Evaluarea Prin Joc In Cadrul Activitatilor Comune DIN Gradinita

=== 449f3a04faca697312358dfd5c4712a06fc0d906_402849_1 ===

CAPITOLUL 1

EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

1.1.Modernizarea conceptului de evaluare1

Evaluarea este un proces didactic complex,integrat întregului proces de învățământ,care urmărește măsurarea cantității cunoștințelor,priceperilor,capacităților dobândite de preșcolari,ca și valoarea,nivelul,performanțele și eficiența activității de perfecționare a activității instructive-educative.

A evalua rezultatele preșcolarilor înseamnă a determina măsura în care obiectivele programului de instruire au fost atinse,precum și eficiența metodelor de predare-învățare.

Astfel,evaluarea este punctul final într-o succesiune de acțiuni cum sunt:

-stabilirea scopurilor pedagogice;

-proiectarea și executarea programului de realizare a scopurilor;

-măsurarea rezultatelor aplicării programului.

Esența evaluării este cunoașterea efectelor acțiunii desfășurate,pentru ca,pe baza informațiilor obținute,această activitate să poată fi ameliorată și perfecționată în timp.

Principalele operații ale evaluării sunt:verificarea,măsurarea,aprecierea și decizia.

Verificarea presupune controlul realizării obiectivelor prin raportarea stării inițiale a elevilor și a rezultatelor lor în starea finală,apărută în urma proceselor de predare-învățare.

Măsurarea este operația de înregistrare și cuantificare a rezultatelor prin aplicarea unor instrumente sau probe de evaluare.

Exactitatea măsurării depinde de calitatea instrumentelor și de modul cum au fost acestea utilizate de către evaluator.

Aprecierea constă în emiterea unei judecăți de valoare asupra rezultatului unei măsurători prin raportarea la criteria date sau la o scală de valori.Rezultatul aprecierilor poate fi numeric, cantitativ sau calitativ.

De foarte multe ori procesul evaluării este redus doar la aprecierea rezultatelor.

1.H.Barbu,Eugenia Popescu,Filofteia Șerban-Activități de joc și recreativ-distractive,editura Didactică și pedagogică, București,2004,pg.12

Deși uneori în apreciere intervin și alte criteria precum nivelul clasei de preșcolari și progresul, regresul fiecărui preșcolar în parte,criteriul cel mai pertinent de apreciere îl prezintă obiectivele stabilite la începutul programului instructive-educativ.

Decizia se exprimă prin concluziile desprinse în urma interpretării datelor aferente de verificare ,măsurare și apreciere și prin măsurile /soluțiile introduce pentru îmbinătățirea activității în etapa următoare a procesului de învățământ.

Integrarea evaluării în activitatea didactică este determinată de înțelegerea corectă a rolului regulator pe care îl deține actul evaluării pentru procesul instructive-educativ ( evitând astfel atitudine de extragere sau de diminuare a importanței evaluării).

Evaluarea este o condiție a eficacității procesului instructive-educativ prin faptul că orientează și corectează predarea și învățarea.

Evaluarea nu este o acțiunejuxtapusă celor predare-învățare ,ci este integrată în acestea prin diverse modalități:evaluarea inițială,evaluarea continuă și evaluarea finală.

Realizarea permanent și sistemică a unei evaluări a procesului instructive-educativ permite cunoașterea ,explicarea și perfecționarea rezultatelor preșcolarilor și chiar a proceselor de predare-învățare care au produs aceste rezultate.

Educația preșcolarilor poate fi concepută ca o plasare pur și simplu a acestora în colectivitățile obișnuite de copii .Sunt necesare cel puțin două condiții pentru asigurarea succesului acțiunii:

-o pregătire ,prealabilă, integrării,care să asigure achizițiile de bază ce condiționează însușirea programei comune ;

– o asistență psiho-pedagogică în grădinițe,care să preântâmpine fenomenele de inadaptare .

Complexitatea procesului integrării comportă analize pe toate coordonatele sistemului educației,cu implicații de detaliu asupra elementelor comune și specifice și variante de soluții pentru sporirea eficienței procesului de învățământ.

Aprecierea sau evaluarea propriu-zisă constituie emiterea unei judecăți de valoare,semnificarea unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referință axiologic.

Caracteristicile evaluării:

-este un act de cunoaștere specifică a unor fenomene sau rezultate pentru ameliorarea lor,pentru a influența situația și a o regla;

-adună date necesare pentru fundamentarea unor decizii de îmbunătățire;

-presupune prelucrarea cantitativă și calitativă a informațiilor obținute;

-raportează rezultatele la diverse criterii ,norme pentru calorizare;

-produce un efect anticipativ privind evoluția activității sistemului.

După C.Postelnicu,notele caracteristice ale evaluării constau în:

-caracterul multidimensional;

-caracterul sistematic;

-caracterul procesual.

După Jinga I,evaluarea este un proces complex de comparare a rezultatelor instructiv educative cu obiectivele planificate (evaluarea calității),cu resurse utilizate ( evaluarea eficienței) sau cu rezultate anterioare ( evaluarea progresului).

La polul opus , după I.P.Guillford , a măsura înseamnă a atribui un număr unui obiect sau unui eveniment conform unei reguli logic acceptabile (…)

1.2.Specificitatea evaluării în învațământul preșcolar2

Din analiza relațiilor dintre evaluarea rezultatelor din învațământul preșcolar și procesul de instruire și educație putem desprinde funcțiile evaluării.

Aceste funcții primesc sarcinile ,rolul și destinația evaluării și pot fi identificate la nivel general sau în raport cu preșcolarii ,educatorii ,directorii, societatea ( funcții specific- de ordin pedagogic și funcții sociale).

Evaluarea realizează funcții generale :constatarea,diagnoza și prognoza produselor și rezultatelor realizate și viitoare.

●Funcția constatativă (de constatare) face referire la cunoașterea stării proceselor instructive-educative și a rezultatelor obținute .Se stabilește astfel dacă activitatea s-a desfășurat sau nu în condiții optime;

2.H.Barbu,Eugenia Popescu,Filofteia Șerban-Activități de joc și recreativ-distractive,editura Didactică și pedagogică, București,2004,pg.22

●Funcția diagnostic vizează identificarea cauzelor care stau la baza fenomenelor constatate ,precum și depistarea lacunelor ,greșelilor în vederea ameliorării lor.

●Funcția de prognoză (prognostică) presupune elaborarea unor predicții privind evoluția următoare a procesului și gândirea unor soluții de ameliorare concretă sau de perfecționare a activității didactice.

Fiecare dintre aceste funcții generale se ( presupun) succed în mod logic și se corelează cu operațiile pe care le implică evaluarea :

-constatarea apare în urma măsurării;

– diagnoza se realizează cu ajutorul aprecierii și interpretării;

-prognoza face apel la decizie.

În raport cu preșcolarii , evaluarea are funcții de : informare,motivațională,control ,selecție și certificare.

●Funcția de informare se realizează prin înștiințarea preșcolarilor în legătură cu propriile rezultate.În același timp,rezultatele sunt communicate educatorilor ,părinților, societății îm general.

●Funcția motivațională se referă la faptul că evaluarea stimulează,susține activitatea de învățare a preșcolarilor.

●Funcția de control presupune o verificare a calității predării și învățării.Controlul poate fi intern sau extern.

●Funcția de selecție permite clasificarea sau ierarhizarea preșcolarilor după valoarea performanțelor obținute.Funcția de certificare relevă competențele și cunoștințele preșcolarilor la finalul grădiniței.

●Funcția de reglare și autoreglare se aplică atât la nivelul preșcolarilor ,cât și pentru educatori urmărind îmbunătățirea activității de învățare și predare .Rolul sau funcția reglatoare este foarte important pentru întreaga activitate didactică ,reglându-se chiar și evaluarea în sine-acestea fiind funcția pedagogică pe care o dobândește evaluarea.

e. Joița realizează o sinteză a funcțiilor evaluării prin raportarea la anumite criterii:

a.după obiectivele urmărite evaluarea are funcții :

-de control ,de constatare ;

-de informare asupra nivelului pregătirii;

-de diagnosticare (apreciere,interpretare);

-de pronosticare ( predicție ,anticipare);

-de cizie ,ameliorare ,reglare,optimizare;

-pedagogică pentru preșcolar (stimulare,orientare,autovaluare) și pentru educator ( reglarea activității).

b.După desfășurarea procesului instructive-educativ.

-de control,constatare

-de informare asupra nivelului pregătirii

-de diagnosticare (apreciere,interpretare)

-de prognosticare (predicție,anticipare)

-de decizie ,ameliorare,reglare,optimizare;

-pedagogică pentru preșcolar (stimulare,orientare,autoevaluare) și pentru educator (reglarea activității).

b.după desfășurarea procesului instructive-educativ

-de verificare,de identificare a rezultatelor

– de apreciere

-de perfecționare

c.după efectele produse de evaluare

-control

-identificarea stadiului pregătirii

-clasificare,selecție

-educativă (motivarea elevilor)

-didactică-de perfecționare a activității

– formativă

d.după posibilitatea reglării

-de activizare,de adoptare

-de orientare a deciziilor.

Specificitatea evaluării în învațământul preșcolar are în vedere metodele de evaluare care fac referire la căile și modalitățile alese pentru evaluare,în timp ce tehnicile reprezintă moduri concrete de execuție a acțiunilor evaluative.

Fiecare metodă de evaluare dispune de procedee variate de realizare.Termenul generic de metode și tehnici de evaluare cuprinde:

●metode utilizate în verificarea propriu-zisă;

●metode folosite în măsurare-notare;

●metode utilizate în interpretare-apreciere.

Verificările orale cuprind întrebări adresate copiilor privind material de învățat .Se pot utilize în cadrul examinărilor curente (inițiale,continue sau finale).

Este important ca toții preșcolarii să se folosească de verificarea realizată asupra colegilor lor.

Probele orale prezintă câteva avantaje:

●îi obișnuiesc pe preșcolari cu comunicarea orală;

●au o funcție de întărire ,de fixare a învățării;

●permit dirijarea răspunsurilor preșcolarilor prin întrebări;

●permit o tratare diferențiată a preșcolarilor;

În același timp,probele orale prezintă și limite:

●nu permit compararea rezultatelor;

●nu sunt preferate de către preșcolarii timizi;

●consumă mult timp;

●au o validitatede conținut și o obiectivitate mai scăzută.

Pentru creșterea preciziei și obiectivelor acestor verificări se pot folosi bareme și grille de corectare.

1.3.Cadrul normativ de reglementare în învățământul preșcolar3

În ansamblu,se poate observa că aceste funcții interferează unele cu altele și pot fi împărțite în funcții pedagogice,sociale și economice.

În pedagogia contemporană ideea educabilității preșcolarilor este unanim acceptată.În ceea ce privește însă modalitățile de organizare în privința specificității evaluării în învațământul preșcolar ,opiniile diverșilor specialiști sunt împărțite.

3.H.Barbu,Eugenia Popescu,Filofteia Șerban-Activități de joc și recreativ-distractive,editura Didactică și pedagogică, București,2004,pg.25

În condițiile aplicării acestui criteriu,un număr apreciabil de preșcolari ar putea beneficia de condițiile de instruire și educare ale învățământului obișnuit ,în mod cert favorabile unei integrări mai rapide.

Unul din aceste aspecte,cu o însemnătate deosebită pentru proiectarea evaluării,vizează stabilirea ,pe baza unor criterii adecvate,a conținutului special, diferențiat.

Stabilirea acestui conținut presupune determinarea nivelului instruirii preșcolarilor în funcție de capacitățile lor psiho-fizice, de dinamica procesului învățării pe care îl au aceștia4.

Ținând seama,de finalitatea procesului educării ,stabilirea conținutului învățământului din grădinițe implică în mod necesar raportarea la sarcinile actuale și de perspectivă ale învățământului general obligatoriu.

În contextul înnoirilor permanente ce se produc în întregul învățământ,în contextul exigențelor sporite față de nivelul pregătirii pentru viață,se face în prezent din ce în ce mai mult simțită și necesitatea unei mai susținute preocupări în direcția perfecționării structurii ,a conținutului și tehnologiei didactice în ceea ce privește cadrul normativ de reglementare în învățământul preșcolar.

În proiectarea cadrului normativ ,realizarea unor obiective ,preșcolare și de coeducație ,necesită un cadru instituțional adecvat.

