Evaluarea Ofertei Turistice Internationale
EVALUAREA OFERTEI TURISTICE INTERNAȚIONALE
CUPRINS:
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. LOCUL ȘI IMPORTANȚA TURISMULUI INTERNAȚIONAL
Factorii determinanți ai dezvoltării turismului internațional
1.2. Turismul internațional – promotor al dezvoltării economice mondiale
Fluxurile turismului internațional
CAPITOLUL II. DETERMINANȚII TURISMULUI INTERNAȚIONAL
2.1.Factorii dezvoltării turismului internațional
2.2. Piața turistică
2.3. Cererea turistică
2.4. Oferta turistică.
CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ: ITALIA
3.1. Profilul pieței turistictice din Italia
3.2. Obiective turistice italiene
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXĂ
INTRODUCERE
Din cele mai îndepărtate timpuri ale evoluției sale, omul nu a reușit să producă toate cele trebuincioase subzistenței și, în ciuda mijloacelor precare de comunicație, a căutat să cultive și să întrețină relații cu semenii săi din alte colectivități, prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat, inerent, și o lărgire treptată a contactelor, permițând o mai bună cunoaștere reciprocă a colectivităților respective . Progresul, civilizația omenească sunt intrinsec legate de drumul în spațiu al oamenilor, prin cunoaștere, pentru cunoaștere, pornind de la căutarea la distanță a ceea ce nu puteau găsi în preajma lor.
Călătoriile pe care grecii din întreaga Eladă le făceau cu ocazia Jocurilor Olimpice, precum și pelerinajele la locurile de cult, pot fi și ele considerate, într-un sens, activități turistice . De altfel, turismul nu a fost străin nici locuitorilor din Imperiul Roman: începuturile călătoriilor în scopuri turistice se întrezăresc și în vizitele pe care patricienii romani le făceau în stațiunile cu ape termale din Italia, Galia sau Dacia Felix, pentru tratarea unor maladii, deci în scopuri curative.
Cu toate că Evul Mediu, cu instabilitatea provocată de năvălirile barbare și fărâmițarea statală, nu a favorizat acest gen de călătorii, turismul nu a dispărut în totalitate, acesta desfășurându-se, cu precădere, în scopuri religioase (pelerinaje la locurile sfinte). După încetarea năvălirilor, în ciuda condițiilor grele, călătoriile turistice au progresat treptat – cu diferențe de la o țară la alta, de la o zonă la alta – până spre mijlocul secolului al XIX-lea.
Industrializarea, descoperirea forței aburilor, realizarea locomotivei și construirea primelor căi ferate, iar mai târziu apariția automobilului au determinat un progres rapid a mijloacelor de deplasare și, alături de dezvoltarea căilor de comunicație, au favorizat și extins activitățile turistice.
Instituționalizarea turismului pe plan național și organizarea lui în continuare și pe plan internațional au determinat un avânt continuu al acestuia și au făcut ca, prin ritmurile de dezvoltare atinse, turismul să devină, alături de revoluția tehnico-științifică, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene, cu consecințe sociale, economice și umane deosebit de importante.
Turismul internațional este o formă de turism practicată de turiști în afara țării lor de reședință. Pentru o țară, turismul internațional cuprinde atât turiștii externi care vin să o viziteze, cât și turiștii proprii care pleacă spre alte țări. Este recunoscut faptul că turismul internațional reprezintă un instrument modern de dezvoltare, producător de beneficii, dar și generator de probleme, a căror soluționare cere o dezvoltare coordonată și un management abil pentru a atrage vizitatorii spre destinațiile de vacanță.
Actualitatea temei. Creșterea importanței industriei turistice, în lume și recunoașterea sa ca motor al dezvoltării economice a fost însoțită și stimulată de oferta de educare turistică a forței de muncă. În ultimul deceniu s-au obținut succese remarcabile, în lume inclusiv în Republica Moldova, privind volumul și calitatea forței de muncă calificate în turism, cu deosebire la nivelul învățământului superior. Aceasta deoarece învățământul turistic a devenit în scurt timp una din cele mai complexe și moderne opțiuni de specializare, atât a educatorilor cât și a celor care doresc să evolueze profesional într-un domeniu tradițional care s-a plasat ireversibil pe coordonatele tehnice și economice ale ramurilor industriale de vârf. Literatura economică de specialitate, mai ales cea oferită de materialele didactice, reprezintă un aport esențial în dezvoltarea învățământului turistic și un ingredient vital în procesul de aliniere la normele internaționale privind calitatea serviciilor turistice.
Scopul prezentei lucrări este de a descrie și să analizeze factorii care influențeată dezvoltarea turismului internațional, rolul, locul și importanța turismului internațional în cadrul economiei mondiale, fluxurile și mecanismele de formare a acestora și rolul turismului în amplul proces de globalizare economică. Pentru realizarea acestuia ne-am popus următoarele obiective:
Prezentarea determinanților turismului internațional;
Determinarea rolului și locului turismului internațional în economia mondială;
Informarea cu privire la modul de dezvoltare a economiei mondiale prin promovarea turismului internațional;
Însușirea fluxurilor turismului internațional;
Analiza tendințelor de globalizare ale turismului,
Prezentarea ofertei turistice italiene (studiu de caz).
Reieșind din scopul și obiectivele propuse, lucrarea a fost structurată în felul următor: introducere, 3 capitole, concluzii, bibliografie și o anexă.
CAPITOLUL I. LOCUL ȘI IMPORTANȚA TURISMULUI INTERNAȚIONAL
Factorii determinanți ai dezvoltării turismului internațional.
Evoluția turismului, ca rezultat al acțiunii conjugate a factorilor economici, demografici, psiho-sociali, politici etc., a marcat de-a lungul timpului un curs ascendent. Se poate vorbi, astfel, de o dezvoltare a acestuia, concretizată într-o cerere sporită de bunuri și servicii turistice, dar și în creșterea numărului celor ce călătoresc, dezvoltare caracterizată prin ritmuri înalte, ce rivalizează cu cele mai dinamice ramuri din economie. De asemenea, previziunile privind viitorul turismului, fundamentate pe extrapolarea influenței factorilor, anticipează o creștere continuă a acestuia.
Activitatea turistică în ansamblul său, exprimată sintetic prin indicatorul circulație turistică mondială globală, este evaluată la peste 3,0 miliarde călători, rezultând astfel că mai mult de 1/2 din populația Terrei face turism; corespunzător încasările din această activitate se cifrau la circa 2000 miliarde USD. În cadrul acesteia, turismul intern al statelor lumii reprezintă 70-85%, circulației turistice internaționale mondiale (turism internațional) revenindu-i 15-30%, cu valori sensibil diferite pe țări și continente. Cele două componente ale circulației turistice mondiale globale prezintă tendințe de evoluție diferite, datorită cadrului specific de manifestare dar și impactului unor cauze proprii.
Dezvoltarea turismului este determinată conform ultimelor estimări ale specialiștilor de un complex de factori care în mod convențional pot fi grupați în două mari categorii:
1. Factori exogeni – care influențează volumul și structura cererii, respectiv formele de manifestare a cererii pentru produsele și serviciile turistice.
2. Forțele pieței turistice – care vor determina direcțiile în care va evolua cererea, în funcție de accesibilitatea ofertelor de produse și servicii turistice în limitele unui spațiu turistic determinat.
Factorii exogeni
În categoria factorilor exogeni pot fi cuprinși toți factorii de ordin general (obiectivi) ale căror efecte de ansamblu se materializează în dezvoltarea turismului, ca de exemplu:
– dezvoltarea economico-financiară;
– modificările socio-demografice;
– inovațiile tehnologice și perfecționarea lor;
– investițiile în infrastructura turistică, în echipamente și în facilități;
– factori politici/legislativi și reglementativi;
– dezvoltarea comerțului internațional cu servicii;
– factorii de mediu și impactul măsurilor de protejare a mediului;
– securitatea și siguranța călătoriilor și sejurului.
După aprecierile Organizației Mondiale a Turismului creșterea consumului turistic va continua să rămână dependentă și în viitor de elasticitatea veniturilor populației, respectiv de acea parte a veniturilor ce va rămâne disponibilă pentru consumul turistic după acoperirea cheltuielilor totale pentru nevoile curente.
Figura 1.1. Factorii determinanți ai dezvoltării turismului.
Astfel, după aprecierile Organizației Mondiale a Turismului, o creștere cu un procent a consumului total al populației nu va antrena nici o modificare la nivelul consumului turistic, pe câtă vreme o creștere de 2,5 procente a aceluiași consum total va provoca o creștere cu 4 procente a cheltuielilor alocabile pentru călătoriile turistice.
Prin urmare, reacția de participare a populației la mișcarea turistică se diferențiază în funcție de situația ei economico-financiară, de unde vor rezulta și cheltuielile posibile de alocat pentru consumul produselor și serviciilor turistice.
De aici rezultă că, în condițiile unei recesiuni economice, dinamica descendentă a veniturilor discreționale va conduce la reducerea cheltuielilor pentru consumul turistic, însă această reducere va acționa mai curând în sensul redirecționării nevoilor pentru activitățile turistice decât în sensul reducerii lor. Tendința de redirecționare se va reflecta în:
– intensificarea preferințelor pentru o singura călătorie de vacanță -indiferent de durata concediului anual legal – și renunțarea la vacanțele fragmentate; aceste vacanțe fragmentate sunt în general mai scumpe datorită costului transporturilor dus-întors pentru fiecare călătorie turistică;
– scurtarea duratelor sejurului mediu în călătoriile externe și creșterea preferințelor pentru destinații turistice la distanțe mai apropiate de țara de baștină a turiștilor;
– renunțarea la călătoriile externe și compensarea lor prin sejururi pe teritoriul național al turiștilor.
În schimb, în cazul unui "boom" economic, anumite pături ale populației vor tinde spre călătoriile la distanțe mari – transcontinentale -, iar alte categorii de populație vor fi tentate să-și fragmenteze concediul anual legal, preferând să efectueze sejururi relativ mai scurte, dar repetate, selectând destinațiile și formulele de vacanță cele mai convenabile din punctul de vedere al sezonalității (turism estival, turism hibernal etc.).
Modificările în ratele de schimb valutar exercită o influență primară asupra costului unei călătorii în străinătate. Impactul oscilațiilor în valoarea comparativă a devizelor este exponențială pentru mișcarea turistică, dar efectele sale în termeni de cheltuieli reale sunt mai puțin marcante, după cum tot așa de puțin marcante sunt și efectele devalorizării monedelor naționale, care vor determina cheltuieli sporite în țările (regiunile, stațiunile) de destinație, nivelul acestor cheltuieli rămânând practic limitat la acea parte a veniturilor pe care turistul din țara sa de reședință le va putea disponibiliza pentru călătoriile turistice și sejururile de vacanță.
Luând ca bază aprecierile O.M.T., o creștere (sau scădere) cu 5% a costurilor relative pentru călătoriile în străinătate va genera, de regulă, o creștere (sau o scădere) între 6 și 10% a fluxurilor turistice statornicite între două țări luate în considerație. Influența factorilor socio-demografici
Populația principalelor țări industrializate, generatoare de curente turistice, manifestă tendințe de îmbătrânire. Explozia de natalitate din primul deceniu de după al doilea război mondial, declinul natalității început în deceniile șase și șapte și speranța mai mare de viață sunt factori cumulativi care determină creșterea segmentului de turiști, persoane de vârsta a treia, proveniți din aceste țări. Efectele combinate ale acestor factori demografici de influență au condus la modificări în piramida de vârstă a populației, exprimată printr-o mai mare proporție a populației de vârstă medie și a populațiețări industrializate, generatoare de curente turistice, manifestă tendințe de îmbătrânire. Explozia de natalitate din primul deceniu de după al doilea război mondial, declinul natalității început în deceniile șase și șapte și speranța mai mare de viață sunt factori cumulativi care determină creșterea segmentului de turiști, persoane de vârsta a treia, proveniți din aceste țări. Efectele combinate ale acestor factori demografici de influență au condus la modificări în piramida de vârstă a populației, exprimată printr-o mai mare proporție a populației de vârstă medie și a populației de vârsta a treia.
Pentru industria călătoriilor și a turismului, expansiunea grupelor de vârstă medie a populației de 35-54 de ani prezintă unele efecte pozitive; aceste categorii de populație beneficiază de un venit relativ mai ridicat, cu suficiente disponibilități și pentru cheltuielile turistice. Lor li se adaugă și acele categorii de populație de vârsta a treia (vârsta retragerii din activitățile profesionale), care beneficiază de scheme de pensionare garantete de stat, cu statut de protejare prin măsurile de indexare contra efectelor inflaționiste.
Aici apar însă și anumite semnale de alarmă pentru operatorii de turism din țările (regiunile, stațiunile) de destinație a călătoriilor. Categoriile de populație de vârstă medie sunt constituite, în prezent, și vor fi constituite și în viitor, din consumatori mult mai pretențioși în comparație, cu grupurile precedente de populație. Ei au acumulat o experiență mai mult sau mai puțin bogată în privința utilizării în scopuri turistice a unei părți din veniturile lor și, ca atare, cererile acestora devin mai dificil de satisfăcut de către prestatorii de servicii turistice.
Mai mult chiar, deși dispun de venituri relativ ridicate, aceste venituri nu se traduc neapărat în disponibilități de cheltuieli pentru turism. Până la vârsta de 20-30 de ani, o parte din grupurile respective de populație a practicat un stil independent de viață și a început mai târziu viața de familie; pentru aceste categorii de populație apare riscul diminuării cheltuielilor disponibile pentru consumul turistic.
În consecință, cererea pentru turism a ansamblului populației din grupele de 35-54 de ani este de așteptat să crească, tot așa cum vor crește și exigențele lor privind calitatea produselor și serviciilor turistice și a celor privind valoarea atribuită de ei banilor cheltuiți în turism.
Familiile constituie un segment important al pieței turistice, în care cuplurile contribuie la creșterea fondului de consum pentru cheltuielile destinate turismului.
Ansamblul influențelor factorilor sociodemografici permite concluzia că populația devine din ce în ce mai conștientă de posibilitățile de a călători, dar și de condițiile în care va prefera sau va putea să participe la călătoriile turistice.
Dezvoltarea tehnologică
Progresul aplicării tehnologiei informatizate și a sistemelor de rezervări computerizate, adaptat la sectorul călătoriilor și turismului, va provoca o schimbare radicală a relațiilor dintre vânzătorii – intermediarii – și consumatorii produselor turistice, în prezent sistemul de rezervări și îndeosebi accesul tot mai larg al populației la rețeaua internet a statornicit deja un sistem operațional de difuzare a informațiilor, care îi apropie pe consumatorii din țările de baștină de serviciile oferite de diversele destinații turistice și facilitează o comecializare eficientă a produselor sau serviciilor turistice.
În perspectiva anilor viitori, prin aplicarea tehnologiei fibrelor optice, acest produs de informatizare se va dezvolta în ritmuri rapide și va căpăta caracterul rezervărilor globalizate, vizualizate și interactive, unde deciziile consumatorului pentru alegerea unui produs turistic convenabil, a unei forme de călătorie sau a unei destinații de vacanță vor fi negociate cu tour-operatorii direct de la domiciliul clienților.
Investițiile în infrastructura turistică
În prezent, ritmurile pentru dezvoltarea infrastructurii turistice manifestă semne de încetinire și acest trend se va menține și în anii viitori. Organizația Mondială a Turismului, în prognozele elaborate pentru primul deceniu al mileniului trei, estimează un ritm mediu anual de creștere a circulației turistice internaționale de 3,8 -4%, dar aceste informații nu-i încurajează în suficientă măsură pe investitori să se orienteze spre noi amenajări de infrastructură.
Performanțele operatorilor de transporturi aeriene, din primii ani ai mileniului trei se caracterizează prin ritmuri lente de recuperare a investițiilor, din cauza competiției intense dintre companiile de transporturi aeriene și a recesiunii piețelor turistice. De asemenea, piețele de capital manifestă rezerve justificate pentru investiții noi în domeniul turistic.
De altfel, chiar și în țările ce intenționează să-și dezvolte industria turismului, amenajarea unui nou aeroport internațional cere o perioadă relativ lungă de planificare și costuri de finanțare extrem de ridicate, ceea ce numai în rare cazuri este la îndemâna țărilor respective. După estimările Asociației Internaționale de Transporturi Aeriene (I.A.T.A.), la începutul secolului XXI liniile aeriene internaționale finanțează doar 40% din volumul de investiții de 400 miliarde dolari S.U.A., necesare pentru modernizarea sau extinderea aeroporturilor deja existente și pentru reînoirea parcului de aeronave moderne de mare capacitate.
Cu toate aceste dificultăți majore, va continua "evoluția" unor mici societăți din sectorul transporturilor aeriene cu capital mixt sau privatAceste societăți utilizează aparate moderne de zbor, dar cu capacități limitate de transport (12-60 locuri). Având o rază de acțiune de până la 1000 km, pot ateriza pe aeroporturi mici, cu infrastructură tehnică modestă, fără interes pentru companiile aeriene puternice. În schimb, tour-operatorii colaborează cu acești transportatori pentru derularea programelor la destinațiile exotice din Asia și Africa.
În prezent, numai un număr redus de lanțuri hoteliere internaționale și-au elaborat programe extensive de dezvoltare, rezumându-se la programe de dezvoltare pe termen scurt sau mediu. Și aceste corporații hoteliere internaționale se confruntă cu aceleași dificultăți de a obține, din partea băncilor, creditele necesare unor investiții noi. Situația este și mai precară în țările în curs de dezvoltare, fapt confirmat și de condițiile economice actuale ale țării noastre și îndeosebi de ritmurile lente ale procesului de privatizare a structurilor de primire cu funcții de cazare.
Dereglementarea și alți factori politici
În sectorul călătoriilor și al turismului internațional politicile de dereglementare și de privatizare, introduse și existente în multe țări, vizează înlăturarea barierelor operaționale ale turismului receptor, în scopul stimulării eficacității activităților turistice prin prisma valorii obținute de turist în schimbul prețului plătit pentru produsele turistice achiziționate.
Trebuie precizat că, în politica de dereglementare a transporturilor aeriene, spre deosebire de experiența pozitivă a Statelor Unite ale Americii, țările europene se confruntă.cu situații particularizate mult mai diferite. Aici primează complexitatea intereselor naționale, ceea ce va oferi consumatorilor multe șanse să beneficieze pe o scară largă de efectele măsurilor de dereglementare a transporturilor aeriene de călători.
Schimburile politice din țările Europei Centrale și de Est nu au produs schimbările sperate în dezvoltarea activității lor turistice, nici în privința primirilor de turiști și nici în privința plecării naționalilor în alte țări. Recesiunea economică și ratele inflației se desfășoară în paralel cu menținerea și uneori cu înăsprirea măsurilor reglementative restrictive, care constituie tot atâtea bariere artificiale în calea dezvoltării industriei turistice (de exemplu, prin taxe de viză, taxe de aeroport, formalități birocratice și rigide de frontieră, control vamal exagerat de dur etc.
Protejarea mediului
O parte din ce în ce mai mare a populației globului devine conștientă de efectele degradării mediului, iar această conștientizare a condus la concretizarea unei forțe de influențare a celor angrenați în realizarea proiectelor de dezvoltare turistică durabilă.
Aceste forțe urmăresc ca expansiunea turismului să se realizeze echilibrat, în limitele standardelor care nu dau posibilitatea de a se provoca degradarea ecologiei locale și care evită suprasolicitarea resurselor, poluarea și orice alte impacturi negative asupra mediului.
Degradarea mediului și a resurselor turistice este influențată de două mari grupe de factori:
– factori care sunt urmarea directă a dezvoltării economice (industria, agricultura, transporturile și alte domenii de activitate);
– factori care sunt rezultatul folosirii mediului pentru turism și agrement.
Atenuarea și, pe cât posibil, eradicarea influențelor negative ale factorilor menționați vor necesita o asistență permanentă și un control reglementativ din partea forurilor abilitate să asigure longevitatea maximă și profitabilitatea produselor turistice oferite și consumate la destinațiile de vacanță.
Dezvoltarea comerțului cu servicii
Rezoluția Rundei Uruguay a Acordului General pentru Tarife și Comerț (G.A.T.T.) este cea mai ambițioasă încercare de restructurare a sistemului comercial multilateral, care a adus în dezbatere noi domenii de activități economice internaționale, printre care se evidențiază și comerțul cu servicii. Această rundă s-a finalizat prin încheierea Acordului General pentru Comerțul cu Servicii (G.A.T.S.).
Printre aranjamentele generale cuprinse în Acordul General pentru Comerțul cu Servicii figurează și serviciile financiare, serviciile de telecomunicații, de transporturi aeriene și maritime etc.
Toate aceste aranjamente conțin prevederi care recunosc dreptul membrilor de a reglementa furnizarea serviciilor în țările lor și de a introduce noi reglementări pentru a realiza obiectivele politicilor naționale, reglementări care, în consecință, devin, la rândul lor, factori determinanți ai dezvoltării turismului.
Siguranța și securitatea călătoriilor
Circulația turistică internă și internațională produce riscuri specifice și doar puține dintre acestea pot fi previzibile.
Guvernelor, autorităților centrale și regionale/locale, operatorilor de turism și prestatorilor de servicii pentru turism le revine sarcina să întreprindă toate măsurile pentru evitarea pe cât posibil a riscurilor la care sunt supuse persoanele care vizitează țările lor.
Neluarea în considerare sau tratarea superficială a acestor riscuri constituie un puternic factor restrictiv pentru dezvoltarea turismului.
În scopul limitării efectelor acestui factor de risc, Secretariatul General al Organizației Mondiale a Turismului a elaborat, în 1996, un studiu documentar conținând principiile de bază și recomandările practice ce decurg din aceste principii pentru asigurarea securității și siguranței călătoriilor la destinațiile turistice.
Forțele pieței turistice.
Trendurile cruciale ale dezvoltării turismului, raportate la cererea de produse turistice și la furnizarea de către ofertanți a acestor produse și servicii, precum și căile prin care produsele/serviciile sunt distribuite consumatorilor prospectivi includ:
– creșterea gradului de cunoaștere a posibilităților de practicare a turismului în condițiile caracterului schimbător al cererii;
– varietatea tot mai mare și tot mai excesivă a produselor la destinațiile turistice și modul cum este conceput și aplicat marketingul produselor/serviciilor de către operatorii sectorului privat;
– trendul de globalizare a structurilor călătoriilor și a sectorului operațional de turism;
– marketing efectiv și mai extensiv;
– penuria resurselor umane calificate și cu experiență în operațiunile de prestații turistice.
