Evaluarea Proceselor de Integrare și Excluziune Socială cu Ajutorul Metodelor și Tehnicilor de Analiză Statistică Multidimensională
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
C.S.U.D.
Școala Doctorală – Cibernetică și statistică economică
Domeniul de doctorat – Statistică
TEZĂ DE DOCTORAT
Coordonator științific:
Prof. univ. dr. Emilia ȚIȚAN
Autor: Drd. Mihaela MIHAI
București
2015
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
C.S.U.D.
Școala Doctorală – Cibernetică și statistică economică
Evaluarea proceselor de integrare și excluziune socială
cu ajutorul metodelor și tehnicilor de analiză statistică multidimensională
Comisia de doctorat:
Prof.univ.dr. SMEUREANU ION – Președinte
Academia de Studii Economice din București
Prof.univ.dr. AIVAZ KAMER – Referent
Universitatea OVIDIUS, Constanța
Prof.univ.dr., C.S.I VASILE VALENTINA – Referent
Institutul de Economie Națională
Prof.univ.dr. MITRUȚ CONSTANTIN – Referent
Academia de Studii Economice din București
Prof.univ.dr. Emilia ȚIȚAN – Coordonator științific
Academia de Studii Economice din București
Autor: Mihaela MIHAI
București
2015
Mențiuni
Obținerea rezultatelor prezentate și finalizarea acestei lucrări se datorează și oamenilor dragi pe care i-am avut alături și care m-au susținut.
Doresc să mulțumesc doamnei profesor Emilia Țițan pentru îndrumările dânsei, pentru susținere și, mai ales, pentru răbdarea de care a dat dovadă în coordonarea acestei lucrări.
Doresc să mulțumesc domnului profesor Constantin Mitruț care mi-a fost tutore în anul III, în cadrul proiectului Performanță, pentru încrederea și suținerea acordate pe parcursul acestui an.
Doresc să le mulțumesc doamnelor profesor Valentina Vasile și Kamer Aivaz pentru îndrumările acordate.
Doresc să le mulțumesc profesorilor de la Departamentul de Statistică și Econometrie: Mihaela Covrig, Daniela Manea, Simona Ghiță și Liviu Begu pentru căldura cu care m-au primit în mijlocul lor, pentru încrederea și susținerea acordată.
Doresc să îi mulțumesc doamnei Beckie Bintrim – Production Editor, Americas Quarterly care a avut amabilitatea să îmi pună la dispoziție metode de calcul utilizate pentru Indicele de Incluziune Socială.
Doresc să mulțumesc colegilor mei: Adrian, Andreea A., Andreea B., Diana, Ligia, Oana și Teodor pentru sprijinul acordat și pentru mediul deosebit creat.
Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc fiicei mele, Mara și părinților mei pentru susținerea necondiționată și pentru răbdarea de care au dat dovadă pe parcursul studiilor doctorale.
Doresc, de asemenea, să mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit și m-au încurajat în toți acești ani.
Această lucrare a fost cofinanțată din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect numărul POSDRU/159/1.5/S/134197 „Performantă și excelență în cercetarea doctorală și postdoctorală în domeniul știintelor economice din România”.
Cuprins
Listă de abrevieri 7
Lista Figurilor 8
Lista Tabelelor 10
Introducere 11
PARTEA I – STADIUL CUNOAȘTERII 13
Cap. 1 Cadrul conceptual al incluziunii / excluziunii sociale 13
1.1. Context social și istoric. Delimitări conceptuale și metodologice 13
1.1.1. Calitatea dezvoltării economice și impactul acesteia asupra dezvoltării umane 15
1.1.2. Rolul capitalului uman în evoluția PIB și creșterea economică 17
1.1.3. Creștere pe termen scurt versus creștere pe termen lung 20
1.1.4. Creșterea economică și dezvoltarea economică 22
1.2. Delimitări conceptuale ale excluziunii sociale 23
1.3. Excluziunea socială în contextul Uniunii Europene 27
1.4. Dimensiunea multiplă a sărăciei și excluziunii sociale 29
1.5. Privarea în înțelegerea științifică actuală 34
1.6. Relații conceptuale între excluziunea socială și excluziunea economică 35
1.7. Incluziunea socială obiectiv al dezvoltării sociale 38
1.8. Spațialitatea excluziunii sociale 43
1.9. Contextul național 44
Cap. 2 Cauze și factori determinanți ai excluziunii sociale 46
2.1. Excluziune socială efect al sărăciei 48
2.2. Sistemul educațional și coeziunea socială 50
2.3. Rolul excluziunii pe piața muncii în excluziunea socială 53
2.4. Excluziunea socială în rândul tinerilor 54
2.4.1. Profilul categoriei NEET 58
2.4.1.1. Tinerii și categoria NEET Europa 60
2.4.1.2. Tendințele NEET în timp 62
2.4.1.3. Evoluția NEET în România 63
Cap. 3 Incluziunea / excluziunea socială – implicații asupra factorilor sociali, economici și politici 65
3.1. Extinderea fenomenului de sărăcie ca urmare a excluderii sociale 65
3.2. Implicațiile excluziunii sociale asupra sistemului educațional 68
3.3. Impactul excluziunii sociale pe piața muncii 70
3.3.1. Impactul excluziunii sociale pe piața muncii 76
PARTEA a II-a ELABORAREA INDICATORULUI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ PENTRU ȚĂRILE EUROPEI DE EST 82
Cap. 4 Metode și tehnici de analiză statistică multidimensională 82
4.1. Metodologii de măsurare multidimensională a sărăciei, educației și excluziunii sociale 82
4.1.1. Indicatori 82
4.1.2. Indicatori de incluziune socială în UE 83
4.2. Modele de analiză 84
4.2.1. Metoda Bristol 84
4.2.2. Metoda Tomlinson și Walker 85
4.2.3. Metoda Alkire și Foster 86
4.2.4. Metoda Taskforce a excluziunii sociale 87
4.3. Indici statistici 89
4.3.1. Etapele de construire a indicatorilor compuși 90
Cap. 5 Dezvoltarea unui indicator agregat de incluziune socială. Disparități în UE privind incluziunea/excluziunea socială determinate cu ajutorul IIS 111
5.1. Introducere 111
5.2. Principiile incluziunii sociale 112
5.2.1. Prezentarea metodologiei studiului 113
5.2.2. Date de intrare vs date de ieșire 114
5.2.3. Prezentare 114
5.3. Date 115
5.3.1. Indicatori utilizați și surse 115
5.3.1.1. Rata de creștere a PIB-ului real pe cap de locuitor (In1) 115
5.3.1.2. Procent din PIB cheltuit pe protecție socială (In2) 116
5.3.1.3. Înscrierea în învățământul liceal (In3) 117
5.3.1.4. Drepturi politice și libertăți civile 119
5.3.1.5. Drepturile femeii (In6) 126
5.3.1.6. Drepturi LGBT (In7) 127
5.3.1.7. Incluziune financiară (In8) 128
5.3.1.8. Rata de sărăcie (In9) 128
5.3.1.9. Indicele de percepție a corupției (In10) 128
5.3.1.10. Rata persoanelor ce nu au acces la o locuință adecvată (In11) 129
5.3.1.11. Rata de ocupare a populației în vârstă de 15-64 ani (In12) 129
5.4. Calcul scorurilor Indicelui de Incluziune Socială pentru țările Uniunii Europene 130
5.5. Analiza datelor cu ajutorul SPSS Statistics (versiunea 21) 138
5.5.1. Analiza cluster aplicată Indicatorului de Incluziune Socială pentru țările Uniunii Europene 138
5.5.1.1. Interpretarea rezultatelor din fișierul de ieșire 144
5.5.2. Analiza factorială 149
5.5.2.1. Interpretarea rezultatelor din fișierul de ieșire 155
5.6. Validarea Indicatorului de Incluziune Socială pentru țările Uniunii Europene. Corelații cu indicatori macroeconomici 162
5.6.1. Impactul Indicelui de Dezvoltare Umană asupra Indicelui de Incluziune Socială 162
5.6.1.1. Analiza corelației dintre IIS și HDI 163
5.6.1.2. Analiza regresiei liniare dintre IIS și HDI 163
5.6.2. Relevanța nivelului educațional în incluziunea socială. Corelația dintre IIS și EI – Indexul abilităților cognitive și al dobândirii educației 165
5.6.2.1. Analiza corelație dintre IIS și EI 165
5.6.2.2. Analiza regresiei liniare dintre IIS și EI 165
5.6.3. Reprezintă progresul social un factor determinant al fenomenului de incluziune socială? 167
5.6.3.1. Analiza corelație dintre IIS și SPI 168
5.6.3.2. Analiza regresiei liniare dintre IIS și SPI 168
5.6.4. Corelația dintre IIS și NEETs – Young People not in Education, Employment or Training 169
5.6.4.1. Analiza corelație dintre IIS și NEET’s 170
5.6.4.2. Analiza regresiei liniare dintre IIS și NEET’s 170
5.6.5. Influența șomajului asupra Indicatorului de Incluziune Socială 171
5.6.5.1. Analiza corelație dintre IIS și Rata Șomajului 172
5.6.5.2. Analiza regresiei liniare dintre IIS și Rata Șomajului 172
Cap. 6 Concluzii și contribuții personale 174
6.1. Perspective și direcții viitoare de cercetare 177
6.2. Strategia EUROPA 2020 177
Bibliografie 179
Anexa 1 187
Anexa 2 188
Anexa 3 189
Anexa 4 190
Anexa 5 195
Anexa 6 201
Anexa 7 207
Anexa 8 208
Anexa 9 209
Listă de abrevieri
AJOFM – Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă
AMIGO – Ancheta asupra Forței de Muncă în Gospodării
ANSIT – Agenția Națională pentru Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor
BIM – Biroul Internațional al Muncii
CE – Comisia Europeană
DFID – Departamentul Regatului Unit pentru Dezvoltare Internațională
EACEA – Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură
EUROSTAT – Biroul de Statistică al Comunității Europene (Statistical Office of the European Communities)
EU-SILC – Ancheta UE asupra veniturilor și condițiilor de viață (EU Survey on Income and Living Conditions)
GER – Gross enrolment ratio
GR – Guvernul României
IDU – Indicele de Dezvoltare Umană
IIS – Indicele de Incluziune Socială
ILO – Organizația Internațională a Muncii
INS – Institutul Național de Statistică
ISJ – Inspectorat Școlar Județean
ISM – Indicele Sărăciei Multidimensionale
NEET – Not in Education, Employment, or Training
NUTS – Nomenclatorul Unităților Statistice Teritoriale
OECD – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
PIB – Produsul Intern Brut
PISA – Programul pentru evaluarea internațională a elevilor
PNUD – Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
SEU – Social Exclusion Unit, England
SPI – Social Progress Index
TIMSS – Tendințe în matematica internațională și studiul științelor
UE – Uniunea Europeană
Lista Figurilor
Figura 1 – Evoluția PIB în România (1987/2014) 21
Figura 2 – Rata de creștere PIB România, 1987-2014 21
Figura 3 – „Lentilele” incluziunii 40
Figura 4 – Aspecte determinante ale excluziunii sociale 47
Figura 5 – Sărăcia și Excluziunea socială 49
Figura 6 – Persoane în risc de sărăcie sau excluziune socială (% populație) – RO 2007-2013 50
Figura 7 – Rata NEET în țările UE 2014 58
Figura 8 – Heterogenitatea populației NEET 60
Figura 9 – 2014 %NEET on 15-29 young European 62
Figura 10 – Evoluția ratei NEET, pe vârstă și sexe, 2006–2014 62
Figura 11 – Evoluția ratei NEET RO vs UE28, 2006–2014 63
Figura 12 – Date, indicatori și obiective în procesul de caracterizare a incluziunii socială a UE 64
Figura 13 – Excluziunea socială Excluziunea pe piața muncii și /sau ocupațională 72
Figura 14 – Factorii de influență pentru excluziunea de pe piața muncii 72
Figura 15 – Schema fluxurilor de populație între inactiv și activ 73
Figura 16 – Matricea Excluziunii Sociale Bristol 85
Figura 17 – Matricea Bristol a excluziunii sociale (B-SEM) 88
Figura 18 – Imputarea multiplă 94
Figura 19 – Metoda de imputare Monte Carlo prin lanțuri Markov 95
Figura 20 – Gruparea informațiilor referitoare la indicatorii individuali 96
Figura 21 – Rata de creștere PIB 2014/2004 116
Figura 22 – Rata de creștere PIB, Evoluția României 2004-2014 116
Figura 23 – Procent din PIB cheltuit pe programe sociale 2013/2003 117
Figura 24 – Procent din PIB cheltuit pe programe sociale, Evoluția României 2003-2013 117
Figura 25 – Rată participare învățământ liceal 2013/2003 118
Figura 26 – Rată participare în învățământul liceal, Evoluția României 2003-2013 119
Figura 27 – Drepturi politice, analiză pe țările Europei de Est din cadru UE (1972-1992) 123
Figura 28 – Drepturi politice, analiză pe țările Europei de Est din cadru UE (1993-2014) 124
Figura 29 – Libertăți civile, analiză pe țările Europei de Est din cadru UE (1972-1992) 125
Figura 30 – Libertăți civile, analiză pe țările Europei de Est din cadru (1993-2014) 125
Figura 31 – Clasament scoruri finale IIS pentru țările UE 132
Figura 32 – Repartizarea scorurilor IIS pentru țările UE 132
Figura 33 – Hierarchical Cluster Analysis…………………………………………………..140 Figura 34 – Hierarchical Cluster Analysis – Statistics 141
Figura 35 – Hierarchical Cluster Analysis – Plots………………………………………..… 140 Figura 36 – Hierarchical Cluster Analysis – Method 141
Figura 37 – Hierarchical Cluster Analysis – Save 142
Figura 38 – Dendograma realizată cu SPSS (ver. 21) 147
Figura 39 – Interpretarea dednogramei 148
Figura 40 – Opțiunea Factor Analysis ……………………………………………………………………….. 149 Figura 41 – Opțiunea Factor Analysis – Descriptives 150
Figura 42 – Opțiunea Factor Analysis………………………………………………………………………… 151 Figura 43 – Opțiunea Factor Analysis – Descriptives 152
Figura 44 – Opțiunea Factor Analysis – Rotation ………………………………………….. 153 Figura 45 – Opțiunea Factor Analysis – Etraction…………………………………………………………154
Figura 46 – Opțiunea Factor Analysis – Factor Scores……………………………………. 154 Figura 47 – Opțiunea Factor Analysis – Options…………………………………………………………..155
Figura 48 – Analiza Factorială, reprezentarea grafică a celor 12 variabile 157
Figura 49 – Reprezentarea după rotirea factorilor 159
Figura 50 – Analiza Factorială, reprezentarea grafică cu 10 variabile 161
Figura 51 – Reprezentarea după rotirea factorilor 162
Figura 52 – Corelația dintre IIS și HDI 164
Figura 53 – Corelația dintre IIS și EI 166
Figura 54 – Corelația dintre IIS și SPI 169
Figura 55 – Corelația dintre IIS și NEET’s 171
Figura 56 – Corelația dintre IIS și Rata șomajului 173
Lista Tabelelor
Tabelul 1 – Elemente ale Incluziunii/Excluziunii 41
Tabelul 2 – Rezumat date statistice incluziune socială și reducerea sărăciei 45
Tabelul 3 – Sărăcia și Excluziunea Socială 48
Tabelul 4 – Rata riscului de sarăcie sau excluziune socială 50
Tabelul 5 – Elemente/dimensiuni ale incluziunii/excluziunii sociale aplicate tinerilor defavorizați 57
Tabelul 6 – Rata riscului de sărăcie după nivelul de studii 69
Tabelul 7 – Structura populației pe piața muncii (mii persoane) 76
Tabelul 8 – Șomajul în România – 2014 76
Tabelul 9 – Tipuri de imputare 92
Tabelul 10 – Analiza multidimensională a datelor 97
Tabelul 11 – Metode de normalizare 98
Tabelul 12 – Metode de ponderare 100
Tabelul 13 – Metode de agregare 102
Tabelul 14 – Compatibilitate metode de ponderare / metode de agregare 104
Tabelul 15 – Scheme de ponderare și sisteme de agregare în funcție de metoda de normalizare utilizată 105
Tabelul 16 – Etapa 1 – Metoda Monte Carlo, factorul declanșator 107
Tabelul 17 – Etapa 1 – Metoda Monte Carlo, factorul declanșator 107
Tabelul 18 – Etapa 1 – metoda Monte Carlo, factorul declanșator 107
Tabelul 19 – Etapa 1 – Metoda Monte Carlo, factorul declanșator 108
Tabelul 20 – Etapa 1 – metoda Monte Carlo, factorul declanșator 108
Tabelul 21 – Evaluări ale drepturilor politice și libertăților civile 121
Tabelul 22 – Freedom Rating 122
Tabelul 23 – Drepturile femeii 126
Tabelul 24 – Numărul de drepturi LGBT protejate în fiecare țară. 127
Tabelul 25 – România 131
Tabelul 26 – Rezultate finale 133
Tabelul 27 – Clasament Variabile 135
Tabelul 28 – Analiza cluster, matricea de disimilaritate 145
Tabelul 29 – Descrierea clusterelor cu ajutorul valorilor medii 147
Tabelul 30 – Date variabile incluse în analiză 149
Tabelul 31 – Normalizare cu ajutorul scoruririlor Z 151
Tabelul 32 – Matricea corelațiilor 153
Tabelul 33 – Identificarea Factorilor după operațiunea de rotire a factorilor 159
Tabelul 34 – Tabelul de corelație IIS-HDI 163
Tabelul 35 – Tabelul de corelație IIS-EI 165
Tabelul 36 – Tabelul de corelație IIS-SPI 168
Tabelul 37 – Tabelul de corelație IIS-NEET 170
Tabelul 38 – Tabelul de corelație IIS-Rata Șomajului 172
Introducere
În martie 2015 Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a declarat că aproximativ 40% dintre cetățenii României sunt în risc de sărăcie și excluziune socială, pe locul doi, după Bulgaria, în condițiile în care media europeană este de ~25%.
Excluziunea socială, incluziunea socială și dezvoltarea umană sunt concepte complexe, multidimensionale, a căror măsurare devine tot mai dificilă odată cu dezvoltarea și diversificarea vieții contemporane. Ținând cont că evaluarea progresului din cadrul acestor procese nu se poate baza pe un singur indicator, Națiunile Unite, Consiliul Europei și alte instituții/organizații internaționale se află într-un proces permanent de elaborare a unor indicatori, mai mult sau mai puțin complecși, ce ar fi în stare să facă față schimbărilor date.
În acest context, lucrarea de față evidențiază influența anumitor factori asupra excluziunii sociale și, de ce nu, și reversul fenomenului. O particularitate a acestora este dată de caracterul biunivoc al relațiilor. Evident, există și dorința de a introduce un punct de vedere nou în abordarea acestei probleme. Dificultatea majoră constă în a identifica un sistem potrivit de indicatori care să poată acoperi acest fenomen. Cu siguranță, vom încerca să eliminăm slăbiciunile unui astfel de sistem și îl vom construi luând în considerare proprietățile globale ale indicatorilor. O altă problemă o constituie multidimensionalitatea, cea ce înseamnă o manipulare greoaie a sistemului de indicatori. Deși „un indicator nu poate fi nimic mai mult decât ceva ce ne spune dacă noi – o persoană, un grup sau o țară, o regiune, lumea – suntem sau nu pe drumul cel bun. Un indicator este exact acesta: ceva care indică, la fel ca un deget, un deget arătător îndreptat către direcția potrivită”.
Dar indiferent de tipul indicatorului, acesta nu poate funcționa sau exista în afara relației scop-proces-indicator. Un aspect relevant al construirii dialecticii acestei triade îl reprezintă construirea conștientă a unui scop. După cum spunea Galtung, „fiecare indicator social reprezintă un obiectiv, în mod deschis sau deghizat”. Acest lucru se poate realiza în două etape. În prima etapă se stabilește un obiectiv-necesitate ca urmare a identificării primare a scopului (să nu uităm că această etapă este una intuitivă, bazată pe o necesitate ce a devenit conștientă). În cea de a doua etapă se alege un obiectiv-țintă, bazat pe formularea scopului anterior în termeni concreți exprimați prin intermediul unor indicatori.
Deși incluziunea/excluziunea socială au devenit probleme-cheie pe agenda politică europeană în ultimii ani, atât fenomenul social cât și cel mai bun mod de monitorizare rămân neclare. Ca răspuns la acest lucru, am dezvoltat un model conceptual pentru incluziunea socială și o metodologie pentru evaluarea empirică pornind de la Indicele de Incluziune Socială calculat de către Americas Quarterly, pentru prima dată în 2012.
Lucrarea este structurată în două părți:
stadiul cunoașterii – prima parte este formată din trei capitole ce includ aspecte teoretice cu ajutorul cărora determinăm aria de cercetare;
elaborarea unui indicator de incluziune socială pentru țările Uniunii Europene – ultimele două capitole formează cea de a doua parte a lucrării și includ rezultatele empirice ale indicatorului nou construit și validarea acestuia prin verificarea corelațiilor cu indicatori „clasici”.
Rezultatele sugerează că merită să se depună eforturi pentru o măsurare specifică a excluziunii sociale pentru a determina politici eficiente și viabile de incluziune socială. Ca atare acest concept nu ar trebui să fie asimilat doar cu neajunsuri ale veniturilor și cu participarea pe piața muncii.
PARTEA I – STADIUL CUNOAȘTERII
Cap. 1 Cadrul conceptual al incluziunii / excluziunii sociale
Context social și istoric. Delimitări conceptuale și metodologice
Conceptul de excluziune socială poate fi considerat relativ nou, termenul regăsindu-se pentru prima dată în lucrarea „Les Exclus”, publicată în 1974 de către secretarul de stat cu afaceri sociale în guvernul condus de către Jacques Chirac, René Lenoir. După Lenoir, exclușii erau persoanele incluse în toate categoriile sociale care nu făceau parte în sistemele de asigurări sociale ale statului social. El a estimat că exclușii reprezentau o zecime din populația franceză. Dacă inițial excluderea socială reprezenta un proces de dezintegrare socială, o ruptură progresivă a relației dintre individ și societate, de la sfârșitul anilor ’80 conceptul s-a axat pe „noua sărăcie” asociată, pe termen lung, cu șomajul și migrarea muncitorilor necalificați. În același timp au fost inițiate și derulate programe de combatere a excluziunii sociale. Astfel, în prima parte a anilor ’90, în toate politicile Uniunii Europene au fost integrate conceptele de excluziune și incluziune socială.
Faptul că excluziunea socială a fost adoptată cu ușurință la nivel instituțional european a fost motivat, de autori, ca fiind refuzul guvernelor conservatoare de la acea vreme din Europa de a recunoaște existența sărăciei. De aici rezultă și marile dezbateri legate de istoria acestui concept. Cine a folosit pentru prima dată acest temen? A fost ales ca un concept politic pentru a înlocui variantele familiare: „sărăcie”, „privare” sau „greutăți”? În documentele de politici sociale emise în Uniunea Europeană, la mijlocul anilor ’80 termenul excluziune socială a început să fie utilizat cât mai des. Totodată a apărut în discursurile academice provenite de la așa-zisa lume „mai puțin industrializată” (Rodgers et al., 1995). Începând cu anul 1990, acesta a fost utilizat din ce în ce mai des. Astfel, guvernele din Marea Britanie (Berghman, 1995, Nolan, 1996) și din Germania (Hills, 2002) aflate sub conducerea lui Margareth Thatcher, respectiv Helmut Kohl, au preferat termenul de excluziune socială, perceput, mai degrabă, ca vag în locul celui de sărăcie. În scurt timp, noțiunea de „excluziune socială” a devenit un concept de bază în Uniunea Europeană și un concept de politică fundamentală în Noul Guvern al Muncii Tony Blair în Marea Britanie.
Dar, excluderea socială reprezintă mai mult decât problematica sărăciei materiale, ea fiind privită ca un fenomen ce include și alte forme de dezavantaje sociale, cum ar fi lipsa accesului regulat și egal la educație, asistență medicală, asistență socială, locuințe adecvate. Toate acestea fac ca excluziunea socială să fie privită ca un fenomen multidimensional. Cauzele excluderii merg dincolo de sărăcia materială și cuprind o gamă largă de motive pentru care indivizii sau grupurile ar putea fi excluse, cum ar fi discriminarea imigranților, minoritățile etnice, persoanele cu handicap, persoanele în vârstă sau foști infractori. În concluzie, o persoană poate fi exclusă social într-o multitudine de feluri și pentru o multitudine de motive.
Excluziunea socială nu reprezintă doar un efect care este rezultatul unui proces, ci este un proces în sine. Datorită naturii multidimensionale a incluziunii sociale, rămâne greu de observat cum relaționează aceste dimensiuni de-a lungul timpului. Acumularea unui număr de dezavantaje poate duce la un ciclu al excluziunii sociale de auto-întărire care face dificil să se atribuie cauzalitate la un factor specific sau altul.
Utilizând o definiție din perioada celui de-al doilea război mondial, o națiune este declarată a fi bogată atunci când produce și vinde și când prezintă un nivel ridicat al comerțului economic. Bunăstarea, atât din punct de vedere economic cât și material, depinde în cea mai mare parte de creșterea economică. Inițial, utilizarea acestui factor ca singurul indicator ce cuantifică bogăția unei țări a fost un aspect criticat. Ulterior au apărut propuneri de noi concepte, cum ar fi o redefinire pe termen lung a acestui termen pentru a cuprinde mai mult decât bogăția economică. Astfel, noțiunile referitoare la satisfacerea nevoilor de bază, nu mai sunt percepute ca o lipsă, ci ca potențial pentru dezvoltarea personală și colectivă, în toate domeniile (sănătate, educație, cultură, participare la viața comunității etc.). De asemenea, putem observa noțiuni legate de egalitate de șanse, de muncă, resurse naturale și un mediu de viață protejat. Legăturile sociale angajează individul la comunitatea extinsă.
În ceea ce privește politicile publice, redefinirea bunăstării presupune adoptarea diferitelor instrumente de evaluare și o reierarhizare a valorilor. Cu alte cuvinte: o nouă percepție a „ceea ce contează cu adevărat”.
Creșterea economică a unei națiuni este un fenomen complex și evocă o problematică ce derivă din faptul că producția și consumul s-au diversificat și au crescut foarte mult. Dificultățile menținerii și mai ales a creșterii lor pentru a satisface mai bine nevoile unei națiuni s-au agravat evident sub incidența unui număr foarte mare de factori.
Indicatorul de creștere economică ce măsoară variațiile produsului intern brut (PIB) nu este suficient pentru a reflecta bunăstarea unei societăți. Multe activități și resurse ce contribuie la bunăstare, cum ar fi activitățile neremunerate sunt excluse din PIB deoarece nu au nicio valoare de piață. Creșterea economică desemnează dinamica ascendentă a PIB real pe locuitor, considerată ca rezultat a factorilor ce influențează mărimea sa, inclusiv a mediului economico-social în care are loc și este parte a dezvoltării economice.
De fapt, ce înseamnă „dezvoltare”? Ca și multe alte „lucruri bune” este un concept greu de definit. Va fi întotdeauna dificil să se ajungă la un acord cu privire la definirea conceptelor și noțiunilor abstracte, cum ar fi capital, justiție, drepturile omului și dezvoltare. Cu toate acestea, cei mai mulți experți recunosc existența acestor concepte și există un consens referitor la recunoașterea acestora iar societatea trebuie să depună eforturi în îmbunătățirea lor. Este inevitabilă elaborarea unor cadre recunoscute și acceptate reciproc pentru a înțelege astfel de concepte la nivel național sau mondial.
Cadrele conceptelor de acest tip sunt compuse adesea dintr-un set de principii sau orientări care stabilesc cerințele minime pentru atingerea obiectivelor dorite. Astfel, în timp ce individul este adesea în centrul acestor cadre, există o presupunere implicită că interesele la nivel global prevalează asupra intereselor anumitor grupuri de persoane. Putem considera un exemplu concludent, din acest punct de vedere, faptul că este necesar să existe justiție pentru toți și nu doar pentru anumite persoane, iar drepturile omului trebuie respectate pentru toate persoanele și nu doar pentru cele care posedă puterea de a le exercita.
Putem analiza dezvoltarea fie prin prisma obiectivelor de dezvoltare fie cu ajutorul proceselor de dezvoltare.
Obiectivele de dezvoltare includ: reducerea sărăciei și a foametei, accesul universal la educație și sănătate, guvern reprezentativ, stabilitate socială și multe altele. În general se discută despre obiectivele individuale și nu despre procesele specifice prin care acestea vor fi realizate – deși unele obiective sunt chiar măsurile necesare să fie aplicate pentru a atinge alte obiective. Acest lucru sugerează că există o „zonă” de suprapunere între obiective și procese.
Buna guvernare ar putea, de exemplu, să fie văzută atât ca un mijloc pentru atingerea unui obiectiv cât și un scop în sine. Astfel, putem spune că procesele de dezvoltare se referă la mijloacele prin care sunt atinse obiectivele de dezvoltare. În acest sens se pot aplica politici și strategii adoptate de guverne și organizații individuale sau altele din afara acestora. În timp ce este relativ ușor pentru guverne să cadă de acord asupra scopurilor definite în linii mari, este adesea mult mai greu de a acorda prioritate unora dintre ele sau de a ajunge la un acord cu privire la modul de realizare a acestora.
Calitatea dezvoltării economice și impactul acesteia asupra dezvoltării umane
Există distincții între cele două concepte. Dezvoltarea economică se referă de obicei la îmbunătățirea nivelului de trai material, prin urmare, la îmbunătățirea veniturilor, a consumului, ocuparea forței de muncă, creșterea economiilor și investițiilor. Aceasta se referă, de asemenea, la modul în care sunt distribuite resursele între diferite persoane și procesele care influențează această distribuție. Un obiectiv important în dezvoltare îl reprezintă asigurarea că de îmbunătățirile economice beneficiază majoritatea. Această evoluție amplă este importantă atât din motive etice cât și economice. Să nu uităm că inegalitățile mari pot fi un obstacol în calea dezvoltării economice.
Conceptul de dezvoltare umană, uneori menționat ca dezvoltare socială, implică de obicei un set mai larg de obiective în care dezvoltarea economică este adesea văzută ca un mijloc de a atinge un scop. În dezvoltarea umană sau socială obiectivele sunt legate de calitatea vieții, cum ar fi securitatea, sănătatea, educația, stabilitatea socială, egalitatea, emanciparea, demnitatea etc.. Acestea sunt privite ca mijloace pentru realizarea unui concept complex de „dezvoltare a libertății” (Sen, 2001, pp. 3-11.), deoarece aceste obiective și mijloace sunt componente necesare ale libertății (de a trăi, de a participa în societate, de a alege, de a consuma etc.).
Dar, cât de mult ideile noastre despre procesele de dezvoltare sunt influențate de mediile culturale și profesionale? Cele mai multe discuții legate de dezvoltare sunt dominate de perspectivele economice și instituționale. Deși pot fi importante și pot prezenta aspecte valoroase privite din alte perspective, ele sunt totuși de cele mai multe ori evaluate și încorporate într-o analiză predominant economică și instituțională.
În schimb, dezvoltarea socială nu se referă numai la propriile perspective de dezvoltare, se evaluează, de asemenea, o analiză economică și instituțională dar privită dintr-un unghi diferit. Se pune astfel accent mai mult pe excluziune socială și inegalitate, acestea reprezentând particularități ale sub-dezvoltării și sărăciei. Valorile ce stau la baza paradigmei dominante de dezvoltare economică, ca de exemplu: contrastul dintre „eficiență” și „nevoi” / „drepturi” sunt, de fapt, abordări ale politicii de dezvoltare (Derbyshire și Locke, 2008).
Aceste perspective diferite ridică întrebări fundamentale despre obiectivele și procesele de dezvoltare. Diferențele pot apărea, de asemenea, de la interesele variate sau experiența în diferite domenii (agricultură, sănătate, educație, dezvoltare socială, economică, politică); din dezvoltarea urbană/rurală; din diferite credințe și valori religioase sau culturale, de sex, vârstă sau etnie sau din diferite medii sociale, educaționale și culturale.
Abordarea termenului „dezvoltare” în literatura de specialitate se concentrează asupra economiei. Într-adevăr, cele două noțiuni „dezvoltare” și „dezvoltare economică” au fost adesea tratate ca fiind concepte sinonime.
Dezvoltarea economică a unei țări sau societăți este de obicei asociată cu creșterea veniturilor și creșterea legată de consum, economii și de investiții. Desigur, dezvoltarea economică înseamnă mult mai mult decât creșterea veniturilor; pentru cazul în care distribuția veniturilor este abruptă, creșterea nu poate fi însoțită de progrese în direcția obiectivelor, care sunt, de obicei, asociate cu dezvoltarea economică.
Dacă am crea o listă care să cuprindă toate caracteristicile asociate cu dezvoltarea economică, cu siguranță am include:
niveluri scăzute de sărăcie, de foame și malnutriție, de boli infecțioase grave, de lipsă de adăpost, de criminalitate, de corupție;
niveluri ridicate de venit, de consum, de economisire și investiții, de forță de muncă;
accesul universal la protecție socială pentru șomeri și persoane cu venituri mici, în învățământul primar și secundar, la servicii de sănătate, la servicii publice de calitate (poliție, pompieri, salubritate etc.);
accesul pe scară largă la infrastructura de locuințe bune, infrastructura rutieră și de transport, utilități publice (energie, apă și canalizare, telefoane).
În mod clar nu toate țările dezvoltate prezintă toate aceste caracteristici în egală măsură. Totodată putem pune la îndoială chiar prezența anumitor elemente enumerate anterior, arătând că există țări (sau regiuni din cadrul acestora) în care nivelul de criminalitate și rata șomajului par să fie destul de ridicate, sau subliniind faptul că nu toată lumea are acces la servicii publice de calitate, locuințe etc. Se subînțelege că abordarea sau analiza unor puncte poate genera adevărate dezbateri. De exemplu, nivelul de criminalitate în zonele rurale (care sunt cele mai populate) din multe țări în curs de dezvoltare sunt de multe ori mult mai mici decât în unele din centrele de populație urbane ale țărilor dezvoltate. Cu toate acestea, lista prezentată anterior nu este finală sau completă, ci poate fi considerată, mai degrabă, orientativă.
Rolul capitalului uman în evoluția PIB și creșterea economică
Observăm faptul că lista caracteristicilor enumerate evidențiază mai degrabă procesele decât mecanismele de realizare a acestora. Evident, întrebarea ce rezultă de aici este următoarea: Ce conduce o țară spre realizarea acestor obiective? Punctul de vedere comun, agreat de majoritatea guvernelor, de cele mai multe organizații internaționale importante și economiști este faptul că o mare parte a răspunsului se află în creșterea economică.
Cu toate acestea, creșterea economică poate urmări căi diferite, și nu toate acestea sunt durabile. Având în vedere că nu toate resursele materiale ale planetei sunt regenerabile, orice formă de creștere economică poate fi considerată în cele din urmă nesustenabilă.
În general economiștii măsoară creșterea economică raportându-se la produsul intern brut (PIB) sau la alți indicatori conecși, cum ar fi produsul național brut (PNB) sau venitul național brut (VNB), care sunt derivați din calculul PIB. PIB-ul se calculează din conturile naționale ale unei țări și raportează date anuale privind veniturile, cheltuielile și investițiile pentru fiecare sector al economiei. Folosind aceste date, este posibil să se estimeze anual venitul total obținut în țară (PIB) sau venitul total obținut de cetățenii unei țări (PNB sau VNB).
PNB este derivat prin ajustarea PIB. Acesta include veniturile repatriate, realizate în străinătate și exclude veniturile expatriate, câștigate de pe piața internă de către străini. În țările în care intrările și ieșirile de acest gen sunt semnificative este recomandat să utilizăm PNB pentru exprimarea veniturilor unei națiuni decât PIB-ul.
Există trei moduri diferite de măsurare a PIB-ului:
abordarea veniturilor – măsoară veniturile populației;
abordarea de ieșire – măsoară valoarea bunurilor și serviciilor utilizate pentru a genera aceste venituri populației;
abordarea cheltuielilor – măsoară cheltuielile cu bunuri și servicii.
În teorie, fiecare dintre aceste abordări ar trebui să conducă la același rezultat. Astfel, în cazul în care producția crește, veniturile și cheltuielile ar trebui să crească cu aceeași sumă.
Creșterea economică este prezentată ca fiind creșterea procentuală anuală a PIB-ului real. PIB-ul real se calculează prin ajustarea PIB-ului nominal ținându-se cont de inflație. Acest fapt influențează calculul ratei de creștere. În perioadele cu o inflație ridicată ratele de creștere sunt mult mai mari decât în realitate. Astfel, putem defini creșterea economică ca un proces complex de dezvoltare a dimensiunilor rezultate din economia națională sintetizând factori de producție direcți.
Dezvoltarea unei economii poate fi intensivă, realizându-se prin creșterea utilizării optimizată a resurselor existente de forță de muncă, mijloace fixe sau materiale sau extensivă dacă vorbim de creșterea volumului acestor resurse.
Ca să putem vorbi de o dezvoltare economică echilibrată, este necesar să avem trei corelații de bază între nivelurile și modificările agregatelor de bază – în general este selectat PIB-ul – și cele ale principalilor factori ai creșterii economice, asigurate atât global cât si la nivelul fiecărei ramuri economice (Anghelache C., Mitruț C., Voineagu V., 2013, pp. 367-373).
Nu putem să nu subliniem importanța dezvoltării economice. În ciuda câștigurilor materiale uriașe produse de inovare încă putem considera sărăcia, boala și privarea, agresive în țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Efectul de undă al crizei globale a avut ca rezultat, în 2010, că aproximativ 13.6% din populația mondială să sufere de foamete ca urmare a deteriorării condițiilor economice (ONU). Faptul că o majoritate de oameni care se confruntă cu acest aspect vin din țările în curs de dezvoltare, este un memento dureros al rolului crucial jucat de dezvoltarea economică pentru determinarea condițiilor sociale în societatea civilă.
Dezvoltarea economică reprezintă o gamă largă de acțiuni, inclusiv, dar fără a se limita la: creșterea produsului intern brut, creșterea venitului pe cap de locuitor a cetățenilor, creșterea oportunităților de angajare, îmbunătățirea calității vieții și a nivelului de trai în ceea ce privește necesitățile de bază, cum ar fi produsele alimentare, apă, adăpost și îngrijire a sănătății. Dezvoltarea economică este, prin urmare, schimbarea cumulată a ocupării forței de muncă, veniturilor, calitatea vieții și PIB de o națiune care se auto-susține (Mathur, 1999, p. 204).
În general, dezvoltarea economică este importantă, deoarece relațiile de producție într-o mare măsură definesc interacțiunile sociale, juridice, culturale și politice în cadrul oricărei societăți. Relațiile de producție se referă la o serie de relații ce apar în timpul procesului de activitate economică. În producerea de bunuri materiale, oamenii produc și reproduc propriile lor relații sociale; asigură fuzionarea sferelor sociale, politice și economice ale vieții umane.
Mai mult, în special problema dezvoltării economice în țările în curs de dezvoltare este de mare importanță pentru economia globală. Viitorul piețelor emergente ar putea duce fie la o perioada susținută de creștere economică la nivel mondial fie la un sistem fragmentat de dezvoltare economică – caracterizată prin tarife ridicate, impasuri comerciale, concurență neloială și prețuri mai mari pentru produsele de bază (Errunza, 1983).
Importanța dezvoltării economice a pieței globale este accentuată de fluxul masiv de ajutor financiar pentru piețele emergente. Astfel, în 2010, OECD a raportat până la 125 de miliarde USD pentru ajutor și investiții străine directe pentru țările în curs de dezvoltare și economiile subdezvoltate pentru a susține activitatea economică și pentru a limita răspândirea sărăciei. În ultimii 30 de ani, țările în curs de dezvoltare au apelat la beneficiile percepute ale globalizării neoliberale. Neoliberalismul este o ideologie în cazul în care „piețele sunt înțelese a fi o modalitate mai bună de organizare a activității economice, deoarece acestea sunt asociate cu concurența, eficiența economică, și posibilitatea de a alege. În combinație cu această schimbare generală față principiu neo-liberal al pieței, liberalizarea și privatizarea au devenit teme centrale în dezbaterile restructurării bunăstării la nivel de stat” .
Având în vedere revenirea capitalismului neo-liberal, globalizarea a servit ca un mijloc de facilitare a cumulării de capital și o dezvoltare economică ceea ce duce, implicit, la o creștere a fenomenului de incluziune socială.
Economiile dezvoltate, au nevoie de piețe mai mari pentru produsele create în exces. Crearea de noi piețe de consum prin ajutor financiar și globalizare ajută la creștere susținută în lumea dezvoltată. Totuși aceste economii (în curs de dezvoltare) sunt cele mai vulnerabile în vremuri de criză, iar pe de altă parte asigură, de asemenea, rate mai mari de rentabilitate pentru investitori în țările dezvoltate. Acest lucru aduce în prim-plan, importanța dezvoltării economice pe piețele emergente a investitorilor și a guvernelor din lumea dezvoltată.
Dezvoltarea economică ajută la mobilizarea activității economice pentru regiuni întregi, ceea ce duce la o creștere a PIB-ului pe cap de locuitor, îmbunătățirea calității vieții și o reducere a nivelului de sărăcie pentru milioane de oameni din întreaga lume.
