(grup control) relevă faptul că scorurile pentru scalele:
1. „stil de viață”grup control variază între un minim de 8 și un maxim de 24, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 16. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 14. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 14,41 cu abaterea standard de 3,41.
2. „mediu” variază între un minim de 8 și un maxim de 31, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 23. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 16, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 17,56 și abaterea standard de 5,96.
3. „simptome” variază între un minim de 7 și un maxim de 23, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 16. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 14, distribuția fiind multiimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 14,50 cu abatrea standard de 4,35.
4. „ ocupație profesională” variază între un minim de 6 și un maxim de 24, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 18. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 14, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 13,78 și abaterea standard de4,15.
5. „relații” variază între un minim de 6 și un maxim de 23, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 17. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 15, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 14,31cu abaterea standard de 4,20.
6. „personalitate” variază între un minim de 7 și un maxim de 22, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu15. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului13, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 13,72 și abaterea standard de 3,93.
Vom continua cu analiza primară a datelor pentru variabila „stres grup control, inspectând indicatorii de start și distribuția scorurilor.
Figura 2.4 Histograma pentru variabila „stil de viață grup control”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este pozitivă (Skewness =1,670). Valoarea coeficientului de boltire este pozitivă (Kurtosis =1, 257).Valoarea mediei este mai mare decât mediana, aceasta la rândul ei fiind egală cu modul, ceea ce ne indică că avem o distribuție cu asimetrie negativă.
Figura 2.4 Histograma pentru variabila „mediu grup control”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este pozitivă (Skewness =,478). Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis =,009).Valoarea mediei este mai mare decât mediana, aceasta la rândul ei fiind mai mare decât modul, ceea ce ne indică că avem o distribuție cu asimetrie negativă.
Figura 2.4 Histograma pentru variabila „simptome grup control”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este pozitivă (Skewness =,297). Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis =-,499).Valoarea mediei este mai mare decât mediana, aceasta la rândul ei fiind mai mare decât modul, ceea ce ne indică că avem o distribuție cu asimetrie negativă.
Figura 2.4 Histograma pentru variabila „ocupație profesională grup control”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este pozitivă (Skewness =243). Valoarea coeficientului de boltire este pozitivă (Kurtosis =,056).Valoarea mediei este mai mică decât mediana, aceasta la rândul ei fiind mai mică decât modul, ceea ce ne indică că avem o distribuție cu asimetrie pozitivă.
Figura 2.4 Histograma pentru variabila „relații grup control”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness =,193). Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis =-,500).Valoarea mediei este mai mică decât mediana, aceasta la rândul ei fiind mai mică decât modul, ceea ce ne indică că avem o distribuție cu asimetrie pozitivă.
Figura 2.4 Histograma pentru variabila „personalitate grup control”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness =,237). Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis =-,324).Valoarea mediei este mai mică decât mediana, aceasta la rândul ei fiind mai mică decât modul, ceea ce ne indică că avem o distribuție cu asimetrie pozitivă.
Tabelul 2.11 Indicatori de start pentru variabila”stres grup control”
Rezultatele obținute de participanții la studiu relevă faptul că scorurile pentru scala „stres grup control” variază între un minim de 67 și un maxim de 111, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 44. Frecvența maximă de apariție corespunde scorurilor 79, 86, 87, 95 și 100 distribuția fiind multimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 88,63 ceea ce înseamnă că subiecții au un nivel de stres mediu, etalonul scorurilor încadrând un nivel de stres mediu între scorurile 70- 120.
Figura 2.17 Histograma pentru variabila „ stres grup de control”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție a datelor pentru variabila „stres grup de control”, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness =-,022), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri medii, existând o asimetrie negativă. Valoarea coeficientului de boltire este de asemenea negativa (Kurtosis =-,641), deci distribuția datelor este mezocurtică, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul fiind omogen.
Tabelul 2.12 Indicatori de start pentru variabila”nivelul de stres grup control”
Rezultatele obținute de participanții la studiu relevă faptul că scorurile pentru scala „stres grup control” variază între un minim de 67 și un maxim de 111, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 44. Frecvența maximă de apariție corespunde scorurilor 79, 86, 87, 95 și 100 distribuția fiind multimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 88,63 ceea ce înseamnă că subiecții au un nivel de stres mediu, etalonul scorurilor încadrând un nivel de stres mediu între scorurile 70- 120
Figura 2.18 Histograma pentru variabila „nivelul de stres grup de control”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție a datelor pentru variabila „stres grup de control”, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness =-,022), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri medii, existând o asimetrie negativă. Valoarea coeficientului de boltire este de asemenea negativa (Kurtosis =-,641), deci distribuția datelor este mezocurtică, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul fiind omogen.
