Evaluarea întreprinderii [606679]

Evaluarea întreprinderii
1

FUNDAMENTELE EVALU ĂRII ÎNTREPRINDERII

Valoarea unei propriet ăți depinde de:
– utilitate
– raritate – dorința
– putere de cump ărare

Valoarea este o opinie care arat ă cât prețuiește o proprietate pe baza unei anumite
definiții a valorii.

Termeni fundamentali in evaluare. Principalele tipuri de valoare

Teoria și practica evalu ării opereaz ă, în mod uzual, cu urm ătoarele concepte de baz ă:
a) Proprietatea este un concept legal care const ă în drepturile personale de posesiune
asupra unei propriet ăți mobiliare sau imobiliare (terenuri și construc ții), numit ă
proprietate real ă, sau asupra obiectelor fizice, altele decât cele care formeaz ă proprietatea
imobiliară, numită proprietate personal ă
b) Prețul este suma acceptata a fi pl ătită pentru o anumita proprietate. În cazul în care pre țul
a fost plătit, el devine un fapt istoric și un cost pentru cump ărător.
c) Costul propriet ății/activului este o no țiune care vizeaz ă suma necesar ă pentru a crea sau
produce un bun material, necorporal sau un serviciu, prin însumarea tuturor cheltuielilor
cumulate ale procesului de produc ție, distribu ție și vânzare. În evaluare se utilizeaz ă în
mod curent no țiunile de cost de înlocuire (brut și net) si cost de reproduc ție (brut și net).
d) Piața reprezint ă un sistem de rela ții între cump ărători și vânzători, în care se schimb ă
obiecte ale propriet ății prin mecanismul pre țului. Conceptul de pia ță implică reacții
specifice ale participan ților la modificarea raporturilor dintre cerere și ofertă, la
schimbarea altor factori care influen țează prețurile.
e) Valoarea este un concept economic care se refer ă la relația monetar ă dintre bunurile și
serviciile destinate cump ărării/vânzării și cei care le cump ără/vând. Valoarea nu este un
fapt cert ci o opinie.

Din aceast ă prezentare a valorii, rezult ă ca:
(1) există mai multe tipuri de valoare. Un evaluator estimeaz ă un anumit tip de valoare;
(2) în fiecare evaluare trebuie precizate în mod clar tipul și definiția valorii estimate, care
trebuie să fie adecvate cu scopul evalu ării;
(3) criteriul de baz ă pentru estimarea valorii este utilitatea propriet ății. Utilitatea
proprietății este un termen relativ și nu unul absolut.

Principalele tipuri de valoare
Cel mai des aplicabil tip de valoare și, implicit, standard este valoarea de pia ță (market
value). Func ție de scopurile evalu ării se utilizeaz ă o multitudine de tipuri de valoare, definite
prin standarde larg acceptate. Acestea sunt:
A. Valoarea de pia ța
Poate cel mai întâlnit tip de evaluare folosit în practica este valoarea de pia ța. Pentru
achiziții, fuziuni, privatizare, înregistr ări în documentele financiar-contabile, no țiunea

