Evaluarea Integrata A Calitatii Mediului In Spatiile Rezidentiale [614214]

1
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ……………………… 9

1. SPAȚIILE REZIDENȚIALE – COMPONENTĂ STRUCTURALĂ ȘI
FUNCȚIONALĂ A AȘEZĂRILOR UMANE ………………………….. ………… 13
1.1. Tipologii de spații rezidențiale după structură ………………………….. . 14
1.2. Tipol ogii de spații rezidențiale după funcționalitate …………………… 20
1.3. Relația spațiilor rezidențiale cu alte structuri urbane ………………….. 21
1.4. Expansiunea spațiilor rezidențiale ………………………….. ……………….. 22
1.4.1. Factori cu influență în expansiunea spațiilor rezidențiale ……. 22
1.4.2. Forme de expansiune a spațiilor rezidențiale ……………………… 25
1.4.3. Efecte ale expansiunii spațiilor rezidențiale ……………………….. 31
1.5. Caracteristicile periferiei – spațiu preferențial pentru dezvoltarea
noului rezidențial ………………………….. ………………………….. …………………. 35
1.6. Elemente specifice noilor spații rezidențiale din zona metropolitană a
municipiului București ………………………….. ………………………….. …………. 38

2. METODE UTILIZABILE ÎN EVALUAREA INTEGRATĂ A
CALITĂȚII MEDIULUI ÎN SPAȚIILE REZIDENȚIALE …………………… 42
2.1. Surse de date pentru evaluarea calității mediului în spațiile
rezidențiale ………………………….. ………………………….. …………………………. 43
2.2. Indicatorii și indicii de mediu – mijloc și metodă de evaluare și
prezentare a calității mediului în spațiile rezidențiale ………………………… 44
2.3. Observațiile și măsurătorile directe ………………………….. ……………… 46
2.4. Chestionarele și anchete le statistice – cale de conștientizare a
necesității locuirii într -un mediu sanogen ………………………….. ……………. 47
2.5. Tehnicile GIS – instrument în generarea documentelor cartografice
de evaluare a dinamicii spațiale și temporale a calității mediului s pațiilor
rezidențiale ………………………….. ………………………….. …………………………. 48
2.6. Etape în abordarea integrată a calității mediului în spațiile
rezidențiale ………………………….. ………………………….. …………………………. 49
2.6.1. Evaluarea pretabilității terenurilor pentru dezvoltarea spațiilor
rezidențiale ………………………….. ………………………….. ……………………… 51

2
2.6.2. Identificarea surselor permanente și conjucturale de pertubare
a proprietăților fizice, chimice sau biologice ale mediului spațiilor
rezidențiale și a factorilor care pot condiționa agresivitatea lor …….. 51
2.6.3. Caracterizarea internalităților și externalităților de mediu
generate de sursele de perturbare/degradare ………………………….. …… 52
2.6.4. Evaluarea calității mediului în spațiile rezidențiale …………….. 53
2.6.5. Evaluarea expunerii categoriilor de rezidenți la modificări ale
parametrilor fizici, chimici sau biologici ai mediului extern și intern,
precum și a consecințelor expunerii ………………………….. ……………….. 53
2.6.6. Identificarea categoriilor de reacții la schimbările apărute în
calitatea mediului spațiilor rezidențiale ………………………….. ………….. 54

3. PRETABILITATEA AMPLASAMENTULUI SPAȚIILOR
REZIDEN ȚIALE ………………………….. ………………………….. ……………………. 55
3.1. Starea de sanogeneză a amplasamentului spațiilor rezidenția le ……. 56
3.1.1. Elemente ale cadrului natural ………………………….. ………………. 56
3.1.2. Vulnerabilitatea la riscuri naturale și tehnogene a spațiilor
rezidențiale ………………………….. ………………………….. ……………………… 66
3.2. Insula de căldură și agresivit atea ei asupra spa țiilor reziden țiale ….. 70
3.3. Accesibilitatea parcurilor urbane – amplificator al favorabilității
amplasamentelor rezidențiale ………………………….. ………………………….. … 76

4. SPAȚIILE REZIDENȚIALE – RECEPTOR AL EFECTELOR
INDUSE DE SURSELE DE DEGRADARE A MEDIULUI …………………. 86
4.1. Modelele de consum – sursă generatoare de probleme de mediu în
spațiile rezidențiale ………………………….. ………………………….. ………………. 86
4.1.1. Modele de consum legate de locuire ………………………….. ……… 89
4.1.2. Energie ………………………….. ………………………….. …………………. 93
4.1.3. Alimentație ………………………….. ………………………….. ……………. 96
4.1.4. Curățenie, igienă și estetică ………………………….. …………………. 98
4.1.5. Recreere ………………………….. ………………………….. ……………… 100
4.1.6. Substanțe pe riculoase utilizate în locuință ………………………… 104
4.2. Sursele de degradare externe ………………………….. …………………….. 105
4.2.1. Sursele de degradare industriale – modelator al calității
mediului în spațiile rezidențiale ………………………….. ……………………. 108

3
4.2.2. Sursele de degradare medicale – amplificator al riscurilor
biologice în spațiile rezidențiale ………………………….. …………………… 113
4.2.3. Transporturile ………………………….. ………………………….. ……… 115
4.2.4. Spațiile comerciale ………………………….. ………………………….. .. 116

5. SPAȚIILE REZIDENȚIALE – GENERATOARE DE PROBLEME
DE MEDIU ………………………….. ………………………….. ………………………….. 119
5.1. Amprenta ecologică – expresie a consumului de spațiu biologic
productiv ………………………….. ………………………….. ………………………….. 119
5.1.1. Amprenta spațială ………………………….. ………………………….. … 120
5.1.2. Amprenta energetică ………………………….. …………………………. 124
5.2. Rolul spațiilor rezidențiale în definirea calității aerului …………….. 129
5.3. Proiecția spațiilor rezidențiale în calitatea apelor ……………………… 132
5.3.1. Spațiile rezidențiale – consumatoare de apă …………………….. 132
5.3.2. Spațiile reziden țiale – perturbatoare ale proceselor de scurgere
și infiltrare a apei ………………………….. ………………………….. …………… 134
5.3.3. Spațiile rezidențiale – producătoare de ape uzate menajere .. 137
5.4. Biodiversitatea spațiilor rezidențiale între conservare și diversificare
antropică ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 141
5.5. Producerea deșeurilor la nivelul spațiilor rezidențiale ………………. 142
5.6. Evaluarea utilizării substanțelor și deșeurilor periculoase în spațiile
rezidențiale ………………………….. ………………………….. ……………………….. 147
5.7. Spațiile rezidențiale generatoare de conflicte sociale ………………… 149

6. PARA METRI CALITATIVI ȘI CANTITATIVI DE DEFINIRE A
CALITĂȚII MEDIULUI INTERIOR ÎN SPAȚIILE REZIDENȚIALE .. 151
6.1. Calitatea aerului interior ………………………….. ………………………….. . 151
6.1.1. Calitatea aerului în locuințele monitorizate ……………………… 155
6.1.2. Percepția calității aerului intern ………………………….. …………. 168
6.1.3. Factori care influențează calitatea aerului intern. …………….. 169
6.2. Zgomotul în spațiile rezidențiale – element de discon fort al
locuirii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 173
6.2.1. Surse de zgomot receptate de locuințele analizate din municipiul
București ………………………….. ………………………….. ………………………. 174
6.2.2. Nivel mediu al sunetului în locuințe din municipiul București 177

4
6.3. Calitatea apei potabile – indicator de evaluare a stării mediului în
spațiile rezidențiale ………………………….. ………………………….. …………….. 179
6.4. Evaluarea multicriterială a calității mediului în spațiile și ariile
rezidențiale ………………………….. ………………………….. ……………………….. 181
6.5. Sindromul clădirilor bolnave – expresie a stării mediului spațiilor
rezidențiale ………………………….. ………………………….. ……………………….. 183

7. ADAPTABILITATEA SPAȚIILOR REZIDENȚIALE LA
SCHIMBĂRILE ACTUALE DE MEDIU ………………………….. …………….. 186
7.1. Schimbările actuale de mediu și proiecția lor în calitatea spațiilor
rezidențiale ………………………….. ………………………….. ……………………….. 187
7.2. Adaptarea spațiilor rezidențiale la reducerea impactului asupra
mediului și îmbunătățirea calității locuirii ………………………….. …………. 190
7.3. Domenii prioritare de acțiune în direcția dezvoltării spațiilor
rezidențiale sustenabile ………………………….. ………………………….. ………. 194
7.3.1. Eficiența energetică ………………………….. ………………………….. . 194
7.3.2. Energiile regenerabile ………………………….. ……………………….. 195
7.3.3. Folosirea durabilă a resurselor de apă ………………………….. .. 195
7.3.4. Tehnici și materiale de construcție cu impact redus asupra
mediului ………………………….. ………………………….. ………………………… 196
7.3.5. Diminuarea cantităților de deșeuri ………………………….. ……… 198
7.3.6. Reducerea toxicității în spațiile rezidențiale ……………………… 198
7.3.7. Durabilitatea spațiilor rezidențiale ………………………….. ……… 198

Despre proiect ………………………….. ………………………….. ………………………. 202

SUMARRY ………………………….. ………………………….. ………………………….. 209

Index al figurilor ………………………….. ………………………….. …………………… 230
Index al tabelelor ………………………….. ………………………….. …………………… 235

BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. …………………… 237

5
TABLE OF CONTENT S

INTRODUCTION ………………………….. ………………………….. ……………………. 9

1. RESIDENTIAL AREAS – STRUCTURAL AND F UNCTIONAL
COMPONENT OF HUMAN SETTLEMENTS ………………………….. ………. 13
1.1. Typologies of residential spaces according to structure ………………. 14
1.2. Typologies of residential spaces according to functionality ………… 20
1.3. The relation between residential areas and other urban structures … 21
1.4. Residential expansion ………………………….. ………………………….. ……. 22
1.4.1. Factors influencing the expansion of residential areas ………… 22
1.4.2. Expansion forms of residential areas ………………………….. …….. 25
1.4.3. Effects of residential expansion ………………………….. …………….. 31
1.5. Characteristics of the periphery – preferred space for residential
expan sion ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 35
1.6. Specific elements for n ew residential spaces from the Bucharest
metropolitan area ………………………….. ………………………….. …………………. 38

2. METHODS USED IN THE INTEGRATED ENVIRONMENTAL
ASSESSMENT IN RESIDENTIAL AREAS ………………………….. ………….. 42
2.1. Data sources for assessing environmental quality in residential
space s ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 43
2.2. Environmental indicators and indices – method and mean of
assessing and presenting environmental quality in residential areas ……. 44
2.3. Direct observations and measurements ………………………….. ………… 46
2.4. Questionnaires and statistical enquires – methods of increasing the
awareness for living in a healthy environment ………………………….. …….. 47
2.5. GIS techniques – tool in generating cartographic documents for
assessing the spatial and temporal dynamic of environmental quality in
residential areas ………………………….. ………………………….. …………………… 48
2.6. Stages in the integrated approach of envi ronmental quality in
residential areas ………………………….. ………………………….. …………………… 49
2.6.1. Assessing land favourability for the development of
residential area s ………………………….. ………………………….. ………………. 51

6
2.6.2. Identifying permanent and incidental sources of perturbation for
the physical, chemical and biological components in resident ial
environments, and the factors influencing their aggressiveness ………. 51
2.6.3. Characterising environmental internalities and externalities
generated by the perturbation/degradation sources ………………………. 52
2.6.4. Assessing environmental quality in residential areas …………… 52
2.6.5. Assessing the exposure of residents to changes in the physical,
chemical and biological parameters of internal and external
environments, and the consequences of their exposure ………………….. 53
2.6.6. Identifying categories of reactions to changes in the
environmen tal quality of residential areas ………………………….. ………. 54

3. THE FAVOURABILITY OF RESIDENTIAL AREAS
EMPLACEMENT ………………………….. ………………………….. …………………… 55
3.1. The health state of residential areas emplacement ……………………… 56
3.1.1. Elements of the natural environment ………………………….. …….. 56
3.1.2. Vulnerability to natural and technological risks in
residential areas ………………………….. ………………………….. ………………. 66
3.2. Urban heat island and its influence upon residential areas ………….. 70
3.3. The accessibility of urban parks – amplifier for the favourability of
residential area s emplacement ………………………….. ………………………….. .. 70

4. RESIDENTIAL AREAS – RECEIVER OF EFFECTS INDUCED BY
ENV IRONMENTAL DEGRADATION SOURCES ………………………….. .. 86
4.1. Consumption models – source of environmental problems in
residential areas ………………………….. ………………………….. …………………… 86
4.1.1. Housings related consumption models ………………………….. …. 899
4.1.2. Energy ………………………….. ………………………….. ………………….. 93
4.1.3. Food ………………………….. ………………………….. …………………….. 96
4.1.4. Cleaning, sanitation and aesthetics ………………………….. ………. 98
4.1.5. Recreation ………………………….. ………………………….. …………… 100
4.1.6. Hazardous substances ………………………….. ……………………….. 104
4.2. External degradation sources ………………………….. ……………………. 105
4.2.1. Industrial degradation sources – environmental modeller in
residential areas ………………………….. ………………………….. …………….. 108

7
4.2.2. Medical degradation sources – amplifier of biological risks in
residential areas ………………………….. ………………………….. …………….. 113
4.2.3. Transports ………………………….. ………………………….. …………… 115
4.2.4. Commercial areas ………………………….. ………………………….. … 116

5. RESIDENTIAL AREAS – GENERATORS OF ENVIRONMENTAL
PROBLEMS ………………………….. ………………………….. …………………………. 119
5.1. The ecological footprint – expression of the consumption of
biologically productive space ………………………….. ………………………….. . 119
5.1.1. The spatial footprint ………………………….. ………………………….. 120
5.1.2. The energy footprint ………………………….. ………………………….. 124
5.2. The role of residential areas in defining air quality ………………….. 129
5.3. The projection of residential areas in water quality ………………….. 132
5.3.1. Residential areas – consumers of water ………………………….. . 132
5.3.2. Residential areas – modifiers of water flows …………………….. 134
5.3.3. Residential areas – producers of domestic waste waters …….. 137
5.4. Biodiversity of residential areas between conservation and human
diversification ………………………….. ………………………….. ……………………. 141
5.5. Wastes management in residential areas ………………………….. …….. 142
5.6. Assessing the use of hazardous substances and wastes in residential
areas ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 147
5.7. Residential areas – generators of social conflicts ……………………… 149

6. QUALITATIVE AND QUANTITATIVE PARAMETERS FOR
DEFINING INDOOR ENVIRONMENTAL QUALITY IN RESIDENTIAL
AREAS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 151
6.1. Indoor air quality ………………………….. ………………………….. ………… 151
6.1.1. Indoor air quality in monitored buildings …………………………. 155
6.1.2. Indoor air quality perception ………………………….. ……………… 168
6.1.3. Factors influencing indoor air quality ………………………….. …. 169
6.2. Noise in residential areas – element of housing discomfort ……….. 173
6.2.1. Noise sources in housings from Bu charest ……………………….. 174
6.2.2. Average noise levels in housings from Bucharest ………………. 177
6.3. The quality of drinking water – indicator for defining environmental
quality in residential areas ………………………….. ………………………….. …… 179

8
6.4. Multicriterial environmental assessment in residential areas ……… 181
6.5. The sick buildings syndrome – expression of environmental health in
residential areas ………………………….. ………………………….. …………………. 183

7. THE ADAPTABILITY OF RESIDENTIAL AREAS TO PRESENT
ENVIRONMENTAL CHANGES ………………………….. ……………………….. 186
7.1. Present environmental changes and their projection in the quality of
residential area s ………………………….. ………………………….. …………………. 187
7.2. The adaptability of residential areas for reducing environmental
impacts and improving housing quality ………………………….. …………….. 190
7.3. Priority areas of action in the development of sustainable residential
areas ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 194
7.3.1. Energetic efficiency ………………………….. ………………………….. . 194
7.3.2. Renewable ene rgies ………………………….. ………………………….. . 195
7.3.3. Sustainable use of water resources ………………………….. ……… 195
7.3.4. Construction techniques and materials with low environmental
impact ………………………….. ………………………….. ………………………….. 196
7.3.5. Waste reduction ………………………….. ………………………….. ….. 1988
7.3.6. Toxicity reduction ………………………….. ………………………….. …. 198
7.3.7. Sustainability of resident ial areas ………………………….. ……….. 198

Project description ………………………….. ………………………….. …………………. 202

SUMARRY ………………………….. ………………………….. ………………………….. 209

Index of figures ………………………….. ………………………….. …………………….. 230
Index of tables ………………………….. ………………………….. ………………………. 235

REFERENCES ………………………….. ………………………….. ……………………. 2377

9
INTRODUCERE

Trendul consumist al societății determină impacturi cu proiecție socială,
economică și în mediu din ce în ce mai dificil de gestionat , ce ajung să îi
afecteze inclusiv pe cei care sunt la originea lor . Dezvoltarea durabilă,
economia verde, rețelele de arii protejate, centurile verzi și alte soluții
pentru diminuarea agresivității societății umane asupra mediului au o
eficiență modestă, mai ales din cauza disponibilității reduse în acceptarea
schimbării actualului mod de percepție și exploatare a mediului.
Societatea actuală este în așteptarea unor soluții miraculoase de
rezolvare a numeroaselor probleme din prezent , fără a fi afectat stilul de
viață centrat pe consum ce tinde să se generalizeze la nivel mondial . De
altfel, nici un grup social nu pare a accepta să renunț e la un nivel de confort
pe care l -a obținut , deși întreținerea lui presupune o amprent ă soci ală și
ecologică foarte ridicate . În plus, chiar și când se investesc resurse imense
pentru a limita consumul și a realiza economii sensibile de resurse și
energie, societatea găsește și mai rapid modalități de a reinvesti aceste
economii în noi cons umuri .
În raport cu spațiile rezidențiale, se poate afirma că noțiunea de confort
cunoaște forme de manifestare dintre cele mai diversificate. Astfel, sunt
considerate necesități absolute ca locuința să fie cât mai spațioasă și extinsă ,
mai bine dotată, să aibă o arhitectură și o încadrare în peisaj care să
întruchipeze o viziune cât mai personală, să beneficieze de toate categori ile
de servicii, să fie plasată într-un spațiu cât mai liniștit, eventual fără nici un
vecin în imediata apropiere, să fie izolat ă de mediul extern pentru a fi mai
eficientă energetic și sigură în raport cu factorii naturali și antropici ce pot
introduce insecuritate. În același timp, este deja inacceptabil să fie întrerupt
și pentru un minut accesul la energie electrică, apă rece s au caldă, gaze
naturale, telefonie ori internet, să se înregistreze o temperatură care să se
abată prea mult de la 22 –230C, indiferent de anotimp. Orice miros uri,
fascicul e de lumină, sunet e, organism e, pete sau firicel e de praf, care apar și
ies din ti parul numit „normalitate”, sunt considerate „ameninț ări supreme ”
care trebuie anihilat e în cel mai scurt timp, chiar dacă prin modalitățile de
intervenție se introduc substanțe și produse noi în mediul interior
(odorizante, biocide, geamuri izolante reflector izante, pesticide) , mult mai
periculoase decât agentul generator . Să ai totul la îndemână este o garanție a
confortului, astfel că locuințele se transformă în consumatori și perturbatori
marcanți la nivelul așezărilor umane, dar și în veritabile depozite d e produse
alimentare, textile, încălțăminte ori chimice, în spălătorii, uscătorii, ateliere
dotate cu cele mai sofisticate echipamente ori spații expoziționale pentru
diferite decorațiuni. Aceasta cultură a „ sterilului ” este întreținută de

10
mijloacele de in formare în masă , iar multe dintre nevoile societății sunt
construite artificial și sunt derivate din consum.
De câte dintre aceste lucruri avem, însă, cu adevărat nevoie în spațiile de
locuit pentru a trăi confortabil și sănătos? Ce consecințe au alegeri le noastre
cotidiene, pe care le considerăm indispensabile și de neînlocuit? Ce
înseamnă din perspectiva stării de sănătate a populației, societății,
economiei și ecosistemelor naturale această nouă „ normalitate”? Ce soluții
au fost lansate pentru promovar ea schimbării și care este realismul lor?
Cartea își propune să dezbată probleme actuale și de interes, folosind
observații, măsurători și cartări directe realizate la nivelul unei componente
cheie a societății umane: spațiile rezidențiale. Studiile de ca z din România,
rezultate din cercetările realizate de Universitatea din București, Centrul de
Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact sunt raportate
permanent la contextul global și la cel european. Interesul deosebit pe care îl
prezintă în țelegerea acestor realități este legat de faptul că multe dintre
problemele generate de modelele de consum ale populației din spațiile
rezidențiale se întorc amplificate la nivelul lor. Sănătatea populației,
costurile de locuire ori durabilitatea diferitel or bunuri sunt afectate de
degradarea calității mediului, alimentată din ce în ce mai puternic de vectori
de agresivitate prezenți în spațiile rezidențiale. Ameliorarea lor solicită noi
intervenții, care rezolvă parțial problemele inițiale, dar le amplific ă pe
termen scurt, mediu și lung pe cele ale întregii societății.
În același timp, s chimbările economice și politice de după 1989 au
condus la modificarea vectorilor de distribuție a spațiilor rezidențiale,
acestea fie înlocuind industrialul dest ructurat sau demolat din interior ul
orașelor, fie apărând insular în vechile per iferii urbane, în franja rurur bană a
marilor orașe ori în spații cu grad de naturalitate ridicat . Mozaicul
postdecembrist se proiectează cu claritate în noile configurații spațiale
intravilane și extravilane a le noilor structuri emergente ce leagă orașul de
ruralul apropiat . Noile structuri rezidențiale au produs schimbări
demografice și socioprofesionale ale populației active, economice, culturale,
comportamentale, au modificat modelel e de consum, au remodelat
fizionomia cartierelor u rbane ori a așezărilor rurale , îndeosebi în ariile
metropolitane, prin caracteristi cile noilor forme , ce au necesitat implantări
de structuri care să acopere nevoile în continuă diversificare ale unui număr
tot mai mare de rezidenți .
Astfel , se impune o metodologie nouă de evaluare a calității mediului în
spațiile rezidențiale în care să fie pus în evidență inclusiv modul în care
expansiune a rezidențialului a acționat ca externalitate, modificând elemente
de structură, fizionomie și fiziologie a ariilor locuite .
Lucrarea este structurată în șapte capitole, care se doresc a reprezenta și
un cadru metodologic pentru evaluarea calității mediului adaptabil și pentru
alte categorii de zone funcționale din așezările umane din România.

11
Capitolul 1 sintetizează caracteristicile spațiilor rezidențiale în calitate
de componentă structurală și funcțională a așezărilor umane, relaționată
direct și indirect cu celelalte structuri urbane. Expasiunea urbană este
analizată din perspectiva factorilor determinanți (soci oeconomici,
tehnologici și instituționali), formelor de manifestare (compactă în
continuitate spațială, densifiere interioară, în salturi, dispersie urbană, sub
formă de coridor) și impacturilor specifice (sociale, economice și
environmentale), utilizând numeroase studii de caz din zona metropolitană a
municipiului București. O atenție specială este acordată investițiilor
rezidențiale noi din aglomerația urbană a municipiului București, evaluate
din perspectiva acce sului la diferite categorii de infrastructuri și servicii.
Capitolul 2 prezintă structura și actorii implicați în realizarea
studiilor pentru evaluarea calității mediului în spațiile rezidențiale ,
precum și spectrul de metode pretabile acestui scop. Caract erul
multidisciplinar al acestor studii se detașează ca o cerință obligatorie, în
contexul în care problemele de mediu din spațiile rezidențiale sunt definite
prin complexitate, diversitate, fragmentare, sinergism și sunt dependente de
atitudini și comport amente individuale.
Capitolul 3 abordează relațiile care se stabilesc între spațiil e
rezidențiale și amplasamente , influențându -le competitivitatea, starea de
sanogeneză, eficiența ecologică, socială și economică. Topostabilitatea,
adâncimea freaticului, n ivelul de contaminare al solurilor ori proximitatea
față de suprafețele oxigenante sunt considerați factori naturali cheie în
definirea pretabilității amplasamentului pentru funcția rezidențială. În
evaluarea pretabilității se iau în calcul riscurile natur ale și tehnogene,
amplitudinea unor procese determinate antropic (de exemplu, insula de
căldură urbană) ori oferta socială a spațiilor verzi.
Capitolul 4 prezintă sursele de degradare a mediului cu proiecție
directă și indirectă în calitatea mediului din s pațiile rezidențiale. Sursele de
degradare interioare sunt prezentate din perspectiva modelelor de consum
ale populației, fiind analizate modulele de locuire, alimentația rezidenților,
curățenia, igiena și estetica locuinței, siguranța și recreerea . Evalua rea
modelelor de consum ale populației s -a realizat pe un eșantion reprezentativ
de locuințe din municipiul București și a presupus obținere, prin aplicare de
chestionare, a unor informații legate de caracteristicile tehnice ale
construcțiilor, dotări inte rne, finisaje, numărul, structura și comportamentele
rezidenților. Sursele de degradare externe (industriale, transporturi,
medicale, comerciale) au fost relaționate cu spațiile rezidențiale, fiind
ilustrat rolul dual al acestora: de a genera beneficii în așezările umane și de a
produce disfuncții de mediu.
Capitolul 5 evidențiază calitatea de generator de probleme de mediu ,
definitorie pentru spațiile rezidențiale. Rolul spațiilor rezidențiale în
consumul direct sau indirect de spațiu biologic productiv es te evaluat prin

12
intermediul ampren tei ecologice, fiind determinate pentru zona
metropolitană a municipiului București amprenta ecologică fizică și
energetică. Consumul de resurse și servicii naturale se asociază frecvent cu
producerea de externalități dire cte (deșeuri lichide, solide și gazoase,
contaminanți fizici, chimici și biologici), ilustrându -se cu claritate rolul
spațiilor rezidențiale în modificarea calității aerului și apei. De asemenea,
proiecția socială a spațiilor rezidențiale și rolul în ampli ficarea conflictelor
întregește dimensiunea perturbatoare a spațiilor rezidențiale în interiorul
așezărilor umane.
Capitolul 6 evaluează calitatea mediului interior al spațiilor
rezidențiale , ca rezultantă a acțiunii surselor de degradare a mediului și a
factorilor de influență permanenți și conjuncturali. Folosind ca studii de caz
locuințe din municipiul București, sunt prezentate aspecte legate de calitatea
aerului, poluarea fonică și calitatea apei potabile, ilustrând gravitatea
problemelor existente la indicatori precum compușii organici volatili,
pulberile în suspensie, dioxidul de carbon ori nivelul mediu al sunetului.
Valorile acestor indicatori sunt raportate la criteriile de delimitare a
clădirilor bolnave ori afectate de sindrom ul clădirilor bolna ve.
Capitolul 7 sintetizează provocările induse la nivelul spațiilor
rezidențiale de schimbările actuale de mediu (modificările climatice,
schimbarea modului de utilizare a terenurilor), indiferent dacă acestea se
manifestă la scară globală, regională sau locală. Adaptarea la aceste
schimbări actuale de mediu a impus dezvoltarea de soluții la nivelul spațiilor
rezidențiale, ce își propun să transforme așezările umane convenționale în
ecopolisuri.
Îmbinarea abordării teoretice a problemelor determinate și re ceptate de
spațiile rezidențiale cu prezentarea rezultatelor obținute prin aplicarea unor
metode de colectare a datelor fac ca această lucrare să reprezinte un
instrument real pentru planificatorii teritoriali, interesați de dezvoltarea
echilibrată a terit oriului.