Selye descrie stresul ca fiind o acțiune externã de suprasolicitare exercitatã asupra organismului. Stresul este o consecinþã a unor evenimente sau situații personale, interpersonale, sociale sau de mediu care dau subiectului senzația de a fi “sub presiune”. Aceastã senzație produce o reacție de alertã și mobilizeazã atât resursele fizice, cât și pe cele psihologice pentru a face fațã evenimentelor și pentru a evita consecințele negative asupra sãnãtãții fizice și psihice. Dacã evenimentul stresor este foarte puternic sau dacã întreaga viațã este resimțitã ca “stresantã”, aceastã reacþie de alertã devine ineficientã, inducând, menționând sau agravând afecțiuni psihosomatice.
Vom continua cu analiza primară a datelor pentru variabila„ stima de sine„ inspectând indicatorii de start și distribuția scorurilor.
Tabelul 2.6 Indicatorii de start pentru variabila „stima de sine pacienți”
Rezultatele obținute de participanții la studiu relevă faptul că scorurile obținute de participanți la scala Rosenberg variază între un minim de 6 și un maxim de 16, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 10. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 10, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 9,84 ceea ce înseamnă că participanții au un nivel de stimă de sine scăzut, etalonul scorurilor încadrând nivelul de stimă de sine scăzut între scorurile 0- 20 .
Figura 2.12 Histograma pentru variabila „stima de sine pacienți„
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este pozitivă (Skewness =0,730), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri mici, existând o asimetrie pozitivă. Valoarea coeficientului de boltire este pozitivă (Kurtosis = 0,650), deci distribuția datelor este platicurtică, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul fiind eterogen.
Diverși autori concluzionează că stima de sine se află într-o strânsă legătură cu furia și cu depresia, iar cele două influențează negativ starea de sănătate a oamenilor. De aceea, putem spune că un nivel scăzut al stresului poate avea un impact deosebit de mare asupra pacienților cu afecțiuni dermatologice.
Tabelul 2.7 Indicatorii de start pentru variabila „nivelul de stimă de sine pacienți”
Rezultatele obținute de participanții la studiu relevă faptul că scorurile pentru scala „nivelul de stimă de sine pacienți” variază între un minim de 1 și un maxim de 2, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 1. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 1, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 1,28 ceea ce înseamnă că participanții la studiu ,prezintă un nivel de stimă de sine scăzută, etalonul scorurilor pentru stimă de sine scăzută încadrând între scorurile 1-2.
Figura 2.13 Histograma pentru variabila „nivelul de stimă de sine pacienți”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție pentru variabila „nivelul de stimă de sine pacienți”, se observă că valoarea coeficientului de simetrie este pozitivă (Skewness = 1,022), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri mici, existând o asimetrie negativă. Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis =-1,025), deci distribuția datelor este în formă de i , ceea ce înseamnă că există foarte multe scoruri mici, puține scoruri medii și mai puține scoruri mari.
Tabelul 2.13 Indicatori de start pentru variabila”stima de sine grup control”
Rezultatele obținute de participanții la studiu relevă faptul că scorurile pentru scala „stima de sine grup control” variază între un minim de 10 și un maxim de 29, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 19. Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 20, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 22, ceea ce înseamnă că subiecții au un nivel de stimă ridicat, etalonul scorurilor încadrând un nivel de stimă de sine ridicată între scorurile 20- 30.
Figura 2.19 Histograma pentru variabila „stima de sine grup de control”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție a datelor pentru variabila „stres grup de control”, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness =-,022), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri medii, existând o asimetrie negativă. Valoarea coeficientului de boltire este de asemenea negativa (Kurtosis =-,641), deci distribuția datelor este mezocurtică, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul fiind omogen.
Tabelul 2.8 Indicatorii de start pentru variabila „ Trăsături de personalitate”
Rezultatele obținute de participanții la studiu relevă faptul că scorurile pentru variabilele:
a) „scala de minciună pacienți” variază între un minim de 1 și un maxim de 6, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 5. Frecvența maximă de apariție corespunde scorurilor 4, distribuția fiind multimodală, fiind valoarea cea mai mică. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 3,81 ceea ce înseamnă că participanții la studiu sunt sinceri, etalonul scorurilor încadrând nivelul de sinceritate, între scorurile 0-5.
b) „extraversie/ introversie pacienți„ variază între un minim de 3 și un maxim de 13, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 10. Frecvența maximă de apariție corespunde scorurilor 7, distribuția fiind multimodală, fiind valoarea cea mai mică. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 7,84 ceea ce înseamnă că participanții la studiu sunt itrovertiți, etalonul scorurilor încadrând introversia între scorurile 8-11.
c) „nevrotism pacienți„ variază între un minim de 9 și un maxim de 22, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 11. Frecvența maximă de apariție corespunde scorurilor 18, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 16,50 ceea ce înseamnă că participanții la studiu prezintă un nivel ridicat de instabilitate emoțională, etalonul scorurilor încadrând între scorurile 15-18.