Caracterul oscilant al cererii
Cunoștințele acumulate cu privire la operațiunile turistice și experiența personală a consumatorilor constituie o forță de piață care stimulează dorința de a călători și de a petrece concediul într-o stațiune turistică, dar în același timp modelează preferințele pentru produsele și serviciile personalizate (individualizate).
Aceste categorii de turiști, cu preferințe bine conturate, croite pe măsura aspirațiilor lor, se încadrează în segmente noi de piață sau nișe de piață și sunt denumiți "turiști alternativi", "turiști noi" sau "ecoturiști". Trăsătura caracteristică comună pentru categoriile respective de turiști constă în "înmagazinarea" informațiilor privind turismul și compararea lor cu evenimentele trăite în călătoriile precedente, ceea ce îi determină pe viitorii consumatori să fie mult mai selectivi în alegerea unui nou tur.
Noul curent turistic este încă în faza de formare, dar, după aprecierile Organizației Mondiale a Turismului, acoperă aproximativ 5-6% din cererea turistică totală și se extinde mult mai rapid decât turismul de sejururi sau decât călătoriile în circuit, în perspectiva viitorilor ani acești noi turiști nu se vor mai numi "alternativi", ci "turiști cu preferințe standardizate".
Ecoturismul – turismul bazat pe trăirea unor experiențe într-un mediu natural nepoluat – este și el în creștere și va atinge ritmuri medii anuale de dezvoltare de 25-30%, pe câtă vreme ritmurile anuale de dezvoltare a turismului cultural se apreciază că vor reprezenta 10-15%.
Turismul endemic – bazat pe atractivitatea caracterului autentic individual al localităților sau comunității vizate – este așteptat să devină și el un important promotor al multiplicării destinațiilor de vacanță, în această categorie se încadrează și variatele forme de turism rural.
Pentru a reacționa la provocările noilor forme de manifestare a cererii, fiecare segment sau nișă de piață necesită o abordare diferențiată de marketing, după criteriul preferințelor (pentru un anumit stil de viață, pentru o călătorie de descoperire sau aventură, pentru participarea la un eveniment special, pentru sejururi scurte de interes particular etc.).
Diversificarea ofertelor de produse și servicii în timpul și la destinațiile călătoriilor. Pentru a fi în măsură să întâmpine noile manifestări de cerere turistică, operatorii locali trebuie să urmărească proporțiile și viteza cu care se deplasează centrul de greutate al cererii de la formulele "clasice" de turism către opțiunile de diferențiere a serviciilor.
Companiile de transporturi aeriene își diferențiază serviciile prin noi componente de prestații la sol și în timpul zborurilor, toate componentele fiind incluse în prețul biletelor de călătorie; hotelurile oferă niveluri diferite de servicii, asociate cu o varietate de facilități pentru grupurile organizate și pentru turiștii pe cont propriu; tour-operatorii își modelează ofertele pentru a nu pierde nici o șansă de a câștiga adeziunile nișelor de piață, oricât de redus ar fi numărul turiștilor din nișele respective.
Globalizarea piețelor
Forțele de piață, influențate de politicile de dereglementare și de procesele de privatizare, vor contribui la dezvoltarea unui număr restrâns de agenții tour-operatoare puternice, acestea fiind singurele în măsură să acapareze poziții dominante pe piața călătoriilor și a turismului, datorită valorii ridicate a investițiilor în tehnologia informatizată și în procesele de rezervări.
Această globalizare se extinde în paralel cu integrarea verticală a tour-operatorilor în lanțurile hoteliere și, în particular, în grupurile de transporturi aeriene globale. Referitor la procesele de modelare a ofertelor corespunzător nevoilor individualizate, tour-operatorii au adoptat o terminologie adecvată: "TAYLOR-MADE TOURIST PRODUCTS" și respectiv "TAYLOR-MADE ITINERARIES" (produse și itinerarii turistice confecționate după măsura clientului, ca la croitor).
În contrast cu aceste trenduri evolutive, se preferă ca agențiile de turism de dimensiuni medii și mici să rămână nespecializate, pierzând teren și situându-se în umbra agențiilor specialitate.
Marketingul eficient și extensiv al agențiilor de turism
În viitor, dezvoltarea produselor și serviciilor turistice va depinde de marketingul efectiv și extensiv orientat spre piață, spre satisfacerea dorințelor și nevoilor consumatorilor.
Odată cu intensificarea competiției agresive la toate nivelurile activităților turistice și în prezența unui public călător mai pretențios și rnai bun cunoscător al conținutului prestațiilor de servicii, în anii viitori bugetele de marketing și bugetele promoționale ale agențiilor de turism nu se vor mai dovedi eficace dacă vor continua să crească numai în ritmuri proporționale cu creșterea circulației turistice.
Stimulii de marketing constau în cele patru elemente ale mixului de marketing: produs, preț, distribuție și promovare. Alți stimuli includ forțe și evenimente semnificative din mediul turistului potențial: economice, tehnologice, politice și culturale. Toți acești stimuli pătrund în "cutia neagră" a consumatorului, unde se transformă într-un set de reacții observabile ale acestuia: alegerea produsului sau a serviciului turistic, alegerea furnizorului de servicii, a perioadei și a duratei consumului turistic, a destinației călătoriei de vacanță etc .
Resursele umane
În ultimele decenii ale secolului XX volumul total al circulației turistice (interne și internaționale) s-a dublat în comparație cu realizările înregistrate în deceniile precedente. Ritmurile de creștere vor continua și vor exercita o puternică presiune asupra țărilor receptoare de fluxuri turistice și, în particular, asupra agenților economici în al căror profil de activitate sunt incluse, într-o proporție mai mare sau mai mică, și preocupările pentru asigurarea necesarului de personal calificat la nivelul standardelor internaționale. Necesarul de personal turistic calificat devine o condiție de prim ordin pentru menținerea competitivității ofertelor turistice și se referă în egală măsură atât la ocuparea posturilor manageriale de diversele niveluri ierarhice, cât și la ocuparea posturilor operative de profesii specializate în domeniul sectoarelor de activitate turistică.
1.2. Turismul internațional – promotor al dezvoltării economice mondiale.
Turismul internațional reprezintă un factor important de dezvoltare economică, pentru majoritatea țărilor, pein consecințele sale asupra producției, consumului și ocupării forței de muncă. Această influență cantitativă exercitată de turismul internațional are, în general, efect pozitic asupra creșterii economice. De aceea, în strategia dezvoltării economice, multe țări includ ca opțiune priorotară dezvoltarea industriei turistice. Dezvoltarea industriei turistice nu se referă însă numai la creșterea producției, ci cuprinde și aspecte calitative – sociale, umane și de protecție a mediului. Din acest punct de vedere, efectele evoluției turismului internațional sunt controversate și uneori respinse de populația țărilor primitoaie, în special atunci cînd sunt depășite anumite praguri de toleranță ale mediului sau ale societății. De aceea, politica turistică trebuie stabilită în mod unitar într-un ansamblu de măsuri ce includ turismul intern și turismul internațional, bazate pe integrarea și complementaritatea între planurile: de amenajare turistică și planurile de dezvoltare economică și socială. Pentru aceasta, este necesar:
• să se determine obiectivele și pârghiile politicii macroeconomice de dezvoltare turistică ;
• sa se evalueze efectele multiplicatoare ale acestor politici asupra producției și consumurilor;
• să se delimiteze aeeste politici de masurile de protecție a mediului natural și social.
Impactul econcmic al turismului, care astăzi se transmite în toate sectoarele de producție ale unei țari, face necesară adoptarea unei politici de dezvoltare turistică la nivel național. Tocmai însă din cauza numeroaselor sectoare de activitate implicate, politica turistică este de multe ori fragmentată și integrată în mod fracționat în diferitele politici sectoriale: politica balanței de plăți, politica industrială, politica monetară, politica de amenajare teritorială. Această modalitate de acțiune duce la subestimarea aportului turismului la dezvoltarea economică și risipirea unui ferment important al creșterii economice. Cu atât mai mult, este indispensabilă adoptarea unei politici naționale în domeniul turismului, cu cât criza economică mondială din 1974 a demonstrat fragilitatea turismului exterior și a creșterii economice din majoritatea țărilor, atît industrializate cât și în curs de dezvoltare. De aceea, politicile macroeconomice de dezvoltare a turismului la nivel național, permit asocierea acțiunilor guvernelor pentru realizarea unor obiective comune ori mijloace reunite.
Obiectivele politicilor turistice pot fi de natură extra-economică și de natură economică.
Figura 1.2. Obiectivele politicilor turistice.
– Obiectivele extraeconomice sunt legate de aplicarea în practică a drepturilor fundamentale ale oamenilor, dintre care a libertății de circulație și de comunicare între țări. Politicile turistice au de asemenea și un obiectiv cultural, de valorificare a patrimoniului natural artistic, arhitectural al țărilor.
– Obiectivele economice sunt atât de ordin cantitativ, cât și de ordin calitativ. Datorită rolului și consecințelor importante ale turismului internațional, politicile turistice și-au accentuat caracterul protecționist, atât în țările industrializate, cât și în cele în curs de dezvoltare. Instrumentele de politică turistică sunt cele care decurg din politica economică globală, la care se alătură planificarea sectorială și instrumentele specifice sectorului turistic.
Instrumentele de politică economică specifică sectorului turistic au ca scop favorizarea dezvoltării turismului, orientarea acestei dezvoltări și obținerea de efecte economico-sociale maxime, Cele mai uzuale măsuri de politică economică de stat aplicate la specificul turismului folosesc instrumentele bugetare, monetare și fiscale.
Finanțarea de către bugetul de stat a activităților turistice este destinată să încurajeze dezvoltarea anumitor zone sau a unor componente din oferta turistică. În același scop pot fi utilizate și creditele cu dobânzi mici acordate de către stat pentru a favoriza investițiile în infrastructura transporturilor, în echipamentele de cazare sau în echipamentele de transport.
MăsuriIe cu caracter monetar sunt adoptate pentru a menține sau chiar a mări competitivitatea internațională a produselor turistice exportabile. Pentru aceata, numeroase țări adoptă o adevărată strategie a schimburilor monetare, cuprinzând măsuri de devalorizare destinate să compenseze inflația interioară sau să reducă concurența externă.
Măsurile de natură fiscală au drept scop fie stimularea întreprinderilor turistice prin exonerările, reducerile sau amânările de plată a impozitelor, fie cresterea veniturilor bugetare prin impozitarea diferențiată a activității turistice și a turiștilor. Această ultimă modalitate de acțiune a autorității publice este uzitată de țările în curs de dezvoltare cu economie turistică. Multe dintre țările turistice care beneficiază de avantaje comparative ale factorilor amintiți, au posibilitatea să ocupe o poziție de monopol și să impună prețuri care includ o „rentă de monopol''.
O țară turistică din această categorie va atrage vizitatori în special din țările dezvoltate, indiferent de distanța care le separă, deoarece oferta ei puternic diferențiată este greu de substituit și de concurat. Cu totul alta este situația în cazul ofertei turistice caracterizată prin „producție de masă" substituibilă și competitivă, cum ar fi, de exemplu, oferta „sun and sand" (soare și nisip). Vizitatorii provin din țările cu venituri ridicate situate în apropierea ofertantului, pentru care țara primitoare prezintă un avantaj important de locație. Acest avantaj dă naștere la o rentă diferențială care este cuprinsă în preț și este invers proporțională cu distanța care separă țările emițătoare de țara emitentă de turism.
Efortul financiar este mai ridicat și vizează acoperirea investițiilor pentru construirea unor obiective cu atât mai dispersate cu cât spațiul este mai întins.
Exemple de modele de planificare din această categorie pot fi citate: planul Creta (Grecia), Languedoc—Roussillon (Franța) privind dezvoltarea unei zone de litoral de 180 km lungime cu o suprafață de 2000 km2, planul Copesco (Peru) pentru dezvoltarea unei regiuni de mare importanță istorică și culturală, încluzând departamentele Cuzco și Puno etc. Exemplele sunt multiple, desprindem dintre acestea: planul „Aegean Sea" (Grecia și Turcia) pentru dezvoltarea turismului în bazinul Mării Egee; planul „Baltic-Tatra-Budapesta-Adriatic Route" (BTBA), deci dezvoltarea turismului în zona cuprinsă între Litoralul Baltic și cel Adriatic, „Plan Neige" – zona Alpilor, planul „Africii de Vest", ca proiect de integrare turistică regională a țărilor din zonă: ;,Bazinul Mediteraneean", țările riverane membre UE proiectând utilizarea rațională a coastei mediteraneene; „Bazinul Mării Baltice"- care alătură Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Germania, într-un plan de dezvoltare a turismului și protecția mediului. Țările mediteraneene din nordul și sudul bazinului si-au propus un program pe termen lung de proiecție a mediului acvatic și de dezvoltare rațională a turismului în zonă, etc. În cazul planificării la nivel internațional, se impune desigur o cunoaștere temeinică de către toți factorii de decizie a potențialului turistic din fiecare țară în parte și existența unor posibilități de verificare a modului de aplicare a măsurilor stabilite la nivel multinațional.
Comerțul invizibil, reprezentând tranzacțiile invizibile, alcătuiește așa-numita "balanță invizibilă", parte componentă a balanței de plăți externe. Alături de comerțul cu mărfuri, comerțul invizibil constituie una din formele principale ale relațiilor dintre state, statornicite în procesul schimburilor internaționale. El include acele categorii de operațiuni care au loc în procesul de realizare a schimbului de mărfuri sau de servire a persoanelor în relațiile internaționale și din care decurg creanțe în valută pentru țara respectivă.
În balanța invizibilă se includ plățile, respectiv veniturile în valută provenite din serviciile prestate în legătură cu comerțul de mărfuri, precum și alte servicii, care în balanța de plăți externe figurează la alte poziții decât cele care reflectă încasările din export și plățile pentru import, ca de exemplu: transporturile, operațiunile de asigurare și reasigurare, turismul internațional, comerțul cu licențe, servicii legate de activitatea bancară și cea de investiții în străinătate (dobânzi, comisioane, dividente, redevențe, amortismente ș.a.), servicii diverse (schimburi culturale, servicii guvernamentale, transferuri bănești cu caracter necomercial etc.).
Așadar, noțiunea de "comerț invizibil" denumește operațiunile cele mai diverse și neomogene, atât în ceea ce privește forma, cât și conținutul lor. Trăsătura lor comună este doar tehnica întocmirii balanțelor externe, care grupează în cadrul balanțelor invizibile toate operațiunile valutare cu caracter nepatrimonial și necomercial. De aici apare și necesitatea ca analiza comerțului invizibil să se facă nu numai per total, ci și pe fiecare categorie de operațiuni.
Influența turismului internațional asupra balanței comerțului invizibil și asupra balanței de plăți externe. Între turismul internațional, pe de o parte și comerțul invizibil și balanța plăților externe, pe de altă parte, există aceeași legătură ca între parte și întreg. Cu toate că importanța comerțului invizibil, ca factor care influențează asupra balanței de plăți a unei țări, de cele mai multe ori nu poate fi evaluată decât cu aproximație, se poate afirma cu certitudine că încasările din operațiunile invizibile, precum și plățile în contul lor determină, prin soldul lor activ sau pasiv, în mod sensibil, soldul definitiv al balanței de plăți externe ale țărilor respective.
Influența operațiunilor invizibile asupra soldului total al balanței conturilor curente poate fi sintetizată în felul următor:
– reduce soldul activ al balanței comerciale;
– compensează, cu ponderi diferite, soldul pasiv al balanței comerciale;
– sporește soldul activ al balanței comerciale;
– acoperă, uneori chiar cu excedent, soldul pasiv al balanței comerciale;
– în anumite cazuri majorează pasivul, soldul total al balanțelor operațiunilor curente.
Creșterea considerabilă a încasărilor din turismul internațional receptor și respectiv a plăților pentru turismul internațional emitent de fluxuri turistice, duce implicit la creșterea influenței turismului internațional în cadrul balanțelor de plăți externe ale diverselor țări.
Cu toate că turismul internațional, ca și alte servicii (transporturi internaționale, servicii bancare, asigurările etc.), face obiectul unor clasificări distincte din punctul de vedere al statisticii economice, specialiștii consideră că turismul internațional poate găsi un element de comparație pe măsura lui numai în volumul comerțului exterior (mondial), în această comparație se pornește de la următoarele considerente:
a) modul de proveniență a devizelor străine în industria turistică este același ca și în cazul sumelor provenite din exporturile de mărfuri;
b) pentru o serie de țări, turismul internațional a devenit una din principalele industrii de export;
c) având în vedere însemnătatea turismului internațional în economiile multor țări, nu mai există nici un argument plauzibil care să justifice o distincție între industria turistică și industriile tradiționale de export. Avantajul economic pe care îl reprezintă turismul internațional a determinat multe țări în curs de dezvoltare să-și sporească eforturile pentru dezvoltarea industriei lor turistice, ca activitate susceptibilă de a le furniza o parte din devizele necesare pentru a-și dezvolta economia națională.
Determinarea funcției turistice, deși concepută inițial în limitele unei localități sau zone, se folosește astăzi și la nivelul țărilor; astfel de evaluări permit caracterizarea gradului de dezvoltare turistică și totodată orientarea eforturilor investiționale în domeniu.
Alături de cuantificarea funcției turistice, care, așa cum s-a văzut, ia în calcul doar unele dintre elementele definitorii ale turismului, în practica modelării acestui fenomen se utilizează și alte metode, mai simple sau mai elaborate, de evaluare fie a influenței individuale a unor factori (vezi elasticitatea), fie a acțiunii lor concertate (modele gravitaționale).
Acest proces de modelare, cu toate imperfecțiunile lui, argumentează valoarea practică a cunoașterii și studierii factorilor de influență ai turismului.
Fluxurile turismului internațional.
Turismul internațional reprezintă, în opinia majorității specialiștilor, componenta cea mai dinamică a circulației turistice. O asemenea evoluție își are explicația, pe de o parte, în acțiunea factorilor deja analizați, ca și a conjuncturii mondiale favorabile, iar pe de altă parte, în experiența turistică acumulată. După mai multe decenii de călătorie în interiorul propriei țări, oamenii simt tot mai acut nevoia loașterii altor locuri, civilizații, obiceiuri.
Circulația turistică internațională, având o multitudine de fațete, se impune a fi ilizată cel puțin din perspectiva evoluției și a distribuției teritoriale. Să mai adăugăm indicatorii cei mai expresivi de caracterizare a acestora sunt sosirile/plecările de turiști și încasările/cheltuielile din turismul internațional.
În privința dimensiunilor, în perioada 1950-2005, călătoriile internaționale au egistrat o creștere de-a dreptul spectaculoasă, de peste 25 ori, într-un ritm mediu anual de 7,4%; în aceeași perioadă, încasările au sporit de peste 200 ori. După numărul sosirilor se remarcă o perioadă de plin avânt, specifică deceniilor 6 și 7, o încetinire a creșterii, rezultat firesc al ariei de cuprindere a fenomenului și indirect al apropierii de un prag de saturație. În același context, nu pot fi neglijate o serie de mutații din economia mondială; astfel, cele două șocuri petroliere din anii 1973 și 1974, recesiunea economiei mondiale și, mai recent, destrămarea blocului socialist, războiul din Golf, criza financiară asiatică au provocat, ce-i drept pentru perioade scurte de 1-2 ani, o involuție a călătoriilor internaționale.
Pe de altă parte, privind comparativ cei doi indicatori – sosiri de turiști și încasări din turismul internațional – se observă dinamica mult mai accentuată a celui de-al doilea.
În opinia analiștilor, evoluția explozivă a încasărilor este doar parțial reală – datorită creșterii numărului sosirilor, a duratei sejururilor, a distanțelor de deplasare, a cheltuielilor pe zi-turist etc.; circa 1/2 din această creștere trebuie pusă pe seama fenomenului inflaționist, respectiv a modificării parității monedelor naționale față de dolarul american și a devalorizării acestuia.
Sub aspect structural, circulația turistică este înregistrată și urmărită spațial, pe zone geografice și în funcție de nivelul de dezvoltare economică.
O primă concluzie ce se poate desprinde, din analiza circulației turistice viitoare pe cele șase zone geografice identificate de OMT, este cea referitoare la concentrarea puternică a activității – aproape 80% – la nivelul celor două continente, respectiv Europa și America (în principal de Nord) și, indirect, în țările cele mai dezvoltate ale lumii. O asemenea concentrare este argumentată de puterea economică a acestor țări ce oferă locuitorilor largi posibilități de călătorie, de faptul că ele adăpostesc un imens și valoros potențial de atracții și, nu în ultimul rând, de experiența turistică a acestoi zone.
În interiorul continentului Europa, subdivizat în 5 regiuni, fluxurile turistice s-au orientat masiv spre Europa de Vest și Sud, care concentrau, în 2004, 64,4% din sosirile de turiști și 68,0% din încasări, situație ce reflectă nivelul de dezvoltare economică și experiența în domeniu a țărilor plasate în aceste areale.
Se estimează că Europa va deține și în următorii 20 de ani poziția de leader în zonelor turistice.
Europa de Sud :29,9%; Europa Centrală și de Est :21,4% ; Europa de Vest : 34,5% ; Europa de Nord : 11.2% ; Europa Mediteranei de Est : 2.9% ; Europa Centrală și de Est :12.5% ; Europa de Vest : 54.1% ; Europa de Est : 15,2% Europa Mediteranei de Nord : 4,3%.
O evoluție apropiată de cea a Europei a cunoscut și America – în prezent, a doua destinație a lumii – unde, după o creștere mai rapidă înregistrată în anii '50-'60, s-a instalat o dinamică moderată, rezultat al faptului că turismul este deja consacrat ca sector important al economiei. Ca urmare, ponderea Americii (Nord și Sud împreună) a marcat o scădere atât la sosiri, de la 24,1% în 1960 la 18,5% în 2004, cât și la încasări, de la 35,7% la 28,6%, în același interval. Dintre subzonele continentului american, poziția dominantă revine nordului (SUA și Canada) cu 70-75% deopotrivă la sosiri și încasări, în timp ce zona Mării Caraibelor se particularizează prin creșterile cele mai înalte, la nivelul acestui perimetru.
Cea mai dinamică zonă a lumii este reprezentată de Asia de Est și Pacific, regiune în care dezvoltarea economică a imprimat ritmuri foarte înalte și turismului (de 2-3 ori mai mari decât media mondială). Rezultatul, o modificare spectaculoasă a ponderii în circulația turistică internațională: la sosiri, de la 1,0% în 1960 la 14,7% în 2004, iar la încasări, în același interval, de la 2,9% la 16,1%. Criza financiară înregistrată de această zonă la sfârșitul anului 1997 și în 1998 și-a pus amprenta și asupra dinamicii turismului, generând o încetinire a ritmurilor evoluției acestuia.