O experiență pozitivă a învățământului preșcolar o constituie crearea ,în ultimii ani , a unor grădinițe pentru preșcolari ,al căror obiectiv principal este pregătirea acestora pentru școală.Adaptarea cadrului normativ de reglementare în învățământul preșcolar la cerințele învățământului presupune preluarea volumului de cunoștințe și abilități în funcție de valoarea acestora pentru procesul educării:

-preluarea selectivă sau integrală,în cazul unor discipline;

-lărgirea tematicii unor obiective de învățământ sau grupe de studii ,prin includerea unor elemente activizatoare compensatorii;

-eliminarea disciplinelor ce depășesc posibilitățile de asimilare nu sunt absolut necesare pregătirii lor generale.

4.Elena Joița (coordonator) ,Vali Ilie,Ecaterina Frăsineanu ,Remus Mogonea,Florentina Mogonea-Formarea pedagogică a profesorului-instrumente de învățare cognitive-instructivă,Editura Didactică și Pedagogică R.A,București,2014,pg256

CAPITOLUL 2

JOCUL DIDACTIC IN GRADINITA

2.1.Conceptul de joc5

Aruncându-ne o privire general asupra a ceea ce reprezintă jocul în viața și activitatea copiilor de vârstă preșcolară,putem desprinde cu ușurință anumite note caracteristice și definitorii:iată câteva dintre ele :

●jocul este o activitate specific umană.Numai oamenii îl practică în adevăratul înțeles al cuvântului .Similitudinea cu comportamentul numit,, joc,, al animalelor este neconcludentă,din motivele care vor fi consemnate în această lucrare;

●jocul este una din variatele activități ale oamenilor:este determinat de celelalte activități și invers,le determină pe toate acestea;

●jocul este o activitate conștientă .Cel care îl practică,inclusive copilul preșcolar,îl conștientizează ca atare și nu îl confundă cu nici una dintre celelalte activități umane;

●jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care li-o creează jucătorul respectiv;

●scopul jocului este acțiunea însăși,capabilă să-I satisfacă jucătorului imediat dorințele sau aspirațiile proprii.

Sintetizând toate aceste caracteristici,am putea obține următoarea definiție a jocului :Jocul este o activitate specific umană,dominată în copilărie ,prin care omul își satisface imediat ,după posibilități, propriile dorințe ,acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.

Pentru copiii de vârstă preșcolară,jocurile prezintă o importanță deosebită; pentru el sunt învățătură,muncă și o formă serioară de educație.

Jocul pentru preșcolari este mijlocul pentru cunoașterea lumii înconjurătoare ,deoarece jucându-se copilul cunoaște culorile,formele,propietățile materialelor,noțiunile de spațiu ,de număr ,studiează plantele și animalele.Alegerea jucăriilor este foarte important în grădinițele de copii.

5.l.I.Vall-Despre jocurile copiilor, editura Didactică și pedagogică, București,2007,pg.48

Este bine să dăm copiilor jucării cât mai simple ,fără multe complicații și mai ieftine ,ca să nu fie ținute undeva în vitrină,jucării cu care copilul poate să se joace fără teamă că le va strica.

Este necesar să fie stabilit numărul de jucării folositoare grădinițelor de copii și însoțite de anumite indicații privitoare la folosirea lor.

Trebuie să arătăm care anume jucării se lucrează ușor ,cum trebuie să le facem fără prea mari cheltuieli și cine ar trebui să le lucreze.

În privința jocurilor ,putem spune că ele au foarte mare importanță pentru formarea deprinderilor de organizare.

Copilul știe de ce trebuie să respecte regulile jocului ,deoarece fără respectarea lor,niciun joc nu va reuși.

De aceea ,la început trebuie să alegem jocuri cu reguli cât mai simple , iar mai târziu cu reguli mai complicate.

Aici este important faptul,că înșiși copiii urmăresc ca regulile să fie respectate de fiecare jucător .

Jocurile care necesită respectarea regulilor disciplinează pe copil ,cu condiția ca ele să nu fie plictisitoare;trebuie deci să le variem .Totodată este bines ă introducem în jocuri cât mai multe cântece,dansuri ,marșuri,ceea ce distrează pe copiii și în același timp îi disciplinează.

Există o mulțime de jocuri vechi,care-i învață pe copii să se stăpânească .

Este important ca jocurile să nu fie banale și să dăm copilului posibilitatea de a avea inițiativă.

Este bine ca înșiși copii să inventeze jocuri propunându-și diferite scopuri:

-să construiască o casă

-să plece la prietenii lor

– să pregătească prânzul.

Procesul jocului constă în realizarea scopului propus.

Pentru aceasta ,copiii își fac un plan și aleg mijloacele pentru realizarea lui.

Fie trenul lor construit din scaune ,în care construiesc,fie o casă construită de ei ,din scândurele .

În procesul jocului,copilul învață să învingă toate greutățile ,învață să cunoască lumea dimprejur,caută să iasă din situația creată.

Astfel de jucării formează spiritual organizatoric la copiii care știu să-și urmărească scopul cu dârzenie ,să atragă după el și să-I organizeze.

Pe măsura dezvoltării copilului ,a creșterii conștiinței lui ,scopurile devin mai complicate ,planificarea mai bine stabilită ,puțin câte puțin jocul se transform în munca socială.

Educatoarea nu trebuie să stânjenească inițiativa copilului ,să-I reducă avântul ,să-I impună anumite jocuri ;el trebuie să excludă numai jocurile periculoase ,care dau naștere la dezvoltarea deprinderilor dăunătoare,etc ,însă, educatoarea trebuie să fie foarte atentă,trebuie să procedeze cu grijă,și în așa fel încât copiii să fie de accord.

Educatoarea trebuie să se conducă după acel tact pedagogic care îi va ajuta să devină conducătorii apreciați de copii .

Vârsta preșcolară este marcată de schimbări importante în planul dezvoltării somatice,psihice și relaționale.

Trecerea de la mediul familial,la mediul grădiniței este marcată de diferențe de solicitare și de diversificare a conduitelor,care îi accelerează copilului dezvoltarea și îi lărgesc considerabil orizontul de cunoaștere.(Florinda Golu,pg.108,2010)

O dată cu trecerea spre o etapă de dezvoltare- vârsta preșcolară-orizontul copilului depășește cadrul restrâns al familiei.

Frecventând grădinița,el este pus în fața unor condiții de viață și a unor cerințe noi,mult deosebite față de cele din perioada anterioară.Influențele educative sunt mult mai complexe și mai bine organizate.

În fața copilului se deschide,într-o anumită măsură,aspecte ale vieții cotidiene și familiale.În această nouă lume care i se dezvăluie,el este atras de activitatea oamenilor și de obiectele cu care lucrează.

Copilul preșcolar imită ceea ce observă în jurul său,tinde să-și însușească în mod efectiv felul de trai și de muncă al oamenilor din jurul său6.

6.Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur- Lumea jucăriilor pentru copii ,Editura All, București,2012,pg.200

Forma caracteristică de reflectare a realității înconjurătoare este ,pentru preșcolari,jocul,care devine activitatea sa dominantă.

Alături de joc, viața copilului preșcolar ocupă un loc important în procesul de instruire ,care se transformă într-o ocupație specială ; activitățile obligatorii (desen,modelaj,observație.

În cadrul acestor ocupații,copii își însușesc cunoștințe și deprinderi care-i pregătesc pentru școală sau pentru viață7.

Jocul devine activitatea dominantă a copilului,introducând schimbări însemnate în planul cogniției,motivației și atitudinii față de alții.Se diminuează egocentrismul și cresc indicii de sociabilitate.

Exuberanța senzorio-motorie se asociează cu îmbogățirea și flexibilizarea limbajului,care conduc la dezvoltarea unei gândiri coerente ,combinative.

Etapele pe care copilul de vârstă preșcolară le parcurge pot fi selectate astfel:

La 3-4 ani copilul se înscrie în preșcolaritatea mică și spre deosebire de vârstele anterioare,manifestă o înclinație,spre conformism ,înlocuind răspunsurile negative,prin abordări și atitudini docile ,pline de farmec.

Se observă o oarecare depășire a egocentrismului anterior ,astfel că preșcolarului îi place să împartă sau să împărtășească cu ceilalți atât obiecte ,cât și experiențe.

Copilul este în echilibru atât cu persoanele și lucrurile din jur cât și cu el însuși,iar maturizarea treptată îl va conduce spre o mai mare securizare față de sine și față de ceilalți8.

Ajuns în preșcolaritatea mijlocie ,la 4 ani și jumătate ,copilul este pe traseul unei mari focalizări.Acum,el încearcă să distingă realul,autenticul,de contrafăcut,întrebarea lui constantă fiind :E adevărat ?

Totodată copilul devine mai automotivant,în sensul că ,o dată implicat în sarcină,reușește să o ducă la bun sfârșit mai bine decât în perioadele anterioare și necesitând un control mai mic al adultului.

7. Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur- Lumea jucăriilor pentru copii ,Editura All, București,2012,pg.203

8.Florinda Golu-Psihologia preșcolarului ,Editura universitară, București,2010, pg.108

Copilului îi place să vorbească,să analizeze verbal diverse aspecte legate de jocuri,povești,povestiri,eroi,să argumenteze pro și contra faptelor acestora.Se observă o îmbunătățire a controlului și o perfecționare a abilităților personale:

●Un joc mai intelectualizat ;

●Capacități mai crescute de a face față frustrărilor ;

●Un control motric mai fin ;

● Un început de interes pentru litere și cifre . (Florinda Golu,pg.109,2010)

La 4 ani se poate vorbi de o așa numită descătușare a copilului pe toate planurile :

●În plan motric –preșcolarul lovește,aruncă,sparge obiecte,fuge,se joacă;

●În plan emoțional –episoadele de râs zgomotos alternează cu momente de furie intensă;

●În plan verbal –se observă un vocabular din ce în ce mai bogat,împănat cu cuvinte și expresii picante;

●În plan interpersonal –copilului îi place să sfideze normele impuse de părinți,chiar și pedepsele severe par să aibă efecte corective minore;

●În plan imaginativ –suntem marorii unei imaginații fără limite,căci linia de demarcație între real și ficțiune este subțire și flexibilă;acum este momentul când preșcolarul savurează nenumărate prieteni imaginare9.

Începând cu vârsta de 5 ani ,suntem martorii unei perioade de echilibru încântător,când preșcolarul tinde să fie relativ stabil și bine adaptat în comportament,autosecurizat,calm și prietenos,nu prea pretențios în relațiile cu ceilalți.

Intrând în preșcolaritatea mare ,se impune un anumit ritm al creșterii și dezvoltării .

Copilul este destul de tumultos din punct de vedere emoțional ,emoțiile și trăirile lui poziționându-se la extreme ;ceea ce îi place acum ,urăște în momentul următor.

Spre deosebire de vârsta anterioară ,preșcolarul devine pretențios și foarte rigid în cereri și nevoi,sau nu se poate adapta cu ușurință.

Are tendința de a fi extrem de negativ în răspunsurile date celorlalți ;însuși faptul de a fi rugat să facă ceva este un motiv suficient de puternic pentru a refuza.

9.Florinda Golu-Psihologia preșcolarului ,Editura universitară, București,2010, pg.110

Totuși vârsta de 6 ani este destul de încântătoare în ceea ce privește vigoarea ,energia, interesul,interesul pentru nou.

Deschiderea lui pentru nou este absolut fascinantă.Copilul poate fi și extrem de cald și entuziast ,gata oricând de acțiune ,atâta vreme cât părintele sau educatorul reușește să descopere și să utilizeze modalități cât mai variate de stimulare a acestuia .

Spre sfârșitul preșcolarității mari,pe la 6 ani și jumătate-7 ani apare din nou o perioadă de calm în dezvoltarea copilului,dar și de retragere și izolare ,îi place să fie singur ,vrea să aibă o cameră doar a lui unde să-și poată proteja propriile lucruri ,îi place să privească,să observe,să asculte și să gândească,să analizeze ,formându-și astfel chiar conștiința de sine .

Dezvoltarea intelectuală cunoaște acum o curbă ascendentă prin intensificarea capacităților de discriminare în percepție și reprezentare.