Figura 2.14 Histograma pentru variabila „scala de minciună”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție a datelor pentru variabila „scala de minciună”, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness =-,377), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri mari, existând o asimetrie negativă. Valoarea coeficientului de boltire este, de asemenea, negativă (Kurtosis =-,763), deci distribuția datelor este platicurtică, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul fiind eterogen.
Figura 2.15 Histograma pentru variabila „extraversie/introversie pacienți”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este pozitivă (Skewness =,136), ceea ce indică o tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri mici, existând o ușoară asimetrie pozitivă. Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis =-,607), deci distribuția datelor este platicurtică, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul fiind eterogen, abaterea standard având valoarea de 2,52.
Figura 2.16 Histograma pentru variabila „nevrotism pacienți”
Din analiza indicatorilor statistici care descriu curba de distribuție a scorurilor, se observă că valoarea coeficientului de simetrie este negativă (Skewness =-,530), ceea ce indică o ușoară tendință a subiecților de a se orienta spre scoruri mai mari, existând o ușoară asimetrie negativă. Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis = -,243), ceea ce indică o distribuție cu asimetrie pozitivă(scorurile mici sunt mai frecvente decât cele mari) unde media este mai mică decât mediana și modul.
Tabelul 2.9 Indicatorii de start pentru variabila „ structura temperamentală pacienți”
Valoarea medie a scorurilor obținute de participanți la „variabila „ structura temperamentală pacienți” este 2,03. Mediana are valoare mai mică decât media scorurilor, fiind poziționată la nivelul scorului 2 . Distribuția scorurilor este unimodală, valoarea modului afișată este 2, fiind scorul cu frecvența cea mai mare.
Analizând în continuare indicatorii împrăștierii pentru scorurile obținute, se evidențiază un scor minim de 2 și unul maxim de 3, de unde rezultă o amplitudine a distribuției datelor egală cu 1. Cel de-al doilea indicator al împrăștierii, și anume abaterea standard a datelor este relativ mică (S = ,177), grupul fiind omogen.
Tabelul 2.14 Indicatorii de start pentru variabila „ Trăsături de personalitate grup control”
Rezultatele obținute de participanții la studiu relevă faptul că scorurile pentru variabilele:
a) „scala de minciună grup control” variază între un minim de 1 și un maxim de 6, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 5. Frecvența maximă de apariție corespunde scorurilor 4, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 3,72 ceea ce înseamnă că participanții la studiu sunt sinceri, etalonul scorurilor încadrând nivelul de sinceritate, între scorurile 0-5.
b) „extraversie/ introversie grup control„ variază între un minim de 7 și un maxim de 21, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 14. Frecvența maximă de apariție corespunde scorurilor 12, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 13,31 ceea ce înseamnă că participanții la studiu prezintă un nivel de extraversie moderat, etalonul scorurilor încadrând extraversia moderată între scorurile 12-18.
c) „nevrotism grup control„ variază între un minim de 6 și un maxim de 22, ceea ce înseamnă că amplitudinea este egală cu 12. Frecvența maximă de apariție corespunde scorurilor 13, distribuția fiind unimodală. Media scorurilor pentru toți participanții la studiu este de 12,94.
Figura 2.20 Histograma pentru variabila „scala de minciună grup control”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție a datelor pentru variabila „scala de minciună”, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este negativă (Skewness =-,236). Valoarea coeficientului de boltire este, de asemenea, negativă (Kurtosis =-,705), deci distribuția datelor este platicurtică, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul fiind omogen. Valoarea mediei este mai mică decât mediana și mediana este egală cu modul, ceea ce ne indică că avem o distribuție cu asimetrie pozitivă.
Figura 2.21 Histograma pentru variabila „ extraversie/introversie grup control”
Analizând indicatorii statistici care descriu curba de distribuție, se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este pozitivă (Skewness =,306) Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis =–,625). Valoarea mediei este mai mare decât mediana și mediana este mai mare decât modul, ceea ce ne indică că avem o distribuție cu asimetrie negativă.
Figura 2.22 Histograma pentru variabila „nevrotism grup control”
Din analiza indicatorilor statistici care descriu curba de distribuție a scorurilor, se observă că valoarea coeficientului de simetrie este pozitivă (Skewness =,294) Valoarea coeficientului de boltire este negativă (Kurtosis = -,345) , ceea ce indică o distribuție cu asimetrie pozitivă(scorurile mici sunt mai frecvente decât cele mari) unde media este mai mică decât mediana și modul.