Celelalte regiuni ale globului – Africa, Asia de Sud și Orientul Mijlociu – au proporții modeste în structura circulației turistice, iar evoluția lor s-a înscris în parametri normali; o mențiune pentru Orientul Mijlociu, care s-a evidențiat prin ritmuri ridicate în ultimii 2-3 ani.
Alături de analizele pe zone geografice, cercetările asupra dinamicii și structurii turismului internațional iau în calcul, la nivelul ultimilor ani, și distribuția acestuia pe grupuri de țări asociate în funcție de nivelul lor de dezvoltare economică (țări dezvoltate sau industrializate, țări în dezvoltare și țări în tranziție) sau reunite în diverse organizații internaționale OECD, UE, ASEAN, Organizația țărilor mediteraneene), în ce privește locul lor, de exemplu, utilizând primul criteriu de structurare, grupul statelor dezvoltate deține circa 57% din sosirile de turiști și aproximativ 65% din încasări, cele în curs dezvoltare circa 30% în cazul ambilor indicatori, în timp ce țările în tranziție au o pondere de 13% în totalul sosirilor și numai 5% în încasări. Toate acestea argumentează corelația strânsă dintre turism și creșterea economică, precum și tendința de concentrare a acestui fenomen.
Pentru a realiza o imagine completă a dimensiunilor și dinamicii turismului nternațional se impune aprofundarea analizei pe țări, în funcție de potențialul turistic de care dispun, de nivelul de dezvoltare economico-socială și de rezultatele activității desfășurate, statele se manifestă ca țări receptoare și/sau emițătoare de turiști.
În categoria receptorilor de turiști se remarcă țările europene recunoscute prin valoarea și bogăția atracțiilor, dar și prin tradiții în organizarea călătoriilor, cum sunt: Franța, Spania, Italia, Austria; lor li s-au adăugat, mai recent, Grecia și Turcia, Ungaria, Polonia și Republica Cehă. Din afara continentului european, poziții importane dețin: SUA, Mexic, China, Hong Kong, Tailanda.
Tendința de concentrare a activității turistice, evidențiată de distribuția pe zone, este puternic susținută și de proporția principalelor destinații. Astfel, 10 țări receptoare de turiști dețineau, în 2004, 54,5% din sosiri și 48,1% din încasări, jumătate din întreaga activitate de turism internațional); dintre acestea, cele mai i sunt caracterizate printr-un ridicat nivel economic și social, confirmând legătura dintre creșterea economică și dezvoltarea turismului.
Din categoria emițătorilor de turiști se remarcă, prin amploarea fenomenului Germania, Marea Britanie, Japonia, Olanda, Canada și câteva dintre țările n europene (Suedia, Danemarca). Un statut contradictoriu are SUA, în sensul că, după raportul sosiri/plecări este o țară emițătoare, iar după raportul încasări/cheltuieli, receptoare.
De asemenea, alături de emițătorii tradiționali, pot fi recunoscute țări ca : Franța, Spania, Elveția, Mexic etc., prezente și în topul receptorilor.
La nivelul ultimilor ani, numărul plecărilor depășește cu puțin pe cel al sosirilor în Elveția, făcând și din aceasta o țară emițătoare.
Aprecieri relevante pot fi obținute prin asocierea celor doi indicatori, respectiv plecări și cheltuieli, în funcție de mărimea cheltuielilor pe turist, pe primul loc se situează Japonia, cu aproape 2300 USD, urmată de Australia, Norvegia, Taiwan, Rep.Coreea, Suedia, SUA, Austria, Danemarca. Interesant este faptul că evoluția cea mai dinamică în turismul internațional se localizează în Extremul Orient, una dintre ele cele mai dinamice și prospere zone ale lumii.
Mecanismul de formare și orientare a fluxurilor turistice
În concordanță cu tendințele înregistrate în dinamica și structura circulației turistice internaționale, se poate aprecia că, turismul emițător se concentrează într-un număr relativ redus de țări, situate pe o treaptă superioară de dezvoltare, cu o economie în plină expansiune, în timp ce aria de răspândire a turismului de recepție, cu mult mai largă, cuprinzând atât țări cu o economie consolidată, cât și țări în curs de dezvoltare.
Deși numărul statelor receptoare este sensibil mai mare, în practica turistică internațională se poate vorbi de o specializare a țărilor în acest domeniu.
Specializarea în turism – exprimată prin poziția dominantă a acestei ramuri în structura economiei anumitor țări – este determinată de existența unei oferte atractive și a unei industrii turistice performante, capabile să satisfacă, la un înalt nivel calitativ exigențele cererii externe. Este cazul țărilor dezvoltate din Europa (Franța, Spania Italia, Austria, Elveția, Germania și Marea Britanie) și din America de Nord (SUA și Canada) care, dispunând de un potențial natural și antropic deosebit și/sau de echipamente și infrastructură moderne, asociate cu o forță de muncă superior calificată, se constituie ca principali generatori și receptori ai fluxurilor turistice internaționale.
Un flux turistic este reprezentat de „un număr de persoane care circulă într-un bazin de cerere și unul de ofertă", formarea și amploarea lui fiind condiționate de caracteristicile celor două bazine și de o sumă de factori, de natură foarte diversă, care modelează intensitatea și structura circulației turistice internaționale.
Corespunzător, turismul internațional poate fi exprimat prin totalitatea fluxurilor ce iau naștere între țările (zonele) emițătoare și cele receptoare. Bazinele de cerere sunt, de regulă, țările dezvoltate economic, ce oferă locuitorilor posibilitatea efectuării unor călătorii internaționale; ele se mai numesc importatoare, întrucât călătoriile rezidenților în afara granițelor presupun cheltuieli valutare. Bazinele de ofertă sunt reprezentate de zonele cu atracții turistice deosebite, țările respective beneficiind de încasări valutare, având astfel statutul exportatorilor. În această situație, fluxurile turistice se realizează prin confruntarea, pe piață, a importatorilor și exportatorilor, putând fi asimilate fluxurilor de bunuri și evoluând după mecanisme și legități asemănătoare.
Cercetările întreprinse asupra cauzelor formării fluxurilor turistice au evidențiat, ca principale motive ale călătoriilor internaționale:
– oferta de vacanțe limitată a țărilor emițătoare;
– inaccesibilitatea unor produse turistice, fie din cauza prețurilor ridicate, fie datorită unei valorificări mai bune, la export, a produselor respective;
– absența unor produse turistice (ex., condiții pentru cura helio-marină);
– cererea pentru produse turistice specifice (unicate).
Corelat cu aceste motive, dar și cu altele, generate de atractivitatea unor factori naturali, dorința de cunoaștere, evenimente cultural-artistice, activități profesionale etc., fluxurile turistice pot fi structurate, după conținutul lor, în două mari categorii: „sunlust" și „wonderlust". Fluxurile de tip „sunlust" sunt asociate turismului de soare sau determinat de alte condiții naturale (zăpadă, resurse termale) și se formează, în principal, sub incidența prețurilor și distanțelor; pentru fluxurile „wonderlust" – turism de cunoaștere (cultural, participarea la diverse manifestări științifice, artistice, sportive) – factorul decisiv este calitatea ofertei și diferențierea ei în raport cu cea internă.
Analiza circulației turistice internaționale evidențiază, din punctul de vedere al distribuției geografice și al distanțelor dintre zonele de emisie și cele de recepție, existența unor:
– fluxuri turistice interregionale și
– fluxuri turistice intraregionale (în interiorul continentelor sau al aceleeași regiuni) și care reprezintă circa 80% din totalul călătoriilor.
Din categoria fluxurilor interregionale, mai consistente sunt cele reprezentate de călătoriile europenilor spre America de Nord – dominate de turismul de afaceri – și spre Asia de Est și Pacific, motivate, în principal, de dorința de cunoaștere a culturii și civilizației acestor zone; un alt flux important este orientat din America de Nord spre Europa și Extremul Orient, spre ambele destinații având ponderi semnificative turismul de afaceri și cel de vacanță (odihnă-recreere); în această grupă mai poate fi menționat și fluxul constituit de călătoriile europenilor spre țările continentului african.
În privința fluxurilor intraregionale, trebuie pornit de la faptul că Europa nu numai că deține poziția dominantă în ansamblul circulației turistice internaționale, dar este și regiunea cu cea mai puternică integrare turistică, atât în planul cererii, cât și al ofertei; potrivit informațiilor statistice, circa 85% din călătoriile în Europa provin tot din țările europene. Ca fluxuri majore se disting: cel orientat pe direcția N-S, de tip sunlust (de ex., țările riverane Mării Mediterane concentrează anual circa 220 milioane sosiri) și cel având ca punct de pornire țările vest-europene, dezvoltate, și ca destinație țările din estul continentului, dispunând de o ofertă variată și bogată (curente wonderlust și sunlust), dar afîrmându-se și ca piețe interesate (în cazul turismului de afaceri); mai recent, se conturează un flux de la estul la vestul continentului, deocamdată mai slab în intensitate, motivat de dorința de cunoaștere. In analiza fluxurilor intraregionale nu pot fi omise călătoriile între țările vecine, indiferent de poziția acestora sau de nivelul de dezvoltare economică.
În interiorul continentului american, a doua mare destinație turistică a lumii, călătoriile se desfășoară, în principal, între SUA și Canada, precum și din cele două țări spre zona Mării Caraibelor și spre America Centrală.
Desigur, față de aceste orientări (trasee) majore, există numeroase alte fluxuri, de mai mică amploare, care completează tabloul călătoriilor internaționale. Totodată, se impune a fi adăugat că, o serie de evoluții relativ recente din economia mondială – situația economico-socială din țările est-europene, fenomenele teroriste din țările arabe și nu numai, starea conflictuală din zona Golfului, criza financiară asiatică – generează reorientări ale fluxurilor turistice și, pe termen lung, redesenarea acestora.
Întrucât ansamblul fluxurilor turistice exprimă circulația turistică internațională, cunoașterea conținutului, dimensiunilor și orientării acestora prezintă o semnificație deosebită pentru evaluarea rolului turismului, a locului său în structura schimburilor internaționale, precum și pentru conturarea strategiei de dezvoltare în domeniu.
CAPITOLUL II. DETERMINANȚII TURISMULUI INTERNAȚIONAL
2.1.Factorii dezvoltării turismului internațional.
Din analiza dinamicii dezvoltării turismului pe plan mondial prezentată în capitolul anterior, rezultă că circulația turistică internațională s-a dezvoltat ascendent, în ritmuri care uneori depășesc ritmurile înregistrate în multe alte sectoare ale economiilor naționale ale țărilor care își dezvoltă industria turismului.
Astfel, previziunile specialiștilor O.M.T. de dezvoltare a turismului internațional pentru deceniul următor sunt optimiste, apreciindu-se că acesta va rămâne și pe viitor un sector cu un înalt ritm de dezvoltare.
Aceste aprecieri se bazează pe evaluarea factorilor cu caracter permanent, care vor influența pozitiv și în perspectiva deceniilor viitoare evoluția ascendentă a cererii de servicii turistice în traficul intern și internațional.
Literatura turistică de specialitate conține numeroase referințe cu privire la factorii care influențează dezvoltarea turismului internațional. În acest sens, se cunosc și diverse încercări de clasificare a acestor factori.
Dintre determinanții economici în specializarea turistică cei mai dinamici și mai reprezentativi pentru fenomenul turistic sunt următorii:
Figura 2.1. Determinanții economici în specializarea turistică
1) Productivitatea muncii reprezintă factorul esențial al dezvoltării economice și sociale, a întregului sistem economic; creșterea productivității muncii – ca o consecință a progresului tehnic – determină dezvoltarea producției și a consumului în toate sectoarele economiei naționale, inclusiv în sectorul terțiar.
2) Volumul muncii omenești – măsoară efortul oamenilor pentru a-și satisface necesitățile materiale și spirituale. Măsurarea acestui factor, i-a în calcul durata și dificultatea muncii depuse. Astfel, în țările slab dezvoltate economic volumul muncii omenești exprimat în efort fizic este ridicat, pe când în țările dezvoltate economic, acest factor este exprimat mai ales în efort intelectual și este concentrat îndeosebi în sectorul terțiar.
3) Producția de bunuri de investiții – este caracteristică societății industrializate și influențează nemijlocit activitățile de producție alături de cele prestatoare de servicii (inclusiv ale turismului internațional).
4) Consumul de timp liber – reprezintă volumul produselor și serviciilor consumate în timpul liber și care decurg din existența acestuia. Acest consum se poate cuantifica prin unități de timp ori prin cheltuielile pe care le generează. Este bine de subliniat faptul că, turismul este îndeosebi o activitate de timp liber, care poate fi măsurată prin durata sa ori prin cheltuielile destinate acoperirii unor necesități specifice de consum.
2.1.1.Motivația turistică
În calitate de determinanți ai circulației turistice internaționale, pe lângă specializarea internațională mai acționează o serie de factori de natură subiectivă, dintre care cel mai important este motivația de consum.
Cererea pentru turismul internațional este formată din cererea internă, care, nefiind satisfăcută de oferta turistică internă, se adresează ofertei turistice externe. Insuficiența satisfacerii cererii interne decurge din următoarele motive: cantitatea redusă și calitatea necorespunzătoare a ofertei naționale precum și atracția mai mare pe care o prezintă oferta turistică a altor țări.
În general, în fiecare țară s-a constituit o industrie turistică axată pe motivații manifestate de propria cerere, motivații care se află într-o continuă modificare sub impactul factorilor ce țin de caracteristicile individuale (endogeni) sau de cei care țin de publicitate, modă (exogeni).
În conformitate cu statisticile O.M.T., principala motivație a deplasărilor internaționale o reprezintă „vacanța” (70% din totalul sosirilor mondiale), urmată de „afaceri” (13 – 14% din sosirile internaționale), restul reprezentând motivații diverse: religie, familiale, sportive, sănătate.
Factorii economici și sociali care influențează motivația turistică sunt disponibilitatea de timp liber (condiție prealabilă de altfel formării motivației turistice) și veniturile individuale (premisa consumului turistic).
Schimbările în cadrul motivației turistice reprezintă un balans între necesități și satisfacții, în favoarea acestora din urmă. Pe de o parte satisfacțiile reprezintă unul dintre cei mai importanți stimuli ai circulației turistice internaționale, iar necesitățile constituie stimuli ai circulației turistice interne. De exemplu: motivații turistice care decurg din acoperirea unor satisfacții: atracția pentru apă, atracția pentru natură, atracția pentru comunicare, curiozitatea, snobismul, nostalgia pentru trecut etc.
În concluzie, specializarea în turism are loc în interiorul fiecărui produs turistic cu accent pe specificul acestuia, funcție de motivația la care răspunde.
2.1.2.Rolul statului în turism
Implicațiile turismului în economia unei țări au făcut necesară și oportună antrenarea statului într-o politică coerentă în domeniul turismului. Rațiunile care pledează pentru necesitatea creșterii intervenției statului în acest domeniu sunt interesele naționale ale fiecărui stat, concurența internațională, ca și trăsăturile specifice industriei turistice.
La nivel de economie națională a unei țări, dezvoltarea turismului în general și a celui internațional în special, se bazează pe elemente ca prognoza pe termen lung a ritmurilor de dezvoltare economică alături de cunoașterea aprofundată a mutațiilor și evenimentelor pe plan mondial.
Din punctul de vedere al turismului internațional și ținând cont de condițiile economice și sociale specifice fiecărei țări, statului i-au revenit diferite funcții în domeniul politicii turistice:
Figura 2.2. Funcțiile statului in domeniul politicii turistice.
A. Funcția promoțională – a debutat la începutul deceniului al 6–lea. O serie de state și-au asumat rolul de a face investiții în propaganda turistică externă și internă, având drept scop reținerea în țară a cererii interne pentru micșorarea cheltuielilor valutare precum și sporirea numărului de vizitatori care să amplifice încasările valutare obținute prin exportul de turism. Un exemplu în acest sens îl constituie deteriorarea la un moment dat a situației economice în SUA, ceea ce a determinat implicarea guvernului american în campania promoțională în favoarea industriei turistice.
Funcția promoțională a statului se exercită de obicei printr-un organism guvernamental, care colaborează în acest scop cu firme de turism.
B. Funcția de stimulare – constă în construirea unei oferte turistice proprii, accesibile, atractive, moderne și competitive ce presupune investiții considerabile, îndeosebi în domeniul infrastructurii. Un exemplu grăitor îl constituie tunelurile construite între Elveția și Italia, între talia și Franța, aeroporturile din zonele turistice europene, căile ferate moderne TGV, mari autostrăzi internaționale , care au determinat și mobilizat eforturi financiare uriașe singulare și conjugate ale guvernelor.
Funcția de stimulare a statului s-a concretizat și în subvenționarea de către stat a unor obiective turistice, precum și în politica fiscală și de credite în favoarea investitorilor mici și mijlocii.
C. Funcția de intervenție – se manifestă prin intervenția statului pentru protejarea consumatorilor de turism și a poziției competitive a propriilor producători de turism. De exemplu: emiterea de reglementări ale prețurilor și a tarifelor, ale claselor calitative pentru hoteluri și mijloace de transport, precum și pentru activitatea comercială a agențiilor de voiaj. În situația în care perturbări ale balanțelor de plăți ale unor țări au condus la creșteri ale soldului negativ al balanțelor turistice, funcția de intervenție a statului (în aceste situații) s-a materializat prin : limitarea ieșirilor de valută în scopuri turistice, creșterea investițiilor în oferta internă pentru a atrage cererea turistică externă ori modificarea provizorie – pe timp limitat – a cursului de schimb valutar în scopul scumpirii importului de turism.
D. Funcția de coordonare
Necesitatea de integrare a strategiei turismului într-o strategie economică națională își are motivația în evenimente istorice care au dovedit fragilitatea industriei turistice (de exemplu: criza energetică și criza economică din anii `70, precum și pericolul dovedit și tot mai iminent al industriei turistice pentru mediul înconjurător).
Conlucrarea internațională a statelor a fost determinată atât de natura imprevizibilă a turismului internațional, cât și de vulnerabilitatea acestuia față de evenimente politice ori calamități naturale.
În general, acțiunile de colaborare între state în domeniul turismului internațional se concretizează în schimburi de informații turistice, amenajarea în comun a unor zone turistice, protecția mediului înconjurător și măsuri de combatere a terorismului și a unor manifestări antisociale ce afectează circulația turistică mondială.
În continuare vom prezenta acțiunile întreprinse de stat pentru dezvoltarea turismului într-un studiu de caz – Elveția cu o prezentare a instituțiilor turistice ale acestei țări la nivel național (anexa nr.1).
Acțiunile întreprinse de stat pentru dezvoltarea turismului elvețian:
– politica socială – durata de timp liber, formarea și perfecționarea profesională;
– politica economică – acțiune de frânare sau de relansare a consumului, investiții etc.
– politica fiscală – evoluția presiunii fiscale;
– politica financiară – limitarea sau încurajarea creditelor;
– politica monetară – cursul de schimb valutar;
– politica bugetară – crearea de infrastructuri, obținerea de subvenții etc.;
– amenajarea teritoriului – construirea de căi de comunicație.
2.1.3.Integrarea turistică
Integrarea ca fenomen turistic poate fi urmărită și descrisă din mai multe puncte de vedere: al individului, al întreprinderii, al guvernului (statului) și al organizațiilor internaționale.
Integrarea turistică este semnificativă mai ales pentru continentul european, care, format dintr-o multitudine de state naționale, prezintă un înalt grad de concentrare turistică mondială.
1. Integrarea la nivelul individului – a putut fi realizată și materializată prin capacitatea și dreptul de liberă circulație în Europa, afirmate la Conferința de la Helsinki din 1975. Acțiunile unite ale OECD, OMC, Uniunii Europene au determinat eliminarea celor mai restrictive formalități impuse circulației internaționale a persoanelor. În anul 1984, Piața Comună, prin Acordul de la Fontainebleau, a afirmat pentru prima oară principiul suprimării frontierelor și dorința de a construi o Europă Unică a tuturor cetățenilor ei.
2. Integrarea la nivelul întreprinderii – este reprezentată de cele două mari centre ale industriei turistice europene:
a) Industria turistică a Europei de Nord cu următoarele caracteristici:
– cuprinde țări puternic emițătoare de turiști;
– aici există cele mai mari lanțuri hoteliere europene și nord – americane;
– tot aici există mari agenții de voiaj din Germania, Marea Britanie, Olanda și
Danemarca, ce dețin monopolul asupra „piețelor vacanțelor de soare” din Europa și nu numai.
b) Industria turistică a Europei de Sud – are mai mult un caracter receptor și un grad mai
redus de integrare turistică.
Între cele două zone există o reală complementaritate care conduce la un înalt ritm al integrării turistice.
Un rol distinct în procesul de integrare la nivelul întreprinderilor îl joacă asociațiile profesionale: Federația Universală a Asociației Agențiilor de Voiaj, Asociația Europeană a Companiilor din Aviația Civilă etc.
3. Integrarea la nivelul guvernului sau al autorității publice
Acest tip de integrare îmbracă forme diverse ca de exemplu: cooperări privind facilitățile turistice, facilități ce se referă la politica fiscală, valutară, asistență medicală și de transport, proiecte comune vizând modernizarea și construirea unei infrastructuri rutiere și feroviare, ori elaborarea în comun a unei campanii promoționale a produselor turistice.
2.2. Piața turistică.
În sensul economic al noțiunii, „ piața turistică reprezintă sfera economică de interferență în care produsul turistic se materializează sub forma ofertei turistice, iar nevoile de consum turistic – sub forma cererii turistice”.
Pentru clarificarea acestui concept este necesară definirea câtorva elemente componente ale pieței turistice. Astfel, produsul turistic reprezintă ansamblul bunurilor și serviciilor necesare stimulării activității de consum turistic, oferta turistică este formată din o multitudine de activități indispensabile pentru producția și distribuția produselor turistice și în sfârșit cererea turistică, care se definește ca un ansamblu de nevoi sociale necesare pentru consumarea produsului turistic.
De fapt, piața turistică reprezintă sfera economică de interferență a ofertei turistice, materializată prin producția turistică, și cererea turistică, materializată prin consum.
În turism (inclusiv în cel internațional), locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare a cererii, interferența dintre cererea și oferta turistică transformându-se în fapt, într-o suprapunere în timp și spațiu, a acestor doi factori prin intermediul consumului turistic.
Cuantificarea cantitativă a pieței turistice se referă la următoarele noțiuni elementare:
– capacitatea pieței turistice, care reprezintă necesitatea exprimată sau nu vis-á-vis de un anumit produs turistic, fără a se lua în calcul nivelul veniturilor ori al prețurilor produselor și serviciilor;
– potențialul pieței turistice se definește ca fiind cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit produs turistic, funcție de veniturile lor și de prețurile practicate pentru acest produs.