Trecând prin toate aceste subetape ,copilul se descoperă pe sine ca subiect activ și conștient al universului înconjurător, descoperă realul concret,descoperă obiecte ,lucruri ,fapte și oameni ,trăiriși emoții variate,nvoi și interese marcante ,își conștientizează traseul evolutiv al existenței ,devine apt de cunoaștere și autocunoaștere ,reușește să se autoadapteze optim și eficient sarcinilor din ce în ce mai complexe cu care vine în contact ,își însușește tehnici și strategii rezolutive,parcurge diverse momente tensionale și conflictuale ,crează universul extrem de variat al relațiilor interumane.

Pentru toate aceste achiziții preșcolaritatea devine o etapă deosebit de importantă a dezvoltării sale ,un vârf evolutiv,o vârstă concomitent fascinantă și încântătoare ,atât pentru copil ,cât și pentru cei din jurul său10 .

Toate trăsăturile caracteristice preșcolarului se manifestă ,se întăresc și se dezvoltă în activitatea specifică și preponderentă a acestei faze :activitatea de joc .

După filozoful evoluționist englez H.Spencer ,jocul nu are alt sens decât acela de a canaliza energiile ce sunt prea multe pentru copil .

Psihologul german K.Gross crede că jocul este un instinct care pregătește copilul pentru activitatea.

10 .Florinda Golu-Psihologia preșcolarului ,Editura universitară, București,2010, pg.111

Studiind principalele forme de joc ,observăm că jocurile de acțiune cum ar fi agitarea și manipularea unor obiecte fără vreo altă manifestare ,apar la copil încă în etapa de sugar și dispar la începutul fazei preșcolarității .

Jocul este o activitate care stimulează cel mai înalt grad de dezvoltare al tuturor proceselor psihice .

În cadrul jocului copilul este în stare să obțină performanțe pe care alte activități,exterioare jocului ,nu le poate atinge .

Studiul comportamentului în grup a relevant faptul că odată cu înaintarea în vârstă numărul apropierilor ,,prietenoase ,, între copii crește ,iar numărul apropierilor ,, ostile ,,descrește .

După observațiile psihologului American H.R.,copiii între 5 ani și 6 ani și jumătate fiind în grup ,se asociează în medie cam la două minute și realizează tot mai frecvent apropieri amicable12 .

2.1.1.Jocul ca tip fundamental de activitate a copilului preșcolar

Așa cum se comport copilul în joc,la fel se va purta în viitor.De aceea,educația viitorului adult se face în primul rând prin joc.Toată dezvoltarea istorică a omului ,viața lui ,activitatea și munca pot fi reprezentate în desfășurarea jocului și în transformarea lui treptată în muncă.

Această trecere se face extreme de încet.La vârsta cea mai fragedă,copilul se joacă.

În perioada aceasta însă,jocul constituie ocupația principal a copilului ,foarte atrăgătoare și interesantă.În această perioadă ,copilului îi place să se joace foarte mult ,trăind unele momente când jocul îi pare mult mai atrăgător decât munca și când ar vrea să lase lucrul pentru joacă.

Dacă se ivesc astfel de situații,înseamnă că educația copilului în jocuri și în muncă s-a desfășurat incorrect,părinții au admis oarecare exagerări .Din aceasta observăm cât de important este conducerea jocului copiilor

12.Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu ,-Lumea copiilor , lumea jucăriilor , Editura Allport, București, 2000 ,pg 198

În viața copilului preșcolar ,jocul ocupă un loc desebit de important deoarece în ceea ce privește originea ,jocul nu este o simplă activitate instinctivă a copilului,așa cum susțin în psihologie adepții teoriei biologiste.

Jocul este o formă de manifestare a copilului care îi satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate .Prin natura sa psihologică și socială, jocul copilului se deosebește esențial de jocurile animalelor.

Prin forma pe care o ia jocul la vârsta preșcolară ,această activitate devine specific umană deoarece reflectă un bogat și variat conținut social.

La această vârstă,copilul intră într-un sistem cu mult mai complex de relații social-umane,datorită noilor condiții de viață în care începe să trăiască și să acționeze.

Drept urmare copilului i se dezvăluie treptat o lume nouă,cea a obiectivelor cu funcții sociale determinate,precum și o nouă sferă de activități pe care le desfășoară adulții .

Pe măsură ce se dezvoltă și pătrunde tot mai mult în sfera relațiilor cu obiectele și persoanele din jur,copilul simte tot mai acut nevoia să acționeze cu obiectele așa cum acționează adulții,să se comporte așa cum se comportă aceștia.

Cunoștințele preșcolarului sunt însă limitate ,iar deprinderile necesare pentru a acționa cu obiectivele ,așa cum acționează adultul,nu sunt însă formate.

De aici apare contradicția specifică vârstei ;pe de –o parte dorința foarte vie a copilului de a acționa cu obiectivele și de a le stăpâni,iar pe de altă parte ,lipsa deprinderilor ,adică a sistemului de acțiuni și operații necesare folosirii obiectelor ,așa cum le folosește adultul.

Mânuind în procesul jocului diferite obiecte și materiale,copilului i se dezvoltă percepțiile de mărime,formă,culoare,greutate,distanță .

De asemenea preșcolarii efectuează operațiile de generalizare și clasificare cu mult mai ușor,dacă semnificația acestor operații este motivată de cerințele jocului13.

În toate aceste cazuri se constată că realizarea sarcinilor intelectuale (de memorare,reproducere,comparare,generalizare,clasificare) devine mai accesibilă în joc decât în condițiile îndrumărilor verbale date de adult.

13.Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu,-Psihologia copiilor ,Editura Iris , București ,2005,pg.165

Literatura de specialitate menționează faptul că jocul este forma de activitate practică,prin care analiza și sinteza directă și mijlocită a realității se realizează mai ușor.Copilul percepe ,memorează,gândește în timp ce acționează în joc

Aceasta este faza în care procesele de cunoaștere se dezvoltă pe baza acțiunilor externe desfășurate sub formă specifică a jocului .

Diferențierea între actul cunoașterii ,ca proces intelectual, și acțiunea obiectuală se realizează treptat,prin faze tranzitorii pentru ca în cele din urmă să evolueze până la operații mintale interiorizate.

Până atunci ,însă,fără a recurge la mișcări și acțiuni copilul nu poate să diferențieze însușirile obiectelor,să-și fixeze impresiile,să le generalizeze.

În strânsă unitate cu celelalte procese de cunoaștere,prin joc se dezvoltă și limbajul preșcolarului.

Jocul este un mijloc important nu numai de manifestare,dar în jocurile colective se dezvoltă astfel de relații,sentimente,atitudini social-morale,cum ar fi:prietenia ,compasiunea, solicitudinea, colaborarea,competiția,solidaritatea și colectivismul .Jocul produce copilului bucurie14.

Este bucuria creatoare ,bucuria victoriei sau bucuria estetică ,adică bucuria calității.O astfel de bucurie adduce și o muncă bună.Aici vedem din nou deplina asemănare.

Nu trebuie uitat faptul că, colțul copiilor devine un magazine de jucării.Jucăriile mecanice plac copiilor bucurându-i.În cel mai bun caz , acești copii devin colecționari de jucării și în cazul contrar,ceea ce se întâmplă mai des,nu mai depun același interes.

Trecând de la o jucărie la alta,se joacă fără plăcere,le strică,le rup,cerând mereu altele.

Jucăriile sunt de mai multe feluri:

-jucării fabricate ( mecanice sau simple),ca de exemplu mașini,vapoare,cai,păpuși,șoricei, păpuși de plumb;

-jucării semifabricate,care cer copilului oarecare completări,cum sunt diferite tablouri cu întrebări,poze tăiate,lădițe pentru construcții ,modele decupate;

-material:plastilină,nisip, bucăți de carton,de lemn, de hârtie,plante , sârmă,etc.

Fiecare dintre aceste categorii de jucării au părțile lor bune și rele.

14.Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu,-Psihologia copiilor ,Editura Iris , București ,2005,pg.167

Jucăria fabricată este bună prin faptul că îl inițiează pe copil în noțiuni și activități complicate ,îl apropie de problemele tehnice și de gospodăria organizată a omului.

De aceea ,acest fel de jucării dezvoltă imaginația activă a copilului .

O locomotivă în mâinile băiatului îi dă imaginea transportului , calul îi amintește viața animalelor ,îngrijirea lor și folosul pe care ni-l aduc .

A doua categorie de jucării este bună prin faptul că pune în fața copilului o problem-de obicei aceea care trebuie rezolvată cu oarecare effort- pe care copilul niciodată nu și-ar putea-o pune singur.

Pentru rezolvarea acestor problem se cere disciplina judecății ,logica ,noțiunii de relații între părți ,iar nu o fantezie liberă.

Neajunsul acestor jucării constă în faptul că problemele pe care le pun sunt întotdeauna aceleași ,monotone și plictisitoare prin repetarea lor.

Jucăriile din categoria a treia,adică diferitele material ,reprezintă cel mai ieftin și cel mai folositor element de joc.Aceste jucării sunt cele mai apropiate de activitatea omului ,deoarece din material omul creează valori și cultură .

Dacă un copil știe să se joace cu astfel de jucării,înseamnă că posedă o cultură înaltă a jocului și că el se naște înalta cultură a activității .Jucăria-material –este reală,având totdeauna un camp larg pentru fantezie,nu imaginație pură,ci o fantezie creatoare de muncă.

2.1.2.Particularitățile psiho-pedagogice ale jocurilor copiilor

de vârstă preșcolară

După cum s-a arătat jocul este un mijloc important de dezvoltare psihică multilatrală a copilului .În același timp ,jocul se dezvoltă el însuși,devenind pe parcurs o formă de activitate tot mai complexă.

Datorită schimbărilor care se produc în psihicul copilului,jocul prezintă o serie de particularități caracteristice.La vârsta preșcolară,jocul cu subiect atinge dezvoltarea sa deplină.

Aceasta constă în trecerea de la reflectarea aspectului extern al acțiunilor umne spre reflectarea conținutului lor intern ,acela al semnificației lor sociale.

La vârsta de 3-5 ani,locul principal al jocurilor copiilor îl ocupă aspectul extern al acțiunilor cu obiectele.

Datele cercetărilor atestă că motivul general ,atracția pe care o simte copilul pentru joc,constă în repetarea neobosită a acelorași acțiuni,fără ca subiectul respectiv al jocului să evolueze15.

La această vârstă,conținutul jocului este relativ sărac,subiectul lui fiind instabil.Rolurile pe care le asumă preșcolarii nu sunt de lungă durată:între copii nu se stabilesc relații dictate de subiectul jocului.

La vârsta de 5-6 ani subiectul jocului rămâne relativ același,însă conținutul lui se îmbogățește simțitor.Schimbările semnalate se produc în direcția reflectării relațiilor sociale dintre oameni.

La vârsta de 5-6 ani,dezvoltarea jocului constă tocmai în această schimbare :acțiunile copilului implicate în rol încep să fie subordonate tot mai mult regulilor jocului.Relațiile interindividuale sunt controlate din ce în ce mai mult de regulile implicate în rolurile asumate de către copii.

La vârsta preșcolară ,raportul dintre rolul asumat în joc și regulile care decurg din el se inversează oarecum, comparativ cu vârstele precedente .

Regulile încep să ocupe o poziție dominantă:copii caută să le respecte cu toată strictețea și nu admit nici un fel de abatere de la ele.

În această perioadă conflictele dintre copii nu mai sunt generate ca în cazul vârstelor anterioare,de dorința nereținută de a intra în posesia unei jucării atractive ,nici de a îndeplini un rol preferat .

Desigur ,dezvoltarea jocului de la un studiu la altul psihogenetic nu se realizează de la un studiu la altul psihogenetic nu se realizează de la sine ,ci sub influența îndrumării îndrumurii adultului.

Dată fiind însemnătatea educativă a jocului ,se înțelege cât de important este să fie asigurate condiții optime pentru dezvoltarea lui,la nivelul posibilităților fiecărei etape de vârstă.La granița care îl apropie pe copil de vârsta preșcolară ,dezvoltarea jocului înregistrează un nou pas înainte .

15.Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu ,-Lumea copiilor , lumea jucăriilor , Editura Allport, București, 2000 ,pg 164

Este momentul important când în jurul vârstei de 3 ani începe să se contureze subiectul jocului .Lucrul acesta se explică prin faptul că ,între timp ,copilul și-a acumulat o oarecare experiență de viață.

