Evaluarea Potentialului Productiv al Unor Soiuri de Prun Destinate Consumului în Stare Proaspată în Zona Vâlcea
Universitatea din Craiova
Facultatea de Horticultura
Specializarea: Horticultura
Evaluarea potențialului productiv al unor soiuri de prun destinate consumului în stare proaspată în zona Vâlcea
Îndrumător Științific:
Prof. univ. dr. ing. Botu Mihai
Absolvent:
Iordan Roxana
Craiova, 2016
Cuprins
Introducere…………………………………………………………………………………………………………….2
Capitolul I – Importanța culturii prunului……………………………………………………………….3
Scurt istoric al culturii prunului…………………………………………………………………………….3
Importanța economică și valoarea alimentară a prunului……………………………….5
Capitolul II – Taxonomia genului Prunus……………………………………………………………….7
2.1 Încadrarea tuturor speciilor de prun………………………………………………………………………7
Capitolul III – Situația culturii prunului…………………………………………………………………12
3.1 Cultura prunului la nivel mondial………………………………………………………12
3.2 Cultura prunului la nivel național………………………………………………………15
Capitolul IV – Specii și portaltoi…………………………………………………………16
4.1 Soiurile de prun cu potențial calitativ și cantitativ………………………………………………….16
4.2 Portaltoii prunului………………………………………………………………………………………………19
Capitolul V – Condițiile ecologice în care s-au desfășurat cercetările în zona subcarpatică a Olteniei………………………………………………………………………………………………………………….26
5.1 Așezare geografică…………………………………………………………………………………………….26
5.2 Factorii climatici………………………………………………………………………..27
5.3 Factori edafici…………………………………………………………………………..31
5.4 Factori biotici…………………………………………………………………….……..31
Capitolul VI – Material și metode ………………………………………………………..32
Capitolul VII – Rezultate obținute ………………………………………………………36
Capitolul VIII – Concluzii și recomandări ……………………………………………….49
8.1 Concluzii ……………………………………………………………………………….49
8.2 Recomandări ……………………………………………………………………………49
Bibliografie…………………………………………………………………………………50
INTRODUCERE
Prunul reprezintă specia pomicolă cu vechi tradiții de cultură, fiind caracterizat ca pomul vieții și a speranței, totodată aceasta specie a constituit de-a lungul anilor un mijloc de existență al țăranilor, contribuind în aceeași măsura și la faima țării (Internet 4).
Fiind bine reprezentat în majoritatea zonelor țării, această specie dă cele mai bune rezultate în zonele cu temperatură medie anuală cuprinsă între 9 – 10° C și cu precipitații de peste 600-700 mm anual. Reușește bine în cultură în zonele din Argeș, Vâlcea, Olt, Hunedoara, Arad, Cluj și Buzău.
Această specie poate să crească și să producă atât spontan cât și cultivat. Deasemenea prunul reprezintă specia pomicolă cu importanță deosebită pentru zona temperată îndeosebi pentru țările Balcanice, unde ocupă suprafețe mari și constituie fructul de bază din sezonul cald.
În cultura pomicolă mondială prunul ocupă locul 4 dupa măr, citrice și piersici, fiind considerat fructul cel mai popular din lume după măr.
Tema lucrării de față este evaluarea potențialului productiv al unor soiuri de prun destinate consumului în stare proaspătă, având ca studiu de caz SCDP Vâlcea unde soiurile au fost caracterizate din punct de vedere agro-productiv, folosind descriptorii pomologici clasici. Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultura Vâlcea a luat naștere în anul 1977. Scopul S.C.D.P Vâlcea este de a asigura baza științifică, biologică și tehnologică în măsură să contribuie la modernizarea pomiculturii românești și să asigure pregătirea și formarea profesională a studenților, masteranzilor și doctoranzilor în acest domeniu (Internet 1).
Lucrarea este organizată în opt capitole dintre care primele patru cuprind informații despre importanța culturii prunului, taxonomia genului Prunus, situația culturii prunului la nivel mondial și național, soiuri și portaltoi. Capitolul cinci cuprinde condițiile ecologice în care s-a desfășurat cercetarea din zona subcarpatică a Olteniei, în cel de-al șaselea capitol este prezentat materialul și metoda aleasă în studiu. Ultimele două capitole, capitolul șapte și opt, sunt reprezentate de rezultatele obținute în urma cercetărilor efectuate la SCDP Vâlcea, respectiv concluziile și recomandările pentru cele șapte soiuri luate în studiu.
CAPITOLUL I – IMPORTANȚA CULTURII PRUNULUI
Scurt istoric al culturii prunului
Prunul face parte din ordinul Rosales, familia Rosaceae, subfamilia Prunoideae, genul Prunus.
Datele privind istoricul culturii prunului sunt insuficiente, iar unele dintre ele încă inaccesibile, încât și prezentarea culturii prunului de-a lungul timpului nu se poate face decât foarte sumar.
Cele mai vechi informații despre cultura pomilor pe valea Nilului (5000 – 6000 ani î.e.n) nu specifică dacă și prunulul era prezent în grădinile egiptene (Bordeianu și colab.1965).
Primele soiuri de prune “damascene” (Prunus insitiția) au fost aduse din Siria în Imperiul Roman în secolul I î.e.n, ceea ce confirmă că prunul era cultivat de mult în Orientul Apropiat (Chira și Hoza, 2007).
În țările din sud-estul asiatic, în flora spontană, genul Prunus este reprezentat prin peste 250 de specii (inclusiv speciile de cais, cireș, vișin, etc.), iar domesticirea unor forme ale acestora, atestă vechimea culturii în primele milenii ale epocii cuaternare (Bordeianu și colab. 1965 ).
În Europa, primele date scrise apar la finele secolului al IV lea î.e.n când Teofrast pomenește de cultura porumbarului și a prunului obișnuit fără să dea descrierea lor, astfel încat nu se poate preciza dacă sub denumirea de prun obișnuit se înțelege goldanul sau prunul comun, descrierea de soiuri de prun comun (Prunus domestica L) sau goldanul (Prunus insititia L) nu apare nici în secolele următoare III – I î.e.n (Cociu și colab. 1997).
Deasemenea relatarea lui Fr. Dochnahl (79) cu privire la introducerea prunului din Siria în Imperiul Roman în secolul I î.e.n, ridică întrebarea dacă este vorba de prunul comun sau de cel damascen (Drobota și colab. 1991).
Bordeianu și colab. 1965 precizează că în acele vremuri în ținuturile carpatice este posibil să fi existat în cultură goldanul, corcodușul, poate si porumbarul deoarece în urma procesului de geneză au apărut numeroase soiuri de scoldușe, coldușe, tipul de prune grase etc. care există și în ziua de astăzi în zona dealurile subcarpatice.
Din acest motiv se explică adaptarea acestor tipuri la condițiile pedoclimatice din această zona. Pentru prima oara Pliniu (secolul I î.e.n) pomenește cu certitudine despre prunul comun, originea acestuia se presupune că ar fi în sud – vestul Europei din Caucaz, unde ar fi rezultat prin încrucișarea naturală a porumbarului și corcodușului (Cociu și colab. 1997).
În 1965 Bordeianu și colab. susțin că în primele secole ale erei noastre au apărut dovezi în plus despre pătrunderea prunului comun în Europa prin Imperiul Roman prin descoperiarea sâmburilor de prun, sâmburilor de goldan și corcoduș găsite cu ocazia săpaturilor de Saalburg în Taunusul de sud, asupra unor așezări din secoul al II lea.
Extinderea arealului de cultură a soiurilor de pomi de către romani a avut loc în prima jumatate a secolului I în țări ca Anglia, Belgia, Galia și Germania, pâna în valea Rinului, arealul continuând să se extindă și spre est pâna la Marea Neagra și Carpații Estici iar plantații întinse de pruni au aparut pe malurile râurilor Dava și Sava din Bosnia, care de atunci au rămas centrul cel mai însemnat de cultură a prunului comun, reprezentat în special prin soiul De Bosnia în timpul împăraților romani Probus (Roma 276-282) și Dioclețian (Bizanț 274-305), tot în acestă perioadă sau puțin premergătoare acestei epoci a pătruns și la noi prunul comun venind dinspre Roma (Cociu și colab. 1997).
Datorită favorabilității condițiilor climatice destul de bogate, în secolele care au urmat, cultura prunului a continuat să se extindă tot mai mult, mai ales în Peninsula Balcanică, unde ca efect al încrucișărilor naturale dintre speciile vechi și noi de prun pe baza selecției făcute de natură și de om, s-au format zeci de soiuri noi de prun dintre care unele foarte valoroase, cunoscute și azi (Drobota și colab. 1991).
Potrivit lui Cociu și colab.1997, în volumul 2 al Istoriei României care a apărut în anul 1962 (Editura Academiei Române), se menționează că în secolul al XIV lea în economia Moldovei, pomicultura, viticultura și grădinăritul ocupau un loc important, cultivându-se în special pruni, meri, cireși și vișini, aceeași situație întâlnindu-se și în Muntenia în special în zona subcarpatică Prahova, Târgoviște, Vâlcea, Curtea de Argeș etc.
Atestarea livezilor de prun datează din secolul al XV lea, multe localități poartă denumirea speciilor pomicole încă din acele vremuri: Pruni (sat amintit în anul 1547), Prunișor (1546) etc. (Chira și Hoza. 2007).
În anii 1657, 1659, 1666 în urma călătoriei prin țările române a învățatului turc Evlia Celebi amintește printre altele că aici “se găsesc un fel de prune negre așa de ușor digestibile, încât dimineața, pe nemâncate, se pot consuma fără nicio grijă peste 50 de bucăți”, deasemenea, Paul de Alep însoțitorul Patriarhului Macarie, în perioada 1650-1660 amintește că și el a găsit în grădina Mănăstirii Galata din Iași mulți pruni de damasc, pruni ordinari cu fructe gustoase, albe, galbene, ruginii și roșii (Bordeianu și colab. 1965 ).
Pomicultura era mult mai avansată sub aspect tehnic în Transilvania, comparativ cu Moldova și Muntenia, constituind un mijloc de existență pentru mulți țărani de aceea în secolele care au urmat, deși nu există informații scrise privind evoluția culturii prunului sub aspect tehnic și varietal, s-a constatat că procesul de modernizare al acestei culturi a fost într-o măsură mai redusă decât cultura altor specii, respectiv măr, piersic etc., iar în anul 1812 în Transilvania au apărut primele lucrări privind cultura prunului prin traducerea tratatului lui Frantz Dittrich ”Cultura prunului” (Cociu și colab. 1997).
Fortunatul I în 1899, este primul care vorbește despre cultura prunului, în special pentru fabricarea țuicii la români.
Un interes tot mai mare pentru pomicultură, inclusiv pentru speciile pomicole cum este prunul, apar la sfârșitul secolului XIX, tot în această perioadă la inițiativa statului a avut loc înființarea primelor școli cu caracter agricol și organizarea primelor pepiniere de stat în cadrul cărora Nicoleanu susține că existau următoarele soiuri de prun: Anna Spath, Damme aubert, Jaune (sin. Gelbe Eirplaumen), Kirke, Mirabele de Metz, Quetsche d’Italia, Reine Claude verte, Washington și Agen. ( G.Nicoleanu. 1898).