Tabelul 2.9 Indicatorii de start pentru variabila „ structura temperamentalăgrup control”
Valoarea medie a scorurilor obținute de participanți la variabila „ structura temperamentală grup control” este 2,22. Mediana are valoare mai mică decât media scorurilor, fiind poziționată la nivelul scorului 2 . Distribuția scorurilor este unimodală, valoarea modului afișată este 2, fiind scorul cu frecvența cea mai mare.
Analizând în continuare indicatorii împrăștierii pentru scorurile obținute, se evidențiază un scor minim de 1 și unul maxim de 4, de unde rezultă o amplitudine a distribuției datelor egală cu 3. Cel de-al doilea indicator al împrăștierii, și anume abaterea standard a datelor este relativ mică (S = 0,792), grupul fiind omogen.
Verificarea primei ipoteze
Pentru a verifica prima ipoteză, conform căreia se prezumă că persoanele cu afecțiuni dermatologice au un nivel crescut al stresului comparativ cu persoanele fără afecțiuni dermatologice, datele culese au fost supuse unei analize comparative pentru aflarea diferențelor dintre cele două grupuri.
Tabelul 2.17 Mediile scorurilor obținute de cele două loturi de subiecți pentru variabila „stres”
Tabelul de mai sus indică valorile mediilor celor două eșantioane, privitor la variabila „stres”. Prima medie este egală cu 88,63 pentru grupul de pacienți, diferită de cea obținută de grupul de control– 176,38. Abaterile standard corespunzătoare sunt 11,539, respectiv 33,888.
Tabelul nr. 2.18. Testul de normalitate Kolmogorov-Smirnov pentru distribuția scorurilor în cazul variabilei„stres”
Distribuția datelor pentru variabila „stres„ îndeplinind condițiile de normalitate, am utilizat pentru prelucrarea statistică testul t Student pentru aflarea diferențelor dintre mediile obținute de cele două loturi, pacienți cu afecțiuni dermatologice și respectiv fără afecțiuni dermatologice.
Tabelul 2.20 Diferențe semnificative între grupul de pacienți și grupul de control
În tabelul de mai sus sunt prezentate rezultatele la testul t pentru eșantioane independente de comparare a mediilor pentru variabila „stres”. Rezultatele pot fi analizate din perspectiva valorii testului Levene. Observăm că testul Levene (F) nu este semnificativ statistic (p >0,05), deci varianțele sunt egale, condiția omogenității varianțelor fiind satisfăcută, luăm în considerare rezultatele testului t afișate pe prima linie.
Analizând împreună diferențele semnificative obținute între pacienți și grupul de control putem observa că testului t are o valoare de t(62)= 13,866 p<0,001 pentru variabila stres, ceea ce înseamnă că există o diferență semnificativă între medii, persoanele cu afecțiuni dermatologice sunt în medie mai stresate decât persoanele fără afecțiuni dermatologice.
În urma rezultatelor pe care le-am obținut, reiese faptul ca persoanele cu afecțiuni dermatologice au un nivel ridicat de stres, fiind astfel îndreptățiți să spunem că aceste persoane trebuie abordate într-o manieră complexă împreună cu psihologi și psihiatri. De asemenea, o structură nevrotică de personalitate se adaptează mai greu la boală, ea dezvoltând simptome nevrotice generatoare de stres – iar toate acestea se produc într-un cerc vicios.
Astfel, stresul – definit ca fiind un eveniment cu un potențial stresor (eveniment de mediu social, de mediul de lucru, de viața persoanei ) are o dublă implicare, și anume: poate fi considerat un factor agravant pentru persoanele cu afecțiuni dermatologice sau, pe de altă parte, afecțiunile dermatologice pot fi generatoare de stres pentru pacient, influentându-i calitatea vieții.
Plecând de la aceste rezultate, putem afirma că persoanele cu afecțiuni dermatologice prezintă un nivel de stres mai ridicat decât persoanele fără afecțiuni dermatologice, ceea ce vine să confirme prima ipoteză a cercetării noastre.
Verificarea ipotezei doi
Pentru verificarea celei de-a doua ipoteze, conform căreia se prezumă că persoanele cu afecțiuni dermatologice au stima de sine scăzută comparativ cu persoanele fără afecțiuni dermatologice , datele culese au fost supuse unei analize
comparative pentru aflarea diferențelor dintre cele două grupuri.
Tabelul 2.18 Mediile scorurilor obținute de cele două loturi de subiecți pentru variabila „stimă de sine”
Tabelul de mai sus indică valorile mediilor celor două eșantioane, privitor la variabila „stimă de sine”. Prima medie este egală cu 9,84 pentru grupul de pacienți, diferită de cea obținută de grupul de control 21,47. Abaterile standard corespunzătoare sunt 2,384 respectiv 4,826.