– volumul pieței produsului turistic = totalitatea tranzacțiilor încheiate pentru un anumit produs turistic, pe o piață dată, într-un anumit interval de timp. Se consideră că atunci este vorba de o piață saturată (din punct de vedere turistic), când volumul pieței turistice se identifică cu potențialul ei:
VOLUMUL PIEȚEI TURISTICE = POTENȚIALUL PIEȚEI TURISTICE
– locul de piață al unui anumit produs turistic reprezintă acea parte a volumului pieței acoperită prin vânzările realizate pentru respectivul produs.
2.3. Cererea turistică.
În opinia lui O. Snack, „ cererea turistică reprezintă totalitatea serviciilor și mărfurilor care se materializează în produsele turistice acceptate de un potențial client”. Este bine de precizat aici că gama de servicii pe care un turist le solicită în timpul unei călătorii turistice, în decursul unui sejur de vacanță sau în cadrul unei forme particulare de turism, este foarte variată, depinzând de forma de turism practicată, de diversitatea produselor turistice în cadrul fiecărei forme de turism, de distanța între localitatea de reședință a turistului și locul unde se va realiza acest consum turistic, de sezonalitatea activității turistice, de felul atracțiilor turistice ce polarizează fluxurile turistice spre anumite destinații, de cererea solvabilă (puterea de cumpărare) și într-o proporție importantă de gusturile, preferințele, aspirațiile etc. – într-un cuvânt de motivațiile nevoilor sociale pentru servicii turistice ale clientelei potențiale.
În acest context, subscriem definiției date de prof. Cristiana Cristureanu și anume, „cererea turistică reprezintă ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii pentru alte motive decât prestarea unei activități remunerate la locul de destinație”.
„Consumul turistic reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate de către cererea turistică pentru achiziționarea unor servicii și bunuri legate de motivația turistică”.
Cererea turistică se realizează la locul de reședință al turistului, definind astfel bazinul cererii turistice. În paralel, consumul turistic se realizează în cadrul bazinului ofertei turistice în mai multe etape și anume: înainte de deplasarea spre destinația turistică – dar legat de aceasta, în timpul deplasării spre locul de destinație turistică și evident, la locul de destinație turistică.
Caracteristicile și factorii ce influențează cererea turistică
Particularitățile esențiale ale cererii turistice sunt următoarele:
– caracter dinamic;
– concentrare în țările și regiunile dezvoltate din punct de vedere economic;
– diversitate, eterogenitate și instabilitate în motivație;
– sezonalitate accentuată și rigidă, datorită unor reglementări stricte ca și datorită unor factori psiho – sociali, culturali și naturali. Aceste particularități conferă pieței un caracter „opac”, dificil de măsurat, influențat și pătruns.
Principala caracteristică a cererii turistice o reprezintă orientarea spre consum. Pentru ca cererea turistică să se transforme în consum, trebuie îndeplinite trei condiții: timp liber, venit disponibil și motivație.
Principalii factori ce influențează cererea turistică sunt de două categorii: factori economico – sociali și factori motivaționali.
I. Factorii economico – sociali
a) Factorul demografic
Se consideră de către specialiști că populația reprezintă și va reprezenta în continuare un izvor nesecat pentru cererea turistică; paradoxal însă, regiunile cu cea mai dinamică creștere a populației își modifică cel mai lent dinamica ponderii turiștilor în totalul populației.
Indicatorul care reflectă legătura dintre cererea turistică și factorul demografic este raportul dintre numărul de turiști și populație, acest indicator a evoluat de la 1/400 în 1950 la 1/38 în 1988, în anul 2000 având o valoare de ½ .
Trebuie menționat special a cererea turistică în dinamică, corelată cu creșterea populației, nu este proporțională. Astfel, cererea turistică în țările dezvoltate din punct de vedere economic este extrem de elastică deoarece fluxul turistic crește mai mult decât proporțional față de creșterea demografică, însă în țările în curs de dezvoltare cererea turistică crește mai puțin decât creșterea demografică.
Figura 2.3. Factorii ce influențează cererea turistică.
În concluzie, factorul demografic influențează fenomenul turistic stimulându-l, în regiunile unde există condiții materiale, sociale și culturale care decurg din dezvoltarea economică.
O altă materializare a influenței factorului demografic o reprezintă schimbarea raportului populație activă/populație inactivă, respectiv schimbarea piramidei vârstelor. Acest lucru înseamnă că (și statisticile mondiale, inclusiv cele O.M.T., vin să o confirme) există o tendință de „îmbătrânire” a populației din zonele geografice dezvoltate economic, care , pe plan turistic se transpune printr-o cerere turistică în plină expansiune. Corelat cu acest lucru, datorită creșterii natalității din regiunile în curs de dezvoltare, specialiștii O.M.T. estimează că în fluxul turistic internațional ( și intern) al anului 2000, turismul de tineret își va mări considerabil aportul.
b) Gradul de urbanizare
Procesul de urbanizare a urmat consecvent, îndeaproape, repartizarea populației active în cele trei sectoare economice de activitate și creșterea ponderii populației ocupate în sectorul secundar și terțiar.
Cu cât gradul de urbanizare este mai înalt, cu cât aglomerările urbane sunt mai dese, cu atât mai mult va crește proporția cererii turistice pe plan internațional.
Regiunile geografice slab dezvoltate economic se vor manifesta și ele ca centre emițătoare de turiști odată cu creșterea procesului de urbanizare.
c) Timpul liber
Factorul „timp liber” s-a manifestat prin patru orientări concretizate în patru categorii principale de timp liber care au determinat apariția a patru categorii distincte de turism:
– reducerea duratei zilnice de lucru de la 14 ore la 8-9 ore, ceea ce a determinat imediat evadarea cotidiană din marile metropole;
– reducerea duratei săptămânii de lucru în țările dezvoltate economic de la 6 zile la 5 zile, determinând formarea „turismului de week-end” de 1-2 zile sau chiar 2,5 zile;
– reducerea numărului de săptămâni de lucru ca urmare a creșterii duratei concediului plătit;
– creșterea perioadei de timp acordată salariaților ca și concediul plătit.
Așa cum am precizat anterior, cele patru categorii de „timp liber” au generat patru categorii de turism ce au oferit posibilitatea împletirii timpului liber și a mijloacelor financiare, ambele reprezentând condiții necesare practicării turismului.
Se impun câteva precizări privind creșterea perioadei de timp acordată salariaților sub forma concediului plătit, ca fenomen care privește ansamblul țărilor industrializate. Există totuși diferențe extrem de mari, de exemplu între SUA sau Japonia, unde durata concediilor plătite este sub o lună și chiar sub 15 zile, și țările din Europa Occidentală.
Printre acestea din urmă, Franța este „campioană”, cu 5 săptămâni de concediu plătite obligatoriu pe an, acordând 6-7 și chiar 8 săptămâni de vacanță, la care se adaugă numeroase zile nelucrătoare și consecințele calendarului („punțile”).
d) Venitul – reprezintă suportul material al participării la circulația turistică (inclusiv internațională). Consumul turistic depinde de două elemente: venitul național și venitul individual.
O lungă perioadă de timp – istoric vorbind – turismul a fost considerat un „lux”, însă în ultimii ani el a suferit un puternic proces de democratizare devenind „un bun de larg consum”.
În general, veniturile individuale acoperă două categorii de cheltuieli:
– cheltuieli necesitate de satisfacerea „nevoilor vitale” realizându-se consumul obligatoriu;
– cheltuieli necesitate de satisfacerea „nevoilor create” care țin de nivelul de trai, constituirea de rezerve etc.
Pentru afectarea unei părți mai mari din venitul individual turismului, venitul trebuie să depășească un anumit prag peste care devine posibilă satisfacerea necesităților vitale și a celor „create”. Acest prag este diferit și variază funcție de gradul de dezvoltare economică, de mentalitatea oamenilor, de obiceiurile, tradițiile, gradul de cultură și civilizație etc.
În cazul cererii exprimate de turism internațional, veniturile trebuie corelate cu puterea de cumpărare a monedei din țara unde se conturează cererea turistică și cu distanța dintre cerere și bazinul ofertei turistice.
II.Factorii motivaționali
Psihologii consideră că cererea turistică este generată de două mari categorii de necesități: biologice și psihologice. Aceiași specialiști consideră că necesitățile psihologice sunt mai ales cele acoperite de turism, care are tot mai mult un rol compensator al existenței cotidiene, caracterizată prin încordare, conformism și constrângere, într-un cuvânt stres.
Acest rol compensator se regăsește cu fidelitate în cele trei funcții pe care le îndeplinește turismul, și anume:
– destinderea, care reprezintă odihna și eliberarea de energie nervoasă și fizică;
– divertismentul, ce completează prima funcție imprimându-i un conținut mai dinamic și care presupune căutarea unor satisfacții, plăceri, a agrementului și confortului;
– dezvoltarea, reprezintă cea mai înălțătoare funcție a turismului și cuprinde acea categorie de consumatori care recurge la turism în scopul acumulării cunoștințelor și desăvârșirii spirituale, de asemenea această funcție conduce la „îmbogățirea individului” atât pe plan fizic cât și psihic.
În acest context al determinanților cererii turistice, trebuie amintit faptul că, din punct de vedere al atracției turistice generate de categoria psihologică a individului, cererea turistică poate îmbrăca următoarele forme:
a) psihocentrică
b) cvasipsihocentrică;
c) cvasialocentrică;
d) alocentrică.
Cererea alocentrică este exprimată de „pionierii” turismului, de marii descoperitori și exploratori, iubitori de aventură și necunoscut. Cererea alocentrică este activă, dinamică, se mulțumește cu dotări materiale minime și aparține populației tinere cu venituri medii sau scăzute.
La celălalt pol, cererea psihocentrică este focalizată pe spațiile turistice cu renume pentru calitatea serviciilor turistice prestate care reproduc oarecum condițiile de viață și de trai de la locul de formare a cererii. Această cerere este exprimată de o populație cu venituri medii și ridicate, de vârstă mijlocie sau înaintată care locuiește în regiuni cu un grad înalt de urbanizare și dezvoltare economică.
Astfel, dacă o regiune cu valoare turistică naturală este „descoperită” de cererea alocentrică, ea va fi preluată ulterior de cea cvasialocentrică, dezvoltată de către turiștii cvasipsihocentrici care o vor lansa în categoria regiunilor turistice la modă, după care, își va consolida poziția pe piață prin intermediul turiștilor psihocentrici.
2.4. Oferta turistică.
Primul pas în definirea ofertei turistice este departajarea acestei noțiuni de cea de producție turistică.
Oferta turistică reprezintă „potențialul antropic și natural, echipamentele și serviciile turistice (inclusiv cele de producție turistică), bunurile alimentare și industriale destinate consumului turistic, forța de muncă specializată, infrastructura turistică, precum și condițiile de comercializare ale acesteia (preț, tarife etc.)”.
Producția turistică reprezintă serviciile ce mobilizează forța de muncă, echipamentele de producție și bunurile materiale ce se concretizează într-un consum turistic.
Oscar Snak ne oferă o definiție mai generală a ofertei turistice: „oferta turistică este formată din ansamblul atracțiilor care pot motiva vizitarea lor de către turiști. Practic, oferta turistică a unei țări cuprinde totalitatea elementelor turistice care pot fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice” Relația dintre oferta turistică – producția turistică evidențiază rolul primordial al ofertei turistice ca sursă, izvor al producției turistice dar și rolul producției turistice de mobilizator al ofertei turistice.
Prin comparație cu relația ofertă – producție de pe piața bunurilor de consum, există câteva caracteristici ale legăturii ofertă turistică – producție turistică:
1. producția turistică este mai mică sau cel mult egală cu oferta turistică, iar pe piața bunurilor de consum, oferta bunurilor de consum este mai mică sau cel mult egală cu producția aferentă;
2. oferta turistică poate exista independent de producția turistică, dar producția turistică nu se poate realiza în afara ofertei turistice, în timp ce oferta bunurilor de consum nu se poate detașa de producția bunurilor;
3. structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producției turistice , în schimb structura ofertei bunurilor de consum reflectă în general structura producției de aceste bunuri;
4. oferta turistică este fermă (ea există atâta timp cât există și elementele sale) în timp ce producția turistică este efemeră, ea încetând odată cu încetarea consumului.
Caracteristicile și factorii care influențează oferta turistică
Caracteristicile ofertei turistice sunt următoarele:
Figura 2.4. Caracteristicile ofertei turistice.
A. Complexitatea ofertei turistice – face referire directă la structura producției și a producătorilor de turism.
Elementele componente ale ofertei turistice pot fi:
-elemente atractive: resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice etc.
-elemente funcționale: echipamentele și serviciile ce fac posibilă desfășurarea producției turistice.
Aceste elemente se pot completa, influența ori substitui reciproc. Complexitatea acestor două categorii de elemente constă în diversele materializări (de exemplu: echipamente de primire
– hotel, motel, reședințe secundare, pensiuni, camping etc. -, echipamente de transport – autocar, tren, mijloace de transport naval, aerian, fluvial etc.).
Funcție de motivația principală a consumatorului, oferta turistică se clasifică în următoarele categorii principale:
Oferta turistică de vacanță care cuprinde turismul balnear, sportiv, recreativ, familial etc.
Oferta turismului cultural în care sunt incluse turismul de studii, turismul religios, cursuri
de inițiere și perfecționare cu caracter tehnic, artistic etc.
c) Oferta turismului de afaceri: turismul de congrese, turismul itinerant, turismul cu titlu
stimulator „incentive tourism” etc.
d) Oferta turismului pentru îngrijirea sănătății: turismul de tratament, turismul profilactic
etc.
Fiecare dintre ofertele turistice amintite acoperă o piață bine definită, și depind de gradul de dezvoltare economică al fiecărei țări, precum și de factorul natural și uman caracteristic zonei.
În categoria ofertanților de produse turistice intră prestatorii sau fabricanții de diferite produse și prestații ca: touroperatorii, firme din sectorul comercial, asociații și organisme sociale, colectivități sau organizații teritoriale.
Ca o primă consecință a complexității ofertei turistice , ofertanții de produse turistice sunt strict specializați în patru mari categorii de activități cu caracter turistic:
1. Cazare și alimentație publică;
2. Transport;
3. Informare, animație, agrement;
4. „Fabricarea” și organizarea de călătorii de către touroperatori.
Pe lângă marii ofertanți de produse turistice cu putere economică și financiară, coexistă și întreprinderi mici și mijlocii cu activități în sfera turismului, acest fapt conducând la o concentrare și centralizare a ofertanților din domeniu și nu la o fragmentare a pieței.
B. Rigiditatea, cea de-a doua caracteristică a ofertei turistice , se poate analiza din următoarele puncte de vedere:
imobilitatea ofertei turistice și a producției turistice, care, în vederea consumului, presupune deplasarea consumatorului și nu a produsului turistic;
imposibilitatea stocării ofertei turistice (ceea ce înseamnă imposibilitatea adaptării cantitative a ofertei turistice la nivelul cererii);
rigiditatea localizării echipamentelor de producție amplasate în apropierea elementelor atractive.
Rigiditatea ofertei turistice produce fenomene economice și sociale de mare amplitudine care se materializează prin legăturile ofertei turistice cu alte ramuri ale economiei naționale implicate în crearea sa (de exemplu: folosirea sub capacitate a elementelor constitutive ale ofertei turistice, a duratei de amortizare a investițiilor turistice, încetinirea ritmului de înnoire a capacităților de producție etc.).
Ca un răspuns vis-à-vis de această caracteristică a ofertei turistice, există o alta, care determină micșorarea efectelor negative amintite anterior: efectul de înlocuire a unui tip de ofertă turistică cu un alt tip de ofertă (complementar), care implicit să poată satisface motivații ce se pot substitui una alteia (de exemplu: folosirea într-o măsură mai mică a ofertei de turism tip „holiday” duce la utilizarea capacităților ofertei turistice existente pentru alte categorii de turism – de congrese, de afaceri etc.); ca o consecință imediată a acestei situații se impune ca elementele funcționale ale ofertei să aibă un puternic caracter polifuncțional care să permită întotdeauna adaptarea ofertei, funcție de realitatea și cerințele existente.
Comercializarea ofertei turistice
În acest cadru, agențiile de turism reprezintă adesea puncte de trecere obligatorii pentru vânzarea produselor turistice ale tour-operatorilor sau ale altor producători. Agențiile de turism sunt în general simpli distribuitori de produse turistice, dar de comportamentul lor depinde decizia de cumpărare a turistului. De aceea, producătorii (în general, tour-oeratorii) și ofertanții de produse turistice pot opta pentru una din următoarele strategii:
1. Strategia de specializare;
2. Strategia de nediferențiere.
1. Strategia de specializare: această strategie presupune gândirea și comercializarea de produse turistice tematice. Există trei posibilități de specializare:
Destinația. În funcție de caracteristicile pieței pe care acționează și ale segmentului de turiști căruia i se adresează, agenția de turism caută modalități de a câștiga acceptul turiștilor potențiali: realizarea de produse turistice care au ca loc de desfășurare o anumită țară, zonă, regiune, stațiune, care este la modă datorită caracteristicilor întrunite (litoral însorit, densitatea obiectivelor turistice, originalitatea lor, fenomene naturale rar întâlnite etc.)
Clientela. Constituie principalul element al micromediului agenției de turism, destinatarul final al eforturilor economice ale acesteia:
Tema. Reprezintă laitmotivul respectivului produs turistic. Toate prestațiile (cazare, restaurant, agrement) sunt adaptate respectivei tematici. În dorința lor de a vinde cât mai multe produse turistice, producătorii au ajuns la concluzia că acestea ar trebui să câștige în atractivitate și originalitate. Ei au concluzionat că prestațiile componente nu trebuie alese la întâmplare, ci astfel combinate încât produsul să se desfășoare conform unei teme.
Această strategie este adesea considerată ca riscantă. În fapt, dacă piața vizată este afectată subit de un eveniment destabilizator, firma poate înregistra o reducere sensibilă a cifrei de afaceri. Este suficientă o lovitură de stat, care dezvoltă insecuritate, ca tour-operatorii specializați strict pe acea destinație geografică, să fie afectați. De exemplu, Egipt și Israel au fost considerate mult timp țări riscante.
Avantajele acestei strategii nu sunt de neglijat:
Strategia de specializare este oportună la începutul activității, când tour-operatorul sau alți realizatori de produse turistice urmăresc să-și crească cifra de afaceri.
Strategia de specializare presupune o clientelă restrânsă și solvabilă, față de strategia de nediferențiere care presupune un public larg și deci cunoașterea perfectă a totalității costurilor, pentru a propune costul cel mai scăzut;
Strategia de specializare constituie pentru numeroși producători o soluție logică pentru a face față concurenței și instabilității comportamentale a turiștilor. Pentru un tour-operator specializat, prioritară este calitatea produsului turistic și nu prețul. Astfel, el reușește să-și fidelizeze clienții, care îi aduc un volum suficient de vacanțieri noi, evoluția cifrei de afaceri permițându-i venituri rezonabile.
2. Strategia de nediferențiere. Alături de specializarea producătorilor, specific turismului este și formarea unui sector nediferențiat. Factorii care determină abordarea unei astfel de strategii sunt:
– creșterea concurenței pe piața mondială a turismului;
– accentuarea comportamentului de piață al cumpărătorului.
Ca urmare, ofertanții și producătorii s-au adaptat și au trecut la:
-creșterea eforturilor de particularizare a ofertei;
-creșterea atractivității ofertei;
-influențarea calității și dimensiunii cererii turistice, folosind politici agresive de marketing.
Toate aceste adaptări cer eforturi financiare mari, ceea ce a impus creșterea dimensiunilor firmelor ofertante prin integrarea sau gruparea lor.
Tour-operatorii sunt producătorii sau „fabricanții” de voiaje forfetare. Prezența acestora este mai frecventă în Europa, în special în Anglia și Germania, dar este mai dinamică în celelalte tări europene și Japonia. Tour-operatorii, spre deosebire de agențiile de turism, sunt întreprinderi de mari dimensiuni, puternic concentrate pe plan național și internațional, atât pe orizontală cât și pe verticală.
Specializarea tour-operatorilor în fabricarea voiajelor forfetare îi diferențiază de agențiile de turism care nu intervin decât în comercializarea produselor turistice. Tour-operatorii au deci statutul juridic de agent de turism, dar și de asociație care fabrică și vinde forfetar produsele turistice integrate.
Tour-operatorii moderni – sau organizatorii voiajelor de grup sau individuale – așa cum îi cunoaștem astăzi, acționează încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, și probabil că sunt urmașii agențiilor de bilete pentru călătoriile cu vaporul cu abur sau pe calea ferată. În afara vânzării de călătorii, agenții erau eventual, solicitați să creeze itinerarii și să asigure cazare pentru clienții bogați. Din această activitate s-a dezvoltat afacerea organizată de vânzare către turiști a voiajelor organizate.
„Tour-operatorii sunt întreprinderi turistice comerciale, specializate în crearea de voiaje forfetare”. De capacitatea lor de a atrage și direcționa un număr cât mai mare de persoane, către călătorii externe depinde în cea mai mare măsură creșterea viitoare a circulației turistice internaționale și astfel, schimbul de valori spirituale și materiale între țările lumii.
Funcțiile tour-operatorului
În structura organizatorică a unui producător de voiaje, departamentul de producție joacă un rol esențial, tour-operatorul având ca misiune, în funcție de obiectivele și strategia aplicată, conceperea și crearea de produse turistice. El îndeplinește patru funcții:
Figura 2.5. Funcțiile tour-operatorului.
1) O funcție de studiu de piață și de previziune;
2) O funcție de cercetare a produselor;
3) O funcție tehnică de fabricare a produselor turistice;
4) O funcție economică, legată de fixarea prețurilor.
Produsul pe care tour-opratorii îl oferă este pachetul de servicii format din servicii de transport, cazare în hotel, transfer la și de la aeroport. Pe lângă acestea, pachetul poate cuprinde și servicii de divertisment, plimbări, închirieri de mașini și altele. Avantajul pe care îl prezintă acest produs pentru turiști este prețul forfetar, care este mai mic decât suma tarifelor serviciilor cuprinse în pachet, dacă acestea ar fi fost cumpărate separat. Un alt avantaj pe care îl prezintă voiajul forfetar pentru turist este comoditatea achiziționării unui singur produs de călătorie, turistul fiind scutit de grija luării unei decizii pentru achiziționarea fiecărui serviciu pentru a compune o vacanță completă și pentru alcătuirea unui program de vacanță (traseu, obiective, divertisment etc.). În plus, achiziționarea unui produs al unui tour-operator cu reputație reduce posibilitatea apariției riscurilor egate de calitatea produsului.