G.Nicoleanu (1898) susține că la sfîrșitul secoului XIX, mai precis după dezastrul provocat de filoxeră, apare interesul de strângere a unui număr cât mai mare de soiri pomicole în colecții și aprecierea lor sub aspectul valorii economice.
În primul deceniu al secoului XX, începe o acțiune cu caracter pomicol cu privire la realtoirea prunilor și la uscarea fructelor în cuptoare de tip bosniac (Cociu și colab. 1997).
În 1997 Cociu și colab. arată că o bogată activitate publicistică legată de prun s-a desfășurat în anii următori susținută îndeosebi de: Lovinescu Rădășeni (1916), Dumitru Ștefănescu (1923-1925), Dobre Rădulescu (1922), D.I.Niculescu (1928), Enescu I și Colțescu I (1927, obiectivul principal al acestora fiind îmbunătățirea sortimentului și înmulțirea rapidă a soiurilor considerate valoroase la timpul respectiv.
În anii care au urmat au apărut numeroase materiale despre cultura prunului. În prezent cultura prunului a devenit mult mai diversificată, acesta ocupând locul 2 în zonele cu climat temperat după măr.
Importanța economică și valoarea alimentară a prunului
Prunul este una dintre cele mai importante specii pomicole din țările cu climat temperat, cultivat pentru fructele sale apreciate și mult solicitate atât pentru consum în stare proaspătă, cât și pentru industrializare respectiv gem, compot, mageun etc (Internet 3).
Valoarea economică a acestei specii rezidă din producțiile mari pe care le asigură și durata lungă de viață a pomilor, chiar și în zonele cu condiții de sol mai puțin favorabile cum ar fi solurile grele, podzolice, deasemenea se bazează și pe rusticitatea mare a pomilor, respectiv față de cerințele modeste pe care le are pentru sol, climă și tehnologia de cultură, având capacitatea de a se adapta cu ușurință la condițiile ecologice deosebite comparativ cu alte speci (Bordeianu și colab. 1965 ).
Prunul este o specie care se înmulțește ușor prin sămânță, drajon, altoire pe portaltoiul cel mai comun care îl constituie corcodușul, are intrare relativ timpurie pe rod, începând cu anii 3, 4 de la plantare, valorificarea fructelor durează circa 90 de zile datorită numărului mare de soiuri cu epoci diferite de coacere, de la foarte timpurii (sfârșitul lunii iunie), până la foarte târzii (in luna octombrie) când cererea este destul de mare în Europa Occidentală (Cociu și colab. 1997).
Lemnul rezultat în urma defrișării plantațiilor este apreciat în industria chimică pentru obținearea cărbunelui activ, în industria ușoară pentru fabricarea creioanelor și altor rechizite, iar din semințe se extrag o serie de substanțe cu utilizări în industrie, iar endocarpul este folosit drept combustibil având o putere calorică ridicată (Internet 4).
Prunele sunt o importantă sursă naturală de vitaminte și minerale, care ajută organismul în tratarea diverselor afecțiuni și prevenirea unor boli grave. Au o compoziție chimică foarte completă (Internet 4):
7 – 18 % glucide,
0,16 – 2,30 % acizi organizi,
0,15 – 1,5 % substanțe tanoide,
0,65 % substanțe pectice,
0,5 % albimină,
6 % celuloză,
vitamine A, B, C,
săruri minerale de Fe, Ca, P, Mg, Na, Mn etc.
Deasemenea studiile întreprinse la Institutul de Pomicultură Pitești Mărăcineni pentru sortimentul de soiuri cultivate în România arată următoarele componente chimice pe care le conțin fructele de prun (Cociu și colab. 1997):
Substanță uscată totală % = 15,1 (soiul Vâlcean)
Zahăr total % = 7,19 (soiul Alina)
Aciditate grame % = 0,57 (soiul Renclod Althan)
Substanțe tanoide % = 0,049 (soiul Sarmatic)
Substanțe pectice % = 0,480 (soiul Diana)
Vitamina C mg % = 4,40 (soiul Alina)
Prunele se păstrează mai bine decât celelalte fructe sâmburoase. Păstrarea acestora este temporară și se face în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau controlată.
Pe lângă importanța economică și alimentară, prunul are multe specii și forme, Prunus pisardi, Prunus insititia var.pendula etc care prezintă importanță decorativă iar livezile de prun în timpul înfloritului reprezintă o bogată sursă meliferă (Bordeianu și colab. 1965 ).
CAPITOLUL 2 – TAXONOMIA GENULUI PRUNUS
2.1 Încadrarea tuturor speciilor de prun
Speciile de prun își au originea în Emisfera Nordică, cele mai multe în zona temperată, genul Prunus are un număr mare de specii, majoritatea diploide (2n = 16 cromozomi) dar se întâlnesc și specii tetraploide (2n = 32 cromozomi) sau chiar hexaploide (2n = 48 cromozomi) (Cociu și colab. 1997).
La formarea multor soiuri au paticipat mai multe specii, de aceea, acestea se deosebesc mult din punct de vedere al vigorii, al culorii, al mărimii fructelor, al particularităților de creștere și rodire etc (Mihut și Drăgănescu 2005).
Speciile care au contribuit la formarea soiurilor actuale sunt (www.academicjournales.org):
Grupa soiurilor euro-asiatice: Prunus insititia, Prunus cerasifera, Prunus domestica și Prunus spinosa.
Grupa soiurilor est-asiatice: Prunus salicina, Prunus triflora, Prunus ussurienis, Prunus simonii.
Grupa soiurilor nord-americane: Prunus americana, Prunus nigra, Prunus hortulana.
Grupa speciilor euro-asiatice
Prunus cerasifera Ehrh. Sinonime P. divaricata. Ledeb P. myrobolana Loisel = corcodușul sau mirobolamul.
Arealul de cultură al corcodușului este în Europa de sud – est, Asia de Vest, Caucaz (Internet 6).
Potrivit lui Bordeianu și colab. 1965, în România acesta apare în sud-vestul țării la câmpie și coline, în rest subspontan și cultivat, se adaptează la o gamă largă de soluri, este rezistent la ger și secetă și are un temperament de lumină, crește sub formă de arbust indigen, rar arbore (8 – 10 metri) cu tulpină scurtă, neregulată, scoarța este cenușie lucitoare, netedă, exfoliabilă, inelară, coroană globulos-sferică, uneori piramidală sau de alte forme.
Prezintă lujeri subțiri verzi sau roșii, lucitori, iar lujerii laterali se termină în spini. Mugurii sunt alterni, solitari sau grupați câte 2, 3 de culoare brună și formă conică. Frunzele au între 2-7 cm lungime, eliptic ovate, acute, cuneate, serate, glabre, iar pe nervura mediană pe partea inferioară prezintă peri rari (Bordeianu și colab. 1965).
Florile sunt de culoare albă, pot fi solitare sau grupate câte 2, au 2 cm lungime și apar odată cu înfrunzirea, fructul este o drupă de mărimi, forme și culori diferite (Cociu și colab. 1997).
Prunus cerasifera prezintă 2 varietăți (Internet 6):
Prunus cerasifera var.mirobolana: cu muguri cleioși și flori albe.
Prunus cerasifera var.pisardii: cu lujeri, frunze și flori purpurii.
Se utilizează ca și portaltoi pentru prun, cais sau piersic, în perdele de protecție și în parcuri ca ornament, deasemenea este folosit și în programele de ameliorare ca surse de gene pentre rezistența la temperaturile scăzute cât și la cele înalte, rezistența la frig, înflorirea timpurie și producțiile mari (Cociu și colab. 1997).
Prunus spinosa L – porumbarul prezintă un areal destul de vast fiind prezent în Europa, Asia Mică, Africa de Nord. În România această specie apare frecvent în liziere, rariști, pe coaste însorite, stâncării, în zona de câmpie până în etajul montan inferior pâna la 1000 m (Internet 6).
Crește sub formă de arbust indigen scurt, 2 – 3 metri, sub formă de tufă deasă, spinos, cu înrădăcinare profundă și prezintă numeroase remificații laterale. Scoarța tulpinii nu crapă, lujerii sunt pubescenți, cenuși, iar cei laterali se termină în spini (Bordeianu și colab. 1965).
Mugurii sunt mici, 1 – 2 mm, seriali câte 3: cei laterali ovoizi, floriferi, iar cel mijlociu mai mic sferic, foliar, frunzele sunt de formă eliptică sau oval alungită de 20 – 40 mm lungime, inițial pubescente, apoi glabre sau netede, iar florile sunt solitare pe tipul 5 de culoare albă cu înflorire mai tardivă (Cociu și colab. 1997).
Fructele sunt globuroase de 1 – 1,5 cm negre, albăstrui brumate și se păstrează până primăvara pe ramuri, este o specie rezistentă la ger și secetă, se utilizează ca și portaltoi pentru prun, cais, piersic și se folosește și în programele de ameliorare ( Internet 6).
Prunus domestica L: Sinonime: prunul de grădină, prunul domestic sau prunul vânăt – este originar din Europa sud-estică și Caucaz dar crește și semisălbatic în Balcani și țările mediteraneene.
Se consideră că P. domestica ar fi rezultatul hibridării dintre Prunus cerasifera (diploid) si Prunus spinosa (tetrapliod), această idee fiind susținută de Rîbin (1936) și Jukovski (1965) (Cociu și colab. 1997 ).
G.Hegi subîmparte Prunus domestica L în următoarele 3 subspecii (Bordeianu și colab. 1965):
Insititia (L) Poiret cu varietățile: Juliana L (scoldușe, ovăzești), pomariorum Bout (Spillinger) și cerea L (mirabele).
Se caracterizează prin pomi cu creștere arbustoidă, ramuri până la doi ani complet pubescente, câteodată formând spini, mugurii de iarnă pubescenți, petalele florii lungi până la 8 – 10 mm albe curat, fructe globuloase cu pulpa foarte aderentă la sâmbure.
Italica Borkh cu varietățile: claudiana Poir (renclode) și varietatea ovoidea Mart (prune oușoare).
Se caracterizează prin faptul că este mai mare ca insititia, ramurile de 1 an sunt fin pubescente, fără ghimpi, frunzele optuze, petalele lungi, alb curat, fructe lungi cu pulpă dulce, foarte aderentă la sâmbure.
Oeconomica Borkh cu varietățile: oxycarpa Bechst (prune elipsiodale), mamillaris Schubl et Mart (prune curmale jumătate perje), pruneauliana Ser. apud D.C (adevărate perje).
Se caracterizează prin forme de pomi ca regulă, ramurile de 1 an puțin pubescente sau glabre, fără spini, frunzele lungi cu vârf ascuțit, petale lungi alb verzui, fructe alungit ovoide cu pulpa neaderentă la sâmbure.
Prunus domestica este o specie polimorfă, reprezentată prin mai multe varietăți botanice și soiuri în cultură, are foarte mari posibilități de adaptare, fiind răspândită pe arealuri întinse în cuprinsul continentului european, limita nordică de cultură fiind paralela 56 – 57 ° C (Cociu și colab.1997).
