Evaluarea Performantei Entitatii Etapa A Controlului De Gestiune 3 [304777]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZARE: [anonimizat]. Univ. Dr. Constanța Iacob

Student,

2020

PAGINA DE GARDĂ

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZARE: CONTABILITATE

,, [anonimizat] A CONTROLULUI DE GESTIUNE’’

[anonimizat]. Univ. Dr. Constanța Iacob

Student,

2020

CUPRINS

INDEXUL TABELELOR
INDEXUL REPREZENTARILOR GRAFICE
INTRODUCERE…………………………………………………………………
Capitolul 1. Indicatori de evaluare a profitabilității………………………….
1.1.2 Indicatori de evaluare a [anonimizat]………………….
1.1.3. Indicatori de evaluare a lichidității și a gradului de îndatorare…………….
1.1.4 Indicatori de evaluare a activității subdiviziunilor și a proiectelor…………
1.2. Alți indicatori de evaluare a performanței financiare………………………..
1.3. Rolul performanței în prevenirea insolvențe…………………………………
1.4. STUDIU EMPIRIC ASUPRA PERFORMANTEI ENTITATII…………….
Concluzii………………………………………………………………………….

Bibliografie……………………………………………………………………….

Anexe……………………………………………………………………………..

[anonimizat] A CONTROLULUI DE GESTIUNE

INDEXUL TABELELOR
INDEXUL REPREZENTARILOR GRAFICE
INTRODUCERE

Finanțele reprezintă o [anonimizat] a guvernului. Acestea dețin cheia tuturor activităților umane. Deopotrivă reglementează deciziile și cheltuielile de investiții și încearcă să obțină cele mai bune rezultate din orice mijloc de schimb disponibil.

[anonimizat]. Același lucru este valabil și pentru corporații și alte organizații.

Analiza financiară presupune conultarea situațiilor financiare sau a contului, se referă la evaluarea viabilității, a stabilității și profitabilității unei întreprinderi, a [anonimizat] a unui proiect (Tabără, 2005: 198).

[anonimizat]. Aceste grupuri au nevoie de lichidități pentru a cumpăra produse și servicii. [anonimizat] o perspectivă generală asupra diferitelor elemente ale poziției financiare încorporate în astfel de declarații. [anonimizat]. O posibilă modalitate de a structura un proces general de gestionare a capitalului prezintă câteva componente diferite. Prima componentă este alocarea. Stabilirea veniturilor țintă este cea de-a doua componentă. [anonimizat]-a treia piesă determină beta. Beta este o măsură de volatilitate Pentru companiile cotate la bursă putem găsi o [anonimizat], Barra sau Standard & Poors. Din moment ce beta este o măsură a volatilității, putem analiza și volatilitățile istorice reale față de piață. [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat] afacerii este respectat. Raportarea financiară exactă și analiza financiară au o contribuție semnificativă în această activitate de monitorizare și, prin urmare, ar trebui să i se acorde o atenție suficientă întreprinderii.

CAPITOLUL 1. INDICATORI DE EVALUARE A PROFITABILITAȚII

1.1.2 Indicatori de evaluare a eficienței economico-financiare

Analiza financiară se concentrează pe cifrele-cheie din situațiile financiare și pe relația semnificativă care există între ele. Acestea pot fi indicatori sau măsuri utile pentru aprecierea diagnosticului financiar al unei organizații și stabilitatea financiară (pe termen lung și pe termen scurt), managementul financiar și eficiența generală a afacerii. Interesul diferitelor grupuri conexe, cum ar fi managerii, acționarii, creditorii și autoritățile, este afectat de performanța financiară a unei companii. Analizorii performanței financiare sunt de o importanță deosebită în relația dintre aceste părți. Profitul și pierderile ne arată rezultatul operațiunilor pe o anumită perioadă de timp în ceea ce privește veniturile obținute și cheltuielile suportate în cursul anului, situațiile financiare oferă o vedere sumară a poziției financiare și a operațiunilor sau a unei firme (Vasile, 2010: 41). Deși designul, managementul de proiect, controlul costurilor, controlul calității, planificarea, licitația competitivă și selecția contractorilor sunt activități durabile în construcții, mijloacele de procurare și livrare a acestora sunt multe și variate și sunt supuse unor schimbări rapide și continue.

Managementul în afaceri și organizații este funcția care coordonează eforturile oamenilor de a-și atinge obiectivele și obiectivele folosind resursele disponibile în mod eficient. Managementul cuprinde planificarea, organizarea, personalul, conducerea sau conducerea și controlul unei organizații sau inițiative pentru atingerea unui scop. Resursele cuprind desfășurarea și manipularea resurselor umane, a resurselor financiare, a resurselor tehnologice și a resurselor naturale (Dumbravă, Pop, 2011: 297).

Benchmarking-ul este procesul de comparare a proceselor de afaceri și a măsurătorilor de performanță cu cele mai bune practici din domeniu sau cu cele mai bune practici din alte companii. Dimensiunile măsurate în mod obișnuit sunt calitatea, calitatea și costul. În procesul de benchmarking cu cele mai bune practici, managementul identifică cele mai bune firme din industrie sau într-o altă industrie în care există procese similare și compară rezultatele și procesele celor studiate ("obiectivele") cu propriile rezultate și procese.

În economie, concurența este rivalitatea dintre cei care încearcă să atingă astfel de obiective, cum ar fi creșterea profiturilor, cota de piață și volumul vânzărilor, variind elementele mixului de marketing: preț, produs, distribuție și promovare. Merriam-Webster definește concurența în afaceri ca "efortul a două sau mai multe părți care acționează independent pentru a asigura afacerea unui terț prin oferirea celor mai favorabile condiții". A fost descris de Adam Smith în "The Wealth of Nations" (1770), iar economiștii mai târziu au atribuit resursele productive celor mai valoroase utilizări și au încurajat eficiența. Smith și alți economiști clasici înainte ca Cournot să se refere la rivalitatea prețurilor și a prețurilor între producători pentru a-și vinde bunurile în cele mai bune condiții prin licitarea cumpărătorilor, nu neapărat unui număr mare de vânzători și nici unei piețe în echilibru final.

Calculul costurilor se referă la colectarea și distribuirea costurilor în utilizarea metodei costului categoriei și a metodei costului procesului. Controlul costurilor se referă la faptul că întreprinderile calculează și analizează producția reală exact în conformitate cu standardul costurilor și cheltuielilor, pe baza regulilor costului țintă și a responsabilității. Controlul costului include controlul ierarhic controlul global și complet, controlul prealabil, controlul intermediar și controlul ulterior.

Reguli de analiză și evaluare a costurilor și analiza cost se referă la evaluarea și rezumarea formării costurilor, identificarea factorilor care afectează costurile, dezvăluirea cauzei conservării și a deșeurilor și căutarea unor soluții de diminuare a costurilor, se referă la evaluarea realizării fiecărei unități responsabile în funcție de planificarea costurilor și a informațiilor complete și fiabile privind costul și o combină cu regulile de recompense și p Regulile de gestiune a produselor Regulamentele constau în principal în regulile de gestionare a produselor finite (semifabricate) și în regulile de gestionare a dezvoltării produselor. Conținutul principal include gestionarea statisticilor privind circulația în circulație a procesului de lucru în fabrică și a inventarului de lucru în proces; determinarea rezervei rezonabile de produse semifabricate și de lucru în curs și examinarea ratelor seturilor întregi; îmbunătățind managementul stocării și jucând rolul de control ca depozitul intermediar; dezvoltarea noilor tipuri de produse și direcții de dezvoltare, precum și stabilirea strategiei de dezvoltare a produselor și a metodelor și proceselor de dezvoltare ale noului produs. Regulile de management al calității trebuie să prevadă dispoziții pentru indicatorii de calitate ai produsului, standardele de calitate ale produsului, managementul calității în procesul de proiectare și încercare, managementul calității în procesele de fabricație, managementul calității în procesul de utilizare, precum și mecanismul conceptului, rolului, conținutului și funcționării asigurării calității sistem.

Sarcina pentru funcția de gestionare a costurilor este de a produce informații pentru utilizatorii interni care au nevoie de informații economice exacte, detaliate și frecvente pentru luarea deciziilor. Concret, managementul costurilor "identifică, colectează, măsoară, clasifică și raportează informații utile managerilor pentru determinarea costurilor produselor, clienților și furnizorilor și a altor obiecte relevante, precum și pentru planificarea, controlul, îmbunătățirea continuă și luarea deciziilor. Gestionarea costurilor proiectului include trei funcții importante numite estimarea costurilor, bugetare și controlul costurilor. Scopul acestor funcții este "să se asigure că proiectul este executat într-un mod rentabil, profitabil, conform principiilor de afaceri și din perspectiva întregii companii. În această lucrare, ne bazăm pe cercetarea existentă asupra produselor și sistemelor complexe pentru a aborda provocările legate de gestionarea costurilor în proiecte cu o complexitate variată. Pe baza unui studiu de caz calitativ, identificăm mai multe provocări în efectuarea diferitelor funcții de gestionare a costurilor legate de estimarea costurilor, controlul și monitorizarea costurilor, recunoașterea veniturilor, analiza profitabilității și calcularea marjei. Funcțiile de gestionare a costurilor sunt afectate de mărimea, complexitatea, incertitudinea și unicitatea proiectelor respective. Reducerea costurilor înainte de a efectua o evaluare operațională ar putea să nu rezulte eficiență sau rentabilitate îmbunătățită. Etapa a doua a acestui efort ar fi un proiect de reducere a costurilor. Primul pas al acestei faze ar trebui să înceapă cu o comparație a companiei cu rentabilitatea medie în cadrul industriei. Este important să se țină cont de resursele și publicațiile din industrie pentru a obține medii de rentabilitate regionale adecvate și comparabile. Toate costurile fixe și variabile din cadrul procesului de fabricație trebuie să se axeze pe obiectivele de reducere, eliminare, modificare, substituire sau inovare. Se recomandă controlarea achizițiilor directe de materiale, transportul de marfă, utilitățile, asigurările, costurile de transport al stocurilor și alte costuri indirecte de fabricație. În timpul oricărui proiect de îmbunătățire a procesului sau de reducere a costurilor, este esențial să se angajeze angajați de la toate nivelurile în acest proces. Angajarea în inițiativele de îmbunătățire a proceselor le face să se concentreze asupra companiei și a profitabilității sale, precum și a activității lor. O stabilire clară a sarcinilor angajaților angajaților va spori avantajele proiectului, deoarece personalul de producție posedă cea mai bună experiență în procesul de fabricație și poate oferi o imagine inestimabilă. Condițiile economice slabe tind să conducă la creșterea proiectelor de îmbunătățire a eficienței. Cu toate acestea, nu Trebuie trecută cu vederea importanța luării în considerare a anumitor niveluri ale unuia dintre aceste proiecte în fiecare an. Aceste proiecte pot duce, de asemenea, la o creștere mai bună decât medie în condiții economice bune. Înțelegerea și controlul costurilor de producție poate fi diferența dintre vânzarea sau pierderea vânzării. De asemenea, poate fi diferența dintre realizarea unei vânzări profitabile sau vânzarea neprofitabilă.

O declarație de performanță financiară furnizează, de asemenea, detalii despre cheltuielile unei corporații. Cheltuielile reprezintă costuri pe care o companie le suportă în decursul unei perioade. Ele pot include costul vânzărilor, cheltuielile cu dobânzile și pierderile din investițiile pe termen scurt. O cheltuială poate fi un element pe termen scurt dacă este datorat într-un an sau mai puțin sau un element pe termen lung, dacă este datorat după un an. De exemplu, cheltuielile pe termen scurt ale Companiei A pot include costul vânzărilor și cheltuielile cu dobânzile. O declarație de performanță financiară furnizează detalii importante despre veniturile unei corporații (Dumitru, 2001: 81). Veniturile reprezintă încasările pe care o companie le câștigă în decursul unei perioade. Acestea pot include vânzări, venituri din dobânzi și câștiguri din investiții pe termen scurt. Un venit poate fi un element pe termen scurt dacă este câștigat într-un an sau mai puțin sau un element pe termen lung dacă este câștigat după un an. De exemplu, veniturile pe termen scurt ale Companiei A pot include venituri din vânzări și dobânzi, în timp ce veniturile pe termen lung pot include veniturile din dobânzi (dintr-un cont de economii corporative) câștigate în paisprezece luni. Un departament contabil al unei corporații poate întocmi o declarație de performanță financiară în orice moment dat sau pe tot parcursul anului, în funcție de cerințele afacerii. De exemplu, conducerea de top a companiei (Kurosawa, 1975; 157) . A poate solicita managerului contabil să pregătească o declarație de performanță financiară pentru ultimele două săptămâni din iulie și primele trei săptămâni ale lunii noiembrie pentru a înțelege ce factori afectează vânzările și dacă vânzările sunt sezoniere . O declarație de performanță financiară oferă o imagine semnificativă asupra rentabilității unei organizații. O declarație de performanță financiară ajută, de asemenea, un investitor, un creditor sau un regulator să evalueze situația economică a unei corporații. De exemplu, Compania A solicită un împrumut de la o bancă locală. Agentul de credit al băncii poate revizui situația financiară a Companiei A pe o perioadă de 5 ani pentru a măsura nivelele de profitabilitate sau tendințele de vânzări și asigură că societatea A va avea disponibil în numerar pentru a rambursa împrumutul. (Bogdan, 2002:181).

Figura nr. 1 Planificarea financiară eficientă

În matematica financiară, o măsură de risc este utilizată pentru a determina valoarea unui activ sau a unui set de active (valută tradițională) care trebuie păstrată în rezervă. Scopul acestei rezerve este de a face ca riscurile luate de instituțiile financiare, cum ar fi băncile și companiile de asigurări, să fie acceptabile pentru autoritatea de reglementare. În ultimii ani atenția sa îndreptat spre măsurarea convexă și coerentă a riscurilor. În timp ce media aritmetică este adesea folosită pentru a raporta tendințele centrale, aceasta nu este o statistică robustă, ceea ce înseamnă că este foarte influențată de valori extreme. Deși este dificil să se aloce o valoare financiară prestațiilor sociale, multe activități nonprofit de a produce, nonprofit simt nevoia de a măsura performanța lor. Revenirea socială a investițiilor (SROI) este o formă de măsurare care poate fi utilizată de organizațiile non-profit. SROI acordă o valoare financiară activităților caritabile, astfel încât organizațiile nonprofit să își poată măsura beneficiile sociale( Pantea, 1999 :84). De exemplu, crizele nonprofit utilizează metoda SROI pentru a măsura valoarea activităților lor prin încercarea de a arăta cum ajutarea populației fără adăpost educația și formarea au beneficii cum ar fi crearea de venituri fiscale și reducerea costurilor de bunăstare. Măsurarea performanței pe de altă parte este mai puțin consumatoare de timp și poate furniza informații în timp pentru deciziile de zi cu zi. În timp ce atât evaluarea, cât și măsurarea performanțelor sunt necesare, fiecare are propriile avantaje și dezavantaje. Un aspect dăunător al măsurării performanței este că validitatea rezultatelor poate fi pusă la îndoială și nu este clar dacă rezultatele pozitive au fost sau nu datorate unui program specific. Măsurarea performanței nu este un concept nou, ci mai degrabă un concept vechi de importanță reînnoită astăzi. Utilizarea măsurării performanței a devenit o practică obișnuită în anii '70 prin introducerea de noi programe sociale care trebuiau evaluate. Cu toate acestea, interesul pentru măsurarea performanțelor a scăzut în anii 1980, deoarece oamenii nu au perceput beneficiile folosirii măsurătorilor de performanță în luarea deciziilor. În anii 1990, măsurarea performanței a fost reabordată, deoarece cererile de menținere a responsabilităților publice față de public au crescut.

Tranziția la industria 4.0 este de asemenea o problemă macroeconomică majoră, care se confruntă astăzi cu toate țările industriale majore. Rentabilitatea capitalului angajat ROCE, relevantă la scara unui echipament sau a unei instalații, este de asemenea la nivelul unei întregi țări: evoluția sa reflectă modul ales de o națiune în termeni de politică industriale. AD Prima cale esteautomatizarea. Dar nu îmbunătățește în mod fundamental ROCE: crește capitalul investit de efectul investiției. Cifra de afaceri a activelor scade, iar companiile devin mai mari de capital. Profitul crește odată cu înlocuirea activităților manuale cu activități automatizate. În cele din urmă, cele două fenomene tind să se echilibreze, iar ROCE rămâne aceeași. Dimpotrivă, calea de depreciere industrială se caracterizeazăprintr-un profit în scădere, ceea ce duce la o scădere a nivelului investițiilor, care scade sub depreciere. Astfel, capitalul angajat scade, însă rotația activului (CA / CE) crește artificial, compensând scăderea profitului și menținând o constantă ROCE. Cu toate acestea, calea industriei 4.0 se caracterizează printr-o creștere a ROCE, condusă atât de o modernizare a activului industrial, cât și de o utilizare a acestuia din urmă la maximum posibilităților sale. Marea majoritate a tratatelor de economie prezintă detaliat resursele angrenate în procesul economic și importanța lor. Cele mai multe dintre acestea sunt unanime în a afirma că, de departe, cele mai însemnate dintre acestea sunt resursele umane. Astfel, rolul factorului uman în realizarea progresului începe să fie din ce în ce mai bine cunoscut. Resursele umane sunt cele care influențează hotărâtor rezultatul economic. Din acest motiv, toate disciplinele care doresc să investigheze progresul economic acordă un spațiu mai larg sau mai restrâns factorului uman și contribuției acestuia la obținerea rezultatelor. Cu toate că oamenii sunt "măsura tuturor lucrurilor"(Ostring, 2014; 97) nu tot timpul în cadrul firmelor importanța lor este apreciată la reala valoare. Cauzele sunt diverse: de la o subestimare a motivării, la teama că angajații, prin realizarea propriei lor importanțe vor cere drepturi salariale sporite. Indiferent însă de atitudinea întâlnită în practică, nimeni, nici chiar cel mai reticent sau reținut manager nu poate tăgădui că resursele umane sunt cele care identifică oportunitățile strategice ale organizației, care concep bunurile și serviciile de la faza de idee până la realizarea lor fizică și care le comercializează. Tocmai din acest motiv, resurselor umane le sunt asociate noțiuni care relevă importanța lor. Numeroși autori le caracterizează ca fiind importante, unice, iar Aurel Manolescu a sintetizat printr-o afirmație simplă toate meritele acestora: "resursele umane reprezintă organizația"( Manolescu, 2003: 170). În același sens, Boudreau și Milkovich afirmă că "deși instalațiile tehnice, echipamentul tehnologic sau capitalul financiar sunt importante, resursele umane sunt, în mod particular, foarte importante” (Milkovich, Boudreau, 1991:56) .

