EVALUAREA PRECLINICĂ Ș I METODOLOGIA DE LABORATOR PRIVIND ANALIZA DIN MATERIAL BIOLOGIC A UNOR SU BSTANȚE FOLOSITE Î N DOPING (NAN DROLONUL ȘI… [628519]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
,,CAROL DAVILA’’
BUCUREȘTI
FACULTATEA DE FARMACIE
DISCIPLINA DE TOXICOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

EVALUAREA PRECLINICĂ Ș I METODOLOGIA DE
LABORATOR PRIVIND ANALIZA DIN MATERIAL BIOLOGIC
A UNOR SU BSTANȚE FOLOSITE Î N DOPING
(NAN DROLONUL ȘI METABOLIȚII SĂ I)

Coordonator științ ific
Prof. univ. Florica Nicolescu
Absolvent: [anonimizat]

2019

2
CUPRINS

PARTEA TEORETICĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 5
1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 5
1.1 Motivarea alegerii temei ………………………….. ………………………….. ………………………… 5
1.2 Istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 6
1.3 Definire ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 7
2. Generalități privind substanțele interzise ………………………….. ………………………….. ……….. 9
2.1 Motivarea apelării la substanțele interzise ………………………….. ………………………….. … 9
2.1.1 Folosirea pentru tratarea unei afecțiuni ………………………….. ………………………….. 9
2.1.2 Folosirea în scop recreațional ………………………….. ………………………….. …………. 10
2.1.3 Folosirea în scopul îmbunătățirii performanțelor sportive ………………………….. . 12
2.2 Clasificarea substanțelor și a metodelor interzise ………………………….. …………………. 13
2.2.1 Substanțe interzise ………………………….. ………………………….. ………………………… 14
2.2.2 Metode de dopaj ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 18
2.3 Substanțe permise ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 18
2.3.1 Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) ………………………….. …………………….. 19
2.3.2 Suplimentele și preparatele vegetale ………………………….. ………………………….. .. 19
2.3.3 Cafeina ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 20
2.4 Reglementări la nivel internațional ………………………….. ………………………….. ………… 20
2.4.1 Istoric al mișcării anti -doping ………………………….. ………………………….. …………. 20
2.4.2 Codul Anti -Doping (WADA, 2015) ………………………….. ………………………….. … 21
2.4.3 Testarea și investigarea anti -doping ………………………….. ………………………….. … 22
2.4.4 Analiza probelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 23
2.4.5 Managementul rezultatelor ………………………….. ………………………….. …………….. 24
2.4.6 Sancțiuni ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 24
3. Procedee analitice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 26
3.1 Izolarea substanțelor dopante din produsul biologic ………………………….. …………….. 27

3
3.2 Identificarea substanțelor izolate ………………………….. ………………………….. …………… 28
3.3 Confirmarea rezultatelor ………………………….. ………………………….. ………………………. 32
4. Aspecte biochimice și farmaco -toxico logice privind steroizii anabolizanți ……………….. 34
4.1 Generalități privind steroizii anabolizanți ………………………….. ………………………….. . 34
4.2 Mecanismul de acțiune al steroizilor anabolizanți ………………………….. ………………… 35
4.3 Efectele steroizilor anabolizanți ………………………….. ………………………….. ……………. 36
4.3.1 Efecte principale ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 36
4.3.2 Efecte secundare ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 36
4.4 Proprietățile antinociceptive ale neurosteroizilor ………………………….. …………………. 38
4.5 Date privind metaboliții urinari ai nandrolonului ………………………….. …………………. 39
4.5.1 Evidențierea nandrolonului endogen ………………………….. ………………………….. .. 40
4.5.2 Biotransformarea nandrolonului ………………………….. ………………………….. ……… 41
4.5.3 Factori ce pot afecta biotransformarea nandrolonului ………………………….. …….. 42
4.5.4 Contestarea concentrației limită impusă de C.I.O. pentru nandrolonul din
urină ……………………………………………………………………………………..45
4.5.5 Metode de testare pentru nandrolo n ………………………….. ………………………….. … 46
4.5.6 Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 47
PARTEA EXPERIMENTALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. 48
5. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 48
6. Spectre de rezonanță magnetică nucleară ………………………….. ………………………….. ……… 49
6.1 Spectrul 1H-RMN al nandrolonei ………………………….. ………………………….. ………….. 49
6.2 Spectrul 13C-RMN al nandrolonei ………………………….. ………………………….. …………. 50
6.3 Spectrul 1H-RMN al testosteronului ………………………….. ………………………….. ………. 50
6.4 Spectrul 13C-RMN al testosteronului ………………………….. ………………………….. ……… 51
6.5 Spectrul 1H-RMN al metandienonei ………………………….. ………………………….. ………. 52
6.6 Spectrul 13C-RMN al metandienonei ………………………….. ………………………….. ……… 53
6.7 Spectrul 1H-RMN al metenolonei ………………………….. ………………………….. ………….. 53

4
6.8 Spectrul 13C-RMN al metenolonei ………………………….. ………………………….. ………… 54
6.9 Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 55
7. Determinări pe material biologic ………………………….. ………………………….. …………………. 57
7.1 Materiale și metode ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 58
7.1.1 Substanțe și reactivi ………………………….. ………………………….. ………………………. 58
7.1.2 Aparatura de măsurat și control ………………………….. ………………………….. ………. 58
7.1.3 Protocolul de studiu ………………………….. ………………………….. ………………………. 59
7.1.4 Procesul de izolare al 19 -norandrosteronului și al 19-noretiocolanolonei din
urină……………………………………………………………………………………..59
7.2 Rezultate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 59
7.3 Cinetica excretiilor si exemple ………………………….. ………………………….. ……………… 61
7.4 Variabilitatea raportului 19 -noretiocolanolonă:19 -norandrosteron ……………………… 62
7.5 Discuții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 64
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 67
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 71

5
PARTEA TEORETICĂ
1. Introducere
1.1 Motivarea alegerii temei
Din cele mai vechi timpuri, poate chiar dinaintea apariției primelor civilizații, omul simțit
nevoia de a -și umple timpul cu alte activit ăți, care sa îl scoată din sfera rutinei, a cotidianului.
Dincolo de activitățile zilnice, fizice sau intelectuale, dincolo de familie sau de spiritualitate, a
existat întotdeauna natura competitivă a omului. La înce put aceasta se putea traduce printr -o
întrecere spontană de tipul „cine ajunge mai repede intr -un anume loc”, „cine aruncă mai
departe o piatră” sau „cine poate căra mai mult în spate”. Edificator în acest sens poate fi
jocul copiilor, caracterizat prin spontaneitate, reguli stabilite ad -hoc și o nevoie imperioasă de
a stabili „cine este cel mai bun?”.
De la toate acestea, s -a ajuns în zilele noastre la ceea ce numim astăzi la modul general
sport. Acesta a devenit mult mai mult decât o simplă întrecere în care în mod tradițional se
stabilește un învingător. A devenit o industrie, care generează ceva probabil mai important, în
zilele noastre, decât măreția și gloria de care se bucură învingătorul: profitul material. De pe
urma unei întreceri nu au de câștigat numai sportivii, dimpotrivă. În spatel e oricărui atlet
modern există o întregă echipă responsabilă intr -o anumită măsură de succesul său. În spate le
oricărei competiții există o rganizatori, sponsori și nu în cele din urmă, suporterii; căci ce ar
putea fi sportivii fără suporteri și viceversa?
Odată cu beneficiile aduse de calitatea de învingător, modalitățile prin care se poate
ajunge în acest punct au îmbrăcat diverse forme. De la o dedicare totală pentru viața de
sportiv, plină de trudă și de sacrificii, s -a ajuns la profitarea de progresul ș tiințific din
domeniul medical și farmaceutic. Acest fenomen poartă numele de dopaj, în care sportivii
recurg la diverse substanțe sau tehnici, care inițial au alte meniri, pentru a -și putea depăși
anumite limite, în goana de a deveni cel mai bun sau poate doar pentru profitul de pe urma
reușitelor.
Progresul științific a venit cu un răspuns pentru acest fenomen, numit anti -doping. În
esență, anti -dopingul dorește să scoată la iveală neregulile în ceea ce privește corectitudinea
desfășurării unei competiții ; căci nu poate fi considerată corectă o întrecere în care un

6
participant vine cu ceva în plus față de ce l -a înzestrat natura. Până la urmă, se pierde menirea
primordială a întrecerii în sine.
Dincolo de reglementările în vigoare stabilite de diferitele o rganisme responsabile de
contracararea fenomenului de dopaj, consider că orice substanță ce ajută în mod clar
îmbunătățirea performanțelor fizice si psihice în contextul unei întreceri sportive , trebuie
considerată substanță interzisă. Ca viitor farmacist, sunt conștient că folosirea acestor
substanțe prezintă un revers al medaliei. Ca în cazul administrării oricărui medicament, există
un raport beneficiu -risc și în acest caz, doar că de altă natură. Din păcate, în acest domeniu,
riscul punerii sănătății în perciol pe termen lung nu este suficient cântărit sau luat în seamă,
sau poate mult mai grav de atât, este ales a fi ignorat. Fiind singurul specialist în domeniul
medicamentului, farmacistul poate juca un rol important în contracararea acestui stigmat di n
lumea sportului.
1.2 Istoric
Originea c uvântului „doping" nu este certă , fiind întâlnit pentru prima dată in dicționarul
englez de la sfârșitul secolului al XIX -lea.
Prima referire la utilizarea dopajului datează din anul 1864, din timpul competiției de înot
ce s-a desfășurat pe canalul Amsterdam. In 1869, in literatura de specialitate, apar menționate
descrieri ale așa numitelor „speed -ball", un amestec de heroina si cocaina, care erau utilizate
de cicliști, iar in 1889 au fost înregistra te acte de dopaj la cursele hipice. Primele identificări
pentru câțiva alcaloizi au fost făcu te in 1904 de către Bukowski , in saliva cailor. (Dimeo,
2007)
Australia a fost prima tara care in 1962 a luat masuri împotriva dopajul ui in sport, iar in
1964 apare in Anglia primul proiect de lege in ceea ce privește drogurile. În 1968, î n timpul
jocurilor olimpice din Mexic, au fost efectuate primele teste pentru controlul doping, deși
detectarea si testarea steroizilor anabolizanți se efectuase cu 10 ani in urma. Dopingul este un
subiect care are ca efect o publicitate crescută in mass -media pentru cel al cărui nume este
implicat, exemplele fiind atleta Sandra Gasser (1987), patinatorul Goel Jajev (1988), Ben
Jonshon (Jocurile Olimpice de la Seul), cazul nefericit al gimnastei românce Andreea
Raducan (Jocurile Olimpice de la Sidney, 2000).
Dopajul constă in utilizarea pe orice cale a unor mijloace, substanțe artificiale sau folosirea
unor compuși fiziologici in doze anormale cu unicul scop de a îmbunătăți performanta,
artificial.

7
Măsuri împotriva dopajului in sport au fost luate aproape un secol mai târziu, când abuzul
de substanțe dopante a cunoscut o creștere semnificativa la nivel mondial. Guvernele si
autoritățile din domeniul spor tiv au inițiat teste si legi antidoping .
Diversificarea spectrului de compuși dopanți folosiți in scopul creșterii performantei a
impus interzicerea si listarea lor, decizie luata de Comisia Medicala a C.I.O. .
Trei clase de substanțe farmaceutice sunt cel mai des detectate in urma testelor de dopaj :
steroizi anabolizanți, stimulente și narcotice.
1.3 Definire
Este foarte dificil să se găsească o definiție satisfăcătoare pentru doping. Mulți experți si
comitete au încercat sa răspundă la aceasta întrebare, dar fără succes.
În definiția Consiliului Europe an pentru doping, dopajul constă în adminis trarea sau
folosirea individuală pe orice cale a compușilor care nu sunt proprii organismului, sau
folosirea anumitor compuși fiziologici, î n doz e anormale, sau pe cale anormală , cu singurul
scop de a modifica artificial ș i in mod fraudulos rezultatel e obținute de către consumator î n
timpul competiției.
Dopingul sau doparea nu reprezintă o intoxicație în sensul strict al cuvântului, întrucât, de
regulă, se practică la i nterva le relativ mar i de timp, pe parcursul competițiilor sportive, cu
ocazia cărora sportivii, ingerâ nd diverse substa nțe, urmăresc să -și îmbunătățească
performanț ele. (Bălălău & Baconi, 2005)
Asemănător se întamplă ș i în cazul unor persoane cu preocupare intelectuală care, in
timpul unor perioade de muncă intensă, eludează somnul, luând cafeină sau chiar amfetamină ,
substa nțe care le produc o stare de ”trezire corticală ”, dându-le senz ația de forță si energie; în
acest din urm ă caz există pericolul inducerii unor dependenț e sau toxicomanii
(amfetaminomania).
În toate cazurile însă, după exaltar ea temporară a unor funcții vitale ale organismului ș i în
special a SNC urmează o ”cădere” la o cotă a posibilităților de efort atât fiz ic, cât ș i
intelectual , mai mică decât cea iniț ială (înainte de dopare). Alternanț a acestor stări produce in
timp deregl ări atât metabolice, cât ș i nervoase, care fac ca individul să semene cu un
toxicoman la începutul dependenț ei.
Substantele folo site de sportivii de performanț ă sunt dintre cele mai diverse ca structur ă,
natur ă si acț iune : analgezice (salicilaț i, fenilbutazona, morfina), amine simpatomimetice

8
(amfetamine, efedrina, pseudoefedrina), analeptice (nicetamida, pentetrazol), antidepresive
(imip ramina), stimulante xantice (cafeina, teofilina), hormoni steroizi anabolizanti, etc.
Este cunos cut faptul că în timpul contracției sale, muș chiul transformă energia chimică
rezultată din glicoliza î n lucr u mecanic si caldură . Glicemia scade, se formează a cid lactic în
cantităț i cres cute și, ca urmare, se instalează acidoza cu hipoxie tisu lară. Are loc degajarea
excesivă de caldu ră. La oxigenarea insuficientă ș i caldură î n exces, sistemul nervos este fo arte
sensibil (asa se explica că derea unor atleți în pl in efort ca ”fulgeraț i” : este vorba ș i de
acumulare a acidului lactic la nivelul plăcii motorii, dar ș i de un colaps temporar al SNC).
Substanț ele enumerate cresc eficien ța mecanică a muș chiului, cu î ntarzierea apariției
semnelor de oboseală si asigură o m ai bună adaptatre la efort a vaselor sanguine. Pe de altă
parte, trebuie să se țină seama și de faptul că în condiții de efort fizic ș i temperatură excesivă a
mediului ambi ant, toxicitatea multor substanțe crește în mod neaș teptat ; astfel, î n timp ce
amfet aminomanii suportă doze de pana la 1700 mg/zi fară manifestari evidente, sunt citate
cazuri de decese la sportivi la doze moderate, mult inferioa re acestora (50 -60 mg
amfetamină). Sportivii care practică dopingul au un regim alimenta r care, predispunâ nd la
alcaloză, preîntampină acidoza metabolică .

9

2. Generalități privind substanțele interzise
În acest capitol se va discuta despre substanțele interzise în sine, motivele recurge rii la
folosirea lor și preved eri legislative la nivel global.
2.1 Motivarea apelării la substanțele interzise
Motivele p entru care sportivii profesioniș ti apelează la folosirea substanțelor catalogate
drept interzise în lumea sportului pot fi împărțite în 3 categorii cuprinzătoare:
– folosirea pentru tratarea unei afecțiuni ;
– folosirea î n scop recreațional, obținerea lor putând fi atât legală, cât și ilegală ;
– folosirea în scopul îmbunătățirii performanțelor sportive .
În cadrul fiecăreia dintre aceste categorii sunt prezente substanțe ce alcătuiesc lista de
substanțe interzise a W.A.D.A. (World Anti -Doping Agency). Atât folosirea în mod deliberat,
cât și folosirea în necunoștință de cauză a unor substanțe incluse pe lista de substanțe
interzise, atrag repercusiuni pentru sportivul în cauză. Dacă este nevoie vreodată de folosirea
unui medi cament, cade de datoria oricărui sportiv de a se informa în mod corespunzător
asupra legislației în vigoare. (Mottram & Chester, 2018)
2.1.1 Folosirea pentru tratarea unei afecțiuni
Un sportiv nu este mai protejat de îmbolnăviri dec ât alte categorii de persoane. Așadar, la
un moment dat va apela la medicamente pentru tratarea unor afecțiuni mai mult sau mai puțin
serioase. Un exemplu tipic îl reprezintă infecțiile fungice sau bacteriene de la nivelul căilor
respiratorii superioare, c e se pot trata cu antifungice sau antibiotice. Aceste categorii de
substanțe nu sunt supuse restricțiilor și nici nu ii vor afecta capacitatea de a concura . Totuși,
există și afecțiuni minore, precum răceala, evenimente gastro -intestinale, febra fânului, p entru
care există o gamă largă de substanțe folosite în tratament, dar care sunt restricționate;
totodată, unele dintre aceste substanțe pot fi eliberate fără prescripție medicală. Sportivii
trebuie să verifice prospectele, pentru a vedea dacă substanțe pr ecum efedrina, pseudoefedrina
sau catina, sunt prezente ca substanțe active.
Un alt exemplu de afecțiuni care apar, cu predilecție la sportivi, sunt afecținile de la nivelul
aparatului musco -scheletal, denumite în mod uzual accidentări. În aceste afecțiuni sunt

10
afectați mușchii, ligamentele sau tendoanele. Pentru a -și putea desfășura în continuare
activitățile fizice, sportivii apelează la medicamente din categoria analgezicelor și
antiinflamatoarelor. Și aici există substanțe considerate interzise, ce fac parte din clasa
analgezicelor narcotice sau morfinomimetice și din clasa antiinflamatoarelor steroidiene,
precum glucocorticoizi.
Este în interesul sportivului să ceară sfatul unui medic specializat și cu expertiză în acest
domeniu, pentru a putea benefic ia de un tratament optim și pentru a evita riscul luării unei
substanțe interzise. Există cazuri când o afecțiune necesită folosirea unei substanțe supuse
restricțiilor, iar medicul trebuie să obțină o scutire pentru folosirea terapeutică , pentru a evita
o epistare pozitivă in cazul unui control anti -doping. Motivele pentru care se poate solicita o
astfel de scutire sunt:
– sportivul poate avea probleme grave de sănătate dacă nu este tratat cu substanța
respectivă
– folosirea în scop terapentic a substanței nu va duce la o imbunătățire semnificativă a
performanțelor
– nu există alternative pentru a putea evita substanța interzisă
– necesitatea folosirii substanței nu se datorează unei fo losiri anterioare, fără a fi avu t
scutirea pentru folosirea terapeutică
Aceste scutiri sunt acordate de către Federațiile Internaționale sau de către Agențiile
Naționale Anti -Doping, iar cererile sunt analizate de către Comitetul pentru Scutiri pentru
Folosirea Terapeutică. (Fitch, 2012)
2.1.2 Folosirea în scop recreațional
Folosirea în scopuri recreaționale sau sociale a diferitelor substanțe, unele putând fi
considerate în mod generic „droguri”, reprezintă o practică des întâlnită în diferite culturi, de –
a lungul secolelor. Exemple edificatoare în acest sens pot fi considerate cafeina, nicotina,
alcoolul sau în unele părți ale globului, canabinoidele. Acestea sunt considerate substanțe
tolerate din punct de vedere social. Mai puțin tolerate sunt analgezicele precum heroina sau
morfina și stimulantele pre cum cocaina. Multe dintre substanțele prezentate pot afecta într -o
anumită măsură performanțele sportivilor, așadar sunt supuse reglementărilor internaționale.
Amfetaminele sunt substanțe folosite în mod uzual pentru efectul lor stimulant, inducând o
stare de alertă și energie. Totuși, pot afecta raționamentul și capacitatea individului de a se
concentra, iar la o utilizare îndelungată se ajunge la depresie și anxietate. De asemenea,
prezintă un risc crescut de dependență , la un consum regulat. (Knopp, et al., 1997)

