Evaluarea, Perspectivele de Dezvoltare Si Rolul Operatiunilor cu Carduri Bancare In Republica Moldova
EVOLUȚIA, PERSPECTIVELE DE DEZVOLTARE ȘI ROLUL OPERAȚIUNILOR CU CARDURI BANCARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Cuprins:
Declarația privind propria răspundere
ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE ALE CARDULUI BANCAR
1.1 Evoluția și esența conceptuală a cardurilor bancare
1.2 Tipologia cardurilor bancare
1.3 Modalități de securizare a cardurilor bancare
Capitolul II. ANALIZA DEZVOLTĂRII CARDULUI BANCAR
2.1 Cercetarea serviciilor bancare oferite prin intermediul cardului bancar
2.2 Analiza operațiunilor prin carduri bancare în sistemul bancar al Republicii
2.3 Inovații în dezvoltarea cardului bancar și cobranding-ul
Capitolul III. PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE A CARDULUI BANCAR
3.1 Impactul sistemelor internaționale de plăți asupra dezvoltării cardului bancar
3.2 Efectele sistemelor informaționale asupra dezvoltării cardului bancar
3.3 Utilizarea plăților electronice – condiție sigură în dezvoltarea pieței cardurilor bancare
Bibliografie
Adnotare (în română)
Adnotare (în engleză)
Capitolul I. ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE ALE CARDULUI BANCAR
1.1 Evoluția și esența conceptuală a cardurilor bancare
Prezentînd în cadrul paragrafului dat delimitările general-metodologice privind noțiunea și istoricul cardurilor ca mijloc de plată, vom porni de la afirmația că cardul de plată sub o formă arhetipală a apărut pentru prima dată în SUA în anul 1914 fiind emis de către compania Western Union în scopul încurajării cumpărăturilor și creșterii fidelității clienților săi. Prin acest card se puteau face cumpărături numai de la această companie (card proprietar, privat).
În 1950 un american pe nume Frank McNamara împreună cu partenerul său Ralph Schneider crează primul card de credit pentru plăți în restaurant având marca Diners Club Card . În doar câțiva ani cardul avea să fie acceptat spre plată de mii de comercianți (card universal). Diners Club Card avea să fie recunoscut drept un nou instrument de plată. Dezvoltarea acestui card continuă și astăzi, în special în domeniul călătoriilor (travel and entertainment, T&E).
În 1958 apare un salt înainte în istoria cardurilor de plată datorat băncii americane Bank of America din San Francisco care introduce precursorul cardului universal modern, sub numele de BankAmericard. Cardul băncii Bank of a dovedit repede că există o mare piață pentru cardul de credit bancar și universal (de uz general) în sensul că este acceptat de orice comerciant participant la acest sistem de plată, pentru cumpărarea oricărui fel de produs și prin care orice deținător al acestui card putea cumpăra pe credit. Succesul cardului a fost rapid și apariția sa a fost un punct de cotitură atît în istoria plăților în general, cît și în istoria plăților fără numerar. În 1976 cardul BankAmericard avea să devină binecunoscutul card Visa, iar Bank of America impreună cu alte bănci asociate, devine Visa International (parcurgînd mai multe etape de transformări).
Visa International constituie o enormă asociație cooperatistă de bănci (aproximativ 22.500 de bănci în 2010), care se supun unui același regulament și participă în comun la dezvoltarea și operarea sistemului asociației. Asociația băncilor membre Visa are drept scop principal crearea unui sistem de plăți electronice prin carduri, și anume a unui sistem global, permițând oricărui membru din lume să emită carduri de plată ce sunt acceptate ca instrument de plată de oricare alt membru Visa, oriunde în lume. Sistemul de plăți electronice prin card al Visa este bazat pe o rețea proprie, privată, de telecomunicații (VisaNet), asigură o tratare unitară și în timp real a autorizării tranzacțiilor efectuate cu cardurile de plată ale membrilor, precum și o tehnologie de decontare unitară și sigură între toate băncile membre.
Se poate spune că sistemul de plăți electronice Visa, inclusiv cel desfășurat prin Internet sau telefonie mobilă, a dat prima lovitură puternică metodelor de plată prin numerar sau cecuri, plățile electronice prin carduri dovedindu-se rapid mai atractive decât cele tradiționale, în principal prin comoditate, viteză și siguranță, calități oferite atât deținătorilor de carduri cât și comercianților. Succesul remarcabil al plăților prin carduri Visa se poate vedea în câteva cifre referitoare la situația din 2002: totalul de vânzări anuale prin carduri Visa era de circa 2,5 trilioane de dolari; cardurile Visa erau acceptate la plată în peste 150 de țări de pe toate continentele; viteza de prelucrare a tranzacțiilor generate de operațiile cu carduri în toată rețeaua globală VisaNet era de circa 5.000 tranzacții pe secundă.
Alte sisteme internaționale de plăți electronice se vor dezvolta mai apoi fiind, mai mult sau mai puțin, inspirate sau modelate după Visa. Astfel în 1966, și avându-și originea tot în Bank of America, un număr de 17 bănci americane formează asociația Interbank Card Association (ICA) care avea să devină mai apoi nu mai puțin celebra MasterCard Worldwide, cu rețea proprie privată de telecomunicații (BankNet), pricipalul competitor și rival al lui Visa. Cele două sisteme de plăți, Visa și MasterCard, domină autoritar domeniul mondial al plăților electronice prin carduri, deținând împreună, în prezent, circa 90% din piață.
Astfel, apariția și dezvoltarea cardurilor de plată pe plan internațional a fost influențată de locul nașterii lor, și anume SUA. De altfel, originea americană a marilor rețele a cardurilor de plată a constituit modelul de organizare și chiar de funcționare a acestora, influențând răspândirea cardurilor în lumea întreagă. Astfel, cardurile internaționale de plată – VISA, MasterCard, American Express, Diners Club – sunt afiliate, sau chiar aparțin unor rețele de origine americană.
Un aspect principal, legat de apariția și de funcționarea cardurilor, îl reprezintă produsele auxiliare desfășurării activității cu aceste instrumente de plată, prezentate sub formă de echipamente care oferă anumite facilități:
ATM – ghișee bancare automate;
CD – distribuitoare de numerar;
TPE/POS – terminale puncte de vânzare;
TPS – terminale de plată simplificate.
În prezent, la evoluția cardurilor au contribuit preponderent organizațiile internaționale de plăți. Aceste entități se prezintă sub forma unor corporații multinaționale, parteneriate ale instituțiilor financiar-bancare provenind din cele mai diverse zone geografice și sunt reprezentate pe toate continentele.
Cele mai importante organizații în domeniu sunt VISA International și MasterCard Worldwide. Ambele organizații au sediul principal în Statele Unite ale Americii (VISA în San Francisco iar MasterCard în New York) și au fost constituite ca asociații non-profit, proprietate a membrilor lor. Ulterior, însă, și-au redefinit poziția – parte dintre structurile organizaționale care compun VISA vor deveni societăți deschise (începând cu anul 2007) iar MasterCard a devenit o companie deschisă publicului, începând cu anul 2006.
În noile condiții, băncile care compun respectivele organizații vor deveni acționari sau clienți. Principala activitate a sistemelor de plăți cu carduri, la nivel global, o reprezintă procesarea plăților dintre băncile comercianților acceptanți de carduri și băncile deținătorilor de carduri emise sub mărcile VISA sau MasterCard, fie acestea carduri de credit, fie de debit.
Practic, acest tip de organizații nu emite carduri, ci doar oferă membrilor săi sau altor instituții financiar –bancare sau non-bancare licența pentru emiterea de carduri sub mărcile promovate de organizații, pe baza îndeplinirii unor criterii prestabilite. Relațiile dintre organizație și viitorii emitenți de carduri au ca temei legal un Acord de atribuire a licențelor pentru produsele și serviciile puse la dispoziție, care îmbracă forma unui contract de adeziune.
Activitatea tuturor membrilor organizației este guvernată de un set de “Reguli Internaționale de Operare și de procedură”. Celelalte organizații de plăți cu carduri, la care face referire lucrarea de față sunt: American Express, Diners Club și JCB (Japan Credit Bureau).
În continuare vom menționa că la nivel național al Republicii Moldova, noțiunea de card nu este definită în plan normativ. După cum afirmă V. Stati, este definită o noțiune mai îngustă: noțiunea de card bancar.
Astfel, potrivit art.1289 din Codul civil, cardul bancar este un instrument de plată emis de o bancă (emitent) care permite titularului cardului să retragă bani în numerar, să efectueze transfer de sume bănești în limitele disponibilului din contul său în banca emitentă ori din contul liniei de credit acordată de aceasta. Titularul cardului bancar poate efectua plăți pentru bunurile și serviciile prestate de întreprinderile comerciale care, în baza contractelor încheiate cu emitentul, acceptă să fie plătite prin card. Întreprinderea comercială își restituie banii pentru prestațiile efectuate titularului cardului prin cesiunea către emitent a creanțelor față de titularul cardului. Efectuarea plăților prin card bancar sînt reglementate de prevederile prezentului cod, în special de reglementările privind ordinul de plată, contul curent bancar, creditul în cont curent, de alte acte normative și de uzanțele bancare.
Totodată, în conformitate cu Capitolul I al Regulamentului cu privire la cardurile de plată, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 157 din 1 august 2013, publicată la 06.09.2013 în Monitorul Oficial al R.Moldova Nr. 191-197, cardul de plată prezintă un suport de informație standardizat și, după caz, personalizat prin intermediul căruia deținătorul, de regulă, cu utilizarea numărului personal de identificare al său și/sau a unor alte coduri care permit identificarea sa, în funcție de tipul cardului de plată are acces la distanță la contul de plăți la care este atașat cardul de plată în vederea efectuării operațiunilor de plată.
În funcție de proveniența mijloacelor bănești disponibile în cont se disting următoarele tipuri de carduri bancare:
card de credit, prin intermediul căruia deținătorul dispune de mijloacele bănești oferite de bancă sub forma unei linii de credit;
card de debit, prin intermediul căruia deținătorul dispune de mijloacele bănești depozitate la bancă și care oferă posibilitatea acordării unei facilități de overdraft (descoperit de cont) în cazul insuficienței mijloacelor bănești în contul acestuia.
1.2 Tipologia cardurilor bancare
În prezent se află în circulație o diversitate largă de carduri bancare. Tipologia cardurilor este complexă, în realitate existând și alte clasificări posibile complementare. Clasificarea cardurilor bancare are în vedere o serie de criterii, cele mai importante fiind gruparea acestora după funcțiunile îndeplinite, modul de stocare a caracteristicilor de securizare și calitatea emitentului.
Analizînd astfel în cadrul paragrafului dat tipologia cardurilor bancare, vom porni de la afirmația că întrucât există o mare varietate de tipuri de carduri (de plată sau nu) este fără îndoială utilă o încercare de clasificare, de sistematizare a lor, chiar dacă nu absolut completă, în sensul că mai pot exista unele carduri care nu se încadrează în nici una din categorile indicate.
Potrivit Capitolului al Regulamentului cu privire la cardurile de plată, se poate menționa următoarea clasificare:
În funcție de caracteristicile de identificare se pot distinge următoarele tipuri de carduri:
a) card personalizat – card de plată care este atașat la un cont de plăți și pe care este tipărită/embosată informația despre deținător;
b) card preplătit – card de plată care nu este personalizat și care poate fi procurat, fără depunerea cererii de emitere a acestuia. Acest card se emite numai în lei moldovenești cu un nominal anumit și nu poate fi suplinit. Nominalul maxim al cardului preplătit nu poate depăși suma de 2500 lei;
c) card personificat – card de plată care este atașat la un cont de plăți și pe care nu este tipărită/embosată infoutilă o încercare de clasificare, de sistematizare a lor, chiar dacă nu absolut completă, în sensul că mai pot exista unele carduri care nu se încadrează în nici una din categorile indicate.
Potrivit Capitolului al Regulamentului cu privire la cardurile de plată, se poate menționa următoarea clasificare:
În funcție de caracteristicile de identificare se pot distinge următoarele tipuri de carduri:
a) card personalizat – card de plată care este atașat la un cont de plăți și pe care este tipărită/embosată informația despre deținător;
b) card preplătit – card de plată care nu este personalizat și care poate fi procurat, fără depunerea cererii de emitere a acestuia. Acest card se emite numai în lei moldovenești cu un nominal anumit și nu poate fi suplinit. Nominalul maxim al cardului preplătit nu poate depăși suma de 2500 lei;
c) card personificat – card de plată care este atașat la un cont de plăți și pe care nu este tipărită/embosată informația despre client. Acest card se emite numai în lei moldovenești prin completarea cererii de emitere a cardului, cu furnizarea datelor și documentelor necesare pentru identificarea deținătorului în evidența internă a prestatorului de servicii de plată. Cardul personificat poate fi emis și după epuizarea mijloacelor bănești utilizate aferente cardului preplătit (limita căruia a fost stabilită la emiterea acestuia) cu furnizarea datelor și documentelor necesare pentru identificarea deținătorului în evidența internă a băncii.
În funcție de proveniența mijloacelor bănești disponibile în contul deținătorului de card personalizat/personificat se disting următoarele tipuri de carduri de plată:
a) card de credit, prin intermediul căruia deținătorul dispune de mijloacele bănești oferite de emitent sub forma unei linii de credit;
b) card de debit, prin intermediul căruia deținătorul dispune de mijloacele bănești depuse la prestatorul de servicii de plată și care poate oferi posibilitatea acordării unei facilități de overdraft (descoperit de cont) în cazul insuficienței mijloacelor bănești în contul acestuia.
Clasificarea se poate face după mai multe criterii între care cele mai importante sunt: a. după realizarea fizică, b. după natura contului de card, c. după modul de folosire, d. după emitentul cardului, e. după aria geografică de folosire, f. după momentul plății, g. după mediul în care este folosit cardul.
a. După realizarea fizică, mai precis după natura suportului fizic al informațiilor înregistrate, cardurile pot fi:
Card cu bandă magnetică (magnetic stripe card), care conține informații înregistrate magnetic;
Card cu cip (Chip Card, Integrated Circuit Card ICC, Smart Card), cu circuit electronic integrat, sau card inteligent, cu funcție de memorie sau de microprocesor, în care se păstrează informația, care poate fi modificată dinamic; pot fi la rîndul lor de două feluri constructive – cu interfață cu contacte, și cu interfață fără contacte (cu antenă);
Carduri hibride – în același timp cu bandă magnetică și cu cip; sau cu contacte și cu antenă (interfață fără contacte). Cardurile pot fi și embosate sau neembosate (embosare – tipărire în relief, prin presare, a literelor și cifrelor în plasticul cardului). Această embosare permite folosirea aparatelor mecanice numite imprinter (care tipărește), sau ˝Zip-Zap˝ (după sunetul făcut de piesa care presează, aflată într-o mișcare de du-te vino), prin care cardul este presat pe factură (în 3 copii) și înscrie datele cardului.
b. După natura contului de bancă asociat cardului pot fi:
Card de debit – contul bancar principal, sau primar, asociat cardului este un cont de debit din care cheltuirea se face în limita fondului existent în cont la momentul cheltuirii;
Card de credit – contul bancar principal asociat, cardului este un cont de credit din care cheltuirea se face în limita unui plafon de credit acordat contului de către bancă, indiferent de suma aflată în cont la momentul cheltuirii.
Istoric vorbind cardul de debit a apărut cu intenția de a fi o alternativă la răspânditele cecuri americane , în vreme ce cardurile de credit au răspuns nevoii de cumpărături pe credit, nevoilor tipice a cumpărătorului american. Cardul de credit a apărut astfel și ca o metodă rapidă și comodă de acces la un credit de consum.
Evident aceste conturi bancare de debit și de credit asociate unui card pot avea mai multe variațiuni și specificuri, în funcție de opțiunile băncii care emite cardurile, între care, de exemplu – cont de card de debit cu limită de descoperit de cont (overdraft) care se comportă într-o oarecare măsură ca un cont de credit limitat, cont de card de credit cu acoperire completă lunară (charge card), cont de card de credit cu acoperire parțială, în rate, la orice moment (revolving credit card, credit card), și altele.
Card corporativ (Business Card – card de afaceri, de companie, sau Purchase Card – card de cumpărături pentru companie; și alte variante) – pe un același cont bancar de card de companie pot fi emise mai multe carduri, pe numele diferite ale unor reprezentanți ai companiei, ceea ce permite efectuarea de cheltuieli din contul unic al companiei de către persoane diferite, care sunt de regulă achizitorii acelei companii, evidența ținându-se atît pe cont cît și pe numele diferite ale reprezentanților;
Card virtual – cardul nu există efectiv ca obiect, ci doar contul asociat lui, iar informațiile care caracterizează contul/cardul sunt înmânate propietarului pe orice suport fizic (de exemplu pe un formular tipărit sau printr-un card fără bandă magnetică), servind numai plăților și comerțului pe Internet. Un card virtual poate avea asociat un cont de credit sau unul de debit;
ePortmoneu, portmoneu de bani electronici (ePurse) (7) – un card cu cip, în interiorul căruia se află un cont, căruia în bancă îi corespunde un alt cont principal, asociat. Acesta ar fi așadar un cont aflat efectiv pe card, operațiile (debitare, creditare) făcându-se în memoria cipului. Acest card cu cip mai e considerat și ca fiind un card pre-plătit deoarece trebuie să fie încărcat cu bani înainte de a putea fi folosit;
Card preplatit (pre-paid, plătit înainte) – un card care în momentul în care este cumpărat are un cont de card asociat încărcat deja cu o sumă egală cu valoarea lui de cumpărare. Un cont de card preplătit este un cont de debit. Când cardul preplătit este folosit până la epuizarea sumei, după care poate fi aruncat, atunci poate fi numit card consumabil (disposable, ce poate fi aruncat). Cele mai multe carduri preplătite pot fi reîncărcate de multe ori (reloadable). Poate fi cu bandă magnetică sau cu cip.
O bancă asociază de regulă contului principal al unui card, mai multe conturi auxiliare ce asigură mai multe funcțiuni și operații necesare menținerii contului principal, cum ar fi contul de dispute, contul de taxe, contul de conversie de monedă, și altele.
c. După modul de folosire cardurile pot fi:
Carduri financiare – carduri folosite direct la efectuarea unor plăți pentru acte comerciale, sau pentru transferuri electronice de fonduri care nu sunt neaparat o urmare directă a unui act de comerț, cum sunt cardurile de debit, de credit sau ePortmoneu;
Carduri nefinanciare – carduri nefolosite direct pentru plăți sau transfer de fonduri, putând servi însă, în unele cazuri, indirect acestor plăți sau transferuri, cum ar fi, de exemplu, cardurile de loialitate, cardurile de identitate, de control acces, sau cum sunt cardurile de sănătate.
d. După natura emitentului cardului care păstrează contul principal asociat acestuia, cardurile pot fi:
Emise de instituții financiare (în principal băncile);
Emise de instituții nefinanciare (cum ar fi lanțurile de magazine mari, liniile aeriene internaționale, sau organizațiile non-profit).
e. După aria geografică de folosire a cardului:
Carduri internaționale (cross-border cards, international cards, global cards), sau transfrontaliere – care pot fi folosite în orice țară din lume în care se află bănci participante la sistemul de plăți electronice prin card internațional (cum sunt binecunoscutele carduri Visa și MasterCard);
Carduri regionale – ce pot fi folosite numai într-un grup de țări;
Carduri naționale sau domestice – ce pot fi folosite numai într-o singură țară, țin cont de specificul bancar al acelei țări, și au contul exprimat în moneda țării;
Carduri private – ce sunt emise și folosite numai în cadrul unei singure companii, financiare sau nu, naționale sau internaționale.
f. După momentul plății (momentul în care banii destinați unei cumpărături nu mai sunt în proprietatea deținătorului de card) cardurile pot fi de trei mari categorii:
Cu plata înainte (pay before – plătește înainte) – la care deținătorul de card trebuie să alimenteze cu bani contul de card din bancă mai înainte de a putea folosi cardul pentru plăți sau retragere de numerar. Cardurile cu cip de tip portmoneu, sau ePortmoneu, și toate cardurile pre-plătite, sunt carduri cu plată înainte;
Cu plata după (pay later – plătește mai târziu) – la care deținătorul de card poate plăti sau retrage numerar fără să alimenteze cu bani mai înainte contul său de card din bancă, făcând deci o cheltuială pe credit, urmând ca ulterior să-și alimenteze contul cu bani pentru a acoperi cheltuiala deja făcută, sau pentru a depozita alți bani în cont. Cardurile de credit sunt carduri cu plată după;
Cu plata acum (pay now – plătește acum) – la care, în momentul cheltuirii, suma cheltuită este imediat blocată în contul cardului. Cardurile de debit sunt carduri cu plata acum.
g. După mediul în care sunt folosite cardurile pot fi:
Carduri destinate mediului real, fizic, compus din terminale reale, cum sunt POS-urile și ATM-urile;
Carduri destinate mediului virtual, electronic, adică Internetului, în care terminalul este un calculator cuplat ;
Carduri utilizabile în ambele medii, real și virtual.