13
1. SPAȚIILE REZIDENȚIALE – COMPONENTĂ
STRUCTURALĂ ȘI FUNCȚIONALĂ A AȘEZĂRILOR
UMANE

Spațiile rezidențiale reprezintă componenta fundamentală a oricărei
așezări umane stabile (Suditu 2005 ), fiind constituite din ansambluri de
locuințe, infrast ructuri și echipamente conexe , materializate prin zone
comerciale, spații verzi, spații culturale și de educație etc. (Ianoș 2004 ).
Spațiile rezidențiale îndeplinesc două categorii de funcții: unele legate
de in divid (protejare fiziologică și psihologică, regenerare biologică și
psihică, protejarea bunurilor materiale, productiv -creative) și altele legate de
comunitate, respectiv familie (biologice, psihologice, sociale). În această
direcție, activitățile dominan te din interiorul spațiilor rezidențiale sunt
odihna, activitățile spirituale, îngrijirea corporală, comunicarea familială,
prepararea și servirea mesei, întrunirile, petrecerile, creșterea și joaca
copiilor, sportul, recreerea, curățenia și primirea oaspe ților (Derer 1985 ,
Marshall 2011 , Nae 2009a , Nae 2009b , Steiner și Butler 2007 ).
Spațiile rezidențiale se caracterizează printr -o complexitate ridicată
sub aspect social și economic (Ianoș 2007 ), determinată de diversitatea
extrem de mare a modurilor de relaționare cu spațiul de viață fizic, dar și cu
comunitățile sociale prezente la nivelul aceluiași teritoriu. Rezidențialul este
comp onenta în jurul căreia gravitează existența locuitorilor unui oraș și
căreia i se subordonează consecvent în mare măsură celelalte funcții și
structuri ale așezării umane (Ianoș 2000 ). Spațiul rezidențial este o expresie
a condițiilor naturale, a nivelului de culturalitate, a poziției soc iale, a
percepției e ndogene și exogene a raporturil or cu mediul înconjurător.
Din perspectiva mediului , spațiile rezidențiale sunt structuri marcate de
modificarea profundă a caracteristicilor, relațiilor și răspunsurilor
componentelor naturale (White 2002 ). Astfel, în mediul spațiilor
rezidențiale intervin numeroase dezechilibre în funcționarea ecosistemelor
naturale, ce se proi ectează în calitatea vieții rezidenților (Downton 2009 ).
Orașele moderne reușesc să contracareze în mare măsură efectele negative,
fie prin exportarea problemelor de mediu în spațiile limitrofe (Wali et al.
2010 , Berkowitz et al. 2003 ), fie prin creșterea durabilității (Munier 2006 ,
Langston și Ding 2001 , Verhoef și Nijkamp 2002 , White 2002 ).
Spațiile rezidențiale ale așezărilor umane din România prezintă o mare
diversit ate sub aspectul caracteristicilor legate de structură și funcții, modul
de utilizare a terenurilor și gradul de ocupare a acestora (Vânău 2011 ).
Această situație este o consecință directă a adaptărilor pe care spațiile
rezidențiale a u trebuit să le suporte în contexte istorice și socioeconomice

14
extrem de diferite. Astfel, doar în ultimul secol, sistemul de așezări umane
din România a suportat adaptări, generate de două reforme agrare (1921 și
1945), două etape de industrializare (peri oada interbelică de după 1930,
perioada comunistă de după 1958), mai multe etape de reorganizare
administrativ -teritorială (1925, 1938, 1947, 1952, 1960, 1968 etc .), o serie
de schimbări de regim politic și economic (1918, 1939, 1947, 1989) (Rey et
al. 2007 ).
Sub aspectul consecințelor actuale asupra s istemului de așezări
românesc sunt semnificative perioada comunistă (1945 –1989) și cea a
tranziției la economia de piață (1990 –2012).
Perioada comunistă este caracterizată de urbanizare și extindere
compactă a rezidențialului, sub forma marilor ansambluri imobiliare de
blocuri, în cazul orașelor, în timp ce în mediul rural s -a realizat
sistematizarea teritoriului prin coagularea unor nuclee cu caracter urban în
centrele comunelor (Andrusz et al. 1996 ). Perioada de tranziție, începută
după 1989, se remarcă prin extinderea re zidențialului în mod spontan,
neplanificat și necontrolat de către autoritățile publice (Vânău 2011 , Niță
2011 , Suditu et al. 2010 ).
1.1. Tipologii de spații rezidențiale după structură
Structura spați ilor rezidențiale reprezintă unul dintre factorii care
condiționează costurile serviciilor publice și infrastructurilor (alimentare cu
apă, canalizare, alimentare cu gaze, distribuți a agentului termic, salubrizare
etc.), funcționalitatea teritoriului, impactul asupra mediului al spațiilor
rezidențiale și modul lor de intercontectare la celelalte structuri ale
așezărilor um ane (Steiner și Butler 2007 ).
După modul de formare al spațiilor rezidențiale, acestea se pot dezvolta
în ansamblu , fiind grupări rezidențiale planificate și prin inițiative private
singulare și nesincronizate, rezultând grupări rezidențiale neplanificate,
spontane . Caracterul planificat poate fi relevat prin analiza geometriei
tramei stradale, dimensiunilor drumurilor din interior și ponderii
suprafețelor alocate unor utilizări conexe (spații de parcare, locuri de joacă,
suprafețe verzi) (Suditu 2005 , Steiner și Butler 2007 , Niță 2011 ).
Formarea arealelor rezidențiale neplanificate este specifică perioadelor
de instabilitate politică și economică, ce antreneaz ă după sine o fragilizare a
cadrului legislativ din domeniul planificării teritoriului și urbanismului
(Pătroescu et al. 2011b ).
Consecințele dezvoltării nepl anificate se referă la fragmentarea
excesivă a teritoriului (Simion 2010 , Suditu et al. 2010 ), degradarea
habitatelor naturale și a peisajelor (Pătroescu și Bordușanu 1999 , Pătroescu
și Cenac -Mehedinți 1999 ), scoat erea din circuitul agricol a unor suprafețe
mari de teren (Van Eetvelde și Antrop 2004 , Eickhout et al. 2 007, Iojă et al.

15
2011b , Niță 2011 ), accesul deficitar la serviciile publice la infrastructurile
publice (Antrop 2005 ).
Dintre criteriile utilizabile pentru clasificarea structural -morfologică
a spațiilor rezidențiale, reprezentative sunt în special tipul parcelarului ,
configurația în raport cu spațiul stradal , volumetria și densitatea
construcțiilor (Tabel 1.1).
Tabel 1.1. Categorii de spații rezidențiale în funcț ie de criterii structurale (PUG
București 1998)
Nr.
crt. Criterii de
clasificare Categorii de spații rezidențiale
1. Tipul
parcelarului 1. Rezidențial rezultat din evoluția localității în tim p.
2. Rezidențial creat prin lotizare sau prin extinderea
localității pe terenuri agricole (prin operațiuni simple de
topometrie sau urbanistice).
2. Configurația
în raport cu
spațiul
stradal 1. Rezidențial spontan ordonat în raport cu traseul liber
(rezultat din evoluția în timp) al străzilor, efect al
regleme ntărilor urbanistice anterioare.
2. Rezidențial geometric ordonat în raport cu trasee
prestabilite (prin parcelare, străpunge ri ale arterelor de
circulație).
3. Rezidențial diferențiat în raport cu distanța față de stra dă
a clădirilor de pe o parcelă.
4. Rezidențial de ti p urban, cu reminiscențe rurale.
5. Rezide nțial de tip rural.
3. Volumetria 1. Rezid ențial continuu sau discontinuu.
2. Rezidențial cu înălțime mică (P – P+2 niveluri), medie
(P+3,4 nivelu ri), mare (peste P+4 niveluri).
3. Mod de terminare al volumelor (terasă, acoperiș).
4. Densitatea
construcț iilor 1. Rezidențial continuu.
2. Rezidențial discontinuu.
3. Rezidențial rarefiat.
Pentru spațiile rezidențiale izolate din zonele metropolitane,
semnificative sunt și distanțele în raport cu perimetrul așezării celei mai
apropiate ori față de areale cu funcții sensibile, de exemplu păduri ( Fig. 1.1)
și spații acvatice ( Fig. 1.2). Izolarea în raport cu localitățile preexistente
impune adaptări specifice ale spațiilor rezidențiale, legate de asigurarea
condițiilor de viață. Astfel, sistemele rudimentare de alimentare cu apă,
canalizare și management al deșeurilor determină probleme de mediu, a
căror gravitate crește în situația prezenței în proximitate a unor funcții
sensibile (Pătroescu și Bordușanu 1999 ).
Din perspectiva mediului, relevantă este diferențierea în funcție de
modul de utilizare a terenului, distingînd u-se, în funcție de numărul și
suprafața desfășurată a unităților locative raportate la mărimea loturilor, dar
și de procentul de ocupare al solului, trei categorii de acoperire a terenului
prin rezidențial : cu densitate redusă, medie și ridicată.

16

Fig. 1.1. Ansamblul rezidențial Stejarii – proiect rezidențial de lux realizat în
Pădurea Băneasa, municipiul București (2009). Agresarea ecosistemelor forestiere este
evidentă încă din faza de șantier.

Fig. 1.2. Riviera Residential – proiect rezidențial realizat în lungul coridorului
verde al Colentinei, pe malul l acului Grivița (2009). Ecosistemele acvatice se constituie
într-un factor de atractivitate important pentr u locuințele secundare, în special
datorită calității superioare a mediului și activităților de agrement pretabile.

17
Densitatea spațiului rezidențial are consecințe atât asupra
caracteristicilor naturale ale mediului (în sensul modificării lor), cât și
asupra calității vieții locuitorilor.
Spațiile rezidențiale cu densitate redusă prezintă, în condițiile
dezvoltării planificate, o serie de avantaje legate de calitatea locuirii:
scăderea riscului de dezvoltare a conflictelor cu vecinătățile, calitatea
superi oară a mediului, dimensiunea mai redusă a externalităților de mediu
prin diluarea acestora (Vânău 2011 ).
Deși este specific mediului rural, unde construcțiile rezidențiale
tradiționale au densitate redusă, acest model de dezvoltare s -a extins în
franja rururbană a marilor orașe, în apropierea spațiilor forestiere și în
interiorul sau proximitatea ariilor naturale protejate ( Fig. 1.3).
Un tip aparte de spațiu rezidențial cu densitate redusă este cel dezvoltat
prin inițiative private, fără o planificare integrată. Grupările de locuințe nou
create numără de la 1 –2 până la sute de unități locative. Lipsa unor
reglementări stricte privind modul de ocupare al terenurilor, a modalităților
de impunerea a legislației o ri corupția , au determinat expansiunea
rezidențialului cu densitate redusă în forme necontrolate (Suditu et al. 2010 ).

Fig. 1.3. Ansamblul rezidențial cu de nsitate redusă Paradisul Verde, comuna
Corbeanca (2009). Se observă raportul echilibrat dintre spațiile construite (locuințe
individuale) și cele deschise, precum și distribuția ordonată a structurilor urbanistice.

18
Expansiunea excesivă a acestui tip de rezidențial în formele sale
moderne este considerată nesustenabilă (Hasse și Lathrop 2003 ), implicând
un consum excesiv de spațiu, fragmentarea habitatelor și distrugerea
ecosistemelor, creșterea costurilor pentru infrastructurile și serviciile
publice, deteriorarea echilibrului de ansamblu între modurile de utilizare a
terenu rilor și impunerea rezolvării individuale a unui număr ridicat de
servicii asociate locuirii (canalizare, alimentare cu apă, securitate,
salubrizare, deplasare cu mijloace de transport personale) (Stanilov 2003 ).
În plus, în multe situații apare în timp o supraîncărcare locală cu spații
rezidențiale. Aceasta nu este corelată cu dezvoltarea unor funcții
complementare (medicale, educaționale, rețele tehnico -edilitare etc .) și nici
cu distribuția sau capacitatea rețelelor de transport (Suditu et al. 2010 ).
Spațiile rezidențiale cu densitate medie oferă posibilitatea asocierii
unor moduri de locuire variate și a unor categorii de rezidenți încadrabili în
clase diferite după nivelul veniturilor, statutul socioprofesional sau stilul de
viață ( Fig. 1.4).

Fig. 1.4. Complexul rezidențial cu densitate medie Henri Coandă, București
(2011). În afara concentrării construcțiilor (mix de locuințe individuale și colective) ,
apare evidentă ruptu ra funcțională în raport cu vecinătățile.

19
Costurile de construcție sunt mai reduse decât în cazul primului tip de
rezidențial prezentat, mai ales dacă se ia în considerare și prețul terenului. În
acest caz, utilizarea terenului, a infrastructurilor și a serviciilor sociale este
mai eficientă.
Acest mod de organizarea a rezidențialului combină avantajele oferite
de spațiile rezidențiale cu densitate redusă cu eliminarea unora dintre
problemele asociate spațiilor rezidențiale cu densitate ridicată (Steiner și
Butler 2007 ). Spațiile rezidențiale cu densitate medie se întâlnesc în zonele
metropolitane din România sub forme diversificate de la cartiere de vile de
lux sau comunități rezidențiale închise, până la zone periferice cu populație
dezavantajată.
Spaț iile rezidențiale cu densitate ridicată constituie modalitatea prin
care un număr mare de locuitori poate fi concentrat pe o suprafață relativ
redusă ( Fig. 1.5). De asemenea, este modul cel mai eficient de asigurare a
accesului la serviciile de transport în comun, alte infrastructuri și utilități
publice.

Fig. 1.5. Complex rezidențial cu densitate ridicată în Cartierul Titan, municipiul
București (2011). Dezvoltarea pe verticală a imobilelor favorizează existența unei
suprafețe desfășurate considerabile.
Problemele pe care le presupune acest model sunt în general o
consecință a lipsei de anticipare a unor nevoi sau a deficiențelor în
construcție (Stern et al. 1997 ). Între aceste probleme foarte importante sunt
deficitul înregistrat la nivelul unor spații conexe (locuri de parcare, spații
verzi), conce ntrarea excesivă a consumului, respectiv a g enerării de deșeuri
(Verhoef și Nijkamp 2002 ), amplificarea insecurității și infracționalității
determinată de diluarea sentimentului comunitar și mixajul dintre diferite
categorii sociale (Steiner și Butler 2007 ).

20
Spațiile rezidențiale cu densitate ridicată sunt caracteristice zonelor
centrale și intermediare ale orașelor din zonele metropolitane, fiind prezente
uneori și în periferii. Nucleele rezidențiale cu densitate ridicată și de tip
compact din afara perimetrului construit al localităților reprezintă de fapt
transplantări ale imobiliarului de tip urban în spațiul rural. Valorificarea
terenului este maximă, de regulă construindu -se imobile multietajate, cu
spații verzi de mici dimensiuni ( rol estetic ).
1.2. Tipologii de spații rezidențiale după funcționalitate
Spațiile rezidențiale sunt destinate adăposirii unei game diversificate de
grupuri sociale, cu necesități specifice (Derer 1985 ). Deși există tipuri de
spații rezidențiale care concentrează diferite categorii sociale, configurația
generală se caract erizează prin heterogenitate (Eisner et al. 1992 ).
Clasificarea rezidențialului din punct de vedere funcțional se poate
realiza după caracterul și modul de grupare al unităților locative, caracterul
țesutului urban și durata, aspectul, regimul ocupării locuințelor și categoriile
sociale care le utilizează (Tabel 1.2).

Tabel 1.2. Categorii de spații rezidențiale în funcție de criterii funcționale
(PUG București 1998, Legea nr. 114/ 1996)
Nr.
crt. Criterii de
clasifica re Categorii de spații rezidențiale
1. Caracterul și modul
de grupare al
unităților locative 1. Individuale .
2. Colective mici, medii sau mari .
3. Locuințe hibride de tip vagon (asimilate unor locuințe
colective pe orizontală) .
2. Caracterul țesutului
urban 1. Omogen rezidențial cu echipamente publice aferente.
2. Mixat în proporții și modalități diferite cu alte funcțiuni
(comerciale, servicii, producție manufacturieră, producție
agricolă de subzistență).
3. Durata, aspectul,
regimul ocupării
locuinței și
categoriile socio –
profesionale de
utilizatori 1. Spații rezidențiale principale .
2. Spații rezidențiale secundare .
3. Cămine de elevi și studențești .
4. Cămine de bătrâni .
5. Locuințe sociale .
6. Locuințe de serviciu .
7. Locuințe de intervenție .
8. Locu ințe de necesitate .
9. Locuințe de protocol .
10. Comunități rezidențiale închise .

Din punct de vedere funcțional, de interes pentru evaluarea calității
mediului sunt clasificările legate de caracterul și modul de grupare al
unităților locative și cea dup ă regimul utilizării lor.
Modelele de locuire individuală și colectivă se diferențiază prin
densitatea populației, dezvoltarea pe verticală, încărcarea spațiului,
siguranță, dependența de resurse, internalități și externalități (Bosher 2008 ,

21
Caeiro et al. 2012 , Eisner et al. 1992 , Godish 2000 , Golland și Blake 2004 ,
Hasse și Lathrop 2003 ).
Modelul de locuire colectiv impune o concentrare a locuitorilor și
implicit a internalităților (consum) și externalităților (deșeuri) specifice
funcției de locuir e din cauza dezvoltării pe verticală (Marshall 2011 ).
Accesul la serviciile publice este dependent în totalitate de modul de
funcționare al infrastructurilor urbane și de disciplina financiară a
rezidenților. Problemele de mediu sunt în mare parte transferate în alte
spații, de obicei exterioare orașului (Daniels 1999 ), la niv elul rezidențialului
rămânând disfuncții determinate de comportamentele incompatibile cu
locuirea (depozitarea neconformă a deșeurilor, degradarea spațiilor verzi)
(Verhoef și Nijkamp 2002 ).
În comparație cu modelel e anterioare, modelul de locuire individual
este consumator de spațiu, iar din punct de vedere al siguranței mai expus la
riscurile naturale. Spre deosebire de modelul colectiv, se poate asigura o
anumită autonom ie legată de diferite servicii publice (de exemplu apa se
poate obține din foraje individuale, energia se poate produce prin tehnologii
alternative) (Roah et al. 2005 ).
O problemă specială în evaluarea impactului asupra mediului al
spațiilor rezidențiale o reprezintă spațiile rezidențiale secundare . Acestea
sunt locuințe utilizate ocazional, de regulă în scopuri recreaționale, de către
proprietari care în cea mai mare par te a timpului folosesc altă rezidență
(Halfacree 2012 ). Reședințele secundare sunt în general plasate în spații
deschise, cu densitate a construcțiilor redusă, cu caracteristici naturale mai
puțin alterate (Gallent et al. 2005 , Stedman 2003 ), în antiteză cu cele urbane.
Reședințele secundare sunt de cele mai multe ori responsabile de
accentuarea procesului de dispersie urbană (Hasse și Lathrop 2003 ).
1.3. Relația spațiilor rezidențiale cu alte structuri urbane
Spațiile rezidențiale se cuplează cu celelalte structuri urbane (spații
industriale, zone de circulație, spații comerciale, suprafețe oxigenante)
pentru asigurarea unei calități a vieții concordantă cu cerințele rezidenților.
În prezent, în evaluarea acestei relații sunt luate în considerate aspecte legate
de estetică (Sevenant și Antrop 2 010, Jacobs 2011 , Hutchinson și Herborn
2012 ), siguranță personală (Ceccato și Lukyte 2011 , Frank et al. 2012 ,
Freedman și Owens 2011 ), probleme sociale cum ar fi sărăcia (Appleton et
al. 2010 , Kamphuis et al. 2010 ), incluziune în viața comunității a tuturor
categoriilor sociale (Pratt 2010 , Kennett și Mizuuchi 2010 ), compatibilitate
funcțională (Rull et al. 2009 , Santarsiero et al. 2000 , Taleai et al. 2007 ).
Structurile urbane pot fi legate de spațiile rezidențiale:
– direct : rețelele de servicii și utilități (pentru alimentare cu energie
electrică, furnizare de energie termică, apă, eliminare și epura re a apelor

22
uzate, management al deșeurilor, scurgere a apelor meteorice, comunicații)
și zonele de circulație și transport;
– indirect : suprafețe comerciale, platformele industriale, unitățile de
servicii medicale, unitățile de educație, bazele sportive și spațiile de recreere
și petrecere a timpului liber.
Structurile direct legate de spațiile rezidențiale sunt absolut necesare,
reprezentând părți componente ale acestora, indiferent de mărimea
așezărilor.
1.4. Expansiunea spațiilor rezidențiale
Expansiunea rezi dențială presupune conversia altor moduri de utilizare
a terenului în spații destinate utilizărilor rezidențiale, reprezentând un
ansamblu de procese cu dinamică accelerată în condițiile creșterii
permanente a numărului de locuitori și promovării unor mode le de locuire
axate pe tipul de locuință individuală (Stanciu 2006 ). Extinderea arii lor
construite, iar în cadrul lor a spațiilor rezidențiale, este inclusă în această
tendință generală, prezentând elemente specifice legate de cauze, forme de
manifestare și efecte specifice (Iojă et al. 2011d , Vânău 2011 , Verhoef și
Nijkamp 2002 ).
Elementele comune proceselor de expansiune a spațiilor rezidențial e,
indiferent de nivelul de dezvoltare sau de locația geografică, se leagă de
consecințele asupra mediului și într -o oarecare măsură de formele de
manifestare. Diferențele sunt explicabile mai ales din perspectiva cauzelor
care inițiază și mențin expansiun ea rezidențialului, în special dacă avem în
vedere perspectivele istorice, diferite pentru fiecare areal geografic.
1.4.1. Factori cu influență în expansiunea spațiilor rezidențiale
Cauzele expansiunii spațiilor rezidențiale sunt multiple, însă majoritatea
pot f i reduse la factori socioeconomici, tehnologici sau instituționali
(Stanciu 2006 ). În mod evident, cauzele expansiunii spațiilor rezidențiale nu
au niciodată o determinare pură, ci se constituie din îmbinarea mai multor
factori , materializând procese sinergice.
Expansiunea spațiilor rezidențiale este explicată de presiunea populației
interesată de îmbunătățirea calității vieții. În funcție de modul în care este
înțeleasă și materializată această presiune, noile spații rezidențiale se
constituie în medii de viață mai mult sau mai puțin echilibrate, sănătoase ori
integrate în mediul natural (EPA 2001 ). Cunoașterea factorilor care susțin
expansiunea rezidențialului este utilă tocmai pentru a putea controla și dirija
procesul de expansiune în moduri și către forme de realizare acceptabile din
perspectivă socială și ecologică.