Evaluarea întreprinderii
2utilizată adesea este valoarea de pia ță (market value). Defini ția formulat ă în Standardele
Internaționale de Evaluare edi ția a VIII-a (2007) este:
Valoarea de pia ță este suma estimat ă pentru care un activ ar putea fi schimbat, la
data evalu ării, între un cump ărător hotărât să cumpere și un vânz ător hotărât să vândă,
într-o tranzac ție liberă (nepărtinitoare), dup ă un marketing adecvat, în care fiecare parte a
acționat în cuno ștință de cauză și fără constrângere.
ƒ “suma estimat ă” semnific ă prețul (exprimat desigur în termeni monetari) pl ătibil
pentru proprietate într-o tranzac ție liberă. Valoarea de pia ță vizează cel mai probabil
preț care poate fi ob ținut în mod rezonabil de vânz ător și cel mai avantajos pre ț
obtenabil pentru cump ărător;
ƒ “pentru care o proprietate ar fi schimbat ă” subliniaz ă ideea că valoarea este o sum ă
estimată și nu un pre ț predeterminat;
ƒ “la data evalu ării” sugereaz ă ideea că evaluarea are un “termen de garan ție”, în sensul
că modificarea condi țiilor de pe pia ță modifică premisele evalu ării și deci rezultatele
acesteia. Suma estimat ă este valabil ă la data evalu ării, deoarece a avut în vedere
condițiile dominante ale pie ței la acea data.
ƒ “între un cump ărător hotărât” se refer ă la faptul c ă cel care cump ără este motivat dar
nu forțat să cumpere; el nu va pl ăti un preț mai mare decât cel cerut de pia ță;
ƒ “și un vânz ător hotărât” arată că nici vânz ătorul nu este gr ăbit sau for țat să încheie
tranzacția și nici nu este dispus s ă aștepte pân ă ce va ob ține prețul pe care el îl
consideră rezonabil;
ƒ “într-o tranzac ție echilibrat ă” este situa ția în care cele dou ă parți nu au interes sau
relații speciale care ar putea influen ța nivelul pre țului;
ƒ “după un marketing adecvat” precizeaz ă că proprietatea ar fi “expus ă” la vânzare pe
piață într-o manier ă adecvată și în cadrul unei perioa de rezonabile care s ă permită
obținerea celui mai bun pre ț;
ƒ “în care fiecare parte a ac ționat în cuno ștință de acuză, prudent”

B. Valoarea de investi ție
Pentru un anumit investitor care are criterii clare asupra investi ției intenționate se
aplică conceptul de valoare de investi ție.
Valoarea de investi ție se calculeaz ă prin actualizarea fluxului de venit anticipat de
investitor din proprietatea evalua ta. Cauzele unei posibile diferen țe între valoarea de pia ță și
valoarea de investi ție sunt aprecierile subiective asupra:
• sinergiilor posibile dup ă achiziționarea propriet ății;
• performantele a șteptate de investitor;
• riscurilor percepute ale afacerii.

C. Valoarea de utilizare:
Se referă la valoarea cu care un anumit activ sau parte din firma contribuie la valoarea
întreprinderii din care face parte, f ără a avea în vedere cea mai bun ă utilizare sau suma ce s-ar
obține prin vânzarea acestuia. Aceast ă categorie se refer ă la valoarea unui activ din cadrul
unei întreprinderi pentru o anumit ă utilizare de c ătre un anumit utilizator, nefiind deci vorba
de o valoare de pia ță.

D. Valoarea de lichidare sau de vânzare for țată
Reprezint ă suma ce poate fi ob ținută în mod rezonabil din vânzarea unei propriet ăți
sau afaceri într-un interval de timp prea mic pentru a îndeplini condi țiile din defini ția valorii
de piață. Pentru lichidarea întreprinderii se folose ște și se estimeaz ă tipul de valoare, numit
valoarea de lichidare sau valoarea de vânzare for țată, definită astfel:
Când se calculeaz ă valoarea de lichidare evaluatorul trebuie sa estimeze și toate
costurile asociate cu lichidarea, respec tiv, comisioanele, onorariile, cheltuielile

Evaluarea întreprinderii
3administrative, pân ă la finalizarea complet ă a lichidării, taxele și impozitele legale.