De altfel, vom menționa că Cardul de plată cu bandă magnetică este cel mai uzitat la etapa actuală. Cardul de plată cu bandă magnetică este o bucată de plastic dreptunghiulară cu dimensiunile x x . Plasticul este realizat din unul din următoarele materiale – PVC (Poly Vinyl Chloride), ABS (Acrylonitrile Butadiene Styrene), sau PET (Poly Ethylene Terephtalate). Realizarea cardurilor cu bandă magnetică este reglementată de mai multe standarde internaționale între care ISO 2894, ISO 3554, ISO 7810, ISO 7811, ISO 7812 și ISO 7813 (care specifică în mod special cardul pentru tranzacții financiare).
Pe o față a plasticului cardului sunt scrise informații de identificare a acrdului și a deținătorului de card, precum și data de expirare a cardului. Pe cealaltă față, în partea superioară, este depus un strat magnetic subțire, îngust de circa , în care sunt înregistrate magnetic o serie de informații sub forma a trei piste distincte (numite în limbajul bancar track-uri) – Pista 1, Pista 2 și Pista 3, precum și o zonă, aflată în partea inferioară, în care deținătorul de card își pune semnătura.
Informațiile tipărite și eventual embosate sunt, de regulă, numele și sigla emitentului (eventual și sub formă de hologramă), tipul cardului, numele persoanei deținătoare a cardului, numărul cardului (contului) în general de forma xxxx xxxx xxxx xxxx și data de expirare a valabilității cardului sub forma LL/AA, unde LL este numărul lunii, iar AA sunt ultimele 2 cifre din an. O parte din numărul cardului identifică în mod unic instituția emitentă a cardului, cea care deține contul cardului (în cazul băncilor acest număr poartă numele de BIN, Bank Identification Number, numărul de identificare al băncii, uzual de 6 cifre).
Banda magnetică depusă pe verso-ul cardului conține trei piste distincte de înregistrare numerotate cu 1, 2, 3, cu următoarele caracteristici: pe pista 1 se pot înregistra maxim 76 de caractere alfanumerice de 7 biți (cu paritate) cu o densitate de înregistrare de 210 bpi (biți per inci), pe pista 2 se pot înregistra maxim 37 de caractere numerice de 5 biți (cu paritate) cu o densitate de 75 bpi, iar pe pista 3 se pot înregistra 104 caractere numerice de 5 biți (cu paritate) cu densitatea de 210 bpi.
Toate trei piste sunt prezente pe un card chiar dacă, de regulă, pentru tranzacțiile de plată cu carduri se folosește doar pista doi și eventual unu. Istoric vorbind pista unu se mai numește și pista IATA întrucât a fost creată de International Air Transport Association în principal pentru automatizarea cumpărării biletelor de avion, pista doi mai este numită și pista ABA deoarece a fost creată de American Bankers Association pentru automatizarea tranzacțiilor financiare, iar pista trei mai este numită și pista Thrift deoarece a fost creată de compania Thrift Industries cu scopul de a fi înregistrată, și re-înregistrată dinamic, la fiecare tranzacție. Sistemele internaționale de plată prin card, cum ar fi Visa și MasterCard, folosesc în principal pista doi și eventual pista unu (pentru nume), pista trei nefiind folosită. Pista trei poate fi utilă unor scopuri speciale, de exemplu în cazul cardurilor private emise de o companie nefinanciară.
Pista unu cuprinde în principal următoarele zone de informații înregistrate:
Numărul contului primar, sau principal, asociat cardului, adică numarul de card (PAN, Primary Account Number), cu maxim 19 caractere numerice, uzual cu 16 caractere;
Numele deținătorului de card, cu maxim 26 de caractere alfanumerice;
Data expirări valabilității cardului (o tranzacție cu un card expirat este respinsă), cu patru caractere (LLAA);
Codul de servicii (service code), cu 3 caractere numerice, care indică astfel de condiții cum ar fi cod de card internațional sau național, cod de card folosibil numai la automatele bancare (ATM), numai la terminalele de plată (POS), sau la ambele, și altele;
O zonă de informații discreționară care conține mai multe informații specifice emitentului cardului printre care cităm valoarea de control a PIN-ului (PVV, PIN Verification Value), cu 4 poziții numerice (când e prezentă, căci PIN-ul nu e obligatoriu), ce permite verificarea (în anumite condiții) a corectei asocieri între PIN-ul introdus la terminal și numărul de card;
Alte zone, cu caracter administrativ, cum ar fi separatori și mărci de început si de sfârșit de câmpuri;
Un cod de control (LRC, Longitudinal Redundancy Check, cod longitudinal de control), de un caracter, calculat pe lungimea întregii piste la momentul înregistrării și care certifică integritatea înformațiilor de pe pistă la momentul fiecărei citiri.
Pista doi este pista principală implicată în tranzacțiile cu carduri de plată și cuprinde aceleași informații ca pista unu, adică:
Numărul contului primar, sau principal (maxim 19 caractere);
Data expirării valabilității cardului (patru caractere);
Codul de servicii (trei caractere);
O zonă de informații discreționară care include și valoarea de control a PIN-ului (patru caractere);
Alte zone cu caracter administrative;
Un cod de control.
Se poate observa că pista doi nu conține numele deținătorului de card și că numărul mai mic de caractere precum și densitatea mai mică de înregistrare permit o mai rapidă și mai sigură citire a informațiilor de către cititoarele de bandă magnetică ale terminalelor ce acceptă carduri. Pista trei nu este uzual folosită în tranzacțiile de plată cu carduri, iar structura ei este variabilă, și la dispoziția emitentului cardului și necesităților lui specifice.
Informațiile de pe piste prezentate mai sus sunt, în general, prezente la cardurile mai complexe ale sistemelor de plată internaționale, dar pot fi absente în cazul unor carduri. De asemenea, alte informații decât cele prezentate se mai pot afla pe piste. Cardul de plată este dotat cu o serie de elemente de securitate menite a elimina sau stopa pe cât posibil, frauda. Cele mai obișnuite fraude cu cardul de plată sunt furtul cardului și clonarea sa ilicită.
În continuare vom menționa că utilizarea cardurilor de debit a cunoscut o mare răspândire în numeroase state ale lumii, determinând surclasarea utilizării cecurilor, iar în anumite domenii chiar volumul tranzacțiilor realizate cu numerar. În esență, funcționalitatea cardurilor de debit este foarte asemănătoare celei de plată cu cecuri, prin care se completează un cec cu suma care urmează a fi retrasă direct din contul unui deținător de card (referirea la acesta se face, adesea, prin sintagma “card de cecuri”), sau prin retragerea sumei care a rămas pe un card preplătit.
În funcție de magazin sau de comerciant, clientul deținător de card poate proceda la introducerea sau trecerea cardului prin terminalul special sau îl poate înmâna comerciantului pentru a efectua această operațiune. Orice tranzacție va putea fi autorizată și, respectiv, procesată, iar clientul va verifica realizarea ei prin introducerea (tastarea codului personal, PIN-ului) sau, după caz, prin semnarea unei chitanțe de vânzare.
În anumite state, cardul de debit este un card cu scopuri multiple, care este utilizat ca un card de ATM – pentru retrageri de numerar din automatele bancare și ca un card de garantare a cecurilor. Comercianții pot, la rândul lor să ofere servicii de eliberare de numerar, precum și de remitere a unui rest de numerar (rezultat în urma tranzacției efectuate), atunci când un client are și dreptul (potrivit contractului de emitere a cardului) de a retrage numerar, pe lângă operațiunea de achiziționare a unui/unor bunuri.
În prezent, specific anumitor bănci este combinarea funcțiunilor de debit și de credit într-un singur card; aceasta nu înseamnă pur și simplu permisiunea realizării unor tranzacții prin creditare amânată (nu se dispune plata imediat, aceasta se realizează la un interval stabilit de emitentul unui card), ci permisiunea deopotrivă a creditării și debitării instantanee (online) a aceluiași card, dar care are atașate conturi total separate, care îndeplinesc atât funcțiuni pentru credit, cât și pentru debit, și care au asigurate, separat limite de autorizare și funcționare.
De asemenea, există carduri care îndeplinesc numai funcții de creditare (nu și de debit) fiind alimentate din conturi preplătite sau din conturi de cerere (aceste conturi sunt specifice numai anumitor sisteme bancare).
În ceea ce privește proveniența banilor necesari plăților sau retragerilor de numerar, faptul că aceștia provin de pe un card de debit sau unul de credit nu are importanță decât pentru cele două părți ale contractului de emitere, respectiv banca și clientul acesteia, deținătorul de card.
Atunci când vorbim despre cardurile de credit, avem în vedere, spre exemplificare, ca cele mai utilizate, Visa, Mastercard. Dacă, însă, vorbim despre carduri de debit, referirile cele mai la îndemână sunt: Maestro, Visa Electron, Plus, etc.
În ceea ce privește tipurile de card de debit, subliniem faptul că cea mai mare parte a cardurilor de debit cu circulație internațională sunt emise sub mărcile Visa sau Mastercard. Cu toate acestea, există și multe alte tipuri de carduri emise și acceptate numai pe plan național sau regional. Exemple de astfel de carduri pot fi: Switch (devenit Maestro) și Solo, ambele emise în și pentru Marea Britanie; Carte Bleu, în Franța; Laser, în Irlanda; EC electronic cash” (fostul Eurocec), în Germania; EFTPOS, în Australia și Noua Zeelandă.
Fără a neglija importața și utilitatea emiterii unor carduri cu circulație națională și/sau regională, băncile emitente, precum și consumatorii (deținătorii de carduri) au ajuns la concluzia că necesitatea de compatibilitate transfrontalieră, mai ales în condițiile apariției euro și a proiectului european SEPA, poate primi un răspuns, numai prin emiterea și utilizarea, pe scară cât mai largă, a cardurilor cu circulație internațională, precum și a transformării (rebrandării) cardurilor naționale sau regionale în carduri cu recunoaștere internațională.
1.3 Modalități de securizare a cardurilor bancare
Prezentînd în cadrul paragrafului dat modalitățile de securizare a cardurilor bancare, vom porni de la afirmația că drept premisă a diversificării elementelor de securitate la adresa cardurilor bancare, a constituit sporirea numărului de infracțiuni la adresa acestui mijloc de plată. De aici reiese și faptul că apar multe elemente negative care încearcă să utilizeze carduri false pentru a efectua plăți sau transferuri ilegale. În acest context, la art.237 C.pen. RM se stabilește răspunderea penală pentru infracțiunea de fabricare sau punere în circulație a cardurilor sau a altor carnete de plată false. Varianta-tip anumitei fapte infracționale constă în fabricarea în scopul punerii în circulație sau punerea în circulație a cardurilor sau a altor carnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare, dar care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligații patrimoniale. La rîndul său, varianta agravată a fabricării sau punerii în circulație a cardurilor prevăzută la alin.(2) art.237 C.pen. RM presupune săvîrșirea acestei infracțiuni în prezența uneia din următoarele agravante:
de un funcționar ori alt salariat în exercițiul funcțiunii (lit.b));
de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală (lit.c));
în proporții deosebit de mari (lit.d)).
Pe parcursul primelor 11 luni ale anului 2013, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției a înregistrat 229 infracțiuni economice, inclusiv 141 infracțiuni de fabricare sau punere în circulație a cardurilor.
În afară de frecvența relativ ridicată a săvîrșirii infracțiunii analizate, alți factori scot în evidență actualitatea cercetării naturii juridice a fabricării sau punerii în circulație a cardurilor. Dezvoltarea culminantă a diverselor sisteme de plăți a condiționat implementarea în tot mai multe domenii ale vieții economice a cardurilor apropiate după natură. Nu se lasă așteptată reacția răufăcătorilor la aceste schimbări de ordin socio-economic. De aceea, se află în continuă transformare și procedeele de malversațiune. Se dovedesc a fi insuficiente mijloacele juridico-penale avîndu-și suportul în normele care stabilesc răspunderea penală pentru escrocherie (art.190 C.pen. RM) și cauzarea de daune materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere (art.196 C.pen. RM).
În acest plan, are dreptate S.V.Maximov cînd afirmă că interesele proprietarului trebuie apărate împotriva fraudelor, inclusiv pe calea interzicerii falsificării instrumentelor de plată. Tocmai acestui scop răspunde art.237 C.pen. RM.
În același timp, atunci cînd evaluăm pericolul social al fabricării sau punerii în circulație a cardurilor, nu putem să nu luăm în considerație că această infracțiune este una săvîrșită în sfera financiar-creditară. Sporirea necontrolată a numărului de falsuri care imită instrumentele de plată "legale" are ca efecte devalorizarea acestor instrumente de plată, compromiterea extinderii sistemelor de plăți avansate și stagnarea dezvoltării pieței financiare. Iată de ce, a fost suficientă și necesară incriminarea faptei de fabricare sau punere în circulație a cardurilor. Odată cu penetrarea tot mai accentuată a tehnologiilor informaționale în sfera decontării fără numerar, va crește și rolul reglementării de la art.237 C.pen. RM.
În alt context, există o continuitate în ocrotirea ordinii de drept împotriva fabricării sau punerii în circulație a cardurilor sau a altor carnete de plată false. Astfel, la 24.12.1998, Parlamentul Republicii Moldova, prin adoptarea Legii pentru completarea Codului penal și modificarea art.107 din Codul de procedură penală, a completat Codul penal din 1961 cu art.1222 "Confecționarea, desfacerea sau folosirea cardurilor și altor documente de plată false".
Deci, revenind la fabricarea integrală a cardurilor, vom spune că se are în vedere confecționarea unor astfel de falsuri ce imită cardurile. Modalitatea de contrafacere se realizează diferit, după cum este vorba de carduri. În cazul cardurilor, contrafacerea presupune alte operații: de regulă, pe bucata curată de masă plastică (denumită sugestiv în literatura de specialitate WPC (white plastic card)) se aplică logotipul emitentului, precum și panoul de semnătură; de asemenea, sunt reproduse cu exactitate toate celelalte elemente de identificare și elemente de siguranță, prin utilizarea rechizitelor autentice ale cardurilor care există realmente. Prin metoda numită "skimming", aceste elemente sunt reproduse de pe un card autentic, cu ajutorul unui card-writer.
În altă ordine de idei, cea de-a doua modalitate faptică a fabricării – alterarea – constă în fabricarea parțială a cardurilor. Altfel spus, alterarea se exprimă în modificarea conținutului sau aspectului cardurilor. De cele mai multe ori, alterarea presupune una din următoarele două ipoteze:
1) în cardurile autentice sustrase, găsite, procurate ilegal etc. făptuitorul introduce date noi aparținînd unui alt deținător legitim de card;
2) în cardurile autentice aparținînd făptuitorului sunt introduse modificări, astfel încît să devină posibilă decontarea în detrimentul altor persoane.
Referindu-se la alterarea cardurilor, V.B. Vehov și A.V. Nosov deosebesc următoarele procedee: 1) modificarea rechizitelor de suprafață ale cardului. Se realizează pe calea ștergerii, răzuirii, îndepărtării prin spălare, decapării etc.; 2) modificarea rechizitelor imprimate în suportul de masă plastică a cardului (de exemplu, procedeul "fierul de călcat", constînd în netezirea rechizitelor embosate pe suprafața cardului, urmată de imprimarea altor rechizite false); 3) modificarea intrastructurală a rechizitelor cardului (de exemplu, desfacerea straturilor suportului de masă plastică, în vederea falsificării semnăturii, fotografiei sau a unor date biometrice de altă natură ale deținătorului cardului, inserate în textura suportului respectiv); 4) modificarea rechizitelor cardului. Se realizează pe calea reînregistrării stratului informațional cu ajutorul dispozitivelor speciale corespunzătoare etc.
Cît despre etapa de pregătire a falsificării cardurilor, vom spune că aceasta presupune următoarele etape:
1) instalarea pe bancomat sau pe alt dispozitiv special a unui card-reader (de exemplu, instalarea pe bancomat a unei tastaturi care înregistrează numărul personal de identificare cules de către deținătorul cardului, tastatură care va fi ulterior ridicată de către făptuitor);
2) instalarea în fanta bancomatului a unui card-reader;
3) instalarea în fanta bancomatului a unui plic de plastic (numit în literatura de specialitate "lebanese loops"), fixat pentru a reține cardul, plic care va fi ulterior extras împreună cu cardul de către făptuitor;
4) racordarea la rețeaua făcînd conexiunea dintre banca emitentă și bancomat sau alt dispozitiv special;
5) instalarea în apropiere de bacomat sau alt dispozitiv special a unei camere video ascunse;
6) instalarea unui bancomat fals, care nu permite efectuarea operațiunilor cu cardurile, însă înregistrează toate datele de pe cardurile care sunt introduse de către deținători;
7) fishing pe Internet, presupunînd expedierea de către făptuitor a unui mesaj electronic (parvenit, chipurile, de la banca emitentă), prin care deținătorului cardului i se solicită să-și comunice datele personale, în vederea înlăturării unor pretinse disfuncțiuni;
8) aflarea informației de la funcționarii băncii emitente;
9) scanarea datelor de pe card de către comercianți (prestatori, executori de lucrări) în timpul acceptării plății pentru mărfuri (servicii, lucrări);
10) extragerea datelor personale din cardurile interceptate în timpul expedierii poștale a cardului de la banca emitentă spre deținător etc.
Elementele de securitate ale cardului cu bandă magnetică, care îngreunează furtul și multiplicarea, sunt:
PIN-ul, care trebuie să fie cunoscut numai de deținătorul legal al cardului, asociat cardului dar neînregistrat pe card, și codul de verificare (CVC/CVV), care este înregistrată;
înregistrarea sub formă magnetică a informațiilor;
embosarea (tipărirea în relief) caracterelor și acoperirea lor cu o altă culoare decât a cardului;
tipărirea caracterelor cu un font special (de exemplu italic revers);
plasticul produs cu culori și desene, eventual hologramă, specific;
semnătura deținătorului de card.