23
1.4.1.1. Factori socioeconomici cu r ol în extinderea spațiilor rezidențiale
O serie de factori socioeconomici majori și cu prezență cvasi -generală
în expansiunea spațiilor rezidențiale derivă din fenomenul de globalizare și
presupun mai mulți vectori de manifestare. Astfel, mobilitatea
capit alurilor a permis ca în numeroase țări să fie valorificate posibilități de
investiție având la bază cererea de produse și servicii de pe piața locală ,
între care și cererea de spații rezidențiale (Henderson și Thisse 2004 ).
Fluxurile de capital au determinat inclusiv o creștere a nivelului
veniturilor, iar ulterior o amplificare a cererii de produse și servicii peste
nivelurile inițiale, premergătoare investițiilor. Multiplicarea cererii de spații
locative (inclusiv rezidențiale), fundamentată pe un nivel al veniturilor mai
ridicat, antrenează la rândul său noi investiții în sectorul construcțiilor.
Această spirală cauzală ajunge să se autoîntrețină (prin veniturile pe care le
generează și care se constitui e ca noi investiții), având ca rezultat extinderea
spațiilor rezidențiale, în mul te situații în mod necontrolat.
În același timp, circulația capitalurilor impune șabloane de afaceri în
sectorul imobiliar ancorate în stimularea consumului prin accesibilizar ea
creditelor, marketing și ofertă consistentă, favorizând dezvoltarea
proiectelor din domeniul rezidențial. Propagarea unor modele de existență
și de locuire importate și generalizate la nivel planetar , de tipul
suburbiilor, comunităților rezidențiale înc hise, cartierelor cu locuințe de tip
vilă, reședințelor secundare , reprezintă o altă consecință a fenomenului de
globalizare cu efecte în direcția extinderii rezidențialului.
Un fenomen diferit ca scară spațială, dar similar globalizării ca mod de
manifest are și efecte, este extinderea Uniunii Europene. Această extindere a
facilitat propagarea capitalurilor financiare din Europa Occidentală în
spațiul central și est -european. De asemenea, modelele culturale occidentale,
inclusiv în domeniul rezidențialului, înlocuiesc treptat elementele de
specific local. Unul dintre efectele pozitive se leagă de impunerea unor
norme și standarde unitare și cu ținte destul de ambițioase în privința
calității locuirii.
Creșterea așteptărilor și eforturilor în direcția atinger ii unor standarde
de existență mai înalte are de asemenea explicații în fenomenul
globalizării, prin democratizarea accesului la informație și evaluarea
comparativă dintre comunități la scară globală. În cazul unor state cu o
populație care dispune de mij loace mai reduse, ar putea fi vorba despre
abandonarea locuirii împreună cu părinții de către tinerele familii în
favoarea unor locuințe proprii (pentru clasele sociale înstărite), iar în cazul
statelor cu populație mai bogată, achiziționarea de reședințe secundare.
Ambele situații presupun o extindere a spațiilor rezidențiale.
Prețul terenurilor constituie un factor din sfera economică cu o
importantă forță de stimulare a extinderii rezidențialului și de structurare a
diferitelor elemente și structuri teri toriale, între care și spațiile de locuit. În

24
condițiile în care există cerere de locuințe, mediul de afaceri, într -o
economie de piață, va încerca să acopere această nevoie la costuri
echilibrate din perspectiva raportului dintre cheltuieli și venituri. D upă cum
s-a dovedit în mod consecvent (Capozza și Helsley 1989 , Lucas și Rossi –
Hansberg 2002 , Cheshire și Sheppard 2005 ), disponibilitatea terenurilor
crește și prețul scade din centrul aglomerațiilor urbane către exteriorul
acestora. Întrucât costul terenului nu mai este o constrângere la fel de mare
ca în inter iorul așezărilor, spațiile rezidențiale noi din proximitatea ariilor
urbane clasice iau deseori o formă extinsă larg pe orizontală, promovată de
dezvoltatori, percepută, acceptată, dorită și cumpărată de populație ca fiind
un mod de locuire ce permite o ca litate a vieții de un nivel mai ridicat
(Henderson și Thisse 2004 ).
În cazul economiilor centralizate, motorul extinderii spațiilor
rezidențiale este constituit de politicile de stat , urbanizarea fiind văzută ca
un mijloc de creștere a puterii economice prin crearea unor poli de
dezvoltare. Concentrarea forței de muncă necesară acestui proces este
realizată în mari arii rezidențiale, construite în mod unitar și extrem de
rapid.
Creșterea numărului de locuitori la nivel planeta r sau dintr -un anumit
teritoriu constituie un motiv fundamental al extinderii s pațiilor rezidențiale.
Creșterea numărului de locuitori prin spor natural se leagă de valori ale
fertilității care depășesc rata de înlocuire a generațiilor și de extinderea
speranței de viață la naștere. Concentrarea populației în ariile urbane,
susținută de mișcări migratorii în interiorul statelor sau interstatale, este de
asemenea un fapt bine documentat. Numai mișcările migratorii dinspre
statele mai puțin dezvoltate către cele dezvoltate sunt evaluate la 2,2
milioane de persoane anual (ONU 2001 ). Cea mai mare parte a acestor
migranți se stabilesc în mediul urban, alimentând cererea de noi spații
rezidențiale.
1.4.1.2. Infrastructuri cu rol în extinderea spațiilor rezidențiale
Perfecționarea mijloacelor d e transport a permis disocierea spațială a
rezidențialului față de celelalte tipuri de structuri urbane, îndeosebi față de
unitățile industriale. Creșterea vitezei de deplasare și reducerea costurilor
transportului , asigurate de mijloacele moderne de trans port, fie ele publice
(metrou, tramvai, troleibuz, autobuz) sau private (autovehicul personal) ,
permit spațiilor rezidențiale să se poziționeze în moduri de ocupare a
teritoriului cu densitate redusă și care acoperă suprafețe considerabil mai
mari decât aș ezările clasice.
Progresele realizate în sectorul construcțiilor de locuințe se
materializează în posibilitățile de dotare la costuri suportabile de către
comunități cu infrastructuri (drumuri) și utilități (energie, apă, canalizare)

25
chiar în locații izol ate, îndepărtate de centrele urbane. De asemenea,
materialele de construcții sunt disponibile, diversificate și accesibile ca preț.
Un fenomen aparte este susținut de mijloacele de comunicare
moderne: suprapunerea locului de muncă cu locuința (Crosbie și Moore
2004 , Handy și Mokhtarian 1995 ). Astfel nu mai este necesară deplasarea
zilnică către un loc de muncă af lat la distanță de locuință , disociindu -se
astfel și mai mult reședința față de celelalte structuri urbane (Tsutsumi et al.
2011 ). Pe termen l ung, fenomenul ar put ea determina modificări importante
de ordin social (Mokhtarian 1991 , Nilles 1991 ).
1.4.1.3. Factori instituționa li cu rol în extinderea spațiilor rezidențiale
Factorii instituționali sunt extrem de diversificați și includ de la
programe de expansiune rezidențială sprijinite de autorități, până la situația
opusă, concretizată în moduri de reglementare a teritoriului incoerente, lipsa
legislației specifice, lipsa mijloacelor de aplicare a unor prevederi mai
restrictive. Absența unor planuri clare de dezvoltare rezidențială are
consecințe extrem de greu de rezolvat ulterior, extinderea rezidențială
căpătând o formă hao tică, care fragmentează teritoriul, consumă mult teren
și este imposibil de deservit de infrastructuri comune.
1.4.2. Forme de expansiune a spațiilor rezidențiale
Expansiunea urbană este definită ca transformare a spațiilor naturale în
teritorii construite alocat e utilizărilor rezidențiale, industriale, logistice
necesare adaptării sistemelor urbane la noi solicitări sau condiții (Hasse și
Lathrop 2003 ).
Expansiunea se produce în spații heterogene funcțional și nu totdeauna
cu o corelare directă cu oferta de mediu și cunoașterea științifică a
internalităților și externalităților mediului ori a modificărilor de mediu pe
care noile supra fețe construite le produc la nivel local sau regional.
Principalele forme de expansiune a spațiilor rezidențiale sunt:
compactă în continuitate spațială (Jenks et a l. 1996 , Holden și Norland
2005 , Peter 2009 ), prin densificarea interioară a localităților (infill
development) (Steinacker 2003 , Dorsey 2003 ), prin dispersie urbană cu
densitate redusă (urban sprawl) (Ewing 2008 , Heim 2001 ), în salturi
(leap -frog expansion) (Ewing 2008 , Heim 2001 ) și sub formă de coridor
(Shrestha et al. 2012 ).
1.4.2.1. Expansiunea rezidențială compactă în continuitate spațială
Forma clasică de dezvoltarea a spațiilor rezidențiale se realizează prin
construirea de noi unități sau ansambluri locative lângă cele deja existente,
spațiul construit având un caracter compact și continuu (Ianoș 2004 , Steiner
și Butler 2007 ).
Un model de extindere de acest tip se regăsește în multe din localitățile
din nordul municipiului București, unde calitatea bună a factorilor de mediu

26
și existența unui accesibilități percepută ca facilă au funcționat ca factori de
atractivitate majori. Astfel, elocventă este dezvoltarea spațiilor reziden țiale
din orașul Voluntari, prin extinderea în zonele periferice ( Fig. 1.6Fig. 1.6.
Extinderea spațiilor rezidențiale între 1977 –2005 în vestul orașului
Voluntari (prelucrarea imaginilor satelitare). Dominantă este expansiunea
rezidenți ală în continuitate spațială, la care se adaugă cea prin dispersie
urbană ).
Avantajele evidente sunt asigurate în primul rând de accesibilitatea
tehnică și financiară la infrastructurile aflate în imediata pr oximitate (căi de
comunicație, rețele de alimentare cu energie, apă, canalizare). De asemenea,
spațiile rezidențiale construite compact în continuitate sunt în mod firesc
conectate structurilor urbane anexe existente , de tipul spațiilor comerciale,
educați onale, medicale, culturale sau de agrement.

Fig. 1.6. Extinderea spațiilor rezidențiale între 1977 –2005 în vestul orașului
Voluntari (prelucrarea imaginilor satelitare). Dominantă este expansiunea
rezidenți ală în continuitate spațială, la care se adaugă cea prin dispersie urbană .

În același timp, acceptarea socială este mult mai facilă, întrucât de
regulă este vorba de o creștere organică, relativ lentă, integrată unui
rezidențial existent, desfășurată în m are parte ca o succesiune de inițiative
individuale (White 2002 ).

27
Dezavantajele expansiunii r ezidențiale compacte în continuitate
spațială apar pe termen lung în condițiile în care contextul socio -economic
permite o dezvoltare amplă a așezărilor implicate. Capacitatea
infrastructurilor este treptat depășită de numărul mare de utilizatori și încep
să fie necesare modificări costisitoare în areale dens construite cu unități
rezidențiale (Vânău 2011 , Niță 2011 ). În același timp, acest mod de
dezvoltare tind să integreze în struct ura localităților zone funcționale plasate
la periferie (unități industriale, cimitire etc.).
1.4.2.2. Expansiunea rezidențială prin densifi carea interioară a
localităților (infill development)
Expansiunea rezidențială prin densificarea interioară a localităților
poate fi considerată o formă particulară de extindere rezidențială compactă
în continuitate spațială, dar se desfășoară în interiorul ariilor urbane pe
terenul enclavelor neconstruite sau pe care se află construcții neutilizate în
prezent. Suprafețele pe ca re se realizează sunt de dimensiuni variabile, de la
câteva sute de metri pătrați, permițând construcția unei singure clădiri, până
la sute de hectare, unde se pot construi noi cartiere. Suprafețele de mici
dimensiuni se regăsesc în perimetre rezidențiale aglomerate, pretându -se
mai degrabă unor utilizări complementare unităților locative deja existente
(spații verzi, parcări) (Pătroescu et al. 2004b ). Suprafețele de mari
dimensiuni sunt de regulă obținute prin conversia unor spații industriale
destructurate (Brender et al. 2006 , Gavrilidis et al. 2011 , Powe și Willis
1998 ), prin remodelarea unor zone cu infrastructuri prost organizate (Van
Eetvelde și Antrop 2005 ) ori prin ocuparea spațiilor verzi sau a terenurilor
virane (Chiesura 2004 , Pătroescu et al. 2004b ).
Avantajele expasiunii de tip infill sunt legate în special de poziționare
în cadrul localităților implicând o accesibilitate ridicată (Antrop 2004 ). Din
perspectiva sistemului urban de ansamb lu în care se regăsește, este o soluție
pentru creșterea spațiului locativ disponibil fără a aloca resurse foarte
importante, fiind pretabil în zonele cu densitate redusă a construcțiilor
(Marshall 2011 ).
Dezavantajele expansiunii prin densificarea interioară a localităților
derivă din modul dezorganizat în care se produce uneori, fără a se pleca de
la o evaluare a consecințelor construcției noilor unități rezidențiale.
Inserarea doar de spații de locuit fără structuri conexe (de exemplu, spații de
parcare, spații verzi, unități educaționale, culturale și sanitare) face ca aceste
spații să devină parazitare structurilor urbane exi stente (White 2002 ). Astfel,
aglomerarea și suprasolicitarea infrastructurilor existente (rețele publice de
alimentare cu apă, gaze, energie termică, canalizare, spa ții verzi, unități
educaționale etc.) poate accentua disfuncțiile deja existente la nivelul
așezărilor umane (Vânău 2011 ).

28
Acest model de extindere este evident în localitățile din lungul lacurilo r
de pe râul Colentina, unde densificarea rezidențialului a fost dublată de o
apropiere semnificativă de cursul de apă ( Fig. 1.7). Acest proces a însemnat
nu numai o scădere a calității locuirii, dar și o afectare a ecosistemelor
acvatice, în condițiile în care noile inserții nu beneficiază de acces la rețeaua
de canalizare.
1.4.2.3. Expansiunea rezidențială prin dispersie urbană (urban sprawl)
Expansiunea rezidențială prin dispersie urbană, numită și dezvoltarea în
pată de ulei , este un f lagel care caracterizează toate zonele metropolitane
din România, unde pulverizarea regimului de proprietate, dublată de lipsa
unei viziuni urbanistice a determinat conturarea unui peisaj haotic (Suditu et
al. 2010 ). În literatura de specialitate internațională fenomenele de extindere
a spațiului rezidențial cu densitate redusă sunt grupate în sfera conceptului
urban sprawl (Johnson 2001 ). Acest tip de expansiune este dependent de
mijloacele de transport personale, care asigură cuplarea cu componentele
structurale și funcționale ale corpului principal al unei așezări (Hasse și
Lathrop 2003 ).

Fig. 1.7. Extinderea și compactarea spațiilor rezidențiale în zona orașului Buftea
(1977 –2005) (prelucrarea imaginilor satelitare). Se observă expansiunea rezidențială
prin densifiere interioară și prin dezvoltare în continui tate spațială, în special pe
malul stâng al râului Colentina .

29
Orientarea, alinierea, regimul de înălțime, culoarea, arhitectura
exterioară, caracteristicile spațiilor de circulație ori a funcțiilor conexe sunt
aleatorii, fapt ce determină existența unei coeziuni de tip puzzle , în care
piesele nu se potrivesc ori aparțin unor planșe diferite (Vânău 2011 ).
Acestea sunt motivele pentru care extinderea rețelelor de infrastructură este
greu realizabilă (costurile fiind mari), gestionarea de șeurilor deficitară,
nivelul de securitate redus, iar acce sul la ambientul specific urban deficitar.
Avantajele inițiale ale expansiunii rezidențiale cu densitate redusă se
leagă de o calitate mai bună a mediului de viață și de dimensiunea mult
diminuată a unor probleme asociate cu locuirea în orașele clasice (poluarea
mediului, spațiu locativ insuficient și scump, imposibilitatea dezvoltării
ulterioare a locuinței, decuplare de natură etc .) (Daniels 19 99).
Dezavantajele se remarcă pe măsură ce aceste spații rezidențiale se
aglomerează. Întrucât rata de creștere a suprafeței lor este mult superioară
spațiilor rezidențiale compacte, dacă se raportează la creșterea numărului de
locuitori, rezultă că are alele de locuințe din această categorie se extind mai
rapid, distrugând în scurt timp elementele de atractivitate naturală ce au
motivat înființarea lor (Downton 2009 ). Pe măsura extinderii, sunt din ce în
ce mai greu de deservit prin servicii și infrastructuri publice, mai ales în
situația în care expansiunea este de tip spontan, neplanificată.
Această formă de ex tindere a rezidențialului se manifestă în jurul
orașelor mari din România, fiind extrem de evidentă în proximitatea
municipiului București ( Fig. 1.8).

Fig. 1.8. Extinderea rezidenț ialului prin dispersie urbană în comuna Snagov,
județul Ilfov (2010). Dezvoltarea haotică a construcțiilor rezidențiale a beneficiat de
lacunele administrative și legislative, fapt ce a permis conversia terenurilor arabile și
apropierea de ecosistemele for estiere.

30
1.4.2.4. Expansiunea rezidențială în salturi (leap -frog expansion)
Acestă formă de expansiune rezidențială generează nuclee sau arii de
locuințe noi aflate la o distanță variabilă față de localitățile în jurul cărora
gravitează funcțional. Între aceste no i grupări de locuințe și localitățile din
proximitate rămân suprafețe de teren neconstruite și neincluse în planuri de
dezvoltare imediată.
Avantajele expansiunii rezidențiale în salturi se leagă în principal de
costurile reduse ale terenului și astfel ale locuinței în ansamblu, invers
proporționale cu distanța față de centrul urban, dacă nu intervin alți factori
de atractivitate. De asemenea, este importantă posibilitatea amenajării unor
locuințe unifamiliale pe loturi de teren generoase, permițând între a ltele
amenajări suplimentare (grădină, loc de joacă, piscină, spațiu de parcare). Se
poate vorbi și de distanțarea față de sursele de poluare, dintre care multe
sunt încă lo calizate în interiorul așezărilor (industrie și trafic mai ales).
Dezavantajele acestui mod de expansiune a rezidențialului sunt
multiple și se conturează fie imediat după ocuparea cu locatari, fie în timp.
Construcția de nuclee sau arii rezidențiale izolate față de corpul principal al
așezării nu permite conectarea rapidă și la costuri reduse la infrastructurile și
echipamentele existente (Marshall 2011 ). Astfel, trebuie realizate fie soluții
on-site, fie extensii ale celor mai apropiate infrastructuri existente. Unele
categorii de structuri urbane (grădiniță, școală, liceu, policlinică, spital, club
sportiv etc .) nu sunt eficiente decât în condițiile ati ngerii unei mase critice
de utilizatori, astfel că noile spații rezidențiale, majoritatea mici, nu și le
permit (Iojă 2009 ).
Locatarii sunt obligați să aloce intervale de timp suplimentare pentru
accesul către structurile existente în localități le din proximitate , pentru unele
categorii de servicii timpul de intervenție fiind esențial (serviciile medicale
de urge nță). Distanța față de localitățile din proximitate este de regulă mare,
iar grupările de noi locuințe dezvoltate nu permit o accesibilitate pietonală.
Independența spațială față de aria urbană majoră cea mai apropiată
poate să fie echivalată cu izolarea î n condiții meteo defavorabile sau în cazul
unor dezastre (Bosher 2008 ).
Un efect specific acestui tip de rezidențial , ignorat în momentul
construcției și ocupării lor, este că alimentează expansiunea marilor
suprafețe comerciale, logistice și de afaceri, în spațiul liber care le separă de
aria rezidențială majoră din proximitate (Hasse și Lathrop 2003 ). Acest
fenomen poate fi considerat de locuitorii din zonă pozitiv, prin locurile de
muncă, produsele și serviciile asigurate sau dimpotrivă un element negativ,
eliminând peisajele de tip natural (Pătroescu et al. 2011b ).
Dezvoltarea de nuclee rezidențiale distanțate de perimetrele
preexistente ale localităților a cunoscut premise favorabile în spațiul
metropolitan bucureștean în perioada de op timism investițional de dinainte
de 2008. Astfel au fost inițiate proiecte cum ar fi Complexul rezidențial

31
Cosmopolis (Fig. 1.9) având planificată realizarea a aproximativ 4 600 de
unități locative, o suprafață totală de 100 ha și o poziție izolată față de
localitățile din proximitate.

Fig. 1.9. Complexul rezidențial Cosmopolis – comuna Ștefăneștii de Jos, județul
Ilfov (2009). Unitatea și eleganța arhitecturală contrastează cu specif icul vecinătăților.
1.4.2.5. Expansiunea rezidențială sub formă de coridor
Expansiunea rezidențială de tip coridor se definește prin concentrarea
creșterii pe o arteră de circulație importantă sau un alt element de atracție cu
profil liniar (un curs de apă de exemp lu).
În cazul expansiunii de -a lungul unei artere de circulație, avantajele
sunt determinate de accesibilitatea la această infrastructură (Pratt 2010 ).
Spațiile comerciale, logistice și de birouri, care oferă acces la locuri de
muncă, produse și servicii, sunt atrase de același tip de infrastructură, astfel
că se produce un mixaj al funcțiilor considerat uneori benefic (Henderson și
Thisse 2004 , Marshall 2011 , Steiner și Butler 2007 ). Expansiunea în lungul
unui element de atracție cu pro fil liniar de tipul cursurilor de apă, presupune
beneficii legate de calitatea aerului, posibilitatea practicării unor sporturi
nautice sau modalități de recreere suplimentare (Wali et al. 2010 ).
Dezavantajele implicate de a ceastă formă de expansiune rezidențială
constau în acoperirea treptată într-un mod compact a teritoriului, cu o
structurare în funcție de poziționarea în raport cu artera de circulație (Ianoș
2004 ). Artera de cir culație în sine constituie o sursă importantă de poluare a
aerului, dar și de zgomot și vibrații (Pătroescu et al. 2004c ). În cazu l în care
dezvoltarea rezidențială se produce în lungul unui corp de apă, din punct de
vedere ecologic efectele sunt negative prin poluarea a pelor, distrugerea de
habitate ripariene, acvatice etc . (Primack et al. 2008 ).
1.4.3. Efecte ale expansiunii spațiilor rezidențiale
Creșterea consumului de suprafață construibilă a indus mutații majore
în utilizarea terenurilor, redi stribuirea numărului populației consumatoare de
bunuri ori generatoare de deșeuri, pierderea personalității cartierelor sau
satelor, schimbarea structurii suprafețelor oxigenante (Chiesura 2004 ,
Daniels 1999 , Eisner et al. 1992 , Hui et al. 2007 ).

32
Efectele poziti ve ale expansiunii spațiilor rezidențiale pot fi relevate
sub aspect economic și social. Astfel, între efectele pozitive de ordin
economic se plasează creșterea mărimii orașelor ca centre de forță de muncă
și piețe de desfacere, catalizator al activității eco nomice, amplificarea
activității în sectorul construcțiilor, creșterea numărului de utilizatori ai
diverselor servicii (telecomunicații, recreere, finaciare, utilități publice etc .)
și reducerea costului acestora , de exemplu prin distribuția costurilor fix e
către un număr mai mare de clienți (Henderson și Thisse 2004 ).
Sub aspect social, expansiunea rezidențialului vine să acopere nevoia
sporită de spații locative pe măsura creșterii numărului de locuitori și a
amplificării puterii de cumpărare a unor categorii tot mai largi ale
populației, permite o l ibertate mai mare în privința modului de existență și
în general o îmbunătățire relativă a calității vieții (Nae 2009b ). Locuirea în
forme rezidențiale cu densitate redusă asigură rezidenților acestora condiții
de viață uneori mai bune decât cele regăs ite în centrele urbane.
În multe situații, spațiile rezidențiale noi au generat o aerisire a țesutului
urban în care s -au înscris, mai ales în situația în care funcția anterioară nu
beneficia de spații verzi. Astfel, obligativitatea existenței a cel puțin 30%
spațiu verde din totalul suprafeței a favorizat o ușoară creștere a spațiilor
verzi și o organizare superioară a teritoriului. Prin crearea de adăpost pentru
noii locuitori, spațiile rezidențiale noi au introdus automat și formele de
agresare specifice surselor menajere, respectiv consum de resurse și
generare de probleme de mediu (Vânău 2011 ).
Noile spații rezidențiale au favorizat și o readaptare a modelelor de
consum a resurselor. Astfel, cantitatea de resurse energetice și ener gie a
scăzut semnificativ, în contextul în care izolarea termică este o caracteristică
a spațiilor rezidențiale noi. În schimb, consumul de apă a crescut , fapt ce a
dus și la un aport suplimentar de apă uzată în rețeaua de canalizare (Alvarez
et al. 1996 , Lutzenhisier și Gossard 1998 , Schleich și Hillenbr and 2009 ).
Extinderea spațiilor rezidențiale este un fenomen extrem de
controversat, căruia i se atribuie și numeroase efecte negative sub aspect
social și ecologic (Verhoef și Nijkamp 2002 ). În același timp, trebuie
remarcat că procesul de expansiune rezidențială vine să rezolve nevoi
fundamentale ale unei populații în continuă creștere (Hoffman 1999 ). Astfel,
se poate argumenta că expansiunea rapidă a rezidențialului în sine nu este o
problemă, ci mai degrabă consecința unor procese cum ar fi creșterea
numărului de locuitori, modificarea modelelor de existență și consum sau
progresele tehnologice (Wali et al. 2010 , Writght și Boorse 2011 ). De
asemenea, formele în care se realizează expansiunea rezidențialulu i sunt
extrem de diferențiate și impun modificări în consecință, cu impact mai
consistent sau mai redus asupra mediului. Fenomenul cu dinamica cea mai
puternică la nivelul zonelor metropolitane din România este reprezentat de

33
dezvoltarea rezidențialului î n detrimentul spațiilor agricole, împădurite sau
cu caracter rural (Iojă et al. 2011d , Niță 2011 ).
Scoaterea din circuitul agricol a unor importante suprafețe de teren este
o problemă importantă de mediu pe termen lung (Wilk 2002 ). Conservarea
acestor te renuri până la o tranzacție ulterioară nu este de natură să determine
o renaturare a lor, întrucât proximitatea spațiilor rezidențiale și a drumurilor
le transformă de multe ori în spații de depozitare neconformă a deșeurilor
(CCMESI 2009 ).
Utilizarea agricolă a terenurilor în areale dominate de rezidențial este
de asemenea controversată , dacă avem în vedere potențialul acestor
activități de afectare a calității locuirii prin utilizarea de substanțe chimice
de tipul pesticidelor sau fertilizatorilor , mirosurile neplăcute și riscul
biologic (Holt et al. 2010 , Iojă et al. 2011d , Rull et al. 2009 ).
Distrugerea totală sau parțială a spațiilor verzi ori a unor suprafețe
forestiere pentru amplasarea ansamblurilor rezidențiale noi este o altă
problemă macroteritorială înregistrată la nivelul zonelor metropolitane.
Elocventă în acest sens este dezvoltarea specifică nordului municipiului
București, unde apropierea de suprafețele forestiere a fost văzută ca o
modalitate de creștere a confortului locuirii ( Fig. 1.10).