Rolul resurselor umane este clar și în ceea ce privește implicarea lor în creșterea eficienței:"oamenii sunt resursele active ale organizației, deoarece potențialul lor, experiența și pasiunea oamenilor, inițiativele și dezvoltarea lor contribuie activ la creșterea eficienței și eficacității organizaționale" posedând capacitatea de a amplifica considerabil efectul utilizării celorlalte resurse. Pornind de la rolul lor în cadrul organizației putem aprecia într-o manieră generală resursele umane ca fiind condiție sine qua non a existenței procesului de producție (munca – factor de producție), factor ce poate influența direct nivelul performanței organizației fiind implicat în planificarea și derularea activității. Ca o sinteză a afirmațiilor de mai sus putem concluziona că resursele umane nu reprezintă altceva decât active ale întreprinderii ce slujesc la punerea în practică a obiectivelor organizației, mijloace care pot condiționa succesul organizației, prin utilizarea eficientă a resurselor financiare, materiale, instituționale, prin modul în care își pun capacitățile intelectuale și creative în slujba îndeplinirii sarcinilor.

Particularitățile resurselor umane, precum și complexitatea acestora, pun probleme deosebite managerilor de la toate nivelurile organizatorice, astfel încât gestiunea acestora constituie o latură importantă a activității de management, calitatea și eficiența modului în care se desfășoară fiind definitorii în obținerea succesului activităților organizației. Focalizarea concepției manageriale pe resursa umană reprezintă o soluție posibilă de realizare a performanțelor indiferent de domeniul de activitate. Fără prezența efectivă a oamenilor care știu ce, când și cum trebuie făcut, ar fi imposibil ca organizațiile să-și atingă obiectivele. Dacă până nu de mult interesul managerilor se concentra asupra aspectelor „tehnice”- obținerea de noi piețe, realizarea unui profit cât mai mare, introducerea noilor tehnologii, restructurarea activității, de cele mai multe ori pierzând din vedere aspectul „uman” al activității din organizațiile lor, în prezent activitatea de resurse umane a devenit extrem de importantă pentru asigurarea organizațiilor cu angajați valoroși care să contribuie la realizarea obiectivelor acestora.

Este evident astăzi că managerul competent trebuie să aibă o mare capacitate de analiză și sinteză, flexibilitate și mobilitate în gândire, capacitate de negociere, disponibilitate de dialog, spirit de echipă, dar, mai ales, să știe cum să motiveze angajații în obținerea de rezultate performante și să conștientizeze că succesul poate fi obținut numai atunci când fiecare angajat simte că are valoare și că este important în cadrul organizației.

Orice afacere este sortită eșecului dacă întreprinzătorul nu acordă atenția cuvenită acestei resurse, care dintre toate resursele este singura creatoare de valoare, este o resursă cheie, o resursă vitală, care asigură supraviețuirea dezvoltarea și succesul competițional al tuturor organizațiilor.

Convinși fiind că resursele umane sunt principala resursă strategică ale oricărei organizații, orice conducător trebuie să acorde importanță maximă unor activități ca: atragerea și folosirea resurselor umane, asigurarea compatibilității între cerințele posturilor și competența personalului, formarea și dezvoltarea resurselor umane, managementul carierei personalului,evaluarea performanțelor profesionale, motivarea personalului și nu în ultimul rând, conceperea modalităților de realizare a unui sistem al organizației care să asigure satisfacții și posibilitatea de armonizare a obiectivelor personale cu cele organizaționale

Cu alte cuvinte, resursele umane reprezintă motorul funcționării unei companii și de aceea este extrem de importantă evaluarea corectă și eficientă a acestora, atât sub dimensiune cantitativă cât și calitativă, dar mai cu seamă în ceea ce privește performanțele acestora.

Analiza pozitiei financiare se realizeaza prin intermediul diagnosticul financiar are ca obiectiv evidențierea modalităților de realizarea a echilibrului financiar, a etapelor valorificării capitalului financiar și treptelor de acumulare bănească de formare a rezultatului financiar final, fiind punctual de plecarea in fundamentarea deciziei de investire.

Pentru a se determina gradul in care este realizat echilibrul financiar se compară anumite categorii de active și pasive prin intermediul unor indicatori specifici aplicați bilanțului financiar.

Situația netă (SN)

Situația netă (activul net) este de fapt reprezentată de capitalurile proprii, adică investiția inițială a acționarilor (capitalul) îmbogățită pe parcurs cu noi acumulări (prime, rezerve și mai ales rezultatul exercițiului). Acest indicator reflecta averea neta a actionarilor sau asociatilor întreprinderii.

Cel mai adesea situatia neta este pozitiva si crescătoare, ca urmare a reinvestirii unei părți din profitul net sau a altor elemente (subvenții, reporturi din exercițiul precedent, etc.). Aceastaă creștere a situației nete reflectă atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, și anume maximizarea valorii întreprinderii, adică a valorii capitalurilor proprii (Koontz & Lawrence, 2010: 24) .

O situație netă negativă semnifică o depășire a activului de către datorii și anunță falimentul întreprinderii. Această situație se poate datora pierderilor din exercițiile anterioare, care au consumat integral capitalurile proprii. Partea neacoperită cade în sarcina creditorilor, care și-au asumat riscul de insolvabilitate al firmei.

TA = total active, TD = total datorii

1.EBITDA- reprezintă câștigul brut din activitatea de exploatare, fără să fie afectat de amortizări și provizioane. Putem afirma că EBITDA reprezintă echivalentul monetar (cu reflectarea în trezorerie) a câștigului din activitatea de exploatare.

EBITDA – Earnings before interest, tax, depreciation and amortization (rezultatul înainte de deducerea: cheltuielilor privind dobânzile; impozitului pe profit; amortizării, ajustărilor și provizioanelor)

EBITDA= Venituri totale – Cheltuieli totale (exclusive: cheltuieli cu dobânda, impozit pe profit, cheltuieli cu amortizarea, ajustări pentru depreciere și pierderi de valoare și ajustări pentru provizionae pentru riscuri și cheltuieli).

2.EBIT- este un indicator utilizat în calculele financiare de rentabilitate și exprimă câștigul din activitatea de exploatare a întreprinderii, afectat de amortizări și provizioane.

EBIT – Earnings before interest and tax (rezultatul înainte de deducerea dobânzilor și a impozitului pe profit)

EBIT=EBITDA – Ajustări privind amortizările și provizioanele.

3. EBT- Earnings before tax (rezultatul înainte de deducerea cheltuielii cu impozitul pe profit).

EBITDA pozitiv implică faptul ca activitatea de exploatare se reflectă la nivelul trezoreriei printr-un surplus monetar .

EBITDA nu este influențat de politica privind amortizarea si provizioanele, de politica de finanțare (ch. dobânzi) și de politica fiscală (privind impozitul pe profit).

EBT ia în considerare și activitatea de natură financiară a întreprinderii prin intermediul dobânzilor plătite, ca principală cheltuiala de natură financiară, reprezentând remunerarea capitalurilor investite în întreprindere de către creditori. Valoarea acestuia in cei doi ani este egala cu rezultatul brut calculat anterion.

Conținutul strategiilor de dezvoltare a afacerilor ar trebui să țină seama de angajamentele asumate de stat în cadrul Acordului de asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele sale membre și în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Strategia oferă un set de instrumente de suport pentru diferite segmente de afaceri. Instrumentele de sprijin se referă la diferite domenii de politică și, prin urmare, eficacitatea acestora depinde de performanțele diferitelor organisme și agenții ale sectorului public, dintre care ar trebui să se stabilească o coordonare. O mare parte din acțiunile Strategiei trebuie implementate de instituții din sectorul privat, inclusiv organizații de autoreglementare, asociații de afaceri și alte instituții ale societății civile.

Impactul strategiilor de piață oferă managerilor corporativi un set de tehnici pentru evaluarea performanțelor afacerilor și dezvoltarea de strategii față de acestea. PIMS a crescut din baza de date a General Electric și este acum susținută de Institutul de Planificare Strategică (SUA). Folosind informații despre aproximativ 4000 de unități de afaceri, aceasta implementează o analiză de regresie multiplă pentru a estima impactul asupra profitabilității unui număr mare de variabile ale strategiei și ale structurii pieței. Analiza PIMS presupune că diferitele variabile ale strategiei și ale structurii pieței au influențe independente asupra rentabilității. Cu cât sunt mai complexe interacțiunile dintre diferitele variabile ale strategiei și ale structurii pieței, cu atât este mai puțin valabilă o orientare bazată pe rezultatele estimărilor de regresie a bazei de date ( Brcaln et al, 2006: 159) .

Cele mai multe companii au un proces dublu de planificare: planificarea strategică se concentrează pe termen mediu și lung, planificarea financiară controlează performanța pe termen scurt. În mod tipic, primul an al planului strategic include planul de performanță pentru anul viitor în ceea ce privește bugetul de funcționare, bugetul cheltuielilor de capital și obiectivele strategice privind cota de piață, nivelul de producție și ocuparea forței de muncă și reperele strategice specifice. Planurile anuale de performanță sunt convenite între manageri la nivel de conducere la nivel de întreprindere și manageri la nivel de întreprindere. La sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, acestea sunt analizate și evaluate în cadrul unei reuniuni de revizuire a performanțelor între managementul afacerilor și corporativ.

Obiectivele de performanță pun accentul pe indicatorii financiari (rentabilitatea capitalului investit, creșterea veniturilor din vânzări) și includ, de asemenea, obiective strategice (cota de piață, introducerea de noi produse, calitatea) și performanța operațională (ieșire, productivitate). Obiectivele de performanță sunt de obicei specificate în detaliu pentru anul următor, ținte de performanță mai puțin detaliate pentru o perioadă de până la cinci ani.

Performanța poate fi măsurată prin mai mulți indicatori sau rapoarte financiare. Până în prezent, literatura de specialitate a analizat performanțele companiilor din diferite țări și sectoare economice prin intermediul unor măsuri contabile diferite, cu un mare impact, inclusiv rentabilitatea activelor (ROA), rentabilitatea capitalului propriu (ROE) și marja de profit brut (GPM) , Profitul operațional net (NOP), rentabilitatea activelor totale (ROTA), rentabilitatea capitalului investit (ROIC). Performanța la nivel microeconomic a fost studiată în funcție de lichiditate, cum ar fi raportul actual și raportul lichidităților, factorii de risc identificați prin efectul de levier și fluxul de numerar per pasiv. Alte cercetări evidențiază evaluarea performanței, exprimată prin câștigurile înainte de dobânzi și impozite (EBIT) sau exprimându-l prin EVA, rentabilitatea capitalului propriu (ROE) și marja de profit operațional. Informațiile privind performanța reprezintă dovezi privind performanța financiară care sunt colectate și utilizate sistematic( Nabi et al, 2007 : 391). Dovezile se referă la eficacitatea sau ineficacitatea activităților, în acest caz vorbind despre rezultate, factori care pot afecta rezultatele și măsurile care pot fi luate pentru a îmbunătăți performanța financiară. Metodele matematice-economice care utilizează diferitele rapoarte financiare care și-au dovedit utilitatea în procesul decizional al investitorilor de capital. Cel mai din timp, aceste modele implică relații liniare între un set de rapoarte financiare și rata de returnare a companiei. Ca variabilă dependentă folosită, am angajat ROE, așa cum am crezut că este sintetizează cel mai bine conceptul de performanță a companiei. Rentabilitatea capitalului propriu este probabil cel mai frecvent folosit la măsurarea profitabilității (Kini et al, 2009 :136). Datorită accesibilității datelor și ușurința în a fi înțelease, precum și interesul acordat acestui raport prin investitorii de capital, am decis să aplicăm ROE în loc de EVA (Valoarea Economică Adăugată) în generarea unui model econometric pentru investigarea empirică a relației între diferitele rapoarte de la situația financiară a unei societăți și performanța acestora.

1.1.3. Indicatori de evaluare a lichidității și a gradului de îndatorare

Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situația financiară a companiei. Noile strategii de menținere și dezvoltare a companiei în mediul specific economiei locale se vor baza pe acest diagnostic. Obiectivul este de a urmări capacitatea financiară a companiei de a genera profit, capacitatea acesteia de a-și onora obligațiile pe termen lung și pe termen scurt (lichiditatea și solvabilitatea societății), precum și valoarea sa. De cele mai multe ori, utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru a acorda credite companiilor (în special pentru bănci), fie pentru a lua decizii privind intrarea în capitalul unei companii. Utilizatorii diagnosticului intern intern pot fi managerii, acționarii sau angajații (Knight, 2012:318) . Obiectivul în acest caz este de a detecta posibilele situații de dezechilibru financiar și de a adopta noi decizii de administrare a societății. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii și a cauzei dezechilibrului, care va trebui rezolvată. Utilizatorii de diagnostic extern extern sunt: ​​analiștii financiari, potențialii acționari, organismele bancare sau financiare sau chiar statul. Performanța unei companii este măsurată prin compararea mijloacelor utilizate cu rezultatele obținute. Nevoia de capital de lucru prezintă un echilibru pe termen scurt și se calculează ca diferență între suma stocurilor și creanțelor pe de o parte și datoriile operaționale pe de altă parte, reprezentate de datoriile către furnizori, angajați, stat și acționari. Un capital de lucru pozitiv arată că resursele temporare nu pot să acopere singure necesitățile temporare de finanțare, fiind necesare noi surse, fie din capitalul circulant (dacă este pozitiv), fie din noi împrumuturi. Un capital circulant negativ arată că resursele temporare acoperă nevoile temporare de finanțare, prezentând astfel o stare de echilibru. Trezoreria netă prezintă echilibrul general al companiei. O trezorerie netă pozitivă indică o stare de echilibru, în timp ce una negativă indică faptul că societatea are nevoie de alte surse noi de finanțare. Rata cifrei de afaceri indică capacitatea companiei de a realiza venituri. Acestea reflectă eficiența activităților de exploatare și indică durata de colectare a creanțelor, pentru plățile furnizorilor, pentru stocarea materialelor, inventarul de zile al unui ciclu de funcționare (Marsh, 2012 :46) . Ratele structurii capitalurilor exprimă factori calitativi pentru creșterea rentabilității capitalurilor, dar și capacitatea companiei de a face față sumelor investite de acționari sau creditori. Indicatorii multipli vor fi analizați într-un diagnostic de rentabilitate: punctul de rentabilitate, marja de variabilă a cheltuielilor, structura cheltuielilor (fixă și variabilă), rezultatul net, ratele de rentabilitate (economice, financiare). Punctul de rentabilitate (cifra de afaceri critică) arată nivelul veniturilor care acoperă toate cheltuielile, astfel încât profitul să fie egal cu zero. Conținutul strategiilor de dezvoltare a afacerilor ar trebui să țină seama de angajamentele asumate de stat în cadrul Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele sale membre și în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Strategia oferă un set de instrumente de suport pentru diferite segmente de afaceri. Instrumentele de sprijin se referă la diferite domenii de politică și, prin urmare, eficacitatea acestora depinde de performanțele diferitelor organisme și agenții ale sectorului public, dintre care ar trebui să se stabilească o coordonare. O mare parte din acțiunile strategiei trebuie implementate de instituții din sectorul privat, inclusiv organizații de autoreglementare, asociații de afaceri și alte instituții ale societății civile.

Marja variabilă a cheltuielilor se obține prin scăderea din cifra de afaceri a cheltuielilor variabile. Această valoare reprezintă, de fapt, cheltuielile fixe și profitul companiei. Cu cât sunt mai mari marjele, cu atât profitul este mai mare. Împărțirea cheltuielilor totale variabile și fixe este importantă pentru variația producției. Astfel, companiile care au cheltuieli fixe mai mari sunt mai vulnerabile pentru a avea o scădere a nivelului de activitate al companiei. În general, obiectivul diagnosticului financiar este acela de a oferi informații financiare celor din interiorul companiei, dar și celor din afara acesteia, cu anumite interese în cadrul companiei. Informațiile necesare pentru diagnosticul financiar se iau din situațiile financiare dezvoltate (bilanț, contul de profit și pierdere, situația fluxului de trezorerie, modificări ale situației capitalurilor proprii, adnotări asupra situațiilor financiare) sau cele simplificate (bilanț, cont de profit și pierdere , adnotări privind situațiile financiare). Funcția de scor rezultă din prelucrarea statistică a indicatorilor financiari, calculată pentru fiecare companie. Se poate opta pentru o regresie multiplă sau pentru o analiză discriminatorie unidimensională sau multidimensională.

