Evaluarea Premiselor DE Aderare ALE Republicii Moldova LA Uniunea Euroasiatică Prin Prisma Efectelor Socio Economice

UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAȚI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ȘTIINȚE UMANISTE,

ECONOMICE ȘI INGINEREȘTI

SPECIALIZAREA RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Republica Moldova și

Uniunea Euroasiatică

Coordonator științific,

Conf.dr. ENACHE George

Student

SAGHIN Valeriu

2016

2

Cuprins

INTRODUCERE …………………………………………………………………………………………………… 3

I. PRĂBUȘIREA URSS ȘI ÎNCERCĂRILE MOSCOVEI DE IMPLICARE ÎN SPAȚIUL FOST SOVIETIC

………………………………………………………………………………………………………………………. 4

1.1 CAUZELE ȘI ETAPELE PRĂBUȘIRII URSS ………………………………………………………….. 4

1.2 CONSECINȚE ALE DESTRĂMĂRII URSS …………………………………………………………. 16

1.3 ÎNCERCĂRI ALE MOSCOVEI DE MENȚINERE PRIN FORȚĂ A CONTROLULUI ASUPRA

SPAȚIULUI POST-SOVIETIC ……………………………………………………………………………… 20

II. FORME DE ORGANIZARE A SPAȚIULUI POST-SOVIETIC: DE LA COMUNITATEA STATELOR

INDEPENDENTE LA UNIUNEA EUROASIATICĂ ………………………………………………………… 25

2.1 COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE: STRUCTURĂ ȘI OBIECTIVE ……………… 25

2.2 UNIUNEA ECONOMICĂ EUROASIATICĂ ……………………………………………………….. 28

III. REPUBLICA MOLDOVA, ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI UNIUNEA EUROASIATICĂ …. 37

3. 1 REPUBLICA MOLDOVA ȘI INTEGRAREA ÎN STRUCTURILE ECONOMICO-POLITICE

PROPUSE DE MOSCOVA ………………………………………………………………………………… 37

3.2 ÎNTRE EST ȘI VEST: DILEMELE POPULAȚIEI DIN REPUBLICA MOLDOVA ……………… 44

3.3 O ANALIZĂ A OPORTUNITĂȚILOR OFERITE REPUBLICII MOLDOVA DE CĂTRE CELE

DOUĂ UNIUNI ……………………………………………………………………………………………… 48

CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………. 56

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………….. 59

ANEXE ……………………………………………………………………………………………………………. 64

3

INTRODUCERE

Republica Moldova este un stat din sud estul Europei care și-a declarat

independența în anul 1991, imediat după colapsul Uniunii Republicilor Sovietice

Socialiste din 1989.

În cei 25 de ani de independență, Republica Moldova a avut mai multe

guvernări, fiecare dintre acestea încercând să conducă statul pe o nouă cale. Astfel,

Republica Moldova a avut trei opțiuni: pro-rusă, neutră și pro-europeană, însă

niciuna nu a rămas definitivă și nici nu s-a consolidat în opinia publică ca fiind o

direcție demnă de urmat. Populația Republicii Moldova este confuză de fiecare

dată când este vorba despre direcția pe care ar trebui să o urmeze statul, iar opiniile

variază, fără a exista o majoritate categorică, care să încline balanța. O parte

susține drumul european al țării iar cealaltă parte pledează pentru păstrarea și

aprofundarea relațiilor cu Federația Rusă și mai nou pentru aderarea la Uniunea

Euroasiatică . Argumentele de-o parte și de alta sunt simple și în oglindă: tot răul

vine din Vest (respectiv Est), iar unicul parcurs existent care ar aduce prosperitate

țării ar fi orientarea țării spre Est (aderarea la Uniunea Euroasiatică) și respectiv

Vest (aderarea la Uniunea Europeană).

În această lucrare dorim să realizăm o analiză a parcursului Republicii

Moldova de la căpătarea independenței până în prezent, orientându-ne îndeosebi

spre tendințele de apropiere a acestei țări către Uniunea Euroasiatică. Vom căuta

să evidențiem ce înseamnă această uniune, unde își are rădăcinile, cum se prezintă

pe arena internațională ca actor și ce influență are, iar spre final să analizăm

balansul Republicii Moldova între Uniunea Europeană și Uniunea Euroasiatică.

Cercetarea este elaborată în baza literaturii existente, apelând la o serie de

izvoare, monografii, sinteze, articole, sondaje de opinie.

4

I. PRĂBUȘIREA URSS ȘI ÎNCERCĂRILE MOSCOVEI DE

IMPLICARE ÎN SPAȚIUL FOST SOVIETIC

1.1 CAUZELE ȘI ETAPELE PRĂBUȘIRII URSS

O surpriză enormă a anului 1989 a fost acea rapiditatea cu care regimurile

comuniste din Europa s-au prăbușit. Nimeni nu se aștepta la colapsul în grup al

regimurilor comuniste; eșecul lor deja devenise de foarte multă vreme evident, dar

nimeni nici specialiștii occidentali, nici chiar populația din țările comuniste și nici

măcar disidenții nu au crezut că ultimul deceniu al secolului XX va cunoaște o

Europă fără comunism.1

Istoricul J. F. Brown a subliniat câteva principale cauze ale eșecului

regimurilor comuniste europene. Prima, cea mai evidentă și atotcuprinzătoare, ar fi

eșecul general al acestor regimuri, un eșec de continuu cu o durată de patruzeci de

ani, care a scos în evidență din ce în ce mai mult acea incompatibilitate dintre

interesele URSS și aspirațiile naționale ale țărilor pe care uniunea și le subordonase

după cel de Al Doilea Război Mondial.

A doua cauză este consecința directă a primei: eșecul, în special cel

economic, a scos în evidență lipsa legitimității comunismului, care nu mai era în

stare de a ține promisiunile de prosperitate economică și armonie socială. De

asemenea, acest eșec economic a dus la stimularea și consolidarea opoziției și la

unirea populației împotriva regimului: intelectualii, studenții, muncitorii, toți încep

să conteste acest regim.

O altă cauză importantă ar fi însăși faptul că elita comunistă, instigată de

opoziție și intimidată de eșecul său propriu, și-a pierdut încrederea în abilitatea

proprie de a conduce dar, încă și mai important, dorința de folosire a forței pentru

păstrarea puterii. Alte două cauze țin de factori externi: pentru început,

dezghețarea, dezvoltarea și aprofundarea relațiilor cu Occidentul și impactul

reformelor din URSS din timpul lui Mihail Gorbaciov. Acest lider nou de la

Kremlin, datorită viziunii sale reformatoare, i-a demoralizat și chiar paralizat (prin

1 Andreea Lupșor, Căderea regimurilor comuniste din Europa, în „Historia”, accesat 12 Iunie,

2016, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/c-derea-regimurilor-comuniste-europa,

Internet.

5

denunțarea doctrinei Brejnev) pe conservatorii comuniști: aceștia ne știind cum să

facă față unui lider sovietic liberal, care avea ca scop schimbarea sistemului pe care

ei îl tot apărau („so the East European conservatives bargained for everything

except a liberal Soviet leader”).2

Dacă J.F.Brown vine cu o explicație ce ia în considerare mai mulți factori,

alți istorici au preferat să se concentreze doar pe anumite cauze concrete. Robin

Okey, de exemplu, pune accentul pe importanța pierderii legitimității. Potrivit

acestuia, legitimitatea regimurilor a fost pierdută în stadii de-a lungul celor

patruzeci de ani de comunism. Mai întâi, regimurile comuniste au pierdut acea

legitimitatea morală, prin prisma exceselor staliniste care au demonstrate că

ideologia comunistă nu presupune moralitatea superioară, așa cum se pretindea.

Urmează și legitimitatea politică, prin prisma intervențiilor sovietice din 1956 și

1968, care au arătat că independența și suveranitatea statelor comuniste nu e decât

o iluzie, și că ele sunt victime ale imperialismului sovietic. În cele din urmă, se

pierde și legitimitatea economică, aceasta fiind picătura care a umplut paharul:

regimurile comuniste ar fi putut supraviețui dacă s-ar fi susținut economic. Dar din

momentul în care eșecul economic al regimurilor socialiste devine evident, la fel și

ideea că ele nu pot fi îmbunătățite, soarta comunismului a fost pecetluită.

Istoricul Okey examinează căderea regimurilor comuniste începând de la o

teorie ce privește colapsul unui sistem. Acest proces presupune la rândul său alte

două procese concomitente, care pot fi recunoscute și în cazul prăbușirii

regimurilor comuniste din Europa: în primul rând, creșterea dorinței și a puterii

celor conduși de contestare a legitimității statu-quo-ului (ceea ce înseamnă apariția

și întărirea mișcărilor de opoziție) și, în același timp, descreșterea puterii și/sau a

dorinței conducătorilor de a păstra statu-quo-ul, adică ezitările elitei comuniste de a

recurge la forță pentru a înăbuși opoziția. Asta s-a întâmplat, în țările comuniste

din Europa, pe parcursul anilor '80 (cu excepția, nefericită, a României): opoziția și

societatea civilă se dezvoltă treptat și capătă din ce în ce mai multă putere, iar

liderii comuniști nu mai știu cum să-i facă față și, în cele din urmă, cedează.3

Vladimir Tismăneanu a explicat această capitulare a elitelor comuniste prin

simplul fapt că până și ele și-au pierdut încrederea și speranța că sistemul lor poate

2 J.F. Brown, Surge to freedom. The end of communist rule in a Europe, Duke University Press,

1991, p. 147.

3 Robin Okey, The demise of communist East Europe, London, 2004, p. 238.

6

fi salvat. Confruntându-se cu gravele probleme economice (la acest capitol, doar

Cehoslovacia stătea ceva mai bine) și cu schimbările radicale de la Moscova,

liderii comuniști au încetat să mai vadă în ideologia comunistă o sursă de inspirație

și motivație. Odată ce ei și-au pierdut angajamentul ideologic, comuniștii nu mai

vedeau oportun să sprijine, cu recurgerea la reprimări violente a opoziției populare,

sistemul comunist.4

Criza economică ce a cuprins URSS ca și marea majoritate a statelor

socialiste în anii '70 s-a continuat și în deceniul următor. Surogatele de reforma

introduse succesiv de liderii comuniști nu au avut nici un efect asupra eficientizării

economiei și a detensionării relațiilor sociale. Cauza principală a nereușitei a

constat în sistemul economic socialist falimentelor și în lipsa de democrație

politică a modelului socialismului autoritar birocratic. Modelul socialismului de tip

sovietic s-a dovedit complet inadecvat în condițiile în care lumea intra în a treia

revoluție industrială. Dar la fel de important a fost și rolul Occidentului în

"anvergura și repeziciunea schimbărilor din Europa de Răsărit"5 și din Uniunea

Sovietică. Occidentul a încurajat apariția forțelor pluraliste democratice, interesate

într-o schimbare sistemică iar Kremlinul și-a pus speranțele în reformiștii care

aveau în program nu distrugerea și raționalizarea mecanismelor economice și

politice existente.

La fel una dintre consecințe a fost apariția și dezvoltarea naționalismului,

Toate cele 15 republici constituente au fost în mod radical afectate. În plus, multe

subdiviziuni etnice din cadrul acestor republici si alte minorități etnice au intrat în

conflict. Conform naturii proprii naționalismului, relațiile participanților erau

antagoniste. În multe privințe, cele trei republici baltice Estonia, Letonia si

Lituania au avut inițiativa în ceea ce privește dorința lor de independență de îndată

ce libertatea de exprimare a devenit posibilă.

Pentru prima dată în Estonia, a fost recunoscută prima coaliție politică pe

scară largă, necomunistă, Frontul Poporului, în iunie 1988. Estonia a fost cea care a

proclamat la 17 noiembrie 1988 dreptul de a respinge legile sovietice, dacă ele

contraveneau autonomiei sale. La 18 ianuarie 1989, limba estonă devine limbă

4 Vladimir Tismăneanu, The revolutions of 1989: causes, meanings, consequences, în

„Contemporary European History”, vol. 18, special issue 03, August 2009, p. 271-288.

5 Vladimir Tismaneanu, Reinventarea politicului. Europa Răsariteană de la Stalin la Havel, Editura

Polirom, Iași, 1997,p. 163.

7

oficială. Exemplul său a fost urmat de Lituania care în mai 1989 a adoptat o

rezoluție declarând independența, iar la 22 august 1989 aceasta a declarat nulă si

ilegală ocuparea si anexarea sovietică a Lituaniei în 1940. La începutul lui

decembrie 1989, Lituania a devenit prima republică care a desființat monopolul

garantat al puterii partidului comunist, iar mai apoi, în aceeași lună, Partidul

Comunist din Lituania a votat pentru separarea de Moscova, devenind primul

partid comunist local si independent de URSS. Evenimentele din Letonia si Estonia

au urmat un curs similar.

Gorbaciov a subestimat puterea naționalismului din zona baltică, precum si

din alte părți, si, la început a încercat să ignore sau să elimine cererile de

recunoaștere si de independență. De îndată ce criza a devenit clară, el a încercat

prin puterea cuvântului manipularea politică, dar niciodată prin represiuni militare

masive. Astfel, la 11 ianuarie 1990, s-a dus la Vilnius, capitala Letoniei, sperând

să-i convingă pe lideri să oprească evenimentele naționaliste, dar nu a avut succes.

Mai reușită a fost blocada petrolului, o mare reducere a furnizării de petrol către

Lituania, care a început la jumătatea lunii aprilie 1990 si care a forțat republica să

suspende, dar nu să anuleze declarația de independență.

Oficial, toate aceste acte de violență au fost catalogate drept incidente

locale sau digresiuni, Gorbaciov a negat orice complicitate. De fapt, el afirma că

se opunea modului în care procedau republicile baltice, nu dorinței lor de

independență, care putea fi realizată în timp, în mod legitim, deși, personal, spera

că ele vor decide să rămână în noua Uniune Sovietică. Totuși Gorbaciov nu a știut

cum să procedeze cu cererile de independență si nici nu a oferit soluții, deși

republicile au acționat în mod democratic.

Dacă naționalismele s-au dezvoltat în mod paralel și chiar cooperant în

zona baltică, ele au avut de la început un caracter antagonist în Transcaucazia6.

Revoluția georgiană a avut drept eveniment central o « duminică sângeroasă ». La

9 aprilie 1989, suprimarea brutală a unei demonstrații la Tbilisi a dus la moartea a

20 de participanți. La 1 aprilie 1991, georgienii s-au pronunțat ca fiind de acord

«ca independența statului să fie stabilită pe baza actului de independență din 26

mai 1918 », cu o prezentare la vot conform cifrelor oficiale, de 90,53% din cei 3,4

milioane de locuitori cu drept de vot, răspunsul afirmativ a fost dat de 98,93%

6 Metamorfozî Evropa (Metamorfozele Europei), Ed. Nauka, Moscova, 1993, p. 31.

8

dintre ei. Deosebit de sângeroase au fost atacurile din Baku, capitala

Azerbaidjanului, din ianuarie 1990, asupra armenilor și asupra unor ruși.

Frontiera armeano-azerbaidjană a fost transformată în linie de front, în care

taberele opuse erau foarte bine aprovizionate cu arme si echipament furat sau

obținut de la armata sovietică.

Armenia și-a declarat independența și s-a desprins de Uniunea Sovietică,

deși, din cauza situației neplăcute si a evenimentelor schimbătoare, decizia acesteia

pare, probabil, mai puțin radicală decât a republicilor baltice. Mai cooperante, s-ar

părea că au fost cele cinci republici localizate în Asia Centrală : Republicile

Kazahă, Kirghiză,Turkmenă si Uzbecă si Republica Iraniană Tadjikă7. Profund

afectate de actuala dezordine politică, afirmându-si în urma celorlalte republici «

drepturile si suzeranitățile », în continuu conflict cu autoritățile centrale, cu

minoritățile si uneori între ele, aceste republici s-au dovedit a fi printre cele mai

puțin revendicative din fosta Uniune Sovietică. Partidul și administrația au reușit

destul de ușor să-și mențină pozițiile în Asia Centrală sovietică, explicația fiind,

poate, relativa subdezvoltare a zonei, cu preponderența unei singure culturi

(bumbacul), sărăcia ei, explozia demografică si, mai ales, dependența de uriașele

subvenții de la guvern, vitale pentru economie si chiar pentru existența oamenilor.

Kazahstanul, cea mai mare dintre cele cinci republici, reprezintă un caz special :

sudul este populat de kazahi, în timp ce nordul este predominat rusesc si, deci,

revendicat de naționaliștii ruși, precum Soljenițîn, care sunt dornici să-i separe pe

ruși de alte popoare.

Viitorul istoric al Ucrainei va fi de o imensă importanță pentru Rusia.

Curentul naționalist a adus la putere la Kiev, după alegeri, o coaliție

guvernamentală condusă de comuniști ucraineni naționaliști, combinată cu o

mișcare naționalistă necomunistă, cunoscută sub denumirea de Ruh.

Spre deosebire de naționaliștii baltici, mai exclusiviști, politicienii ucraineni

i-au atras pe toți locuitorii republicii. În privința relației cu guvernele rusești și apoi

cu cele sovietice, Ucraina a dat unele semne de participare la anumite tipuri de

asociații, dar totdeauna cu rezerve si cu probleme conflictuale. Printre acestea se

numărau suveranitatea ucraineană asupra Crimeii, administrarea și distrugerea

armelor atomice, precum și împărțirea si controlul forțelor armate în ceea ce

7 Ibidem, p. 69.

9

privește flota Mării Negre. Părțile estice si cele vestice, mai mici ale Ucrainei se

deosebesc foarte mult. În Vest, care a aparținut de URSS doar din 1939 sau din

1945, renașterea religioasă a inclus si restaurația, uneori o restaurație militantă, a

fostei biserici unite interzise, ca jurisdicție catolică, iar anticomunismul si

antirusismul naționalist au atins apogeul.

Apropiați ucrainenilor din toate punctele de vedere, precum si implicați în

evoluția generală a Rusiei, bielorușii și-au dezvoltat un naționalism propriu destul

de încet, poate cu o generație sau două mai târziu decât ucrainenii. De asemenea,

partidul s-a dovedit a fi puternic în Republica Bielorusă decât în altele, dar totuși,

noul val naționalist a avut urmări. Astfel, la sfârșitul lunii iulie 1990, Bielorusia a

emis o declarație de « suveranitate », deși ea era una dintre membrele cele mai

devotate ale comunității.

Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, situată la frontiera de sudvest

a Ucrainei, exemplifică bine caracterul naționalismului contemporan din

Uniunea Sovietică. Într-un anumit sens, naționalismul său este unul fals, căci limba

moldovenească, este, de fapt, limba română, iar moldovenii sunt parte a poporului

român, postularea si promovarea diferențelor dintre cele două limbi fiind o politică

sovietică deliberată. Mișcarea a cuprins întregul grup etnic, în detrimentul

numeroaselor minorități, precum găgăuzii de limbă turcă, ucrainenii si rușii. În

lunile august si septembrie 1989, au avut loc manifestații si contramanifestații

privind introducerea limbii moldovenești ca limbă oficială în republică. Tensiunile

s-au transformat sporadic în lupte si au dus la intervenția armatei sovietice, pe linia

acelorași eforturi de stabilire a păcii, pe care guvernul sovietic a aplicat-o si in

Transcaucazia.

Autoritățile moldovenești si-au anunțat desprinderea din Uniunea Sovietică

si refuzul de a participa la noua federație.

Mihail Gorbaciov a venit la putere, în mai 1985, după ce timp de câțiva ani

(1982-1985) succesorii lui L. Brejnev n-au reușit să modifice structurile de

conducere și organizare a economiei deși criza era evidentă. Iuri Andropov (1982-

1984) a încercat să pună în practică o politică de reforme, însă s-a confruntat cu

imobilismul structurilor și rezistența sistemului birocratic instaurat de Leonid

Brejnev. Mihail Gorbaciov a fixat acțiunii sale o dublă direcție pe care a definit

prin doua concepte: Glasnost și Perestroika. Glasnostu-ul avea drept scop să

trezească societatea sovietică din letargie printr-un limbaj și metode ale adevărului.

10

Prin perestroika trebuia încurajată pentru un ansamblu de reforme prin care se

urmarea reconcilierea socialismului cu democrația. El a încercat sa salveze

sistemul comunist printr-un proces lent de liberalizare care sa ducă la eliminarea

trăsăturilor sale cele mai odioase însă fără a aboli fundamentele sale ideologice.

În primăvara anului 1989 a fost ales, la capătul unei campanii electorale

animate, un Congres al deputaților poporului, dintre care o parte a membrilor a fost

desemnată pe baza candidaturilor multiple și câteodată chiar împotriva candidaților

oficiali ai partidului. Acest organism a desemnat Parlamentul (Sovietul Suprem)

care trebuia să-și desfășoare activitatea în intervalul dintre sesiunile Congresului.

În fruntea Sovietului Suprem a fost ales Mihail Gorbaciov pe 28 mai 1989. Astfel

el s-a pus la adăpostul unei tentative de a fi înlăturat din funcția de secretar general

al partidului. În fruntea armatei, a KGB-ului și la ministerul de externe au fost

numiți fideli ai procesului de perestroika, concomitent cu modificarea structurilor

unor organe de administrare și conducere începând cu Consiliul de Miniștrii

(guvernul) până la conducerea unităților social-economice.8

În vara anului 1987 a fost elaborată o hotărâre prin care s-a trecut la

autonomia financiară. Letargiei Brejneviste i-a succedat schimbarea . Liberalizarea

intelectuală a permis mijloacelor de informare în masa să se exprime, iar sovieticii

au descoperit progresiv "paginile albe" ale istoriei lor. Destalinizarea, pornită

odinioară de Hrușciov a fost reluată și dusă până la consecințele sale logice,

reabilitarea victimelor lui Stalin.9

Consecințe importante a avut perestroika și în domeniul politicii externe a

URSS. În această privință Mihail Gorbaciov era convins că programul perestroicii

nu va putea fi realizat dacă relațiile externe ale țării nu se vor schimba în mod

radical. Pentru aceasta "trebuie să ne schimbăm poziția și să propunem lumii o

noua politică internațională" a scris Mihail Gorbaciov. URSS-ul și-a schimbat

liniile esențiale ale politicii externe. În octombrie 1998 a intervenit un acord între

China si URSS asupra traseului frontierei orientale. Propunerile de limitare a

armamentelor nucleare și convenționale avansate de Gorbaciov, retragerea în 1989

8 V. Bârdan, Integrare economică și economie europeană, Editura „Tehnica-UTM”, Chișinău,

2014, p. 344.

9 Mihail Gorbaciov, Memorii, Nemira, București, 1994, p. 247.

11

a trupelor sovietice din Afganistan au făcut din acesta un om care oferă garanții de

pace.10

În vara anului 1989, Gorbaciov s-a adresat plenului parlamentar al

Consiliului European de la Strasbourg. Cu acea ocazie el a mers mai departe în

repudierea doctrinei Brejnev privind suveranitatea limitată. A admis că nu există

un sistem social imuabil și a sugerat că astfel de transformări ar putea avea loc și în

Europa de Răsărit. Declarația lui Gorbaciov de la Strasbourg a fost larg interpretată

ca o lumină verde dată reformatorilor din Europa de Răsărit în eforturile lor de a

ajunge la un sistem multipartinic și la o economie de piață. Până în anul 1990, atât

demersurile cât și acțiunile politice ale lui Gorbaciov, pendulau între hotărârea

pentru reforme radicale și teama că astfel de reforme vor prăbuși sistemul

comunist.

Pe măsura ce lupta politică între reformatori și nomenclaturiști s-a

intensificat Gorbaciov a înțeles ca trebuie sa meargă mai departe. La 2 iulie 1990 el

afirma că "însăși logica perestroicii, dificultățile din domeniul economic și social

ne obligă să schimbăm în mod fundamental sistemul economic. Este vorba de

elaborarea unui nou model economic diversificat, cu forme diferite de gestiune și

proprietate, dotat cu o infrastructură modernă".11

Întreaga filozofie a comunismului, așa cum existase ea de șapte decenii a

suferit un declin rapid, ca rezultat al recunoașterii oficiale a eșecului istoric al

sistemului existent. Triumful filozofiei revizioniste a declanșat un proces de

eliberare a naționalismului și a confruntărilor interetnice. A spulberat mitul

poporului sovietic. Discursul optimist consacrat poporului sovietic,

internaționalismului și progreselor lui, s-a frânt, în 1986, sub lozinca: Kazahstanul

pentru Kazahi".12

Anul 1990 a fost anul în care creșterea frământărilor păreau să ducă la

punerea în discuție a Perestroicii ca urmare a resurgenței sentimentelor naționale

fapt pe care Mihail Gorbaciov nu l-a prevăzut în planul său de redresare a URSS.

Ulterior confruntări interetnice au izbucnit în Azerbaidjan, Nagorno-Karabah,

Kirghizia, Moldova, iar conflictele naționale amenințau coeziunea URSS. Lituania

10 Ibidem, p. 248.

11Ibidem, p. 249.

12 Hélene Carrere d'Encausse, Triumful națiunilor sau Sfârșitul imperiului sovietic, în românește de

Sofia L. Oprescu, București, 1993, p. 55.

12

s-a declarat independentă în martie 1990. I-au urmat imediat Estonia, Letonia,

Georgia și Armenia. Alte republici s-au proclamat suverane: Federația Rusă,

Azerbaidjan, Uzbekistan, Turkmenia, Tadjikistan, Moldova, Bielorusia, Ucraina.

Legile URSS nu mai erau respectate, conducătorii republicilor cereau ca recruții să

nu mai fie încorporați în armata URSS.

Conștient de pericol, Mihail Gorbaciov a propus în februarie 1990 un nou

tratat stabilind o confederație pentru a evita secesiunile. Congresul delegaților

poporului accepta proiectul unui referendum cu privire la apartenența la Uniune,

care ar fi trebuit sa aibă loc în primăvara lui 1991. Instaurarea unei puteri

prezidențiale a cântărit foarte mult în evoluția rapidă a problemei naționale.

Președintele Uniunii Sovietice concentra toate puterile Sovietului Suprem și ale

președintelui sau și acest lucru a însemnat deposedarea republicilor de autoritatea

lor în favoarea puterii centrale și va duce la o și mai mare contradicție între puterea

centrală și republici.

Economia Sovietică a continuat să-și înrăutățească starea. Toate reformele

preconizate până atunci de Gorbaciov nu au reușit decât să sporească lipsurile

dezorganizând angrenajele tradiționale fără a fi înlocuite cu noi circuite. Această

situație a generat frământări sociale și greve. Acest lucru îl va determina pe

Gorbaciov să treacă la măsuri radicale care anunțau moartea sistemului economic

socialist. Plenara din februarie 1990 a aprobat abandonarea rolului conducător al

partidului introducând astfel multipartitismul și trecerea la un regim prezidențial

democratic. În momentul în care Gorbaciov și-a sporit prerogativele, o parte din

radicalii reformiști se vor distanța și apoi îl vor părăsi. În decembrie 1990 E.

Șevarnadze și-a dat demisia din funcția de ministru de externe pentru a protesta

împotriva avansării către dictatura în URSS.13 La rândul lui, Boris Elțîn a criticat în

Parlament sporirea prerogativelor președintelui URSS. Imperiul sovietic ajunsese

la o răscruce. Noul proiect de Uniune era menit sa evite dezintegrarea URSS, însă

imperiul era în descompunere.

La baza reformei lui Gorbaciov se află necesitatea de a scăpa de impasul

economic, care se contura tot mai clar la sfârșitul regimului lui Brejnev. Deși unii

specialiști afirmă că statul și societatea sovietică încetaseră să mai progreseze după

căderea lui Hrușciov, lunga perioadă a lui Brejnev a devenit una de necontestată

13 Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX, vol. 3, București, 1998, p. 168.

13

stagnare si corupție. Indicatorii economici coborau continuu. Cu toate marile

cheltuieli și cu toate eforturile multiplicate, situația agriculturii sovietice rămânea

tragică. În industrie, ca și până atunci, calitatea rămânea în urma cantității, dar, cel

mai important, întreaga industrie, o moștenire a primelor planuri cincinale, nu

reacționa competitiv la noul val tehnologic. Într-adevăr, rămânerea în urmă din

punct de vedere tehnologic și științific a constituit una dintre principalele

îngrijorări sovietice. Necesitățile militare continuau să folosească sume mari din

produsul intern brut – procentul era mai mult decât dublu față de cel al Statelor

Unite14. Stagnarea și criza economică s-au regăsit, în mod normal, în pesimismul si

moralul scăzut care predominau în țară.

Primii doi – trei ani ai regimului lui Gorbaciov, care a început la 11 martie

1985, au prezentat aspectul « tradițional ». Noul secretar de partid trebuia să se

străduiască să-si întărească poziția si, chiar, un timp, el a efectuat o rotire a

personalului de conducere si de înalt nivel administrative.

Astfel, la 1 iulie 1985, Șevarnadze a devenit membru al Biroului Politic, iar

a doua zi a fost numit ministru de externe.

Proiectul de plan, așa cum a fost prezentat de Gorbaciov în octombrie 1985,

propunea dublarea venitului național în 15 ani, insista pe modernizarea instalațiilor

și pe creșterea productivității muncii. Era foarte important să întrerupă stagnarea,

să pună Uniunea Sovietică în mișcare.

Anunțarea trecerii la economia de piață și abandonarea principiului luptei

de clasa au precipitat lucrurile. Nomenclatura n-a mai suportat să vadă atingerile

aduse principiilor fundamentale ale marxismului. Îl considera pe M. Gorbaciov

personal responsabil de prăbușirea regimului și destrămarea statului sovietic.

Considerând ca acesta nu mai este demn de a fi șeful statului sovietic ea considera

ca trebuie înlăturat. Adepții menținerii regimului comunist și a imperiului sovietic

au început prin a-l izola pe M. Gorbaciov de principalii săi sprijinitori în

reformarea sistemului. Lovitura de stat se pregătește aproape pe față. Aceasta are

loc efectiv pe 19 august 1991 cu o zi înainte de ziua în care trebuia semnat noul

tratat asupra Uniunii. Autorii loviturii de Stat l-au reținut pe Gorbaciov în reședința

sa de vacanță de la Foros (Crimeea) si "l-au declarat incapabil să-și asume

14 Marius Oprea, Ghidul arhivelor comunismului, în „Revista de Istorie Militară”, no. 2, 2001, p.

5-12.

14

funcțiunile din motive de sănătate". 15Au numit în fruntea statului pe

vicepreședintele URSS Ghenadi Ianaev și au organizat un "Comitet de stat pentru

starea de urgență" format din miniștri conservatori (apărare, interne, economie,

etc.) și șeful KGB. Puciștii sperau ca populația să-i urmeze și au mizat pe

fragilitatea atașamentului acestuia față de democrație. Ori, imediat după anunțarea

publică a puciului președintele Federației Ruse, Boris Elțîn, a făcut apel la

rezistență și a cerut armatei să se alieze cu populația pentru a face să eșueze

"lovitura de stat reacționară".

Rezistența condusă de B. Elțîn a descumpănit pe puciști care au fost

incapabili să controleze situația. Ciocnirile dintre forțele de ordine și populația

ieșită în stradă pentru a lupta contra restaurației dominației regimului totalitar au

condus la descompunerea puterii puciștilor care vor fi arestați, iar Gorbaciov în

noaptea de 22 august 1991 a revenit la Moscova și și-a reluat funcțiile.

Nomenclatura care a sperat ca prin această acțiune pot să redea partidului comunist

poziția sa predominantă în societate, a ajuns la alte rezultate: puciul a dat ultima

lovitură regimului comunist și a împins statul sovietic spre implozie.

Ca un gest simbolic al victoriei forțelor reformatoare, pe 23 august

mulțimea a dărâmat statuia lui Dzerjinski, fondatorul poliției politice secrete, și a

cerut retragerea portretului lui Lenin din edificiile publice. Discreditarea partidului

comunist, vinovat de a fi încercat a da lovitura de forță împotriva forțelor

reformatoare a fost totală. Câteva zile mai târziu, M. Gorbaciov și-a dat demisia

din funcția de secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, după

care a invitat Consiliul Comunist să se autodizolve. Partidul comunist a fost

interzis în armată și în organismele statului. Pe 28 august 1991 Sovietul Suprem a

suspendat activitățile partidului comunist în întreaga Uniune Sovietica și a decis să

se autodizolve. S-a ajuns la un vid instituțional după dispariția partidului comunist

care deținea efectiv puterea. Pentru a-l umple, a fost necesară elaborarea unei noi

Constituții. Pana la apariția acesteia trei noi instituții au condus URSS-ul:

 Consiliul de Stat, format din conducătorii republicilor – coordona politica

externă și problemele interne comune;

 Comitet interrepublican, compus din reprezentanți ai tuturor republicilor

cu scopul de a coordona gestiunea și reforma economiei;

15 Pierre Milza, Serge Berstein, op.cit., p. 165.

15

 Consiliul reprezentanților poporului, însărcinat cu elaborarea noii

Constituții a Uniunii16.

KGB-ul a fost reformat în octombrie 1991, când a fost dizolvat, însă practic

a fost transformat pe trei servicii în viitor autonome:

 Serviciul Central independent de servicii,

 Serviciul interrepublican de contraspionaj,

 Comitet de stat, pentru apărarea frontierelor.

În toamna anului 1991 n-au mai existat partide comuniste în URSS.

Prăbușirea URSS a survenit nu mult timp după decesul partidului comunist.

Puciul ca și în cazul regimului comunist a avut pentru Uniune aceleași efecte

dizolvante. În săptămânile care i-au urmat, toate republicile, și-au afirmat dorința

desfacerii legăturilor care le uneau cu puterea federală. Pe 17 septembrie 1991 cele

trei republici baltice au fost admise la ONU.

În contextul afirmării tot mai accentuate a autorității republicilor a fost

elaborat acordul care a dat naștere unei Comunități economice. Acordul s-a semnat

la 18 octombrie 1991 de opt republici, mai puțin țările baltice, Ucraina, Moldova,

Georgia și Azerbaidjan. În acest timp, Consiliul de Stat a pregătit un proiect de

tratat pentru o Uniune politică pe baze federale. Puterea centrală în acest proiect nu

mai exercita decât funcțiile delegate de Statele membre, iar aceste funcții s-ar

reduce la diplomație si apărare.

Cel care a dat lovitura de grație URSS-ului definitivând prăbușirea ei a fost

președintele Federației Ruse, Boris Elțîn, care, la 8 decembrie 1991, împreună cu

președintele Ucrainei și a Belarusului, a decis să creeze o "Comunitate a Statelor

Independente (CSI) la care vor putea adera și alte republici și în cadrul căruia ele

își coordonau politica monetară și economică. Pe 14 decembrie alte cinci republici

din Asia Centrală s-au aliat la CSI curând imitate de Moldova și Armenia. Pe 17

decembrie 1991 Boris Elțîn și Mihail Gorbaciov au anunțat dizolvarea oficială a

URSS, începând cu 31 decembrie 1991. URSS-ul a fost înlocuit de CSI dominată

de Rusia. Luând act de pierderea puterii sale Mihail Gorbaciov și-a anunțat demisia

la televiziune pe 25 decembrie 1991. El recunoștea oficial moartea URSS. În fapt

atât comunismul cât și imperiul nu mai existau de câteva luni, iar ultimele sale

vestigii erau pe cale de dispariție.