Pachetul de vacanță
Sunt cunoscute două tipuri de pachete de vacanță:
A. Pachetul de vacanță care are destinație un hotel de stațiune și care se caracterizează prin lipsa atracțiilor prea scumpe;
B. Tour-ul cu ghid (condus), care include peisajul și alte atracții speciale și care este însoțit de un ghid poliglot, comunicativ și capabil să rezolve o serie de probleme care pot apărea. Pe lângă tour-operatori activează și companiile aeriene. Multe dintre acestea participă la afaceri hoteliere. Ele pot propune pachete de servicii de transport aerian și cazare hotelieră.
Contractul cu transportatorul aerian
Majoritatea voiajelor forfetare includ călătoria cu avionul, iar pentru destinațiile aflate la distanță medie sau scurtă, zborurile charter reprezintă forma de transport dominantă. Contractele cu companiile de transport aerian pun la punct detalii referitoare la modalitățile de folosire a aeronavelor, la costurile implicate, precum și la penalitățile ce trebuie plătite în cazul nerespectării contractelor. Contractele încheiate cu transportatorul aerian având ca obiect cursele regulate constau în alocarea unui număr de locuri tour-operatorului. Se cade de acord asupra unei date după care compania aeriană poate vinde locurile alocate tour-operatorului, dacă acesta nu a asigurat ocuparea lor. Pentru cursele charter, tour-operatorul plătește 10% din valoarea cursei înaintea zborului și restul după efectuarea acesteia.
În ultima vreme s-au răspândit pachetele de vacanță în care este asigurată doar cazarea, serviciile de masă fiind asigurate de turist, și pachetele de vacanță în care transportul se face cu automobilul condus de turist (în acest caz, elementul de transport asigurat de voiajul forfetar este feribotul).
Pachetele de vacanță sunt concepute și oferite de tour-operatori pe baze speculative și de aceea este important pentru aceștia să poată influența cererea în favoarea voiajelor forfetare.
Aceste produse includ o valoarea adăugată variabilă de la un produs la altul.
Companiile maritime
În categoria tour-operatorilor intră și companiile maritime, produsul oferit de acestea fiind croaziera, o formă de tour cu vaporul care apelează, pentru asigurarea cazării la hotel. Croazierele vizează un pachet de servicii de vacanță prestate în cadrul unui hotel plutitor.
Relaxarea totală și varietatea porturilor vizate sunt condițiile impuse de mulți turiști, iar companiile care asigură aceste croaziere sunt foarte solicitate. Croazierele prezintă câteva avantaje pentru turiști:
– servirea mesei se poate face 24 de ore din 24, de la un mic dejun consistent, la cină;
– un steward se ocupă de cel mult doi pasageri;
– turiștii au o gamă largă de posibilități de divertisment: baruri, restaurante, sală de fitness, cinema și cazinou.
Tipuri de croaziere
Croazierele pot fi:
a) croaziere care oferă un circuit prin mai multe porturi;
b) zbor de croazieră – „fly & cruise” introdus în 1980;
c) „cruise & stay”: croazierele de tip „fly & cruise” pot fi schimbate cu cazarea la un hotel pe uscat, pentru o perioadă de timp;
d) croazieră în jurul lumii;
e) croazieră cu tematică: croaziere pentru vizitarea unor ruine istorice din estul Mediteranei; croaziere muzicale (pe vapor este invitată o orchestră).
Rezervarea pe un vapor de croazieră începe prin alegerea cabinei. Această alegere depinde de: numărul de pasageri care doresc să stea împreună, facilitățile sanitare, prețul care trebuie plătit, poziția cabinei pe vas.
Organizatorii de croaziere europeni cei mai cunoscuți sunt: francezi (Paquet, Club Mediterranee), greci (Chandris, Epirotiki), italieni (Costa), scandinavi (Kloster, Royal Carribean Cruise Line), ruși, englezi (P&O, White Star Line, Cunard Line).
Rezervările de spații de cazare
Contractele privind cazarea turiștilor pe care le încheie tour-operatorii pot fi de mai multe tipuri:
când aceștia se obligă să plătească un număr de paturi chiar dacă acestea vor fi sau nu ocupate ulterior. În acest caz avantajul constă în faptul că tour-operatorul poate oferi un preț mai bun, iar dezavantajul este că orice loc neocupat este o pierdere pentru tour-operator;
când tour-operatorului i se alocă un număr de locuri până la o anumită dată. Acest tip de contract prezintă avantajul că, în urma negocierilor, se poate obține un preț rezonabil, iar pentru tour-operator scade riscul neocupării locurilor. După expirarea datei, tour-operatorul poate face rezervări prin fax pentru locurile neocupate;
rezervarea ad-hoc prin fax a locurilor solicitate de clienți, al cărei avantaj este faptul că tour-operatorul nu-și asumă nici un risc. Există și dezavantajul costului prea mare pentru client.
Din punct de vedere al localizării, tour-operatorii se deosebesc de hoteluri, care de obicei sunt localizate în număr mai mare în țările receptoare de turiști, ei fiind localizați în țările emițătoare de turiști, având totuși filiale în unele țări receptoare mai mari.
Experiența tour-operatorilor ca producători și distribuitori de servicii turistice, cunoașterea pieței internaționale și accesul lor la servicii complementare creează o dependență a țărilor receptoare de aceștia.
Activitatea tour-operatorilor se desfășoară uneori prin integrarea pe orizontală, caz în care câțiva tour-operatori mari domină sectorul. Alteori, tour-operatorii se integrează pe verticală, cu linii aeriene și/sau lanțuri hoteliere.
Categorii de tour-operatori
Numărul și structura tour-operatorilor depinde de gradul de integrare al produselor pe care le asigură și de capacitățile de care dispun. Ei se pot împărți în trei categorii principale:
A. Generaliști (universali), care creează și pun la dispoziția beneficiarilor categorii diverse de produse;
B. Specializați, care sunt profilați pe un singur gen de turism;
C. Punctuali, sunt profilați pe produse oferite la comandă unor grupuri de clienți.
Dezvoltarea rapidă a tour-operatorilor a generat schimbări în managementul firmelor și în modul lor de operare, devenind absolut necesară o bază financiară solidă, pentru a se putea achita prețul curselor charter. În consecință, unii tour-operatori cu dimensiuni modeste au fost absorbiți de mari corporații cu activitate diversificată, alții s-au asociat cu companii aeriene sau lanțuri hoteliere, iar alții s-au implicat în dezvoltarea stațiunilor turistice.
Strategii pentru vânzarea călătoriilor
În general, în aprecierea importanței unei firme de turism, se iau în considerare cifra de afaceri, valoarea adăugată și numărul de clienți. În cazul tour-operatorilor, cifrele obținute trebuie interpretate diferit. De fapt, această activitate presupune un produs, cuprinzând un mijloc de transport la care se adaugă una sau mai multe prestații (de hotelărie, de agrement). Unii tour-operatori vând doar zboruri. Ei se compară cu niște angrosiști și au o activitate de ticketing.
Vânzarea de zboruri/călătorii cu avionul presupune adoptarea de către tour-operator a uneia in strategiile următoare:
a) cumpără deliberat locuri în avion în număr mai mare pentru a beneficia de reduceri importante în a monta voiaje forfetare la prețuri atractive. În acest caz, activitatea de ticketing constituie o axă de vânzare structurală;
b) rezervă un anumit număr de locuri doar pentru circuitele care le programează. Dacă ansamblul de programe nu-și găsește clienți, el propune atunci doar locurile pentru zborurile respective. În acest caz, ticketingul prezintă dimensiuni pur conjuncturale.
În general, tour-operatorii pot adopta două tipuri de strategii: cea de specializare și cea de abordare generalistă.
Strategia de specializare: există tour-operatori specializați pe o destinație geografică anumită; este o strategie riscantă pentru că poate interveni o lovitură de stat, un război și circuitul respectiv este scos de pe piață. Specializarea mai poate fi pe o temă (pelerinajul, aventurile), sau pe un segment de clientelă (tineri căsătoriți, persoane handicapate, persoane în vârstă, populație homosexuală și orice altă categorie de populație). Strategia specializării constituie pentru numeroși tour-operatori o soluție pentru eliminarea concurenței, pentru a evita instabilitatea pieței și a clientelei.
Strategia generalistă are două orientări:
a) strategia de integrare se regăsește în toate sectoarele de activitate economică și constituie pentru firmă o chestiune de politică generală. Refuzul unor întreprinderi de a integra ansamblul de prestații se datorează următorilor factori: probleme de competență (datorită multitudinii de cunoștințe pe care trebuie să le aibă un prestator), pericolul piețelor captive (pe acele piețe captive, prestatorii se obișnuiesc cu lipsa concurenței, putând deveni mai puțin competitivi), mărimea capitalului necesar (pentru a diversifica în numeroase activități, prestatorul trebuie să mobilizeze mase importante de capital), prezența furnizorilor dominanți (un tour-operator poate fi forțat să se adreseze unui prestator aflat într-o poziție de monopol, care poate abuza de puterea sa), absența prestațiilor adaptate, performanțele mediocre ale furnizorilor, competențe limitate necesare pentru negocieri.
b) strategia masei critice constă în alegerea acelei dimensiuni care să permită confruntarea directă cu concurența. Aceasta poate să îmbrace mai multe forme:
– strategia „apropierii de concurență”;
– strategia de achiziție a concurentului;
– strategia de protecție, pentru a fi mai puțin vulnerabil și a recâștiga credibilitatea pieței.
Determinanții călătoriilor
Industria turismului, în general, se bazează pe afaceri repetitive. Aceeași oameni pleacă în vacanță an după an, deseori chiar de mai multe ori pe an, alți oameni stau acasă. Pierderea unei oportunități în turism se poate datora mai multor factori: dacă un client trăiește o experiență neplăcută când călătorește cu un anumit tour-operator și rezultatul; nu este satisfăcător sau dacă are un prieten care i-a povestit o întâmplare neplăcută despre o anumită excursie, el nu va mai solicita serviciile acestui tour-operator. Alți factori determinanți sunt detaliile legate de zbor (linia aeriană folosită, tipul avionului, orarul zborului); de multe ori un client este dispus să plătească mai mult pentru o vacanță ale cărei zboruri se desfășoară la ore ce se potrivesc cu stilul său de viață. De
asemenea, zborul de zi se poate dovedi foarte important, mai ales pentru familiile cu copii mici: o zi întreagă petrecută într-o stațiune în așteptarea îmbarcării la miezul nopții, poate fi lungă și obositoare, mai ales dacă la ora 12 trebuie eliberată camera de hotel. Mulți clienți preferă să se îmbarce pentru zborul de întoarcere în ultima zi a sejurului. Localizarea aeroportului poate fi de asemenea, importantă: clienții pot prefera să plătească mai mult și să plece de pe un aeroport mai apropiat de reședința proprie, decât să plătească mai puțin și să aibă o călătorie cu automobilul până la aeroport.
Riscurile tour-operatorilor
Zilele și orele curselor organizate de tour-operatori pot fi oricând schimbate și aceasta datorită faptului că nu au fost vândute toate pachetele de servicii.
Tour-operatorul organizator va anula rezervările deja făcute și va oferi o alternativă singură.
Aceste lucru nu este de dorit să se întâmple, pentru că așa cum tour-operatorilor nu le convine să efectueze un tour în pierdere, nici clienților nu le convine anularea zborului.
Există șase motive pentru care un turist ar apela la un tour-operator în achiziționarea unui pachet de vacanță:
Cazarea: tour-operatorii achiziționează un contingent considerabil de camere cu mult timp înainte. Ei garantează cazarea turiștilor la destinațiile de vacanță cele mai populare, care altfel nu ar putea să fie disponibile la momentul luării deciziei privind destinația de vacanță;
Reducerile: prin negocierile pe care le fac, tour-operatorii obțin reduceri importante pe care le transmit mai departe turiștilor. Aceste pachete de vacanță pot fi cu 25% mai ieftine, decât alternativa de achiziționare directă a serviciilor turistice ce le compun;
Accesibilitatea: ca parte a pachetului de vacanță se află și vizitarea unor atracții populare sau participarea la diverse distracții la care, altfel, turistul ar avea un acces mai dificil;
Confortul: voiajele forfetare au avantajul efectuării unei singure plăți pentru toate serviciile și facilitățile incluse, ceea ce scutește turistul de grija achiziționării fiecărui serviciu și efectuarea fiecărei plăți în parte;
Varietatea: voiajele forfetare oferă toate serviciile, atracțiile și facilitățile disponibile în zonă, ceea ce ar fi greu de obținut de turist pe cont propriu;
Securitatea financiară: asigurată de legislația în materie.
Firmele tour-operatoare mondiale nu se implică doar în producerea și comercializarea programelor turistice, ci și în domeniul transportului aerian sau al serviciilor hoteliere. În funcție de țara de origine, modul de formare și acțiune pe piață este diferit.
Localizarea ofertei turistice
După criteriul formarii și poziției lor distingem următoarele bazine turistice tradiționale mondiale:
1. Europa Occidentală
2. Europa Orientală
3. Țările Nord – Americane
4. Orientul Mijlociu
5. Africa
6. Alte localizări
1. EUROPA OCCIDENTALǍ se subdivide în următoarele zone:
a) Zona mediteraneeană dispune de o ofertă turistică foarte atractivă, variată, tradițională, caracterizată prin factori naturali de excepție și printr-o bază materială de un înalt nivel calitativ și de mare capacitate. Fiind așezată în imediata apropiere a imensului rezervor demografic al Europei Centrale, aceasta constituie una dintre cele mai puternice motivații pentru „oferta turistică de soare”.
Figura 2.7.
Pe lângă „turismul de soare” care atrage turiștii spre această subregiune, mai există și alte forme de turism: „turismul de cunoaștere” (în „orașe muzeu” ca Roma, Veneția, Florența, castelele din Spania ori vestigiile istorice din Grecia), „turismul pentru sporturi de iarnă” (Alpii Italieni), ori „turismul balnear pentru cura cu ape minerale și termale” (Italia). La toate acestea se adaugă și forme de turism legate de congrese și festivaluri (Veneția, Roma etc.), de târguri și expoziții internaționale, de marile competiții sportive etc. Nu trebuie uitat aici un factor determinant de încurajare a turismului în țările zonei analizate, și anume simplificarea formalităților de călătorie realizată în cadrul Uniunii Europene.
Spania și Italia rămân principalele destinații turistice în această regiune, aceste două țări însumând aproximativ 75% din totalul sosirilor în această zonă.
b) Zona fațadei Atlanticului de Nord sau zona Europei de Nord
Spre deosebire de alte subregiuni ale Europei, vocația turistică a „fațadei nordice” a continentului se bazează pe alte considerente. În această zonă predomină turismul de cunoaștere – în țări cu vechi tradiții culturale și istorice (Anglia, Suedia); apoi turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă (de exemplu Norvegia); cura heliomarină – 3 luni pe an la Marea Nordului; turism de congrese, afaceri etc. De asemenea se poate spune că prosperă aici și turismul legat de competiții sportive, festivaluri artistice și manifestări expoziționale internaționale cu puternic caracter economic (Anglia – Londra), ținând cont de înaltul nivel de dezvoltare al țărilor din zonă. Nu se poate să amintim aici două din marile orașe ale Europei de Nord, care grupează în preajma lor alte două localități de mare interes turistic (Londra cu Oxford și Cmbridge, și Paris cu Versailles și Chartres) și care completează patrimoniul turistic global la concurență cu cel din orașele Renașterii Italiene.
c)Arcul Alpin din centrul Europei
Această subregiune a Europei este considerată de către specialiștii în turism internațional cel mai important spațiu turistic montan din lume. Cei peste 13 milioane de turiști care vizitează anual acest spațiu sunt un indicator care vorbește de la sine. Ceea ce caracterizează această zonă sunt resursele naturale, o reputație turistică excelentă, posibilități de acces facil (șosele, tunele etc.), alături de un echipament de primire de cea mai bună calitate (inclusiv cel de animație și de divertisment).
2. EUROPA ORIENTALǍ
Varietatea ofertei turistice a acestei zone geografice este dată de prezența litoralului însorit (la Marea Neagră și Marea Adriatică), de lanțuri muntoase (Carpații, Balcanii, Alpii Dinarici), de un folclor autentic și bine conservat, precum și de diverse posibilități de cură și tratament. Pe lângă aceste elemente deosebit de atractive ale ofertei din această zonă, celelalte țări care nu beneficiază de un asemenea atu, practică un turism cu un caracter preponderent de tranzit și de afaceri.
Figura 2.8.
Atrag aici atenția în mod deosebit orașe turistice de mari dimensiuni – Moscova, Sankt-Petersburg, Budapesta, Varșovia sau Praga – care anual sunt vizitate de milioane de turiști atrași de încărcătura istorică și culturală de valoare, fără nici o conexiune anume cu fostul sau actualul lor regim politic.
3. ȚǍRILE NORD – AMERICANE
Cu toate că din punct de vedere statistic ele reprezintă împreună una dintre cele mai mari bazine ale ofertei turistice mondiale și înregistrează una dintre cele mai dinamice creșteri realizate în turismul internațional, există deosebiri fundamentale și din punct de vedere turistic între America de Nord, America Centrală, zona Caraibelor și America de Sud.
Figura 2.9.
Oferta turistică a țărilor nord – americane este considerată a fi poate cea mai complexă și mai vastă din lume. Cu toate acestea, marile bazine turistice tradiționale din America de Nord sunt mai puțin numeroase și mai puțin dezvoltate ca în Europa . Elemente ca poziția geografică periferică, imensitatea spațiilor și densitatea mică a localizărilor turistice au determinat dezvoltarea în cadrul industriei turistice a ofertei de transport și a unui turism de lux.
Alături de această modalitate de practicare a turismului, în această zonă întâlnim turism de afaceri precum si cel datorat afinităților etnice și de limbă.
America Centrală și zona Mării Caraibelor reprezintă una dintre cele mai cunoscute zone turistice din lume cu o activitate neafectată de sezonalitate. Această zonă – Caraibele – este considerată o „anexă turistică” a SUA și a Canadei, cu un grad mai redus de acces turiștilor din alte țări datorită următoarelor aspecte: tarife relativ ridicate, distanțe mari ce o separă de Europa, Japonia, Australia, lipsa unor legături economice intense și a unor afinități etnice cu alte zone.
4. ORIENTUL MIJLOCIU
Această zonă s-a confruntat și se confruntă în continuare cu grave probleme politico – militare , de o importanță deosebită pentru întreaga omenire. Aceste probleme creează insecuritate în zonă și reduc substanțial fluxurile de turiști către țările zonei care în general sunt receptoare. Deși prezintă o puternică atracție turistică învăluită într-o undă de mister (de exemplu: urme ale unei civilizații străvechi, locuri de interes religios, importante dotări cu bază materială de o calitate ireproșabilă), ea este puternic dezavantajată de tensiunea politică existentă, precum și de politica unor state care nu încurajează turismul pe considerente religioase sau politice. Această zonă își datorează în primul rând atractivitatea turismului de afaceri și mai puțin turismului pentru petrecerea timpului liber.
Figura 2.10.
5. AFRICA
Ideea de baza ce caracterizează turismul internațional pe continentul african este că acesta a fost și este puternic afectat de tulburări sociale. Motivația principală a turiștilor care vin în zona Africii de Nord este cura heliomarină; pe lângă aceasta, o altă atracție importantă o reprezintă urmele unor civilizații străvechi(Egipt, Maroc, Tunisia), alături de vechile relații metropole – colonii dintre aceste țări și Franța, Anglia, Italia.
Figura 2.11.
6. ALTE LOCALIZǍRI
Acestea sunt reprezentate în marea lor majoritate de țări în curs de dezvoltare, țări recent industrializate , localizări îndepărtate sau localizări de pionierat.
Procesul de globalizare a turismului reprezintă o repartizare inegală ținând cont mai ales de oferta turistică construită.
Prețurile în turismul internațional
Pe piața turistică, formarea și evoluția prețurilor sunt influențate de factori economici, politici, geografici, motivaționali, ca și de caracterul eterogen al produselor turistice. Prețurile în turismul internațional se caracterizează prin următoarele elemente:
a) aceleași produse turistice de aceeași calitate beneficiază de o mare varietate de prețuri;
b) în comparație cu raportul dintre cerere și ofertă, prețurile au evoluție independentă;
c) o relativă independență a consumului turistic față de prețuri;
d) tendință inflaționistă.
a) În contextul acestei caracteristici, sezonalitatea consumului turistic determină o largă varietate de prețuri funcție de următoarele repere:
– momentul desfășurării actului de consum – de exemplu, există diferențe de 30-40% sau chiar 50% între prețurile practicate în sezon și cele practicate în extrasezon.
– locul ofertei turistice – de exemplu, într-o stațiune de iarnă prețurile variază cu 40-50% mai mult sau mai puțin , funcție de poziția hotelului vis-á-vis de pârtia de schi.
De asemenea, un alt element relevant pentru varietatea prețurilor îl reprezintă diferențierea lor în spațiu determinată fiind de raportul de schimb valutar (prețurile plătite de turiști în valuta țării primitoare pot fi mai mari sau mai mici pentru același produs turistic funcție de paritatea valutelor țărilor emițătoare la valuta țărilor primitoare).
Pe de altă parte, diferențierea prețurilor de la o țară la alta, de la un producător la altul este determinată de gradul de concentrare al producției. Astfel, dacă acesta este mai mic, consecința imediată este că va exista o paletă largă de valori ale prețurilor (de exemplu, într-un sat de vacanță, pentru un hotel de două stele, diferențele de prețuri pot varia între 40-60%).
Un alt element ce determină diferențierea prețurilor îl reprezintă tipul consumatorului de turism (de exemplu, în cadrul transporturilor aeriene, pentru aceeași perioadă de timp, pentru același produs turistic, din motive economice și sociale prețurile variază funcție de vârsta consumatorului, profesia acestuia, de motivația de consum turistic etc.).
b) Datorită faptului că piața turistică reprezintă o piață opacă (așa cum s-a arătat anterior), aceasta este dificil de apreciat din punct de vedere calitativ atât de către producător cât și de consumator.