Globalizarea este privită ca un canal prin care prosperitatea economică poate fi răspândit în țările în curs de dezvoltare și a fost descrisă ca fiind „un proces de integrare, economică, culturală și instituțională între țări. Această unificare este determinată de liberalizarea comerțului, investițiilor și fluxul de capital, progreselor tehnologice și presiunile de aliniere la standardele internaționale”(Ali, 2005, p. 1) și duce la o creștere economică și la lupta împotriva sărăciei în mod eficient în țările în curs de dezvoltare.
În ciuda oportunităților oferite de globalizare, aceasta a devenit un cal troian în multe țări în curs de dezvoltare. Oportunitatea economică, aparent promițătoare din punct de vedere al creării de noi locuri de muncă și creșterea veniturilor, este umbrită de o inegalitatea mai mare a veniturilor și a șomajului în țările în curs de dezvoltare și dezechilibrele comerciale mai mari între țările în curs de dezvoltare și cele dezvoltate (Garett, 2004, Milanovic, 2003, Olayinka, 2009).
Un consens general a apărut cu privire la importanța capitalului uman la dezvoltarea economică. Pentru a seta un cadru viabil de dezvoltare este imperativ definirea capitalului uman și o relație empirică solidă între capitalul uman și dezvoltarea economică.
În general, putem considera modalitățile efective de gestionare optimă ca bază a dezvoltării economice astfel încât o evoluție pozitivă la nivel macroeconomic să se distribuie în economia reală, contribuind calitativ la dezvoltarea economică.
Identificarea și corectarea surselor structurale, cantitative, calitative sau ciclice care pot genera dezechilibre ce limitează potențialul de creștere și de dezvoltare economică, poate reprezenta o problemă majoră în condițiile reluării creșterii economice pe termen scurt sau în cazul perspectivelor de dezvoltare economică pe termen lung.
Creștere pe termen scurt versus creștere pe termen lung
Există o distincție între ratele calculate pe termen scurt față de cele pe termen lung. Este destul de normal ca pe termen scurt rata de creștere să fluctueze, în conformitate cu ciclul de afaceri. Acest lucru este observat și în figurile următoare (Figura 1 și Figura 2) care reprezintă evoluția PIB-ului și rata de creștere a acestuia pentru România în perioada 1987-2014.
Figura 1 – Evoluția PIB în România (1987/2014)
Sursa datelor: http://data.worldbank.org/
După cum observăm în Figura 2 există o fluctuație mare a ratei creșterii PIB în ultimele decenii (între -13% și 10%). În mod evident, pe baza tendințelor pe termen lung, rata de creștere evidențiată aici pare a fi nesustenabilă.
Figura 2 – Rata de creștere PIB România, 1987-2014
Sursa datelor: http://data.worldbank.org/
Când politicienii vorbesc despre o creștere durabilă se referă adesea la preocupările macroeconomice legate de ciclul de „boom and bust”. Un „boom” economic implică rate de creștere ridicate și este adesea însoțit de creșterea inflației. Ulterior, în general, urmează o perioadă cu rate de creștere mai mici și recesiune (“bust”). În acest context, nu putem vorbi de o creștere durabilă aceasta realizându-se când ratele de creștere sunt stabile chiar și în condițiile fluctuațiilor din ciclul de afaceri. Totuși acest lucru este diferit de problemele pe care ecologiștii se concentrează de obicei când discută despre o creștere economică durabilă.
Creșterea economică și dezvoltarea economică
Niveluri ridicate de PIB corespund neapărat cu un nivel ridicat de dezvoltare? Nu întotdeauna. Țări precum China și India au niveluri mult mai ridicate de PIB decât Singapore, Noua Zeelandă sau Belgia, dar puțini ar sugera că acestea din urmă sunt mai puțin dezvoltate economic decât prima.
Desigur, statisticile arată că cele mai dezvoltate țări sunt cele cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor (Easterly, 2002). În mod evident, însă, PIB-ul pe cap de locuitor nu spune întreaga poveste. Acesta se calculează prin împărțirea PIB la numărul locuitori, dar nu spune nimic despre modul în care veniturile sunt distribuite sau cheltuite. Creșterea PIB-ului pe cap de locuitor ar putea rezulta din creșterea veniturilor grupurilor mai bogate din societate, iar grupurile sărace rămân cu aproximativ aceleași venituri. Acest fapt coincide cu modele de cheltuieli înclinate spre cei bogați și care exclud nevoile săracilor. Ceea ce nu înseamnă neapărat că o creștere a PIB-ului pe cap de locuitor va conduce la o reducere a sărăciei sau, într-un sens mai larg, a dezvoltării sociale și economice.
Legătura dintre creșterea economică și sărăcie este un subiect aprig dezbătut, iar părerile experților sunt împărțite. Unii evidențiază efectul negativ al creșterii economice asupra grupurilor cu venituri mici, subliniind necesitatea de noi abordări în dezvoltarea economică, care să permită „săracilor” să aibă beneficii mai mari de la o creștere economică decât au în prezent. Alții sunt mai optimiști, crezând că beneficiile modelelor actuale de creștere economică ajung în cele din urmă la grupurile sărace din societate, în cazul în care acest lucru nu s-a întâmplat deja.
O mare parte a dezbaterilor din acest domeniu se învârte în jurul valorilor și idealurilor celor implicați în ea, precum și a diferitelor teorii existente pe această temă. De asemenea, se pune accent și pe interpretări ale demonstrațiilor empirice. Sărăcia și distribuția veniturilor sunt greu de măsurat, mai ales în țările în curs de dezvoltare unde capacitatea de colectare și analiză a datelor este, de cele multe ori, foarte slabă. Prin urmare, relația statistică dintre creșterea economică și sărăcie rămâne subiect de dezbatere. Există, de asemenea controverse și în legătură cu mecanismele prin care creșterea economică poate reduce sărăcia și implicațiile politice ce rezultă din acest fapt.
Ideea de multidimensionalitate a excluziunii sociale a îngreunat oamenilor de știință măsurarea acesteia. Aceeași greutate vine și din faptul că excluziunea socială nu este statică, dar indivizii sau grupurile se află în diferite stadii ale excluziunii sociale – adică într-un proces dinamic și diferit, fie că este vorba temporar, recurent sau continuu.
Delimitări conceptuale ale excluziunii sociale
Când vine vorba de acest concept, părerile sunt împărțite: în timp ce anumiți cercetători susțin că indicatorii excluziunii sociale sunt „luminoși” și promit o mai bună înțelegere a grupurilor dezavantajate, alții susțin că acest concept este ambiguu, multidimensional și elastic ce poate fi definit în mai multe moduri diferite și, datorită ambiguității sale în definiție, poate însemna totul pentru toți oamenii.
Analiza excluziunii sociale a apărut dintr-o preocupare de lungă durată a măsurării sărăciei. Timp de secole, oamenii au fost preocupați de cei „lipsiți de resurse”. Dacă, inițial de aceste persoane se ocupau bisericile și organizațiile caritabile, ulterior guvernele au început să creeze strategii și să emită politici sociale pentru ameliorarea sărăciei. Informațiile cantitative privind gradul de sărăcie sau lipsa de resurse economice, își au originile în Marea Britanie în secolul al optsprezecelea (Sir FM Eden, 1797). Ulterior acestea au fost dezvoltate de Booth (1892-1897) și transpusă în forma sa modernă în 1899 cercetarea Rowntree (1901). Acesta a efectuat studii pe un eșantion de 46,754 persoane (11,560 familii) destinate pentru a măsura proporția populației care trăiește în sărăcie financiară.
Este dificil să definim excluderea socială și să identificăm corespunzător „dimensiunile” care conduc la dezavantajul multi-dimensionalității. După o explorare a literaturii de specialitate putem defini excluziunea socială ca fiind un proces complex și multi-dimensional. Aceasta implică lipsa sau refuzul de resurse, drepturi, bunuri și servicii, precum și incapacitatea de a participa la relațiile și activitățile normale, disponibil la majoritatea oamenilor într-o societate, indiferent dacă este vorba de mediul economic, social, cultural sau politic. Aceasta afectează atât calitatea vieții persoanelor și echitatea și coeziunea societății în ansamblu.
În literatura de specialitate și în zona politică, excluziunea socială este privită ca implicând dezavantaje multi-dimensionale. Excluderea profundă nu poate fi, prin urmare, în mod clar diferențiată de excluziunea socială pe această bază. Cu toate acestea, există grade de severitate a excluziunii sociale. Prin urmare, excluderea severă sau profundă a fost definită după cum urmează:
Excludere severă se referă la excluderea pe mai mult de un domeniu sau dimensiune a unui dezavantaj, rezultând astfel consecințe negative grave pentru calitatea vieții, bunăstarea și șansele de viață viitoare.
Deși există mai multe indicii cu privire la excluziunea socială și aspectele conexe, multe dintre acestea sunt în principal descriptive și nu permit o analiză a variabilelor care interacționează. Pentru analiza excluziunii sociale folosim analiza multivariată. Cu toate acestea, ținând cont de faptul că demonstrația de cauzalitate în științele sociale este extrem de dificil de realizat, este complicat să facem distincția între excluderea profundă și excluziune socială în general. Cu toate acestea, există dovezi copleșitoare că sărăcia este un factor de risc major în aproape toate domeniile de excludere, care au fost explorate. Bradshaw și colab (2004) subliniază importanța de a distinge între macro – care cresc nivelul general de excluziune socială, sau anumite aspecte ale acesteia, cum ar fi lipsa de adăpost și cauzele corelației cu vulnerabilitatea individuală. De asemenea, este util să se facă distincția între factorii de risc care semnalează vulnerabilitatea unei categorii de persoane și cei care au un impact de cauzalitate directă.
Unitatea Excluziunii Sociale (SEU) a definit excluziunea socială ca fiind un termen prescurtat pentru ceea ce se poate întâmpla când oameni sau „zone” suferă de o combinație de probleme legate, cum ar fi șomajul, abilități scăzute, venituri mici, locuințe inadecvate, medii de criminalitate ridicată, sănătate precară și familii destrămate.
Această definiție, deși impresionantă, surprinde caracterul multi-dimensional al problemei. Eficacitatea politicilor guvernamentale în acest domeniu crucial nu poate fi evaluată fără date corespunzătoare. Se ridică astfel problema indicatorilor relevanți pentru excluziune socială.
Uniunea Europeană a pus, de asemenea, sărăcia și excluziunea socială în centrul politicii sale sociale la Summit-ul de la Lisabona în anul 2000, cu criterii specifice stabilite la Nisa în 2001, împreună cu o cerință pentru fiecare stat membru de a realiza un plan național de acțiune bianual privind incluziunea socială (PNA). Criteriile includ o referire specifică la abordarea grupurilor vulnerabile la risc deosebit de excluziune socială. UE a produs, de asemenea, un pachet de indicatori „primari” și „secundari” ce analizează excluziunea socială. La nivel național se sugerează elaborarea indicatorilor „terțiari”.
Astfel, în România stabilirea unui cadru metodologic necesar studierii statistice a sărăciei și incluziunii sociale, conform recomandărilor și normelor Eurostat a fost constituit în anul 2007 elaborându-se metodologia denumită „Sistemul indicatorilor de incluziune socială”. În funcție de cerințele legislației și statisticilor europene, Institutul Național de Statistică va asigura actualizarea operativă a acestei metodologii.
Toate aceste forme de măsurare se bazează pe seturi unice de indicatori. Acestea au mai multe probleme și nu fac distincție între factorii de risc și rezultatele. Nu putem prioritiza un indicator, sau un domeniu potențial de intervenție, în fața altuia. Nu putem determina de fiecare dată interacțiunea dintre diferiți factori. Pentru a evita aceste neajunsuri pe lângă seturile de indicatori individuali s-au creat indicatori agregați cu ajutorul cărora putem face trecerea de la definiția excluziunii sociale la măsurare ei și să examinăm interacțiunea diferitelor dimensiuni ale excluziunii sociale.
Miliband (2006) recomandă analizarea excluziunii sociale în trei moduri:
excluderea socială în general – analiza numărului mare de persoane excluse se realizează cu un singur indicator sau cu un set redus de indicatori;
excluderea profundă (în adâncime) se referă la cei excluși pe dimensiuni multiple și care se suprapun.
excluderea concentrată (zonală) – se referă la concentrarea problemelor din punct de vedere geografic.
Caseta 1 – Excluziunea socială – definiții (I)
Definiții din literatura de specialitate
Caseta 1 (continuare) – Excluziunea socială – definiții (I)
Definiții din literatura de specialitate
Caseta 1 (continuare) – Excluziunea socială – definiții (II)
Definiții din agențiile guvernamentale / interguvernamentale
Caseta 1 (continuare) – Excluziunea socială – definiții (II)
Definiții din agențiile guvernamentale / interguvernamentale
Inițial în majoritatea abordărilor prezentate în literatura de specialitate s-au utilizat termenii „sărăcie” și „excluziune socială” ca fiind inseparabili. Ulterior s-au emis definiții atât în literatura europeană cât și în cea la nivel mondial care abordează excluziunea socială distinct față de sărăcie.
Excluziunea socială în contextul Uniunii Europene
Termenul de excludere socială a fost integrat cu ușurință în versiunile editate în limba engleză ale politicilor sociale, deși în mediul politic francez, cu cel puțin un deceniu înaintea apariției programelor anti-sărăcie ale Uniunii Europene, excluderea socială a fost un termen utilizat pentru desemnarea săracilor.
Problematica excluderii sociale s-a axat în special pe incapacitatea de a participa activ pe piața forței de muncă asociată cu beneficiile sistemului de protecție socială. O problemă din ce în ce mai mare este cea care evidențiază diferențele, pe piața muncii, dintre „outsideri” și „insideri”.
La nivel mondial, o abordare multidimensională a incluziunii sociale a fundamentat eforturile de promovare a dezvoltării. După cum reiese din documentele Comisiei Europene (1992, p. 8), atenția noastră trebuie să fie asupra „naturii multidimensionale a mecanismelor prin care indivizii și grupurile sunt excluse de la participarea la schimburile sociale, de la practicile și drepturile de integrare socială”. Nu este suficient să luăm în calcul numai resursele economice și ocuparea forței de muncă, ci este necesar să luăm în considerare și aspectele legate de sănătate, educație, acces la prețuri accesibile pentru servicii publice: justiție, locuințele, drepturi civile, de securitate, bunăstare, informații și comunicații, mobilitate, sociale și politice participare, timp liber și cultură. Acest lucru duce la crearea unui portofoliu de indicatori sociali, care este în mod necesar multidimensional și acoperă o gamă largă de domenii. Toate aceste afirmații își pot extinde în mod evident valabilitatea la nivel mondial.
Caseta 2 – Primul raport de Dezvoltare Umană, 1990 și Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare Socială, 1995
În Caseta 2 se observă abordări ale sărăciei sub diferite aspecte, atât în 1990, în prefața primului Raport de Dezvoltare Umană (PNUD, 1990) cât și cinci ani mai târziu, în Declarația de la Copenhaga privind dezvoltarea socială (ONU, 1995, cap. I, rezoluție 1, anexa I). Ulterior, în Raportul Dezvoltării Mondiale 2000/2001 (Banca Mondială, 2001) întâlnim titulatura de „Atacurile sărăciei” (p. V), iar James Wolfensohn, președinte al Băncii Mondiale, a făcut referiri la „punctul de vedere acum stabilit de sărăcie ca incluzând nu numai venituri reduse și consum, dar și un nivel scăzut în educație, sănătate, nutriție, precum și în alte domenii ale dezvoltării umane”. Și acest raport respectă linia adoptată de cele precedente, evidențiind „multe dimensiuni ale sărăciei”. Săracii „sunt adesea tratați prost de către instituțiile statului și societății și excluși de la voce și putere în aceste instituții” (ibid., p. 15).
Excluziunea socială este strâns legată de venituri, dar este vorba despre mai mult. Este vorba despre perspective, comuniune și șanse de viață. Este o problemă modernă, dăunătoare pentru individ și pentru stima de sine, mai corozivă pentru societate în ansamblu, cu mai multe sanșe de a fi transmisă din generație în generație, decât sărăcia materială.
Excluderea socială se extinde dincolo de sărăcie și concepte ale privării prin încorporarea înțelegerii mai largi a proceselor sociale și a consecințelor acestora (Bailey et al., 2004).
Atât sărăcia cât și privarea sunt componente ale excluziunii sociale, dar, așa cum a susținut și fostul ministru britanic Tony Blair, excluziunea socială „este mult mai mult”. Berger-Schmitt & Noll (2000) subliniază că sărăcia poate fi atât o cauză și o consecință a excluziunii sociale. Dar sărăcia este doar una dintre cauzele sau consecințele posibile a acesteia. În cazul privării, o persoană poate fi prosperă (nu săracă) și încă exclusă social, așa cum este cazul cu homosexuali în multe țări ale lumii (Estivill, 2003).
Excluderea socială, cu toate că are multe în comun cu conceptul Townsend de privare relativă, pune accentul pe aspectele non-materiale, de la „șanse și comuniune” (care duc la diminuarea excluziunii) la reducerea prejudecăților și a discriminării (care duc la realizarea incluziunii) (Saunders & Wong, 2009).
După cum se menționează în cele mai multe documente de politici ale UE suntem conștienți de faptul că există o spațialitate (inegalități regionale) în distribuția sărăciei și a excluziunii sociale.
Dimensiunea multiplă a sărăciei și excluziunii sociale
“Oamenii trăiesc în sărăcie atunci când resursele lor sunt atât de limitate încât
să îi excludă de la un minim acceptabil de trai în societatea în care ei trăiesc”
(Hansen 1994 in Golding 1995: 213)
În cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea au început să se contureze bazele teoretice pentru studierea sărăciei. Cu toate acestea, în literatura de specialitate, termenul „sărăcie” este insuficient definit sau ambiguu. În mod tradițional, sărăcia a fost considerată ca lipsa unui venit minim necesar pentru a îndeplini nevoile de bază ale omului (Masters & Wickstrom, 2004; Saunders et al., 2008). O altă abordare utilizată este aceea de a defini sărăcia prin raportare la bunăstarea economică.
Preocupările moderne legate de bunăstare au subliniat faptul că lipsa de resurse economice nu este singurul factor determinant al sărăciei: nu putem lua în considerare resursele fără a ține cont de contextul social. În acest sens, observăm din ce în ce mai des o abordare a definiției sărăciei din punct de vedere al participării unei persoane la societatea în care aceasta locuiește. Evident, lipsa resurselor financiare ale unui individ este analizată în raport cu cele ale oamenilor printre care acesta trăiește. Sărăcia este în acest mod direct legată de excluziunea socială.
În prezent, conform definiției sărăciei acceptată de Consiliului de Miniștri al UE (1985), „cei săraci” sunt „persoane, familii și grupuri de persoane ale căror resurse – materiale, culturale și sociale – sunt limitate. După 2000 s-a adoptat un criteriu de risc de sărăcie de 60 la sută din venitul mediu al țării în care locuiește persoana. Acest lucru constituie baza pentru o serie de indicatori sociali angajați în prezent de către UE.
Trăsătura comună a definițiilor sărăciei utilizate pe plan internațional este aceea că asociază normele de trai sau necesitățile individuale cu un indicator al bunăstării. Cu alte cuvinte, o persoană este considerată săracă dacă are un nivel al bunăstării situat sub un anumit prag. Astfel, definind sărăcia raportându-ne la bunăstare este necesară evaluarea acesteia. Pentru analiza bunăstării economice se folosesc doi indicatori principali:
venitul total – cuprinde toate sursele de venit;
cheltuielile totale de consum – tot ceea ce face referire la consum și autoconsum.
Noțiunea subiectivă de „satisfacere a nevoilor” a condus la dezvoltarea de politici naționale de combatere a sărăciei bazate pe bunuri și servicii. Banca Mondială a încercat să standardizeze măsurarea sărăciei la nivel global, prin stabilirea unui nivel minim de „dolar pe zi” și „doi dolari pe zi”. Rata sărăciei se calculează folosind consumul unui pachet de bază de bunuri și servicii personalizate pentru paritatea puterii de cumpărare în diferite țări. Deși aceste măsuri au fost revizuite de mai multe ori, ele rămân ca fiind considerate standardul de sărăcie „globală” utilizat de cele mai multe agenții ale Națiunilor Unite, organizațiile internaționale și specialiști. Rata de sărăcie exprimată la nivelul de „un dolar pe zi” descrie consumul de subzistență, la un nivel minim de viață, nesustenabil pe termen lung; rata sărăciei estimată la un prag de „doi dolari pe zi” descrie consumul susținut de adaptabilitatea altor nevoi de bază esențiale, cum ar fi: terenurile, instrumente agricole, accesul la educație și asistență medicală; deși se rămâne totuși la un nivel asociat cu o speranță de viață relativ joasă și o rată ridicată a mortalității infantile și materne. Nu a fost, de asemenea, un efort pentru a estima un „prag de etic de sărăcie”. Această linie a fost stabilită de țări cu o speranță medie de viață la naștere de 74 ani (considerat un minim etic) la nivelul mediu de consum asociat cu o astfel de speranță de viață (estimat la un minim de 2.70 USD/zi pentru consum în 1999 (Edward, 2006); ajustat la 3 USD/zi în 2006). În timp ce metodele de evaluare ale sărăciei propuse de Banca Mondială sunt considerate standardele comparative la nivel mondial, multe națiuni aleg propriile metode pentru a calcula pragurile sărăciei, care nu sunt întotdeauna compatibile cu cele utilizate de către Banca Mondială.
Odată stabilite liniile sărăciei vom urma două direcții:
calculul incidenței – raportul efectiv al gospodăriilor aflate sub pragul sărăciei;
profunzimea – raportul veniturilor lipsă ce măsoară distanța medie a veniturilor din familiile aflate în pragul sărăciei; suma necesară ce trebuie alocată pentru a ridica veniturile tuturor familiilor sărace pâna la pragul sărăciei.
Cu toate aceste abordări sociale, sărăcia este un concept definit în funcție de un nivel minim al veniturilor, dacă ținem cont de bunurile și serviciile consumate pentru satisfacrerea nevoilor de bază.
Conform EUROSTAT, excluderea socială se referă la a fi în imposibilitatea de a atinge nivelurile de incluziune socială.
Astfel, formele absolute ale sărăciei conduc către excluziunea socială prin intermediul unei prezumții că persoanele care trăiesc la sau sub aceste praguri de sărăcie nu dispun de resursele materiale de bază necesare pentru orice formă semnificativă de participare socială. Terminologia devine dificilă atunci când vorbim despre aceste concepte, deoarece acestea sunt adesea folosite alternativ. În loc de „participare socială” am putea afirma cu ușurință „incluziune socială”. Cu toate acestea, conform Eurostat, participarea socială este unul dintre termenii cel mai frecvent utilizați pentru a descrie excluziunea socială, iar excluziunea socială se referă la imposibilitatea de a atinge nivelurile incluziunii sociale.
În afara sărăciei determinate de un prag moral există și sărăcia extremă – formă asociată cu grupurile formate din persoane sărace cu venituri mici sau mediu-mici, din țări slab sau mediu dezvoltate.
Primul care a criticat această abordare a sărăciei absolute și măsurarea acesteia a fost Townsend (1979). Atât el cât și alți experți au susținut conceptul de sărăcie relativă ca fiind mai puțin bazat pe nevoile minime de supraviețuire și mai mult pe nevoile condiționate de așteptările societății – cele de care oamenii au nevoie de a participa pe deplin în societate (Nunes, 2008).
Acest concept al sărăciei este destul de vechi, chiar și în gândirea economică liberală, fiind propus inițial de Adam Smith. Ravaillon subliniază în 2011, făcând referire la declarația lui Smith, că și anumite cheltuieli sociale sunt esențiale pentru incluziunea socială pe lângă cele pentru nevoile de bază: hrană și supraviețuire fizică. Scopul în care această idee este expusă în practică este de a stabili un prag relativ al sărăciei și reprezintă un procent constant din venitul mediu pe țară. Sărăcia relativă conduce la ideea că nu este suficientă doar satisfacerea nevoilor primare, a fi sărac înseamnă să nu dispui de resursele necesare de a te integra în societate indiferent de activități: sociale, economice, politice, culturale sau recreative. Pentru a surprinde aceste cinci aspecte putem folosi politica reducerii numărului de persoane cu venituri mici (LICO – low-income cut-off).
Conceptul relativ al sărăciei conduce la o înțelegere a excluderii sociale prin extinderea gamei de produse și servicii ce pot fi accesate de către membrii unei gospodării, cu scopul de a evita excluderea socială (sau în termenii lui Ravallion, de a experimenta incluziunea socială).
Deși sărăcia relativă prezintă o îmbunătățire față de sărăcia absolută ea încă se bazează pe indicatori de venit. Sen (1985), în demersul său de a măsura sărăcia, a susținut că aceasta este o funcție de absență a capacității, unde capacitatea „reprezintă un set de vectori de funcționare care reflectă posibilitatea unei persoane de a alege un tip de viață sau altul pentru a trăi. Acest fapt se referă la oportunitatea reală de a îndeplini ceea ce este important pentru noi.”
Pentru a recunoaște sărăcia din țările dezvoltate, în afară de interpretarea clasică a veniturilor, Sen a considerat mai importantă și utilă – cel puțin la nivel agregat – analiza unor indicatori non-venituri: speranța de viață, alfabetizarea și mortalitatea infantilă. Totodată, el a considerat necesar ca acești indicatori să fie agregați într-un indice complex pentru a măsura nivelul sărăciei (Nunes, 2008). Această abordare constituie baza Indicelui de Dezvoltare Umană lansat în 1990 de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Calculat anual, IDU combină date privind sănătatea, educația și nivelul de trai (această ultimă dimensiune fiind singurul indicator de venituri ce utilizează PIB-ul/locuitor) pentru a măsura ceea ce oamenii au nevoie în vederea alegerii tipului de viață dorit.
Cadrul teoretic de abordare a IDU a fost optimizat de către Ranis et al. (2007), dezvoltând măsurile simple din componența acestuia pentru evoluția complexității teoretice. IDU susține crearea unei legături între două concepte ale sărăciei: relativă și absolută. Este necesară identificarea abilităților sau funcționalităților pe care oamenii ar trebui să le experimenteze relativ la venitul sau resursele necesare pentru astfel de capacități, acestea din urmă fiind derivate din contexte sociale sau norme care diferă în timp și spațiu. Împreună au dezvoltat interesele unor abordări multidimensionale la măsurarea sărăciei. În același timp, concentrându-se pe incapacitatea de a atinge un prag de subzistență, Bourguignon și Chakravatry (2003) au propus o abordare bazată pe eșecuri funcționale din punct de vedere al deficitului de la nivelurile minim acceptabile într-o varietate de atribute atât monetare cât și non-monetare (Nunes, 2008).
PNUD a încercat să creeze un cadru pentru aceste atribute, adăugând ponderi suplimentare celor trei componente principale ale IDU. Noul indicele obținut – indicele de sărăcie multidimensională (ISM) – este mai ușor de aplicat țărilor în care predomină persoanele cu un venit mic sau mediu și identifică lipsurile multiple în aceeași gospodărie (educație, sănătate și standard de viață). Măsurile utilizate în indicele de sărăcie multidimensională și ponderile acestora sunt:
educație – fiecare indicator este ponderat în mod egal la 1/6:
ani de școlarizare: privare dacă nici un membru al gospodăriei nu a finalizat minim cinci ani de școlarizare;
frecventarea școlii: privare dacă nu s-a frecventat orice formă de școlarizare în perioada 1-8 ani;
sănătate – fiecare indicator este ponderat în mod egal la 1/6:
mortalitatea în rândul copiilor: privare dacă toți copiii dintr-o familie au decedat;
nutriție: privare dacă există un adult sau un copil pentru care există informații legate de subnutriție;
nivelul de trai – fiecare indicator este ponderat în mod egal la 1/18:
electricitate: privare dacă gospodăria nu are curent electric;
apă potabilă: privare în cazul în care gospodăria nu are acces la apă potabilă sau sursă de apă curată la mai puțin de 30 minute de mers față de domiciliu;
salubritate: privare în cazul în care nu există canalizări adecvate sau în cazul în care există o singură toaletă;
podele: privare dacă gospodăria nu are podea sau dușumea;
combustibil pentru bucătărie: privare dacă gospodăria utilizează în bucătării lemn, cărbune sau bălegar (ca și combustibil);
active (bunuri): privare dacă gospodăria nu deține mai mult de unul dintre următoarele bunuri: radio, TV, telefon, bicicletă, motocicletă sau frigider și nu deține o mașină sau un tractor.
Factorul cheie în abordarea capabilităților (sau multidimensionalității sărăciei) ce duce la înțelegerea excluziunii sociale reprezintă deconectarea legăturii dintre incluziunea socială (în termeni conceptuali mai largi putem utiliza noțiunea de „dezvoltare”) și creșterea economică sau a veniturilor.
Teoria abordării capabilităților a apărut, în parte, ca răspuns la punctele slabe constatate în măsura produsului intern brut (PIB), care domină dezbaterile politicilor și strategiilor arătând cât de bine evoluează economic anumite țări evidențiind modul de bunăstare generală al cetățenilor. Acesta a fost, de asemenea, destinată să conteste principiile fundamentalismului de piață ceea ce a ajuns să fie cunoscut sub numele de Consensul de la Washington, care presupune necesară o creștere continuă a PIB-ului/locuitor. Criticile referitoare la poziția dominantă a PIB-ului ca factor primordial de măsură a „progresului” sau „bunăstării” unei țări continuă cu toate diferențele naționale și eforturile internaționale în curs de desfășurare pentru a crea măsuri bazate pe reprezentativitatea mai multor domenii ale vieții oamenilor și care protejează condițiile de viață sociale și de mediu (Stiglitz, et al, 2010a;. 2010b).
În 2010, Comisia prezidată de Stiglitz a identificat 8 dimensiuni a ceea ce numim „bunăstare”:
standarde de materiale de trai (venituri, consum și bogăție);
sănătate;
educație;
activitățile personale inclusiv munca;
opinie publică (political voice) și guvernanță;
conexiuni sociale și relații interumane;
mediul înconjurător (condițiile actuale și viitoare);
nesiguranță, atât din punct de vedere economic cât și fizic.
Toate aceste dimensiuni formează bunăstarea oamenilor, dar majoritatea dintre ele își pierd din importanță în fața celei convenționale: VENITUL.
Multe dintre aceste dimensiuni sunt similare cu cele întâlnite în teoretizarea și delimitarea cadrului excluziunii sociale (lipsa) / incluziunii sociale (prezența).
Privarea în înțelegerea științifică actuală
Privarea a apărut ca o temă majoră în literatura de specialitate la sfîrșitul anilor '60 (Yitzhaki 1979) și este strâns legată de conceptul de sărăcie. În 1996 Halleod a definit privarea ca fiind o stare nedorită ce apare atunci când oamenii sunt în imposibilitatea de a accesa necesarul de bunuri și servicii din cauza lipsei de resurse, definiție similară cu cea a sărăciei absolute și relative (în funcție de cazul în care se trasează o linie sub „necesar”). Pe de altă parte, Townsend în studiul său legat de sărăcia din Marea Britanie, a conceptualizat sărăcia ca fiind privarea relativă – o condiție care apare atunci când oamenii sunt lipsiți de resurse sau le sunt refuzate acestea pentru a participa la activități sociale sau economice în comunitatea în care locuiesc (Bayley et al. 2004).
În 2008, Saunders a descris privarea ca o „lipsă (de bunuri) esențială forțată percepută social” (Saunders, et al., 2008:175). Această scurtă definiție include două aspecte importante. Primul, spre deosebire de sărăcia absolută și chiar mai mult decăt sărăcia relativă, privarea introduce un nivel ridicat de evaluare normativă, deoarece ceea ce este „percepută ca esențial social” este și condiționată în funcție de raționamentul folosit: etic, economic sau chiar normativ. Privarea, ca și sărăcia, poate fi multidimensională, atunci când oamenii nu au acces la mai multe atribute importante din punct de vedere al incluziunii sociale, cum ar fi: venit, locuință, sănătate și educație. Al doilea aspect al definiției lui Saunders, caracterizează privarea ca o stare obligatorie; originile acesteia fiind conturate politic, economic sau de politicile guvernamentale aplicate. Deși literatura de specialitate este în plină dezvoltare observăm importante diferențe conceptuale între cele două procese: sărăcie și privare.
De exemplu, o persoană poate fi considerată săracă din punct de vedere al veniturilor dar in același timp se poate să nu fie privată de locuință, servicii medicale, de educație sau de transport dacă acestea sunt furnizate/subvenționate public.
Acest aspect al privării poate fi considerat ca fiind opusul capabilității, deoarece abordarea capabilităților este mai degrabă similară cu prevederile publice decât achiziția pe piață a așa-numitor „percepții sociale esențiale”.
În același timp putem privi și în sens invers. O persoană poate fi „lipsită” de anumite servicii chiar dacă aceasta nu este săracă. Putem vorbi aici despre discriminarea anumitor grupuri de minorități sau a femeilor (Saunders et al. 2007).
Relații conceptuale între excluziunea socială și excluziunea economică
Sărăcia și excluziunea socială sunt menționate atunci când oamenii sunt împiedicați să participe pe deplin la viața economică, socială și civilă și/sau atunci când accesul acestora la venituri sau la alte resurse (personale, familiale, sociale și culturale) este atât de limitat încât să le excludă un standard bun de viață acceptabil în societatea în care trăiesc. În astfel de situații oamenii nu sunt în măsură să beneficieze pe deplin de drepturile lor fundamentale (Comisia Europeană DJR 2001, p.11).
În 2005, Ruth Levitas rezuma abordările legate de excluziunea socială identificând trei nuanțe ale conceptului în speculațiile (teoretizările) și discursurile politice în paralel cu cele trei paradigme ale modelului dezvoltat de Silver (1994). Ea etichetează aceste procese astfel:
MUD – discursul moral al clasei sociale inferioare (underclass); paradigma solidarității (Silver);
SID – abordare socială integraționistă; paradigma specializării (Silver);
RED – modelul redistributiv; paradigma monopolului (Silver).
Poziția dominantă a abordării SID atrage atenția asupra „excluderii economice”, un termen care este frecvent folosit ca sinonim cu excluderea socială.
După trecerea în revistă a evoluției conceptului european de excluziune socială, Dertwinkel (2008, p. 4) susține că „sensul de excluziune socială a fost întotdeauna unul economic și mai puțin unul politic sau cultural.”
El consideră excluderea economică ca o stare de „non-participare sau blocarea accesului la piața forței de muncă, servicii publice, finanțe, locuințe, sectorul educațional și de sănătate, printre alte posibilități”. De altfel și indicatorii agreați în 2001 la Laeken, de către Comisia Europeană, nu se referă măsuri sociale, culturale sau politice ci se bazează integral pe forță de muncă angajată, venituri și măsuri educaționale.
În mod similar Confederația sindicatelor naționale (1995) definește excluderea economică ca o stare anterioară (premergătoare) excluziunii sociale, menționând că „excluziunea economică duce la excluderea socială, prin pierderea identității, lipsa de recunoaștere socială și de mizerie morală. Exclușii sunt lipsiți de demnitate umană … sunt eliminați de la participarea la deciziile luate în grupul din care fac parte, din orașul, regiunea sau țara lor” (tradus și citată la Jenson, 1998, p.24).
Legătura excludere și piața forței de muncă este fenomenul cel mai des întâlnit în lucrările europene referitoare la excluziunea socială, chiar și în situația când sunt luate în considerare alte dimensiunii ale acesteia. Astfel, Bhalla și Lapeyre (2004) au identificat trei forme principale ale excluziunii:
economică – ocuparea forței de muncă și a veniturilor;
socială – relațiile care apar prin ocuparea forței de muncă;
politică – drepturi reduse pentru femei sau minorități (care reflectă în mod similar oportunități sărace de muncă sau venituri).
În oricare altă formă de excludere, sprijinul pieței muncii pare să fie unul implicit și fundamental. Ca urmare a acestui aspect, intervențiile politicilor de incluziune socială sunt adesea asociate cu cele presupuse de creștere a oportunităților de angajare (Labonte, 2003).
Dar astfel de oportunități apar doar în unul din cele trei sectoare de angajare: public, privat sau informal – în cazul României ar trebui utilizată noțiunea de „muncă nedeclarată”. O abundență de dovezi de cercetare sugerează că sectorul informal este nesigur, sectorul privat este din ce în ce mai inegal în alocarea de beneficii salariale iar sectorul public sub presiune tot mai mare pentru a reduce numărul de angajați sau salariile acestora (Labonte, et al, 2010).
Este naiv, să pretindem ca unele „politici de combatere a excluziunii sociale oferă speranța de a crește oportunitățile de angajare și reducerea sărăciei” (Guildford, 2000, p.16). … Numai cu politicile de reglementare și redistributive ale unui „stat puternic” s-ar putea realoca oportunități de angajare durabile vorbind în sens inclusiv (Labonte, 2003, p.101).
Când este vorba de excluderea economică, o parte din literatura europeană de specialitate, în special cea franceză, subliniază atașamentul față de piața formală a muncii (vs. piața informală) fiind privită ca cel mai probabil „generatorul” de adecvare a veniturilor (Figueiredo, et al, 1995). O mare parte din statele europene au o istorie puternică când vine vorba de sprijinirea politicilor pe piața formală a forței de muncă formale decât în cazul economiile de piață mai liberale, cum ar fi cele din: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Canada, unde activitatea informală a crescut în ultimul deceniu. De asemenea, putem considera și alte fenomene îngrijorătoare în Europa: creșterea șomajului și nesiguranța locului de muncă, ceea ce duce la „formele mai largi” de insecuritate socială, și foarte ușor la excluziunea socială (Gadrey & Jany-Catrice, 2005).
Așadar, considerând o extindere suplimentară a excluderii economice care să cuprindă gama completă a resurselor materiale reprezentate de: taxe guvernamentale, transferuri și cheltuieli sociale, importanța acestui segment al excluziunii sociale devine evident. În același timp, ea riscă ignorând importanța resurselor non-materiale sau excluderea relațiilor pe bază de prejudecăți sau discriminare. De asemenea, nu ia în considerare faptul că unele grupuri din societate se pot exclude în mod voit de la anumite relații sociale (autoexcludere), ca o modalitate de a crea identități de grup puternice sau ca provocare percepută a unui sistem social inegal.
Cum putem vorbi despre incluziunea individului sau a grupului într-un set structurat de relații sociale responsabil, în primul rând, pentru excluderea ei. Sau, altfel spus, în ce măsură eforturile pentru realizarea incluziunii sociale pot acoperi neajunsurile mai degrabă decât a contesta ierarhiile pe care le crează? În ce măsură am putea considera intenționată excluziunea socială a unui grup într-un moment conflictual important, un act de rezistență la natura și logica sistemelor socio-economice care prin regulile lor pot determina o ierahie materială inegală? (Labonte, 2003).
Incluziunea socială obiectiv al dezvoltării sociale
Pe baza observațiilor lui Labonte, menționate la finalul subcapitolului anterior, chestionarea tipului de societate și a relațiilor sociale presupune eforturi de a evita excluziunea socială sau de a promova incluziunea socială. În același timp este evidențiat subtextul politic inerent la ambele concepte. În 2007 Spandler atrage atenția asupra conceptului de incluziune socială ca fiind un fenomen cu cerere paradoxală exprimat pe de o parte ca o „cerere reală de a aborda consecințele inegalității sociale”, și în același timp devine o doctrină ce include „un alt fel de oameni cu … probleme ce fac obiectul unei reglementări morale și sociale”.
Comparativ cu excluziunea socială, în cazul căreia există o anumită înțelegere teoretică asupra proceselor prin care oamenii devin marginalizați în societate, cadrul teoretic referitor la conceptul de incluziune socială este mult mai restrâns și a trebuit reformulat după definiții sau declarații idealizate ca:
„Incluziunea socială înseamnă să ai unde locui, să ai ceva de făcut și pe cineva de iubit. Atât de simplu și totuți atât de de complicat” (Fraser 2003, citată la Grove 2008, p.2).
Alte definiții doar completează un astfel de idealism, descriind incluziunea socială ca o abordare proactivă în cazul în care toți oamenii și grupurile din societate sunt apreciați, pot trăi cu demnitate și nevoile lor de bază sunt îndeplinite (Freiler, 2002; Roeher Institute, 2003); adăugând uneori eticheta tautologică că incluziunea socială implică un accent pe acțiuni care contribuie la condițiile includerii sociale.
Unele definiții abordează incluziunea socială ca o stare:
„… o societate în care toți oamenii au posibilitatea de a participa pe deplin la viața politică, culturală, civică și economică pentru că se simt apreciați, diferențele lor de opinie sunt respectate și nevoile lor de bază sunt îndeplinite astfel încât să poată trăi în demnitate”.
În timp ce alții subliniază acțiuni pentru a aduce o astfel de stare:
„… un program de măsuri care să asigure că toată lumea are aceleași oportunități de a învăța, de a lucra, de a se implica în comunitate și să își poată exprima liber opiniile cu privire la deciziile care îi afectează”.
Referirea fiind făcută de cele mai multe ori grupurilor excluse social („persoanelor marginalizate”, „vulnerabililor”), sau grupurilor care se confruntă cu mai multe forme de privare.
Shookner (2000, pp.2-3) a subliniat cinci valori fundamentale care ar conduce la acțiuni menite să îmbunătățească incluziunea socială:
justiție socială – distribuție echitabilă a incluziunii și resurselor;
evaluarea diversității – recunoaștere și respect; valorificarea tuturor contribuțiilor;
oportunități pentru alegere;
permisiunea la drepturi și servicii;
colaborare – lucrând împreună la interese comune și relații rezultă o bază de acțiune).