Prunul comun este reprezentat printr-un număr de peste 1000 de soiuri, dintre care cele mai valoroase sunt prunele vinete (Vinete românești, Vinete de Italia, Vinete timpurii de Buhl, Vinete Wangenheim, Tuleu gras, Gâtlan, Bărdace, Stanley etc), multe din aceste soiuri formându-se în condițiile țării noastre (soiuri indigene: Tuleu gras, Roșioare văratice, Gâtlane, Bărdace etc) (Bordeianu și colab. 1965).
Prunus domestica crește ca pom de talie mijlocie, 6 – 12 m înălțime, formează sistem radicular relativ superficial, lemnul este tare, cu excepția soiului Tuleu gras care are lemn fragil, lăstarii sunt numeroși, lungi, subțiri, glabri, roșcați la început apoi devin violacei (Cociu și colab. 1997).
Florile sunt mici, alb-verzui cu pedunculi subțiri și scurți, așezate câte 1 – 3 într-o inflorescență, fructele variază ca mărime, formă și culoare, pulpa este suculentă, consistentă, crocantă, de culoare galben verzuie sau galbenă cu gust dulce, echilibrat, plăcut, iar sâmburele este neaderent la pulpă, deasemenea Prunus domestica este foarte bună sursă de gene pentru conținutul bogat în zahăr și aroma plăcută a fructelor, înflorirea târzie și productivitatea mare (Bordeianu și colab. 1965).
Prunus insititia L (Pair.Juss) Goldan, Scolduș, Crihen – este o specie răspândită în Europa și Asia. Cei mai mulți autori deosebesc la Prunus insititia trei varietăți și anume:
varietatea italica (Borkh) renclozii, care au lăstari păroși, ramurile de 2 ani glabre și fără spini, fructele mai mari (până la 50 mm în diametru), de culori diferite, cu pulpă aderentă sau neaderentă la sâmbure, iar sâmburele este mic și rotund (Bordeianu și colab. 1965).
varietatea syriaca (Borkh) din care fac parte mirabelele, prezintă ramuri fără spini, coroană deasă, fructe globuloase, puțin alungite, de culoare galbenă, mai rar roșie sau verde (Cociu și colab. 1997).
varietatea nigra (Nym) crește sub formă de pom sau arbustoid, ramurile sunt spinoase, florile albe, fructele mici, de culoare vânăt închisă, aproape neagră, din această varietate face parte prunul Saint Julien folosit în pomicultură ca portaltoi (Bordeianu și colab. 1965).
Prunus insititia crește sub formă de pom sau arbustoid spinos cu coroană mai deasă decât a prunului comun, tulpina este ramificată ușor și prezintă spini, iar scoarța la început este netedă de culoare cenușie, apoi crapă longitudional și mai puțin transversal (Popescu și alții, 1992).
Lăstarii sunt pubescenți cu internodii scurte, frunzele mici, subțiri, de formă obovată până la eliptică, cu vârful obtuz sau scurt îngustat, florile mici de culoare albă, câte una – două, cu pedunculi glabrii sau pubescenți, fructele diferă ca mărime și culoare, au pruină multă și pieliță subțire, pulpă aderentă sau neaderentă, consistentă, suculentă cu gust acru, astringent (la damascene) sau dulce ( la mirabele), sâmburele ovoid sau bombat cu creste ventrale aproape șterse și cu șanțul dorsal vizibil, iar cerințele față de căldură sunt reduse, este rezistent la ger, secetă, boli, este foarte productiv, se înmulțește prin sâmburi și vegetativ prin drajoni (Cociu și colab. 1997).
Grupa soiurilor est asiatice.
Prunus salicina Lindl (Prunus trifora) – prunul chinezesc este răspândit în partea de sud-est și de nord a Chinei, crește sub formă de pom înalt 10 – 12 m, scoarța trunchiului și a ramurilor principale este groasă și aspră de culoare roșie cafenie (Cociu și colab. 1997).
În 1965 Bordeianu și colab. descriu această specie ca având inflorescențe ce rezultă dintr-un mugure floral care conține 3 flori albe, cu fructe mari, globuloase, de culoare galbenă sau roșie deschisă, cu pulpă semiaderentă la sâmbure, fibroasă, suculentă, acră și astringentă cu sâmbure mic și cu importanță în programele de ameliorare datorită culorii, mărimii și consistenței fructului, iar în România această specie degeră iarna și are o longevitate foarte redusă.
Prunus simonii Carr. prunul lui Simon, pruna caisă – nu a fost găsit în formă sălbatică, în Europa este răspândit mai mult în grădini și mai puțin în livezi comerciale, iar în România se găsește pe o scară foarte restrânsă, crește sub formă de pom înalt, 3 – 4 m cu coroană piramidală, frunze asemănătoare cu ale piersicului, lanceolate, flori roz-alburii, câte 1 – 3 în mugure, înflorire timpurie, fruct turtit, roșu închis sau purpuriu, cu pulpa fermă aromată și sâmbure aderent, deasemenea, pentru țara noastră pomii nu prezintă interes datorită faptului că au creștere și producție slabă și pier în primi anii după plantare, însă ca material pentru hibridări merită atenție (Cociu și colab. 1997).
Prunus ussuriensis Kov et Kost – prunul de Ussuria, în condițiile vitrege din Siberia și Manciuria ajunge la 3 – 5 m înălțime, prezintă lăstari subțiri, brun roșietici cu multe lenticele, frunze obovate, larg-ovate, alungite sau lanceolate, subțiri verzi închis, cu flori mici, galbene sau brun roșietice cu pulpă fibroasă, suculentă, sâmbure aderent sau neaderent la pulpa și se folosește ca portaltoi precum și la crearea soiurilor de prun rezistente la ger, iar când este înmulțit prin sâmburi acesta își păstrează caracterele (Bordeianu și colab. 1965).
Grupa soiurilor nord americane.
Reprezintă un centru puternic de formare a speciilor de Prunus.
Prunus americana Marsh – prunul american reprezintă specia principală a americii atât în flora pomicolă sălbatică, cât și în cultură, unde este reprezentat prin numeroase soiuri, însă în Europa și România se cultivă numai unele soiuri provenite din P. americana (Chira și Hoza 2007).
Crește sub formă de pom înalt până la 9 metri, coroană largă și răsfirată, scoarța aspră din cauza lenticelelor mari și numeroase și a plăcilor de scoarță cu caracter solzos, de culoare cenușie-vineție, lăstari glabri sau slab pubescenți, frunze mari, obovat alungite, flori câte 2, 3 într-o inflorescență mare, cu pedunculi de lungime mijlocie (1,2 – 3 mm), subțiri și glabri, iar fructele sunt mici (25 mm diametru) de diferite forme și culori cu sau fără pruină, pulpa este ațoasă, de culoare galbenă, suculentă și dulce, aderentă sau neaderentă la sâmbure, este o specie care drajonează puțin, rezistă la ger și înflorește târziu, maturarea fructelor este variabilă și este folosit ca sursă de gene în programele de ameliorare iar ocazional este folosit și ca portaltoi pentru prun și piersic (Bordeianu și colab. 1965).
Prunus nigra Ait – prunul canadian crește în nordul Americii (Canada) în stare sălbatică pe liziera pădurilor și pe malurile râurilor, prezintă înălțimi de până la 6 metri cu ramuri spinoase, frunze obovate și puternic dințate, flori mari, 3 – 4 intr-o inflorescență, fructe cu pieliță groasă de diferite forme, culori și epoci de coacere, pulpă ațoasă și aderentă la sâmbure, este specia de prun cea mai rezistentă la ger și din acest motiv este folosit în lucrările de selecție, însă trebuie avut în vedere obținerea de tipuri care să nu drajoneze (Cociu și colab. 1997).
Prunus hortulana Bailey-prunul american de grădină sau pruna gâștelor sălbatice. Se presupune că ar fi un hibrid între Prunus americana și Prunus angustifolia, se înmulțește greu prin butași și crește cu un singur trunchi, ajunge până la 9 metri înățime, prezintă frunze mari, larg ovate, cu vârful acut sau acuminat, pețiol lung, fructe mici globuloase de culoare roșie sau galbenă, pieliță groasă, densă și astringentă, pulpă ațoasă și aderentă la sâmbure de culoare galbenă, suculentă, densă, dulce și aromată, sâmbure mic, ovoid alungit și formează ușor hibrizi cu alte specii de prun american (Chira și Hoza. 2007).
CAPITOLUL III – SITUAȚIA CULTURII PRUNULUI
3.1 Cultura prunului la nivel mondial
Prunul reprezintă 2,13% din producția mondială de fructe, iar din zona temperată unde ocupă locul 4 după mere, pere și piersici, reprezinta 8,79% din producție. În ultimile două decenii, producția de prune a crescut cu 37%.
La mărirea producției mondiale de fructe au contribuit si continentele, astfel ponderea cea mai mare, conform figurii 3.1 deținând-o Asia (65%), urmată la o distanță foarte mare de Europa (25%), America (7%), Africa (3%) și Oceania (0.2%) (FAOSTAT http://faostat3.fao.org).
Figura 3.1 – Producția împărțită pe continente
Locul al doilea, cu o ponderă oscilantă foarte mare a producției este ocupat de către Iugoslavia. Producția Americii de Nord este asigurată în proportie de 89% de către S.U.A, aceasta asigurând și 11,4% din producția mondială, iar principalele soiuri aparțin speciilor: Prunus domestica (70 %) Prunus salicina și Prunus simonii. România ocupa locul al patrulea, asigurând 9,6% din producția mondială, iar la nivel European locul al doilea cu (18,1%), jumatate din producția Asiei este asigurată de către China (Chira și Hoza. 2007).
Prunele reprezintă 2% din comerțul internațional de fructe.
Europa efectueaza cel mai intens comerț de prune, țări mari exportatoare conform EUROSTAT (http:// ec.europa.eu), figura 3.2, fiind:
Figura 3.2 – Exportul la nivelul Uniunii Europene
În ultima perioadă, pe piața mondială a crescut foarte mult cererea pentru prunele uscate cu sau fără sâmbure. La dezvoltarea comerțului mondial destinat prunelor uscate au contribuit țari ca: S.U.A (70%), Franța (9%), Iugoslavia (9%), Argentina (5%), Chile (3%), Austria (2%) ș.a.
În anul 2009 s-au realizat potrivit FAOSTAT, (Figura 3.3), urmatoarele producții:
Figura 3.3 – Producția de prune (tone)
3.2 Cultura prunului la nivel național
Cultivată de sute de ani, această specie ramâne una dintre cele mai populare și îndrăgite specii din România, producția de prune realizată în anul 2000 fiind de 345.000 t, pondera prunului în liveziile românesti este de cca.50%, iar România ocupă primul loc la suprafața de prun din Uniunea Europeana, unde din suprafața pomicolă de 77.883 ha, 34.899 ha sunt ocupate de prun iar în prezent producția de prune se ridică undeva la 600.000 t. (Internet 7)
Din ultimul recensământ, rezultă că prunul este concentrat în județele Argeș și Vâlcea cu peste 3,5 milioane de pruni, urmate de județele Buzău, Prahova, Olt, Caraș-Severin și Hunedoara, cu 3 milioane de pomi, în această zonă înregistrându-se temperaturi medii anuale de 9-10° C și precipitațiile de 600-700 mm, fapt ce a dus la crearea condițiilor favorabile culturii prunului, iar din sortimentul bogat de soiuri s-au desprins pentru înmulțire soiurile Tuleu românesc, Vinete românești și Gras românesc, ale căror fructe sunt neîntrecute în gust și culoare, fructele acestor soiuri fiind însă considerate mici față de parametrii impuși pe piața liberă (Internet 8).