Fig. 1.10. Extind erea spațiilor rezidențiale prin apropierea de spațiile forestiere și
acvatice în comunele Snagov și Gruiu, județul Ilfov între 1970 –2008. Atractivitatea
deosebită a acestei zone a contribuit la densifierea rezidențialului în spa țiile deschise și
la apropi erea lui de suprafețele oxigenante.

34
Expansiunea rezidențialului determină reducerea și fragmentarea
suprafețelor oxigenante, cu roluri multiple și importante în viața
comunităților din proximitate. Factor de atracție inițială în localizarea de noi
proiecte imobiliare, pădurile sunt în primă fază agresate, apoi fragmentate,
pentru ca ulterior să facă locul unor funcții urbane.
În interiorul așezărilor urbane, modificarea categoriei de utilizare a
terenurilor se produce de regulă în detrimentul spațiilor ver zi, înlocuite cu
rezidențial și comercial. Spațiile verzi din interiorul rezidențialului au un rol
esențial în echilibrarea orașului sub aspectul caracteristicilor climatice și al
calității aerului, dar și importante funcții sociale (Chiesura 2004 , Iojă 2008 ,
Iojă et al. 2011d ).
Dezvoltarea spațiilor rezidențiale prin extindere în proximitatea unor
surse majore de degradare a mediului pune probleme importante, inclusiv
în situația în care coincide cu destructurarea platformelor industriale din
interiorul și exteriorul orașelor (de exemplu platformele industriale
Industriilor și Progresul) . În același context se poate vorbi de apropierea
rezidențialului de obiective poluante din zona de influență a orașului
(complexul rezidențial Confort City de lângă rampa de deșeuri Glina și
incineratorul de deșeuri animaliere Prot an Glina).
Forțarea desființării unor funcții urbane necesare orașului, chiar dacă
generează probleme de mediu perceptibile (rampe de deșeuri, unități
industriale etc.), este opțiunea cea mai frecvent întâlnită în municipiul
București în rezolvarea confli ctului dintre noile proiecte imobiliare
dezvoltate haotic și sursele de degradare a mediului. Indiferent de rezultat,
ansamblul rezidențial pleacă din start cu o încărcare excesivă a
amplasamentului cu substanțe nesanogene (metale grele, produși organici
persistenți etc.).
Dintre problemele de ordin microteritorial, remarcabile sunt cele legate
de expansiunea spațiilor rezidențiale în zone contaminate, compactare
excesivă ori supraaglomerare .
Dezvoltarea în zone contaminate este o tendință care neglijează istoricul
amplasamentului, în cele mai multe situații industrial (în special industrie
chimică ori constructoare de mașini), fapt ce cauzează o expunere sporită a
populației la poluanți persistenți, acumulați în substrat în timpul perioadei
cu activitate p oluantă (Lăcătușu et al. 2008 ).
Compactarea excesivă și supraaglomerarea tind să caracterizeze noile
zone polarizatoare organizate. Aceste probleme sunt accentuate de spațiile
rezidențiale noi care doresc să profite de poziția privilegiată față de aceste
zone cu atractivitate ridicată . Astfel, compactarea și aglomerarea sunt
probleme ce apar izolat, fiind corelate cu aplicarea neconformă a unor
planuri urbanistice zonale incorecte.

35
Repartizarea inechitabilă a beneficiilor aduse de extinderea rezidențială,
lipsa planificării și mișcările economice negative pot duce și la crearea de
enclave de populație săracă și la fenomene de segregare (Abada et al. 2007 ).
Se poate aprecia că cele mai frecvente greșeli urbanistice asociate
expansiunii spațiilor rezidențiale din România se referă la:
– dezvoltarea neplanificată a suprafețelor construite fără a s e ține cont
de capacitatea de suport și armonia ecosistemului urban;
– distrugerea ori agresarea spațiilor deschise;
– reconversia haotică a suprafețelor destructurate;
– extinderea periferiilor structurale și funcționale;
– neadaptarea funcțiunilor urbane la sc himbările înregistrate în
modelele de consum urbane;
– acceptarea unor funcții urbane incompatibile cu structura urbană
actuală (spații comerciale mari, depozite etc.);
– caracterul disipat al unităților rezidențiale, mai ales prin creșterea
numărului de reșed ințe secundare / case de vacanță ;
– dezvoltarea excesivă a comunităților rezidențiale închise, dat ă fiind
percepția potențialului ridicat de infracționalitate al unor localități.
Pierderea identității prin pulverizarea peisajului așezărilor umane și
conturar ea unor noi zone de suferință teritorială (Lăcătușu et al. 2008 ) prin
înghițirea unor zone cu stare de sanogeneză deficitară ori diversificarea
incompatibilităților funcționale su nt de asemenea printre problemele
frecvente asociate cu expansiunea spațiilor rezidențiale.
1.5. Caracteristicile periferiei – spațiu preferențial pentru
dezvoltarea noului rezidențial
Periferiile urbane reprezintă un spațiu intermediar în permanentă
extindere , cu diferite caracteristici în funcție de nivelul de dezvoltare
economică, vechimea sistemului de așezări, categoriile sociale rezidente ori
modelele de locuire (Stan 2009 ).
În statele mai dezvoltate economic nu este vorba atât de o diferență
majoră legată de calitatea infrastructurilor sau nivelul de dotare între spațiile
centrale și cele periferice cât mai ales de o diferență sub raportul densității
constr ucțiilor și locuitorilor, eterogenității funcționale, densității și tipologiei
suprafețelor oxigenante (Vânău 2011 ).
Spațiul periurban al orașelor din statele mai puțin dezvoltate economic
implică o problematică mult mai amplă, fiind caracterizat de densități
ridicate ale populației, condiții de viață dificile, presiune puternică asupra
resurselor de mediu (Lima 2001 ).
Una dintre proprietățile fundamentale ale spațiilor periferice de tip
urban este localizarea pe coordonate în permanentă modificare, la scara de
evoluție a localității (Ianoș 2004 ). Coordonatele spațiilor perifer ice se

36
deplasează spre exterior, iar contextul socio economic impune acoperirea de
noi terenuri cu rezidențial (Hasse și Lathrop 2003 ).
Spațiile periferice se remarcă de asemenea prin eterogenitatea
caracteristicilor. Astfel, la nivelul spațiilor periferice pot fi identificate
areale cu densitate ridicată, dar și cu densitate redusă a spațiului construit,
zone omogene funcțional, dar și zone încărcate cu funcțiuni diverse, dintre
care unele incompatibile, densități ridicate ale infrastructurilor și serviciilor,
dar și lipsa lor, componente cu proiecție pozitivă în calitatea mediului, dar și
negativă, teritorii cu proble me sociale, dar și unele bine echilibrate (Suditu
et al. 2010 ). Eterogenitatea caracteristicilor asigură spațiilor periferice
atractivitate deosebită în localizarea rezidențialului și pune probleme de
organizare a teritoriului uneori extrem de dificil de abordat (Marshall 2011 ).
Localizarea rezidențialului nou în spațiile periferice este avantajată de
numeroase caracteristici ale acestor zone (Henderson și Thisse 2004 ).
Analizând comparativ, există mult mai multe motive pentru care un
ansamblu rezidențial ar fi construit în spațiile periferice ale localităților față
de oricare altă variantă (zonă centrală, în proximitatea localității).
Dezvoltarea prefe rențială a spațiilor rezidențiale în zonele periferice este
justificată prin prisma unor caracteristici care pot fi structurate pe trei
direcții: economic, social și ecologic.
Din perspectivă economică , unul dintre elementele care structurează
funcțional o localitate este prețul terenurilor. Zona centrală se
individualizează printr -un nivel al costurilor terenului mai ridicat, care
descurajează construcțiile rezidențiale și favorizează valorificarea acestor
spații de către sectoare economice cu influență și/sau profitabilitate ridicate
(instituțional public, bancar, afaceri, anumite categorii de comercial etc .).
Periferiile, spații în permanentă redimensionare, prin înglobarea de teritorii
neconstruite dinspre exteriorul localității, oferă costuri ale terenu rilor mai
reduse pentru noi le construcții, între care și spații rezidențiale. Prețuri și mai
avantajoase ale terenurilor se regăsesc în exteriorul localităților, însă pe
măsura îndepărtării de spațiul deja construit, costurile aferente
infrastructurilor de vin din ce în ce mai ridicate. Astfel, periferiile
beneficiază de ambele avantaje, cel al prețurilor acceptabile și pe cel al
locației avantajoase (Henderson și Thisse 2004 ).
Un alt element care favorizează localizarea noilor spații rezidențiale în
periferii le urbane este costul locuirii . Acesta este constituit din mai multe
componente, dintre care se pot menționa ca fiind semnificative costul
achiziției locuințe lor (sau nivelul chiriilor , după caz) și cel al impozitelor pe
proprietăți imobiliare (teren, locuințe) (Nae 2009a ).
Zonele periferice includ în structura lor loturi de teren neconstruit mai
numeroase și cu suprafețe mai mari, mai ales în cazul localităților care se
extind ca spațiu construit, comparativ cu zonele din interior, densificate în
cursul evoluției istorice. Disponibilitatea terenurilor sub raport numeric, al

37
suprafeței și al costur ilor favorizează construcția de spații locative în
teritoriile periferice ale localităților. Aceasta figurează de altfel între
explicațiile construcției de noi unități rezidențiale în afara perimetrului deja
construit al localităților. Zonele periferice di spun însă de teren liber, iar
situarea în apropierea infrastructurilor și stru cturilor urbane deja existente
reprezintă un avantaj în raport cu locațiile mai îndepărtate de localitate.
Sub aspect social , localizarea rezidențialului nou în spațiile perifer ice
este avantajată de reglementări mai puțin stricte, suprafață mai generoasă a
locuinței, moduri specifice de locuire (individual), omogenitate socială,
infracționalitate redusă, accesibilitate la unele categorii de servicii
(comercial mai ales), accesib ilitate la locurile de muncă (Vânău 2011 ).
Din punct de vedere urbanistic, spațiile periferice sunt mai puțin
constrânse de reglementări (Stan 2009 ).
Se observă că zon ele periferice determină și o anumită omogenizare sub
aspectul categoriilor sociale care ocupă spațiile rezidențiale. Această
caracteristică este problematică, în sensul că pe de o parte creează un sens
de aparteneță la comunitatea respectivă, dar pe de al tă parte poate însemna o
segregare față de alte comunități din proximitate. Omogenizarea socială se
produce fie în direcția conturării unor arii rezidențiale de standard ridicat, fie
dimpotrivă, cu locuitori mai puțin înstăriți sau a unora cu probleme soci ale
(Abada et al. 2007 , Lima 2001 ).
Spațiile comerciale de mari dimensiuni, funcționând în același timp ca
impor tante surse de aprovizionare a populației, spații de recreere și de
petrecere a timpului liber, dar și ca furnizori de locuri de muncă, găsesc
loturile de teren necesare dincolo de limitele spațiului construit. Sunt
împinse în această direcție și de politi cile de amenajare a teritoriului, în
încercarea de a de scongestiona centrele așezărilor. Această localizare
permite o bună accesibilitate dinspre ariile rezidențiale periferice ale
așezărilor .
Din punct ul de vedere al problematicii mediului , zonele perifer ice
ale așezărilor se încadrează între spațiile cu caracteristici naturale extrem de
variate, de la industrial activ sau relict, agricol până la suprafețe oxigenante
(Wali et al. 2010 , Niță 2011 ).
Extinderea așezărilor umane se produce de regulă în spații periferice
cu calități ecologice avantajoase (Primack et al. 2008 ), cel puțin în primă
fază. Pe măsură ce expansiunea teritorială continuă, noi spații, nemodif icate,
puțin modificate sau neconstruite, sunt incluse în sfera periferiilor, în timp
ce pe pozițiile anterioare procesul de antropizare este practic ireversibil
(Antrop 2004 ). Se remarcă astfel caracterul temporar al favorabilităților de
mediu oferite de zonele periferice în raport cu zonele interne ale
localităților, în situația unor așezări cu dinamică expansivă și fără limite de
creștere teritorială. Dezvoltarea de noi arii rezidențiale este m ult mai simplă

38
și ieftină pe teren agricol, de unde și presiunea constantă de modificare a
limitelor intravilanului localităților pentru a include teren construibil.
1.6. Elemente specifice noilor spații rezidențiale din zona
metropolitan ă a municipiului București
Rezidențialul const ruit în spațiul metropolitan al Bucureștiului în
perioada 1990 –2012 se caracterizează în primul rând prin diversitatea
tipologică extraordinară (Niță 2011 , Vânău 2011 ), rezultat al trecerii
inițiativei construcției de locuințe în sfera privată, după ce o lungă perioadă
de timp (1945 –1989) a fost o prerogativă aproape exclus ivă a statului.
Modelele tipizate de unități locative construite de stat au fost înlocuite cu
modelele incluse în bagajul cultural al unei populații eterogenizate prin
influxuri de populație din toate zonele țării (Suditu 2005 ) și care și -a pierdut
caracterul de comunitate în favoarea unui individualism exacerbat.
De asemenea, este important de observat că, în spațiului metropolitan
al Bucureștiului , majoritatea locuințelor se află în proprietate privată, iar cei
mai mulți dintre bucureșteni trăiesc în locuințe p e care le au în proprietate.
Astfel, de la situația anterioară lui 1990, când o parte considerabilă a
spațiilor rezidențiale se aflau în proprietate publică, în numai 10 ani, asistăm
la o modificare drastică a raportului dintre proprietatea publică și cea privată
(Fig. 1.11). Acest fenomen este rezultatul politicii guvernul român prin care
au fost vândute locuințele la prețuri reduse, foarte convenabile, către
rezidenții individuali ale acestora, de altfel o evoluți e comună statelor foste
comuniste din Europa Centrală și de Sud -Est (Tsenkova 2008 ).

Fig. 1.11. Dinamica suprafeței noilor locuințe după tipul de proprietate construite în
București și județul Ilfov între 1990 –2007 (Vânău 2011 ). Se obser vă scăderea
interesului autorităților publice pentru construcția de locuințe.

39
Unitățile rezidențiale construite după 1990 în spațiul metropolitan
bucureștean sunt amplasate atât în ariile neconstruite din interiorul
perimetrelor urbane (terenuri virane, sp ații verzi), dar și în proximitatea
acestora (Vânău 2011 ) (Fig. 1.12).

Fig. 1.12. Locația proiectelor rezidențiale din spațiul metropolitan bucureștean
(2010). Apare evidentă densitatea mai ridicată a acestora în nordul municipiului
București.

40
Dată fiind forța de atracție urbană a municipiului București,
majoritatea noilor unități rezidențiale sunt localizate în interiorul sau
gravitează în proximitatea Capitalei (Fig. 1.12). Se observă o preferință
clară în construcția de rezidențial pentru zonele împădurite sau situate în
apropierea corpurilor de apă din nordul Bucureștiului (Fig. 1.12). Alte zone
cu un număr i mportant de proiecte rezidențiale sunt orașele Voluntari și
Popești -Leordeni, comunele Corbeanca și Berceni. În interiorul orașului,
noile arii rezidențiale sunt formate din clădiri înalte (până la 24 de niveluri),
fiind asemănătoare din unele puncte de ve dere cu blocurile de apartamente
ridicate în perioada comunistă. Un exemplu este Asmita Gardens (Fig.
1.13), un complex ce include 7 turnuri cu 758 de apartamente. Probabil cea
mai importantă diferență, în ceea ce privește calitat ea locuirii, este izolarea
termică și fonică mai bună, datorită respectării unor reglementări mai
exigente și eficiente referitoare la aceste vechi probleme ce caracterizau
locuințelor colective, dar și ca urmare a cerințelor viitorilor rezidenți.
Prețul ridicat al terenurilor determină constituirea de arii rezidențiale
noi cu locuințe unifamiliale doar în spații restrânse, situate la periferia
orașului. În spațiul ce înconjoară Bucureștiul și în periferia urbană a acestuia
întâlnim în rezidențialul nou și locuințe de tip multifamilial, respectiv
imobile de 4 –5, până la 10 niveluri ( Fig. 1.14). Complexele rezidențiale
construite la limita localităților creează o ruptură funcțională și structurală
importantă la nivelul orașului, și în cazul Bucureștiului. P redomin ă cele
individuale, unifamiliale (tip vilă, cu mărimi, arhitectură, design variate), cu
densitate rezidențială redusă, acoperind suprafețe întinse.
O serie de arii rezidențiale, alcătuite îndeosebi din locuințe
unifamiliale de calitate ridicată, sunt de tip "comunități închise" ("gated
communities"), cu acces restricționat, permis numai rezidenților sau
vizitatorilor acestora, și, în unele cazuri, delimitate prin elemente de
separare fizice (Polanska 2010 , Atkinson și Flint 2004 ).

Fig. 1.13. Complexul rezidențial Asmita Gardens ( București) (2010). Dezvoltat în
zona Văcărești, complexul rezidențial excelează în special prin înălțimea imobilelor,
deficitul acut de dotări conexe locuirii (spații verzi, zone de educație și cultură etc.),
dar și prin apropierea de surse de degradare in dustrială importante (CET Vitan).

41
Acest tip de arii rezidențiale presupune costuri mai ridicate (generate
în principal de sistemele de pază și protecție suplimentare), indiferent de
localizarea lor, în interiorul sau în proximitatea orașului. Sunt destinat e
clasei de mijloc sau unor rezidenți cu venituri ridicate și fac parte dintr -un
proces activ de segregare socială.
În contextul unei slabe impuneri a legilor de către autoritățile publice,
deseori aceste noi arii rezidențiale nu se integrează facil în si stemele
urbanistice existente, impunând la nivelul lor o suprasolicitare a serviciilor
publice și costuri suplimentare de management urbanistic. De asemenea, o
altă problemă este reprezentată de lipsa de funcții și infrastructuri
importante, multe dintre n oile spații rezidențiale putând fi asimilate unor
cartiere dormitor.
Parcurile, facilitățile pentru educație și învățământ sau chiar parcările
pentru rezidenți sunt tratate de către dezvoltatorii imobiliari ca elemente de
lux, dacă nu chiar ca o risipă n ejustificată de spațiu. Noile ansambluri
rezidențiale , localizate în interiorul orașului , folosesc infrastructura
existentă, ceea ce contribuie la depășirea capacităților tehnice prevăzute, în
condițiile în care nu s -au întreprins lucrări majore de renovar e.

Fig. 1.14. Ansamblul rezidențial Liziera în orașul Voluntari, județul Ilfov (2009).
Complexul rezidențial, construit la limita localității, crează o ruptură funcțională și
structurală importantă la nivel ul orașului.
În același timp, noile arii rezidențiale din exteriorul orașului manifestă
presiuni asupra resurselor naturale (păduri, apă , terenuri agricole ), dar și
asupra infrastructurii, acolo unde aceasta există. În lipsa infrastructurilor,
ansamblurile rezidențiale din proximitatea municipiului București fie
apelează la construcția în regim privat a acestora, fie pur și simplu la soluții
improvizate. În ambele situații, presiunea asupra mediului urban este mult
mai ridicată decât în cazul unor infra structuri comune de tip public.

42
2. METODE UTILIZABILE ÎN EVALUAREA
INTEGRATĂ A CALITĂȚII MEDIULUI ÎN SPAȚIILE
REZIDENȚIALE

Evaluarea calității mediului în spațiile rezidențiale este rezultatul unor
investigații transd isciplinare complexe (EPA 1995 , Wong et al. 2009 ).
Complexitatea abordării calității mediului în spațiile rezidențiale este
determinată de o serie de aspecte, precum:
– diversitatea demografică (distribuție numerică și pe categorii
sociale; densitate; comportamente influențate de educație, nivel social și
economic, tradiții și obiceiuri, vârstă, sex; acces diferențiat la servicii;
modele de locuire) (Nae 2009b ) și la nivelul structurilor urbane (amplasarea
spațiilor rezidențiale în context geografic, social, economic, cultural, istoric
și urbanistic) (Ianoș 2004 );
– fragmentarea ridicată , spațiile rezidențiale nefiind structuri unitare,
cu acțiune omogenă, ci structuri puternic disipate și aleatorii din punct de
vedere al impactului asupra mediului (Brandon et al. 1997 );
– controlul limitat al riscurilor de mediu implicate de acțiuni
preventive (de exemplu, interzicerea folosirii casnice a unor substanțe și
evitarea apariției acestora în spațiile de locuit) și precauționare (în special
acțiuni de informare, educare și conștientizare) (Bosher 2008 );
– resursele reduse ale instituțiilor administrative , puse în situația de a
rezolva cu prioritate problemele cu încărcătură socială ș i economică (Iojă et
al. 2011a );
– interacția cu alte probleme existente în societate (conflicte,
segregare socială, dificultăți economice, facilitatea accesului la un adăpost
conform ori la infrastructuri și servicii publice) (Roah et al. 2005 ).
Spațiile rezidențiale își pot amplifica impactul asupra mediului prin
gesturi individuale (izolate) ori colective ale rezidenților , importanța lor în
determinarea calității mediului în cadrul unei așezări umane fiind cu atât
mai greu de estimat cu cât număr ul lor este mai mare, iar nivelul de
omogenitate mai redus decât al altor surse de degradare a mediului (Santin
2011 ).
Din colectivele de evaluare a calității mediului spațiil or rezidențiale nu
trebuie să lipsească geografi, geologi, chimiști, sociologi, toxicologi,
medici, fizicieni, matematicieni, ingineri, urbaniști, arhitecți, economiști,
juriști. Fiecare disciplină contribuie cu un ansamblu de metode specifice, ale
căror rezultate necesită să fie interpretate integrat (Jim și Chen 2009 ), astfel
încât să reflecte atât dinamica spațială și temporală a proce selor și
fenomenelor specifice spațiilor rezidențiale, cât și posibilitatea cuantificării

43
relațiilor acestora cu ec osistemele naturale și antropizate (Barnea și Cal ciu
1979, Hui et al. 2007 , Roah et al. 2005 ).
2.1. Surse de date pentru evaluarea calității mediului în spațiile
rezidențiale
Abordarea etapelor metodologiei de evaluare a calității mediului
presupune existența și/sau generarea unor șiruri de date, corespunzătoare din
punct de vedere calitativ și cantitativ, care să poată alimenta baze de date
geospațiale și modele conceptuale, fizice, statistico -matematice și de
vizualizare.
Dintre instituțiile publice care dețin informații utilizabile în analiza
complexă a calității mediului din spațiile rezidențiale amintim Agențiile
pentru Protecția Mediului (informații referitoare la sursele de degradare
importante, avize, acorduri și autorizații de mediu, calitatea aerului exterior,
gestionarea deșeurilor etc.), direcțiile ori serviciile de mediu din cadrul
primăriilor (date de zgomo t, managementul spațiilor verzi etc.), Direcțiile de
Sănătate Publică (date referitoare la starea de sănătate a populației),
Institutul Național de Statistică și Direcțiile Județene de Statistică (date
referitoare la caracteristicile demografice și economice, locuire, gradul de
înzestrare al populației, venituri etc.), Agenția Națională de Meteo rologie
(date climatice), prestatorii de servicii publice (alimentare cu apă,
canalizare, gestionarea deșeurilor, energie electri că, gaze naturale, agent
termic etc.), institutele de cercetare –dezvoltare (INCD ECOIND, INCDPM,
INOE 2000) ori centre de cerce tare din universități (studii locale, regionale
ori naționale asupra unor aspecte relaționate sau relaționabile cu spațiile
rezidențiale).
Tot cu caracter public sunt și bazele de date online, utilizabile în
evaluarea calității spațiilor rezidențiale , pri ntre care se numără
eea.europa.eu.int (indicatori de mediu, distribuția spațială a utilizării
terenurilor – Corine Land Cover), www.worldclim.org (date climatice în
distribuție spațială), www.ceip.at (calitatea aerului la nivel european),
www.calitateaer.ro (date referitoare la calitatea aerului la stațiile de
monitorizare din rețeaua națională), www.cfrcalatori.ro (graficul plecări –
sosiri pentru circulația feroviară ), http://www.bucharestairports.ro (graficu l
plecări -sosiri pentru aeroporturi).
Materialele gr afice și cartografice existente oferă un fond de date
important în evaluarea calității mediului din spațiile rezidențiale. Astfel,
materialele cartografice oferă posibilitatea evaluării modului de utilizare a
terenurilor, a dinamicii spațiale și temporale a suprafeței și a numărului de
spații construite, a caracteristicilor vecinătăților, a surselor de degradare a
mediului de dimensiune mică și mijlocie , a zonelor de manifestare a
diferitelor categorii de riscuri naturale. Dintre acestea , reprezentative sun t
hărțile istorice, planurile și hărțile topografice, planurile cadastrale,

44
aerofotogramele și imaginile satelitare , precum și o serie de hărți tematice
(hărțile de mediu, risc natural, geologice, hidrogeologice, de utilizare a
terenurilor etc.).
Între ma terialele grafice, utile în evaluarea pretabilității terenurilor
pentru amplasarea spațiilor rezidențiale pot fi considerate și profilele (de
exemplu profilele geotehnice, ale calității mediului, morfologice), fiecare
aducând un plus de cunoaștere a favora bilității ori restrictivității
amplasamentelor rezidențiale.
2.2. Indicatorii și indicii de mediu – mijloc și metodă de
evaluare și prezentare a calității mediului în spațiile rezidențiale
În cazul spațiilor rezidențiale, indicatorii de mediu au două funcții
majore: de a genera informații vitale, referitoare la starea actuală ori
viabilitatea spațiilor rezidențiale , pe de o parte și cu privire la rolul spațiilor
rezidențiale în modificarea structurală și funcțională a altor sisteme cu care
interacționează, pe de altă parte .
Indicatorii sunt utili când pot fi raportați la o stare normală, la o maximă
admisă, la o valoare de referință ori la una așteptată/dorită/țintă, la o grilă de
valori. În cazul spațiilor rezidențiale , aceste valori se regăsesc în documente
care au caracterul unor recomandări , elaborate de organizații internaționale
(Organizația Mondială a Sănătății , UN -HABITAT ), acte legislative
naționale (Legea locuinței, Regulamentul General de Urbanism, Normele de
igienă și recomandări privind mediul de via ță al populației) ori în diferite
studii științifice.
Acești indicatori pot fi ierarhizați după sistemul de clasificare DPSIR
(Declanșatori –Presiune –Stare –Impact –Răspuns), ce implică existența unei
stări normale a unui sistem, care este perturbată prin acț iunea unui a sau mai
multor factor i de presiune, rezultând astfel o altă stare (Tscherning et al.
2012 ).
În cazul în care această stare este mult diferită față de starea normală , în
mediu se conturează impacturi asupra ecosistemelor, a sănătății umane, a
bunurilor materiale ori imateriale, ce implică obligativitatea apariției unui
răspuns din partea mediului (de exemplu autoepurare) sau al societății
(decizii, acțiuni concrete).
Acest răspuns este cu atât mai rapid cu cât sunt afectate componente
cheie ale societății, cum sunt spa țiile rezidențiale, ținta lui iniț ială fiind
diminuarea impacturilor și aducerea stă rii componentelor mediului la un
nivel acceptabil (Fig. 2.1).