PIN-ul este menit a face inutil furtul cardului, în vreme ce celelalte elemente de securitate, care reclamă existența unor echipamente și dispozitive speciale pentru a fi realizate, sunt menite a îngreuna copierea și multiplicarea.
Pentru că este un instrument de plată standardizat, cardul corespunde următoarelor dimensiuni:
lățimea – 85,595 + ;
înălțimea – 53,975 + ;
grosimea – 0,76 + .
Există mai multe metode de înregistrare a informației pe card: înregistrarea grafică; embosarea asociată cu tiping; codificarea liniară; codificarea pe bandă magnetică; autoidentificarea etc. Partea grafică a informației este însemnată prin metoda de tipărire ofset uscată, ofset clasică și sericitraforare. Identificarea și personalizarea se efectuează cu ajutorul imprimării termice, termosublimabile sau laser. O parte din informația grafică (numele și prenumele, numărul primar de autentificare) poate fi însemnat pe card prin metoda embosării (întipăririi mecanice) urmate de tiping (aplicarea pe suprafața reliefată, prin stampare termică, a colorantului care sporește lizibilitatea informației compuse din elementele care ies în relief).
Una din funcțiile de baza ale cardului constă în asigurarea identificării deținătorului lui ca subiect al sistemului bancar de plăți cu carduri (SBPC). Este oportun a păstra informația de pe card în forma care ar asigura efectuarea procedurii de autorizare automată. În acest scop, la ora actuală, în cadrul SBPC există trei mecanisme: utilizarea cardurilor cu bandă magnetică; utilizarea cardurilor cu microprocesor; utilizarea cardurilor de altă soluție.
La moment, gradul de răspîndire cel mai mare îl au cardurile cu bandă magnetică. Aceasta deoarece gradul lor de protecție împotriva falsificării este comparativ mai mare. Banda magnetică a cardului servește pentru păstrarea informației.
Cardul de plată cu bandă magnetică este o bucată de plastic dreptunghiulară cu dimensiunile x x . Plasticul este realizat din unul din următoarele materiale – PVC (Poly Vinyl Chloride), ABS (Acrylonitrile Butadiene Styrene), sau PET (Poly Ethylene Terephtalate). Realizarea cardurilor cu bandă magnetică este reglementată de mai multe standarde internaționale între care ISO 2894, ISO 3554, ISO 7810, ISO 7811, ISO 7812 și ISO 7813 (care specifică în mod special cardul pentru tranzacții financiare).
Pe o față a plasticului cardului sunt scrise informații de identitate card și deținător de card, precum și data de expirare a cardului. Pe cealaltă față, în partea superioară, este depus un strat magnetic subțire, îngust de circa , în care sunt înregistrate magnetic o serie de informații sub forma a trei piste distincte – Pista 1, Pista 2 și Pista 3, precum și o zonă, aflată în partea inferioară, în care deținătorul de card își poate pune semnătura.
Informațiile tipărite și eventual embosate sunt, de regulă, numele și sigla emitentului (eventual și sub formă de hologramă), tipul cardului, numele persoanei deținătoare a cardului, numărul cardului (contului) în general de forma xxxx xxxx xxxx xxxx și data de expirare a valabilității cardului sub forma LL/AA, unde LL este numărul lunii, iar AA sunt ultimele 2 cifre din an. O parte din numărul cardului identifică în mod unic instituția emitentă a cardului, cea care deține contul cardului (în cazul băncilor acest număr poartă numele de BIN, Bank Identification Number, numărul de identificare al băncii, uzual de 6 cifre).
Banda magnetică depusă pe verso-ul cardului conține trei piste distincte de înregistrare numerotate cu 1, 2, 3, cu următoarele caracteristici: pe pista 1 se pot înregistra maxim 76 de caractere alfanumerice de 7 biți (cu paritate) cu o densitate de înregistrare de 210 bpi (biți per inci), pe pista 2 se pot înregistra maxim 37 de caractere numerice de 5 biți (cu paritate) cu o densitate de 75 bpi, iar pe pista 3 se pot înregistra 104 caractere numerice de 5 biți (cu paritate) cu densitatea de 210 bpi.
Cardurile cu microprocesor conțin un circuit integrat specializat (o microschemă de memorie), care permite executarea înnoirii informației păstrate în procesul efectuării operațiunii. Micro-schemele pot avea o capacitate diversă. În funcție de capacitate, în micro-schemă pot fi plasate cîteva anexe. Anexa poate îndeplini rolul unui portmoneu specific pentru o anumită valută, sau al unei informații ce identifică deținătorul cardului, sau al unui program ce calculează punctele bonusului etc. Printre cardurile de altă soluție putem menționa, de exemplu, cardurile cu cod liniar. În acestea în calitate de element de identificare se folosește codul liniar, similar codului utilizat pentru marcajul mărfurilor. Cardurile cu cod liniar sunt protejate slab împotriva falsificării, ceea ce le face de mică utilitate în cadrul SBPC.
La fel vom adăuga că una dintre elementele de securitate este termenul de valabilitate a cardului care este stabilit de banca emitentă și expiră în ultima zi a lunii și anului indicat pe card. Prin intermediul cardului al cărui termen de valabilitate a expirat, nu se permite efectuarea de operațiuni. Prelungirea termenului de valabilitate a cardului se efectuează prin perfectarea la reprezentanța băncii emitente a cererii corespunzătoare. La expirarea termenului de valabilitate cardul expirat se restituie băncii emitente.
Cardurile emise în sistemele MasterCard Worldwide și VISA International au următoarele grade de protecție: folosirea cardurilor pe suport de plastic cu asigurarea tuturor gradelor obligatorii de protecție; cardurile au un logotip color strict determinat, ce corespunde logotipulor cromatice ale sistemului și băncii; imprimarea ultravioletă, micro și în relief; embosarea numărului contului; banda rezervată semnăturii, imaginea holografică; banda magnetică, semnătura titularului pe verso; semnul de securitate.
Capitolul II. ANALIZA DEZVOLTĂRII CARDULUI BANCAR
2.1 Cercetarea serviciilor bancare oferite prin intermediul cardului bancar
Dezvoltînd în cadrul paragrafului dat cercetarea serviciilor bancare oferite prin intermediul cardului bancar, vom porni de la afirmația că produsul bancar este un document bancar (certificat), eliberat de bancă în vederea deservirii clientului sau realizării operației. Serviciul bancar reprezintă operațiunea bancară de deservire a clientului. Un interes aparte îl reprezintă caracteristicile distincte ale serviciului bancar, care condiționează apariția anumitor particularități în procesul de elaborare a politicilor de marketing bancar.
Caracteristicile serviciului bancar
1. Intangibilitatea serviciilor bancare (incapacitatea de a sesiza, de a vedea serviciul pînă la prestarea lui). În scopul creșterii tangibilității serviciului bancar, bancherii mizează pe aspectul sediilor, filialelor, sălilor comerciale, pe performanțele tehnologiilor informaționale și pe experiență.
2. Inseparabilitatea de sursa de prestare presupune prezența clientului și a lucrătorului bancar în procesul de prestare a serviciului bancar.
3. Eterogenitatea serviciului bancar presupune unicitatea serviciului sub toate aspectele (performanța lucrătorului, locul și timpul prestării serviciului, problemele clientului, complexitatea serviciului prestat).
4. Perisabilitatea serviciului bancar implică incapacitatea de stocare a acestuia. Adică, producerea și comercializarea serviciului au loc simultan.
Produsele bancare existente pe piață, orientate spre un segment-țintă, de regulă, sunt create pe baza instrumentelor care deja funcționează. În prezent, prioritatea este deținută de card-urile bancare. Astfel, în raport de prezența fizică a cardului, tranzacțiile prin card pot fi clasificate astfel:
tranzacții unde cardul este prezent – locații comerciale tradiționale, ATM și ghișee de bancă – reprezintă acele tranzacții unde banda magnetică a cardului sau cipul cardului este citită/citit electronic sau unde se obține amprenta elementelor confecționate în relieful cardului pe chitanță, cu ajutorul imprinterului mecanic;
tranzacții unde cardul nu este prezent – reprezintă tranzacțiile ordonate prin telefon, poștă, Internet, unde nu există dovada participării fizice a cardului, însă deținătorul trebuie să furnizeze parole sau coduri, de exemplu, Card Verification Value (CVV2), parola e-commerce (Verified by Visa, Mastercard Secure Code) etc.
Cardul se prezintă sub forma unei cartele din material plastic, care constituie suportul pentru informații standardizate, securizate și individualizate, și conține culori, elemente de design, tipuri de caractere imprimate și alte caracteristici de individualizare specifice fiecărui emitent și sistem internațional de plată.
Deci, cardurile se folosesc fie pentru retragerea de numerar fie pentru operațiuni de plăți din disponibilul mijloacelor pe cont sau din contul creditului, cu alte cuvinte pentru operațiuni de încasări și plăti. Aceste operațiuni implică emiterea cardului, deschiderea de conturi bancare, efectuarea tranzacțiilor, compensarea – decontarea, gestionarea întregii activități și bineînțeles o infrasructură adecvată la bănci si comercianți. În vederea funcționării adecvate, emitenții de carduri trebuie să obțină autorizarea Bancii Nationale a RM și a sistemului internațional de plată. În acest scop, emitentul prezintă BNM un dosar de evaluare care cuprinde: cererea de autorizare, tipul de card, serviciile ce se vor oferi, echipamentele de lucru, procedurile de operare, certificatul sistemului internațional de plată privind designul si condițiile tehnice de executare a cardului, tipul de hardware și software, integrarea în sistemul de autorizare și decontare a tranzacțiilor, un business plan și evaluarea riscurilor care pot interveni în transferul, decontarea și administrarea informației. Autorizarea are un caracter provizoriu pe o perioada de 90 de zile, considerată perioada de monitorizare, dupa care se emite autorizația definitivă.
În continuare vom menționa că la momentul actual, părțile implicate în plățile electronice cu carduri (băncile, procesatorii) trebuie să dispună de un sistem informatizat bazat pe calculatoare sigure și să fie legate la sistemele de telecomunicații. Astfel băncile trebuie să dispună de un Sistem Bancar Informatizat (core banking system), pe care îl vom numi prescurtat SBI, iar acest sistem trebuie să includă și un procesator dedicat prelucrării tranzacțiilor cu carduri, uzual numit Sistem de Management al Cardurilor (Card Management System), pe care îl vom numi prescurtat SMC. Nu există o standardizare a unor astfel de sisteme informatizate, bancare sau de management al cardurilor, fiecare bancă sau procesator independent având propriul sistem informatizat, fie produs chiar de aceștia, fie achiziționat de la diverși producători specializați de astfel de sisteme. Între sistemul de management al cardurilor, SMC, și sistemul bancar informatizat, SBI, trebuie să existe (în cazul în care aceste sisteme nu au fost elaborate integrat) o perfectă compatibilitate, iar aceasta se asigură printr-o interfață bine pusă la punct, bazată pe monografia de conturi a sistemului bancar și pe formatele de date proprii acestuia (baze de date, fișiere). Legătura între cele două sisteme, SBI și SMC, se poate face în timp real (on-line) sau ciclic (zilnic).
Banca acceptatoare (Acquiring Bank) este banca care deține conturile comercianților care dispun de terminale de plată și ca urmare acceptă plăți efectuate prin carduri de plată. Banca acceptatoare va primi în conturile pe care le deține, banii care provin din operațiunile de vânzare efectuate prin intermediul cardurilor la aceste terminale.
Pentru aceasta, banca acceptatoare, pe care o numim prescurtat BA, încheie contracte cu comercianții (merchant acquiring) și le înființează un cont de comerciant care acceptă plata prin carduri, contract care conține clauze speciale, specifice acestui tip de plăți. Comercianții pot deține mai multe terminale de plată (sau puncte de acces la sistemul de plată prin carduri), și de mai multe tipuri: terminal de plată POS, terminal de plată POS Virtual în cazul comercianților de pe Internet, din eComerț (vom reveni într-un capitol special asupra acestei probleme), imprinter, sau pot primi comenzile prin telefon sau prin poștă (Mail Order-Telephone Order), fax, mesaje electronice (e-mail) sau de telefonie mobilă (SMS).
Banca acceptatoare, BA, poate deține și terminale de retragere de numerar, ATM, caz în care banca se află în postura unui ”comerciant” care ”vinde” bani având deci un cont propriu de terminal în care va primi de la banca emitentă a cardului care a cerut o retragere de numerar, o sumă de bani retrasă din contul de card care acoperă numerarul ce i-a fost avansat deținătorului de card.
Figura de mai jos prezintă schema generală de principiu a unei bănci acceptatoare. Procesatorul de decontări interbancare este figurat ca funcție, iar implementarea sa reală poate avea diferite forme. Se observă că BA trimite procesatorului de decontări interbancare fișierul de tranzacții desfășurate la terminalele sale, și care au fost autorizate de băncile emitente ale cardurilor care au făcut tranzacțiile (fișierul conține și tranzacțiile care au fost autorizate implicit de emitent, pentru că au o valoare mică, iar terminalul le consideră autorizate fără a mai cere o autorizare explicită de la emitent). Pe baza acestor fișiere primite de la toate băncile acceptatoare, cercetând fiecare tranzacție în parte, procesatorul de decontări calculează sumele nete datorate de toate băncile participante la sistemul de plăți prin carduri și emite documentația cu rol de ordin de plată către agentul de transfer de fonduri care, de regulă, e banca centrală. Procesatorul de decontări poate aparține băncii centrale, uneia dintre băncile participante, sau poate fi independent.
Contractul dintre banca aquire si comerciantul care accepta plăți prin carduri, este un contract special, cu clauze specifice. Câteva dintre prevederile acestui contract sunt următoarele: contul comerciantului e în moneda țării în care se află terminalul (prevederea e semnificativă în special în cazul eComerțului sau, în general, în comerțul care trece granița – cumpărătorul e într-o țară, cu o monedă, iar comerciantul și terminalul său într-altă țară, cu o altă monedă); sunt precizate regulile după care, după o vânzare, fondurile ajung în contul comerciantului (de regulă a 2-a sau a 3-a zi, dar și mai târziu); se precizează nivelul comisioanelor percepute de BA (de exemplu 1% din valoarea fiecărei tranzacții de vânzare la un POS, plus 2% din valoarea tranzacției în cazul în care este necesară și o conversie de monedă); dobânda pe soldul din cont; sunt precizate regulile după care se tratează cazurile speciale de fraudă (de exemplu comerciantul este acuzat că nu a livrat marfa plătită); stabilirea unui parametru al autorizărilor numit limita de autorizare (floor limit) care indică valoarea tranzacției peste care comerciantul va fi obligat să ceară autorizare de la bancă, altfel, pentru valori mai mici, putând să-și acorde local o autorizare; și altele. Contractul stipulează deasemenea obligațiile BA față de comerciant printre care, de regulă, se află întreținerea terminalului POS; serviciul telefonic permanent de asistență a comerciantului; furnizarea regulată a extrasului de cont; descărcarea zilnică (în SBI-SMC al BA) a jurnalului de operațiuni (tranzacțiile efectuate) ale terminalului; și altele. De asemenea, banca se însărcinează să-l reprezinte pe comerciant în cazul în care se semnalează o dispută cu un deținător de card.
Banca acceptatoare obține profit din contractele incheiate cu comercianții care acceptă plata prin carduri din două surse principale – deținerea contului comerciantului și comisioanele pentru tranzacțiile desfășurate la terminalele de plată ale acestuia. Banca acceptatoare poate oferi comercianților un serviciu prin care plățile se fac cu carduri private, naționale, internaționale sau cu o combinație între acestea, oferind prin sistem posibilitatea acceptării la terminalele sale a unor astfel de carduri. Cardurile private sunt emise de o bancă care este în același timp și banca acceptatoare a plăților cu aceste carduri, iar cardurile se folosesc numai, și exclusiv, la comercianții care au contract cu această bancă. În acest caz nu mai apare etapa de decontare interbancară întrucât banca deține și conturile de card, și conturile de terminal.
Cardurile naționale pot face numai plăți domestice, nefiind valabile în afara țării. Ele sunt emise și acceptate de băncile din aceiași care sunt participante la acest sistem de plăți național prin carduri. În acest caz transferul de fonduri interbancar se face de către banca centrală, sau națională, iar procesatorul de decontări este un procesator național.
Cardurile internaționale pot face plăți internaționale, adică pot fi emise într-o țară și pot fi folosite la terminalele dintr-o altă , astfel că plata traversează granițele (cross-border payment, plată transfrontalieră). Transferul de fonduri interbancar e asigurat printr-o bancă anume însărcinată cu aceasta și agreată de toate băncile participante. Procesatorul de decontări al sistemului internațional face și conversia de monedă între moneda comerciantului și moneda cardului și calculează poziția financiară finală netă între toate băncile participante la sistem, pe care o trimite apoi băncii care asigură decontarea.
În continuare vom menționa că prelucrarea unei tranzacții cu card are de regulă două etape mari: autorizarea, care se desfășoară în timp real, și decontarea între contul de card (din banca emitentă) și cel de terminal/comerciant (din banca acceptatoare) care, tot de regulă, nu are loc în timp real, ci se desfășoară după încheierea cel puțin a unei zile bancare. Desigur, în cazul tranzacțiilor în cadrul băncii (on-us), ca și în cazul tuturor cardurilor private, este posibil ca decontarea să se facă în timp real, ambele conturi aflându-se în aceeași bancă. În acest caz creditarea contului comerciantului se poate face fie instantaneu, fie mai tarziu, conform prevederilor contractului încheiat de bancă cu comerciantul, prevederile reflectând politica băncii.
Toate tranzacțiile autorizate sunt păstrate în fișiere de tranzacții care, în formate diferite, dar având în mare parte același conținut, se află în terminale (POS, ATM), în SMC-urile băncilor, și în procesatorii din sistem. Un astfel de fișier conține câte o înregistrare per fiecare tranzacție. În cazul tranzacțiilor care reprezintă plăți (operațiunea Vânzare la terminalul de plată POS) sau retragere de numerar de la automate bancare ATM, în înregistrare se păstrează astfel de informații ca: suma implicată, identificatorul terminalului și al comerciantului, identificatorul băncii acceptatoare (care conține și BIN-ul, numărul de identificare bancar), data și ora la care a avut loc tranzacția, un număr unic de identificare a tranzacției (reference number), numărul contului (PAN – numărul de cont primar, care, la rândul lui conține BIN-ul băncii emitente), și altele. În cadrul sistemelor naționale și internaționale de plăți prin carduri această structură a fișierelor de tranzacții este standardizată pentru a permite interoperabilitatea între băncile participante la sistem. Fișierele de tranzacții din terminale mai poartă și numele de jurnale de operațiuni. Aceste jurnale de operațiuni sunt descărcate zilnic din terminal în SMC-ul băncii care deține terminalul. SMC-ul unei bănci acceptatoare își constituie zilnic un fișier de tranzacții conținând toate tranzacțiile desfășurate la terminalele sale, pentru care a cerut autorizarea și a obținut un răspuns pozitiv de la băncile emitente ale cardurilor care au făcut tranzacțiile. Din acest fișier se pot obține, zilnic, la închiderea zilei bancare, sumele totale pe care fiecare bancă emitentă le datorează băncii acceptatoare.
Toate băncile acceptatoare vor trimite fișierele lor de tranzacții către procesatorul de decontare interbancară care, la rândul lui, va trimite câte un fișier specific fiecărei bănci emitente, pentru a-i preciza responsabilitățile financiare pe care le are față de acceptatori. Procesatorul de decontare interbancară va calcula și poziția financiară netă între toate băncile (emitente, acceptatoare) participante la sistemul de plată prin carduri (național sau internațional).