11
Cocaina reprezintă un stimulant puternic, care de obicei se adminitrează prin prizare, dar
există și alte forme precum fumarea unei forme cristaline a acesteia, ducând la creșterea
absorbției și implicit a efectului. Spectrul de reacții adverse ale cocainei este vast. Poate duce
la inhibarea glicogenolizei, psihoze de tip paranoid, convulsii, hipertensiune arterială,
toxicitate asupra miocardului. Aceasta din urmă poate duce la rândul ei la ischemii, aritmii
sau chiar moarte subită, mai ales după efectuarea unei activități fizice intense. (Eichner, 1993)
Cafeina reprezintă probabil cea mai folosită substanță în mod recreațional la nivel global,
fiind prezentă în multe dintre băuturile consum ate zilnic de către oameni. Până în 2004 a fost
inlcusă pe lista substanțelor interzise. Totuși, în prezent, este inclusă pe lista substanțelor atent
monitorizate de către W.A.D.A. (WADA, 2019)
Narcoticele sunt substanțe potente cu efect țintit asupra sistemului nervos central.
Descoperirea receptorilor opiozi a dus la înțelegere mai buna a mecanismelor de acțiune a
morfinei, heroinei sau a altor substanțe din aceeași clasă. Acestea „mimează” acțiunea unor
opioide endogene, denumi te endorfine și enkefaline. Aceste narcotice sunt recunoscute pentru
capacitatea lor de a da toleranță și dependență consumatorului.
Alcoolul, deși poate fi considerat ca făcând parte din sfera banalității, poate afecta intr -o
anumită măsură performanțele sportive. Unele evenimente de natură sportivă au loc în medii
în care alcoolul este dispobil, în limitele vâstei legale, atât spectatorilor, cât și sportivilor.
Acesta poate duce la o dezinhibare generală, dar și la afectarea judecății și a reflexelor. În
unele sporturi a fost înterzis până în anul 2018.
Canabinoidele sunt folosite în principal pentru efectul euforizant, care este însoțit de cele
mai multe ori de distorsionarea percepției asupra timpului și spațiului. Deși este putin probabil
ca consumul de marijuana să fie folosit pentru îmbunătățirea performanțelor fizice, s -a
constatat că este folosită în mod curent de către sportivi în scop recreațional. Canabinoidele
sunt incluse pe lista substanțelor interzise a W.A.D.A., în toate sporturile.
Figura 1 : Substanțe incluse pe lista de substațe interzise și numărul de depistări pozitive în anul 201 5

12
2.1.3 Folosirea în scopul îmbunătățirii performanțelor sportive
În zilele noastre, unui atlet nu îi mai sunt de ajuns doar abilitățile sa le înnăscute și
determinarea de a se antrena. Mai mulți factori îi pot influența cariera sportivă:
– antrenori
– sponsori
– resursele financiare și echipamentul
– nutriționiști
– psihologi
– fizioterapeuți
– medici.
Mulți sportivi pot ajunge la performanțe extraordinare, și cu toate acestea pot fi urmăriți de
gândul că nu și -au atins scopul sau potențialul maxim. Acești sportivi, alături de cei care caută
o scurtătură către succes, ajung să apeleze la mijloace farmacologice pentru îmbunătățirea
performanțe lor lor. Cultul acesta datează de peste două mii de ani, din Grecia Antică.
Efectele de îmbunătățire a performanțelor se pot clasifica (Barosso, et al., 2008) :
– efecte ergogenice (creșterea forței, producție crescută de energ ie, viteză mai mare de
recuperare)
– potențialul anabolic (sinteză proteică crescută)
– proprietăți stimulante (creșterea atenției, scăderea anxietății).
Substanțele folosite în încercarea de a obține rezultate îmbunătățite se pot clasifica în două
categor ii cuprinzătoare: suplimentele legale și substanțele obținute în mod ilegal. Majoritatea
sportivilor, indiferent de nivelul de performanță țintit, obișnuiesc să folosească diferite
suplimente. Un studiu condus de Backhouse et al. (2013) sugerează faptul că sportivii ce
consumă suplimente alimentare sunt de 3,5 ori mai predispuși către dopaj, decât cei ce nu
optează pentru acestea. Un alt studiu al Geyer et al. (2004) arată că au fost depistate anumite
substanțe interzise în componența unor suplimente alimen tare, acestea nefiind declarate de
către producători. Din 634 de produse, din 13 țări, 14.8% conțineau steroizi anabolizanți
androgenici. Alte studii confirmă prezența acestor steorizi în circa 10 -15% dintre suplimentele
alimentare ( (Krug, et al., 2014) ; (Outram & Stewart, 2015) ).
Substanțele interzise pot fi clasificate după origine în doua categorii: cele exogene, care
sunt produse sintetice și cele endogene, produse în mod natural de către corp. Detectarea
substanțelor exogene este mult mai clară, pe când demonstrarea folosirii unor substanțe
endogene este mult mai problematică. O substanță sau metodă poate fi inclusă pe lista
W.A.D.A dacă:

13
– substanța sau metoda, singură sau în asociere cu alte s ubstanțe sau metode, are potențialul
de a îmbunătăți performanțele sportivilor
– folosirea substanței sau metodei reprezintă un risc de sănătate pentru sportiv
– W.A.D.A stabilește că folosirea substanței sau metodei contravine spiritului competiției.
Moti vele pentru care un atlet poate recurge la folosirea dopajului sunt variate, complexe și
depind de la atlet la atlet și de la sport la sport. Printre acestea se numără:
– Dobândirea succesului
– Beneficiile materiale
– Recuperarea rapidă
– Prevenirea unor deficiențe nutriționale
– Ideea că sunt folosite de către alții.
De asemenea, există printre sportivi convingeri că testele anti -doping sunt ineficiente și
critică modul în care sunt derulate. Alți factori care împing atleții spre dopaj ar putea fi
(Morente -Sánchez & Zabala, 2013) :
– mass -media
– tentația
– încurajarea de către familie, prieteni, staff personal
– faptul că aceste substanțe sunt disponibile fără restricții pe internet
– lipsa de informare
– înțelegerea greșită a informațiilor
2.2 Clasificarea substanțelor și a metodelor interzise
Lista Substanțelor Interzise este elaborată de către W.A.D.A. și este revuzuită și
completată în fiecare an, începând cu luna ianuarie.Această listă este disponibilă pentru
vizualizare și co nsultare pentru publicul larg pe site -ul oficial al organizației
(https://www.wada -ama.org/en/content/what -is-prohibited ). Orice modificare este anunțată
din timp, înaintea intrării în v igoare.
Substanțele sunt clasificate în funcție de clasa terapeutică și farmacologică, iar alături de
acestea sunt clasificate și metodele.

14
2.2.1 Substanțe interzise
Fiecărei clase de substanțe dopante îi este atribuită un num ar de clasă (de la S0 până la S9
și P1). În continuare vor fi enumerate și prezentate pe scurt clasele, alături de câteva exemple
dintre cele mai cunoscute substanțe.
a. Clasa S0 – Substanțe neaprobate
Din această categorie fac parte substanțele care nu fac parte din nici o altă categorie și c are
nu au aprobare din partea autorităților de reglementare în domeniu medicamentului. Exemple:
substanțele folosite în studii clinice, cele retrase sau cele folosite în medicina veterinară.
b. Clasa S1 – Agenti anabolizanți

Figura 2 : Structura Danazolului
Din această clasă fac parte steroizii anabolizanți androgenici alături de alte substanțe cu
efect asemănător. Despre aceste substanțe s -a crezut până în anii `70 -`80 că nu au efect. Odată
cu folosirea extinsă a acestora de către a tleți, comunitatea științifică a constatat în urma
studiilor efecte precum (Sturmi & Diorio, 1998) :
– creșterea forței
– creșterea în greutate
– creșterea agresivității
– recuperare mai rapidă
– performanțe crescute.
Această c lasă se împarte în:
– steroizi anabolizanți androgenici, care la rândul lor se împart în exogeni ( ex. danazol,
gestrinona, stanozolol etc) și endogeni (ex. nandrolon, testosteron etc);
– alți agenți: clenbuterol, zeronol, zipaterol etc.
c. Clasa S2 – Hormoni peptidici, factori de creștere, substanțe înrudite și
mimetice
Substanțele din această clasă sunt folosite de către sportivi în general pentru a stimula
creșterea celulară, pentru a stimula producerea de globule roșii și pentru a crește nivelul

15
glicemiei pentru prevenirea apariției oboselii (Cannon & Mitchell, 2006) . Această clasă se
împarte în:
– eritropoietine și substanțe care afectează eritropoieza
– hormoni peptidici și activatorii lor ( ex. gonadotropina corionică, hormon ul luiteinizant)
– factori de creștere și modulatori ai acestora.
d. Clasa S3 – Agoniști β2 adrenomimetici

Figura 3 : Structura Salbutamolului
Agoniștii β2 adrenomimetici inhalatori sunt folosiți în mod uzual ca bronhodilatatori,
acțiune esențială în terpaia astmului . Sportivii profesioniști prezintă un risk mai mare de astm
și de bronhoconstricție, față de restul populației. În sport, folosirea acestor substanțe este
interzisă. Această interdicție este bayată pe presupunerea că ago nițtii β2 au potențialul de a
influența în mod pozitiv performanțele fizice (Pluim, et al., 2011) . Exemple de agoniști – β2:
fenoterol, salbutamol, salmeterol, olodaterol etc.
e. Clasa S4 – Hormoni și modulatori metabolici

Figura 4 : Structura trimetazidinei
Această clasă reunește mai multe categorii de substanțe, precum:
– modulatori selectivi ai receptorilor estrogenului: raloxifen, toremifen, tamoxifen
– inhibitorii selectivi ai aromatazei: exemestan, 2-androstenol

16
– inhibitori ai miostatinei
– modulatorii metabolici: insulina, meldonium, trimetazidina.
f. Clasa S5 – Diuretice și agenți de mascare

Figura 5 : Structura Furosemidului
Diureticele reprezintă substanțe active cu rolul de a crește rata de urină eliminată și de
sodiu, cu scopul de a regla volumul și compoziția fluidelor din corp. Diureticele sunt folosite
de către sportivi cu scopul de a excreta apa din organism, pentru a scădea în greutate și pentru
a masca prezența alt or substanțe interzise (Cadwallader, et al., 2010) . Exemple de diuretice
aflate pe lista substanțelor interzise: desmopresina, acetazolamida, amolirod, furosemid,
hidroclorotiazida, tolvaptan etc.
g. Clasa S6 – Stimulanți

Figur a 6 : Structura Amfetaminei
Substanțele cu efect stimulant se numără printre cele cu o istorie bogată în ceea ce privește
dopajul de -a lungul timpului. Primele documente ce demonstrează folosirea acestora în scopul
îmbunătățitii pe rformanțelor fizice datează în din secolul al optsprezecelea, în Marea Britanie.
Principalele efecte ale stimulanților sunt: reducerea durerii, reducerea senzației de oboseală,
posibilitatea de a continua exercițiul fizic în condiții de hipoxie (Thevis, et al., 2010) .
Clasa stimulanților se subclasifică în:

17
– stimulanți specifici: amfetamina, cocaina, modafinil etc.
– stimulanți nespecifici: catina, efedrina, pseudoefedrina, levmetamfetamina, selegilina
h. Clasa S7 – Narcotice
Există mai multe motive pentru care această clasă de substanțe se află pe lista de substanțe
interzise a W.A.D.A. : există potențialul de a îmbunătăți performanțele fizice, există
posibilitatea de a îi provoca sportivului probleme de sănătate și folosirea lor în scop
„recreațional” este interzisă prin lege în multe state (Mottram & Chester, 2018) . Exemple de
narcotice aflate pe listă: morfina, heroina, metadona, oxicodona etc.
i. Clasa S8 – Canabinoizi
Interzicerea folosirii canabiono izilor în competițiile sportive a fost dezbătută pe larg și
continuă să nască controverse. Există o acumulare continuă de informații în ceea ce privește
efectele negative asupra sănătății ale consumului de marijuana și de efectul negativ asupra
performanțe lor sportive. Așadar există mai degrabă riscul de accidentări în cazul consumului
de canabinoizi. Exemple din această clasă: cannabis, hașiș, marijuana și canabionoizii
sintetici.
j. Clasa S9 – Glucocorticoizi
Glucocorticoizii sunt hormoni produși în mod natu ral de către galandele suprarenale, cu
diverse efecte fiziologice: anti -inflamator, imunosupresiv sau metabolic. De asemenea,
afectează funcționarea sistemului nervos și activitatea altor hormoni endogeni . Secreția lor
este reglată prin sistemul hipotalamo -hipofizo -suprarenalian (Son & Kim, 2011) . Toți
glucocorticoizii sunt interziși de la administrarea orală, intravenoasă, intramusculară sau
rectală (WADA, 2019) .
k. Clasa P1 – Beta -Blocante

Figura 7 : Structura metoprololului

18
Beta-blocantele sunt interzise în timpul competițiilor, dar și în afara lor, pentru următoarele
sporturi: tir, tir cu arcul, raliuri, biliard, darts, golf, schi, snowboarding, sporturi subacvatice.
Beta-blocantele pot reduce tremorul mâinii și anxietatea, așadar, în sporturi precum cele de
mai sus, pot fi folosite pentru obținerea unor performanțe superioare. Exemple de beta –
blocante: atenolol, betaxolol, sotalol, timolol, metoprolol etc.
2.2.2 Metode de dopaj
l. Manipularea sângelui și componentelor sângelui
Din această categorie fac parte următoarele:
– administrarea sau reintroducerea oricăror forme de produși ai sângelui sau ai eritrocitelor,
de orice origine, în sistemul circulator
– îmbunătățirea artificială a transportului oxigenului
– orice altă formă de manipulare a sângelui sau a componentelor acestuia, prin mijloace
chimice sau fizice .
m. Manipularea fizică și chimică
Printre metodele ce intră sub incidența acestei categorii se află:
– falsificarea sau tent ativa de falsificare a probelor prelevate în timpul controalelor anti –
doping
– infuziile intravenoase sau injecțiile ce totalizează un volum mai mare de 100 mL în
decurs de 12 ore, cu excepția celor primite în timpul spitalizărilor, tratamentelor și opera țiilor .
n. Dopajul genic și celular
Posib ilitățile de dopaj genic au fost testate pe animale de laborator și nu reprezintă încă o
realitate în lumea sportului, totuși există posibilitatea ca pe viitor, acesta să devină o opțiune
de dopaj în rândul sportivilor . W.A.D.A. subclasifică acestea în:
– folosirea de polimeri ai acizilor nucleici sau de analogi ai acestora
– folosirea de agenți de editare a genelor, concepuți pentru alterarea secvențelor genetice
– folosirea de celule normale sau modificate genetic.
2.3 Substanțe permise
Într-un studiu realizat de către Emanuela Taioli în 2007 s -a constatat faptul că un procent
ridicat de sportivi dintre cei implicați în studiu (93%) folosește în mod regulat
antiinflamatoare nesteroidiene. Această valoare este una ridicată , comparativ cu un alt studiu,

19
condus de către David C. Warner et al. în 2002 , în care se indică faptul că doar 75% dintre
sportivii intervievați folosiseră antiinflamatoare nesteroidiene în ultimele 3 luni. 82% dintre
fotbaliștii din Italia foloseau supli mente, iar 28% apelau la diverse vitamine. (Taioli, 2007)
2.3.1 Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS)
Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt medicamente cu proprietăți analgezice,
antiinflamatoare, antipirerice și antitrombotice. Î n medicina sportivă sunt sunt folosite pe
scară largă pentru tratarea unor afecțiuni ale aparatului locomotor, prin reducerea durerii și a
inflamației și a permite o revenire timpurie a sportivului la programul său normal de
antrenament. Totuși, efectele b enefice din fazele inițiale ale unei accidentări nu se păstrează
pe termen lung, și se poate ajunge chiar la o întârziere a recuperării, dacă sunt folo site
îndelungat. Într -un articol publicat în 2006 , Cohen et. al. concluzioneză în urma unui studiu
reașiz at pe șoareci de laborator, faptul că indometacinul și celecoxibul au contribuit la o
încetinire a procesului de vindecare a inserției tendoanelor de la nivelul articulației umărului.
2.3.2 Suplimentele și preparatele vegetale
Folosirea de suplimente este o prac tică des întâlnită atât la nivelul sportivilor profesioniști,
cât și la nivelul celor amatori sau celor care nu practică regulat vreun sport. Dintre motivele
pentru care un sportiv poate alege folosirea acestor suplimente putem enumera:
– dietă săracă în n utrienți
– surplus de nutrienți pentru a face față antrenamentelor și competițiilor
– pentru a ușura durerile și recuperarea
– pentru a susține o dietă care ar fi comprimisă de un program aglomerat (deplasări lungi
sau antrenamente).
În cazul suplimentelor trebuie avut în vedere faptul că acestea pot reprezenta riscuri pentru
sportivi, atât din perspectiva sănătății acestora , cât și din perspectiva dopajului. Doparea în
necunoștință de cauză, ca și consecință a contaminării suplimentelor cu substanțe interz ise,
accentuează necesitatea de elaborare de strategii la nivel internațional pentru a putea minimiza
riscul la care sunt expuși sportivii. O măsură simplă pe care sportivii o pot lua, este aceea de a
își procura suplimentele de la companii cu reputație, c are efectuează analize ale produselor
lor. Produsele vegetale reprezintă un motiv de îngrijorare, în sensul că pot conține substanțe
active ce nu au fost pe deplin caracterizate până în momentul de față . De asemenea există o
lipsă de probe în ceea ce prive ște eficacitatea acestor produse.

20

2.3.3 Cafeina

Figura 8 : Structura cafeinei

În anul 1984 cafeina a fost inclusă pe lista de substanțe interzise a Corului Olimpic
Internațional, cu o limită a concentrației urinare de 15 µg/mL, în încercarea de a combate
testările pozitive în urma consumului „normal” de cafeină. În 1985 limita a fost coborâtă la 12
µg/mL, iar cafeina a rămas pe lista substanțelor interzise până în anul 2004, când W.A.D.A. a
elaborat prima sa listă de acest gen . Stimulanții precum cafeina, pseudoefedrina și fenilefrina
au fost eliminați din listă și au fost incluse in programul de monitorizare.
2.4 Reglementări la nivel internațional
Din momentul în care s-a constatat faptul că folosirea medicamentelor în sport devine o
problema atât în ceea ce privește sănătatea sportivilor, cât și integritatea sportului, s -a văzut
necesară măsura reglementării folosirii medicamentelor de către sportivi, oricare le -ar fi
scopul. Pe măsură ce prevalența dopingului creștea, a devenit clar faptul că organismele ce
guvernează asupra sportului trebuie să acționeze în sensul impnerii unor reguli și restricții
clare. Această nouă provocare s -a dovedit una dificilă, deoarece era nevoie de o armonizare la
nivelul multor discipline sportive și dato rită diferențelor culturale existente. Crearea
organismului numit World Anti -Doping Agency a ajutat în uniformizarea mișcării.
2.4.1 Istoric al mișcării anti -doping
Asociația Internațională a Federaților de Atletism, cunoscută în trecut ca Federația
Internaționa lă de Atletism Amator, a fost prima federație sportivă care să implementeze
reglementări anti -doping, interzicând folosirea de stimulante în anul 1928. Cu toate acestea,
abia în anii `60, odată cu moartea ciclistului danez Knud Jenson la Jocurile Olimpice de la

21
Roma, ca urmare a folosirii de amfetamina, federațiile au decis să facă un pas înainte în ceea
ce privește controlul anit -doping. În 1966, Federația Internaționlă de Fotbal a introdus o listă
de substanțe interzise, iar în anul următor exemplul i -a fost urmat de către Uniunea
Internațională a Ciclismului și de Uniunea Internațională de Pentatlon Modern. (Mazzoni, et
al., 2011) . În 1967, Corul Olimpic Internațional înființează în cadrul său Comisia Medicală,
ce are ca scop monitorizarea și combaterea dopajului. Este elaborată prima listă de substanțe
interzise, iar în anul 1968, în cadrul Jocurilor Olmpice de Iarnă de la Grenoble și al Jocurilor
Olimpice de Vară de la Mexico Citz, au loc primele testări anti -doping, iar in mod implicit, și
primele descalificări datorate dopajului. Majoritatea federațiilor internaționale implementează
testări anti -doping în anii `70. În 1986 este inaugurată Secția Internațională Olimpică
împotriva Dopajului în Sport (Müller, 2010) .
În anul 1999, în cadrul primei Conferințe Mondiale despre Dopajul în Sport, la Lausanne,
are loc înființarea Agenției Mondiale Anti -Doping. Scopurile acesteia, conform actului
constituant (WADA, 2018) , sunt:
– Promovarea și coordonarea anti -dopingului în sport, în și în afara competițiilor
– Consolidarea principiilor etice ce stau la baza unui sport lipsit de dopaj și protejarea
sănătății sportivilor
– Stabilirea și actualizarea anuală a listei de substanțe și metode interzise din sport
– Spijinirea și coordonarea programelor de testare în afara competițiilor
– Dezvoltarea și armonizarea unei abordări științifice a testărilor , prin standarde și
proceduri tehnice în prelevare și analiză
– Promovarea regulilor ar monizate, a procedurilor disciplinare și a sancțiunilor pentru
combaterea dopingului
– Dezvoltarea de programe educative pentru promovarea sportului fără doping, bazat pe
principii etice
– Promovarea și coordonarea cercetării pentru anti -doping.
2.4.2 Codul Anti -Doping (WADA, 2015)
Codul Anti -Doping reprezint ă un document fundamental și universal pe baza căruia
Programul Mondial Anti -Doping este bazat. Scopul acestui Cod este acela de a susține
eforturile anti -dopaj printr -o armonizar e universală a elementelor principale din lumea anti –
doping. Intenția este de a fi sufucient de specific, astfel încât să se poată ajunge la
armonizarea în ceea ce privește probleme unde este necesară uniformizarea, dar în același
timp, suficient de genera l în alte arii, pentru a permite flexibilitatea în ceea ce privește acordul