Tabelul nr. 2.18. Testul de normalitate Kolmogorov-Smirnov pentru distribuția scorurilor în cazul variabilei „stima de sine”
Distribuția datelor pentru variabila „stima de sine” îndeplinind condițiile de normalitate, am utilizat pentru prelucrarea statistică testul t Student pentru aflarea diferențelor dintre mediile obținute de cele două loturi, pacienți cu afecțiuni dermatologice și respectiv fără afecțiuni dermatologice.
Tabelul 2.20 Diferențe semnificative între grupul de pacienți și grupul de control
În tabelul de mai sus sunt prezentate rezultatele la testul t pentru eșantioane independente de comparare a mediilor pentru variabila „simă de sine”. Rezultatele pot fi analizate din perspectiva valorii testului Levene. Observăm că testul Levene (F) nu este semnificativ statistic (p >0,05), deci varianțele sunt egale, condiția omogenității varianțelor fiind satisfăcută, luăm în considerare rezultatele testului t afișate pe prima linie.
Analizând împreună diferențele semnificative obținute între pacienți și grupul de control putem observa că testului t are o valoare de t(62)= 12,217 p<0,001 pentru variabila „stimă de sine”, ceea ce înseamnă că există o diferență semnificativă între medii, persoanele cu afecțiuni dermatologice prezintă un nivel de stimă de sine scăzută comparativ cu persoanele fără afecțiuni dermatologice.
Plecând de la aceste rezultate putem spune că stabilitatea sau instabilitatea componentei afective a sinelui depinde de certitudinea pe care indivizii o au despre ceea ce sunt ei. În alți termeni, cu cât această componentă este mai puternică (stimă de sine pozitivă), cu atât ea este mai stabilă și mai insensibilă la variațiile situaționale; cu cât această componentă este mai puțin puternică (stimă de sine negativă), cu atât ea este mai instabilă și deci mai sensibilă la caracteristicile situaționale .
Pe baza acestor rezultate putem afirma că și cea de-a doua ipoteză a fost confirmată.
Verificarea ipotezei trei
Pentru verificarea celei de-a treia ipoteze, conform căreia se prezumă că persoanele cu afecțiuni dermatologice au un nivel crescut de neuroticism comparativ cu persoanele fără afecțiuni dermatologice, datele culese au fost supuse unei analize comparative pentru aflarea diferențelor dintre cele două grupuri.
Tabelul 2.19 Mediile scorurilor obținute de cele două loturi de subiecți pentru variabila „nevrotism”
Tabelul de mai sus indică valorile mediilor celor două eșantioane, privitor la variabila „nevrotism”. Prima medie este egală cu 16,50 pentru grupul de pacienți, diferită de cea obținută de grupul de control 12,94. Abaterile standard corespunzătoare sunt 3,273, respectiv 4,048.
Tabelul nr. 2.18. Testul de normalitate Kolmogorov-Smirnov pentru distribuția scorurilor în cazul variabilei „nevrotism”
Distribuția datelor pentru variabila „nevrotism” îndeplinind condițiile de normalitate, am utilizat pentru prelucrarea statistică testul t Student pentru aflarea diferențelor dintre mediile obținute de cele două loturi, pacienți cu afecțiuni dermatologice și respectiv fără afecțiuni dermatologice.
Tabelul 2.20 Diferențe semnificative între grupul de pacienți și grupul de control
În tabelul de mai sus sunt prezentate rezultatele la testul t pentru eșantioane independente de comparare a mediilor pentru variabila „nevrotism”. Rezultatele pot fi analizate din perspectiva valorii testului Levene. Observăm că testul Levene (F) nu este semnificativ statistic (p >0,05), deci varianțele sunt egale, condiția omogenității varianțelor fiind satisfăcută, luăm în considerare rezultatele testului t afișate pe prima linie.
Analizând împreună diferențele semnificative obținute între pacienți și grupul de control putem observa că testului t are o valoare de t(62)= 3,872, p<0,001 pentru variabila „nevrotism”, ceea ce înseamnă că există o diferență semnificativă între medii, persoanele cu afecțiuni dermatologice prezintă un nivel de neuroticism ridicat comparativ cu persoanele fără afecțiuni dermatologice.
Persoanele care obțin asemenea scoruri, se caracterizează prin labilitate emoțională accentuată, dificultăți reale în restabilirea echilibrului psihic după diferite șocuri emoționale. Aceste personae se plâng deseori de dereglări somatice difuze (tulburări digestive, dureri de cap, dureri dorsale, insomnii, etc.). Pe plan psihic ei acuză diferite stări anxioase, dar mai ales sunt framântați de nenumărate griji. Sub influența stresului, ele sunt predispuse la tulburări nevrotice (predispozițiile menționate mai sus nu se confundă cu adevărata depresie nervoasă).