Conceptual vorbind procesatorul de decontare interbancară va alcătui o matrice pătrată, având toate băncile pe coloane și aceleași bănci pe rânduri. În fiecare element al matricii de decontare, D (Bi, Bj), va încărca suma totală pe care banca emitentă Bi trebuie să o transfere băncii acceptatoare Bj, pentru toate tranzacțiile efectuate în ziua precedentă. Această sumă e calculată după parcurgerea, tranzacție cu tranzacție, a tuturor fișierelor de tranzacții primite de la toate băncile acceptatoare. La suma de transferat care rezultă efectiv din fișierele de tranzacții sunt adăugate, sau scăzute, o serie de comisioane și deduceri pentru diverse servicii. De exemplu, o bancă emitentă achita catre banca acceptatoare un anumit comision pentru fiecare tranzactie de eliberare a numerarului acordat detinatorilor de carduri, iar procesatorul de decontări percepe comisioane pentru serviciile sale de la toate băncile.
Pe baza acestei matrici de decontare între toate băncile procesatorul de decontări va genera un document cu rol de ordin de plată care va fi expediat zilnic către agentul de transfer de fonduri interbancar. Acesta este de regulă banca centrală sau națională care va face efectiv transferul de fonduri între conturile băncilor. Procesatorul mai trimite apoi fiecărei bănci în parte câte un raport cu datele specifice băncii, pentru a o aduce la cunostință cu privire la ce sume urmează să primească și de la care bănci, sau ce sume trebuie să dea și cărei bănci.
2.2 Analiza operațiunilor prin carduri bancare în sistemul bancar al Republicii Moldova
Sectorul bancar este un domeniu în plină ascensiune și implică în dezvoltarea sa întreaga economie. Existența unui sistem bancar stabil, capabil să acorde agenților economici servicii moderne, să protejeze interesele debitorilor și creditorilor băncilor este unul din factorii principali necesari pentru dezvoltarea ramurilor de bază ale economiei Republicii .
Anii 90 au fost marcați de schimbări importante în sistemul bancar, cele mai relevante fiind:
1. creșterea concurenței din partea instituțiilor financiare creditare non-bancare (companii de asigurare, de investiții, fondul de pensii);
2. diversificarea metodelor non-bancare de atragere a mijloacelor bănești (emisiunea valorilor mobiliare);
3. utilizarea activă a unor noi tipuri de hîrtii de valoare (obligațiuni de stat, cambii financiare ale unor întreprinderi);
4. apariția elementelor de concurență din partea instituțiilor non-bancare străine.
Constituirea și consolidarea sistemului bancar din Republica Moldova a parcurs mai multe etape de dezvoltare: privatizarea băncilor; reînnoirea și perfecționarea bazei legislative; schimbarea conjuncturii pieței; dezvoltarea și diversificarea rețelei bancare; evoluția serviciilor bancare și consolidarea stabilității financiare a băncilor; aderarea Republicii Moldova la diverse organizatii financiare internaționale.
Etapele evoluției au fost determinate în mare măsură de condițiile economice interne și de relațiile economice ale Moldovei cu țările vecine, precum și cu partenerii săi comerciali. Sistemul bancar al Republicii este structurat în două niveluri:
Banca Națională a Moldovei (BNM) – bancă centrală a țării, persoană juridică subordonată Parlamentului Republicii . Prin instrucțiunile BNM sunt stabilite standardele de funcționare ale sistemului bancar, care corespund normativelor prevăzute de Convenția de acestea putem enumera: suficiența capitalului; evaluarea riscului de creditare și reducerea pierderilor în procesul de creditare; monitorizarea procesului de utilizare a creditelor „mari”, adică a celor ce depășesc 10% din capitalul normativ al băncii; monitorizarea lichidității sistemului bancar.
Băncile comerciale. În Republica activează 14 bănci comerciale. Din numărul total al băncilor, 4 bănci dispun de capital format complet din investiții străine si anume: (BC „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S.A.; B.C. "EXIMBANK-Gruppo Veneto Banca" S.A.; B.C. ProCredit Bank S.A.3, si BCR Chișinău S.A., dintre care 2 sînt sucursale ale băncilor străine, acestea fiind: B.C. "EXIMBANK – Gruppo Veneto Banca” S.A. și BCR Chișinău S.A.).
În primul semestru al anului 2013 cota investițiilor străine în capitalul băncilor a crescut, fiind in valoare de 75,1%. Cresterea respectiva a fost cauzata de majorarea investițiilor acționarilor nerezidenți în capitalul social cu 15,5 % și micsorarii investițiilor acționarilor autohtoni cu 3,2%.
Datorita faptului ca se inregistreaza o transparenta redusa a capitalului bancar moldovenesc, este dificil de apreciat care este situația reală a ponderii investitorilor străini. Daca excludem investitorii straini majoritari “reali” restul “investitorilor straini” ramin a fi de fapt companiile off-shore (care de fapt sint reprezentate de cetateni din ).
Datorita ponderii reduse a sucursalelor bancilor straine pe piata bancara din , se inregistreaza un nivel redus al conectivitatii cu sistemul bancar european. Aceasta situatie a permis evitarea impactului negativ al crizei financiare mondiale din anii 2008-2009.
Prezența capitalului străin în sistemul bancar autohton rămîne impresionantă, chiar și în pofida faptului că unele filiale ale băncilor de peste hotare au fost închise, drept urmare a problemelor prin care au trecut băncile-mamă . Astfel, în 2001, ICB Moldova, o filială a Băncii Comerciale din Grecia, a fost închisă de către banca căreia i se subordona nemijlocit din cauza indicatorilor reduși înregistrați în activitatea zi de zi. Un alt exemplu este „Chișinău BankCoop”, care și-a sistat activitatea după ce „BankCoop ” (de care ținea filiala de ) s-a închis (activele filialei din au fost cumpărate de către „Mobiasbancă” în cadrul unui tender). Nu putem să nu amintim și de BTR – , structură care a fost constituită de Banca Turco-Română. Aceasta a fost nevoită să-și sisteze activitatea din cauza problemelor financiare cu care s-a confruntat acționarul său de bază. Din 1996 și pînă în prezent, au fost închise mai mult de zece bănci („Basarabia”, „Întreprizbank”, „Bancosind”, „Bucuria”, sucursala băncii române „Dacia Felix”, „Guineea”, „Vias”, “Capitalbank”, „BTR Moldova”, „ICB Moldova”, „Banca municipală Chișinău”, “Investprivatbank”, “Universalbank”).
Pe piața autohtonă se înregistrează un număr considerabil de instituții financiare nonbancare. Printre cele mai dezvoltate putem enumera : SA “Corporația de Finanțare Rurală” (care reprezintă centrala de finanțare pentru asociațiile de economii și împrumut), SRL “Microinvest” (fiind o organizație de microfinanțare, ce activează cu scopul de a contribui la crearea și dezvoltarea întreprinderilor micro și mici prin oferirea de servicii financiare și consultanță), “Prime Capital” (specializată în oferirea împrumuturilor ipotecare, împrumuturilor pentru business și corporative pe termen lung), Compania de microfinanțare “EasyCredit” ( specializata in oferirea cetățenilor de împrumuturi personale și de consum), s.a.
Obiectivele de bază ale sistemului bancar sunt: redistribuirea resurselor financiare de la agenții economici financiar-excedentari la cei financiar-deficitari; asigurarea clienților cu lichidități pentru efectuarea plăților. După criza financiară din Rusia din anul 1998, sistemul bancar din a fost impus să se adapteze noilor condiții. Politica, ce presupunea asigurarea stabilității financiare a sectorului bancar din punctul de vedere al securității statului, a inclus următoarele direcții:
realizarea măsurilor anticriză, ale căror obiective principale au fost susținerea lichidității sistemului bancar, restabilirea rolului acestuia în procesul de creditare a sectorului real al economiei, perfecționarea sistemului de supraveghere bancară și aducerea lui în concordanță cu acordul de , restabilirea încrederii populației față de sectorul bancar;
restructurarea și mobilizarea sistemului bancar în scopul depistării băncilor „problematice” și lichidarea băncilor neviabile pe calea inițierii procedurii de faliment, stimularea proceselor de fuziune și absorbție a instituțiilor financiare creditare;
recapitalizarea, scopul căreia ar fi constat în restabilirea funcției de bază a sistemului bancar – cea de intermediar financiar.
Cadrul juridic al pieței bancare este asigurat prin Legea cu privire a Moldovei, Legea cu privire la instituțiile financiare. Există și alte documente legislative care au drept scop consolidarea rolului BNM în procesul de elaborare și implementare a politicii monetare și valutare, precum și în ceea ce ține de asigurarea durabilității sistemului financiar.
BNM îndeplinește funcția de bancă centrală, care autorizează, supraveghează și reglementează activitatea instituțiilor financiare, reglează funcționarea sistemului bancar, dar care nu se angajează în activitatea bancară comercială. Grație asistenței tehnice acordate de FMI și de Agenția SUA pentru dezvoltare, BNM depune un efort permanent pentru a aduce în concordanță sistemul bancar național cu standardele internaționale.
Sistemul bancar din Republica se caracterizează printr-o înaltă concentrare a activelor, a capitalului și a depozitelor în cîteva bănci mari. În prezent, băncile din Republica Moldova au trecut de la concepțiile de „planificare și repartiție judicioasă a resurselor bănești” la conceptul modern de „selling”, care cuprinde metode moderne de prezentare a serviciilor, crearea unor pachete de servicii atractive și ușor realizabile. Concurența interbancară apropie activitatea bancară de cerințele clientului. În rezultat, oferta de produse bancare devine mai variată, iar calitatea serviciilor – mai superioară. Băncile sunt nevoite să meargă pe această cale pentru a atrage noi clienți, precum și pentru a-i menține pe cei vechi. Nomenclatorul serviciilor prestate de băncile comerciale este direct proporțional cu capitalul normativ total.
În activitatea operațională băncile comerciale folosesc tehnologii bancare moderne, fapt care contribuie la sporirea încrederii din partea structurilor financiare străine. Începînd cu anul 1996, sistemul bancar din Republica a aderat la sistemul SWIFT, încadrîndu-se astfel în sistemul electronic de decontări.
Pînă în 1997 deservirea clientelei în băncile moldovenești era efectuată practic exclusiv prin intermediul filialelor și reprezentanțelor. Astăzi, băncile comerciale explorează diferite canale alternative de deservire a clienților – Telephone banking, Internet (PC) banking, SMS – banking, ATM – banking, POS terminale, instalate în magazinele mari, în hoteluri, restaurante, cinematografe, locuri de agrement. Astfel, sunt satisfăcute pînă și exigențele celor mai „capricioși” clienți. Utilizarea tehnologiilor financiare și informaționale, de fapt, determină performanțele economice ale băncii. Băncile din Republica , de asemenea, încep să utilizeze activ oportunitățile moderne.
În continuare vom menționa că un loc aparte în cadrul operațiunilor bancare, este cardul bancar. De altfel, în noastră s-a cristalizat un sistem de decontare fără numerar prin intermediul cardurilor și al instrumentelor de plată similare. După cum afirmă V. Stati, la acest proces a contribuit adoptarea de către Banca Națională a Moldovei a unui set de acte normative: Regulamentul provizoriu privind decontările fără numerar în Republica Moldova (proces-verbal nr.35 din 16.06.1992); Indicațiile provizorii privind ordinea de aplicare a cecului de decontare Ф6-rM al BNM (proces-verbal nr.58 din 25.11.1992); Instrucțiunea cu privire la aplicarea carnetului de cecuri al BNM pe teritoriul Republicii Moldova (proces-verbal nr.20 din 18.05.1993); Regulile de efectuare a decontărilor cu cecuri din carnetul de cecuri cu limită de sumă pe teritoriul Republicii Moldova (proces-verbal nr.48 din 21.12.1993); Regulamentul nr.25/11-02 privind decontările fără numerar în Republica Moldova (proces-verbal nr.33 din 12.07.1996); Regulamentul nr.58/11 -02 privind organizarea de către bănci a plăților cu carduri pe teritoriul Republicii Moldova (proces-verbal nr.23 din 22.05.1997);Hotărîreanr.168 din 8.06.2000 privind aprobarea Nomenclatorului tipurilor de documente de decontare și contabile utilizate la efectuarea operațiunilor bancare; Hotărîrea BNM nr.122 din 29.05.2003 cu privire la aprobarea Regulamentului privind utilizarea acreditivului documentar irevocabil și acoperit pe teritoriul Republicii Moldova; etc.
La moment, toate aceste acte normative sunt abrogate. Astfel că sediul materiei la care, în principal, face trimitere art.237 C.pen. RM, îl constituie: Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 6.06.2002 (art.1256-1278, 1280-1289); Hotărîrea BNM nr.377 din 16.12.1999 cu privire la aprobarea Regulamentului privind utilizarea carnetului de cecuri de numerar; Hotărîrea BNM nr.157 din 01.08.2013 privind aprobarea Regulamentului cu privire la cardurile de plata; Hotărîrea BNM nr.53 din 2.03.2006 privind aprobarea Regulamentului cu privire la sistemul automatizat de plăți interbancare etc.
Tabelul 2.2.1 Indicii activității în cadrul sistemului de plăți cu carduri bancare din Republica Moldova pe trimestrul I 2014
Conform tabelului 2.2.1 prezentat mai sus, pentru primul trimestru 2014 s-a înregistrat o creștere a operațiunilor cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în Republica Moldova, atît ca număr (cu 11,7%), cît și ca valoare (cu 12,%). Un fapt îmbucurător este că se observă o creștere semnificativă a operațiunilor fără numerar, și anume ca număr acestea au crescut comparativ cu I trimestru al anului 2013 cu 32,1% iar ca valoare cu 31,6%. Acest fapt dă dovadă că populația din Moldova obține tot mai multă încredere în utilizarea cardurilor bancare și nu le folosesc doar pentru extragerea numerarului. Dispare stereotipul utilizării doar a numerarului pentru procurarea de bunuri și servicii.
Tabelul 2.2.2 Indicii activității în cadrul sistemului de plăți cu carduri bancare din Republica Moldova pe anul 2013
Dacă analizăm aceleași operațiuni pentru întregul anul 2013 (tabelul 2.2.2), apoi acestea au crescut în anul 2013 cu 9,4% față de anul precedent și a atins maximul istoric de 21,2 milioane, iar volumul tranzacționat a urcat la 22,7 miliarde de lei, înregistrînd o creștere cu 13,3% comparativ cu 2012 potrivit datelor prezentate pe pagina oficială a Băncii Naționale a Moldovei.
Ceea ce ține de plățile fără numerar efectuate peste hotare de cardurile emise în Moldova, apoi conform datelor BNM, pentru trimestrul I 2014 acestea înregistrează o creștere de 55,5% ca număr și 47,9% ca valoare. Această creștere este datorată în special faptului că conform tarifelor băncilor comerciale în vigoare (la majoritatea băncilor), pentru operațiunile fără numerar clienții nu achită nici un comision, pe cînd penrtu extragerea numerarului peste hotare acesta poate varia între 1 și 4% din suma extrasă.
Pe parcursul anului 2013, s-a înregistrat un număr de 1,4 milioane de operațiuni cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în străinătate, și o creștere de 48,6% fată de aceeași perioadă a anului 2012. Daca analizăm ca valoare aceste operațiuni, apoi aceasta a atins suma de 1,8 miliarde lei și o creștere de 38,7% față de 2012.
În continuare vom menționa că în Republica Moldova, la sfîrșitul anului 2013, se aflau în circulație peste un milion carduri bancare valide, dintre care 403,7 mii au fost eliberate pe parcursul anului 2013, iar 264,7 mii au fost retrase din circulație.
Potrivit acelorași date BNM, rețeaua de acceptare a cardurilor a ajuns la sfîrșitul anului 2013 la 11,6 mii dispozitive speciale, dintre care 10,5 mii POS terminale, majoritatea instalate la comercianții din rețelele comerciale pentru a facilita plățile prin card, 90 imprintere și o mie de bancomate.
Numărul operațiunilor cu carduri emise în străinătate efectuate pe teritoriul Republicii Moldova pe parcursul anului 2013 au depășit cifra de 1,7 milioane operațiuni, în creștere cu 20,8% față de 2012. Valoarea operațiunilor cu carduri emise în străinătate efectuate pe teritoriul Republicii Moldova au înregistrat o valoare de peste 2,6 miliarde lei, în creștere cu 11.2% față de perioada similară a anului precedent.
Aceleași operațiuni pentru I trimestru al anului 2014 au înregistrat un număr de 498,7 mii opeațiuni fiind în creștere cu 63,9% față de aceeași perioadă a anului 2013. Iar ca valoare acestea au atins 658,5 mii lei și o creștere de 39,4% comparativ cu I trimestru 2012.
Figura 2.2.1 Factorii determinanți în procurarea card-ului bancar de către clienții persoane fizice
Cu referire , vom menționa că conform actelor normative în vigoare, pe teritoriul Republicii , prin intermediul cardurilor bancare pot fi efectuate următoarele operațiuni:
plata mărfurilor achiziționate de la comercianți, serviciilor prestate sau a obligațiilor față de buget (impozite, taxe, alte plăți obligatorii);
retragerea de numerar de la bancomate, de la ghișeele băncilor, în limitele prevăzute de actele normative în vigoare;
alte operațiuni financiare în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare (depunere de numerar în contul bancar, transferuri între conturi etc.).
Sortimentul serviciilor bancare solicitat de persoanele fizice diferă de cel al persoanelor juridice. Astfel, rezultatele indică o frecvență mare a solicitărilor pentru servicii de schimb valutar 93% din respondenți, plata serviciilor comunale – 67% și depozite la vedere 32%. Prin urmare, politica de produs a băncilor ar trebui să fie diferențiată pentru aceste două segmente de clientelă.
Figura 2.2.2 Cererea de servicii bancare a clienților – persoane fizice
La fel, în funcție de clientelă, banca oferă produsele adaptate necesităților specifice ale acesteia. De exemplu, o bancă care are în obiectiv clientela ce constă din studenți propune acestui segment următoarele produse:
– conturi de cec; card bancar; cont de economii; cont și plan de economii pe termen lung;
– creditul de studiu; credit-bursă.
În raportul produs-client se ține seama de îmbinarea diferitor necesități ale aceluiași segment de clientelă. Deci, într-un singur produs sunt concentrate mai multe caracteristici, ceea ce permite satisfacerea unui număr mai mare de necesități. Cel mai bun exemplu în acest sens este cardul bancar, produs ce reprezintă combinarea unor astfel de caracteristici ca: instrument de plată ce permite reglarea cumpărăturilor din străinătate; instrument de credit; suport pentru numeroase servicii bancare și extra-bancare.
De exemplu, în cadrul SA ’’FinComBank’’, cardul poate fi utilizat pentru efectuarea următoarelor operațiuni:
– achitarea mărfurilor și/sau serviciilor;
– retragerea mijloacelor în numerar de la bancomate, de la reprezentanțele băncii, în limita de plată și în limitele prevăzute de actele normative în vigoare;
– alimentarea contului de card în numerar și/sau prin virament;
– alte operațiuni prevăzute de Regulile Sistemelor de plăți;
– transferuri naționale și internaționale de mijloace bănești;
– alte servicii suplimentare prestate de Bancă.