Figura nr. 2 Reprezentarea schematică a procesului de producție

Sursa: reproducerea autorului având în vedere sursa Mereuță, 1994 și standardele ISO (Mereuță, 1994)

Funcția de regresie se referă la o expresie matematică dedusă după prelucrarea unor date experimentale care estimează dependențele de la două sau mai multe variabile ale unui sistem sau proces. După estimarea funcției de regresie, aceasta va fi aplicată unui eșantion de companii. Valorile ajustate ale riscului de faliment vor rezulta din aceasta. Dacă modelul este validat statistic, acesta poate fi utilizat pentru a prezice riscurile de faliment. Indicatorii de faliment utilizați în diagnosticul financiar pot fi acei indicatori ai tipului funcției de scor. Aceste funcții au fost folosite de bancă de o anumită perioadă de timp pentru a evalua bonitatea clienților și pentru a stabili eventualele condiții de faliment.Analiza diagnosticului nu este limitată la radiografia și aprecierea stadiilor specifice ale întreprinderilor, ci implică fenomene diferite, dar reprezintă și o parte organică a managementului foresight-ului, respectiv managementului strategic. În ceea ce privește opinia specialistului Ilie Vasile în domeniul gestiunii, un lider eficient sacrifică 50% din timp spre problemele gestiunea financiară a activităților (Thrun, 2003 : 180). În special, printr-un program de diagnostic referitor la o companie, se pot cunoaște toate mecanismele sale activități juridice, tehnice și de producție, sau cele sociale (resurse umane) și economico-financiare etc., precum și punctele forte și slabe corespunzătoare. Aceste fapte vor atinge scopul de a accentua parametrii de lucru ai unei companii, estimarea performanțelor și a riscurilor specifice unei activități viitoare. Îndeplinirea dificultăților în activitatea economică, înregistrarea unor rezultate negative și depășirea timpilor de criză sau existența unui personal motivat nu va reprezenta decese, ci evenimente care se întâmplă în prezent, la viața unei întreprinderi. Deteriorarea economico-financiară a activității unei întreprinderi se va baza pe existența anumitor situații din istoricul personal al întreprinderii care au funcționat, sau în lipsa acestora, pe situații de succes asemănătoare .Cu toate acestea, nu va exista o soluție atât timp cât managerii nu au cunoștință despre o situație de dificultate potențială. Din acest motiv, deteriorarea va fi menținută și de asemenea, se va înrăutăți odată cu trecerea timpului, dacă nu se vor efectua intervenții la timp, de către diagnosticarea activităților și printr-un plan de îndreptare. Diagnosticul reprezintă performanța. Aceasta asigură factorilor decizionali o viziune realistă asupra situației și asupra procesului dăunător, precum și a punctului de pornire privind înființarea unui plan de reorganizare sau dizolvare. Diagnosticul unei întreprinderi, așa cum sa menționat mai sus, are ca obiectiv identificarea punctelor slabe de activitate, pentru a le corecta și punctele forte, pentru a le exploata în obținerea unor rezultate mai bune . În funcție de complexitatea procesului și de preferința companiei, managerii de finanțe pot utiliza foi de calcul Microsoft Excel, module de management al performanței corporațiilor sau suite de software pentru planificarea resurselor întreprinderii sau software de specialitate pentru consolidarea financiară (Ph, 2007). Aplicațiile de consolidare și raportare financiară fac parte din cele mai multe suite de soluții pentru managementul performanței întreprinderii. Aceste soluții completează și se integrează cu diferite sisteme de tranzacții subiacente, inclusiv sisteme ERP. Aplicațiile care cuprind un sistem EPM oferă suport complet pentru întregul ciclu de gestionare a setării obiectivelor, modelare, planificare, monitorizare, analiză și raportare. O parte din sistemul EPM al Oracle, Oracle Hyperion Financial Management poate fi rulat independent pentru a aborda acest segment special al ciclului de management. Dar, atunci când este integrat cu toate modulele sistemului de management al performanței întreprinderii Oracle, acesta susține un proces eficient EPM cu buclă închisă care îmbunătățește înțelegerea afacerilor și generează decizii de afaceri mai bune pentru evaluarea performanțelor afacerilor și dezvoltarea de strategii față de acestea. PIMS a crescut din baza de date a General Electric și este acum susținută de Institutul de Planificare Strategică (SUA). Folosind informații despre aproximativ 4000 de unități de afaceri, aceasta implementează o analiză de regresie multiplă pentru a estima impactul asupra profitabilității unui număr mare de variabile ale strategiei și ale structurii pieței. Analiza PIMS presupune că diferitele variabile ale strategiei și ale structurii pieței au influențe independente asupra rentabilității. Cu cât sunt mai complexe interacțiunile dintre diferitele variabile ale strategiei și ale structurii pieței, cu atât este mai puțin valabilă o orientare bazată pe rezultatele estimărilor de regresie a bazei de date.

Cele mai multe companii au un proces dublu de planificare: planificarea strategică se concentrează pe termen mediu și lung, planificarea financiară controlează performanța pe termen scurt. În mod tipic, primul an al planului strategic include planul de performanță pentru anul viitor în ceea ce privește bugetul de funcționare, bugetul cheltuielilor de capital și obiectivele strategice privind cota de piață, nivelul de producție și ocuparea forței de muncă și reperele strategice specifice (Bojian, 1999: 67). Planurile anuale de performanță sunt convenite între manageri la nivel de conducere la nivel de întreprindere și manageri la nivel de întreprindere. La sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, acestea sunt analizate și evaluate în cadrul unei reuniuni de revizuire a performanțelor între managementul afacerilor și corporativ.

Figura nr. 3. Sistemul obiect al Analizei

Obiectivele de performanță pun accentul pe indicatorii financiari (rentabilitatea capitalului investit, creșterea veniturilor din vânzări) și includ, de asemenea, obiective strategice (cota de piață, introducerea de noi produse, calitatea) și performanța operațională (ieșire, productivitate). Obiectivele de performanță sunt de obicei specificate în detaliu pentru anul următor, ținte de performanță mai puțin detaliate pentru o perioadă de până la cinci ani.

1.1.4 Indicatori de evaluare a activității subdiviziunilor și a proiectelor

Concentrarea asupra managementului riscului a avut o influență pozitivă asupra calității practicilor de supraveghere ale Băncii Naționale a României. Locul abordării tradiționale, bazată pe verificarea conformității cu normele și reglementările în vigoare, este treptat preluat de supravegherea orientată pe evaluarea riscului și a capacității băncilor de a-și administra corespunzător riscurile. Potrivit acestei noi abordări, echipele de inspecție ale Băncii Naționale a României verifică cu predilecție acele activități care au cea mai mare probabilitate de a pune banca în fața unor riscuri importante, obiectivul fiind astfel remedierea deficiențelor de management și control intern ale băncilor înainte ca performanțele financiare ale acestora să se deterioreze. Existența atât a unui sistem robust de management al riscului, cât și a unei bune capitalizări este esențială pentru ca o bancă să opereze într-o manieră sănătoasă și să contribuie la menținerea stabilității sistemului financiar. În acest context, identificarea unor eventuale lacune în managementul principalelor riscuri bancare (de creditare, de piață, de lichiditate, operațional, reputațional) reprezinta centrul de greutate al acțiunilor de supraveghere.

Opțiunea mea pentru cercetarea, în cadrul tezei de doctorat “Supravegherea bancară și managementul riscurilor” a modalităților și tehnicilor de supravegherea bancară orientată pe evaluarea riscurilor financiar-bancare a fost determinată de semnificația și impactul riscurilor cu care se confruntă economia României în noile condiții de membru al Uniunii Europene, riscuri generate în procesul reconstrucției legislativ-instituționale și reorientării funcțional comportamentale a acesteia. Necesitatea evaluării și ierarhizării riscurilor în funcție de prioritățile și obiectivele tranziției, de condițiile și constrângerile evolutive spre economia de piață se impune datorită noutății, diversității și intensității riscurilor, interconectării și interactivității acestora. De asemenea accentuarea și propagarea efectelor acestor riscuri pe măsură ce fenomenul globalizării redimensionează mediul de afaceri și relațiile internaționale impun instituțiilor financiare românești adaptări comportamentale în consecință.

Deoarece piața bancară reprezintă o piață de oligopol, problemele unei bănci pot afecta băncile partenere sau întregul sistem bancar al unei țări datorită riscului sistemic sau de contagiune. Acesta este gestionat de autoritatea bancară prin normele prudențiale.

Riscul de piață exprimă probabilitatea ca variațiile condițiilor de piață, respective rata dobânzii, cursul valutar și cursul activelor financiare să afecteze negativ profitul bancar.

Riscul de faliment (riscul de capital sau riscul de îndatorare) apare în situația în care fondurile proprii ale instituției bancare sunt insuficiente în raport cu pierderile rezultate din activitatea curentă, cu repercusiuni negative asupra plasamentelor creditorilor băncii.

Riscurile de prestare sunt riscurile care afectează sfera serviciilor bancare și includ riscul operațional sau riscul de sarcină, riscul tehnologic, riscul produsului nou și riscul strategic.

Riscurile ambientale sunt acele riscuri cu impact major asupra performanțelor bancare, banca putându-le controla doar într-o mică măsură. Acestea includ riscul de fraudă, riscul economic, riscul concurențial și riscul legal. Deci riscul ambiental cuantifică riscul înregistrării de pierderi care rezultă din cauze interne sau evenimente externe (riscul legal).

O abordare recentă a riscurilor bancare aparține Băncii Mondiale care clasifică riscul bancar din perspectiva expunerii la riscurile bancare, care confirmă faptul că mediul bancar este sub incidența unor riscuri bancare diversificate. Astfel, riscurile bancare sunt grupate în patru categorii: riscuri financiare, riscuri operaționale, riscuri ale afacerii și riscuri ale apariției unor evenimente care deja au fost descrise.

În concluzie se poate afirma că, încercările de elaborare a unei clasificații unitare a riscurilor bancare, care să explice toate tipurile de riscuri bancare, să surprindă toate trăsăturile comune, cauzele, metodele de evaluare etc., nu au atins rezultate care să fie unanim împărtășite de specialiști. Acest lucru derivă din faptul că în raport cu diverse clasificații, un tip de risc apare în același timp în două sau mai multe categorii (grupe).

Toate demersurile științifice apărute în gândirea economică au un caracter eterogen, în sensul că cercetătorii angrenați în acest proces de conturare a unei teorii general valabile asupra problematicii riscurilor bancare, iau în considerare anumite caracteristici alese ca fiind primare sau secundare.

Indiferent de tipul instituțiilor bancare – bănci regionale, locale, universale, de investiții sau de retail – toate și-au ajustat comportamentul ca actori pe piața financiar-bancară, în funcție de evoluția sistemului bancar marcat de fenomenul globalizării, intensificarea concurenței, liberalizarea piețelor financiare, apariția inovațiilor financiare. Practica bancară tradițională, axată pe constituirea de depozite și acordarea de credite este în prezent doar o parte din activitatea băncilor, noile orientări către piață și diversificarea ofertei bancare, punându-și amprenta asupra managementului riscurilor bancare în scopul evitării eventualelor sincope în activitatea băncilor. Astfel, analiza bancară tradițională plasează instrumentele cantitative de tipul indicatorilor (utilizați pentru evaluarea băncii, calitatea portofoliului de credite, indicatori de lichiditate, gradul de adecvare a capitalului sau pozițiile deschise de risc valutar) în centrul evaluării și gestionării riscului. Deși acest tip de analiză statică este extrem de utilă, în prezent, nu mai reprezintă un instrument adecvat pentru profilul risc al unei bănci. Un concept relativ nou în literatura de specialitate și în practica bancară îl constituie analiza bazată pe risc a băncilor care presupune o permanentă revizuire analitică a activității băncii, asigurându-se menținerea stabilității și încrederii în sistemul financiar. Această abordare presupune extinderea instrumentelor cu care operează analiza bancară tradițională, acestea fiind puncte de plecare pentru anticiparea riscurilor și realizarea simulațiilor, modificarea acestora în timp oferind o imagine dinamică a performanțelor băncii. Pe de altă parte, indicatorii financiari (referitori la structura bilanțului, profitabilitate, riscul de piață și riscul de creditare, lichiditate sau pozițiile valutare) fac obiectul supravegherii bancare, fiecare bancă având obligația de a calcula, raporta și monitoriza nivelurile acestora. Analiza bazată pe risc ia în considerație și alți factori precum: calitatea și stilul managementului, consecvența și eficacitatea politicilor și procedurilor bancare, eficiența și exhaustivitatea monitorizării riscurilor, oportunitatea și exactitatea sistemelor informaționale de management . În teoria tradițională, managementul riscurilor bancare viza doar managementul riscului de creditare și punea accentul pe identificarea și evaluarea acestuia, conform tezei că, este dificil de eliminat sau evitat un risc, dacă el nu a fost identificat și cuantificat. Dar, având în vedere faptul că domeniul riscurilor bancare este vast și mișcător abordarea modernă a acestora presupune pe de-o parte luarea în considerare a tuturor categoriilor de riscuri care afectează băncile, iar pe de altă parte, extinderea componentelor managementului riscului.

Criteriile de natură cantitativă, se referă la activitatea desfășurată de societate, aceasta fiind reflectată în elementele de natură financiară cuprinse în bilanțul contabil sau contul de profit și pierderi ceea ce oferă posibilitatea cuantificării performanțelor, a situațiilor financiare și realizarea de analize statistice riguroase pentru situația financiar-patrimonială a firmei. Analiza statistică a situației financiar-patrimoniale a firmei este utilizată în activitatea de creditare pentru a putea caracteriza starea societății la un moment dat, a prognoza și previziona evoluția și traiectoria viitoare a acesteia și a putea evalua capacitatea și gradul de recuperare a sumelor acordate sub formă de credite, în situația în care societatea intră în incapacitate de plată, prin evaluarea calității garanțiilor pe care le depune aceasta, și identificarea nevoilor reale de finanțare pentru care este solicitat creditul respectiv.

În momentul solicitării de credite, un agent economic se poate găsi în una din următoarele situații:

Societatea se află în declin și are nevoie de lichidități imediate pentru a încerca o revenire;

Societatea are o stare stabilă dar are nevoie de credite din diverse motive cum ar fi de exemplu lipsa unor lichidități imediate datorate unor creanțe;

Societatea se află în plină expansiune și are nevoie de lichidități pentru a pune în aplicare planurile legate de dezvoltarea în viitor.

Gradul de detaliere a analizei statistice a firmei diferă de la o instituție bancară la alta în funcție de activitatea principală desfășurată de bancă (comercială sau de investiții) și de la un agent economic la altul în funcție de profilul activității agentului, mărimea, importanța și garanțiile pe care le oferă.

Indiferent de natura activității desfășurate de solicitantul de credit, analiza statistică a situației financiar-contabile se realizează pe patru direcții principale:

Evaluarea patrimoniului societății în urma căreia se obțin informații privind valoarea economică a societății și valoarea cotată pe piața bursieră, analiza diagnostic asupra activității desfășurate de societate, eficiența cu care sunt utilizate activele;

Analiza surselor de finanțare a patrimoniului care oferă informații privind capacitatea societății de a-și acoperii datoriile pe termen mediu și lung și nivelul de îndatorare a societății;

Analiza lichidității generale a societății;

Profitabilitatea societății care stabilește cât de atractivă este societatea pe piața bursieră și care este capacitatea acesteia de a atrage investitori.

Activitatea de evaluare a societății se realizează asupra activelor fixe, circulante și elementelor intangibile ale societății (respectiv imobilizările necorporale cum sunt: cheltuielile de cercetare, concesiuni, brevete, etc.). Valoarea economică a unei societăți se stabilește cu o anumită aproximație și este limitată în timp, fiind o mărime pur teoretică și convențională deoarece, pe de-o parte, este rezultanta unor aprecieri subiective datorate gradului de independență a evaluatorilor în raport cu părțile interesate și, pe de altă parte, ea rezultă din cobinarea diferitelor metode de evaluare în urma cărora rezultă valori diferite ale

Sursele de informații necesare în efectuarea analizei dosarului de creditare sunt:

a). Situațiile financiare ale companiei

În cele mai dese cazuri, banca intră în posesia lor direct, de la conducerea companiei, însă le poate obține și indirect, recurgând la serviciile unor societăți specializate în vânzarea de informații financiare.

Banca solicită firmei bilanțul anual și contul de rezultate, însoțite de anexele lor care permit mai buna înțelegere a operațiilor financiare derulate în decursul unui an. De asemenea, pentru a putea percepe cât mai detaliat situația financiară a companiei, precum și pentru a observa cele mai recente evoluții, se solicită și ultima balanță de plăți. Dacă nu există un istoric al relației cu banca, sunt solicitate stările financiare de pe ultimii patru sau cinci ani de activitate. În cazul în care societatea este deja client al băncii vor fi solicitate doar documentele pentru anul contabil încheiat precum și previziuni pentru anul în curs. Este recomandabil ca documentele contabile să fie acceptate doar în cazul în care sunt certificate de un expert contabil sau de o societate cu activitate recunoscută de audit contabil și financiar.

b). Analizele economice și sectoriale

Pentru a evalua calitatea potențialului debitor, banca trebuie să se asigure că înțelege bine modul său de funcționare :

tipul de produse și servicii vândute precum și modul lor de producere;

ciclul de fabricație, cine sunt clienții și furnizorii;

vizibilitatea întreprinderii pe piață, oportunitățile și amenințările;

nivelul de concurență și modul de manifestare: preț, tehnologie și calitate;

factorii de influență ai competitivității;

talia critică a întreprinderii.

Observăm că analiza riscului de credit nu se rezumă la calculul unor rate și indicatori, ci este o evaluare completă a mediului intern și extern al întreprinderii. Calculele financiare (rate, solduri intermediare de gestiune, etc.) nu au nici un sens dacă nu există criterii care să permită analiza calității lor. Există sectoare economice care generează în mod "natural" trezorerie și altele care o "distrug". Astfel poate părea logic ca unele întreprinderi să aibă deficit, iar altele excedent de trezorerie, așa că se justifică cunoașterea sectorului economic în care se încadrează întreprinderea mai înainte de a efectua orice calcule financiare. De exemplu, scăderea cifrei de afaceri a unei întreprinderi nu înseamnă nimic în sine dacă ansamblul sectorului este în dificultate. De aceea sunt necesare analizele sectoriale. Analizele sectoriale sunt furnizate de :

serviciile de studii economice ale băncilor;

organisme specializate: camerele de comerț și industrie, banca centrală, asociațiile profesionale;

presa specializată.

c). Informații complementare

Recurgerea la acest tip de informații este justificată de faptul că obiectivul în analiza dosarului de creditare este reducerea riscului cât mai mult posibil. Întâlnirea cu directorul sau responsabilul întreprinderii poate furniza aceste informații. Prin definiție nimeni nu cunoaște mai bine activitatea unei companii decât cel care o conduce. Acesta are date referitoare la strategia pe termen scurt, mediu și lung privind întreprinderea. Încrederea în responsabili este o dată cheie a deciziei de finanțare și doar întrevederile regulate și serioase permit judecarea calității relației de afaceri.