Tabelul 2.16 Frecvențele privind structura temperamntală a pacienților
Astfel, analizând tabelul cu frecvențele structurilor temperamentale pentru grupul de pacienți, se observă că din totalul de 32 de participanți la studiu 31 de pacienți prezintă o structură temperamentală predominant melancolică (melancolicii sunt descriși ca fiind capricioși, anxioși, rigizi, sobri, pesimiști, rezervați, nesociabili și tăcuți) și un singur pacient prezintă o structură temperamentală predominant flegmatică (flegmaticii (introverții stabili) sunt descriși ca fiind pasivi, atenți, grijulii, pașnici, controlați, de încredere, echilibrați și calmi).
Tabelul 2.21 Frecvențele privind structura temperamntală a grupului de control
Analizând tabelul cu frecvențele structurilor temperamentale pentru grupul de control, se observă că din totalul de 32 de participanți la studiu, 23 de participanți prezintă o structură temperamentală predominant melancolică, 2 participanți prezintă o structură temperamentală predominant flegmatică, 3 participanți prezintă o structură temperamentală predominant sangvinică și 4 participanți prezintă o structură temperamentală predominant colerică.
La nivelul întregului lot de participanți am obținut o serie de diferențe semnificative între cele două grupuri.
Tabelul 2.20 Diferențe semnificative între grupul de pacienți și grupul de control
Analizând împreună diferențele semnificative obținute între pacienți și grupul de control putem observa că testului t are o valoare de t(62)= 13,866 p<0,001 pentru variabila stres, t(62)= 12,217 p<0,001 pentru variabila stimă de sine și t(62)= 3,872 p<0,001 pentru variabila nevrotism .
Datele obținute până acum pot constitui caracteristici definitorii pentru pacienții cu afecțiuni dermatologice. Astfel, populația de pacienți investigată pare a avea următoarele trăsături specifice:
Nivel de stres ridicat
Stimă de sine scăzută
Nevrotism ridicat
Aceste rezultate ne permit să acceptăm ipotezele de lucru 1, 2 și 3, care presupunea că există diferențe semnificative la nivelul unor variabile de personalitate între pacienții cu afecțiuni dermatologice și pacienții fără afecțiuni dermatologice.
IV.9 Studii de caz
În continuare, sunt prezentate două studii de caz, care au fost efectuate în cadrul unui cabinet individual de psihologie (cabinet privat) din Constanța.
Studiu de caz nr.1 – Andrei
Date generale
Numele: Andrei
Data nașterii: 24 ianuarie 2002 (14 ani)
Adresa: Medgidia
Ocupație: elev clasa a VIII-a
Istoricul cazului
Acuze principale
Istoricul tulburării prezente
Clientul se prezintă la psiholog în luna august 2015 la recomandarea medicului de familie. În urmă cu 9 luni băiatului i-a apărut psoriazis pe brațe, lucru care i-a speriat pe părinti și mai ales pe copil; a făcut mai multe tratamente la mai mulți medici, însă boala este “rezistentă” și simptomele doar s-au ameliorat, fără a remite; în prezent încă se află sub tratament; prezintă stare iritabilă, deseori insomnie. Medicul de familie i-a recomandat psihoterapie, suspectând că aceste stari pot fi de natură psihologică.
Istoric personal și social
Andrei mai are un frate de 18 ani, părinții sunt profesori la un liceu din oraș; nu au foarte mulți prieteni, iar copilul este supus unor exigențe exagerate legate de școală comparativ cu vârsta sa și aspirațiile sale. Părinții sunt mai în vârstă (mama are 56 de ani, iar tatal 58 de ani) și sunt ” de modă veche”.
Istoric medical
Nu sunt prezente alte boli sau intervnții chirurgicale, în afară de diagnosticul de psoriazis. Andrei nu a utilizat niciodată medicație pentru stările de anxietate sau pentru cele depresive și nu se află în tratament medicamentos pentru altă condiție medicală. În luna mai 2015, în urma consultului dermatologic a fost diagnosticat cu psoriazis.
Status mental
Clientul este orientat spațio-temporal, are percepția corectă a propriei persoane și mediului. Gândire coerentă, cu ritm normal.
Conceptualizarea cazului
Factori etiologici
starea anxiogenă aproape permanentă sub care se află copilul în mediul familial
evenimentele de la școală cu semnificație negativă.
Evaluarea cognițiilor și comportamentelor actuale
interviul, observația
au fost evaluate următoarele dimensiuni psihologice: nivelul de stres, stima de sine, IQ.