El a trecut de la faza repetării stereotipe a aceleiași acțiuni de joc ,spre faza unificării a două-trei acțiuni elementare într-un lanț.Aceste acțiuni încep să se centreze în jurul unui subiect mai mult sau mai puțin unitaral jocului.

De obicei,spre sfârșitul vărstei de 3 ani ,în centrul acțiunilor copilului se situează păpușa .Ea începe să dețină rolul persoanei umane ( mamă,fiică) .

Este important de subliniat cum apare și sub ce forme se manifestă jocul la vârsta preșcolară.El începe cu mânuirea obiectelor ,fără ca în acțiunile copilului să fie implicate elemente de transfigurare a realității ;treptat apar aceste elemente

În faza inițială ,procesul de transfigurare este orientat spre obiecte neânsuflețite ,pentru ca apoi să se extindă și asupra unot ființe ,asupra unor personae umane .Acesta este momentul care marchează apariția jocului ca subiect .

Acțiunile externe cu obiectele își pierd atracția pentru copil . Ele trec ,oarecum , pe al doilea plan.Locul lor îl ocupă tot mai mult rolurile ,care încep să reflecte semnificația socială a activităților adulților16 .

Acest fapt se poate vedea în felul în care preșcolarul de 5 ani începe să se înțeleagă reciproc în stabilirea subiectului jocului,își repartizează rolurile , își aleg jucăriile și obiectele accesorii pentru rolurile respective .

La această vârstă preșcolarul se grupează în jocuri cu subiect mai omogen,iar relațiile dintre ei se stabilesc și se reglementează pe baza rolurilor asumate .

Așadar copii se comportă într-un mod determinat ,așa cum dictează conținutul rolului asumat .Ei manifestă tendința de a apropia jocul cât mai mult de realitate ,de a proceda la fel ca și adulții .

Datele cercetărilor experimentale arată că peșcolarii sunt nemulțumiți și protestează atunci când în desfășurarea jocului se produc abateri de la succesiunea reală a acțiunilor effectuate .

16.Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur- Lumea jucăriilor pentru copii ,Editura All, București,2012,pg.281

Evident că această succesiune a acțiunilor vine în contradicție cu faptele realității ,cu modul cum se procedează în mod obișnuit .Prin urmare ,în jocurile lui , preșcolarul nu manifestă nici pe departe tendința de a evada în lumea fantasticului ,așa cum consideră în mod exagerat unii psihologi .Pe plan imaginar ,preșcolarul acceptă să substituie un lucru prin alt lucru .

Ceea ce caracterizează jocurile sunt tocmai acțiunile reale din viața adulților pe care copii tind să le producă .Acest fapt face să se schimbe însuși caracterul relațiilor dintre copii.

Jocurile prin mișcare pot fi folosite atât pentru dezvoltarea calităților motrice,denumindu-l în în acest caz circuit de pregătire fizică și psihică cât și pentru învățarea sau consolidarea deprinderilor motrice.

Activitatea în circuitul Jocurilor prin mișcare este o metodă deosebit de utilă și actuală.

Deși există un bogat material bibliografic,metoda Jocurilor prin mișcare continuă să rămână insuficient cunoscută și aplicată în activitatea practică școlară.

Pentru utilizarea jocurilor prin mișcare se impune respectarea cu rigurozitate a următoarelor cerințe:

-alegerea judicioasă a jocurilor care urmează să alcătuiască circuitul,în funcție de calitățile pe care elevii urmează să le dezvolte;

-însușirea corectă ,de către elevi,a jocurilor prin mișcare;

-fixarea numărului de repetări pentru fiecare elev și a normei de timp conform posibilităților și cerințelor impuse.

-controlul permanent al adaptării elevilor la jocurile prin mișcare;

Fiecare temă cuprinsă în jocurile prin mișcare are durata de una-două săptămâni,fiind compusă din mai multe subteme.

Conținutul acestora vizează mediul înconjurător,grupuri din care fac parte copiii,relațiile cu ceilalți membri ai grupului,preocupări ale copiilor.

Fiecare joc prin mișcare este conceput în concordanță cu obiectivele de referință și cu conținuturile învățării la disciplinele implicate;pentru fiecare disciplină în cadrul căreia se desfășoară o activitate s-a utilizat un cod specific:

A-cunoașterea mediului;

B-educație muzicală;

C-educație plastică

D-abilități practice;

E-deprinderi motrice învățate la ora de educație fizică.

Cu alte cuvinte cel mai important lucru în jocul copilului este de a ajunge la următoarele:

1.Copilul trebuie să se joace într-adevăr,să inventeze și să construiască,să combine.

2.Să nu treacă de la o problemă la alta fără să termine pe prima,ci să ducă activitatea până la capăt.

3.În fiecare jucărie să vadă o valoare precisă și necesară pentru viitor,s-o păzească și să o îngrijească.

,,În țara jucăriilor,, trebuie să fie întotdeauna ordine deplină, să se facă curățenie deseori.Jucăriile nu trebuie să se strice,în caz de stricăciune trebuie reparate.

2.2.Clasificarea jocului

Jocul atinge în anii preșcolarității o înaltă perfecțiune,exprimată, între altele ,în marea sa varietate de forme .

Această realitate face oportună preocuparea specialiștilor în teoria jocului de a se ocupa mai atent de clasificarea lui.

Jocurile pot fi clasificate după mai multe criterii:

●după formă ;

●după conținut;

● după sarcina didactică prioritară ;

●după gradul lor de evoluție

●jocuri de manipulare;

●jocuri simbolice primare;

●jocuri imitative;

●jocuri simbolice;

●jocuri simbolice evoluate;

●jocuri cu subiecte din viața cotidiană;

●jocuri matematice;

●jocuri de conviețuire socială;

●jocuri de construcție;

●jocuri cu subiecte din basme și povești;

●jocuri-dramatizări;

●jocuri motrice simbolice;

●jocuri de mișcare;

●jocuri cu reguli;

●jocuri didactice;

●jocuri pentru dezvoltare psihică;

●jocuri senzoriale;

●jocuri distractive;

●jocuri creatoare ;

●jocuri și jucării didactice.

2.2.1. Activități pe bază de joc didactic matematic

Ca metodă cunoaște o largă aplicabilitate ,regăsindu-se pe anumite secvențe de învățare,în cadrul tuturor activităților matematice.

Elementul de joc este prezent în diferite etape de pondere diferită în cadrul activităților matematice sub formă de exercițiu,în funcție de anumiți factori:

●nivel de vârstă

-nivel de dezvoltare a capacităților de cunoaștere-structuri cognitive

-nivel de dezvoltare a capacităților operatorii-structuri operatorii.

O activitate matematică bazată pe exercițiu cu material individual poate fi rigidă și monotonă pentru copii școlari de vârstă mică,iar educatoarea trebuie,în acest caz,să întrețină și să stimuleze interesul pentru activitate,introducând elemente cu caracter ludic.

În acest mod exercițiul devine dinamic,precis,corect, atractiv și stimulează participarea la activitate a copiilor.

Chiar dacă pornește de la o sarcină euristică,educatoarea transformă intenția de joc în acțiune propiu-zisă de învățare și motivează participarea activă a copiilor ,prin elementele sale specifice: competiția,manipularea,surpriza,așteptarea.

Ca metodă,jocul intervine pe o anumită secvență de instruire,ca un ansamblu de acțiuni și operații ce se organizează în forma specifică jocului didactic.

De exemplu,cadrul unei ce activități ce are drept scop formarea de deprinderi și priceperi,la nivelul secvenței de verificare a gradului de înțelegere a cunoștințelor noi,educatoarea poate utiliza,ca metodă,jocul didactic dacă:

●utilizează reguli de joc;

●realizează un scop și o sarcină din punct de vedere matictema;

●introduce elemente de joc în vederea rezolvării unei situații problematice;

●conținutul matematic este accesibil și atractiv;

Utilizarea jocului ca metodă accentuează rolul formativ al activităților matematice prin:

● să activeze copiii din punct de vedere cognitiv,acțional și afectiv,sporind gradul de înțelegere și participare activă a copilului în actul de învățare;

●să evidențieze modul corect sau incorect de acțiune în diverse situații;

●să realizeze interacțiunea dintre copii în cadrul grupului;

●să asigure formarea autocontrolului eficient al conduitelor și achizițiilor cognitive și operatorii.

Este foarte importantă ponderea pe care o acordă educatoarea jocului,ca metodă în cadrul strategiei propuse,deoarece,în funcție de complexitatea obiectivelor,opțiunea pentru una sau alta din metodele specifice va avea ca motivație respectarea unor criterii de selecție în așa fel încât metoda aleasă:

●să as oigure realizarea obiectivelor proiectate;

●să angajeze copilul în activitate directă de asimilare a conținutului;

● să permită formarea capacităților de autoevaluare cu efecte în planul conduitei de învățare;

●să realizeze echilibrul metode-mijloace de învățământ ;

●să asigure o raționalizare a timpului și efortului ,deci o optimizare a învățării.

Interdependența funcțională a acestor componente este evidențiată într-o formă sintetică,în tabelele 1 și 2.

Ele reprezintă o modalitate de distribuție a metodelor și procedeelor pe tipuri de activitate și pe secvențele unei activități didactice.

Concluzionând,se observă că analiza sistematică a proceului de învățământ,cât și proiectarea activității matematice în grădiniță,în perspectiva formării reprezentărilor matematice corecte,scoate în evidență legătura logică între obiective,conținut,mijloace,metode,forme de organizare a activității și interdependența funcțională a acestor componente.

Tabelul 1.

Tabelul 2.

Acestea sunt forme specifice ce permit realizarea cu eficiență a instruirii,cu funcții diferite,pe nivele de vârstă.

Astfel,la grupa mică,jocul didactic are rol de exersare a capacităților de identificare și satisface cel mai bine tendința spre acțiune,specifică copiilor de 3-4 ani.

Prin joc didactic se asigură efectuarea,în mod independent,a unor acțiuni obiectuale,se stimulează descoperirea prin efort direct a unor propietăți obiectuale,care,valorificate și îmbogățite,vor conduce treptat spre însușirea unor noi cunoștințe matematice.

La nivelul vârstei de 4-7 ani,jocul didactic dobândește o nouă funcție,aceea de consolidare și verificare a cunoștințelor,deprinderilor și priceperilor și în același timp constituie un mijloc eficient de verificare pentru cadrul didactic.

Caracteristica de bază a acestei forme de activitate o constituie prezența elementelor de joc în cadrul fiecărei secvențe didactice,iar specificul este dat de componentele sale și de structură.

Scopul didactic se formulează prin raportare la obiectivul specific și la cele operaționale și acest fapt va determina finalități în joc.Formularea trebuie să fie clară pentru a asigura organizarea și desfășurarea corectă a activității și să reflecte problemele specifice organizării și desfășurării jocului.

Sarcina didactică este legată de conținutul și structura jocului și reprezintă elementul de instruire ce se realizează prin antrenarea operațiilor gândirii.În jocul didactic,,Caută vecinii ,, , scopul didactic este consolidarea deprinderii de comparare a unor numere,iar sarcina didactică este să găsească numărul,,mai mare ,, sau ,,mai mică,,cu o unitate decât un număr dat și se realizează prin exersarea operațiilor de analiză și sinteză ale gândirii.

Concluzionând,se observă că analiza sistematică a proceului de învățământ,cât și proiectarea activității matematice în grădiniță,în perspectiva formării reprezentărilor matematice corecte,scoate în evidență legătura logică între obiective,conținut, mijloace,metode,forme de organizare a activității și interdependența funcțională a acestor componente.

2.2.2.Jocurile creatoare17

Educația copilului în perioada preșcolară,se realizează în mare măsură prin joc.

Cu ajutorul lui ,educatorul dezvoltă în copil trăsăturile viitorului adult și astfel,copiii să cunoască lumea înconjurătoare,prin jocuri.Conducerea jocurilor creatoare ale copiilor prezintă încă mari greutăți pentru educator.

Jocurile creatoare inventate chiar de copii,au o importanță specială pentru educație.Prin ele se formează ,în cea mai mare măsură,individualitatea copilului .

Jocul creator are o influență pozitivă asupra copilului.El apare ca prima treaptă a activității de sine stătătoare a copilului,în relațiile cu alți copii .Prin joc,copilul intră în colectivul copiilor,care începe să aibă o anumită influență asupra dezvoltării lui.