Nu se poate imagina o relație bazată pe încredere fără transparența uneia dintre părți. Înaintea întâlnirii, analistul trebuie să pregătească un chestionar preliminar în care să listeze toate întrebările al căror răspuns nu I-a găsit în analiza financiară și sectorială.

2.2.4.2. Principalele sisteme de rating utilizate în analiza riscului de credit

Suma totală a riscurilor de creditare trebuie să fie însoțită de informații privind calitatea acestor riscuri. Astfel, se obține o imagine completă asupra riscurilor pe care le generează activitatea de creditare. Calitatea riscului trebuie să acopere atât probabilitățile de intrare în incapacitate de plată cât și gradul de recuperare a sumelor în această situație. Prin calitatea riscului se înțelege acea “secvență a pierderilor” care depinde fie de probabilitatea intrării în incapacitate de plată, fie de rata de recuperare în eventualitatea intrării în incapacitate de plată a unui debitor. În mod uzual, aspectele prvind calitatea riscului sunt analizate cu ajutorul sistemelor de rating asociate debitorilor.

Majoritatea instituțiilor bancare dispun de propriul sistem de evaluare și clasificare a clienților, care asociază fiecărui debitor un anumit rating (scor) în conformitate cu capacitatea acestora de a avea acces la un credit. În general, ratingurile utilizate în sistemul bancar sunt acordate și pentru facilitățile pe care le oferă debitorul în schimbul obținerii creditului, sub forma garanțiilor bancare. Pe baza unor astfel de garanții clientul poate obține credite în regim preferențial, colateral, sau poate negocia anumite clauze sau convenții contractuale. Această abordare permite băncilor să realizeze o separare a incapacității de plată de rata de recuperare a datoriilor, rată care depinde de fiecare facilitate oferită de client.

Pe lângă propriul sistem de evaluare, băncile mai au la dispoziție și sistemele de evaluare care aparțin agențiilor de rating. În marea majoritate a cazurilor, agențiile de rating măsoară calitatea riscului pentru datoria contractată și nu situația financiară a debitorului. Motivul este acela că debitorii pot avea datorii cu grade diferite de risc iar investitorii sunt mai interesați de riscul datoriilor contractate de un debior și mai puțin de situația financiară a acestuia. Ratingurile reprezintă scoruri (ranguri) care cuantifică riscul datorat pierderilor în eventualitatea intrării în incapacitate de plată a unui debitor și gradul de recuperare a acestor pierderi. Majoritatea sistemelor de rating conțin între șase și zece ranguri diferite care sunt suficiente pentru a realiza o clasificare în funcție de clasele de risc.

În prezent, piața mondială este dominată de trei mari agenții de rating:

Standard & Poor’s Ratings Group;

Moody’s Investors Sevice;

Fitch-IBCA.

Aceste agenții evaluează pe baza ratingurilor (scorurilor), riscul de credit asociat datoriilor sub forma titlurilor / obligațiunilor emise de debitori și care sunt tranzacționate pe piața internationala.

Sistemul Agenției Standard & Poor’s

Agenția Standard & Poor’s grupează debitorii pe clase de risc care reflectă capacitatea și voința acestora de a-și îndeplini obligațiile financiare contractate. Pe baza unor indicatori de performanță se acordă fiecărui debitor un scor cuprins între 1 (cel mai bun risc) și 5 (cel mai slab risc), scor care este transformat ulterior în clase de risc.

Standard & Poors utilizează șapte clase de risc pe termen scurt și zece clase de risc pe termen lung.

Tabelul nr. 1 prezintă relația dintre clasele de risc pe termen lung și cele pe termen scurt.

Clasele de risc Standard & Poor’s

Tabelul nr. 2.3.

Sursa : Standard & Poor’s Ratings Handbook, 1996

Semnificația claselor de risc pe termen lung este următoarea:

Clasa AAA – capacitate deosebit de mare de respectare a angajamentelor financiare;

Clasa AA – capacitate foarte mare de îndeplinire a obligațiilor financiare;

Clasa A – capacitate mare de îndeplinire a obligațiilor financiare;

Clasa BBB – capacitate de îndeplinire a obligațiilor financiare este bună, dar există un anumit grad de sensibilitate la condiții economice nefavorabile;

Clasa BB – vulnerabilitate mică pe termen scurt dar un gard de sensibilitate la condiții economice mai mare comparativ cu clasa BBB;

Clasa B – în prezent există capacitatea de onorare a angajamentelor financiare, dar viitorul este incert;

Clasa CCC – vulnerabilitate ridicată și depinde de condițiile economice, de afaceri și financiare favorabile pentru ca debitorul să-și respecte angajamentele;

Clasa CC – debitorul este foarte vulnerabil în prezent;

Clasa C – au fost anunțate dificultăți în plata datoriilor dar nu au fost încetate plățile;

Clasa D – intrarea în incapacitate de plată.

Clasele de risc pot primi semnul plus sau minus, care indică poziția în cadrul clasei, superioară, respectiv inferioară. Investițiile care se realizează pentru acele datorii ale debitorilor care au ratinguri cuprinse între AAA și BBB au caracter investițional, în timp ce celelalte clase au caracter speculativ. Această diferențiere se reflectă în randamentele titlurilor emise și în nivelul ratelor dobânzilor la care pot fi contractate creditele de către debitorii respective.

Sistemul Agenției Moody’s

Agenția Moody’s utilizează un sistem simplu de evaluare și clasificare plus un sistem mai detaliat. Sistemul simplificat include 9 clase de rating, în timp ce sistemul detaliat utilizează 19 clase de ratinguri.

Sistemul simplificat al Agenției Moody’s estimează următoarele categorii de riscuri asociate datoriilor:

Clasa Aaa – datorie “ fără riscuri” carcterizată prin dobânzi stabile și recuperare sigură a capitalului;

Clasa Aa – datorie de calitate ridicată, în care fluctuația dobânzilor este mai ridicată decât la clasa Aaa;

Clasa A – datorie de calitate medie/ridicată iar anumite evenimente din prezent sugerează posibile dicultăți pe termen lung;

Clasa Baa – datorie de calitate medie, care are elemente speculative. Securitatea capitalului și a dobănzii este adecvată în prezent, dar există posibilitatea apariției de dificultăți, atât pe termen scurt cât și pe termen lung;

Clasa Ba – datorie cu caracter speculativ, a cărei evoluție viitoare nu este sigură. Recuperarea investiției și a dobânzilor este nesigură, atât în condițiile unor evoluții pozitive cât și în condițiile unor evoluții negative a debitorilor;

Clasa B – datorii pentru care există o mare nesiguranță privind respectarea clauzelor contractuale pe termen lung;

Clasa Caa – datorii cu risc ridicat în care emitenții fie au încetat plățile fie nu prezintă încredere cu privire la posibilitatea de a restituii datoria contractată;

Clasa Ca – datorii cu grad speculativ ridicat în care emitenții sunt fie în încetare de plăți, fie au alte probleme majore;

Clasa C – datorie cu cel mai înalt risc în care emitenții nu îndeplinesc nici un standard investițional.

Clasele de risc de la Aaa până la Baa au caracter investițional, iar clasele de la Ba la C sunt speculative.

Fiecare clasa este divizată prin adaugarea numerelor 1,2 și 3, obținându-se sistemul detaliat de rating. Evaluările pe termen scurt utilizate de Agenția Moody’s utilizează următoarele clase de risc:

Prime 1 – debitor cu capacitate de plată foarte mare;

Prime 2 – debitor cu capacitate de plată puternică;

Prime 3 – debitor cu capacitate de plată acceptabilă;

Not prime – debitor cu capacitate redusă de plată.

Figura 2 prezintă relația dintre clasele de risc pe termen scurt și cele pe termen lung pentru Agenția Moody’s.

Figura 4. Clasele de risc Moody’s

Sursa: Moody’s Investors Service, 1992

Sistemul Agenției Fitch-IBCA

Agenția Fitch-IBCA a fost înființată în anul 1997, prin fuziunea agenție britanice IBCA cu agenția americană Fitch Investor Service. Clasele de risc utilizate de această agenție au următoarea semnificație:

Clasa AAA – datorie caracterizată prin cel mai mic risc, modificările defavorabile în mediul economic, politic și de afaceri având efecte neglijabile asupra capacității de plată a debitorului;

Clasa AA – datorie pentru care riscul este foarte mic dar, schimbările defavorabile ale situației economice sau de afaceri pot conduce la creșterea acestuia;

Clasa A – datorie cu risc mic, capacitatea de plată este puternică, dar riscul poate crește datorită schimbărilor bruște ale mediului de afaceri;

Clasa BBB – datorie pentru care riscul investiției este mic în prezent, dar probabilitatea unor schimbări nefavorabile la nivelul riscului este mai ridicată comparativ cu clasele precedente;

Clasa BB – datorie pentru care există posibilitatea creșterii riscului investițional, capacitatea de rambursare a datoriei este vulnerabilă la modificările nefavorabile ale condițiilor de afaceri, economice sau financiare;

Clasa B – datorie caracterizată prin risc investițional în care rabursarea nu mai este asigurată în condițiile unor schimbări de mediu nefavorabile;

Clasa CCC – datorie pentru care în prezent există posibilitatea intrării în incapacitate de plată iar rambursarea depinde de existența unor condiții economice și financiare favorabile;

Clasa CC – datorie cu un puternic caracter speculativ și un risc ridicat al încetării de plăți;

Clasa C – datorie ai căror emitenți au încetat deja plățile – intrare în incapacitate de plată.

Clasele de la AAA la BBB sunt investiționale iar restul sunt speculative.

Pe termen scurt clasificarea cuprinde următoarele cinci categorii:

Clasa A1 – datorie cu cea mai bună capacitate de rambursare, iar dacă situația este favorabilă se adaugă semnul + ;

Clasa A2 – datorie cu capacitate de plată satisfăcătoare, dar sensibilă la modificările adverse ale condițiilor de afaceri economice și/sau financiare;

Clasa A3 – datorie cu capacitate de plată bună, dar mai vulnerabilă comparativ cu clasa A2;

Clasa B – datorie a căror onorare depinde de modificările favorabile / nefavorabile ale mediului economic, politic și financiar;

Clasa C – datorie pentru care există un risc mare de neplată sau au fost încetate plățile.

Figura 2.3 prezintă corelația dintre clasele de risc pe termen scurt și cele pe termen lung pentru Agenția Fitch-IBCA.

Figura 5. Corelația dintre clasele de risc pe termen scurt și cele pe termen lung pentru Agenția Fitch-IBCA

În Tabelul 3 sunt prezentate în paralel clasele de risc utilizate de principalele agenții de rating: Moody’s, Standard & Poor’s, Fitch-IBCA.

Clasele de risc utilizate de agențiile: Moody’s, Standard&Poor’s si Fitch-IBCA

Tabelul nr. 2.

Sursa: Institutional Investor, 2017

În general, metodologia aplicată de aceste agenții cât și performanțele și indicatorii după care se stabilesc criteriile pentru încadrarea într-o anumită clasă de risc a unui debitor nu sunt publicate decât la nivel formal iar evaluările au un grad ridicat de subiectivism deoarece depind exclusiv de aprecierile specialiștilor în analize de risc de care dispune agenția. Sistemul de rating aplicat debitorilor individuali este diferit de la o agenție la alta, unele preferă un sistem detaliat cu reguli clare de aplicare a criteriilor de analiză iar altele sunt concentrate mai mult pe judecăți în a aprecia calitatea riscului.

Pentru a fi relevant, sistemul de rating presupune realizarea anumitor eforturi din partea agenților economici supuși evaluării. Pentru firmele de mari dimensiuni criteriul analizei de risc presupune: profitabilitate, creșterea cifrei de afaceri, imaginea industriei în care activează, avantaj competitiv, un management și o calitate a acționariatului în conformitatea cu standardele impuse.

Clasificarea pe baza ratingurilor poate fi aplicată la fel de bine și în industria financiar-bancară însă, sistemul diferă semnificativ de cel al marilor companii deoarece, această activitate este controlată și reglementată prin politicile aplicate de băncile centrale, politici care diferă de la o țară la alta, dar care reprezintă un factor important pentru activitatea acestor instituții, în special pentru cele care operează la nivel internațional. Sistemul de rating servește ca instrument pentru politica de creditare a băncilor.Pentru obținerea unui credit sau pentru a delega o autoritate ca ofițer de credit pot fi cerute anumite ratinguri minime din partea solicitanților. De asemenea, pe baza ratingurilor investitorii pot iniția intrarea sau evitarea unei tranzacții cu titluri de valoare sau obligațiuni.

Particularitățile managementului riscului de creditare la nivelul sistemului bancar românesc și la BRD Groupe Societe Generale

Riscul de creditare este principalul risc cu care se confruntă sistemul bancar românesc, dacă se are în vedere expansiunea fără precedent a activității de creditare.

Dinamica activității de creditare nu a afectat soliditatea sistemului bancar, indicatorii de prudențialitate, lichiditatea ridicată, nivelul gestionabil al creditelor neperformante indicând o rezistență considerabilă la șocuri.

Creditul acordat populației a constituit segmentul cel mai dinamic al creditului neguvernamental. Creșterea extrem de rapidă a creditelor acordate populației a avut consecințe pozitive asupra sistemului bancar, în sensul că s-a realizat diversificarea riscurilor (până în 2012 creditele acordate de sistemul bancar erau concentrate exclusiv pe segmental corporate). Această modificare a tipurilor de credit a fost facilitată de extinderea cererii populației pentru creditele imobiliare și de consum, de diversificarea ofertelor și creșterea atractivității produselor bancare și nu în ultimul rând, de aprecierea monedei naționale. Pe de altă parte, ritmul ridicat al creditării acestui segment ar putea crea anumite riscuri în plan prudențial.

Evoluția creditelor acordate clienților nebancari în perioada 2006-2018, conform clasificării BNR este prezentată în tabelul următor:

Situația clasificării creditelor acordate clienților nebancari în perioada 2006-2018

Tabelul nr. 3.

% din total credite acordate

Din datele prezentate mai sus se observă reducerea în ultima perioadă a ponderii creditelor clasificate în categoria „standard”, pe fondul creșterii volumului de credite. Totuși această situație nu reprezintă o înrăutățire semnificativă a calității portofoliului de credite la nivelul sistemului bancar, având în vedere faptul că ponderea creditelor clasificate în categoria „îndoielnic” sau „pierdere” rămâne încă la un nivel nesemnificativ.

Moneda de denominare a creditelelor este moneda unică europeană (60,8% din totalul creditelor neguvernamentale), care s-a impus treptat în fața dolarului. Problema este cât de riscantă este expansiunea creditului în valută. Opțiunea pentru accesarea creditelor în valută a fost favorizată de diferențialul dobânzii împreună cu aprecierea monedei naționale în raport cu principalele valute care a mărit atractivitatea acestora. Expunerea băncilor la acest tip de risc trebuie tratată nuanțat.

Pe termen scurt apreciem că nu există semne de îngrijorare deoarece băncile nu au recurs la linii de finanțare externe considerabile pentru a face față solicitărilor interne și nivelul creditului în valută acordat nu este încă excesiv. De altfel, politica monetară prudentă a autorității bancare prin diferențierea ratelor rezervelor minime obligatorii aplicate celor două tipuri de depozite și prin promovarea unor măsuri restrictive în acordarea creditelor în valută, au avut ca obiectiv diminuarea expunerii băncilor la riscul aferent creditului în valută și înclinația spre moneda națională.

1.2. Alți indicatori de evaluare a performanței financiare

Al doilea aspect privește perspectiva cât de sustenabilă este aprecierea leului care a favorizat dezinflația. În măsura în care câștigurile de productivitate fac ca exporturile să nu fie afectate de aprecierea reală a monedei naționale, și, în plus, există o finanțare a deficitelor externe, impactul riscului de creditare în valută va fi modest.

Pe de altă parte, sistemul bancar are o poziție valutară predominant lungă, ceea ce denotă faptul că, expunerea directă la creșterea cursului valutar este minimă.

Principalele deficiențe în gestionarea riscului de creditare constate de BNR în urma inspecțiilor on-site efectuate în ultimii ani au fost cauzate de:

– aplicarea necorespunzătoare a metodologiei de clasificare a creditelor;

– asigurarea cu întârziere sau incompletă a bunurilor reprezentând garanțiile creditului;

– prelungiri repetate ale liniilor de credit, rescadențarea, reeșalonarea;

– concentrarea expunerii asupra unui număr restrâns de clienți.

Astfel, banca centrală monitorizează în special băncile concentrate preponderent pe activitatea de creditare, cu accent asupra structurii și calității portofoliului de credite și a garanțiilor aferente. Perfecționarea instrumentelor de sprijin indirect al supravegherii bancare, respectiv Centrala Riscurilor Bancare și Biroul de Credit au condus la o diminuare a riscului de creditare cu care se cofruntă băncile, dar și la o diminuare a timpului efectiv necesar pentru instrumentarea acordării unui credit. Prin însumarea punctajelor de la indicatorii cuantificabili și de la cei necuantificabili prezentați mai sus se obține următoarea clasificare a creditelor.

Pe baza categoriei de performanță financiară obținute, banca solicită o anumită combinație de garanții aferente creditului, după cum urmează:

Categoria A

Ipoteci în favoarea băncii de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori, asupra locuințelor ce sunt sau vor fi ocupate de debitor sau ce sunt date cu chirie de către acesta

Ipoteci în favoarea băncii de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori

Gajuri asupra stocurilor de materii prime și materiale, produse semifabricate sau finite

Gajuri asupra echipamentelor

Cash colateral

Categoria B

Ipoteci în favoarea băncii de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori, asupra locuințelor ce sunt sau vor fi ocupate de debitor sau ce sunt date cu chirie de către acesta

Ipoteci în favoarea băncii de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori

Cash colateral

Categoria C

Ipoteci în favoarea băncii de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori, asupra locuințelor ce sunt sau vor fi ocupate de debitor sau ce sunt date cu chirie de către acesta

Cash colateral

Categoria D și E

Cash colateral

In cazul persoanelor fizice, performanta financiara este încadrată în categoriile de la A la E. Perfomanta financiara a persoanelor fizice se determina prin corelarea a doua criterii de analiza :

– gradul de risc asociat clientului determinat in mod diferit functie de modul de efectuare a analizei: în aplicatii pe baza de scor sau prin analiza manuala ;

– acoperirea naturala cu venituri realizate in valuta creditului.