22
asupra implementării principiilor anti -dopingului. Codul a fost redactat respectând principiile
proporționalității și ale drepturilor omului.
Pe lângă Cod, Programul Mondial Anti -Doping mai cuprinde și alte elemente necesare
armonizării optime și bunei practici la nivel internațional și național. Alte două elemente
pricipale ar fi: Standardele Internaționale și Modelele de Bună Practică și Ghidurile.
Standardele Internaționale pentr u diferite arii tehnice și operaționale din cadrul
programului anti -doping au fost și sunt dezvoltate în colaborare cu guvernele naționale și
aprobate de către W.A.D.A.. Scopul acestor Standarde Internaționale este armonizarea printre
Organizațiile Anti -Doping responsabile pentru părțile tehnice și operaționale din cadrul
programelor anti -doping. Aderarea la Standardele Internaționale este obligatorie pentru
conformitatea în raport cu Codul. Standardele Internaționale pot fi revizuite la intervale de
timp d e către Comitetul Executiv al W.A.D.A., după consultări cu alte părți implicate.
Standardele Internaționale și toate modificările sunt publicate pe website -ul W.A.D.A. și intră
în vigoare la o dată specificată.
Modelele de bună practică și ghidurile bazate pe Cod și pe Standardele Internaționale au
fost și sunt dezvoltate pentru a veni cu soluții în diferite arii ale anti -dopingului. Acestea sunt
recomandate de către W.A.D.A. și sunt puse la dispoziția oricăror părți interesate, dar nu vor
fi obligatorii.
2.4.3 Testarea și investigarea anti -doping
Testările și investigările au loc doar cu scopul depistării dopingului; testările au loc pentru
a obține o evidență analitică asupra conformității (sau a neconformității) sportivului față de
Cod în ceea ce privește folo sirea de subsanțe aflate pe Lista Substanțelor Interzise.
Oricărui atlet i se poate solicita să ofere o probă biologică în orice moment și în orice loc,
de către orice organizație anti -doping care are autoritate asupra sa. O singură organizașie ar
trebui sa fie responsabilă de prelevarea de probe și de testare pe perioada de desfășurare a
unui eveniment sportiv.
La întrecerile internaționale, colectarea de probe este inițiată de către organizația
internațională care are autoritate și organizează eveniment ul (ex: Comitetul Olimpic
Internațional pentru Jocurile Olimpice). În cadrul eveniemntelor sportive naționale, prelevarea
de probe este inițiată și coordonată de Organizația Națională Anti -Doping din țara respectivă .
Toate testările au loc în conformitate cu Standardele Internaționale pentru Testare și
Invetigare.

23
Fiecare organizație anti -doping trebuie să se asigure că este capabilă să defășoare
urmatoarele activități , în concordanță cu Standardele Internaționale pentru Testare și
Investigare:
– obținerea , evaluarea și procesarea de informație de la toate sursele disponibile pentru a
informa asupra dezvoltării unui plan de distribuție a testării eficient, inteligent și proporțional
și să formeze baza de investigare a unor posibile violări ale codului anti -doping;
– investigarea constatărilor atipice;
– investigarea oricăror informații de natură analictică sau non -analitică, ce indică o posibilă
violare a codului anti -doping, pentru a putea exclude posibilitatea violării codului sau pentru a
scoate la iveală evidențe care ar susține inițierea procedurii în cazul violării codului.
2.4.4 Analiza probelor
Probele prelevate pot fi analizate doar în cadrul laboratoarelor acreditate W.A.D.A. sau a
celor aprobate de către aceasta. Alegerea acestora se va face doar de cătr e organizația anti –
doping responsabilă de managementul rezltatelor. Din rațiuni geografice și de cost, W.A.D.A.
poate aproba laboratoare care nu sunt acreditate, să desfășoare analize precum cele de sânge,
care trebuie să ajungă la laborator intr -un interv al scurt de timp. Înainte de aprobarea
laboratorului, W.A.D.A. se va asigura că acesta îndepli nește cele mai înalte standarde. Violări
ale articolului 2.1 (referitor la prezența unor substațe interzise în probele colectate de la un
sportiv) se pot stabili doar prin analiza în cadrul laboratoarelor acreditate sau aprobate de
către W.A.D.A.. Violări ale altor articole se pot stabili și în urma rezultatelor oferite de către
alte laboratoare, atâta timp cât acestea de dovedesc a fi de încredere.
Probele sunt an alizate în vederea detectării de substanțe interzise sau de metode intezise
sau de alte substanțe, așa cum poate fi cerut de către W.A.D.A, în temeiul articolului 4.5 (
referitor la Programul de Monitorizare); de asemenea probele pot fi folosite pentru asi starea
unei Organizații Anti -Doping pentru a profila parametrii relevanți din urina, sângele sau alte
lichide biologice ale unui sportiv. Probele pot fi colectate și păstrate pentru analize ulterioare.
Analizele probelor și rezultatele rapoartelor se defăș oară conform Standardelor
Internaționale pentru Laboratoare. Pentru a asigura o testare eficace, Documentul Tehnic
stabilește liste de analize ale probelor adecvate fiecărui sport, iar laboratoarele vor desfășura
analizele conform acelor liste, cu excepția următoarelor cazuri:
– organizația anti -doping solicită o listă extinsă de analize;
– organizația anti -doping solicită o listă mai puțin cuprinzătoare, doar cu acordul
W.A.D.A.;

24
– laboratoarele pot desfășura, la propriile inițiative și costuri, analize ca re nu sunt incluse
pe lista din Documentul Tehnic, aceste rezultate fiind raportate și având aceeași validitate și
consecință precum orice alt rezultat analitic.
2.4.5 Managementul rezultatelor
Fiecare organizație anti -doping ce dirijează managementul rezultatel or stabilește un proces
pentru pre -audierea potențialelor încălcări ale regulilor anti -doping. Managementul
rezultatelor și audierile sunt responsabilitatea organizației care a inițiat și coordonat
prelevarea probelor. Dacă apare o dispută între organizați i în ceea ce privește managementul
rezultatelor, W.A.D.A. va decide de partea cui revine această responsabilitate, decizia putând
fi atacată în termen de 7 zile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
La primirea unui rezultat pozitiv, organizația responsabilă de managementul rezultatelor va
conduce o verificare pentru a determina dacă a fost sau va fi acordată o scutire pentru uz
terapeutic sau dacă există abateri de la Standardele Internaționale pentru Testare și Investigare
sau de la Standardele Internațional e pentru Laboratoare, care să fi determinat rezultatul
pozitiv. Dacă verificarea nu relevă prezența unei scutiri pentru uz terapeutic sau vreo abatere
de la Standardele Internaționale, Organizația Anti -Doping va informa prompt sportivul cu
privire la :
– rezultatul testului;
– regula încălcată;
– dreptul sportivului de a solicita analiza Probei B ;
– data, ora și locul analizei Probei B, daca se solicită;
– posibilitatea ca sportivul și reprezentanții acestuia să asiste la deschiderea și analiza
Probei B;
– dreptul sportivului de a solicita copii ale documentației laboratorului ce a analizat probele
A și B.
Dacă un sportiv se retrage din activitate în timp ce procesul managenetului rezultatelor este
în defășurare, organizația anti -doping ce conduce acest pro ces deține jurisdicția de a -l duce la
final. Dacă sportivul se retrage înainte ca procesul managementului rezultatelor să fi început,
organizația anti -doping ce ar fi avut autoritatea de a derula procesul la momentul incălcării
regulamentului, deține drept ul de a conduce managementul rezultatelor.
2.4.6 Sancțiuni
O încălcare a codului anti -doping în timpul unui eveniment sportiv poate duce, prin decizia
organizatorului evenimentului, la descalificarea și anularea rezultatelor sportivului din cadrul

25
acelui evenime rnt, inclusiv renunțarea la toate medaliile, punctele și premiile obținute. Factori
implicați în luarea unei asemenea decizii pot fi: gravitatea abaterii de la cod și rezultatele altor
teste anti -doping susținute în cadrul altor competiții. Dacă se stabile ște că nu poartă vină sau
nu se face responsabil de neglijență, atunci rezultatele sale individuale din alte competiții nu
vor fi anulate, decât dacă rezultatele din aceste competiții ar fi putut fi afectate de către
încălcarea codului anti -doping.
În cazu l folosirii, tentativei de folosire sau deținerii de substanțe sau metode interzise se
poate ajunge la aplicarea unei perioade de suspendare a dreptului de participare în cadrul
competiților sportive. Perioada de suspendare se stabilește după mai multe cri terii. Aceasta
poate fi de patru ani, în cazul în care încălcarea regulii nu implică o substanță specificată și
când nu poate face dovada faptului că încălcarea a fost neintențională; de asemenea se aplică
suspendarea de patru ani în cazul în care încălcar ea implică o substanță specificată, iar
organizația anti -doping face dovada intenționalității. Dacă aceste cazuri nu sunt valabile,
perioada de suspendare devine de doi ani. Termenul de intenționalitate, folosit mai sus, face
referire la sportivii care au avut ca scop trișarea. Așadar, folosirea acestui termen necesită ca
sportivul să se fi angrenat în folosirea de substanțe sau metode despre care acesta a știut că
reprezintă o încălcare a regulilor anti -doping sau că prezintă un risc semnificativ de încălc are
a reglementărilor. O încălcare a regulamentului anti -doping, rezultată dintr -o depistare
pozitivă pentru o substanță care este interzisă doar în timpul cometițiilor, va fi considerată ca
neintențională dacă substanța este una specificată și dacă sporti vul poate demonstra că aceasta
a fost folosită în afara timpului de desfășurare a competițiilor. Același lucru este valabil și
pentru o depistare a une i substanțe nespecificate și dac ă se demonstrează folosirea acesteia în
afara competiției, într -un contex t fără legătură cu sportul de performanță.
Perioadele de suspendare pot fi reduse în cazul în care se constată lipsa vinei sau a
neglijenței. Dacă încălcarea regulilor anti -doping inplică folosirea unei substanțe specificate,
iar sportivul poate demonstra lipsa vinei sau a neglijenței, atunci perioada de suspendare poate
fi redusă până la minimum zero și poate ajunge la maximum doi ani, această perioadă
depinzând de gradul de vină al sportivului. Aceiași termeni se aplică și în cazul consumului de
produse c ontaminate cu substanțe interzise.

26
3. Procedee analitice
În prezent, controlul ant idoping este efectuat in multe țări î n diferite activități sportive și
ridică multe prob leme analitice legate de prezența metaboliț ilor compușilo r exogeni,
compușilor endogeni , și î n cantități foarte mici, sub stanța ce trebuie depistată, î n lichid ul
biologic; acest lucru implică utilizarea unor metode cu un înalt grad de specificitate ș i
sensibilitate. Sensibilitatea ș i specificitatea unor procedee analiti ce folosite in practic a
medicală nu au garantat î ntotdea una aplicarea acestora î n analiza lichidelor biologice alese
pentru acest control.
Dacă, în practica medicală materialul biologic variază î n funcție de aspectul ur mărit (țesut,
sânge și/sau urină), î n uzanța controlului do ping, lichidul cel mai potrivit este urina, ca produs
final de eliminare al oricărui produs chimic (medicamente) adminis trat conștient sau
inconștient. (Katzung, 2017) (Narducci, et al., 1990) (Bishop, et al., 2017)
Metodele analitice alese pentru controlul doping trebuie să -și demonstre ze specificitatea
prin capacitatea lor de a per mite separarea substanțelor (me dicame ntelor) administrate, pe
grupe ș i sensibilitatea pr in posibilitatea de a detecta subs tanța activă și/sau metaboliții acesteia
în cel puțin 24 -48 h de la administrare .
În acest scop, metode le alese trebuie sa fie rapide în așa fel încât să asigure ca intreg
procesul de l a colectarea probei biologice până l a înregistrarea rezultatului s ă nu dureze mai
mult de 24h , trebuie să fie sensibile, permițând detectarea unor ca ntități foarte mici de
substanță dopantă existentă ca atare în produsul biologic, eliminată î n urme foarte mici ca
efect al utilizării unor ag enți de mascare, cum ar fi NaHCO 3, amestec de barbiturice si
salicilat. (Bertol, et al., 1980)
În cele ce urmează vom descrie aceste tehnici, precum ș i evoluția lor sub acest aspect
având in vedere etapele unei analize doping: izolarea substanței dopante din produsul
biologic, identificarea substanței izolate, confirmarea rezultatului.
În ordine crescătoare a puterii discriminatorii (probabilitatea ca 2 substanțe, alese aleatoriu
dintr-un număr mare de substanțe, să fie distinse ), tehnicile cele mai utilizate sunt:
cromatografia î n strat subțire (CSS), spectrometria in UV , gaz-lichid cromatografia (GLC),
GAZ -lichid cromatografia cu coloana capilara (CGLC), cromatografia de lichide de înalta
performanta (HPLC), spectrometria de ma sa (MS), cromatografia lichida micelara (MLC),
electroforeza zonei capilare (CZE), imuno -analiza prin polarizarea fluorescenț ei si radio –
imuno -analiza . (Moffat, et al., 2004)

27
Printre primele metode utilizate în analiza substan țelor dopante au fost cele spectrometrice
bazate pe formarea de compuși cromofori . (Stead, et al., 1982)
Aceste metode s -au dovedit a nu fi destul de sensibile pentru identifica rea substa nțelor
dopante extrase din urinî . Meto dele fluorescente, deș i sensibi le, au condus î n cele mai multe
cazuri la interferențe ale substanțelor dopante (in marea majoritate amine primare, secundare
si terțiare) cu amine endogene, inevitabil antrenate î n procesul de extracț ie a lichidului
biologic. (Mancinelli, et al., 1999)
Totuși, datorita specificității si sensibilității reacțiilor de formare a produsilor fluorofori,
mulți din reactivii care conduc la acești produși sunt utilizați si astăzi in reacțiile de
identifica re prin cromat ografia in strat subțire . (Annenkov, et al., 2015) (Bartzatt, 2001)
3.1 Izolarea substanțelor dopante din produsul biologic
În marea lor majoritate, creșterea sensibilității metodelor de identificare este condiționata
de concentrarea produselor dopante din lichidul biologic, ceea ce se poate realiza printr -o
extracție prealabila si evaporarea extractului. In general, pentru a mari selectivitatea acestei
etape, sunt utilizați solvenți cu pu nct de evaporare scăzut si polaritate scăzuta (de exemplu:
hexan, benzen, eter etili c, acetat de etil, cloroform ) (Pedersen -Bjergaard, et al., 2000) , sau
amestecuri ale a cestora (de exemplu: cloroform -izopropanol, clo rura de me tilen-izopropanol)
(Acikkol, et al., 2009) (Ellison, et al., 2009) . In procesul de extracție, solventul recomandat
este eterul etilic, insa cu condiția ca acesta sa nu conțină nici măcar urme de per oxid, care ar
putea distruge multe amine primare si secundare. Acel ași efect îl au acetatul de etil și
butanolul asupra metaboliț ilor. De asemenea, solvenții clorohidrocarbonati si impuritățile lor,
eventual existente, pot interacti ona cu mulți compuși baz ici. (Beckett, 2009)
În analiza substanțelor dopante din produsul biologic, extracția este prima si cea mai
importanta etapa, influențând prin maniera in care se face calitatea identificării ulterioare.
Y. Nakahara folosește ca etapa preliminară a identificării, pentru a analiza drogurile in
lichide biologice, extracția lichid -solid , care spre deosebire de extracția lichid -lichid, asigura o
separare neta a celor 2 faze, recuperări cantit ative, reproductibilităț i bune, elimină fo rmarea de
emulsii ș i prin aceasta înlătura pierderile de substanță . (Nakahara & Sekine, 1984)

28
3.2 Identificarea substanțelor izolate
A doua et apă î n diagnosticarea dopajului este identificarea produsului izolat. Cele mai
eficiente tehnici sunt cele cromatografice (CSS, GLC, CGLC, HPLC) si cele spectrometrice,
sau tehnici combinate (GLC -MS, CGLC -MS, HPLC -MS, GLC -CSS, HPLC -CSS). Pentru a
mări sensibilitatea ș i selectivitatea acestor metode, î nainte de aplicarea lor, extractele
produs elor biologice sunt supuse derivat izării chimice (transformarea produsului intr -un
compus ma i accesibil metodei aplicate), în special când î n extractele biologice exista compuși
greu volatili sau amestecuri enantiomere .
Atât GLC, cât ș i CSS sunt folosite ca metode de depistare (metode screening), detecția
incluzând formarea compușilor fluorofori ș i/sau stropirea cu reactivi specifici in CSS si
utilizarea FID (detectori de ionizare in flacăra) sau a detectorilor specifici NP D, ECD singuri
sau in combinație in GLC , identificarea selectivă fiind posibilă numai prin GLC si GLC -MS.
Adesea C SS este mai sensibilă decât GLC (de exemplu: codeina sub forma acetilata poate fi
determinata prin GLC la un nivel de concentrație de 0,4 mg/l si, respectiv 0,05 mg/l prin
CSS). (Thevis & Schänzer, 2007) (Thevis & Schänzer, 2005)
Din datele din literatura de specialitate, limita de detecție prin CSS este de 1 -5
g/L, ea
putând fi îmbunătățită cu un ordin de mărime prin alegerea reactivilor specifici de revelare
sau in multe cazuri iradierea cu radiații UV cu
=254 si 350 nm . (Moffat, et al., 2004)
(Liuber, 2005) (Pedersen -Bjergaard, et al., 2000)
Sensibilitatea in CSS este influențată si de sistemele faza mob ila/faza staționară (FM/FS)
aplicate in lucru . (Stead, et al., 1982)
Cele mai bune sisteme pentru analiza sistemelor bazice sunt: FS silicagel stropit cu
solutie de NaOH 0,1 M si uscat, iar ca FM :
1 ) cloroform : metanol (90:10);
2 ) ciclohexan : toluen : dietilamina (75:15:10);
3) acetona
Din punct de v edere calitativ (in CSS) prezenț a unui c ompus pe strat subțire este dată de
valoarea Rf (caracter istica fiecărei substanțe), iar cantitatea poate fi estimata direct pe strat
prin măsurarea inte nsității culorii sau fluorescenț ei spotului comparativ cu acela obținut cu
substanța etalon a cărei concentrație se cunoaște. (Zakrze wska, et al., 2007)
Cu toate ca CSS nu poate intra, din punct de vedere calitativ, in competiție cu GLC sau
HPLC, in ceea ce priv ește precizia, aceasta metoda dă un răspuns rapid semicantitativ, care
poate fi luat in considerare, desi valoarea deviației standard pentru CSS este de 10%. Aceasta

29
tehnică are valoare practică , avâ nd in vedere ca până în prezent colecția de date cuprinde 600
de droguri bazice in 4 sisteme si 200 de droguri acide si neutre in alte 4 sisteme.
Dintre procedeele cromatografice, GLC este cea mai sensibilă , având limita de detecție de
10-100 mg/mL cu detectorul FID (dete ctor de ionizare in flacara) , si poate ajunge la 0,05
mg/ml cu detectorul NP D sau chiar la nivel de pg prin detecție cu ECD a formelor derivate
(de exemplu, heptafluo robutiril derivat, sau tricloroacetil derivat), chiar in prezenta altor
substanțe. (Bălălău & Baconi, 2005) (Moffat, et al., 2004)
Calitatea rezultatului ș i obținerea unei limite de detecție scăzută depind de rezoluția
coloanei (puterea ei de separare), minimalizarea zgo motului electric și de condiț iile de operare
ale detectorului. Pentru a avea o mai buna rezoluție, trebuie sa se aibă in ve dere polaritatea
coloanei aleasă pentru lucru, î ncarcatura e i cu FS, modul de preparare si condițiile alese in
acest scop.
În scopul obținerii unei eficiențe și mai bune ș i atingerea unor limite de detecție foarte
joase în GLC, în locul coloanelor cu umplutură se folosesc coloane capilare, s istemul
rămânând același . Limitele de detecție (L.D.) atinse cu aceste coloane au fost de 100 pg
respectiv 10 -20ng/
L. Coloanele capilare, spre deosebire de cele de umplutura, sunt
superioare din punct de vedere al stabilității, flexibilității si capacității lor de incarcare, tot uși
valorile indicelui de retentie pentru multe droguri bazice nu sunt co nstante decât î ntr-un
anumit domeniu de concentrație, tinzând sa crească cu concentra ția, 50 -100 unități de indice.
În literatura de speci alitate, pentru o analiza rapidă screening a drogurilor acide/neutre si
bazice, la nivel terapeutic, sunt recomandate coloanele capilare SPB -1 și SPB -35. Coloanele
SPB-1 sunt coloane cu FS chimic legate, faze echivalente cu SE -30, nepolare, iar SPB -35 sunt
faze chimice leg ate prin polaritate intermed iară. (Moffat, et al., 2004) (Bălălău & Baconi,
2005)
În ultimul timp, datorită introducerii pe scară largă a detectorilor pentru soluții, cât și
datorită unor noi tehnici (presiune ridicată , faze s taționare s pecifice sau legate chimic, eluț ie
cu liganzi, etc), este posi bilă introducerea cromatografiei de lichide ca procedeu analitic. Î n
domeniul biologic, diversitatea mare de componente existente in lichidele biologice ca urmare
a administrării de m edicamente, proprietățile fizico -chimice extrem de apropiate ale acestora,
volatilității extrem de scazute, p recum si labilitatea lor termică , fac ca tehnica cromatografiei
de lichide sa fie indispensabilă pentru separarea, purificarea sau analiza acestora . Ca baze
libere, alcaloizii pot fi analizați prin HPLC, prin utilizarea unui gradient de s trat sau a unui
gradient de eluț ie. Utilizare a fazelor chimice legate, incepâ nd cu anul 1970, au făcut posibilă
extinderea câmpului de aplicabilitate a HPLC si in do meniul biologic si farmacologic.