E. Valoarea pentru garan ții bancare
Pentru garantarea creditelor bancare, no țiunea utilizat ă este valoarea ipotecii:
Valoarea unei propriet ăți determinat ă de un evaluator care efectueaz ă o evaluare
prudentă a vandabilit ății viitoare a propriet ății, pe baz ă luării în considerare a aspectelor
mentenabile pe termen lung ale propriet ății, a condi țiilor normale și celor locale ale pie ței,
utilizării curente și utilizărilor alternative adecvate ale propriet ății. Elementele speculative nu
vor fi luate în vedere în stabilirea valorii ipotecii. Valoarea ipotecii va fi sus ținută cu
documente într-o manier ă transparent ă și clară.
F. Valoarea de asigurare , respectiv valoarea unei propriet ăți ce face obiectul unui
contract de asigurare.
G. Valoarea de impozitare se bazeaz ă în general pe defini ția și accepțiunea dat ă în
legislația fiscală referitoare la taxele pentru propriet ăți.
H. Valoarea de recuperare reprezintă valoarea unei propriet ăți (exclusiv terenul) vândut ă
pentru materialele recuperabile și nu pentru utilizarea în continuare.
I. Valoarea special ă
Pentru un investitor cu inte rese speciale se calculeaz ă valoarea special ă, care este o
particularizare a valorii de investi ție (subiective).
Valoarea special ă este un termen legat de un element excep țional de valoare, peste
valoarea de pia ță. Valoarea special ă poate ap ărea, de exemplu, ca urmare a asocierii fizice,
funcționale sau economice a propriet ății cu altă proprietate, de exemplu cu una învecinat ă.
Este un surplus de valoare, care poate fi aplicabil, mai degrab ă, unui anumit proprietar, unui
potențial cumpărător sau utilizator al propriet ății, decât pie ței în general.
Valoarea speciala se refer ă la un element de valoare cu caracter extraordinar, superior
valorii de pia ță. Valoarea special ă apare adesea prin asociere fizic ă, funcțională sau
economic ă cu o altă proprietate.

Valoarea întreprinderii

Definiția IVSC : Valoarea afacerii este valoarea global ă a unei întreprinderi care va
continua s ă funcționeze și în care repartizarea acestei valori globale a afacerii, pe p ărțile ei
componente, se face func ție de contribu ția lor la afacerea total ă și nu func ție de valoarea
de piață însumată a componentelor ei.
Valoarea intrinsec ă a acțiunii este pre țul care este justificat pentru o ac țiune atunci
când sunt lua ți în considerare factorii primari de influen ță. Altfel spus, este valoarea real ă a
acțiunii, care este diferit ă de prețul curent de pia ță al acesteia. Este o valoare subiectiv ă, în
sensul că analistul trebuie s ă utilizeze propriile sale judec ăți pentru a o determina, deoarece
estimările valorii intrinseci vor fi diferite de la un analist la altul.
Analistul financiar poate estima valoarea intrinsec ă prin examinarea atent ă a
următorilor factori care afecteaz ă valoarea unei ac țiuni:
1 Valoarea activelor/propriet ăților firmei;
2 Profiturile viitoare probabile;
3 Dividendele viitoare probabile;
4 Rata de cre ștere viitoare probabil ă;
Principii fundamentale de evaluare. Pr incipii de evaluare a întreprinderii

Principii fundamentale de evaluare
Exista un set de principii incluse in fundamentele evalu ării. Ele sunt deopotriv ă
valabile in evaluarea afacerilor, propriet ăților imobiliare, ma șinilor si echipamentelor sau
activelor necorporale.

Evaluarea întreprinderii
41. Principiul anticip ării: valoarea provine din beneficiile viitoare anticipate care urmeaz ă
a fi generate de proprietatea de ținută..
2. Principiul substitu ției: atunci când pe pia ța sunt disponibile mai multe bunuri similare
cu preturi diferite, acela care are pre țul cel mai mic se va epuiza primul.
3. Principiul schimb ării: schimbarea este rezultatul ac țiunii legii cauza efect.
Schimbările care apar in cadrul for țelor care creeaz ă sau influen țează valoarea (unei
proprietăți sau afaceri) sunt continue, unele grad uale altele rapide. Deprecierea fizica
sau funcțională a activelor se încadreaz ă in categoria schimb ărilor cu impact gradual
asupra valorii.
4. Principiul cererii si ofertei : prețul unei m ărfi (propriet ăți) variază direct dar nu
neapărat si propor țional cu cererea si invers, dar nu neap ărat propor țional cu oferta.
Atunci când pe pia ța sunt oferite mai multe alternative investi ționale (obliga țiuni,
acțiuni, firme închise, unit ăți operaționale etc.) care cumuleaz ă o oferta mai mare
decât cererea solvabila, realizarea echilibrului cerere-oferta va determina sc ăderea
preturilor de vânzare.
5. Principiul contribu ției: valoarea unei p ărți componente a unei propriet ăți/ afaceri
depinde de cat de mult contribuie aceasta la valoarea întregului sau de cat de mult
reduce valoarea întregului absenta sa. Este un principiu care ajuta la în țelegerea clar ă
a adevărului ca nu toate costurile înseamn ă valoare si, de asemenea, permite estimarea
valorii in cazuri particulare, cum ar fi: divizarea, fuziunea, recapitalizarea etc.