Se vorbește adesea de „libera concurență” în turismul internațional; aceasta reprezintă în fapt o concurență „dirijată” prin înțelegerile dintre producători – un exemplu în acest sens îl constituie lanțurile hoteliere internaționale care dispunând de resurse financiare puternice desfășoară o campanie promoțională puternică ce creează monopol în ramura economică respectivă.
c) Prețul poate juca un rol decisiv, moderat sau persuasiv în decizia de cumpărare a turistului. În acest sens, trebuie delimitat comportamentul rațional al consumatorului, de comportamentul subiectiv asociat de cele mai multe ori cu lipsa de informare a consumatorului, privind comparabilitatea prețurilor turistice, fapt ce determină o relativă independență a consumului turistic vis-á-vis de prețuri.
d) Consumul turistic poate determina procese inflaționiste, care în timp pot lua o amploare deosebită. În general creșterea prețurilor produselor turistice este mai mare decât creșterea prețurilor bunurilor de consum ori a altor servicii, această realitate fiind influențată de:
capacitatea de concentrare în timp și spațiu a unei oferte turistice extrem de mari comparativ cu o ofertă turistică cu caracter restrictiv cantitativ și calitativ, precum și de elemente conjuncturale (creșterea cheltuielilor aferente forței de muncă, creșterea costurilor ca o consecință a creșterii prețurilor energiei).
Indicele prețurilor turistice a fost calculat în ideea de a oferi posibilitatea producătorilor și consumatorilor să-și situeze prețurile în raport cu cele ale concurenței. Metoda de calcul a acestui indice se bazează pe „coșul de consum” , adică pe o structură bine definită a consumului turistic, funcție de țara de proveniență a consumatorilor, precum și de țara de destinație turistică.
Se stabilește astfel, un „coș de consum turistic” pentru fiecare dintre categoriile socio-economice de consumatori care predomină î turismul unei țări primitoare:
CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ: ITALIA
3.1. Profilul pieței turistictice din Italia.
Identificată în imaginația turistului străin tipic cu o combinație de cultură și gastronomie (potrivit unui procent de 60% -64% dintre touroperatorii internaționali), Italia este o destinație de vis datorită istoriei sale (41%), bogatului său potențial natural și destinațiilor sale turistice de prestigiu (29%), dar și pentru "modul de viață italian", un element esențial al atractivității pentru 26% dintre marii operatori internaționali. Într-adevăr, Italia se caracterizează printr-o bogăție fără pereche în ceea ce privește varietatea teritorială și extinderea, de la zonele de munte și de coastă, la Alpi și Apenini. Un alt exemplu privind remarcabilul său potențial îl reprezintă faptul că numai în Patrimoniului Mondial UNESCO se află incluse peste 40 de site-uri italiene, multe altele aflându-se pe lista de așteptare. Prin urmare, turismul este o resursă importantă pentru economia națională.
În perspectivă temporală, perioada 2003-2012 a fost pentru Italia un deceniu aparte, în care a avut loc mai întâi o creștere puternică a cererii turistice, apoi o încetinire a ritmului fenomenului și, în paralel cu răspândirea crizei economice internaționale, o scădere bruscă. În 2008, el a ajuns la apogeul pozitiv, cu mai bine de 123 milioane turiști și un total de peste 706 milioane înnoptări. Aceasta se explică prin creșterea semnificativă a vacanțelor de scurtă durată, care, în acel an, pentru prima dată, au ajuns să reprezinte 52,3% din totalul vacanțelor. Începând din 2009, tendința de creștere a cererii turistice s-a oprit, și a existat un declin puternic atât în ceea ce privește numărul de călătorii (-7,2% față de 2008), cât și numărul mediu de persoane care călătoresc într-un trimestru (de la 30,4%, în 2008, la 28%, în 2009). Vacanțele de scurtă durată, factor de creștere până în acel moment, au fost primele la care italienii au renunțat și, prin urmare, primul care a suferit o substanțială scădere (-10.6% față de 2008). Tendința de scădere a vacanțelor scurte, observată în acest prim an de criză, s-a consolidat în următorii ani și a devenit o tendința extrem de vizibilă până în 2012.
În general, între 2008 și 2012, cererea turistică italiană a pierdut 44,2 milioane de călătorii (-36,0%) și 205,6 milioane înnoptări (-29,1%). Incidență mai mare a scăderii a avut loc pe segmentul de leisure, care a pierdut mai mult de 38 milioane de vacanțe (-35,7%) și 172,5 milioane înnoptări (-26,8%). Mai mult de jumătate dintre călătoriile pierdute au fost vacanțe de scurtă durată (-42,2%), în timp ce vacanțele de lungă durată au scăzut mai puțin (-28,5%). Cu toate acestea, diminuarea înnoptărilor a devenit mai importantă pentru acestea din urmă (-24,3%, echivalentul a 131,6 milioane înnoptări mai puțin), ceea ce a reprezentat 64% din numărul total de înnoptări pierdute în acea perioadă.
În 2012, familiile au dat drept motiv principal pentru renunțarea la vacanțe lipsa mijloacelor economice, chiar și în perioade de extrasezon. Călătoriile în interes de servici au contribuit mai puțin la scăderea generală a turismului la nivel național, dar ele au suferit o reducere de aproximativ 6 milioane euro (-38%), pierzând, comparativ cu anul 2008, mai mult de jumătate din înnoptări (-52,9%).
Despre traficul turistic
Turismul internațional a continuat să crească puternic în 2012, atât sosirile, cât și încasările lăsând în urmă declinul din 2009. Potrivit datelor publicate de OMT, acesta a înregistrat în 2012, un an de consolidare în ceea ce privește turiștii internaționali care au ajuns la 1,035 miliarde, o creștere de 4% față de anul precedent. Europa a fost confirmată ca zonă care atrage cei mai mulți turiști (534,4 milioane), urmată de Asia (233,6 milioane), America (163 milioane), Africa (52,6 milioane) și Orientul Mijlociu (52,0 milioane). Ponderea lor este prezentată în graficul de mai jos:
Diagrama 3.1. Sosiri turiști internaționali în 2012 în lume:
Sursa: UNWTO, World Tourism Barometer – Aprilie 2013
Zonele individuale au demonstrat, de asemenea, rate diferite de creștere: Asia și Pacific +7%, Africa 6,4%, America +4,1%, Europa +3,4%, în contrast cu Orientul Mijlociu -5.4%. Previziunile OMT pentru 2013 sunt pozitive: creșterea sosirilori internaționale este de așteptat să rămână la nivel mondial de +3 sau +4%.
La nivel mondial, segmentul de outgoing se descurcă destul de bine în 2013. În comparație cu 2012, când 48% dintre marii touroperatori au declarat o stabilitate a cererii, anul acesta doar 46% și-au menținut stabilitatea. Cu toate acestea, un procent de 36% a relevat creșteri încurajatoare, față de 26% în 2012. Scăderi au fost înregistrate de numai 18% dintre touroperatorii, ceea ce reprezintă un progres dacă ne raportăm la 2012 când procentul era de 25%. Referitor la situația pe regiuni, semnale de creștere au venit în 2013 de la 39% dintre cumpărătorii internaționali, față de 26% în 2012, majoritatea touroperatori din Asia și America, unde peste 50% dintre buyers au semnalat creșteri ale cererii, topul țărilor sursă fiind dominat de Coreea, China și Brazilia, urmate de SUA și India. Declinul, declarat de 22% dintre touroperatorii care vând Italia în lume, se simte mai ales în Spania (77%), Elveția (50%), Olanda (48%) Ungaria (47%), Japonia (40%) și Argentina (36%).
Poziția competitivă a Italiei în 2012 a rămas neschimbată față de 2011. Țara și-a menținut locul al cincilea la nivel mondial în ceea ce privește incomingul, mai exact sosirile (47.394.537 turiști străini) și cheltuielile pentru turism. Creșterea încasărilor din turism a fost însă de +3,8% (32 miliarde euro), mai puternică decât cea a sosirilor (-0,1%), deși Italia a fost în continuare cea mai populară destinație printre touroperatorii străini (pentru 71% dintre cumpărătorii care o comercializează), urmată de Franța (56% dintre touroperatori), Spania (44%), Germania și Marea Britanie (34% fiecare).
Interesant de observat este că, în 2012, a crescut numărul de companii care operează în sectorul turismului. Au intrat în insolvență circa 17.000 de companii, dar per ansamblu a existat o creștere de 1, 6%, pe piața turistică italiană, ajungând să opereze aproape 660.000 de companii, ceea ce reprezintă 11% din numărul total al companiilor italiene.
Raportat la ansamblul economiei, turismul a reprezentat în 2012 circa 10,3% din PIB (161,2 miliarde euro) și 39,2% din exportul de servicii. Numărul de locuri de muncă în turism s-a ridicat la 2.681.000, ceea ce reprezintă circa 11,7% din totalul populației italiene ocupate.
Sursa: UNWTO World Tourism Barometer – April 2013
Sursa: Istat
Sursa: Istat
Diagrama 3.2. Sosiri de străini în funcție de destinație (2011)
Diagrama 3.3. Înnoptări ale străinilor în funcție de destinație (2011)
Sursa: Istat
Sursa: Istat
Tabelul 3.6. Cheltuielile turiștilor străini în Italia
Sursa: Banca d'Italia
Sursa: ENIT, date oferite de Banca d'Italia
Dinamica pe termen lung a ospitalității italiene a fost marcată de un proces constant de restructurare, pe de o parte prin reducerea progresivă a numărului de structuri și, pe de altă parte, de creșterea capacității de cazare în termeni de camere și de paturi disponibile. Mai ales din anii '80, ieșirea de pe piață a întreprinderilor mici și migrația puternica a companiilor mai mici către niveluri mai ridicate de ofertă a dus la o creștere a dimensiunii medii a hotelurilor, care a trecut de 37,6 – 66,4 paturi între 1980 și 2011. Trecerea treptată a sistemului de ofertă hotelieră către structuri din ce în ce mai mari a fost însoțită de un intens proces de recalificare, care a condus la micșorarea treptată a numărul de hoteluri de categorie mică și în același timp extinderea hotelurilor de clasă medie și înaltă. S-a activat astfel, în timp, un proces care a reechilibrat componența receptivă a hotelurilor din Italia: hotelurile de 1 și 2 stele, care până în 2000 au reprezentat aproximativ jumătate din hotelurile italiene, au fost reduse la doar puțin peste 30% în 2011, a crescut preponderența hotelurilor de 3 stele, în prezent categoria cea mai bine reprezentată (53,2%), și a crescut în mod exponențial cea a hotelurilor de 4 și 5 stele.
Analiza caracteristicilor structurale ale hotelurilor italiene la nivel regional arată că cele mai multe dintre structuri și paturi continuă să fie situate în regiunile nordice, caracterizate printr-o vocație turistică mai veche. În mod specific, regiunea în care oferta de cazare (în termeni de paturi) este mai mare este Emilia Romagna, urmată de Trentino Alto Adige și Veneto. Ierarhia regională se modifică dacă numărul de paturi este raportat la dimensiunea teritorială a regiunilor individuale (subliniind astfel densitatea) și trece pe primul loc Trentino Alto Adige, urmat de Emilia Romagna și Liguria. Între 2000 și 2011 a fost observate creșteri în regiunile meridionale, în special în Basilicata, unde numărul de paturi a crescut cu 93%, Puglia (64,3%), Sicilia (58,6%) și Calabria (57,3%).
În 2011, Italia a avut 33.911 hoteluri și structuri similare, cu 0,3% mai puține decât în 2010. Acestora li se adaugă 119.818 unități de cazare complementare (campinguri, sate turistice, aparthoteluri, pensiuni agroturistice, hosteluri, cabane, refugii alpine etc), cu 3% mai multe decât în anul anterior. În 2012, numărul hotelurilor a scăzut la 33.728, în timp ce cel al unităților de cazare complementare a ajuns la 157.228. Un regres semnificativ s-a înregistrat pe segmentul de 3 stele, urmat de scăderi moderate la categoriile de 2 și 1 stea, categoria 5 stele fiind însă în creștere.
2012 nu a fost însă caracterizat doar de diminuarea numărului de unități hoteliere, ci și de scăderea masivă a gradului de ocupare. Operatorii din ospitalitate au vândut doar 42% din camere disponibile, cu o pierdere de 2% față de 2011. Durata medie a sejurului, care pentru 2012 a fost egală cu 3,67 nopți/ client, a arătat o scădere față de 2011, pierzând 0,06 nopți. Comparația între datele din 2012 și cele din 2011, prezintă un comportament foarte diferit între componenta rezident (italiană) și non-rezident (străin). În timp ce numărul italienilor cazați în structurile italiene de cazare a scăzut cu 4,5%, a crescut în mod semnificativ ponderea străinilor, atât din punct de vedere al sosirilor (+2,7%), cât și al sejurului (+2,3%), cu aproximativ 4 milioane de înnoptări mai mult decât în 2011. Durata medie a sejurului a scăzut pentru ambele componente ale clientelei, dar în măsură mai mare în cazul clientelei interne care a ajuns de la 3,74 nopți în 2011, la 3,64 în 2012; în timp ce clientela străină a avut o durată a sejurului de 3,7 nopți în 2012, față de 3,72 nopți în 2011. În ceea ce privește repartizarea între unități hoteliere și extrahoteliere, numărul total de turiști a fost scăzut în ambele sectoare (-1,3% pentru hoteluri și -1,7% pentru unități complementare).
Durata medie a sejurului, foarte diferită pentru cele două sectoare – hotelier și complementar (3,10 pentru hoteluri și 5,92 pentru structuri complementare, în 2012), a fost în scădere față de anul anterior pentru ambele tipuri de cazare, cu o reducere semnificativă în cazul structurilor complementare (-0,22 nopți) și mai puțin semnificativă în cazul hotelurilor (-0,03 nopți).
Declinul economic a afectat în special performanța structurilor de cazare din nord, în timp ce cele din centrul și sudul țării și-au păstrat stabilitatea.
Sursa: Istat
Tabelul 3.9. Hoteluri italiene 2011
sursa: Istat
Tabelul 3.10. Hoteluri italiene 2012
3.2. Obiective turistice italiene.
Italia este una din puținele țări europene unde se regăsesc aproape toate formele posibile de turism: țara se mândrește cu numeroase monumente aflate în patrimoniul cultural al umanității, are mii de kilometri de litoral, munți impresionanți, unde se pot practica în voie sporturile de iarnă, stațiuni balneoclimaterice, și, în general vorbind, cam tot ce-i trebuie pentru a atrage în fiecare an zeci de milioane de turiști străini. Pentru 2007, estimările Autorității Italiene pentru Turism prevăd sosirea a peste 40 de milioane de turiști străini care vor aduna peste 100 de milioane de nopți de cazare în hotelurile, vilele și pensiunile italiene.
Dată fiind extraordinara densitate a monumentelor istorice și a colecțiilor faimoase de artă din Peninsula Italică, reflectată și prin existența a 41 de situri incluse pe lista UNESCO, nu este de mirare că turismul cultural se bate de la egal la egal cu sejururile estivale în privința numărului de turiști străini. Acest fapt, coroborat cu existența unor faimoase stațiuni montane atât în Dolomiți, cât și în Alpi, face ca Italia să fie o destinație frecventată de vizitatorii străini pe tot parcursul anului, și ca veniturile generate din turism să nu se subțieze foarte mult nici măcar toamna sau primăvara.
De altfel, cu spiritul lor comercial extrem de dezvoltat, italienii au înțeles că pentru a scoate cât mai mulți bani din turism trebuie în primul rând să ai capacitatea de a-i transporta pe vizitatori cât mai repede și comod la destinație. Țara este plină de aeroporturi, iar rețeaua de căi ferate și autostrăzi este bine dezvoltată, astfel că până și circuitele care te poartă de la Veneția până la Palermo se pot desfășura în condiții foarte bune.
Evident, încercarea de a prezenta frumusețile Italiei într-o singură lucrare reprezintă o misiune imposibilă. Ne-am oprit, așadar, asupra câtorva din cele mai populare destinații turistice, devenite emblematice pentru o țară pe care nu-ți ajunge o viață de om ca s-o vizitezi.
Columna Lui Traian
Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul împăratului Traian care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere – la nord – de Forul roman. Terminat în 113, basorelieful în formă de spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de cucerire a Daciei. De aceea, columna lui Traian joacă un rol deosebit de important pentru înțelegerea modului cum a luat naștere poporul român. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone. Inițial, în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a fost înlocuită în secolul XVI cu o statuie a Sfântului Petru.
Coloseumul Din Roma
Coloseumul este probabil cea mai impresionanta cladire a Imperiului Roman. Cunoscut initial sub numele de Amfiteatrul Flavian, Coloseumul era cea mai mare cladire a epocii. Structura monumentala este astazi o ruina, dar chiar si asa este un obiectiv turistic foarte frumos si impozant.
Forumul Roman
Forul Roman sau Forumul Roman (în latină: Forum Romanum, deși romanii îl menționau de obicei Forum Magnum sau doar Forum) a fost un forum al orașului Roma, în jurul zonei centrale a orașului vechi, situat între Dealul Capitolului și Dealul Palatinilor, unde aveau loc activități de comerț, afaceri, prostituție, religie și administrarea justiției. După cercetarea sedimentelor a reieșit că o parte din forum era deja construit în primele zile ale Republicii. Initial acolo a fost o mlaștină, care a fost secată în secolul al VII-lea î.Hr. unde s-a construit Cloaca Maxima, un mare sistem de canalizare care ducea apa în râul Tibru, astfel încât tot mai multe persoane au început să se stabilească între cele două dealuri.
Casa Lui Marco Polo
Veneto, Italia
Casa lui Marco Polo din Venetia este in apropiere de Podul Rialto di Canalul Grande, spre Teatrul Malibran. O data ce ati ajuns aici, veti vedea o placa mica pe perete, unde este mentionat ca aici a locuit Marco Polo – acum, aici aflandu-se o mica pensiune si o pizzerie.
Lacul Como
Lombardia, Italia
Lacul Como (italiana – Lago di Como sau Lario) este un lac de origine vulcanica localizat in Lombardia, Italia. Ocupa o suprafata de 146 kmp, fiind al treilea mare lac din Italia, dupa Lacurile Garda si Maggiore. Avand peste 400 m adancine este unul dintre cele mai adanci lacuri din Europa.
Casa Julietei
Italia, Italia
Cine nu cunoaste povestea de dragoste dintre Romeo si Julieta? Imortalizata in piesa lui Shakespeare, Verona detine casele celor doi indragostiti.
Aqualandia
Veneto, Italia
Aqualandia este un aqua park care imita o insula din regiunea caraibeana din Marea Adriatica: o combinatie de buna dispozitie, distractie, sporturi extreme si jocuri acvatice. O oaza de relaxare si amuzament oferind locuri speciale acelora care isi doresc sa-si petreaca cateva ore de neuitat.
Arena Romana – Verona
Cunoscut ca Arena din Verona, acest amfiteatru roman este cel mai faimos reper din Verona.
Circus Maximus
Provincia Roma, Italia
Circus Maximus era cel mai mare stadion din Roma antica si putea gazdui 250.000 de oameni in acelasi timp, cifra ce reprezenta un sfert din populatia Romei din acele timpuri.
Grota De Smarald
Campania, Italia
Grota de Smarald este o pestera localizata in Conca dei Marini si cunoscuta ca Grota de Smarald, nume datorat culorii verzi a apei si al podelei nisipoase.
Palatul Dogilor
Veneto, Italia
Palatul Dogilor din Venetia este un exemplu superb de arhitectura gotica venetiana. El a servit ca senat, centru administrativ, tribunal, arhiva publica si inchisoare pana in anul 1797 atunci cand a cazut republica venetiana.
Domul Din Milano
Lombardia, Italia
Catedrala Santa Maria Nascente, pe scurt Domul din Milano, se gaseste in Piazza del Duomo si este a treia biserica ca marime a Crestinatatii (depasita numai de San Pietro din Roma si de Catedrala din Sevilia).
Muzeele Vaticanului (Musei Vaticani)
Provincia Roma, Italia
Așa zisele Muzee Vaticane se găsesc în Vatican și cuprind 10 muzee diferite. Originea Muzeelor Vaticane se leagă de Papa Iulius al II-lea, care după alegerea sa ca papă în 1503 a expus diferite sculpturi antice în grădina numită "Belvedere", permițînd artiștilor să le poată admira.
Puntea Suspinelor
Veneto, Italia
Pana la a doua jumatate a secolului XVI, inchisorile se gaseau in interiorul Palatului Dogilor. Dupa aceea s-au construit noile inchisori in fata Palatului, de cealalta parte a canalului, si s-a construit de asemenea Puntea Suspinelor, in 1602, pentru a conecta Palatul Dogilor cu noua inchisoare.
Catacombele Capucine – Palermo
Insula Sicilia, Italia
Catacombele Capucine : un loc macabru, dar vizitat in fiecare an de mii de turisti veniti din intreaga lume, care vin aici pentru a vedea cele peste 8000 de mumii, foarte bine conservate, asezate in miile de cripte ale celebrelor subterane.
Muzeul Antichitatii Egiptene Din Torino
Piemont, Italia
Museo Egizio din Torino este considerat a fi al doilea muzeu al Antichitatii Egiptene din lume, dupa Muzeul din Cairo, si o atractie populara a vizitatorilor orasului.
Domul Din Siena
Regiunea Toscana, Italia
Domul sau Catedrala este o cladire frumoasa, un mix intre arhitectura gotica si romanesca, avand fatada placata cu marmura alba si verde.
Vaticanul
Provincia Roma, Italia
Vatican — sau Statul Vatican (limba italiană: Stato della Città del Vaticano, limba latină: Status Civitatis Vaticanae) — este un mic stat suveran al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă în orașul Roma, Italia.
Piata Spaniei (Piazza Di Spagna).
Provincia Roma, Italia
Piazza di Spagna este unul dintre cele mai populare locuri din Roma si in acelasi timp un loc foarte placut ochiului. Combinatia unor scari monumentale – celebrele trepte spaniole, cu un obelisc si o biserica atrag o multime de fotografi si turisti in aceasta piata.
Pantheonul
Provincia Roma, Italia
Panteonul (în latină și greacă Pantheon, înseamnă „Templul dedicat tuturor Zeilor”) este o clădire situată în Roma care a fost construită inițial ca templu pentru cele șapte zeități guvernatoare ale celor șapte planete în statul religios al Romei Antice, din secolul VII fiind transformată într-o biserică creștină. Este cea mai bine conservată dintre clădirile romane și cea mai importantă clădire veche din lume cu acoperișul original intact. Deși identitatea arhitectului rămâne incertă, mulți o atribuie lui Apolodor din Damasc.
Fontana Di Trevi
Provincia Roma, Italia
Fontana di Trevi este cea mai cunoscuta si probabil cea mai frumoasa fantana din intregul oras Roma. Acest monument impresionant domina micuta piata Trevi situata in cartierul Quirinale. Fontana di Trevi se afla la capatul unui apeduct construit in anul 19 i. Ch. ce se numeste Aqua Virgo. Acest apeduct aduce apa de la izvoarele Salone (aproximativ 20km departare de Roma) si aprovizioneaza fantanile din centrul istoric al Romei cu apa.