45

Fig. 2.1. Organizarea metodologiei de evaluare a calității mediului în spațiile
rezidențiale după modelul DPSIR

Pentru evaluarea calității mediului în spațiile rezidențiale abordate în
prezentul studiu au fost identificați mai mulți indicatori, ierarhizați în
funcție de etapa în care sunt necesari:
a. Indicatori legați de amplasament : adâncimea apelor freatice,
declivitatea terenului, porozitatea rocilor, radioactivitatea terenului,
suprafața rezidențialului construit , ponderea spațiului verde, distanța față de
sursele de perturbare/degradare, procentul de ocupare a terenului (P.O.T.),
coeficientul de utilizare a ter enului (C.U.T.), concentrația de fond în aer, apă
și sol a diferitelor categorii de poluanți, numărul și densitatea diferitelor
categorii de organisme vegetale și animale, suprafața locuibilă, densitatea
locuirii, volumul locuibil.
b. Indicatori de caracterizare a sur selor de perturbare/degradare pot
fi relaționați cu particularitățile construcției (vechimea clădirii, tipul de
materiale de construcție, tipul de finisaj, mod de realizare a ventilării, mod
de producere a agentului termic), activități specifice (durata și frecvența
acțiunilor de combatere a dăunătorilor, fumat, prepararea hranei), surse de
perturbare/degradare interne (numărul și capacitatea surselor, durata
utilizării lor, suprafața ocupată, poziție în cadrul locuințelor) și surse de
perturbare/degradare externe (distanța față de spațiile rezidențiale,
capacitatea surselor).
c. Indicatori de caracterizare a internalităților și externalităților de
mediu , clasificate pe patru nivele: consum (capacități consumate și risipite,
categorii de surse ale resurselor co nsumate, gradul de concentrare al
volumelor utilizate), contaminanți receptați (imisii de noxe ale surselor de
perturbare/degradare externe), contaminanți internalizați (imisiile din
surse interne) și contaminanți externalizați (volumul și compoziția
deșeu rilor, volumul și compoziția apelor uzate, volume de poluanți

46
atmosferici, în special emisii de gaze cu efect de seră, acidifianți, precursori
ai ozonului).
d. Indicatori de calitatea mediului care definesc starea mediului intern
și extern pe fiecare componen tă de mediu: aer (dioxid de carbon, monoxid
de carbon, dioxid de sulf, hidrogen sulfurat, amoniac, oxizi de azot, compuși
organici volatili, particule, temperatură, umiditate), apă (indicatori fizici,
chimici și biologici), sol (concentrația de metale grel e, pesticide, produși
organici persistenți), zgomot (nivelul mediu al sunetului).
e. Indicatori de evaluare a expunerii , ce realizează relaționarea calității
mediului cu receptorii principali: numărul și structura rezidenților, ponderea
categoriilor sensibile de populație (copii, bătrâni, bolnavi), morbiditatea
populației, mortalitatea pop ulației, numărul de conflicte sau dimensiunea
pagubelor materiale pe categorii de perturbări.
f. Indicatori de răspuns care evaluează răspunsul sistemelor naturale,
sociale și e conomice la schimbările de mediu ce se înregistrează în spațiile
rezidențiale: ponderea locuințelor izolate termic, suprafața cu artificializări
topografice, hidraulice și biotice relaționate cu nevoia de locuire sănătoasă,
dimensiunea amenzilor la nivelul surselor de perturbare/degradare externe și
interne, modul de gestionare a internalităților și externalităților de mediu.
2.3. Observațiile și măsurătorile directe
Diversitatea ridicată a aspectelor care influențează calitatea mediului în
spațiile rezidențial e impune promovarea unor metode de colectare a datelor,
care să permită o analiză spațială și temporală cât mai complexă (Brandon et
al. 1997 ).
Astfel, organizarea de rețele de monitorizare a diferiților parametri de
mediu și efectuarea de observații sau măsurători asupra unor indicatori
considerați reprezentativi , constituie o metodă recomandată, însă dificil de
utilizat pe scară largă. Dincolo de limitările legate de reprezentativitatea
șirului de date, aceste metode prezintă limitări legate de disponibilitatea
instrumentelor de măsurar e ori de accesul restricționat, pe proprietățile
private de exemplu .
În evaluarea calității mediului spațiilor rezidențiale se pot utiliza:
– instrumentele pentru determinarea unor paramet ri morfometrici
(distanță, suprafață, volumetrie, declivitate, orientare) : stații totale, rulete,
busole;
– instrumente de determinare a unor parametri fizici (temperatură,
umiditate, presiune, intensitatea luminii, turbiditate, transparență,
conductivitate electrică, radioactivitate, electromagnetism): termometre,
higrometre, termohigrometre, barometre, luxmetre, senzori de temperatură
și/sau umiditate, pH -metre, conductivimetre, camere de termoviziune,
contoare de radiații etc.;

47
– instrumente pentru determina rea unor parametri chimici
(concentrațiile unor elemente chimice sau substanțe în aer, apă sau sol):
analizoare de gaze, contoare de particule , oxigenometre, fotometre etc.
Dintre instrumentele utilizate în generarea datelor din prezentul studiu
amintim:
– senzorii de temperatură și umiditate DS 1923 Hygrochron ;
– analizorul multigaz Gray -Wolf Direct Sense Indoor Air Quality Kit ,
cu senzori de monitorizare a noxelor dioxid de carbon, monoxid de carbon,
ozon, oxizi de azot, amoniac, dioxid de sulf și hidrogen s ulfurat, precum și a
unor parametri climatici (temperatură, umiditate relativă și absolută);
– analizorul de pulberi în suspensie Casella Microdust Pro , cu o
eroare de 0,001µg/m3;
– sonometrul integrator CIRRUS – CR:74 cu microfon de tip MK
202A , pentru măsura rea nivelului echivalent al sunetului Leq.
Observațiile și cartările de teren completează datele rezultate din
măsurători, putând evidenția aspecte importante legate de pretabilitatea
amplasamentului pentru situarea spațiilor rezidențiale (caracteristicile
vecinătăților, prezența depozitelor de deșeuri), sursele de
perturbare/degradare (poziția, caracteristicile și modul de funcționare al
surselor de perturbare/degradare, interacțiunea cu spațiile rezidențiale),
internalitățile și externalitățile de mediu ( consumuri, deșeuri), rezidenți
(profilul rezidenților) ori intervenții (lucrări de reparații, izolare termică).
Reprezentative sunt observațiile privind caracteristicilor spațiilor
rezidențiale (prezența izolării termice, a aparatelor de climatizare,
caracteristicile vecinătăților), spațiilor verzi (dimensiune, diversitate, stare,
disfuncții generate și receptate, atractivitate), spațiilor de parcare
(capacitate, distanța față de spațiile de locuit), depozitelor neorganizate de
deșeuri (poziție, structură, dimensiuni, efecte directe), starea
infrastructurilor (semnalizare, capacitate de preluare a fluxurilor),
intensitatea și structura traficului (în special prin semnalare a surselor
importante de disconfort, cum ar fi traficul greu, ambulanțele, autospecial ele
de transport a diferitelor substanțe periculoase sau a deșeurilor).
2.4. Chestionarele și anchetele statistice – cale de conștientizare
a necesității locuirii într -un mediu sanogen
Chestionarele reprezintă o metodă calitativă foarte frecvent utilizată în
evaluarea diverselor probleme de mediu care au manifestare spațială extrem
de dispersată (Frontczak et al. 2012 ). Precizia informațiilor rezultate în urma
aplicării chestionarelor depinde de structura lor, nivelul de integrare al
aspecte lor monitorizate, modul de aplicare, reacția și gradul de percepție al
publicului intervievat (Chelcea 2004 ).
Pentru evaluarea habitatului intern sau extern al populației,
chestionarele pot oferi informații legate de:

48
– condițiile de locuire (suprafață locuibilă, materiale de construcție,
finisaje, sisteme de încălzire, răci re și ventilare);
– modul de utilizare al spațiilor interioare (depozitare, ac tivități
profesionale, recreere etc.);
– grad de înzestrare (aparate electrocasnice, decorațiuni);
– structura și comportamentele rezidenților (număr, structură pe grupe
de vârstă, sex e, nivel de culturalitate, ocupații, venituri, durata de petrecere a
timpului în locuință, prezența fumătorilor, comportamentele ecologice,
prezența animalelor de companie și a plantelor decorative);
– specificul activități lor (durata, frecvența, materialele utilizate în
activități de igienizare, comba terea dăunătorilor, depozitare);
– internalități și externalități generate (consum de apă, gaz metan,
energie electrică, energie termică, volume de deșeuri generate, prezența
substanțelor periculoase);
– nivelul de satisfacție al populației față de o serie de servicii sau în
raport cu calitatea mediului (alimentare cu apă, calitatea aerului interior);
– modul de percepție al unor disfuncții de mediu existente sau
potențiale în spațiile rezidențiale .
În analiza raportul ui dintre suprafețele rezidențiale și spațiile verzi
(parcurile și grădinile urbane) , este cunoscut faptul că anchetele statistice
pot evidenția caracteristicile fluxurilor de vizitatori, proveniența, scopul,
durata și elementele motivante pentru vizită, p ercepția problemelor de
mediu de către populație și gradul de implicare a autorităților administrative
ori a altor actori locali în gestionarea acestei relații.
De asemenea, chestionarele și anchetele pot fi utilizate în e valuarea
nivelului de acceptare al rezidenților din spațiile de locuit a diferitelor
categorii de funcții potențial conflictuale (zone industriale, spitale, depozite
de deșeuri, cimitire, benzinării, zone de transfer a fluxurilor de transport).
2.5. Tehnicile GIS – instrument în generarea docum entelor
cartografice de evaluare a dinamicii spațiale și temporale a
calității mediului spațiilor rezidențiale
Tehnicile GIS reprezintă unul dintre instrumentele cele mai frecvent
utilizate pentru prelucrarea și reprezentarea distribuției spațiale a diferi ților
indicatori de caracterizare a calității mediului în spațiile rezidențiale, dar și
pentru identificarea vectorilor de transfer a diferitelor fluxuri.
Tehnicile GIS sunt din ce în ce mai frecvent utilizate în evaluarea
calitativă și cantitativă a mediu lui, permițând nu numai evidențierea
dinamicii elementelor mediului, ci mai ales distribuția lor spațială (Andrews
et al. 2002 ). Aplicarea te hnicilor GIS este condiționată de existența unor
planuri, hărți, imagini satelitare, aerofotograme, care să poată fi
georeferențiate, pe baza lor obținându -se dimensiunea spațială a produselor

49
finale. Tehnicile GIS sunt folosite pentru analiza vecinătățilo r (Balram și
Dragicevi c 2005 ) și suprapunerea straturilor tematice (El Baroudy 2011 ).
Tehnicile GIS permit cuantificarea stării mediului la nivelul spațiilor
rezidențiale și identificarea structurilor la nivelul cărora trebuie să se
intervină pentru ameliorarea relației cu ecosistemele naturale și umane. Ele
organizează informațiile obținu te prin aplicarea metodelor anterioare
(măsurători, chestionare, observații) și permit analiza lor spațială, precum și
integrarea lor în metode mult mai complexe (modele, evaluări
multicriteriale). De exemplu, evaluarea raportului dintre spațiile
rezidenți ale și parcurile urbane poate fi exprimată prin suprapunerea
hărților de accesibilitate ale parcurilor (obținute prin descărcarea
chestionarelor aplicate în parcuri) și categoriile de spații rezidențiale.
Metodele utilizabile în analiza calității mediului , ce definește spațiile
rezidențiale , nu trebuie să țină cont doar de situația din trecut și prezent, ci și
de tendințele existente , de proiecția în perspectivă a diferitelor procese
actuale ori de probabilitatea apariției altor surse de degradare a mediulu i.
Pentru a dezvolta decizii strategice trebuie anticipate și înțelese
dinainte, procese și fenomene complexe din viitor. Evaluarea prospectivă a
mediului permite evitarea unor disfuncționalități de mediu, care nu sunt
vizibile în prezent, nu au fost înre gistrate în trecut, dar în asociere cu alte
surse pot deveni foarte active în perspectivă (Henrichs et al. 2009 ). Astfel,
se impune și o analiză prospectivă a calității mediului în spațiile
rezidențiale menită să integreze informații sociale, economice, politice și de
mediu, în scopul identificării traiectoriilor și tendințelor stării mediului.
2.6. Etape în abordarea in tegrată a calității mediului în spațiile
rezidențiale
Abordarea integrată a stării mediului în spațiile rezidențiale trebuie să
pornească de la evaluarea complexă a surselor generatoare de disfuncții în
spațiile rezidențiale și să se finalizeze prin măsuri de:
– conservare a structurilor naturale și antropice care susțin prin
resurse și servicii naturale, sociale și economice spațiile rezidențiale și au
implicit o influență favorabilă asupra acestuia (de exemplu suprafețe
oxigenante, terenuri agricole) (Primack et al. 2008 );
– prevenire a efectelor negative asupra calității mediului în spațiile
rezidențiale, rezultate din acțiunea riscurilor naturale și tehnogene
(artificializări topografice, hidraulice și biotice, planificarea dur abilă a
teritoriului) (Eisner et al. 1992 , Marshall 2011 );
– protecție împotriva surselor de degradare interne și externe
(instalarea de tehnologii cu rol în reducerea expunerii populației și a
mediului la externalitățile surselor de perturbare/degradare interne și
externe) (Assante -Duah 2002 , Goudie 2006 , Writght și Boorse 2011 );

50
– remediere a problemelor identificate (îndepărtarea efectelor negative
generate de expunerea la contaminanții emiși de sursele de degradare, de
exemplu prin tratarea bolilor apărute la nivelul populației) (Koren și Bisesi
2002 );
– adaptare la schimbările globale, regionale și locale de mediu
(dezvoltarea de răspunsuri concordante cu schimbările administrative,
legislative, sociale, economice și de med iu) (Wali et al. 2010 ).
Metodologia de evaluare a calității mediului în spațiile rezidențiale
trebuie să cuprindă mai multe etape (Fig. 2.2).

Fig. 2.2. Metodologia evaluării calității mediului în spațiile rezidențiale

51
2.6.1. Evaluarea pretabilității terenuri lor pentru dezvoltarea spațiilor
rezidențiale
Analizarea terenurilor sub aspectul predicției pentru dezvoltarea
spațiilor rezidențiale implică cunoașterea caracte risticilor cu influență
permanentă și conjuncturală determinate de factori naturali și sociali (Eisner
et al. 1992 ).
Evaluarea pretabilității unor terenuri pe ntru amplasamente rezidențiale
impune evidențierea , printre altele , a categoriilor de vulnerabilități
permanente (nivelul ridicat al radioactivității, adâncimea redusă a apelor
subterane, re manența unor contaminan ți fizici, chimici și biologici etc.),
precum și a intervențiilor necesare pentru limitarea restricțiilor prezente ori
pentru amplificarea favorabilităților teritoriului (Steiner și Butler 2007 ).
Observațiile de teren, monitorizarea stării componentelor mediului,
studiile geotehnice, clim atice, hidrologice, de bonitare etc., analizele GIS,
evaluările multicriteriale sunt cele care oferă informațiile necesare unei
evaluări corecte a pretabilității amplasamentelor pentru a suporta sanogen
funcția rezidențială.
2.6.2. Identificarea surselor permanente și conjucturale de pertubare a
proprietăților fizice, chimice sau biologice ale mediului spațiil or
rezidențiale și a factorilor care pot con diționa agresivitatea lor
Principalii determinanți ai calității mediului în spațiile rezidențiale sunt
condițiile locale și sursele de perturbare/degradare (Koren și Bisesi
2002 , Levin 1992 , Wolkoff și Kjaergaard 2007 ), interacțiunea dintre acestea
fiind reglată de factori de influență permanenți și conjunctural i (Pătroescu et
al. 2011a ).
Sursele de perturbare/degradare pot fi externe, interne, pe rmanente și
conjucturale (Fig. 2.2 ). Ele aduc în spațiile rezidențiale contaminanți fizici,
chimici și/sau biologic i, producând schimbări perceptibile în calitatea
mediului (Levin 1992 ). Sursele de pertu rbare/degradare permanente sunt
cele care au influență continuă asupra spațiilor rezidențiale, indiferent dacă
sunt plasate în mediul extern spațiilor de locuit (surse industriale, medicale,
transporturi rutiere, feroviare ori aeriene, alte spați i rezidențiale, zone
comerciale etc.) sau în mediul intern (materialele de construcție și finisajele,
sistemele de încălzire, ventilare și climatizare) (Iojă 2008 ). Aportul lor este
completat de prezența surselor de perturbare/degradare conjuncturale,
dependente de modelele de consum ale populației: activități specifice din
interiorul locuințelor, utilizarea echipamentelor electrice, electronice și
electrocasnice, prezența animalelor de companie etc. (Iojă et al. 2011a ).
În cazul surselor de degradare a mediului, metodele de evaluare trebuie
să evidențieze capacitatea fiecărei surse luată individual (aportul de
contaminanți fizici, chimici și biologici) și asociat cu alte surse, poziționarea
ei spațială și temporală, durata și frecvența manifestării efectelor

52
perturbatoare în spațiile rezidențiale, precum și modul de funcționare a
acesteia sub acțiunea factorilor de influență ( Fig. 2.2).
Pentru identificarea surselor de perturbare/degradare a calității mediului
în spațiile rezidențiale pot fi utilizate datele din fluxul administrativ și
științific (în special pentru sursele de degradare externe), anchetele statistice
(evaluarea trăsăturilor care au variabilitate ridicată, aflate sub controlul
locuitorilor), metode statistice (statistică descriptivă, teste de diferență
parametrice sau nonparametrice , corelații, modele de regresie etc.), tehnicile
GIS (dinamica spațială și temporal ă a categoriilor și numărului surselor de
perturbare/degradare) și evaluare multicriterială (ierarhizarea sau
prioritizarea surselor).
2.6.3. Caracterizarea internalităților și externalităților de mediu generate
de sursele de perturbare/degradare
Sursele de pertu rbare/degradare generează internalități și externalități
cu potențial de modificare a calității mediului în spațiile rezidențiale (Jim și
Chen 2009 ). Acestea se traduc prin cons umuri (energie, spațiu, apă,
materiale de construcție, combustibili, minerale feroase ș i neferoase,
produse alimentare etc.) și contaminanți (fizici, chimici și biologici)
(Assante -Duah 2002 , Lutzenhisier și Gos sard 1998 ).
La nivelul consumurilor , considerate ca internalitate principală, în afara
volumelor vehiculate este necesară și cunoașterea bazinelor de
aprovizionare, a disfuncțiilor proiectate prin exploatare și transport,
tendințele potențiale, durabilit atea resurselor (Gerbens -Leenes et al. 2010 ,
Schleich și Hillenbrand 2009 , Verhoef și Nijkamp 2002 ), ce trebuie
raportate permanent la factorii de influență direcți și indirecți, cum ar fi
numărul de persoane și structura lor, dimensiunea spațiilor rezidențiale,
nivelul veniturilor, modele de consum ad optate, specificul adaptărilor
realizate (de exemplu izolare termică) (Stanciu 2006 ).
Evaluarea lor presupune utilizarea datelor din fluxul administrativ ori
rezultate din aplicarea modelelor matematice, a anchetelor, a metodelor
statistice ori a celor prospective (scenarii, predicții, prognoze). De
asemenea, din perspectivă geografic ă, este necesară cunoașterea distribuției
spațiale și temporale a consumurilor, în raport cu bazinele furnizoare.
La nivelul contaminanților , considerați ca fiind o externalitate care
acompaniază sursele rezidențiale, se impune a fi cunoscută direcția de
mani festare (către spațiile rezidențiale sau de la spațiile rezidențiale),
dimensiunea, toxicitatea, mecanismele de transport, comportamentul și
capacitatea de asociere cu alți contaminanți (Baker et al. 2001 ).
Traseul diferitelor forme de energie și substanță receptate de spațiile
rezidențiale și agresivitatea lor pentru organismul uman, precum și formele
de amplificare a unor probleme de mediu existente sau latente pot studia
experimental de către fizicieni, chimiști, biologi și medici.