Sentimentele sociale accesibile copilului de vârstă preșcolară se dezvoltă , mai mult sau mai puțin,în jocurile creatoare, deoarece , la copil ,de acest joc sunt legate stări sufletești din cele mai complexe.

Dar în jocul creator copilul interpretează nu numai ce vede el întipărânduși un oarecare eveniment sau unele relațiuni ,ci în aceste jocuri se petrece un proces adânc și complicat

Dar în jocul creator copilul interpretează nu numai ce vede el întipărându-și un oarecare eveniment sau unele relațiuni,ci în aceste relațiuni , ci în aceste jocuri se petrece un proces adânc și complicat de transformare și de însușire a lucrurilor întâlnite în viață .

17. Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu ,-Lumea copiilor , lumea jucăriilor , Editura Allport, București, 2000 ,pg 175

Dacă jocul creator ar fi pentru copil numai un mijloc de a strânge o oarecarecantitate de impresii despre lumea înconjurătoare și apoi de a le reproduce cât mai simplu , atunci el nu ar putea avea o atât de adâncă influență educativă asupra dezvoltării copilului,cum se întâmplă aceasta în realitate .

Deasemeni,jocul acesta nu apare ca o simplă sumă de cunoștințe acumulate de copii.despre fenomenele și evenimentele din jur , deoarece ,în asemenea caz jocul ar avea influență numai asupra dezvoltării intelectului copiilor .

În jocul creator , adică în jocul inventit chiar de copil , se stabilește o anumită relației cu lumea înconjurătoare , căci în joc se petrece o acțiune concretă , care,în care în desfășurare jocului ,înseamnă pentru copil tot atât de mult ca și cum ar fi vorba chiar de o acțiune reală.

Jocul creator , prin puterea sa de influență pozitivă asupra pewrsonalității copilului , este un mijloc important de educație începând cu primii ani de viață, apoi în tot timpul vârstei preșcolare și chiar în primii ani de școală.

Este evident că conducerea are o mare importanță în jocurile creatoare .În practică , această problemă se poate caracteriza astfel:o parte din educatori având o mare experiență , se descurcă ușor în conducerea jocurilor , totuși el nu transmite știința lor tinerilor educatori , nedesvăluind felul lor de a lucra , nici măcar în adunările metodice.

Pedagogii cu mai puțină experiență se mărginesc numai la crearea cadrului jocului , la alegerea jucăriilor și a materialului necesar , considerând cu aceasta că îndatoririle lor au fost îndeplinite .

Alții fac încercări de a conduce jocurile , dar de teamă ca nu cumva să fie învinuiți , că se întorc la jocurile ,, stimulate ,, lucrează cu nesiguranță .

Desenul,ca jocd creator , este o îndeletnicire foarte frecventă a copiilor.Micul școlar,după ce și-a însușit deprinderea utilizării corecte a creionului,desenează cu multă plăcere.

Această activitate nu are drept scop de la început crearea a ceva frumos,ci doar plăcerea de a lăsa urme pe hârtie

Primele desene ale copiilor sunt ,, simbolice,în sensul că ele nu încearcă să redea fidel obiecte sau ființe determinate .

Adesea copilul desenează ,, din memorie ,, fără a fi preocupat nici de perspectivă , nici de proporții .

În clasa I copilul desenează de exemplu, figure umane , indicând detaliile care îl preocupă , cum ar fi nasturii pe haină , dar omite elemente esențiale , ca de exemplu mâna sau piciorul.

Treptat crește capacitatea copilului de a reprezenta mai proporționat figurile , dar simțul pentru perspectivă încă nu este dezvoltat .

,,Transparența,, încă mai persist și în această etapă , deși mult mai atenuată.

Copiii mici sunt foarte interesați să deseneze în culori , deși în redarea obiectelor culorile nu corespund realității .Atunci când desenează spontan , ei utilizează culorile la întâmplare .( Figura.1)

Figura.1.Desenul unu copil de 6-7 ani

Se poate observa că odată cu înaintarea în vârstă copilul vede tot mai bine nu numai proporțiile corpului uman,ci se apropie mereu mai mult de realitate și prin redarea mai corectă a detaliilor.

Nu sunt rare cazurile în care ei desenează de exemplu cai cu copite verzi ,etc.

Odată cu creșterea în vârstă mică,ei dau mai multă atenție,formei manifestând o tendință din ce în ce mai pronunțată spre simetric și ritmicitate .

Cu trecerea timpului , desenul spontan al elevilor capătă din ce în ce mai mult caracterul de compoziție .Aici părțile fac parte dintr-un întreg și exprimă o idée sau reprezintă un eveniment.

Analizând astfel cu atenție desenele copiilor din punct de vedere psihologic , comparând producțiile de la o etapă la alta , învățătorul va avea posibilitatea să tragă concluzii valoroase asupra diferitelor aspecte ale dezvoltării psihice a elevilor și să stabilească nivelul evoluției capacității de a desena .

Din această cauză , nu desenul în sine prezintă importanță , deși pe această cale putem descoperi existența unor aptitudini sau chiar a talentelor , ci indicația pe care acest produs al activității ne-o dă asupra direcțiilor dezvoltării psihice a elevilor.

În cadrul orelor de desen,învățătorul are o sarcină relative ușoară, deoarece , fixând teme noi pentru desen , dând îndrumări potrivite , etc.el merge pe linia preferințelor și intereselor copilului .

2.2.3. Dezvoltarea imaginației creatoare a școlarilor

Dezvoltarea imaginației creatoare are loc în condițiile în care sistemul verbal –noțional se dezvoltă simțitor.

Cu cât copilul este mai evoluat pe plan mintal,cu atât posedă mai multe noțiuni și un vocabular activ mai bogat, cu atît imaginația lui va avea mai multe elemente , mai mult material pentru a construe , pentru a crea.Astfel imaginația este o condiție ( o cauză) a gândirii și totodată și un rezultat al ei.

Figura2.Fetița cu floare în mână

Se observă insistența asupra unor detalii , cum ar fi fusta,bluza și fundița ;în schimb lipsesc urechile și este doar slab îndicată o singură mână

Figura 3.Desenele unui copil de 7 ani

Când copilul este îndemnat continuu să deseneze fără a instrui însă în mod special,el poate depăși în multe privințe pe cei de o seamă cu el

Interdependența dintre dezvoltarea gândirii și cea a imaginației creatoare se manifestă clar în atitudinea și aptitudinea copilului față de basme unde , pe măsura dezvoltării spiritului său critic,respinge din ce mai mult elemental miraculous .

Această confruntare a realului cu imaginarul ,optarea mereu crescând pentru real se constată și în sesizarea unor explicații nesatisfăcătoare,nereale,pe care câteodată educatorii le dau la întrebările copilului .

Referirile la supranatural începând din clasa a –III-a nu mai au credit la elevi , iar părinții care folosesc asemenea ,, explicații ,, și zdruncină în mod serios autoritatea de atotștiutori.

În subiectele de desen cu temă , elevii redau cu ajutorul imaginației scene din viața copiilor , aspecte privind anotimpurile , realizările cotidiene, peisaje,ființe dragi din anturajul lor.

Figura 4.Două compoziții efectuate la date diferite de același copil ;prima în grupa mică și cea de a două în grupa mare

A.Pietonul care nu calcă pe linii albe este inspirată de experiența-indirectă- cotidiană a copilului .Desenul ca mijloc de exprimare a unei idei ,, moralizatoare ,, are un pronunțat character realist.Sunt prezentate toate elementele-redate relative-care sunt necesare pentru susținerea ,, ideii ,,

Figura 5.,,Albă ca zăpada și cei 7 pitici,, este inspirată de ficțiune

B.Figura centrată este însăși,, autorul,, care își imaginează prin desen, eroii povestirii.Acest desen este deosebit de interesant prin faptul că soluționează în mod cu totul original și bineânțeles naiv planul realității cu cel al ficțiunii.

În asemenea lecții,după deprinderea dintr-o povestire a momentului characteristic , învățătorul stabilește cu elevii ceea ce este esențial în redarea grafică,lăsându-le însă libertatea de a realize desenul în mod creator.

De altfel , se dau și teme libere :redarea unei îtâmplări care i-a impresionat în mod deosebit sau ilustrarea unei povești create de elevi.

În privința așezării în pagină,a imaginilor , obiectelor , se va explica elevilor că obiectele din primul plan se execută mai mari și se colorează mai viu , iar cele depărtate vor fi mai mici și mai slab colorate .

În desenul decorativ , elevii realizează diferite combinații cu un element dat și obțin variate desene decorative , frize, chenare , jocuri de fond .

Învățătorul urmărește ca elevii să-și însușească treptat regulile elementare după care se realizează un desen decorative: repetarea,alternarea,răsturnarea , simetria .Se dau indicații cu privire la folosirea și îmbinarea culorilor.

Încă de la începuturile instruirii și educării sistematice a copiilor ,s-a pus problema dacă decorațiunile decorative ,reprezentate de planșe , desene,figuri geometrice ,plante ,etc pot fi considerate ca imaginație creatoare pentru copii.

Trebuie menționat faptul că tehnica tipografică tradițională dispune de mijloace pentru obținerea tipăriturilor –texte cu litere latine și diferite desene.

Practica desenelor,,trebuie să conducă în mod necesar la descoperirea unor reguli în conceperea desenelor destinate percepției tactile.

Utilizarea și expunerea desenelor ,planșelor ,figuri,etc, este generală,ceea ce înseamnă că desenul figurează ca obiect de învățământ pentru stimularea imaginației creatoare a elevilor.

.În procesul de învățământ,care este un proces organizat și dirijat de cunoaștere , desenul joacă un rol specific și important pentru stimularea creativității copiilor.

În comparație cu obiectele naturale și materialele intuitive obișnuite-mulaje ,modele ,etc (desenul în general) prezintă o serie de caracteristici noi care asigură unele condiții favorabile ,atât pentru cunoașterea senzorială,cât și pentru cunoașterea generalizată,abstractă Procesele de generalizare se sprijină pe elemente specifice desenului , ca :

-reprezentarea bidimensională a unor raporturi spațiale tridimensionale;

-mărimea sau micșorarea dimensiunilor obiectului natural ;

-evidențierea elementelor principale ;

-caracteristice

Utilizarea semnelor convenționale care simbolizează însușiri spațiale ale obiectelor

-afișarea de planșe care să reprezinte obiecte , plante , animale

-utilizarea în aceste planșe, a culorilor deschise.

Utilizarea desenelor în activitatea instructiv- educativă,cunoașterea cât mai exactă a formelor și a relațiilor spațiale de către elevi presupun două tipuri de activități:

-intuirea în timpul lecției ;elevii intuiesc ,desenul de pe o planșă care le-a atras atenția ;

-executarea unor desene de către copii, în limita posibilităților lor motrice , și expunerea lor la vedere;elevii execută sau decupează desene sub îndrumarea profesorului sau în mod independent individual.

În cadrul intuiției sarcina copilului este aceea de a descifra ,de a înțelege desenul .în construirea sau decuparea desenului ,elevul v-a șii că acesta v-a fi expus ,drept pentru care va fi îndrumat să-l efectueze singur după model și după indicațiile verbale ale profesorului sau chiar după obiectul natural.

Expunerea și descifrarea desenului sau imaginii este un proces de identificare ,de recunoaștere,de înțelegere , de stimulare , de admirare .

Jocurile inventate de copii sunt construite pe acțiunile de gândire,pe acea capacitate omenească de a gândi și inventa,de a închipui și prevedea,despre a cărei dezvoltare la copii vorbea Gorcki cu atâta convingere.

Această minunată calitate a jocurilor inventate de copii le deosebesc categoric de jocurile animalului .

Inventarea jocului și expunerea lui pe hârtie nu este produsul visării abstracte la copil ci , rezultatul observării lucrurilor din jur.Este caracteristic că în realizarea jocurilor inventate,copilul raționează conform unor anumitor reguli.

2.3.Teorii despre joc

2.3.1.Influența asupra conținutului jocului

Una din cele mai importante chestiuni în conducerea jocului este influența asupra conșinutului acestuia .De conținut depend îndrumarea și bpgăția ideilor și sentimentelor care apar la copii .

Este bine știut că conținutul jocului se îmbogățește din impresiile din viaț..Cunoașterea de către copii a lucrurilor din jur , observările ,povestirile , tablourile , contribuie în mod firesc la crearea jocurilor .