În timp ce valorile de la pozițiile 1 la 4 din această listă monitorizează excluziunea socială (evaluarea diversității fiind opusul discriminării), cea de a cincea noțiune poate fi considerată inedită (neașteptată), deși se suprapune oarecum cu mențiunea ocazională a excluziunii sociale la rețelele sociale. Participarea la activități sociale în afara celor pur și simplu economice este în general considerată ca un indicator al incluziunii sociale (Burchardt, et al., 1999). Sunt experți care au susținut că gradul de incluziune este important pentru înțelegerea nivelului de incluziune socială (Aasland & Flotten, 2001; Rawal, 2008). În mod similar, eforturile din anii 1970 și 1980 de a cuantifica numărul de contacte sociale sau conexiuni au fost asociate cu rezultate precum cele de măsurare a sănătății fizice și psihice.
Dar idea lui Shookner (Tabelul 1) de „a lucra împreună (a colabora)” merge chiar mai departe și începe să capteze ceea ce Saloojee a subliniat ca fiind imperios incluziunii sociale: implicarea în luptele politice pentru a elimina barierele din calea incluziunii sociale echitabile. De fapt, „incluziunea socială este răspunsul politic la excludere … este de vorba de susținere și de transformare.” Pentru Jansen (2007) acest răspuns politic constă în asigurarea accesului deplin pentru toți oamenii la drepturile fundamentale ale omului, aceasta fiind considerată o strategie care are mai mult succes atunci când astfel de drepturi sunt incluse în legile unei țări (Schrecker, et al., 2010).
Toate acestea situează includerea și excluderea pe același plan. În general, atunci când incluziunea socială a fost conceptualizată în discursul academic a fost numai în raport (sau opoziție) cu excluziunea socială (Cameron, 2006; Rawal, 2008; Labonte, 2003) cele două concepte fiind considerate părți inseparabile ale aceleași teorii (uneori chiar reprezentat în stenograme ca „SE/SI”). Normal, discursul politic rezultat privind incluziunea socială tinde să se concentreze asupra proceselor sau factorilor care ar reduce excluziunea (Cameron, 2006).
De exemplu, Uniunea Europeană (2004, p.8) definește incluziunea socială ca un proces ce asigură că persoanele cu risc de excludere „obțin oportunitățile și resursele necesare pentru a participa pe deplin la viața economică, socială și culturală și se bucură de un standard de viață și un nivel al bunăstării considerate normal în societatea în care trăiesc.” În timp ce această reducere a celor două concepte la unul singur ar putea susține o simplificare, în literatura de specialitate sau cea empirică privind incluziunea socială de puține ori este sugerat acest lucru.
Figura 3 – „Lentilele” incluziunii
sursa: Malcolm Shookner, 2002, An Inclusion Lens, Workbook for Looking at Social and Economic Exclusion and Inclusion, p.4
Tabelul 1 – Elemente ale Incluziunii/Excluziunii
sursa: Malcolm Shookner, 2002, An Inclusion Lens, Workbook for Looking at Social and Economic Exclusion and Inclusion, p.5
adaptare autor
Spațialitatea excluziunii sociale
Multe dintre abordările contemporane sunt bazate pe studii empirice și sunt realizate la nivel „micro” (cercetare privind excluderea în oraș, în spații rurale etc.) sau la nivel regional.
Această nouă abordare subliniază faptul că relațiile sociale sunt construite în spațiu, și că spațiul joacă un rol în modul în care relațiile sociale sunt construite (Massey, 1985; Sayer, 1985). Această înțelegere are unele implicații serioase pentru cercetarea efectuată asupra excluziunii sociale și spațiale, în sensul că spațialitatea excluziunii sociale este ceva ce trebuie analizat la orice activitate de cercetare. Astfel, în orice practică de elaborare a politicilor este necesar să luăm în considerare ideea că excluziunea socială este în mod inerent spațială (la mai multe scări).
Totuși, spațialitatea excluziunii sociale nu este încă o altă dimensiune sau un aspect care urmează să fie conceptualizat. În acest sens, există hărți pe diferite dimensiuni ale excluziunii sociale (și indicatori specifici derivați din aceste dimensiuni). Deși hărțile pot fi ușor de interpretat dacă ne gândim la clasificarea NUTS. Trebuie să luăm în considerare faptul că nu neapărat toată regiunea poate fi considerată exclusă. Există posibilitatea să considerăm excluse doar persoane sau grupuri de persoane. Cu toate acestea, o hartă a excluziunii sociale la nivelul NUTS 3 o putem considera semnificativă. Informațiile specifice fiecărei regiuni și modul de aplicare a politicilor regionale a UE deschide realități „mai incluzive” pentru persoanele care trăiesc în aceste zone.
Nu în ultimul rând, putem considera excluderea socio-spațială un fenomen multi-scalar. Deși literatura actuală asupra construcțiilor sociale de scară (Herod, 2011) contestă că diferite fenomene sociale pot fi semnificativ legate de „niveluri” pre-construite și teritorializare spațială putem utiliza multi-scalaritatea excluderii sociale. Ceea ce ne arată că diferite dimensiuni ale excluziunii sociale au o importanță diferită în anumite scale geografice. Acest lucru înseamnă că abordarea unei metode mixte care să combine regionalizarea NUTS pe 3 niveluri și studii calitative de caz la nivel micro ne-ar oferii o imagine mai apropiată de realitate a excluziunii sociale la nivelul UE. De fapt, NUTS 3 poate arăta unele aspecte ale multi-scalare ale excluziunii sociale.
Ca de exemplu: excluderea intra-gospodărie poate fi indicată prin proporția populației inactive (casnice, de asemenea, în cadrul acestui grup); compoziția etnică / migrant a unei regiuni poate indica excluderea la nivel de cartier în zonele urbane. În același timp, NUTS 3 furnizează date referitoare la nivelul de acces la instituțiile culturale (bibliotecă) sau densitatea de autoturisme în cadrul populației ceea ce poate indica dacă locuitorii din satele mici din cadrul unei regiuni rurale se confruntă cu excluziunea socială.
Prin abordarea pe dimensiunea teritorială a excluderii sociale am încercat să prezint unele aspecte teoretice importante cu privire la modul de interacțiune al celor două concepte „social” și „spațial” și constituirea care ar putea interfera cu tehnicile de clusterizare.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială (Comisia Europeană 2010) a identificat diferite aspecte ale excluziunii sociale. În evaluarea impactului politicii de coeziune, documentul ia în considerare rolul important al politicii de coeziune în reducerea șomajului și creșterea șanselor de angajare, precum și în abordarea dezavantajelor în educație și formare.
Contextul național
Accesul limitat al persoanelor la piața muncii reprezintă unul din factorii principali ce conduc la deprivarea multiplă. În România rata de activitate (conform Eurostat) în 2014 a fost 65,7%. Excluderea din activitatea economică poate fi considerată ca fiind rezultatul direct al lipsei posibilităților de angajare și al veniturilor mici de pe piața muncii – care conduc la creșterea exodului forței de muncă.
Conform obiectivelor formulate în cadrul Strategiei Europa 2020, menționate și de Planul Național pentru Reformă, România intenționează să reducă numărul de persoane aflate în situație de risc de sărăcie și excluziune socială cu 580,000 persoane până în 2020. Evident, pentru a putea atinge acest obiectiv este necesară adoptarea unor politici eficiente de incluziune socială, simultan cu îmbunătățirea condițiilor de locuit, accesul la piața muncii și la securitate socială de bună calitate, servicii de educație și sănătate.
În ceea ce privește procentul persoanelor expuse riscului de sărăcie și excluziune socială, România se află mult în urma UE28, 40.4% din populația țării fiind expusă acestor riscuri în 2013, față de o medie UE de cca. 24,5%. Se observă că ritmul de reducere a sărăciei în țara noastră este aproximativ egal cu cel din 2011 (40,3%) și în scădere față de anul 2012 (41,7%). Per ansamblu, acest indicator este mai accentuat în România decât la nivelul UE 27 (UE28), ceea ce ne duce cu gândul la faptul că fenomenul este unul destul de răspândit și cronicizat la nivelul întregii țări. Mai mult, în timp, profilul dominant al sărăciei rămâne constant, sărăcia fiind preponderentă pentru anumite grupuri ale populației, în special: copii între 0‐17 ani, familii monoparentale etc.
Tabelul 2 – Rezumat date statistice incluziune socială și reducerea sărăciei
Sursa: Eurostat
Cap. 2 Cauze și factori determinanți ai excluziunii sociale
Conceptul de excluziune socială include nu numai noțiunea tradițională de sărăcie ci și multe aspecte multidimensionale ale privării materiale și non-materiale, legăturile dintre ele și dinamica de marginalizare socială, economică și politică ce derivă din acest fapt.
Din simplul fapt că natura acestui concept este destul de contestată – atât în literatura de specialitate cât și în discursurile politice – o definiție cuprinzătoare a excluziunii sociale care încorporează toate dimensiunile sale multiple și toate caracteristicile care se suprapun, așa cum am menționat și în capitolul anterior, nu este o sarcină ușoară. Și acest lucru devine cu atât mai dificil cu cât se încearcă elaborarea unei definiții care să permită „măsurători” cantitative ale nivelului de excluziune socială suferit de către indivizi și în același timp să ofere motive concrete de acțiune politică.
Literatura de specialitate oferă o diferențiere analitică între aspectele de excluziune socială și procesele de excludere sau factorii determinanți ai excluziunii sociale (Mathieson, et al., 2008). Cele două componente ajută pentru a distinge dimensiunile statice și dinamice ale excluderii și pentru a permite o înțelegere a modului în care acestea interacționează.
Putem spune că pe de o parte aspectele excluziunii sociale descriu privarea socială, economică și politică suferită de persoanele marginalizate – aceasta fiind privită ca o „incapacitate” impusă persoanelor de a se bucura de drepturile fundamentale ale omului: dreptul la educație, la sănătate și bunăstare, precum și dreptul de a vota sau de a candida la alegeri. Pe de altă parte, factorii determinanți ai excluziunii sociale ilustrează confluența proceselor economice și sociale, inclusiv efectul cumulativ al acestora ce duce la marginalizare.
Principalele aspecte ale excluziunii sociale (Figura 4) pot fi rezumate după cum urmează, deși lista nu este exhaustivă:
condiții de viață precare – în ceea ce privește locuința, hrana, îmbrăcămintea, siguranța fizică;
imposibilitatea de a participa la viața socială și politică a comunității – nu din alegere, ci ca urmare a obstacolelor întâmpinate;
imposibilitatea de a participa la activități culturale și recreative – ca urmare a obstacolelor întâlnite;
afecțiuni de sănătate care decurg din standardele de trai precare și se confruntă cu obstacole în accesarea serviciilor de îngrijire a sănătății și a celor sociale când este necesar;
apariția sentimentului emoțional și psihologic al excluziunii și izolarea de comunitate și / sau de la societate în general – „deteriorarea” bunăstării.
Figura 4 – Aspecte determinante ale excluziunii sociale
Sursa: EACEA p.9
În general, aceste aspecte sunt cauze esențiale ale excluziunii sociale. Nivelul slab al educației, discriminarea în funcție de caracteristicile personale, sărăcia monetară, șomajul, lipsa de reședință sau statutul legal în țara-gazdă, locuitul în zone geografice îndepărtate, și delincvența juvenilă, sunt adesea indicate ca principali factori determinanți ai excluziunii sociale (Figura 4).
Deși fiecare aspect determinant este abordat separat pentru a fi analizat, acestea se suprapun în traiectoriile de viață ale persoanelor excluse social.
De exemplu, o persoană cu educație precară este cel mai probabil să găsească locuri de muncă prost plătite sau să devină șomeră și să sufere astfel din cauza sărăciei.
În mod similar, este posibil ca un membru al unei minorități naționale sau etnice ce suferă de discriminare să se confrunte cu obstacole în calea exercitării drepturilor de cetățenie sau obținerea de rezidență permanentă într-o țară și de a avea un venit mai mic.
De asemenea, o persoană care aparține unei comunități defavorizate (în termeni de mediu familial și/sau grup social) este mai puțin probabil să aibă mijloacele de a urma studii superioare pentru a își asigura un loc de muncă stabil. Același lucru se aplică la un individ fără adăpost, care este împiedicat să participe la educație și formare, dar circumstanțele nefavorabile îl pot „condamna” la un trai în sărăcie.
Excluziune socială efect al sărăciei
În contextul politico-economic actual, multidimensionalitatea conceptului de sărăcie este acum o noțiune universal acceptată. Multidimensionalitatea depinde de definiția dată conceptului de sărăcie, pentru care știm că nu există o definiție unică.
Conform DEX-ului, sărăcia reprezintă „lipsa mijloacelor materiale necesare existenței”. În termeni largi, sărăcia este un fenomen multidimensional. Ea poate fi definită ca orice formă de inechitate, sau sursă de excluziune socială în condițiile de viață esențiale pentru demnitatea umană. Condițiile de viață, la care facem referire în acest context, corespund atât capacităților persoanelor fizice, dar fac referire și la gospodării și comunități pentru a satisface nevoile de bază: hrană, locuință, învățământ, asistența medicală, salubritate etc. coroborate cu interzicerea unor drepturi ca ocuparea forței de muncă, servicii și infrastructură, dar și accesul la informație și participarea politică.
Măsurarea sărăciei este, putem spune prin definiție, o idee controversată: nu există o definiție unică, universal acceptată a sărăciei. Sărăcia și consecințele sale sunt definite diferit în funcție de tradițiile politice și culturale. Cu toate acestea, definiția standard a sărăciei bazată pe pragul veniturilor nu trebuie abandonată. Ca în orice altă situație, simplitatea definiției aduce beneficiile transparenței. Cu toate acestea, nu este suficient să se măsoare doar sărăcia, ci este nevoie de o analiză anuală multi-dimensională a sărăciei și a excluziunii sociale.
Tabelul 3 – Sărăcia și Excluziunea Socială
Sursa: Petra Böhnke, Nothing Left to Lose? Poverty and Social Exclusion in Comparison Empirical Evidence on Germany
Deși sărăcia familiilor (din punct de vedere al veniturilor) este o componentă comună a riscurilor de excludere socială, autori ca Sen (1992), Room (1998) și Atkinson (1998) sunt de părere că aceasta nu se rezumă doar la acest fapt.
Figura 5 – Sărăcia și Excluziunea socială
Sursa: John Bynner, Risks and outcomes of social exclusion insights from longitudinal data
În Figura 5 este ilustrat modul în care conceptul de sărăcie poate fi transformat în excluziune socială. Veniturile mici, în sine, sunt mai puțin importante decât poziția unei persoane raportată la altele în ceea ce privește diferiți indicatori economici de consum ce pot face referire începând cu tipul locuinței, până la vacanțe în străinătate.
În același timp privarea aduce sărăcire culturală manifestată mai ales prin educație.
Excluderea socială cuprinde atât dezavantaje anterioare cât și statutul de marginalizare prin care individul este împiedicat în mod eficient de a participa pe deplin la statul modern.
Atikinson (1989) identifică trei caracteristici definitorii ale excluziunii sociale rezultate din analiza acestei diagrame (Figura 6):
relativă – excluziunea socială este definită de standardele și normele în curs la un anumit moment în timp, în special în ceea ce privește consumul. Astfel, accesul la telefoanele, transportul, să nu mai vorbim de diferite tipuri de asigurare sau, în cazul copiilor, haine și jucării, poate defini persoanele excluse în prezent, dar care nu ar fi fost considerate excluse acum 20 de ani;
organizațională – marchează punctul în care indivizii pot acționa pentru a se exclude din fluxul principal de viață sau sunt excluși de alții; alegerile individuale, totuși constrânse de imperative structurale cum ar fi clasa socială, genul și originea etnică, sunt prin urmare, întotdeauna implicate;
dinamică – în sensul că excluziunea socială este un proces care implică circumstanțe ce interacționează și experiențe din toate sferele vieții într-o perioadă de timp. Pierderea unui loc de muncă nu poate, în sine, să fie o manifestare de excludere, dar șomajul pe o perioadă îndelungată, însoțit de sărăcie, sănătate precară și stimă de sine scăzută, devine excludere. Acest lucru înseamnă, în termeni de cercetare, analizarea vieții unei persoane longitudinal.
Ca și fenomenul pe care îl analizează, riscul de sărăcie sau excluziune socială este un indicator multidimensional ce poate fi cuantificat pe baza unui index compozit. Datele ce intră în componența acestuia sunt furnizate de trei măsuri statistice cu sau fără caracter monetar și anume: riscul de sărăcie, deprivarea materială severă și locuirea în gospodării cu nivel inadecvat de trai.
În anul 2013 (Tabelul 4), 40,4% din populația României era expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, aceasta fiind o valoare semnificativ mai mare decât media europeană (24,5%). La un total de 8,60 milioane de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială în 2013, 4,77 milioane erau persoane în risc de sărăcie (cu venit disponibil mai mic de 60% din mediana veniturilor disponibile), 6,89 milioane erau sever deprivați din punct de vedere material, iar 1,08 milioane locuiau în gospodării cu nivel de ocupare foarte redus.
Tabelul 4 – Rata riscului de sarăcie sau excluziune socială
Sursa: Eurostat
Din datele analizate, ponderea femeilor expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială a fost mai mare în 2013 decât cea a bărbaților aflați în aceeași situație. Totodată, 48,7% dintre copiii României sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială.
Figura 6 – Persoane în risc de sărăcie sau excluziune socială (% populație) – RO 2007-2013
Sursa: Eurostat
Sistemul educațional și coeziunea socială
“Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea.”
Nelson Mandela
Educația reprezintă un factor important în dezvoltarea individului. Accesul la educație este un drept esențial iar obținerea educației este un proces participativ important atât pentru copii, permițându-le acestora acces egal și respect în societate, cât și pentru adulți, ținând cont că se poate desfășura pe tot parcursul vieții. Încurajarea educației a fost vizibilă începând din secolele 18 și 19, atunci când s-a pus accent pe acest proces cât și pe abilitățile dezvoltate prin educație. În același timp, educația poate fi considerată și o sursă de excludere pentru copii, în mod special când aceasta nu poate fi realizată. Politicile educaționale promovează, pe lângă reducerea excluderii, și diminuarea abandonului școlar. Renunțarea la procesul de învățământ transformă copiii în viitori adulți cu probleme evidente de integrare.
În contextul global actual, dezbaterile de politică educațională sunt axate pe necesitatea de a ridica standardele educaționale atât în țările UE cât și la nivel mondial. Un accent deosebit este pus pe creșterea performanței bazată, în cea mai mare parte, pe abilități și competențe. Progresul tehnologic are un aport substanțial la dezvoltarea sistemului educațional. În același timp, încercarea creșterii performanței medii și promovarea performanțelor de top poate duce, de multe ori, la politici care permit segmentarea populației. Astfel, este de preferat ca politicile educaționale, axate pe prevenirea excluziunii sociale, să vizeze o țintă radical diferită. Să fie structurate astfel încât să permită integrarea elevilor dezavantajați. Totodată este necesar ca acestea să constituie un suport pentru integrarea tinerilor pe piața muncii și să favorizeze toleranța și respectul pentru diversitate.
Putem spune că în România, introducerea învățământului obligatoriu de 10 clase, începând cu anul 2003, reprezintă una dintre cele mai semnificative măsuri de sprijinire a inserției profesionale a tinerilor, modificându-se astfel Legea învățământului din 1995 care prevedea frecventarea obligatorie a învățământului de nouă clase, forma de zi. Aceasta înceta la vârsta de 17 ani. Conform Legii educației naționale, 1/2011 „învățământul general obligatoriu este de 10 clase și cuprinde învățământul primar și cel gimnazial. Învățământul liceal va deveni obligatoriu ,,până cel mai târziu în anul 2020”.
Importanța trecerii la un sistem de învățământ obligatoriu de 10 clase nu a constat doar în adăugarea unui an gratuit de studiu. Acesta oferă acces la piața muncii tinerilor începând cu 15-16 ani, adoptarea unor politici complementare de protecție socială. Se încearcă astfel o reducere a abandonului școlar, mai ales în mediul rural și o creștere a șanselor de a fi angajați. Totodată, prin menținerea tinerilor în sistemul educațional și de formare profesională, se reduce presiunea pe piața forței de muncă și diminuează costurile de integrare/reintegrare.
Abandonul școlar și părăsirea timpurie a sistemului educațional și a oricărei variante de formare profesională reprezintă un aspect demn de luat în seamă la nivel global ce a atras atenția factorilor politici și ai celor de decizie, educatorilor și, nu în ultimul rând, cercetătorilor. Părăsirea timpurie a școlii constituie un impact negativ asupra șanselor pe care tinerii le pot avea pe piața forței de muncă. Acest fapt duce la costuri ridicate, atât la nivel individual, cât și la nivel global – pentru societate și economie.
În același timp, la nivel individual, o persoană cu studiile finalizate poate avea oportunități mari pentru angajare ceea ce determină rate crescute ale productivității, costuri (sociale și publice) reduse. Toate acestea duc la creștere economică și coeziune socială.
Acumularea experienței în educație, începând chiar cu educația timpurie, pune bazele esențiale pentru întregul curs al vieții unei persoane. În special părăsirea timpurie a școlii și barierele întâlnite la accesarea sistemului educațional sau a cursurilor de formare profesională sunt puncte comune în traiectoriile de viață ale tinerilor excluși social ce afectează capacitatea acestora de a-și asigura condiții favorabile de trai, de a se bucura de participarea la o viață culturală și politică, de a-și proteja propria sănătate, de a evita comportamente riscante și de a obține ajutor și asistență atunci când au nevoie.
Combaterea acestor probleme a fost obiectivul UE în stabilirea țintei de reducere a ratei de abandon școlar timpuriu sub 10% – ca parte a strategiei UE 2020.
Mai multe studii cu privire la consecințele eșecului școlar arată că abandonul școlar poate duce la rate mai mici de ocupare, venituri inițiale (salariul) și durată de viață mai mici, o stare de sănătate precară, mai puțină aversiune față de risc și mulțumire scăzută a vieții (Psacharopoulos 2007, p.7). În special cu privire la sănătate și bunăstare, cercetările în domeniu confirmă faptul că o educație mai bună se face în paralel cu un stil de viață sănătos legat de alimentație, fumat, consumul de alcool luând în considerare inclusiv exercițiile fizice regulate și o stare psihologică bună.
Primul mecanism prin care educația influențează sănătatea este că determină tinerii să înțeleagă mai bine riscurile pentru sănătate, ce pot fi asociate cu dieta – mediul, condițiile de muncă, stres și dependențe – și sprijină capacitatea lor de a asigura cel mai rapid și eficient mod de îngrijire a sănătății (Brenner, 2009). În plus relația intrinsecă dintre educație și nivelul de venit ajută explicarea impactului educației asupra sănătății.
Tinerii șomeri întâmpină dificultăți mai mari în accesarea serviciilor adecvate de îngrijire a sănătății decât colegii lor care au locuri de muncă bine platite. Este bine știut faptul că persoanele care au un nivel scăzut al educației sunt asociate cu niveluri mai ridicate de necesități medicale neacoperite. Tinerii care s-au limitat cu studiul doar la învățământul secundar inferior sunt mult mai susceptibili în a-și găsi locuri de muncă slab remunerate fiind astfel predispuși să se confrunte cu obstacole economice privind accesul la asistență medicală. În schimb, un nivel mai ridicat de educație permite tinerilor să opteze pentru un stil de viață sănătos și să acorde o atenție sporită îngrijirii sănătății.
În mod similar, un nivel mai ridicat de educație, în general, asigură condiții de viață mai bune tinerilor. Literatura de specialitate arată că fiecare an în plus de școlarizare are un efect semnificativ în reducerea dependenței de plăți de asistență socială și a numărului celor aflați sub pragul sărăciei, ceea ce înseamnă că tinerii cu un nivel mai scăzut de educație suferă mai frecvent de sărăcie severă.
În medie, șansele unui tânăr de a se afla în starea de sărăcie, atunci când este absolvent al învățământului secundar inferior este de 7 ori mai mare decât atunci când deține studii superioare. În țări ca Cipru, Estonia, Germania, Lituania, Portugalia și Slovacia acest raport poate fi chiar mai mare. Cu toate acestea procentul real de tineri cu studii superioare care suferă de privare sunt cu mult peste media UE în Bulgaria, Grecia, Letonia, Lituania, România și Slovacia. În schimb, Austria, Belgia, Luxemburg, Malta, Portugalia, Spania, Suedia și Țările de Jos au cele mai mici rate sub media europeană.
De asemenea, educația afectează puternic capacitatea și motivația cetățenilor tineri să se bucure de drepturile lor politice și să participe activ în societate. Prin achiziționarea de instrumente intelectuale și informații necesare pentru înțelegerea proceselor sociale și politice astfel încât să fie conștienți de propriile drepturi civice, tinerii cresc mai interesați și activi în domeniul politic. Acest aspect este confirmat și de faptul că cel mai mare nivelul de vot în rândul tinerilor este al celor cu un nivel ridicat al educației.
În afară de distribuția voturilor la alegeri, cercetările arată că în sfera civică și politică, beneficiile educației includ implicarea socială mai puternică, încrederea în instituțiile publice și a partidelor politice, dorința de a extinde libertățile civile și cunoașterea instituțiilor și proceselor democratice (Psacharopoulos, 2007).
Programele de educație și formare au ca scop instruirea tinerilor cu sau fără calificări prin implicarea lor în diverse activități. În general, ca urmare a formării, atât practice cât și teoretice, marea majoritate a participanților au găsit motivația de a reveni la studiile pe care le-au abandonat inițial sau au găsit locuri de muncă datorită noilor abilități dobândite.
Rolul excluziunii pe piața muncii în excluziunea socială
O altă cauză esențială a excluziunii sociale este legată de înlăturarea multor persoane de pe piața muncii. Pe lângă faptul că în funcție de prestațiile sociale, contactul lor cu piața forței de muncă este adesea redus le este împiedicat accesul la sănătate, cultură și petrecere a timpului liber. Copiii care cresc în gospodării în care părinții nu dețin un loc de muncă sunt, de asemenea afectați în mod deosebit de această situație.
Începând cu 1994, Uniunea Europeană prin Cartea albă privind creșterea economică, competitivitatea, ocuparea forței de muncă susține crearea locurilor de muncă ca fiind un fapt necesar pentru a proteja viitorul copiilor noștri, care trebuie să găsească speranță și motivație în perspectiva anticipării activității economice și sociale (Comisia Europeană 1994, p.3).
Putem afirma că o scădere a șomajului în Europa ar reprezenta o garanție a incluziunii sociale?
Răspunsul depinde de motivația pentru care persoanele sunt în șomaj și de forma dată creșterii forței de muncă. Dacă șomajul este datorat deficitului de cerere agregată sau schimburi tehnologice atunci un lucrător se poate simți neputincios în fața forțelor macroeconomice. Dacă pe de altă parte șomajul este atribuit salariilor mari – datorat nivelului ajutorului de șomaj, se pune din nou problema legată de natura muncii generată ca urmare a măsurilor politice de reducere a șomajului (de exemplu, reducerea beneficiilor). Criticii abordării americane a flexibilității pieței muncii văd acest fapt ca generator de locuri de muncă remunerate mai slab sau nesigure. Astfel, locurile de muncă nou create sunt considerate ca fiind „marginale” mai degrabă decât locuri de muncă „obișnuite”, în cazul în care cele din urmă au speranța de muncă continuă, ofertă de formare și perspective de promovare internă și sunt acoperite de protecția muncii. Lipsa unuia sau a mai multor atribute, dintre cele enumerate anterior, duc la transformarea unui loc „obișnuit” de muncă într-unul „marginal”. În același timp acestea pot fi slab sau necorespunzător remunerate.
Excluziunea socială în rândul tinerilor
Cu siguranță, cauzele excluziunii sociale în rândul tinerilor sunt în mare parte aceleași cu cele ale adulților. Dar, există și motivații specifice, iar o alegere greșită din această perioadă poate avea repercursiuni până la maturitate.
Excluderea dintr-o perspectivă macroeconomică, conform teoriei capitalului uman, subliniază rolul persoanelor ca potențiali angajați ceea ce duce la o concentrare ulterioară pe construirea și îmbunătățirea abilităților care cresc șansele de angajare. Unii dintre factorii principali care au un impact asupra șomajului sau a salariilor mici sunt reprezentați de atribute personale, cum ar fi statutul parental socio-economic, sex, dizabilități, sănătate, etnie, religie, locul de reședință și mobilitatea geografică.
Din punct de vedere microeconomic, pe parcursul vieții, o persoană se transformă, trece prin diferite roluri, în funcție de vârstă, cultură, modele și tranziții sociale. Astfel, privim viața ca pe o sumă de traiectorii de durată considerabilă, marcate de secvențe de tranziții – schimbări, intrări și ieșiri dintr-un rol sau evenimente de viață relativ abrupte, accidentale sau neprevăzute. Excluderea socială este văzută ca o traiectorie și nu doar o tranziție simplă.
Interesant la acest ultim aspect este faptul că rolurile diferite, preluate pe parcursul vieții, sunt cel mai adesea construite social și, prin urmare, diferite de la cultură la cultură și de la națiune la națiune. Tineretul reprezintă o categorie de vârstă construită social, cu așteptările variabile în funcție de perspectiva altcuiva. Rolurile pe care tinerii se așteaptă să le tranziteze sunt, de asemenea, variabile.
Este de așteptat ca tinerii să se pregătească pentru cel puțin cinci roluri cheie ca adulți: lucrător adult, cetățean și participant comunitate, soț și părinte. Până ajung la maturitate, tinerii se confruntă cu diverse probleme și au nevoie de rezolvarea anumitor aspecte legate de identitate. Important este și modul în care aceștia se văd în viitor. În societatea modernă, noțiunile clasice: femeia tânără trebuie să devină gospodină într-o familie tradițională sau tinerii trebuie să urmeze calea tatălui lor nu mai pot fi considerate realiste (Lloyd, C. et al, 2005). Cu toate acestea, în cercurile sărace sau în grupurile omogene din punct de vedere socio-economic, aceste situații sunt întâlnite și sunt considerate normale.
Capacitatea de a socializa cu alte persoane prin realizarea unor activități în comun, nu se rezumă doar la participare, de cele mai multe ori necesită bani, ceea ce duce la limitarea accesului alături de grup. Limitarea sau imposibilitatea de a participa la acțiunile grupului, negarea relațiilor de la egal la egal în cadrul grupului, uneori conduc la rebeliune ceea ce duce cu ușurință la excluziune socială.
În același timp, cercetarea are ca scop estimarea dezavantajul individual în rândul tinerilor. Interacțiunea internă cu comunități omogene socio-economice poate izola social rezidenți și limitează rețele de informare: “Segregarea rezidențială accentuează și mai mult consecințele periculoase ale sărăciei prin limitarea interacțiunii dintre clasele mici și mijlocii, astfel perpetuarea ciclului de excluziune socială care scad șansele de viață ale tinerilor, chiar mai harnici.” (Tienda și Wilson).
Așa cum am menționat anterior, natura exactă a excluziunii sociale diferă, printre altele, de la regiune la regiune. Statele membre UE sunt de acord asupra unui număr de indicatori, în ceea ce privește excluderea socială a tinerilor marginalizați care pot fi calculați pentru toate țările (cu toate că nu în aceeași măsură în toate țările) așa cum sunt enumerați în raportul UE „Combaterea sărăciei infantile și promovarea incluziunea socială a copiilor”:
numărul mare de copii săraci și excluși social care trăiesc în gospodării fără locuri de muncă sau gospodării cu o intensitate scăzută a muncii;
riscul ridicat de sărăcie și excluziune socială cu care se confruntă copiii care cresc în familii monoparentale și în familiile numeroase (cu trei sau mai mulți copii);
numărul semnificativ de copii care trăiesc în gospodării în care unul sau ambii părinți sunt încadrați, dar veniturile sunt insuficiente pentru a ridica familia din sărăcie (sărăcia în muncă);
impactul continuu al inegalităților de gen în ceea ce privește accesul la locuri de muncă, nivelul de remunerare și împărțirea responsabilităților de îngrijire;
nivelul scăzut de sprijin social pentru familiile cu copii – în unele țări;
riscul ridicat de sărăcie și excluziune socială cu care se confruntă mulți copii imigranți și copiii aparținând unor minorități etnice (de exemplu, copiii romi);
riscul deosebit de ridicat de sărăcie extremă și excluziune socială cu care se confruntă anumite grupuri de copii, cum ar fi copiii care cresc în instituții, copiii cu handicap, copiii care sunt victime ale violenței, abuzului și traficului de persoane, copiii care sunt migranți neînsoțiți;
nivelurile ridicate de abandon școlar timpuriu și eșecul școlar în rândul copiilor care cresc în familii sărace și excluse social.
De asemenea, natura multidimensională a sărăciei și a excluziunii sociale în rândul copiilor arată că veniturile mici și lipsa resurselor sunt frecvent asociate cu sănătatea precară, traiul în locuințe inadecvate și/sau un mediu periculos, cu acces redus la servicii cheie cum ar fi cele medicale, sociale sau de îngrijire a copiilor. Totodată lipsa oportunităților pentru mulți copii care cresc în sărăcie și excluziune socială îi impiedică pe aceștia să participe pe deplin în societate și, în special, la activitățile sociale, culturale și sportive normale.
Dar dezavantajul moștenirii între generații este în special dezavantajul educațional.
Dar, indiferent dacă privim incluziunea socială, în rândul tinerilor defavorizați, ca un proces, ca un rezultat sau din ambele puncte de vedere există cinci dimensiuni ale incluziunii sociale sau „spații”, în care apar incluziunea și excluziunea socială.
Tabelul 5 – Elemente/dimensiuni ale incluziunii/excluziunii sociale aplicate tinerilor defavorizați
Profilul categoriei NEET
Indicatorul cuantifică tinerii fără nici un loc de muncă, care nu sunt cuprinși în sistemul educațional și de formare (NEET). Acesta oferă informații cu privire la tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 24 și care îndeplinesc următoarele două condiții:
nu sunt angajați (de exemplu, șomeri sau inactivi – potrivit definiției Organizației Internaționale a Muncii);
nu au participat la nicio activitate de formare în cele patru săptămâni care preced ancheta Forței de Muncă a Uniunii Europene.
Datele sunt exprimate ca procent din populația totală din aceeași grupă de vârstă și sex, cu excepția respondenților care nu au răspuns la întrebarea „participarea la educație și formare” și în schimbare peste 3 ani (în puncte procentuale).
Figura 7 – Rata NEET în țările UE 2014
Sursa: EUROSTAT, prelucrare personală
Conceptul NEET a fost vehiculat pentru prima dată în Anglia, la sfârșitul anilor 80, începutul anilor 90 și a apărut în urma necesității de analiză a tinerilor, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, care nu aveau nici un loc de muncă și nu erau incluși într-un sistem de școlarizare sau de formare profesională.
Motivația calculării acestui indicator a fost asociată, la acea vreme, cu schimbarea sistemelor de ajutoare sociale. Astfel, foarte mulți tineri cu vârste între 16-18 ani nu primeau ajutor de șomaj (Furlong, 2007, pp. 101–121).
Dacă în majoritatea țărilor europene, prin definiție NEET cuantifică tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani care nu au un loc de muncă și nu sunt incluși într-un sistem de educație sau formare, în țările asiatice Japonia și Coreea, categoria tinde să fie asociată cu un fenomen social care afectează nu numai piața forței de muncă ci și integrarea tinerei generații în societate. Astfel, conform OECD, în Japonia definiția NEET diferă semnificativ de cea adoptată în Europa; tinerii NEET fiind persoanele cu vârsta de 15 și 34 de ani, care nu au o slujbă, nu au acces la școală și nu au o locuință. Similar, în Coreea NEET se referă la persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani care au abandonat școala, nu se pregătesc să se angajeze într-o companie, nu au un loc de muncă, nu au responsabilități familiale (sau copii) și nu sunt căsătoriți.
În funcție de definiția adoptată, la nivel european, NEET include tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 ani sau 15 și 29 ani.
Lipsa unei definiții recunoscute pe plan internațional și faptul că atributele tinerilor clasificați ca NEET diferă foarte mult de la o țară la alta fac greu de obținut comparații la nivel global sau între țările UE. În acest context, în ultimii zece ani organizațiile internaționale, cum ar fi Comisia Europeană sau OECD, a început să creeze și să pună în aplicare propria lor definiție a NEET în scopul de a putea efectua comparații între țări.
Conform Eurostat, indicatorul NEET se referă la grupa de vârstă 15-24 de ani. În scopuri analitice, indicatorul este clasificat astfel:
pe sexe și pe grupe de vârstă: 1-19 ani, 15-17 ani, 15-24 ani, 15-29 ani, 15-34 ani, 18-24 ani, 20 -24 ani, 20-34 ani și 25-29 ani;
după statutul pe piața muncii: șomeri sau inactivi;
după nivelul de educație: cel mult atingerea nivelului secundar inferior sau cel puțin realizarea nivelului secundar superior.
Din punct de vedere statistic, indicatorul NEET se referă la o populație eterogenă. Populația NEET conține o varietate de subgrupuri, iar persoanele incluse nu sunt toate vulnerabile. Conform literaturii de specialitate, se evidențiază cinci subgrupuri principale în cadrul populației NEET (Figura 8):
șomerii convenționali, cel mai mare subgrup;
persoanele indisponibile (include tinerii îngrijitori, tinerii cu responsabilități familiale și tinerii care sunt bolnavi sau cu handicap);
persoane neocupate: acei tineri care nu sunt în căutarea de locuri de muncă sau nu sunt angrenați într-o formă de educație și nu sunt constrânși să facă acest lucru;
tineri ce depind de oportunitatea solicitanților: tineri care caută în mod activ de lucru sau formare, dar sunt exploatați;
voluntari NEET: tineri care călătoresc și sunt angajați în alte activități, cum ar fi arta, muzica și învățare autodidactă.
Cele cinci categorii identificate mai sus includ o combinație de tineri vulnerabili și non-vulnerabili, persoane care sunt extrem de dezavantajate și persoane care sunt capabile de a alege ieșirea voluntară de pe piața muncii și din educație.
Figura 8 – Heterogenitatea populației NEET
Sursa: Eurofound (2012)
Ținând cont de factorii sociali, economici și personali care determină includerea unei persoane în această categorie, putem considera NEET ca fiind un indicator compozit care surprinde în structura sa complexitatea fenomenului.
Tinerii și categoria NEET Europa
În contextul actual, educația mai este sau nu importantă?
Începând cu anul 2009, faptul că o persoană are studii superioare nu mai înseamnă neapărat că are un scut de protecție împotriva șomajului. Mai mult, nivelul de studii în țări cum ar fi Italia, Grecia, România, dar și Danemarca sau Finlanda, acestea nu mai reprezintă o garanție a faptului că poți avea un loc de muncă asigurat. Riscul șomajului nu mai descrește invers proporțional cu creșterea nivelului de studii. De cele mai multe ori, în țările menționate anterior, faptul că ești absolvent de studii superioare nu mai reduce riscul șomajului în rândul tinerilor.
Chiar dacă la prima vedere cei doi indicatori par a fi similari, ei sunt complementari; la nivel european putem considera NEET (Mihai, 2015) ca un indicator suplimentar al ratei șomajului. Rata șomajului este aplicată celor care nu au un loc de muncă, dar au căutat de lucru în ultima lună și sunt în măsură să înceapă munca în următoarele două săptămâni. Acesta înregistrează ponderea populației active economic ce nu poate găsi un loc de muncă. În rândul tinerilor, valoarea ratei șomajului poate fi eronată dacă luăm în calcul persoanele apte de muncă dar care optează să se întoarcă în educație sau cele care decid să nu caute un loc de muncă. Din punct de vedere economic, în ambele cazuri, aceste persoane devin inactive, ceea ce le face, evident, lipsite de relevanță pentru calcularea ratei șomajului.
În timp ce convențional șomerii sunt mai susceptibili de a fi un grup vulnerabil, deoarece suferă involuntar din cauza lipsei de locuri de muncă disponibile, tinerii în căutare de oportunități sunt mai susceptibili de a fi un grup non-vulnerabil – vin dintr-un mediu privilegiat și decid în mod voluntar să rămână în afara pieței muncii și a sistemului de învățământ, în scopul de a rezista oportunității.
Același lucru se poate aplica voluntarilor NEET care includ tineri ce au decis să urmeze traiectorii alternative și sunt constructiv angajați în alte activități non-formale. În schimb, grupul de persoane neocupate și cele care au încercat fără succes să intre pe piața forței de muncă și de atunci au renunțat, încercările lor sunt mult mai susceptibile de a fi vulnerabile, cu situații și nevoi complexe. Acest grup prezintă de asemenea un risc mai mare de a avea un stil de viață periculos și asocial.
În cele din urmă, grupul indisponibil include un mix de oameni vulnerabili și non-vulnerabili:
tineri cu handicap care au nevoie de sprijin pentru a participa la piața forței de muncă sau la o formă de educație;
mamele tinere, care nu sunt în măsură să își îngrijească copiii;
tinerele mame care decid în mod voluntar să părăsească piața forței de muncă pentru a avea grijă de copiii lor.
Este important de subliniat faptul că eterogenitatea populației NEET trebuie corelată, atunci când elaborează politici de a reangaja persoanele NEET, cu piața muncii sau cu nivelul de studii. Este necesar ca nevoile și caracteristicile subgrupurilor să fie luate în considerare, iar generalizarea abordării trebuie evitată.
Potrivit datelor furnizate de Eurostat în 2014, rata medie europeană NEET, pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, este de la 15,3% (Figura 9).