53
În cazul contaminanților generați de spațiile re zidențiale sub formă de
ape uzate menajere, deșeuri, poluanți atmosferici ori organisme trebuie
evaluată cantitatea lor, compoziția, agresivitatea, proiecția la nivel local,
regional și global (Assante -Duah 2002 , Baker et al. 2001 ). În cazul lor,
datele statistice din surse administrative, anchetele, măsurătorile directe,
tehnicile GIS, metodele statistice și evaluările multicriteriale sunt printre
cele mai frecvent utilizate metode de evaluare.
2.6.4. Evaluarea calității mediului în spațiile rezidențiale
Calitatea mediului poate fi evaluată prin determinarea, prelucrarea și
interpretarea valorilor unor indicatori și indici de mediu ce definesc cadrul
general și sursele de perturbare/degradare a mediului (Iojă 2008 ). Indicatorii
și indicii de mediu trebuie să ofere o imagine cât mai cuprinzătoare și
corectă asupra stării medi ului în spațiile rezidențiale, respectiv calitatea
mediului exterior și interior, calitatea apei potabile, nivelul zgomotului și al
vibrațiilor, intensitatea luminii etc. Valorile acestor indicatori și indici de
mediu pot fi obținute din fluxul administrat iv, din studii științifice anterioare
sau prin măsurători și monitorizări directe.
2.6.5. Evaluarea expunerii categoriilor de rezidenți la modificări ale
parametrilor fizici, chimici sau biologici ai mediului extern și intern,
precum și a consecințelor expunerii
Starea și c alitatea mediului din spațiile r ezidențiale influențează direct
sănătate a și confortul rezidenților. Aceștia receptează diferit degradarea
calității mediului din spațiile rezidențiale, funcție de vârstă, sex, stare de
sănătate, sensibilitatea la anumite substanțe sau asocieri de substanțe (Kuehn
et al. 2007 , Lindvall 1992 ).
Expunerea rezidenților este dependentă de durată (durata petrecerii
timpului în locuință, durata intrării în contact cu diferiți poluanți), mod de
expunere (activitățile desfășurate), modalități de interacțiune cu
contaminanții (ingerare, inhalare, contact prin piele) și de caracteru l
cumulativ al expunerii (Bake r et al. 2001 ). Expunerea poate să producă
modificări în costurile de locuire , relațiile sociale, dar mai ales în starea de
sănătate a populației, putând să ducă chiar la decese (Iojă et al. 2011a ).
În afara degradării stării de sănătate a populației, o consecință a
expunerii rezidenților este legată de dezvoltarea de noi conflicte.
Gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor și ape lor uzate, mirosurile
neplăcute, zgomotul (mai ales în perioadele de odihnă), insecuritatea
generată de creșterea în gospodărie a unor animale pentru consum propriu
sau de companie sunt printre cele mai frecvente internalități și externalități
generatoare de conflicte sociale prezente la nivelul spațiilor rezidențiale.
Evaluarea raporturilor între rezidenți și calitatea mediului din spațiul de
locuit se realizează prin recensăminte și/sau anchete statistice, prin studii

54
medicale și de ecotoxicologie pe eșa ntioane -țintă ori prin utilizarea unor
modele de expunere.
2.6.6. Identificarea categoriilor de reacții la schimbările apărute în
calitatea mediului spațiil or rezidențiale
Anticiparea sau identificarea unor probleme de calitatea mediului în
spațiile rezidențial e reclamă o reacție internă, a proprietarilor și/sau
chiariașilor, și una externă, a instituțiilor administrative responsabile de:
– planificarea teritoriului , în scopul gestionarării durabile a utilizării
spațiului și a resurselor teritoriale ( accesibilizar ea serviciilor publice pentru
toate spațiile rezidențiale, evitarea dezvoltării de noi conflicte teritoriale ce
pot avea proiecție la nivelul spațiilor rezidențiale, blocarea dezvoltărilor
rezidențiale în spații care au valoare conservativă ori sunt expuse la riscuri
naturale și/sau tehnogene cu intensitate și frecvență ridicată);
– locuire , pentru promovarea de măsuri pentru creșterea și
diversificarea ofertei de spații de locuit, descurajarea modelelor de locuire
agresive față de mediu , ineficiente economic pe termen scurt, mediu și lung;
– sănătate și siguranță publică , în direcția creșterii securității locuirii
(îndepărtarea elementelor care generează insecuritate în spațiile rezidențiale,
dezvoltarea de programe pentru scăderea incidenței acestora);
– protec ția consumatorilor , prin limitarea intrărilor de substanțe
periculoase în spațiile rezidențiale (biocide, pesticide, produse de utilizare
îndelungată sau redusă);
– educație , în vederea informării și conștientizării populației asupra
modelelor de locuire via bile, incidenței surselor de perturbare/degradare
interne și externe asupra sănătății și confortului locuirii, implicațiilor
internalităților și externalităților de mediu generate de spațiile rezidențiale;
– protecția mediului , pentru dezvoltarea de instrum ente pentru
cuantificarea internalităților și externalităților de mediu generate de spațiile
rezidențiale, monitorizarea și controlul emisiilor de contaminanți fizici,
chimici și biologici din surse de degradare ext erne situate în proximitate și
dezvoltare a de soluții durabile de adaptare la schimbările de mediu actuale.
Aceste reacții trebuie să vizeze măsuri de conservare, prevenire,
protecție, remediere ori adaptare, aplicabile structurilor rezidențiale sau
surselor de perturbare/degradare (Steiner și Butler 2007 ). Cunoașterea și
evaluarea rolului lor în îmbunătățirea calității mediului din spațiile
rezidențiale este esențială pentru promovarea unor modele de ecolocuire
(Brandon et al. 1997 ). De exemplu, p rin o bservare directă, anchete și
sondaje statistice, utilizarea datelor din f luxul adminitrativ, se poate evalua
reacția rezidenților la introducerea becurilor economice, a echipamentelor
eficiente energetic, succesul operațiunilor de izolare termică, elimina re a
infiltrațiilor din fundații și subsoluri ori a supraumectării și inundării
spațiilor din jurul clădirilor în perioadele ploioase.

55
3. PRETABILITATEA AMPLASAMENTULUI
SPA ȚIILOR REZIDEN ȚIALE

Relațiile dintre sistemele naturale și antropice produc schimbă ri
dinamice ale modului de utilizare a terenurilor (Acevedo et al. 2008 ,
Kaufmann 2007 , Nielsen -Pincus et al. 2010 ). Între schimbările specifice
societății actuale, cu importante consecințe în stabilitatea mediului la scară
globală și regională, se detașează conversia ecosistemelor naturale, a
terenurilor agricole și altor terenuri deschise în spații construite (Feranec et
al. 2010 ), între care rezidențialul deține o pondere importantă .
Evitarea apariției unor noi dezechilibre la nivelul mediului ori
schimbarea modului de utilizare a terenurilor prin procesul de realizare a
noi spații rezidențiale impune respectarea mai multor ceri nțe, dintre care
atrag atenția :
– competitivitatea și starea de sanogeneză a amplasamentelor
(Goddard et al. 2010 ), integrând caracteristicile lor naturale, sociale ori
economice, cu specificul vecinătăților și al dotărilor complementare, relațiile
și vectorii specifici (Halfacree 2012 , Pătroescu et al. 2011b , Rojanschi și
Bran 2002 );
– oportunitatea investițiilor în rezidențial (Henderson și Thisse 2004 )
dependentă de situația economică, nivelul de trai, cererea de unități locative,
tendințele pieței imobiliare, dar mai ales de permisivitățile oferite de cadrul
legislativ pentru conversia spațiilor non -rezidențiale către rezidențial (Iojă et
al. 2011d );
– consecințele sociale, economice și ecologice (Writght și Boorse
2011 ), generate de conversia terenurilor spre spații rezidențiale, care depind
în primul rând de capacitatea teritoriului de a filtra, amplifica ori direcționa
externalitățile de mediu (Hasse și Lathrop 2003 ).
Evalu area pretabilită ții amplasamentului pentru spa ții reziden țiale
reprezintă un demers util proprietarilor de terenuri și imobile, autorită ților
publice, dar și planificatorilor teritoriali și de mediu (Niță 2011 ). Acest
demers poate conduce la :
– prevenirea unor efecte negative generate de amplasament (Crăciun
2008 );
– micșorarea di mensiunii internalităților și externalităților de mediu
generate de spațiile rezidențiale (Hasse și Lathrop 2003 );
– diminuarea costurilor de mediu la nivelul așezărilor umane (Golland
și Blake 2004 );
– reducerea riscului de dezvoltare a conflictelor cu diferite surse de
degradare (obiective industriale active, rampe de de șeuri, spitale de boli
contagioase) (Bosher 2008 );

56
– atingerea dezideratului de durabilitate la nivelul așezărilor umane
(Downton 2009 , Koren și Bisesi 2002 , Langston și Ding 2001 , Munier
2006 ).
3.1. Starea de sanogeneză a amplasamentului spațiilor
rezidențiale
Starea de sanogeneză a amplasamentului spa țiilor reziden țiale este
rezultatul acțiunii sinergice a unui cumul de factori naturali, sociali,
urbanistici și economici (Iojă 2008 ). Studiile de amplasament agregă
informații multiple legate de condițiile de fundare (stabilitatea substratului,
permeabilitatea rocilor, rezistența, adâncimea de îngheț, adâncimea apelor
freatice), nivelul de încărcare al amplasamentului cu contaminanți fizici,
chimici sau biologici (radioactivitate, electromagnetism, prezența metale lor
grele, poluanți lor organici persistenți, populații lor de organisme) ori
specificul vecinătăților (ecosisteme naturale și antropice ce se pot constitui
în amelioratori sau agresori pentru calitatea mediului în spațiile
rezidențiale) . Artificializări le existente (sisteme de apărare împotriva
riscurilor naturale și antropice) nu trebuie neglijate, alătu ri de ele o
deosebită atenție acordându -se relațiil or dintre componentele naturale și
antropice , între care rețin atenția vectori i de transfer ai fluxuril or de
substanță și energie , la care se adaugă modul de cuplare cu s istemele
teritoriale învecinate (Downton 2009 , EPA 2001 , Martin et al. 2004 , Pratt
2010 , Chapman 1996 ).
Subliniem ca factori primordiali utilizați în evaluarea pretabilității
amplasamentului:
– elementele cadrului natural (topostabilitatatea substratului,
adâncimea pânzei freatice, proximitatea suprafe țelor forestiere sau acvatice
și condi țiile climatice locale);
– factorii rezulta ți din intera cțiunea cadrului natural cu formele de
interven ție antropică (manifestarea insulei de căldură urbană, apari ția unor
riscuri naturale sau tehnogene, atractivitatea unor elemente naturale,
seminaturale sau plantate) ;
– factorii economici (lega ți de analizele cost-beneficiu, pre țuri de
piață) (Niță 2011 ).
3.1.1. Elemente ale cadrului natural
Cadrul natural reprezintă suport și resursă în dezvoltarea oricărei
activită ți umane (Wali et al. 2010 ). Suprafe țele reziden țiale nu fac excep ție,
iar elementele cadrului natural condi ționează dezvoltarea și func țional itatea
lor pe trei paliere.
Amplasamentul determină în mod fundamental, prin parametrii
specifici, favorabilitatea sau restrictivitatea dezvoltării su prafe țelor
reziden țiale în anumite spa ții. Astfel, arealele cu un substrat stabil, fără

57
exces de umiditate în sol, și cu risc redus de producere a riscurilor climatice
sunt preferate pentru dezvoltarea suprafe țelor reziden țiale, în timp ce
arealele cu mani festarea a unor hazarde geologice, geomorfologice,
hidrologice și/sau meteorologice extreme ar trebui să fie evitate de acest tip
de utilizare umană.
Caracteristicile tehnice sunt de asemenea esențiale . Dincolo de
componenta arhitecturală sau estetică a un or suprafe țe reziden țiale, rezultate
ca urmare a nivelului de culturalitate al proprietarilor sau tendin țelor
socio culturale, elementele cadrului natural influențează direct multe din
caracteristicile tehnice ale clădirilor (tipul de acoperi ș și panta aces tuia,
numărul de etaje, orientarea, materialele de construc ție), dar și modul de
organizare al suprafe țelor reziden țiale (distan ța între clădiri, structura
infrastructurii, dimensiunea tramei stradale, coefici entul de utilizare a
terenului).
Componenta pei sagistică face ca frecvent anumite areale să fie
considerate pretabile pentru dezvoltarea unor suprafe țe reziden țiale doar
pentru că în proximitatea lor există elemente ale cadrului natural ori cultural,
ce conferă personalitate ori atractivitate (spații v erzi, suprafețe acvatice).
Componenta psihologică este de multe ori mai puternică decât motivația
economică ori socială . Astfel, primează nivelul de identitate socială, pe care
reziden ții doresc să îl atingă prin pozi ționarea locuin țelor în astfel de zone .
Evaluarea pretabilită ții orizontului superficial pentru susținerea spațiilor
rezidențiale ( Fig. 3.1) reprezintă o necesitate atât pentru dezvoltarea unor
suprafe țe reziden țiale durabile, cât și pentru limitarea pierderii de supra fețe
cu capacitate productivă ridicată (Eaton et al. 2007 , Pătroescu et al. 2009 ).
Pretabilitatea amplasame ntelor pentru susținerea suprafe țelor
reziden țiale se impune a fi considerată și din perspectivă economică
(Henderson și Thisse 2004 ), care se referă la productivitatea agricolă și/sau
silvică a solurilor . Dezvoltarea spațiilor rezidențiale în zone cu soluri
încadrate în clase de bonitare superioară reprezintă o problemă socială,
economică și de mediu care are proiecție și la scară globală (Bălteanu și
Șerban 2005 ).
3.1.1.1. Topostabilitatea substratulu i
Topostabilitatea reprezintă un concept care integrează aspectele
favorabile ( orizontalitatea reliefului , condiții de scurgere și/sau infiltrare a
apei, plasticitate) și restrictive (declivitate, riscuri seismice și geologice
ridicate) oferite de spațiul suport, din punct de vedere geologic și
geomorfologic.
Varia ția spa țială și temporală a topostabilită ții condiționează starea
clădirilor și infrastructurii (Niewczas și Witkowska -Walczak 2005 ). Orice
construc ție antropică trebuie să integreze, încă din faza de proiectare,
adaptări care să îi crească rezistența la condițiile topografice și la riscurile de

58
pe un anumit amplasament (pantă, fragmentare, energie de relief ,
compactare, procese fluviatile și de versant, alte procese ori caracteristici
care condiționează stabilitatea substratului, seismicitate) (Daraghmeh et al.
2009 ).

Fig. 3.1. Carac teristicile solului – componente în dezvoltarea spațiilor reziden țiale
în Comana, Giurgiu. Prin favorabilitatea redusă a dezvoltării spațiilor rezidențiale
determinată de caracteristicile solului se detașează localitățile Comana , Vlad Țepeș și
Budeni .

Mod ificările structurale se prezintă deseori sub forma unor compactări
sau deformări plastice care se extind pe verticală (Marjorie Aelion și Davis

59
2007 ). Riscul de compactare poate fi determinat pe baza caracterizării
topostabilită ții pe de o parte, dar și prin calcularea presiunii de propagare în
sol (Bastgen și Diserens 2009 ).
Subsiden ța terenurilor este privită , în multe localități , ca un hazard
natural și tehnog en, având drept cauze mișcările tectonice generale ori
modificarea antropică a configurației depozitelor prin utilizarea resurselor
subterane (apă, m inereuri, resurse energetice) sau construcția unor
infrastructuri (rețele de metrou, sisteme de canalizare etc.).
Un alt proces cu proiecție la nivelul topostabilității este tasarea,
specifică în special loessului și depozitelor loessoide, care se presează sub
acțiunea unor presiuni induse de acumularea apei sau de o serie de
construcții antropice. În cazul pr oceselor de tasare, problema este frecvent
rezolvată prin cre șterea adâncimii de fundare a clădirilor și realizarea unor
lucrări de hidro izolare adecvate.
Spre exemplu, în zona metropolitană a municipiului Bucure ști,
elementul care individualizează geolog ic arealul este reprezentat de
depozitele loessoide sub care se află depozite de nisipuri și pietri șuri cu
intercalații de argile (Liteanu 1952 ). Aceste depozite sedimentare
condi ționează dezvoltarea suprafe țelor reziden țiale prin apari ția tasărilor ce
determină costuri ridicate de construc ție și între ținere (Iojă 2008 ).
Intervenția antropică în aceste spații constă în special în artificializarea
topografică prin nivelarea suprafețelor, în vederea evitării extinderii
arealelor afectate de aceste procese geomorfologice (Goudie 2006 ).
Artificializările reliefului, relicte sau actuale (de exemplu canale de
irigații, excava ții, ramblee, deblee, atenuarea pantelor din fruntea teraselor)
au avut drept scop reducerea gradului de restrictivitate al reliefului pentru
anumite activită ți umane, inclusiv construirea de suprafe țe reziden țiale. Ele
se constituie în elemente ce trebuie în mod obligatoriu integrate în
topostabilitatea teritoriului, întrucât introduc schimbări sensibile la nivelul
structurii și funcționalității teritoriului (Chapman 1996 ). Astfel , canalele de
desecare din Lunca Dâmboviței (cartierul Giulești -Sârbi din municipiul
București) constituie o restricție care trebuie integrată în planurile de
extindere a zonelor rezidențiale, întrucât ele introduc fragmentare și
insecuritate. Nu doar structura litologică, ci și fenomenele geomorfologice
ce pot apă rea, condi ționează pretabilitatea de zvoltării suprafe țelor
reziden țiale în anumite areale (Goudie 2006 ).
Un proces caracteristic cu impact la nivelul spațiilor rezidențiale este
cel de colmatare. Acesta i nduce permanente transformări nu numai în
configurația albiilor minore ale râurilor, dar și a celor majore, unde sunt
prezente uneori inserții rezidențiale, expuse la procese de înmlăștinire.
Aceste procese, dincolo de scăderea pretabilității amplasamentul ui prin
supraumectarea substratului, contribuie la creșterea vulnerabilității la
inundații a spațiilor rezidențiale (Steiner și Butler 2007 ).

60
Tipul genetic de sol și procesele ce se produc la nivelul acestuia pot
avea o influen ță sensibilă asupra topostabilității terenurilor (Daraghmeh et
al. 2009 ). Solurile afectate de fenomene de gleizare, pseudogleizare,
salinizare sau alcalinizare, ori c are prezintă o capacitate superioară de
reținere a contaminanțil or fizici, chimici și biologici pot influen ța
dezvoltarea suprafe țelor reziden țiale. Astfel, numai în zona metropolitană a
municipiului Bucure ști, 16 391 ha de suprafe țe reziden țiale sunt dezv oltate
în zone în care solurile sunt afectate de exces de umiditate ( Fig. 3.2) (Niță
2011 ). În plus terenurile agricole se caracterizează prin prezența unor
substanțe chimice remanente utilizate în agricultură (pesticide
organoclorurate și organofosforice, stimulatori de c reștere), care au devenit
accesibile rezidențialului din cauza extinderii necontrolate (Vânău 2009 ).

Fig. 3.2. Suprafețe rezidențiale dezvoltate în zone cu exces de umiditate în
extremitatea vestică municip iului București (2010). Apare evident contrastul dintre
calitatea construcțiilor și pretabilitatea amplasamentului.
3.1.1.2. Adâncimea pânzei freatice
Apa reprezintă o resurs ă atractivă, dar și limitatoare pentru dezvoltarea
așezărilor umane (Eisner et al. 1992 ). Astfel, nevoia de a avea o sursă de apă
accesibilă și corespunzătoare din punct de vedere can titativ și calitativ se
corelează în multe situații cu dezvoltarea de mecanisme de prevenire sau
îndepărtare a efectelor negative ce pot fi asociate cu apele de suprafață și
subterane (CCMESI 2008a ).

61
În această rela ție duală, spațiile rezidențiale modelează permanent,
conștient și inconștient, resursele de apă prin exploatare, modificarea
regimului de scurgere, a calității ori a altor parametri. Astfel, uneori spațiile
rezidențiale pot duce, prin supraexploatare, la depășirea capacității de
regenerare a resurselor de apă (Nielsen -Pincus et al. 2010 ).
În acest context, managementul integrat al resurselor de apă urmăre ște
să protejeze și să îmbunătă țească starea acestor resurse și să limiteze
agresivitatea lor, ținând cont de caracteristicile sociale și economice ale
comunită ților umane (Brown Gaddis et al. 2007 ) de consumurile specifice
(Umezawa et al. 2008 ), dar și de caracteristicile hidrogeologice ale apelor
subterane situate sub spa țiile reziden țiale, perturbate în urma activită ților
umane (Chae et al. 2008 ).
Între apele subterane și suprafe țele reziden țiale pot apărea mai multe
categorii de conflicte , între c are atrag atenția următoarele :
– restric ții de construc ție, ca urmare a modificării valorilor nivelului
piezometric al orizontului acvifer , ce poate genera probleme semnificative,
precum inundarea subsolurilor, a terenurilor aferente construcției (Fig. 3.3),
creșterea presiunii asupra structurilor subterane (conducte, spații de parc are
etc.), deteriorarea fundațiilor clădiriilor, afectarea salubrității locuirii prin
aportul de apă, radon și alte substanțe dizolvate în apă, precum și prin
accentuarea pierd erilor d e căldură prin pardoseli (Almedeij și Al-Ruwaih
2006 );
– blocaj, introdus de extinderea suprafețelor impermeabile aferente
construcțiilor rezidențiale, care afectează intrările și ieșirile de apă și
contaminanți din/înspre subteran (Cho et al. 2009 );
– supraconsumul reziden țial de apă, ce susține funcționarea salubră a
spațiilor rezidențiale. Cantită țile mari de apă retrase din freatic pot
determina epuizarea rezervelor de apă, schimbarea relației hidraulice dintre
apele de suprafa ță și acvifer (Cho et al. 2009 ), regimul scurgerii subterane
putând fi afectat în mod negativ datorită utilizării intensive și reîncărcării
reduse;
– contaminarea apelor subterante prin utilizare irațională ori
planificare defectuoasă a spațiului, în special în sistem individual. Astfel,
multe fântâni nu sunt separate corespunzător de sur sele rezidențiale de
contaminare (haznale, spații de depozitare a deșeurilor agricole), fiind
situate la distanțe mult prea mici și beneficiind de condiții facile de transfer
a poluanților dinspre acestea;
– îndepărtarea apelor subterane , necesară în cazul r ealizării unor
infrastructuri subterane (cum este cazul tunelurilor de metrou, a spațiilor de
parcare subterană ) sau supraterane (construcții care au ne voie de condiții de
fundare speciale), ori în cazul în care aceasta afectează prin nivel stabilitatea
construcțiilor ( Fig. 3.3 și Fig. 3.4). Aceasta presupune diminuarea presiunii
zăcămintelor de apă subterană, pentru a evita potențiale efecte negative.

62

Fig. 3.3. Inundarea spațiilor reziden țiale – comuna Balote ști, Ilfov (2010). Dincolo
de consecințele care apar la nivelul culturilor agricole, trebuie evidențiată și
degradarea construcțiilor și afectarea infrastructurilor subterane.

Fig. 3.4. Suprafețe cu exces de umiditate în vestul zonei metropolitane a
municipiului București (2010). Extinderea spațiilor rezidențiale în zonele cu
intensitate ridicată a proceselor de supraumectare este un fenomen recent.

63
3.1.1.3. Proximita tea pădurii
S-a observat că e xtinderea suprafe țelor reziden țiale determină
modificări importante la nivelul suprafe țelor agricole și forestiere ,
contribuind la cre șterea costurilor sociale și de mediu, apari ția de conflicte
între diferite categorii de util izare a spațiulu i, distrugerea, degradarea și
fragmentarea habitatelor (Nielsen -Pincus et al. 2010 , Primack et al. 2008 ).
Suprafe țele reziden țiale au o tendin ță intrinsecă de apropiere ( Fig. 3.5)
de păduri sau alte categorii de suprafețe oxigenante, mai ales datorită
beneficiilor poten țiale, economice și de mediu, oferite de ac estea.

Fig. 3.5. Dezvoltarea spațiilor rezidențiale în proximitatea pădurilor în partea de
nord a zonei metropolitane a municipiului București (1977 -2005). Se observă tendința
de apropiere pulverizată a spa țiilor rezidențiale în raport cu suprafețele forestiere.

Ele reprezintă elemente fundamentale în planificarea teritorială (Lowry
et al. 2011 ), întrucât contribuie la reducerea consumului de energie,
controlul apelor pluviale, conturarea și menținerea unor habitat e favorabile
pentru biodiversitatea urbană, îmbunătă țirea calită ții aerului, stocarea
carbonului (Chiesura 2004 , del Saz -Salazar și Rausell -Köster 2008 ,
Tyrväinen et al. 2007 ). De asemenea, prin rolul lor în ameliorarea condițiilor
climatice (în special în controlul extind erii arealului afectat de insula de
căldură urbană) determină schimbări ale mediului la scară locală și regională
cu rol în ameliorarea condițiilor de locuire (Carreiro și Tripler 2005 ).

64
Existen ța pădurilor în proximitatea spațiilor rezidențiale contribuie la
asigurarea unui mediu sănătos pentru locuitori și deter mină o anumită
coeziune socială (Hunter 2011 ).
În același timp însă, realizarea de spații rezidențiale prea aproape de
suprafețele forestiere sau chiar în interiorul acestora, generează costuri noi
legate de managementul organismelor nedorite (bacterii, fungi,
nevertebrate) și o scădere considerabilă a securității locuirii (Godish 2000 ).
Pierderea pădurilor și fragmentarea asociată cu dezvoltarea suburbană
este un fenomen larg răspândit (Boentje și Blinnikov 2007 ), cu un impact
major asupra biodiversită ții și structurii peisajelor și în nordul municipiului
București.
Diminuarea suprafețelor forestiere ori fragmentarea lor până la
pulverizare este o consecință a faptului că una din țintele princi pale ale
expansiuni spațiilor rezidențiale din România a fost reprezentată de
elementele componente ale centurilor galben -verzi , al căror rol sanogenetic
nu a fost încă conștientizat de noii proprietari . Fie că vorbim de terenuri
agricole sau de suprafe țe aflate în proximitatea ( Fig. 3.6) sau chiar în
interiorul pădurilor, acestea au fost preferate pentru dezvoltarea de spații
reziden țiale atât datorită pre țului mai redus cu care au fost achizi ționate
terenurile , cât și datorită te ndinței existente în societatea românească de a
căuta izolarea locuin ței, explicată în parte și ca o contrapondere la tendin ța
comunistă de a concentra locuitori în blocuri (Andrusz et al. 1996 ).

Fig. 3.6. Dezvoltarea de supr afețe rezidențiale noi în proximitatea Pădurii
Băneasa, municipiul București. În acest caz, pădurea funcționează ca factor de
atractivitate pentru construcțiile rezidențiale.

65

Abordarea cea mai eficientă ar trebui să integreze reducerea
suprafe țelor în car e impactul uman este resim țit (Gagné și Fahrig 2010 ),
deci se impune păstrarea unor distanțe dintre rezidențial și forestier , care să
diminueze sau chiar să îndepărteze efectele antropice negative asupra rolului
de suprafață oxigenantă al pădurii . În acest scop spațiile rezidențiale pot fi
concentrate în areale situate la o anumită distanță de spațiile forestiere ori
pot fi izolate de acestea prin suprafe țe tampon (McWilliam et al. 2010 ).
Densitatea locuin țelor și distan ța la care se află acestea de limita pădurii
trebuie să devină indicatori monitorizați continuu în vederea evaluării
dimensiunii conflictelor potențiale dintre expansiunea urbaniz ării și
suprafețele forestiere. În cazul zonei metropolitane a municipiului București,
nu puține sunt cazurile în care spațiile rezidențiale sunt situate la o distanță
mai mică de 50 m în raport cu liziera pădurii sau chiar în interiorul acestora

Fig. 3.7. Dezvoltarea spațiilor rezidențiale în proximitatea pădurilor – Balotești,
Ilfov (2008). Pretabilitatea este cu atât mai ridicată cu cât distanța de spațiile
forestiere este mai mare.