De multe ori se întărește părerea că mărimea sferei de ocupații impuse,propuse de educator,micșorează rolul jocului .O atare părere este greșită.

Dimpotrivă,dacă ocupațiile sunt pline de conținut ,ele trezesc gândirea copilului , îi lărgesc vederile și , în același timp,îmogățesc materialul pentru jocuri.

După o excursie interesantă sau o poveste frumoasă , se nasc ideile de jocuri noi.O reușită temă de desen,oferită de educatori,naște câteodată un joc nou.

Jocurile pot să fie uniforme , cu un conținut sărac , chiar având o rezervă destul de mare de idei .

La unii copii ,vizitarea circului sau urmărirea vapoarelor pe apă ,trezesc jocuri pe această temă .

Alții care s-a părea că după excursii interesante ar trebui să aibă impresii mai bogate , continuă tot jocurile cele vechi,nefiind parcă în stare să poată găsi și alte teme interesante de joc .

În cazul acesta , sărăcia de teme pentru joc este datorată lipsei de conducere și ajutor a educatorului .

Pentru a trezi interesul copiilor față de joc ,educatorul alege jucării sau obiecte care să amintească un tablou văzut în viață ( animale-jucării pentru jocurile,,de-a menajera,, , caschete de marinar pentru jocurile,, de-a vaporul,,).

Educatorul influențează nu numai subiectul jocului,dar dă și o direcție de dezvoltare , susține o idée interesantă inventată de copii,îi ajută în situații grele, ca astfel copii să ducă până la sfârșit cele puse în gând și să nu fie descurajați.

Educatorul nu trebuie să admită jocuri care să reliefeze părțile negative ale vieții și care provoacă sentimente rele .

De multe ori , educatorul sugerează copiilor tema unui joc.Măsura aceasta este bună , cu condiția ca propunerea educatorului să coincidă cu interesul copiilor și să nu fie în legătură cu idei concrete .

Educatorul trebuie să aibă grijă de alegerea și dezvoltarea subiectului unui joc , luând în considerație , în special , vârsta copiilor .Copii de cinci ani știu mai mult despre lumea înconjurătoare .

Stările lor sufletești sunt mult mai conștiente și pot să exprime mai bine sentimentele și gândurile lor.

De aceea , dacă în grupa celor mijlocii conținutul jocurilor este la fel de simplu ca și în grupa celor mici,educatorul ,trebuie să se îngrijească de dezvoltarea lui .

Afară de alegerea jucăriilor și ajutarea copiiilor în realizarea celor propuse , se cere uneori completarea cunoștințelor despre un eveniment închipuit .

În grupa copiilor mari ,pot fi jocuri cu subiect mult mai dezvoltat,mai planificat și organizat decât în grupele precedente ,jocuri care să se desfășoare în curs de cteva zile.Dar acest lucru nu se întâlnește decât foarte rar .

Jocul nu se dezoltă dacă nu beneficiează de ajutorul necesar.Observând jocurile și studiul prin ele ceeace îi interesează pe copii,educatorul allege povestiri care să ajute la dezvoltarea temelor de joc.

2.3.2.Joc prin mișcare

Cunoscând posibilitățile de acțiune asupra mediului, copilul devine încrezător în forțele proprii și cutezător în a descoperi lumea.Integrată în cadrul arii curriculare Educație fizică, sport și sănătate, disciplinei îi revine sarcina de a completa influențele pe care educația fizică le exercită la nivelul personalității copilului, aducându-și o contribuție considerabilă la dezvoltarea cognitivă și socio-afectivă a acestuia prin valorificarea valențelor jocurilor de mișcare.

Potențialul instructiv-educativ al jocurilor dinamice poate susține dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor și, prin aceasta, o mai bună adaptare la solicitările mediului școlar și social.

Numeroasele tipuri de jocuri de mișcare – cu și fără obiecte, de întrecere și de
cooperare, cu roluri etc., pot sta la baza proiectării unor situații de instruire cu bogate influențe benefice asupra personalității copilului, căruia îi oferă posibilitatea definirii continue a trăsăturilor sale cognitive, afective, moral-volitive.

În timp ce influențele jocurilor de mișcare asupra sferei motrice și fizice sunt valorificate în primul rând la Educație fizică, în cadrul acestei discipline se va urmări potențarea influențelor mișcării subformă de joc, asupra dezvoltării cognitive și socio-afective a copilului.

Potențialul jocurilor de mișcare poate fi utilizat și pentru consolidarea cunoștințelor pe care copiii le dobândesc la alte discipline de studiu (limba română, matematică, științele naturii etc.).

Maniera integrată de abordare a acestor obiecte de studiu face posibilă învățarea/consolidarea, prin jocuri dinamice, a alfabetului, cifrelor, denumirii animalelor, fructelor, legumelor etc.

Prin faptul că îi este specifică activitatea în grup, jocul de mișcare favorizează manifestarea relațiilor sociale (de cooperare, de întrecere), presupunând armonizarea intereselor individuale și a eforturilor personale cu cele ale grupului; favorizează încadrarea în colectiv, asumarea de responsabilități, manifestarea atitudinii critic și autocritice, a inițiativei și le permite copiilor să învețe ce înseamnă toleranța, acceptarea celuilalt,luarea unei decizii și asumarea consecințelor acesteia.

Jocul presupune reguli și respectarea lor, astfel disciplina Joc și mișcare contribuie la dezvoltarea morală a copilului și permite o mai bună integrare școlară și socială a acestuia.

Ca urmare a situațiilor favorabile sau nefavorabile cu care se confruntă
copilul în timpul jocului, el va trăi o gamă largă de stări afective – bucurie, tristețe, mulțumire, entuziasm, plăcere.

Copilul are ocazia să cunoască aceste stări, să le înțeleagă și să învețe să le controleze, astfel încât să aibă un comportament echilibrat, la școală și în societate.

2.3.4. Crearea condițiilor pentru joc

Deseori ,auzim pe copil că nu au timp de joacă.O astfel de situație este inadmisibilă.Copiii petrec,în grădințe 10-12 ore , din care , pentru lecții nu este consacrată – chiar și pentru grupa celor mari- deât cel mult o oră.Pentru mâncare , somn, spălat, auto-îngrijire , în total cam 4 ore,restul timpului este rezervat jocurilor și altor ocupații , după alegere .

Jocurile din interior sunt cu totul deosebite de cele de pe teren.Cele mai multe sunt organizate în grupuri mici sau individual ;sunt mai puțin zgomotoase și cu mai puțină mișcare .În ele este mai multă concentrare.Pentru astfel de jocuri este necesar un mediu liniștit și comod .

În fiecare grădiniță de copii , în fiecare grupă,se găsește un colț de joc unde jucăriile sunt înșirate frumos pe covor și îngrijite .Scopul colțului de joc este de a stimula jocul și de a încuraja activitatea,nu de a o limita .

Copiii nu trebuie să se joace numai în colțul acesta, ci să li se dea libertatea de a pleca cu jucăriile în orice colț al camerei,spre a nu se stingheri unii pe alții și ca fiecare să aibă liniște și loc suficient pentru joacă.

Copiii de 5-6 ani inventează subiecte diferite de joc , iar pentru realizarea ideilor lor,în colțul de joc nu găsesc decât aceleași jucării pe care le-au avut și când au fost în grupa celor mici :aceleași păpuși cu rochii de culoare deschisă și epurași pufoși.

Alegerea jucăriilor trebuie să urmărească cele două țeluri care decurg din tema jocului:

-să ajute la dezvoltarea subiectului jocurilor și la realizarea ideilor gândite de copii

-să satisfacă dorința lor de ,, a experimenta ,, de a controla .

Copiii trebuie îndrumați să facă ei singuri jucării , nu numai fiindcănu le ajung cele cumpărate ,dar și pentru a le stimula îndemânarea și inventivitatea .

Jucăriile făcute în casă sunt necesare chiar și în cazul unei bogate asortări.Începând chiar cu grupa celor mijlocii ,copiii trebuie obișnuiți să facă jucării

CAPITOLUL 3

ACTIVITATILE COMUNE IN GRADINITA

Alături de activitățile prezentate anterior , în programul zilnic al grădiniței de copii sunt cuprinse și anumite tipuri special de activități care au drept scop crearea bunei dispoziții , trecerea de la o activitate la alta sau ,pir și simplu ,destinarea copiilor .

Aceste activități organizate în scopul înveselirii și recreării copiilor mai poartă numele de program distrractiv.

Valoarea acestor activități o constituie faptul că, sub orice formă ar fi organizate , au un effect pozitiv și imediat asupra copiilor .

Copiii aderă la aceste tipuri de activități care îi organizează într-o ambianță comună plăcută ,care îi ferește de timpii morții și de momentele de plictiseală ,încă existente în grădiniță , dându-le posibilitatea lărgirii orizontului de cunoaștere prin aprofundarea unor cunoștințe , consolidarea unor priceperi și deprinderi.

Valoroase sunt aceste activități și în privința formării morale , estetice și fizice a copiilor de vârstă preșcolară.

Acestea îi obișnuiesc treptat să-și petreacă în mod plăcut și util timpul , iar prin valoarea artistic a materialului utilizat în acest gen de activități li se formează gustul esetetic , ăi obișnuiește pe copii cu frumosul a authentic ,îi ajută să-l diferențieze de ceea este intrinsec.

Activitățile adiacente cuprinse în programul de grădiniță, provocând copiilor o stare accentuată de veselie și bună dispoziție ,îi înviorează,ceea ce influențează pozitiv starea organismului , tonusul vital, metabolismul,etc.

Emoțiile și bucuriile commune trăite cu prilejul organizării unor astfel de activități contribuie la închegarea colectivului ,la întărirea relațiilor de prietenie între copii , ceea ce le demonstrează valoarea educativă .

De asemenea ,energia nervoasă a copiilor se reface prin buna dispoziție obținută în cadrul acestora ,prin relaxarea lor,ceea ce are consecințe positive în disciplinarea copiilor,în adaptarea lor optimă la regimul din grădiniță.

Având o influență deosebită asupra întregii personalități a copiilor,se va urmări introducerea în cadrul programului grădiniței a unei game cât mai variate de activități .

3.1.Tipologia activităților din grădiniță

3.1.1.Vizionări

Acestea reprezintă o formă de activitate adiascentă desfășurată în grădinița de copii , o formă de distracție prin intermediul căreia copiii sunt familiarizați cu arta dramatic .

Importanța organizării lor în grădiniță este multiplă,deoarece apelează la întreaga experiență senzorială anterioară a copilului , la văz,auz,etc.

Prin faptul că spectacolul vizionat are un character complex,acesta trezește interesul copiilor prin îmbinarea sunetului cu culoarea mișcării cu cuvântul,având ca support o temă educativă.

Vizionările constituie o sursă inepuizabilă de impresii puternice,deoarece apelează permanent la afectivitatea copilului , ceea ce reprezintă un mijloc de îmbogățire a vieții spiritual ,interioare a copilului,chiar dacă în majoritatea cazurilor copiii au rol de spectator .

Caracterul distractive al acestor activități este dat atât de forma de pezentare , cât și de conținutul acestora.În grădiniță se pot desfășura diferite tipuri de vizionări cum sunt:

-vizionări de cd-uri

-vizionări de emisiuni de televiziuni și video

-vizionări de filme și desene animate

-vizionări de spectacole de teatri de păpuși , marionette sau umbre

-vizionări de spectacole de teatru

-vizionări de serbări ,șezători organizate de grupele mari sau de către elevii

Această grupare s-a realizat ,în funcție de modul de realizare a vizionării

Astfel , vizionările de CD-uri au ca element specific aducerea în fața copiilor a unor aspecte din viața înconjurătoare: activitatea oamenilor,lumea plantelor și animalelor.

De multe ori s-a constat însă, că în prezentarea acestora , predomină mai ales informarea copiilor și mai puțin aspectul distractive,ceea ce face ca ele să nu ocupe o pondere adecvată în activitatea din grădiniță.De aceea precizăm că este de preferat să se aleagă Cd-uri cu caracter literar-artistic.

Educatoarea, în selecționarea acestora , va trebui să țină seama de preferințele copiilor ,de particularitățile lor de vârstă ,de cunoștințele pe care le posedă copii în momentul respective.