Deținătorul de card împuternicește Banca să țină evidența operațiunilor la contul de card și să efectueze debitare în mod incontestabil din contul de card, în următoarea ordine stabilită de bancă, a sumelor ce reprezintă:
sumele dobînzii calulate la overdraft apărut în contul de card;
sumele overdraftului în contul de card;
sumele operațiunilor efectuate prin intermediul cardului;
sumele comisioanelor prevăzute în Tarifele Băncii;
sumele pierderilor Băncii provenite în urma folosirii cardului;
sumele înscrise greșit la contul de card.
La fel, prin Legea nr. 289-XVI din 19 decembrie 2008 privind modificarea articolului 4 din Legea nr.408-XV din 26 iulie 2001 pentru punerea în aplicare a titlului V al Codului fiscal au fost modificate alineatele 14 și 15 ale articolului 4 cu referință la operațiunile cu cardurile bancare și decontările prin intermediul POS-terminalelor. Astfel, aceste modificări vor permite perfecționarea procesului de achitări prin intermediul cardurilor bancare internaționale, prin excluderea decontărilor între băncile comerciale din aferente operațiunilor cu carduri bancare pe teritoriul Moldovei prin intermediul sistemelor de decontare din străinătate. În acest caz decontările respective între băncile autohtone vor fi efectuate în monedă națională, în cadrul sistemului Național de Plăți (National Net Settlement Service), care a fost creat cu acordul și suportul sistemelor internaționale de plăți (Visa și MasterCard) și participarea nemijlocită a băncilor comerciale și a factorilor de decizie din țară.
Sistemul de plăți din Republica este supravegheat, începând cu luna septembrie 2013, de Consiliul Național de Plăți, care și-a început activitatea odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la serviciile de plată și monedă electronică.
În concluzie vom menționa că piața bancară din Republica nu s-a evidențiat mult prin stimularea la capitolul produse și servicii bancare, cu excepția card-urilor și încă a cîtorva produse. Astfel, băncile comerciale din au renunțat conștient la unele servicii, care necesită un volum mare de cheltuieli, în folosul altor servicii mai ieftine (de exemplu, înlocuirea serviciilor individualizate prin servicii-standard) sau au optat pentru prestarea unor servicii suplimentare pe seama utilizării complete a resurselor existente. Cauza acestei situații este dimensiunea relativ mică a pieței bancare moldovenești, ceea ce face dificilă și costisitoare implementarea noilor produse. Sunt necesare cheltuieli considerabile, deoarece, de regulă, aceste produse sunt legate de noile tehnologii. Spre regret, cererea pentru aceste produse încă nu permite obținerea unui beneficiu, astfel încălcîndu-se principiul rentabilității.
2.3 Inovații în dezvoltarea cardului bancar și cobranding-ul
Vorbind despre inovații în dezvoltarea cardului bancar și cobranding-ul, vom spune că un șir de inovații succedă deja era cardurilor bancare. Primele pe listă se poțiționează smart-cardurile. Smart cardurile au încorporat un chip cu microprocesor care este un computer în miniatură. Ca și un computer, are un sistem de operare care oferă funcțiile de bază, ca citirea și scrierea. Pe acest suport se pot rula aplicații care utilizează parametri sau opțiuni care pot fi stabiliți de către emitentul cardului și folosesc date specifice deținătorului de card, cum ar fi numărului contului acestuia.
Chip-urile se deosebesc între ele prin capacitatea lor de prelucrare și prin tipul și cantitatea de memorie pe care o conțin. Tipurile de memorie includ:
a) RAM (Random Access Memory): memorie cu viteză mare care necesită electricitate pentru a menține informațiile. Este folosită pentru stocarea temporară în timpul tranzacțiilor cu chip;
b) ROM (Read-Only Memory): memorie permanentă, care nu poate fi schimbată odată ce a fost creată. Este folosită pentru sistemul de operare și pentru stocarea permanentă a informațiilor;
c) EEPROM (Electronically Erasable Programmable Read-Only Memory): memorie, care poate fi ștearsă și reutilizată, dar care nu necesită curent electric pentru a menține informațiile. Este folosită pentru a stoca informațiile care se vor schimba, cum ar fi tranzacțiile efectuate.
Smart-cardurile mai complexe sunt proiectate pentru aplicații care impun o mare securitate. Acestea sunt capabile să execute proceduri foarte sofisticate de criptare sau decriptare și tind să aibă o mai mare capacitate de memorie decât un smart-card de putere medie. Din această cauză sunt mult mai scumpe.
Cumpărătorii utilizează smart-cardurile pentru a cumpăra produse și servicii, iar vânzătorii pentru a culege date despre cumpărători și pentru a aplica diferite scheme de reduceri de preț pe baza loialității clienților. În industrie, aceste carduri se utilizează pentru plata energiei, a gazelor sau pentru transportul public.
Smart-cardul va încărca valoarea monetară din contul disponibil și va descărcă pe măsura ce se fac plățile. Încarcarea se face de la o bancă, automat bancar, treminal EFTPOS (Electronic Fund Transfer Point of Sales) sau telefon. Smart-card poate fi combinat cu date biomotrice – amprenta digitală, geometria mâinii, amprenta vocală, pentru a-și identifica în mod unic proprietarul. Exista deja multe aplicații în telefonie celulară (GSM), acces Internet, aplicații financiare.
Acest tip de card poate fi sub forma unui portofel ce poate comunica cu alt portofel similar sau cu o bancă, pentru efectuarea de transferuri multivalutare. Astfel, smart-cardul memorează direct echivalentul digital al sumelor de bani în loc să indice un cont la bancă sau un credit acordat de bancă.
Când o astfel de cartelă este utilizată pentru a cumpăra ceva, echivalentul sumei respective este efectiv transferat vânzătorului și apoi mai departe spre o instituție financiară. Avantajele pe care le aduce acest nou sistem sunt următoarele:
– siguranță și securitate mai mare;
– investiție mai mică în infrastructură, pentru că nu necesită legături on-line pentru toate punctele acceptatoare;
– posibilitatea de integrare a mai multor aplicații pe același suport.
Dezavantajele sunt:
– în cazul în care este pierdut și încărcat, banii se pierd, ceea ce nu este cazul cardului cu bandă magnetică, unde banii sunt depozitați într-un cont purtător de dobândă;
– banii nu sunt purtători de dobândă;
– banii nu figurează ca lichidități pentru bancă, ceea ce presupune că în cazul generalizării acestui document, să aibă loc o erodare a activelor lichide ale băncii.
În prezent, mai multe companii de carduri de credit utilizează tehnologia smart-card, inclusiv VISA și MasterCard. Multe bănci au demarat proiecte de înlocuire a cardurilor de credit cu smart-carduri, proces care poate dura între 2 și 5 ani, cu utilizarea ambelor tehnologii în perioada de tranziție. Începând cu anul 1993, cele mai mari organizații care domină piața cardurilor – VISA și MasterCard – au început colaborarea pentru a elabora specificații pentru utilizarea chip-urilor în domeniul plăților. Scopurile acestui efort reunit sunt:
să asigure o interoperabilitate globală, astfel încât smart-cardurile, terminalele și dispozitivele implicate în operațiuni cu acestea să interacționeze cu succes în toată lumea, indiferent de locație, instituție financiară sau furnizor de tehnologie. Astfel, deținătorii de card pot fi siguri că instrumentul lor de plată va fi acceptat, iar comercianții nu sunt nevoiți să investească în diferite tehnologii de acceptare în scopul deservirii tuturor clienților lor;
să instituie standarde ridicate pentru smart-carduri și terminale, în scopul descurajării falsurilor și a altor tipuri de fraude.
În conformitate cu MasterCard Rules din 13 Decembrie 2013 , începînd cu 01 Aprilie 2014, toate băncile din Moldova sînt obligate să suporte emiterea cardurilor în cadrul sistemei de plăți MasterCard Worldwide atît cu banda magnetică cît și cu cip. De asemenea sînt obligate să suporte citirea cipului la terminalele speciale ale băncii (POS terminale, bancomate). Necătînd la faptul că această modificare implică investiții costisitoare, Băncile din Moldova sînt nevoite să efectuieze această trecere ținînd cont că Mastercard poate impune achitarea anumitor penalități pentru necorespundere cu Regulile Mastercard, sau chiar poate retrage licența de emitere și acceptare a cardurilor în cadrul acestei sisteme de plăți.
Numărul smart-cardurilor crește de la un an la altul, diferențele fiind tot mai mari. Creșterea e puternică și se observă un potențial de creștere și pentru următoarele decade. Deși smart-cardurile au o vechime de mai mult de 20 de ani, acesta e momentul în care forțele pieței converg în a crea o piață globală pentru smart-card. Factorii care determină această creștere a smart-cardurilor sunt:
1. Concurența crescută din partea noilor intrați pe piața serviciilor financiare a impus instituțiilor financiare să caute noi modalități de a menține și îmbunătăți relațiile cu clienții lor. Tehnologia chipurilor permite acestor instituții financiare să ofere pachete de servicii prin proiectarea unui card care să satisfacă nevoile clienților. Smart-cardul poate asigura accesul la mai multe conturi, adică conturi de depozit și de credit, programe de loialitate, informații personale ale deținătorului de card și alte astfel de servicii.
2. Industria bunurilor de consum electronice dezvoltă și introduce pe piață dispozitive de acces tot mai sofisticate. Odată ce consumatorii devin tot mai apropiați de tehnologie, vânzările la aceste produse cresc. În timp ce dispozitivele de acces devin tot mai uzuale, sunt dezvoltate anumite servicii interactive (informații on-line, cumpărături etc.). Astfel se prognozează că smart-cardul să devină cheia de acces către aceste servicii financiare moderne.
3. Costul cardurilor e în scădere din cauza creșterii producției. Concomitent, sunt dezvoltate gradul de securizare a cardului, capacitățile de stocare și procesare a informației.
Cu toate acestea, sunt zone în lume în care nu există smart-carduri care să asigure accesul la servicii bancare. În anul 1994, smart-cardul e recunoscut la nivel internațional ca platforma de viitor a plăților. Acest valoros instrument bancar e recunoscut ca fiind singura tehnologie capabilă să lupte împotriva fraudelor. Permite efectuarea de tranzacții on-line și off-line și este considerat ca tehnologia ideală pentru a oferi servicii suplimentare deținătorului de card și comerciantului. Aceste servicii nu pot fi oferite folosind tehnologia existentă cu banda magnetică.
Store cardul. Multe dintre marile magazine sau companii de servire a populației (de exemplu, benzinarii) au introdus propriile carduri care, într-un fel, concurează credit cardurile emise de bănci. Majoritatea marilor magazine preferă să emită propriul instrument de plată denumit store card, din mai multe considerente, cum ar fi:
– constituie un element important în procesul de asigurare a loialității clienților pentru magazinul sau rețeaua respectivă de magazine;
– determină creșterea vânzărilor prin facilitățile de plată oferite;
– furnizează comercianților informații de piață valoroase.
În esență, store-cardurile sunt o variantă a credit cardurilor, deci modul lor de utilizare este asemănător acestora: lunar, se întocmește situația debitelor, iar clienții au posibilitatea de a opta, la sfârșitul fiecărei luni pentru achitarea întregii datorii sau numai a unui procent din aceasta. Există însă și unele magazine care emit carduri de tipul charge card și astfel întregul sold trebuie plătit în fiecare lună.
Store-cardurile pot fi folosite numai în cadrul aceluiași grup (rețea) de magazine, iar tranzacțiile nu se derulează prin intermediul sistemului bancar de decontări, astfel că acest tip de operațiuni pot fi considerate ca aparținând unui sistem închis. Un exemplu foarte bun pentru ilustrarea acestui tip de card este cel oferit de societatea “Shell”, care oferă două tipuri de card:
– cardul “euroShell”, prin care cumpărătorul beneficiază de un credit utilizabil în toate stațiile Shell; acest card asigură un credit fără dobândă și este emis pe numele companiei și număr de înmatriculare al vehiculului;
– cardul “euroShell Impuls”, un card preplătit (de debit), care, pe lângă facilitățile oferite ca și celuilalt tip de card, acesta poate fi reîncărcat instantaneu în orice stație Shell din europa.
Utilizatorii de carduri pot plăti atât benzina cât și oricare dintre mărfurile și serviciile vândute la modernele benzinării Shell. Faptul ca Shell acceptă la plată carduri bancare, are o triplă semnificație:
1). arată o consolidare substanțială a operațiunilor cu carduri în europa;
2). atestă calitatea serviciilor oferite de băncile care au introdus pe piață un astfel de tip de card;
3). este o invitație adresată indirect altor comercianți de a se alătura băncilor, care reprezintă oferta de astfel de carduri, precum și comercianților, care au posibilitatea de extindere a activității prin aceste carduri.
Portofelul electronic. Un portofel electronic este un smart-card care înlocuiește numerarul sau cecurile. Deși, inițial a fost proiectat pentru piețe mature din punct de vedere al plăților, în prezent el este folosit în toată lumea. Sistemele de portofel electronic se bazează pe un smart-card și are numeroase avantaje, cum ar fi:
– sunt ușor de utilizat, sunt ieftine și sunt sigure din punct de vedere funcțional;
– sunt prevăzute cu un înalt nivel de securitate, necesar pentru a preveni fraude sau falsuri;
– un singur smart-card poate fi folosit ca un portofel electronic și poate include și alte funcții ca facilități de debit sau credit.
Un sistem de portofel electronic poate fi închis, când același operator emite carduri și acceptă tranzacții sau deschis, care necesită compensarea tranzacțiilor între diferiți emitenți. Un portofel electronic poate fi de unică folosință sau reîncărcabil. Cel de unică folosință este vândut la valoarea înglobată în el și odată consumat, poate fi aruncat, iar cel reîncărcabil poate fi reîncărcat la bănci sau ATM-uri sau poate fi folosit atât timp cât soldul său este creditor.
Valoarea înglobată în card poate fi pre-plătită sau pre-autorizată. Un portofel electronic preplătit înglobează bani reali, transferați dintr-un cont bancar sau dintr-un depozit de numerar, iar cel pre-autorizat înglobează valoarea unei cumpărături, pe care operatorul portofelului o garantează. Un sistem de portofel electronic este promovat de către un grup de bănci sau alte instituții financiare. Banca poartă întreaga răspundere pentru operarea și securizarea sistemului de portofel electronic. Banca va implementa sau subcontracta emiterea portofelului, operațiunile de pentru încărcarea portofelului și transferul de fonduri de la comercianți.
Portofelul electronic asigură o nouă metodă de plată care să permită băncii să între într-o piață a tranzacțiilor, care este complementară tranzacțiilor cu debit-carduri sau credit-carduri. Portofelul electronic nu prezintă riscul de neplată și generează venituri din existența contului. Persoana care primește de la bancă un portofel electronic îl încarcă cu numerar și îl folosește pentru cumpărături. În mod normal, deținătorul acestui portofel pretinde ca acesta să fie acceptat acolo unde este acceptat numerarul și în locurile care îl avantajează.
Atunci când portofelul electronic este combinat cu un debit-card, pentru deținătorul acestuia este convenabil pentru că poate efectua diferite cumpărături cu un singur card. Înlocuirea monedelor cu carduri în sistemele de telefonie publică arată ca populația preferă cardul telefonic monedelor și îl folosește mai des și pentru convorbiri de mai lungă durată.
Comerciantul va accepta plata cu un portofel electronic în schimbul bunurilor și/sau seviciilor vândute deținătorului de portofel. Plata se va face cu ajutorul unui terminal EFT POS. Comerciantul pretinde portofelului garanția că va fi plătit și că este ușor și rapid de utilizat. Pentru comerciant, acest instrument prezintă anumite avantaje: este o metodă simplă de acceptare a plății, cu eliminarea numerarului și a costurilor de manipulare a acestuia și fără riscuri de fraude. Sistemele care ușurează plățile se pot lăuda cu creșterea vânzărilor.
Portofelul electronic este produsul potrivit pentru a înlocui numerarul în piețele dezvoltate. În aceste piete există un număr mare de bănci și de utilizatori de credit sau debit carduri, o mare rețea de ATM-uri și EFTPOS-uri și o minimă interoperabilitate.
În mod obișnuit, băncile lansează un sistem deschis, pre-plătit de portofel electronic. Aceasta înseamnă că valoarea conținută în card a fost plătită anterior (folosind numerar sau debit carduri) și este considerată ca un echivalent electronic al numerarului. Un sistem deschis de portofel electronic poate fi considerat ca un înlocuitor al monedelor și bancnotelor din buzunar. Sistemul e dedicat cumpărăturilor de mică valoare.
Portofelul electronic universal e soluția smart de plăți pentru piețele în formare. Pe aceste piețe, băncile se confruntă cu următoarele probleme: lipsa solvabilității clienților, un număr mic de utilizatori de credit sau debit carduri, o rată mare a inflației, rețeaua publică de telecomunicații nu funcționează corespunzător. În această situație se recomandă implementarea portofelului electronic universal, adică cardul e asociat unui cont bancar, iar valoarea înglobată în acest card este pre-plătit sau pre-autorizat.
Pentru ca fiecare tranzacție pre-autorizată e înregistrată, urmărită, un nou card poate fi oferit după pierderea, furtul sau distrugerea cardului, odată cu restaurarea soldului original. Acest tip de produs poate fi folosit pentru cumpărături de mare valoare.
Carduri pentru cumpărături și plăți pe Internet. Internet, ca formă de comunicare diversă între persoane fizice, întreprinderi sau instituții aflate în locuri diferite, nu se rezumă doar la un schimb de mesaje, ci reprezintă realmente o cale de promovare a comerțului electronic, marketingului interactiv, tranzacțiilor bancare, bursiere. În ultimii ani am putut asista la o dezvoltare rapidă a utilizării rețelei care în cea mai mare parte vizează sfera comercială, atât în sensul tranzacțiilor de vânzare cât și în activitatea de marketing on-line, prezentarea produselor către clienți, date statistice despre clienți, inclusiv despre efectuarea plăților în care sistemul electronic al cărților de credit capătă o amploare tot mai mare.
Cardurile bancare prezintă unul dintre cele mai utilizate produse bancare pentru tranzacțiile prin Internet, punând la dispoziția utilizatorilor posibilitatea vizualizării extraselor de cont, informații cu privire la cel mai avantajos mod de fructificare a economiilor sau oferind diverse alte servicii.
Pentru simplificarea sistemului de plată a acestor bunuri și servicii s-au creat cardurile care sunt destinate utilizării exclusive pentru cumpărături și plăți pe Internet. Cardurile virtuale se adresează persoanelor fizice rezidente, perioada lor de valabilitate fiind oferită la alegere (în variante de 6, 12, 18 și 24 de luni). După expirarea lor, acestea se pot reînnoi la cererea deținătorilor.
Avantajele cardului virtual sunt:
– nivel inalt securitate – cardul Virtual, nu poate fi falsificat sau copiat fizic, acesta este doar un cont de card fără suport fizic;
– se acordă dobândă la disponibilul din contul de card;
– nu necesită menținerea unei sume minime în contul de card, alimentarea cardului putând fi facută înainte de utilizare;
– contul de card poate fi alimentat prin depuneri de numerar la ghișeele sucursalelor băncilor, prin viramente intra/interbancare și direct băncilor prin transferarea disponibilului din orice card emis.
Posibilitățile de utilizare a acestui tip de card sunt:
– cumpărări de produse și servicii oferite de comercianții virtuali din întreaga lume;
– plata prin intermediul Internetului, a diferitelor abonamente, taxe, impozite.