Figura 9 – 2014 %NEET on 15-29 young European
Sursa: EUROSTAT
Tendințele NEET în timp
Analiza ratei NEET, pe aceeași grupă de vârstă 15-29 ani, în timp arată că între 2006 și 2014 numărul mediu de tineri care au fost NEET a scăzut până la debutul crizei după care a urmat o tendință ușor crescătoare. De la 13,9% în 2006 la un minim de 13% înregistrat în 2008 . În Figura 10 se observă acest trend detaliat pe sexe și grupe de diferite de vârstă.
De la debutul recesiunii, rata NEET a crescut în toate statele membre UE, cu excepția Austriei, Germania și Luxemburg. Rata medie a UE NEET a crescut de la 13% înregistrată în 2008 la un maxim de 15,9% în 2013, urmând o ușoară creștere în 2014 (15,3%).
Interesant este faptul că diferența dintre bărbați și femei a scăzut în această perioadă. Acest aspect este corelat și cu tendințele observate și în cazul analizei ratei șomajului.
În timp ce în anul 2006 rata medie a fost de 11% pentru bărbați și 16,9% pentru femei, diferența de gen este acum mai mică de 4%, iar în 2014, rata NEET în rândul bărbaților a fost de 13,5% față de 17,1% pentru femei.
Figura 10 – Evoluția ratei NEET, pe vârstă și sexe, 2006–2014
Sursa: EUROSTAT
Această diferență nu este uniformă. În țările nordice și baltice rata NEET masculin este mai mare decât rata calculată în cazul persoanelor de sex feminin, în timp ce în majoritatea țărilor mediteraneene și țările europene continentale și de est rata NEET este mai mare pentru femei decât pentru bărbați.
Evoluția NEET în România
România înregistrează unul dintre cele mai mari procente NEET dintre țările Uniunii Europene, 19,9% în 2014. Îngrijorător pentru noi este faptul ca trendul își păstrează ritmul ușor crescător.
Analiza ratei NEET pentru România pe aceeași grupă de vârstă 15-29 ani, în timp arată că între 2006 și 2014 numărul mediu de tineri care au fost NEET a scăzut până la debutul crizei după care a urmat o tendință crescătoare. Dacă, în 2008 România avea o rată a NEET foarte apropiată de cea a UE (Figura 11), 13,2% față de 13%, în 2014 diferența a cescut la mai mult de 4% (19,9% față de 15,3%). Criza a fost resimțită și în rândul tinerilor, efectele acesteia fiind evidente în cazul României. Ceea ce este interesant în cazul României este faptul că deși au existat fluctuații, diferența dintre rata NEET înregistrată în rândul bărbaților și cea a femeilor în 2014 (7,1) față de 2006 (7,0) este aproape nesemnificativă.
Figura 11 – Evoluția ratei NEET RO vs UE28, 2006–2014
Sursa: EUROSTAT
Figura 12 – Date, indicatori și obiective în procesul de caracterizare a incluziunii socială a UE
Cap. 3 Incluziunea / excluziunea socială – implicații asupra factorilor sociali, economici și politici
Extinderea fenomenului de sărăcie ca urmare a excluderii sociale
Care ar putea fi cauza sărăciei și a inegalității economice? În ciuda persistenței, de-a lungul secolelor, a discursurilor politice care învinuiesc persoanele fizice și practicile culturale, literatura de specialitate sugerează în mod clar că rădăcinile și cauzele sărăciei și ale inegalității le găsim încorporate în structurile sistemelor sociale și în relațiile intersociale – în procesele de excludere – și nu în inadvertențele individuale. De asemenea, atât la nivel global cât și local istoria a jucat un rol important. În țările mai puțin dezvoltate sau în cele în curs de dezvoltare, de exemplu, sistemele coloniale au plecat de la economii structurate pentru exproprierea resurselor naturale pentru a susține creșterea țărilor coloniale, mai degrabă decât construirea infrastructurilor pentru a sprijini dezvoltarea economică și socială locală. Inegalitățile durabile în țările cu venituri mari au, de asemenea, rădăcinile în inegalitățile istorice, în modele de dezvoltare economică și socială. Să nu uităm de așezarea geografică care joacă și ea un rol important: studii recente au arătat că apropierea porturilor, condițiile climaterice și modul de răspândire al bolilor infecțioase au contribuit la conturarea inegalităților în dezvoltarea socială și economică și inclusiv în domeniul sănătății, atât la nivel global cât și la nivel local (Sachs et al, 2000).
Moștenirile istoriei și influențele geografie au fost agravate de modele contemporane de comerț. Globalizarea și exercitarea comerțului liber au fost asociate cu o extindere de locuri de muncă de slabă calitate în sectorul formal. De exemplu, standardele practicilor de muncă nu sunt incluse în mod formal în acordurile comerciale mondiale iar majoritatea inițiativelor de promovare a responsabilității corporative pentru condiții mai bune de muncă sunt voluntare și slab monitorizate. Aproximativ 25% din forța de muncă angajată la nivel global trăiește în sărăcie.
Un alt aspect important al dimensiunii economice a proceselor de excludere, în toate regiunile lumii, este evidențiat de cei care nu au/nu își găsesc un loc de muncă sau dacă acestea există sunt foarte „prost” remunerați. Ca exemplu, Forrester (1997) scrie că în Franța, oamenii sunt obligați în fiecare zi să caute un loc de muncă care nu există. În același timp, productivitatea scăzută în sectorul agricol este o barieră importantă la reducerea sărăciei în țările cu venituri mici și în ciuda urbanizării rapide în toate țările, cifrele ONU sugerează că în anul 2005 mai mult de jumătate din locuitorii regiunilor în curs de dezvoltare trăiau încă în zone rurale iar în țările slab dezvoltate acest lucru a fost estimat la mai mult de 70%, sărăcia extremă fiind concentrată în mediul rural al zonei.
Evident, întrebarea care urmează este legată de mediul politic. Cum poate determina acesta ieșirile individuale și colective din sărăcie? Ca răspuns, putem analiza excluziunea și producerea sau menținerea sărăciei. Pentru aceasta ne putem concentra pe legăturile cauzale între patru elemente: excluziune socială, sărăcie, ieșirea din sărăcie și procesele globale care generează inegalitatea între categoriile sociale.
Excluziunea socială se află în centrul proceselor generatoare de inegalitate.
Excluderea determină sărăcia, și prin urmare ieșirea din sărăcie depinde de eliminarea sau evitarea efectelor primare ale excluziunii sociale. Sunt necesare programe politice pentru a aborda interesele politice.
Cei mai mulți dintre oamenii foarte săraci din lume sunt probabil excluși din afilierile favorabile și lipsiți de conexiuni utile. Prin urmare, ieșirea lor din sărăcie rezultă fie din cooptarea lor în grupuri noi și crearea unor conexiuni, fie ca urmare a schimbărilor politice și economice. Modelele sociale de excludere stabilesc adevărate bariere în calea mobilității persoane sărace.
În cazul în care resursele vitale afectează mijloacele de trai ale majorității sau tuturor persoanelor dintr-o populație atunci putem spune că excluderea determină în mod direct sărăcia. De exemplu, într-o zonă preponderent agricolă diferențele date de accesul la terenuri crește probabilitatea ca gospodăriile fără pământ să sufere de sărăcie absolută. În mod similar, în măsura în care o economie acordă beneficii exclusiv ocupării forței de muncă în firme mari consumatoare de capital, categoriile populației care nu au acces în mod sistematic la ocuparea forței de muncă suferă de sărăcie absolută.
Impactul politic, economic și social legat de excluderea unor astfel de beneficii este semnificativ. Deși investițiile totale în creșterea economică pot duce la ieșiri colective din sărăcie, organizarea socială, economică și politică a excluziunii face probabil ca oamenii foarte săraci să beneficieze cel mai puțin și în ultimul rând de intervențiile la nivel global.
Constatările suplimentare sunt următoarele:
pe termen scurt și mediu, programe de investiții mari care reușesc să fie implementate cresc de obicei inegalitatea și, prin urmare, privarea relativă a celor foarte săraci;
în special, combinația dintre apartenența la categoriile stigmatizate și lipsa facilităților conexiunilor interpersonale duc la excluderea oamenilor foarte săraci de la oportunitățile de mobilitate;
aranjamentele politice existente consolidează, de obicei, aceste forme de excluziune.
Ambele sisteme de inegalitate și modalitățile politice pe care le susțin necesită să fie transformate. Orice intervenție amplă și eficientă pentru a reduce sărăcia și inegalitatea va necesita un program politic pentru a ataca, submina sau evita interesele politice existente.
Ieșirea individuală din sărăcie poate avea loc prin sprijinirea persoanelor sărace pentru a trece barierele excluderii anterioare și în special separă oamenii săraci de cei care controlează resursele și beneficiază de ele prin exploatare și oportunitate.
De asemenea, ieșirile colective din sărăcie pot fi realizate cu o mai mare dificultate, dar cu consecințe mai mari pentru regimurile politice existente atunci când se poate face cu ușurință trecerea frontierei excluziunii către incluziune.
Astfel, putem spune că noile sisteme de producție, în care oamenii săraci anterior obțin controlul asupra resurselor colective, sunt susceptibile în sensul că nu toate categoriile de oameni săraci beneficiază mai direct și rapid de acestea decât în cazul depășirii barierelor existente.
Din cele expuse anterior, este evident că excluziunea socială reprezintă o mare problemă pentru că privează unele persoane de aceleași drepturi și oportunități acordate altora în societate. Pentru simplul fapt că „sunt ceea ce sunt” anumite grupuri nu pot ajunge la maximul potențialului lor și nici nu pot participa în mod egal în societate. Se estimează că aproximativ 891 de milioane de oameni din lume sunt discriminați pe baza identității lor etnice, lingvistice sau religioase.
Dar excluziunea socială contează deoarece aceasta reprezintă cauza principală a sărăciei și stă în calea reducerii sărăciei. Putem spune că determină sărăcia în două moduri principale:
Excludere socială determină sărăcia anumitor oameni, ceea ce duce la rate mai ridicate ale sărăciei în rândul grupurilor afectate.
Aduce un prejudiciu semnificativ – ceea ce îi face săraci în ceea ce privește veniturile, sănătatea sau educația și duce la refuzul accesului la resurse, piețe și servicii publice. Se poate, de asemenea, să le face rău emoțional dacă sunt obligați să trăiască în comunitatea respectivă.
Persoanelor excluse social le sunt de cele mai multe ori negate oportunitățile disponibile pentru a-și crește veniturile astfel încât să se desprindă de sărăcie prin propriile eforturi.
Deci, chiar dacă economia poate crește și în general poate crește inclusiv nivelul veniturilor, persoanele excluse sunt probabil lăsate în urmă, mărind numărul celor rămași în sărăcie. Cel mai adesea, cu excepția cazului în care sunt concepute special pentru a face acest lucru, politicile de reducere a sărăciei nu reușesc să ajungă la ei.
Excluderea socială reduce capacitatea de producție a unei societăți în ansamblul său (și rata de reducere a sărăciei).
Acesta împiedică funcționarea eficientă a forțelor pieței și împiedică creșterea economică. Există oameni cu idei bune dar care nu dispun și nici nu pot fi capabili să strângă capitalul necesar pentru a porni o afacere. Discriminarea pe piața muncii poate face părinții să decidă că nu este valoros sau justificat să investească în educația copiilor lor.
Mai mult decât atât, excluderea nu conduce la sărăcie, printr-o simplă sortare a celor care sunt „in” sau „out”, cei care pot/nu pot participa în societate. Grupurile excluse social de cele mai multe ori participă, dar în condiții inegale. Acest lucru este ilustrat cel mai clar pe piața muncii prin exploatarea grupurilor excluse, consolidând în același timp poziția lor dezavantajată.
Implicațiile excluziunii sociale asupra sistemului educațional
Excluderea socială a fost definită ca ceea ce „se întâmplă atunci când oamenii sau locuri suferă de o serie de probleme, cum ar fi șomajul, discriminarea, abilități scăzute, venituri mici, locuințe neadecvate, criminalitate, sănătate și/sau destrămarea familiei”.
Educația, ca și sănătatea are o relație complexă cu excluziunea socială. Nivelul relativ scăzut de educație este de multe ori un indicator utilizat pentru determinarea riscului de excluziune socială. Ceea ce ne indică faptul că educația poate fi considerată o modalitate de măsurare a excluziunii sociale – cu cât o persoană este mai puțin calificată cu atât mai puțin va fi capabilă să își găsească un loc de muncă bine plătit și cel mai probabil aceasta va avea de suferit de pe urma efectelor excluziunii sociale.
În acest sens, există dovezi clare că sărăcia relativă are un impact negativ atât asupra angajamentului la educație cât și în ceea ce privește posibilitatea de a susține o perioadă de învățare.
O problemă de acces la educație este cea a adulților cu probleme de alfabetizare și numerație severe. Consecința pentru aceste persoane este adesea un grad de auto-excludere, precum și imposibilitatea de a avea acces la servicii sau pe piața muncii. Ce se poate face pentru a oferi un nivel rezonabil de venit pentru populația adultă cu un nivel scăzut de calificare sau fără niciun nivel?
În primul rând este necesar să ținem cont de faptul că riscul de sărăcie este corelat cu nivelul educațional în special pentru categoriile cu vârste active.
Dificultățile legate de accesul pe piața muncii sau pentru prestarea de muncă necalificată, „la negru” sau ocazională pot fi puse pe seama nivelului scăzut de educație. După cum se observă în Tabelul 6 riscul de sărăcie pentru persoanele cu educație gimnazială este de 2 ori mai mare decât pentru persoanele cu educație profesională și de aproximativ 20 ori mai mare față de absolvenții de studii superioare.
Tabelul 6 – Rata riscului de sărăcie după nivelul de studii
Sursa: Eurostat (At-risk-of-poverty-rate, by highest level of education attained, code: tsdsc420)
Practic sărăcia și excluziunea socială reprezintă factorii determinanți ai nivelului scăzut al educației. Aceștia conduc la incapacitatea persoanelor de a urma cursurile unei școli sau de a-și abandona studiile și imposibilitatea de a oferi educație în continuare copiilor. Acest fapt nu doar minimizează îmbunătățirea nivelului lor de trai în viitor, dar, de asemenea, reproduce sărăcia și face ca fenomenul excluderii sociale a generației viitoare să persiste.
Desigur, un nivel scăzut al educației poate cauza incapacitatea de a găsi un loc de muncă, venituri mai mici și, prin urmare – sărăcia. Dar pe de altă parte, studiile în domeniu arată o legătură și în sens opus – întârziere venituri nivel scăzut de educație în continuare. Dacă ar fi să ținem cont de ipoteza emisă de C. A. Anderson și M. J. Bowman (1963) conform căreia învățământul primar (practic alfabetizarea societății) influențează mai mult nivelul de dezvoltare economică decât învățământul secundar sau terțiar ar însemna să ne mulțumim cu informații puține, caracter general. Cu siguranță acest orizont limitat nu poate duce la o dezvoltare economică.
În același timp, studiile privind situația abandonului școlar sau cele referitoare la părăsirea timpurie a școlii arată că factorii care influențează negativ parcursul școlar al unui copil sunt:
lipsa de educație a părinților;
apartenența la o familie dezorganizată și/sau neglijența părinților;
lipsa unui loc de muncă;
consumul excesiv de alcool sau alte dependențe.
Trist este faptul că un copil ce provine dintr-un astfel de mediu tinde să urmeze modelul oferit de părinți și, mai ales, de concepțiile acestora. Astfel ajung la concluzia că educația nu este o prioritate iar șansele pentru un viitor mai bun nu înseamnă frecventarea.
Dar, ce nu am menționat anterior și reprezintă cel mai mare pericol este sărăcia și excluziunea socială. Acestea reprezintă una dintre cauzele principale ale abandonul școlar. Lipsa veniturilor sau veniturile reduse într-o familie înseamnă fie neprezentarea copiilor la școală din cauza imposibilității de a li se cumpăra haine și rechizite, fie necesitatea găsiri unui loc de muncă. Faptul că aceștia sunt nevoiți să lucreze pentru a contribui la întreținerea familiei îi împiedică să își aloce timp învățăturii.
O situație similară este cea a familiilor cu mulți copii. De cele mai multe ori, frații mai mari (în special fetele) sunt nevoiți să aibă grijă de cei mai mici sau să se ocupe de gospodărie.
Impactul excluziunii sociale pe piața muncii
Excluziunea socială „La nivel politic, are un apel larg, atât cei care prețuiesc creșterea participării și cei care caută control social mai mare” (Ruth Levitas 1998, pag. 178). În conformitate cu un grad tot mai mare de polarizare, cu toate acestea, în special în zonele metropolitane din Europa, preocupările au crescut peste apariția treptată a unui grad profund de „excludere”. Principala linie de demarcație în societatea de astăzi este între o majoritate inclusă și minoritate exclusă social. Ambele grupuri sunt considerate ca fiind formate din colective omogene.
Utilizarea conceptului de incluziune socială produce o imagine a unei ordini sociale omogenă și armonioasă. Conflictele, inegalitatea și sărăcia apar ca fenomene patologice și periferice situate la marginea corpului bine organizat al societății.
În 1998, Ruth Levitas conturează trei concepte principale ale excluziunii sociale în Europa de astăzi:
primul aspect definește excluderea prin prisma sărăciei. Principală problemă a celor excluși este că aceștia sunt săraci. Prin urmare, o politică de incluziune socială impune o redistribuire a puterii și a resurselor;
cel de al doilea concept definește excluziunea socială în termeni morali. Aici problema centrală cu cei ce sunt excluși constă în faptul că le lipsește structura morală (tăria de caracter). În astfel de cazuri putem vorbi de autoexcludere. Prin urmare, includerea se bazează pe schimbarea celor excluși, și a modelelor lor de comportamente și valori, pentru a se potrivi cu standardele morale ale majorității;
cel de-al treilea concept definește excluderea în ceea ce privește șomajul. Principala problemă a celor care sunt excluși constă în faptul că aceștia sunt șomeri, de unde și concluzia că în această situație incluziunea socială este sinonimă cu munca plătită.
După cum putem observa, deși aceste trei perspective sunt diferite în multe privințe esențiale, în sfera politică abordările diferite se vor suprapune devenind strâns legate. „Amenințările” sociale asociate cu aceste puncte de vedere diferite ale excluderii pot varia, dar cea mai pregnant percepută în politica europeană curentă este aceea că în timp indivizii excluși social prezintă riscul de a dezvolta un stil de viață sau o anumită moralitate diferite față de restul societății. Această tendință este privită ca o cauză majoră de îngrijorare, deoarece cei ce sunt excluși pot contesta multe dintre normele și idealurile fundamentale ale societății. Astfel, pe termen lung ei constituie o amenințare la adresa coeziunii sociale a societății.
Este necesar ca guvernele să perceapă politica pieței forței de muncă ca reprezentând o modalitate de a face ca toții indivizii să participe (să fie incluși) în societate și de a împiedica excluderea socială axându-se pe o politică de prevenire a excluziunii sociale în rândul șomerilor.
Un accent tot mai puternic este pus pe amenințările percepute a fi asociate cu creșterea nivelului de excludere din societatea actuală mai ales în mediile suburbane multietnice. Distincția între incluziune/locul de muncă și excluziune/șomaj a devenit deosebit de palpabilă în contextul dezbaterilor politice contemporane. La o privire mai atentă observăm că discuțiile de excludere includ argumente care se concentrează asupra sărăciei, lipsa structurii morale și lipsa unui loc de muncă, subliniindu-se necesitatea ajustării morale și obligația de a lucra.
Participarea la viața comunității și posibilitățile de a avea o viață financiară, socială și culturală bună sunt puternic asociate cu un loc de muncă, încă o dată, accentul fiind pus pe importanța fundamentală a activității atât pentru cetățean cât și pentru societate.
Ocuparea unui loc de muncă face ca cetățeanul să devină parte a comunității într-un mod semnificativ, opusul nefiind altceva decât lipsa unui loc de muncă ceea ce în timp ar duce la excludere.
Creșterea numărului de șomeri sau a duratei șomajului duce la creșterea potențială a numărului de persoane excluse social și totodată la cronicizarea fenomenului. De fapt vorbim de un cerc vicios deoarece pentru a putea vorbi de excluziune pe piața forței de muncă inevitabil se impune să ținem cont de excluziunea socială, după cum este ilustrat și în Figura 13.
Figura 13 – Excluziunea socială Excluziunea pe piața muncii și /sau ocupațională
Excluziunea de pe piața muncii sau excluziunea ocupațională are la bază excluderea socială. Steliana Perț definește acest concept ca fiind „eșecul, respectiv incapacitatea sistemului de a promova integrarea economică a indivizilor/grupurilor, manifestată la nivelul pieței muncii prin reducerea numărului de angajați, ca urmare a disponibilizărilor din economie” (având drept consecință creșterea ratei șomajului înregistrat), adaugând și „incapacitatea/eșecul individului de a se integra/menține pe piața muncii și/sau eșecul/incapacitatea pieței muncii de a integra/menține indivizii pe piață”.
Factorii excluziunii ce acționează pe piața muncii sunt: sociali, educaționali, economici, demografici și teritoriali.
Figura 14 – Factorii de influență pentru excluziunea de pe piața muncii
Sursa datelor: adaptare a schemei după Stan, M-D 2004.
Factorii care influențează cel mai puternic excluziunea pe piața muncii sunt cei din categoria celor economici ai excluziunii sociale. Stratificarea populației active în diferite categorii, apariția unor zone de interferență între ocupare și șomaj, fluxurile ocupaționale sunt fenomene ce au influențat mișcările pe piața muncii, observându-se, mai ales în perioadele de criză economică, alternări ale perioadelor de ocupare cu cele de șomaj. În această perioadă venitul scăzut (în cazul șomajului tehnic) față de cel prevăzut în contractul de muncă duce la confruntarea lucrătorului cu o criză financiară. Implicit gradul persoanei de risc de excluziune de pe piața muncii crește ceea ce duce la formele de subocupare și/sau subutilizare.
Figura 15 – Schema fluxurilor de populație între inactiv și activ
Sursa datelor: adaptare a schemei după graficul Fluxuri de populație între cele trei blocuri, Cercetarea pieței muncii, FIMAN (Stan, 2004).
Identificarea categoriilor vulnerabile se poate realiza utilizând fluxurile ocupaționale între inactiv și activ (Figura 15):
persoanele care și-au pierdut locul de muncă prin eliminarea/dispariția locurilor de muncă și persoanele disponibilizate;
vulnerabilitatea în fața riscului de șomaj (atinge în mod inegal diferite categorii de persoane active);
tinerii/persoanele care intră pentru prima dată pe piața muncii;
pentru persoanele care au o anumită vârstă înaintată (cei apropiați de vârsta de pensionare);
persoanele care au un anumit nivel de instruire, calificare.
Putem vorbi și despre excluziunea prin calificare sau despre alte două forme de excluziune de pe piața muncii: munca la negru și cea remunerată diferit de ceea ce este specificat în acte.
Prima formă de excluziune vizează persoanele cu o calificare redusă sau fără nicio calificare. Persoanele aflate în această situație fie sunt marginalizate pe piața muncii fie au venituri mici în urma prestațiilor efectuate.
Munca la negru este situată, bineînțeles, în afara normelor legale și este considerată o activitate a economiei subterane. Este sau nu este munca la negru un risc pentru individ? Atunci când vorbim de muncă la negru vorbim de riscuri majore. Persoanele care lucrează astfel sunt excluse de la toate formele de protecție socială contributorie: asigurări de sanatate, asigurări de pensie etc.. De ce sunt totuși foarte multe persoane ce își asumă acest risc? Principala motivație este aceea de asigurare a unei surse de venit sau suplimentarea veniturilor, fie și minimală, în lipsa unui loc de muncă pe piața formală. Efectele negative ale veniturilor informale:
scăderea numărului persoanelor ocupate pe piața formală;
excluderea persoanelor incluse în acest sistem de la anumite servicii și facilități sociale;
adâncirea inegalității veniturilor.
Dar cel mai puternic efect negativ este dat de senzația falsă că aceste venituri pot ajuta persoanele să depășească starea de sărăcie, fără să gândească în perspectivă la faptul că insecuritatea lor și mai ales lipsa de stabilitate a așa‐zisului loc de muncă le pot face să revină oricând la starea inițială de sărăcie.
Creșterea segmentului informal pe piața muncii (economie ascunsă sau subterană) – considerat ca o alternativă a sectorului formal – a fost favorizată de oferta limitată a locurilor de muncă în sectorul oficial și, bineînțeles, salariile mici din acesta.
Avantajul aparent al muncii neremunerate conform actelor va avea consecințe negative pe termen lung. În primul rând datorită faptului că valoarea înregistrată în contractul de muncă este mult mai mică decât salariul acordat în realitate, cuantumul beneficiilor ulterioare va fi mult mai mic (proporțional cu contribuția la fondul de asigurări sociale). Activitățile din sectorul informal se pot clasifica în:
activități nedeclarate pentru obținerea de venituri:
munca la domiciliu;
mic comerț stradal;
munca temporară;
activități specifice agriculturii de subzistență;
activități specifice strategiilor neoficiale pentru obținerea de venituri:
activități de tip ilegal: corupție/abuzuri;
activități neoficiale în cadrul afacerilor: evaziune fiscală, nerespectarea normelor muncii, nerespectarea normelor guvernamentale sau orice activitate desfășurată prin eludarea ori sustragerea de la respectarea legii.
Persoanele / grupurile excluse social: tinerii, femeile, persoanele cu dizabilități, persoanele vârstnice, persoanele de altă etnie, populația din mediul rural etc. prezintă un risc crescut de a fi afectate de o formă sau alta de excluziune de pe piața muncii.
O mare parte dintre persoanele ce prezintă un grad ridicat al riscului de sărăcie și de excluziune socială sunt cele care ocupă locuri de muncă atipice aflate la granița dintre sectorul formal și cel informal: locurile de muncă cu program redus, partajate sau cele temporare. Practic acesta este rezultatul insuficienței locurilor de muncă cu timp complet și totodată o alternativă la șomaj. Persoanele care ocupă un loc de muncă cu timp parțial se consideră că lucrează 50% din timpul complet de muncă restul timpului fiind considerată persoană inactivă. Din acest aspect și în funcție de motivația ocupării locului de muncă (voluntar sau involuntar) derivă practic vulnerabilitatea acestor persoane ce sunt situate la granița dintre ocupare și inactivitate sau ocupare și șomaj.
Toate aceste forme de ocupare nu fac altceva decât să scadă veniturile persoanelor aflate în astfel de situații să le descurajeze la participarea pe piața muncii pentru ocuparea locurilor de muncă cu program complet ceea ce duce la insecuritate și excluziune socială. În același context este important să ținem cont și de raportul de dependență economică știind că o creștere a ratei dependenței economice determină efecte negative asupra persoanelor active. Aceasta este exprimată prin numărul persoanelor neocupate ce revin la 1.000 de persoane ocupate.
Un alt fenomen cu influențe negative asupra veniturilor este cel de disparitate salarială generat în perioadele de criză sau recesiune economică. Acesta poate modifica atât cota de salarizare a populației cât și ponderea populației salariate. Deși, în ultimii ani, numărul salariaților s-a înscris pe o pantă descendentă, aceștia continuă, totuși, să dețină ponderea cea mai însemnată în totalul populației ocupate (Tabelul 7). Astfel, în anul 2014 ponderea salariaților în populația activă era de 63,29 % și de 67,91% în populația ocupată. Concluzia pe care o deducem este că și în prezent salariul reprezintă sursa de venit semnificativă pentru cea mai mare parte a populației.
Tabelul 7 – Structura populației pe piața muncii (mii persoane)
Sursa: INS, AMIGO, 2014
Impactul excluziunii sociale pe piața muncii
Ca factor socio-economic al excluziunii ocupaționale șomajul de lungă durată duce la creșterea riscul persoanelor de a fi excluse pe piața muncii.
Conform BIM, când vorbim de șomaj pe termen lung perioada de șomaj este mai mare de 12 luni. În anul 2014 acesta reprezintă 41,11% din totalul șomerilor BIM, se manifestă pregnant în rândul bărbaților (41,79% șomeri de peste 12 luni, din totalul șomerilor BIM), al persoanelor din mediul urban (42,12%) și al persoanelor din categoria de vârstă 35–49 ani (44,66%).
Tabelul 8 – Șomajul în România – 2014
Sursa: INS, AMIGO, 2014
O creștere a duratei șomajului nu face altceva decât să cronicizeze fenomenul și în același timp să contribuie la creșterea numărului de persoane descurajate. Conform definiției date de INS, acestea sunt persoane inactive disponibile să lucreze în următoarele două săptămâni (inclusiv săptămâna în care s-a desfășurat interviul), care au declarat că în ultimele 4 săptămâni (inclusiv săptămâna de referință) au căutat un loc de muncă folosind metode pasive sau că nu caută un loc de muncă din următoarele motive:
au crezut că nu există locuri libere sau nu au știut unde să caute;
nu se simt pregătite profesional;
cred că nu vor găsi de lucru din cauza vârstei;
au căutat altădată și nu au găsit.
Persoanele defavorizate nu reprezintă singura categorie dezavantajată pe piața forței de muncă. La aceasta se adaugă cea a persoanelor subocupate. Analizând evoluția ponderii persoanelor descurajate din totalul populației cu vârsta de 15 ani și peste observăm o situație îngrijorătoare.
Dacă la începutul anului 2014 aveam un număr de 236.531 persoane și observăm o scădere a ratei persoanelor descurajate, de la 1,31% în trimestrul I din 2014 la 1,03% în trimestrul al III-lea din 2014, aceasta tinde să crească tot mai mult, ajungând, în trimestrul I din 2015, la 1,37% (272.602 de persoane). Ponderea cea mai mare a persoanelor descurajate o reprezintă cele cu domiciliul în mediul urban (50,7%) și cele cuprinse în grupa de vârstă 35–49 de ani (36,5%). Mai mult de jumătate din totalul persoanelor descurajate sunt de sex masculin (60,61%).
Cauzele principale ale descurajării persoanelor inactive:
renunțarea la căutarea unui loc de muncă din cauza eșecului înregistrat până în prezent;
lipsa locurilor de muncă disponibile pentru ca aceste persoane să fie reintegrate
lipsa informațiilor legate de găsirea unui loc de muncă.
O problemă majoră o constituie renunțarea căutării unui loc de muncă, în special pentru persoanele incluse în categoria 35-49 de ani; acestea resemnându-se cu starea de fapt ajungând practic să se auto-excludă de pe piața muncii. Acest aspect se află în corelație nivelul de pregătire profesională/nivelul de instruire al persoanelor.
Analizând factorii economici putem identifica mai multe tipuri de excluziune ocupațională:
excluziunea economică ca tip de excluziune ocupațională – incapacitatea individului/grupului de a rămâne activ pe piața muncii, datorită nivelului scăzut al veniturilor. Modificările survenite pe piața muncii influențează forma de ocupare, nivelul venitului populației și nivelul de trai. Diversificarea activităților și creșterea surselor de venit nu au avut efectul scontat. Veniturile populației nu au crescut. Practic efectul a intensificat discrepanțele din cadrul acestora crescând inegalitatea și amplificând astfel fenomenul sărăciei. La acestea se adaugă și impactul statutului ocupațional, marcat de diferențe mari între veniturile obținute din salarii, din activități pe cont propriu, din proprietate, din agricultură, din pensii și din indemnizațiile de șomaj. Aceste diferențieri pot crește gradul de sărăcie a diferitelor categorii sociale, în special pentru șomeri, familii cu un singur venit și tineri care nu au reușit să se integreze pe piața muncii.
excluziunea prin specializare/calificare – vizează categoriile de persoane care sunt slab calificate sau nu au nicio calificare și care sunt marginalizate pe piața muncii din cauza veniturilor scăzute și al locurilor de muncă de o calitate slabă. În absența unei strategii unitare de redresare macroeconomică durabilă, există pericolul stagnărilor economice prin creșterea gradului de sărăcie și prin apariția unei rezerve de forță de muncă necalificată și nemotivată, care ar putea să vizeze direct categoriile sociale cele mai afectate de fenomenul marginalizării: tinerii și șomerii.
excluziunea prin timpul de lucru în activitate – vizează categoria persoanelor active/persoane active momentan care prestează o activitate economică, dar sub limita timpului de lucru normal, generat de tipul contractului de muncă:
contract de muncă part-time;
contract de muncă temporar (activitatea sezonieră).
Aderarea la structurile europene și adaptarea politicilor interne ale fiecărei țări la cerințele europene, o eficiență redusă a guvernării, capacitatea instituțională redusă în satisfacerea nevoilor și așteptărilor oamenilor la care se adaugă evoluția pieței muncii și aplicarea unor politici sociale inadecvate specificului pieței muncii și categoriilor de persoane cu risc, nu au făcut decât să adâncească criza ocupării. Astfel „au permis” apariția unor noi fenomene economice și sociale:
excluziune socială;
excluziune ocupațională;
excluziunea economică.
Nu putem considera ocuparea forței de muncă ca fiind doar o problemă a pieței muncii și a politicilor sociale aplicate segmentului de ocupare. Practic reprezintă o reflecție a funcționării tuturor piețelor și a factorilor demografici, economici, culturali, socio-psihologici etc.
Dezechilibrele survenite pe piața muncii reprezintă un efect al disfuncționalității pe alte segmente colaterale funcționării acesteia – asimetriile și turbulențele economice, educaționale, sociale etc.
Schimbările survenite pe piața muncii (schimbarea raporturilor și a cerințelor pieței muncii) și fluctuațiile frecvente pot antrena o serie de modificări în structura ocupațională a indivizilor ceea ce duce la creșterea riscului ca aceștia să fie excluși de pe piață, sau a gradului de dificultate de acces/integrare pe piața muncii.
Sunt persoane ce aparțin unor categorii sociale defavorizate care nu pot obține un nou loc de muncă, din cauza nivelului scăzut de educație sau a uzurii abilităților și calificărilor, fiind puși astfel în situația de a nu face față posturilor oferite. La acestea putem adăuga: imposibilitatea de adaptare la noua tehnologie și cea de a-și descoperi și reînnoi abilitățile, de-a lungul perioadei active de viață.
Să nu uităm fenomenul de flexibilizare/ fluidizare a muncii generat de ciclurile economice. Efectul: crearea de forme atipice de angajare:
angajarea cu timp parțial – durata timpului de muncă sub cel normal prevăzut legislativ;
angajarea temporară – cu timp determinat;
munca nesalarală – în asociații familiale, pe cont propriu;
activități de voluntariat.
Pentru crearea și promovarea politicilor sociale de prevenire și combatere a tuturor formelor de marginalizare socială și implicit ocupațională, a unor valori și norme incluzive și a unei culturi profesionale este necesar să cunoaștem formele de manifestare a excluziunii sociale de pe piață. Este indicat ca aceasta să fie orientată spre elaborarea unor principii care să vizeze incluziunea indivizilor:
asigurarea de locuri de muncă corespunzătoare;
inserția pe piața muncii a categoriei de „noi veniți”;
evitarea decapitalizării capitalului uman;
crearea unor actori sociali cu anumite mentalități și comportamente, adecvate unui model de ocupare de calitate și performanță.
Totodată, politica privind piața muncii trebuie să fie axată pe creșterea flexibilității pieței muncii și pe descentralizarea acordurilor colective. În același timp, trebuie flexibilizată și legislația în domeniul ocupării și șomajului (constrângerile privind angajarea sau concedierea persoanelor).
Trebuie insistat pe dezvoltarea unei piețe competitive, care să încurajeze crearea unor sisteme publice și private rezonabile sub aspectul costului, astfel încât oamenii să poată lua măsuri împotriva riscurilor și să fie promovată echitatea.
De aceea este nevoie de o coordonare și o articulare a tuturor politicilor pentru susținerea ocupării forței de muncă, adaptarea politicilor europene la contextul și specificul pieței muncii.
PARTEA a II-a ELABORAREA INDICATORULUI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ PENTRU ȚĂRILE EUROPEI DE EST
Cap. 4 Metode și tehnici de analiză statistică multidimensională
Metodologii de măsurare multidimensională a sărăciei, educației și excluziunii sociale
Indicatori
În literatura de specialitate sunt întâlnite mai multe metodologii pentru elaborarea de măsurători multidimensionale ale sărăciei și excluziunii sociale. Toate acestea au la bază seturi de indicatori economici și sociali. Evident, este inutil să mai aduc în discuție importanța indicatorilor economici și sociali. În cazul indicatorilor sociali există diverse controverse, dificultatea cea mai des întâlnită este cea legată de cuantificare, în unele situații evaluarea cantitativă a entităților sociale este greu de măsurat. Să nu uităm de caracterul subiectiv al unor indicatori sociali: calitatea vieții unui individ depinde direct de satisfacerea nevoilor acestuia (Mallmann, Masini).
După cum am menționat anterior, scopul lucrării este de a evidenția influența anumitor factori asupra excluziunii sociale și, de ce nu, și reversul fenomenului.
Formularea obiectivului-țintă, bazat pe un obiectiv-necesitate, atrage după sine alegerea proceselor care conduc la acesta. Un indicator poate apărea atât înaintea cât și după declanșarea procesului deoarece este subînțeles că aceste procese pot fi anterioare scopului sau pot fi planificate ulterior. Dacă ținem cont de spusele lui Jonathan Swift: „lucrurile sunt mari sau mici numai prin comparație”, știm că ne aflăm pe „drumul cel bun” numai comparând scopurile cu realizările. Astfel putem sublinia faptul că indicatorii îi folosim pentru a compara și clasifica procese iar, în multe situații aceștia sunt orientați spre acțiune, adică pentru a modifica valorile unor indicatori cu scop precizat – se planifică procesele adecvate.
Dar, aceaste două abordări sunt în contradicție cu caracterul multidimensional al indicatorilor sociali. De exemplu, problema educației (cu refertire la excluziunea socială) la nivel național. Obiectivul-necesitate care se distinge imediat este creșterea calității sistemului educațional ceea ce duce, la o îmbunătățire a aptitudinilor cognitive și educaționale ale individului. De ce indicatori sau sisteme de indicatori avem nevoie pentru a crea obiectivul-țintă? Nu este nevoie de o analiză minuțioasă pentru a observa că la nivel național avem nevoie de mai mulți parametri. Cu siguranță, la un moment dat, putem vorbi despre un sistem supra-multidimensional de indicatori legați de educație.
Multidimensionalitatea sistemelor de indicatori îngreunează manipularea acestora și, în acest caz, compararea este o operațiune delicată. Dacă gândim matematic, ne aflăm în fața unei probleme de programare cu mai multe funcții obiectiv. Ceea ce înseamnă că este necesar să găsim o soluție care trebuie să îmbunătățească simultan toate valorile indicatorilor angrenați în proces. Imposibil de atins acest obiectiv în situația în care avem nevoie de o soluție care să cuprindă toți indicatorii.
Este important de reținut: dacă în cazul aplicațiilor economice, aplicații ce le putem include în domeniul cercetărilor operaționale, putem rezolva problema prin agregarea funcțiilor obiectiv întruna singură sau prin adoptarea noțiunii de optim mai slabă, în cazul proceselor sociale pot apare efecte neașteptate sau nedorite, datorate aspectului multidimensional.
Astfel, putem fi puși în situația în care dorim să îmbunătățim un indicator și, deși am planificat și demarat un proces cu intenții bune, să ajungem la consecințe nedorite în raport cu alți indicatori ca o consecință, putem spune că procesele sunt cu atât mai greu de evaluat cu cât sistemul include mai mulți indicatori. Cazul ideal? Evident cel cu un singur indicator.
Dar, evident, procesele reale necesită un număr mai mare de indicatori fapt ce duce la o situație contradictorie deoarece din diferite rațiuni, noi avem nevoie de sisteme cu puțini indicatori. Deși, nu întotdeauna este posibilă reducerea numărului de indicator există două căi de reducere a numărului componentelor unui sistem de indicatori; prin selecție și prin agregare.
Ca o concluzie, o realitate multidimensională trebuie abordată prin sisteme multidimensionale de indicatori.
Indicatori de incluziune socială în UE
În decembrie 2001, la Laeken, Consiliul European a adoptat un set de indicatori sociali definiți și stabiliți de comun acord, care ar trebui să joace un rol central în monitorizarea performanței statelor membre și în promovarea incluziunii sociale. Scopul acestor indicatori este de a permite statelor membre UE și Comisiei Europene să monitorizeze progresele înregistrate la nivel național cât și la nivel european față de obiectivele principale în domeniul incluziunii sociale. Totodată se pot dovedi utili în zonele cu mai multă acțiune politică și necesari pentru schimb de bune practici în materie de politici de incluziune socială.
Construirea unui sistem de indicatori ai incluziunii sociale reprezintă un important pas înainte în dezvoltarea politicii sociale a UE și are potențialul de a elabora cadrul în care statele membre să elaboreze politici naționale de combatere a sărăciei și excluziunii sociale.
Evident, unele măsuri multidimensionale funcționează, mai degrabă la nivel zonal/regional. La nivel național, sistemele de indicatori sunt relativ simplu de utilizat. Aceștia, monitorizați și calculați anual sunt ușor de integrat în metodologii la nivel național. Indicatorii combină informații naționale privind provocările specifice cu obiectivele cheie transnaționale, care au fost convenite de șefii de stat și de guvern din UE.
Indicatorii compoziți sunt folosiți pentru o varietate de scopuri. În contextul acestei lucrări, am ales să selectez indicatori specifici analizei excluziunii tinerilor. În acest sens am ținut cont de recomandările Comitetului și am pus accent pe indicatorii comuni care abordează rezultatele sociale, mai degrabă decât de mijloacele prin care sunt realizate (de exemplu, nivelul de educație atins, cheltuielile totale cu privire la școli). Și, nu în ultimul rând, am căutat ca setul de indicatori să fie cât mai transparent și accesibil cu putință.