30
Bazele libere (substanț e dopante) pot fi detec tate prin HPLC după o prealabilă extracție pe
o coloana chimic legata cu Bondapak C18, utilizând un detector electrochimic cu acțiune
oxidativa si cu potențial variabil, aplicat in funcție de clasa de substanțe ce urme ază a fi
analizata. Prin această tehnică s-a putut determina: morfina la un nivel de 0,1 -5
g/ml ;
cocaina 1-250
g/ml; metaqualona 5-100
g/ml.
Feniletilaminele (amfetamina, metilamfetamina) au fost se parate prin H PLC prin adsorbție,
partiție L/L, schimb ionic ș i schim b cu liganzi .
Cele mai eficiente separări au fost obținute pe coloan a cu silice si eluent tampon apă –
metanol. Pentru drogurile sensibile la condițiile experimentale (pH, putere ionica) cum ar fi
fenile frina, stricnina, M.R. Smith si colaboratorii recomanda o coloana cu silice si eluent
metanol -etilendiamina tampon. (Smith, 1991)
Separarea drogurilor bazice p rin HPLC este adesea impiedicată de cozile picurilor si de o
slaba e ficiență datorată interacțiunilor nedorite intre grupele funcționale cu azot din molecule
si grupele silanol de pe suprafața materialului adsorbant de silice „based" conținut de coloana .
(Bălălău & Baconi, 2005)
Utilizarea mater ialului de silice modificat dinamic, asemenea fazelor reverse din HPLC
conduce la eliminarea acestor dezavantaje ș i la obținerea unei eficiente maxime. Cozile
picurilor ce apar intr -o astfel de determinare pot fi reduse prin adăugarea agenților
„anticoada" (de exemplu: amine sau ioni de amoniu cuaternari) la eluent.
În absenț a unui detector sensibil, detecția prin HPLC cu prealabilă derivatizare chimică s-a
dovedit a fi foarte sensibilă atât pentru separarea comp ușilor din lichide biologice, cât ș i
pentru separarea izomerilor optici . Pentru identificarea compușilor bazici se folosesc, ca și în
GLC, indicele de retenț ie (IR=definesc parametrii de retentie ai unui amestec; IR depind de
faza stationara si nu de coloana sau viteza gazului purtator) de tip Kovats cu standarde de
referință din seria n-nitroalcanilor. Utilizarea H PLC pentru analiza doping este încă destul de
limitata din următoarele motive:
– FS nu au putut fi pana acum standardizate (umpluturi de la diferite manufacturi, diferă
simțitor ca performa nta);
– Lipsa unui sistem de detecție universal (deși detectorul in UV poate fi cel mai indicat).
– Variațiile indicelui de retentie din considerentele amintite in legătura cu FS pot avea loc
schimbări in ordinea de elutie.
Ca o noutate in analiza HPLC a produselor biologice este utilizarea coloanelor cu faza
hidrofobica „HISEPTM" care au demonstrat un î nalt grad al stabilității fizice și
reproductibilităț ii cromatografice, chiar si după o utilizare indelungată .

31
Coloana HISEP -SM reprezintă un concept pent ru separarea drogurilor, metaboliț ilor din
lichide biologice, care pot fi direct injectate in coloana analitica fara a mai fi necesara o
prelucrare prealabila.
Cromatografîa lichida micelara (MLC) a fost folosita pentru analiza unor droguri ca:
hormoni, c afeina, efedrina, bumetamide, clortalidona, dihidroclortiazida, furosemid,
spironolactone si propranololul.
În MLC s -a folosit o soluție apoasă de surfactant (dodecilsulfat de sodiu) ca faza mobilă
utilizând o coloana octadecilsilan (ODS). Concentrația sur factantului este mai ridicata decât
CCM.
Principalele avantaje ale MLC sunt:
– cost scăzut;
– toxicitate joasă si nepoluar ea mediului prin FM (faza mobilă );
– selectivitate sporită ;
– abilitatea de a analiza ambele componente, hidrofobic si hidrofilic, si multan;
– abilitatea de a analiza direct proteinele conținute in mostre.
MLC nu poate suplini alte tehnici analitice folosite pentru screening -ul drogurilor ilegale in
sport. MLC poate imbunatati anumite analize prin injectare directa.
Deoarece dezavantaju l MLC este eficienta scăzuta, aceasta problema se poate rezolva prin
aditia unei mici cantități de alcool (< 3% v/v) (propanol, butanol sau pentanol).
In electroforeza zonei capilare (CZE) se folosesc o soluție tampon cu pH=8 si un capilar
de siliciu. S -au comparat parametrii de retentie si eficienta.
Limitele de detecție cu detector UV la 254 nm si deviațiile relative standard pentru
atenolol, furosemid si spironolactona, au fost comparate cu cele din MLC. Medicamentele
supuse MLC sunt bine rezolvate in CZ E, in timp ce reversul este valabil pentru un număr
limitat de droguri. Câteva interferențe de urina pot sa apară in CZE. Selectivitatea analizei are
mai multe șanse prin utilizarea MLC cuplata cu CZE, care necesita doar filtrarea ca
pretratament.
Universa litatea este un avantaj comun MLC – CZE (droguri din familii diferite pot
monitorizate printr -o singura injecție). Droguri care se suprapun in MLC sunt bine delimitate
in CZE .
Studiile viitoare vor impiedica analizele fracțiunilor proteice din MLC si elec troforeza.

32
3.3 Confirmarea rezultatelor
Informații supl imentare privind identificarea ș i/sau confirmarea unor substanțe prezente in
lichidul biologic pot fi obținute prin transformarea chimică a produsilor izolați din materialul
biologic ( derivatizare chimică ) și/sau spectrometrie de masa.
Derivatizarea este o metoda folosită in tehnica cromatografică prin care se obțin: pe de o
parte, produși cu un grad de volatilitate mai ridicat decât cel inițial, ușurând a stfel separarea
lor prin GC , iar pe de alta parte f acilitând rezolvarea amestecurilor enantiomere prin HPLC si
GC. Derivatizarea poate sa fie privita ca o metoda de identificare a unor compuși cu timpi de
retentie identici; de asemenea, poate fi utilizata pentru a distinge intre ei 2 compuși, de
exemplu: e fedrina si pseudoefedrina, care in reacție cu acetona formează oxazolidina cu
randamente de transformare diferite: efedrina
=80-90%; pseudoefedrina
=5-10%. De
asemenea, aceasta metoda poate facil ita separarea aminelor primare ș i secundare de cele
terțiar e sub forma der ivaților acetati ai acestora . (Sekine & Nakahara, 1983)
În ceea ce privește reactivii de derivatizare , aceștia pot fi:
-acetona (pentru amine primare cu formarea bazelor Schiff );
-sulfura de carbon (pentru amine primare si secundar e cu formarea izotiocianatilor,
respectiv ditiocarbamatilor );
-cetone aciclice pentru amine secundare cu grupe hidroxil in poziția
(efedrina) cu
formarea de oxazolidina;
-anhidrida trifluoro acetica pentru aminele primare ș i secundare, pentru narcotice si beta –
blocante ; (de Jong, et al., 1988) (Beckett, 2009)
-reactivi de sililare pentru amine ce conțin in molecula ciclu aromatic cu grupe hidroxil ; N-
trifluacetil -o-trimetilsili l (NTFA -OTMS) pentru stimulente; N -metil -n-trimetilsilil tri –
fluoroacetamida ; clorura de trimetilsilil (MSTFA -TMSCL) (100:2) pentru pem olina după
etapa oxidativă ;
-n-metil -n-tms-trifluoroacetamida pentru beta -blocante ;
-iodura de metil pentru diuretice;
-clorura de chiral-trifluoroacetil -L propil (L-TPC) aplicat î n tehnicile de rezolvare a
enantiomerilor (s -a dovedit a fi foarte util pentru analiza drogurilor ilicite – amine).
Din acest punct de vedere, al detecției formelor derivatizate, acestea pot fi det ectate pana la
o limita de detec ție de 5 ng/ml cu detectorul NP D si la nivel de pg cu detectorul cu captura de
electroni (ECD) in special derivații trifluoracetilati.

33
In situația in care un anumit compus (suspectat de a fi dopant) nu corespunde la nici un
indice de retentie (determinati prin GLC) caracteristic unei substanțe din setul de standarde
testate, pentru identificarea acestuia se apelează la tehnica combinata GC -MS.
Compusul necunoscut, separat prin G LC va fi inregistrat de spectrometrul de masă (SM)
sub forma de spectru, pe toata porțiunea picului, identificarea facandu -se după fragmentele
ionice caracteristice compusului necunoscut prin compararea acestora cu cele aflate in baza de
date a SM respectiv . În analiza substanțelor dopante, cuplajul GC -MS es te o tehnica
obligatorie, cerută de către C .I.O. pentru confirmare a unui rezultat pozitiv atât pentru
substanțe ca atare si/sau metaboliti, sub forma inițiala s au sub forma derivatizata . (de Jong, et
al., 1988) (Moffat, et al., 2004)
Cu toate posibilitățile pe care le oferă SM, aceasta nu poate fi considerată ca un test
infailibil.
Date din literatura de specialitate indică o probabilitate de 50% in ceea ce privește
răspunsul corect, fiind po sibile atât falsuri pozitive, cat si falsuri negative. Aceasta situație se
poate explica pe de o parte prin faptul ca datele computerizate in spectrometrul de masa
conțin spectrul substanțelor pure, făcute in condiții experimentale, care de obicei nu sunt
specificate, iar pe de alta parte picurile eluate din produsul biologic sunt adesea contaminate
cu compuși end ogeni sau exogeni, care complică spectrul substanței urmărite. Mai mult, este
bine cunoscut faptul ca spectrul de masa depinde de condițiile exper imentale si de
instrumentul folosit; computerizarea in SM nu poate oferi toate spectrele aduse la zi, iar in
ceea ce privește cuplajul HPLC -MS, acesta intalneste același fel de probleme ca si cele din
cuplajul GLC -MS.

34
4. Aspecte biochimice ș i farmaco -toxico logi ce privind steroizii
anabolizanț i
Cuvântul „ hormon" provine din limba greacă (hormao = a excita, a stimula, a activa, a
pune in mișcare) si a fost introdus in știința de către E rnest Henry Starling (1866 – 1927) in
anul 1905. (BioEtymology, 2019)
Necesitatea introducerii unui termen științific cu caracter de generalizare s -a ivit imediat
după ce au fost cunoscute substanțe biologic active, care isi manifesta acțiunea
biostimulatoare mai departe de locul secreției. In acest s ens se poate exemplifica prin
descoperirea secretinei de către B ayliss si Starling (1902), hormon care stimulează secreția
pancreasului (secretina fiind un hormon tisular produs de mucoasa duodenala).
Cel care intuiește pentru prima data existenta unor sec reții interne ale diferitelor organe
este medicul francez T heofile de B ordeu (1775), ce poate fi considerat un premergător al
endocrinologiei.
Karl Adolf von B asedow (1799 – 1854) și predecesorii să i Caleb Illier Parry si Robert
James Graves descriu hipert iroidismul (1825 -1840).
Observații asupra f uncționă rii glandelor suprarenale a realizat T homas Addison (1793 –
1860) care a descris in 1855 insuficien ta corticosuprarenală , cunoscută sub denumirea de
„boala lui A ddison". Î n anul 1855 filozoful francez C laude Bernard (1813 -1878) a introdus
termenul „secreție interna", facand diferența intre secrețiile glandulare externe si interne. El a
pus in evidență funcția glicogenetica a f icatului si rolul pancreasului în digestia grăsimilor,
facând dovada secreției inter ne a unui organ.
Unul dintre fondatorii endocrinologiei pe plan mondial este savantul C onstantin I. Parhon
(1874 -1969), care impreuna cu M. G oldstein au publicat la Paris (1909) prima carte din lume
ce tratează probleme de endocrinologie cunoscute la acea vreme, intitulata „ Les S ecretions
Internes – Pathologie et P hysiologie ".
4.1 Generalități privind steroizii anabolizanți
Steroizii anabolizanți sunt compuși chimici înrudiț i cu testosteronul, dar cu proprietăți
androgene mult ma i reduse fata de acesta, fiind însă păstrate proprietățile anabolizante (de
acumulare in țesutul musc ular si osos in special). O altă cauză pentru dez voltarea compusilor
cu structură steroidică a fost aceea că testosteronul, administrat oral, este inactivat in proporție
de 98% î n ficat, prin efectul de prim pasaj, deci o cantita te foarte mică de substanță ajunge î n

35
sânge, fiind utilă. Deși ținta finală este realizarea unui steroid care să îș i fi pierdut total
caracteristicile androgenice specifice testosteronului, se pare ca ea nu va fi niciodată atinsa
(din aceasta cauza denumirea corecta ar fi de steroizi anabolici androgeni).
Inca din anii ’30 s -a descoperit ca administrarea de steroizi la animalele de laborator
produce creșteri in masa musculara si osoasa. Datorita acestor efecte, ei au intrat rapid in
arsenalul culturistilor si halterofililor. Oamenii de știința germani, in timpul celui de -al doilea
război mondial, au sintetizat steroizi care au fost experimentați atât pe soldați cat si pe
prizonierii din lagărele de concentrare nazis te.
Steroizii sunt obținuți prin modificarea moleculei de testosteron, rezultând substanțe cu
proprietăți asemănătoare, dar si cu d iferente. De exemplu „anavarul” este un steroid cu
proprietăți androgenice si anabolizante foarte scăzute, având insa marele avantaj al creșterii
sintezei de ATP.
De asemenea, timpul de acțiune al steroizilor poate fi diferit, unii fiind metabolizaț i mai
lent, alții mai rapid. Pentru a fi eficienți, steroizii trebuie sa stea in sânge mai mult timp si in
acest scop molecula de t estosteron a fost inițial modificat ă, adă ugându -se un grup alchil î n
poziția 17, ceea ce condus la obținerea de steroizi eficienți pe cale orală, dar toxici pentru
ficat, deț i exista si excepții : stanazolol, metandrostenolon, anadrol, care sunt 17 alfa al chilati.
Exista sute de steroizi, dintre care amintim : boldenona, clortestosteron, drostanolon
(masteron), fuoximesteron (halotestin), mesterolon (proviron), metanddienona (naposim),
metenolon (primobolan), nandrolona (decanofort), oxandrolone (anavar), o ximetolona
(anapolon), stanozol (winstrol), trebnolona (finaject).
4.2 Mecanismul de acțiune al steroizilor anabolizanți
Anabolizantele sunt compuși care stimulează î ndeosebi metabo lismul proteic. Androgenii
au e fect anabolizant î n tot cursul vie tii. Estrogenii sunt anabolizanți în doze mici și
catabolizanți î n doze mari. Num eroase cercetări întreprinse în domeniul anabolizantelor
urmă resc disocierea efectul ui anabolic de cel androgen, obținerea de preparate cu acțiune
prelungită , administrate oral si bine tolerate.
Acțiunea anabolizantă se apreciază prin creș terea apetitului , a greutăț ii corporale, a curbei
staturale la copil, scă derea excretiei ionilor de sodiu, p otasiu, cloruri, fosfati, bilanț azotat
pozitiv (scaderea eliminarii urinare a azotului, cresterea albuminelor serice), cresterea
potasiului intracelular, antagoni -zarea substantelor catabolizante proteice. Anbolizantele
diminua calciuria si f avorizeaza depunerea calciului î n oase. (Lenehan, 2003)

36
4.3 Efectele steroizilor anabolizanți
4.3.1 Efecte principale
Steroizii sunt folosiți in scop medical in ur mătoarele situații: insuficiența hormonal ă,
pubertate intarziată , operații cu pierderi de țesut, impotență , HIV, cancer mamar, anemie
grava sau alte boli sau situații critice ale organismului.
Datorita efecte lor anabolizante sunt folosiți ș i de persoa ne sănătoase, care doresc sa isi
îmbunătăț ească performanța sportivă (sportivi de prformanta in special in sporturi de forța,
dar nu numai: culturism, h altere, canotaj, ciclism, box, înot) sau chiar pentru îmbunătățirea
performanțelor î n anumite acțiuni / sarcini de serviciu (militari, trupe speciale, bodyguarzi).
În afară de stimu larea anabolismului, se constată o sinteză crescută de ATP, ceea ce
înseamnă mai multă energie și mai multă rezistență. Î n cazul femeilor, utilizarea de steroizi
prezintă un grad de periculozitate sporit, determinând efecte secundare foarte grave, ș i dese ori
ireversibile. S -a observat în urma testelor de sânge că persoanele care consumă steroizi au
funcția hepatică si renală crescuta (transaminazele AST, ALT sunt î ntotdeauna ridic ate,
lactatdehidrogenaza (LDH) ș i fosfataza al calină nefiind direct afectate de steroizi).
Cele mai frecvente complicații vizibile pe care le poate experimenta o persoana care
folosește steroizi anab olizanti sunt: acneea, ginecomastia, micșorarea testiculelor, vergeturi,
tulburări ale libidoului, sindrom de « abstinenta » (de intrerupere) si dependenta. Aproximativ
70% din utilizatori descriu apariția unei simptomatologii care sugerează un sindrom de
« abstinenta » (de intrerupere), atunci când inceteaza administrarea steroizilor. Cele mai
frecvente manifestări sunt depresia, reducerea libidoului, scăderea forței si dimensiunii
mușchilor. Acest fenomen se explica prin faptul ca nivelul de testosteron s e prăbușește brusc.
Științific, s -a demonstrat ca reluarea secreției de testosteron poate sa apară după 3 -6 luni si in
cazuri nefericite, niciodată.
4.3.2 Efecte secundare
Generale:
-acnee;
-ginecomastie;
-edeme;
-creșterea pă rului facial si corporal;
-reducerea numărului de spermatozoizi;
-hipertensiune arterială ;

37
-toxicitate hepatica;
-reducerea tolerantei la glucoza;
-disfuncție tiroidiană ;
-reducerea funcției imunitare;
-dependență ;
-sindrom de “abstinență ” (de î ntrerupere).
Specifice la femei
-îngroș area voc ii;
-mărirea clitorisului;
-creșterea pă rului facial si corporal;
-micșorarea sânilor;
-tulburări ale ciclului menstrual
Copii / adolescenti:
-oprirea creșterii;
-pubertate precoce
Efecte secundare asupra organelor:
Creier
-schimbări de dispoziție;
-anxiet ate;
-agresivitate crescută;
-oboseală ;
-tulburări psihice.
Inima
-hipertensiune arterială ;
-infarct miocardic.
Tegumente
-alopecie;
-acnee;
-erupții;
-vergeturi.
Tub digestiv
-hemoragii digestive .
Aparat genital

