Evaluarea programelor social -educa ționale [601809]

PORTOFOLIU
Evaluarea programelor social -educa ționale
An I Master Psihopedagogia Școlii Incluzive

Iuliana Dincă

PARTEA I -a ESEU
Evaluarea programelor sociale și educaționale

Evaluarea programelor sociale constituie un domeniu nou, care s -a bucurat însă de mare
interes din partea cercetătorilor, practicienilor, finanțatorilor , factorilor de decizie.
Interesul si nevoia crescândă de evaluare, fondurile alocate programelor social e și
educaționale și cercetării evaluative au stimulat dezvoltarea rapidă a domeniului.
(Velea, fără an)
Cercetarea evaluativă în educație
Studiul evaluativ nu este o metodă anume, specifică, ci este o cercetare care are un
obiectiv specific, acela de a evalua o activitate socială, de obicei un program social,
care a fost pus în practică pentru a ameliora o problemă socială, o nevoie socială.
Dezvoltarea tehnicilor de cercetare evaluativă a fost motivată de presiunile pe car e
finanțatorii programelor sociale le -au făcut în ultimele decenii mai ales asupra celor
care implementau respectivele programe către eficientizarea modalităților de alocare a
resurselor. Cei care oferă resurse pentru rezolvarea unor nevoi sociale au drept ate să
solicite dovezi că banii lor sunt cheltuiți eficient.
Una dintre marile probleme ale diverselor programe care se derulează sau au fost
implementate în țara noastră în ultimii ani este lipsa interesului pentru evaluarea lor
corectă. Majoritatea aș a -ziselor evaluări certifică realizarea acțiunilor prevăzute și
cheltuirea corectă a banilor nu atât efectele rezultate, comparativ cu cele urmărite
raportate, eventual, la rezultatele altor programe similare. Avem aici un indiciu al
faptului că între benef iciarii de finanțări nu există încă o concurență reală, care ar
putea impune rigori mai strânse pentru calitatea acțiunilor finanțate și că pe cei care
furnizează sprijinul material nu -i interesează întotdeauna cel mai mult
succesul
acțiu nilor exprimat în rezultatele scontate cât marcarea unor acțiuni ca încheiate.
Tipuri de cercetare evaluativă
1. Design cvasi -experimental ex -post-facto
2. Analiza cost -beneficiu
3. Evaluarea impactului în comunitate
4. Analiza longitudinală (Hatos, fără an)

Marea majoritate a programelor educaționale, ce au loc pe diferite nivele ale sistemului
de învățământ ajung la un moment dat în stadiul în care se pune problema eficienței
acestora.
Pentru a determina gradul d e eficiență a unui program, pentru a determina dacă o
politică are impactul dorit sau dacă o intervenție îndeplinește criterii satisfăcătoare de
eficacitate, și pentru a stabili modul în care eforturile pot fi optimizate sau dacă o
inițiativă merită să fie continuată, se apelează la cercetări de tip evaluativ.
Acest tip de cercetare este abordată în demersul de față la intersecția dintre domeniul
evaluării de programe sociale și domeniul cercetării în științele educației.
Evaluarea de programe sociale și educaționale
Contextul social, politic și economic al ultimelor două decenii a favorizat la nivel
european o "explozie" de intervenții majore orientate către îmbunătățirea
performanțelor, calității, rezultatelor în învățământ, sănătate, protecție socială. În
consecință, domeniul evaluării de programe sociale și educaționale a cunoscut un puseu,
interesul practicienilor și teoreticienilor găsind resurse în experiența americană de
conceptualizare și derulare a evaluărilor de programe .
În cadrul sistemului de educație, termenul de program se folosește pentru a desemna un
set de practici sau intervenții la nivelul unei componente sau al întregului sistem, menite
să aibă un impact pozitiv asupra rezultatelor procesului instructiv -educativ.
Scopul principal al ev aluării de programe este de a oferi feedback în ce privește
impactul sau rezultatele și de a informa factorii de decizie despre eficacitatea
programului și despre pertinența ipotezelor care stau l a baza unei intervenții sociale.
Evaluatorii își construiesc o serie de "întrebări de evaluare" care le ghidează parcursul
evaluativ: Programul s -a derulat conform cu obiectivele planificate? Ce rezultate au fost
atinse? Ce tipuri de rezultate produce? Ce impact a avut programul? Pentru a construi o
imagine complet ă, evaluarea nu trebuie să se rezume doar la rezultate sau impact, ci să
se intereseze și de scopurile programului, de strategia de implementare, de activitățile
propriu -zise și de modul în care vor fi utilizate rezultatele . Astfel, printre întrebările
relevante se mai pot enunța: Programul îndeplinește criteriile de eficacitate; merită
costurile angajate? Cum a fost condus programul? Cât de bine au fost respectate
cerințele inițiale? Ce fel de utilizare dorim să producem (instrumentală/ conceptuală)?
Cum și cui vor fi comunicate rezultatele? etc.
Evaluarea de programe versus cercetarea în educație
Evaluarea diferă de cercetare prin: (a) formularea problemei de cercetat, (b) modul în
care își stabilește obiectivele principale, ca rezultat al consultării cu factori de decizie,
beneficiari și practicieni, (c) intenția de utilizare a rezultatelor pentru ameliorarea
programelor, precum și modul de diseminare, (d) contextul "agitat", cu influențe politice
multiple, în care se desfășoară de cele mai multe ori eval uarea, (e) raportarea către o
audiență formată din persoane care nu lucrează în cercetare și (f) criteriile de apreciere a
calității și/sau utilității cercetării . Analitic, diferențele se pot nuanța luând în calcul
diverse criterii :