Modele de analiză
Pentru a actualiza setul de indicatori utilizați pentru calcul indicatorului compozit IIS pentru țările UE utilizând cele mai recente informații, este necesar să explorăm seturi de date existente. Evaluarea seturilor de date de specialitate, care au fost deja folosite pentru a explora excluziunea socială este esențială. Studii anterioare, generale și de specialitate, atât transversale și longitudinale, nu fac altceva decât să ajute la generarea metodologiei de calcul.
În prima etapă este necesară verificarea gamei de date cantitative disponibile, în special referitoare la România și la celelalte țări analizate, pentru a stabili ce s-ar putea utiliza în vederea măsurării interacțiunii mai multor factori.
A doua etapă este de a stabili o serie de opțiuni pentru cercetarea viitoare, care ar putea include adaptarea sau analiza secundară a seturilor de date existente și/sau utilizarea de noi studii de specialitate sau de cercetare calitativă pentru a ajuta la definirea unei politicii de intervenție adecvată în ceea ce privește „excluziunea socială”.
Metoda Bristol
Metoda Bristol a fost inițial dezvoltată de către Gordon et all. pentru măsurarea sărăciei în rândul copiilor de către UNICEF, în dezvoltarea regiunilor în curs de dezvoltare și definește privarea cu referire la rezultatele slabe asociate cu aceasta. Conform UNICEF „privarea severă în cazul nevoilor umane” are consecințe negative grave pentru sănătatea, bunăstarea și dezvoltarea copiilor: „privațiunile severe sunt circumstanțe care pot fi legate cauzal de „sărăcie”, atât pe termen scurt și pe termen lung”. O caracteristică a acestei metodologii o reprezintă existența unei definiții teoretice de privare ce precede selectarea dimensiunii – caracteristică esențială a acestei metodologii.
Analiza empirică a seturilor de date longitudinale este folosită pentru a determina dimensiunile de privare și pragurile pentru fiecare dimensiune. Gordon și Nandy au observat cum: „Rezultatele unui proces îndelungat de dezvoltare bazat pe privarea pentru copii de vârstă și sex specificate a reprezentat un proces îndelungat, ce poatea fi echivalat cu rezultatele unei echipe de cercetare pe o perioadă de lucru de mai mulți ani”. Fiecare componentă a măsurii trebuie să fie testată pentru a se asigura că acesta este validă, de încredere și aditivă.
Figura 16 – Matricea Excluziunii Sociale Bristol
Metoda Tomlinson și Walker
Această metodă, dezvoltată de Mark Tomlinson și Robert Walker la Universitatea din Oxford, folosește o ecuație structurală modelare care reunește într-o singură „măsură” a sărăciei mai multe dimensiuni. Metodologia a fost aplicată inițial în sondajul British Household Panel.
Tomlinson și Walker nu au fost la fel de transparenți ca și Gordon et all. (metoda Bristol) în alegerea componentelor ce compun multidimensionalitatea sărăciei. Astfel ei au selectat indicatori din literatura de specialitate asupra sărăciei și din datele disponibile British Household Panel Survey, definind dimensiuni diferite:
presiunea financiară – compusă din privarea financiară și diminuare financiară;
izolare socială;
mediul înconjurător;
participare civică;
nivel psihologic scăzut – ce conține elemente precum: anxietate și depresie, încredere scăzută și disfuncție socială.
Metodologia Tomlinson și Walker utilizată pentru realizarea unui singur „index al sărăciei” și se bazează pe analiza factorială, tehnică care se aplică pe un număr mare de variabile și creează un număr mai mic de „factori” (dimensiuni) prin examinarea corelațiilor existente între diferiți indicatori. Cu toate acestea, modelul este instabil în timp deoarece rezultatele sunt sensibile la erorile măsurătorilor variabilelor originale. Metoda lor folosește ecuații de modelare structurală pentru a produce un singur indice al sărăciei. Ecuația de modelare structurală atribuie ponderi fiecărei dimensiuni și fiecărui indicator pentru a produce un singur indice. Modelarea ecuațiilor structurale necesită o justificare puternic teoretică și permite ca eroarea de măsurare să fie identificate separat conferându-i astfel stabilitate în timp.
O problemă cu această abordare este că ecuația structurală modelarea în sine necesită o justificare teoretică puternică. Contrar acestui aspect, Tomlinson și Walker explică faptul că alegerea lor referitoare la dimensiuni nu se bazează pe o teorie puternică: „Mai degrabă decât un cadru teoretic puternic avem un cadru piramidal al conceptelor sugerate de literatura de specialitate ce pot fi manifestări sau rezultate inerente în experiența de a fi sărac”.
În final, rezultatul metodei este o singură valoare pentru multidimensionalitatea sărăciei, ceea ce ar fi atractiv dacă această valoare ar permite o înțelegere a modului în care diferitele dimensiuni ale sărăciei se suprapun și interacționează la nivel de gospodărie.
Metoda Alkire și Foster
La fel ca și metoda prezentată anterior, metoda dezvoltată de Sabina Alkire și James Foster referitoare la analiza nivelului de sărăcie, se concentrează pe modul de a rezuma diferitele dimensiuni ale acesteia, dar fără a pune un accent deosebit pe justificarea teoretică a modului în care sunt definite sărăcia sau privarea, și modul în care se vor selecta dimensiunile, limitele sau pragurile acestora.
Prin urmare, Alkire și Foster au ca referință diferite metodologii pentru selectarea dimensiunilor, inclusiv utilizarea de date sau convenții existente, informații sau ipoteze ale altor cercetători, consensul general și analize empirice (de exemplu datele sondajului). De asemenea, iau în considerare diferite metode pentru a alege punctele limită, inclusiv guvernele sau politicienii care aleg reduceri, procese participative și incluzive cu populația și stabilirea pe baza indicilor existenți.
Alkire și Foster nu pledează în favoarea unui anumit model de abordare ci susțin că odată ce dimensiunile au fost selectate s-au delimitat și pragurile pentru fiecare dimensiune; pragurile trebuie să fie definite prin robustețe și în același timp trebuie verificată valabilitatea. Odată acest lucru îndeplinit, metoda lor specifică o metodologie de măsurare a sărăciei multi-dimensionale ce contorizează numărul de privațiuni din fiecare gospodărie sau pe baza experiențelor individuale. Urmează stabilirea celui de al doilea prag – numărul de dimensiuni pe care o gospodărie trebuie să il experimenteze înainte de a se poate spune că trăiește în sărăcie.
Așadar, abordarea lor se referă la numărul de gospodării ce pot fi considerate ca fiind sărace folosind această definiție, iar numărul mediu al privațiunilor de care suferă familiile sărace producând un „efectiv” (număr de peroane), care cresc numărul persoanelor sărace cu numărul mediu al lipsurilor de care suferă fiecare gospodărie săracă.
Gordon si Nandy au susținut că metoda Alkire și Foster aduce un progres semnificativ prin utilizarea matematicii și metodologiilor și tehnicilor multidimensionale de elaborare a unui indicator, dar că nu este o teorie a modului de măsurare a multidimensional sărăciei.
Metoda este axată pe modul de a măsurare a sărăciei multi-dimensionale dată dimensiunile ce au fost selectate și pragurile determinate. Totuși, Gordon si Nandy critică lipsa lor de definiție sau conceptualizare a sărăciei în aplicarea metodei lor.
Metoda Taskforce a excluziunii sociale
Excluziunea socială Taskforce folosește o abordare diferită în măsurarea multidimensională a dezavantajelor. Ilustrată în Figura 17, Matricea excluderii sociale Bristol (B-SEM) reprezintă punctul de plecare, comandată de guvern și dezvoltată de Ruth Levitas et al de la Universitatea din Bristol. Domeniile de dezavantaj ( și subiectele individuale din cadrul fiecărui domeniu) au fost obținute de Levitas et al pornind de la seturi de indicatori existenți în literatura de specialitate. Domeniile și indicatorii sunt reprezentate în concordanță cu patru etape diferite ale vieții: copilăria, adolescența (tineret), vârstă adultă (maturitate) și vârsta înaintată. Important, matricea B-SEM este derivată fără nici o referire la datele existente: este una euristică nefiind proiectată cu o anumită structură în minte (spre deosebire de indicatorii din metoda Tomlinson și Walker, care au la bază datele sondajului British Houehold Panel).
Figura 17 – Matricea Bristol a excluziunii sociale (B-SEM)
Metoda Taskforce a excluziunii sociale folosește diferite seturi de date din 2009, din Marea Britanie. Această analiză urmărește punerea empirică în aplicare a matriceia B-SEM răspunzând la următoarele întrebări:
Cât de diferiți sunt indicatorii de risc de excluziune socială referitor la fiecare dimensiune?
Cât de mulți oameni suferă de indicatori multipli de risc ai excluderii sociale?
Ce se întâmplă cu riscurile de excluziune socială în timp?
Ce evenimente pot declanșa excluziunea socială și care sunt de „loviturile” care stau la baza acesteia?
Pentru a stabilii cele 4 stadii de viață la care se face referire în B-SEM se folosesc o serie de sondaje și studii diferite.
Spre deosebire de metoda Tomlinson și Walker analiza diferă prin faptul că nu a încercat să compileze diferite dimensiuni într-un singur indice multi-dimensional. În schimb, analizează suprapunerea între diferite dimensiuni în etape diferite ale vieții și în modul în care acestea interacționează.
Indici statistici
Caracterizarea evoluției în timp și spațiu a fenomenelor economice este realizată cu ajutorul indicilor. Luând în calcul particularitățile domeniului studiat, aceasta presupune atât identificarea factorilor de influență a evoluției și înregistrarea nivelului lor la unitățile cercetate cât și introducerea valorilor înregistrate în relații de calcul adecvate și, în final, interpretarea rezultatelor obținute.
Determinarea influențelor intercorelate ale factorilor analizați este evidențiată cu ajutorul unui sistem de indicatori. Evident că metoda indicilor este una sistemică, dar dacă luăm în considerare faptul că această metodă măsoară influența factorilor asupra modificării unui fenomen complex o putem considera și o metodă de analiză factorială.
Prin definiție, indicii statistici reprezintă mărimi relative care rezultă din raportarea expresiilor cantitative de același fel, înregistrate în perioade sau teritorii diferite, de către un indicator. Aceștia sunt exprimați în valoare absolută sau relativă. După nivelul de agregare pot fi elementari sau sintetici.
Desigur, pentru analizarea și stabilirea priorităților în cadrul proceselor politice, economice, sociale etc., de evaluare sau monitorizare indicatorii sunt relevanți. Necesitatea evaluării unor procese multi-dimensionale ce nu poate fi acoperită de un singur indicator a dus la crearea indicatorilor compoziți. Astfel, pe baza unui model obținem un singur indice prin agregarea indicatorilor individuali. În practică, este extrem de dificil de a integra indicatorii individuali astfel încât aceștia să reflecte realitatea economică. Obținuți în urma combinării indicatorilor individuali, indicatorii compoziți au generat numeroase controverse referitoare la utilizarea lor și de maniera în care aceștia reflectă dimensiunile sau structura fenomenelor măsurate. Principalale argumente pro și contra, după Saisana M. și Tarantola S. (2002) sunt:
Metodologia utilizată în realizarea indicatorilor este similară modelelor matematice sau de calcul ceea ce înseamnă că putem considera abilitatea modelatorului ca fiind mai importantă în construirea acestora, decât regulile științifice de codificare universal acceptate.
Etapele de construire a indicatorilor compuși
Calitatea indicatorilor compuși depinde în mare măsură de calitatea indicatorilor individuali. În mod ideal, aceștia trebuie să fie selectați pe baza unor criterii relevante pentru fenomenul măsurat și să respecte aspectele metodologice. Pentru a se evita reprezentarea eronată și manipularea datelor acestea sunt stabilite în mod transparent anterior construirii și utilizării indicatorilor compuși.
Cadrul teoretic – este necesar ca acesta să constitue o bază viabilă pentru selectarea indicatorilor individuali și combinarea acestora într-un indicator compus. Transparența este vitală în calculul unor indicatori compuși, ceea ce înseamnă:
definirea conceptelor – din definiția indicatorului compus trebuie să rezulte foarte clar ceea ce măsurăm cu ajutorul acestuia. Astfel, deși indicatorul compozit face referire la cadrul teoretic, asigurând legăturile dintre sub-grupe, există situații când unele concepte sunt greu de definit și evaluat cu exactitate;
determinarea sub-grupelor – fiind vorba de un indicator compozit cu siguranță conceptele multidimensionale incluse pot fi împărțite în mai multe subgrupe. Ținând cont că sub-grupele, din punct de vedere statistic, nu sunt independente legăturile existente între sub-grupe trebuie descrise cât mai clar fie din punct de vedere empiric fie teoretic. De aici se vor determina cu ușurință ponderile diferite ale diferiților factori;
identificarea criteriilor de selecție – este una dintre cele mai importante etape. Ținând cont că acestea conduc spre includerea/excluderea indicatorilor primari în indicele final, nu este suficient să fie cât mai precise ci trebuie să oglindească fenomenul care este analizat (datele de intrare, de ieșire, procesul). În cazul IIS, putem armoniza datele de intrare: Political Rights și Civil Rights cu rezultatele Government Responsiveness (Efficacy) în vederea măsurării sferei de cuprindere a politicilor incluzive, din punct de vedere politic;
Selectarea datelor (indicatorilor) – indicatorii ar trebui să fie selectați pe baza solidității analitice, să fie măsurabili și relevanți fenomenului măsurat, să asigure acoperirea de țară, să interacționeze reciproc. Calitatea indicatorilor compoziți depinde în mare măsură de calitatea indicatorilor primari astfel încât în cazul în care datele sunt „sărace” se impune găsirea și utilizarea altor variabile. Chiar dacă lipsa unor date relevante ar putea duce la construcția unui indicator mai puțin solid nu înseamnă că numai utilizarea datelor disponibile este neapărat suficientă. De cele mai multe ori, în lipsa unor date cantitative comparabile la nivel internațional putem utiliza date alternative, calitative, provenite din revizuiri de politici sau anchete. Indiferent de ce tipuri de date utilizăm (input, output, proces) acestea trebuie să corespundă definiției corespunzătoare noului indicator;
Imputarea datelor lipsă – ținând cont de faptul că aceasta poate fi considerată seducătoare și periculoasă în același timp (Dempster și Rubin, 1983), este necesară o abordare diferită pentru imputarea valorilor lipsă. În același timp, pentru a nu deveni valori de referință, valorile extreme trebuie examinate. Scala pe care sunt încadrate datele influențează criteriul de imputare. Iar dacă ținem cont că lucrăm cu tipuri diferite de variabile și că doar câteva metode iau în considerare problema robusteții, totul se reduce la: metoda eliminării, imputarea simplă sau imputarea multiplă. Imputarea datelor poate conduce la eliminarea distorsiunii dar, în același timp, în estimarea varianței este reflectată incertitudinea asociată imputării datelor. Incertitudinea asociată imputării datelor este mai evidentă în cazul imputării multiple decât în situția în care utilizăm o metodă de imputare simplă. În cazul tehnicilor de imputare multiplă, pentru fiecare variabilă lipsă sunt furnizate mai multe valori.
Tabelul 9 – Tipuri de imputare
Notații:
– variabila aleatoare asociată indicatorului individual q,
– valoarea observată a lui pentru țara c, ;
– numărul de valori înregistrate sau care nu lipsesc referitoare variabila ;
– numărul de valori lipsă;
*Similar, mediana și modul pot înlocui valorile lipsă.
– indicatorii individuali observați integral;
– indicator individual observat pentru r țări q,
** cu ajutorul metodei de imputare prin regresie vom calcula regresia lui în funcție folosind r cazuri complete. Predicțiile regresiei vor înlocui valorile lipsă.
Toate subseturile de predicori sunt adoptate în maniera regresiei multiple. Cel mai bun set este stabilit după următoarele criterii:
valoarea ratei de explicare R2;
valoarea mediei pătratice reziduale;
valoarea Ck a lui Mallows;
regresia pas cu pas.
*** abordarea bazată pe regresia stocastică impută o extragere condiționată in locul mediei condiționate.
– variabilă aleatoare ;
– varianța reziduală din regresia în funcție de folosind r cazuri complete. Dezavantajul major în cazul celor două metode este subestimarea valorilor standard, chiar dacă în cazul regresiei stohastice sunt reduse distorsiunile. De aici rezultă că inferența bazată pe întregul set de date nu poate explica în totalitate incertitudinea imputării, iar rezultatul este că valorile p ale testelor sunt prea mici în timp ce intervalele de încredere sunt prea înguste.
Avantajul este dat de corectarea pierderii preciziei cu ajutorul metodelor de replicare și a imputării multiple față de imputarea simplă.
**** imputarea prin așteptare-maximizare
– matricea datelor;
– funcție de probabilitate sau de densitate;
– vectorul parametru necunoscut situat în spațiu de parametrul . Putem inversa argumentația, ținând cont de faptul că setul de date este cunoscut. Astfel aflăm verosimilitatea observării unui anumit , dat fiind .
– este o funcție a lui .
Pentru M observații independente și puternic distribuite dintr-o populație normală cu media și varianța densitatea comună este:
.
Logaritmul verosimilității este o funcție a lui :
.
Maximizarea acestei funcții implică rezolvarea ecuației:
.
În cazul în care nu găsim o soluție în formă închisă a acestei ecuații putem aplica metode iterative. O metodă iterativă este și algoritmul de așteptare-maximizare (EM).
– conține atât valori observabile cât și valori lipsă. Ceea ce înseamnă că trebuie să aflăm atât parametrii necunoscuți cât și observațiile necunoscute ale modelului.
Imputarea multiplă
Imputarea datelor lipsă utilizând MI (imputarea multiplă) se realizează folosind un proces randomizat ce reflectă incertitudinea. Abordarea este generală și nu necesită o menționare a verosimilității parametrizate pentru toate datele (Figura 18).
Figura 18 – Imputarea multiplă
Deși în imputarea multiplă putem aplica orice metodă de imputare „adecvată” cea mai des utilizată este metoda Monte Carlo prin lanțul lui Markov (MCMC). Aceasta este ușor de înțeles dacă folosim metodologia bayesiană (Figura 19).
– setul complet de date. Acesta conține datele observate iar valorile lipsă trebuie să fie înlocuite prin imputare multiplă.
Figura 19 – Metoda de imputare Monte Carlo prin lanțuri Markov
Sursa: Interpretare după Chantala & Suchindran (2003)
În termeni bayesieni, vectorul parametru este o v.a. a cărei distribuție depinde de date. Distribuția posterioară a lui , aproximată printr-o distribuție normală, reprezintă primul pas în estimarea sa. Urmează aplicarea algoritmului de imputare:
extragerea lui din distribuția posterioară a vectorului parametru ;
– în această situație Y reprezintă variabila exogenă ce poate influența vectorul parametru ;
se extrage din ;
se utilizează datele completate X și modelul pentru estimarea parametrului de interes și a varianței sale ;
se repetă pașii anterior, independent, de N ori obținând astfel:, ;
Combinarea celor N imputări. Unul dintre procedeele posibile este media (mediana) tuturor estimărilor individuale:
Valoarile lipsă din setul de date vor fi înlocuite de media tuturor estimărilor individuale iar varianța totală va fi calculată ca o sumă ponderată a varianței în cadrul imputării și a varianței între imputări :
, unde:
– varianța în cadrul imputării;
– varianța între imputări.
Intervalele de încredere le calculăm cu ajutorul distribuției Student t cu grade de libertate, pornind de la estimarea globală un multiplu al erorii standard:
– raportul între varianța între imputări și varianța în cadrul imputării.
Rezultatele calculate pe baza acestor varianțe ne arată că intervalele de încredere obținute sunt de aproximativ 95%.
Analiza multidimensională – o analiză exploratorie ar trebui să examineze structura generală a indicatorilor, evaluarea gradului de adecvare a setului de date și să explice alegerile metodologiilor utilizate (de exemplu: ponderare, agregare).
Figura 20 – Gruparea informațiilor referitoare la indicatorii individuali
Pentru a construi un indicator compus viabil este necesar ca natura primară a datelor să fie analizată cu atenție. Obținerea unui indicator relevant depinde de alegerea corectă a indicatorilor primari și gruparea acestora într-un sistem complex de indicatori. În cazul în care această etapă preliminară este corect realizată vom alege cu ușurință tehnicile și metodologiile (de ponderare, agregare) necesare în etapa de construire propriu-zisă a indicelui.
Informațiile inițiale pot fi grupate și analizate atât pe țări cât și pe indicatorii individuali.
Tabelul 10 – Analiza multidimensională a datelor
Normalizarea datelor – pentru a deveni comparabili este necesar să normalizăm indicatorii și, în același timp, trebuie să acordăm o atenție deosebită valorilor extreme. Acestea, ca și datele asimetrice pot influența etapele ulterioare ale procesului de construire a indicatorului compozit. Cum indicatorii primari sunt exprimați în unități de măsură diferite, normalizarea este necesară înaintea agregării datelor.
Tabelul 11 – Metode de normalizare
Notații:
– valoarea brută a unui indicator individual q pentru țara c la momentul t;
– valoarea normalizată a unui indicator individual q pentru țara c la momentul t;
– ponderea acociată indicatorului individual q, unde denotă metoda de ponderare;
– valoarea indicatorului compus pentru țara c la momentul t;
– țara de referință;
– numărul total de experți implicați în anchetă;
– percentila de ordinul i a distribuției indicatorului primar ();
– rang arbitrar în jurul mediei;
– operatorul ce dă semnul argumentului (-1 pentru argument negativ; +1 pentru argument pozitiv).
Ponderare și agregare – nu există o metodologie uniformă unică de ponderare a indicatorilor individuali înainte ca aceștia să fie agregați într-un indicator compozit. Aceștia trebuie ponderați și agregați conform cadrului teoretic stabilit. Metode de ponderare posibile: ponderi egale, ponderi bazate pe metode statistice, ponderi bazate pe opinii publice sau ale experților. Ca metode de agregare putem întâlni: aritmetică, geometrică, analiza multicriterială.
Tabelul 12 – Metode de ponderare
Notații:
– variabile;
– relațiile liniare ale datelor originale;
– ponderi aplicate variabilelor alese astfel încât componentele principale să fie ortogonale (necorelate), iar prima componentă principală să explice proporția maximă posibilă a varianței setului de variabile, cea de a doua să explice maximul varianței rămase, s.a.m.d., a.î. ultima componentă principală va reprezenta varianța rămasă;
– matricea de identitate a vectorilor proprii. Este de același ordin ca și CM;
– vectorul valorilor proprii;
– varianța variabilei ;
– covarianța variabilelor și ;
– valoarea normalizată a indicatorului specific individual pentru țara c și ponderea (metoda de normalizare utilizată este metoda max-min);
– este punctajul țării ipotetice ce maximizează performanța totală, fiind dat setul de ponderi ;
– fenomenul necunoscut măsurat;
– punctajul observat al țării c asupra indicatorului q;
Datele observate reprezintă un cluster de indicatori , fiecare dintre aceștia măsurând un aspect al ;
– țările tratate de indicatorul q;
– parametrii ce mapează pe ;
– termenul de eroare;
– funcție descrescătoare a variației indicatorului q și o funcție crescătoare a variației celorlalți indicatori;
– ponderea arată un schimb (schimbarea preferinței odată cu schimbarea indicatorului);
Tabelul 13 – Metode de agregare
Notații:
– element ale matricei de rang înalt obținută după prima etapă de agregare matematică. Acesta este rezultatul comparației pe perechi conform întregului set de indicatori individuali;
– ponderile indicatorilor individuali ce prezintă o relație de preferință;
– ponderile indicatorilor individuali ce prezintă o relație de indiferență;
Tipul de agregare ales este strict legat de etapa de normalizare a datelor.
Folosirea metodelor de agregare liniară conduce la obținerea de indicatori compuși logici doar dacă toate datele sunt exprimate în mărimi comparabile de tipul:
,
– fix și – variabil, în cazul subindicatorilor;
– constant în cazul mărimilor de intervale complet comparabile.
În cazul datelor necomparabile pe o scală de mărimi pot fi logic agregate cu ajutorul funcțiilor geometrice:
, , .
În cazul agregării, scala măsurătorilor trebuie să fie aceeași pentru toți indicatorii cu excepția cazului în care indicatorii sunt măsurați pe o scală diferită. Pentru a înlătura efectul scalei de mărimi este necesar să utilizăm o metodă adecvată de normalizare.
Tabelul 14 – Compatibilitate metode de ponderare / metode de agregare
în agreagarea liniară și cea geometrică ponderile pot fii interschimbabile nu și coeficienții de importanță;
standardizarea datelor se realizează cu ajutorul metodei Min-Max;
metodele BOD/UCM necesită agregare multiplă;
cel puțin metoda multi-criterială folosește ponderile ca și coeficienți de importanță.
Robustețe și sensibilitate – se impune ca analiza să fie efectuată astfel încât să evalueze robustețea și soliditatea indicatorului compozit privind mecanismul de includere și excludere a indicatorilor individuali, schema de normalizare, imputarea datelor lipsă, alegerea ponderilor și metoda de agregare.
Creșterea robusteței și a transparenței indicatorului compus se poate realiza cu ajutorul analizei privind incertitudinea și a analizei de sensibilitate. Deși sunt tratate de cele mai multe ori separat, utilizarea acestora duce la îmbunătățirea structurii indicatorului compozit. În timp ce analiza incertitudinii se focusează pe modul în care incertitudinea factorilor primari se reflectă în structura indicatorului final afectându-i valoarea, analiza de sensibilitate este axată pe contribuția unei surse de incertitudine la varianța rezultatelor.
Etape ale analizei incertitudinii:
includerea/excluderea indicatorilor individuali;
modelarea erorilor;
aplicarea schemelor alternative de editare (imputarea simplă sau multiplă);
aplicarea unor metode alternative de normalizare a datelor;
aplicarea unor sisteme de agregare diferite a datelor;
folosirea diferitelor valori verosimile ale ponderilor.
În practică organizarea analizei depinde foarte mult de ipotezele considerate relevante din punctul de vedere al analistului.
Tabelul 15 – Scheme de ponderare și sisteme de agregare în funcție de metoda de normalizare utilizată
Notații:
– valoarea normalizată a indicatorului specific individual pentru țara c;
– valoarea brută a unui indicator individual q pentru țara c;
– este un rezultat al analizei nesiguranței/sensibilității și reprezintă ordinea unei țări dată de un indicator compus. În același timp se realizează și schimbul mediu al ordinii țărilor – schimbul relativ al poziției în întregul sistem al țărilor într-o singură valoare.
, unde număru țărilor.
7.1 cadrul general – scopul analizei incertitudinii/sensibilității este dat de cercetarea și . Pentru aceasta este necesar să cuprindem toate efectele de sinergie dintre factorii de input de nesiguranță cercetând simultan toate zonele de incertidudine.
De remarcat că analiza poate fi privită ca un experiment Monte Carlo. Astfel vom folosi factori de nesiguranță de alimentare (declanșatori) pentru a decide ce schemă de ponderare sau ce sistem de agregare să utilizăm. Dacă un factor de nesiguranță are o valoare cuprinsă în intervalul 1 și 3, poate fi considerat discret și va fi folosit atât în schema de ponderare cât și în sistemul de agregare. Alți factori declanșatori sunt cei care ajută la selecția factorilor ce urmează să fie eliminați. Repetăm procedeul până când considerăm complet setul de variabile de input pentru calculul: și .
7.2 analiza de nesiguranță – după cum știm, evaluarea incertitudinii se poate realiza utilizând mai multe metode. Abordarea Monte Carlo se bazează pe evaluări multipe ale modelului cu k factori input selectați aleator. Este necesar să transferăm elementele de nesiguranță într-un set de factori input scalari a.î. și să fie funcții nelineare ale factorilor de input de incertitudine precum și distribuția probabilității estimate (pdf) – și .
Metoda Monte Carlo
Etapa 1. Atribuirea fiecărui factor input a unui pdf.
– reprezintă primul factor de imputare și este utilizat pentru selecția schemei de editare;
Tabelul 16 – Etapa 1 – Metoda Monte Carlo, factorul declanșator
– cel de al doilea factor de imputare este utilizat pentru selectarea metodei de normalizare.
Tabelul 17 – Etapa 1 – Metoda Monte Carlo, factorul declanșator
și – variabile aleatoare discrete, generate prin trasarea unui număr aleator . Evident, este normal distribuit între 0 și 1. Aplicând algoritmul ruletei rusești pentru selectăm valoarea 1 iar pentru selectăm valoarea 2.
– cel de al treilea factor de imputare este selectat pentru alegerea indicatorului individual ce trebuie omis.
Tabelul 18 – Etapa 1 – metoda Monte Carlo, factorul declanșator
O analiză de sensibilitate bazată pe un plan de dezvoltare este utilizată pentru a sesiza indicatorul care influențează cel mai ușor rezultatul final atunci când este exclus. Atunci când un indicator este eliminat ponderile totale sunt ridicate la suma totală pentru a face indicele compozit fie comparabil cu BAP fie cu AHP. Când este folosită schema de ponderare BOD eliminarea unui indicator individual conduce la realizarea din nou a algoritmului de optimizare.
– factorul patru de imputare este selectat pentru alegerea sistemului de agregare.
Tabelul 19 – Etapa 1 – Metoda Monte Carlo, factorul declanșator
– factorul de imputare selectat pentru alegerea schemei de ponderare.
Tabelul 20 – Etapa 1 – metoda Monte Carlo, factorul declanșator
– factorul de imputare este folosit pentru alegerea expertului.
Fiecare expert atribuie ponderi datelor atât pentru schema BAP cât și pentru AHP. În cazul în care , adică utilizăm schema BOD, selecția expertului nu are nicio relevanță. Factorul de nesiguranță va fi generat în fiecare simulare individuală Monte Carlo.
7.3 analiza de sensibilitate bazată pe tehnici bazate pe varianță – identificarea variabilelor de interes rezultate.indicatorii compuți pot fi considerați modele, în unele situații indicatorul compozit poate fi considerat un model neliniar.
Proprietății suplimentare ale analizei de sensibilitate care utilizează tehnici bazate pe varianță:
permite o cercetare a întregii game de variație a factorilor input;
sunt cantitative și astfel pot distinge efecte principale din efecte de interacțiune;
sunt ușor de interpretat și de explicat;
permit o analiză de sensibilitate în care factorii de incertitudine de intrare în loc să fie tratați individual sunt tratați în grup;
Înapoi la date reale – proprietatea indicatorilor compuși de a fi transparenți și de a se descompune cu ușurință în indicatorii individuali inițiali. Ei pot fi descompuși a.î. să poată determina aportul sub-componentelor și a indicatorilor primari precum și extinderea analizei. Această descompunere poate aduce lumină asupra performanțelor unei țări. Sublinierea relațiilor dintre indicatorul compus și sub-componentele acestuia poate fi realizată cu ajutorul anumitor tehnici: analiza drumurilor, analiza rețelelor Bayesiene sau analiza modelării ecuației structurale.
Ulterior descompunerii, indicatorii individuali obținuți sunt utilizați pentru a analiza punctele slabe și cele forte. Modalitatea de prezentare grafică a indicatorilor individuali, pentru a obține profilul unei țări poate fi diferită: grafic de tip coloane stivuite (lideri și întârziați), diagramă păianjen, prezentare de tip semafor etc..
Legătura cu alte variabile – corelarea indicatorului compozit cu alți indicatori statistici sau cu indici deja publicați pentru a testa puterea explicativă a acestuia. Identificarea legăturilor prin intermediul regresiei simple sau multivariate. Analiza corelarii nu trebuie să o confundăm cu analiza cauzalității.
Variația celor două seturi de date – cel al indicatorului calculat și setul de date al noului indicator – este dată de corelare. Totuși, în cadrul corelării, cauzalitatea este neclară. Totuți, pentru determinarea cauzalității putem aplica metode de analiză econometrică mai detaliate: testul de cauzalitate a lui Granger. Un inconvenient major pentru aplicarea acestui test este faptul că necesită utilizarea seriilor cronologice pentru toate variabilele. Influența ponderilor sau a metodelor de normalizare sau agregare utilizate în cadrul construirii indicatorului compus asupra gradului de corelare dintre acesta și o variabilă de interes poate fi analizată întru-un cadru Monte Carlo. De exemplu: la fiecare simulare, unei ponderi i se permite să ia valori cuprinse în intervalul [0, 1]. Ponderile simulate pentru toți indicatorii sunt apoi împărțite la suma totală a ponderilor. Această simulare este repetată de 10.000 de ori, iar scorurile indicatorului compozit calculat pentru fiecare țară sunt calculate tot de atâtea ori. Calculând coeficientul de corelare pentru fiecare simulare efectuată ne ajută să determinăm corelarea minimă, maximă sau mediană.
În cazul în care indicatorul compozit include pe cel cu care se face corelația, acesta din urmă trebuie exclus din indicele final înaintea realizării oricărei corelări.
Prezentare și vizualizare – indicatorii compoziți pot fi prezentați și vizualizați în diferite moduri care pot influența interpretarea lor.
Prezentarea datelor indicatorilor compuși se poate face utilizând tabele sau grafice, în funcție de ceea ce se dorește a fi transmis. Cu siguranță tabelele pot oferi o informație completă dar nu la fel de sugestivă ca și graficele.
Dacă vorbim de calcul tabelar, reprezentarea datelor este una simplistă. Țările sunt prezentate în general în ordine descrescătoare. Ierarhiile subliniază modificările performanțelor unei țări, în timp. Deși prezentarea rezultatelor este exhaustivă, în cazul în care informațiile sunt prea detaliate este posibil ca prezentarea acestora să fie inestetică. În acelați timp, tabelele pot fi ajustate a.î. să prezinte informații țintă.
Parafrazând expresia „o fotografie este mai reprezentativă decât o mie de cuvinte” putem spune că un grafic bine construit poate transmite mai mult decât vorbele.
Indiferent de modul de prezentare a datelor informația transmisă trebuie să fie coerentă și clară pentru a putea transmite operativ și cu acuratețe utilizatorilor finali și factorilor politici un mesaj coerent.
Cap. 5 Dezvoltarea unui indicator agregat de incluziune socială. Disparități în UE privind incluziunea/excluziunea socială determinate cu ajutorul IIS
Introducere
Pe baza cercetărilor în domeniu s-a observat o corelație puternică între creșterea economică, cea a nivelului de educație și o mare varietate de indicatori sociali. Cu toate acestea, există o conștientizare sporită a faptului că politicile de integrare socială nu surprind pe deplin incluziunea socială.
Măsurarea dimensiunilor multiple ale incluziunii sociale este indispensabilă pentru înțelegerea componentelor sale. Indicele de incluziune socială oferă o abordare holistică, obiectivă și o măsurare transparentă a incluziunii sociale, totul bazat pe rezultatul bunăstării unei țări care este independentă de indicatori economici.
Acest indice poate fi folosit pentru a compara țările cu un nivel diferit al gradului de incluziune socială, și permite identificarea zonelor specifice de putere sau slăbiciune la nivel de țară. În același timp, IIS permite ca țările să se autoevalueze, atât la nivelul indicatorilor individuali, precum și în ceea ce privește mai multe măsuri agregate ale incluziunii sociale.
Acest capitol descrie metodologia utilizată pentru calcularea indicelui de incluziune socială.
Subcapitolul 5.2 descrie arhitectura conceptuală a indicelui și distincția între datele de intrare și cele de ieșire.
Subcapitolul 5.3 descrie datele utilizate pentru construirea indicelui.
Subcapitolul 5.4 oferă detalii cu privire la calculele întreprinse pentru obținerea fiecărui element.
Subcapitolul 5.5 expune modificările față de indicele calculat inițial și aplicat pe țările Americii de Sud și discută metodologia din spatele evaluării punctelor forte și punctelor slabe relative țări.
Pentru calculul Indicelui de Incluziune Socială pentru țările Uniunii Europene (IIS) am pornit de la un exemplu concret și anume The Social Inclusion Index. Calculat pentru prima dată în anul 2012 de către Americas Quarterly, acesta a fost compus pe baza unui număr relativ restrâns de indicatori individuali. S-a pornit de la 15 variabile analizate pentru 12 state (11 din America Latină și USA) în anul 2012 și s-a ajuns la 22 de variabile analizate și 17 țări în 2015. În lucrarea de față, IIS este calculat pentru țările din UE.
Adaptarea componentelor de intrare și de ieșire la specificul țărilor europene și continuarea cercetării noului indicator agregat.
Subcapitolul 5.6 încheie acest capitol și furnizează informații cu privire la direcțiile viitoare.
Principiile incluziunii sociale
Pentru a crea un indicator de măsurare a incluziunii sociale, este necesar să dezvoltăm în primul rând un cadru conceptual care definește incluziunea socială, precum și elementele sale esențiale. Astfel se impune proiectarea și implementarea unei metodologii riguroase de măsurare la nivel de țară.
Definim procesul de incluziune socială ca fiind „ansamblul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării-comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale și asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale și politice ale societății.”
Scopul principal al indicatorului agregat de incluziune socială este de a oferi un instrument riguros utilizat în crearea politicilor de combaterea excluziunii sociale. Incluziunea socială depinde de opțiunile politice, de modul interpretării și aplicării a legislației specifice discriminării, de creștere a accesului la serviciile și oportunitățile de bază (educație, sănătate, protecție socială etc.).
Indicatorii utilizați pentru calculul indicelui agregat IIS descriu într-un sens sau altul excluziunea socială. Aceștia nu ne arată doar posibilitatea de a evalua incluziunea socială ca rezultat al politicilor naționale promovate, ci și coeziunea socială. Aceasta din urmă poate fi considerată și efect al promovării incluziunii sociale. Indicatorii individuali incluși în indicatorul compozit permit efectuarea monitorizării fenomenului prin prisma politicilor sociale și educaționale implementate. În același timp ajută la realizarea unei analizei complexe a impactului acestora asupra nivelului de trai al persoanelor, gospodăriilor, și asupra dezvoltării comunităților în ansamblu.
Ceea ce nu trebuie să uităm este că excluziunea socială va fi întotdeauna asociată cu sărăcia, fapt care întărește ideea că indicatorii de monitorizare și evaluare a sărăciei sunt unii de bază în determinarea grupurilor vulnerabile ale populației și a evaluării efectelor promovate în contextul incluziunii sociale a acestora.
Prezentarea metodologiei studiului
Cadrul Indicelui de Incluziune Socială este compus din trei dimensiuni principale: nevoile de bază umane, bunăstare și oportunițăți.
Împreună, acest cadru rezumă un set interdependențe de factori care surprind dimensiunile primare pe care o societate poate atinge un anumit nivel de incluziune socială. În general, cadrul Indicelui de Incluziune Socială își propune să surprindă nivelul de dezvoltare socială, politică, și civilă în cadrul unei societăți.
Indicele Incluziunii Sociale este axat în mod explicit pe dimensiunile non-economice de performanță naționale, și astfel poate fi în contrast cu măsuri economice tradiționale, cum ar fi PIB-ul pe cap de locuitor sau nivelul de competitivitate. De asemenea, abordarea cadrului indicelui de excluziune socială este una holistică. Dacă pentru construirea indicelui dezvoltării umane se pune accentul pe speranța de viață, rezultatele din învățământ și venituri, Indicele Incluziunii Sociale cuprinde o gamă mai largă de factori care au un impact incluziunii sociale generale, pornind de la nivelul de siguranță personală. Indicele de incluziune socială completează o serie de inițiative recente care au încercat să se mute „dincolo de PIB”, inclusiv de măsurare psihografice legate de indicele de fericire național brut, precum și recenta Prosperity Index Legatum, care împarte anumite caracteristici cu metodologia Index progresul social, dar care include, de asemenea, o serie de indicatori economici.
Obiectivul principal este acela de a construi pe acest lucru conturând o metodologie clară și riguroasă ce izolează dimensiunile non-economice ale performanței sociale. Metodologia IIS pentru țările Uniunii Europene permite măsurarea fiecărei componente și fiecărei dimensiuni rezultând clasamentul final și un scor general. Abordarea se bazează pe dezvoltarea la nivel de țară a indicilor la nivel global comparabili cu măsurarea și evaluarea diverselor aspecte economice și de performanță socială și reflectă o serie de opțiuni de bază metodologice:
• se pune accent mai degrabă pe indicatorii rezultat, decât pe cei de intrare;
• cadrul este format din 3 dimensiuni de incluziune socială;
• măsurarea fiecărei dimensiuni pe baza sumarizării egală a componentelor;
• calculul fiecărei componente ca sumă ponderată a unei serii de măsuri, cu greutățile
determinat prin analiza principal factor component.
Date de intrare vs date de ieșire
Există două mari categorii conceptuale de metodologii pentru construcția indicatorilor agregați: indici de intrare și indici de ieșire. Ambele pot ajuta țările să își compare modul de incluziune dar în feluri diferite. Indicii de intrare măsoară „incluziunea socială” pentru a conduce la un rezultat important. Abilitățile cognitive, de exemplu, reprezintă un indice de intrare s-ar putea măsura investițiilor în capitalul uman sau cercetarea de bază. Indicii de rezultat măsoară direct rezultatele. Pentru competitivitate, pentru exemplu, acest lucru ar putea include productivitatea per cetățean în vârstă de muncă.