5.2. Principii de evaluare a întreprinderii
In evaluarea întreprinderii exista un set specific de principii care va fi dezvoltat in continuare.
Principiul 1 Valoarea întreprinderii este echivalent ă cu valoarea prezent ă a tuturor
fluxurilor viitoare anticipate care deriv ă din dreptul de proprietate asupra capitalului firmei.
Principiul 2 Atunci când valoarea este definit ă ca "valoarea actualizat ă a tuturor
câștigurilor viitoare anticipate care deriv ă din dreptul de proprietate", valoarea are 2
componente distincte: comercial ă (sau transferabil ă) și necomercial ă(sau valoare pentru
proprietar).
Acest principiu relativ simplu de exprimat este uneori greu de cuantificat, pentru ca,
așa cum s-a ar ătat, o condi ție importanta a manifest ării valorii este determinat ă de
transferabilitatea propriet ății și deci, evaluatorul trebuie sa discern ă și sa cuantifice valoarea
netransferabil ă care apar ține proprietarului actual în virtutea atributelor sale personale,
incluzând în valoarea de pia ța doar valoarea comerciala (transferabila).
Principiul 3 Valoarea este estimat ă la un anumit moment de timp. Ea este o func ție de
informațiile cunoscute și previziunile f ăcute numai la acel moment de timp.
Întreprinderea ca obiect al cercet ărilor și practicii economice (inclusiv al evalu ării)
este poate cea mai apropiata de conceptul filososfic “totul curge”. Întreprinderile sunt în
continuă evoluție ca rezultat al vânz ării sau cump ărării de active, linii de fabrica ție,
schimbării managementului, modific ării aranjamentelor financiare, schimb ărilor din ramura
și a situa ției concuren țiale. Fiecare și toate aceste schimb ări influen țează evoluția
întreprinderii și conduc la modificarea valorii ei. Prin urmare, valoarea corespunde unui
anume moment de timp.
Principiul 4 Piața determin ă rata de fructificare a capitalului a șteptată de investitor.
Costul capitalului sau rata de fructificare a capitalului are un rol esen țial în estimarea
valorii de pia ța a întreprinderii. De asemenea, evaluatorul trebuie sa în țeleagă ca la un anumit
moment de timp, for țele pieței sunt cele care determin ă ratele de fructificare a capitalului,
așteptate de investitori. Aceste for țe sunt determinate îndeosebi de:
a) condițiile economice generale, dar în mod deosebit ratele dobânzilor la creditele pe
termen scurt și lung;
b) situația echilibrului cerere – oferta pe pia ța investi țiilor în general și a
întreprinderilor în special;