Dacă clientul insistă în folosirea cardului pe Internet, el trebuie să fie atent la următoarele: – chiar dacă acesta deține mai multe carduri, clientul trebuie să folosească un singur card pentru tranzacțiile pe Internet (în felul acesta va fi mult mai ușor să-și urmărească propriile tranzacții pe web și nu va fi expus riscului de fraudă);
– sumele din contul respectivului card să nu fie mai mari de 100-150 USD (în cazul în care acesta va cheltui, ele pot fi oricând repuse în cont dar astfel preîntâmpinați o pierdere posibilă a unei sume mult mari de bani);
– clientul trebuie să cumpere numai din site-uri (re)cunoscute, cu tradiție, care sunt dedicate comerțului electronic.
Tranzacțiile prin internet oferă avantajul rapidității și securității transferurilor bănești, cu cost scăzut, accesibilitatea și posibilitatea comparației între mai multe oferte în același domeniu, precum și un confort sporit utilizatorilor.
Co brandingul în Republica
Pe piața bancară în Republica , Victoriabank a fost prima bancă care a lansat un card co branding . Victoriabank în parteneriat cu Air și Visa International, a lansat 2011, un card unic pe piața produselor bancare în Republica – cardul co-branded Shop&Fly. Deținătorii acestor carduri co-brand au posibilitatea de a acumula mile-bonus în baza călătoriilor efectuate la cursele companiei Air . La fel acestea pot fi acumulate și la achitarea cumpărăturilor cu cardul bancar. Astfel, efectuând o călătorie cu orice cursă operată de compania Air Moldova, pasagerul poate acumula de la 175 până la 4000 mile-bonus în dependență de destinație și clasa de rezervare a biletului. Iar achitând cu cardul Visa Shop&Fly în toate punctele comerciale unde este afișat logotipul Shop&Fly, clientul primește de câte o milă-bonus pentru fiecare 40 lei cheltuiți. Achitând cu cardul în oricare alt punct comercial, inclusiv și peste hotare, clientul primește câte o milă-bonus pentru fiecare 80 lei cheltuiți. Milele-bonus acumulate pot fi ulterior cu ușurință utilizate pentru realizarea diferitor scopuri: achitarea costului întreg sau parțial al unui bilet de avion pentru orice destinație din rețeaua de curse a companiei Air Moldova, îmbunătățirea condițiilor biletului până la clasa business, deservirea în sala VIP a aeroportului internațional Chișinău, achitarea surplusului de greutate a bagajului, la fel pentru achiziționarea serviciilor și produselor de la companiile-partenere ale proiectului, inclusiv sejururi, accesorii pentru călătorii, masa la un restaurant și multe altele.
Cardul Shop&Fly combină reușit experiența uneia dintre cele mai mari bănci din Moldova, posibilitățile companiei aeriene Air Moldova – lider pe piața transporturilor aeriene autohtone, precum și posibilitățile de operare cu cardul ale uneia dintre cele mai mari rețele din lume – Visa.
La fel Victoriabank, în mai lansat un proiect de co branding cu operatorul de telefonie mobilă Orange. Cardul Visa co-brand de si Orange îmbină avantajele unui card bancar si beneficiile telefoniei mobile, oferind deținătorilor noi posibilități de utilizare. Utilizarea acestuia de către deținători, ulterior, va genera primirea bonusurilor pentru servicii GSM și Internet.
Un alt exemplu de carduri co-brand pe piața națională este cardul co-brand dintre Auto Expert Club și BC Moldova Agroindbank SA.
Capitolul III. PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE A CARDULUI BANCAR
3.1 Impactul sistemelor internaționale de plăți asupra dezvoltării cardului bancar
La momentul actual, sistemele internaționale de plăți prin carduri sunt sistemele în cadrul carora se emit și se acceptă spre plată carduri internaționale. Plățile efectuate in cadrul acestora pot fi transfrontaliere iar băncile membre (acceptatoare și emitente) se pot afla oriunde în lume.
Într-un sistem internațional băncile membre pot fi independente și amplasate în orice țară. În acest caz toate băncile independente sunt legate prin telecomunicații la sistem. Sau băncile pot fi sucursale ale unei bănci internaționale mari, amplasate în diferite țări, și care folosesc rețeaua de telecomunicații existentă între sucursale, sistemul fiind toată banca, cu centrală și sucursale (o bancă distribuită internațional).
Cardurile emise într-un sistem internațional pot fi admise la plată și la terminalele acceptatoare ale altor sisteme internaționale (de exemplu un card emis de o bancă membră Visa poate fi acceptat la un terminal aparținând unei bănci membre MasterCard, ambele bănci fiind membre ale ambelor sisteme) dacă între cele două sisteme există o înțelegere în acest scop (în exemplul indicat această înțelegere există). În acest caz o tranzacție a unui card străin de un sistem va fi comutată (switched) de sistemul acceptator către sistemul emitent căruia îi aparține.
Într-un astfel de sistem un card internațional emis de exemplu în lei în Moldova, de banca X, sub sigla Visa, poate servi unei plăți efectuate în India la un terminal aparținând unui comerciant care are un cont, exprimat în rupii, la o bancă indiană, fie ea banca Y, dacă ambele bănci X și Y sunt membre Visa. Sistemul internațional va autoriza tranzacția de plată în timp real, va asigura conversia de monedă a tranzacției din rupii în lei (pentru a bloca suma în contul cardului) și va efectua decontarea (după ce se face conversia de monedă de decontare a celor două bănci), transferând valoarea tranzacției din contul băncii X în contul băncii Y.
Cele mai cunoscute sisteme internaționale de plăți prin carduri sunt sistemele Visa International și MasterCard Worldwide care dețin, împreună, circa 90% din piața mondială a plăților prin card, fiecare având circa jumătate din acest procent, cu variații de la țară la țară. Alte sisteme internaționale mari sunt American Express, Diners Club și JCB (Japan Credit Bureau). Un alt sistem internațional de carduri important este și sistemul chinez UnionPay. O statistică din 2011 arata că, din volumul total mondial al plăților prin carduri, Visa deținea 50.1%, MasterCard 33.5%, American Express 8.5%, UnionPay 5.4%, JCB 2.3% si Diners Club 0.3%.
Cu un nume general, sistemele internaționale de plăți prin carduri mai sunt numite și companii de carduri (Card Companies), iar în cele ce urmează vor fi numite prescurtat SIP – sisteme internaționale de plati.
Visa și MasterCard sunt enorme asociații de bănci emitente și acceptatoare, independente între ele. Cele două asociații au practic aceeași membri. American Express și Diners Club sunt sisteme bazate pe o singură bancă internațională, emitentă și acceptatoare, cu sucursale în toată lumea, emit carduri proprii și le acceptă la propriile terminale. JCB are parteneriate stabilite pe bază de franciză a tehnologiei sale de carduri cu bănci emitente și acceptatoare din toată lumea, care obțin licență de
Visa și MasterCard sunt sisteme care emit carduri universale, potrivite pentru toate felurile de plăți care se fac cu carduri, fără a avea vreun specific aparte, sau, mai degrabă, având toate specificurile. Cardurile Visa și cardurile MasterCard, în diverse variante, pot face cumpărături, retrageri de numerar, sunt utilizabile în domeniul călătoriilor și petrecerii timpului aferent (T&E, Travel and Entertainment), în restaurante și hoteluri, pot fi de credit, de debit, cu program de loialitate atașat, sau preplătite, cu bandă magnetică sau cu cip, pentru persoane sau pentru companii.
American Express (numit și AMEX), UnionPay și JCB emit carduri universale dar sunt sisteme de carduri internaționale specializate mai mult pe carduri cu profiluri destinate plăților companiilor și celor caracteristice călătoriilor de afaceri și petrecerii timpului aferent călătoriei. O țintă importantă a acestor carduri e constituită din reprezentanții companiilor care călătoresc în toată lumea în interes de afaceri și au nevoie de rezervări de bilete de avion, închiriere de mașini, rezervare locuri la hotel și restaurant, asigurări, etc.
Toate sistemele internaționale de plati dispun de o rețea internațională de telecomunicații care le permite autorizarea în timp real a tranzacției, indiferent de locul de pe glob în care e amplasat terminalul și are loc tranzacția, și de locul în care a fost emis cardul. Aceeași rețea e apoi folosită și pentru schimbul de date necesare în decontarea interbancară.
Rețelele de telecomunicații folosite pot fi private, aparținând în cea mai mare parte a lor, sistemelor internationale de plati, sau pot fi închiriate, cel puțin pe porțiuni, rețele ale unor companii de telecomunicații specializate, se poate folosi pe porțiuni chiar rețeaua publică a Internetului, sau o combinație din toate acestea. Caracteristic tuturor acestor rețele este marea lor întindere, acoperirea întregului glob, viteza mare de transmisiune și siguranța în funcționare.
Sistemul internațional de plată dispune de un centru de procesare propriu (calculatoare, programe), distribuit geografic, care execută toate funcțiile legate de autorizarea și decontarea tranzacțiilor precum și cele de rutare și telecomunicații în general.
Sistemele de plăți ar putea fi clasificate în general ca fiind sisteme închise (closed-loop systems) sau sisteme deschise (open-loop systems). Într-un sistem închis emitentul și acceptatorul sunt o aceeași bancă, toate tranzacțiile sunt ”ale noastre” (on-us) întrucât atât contul de card cât și contul de comerciant se află în aceeași bancă, sau în sucursalele aceleiași bănci, și nu mai există transferul de fonduri interbancar. Într-un sistem deschis emitenții și acceptatorii sunt bănci independente, iar autorizarea unei tranzacții este cerută prin sistemul de plata, de acceptator de la emitentul cardului, trebuind apoi să fie urmată de o decontare interbancară. Visa, MasterCard, JCB si UnionPay sunt sisteme deschise, iar Diners Club și Amercian Express sunt sisteme închise. Evident un sistem privat de carduri este un sistem închis, fie că e național fie că e internațional.
Visa și MasterCard sunt sisteme de plati deschise (open-loop systems) și sunt cu siguranta cele mai mari sisteme internaționale de plăți prin carduri. În cele ce urmează vom face o foarte scurtă prezentare a celor două sisteme, care sunt similare (și rivale) în multe privințe, dar fără a intra în detalii și fără pretenția de a acoperi toate aspectele fiecăruia.
a. Visa
Visa International este cel mai mare sistem internațional de plati din lume organizat sub forma unei asociații cooperatiste cu peste 21.000 de bănci membre, având peste 1,2 miliarde de carduri emise, acceptate la plată în peste 22 de milioane de locații de comerciant din mai mult de 150 de țări, și la peste 870.000 de ATM-uri, ajungând să proceseze în întreaga rețea peste 5.000 de autorizări pe secundă cu un timp de răspuns mediu de circa 2 secunde, și cu valoarea totală a tranzacțiilor procesate în anul 2008 depășind 2,7 trilioane dolari SUA. Din valoarea tuturor plăților cu carduri efectuate în întreaga lume Visa deține 50%.
Istoria Visa începe în 1958 când Bank of America emite cardul de credit BankAmericard. Ulterior băncile care acceptau cardul de plată s-au asociat într-o asociație care, în căpătat numele de Visa. Sub conducerea primului președinte, Dee Hock, în anii imediat următori se creează primul sistem electronic de procesare a tranzacțiilor cu carduri și apoi prima rețea internațională de bancomate ATM din lume.
Visa este în prezent o organizație producătoare de profit, cu sediul în , și reprezintă o asociație de bănci și alte instituții financiare. Rolul Visa este acela de a stabili standarde și reguli general valabile pentru toți membrii asociației având scopul de a asigura interoperabilitatea tuturor. Visa asigură de asemenea dezvoltarea de noi tehnologii și procesarea tranzacțiilor prin sistemul propriu de telecomunicații și procesare.
Astăzi Visa are centre regionale în SUA; Canada; Uniunea Europeană (EU); Europa Centrală, Orientul Mijlociu și Africa (CEMEA), în care se află și Republica Moldova; Asia-Pacific (AP). În Uniunea Europeană, Visa Europe Ltd este o entitate legală în proprietatea și sub controlul băncilor europene, care operează ca o parte a organizației internaționale Visa, și ia decizii în Europa și pentru Europa, punând un accent deosebit pe securitatea tranzacțiilor prin încurajarea migrării și prin tehnologia de eComerț Verified by Visa (www.visaeurope.com).
Rețeaua proprie de telecomunicații și procesare de tranzacții, VisaNet Systems, este cel mai mare centru din lume de procesare a tranzacțiilor cu carduri, iar Visa în ansamblul ei este cel mai mare sistem de plăți electronice, ePlăți. Toată partea de procesare de tranzacții și de telecomunicații este în responsabilitatea companiei Inovant, sucursala Visa de specialitate în tehnologia informației.
Sistemul de procesare și rețeaua VisaNet interconectează pe toți cei peste 21.000 de membri, bănci și alte instituții financiare, și dispune în întreaga lume de 25 de mari sisteme de calcul de procesare, 230 de sisteme de talie medie și circa 300 de aplicații specifice cuprinzând peste 50 de milioane de linii de cod sursă de program. Rețeaua fizică de telecomunicații depășește 145 milioane de kilometri de cablu și fibră optică. Siguranța în funcționare în ultimii 20 de ani a fost remarcabilă, gradul de disponibilitate fiind de circa 99,999% .
În operațiile de procesare a tranzacțiilor Visa acceptă peste 170 de monede naționale ale emitenților și acceptatorilor, precum și 16 monede de decontare interbancară.
Visa a definit mai multe produse (carduri cu un anume profil, specific unor domenii) pentru persoane fizice și pentru companii, cu bandă magnetică și cu cip, pentru plăți la comercianți, inclusiv prin Internet și telefonie mobilă, pentru plăți între persoane, între companii și către guvern (administrație centrală și locală).
Pentru persoane, cele mai cunoscute produse Visa de credit sunt cardurile Visa Classic și Visa Gold; de debit sunt cardurile Visa Electron (care are și variante de credit și cu cip, dar cardul e în principal de debit) și PLUS (special pentru ATM-uri); cu cip sunt cardurile VSDC (Visa Smart Debit/Credit), Visa Horizon (portmoneu electronic de uz local, off-line) și Visa Cash (portmoneu electronic în două variante – reîncărcabilă și consumabilă).
Pentru companii sunt mai multe produse între care Visa Business (de debit, pentru uz general în companii mai mici), Visa Purchasing (de credit, destinat achizițiilor de la furnizori), Visa Corporate sau Travel (de credit, destinat călătoriilor în interes de afaceri ale reprezentanților companiei), Visa Distribution (de credit, care servește micilor comercianți la plata în momentul livrării mărfii chiar prin telefonul mobil al șoferului camionului de transport, folosit ca terminal de plată), și Visa Multifunctional (pentru companii multinaționale, cu sucursale în toata lumea). Visa a definit și un card special, de tip Visa Purchasing destinat achizițiilor pe care le face administrația publică din SUA (și o variantă, denumită Government Procurement Card, GPC, pentru guvernul englez).
Toate aceste produse de card au multe variante, și au asociate diverse pachete de servicii care adaugă valoare (cum ar fi asigurările) și multe pot fi folosite și în eComerț, prin Internet (pentru care există și un tip de card virtual), în special datorită noii tehnologii Visa numită „Verified by Visa” (VbV) bazată pe protocolul de autentificare 3-D Secure (protocol care a fost asimilat și de MasterCard și, recent, și de JCB, și care are șansa de a deveni un standard internațional de facto).
Prin conceptul-program de Comerț Universal (U-Commerce) Visa și-a propus să dezvolte un sistem de plăți electronice al viitorului caracterizat prin deviza „anywhere, anytime, anyway” (oriunde, oricând, oricum), menit a crea o lume a plăților în care cumpărătorii și comercianții pot desfășura actul de comerț oriunde, oricând și în orice fel doresc. În această viziune, printre multe altele, Visa pune un accent special (pe baza a ceea ce există deja) pe plățile cu card prin terminale electronice diverse, care au acces , cum sunt telefoanele mobile, asistenții digitali personali (PDA, Personal Digital Assistant) sau terminalele cuplabile prin televiziunea digitală, prin cablu sau satelit (Set-Top Box).
b. MasterCard
MasterCard Worldwide este o organizație de peste 22.500 de bănci membre care au servicii de plăți prin carduri prezente în 210 țări și teritorii. În iulie 2002 prin achiziționarea sistemului internațional de carduri Europay International, MasterCard International se transformă dintr-o asociație de membri într-o corporație privată (MasterCard Incorporated) ai cărei membri sunt co-proprietari .
Valoarea totală a tranzacțiilor cu carduri MasterCard a atins în 2008 cifra de circa 920 miliarde dolari SUA, cardurile fiind acceptate in toată lumea în circa 24 milioane de locații, rețeaua de bancomate ATM avea în același an circa 910.000 locații, iar capacitatea globală de procesare atingea 32 de milioane de tranzacții pe zi. Istoria MasterCard începe în 1966 când un grup de bănci formează asociația Interbank Card Association (ICA), asociația extinzându-se în anii 1968-9 la nivel internațional și devenind în 1979 MasterCard Worldwide.
Rolul principal al MasterCard Worldwide este acela de a stabili standarde și proceduri pentru toți membri, în scopul asigurării interoperabilității, precum și acela de a asigura rețeaua de telecomunicații și de procesare care leagă toți membrii între ei. Centrul de procesare () asigură procesarea și operarea propriei rețele de telecomunicații, numită Banknet în SUA, o rețea prin care o autorizare durează de regulă mai puțin de două secunde. Această rețea proprietar are și o extensie peste Internet de tip VPN (Virtual Private Network) menită a asigura o mai rapidă creștere a acoperirii internaționale. Siguranța în funcționare este foarte mare, având un grad de disponibilitate foarte apropiat de 100%.
MasterCard Worldwide este organizată în regiuni mari geografice cuprinzând ambele Americi, Europa, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu și . Soluțiile de plăți electronice ale MasterCard cuprind carduri cu bandă magnetică și cu cip (inclusiv cu cip fără contacte), pentru persoane și pentru companii, pentru comerț electronic pe Internet (cu protocoalele de autorizare SecureCode sau 3-D Secure, recent adoptat) și prin telefonie mobilă (inclusiv prin portofel electronic eWallet), plata automată a facturilor periodice din cont de card, plata taxelor și impozitelor prin telefon și Internet, și altele.
Principalele produse pentru persoane fizice poartă marca MasterCard Standard, Gold, Platinum și World (toate de credit, iar ultima specializată pe călătorii), marca Cirrus (specializată pe retragere de numerar de ) și mărcile Maestro și Debit MasterCard (ambele de debit, ultima în variantele Standard, Gold și Platinum). MasterCard Gift este un card preplătit și reîncărcabil.
Produsele pentru companii sunt adaptate pentru patru clase de organizații: companii mici, companii medii, corporații și pentru administrații publice. Printre multele variante amintim cardul MasterCard BusinessCard și Small Business MultiCard (companii mici); cardurile MasterCard Corporate MultiCard, Corporate Purchasing, Payroll și Corporate Fleet (companii medii și corporații); precum și MasterCard Public Sector MultiCard, Public Sector Purchasing, Public Sector Fleet și Public Sector Travel Card (administrație publică). Cardurile de tip Purchasing sunt destinate cumpărăturilor în general și achizițiilor de la furnizori, cardurile de tip Travel sunt destinate călătoriilor de afaceri, cardurile de tip MultiCard sunt carduri care integrează toate aceste servicii. Aproape fiecare card corporativ are asociate și pachete de servicii speciale, care adaugă valoare, specifice domeniului pentru care au fost definite, cum ar fi de exemplu asigurarea la accidente auto în cazul închirierii de mașini, asigurare medicală în timpul călătoriei, facilități de raportare contabilă a tranzacțiilor efectuate, asigurarea cumpărăturilor ce au fost deteriorate sau furate în primele 90 de zile după cumpărare, și altele. Cele mai multe carduri pot fi folosite și pentru efectuarea de tranzacții prin Internet, fie că sunt carduri corporative fie că sunt pentru persoane fizice, cu bandă magnetică sau cu cip.