Utilizarea unui index de intrare sau a unui index de ieșire depinde de problema specifică ce urmează a fi abordată și bineînțeles datele disponibile. Pe de o parte, un indice de intrare bine construit poate oferi îndrumare directă a factorilor de decizie politică despre alegeri și investiții politice specifice. Crearea unui indice de intrare, cu toate acestea, necesită un anumit grad de consens cu privire la modul în care datele de intrare conduc la rezultate, precum și un proces pentru a echilibra importanța relativă a diferiților factori de intrare împotriva măsurilor rezultate. De exemplu, concentrarea factorilor de intrare pentru modelarea gradului de competitivitate națională (măsurată ca PPP ajusted GDP pe populație aptă de muncă).
În schimb, atunci când există mai multe variabile de ieșire, lipsa de consens cu privire la toate intrările care contează și/sau datele referitoare la intrări sunt incomplete, un indice orientat către rezultat este considerat a fi adecvat. Aceste motive au condus la construirea indicelui incluziunii sociale ca un index rezultat.
Datele actuale, existența mai multor aspecte distincte ale excluziunii sociale și faptul că acestea pot fi cuantificate utilizând diferite măsuri au constituit bazele proiectării Indicelui de Incluziune Socială care agregă și sintetizează aceste multiple măsuri de rezultatul într-un mod conceptual consistent și transparent.
Scopul indicatorului este ca în timp să exploreze rolul măsurilor și politicile de intrare în determinarea performanței unei țări.
Prezentare
Metodologia Indicelui de Incluziune Socială încorporează trei elemente arhitecturale: dimensiuni, componente și indicatori. Dimensiunea este dată de categoriile conceptuale largi prin care este definită excluziunea socială. Indicele este calculat ca media ponderată a scorului egal unei țări pe fiecare dimensiune. Fiecare dimensiune include componente formate din concepte conexe ce acoperă împreună fiecare dimensiune. Scorul final al unei țări este calculat ca medie ponderată egală a componentelor sale, indiferent de dimensiunea în care sunt cuprinse, cu condiția ca acestea să conțină serii complete de date pentru toate țările ce fac subiectul studiului. Fiecare componentă este formată din indicatori ce măsoară cât mai multe aspecte valide posibile ale componentei. Acești indicatori sunt agregați folosind o medie ponderată, în cazul în care ponderile sunt determinate prin analiza factor.
Date
Indicatori utilizați și surse
Indicatorii care intră în componența Indicelui de Incluziune Socială se regăsesc în baze de date diferite, sursele fiind specificate în Anexe. În unele cazuri, există un compromis între calitatea și precizia unui indicator social și puterea sa de acoperire geografică. Arhitectura indicelui este influențată de criteriile de selecție în funcție de sursele de date. Pentru ca analiza factorială bazată pe componente principale să fie considerată viabilă, fiecare dintre indicatorii utilizați pentru a calcula indicele trebuie să fie relativ liber de eroarea de măsurare (Dunteman, 1989).
Rata de creștere a PIB-ului real pe cap de locuitor (In1)
O țară poate reduce sărăcia și inegalitatea doar dacă se dezvoltă economic. Acest indicator analizează creșterea economică medie a țărilor în perioada 2004-2014 (Figura 21; Anexa 1). Pentru a măsura rata de creștere a PIB-ului real utilizăm o serie în lanț, PIB-ul la prețurile curente sunt evaluate în prețurile anului anterior și modificările volumului astfel calculate sunt impuse la nivelul unui an de referință.
Dezvoltarea componentelor PIB specifice și indicatorii aferenți, cum ar fi cele pentru ieșire economice, importurile și exporturile, consumul sau investițiile interne (privat și public), precum și date privind distribuția veniturilor și economii, poate da perspective valoroase în principalii factori de activitate economică și astfel să fie baza pentru proiectarea, monitorizarea și evaluarea politicilor specifice la nivel național sau global.
Figura 21 – Rata de creștere PIB 2014/2004
Sursa datelor: Eurostat, prelucrare proprie
Figura 22 – Rata de creștere PIB, Evoluția României 2004-2014
Sursa datelor: Eurostat
Procent din PIB cheltuit pe protecție socială (In2)
Nu există măsuri ale eficienței cheltuielilor de stat pe programe sociale. Dacă în calculul The Social Inclusion Index s-a utilizat un procent din PIB cheltuit pentru educație și sănătate din Raportul Dezvoltării Umane PNUD, am considerat util ca în calculul IIS să folosesc indicatorul „Cheltuieli cu protecția socială”.
Pentru un calcul cât mai aproape de situația existentă pe plan Seria de date completă este pentru perioada 2002-2012 astel încât am folosit extrapolarea pentru obținerea valorilor anului 2013 (Anexa 2). Analizând rezultatele obținute (Figura 23) observăm că cel mai mare nivel al cheltuielilor de protecție socială, pentru statele membre UE, în raport cu PIB în 2013 a fost în Danemarca (35,1%), Franța (34,6%) și Irlanda (34,1%). În același timp cheltuielile de protecție socială au reprezentat mai puțin de 20,0% din PIB în Malta, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Estonia, România, Lituania și Letonia (unde a fost înregistrată și cea mai mică pondere, la 14,1%).
În Irlanda, cheltuielile pentru protecția socială în raport cu PIB-ul în 2013, sunt cu 13.9 puncte procentuale mai mare decât în 2008 și reprezintă cea mai mare creștere în această perioadă. Republica Cehă, Grecia, Finlanda, Țările de Jos, Spania, Danemarca, Slovenia, Regatul Unit, Franța, Portulagia și Italia au înregistrat creșteri de la 3,0 puncte procentuale până la 6,0 puncte procentuale în cursul aceleiași perioade. În schimb, creșterea raportului de cheltuieli pentru protecția socială a PIB între 2008 și 2012 a fost de 1,0 puncte procentual sau mai puțin în Estonia, în timp ce în Lituania, Ungaria și Polonia acest raport a fost mai mic în 2012 față de anul 2008.
Figura 23 – Procent din PIB cheltuit pe programe sociale 2013/2003
Sursa datelor: Eurostat
Figura 24 – Procent din PIB cheltuit pe programe sociale, Evoluția României 2003-2013
Sursa datelor: Eurostat
Înscrierea în învățământul liceal (In3)
Pentru calculul indicelui de incluziune socială Americas Quarterly utilizează pentru acest scor date din baza de date socio-economică pentru America Latină și Caraibe (CEDLAS și Banca Mondială). În calculul indicelui inițial non-minority se referă la respondenții care nu s-au identificat ca indigeni, afrodescendenți sau cu alți termeni similari. Pentru SUA, s-au folosit date din Ancheta populației (US Census Bureau) și date de la Ministerul Educației și Departamentul de Statistică.
Datele pe care le-am utilizat pentru țările UE din Europa de Est sunt preluate de la Banca Mondială și sunt complete pentru perioada 2002 – 2012. Pentru anul 2013 calculul valorilor s-a realizat prin extrapolare cu ajutorul metodelor simple (Anexa 3). Indicatorul reprezintă numărul de elevilor înscriși într-un anumit nivel de educație (în prezenta lucrare, liceal), indiferent de vârstă, exprimat ca procent din populația de vârstă școlară oficial corespunzătoare la același nivel de educație.
Figura 25 – Rată participare învățământ liceal 2013/2003
Sursa datelor: Eurostat
GER (Gross enrolment ratio) pentru fiecare nivel de educație trebuie să se bazeze pe înscrierea totală în toate tipurile de școli și instituții de învățământ, inclusiv public, privat și toate celelalte instituții ce furnizează programe educaționale.
O valoare mare a acestui indicator indică, în general, un grad ridicat de participare nespecificând însă dacă elevii fac parte din grupa de vârstă oficială sau nu. O valoare GER apropiată sau mai mare de 100% indică faptul că o țară este, în principiu, capabilă să includă populația sa de vârstă școlară în programele educaționale, dar nu indică și proporția celor deja înscriși. Realizarea unei valori a GER de 100% este, prin urmare o condiție necesară, dar nu suficientă pentru înscrierea tuturor copiilor eligibilă în școală. Când valoarea depășește 90% pentru un anumit nivel de educație, numărul total de locuri pentru elevi se apropie de numărul necesar pentru accesul universal al grupului oficial de vârstă. Putem considera această interpretare semnificativă numai în cazul în care există previziunea ca vârsta de înscriere să scadă în viitor. Se poate depăși 100% atunci când sunt incluși elevi de aceeași vârstă sau cu vârsta mai mare din afara sistemului sau când gradul de repetenție este mare. În acest caz, pentru o interpretare riguroasă a GER sunt necesare informații suplimentare pentru a evalua gradul de repetiție, a celor intrați în sistem cu întârziere etc.
Figura 26 – Rată participare în învățământul liceal, Evoluția României 2003-2013
Sursa datelor: Eurostat
Drepturi politice și libertăți civile
Freedom in the World este un raport global anual ce descrie și analizează drepturile politice și libertățile civile, compus din ratinguri numerice și texte descriptive pentru fiecare țară și inclusiv un grup selecționat de teritorii conexe și disputate.
Metodologia raportului derivă din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1948. Libertatea în lume se bazează pe premisa că aceste standarde se aplică pentru toate țările și teritoriile, indiferent de localizarea geografică, structură etnică/ religioasă și nivelul de dezvoltare economică. În același timp libertatea pentru toate popoarele se realizează cel mai bine în societățile liberal democratice.
Ediția 2015 se referă la evoluțiile din 195 de țări și 15 teritorii în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2014. Acesta evaluează drepturile din lumea reală și libertățile de care se bucură persoanele fizice, mai degrabă decât guvernele sau performanța guvernului în sine. Drepturile politice și libertățile civile pot fi afectate atât de actori statali cât și non-statali, inclusiv insurgenți și alte grupuri armate.
Freedom House nu echivalează garanțiile juridice ale drepturilor cu îndeplinirea acestora. În timp ce ambele legi și practici reale sunt luate în considerare în deciziile de rating, un accent mai mare este pus pe punerea în aplicare.
Țările și teritoriile cu populații reduse nu sunt penalizate pentru lipsa pluralismului în sistemul politic sau societatea civilă – în cazul în care aceste limitări sunt în funcție de mărime și nu restricțiile impuse de guvern sau alți actori puternici.
Pentru a fi incluse în Freedom in the World teritoriile sunt selectate în funcție de importanța lor politică și dimensiune. După Freedom House acestea se clasifică în două categorii:
teritorii conexe – sunt în relație de dependență cu un stat suveran, și relația nu este în prezent în litigiu juridic sau politic serios;
teritorii disputate – sunt zone din cadrul statelor suverane recunoscute pe plan internațional al căror statut este în criză politică sau conflicte violente și ale căror condiții diferă substanțial de cele ale statelor suverane relevante. Ele sunt de multe ori în afara controlului guvernului central și sunt caracterizate de mișcări de insurgență sau de independență intense, de durată și care se bucură de sprijin popular.
Freedom House își păstrează imparțialitatea asupra disputelor teritoriale sau separatiste, concentrându-se în schimb asupra nivelului de drepturi politice și a libertăților civile într-o anumită zonă geografică.
Procedura de clasificare
Freedom in the World utilizează un sistem de rating pe trei niveluri, compus din scoruri, rating și statut.
Unei țări sau unui teritoriu îi sunt acordate între 0 și 4 puncte pentru fiecare dintre cei 10 indicatori pentru drepturile politice și 15 indicatori pentru evaluarea libertăților civile; un scor de la 0 reprezintă cel mai mic grad de libertate iar 4 cel mai mare grad de libertate. Aceștia sunt structurați sub forma unor întrebări.
Întrebările pentru drepturile politice sunt grupate în trei subcategorii:
procesul electoral – 3 întrebări;
pluralismul politic și participarea – 4 întrebări;
funcționarea guvernului – 3 întrebări.
Întrebările pentru libertățile civile sunt grupate în patru subcategorii:
libertatea de exprimare și credință – 4 întrebări;
libertatea asociativă și drepturile de organizare – 3 întrebări;
libertatea statului de drept – 4 întrebări;
autonomia personală și drepturile individuale – 4 întrebări.
Secțiunea drepturi politice conține, de asemenea două întrebări discreționare suplimentare. Suplimentar, pentru întrebarea discreționară A, poate fi adăugat un scor de la 1 la 4, după caz, în timp ce pentru întrebarea discreționară B, poate fi scăzut un scor de la 1 la 4, după caz .
Cel mai mare punctaj ce poate fi acordat pentru lista de verificare a drepturilor politice este de 40 (sau un scor total de 4 pentru fiecare din cele 10 întrebări).
Cel mai mare punctaj care poate fi acordat libertăților civile pentru lista de verificare este de 60 (sau un scor total de 4 pentru fiecare din cele 15 întrebări).
Scorurile de la ediția precedentă sunt folosite ca punct de referință pentru anul în curs de revizuire. Un scor este de obicei modificat numai în cazul în care a existat o dezvoltare din lumea reală în cursul anului care să justifice un declin sau o îmbunătățire (de exemplu: o represiune asupra mass-media, primele alegeri libere și corecte ale țării etc.). De asemenea în scoruri sunt înregistrate și schimbările graduale ale condițiilor existente.
Evaluarea Drepturilor Politice (PR – Political Right – Anexa 4) și a Libertăților Civile (CL – Civil Liberties – Anexa 5) – unei țări sau unui teritoriu îi sunt atribuite două ratinguri (de 7 la 1); unul pentru drepturi politice și unul pentru libertățile civile pe baza scorurilor totale pentru întrebările drepturilor politice și a libertăților civile. Fiecare rating ia valori de la 1 la 7; unde 1 reprezintă cel mai mare grad de libertate iar 7 cel mai mic – corespund unui anumit interval înscris în Tabelul 21.
Tabelul 21 – Evaluări ale drepturilor politice și libertăților civile
Sursa: Metodologie raport Freedom in the World 2015
* Este posibil ca pentru o țară suma totală a drepturilor politice să fie mai mică decât zero (între -1 și -4) în cazul în care primește la cea mai mare parte din întrebări privind drepturile politice sau la toate 10 scorul zero și primește un scor suficient de negativ la întrebarea discreționară B (între -1 și -4). În acest caz rating-ul pentru drepturile politice este 7.
Statutul unei țări sau a unui teritoriu: Liber (F – Free), Parțial Libere (PF – Partly Free), Fară Libertate (NF – Not Free) – media drepturilor politice și a libertăților civile a țări sau teritoriu se numește Freedom Rating, și determină starea de libertate (Tabelul 22).
Tabelul 22 – Freedom Rating
Sursa: Metodologie raport Freedom in the World 2015
Trend Arrows – o țară sau teritoriu pot beneficia de un trend ascendent sau descendent pentru a evidenția o evoluție deosebită, importantă sau interes. Această modificare este legată de o schimbare scor specifică și poate fi atribuit numai în cazul în care schimbarea scor nu este suficient de mare pentru a declanșa o schimbare mai largă rating. Cele mai multe modificări de scor nu justifică „săgeți” de tendință; dacă o țară sau teritoriu ar trebui să primească o „tendință săgeată” (ascendentă sau descendentă) este lăsată la latitudinea analistului, în consultare cu consilierii experți și personalul Freedom House.
Democrație electorală – Freedom in the World atribuie denumirea „democrație electorală” țărilor care au îndeplinit anumite standarde minime pentru drepturile politice; teritorii ce nu sunt incluse în lista democrațiilor electorale. Conform metodologiei, o denumire democrație electorală necesită un scor de 7 sau mai bun în subcategoria procesul electoral și un scor general al drepturilor politice de 20 sau mai bun. Termenul „democrație electorală” Freedom House diferă de termenul „democrație liberală”, acesta din urmă implică și prezența libertăților civile. În Freedom in the World, toate țările libere pot fi considerate atât democrațiile electorale cât și liberale, în timp ce unele țări parțial libere pot fi clasificate drept democrații electorale dar nu și liberale.
Drepturi politice (In4)
Țările și teritoriile cu un rating de 1 – se bucură de o gamă largă de drepturi politice, inclusiv alegeri libere și corecte. Candidații sunt aleși corespunzător, partidele politice sunt competitive, opoziția joacă un rol important și se bucură de o putere reală, și interesele minorităților sunt bine reprezentate în politică și guvern;
Țările și teritoriile cu un rating de 2 – au drepturi politice ușor mai slabe decât cele cu un rating de 1 din cauza unor factori, cum ar fi corupția politică, limite cu privire la funcționarea partidelor politice și a grupurilor de opoziție, și influența străină sau militare asupra politicii interne;
Țările și teritoriile cu un rating de 3, 4, sau 5 – protejează moderat aproape toate drepturile politice sau pentru a susține puternic unele drepturi politice neglijează altele. Aceiași factori care subminează libertatea în țările cu un rating de 2 pot slăbi, de asemenea, drepturi politice la cei cu un rating de 3, 4, sau 5, dar într-o măsură mai mare la fiecare categorie enumerată.
Țările și teritoriile cu un rating de 6 – au drepturile politice foarte limitate. Ele sunt conduse de dictaturi – un partid sau militare, ierarhii religioase, sau autocrați. Acestea pot permite câteva drepturi politice, cum ar fi unele de reprezentare sau autonomie pentru grupurile minoritare, și câteva sunt monarhii tradiționale, care tolerează dialogul politică și să accepte petiții publice.
Țările și teritoriile cu un rating de 7 – au foarte puține drepturi politice (sau acestea lipsesc) pentru că există opresiune severă din partea guvernelor, uneori în combinație cu un război civil. Ele pot, de asemenea, în lipsa unui guvern central autoritar și funcțional să sufere de violență extremă.
Figura 27 – Drepturi politice, analiză pe țările Europei de Est din cadru UE (1972-1992)
Sursa: Freedom in the World 2015
Timp de decenii, Europa și-a menținut un nivel exemplar de respectare a standardelor democratice și a drepturilor omului și, în general a continuat să facă acest lucru în ultimii ani, în ciuda turbulențelor economice grave.
Cu toate acestea, multe țări au dezvoltat probleme legate de tratamentul lor imigranților și a minorităților sau de libertatea presei. În plus, mai multe țări din Balcani sunt încă în proces de consolidare a instituțiilor democratice și ceea ce necesită o monitorizare suplimentară pentru asigurarea progresului continuu. Prin prezența sa la Bruxelles, Freedom House lucrează pentru a aborda aceste probleme și pentru a spori rolul Europei în sprijinirea și răspândirea democrației în străinătate.
Figura 28 – Drepturi politice, analiză pe țările Europei de Est din cadru UE (1993-2014)
Sursa: Freedom in the World 2015
Libertăți civile (In5)
Țările și teritoriile cu un rating de 1 – se bucură de o gamă largă a libertăților civile, inclusiv libertatea de exprimare, de întrunire, de asociere, educație și religie. Ele au un sistem juridic stabilit și, în general, echitabil, care să asigure statul de drept (inclusiv un sistem judiciar independent), să permită activitatea economică liberă și tind să depună eforturi pentru egalitatea de șanse pentru toți, inclusiv femei și grupuri minoritare.
Țările și teritoriile cu un rating de 2 – au drepturile civile ușor mai slabe decat cele cu un rating de 1 din cauza a diferiți factori cum ar fi: limite privind independența mass-media, restricții ale activităților sindicale și discriminarea grupurilor minoritare și a femeilor.
Țările și teritoriile cu un rating de 3, 4, 5 – protejează moderat aproape toate libertățile civile sau susțin puternic unele libertăți civile în detrimentul altora. Aceiași factori care subminează libertatea în țările cu un rating de 2 influențează de asemenea și libertățile civile la cei cu un rating de 3, 4, sau 5, dar într-o măsură mai mare la fiecare categorie.
Figura 29 – Libertăți civile, analiză pe țările Europei de Est din cadru UE (1972-1992)
Sursa: Freedom in the World 2015
Țările și teritoriile cu un rating de 6 – au foarte limitate libertățile civile. Acestea limitează puternic drepturile de exprimare și de asociere și rețin frecvent deținuți politici. Acestea pot permite câteva libertăți civile, cum ar fi unele libertăți religioase și sociale, o activitate extrem de restrânsă de afaceri privată, iar unele discuții private deschise și libere.
Țările și teritoriile cu un rating de 7 – au puține libertăți civile sau nu au deloc. Practic, acestea nu permit libertatea de exprimare sau asociere, nu protejează drepturile deținuților și prizonierilor și, de multe ori, de controlează sau domină cele mai importante activități economice.
Figura 30 – Libertăți civile, analiză pe țările Europei de Est din cadru (1993-2014)
ursa: Freedom in the World 2015
Diferențele dintre rating-ul libertăților civile și cel al drepturilor politice într-o țară sau un teritoriu este rareori mai mare de două puncte. Din punct de vedere politic state opresive de obicei, nu permit unei societăți civile o bună dezvoltate, de exemplu și este dificil, dacă nu imposibil, să se mențină libertățile politice în lipsa libertăților civile, cum ar fi libertatea presei și statul de drept.
Statutul de țară Liberă, Parțial Liberă și Fără Libertate acoperă fiecare în parte aproximativ o treime largă a punctajelor disponibile. Țările sau teritoriile situate la limitele intervalelor pot fi în diferite situații legate de drepturile omului. De exemplu, țara cu punctajul cel mai mic din categoria Țări Libere (2 la drepturi politice și 3 la libertățile civile, sau invers) diferă de cele de la limita superioră al grupului Fără Libertate (1 atât pentru drepturile politice cât și libertăților civile). De asemenea, dacă o țară este Liberă nu înseamnă că aceasta se bucură de libertatea perfectă sau nu are probleme grave, doar că se bucură de mai multă libertate comparativ cu cele votate Parțial Libere sau Fără Libertate (și altele evaluat Liber).
Drepturile femeii (In6)
Aceste scoruri reprezintă ratele de mortalitate maternă, ale drepturilor reproductive, legi ce incriminează violența împotriva femeilor, prevederile fiscale pentru îngrijirea copiilor sau femeile aflate la putere în politică. În indicatorul Inițial datele sunt compilate de Joan Caivano și Jane Marcos – Delgado. Scorul variază de la 0 la 28 de puncte. În calculul indicatorului actual, datele sunt preluate de la Banca mondială și UN Women, iar scorul variază de la 0 la 38 de puncte. Se evalueză drepturi ale femeilor (Anexa 6):
întreruperi de sarcină (7);
violența domestică (7);
hărțuire sexuală (8);
drepturi constituționale (3);
alte drepturi (3);
drepturi legate de proprietăți (3);
drepturi legate de locul de muncă (7).
Tabelul 23 – Drepturile femeii
Sursa: Banca mondială și UN Women
Drepturi LGBT (In7)
Drepturile LGBT se referă la acceptarea relațiilor între persoane de același sex, antidiscriminare legată de putere și legislație privind relațiile acestora și protecția împotriva crimelor motivate de ură, după cum afirmă Javier Corrales. Scorurile acordate fiecărei țări reflectă drepturile acceptate pentru acest segment al populației și variază de la 0 la 5.
Tabelul 24 – Numărul de drepturi LGBT protejate în fiecare țară.
Sursa: http://www.theguardian.com/world/ng-interactive/2014/may/-sp-gay-rights-world-lesbian-bisexual-transgender#country:100,203,348,616,642,703,792
Incluziune financiară (In8)
Acest scor este calculat folosind Global Findex (2014) și cuantifică posibilitățile de a avea conturi la o instituție oficială. Măsoară procentul de respondenți ce dețin un cont la o bancă, uniune de credit, o altă instituție financiară sau la oficiul poștal, inclusiv respondenții care au un card de debit (Anexa 8).
Rata de sărăcie (In9)
În calculul indicatorului agregat inițial era utilizat indicatorul primar „Percent Living on More than $4 per Day” ce utilizează date din baza de date socio-economice pentru America Latină și Caraibe (CEDLAS și Banca Mondială). Potrivit Băncii Mondiale, peste 4 $/zi pentru cheltuielile noastre zilnice este suficient pentru a fi considerat peste pragul de sărăcie moderată. Reprezintă un nivel de trai mai bun față de sărăcia absolută (2.50 $ zi).
Ca indicator primar echivalent pentru calculul Indicatorului de Incluziune Socială pentru țările UE, am considerat potrivit să utilizez „Riscul de sărăcie” (Anexa 9) – ponderea persoanelor cu un venit disponibil echivalent sub pragul de risc de sărăcie, care este stabilit la 60% din mediana națională a venitului disponibil echivalent (după transferurile sociale).
Indicele de percepție a corupției (In10)
Indicele de Percepție a corupției înlocuiește indicatorul „Government responsiveness” calculat pe baza sondajului Vanderbilt University’s Latin American Public Opinion Project (LAPOP) AmericasBarometer 2014 și se bazează pe declarația „Cei care guvernează sunt interesați de ceea ce cred oamenii ca tine” (respondenți nu sunt de acord sau sunt de acord și se acordă un scor pe o scară de la 1 la 7).
Indicele de Percepție a Corupției lansat pentru în anul 1995 și reprezntă unul dintre cele mai cunoscute instrumente utilizate de Asociația Română pentru Transparență.
Realizat anual, acesta este un indice compozit, bazat pe datele privind corupția și reflectă opinia oamenilor de afaceri și a analiștilor din întreaga lume, inclusiv a experților din țările evaluate.
Rata persoanelor ce nu au acces la o locuință adecvată (In11)
Indicatorul face parte din categoria indicatorilor de „venit și condițiile de viață”. Acest domeniu acoperă patru arii: persoane expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, distribuția veniturilor și sărăcia monetară, condițiile de viață și de sărăcie, care sunt din nou structurate în colecții de indicatori pe teme specifice.
Cadrul „condițiile de viață” include indicatori referitori la caracteristicile și condițiile de trai în gospodării, caracteristici ale populației în funcție de diferite nereguli referitoare la condițiile de sănătate și de muncă, condițiile de locuit, precum și indicatori de legați de îngrijirea copiilor.
Rata de ocupare a populației în vârstă de 15-64 ani (In12)
Proporția populației ocupate în vârstă de 15-64 ani în populația totală de aceeași vârstă, exprimată procentual:
, unde:
– rata de ocupare a populației de 15-64 ani;
– populația ocupată în vârstă de 15-64 ani;
– populația totală în vârstă de 15-64 ani.
Scop: măsoară gradul de ocupare pe piața muncii în funcție de vârstă. Reflectă totodată capacitatea pieței muncii de absorbție a forței de muncă. Interpretare: indicatorul oferă informații despre ponderea populației ocupate pe grupe de vârstă la nivel național. Regional, sexe, medii și pe cele trei mari sectoare de activitate ale economiei naționale: agricultură, industrie și construcții, servicii.
Calcul scorurilor Indicelui de Incluziune Socială pentru țările Uniunii Europene
Indicele de Incluziune socială pentru țările Uniunii Europene reflectă consensul emergent și anume acela că incluziunea socială cuprinde un mediu instituțional, social, politic și de atitudine care trece dincolo de economie și de reducere a sărăciei și a inegalității.
Pentru a calcula indicele general utilizăm scorurile și considerăm ponderile egale (pentru fiecare indicator primar). Astfel, am marcat fiecare țară, membră a Uniunii Europene, pentru fiecare indicator dintre cei 12 utilizați, cu un scor de la 1 la 28. În Tabelul 27 se observă modul în care fiecare țară se situează în raport cu toate celelalte. În calculul scorului general pentru anul 2014 (calculat în 2015) se vor lua în considerare numai variabilele în care se regăsesc date complete pentru toate țările. Se vor folosi cele mai recente date existente pentru indicatorii primari (2014 sau 2013). Dacă acestea nu sunt disponibile pentru anii menționați, vom obține valorile prin extrapolare utilizând seria de date din anii anteriori. În cazul în care nu este posibil să aplicăm această metodă din lipsa datelor, vom realiza clasamentul corespunzător indicatorul primar numai cu țările pentru care avem date iar la calculul scorului final excludem acest indicator.
Vom folosi România ca exemplu pentru calculul scorului final.
Pentru indicatorul primar In1 – rata de creștere a PIB-ului real pe cap de locuitor (%), România ocupă poziția 4 în clasamentul celor 28 de țări incluse în analiza, dar va primi un scor 25 în calculul scorului general.
Tabelul 25 – România
Notă: Rank – poziția pe care România o ocupă în clasamentul fiecărui indicator primar;
Punctaj – valoarea utilizată în calculul scorului final.
Indicatorul In11 – rata persoanelor ce nu au acces la o locuință adecvată (%) – nu va fi luat în considerare în calculul Indicatorului de Incluziune Socială pentru țările Uniunii Europe 2015 (calculat pentru anul 2014) deoarece pentru Suedia și Țările de Jos nu avem date, ceea ce înseamnă că România are 82 de puncte din numărul total de puncte posibile – 308. După scalare, obținem valoarea scorului final pentru România: 26.62.
Tabelul 26 – Rezultate finale
Tabelul 27 – Clasament Variabile
Analiza datelor cu ajutorul SPSS Statistics (versiunea 21)
Prin acest studiu vizăm producerea unei estimări empirice a modelelor de evaluare a incluziunii sociale și extindem analiza la toate țările membre ale Uniunii Europene. Identificarea unor caracteristici structurale comune și a liniilor fundamentale de distincție sau opoziție va fi facilitată de diversitatea indicatorilor primari incluși în calculul Indicatorului de Incluziune Socială pentru țările membre UE.
Acest fapt va permite identificarea eventualelor trăsături „europene” ale reprezentărilor sociale ale incluziunii. În final, vom putea observa dacă criteriul geografic în delimitarea teritorială se menține și în acest caz.
Prelucrarea datelor va fi efectuată cu ajutorul SPSS Statistics (versiunea 21). Sunt utilizate datele cele mai recent publicate, iar variabilele utilizate sunt (Tabelul 30):
In1 – rata de creștere a PIB-ului real pe cap de locuitor (%);
In2 – procent din PIB cheltuit pe protecție socială (%);
In3 – înscrierea în învățământul liceal (%);
In4 – drepturi politice (puncte);
In5 – libertăți civile (puncte);
In6 – drepturile femeilor (puncte);
In7 – drepturi LGBT (puncte);
In8 – incluziune financiară (%);
In9 – rata de sărăcie (%);
In10 – indicele de percepție a corupției (puncte);
In11 – rata persoanelor ce nu au acces la o locuință adecvată (%);
In12 – rata de ocupare a populației în vârstă de 15-64 ani (%).
Analiza cluster aplicată Indicatorului de Incluziune Socială pentru țările Uniunii Europene
Pornind de la definiția cuvântului cluster (a strânge în grupe, a clasifica sau rezultat al grupării) este ușor să definim analiza cluster (Tyron, 1939), aceasta fiind o metodă de grupare a elementelor unei mulțimi în submulțimi, pornind de la una sau mai multe caracteristici a acestor elemente. Practic cu ajutorul aceastei metode, numărul de atribute ce caracterizează o mulțime de obiecte se reduce la unul singur. Dacă acest fapt reprezintă elementul comun al Analizei Cluster cu modelul sumativ sau cel cumulativ, diferența dintre acestea constă în faptul că de cele mai multe ori variabila rezultată în urma aplicării algoritmului este de tip nominal – chiar dacă variabilele de intrare, în general, sunt cantitative. În esență, analiza cluster este o tehnică similară cu analiza factorială excepția fiind dată de modul de grupare, practic aceasta reprezentând o modalitate de grupare a cazurilor de date bazată pe similitudinea răspunsurilor la mai multe variabile.
Prin metoda Analizei Cluster (cunoscută și ca analiză de segmentare sau taxonomie), pornind de la o serie de atribute cunoscute, clasificăm obiecte rezultând clase ce conțin elemente cât mai asemănătoare și se realizează în două etape:
construirea matricei de disimilaritate;
pornind de la distanțele din matrice se aplică un algoritm de adunare a elementelor în grupe.
Pentru formarea clusterelor, inițial fiecare element este considerat o submulțime a mulțimii tuturor elementelor (Pasul 1 n elemente de clasificat). La pasul următor, reunim câte doi clusteri și repetăm procedeul pâna va rezulta un singur cluster ce cuprinde toate elementele (Pasul n-1). Rezultatele obținute în urma aplicării unei analize cluster pot fi diferite, în funcție de modul de definire al distanței, de procedeul de grupare sau de criteriul optim de grupare prin care decidem nivelul optim de coagulare al elementelor, chiar dacă inițial pornim de la aceeași mulțime.
Distanța dintre elemente apreciază asemănarea sau diferențele dintre elemente și prezintă următoarele caracteristici:
are o valoare mai mare sau egală cu 0;
are valoarea 0 dacă și numai dacă elementele perechii analizate sunt egale;
distanța dintre două elemente este întotdeauna mai mică (sau cel mult egală) decât suma distanțelor de la fiecare dintre cele două elemente și un al treilea.
Tipuri de distanțe utilizate în analiza cluster (Rotariu et all., 2006, pp.273-292):
SEUCLID, pătratul distanței euclidiene: ;
EUCLID, distanța euclidiană: ;
BLOC (Manhattan), suma abaterilor: ;
CEBYCHEV, abaterea maximă: ;
MINKOWSKI, distanța euclidiană generalizată (pentru p=2 se obține distanța euclidiană): ;
POWER (p, r), distanța MINKOWSKI generalizată: .
Cu ajutorul distanței dintre elemente construim matricea de similitudine sau a indicilor de proximitate.
În situația în care mărimile nu verifică axiomele distanței utilizăm mărimile numite similitudini.
COSINE, cosinusul vectorilor X și Y:;
CORELAȚIA PEARSON, corelația vectorilor X și Y:; unde – valorile standardizate Z score, M – este numărul vectorilor.
Diferența între modelele de clasificare se mai poate realiza și cu ajutorul noțiunii distanță între clusteri (distanța dintre grupe) – definită cu ajutorul distanței între elemente:
SINGLE (Single linkage or nearest neighbor), cea mai mică distanță dintre elementele unei grupe dintre elementele celor două grupe: ;
COMPLETE (Complete linkage or furthest neighbor), cea mai mare distanță dintre elementele unei grupe dintre elementele celor două grupe: ;
BEVERAGE (Single linkage between groups, UPGMA), media distanțelor dintre elementele celor două grupe: ;
WAVERAGE (Average linkage within groups) media distanțelor dintre elementele celor două grupe: ;
WARD (Ward’s method), utilizează numai distanța euclidiană la pătrat;
CENTROID (Centroid clustering, UPGMC), distanța dintre mediile corespunzătoare celor doi clusteri;
CENTROID (Median clustering, WPGMC), utilizează numai distanța euclidiană la pătrat;
Reprezentarea grafică ilustrează rezultatele aplicării tehnicilor separatorii sau aglomerative, fie cu ajutorul dendogramei fie cu ajutorul arborilor binari.
Cu ajutorul dendogramei putem determina pe langă o sinteză a clasificării și elementele izolate – considerate excepții ale structurii de grupare.
Vom accesa comanda: Analyse Classify Hierarchical Cluster…
Statistics – pentru vizualizarea distanțelelor calculate în prima etapă a analizei selectăm opțiunea Proximity matrix.
Figura 33 – Hierarchical Cluster Analysis Figura 34 – Hierarchical Cluster Analysis – Statistics
Plots – selectarea diagramelor de aglomerare: Dendogram sau Icicle;
Method – în această fereastră putem selecta metoda de agregare (clusterizare), tipul de distanță și tipul de variabile utilizate. În primul rând, trebuie să definim măsura distanța corectă. SPSS oferă trei tipuri de date utilizate în măsurarea distanței:
Figura 35 – Hierarchical Cluster Analysis – Plots Figura 36 – Hierarchical Cluster Analysis – Method
interval (scale) – cel mai frecvent se utilizează Square Euclidian Distance. Metoda se bazează pe distanța euclidiană dintre două observații (se utilizează teorema lui Pitagora), accentul punându-se pe importanța distanțelor mari, în timp ce distanțele mici duc la o scădere a importanței.
date discrete – count (ordinal) –selectăm între Chi-Square sau Phi-Square (un standard Chi-pătrat);
date binare (nominal) – SPSS are o multitudine de metode pentru a măsura distanța. Cu toate acestea, Square Euclidian Distance este o alegere bună pentru calculul distanței și este destul de frecvent utilizată. Ea se bazează pe numărul de cazuri discordante.
Ținând cont de faptul că în toate calculele unitatea de măsură a variabilelor este relevantă este de preferat să normalizăm datele utilizând scorurile z, transformarea liniară, standardizarea abaterii cu păstrarea mediei etc.
Save – ne oferă posibilitatea salvării sau nu a noilor variabile: none; single solution, range of solutions.
Figura 37 – Hierarchical Cluster Analysis – Save
Descrierea algoritmului ierarhic
Presupunem că există o populație de N elemente. Notăm cu distanța dintre clustere i și j și alegem un cluster i cu elemente iar D reprezintă mulțimea tuturor elemente rămase.
găsim cel mai mic element de rămas în D;
unim clusterele i și j într-unul nou, k;
calculăm un nou set de distanțe – cu ajutorul formulei:
, unde:
m – reprezintă orice cluster, altul decât k, iar noile distanțe înlocuiesc și în D. Astfel, ;
repetăm primii trei pași până ajungem la un singur cluster (N-1 iterații).
De rețitut că și au valori diferite în funcție de metoda de calcul aleasă.
În acest caz am aplicat un algoritm de grupare ierarhic iar metoda aplicată este cea cunoscută sub numele de cel mai îndepărtat vecin sau metoda distanței maxime (Complete Linkage), această metodă definește distanța dintre două grupuri ca distanța dintre cei mai îndepărtați membri. Această metodă generează, de obicei, grupuri bine separate și compacte.
Coeficienții ecuației distanță, în acest caz, sunt ; ;.
Evident, analiza cluster nu poate fi considerată o procedură de testare a ipotezelor de cercetare soluțiile sale fiind influențate sensibil de către opțiunile subiective ale persoanei care analizează datele. Pornim, practic de la un număr de clusteri egal cu numărul cazurilor studiate și, după grupări succesive, ajungem la soluția finală – un singur cluster ce include toate cazurile.
Soluția finală nu este și soluția optimă. Aceasta din urmă se află între cele două situații și este stabilită în funcție de obiectivele propuse.
Pentru a obține o soluție viabilă este necesar să analizăm caracteristicile clusterilor în etape succesive. Ne oprim la o soluție în momentul în care considerăm că am ajuns la o soluție interpretabilă sau avem o soluție cu un număr rezonabil de clusteri sau suficient de omogeni.
Ținând cont că nu avem o soluție unică pentru rezolvarea unei probleme cu ajutorul analizei cluster, validitatea rezultatelor analizei cluster este dată de confirmarea soluției de grupare utilizată fie de metode interpretative a reprezentărilor grafice.
Interpretarea rezultatelor din fișierul de ieșire
Matricea de disimilaritate (distanțelor dintre elemente) sau matricea de proximitate se construiește pe baza distanțelor calculate. Putem considera această matrice ca fiind primul pas în măsurarea convergenței reale. Distanțele sunt invers proporționale cu convergența.
Convergența este mai puternică între țări cu cât distanța dintre acestea este mai mică. Conform datelor obținute (Tabelul 28) distanța cea mai mică este 1.170, între Finlanda și Olanda, ceea ce implică o convergență puternică între cele două țări. La polul opus se situează Danemarca și România cu o distanță de 91.875.
La etapa 1 Finlanda este în același cluster cu Țările de Jos, pătratul distanței euclidiene dintre cele două fiind egal cu 1,720. Nicio altă variabilă nu a fost grupată anterior (valoarea 0 la Cluster 1 și Cluster 2 din Stage Cluster First Appears) iar etapa următoare este etapa 3 (cazul în care clusterul ce conține Finlanda se combină cu alt caz).
La etapa 12, Austria se află în același cluster cu Franța iar pătratul distanței euclidiene dintre cele două este 7,287. Valoarea 2 la Cluster 1 în Stage Cluster First Appears indică faptul că Austria a fost inclusă anterior în alt cluster împreună cu Germania, iar valoarea 10 la Cluster 2 semnifică faptul că Grecia a fost inclusă la etapa 10 în același cluster cu Slovenia. Următoarea etapă în care întâlnim Austria este etapa 20 (unde va fi în același cluster cu Danemarca); observăm România în același cluster cu Bulgaria, la etapa 23.
Tabelul 28 – Analiza cluster, matricea de disimilaritate
Analizând dendograma, observăm existența a șapte clusteri ce apar la aproximativ aceeași distanță de orizontală. Clusterele rezultate cuprind între două și zece țări, iar România constituie un singur cluster nu neapărat profilului specific, care va fi discutat ulterior ci și modului de selecție a clusterelor.
Figura 38 – Dendograma realizată cu SPSS (ver. 21)
Diferențierea clusterelor se conturează prin compararea intergrupală a valorilor medii calculate pentru fiecare variabilă în parte și prin scurtarea intervalului de variație intragrupală a mediilor calculate separat pentru fiecare cluster.
Tabelul 29 – Descrierea clusterelor cu ajutorul valorilor medii
Pentru a evidenția acest aspect – diferența dintre evaluarea minimă și evaluarea maximă a relevanței unei dimensiuni a incluziunii sociale, relevante sunt datele următoare:
Clusterul 1 – include o singură țară: România. Nu putem spune că România prezintă o grupare particularizată a criteriilor ce fundamentează incluziunea socială dat fiind subiectivitatea alegerii clusterelor (Figura 38); mai degrabă poate fi inclusă în clusterul 2. Deși rata creșterii PIB pentru perioada 2004-2014 situează România pe primul loc comparativ cu celelalte țări UE scorul final a avut parte și de o influență puternic negativă a indicatorilor In2, In10 și In11 în clasamentul cărora ne situăm pe ultimul loc dar și In3, In4, In5, și In12 unde scorul României se află sub media țărilor UE.
Clusterul 2 – include: Bulgaria, Letonia și Ungaria și se remarcă prin scoruri scăzute ale indicatorului In4 ceea ce este practic o caracteristică comună a țărilor fost comuniste. De asemenea, scorurile pentru In5 sunt apropiate de minimul mediilor scorurilor naționale a acestuia.