Aspecte pozitive și puncte tari ale clientului
motivația de a depăși impasul în care simte că se află, atât în relație cu părinții, cât și cu școala – dorește să “se facă bine” și ”să nu se mai simtă așa de rău”
motivația de a depăși starea de boală – “să nu mai poarte doar îmbrăcăminte cu mănecă lungă”
inteligența peste medie
disciplina personală
Planul de intervenție
Lista de probleme
lipsa de ”chef de orice”
gânduri depresogene, schema depresogenă
insomnie
iritabilitate
Obiective/scopuri negociate
tratarea simptomelor depresive și reinstaurarea stării de bine
crearea unui plan legat de viitor
Scopurile intervenției terapeutice
crearea unui raport terapeutic cu clientul și crearea unui climat de încredere
securizarea afectivă
scăderea intensității simptomelor depresive
realizarea unui plan de viitor
realizarea unui echilibru între psihicul și corpul adolescentului
găsirea unor metode de comunicare în familie și restabilirea armoniei
creșterea aderenței la tratament
Concluzii privind intervenția terapeutică
Intervenția s-a desfășurat pe parcursul a 8 ședințe (cu două întreruperi de trei și respectiv două săptămâni). Pe tot parcursul terapiei, clientul a completat un jurnal personal în care a descris zilnic experiențele personale, rezultatele exercițiilor și temele propuse. Simptomele anxioase ale clientului s-au remis, a învățat să comunice cu părinții și profesorii într-o manieră asertivă, a început să practice înotul la un club privat și i se permite să meargă la zilele de naștere ale colegilor și la cinema; problema psoriazisului s-a ameliorat vizibil. La ultima ședință au fost aplicate din nou chestionarele privind stima de sine și stresul, rezultatele fiind foarte bune comparativ cu rezultatele din prima ședință.
Studiu de caz nr.2 – Maria
Date generale
Numele: Maria
Data nașterii: 12 martie 1989 (27 ani)
Adresa: Techirghiol
Ocupație: casnică
Istoricul cazului
Acuze principale
Istoricul tulburării prezente
Problemele sale au început când s-a întors în Italia inopinant după o vacanță de 3 săptămâni petrecută la părinții săi lângă Constanța, și când și-a surpins soțul italian, în casa lor, cu o altă femeie, într-o situație intimă. În prezent locuiește cu părinții săi și cu copilul, dar îi e teamă că dacă va divorța va pierde copilul, iar părinții și frații nu o pot ajuta, neavând mijloace material foarte bune.
Istoric personal și social
Maria a crescut într-o familie modestă, cu 3 frați; afirmă că a avut o copilărie liniștită, cu înțelegere în familie, mai puțin lipsurile materiale. A învățat mediocru la școală, a intrat la facultate în Constanța, unde s-a descurcat foarte greu financiar, trebuind să lucreze. În al doilea an de studii și-a cunoscut soțul, un italian venit cu afaceri. De atunci au rămas împreună și timp de 4 ani au avut o căsnicie ”bună”, ea plecând cu el în Italia; au un copil de 2 ani.
Istoric medical
În urmă cu doi ani, în 2014 după nașterea copilului, a fost diagnosticată la un control de rutină cu hipotiroidie și tiroidită Hashimoto (tratament Euthyrox 100). În luna ianuarie 2015, în urma consultului dermatologic, a fost diagnosticată cu eczemă (nu folosește pentru aceasta decât o cremă pe bază de aloe vera recomandată de o prietenă). Mari nu a utilizat niciodată medicație pentru stările de anxietate sau pentru cele depresive și nu se află în tratament medicamentos pentru altă condiție medicală decât cele menționate. Tristețe, se simte copleșită, nu doarme noaptea, i se pare că a intrat într-o situație fară ieșire, prezintă un tonus scăzut al activității, lipsa interesului și a sentimentului plăcerii (anhedonia), se simte vinovată pentru că nu a fost mai ”atentă la ce se întâmplă cu el”, inapetență severă.
Conceptualizarea cazului
Factori etiologici
relația tensionată cu părinții
surprinderea soțului cu o altă femeie în casa lor
Factori predispozanți:
lipsa unui sprijin din partea familiei de origine
teama că în cazul unui divorț soțul îi va lua copilul, el având o situație financiară bună.
Evaluarea cognițiilor și comportamentelor actuale
interviul, observația
au fost evaluate următoarele dimensiuni psihologice: nivelul de stres, stima de sine (Rosenberg), chestionarul schemelor cognitive (YSQ-S3), inventarul de personalitate Eysenck
Aspecte pozitive și puncte tari ale clientei
recunoașterea faptului că există o problemă căreia nu-i poate face față singură și solicitarea personală a ajutorului specializat
motivația clientei față de terapie: dorește să “se facă bine”, să nu se simtă jenată atunci cand vorbeste cu cineva și o intreabă ce a pațit pe gât, să găsească cea mai bună soluție pentru situația pe care o are în căsnicie.