La fel vom caracteriza și American Express (AMEX). American Express Company este o mare corporație, înființată în anul 1850, furnizoare de servicii globale de călătorii, financiare și de rețea. În domeniul călătoriilor corporația este cel mai mare agent (travel agent) din lume cu peste 1700 agenții. Banca folosită de corporație pentru procesarea cardurilor este Centurion Bank iar banca proprie este American Express Bank, AEB.
American Express, sau AMEX, a emis peste 50 de milioane de carduri, acestea fiind acceptate la plată în mai mult de 200 de țări și teritorii, și la peste 500.000 de ATM-uri. Cardurile emise sunt cu bandă magnetică și cu cip, pentru persoane și companii, cele mai multe tipuri fiind destinate călătoriilor și cheltuielilor aferente (T&E, Travel and Entertainment) și având asociate programe de loialitate și alte servicii care adaugă valoare.
Cardurile corporative și cele pentru persoane fizice din SUA se pot comanda prin Internet, iar comercianții americani își pot deschide un cont de comerciant de asemenea prin Internet. Conturile de card și de comerciant pot fi administrate tot prin Internet, contul putând fi încărcat (inclusiv printr-o tranzacție cu un card aparținând altui sistem de carduri) sau vizualizat, împreună cu istoria tranzacțiilor desfășurate prin el.
Pentru persoane fizice AMEX a definit o largă varietate de carduri universale sau cu specific de călătorii, cum ar fi American Express Gold Card, Rewards Green (și Gold) Card, Gold Delta SkyMiler Credit Card, Gold Optima, Cash Rebate, și multe altele. Cardurile sunt de credit cu returnare lunară completă a creditului consumat (charge card) sau cu returnare periodică, în rate mici (credit card). Alte carduri sunt carduri preplătite (cu bandă magnetică) destinate cheltuielilor din călătorii, cum este cardul American Express TravelFunds, sau cele de plăți în restaurante cum este American Express Be My Guest Card, și cardurile cu cip Blue from American Express (care are și bandă magnetică și care poate fi folosit și pentru cumpărături pe Internet, făcute de la propriul calculator personal dotat cu cititor de carduri cu cip).
Cardurile corporative pentru achiziții (Purchasing) și pentru călătorii de afaceri (T&E) sunt personalizate la emitere după mărimea companiei, pentru companii mici-medii și pentru corporații și pot fi de credit cu returnare lunară integrală sau cu returnare periodică, în rate, cu bandă magnetică sau cu cip. Astfel de carduri corporative sunt de exemplu American Express Corporate Card, Business Green Rewards Card, Executive Business Card, Business Platinum Card, Blue for Business (în SUA, cu cip și cu bandă magnetică), Platinum Delta SkyMiler Card, și multe altele. Aproape tuturor acestor carduri pentru persoane fizice și corporative le sunt asociate pachete de servicii care adaugă valoare, cum ar fi puncte de loialitate (pentru bani cheltuiți pe cumpărături, pe kilometri de zbor sau pe rezervări de hotel, restaurant sau mașină), asigurări de călătorie (de zbor, de bagaje, medicale), asigurări de accidente cu mașina închiriată, asigurări pentru cumpărături (prelungirea garanției, despăgubiri la pierdere, furt sau deteriorare), și altele.
AMEX asigură procesarea tranzacțiilor sale în toată lumea prin partenerii săi (bănci, procesatori) din diverse țări, cuplați prin rețeaua proprie de procesare și telecomunicații Global Network Service, GNS. sunt cuplați peste 70 parteneri emitenți din toată lumea.
Pentru a facilita comercianților acceptarea la plată și a cardurilor sale, AMEX le poate oferi acestora propriile terminale de plată POS, cuplabile direct la rețeaua AMEX în cazul tranzacțiilor cu aceste carduri, pentru celelalte carduri păstrându-se legătura existentă a terminalului.
Pentru comercianții AMEX mai mici care acceptă plata cu carduri AMEX de tipul cardul–nu-este-prezent (ca în cazul comenzilor primite personal prin telefon, poștă sau fax) se oferă un pachet de aplicații (Purchase Express) pentru calculatorul personal al comerciantului care poate obține autorizările și decontările de prin Internet, și mai cuprinde o serie de servicii foarte utile, și care poate admite la plată (dirijând către sistemele respective) și carduri ale altor sisteme Visa, MasterCard, Diners Club, JCB.
AMEX oferă și un puternic serviciu de asistență telefonică internațională pentru toți deținătorii săi de carduri și pentru toți comercianții săi.
Nu și în ultimul rînd vom menționa că nu întotdeauna sistemele internaționale de plăți aduc efecte pozitive asupra dezvoltării cardurilor bancare. Uneori ele serviind ca mijloace alternative pentru cei ce nu dețin cardurile bancare. În acest fel, sistemele electronice de plăți au apărut în urma dezvoltărilor extraordinare a interconectivității calculatoarelor în Internet, în toate segmentele societății, a condus la o tendință tot mai evidentă a companiilor de a folosi aceste rețele în aria unui nou tip de comerț, comerțul electronic în Internet.
Un canal alternativ de plăți electronice în Republica Moldova sunt terminalele de plăți electronice „U-Pay”. În Europa și Rusia terminalele de plăți electronice sunt deja un fenomen obișnuit. De citiva ani acestea au apărut și în Republica Moldova. Dintre avantajele terminalelor de plăți electronice se reliefă reducerea substanțială a timpului deservirii. Fără să mai pierdeți timp stînd în cozi, dumneavoastră puteți efectua achitarea necesară în doar cîteva minute, fără tergiversări și pauze.
Sistemul propus de plăți „U-Pay”se deosebește în mod avantajos de serviciile similare datorită unei serii de avantaje. „U-Pay”– sunt primele terminale din republică predestinate oferirii unui spectru vast de servicii spre achitare, inclusiv serviciile comunale, bancare și de stat. Prin intermediul terminalelor de plăți electronice „U-Pay” puteți achita o varietate mare de servicii. Acestea sunt:
Servicii bancare: Achitarea ratelor creditelor contractate; Alimentarea depozitelor bănești; Alimentarea contului oricărui card bancar deschis
Telefonie mobilă: Moldcell, , Unite, Simtravel.
Telefonie fixă, pe întreg teritoriu al Republicii : Moldtelecom, Seti Telefonia.
Acces la rețeaua Internet: Moldtelecom (MaxDSL), Sun Internet, Arax DSL, NordLinks, StarNet, SETI Fasternet.
Servicii de televiziune prin cablu: Sun TV; Zebra TV; TSV-Com; Laritex-TV.
La fel, un alt sistem alternativ de plăți electronice , este serviciul de plati electronice “StarWallet”. “StarWallet” reprezinta un sistem de plati electronice, care permite efectuarea tranzactiilor si achitarilor prin intermediul oricarui dispozitiv mobil cu acces la internet. Achiatarile pot fi efectuate rapid, oriunde și oricînd, fără a fi necesare conexiuni aditionale, cum ar fi terminalele bancare. Orice doritor isi poate deschide un cont “StarWallet” și îl poate suplimenta pentru a-și achita cumpărăturile, serviciile comunale, contul de la restaurant, sau oricare alte necesități. Sistemul oferă și posibilitatea de a primi plăți pe contul StarWallet pentru serviciile prestate.
De altfel, StarNet, unul din liderii pieței de tehnologii informaționale și comunicații electronice din Moldova, a demarat procesul de implementare a serviciului de plăți electronice “StarWallet”. În acest sens, StarNet a semnat cu compania multinaționala Coinstar un acord de parteneriat pentru realizarea tehnică a serviciului.
La fel, vom spune că un factor major de stopare a utilizării cardurilor bancare, îl reprezintă businessul on-line. Astfel, vom porni de la faptul că medierea informatică a afacerilor a început, în țările economic dezvoltate, încă la sfârșitul anilor . Însă doar către mijlocul anilor aceasta a luat amploare, ca deja la sfârșitul anilor să se înrădăcineze părerea (Andy Grove, Președintele Intel, 1999) că acele firme, care către 2010-2011 nu vor deveni companii Internet, nu vor mai exista în general.
Dezvoltarea rapidă a rețelelor informatice de arie largă, deschiderea Internet spre comercializare, implementarea unor tehnologii informatice reușite au accelerat procesele de integrare informațională globală. Se reduce influența factorului geografic (a distanțelor „măsurate în timp, costuri etc.”), se înlătură, treptat, dificultățile transfrontaliere, facilitând globalizarea economică. Mai lent are loc acest proces în ce privește barierele umane – deosebirile dintre limbile de comunicare, tradiții, culturi.
Conform lui Bryan L.L., peste 30 de ani barierele geografice vor cădea, distribuirea electronică va depăși-o pe cea fizică, capacitățile instalate se vor devaloriza cu mult înainte de uzura lor fizică. În prezent piețele globale produc și consumă circa 20% din exportul mondial ($6 trln), PIBul global constituind $28 trln. Peste 30 de ani PIB-ul global va atinge $91 trln, din care piața mondială va acoperi $73 trln (mai mult de 80%).
Într-o lume fără hotare geografice semnificative economic, se vor modifica și regulile de efectuare a afacerilor. Companiile vor avea acces la cele mai bune resurse: brațe de muncă talentate, tehnologii avansate, piețe largi de desfacere, bunuri și servicii mai ieftine și bune. Totodată vor fi foarte înalte competiția și, respectiv, riscurile în afaceri.
Reieșind din tendințele de globalizare intensă a afacerilor în ultimii ani, în continuare vom sistematiza unele recomandări pentru firme, inclusiv:
diversificarea ofertelor, concentrarea asupra satisfacerii cerințelor consumatorului;
orientarea, în primul rând, spre piețele majore, intrarea pe acestea înainte de competitori;
folosirea deplină a facilităților pieței interne, inclusiv prin personalizare;
reducerea costurilor, eliminarea costurilor cauzate de eforturile curente;
îmbunătățirea fluxurilor informaționale, inclusiv ținând cont de limba de comunicare oportună.
În continuare vom menționa că implementarea pe scară largă a i-afacerilor presupune, evident, existența unei infrastructuri informatice dezvoltate. Unele informații privind infrastructura informatică și utilizarea Internet în R.Moldova, în SUA și în arie globală sunt prezentate mai jos.
Infrastructura și utilizare Internet în 2012
Datele tabelului de mai jos arată că dotarea cu calculatoare personale în R.Moldova este de 50 de ori mai joasă decât în SUA și de 9 ori mai joasă decât în mediu în plan global. O situație similară este și în ce privește noile procurări de PC-uri și numărul de utilizatori Internet. Și mai slabă este starea de lucruri dacă de luat în considerație durata de lucru a utilizatorilor în Internet.
Conform datelor companiei ITC (SUA), în 2007 în lume au fost vândute 131,7 mln, iar în 2011 circa 139 mln PCuri. Ponderea utilizatorilor Internet în lume constituie: SUA – 34% (167 mln), Europa – 29%, Asia- Pacific (inclusiv Japonia) – 16%, Japonia – 10%.
Compania Nielson NetRatings a stabilit că în Coreea de Sud 95% (15,8 mln) din utilizatorii de la domiciliu folosesc Internet cu conexiuni de bandă largă (384 Kbps), în Hong Kong – 53%, Taiwan – 35%, Singapoore – 24% și Australia – 5%. Rezultatele cercetărilor efectuate de către SBC Communications (SUA), arată că utilizatorii consideră serviciul DSL (acces la rețele de transfer date) și PC-urile cele mai importante tehnologii la domiciliu: aproape toți respondenții (96 %) considera accesul de înaltă viteză (384 Kbps) o tehnologie importantă la domiciliu, mai importantă decât cuptoarele cu microunde (88%) și TV prin cablu (70%). Accesul de înaltă viteză este folosit pentru: cumpărături online (95 %), transmiterea de imagini foto prin poșta electronică (76 %), accesarea video (64 %), accesarea MP3 (61 %), crearea paginilor Web (49 %) ș.a.
În SUA în 2012 din cei circa 69 mln abonați Internet (167 mln utilizatori) au acces: prin rețelele telefonice 60 mln (36%), prin rețele de modemuri pentru cabluri – 5 mln (3 %), prin linii DSL – 2,4 mln (1,4%) și prin serviciul Internet TV – 1,2 mln abonați (0,7 %). Au acces de la locul de muncă 66% din angajați. Circa 60% din rețelele magistrale liceale și 91% din rețelele magistrale pentru instituțiile superioare de învățământ din SUA sunt pe bază de fibră optică.
În Italia folosirea PC-urilor este practicată de 29% din populație (în R.Moldova de 1 %), iar de serviciile telefoniei mobile se folosesc 70% din populație. În Rusia 2,5% din populație folosesc Internet, iar către 2014 valoarea acestui indicator va atinge deja 8%.
În Republica Moldova folosesc serviciile Internet doar 1 % din populație și încă nu este aprobat vre-un program concret de îmbunătățire a situației.
Folosirea eficientă a facilităților Internet, a i-afacerilor necesită anumite cunoștințe privind tehnologiile informatice moderne. În această privință sunt utile informațiile referitoare la specialiștii cu studii superioare în diverse țări (în descreștere, %): Australia – 34, SUA – 32, Canada – 31, Marea Britanie – 31, Japonia – 23, Germania – 16, R.Moldova – 11,2.
Deși se constată o rămânere considerabilă în urmă a R.Moldova în ce privește atât infrastructura informatică, cât și folosirea serviciilor Internet, realizările științei și tehnicii moderne asigură premisele necesare pentru informatizarea intensă a societății, inclusiv pentru dezvoltarea i-afacerilor.
În continuare vom menționa că una din problemele de bază în dezvoltarea i-afacerilor este asigurarea securității informațiilor, a tranzacțiilor de i-afaceri. Metode, tehnologii și produse program în acest scop există suficient de bune și cercetările continuă. Un exemplu elocvent este folosirea standardului DES, aprobat în SUA în 1977. Dacă pentru spargerea versiunii DES cu chei de 56 biți, a fost necesară folosirea concomitentă a circa 3000 de calculatoare din Internet timp de aproape 3 luni (iunie 1997), atunci versiunea acceptată în 1999 cu chei de 128 biți se caracterizează printr-o complexitate de 3,0910 26 ori mai mare.
Chiar dacă s-ar folosi concomitent toate calculatoarele din Internet (~150 mln), pentru spargerea DES cu chei de 128 biți sunt necesari 3000 calc.·3luni·3,09·1026/(150·106calc.) ≈ 18·1021 luni = 1,5·1021 ani. Însă implementarea metodelor, tehnologiilor și produselor de asigurare a securității informațiilor, a tranzacțiilor de i-afaceri lasă încă de dorit. O asemenea stare de lucruri este cauzată de lipsa de informații și experiență, iar uneori și de costurile relativ înalte.
Făcînd și o scurtă referire la e-comerce la nivel global, vom spune că se știe deja că domeniul ITC nu poate promova singur creșterea economică prin aceste mijloace, dar în multiple sectoare el reprezintă o unealtă indispensabilă pentru creșterea productivității. În toate economiile informaționale avansate accesul a devenit indispensabil în lumea afacerilor și a atins deja punctul de saturație, neexistând nici o diferență între EU, SUA sau Japonia la acest nivel.
Din punctul de vedere al cererii în particular în categoria de business-to-consumer, e-commerce- ul este mult mai popular în SUA decât în Europa. Conform studiilor “SIBIS”, în 2002 aprope 20% din totalul populației au cumpărat produse sau servicii on-line, în timp ce în Europa doar Danemarca, Suedia și se apropie de statisticile înregistrate în SUA. În particular, numărul de utilizatori frecvenți de e-commerce este mult mai ridicat în America de Nord decât în majoritatea țărilor europene.
Conform unui studiu de statistică internațională (realizat în 2008 în Marea Britanie), s-a demonstrat că 56% din totalul companiilor din SUA se aprovizionează prin intermediul tranzacțiilor on-line, în comparație cu numai 28% în Japonia și 42% în UE. Cu toate acestea, companiile japoneze care se aprovizionează on-line o fac cu o mai mare frecvență decât firmele similare din Europa și America de Nord. Mai mult de 50% din companiile care fac tranzacții pe piață B2B în Japonia, au declarat că achiziționează prin acest mijloc mai mult de 10% din totalul materiilor prime, comparativ cu 43% în SUA și 30% în Europa pentru aceeași bază de calcul.
În cadrul tranzacțiilor de tip business-to-business, statisticile sugerează că activitatea este mult mai intensă din acest punct de vedere în SUA. Departamentul de statistică al Japoniei a condus un studiu în anul 2009 care denotă că la acea dată deja 10,5% din totalul companiilor introduseseră comerțul electronic în activitatea lor. Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia a stabilit ca țintă o axă de creștere anulă în acest domeniu de 60%.
3.2 Efectele sistemelor informaționale asupra dezvoltării cardului bancar
Vorbind în cadrul paragrafului dat despre efectele sistemelor informaționale asupra dezvoltării cardului bancar, vom porni de la afirmația că informația este o resursă esențială în dezvoltarea societății. Dinamismul și complexitatea societății antrenează o creștere continuă a volumului și diversității informațiilor, apelînd, în mod vital, la tehnologii specifice avansate: informatica și telecomunicațiile. Performanța, eficiența și competitivitatea unei societăți sînt iluzorii în afara acestor opțiuni. Pe de altă parte, ultimele desfășurări relevă o accentuare a implicării statelor dezvoltate în destinul informaticii în cel puțin două moduri: animare, catalizare și sprijin financiar, pe de o parte, și entitate supusă informatizării, pe de altă parte.
Cu toate că informația e prezentă în toate domeniile cunoașterii științifice, prioritate are însemnătatea sa socială „conform nivelului de acaparare a acestei resurse unice depinde supraviețuirea și dezvoltarea durabilă a civilizației globale". Astfel, informația are importanță substanțială și este definită ca formă de reflectare ce se realizează în natură, în societate și în tehnică. Actualmente majoritatea savanților apreciază informația drept categorie fundamentală a științei. Totalitatea aspectelor ei formează realitatea socială. Un interes deosebit îi revine informației sociale. Ea reprezintă informația despre societate și individ. Trecînd prin mentalitatea omului, ea capătă un conținut uman, orientare spre supraviețuire, spre o dezvoltare durabilă, deoarece „anume informația reprezintă acea unică materie pentru baza formării sferei rațiunii, dar numai informația, nu e de ajuns, fiind necesara si ingeniozitatea omului".
Omul nu este numai un receptor de informație. El acumulează informație, creează informație, exprimă informație, deci transmite sau emite informație. „Spre deosebire de animale, omul simte nevoia unei cunoașteri cauzale. Nevoia fundamentală de apărare a omului creează necesitatea unei informații care să-i asigure viața nu numai în fața unui pericol imediat, dar și în fața unor pericole viitoare". Astfel, individul este un punct care recepționează informația din mediul înconjurător, dar și care emite informație spre același mediu.
Astăzi fenomenul informațional este studiat ca o resursă a dezvoltării. Rolul informației în cadrul evoluției procesului de globalizare are un aspect foarte important legat de reexaminarea bazei resurselor în dezvoltarea societății infomaționale contemporane. În funcție de modul cum le vom păstra și cum le vom transmite urmașilor noștri depinde și desfășurarea procesului evoluțional.