Aplicația scor cuprinde un punctaj alocat in functie de o serie de variabile si este ajustat periodic functie de analize statistice efectuate privind comportamentul pe perioada creditului al clientilor acceptati anterior. Între variabilele luate în considerare sunt incluse: nivelul veniturilor nete, gradul de îndatorare, statutul profesional, ocupația, vechimea locului de muncă, deținerea de proprietăți mobile și imobile, vârsta, etc.

Clasificarea în categoria A sau B se face pe baza acoperirii riscului valutar al expunerii prin valuta în care se obțin veniturile. Astfel, în cazul în care valuta creditului este similară valutei încasării veniturilor, categoria de performanță financiară este A; în caz contrar este B.

Declasificarea clientului in categoriile C, D si E se va realiza in cazul in care potrivit informatiilor existente in banca sau constatate pe parcursul diverselor verificari efectuate de echipele de audit intern sau extern se constata:

– pierderea locului de munca a debitorului (pe o perioada ce depaseste 12 luni) – categoria C de performanta financiara;

– decesul/invaliditate permanenta a debitorului si polita de asigurare la riscul de neplata sau de deces este cesionata in favoarea bancii, si este valabila – categoria D;

– decesul/invaliditate permanenta a debitorului si inexistenta unei polite de asigurare de risc financiar sau deces cesionata in favoarea bancii – categoria E.

Un alt aspect referitor la gestionarea riscului de credit îl constituie sistemul competentelor de aprobare a creditelor, în demersul de evitare a manifestării unor evenimente de risc operațional (în special fraude ale personalului propriu) în activitatea de creditare.

În acest sens, în funcție de portofoliul de credite aferent, sunt stabilite competențe de aprobare la nivelul unitatilor teritoriale, la nivelul grupurilor sau a structurilor din cadrul centralei. Pentru creditele care conduc la expuneri mari, este necesar avizul BHFM Paris (structură corespondentă la nivelul Societe Generale).

b). cerințe referitoare la monitorizarea și controlul riscului de credit

O altă cerință a Comitetului de la Basel o reprezintă implementarea la nivelul instituțiilor de credit a unor proceduri sănătoase de monitorizare și control a riscului de credit. În acest sens BRD Groupe Societe Generale a înființat la nivelul grupurilor (structuri teritoriale), precum și la nivelul centralei Compartimente Middle-Office a căror sarcini constă în:

– urmărirea evenimentelor care ar putea reduce calitatea portofoliului;

– stabilirea acțiunilor de remediere a situației pentru apărarea intereselor băncii și ale clientului ;

– verificarea respectării destinatiei creditului prin reflectarea in patrimoniul clientului a platilor efectuate din credit in conformitate cu documentele justificative ;

– urmărirea evoluției calitative și cantitative a portofoliului de credite.

În sprijinul desfășurării acestor sarcini, au fost dezvoltate aplicații informatice care urmăresc derularea rambursărilor ratelor scadente, a fluxului de operațiuni ale clienților prin bancă, precum și evoluția indicatorilor economico-financiari pe baza raportărilor financiare. În situația înrăutățirii calității anumitor expuneri, personalul middle-office analizează, pe baza unor proceduri specifice posibilitățile de restructurare a creditului și recuperare a debitelor.

Pe parcursul creditării, banca urmărește prin personalul middle-office de la nivelul grupurilor, modul în care clientul își desfășoară activitatea/afacerea, starea și menținera garanțiilor asiguratorii, situația managementului, precum și calitatea relației dintre bancă și client.

Scopul monitorizării regulate este de a culege informații despre societate în vederea verificării dacă evoluția ei este conform așteptărilor sau dacă există probleme sau evoluții neașteptate ca, de exemplu, investiții noi, produse noi, management nou și orice alte schimbări care pot afecta capacitatea întreprinderii de a rambursa creditul. Orice verificare sau analiza este înregistrată în dosarul de credit sub forma unei “Note de verificare / analiza” in care se menționeză dacă există sau nu schimbări majore in evoluția afacerii si a celorlalte elemente urmărite. În vederea întocmirii Notei de verificare se ține seama de următoarele obiective:

– urmărirea modului de desfășurare a activității – obiect al creditării, comparativ cu parametrii prevăzuți la aprobarea creditului și evaluarea consecințelor în cazul abaterilor de la parametrii inițiali;

– urmărirea respectării riguroase de către clienți a condițiilor impuse prin contractul de împrumut și în special menținerea și creșterea rulajelor prin bancă;

– urmărirea termenelor și a ratelor de rambursat;

– respectarea derulării contractelor comerciale interne și externe în condițiile și termenele agreate de bancă la încheierea contractului de credit;

– verificarea stadiului realizării obiectivelor conform graficelor de execuție și punere în funcțiune, în raport cu prognoza din studiul de fezabilitate și cu eșalonarea împrumutului, precum și alte aspecte referitoare la proiectul în execuție/exploatare;

– analiza evoluției situației economico-financiare a clientului pe baza bilanțului contabil, a raportărilor semestriale vizate de DGFP, a balanțelor de verificare contabile, precum și a tuturor modificărilor în situația juridică a firmei, depuse la bancă, pe toată durata de creditare;

– urmărirea existenței în permanență a garanțiilor la o valoare acoperitoare, iar în cazul constatării scăderii valorii garanției, întreprinderea de măsuri de aducere de către client a altor garanții ori diminuarea corespunzătoare a nivelului creditului.

În cazul în care se constată furnizarea de date nereale de către împrumutat, banca procedează la rezilierea contractului de credit. În cazul în care se constată o înrăutățire drastică a situației financiare a unor clienți beneficiari de credite și din analiza efectuată nu rezultă posibilități de redresare într-o perioadă relativ scurtă, se fac propuneri pentru declanșarea procedurilor de recuperare a debitelor, iar dosarele respective trec în gestiunea creditelor neperformante.

În acest sens, la nivelul băncii au fost adoptate proceduri specifice pentru gestionarea creditelor neperformante, fiind înființate compartimente speciale de recuperare și gestionare a creditelor sensibile.

BRD Groupe Societe Generale a fost singura bancă din sistemul bancar din România a cărei piață a crescut constant, până la nivelul de 16,5% în 2016.

Managementul riscului de creditare are obiectivul de a menține un portofoliu echilibrat pe sectoare economice, categorii de clientelă și zone geografice. Banca a implementat o monitorizare regulată a expunerii sale sectoriale, pentru a menține o bună diversificare a portofoliului său de credite. Repartizarea sectorială la 31 decembrie 2016 este prezentată mai jos:

Sursa: BRD Raportul anual 2016

În acest sens, monitorizarea riscului de creditare nu se oprește numai la o analiză individuală a riscului de credit pe baza unui set de indicatori financiari și nonfinanciari agregați în ratinguri de credit și scoring-uri, ci presupune și o monitorizare pe ansamblul portofoliului de credite, cu ajutorul unor analize complexe ale creditelor pe sectoare economice, regiuni geografice, tipuri de clienți pentru stabilirea unor limite de expunere la risc.

Managementul riscului de creditare promovat de bancă este axat pe gestionarea expunerii băncii față de corporații, întreprinderi mici și mijlocii și persoane fizice în scopul creării și menținerii unui portofoliu optim, capabil să satisfacă cerințele de profitabilitate și risc ale băncii, în concordanță cu planurile anuale de afaceri și marketing.

Chiar dacă creditele problemă reprezintă mai puțin de 2% din totalul portofoliului de credite și chiar dacă unele tipuri de credite (de exemplu cele de consum) sunt asigurate împotriva riscului de neplată, se impune ca banca să monitorizeze creditele problemă dintr-un stadiu timpuriu și să adopte a abordare pro-activă către clienți, care să îi permită intervenția în cazul creditelor sub-standard în scopul prevenirii transformării lor în pierdere.

– realizarea unui control independent și continuu în vederea adoptării celei mai bune decizii de creditare;

– asigurarea conformității cu normele BNR și cu politica de creditare a băncii și cu normele interne de acordare a împrumuturilor.

În vederea minimizării riscurilor în activitatea de creditare, banca a urmărit dispersarea echilibrată a acestora între diferitele sectoare de activitate, respectându-se astfel unul dintre principiile de bază ale practicii internaționale pentru limitarea riscului.

Structura pe tipuri de proprietate, valute și sectoare de activitate este următoarea:

Sursa: BRD Raportul anual 2016

Monitorizarea portofoliului de credite constă în controlul creditelor, administrarea împrumuturilor și activități de evaluare a garanțiilor pentru a se asigura o bună calitate a procesului ulterior aprobării în activitatea de finanțare.

Calitatea portofoliului de credite este adecvată și nu se întrevăd, pe termen scurt, factori adverși care să o afecteze sensibil. Întrucât evoluția creditului este atent monitorizată, riscul de creditare are o ușoară tendință de creștere în condițiile așteptate ale continuării dezvoltării activității de creditare.

Analiza indicatorilor care surprind gradul de capitalizare a BRD Groupe Societe Generale, relevă faptul că banca este bine capitalizată, capabilă să reziste unor șocuri exogene dure. Cel mai dinamic element al capitalurilor proprii este capitalul social, urmat de rezerve.

1.3. Rolul performanței în prevenirea insolvenței

Studiile de caz pot fi utilizate pentru a realiza o înțelegere mai aprofundată, individualizată a procesului în context. Se presupune că, fără măsurare, progresul științific este imposibil.Studiile de caz sunt subiective și nu se supun generalizării, dar scopul nu este acela de a "expune" ci pentru a facilita înțelegerea procesului prin studierea unui subiect în contextul existenței acestuia. Lucrarea oferă o imagine de ansamblu asupra situației actuale a globalizării în industria farmaceutică, cu accent pus pe piața farmaceutică a UE, inclusiv evoluția pieței farmaceutice din România, sintetizată într-o analiza SWOT. Ca obiectiv principal, lucrarea identifică mai multe performanțe financiare, factori de influență la nivelul unui număr de companii din domeniul farmaceutic pentru a genera un model econometric particular. Concluziile raportului, concentrându-se pe predicția rentabilității capitalului propriu (ROE) ca principal în măsurarea performanțelor considerată semnificativă pentru industria noastră și pentru cea mare numărul de factori care contribuie la schimbările sale. Prin urmare, lucrarea investighează relația dintre diverși indicatori de influență sau factori care rezultă din situația financiară a unei companii și performanța acesteia și generează concluzii pentru factorii de decizie la nivelul companiilor.

1.4. STUDIU EMPIRIC ASUPRA PERFORMANTEI ENTITATII

Piața farmaceutică din România prezintă următoarele aspecte ale analizei SWOT: Puncte forte: România produce medicamente originale, forța de muncă este relativ ieftină, ceea ce face că România a potențială pentru furnizorii din țările în curs de dezvoltare. Amenințări: România importă din țările în curs de dezvoltare, principal importurile fiind puternic dominate de două mari țări, India și Egipt. Criza economică afectează consumul de droguri produse farmaceutice din țară, în special privind produsele fără prescripție medicală. În timp ce populația mare creează cerere de produsele farmaceutice, PIB-ul scăzut pe cap de locuitor înseamnă acest lucru este puțin probabil ca pacienții să își poată permite medicamente scumpe și se vor orienta spre alternative mai ieftine. Oportunități: Medicamentele generice domină piața românească, ceea ce indică perspective pozitive pentru exportatorii din România ca țară în curs de dezvoltare. România va fi a patra cea mai mare farmaceutică în Europa Centrală și de Est în 2018. Puncte slabe: România se concentrează pe producția de medicamente generice, România este unul dintre cei mai mici exportatori de produse farmaceutice din UE. Dacă înainte de 1990 au existat doar 4 mari producători naționali de droguri în România – Sicomed, Antibiotice, Terapia și Biofarm -, după 1990 acei producători au fost cumpărați și modernizată de investitorii străini, care și-au diversificat portofoliul de produse.

Ca urmare, unele foste branduri naționale, cum ar fi Rinofug, Boicil sau Ciocolax au dispărut, în timp ce altele, cum ar fi Faringosept, au încă succes, fiind exportate la cele vechi piețe tradiționale, cum ar fi Rusia și Ucraina. De exemplu, numai în 2010, exporturile de Faringosept produs de Terapia-Ranbaxy, parte a grupului Daiichi-Sankyo piețe, în valoare de 13 mil. Euro din totalul de 15 milioane de euro. Euro exportate. Investitorii străini dețin în prezent cea mai mare parte din medicamentele generice românești producție, fiind parteneri strategici ai sistemului de sănătate publică din România, cu care se confruntă cu mari probleme financiare, care conduc în 2010 la o schimbare a legislației naționale permițând crearea unui parteneriat între autoritățile publice și întreprinderi mediu inconjurator. Acest parteneriat se bazează pe mecanismul de compensare care se află în 2009, favorizarea medicamentelor generice, menite să salveze veniturile în bugetul public.

Definirea termenilor folosiți în cercetare:

Valoarea contabilă – Capitalul social pe acțiuni al unei societăți, așa cum apare într-un bilanț, egal cu totalul activelor, minus pasivele, acțiunile preferențiale și imobilizările necorporale, cum ar fi fondul comercial.

Factorul de risc: Ponderea datorată expresiei datoriilor la active totale (DTTA) – efectul de levier al structurii financiare sau pur și simplu efectul de levier, calculat ca raport între datorie și totalul activelor (versiunea utilizată în modelul nostru) sau raportul dintre pasive și activele totale. Structura financiară a efectului de levier măsoară modul în care activele totale ale companiei sunt finanțate prin datorii sau capitaluri proprii.

Rata rapidă (lichiditate imediată) – Evoluția ROE pe baza lichidității imediate și a lichidității curente este similară, observând o creștere mai rapidă și atingând maximul mai rapid în cazul lichidității imediate.

Factori de lichiditate: Rata curentă – Depășind modelele uzuale care presupun relații liniare într-un singur sens, între ROE și diferiți factori ai tipurilor de rapoarte financiare, vom propune testarea ipotezelor privind existența relațiilor neliniare între rapoarte financiare și ROE specifice diferitelor industrii.

Câștigurile pe acțiune (EPS) – este o măsură importantă de performanță financiară. Împreună cu alte rapoarte, EPS poate furniza informații inspirate despre creșterea economică și starea financiară a firmei.

Marja profitului net – raportul indică rentabilitatea globală a preocupării, de aceea este foarte util pentru proprietari și potențiali investitori. De asemenea, indică eficiența managementului în producția, gestionarea și vânzarea produselor.

EBITDA sau Marja EBIT – marja EBITDA este calculată ca EBIDTA (câștigul înainte de dobânzi, impozite, amortizări și impozite) împărțit la vânzările totale și marja EBIT ca EBIT (câștiguri înainte de dobânzi și impozite) împărțit la veniturile totale.

Randamentul capitalului propriu (ROE) este suma venitului net returnat ca procent din capitalul social al acționarilor. Randamentul acțiunilor măsoară profitabilitatea unei corporații prin faptul că a dezvăluit cât de mare este profitul pe care îl generează o companie cu acționarii pe care acționarii le-au investit.

ROE este exprimată ca procent și calculată ca:

Returnarea capitalului propriu = venitul net / capitalurile proprii ale acționarilor

Venitul net este pentru întregul an fiscal (înainte de dividendele plătite deținătorilor de acțiuni, dar după dividende la acțiunile preferențiale). Capitalurile proprii nu includ acțiunile preferențiale.

Modelul care urmează să fie furnizat poate ajuta decizia să obțină un calificat

răspundeți cel puțin la următoarele aspecte: Care sunt factorii care influențează pozitiv sau negativ ROE și care este gradul lor de influență?

Analiza factorilor de influență asupra performanței companiilor farmaceutice

Care sunt ceilalți factori care influențează performanța companiei și care pot fi luați în considerare pentru a îmbunătăți modelul? Având ca punct de plecare întrebările de cercetare considerate în cazul nostru ca ipoteze, vom continua cu metodologia de cercetare bazată pe analiza cantitativă sa axat pe explicarea sau predicția rentabilității (ROE), folosind toate datele disponibile în cadrul companiei și relația între diferiți indicatori / indicatori financiari care rezultă din situația financiară a companiei.

În acest caz am utilizat un număr total de 2 de companii pe o perioadă de trei

ani de la 1994 la 2018 din sectorul farmaceutic din Europa Centrală și de Est, bazat pe o regresia obișnuită a metodei celor mai mici pătrate (OLS). Cel mai metoda frecvent utilizată pentru acest tip de analiză este regresia multiplă, o metodă vom folosi, de asemenea, dar cu câteva elemente, să le numim experimentale, ca a variație de la regresiile tradiționale. Setul de date se referă la situațiile financiare obținute prin accesarea baza de date online ISI Emerging Markets (www.securities.com). Am luat-o numai companiile cotate la bursă din din Europa Centrală și de Est (Bulgaria, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Turcia și Ucraina) având obiectul principal de activitate "Producție farmaceutică și medicină". În această lucrare de cercetare am folosit programul SPSS pentru a obține regresia. Selectarea datelor a fost un proces care ne-a ajutat să păstrăm doar date exacte pentru analiza panoului. Potrivit lui Mramor și lui Marmor-Kosta (1997), ROE ar trebui să crească rapid, cu evoluția pozitivă a lichidității de la zero, până la un anumit nivel din lichiditate pentru a atinge o ROE maximă, în timp ce ROE dincolo de acest punct începe să scadă ușor, pe măsură ce lichiditatea actuală continuă să crească. Companiile cu nivel scăzut se așteaptă ca nivelurile de lichiditate să aibă dificultăți în a-și îndeplini obligațiile în cadrul pe termen scurt, probleme care au un impact negativ asupra randamentului. O singura data a atins nivelul optim al ratei de lichiditate, costurile suplimentare de lichiditate fiind mai mari decât beneficiile și rata de rentabilitate începe să scadă. O astfel de funcție are următoarele caracteristici (presupunând valori corespunzătoare atribuite coeficienți) atunci când variabila x crește, valorile funcției y cresc mai întâi rapid, apoi atinge un maxim după care încep să scadă încet. Relația dintre ROE ȘI rentabilitatea activelor (ROA) ar trebui să fie în creștere, fie ca fiind liniară sau patratică(gradul 2) datorită efectului de levier financiar. Vom lua în considerare creșterea liniară relația ca efect de levier în model este analizată separat de factori specifici. ROA este un factor utilizat adesea în modelele econometrice. Similar cu cazul ROA, efectul este linear și crește sau, datorită efectului total de pârghie, crește quadratic – vom considera EBIT Margin cu acelasi argument ca liniar.