În perspectiva imediată se impun în cultură noile creații românești Silvia, Centenar, Vâlcean, care prezintă aspect comercial datorită fructului mare, tocmai pentru a proteja poziția actuală a prunului (Internet 8).
Producția de prune obținută în România în ultimii ani este redată în figura 3.4 (http://faostat3.fao.org).
Figura 3.4 – Producția de prune în România (tone)
CAPITOLUL IV – SPECII ȘI PORTALTOI
4.1 Soiurile de prun cu potențial calitativ și cantitativ
În ultimii 20-25 ani, pomicultura s-a dezvoltat în zonele favorabile, cele mai mari culturi din punct de vedere al suprafețelor cultivate și al numărului total de pomi cultivați fiind în județele din zonele subcarpatice a Olteniei și Munteniei, mai ales în județele Argeș, Vâlcea, Prahova, Buzău, Dâmbovița, Olt și Dolj și în centrul din nord-vestul Transilvaniei în județul Bistrița Năsăud, Sălaj, Satu Mare, Mureș, Maramureș și Bihor (Cociu și colab. 1997). Una dintre cele mai importante zone pentru cultura prunului este zona Vâlcea.
Dintre cele mai răspândite soiuri amintim:
Tuleu timpuriu – soi autohton, obținut prin încrucișarea dintre Tuleu gras x Peche (internet 8). Prezintă vigoare de creștere mijlocie – mare, cu creștere piramidală, formațiuni de rod scurte și mijlocii, fructul de mărime mijlocie, 40 grame, formă ovoidă cu pieliță vânăt violacee, acoperit cu pruină cenușiu-albăstruie, pulpă verde-gălbuie, crocantă și suculentă, cu gust plăcut, dulce-acidulat, sâmburele mic și neaderent la pulpă (Popescu M. și colab.1992).
Este un soi androsteril, are afinitate redusă cu corcodușul, se recomandă a se altoi pe prun Roșior, iar ca polenizator se recomandă: D’Agen, Silvia, Stanley, Early Rivers, Anna Spath (Constantinescu N, 1960).
Tuleul gras – este un soi românesc cultivat de mult timp în țară, are un conținut ridicat în zahăr și substanță uscată, prezintă vigoare de creștere mijlocie-mare, cu unghi mic de ramificare, fapt ce duce la dezbinarea și ruperea ramurilor încărcate de rod, prezintă plasticitate ecologică mare, valorifică aproape toate zonele de cultură și nu are afinitate bună pe corcoduș (Butuc M. și colab. 2010).
Fructul este mijlociu, cu greutate de 30-40 grame, de formă elipsoidală, cu pieliță de culoare vânăt închisă, acoperită cu pruină albastră, pulpa fructului este de culoare galben-verzuie, crocantă și suculentă, neaderentă la sâmbure, cu gust dulce, echilibrat acidulat cu aromă fină (Cociu și colab. 1997).
Soi autohton, hibrid natural, se altoiește pe portaltoiul Roșior, ca polenizatori se recomandă Stanley, Anna Spath, Vinete de Italia, Vinete românești, Peche, epoca de maturare a acestui soi 25 august – 5 septembrie. Este un soi precoce, productiv (20-25 tone/ha) dar inconstant, tolerant la viroze dar sensibil la afide, monilinia și ger (Constantinescu N. și colab. 1956).
Vânăt Românesc – este un soi autohton, mai este cunoscut și sub denumirea de „Brumărele”. Soi viguros, rodește în principal pe ramuri mijlocii, fructele sunt mici sau mijlocii, ovale, comprimate lateral, pielița albastră rezistentă, acoperită cu un strat gros de pruină, forma fructului este elipsoidală cu gust dulce, echilibrat-acidulat, cu pulpă galben-verzuie, cărnoasă și slab suculentă, neaderentă la sâmbure, este un soi autofertil, sensibil la viroze, maturitatea de recoltare se face începând cu a doua jumătate a lunii septembrie (Butuc M. și colab. 2010).
Gras Românesc – este un soi de prun autohton, are vigoare mare de creștere, rodește în principal pe ramuri mijlocii, este parțial autofertil, este rezistent la ger și umiditate, putând fi cultivat pe orice sol din zona de deal. Fructele sunt mici sau mijlocii, sferic alungite, ușor asimetrice cu pieliță subțire, vânătă, acoperită cu pruină albastră, pulpă galben-verzuie, suculentă, dulce, fără aromă, aderentă la sâmbure, cu maturitate de recoltare începând cu sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie (Popescu M. și colab.1992).
Record – soi obținut în 1958 de către N.Mateescu, St. Nica și Ghe. Petre, prin polenizarea liberă a soiului Renclod violet în anul 1958 la Voinești, fiind omologat în anul 1982. Se caracterizează prin pomi cu vigoare mare de creștere, cu coroană fusiformă, cu fructificare predominantă pe buchete de mai, cu înflorire semitârzie, este un soi autosteril, precoce, mediu productiv, rezistent la ger și boli și sensibil la Plum-pox (Cociu și colab. 1997).
Fructele sunt foarte mari (64 – 78 grame), de formă sferică, ușor alungită, de culoare violacee-închis, acoperită cu pruină fină, cu pulpă neaderentă la sâmbure, de culoare galben-verzuie, suculentă, cu gust dulce, iar maturarea fructelor începe din a doua decadă a lunii septembrie (Popescu M. și colab., 1992).
Anna Spath – soi german, obținut prin selecție și introdus în cultură în anul 1874, este un soi foarte cultivat la noi în țară. Prezintă pomi cu vigoare de creștere mijlocie-mare, cu coroană invers piramidală și rodire pe buchete de mai și mai rar pe ramuri mijlocii. Fructul este de mărime mijlocie spre supramijlocie (35 – 45 grame) de formă sferică, ușor alungită, colorat în vânăt negricios acoperit cu pruină fină de culoare albastru-deschis, cu pulpă galben-verzuie sau aurie, suculentă și neaderentă la sâmbure, iar maturarea fructelor are loc între 15 și 25 septembrie (Constantinescu N. și colab. 1956).
Stanley – soi obținut în SUA, prin încrucișarea Agen x Grand Duc, este un soi cu vigoare mijlocie de creștere, cu coroană conic răsturnată, cu ramuri de schelet semiviguroase, garnisite în special cu buchete de mai.
Fructul este mediu (30-40 grame), de formă elipsoidală, asimetrică, vânăt închis, acoperit cu pruină albăstruie, colorarea fructelor făcându-se cu mult timp înainte de maturitate. Prezintă pulpă neaderentă la sâmbure, de culoare galben-aurie, fermă, cu gust dulce plăcut, iar maturarea fructelor se face în prima jumătate a lunii septembrie (Cociu și colab. 1997).
Centenar (sinonime: Bucurie:3/5) a fost obținut în anul 1960 la Stațiunea de Cercetări Agricole Mărculești, Județul Călărași de către Cociu și Ecaternia Bumac prin hibridarea sexuată a soiului Tuleu gras cu soiul Rivers timpuriu, fiind omologat în anul 1978, este un pom de vigoare mijlocie sau submijlocie, cu coroană globuloasă, cu fructificare predominantă de tip spur pe buchete de mai, ca și soiul Tuleu, se preferă altoirea pe portaltoi franc: prezintă ramuri de schelet cu unghi mic de inserție și cu risc de dezbinare sub greutatea rodului (Ghena N și colab. 1977).
Florile sunt de tip Tuleu gras, având doar petalele de culoare mai albă, staminele fără polen (androsterile) cu pistil super și stigmat măciucat, înfloresc relativ timpuriu, au un coeficient de polenizare naturală de 12-15% mai bun decât majoritatea soiurilor de prun cu aceeași perioadă de înflorire, este un soi rezistent la ger, brume și viroze, prezintă fructe mari 52 grame, de formă invers ovoidă, culoare roșie violacee, acoperită cu un strat gros de pruină cenușie. Pulpa este consistentă, suculentă, cu gust plăcut, de culoare alb verzuie, sâmburele este foarte mic și reprezintă 3,5% din greutatea fructului, soiul Centenar are nevoie de polenizare cu soiurile Early Rivers, Diana, Ialomița, Stanley, Anna Spath (Cociu si colaboratorii 1997).
Fructificarea de tip spur și vigoarea mică a pomilor, indică soiul Centenar pentru livezile de mare densitate, soiul fiind considerat unul dintre cele mai productive soiuri de prun însă în timp a degenerat, devenind foarte sensibil la văratul prunului care determină o cădere prematură a fructelor din pom, cu toate acestea fructele sunt foarte aspectuoase ca mărime și culoare, de calitate foartă bună, destinate consumlui în stare proaspătă, iar timpurietatea asigură o valorificare ușoară (Popescu M. și colab. 1992).
Minerva (sinonime: Băneasa:11/26) a fost obținut la Mărculești în anul 1960 de către Cociu și Ecaterina Bumbac, Roman și Minoiu, prin încrucișarea soiului Tuleu timpuriu (mama) cu Rivers timpuriu, fiind omologat ca soi în anul 1984, pomul are vigoare mică spre mijlocie, coroană piramidală, ramuri de schelet relativ groase pe care se inserează buchete de mai și ramuri mixte, intră pe rod în anul IV de la plantare și produce mult, rezită la ger, secetă și deasemenea este rezistent la Transchelia prune sinosae Diet și ușor sensibil la Monilinia laxa în anii ploioși, tolerant la Plum-pox, prezintă flori de tip Tuleu gras, de culoare albă, cu petale mari, lipsite de polen, necesitând polenizatori ca Agen 707, Silvia, Stanley și Rivers timpuriu, cu aceeași epocă de înflorire (Cociu si colaboratorii 1997).
Fructele sunt de mărime mijlocie 40 grame, de formă ovoidă, cu epiderma vânăt violacee, acoperită cu pruină abundentă, grosieră, albăstruie, pulpa este galben verzuie, suculentă, neaderentă la sâmbure, cu gust plăcut, este un soi care asigură producții mari an de an, are timpurietate și calitate foarte bună a fructelor (Butuc M. și colab. 2010).
Vâlcean – este un soi românesc obținut în anul 1967. Prezintă pomi de vigoare mijlocie spre mare, cu coroană invers piramidală și rodire pe buchete și ramuri mijlocii, fructele sunt mari, sferic turtite, de culoare vânăt închisă, acoperite cu pruină albicioasă, pulpa portocalie, crocantă, cu gust plăcut, dulce, neaderentă la sâmbure, iar maturarea fructelor are loc la sfârșitul lunii iulie (Cociu și colab. 1997).