Figura 39 – Interpretarea dednogramei
Clusterul 3 – include: Cipru, Italia, Grecia. Este un grup care se evidențiază în raport cu toate celelalte prin cele mai mici valori ale indicatorului In1 – două dintre acestea fiind negative și prin cea mai slabă cotribuție a indicatorului In12.
În cadrul acestei grupe, Italia și Grecia se disting prin cel mai mic scor național înregistrat pentru In1 (-0.8 respectiv -1.24) care de altfel sunt și valorile minime în raport cu cele ale țărilor analizate.
Clusterul 4 – include: Croația, Luxemburg, Malta. Criteriul care atinge cel mai mare scor pentru acest grup este In5, la polul opus aflându-se In6. De remarcat că pentru acesta din urmă, Malta se alfă pe ultima poziție a clasamentului general în mare parte datorită numărului mic de informații furnizate pentru calculul acestui scor. În același timp această grupă se ramarcă ca având al doilea scor (în ordinea importanței) pentru In10, In11, In12.
Clusterul 5 – include: Portugalia, Spania, Belgia. Constituie un grup care se distinge de celelalte grupuri prin cele mai mari valori medii ale In3, In6 și In7. În cadrul grupului se distinge Belgia, cu cea mai mare valoare a In3,
Clusterul 6 – include: Republica Cehă, Slovacia, Lituania, Polonia, Estonia. Are un nivel mediu de influență a indicatorilor.
Clusterul 7 – include: Finlanda, Olanda, Suedia, Danemarca, Regatul Unit, Austria, Germania, Franța, Irlanda, Slovenia. Este cea mai numeroasă grupare și este influențată puternic de indicatorii In2, In4, In10, In 11 și In12 cu cele mai mari medii ale valorilor naționale. De remarcat Suedia care se distinge atât în cadrul acestui grup, prin valorile cele mai mari ale In4 și In12 dar și prin faptul că este țara care are scorul „cel mai bun” al Indicatorului de Incluziune Socială calculate pentru țările Uniunii Europene.
Analiza factorială
Incluziunea socială este un fenomen complex și nu poate fi descrisă direct, iar datorită multidimensionalității pentru a putea fi studiată este necesar să folosim un număr relativ mare de indicatori. În studiul Indicatorului de Incluziune Socială pentru țările UE indicatorii primari iau forma unor variabile statistice cantitative care, cu siguranță, nu sunt independente dar nici nu putem spune că se suprapun perfect. Acest fapt rezultă din simplul fapt că toți indicatorii primari vizează aspecte ale realității. Efectul suprapunerilor parțiale nu poate fi decât o informație redundantă conținută în sistemul de variabile.
Variabilele incluse în analiză sunt prezentați în…..
Tabelul 30 – Date variabile incluse în analiză
Reducerea numărului de variabile propuse inițial se realizează cu ajutorul analizei factoriale. Totodată, pe lângă variabilele noi obținute – numite factori, sunt determinate și relații matematice ce stabilesc legătura dintre varibilele inițiale și factori – cu proprietatea că aceștia din urmă redau în mare parte informația dată de variabilele stabilite inițial. Practic, datorită metodei de rotire a factorilor (cu ajutorul metodei lui Hotelling) soluția generată prin aplicarea analizei factoriale este una dintr-o infinitate de soluții existente.
Observând datele prezentate în capitolul 5.3.1. și în Tabelul 30 considerăm că inițial este necesar să efectuăm standardizarea variabilelor.
Vom accesa comanda: Analyse Data ReductionFactor…
Figura 40 – Opțiunea Factor Analysis Figura 41 – Opțiunea Factor Analysis – Descriptives
Tabelul 31 – Normalizare cu ajutorul scoruririlor Z
Vom accesa comanda: Analyse Data ReductionFactor…
Figura 42 – Opțiunea Factor Analysis Figura 43 – Opțiunea Factor Analysis – Descriptives
Variabilele procesate sunt scorurile z pentru fiecare variabilă, obținute anterior prin normalizarea datelor. Pentru realizarea analizei factoriale este necesară selectarea unor opțiuni și parametrii de analiză accesând butoanele: Descriptives, Extraction, Rotation, Scores și Options.
Descriptives – opțiuni referitoare la descrierea variabilelor incluse în model:
Statistics – afișarea unor statistici elementare și a valorilor proprii ale tuturor componentelor selectate;
Correlation Matrix – informații referitoare la coeficienții de corelație și legate de studiul multicoliniarității;
Analiza datelor din matricea de corelații (Tabelul 32) ne ajută să evităm multicoliniaritatea și să identificăm eventuale variabile ce nu sunt corelalte cu celelalte și care pot fi scoase ulterior din analiză. Observăm corelații puternice între: Drepturile Politice și Libertățile Civile, Indicele de Percepție a Corupției și Libertățile Civile, Rata persoanelor ce nu au acces la o locuință adecvată și Incluziune Financiară.
Tabelul 32 – Matricea corelațiilor
Extraction – în această fereastră putem indica numărul total de factori, metoda de extragere a factorilor, reprezentare grafică. În cazul în care dorim forțarea repartizărilor într-un anumit număr de factori putem selecta opțiunea Fixed number of factors – Factors extract sau putem limita numărul acestora fixând o valoare maximă.
Figura 44 – Opțiunea Factor Analysis – Rotation Figura 45 – Opțiunea Factor Analysis – Etraction
Rotation – oferă posibilitatea de alegere a metodei de rotire a factorilor.
varimax – minimizarea numărului de variabile cu încărcări mari pe fiecare factor;
direct oblimin – rotație oblică;
quartimax – minimizează numărul de factori necesari explicării fiecărei variabile;
equamax- combinație între metodele varimax și quartimax;
promax – rotație oblică în care este admis să utilizăm factori corelați.
Scores – factorii noi pot fi salvați într-o bază de date iar metoda utilizată pentru calculul scorurilor poate fi:
regression – unde scorurile produse au media zero și o dispersie egală cu pătratul corelației multiple între scorurile factoriale estimate și coordonatele factoriale adevărate;
Bartlett – scorurile produse au media zero și este minimizată suma pătratelor factorilor reținuți;
Anderson-Rubin – scorurile au media zero, abaterea standard este unitară și sunt necorelate.
Figura 46 – Opțiunea Factor Analysis – Factor Scores Figura 47 – Opțiunea Factor Analysis – Options
Options – oferă selectarea posibilității de afișare a matricelor și modul de tratare a valorilor lipsă.
Interpretarea rezultatelor din fișierul de ieșire
Putem considera modelul valid datorită valorii de 0.748 (valoare apropiată de 1) a testului KMO și a nivelului de sericitate Bartlett’s (234.514, Sign = 0.000), iar cei trei factori extrași explică în proporție de 74.8% varianța celor doisprezece variabile.
Se observă că din ultima coloană Cumulative %” din Initial Eigenvalues se citește direct cât din varianța totală se explică prin reținerea unui număr de componente.
Cele 12 variabile s-au grupat în trei factori cu valori proprii mai mari de 1, astfel (Extraction Sums of Squared Loadings):
Factorul 1 explică 47.472% din varianța variabilelor incluse;
Factorul 2 explică 17.569% din varianța variabilelor incluse;
Factorul 3 explică 10.747% din varianța variabilelor incluse.
În contextul soluției factoriale inițiale, nesupuse rotației, factorii explică 75.79% din varianța valorilor analizate iar diferența 24.21% rămâne neexplicată de acest model factorial.
După rotirea factorilor (Rotation Sums of Squared Loadings) observăm că diferența dintre valorile factorilor s-a micșorat, dar tot primul factor explică cel mai bine varianța variabilelor incluse având cea mai mare valoare:
Factorul 1 explică 36.753% din varianța variabilelor incluse;
Factorul 2 explică 26.904% din varianța variabilelor incluse;
Factorul 3 explică 12.130% din varianța variabilelor incluse.
După cum se observă, din analiza celor trei factori, are loc o redistribuire a varianței explicată de fiecare factor, factorul 1 pierde din gradul de saturație în favoarea factorului 2 și a factorului 3. Practic, se schimbă valoarea saturațiilor pentru fiecare factor în condițiile în care valoarea varianței totale rămâne neschimbată.
Pentru ajutor în stabilirea numărului de componente se poate cere afișarea diagramei valorilor – Scree Plot. Diagrama conduce la reținerea a două sau trei componente iar decizia finală poate fi influențată și de proporția cumulată a varianței explicate.
În cadrul analizei factoriale aplicate Indicatorului de Incluziune Socială, dacă apreciem fiecare variabilă ca fiind un factor, din reprezentarea grafică a celor 12 factori (Figura 48) putem considera că primele trei componente au valoarea cea mai mare.
Figura 48 – Analiza Factorială, reprezentarea grafică a celor 12 variabile
Tabloul Component Matrix, esențial în analiză, conține factor loadings, dar structura mai utilă pentru interpretare rămâne, totuși, cea obținută după rotirea factorilor mai ales dacă luăm în considerare faptul că aceasta oferă o „viziune” mai bună.
Se observă că soluția este obținută în urma unui proces de 4 iterații. Din numărul total de variabile se pot extrage tot atâtea componente, fiecare valoare proprie reprezentând partea de varianță explicată de componenta respectivă.
În funcție de valorile saturațiilor corespunzătoare fiecărei variabile identificăm factorii. Înainte de rotirea factorilor, observăm că Factorul 1 este cel mai important factor ce contribuie la procesul de incluziune socială. Acesta este puternic corelat cu 4 dintre variabilele observate:
Drepturile Politice – cu o mărime a saturației de 0.866;
Libertățile Civile – cu o mărime a saturației de 0.880;
Incluziunea Financiară – cu o mărime a saturației de 0.873;
Indicele de Percepție a Corupției – cu o mărime a saturației de 0.869.
După cum se observă și din Extraction Sums of Squared Loadings contribuția factorilor 2 și 3 la explicarea variației variabilelor este mult mai mică.
În cazul Factorului 2 vorbim despre:
Rata de creștere a PIB-ului real pe cap de locuitor – cu o mărime a saturației de 0.791;
Rata de ocupare a populației în vârstă de 15-64 ani – cu o mărime a saturației de 0.745;
în timp ce pentru Factorul 3:
Drepturile Femeilor – cu o mărime a saturației de 0.770;
Factorii sunt denumiți în funcție de efectul lor asupra variabilelor observate. Evident, după rotirea factorilor se va modifica și saturația lor asupra variabilelor ceea ce poate duce și la modificarea interpretării lor. Și în cazul Analizei factoriale aplicată Indicatorului de Incluziune Socială, observăm că după rotirea factorilor putem identifica noile rezultate obținute:
Tabelul 33 – Identificarea Factorilor după operațiunea de rotire a factorilor
Din rezultatele afișate în Component Transformation Matrix observăm că cea mai puternică corelație este între Factorul 1 și Factorul 2.
În urma rezultatelor obținute putem construi un index care să reflecte Factorul 1. Acesta se poate calcula cu:
scale aditive simple – nu se ține cont de intensitatea relațiilor dintre factori și variabile (se poate realiza și cu ajutorul dihotomizării variabilelor);
scoruri factoriale – cu scale aditive ce țin seama de intensitatea relațiilor dintre factori și variabile. Se acordă ponderi diferite variabilelor. Variabilele observate pot semnala puternic sau mai modest dimensiunea latentă cercetată (factorul) astfel încât acesta să poată primi ponderi diferite în construcția indicelui final. Ponderea reprezintă un scor cu care multiplicăm valoarea variabilei respective pentru fiecare caz. Scorul este furnizat în urma analizei factoriale și apare ca o nouă variabilă în baza de date (în funcție de opțiunea selectată în Factor Analysis – fereastra Factor Scores).
Pentru ca problema reducerii dimensiunii să aibă sens este necesar, după cum am prezentat și la începutul capitolului, să existe corelații suficient de mari între variabile, altfel se va proceda la excluderea lor din analiză. Același lucru se întâmplă și în cazul corelațiilor foarte mari pentru a evita situația extremă de singularitate, a variabilelor perfect corelate. Astfel, putem considera că variabilele In6 și In7 nu contribuie la multicoliniaritate (nu sunt bine corelate cu celelalte) și le vom elimina din analiză. Reluând pașii parcurși anterior, obținem următoarele rezultate:
În urma prelucrării datelor se observă că obținem doi factori spre deosebire de situația anterioară, cele 10 fiind grupate astfel (Extraction Sums of Squared Loadings / Rotation Sums of Squared Loadings):
Factorul 1 explică inițial 53.912% din varianța variabilelor incluse, iar după rotirea factorilor 41.527%;
Factorul 2 explică 19.361% din varianța variabilelor incluse, iar după rotirea factorilor 31.746%;
În contextul soluției factoriale inițiale, nesupuse rotației, factorii explică 73.274% (mai puțin decât în cazul inițial) din varianța valorilor analizate iar diferența 26.726% rămâne neexplicată de acest model factorial. În urma redistribuirii varianței explicată de fiecare factor, factorul 1 pierde din gradul de saturație în favoarea factorului 2.
Se schimbă valoarea saturațiilor pentru fiecare factor în condițiile în care valoarea varianței totale rămâne neschimbată.
Figura 50 – Analiza Factorială, reprezentarea grafică cu 10 variabile
Figura 51 – Reprezentarea după rotirea factorilor
Corelația dintre cei doi factori este medie, coeficientul de corelație a lui Pearson având valoarea 0.599.
Validarea Indicatorului de Incluziune Socială pentru țările Uniunii Europene. Corelații cu indicatori macroeconomici
Impactul Indicelui de Dezvoltare Umană asupra Indicelui de Incluziune Socială
Indicele de Dezvoltare Umană – Human Development Index (HDI) este calculat pentru a evidenția evoluția calității vieții oamenilor și reprezintă o măsură cantitativă a gradului succesului unei țări în capacitatea de a putea să își dezvolte capitalul uman. Acoperă trei repere majore:
speranța de viață – indicele speranței de viață măsoară performanțele unei țări în această privință pornind de la speranța medie de viață la naștere în raport cu nivelul minim considerat (25 ani), iar 85 de ani reprezintă nivelul maxim;
gradul de alfabetizare – indicele alfabetizării se obține calculând media ponderată a două repere astfel: o pondere de două treimi pentru indicele ce reprezintă alfabetizarea adulților și o treime pentru indicele gradului de cuprindere în învățământ pe cele trei nivele de educare;
PIB-ul pe locuitor –mm Indicele PIB cuprinde produsul intern brut pe locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare.
Din acest punct de vedere, putem aborda acest indice tridimensional și, în funcție de necesitățile studiului, vom analiza sau evidenția criteriul dorit.
Cel mai important lucru este ca în momentul analizei datelor și a corelației datelor să nu uităm de componenta de hazard din cadrul HDI. Spre deosebire de gradul de alfabetizare și cel de cuprindere în învățământ sunt măsurabile, speranța de viață nu poate fi decât estimată. Aceasta este dată de aspectele genetice și, în mod cert, condițiile și modul de viață influențează decisiv acest indicator.
În aceste condiții, este posibil ca speranța de viață să fie ridicată în țări dezvoltate dar acestea să nu realizeze un progres relevant din punct de vedere al incluziunii sociale, însă cele mai slab dezvoltate sa aibă o clasare mai bună. Aceste aspecte pot fi considerate repere relevante ale gradului dezvoltării umane dintr-o țară.
HDI se calculează ca medie simplă a acestor trei indicatori, valorile sale indicând gradul de dezvoltare în ordine inversă.
Analiza corelației dintre IIS și HDI
Tabelul 34 – Tabelul de corelație IIS-HDI
Legătura dintre cei doi indicatori este una directă, dar de intensitate slabă – Coeficientul de corelație Pearson are valoarea 0.358.
Analiza regresiei liniare dintre IIS și HDI
Modelul de regresie lineară obținut:
r = 0.358 – ceea ce denotă intensitatea medie a legăturii dintre Indicele de Dezvoltare Umană și Indicele de Incluziune Socială;
r2 = 0.128 – 12,8% procent din varianța variabilei dependente, IIS este explicată de modelul de regresie.
Este un test de seminificație pornind de la rațiuni inferențiale iar valorile incluse în tabele ne indică în ce măsură modelul poate fi generalizat la întreaga populație.
În cazul analizat, , prin urmare modelul nu este generalizabil.
Ecuația nestandardizată:
Ecuația standardizată: – admițând că între cele două variabile analizate există o dependență lineară, la o creștere cu o abatere standard a variabilei HDI îi corespunde o creștere de 0.358 abateri standard a variabilei IIS.
Figura 52 – Corelația dintre IIS și HDI
Relevanța nivelului educațional în incluziunea socială. Corelația dintre IIS și EI – Indexul abilităților cognitive și al dobândirii educației
Sistemele de educație, deși au același scop, sunt analizate și evaluate diferit în fiecare țară. Astfel, în anul 2012, Pearson a cerut ajutorul lui The Economist Intelligence Unit pentru strângerea, organizarea și interpretarea datelor despre 50 de sisteme de educație din lume având ca obiectiv analiză globală pe rezultatele învățării. Toate acestea au avut ca rezultat The Learning Curve – singura resursă unde există cumulate 2.500 de date privind indicatorii educaționali, economici și sociali la nivel internațional. Pentru a putea realiza o analiză comparativă internațională a sistemelor de învățământ a fost elaborat Index of cognitive skills and educational attainment. Mai mult, ținând cont că acesta compară rezultatele obținute de 39 de țări și Hong Kong (China), pe două categorii de învățământ: abilități cognitive și nivelul de educație, în urma analizei acestui indice putem să ne formăm o imagine relevantă asupra situației de ansamblu a nivelului educației în țările studiate.
Analiza corelație dintre IIS și EI
Tabelul 35 – Tabelul de corelație IIS-EI
Legătura dintre cei doi indicatori este una directă, dar de intensitate medie – Coeficientul de corelație Pearson are valoarea 0.697.
Analiza regresiei liniare dintre IIS și EI
Modelul de regresie lineară obținut:
r = 0.697 – ceea ce denotă intensitatea medie a legăturii dintre Indexul abilităților cognitive și al dobândirii educației și Indicele de Incluziune Socială;
r2 = 0.486 – 48,6% procent din varianța variabilei dependente, IIS este explicată de modelul de regresie.
, prin urmare modelul este generalizabil.
Ecuația nestandardizată:
Ecuația standardizată: – admițând că între cele două variabile analizate există o dependență lineară, la o creștere cu o abatere standard a variabilei EI îi corespunde o creștere de 0.697 abateri standard a variabilei IIS.
Figura 53 – Corelația dintre IIS și EI
Reprezintă progresul social un factor determinant al fenomenului de incluziune socială?
The Social Progress Index (SPI) – indicele progresului social a fost lansat în 2014 pornind de la o versiune beta din 2013 și măsoară o gamă completă de componente de performanță socială și de mediu agregate într-un cadru general. Indicele a fost dezvoltat pe baza discuțiilor ample cu părțile interesate din întreaga lume cu privire la ceea ce se poate pierde atunci când factorii de decizie se concentrează asupra PIB-ului dar nu și la excluderea performanței sociale.
Indicele progresului social cuprinde patru principii-cheie de proiectare:
indicatorii exclusiv sociali și de mediu – scopul fiind acela de a măsura progresul social direct, mai degrabă decât să utilizeze proxy-uri economice. Prin excluderea indicatorilor economici, se poate analiza în mod riguros și sistematic relația dintre dezvoltarea economică (măsurată de exemplu prin PIB pe cap de locuitor) și dezvoltarea socială. Eforturile anterioare de a muta „dincolo de PIB” au combinat indicatorii sociali și economici, ceea ce face greu de clarificat cauza și efectul;
rezultate – nu intrări – scopul indicatorului este de a măsura rezultatele care contează pentru viața oamenilor reali. De exemplu, vrem să măsoare nivelul de sănătate și bunăstarea unei țări și nu efortul consumat și nici cheltuielile acesteia în domeniul asistenței medicale;
holistic și relevant pentru toate țările – cu scopul de a crea o măsură globală a progresului social, care cuprinde multe aspecte ale nivelului de sănătăte a societăților. Cele mai multe eforturi anterioare s-au concentrat pe țările cele mai sărace, pentru motive lesne de înțeles;
realizabil – se dorește a fi un instrument practic care va ajuta liderii și practicieni în guvern, afaceri și societatea civilă pentru a pune în aplicare politici și programe ce vor conduce la progrese sociale mai rapide. Astfel, indicele este structurat în 12 componente și 52 de indicatori distincți. Cadrul permite calcularea unui scor de țară total dar permite și analize granulare de domenii cu ajutoruli unei analize SWOT.
Analiza corelație dintre IIS și SPI
Tabelul 36 – Tabelul de corelație IIS-SPI
Legătura dintre cei doi indicatori este una directă, de intensitate mare – Coeficientul de corelație Pearson are valoarea 0.934.
Analiza regresiei liniare dintre IIS și SPI
Modelul de regresie lineară obținut:
r = 0.934 – ceea ce denotă legătura aproape perfectă dintre Indicele de Progres Social și Indicele de Incluziune Socială;
r2 = 0.872 – 87,2% procent din varianța variabilei dependente, IIS este explicată de modelul de regresie.
, prin urmare modelul este generalizabil.
Ecuația nestandardizată:
Ecuația standardizată: – admițând că între cele două variabile analizate există o dependență lineară, la o creștere cu o abatere standard a variabilei SPI îi corespunde o creștere de 0.934 abateri standard a variabilei IIS.
Figura 54 – Corelația dintre IIS și SPI
Rezultatul analizei de corelație confirmă practic faptul că Indicele Progresul Social, prin definiție, este cuprinzător și favorabil incluziunii. Progresul social reprezintă capacitatea unei societăți de a satisface nevoile umane fundamentale ale cetățenilor săi, stabilește politicile care să permită cetățenilor și comunității să își îmbunătățească și să își susțină calitatea vieții astfel încât să se creeze condiții tuturor persoanelor fizice pentru a ajunge la potențialul maxim.
Corelația dintre IIS și NEETs – Young People not in Education, Employment or Training
Indicatorul cuantifică tinerii fără nici un loc de muncă, care nu sunt cuprinși în sistemul educațional și de formare (NEET). Descrierea acestui indicator a fost abordată în cadrul subcapitolului 2.4. Excluziunea socială în rândul tinerilor.
Analiza corelație dintre IIS și NEET’s
Tabelul 37 – Tabelul de corelație IIS-NEET
Așa cum era de așteptat, legătura dintre cei doi indicatori este una inversă, dar de intensitate scăzută – Coeficientul de corelație Pearson are valoarea -0.278.
Analiza regresiei liniare dintre IIS și NEET’s
Modelul de regresie lineară obținut:
r = 0.278 – ceea ce denotă o legătură de intensitate foarte scăzută dintre indicatorul NEET și Indicele de Incluziune Socială;
r2 = 0.077 –7,7% procent din varianța variabilei dependente, IIS este explicată de modelul de regresie.
, prin urmare modelul nu este generalizabil.
Ecuația nestandardizată:
Ecuația standardizată: – admițând că între cele două variabile analizate există o dependență lineară, la o creștere cu o abatere standard a variabilei SPI îi corespunde o scădere de -0.278 abateri standard a variabilei IIS.
Figura 55 – Corelația dintre IIS și NEET’s
Influența șomajului asupra Indicatorului de Incluziune Socială
Rata șomajului reprezintă ponderea șomerilor în populația activă. Șomerii, conform definiției internaționale (BIM), sunt persoane cu vârstă cuprinsă între 15-74 ani care îndeplinesc, simultan, următoarele trei condiții: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni și s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni iar populația activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forță de muncă disponibilă pentru producția de bunuri și servicii în timpul perioadei de referință, incluzând atât populația ocupată cât și șomerii.
Un nivel scăzut al ratei șomajului reflectă capacitatea unei țări de a echilibra cererea cu oferta de muncă, evident pe fondul unei economii consolidate care are capacitatea de a oferi locuri de muncă durabile și de a resorbi forța de muncă existentă.
În studiul de față este relevant să știm că, în prezent, la nivel național, pe lângă indicatorii de context mai sunt utilizate și alte categorii de indicatori care pot servi procesului de fundamentare, elaborare, implementare, monitorizare și evaluare în domeniul ocupării și formării profesionale: indicatori privind accesul și participarea la educație și formare profesională; indicatori de calitate și eficiență a educației și formării profesionale; indicatori privind rezultatele sistemului de educație; indicatori privind rezultatele educației și formării profesionale pe piața muncii și calitatea forței de muncă și indicatori privind participarea și investițiile în FPC/ Educația Permanentă.
Analiza corelație dintre IIS și Rata Șomajului
Tabelul 38 – Tabelul de corelație IIS-Rata Șomajului
Așa cum era de așteptat, legătura dintre cei doi indicatori este una inversă, dar de intensitate medie – Coeficientul de corelație Pearson are valoarea -0.400.
Analiza regresiei liniare dintre IIS și Rata Șomajului
Modelul de regresie lineară obținut:
r = 0.400 – ceea ce denotă o legătură de intensitate foarte scăzută dintre indicatorul Rata Șomajului și Indicele de Incluziune Socială;
r2 = 0.160 –16,0% procent din varianța variabilei dependente, IIS este explicată de modelul de regresie.
, prin urmare modelul este generalizabil.
Ecuația nestandardizată:
Ecuația standardizată: – admițând că între cele două variabile analizate există o dependență lineară, la o creștere cu o abatere standard a variabilei SPI îi corespunde o scădere de -0.400 abateri standard a variabilei IIS.
Figura 56 – Corelația dintre IIS și Rata șomajului
Cap. 6 Concluzii și contribuții personale
Incluziunea socială este un fenomen amplu, complex iar un indicator primar sau o simplă reprezentare grafică nu sunt suficiente pentru a-l ilustra. Acest studiu reprezintă o încercare de a dezvolta un indice numeric agregat pentru calcul incluziunii sociale în țările membre ale Uniunii Europene.
Având la bază modelul Indicelui de Incluziune Socială calculat de Americas Quarterly și pornind de la premisa că excluderea socială nu substituie ci are ca punct de pornire sărăcia, am considerat necesar ca în componența acestui indicator compozit să includ indicatori primari ce acoperă mai multe arii tematice și nu în mod special indicatori economici.
Calculul Indicelui de Incluziune Socială pentru țările UE nu indică un prag absolut, nu poate determina o valoare astfel încât să putem afirma că deasupra acesteia nu există excluziune socială. De fapt, putem evalua poziția relativă a diferitelor grupuri de risc pentru a determina statele cu cea mai eficientă aplicabilitate a politicilor de incluziune socială.
În urma analizei corelației dintre indicatorii primari, important este ca pe lângă factorii de risc să putem determina și fenomenul de cauzalitate al excluziunii sociale ceea ce conduce la crearea de politici adecvate utilizate pentru a stabili prioritățile și pentru a dezvolta strategii politice ale fenomenului de incluziune socială. Determinarea acestora la nivel național și identificarea ulterioară a unor elemente comune pentru majoritatea țărilor ar putea deschide calea în elaborarea unor politici incluzive comune, la nivel european care să nu se oprească la stadiul teoretic.
De asemenea, acest studiu demonstrează în mod clar faptul că deși „relația” dintre principalii indicatori economici, vizați în prezent, de politicile de incluziune socială (indicatori ce fac referire la venituri, piața muncii, șomaj), este una corectă aceasta nu poate fi considerată completă. Ea poate explica doar parțial gradul de excludere socială ceea ce nu poate conduce decât la politici incomplete de incluziune socială. Există un număr de alte caracteristici individuale non-economice pe care le putem considera ca jucând un rol-cheie în cadrul conceperii de politici și strategii incluzive în mod independent de acesta. Acești factori sunt în special legați de nivelul educațional sau de sănătate, drepturi ale minorităților sau drepturile politice și libertățile civile ale unei națiuni.
Până în prezent, politicile de luptă împotriva sărăciei și a excluziunii sociale s-au concentrat puternic pe reducerea șomajului. O schimbare importantă a fost făcută prin accesul la beneficii sociale și prin executarea activității de reintegrare. Mai mult decât atât, combaterea abandonului școlar și lupta împotriva analfabetismului sunt considerate importante pentru promovarea incluziunii sociale. O atenție tot mai mare este acordată factorilor de sănătate, care au fost în mare parte considerați relevanți din punct de vedere medical și mult mai puțin priviți ca o problemă care poate avea grave consecințe socio-relaționale.
Inovatoare ni se par liniile politice ce încearcă să transfere compensarea și ajutarea persoanelor defavorizate la conștientizarea propriei responsabilități. Deși, la un moment dat și acest lucru poate fi considerat excluziv, aceste politici practic fiind susținute pentru persoane privilegiate sau cu un nivel ridicat al educației, punându-se la îndoială capacitatea unor persoane excluse social de a se ridica la aceste așteptări.
Cu siguranță, tema excluziunii/incluziunii sociale va rămâne pe agenda politică și va reprezenta subiectul unor dezbateri mulți ani înainte.
Toate statele membre au obligația de a raporta o serie de indicatori de incluziune conveniți la nivelul Uniunii Europene. Astfel, Indicatorii Laeken sunt repere importante în crearea politicii de incluziune socială, iar indicatorul din studiul de față nu face altceva decât să vină în completarea acestora și subliniază faptul cu incluziunea socială poate fi, de asemenea, evaluată și în alt mod, cu un accent mai puternic pe caracteristicile non-financiare ale fenomenului ca atare.
Inițial Social Inclusion Index a fost calculat pentru 12 țări cu ajutorul a 15 variabile a ajuns, în 2015 la 22 de variabile și 17 țări. Măsurarea dezvoltării în emisferă necesită mai mult decât identificarea creșterii economice sau reducerea sărăciei. Aflat la a patra „aniversare”, în anul 2015, Americas Quarterly Social Inclusion Index monitorizează politicile publice și scoate în evidență lipsurile, identificând în același timp variabilele: accesul la bunuri, drepturile politice și libertățile civile pentru a creiona un portret cât mai corect al regiunii studiate (America Latină). Indicele este calculat de Seattle International Foundation, organizație dedicată susținerii eradicării sărăciei globale și altor activități focusate pe America Centrală.
Sunt utilizați atât indicatori economici, clasici, cât și indicatori non-financiari. În același timp există în componența sa patru indicatori specifici calculați pentru țările Americii Centrale și Americii Latine în urma sondajelor de opinie publică efectuate și analizate de către The Americas Barometer inițiate de The Latin American Public Opinion Project (LAPOP) din cadrul Universității Vanderbilt. În cadrul etapei de selecție a indicatorilor primari, am eliminat doi dintre aceștia:
Civil society Participation – indicatorul exista în EUROSTAT modulul SILC din 2006 la secțiunea Social and Cultural Participation. Acesta va fi disponibil în 2016 (calculat pentru anul 2015);
Personal empowerment – indicatorul nu este calculat pentru țările Uniunii Europene.
Nota de originalitate a tezei este dată de adaptarea indicatorilor primari agregați ai Indicelui de Incluziune Socială la necesitățile și prioritățile țărilor membre ale Uniunii Europene și calculul IIS.
Principala asumpție a studiului nostru este aceea că incluziunea socială a unei nații este influențată pe lângă factorii economici și de cei non-economici: gama de drepturi civile, politice, ale femeii și LGBT; politici de investiții sociale; condiții de acces la locuințe adecvate, de înscriere la liceu, acces la un loc de muncă formal, incluziunea financiară ce acționează simultan.
Mai mult decât atât, metodologia aplicată anterior permite obținerea de rezultate pentru toate statele incluse în analiză. Astfel, se poate încerca o validare a Indicelui de Incluziune Socială calculat pentru țările Uniunii Europene.
Referitor la cercetarea propriu-zisă, am pornit de la identificarea și explorarea empirică a posibilelor legături între indicatorii economici și non-economici conturând scopul acestei teze, crearea și testarea unui instrument de măsurare a excluziunii/incluziunii sociale, creionând în același timp obiectivele specifice.
Un prim obiectiv este reprezentat de analizarea fenomenului de excluziune socială la nivelul țătilor membre UE. Pornind de la crearea unui Indice al Incluziunii Sociale pe baza unui set de indicatori din diverse domenii, grupați în dimensiuni, am realizat un clasament al țărilor pe baza scorurilor indicatorilor primari. În urma analizei gradului de dezvoltare a incluziunii sociale din țările UE obervăm gruparea acestora după categoriile abordate. De exemplu, observăm faptul că pe lângă deosebirile date în general de intensitatea diverselor dimensiuni ale IIS, țările postcomuniste din Europa de Est se confruntă cu apoximativ același tip de probleme la nivelul IIS. Putem considera factorul istoric (perioada comunistă) ca fiind principala cauză comună a evoluției particulare a societății civile în țările postcomuniste. Acest lucru a determinat o evoluție greoaie și o capacitate slabă de mobilizare și adaptare în tranziția democratică.
Al doilea obiectiv specific al tezei urmărește cercetarea legăturilor de interdependență în vederea obținerii unor factori analitici ce pot fi utilizați pentru a vedea dacă corelațiile observate pot fi explicate cu ajutorul unui număr mai mic de variabile ipotetice.
Al treilea obiectiv specific al tezei constă în explorarea corelațiilor între Indicele De Incluziune Socială și Indici compoziți anuali (HDI, SPI etc.).
Obiectivul final este acela de a stabili măsura în care există efectiv incluziune socială în statele membre UE și posibilitatea de a completa indicatorii Laeken a sporit înțelegerea empirică a fenomenului de excluziune socială.
Perspective și direcții viitoare de cercetare
Subiect la modă, incluziunea socială va rămâne multă vreme în discuție în rândul politicienilor, cercetătorilor și a mediului de afaceri. După cum am menționat anterior, acest concept este mai amplu decât dezvoltarea economică și reducerea sărăciei; include elemente de responsabilitate politică, drepturi politice, civile și umane, precum și accesul la bunuri publice și private, fără discriminare.
Este de la sine înțeles că periodic (la un an, maxim doi) acest indice trebuie îmbunătățit, pentru a ține pasul cu modificările în domeniul incluziunii sociale. Astfel, acesta va fi rafinat în timp prin combinarea, adaptarea sau introducerea de noi variabile sau prin completarea cu date relevante disponibile. Dat fiind caracterul multidimensional al fenomenului cuantificat, să nu uităm aspecte de actualitate ce-l pot afecta în mod direct: brain drain, fenomenul migrațional etc.. Pe de altă parte, indicatorul compozit – prin indicatorii primari pe care îi include – răspunde cerințelor sustenabile în vederea promovării unor politici sociale UE precizate în strategia Europa 2020.
Strategia EUROPA 2020
O provocare la nivel global este reprezentată de menținerea tinerilor pe piața forței de muncă, în sistemul educațional și/sau în programe de formare profesională.
În anul 2013, Consiliul UE a adoptat Recomandarea privind recomandarea unei garanții pentru tineret.
Ce înseamnă, de fapt, acest termen? Suntem siguri că sub aceste cuvinte frumoase, garanție pentru tineret, se ascunde și altceva în afară de promisiuni? Teoretic, această recomandare urmărește reducerea șomajului în rândul tinerilor. Din punctul meu de vedere, o cifră a șomajului, în rândul populației tinere (aici mă refer până în 35 de ani), mai mare de 25% poate fi considerată o adevărată dramă.
Cum se poate evita acest lucru? Prin oferte de angajare de bună calitate, prin continuarea formării profesionale. O alternativă este dată de educația continuă, prin integrarea de programe de formare recunoscute la nivel internațional.
În același timp, recomandarea Consiliului UE se aliniază la obiectivele Strategiei Europa 2020. Astfel, garanția pentru tineret contribuie la îndeplinirea a trei dintre obiectivele acesteia:
75% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani să aibă un loc de muncă;
rata abandonului școlar timpuriu să fie sub 10%;
cel puțin 20 de milioane de persoane să fie scoase din sărăcie și excluziune socială.
Bibliografie
Aasland, A. and T. Fløtten (2001). Ethnicity and Social Exclusion in Estonia and Latvia, Europe-Asia Studies, 53(7), pp.1023-1049.
Ali, M. (2005). Globalization and industrial relations of China, India, and South Korea: An argument for divergence. University of Rhode Island, Schmidt Labor Research Center, Seminar paper series,
http://www.uri.edu/research/lrc/research/papers.htm
Agresti, A., Finlay, B., (2008). Statistical methodsfor the social sciences. Upper Saddle River; New Jersey: Prentince Hall Internațional, Inc.
Alkire, S., (2002). Valuing Freedoms: Sen's Capability Approach and Poverty Reduction, OUP Catalogue, Oxford University Press, number 9780199245796.
Anderson, C. A., Bowman, M. J., (1963). Concerning the Role of Education in Development, London, Collier Macmillan.
Anghelache C., Mitruț C., Voineagu V., (2013). Statistică macroeconomică: sistemul conturilor naționale, București, Editura Economică.
Arrow K.J. and Raynaud H., (1986). Social choice and multicriterion decision making, M.I.T. Press, Cambridge.
Atkinson, A. B., (1998) Exclusion, Employment and Opportunity, in Atkinson, A. B. Hills, J. (1998) Exclusion, Employment and Opportunity. CASEpaper 4, Centre for Analysis of Social Exclusion, London School of Economics.
Bailey, N., Spratt, J., Pickering, J., Goodlad, R., and Shucksmith, M., (2004). Deprivation and social exclusion in Argyll and Bute. Report to the Community Planning Partnership. Scottish Centre for Research on Social Justice, Universities of Glasgow and Aberdeen.
Barnes, M., (2005). Social Exclusion in Great Britain An Empirical Investigation and Comparison with the EU. Aldershot: Avebury.
Berger-Schmitt, R. and Noll, H., (2000). Conceptual framework and structure of a European system of social indicators. EuReporting Working Paper No. 9, Mannheim: Centre for Survey Research and Methodology (ZUMA).
Bhalla, A. and Lapeyre, F. (2004). Poverty and exclusion in a global world. New York : Palgrave Macmillan.
Böhnke, P., (2001). Nothing left to lose? Poverty and social exclusion in comparison. Empirical evidence on Germany, Veröffentlichungen der Abteilung Sozialstruktur und Sozialberichterstattung des Forschungsschwerpunktes Sozialer Wandel, Institutionen und
Vermittlungsprozesse des Wissenschaftszentrums Berlin für Sozialforschung, No. FS III 01-402,
http://hdl.handle.net/10419/50216
Booth, C., (1892-1897). Life and Labour of the People in London, nine vols. London: Macmillan.
Box G., Hunter W. and Hunter J., (1978). Statistics for experimenters, New York: John Wiley and Sons.
Bradshaw, J., Kemp, P., Baldwin, S. and Rowe, A., (2004) The drivers of social exclusion: A
review of the literature for the Social Exclusion Unit in the Breaking the Cycle series,
London: SEU/ODPM.
Brenner, M.H., 2009. Explaining aggregate health status (mortality). Insights to the possible impact of the economic crisis. Report to the European Commission.
Burchardt, T., Le Grand, J. and Piachaud, D. (1999) ‘Social exclusion in Britain 1991-1995’, Social Policy and Administration, vol 33, no 3, pp 227-44.
Bourguignon, F. and S. Chakravarty (2003). „The measurement of multidimensional poverty”, Journal of Economic Inequality, 1: 25–49.
Cameron, C. (2006). „Geographies of welfare and exclusion: Social Inclusion and Exception”, Progress in Human Geography, 30(3): 396–404.
Chantala K, Suchindran C., (2003) Multiple Imputation for Missing Data. SAS OnlineDocTM: Version 8.
Coman, C., (2011). Statistică aplicată în științe sociale. Iași: Institutul European, p. 342-369.
Council of Europe (1998). Fighting social exclusion and strengthening social cohesion in Europe. Recommendation 1355, Parliamentary Assembly debate on 28 January 1998
Debreu G. (1960), Topological methods in cardinal utility theory, in Arrow K.J., Karlin S. and Suppes P. (eds.) Mathematical methods in social sciences, Stanford University Press, Stanford.
Dempster A.P. and Rubin D.B. (1983), Introduction (pp.3-10), in Incomplete Data in Sample Surveys (vol. 2): Theory and Bibliography (Madow W.G., Olkin I. and Rubin D.B., eds.) New York: Academic Press.
Derbyshire H and Locke C (2008) Gender and social development. CeDEP Course Module, SOAS.
Dertwinkel, T. (2008). „Economic Exclusion of Ethnic Minorities: On the Importance of Concept Specification”, European Centre for Minority Issues. ECMI Brief #19.
Easterly W (2002) To help the poor. In: The elusive quest for growth: economists' adventures and misadventures in the tropics. MIT Press, Cambridge, Massachusetts, p. 5-15.
Eden, F. M. (1797). The State of the Poor. london: Cass.
Edward, P. (2006). „The Ethical Poverty Line: a moral quantification of absolute poverty”,
Third World Quarterly, 27(2):377-393.
Errunza, V.1983. Emerging markets: A new opportunity for improving global portfolio performance. Financial Analyst Journal, 39 (5) 51- 58.
Estivill, J. (2003) Concepts and strategies for combating social exclusion, Geneva: International Labour Office.
European Commission, (2005). Regional indicators to reflect social exclusion and poverty, Policy Studies Findings 4, European Communities.
European Commission, (2009). Portfolio of the indicators for the monitoring of the European strategy for social protection and social inclusion – 2009 update,
[http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=756&langId=en].
European Commission, 2011. Wellbeing. Eurobarometer Qualitative Study.