Castelul Vechi Din Verona
Veneto, Italia
Castelvecchio, in traducere “Castelul Vechi”, a fost construit in secolul al XIII – lea de familia Scala. Castelul a fost ridicat, cel mai probabil, in locul unei fortarete romane.
Laguna Venetiei
Veneto, Italia
Laguna – este golful ingradit de la Marea Adriatica unde este situata Venetia. Laguna venetiana se intinde din Sile la nord pana in Brenta la sud, avand o suprafata de 550 km2. Cuprinde 8% pamant, inclusiv Venetia insasi precum si multe insule micute. Aproape 11% este permanent acoperit de apa in timp ce 80% consta in tarmuri de namol si mlastini sarate.
Basilica San Marco
Veneto, Italia
Basilica di San Marco este biserica cea mai cunoscuta din Venetia si unul din cele mai bune exemple de arhitectura bizantina. Ea se afla in Piata San Marco. Initial, biserica era o capela pentru conducatorii venetieni. Din anul 1807 a fost locasul Patriarhului Venetiei. Datorita formei opulente, decorata cu mozaic bizantin, si datorita statutului sau de putere si bunastare ca simbol venetian, a mai fost numica si Biserica de aur (Chiesa d'Oro).
Basilica Sf Petru
Provincia Roma, Italia
Aceasta cladire mareata este centrul crestinismului. Opulenta interiorului sau sta marturie pentru bogatia bisericii catolice din secolul al XVI-lea. Imparatul Constantin, primul imparat crestin al Romei, a ordonat construirea Basilicii Sf. Petru pe dealul Vaticanului. Locatia a fost aleasa simbolic, pe locul in care Sfantul Petru, unul dintre apostoli, a fost ingropat in anul 64 d. Ch. Un mic altar exista deja in locul respectiv, dar acesta a fost inlocuit cu biserica ce a fost finalizata in anul 349 d.Ch.
Dealul Palatin (Palatino)
Provincia Roma, Italia
Cu un trecut ce dateaza cu mult inaintea orasului in sine, dealul Palatin ocupa un rol important in istoria Romei. Dealul Palatin este cel mai important dintre cele sapte coline ale Cetatii Eterne. Situat intre obiective turistice ca Circus Maximus, Coloseum si Forumul Roman, dovezile sapaturilor arheologice demonstreaza ca dealul era locuit inca din secolul 10 i.C.
Baile Termale Montecatini
Regiunea Toscana, Italia
Montecatini Terme este fara indoiala unul dintre cele mai importante centre termale din Europa. Apele termale de aici, folosite pentru terapia hidropica dar si pentru tratamente de infrumusetare si confort psiho-fizic, au fost folosite din antichitate.
Acvariul Din Trieste
Friuli Venezia Giulia, Italia
Acvariul orasului (italiana – Civico Acquario Marino) este un obiectiv turistic preferat de familii in timpul sederii lor in Trieste.
Stadionul San Siro – Giuseppe Meazza
Lombardia, Italia
Exista cateva stadioane celebre in lume si cand e vorba de Italia nici unul nu se compara cu Stadio San Siro din Milano. Este cel mai mare stadion din Italia, cu o capacitate de peste 80.000 locuri, iar design-ul sau distinct il face foarte usor de recunoscut.
Via Apia
Provincia Roma, Italia
Via Apia Antica a fost unul dintre cele mai cunoscute drumuri din intreaga lume dintre cele care legau Roma de colturile indepartate ale imperiului. Via Apia, construit in anul 312 i.C., este ctitoria lui Appius Claudius Caecus, cenzor al Romei, cunoscut pentru lucrari publice curajoase, menite sa usureze viata cetatenilor Romei. Proiectul cel mai cunoscut al lui Appius Claudius a fost de departe acest drum, care avea sa lege Roma de portul Brindisi. Drumul trebuia sa treaca direct peste dealurile Apiene si peste mlastinile Pontine.
Arcada Lui Traian – Ancona
Marche, Italia
Arcul lui Traian este o arcada de marmura cu inaltimea de 18 metri, ridicata in anul 114/115 in onoarea imparatului Traian. Arcada a fost construita ca parte a unui proiect ambitios de a crea un port major care sa lege Ancona de celelalte orase adriatice si est mediteraneene.
Piazza Duomo – Milano
Lombardia, Italia
Piazza Duomo este cea mai importanta piata din Milano si una din cele mai importante atractii turistice din capitala modei si afacerilor din Italia. Aici se gasesc Domul din Milano, Palatul Regal si Galleria Vittorio Emanuele II.
Castelul Nou – Napoli
Campania, Italia
Castel Nuovo (sau Maschio Angioino, în română Castelul Nou) este cea mai cunoscută construcție a orașului.
Palatul Regal Napoli
Campania, Italia
Palatul Regal a fost construit pe locul vechiului palat viceregal la începutul secolului al XVIII-lea. A funcționat ca reședință regală până la sfârșitul secolului când familia regală s-a mutat în noul palat de la Caserta.
Santa Maria Delle Grazie – Milano
Lombardia, Italia
Poate obiectivul turistic care atrage cei mai multi turisti in Milano este capodopera lui Leonardo da Vinci – Cina cea de Taina. Intre anii 1495 si 1497, Leonardo a pictat aceasta capodopera a confuziei si tradarii pe peretele salii de mese in vremea cand Santa Maria delle Grazie era o manastire Dominicana.
Templul Concordia – Agrigento
Insula Sicilia, Italia
Templul Concordia, situat în Valea Templelor în provincia Agrigento, a fost ridicat în jurul anului 430 Î.Ch. si este cel mai bine păstrat templu Doric din lumea greacă.
Turnul Lui Giotto – Florenta
Regiunea Toscana, Italia
Turnul lui Giotto – Campanile di Giotto este adiacent Domului din Florenta, fiind doar cu cativa metri mai jos decat acesta – 85 m inaltime. In varful turnului se ajunge urcand cele 414 trepte, insa merita efortul, deoarece din varf aveti privelisti panoramice asupra intregului oras.
Podul Rialto
Veneto, Italia
Podul Rialto este cel mai vechi pod peste Marele Canal si probabil cel mai cunoscut din oras. A fost construit intre anii 1588 si 1591 si a fost singura modalitate de a traversa canalul pe jos pana in anul 1854 cand a fost construit Podul Academia.
Piata San Marco
Veneto, Italia
Piata San Marco este piata cea mai cunoscuta din Venetia inconjurata de cafenele si buticuri superbe. In New York fiecare turist trebuie sa mearga in Times Square, in Londra trebuie sa vada Piata Trafalgar sau Circul Piccadilly, in Paris trebuie neaparat macar sa traverseze Piata Concorde. Echivalentul lor in Venetia este Piata San Marco. Ea difera de corespondentele sale straine in doua aspecte majore: este mult mai atractiva si nu a fost corupta de traficul automobilelor.
Castelul Sforzesco
Lombardia, Italia
Dupa Duomo, Castello Sforzesco este principalul obiectiv turistic din Milano datorita celor 12 mini-muzee si a diverselor obiecte ce dateaza din paleolitic pana in anii 1950. Castelul a fost resedinta familiei de nobili Visconti din anul 1368 si mai apoi readus la splendoarea initiala prin restaurari de catre familia de aristocrati Sforza in anii 1450.
Campidoglio
Provincia Roma, Italia
Dealul Capitolin este cel mai mic deal dintre cele sapte ale Romei, dar a fost centrul politic si religios al orasului de la fondarea sa, acum mai bine de 2500 de ani. In zilele noastre colina este cunoscuta sub numele de Campidoglio, numele italian al acestui deal.
Palatul Grassi
Veneto, Italia
Construit de catre arhitectul Giorgio Massari în secolul XVIII, este ultimul dintre edificiile grandioase construite in Venetia inaintea inceperii perioadei neo-clasice. A fost rezidenta bogatei familii de negustori Grassi. Ulterior a avut numerosi proprietari pana sa fie cumparat de catre faimoasa familie Agnelli, proprietara companiei italiene Fiat. Familia Agnelli a solicitat restaurarea palatului pentru a fi folosit ca sediu de lux pentru expozitii internationale.
Muzeul De Arheologie Florenta
Regiunea Toscana, Italia
Muzeul de Arheologie – Museo Archeologico – detine o colectie enorma de artefacte egiptene, ramasite romane, colectii etrusce si tot felul de relicve antice pretioase.
Basilica Santa Maria Gloriosa Dei Frari
Veneto, Italia
Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari – este cea mai mare biserica din Venetia si se afla in mijlocul cartierului San Polo. Edificiul impozant este construit din caramizi in stil gotic italian.
Marele Canal
Veneto, Italia
Desi Venetia este impartita in insule si canale, Marele Canal este singurul canal mare cu adevarat. Are forma unul “S” in oglinda si are aproximativ 3,8 km lungime, 30-90 latime si o adancime de o medie de 5 metri.
Castelul Ca' D'oro
Veneto, Italia
Este unul dintre palatele cu arhitectura cea mai impresionanta din Venetia in general si din Canalul Mare in particular, ce iese in evidenta prin elementele aurii (de aici si numele) si elementele decorative din marmura. In interior gazduieste faimoasa pictura “San Sebastiano” (1490) de Andrea Mantegna.
Scala Din Milano
Lombardia, Italia
Poate cea mai importanta opera din lume, La Scala din Piazza della Scala, dispune de un proaspat renovat auditoriu din catifea rosie. Printre spectatorii la aceste reprezentatii deosebite de opere italiene si balet se gasesc deseori demnitari de rang inalt din intreaga lume.
Podul Vechi (Ponte Vecchio)
Regiunea Toscana, Italia
Ponte Vecchio sau Podul Vechi este cel mai vechi si mai faimos pod peste raul Arno, precum si singurul pod florentin ce a supravietuit celui de-al doilea razboi mondial.
Basilica Santa Maria Della Salute
Veneto, Italia
Basilica Santa Maria della Salute este o biserica micuta, dar datorita decoratiunilor, al profilului distinctiv si al locatiei sale, este una din cele mai fotografiate biserici din Italia.
Muzeul National De Stiinta Si Tehnica Leonardo Da Vinci
Lombardia, Italia
Muzeul National de Stiinta si Tehnica Leonardo da Vinci gazduieste o colectie vasta compusa din peste zece mii de piese, atat obiecte originale cat si machete sau modele, expuse intr-un spatiu de 23.000 de metri patrati.
Cartierul Burano
Veneto, Italia
Daca iti propui sa faci o excursie de o zi in insulele lagunei, atunci Burano trebuie neaparat luat in considerare. Acest mic sat pescaresc este atat de diferit de Venetia incat ai impresia ca esti intr-o alta tara.
Biserica San Giorgio Maggiore
Veneto, Italia
Aceasta biserica se afla in insula San Giorgio, in fata Pietei San Marco. A fost construita intre 1566 si 1610 sub proiectul lui Andrea Palladio si este biserica ce a gazduit calugarii venetieni benedictini. Impresionzaza perfectiunea proportiilor din interiorul sau, tipice de Palladio. Aici se gasesc importante opere de arta si picturi precum “Cina cea de taina” de Tintoretto.
Biserica Lui Iisus – Palermo
Insula Sicilia, Italia
Biserica lui Iisus (Chiesa del Gesu) a fost construita de catre iezuiti in centrul orasului in 1564. Initial in acel loc se afla o manastire a calugarilor basilieni.
Palazzo Vecchio
Regiunea Toscana, Italia
Palazzo Vecchio este vechea primarie a orasului Florenta. La intrare se afla o copie a statuii lui David apartinand lui Michelangelo. In interiorul Palazzo Vecchio puteti admira colectii de sculpturi si picturi renascentiste, o serie de picturi murale realizate de Giorgio Vasari.
Due Torri – Bologna
Emilia Romagna, Italia
Cele 2 Turnuri, ambele inclinate, sunt simbolul orasului Bologna. Sunt localizate la intersectia drumurilor ce duc la cele 5 porti ale zidului ce inconjoara orasul (mura dei torresotti).
Castelul Oului – Napoli
Campania, Italia
Castello dell’Ovo (literalmente Castelul Oului) este o fortăreață situată la nord-vest de centrul istoric al orașului pe un promontoriu în Golful Napoli. Conform legendei poetul roman Vergilius a înzidit un ou în fundațiile fortăreței pentru a conferi o stabilitate mai mare pereților.
Teatrul La Fenice (Fenixul)
Veneto, Italia
Teatrul La Fenice (Teatrul Fenix) este principalul teatru liric din Venetia. A fost distrus de flacari in repetate randuri, insă de fiecare data a fost refacut. Este sediul unei importante stagiuni de opera si a Festivalului international de muzica contemporana.
Palatul Madama
Piemont, Italia
Palatul Madama reprezinta un adevarat centru metaforic si geografic al orasului.
Catedrala Sfanta Maria – Alghero
Sardinia, Italia
Inceputa in 1570, Catedrala Sfanta Maria a fost deschisa in 1593, insa constructia s-a terminat in 1730. Originar, catedrala avut un stil gotic-catalan.
Palatul Gotic Chiaramonte
Insula Sicilia, Italia
Palatul Gotic Chiaramonte a fost construit in anul 1320 de catre influenta familie Chiaramonte. Acest edificiu a fost promotorul unui stil nou si original.
Casa Familiei Columb
Liguria, Italia
Casa di Colombi este situata in Piata Dante, Genova. Casa faimosului explorator a fost cu greu reconstruita in timpul secolului al XVIII – lea. Este foarte iubita de genovezi pentru semnificatia pe care o poarta – casa copilariei celui mai de vaza cetatean.
Trulli Sovrano – Alberobello
Italia, Italia
Trullo Sovrano ( Trulli Suveran), situat in imediata apropiere a Sanctuarului Sfintilor Cosma si Damian Medici, este probabil cel mai impresionant exemplu din orasul Alberobello si singura casa trullo cu etaj.
Casa Muzeu Giovanni Verga
Insula Sicilia, Italia
Casa, construită conform planului unui palat din secolul XIX, este locuința în care Verga și-a petrecut copilăria și a locuit perioade lungi de timp înconjurat de rude și prieteni.
Piazzale Michelangelo
Regiunea Toscana, Italia
Piazzale Michelangelo este o piateta construita pe varful unui deal de unde aveti vederi panoramice asupra orasului Florenta.
Palatul Normanni – Palermo
Insula Sicilia, Italia
Palazzo dei Normanni, unul dintre cele mai frumoase palate italiene, este un exemplu perfect de arhitectura nomanda.
Templul Victoriei – Milano
Lombardia, Italia
Tempio della Vittoria este un memorial din marmura ce se afla langa cazarma lui Garibaldi. A fost inaugurat pe 4 noiembrie 1928 la a 10-a aniversare a Vittorio Veneto – batalie castigata de italieni in primul razboi mondial.
Muzeul De Istorie Navala
Veneto, Italia
Arsenale este santierul naval din Venetia. Acesta are o traditie de multe sute de ani. In momentele sale de glorie peste 16000 de oameni munceau aici. Arsenale a luat fiinta cam in jurul anului 1220 si este un loc de seama din Venetia deoarece de aici a plecat puterea si bogatia Venetiei.
Basilica Sfanta Maria Mare – Bergamo
Lombardia, Italia
Basilica di Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria Mare) a fost construită de la 1137 pe locul unui edificiu religios din secolul al 7-lea.
Galleria Vittorio Emanuele Ii
Lombardia, Italia
In centrul Milanului, chiar intre Duomo si Teatrul Scala din Milano, se gaseste Galleria Vittorio Emanuele II construita intre anii 1860 si 1870.
Pinacoteca Di Brera
Lombardia, Italia
Pinacoteca di Brera are o colectie de arta extraordinara ce contine opere de la Caravaggio la Bramante si ce este adesea considerata cea mai frumoasa colectie de arta din Lombardia.
Piazza Del Campo
Regiunea Toscana, Italia
In centrul Sienei se afla Piazza del Campo, celebra pentru forma sa de scoica, si considerata a fi nucleul vietii orasului.
Piazza Salimbeni
Regiunea Toscana, Italia
Trei cladiri importante marcheaza Piata Salimbeni, dar Palatul Salimbeni este cel mai important, cartierul general al bancii sieneze “Monte dei dei Paschi di Siena, fondata de mai mult de 500 ani.
Palazzo Publicco – Tore Del Mangia
Regiunea Toscana, Italia
Faimoasele Torre del Mangia si Palatul Public formeaza una dintre laturile Pietei del Campo.
Domul San Lorenzo
Piemont, Italia
Domul San Lorenzo, situat in Piazza Castello, dateaza din a doua jumatate a secolului al XVI –lea.
Pompei (Campania, Italia) – oricat de mult ai citit despre Pompei, nimic nu te pregateste pentru efectul care il vor avea asupra ta cele mai faimoase ruine din lume. In urma unei eruptii vulcanice (vulcanul Vezuviu) din anul 79 dupa Hristos, orasul Pompei a fost acoperit de un strat gros de cenusa si piroclastite. Abia in anul 1748 a fost redescoperit, iar la inceputul secolului 18 au inceput excavatiile, doua treimi din oras (60 de acri) fiind ramas ingropat, chiar si in ziua de azi.
Capela Sixtina (Roma, Lazio, Italia) – picturile in fresca de pe tavanul si peretii Capelei se afla printre cele mai mari realizari ale civilizatiei Vestice. Capela Sixtina fost construita intre anii 1472-1483, in timpul pontificatului Papei Sixtus al IV-lea, masurand 40,93 metri in lungime si 13,41 metri latime. Inaltimea este de 20,70 metri, plafonul este in forma de bolta, peretii laterali au 12 ferestre iar pardoseala este din mozaic policrom de marmura. Michelangelo a fost mereu cunoscut ca un maestro pictor de catre istorici, insa cea mai mare revelatie a restaurarii de 14 ani a fost folosirea culorilor deschise si luminoase. Desi a inceput sa lucreze cu o echipa de asistenti si ucenici, Michelangelo a sfarsit a-i concedia pe toti si lucra singur timp de 4 ani, pana in anul 1512 cand si-a facut lucrarea publica.
Cinque Terre (Liguria, Italia) – este cea mai dramatica asezare de pe coasta Italiei. Linia de coasta si cele 5 sate fac parte din Parcul National Cinque Terre. Mare parte din vraja locului este datorata lipsei modernismului. Satele sunt conectate cu ajutorul barcilor, potecilor si trenurilor, fiind o mare atractie pentru turisti. Datorita locatiei (langa Mediterana) bucataria este axata pe fructe de mare. Sardinele de Monterosso sunt o specialitate locala.
Cu nume poetice ca Via dell’Amore, potecile panoramice trec prin podgorii care produc un vin renumit inca din secolul 14. Monterosso este cel mai nordic oras, cu o multime de hoteluri . Se spune ca puteti ajunge in al cincilea sat, Riomaggiore, pe jos, in 5-6 ore – dar care este graba?
Domul (Milano, Lombardy, Italia) – putine cladiri intrec Domul din Milano. Este una din cele mai mari Catedrale Gotice din lume (Bazilica San Pietro din Roma) inceputa in anul 1386 (initiativa arhiepiscopului Antonio de Saluzzo) si incheiata de abia in 1887. Partea vestica a fost construita intre anii 1616-1813.Domul are o capacitate de peste 40 000 de locuri si o lungime de 157 m, 135 turle (cea mai inalta atinge 109 metri) din marmura si 2 245 statui din marmura.
Cina Cea De Taina (Milano, Lombardy, Italia) – unde in alt loc din lume poti spune taximetristului numele unei picture ca destinatie? Fiecare Milanez, taximetrist sau nu, stie unde se afla Il Cenacolo (Cina cea de Taina) a lui Leonardo Da Vinci, una din cele mai faimoase imagini din lume, si anume in biserica Sf. Maria delle Grazie. Intreaga tara a urmarit indeaprope restaurarea sa, care a durat 20 de ani, fiind finalizata in 1999. Opera masoara 460×880 cm si a fost executata in tempera si ulei, reprezentand scena biblica a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos.
Muntele Etna (Sicilia, Italia) – prima tresarire a celui mai inalt (3340 m) si activ vulcan din Europa este din Teatrul Grecesc, din orasul Taormina. Regiunea din preajma vulcanului a fost declarata parc national din anul 1981; aici puteti gasi si zone de schi alpin (una dintre cele mai importante zone din Europa). Etna a erupt de 300 de ori de la prima inregistrare de acum 3000 de ani. Intr-una din cele mai violente eruptii, in 1667, raurile de lava au distrus orasul Catania, aflat la o distanta de 30 km. Nici o alta gradina din Sicilia nu este la fel de prospera ca podgoriile si crangurile de lamai, portocali, migdali si maslini, care se intind pana aproape de vulcan.
Doua bijuterii din Palermo (Palermo, Sicilia, Italia) – diversitatea culturala a Siciliei este rezultatul a 25 de secole de istorie tumultoasa; nici un alt oras din Eurpa nu a gazduit o asa varietate de culturi si valuri de cuceritori ca Palermo. Catedrala di Santa Maria la Nuova a fost construita de Regele William al II-lea pe un varf de munte; catedrala combina stilul Moorish (maur) si Norman, fiind faimoasa pentru mozaicul multicolor care imbraca fiecare centimetru al peretilor. Nici una din cele 216 coloane nu sunt la fel, iar linistea este orbita doar de sunetul unei fantani evocatoare din Arabia antica.
Mentineti aceasta iluzie a Orientului Mijlociu cu o vizita la La Vucciria, cea mai mare piata din Sicilia. La Vucciria nu inseamna doar o zi de cumparaturi, ci un spectacol vibrant, plin de vanzatori care striga, tipa, se cearta si canta pentru si despre propria marfa. Fiind o insula, fiti convinsi ca pestele nu lipseste; aici veti avea ocazia sa zariti creaturei ale marii nemaivazute, gustoase si in special proaspete.
Galeriile Uffizi (Florenta, Toscana, Italia) – aici, intr-un palat proiectat in anul 1560 de catre arhitectul Giorgio Vasari pentru Marele Duce Cosimo de Medici, se afla cateva din cele mai recunoscute capodopere ale civilizatiei Vestice, cele mai multe picturi Renascentiste, considerate cele mai importante galerii de picturi din lume.Camerele Botticelli (Alegoria primaverii si Nasterea lui Venus) sunt cele mai populate. Aici puteti gasi de asemenea si lucrari ale lui Giotto, Cimabue, Michelangelo (Doni Tondo), Leonardo da Vinci, Pierro della Francesca, Filippo Lippi, Raphael…iar lista poate continua. Galeriile in forma literei “U” pot fi usor impartite in mai multe vizite. Pentru relaxare va puteti bucura de o caffe la barul muzeului, cu vedere spre Piazza della Signoria, inima orasului.