Piteștean – soi obținut din polenizarea soiului Tuleu timpuriu x Rivers timpuriu, a fost obținut de către V. Cociu și R. Roman la Stațiunea de Cercetări Agricole Mărculești, județul Călărași în anul 1967, fiind omologat în 1981 (Chira și Hoza, 2007).
Prezintă pomi de vigoare mijlocie, coroană conică, ramuri de schelet groase, bine garnisite, cu formațiuni fructifere scurte, este un soi androsteril, fructul este mare ovoidal de culoare vânăt închis, cu pulpa galben-verzuie, cărnoasă, cu gust echilibrat de calitate foarte bună, sâmbure neaderent și epocă de coacere începând cu sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august (Cociu și colab. 1997).
4.2 Portaltoii prunului
Portaltoiul joacă un rol important în viața unui pom, el asigurând vigoarea, adaptabilitatea la condițiile de sol, rezistența la boli, precum și succesul unei plantații.
Pentru soiurile de prun cultivate în România, au fost înregistrați începând cu anul 1966, și introduși în Catalogul oficial în vederea înmulțirii, 19 portaltoi, dintre care 12 cu înmulțire generativa și 7 cu inmulțire vegetativă, majoritatea portaltoilor provenind de la 3 specii: P.cerasifera, P.insititia, P.domestica, unde atât în România cât și în alte țari, s-a continuat înmulțirea în pepiniere a portaltoilor proveniți din amestecuri de semințe, îndeosebi de corcoduș (mirobolan), care se găsește din abundență, deoarece răsare repede, dă producții mari de puieți viguroși și este bun pentru altoire (Internet 5).
Soiurile de prun încă din cele mai vechi timpuri s-au înmulțit prin sâmburi, prin drajoni, ulterior trecându-se la înmulțirea prin altoire.
Grupul de portaltoi din P.cerasifera
Corcodușul sau mirobolanul este cel mai utilizat portaltoi în cultura comercială a
prunului la noi, este originar din zona Caucazului și este raspândit natural în Europa, Asia Mică și alte zone, face parte din specia P.cerasifera Ebhr. fiind format din multe biotipuri din el selecționându-se diferite clone valoroase ca: Mirobolan B, Ohio 1, Miroval etc., prezintă rezistență bună la ger, se înmulțește generativ cu procent de răsărire 58-85%, sau vegetativ prin butași cu procent de înrădăcinare cuprins între 50-90% (Cociu și colab.1997).
Imprimă soiurilor vigoare mare de creștere, productivitate ridicată de fructe și adaptabilitate la condițiile ecologice foarte variate. Avantajele acestui portaltoi compensează dezavantajele oferite (ușor de altoit, prindere mare de altoire, sudură perfectă, nu drajonează etc.), populația de mirobolan continuând să fie potențial valoros pentru cercetările viitoare pentru obținera de portaltoi valoroși (Chira și Hoza 2007).
Corcodușul 163 – este un portaltoi clonat, provenit din P.cerasifera la Stațiunea de
Cercetare și Producție Pomicola Geoagiu și omologat în anul 1978.
Se înmulțește prin butași lemnificați, procentul de înradacinare fiind de 70%, imprimă vigoare de creștere mare și are un bun ancoraj în sol, prezintă rezistență la temperaturile scăzute, este sensibil la secetă, are productivitate mare, fructe de calitate, însă nu prezintă compatibilitate bună la altoire cu soiurile din grupa Tuleu și Renclod. (Cociu și colab.1997)
Mirobolan B-este un portaltoi obținut din P.cerasifera la East Malling, de către
Hatton, din sămânța primită de la Barhier et Co. din Orleans Franța în 1921 (Internet 11).
Cociu și colab.(1997) caracterizează portaltoiul ca fiind foarte productiv dar cu intrare târzie pe rod, cu înmulțire ușoară prin butași lemnificați și mai grea prin marcotaj orizontal, adaptabilitate bună la diferite soluri și absorbție a Ca.
Deasemenea, în România și în alte țări, acesta nu s-a impus ca portaltoi datorită rezistenței scăzute la ger și prezenței numeroase a spinilor, însă acest portaltoi constituie obiectul unor studii pentru ameliorare la ICPP Pitesti si SCPP Vâlcea și nu are compatibilitate cu Renclod și Mirabelle (Chira și Hoza 2007).
Mirobolan de Lesdain-a fost obținut din sămânță liber polenizată de P.cerasifera
fiind selecționat în Belgia.
Cociu și colab.(1997) susțin că poraltoiul prezintă vigoare de creștere mai mare decât Mirobolan B, crește repede în primii ani, se înmulțește clonal prin butași lignificați, realizează producții mari de fructe, fiind însă incompatibil cu Renclod d’ Althan și alte soiuri.
Mirobolan 29 – a fost obținut în 1915 la Pepiniera Gregory Bros din Brentwood-
California dintr-o populație de puieți de P.cerasifera (Bordeianu și colab. 1965).
Imprimă soiurilor vigoare mare de creștere, productivitate bună, înmulțire relativ ușoară prin butași, ancoraj la început insuficient apoi satisfacător, întarzie maturarea fructelor față de alți portaltoi, drajonează necreând probleme deosebite, are rezistență la cancerul rădăcinilor (Agrobacterium tumefaciens), la cancerul coletului ( Phytophtora infestans), precum și unii nematozi, însă are compatibilitate bună cu soiurile europene (Stanley, Vânat de Italia), și cu cele japoneze (Shiro, Burbank), precum și capacitate mare de absorbție a Ca și K (Chira și Hoza 2007).
Miroval – este un portaltoi clonat obținut la Vâlcea din P.cerasifera și omologat
în anul 1999. Este un portaltoi cu înmulțire prin butași lemnificați 86-92% procent de înrădăcinare, ancoraj bun în sol, nu drajonează, are vigoare mare de creștere, productivitate mare și constantă, fructe mari de calitate, intrare pe rod în anul IV după plantare, rezistență la temperaturile scăzute, se pretează pentru solurile grele, cu drenaj bun, are compatibilitate bună cu multe soiuri (Agen 707, Anna Spath, Stanley, Centenar) realizând procent ridicat de prindere la altoire (Cociu și colab.1997).
Portaltoii prunului din grupa P.cerasifera x P.munsoniana
Marianna GF8-1- a fost obținut dintr-o populație de hibrizi P.cerasifera x P.
Munsoniana, selecționați la INRA Bordeaux.
Potrivit lui Cociu si colab.(1997), portaltoiul imprimă vigoare foarte mare de creștere, înmulțire ușoară prin butași, nu drajonează, productivitatea este ridicată, fructe mai mari decât la mirobolan și adaptabilitate mai bună.
Portaltoii din grupul P.domestica și P.insititia
P.F. Rosior văratic – obținut la Voinești de către O.Tudorescu, N.Ștefan și A.Liacu
în 1952 fiind difuzat în producție în 1958.
Cociu și colab.(1997) îl descriu ca fiind un portaltoi de vigoare medie, cu bună ancorare în sol, cu capacitate de drajonare redusă, cu adaptabilitate pe solurile argiloase și subțiri, tolerant la Plum-pox și Phytophtora și sensibil la Polystigma rubra, cu productivitate bună și fructe de calitate, intrare timpurie pe rod în anul IV de la plantare și compatibilitate cu toate soiurile europene de prun, inclusiv Tuleu gras și Renclod d’ Althan.
P.F. Gălbior – a fost obținut prin selecție la Institutul Agronomic Iași, a fost
omologat în anul 1984, fiind totodată recomandat pentru această zona, este un portaltoi care imprimă vigoare medie de creștere, cu o bună înrădăcinare în sol, cu compatibilitate bună cu soiurile de prun, cu productivitate bună și constantă și înmulțire pe cale generativă (Chira și Hoza, 2007).
Reine Claude-1380 – a fost obținut la Stațiunea Pomicola Bordeaux prin selecție
din populația soiului Reine Claude verte.
Se înmulțește pe cale vegetativă prin butași, are procent redus de înrădăcinare, vigoare medie de creștere, ancorare bună în sol, compatibilitate bună la altoire cu majoritatea soiurilor de tip european, se recomandă pe solurile profunde, umede și bine drenate, este sensibil la putrezirea rădăcinii (Internet 11).
P.F. Renclod verde F. – a fost obținut prin selecție din soiul Renclod verde și
omologat în 1976 de P.Parnia, M.Movileanu în România.
Pomul prezintă vigoare de creștere medie spre mare, cu ancorare bună pe solurile profunde, drajonează, se înmulțește pe cale generativă, având un procent ridicat de răsărire și o bună uniformitate a puieților, are compatibilitate bună la altoire cu majoritatea soiurilor europene, inclusiv cu Renclod d’Althan, este productiv cu fructe de calitate și are adaptabilitate bună (Cociu și colab.1997).
Oteșan 8 – a fost obținut la Vâlcea în 1972 și omologat în 1980 de către I.Botu,
M.Popescu și I.Godeanu prin selecția clonală individuală dintr-o populație de P.domestica.
Potrivit lui Cociu și colab.(1997), înmulțirea portaltoiului se face pe cale generativă, în mod obișnuit asigurând un procent ridicat de germinare, răsărire și uniformitate (autogamie 28-30%), rezultate bune obținându-se la înmulțirea ”in vitro” (Tudor, 1992) și relativ bune la înmulțirea prin butași (Botu și Achim,1993).
Este un portaltoi cu vigoare redusă de creștere, cu sistem radicular superficial, dar cu o bună ancorare în sol, productivitate ridicată și constantă, fructe de calitate superioară, intrare timpurie pe rod, adaptabilitate bună și rezistență la temperaturile scăzute, pretându-se la plantațiile intensive de 1000 – 1200 pomi /ha (Drobotă și colab 1991).
Brompton – a fost obținut la Stațiunea East Malling în Anglia, prin selecție din P.
domestica, prezintă vigoare mare de creștere, ancoraj bun în sol, cu tendință ușoară de drajonare, înmulțirea plantelor se face prin butași lignificați, marcotaj și drajoni cu rădăcini, rezistență la temperaturile scăzute, sensibil la Agrobacterium tumefaciens și Plum-pox și are compatibilitate la altoire (Chira și Hoza, 2007).
Portaltoii din grupa P.insititia
Pixy – obținut prin selecție dintr-o populație din Saint Julien (P.insititia) la
Stațiunea East Mailling din Anglia de către Beakbane.
Prezintă vigoare redusă de creștere de tip semiwarf iar la altorirea pe P.cerasifera vigoare mare, bună ancorare în sol, slabă tendință de drajonare, compatibilitate bună cu soiurile de prun de tip european, inclusiv Renclod D’Althan (Webster, 1980), Tuleu gras și Centenar (Botu și Achim, 1993), intrare rapidă pe rod, productivitate ridicată și constantă, fructe mici (Cociu și colab.1997).
Saint Julien A – obținut în 1928 la Stațiunea East Mailling prin selecție dintr-o
populație de Saint Julien (P.insititia), este un portaltoi cu vigoare medie de tip semiwarf, cu bună ancorare în sol și drajonare moderată, intrare timpurie pe rod, productivitate pe rod, fructe mari și de calitate, compatibilitate cu soiurile europene cu excepția soiului Stanley, rezistență la temperaturi scăzute, prezintă comportare bună pe soluri cu conținut moderat de argilă, se înmulțește prin butași, marcote, meristeme și prezintă interes pentru plantațiile intensive (Bordeianu și colab.1965).
