Evaluarea Procesului Didactic

Procesul de învățământ reprezintă un ansamblu de acțiuni desfășurate în mod conștient și sistematic de către profesori asupra subiecților, într-un cadru formal, oficial, și care are drept scop formarea personalității subiecților, în concordanță cu idealul educațional. Acesta reprezintă cea mai înaltă formă de organizare și desfășurare a instruirii și educației.

Procesul de învățământ este legat de „ transformare” deoarece provoacă o schimbare esențială în timp, spațiu și formă a experiențelor de cunoaștere, care, la rândul lor, trebuie să producă schimbări în comportamentul individului, în structura cunoștințelor sau a deprinderilor sale .

Activitățile de bază ale procesului de învățământ sunt : predarea, învățarea și evaluarea.

Evaluarea este o dimensiune fundamentală a procesului de învățământ, ce permite luarea unor decizii de reglare, ameliorare și perfecționare a activității. După D. Ausbel, ea este ,,punctul final într-o succesiune de evenimente: stabilirea scopurilor, prin prisma comportamentelor dezirabile, proiectarea și executarea programului, măsurarea rezultatelor, aprecierea lor. În fapt, procesul nu este încheiat, deoarece, pe baza evaluării va fi reluat într-un mod mai convenabil, adecvat nevoilor de educație și posibilităților reale de a le satisface, astfel încât evaluarea are rolul unei legături, a unei conexiuni inverse, unui feed-back operativ între etapa parcursă și cea următoare (Elisabeta Voiculescu, Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, pag.92)”.

Evaluarea, în calitate de reglator al procesului de învățământ, este indispensabilă atât predării, cât și învățării, mai mult, aceasta fiind intrinsecă. Prin evaluare, profesorul urmărește cum învață preșcolarii, îi ajută să conștientizeze propriile succese sau eșecuri, să-și amelioreze performanțele și eforturile, să își evalueaze propria sa activitate, să elaborează judecăți de valoare despre el însuși.

Activitățile din gradiniță au predominant un caracter formativ, educativ, cu finalități pe termen lung, ce nu se pot realiza pe termen scurt, ci într-o viziune de construcție pas cu pas, în strânsă colaborare cu alți factori (familie, societate, media, școală). Evaluarea este fragmentară și uneori incompletă, iar unele rezultate apar mai târziu, în școală sau la finele ei.

,,Evaluarea însușirii cunoștințelor se realizează mai ușor decât a atitudinilor, sentimentelor, capacităților cognitive și a trăsăturilor de voință și caracter. Vârsta copiilor nu permite evaluări cu diagnostic precis, cu trasarea unor viitoare evoluții și cu certitudini în privința drumului pe care-l vor alege (perspectivă de specializare sau profesionalizare). Prin urmare, evaluarea preșcolarilor este destul de dificilă și permite doar prognoze pe termen scurt (de exemplu, evaluarea capacității de debut școlar) (Elisabeta Voiculescu, Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, pag.98)”. Chiar și în aceste conditii evaluarea este necesară și importantă atât pentru copii cât și pentru profesor, pentru cunoașterea nivelului atins în evoluția personalității.

Învățământul preșcolar are un caracter oral, copiii nu pot ,,păstra” în scris conținuturile învățării și prin urmare și evaluarea se desfășuară oral sau prin probe (fișe ) de evaluare grafice (desene, imagini). Preșcolarii sunt evaluați unul câte unul, iar profesorul trebuie să rețină ce a spus fiecare preșcolar, deoarece nu se poate relua corectarea ca la probele scrise. Fișele de evaluare se pot relua dar ele nu conțin concepte, reguli, ci doar rodul activității copiilor, la care ei pot ajunge și din întâmplare.

Evaluarea prescolarilor solicită timp îndelungat, multă rabdare, migală, consemnarea raspunsurilor copiilor și a observațiilor de către educatoare. Realizarea obiectivelor se face în mod indirect, prin concretizarea lor în comportamente observabile și măsurabile, și indicarea prin descriptori de performanță a nivelului atins de preșcolari, a comportamentelor ce confirmă că un conținut a fost însușit. Toate aceste dificultăți pot fi depășite de un profesor bine pregătit și competent deoarece evaluarea are un rol însemnat în activitatea din grădiniță.

,,Rezultatele evaluării se traduc în: priceperi si deprinderi fizice și intelectuale, capacități intelectuale, capacități cognitive, trăsături de voință și caracter, conduită civilizată. Aceste componente sunt dificil de pus în evidență, greu de măsurat și apreciat riguros, anevoie surprinse în caracteristici comportamentale. Aria evaluării nu se referă doar la ce rezultate obțin copiii la un moment dat, ci la ce pot conduce aceste caracteristici în perspectivă, la aspecte neobservabile precum: înțelegerea și prelucrarea informațiilor, traducerea lor în comportamente utile în adaptare, în modul de a gândi și simți al copilului, transferul de cunoștințe, priceperi și deprinderi, atitudinea față de învățătură, muncă, școală, semeni, sine însuși, cât de durabile vor fi aceste achiziții și în ce situații de viață le vor fi utile în perspectivă (Elisabeta Voiculescu, Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, pag.98)”.