38
-micșorarea testiculelor;
-sterilitate;
-impotență ;
-tulburări ale ciclului menstrual;
-deficite de ovulatie.
Sistem muscular si osos
-atrofierea prematură a cartilajelor de c reștere cu hipotrofie statu roponde rală;
-dureri osoase;
-risc sporit de accidentare;
-refaceri dificile post a ccident.
Echilibru metabolic si hidroelectrolitic
-retenț ie hidrosalina;
-scăderea toleranț ei la glucoza;
-hipercolesterolemie
Scăderea imunităț ii organismului.
Steroizii injectabili sunt considerați mult mai siguri si eficienți decât cei administrați ora l,
fiind mai puțin toxici la nivelul ficatului. Toți steroizii injectabili se administrează
intramuscular si se absoarbe intr -un timp bine determinat. Daca se injectează un steroid in
grăsime acesta se va răspândi mult mai greu, uneori durând luni de zile .
Interzicerea lor provine in primul rând din multitudinea reacțiilor adverse pe care le pot da,
atât sportivilor, cat si bolnavilor cu diverse afecțiuni (boli autoimune, insuficienta
corticosuprarenala) care necesita tratament cronic cu derivați de cortiz on. Este adevărat ca
exista o corelație pozitiva intre doza si intensitatea reacțiilor adverse, dar de multe ori acestea
pot apărea la doze considerate mici. In plus, spectrul reacțiilor adverse este foarte mare, el
putând varia de la acnee la HTA ș i diabe t zaharat.
4.4 Proprietățile antinociceptive ale neurosteroizilor
Acidul gama -aminobutiric este implicat în procesarea senzoriala în î ntregul SNC si i n
procesarea informaț iei nociceptive la nivelul cornului dorsal al maduvei spinarii, unde sunt
prezenti atât r eceptori GABA -A, cât ș i GABA -B (A.H.Dickenson, et al., 1997)
Datorită faptului că receptorii GABA -A sunt un grup eterogen, constand din subtipuri
distincte structural, este de așteptat ca diferiț i steroizi neuroacti vi sa prezin te o legare diferită
de aceste subtipuri ș i deci activitati diferite. Studii de legare cu liganzi radiomarcați au ară tat

39
diferenț e regionale in distributia situsurilor de legare pentru diferiti steroizi neuroactivi (Sapp,
et al., 1992) . Un studiu de Gee si Lan (1991) , ce a utilizat recep tori GABA -A izolaț i din
cortex și din mă duva spin ării, a ară tat diferente in modularea steroidiana a fluxului de clor
GABA -indus pentru ce le doua regiuni. Aceste diferențe indică existenț a unui p otential pentru
utilizarea de steroizi cu actiune specifica pe receptorii spinali si cu efect minim sau absent la
nivel cortical. O aplicatie a acestui concept ar fi dezvoltarea de analgezice steroidiene non –
sedative, care ar putea fi administrate pe cale generala. (Gee & Lan, 1991)
S-a aratat că injectarea de propofol, care produce anestezie prin modularea pozitiva a
receptorilor GABA -A din cr eier, are si efecte antinociceptive (Goodchild, 1997) . Aceasta
antinociceptie s -a demonstrat a fi datorata unei actiuni a drogului pe receptorii GABA -A
spinali.
În concluzie, antinociceptia mediata spinal poate fi produsa de legarea neurosteroizilor de
receptorii GABA -A spinali, care poseda situsuri de legare st eroid modulatorii. In plus, acesti
receptori au proprietati diferite comparativ cu cei din creier, responsabili de efectele
anestezice.
4.5 Date privind metaboliții urinari ai nandrolonului
Steroidul androgenic anabolizant 19 -nortestosteron, numit și nandrolon , a fost pentru prima
dată sintetizat de către Bitch în 1950. Nandrolon are un efect anabolizant și este folosit în
tratamentul anumitor boli cronice. Folosirea nandrolonului de către atleți a devenit populară în
anii ’50. Atleții folosesc nandrolonă în fo rmă injectabilă sau orală pentru a crește forța
musculară și pentru a -și îmbunătății performanța. C.I.O . a interzis folosirea nandrolonului în
sport în 1976 datorită beneficiilor potențiale în creșterea performanței și riscului de boală
asociat cu folosire a steroizilor anabolizanți.
Când nandrolonul este administrat per os sau injectabil de către subiecții umani, trei
metaboliți ai nandrolonului pot fi izolați și măsurați în urină prin spectometria de masă de
înaltă rezoluție. Acești metaboliți au fost iden tificați a fi 19 -norandrosteron, 19 –
noretiocolanolon și 19 -norepiandrosteron. Acești metaboliți sunt compuși isomerici, având
aceeași compoziție chimică și aceeași masă moleculară, dar structură chimică diferită. NA
este, de obicei, cel mai excedentar meta bolit urinar al nandrolonului. Prezența acestor
metaboliți în urină reprezintă baza de plecare în analiza împotriva utilizării ilegale a
nandrolonei de către atleți. Această afirmație este făcută pe premisa că acești metaboliți
urinaripot fi derivați doar din nandrolonul exogen. În 1996 C.I.O . a stabilit o concentrație prag

40
a metaboliților nandrolonului în urină. O definire a dopingului cu nandrolon a fost stabilită la
depășirea concentrației urinare a acestuia peste 2 ng/ml la bărbați și peste 5 ng/ml la f emei.
Recent, posibilitatea unui test fals pozitiv la nandrolon a fost înlăturată. Explicațiile pentru
testul fals pozitiv includ contaminarea prin suplimenți și producția endogenă a nandrolonului
și reglarea căilor metabolice ale nandrolonului de către di verși factori fiziologici și alte
intervenții. Scopul acestui articol este analiza studiilor asupra metabolismului nandrolonei, iar
principalul obiectiv fiind acela de a determina dacă este într -adevăr posibil ca un atlet să aibe
testarea nandrolonului poz itivă fară ca acesta să fi administrat oral sau injectabil nandrolon.
Întrebarea dacă un test pozitiv rezultă din administrarea suplimenților nutriționali și
contaminare prin mâncare nu face scopul acestui articol.
4.5.1 Evidențierea nandrolonului endogen
Origin ea NA endogen în urina atleților care nu și -au administrat voit ( oral sau injectabil )
nandrolon este crucială în rezolvarea problemei: este posibil ca ei să aibă un test fals pozitiv.
Kicman și Brooks au utilizat teste radioimunologice și au măsurat NA în urina bărbaților și
femeilor care se presupunea că nu și -au administrat NA exogen,valorile încadrându -se între
3,8 ng/ml si 49,4 ng/ml. Totuși, aceste date trebuie interpretate cu precauție deoarece ar putea
fi contrazise pe motivul că tehnicii analitic e îi lipsesc specificitatea și sensibilitatea. (Kicman
& Brooks, 1988)
Debruyckere și colaboratorii au măsurat NA în urina a trei subiecți, la concentrații de 9,14
și 37 ng/ml. Rezultatele au fost, mai târziu, atribuite cărnii contaminate cu NA, pe care
subiecții este posibil să o fi consumat. (Debruyckere, et al., 1993)
În 1996, CIO a declarat că existența unei cantități mici de NA în urină nu constituie o
probă de dopaj. Acest lucru înseamnă că ei recunosc posibilitatea producerii de NA endogen.
Se poate doar presupune că s -a ajuns la această decizie pe baza datelor colectate de
laboratoarele CIO în timpul testelor de rutină pentru medicamente, deoarece dovezile
științifice la timpul respectiv er au îndoielnice. Spre sfârșiul anilor ’90 procedurile analitice
pentru detecția și cuantificarea steroizilor metabolici în urină au devenit cu mult mai
sensibile. Astfel se explică de ce un număr apreciabil de probe urinare pozitive pentru NA au
fost anali zate în anumite centre anti -doping. Multe din probele pozitive au fost luate de la
sportivi care nu avuseseră antecedente de dopaj cu steroizi. Cercetări mai amănunțite cu
echipament mai performant au fost făcute pentru a determina dacă NA poate fi produs în mod
natural de către organismul uman. Această cercetare a adus dovezi convingătoare că NA a fost
găsit în urinasubiecților fără nandrolon exogen. În aceste studii, valoarea concentrației

41
urinare de NA a fost între 0,01 -1,79 ng/ml. Într -un studiu al lui Galan Martin & co. au fost
măsurate concentrații ridicate de NA la cinci sportivi ( 4,5,6,8,14 ng/ml). Un subiect de sex
feminin din studiu, aflată în postmenopauză,a avut o concentrație de NA de 22 ng/ml. Aceasta
ar putea argumenta că acești atleți și -au administrat nandrolon. Aceste rezultate sunt dificil de
explicat și, poate, următoarele investigații ale acestor subiecți sunt necesare înaintea luării
unei opinii definitive. , et al., 2001)
4.5.2 Biotransformarea nandrolonului
Căile metabolice pentru producția endogenă a NA în corpul uman trebuie luate în calcul. În
condiții normale, testosteronul este aromatizat în estrogen de către complexul enzimatic al
aromatazei. Androstendionul, precusorul direct al testostero nului, este, de asemenea,
aromatizat de aceeași enzimă. Etapa importantă în acest proces metabolic, este eliminarea
grupării metil de la C 19 (carbon 19) al testosteronului sau androstendionului. Nandrolonul
diferă structural de testosteron și androstendio n prin lipsa grupării metil la C 19 și, în plus, este
diferit de androstendion prin substituția unei grupări cetonice cu o grupa hidroxi la C 17. Este
posibil ca 19 -norsteroizi (nandrolonul și metaboliții) să fie intermedi ari în procesul de
aromatizare.
Colesterol
↓
Dehidroepiandrosteron
↓
Androstendionă –––– ↓––- Estronă
↓ 19-norsteroizi
Testosteron ––––– ↑–– Estradiol

Studiile pe animale, experimentele in vitro și observațiile pe oameni, femeile gravide în
special, au adus sprijin teoriei că 19 -norsteroizii sunt intermediari ai aromat izării androgenilor
în estrogeni. Concentrațiile estrogenilor la femei au crescut semnificant atât în timpul
ovulației,cât și pe durata sarcinii. Concentrații urinare mari de NA au fost recent măsurate la
femei în timpul ovulației și al sarcinii. Mareck -Engelke & co. au comunicat că în timpul
sarcinii concentrația NA în urina umană poate ajunge la 20 ng/ml. În aceste cazuri sarcina este Figura 9 Calea de biosinteză a androgenilor și aromati zarea androgenilor în
estrogeni cu formarea posibilă de 19 steroizi intermediari.

42
confirmată cu un test de sânge pentru HCG ( human chorionic gonadotrophin ). (Mareck –
Engelke, et al., 2002)
Un studiu recent al lui Reznik & colab. a analizat urmările administrării HCG la 10 bărbați.
HCG crește testosteronul seric la bărbații sănătoși și stimulează aromataza, inducând o
creștere graduală a estrogenului seric. Testosteronul și estrogenul serici au crescut la 10
subiecți după administrare de HCG și excreția NA în urină a crescut cu 250 %. Din acest
studiu se poate concluziona că, creșterea în biosinteza nandrolonului este asoc iată, posibil, cu
aromatizarea testosteronului în estrogen. Deși căile metabolice propuse sunt teoretice,
dovezile disponibile sugerează că este posibil ca din fluxul precursorilor androgeni prin calea
de biosinteză a testosteronului să rezulte în nandrolo nul endogen. De aceea, se poate
presupune că factorii care pot crește fluxul precusorilor androgeni prin calea de
biosinteză a testosteronului, teoretic pot crește și cantitatea de nandrolon produs. (Reznik, et
al., 2 001)
4.5.3 Factori ce pot afecta biotransformarea nandrolonului
a. Genetici
Concentrația serică de testosteron la bărbați se găsește în limite foarte largi, sugerând o
variabilitate genetică mare, interindividuală și intraindividuală, în producția de sex -steroizi
într-un interval de 24 ore. Deci, există posibilitatea existenței unei excreții de NA variabile.
Într-adevăr, excreția urinară de NA endogen la un atlet bărbat a variat într -o perioadă de trei
luni cu 680 %, iar la un alt subiect cu 72 % într -o perioadă d e 24 ore. Complexul enzimatic
17β hidroxisteroid de hidrogenază, care convertește androstendionul în testosteron, și
complexul enzimatic al aromatazei, care convertește testosteronul în estrogen, se găsesc în
mușchi sau în țesutul adipos. Deci, este imagin abil de ce oameni cu masă musculară mare și
un tesut adipos abundent pot avea o producție sporită de intermediari 19 -norsteroizi.
Complexul enzimatic al aromatazei luat ca atare, poate arăta la unii subiecți o mare
variabilitate genetică în exprimare și în activitate, cu o activitate crescută a aromatazei în
producerea de cantități mari de estrogen. Astfel, se ridică întrebarea dacă reglarea genetică în
sus a procesului de aromatizare la acești oameni duce și la creșterea producției de 19 –
norsteroizi.
b. Exerc ițiile fizice
Exercițiile fizice intense au fost asociate cu nivele crescute ale NA în urină. Le Bizec & co
timp de 19 luni a făcut un studiu pe jucătorii profesioniști de fotbal și a colectat 385 de probe

43
de urină. Concentrațiile urinare de NA după jocuri le de fotbal erau semnificativ mai mari
decât erau înainte de începerea meciurilor, astfel după meciuri 70% din probele de urină erau
sub 0,1 ng/ml și 20% erau între 0,1 – 0,2 ng/ml. La patru probe de urină, concentrația de NA
era peste 1.0 ng /ml, valoare a maximă fiind de 1, 79 ng/ml. Când urina este testată pentru
substanțe interzise și greutatea specifică a probei de urină este peste 1,020, concentrația
urinară de metaboliți este ajustată cu un factor de corecție. Această analiză se bazează pe
premisa că atât debitul urinar cât și excreția de metaboliți urinari rămân constante atât pe
timpul cât și imediat după exercițiile fizice. Totuși, aceasta este o presupunere eronată și în
acest sens s -a demonstrat că eliminarea de pseudoefedrine după exerciții a cre scut la subiecții
la care volumul de urină a rămas constant. Astfel, excreția metabolică urinară nu va rămâne
constantă în timpul și după exercițiile fizice, iar prelevarea randomizată de probe de urină
după efectuarea de exerciții nu poate fi considerată relevantă. O măsurare de o mai mare
acuratețe poate fi considerată prelevarea de urină pe 24 ore, permițând calcularea ratei de
excreție a metaboliților urinari. Totuși, acest lucru nu se face în practica curentă, mai ales la
testările anti -doping. (Le Bizec, et al., 2002)
Concentrația serică de androgen ca răspuns la exercițiile atleților poate varia în funcție de
tipul, durata și intensitatea grilei de exerciții. Concentrația serică de testosteron, androstendion
și dehidroepi androsteron crește cu perioada scurtă și intensitatea exercițiilor, ca rezultat al
producției testiculare crescute printr -un mecanism necunoscut. O creștere a testosteronului
seric după efort fizic poate fi, de asemenea, cauzată de o scădere a volumului pl asmatic sau o
scădere a clearance -ului hepatic. Efectul efortului fizic asupra estrogenului seric este, de
asemenea, variabil. Este de înțeles că, creșterea androgenilor din circulație la oamenii ce fac
exerciții fizice de intensitate crescută și durată sc urtă, poate duce la stimularea complexului
enzimatic al aromatazei, iar această stimulare a aromatazei ducând la o creștere considerabilă
a concentrației de NA din urină. Deci, există date suficiente care arată că o probă de urină
prelevată după efort fizi c intens poate avea o concentrație ridicată de NA, din cu totul alte
motive decât deshidratarea.
c. Traumatismele și stresul hipoglicemic
Până acum, nu s -a efectuat nici un studiu care să analizeze posibilul efect al stresului
traumatic ( injuriile musculo -scheletale ) asup ra metabolismului 19 -norsteroid ului. În mod
interesant, doi atleți de renume internațional, unul jucător internațional de rugb y, iar celălalt
un paraolimpic , au fost identificați pozitiv cu o concentrație de NA mai mare de 2 ng/ml, după
ce amândoi au suferit leziuni importante chiar înaintea prelevării probelor urinare pentru

44
testul anti -doping. Amândoi atleții au susținut că sunt nevinovați referitor la acuzația de
dopaj. La ambii atleți, concentrația de NA din urină era de aproximativ 6 ng /ml, ceea ce este
peste limita impusă de C.I.O . pentru bărbați ( 2 ng/ml ).
Reznic & co a adus câteva informații referitoare la efectul stresului asupra metabolismului
nandrolonului. Astfel, a fost indusă hipoglicemia la 10 subiecți prin injectarea I.V. a 0,1 IU/kg
insulină. Apoi, au fost prelevate probe de urină la 0 -2, 2-4, 4-10 ore de la injectare. Au
concluzionat că stresul hipoglicemic nu a afectat în mod semnificativ excreția de NA. Totuși,
din datele lor reiese faptul că la unii subiecți, excreția de NA a crescut în primele două ore de
la injectarea de insulină. Dacă studiul implica mai mult de 10 subiecți, ar fi avut o valoare
statistică suficientă pentru a arăta că această creștere a concentrației în NA în primele două
ore după stresul hipoglicemi c este o descoperire importantă. Stresul hipoglicemic este asociat
cu sint eza de hormoni hiperglicemianți: cortiz ol, glucagon, hormonul de creștere și
adrenalina. Cortisolul este produs în corticala glandei suprarenale prin stimularea de către
ACTH. ACTH -ul stimulează și secreția de androgeni și mineralocorticosteroizi tot în cortexul
suprarenalian. Este tentant să presupunem că sinteza crescută de androgeni suprarenalieni
duce la creșterea excreției de NA cum este descris mai sus. Trebuiesc făcute, totuși, studii mai
aprofundate pentru a vedea dacă, creșterea androgenilor suprarenalieni și aromatizarea lor
poate produce vreo schimbare în excreția de NA după oloziune traumatică musculo –
scheletală. (Reznik, et al., 2001)
d. Cofactor ii minerali și produsele pe bază de plante
Există o teorie conform căreia anumite substanțe, ce nu sunt interzise în sport, modifică
metabolismul nandrolonului. De exemplu, zincul este un cofactor în multe din procesele
enzimatice ce au loc în corpul uma n. A fost evidențiată o creștere a testosteronului seric,
după administrarea de zinc, la bărbații care aveau deficit de zinc. De asemenea, dietele sărace
în zinc au dus la o scădere semnificativă a concentrației de testosteron seric. Deci, se poate
concluz iona că zincul induce producția de testosteron. Deși există o relație lineară între
concentrația de zinc seric și cea de testosteron seric, totuși, nu se știe dacă dozele
suprafiziologice de zinc sunt asociate cu nivele mai crescute ale producției de testo steron.
Unii atleți au concentrația de zinc la limită inferioară datorită alimentației inadecvate și a
pierderilor considerabile prin transpirație. Cum concentrația de zinc nu poate fi optimă la
acești atleți, poate oare suplimentarea cu zinc să sporească producerea de testosteron și poate,
această creștere a producției de testosteron să ducă la o creștere a producției de intermediari în
procesul de aromatizare? Această problemă a fost ridicată când un supliment de