“Informația a devenit, după cum scria J. Naisbit în 1982, combustibilul societății contemporane globale. De aceea, societatea contemporană devine din ce în ce mai informatizată.’’ Informația reușește să asigure funcționare societății contemporane și folosirea mai eficientă a energiei și materiilor de care dispune. Și acest lucru este foarte important, deoarece, în timp ce materiile prime și energia sînt finite, informația este practic infinită. Ca urmare bogăția unei țări nu mai depinde atît de resursele ei naturale, cît de gradul de informatizare. ’’Cu cît gradul de informatizare este mai mare, cu atît ea își va putea folosi mai bine resursele de care dispune”.
În plan informațional, important e să atragem atenția asupra faptului că fără informație n-ar exista nici omenirea. Numai în mediul informațional omul poate să se formeze și să se dezvolte ca personalitate. "Mediul informațional este un mijloc de comunicare între oameni care poate exista în coordonatele timpului sincronic (translația informației dintre subiecte, care coexistă în cadrul unui interval de timp) și diacronic (mecanism specific de acumulare și transmitere a experienței sociale)".
Informatizarea constituie un factor general și inevitabil al dezvoltării civilizației umane. Sistemele moderne ale informatizării formează un fel de sistem nervos al organismului viu al societății umane, atribuindu-i acestui organism o plasticitate deosebită și capacitate de dezvoltare. Nu ne putem imagina o societate actuală fără producerea, generarea, prelucrarea, transmiterea și utilizarea celor mai variate informații.
În continuare este evident faptul că procesul informatizării în noua eră a globalizării are drept scop făurirea unei societăți informaționale. La rîndul ei, o societate informațională nu se limitează numai la informatizare, deoarece o mare importanță au intelectualizarea și progresul tehnico – științific. Premisele apariției acestei societăți se conțin în știința secolelor XVII-XVIII. “Este interesant de urmărit cum s-au produs descoperirile și invențiile pentru a înțelege evoluția tehnicii. Iată-i pe Galilei și pe stabilind legile mecanicii și, mai tîrziu, în condițiile economico – sociale ale timpului apărînd mașinile. Sau pe Maxwell, în secolul al XIX–lea descoperind existența undelor electromagnetice, fapt care a avut ca urmare dezvoltarea rapidă a electricității și, în zilele noastre, a electronicii, pe Einștein descoperind teoria relativității, în același secol, cu zborurile în cosmos etc. Știința fără tehnică nu-și poate dobîndi eficiența practică, eficiența socială”. Astfel, conchidem că pilonii societății tehnogene sînt secolele XVII-XVIII, iar secolele XIX-XX, cînd are loc revoluția tehnico-științifică, sînt ani de prosperare a acestei societăți.
Pe baza acestor realități se constată că noua etapă a revoluției tehnico – științifice este, în esență, o revoluție a tehnologiei informației, bazată pe microelectronică, informatică și telecomunicații care, prin aplicarea în automatică, robotică și cibernetizarea producției, antrenează dezvoltarea societății. “ Așadar, microelectronica este una dintre principalele componente ale revoluției tehnologice moderne, datorită căreia civilizația umană a pășit în secolul roboților și informaticii. Această etapă exercită influență radicală asupra tuturor sferelor vieții omului contemporan”.
Computerizarea și informatizarea societății globale actuale constituie un nou salt în progresul tehnico-științific. Anume în a doua jumătate a secolului al XX-lea în știință s-a manifestat pentru prima oară complexitatea problemelor informaționale automatizate. “TNI constituie un fel deosebit de activitate care, spre deosebire de altele, este legată de organizarea și efectuarea ciclului deplin informațional pe baza computerizării operațiilor lui și legăturii dintre ele ”.
O dată cu crearea tehnologiilor noi informaționale (TNI), are loc o cotitură calitativă în sfera informațională, fapt care schimbă radical nu numai sfera intelectuală, ci și cea de producție. Un element definitoriu este transformarea științei și creației tehnice într-o forță nemijlocită de producție, a introducerii noilor tehnologii mult mai eficiente. În acest context se distinge și cardul bancar, ca o parte component a produselor noii ere informaționale.
Deci, tehnologiile informaționale noi încep să aibă o influență tot mai mare asupra industriei bancare. Aceasta este specifică, mai ales, pentru activitatea bancară “en-detail”. Pentru a face față creșterii volumului de operațiuni curente, băncile implementează cardurile bancare și prelucrarea lor electronică. Creșterea volumului de servicii prestate, mai cu seamă în orele de vârf (de regulă, în afara programului), au dus la creșterea utilizării automatelor de casă (bancomatelor). În acest fel, multe instituții bancare devin tot mai automatizate și apare o posibilitate reală de prestare a serviciilor de prelucrare informațională a datelor, care devine un tip nou de servicii prestate de băncile comerciale.
În consecință, a crescut brusc concurența în activitatea bancară legată de deservirea persoanelor fizice. Atragerea profitabilă a resurselor deponenților fondurilor mutuale și de pensii, a băncilor de economii și de credit a condus la o concurență dură între acestea din urmă și băncile comerciale. Băncile de economii, societățile de construcții, fondurile mutuale, acumulând mijloacele micilor deponenți, micșorau, în mare măsură, piața resurselor monetare pe care activau băncile comerciale. Propunerea pachetelor noi de servicii financiare dintre cele mai rafinate, de exemplu ca “ sistemul de gestiune cu numerarul” în cazul Merrill Lynch, complica activitatea băncilor tradiționale. Companiile care acceptau cardurile, operând prin bănci, acordau credite ieftine clienților lor, magazinele propuneau sisteme de reînnoire automată a creditelor, companiile financiar-creditare acordau împrumuturi acoperite prin imobil ș. a. Toate acestea au creat o situație principial nouă pentru sistemul bancar.
Deci, creșterea volumului vînzărilor de servicii, tehnologii și a proprietății intelectuale, în țările dezvoltate, a avut un impact semnificativ direct asupra dezvoltării serviciilor bancare. În particular, tendința globalizării economiei mondiale a stimulat procesul de fuziune și absorbție a celor mai mari bănci transnaționale. Dezvoltarea sistemului bancar internațional a fost fundamentată prin două procese interdependente:
modificarea structurală a sistemului bancar (concentrarea și universalizarea activității băncilor comerciale, dinamismul instituțiilor non-bancare);
restructurarea bazelor activității bancare;
De menționat că un rol de bază în dezvoltarea businessului bancar revine implementării realizărilor științifice și tehnice în practica cotidiană a businessului bancar și perfecționării activității de marketing. Utilizarea mijloacelor tehnice în vederea automatizării operațiunilor bancare începe în anii 30, cînd compania a creat un serviciu special pentru transmiterea informației financiare confidențiale prin telex. În anul 1974, în Franța, a fost brevetat card-ul bancar, iar la sfîrșitul anilor 80, în țările dezvoltate din punct de vedere industrial, deja 70% de familii, cu venituri de peste 10 000 USD, dispuneau de card-uri (Mastercard sau Visa). Din 1977, începe să funcționeze rețeaua SWIFT, care reunește 250 de bănci europene și nord-americane.
3.3 Utilizarea plăților electronice – condiție sigură în dezvoltarea pieței cardurilor bancare
Plățile electronice sunt un stimulator important al creșterii economice și al vitalității unei economii iar guvernele trebuie să fie interesate în încurajarea dezvoltării și generalizării sistemelor electronice de plăți și de trasferuri electronice de fonduri. O economie eficientă depinde în mare măsură de un sistem rapid și eficient de plăți. S-a arătat, de exemplu, că o creștere a ponderii plăților electronice cu 10% ar putea conduce la o creștere cu circa 0,5% a cheltuielilor generale ale consumatorilor, cu toate urmările benefice ale acestei creșteri. În ultimile două decenii creșterea volumului plăților electronice în SUA a condus la o creștere cu circa 6,5 trilioane de dolari a consumului, ceea ce echivalează cu crearea a circa 1,3 milioane de locuri de muncă.
O largă răspândire a acestui tip de plăți a condus la o creștere semnificativă a vânzărilor de bunuri și servicii, a facilitat mult problema accesului la un credit de consum, și a redus restricțiile impuse comerțului de barierele geografice.
Plățile electronice oferă beneficii evidente – în principal comoditate și viteză – tuturor părților implicate într-o tranzacție economică – consumatorilor și comercianților, sistemului bancar, companiilor, administrației centrale și locale. Prin costuri generale de sistem mai reduse și prin viteză sporită, plățile și transferurile electronice de fonduri pot conduce la economii anuale estimate la circa 1% din produsul intern brut, în comparație cu plățile bazate pe formulare de hârtie – se estimează că în SUA această reducere generală a costurilor plăților se ridică la circa 60 de miliarde de dolari pe an, iar în Anglia la circa 10 miliarde de dolari pe an. Economiile rezultate nu sunt neglijabile, iar guvernul american – un promotor al domeniului – a demarat încă din 1995 un program legislativ menit a reduce activitățile bazate pe hârtie, în cadrul mai general al unei guvernări electronice care cuprinde și plățile electronice (Paperwork Reduction Act of 1995, urmat de un Goverment Paperwork Elimination Act of 1998). Unele studii arată că un sistem de plăți electronice costă în general între o jumătate și o treime din costul unui sistem echivalent de plăți bazate pe hârtie.
Plățile electronice micșorează semnificativ gripajul unei economii, reducând substanțial întârzierile de plată, și diminuând o oarecare lipsă de încredere în sistemul bancar care poate acționa ca o frână în procesul dezvoltării. Ele au o influență benefică asupra economiei și prin diminuarea volumului economiei subterane, reintroducând o mare parte din banii acesteia în circuitele legale ale economiei și producând o creștere binevenită a veniturilor bugetare.
Diversele forme de plăți electronice, între care cele mai răspândite sunt plățile prin carduri, pot acționa și în calitate de „canale” care introduc în sistemul bancar un important segment al populației „nebancarizate”, fapt a cărui urmare este creșterea volumului de lichidități din bănci, ceea ce poate constitui un motor al creșterii economiei, prin scăderea costurilor fondurilor pentru investiții și împrumuturi bancare. Importanța acestui efect nu trebuie subestimată ținând seama de faptul că circa 70% din populația lumii nu este bancarizată.
Visa consideră că într-o economie se poate creea un adevărat „cerc virtuos”, în care plățile electronice și creșterea economică se influențează și se sprijină una pe alta, iar aceasta contribuie la susținerea dezvoltării economice pe termen lung.
Trăsătura fundamentală a unui sistem electronic de plăți constă în rapiditatea cu care circulă informația-bani. Datorită infrastructurii ce integrează sistemul de reglementare, sistemul informatic și cel de telecomunicații, informația ajunge să circule aproape instantaneu, adică în timp real. Spre deosebire de sistemele clasice de plăți fără numerar, la sistemele electronice de plăți nu se înregistrează o întîrziere între momentul emiterii instrucțiunii de plată și momentul în care are loc înregistrarea transferului de fonduri în conturile bancare, fiind eliminat riscul asociat intervalului de timp în care intermediarul să dea curs instrucțiunii de plată, risc ce include eroarea, ratarea, neperformanța de acuratețe, întîrzierea. De exemplu, procesul de executare a unui ordin de plată în mediul electronic, instrumentul cel mai larg folosit, implică un lanț de instructiuni grupate în mesaje de plataă precum și momente, acte și fapte de înregistrare a rezultatului schimbului de informații între cei ce dau și cei ce primesc respectivele instrucțiuni, astfel ca toate aceste etape se realizeaza într-un timp de cîteva secunde și fără riscuri majore.
Plățile electronice au o arie foarte mare de aplicabilitate de la tranzacțiile economice și financiare pînă la compensări și decontările finale. În acest domeniu vast se întîlnesc situații care necesită ca plățile să se efectueze la momente diferite în funcție de natura tranzacției sau de preferințele partenerilor. Ca urmare, efectuarea plății electronice poate fi în una din urmatoarele situatii:
– plata înainte de tranzacție – un sistem de acest gen funcționeaza in cazul avansurilor care se acordă pentru realizarea unor comenzi sau transferul banilor digitali pe un disc sau smart card din care se pot face plăți la momentul convenit;
– plata concomitent cu tranzacția – necesită accesul direct la baza de date a băncii și a ofertantului de plată electronică, iar securitatea transferului trebuie să fie implementată mai strict (cardurile de debit, internetul bancar);
– plata după tranzacție – cea mai frecventă formă de plată și în care se folosește cardul de credit.
Indiferent de modul de plată, momentul plății este considerat numai atunci cînd banii sunt înregistrați în evidența băncii beneficiarului de fonduri. În funcționarea sa, procedeul electronic de plăți produce efecte de natură juridică, economică, financiară, tehnică și chiar psihologică, adică fenomenul încrederii neîntrerupte în moneda (fiduciaritatea) pînă la desăvîrșirea procesului de plată.
Plățile electronice au evoluat destul de rapid și s -au diversificat întru-un interval relativ scurt de timp, în special după anul 1990. În prezent, se cunosc mai multe modalități de plată diferențiate din punct de vedere al tehnologiei folosite și a segmentelor de piață cărora se adresează. Plățile electronice se pot clasifica după mai multe criterii astfel:
Dupa tipul de tehnologie: – plăți bazate pe carduri; – plăți bazate pe aplicații modem – în special pentru persoanele juridice care efectuează plăți de valori mai mari; – plăți bazate pe aplicații internet – în special pentru persoanele fizice; – plăți bazate pe telefonia mobila – în special persoane fizice.
După volumul tranzacției: – microplăți (mycro payments), plăți pentru produse și servicii oferite pe web și de valori de pana la 5 euro/$; – plata de tip consumator (consumer payment) între 5-500 euro/$ reprezentînd cumpărăturile de zi cu zi a bunurilor și serviciilor care posedă o valoare mai mare decît a microplăților; – plata de tip afaceri (business payment) peste 500 euro/$ pentru cumpărarea unor cantități mai mari de bunuri și servicii, plăți comerciant către comerciant.
După natura informației: – plăți bazate pe valoare – se transferă efectiv valoare în format electronic; – plăți bazate pe informație – numai informația circulă prin internt, iar tranzacția efectivă are loc în afara conexiunii.
Dupa natura monedei electronice: – plăți bazate pe bani electronici de cont – implică înregistrarea în conturile bancare ale utilizatorului și comerciantului; – plăți bazate pe bani elctronici semn – valoarea este încorporată într -un soft existent pe un dispozitiv electronic, valoarea circulînd de la un dispozitiv la altul fără nici o referință la un cont bancar.
După instrumentele de plată oferite: – plăți cu carduri bancare; – plăți on-line (internet); – microplăți; – plăți prin cecuri electronice.
De a lungul timpului, numerarul a suferit schimbări radicale iar băncile care încearcă mereu să-și reducă costurile operaționale, au dezvolatat conceptul de monedă electronică. Aceasta este destinată tranzacțiilor zilnice, reducand astfel utilizarea monedelor și a bancnotelor de valoare mică.
Moneda electronică reprezintă o valoare monetară stocata electronic, pe suport tehnic, inclusiv cardurile preplătite, care poate fi folosită pe scară largă pentru plăți către diferite entități altele decat emitentul și care nu implică în mod necesar utilizarea conturilor bancare în tranzacție, dar care serveste ca instrument de plată la purtător. Aceasta se refera la banii depozitați prin mijloace electronice în vederea efectuării unor plăți via terminal POS sau prin rețeaua calculatoarelor (internetul).
Băncile pot participa în circuitul monedei electronice în calitate de emitenți, dar pot îndeplini și alte funțtii cum ar fi: distribuirea monedei electronice emise de alte entități, procesarea și deconectarea tranzacțiilor efectuate cu ajutorul monedei electronice precum și înregistrarea în contabilitate a tranzacțiilor respective.
Moneda electronică imbracă mai multe forme:
„Debit cards” – prin utilizarea acestora, consumatorul este împuternicit să cumpere mărfuri prin efectuarea unui transfer electronic al fondurilor direct din conturile lor personale de la banca în conturile comerciantului;
„Stored-Value Card” – sunt carduri care se aseamănă cu carduri de debit și de credit dar se disting prin faptul că ele conțin o sumă fixă ”digital cash”;
Electronic cash (numerar electronic) – reprezintă un exemplu din lumea reală a sistemelor electronice de plăți care folosesc poșta electronică sau web-ul. ”Numerarul electronic” se utilizeaza pe internet pentru cumpărarea de bunuri și servicii.
În continuare vom menționa că în septembrie intrat in vigoare Legea cu privire la serviciile de plată și moneda electronică. Potrivit reprezentanților Băncii Naționale, aprobarea acestei legi va contribui la creșterea încrederii populației în instrumentele de plată fără numerar și reducerea numerarului în circulație. Cetățenii vor putea cumpăra produse de pe Internet și la licitații electronice.
Prevederile de bază ale Legii se referă la cerințele față de activitatea prestatorilor de servicii de plată, condițiile și modul de licențiere a societăților de plată și a societăților emitente de monedă electronică, regimul privind transparența condițiilor de prestare a serviciilor de plată, drepturile și obligatiile prestatorilor de servicii de plată în contextul prestării serviciilor de plată cu titlul profesional și ale utilizatorilor serviciilor de plată, supravegherea prudențiala a prestatorilor de servicii de plată și a emitenților de monedă electronică, modul soluționării reclamațiilor în legătură cu serviciile de plată. Beneficiarii Legii sunt: băncile, prestatorii nebancari de servicii de plată, emitenții de monedă electronică, operatorii postali, Ministerului Finanțelor, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și utilizatorii serviciilor de plată.
Rezultatele scontate ca urmare a implementarii legii supuse consultarii publice sunt asigurarea unui grad înalt al protecției consumatorilor, sporirea încrederii acestora în instrumentele de plată fără numerar, facilitarea utilizării acestora și prin urmare reducerea numerarului în circulație, creșterea concurenței pe piața serviciilor de plata, favorizînd astfel o eficienta mai mare si o reducere a costurilor serviciilor, precum si eliminarea neclaritatilor în utilizarea instrumentelor de plata fara numerar.
Sistemul de plăți din Republica Moldova este supravegheat, începând cu luna septembrie 2013, de Consiliul Național de Plăți, care și-a început activitatea odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la serviciile de plată și monedă electronică. Consiliul Național de Plăți este conceput drept un forum profesionist de consultare la nivel înalt între diverse instituții publice și private. Consiliul va urmari ca serviciile de plată să corespunda cererii de piață pentru satisfacerea necesităților utilizatorilor finali. De asemenea, forumul se va preocupa de promovarea instrumentelor de plată fără numerar.
Conform statutului aprobat, Consiliul Național de Plăți este format din repezentanți de țelor, Ministerul Economiei, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Centrul de Guvernare Electronică, Asociația Băncilor din Moldova, precum și ai băncilor și altor prestatori de servicii de plată. În calitate de președinte al Consiliului este desemnat un viceguvernator al Băncii Naționale.
Constituirea Consiliului Național de Plăți prezintă o concretizare a oportunităților și inițiativelor de promovare a noilor instrumente de plată fără numerar securizate și accesibile.o serie de acțiuni necesare a fi întreprinse de autoritățile și operatorii de plăți. Băncile licențiate trebuie să-și adapteze procedurile și procesele interne în conformitatea cu legea intrată în vigoare, în special cele ce țin de protecția utilizatorilor serviciilor de plată. De asemenea, intrarea legii respective în vigoare extinde mediul concurențial datorită altor prestatori de servicii de plată ce își vor putea obține licența în conformitate cu noua lege.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea, Perspectivele de Dezvoltare Si Rolul Operatiunilor cu Carduri Bancare In Republica Moldova (ID: 139964)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.