Am considerat în modelul nostru de regresie logaritmul natural al valorii contabile. Logaritmul natural este utilizat pentru a reduce proporția scalei și valorile ridicate ale indicatorilor utilizați. Modelul econometric este interesant prin numărul mare de factori care contribuie la schimbările indicatorilor ROE și ne ajută să identificăm și să validăm principalii factori esențiali, în opinia noastră și al altor specialiști menționate de-a lungul documentelor, factori care determină situația financiară și performanțele financiar- economice ale companiei.

Astfel, subiecții noștrii sunt ZENTIVA , ANTIBIOTICE IAȘI, BIOFARM, ROPHARMA, REMEDIA.

Figura nr. 6. Cotarea la bursă a companiilor farmaceutice

Sursa: http://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/toate-cele-cinci-companii-farmaceutice-listate-au-iesit-pe-profit-in-2015-insa-de-la-inceputul-anului-actiunile-lor-sunt-in-scadere-15304691/poze/

Zentiva este o societate pe acțiuni înființată în anul 1991. Conform datelor ANAF, din 2008 până în 2018 a avut o evoluție asendentă a cifrei de afaceri, profitul fiind păstrat relativ stabil, cu o scădere mai semnificativă în anul 2012.

Figura nr. 9. Trendul evoluției cifrei de afaceri și a profitului net în perioada 2008-2016

https://www.listafirme.ro/zentiva-sa-336206/

Figura nr. 7. Date economico-financiare Zentiva SA

Sursa: https://www.listafirme.ro/zentiva-sa-336206/

Sanofi-Aventis / Zentiva este un mare producător intern este, care are o capacitate de producție de peste 100 de mililitri, unități comerciale pe an și investiții anuale de 10 mil. euro,care va continua și în următorii ani. O situație financiară mai elaborată se găsește pe site-ul propriu: https://www.zentiva.ro/-/media/EMS/Conditions/Generics/Brands/Zentiva-COM/Documents/ro/Situatiifinanciare31032005.pdf?la=ro-RO .

Antibiotice Iași (producător de medicamente generice, în principal antibiotice) și Unifarm (distribuitor) nu beneficiază de nicio măsură protecționistă și nu concurează cu celelalte companii private existente în România. Cele mai relevante companii ce au înregistrat rezultate bune până acum în Romania au avut 8 companii – Terapia-Ranbaxy, Antibiotice, Biofarm, Gedeon-Richter, Labormed, Actavis, Sandoz și Zentiva – au avut 0,4 miliarde. Euro cifra de afaceri numai în 2009, având un total de peste 7.500 de angajați. Spitalele sunt furnizate cu medicamente de către angrosiști, iar achiziționarea este reglementată de către legea achizițiilor publice. Potrivit ANM, relațiile comerciale între comercianții cu amănuntul și comercianții cu amănuntul (farmaciile) nu sunt reglementați, cu excepția faptului că garantează că marcajul vânzătorului cu ridicata nu depășește 9%. Din martie 2009, Zentiva este parte a grupului francez Sanofi, care deține direct și indirect peste 80% din acțiuni. În România, grupul francez Sanofi este prezent cu două entități juridice distincte – Sanofi-Aventis România și Zentiva.

Figura nr8. Raport ANAF Zentiva

Sursa: ANAF

Antibiotice Iași este o societate pe acțiuni constituită în anul 1991.Datele ANAF sunt prezentate mai jos. Marja de profit este ușor ascendentă, la fel și cifra de afaceri este în creștere din anul 2008.

Figura 9. Date financiare ANTIBIOTICE IAȘI

Sursa: https://www.listafirme.ro/antibiotice-sa-1973096/

Figura 10 Datele financiar-contabile din perioada 2005-2016 ANTIBIOTICE IAȘI

Sursa: https://www.listafirme.ro/antibiotice-sa-1973096/

Cel mai vechi raport este din anul 2004 și este prezent pe site-ul firmei.

Figura 11. Contul de profit și pierdere 2004 ANTIBIOTICE IAȘI

Sursa: http://www.antibiotice.ro/wp-content/uploads/2015/07/44.pdf

Valoarea netă a cifrei de afaceri la 30.09.2006 a fost de 41.926.448 lei, înregistrând o creștere cu 17% față de aceeași perioadă a anului trecut. Conturile reprezentând servicii externe au înregistrat o creștere cu 40% față de perioada similară a anului trecut, ca urmare a creșterii cheltuielilor datorate acțiunilor promoționale pentru produse tradiționale și noi, precum și pentru lansarea de noi produse. În același timp s-au format noi echipe de marketing și vânzări, ceea ce a dus la cheltuieli suplimentare în 2006: salarii, călătorii oficiale, consumabile. În timp ce cifra de afaceri a crescut cu 17%, am înregistrat o creștere a cheltuielilor de exploatare de numai 9%, iar venitul din exploatare a fost de 11.434.581 Ron. În primele 9 luni ale anului 2005, SC Biofarm SA a înregistrat venituri din rezultatul financiar (ca urmare a diferențelor de curs valutar) de 1.008.015 RON, față de 261.604 RON în septembrie 2006. Astfel, chiar dacă veniturile din exploatare au înregistrat creștere cu 11%, profitul brut a înregistrat o creștere de doar 4%. În 2005, SC Biofarm SA a profitat de anumite subvenții financiare, iar în septembrie 2005 a înregistrat un impozit pe profit (curent și întârziat) de 792.599 Ron, față de impozitul pe profit curent plătit de 1.775.244 Ron pentru primele 9 luni ale anului 2006. Astfel, profitul net la 30.09.2006, în valoare de 9.920.941 Ron, înregistrează o scădere cu 6% față de luna septembrie 2005. Din 2005, cifra de afaceri este în continuă creștere, ajungând la 150.000.000 lei. Profitul însă nu semnalează creșteri, menținut fiind la valoarea minimă, fapt care a elimiant compania de la cotarea la bursa de valori în ultimii ani.

Compania Ropharma este actionar unic al S.C. Aesculap Prod S.R.L si actionar principal al Eurofarmaco S.A.Portofoliul de productie Printre produsele consacrate pe piata din Romania, prezente in portofoliul Ropharma S.A., se numara: produse cu traditie – Activit Calciu, Activit B, Activit Mg, Activit Polivit, Antigast Forte, Activit Junior, Activit Luteina, Vitamina C, Extrasedyl, Silimarina Forte, produse inovatoare – gama de produse cu lactoferina (Activit Imuno Forte, Vitalact Immunity Junior, Lipoartrin Forte, Septogal Lactoferina) gama de produse cu resveratrol (Resveravit, Vitagrapes sirop si capsule), Cholest Bio, Septusin, Spirofit, Glykofit, Prostafit, LadyHealth, Pagosten, Bioven, Bioflexin, Biocicatrin, Activit Probiotic, Activit Calciu Forte, Activit Colostru Premium, Lactaza, Vitalact, Basic Immunity, Magnozen, Hepazen, Nutradose, Helmiplant si Estrofit;Ropharma cuprinde peste 79 produse sub forma de comprimate, pulberi, capsule si siropuri ce acopera 27 arii terapeutice. Utilizarea in terapie a acestor produse are la baza o temeinica fundamentare stiintifica, fiind rodul colaborarii specialistilor din companie cu cercetatorii Facultatii de Farmacie a UMF Tg. Mures si UMF “Iuliu Hatieganu“ Cluj Napoca.

Conform datelor oficiale înregistrate în declarațiile financiare(a se vedea anexă), cota cifrei de afaceri a scăzut din 2015 până în prezent, de la un maxim de 420.000.000, profitul fiind minim, fapt ce a determinat eliminarea companiei de la cotare la bursa de valori.Interesant este faptul că, deși de-a lungul perioadei 2005-2015, capitalul a crescut, profitul a rămas în datele oficiale extrem de scăzut.

În 2006, Farmaceutica REMEDIA S.A. fuzionează cu V.TARUS RoAgencies S.R.L. prin absorbția acționarului principal. Inaugurarea unui nou centru logistic în București, conform standardelor internaționale PIB. În 2008, Farmaceutica Remedia S.A. este promovat si listat pe 2 categorii Bursa de Valori București și dl Lutz STACHE, reprezentant al AHG VERMÖGENSVERWALTUNGS, dobândește 16,5% din acțiunile societății. În 2012, rețeaua REMEDIA Pharmacies se extinde în toată țara la 63 de unități. Compania își consolidează structura prin intermediul a 3 divizii specializate: Farmacii REMEDIA, Divizia DISTRIBUȚIE și Divizia HOSPITAL; Servicii logistice naționale; Servicii integrate de marketing și promovare; Afacerile de reglementare și monitorizarea studiilor clinice pentru piața farmaceutică.REMEDIA Lanțul de farmacii se extinde în toată țara la 70 de unități și o cifră de afaceri planificată a companiei depășește 53 mil. euro, EBITDA de peste 1,8 milioane de euro. REMEDIA Farmacii și-a diversificat serviciile, inclusiv asistența la domiciliu prin intermediul companiilor specializate. În 2014 Adaptarea constantă la cererile consumatorilor au dus la crearea unui culoar special REMEDIA naturale în fiecare pharmacy.Committed pentru a crește accesibilitatea și gama de produse și servicii oferite, Farmaceutica Remedia a continuat expansiunea, numărând 90 de unități până la sfârșitul anului , inclusiv REMEDIA Baby – magazin exclusiv dedicat copiilor. Ca urmare a reglementărilor legale recente privind separarea activităților de gros vs cele de vânzare cu amănuntul, Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor Farmaceutica Remedia SA a decis, la 9.12.2014 pentru a menține activitățile de vânzare cu amănuntul prin operarea lanțului propriu de peste 100 de farmacii și transferul activității logistice și a altor servicii auxiliare către Farmaceutica REMEDIA Distribution & Logistics SRL, societatea deținută în proporție de 100% din aceasta. Drepturile acționarilor nu sunt afectate de această separare.Remedia are 6 Administratori, 2 Asociați, 6 sedii secundare.În 2015, a suferit o scădere drastică a cifrei de afaceri, de la 240.000.000 lei la doar 80.000.000 lei în 2016, profitul este minim, fapt ce a determinat să nu mai fie cotată la bursă.

Studiul dorește să determine performanța financiară a companiilor din industria farmaceutică între anii 2005 și 2017 prin intermediul indicatorului de rentabilitate, folosind ca metodă de cercetare multiple regresii liniare. Analizând evoluția din ponderea companiilor din industria farmaceutică pe baza tendinței financiare rata de rentabilitate, putem estima că numărul entităților care recurg la susținerea activitățile financiare din credite și datorii sunt în creștere în perioada analizată. Aceasta este în principal datorită crizei de lichiditate cu care se confruntă entitățile, ca urmare a duratei mari de recuperare a datoriilor. De asemenea, folosind regresia liniară multiplă putem sublinia faptul că, financiar întoarcerea companiilor farmaceutice este influențată pozitiv de rentabilitatea lor economică, de către multiplicatorul capitalului propriu și de inflație și, negativ, de marja de profit netă.

Industria farmaceutică este una dintre industriile clasate de Eurostat în "High

Tehnologie ", care stabilește un adevărat exemplu antreprenorial pentru toate celelalte sectoare .Acest lucru se datorează faptului că medicamentele industria alocă resurse financiare considerabile pentru cercetare. In conformitate cu comunicatul Comisiei Europene, în 2014, industria farmaceutică pe primul loc în UE, SUA și Japonia, în ceea ce privește investițiile în cercetare și dezvoltare (14,4%), precum industria automobilelor (4,3%) și industria IT (10,4%), industria farmaceutică a devenit global, și-a consolidat poziția printre cele mai puternice sectoare ale lumii. Chiar dacă, potrivit lui Philip Kotler și a lui John Caslione în Chaotics. The Business de management și marketing în era turbulenței, a globalizării și tehnologia sunt principalii factori care au condus la fragilitatea izbitoare a economiei mondiale, la valuri de șoc și turbulențe, atât din punct de vedere microeconomic, cât și din punct de vedere macroeconomic, pentru această industrie, turbulența a fost o oportunitate mai degrabă decât o slăbiciune. globalizarea economiei a condus treptat nu numai la creșterea concurenței dar și dezvoltării de noi tehnologii. În industria farmaceutică,
noile tehnologii în cercetare și dezvoltare au dus în cele din urmă la spectaculoase
descoperiri.

Sursa:

http://www.firme.info/fabricarea-produselor-farmaceutice-baza-preparatelor-farmaceutice-

COD-CAEN-21/p14.html

Graficul indică faptul că cele cinci companii majore de droguri au o cotă de piață de peste 50%, ceea ce arată un grad ridicat de concentrare. Companiile listate și tranzacționate pe Bursa de Valori București, adică Zentiva, Biofarm și Antibiotice, cota de piață de peste 20%. Valoarea adăugată a sectorului farmaceutic românesc a crescut semnificativ în ultimii ani. Conform datelor publicate de Institutul de Prognoză Economică, sectorul contribuie cu peste 1% la PIB, guvernul încasează din impozitele și taxele plătite de companiile de medicamente mai mult decât 20% din valoarea de piață a medicamentelor existente.

2. Studiul literaturiiÎn literatura de specialitate, dar și în practică, poziția financiară a societății și a întreprinderiiperformanța acesteia, sunt tratate din mai multe perspective. Acest subiect este adesea discutat și dezvoltate la nivel național, dar și la nivel mondial. Într-un sens general, poziția financiară ilustrează situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii și poate fi determinată pe baza bilanțului contabil. În schimb, performanța financiară este determinată pe baza profitului și a contului liber, subliniind nivelul excelența înregistrată în entitatea analizată, printr-o mare parte a muncii într-un grad ridicat mediu competitiv. De asemenea, demonstrat empiric, rentabilitatea este un complex fenomen cu numeroși determinanți. Peste orar, conceptul de performanță a avut o evoluție incredibilă. Dacă la început a fost doar măsurată prin indicatori tradiționali, apoi a început să fie măsurată cu ajutorul lui indicatori moderni. După cum știm cu toții, punctul de plecare în orice analiză financiară, sau mai bine spus, sursa de informații pentru evaluarea sănătății companiilor este situația financiară anuală, aceasta fiind ilustrată de Higgins Robert în lucrarea :Analiza pentru managementul financiar (2012). Pentru a sublinia mai bine importanța poziția financiară și evoluția performanțelor în literatura internațională, noi au captat ideile principale menționate în materialele bibliografice utilizate de la sfârșitul anilor 90. Deci, Stanley Eakins subliniază importanța analizei financiare în întregul proces de determinare a poziției financiare și a performanței și în lucrare intitulată Finanțe: Investiții, instituții și management (1999). O altaabordarea acestui subiect se găsește în cartea intitulată Finanțe (2000), scrisă de Zvi Bodie și Merton Robert rate specifice de performanță și financiare, poziția care ilustrează sănătatea existentă în entitate și ilustrează, de asemenea, compania companiei poziție față de concurenții săi. Această idee este consolidată de-a lungul anilor de la Cotter Derryîn cartea Rapoarte financiare avansate – Ghid de complicare a IFRS (2012), afirmând că, deoarece controlul de sănătate este o parte a vieții fiecărei persoane, verificarea financiarăsănătatea entității face parte din ciclurile sale de viață. De asemenea, în această carte, analiza financiarăeste văzută ca un proces de utilizare a informațiilor financiare pentru a sprijini managementul decizii. Karen Berman și Joe Knight, subliniază în cartea The Financial Intelligence – Ghidul Managerului pentru înțelegerea adevăratului sens al cifrelor (2011), că arta performanței este un produs al entităților financiare determinate pe baza contului de profit și pierdere. Petersen Christian și Plenborg Thomas abordează subiectul poziției și performanței financiare din carte Analiza situației financiare: evaluarea, analiza creditului, compensarea executivă (2012). De asemenea, Jacob Davis și Cohen susțin în lucrarea Corporate Raportarea financiară și analiza financiară (2013) că scopul principal al analizei poziția financiară și performanța este evaluarea calității situațiilor financiare și ajustați-le acolo unde este necesar. Literatura română oferă o teoretică abordarea poziției și performanței financiare, întărirea existentă idei și abordări internaționale în felul lor, principalele trăsături existente acest subiect. Autorul Petrescu Silvia, în cartea intitulată Analiză și Diagnostic Accounting (2010) dezvoltă prevederile IAS 1 – Prezentarea Declarațiile financiare, care ilustrează importanța poziției financiare a entităților
pe baza analizei resurselor economice controlate (active) și a structurii de finanțare (datorii și capitaluri proprii). O privire asupra poziției financiare și a performanței. Ansamblul se găsește în lucrarea scrisă de Nicolae Baltes – Analiza financiară și diagnostic (2010), care au tratat principalii indicatori de ordin economic și financiar analiză. Performanța financiară este tratată în detaliu în cartea: Economic și Analiza financiară a companiei (2014), scrisă de Robu Vasile, Anghel Ion și Serban Elena. Conform performanțelor autorilor înregistrate atunci când o entitate este eficientă și eficientă în același timp. Acestea sunt doar câteva dintre referințe care au fost sprijinul acestei lucrări. O imagine detaliată a sprijinului teoretic al această lucrare este evidențiată în secțiunea de bibliografie ilustrată la sfârșitul acestui document.