16 Ibidem.

16

În 1990 Mihail Gorbaciov a primit premiul Nobel pentru pace, deoarece

încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea

monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea

Uniunii Sovietice.17

În anul 2005, Gorbaciov a fost răsplătit cu Premiul Point Alpha pentru

ajutorul dat la reunificarea Germaniei. El a primit și titlul de Doctor Honoris Causa

al Universității din Münster.18

1.2 CONSECINȚE ALE DESTRĂMĂRII URSS

După încheierea războiului rece, fiecare țările foste membre ale URSS au

fost confruntate cu problemele dificile și dureroase ale tranziției. Tranziția a

însemnat trecerea de la totalitarism la democrație, de la economia centralizată la cea

de piață, precum și lămurirea problemelor identitare și a litigiilor cu vecinii, pentru

o așezare pe eșichierul relațiilor internaționale. În cazul Rusiei, tranziția a însemnat

și trecerea de la statul imperial la cel post imperial. Dacă în planul dificultăților

reale, trecerea de la economia centralizată la cea de piață se dovedește foarte

complicată, mai ales în cazul Rusiei, unde amploarea transformării adaugă elemente

de dificultate suplimentare procesului, în planul percepției, cea mai delicată

problemă este totuși cea a trecerii de la statul imperial la cel post imperial. Este

delicată pentru că de 300 de ani rușii trăiesc în minte cu ideea imperială, care le

oferea un gen de compensație la greutățile și lipsurile vieții cotidiene. De data

aceasta, prăbușirea imperiului a fost însoțită de o prăbușire a nivelului de trai, chiar

a securității personale. A dispărut și “aroma ideologică” pe care o răspândea, totuși,

existența imperiului: suferim, dar cel puțin suntem mari și chiar temuți. De aceea,

populația este tentată să privească dispariția imperiului ca o pierdere, ca o tragedie,

mai mult ca un “complot” deliberat pentru a dezmembra un guvern și o națiune19 .

Ucraina, Belarus și Republica Moldova sunt acele foste republici sovietice

pentru care independența a fost mai mult îndurată decât savurată. Ucraina și

Moldova în anii 1990 s-au confruntat cu o criză economică, când PIB-ul a scăzut

17 Mikhail Gorbachev, accesat 12 iunie 2016, https://www.nobelprize.org/nobel_prizes/

peace/laureates/1990/gorbachev-facts.html, Internet.

18 R.D. English, Russia and the Idea of the West: Gorbachev, Intellectuals and the End of the Cold

War, Columbia University Press, 2000, p. 68.

19 D. Yergin, T. Gustafson, Rusia 2010 and What It Means for the World, New York, 1995, p. 211.

17

cu mai mult de jumătate. În aceste trei țări s-au înregistrat cele mai slabe

performanțe economice, numărul populației și speranța de viață au scăzut cu mai

mult de 10%”.20

Pe scurt, ieșirea Republicii Moldova din structura URSS s-a petrecut în

felul următor: În timpul loviturii de stat împotriva lui Gorbaciov, la Chișinău

situația a fost stabilă, conducerea republicii reușind să mențină un anumit calm. La

20 august 1991, Televiziunea și Casa Radioului de la Chișinău au fost luate sub

pază de oamenii care optau pentru democrație, iar președintele Republicii Moldova

a emis Decretul cu privire la crearea Consiliului Suprem de Securitate al Republicii

Moldova. La 21 august 1991 a fost adoptată Declarația Parlamentului Republicii

Moldova prin care se condamnau acțiunile de la Moscova, lovitura de stat fiind

calificată „drept o gravă crimă de stat îndreptată împotriva suveranității

republicilor, care poate aduce popoarelor prejudicii enorme”. În această declarație,

organul legislativ îi îndemna pe soldații și ofițerii Armatei Sovietice să nu ia parte

la acțiuni ce contravin normelor constituționale și să nu uite de necesitatea

respectării drepturilor omului și a organelor legitime ale puterii de stat locale, iar

cetățenii Republicii Moldova erau chemați să respingă calea violenței și a

dictatului, iar în caz de uzurpare a puterii de stat să manifeste nesupunere civică.21

Totodată, la 21 august 1991, Parlamentul de la Chișinău adoptă Hotărârea

cu privire la situația din Republica Moldova în legătură cu lovitura de stat din

U.R.S.S., prin care se recunoaște că M. Gorbaciov a fost înlăturat nelegitim din

funcția de președinte al U.R.S.S. de către un grup de aventurieri politici de

orientare reacționară, și aprobă Declarația Parlamentului Republicii Moldova

privind situația din U.R.S.S. De asemenea, se propune deputaților poporului ai

U.R.S.S. din partea Moldovei ca, la apropiata sesiune a Sovietului Suprem al

U.R.S.S., să ceară demisia lui A. Lukianov, președinte al Sovietului Suprem al

U.R.S.S., din cauza poziției și rolului lui în evenimentele de la 18-19 august 1991.

În hotărâre se cere organelor republicane și locale ale puterii de stat și

administrației de stat să se conducă cu strictețe în activitatea lor de legislația

republicii, iar Comitetul pentru Securitatea Statului, Ministerul de Interne și

20 The Guardian: „Ucraina, Belarus și Republica Moldova sunt acele foste republici sovietice

pentru care independența a fost mai mult îndurată decât savurată”, accesat 6 iunie 2016,

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/prabusirea-urss-si-moldova/, Internet.

21 Declarația Parlamentului Republicii Moldova, 21 august 1991, în „Sfatul Țării”, 22 august 1991,

p. 7.

18

Procuratura Republicii Moldova, de comun acord cu organele autoconducerii

locale, să identifice persoanele care au executat deciziile ilegale ale așa-zisului

„comitet de stat pentru starea excepțională în U.R.S.S.” sau au contribuit la

îndeplinirea lor și să le tragă la răspundere conform legii.22

La 22 august 1991, M. Gorbaciov revine la Moscova după trei zile de arest

petrecute la reședința din Crimeea, iar la 25 august demisionează din funcția de

secretar general al PCUS, ceea ce a însemnat căderea puterii partidului unic în

U.R.S.S. Pe data de 23 august 1991, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova

aprobă Hotărârea cu privire la Partidul Comunist din Moldova, prin care „se

interzice activitatea Partidului Comunist din Moldova pe întreg teritoriul republicii

și se naționalizează întreaga avere a PCM”. 23În aceeași zi M. Snegur, președintele

Republicii Moldova, solicita, printr-o telegramă oficială, ajutorul lui M. Gorbaciov,

ministrul Apărării și președintele U.R.S.S., și al lui B. Elțin, președintele RSFSR,

în problema acțiunilor liderilor separatiști din autoproclamatele republici nistreană

și găgăuză (Smirnov, Ryleakov, Pologov, Topal, Chindighelean ș.a.) și a susținerii

lor de către I. Morozov, șeful Comandamentului Regiunii Militare Odesa. În

telegramă se menționa că liderii separatiști din Moldova au sprijinit practic oficial

lovitura de stat din august 1991 și comitetul criminal și continuă să acționeze în

spiritul stării excepționale, încurajați de trupele Regiunii Militare Odesa. În această

situație M. Snegur îl roagă pe M. Gorbaciov să dea dispozițiile corespunzătoare

Comandamentului Regiunii Militare Odesa pentru încetarea acordării ajutorului

criminalilor de stat sus-menționați.

După evenimentele de la Moscova, au urmat valul declarațiilor de

independență ale republicilor unionale: 24 august – Ucraina, 27 august – Moldova,

31 august – Uzbekistan și Kirghizia (ori Kyrgyzstan), 9 septembrie – Tadjikistan,

18 octombrie – Azerbaidjan etc., ultimul declarându-și independența Kazahstanul,

la 16 decembrie 1991.

Parlamentul Republicii Moldova, prin vot nominal, aprobă Declarația de

independență și adoptă imnul național „Deșteaptă-te, române!”.

22 Hotărârea cu privire la situația din Republica Moldova în legătură cu lovitura de stat din

U.R.S.S., în „Moldova Suverană”, nr.33, 22 august 1991, p. 8.

23 Hotărârea cu privire la Partidul Comunist din Moldova, în „Sfatul Țării”, nr. 683, 24 august

1991, p. 6.

19

Republica Moldova devine un stat suveran, independent și democratic, liber

să-și hotărască prezentul și viitorul, fără niciun amestec din afară, în conformitate

cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii

sale naționale.

Din momentul adoptării Declarației de independență, Republica Moldova

capătă statutul de subiect de drept internațional și înaintează către ONU și OSCE

cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în aceste organizații,

asumându-și disponibilitatea să adere la Actul Final de la Helsinki și la Carta de la

Paris pentru o nouă Europă. La 3 septembrie 1991 are loc stabilirea frontierei de

stat a Republicii Moldova și este semnat Decretul privind retragerea de pe teritoriul

republicii a trupelor Armatei Sovietice. Astfel, la momentul declarării

independenței Republica Moldova cuprindea o suprafață de 33.700 km2, avea o

populație de 4.366.300 de locuitori, dintre care 53% locuiau în mediul rural și era

organizată administrativ în 40 de raioane. La finele anului 1991, conform datelor

Raportului dezvoltării umane al ONU, Republica Moldova se plasa pe locul 64 în

lume.

România este prima țară care recunoaște independența Republicii Moldova

și acest lucru se întâmplă la 3 septembrie 1991. Federația Rusă a recunoscut

independența statului moldovenesc în decembrie 1991. În august 1991 s-au stabilit

și relații diplomatice între România și Republica Moldova. La început a funcționat

un consulat cu sediul la Iași, iar la 24 ianuarie 1992 a fost deschisă Ambasada

Republicii Moldova la București.

La 8 decembrie 1991 au avut loc primele alegeri prezidențiale în Republica

Moldova, la care au participat 92% din electorat, dintre care 67,49% au votat

pentru Mircea Snegur, acesta fiind desemnat primul președinte al Republicii

Moldova, ales prin sufragiu universal. În aceeași zi, președinții Rusiei, Bielorusiei

și Ucrainei – B. Elțin, St. Șușkevici și, respectiv, L. Kravciuk – au semnat, la

Belovezhskaja Puscha, acordul de înființare a Comunității Statelor Independente și

au proclamat încetarea existenței U.R.S.S. În acest context, Mihail Gorbaciov

demisionează din funcția de președinte al U.R.S.S., devenind astfel primul și

ultimul președinte al U.R.S.S.

Imediat după evenimentele din august 1991, o bună parte a lumii a crezut în

colapsul sovietic și în detașarea de trecutul totalitar, însă după o scurtă perioadă

realitățile s-au dovedit a fi altele pentru o bună parte dintre republicile ex-unionale.

20

Inițiativa celor trei președinți de la Belovezhskaja Puscha a fost oficializată la 21

decembrie 1991, la Alma-Ata, prin semnarea Declarației, Protocolului și

Convenției cu privire la CSI. Pe lângă Rusia, Belarus și Ucraina, au mai aderat încă

opt state, devenite între timp independente. Din numele țării, Mircea Snegur,

președintele Republicii Moldova, a semnat actul de aderare la această organizație,

al cărei scop era menținerea legăturilor economice între fostele republici sovietice

și dezvoltarea cooperării dintre ele. S-a redeschis astfel poarta reluării legăturilor

cu Moscova și cu fostul spațiu al URSS, spre deosebire de țările baltice, care au

mer hotărât spre Europa.

Oficial, Uniunea Sovietică a încetat să existe la 31 decembrie 1991. De

atunci au trecut aproape două decenii, dar întrebarea sociologului Dan Dungaciu,

pusă acum un an, rămâne a fi actuală pentru societatea moldovenească – „Poți

scoate R.M. din U.R.S.S., dar cum scoți U.R.S.S. din R.M.?”.24

1.3 ÎNCERCĂRI ALE MOSCOVEI DE MENȚINERE PRIN FORȚĂ A

CONTROLULUI ASUPRA SPAȚIULUI POST-SOVIETIC

După destrămarea URSS, Rusia a căutat să-și mențină dominația asupra

ceea ce ea consideră a fi „străinătatea apropiată”. Dincolo de strategiile diplomatice

și proiectele de integrare politico-economică, la care vom face referire în următorul

capitol, Rusia stimulat apariția unor zone de conflict în spațiul post-sovietic (așa

numitele conflicte înghețate), prin intermediul cărora și-a impus controlul asupra

unor regiuni, unde au fost create state „independente”, nerecunoscute de

majoritatea țărilor.25

Aceste regiuni sunt:

Osetia de Sud Osetii, un popor iranian, desprins din triburile sarmate, au

migrat spre Kartli, în Georgia de astăzi, începând cu secolul al XVII-lea. După

Revoluția din Octombrie, zona cunoscută astăzi ca Osetia de Sud a fost integrată în

Republica Democrată Georgiană, nou formată. După mai multe rebeliuni din partea

osetilor, care doreau autonomie, înăbușite de autorități, Armata Roșie a invadat

Georgia, în 1921, a înlăturat conducerea statului și a înființat Republica Socialistă

24 Poți scoate RM din URSS, dar cum scoți URSS din RM, în ,,Timpul”, accesat Mai 23,2016:

http://www.timpul.md/articol/poti-scoate-rm-din-urss-dar-cum-scoti-urss-din-rm-11664.html.

25 Maria Raquel Freire, Key Players and Regional Dynamics in Eurasia. The Return of the ‘Great

Game’, Palgrave Macmillan, 2010, p. 15.

21

Sovietică Georgiană și Oblastul Autonom al Osetiei de Sud, în cadrul acesteia. În

1990, politicienii oseti au cerut să primească statutul de republică autonomă în

cadrul URSS, la fel ca Georgia. Refuzul autorităților de la Tbilisi a dus la un război

între cele două părți, în 1991-92. Trupele rusești de menținere a păcii au intervenit,

în 1992, și au rămas cantonate în zonă și după încheierea conflictului, relatează

Huffington Post. În 2008, ca urmare a escaladării tensiunilor și a unor atacuri din

partea separatiștilor oseti, trupele georgiene au lansat o ofensivă militară asupra

regiunii. Armata rusă a răspuns invadând Georgia, sub pretextul protejării etnicilor

oseti, fapt care a dus la moartea a sute de persoane, majoritatea civili, și la

strămutarea a aproape două sute de mii de oameni. Conflictul, un dezastru din

punct de vedere umanitar și diplomatic, s-a încheiat după cinci zile, sub presiunea

internațională, cu recunoașterea independenței Osetiei de Sud de către Moscova.26

Statut – Republică autonomă Osetia de Sud este recunoscută doar de Rusia,

Nicaragua, Venezuela și Nauru, dintre membrii ONU. Abhazia, Nagorno-Karabah

și Transnistria susțin și ele independența oseților, însă acestea au, la rândul lor,

probleme cu recunoașterea internațională.

Abhazia La fel ca și osetii, abhazii sunt un grup etnic care trăiește pe

teritoriul Georgiei și care s-a aflat, mai mereu, în conflict cu autoritățile. După

Revoluția din Octombrie, Abhazia a fost integrată în Republica Democrată

Georgiană, situație care s-a schimbat după invazia rusă, din 1921. Zece ani mai

târziu, în 1931, Stalin a decis înființarea Republicii Socialiste Sovietice Abhaze, în

cadrul RSS Georgiene, statut pe care și l-a păstrat până în 1991. Tensiunile etnice

au escaladat spre finalul anilor '80, odată cu începerea destrămării URSS. În timp

ce georgienii făceau pași spre obținerea independenței, abhazii se împotriveau

ideii, temându-se că această situație va duce la eliminarea autonomiei de care se

bucurau, și voiau menținerea Uniunii Sovietice și schimbarea statutului republicii.

Georgia și-a obținut independența și a decis revenirea la Constituția din 1921, iar

abhazii au decis separarea, fapt care a dus la un conflict militar. La fel ca și în

cazul Osetiei de Sud, trupele de menținere a păcii rusești au intervenit și au rămas

în zonă și după încheierea confruntărilor. În 2008, în timpul războiului rusogeorgian,

trupele separatiste abhaze au lansat atacuri asupra militarilor georgieni.

26 Recunoașterea independeței Osetiei de Sud de către Moscova, accesat 23 mai 2016,

http://www.mediafax.ro/externe/mae-apreciaza-ca-ultimele-evolutii-din-osetia-de-sud-au-potentialdestabilizator-

substantial-14607428, Internet.

22

Sprijinul Moscovei nu a întârziat să apară, 9.000 de soldați alăturându-se trupelor

deja cantonate în regiune. La fel ca și în cazul Osetiei de Sud, războiul s-a încheiat

la presiunea internațională, cu recunoașterea independenței Abhaziei de către

Moscova.

Statut – Abhazia este recunoscută doar de patru state membre ONU, Rusia,

Nicaragua, Venezuela și Nauru. Tuvalu și Vanuatu au hotărât, inițial, recunoașterea

republicii, dar și-au schimbat decizia ulterior. Osetia de Sud, Nagorno-Karabah și

Transnistria susțin și ele independența Abhaziei.

Transnistria Transnistria, teritoriul aflat în Republica Moldova de azi, între

râul Nistru și granița cu Ucraina, a aparținut, pe rând, Marelui Ducat al Lituaniei,

Principatului Moldovei și Imperiului Rus și a devenit o entitate politică autonomă

abia în 1924, atunci când, împreună cu o zonă din Ucraina de astăzi, a devenit

Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. După 1940, acestora li

s-au adăugat și Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, sub controlul

României până atunci, formând Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. La

sfârșitul anilor '80, pe fondul destrămării iminente a URSS, tensiunile de ordin

etnic au escaladat, populația de origine română cerând adoptarea alfabetului latin, a

tricolorului românesc și a recunoașterii identității comune a românilor și a

moldovenilor. Locuitorii din Transnistria, majoritar ruși și ucraineni doreau

separarea de Moldova și, în 1990, au proclamat Republica Sovietică Socialistă

Moldovenească Transnistreană, fapt care a dus la declanșarea unui conflict armat.

Separatiștii, sprijiniți de Armata a XIV-a de gardă sovietică, au reușit să reziste,

obținând independența de facto. Trupele de menținere a păcii rusești nu au părăsit

regiunea, nici până în prezent.

Statut – Deși trupele rusești sunt încă în zonă, ajutând la menținerea

independenței, și mai mult de 90% din populație dorește alipirea la Rusia,

Transnistria nu este recunoscută oficial de niciun stat membru ONU. Singurele țări

care au decis recunoașterea Transnistriei sunt Abhazia, Nagorno-Karabah și Osetia

de Sud.

Nagorno-Karabah este o regiune muntoasă aflată în sud-vestul

Azerbaidjanului, locuită, în principal, de armeni. Din 1923, autoritățile sovietice au

decis înființarea Regiunii Autonome Karabah, în cadrul RSS Azerbaidjene,

stârnind nemulțumirea populației și punând bazele unui conflict etnic, care nu avea

să se stingă niciodată. În 1988, armenii au început să organizeze manifestații de

23

alipire la RSS Armenească, iar aceasta a votat anexarea regiunii, un an mai târziu.