De mare importanță în selecționarea Cd-urilor și a diapozitivelor o reprezintă compoziția imaginii .

Astfel, în funcție de grupa de preșcolari se vor allege Cd-uri cu o compoziție mai simplă , cu un colorit mai viu , cu un număr mai mic de cadre .

Atunci când acestea sunt mai simple , fără amănunte de prisos ,când imaginile sunt mai clare,înlesnesc perceperea clară și rapidă a conținutului,conducându-I pe copii la o mai rapidă reconstituire a acțiunii .

Spectacolele de teatru sunt , la rândul lor,de mai multe feluri,în funcție de cei care le interpretează.În grădiniță se practică cu preponderență vizionări ale teatrului pe păpuși și teatrului de marionette .

Teatrul de păpuși este un spectacol în care actorul ascuns privirilor spectatorilor își alege o formă deosebită (păpușa) de a înfățișa publicului viața personajelor.

Simplitatea cadrului și tehnicii de folosire , mobilitatea acestuia confer avantaje teatrului de păpuși.

Spectacolele de teatru interpretate de actori sau de copii , serbările șu șezătorile interpretate de elevi mai mari îi pun pe preșcolari în situația de a se deplasa la locul unde se desfășoară ele ceea ce ridică problem în legătură cu otganizarea , deplasarea la locul stabilit,aranjarea copiilor în sală,etc.Preșcolarii ,în funcție de vârsta lor,percep în mod diferit spectacole de teatru .

3.1.2.Audiții

O formă de distracție pentru copii , de amuzament , mai ales când, prin conținutul lor , se urmărește acest scop,o constituie audițiile pentru copii.

Acest gen de activitate , incluzând muzica veselă , cântecele populare , cântecele hazlii,îi destined pe copii după un effort suținut.

a.Tipuri de audiții organizate în grădiniță.Clasificarea acestora se poate realize pe baza mai multor criterii.

Audițiile CD-urilor reprezintă ,din punct de vedere ethnic și metodic,o activitate mai complex.

În acest caz ,educatoarea are o mare libertate în alegerea conținutului audiției.

În funcție de anumite cerințe stabilite de educatoare,întreaga înregistrare se poate realize în prealabil.

Acest tip de audiție reprezintă avantajul că se pot înregistra în timp povești hazlii ,diverse lecture literare ,etc , mai ales în grădinițele care nu posedă CD-uri de acest fel.

b.Criterii de clasificare.Clasificarea audițiilor după conținutul lor.Din acest punct de vedere audițiile pot fi:

● audiții cu character instructive ( reproducerea unor explicații ,științifice , a unor demonstrații ,etc );

● audiții cu character distractive ( dramatizări,povestiri hazlii);

●;

Audiții musicale

●audiții mixte (ex.emisiuni literar-muzicale);

c.Aspecte pedagogice ale organizării și desfășurării audițiilor

Asigurarea caracterului recreativ,de destindere a copiilor este o condiție a reușitei acestora.

În organizarea lor, educatoarea va ține seama de faptul că audițiile,solicitând mai mult atenția și percepțiile auditive ale copiilor ,îi obosesc mai repede .

De aici grija pentru dozarea adecvată a conținutului și duratei audițiilor cu character distractive.

Principal preocupare a educatoarei va fi alegerea conținutului audiției care să fie în concordanță cu dezvoltarea psihică a copiilor , cu cunoștințele și preocupările acestora .

Este bine ca atunci când se audiează povești ,conținutul lor să fie cunoscut anterior , noutatea constituind-o pentru copii modul de interpretare a acesteia, îmbinarea ei cu elemente musicale.

O coloratură ditractivă care mărește caracterul distractive al audiției și capacitatea de a-irecrea pe copii se poate obține ( de exemplu, la audierea unor CD-uri cu povești),prin antrenarea copiilor să acompanieze cântecele cunoscute sau să imite mișcările unor personaje din poveste (tropăit,bătăi din palme,săritura iepurașului,mersul ursului),etc.

3.1.3.Serbările

Una din activitățile distractive mult mult îndrăgite de copii o constituie serbările ,adevărate serbări în miniatură ,care se pot organiza fără un effort deosebit ,chiar fără o pregătire prealabilă de multe ori,dar cu importante resurse educative.

După cum arată denumirea lor și tradiția ,copii participă cu cântece ,poezii,povestiri,snoave ,dansuri ,etc , aceasta fiind cu atât mai reușită cu cât fiecare contribuie mai activ la desfășurarea programului.Serbările organizate ca activitat în gridinița de copii au o deosebită valoare dată de :

●conținutul educative al acestora;

● materialul utilizat;

●calitatea artistic a momentelor prezentate;

●organizarea și antrenarea copiilor.

Valoarea lor formative –educativă poate fi sporită când educatoarea urmărește acest lucru.Astfel:

●sebările dedicate unor evenimente din viața cotidiană;

● serbările dau posibilitatea verificării și consolidării materialului (cântece ,poezii,dansuri ),însușit anterior;

● îi obișnuiesc pe copii să apară în public recitând,dansând,cântând (să-și învingă timiditatea);

●au o puternică influență asupra colectivului de copii ,intrând relațiile de prietenie,ajutorul reciproc.

3.2. Activitățile comune

3.2.1.Metoda frontală

Organizarea jocurilor la clasă , folosind metoda lucrului frontal impune educatorului rolul preponderent;el concepe și organizează activitatea elevilor,controlează permanent execuțiile acestora,hotărând timpul de lucru,ritmul și intensitatea efortului,spre deosebire de alte jocuri în care elevii practică jocuri independente.

Jocurile prin mișcare stabilite pentru activitatea frontală trebuie să fie,în general,simple și să nu necesite o intervenție individuală din partea educatorului.

Dintre acete jocuri pentru activitatea frontală recomandăm următoarele:

-jocuri de ordine și formații;

-jocuri prin însușirea deprinderilor ;

-jocuri dinamice și pregătitoare;

Pe lângă efectul formativ,această metodă rezolvă și probleme de ordin educativ,cum ar fi ,spre exemplu, întărirea disciplinei,mărirea interesului pentru oră, conștientizarea copiilor pentru execuția jocurilor prin mișcare de calitate.

3.2.2.Circuitul jocurilor

Jocurile pot fi folosite atât pentru dezvoltarea calităților motrice,denumindu-l în în acest caz circuit de pregătire fizică și psihică cât și pentru învățarea sau consolidarea deprinderilor motrice.Activitatea în circuitul jocurilor prin mișcare este o metodă deosebit de utilă și actuală.

Deși există un bogat material bibliografic,metoda jocurilor continuă să rămână insuficient cunoscută și aplicată în activitatea practică școlară.

Pentru utilizarea jocurilor se impune respectarea cu rigurozitate a următoarelor cerințe:

-alegerea judicioasă a jocurilor care urmează să alcătuiască circuitul,în funcție de calitățile pe care copii urmează să le dezvolte;

-însușirea corectă ,de către copii,a jocurilor;

-fixarea numărului de repetări pentru fiecare copil și a normei de timp conform posibilităților și cerințelor impuse.

-controlul permanent al adaptării copiilor la jocuri;

Fiecare temă cuprinsă în jocuri are durata de una-două săptămâni,fiind compusă din mai multe subteme.

Conținutul acestora vizează mediul înconjurător,grupuri din care fac parte copiii,relațiile cu ceilalți membri ai grupului,preocupări ale copiilor.

Fiecare joc este conceput în concordanță cu obiectivele de referință și cu conținuturile învățării la disciplinele implicate;pentru fiecare disciplină în cadrul căreia se desfășoară o activitate s-a utilizat un cod specific:

A-cunoașterea mediului;

B-educație muzicală;

C-educație plastică

D-abilități practice;

E-deprinderi motrice învățate la ora de educație fizică

3.2.3.Caracteristicile jocurilor

Caracteristicile jocurilor prin mișcare sunt centrate pe demersurile intelectuale și afective ale elevilor având ca scop formarea unor competențe cu caracter transdisciplinar.Aici pot fi incluse:

-capacități de tip cognitiv;

-capacități reflexive ( autocunoașterea,autoaprecierea,adaptarea la mediu, capacitatea de a se îngriji de corpul și spiritul propriu);

-capacități de interacțiune socială (integrarea în activitățile de grup ,cooperarea);

– capacități comunicative ( perceperea mesajelor,transmiterea unor mesaje prin coduri diverse,ascultarea activă,comunicarea verbală/nonverbală);

-capacități motrice;

-atitudini fundamentale (respectul valorilor,asumarea

responsabilității,exersarea drepturilor și îndatoririlor,toleranța);

Alte caracteristici ale jocurilor prin mișcare mai pot fi considerate:

-sunt părți ale unei teme generale;

-vizează obiective de referință ale mai multor arii curriculare, elevii fiind puși în situația de a aplica în situații noi cunoștințe dobândite și deprinderi formate;

-traversează barierele existente, organizând cunoașterea ca un tot unitar;

-jocurile prin mișcare se realizează prin modul de organizare grupal,în perechi sau individual,în funcție de situație;

-asigură participarea activă a elevilor fundamentată pe principiul învățării prin acțiune,cu finalitate reală;

– cultivă cooperarea și nu competiția;

-au un aspect de joc respectând astfel particularitățile vârstei;

-valorifică inteligența dominantă a fiecărui copil ( lingvistică, logico,spațială-vizuală,muzicală, corporal-kinestezică,naturalistă, interpersonală) prin diversificarea jocurilor.

Recomandări pentru educator;

●dacă modul de organizare este grupal,iar copii au de realizat împreună un produs,trebuie acordat timp pentru prezentarea acestuia la finalul activității;copii trebuie învățați să facă aprecieri ,să formuleze întrebări dacă sunt neclarități în legătură cu produsul prezentat;

●trebuie valorificată experiența cotidiană a fiecărui copil;

●se va crea copiilor condiții pentru a se mișca în ritm propriu

●activitățile jocurilor vor fi propuse și adaptate la specificul clasei ,al grupului sau al copilului.

Materiale folosite:

●Materiale din natură:

-pietre ,nisip,cochilii de melci,scoici;

-flori presate,frunze,crenguțe,fructe (castane,ghinde,nuci,alune,coarne,

conuri de brad),flori nemuritoare ,nuiele;

-boabe (grâu,porumb,fasole,piper,mac,muștar….) sâmburi

(caise,piersici,prune);

-dovleci,tărtăcuțe,rădăcinoase,alte fructe ,legume ,semințe;

-pene,cuiburi părăsite,lână.

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

4.1.Motivarea cercetării

Jocul didactic ,,mediu,, favorizează imaginația creativă a copiilor,abilitățile de comunicare între copii,când fiecare dintre aceștia au posibilitatea să își spună propriile păreri .

În grădiniță ,jocul are rol bine determinant,fiind premisa indispensabilă pentru dobândirea abilităților creative

Importanța evaluării jocului în formarea copiilor pentru viitor:jocul stă la baza intervențiilor educative.

4.2.Obiectivele lucrării

Obiectivele acestei lucrări au importanță întrucât evaluarea prin joc în cadrul activităților comune din gradinita, trebuie să fie preântâmpinate printr-un ansamblu de metode și procedee active din ce în ce mai perfecționate.

În realizarea studiului am urmărit particularitățile de evaluare prin joc în cadrul activităților comune din gradinita cu ajutorul metodelor și procedeelor pentru formarea metodelor si tehnicilor artistico-plastice, având următoarele obiective .

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei propuse;

●Stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Îmbunătățirea statusului emoțional întâlnit în rândul preșcolarilor din grădiniță ;

●Alcătuirea bibliografiei tematice ,pe categorii de surse ;

●Reținerea corectă a surselor bibliografice utilizabile direct ulterior ;

●Evidențierea explicită a aspectelor diferit elucidate.

●Realizarea unui studiu

●studiul,din punct de vedere teoretic ,în ceea ce privește rolul jocului în stimularea comunicării

● prezentarea și tratarea valențelor formative ale jocului în dezvoltarea personalității copiilor preșcolari din gradinita Rița Gărgărița , com Brănești, jud. Ilfov.

4.3.Ipoteza cercetării

Pornind de la premisa că jocul didactic este considerat în mare parte activitatea de bază pentru evaluarea activităților comune din grădiniță ,fiind utilizat și folosit în toate activitățile educative atât ca metodă de predare-evaluare , cât și ca formăde activitate ,atunci capacitățile creative și de comunicare ale copiilor se dezvoltă , formându-se într-un ritm rapid ce duce la îmbunătățirea rezultatelor copiilor din grădiniță.