Criteriul Cercetare Evaluare
Motivare Cercetătorul este intrigat
de… Evaluatorul este interesat de…
Utilitate/
Scopuri Cercetarea urmărește
îmbogățirea cunoașterii și
formularea unor concluzii
care pot fi generalizate. Evaluarea colectează date și informații
pentru a susține decizii.
Valori și
demers Scopul vizat de cercetător
este identificarea și
descrierea legităților și
relațiilor care descriu
fenomene. Sistemul de referință al evaluatorului este
întotdeauna un anumit set de valori.
Evaluarea compară "ce este" cu "ce trebuie
să fie" și formulează aprecieri pe baza
unor criterii prestabilite.
Întrebări Cercetarea utilizează
ipoteze derivate din teorie
sau din observații asupra
practicii. Evaluarea își stabilește întrebările prin
derivare de la caracteristicile obiectului
evaluării.
Orientarea
spre
beneficiar De cele mai multe ori,
cercetarea nu își poate
circumscrie audiența/
posibilii beneficiari. Demersul de evaluare este în principal
construit pentru satisfacerea cerințelor
beneficiarilor sau sponsorilor.
Preocuparea
principală Cercetătorul este acordă
atenție în principal
fidelității și validității. Principala preocupare a evaluatorilor este
utilitatea rezultatelor, credibilitatea și
acuratețea acestora prin raportare la
solicitările din partea beneficiari lor.
Cercetarea evaluativă: repere conceptuale și metodologice
Cercetarea evaluativă devine un instrument din ce în ce mai important de monitorizare,
evaluare, ameliorare, dezvoltare a sistemelor de educație și formare. Din punct de
vedere al conținutului , aprecierea calității și analizele de tip teoretic și empiric ale
factorilor care determină eficiența în educație devin nucleul tare al cercetărilor
evaluative derulate în acest domeniu. Metodologic, cercetarea evaluativă denotă un tip
de evaluare care fa ce apel la proceduri riguroase de cercetare. Ea constă în aprecierea
retrospectivă a intervențiilor și programelor educaționale, cu scopul ameliorării
acestora, luării deciziilor sau (mai rar) realizată în vederea alimentării dezbaterilor
publice cu privir e la componente ale politicilor educației.
Scopul principal al cercetărilor evaluative realizate în educație este de a testa (1) dacă
programele educaționale servesc scopurile pentru care au fost inițiate și (2) pertinența
ameliorării unor componente și/sa u lărgirii eșantionului de instituții implicate. După
Shadish, Cook și Leviton ,pentru atingerea scopului evaluării unui program, evaluatorii
pot pune întrebări despre:

a. beneficiarii reali sau potențiali, necesitățile și dorințele lor;
b. input -urile în program, ca buget și personal;
c. structura și procesele interne ale programului, incluzând activități, organizare
internă și modelul programului care schițează relațiile dintre aceste aspecte;
d. variabilele din afara programului care îl afectează: legislație, regulamente sau
suport politic și organizatoric local etc.
e. schimbări la nivelul societății și beneficiarilor;
f. costurile și beneficiile programului. (ISTRATE, fără an)

Referințe
Hatos, A. (fără an). Preluat de pe http://documents.tips/documents/cercetarea –
evaluativa.html
ISTRATE, O. (fără an). Preluat de pe
http://www.tehne.ro/programe/cercetarea_evaluativa_educatie.html
Velea, S. (fără an). Preluat de pe
http://www.fndc.ro/comunitate/evaluarea_programelor_sociale. html