Analizând tipologia suprafe țelor reziden țiale situate în proximitatea
pădurii, se r emarcă faptul că ponderea cea mai mare (57,8%) revine spa țiilor
reziden țiale izolate, reprezentate prin locuin țe construite în ultimii 20 de ani

66
și care au avut tendin ța de a se apropia de păduri, considerându -le elemente
de atractivitate (Tabel 3.1. Fig. 3.7)..
Tabel 3.1. Suprafe țe reziden țiale situate la sub 50 m de pădure în zona
metropolitană a municipiului Bucure ști
Tip reziden țial Suprafa ța (mp) Procent (%)
Reziden țial colectiv 12 923 0,79
Reziden țial pavilionar 593 636 36,38
Reziden țial izolat 942 848 57,79
Ansambluri reziden țiale 82 191 5,04

Reprezentative în acest caz sunt suprafe țele reziden țiale din localită țile
situate în partea de nord a zonei m etropolitane – Snagov, Ciolpani,
Corbeanca, Balote ști. De asemenea, atrage aten ția ponderea redusă a
ansamblurilor reziden țiale situate la mai pu țin de 50 m de păduri (5, 04%,
doar în Voluntari și Corbeanca), dar și lipsa aproape totală a clădirilor
colective de locuit în proximitatea pădurilor.
3.1.2. Vulnerabilitatea la riscuri naturale și tehnogene a spațiilor
rezidențiale
Riscul este o agregare a hazardului cu vulnerabilitatea societății la
acesta ( Fig. 3.8), exprimată prin capacitatea de a se pregă ti, răspunde și
reface după manifestarea unui astfel de eveniment (Collins et al. 2009 ).
Hazardele naturale au deseori impact considerabil asupra sistemelor
socioeconomice, iar consecin țele pot fi pe termen lung sau chiar ireversibile
în regiunile afectate (Patwardhan și Sharma 2005 ). Comunită țile umane,
caracterizate prin coeziune socială, fac fa ță incertitudinii prin amenajări
antropice cu rol preventiv ori prin construirea unei memorii sociale a
evenimentelor (Arma ș 2008 ), abandonând no țiunea de stabilitat e și crescând
capacitatea de a învă ța din etape de criză.
Orice spa țiu con ține un poten țial de instabilitate, care se poate
manifesta sub formă de risc din perspectiva modului de valorificare a
teritoriului, impunând anumite constrângeri naturale (Collins et al. 2009 ,
Huang și Inoue 2007 ), în func ție de rezilien ța lor. Reziliența condiționează
relația dintre sist emele sociale și naturale, ce implică posibilitatea
dezvoltării unor mecanisme de adaptare bazate pe experien ța evenimentelor
trecute.
Hazardele sunt evenimente ce nu pot fi studiate decât interdisciplinar,
cu implicarea unui număr mare de științe naturale și sociale, într -o abordare
multidirec țională care să cuprindă direc ții tematice, componentele expuse
riscului, vulnerabilitatea socioeconomică și structurală, rezilien ța indivizilor
și societă ții (Montz și Tobin 2011 ).

67

Fig. 3.8. Componentele riscurilor naturale și antropice (prelucrare după (Vanwesten et al. 2008 )).

68
Suprafe țele reziden țiale sunt mai vulnerabile la riscuri datorită densită ții
crescute a elementelor expuse (popula ție, clădiri, infrastructuri – Fig. 3.9),
dar și datorită interac țiunilor puternice care există între aceste elemente
(Montoya și Masser 2005 ).

Fig. 3.9. Suprafețe rezidențiale expuse riscului de inundație – Comuna Ileana,
județul Călărași (2010). Apropierea excesivă de corpurile de apă este o problemă
frecvent întâlnită în arealele afectate de expansiunea rezidențială.

Evenimentele negative ce afectează suprafe țele reziden țiale aruncă o
lumină nefavorabilă asupra autorită ților responsabile cu prevenirea lor, și
de aceea deseori consecin țele sunt minimizate de către acestea (Gamper și
Turcanu 2009 , Rufat 2011 ). În general , costurile sociale și economice ale
dezastrelor afectează categoriile sărace ale popula ției (Kellenberg și
Mobarak 2008 ).
Limitarea efectelor riscurilor naturale și tehnogene prin amplasarea în
areale slab afectate implică costuri ridicate, iar deseori locui tori sunt
reticen ți la schimbarea domiciliului (Gamper și Turcanu 2009 ).
În cazul riscurilor de mediu, p rocesul de luare a deciziilor se
fundamentează pe evaluări, instrumente și criterii diversificate, care
determină o cre ștere a complexită ții procesului. Măsurile de prevenire
trebuie să se bazeze pe principii menite să asigure respectarea unui nivel
minim de calitate, siguran ță și durabilitate (Margreth și Romang 2010 ).

69
Multe din administra țiile publice locale, chiar dacă elaborează planuri
de apărare, nu comunică între ele în realizarea acestora la scară
metropolitană, în așa fel încât ele să aibă o eficien ță crescută, mai ales în
condi țiile în care ev enimentele naturale nu țin cont de limitele
administrative. Atunci când în așezările umane nu se adoptă măsuri
coordonate de către autorită ți, prevenirea producerii evenimentelor și
răspunsul după producerea lor tind să devină haotice, deci ineficiente.
Majoritatea administra țiilor locale din România respectă anumite coduri de
construire și utilizare a locuin țelor, dar în general acestea sunt limitate la
atribute le de bază ce s-ar impune să vizeze securitatea locuirii , precum și
protec ția împotriva incendii lor, integritatea structurală a clădirii, siguran ța
energetică ori sistemul de instala ții sanitare (Niță 2011 ).
Mai mult, la nivel interna țional tendin ța este de a se abandona
abordările de tipul răspuns la dezastru (pentru că prezintă doar rezultate
temporare la costuri foarte mari) și de a le înl ocui cu o abordare holistică în
care prevenirea să joace un rol important, avându -se totu și în vedere faptul
că prevenirea totală a daunelor este un obiectiv de neatins (Montoya și
Masser 2005 ). Obiectivul este acela de realizare a unor comunită ți rezistente
la dezastre care după producerea unui eveniment să înregistreze pierderi
minime de vie ți omene ști, întreruperi de foarte scurtă durată a serviciilor
publice, răspunsul să se realizeze imediat fără interven ție de stat,
recuperarea înfăptuindu -se printr -o planificare locală echilibrată.
În cazul hazardelor tehnologice, elementele sociale și politice amplifică
riscul existent. Un hazard tehnologic poate constitui evenimentul
declan șator în construirea unor politici în domeniu , la nivel local sau chiar
național (Ibitayo et al. 2004 ), chiar dacă fragmentarea autorită ții
jurisdic ționale în managementul hazardelor tehnologice poate afecta modul
de răspuns la acestea.
Hărțile de expunere la hazard, ce prezintă arealele în care se manifestă
anumite procese naturale ori tehnologice, sunt d e o deosebită importan ță atât
pentru planificarea teritoriului (Margreth și Romang 2010 ), cât și pentru
organizarea unor măsuri de protec ție temporară. O hartă a unui dezastru
natural cuprinde areale ce ar putea fi afectate în eventualitatea producerii
acestuia (Huang și Inoue 2007 ), deci se impune să estimăm cu claritate
distribuția probabilă a fenomenului reprezentat, trasarea limitelor benzilor
de inundabilitate din lungul râurilor fiind un exemplu elocvent . Integrarea
acestor hărți în planurile de extindere a spaț iilor rezidențiale prezintă o
importanță deosebită, întrucât reduce conside rabil costurile de administrare
a așezărilor umane pe termen mediu și lung.
Tendin ța localnicilor este de a -și exprima dezacordul în privin ța
amplasării unor unită ții industriale cu poten țial pericol sau a altor surse de
poluare în proximitatea comunită ții lor (Bickerstaff și Simmons 2009 ).
Aceasta este o expresie clară a conceptului NIMBY (Not In My Back Yard) ,

70
în care oamenii resping astfel de activită ți datorită unor motiva ții personale.
Chiar și acolo unde oamenii nu î și exprimă dezacordul, asta nu înseamnă că
sunt de acord cu investi ția, dar că mai degrabă sunt neîncrezători în
capacitatea vocii lor sociale de a opri/modifica investi ția, sau sunt atra și de
costurile mai reduse datorate proximită ții elementului nefavorabil ( Fig.
3.10).

Fig. 3.10. Rezidențial dezvoltat în proximitatea unei stații de transformare
electrică, comuna Domnești, județul Ilfov (2010). Dorința de a avea o locuință
primează interesului pentru existența unor condiții de locui re sănătoasă.
3.2. Insula de căldură și agresivitatea ei asupra spa țiilor
reziden țiale
Unul din tre impacturile perceptibile ale urbanizării este reprezentat de
creșterea temperaturii în zonele centrale ale așezărilor umane mari din cauza
modului artificial de u tilizare a terenurilor și a căldurii rezultate în urma
activită ților umane, fenomen cunoscut sub numele de insula de căldură
urbană (Hirano și Fujita 2011 ).
Cauzele dezvoltării au fost evidențiate, iar factori amplificatori ai
fenomenulu i de căldură au fost identificați încă din anii 1960 (Mitchell
1961 ):
– conductivitatea și capacitatea calorică mai ridicată a suprafețelor
construite și a celor pavate, care cresc capacitatea de absorbție a căldurii în

71
timpul zilei , și din cauza albedoului mai sc ăzut al acestor suprafețe
(Camilloni și Barros 1995 );
– creșterea cantității de radiație de undă scurtă absorbită în lungul
bulevardelor canion (Stathopoulou și Cartalis 2007 );
– amplificarea cantității de radiație de undă lungă absorbită datorită
poluării (Masson 2006 ),
– diminuarea pierderilor de radiație de undă lungă prin reducerea
suprafețelor deschise (Santamouris et al. 2007 );
– reducerea intensității proceselor de evapotranspirație (Mihalakakou
et al. 2004 );
– creșterea gradului de ocupare a suprafețelor urbane cu clădiri,
mineralitatea fațadelor și desnitatea construcțiilor fiind eleme nte
fundamentale în formarea insulei de căldură;
– variația celorlalți parametri meteorologici (Stathopoulou și Cartalis
2007 ), (Fig. 3.11).

Fig. 3.11 Factorii de influență ai intensității de manifes tare a insulei de căl dură
(prelucrare după (Memon et al. 2009 ).

Intensitatea fenomenului de insulă de căldură poate fi exprimată ca
diferen ța între temperatura urbană și cea a spațiilor periferice (Kolokotroni
et al. 2006 ) și depinde de dimensiunea și nivelul de dezvoltare al ora șului,
condi țiile topografice, climatul regional și condi țiile meteorologice diurne și
anotimpuale (Stathopoulou și Cartalis 2007 ).
Altimetria variabilă a volumelor construite, ca și lărgimea arterelor de
circulației sunt variabile de luat în calcul în evaluarea confortului locurii

72
urbane, întrucât, alături de suprafețele oxigenante (spații verzi, corpuri de
apă), diminuează manifes tarea insulei de cădură urbană.
Măsurile de contracarare a fenomenului trebuie să pornească de la
managementul utilizării terenurilor (Hirano și Fujita 2011 ) – în strânsă
corela ție cu distribu ția spa țială a consumului de energie (element indicator
în formarea insulei de căldură).
Evaluarea intensității de manifestare a insulei de căldură se realizează
predominant prin modela re matematică (Kassomenos și Katsoulis 2006 ,
Masson 2006 , Stathopoulou și Cartalis 2007 ) (Fig. 3.12) și utilizarea
imaginilor satelitare (Lu și Weng 2006 ).
Cauzele manifestării fenomenului de insulă de căldură urbană în cazul
municipiului Bucure ști sunt similare cu cele identificate în cazul altor orașe
afectate de acest fenomen (Cheval și Dum itrescu 2008 ) cu mențiunea că
manifestarea lui este accentuat ă și de ponderea deosebit de redusă a
suprafețelor oxigenante, respectiv 7,46 % din total (Iojă et al. 2011d ).

Fig. 3.12. Temperatura maximă a lunii iulie în zona metropolitană a municipiului
București (pe baza datelor WorldClim pentru intervalul 1950 –2000).

În cazul municipiului București, evaluarea inten sității de manifestare a
insulei de căldură urbană s-a realizat prin organizarea unei rețele de
monitorizare de către Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a
Studiilor de Impact, Universitatea din București.

73
Rețeaua de monitorizare a arealului de m anifestare a fenomenului de
insulă de căldură a inclus 56 de puncte situate în diferite locații din
intravilanul municipiul ui București și zona lui de influență, folosind metoda
transectelor. Rețeaua de puncte a fost astfel organizată încât să ofere
inform ații pe patru diagonale:
– Nord –Sud (Snagov, Să ftica, Băneasa, Herăstrău, Kiseleff, Piața
Victoriei, Piața Roman ă, Universitate, Unirii, Tineretului, Piața Sudului,
Berceni) ;
– Vest–Est (Carrefour Militari, Păcii, Lujerului, Cotroceni, Eroilor,
Universitate, T raian, Morarilor, Pădurea Cernica) ;
– Nord -Vest–Sud-Est (Mogoșoaia, Parcul Bazilescu, Parcul Sf. Maria,
Gara de Nord, Universitate, Traian, Parcul Național, Vitan, Titan) ;
– Nord -Est–Sud-Vest (Sintești, Voluntari, Motodrom, Plumbuita, Tei,
Obor, Floreasca, Ver di, Circului, Universitate, Parcul Carol, Sebastian,
Drumul Taberei, Apărătorii Patriei, Tăcerii, Progresului).
Au fost utilizați senzori de înregistrare a temperaturii și umidității DS
1923 Hygrochron (umiditate și temperatură), cu caracteristici le următo are:
– interval de monitorizare a temperaturii între -200C și 850C, cu
eroare de ±0,06250C;
– interval de monitorizare a umidității între 0 și 100 %, cu eroare
de 0,06 % ;
– potențial de stocare a 8 192 de date, la interval de 1 oră;
– protecție prin filtru hidrof obic împotriva particulelor, umidității și
contaminanților
Descărcarea datelor s -a realizat utilizând un cablu de rețea 1 Wire
DS1402D -DR8, din seria DS1402, cu posibilitate de conectare a porturilor
seriale sau USB 1 -Wire. DS1402 cuprinde patru tipuri de bază de conectori,
respectiv 1-Wire RJ -11, iButton, Touch -and-Hold Probe, și Blue Dot™
Receptor. Datele înregistrate au fost descărcate cu programul 1-Wire Viewer
(Java Based), c are permite activarea și setarea senzorilor , funcție de
necesitățile de colect are a date lor (precizie, perioadă de timp etc.).
Diferența dintre temperaturile medii pentru punctele care au generat
date reprezentative a fost de circa 2,50C, valorile maxime fiind specifice
părții centrale a municipiului București (Piața Universității) (Fig. 3.13), iar
cele mai mici est ului ariei metropolitane bucureștene (Pădurea Cernica).
Analiza valorilor înregistrate a scos în evidență că d iferențele cele mai
mari apar în timpul verii, fiind de circa 4,50C, suprapunându -se acelorași
puncte în care s e înregistrează valorile maxime și minime. Valoarea maximă
din Piața Universității nu este deloc întâmplătoare , în condițiile în care
densitatea spațiilor construite este foarte ridicată, sursele termice de poluare
fiind foarte active (în special traficul rutier), iar suprafața oxigenantă
nesemnificativă. În cazul punctului Pădurea C ernica, valoarea redusă este
determinată de faptul că se află într -o formațiune vegetală forestieră cu

74
dominanță apreciabilă a stratului arborilor și nivel freatic aproape de
suprafață.

Fig. 3.13. Fenomenul de insulă de căldură în municipiul Bucure ști în perioada
august –noiembrie 2008. Se observă cu claritate importanța spațiilor verzi în limitarea
extinder ii arealului de manifestar e maximă a insulei de căldură (interpolare spa țială
realizată în Arcgis 9.3 folosind metoda kriging).

În lunile de primăvară și toamnă diferențe le de temperatură se
atenuează. O excepție o reprezintă luna noiembrie, când se resimte efectul

75
excesului de că ldură eliminat de spațiile construite, în inerția lor termică,
odată cu pornirea sistemelor de termoficare. Astfel, diferența înregistrată în
noiembrie între centru și periferie este de 30C.
În timpul iernii , difere nțele se atenuează semnificativ. D eși ex istă o
deosebire permanentă între oraș și vecinătăți, ea nu este atât de puternică ca
în timpul verii. Astfel, în timpul iernii, diferențele se mențin în jurul valorii
de 2,50C, atragând atenția faptul ca zonele mai deschise (de exemplul Lacul
Morii), se c aracterizează prin valori mai scăzute decât cele cu densitate
ridicată a construcțiilor.
Compara rea hărților realizate de Universitatea din București, Centrul de
Cercetare a Mediului și Efectua re a Studiilor de Impact în anii 1993 –1994,
deși nu reflectă în totalitate realitatea din teren (metodele de investigare au
fost diferite) ne-a permi s să observăm câteva schimbări, perceptibile de
altfel, ce au proiecție în calitatea mediului spațiil or rezidențiale, și anume:
– extinderea, atât spre sud, cât și spre nor d și vest, a arealului în care
diferențele de temperatură între centru și periferie sunt mai mari de 20C;
– conturarea unei noi zone cu intensitatea maximă de manifestare a
insulei de căldură urbană în zona Gara de Nord, alături de cea din zona
cuprinsă înt re Piața Romană –Universit ate– Piața Unirii.
Dimensiunea fenomenului de insulă de căldură urbană s-a accentuat, pe
măsură ce densitatea construcțiilor a crescut, spațiile oxigenante s -au
diminuat și numărul de surse de poluare termică s-a amplificat (CCMESI
2008c ). Astfel, diferențele de 3 –4,50C dintre centru și periferie înseamnă de
fapt o dublare a valorilor față de perioada considerată ca reper (1993 –1994).
De asemenea, în timpul iernii, diferențele maxime de temperatur ă dintre
centru și periferie s-au modificat de la 1,50C cât erau în perioada 1993 –1994
la 2,350C în 2008 .
Efectele induse de fenomenul de insulă de căldură urbană în cadrul
spațiilor reziden țiale includ supradimensionarea costurilor de mediu atât
pentru p opulație , cât și pentru autoritățile locale (CCMESI 2011 ).
În mod secundar, fenomenul de insulă de că ldură urbană implică:
– deteriorarea stării de sanogeneză a populației , exprimată prin
disconfort termic, înmulțirea numărului de persoane cu diferite boli,
determinate ori favorizate de existența unui stres termic mai accentuat (în
special boli respiratori i, ale pielii și ale sistemului nervos) (Koren și Bisesi
2002 );
– necesitatea introducerii de sisteme de climatizare (aer condiționat)
pentru a re zista stresului termic caracteristic perioadei de vară, iar mai nou
și anotimpurilor de tranziție (Enache et al. 2006 );
– diminuarea activității vegetației , care are un rol din ce în ce mai mic
în a limita incid ența poluării aerului, și creșterea costurilor de irigare pentru
menținerea acesteia într -o star e viabilă (Lowry et al. 2011 );

76
– necesitatea adaptării de noi specii de plante, mai puțin pretențioase la
restricțiile climatice specifice manifestării insulei de căldură urbană
(Pătroescu et al. 2004b );
– creșterea costurilor pentru izolarea termică a imobilelor în scopul
controlului costurilor energiei consumate pentru răcire;
– degradarea calității aerului prin creșterea concentrațiilor de ozon
troposferic și a hidrocarburilor policiclice aromatice;
– creșterea consumului de apă ambalată, și implicit al volumului de
deșeuri din ambalaje de plastic și mărirea frecvenței traficului comercial
(Iojă 2008 );
– mărirea presiunii asupra infrastru cturii de transport rutier și a
costurilor pentru întreținere a acesteia (Samaras și Sorensen 1999 );
– amplificarea consumului de combustibil și de energie în general, în
toate sectoarele de activitate (Hirano și Fujita 2011 );
– reducerea productivității muncii (Iojă 2008 ).
Din analiza atentă a datelor, d iferen țe de microclimat au fost observate
și la nivelul l ocalită ților mici din zona metropolitană a municipiului
București, spre exemplu satul Balote ști (jude țul Ilfov), acolo unde
temperatura medie a aerului, a înregistrat valori în medie mai mari cu 1,5 –
3,50C în cadrul suprafe țelor reziden țiale decât în cele f orestiere. De
asemenea, suprafe țele agricole au înregistrat în medie cu 0,6 –10C mai mult
decât suprafe țele forestiere în sezonul cald (Niță 2011 ).
3.3. Accesibilitatea parcurilor urbane – amplificator al
favorabilității amplasamentelor rezidențiale
Spațiile verzi urbane se constituie într -un element de atractivitate
important pentru spațiile rezidențiale, într ucât contribuie la menținerea stării
de sănătate a populației, ameliorarea calității mediului (reducerea poluării
aerului, reducerea nivelului de zgomot, diminuarea intensității de
manifestare a insulei de căldură urbană) și a esteticii peisajului (biofili a),
menținerea biodiversității urbane (Tzoulas et al. 2007 ), la care se pot adăuga
îmbunătățirea relațiilor sociale ( formarea comunită ților și relații lor de bună
vecinătate ) și influențarea pieței imobiliare (proiecția în prețul locuințelor
din proximitate) (del Saz -Salazar și Rausell -Köster 2008 ).
Beneficiile generate de spațiile verzi sunt foarte dificil de cuantificat, și
din acest motiv costurile sunt percepute de obicei ca element singular în
managementul urban (del Saz -Salazar și Rausell -Köster 2008 ).
Spațiile verzi , ca parte a suprafețelor oxigenante, sunt distribuite
neuniform la nivelul unei localită ți (Hall et al. 2011 ), fapt ce contribuie la o
distribuție heterogenă a cererii și ofertei de suprafețe verzi la nivelul
rezidențialului . Pe de -o parte, rezidenții manifestă nevoia să acceseze aceste
spații verzi pentru recreere și experien țe în natură, impunând o amplificare a
presi unii în vederea realizării de noi spații verzi accesibile în raport cu

77
utilizatorii datorită creșterii cererii . Pe de altă parte, oferta de spațiu verde
trebuie atent planificată. Planificatorii urbani trebuie să găsească locații
adecvate pentru spa țiile v erzi urbane care să optimizeze beneficiile acestora
în interiorul mediului construit (Mahmoud și El-Sayed 2011 ). Alegerea
acestor locații trebuie să -i integreze pe utilizatori în procesul de planificare
spațială (Mahmoud și El-Sayed 2011 ), chiar dacă autorită țile consideră de
cele mai multe ori că o astfel de abordare este costisitoare și durează prea
mult (Tyrväinen et al. 2007 ).
Pe lângă parcurile urbane, două concepte conexe î și dezvoltă rolul de
modelatori ai calită ții mediului și sănătă ții popula ției din spațiile
rezidențiale, respectiv infrastructura verde și clădirea verde .
Conceptul de infrastructură verde , introdus pentru a considera
spațiile verzi urbane drept o entitate coer entă în planificare, el cuprinzând
toate sistemele ecologice multifunc ționale, naturale, semi -naturale sau
artificiale, din interiorul și proximitatea unui ecosistem urban (Tzoulas et al.
2007 ). Conceptul de infrastructură verde subliniază calitatea și cantitatea
spațiilor verzi urbane și peri -urbane, rolul lor multifunc țional și importan ța
legăturilor dintre habitate.
Conceptul de clădire verde , bazat pe existen ța a două tipuri de
durabilitat e cuprinse în dezvoltarea clădirilor verzi (Hostetler și Noiseux
2010 ): durabilitatea tehnică (materialele și metodele de construc ție utilizate)
și durabilitatea comportamentală (reflectată de reziden ți). În plus se ține
cont de gradul de acoperire cu vegeta ție în su prafe țele reziden țiale, ce
depinde dir ect de factori socio -economici, acoperirea fiind mai mare în
cazul cartiere lor bogate decât în cele sărace (Hall et al. 2011 ), de perioada
istorică în care au fost realizate, la care se adaugă densitatea și tipul
locuin țelor.
În România, deși numărul de ora șe a crescut în intervalul 1990 – 2011,
suprafa ța spa țiilor verzi în municipii și ora șe a scăzut, de la 21 633 ha la
nivelul anului 1991, la 20 740 ha în anul 2011 . Astfel, la nivelul orașelor
României există în prezent diferențe semnificative în distribuția suprafeței
spațiilor verzi (Fig. 3.14).
Principalele categorii de spații verzi afectate au fost parcurile, grăd inile
aferente instituțiilor și marilor complexe rezidențiale, aliniamentele stradale
și pepinierele (CCMESI 2008b ).
Spre exemplu, în regiunea de dezvoltare Bucure ști-Ilfov, de și suprafa ța
spațiilor verzi a crescut în jude țul Ilfov cu peste 200 ha prin declararea de
noi o rașe, la nivel de regiune a scăzut de la 4 872 ha la 4 367 ha. Acest
model de conversie este valabil și la nivel național, fenomenul fiind mult
diminuat începând cu anul 2006 prin intrarea în vigoare a Legii 265 privind
protecția mediului , care interzice t ransformarea funcției de spațiu verde de
tip V1 și V2 în spațiu construit.