Oteșan 11 – portaltoi obținut în anul 1972 și omologat în anul 1987 de I.Botu,
P.Parnia, M.Popescu, Maria Isac, Elena Turcu și I.Godeanu, în urma selecției clonale individuale în cadrul unei populații din P.insititia (Cociu și colab.1997).
Potrivit lui Cociu si colab. (1997), înmulțirea portaltoiului se face pe cale vegetativă prin butași lignificați și prin culturi de meristeme, procentul de înrădăcinare pe platforme reci este de 44%, iar pe platforme calde (25 grade) depășește 85% (Botu și Achim, 1993), acesta fiind primul portaltoi cu înmulțire vegetativă obținut în România.
Pomul imprimă vigoare medie de creștere, productivitate bună, ancorare bună în sol, resiztență bună la ger, comportare bună pe solurile argiloase, compatibilitate cu majoritatea soiurilor de prun și o bună uniformitate a altoirilor, este recomandat în zonele subcarpatice (Internet 11).
P.F. Scolduș – obținut prin selecție din P.insititia, a fost omologat în 1984, se
înmulțește pe cale generativă, are vigoare medie de creștere, bună ancorare în sol, drajonare puternică, compatibilitate bună la altoire cu majoritatea soiurilor de tip european, productivitate bună, rezistență la ger și Plum-pox și adaptare bună pe soluri argiloase (Cociu și colab.1997).
Portaltoii interspecifici
Ishtara – este un portaltoi polivalent obținut la Stațiunea de Cercetări Pomicole Bordeaux în 1950 după schema Belsiana (prun diploid) x (P.cerasifera x P.persica) F1 (3n x 871) (Chira și Hoza, 2007).
Cociu și colab. (1997) îl descriu ca fiind un portaltoi cu vigoare medie spre mare, cu slabă ancorare în sol, intrare pe rod destul de rapidă, productivitate ridicată, compatibilitate bună și cu soiuri ca Renclod D’Althan, Renclod Oullins, California Blue, deasemenea prezintă imunitate la nematozi și este sensibil la asfixierea radiculară.
Myran – portaltoi complex interspecific [(P.cerasifera x P.salicina) x P.persica,
obținut la INRA Bordeaux, imprimă vigoare și productivitate mare, bună ancorare în sol, compatibilitate cu multe soiuri, rezistă bine la asfixia radiculară și la concentrații ridicate de Ca în sol, este imun la unii nematozi, fiind folosit cu succes în Franța (Cociu și colab.1997).
Ferlenain – obținut la INRA Bordeaux din P.besseyi x P.cerasifera și studiat sub
codul P.2038, portaltoiul se înmulțește pe cale vegetativă, prin butași verzi, are vigoare mică de creștere cu grad avansat de îmbătrânire, este lipsit de compatibilitate la altoire cu multe soiuri, este rezistent la ger, asfixia radiculară și cloroză (Internet 11).
În zona subcarpatică a Olteniei și Munteniei, ecosistemul pomicol format este dominant de cultura prunului ca structură, suprafață ocupată, grad de favorabilitate și importanță economică socială, Cociu și colab. (1997) spun că portaltoiul dominant în cultura prunului în România și implicit în această zonă subcarpatică a fost și este în continuare Mirobolanul galben cu înmulțire generativă (biotipuri diferite).
Studiile întreprinse în arealele Vâlcea, Pitești-Câmpulung, Voinești, Buzău, Gorj (Cociu, 1959; Bordeianu și alții, 1964; Tudorescu și alții, 1974; Teci D. Puiu S. Voiculescu N. Amzăr G. Popescu I. 1985, Parnia și alții, 1985; Botu și alții, 1980, 1993; Botu, 1998) au scos în relief unele aspecte interesante pentru folosirea portaltoiului la prun în această zonă.
Portaltoiul Mirobolanul galben s-a extins în zonă fără a ține seamă de gradul de adaptabilitate la diferitele soluri existente și chiar s-a forțat nota de către unii pepinieriști prin altoirea tuturor soiurilor zonate, fapt negativ pentru unele soiuri din grupul Tuleu, Vânăt românesc și Gras românesc, acesta comportându-se mulțumitor în arealele în care solurile au fost mai profunde, cu conținut mai redus în argilă fără exces de umiditate (Cociu și colab.1997).
Pe terenurile argiloase portaltoiul Mirobolan galben nu are o comportare satisfăcătoare, iar cercetările efectuate la SCPP Vâlcea de către Botu I. Achim G. Turcu Elena (1993) au evidențiat comportarea satisfăcătoare în zonă a unor portaltoi proveniți din P.domestica și P.insititia (Oteșan 8, Roșior văratic, Pixi și Saint Julien A.), acești portaltoi valorifică superior condițiile edafice specifice zonei și în același timp prezintă capacitate de realizare a unor plantații intensive.
Potrivit lui Cociu și colab. (1997) în zona subcarpatică a Olteniei și Munteniei în cultura prunului este obligtorie o zonare a portaltoilor valoroși pe baza factorului orografic, edafic și biologic și o microzonare la nivelul plantației, portaltoiului de bază fiind în continuare Mirobolanul însă acesta trebuie reprezentat prin clone valoroase ca: Miroval, Mirobolan 2V și alte selecții (Botu și Achim 1993).
Pepiniera SCPP Vâlcea a modificat structura de înmulțire a portaltoilor astfel încât tipurile de Mirobolan reprezintă ceva mai mult de 60% din total, Oteșan 8 (20%) și Roșior văratic (10%), aceștia sunt portaltoi cu extindere tot mai evidențiată. Programele pentru ameliorare genetică a portaltoilor de prun s-au modernizat în continuare iar pentru condițiile din România, principalele obiective se referă la: înmulțirea ușoară; inducerea unei fructificări timpurii și puternice; vigoare de creștere; ancoraj în sol; grad de compatibilitate la altoire; capacitate de drajonare; capacitate de emitere a spinilor; rezistență la temperaturi scăzute; rezistență la umiditatea scăzută din sol; rezistență la viroze, bacterioze și micoze (Cociu și colab.1997).
CAPITOLUL V – CONDIȚIILE ECOLOGIECE ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE ÎN ZONA SUBCARPATICĂ A OLTENIEI
5.1 Așezare geografică
Situat la intersecția paralelei 45° 0,7’ latitudine nordică cu meridianul 24° 22’21” longitudine estică, la jumatatea distanței dintre Ecuator și polul Nord, în plină zonă temperată, Municipiul Râmnicul Vâlcea, reședința județului Vâlcea are cele mai favorabile condiții de dezoltare, fiind așezat pe una din principalele rute internaționale ce leagă Europa Centrală de Peninsula Balcanică (Internet 9).
Așezat în partea central sudică a României, județul Vâlcea se întinde de-a lungul bazinului mijlociu al râului Olt, fiind incojurat de Munții Cozia la Est și Culmea Căpățânii în Vest (Internet 10).
Este delimitat de comunele Vlădești la Vest, Bujoreni la Nord, Budești la est și de orașul Băbeni în Sud.
Județul Vâlcea la sfârșitul anului 2012, deținea o suprafață agricolă de 242.860 de ha, reprezentând 42,13% din suprafața totală a acestuia din care 12.940 de ha erau destinate livezilor și pepinierelor pomicole (Internet 9).
Stațiunea unde s-au efectuat cercetările prezentei lucări este SCDP Râmnicu-Vâlcea, stațiune care a luat ființă în anul 1977, având alocată la înființare o suprafață de 1050 ha teren, iar în anul 2008 suprafața deținută de SCDP Vâlcea s-a redus la 310 ha (Internet 12).
Misiunea SCDP Vâlcea este cea de a relansa și moderniza pomicultura românească în general și în mod special pomicultura din regiunea Olteniei (Internet 13).
Relieful este divers, dispus pe etaje (trepte), cu altitudini descrescătoare de la Nord spre Sud. La Nord, aproximativ 33 % din suprafața județului este reprezentată de regiunea montană, o pondere de 20% din suprafața județului fiind reprezentată de etajul mijlociu, alcătuit din dealuri si depresiuni subcarpatice, precum și coline piemontane care dețin 45 % din suprafața județului, reprezentând totodată forma de relief predominantă cu înălțimii cuprinse între 800 și 400 m. (Internet 9)
5.2 Factorii climatici
Datele climatice din această zonă au fost înregistrate la Stația Meteorologică din Râmnicu Vâlcea începând cu anul 1886, climadiagrama Stațiunii Râmnicu Vâlcea (figura 5.1) a fost realizată după modelul Klimadiagramm Weltatlas Jena (!967) pentru perioada 1886 – 2015 (129 ani).
Județul Vâlcea dispune de o climă temperat continentală moderată, cu ușoare influențe mediteraneene în zona dealurilor și piemonturilor, temperaturile medii ale lunii cele mai calde nu depășesc 20,4 ° C, iar precipitațiile sunt repartizate pe parcursul unui an, cu maximul de ploi în lunile mai, iunie și iulie.
Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 10 ° C și 10.6 ° C, cu precipitații normale cuprinse între 500 și 900 mm anual, cu vânturi de intensitate mică, cu viteze moderate și umiditatea relativă a aerului variază între 71 % – 78% cu toamne lungi și cu media zilelor cu ceață cuprinsă între 52 de zile pe an.
În perioada 1886 – 2015 (129 ani) temperatura medie multianuală a fost de 10,3 ° C, iar suma precipitațiilor medii multianuale se situează la nivelul de 720,5 mm, temperatura minimă absolută înregistrată în zonă a fost de -27 ° C (1967), iar maxima absolută de 39.2° C.
Modificări referitoare la temperatură au apărut în ultimii ani (2013 – 2016) unde temperatura medie multianuală a fost de 11.6 ° C (Tabelul 5.1), iar suma precipitațiilor fiind de 776 mm (Tabelul 5.3).
În anii 2013 – 2016 media anuală a temperaturii a fost cuprinsă intre 11.4 ° C (2013 – 2014) și 12.1 ° C (2015) (Tabelul 5.1).
Temperatura medie minimă lunară în intervalul 2013 – 2014 a fost de -0.2 în luna Ianuarie (2016), iar maxima absolută de 22.06 ° C în August 2013 (Tabelul 5.2).
Temperatura maximă absolută înregistrată în intervalul 2013 – 2016 a fost de 32.1 ° C în luna Iulie (2015), iar minima absolută – 13.6 ° C în luna Ianuarie (2016) (Tabelul 5.2).
În ceea ce privește cultura prunului, căldura constituie un factor limitativ, temperaturile minime și maxime absolute nu au efecte majore, acestea fiind influențate mai ales de amplitudinea lor din timpul iernii, variând de la un an la altul în special asupra pomilor tineri (Botu 1978).
Brumele târzii de primăvară apar în zona Vâlcea în perioada 15 – 25 Aprilie, perioadă ce coincide cu înfloritul prunului, florile ne fiind afecatate de cele mai multe ori, deoarece temperaturile înregistrate sunt cuprinse între 0 ° C sau -1 ° C.