45
zinc/magneziu ( 30 mg zinc ) a fost admi nistrat unor jucători de fotbal, în fiecare noapte, timp
de opt săptămâni. Acest tratament a crescut testosteronul seric liber și legat cu 33 %. Aceste
valori nu au fost datorate hemoconcentrației deoarece probele de sânge au fost prelevate la 24
de ore du pă efort fizic. În baza posibilității că, metabolismul 19 -norsteroizilor poate fi asociat
cu metabolismul testosteronului și cu procesul de aromatizare, este posibil ca suplimentarea
zincului, combinată cu efort fizic, să crească cantitatea de metaboliți a i nandrolonului în urină.
Produsul pe bază de tribulus terestris (tribestan), care a fost folosit în culturile orientale din
antichitate pentru tratarea impotenței și îmbunătățirea libidoului, este alta substanță care a fost
asociată cu o concentrație cres cută a testosteronului seric. Ar putea tribestanul, în combinație
cu efortul fizic, să crescă NA în urină? Pentru aceasta sunt necesare cercetări mai aprofundate.
(Milanov, et al., 1985) (Kohler & Lam bert, 2002)
4.5.4 Contestarea concentrației limită impusă de C.I.O. pentru
nandrolonul din urină
Până recent, nu existau studii care să determine limitele fiziologice ale concentrației NA în
urină, pe un număr mare de subiecți, bărbați și femei, fără administ rare de nandrolon exogen.
Date despre intervalul concentrației de NA pot fi extrase din analizele urinare ale persoanelor
sedentare și odihnite. (Le Bizec, et al., 1999) (Le Bizec, et al., 2002) (Dehennin, et al., 1999)
(Catlin, et al., 2000) (Kintz, et al., 1999)
Numărul total al subiecților studiilor este de aproximativ 150. Nu a fost făcută nici o
menționare, în nici unul dintre studii, referitoare la vârsta subiecților masculini. Acest lucru
este important, deoarece producția de testosteron scade cu înaintarea în vârstă. De aceea, ne
putem aștepta ca producția de 19 -norsteroizi să scadă, de asemenea c u înainte rea în vârstă,
făcând ca vârsta subiecților să fie un criteriu important. Cantitatea de NA din urina subiecților
nu a depășit 1 ng/ml, exceptînd studiul lui Galan Martin & co. , et al., 2001)
Două studii în care au fost implicați mai mulți sportivi au oferit mai multe informații.
Probele de urină colectate după exerciții au arătat o mare concentrație urinară de NA și la
câțiva bărbați concentrația de NA a fost foarte aproape de limita de 2 ng/ml. Dacă acest lucru
ar fi asociat cu alți factori stresori și alte intervenții de suplimentare (menționate mai sus),
concentrația de NA în urină ar fi imprevizibilă. (Robinson, et al., 2001) (Le Bizec, et al.,
2002)
Aparent, CIO a cules și el date și a măsurat excreția urinară de NA la atleți de ambe sexe la
Jocurile Olimpice de la Nagano din 1996,dar aceste date nu au fost relatate publicului. Un
lucru benefic pentru CIO ar fi să facă publice aceste date, pentru a -și susține raționamentele

46
care stau la baza calculării concentrației limită de NA urinar la bărbați și femei. De asemenea,
CIO nu a oferit nici o explicație de ce concentrația prag de NA este mai mare la femei. Dacă
motivul pentru aceasta sunt nivelele ridica te de estrogen în circulație, în special pe timpul
ovulației, nu este acesta un suport indirect pentru prezența 19 -norsteroizilor ca intermediari în
aromatizarea androgenilor în estrog en? Bradford -Hill a afirmat : “ Esența științei este de a face
cunoscute atât datele în baza cărora se trage o concluzie, cât și metodele prin care concluzia
este obținută “. (Morgan, 1997) (James, 2000)
CIO și -a susținut status quo -ul referitor la nandrolon și a confir mat aceste valori limită la 2
ng/ml la bărbați și 5 ng/ml la femei în octombrie 1999 la Monaco. Orice atlet nu trebuie să
depășească aceste valori. (Saugy, et al., n.d.)
4.5.5 Metode de testare pentru nandrolon
O soluție pentru controv ersata problemă a nandrolonului în sport ar fi dezvoltarea unei
proceduri de testare care ar putea diferenția cu acuratețe metaboliții nandrolonului endogen de
nandrolonul administrat oral sau injectabil. Tehni ca spectometriei de masă pentru calcularea
raportului 13C/12C este în plină cercetare pentru a rezolva această problemă. Aceasta se
bazează pe principiul că steroizii naturali au o formă izotopică diferită de cea a steroizilor
sintetici. Raportul 13C/12C pentru metaboliții nandrolonului sintetic este mai mic decât acela
pentru metaboliții endogeni, de aceea, administrarea de nandrolon exogen va scădea acest
raport. Acest raport a fost, de asemenea, propus ca metodă pentru detecția folosirii
testosteronului sintetic ca alternativă la raportul testostero n/epitestosteron. Totuși, o posibilă
problemă a spectometri -ei de masă este lipsa reproductibilității și a sensibilității, datorate
nivelelor scăzute ale metaboliților nandrolonului endogen prezente în organism. În prezent,
această metodă poate fi pentru c oncentrații “ridicate” de NA în urină (60 ng/ml). (Shackleton,
et al., 1997) (Shackleton, et al., 1997) (Mathurin, et al., 2001)
Le Bizec & co au propus examinarea conj ugaților steroizi ca un criteriu adițional, pentru a
face distincția între originea exogenă sau endogenă a metaboliților nandrolonului. NA
endogen a fost găsit în proporție de 30 % sulfo -conjugaț, în contrast cu nandrolonul
administrat, care a fost găsit î n proporție de 100 % conjugat acidului glucuronic, în timpul
excreției urinare. (Le Bizec, et al., 2002)
Kintz & co au propus analiza firelor de păr de la atleți ca altă opțiune de luat în considerare
pentru detectarea prezenț ei nandrolonului exogen. Analizele probelor de păr pot fi folosite
pentru o verificare de o mai mare precizie a rezultatelor pozitive obținute prin spectometria de
masă. Până ce probele de păr și spectometria de masă vor fi validate pe scară largă, o opțiu ne

47
ar fi, ca după detectarea NA urinar peste limitele impuse de C.I.O ., ca înainte de declararea
acestor probe pozitive, să li se facă în continuare teste de sânge, așa cum se fac în cazul
atleților cu un raport testosteron/epitestosteron mărit. (Kintz, 1998) (Kintz, et al., 2001)
4.5.6 Concluzii
Abuzul de testosteron a ridicat o nouă problemă în controlul anti -doping în sport. Poate
acelașilucru se poate spune și despre nandrolon. Potrivit Codului Mișcări i Olimpice Anti –
doping NA nu este o substanță interzisă. Totuși, dacă NA urinar va depăși o concentrație prag,
interpretarea va fi că nandrolonul a fost administrat din afară. Există o dovadă științifică clară,
care arată că NA poate apărea în urina oameni lor care nu au luat nandrolon exogen. Dovezile
arată că NA poate apare ca intermediar în aromatizarea testosteronului în estrogen. Dovezi
recente au arătat că, cantitatea de NA urinar poate fi regulată prin administrarea de HCG. De
aceea, concentrațiile l imită pentru bărbați ( 2 ng/ml ) și femei ( 5 ng/ml ) stabilite de C.I.O .
încă sunt deschise dezbaterilor, deoarece, lipsesc dovezile științifice concludente ce arată cum
aceste valori pot fi modificate de stimuli fiziologici variabili. În concordanță cu a ceasta, studii
multicentrice încă mai trebuie să răspundă la întrebări referitoare la pragurile actuale ale
concentrației urinare a metaboliților nandrolonului și dacă factori de stres fiziologici și
intervenții suplimentare permise pot modifica excreția d e NA.
19-Norandrosteronul este un produs endogen ca intermediar în aromatizarea androgenului
în estrogen. Exerciții fizice intense pot crește concentrația 19 -norandosteronului în urină.
Viitoarele testari de laborator vor trebui să distingă cu acuratețe me taboliții nandrolonici
endogeni de cei exogeni, pentru că acest lucru are o mare importanță în testarea anti -doping în
sport.

48
PARTEA EXPERIMENTALĂ

5. Introducere
Steroizii anabolizanți sunt compuși chimici î nrudit ți structural cu testo steronul, dar cu
proprietati androgene mult reduse față de acesta, fiind însă păstrate proprietățile anabolice (de
acumulare de țesut muscular și osos, în special). Deș i ținta finală este realizarea unui steroid
care să își fi pierdut to tal caracteristicile androgenice speci fice testosteronului, se pare că ea
nu va fi niciodată atinsă (de aceea, denumirea cor ecta ar fi “steroizi anabolizanți androgeni”).
O altă cauză a dezvoltării compușilor cu structură steroidică, a fost aceea că testosteronul,
administrat oral, este inactiva t in proportie de 98% în ficat, datorită efectului de prim pasaj; ca
urmare, o cantitate foarte mică de substanță ajunsă în sânge devine utilă .
Încă din anii ’30 s -a descoperit că administrarea de steroizi la a nimale de laborator produce
creșteri ale masei musculare și osoase. Ei au intrat rapid în arsenalul culturiștilor și
halterofililor datorită acestor efecte. Oamenii de știintă germani, î n tim pul celui de -al doilea
război mondial, au sintetizat ste roizi, care au fost experimentați atât pe soldați, cât si pe
prizonierii din lagă rele de concentrare naziste.
În scopul îmbunătățirii metodologie i de cercetare chimico -toxicolo gică a steroizilor
anab olizanț i am urmarit aspectele:
– analiza prin spectrometrie de rezonanta magnetica protonica (1H-RMN) si prin 13C-RMN
a testosteronului, met andienonei, metenolonei, nandro lonei
– determinari pe material biologic, cu apli carea analizei gaz -cromatografi ce, folosind ca
detector un spectrometru de masă pentru depistarea în probe de urina a metaboliț ilor
nandrolonei

Determinările experimentale ale lucră rii au fost efectuate c u sprijinul INCDCF București ș i
IFIN -HH Magurele.

49
6. Spectre de rezonanță magnetică nuclear ă
Spectrele de rezonanță magnetică protonică (1H-RMN) au fost realizate c u un aparat
Brucker la 300 MHz în s oluții de cloroform deuterat (CDCl 3) și standard intern
tetrametilsilanul (TMS). Au fost de asemenea realizate spectrele de 13C-RMN cu acelaș i
aparat. Au fost analizate doar cuplajele vicinale simple.
6.1 Spectrul 1H-RMN al nandrolonei

OH HOH
H H
H2.941.40
1.961.291.36
1.40
1.471.663.22
2.15 1.411.162.0
1.45 1.40
5.85

Figura 10 Structura nandrolonei și semnalele corespunzătoare protonilor

Spectrul de 1H-RMN relevă un semnal la 5,85 ppm datorat protonului etilenic dezecranat.
Semnalul protonului grupei hidroxil se afla la cca. 2,0 pp m. Punerea acestuia in evidenta s -a
facut prin deuterarea probei cu D 2O. La deuterare semnalul corespunzator dispare din spectru
datorita schimbului izotopic. Protonii grup elor metilen din inele rezonează cu câ mpul
magnetic exterior la o valoare mai mare a acestuia si cuplează .
0 1 2 3 4 5 6
PPM

Figura 11 Spectrul 1H-RMN al nandrolonei

50
6.2 Spectrul 13C-RMN al nandrolonei

OH HOH
H H41.4
197.6
119.8162.638.722.5
35.330.632.234.641.845.827.2
23.4
17.226.678.516.0

Figura 12 Structura nandrolonei și semna lele corespunzătoare atomilor de carbon

În spectrul 13C-RMN al nandrolonei se remarcă semnalul atomului de carbon carbonilic
dezecranat, la 197,6 pp m si atomii de carbon hibridizaț i sp2 de asemenea puternic dezecranati.

0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
PPM

Figura 13 Spectrul 13C-RMN al nandrolonei
6.3 Spectrul 1H-RMN al testosteronului
OHOH
H H
H2.941.36
1.961.291.36
1.40
1.471.663.22
1.26 1.411.162.0
1.44 1.40
5.85

Figura 14 Structura testoesteronului și semnalele corespunzătoare protonilor

51
Structura testo steronului difer ă de cea a nandr olonei prin existenț a unei grupe metil pe
inelul nesaturat. Deplasarile chimice ale protonilor sunt similare ca valoare ppm. Existenta
unei grupe metil respingatoare de electroni (efect + I s) determina deplasari catre un cam p mai
inalt in cazul protonilor vecini.

0 1 2 3 4 5 6
PPM

Figura 15 Spectrul 1H-RMN al testosteronului
6.4 Spectrul 13C-RMN al testosteronului

OHOH
H H38.9
197.6
119.8162.639.028.4
32.830.929.742.542.145.827.5
20.9
17.226.678.5
20.016.0

Figura 16 Strucura testosteronului și semnalele corespunzătoare atomilor de carbon

Și in acest caz deplasarea chimica este putin influentata de existenta unei grupe metil,
spectrul de 13C-RMN fiind similar celui al nandrolonei. Efectul atragator de electroni al
oxigenu lui hidroxilic determina o deplasare catre camp jos a atomului de carbon vecin (78,5
ppm).

52

0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
PPM
Figura 17 Spectrul 13C-RMN al testosteronului
6.5 Spectrul 1H-RMN al metandienonei
OHOH
H HH
HH
1.961.291.36
1.40
1.471.621.36 1.411.162.0
1.48 1.401.31
6.34
6.096.28

Figura 18 Structura metandienonei și semnalele corespunzătoare protonilor
Metandienona prezinta deplasari chimice catre camp jos in cazul protonilor etilenici cu
valori de 6,34, 6,28 respectiv 6,09 ppm. Protonii grupelor me tilen rezoneaza cu campul la
valori mari ale acestuia (valori mici ale deplasarii chimice).
0 1 2 3 4 5 6 7
PPM

Figura 19 Spectrul 1H-RMN al metandienonei

53
6.6 Spectrul 13C-RMN al metandienonei
OHOH
H H131.7
187.0
122.8172.440.0155.1
33.231.030.142.539.753.225.1
21.3
14.734.580.1
20.013.5
22.9

Figura 20 Structura metandienonei și semnalele corespunzătoare atomilor de carbon
Se remarcă valori mari ale deplasă rii chimice pentru atomii cu caracter nesatur at respectiv
o deplasare chimică caracteristică pentru carbonul carbonilic (187,0 ppm).
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
PPM

Figura 21 Spectrul 13C-RMN al metandienonei
6.7 Spectrul 1H-RMN al metenolonei
OHOH
H H
HH
2.90 1.401.401.36
1.40
1.471.663.22
1.26 1.411.162.0
1.44 1.40
1.681.71
5.77

Figura 22 Structura metenolonei și sem nalele corespunzătoare protonilor

54
Se remarca deplasarea catre camp jos a protonului etilenic (5,77 ppm) precum si a
protonului vecin grupei hidroxil.
0 1 2 3 4 5 6
PPM

Figura 23 Spectrul 1H-RMN al metenolonei

6.8 Spectrul 13C-RMN al metenolonei
OHOH
H H
H121.3
197.6
43.330.141.3154.7
25.425.930.040.042.145.827.5
21.2
17.226.678.5
17.516.0
18.2

Figura 24 Structura metenolonei și semnalele corespunzătoare atomilor de carbon
Se remarca dezecranarea atomilor cu caracter nesaturat etilenici (la 121,3 ppm si 154,7
ppm) si indeosebi a celui carbonilic la 197,6 ppm).

55

0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
PPM
Figura 25 Spectrul 13C-RMN al metenolonei

6.9 Concluzii
Se poate afirma că metoda de determinare a structurii prin 1H-RMN respectiv prin 13C-
RMN este mai rapidă decat metoda cromatografică dar mai costisitoare din punct de vedere al
aparaturii. De asemenea, se relevă faptul că identificarea structurilor foarte asemanatoare s e
poate realiza doar daca există grupe ori atomi ce determină deplasari chi mice suficient de
mari fie spre c âmp jos (valori ale depl asarii chimice mari) fie spre câmp î nalt (valori ale
deplasari i chimice mici). Astfel prezența unei grupe carbonil atrăgă toare de electroni p rin
efect de conjugare determină o dezecranare a atomilor vecini deci o deplasare a lui
(ppm ) la
valori mai mari. Se remarcă de asemenea dezecranarea produsă de hibridizarea sp2 la valori
ale lui
de până la 6 ppm. Î n schimb grupele alchil saturate ca de exemplu cele metil
determină prin efectul respingă tor de electroni (+I s) ecrană ri ale protonilor vecini importante.
Astfe, metoda RMN este utilă doar dacă moleculele analizate se deo sebesc p rin grupe cu
efect puternic atrăgător sau respingă tor de electroni, pentru a se putea decela deplasă ri ale
valorii
semn ificative.
Totuși, această metodă oferă informații structurale importante î n cazul structur ilor foarte
complicate, cazuri î n care se produc spectre de ordinul II, datorită cuplejelor la distanță ș i a
celor gemina le, dar mai dificil de interpre tat.
Scopul efectuarii analizei spectrale cu 13C-RMN a fost acela că laboratoarele de analiză ș i
control antidoping din strainatate folose sc aceasta metoda. De exemplu, în cazul

56
nandrolonului și a celor doi metaboliți majori ai să i, sub forma de glucuronoconjugaț i, 19-
norandrosterona (NA) si 19 -noretiocolanolona (NE), au fost emise diverse ipote ze privind
originea lor endogenă. A fost demonstrată existenta unor cantitati mici de metaboliți naturali
ai nandrolonului în urină, ce au fost sintetizați în condiții fiziolog ice sau după efort fizic. De
aceea, se cunosc c azuri de sportivi de performanță, care supuș i cont rolului antidoping au fost
găsiți pozitivi cu acești compuși în urină, deși nu ș i-au injectat voluntar nandrolon. Astfel,
pentru metabolitul 19 -NA, Codul Misca rii Olimpice Antidoping a stabili t limitele maxime ale
concentraț iei sale urinare la 2
g/L la barbati si 5
g/L la femei. Poziț iile 3 si 4 ale 12C din
molecula nandrolonului pot fi substituite de 13C. Prin aceasta substitutie se poate face o
diferentiere analitica clara între nandrolonul endogen si cel administrat, în special la sfârșitul
colectărilor de urină , când ratele excretiei sunt mai scazute. Metabolismul nandrolonului nu
este afectat de aceste schimbar i chimice, iar cei doi metaboliț i urinari ai nandrolonului rămâ n
NA si NE. În acest context, determinarea carbonului din nandrolon prin spectrometria de
masa reprezinta o provocare, iar cerceta rile in aceasta directie sunt, încă, î n curs.

57

7. Determină ri pe material biologic
Nandrolonul sau 19 -nortes tosteronul, este un steroid anabolizant ce a fost introdus inițial
pentru tratarea anemiei, osteoporozei și carcinomului de sân. Nandrolonul se gaseste în câteva
forme farmaceutice cum ar fi 17β -hidroxi -ester într -o bază uleioasă sau sub formă de sare a
nandrolonului (decanoat sau sulfat de sodiu ) în soluție alcalină. Dar cea mai des întâlnită
formă farmaceutică este Deca -Durabolin, respectiv produsul romanesc Decanofort.
Datorită proprietăților sale anabolizante, nandrolonul este folosit de atleți ca age nt de
dopaj, cu scopul de a accelera creșterea masei musculare, pentru a crește masa musculară fără
grăsimi, forța și agresivitatea, și pentru a avea parte de o recuperare mai rapidă între
competiții. Folosirea pe temen lung a steroizilor anabolizanți poa te duce la probleme cardiace,
dereglări neurologice și boli ale ficatului, cum ar fi colestaza sau tumori hepatice. Au fost
raportate și cazuri fatale la persoane tinere care au făcut abuz de steroizi.
Analizele pentru nandrolon, în conformitate cu protoco lul stabilit de C.I.O ., se bazează pe
identificarea a celor doi metaboliți urinari, metaboliți care la oameni sunt glucuronidele 19 –
norandrosteronuli și 19 -noretiocolanolonului. Pentru metabolitul principal, 19 -norandrosteron,
Codul Mișcării Olimpice Anti -Doping a stabilit limitele maxime ale concentratiei sale urinare
la 2 µg/L la bărbați și 5µg/L la femei.
Datorită numeroaselor cazuri de dopaj întâlnite la atleții profesioniști, au fost făcute
diverse investigații și au fost emise diverse ipoteze cu scop ul de a exclude posibilitatea
folosirii voluntare de nandrolon. Originea endogenă a nandrolonului rămâne o problemă
controversată, deși a fost demonstrată existența unor mici cantități de metaboliți naturali ai
nandrolonului în urină, ce au fost sintetizaț i în conditii fiziologice sau după efort fizic. Totuși,
în aproape toate cazurile, concentrația măsurată rămâne cu mult sub pragul limită.
Alte ipoteze susțin că unii suplimenți nutriționali conțin urme de steroizi sau de
prohormoni, cum ar fi norsteroizii , ce nu sunt menționați pe etichete. Într -adevăr, diferite
studii au demonstrat că în urma consumului unor suplimenți nutriționali neverificați,
concentratia metaboliților nandro -lonului poate crește în probele de urină peste valorile
maximale stabilite de Codul Mișcării Olimpice Anti -Doping. În acest context, determina rea
carbo nului din nandrolon prin spectometria de masă reprezintă o provocare, iar cercetările în
această direcție sunt, încă, în curs.