Drept răspuns, RSS Azerbaidjană a decis desființarea Regiunii Autonome Karabah

și preluarea controlului zonei, fapt care a dus la un conflict militar.27 Populația,

susținută de Armenia, și autoritățile din Azerbaidjan s-au luptat pentru a decide

soarta zonei, iar confruntările au devenit din ce în ce mai violente, pe fondul

destrămării URSS. Rusia s-a implicat, indirect, în conflict, de partea separatiștilor,

susținând, oficial, Armenia, dar a înarmat ambele părți și a sprijinit continuarea

ostilităților. Un armistițiu semnat în 1994, sub supravegherea Rusiei, a încheiat,

oficial, luptele, deși conflictul continuă și în prezent.

Statut – Republica Nagorno-Karabah nu este recunoscută de niciun stat

membru ONU, nici măcar de Rusia ori Armenia. Singurele țări care susțin

independența zonei sunt Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria.

Crimeea Aflată mai multe secole sub influența greacă și romană, peninsula

Crimeea a devenit, în 1443, hanat al tătarilor, iar ulterior a intrat sub protectoratul

Imperiului Otoman. Anexată de Imperiul rus în 1783, în timpul domniei

împărătesei Ecaterina cea Mare, Crimeea a rămas în componența Rusiei până în

1954, când a fost transferată Ucrainei de liderul sovietic Nikita Hrușciov. După

destrămarea URSS, populația a votat alipirea regiunii la Ucraina și acordarea unui

grad de autonomie, deși procentul scăzut al voturilor pentru, 54%, demonstrează

diversitatea etnică din zonă. Tensiunile au fost sporite și de faptul că baza

principală a Flotei Mării Negre rusești a rămas la Sevastopol și după destrămarea

URSS. La începutul anului 2014, în timpul crizei din Ucraina, Parlamentul din

Crimeea a adoptat o hotărâre prin care declara unilateral independența regiunii,

menționând situația din Kosovo, ca precedent. Peste doar cinci zile, în cadrul unui

referendum, 96.77% dintre votanți au decis în favoarea independenței și a alipirii la

Rusia. Ulterior, pe 18 martie, Federația Rusă a acordat statutul de subiect federal

Republicii Crimeea și de oraș federal Sevastopolului. Autoritățile de la Moscova au

anunțat introducerea rublei ca monedă oficială și înființarea unui nou minister care

să se ocupe cu integrarea noii republici, dar și că cei care vor să viziteze zona vor

27 După destrămarea URSS, rușii au întreprins PESTE CINCI OPERAȚIUNI în statele vecine, foste

sovietice (HARTĂ), accesat 10 iunie 2016,

http://www.timpul.md/articol/dupa-destramarea-urss-rusii-au-intreprins-peste-cinci-operatiuni-instatele-

vecine-foste-sovietice-(harta)-62214.html, Internet.

24

avea nevoie de viză pentru Federația Rusă. În aprilie 2014, Parlamentul ucrainean a

declarat Crimeea și Sevastopolul ca fiind zone ocupate.

Statut – Crimeea nu este recunoscută ca făcând parte din Rusia de marea

majoritate a statelor membre ONU. La Adunarea Generală a Națiunilor Unite, din

luna martie, singurele unsprezece state care s-au opus rezoluției de invalidare a

referendumului și menținere a integrității teritoriale a Ucrainei au fost Rusia,

Armenia, Belarus, Bolivia, Cuba, Coreea de Nord, Nicaragua, Sudan, Siria,

Venezuela și Zimbabwe, în timp ce o sută de state au votat pentru.28

28 Ibidem.

25

II. FORME DE ORGANIZARE A SPAȚIULUI POSTSOVIETIC:

DE LA COMUNITATEA STATELOR

INDEPENDENTE LA UNIUNEA EUROASIATICĂ

2.1 COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE: STRUCTURĂ ȘI

OBIECTIVE

O încercare a Moscovei de menținere a legăturilor cu celelalte state foste

sovietice, prin acorduri internaționale este Comunitatea Statelor Independente

(CSI).

Acordul cu privire la crearea Comunității Statelor Independente (CSI) a fost

semnat la data de 8 decembrie 1991, în reședința prezidențială Visculi din Belarus,

de către șefii republicilor unionale Belarus, Federația Rusă și Ucraina, urmând ca

prin acest acord să își înceteze activitatea de drept – URSS. La 21 decembrie 1991,

la Alma-Ata, în Kazahstan a fost semnat Protocolul referitor la Acordul cu privire

la crearea Comunității Statelor Independente din 08.12.1991, de către următoarele

state independente: Republica Azerbaidjan, Republica Armenia, Republica

Belarus, Republica Kazahstan, Republica Kîrgîzstan, Republica Moldova,

Federația Rusă, Republica Tadjikistan, Republica Uzbekistan, Turkmenistan și

Ucraina. Acordul privind crearea CSI și Protocolul la acest acord au intrat în

vigoare pentru fiecare țară în parte din momentul ratificării. Se admitea ca în

momentul ratificării sa se facă anumite mențiuni care vor fi luate în considerare pe

viitor, la semnarea acordurilor din cadrul Comunității.

Țările sus numite au semnat Declarația de la Alma-Ata, în care se

menționa:

 Colaborarea membrilor Comunității va fi efectuată pe principiul de

egalitate prin instituțiile de coordonare, formate în baza principiului de

paritate și va funcționa în baza acordurilor între membrii Comunității, care

nu este nici stat și nici instituție suprastatală.

 CSI este deschisă aderării tuturor țărilor fostei URSS și de asemenea

pentru alte state, care urmăresc aceleași scopuri și principii.

26

 Țările membre ale Comunității se obligă să respecte cu strictețe principiile

Declarației de la Alma-Ata29.

În cadrul Acordului cu privire la crearea Comunități Statelor Independente

sunt indicate sfera activității lor comune, promovate în baza egalității în drepturi

prin intermediul instituțiilor comune coordonatoare ale Comunității, acestea fiind:

 coordonarea activității de politică externă;

 colaborarea în domeniul formării și dezvoltării spațiului economic comun;

 colaborarea în domeniul dezvoltării rețelelor de transporturi și

comunicații;

 colaborarea în domeniul ocrotirii mediului înconjurător;

 problemele politicii de migrație;

 lupta contra crimei organizate.

Țările membre garantează transparența frontierelor, libertatea deplasării

cetățenilor și a transmiterii informației în cadrul Comunității.

Odată cu semnarea Acordului privind înființarea CSI, organele fostei URSS

își încetau activitatea pe întregul teritoriu al tuturor fostelor republici unionale.

Dorind perfecționarea mecanismului de colaborare în cadrul Comunității,

țările membre au hotărât adoptarea Statutului CSI, care a fost semnat la 22 ianuarie

1993, la Minsk.

Conform statutului, Comunitatea nu este un stat și nu posedă împuterniciri

supranaționale. Organul suprem al Comunității este Consiliului șefilor de stat.

Hotărârile Consiliului șefilor de stat și ale Consiliului șefilor de Parlament se iau

prin consens. Orice țară poate să-și declare neinteresarea sa in orice problemă, și

aceasta nu trebuie privită ca un obstacol în luarea hotărârilor.

Scopurile Comunității sunt:

 înfăptuirea colaborării în domeniile politic, economic, ecologic, umanitar,

cultural etc.;

 dezvoltarea multilaterală și echilibrată economic și socială a statelor

membre în cadrul spațiului economic comun, cooperarea și integrarea

interstatală;

29 W. Molle, Economia integrării europene. Teorie, practică, politici, Editura Epigraf, Chișinău,

2009, p. 456.

27

 asigurarea drepturilor și principiile libertății omului în concordanț

a cu principiile și normele general acceptate ale dreptului

internațional și ale documentelor OSCE;

 colaborarea între statele membre etc.

Cât privește retragerea din CSI, articolul 9 din Statut precizează ca orice

parte contractantă are dreptul de a se retrage din Statut (Comunitate), atunci când

dorește acest lucru, cu condiția să înștiințeze în scris despre aceasta, Depozitarul

Statutului (Arhiva). Cererea de retragere intră în vigoare după expirarea a 12 luni

de la depunerea ei. În ce privește angajamentele luate față de celelalte state ale CSI

în perioada de membru, se vor duce la bun sfârșit.

Relațiile interstatale între țările membre în cadrul Comunității se desfășoară

în baza acordurilor bilaterale și multilaterale în diferite ramuri, cu respectarea

scopului și principiilor.

Organele de bază ale CSI sunt: Consiliul Șefilor de Stat al Comunității;

Consiliul Șefilor de Guverne; Consiliul Miniștrilor Afacerilor Externe; Consiliul

Miniștrilor Apărării; Adunarea Parlamentară a țărilor-membre a CSI; Curtea de

Justiție a CSI; Secretariatul executiv al CSI (din 1999 – Comitetul executiv al

CSI)30.

În afara de acestea, există mai mult de 70 de instituții care sunt menite să

favorizeze interacțiunea multilaterală între statele membre și realizarea acordurilor

în diverse domenii ale economiei, științei, sferei umanitare, sferei militare.

De asemenea, țările CSI hotărau să formeze o Uniune Economică, pentru

accelerarea reformelor economice și ridicarea nivelului de trai și care să asigure

libera circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și a forței de muncă, precum

și o politică monetară, financiară, bugetară, fiscală, a prețurilor, economică, vamală

și valutară comună, o legislație economică armonizată, și realizarea unei baze

statistice comune.31

Aceasta Uniune urma să fie creată în baza participării de bună voie, cu

respectarea suveranității, integrității teritoriale, egalității în drepturi, precum și

respectarea reciprocă a Părților.

30 Ibidem, p. 496.

31 O Coдpyжecтвe Heзавиcимыx Гocyдаpcтв, accesat 6 iunie 2016,

http://www.cis.minsk.by/page.php?id=174.

28

Ideea creării Uniunii Economice în cadrul CSI a fost adoptată prin

Hotărârea privind măsurile de creare a Uniunii Economice ale țărilor membre ale

CSI, la 14 mai 1993, în care se menționează că Comitetul Consultativ-coordonator

trebuie să elaboreze proiectul Tratatului privind crearea Uniunii Economice și toate

Acordurile necesare pentru punerea în funcțiune a Tratatului.

Relațiile economice dintre țări se reglementează prin Tratatul cu privire la

crearea Uniunii Economice, prin acorduri bilaterale și multilaterale, prin normele

dreptului internațional și legislația națională. În cazul în care Tratatul stabilește alte

norme și reguli decât cele prevăzute de legislația națională, se vor aplica regulile și

normele dreptului internațional și ale Tratatului.

2.2 UNIUNEA ECONOMICĂ EUROASIATICĂ

Pentru a promova în continuare integrarea economică, în 2000 Belarus,

Kazahstan, Rusia, Kîrgîzstan și Tadjikistan au stabilit Comunitatea Economică

Eurasiatică (EURASEC), la care Uzbekistan a aderat în 2006. Tratatul a stabilit o

piață comună pentru statele membre. Comunitatea Economică Eurasiatică a fost

gândită pe modelul Comunității Economice Europene.

Un tratat privind un spațiu economic unic Belarus, Kazahstan, Rusia și

Ucraina a fost semnat în 2003 și ratificat în 2004, dar procesul a fost blocat după

revoluția portocalie din Ucraina.

În 2007, Belarus, Kazahstan și Rusia au semnat un acord pentru a crea o

uniune vamală între cele trei țări.

Uniunea vamală Belarus, Kazahstan și Rusia (în prezent Uniunea Vamală

Euroasiatică) a intrat în existență la data de 1 ianuarie 2010, având ca prioritate

eliminarea barierelor vamale și uniformizarea tarifelor interne.

În 2011 proiectul Uniunii Eurasiatice a prin un nou impuls după publicarea

de către Vladimir Putin, pe atunci prim-ministru al Federației Ruse, al noul proiect

de integrare a Eurasiei – Viitorul care se naște astăzi, în care scrie despre

beneficiile creării a unei astfel de uniuni, principiile și particularitățile de

funcționare (Anexa 1). După aceasta și Boris Grîzlov, în ziarul Nezavisimaea

Gazeta, publică articolul Viitorul e după noi (Anexa 2). Acest articolul vine pe

fondul campaniei electorale cu o lună înainte de alegeri, în care partidul condus de

Putin era favorit. Aici Grîzlov specifică că Rusia a fost întotdeauna o putere

29

mondială, dar acum, cu crearea Uniunii Euroasiatice, care are deja trei membri,

Rusia, Belarus și Kazahstan, ea va devine și mai puternică, specificând că la

Uniunea Euroasiatică pot adera și alte țări doritoare. Atât Putin cât și Grîzlov

consideră că crearea Uniunii Euroasiatice pe baza Rusiei, Belarus și a

Kazahstanului, vor permite Rusiei să devină o putere globală.

După Putin, președintele belarus, Alexandr Lukașenko, vine cu răspunsul:

Lukașenko despre Uniunea Euroasiatică în ziarul „Izvestia” (Anexa 4). Liderul de

la Minsk afirma că este necesară și părerea sa, care are nu mai puțină valoare decât

cea a lui Putin. Lukașenko mai menționa că, dacă Rusia va încerca să efectueze

presiuni asupra Minskului, atunci acest fapt va fi mai dificil decât pe vremea

sovieticilor.

Ulterior, Lukașenko a declarat, la postul TV Mir: Uniunea Euroasiatică

trebuie să fie un stat unic, Uniunea Euroasiatică va fi un stat unic, sau acest proiect

nu va exista deloc (anexa 5).

În ziarul rus Svobodnaia Presa a fost publicat articolul în care Nursultan

Nazarbaev (Anexa 3), președintele Kazahstanului propune crearea unei valute

comune pentru Uniunea Euroasiatică: „În secolul XXI este nevoie de noi

instrumente financiare, este necesar să se unească toate țările membri pentru a

elabora o valută transnațională care să conducă la dezvoltare și prosperitate

globală”, a specificat Nazarbaev.

La data de 1 ianuarie 2012, cele trei state a stabilit Spațiului Economic

Eurasiatic, care asigură funcționarea unei piețe unice pentru bunuri, servicii, capital

și muncă, precum și stabilirea unei politici industriale, de transport sau în

agricultură. Acordul cuprinde o foaie de parcurs pentru viitoarea integrare și a

înființat Comisia Economică Eurasiatică (după modelul Comisiei Europene).

Comisia Economică Eurasiatică servește ca agenția de reglementare pentru

Uniunea Vamală Euroasiatică, Spațiul Economic unic și Uniunea Economică

Eurasiatică.

În luna mai 2014 Președintele Rusiei Vladimir Putin emite un ordin prin

care permite semnarea unui acord cu Armenia de aderare ulterioară a acesteia în

Uniunea Euroasiatică. Această informație a fost publicată pe paginile oficiale ale

Federației Ruse, relatează INTERFAX (Anexa 6).

30

Potrivit lui Vladimir Putin, Uniunea Euroasiatică se bazează se bazează pe

cele mai bune valori ale Uniunii Sovietice, și este destinată nu numai țărilor

postsovietice, dar și țărilor care au fost istoric și cultural apropiate Rusiei.

La 29 mai 2014, președinții Kazahstanului, Belarus și Rusia au semnat

Tratatul privind Uniunea Economică Eurasiatică, care a intrat în vigoare la data de

1 ianuarie 2015. Președinții Armeniei și Kîrgîzstan au fost de asemenea prezenți la

ceremonia de semnare. Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat: "Astăzi am

creat un puternic centru atractiv de dezvoltare economică, o piață regională mare

care unește mai mult de 170 de milioane de oameni".

Revenind la documentul fondator al CEEA din 2000, în acesta erau

formulate următoarele obiective : 32

a) în domeniul comerțului extern și al politicii vamale:

– finalizarea elaborării regimului de comerț liber, crearea unui singur

tarif vamal și a unui sistem unic de măsuri de reglementări netarifare;

– introducerea unui sistem coordonat de regimuri preferențiale;

– stabilirea unor reglementări comune de comerț cu bunuri și servicii

și de acces al lor pe piețele interne;

– elaborarea unei poziții coordonate a statelor-membre în relațiile cu

OMC și alte organizații economice internaționale;

– introducerea unui regulament unic de reglementare valutară și

control valutar;

– crearea unui mecanism eficient de funcționare a relațiilor de achitare

și de plată;

– crearea unui sistem unificat de reglementare valutară, in cadrul

căruia funcționează reglementări unificate de proceduri vamale și control

vamal, se aplică regimuri vamale unice;

– asigurarea securității economice la frontierele externe ale

Comunității,combaterea contrabandei și a altor feluri de încălcări vamale;

– consolidarea și amenajarea frontierelor externe ale Comunității.

32 Declarația Șefilor de Stat ai Republicii Belarus, Republicii Kazahstan, Republicii Kîrgîze,

Federației Ruse și Republicii Tadjikistan despre instituirea Comunitătii Economice Euro-Asiatice.

Adoptată prin Hotarirea Consiliului Interstatal nr. 79 la 10 octombrie 2000, or. Astana, accesat 3

iunie 2016, http://www.worldtradelaw.net/document.php?id=fta/agreements/eaecfta.pdf.

31

b) în domeniul politicii economice:

– promovarea reformei structurale coordonate a economiilor;

– elaborarea și realizarea programelor comune ale dezvoltării socialeconomice;

– crearea unui sistem comun de plați;

– asigurarea interacțiunii sistemelor financiar-valutare;

– crearea condițiilor egale pentru activitatea de producere și de

antreprenoriat;

– crearea pieței comune a serviciilor de transport și a sistemului unic

de transport;

– crearea pieței comune energetice;

– efectuarea cercetărilor și elaborărilor comune în domeniile prioritare

ale științei și tehnologiei;

– crearea condițiilor egale pentru accesul investițiilor străine pe piețele

Parților;

– crearea unui sistem unificat de reglementări juridice, de creare și

activitate a grupurilor financiar-industriale pe baza bilaterală și

multilaterală.

c) in domeniul social-umanitar:

– armonizarea sistemelor naționale de educație, dezvoltare a științei și

culturii;

– armonizarea sistemelor naționale de asigurare a standardelor sociale

minime;

– oferirea cetățenilor statelor membre ale Comunității a drepturilor

egale la educație și asistență medicală pe întreg teritoriul ei.

d) în domeniul legislativ:

– apropierea și armonizarea legislației naționale;

– crearea mecanismului de coordonare a adoptării de către statele

membre a actelor naționale legislative și a altor acte normative de drept în

problemele ce au tangența cu obligațiunile Părților în cadrul CEEA;

– sincronizarea termenilor de îndeplinire a procedurilor interne cu

privire la acordurile, încheiate în cadrul CEEA;

– asigurarea interacțiunii sistemelor legislative ale statelor membre în

scopul creierii spațiului de drept comun în cadrul Comunității.