În perioada 1886 – 2015 suma medie a precipitațiilor a fost de 712 mm iar în perioada 2013 – 2016, suma medie a precipitațiilor a fost de 775.94 mm (Tabelul 5.3).
Precipitațiile sunt reprezentate destul de bine conform nevoilor pomilor pe durata unui an cu valori cuprinse între 29 mm și 73 mm în perioada (2013 – 2016), unde maximul precipitațiilor medii se înregistrează în lunile mai – iunie (Tabelul 5.3).
Valori extreme ale precipitațiilor lunare înregistrate în intervalul 2013 – 2016 au fost de 2.6 mm în luna decembrie (2015), 139 mm în luna septembrie (2015) și 141.2 mm în mai (2014) (Tabelul 5.3).
Temperaturile scăzute, brumele târzii, vântul, precum și precipitațiile abundente din timpul înfloritului, în unii ani au efecte negative asupra producției de fructe.
În ceea ce privește umiditatea relativă a aerului, aceasta are fluctuații destul de puține de la an la an. În 2013 – 2016 (valoarea medie a fost de 74.93 %), umiditatea medie relativă anuală oscilând între 72.9 % (2015) și 78.1 % (2014) (Tabelul 5.4).
Valorile minime ale umidității relative a aerului pe durata unui an se înregistrează în luna iulie 58.4 %, iar maxima în luna decembrie 83 % (Tabelul 5.4).
Durata de strălucire a soarelui pe parcursul unui an prezină oscilații destul de mici, aceasta fiind de peste 1900 de ore anual. În zona subcarpatică a Olteniei, în general vânturile sunt destul de reduse, rareori înregistrându-se fenomene de tip vijelii.
În ultimii ani, grindina a apărut destul de frecvent în acestă zonă, afectând însă suprafețe destul de reduse.
Temperaturile medii lunare și anuale (2013–2016) înregistrate la Stația Meteorologică Rm.Vâlcea
Tabelul 5.1
Temperaturile maxime și minime lunare (2013–2016) înregistrate la Stația
Meteorologică Rm.Vâlcea
Tabelul 5.2
Precipitațiile medii lunare și anuale (2013–2016) înregistrate ția Meteorologică Rm.Vâlcea
Tabelul 5.3
Umiditatea relativă medie a aerului (2013–2016), înregistrată ția Meteorologică Rm.Vâlcea
Tabelul 5.4
5.3 Factorii edafici
Caracteristice zonei Vâlcea sunt solurile podzolice de tipul brun de pădure, brun de pădure slab podzolit, brune podzolite, argilo-iluviale etc., aceste tipuri de soluri sunt dispuse în mozaic, pe suprafețe de 2-3 ha se pot întâlni câteva tipuri de soluri.
Solurile din această zonă prezintă câteva elemente generale și anume: strat fertil destul de subțire, aprovizionare slabă în NPK, conținut ridicat în argilă (20 – 60 %), drenaj deficitar, roca mamă este de tip marnă calcaroasă, iar pH-ul este cuprins între 5 și 8.
Solurile sunt aluvionare în luncile râurilor, totodată aceste soluri fiind cele mai indicate pentru cultura speciilor pomicole.
Cercetările s-au desfășurat în zonele cu terenuri plane, solul caracteristic zonei de la Căzănești este solul brun de pădure slab podzolit iar în zona de la Bujoreni, solul este de tip aluvionar.
Atât la Căzănești cât și la Bujoreni conținutul în humus este sub 2%, iar pH-ul este cuprins între 5.5 – 6.3 la Bujoreni și 6 – 8 la Căzănești, conținutul în azot și fosfor este scăzut, iar conținutul în K2O este mediu, apa freatică se găsește la adâncimi cuprinse între 1 și 4 m.
5.4 Factorii biotici
Flora zonei subcarpatice a Olteniei este reprezentată de peste 20 de specii pomicole la care se adaugă speciile caracteristice pădurilor de foaioase (Botu. I, 1978).
Atât în flora spontană cât și cultivat se întâlnesc Prunus domestica, Prunus insititia, Prunus cerasifera, Prunus spinosa, Prunus avium, Prunus cerasus, Rosa Canina, Juglans regia, Castanea sativa, Cornus mas, Corylus avelana etc.
Speciile de buruieni cele mai comune care se întâlnesc în plantațiile de prun sunt: Convolvuls arvensis, Amaranthus retoflexus, Chenopodium album, Agropyron repens, Echinocloa crus-galli, Trifolium sp., Cirsium arvense etc.
Fauna zonei subcarpatice a Olteniei este reprezentată printr-un număr mare de specii care fie sunt dăunătoare, fie folositoare pentru plantele de prun.
În această regiune principala problemă a prunului o contituie prezența bolilor de natură virotică și în special prezența virusului Plum-pox (PPV) care are efecte negative asupra calității și cantității recoltelor de prune.
Factorul antropogen a avut un rol important în răspândirea prunului, fapt ce a dus la extinderea culturii și la formarea unor soiuri și biotipuri autohtone de prun în Oltenia.
CAPITOLUL VI – MATERIAL ȘI METODE
În cadrul prezentei lucrări de licență s-au utilizat un număr de 7 soiuri de prun autohtone, aflate în câmpurile experimentale de din Craiova – Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea.
Figura 6.1- SCDP Vâlcea
Materialul biologic studiat consta în soiuri de prun obținute în România. Soiurile Carpatin, Tuleu timpuriu, Flora și Gras ameliorat au fost obținute de Cercetări Agricole (S.C.A.) Mărculești – Județul Călărași și au fost promovate în cultură de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești – Mărăcineni iar soiurile Alutus, Andreea și Topval au fost obținute de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea (Tabelul 6.1).
Tabelul 6.1 Lista soiurilor de prun analizate în prezenta lucrare
Soiurile studiate fac parte din specia Prunus domestica L. și au fost plantate în anul 2006, într-o locație aflată la nord de Municipiul Rm. Vâlcea, în comuna Bujoreni – județul Vâlcea, în apropierea sediului UCv-SCDP Vâlcea. Experiența cu soiuri de prun este amplasată pe un teren aluvionar, solul este mediu aprovizionat în elemente nutritive și are drenaj bun. Reacția solului este ușor acidă, pH-ul având valoarea 6,3.
Soiurile din experiență sunt altoite pe portaltoiul generativ Mirobolan galben și sunt plantate în containere de 90 de litri, pe un substrat constituit din parți egale de pământ de frunze, mraniță și nisip. Containerele sunt îngropate în sol la distanță de pe rând și 2 între plante pe rând. Fiecare soi este reprezentat de câte 4 pomi.
Acest sistem de plantare este cel utilizat pentru colecția de resurse genetice din genul Prunus.
Figura 6.2 – SCDP Vâlcea
Figura 6.3 – SCDP Vâlcea
Motivația utilizării acestor distante mici de plantare este dată de dorința de a reduce suprafața ocupată de colecția de germoplasmă precum și pentru a permite înlocuirea ușoară a pomilor în colecție și pentru a reduce creșterea plantelor.
În vederea protejării pomilor și fructelor acestora de grindină, colecția este acoperită cu o plasă specială. Pomii din colecție, amplasați în containere având capacitate de 90 de litri, sunt irigați prin picurare.
Pe durata experimentării (2014-2016), asupra plantelor din soiurile de prun studiate s-au făcut observații și determinări. În vederea evaluării creșterii pomilor s-au făcut măsurători privind circumferința și diametrul trunchiului, înălțimea trunchiului, înălțimea pomilor, diametrul coroanei (pe două direcții). După măsurători au fost determinate: aria secțiunii trunchiului, suprafața proiecției coroanei pe sol și volumul coroanei pomilor.
Pentru determinările ariei secțiunii trunchiului și pentru suprafața proiecției coroanei pe sol la soiurile de prun a fost folosită formula de calcul a suprafeței cercului:
S = πr2
Ținând cont de faptul că la soiurile de prun studiate forma de coroană utilizată este vasul, volumul coroanei a fost calculat utilizând formula pentru determinarea volumului conului:
V = (πr²h)/3
CAPITOLUL VII – REZULTATE OBȚINUTE
În perioada 2014 – 2016 au fost efectuate o serie de observații cu privire la comportarea soiurilor de prun din punct de vedere al creșterii plantelor dar și al fructificării.
S-au efectuat calcule pe baza datelor biometrice în vederea determinării circumferinței și diametrului mediu al trunchiului, înălțimea medie a pomilor, diametrul coroanei, etc. Pentru fiecare soi de prun din cele 7 analizate s-au calculat suprafața medie a proiecției coroanei pe sol precum și volumul mediu al coroanei pomilor (Tabelul 7.1).
În continuare sunt prezentate graficele conținând datele privitoare la suprafața secțiunii trunchiului (Fig. 7.1), înălțimea pomilor (Fig. 7.2), suprafața proiecției coroanei pe sol (Fig. 7.3) precum și volumul coroanei pomilor (Fig. 7.4) la soiurile de prun analizate.
Circumferința trunchiului la soiurile analizate a oscilat între și (Tabelul 7.1).
Suprafața secțiunii trunchiului în anul al XI-lea de la plantare în cazul determinării suprafeței secțiunii trunchiului au fost cuprinse între 111,52 cm2 (la soiul Alutus) și 155,5 cm2 (soiul Topval).
Înălțimea medie a pomilor este cuprinsă între (soiul Alutus) și (soiul de prun Carpatin). Analiza comparativă a valorii înălțimii pomilor la soiurile studiate este prezentată în figura 7.2.
Suprafața proiecției coroanei pe sol a variat la soiurile studiate între (la soiul de prun alutus) și (la soiul Flora).
Volumul coroanei a fost cuprins între (la soiul de prun Alutus) și (la soiul Flora), diferențele între soiuri fiind evidențiate în figura 7.4.
Pomii soiurilor de prun studiate sunt plantați în containere având o capacitate de și îngropate în sol. Dacă pomii ar fi fost plantați direct în sol, vigoarea acestora și valorile diametrului trunchiului, suprafeței secțiunii trunchiului, înălțimea pomilor, diametrul coroanei, suprafața proiecției coroanei pe sol, volumul coroanei, etc., ar fi fost mai mari, mai ales în condiții de irigare.
Tabelul 7.1 Principalele caracteristicile ale creșterii la soiurile de prun studiate
(anul XI de la plantare)
Pe parcursul perioadei de studiu (2014 și 2015), la soiurile de prun analizate, s-a înregistrat producția medie de fructe pe pom. Producția medie (pe anii 2014 și 2015) cea mai ridicată a fost înregistrată la soiul Andreea (29,475 kg/pom, respectiv de 14,74 t/ha). Acest soi a fost urmat de Topval, cu 26,825 kg/pom (13,41 t/ha) și Tuleu timpuriu, cu 19,95 kg/pom (9,98 t/ha).
Tabelul 7.2 Semnificația diferențelor producțiilor exprimate în kg/pom la soiurilor studiate în perioada 2014-2015
Soiul Alutus a produs în medie 16,525 kg/pom (8,26 t/ha), însă compensează producția prin mărimea fructelor (). Cea mai scazută producție a fost observată în perioada studiului la soiul Flora (15,575 kg/pom, respectiv 7,79 t/ha).