Patrimoniul mondial UNESCO Italia
1979 Picturile rupestre din Val Camónica (Lombardia)
1980 Biserica și Mănăstirea Dominicană „Santa Maria delle Grazie” cu tabloul „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci din Milano
1982 Centrul vechi istoric din Florența
1987 Il Campo dei Miracoli din Pisa
1987 Veneția și laguna sa
1990 Centrul vechi istoric din San Gimignano
1993 Sassi di Matera din Matera
1994, 1996 Centrul vechi istoric din Vicenza și vilele lui Andrea Palladio din regiunea Veneto
1995 Centrul istoric din Siena
1995 „Crespi d’Adda”
1995 Centrul vechi istoric din Napoli
1995 Orașul renascentist Ferrara
1996 Monumentele paleocreștine din Ravenna
1996 Centrul istoric al orașului Pienza
1996 „Castel del Monte”
1996 „Trullile” din Alberobello
1997 Situl arheologic Valle dei Templi (Valea templelor) din Agrigento
1997 „Su Nuraxi” din Barumini (Sardinia)
1997 Palatul Regal din Caserta, cu parcul, apeductul Vanvitelli și complexul San Leucio
1997 Vila romană din Casale din Sicilia
1997 Domul, Torre Cívica și Piazza Grande din Modena
1997 Grădina botanică din Padova
1997 Peisajul cultural de la Portovenere și Cinque Terre
1997 Coasta amalfitană
1997 Reședințele Casei Regale de Savoia din Torino și împrejurimi
1997 Siturile arheologice din Pompei, Herculaneum și Torre Annunziata
1998 Centrul istoric al orașului Urbino
1998 Situl arheologic și biserica patriarhală din Aquileia
1998 Parcul național Cilento și Vallo di Diano, cu siturile arheologice de la Paestum, Velia și Mănăstirea carthuziană din Padula
1999 „Villa Adriana” din Tivoli
2000 Centrul istoric vechi din Verona
2000 Insulele Eoliene
2000 Basilica „San Francesco” din Assisi
2001 „Villa d'Este” din Tivoli
2002 Orașele barocului târziu din Val di Noto
2003 „Sacri Monti” din Piemont și Lombardia
2004 Necropolele etrusce din Cerveteri și Tarquinia
2004 „Val d'Orcia”
2005 Siracuza și necropola de la Pantalica
2006 Genova („Strade Nuove” și „Palazzi dei Rolli”)
2008 Orașele Mantova și Sabbioneta
2008 Calea ferată retică din zona Albula și Bernina
2009 Alpii Dolomitici
2011 Lombarzii în Italia, locuri asociate cu aceștia (568-774 e.n.)
2011 Siturile palafitice preistorice din jurul Alpilor de pe teritoriul Italiei
2013 Vulcanul Etna
2013 Vilele și Grădinile Medici din Toscana
CONCLUZII
Prin specificul său, turismul internațional face parte din structura comerțului invizibil, reprezentând una dintre componentele principale ale acestuia. Comerțul invizibil este o formă a schimburilor internaționale, constituit din ansamblul tranzacțiilor economice internaționale care nu au ca obiect un bun material.
El cuprinde operațiuni ca: servicii – transporturi și telecomunicațiile internaționale, turism internațional, operațiuni de păstrare, asigurări, consulting, know-how; transferuri bănești particulare – salarii, diverse venituri; transferuri bănești de stat -despăgubiri, compensații; operațiuni legate de investițiile în străinătate precum și o serie de operațiuni bănești având caracter necomercial, cum ar fi participarea la organismele internaționale, întâlniri mondiale, specializarea și studiile în străinătate, deplasările la tratative etc.
Având o structură eterogenă, cu implicații în toate domeniile vieții economice și sociale, comerțul invizibil joacă rolul unui factor de creștere economică, de lărgire și diversificare a relațiilor economice internaționale, de facilitare a accesibilității țărilor la schimbul mondial de valori.
Turismul internațional contribuie, la echilibrarea balanțelor comerciale și de plăți. Balanța de plăți reflectă ansamblul creanțelor și debitelor unei țări în relație cu străinătatea, iar influența turismului asupra acesteia poate fi redată sintetic prin intermediul soldului balanței valutare a turismului care, în funcție de natura sa – pozitivă sau negativă – poate compensa, reduce sau agrava o balanță de plăți deficitară.
În funcție de semnul soldului, țările lumii pot fi grupate în două mari categorii: țări cu sold pozitiv, cunoscute ca țări receptoare de turiști – Franța, Spania, Italia, Austria – și țări cu sold negativ, respectiv, țările emițătoare – Germania, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Suedia. Semnul soldului și implicit statutul unei țări se modifică la intervale foarte mari de timp (SUA, Australia).
Turismul are, pe lângă consecințele economice, și o profundă semnificație socio-umană. Acțiunea sa se exercită atât asupra turiștilor, cât și asupra populației zonelor vizitate și se resimte în planul consumului, instruirii și educației, utilizării timpului liber, calității mediului, legăturilor dintre națiuni. Prin conținutul său, turismul are un rol reconfortant, reparator, contribuind la refacerea capacității fizice a organismului, atât prin formele generale de odihnă, recreere, mișcare, cât și prin cele specifice, de tratament balneo-medical.
Totodată, el se manifestă ca un mijloc activ de educație, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură și civilizație al oamenilor; turismul facilitează accesul la valorile culturale, favorizează schimbul de idei, de informații, stimulând lărgirea orizontului cultural, de cunoaștere a turiștilor și populației locale, cu efect asupra formării intelectuale. In consecință, turismul are o importanță deosebită în satisfacerea nevoilor materiale și spirituale ale oamenilor, influențând pozitiv dimensiunile și structura consumului.
Răspunzând unor cerințe de ordin social, turismul se afirmă și ca un important mijloc de utilizare a timpului liber. Prin formele sale, turismul contribuie deopotrivă la recuperarea capacității fizice a organismului și la lărgirea orizontului de cunoaștere, de informare a călătorului. Corespunzător acestor avantaje, turismul se regăsește ca principală destinație a timpului liber, atât pentru cel localizat la sfârșitul săptămânii, cât și pentru rci al vacanțelor sau concediilor de odihnă.
Activitatea turistică, înțeleasă ca proces de producție, cu intrări și ieșiri, presupune și exploatarea unei game variate de resurse, între care cele naturale au un rol fundamental. în consecință, turismul exercită influență asupra mediului și componentelor sale.
Turismul are o contribuție însemnată la menținerea și îmbunătățirea calității mediului, se manifestă ca un factor activ al dezvoltării durabile. Tot pe plan socio-cultural, dar și politic, turismul acționează în direcția intensificării și diversificării legăturilor dintre națiuni. Călătoriile, și în mod deosebit cele internaționale, reprezintă o cale eficientă de contact cu realitățile și popoarele altor locuri, iar rolul lor devine tot mai important pe măsura creșterii circulației turistice, respectiv a numărului persoanelor și țărilor participante la trafic.
Turismul contribuie, astfel, la promovarea unei mai bune înțelegeri între popoare aparținând diferitelor culturi și naționalități1 , la reînvierea tradițiilor, la valorificarea prețioasei moșteniri a culturii universale. Prin ansamblul posibilităților pe care le oferă și condițiilor pe care le reclamă pentru buna sa desfășurare, turismul constituie, de asemenea, un instrument eficient ai destinderii internaționale, de consolidare și menținere a păcii în lume.
BIBLIOGRAFIE
1. CRISTUREANU, C. – Economia și politica turismului internațional, Editura Abeona, București, 1992.
2. Coord. Prof. Univ. Dr. CRISTUREANU, C. și Lect. Univ. Dr. MORARIU, D. – Caiet de seminar pentru Economia și politica turismului internațional, Universitatea Ecologică, Deva, 1997 – uz intern.
3. COSMENSCU, I. – Turismul, fenomen complex contemporan, Editura Economică, București, 1998.
4. FORIȘ, T., DIMA, D. (coord.) – Manual de formare managerială în turism, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001;
5. GUREȘOAE, I. – Contractul de leasing, Editura Gircom Service, București, 1998.
6. KASPAR, C., SCHERLY, F. – Introduction au management touristique, Editura Paul Haupt Berne – Stuttgart – Vienne, 1992.
7. IONCICĂ, M., MINCIU, R. și STĂNCIULESCU, G. – Economia serviciilor, Editura Uranus, București, 1996.
8. ISTRATE, I., BRAN, F. și ROȘU, A.G. – Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București, 1996.
9. JIVAN, A. și SAVA, C. – Caiet de seminar pentru probleme de turism, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București, Facultatea de Management Turistic și Comercial, Editura Mirton, Timișoara, 1998.
10. MORARIU, D. – Funcțiile serviciilor în economia mondială, Editura Mirton, Timișoara, 1999.
11. MORARIU, D. – Concepte și politici de turism internațional, Editura Alfabet, Deva, 2001.
12. NEACȘU N. și CERNESCU A. – Economia turismului – Studii de caz. Reglementări – Editura Uranus, București, 2002.
13. Coord. POPA, I. – Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică, București, 1997.
14. SAMUELSON, A. PAUL, NORDHAUS, D. WILLIAM – Economie politică, Editura Teora,
București, 2000.
15. STĂNCIULESCU, G., LUPU, N. și ȚIGU, G. – Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism, Editura All – Educational, București, 1998.
16. STĂNCIULESCU, G. – Tehnica operațiunilor de turism, Editura All – Educational, București, 1998.
17. SNAK, O. – Economia și organizarea turismului, Editura Sport – Turism, București, 1976.
18. SNAK, O., BARON, P., NEACȘU, N. – Economia turismului, Editura Expert, București, 2001.
19. SNAK, O. – Managementul serviciilor în turism – Academia Română de Management, București, 1994.
20. SUTĂ, N. – Comerț internațional și politici comerciale contemporane, Editura Eficient, București, 2000, vol.II.
21. TEULON, F. – Comerțul internațional, Editura Institutului European, Iași, 1996.
22. VELLAS, F. – Turismul, tendințe și previziuni, Editura Walforth, București, 1995.
23. *** – Anuarele statistice ale României 1999, 2000, 2001.
24. *** – Approche économique du phénoméne touristique, Sierre, 1997, Școala de turism Est –
Sierre, Elveția.
25. *** – Dicționarul american „Limbajul Comerțului”, Ambasada SUA la București, 1996.
26. *** – Marketing – Ghid propus de The Economist, Editura Nemira, București, 1998.
27. *** – Management – Ghid propus de The Economist Books, Editura Nemira, București,
1998.
28. *** – Revue de l’ Academie Internationale du Tourisme (nr.IV/1961, pag.17).
29. *** – „Raportul anual BNR – 2000” – privind balanța de plăți și poziția investițională internațională a României.
30. IEM – Conjunctura Economiei Mondiale 1998, 1999, 2000.
31. IEM – Economia mondială în cifre, Breviar de statistică internațională, București, septembrie, 1997.
32. OMC – Focus, Buletinele de informare nr.15-26 ian. 1997 – ian.1998, Geneva.
33. OMC – „Raportul anual 1999” – vol. I și II, Geneva, 1999.
34. OMT – Baromètre des voyages et du tourisme – 1998.
35. OMT – Conjuncture touristique mondiale, Points Saillants, Madrid, 1996.
36. OMT – Compendium of Tourism Statistics – 2002 Edition.
37. OMT – Tourism Economic Report – 1st Edition – 1998.
38. Brown L. (coord) –Probleme globale ale omenirii, Editura Tehnică, București, 1995.
39. Cristureanu C.-Economia și politica turismului internațional, Editura Abeona, București, 1992;
40. Cosmesu I.-Turismul – fenomen complex contemporan, Editura Economică, București, 1998;
41. Draica, C., -Ghid practic de turism intern și internațional, Editura AII Beck, București, 1999.
42. Draica, C.,-Turism internațional. Practici de elaborare și de distribuție a produselor turistice, All Beck, București, 2003.
43. Foyos-Sola Ed. – Tourism policy: a mid summer night's dream in Tourism Management, vol. 17, nr.6, Ed. Pergammon, Londra, 1996
44. Istrate, L, Bran, F., Roșu, A.G.- Economia turismului, Editura Economică, București, 1996.
45. Jahoda, M., – Complexitatea pieței turistice, în vol. „Turismul în economia națională", Editura Sport-Turism, București, 1981.
11. Minciu R., Baron P., Neacșu N.-Economia turismului, Universitatea Independentă Dimitrie Cantemir, București, 1991;
46. Minciu R.,Ispas A. – Economia turismului, Universitatea “Transilvania”, Brașov, 1994;
47. Naghi, M., – Managementul unităților din turism și comerț, vol.I, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, 1999.
48. Neacșu, N., – Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București 2000.
49. Neagu, V.,-Managementul turistic și al serviciilor turistice, Editura Expert București, 2000.
50. Neagu, V.,- Servicii și turism, Editura Expert, București, 2000.
51.Nedelea, AL,- Politici în turism în țările în curs de dezvoltare, Tribuna Economică, nr. 47, 48/1997.
52.Neguț S.-Patrimoniul mondial cultural și natural, Editura Meronia, București, 2005
53. O.M.T., – Les perspectives du marché touristique à l'horizon de l'an 2000 et au-delà, Madrid, 1999.
54. Pascariu, G.C., – Turism internațional, Editura Fundației „Gh. Zane", Iași, 1996.
55. Pearce, D., – Tourism Development, Longman, London, 1998.
56. Postelnicu, Gh., -Economia turismului, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999.
57. Postelnicu, Gh., Turismul internațional. Realități și perspective, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1998;
58. Snack O -Economia și organizarea turismului, Editura Sport-Turism, București, 1976;
59. *** colecția reviste Tribuna Economică, anii 2000-2006;
60. Draica, Ct., Ghid practic de turism internațional, Editural All Beck, București, 1999.
61. Cooper, Chris; Hall, Michael, Contemporary Tourism, Butterworth Heinemann, 2008.
62. Reisinger, Yvette, International Tourism: Cultures and Behavior, Butterworth Heinemann, 2009.
https://andreivocila.wordpress.com/2010/08/12/managementul-agentiei-de-turism/
https://andreivocila.wordpress.com/2010/08/12/managementul-agentiei-de-turism/
http://www.directbooking.ro/obiective-turistice-italia.aspx
http://www.scritub.com/management/Managementul-agentiei-de-turis74220312.php
http://just2play.ro/forum/index.php?/topic/87648-italia/
http://www.directbooking.ro/obiective-turistice-italia.aspx?sc=16&categ=cladiri-istorice
http://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/turism/Managementul-agentiilor-de-tur19.php
http://xa.yimg.com/kq/groups/31568825/245797811/name/Unitatea_de_invatare_1.doc
http://www.supereva.ro/info.asp?id=SEprintpage&printid=3238
ANEXA 1
INSTITUȚIILE TURISTICE ELVEȚIENE LA NIVEL NAȚIONAL
Sursa: POLITIQUE TOURISTIQUE SUISSE – APPROCHE THEORETIQUE, L’ÉCOLE SUISSE DE TOURISME EST, SIERRE, ELVEȚIA, 1998.
BIBLIOGRAFIE
1. CRISTUREANU, C. – Economia și politica turismului internațional, Editura Abeona, București, 1992.
2. Coord. Prof. Univ. Dr. CRISTUREANU, C. și Lect. Univ. Dr. MORARIU, D. – Caiet de seminar pentru Economia și politica turismului internațional, Universitatea Ecologică, Deva, 1997 – uz intern.
3. COSMENSCU, I. – Turismul, fenomen complex contemporan, Editura Economică, București, 1998.
4. FORIȘ, T., DIMA, D. (coord.) – Manual de formare managerială în turism, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001;
5. GUREȘOAE, I. – Contractul de leasing, Editura Gircom Service, București, 1998.
6. KASPAR, C., SCHERLY, F. – Introduction au management touristique, Editura Paul Haupt Berne – Stuttgart – Vienne, 1992.
7. IONCICĂ, M., MINCIU, R. și STĂNCIULESCU, G. – Economia serviciilor, Editura Uranus, București, 1996.
8. ISTRATE, I., BRAN, F. și ROȘU, A.G. – Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București, 1996.
9. JIVAN, A. și SAVA, C. – Caiet de seminar pentru probleme de turism, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București, Facultatea de Management Turistic și Comercial, Editura Mirton, Timișoara, 1998.
10. MORARIU, D. – Funcțiile serviciilor în economia mondială, Editura Mirton, Timișoara, 1999.
11. MORARIU, D. – Concepte și politici de turism internațional, Editura Alfabet, Deva, 2001.
12. NEACȘU N. și CERNESCU A. – Economia turismului – Studii de caz. Reglementări – Editura Uranus, București, 2002.
13. Coord. POPA, I. – Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică, București, 1997.
14. SAMUELSON, A. PAUL, NORDHAUS, D. WILLIAM – Economie politică, Editura Teora,
București, 2000.
15. STĂNCIULESCU, G., LUPU, N. și ȚIGU, G. – Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism, Editura All – Educational, București, 1998.
16. STĂNCIULESCU, G. – Tehnica operațiunilor de turism, Editura All – Educational, București, 1998.
17. SNAK, O. – Economia și organizarea turismului, Editura Sport – Turism, București, 1976.
18. SNAK, O., BARON, P., NEACȘU, N. – Economia turismului, Editura Expert, București, 2001.
19. SNAK, O. – Managementul serviciilor în turism – Academia Română de Management, București, 1994.
20. SUTĂ, N. – Comerț internațional și politici comerciale contemporane, Editura Eficient, București, 2000, vol.II.
21. TEULON, F. – Comerțul internațional, Editura Institutului European, Iași, 1996.
22. VELLAS, F. – Turismul, tendințe și previziuni, Editura Walforth, București, 1995.
23. *** – Anuarele statistice ale României 1999, 2000, 2001.
24. *** – Approche économique du phénoméne touristique, Sierre, 1997, Școala de turism Est –
Sierre, Elveția.
25. *** – Dicționarul american „Limbajul Comerțului”, Ambasada SUA la București, 1996.
26. *** – Marketing – Ghid propus de The Economist, Editura Nemira, București, 1998.
27. *** – Management – Ghid propus de The Economist Books, Editura Nemira, București,
1998.
28. *** – Revue de l’ Academie Internationale du Tourisme (nr.IV/1961, pag.17).
29. *** – „Raportul anual BNR – 2000” – privind balanța de plăți și poziția investițională internațională a României.
30. IEM – Conjunctura Economiei Mondiale 1998, 1999, 2000.
31. IEM – Economia mondială în cifre, Breviar de statistică internațională, București, septembrie, 1997.
32. OMC – Focus, Buletinele de informare nr.15-26 ian. 1997 – ian.1998, Geneva.
33. OMC – „Raportul anual 1999” – vol. I și II, Geneva, 1999.
34. OMT – Baromètre des voyages et du tourisme – 1998.
35. OMT – Conjuncture touristique mondiale, Points Saillants, Madrid, 1996.
36. OMT – Compendium of Tourism Statistics – 2002 Edition.
37. OMT – Tourism Economic Report – 1st Edition – 1998.
38. Brown L. (coord) –Probleme globale ale omenirii, Editura Tehnică, București, 1995.
39. Cristureanu C.-Economia și politica turismului internațional, Editura Abeona, București, 1992;
40. Cosmesu I.-Turismul – fenomen complex contemporan, Editura Economică, București, 1998;
41. Draica, C., -Ghid practic de turism intern și internațional, Editura AII Beck, București, 1999.
42. Draica, C.,-Turism internațional. Practici de elaborare și de distribuție a produselor turistice, All Beck, București, 2003.
43. Foyos-Sola Ed. – Tourism policy: a mid summer night's dream in Tourism Management, vol. 17, nr.6, Ed. Pergammon, Londra, 1996
44. Istrate, L, Bran, F., Roșu, A.G.- Economia turismului, Editura Economică, București, 1996.
45. Jahoda, M., – Complexitatea pieței turistice, în vol. „Turismul în economia națională", Editura Sport-Turism, București, 1981.
11. Minciu R., Baron P., Neacșu N.-Economia turismului, Universitatea Independentă Dimitrie Cantemir, București, 1991;
46. Minciu R.,Ispas A. – Economia turismului, Universitatea “Transilvania”, Brașov, 1994;
47. Naghi, M., – Managementul unităților din turism și comerț, vol.I, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, 1999.
48. Neacșu, N., – Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București 2000.
49. Neagu, V.,-Managementul turistic și al serviciilor turistice, Editura Expert București, 2000.
50. Neagu, V.,- Servicii și turism, Editura Expert, București, 2000.
51.Nedelea, AL,- Politici în turism în țările în curs de dezvoltare, Tribuna Economică, nr. 47, 48/1997.
52.Neguț S.-Patrimoniul mondial cultural și natural, Editura Meronia, București, 2005
53. O.M.T., – Les perspectives du marché touristique à l'horizon de l'an 2000 et au-delà, Madrid, 1999.
54. Pascariu, G.C., – Turism internațional, Editura Fundației „Gh. Zane", Iași, 1996.
55. Pearce, D., – Tourism Development, Longman, London, 1998.
56. Postelnicu, Gh., -Economia turismului, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999.
57. Postelnicu, Gh., Turismul internațional. Realități și perspective, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1998;
58. Snack O -Economia și organizarea turismului, Editura Sport-Turism, București, 1976;
59. *** colecția reviste Tribuna Economică, anii 2000-2006;
60. Draica, Ct., Ghid practic de turism internațional, Editural All Beck, București, 1999.
61. Cooper, Chris; Hall, Michael, Contemporary Tourism, Butterworth Heinemann, 2008.
62. Reisinger, Yvette, International Tourism: Cultures and Behavior, Butterworth Heinemann, 2009.
https://andreivocila.wordpress.com/2010/08/12/managementul-agentiei-de-turism/
https://andreivocila.wordpress.com/2010/08/12/managementul-agentiei-de-turism/
http://www.directbooking.ro/obiective-turistice-italia.aspx
http://www.scritub.com/management/Managementul-agentiei-de-turis74220312.php
http://just2play.ro/forum/index.php?/topic/87648-italia/
http://www.directbooking.ro/obiective-turistice-italia.aspx?sc=16&categ=cladiri-istorice
http://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/turism/Managementul-agentiilor-de-tur19.php
http://xa.yimg.com/kq/groups/31568825/245797811/name/Unitatea_de_invatare_1.doc
http://www.supereva.ro/info.asp?id=SEprintpage&printid=3238
ANEXA 1
INSTITUȚIILE TURISTICE ELVEȚIENE LA NIVEL NAȚIONAL
Sursa: POLITIQUE TOURISTIQUE SUISSE – APPROCHE THEORETIQUE, L’ÉCOLE SUISSE DE TOURISME EST, SIERRE, ELVEȚIA, 1998.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea Ofertei Turistice Internationale (ID: 139851)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.