PARTEA A II -A COMENTARIU
Evaluarea este o problema de o mare încărcătura moral ă întrucât realizează
clasificări si selecții , prin intermediul ei se dau verdicte, se hotărăște soarta unor
oameni. Practica educațională este supus ă permanent unor acte de valorificare de
către cei implicați în desfășurarea ei cu scopul de a -i releva eficien ța și eficacitatea.
Acesta este și motivul pentru care evaluarea s -a impus ca domeniu distinct de
reflecție științifică și de oferire a soluțiilor de măsurare și apreciere cu grade ridicate
de obiectivitate
In deceniul trei al secolului XX s -a născut docimologia ca știință a examinării și
notarii, ca știință a evaluării in general ( inițiator psihologul Henri Pieron). Autorul a
atribuit n umele de docimologie acestei preocupări , după cuvintele din limba greaca:
„dokime” (proba, încercare ), „dokimaze” (examinez), si „logos” ( știință ).
Docimologia reprezintă studiul sistematic al examenelor, analiza științifică a
modurilor de notare, a variabilității notării la examinatori diferiți și la același
examinator, a factorilor subiectivi ai not ării, precum și a mijloacelor menite s ă
contribuie la asigurarea obiectivității examenului.
Definiție : Evaluarea este procesul menit s ă măsoare și să aprecieze valoarea
rezultatelor sistemului de educație și învățământ sau a unei părți a acestuia,
eficacitatea resurselor, a condițiilor și a strategiilor folosite în desfășurarea activității
prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse in vederea luării deciziilor
privind ameliorarea activității în etapele următoare .
Evaluarea este un proces de obținere a informațiilor asupra elevului, cadrului
didactic însuși sau asupra programului educativ si de valorizare a acestor informații
în vederea elaborării unor ap recieri care, la rândul lor, vor fi utilizate pentru
adoptarea unor decizii.
Acțiunea de evaluare pedagogic ă include trei operații ierarhice:
 măsurarea : consemnarea unor caracteristici observabile exprimate in termeni
cantitativi (scor, cifre etc.) sau/ și prin descrieri concentrate asupra unor zone
restrânse de manifestare;
 aprecierea: int erpretarea fapte lor consemnate î n funcție de anumite criterii
calitative;
 decizia: opțiuni pentru anumite modalități de acțiune , are și valoare de prognoza.
Evaluare a consta deci î n măsurarea și aprecierea actului pedagogic, implicit a
produselor sale raportate la obiectivele urmărite . Obiectivele educaționale constituie
criteriul care definește un act pedagogic reușit . Măsurarea și aprecierea rezultatelor
școlare cât și a componentelor actului pedagogic se pot realiza numai pe temeiul
obiectivelor propuse. Obiectivul descrie un produs, rezultatul pe care îl aștept ăm,
actul pedagogic fiind procesul prin care obiectivele se realizează . Acesta din urma
este compus din: condiții (caracteristicile elevilor, condițiile interne si externe ale
programului de instruire) și factori ( conținuturi , metode si mijloace, organizarea
activității școlare , cadrul didactic).