32

Obiectivele formulate, precum și instituțiile enumerate în Acordul de

instituire a CEEA, indică asupra intenției fondatorilor Comunității de a crea o

structură de integrare economică similară cu Comunitățile Economice Europene.

Însă analiza atentă a obiectivelor CEEA arată că în majoritatea cazurilor

formulările sunt destul de vagi. De exemplu, se propune finalizarea elaborării

regimului de comerț liber, crearea unui singur tarif vamal și unui sistem unic de

măsuri de reglementări netarifare, dar nu și implementarea lor, cu stabilirea

termenilor concreți, așa cum se procedează în Uniunea Europeană. O astfel de

modalitate de a formula obiectivele poate fi tratată ca lipsa de competență a

funcționarilor care au elaborat documentul (ceea ce este puțin probabil, judecând

după alte documente ale CEEA).

Un alt moment, care atrage atenția este că participarea la CEEA, care se

vrea o structură de colaborare economică, implică colaborarea in domeniul

consolidării și amenajării frontierelor externe ale Comunității. In acest scop, care

formulat mai direct înseamnă controlul comun asupra frontierelor externe, se

instituie colaborarea trupelor de grăniceri, serviciilor de securitate și vamale etc.

Aceasta dimensiune de colaborare în domeniul securității militare, apare din

motivația "asigurării securității economice la frontierele externe ale Comunității".

O astfel de motivație nu este corectă, fiindcă prin asigurarea securității economice

se înțelege nu stoparea contrabandei, dar practic toata activitatea economica internă

și externă a unei țări.33

Se cunoaște faptul, că până în prezent s-au afirmat două direcții principale

în abordarea fenomenului de securitate economică – cea anglo-americană și cea

asiatică. În conceptul anglo-american scopul fundamental al sistemului economic

este să asigure standarde înalte de viață pentru cetățenii țării. În viziunea asiatică

securitatea economică înseamnă în primul rând creșterea puterii economice

naționale pe plan extern. Indiferent de viziuni, este lipsită de sens, imposibilă,

abordarea dimensiunii economice a securității naționale separat de cea politică,

militară, informațională etc.

În această ordine de idei, în sens larg, prin securitate economică națională a

Republicii Moldova se are în vedere situația în care nu există bariere interne sau

33 Valeriu Gheorghiu, Republica Moldova și Comunitatea Economică Euro-Asiatică, Institutul de

Politici Publice, accesat 3 mai 2016, http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=171&id=215,

Internet.

33

externe pentru asigurarea intereselor naționale în domeniul economic. Pentru

securitatea economică națională este important ca cetățenii, firmele private și

societatea civilă în ansamblu să înțeleagă și să susțină interesele economice

naționale, precum și politicile economice, financiare, fiscale, bancare, monetare,

comerciale, investiționale etc. În același timp, promovarea de către instituțiile

abilitate a unor politici sau modele raționale și efective de utilizare a resurselor

economice nu trebuie să contravină principiilor de libera inițiativă și concurență, de

intangibilitate și inalienabilitate a proprietății private și nu presupune implicarea

statului în domeniile în care mecanismele de piață pot funcționa mai eficient în

absența ingerințelor guvernamentale.

Instituțiile CEEA au fost create în baza instituțiilor similare care au existat

în Uniunea Vamală Euroasiatică. Conform art.3 al Acordului de instituire a CEEA,

în cadrul Comunității funcționează:

 Consiliul Interstatal;

 Comitetul Integrațional;

 Adunarea Interparlamentară;

 Judecătoria Comunității.

Președinția Consiliului Interstatal și al Comitetului Integrațional se deține

de reprezentanții fiecărui stat membru prin rotație, în ordinea alfabetului limbii

ruse, pe durata unui an. Consiliul Interstatal este organul suprem al CEEA, care

este compus din șefii de stat și de guvern ai țărilor membre, ia în dezbatere

problemele principiale de interes comun al statelor participante, determină

strategia, direcțiile și perspectivele integrării și adoptă decizii cu privire la

realizarea scopurilor și soluționarea problemelor CEEA. Deciziile Consiliului

Interstatal se adoptă prin consens (în afară de deciziile cu privire la sistarea

temporară sau permanentă a calității de membru, când decizia se adoptă pe baza

principiului "consens minus votul Părții Contractuale cointeresate").

Consiliul Integrațional este organul de conducere permanent al CEEA, care

conform funcțiilor sale este un organ superior executiv și de coordonare. Deciziile

în Consiliul Integrational se adoptă prin 2/3 din numărul total de voturi, care se

repartizează conform contribuțiilor la bugetul Comunității:

– Republica Belarus – 20 voturi;

– Republica Kazahstan – 20 voturi;

34

– Republica Kîrgîzstan – 10 voturi;

– Federația Rusă – 40 voturi;

– Republica Tadjikistan – 10 voturi.

Dacă pentru adoptarea unei decizii au votat 4 membri ai CEEA, dar

numărul de voturi acumulate a fost mai mic de 2/3, decizia asupra problemei în

cauza se ia de către Consiliul Interstatal. Deciziile instituțiilor CEEA se execută

prin adoptarea actelor necesare normative naționale, în conformitate cu legislația

națională. Dacă datoria uneia din părți față de bugetul CEEA depășește suma

echivalentă cotizației ei naționale, prin decizia Consiliului Interstatal, partea

respectivă poate fi lipsită de dreptul de vot până la stingerea totală a datoriei. În

acest caz, voturile ce-i aparțin se repartizează între celelalte Părți Contractante

proporțional contribuțiilor lor la bugetul Comunității. Deciziile în Consiliul

Interstatal se adoptă prin consens. Însă tot ce se discută aici este pregătit și propus

de Comitetul Integrațional, în care Rusia poate practic oricând să mizeze pe

voturile Belarusiei și ale Tadjikistanului.

Un alt moment este că, spre deosebire de CSI, toate statele membre ale

CEEA trebuie să participe la cooperarea în toate domeniile, iar executarea

deciziilor este obligatorie.

Pentru Federația Rusă considerentele economice probabil că sunt trecute pe

planul doi, deoarece Rusia, inspiratorul și motorul acestei inițiative nu are absolut

nici un câștig economic din constituirea unei zone de liber schimb în spațiul CSI.

În primul rând, numai 20% din comerțul extern al Rusiei depinde de piețele țărilor

din CSI, Moscova fiind și ea orientată spre piețele occidentale, mai stabile, mai

solvabile și cu un potențial mai mare. În al doilea rând, la crearea zonei de liber

schimb Rusia ar trebui să accepte principiul impozitării la destinație a mărfurilor

exportate, ceea ce, corelat cu exportul agenților energetici, pentru ea ar însemna

pierderi bugetare uriașe.

Cât privește alte interese, s-ar putea presupune ca CEEA a fost creată

pentru a spori potențialul de negociere al Rusiei și Kazahstanului în relațiile cu

OMC. Moscova dorește ca țările din CEEA, care, cu excepția Kîrgîzstanului, nu

sunt membre ale OMC, să adere la aceasta organizație în grup, procedeu care ar

trebui să sporească autoritatea Rusiei, pentru că în acest fel ea sa obțină pentru sine

condiții cât mai favorabile la admitere. Nu e de mirare ca una dintre deciziile luate

35

la ultimul summit al CEEA a fost ca țările să negocieze aderarea la OMC pornind

de la condiția ca OMC este pregătită să accepte aderarea Rusiei.

Experții mai consideră că, grupând țările din Asia Mijlocie în jurul unei

inițiative care în aparența este prioritar economică, Rusia își realizează propriile

interese de securitate în eventualitatea unei escaladări a conflictelor din Afganistan,

Tadjikistan, Pakistan și India. De asemenea, CEEA poate fi menită să diminueze

ponderea pe care ar putea-o avea GUUAM, privită de Moscova ca aranjament

antirusesc dominat de Ucraina. Aderarea Ucrainei la CEEA, care de altfel și ea

dispune de un statut de observator, ar însemna sfârșitul GUUAM ca structură

economică regională necontrolată de Moscova. Nu poate fi exclus nici faptul, că

Rusia, după ce și-a pierdut influența în Azerbaidjan și Georgia, care sunt interesate

de magistrala sudică Baku-Tbilisi-Ceyhan, Rusia dorește cu orice preț să păstreze

măcar controlul asupra exporturilor de pe litoralul estic și nordic al Mării

Caspice.34

Un alt moment de care trebuie ținut cont este că pe fundalul instabilității

social-politice, economiile CSI trec printr-o criză structurală care nu poate fi

acoperită nici de recenta creștere economică, datorată în principal unor factori

exogeni favorabili. Deși adepții CSI declară că prin intermediul structurilor

comunitare, interesele republicilor ex-sovietice se constituie într-un singur vector

economic extern, care le-ar facilita accesul la piețele extra-comunitare,în realitate,

prioritățile lor geoeconomice nu sunt nici pe de parte similare. Poate fi invocat

cazul Rusiei, Azerbaidjanului și Turkmenistanului, interesele cărora se ciocnesc în

problema hidrocarburilor caspice. Un alt exemplu este industria Armeniei, în

întregime dependentă de importul resurselor energetice și periclitată de blocada

impusă de Azerbaidjan. Colaborarea economică dintre Kîrgîzstan, Uzbekistan și

Tadjikistan este subminată de conflictul latent asupra văii Fergana. Cea mai

importanta problemă în Belarus este păstrarea proprietății de stat în economie, pe

când în Kazahstan, din contra, majoritatea întreprinderilor se privatizează, în mare

parte de către companii străine. Aceasta stare a lucrurilor, și anume o evidentă lipsa

de progrese, a fost menționată și în cadrul celei de-a șasea reuniuni a Comitetului

Interstatal al CEEA, care s-a desfășurat la Moscova.35 Șefii de state, participanți la

34 Valeriu Prohnitchi, Comparatia geoeconomică dintre CSI si UE. Note de reper pentru Republica

Moldova, în „Economistul”, februarie 2001.

35 Кoнcтантин Кyдpин, Пpяник чepeз тpи гoда, în „Heзавиcимая Газeта”, 11, 03.03.2003.

36

reuniune, au recunoscut, ca practic nu este nici o evoluție în crearea spațiului

economic unic, din motiv ca fiecare stat membru activează conform regulilor

proprii.

În afară de interesele mai mult politice ale Rusiei, s-ar putea formula câteva

interese ale altor state membre ale CEEA:

Belarus – izolarea internațională face aceasta țară activă în orice structuri

internaționale, unde este acceptată, în cadrul CEEA Belarus poate juca un rol

important pentru Rusia, sprijinind-o la luarea deciziilor;

Kazahstan – aceasta țară pretinde la rolul de lider regional, similar cu cel al

Ucrainei, dar fără a promova o politică care nu coincide cu cea rusească, iar

președintele Nazarbaev continua sa lanseze inițiative de creare a uniunilor de

integrare economică după modelul UE, dar în arealul CSI;

Kîrgîzstan, Tadjikistan – ambele țări nu pot să-și asigure de sine stătător

stabilitatea politică și economică, și contează atât pe ajutorul pe ajutorul Rusiei, cât

și pe participarea în diferite structuri regionale. De asemenea, cele trei țări ale Asiei

Centrale nu prea au acces la infrastructura europeană, decât pe traseul Rusia –

Belarus.36

36 Valeriu Gheorghiu, Republica Moldova și Comunitatea Economică Euro-Asiatică, Institutul de

Politici Publice, accesat 3 mai 2016, http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=171&id=215,

Internet.

37

III. REPUBLICA MOLDOVA, ÎNTRE UNIUNEA

EUROPEANĂ ȘI UNIUNEA EUROASIATICĂ

3. 1 REPUBLICA MOLDOVA ȘI INTEGRAREA ÎN STRUCTURILE

ECONOMICO-POLITICE PROPUSE DE MOSCOVA

Federația Rusă este unul dintre cei mai importanți, influenți și omniprezenți

parteneri economici și partenerul strategic al Republicii Moldova, fapt ce nu se

poate nega, acest fapt se confirmă și prin proiectul de securitate națională, care

recent a fost examinat la ședința Consiliului Suprem de Securitate. Dar cu toate

acestea nu trebuie de ignorat interesul geopolitic al Rusie în această zonă.

Odată ce Republica Moldava a căpătat independență, Relațiile diplomatice

între Republica Moldova, ca stat independent, și Federația Rusă pentru prima dată,

au fost stabilite la 6 aprilie 1992.37

Primele evenimente care au consolidat relațiile diplomatice dintre

Republica Moldova și Federația Rusă au fost:

 18 decembrie 1991 — Guvernul Federației Ruse a declarat recunoașterea

independenței Republicii Moldova;

 16 octombrie 1992 — deschiderea Ambasadei Republicii Moldova în

Federația Rusă;

 16 octombrie 1992 — acreditarea primului Ambasador Extraordinar și

Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă.

Cadrul juridic al relațiilor bilaterale moldo-ruse este constituit din

peste 162 de documente bilaterale. De asemenea, sunt semnate 28 de acorduri de

colaborare cu regiunile Federației Ruse.

Dezvoltarea relațiilor economice moldo-ruse este definită de prevederile

Programului de colaborare economică între Republica Moldova și Federația Rusă

pentru anii 2009-2020, semnat la Chișinău la 14 noiembrie 2008. Monitorizarea

37 Ministerul Afacerilor Externe și integrării europene al Republicii Moldova, accesat 3 mai 2016:

http://www.mfa.gov.md/cooperare-bilaterala/#relations, Internet.

38

realizării Programului se efectuează de Comisia interguvernamentală moldo-rusă

de colaborare economică.38

Aderarea Republicii Moldova la structurile internaționale create de

Moscova a început cu Comunitatea Statelor Independente și a Acordului cu

privire la crearea Uniunii Economice.

Parlamentul, examinând propunerea Președintelui Republicii Moldova

privind ratificarea Acordului de constituire a Comunității Statelor Independente

și a Acordului cu privire la crearea Uniunii Economice, precum și

informația Guvernului privind activitatea organelor puterii executive în domeniul

cooperării economice cu statele – membre ale CSI și situația ce s-a creat în

economia republicii, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova menționează că

tărăgănarea, în virtutea diferitor circumstanțe, soluționării problemei ratificării

Acordului de constituire a CSI se răsfrânge extrem de negativ asupra

cooperării economice cu statele Comunității. În conformitate cu principiile,

puse la baza Acordului examinat, organele puterii executive ale republicii

participă la realizarea a peste 200 de acorduri multilaterale și

tratate cu ce reglementează probleme economice, sociale, de drept ș.a. în

relațiile interstatale, colaborează în cadrul a peste 30 de organe

interstatale prevăzute de Statutul CSI. Incertitudinea statutului juridic al

republicii ca membru al CSI a condus la taxarea cu accize a principalei grupe de

mărfuri exportate de Moldova în Rusia și la impozitarea pe valoarea adăugată în

mărime de la 50 la 100 procente din prețul producției, ceea ce a redus considerabil

volumul exportului și a limitat posibilitățile de achiziționare a resurselor

energetice, de combustibil și de materie primă. Situația ce s-a creat influențează

negativ și asupra pregătirii acordurilor, asupra determinării volumului și a pieței de

desfacere a mărfurilor, condițiilor de livrare a mărfurilor pentru producătorii din

republică.39

Documentele de constituire ale CSI au fost semnate de președintele Mircea

Snegur la 21 decembrie 1991, la Alma Ata, fără consultarea prealabilă a

Legislativului. Republica Moldova a aderat la CSI la 8 aprilie 1994, când

38 Programul de colaborare economică între Republica Moldova și Federația Rusă pentru anii

2009-2020, semnat la Chișinău la 14 noiembrie 2008

39 Hotărârea Nr. 1622 din 26.10.1993 privind Acordul de constituire a CSI și Acordul cu privire la

crearea Uniunii Economice. Publicat: 30.11.1993 în Monitorul Oficial Nr. 011 Promulgat :

26.10.1993. Data intrării în vigoare: 30.11.1993.

39

Parlamentul a ratificat Acordul de constituire a CSI. Statutul acestei organizații

controlate de Federația Rusă a fost ratificat de Republica Moldova la 27 iunie

1994. Hotărârea Parlamentului de la Chișinău de ratificare a Statutului CSI a

formulat o rezervă care angajează Republica Moldova doar pe dimensiunea

economică a CSI, nu pe cea militară sau de securitate. Majoritatea partidelor

politice care au acces în Parlamentul de la Chișinău după scrutinul anticipat din 29

iulie 2009 pledează pentru menținerea Republicii Moldova în CSI.

În urma evenimentelor din august 2008, când trupele rusești au intervenit din nou

în Georgia, pentru susținerea regimurilor separatiste sud-osete și abhaze,

parlamentul georgian a votat în unanimitate retragerea Georgiei din CSI, pe data de

14 august 2008.40

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Șefilor de State al CSI "Cu privire

la măsurile coordonate de restabilire și păstrare a spațiului științific comun în

cadrul Comunității Statelor Independente", din 10 februarie 1995, acționând în

direcția realizării consecvente a dispozițiilor Tratatului cu privire la crearea

Uniunii Economice, din 24 septembrie 1993, considerând necesar să adopte

măsuri urgente de susținere a științei de păstrare și dezvoltare a potențialelor

științifico-tehnologice ale Părților pe rol de condiție importantă a asigurării

securității naționale, recunoscând necesitatea unirii acestor potențiale în

scopul utilizării lor mai complete și mai eficiente pentru dezvoltarea spirituală

și economică a Părților, amplificând eforturile depuse în cadrul acordurilor

semnate anterior cu privire la colaborarea statelor membre ale CSI în domeniul

științei și tehnologiilor, inclusiv:

– cu privire la colaborarea tehnico-științifică în cadrul statelor membre ale

CSI, din 13 martie 1992;

– cu privire la legăturile tehnico-științifice directe în cadrul CSI din 13

martie 1992;

– cu privire la colaborarea în domeniul pregătirii cadrelor științifice și

științifico-pedagogice și nostrificării documentelor de calificare a lor în

cadrul CSI, din 13 martie 1992;

40 A. Năstase, Comunitatea Statelor Independente de democratie si prosperitate, accesat 23 mai

2016, https://romanmihaes.wordpress.com/2009/10/01/comunitatea-statelor-independente-dedemocratie-

si-prosperitate/, Internet.