58
Scopul acestui studiu este acela de a determina variabi litatea individuala a excreției de
nandrolon și farmacocinetica acestuia după administrarea de nandrolon la animale și de a
determina prin analiza gaz -cromatografica cuplata cu spectrometria de masa metaboliții
nandrolonului din urina.
7.1 Materiale și metod e
7.1.1 Substanțe și reactivi
Toate substanțele ( n-pentanul, carbonatul neutru si cel acid de sodiu, N -metil -N-
(trimetilsilil) -trifluoroacetamida, trimetiliodosilan, Escherichia Coli β -glucuronidaza,
norandrosteronul și noretiocolanolonul, metiltestosteronul ca standard intern) au fost obtinute
de la Fluka Chemie si Sigma.
7.1.2 Aparatura de măsurat și control
Analize calitative și cantitative au fost realizate cu un gaz -cromatograf Hewlett -Packard
6890 echipat cu un autotester HP 7673 cuplat la un detector de masă se lectivă HP 5973.
Instrumentele de control și procesarea datelor au fost realizate cu un computer HP Vectra XA
și cu un software ChemStation. A fost obținută o separare cu gaz -cromatograful pe o coloană
ZB-5 ( 5 % fenil -95 % dimetil -polisiloxan; Fenomenex ) ( 30 m x 0,25 mm (diametru
interior.), film de 0,25 µm grosime ), separare în care s -a folosit administrare de heliu la
presiunea de 103 kPa și următorul program de temperaturi : 100șC timp de un minut, crescând
temperatura cu 16șC/min la 220șC, apoi cu 3 ,8șC/min la 270șC unde a fost menținută timp de
3 minute. Au fost făcute injectări cu probe de 1 -µL la 270șC in mod fractionat intr -un
mecanism de injectare captusit cu sticla, iar linia de transfer a fost încălzită la 280șC. Sursa de
ioni a fost folosita in modul de bombardare cu electroni la 70 eV.
Analizele au fost realizate prin metoda monitorizării individuale a ionilor, cu ionii m/z
420, 405 și 315 pentru nandrolon și, respectiv m/z 446 și 301 pentru metiltestosteron (ca
standard intern). În niciun c az nu a fost observată vreo interferență din partea matricei urinare.
Ionii aleși pentru cuantificare au fost m/z 405 și 407 pentru nandrolon. În acest studiu, curbele
descendente (1 -50µg/L) au fost folosite pentru cuantificarea concentrațiilor scăzute ale
metaboliților nandrolonului, pe câtă vreme concentrațiile ridicate ( >50 µg/L) au fost estimate
cu ajutorul a două puncte de calibrare la 100 și 500 µg/L, introdus în fiecare serie extrasă. În
cazul concentrațiilor foarte ridicate, probele de urină au fos t diluate cu apa distilată.

59
7.1.3 Protocolul de studiu
Aceste determinari au fost efectuate i n cadrul laboratorului de farma cologie al INCDCF
Bucuresti.
Pentru determinarile pe material biologic s -au folosit sobolani albi, de tip Wistar, cu o
greutate medie de 60 grame.
Doua doze de 10 mg nandrolon au fost administrate i.m. la 22 șobolani albi, de tip Wistar,
la intervale de 24 ore; 12 dintre ei au primit placebo. Nandrolonul a fost administrat în
intervalul 7.30 -8.00 diminea ța. S-au colectat 100 ml de la fiec are urinare timp de 5 zile
(perioada studiului excretiei – SE). În timpul acestei perioade, probele de urina erau pastrate la
temperaturi de 4ș C. Dupa aceea, probele de urina au fost împartite în flacoane de 20 ml si
pastrate la -20ș C pâna la extracția ș i analizele laboratorului.
7.1.4 Procesul de izolare al 19-norandrosteronului și al 19 –
noretiocolanolonei din urin ă
La 1,5 ml de urină au fost adaugaț i 0,75 ml dintr -o solutie tampon de fosfat 0,8 mol/L (pH
7,0) si 20 µg/L de metiltestosteron (folosit ca standar d intern); urina a fost apoi hidrolizată
timp de 90 minute la 50ș C cu 75 µL de beta -glucuronidaza din E. Coli. După adaugarea a 200
mg de solutie tampon de carbonat solid (Na 2CO 3-NaHCO 3, cu o proporț ie de greutate de
1:10), mostra a fost extrasă cu ajutor ul a 5 mL de n-pentan, prin cent rifugare timp de 10
minute. După centrifugare, faza organică a fost colectată și uscată cu Na 2SO 4, reziduu l a fost
dizolvat in 50 µL soluț ie de N -metil -N(trimetilsilil) -trifluoracetamidă .
7.2 Rezultate
Scopul acestui studiu a fo st investigarea metabolism ului nandrolonei la animale după
administrare a acestuia i.m. Spectrul de masă corespunzător, cu ioni fragmentați, a permis
diferenț ieri clare între metaboliț i (ionii molecu lari si valorile minime sunt m/z 420 si 405, si
respectiv, 422 si 407.

60

Figura 26 Spectrul de masa al metabolitului 19 -norandrosterona (NA)

Figura 27 Spectrul de masa al metabolitului 19 -noretiocolanolona (NE)

Probele de urină au fost prelevate conform cu o procedura publicată si analizate in modul
de monitorizare cu un singur ion al GC -MS cu ion cu m/z 407. A tât la animalele care au
primit placebo, cât si la animalele care au primit steroi zi, nu au fost detectate cantități
importante de mataboliț i nandrolon ici endogeni (< 2µg/L, limita stabilita de C.I.O .).

61
7.3 Cinetica excretiilor si exemple
Nandrolonul este excretat în urină sub forma a doi metaboliț i princi pali, 19 –
norandrosterona (NA) si 19 -noretiocolanolona (NE) conjugați sub formă de glucuronide și în
cantităț i mici sub forma de esteri sulfuraț i. În acest studiu, doar frac țiile libere ș i conjugate au
fost extrase.
În timpu l perioadei de studiu al elimină rii, toate anima lele tratate cu nandrolon au arătat
același model de excreție cu un vârf intre 5 si 7 o re după fiecare administrare de nandrolon
marcat. Eliminarea nandr olonului, prin cei doi metaboliți principali ai săi, este foarte rapidă ,
pe durata a 15 -20 ore, dar este interesant de mentionat că , la unele animale au fost gasite
cantități mici și la câ teva zile du pă administrare ( Figura 28 Variabilitatea interindividuală la
sfârșitul excreț iei 19 -norandrosteronei (NA) după a doua doză de nandrolon și Figura 29
Variabilitatea interindividuală la sfârșitul excreț iei 19 -noretiocolanolonei (NE ) după a doua
doză de nandrolonă ).

Figura 28 Variabilitatea interindividuală la sfârșitul excreț iei 19 -norandrosteronei (NA) după a doua doză de
nandrolon ă

62

Figura 29 Variabilitatea interindividuală la sfârșitul excreț iei 19 -noretiocolanolonei (NE ) după a doua doză de
nandrolonă

Chiar dacă a doua doză de nandrolon a fost administrată la scurt timp după prima, nu s -a
observat nici u n efect cumulat. La sfârsitul perioadei de excre ție a nandrolonului (între 50 si
100 ore de la administrare), cinetica excretiilor diferea de la un animal la altul. Într -adevar,
când comparam doi subiecti ( Figura 28), diferen țele c oncentra țiilor metaboli ților
nandrolonului, la acea perioadă a excretiei, erau importante. De exemplu, la unele probe, nu
au fost detectati metaboliti ai nandrolonului, pe când în alte cazuri, concentratiile erau mai
mari de 100 µg/L.
7.4 Variabilitatea raport ului 19-noretiocolanolonă:19 -norandrosteron
Rapoa rtele NE:NA nu au fost niciodată constan te și au variat pe du rata întregului studiu al
excreț iei. La toate animalele, cantitatea de NA excretat a fost mai mare decât cea de NE la
începutul studiului de excre ție, ca ș i în ti mpul principalului proces (etapă ) de eliminare
(Figura 30). Această difer ență în producția de metaboliț i ai na ndrolonului a fost deja punctată
în literatura de specialitate, iar cantitatea mai mare de NA excretat, c omparativ cu cea de NE,
corespunde acestor scrieri. Totuș i, la sfârsitul perioadei de excreție, raportul NE:NA a rămas
<1 pentru 5 subiecți si >1 pentru toți ceilalți subiecți (Figura 20 și Figura 2 1). În opinia
noastra, aceasta observatie nu a fost niciod ata a preciata corect în literatura de specialitate. În

63
consecin ță, este posibilă obținerea unei cromatograme în care vârful excreț iei NE marcat este,
evident mai mare decât vârful excreț iei NA.

Figura 30 Raporturile NE : NA la do uă animale după administrarea i.m. a două doze de nandrolonă si cromatograma
corespunzatoare obț inuta p rin GC -MS de la probele de urină obț inute la 50,5 ore (A) după prima doză de
nandrolonă. Săgeata indică proba de urină analizată prin GC -MS pentru a obț ine cromatograma corespunzatoare.
SI, standard intern

64

Figura 31 Raporturile NE : NA la două animale după administrarea i.m. a două doze de nandrolonă si cromatograma
corespunzătoare obținută prin GC -MS de la probele de urină obț inute la 54 ore (B) după prima doză de nandrolonă.
Săgeata indică proba de urina a nalizata prin GC -MS pentru a obț ine cromatograma corespunzatoare. SI, standard
intern.
7.5 Discuții
Nandrolona este un steroid anabolizant, des utilizat în unele sporturi în care masa
musculară și forta sunt un factor important. Această substanță este folosită, în special în
bodybuilding, dar nu, obligatoriu, cu acest scop. Într -adevăr, azi, federațiile diverselor sporturi
sunt preocupate de cazurile pozitive de dopaj cu nandrolon și numeroase publicații și studii de

65
caz au fost publicate în literatura de specialitate pe acest tip de dopaj. Metabolismul
nandrolonului din punct de vedere al cineticii și al modelelor, prezența matabolitilor lui la
concentrații scăzute în u nele probe de urină și posibili tatea excreției naturale a acestor
substanțe, care pot crește cu exerciții epuizante, sunt foarte dezbătute.
Scopul acestui studiu a fost concentr area pe metodele și cinetica ex creției NA și NE în
urină după administrarea de nandrolon ă la 22 șobolani albi, masculi, de tip Wistar.
Administrarea nandrolonei a permis o selectivitate și o specificitate crescute pentru analiza
calitativă și cantitativă a metaboliților nandrolonului prin metoda spectometriei de masă.
În acest studiu, ne -am a xat pe eliminarea metaboliților fără vreo interferență din partea
materialului biologic (urinei ) sau a vreunei posibile excreții naturale a acestor compuși, care
ar putea duce la interpretări eronate.
În cazul analizelor urinare, volumul urinar este influ ențat de diverși factori, spre exemplu
de filtrarea glomerulară, secreția tubula ră și reabsorb ția, regimul alimentar, aportul de lichide
și perspirația, care duc la o cu totul altă diluție urinară și, prin urmare, la schimbări în
concentrația de substanțe excretate care pot duce la sub – sau supraestimări ale rezultatului
final. Îndeosebi, masa specifică depinde de gradul de hidratare și de substanțele dizolvate din
urină. De aceea, în domeniul antidoping ca în medicina profesională, se fac ajustări ale mase i
specifice și/sau ale concentrației de creatinină urinară.
În consecință, pentru calcularea concentrației urinare ale metaboliți nandrolonei,
majoritatea laboratoarelor anti -doping folosesc următoarea formulă pentru a corecta valorile
probelor pentru ca re masa specifică este > 1,020:
ccorr = f x c m
unde f = 0,02/ (d -1) și este factorul de corecție; c orr este concentrația corectată; c m este
concentrația calculată; și d este densitatea probei urinare.
În consecință, în acest studiu, concentrațiile meta boliților nandrolonei au fost sistematic
corectate cu formula precedentă, când densitatea a fost > 1,020.
Pentru a evalua modelele și cinetica excreției de nandrolon, urina a fost colectata timp de 5
zile după administrarea i.m. a două doze de 10 mg de nan drolon.
Analizele cantitative și calitative ale tuturor acestor probe de urină au confirmat
variabilitatea interindividuală în c eea ce privește excreția metabo liților nandrolonului.
Cantități foarte mici de urină au fost preferate volumului total din dou ă considerente:
-dificultățile transportului și stocării urinei;
-o probă urinară dintr -un moment anume este mai relevantă în controlulul antidoping și
corespunde unei probe reale primită de la laborator după colectare.

66
Deși cele 22 de curbe de excreție a u aproximativ același profil, o privire în mai de -aproape
a arătat diferențe interesante. Concentrațiile urinare în NA și NE în momentul de vârf al
excreției, a variat de la un animal la altul. În mod similar, vârful de excreție a apărut în
general cam la 7 ore de la administrare, iar la doi subiecti a avut loc după 10 ore.
Concentrația de NA excretat a fost, cu preponderență, mai mare decât cea de NE (la modul
general, de trei ori mai mare).
Altă observație a fost aceea că, deși marea majoritate a metabo liților nandrolonului a fost
rapid eliminată (de exemplu, în 20 ore), mici cantități pot fi regăsite și după câteva zile.
Un alt punct important a fost cinetica eliminării, care diferea la subiecti. Într -adevăr,
înclinările curbelor de excreție difereau f oarte mult la sfârșitul eliminării de nandrolon (figura
8). De exemplu, la 77 de ore de la prima administrare, concentrația de NA marcat poate fi sub
limita de 2 µg/L în unele probe de urină și aproape de 100 µg/L la altele, deși a fost
administrată subie ctilor aceeași doză de nandrolon și la aceeași oră.
Toate aceste aprecieri sugerează faptul că rata eliminării în urină a metaboliților
nandrolonului este legată de hidratarea de moment a animaleleor și că aceasta poate explica
diferențele observate în mo delele de excreție. Mai mult decât atât, diferențele obținute la
sfârșitul eliminării nandrolonului pot fi explicate, de asemenea, și prin metabolismul diferit al
animalelor.
Aceste descoperiri ne -au făcut să examinăm cazurile pozitive obținute în laborat or. Într –
adevăr, în ceea ce privește aceste rezultate, este foarte dificil pentru un laborator anti -doping
să tragă niște concluzii cu privire la un caz pozitiv, în ceea ce privește concentrația de
nandrolon găsită în urină, ,, gravitatea “ cazului în rap ort cu această concentrație, posibila
origine a nandrolonului găsit în urină, în relație cu concentrația găsită și în final, dacă
sancționarea atleților ar trebui decisă în funcție de concentrația nandrolonului înregistrată în
urină. Toate aceste întrebări trebuie a fi discuta -te de toate federațiile sportive, împreună cu
laboratoarele anti -doping.
La final, raportul NA:NE nu a rămas constant pe perioada studiului excretiei. De fapt,
vârful NE înregistrat în cromatogramă, a fost, uneori, ma i mare decât cel de NA (figura 2 0 ).
Din cei 22 ș obolani, doar 5 au avut un raport ,,clasic” de NE:NA < 1, pe perioada st udiului
excreției. Ceilalți 17 ș obolani au avut raportul > 1 marea majoritate a perioadei de eliminare a
metaboliților nandrolonului, dar acest raport s -a inversat spre sfârșitul studiului excreției.
Sperăm ca acest studiu să ajute la clarificarea unor puncte sau observații problematice
explicate incomplet și să conducă la o mai bună discuție între federațiile sportive și
laboratoarele anti -doping atunci când sunt puse în fața unui caz pozitiv de dopaj cu nandrolon.

67
CONCLUZII
În scopul îmbunătăț irii metodologiei d e cercetare chimico -toxicologică a steroizilor
anaboliza nți am urmarit aspectele:
– analiza prin spectrometrie de rezonanță magnetică protonică (1H-RMN) ș i prin 13C-RMN
a testosteronului, met andienonei, metenolonei, nandro lonei
– determină ri pe material biologic, cu aplicarea analizei gaz -cromatografi ce, folosind ca
detector un spectrometru de masă pentru depistarea în probe de urină a metaboliț ilor
nandrolonei .
Determinările experimentale ale lucrării au fost efectuate c u sprijinul INCDCF București și
IFIN -HH Măgurele.
Analiza spectrală de rezonanță magnetică nucleară pentru determinarea structurii prin 1H-
RMN respectiv prin 13C-RMN este mai rapidă decât metoda cromatografică, dar mai
costisitoare din punct de vedere al ap araturii. De asemenea, se relevă faptul că identificarea
structurilor foarte asem ănătoare se poate realiza doar dacă există grupe ori atomi ce determină
deplasă ri chimi ce suficient de mari fie spre câ mp jos (valor i ale deplasării chimice mari) fie
spre câmp înalt (valori ale deplasă rii chimice mici). Astfel prezența unei grupe carbonil
atrăgă toare de electroni p rin efect de conjugare determină o dezecranare a atomilor vecini deci
o deplasare a lui
(ppm) la valori mai mari. Se remarcă de asemenea dezecranarea produsă de
hibridizarea sp2 la valori ale lui
de pana la 6 ppm. Î n schimb grupele alchil saturate ca de
exemplu cele metil determina prin efectul respingă tor de electroni (+I s) ecrană ri ale protonilor
vecini importante.
Astfe l, metoda RMN este utilă doar dacă moleculele analizate se deo sebesc pri n grupe cu
efect puternic atragător sau respingă tor de electroni, pentru a se putea decela deplasă ri ale
valorii
semnificative.
Totuși, această metodă oferă infor mații structurale importante in cazul structurilor foarte
complicate, cazuri in care se produc spectre de ordinul II, datorită cuplejelor la distanță ș i a
celor gemina le, dar mai dificil de interpre tat.
Scopul efectuă rii analizei spectrale cu 13C-RMN a f ost acela că laboratoarele de analiză și
control antidoping din strainătate folosesc această metodă . De e xemplu, in cazul
nandrolonului și a celor doi metaboliți majori ai săi, sub formă de glucuronoconjugaț i, 19 –
norandroste rona (NA) si 19 -noretiocolanolona (NE), au fost emise diverse ipoteze privind
originea lor endogenă. A fost demonstrată existenț a unor cantități mici de metaboliț i naturali

68
ai nandrolonului in urină, ce au fost sintetizați în condiții fiziologice sau după efort fizic. De
aceea, se cunosc cazuri de sportivi de performanță, care supuș i controlului antidoping au fost
găsiți pozitivi cu acești compuși în urină, deși nu ș i-au injectat voluntar nandrolon. Astfel,
pentr u metabolitul 19 -NA, Codul Miș cării Olimpice Antidoping a stabilit limitele maxime ale
concentraț iei sale urinare la 2
g/L la barbati ș i 5
g/L la femei. Poziț iile 3 si 4 ale 12C din
molecula nandrolonului pot fi substituite de 13C. Prin această substituție se poate face o
diferențiere analitică cl ară între nandrolonul endogen si cel administrat, în special la sfârsitul
colectă rilor de urină, când ratele excreției sunt mai scă zute. Metabolismul nandrolonului nu
este afectat de aceste schimbar i chimice, iar cei doi metaboliți urinari ai nandrolonului rămâ n
NA si NE. În acest context, determinarea carbonului din nand rolon prin spectrometria de
masă reprezintă o provocare, iar cercetările în aceasta direcție sunt, înca, ă n curs.
Experimentele efectuate pe material bi ologic au avut in vedere obser vații în legatură cu
variabilitatea individuală a excreției de nandrolonă și farmacocinetica acesteia după
administrarea i.m. la animale și de a determi na prin analiza gaz -cromatografică cuplată cu
spectrometria de masă metaboliții nandrolonului din urină .
Scopul acestui studiu a fost concentr area pe metodele și cinetica ex creției NA și NE în
urină după administrarea de nandrolonă la 22 de ș obolani albi, masculi, de tip Wistar.
Administrarea nandrolonei a permis o selectivitate și o specificitate crescute pentr u analiza
calitativă și cantitativă a metaboliților nandrolonului prin metoda spectometriei de masă.
În acest studiu, ne -am axat pe eliminarea metaboliților fără vreo interferență din partea
matricei urinei sau a vreunei posibile excreții naturale a acest or compuși, care ar putea duce la
interpretări eronate.
În cazul analizelor urinare, volumul urinar este influențat de diverși factori, spre exemplu
de filtrarea glomerulară, secreția tubulară și reabsorbția, regimul alimentar, aportul de lichide
și persp irația, care duc la o cu totul altă diluție urinară și, prin urmare, la schimbări în
concentrația de substanțe excretate care pot duce la sub – sau supraestimări ale rezultatului
final. Îndeosebi, masa specifică depinde de gradul de hidratare și de substanț ele dizolvate din
urină. De aceea, în domeniul antidoping ca în medicina profesională, se fac ajustări ale masei
specifice și/sau ale concentrației de creatinină urinară.
În consecință, pentru calcularea concentrației urinare ale metaboliți lor nandrolonei ,
majoritatea laboratoarelor anti -doping folosesc următoarea formulă pentru a corecta valorile
probelor pentru care masa specifică este > 1,020:
ccorr = f x c m ,