Evaluarea întreprinderii
5c) categoria de cump ărători de pe pia ță, motivația lor și filosofia de investi ție a
fiecăruia. Evident c ă fiecare categorie are a șteptări specifice referitoare la fructificarea
capitalului și atitudinea lor va influen ța performan țele generale ale pie ței de capital.
Principiul 5 Valoarea întreprinderii depinde direct de performan ța acesteia de a genera
în viitor fluxuri pozitive la dispozi ția proprietarilor, cu excep ția cazurilor când lichidarea
conduce la o valoare mai mare.
În cadrul concep ției de continuitate a activit ății întreprinderii, valoarea este estimat ă
prin aplicarea unei rate de actualizare adecvate în condi țiile alegerii unor fluxuri financiare
viitoare ob ținute dup ă plata impozitului pe profit.
Acceptând c ă piața “dicteaz ă” rata de fructificare a capitalului și că aceasta în cele mai
multe cazuri se afl ă într-un interval relativ restrâns, este clar c ă valoarea unei întreprinderi
variază direct propor țional cu performan ța ei de a genera în viitor fluxuri pozitive pentru
remunerarea capitalului investitorilor. Logic în țelegem c ă valoarea estimata pe principiul
continuității nu poate fi mai mica decât valoarea de lichidare a afacerii
Principiul 6 Cu cât este mai mare valoarea activelor tangibile (estimat ă ca valoare de
utilizare sau de lichidare) cu atât es te mai mare valoarea întreprinderii.
Acest principiu se fundamenteaz ă pe următoarele elemente:
ƒ valoarea la utilizare pres upune continuitatea activit ății întreprinderii evaluate. De
exemplu, activele tangibile cum ar fi cl ădirile sau echipamente cu utilizare unic ă, au de
obicei o "valoare de utilizare” mai mare decât "valoarea de lichidare". Teoretic, atunci
când se estimeaz ă activul net corectat, cu cât este mai mare valoarea activelor tangibile, cu
atât este mai mare suma necesar ă de investit pentru a intra în domeniul în care
funcționează întreprinderea. Rezult ă un cost mai mare de intrare în ramura, o probabilitate
mai mică de concuren ță și, de asemenea, o rat ă de fructificare cerut ă de cump ărător mai
mică. Aplicarea acestui ra ționament trebuie s ă reflecte condi țiile unei situa ții date.
ƒ deși se presupune continuitatea activit ății întreprinderii, toate previziunile pe care le
realizează un investitor ra țional iau în calcul și probabilitatea de faliment. La data
cumpărării întreprinderii, activul net al firmei va avea o valoare de lichidare. Teoretic, cu
cât valoarea de lichidare la data evalu ării este mai mare, cu atât riscul cump ărătorului este
mai mic și prin urmare rata de fructificare a șteptată de cumpărător este mai mic ă.
Principiul 7 În majoritatea cazurilor participa ția de control are o valoare unitar ă mai
mare decât participa ția minoritar ă, atunci când acestea sunt estimate separat.
Este important s ă se facă deosebirea între estimarea valorii totale a întreprinderii și
estimarea valorii individuale a participa țiilor pe care le au diferi ți acționari ai întreprinderii.
Controlul de ținut de un ac ționar sau de un grup de ac ționari care ac ționează coerent în
luarea deciziilor în virtutea unui acord, asigur ă în primul rând alegerea membrilor consiliului
de Administra ție și apoi controlul opera țiilor întreprinderii și strategia acesteia.
Un acționar cu participa ție minoritar ă nu va putea controla semnificativ fluxul de
lichidități generat de firma și ca urmare a acestui dezavantaj valoarea unitar ă a participa ției
sale este inferioar ă față de valoarea unitar ă a participa ției majoritare.

Procesul de evaluare a întreprinderii

Procesul de evaluare reprezint ă o procedur ă sistematic ă utilizată pentru estima într-o
manieră credibilă o anumit ă valoare a întreprinderii.
Procesul de evaluare începe prin identificarea de c ătre evaluator a întreprinderii de
evaluat și a bazei de evaluare și se încheie odat ă cu raportarea c ătre client a concluziilor.
Evaluarea întreprinderii este un proces complex și sistemic, nici una din etapele avute în
vedere neavând un scop în sine ci servind la judecata valorii finale care va fi estimat ă de către
evaluator.
I. Definirea problemei Primul pas intr-o evaluare este formularea clara a obiectului și
scopului raportului pe care-l va realiza evaluatorul (echipa de evaluare). Aceasta etapa va