Ipoteze de lucru
șocul veștii neașteptate o face să fie depresivă și că nu ”își pune gândurile în ordine”
este foarte deranjată ca are eczema pe gât și pe umeri
teama că soțul îi va lua copilul în cazul unui divorț
absența unei surse de venit independente
Plan de intervenție
Lista de probleme
lipsa de ”chef de viață”
gândurile recurente legate de situația sa
eczema
Obiective/scopuri negociate
tratarea simptomelor depresive și reinstaurarea stării de bine
crearea unui plan de viitor cu soțul său
Scopurile intervenției terapeutice
crearea unui raport terapeutic cu clienta și a unui climat de încredere
securizarea afectivă
scăderea intensității simptomelor depresive
realizarea unui plan de viitor
împăcararea cu situația prezentă și găsirea de soluții pentru aceasta
găsirea unei căi de comunicare cu soțul și lămurirea situației
relația conflictuală cu părinții
Concluzii privind intervenția terapeutică
Clienta a răspuns foarte bine la intervențiile avute de-a lungul ședințelor și a făcut față cu maturitate deciziilor pe care le avea de luat. Și-a stabilit propriile obiective, și-a creat un plan de viitor. Nu mai are gânduri negative, se mai trezeste uneori dimineața cu o ușoară eczemă în zona gâtului, dar spune că îi trece în câteva zile. Se reevaluează schemele cognitive cu YSQ-S3 iar scorurile sunt mult îmbunătățite. Stabilim să mă sune odată la 2 – 3 luni din Italia și să-mi spună cum se simte. În Tabelul 1 am prezentat rezultatele YSQ-S3 – evaluare inițială caz Maria, iar în Tabelul 2 am prezentat de asemenea rezultatele YSQ-S3 – evaluare la sfârșitul intervenției caz Maria (reevaluare).
Concluzii
Concluzia generală a lucrării de față este aceea că obiectivul studiului a fost atins, iar cele patru ipoteze au fost acceptate, deci rezultatele cercetării noastre au venit să confirme ipotezele stabilite inițial.
Testarea primei ipoteze a cercetării noastre, conform căreia se prezumă că persoanele cu afecțiuni dermatologice au un nivel crescut al stresului, a fost verificată, ceea ce ne îndreptățește să spunem că stresul, definit ca un eveniment cu potențial stresor (eveniment de viațã, de mediu social și de mediul de lucru) are dublã implicare: poate fi considerat un factor agravant pentru afecțiunile dermatologice, pe de altă parte, afecțiunile dermatologice pot fi generatoare de stres pentru pacient, influențându-i calitatea vieții. Stresul are un impact major asupra organismului, astfel putem conluziona că pacienții cu un nivel de stres ridicat trebuie abordați într-o manierã complexă, împreunã cu medicii dermatologi, psihologi și psihiatrii, după fiecare caz în parte.
Testarea ipotezei numărul doi, conform căreia se prezumă că persoanele cu afecțiuni dermatologice au stima de sine scăzută, ne demonstrează cum stabilitatea sau instabilitatea componentei afective a sinelui depinde de convingerile pe care indivizii le au despre ceea ce sunt ei.
Testarea ipotezei numărul trei, conform căreia se prezumă că persoanele cu afecțiuni dermatologice au un nivel crescut de neuroticism, ne aduce în atenție faptul că această trăsătură de personalitate este un potențial factor de risc pentru cele mai “comune” tulburări psihice, precum depresia, tulburările alimentare, utilizarea de substanțe, fobiile, tulburările de panică, anxietatea etc.
Testarea ipotezei numărul patru, pentru aceasta fiind necesar, alături de grupul persoanelor cu afecțiuni dermatologice, și un grup de control, ne face să concluzionăm faptul că datele obținute până acum pot constitui caracteristici definitorii pentru pacienții cu afecțiuni dermatologice: pacienții par să aibe un nivel de stres ridicat, o stimă de sine scăzută, valori ridicate ale neuroticismului.
Afecțiunile dermatologice au o influență semnificativă asupra calității vieții pacienților, astfel încât evaluarea psihologică și intervenția psihologică ar trebui să constituie parte esențială din managementul pacienților suferinzi.
Având în vedere numărul mic de participanți la studiul nostru, nu putem generaliza rezultatele obținute (este indicată continuarea cercetărilor utilizând un lot mai mare de participanți, extinderea viziunii asupra eficienței intervențiilor psihoterapeutice în bolile de piele).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea Psihologică A Pacientilor CU Afectiuni Dermatologice (ID: 115082)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.