Diferențele dintre producția soiului Andreea, exprimate în kg/pom, au fost foarte semnificativ pozitive (***) față de producțiile soiurilor Tuleu timpuriu, Alutus, Carpatin, Flora și Gras ameliorat, iar față de Topval diferența de producție a fost nesemnificativă din punct de vedere statistic (Tabelul 7.2).
Soiul Topval a prezentat diferențe foarte semnificativ pozitive (***) față de producțiile soiurilor Tuleu timpuriu, Alutus, Carpatin, Flora și Gras ameliorat.
Diferențele dintre producția soiului Tuleu timpuriu au fost semnificativ pozitive (*) față de producțiile soiurilor Alutus, Carpatin și Flora iar diferența față de producția soiului Gras ameliorat a fost distinct semnificativ pozitivă (**).
Pe parcursul perioadei de studiu s-au prelevat și eșantioane de fructe în vederea efectuării de observații și măsurători. La momentul maturării fructelor s-au recoltat probe medii, cu câte 30 de fructe din fiecare soi, fructe recoltate randomizat din toți cei 4 pomi ai soiului respectiv.
Eșantioanele de fructe au fost cântărite, s-au făcut măsurători privind diametrul mare, diametrul mic și înălțimea fructelor și s-a determinat indicele mediu de mărime ca medie a celor 3 dimensiuni ale fructelor analizate (Tabelul 7.3).
Greutatea medie a fructelor analizate a oscilat între (Tuleu timpuriu) și (Alutus). Fructe mari, peste , au fost observate în cazul soiurilor Alutus () și Flora () (Tabelul 7.3). Fructe apropiate de aceasta limita au fost observate și la soiul Topval (greutate medie de ). Evaluarea comparativă a greutății medii a fructelor la soiurile studiate este prezentată în figura 7.5.
Indicele de mărime la fructele soiurilor de prun s-a încadrat între timpuriu și la soiul Alutus. Evaluarea comparativă a indicilor de mărime medii a fructelor la soiurile studiate este reliefată în figura 7.6.
Alte caractere studiate la fructele celor 7 soiuri de prun au fost culoarea epidermei fructului și culoarea pulpei (Tabelul 7.3). Toate soiurile studiate au prezentat pruină pe epiderma fructului.
Un caracter important în aprecierea soiurilor de prun îl constituie aderența sau neaderența sâmburelui la pulpa fructului. Sunt preferate acele soiuri care au sâmbure ne-aderent atât pentru consum în stare proaspătă cât și pentru deshidratare sau prelucrare. Totuși, acest caracter poate sa varieze de la an la an, funcție de prezența sau absența secetei.
Tabelul 7.3 Caracteristicile fructelor la soiurile de prun evaluate
Cantitatea de substanță uscată din pulpa fructelor a oscilat între 12,7% (la soiul de prun Alutus) și 21,4% ( la soiul Andreea). Conținut ridicat de substanță uscată s-a înregistrat și la soiul Topval (17,5%).
Recoltarea fructelor la soiurile de prun studiate s-a realizat între 25 iulie și 10 septembrie (Tabelul 7.3).
Astfel, în categoria soiurilor cu epoca de recoltare timpurie (15 iulie – 15 august) s-au încadrat soiurile: Alutus, Tuleu timpuriu și Carpatin.
În categoria soiurilor cu maturare medie (15 august – 30 august) sunt cuprinse, funcție de an, soiurile Flora și Andreea, iar în grupa celor cu maturare tardivă (după 1 septembrie) soiurile Gras ameliorat și Topval.
Între soiurile studiate, nu s-au regăsit soiuri cu epocă de recoltare foarte timpurie (înainte de 15 iulie) sau foarte tardivă (după 15 septembrie).
Soiurile de prun studiate au fost analizate și din punct de vedere al comportării față de boli și dăunători.
Dăunătorii principali ai prunului sunt: acarienii, păduchii (Brachycaudus sp., etc), Eurytoma schreinerii (viespea semințelor de prun), Hoplocampa minuta (viespea neagră a prunelor).
Bolile importante ale prunului sunt: Coryneum beijerinki (ciuruirea micotică a frunzelor), Polystigma rubrum (pătarea roșie a frunzelor de prun), Puccinia Tranzschelia pruni-spinosae (rugina prunului), Monilinia laxa și Monilinia fructigena (monilioză), Taphrina pruni (hurlupi) și bolile de natură virală.
Dintre bolile virale în cazul prunului a fost analizată boala denumită vărsatul prunelor (cunoscută și sub numele de Sharka) și care este cauzată de virusul Plum pox. Virusul este astăzi responsabil pentru pierderi la nivel global de milioane de euro anual la culturile de prun, piersic și nectarin, cais și migdal.
În categoria soiurilor cu sensibilitate foarte redusă pox s-a încadrat soiul Andreea, soi care nu se infectează natural cu acest virus și, în consecință, nu prezintă simptome de atac nici pe frunze și nici pe fructe.
În cazul infecției cu viruși, și în special cu Plum – pox (sau Sharka) materialul poate fi supus devirozării prin termoterapie sau prin culturi de meristeme in vitro. Detectarea prezenței virusurilor în materialul biologic se face utilizând tehnica DAS-ELISA.
CAPITOLUL VIII – CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
8.1 Concluzii
În perioada 2014 – 2016 din Craiova – Stațiunea de Cercetare Dezvoltate pentru Pomicultură Vâlcea au fost studiate 7 soiuri de prun românești, care provin din specia Prunus domestica L.
Soiurile Carpatin, Tuleu timpuriu, Flora și Gras ameliorat au fost obținute de Cercetări Agricole (S.C.A.) Mărculești – Județul Călărași și au fost promovate în cultură de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești – Mărăcineni, iar soiurile Alutus, Andreea și Topval au fost obținute și promovate în perioada anilor 2000 – 2010 de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea.
Soiurile au fost caracterizate din punct de vedere agro-productiv, folosind descriptori pomologici clasici.
Dintre soiurile analizate s-au remarcat din punct de vedere productiv soiurile Andreea, Topval și Tuleu timpuriu, iar din punct de vedere calitativ Andreea, Alutus (cu fructe peste ), Topval, Tuleu timpuriu și Carpatin.
8.2 Recomandări
Soiurile studiate au prezentat caracteristici de creștere și fructificare valoroase, au performat din punct de vedere productiv și calitativ, aceste atribute recomandându-le a fi promovate în continuare în sortimentele de soiuri de prun pentru cultură în Oltenia și nu numai.
Soiurile evidențiate merită a fi folosite în programele de ameliorare pentru crearea de noi soiuri de prun destinate consumului în stare proaspătă și pentru industrializare.
Cercetările privind evaluarea soiurilor noi românești și străine trebuie continuate în vederea promovării în cultură a celor mai valoroase dintre ele, soiuri adaptate condițiilor ecologice din Oltenia.
Bibliografie
Baciu A. și Godeanu I., 2000, Producerea materialului săditor pomicol, editura Universitaria, Craiova;
Blaja D., Bobeanu S., Acad. Bordeianu T. si altii (1965). Pomologia Republicii Socialiste România, vol IV, Editura Republicii Socialiste România, pag. 10 – 25.
Botu I., Botu M. (2003). Pomicultura modernă si durabilă, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea.
Botu, I. (1978). Studiul agrobiologic al unor tipuri autohtone de prun din zona subcarpatică a Olteniei și comportarea lor ca portaltoi pentru prun și cais în pepinieră. Teză de doctorat, Universitatea din Craiova.
Botu M., 2000, Cercetări pentru stabilirea unor genotipuri și soiuri valoroase de prun pentru zona subcarpatică a Olteniei, Teză de doctorat. Universitatea din Craiova;
Butac M., S. Budan, and M. Militaru. "Contributions to the improvement of the plum varietal assortment in Pitesti, Romania." II EUFRIN Plum and Prune Working Group Meeting on Present Constraints of Plum Growing in Europe 968. 2010.
Ciobanu A., 2009. Cercetări asupra comportării unor biosisteme altoi/portaltoi la prunul cultivat în zona centrală a Olteniei. Teza de doctorat;
Chira L., Hoza D. (2007). Cultura prunului, Editura M.A.T.S.
Cociu V., Botu I., Minoiu N., Pasc I., Modoran I (1997). Prunul, Editura Conphys Râmnicu-Vâlcea, pag. 15-22, 39, 45-49, 50-54, 102, 132, 156, 228-239, 244-146.
Cociu V, Botu I, Serboiu L (1999). Progrese in ameliorarea plantelor horticole din România, vol I Pomicultura, Editura Ceres, București.
CONSTANTINESCU, N. "Varieties of sweet and sour cherry suitable for the woody-steppe zone, and of apple, pear and plum for the southern Subcarpathian zone." Gradina, Via si Livada 5 (1960).
Constantinescu N, Popa P (1956). Prunul, Editura Agro-Silvica de Stat, București.
Dobrota Ghe, Mari Ann Dobrota si altii (1991). Cultura prunului, Editura Ceres, București.
Drăgănescu E., Mihuț E., 2005, Cultura speciilor pomicole, editura Waldpress, Timișoara;
Fortunatu I (1899). Cultura prunului și fabricarea țuicii in România, București I-V Socec.
Ghena N., Mihăescu G., Popescu M., ș.a, 1977, Pomicultură generală și specială, Editura Didactică și pedagogică, București;
Grădinariu Gică (2004). Pomicultură specială, Tipo Moldova.
Nicoleanu G (1898). Lucrările serviciului filoxeric și viticol, pănă la finele anului 1895, București pag.199.
Nicolae C, Constantin P, Valentin S (2005). Pomiculturp practică, Editura Ceres, București.
Popescu M, Milițiu I, Godeanu I si alții (1992). Pomicultură generală și specială, Editura Didactica si Pedagogica, București.
Popescu M., Ghena N., Milițiu I., Mitu M., 1974, Pomicultură specială, Editura Didactică și pedagogică, București;
The book of pears and plums (https://archive.org);
Prunus diversity – early and present development (www.academicjournales.org);
Internet 1 ( www.ucv.ro) –accesat pe 18 Aprilie;
Internet 2 (http://faostat3.fao.org)-accesat pe 18 Aprilie;
Internet 3 (www.usamvcluj.ro ) – accesat 18 Mai;
Internet 4 (www.agropataki.ro) – accesat pe 18 Mai;
Internet 5 (www.madr.ro) – accesat pe 19 Mai;
Internet 6 (http://ec.europa.eu) – accesat pe 18 Mai;
Internet 7 (www.ziartop.ro) – accesat in 22 Mai;
Internet 8 (gazetadeagricultura.info) – accesat in 22 Mai;
Internet 9 (www.primariavl.ro) – accesat in 3 Iunie;
Internet 10(www.cjvalcea.ro) – accesat pe 3 Iunie;
Internet 11 (Portaltoii pomilor fructiferi-documents.tips);
Internet 12 (istorielocala.ro) – accesat pe 2 Iunie;
Internet 13 (seedbank.ro) – accesat pe 2 Iunie;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea Potentialului Productiv al Unor Soiuri de Prun Destinate Consumului în Stare Proaspată în Zona Vâlcea (ID: 115069)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.