4.4.Metodele de cercetare

Metoda documentării teoretice a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre ce ar trebui să conțină evaluarea prin joc în cadrul activităților comune din gradiniță.

Metoda anchetei .Ancheta, ca metodă de lucru ,a avut un rol deosebit în obținerea datelor necesare cunoașterii preșcolarilor,și dinamicii evoluției lor și s-a desfășurat pe baza observației celor 23 de preșcolari.

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei .

Metoda experimentului a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului ce prelucrează fapte provenite din observație efectuându-se în perioada martie- iunie 2016.

4.5.Lotul de subiecți supuși cercetarii

Lotul studiat l-am efectuat pe un eșantion de 31 preșcolari din grupa mare de la grădinița Rița Gărgărița , com Brănești, jud. Ilfov în perioada martie- iunie 2016.

4.6.Desfășurarea cercetării

Desfășurarea cercetării s-a efectuat pe un număr de 23 de preșcolari u vârsta de 5-6 ,proveniți din mediul urban de lagrădinița Rița Gărgărița , com Brănești, jud. Ilfov

în perioada martie – iunie 2016 , semestru al –II-alea.

Un alt aspect , legat de desfășurarea cercetării , este acela că retroactiv , am inclus in studiu 3 cazuri , studiate individual ,

Cercetarea pedagogică s-a desfășurat în perioada martie – iunie 2016 , semestru al –II-alea .

În această cercetare s-au utilizat două grupe:

A.-grupa supusă cercetării a fost alcătuită din 12 copii ( 7 băieți și 5 fete)

B-grupa de control a fost alcătuită din 11 copii (6 fete și 5 băieți).

Mediul de proveniență al copiilor supuși cercetării sunt din medii familiale cu un nivel economic rural și cultural asemănător ,sunt apropiate din punct de vedere al vârstei copiilor și al nivelului psiho-fizic.

Desfășurarea cercetării a preupus :

-accentul pus pe formarea și dezvoltarea priceperilor și deprinderilor practice

-cercerea crescută de educație , care se poate forma de la vârstele mici

-incurajarea participării copiilor la activitățile comune ce se desfășoară în grădinițe

– necesitatea de a apropia activitatea instructiv educativă , necesară copiilor din grădiniță alături de cercetarea științifică

-comunicare ce are loc între copii

Pentru cele 3 cazuri studiate individual , desfășurarea cercetării s-a efectuat astfel :

CAZUL .1

CAZUL.2

CAZUL 3

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Desfășurându-mi activitatea în grădinița Rița Gărgărița , com Brănești, jud. Ilfov,am condiderat că evaluarea jocului didactic este adaptabil la grupa la care profesez.

De asemenea , am considerat că copilul adflat la vârsta grădiniței poate fi un subiect al cunoașterii ,el fiind permanent implicat atât activ cât și interactive în propria formare.

Prin intermediul jocului ,în momentul desfășurării cercetării ,pe lângă alte capacități întâlnite la copii din grădiniță ,am avut în vedere și dezvoltarea abilităților și capacităților de a opera cu informațiile dobândite ,de a pune problema și a căuta în același timp soluții , de a pune în practică noile cunoștințe accumulate.

Ceea ce m-a determinat în luarea deciziei de a aborda jocul în evaluarea activităților comune în grădiniță este faptul că la această vârstă se amplifică mult imaginația creatoare a copilului.

De asemenea , am ținut cont de faptul că la această vârstă se formează caracterul celor mai multe procese psihice , și când spun aceasata , fac referire în mod special la imaginație, memorie, gândire pozitivă,creativitate.

Tabelul 1

După aplicarea cercetării ,conform tabelului 1,se poate observa diferența între celec 2 grupe supuse cercetări .

Astfel grupa A are o creștere preponderant mai mare comparative cu grupa de control B

Prin această constatare am dorit să pun în lumină evoluția preșcolarilor în timp pentu a realize evaluări după interval de timp,putând astfel să constat mai bine evoluția preșcolarilor din grupa supusă cercetării comparativ cu grupa de control B.

Aducând în discuție cele 3 cazuri individuale se poate constata următoarele:

Analizând CAZUL 1 se poate observa cum anumite laturi negative ale individualității copilului,care ar putea trece neobservate,se dezvăluie în mod evident din analiza rezultatelor activității sale .

În acest caz se poate vorbi de o dezvoltare unilaterală a copilului: el dovedește de pe acum preferință numai pentru ocupații,,intelectuale,, dar este cu totul neândemânatic în activități manuale,experiența sa în direcția amintită fiind foarte limitată.

Când vine vorba să atingă jucăria de pluș se poate observa indignarea acestuia față de animalul care i-a făcut rău ,iar prin agresivitate încearcă și el la rândul său să-l domine.

FIȘĂ DE OBSERVAȚII

Observând CAZUL 2, putem spune că avem de-a face cu un copil cu trăsături ale temperamentului coleric și excitabil:dezechilibrul dintre activitate și ,,frâne,, incapacitatea de a se stăpâni îi sunt caracteristice.

Evaluarea mea făcută pe margine scoate în evidență o atenție deosebită în ceea ce îl privește pe Mario.

Interviul cu Mario a durat 30 de minute , iar în timpul desenului spunea că nu îi place să stea în colectivitate cu mulți copii lângă el, nu îi place de tatăl său care este polițai și îl pune să facă anumite lucruri care lui îi displac , dar în schimb adoră să meargă singur în natură .

Făcând abstracție de cele relatate de copil , pot observa că la multe întrebări acesta ezită să răspundă,dar desenând , încearcă să dea răspunsuri pe care nu le poate exprima în cuvinte.

Din analiza desenelor sau a altor obiective confecționate de el, pot constata unele posibilități ale acestuia ce nu poate fi sesizate prin observația obișnuită.

FIȘĂ DE OBSERVAȚII

În ceea ce privește CAZUL 3 ,folosirea însușiurilor pozitive ale fetiței în vederea înlăturării trăsăturilor negative a constituit un procedeu adecvat consilierii .

Din exemplu relatat în acest caz se poate observa cum,folosind unele însușiri pozitive,se pot îndrepta anumite lipsuri,în conduita și activitatea fetiței;progresul făcut într-o anumită direcție se răsfrânge și asupra altor laturi , ale activității și comportării fetiței.

Acest mod de a proceda în evaluarea fetiței poate duce la rezultate pozitive.

Sarcina mea de a o evalua corect pe Adriana din punct de vedere pedagogic ,este extrem de importantă.

Evaluarea mea în cazul Adrianei este elocventă ,iar consemnările lui expun agitația și dorul pe care aceasta îl manifestă pentru mama ei plecată.

FIȘĂ DE OBSERVAȚII

În urma evaluării ,,s-a observat că prin joc cei 3 copii preșcolari supuși cercetării ,își îmbunătățesc experiența din punct de vedere cognitiv,învățând să manifeste o anumită atitudine pozitivă sau negativă.

Trăind satisfacția libertății cei 3 copii de vârstă preșcolară,supuși cercetării au avut ocazia să își aleagă tema de joc sau ocupația dorită.

Pentru a beneficia de o evaluare pozitivă cei 3 copii de vârstă preșcolară ,supuși cercetării ,au fost liberi să dea activităților orice conținut au dorit ei ( fie să examineze ,fie să mânuiască diferitele jucării oferite,fie să respingă pur și simplu).

Evaluarea mea a scos în evidență competențele într-o direcție sau alta ori să își exprime anumite deprinderi.

O particularitate a jocului,la care au luat parte cei 3 copii de vârstă preșcolară ,supuși cercetării , a fost faptul că a permis cultivarea spiritului de independență.

Această particularitate a derivat din faptul că în joc exprimarea simbolică făcută de cei 3 copii de vârstă preșcolară nu a fost limitată.

Prin joc am încercat să stimuleze din toate punctele de vedere dezvoltarea personalității a celor 3 copii de vârstă preșcolară.

Evaluarea prin joc a asigurat celor 3 copii de vârstă preșcolară posibilitatea de a se exterioriza,de a socializa,de a se exprima,astfel desenle,jucăriile,desenele sau cutiile de chibrituri au fost percepute drept cuvinte ,iar jocul a fost considerat limbajul principal .

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare trebuie menționat faptul că evaluarea prin joc în cadrul activităților comune din gradinita și participarea la procesul educativ presupune un anumit nivel de dezvoltare fizică,intelectuală,morală,volițională a copiilor,iar aptitudinea de preșcolaritate solicită dobândirea unor capacități,abilități,priceperi și deprinderi absolut necesare pentru această perioadă.

În același timp,adaptarea preșcolarului la cerințele grădiniții presupune dobândirea de către acesta ,a unei maturizări la toate aceste nivele,maturizate care să îl facă apt pentru activitatea de învățare de tip școlar.

Până la vârsta de 6-7 ani ,copilul are nevoie de distracție , fapt ce poate avea o contribuție pozitivă la evaluarea prin joc în cadrul activităților comune din gradinita.

Preocuparea pentru evaluarea prin joc în cadrul activităților comune din gradinita a preșcolarilor prin procedee imaginative se regăsește concretizată în planul teoriei și practicii structurii sistemelor preșcolare.

Pare evident că,în contextul actualelor schimbări legislative,accentul cade pe funcția formativă a grădiniței.Educația preșcolară prin evaluarea prin joc în cadrul activităților comune din gradinita are aici menirea să ofere copiilor o mulțime de experiențe de învățare care să ușureze integrarea acestora în învățământ,stimularea originalitatii vizuale a elevilor prin procedee imaginative fiind un real succes .

Trebuie ținut cont de faptul că la copilul de vârstă preșcolară profunzimea intereselor implică diversificarea și complicarea activităților .

Aceste caracteristici fundamentale ale intereselor constituie un element important în dezvoltarea personalității copilului de vârstă preșcolară.

În etapa micii școlarități este necesar ca activitățile să se desfășoare în condițiile unei dispoziții afective favorabile și să fie abordate de copii cu tot interesul.

În urma evaluării copiilor de vârstă preșcolară s-a constat :

●Formarea deprinderilor și conduitelor independente în vederea integrării acestora în mediu social ;

●Din punct de vedere psihic, stimularea atât a dezvoltării cât și a capacităților individuale ;

●Formarea unor abilități normale și a unor deprinderi .

Alte trăsături concludente care au rezultat în urma investigării unor factori care pot influența dezvoltarea diferențelor individuale ale stilurilor de joc au fost :

●Diferențele individuale în calitatea și cantitatea jocului copiilor se presupune că se dezvoltă parțial,datorită trăsăturilor interne ale copilului cu vârstă preșcolară,un rol important avându-l și factorii care țin de familia în care se dezvoltă copilul.

●Jocul ca modalitate de relație între individ și lumea obiectelor și a relaților constituie formula primară a acțiunii umane ;

●Începând cu vârsta de 3 ani ,jocul simbolic devine din ce în ce mai mult o activitate socială ;

●Jocul este o formă de organizare a cogniției și,implicit,o cale de organizare a cunoașterii;

●Într-o anumită perioadă de viață ,majoritatea relațiilor obiectuale se stabilesc în cadrul jocului.

Caracteristica esențială e jocului constă în crearea unor condiții favorabile pentru valorificarea achizițiilor și pentru exersarea priceperilor și deprinderilor sub forma unor activități plăcute și atractive.

BIBLIOGRAFIE

H.Barbu,Eugenia Popescu,Filofteia Șerban-Activități de joc și recreativ-distractive,editura Didactică și pedagogică, București,2004

Elena Joița (coordonator) ,Vali Ilie,Ecaterina Frăsineanu ,Remus Mogonea,Florentina Mogonea-Formarea pedagogică a profesorului-instrumente de învățare cognitive-instructivă,Editura Didactică și Pedagogică R.A,București,2014

l.I.Vall-Despre jocurile copiilor, editura Didactică și pedagogică, București,2007

Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur- Lumea jucăriilor pentru copii ,Editura All, București,2012

Florinda Golu-Psihologia preșcolarului ,Editura universitară, București,2010

Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu ,-Lumea copiilor , lumea jucăriilor , Editura Allport, București, 2000

Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu,-Psihologia copiilor ,Editura Iris , București ,2005