Evaluarea este parte integrant ă a acțiunii pedagogice alături de activitățile de
predare și învățare . Calitatea procesului de învățământ depinde de corelarea care se
realizează intre acestea.
În vederea conceperii si aplicării adecvate a evaluării in activitățile școlare , trebuie
sa se tina cont de câteva mutații de ac cent, care au survenit in ultimul timp și care au
drept consecințe o redimensionare și o regândire a strategiilor evaluative:
 extinderea acțiunii de evaluare de la verificarea si aprecierea rezultatelor la
evaluarea procesului, a strategiei care a condus la anumite rezultate; evaluarea nu
numai a elevilor, dar si a conținutului , a metodelor, obiectivelor, a situației de
învățare , a evalu ării;
 diversificarea tehnicilor de evaluare ți creșterea gradului de adecvare a acestora
la situații didactice concret e;
 necesitatea întăririi și sancționării cât mai operative a rezultatelor evaluării ;
scurtarea feed -back -ului, a drumului de la diagnosticare la evaluare;  centrarea
evaluării asupra rezultatelor pozitive și nesancționarea in permanenta a celor
negat ive;
 transformarea elevului î ntr-un partener autentic al cadrului didactic in evaluare,
prin autoevaluare, inter evaluare și evaluare controlata.
1. Funcțiile evaluării Scopul evaluării nu este acela de a parveni la anumite date, ci
de a perfecționa proce sul educativ. Nu este vorba numai de a emite o judecata
asupra randamentului școlar , ci de a stabili acțiuni precise pentru a adapta
necontenit strategiile educative la particularitățile situației didactice, la
particularitățile elevilor, la condițiile economice și instituționale existente.
Plecând de la evaluare ar trebui s ă se determine de fiecare dat ă în ce măsură
putem transforma situația educațională într-o realitate convenabila, adecvata
obiectivelor urmărite .
Funcțiile evaluării se grupează în funcții generale si funcții specifice.
a) Funcții generale:
□ constatare si apreciere – cunoașterea rezultatelor școlare , clasifi carea si
ierarhizarea elevilor î n funcție de performantele obținute ;
□ diagnosticare – cunoașterea factorilor ș i situațiilor care au c ondus la obținerea
rezultatelor constatate, stabilirea elementelor izbutite ale procesului, care au
asigurat succesul, precum si aspectele nereușite , punctele critice ce urmează să
fie remediate;
□ prognosticare – prevederea desfășurării activității în secvențele următoare și
anticiparea rezultatelor posibile pe baza datelor si informațiilor obținute in urma
constatării și diagnosticării ; anticiparea nevoilor ș i disponibilităților elevilor sau
ale instituțiilor de învățământ .
b) Funcții specifice: □ din per spectiva elevului – evaluarea î i influențează
dezvoltarea psihică (controlul, aprecierea si mai ales recunoașterea progreselor
sunt esențiale in dezvoltarea psihică ); – evaluarea are o valoare motivațională
(dorinț a de succes, respectiv teama de eșec sunt imbolduri importante î n
învățare ; succesul sistematic înscrie motivația pe o spirala sistematică, î n timp ce

eșecul produce demotivare ); – evaluarea rezultatelor școlare reprezintă un reper
in autoevaluare, in formarea imaginii de sine; – evaluarea are efe cte pozitive
asupra laturii voliționale și afective; – evaluarea este un indiciu in reglarea
efortului de învățare .
□ din perspectiva cadrului didactic – evaluarea are implicații in dozarea
conținuturilor , oferă informații asupra secvențelor ce trebuie rel uate î n pași mici,
ajuta la identificarea surselor de eroare; – evaluarea realizată la începutul
activității didactice reprezintă un prilej de cunoaștere a nivelului de pregătire a
elevilor; – evaluarea realizata pe parcursul procesului de predare -învățare
evidențiază progresele înregistrate de elevi; – evaluarea realizata la sfârșitul
activității este utila pentru ca realizează aprecierea rezultatelor obținute prin
raportare la obiectivele pedagogice urmărite si pentru ca îl ajuta pe cadrul
didactic să -și prefigureze activitatea viitoare î n condiții îmbunătățite .
BIBLIOGRAFIE:
1.Chis, V – Pedagogia contemporana. Pedagogia pentru competente, Ed. Casa Cartii
de Stiinta, Cluj – Napoca, 2005
2.Cucos, C. – Pedagogie, Ed. Polirom Iasi, 1999
3.Ionescu, M., Radu, I. – Didactica moderna, Ed. Dacia Cluj – Napoca, 2001

PARTEA A III -a
Referinte Bibliografice
1.MANUALUL FORMATORULUI Analiza, Planificarea, Implementarea si
Controlul programelor de formare profesionala a adultilor Suport de curs realizat
de Catalin Chirilescu
CUPRINS
1. CE ESTE TRAINING -UL?
2. INVATAREA LA ADULTI
3. COMUNICAREA DE SUCCES IN PROGRAMUL DE FORMARE
4. METODE DE INSTRUIRE I TEHNICI DE PREZENTARE
5. TRAINING GAMES IN PROCESUL DE FORMARE A ADUL TILOR
6. TEHNICI DEBRIEFING
7. FEEDBAC K IN PROGRAMUL DE FORMARE

8. IDENTIFICAREA NEVOILOR DE FORMARE A PARTICIPANTILOR SI
STABILIREA OBIECTIVELOR PROGRAMULUI DE TRAINING
9. REDACTAREA / LIVRAREA / INCHEIEREA PROGRAMULUI DE TRAINING
10. TIPOLOGII DE CURSANTI
11. TRAINERUL CA ACTOR
12. TIPS & TRICKS IN PUBLIC SPEAKING
13. CREATIVITATEA IN PROCESUL DE FORMARE
14. BIBLIOGRAFIE
2: Stefan Cojocaru Evaluarea Programelor de Asistenta Sociala 2010 Polirom
Cuprins:
Planificarea si realizarea evaluarii • Forme generale de evaluare a programelor •
Evaluari inspirate de teoria programului • Forme participative ale evaluarii • Evaluari
orientate de utilizare • Evaluari lipsite de constringerile obiectivelor programului •
Evaluari prestabilite de obiectivele programului • Cantitativ versus calitativ in evaluare
• Inferenta cauzala in evaluare • Esantionarea in procesul de evaluare