40

– cu privire la utilizarea în comun a obiectelor tehnico- științifice în

cadrul CSI, din 13 martie 1992;

– cu privire la promovarea unei politici concordate în domeniul

standardizării, metrologiei și certificării, din 13 martie 1992;

– cu privire la schimbul interstatal de informație tehnico- științifică, din

26 iunie 1992, și a altor documente.

Conform articolului 5 în scopul realizării Acordului, Părțile creează

Comitetul Interstatal pentru Dezvoltarea Științifico-Tehnologică (CI DȘT), care

își va înfăptui activitatea în conformitate cu Regulamentul său. CI DȘT va

funcționa pe lângă Comitetul Economic Interstatal al Uniunii Economice (CEI).41

Republica Moldova are acorduri de liber schimb (ALS) cu toate statele

membre ale CEEA, dar aceste acorduri n-au avut la bază prevederile Organizației

Mondiale de Comerț (OMC). Mai mult ca atât, Rusia și Ucraina încalcă ALS cu

Moldova, introducând unilateral exceptări din regimul de liber schimb pentru unele

bunuri de importanță deosebită (zahăr, produse animaliere, de tutungerie, băuturi

alcoolice). Fiind membră a OMC, Republica Moldova este obligată să respecte

prevederile Organizației în diverse domenii, inclusiv în politica comercială și cea

fiscală, precum și cu privire la activitatea uniunilor vamale.

Ca urmare putem considera că și aici Republica Moldova ace parte dintr-o

structură creată de Moscova.

Conform statutului CEEA, deciziile care se vor lua în cadrul acesteia ar

urma să fie obligatorii și să aibă un efect juridic direct. În aceasta ordine de idei

trebuie de luat în considerare faptul că deciziile în cadrul Comitetului Integrațional

al CEEA se iau 2/3 din voturi, care sunt repartizate în modul următor: Rusia – 40,

Belorus și Kazahstan – câte 20, Kîrgîzstan și Tadjikistan – câte 10 voturi. Din acest

motiv, spre deosebire de CSI, unde deciziile aveau un caracter consultativ, se poate

presupune că în CEEA vor fi adoptate decizii care în marea lor majoritate vor fi

favorabile Rusiei, sprijinită de Belorus sau Tadjikistan. Aceasta situație nu va

contribui la crearea unei structuri cu caracter de uniune.42

41 Comunitatea Statelor Independente, Acord cu privire la crearea spațiului științifico-tehnologic

comun statelor membre ale Comunității Statelor Independente din 03.11. Publicat în ediția oficială

"Tratate internaționale", 2001, volumul 25, p. 166.

42 Valeriu Gheorghiu, Republica Moldova și Comunitatea Economică Euro-Asiatică, accesat 3 mai

2016, http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=171&id=215, Internet.

41

Nu mai puțin importante sunt și următoarele acorduri bilaterale dintre

Republica Moldova și Federația Rusă:

 Acord între Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării al

Federației Ruse privind pregătirea cadrelor de ofițeri în instituțiile militare de

învățământ;

 Acord între Guvernul Republicii Moldova și Consiliul de Miniștri – Guvernul

Federației Ruse privind colaborarea în dezvoltarea industriei petroliere și a

gazelor a Rusiei;

 Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind

creditul de stat pentru anul 1993;

 Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind

contribuirea la deminarea unor sectoare de teren pe teritoriul regiunii

Transnistrene a Republicii Moldova;

 Convenție între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse

pentru reglementarea problemelor succesiunii de drept privind datoria externa

de Stat și activele fostei U.R.S.S.;

 Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse cu

privire la transmiterea reciprocă a armamentului, tehnicii militare și

patrimoniului militar-tehnic;

 Acord între Republica Moldova și Federația Rusă în vederea colaborării

Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova și Serviciul Informații

Externe al Federației Ruse în domeniul activităților informative;

 Acord între Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării al

Federației Ruse cu privire la activitatea de zbor a aviației formațiunilor militare

ale Federației Ruse, provizoriu dislocate pe teritoriul Republicii Moldova și cu

privire la utilizarea aerodromului Tiraspol de către aviația de transport a forțelor

armate ale Federației Ruse;

 Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind

organizarea interacțiunii în timpul inspectării formațiunilor militare ale

Federației Ruse, aflate temporar pe teritoriul Republicii Moldova în legătura cu

Tratatul cu privire la Forțele Armate convenționale din Europa și Documentul

de la Viena din 92 cu privire la masurile de consolidare a încrederii și

securității;

42

 Protocol între Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării

al Federației Ruse privind organizarea recepțiilor delegațiilor militare la

tratative între Republica Moldova și Federația Rusa în problemele militare.

Moscova și Chișinăul au viziuni parțial sau total diferite asupra unui șir

întreg de subiecte de politică internă și externă, precum condamnarea

separatismului, statutul regiunii transnistrene, retragerea munițiilor și trupelor ruse

staționate pe teritoriul R. Moldova, transformarea misiunii de pacificare ruse,

statutul limbii ruse, interpretarea evenimentelor istorice din perioada sovietică,

perspectivele integraționiste ale CSI, parteneriatul cu Alianța Nord Atlantică,

cooperarea în cadrul GUAM, opțiunea pentru integrarea europeană etc. Lipsa unui

numitor comun la aceste și alte subiecte afectează încrederea reciprocă, iar acest

fapt are un impact negativ asupra construirii unui parteneriat durabil cu Federația

Rusă. Refuzul ex-președintelui Vladimir Voronin de a semna, în toamna anului

2003, Memorandumul Kozak a coborât la cel mai jos nivel gradul de încredere

între Moscova și Chișinău.

Cu toate acestea, Republica Moldova și Federația Rusă sunt departe de

instituționalizarea unui astfel de aranjament. În plus, nici una, nici alta nu au o

viziune conturată asupra acestuia. De altfel, nici Chișinăul, nici Moscova nu au

făcut mari eforturi în acest sens. Analizând prioritățile regionale ale Federației

Ruse, stipulate în Concepția de Politică Externă și în Strategia Securității

Naționale, putem deduce că, în accepțiunea Moscovei, un eventual parteneriat

strategic moldo-rus ar trebui să contribuie la:

1. dezvoltarea cooperării bilaterale și multilaterale în cadrul CSI;

2. valorificarea potențialului CSI de organizație regională, forum al

dialogului politic multilateral și mecanism de cooperare

multidimensională;

3. promovarea formelor moderne de integrare economică în spațiul CSI;

4. interacțiunea între statele membre ale CSI în domeniul umanitar,

protejând și dezvoltând moștenirea culturală comună;

5. aprofundarea cooperării cu statele CSI în vederea asigurării securității

colective;

6. afirmarea Organizației Tratatului pentru Securitate Colectivă ca

instrument cheie pentru menținerea stabilității și asigurarea securității

spațiul CSI;

43

7. susținerea compatrioților ruși în statele CSI;

8. soluționarea conflictelor din spațiul CSI, respectând rolul Rusiei de

mediator și pacificator.

În concluzie putem afirma că, există, totuși, o serie de premise care țin

Republica Moldova dependentă de Federația Rusă, în particular. Relațiile moldoruse

au la bază un amplu cadru juridic. Cadrul juridic al relațiilor bilaterale moldoruse

este constituit din 162 de documente, care vizează cooperarea bilaterală în

toate domeniile de interes comun. Documentul juridic definitoriu este Tratatul de

prietenie și cooperare semnat la Moscova la 19 noiembrie 2001. În noiembrie

2011, respectivul Tratat a fost prelungit pentru încă 10 ani. Rusia este un partener

economic strategic. Peste 28% din exporturile moldovenești sunt asimilate de piața

rusă. În același timp, ponderea importurilor din Federația Rusă reprezintă peste

15%. În Republica Moldova sunt înregistrate 344 companii cu capital rusesc.

Dependența energetică de Rusia.R.Moldova este dependentă integral de

importurile de gaze naturale din Rusia. Gazpromul dispune de 50% din acțiunile

companiei Moldova-Gaz, care deține monopolul exclusiv la importul de gaze

naturale din Federația Rusă. Restul acțiunilor sunt împărțite între R.Moldova, cu

35,33%, și regiunea sa transnistreană, cu 13,44%. De altfel, regiunea separatistă

transnistreană datorează Gazpromului aproape 3 miliarde USD, în timp ce acțiunile

sale la Moldova-Gaz valorează aproximativ 15 milioane USD. Partea rusă

consideră, însă, că datoriile regiunii separatiste transnistrene pentru gaze naturale

revin oficial R.Moldova, chiar dacă aceasta nu-și poate exercita controlul

constituțional asupra regiunii din stânga Nistrului. Federația Rusă și-a consolidat

prezența economică în regiunea transnistreană, investitorii ruși preluând controlul

asupra celor mai importante întreprinderi industriale, precum Combinatul

metalurgic de la Râbnița, deținută de corporația rusă Metalloinvest, Centrala

hidroelectrică moldovenească de la Cuciurgan, care aparține Inter RAO EES,

Fabrica de ciment de la Râbnița, cumpărată tot de Inter RAO EES, Uzina de mașini

și construcții (Mashinostroitelny Zavod) de la Bender, preluată de corporația rusă

Salyut, Fabrica de pompe de la Râbnița și Uzina Moldavkabeli de la Bender.

Eventuala reintegrare a regiunii transnistrene va transforma Federația Rusă în cel

44

mai important și influent investitor și deținător de proprietăți strategice pe teritoriul

R. Moldova.43

3.2 ÎNTRE EST ȘI VEST: DILEMELE POPULAȚIEI DIN REPUBLICA

MOLDOVA

Conform datelor ultimelor alegeri Parlamentare din 30 noiembrie 2014,

Republica Moldova a continuat drumul european, condusă de o coaliție pro

europeană. În urma alegerilor Parlamentare din 30 noiembrie 2014, după

procesarea tuturor datelor, cota parte din numărul de voturi valabil exprimate a fost

repartizată în felul următor:

 Partidul Politic ,, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova,, – 20,51% cu

327912 de voturi valabil exprimate;

 Partidul Liberal Democrat din Moldova – 20,16% cu 322201 de voturi valabil

exprimate;

 Partidul Comuniștilor din Republica Moldova – 17,48% cu 279366 de voturi

valabil exprimate;

 Partidul Democrat din Moldova – 15,80% cu 252489 de voturi valabil

exprimate;

 Partidul Liberal – 9,67% cu 154518 cu de voturi valabil exprimate;

 Alte partide politice și candidați independenți ce nu au trecut pragul electoral –

16,38% cu 262025 de voturi valabil exprimate;

În total la Alegerile Parlamentare din 30 noiembrie 2014, conform datelor

Comitetului Electoral Central, au participat 1598518 de alegători din 2800827 de

alegători incluși în listele de bază, procentul participării alegătorilor a constituit

55,80%. Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Democrat din Moldova,

Partidul Liberal au constituit Alianța de Integrare Europeană Doi, care susțin activ

cale spre Uniunea Europeană, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și

Partidul Politic ,, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova,, trecând în opoziție.

De remarcat faptul că Partidul Politic ,,Partidul Socialiștilor din Republica

Moldova ,,este susține și promovează drumul spre Uniunea Vamale. În lista

43 R. Moldova și Federația Rusă: Parteneriat strategic versus Parteneriat realist, previzibil și

viabil, accesat 22 mai 2016, http://www.timpul.md/articol/r-moldova-i-federatia-rusa-parteneriatstrategic-

versus-parteneriat-realist-previzibil-si-viabil-32858.html, Internet.

45

partidelor candidate la Alegerile Parlamentare din 30 noiembrie 2014, care nu au

trecut pragul electoral, a fost înregistrat și blocul electoral ALEGEREA

MOLDOVEI – UNIUNEA VAMALĂ, ce a promovat intens politica de aderare la

Uniunea Vamală, acumulând 3,45% cu 55089 de voturi valabil exprimate.44

Ținând cont de structura multinațională a Republicii Moldova putem afirma

că majoritatea populație din Regiunea Transnistreană, Unitatea Teritorial

Administrativă Găgăuzia și raionul Taraclia susțin drumul spre Uniunea Vamală.

În urma sondajului efectuat anterior de către autor, dacă duminica viitoare

ar avea loc referendumul cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea

Europeană sau la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală (Rusia-Belarus-

Kazahstan), 47% din respondenți vor vota pentru aderarea Republicii Moldova la

Uniunea Europeană, iar 42% respondenți deopotrivă susțin aderarea Republicii

Moldova la Uniunea Vamală (Rusia-Belarus-Kazahstan), Alții 11% nu au oferit un

răspuns. Sondajul a fost efectuat în perioada 01 – 10 mai 2016, pe un eșantion de

336 de persoane din 112 de localități, reprezentativ pentru populația adultă a

Republicii Moldova.

Conform datelor Institutului de Politici Publice, publicat în aprilie 2016 în

programul de cercetare a opiniei publice – ”Barometrul opiniei publice din

Moldova”, 28,5% din populație se interesează de politică, încă 31,7% au indicat că

aceasta îi interesează nici mult, nici puțin. Ceea ce privește relațiile externe a

Republicii Moldova, Relațiile actuale ale Republicii Moldova cu Uniunea

Europeană au fost apreciate cel mai pozitiv – 63,5% le-au apreciat ca fiind bune și

3,3% – foarte bune. Referitor cu relațiile cu alte țări, relațiile cu România, de

asemenea, sunt percepute în lumina pozitivă – 61,4% le-au apreciat ca bune și

4,7% – ca foarte bune. Relațiile cu SUA și Ucraina de asemenea au fost apreciate

preponderent pozitiv de respondenți. Răspunsuri preponderent negative au fost

înregistrate doar în aprecierile relațiilor Republicii Moldova cu Federația Rusă.

Astfel, relațiile cu această țară au fost apreciate negativ de către 49% dintre

respondenți, în timp ce 37% le-au caracterizat ca fiind bune și 3% – ca foarte bune.

În cadrul sondajului au fost analizate următoarele întrebări:

 Dacă duminica viitoare ar avea loc referendumul cu privire la aderarea

Republicii Moldova la Uniunea Europeană, 44% ar vota pentru iar 41 % –

44 Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, Rezultatele Alegerilor, accesat 2 iunie 2016,

http://cec.md/index.php?pag=news&id=1548&l=ro, Internet.

46

contra. Patru din zece respondenți (44%) sunt de părerea că Republica Moldova

va avea mai multe avantaje, doar avantaje în cazul aderării la UE, iar 41%

respondenți deopotrivă susțin că Republica Moldova va avea doar dezavantaje

sau mai multe dezavantaje. Putem presupune că respondenții ce au votat pro

aderării la Uniunea Europeană sunt satisfăcuți de rezultatele obținute de

prezenta guvernare, de reformele realizate, de multiple finanțări din partea

Uniunii Europene, de semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeana și,

nu în ultimul rând, de libera circulație de care se bucură cetățenii Republicii

Moldova în urma semnării acordului de asociere, cealaltă parte de respondenți

putem presupune că sunt susținătorii aderării Republicii Moldova la Uniunea

Vamală.

 Dacă s-ar cere votul cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea

Vamală (Rusia-Belarus-Kazahstan), 53% au exprimat intenții de vot pro, iar

32% ar vota contra aderării. Alții 14% nu au putut să se decidă. Mai mult de

jumătate din respondenți (55%) au menționat că Republica Moldova va avea

mai multe avantaje/ doar avantaje, dacă va deveni membru al Uniunii Vamale

(Rusia-Belarus-Kazahstan), iar 30% din respondenți dimpotrivă susțin că RM

va avea doar dezavantaje sau mai multe dezavantaje, dacă va deveni membru al

Uniunii Vamale (Rusia-Belarus-Kazahstan).

 Fiind puși în fața alegerii între aderarea la Uniunea Europeană și Uniunea

Vamală, prima a fost aleasă de către 36%, iar a doua – de către 47%. Alții 17%

nu au oferit un răspuns.

 Cu privire la unirea Republicii Moldova cu România, la un eventual referendum

pe acest subiect declară că ar vot pentru unire 17%, împotriva unirii 66% iar

17% nu au o opțiune.

 Majoritatea cetățenilor sunt de părerea că cel mai bine securitatea țării ar fi

asigurată în cazul neutralității – 58%, aderarea la NATO ar fi benefică în opinia

a 11%, iar aderarea la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă a fost

menționată de către 18%.

 Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea

Republicii Moldova la NATO, 61% ar vota împotrivă, 15% ar vota pro, 4% nu

ar participa la referendum, ceilalți 20% nu au decis și nu au dorit să răspundă.

47

 Apreciind nivelul corupției la nivel internațional, 42% din respondenți au

menționat că nivelul corupției este mai înalt în Rusia decât în Uniunea

Europeană și doar 21% menționând contrariul, 36% au menționat că nu cunosc.

45 (Acest a fost realizat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing

„CBS-AXA”. Sondajul a fost efectuat în perioada 16 – 24 aprilie 2016, pe un

eșantion de 1143 de persoane din 86 de localități, reprezentativ pentru

populația adultă a Republicii Moldova (cu excepția regiunii transnistrene).

Un alt sondaj cercetat realizat de către Fondul Opiniei Publice, în care au

fost colectate răspunsurile la două întrebări, prezintă următoarele informații:

 Opțiunea externă a Republicii Moldova: 53% de respondenți consideră că

Republica Moldova trebuie să se țină mai aproape de Rusia, 47% de respondenți

consideră că opțiunea externă a Republicii Moldova este Uniunea Europeană și

Occidentul.