Totodată, evaluarea se extinde și la activitățile de predare, dar și la măiestria profesorului de a realiza obiectivele propuse, de a individualiza învățarea și de a facilita însușirea noilor cunoștințe dar mai ales de a forma și de a educa tânăra generație în vederea integrării într-o societate dinamică și schimbătoare. Creativitatea, spontaneitatea, independența, spiritul critic cât și modul de autoevaluare sunt mai dificil de supus unei evaluări obiective. Sunt mai ușor de evaluat fișele de activitate matematică decât creațiile plastice ale preșcolarilor sau nivelul autonomiei personale.

Evaluarea se modelează în raport cu cerințele învățării și predării, iar un profesor știe mereu ce succes a avut actul didactic pe care la organizat. Astfel, prin intermediul evaluării profesorul poate afla ce au acumulat preșcolarii, care sunt lacunele lor, posibilitățile și ritmurile proprii de învățare, ce interese manifestă preșcolarii. Profesorul trebuie să ajute preșcolarul să-și cunoască și să-și dezvolte aptitudinile, să-i formeze deprinderi de muncă independentă.

Evaluarea trebuie să urmarească progresul copilului în raport cu el însuși și nu în raport cu normele de grup. Progresul preșcolarilor trebuie monitorizat cu mare atenție, înregistrat și comunicat părinților. Evaluarea trebuie să raspundă la trei întrebări:

Ce a învățat preșcolarul?

Nivelul de dezvoltare al preșcolarului este suficient evoluat pentru etapa următoare?

Ce anume stopează dezvoltarea preșcolarului?

Pentru reușita evaluării aceasta se realizează cu ajutorul observării sistematice în timpul diferitelor momente ale programului zilnic, pe baza dialogului cu părinții (cu persoanele care interacționează cu copilul), portofoliul preșcolarilor, fișe de lucru etc.

În cadrul învățământului preșcolar, profesorul trebuie să dețină anumite competențe pentru a reuși să cunoască copilul pentru a-l sprijini în cadrul activităților instructiv-educative. Cunoașterea preșcolarilor necesită timp și multă rabdare. Profesorul trebuie să realizeze observații obiective, să procure sau să construiască instrumentele necesare procesului instructiv-educativ pentru inregistrarea informațiilor referitoare la modul cum acționează copilul cu obiectele din jur, modul cum interacționează cu ceilalti (copii, profesor, alți adulți), relațiile sociale în cadrul grupei.

Evaluarea este o activitate complexă care implică trei operații: măsurarea (rezultatelor, capacităților, performanțelor), aprecierea și adoptarea deciziei ameliorative.

Masurarea presupune a asocia un număr, un punctaj, un scor, o notă unei situații, unui obiect sau fenomen, conform unei reguli logic acceptate. Pentru aceasta este necesar să se determine clar proprietățile sau elementele măsurate (prin caracteristici concrete, măsurabile, observabile) stabilind procedeul prin care se face corespondența intre număr și însușire. Procesul măsurării este fundamental descriptiv, deoarece arată în mod cantitativ gradul în care se deține o anumită caracteristică. În procesul de învățământ măsurarea se concentrează asupra caracteristicilor specifice restrânse și bine definite.

Aprecierea înseamnă emiterea unei judecăți de valoare asupra rezultatului unei măsurări. Aprecierea depinde de măsurare, însă ea se referă la un spectru mai larg de caracteristici și performanțe. În timp ce măsurarea se referă la descriere, la cantitate, aprecierea calitatea caracteristicilor. În timp ce măsurarea are un caracter statistic, aprecierea vizează capacitatea profesorului de a interpreta psihopedagogic rezultatul obținut, cu conștientizarea cauzelor, a factorilor și a carențelor ce au determinat acest scor.

Decizia reprezintă hotărârea unor soluții pentru imbunătățirea rezultatelor viitoare și se întemeiază pe măsurare și apreciere, fiind hotărâtoare pentru perfecționarea procesului instructiv-educativ. O evaluare eficientă trebuie să cuprindă toate cele trei operații.

Pentru activitățile de evaluare desfășurate de un cadru didactic, premisele esențiale sunt:

Cunoașterea teoretică și practică a particularităților preșcolarilor;

Competențe în domeniul evaluării;

Cunoașterea scopurilor definite, operaționalizate, a performanțelor posibile pe care le oferă curriculum.

Profesorul preia unele din obiectivele din programă și le adaptează particularităților preșcolarilor dar și situațiilor de învățare, le redefinește, le ordonează liniar și ierarhic pentru a le înscrie în logica didactică. Pentru eficiența evaluării, profesorul va descrie pentru sine și pentru preșcolari modalitățile în care se va manifesta comportamentul prevăzut prin care se exprimă fiecare obiectiv, condițiile în care acesta trebuie să se manifeste și scorul de calitate (nivelul de performanță, standardul) al achizitiilor. După procesul de învățare profesorul va apela la metode și instrumente de culegere de date, care vor conduce la rezultate cantitative. Acestea vor fi prelucrate apoi calitativ prin raportare la obiective.

În concluzie, procesele de evaluare susțin și stimulează activitatea de predare –învățare, evaluarea fiind gândită ca o cale de perfecționare continuă a activităților formativ – educative desfășurate în grădiniță.

Evaluarea procesului didactic nu presupune numai cunoașterea rezultatelor, ci și explicarea acestora și predicția rezultatelor probabile în secvențele următoare ale activității. Cunoașterea rezultatelor dobândite și aprecierea obiectivă a acestora permit evaluării să orienteze și să corecteze procesele educative viitoare.