69
unde f = 0,02/ (d -1) și este factorul de corecție; c orr este concentrația corectată; c m este
concentrația calculată; și d este densitatea probei urinare.
În consecință, în acest studiu, concentrațiile metaboliților nandrolonei au fost sistematic
corectate cu formula precedentă, când densitatea a fost > 1,020.
Pentru a evalua modelele și cinet ica excreției de nandrolon, urina a fost colectata timp de 5
zile după administrarea i.m. a două doze de 10 mg de nandrolon.
Analizele cantitative și calitative ale tuturor acestor probe de urină au confirmat
variabilitatea interindividuală în c eea ce pri vește excreția metabo liților nandrolonului.
Cantități foarte mici de urină au fost preferate volumului total din două considerente:
-dificultățile transportului și stocării urinei;
-o probă urinară dintr -un moment anume este mai relevantă în controlulul antidoping și
corespunde unei probe reale primită de la laborator după colectare.
Deși cele 22 de curbe de excreție au aproximativ acel ași profil, o privire în mai de -aproape
a arătat diferențe interesante. Concentrațiile urinare în NA și NE în momentul de vârf al
excreției, a u variat de la un animal la altul. În mod similar, vârful de excreție a apărut în
general cam la 7 ore de la administrare, iar la doi subiecti a avut loc după 10 ore.
Concentrația de NA excretat a fost, cu preponderență, mai mare decâ t cea de NE (la modul
general, de trei ori mai mare).
Altă observație a fost aceea că, deși marea majoritate a metaboliților nandrolonului a fost
rapid eliminată (de exemplu, în 20 ore), mici cantități pot fi regăsite și după câteva zile.
Un alt punct im portant a fost cinetica eliminări i, care diferea la subiecț i. Într -adevăr,
înclinările curbelor de excreție difereau foarte mult la sfârșitul eliminării de nandrolon ( Figura
28). De exemplu, la 77 de ore de la prima administrare, c oncentrația de NA marcat poate fi
sub limita de 2 µg/L în unele probe de urină și aproape de 100 µg/L la altele, deși a fost
administrată subiectilor aceeași doză de nandrolon și la aceeași oră.
Toate aceste aprecieri sugerează faptul că rata eliminării în urină a metaboliților
nandrolonului este legată de hidratarea de moment a animaleleor și că aceasta poate explica
diferențele observate în modelele de excreție. Mai mult decât atât, diferențele obținute la
sfârșitul eliminării nandrolonului pot fi expli cate, de asemenea, și prin metabolismul diferit al
animalelor.
Aceste descoperiri ne -au făcut să examinăm cazurile pozitive obținute în laborator. Într –
adevăr, în ceea ce privește aceste rezultate, este foarte dificil pentru un laborator anti -doping
să tr agă niște concluzii cu privire la un caz pozitiv, în ceea ce privește concentrația de
nandrolon găsită în urină, ,,gravitatea “ cazului în raport cu această concentrație, posibila

70
origine a nandrolonului găsit în urină, în relație cu concentrația găsită și în final, dacă
sancționarea atleților ar trebui decisă în funcție de concentrația nandrolonului înregistrată în
urină. Toate aceste întrebări trebuie a fi discuta -te de toate federațiile sportive, împreună cu
laboratoarele anti -doping.
La final, ra portul NA:NE nu a rămas constan pe perioada studiului excreț iei. De fapt,
vârful NE înregistrat în cromatogramă, a fost, uneori, ma i mare decât cel de NA ( Figura 20).
Din cei 22 sobolani, doar 5 au avut un raport ,, clasic” de NE:NA < 1, pe perioada studiului
excretiei. Ceilalți 17 sobolani au avut raportul > 1 , marea majoritate a perioadei de eliminare a
metaboliților nandrolonului, dar acest raport s -a inversat spre sfârșitul studiului excreției.
Cercetă rile efectuate sperăm să contribui e în bună măsură la elucidarea diverselor
probleme care apar la analiza din mater ial biologic a compuș ilor cu str uctură steroidică,
singuri sau î n asociere cu alte componente.

71
BIBLIOGRAFIE
A.H.Dickenson, V.Chapman & G.M.Green, 1997. The pharmacology of excitatory and
inhibitory amino acid -mediated events in the transmission and modulation of pain in the
spinal cord. General Pharmacology: The Vascular System, 28(5), pp. 633 -638.
Acikkol, M., Mercan, S. & & Karadayi, S. C., 2009. Simultane ous Determination of
Benzodiazepines and Ketamine from Alcoholic and Nonalcoholic Beverages by GC -MS in
Drug Facilitated Crimes. Chromatographia, Volumul 70, p. 1295 –1298.
Annenkov, V., N.Verkhozina, O., A.Shishlyannikova, T. & N.Danilovtseva, E., 2015.
Application of 4 -chloro -7-nitrobenzo -2-oxa-1,3-diazole in analysis: Fluorescent dyes and
unexpected reaction with tertiary amines. Analytical Biochemistry, Volumul 486, pp. 5 -13.
Backhouse, S. H., Whitaker, L. & Petróczi, A., 2013. Gateway to doping? Supplem ent use
in the context of preferred competitive situations, doping, attitude, beliefs and norms.
Scandinavian Journal of Medical Science in Sports, Volumul 23, p. 244 –252.
Barosso, O., Mazzoni, I. & Rabin, O., 2008. Hormone abuse in sports: the antidoping
perspective. Asian Journal of Andrology, Volumul 10, p. 391 –402.
Bartzatt, R., 2001. Fluorescent labeling of drugs and simple organic compounds containing
amine functional groups, utilizing dansyl chloride in Na2CO3 buffer. Journal of
Pharmacological and T oxicological Methods, 45(3), pp. 247 -253.
Bălălău, D. & Baconi, D., 2005. Toxicologie generala. Bucuresti: Tehnoplast Company
SRL.
Beckett, A. H., 2009. Separation and detection of unstable metabolites of amphetamines,
analgesics and phenothiazines. The Po isoned Patient: The Role of the Laboratory, Volumul
26, pp. 57 -82.
Bertol, E., Mari, F. & Piegaia, G., 1980. Modification of urinary elimination of doping
agents by simultaneous ingestion of acidic molecules. The Journal of Sports Medicine and
Physical Fit ness, 20(4), pp. 383 -386.
BioEtymology, 2019. History and Etymology of Biological / Biochemical / Medical Terms.
https://bioetymology.blogspot.com/2011/01/hormone.html
[Accesat Iulie 2019].
Bishop, M., Fody, E. & Schoeff, L., 201 7. Clinical Chemistry: Principles Techniques
Correlations. 8th ed. s.l.:LWW.

72
Cadwallader, A., de la Torre, X., Tierri, A. & Botrè, F., 2010. The abuse of diuretics as
performance -enhancing drugs and masking agents in sport doping: pharmacology, toxicology
and analysis. British Journal of Pharmacology, Volumul 161, pp. 1 -16.
Cannon, E. O. & Mitchell, J. B., 2006. Classifying the World Anti -Doping Agency’s 2005
Prohibited List Using the Chemistry Development Kit Fingerprint. Computational Life
Sciences II. Co mpLife 2006. Lecture Notes in Computer Science, Volumul 4216.
Catlin, D. H. și alții, 2000. Trace contamination of over -the-counter androstenedione and
positive urine test results for a nandrolone metabolite. Jama, 284(20), pp. 2618 -2621.
Cohen, D. B., Kaw amura, S., Ehteshami, J. R. & Rodeo, S. A., 2006. Indomethacin and
celecoxib impair rotator cuff tendon -to-bone healing. The American Journal of Sports
Medicine, Volumul 34, p. 362 –369.
de Jong, E. G., Maes, R. A. A. & van Rossum, J. M., 1988. Doping contr ol of athletes.
Trends in Analytical Chemistry, 7(10), pp. 375 -382.
Debruyckere, G., Peteghem, C. & Sagher, R., 1993. Influence of the consumption of meat
contaminated with anabolic steroids on doping tests. Analytica Chimica Acta, 275(1 -2), pp.
49-56.
Dehennin, L., Bonnaire, Y. & & Plou, P. H., 1999. Urinary excretion of 19 –
norandrosterone of endogenous origin in man: quantitative analysis by gas chromatography –
mass spectrometry. Journal of Chromatography B: Biomedical Sciences and Applications,
721(2), pp . 301 -307.
Dimeo, P., 2007. A History of Drug Use in Sport. 1st ed. New York: Routledge.
Eichner, E. R., 1993. Ergolytic drugs in medicine and sports. American Journal of
Medicine, Volumul 94, p. 205 –211.
Ellison, S. T., Brewer, W. E. & Morgan, S. L., 2009 . Comprehensive Analysis of Drugs of
Abuse in Urine Using Disposable Pipette Extraction. Journal of Analytical Toxicology, 33(7),
p. 356 –365.
Fitch, K., 2012. Proscribed drugs at the Olympic Games: Permitted use and misuse
(doping) by athletes. Clinical Me dicine, Volumul 12, p. 257 –260.
, A. și alții, 2001. Determination of nandrolone and metabolites in urine
samples from sedentary persons and sportsmen. Journal of Chromatography B, 761(2), p.
229–236.
Gee, K. W. & Lan, N. C., 1991. Gamma -amino butyric acidA receptor complexes in rat
frontal cortex and spinal cord show differential responses to steroid modulation. Molecular
Pharmacology December , 40(6), pp. 995 -999.

73
Geyer, H. și alții, 2004. Analysis of non -hormonal nutritional supplements for a nabolic –
androgenic steroids: Results of an international study. International Journal of Sports
Medicine, Volumul 25, p. 24 –129.
Goodchild, R. N. a. C. S., 1997. Antinociceptive Properties of Propofol: Involvement of
Spinal Cord γ -Aminobutyric AcidA Recept ors. Journal of Pharmacology and Experimental
Therapeutics, 282(3), pp. 1181 -1186.
James, V., 2000. UK Sports Council nandrolone review, London: UK Sports.
Katzung, B. G., 2017. Basic & Clinical Pharmacology. 14th ed. San Francisco: McGraw –
Hill Education.
Kicman, A. & Brooks, R., 1988. A radioimmunoassay for the metabolites of the anabolic
steroid nandrolone. Journal of Pharmaceutical and Biomedical Analysis, 6(5), pp. 473 -483.
Kintz, P., 1998. Hair testing and doping control in sport. Toxicology letters, Volumul 102,
pp. 109 -113.
Kintz, P., Cirimele, V. & & Ludes, B., 1999. Norandrostenolone and noretiocholanolone:
metabolite markers. Acta Clinica Bélgica, Volumul 53, pp. 68 -73.
Kintz, P., Cirimele, V., Dumestre -Toulet, V. & Ludes, B., 2001. Doping control for
nandrolone using hair analysis. Journal of pharmaceutical and biomedical analysis, 24(5-6),
pp. 1125 -1130.
Knopp, W. D., Wang, T. W. & Bach, B. R., 1997. Ergogenic drugs in sports. Clinics in
Sports Medicine, Volumul 16, p. 375 –392.
Kohler, R. M. N. & Lambert, M. I., 2002. Urine nandrolone metabolites: false positive
doping test?. British Journal of Sports Medicine, 36(5), pp. 325 -329.
Krug, O. și alții, 2014. Identification of black market products and potential doping agents
in Germany 2010 –2013. Euro pean Journal of Clinical Pharmacology, Volumul 70, p. 1303 –
1311.
Le Bizec, B. și alții, 2002. Endogenous nandrolone metabolites in human urine. Two -year
monitoring of male profe ssional soccer players.. Journal of analytical toxicology, 26(1), pp.
43-47.
Le Bizec, B. și alții, 2002. Endogenous nandrolone metabolites in human urine:
preliminary results to discriminate between endogenous and exogenous origin. Steroids,
67(2), pp. 105 -110.
Le Bizec, B. și alții, 2002. Le Bizec, B., Bryand, F., Gaudin, I., Monte au, F., Poulain, F., &
Andre, F. (2002). Endogenous nandrolone metabolites in human urine: preliminary results to
discriminate between endogenous and exogenous origin. Steroids, 67(2), pp. 105 -110.

74
Le Bizec, B., Monteau, F., G. I. & & André, F., 1999. Evid ence for the presence of
endogenous 19 -norandrosterone in human urine. Journal of Chromatography B: Biomedical
Sciences and Applications, 723(1 -2), pp. 157 -172.
Lenehan, P., 2003. Anabolic Steroids. 1 ed. Londra: CRC Press.
Liuber, B., 2005. Steroizii anab olizanti. Farmacologia puterii si frumusetii. Bucure ști:
RACO -RADU&SONS.
Mancinelli, R., Gentili, S., Guiducci, M. S. & Macchia, T., 1999. Simple and reliable high –
performance liquid chromatography fluorimetric procedure for the determination of
amphetamin e-derived designer drugs. Journal of Chromatography B: Biomedical Sciences
and Applications, 735(2), pp. 243 -253.
Mareck -Engelke, U., Schultze, G., Geyer, H. & Schänzer, W., 2002. The appearance of
urinary 19 -norandrosterone during pregnancy. European Jour nal of Sport Science, 2(2), pp. 1 –
7.
Mathurin, J. C. și alții, 2001. Gas chromatography –combustion –isotope ratio mass
spectrometry analysis of 19 -norsteroids: application to the detection of a nandrolone
metabolite in urine. Journal of Chromatography B: Bi omedical Sciences and Applications,
759(2), pp. 267 -275.
Mazzoni, I., Barroso, O. & Rabin, O., 2011. The list of prohibited substances and methods
in sport: Structure and review process by the World Anti -Doping Agency.. Journal of
Analytical Toxicology, Volumul 35, p. 608 –612.
Milanov, S., Maleeva, E. & Taskov, M., 1985. Tribestan effect on the concentration of
some hormones in the serum of healthy volunteers. Med-Biol Inf, Volumul 4, pp. 27 -29.
Moffat, A. C. și alții, 2004. Clarke's Analysis of Drugs and P oisons. s.l.:Pharmaceutical
Press.
Morente -Sánchez, J. & Zabala, M., 2013. Doping in sport: A review of elite athletes’
attitudes, beliefs and knowledge. Sports Medicine, Volumul 43, p. 395 –411.
Morgan, W. K. C., 1997. On evidence, embellishment and effica cy. Journal of evaluation
in clinical practice, 3(2), pp. 117 -122.
Mottram, D. R. & Chester, N., 2018. Drugs in Sport. 7th ed. Abingdon: Routledge.
Müller, R. K., 2010. History of Doping and Doping Control. În: H. P. Thieme D., ed.
Doping in Sports: Bioche mical Principles, Effects and Analysis. Handbook of Experimental
Pharmacology. Berlin: Springer, Berlin, Heidelberg, pp. 1 -23.

75
Nakahara, Y. & Sekine, H., 1984. Automatic extraction using the mini -column liquid
chromatography method for analysis of drugs of abuse in biological fluids. Chromatographia,
19(1), p. 131 –136.
Narducci, W. A., Wagner, J. C., Hendrickson, T. P. & Jeffrey, T. P., 1990. Anabolic
Steroids – a Review of the Clinical Toxicology and Diagnostic Screening. Journal of
Toxicology: Clinical To xicology, 28(3), pp. 287 -310.
Outram, S. & Stewart, B., 2015. Doping through supplement use: A review of the available
empirical data. International Journal of Sport Nutrition and Exercise Metabolism, Volumul
25, p. 54 –59.
Pedersen -Bjergaard, S., Rasmussen , K. E. & Halvorsen, T. G., 2000. Liquid –liquid
extraction procedures for sample enrichment in capillary zone electrophoresis. Journal of
Chromatography A, Volumul 902, p. 91 –105.
Pluim, B. M. și alții, 2011. b2 –Agonists and Physical Performance. Sports M edicine,
Volumul 41, pp. 39 -57.
Reznik, Y. și alții, 2001. Urinary Nandrolone Metabolites of Endogenous Origin in Man:
A Confirmation by Output Regulation under Human Ch orionic Gonadotropin Stimulation. he
Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, 86(1), pp. 146 -150.
Robinson, N. și alții, 2001. Detection of nandrolone metabolites in urine after a football
game in professional and amateur players: a Bayesian compari son. Forensic science
international, 122(2 -3), pp. 130 -135.
Sapp, D. W. și alții, 1992. Regional variation in steroid anesthetic modulation of
[35S]TBPS binding to gamma -aminobutyric acidA receptors in rat brain.. Journal of
Pharmacology and Experimental Therapeutics, 262(2), pp. 801 -808.
Saugy, M., Robinson, N. & Cardis, C., fără an Nandrol one metabolites in formal
competition tests, s.l.: FIFA Sports Medical Committee.
Sekine, H. & Nakahara, Y., 1983. Quantitative extraction of methamphetamine and its
related compounds in urine with a Sep Pak C, cartridge. Bunseki Kagaku, Volumul 32, pp.
453-458.
Shackleton, C. H., Phillips, A., Chang, T. & Li, Y., 1997. Confirming testosterone
administration by isotope ratio mass spectrometric analysis of urinary androstanediols.
Steroids, 62(4), pp. 379 -387.
Shackleton, C. H., Roitman, E., Phillips, A. & C hang, T., 1997. Androstanediol and 5 –
androstenediol profiling for detecting exogenously administered dihydrotestosterone,

76
epitestosterone, and dehydroepiandrosterone: potential use in gas chromatography isotope
ratio mass spectrometry. Steroids, 62(10), pp . 665 -673.
Smith, R. M. a. J. O. R., 1991. Separation of basic drugs by high -performance liquid
chromatography on a silica column using a methanol -ethylenediamine buffer. Journal of
Chromatography A, Volumul 464, pp. 117 -123.
Son, G. H. & Kim, S. C. K., 20 11. The adrenal peripheral clock: Glucocorticoid and the
circadian timing system. Frontiers in Neuroendocrinology, Volumul 32, pp. 451 -465.
Stead, A. H. și alții, 1982. Standardised thin -layer chromatographic systems for the
identification of drugs and poi sons. A review. Analyst, Volumul 107, pp. 1106 -1168.
Sturmi, J. E. & Diorio, D. J., 1998. ANABOLIC AGENTS. Clinics in Sports Medicine,
Volumul 17, pp. 261 -282.
Taioli, E., 2007. Use of permitted drugs in Italian professional soccer players. British
Journal of Sports Medicine, Volumul 41, p. 439 –441.
Thevis, M. & Schänzer, W., 2005. Examples of Doping Control Analysis by Liquid
Chromatography -Tandem Mass Spectrometry: Ephedrines, β -Receptor Blocking Agents,
Diuretics, Sympathomimetics, and Cross -Linked Hemog lobins. Journal of Chromatographic
Science, 43(1), p. 22 –31.
Thevis, M. & Schänzer, W., 2007. Mass spectrometry in sports drug testing: Structure
characterization and analytical assays. Mass Spectrometry Reviews, 26(1), pp. 79 -107.
Thevis, M., Sigmund, G. & Geyer, H., 2010. Stimulants and Doping in Sport.
Endocrinology and Metabolism Clinics of North America, Volumul 39, p. 89 –105.
WADA, 2015. WORLD ANTI -DOPING CODE. https://www.wada –
ama.org/en/resources/the -code/world -anti-dopin g-code
[Accesat Iunie 2019].
WADA, 2018. Revised Statutes https://www.wada -ama.org/en/resources/legal/revised –
statutes
[Accesat Iulie 2019].
WADA, 2019. International Standard: The 2017 Prohibited List..
https://www.wada -ama.org/en/resources/science -medicine/prohibited -list-documents
[Accesat Iunie 2019].
WADA, 2019. WADA Monitoring List.
(https://www.wada -ama.org/en/resources/science -medicine/monitoring -program)

77
Warner, D. C . și alții, 2002. Prevalence, Attitudes, and Behaviors Related to the Use of
Nonsteroidal Anti -Inflammatory Drugs (NSAIDs) in Student Athletes. JOURNAL OF
ADOLESCENT HEALTH, Volumul 30, p. 150 –153.
Zakrzewska, A. și alții, 2007. Visualization of Amphetamin e and Its Analogues in TLC.
Acta Chimica Slovenica, Volumul 54, pp. 106 -109.