 Referitor la desfășurarea unui referendum cu privire la aderarea Republicii

Moldova la una din cele două structuri internaționale, Uniunea Vamală sau

Uniunea Europeană, răspunsurile au variat:

– Pentru Uniunea Vamală – 48%

– Pentru Uniunea Europeană – 41%

– Contra ambelor aderări – 6%

– Indeciși – 3%

– Nu ar participa – 2%.

Colectarea datelor s-a efectuat în perioada 11-20 martie 2016, pe un

eșantion de 1792 de persoane din 107 de localități, cu excepția regiunii

transnistrene46.

În pofida acestor date, care favorizează ușor Uniunea Vamală, menținerea

unei majorități pro-europene în Parlament a împiedecat o îndreptare a Republicii

Moldova în mod decisiv spre Est. În vederea formării organelor de lucru și

organizării activității Parlamentului, deputații constituie fracțiuni parlamentare

alcătuite din cel puțin 5 deputați, aleși în baza de liste ale concurenților electorali,

45 Institutul de politici Publice, Barometrul Opiniei Publice, aprilie 2016, accesat 2 mai 2016,

http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=773, Internet.

46 Uniunea Europeană vs Uniunea Vamală. Ce spun sondajele, accesat 22 mai 2016,

http://politik.md/articles/sondaje/uniunea-europeana-vs-uniunea-vamala-ce-spun-sondajele/36599/,

Internet.

48

precum și fracțiuni parlamentare cu aceeași componență numerică din deputați

independenți47.

Cei 101 de deputați aleși în cadrul scrutinului din 30 noiembrie 2014 au

constituit cinci fracțiuni parlamentare:

 Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova – 24 Deputați

 Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova – 20 Deputați

 Fracțiunea Partidului Democrat Liberal – 13 Deputați

 Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova – 12 Deputați

 Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova – 7 Deputați

 Deputați neafiliați – 25 Deputați

În concluzie, putem afirma că tendințele majorității populației Republicii

Moldova sunt de aderare la Uniunea Europeană, odată ce Republica Moldova este

condusă de o coaliție pro europeană, reprezentând majoritatea cetățenilor apți de

vot, necăutând la rezultatele sondajelor analizate, care practic prezintă o informație

diferențiată, ce nu coincid, de multe ori reprezentând interesele celor ce au realizat

sau au comandat respectivul sondaj. Dar nu trebuie de neglijat și părerea partidelor

aflate în opoziție și pe cetățenii pe care acestea le reprezintă, care consideră că

dezvoltarea prosperă a Republicii Moldova poate fi realizată în Uniunea Vamală cu

parteneriat strâns cu Federația Rusă.

3.3 O ANALIZĂ A OPORTUNITĂȚILOR OFERITE REPUBLICII

MOLDOVA DE CĂTRE CELE DOUĂ UNIUNI

Republica Moldova între Uniunea Vamală și Uniunea Europeană sau lupta

între partidele de guvernare și opoziție la nivel național, și între vest și est la nivel

internațional.Mai jos autorul va stabili avantajele impactului politic și economic în

cazul unei eventuale aderări la una sau la alta dintre cele două uniuni economice.

Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht (la 1 noiembrie 1993) sa

instituit actuala Uniune Europeană și trecerea la o nouă etapă a integrării – cea de

Uniune Economică și Monetară, cu introducerea ulterioară a monedei unice – euro

(începând cu 1 ianuarie 1999), care este comună pentru 19 state, de rând cu aceasta

mai circulă 9, monedele naționale ale statelor ce nu fac parte din eurozonă. La

47 Parlamentul Republicii Moldova, Fracțiuni parlamentare, accesat 2 iunie 2016,

http://www.parlament.md/StructuraParlamentului/Fractiuniparlamentare/tabid/83/language/ro-

RO/Default.aspx, Internet.

49

moment în calitate de monede utilizate în tranzacțiile economice ale Uniunii

Vamale sunt folosite: dramul armean, rubla belorusă, tengheul kazah și rubla

rusească, cu toate că pentru combustibili achitările se fac în dolari și euro48. După

renunțarea la aceste monede, locul acestora în proporție de 90% îi va reveni rublei

rusești. Către anul 2025 Uniunea Vamală intenționează să introducă moneda unică

– altyni („aur” – din limba kazahă), cu toate că în ultima perioadă se încercă a forța

termenii49.

Ofertele Uniunii Europene:

Uniunea Europeană reprezintă o piață de 503.492.041 de consumatori și o

economie ce are:

 suprafața – 4.324.782 km2;

 un PIB total de $ 16.282 trilioane, iar pe cap de locuitor de $32.338,14;

 un comerț extern în valoare de $3,791 trilioane;

 investiții interne anuale în sumă de $2,88 trilioane sau 18,7% din PIB;

 un volum de credite interne de $29 trilioane;

 un volum de cheltuieli anuale pentru cercetări științifice și dezvoltarea

noilor tehnologii în sumă de $239,7 miliarde;

 un volum de investiții directe străine în statele Uniunii Europene de circa

$7,972 trilioane;

 un volum de investiții directe în străinătate efectuate de statele Uniunii

Europene în valoare de $9,524 trilioane50.

În mod inevitabil, integrarea în Uniunea Europeană presupune renunțarea la

o parte din libertățile de a acționa independent în politica externă. În particular,

după cum se propunea în proiectul Constituției europene prezentat de către Valery

Giscard D’Estaing (președintele Convenției Constituționale), „statele membre

urmează să se abțină de la orice acțiune care ar contraveni intereselor Uniunii

48 R. Zaharia, T. Brăilean, Uniunea Europeană și economia global, Iași, Centrul de Studii

Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, 2014, p. 56.

49 V.Bârdan, Uniunea Europeană versus Uniunea Economică Euroasiatică – analiza comparativă

din prisma Uniunii Vamale, accesat 12 mai 2016,

http://www.utm.md/meridian/2015/MI_1_2015/19_Bardan_V_UNIUNEA_EUROPEAN%C4%82.

pdf, Internet.

50 I.Goreacii, Moldova între Uniunea Europeană și Uniunea Vamală Euroasiatică, accesat 12 mai

2016, http://www.timpul.md/articol/moldova-intre-uniunea-europeana-i-uniunea-vamalaeuroasiatica-

37680.html, Internet.

50

Europene sau care riscă să diminueze eficiența Uniunii Europene” 51. Ofertele de

mai sus sunt impunătoare, însă pentru a înțelege mai bine amploarea ofertei

Uniunii Vamale, ele trebuie comparate cu date similare din Uniunea Europeană.

Integrarea în Uniunea Europeană înseamnă progres economic, nivel de trai decent,

oportunități de dezvoltare și modernizare, securitate și protecție. Politica Agricolă

Comună este una dintre cele mai vechi politici comunitare. În prezent, aproximativ

35% din bugetul Uniunii este îndreptat spre programe care țin de politica agricolă,

se insistă pe calitate, pe protecția mediului, nu pe cantitate (din cauza excedentelor

importante înregistrate în deceniile anterioare). O mare problemă a Uniunii este

dependența energetică. În prezent, statele membre importă 92% din petrol, 57% din

gazul metan, 97,5% din uraniu52.

În concluzie, beneficiile integrării în Uniunea Europeană sunt multiple și

esențiale avantaje pentru progresul societății moldovenești.

Dacă Republica Moldova ar adera la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-

Kazahstan, apologeții acesteia ne asigură că vom trăi bine, am beneficia de gaz

ieftin, vinul nostru ar curge nestingherit pe piața rusă, iar problema transnistreană

ar fi, în sfârșit, rezolvată.

Ofertele Uniunii Vamale:

 Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan reprezintă o piață de

171.443.868 de consumatori;• Suprafața – 20.000.095 km2;

 un PIB total de $1.939 trilioane, iar pe cap de locuitor de $ 1.130.982;

 un comerț extern în valoare de $1.021 trilioane;

 investiții interne anuale de $603 miliarde sau 22% din PIB;

 un stoc de credite interne în sumă de $853 miliarde;

 un volum de cheltuieli anuale pentru cercetări științifice și dezvoltarea

noilor tehnologii în sumă de circa $15,3 miliarde;

 un volum de investiții directe străine în statele Uniunii Vamale de $435,38

miliarde;

51 Aнна Дайнep, Бeлopyccия как пocтoянная пpoблeма для EC, accesat 23 mai 2016,

http://inosmi.ru/belorusssia/20111122/178136363.html, Internet.

52 V. Bârdan, Integrare economică și economie europeană, Chișinău, Editura Tehnica-UTM, 2014,

p. 344.

51

 un volum de investiții directe în străinătate, realizate în special de Rusia și

Kazahstan, de $330,86 miliarde53.

În primii doi ani ai existenței sale volumul comerțului între cele trei state a

crescut anual cu peste 30%, în mare parte datorită creșterii importurilor din Rusia

de către agenții economici kazahi și belaruși. Cu toate acestea, doar 18,2% din

volumul total al comerțului extern efectuat de Kazahstan în 2011 a revenit

comerțului efectuat în cadrul Uniunii Vamale. În cazul Rusiei, această proporție a

fost de 7,5%, iar a Belarusiei de 46,4%. Din aceste date rezultă că doar economia

belarusă e orientată preponderent spre piața Uniunii Vamale. Până în prezent,

Republica Moldova cu astfel de parametri de guvernare democratică și economică

nu a stabilit un vector final de aderare. O analiză calitativă ar determina faptul că

aderarea la o uniune comercială sau vamală trebuie, în primul rând, să aibă suport

sau raționament economic, adică să vină din partea celor care nemijlocit sunt

implicați în aceste tranzacții și a experților care ulterior ar putea face o analiză de

impact, adică ar stabili care sunt avantajele și dezavantajele54.

Reieșind din abordările utilizate în studiile teoretice și empirice privind

evaluarea efectelor acordurilor preferențiale de comerț, în continuare se va încerca

captarea impactului aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală prin prisma

influenței asupra: creării unor fluxuri noi comerciale, posibilităților de deturnare

ale comerțului și asupra termenilor de schimb, dar și a altor aspecte ce ar putea

influența creșterea economică pe termen lung. Dat fiind faptul, că Republica

Moldova beneficiază de comerț liber cu Federația Rusă, Belarus și Kazahstan de

mai mulți ani, regim care prevede eliminarea practic integrală a barierelor tarifare

de import în comerțul reciproc, este puțin probabil ca acesta să cunoască o

modificare semnificativă față de tendințele înregistrate până în prezent. În același

timp, o constrângere majoră în comerțul reciproc o constituie, barierele de ordin

netarifar și taxele vamale menținute de membrii uniunii vamale la export, iar

aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală ar putea contribui la reducerea

acestora. Înlăturarea barierelor administrative ca urmare a suprimării controalelor

53 I .Goreacii, Moldova între Uniunea Europeană și Uniunea Vamală Euroasiatică, accesat 12 mai

2016,http://www.timpul.md/articol/moldova-intre-uniunea-europeana-i-uniunea-vamalaeuroasiatica-

37680.html, Internet.

54 „Veaceslav Untilă: Calea integrării europene trebuie parcursă până la capăt”, accesat 23 mai

2016, http://www.timpul.md/articol/veaceslav-untila-calea-integrarii-europene-trebuie-parcursapana-

la-capat-94152.html, Internet.

52

vamale la frontierele interne ar putea, într-adevăr, avea o influență pozitivă în acest

sens, ținând cont de faptul că o mare parte a produselor ușor alterabile sunt

exportate anume pe aceste piețe, cu precădere în Federația Rusă – tomate, mere,

caise, produse din carne și lactate. Totodată, tot produsele agroalimentare fac cel

mai des obiectul embargourilor impuse Republicii Moldova pe această piață, iar

aderarea la Uniunea Vamală nu este un garant al eliminării acestui risc55.

Reieșind din cele menționate, dar și din analizele existente la acest subiect,

Uniunea Europeană prezintă o serie de oportunități, dar și de provocări:

Oportunități:

1. Lărgirea pieței de desfacere, prin eliminarea barierelor comerciale de orice

gen;

2. Sporirea activității de export a antreprenorilor autohtoni, consolidată de un

cadru de reglementare a relațiilor comerciale previzibil pe termen lung;

3. Lărgirea accesului la materie primă calitativă la prețuri mai reduse care ar

putea avea impact pozitiv asupra creșterii productivității și îmbunătățirea

termenilor de schimb;

4. Demonopolizarea unor sectoare importante ale economiei. Sporirea

concurenței și, corespunzător, a competitivității întreprinderilor autohtone;

5. Creșterea activității inovaționale a întreprinderilor, generând externalități

pozitive asupra domeniului științei și inovării, sistemului de învățământ

ș.a. ;

6. Creșterea importului de tehnologii noi;

7. Creșterea eficienței și transparenței în activitatea instituțiilor publice;

8. Modernizarea infrastructurii calității care va deschide noi uși nu numai

spre piețele europene, dar și spre alte piețe mari;

9. Sporirea interesului investitorilor străini pentru economia moldovenească;

10. Impulsionarea procesului de reformare a sectorului energetic;

11. Consolidarea încrederii partenerilor externi față de antreprenorii

moldoveni ca prestatori de produse și servicii calitative;

12. Dezvoltarea sectorului de servicii, inclusiv a celor profesionale;

55 Victoria Clipa, Republica Moldova: provocări și perspective ale integrării în Uniunea Vamală

Rusia – Kazahstan-Belarus vs. Semnarea acordului de Comerț Liber Aprofundat și Comprehensiv

cu Uniunea Europeană, accesat 23 mai 2016, http://ince.md/uploads/files/1387867963_studiuro.

pdf, Internet.

53

13. Reducerea presiunii prețurilor asupra bugetelor consumatorilor.

Provocări:

1. Incapacitatea producătorilor autohtoni din sectoare de importanță

economică și socială de a face față invaziei importurilor provenite din

Uniunea Europeană (în special sectorul agricol și industria ușoară),

ceea ce poate conduce la: – slăbirea unor sectoare, sau chiar dispariția

lor; – creșterea presiunii pe piața muncii; – înrăutățirea balanței de plăți;

2. Reducerea încasărilor la bugetul de stat ca urmare a eliminării taxelor

vamale, totodată acestea ar putea fi amortizate de creșterea impozitelor

indirecte;

Riscuri:

1. Sporirea ostilității partenerilor estici față de relațiile economice cu

Republica Moldova, care ar putea genera:

– aplicarea interdicțiilor la importul produselor moldovenești;

– stabilirea unor condiții nefavorabile pentru livrările de gaze.

2. Instabilitatea politică și nerealizarea măsurilor necesare sporirii

competitivității sectoarelor naționale;

3. Mersul lent al reformării infrastructurii calității.

Reieșind din caracteristicile Uniunii Vamale și condițiile actuale de

dezvoltare ale economiei naționale, aderarea în cadrul acestei formațiuni ar

însemna pentru Republica Moldova următoarele oportunități și riscuri:

Oportunități:

– Înlăturarea barierelor administrative în comerțul reciproc ca urmare

suprimării controalelor vamale la frontierele interne; – Posibilitatea

reducerii valorii unitare de import pentru o serie de produse importante

pentru economia națională: resursele energetice, îngrășăminte, produse

metalifere; – Reducerea probabilității impunerii de către Federația Rusă a

embargourilor pentru produsele moldovenești;

– Extinderea exporturilor moldovenești pe marja intensivă. Indicele de

complementaritate al exportului moldovenesc cu importurile Uniunii

Vamale, este relativ mare ceea ce, teoretic, ar permite sporirea

exporturilor pe aceste piețe. Provocări:

54

– Majorarea, practic, dublă a tarifului mediu vamal al Republicii Moldova,

contrar angajamentelor asumate în cadrul Organizații Mondiale a

Comerțului56;

– Posibilitatea retragerii parțiale a concesiilor din partea partenerilor

comerciali membri ai Organizației Mondiale a Comerțului, inclusiv

Uniunii Europene;

– Sporirea concentrării geografice a exporturilor și, prin urmare,

vulnerabilitatea comerțului la șocuri externe;

– Deturnarea comerțului pentru anumite produse;

– Sporirea prețurilor materiilor prime și a produselor intermediare importate

pentru producere;

– Deteriorarea termenilor de schimb;

– Limitarea accesului la tehnologii noi și bunuri capitale. În prezent, chiar și

în condițiile existenței taxelor vamale la import, aproximativ jumătate din

importuri parvin din Uniunea Europeană, inclusiv majoritatea bunurilor

capitale și a produselor intermediare;

– Întârzierea procesului de modernizare al infrastructurii energetice în țară;

– Întârzierea reformelor structurale și ale modernizării economiei naționale

întrucât, celelalte state ale Uniunii Vamale urmează și ele același proces,

iar posibilitatea că acestea vor contribui la asigurarea transferului de

tehnologii necesare economiei, de knowhow, inclusiv în domeniul

managementului și marketingului etc. sunt foarte mici, comparativ cu cele

ce ar putea parveni din statele dezvoltate europene57.

Riscurile și avantajele pe care le poate avea Republica Moldova, în urma

aderării la una dintre cele două structuri, părerile experților sunt împărțite. Unii

susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică, alții spun că aceasta

ar putea avea un impact dezastruos asupra economiei țării. "Republica Moldova

din încadrarea sa în Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan are numai de

câștigat", consideră Victor Gurău, analist politic. "Aderând la Uniunea Europeană,

56 V. Vincard, On trade creation and regional trade agreements: does depth matter?, accesat 29

mai 2016, http://peer.ccsd.cnrs.fr/docs/00/53/52/15/PDF/PEER_stage2_10.1007%252Fs1 0290-

009-0010-9.pdf, Internet.

57 R Mogilevskii, Customs union of Belarus, Kazakhstan and Russia: Trade creation and trade

diversion in Central Asia in 2010-2011, accesat 23 mai 2016,

http://www.ucentralasia.org/Resources/Item/419, Internet.

55

Republica Moldova, multe întreprinderi vor fi închise sau din motivul

necorespunderii standardelor europene pentru aderarea la UE sau ca urmare a

pierderii luptei de concurență cu companiile europene mai puternice",

susține Vladimir Golovatiuc, directorul Institutului de Modernizare a Moldovei.