European Union, (2004). Joint report by the Commission and the Council on social inclusion. Council (Employment, Social Policy, Health and Consumer Affairs). Council (Employment, Social Policy, Health and Consumer Affairs),
[http://ec.europa.eu/employment_social/soc-prot/soc-incl/
final_joint_inclusion_report_2003_en.pdf].
European Union, (2010). Raport Poverty and Social Exclusion,
[http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_321_en.pdf]
Eurostat, (2010). Combating poverty and social exclusion. A statistical portrait of the European Union.
Fleury, S. (1998). Política social, exclusión y equidad en América Latina. Nueva Sociedad, N°156, Julio-Agosto: 1-25 (pdf version).
Figueiredo A., Altamirano, T. and D. Sulmont (1995). Social exclusion and inequality in Peru. ILO Regional Office.
Forrester, V (1997). O horror econômico. São Paulo, Ed. UNESP
Fraser, N. (2003). Redistribución, reconocimiento y exclusión social. In Departamento Administrativo de Bienestar Social (DABS) & Facultad de Ciencias Políticas y Relaciones Internacionales, Pontificia Universidad Javeriana (eds.) Inclusión social y nuevas ciudadanías. Condiciones para la convivencia y seguridad democráticas. Seminario Internacional. Memorias. Bogotá: DABS, PUJ: 55-69.
Freiler C. 2002. The Context for Social Inclusion. Toronto: Laidlaw Foundation.
[www.laidlaw.org]
Furlong, A. (2007), ‘The zone of precariety and discourses of vulnerability: NEET in the UK’, Journal of Social Sciences and Humanities, No. 381, pp. 101–121.
Gadrey, J., Jany-Catrice F. et al. (2005). Les nouveaux indicateurs de richesse, Paris, Editions La Découverte, Collection «Repères».
Guildford, J. (2000) Making the Case for Social and Economic Inclusion. Population and Public Health Branch, Health Canada, Atlantic Region.
Hallerod, B. (1996). „Deprivation and Poverty: A Comparative Analysis of Sweden and Great”, Acta Sociologica, 39: 141-168.
Handbook On Constructing Composite Indicators: Methodology And User Guide – ISBN 978-92-64-04345-9 – © OECD 2008, pp, 13-14.
Herod, A. (2011) Scale, London: Routledge.
Institutul de Științe ale Educației și UNICEF, 2008, Învățământul obligatoriu de 10 ani, Condiții de Implementare, rezultate și măsuri corective, București, p. 163 – 184.
Jenson, J. (1998). Mapping Social Cohesion: The State of Canadian Research, CPRN Study No. F/03. Canadian Policy Research Network, Inc.
Juliano, D. (2001). Género y exclusión. In Valencia, A. (ed) Exclusión social y construcción de lo público en Colombia. Bogotá: Centro de Estudios de la Realidad Colombiana (CEREC), Facultad de Ciencias Económicas, Universidad del Valle: 27-50.
Labonté, R. (2003). „Social inclusion/exclusion: Dancing the dialectic”, Health Promotion International, 19(1):115-21.
Labonté, R., (2010) (ed.) Forgotten Families: Globalization and the Health of Canadians, Ottawa: Collection d’études transdisciplinaires en santé des populations/Transdisciplinary Studies in Population Health Series. 2010. ISBN 1922-1398.
Landman, T., (2006). Human rights and social exclusion indicators: concepts, best practices, and methods for implementation. University of Essex: Department of Government Human Rights Centre
Lazăr, A., (2011). O cartografiere a concepțiilor „populare” despre apartenența națională în statele membre ale Uniunii Europene, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale – Studii de atelier. Cercetarea minorităților naționale din România, nr. 38
Lenoir, R. (1974). Les exclus: un Francais sur dix. Paris: Le Seuil.
Levitas, R. (1998). The Inclusive Society? Social Exclusion and New Labour, Basingstoke: Macmillan.
Levitas, R., Pantazis, C., Fahmy, E., Gordon, D., Lloyd, E. & Patsios, D. (2007), The multi-dimensional analysis of social exclusion. Bristol Institute for Public Affairs, University of Bristol
Lloyd, C. et al, (2005). Growing Up Global: The Changing Transitions to Adulthood in Developing Countries. National Research Council, National Academy Press, Washington, DC.
Madanipour, A. et al. (eds.) (1998). Social exclusion in European cities. Processes, experiences and responses. London: Jessica Kingsley
Marthur, V.1999. Human capital-based strategy for regional economic development. Economic Development Quarterly, 13(3): 203-216.
Massey, D. (1985) New directions in space, in Gregory, D. and Urry, J. (eds.) Social relations and spatial structures. Basingstoke: Macmillan. 9 – 19.
Masters, J. and T. Wickstrom (2006). Defining and Measuring Poverty: Challenges and
Opportunities. Center for Community Futures. Draft 10.
Mathieson, J. et al., 2008. Social Exclusion Meaning, measurement, experience, and links to
health inequalities. WHO Social Exclusion Knowledge Network Background Paper 1.
Mihai, M., Țițan, E. – Education And Innovation In The Context Of Economies Globalization, Procedia Economics and Finance Volume 15, pg. 1042-1046.
Mihaela MIHAI – NEETs Analysis in Romania, Ovidius University Annals Economic Sciences Volume XV/ Issue 1/2015/ pp.97-102.
Milanovic, B. 2003. Can we Discern the Effect of Globalization on Income Distribution? Evidence from Household Surveys. The World Bank Economic Review, 19(1):21-44.
Munda G. and Nardo M. (2005), Constructing Consistent Composite Indicators: the Issue of Weights,EUR 21834 EN, Joint Research Centre, Ispra.
Nunes, C. (2008). „Poverty Measurement: The Development of Different Approaches and Its Techniques”, ECINEQ WP 2008 – 93. Portugal: Society for the Study of Economic Inequality.
Perț, Steliana (coord.), Evaluarea capitalului uman. Coordonate strategice ale evoluției pieței
muncii în România, IRLI, București, 1997.
Perț, Steliana Capitalul uman-factor cheie al creșterii economice durabile,Centrul de Informare
și Documentare Economică, București, 2001.
Perț, Steliana, Pavelescu, Florin-Marius, Ocuparea și șomajul în România, București, Centrul de Informare și Documentare Economică, Colecția Biblioteca Economică, Studii și cercetări economice, vol. 6–7, 2002.
Perț, Steliana, Ocuparea forței de muncă din perspectiva racordării la coordonatele strategiei europene pentru ocupare (SEO) – o abordare globală, București, Centrul de Informare și Documentare Economică, Colecția Biblioteca Economică, Probleme economice, vol. 7–8–9, 2002.
Psacharopoulos, G., 2007. The Costs of School Failure. Analytical Report for the European Commission prepared by the European Expert Network on Economics of Education (EENEE).
Pierson, J. (2002). Tackling Social Exclusion. London: Routledge.
Ranis, G., Stewart, F. and E. Samman (2007). Human Development: beyond the Human Development Index. Journal of Human Development 7(3):323-358.
Rawal, N. (2008). „Social Inclusion and Exclusion: A Review”, Dhaulagiri Journal of Sociology and Anthropology, 2:161-180.
Rodgers, G., C. Gore and J.B. Figueiredo (eds.) (1995) Social Exclusion: Rhetoric, Reality, Responses, Institute of International Labour Studies, Geneva.
Rotariu, T. (coord), Bădescu, G., Culic, I., Mezei, E., Mureșan, C. (2006), Metode statistice aplicate în științe sociale, Editura Polirom, Iași, pp. 254-331.
Room, G. (1998) Social Exclusion, Solidarity and the Challenge of Globalisation, Bath Social Policy Papers, No.27, University of Bath.
Roy B. (1996), Multicriteria methodology for decision analysis, Kluwer, Dordrecht.
Rowntree, B. S. (1901). Poverty: A Study of Town Life, London: Longmans.
Sachs, J., Mellinger, A., and Gallup, J. (2000) The Geography of Poverty and Wealth, Scientific American.
Saunders, P., Naidoo, Y. and M. Griffiths (2008). „Towards New Indicators of Disadvantage:
Deprivation and Social Exclusion in Australia”, Australian Journal of Social Issues, 43(2):175-194
Saunders, P. and M. Wong (2009). Still doing it tough: an update on deprivation and social exclusion among welfare service clients. Social Policy Research Centre: University of New South Wales.
Sayer, A. (1985) The difference that space makes, in Gregory, D. and Urry, J. (eds.) Social relations and spatial structures. Basingstoke: Macmillan. 49–66.
Schrecker, T., Chapman, A., Labonté, R. and R. De Vogli (2010). „Advancing health equity in the global marketplace: How human rights can help”, Social Science & Medicine 71:1520-26.
Sen, A. (1985). Commodities and Capabilities. Amsterdam: North-Holland.
Sen, A. (1992) Poverty Re-examined. Cambridge (Mass):Harvard university Press.
Sen A (2001) Development as freedom. Oxford University Press, pp. 3-11.
Saisana M. and Tarantola S. (2002), State-of-the-art report on current methodologies and practices for composite indicator development, EUR 20408 EN, European Commission-JRC: Italy
Shookner, M. (2002). An Inclusion Lens: Workbook for Looking at Social and Economic Exclusionand Inclusion, Ottawa, Health Canada,
Social Exclusion Unit (SEU) (1997). Social Exclusion Unit: Purpose, work priorities and working methods. London: The Stationery Office
Sodha, S., Bradley W, (2010). Poverty and social exclusion mean much more than low income…, London: Demos, 2010.
Spandler, H (2007). „From Social Exclusion to Inclusion? A Critique of the Inclusion Imperative in Mental Health”, University of Central Lancashire, Preston
Stan, M-D (2004) Excluziunea de pe piața muncii, Calitatea Vieții, XV, nr. 3–4, București, pp. 333–347.
Stiglitz, S., Sen, A. and J. Fitouss (2010a). Mis-measuring Our Lives. Why GDP Doesn't Add Up, New York: The New Press.
Stiglitz, S., Sen, A. and J. Fitouss (2010b). Report by the Commission on the Measurement of Economic Performance and Social Progress.
[http://www.stiglitz-sen-fitoussi.fr/documents/rapport_anglais.pdf]
Townsend, P. (1979). Poverty in the United Kingdom, London: Allen Lane and Penguin Books.
Țițan, E. (2002), Statistică. Teorie și aplicații în sectorul terțiar, Editura Meteor Press, București.
Țițan, E., Ghiță. S., Trandaș S. (2003). Statistică aplicată, Editura Meteor Press.
United Nations (1995). Report of the World Summit for Social Development, Copenhagen, 6-12 March 1995. Sales No. E. 96.IV.8. Also available from
http://www.un.org/esa/socdev/wssd/index.html.
Valencia, A (2001). Exclusión social y construcción de lo público en Colombia. In Valencia, A. (ed.) Exclusión social y construcción de lo público en Colombia. Bogotá: Centro de Estudios de la Realidad Colombiana (CEREC), Facultad de Ciencias Económicas, Universidad del Valle: 11-25.
Vasile, V., Zaman, V. (2005). Migrația forței de muncă și dezvoltare durabilă a României. Abordări teoretico-metodologice. Sistem de indicatori și modele de analiză, editura Expert.
Velásquez, F. (2001). Exclusión social y gestión urbana: a propósito de Cali. En: Valencia, A. (Editor) Exclusión social y construcción de lo público en Colombia. Bogotá: Centro de Estudios de la Realidad Colombiana (CEREC), Facultad de Ciencias Económicas, Universidad del Valle: 97-156.
Zamfir, C., Popescu, I.A., Ștefănescu, Ș., Teodorescu, A., Vlăsceanu, L. și Zamfir, E., (1974). Indicatori și surse de variație a calității vieții, București, Editura Anademiei.
Yitzhaki, S. (1979). Relative deprivation and the Gini coefficient, Quarterly Journal of Economics, 93, 321–324.
________(1992). Towards a Europe of solidarity: intensifying the fight against social exclusion, fostering integration. Communication from the Commission. CoM(92)542. Brussels.
Anexa 1
Rata de creștere a PIB-ului real pe cap de locuitor
Anexa 2
Cheltuieli cu protecția socială
Anexa 3
Înscrierea în învățământul liceal (%);
Anexa 4
FREEDOM IN THE WORLD 2015
DREPTURI POLITICE (0-40 puncte)
Întrebări
Listă de verificare
Sub-întrebările oferă îndrumare cu privire la problemele pe care analiștii le consideră demne de luat în considerare pentru fiecare întrebare din listă. Analiștii nu au nevoie să ia în considerare fiecare întrebare în timpul procesului de notare, ca relevanță fiecare variază de la o țară la alta.
A. PROCESUL ELECTORAL (0-12 puncte)
1. Șeful guvernului sau a altor autorități naționale este selecționat prin alegeri corecte și libere?
A stabilit organizații cu reputație națională și/sau internațională de monitorizare a alegerilor pentru analiza celor mai recente alegeri ale șefului guvernului sau a altor autorități naționale pentru a stabili dacă sunt libere și corecte? (Notă: șefi de guvern aleși prin diferite cadre electorale, inclusiv alegeri directe pentru președinte, alegerile indirecte pentru prim-ministru de către Parlament, iar sistemul de colegiu electoral pentru alegerea președinților, sunt acoperite de acest lucru și următoarele sub-întrebări în caz indirect. Alegerile pentru șeful guvernului, alegerile pentru legislativul care a ales șeful guvernului, precum și procesul de selecție a șefului guvernului însuși, ar trebui să fie luate în considerare);
Au existat întârzieri nejustificate la cele mai recente alegeri pentru șeful guvernului, motivate politic?
Înregistrarea alegătorilor și candidaților se desfășoară într-un mod corect, în timp util, în mod transparent și nediscriminatoriu?
Candidații pot susține discursuri, organiza reuniuni publice, și se pot bucura de acces mass-media pe parcursul întregii campanii făra a fi intimidați?
Alegerile sunt organizate prin vot secret sau printr-o procedură echivalentă de vot liber?
Persoanele cu drept de vot pot alege un candidat sau partid, fără presiuni nejustificate sau intimidare?
Este numărat votul transparent și raportat sincer cu rezultatele oficiale făcute publice? Pot observatorii grupurilor independente și/sau care reprezintă partide/candidați asista la numărarea voturilor pentru a asigura onestitatea lor?
Votul fiecărei persoane are o importanță echivalentă cu cel al altor alegători astfel încât să asigure o reprezentare egală?
Șeful guvernului a fost ales în mod democratic la alegerile recente sau în urma unei lovituri de stat violentă? (Notă: Deși pașnică, „lovitura de stat de catifea” ar putea duce în final la un rezultat pozitiv – în special în cazul în care înlocuiește un șef de guvern care nu a fost în mod liber și corect ales. Noul lider nefiind ales în mod liber și corect nu poate fi considerat ca fiind ales în mod liber și democrat.);
În cazul în care alegerile pentru guvernatorii regionali, provinciali sau de stat și/sau alți oficiali ai autorităților subnaționale diferă în mod semnificativ de alegerile naționale, desfășurarea alegerilor subnaționale nu reflectă o deschidere spre drepturi politice mai bune în țară, sau, în mod alternativ, o agravare a drepturilor politice?
2. Reprezentanții legislativi naționali sunt desemnați în urma unor alegeri libere și corecte?
Sunt stabilite organizațiile de renume pentru monitorizarea alegerilor interne și/sau internaționale pentru a verifica dacă cele mai recente alegeri legislative naționale sunt libere și corecte?
Au existat întârzieri nejustificate, motive politice la cele mai recente alegeri legislative naționale?
Este înregistrarea alegătorilor și candidaților desfășurată în mod corect, în timp util, transparent și nediscriminatoriu?
Candidați pot susține discursuri, organiza reuniuni publice, și se pot bucura de acces la mass-media pe parcursul campaniei, liberi și neintimidați?
Alegerile se realizează prin vot secret sau printr-o procedură echivalentă cu cea a votului gratuit?
Persoanele cu drept de vot pot alege un candidat sau partid, fără presiuni nejustificate sau intimidare?
Este numărat votul transparent și raportat sincer cu rezultatele oficiale făcute publice? Pot observatorii grupurilor independente și/sau care reprezintă partide/candidați asista la numărarea voturilor pentru a asigura onestitatea lor?
Votul fiecărei persoane are o importanță echivalentă cu cel al altor alegători astfel încât să asigure o reprezentare egală?
Reprezentanții legiuitorului național sunt aleși în mod democratic la alegerile recente sau în urma unei lovituri de stat violentă? (Notă: Deși pașnică, „lovitura de stat de catifea” ar putea duce în final la un rezultat pozitiv – în special în cazul în care înlocuiește reprezentanți legiutorului național care nu a fost aleți în mod liber și corect. Astfel, noul reprezentant nu poat fi considerat ca fiind ales în mod liber și democrat.);
În cazul în care alegerile pentru consiliile subnaționale/parlamentele diferă în mod semnificativ de alegerile naționale, reflectă acestea o deschidere spre drepturi politice mai bune în țară, sau, în mod alternativ, o agravare a drepturilor politice?
3. Este cadrul pentru legile electorale corect?
Există un cadru legislativ clar, detaliat, și echitabil pentru desfășurarea alegerilor? (Notă: Modificările legilor electorale nu ar trebui să se facă cu puțin timp înaintea alegerilor electorale în cazul în care este încălcat rolul alegătorilor, candidaților, partidelor.);
Sunt comisiile electorale sau a altor autorități electorale independente și fără guvern sau altă presiune și interferențe?
Componența comisiilor electorale este corectă și echilibrată?
Comisiile sau alte autorități electorale își desfășoară activitatea într-un mod eficient și competent?
Cetățenii adulți se bucură de un sufragiu universal și egal? (Notă: Alegerile pot fi suspendate sau retrase din motive de incapacitate juridică, cum ar fi incapacitatea mentală sau condamnare pentru o infracțiune gravă.)
Districte electorale sunt efectuate în mod echitabil și imparțial, astfel încât să nu existe suspiciunea de fals electoral în vederea obținerii de avantaje personale sau politice?
Selecția sistemului pentru alegerea reprezentanților legislativi (cum ar fi proporțional față de majoritar) a fost manipulat pentru a promova anumite interese politice sau pentru a influența rezultatele electorale?
B. PLURALISMULUI POLITIC ȘI PARTICIPARE (0-12 puncte)
1. Oamenii au dreptul de a se organiza în diferite partide politice sau în alte grupări politice competitive la alegerea lor? Este sistemul deschis la crearea sau dizolvarea acestor partide concurente sau grupuri?
Partidele politice se confruntă cu obstacole juridice sau practice nejustificate în eforturile lor de a se forma și de a funcționa (inclusiv cerințele de înregistrare oneroase, cerințele excesiv de mari ale membrilor etc.)?
Se confruntă cu restricții discriminatorii sau oneroase în organizarea de reuniuni, mitinguri, sau alte activități pașnice?
Sunt membrii partidelor sau liderii intimidați, hărțuiți, arestați, închiși sau supuși atacurilor violente ca urmare a activității lor politice pașnice?
2. Există un vot important al opoziției și o oportunitate realistă pentru ca aceasta să își intensifice poziția sau să câștige alegerile?
Sunt diverse restricții legale/administrative aplicate în mod selectiv partidelor opoziției pentru a le împiedica creșterea sau concurența cu succes în alegeri?
Există forțe de opoziție legitime în poziții de autoritate, cum ar fi în legiuitorul național sau în administrațiile subnaționale?
Sunt membri sau lideri ai partidelor de opoziție intimidați, hărțuiți, arestați, închiși, sau supuși unor atacuri violente, ca urmare a activități lor politice pașnice?
3. Sunt alegerile persoanelor politice luate fără influențe din partea dominației armate, puterilor străine, partidelor totalitare, ierarhiilor religioase, oligarhiilor economice sau orice alt grup puternic?
Aceste grupuri oferă mită pentru alegători și/sau personalități politice, în scopul de a influența alegerile politice?
Întreprind aceste grupuri acțiuni pentru a intimida, hărțui, sau ataca alegătorii și/sau personalitățile politice, în scopul de a influența alegerile politice?
Există control militar sau există o influență preponderentă asupra politicii și a activităților guvernului, inclusiv în țările aflate sub control civil nominal?
Sunt controlate de guverne sau prezintă o influență preponderentă asupra politicii și activităților guvernamentale prin diverse mijloace, inclusiv prezența trupelor militare străine, utilizarea de amenințări sau sancțiuni economice semnificative etc.?
4. Grupurile minoritare culturale, etnice sau religioase au drepturi politice depline și oportunități electorale?
Partidele politice cu diferite convingeri ideologice aduc în discuție și problemele de interes specific pentru grupurile minoritare?
Guvernul inhibă participarea grupurilor minoritare în viața politică națională sau subnațională prin legi și/sau obstacole practice?
Partidele politice sunt bazate pe etnie, cultură, religie sau deschise spre o îmbrățișare pașnică a valorilor democratice permise legal și autorizate să funcționeze?
C. FUNCȚIONAREA GUVERNULUI (0-12 puncte)
1. Pot determina politicile guvernului șeful liber ales al guvernului și reprezentanți legislativi la nivel național?
Candidații aleși în mod liber și corect sunt instalați în mod corespunzător?
Există alte persoane care nu au fost desemnate sau actorii de stat non-liber aleși ce împiedică sau interferează cu reprezentanții aleși în mod liber de a adopta și de a pune în aplicare a legislația și/sau luarea deciziilor politice semnificative?
Există actori nestatali, inclusiv bandele criminale, militare, și guvernele străine ce pot interfera sau impiedica reprezentanții aleși de la adoptarea și punerea în aplicare a legislației și luarea deciziilor politice semnificative?
2. Este guvernul neimplicat în corupția omniprezentă?
Guvernul a implementat legi sau programe anticorupție eficiente pentru a preveni, detecta și sancționa corupția în rândul funcționarilor publici, inclusiv rezolvarea conflictelor de interes?
Este guvernul liber de reglementări birocratice excesive, cerințe de înregistrare, sau alte controale ce cresc oportunitățile pentru corupție?
Există audit independent și eficient al organismelor de investigare care funcționează fără a fi influențat de presiuni politice?
Sunt acuzațiile de corupție către oficialii guvernamentali investigate în profunzime și fără a aduce începerea urmăririi penale, în special împotriva oponenților politici?
Sunt acuzații de corupție expuse pe larg în mass-media?
Denunțători, activiști anticorupție, anchetatorii, și jurnaliștii se bucură de protecție juridică care să îi facă să se simtă în siguranță după raportarea cazurilor de mită și corupție?
Care a fost ultimul scor al indicelui interațional de percepție a corupției pentru această țară?
3. Răspunde guvernul în fața electoratului între alegeri și funcționează cu deschidere și transparență?
Sunt grupuri ale societății civile, grupuri de interese, jurnaliști, și alți cetățeni capabili să comenteze și să influențeze politicile sau legislația în curs?
Cetățenii au dreptul legal și capacitatea practică de a obține informații despre operațiuni guvernamentale și mijloacele de a adresa petiții agențiilor guvernamentale?
Proiectul de buget este un proces legislativ semnificativ și supus controlului public?
Guvernul publică lista cheltuielilor contabile detaliate în timp util?
Statul asigură transparența și concurența efectivă în atribuirea contractelor guvernamentale?
Declarațiile de avere ale oficialilor guvernamentali sunt deschise spre control și verificare publicului și în mass-media?
ÎNTREBĂRI SUPLIMENTARE DISCREȚIONARE:
A. Pentru monarhiile tradiționale care nu au partide sau proces electoral, sistemul prevede o consultare reală, semnificativă cu oamenii astfel încât să încurajeze discuții publice de opțiuni politice și să permită dreptul de a adresa petiții domnitorului? (0-4 puncte)
Există o legislatură non-ales că sfătuiește monarhul pe probleme de politică?
Există mecanisme formale pentru indivizi sau grupuri civice să vorbească cu monarhul sau să îi transmită petiții?
Monarhul ia serios în considerare petițiile din partea publicului?
B. Guvernul sau puterea de ocupație poate modifica în mod deliberat compoziția etnică a unei țări sau a unui teritoriu, pentru a distruge o cultură sau înclina balanța politică în favoarea altui grup? (-4 la 0 puncte)
Oferă guvernul stimulente economice sau de altă natură anumitor persoane pentru a schimba componența etnică a unei regiuni?
Este guvernul forțat de oameni din anumite zone în scopul de a schimba structura etnică a regiunilor?
Guvernul arestează, încarcerează sau ucide membri de o anumită etnie, grupuri, în scopul de a schimba compoziția etnică a unei regiuni?
Tabel 1 – drepturi politice, scor agregat 2003 – 2014
Tabel 2 – Drepturi politice, subscor publicat de Freedom House în 2015 pentru 2014
Anexa 5
FREEDOM IN THE WORLD 2015
LIBERTĂȚI CIVILE (0-60 puncte)
Întrebări
Listă de verificare
Sub-întrebările oferă îndrumare cu privire la problemele pe care analiștii le consideră demne de luate în considerare pentru fiecare întrebare din listă. Analiștii nu au nevoie să ia în considerare fiecare întrebare în timpul procesului de notare, ca relevanță fiecare variază de la o țară la alta.
D. LIBERTATEA DE EXPRIMARE ȘI CREDINȚĂ (0-16 puncte)
1. Există în mass-media alte forme de expresie culturală libere și independente? (Notă: În cazul în care mass-media este controlată de stat, studiul oferă creditul de sistem.)
Presa imprimată, difuzată și/sau mass-media bazate pe internet este cenzurată direct sau indirect?
Există autocenzură în rândul jurnaliștilor comuni, în special când raportează probleme politice sensibile, inclusiv cele legate de corupție sau activitățile oficialilor guvernamentali?
Există legi de securitate folosite pentru a pedepsi calomnia și blasfemia sau pentru jurnaliștii care șantajează oficialii guvernamentali și politici sau alte entități puternice (prin intermediul amenzi oneroase sau închisoare)?
Este o crimă să insulți onoarea și demnitatea președintelui și/sau a altor oficiali guvernamentali? Care este gama de interdicții în astfel de situații și care este modul în care acestea sunt puse în aplicare?
În cazul în care mass-media este dependentă de guvern pentru supraviețui din punct de vedere financiar, guvernul deține finanțarea cu scopul de avea propagandă? Oferă puncte de vedere oficiale, și/sau limitează accesul partidelor de opoziție și criticile civice? Face ca actorii privați puternici să se angajeze în practici similare?
Încearcă guvernul de a influența conținutul și accesul mass-media prin orice mijloace, inclusiv acordarea de motivații politice a frecvențelor de emisie și înregistrării ziarelor (cu sensul de înmatriculare), controlul inechitabil și influența asupra facilități de imprimare și a rețelelor de distribuție, distribuție selectivă de publicitate, înregistrări de cerințe oneroase, tarifele prohibitive, și luare de mită?
Sunt jurnaliștii amenințați, arestați, închiși, bătuți, sau uciși de guvern sau actori non-guvernamentali pentru activitățile lor legitime jurnalistice? În cazul în care apar astfel de cazuri, ele sunt investigate și urmărite penal în mod corect și prompt?
Există opere de literatură, artă, muzică, sau alte forme de expresie culturală cenzurate sau interzise în scopuri politice?
2. Instituțiile și comunități religioase sunt libere să practice credința lor și se exprime în public și privat?
Sunt înregistrate cerințele folosite pentru a împiedica funcționarea liberă a instituțiilor religioase?
Membri grupurilor religioase, inclusiv credințe și mișcări minoritare sunt hărțuiți, amendați, arestați sau bătuți de către autoritățile pentru angajarea lor în practici religioase?
Sunt practici religioase și de exprimare împiedicate prin violență sau hărțuire de actori non-atatali?
Guvernul numește sau poate influența numirea liderilor religioși?
Guvernul controlează producția și distribuția de cărți și alte materiale religioase, precum și conținutul predicilor?
Este interzisă sau restricționată construcția de clădiri religioase?
Impune guvernul restricțiile nejustificate referitoare la educația religioasă? Impune guvernul educația religioasă?
Are fiecare individ libertatea de a evita, în general, credințe și practici religioase?
3. Există libertatea academică iar sistemul educațional nu este politizat?
Sunt profesorii liberi să desfășoare activități academice de natură politică și cvasi-politică fără să se teamă de violență fizică sau intimidare din partea actori statali sau nestatali?
Presiunea guvernului, influențează puternic sau controlează conținutul programelor școlare în scopuri politice?
Asociațiile studențești care abordează probleme de natură politică au permisiunea să funcționeaze în mod liber?
Pune guvernul, inclusiv prin conducerea administrativă a școlii sau a altor oficiali, presiune pe studenți și/sau profesori în vederea obținerii anumitor cifre sau agende politice, inclusiv pentru a participa la mitinguri politice sau pentru a vota anumiți candidați? În schimb guvernul, inclusiv prin conducerea școlii sau prin alți oficiali, descurajează sau interzice studenților și/sau profesorilor susținerea anumitor candidați și partide politice?
4. Există discuții private deschise și libere?
Sunt oamenii capabili să se angajeze în discuții particulare, în special de natură politică (în locuri publice – inclusiv restaurante, transport în comun și propriile locuințe) fără teama de hărțuire sau de reținere de către autoritățile sau actorii non-statali puternici?
Utilizatorii de comunicații on-line personale, inclusiv cele private pe e-mail, mesaje text sau blog-uri personale se confruntă sancțiuni legate de hărțuire sau violență din partea guvernului sau actori puternici nestatali în represalii pentru observații critice?
Are guvernul în subordine persoane sau grupuri care să se angajeze în supraveghere publică pentru a raporta presupuse conversații antiguvernamentale autorităților?
E. DREPTURILE ASOCIATIVE ȘI ORGANIZAȚIONALE (0-12 puncte)
1. Există libertatea de întrunire, de demonstrație și discuții publice deschise?
Sunt protestele pașnice, în special cele de natură politică, interzise sau sever restricționate?
Sunt cerințele legale pentru obținerea permisiunii de a organiza demonstrații pașnice greoaie și consumatoare de timp?
Sunt participanții demonstrațiilor pașnice intimidați, arestați, sau atacați?
Sunt protestatarii pașnici reținuți de poliție pentru a fi împiedicați să se angajeze în astfel de acțiuni?
2. Există libertate pentru organizațiile neguvernamentale? (Notă: Aceastea includ organizații civice, grupuri de interese, fundații, etc.)
Sunt înregistrate și alte cerințe legale pentru organizațiile neguvernamentale în special oneroase și destinate pentru a le împiedica să funcționeze în mod liber?
Sunt legile legate de finanțarea organizațiilor neguvernamentale, în mod nejustificat, complicate și greoaie?
Donatorii și finanțatorii organizațiilor neguvernamentale se află sub presiunea guvernului?
Sunt membri ai organizațiilor neguvernamentale intimidați, arestați, închiși sau atacați din cauza muncii lor?
3. Există sindicate libere și organizațiile țărănești sau echivalente și există negocieri colective eficace? Există organizații libere profesionale și cu caracter privat?
Sindicatele pot fi stabilite și pot funcționa fără interferențe din guvern?
Sunt lucrătorii presați de guvern sau de angajatori pentru a adera sau nu la anumite sindicate, iar în cazul în care se încriu în sindicat se confruntă cu hărțuire, violență sau concedierea de la locurile lor de muncă?
Lucrătorilor le este permis să se implice în greve? Membri sindicatelor se confruntă cu represalii pentru angajarea în greve pașnice? (Notă: Această întrebare nu se poate aplica lucrătorilor din serviciile publice esențiale sau celor cu locuri de muncă de siguranță publică.);
Sunt sindicatele capabile de a negocia colectiv cu angajatorii și în măsură să negocieze contractele colective de muncă, care sunt onorate în practică?
Pentru statele cu populații foarte mici sau în principal economiile bazate pe agricultură, care nu acceptă în mod necesar formarea de sindicate, guvernul permite stabilirea organizațiilor țărănești sau echivalentele lor? Există legislație care interzice în mod expres formarea sindicatelor?
Sunt organizații profesionale, inclusiv asociațiile de afaceri, permise să funcționeze în mod liber și fără intervenția guvernului?
F. STATUL DE DREPT (0-16 puncte)
1. Există un sistem judiciar independent?
Este judiciar influențată de interferențele din ramura executivă a guvernului sau de la alte influențe politice, economice sau religioase?
Sunt judecătorii numiți și demiși în mod echitabil și imparțial?
Judecători se pronunță în mod corect și imparțial? Nu se dau de obicei verdicte care favorizează guvernul sau interesele particulare fie în schimbul mitei fie pentru alte motive?
Autoritățile guvernamentale respectă hotărârile judiciare executive, legislative? Sunt aceste decizii aplicate efectiv?
Concernele private respectă deciziile judiciare? Sunt decizii care contravin intereselor actorilor puternici aplicate efectiv?
2. Statul de drept prevalează în materie civilă și penală? Poliția este sub control civil direct?
Sunt protejate drepturile inculpaților, inclusiv prezumția de nevinovăție până la proba contrarie?
Le este oferit deținuților acces la consiliere juridică independentă și competentă?
Sunt inculpații audiați public și în timp util de un tribunal competent, independent și imparțial?
Sunt procurorii independenți de control politic și de influență?
Sunt procurorii independenți de interese private puternice, legale sau ilegale?
Există un control eficient și democratic al statului de drept prin control judiciar, legislativ și executiv?
Există funcționări de aplicare a legii ce influențează actori nestatali, inclusiv ai crimei organizate, interese comerciale puternice sau alte grupuri?
3. Există protecție împotriva teroriilor politice, pedepsă cu închisoarea nejustificată, exil, sau tortură, fie prin grupuri care sprijină/se opun sistemului? Există libertate de război și insurgențe?
Organele de drept fac arestări arbitrare și detenții fără mandate sau fabrică dovezi?
Organele de drept au bătut deținuții în timpul arestului și interogatoriului, au folosit forța excesivă sau metode de tortură pentru a obține mărturii?
Condițiile din instituțiile de detenție preventivă și închisori sunt umane și respectă demnitatea umană a deținuților?
Cetățenii au posibilitatea de a face petiții și de a cere despăgubiri atunci când drepturile lor sunt încălcate de către autoritățile de stat?
Există crime violente, fie împotriva grupurilor specifice fie asupra populației pe scară largă?
Este populația supusă la vătămări fizice, îndepărtarea forțată sau alte acte de violență și teroare din cauza unui conflict sau război civil?
4. Există legi, politici și practici ce garantează egalitatea de tratament a diferitelor segmente ale populației?
Sunt membri ai diferitelor grupuri – inclusiv etnice și religioase, minorități, LGBT și persoane intersex, persoane cu handicap – în posibilitatea de a exercita eficient drepturile omului cu deplină egalitate în fața legii?
Există violență împotriva unor astfel de grupuri pe scară largă, și dacă da, sunt autori aduși în fața justiției?
Membri acestor grupuri se confruntă și/sau cu discriminare juridică de facto în domenii precum ocuparea forței de muncă, educație, locuințe și din cauza identificării lor cu un anumit grup?
Femeile se bucură de deplină egalitate în drept și în practică comparativ cu bărbații?
Non-cetățenii – inclusiv lucrătorii migranți și non-cetățenii imigranților – se bucură de drepturile fundamentale ale omului recunoscute pe plan internațional, inclusiv dreptul de a nu fi supuși torturii sau altor forme de rele tratamente, dreptul la un proces echitabil de drept, precum și drepturile la libertatea de asociere, de exprimare, și religie?
Legile țării prevăd acordarea statutului de refugiat sau azil în conformitate cu Convenția ONU din 1951 privind statutul refugiaților, Protocolul acesteia din 1967, precum și alte tratate regionale privind refugiații? Are guvernul stabilit un sistem pentru asigurarea protecției refugiaților, inclusiv împotriva repatrierii (repatrierea persoanelor într-o țară în care există motive să se cred se tem de persecuție)?
G. AUTONOMIE PERSONALĂ ȘI DREPTURI INDIVIDUALE (0-16 puncte)
1. Cetățenii se bucură de libertatea de deplasare sau alegere a domiciliului, ocuparea forței de muncă, sau urmarea cursurilor unei instituții de învățământ superior?
Există restricții cu privire la călătoriile în străinătate, inclusiv utilizarea unui sistem de vize de ieșire ce pot fi emise în mod selectiv?
Este necesară permisiunea din partea autorităților sau actorilor nestatali pentru mutare în țară?
Actorii de stat sau nestatali determină sau pot influența tipul unei persoane și locul de muncă?
Mita sau alte stimulente sunt necesare pentru a obține documentele necesare de a călători, schimba locul de reședință sau de muncă, admiterea în instituțiile de învățământ superior sau, în avans, la școală?
2. Cetățenii au dreptul la proprietate și de a stabili întreprinderile private? Este activitatea de afaceri privată influențată în mod nejustificat de oficiali guvernamentali, forțele de securitate, politice partide/organizații, sau crima organizată?
Oamenii au permisiunea legală să cumpere și să vândă terenuri și alte bunuri, și pot face ei acest lucru în practică, fără interferențe nejustificate din partea guvernului sau actorilor nestatali?
Poate guvernul să despăgubească în mod corespunzător și în timp util persoanele a căror proprietate este expropriată în conformitate cu legile de domeniu eminenței?
Oamenilor le este permis prin lege să stabilească și să opereze întreprinderile private cu un minim rezonabil de înregistrare, licențiere și alte cerințe?
Mita sau alte stimulente sunt necesare pentru a obține documentele legale necesare pentru a opera afacerile private?
Actorii nestatali privați, inclusiv grupurile criminale împiedică activitățile private de afaceri prin măsuri precum extorcare de fonduri?
3. Există libertățile sociale personale, inclusiv egalitatea de gen, alegerea partenerilor de căsătorie, și dimensiunea familiei?
Există violența împotriva femeilor-inclusiv violența domestică, mutilare genitală și viol? Sunt autorii aduși în fața justiției?
Există trafic de femei și/sau copii în străinătate pentru prostituție pe scară largă? Depune guvernul suficiente eforturi pentru a aborda problema?
Se confruntă femeile cu discriminarea de jure și de facto: probleme economice și sociale, inclusiv drepturile de proprietate și de moștenire, acțiunea de divorț, și problemele de custodie a copilului?
Are guvernul control direct sau indirect în alegerea partenerilor de căsătorie și alte relații personale prin diverse mijloace, cum ar fi plata pentru căsătoria cu anumite persoane (de exemplu, cetățeni străini), aplicarea legilor împotriva căsătoriei copiilor sau zestre, limitarea relațiilor de același sex, sau incriminarea relațiilor extraconjugale?
Guvernul poate determina (limta) numărul de copii pe care un cuplu îl poate avea?
Guvernul poate îndoctrina și aplica restricții conexe religioase/culturale/etnice pe libertățile personale?
Instituțiile private, inclusiv grupurile religioase, pot încălca în mod nejustificat drepturile persoanelor, inclusiv alegerea partenerului de căsătorie, îmbrăcămintei, expresie de gen, etc.?
4. Există egalitate de șanse și lipsă de exploatare economică?
Exercită guvernul un control strict asupra economiei, inclusiv prin proprietate de stat și stabilirea prețurilor și a cotelor de producție?
Beneficiile economice din industriile mari de stat, inclusiv în sectorul energetic, sunt în beneficiul populației sau există doar câteva persoane / grupuri de persoane privilegiate?
Interesele private exercită o influență nejustificată asupra economiei, prin monopol practici, carteluri, sau liste ilegal, boicoturi, sau discriminare?
Intrarea din instituții de învățământ superior sau de a obține locuri de muncă capacitatea de limitat de nepotism pe scară largă și plata mită?
Sunt anumite grupuri, inclusiv minoritățile etnice sau religioase, mai puțin capabile să se bucure de anumite beneficii economice decât altele? De exemplu, sunt anumite grupuri restrânse de deținerea anumitor locuri de muncă, atât în viața publică sau în sectorul privat, din cauza discriminării de jure sau de facto?
Angajatorii de stat și privați exploatează lucrătorii lor prin activități, inclusiv reținerea pe nedrept a salariilor și de autorizarea sau forțarea angajaților să lucreze în condiții inacceptabil periculoase, precum și prin folosirea adulților ca sclavi sau abuzul copiilor prin punerea lor la muncă?
Tabel 3 – Libertăți civile, scor agregat 2003 – 2014
Tabel 4 – Libertăți civile, subscor publicat de Freedom House în 2015 pentru 2014
Anexa 6
Drepturile femeilor (The Guardian)
Tabel 5 – Întrerupere de sarcină
Sursa: UN Women's 2011 Progress of the World's Women report
Tabel 6 – Violență domestică
Sursa: The World Bank, Women, Business and the Law database. Data last updated April 2013
Tabel 7 – Hărțuire sexuală
Sursa: The World Bank, Women, Business and the Law database. Data last updated April 2013
Tabel 8 – Constituție Tabel 9 – Alte drepturi
Sursa: The World Bank, Women, Business and the Law database. Data last updated April 2013
Tabel 10 – Proprietăți
Sursa: The World Bank, Women, Business and the Law database. Data last updated April 2013
Tabel 11 –Drepturi legate de locul de muncă
Sursa: The World Bank, Women, Business and the Law database. Data last updated April 2013
Anexa 7
Drepturi LGBT (The Guardian)
Tabel 12 – Lesbian, gay, bisexual and transgender rights around the world
Sursa: By Feilding Cage, Tara Herman and Nathan Good
Anexa 8
Incluziune financiară
Tabel 13 – Contuti (% varstă 15+)
Sursa: The World Bank, Global Findex (Global Financial Inclusion Database)
Anexa 9
Rata riscului de sărăcie
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea Proceselor de Integrare și Excluziune Socială cu Ajutorul Metodelor și Tehnicilor de Analiză Statistică Multidimensională (ID: 115077)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.