Evaluarea întreprinderii
6preciza clar, atât pentru evaluator cat si, la fel de important, pentru client bazele și limitele
evaluării și va elimina orice neclaritate in leg ătură cu speța respectiva.
a) identificarea întreprinderii evaluate
Aceasta presupune stabilirea coordonate lor firmei ce va face obiectul evalu ării:
denumirea, forma de proprietate, sediul social, ramura de activitate, proprietarii,
managementul etc.
b) identificarea pachetului de ac țiuni evaluat
Se va stabili exact proprietatea evaluata și proprietarul acelui pachet de ac țiuni. De
asemenea, se va avea in vedere marketabilitate propriet ății evaluate, orice restric ție cu privire
la tranzac ționarea respectivei propriet ăți (drept de preem țiune, acorduri de necompeti ție, orice
acorduri speciale).
c) Scopul evalu ării, clientul și destinatarul raportului
Utilizarea se refera la modul in care un client folose ște informa țiile din raportul de
evaluare. Tot in cadrul acestui punct va fi prezentat clientul și destinatarul raportului de
evaluare.
d) definirea valorii estimate
Scopul procesului de evaluare este acela de a estima valoarea dreptului de proprietate
asupra unei p ărți din capitalul unei întreprinderi sau asupra întregului capital. Prezentarea
scrisa a valorii estimate explica informa țiile selectate și modul lor de analiza, sus ține logica și
credibilitatea valorii finale.
e) data evalu ării și data raportului de evaluare
Importanta datei evalu ării a fost în țeleasă încă de la prezentarea principiilor de
evaluare a întreprinderii când s-a ar ătat ca valoarea este estimat ă la un anumit moment de
timp. Ea este o func ție de informa țiile cunoscute și previziunile f ăcute numai la acel moment
de timp.
Data evalu ării trebuie specificata datorita faptului ca factorii care influen țează
valoarea firmei se modific ă permanent. Valoarea de pia ța fiind perceputa ca o reflectare a
percepțiilor participan ților pe pia ța iar schimb ările care au loc pe pia ța afacerilor pot influenta
semnificativ valoarea.
Data raportului de evaluare este întotdeauna o data prezenta, respectiv data la care s-a
redactat acel raport.
f) ipoteze și condițiile limitative
Acestea se include in raportul de evaluare pentru: a proteja evaluatorul; a informa și
clientul și alți utilizatori ai raportului de evaluare. Aceste ipoteze și condiții limitative
definesc sfera responsabilit ății evaluatorului.

II. Diagnosticul întreprinderii – Prin diagnosticarea unei firme, in vederea evalu ării,
se urmărește sintetic eviden țierea a doi parametrii cheie: rentabilitatea și riscul. Cunoa șterea
tuturor laturilor activit ății acesteia, respectiv comerciala, juridica, tehnica, resurse umane,
financiara etc.; precum și a punctelor forte și punctelor slabe corespunz ătoare fiec ăreia este
de natura sa permit ă evaluatorului fundamentarea judeca ții valorii întreprinderii. Diagnosticul
furnizează informațiile necesare aprecierii situatei trecute și prezente, care constituie o baza
pentru estimarea elementelor și variabilelor ‘cheie’ ce trebuie avute in vedere in cazul
aplicării diferitelor metode de evaluare. Realiza rea diagnosticului unei firme in scopul
evaluării presupune parcurgerea urm ătoarelor etape:
• stabilirea problemelor supuse analizei;
• asigurarea informa țiilor și analiza documentelor care stau la baza lor;
• analiza și prezentarea rezultatelor intr-un raport.

Pentru evaluarea unei întreprinderi, diagnosticul poate fi structurat in: diagnostic juridic,
tehnic, al resurselor umane, comercial și financiar.
a) diagnosticul comercial – Acesta vizeaz ă analiza pie ței pe care opereaz ă

Evaluarea întreprinderii
7întreprinderea. Obiectivul urm ărit este estimarea pie ței actuale și potențiale a
întreprinderii și a poziției sale pe pia ța.
b) diagnosticul juridic – Diagnosticul juridic are drept sc op analiza aspectelor legale
privind activitatea firmei evaluate.
c) diagnosticul opera țional – Aceasta presupune o analiz ă detaliată a factorilor
tehnici de produc ție, a tehnologiilor de fabrica ție a produselor, precum și a
organizării produc ției și a muncii.
d) diagnosticul resurselor umane și a managementului – Acesta are în vedere
cunoașterea de c ătre evaluator a resurselor umane din punct de vedere al evolu ției,
structurii, comportamentului și eficientei utiliz ării lor, precum și prezentarea și
analiza echipei de conducere a întreprinderii.
e) Diagnosticul financiar – Diagnosticul întreprinderii reprezint ă interfața necesar ă
pentru aplicarea metodelor de evaluare și judecarea valorii finale, el se
finalizeaz ă printr-o sintez ă a concluziilor rezultate din analiza firmei.