3. Metodologia cercetării:

Eșantionul ales pentru cercetare constă în cercetarea a 5 dintre companiile din topul celor 30 de companii farmaceutice care operează în România, care reprezintă peste 90% din piață. Performanța industria farmaceutică din România a crescut ca urmare a evoluției industriei farmaceutice indicatorul de rentabilitate financiară, fapt determinat prin utilizarea analizei Du Pont ca model pentru măsurarea performanței financiare a entităților comerciale, din 2009 până în 2014. Una dintre cele mai utilizate și mai utile modele de defalcare a indicatorilor, analiza Du Pont măsoară performanța economică entități, subliniind relația dintre rata economică de rentabilitate și rata financiară de rentabilitate. Modelul oferă orientări viitoare către sectorul financiar, management în scopul de a elimina factorii care duc la performanța slabă a activitățile entităților economice. Defalcarea ratei financiare a rentabilității este subliniate din perspectiva modelului Du Pont de mai jos. Se poate observa că tendința rentabilității financiare este influențată de un număr de factori care, atunci când sunt abordați și interpretați într-o manieră holistică, pot duce la o mai bună gestionare a resurselor și o prezentare a strategiilor financiare adecvate.
Pentru a determina variabilele care influențează tendința rentabilității financiare, noi au utilizat regresii liniare multiple, un model care implică explicarea relației de dependență între variabile care sunt stabilite în cadrul funcției specificate mai jos. Modelul general al regresiei este următoarea:

Y = β’0 + β’X1 + β’X2 + …+ β’Xn + ε

Unde: Y – variabilă dependentă;

X1, X2….Xn – variabile independente;

ε – variabile reziduale.

Cercetări privind performanța industriei farmaceutice în România se relevă
în funcție de evoluția principală a ratei de rentabilitate financiară, cota de
care activează în industria farmaceutică din România în ansamblul său
industrie în perioada 2005-2017 este prezentată în graficul 2.

Creșterea ratei rentabilității financiare pentru companiile din industria farmaceutică implică o creștere a ponderii entităților care înregistrează o valoare a indicatorului sub par, de la 13,79% în 2009 la 20% în 2014, ceea ce indică o capacitate redusă a acestor entități de a face un profit prin intermediul capitalului propriu. Ponderea entităților care înregistrează o valoare a indicatorului între 10% și 20% a scăzut în perioada analizată cu peste 11%, în timp ce ponderea celor cu o valoare mai mare de 20% a scăzut din 2005 până în 2017 cu 4,26%. Analizând evoluția ponderii companiilor în industria farmaceutică pe baza tendinței ratei financiare a rentabilității, putem estima că numărul entităților care recurg la susținerea activităților financiare din credite și datorii este în creștere în perioada analizată . Acest lucru se datorează în principal crizei de lichiditate cu care se confruntă entitățile, ca urmare a duratei mari de recuperare a datoriilor (colectarea medie a datoriilor pentru perioada examinată depășește 200 de zile). Este mult mai favorabilă situația financiară a entităților care operează în industria farmaceutică, listate la Bursa de Valori București(a se vedea Anexa). Spre deosebire de companiile necotate, cele listate par să fi realizat un profit prin intermediul capitalului propriu în perioada anchetei (singura companie cotată la bursă care a înregistrat o valoare negativă a indicatorului și numai pentru un an este Zentiva). factorii care influențează rata financiară de rentabilitate din industria farmaceutică pentru perioada 2005-2017 s-au bazat pe modelul de regresie multiplă. Am calculat valorile medii ale variabilelor din întreaga industrie, datele fiind prelucrate apoi cu ajutorul software-ului de analiză matematică și statistică IBM SPSS Statistics V 20. Modelul a fost implementată prin introducerea treptată a variabilelor independente și rezultatele inițiale ale modelului de regresie sunt prezentate în Tabelul 4.

Tabel 4. Model regresie

Sursă: prelucrare prin program SPSS, în baza datelor din Anexă-Bursa de Valori București și date interne ale societăților

O analiză mai aprofundată a modelului de regresie prezentat mai sus se va baza pe modelul din tabelul de mai sus:

ROE = β’0 + β’MPN + β’ROA + β’MCP +β’INF + ε

Informații detaliate despre acest model de regresie sunt prezentate în Tabelul 2.

Astfel, prima coloană R conține coeficienții de corelație multipli, arătând semnificația legăturii dintre valorile observate și valorile prezise. Valoarea 0.993 arată partea pozitivă a relației dintre valorile observate și cele prognozate ale rentabilității financiare, oferind o primă indicare a coerenței modelului de regresie. Valoarea de 0,986 a coeficientului de determinare multiplă măsoară intensitatea legăturii, exprimată prin ecuația de regresie. Astfel, 98,6% din variația rentabilității financiare este determinată de variația variabilelor implicate, adică marja de profit net, randamentul activelor, multiplicatorul de capitaluri proprii și inflația. Variația rămasă de 1,4% se datorează variației variabilei reziduale ε. Proiectarea pas cu pas a modelului de regresie mărește valoarea coeficientului determinărilor multiple cu fiecare variabilă independentă adăugată. Pot exista situații în care impactul anumitor variabile independente poate fi minim sau inexistent. Pentru a evita astfel de situații, am calculat coeficientul de determinare multiplu ajustat. Coeficientul ajustat de determinări multiple este aproape de R Square, confirmând efectul ultimei variabile introduse – inflația – asupra variației variabilei dependente. Eroarea standard a variabilei estimate se referă la deviația medie a variabilei reziduale de la valoarea sa medie, în acest caz abaterea fiind de 1.691. O modificare a indicatorului R Square exprimă măsura în care variația variabilei dependente determină variația ultimei variabile incluse în modelul de regresie. R Square crește cu 12,5% datorită includerii în modelul de regresie a ultimei variabile, adică inflația. Mai mult, semnificația statistică a modelului de regresie presupune testarea ipotezei nula că coeficientul de determinare multiplă este 0 (Tichindelean M., 2014 p. 130). Valoarea de 8.815 corespunzătoare coloanei F Schimbare indică modificarea valorii calculate a lui F prin variația adițională a lui R Square, ca rezultat al includerii ultimei variabile aflate în discuție. Valoarea indicată de 8.815 este semnificativă din punct de vedere statistic, cu o mică probabilitate ca aceasta să se datoreze întâmplării, în detrimentul unei relații autentice. Statisticile Durbin-Watson oferă indicii cu privire la ipoteza lipsei autocorelației variabilei reziduale. De asemenea, se recomandă efectuarea unei revizuiri a modelului de regresie dacă valoarea statisticilor Durbin-Watson este mai mică decât 1 sau dacă depășește 3 . În acest caz, valoarea indicatorului este de 2.790, modelul de regresie fiind valabil în ceea ce privește lipsa autocorelației variabilei reziduale. Valorile parametrilor estimați ai ecuației sunt prezentate în Tabelul 2. Parametrii modelului de regresie au fost estimate folosind metoda celor mai mici pătrate pe baza valorilor β ". A fost obținută următoarea formă a ecuației de regresie:

ROE’ = -22.593 – 4.122MPN + 7.402ROA+7.603MCP+1.503INF

Tabel 5. Tabel care arată date specifice parametrilor prezenți în modelul de regresie și coeficienți

Rentabilitatea activelor este una dintre cele mai populare și utile din rapoartele financiare. Rentabilitatea activelor a fost utilizată în industrie de cel puțin 1919, când compania DuPont a folosit-o drept topul sistemului triunghi al raportului. Raportul a fost numit rentabilitatea investiției și a fost calculat ca Profit / Total active. De asemenea, aceste rate sunt frecvent utilizate în multe modele econometrice .- Analiștii folosesc adesea rentabilitatea activelor în investigarea situației financiare, performanței și perspectivelor unei firme. Gibson (1987) a chestionat Analiștii Financiari Chartered (CFA) despre importanța multor rapoarte financiare. Studiul a inclus patru versiuni diferite ale rentabilității activelor și fiecare versiune a fost selectată de cel puțin 90% dintre respondenții CFA ca o măsură primară a rentabilității. În literatura de specialitate, rentabilitatea a fost studiată în moduri diferite.

Astfel, unii autori analizează analiza productivității prin intermediul situațiilor financiare pentru a obține conducătorii de valoare pentru rentabilitatea activelor de exploatare din punctul de vedere al productivității. În societățile analizate nu s-au înregistrat valori ale randamentului activelor care depășesc 15% (a se vedea Anexa ). Din calcule vedem că în 2008, două companii (Biofarm și Remedia) au avut un rezultat negativ net, ceea ce arată că au încheiat activitatea cu pierderi. Ropharma este singura companie care a obținut profit pe parcursul perioadei, rentabilitatea capitalului înregistrată având valori fluctuante între 5,77% în 2008 și 13,31% în 2010. Remedia și Biofarm au înregistrat, de asemenea, valori fluctuante ale rentabilității capitalului propriu în perioada 2005-2017, variind de la 3,57 % în 2009 și 10,24% în 2011 și respectiv 9,24% în 2011 și 14,43% în 2009. Ceea ce este interesant de remarcat în 2008 este faptul că, deși Biofarm și Remedia au obținut profit operațional, rezultatul net a devenit negativ din cauza costurilor financiare mai mari; în timp ce Ropharma, care a pierdut din activitățile de exploatare, a reușit să acopere profitul din activități financiare, generând profit net pentru întreaga companie.

Observăm totuși că în general nu există nicio regulă privind influența activității financiare asupra rezultatului final. Cele mai mari valori au fost înregistrate de Biofarm. Rentabilitatea activelor a avut o tendință de fluctuație și tendință descendentă spre sfârșitul intervalului și cu valori cuprinse între 8,27% în 2012 și 10,07% în 2010. Rata independenței financiare a societății, complementară raportului datoriilor financiare, măsoară cota echitate în toate resursele permanente. În general, rata trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu 0,5 pentru aceleași motive impuse de bancă, în relațiile de credit cu companii. Referitor la raportul de independență financiară, valorile înregistrate sunt mai mari decât 0,5 pentru toate companiile care arată un nivel ridicat de independență financiară, în special pentru compania Biofarm. Costul datoriilor sau rata medie de rentabilitate poate fi exprimat prin raportul: Total împrumuturi Cheltuieli Financiare RDOB =. În ceea ce privește rata medie a dobânzii sub rata rentabilității activelor societății analizate, îndatorarea favorizează finanțarea prin împrumuturi. În această situație apare efectul de pârghie cu impact pozitiv asupra rentabilității capitalului propriu. La polul opus se află Remedia Company care a înregistrat valori fluctuante ale rentabilității activelor, variind între 1,61% în 2008 și 4,76% în 2009. În schimb, deși compania Ropharma obținerea unei pierderi din activitățile de exploatare în 2008, sa restabilit în viitor, obținând o rentabilitate relativ constantă a activelor în perioada 2005-2017, variind de la 3,32% în 2011 și 4,44% în 2010. Rentabilitatea capitalului propriu arată performanța fondurilor proprii adus de investitori sau generate de profitul net curent sau de rezervele și câștigurile încasate. Funcția sa principală este de a acoperi rata dobânzii curente.

Valoarea ridicată a acestuia poate indica un capital redus comparativ cu venitul net generat de activitate și se recomandă adecvarea capitalului. Este cel mai simplu mod de a investi, pentru că ne putem referi la interesul actual de investiție. Importanța pe care academicii și practicienii o au asupra rentabilității activelor poate fi văzută în mai multe moduri: – cel puțin o formulă de rentabilitate a activelor este prezentată în majoritatea manualelor de afaceri. A fost al treilea raport cel mai frecvent prezentat într-un studiu al manualelor de afaceri, care apare în 70 din cele 77 de manuale – cel puțin o versiune a rentabilității activelor este utilizată frecvent în studiile de predicție a eșecului. Unii autori au clasat popularitatea tuturor rapoartelor financiare utilizate în studiile care prevăd eșecuri în afaceri. Studiul lor a inclus 53 de studii anterioare din 1966 până în 2002 și a clasat 48 de rapoarte separate. Randamentul venitului / totalul activelor a fost raportul cel mai comun în toate studiile de predicție a eșecului. Ele arată că există o relație funcțională între rentabilitatea activelor de exploatare și productivitatea principală indicatori la nivel de companie: productivitatea totală a factorilor și productivitatea muncii. Ei au constatat că atât indicatorii de productivitate, cât și variația prețurilor rezultatelor și a intrărilor sunt factorii care determină valoarea rentabilității activelor de exploatare, ca relație funcțională .

Biofarm are valoarea inferioară a gradului de îndatorare, variind între 8,5% în 2009 și 16,3% în 2012. La polul opus se află Remedia care a înregistrat valori fluctuante ale nivelului de îndatorare, valorile variind între 74,4% în 2011 și 79,9% La Ropharm s-a înregistrat aceeași tendință fluctuantă, însă tendința descendentă spre sfârșitul intervalului a fost înregistrată, unde nivelul de îndatorare fluctuează între 68,5% în 2008 și 76,5% în 2011. Coeficientul total de îndatorare sau "coeficientul de îndatorare" (L) reflectă măsura în care capitalul propriu asigură finanțarea activităților companiei, calculat ca: Datorii totale (pe termen scurt și lung). Acest indicator poate fi interpretat ca o rată a autonomiei financiare a societății, indicând măsura în care angajamentele pe termen scurt și lung termenul este asigurat de capitalul societății. Rata de îndatorare este mai mare decât 1, compania va depinde mai mult de creditorii săi. Dacă efectul de levier este mai mic de 1, banca va continua să ofere împrumuturi în condiții de garantare sigură .Pe lângă gradul de îndatorare, rata efectului de îndatorare are aceeași evoluție în companiile analizate (tabelul 3): Biofarm a avut cel mai mic raport de levier cu valori cuprinse între 0,097 în 2005 și 0,917 în 2017, tendința de creștere a finalei analizate perioadă; Remedia avea cel mai mare raport de îndatorare, cu valori fluctuante între 3.041 în 2011 și 3.965 în 2010; iar Ropharma a înregistrat un nivel ridicat al ratei de îndatorare cu valori cuprinse între 2 182 în 2008 și 3 257 în 2011. Rata datoriilor financiare caracterizează gradul de îndatorare pe termen lung al societății; în mod normal, acest indicator ar trebui să fie mai mic de 0,5 și este determinat de formula : Capital permanent Datorii financiare (pe termen mediu și lung). În ceea ce privește companiile farmaceutice analizate, constatăm că toate companiile au înregistrat valori reduse, incluse în intervalul normal mai mic de 0,5 (tabelul 4). Astfel, cea mai scăzută rată a datoriilor financiare este înregistrată de compania Biofarm, cu o tendință descrescătoare de la 0.027 în 2008 la 0.004 în 2012. Deși Remedia avea gradul mai înalt de îndatorare, rata datoriilor financiare are o valoare redusă, cu o tendință fluctuantă, între 0,016 în 2008 și 0,350 în 2009. Ideea centrală a relației de îndatorare financiară este aceea că societatea care reușește să atragă resurse de la creditorii săi cu o rată a dobânzii mai mică decât rentabilitatea activității de exploatare (rentabilitatea activelor) va obține câștiguri prin intermediul acestei politica de finanțare, creșterea randamentului capitalurilor proprii. Efectul de pârghie poate crește ca urmare a: – creșterii rentabilității activelor, ceea ce este posibil prin selectarea celor mai eficiente investiții; – reducerea ratei reale a dobânzii, adică prin contractarea celor mai ieftine împrumuturi pe piața financiară și cu mult mai mică decât rentabilitatea investiției în active; – creșterea, pe cât posibil, a capitalului împrumutat (evident cel mai ieftin). Prin acest fapt crește riscul financiar. Fără îndoială, este necesar un echilibru între dorința de a spori efectul de pârghie prin creșterea capitalului împrumutat, pe de o parte și implicarea societății în acțiuni riscante. Evaluarea continuă a dimensiunii riscului financiar poate fi obținută prin compararea profitului anticipat cu dobânzile acumulate la credite. Dacă există o marjă semnificativă între cei doi indicatori, ceea ce înseamnă că profitul obținut este mult mai mare decât dobânda plătită, atunci putem considera că societatea este protejată împotriva riscului financiar .Ropharma înregistrează valori între 0,226 în 2012 și 0,329 în 2008. În studiul nostru, rentabilitatea activelor arată performanța profitului operațional. Formula folosită este Totalul activelor Profitul operațional Revenire pe active =. Rentabilitatea activelor trebuie să crească în mod constant pentru a acoperi rezultatul financiar sau chiar rezultatul extraordinar. În ceea ce privește valoarea, un rezultat bun este unul care depășește 15%, valoare care arată o rentabilitate reală, care este mai mare decât rata inflației și mai mare decât rata medie a dobânzii. Un grad ridicat de îndatorare mărește expunerea la risc pentru creditori, dar și cea a îndatorării proprietarilor. Din punctul de vedere al creditorilor, există o varietate de indicatori referitori la datoriile totale sau numai datoriile pe termen lung, în conformitate cu diferitele componente ale bilanțului, care oferă o măsură mult mai cuprinzătoare decât riscul de levier financiar. Aceste rate măsoară expunerea la risc a creditorilor în ceea ce privește activele disponibile, pe care ar reflecta creanțele creditorilor. Primul și cel mai general indicator al proporției dintre datoriile totale și totalul activelor este nivelul de îndatorare care se calculează după cum urmează: Active totale Total datorii Nivelul îndatorării : Raportul dintre datoriile totale și activele totale este utilizat pentru a descrie ponderea "banilor altor persoane" în toate creanțele legate de activele societății. Cu cât este mai mare acest raport, cu atât riscul este mai mare pentru creditori. Cu toate acestea, acest indicator reprezintă o măsură a capacității efective a companiei de a-și acoperi datoriile. Analizând costul datoriilor către societățile analizate (Anexa ) am constatat că costul mai ridicat al datoriilor este pentru compania Biofarm, tendința de scădere la sfârșitul intervalului, între 8,80% în 2012 și 6,40% în 2010. Valorile fluctuante a fost înregistrată pentru companiile Remedia și Ropharma, între 1,31% în 2010 și 7,74% în 2008, respectiv 2,04% în 2010 și 7,05% în anul 2012. Pârghia financiară vizează creșterea rentabilității capitalurilor proprii prin modificarea structurii financiare. Ca urmare a efectului de levier financiar, se estimează că va crește eficiența utilizării capitalului propriu (randamentul capitalului propriu) prin majorarea valorii capitalului împrumutat. Acest lucru este posibil dacă există o marjă între rentabilitatea așteptată a capitalului investit (propriu și împrumutat), pe de o parte, care ar trebui să fie cât mai mare, iar costul capitalului împrumutat, pe de altă parte, care ar trebui să fie la fel de mic . Efectul de pârghie asupra companiilor analizate are valori fluctuante, pozitive sau negative, generând efecte pozitive sau negative asupra rentabilității capitalurilor proprii. Randamentul capitalului propriu (Rf) este egal cu randamentul activelor post-taxa plus efectul de pârghie.