Unii experți spun, însă, că o eventuală aderare la Uniunea Vamală va afecta

independența economică a Moldovei. "Aderarea la Uniunea Vamală poate avea

un impact negativ dezastruos pentru economia moldovenească. Promisiunile

beneficiilor economice sunt iluzorii, în schimb pierderile sunt palpabile și vorbim

nu doar despre pierderi economice, ci și despre pierderea suveranității economice",

avertizează Valeriu Prohnițchi, director executiv Expert Grup. Directorul Centrului

de Resurse pentru Drepturile Omului spune că, dacă Moldova va adera la Uniunea

Rusia-Belarus–Kazahstan, va avea de pierdut nu doar economia țării, ci și

justiția. "Carta Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență variată si

vedem că, in multe cazuri, instanțele judecătorești sunt acei pioneri care

favorizează și impulsionează dezvoltarea condițiilor antreprenorilor, mult mai

echitabile pentru oricine. În spațiul Euroasiatic, deocamdată, avem puține în acest

sens. Carta Drepturilor Omului nu este aplicabilă, deocamdată", precizează Sergiu

Ostaf.58

Ca concluzie, putem afirma că în ultimii ani a evaluat procesul de integrare

europeană, dar acest proces depinde decisiv de structura guvernului. Republica

Moldova a reușit să semneze cu Uniunea Europeană, acordul de liberalizare a

regimului de vize, acordul de asociere, acordul de comerț liber, un alt pas al

evaluării procesului dat este, acordul privind regimul vamal, dat fiind faptul de la

01 ianuarie 2017 se planifică la punctul de trecere a frontierei Cahul – Oancea59 ,

de a introduce un punct de control unic comun, care va facilita transportul de

mărfuri și pasageri. Din motivul intereselor personale ale unor partide politice

procesul de integrare europeană devine unul oscilant. Republica Moldova în multe

cazuri este dependentă de Rusia, acest fapt se răsfrânge semnificativ asupra

procesului de integrare europeană.

58 Aderarea Moldovei la Uniunea Euroasiatică: Beneficii sau impact dezastruos?, accesat 2 iunie

2016, http://www.publika.md/aderarea-moldovei-la-uniunea-euroasiatica–beneficii-sau-impactdezastruos_

1031001.html, Internet.

59 Serviciul vamal al Republicii Moldova implementează proiecte inovatoare de facilitare a

transportului internațional, accesat 2 Iunie 2016, http://www.customs.gov.md/ro/content/serviciulvamal-

implementeaza-proiecte-inovatoare-de-facilitare-transportului-international, Internet.

56

CONCLUZII

 Surpriza anului 1989 și anume colapsul în grup al regimurilor comuniste

este cauzată de o serie de eșecuri ale regimului comunist timp de patruzeci de ani,

care au scos în evidență tot mai mult incompatibilitatea intereselor Uniunii

Sovietice și aspirațiile naționale ale țărilor care aceasta și le subordonase după Al

Doilea Război Mondial. Cel care a contribuit esențial la destrămarea URSS însăși

președintele Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov care a încercat să modifice

structurile și modul de funcționare a regimului dorind liberalizarea lui prin două

concepte de bază „Glasnost” și „Perestroika”. Glastnosti-ul avea ca scop trezirea

societății sovietice din letargie printr-un limbaj și metode ale adevărului, iar prin

Perestroika se înțelegea anume acele reforme care se urmarea substituirea

socialismului cu democrația

 Imediat după prăbușirea URSS observam transformarea perestroicii într-un

șir de revoluții anticomuniste în Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Polonia,

România și Ungaria. În general aceste revoluții au decurs pașnic, excepție fiind

Revoluția Română.

La Chișinău situația a fost destul de stabilă, conducerea Republicii Moldova

reușind menținerea calmului. După ce a eșuat tentativă de lovitură de stat din 1991,

influența puterii centrale sovietice a slăbit.

Noul parlament care a fost ales democratic s-a proclamat ”deținătorul puterii

supreme în stat”. După aderarea la ONU Republica Moldova primește

recunoașterea statalității.

Declarația de independență a Republicii Moldova a fost adoptată și semnată de

către 278 deputați în Parlament la 27 august 1991

 Moscova va încerca cu orice preț să mențină legăturile cu fostele state

sovietice, fie pe cale pașnică fie prin intervenții militare bazate de obicei pe niște

pretexte inventate.

Una din metodele pașnice de a menține legătura cu fostele țări URSS a fost

înființarea Comunității Statelor Independente în 1991.

Scopul CSI este de a dezvolta o colaborare a popoarelor foste sovietice în

domeniul politic, economic, protecția mediului înconjurător, comerțului, științei,

etc.

57

Republica Moldova a aderat la CSI în 1994 dar s-a angajat să coopereze dar pe

dimensiunea economică, nu și pe cea militară și de securitate.

Majoritatea partidelor politice care au acces în parlamentul Republicii Moldova

după scrutinul din noiembrie 2014 sunt pentru menținerea republicii în cadrul CSI.

 O altă metodă preferată de Moscova pentru menținerea influenței în

anumite zone a fost și este aplicarea forței.

După destrămarea URSS, Rusia a întreprins nu mai puțin de 5 operațiuni militare

în statele vecine, foste sovietice, care au condus la formarea unor regiuni

independente, dar care nu sunt recunoscute de majoritatea țărilor lumii.

Astfel de exemple avem în Georgia și anume regiunea Osetia de Sud și Abhazia,

Republica Moldova cu Transnistria, Nagorno Karabah, mai nou asistăm la

intervențiile militare rusești în Ucraina care se soldează cu un război civil și

anexarea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă.

 Comunitatea Economică Euroasiatică creată la 10 octombrie 2000 membrii

căreia sunt Federația Rusă, Belarus, Kazahstan, Kîrgîztan și Tadjikistan este un alt

instrument utilizat de Rusia pentru menținerea relațiilor cu fostele state sovietice și

nu numai. Republica Moldova alături de Ucraina au doar statutul de observator,

începând cu 5 aprilie 2002

 Examinând tendințele populației Republicii Moldova din prisma aderării

acesteia la Uniunea Euroasiatică sau Uniunea Europeană, observă că după ultimul

scrutin parlamentar în Republica Moldova ajunge la guvernare coaliția proeuropeană,

deci putem deduce că procentul celor care mizează pe aderarea

Moldovei la UE este relativ mai mare. În urma unui sondaj telefonic organizat de

către autor dar și a altor sondaje organizate de instituții specializate ajungem la

aceeași idee că moldovenii încă speră la o Moldovă Europeană.

 În final putem afirma că în ultimii ani a evoluat procesul de integrare

europeană, dar acest proces depinde dependent de structura guvernului. Republica

Moldova a reușit să semneze cu Uniunea Europeană, acordul de liberalizare a

regimului de vize, acordul de asociere, acordul de comerț liber. Republica Moldova

în multe cazuri este dependentă de Rusia, acest fapt se răsfrânge semnificativ

asupra procesului de integrare europeană. Reieșind din abordările utilizate în

studiile teoretice și empirice privind evaluarea efectelor acordurilor preferențiale

de comerț, în continuare se va încerca captarea impactului aderării Republicii

58

Moldova la Uniunea Vamală prin prisma influenței asupra: creării unor fluxuri noi

comerciale, posibilităților de deturnare ale comerțului și asupra termenilor de

schimb, dar și a altor aspecte ce ar putea influența creșterea economică pe termen

lung. Dat fiind faptul, că Republica Moldova beneficiază de comerț liber cu

Federația Rusă, Belarus și Kazahstan de mai mulți ani. Reieșind din caracteristicile

Uniunii Vamale și condițiile actuale de dezvoltare ale economiei naționale,

aderarea în cadrul acestei formațiuni ar însemna pentru Republica Moldova un șir

de oportunități și riscuri, la fel ca și aderarea Republicii Moldova la Uniunea

Europeană. Analizând oportunitățile și riscurile de aderare la un spațiu sau altul,

cel mai oportun pentru Republica Moldova de a ține în continuare vectorul

parcursului European, menținând totodată relații de prietenie cu celelalte state.

59

BIBLIOGRAFIE

Documente

 Comunitatea Statelor Independente, Acord cu privire la crearea spațiului

științifico-tehnologic comun statelor membre ale Comunității Statelor

Independente din 03.11. Publicat în ediția oficială "Tratate internaționale", 2001,

volumul 25, p. 166.

 Declarația Parlamentului Republicii Moldova, 21 august 1991, în „Sfatul Țării”,

22 august 1991, p. 7.

 Declarația Șefilor de Stat ai Republicii Belarus, Republicii Kazahstan, Republicii

Kîrgîze, Federației Ruse și Republicii Tadjikistan despre instituirea Comunității

Economice Euro-Asiatice. Adoptată prin Hotărârea Consiliului Interstatal nr. 79

la 10 octombrie 2000, or. Astana, accesat 3 iunie 2016,

http://www.worldtradelaw.net/document.php?id=fta/agreements/eaecfta.pdf.

 Hotărârea cu privire la Partidul Comunist din Moldova, în „Sfatul Țării”, nr. 683,

24 august 1991, p. 6.

 Hotărârea cu privire la situația din Republica Moldova în legătură cu lovitura de

stat din U.R.S.S., în „Moldova Suverană”, nr.33, 22 august 1991, p. 8.

 Hotărârea Nr. 1622 din 26.10.1993 privind Acordul de constituire a CSI și

Acordul cu privire la crearea Uniunii Economice. Publicat: 30.11.1993 în

„Monitorul Oficial” Nr. 011 Promulgat : 26.10.1993. Data intrării în vigoare:

30.11.1993

 Programul de colaborare economică între Republica Moldova și Federația Rusă

pentru anii 2009-2020, semnat la Chișinău la 14 noiembrie 2000

Memorii

 Mihail Gorbaciov, Memorii, Nemira, București, 1994.

Monografii

 D. Yergin, T. Gustafson, Rusia 2010 and What It Means for the World, New York,

1995.

 Hélene Carrere d'Encausse, Triumful națiunilor sau Sfârșitul imperiului sovietic, în

românește de Sofia L. Oprescu, București, 1993.

60

 J.F. Brown, Surge to freedom. The end of communist rule in a Europe, Duke

University Press, 1991.

 Maria Raquel Freire, Key Players and Regional Dynamics in Eurasia. The Return

of the ‘Great Game’, Palgrave Macmillan, 2010.

 Metamorfozî Evropa (Metamorfozele Europei), Ed. Nauka, Moscova, 1993.

 Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX, vol. 3, București, 1998.

 R. Zaharia, T. Brăilean, Uniunea Europeană și economia global, Iași, Centrul de

Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, 2014.

 R.D. English, Russia and the Idea of the West: Gorbachev, Intellectuals and the

End of the Cold War, Columbia University Press, 2000.

 Robin Okey, The demise of communist East Europe, London, 2004.

 V. Bârdan, Integrare economică și economie europeană, Editura „Tehnica-UTM”,

Chișinău, 2014.

 V. Bârdan, „Integrare economică și economie europeană”, Chișinău, Editura

Tehnica-UTM, 2014, p. 344.

 Vladimir Tismaneanu, Reinventarea politicului. Europa Răsariteană de la Stalin la

Havel, Editura Polirom, Iași, 1997.

 W. Molle, Economia integrării europene. Teorie, practică, politici, Editura

Epigraf, Chișinău, 2009.

Studii și articole

 Marius Oprea, Ghidul arhivelor comunismului, în „Revista de Istorie Militară”,

no. 2, 2001, p. 5-12.

 Valeriu Prohnitchi, Comparatia geoeconomică dintre CSI si UE. Note de reper

pentru Republica Moldova, în „Economistul”, februarie 2001.

 Vladimir Tismăneanu, The revolutions of 1989: causes, meanings, consequences,

în „Contemporary European History”, vol. 18, special issue 03, August 2009, p.

271-288.

 Кoнcтантин Кyдpин, Пpяник чepeз тpи гoда, în „Heзавиcимая Газeта”, 11,

03.03.2003.

61

Surse internet

 Andreea Lupșor, Căderea regimurilor comuniste din Europa, în „Historia”, accesat

12 Iunie, 2016, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/c-derearegimurilor-

comuniste-europa, Internet.

 The Guardian: Ucraina, Belarus și Republica Moldova sunt acele foste republici

sovietice pentru care independența a fost mai mult îndurată decât savurată,

accesat 6 iunie 2016, https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/prabusireaurss-

si-moldova/, Internet.

 Poți scoate RM din URSS, dar cum scoți URSS din RM, în ,,Timpul”, accesat Mai

23,2016: http://www.timpul.md/articol/poti-scoate-rm-din-urss-dar-cum-scoti-urssdin-

rm-11664.html.

 Recunoașterea independenței Osetiei de Sud de către Moscova, accesat 23 mai

2016, http://www.mediafax.ro/externe/mae-apreciaza-ca-ultimele-evolutii-dinosetia-

de-sud-au-potential-destabilizator-substantial-14607428, Internet.

 După destrămarea URSS, rușii au întreprins PESTE CINCI OPERAȚIUNI în

statele vecine, foste sovietice (HARTĂ), accesat 10 iunie 2016,

http://www.timpul.md/articol/dupa-destramarea-urss-rusii-au-intreprins-pestecinci-

operatiuni-in-statele-vecine-foste-sovietice-(harta)-62214.html, Internet.

 Valeriu Gheorghiu, Republica Moldova și Comunitatea Economică Euro-Asiatică,

Institutul de Politici Publice, accesat 3 mai 2016,

http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=171&id=215, Internet.

 Ministerul Afacerilor Externe și integrării europene al Republicii Moldova, accesat

3 mai 2016: http://www.mfa.gov.md/cooperare-bilaterala/#relations, Internet.

 A.Năstase, Comunitatea Statelor Independente de democrație si prosperitate,

accesat 23 mai 2016, https://romanmihaes.wordpress.com/2009/10/01/

comunitatea-statelor-independente-de-democratie-si-prosperitate/, Internet.

 R. Moldova și Federația Rusă: Parteneriat strategic versus Parteneriat realist,

previzibil și viabil, accesat 22 mai 2016, http://www.timpul.md/articol/r-moldovai-

federatia-rusa-parteneriat-strategic-versus-parteneriat-realist-previzibil-si-viabil-

32858.html, Internet.

 Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, Rezultatele Alegerilor, accesat

2 iunie 2016, http://cec.md/index.php?pag=news&id=1548&l=ro, Internet.

62

 Institutul de politici Publice, Barometrul Opiniei Publice, aprilie 2016, accesat 2

mai 2016, http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=773, Internet.

 Uniunea Europeană vs Uniunea Vamală. Ce spun sondajele, accesat 22 mai 2016,

http://politik.md/articles/sondaje/uniunea-europeana-vs-uniunea-vamala-ce-spunsondajele/

36599/, Internet.

 Parlamentul Republicii Moldova, Fracțiuni parlamentare, accesat 2 iunie 2016,

http://www.parlament.md/StructuraParlamentului/Fractiuniparlamentare/tabid/83/l

anguage/ro-RO/Default.aspx, Internet.

 V.Bârdan, Uniunea Europeană versus Uniunea Economică Euroasiatică – analiza

comparativă din prisma Uniunii Vamale, accesat 12 mai 2016,

http://www.utm.md/meridian/2015/MI_1_2015/19_Bardan_V_UNIUNEA_EURO

PEAN%C4%82.pdf, Internet.

 I.Goreacii, Moldova între Uniunea Europeană și Uniunea Vamală Euroasiatică,

accesat 12 mai 2016, http://www.timpul.md/articol/moldova-intre-uniuneaeuropeana-

i-uniunea-vamala-euroasiatica-37680.html, Internet.

 Aнна Дайнep, Бeлopyccия как пocтoянная пpoблeма для EC, accesat 23 mai

2016, http://inosmi.ru/belorusssia/20111122/178136363.html, Internet.

 I.Goreacii, Moldova între Uniunea Europeană și Uniunea Vamală Euroasiatică,

accesat 12 mai 2016, http://www.timpul.md/articol/moldova-intre-uniuneaeuropeana-

i-uniunea-vamala-euroasiatica-37680.html, Internet.

 Veaceslav Untilă: Calea integrării europene trebuie parcursă până la capăt,

accesat 23 mai 2016, http://www.timpul.md/articol/veaceslav-untila-caleaintegrarii-

europene-trebuie-parcursa-pana-la-capat-94152.html, Internet.

 Victoria Clipa, Republica Moldova: provocări și perspective ale integrării în

Uniunea Vamală Rusia – Kazahstan-Belarus vs. Semnarea acordului de Comerț

Liber Aprofundat și Comprehensiv cu Uniunea Europeană, accesat 23 mai 2016,

http://ince.md/uploads/files/1387867963_studiu-ro.pdf, Internet.

 V. Vincard, On trade creation and regional trade agreements: does depth matter?,

accesat 29 mai 2016, http://peer.ccsd.cnrs.fr/docs/00/53/52/15/PDF/PEER_stage2_

10.1007%252Fs1 0290-009-0010-9.pdf, Internet.

 R Mogilevskii, Customs union of Belarus, Kazakhstan and Russia: Trade creation

and trade diversion in Central Asia in 2010-2011, accesat 23 mai 2016,

http://www.ucentralasia.org/Resources/Item/419, Internet.

63

 Aderarea Moldovei la Uniunea Euroasiatică: Beneficii sau impact dezastruos?,

accesat 2 iunie 2016, http://www.publika.md/aderarea-moldovei-la-uniuneaeuroasiatica–

beneficii-sau-impact-dezastruos_1031001.html, Internet.

 Serviciul vamal al Republicii Moldova implementează proiecte inovatoare de

facilitare a transportului internațional, accesat 2 Iunie 2016,

http://www.customs.gov.md/ro/content/serviciul-vamal-implementeaza-proiecteinovatoare-

de-facilitare-transportului-international, Internet.

 O Coдpyжecтвe Heзавиcимыx Гocyдаpcтв, accesat 6 iunie 2016,

http://www.cis.minsk.by/page.php?id=174, Internet.

 Mikhail Gorbachev, accesat 12 iunie 2016, https://www.nobelprize.org/

nobel_prizes/peace/laureates/1990/gorbachev-facts.html, Internet.

64

ANEXE

Anexa 1

65

Anexa 2

66

Anexa 3

67

Anexa 4

68

Anexa 5

69

Anexa 6__