III. Abord ări ale evalu ării întreprinderii – Procesul de evaluare este util pentru
estimarea credibil ă a valorii definite, bazat ă pe analiza tuturor informa țiilor disponibile
(îndeosebi în diagnosticul întreprinderii). Evaluatorul va estima valoarea firmei prin metode
și tehnici specifice, care reflect ă trei abord ări distincte în evaluarea firmei. În mod
fundamental nu exist ă decât trei modalit ăți (abordări) de a ajunge la valoarea unei
întreprinderi:
(A) Abordarea pe baza de active
(B) Abordarea pe baza de venit
(C) Abordarea prin compara ție
În principiu, un evaluator poate folosi într-un raport de evaluare toate cele trei abord ări
in toate estim ările de valori ale întreprinderii. Utilizarea metodelor care se înscriu in
abordările respective depinde de tipul de întreprindere, situa ția acesteia la data evalu ării,
calitatea și cantitatea informa țiilor disponibile, scopul evalu ării etc.

(A) Abordarea pe baza de active (patrimoniala) – Abordarea bazat ă pe active se bazeaz ă in
mod esen țial pe principiul substitu ției care spune ca un activ nu valoreaz ă mai mult decât
costul de înlocuire al tuturor p ărților sale componente. In cadrul acestei abord ări
evaluatorul va corecta bilan țul care reflecta valori contabile (influen țate in mare m ăsura
de costul istoric) cu un bilan ț care reflect ă pentru toate activele (atât corporale cat și
necorporale) și toate datoriile, valoarea lor de pia ță sau o alt ă valoare corespunz ătoare
(adecvată).
(B) Abordarea pe baza de venit – Aceasta abordare se bazeaz ă in primul rând pe principiul
anticipării care afirma ca valoarea provine din beneficiile viitoare anticipate care urmeaz ă
a fi generate de proprietatea de ținuta . In abordarea pe baz ă de venit se estimeaz ă
valoarea unei întreprinderi, prin determinarea valorii prezente a veniturilor anticipate.
Cele dou ă metode uzuale ale abord ării prin venit sunt capitalizarea profitului și
actualizarea cash-flow-ul (sau a dividendelor).
(C) (C) Abordarea prin compara ție – Atunci când sunt disponibile mai multe tranzac ții cu
întreprinderi similare și relevante aceasta este poate cea mai buna abordare pentru a
realiza o estimare credibila a valorii de pia ța. In abordarea prin compara ție, evaluatorul
este pus in situa ția de a aprecia gradul de similitudine intre firma evaluata și tranzacțiile
comparabile dar și diferențele intre acestea.

IV. Reconcilierea valorii și estimarea valorii finale – Etapa finala a procesului de
evaluare o reprezint analiza sistemic ă a rezultatelor ob ținute din aplicarea mai multor metode
și stabilirea unei opinii in leg ătura cu valoarea finala. Chiar daca evaluatorul trebuie sa
revadă toata activitatea realizata, totu și aceasta este etapa cu cel mai mic volum de munca dar

Evaluarea întreprinderii
8care implica poate cel mai mult judecata și experien ța evaluatorului. El trebuie sa analizeze
credibilitatea și aplicabilitatea fiec ărei abordări la speța respectiva, sa în țeleagă și să explice
diferențele intre rezultatele aplic ării mai multor metode, sa analizeze gradul de credibilitate și
relevanta al tuturor informa țiilor care au stat la baza aplic ării fiecărei metode etc. și astfel sa
propună o valoare (sau un interval de valori).