Dacă, , ceea ce înseamnă că efectul de pârghie este pozitiv, iar randamentul capitalului propriu poate crește în funcție de CPD și / sau de impozitare. Dacă R iep apoi Re – ip 0 înseamnă că efectul de pârghie este negativ, rentabilitatea capitalurilor proprii tinde să scadă în funcție de CPD și / sau de impozitare. În concluzie, prin efectul de pârghie financiar se definește îmbunătățirea sau degradarea ratei de retur a capitalului propriu, ca urmare a apelării la un credit. Efectul efectului de levier financiar măsoară influența pozitivă sau negativă a efectului de pârghie asupra randamentului capitalului propriu. În Anexaeste prezentată o revenire asupra capitalurilor proprii, influențată doar de efectul de pârghie. Analizând datele concomitente din tabelele 1, 6 și 7, putem concluziona că: – pentru Biofarm, deși efectul de levier a avut un rol pozitiv, rentabilitatea capitalului propriu a fost redusă din cauza impozitării în 2008 și 2010; în restul intervalului, rentabilitatea capitalului propriu sa redus datorită atât impozitării, cât și efectului negativ de îndatorare; – pentru Remedia, în anii 2009, 2010 și 2012, efectul de pârghie a avut un efect pozitiv și a determinat creșterea rentabilității capitalurilor proprii; în 2008 și 2011, efectul negativ de pârghie a avut un impact important asupra rentabilității capitalului propriu, devenind astfel negativ; – în cazul Ropharma, în perioada 2009-2011, efectul de pârghie a avut un efect pozitiv și a determinat creșterea rentabilității capitalurilor proprii; în 2008 și 2012, efectul de pârghie a avut un impact negativ important asupra rentabilității capitalului propriu, devenind astfel negativ. În concluzie, atunci când intenționăm să studiem rentabilitatea companiilor, ar trebui să ținem cont de mulți alți factori legați de activitatea financiară, cum ar fi: rezultatele investițiilor financiare în acțiuni și obligațiuni, veniturile generate de investițiile în depozite bancare sau alte cheltuieli financiare care pot apărea la un anumit moment. Nu trebuie să pierdem din vedere experiența și abilitățile de capital uman , mărimea firmei, oportunitățile de creștere, numărul de filiale, relațiile de import și export, climatul investițional general și altele care pot contribui cu succes la creșterea performanței companiilor. Comparând datele din anii 2005-2017, putem constata că există diferențe semnificative între randamentul real al capitalurilor proprii determinat ținând cont de data financiară și randamentul capitalurilor proprii determinat de efectul de pârghie. Astfel, deși efectul de levier generează o rentabilitate a capitalului propriu pozitiv în 2008 la Biofarm, datele contabile au o valoare negativă. Această situație arată că, în practică, există alți factori financiari sau nefinanciari care influențează rentabilitatea capitalului propriu, cu un impact important, uneori pozitiv și uneori negativ. Pentru Biofarm, impactul acestor factori a fost negativ în 2008, însă pentru Ropharma, în 2005 și 2017, impactul a fost pozitiv: efectul de levier arată o rentabilitate negativă a capitalurilor proprii, în timp ce datele contabile indică o rentabilitate pozitivă a capitalurilor proprii.

CONCLUZII

Prin utilizarea mai multor modele de regresie liniară, observăm factorii care au o influență asupra modificării ratei randamentului financiar. Am constatat că o creștere a variabilelor de rentabilitate economică, multiplicare a capitalului propriu și inflație are o influență pozitivă asupra ratei rentabilității financiare. Variabila cu influență negativă asupra randamentului financiar este marja de profit netă. Când această variabilă independentă va scădea, va avea un impact negativ asupra randamentului financiar, ceea ce va conduce la scăderea acesteia.Semnul parametrilor estimați indică modul în care variabilele în cauză influențează variabila efect. Astfel, rentabilitatea financiară a companiilor farmaceutice este influențată pozitiv de rentabilitatea lor economică, de multiplicatorul capitalului propriu și de inflație și, negativ, de marja de profit netă. După cum știm, inflația este un fenomen care are un impact negativ asupra economiei pe termen mediu și lung. În studiul nostru de caz, inflația a avut un impact pozitiv asupra randamentului financiar al companiilor farmaceutice, deoarece, chiar dacă prețurile drogurilor vor crește, cererea va fi aceeași. Rezultă că, cu cât este mai mare rentabilitatea economică și multiplicatorul de capital, cu atât este mai mare rentabilitatea financiară în industria farmaceutică și cu cât este mai mică valoarea marjei de profit net, cu atât profitul financiar este mai mic.

Bibliografie

Ilie V., 2010, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Meteor Press, București, p.22-35.

Dumitru, I. (martie, 2011). Evoluții și perspective macroeconomice și fiscal bugetare. http://consiliulfiscal.ro.

Bogdan I.2002, Tratat de management financiar banacar, Editura Economică, București, p.105

Pantea I..M., Stark L..E., 1999 Analiza situației financiare. Studiu de caz .EdituraMarineasa ,Timișoara,, p.119.

Manolescu, A., 2003, „Managementul resurselor umane”, Editura Economică, București,

Milkovich, G., T., Boudreau, J., W., 1991, "Human Resource Management", Homewood, Boston,

Brcaln K.A.. Myers S.C.. Allen, K., 2006, . Principles of Corporate Finance, McGraw-Hill Irwin. Eighth Edition.

Nabi, Pirouzi, Bjorn, H., 2007. First Moment Approximations for Order Statistics from the Extreme Value Distribution, Statistical Methodology, New Delhi, Volumul 4, aprilie 2007

Kini, O.; Mian, S.; Rebello, M.; Venkateswaran, A. , 2009, On the Structure of Analyst Research Portfolios and Forecast Accuracy, Journal of Accounting Research Vol. 47 No. 4, Printed in U.S.A., pp. 867-909

Tabără N. 2005, Modernizarea contabilității și controlului de gestiune, Editura TipoMoldova, Iași, 2006, pp. 5-6 Simmons T., Dynamic Costing A.B.C for a New Generation, Accoutancy S.A, p.27-29

Dumbravă P., Pop A., 2011, Contabilitatea de gestiune în industrie, ediția a II-a, actualizată și completată, Editura Intelcredo, Deva, p. 297

Kurosawa, K., 1975, An aggregate index for the analysis of productivity and profitability. Omega, 3(2), 157-168. http://dx.doi.org/10.1016/0305-0483(75)90115-2

Ostring P., 2014, Profit-focused Supplier Management: How to Identify Risks, ed. Amacom, New York,

Garrigosa, E., & Tatjé, E. 1992, . Profits and total factor productivity: A comparative analysis. Omega, 20(5-6), 553-568. http://dx.doi.org/10.1016/0305-0483(92)90002-o

Epuran M., Băbăiță V., Grosu C., 1999) Contabilitate și control de gestiune, Editura Economică, București, p.172

Joe Knight, R. 2012, Project Management for Profit: A Failsafe Guide To Keeping Projects On Track And On Budget. New York, N.Y.: McGraw-Hill.

Koontz, S., & Lawrence, J. , 2010, Impacts of alternative marketing agreement cattle procurement on packer costs, gross margins, and profits: evidence from plant-level profit and loss data. Agribusiness, 26(1), 1-24. http://dx.doi.org/10.1002/agr.20234

Marsh, C., 2012. Financial management for non-financial managers. London: Kogan Page.

Siegel, J., Shim, J., Hartman, S., & Siegel, J., 1998, . Schaum's quick guide to business formulas. New York, N.Y.: McGraw-Hill.

Smith, D., & De Swardt, J. , 1967, Some Thoughts on the Concepts of “Operator's Earnings” and “Gross Profit”. Agrekon, 6(3), 17-21. http://dx.doi.org/10.1080/03031853.1967.9525052

Thrun, W. , 2003, Maximizing profit. New York: Productivity Press.

Bojian O., 1999, Contabilitatea întreprinderilor. Contabilitate financiară. Contabilitate de gestiune, Editura Economică, București,

Boshnakov, G.N.,Iqelan, B.M. (2009). Generation of Time Series with Given Spectral Properties, Journal of Time Series Analysis, Vol. 30, Issue 3, pp. 349-368

Dougherty, C. (2007). Introduction to Econometrics, Oxford University Press

Hamilton, J., Waggoner, D., Zha, T. (2007). Normalization in econometrics, Econometrics Reviews, nr. 26, pp. 221-252

http://adevarul.ro/economie/afaceri/anaf-solicitat-zentiva-achite-restante-18-milioane-lei-taxa-clawback-1_56a6361537115986c6e237e3/index.html

https://www.listafirme.ro/biofarm-sa-341563/

http://ropharma-healthcare.ro/about.php

https://www.listafirme.ro/ropharma-sa-1962437/

http://www.remedia.ro/en/company/history/

https://www.listafirme.ro/farmaceutica-remedia-sa-2115198/

Minculete (Piko), Georgiana; Baltes, Nicolae, Economic and Financial Implications of the Pharmaceutical Industry in Romania, Revista Studia Universitatis “Vasile Goldis”, Numarul 1, Volumul 24, 2014;p.191-193.

Http://iri.jrc.ec.europa.eu/scoreboard14.html.).

Burghelea, Cristina; Gheorghiu, Anda; Tindechea, Cristina; Gheorghiu, Anca , Global European economic model, Theoretical and Applied Economics, Volume XXI (2014), No. 3(592):2014, p.104 la www.ectap.ro

Kotler, Philip; Caslione, John , Chaotics: management and marketing in the age of turbulence, Publica Publishing, Bucuresti, 2009, p.43.

http://www.lawg.ro/files/assets/userfiles/files/Industria%20Farmaceutica%20din%

20Romania.pdf

Mocnik, Dijana; Sirec, Karin, Determinats of a Fast-Growing firm’s profits: Empirical evidence for Slovenia, Scientific Annals of the ‟Alexandru Ioan Cuza” University of Iasi Economic Sciences 62 (1), 2015, 37-54, DOI 10.1515/aicue-2015-0003;

Higgins, Robert Analysis for Financial Management, TenthEdition, United States;2012.

Berman, Karen; Knight, Joe, Inteligenta financiara: Ghidul managerului pentru intelegerea adevaratei semnificatii a cifrelor, Editura Curtea Veche, 2011, Bucuresti;

Petersen, Christian; Plenborg, Thomas, Financial StatementAnalysis: valuation, credit analysis, executive compensation, Prentice Hall Financial Times Edition, 2012, England, ISBN: 978-0-273-75235-6;

Young, David; Cohen, Jacob , Corporate Financial Reporting and Analysis – a Global Perspectiv, John Wiley & Sons Ltd, England, 2013.

Robu, Vasile; Anghel, Ion; Serban, Elena-Claudia, Analiza economicofinanciaraa firmei, Editura Economica, Bucuresti, 2014.

Baltes, Nicolae , Analiza si diagnostic financiar, Editura Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu;2010, p.43.

Soliman, Mark , The Use of DuPont Analysis by Market Participants, The Accounting Review, Vol. 83, No. 3: http://faculty.haas.berkeley.edu /kli/papers/Soliman-2008TAR.pdf., 2008.

Mukherjee, Chandan; White, Howard; Wuyts, Marc , Econometrics and data analysis for developing countries, Routledge, UK, 1998.

Hill, Carter; Griffiths, William; Lim, Guay , Principles of Econometricsm, Third Edition, John Wiley&Sons, Inc., USA, 2008, p.119.

Tichindelean, Mihai, Marketing relational – abordare teoreticasi instrumentala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2014, p.129-133.

Jewell, J. J. and Mankin, J. A. , What is your ROA? An investigation of the many formulas for calculating return on assets, Academy of Educational Leadership Journal, Volume 15, Special Issue, 2011, p. 90.

Radu, R. I. , Econometric Model –A Tool in Financial Management, Annals of “Dunarea de Jos” University of Galati, Fascicle I. Economics and Applied Informatics, Years XVII, no. 2, 2011, p.50.

Gibson, C. . How Chartered Financial Analysts View Financial Ratios. Financial Analysts Journal. May-June, 1987.

Jewell, J. J. and Mankin, J. A. , What is your ROA? An investigation of the many formulas for calculating return on assets, Academy of Educational Leadership Journal, Volume 15, Special Issue, 2011, p.90.

Hossari, G., & Rahman, S. . A Comprehensive Formal Ranking of the Popularity of Financial Ratios in Multivariate Modeling of Corporate Collapse. Journal of American Academy of Business, Cambridge, Vol. 6, Issue 1, 2005, pp. 323.

Bosch-Badia, M.T., Connecting productivity to return on assets through financial statements. Extending the Dupont method, International Journal of Accounting and Information Management, Vol. 18 No. 2, 2010, pp. 98.

Vintila, G. , Gestiunea financiară a întreprinderii, Ediția a II-a, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2000, 84-103.

Dragotă, V., Obreja, L., Ciobanu, A., Dragotă, M. Management financiar, Vol 1. – Analiză financiară și gestiune financiară operațională, Economică Publishing House, București, 61.

Bucătaru, D. , Finanțele întreprinderii, TipoMoldova Publishing House, 2010, Iași, p.99.

Bucătaru, op.cit., 73.

Ariton, D. , Finanțele întreprinderii, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2006.

Moisescu, F., Manole, M. C. and Dascaleanu, C.G. , Investments in Human Capital in Romania, Annals of “Dunarea de Jos” University of Galati, Fascicle I. Economics and Applied Informatics, Years XVIII, no. 3, 2013, pp. 71-78.

Boca, G.D. , How Wastes Influence Quality Management, Annals of “Dunarea de Jos” University of Galati, Fascicle I. Economics and Applied Informatics, Years XVII, no. 2,2011, pp. 86-90.

Mera, Valentina; Silaghi-Pop, Monica, An Insight Regarding Economic Growth and Monetary Policy in Romania, Scientific Annals of the ‟Alexandru Ioan Cuza” University of Iasi Economic Sciences 62 (SI), 2015, 85-95, DOI 10.1515/aicue-2015-0039

Anexe

ANEXE: RAPOARTE FINANCIARE (TRIMESTRIALE) ALE SOCIETĂȚILOR ZENTIVA, ANTIBIOTICE IAȘI, BIOFARM, ROPHARMA, REMEDIA, PERIOADELE: 2005, 2012, 2017

Surse: http://www.bvb.ro/FinancialInstruments/Details/FinancialInstrumentsDetails.aspx?s=SCD

http://www.bvb.ro/RapoarteFinanciare/C_rf_fs.aspx?s=SCD&d=03/31/2005&lang=ro

ZENTIVA, DATE FINANCIARE 2005

ZENTIVA S.A. raportează pe primele luni ale anului 2017 o cifra da afacerii de 347.7ron în creștere cu 17 % față de aceeași perioada a anului precedent, și un profit operațional de 80, 8 MRON.

Profilul operațional este in creștere cu 25 % fata de aceeași perioadă a anului 2015, fiiind Influențat pozitiv de creșterea vanzerilor atât pe piața locală cât și la export,

2012, TRIMESTRUL 1

2012, TRIMESTRUL III

ANTIBIOTICE IAȘI RAPORT TRIMESTRIAL Sursa: http://www.bvb.ro/RapoarteFinanciare/C_rf_fs.aspx?s=ATB&d=03/31/2005&lang=ro

Trimestru 1

Trimestru 3

2012, trimestru 1

2012, trimestru 3

Surse:

http://www.bvb.ro/FinancialInstruments/Details/FinancialInstrumentsDetails.aspx?s=ATB

BIOFARM , TRIMESTRU 1 , 2005

Sursa: http://www.bvb.ro/FinancialInstruments/Details/FinancialInstrumentsDetails.aspx?s=ATB

TRIMESTRU 3, 2005 : SURSA: http://www.bvb.ro/RapoarteFinanciare/C_rf_fs.aspx?s=BIO&d=09/30/2005&lang=ro

TRIMESTRU 1 2012

TRIMESTRU 3 2012

ROMPHARMA BILANȚ 2005

ROPHARMA 2012

Sursa: http://www.ropharma.ro/Fisiere/RapoarteActionari/2012/Situatii_financiare_2012.pdf

RAPORT 2017, trimestrul 1

Sursa: http://www.ropharma.ro/Fisiere/RapoarteActionari/2017/Trimestriale/Situatii%20Financiare%20T1%202017_rom_15052017.pdf

RAPORT TRIMESTRUL III, 2017

Sursa: http://www.ropharma.ro/Fisiere/RapoarteActionari/2017/Trimestriale/Situatii%20Financiare%20T3%202017%20BVB_15112017.PDF

REMEDIA 2005

Sursa: http://www.bvb.ro/RapoarteFinanciare/C_rf_fs.aspx?s=RMAH&d=12/31/2005&lang=ro

REMEDIA 2015, TRIMESTRU 1

Sursa: http://www.bvb.ro/RapoarteFinanciare/C_rf_fs.aspx?s=RMAH&d=03/31/2012&lang=ro

REMEDIA 2015, TRIMESTRU 3

REMEDIA 2017, TRIMESTRU 1

Sursa: http://www.bvb.ro/FinancialInstruments/Details/FinancialInstrumentsDetails.aspx?s=RMAH

REMEDIA TRIMESTRUL 3 2017

Sursa : http://www.bvb.ro/FinancialInstruments/Details/FinancialInstrumentsDetails.aspx?s=RMAH