3:Elaborarea si managementul proiectelor in serviciile educationale. Ghid practic
Alois Ghergut , Ciprian Ceobanu
Cuprins:
Serviciile educationale si managementul educational • Tipuri de proiecte educationale •
Metode si instrumente pentru managementul proiectului • Strategia de elaborare si
designul proiectelor educationale
4. EVALUAREA POLITICILOR CARE P ROMOVEAZĂ EGALITATEA DE
ȘANSE ÎN EDUCAȚIE
-HULEA (IACOB) ADELINA DORINA
CUPRINS
Introducere/ 11
Indexul tabelelor/5

Indexul figurilor/7
Indexul graficelor/7
Capitolul I Politicile publice și politicile sociale – premise ale dezvoltării sociale/14
1.1. Repere teoretice și practice din domeniul politicilor publice și sociale/14
1.2. Politicile publice/18
1.2.1.Caracteristici ale politicilor publice/ 22
1.2.2. Etape de realizare a politicilor publice/23
1.2.3. Problema publică/24
1.2.4.Analiza politi cilor publice/ 25
1.3. Politici sociale/29
1.3.1. Problema socială/32
1.3.2.Programe sociale/35
1.3.3. Legitimitatea politicilor sociale/36
1.3.4. Analiza comparativă, demers specific al analizei politicilor sociale/39
Capitolul II Modele și metode de anal iză a politicilor publice și a politicilor sociale/46
2.1. Modele teoretice de analiză a politicilor publice/ 46
2.2. Metode de analiză a politicilor publice și sociale/ 52
Capitolul III Evaluarea politicilor și programelor sociale/ 56
3.1. Necesitatea eva luării/ 56
3.2. Etape în teoria și practica evaluării/ 59
3.3. Definirea evaluării/ 65
3.4. Tipuri de evaluare/ 73
3.5. Modele de evaluare/ 90
3.6. Metode de evaluare/ 98

3.7. Evaluarea și actorii multipli/ 104
Capitolul IV Metodologia cercetării științif ice. Aplicarea fișei de prezentare și evaluare
pentru un program social din educație/107
3
4.1 Cadrul contextual de elaborare și implementare a politicilor și programelor
sociale în
educație/ 107
4.2. Identificarea și analiza problemei de cercetare în domeniul evaluării
programelor
sociale/114
4.3. Planificarea cercetării/115
4.3.1. Obiectivele și activitățile de cercetare/115
4.3.2. Modelul teoretic/116
4.3.3. Metode și tehnici de investigație. Testarea instrumentelor și recoltarea
datelor/ 117
4.4. Etapele cercetării/118
4.4.1. Etapa I Identificarea, prezentarea și clasificarea programelor sociale care
asigură egalitatea de șanse în sistemul educațional /119
4.4.1.1 . Educație și excluziune socială/ 120
4.4.1.2.Date statistice privind implementarea programelor sociale care
promovează egalitatea de șanse în educație/ 127
4.4.1.3.Politici și programe sociale de stimulare a participării școlare/ 131
4.4.1.4. Poli tici și programe sociale de asigurarea echității în educație/ 152
4.4.2. Etapa a II -a. Elaborarea instrumentului de lucru propriu – Fișa de prezentare și
evaluare a programelor sociale/161

4.4.3. Etapa a III -a. Aplicarea Fișei de prezentare și evalu are a programelor sociale
pentru programul social Lapte și corn/16
Cap. VI. CONCLUZII. APRECIERI FINALE/264
Bibliografie/270
Anexe/277

5. Evaluation A Systematic Approach
Peter H. Rossi
Mark W. Lipsey – Vanderbilt University
Howard E Freeman – UCLA
1. An Overview of Program Evaluation
2. Tailoring Evaluations
3. Identifying Issues and Formulating Questions

4. Assessing the Need for a Program

5. Expressing and Assessing Program Theory

6. Assessing and Monitoring Program Process

7. Measuring and Monitoring Program Outcomes

8. Assessing Program Impact: Randomized Field Experiments

9. Assessing Program Impact: Alternative Designs

10. Detecting, Interpreting, and Analyzing Program Effects

11. Measuring Efficiency

12. The Social Context of Evaluation