78
S-a conturat astfel un deficit important de spațiu verde pe cap de
locuitor la nivelul multor orașe din România ( Fig. 3.15). În cazul
municipiului Bucureș ti, rolul parcurilor urbane este extrem de important în
profil urban (CCMESI 2008b ), în contextul în care ele trebuie să
deservească o populație de 2,5 milioane de locuitori (8 117 locuitori/km2)
(Rey et al. 2007 ) și să țină sub control problemele de mediu gene rate de
suprafețele construite care reprezintă 65% din supr afața orașului , traficul
rutier (~1.5 milioane autovehicule pe zi) și activitățile economice poluante
(industrie, activități de construcție etc.) (Andrusz et al. 1996 , Iojă 2009 ).

Fig. 3.14. Suprafața spa țiilor verzi urbane (m2/locuitor) în orașele din România
(2008) (prelucrare după datele din rapoartele județene de stare a mediului ).
Distribuția spațiilor verzi pe locuitor înregistrează variații importante la nivelul
orașelor din România.

Suprafețele verzi din municipiul București ocupă 2 274,4 ha
(aproximativ 3% din suprafața orașului), din care 29,9% este reprezentată de
parcuri urbane (3,51 m2 per locuitor) (Pătroescu et al. 2004b ). Parcurile
urbane sunt distribuite neuniform (Șandric et al. 2007 ), zonele periferice
fiind slab deservite de parcuri urbane (Iojă et al. 2010b , Iojă et al. 2008 ).
În m unicipiul București, între 1990 –2008 suprafața parcurilor urbane a
scăzut cu 34,5% , din cauza desființării unor parcuri și a reducerii suprafeței
altora prin trecerea din domeniul public în cel privat, ur mată de dezvoltarea
de suprafețe construite ori de spații de parcare (Pătroescu et al. 2004b ). Mai
mult, retrocedarea proprietăților confisc ate abuziv de regimul comunist a

79
afectat și parcurile existente, care au devenit moneda de schimb preferată de
foștii proprietari și de administratorii locali (Iojă et al. 2008 ).

Fig. 3.15. Distribuția deficitului de spațiu verde în orașele din România (2010)
(prelucrare după datele din rapoartele județene de starea mediului) . Majoritatea
orașelor din România se confr untă cu un deficit de spațiu verde pe cap de locuitor .

Pe acest fond a apărut o nouă provocarea pentru parcurile urbane din
municipiul București, aflate in situația să preia fluxuri din ce în ce mai mari
și mai specializate de vizitatori între care vizita torii cu animale de companie
dețin un loc important (Iojă et al. 2011e ).
Pentru evaluarea modelelor de satisfacere a nevoilor de recreere în
spațiile rezidențiale din municipiul București au fost analizate 28 de parcuri,
ierarhizate în: parcuri metropolitane (suprafață medie = 52,4 ha, flux de
peste 5000 vizitatori în zilele de weekend), municipale (40,3 ha, 2 000–5
000 vizitatori), de cartier (6,4 ha; sub 2 000 viz itatori) și de tranzit (4,4 ha ),
cu un minim de 20% vizitatori în tranzit).
De reținut că p arcurile analizate reprezintă 76,4% din suprafața totală a
parcurilor din municipiul București și atrag peste 90% din numărul total de
vizitatori (Iojă et al. 2010b ), distribuți a lor spațială acoper ind întreg
municipiul București și evidențiind diversitatea de zone rezidențiale ce le
aprovizionează cu vizitatori (colectiv, individual).
Inventarierea fluxurilor de vizitatori s -a efectuat prin numărarea
vizitatorilor în punctele principale de intrare, o dată pe an î n intervalul mai –
septembrie (2004 –2011).

80

Analiza s -a realizat pentru fiecare parc, în intervalul orar 10.00 20.00,
în zilele fără precipit ații și cu condiții meteorologice favorabile vizitării
parcurilor. În total au fost aplicate 10 480 chestionare de opinie , dintre care
2 398 în parcurile metropolitane, 2 194 în parcurile municipale, 3 390 în
parcurile de cartier și 2 498 în parcurile de t ranzit. Intervievații au fost
selectați randomizat str atificat pe cele 28 de parcuri. Chestionarul aplicat a
cuprins întrebari închise, referitoare la motivația, scopul, durata, frecvența
vizitei, elementele de a tracție și problemele percepute (Iojă et al 2011).
Numărul mediu de vizitatori pe zi de weekend în parcurile municipiului
București variază între 310 și 11 200 (medie = 2 409). Fluxurile de vizitatori
depind de dimensiunea parcurilor , numărul de locuitori din zonele de
influență, atractivitate și ac cesibilitate (Tabel 3.2).

Tabel 3.2. Caracteristicile fluxurilor de vizitatori în parcurile din București
Numele
parcului Suprafață
(ha) Nr. de
vizitatori /
zi de
week -end Durata
medie a
vizitei
(min.) %
vizitatori
din
proximitate Categoria
parcului
1. Cișmigiu 14,6 5 100 129 31
Metropolitan 2. Herăstr ăul
Vechi 53 11 200 129 42
3. Titan 48 7 500 118 47
4. Tineretului 94 7 800 113 37
5. Plumbuita 67 3 100 110 66
Municipal 6. Circului 17,2 3 500 95 69
7. Carol 29,3 2 900 112 45
8. Herăstrău l
Nou 51,2 4 800 129 31
9. Drumul
Taberei 37 2 200 106 53
10. Floreasca 7,8 1 100 114 68
Cartier 11. Sebastian 2,3 1 100 89 71
12. Grădina
Icoanei 2,4 1 100 86 78
13. Motodrom 3,8 890 116 89
14. Crângaș i 8 850 106 69
15. Morarilor 11,2 1 310 59 71
16. Ioanid 2 700 101 67
17. Național 12,3 1 100 114 63
18. Tei 8,5 1 200 90 89
19. Bazilescu 12,5 890 126 82
20. Florilor 3,8 530 126 74
21. Romniceanu 1,9 310 99 92
22. Gara de
Nord 2,4 600 59 31
Tranzit 23. Obor 3,1 2 500 96 61
24. Izvor 15,9 820 97 15
25. Eroilor
Sanitari 2,3 1 200 86 41
26. Unirii 5,5 1 050 62 36
27. Păcii 1,2 1 100 94 46
28. Titus Ozon 0,7 990 79 64
Medie 18,5 2 409 101 52,5

Cei mai mulți vizitatori consideră un criteriu important de atracție ,
pentru vizitarea parcurilor , faptul că acestea sunt situate în vecinătatea

81
locuinței (52,5%), cu ponderi mai ridicate la parcurile de cartier (63 –92%) și
mai reduse la parcurile de interes metropolitan (31 -47%). În cazul parcurilor
Herăstrău l Vechi și Nou se observă că zonele de proveniență ale fluxurilor
de vizitatori sunt corelate direct cu liniile de transport în comun (magistrala
de metrou 2 Pipera –Berceni, linia de metrou ușor 41 etc.) ( Fig. 3.16).

Fig. 3.16. Proveniența vizitatorilor din Parcul Herăstrău, București. Majoritatea
vizitatorilor vin din proximitatea parcului și din lungul magistralelor de transport în
comun (magistrala 2 de metrou , linia de metrou ușor 41, liniile de autobuz urbane)

82

În cazul parcurilor de tranzit, 26,7 % din vizitatori valorifică funcțiile
din proximitate (gări, autogări, instituții administrative). Elocventă în acest
sens este zona d e atracție a P arcului Obor, un de vizitatorii chestionați sunt
predominant din sectorul 2 al municipiului București, fenomenul putând fi
corelat cu prezența Primăriei sectorului 2 în apropiere (Fig. 3.17).

Fig. 3.17. Proveniența vizitatorilor din Parcul Obor, București. Predomină
vizitatorii din sectorul 2 al București ului, primăr ia de sector aflându -se în vecinătate .

83
Principalele scopuri în accesarea parcurilor de către populație sunt
legate de recreere (28%) și plimbare (17,1%), dominante în parcurile cu
pondere rid icată a vegetației forestiere ( Carol, Bazilescu, Floreasca,
Cișmigiu). Celelalte scop uri sunt direct corelate cu dotă rile existente la
nivelul parcurilor ori cu profilul vizit atorilor din zonele de in fluență ale
parcurilor, importante fiind in specia l plimbarea copiilor (22,1%, [7,3, 54,6;
±10,4]) (Fig. 3.18).

Fig. 3.18. Plimbarea copiilor – activitate definitorie pentru parcu rile de cartier din
municipiul București. Arealele preferate de către persoanele cu copii sunt un indicator
al zonelor liniștite din parcuri.

Durata vizitei este un indicator al atractivității parcurilor, dar și al
disponibilității de timp liber a populaț iei. Cea mai mare parte a vizitatorilor
petrec 1 –2 ore în parcuri (42,9%), urmate de persoanele care stau 2 –3 ore
(23,4%). Durata medie este de 101 minute, cu o minimă de 59 de minute în
parcul Morarilor și o maximă de 129 minute în parcurile Herăstrau l Vechi și
Cișmigiu (±20).
Ponderea redusă a populației care stă mai mult de 3 ore (19%) este
justificată de timpul liber limitat, dar și de diversitatea redusă a activităților
organizate sau care pot fi desfășurate în parcuri. De altfel, acest interval este
reprezentat de persoanele în vârstă, cei care stau la distanță ridicată de parc
și/sau de vizitatori parcurilor mari (20 –25%).

84
Frecvența vizitei este dominată de persoanele care accesează parcurile
zilnic până la săptămânal (80,9%), cu variații pe categor ii de parcuri. Astfel,
parcurile de cartier sunt vizitate predominant zilnic (37,2%), spre deosebire
de parcurile municipale și metropolitane care sunt accesate în special
săptămânal (31%).
Dincolo de aceste fluxuri de vizitatori , se impune a fi evaluată în
perspectivă ponderea și structura populației care vizitează foarte rar
parcurile urbane .
Raportarea ofertei de spațiu verde la cererea indusă de spațiile
rezidențiale permite clasificarea spa țiilor reziden țiale din Bucure ști în
cinci categorii ( Fig. 3.19) (Iojă et al. 2010b ):
– spații reziden țiale situate la peste 3 km de parcurile de importan ță
metropolitană și municipală (6% din totalul spa țiilor reziden țiale),
corespunzând spa țiilor periferice, cu locuin țe de tip pavilionar și o ruralitate
crescută ( de exemplu cartierele Chitil a, Giulești -Sârbi , Progresului,
Apărătorii Patriei );
– spații reziden țiale situate la peste 1 km de toate categoriile de
parcuri (24%), categorie în care se încadrează unele areale perif erice din
cartierele Militari, Ferentari, Berceni;
– spații reziden țiale cu accesibilitate la parcuri aglomerate (48% din
reziden țial), aferente zonei centrale, dar și cartierelor cu un deficit accentuat
de spații verzi publice ( cum sunt cartierele Drumul Ta berei, Rahova,
Militari);
– spații reziden țiale cu accesibilitatea la parcuri degradate (2%), ce
se suprapun unor zone deservite de parcuri care au infrastructuri puternic
degradate și cu funcționalitate major afectată (parcurile Gara de Nord, Verdi
etc.);
– spații reziden țiale cu accesibilitate bună la parcurile urbane (20%),
în special în zonele de nord și est, unde oferta de spații verzi este foarte
diversă (de exemplu cartierul Tei are ca opțiuni parcurile Circului,
Plumbuita și Tei).
Raportarea spați ilor rezidențiale noi la aceste structur i atrage atenția
asupra concentrării lor în arealele cu accesibilitate bună la parcurile urbane.
Fenomenul a determinat deja aglomerarea unor parcuri urbane (de exemplu
Titan), în condițiile în care în multe dintre noile inserții rezidențiale nu a fost
inclusă oferta de verde pentru recreere.
Astfel, multe dintre spațiile rezidențiale noi nu au făcut altceva decât să
paraziteze funcțiile urbanistice existente, cărora le -a diminuat considerabil
valoarea la nivel metropolit an, municipal sau de cartier.

85

Fig. 3.19. Categorii de spații rezidențiale în municipiul București în funcție de
accesibilitatea la parcuri urbane. Apare evidentă ponderea scăzută a arealelor cu
suprafețe rez idențiale cu accesibilitate bună la parcuri .

86
4. SPAȚIILE REZIDENȚIALE – RECEPTOR AL
EFECTELOR INDUSE DE SURSELE DE DEGRADARE A
MEDIULUI

Internalitățile și externalitățile de mediu cu manifestare în zonele
rezidențiale au surse generatoare foarte diversific ate, fapt ce reclamă
necesitatea stabilirii locului și rolului lor în calitatea lo cuirii, a stării de
sănătate a rezidenților și clădirilor, dar și a proiecției exterioare. Între
acestea, mode lele de consum ale populației la care se adaugă sursele de
degra dare externe se constituie în determinați cheie ai calității mediului la
nivelul spațiilor rezidențiale.
4.1. Modelele de consum – sursă generatoare de probleme de
mediu în spațiile rezidențiale
Societatea actuală se află într -o continuă transformare, impulsion ată de
progresul științific și tehnologic, dar și de nevoia de adaptare la noile cerințe
ale mediului, individului și societății (Caeiro et al. 2012 ). În acest context,
satisfacerea nevoilor indivi duale și colective a amplificat conflicte sociale
și environmentale, fapt ce a obligat factorii decizionali de la nivel local,
regional și global să reacționeze planificat (Wali et al. 2010 ).
Clasificarea realizată de Abraham Maslow (Hoffman, 1999 ) privind
nevoile umane , le grupează în patru categorii:
– biologice , unde se includ aport ul și eliminare a de substanțe, energie,
lumină, adăpost, câmpuri electromagnetice, refacere fizică și nervoasă,
reproducere, m ișcare;
– psihice , respectiv emotivitate, afectivitate, excitabilitate, securitate,
informație, individualitate, echilibru psihic, contacte umane;
– sociale , printre care se numără cele de producție, viață de grup,
relații sociale, crearea de unelte, producer e de cunoaștere, socializare;
– ecologice , cum sunt sănătatea mediului, resurse le naturale,
menținerea circuitelor biogeochimice, a homeostaziei ca proces de bază al
perenității ecosistemelor a armoniei dintre mediul intern și extern, a
echilibrului dinamic care păstrează în viață omul și comunitățile pe care
acesta le formează.
Aceste nevoi umane se află într -un proces continuu de evoluție și de
schimbare, în funcție de structura, identitatea și funcționalitatea
comunităților umane și ale ecosistemelor natur ale, seminaturale și antropice
(Stern et al. 1997 ). Dacă inițial era fundamentală acoperirea nevoilor

87
biologice, actualmente , în societățile dezvoltate, importanța nevoilor sociale
și ecologice a crescut semnificativ (Wilk 2002 ).
Acoperirea acestor nevoi este imposibilă la scară globală, datorită
caracterului limitat al resurselor, dar și a valorificării lor iraționale. În plus,
societatea diversifică și amplifică permanent nevoile umane, atât timp cât
există un surplus local, regional sau global de resurse și servicii.
În acest context este evident că multe dintre problemele actuale de
mediu sunt relaționate direct cu modelele de consum existente în țările
dezvoltate, care impun supraexploatar ea capitalului natural (Primack et al.
2008 , Writght și Boorse 2011 ). Din acest motiv, problemele de mediu tind
să se accentueze și să aibă o proiecție din ce în ce mai puternică în plan
social, economic și chiar politic (Wali et al. 2010 ). Aceste procese sunt mult
accelerate în țările din fostul bloc comunist, forțate să recupereze rapid un
decalaj social și economic enorm pentru a se alinia la o politică europeană
comună (Andrusz et al. 1996 ).
Modele le de consum reprezintă:
– seturi de calități, cantități, a cțiuni și/sau tendințe c e caracterizează o
comunitate ori un grup de utilizatori de resurse și servicii, care le folosesc
pentru supraviețuire, asigurarea confortului și divertisment (Reusswig et al.
2003 );
– o com ponentă a stilului de viață și orientare socio -culturală și
economică comună unei populații (Stanciu 2006 );
– comportamente cu o anumită repetabilitate spațială și/sau temporală,
care sunt dictate de ritmul percepției nevoilor umane, specificul
oportunităților de sati sfacere a acestora, de restricțiile și lib ertățile materiale
și de mai multe aspecte de ordin cultural (Stanciu 2006 , Goudie 2006 );
– variant e dintre opțiunile multiple ale societ ății, din care individul ori
grupul de indivizi alege pentru a -și satisface una sau mai multe nevoi
(Reusswig et al. 2003 ), în funcție de preferințe, convingeri, dar mai ales de
disponibilitate a și capacitatea de a le accesa (Sanquist et al. 2012 );
Modele de consum sunt dependente direct de:
– sistemul economic și politic , care diversifică sau restricționează
nevoile din societate, dar și oferta de bunuri și servicii pusă la dispoziția
consumatorilor (ONU 1992 );
– aspecte sociale și comportamentale , care în general filtrează
opțiunile posibile funcție de starea de sănătate, etnie, religie, educație,
profesie, categorie de vârstă, sex (Sanquist et al. 2012 );
– condițiile de mediu , de care se leagă disponibilitatea unor resurse și
servicii naturale.
Fiecare model de consum cuprinde mai multe module, ce s e
relaționează cu nevoile umane , reprezentative fiind alimentația, garderoba
(îmbrăcăminte și încălțăminte), lo cuirea (inclusiv întreținerea locuinței și

88
înzestrarea cu bunuri de folosință îndelungată), recreerea, educația,
sănătatea, transportul și comunicațiile (Seale et al. 2003 ).
Populația și -a schimbat semnificativ modelele de consum legate de
confort și satisfacerea unor nevoi (Lutzenhisier și Gossard 1998 ), îndreptate
spre scăderea costurilor, adaptarea la cerințele sustenabilității (Roah et al.
2005 ) și creșterea calității locuirii (Santin 2011 ). Procesul a determinat
apariția de noi solicitări de produse și servicii la nivelul ecosistemelor
naturale și antropice, multe cu agresivitate ridicată față de calitatea
mediului. Acest proces este evident în spațiile rezidențiale, unde preferințele
locuitorilor, nevoile lor și percepția confortului au cunoscut evoluții
sensibile (Sanquist et al. 2012 ).
Un exemplu în acest sens este utilizarea a paratelor electrocasnice
folosite în mediul intern pentru creșterea confortului prin reducerea timpului
de realizare a unor îndeletniciri casnice (de exemplu prepararea hranei,
igienizarea locuinței ), diversificarea activităților din interior (recreere,
preocupări profesionale), păstrarea proprietăților unor produse alimentare
ori nealimentare ( Fig. 4.1). Dincolo de rolul lor în gospodărie, ele se
constituie în cauza principală a creșterii consumului de energie electrică și a
apari ției unor noxe în aerul interior (Spaul 1994 ).

Fig. 4.1. Modelul afectării calității mediului interior prin utilizarea aparatelor
electrice, electronice și electrocasnice (Iojă et al. 2011c ).

89

Creșterea ponderii cantităților de gaze cu efect de seră emise de spațiile
rezidențiale, a volumului de substanțe periculoase vehiculate, a consumului
de spațiu, resurse și servicii semn alează importanța din ce în ce mai mare pe
care o au modelele de consum adoptate în spațiile rezidențiale în modelarea
calității mediului la scară regională și chiar globală (Iojă 2008 ).
În vederea identificării diferitelor tipuri de satisfacere a nevoilor umane
în spațiile rezidențiale din municipiul București au fost aplicate 257
chestionare, al căror conținut a fost focalizat pe mai multe module de locuire
(Fig. 4.2), între care rețin atenția următoarele : alimentația rezidenților,
curățenia, igiena și estetica locuinței, securitate a locuirii și recreere a.

Fig. 4.2. Module pentru evaluarea modelelor de consum ale populației din
municipiul București .

4.1.1. Modele de consum legate de locuire
În România, consumul de spațiu pentru realizarea de locuințe și dotări
anexe a crescut semnificativ după 1989, odată cu apariția oportunității de
dezvoltare a locu ințelor individuale, unifamilial e. Perceperea suprafeței
ocupate de construcție ca element primordial pentru asigurarea confortului
individual a generat extinderea semnificativă a periferiilor orașelor și
umplerea spațiilor deschise cu suprafețe construite (Pătroescu et al. 2004b ).
Trecerea spre domeniul construit s -a realizat în special din terenuri arabile
sau chiar neproductive, la periferie, și din spații verzi și foste zone
industriale în orașe, în acest mod fiind redusă rezerva de spațiu și teren

90
biologic productiv, cu importanță capitală pentru asigurarea autonomiei
orașelor (Iojă et al. 2011d ).
În cazul lo cuințelor în care s -au aplicat chestionare în muncipiul
București, ponderea cea mai ridicată au avut -o cele cu 2 și 3 camere (36,4%,
respectiv 37,9% din total), cele cu 1 cameră și cu mai mult de 5 camere
având ponderile cele mai mici (8,3%, respectiv 4,5% ).
Suprafața medie a locuințelor analizate a fost de 67,8 m2 [10–220 m2;
±29,4], suprafața locuibilă fiind în medie de 26,05 m2/locuitor [3 –96
m2/locuitor; ±13,3], iar încărcătura pe o cameră de 1,18 persoane [0,33 –3,85
persoane/cameră; ±0,5]. De menționat este faptul că 44,6% din locuințele
analizate nu respectă cerințele minime legate de suprafața utilă ( Tabel 4.1).

Tabel 4.1 Cerințe minime pentru locuințe , conform L egii locuinței nr.114/1996 . Persoane
per familie
Camere
per
locuință
Cameră de
zi
Dormitoare
Loc de luat
masa
Bucătărie
Încăperi
sanitare
Spații de
depozitare
Suprafață
utilă
Suprafață
construită
Nr. Nr. m2 m2 m2 m2 m2 m2 m2 m2
1 1 18 – 2,5 5,0 4,5 2,0 37 58
2 2 18 12 3,0 5,0 4,5 2,0 52 81
3 3 18 22 3,0 5,5 6,5 2,5 66 102
4 3 19 24 3,5 5,5 6,5 3,5 74 115
5 4 20 34 3,5 6,0 7,5 4,0 87 135
6 4 21 36 4,5 6,0 7,5 4,5 93 144
7 5 22 46 5,0 6,5 9,0 5,0 107 166
8 5 22 48 6,0 6,5 9,0 5,5 110 171
Inălțimea liberă minimă a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, la care se va asigura un volum minim
de 15 m3 de persoană.In funcție de amplasamentul construcției, suprafețele construite pot avea abateri
în limitele de ±10%.

Volumul mediu al locuințelor a nalizate este de 175,41 m3 [26–572 m3;
±76], volumul mediu pe persoană fiind de 67,74 m3 [10–250 m3/persoană ;
±35]. De menționat este faptul că doar 3 locuințe, dintre cele evaluate, au un
volum mai mic de 15 m3/persoană, cerință minima impusă de Legea
locuinței nr. 114/1996.
Locuința convenabilă, în raport cu care au fost delimitate modelele de
locuire, reprezintă acea locuința care prin gradul de satisfacere a raportului
dintre cerința utilizatorului și caracteristicile sale, acoperă la un moment dat
necesitățile esențiale de odihnă, preparare a hranei, educație și igienă,
asigurând exigențele minimale impuse de Legea locuinței nr. 114/1996 .
Analiza cerințelor minime pentru locuințe (Tabel 4.1) a fost realizată în raport cu
raport cu valorile indicilor de locuire p entru gospodăriile investigate (
Tabel 4.2).

91

Tabel 4.2 Distribuția indicilor de locuire în locuințele analizate din municipiul
București
Suprafața totală
m2 Suprafața locuibilă
pe lo cuitor
(m2/locuitor) Volum locuibil pe
locuitor (m3/locuitor) Număr de camere
pe locuitor
Clase Număr
locuințe Clase Număr
locuințe Clase Număr
locuințe Clase Număr
locuințe
Sub 25 8 Sub 10 6 Sub 15 3 Sub 0,5 5
25,0–49,9 35 10,0–14,9 22 15,0–49,9 70 0,5–0,74 56
50,0–74,9 111 15,0–29,9 124 50,0–99,9 114 0,75–1,99 134
75,0–99,9 46 30,0–49,9 48 100,0 –149,9 21 2,00–2,49 17
Peste 100 15 Peste 50 15 Peste 150 7 Peste 2,5 3

Astfel au fost delimitate cinci categorii de mode le de locuire :
– modelul de locuire precar , cu suprafață redusă a locuinței și cu un
grad ridicat de încărcare cu rezidenți (3% din locuințele analizate); acest
model apare în special în cartierele segregate (Ferentari, Giulești -Sârbi etc.)
și la nivelul gospodăriilor cu venituri foarte reduse, fi ind în unele situații
(Fig. 4.3) asociat și cu deficiențe în accesul la o serie de servicii publice ,
cum ar fi alimentare a cu apă, salubritate a, canalizare a etc. ;

Fig. 4.3 Locuință încadrată în modelul precar de locuire din cartierul Ferentari,
municipiul București. Se observă s uprafața redusă a construcției și aspectul și dotările
de tip rural (alimentare cu apă din foraj de mică adâncime, hazna pentru colectarea
apelor uzate menaje re).

92
– modelul de locuire mediu -inferior , corespunzând unui procent de
10% din locuințele analizate, unde există o vulnerabilitate ridicată la
degradarea condițiilor de locuire, determinată de suprafața insuficientă sau
de numărul ridicat de locatari; acest model este specific imobilelor cu
locuințe de tip confort II și unifamiliale, frecvent întâlnite în apropierea
platformelor industriale din municipiul Bu curești (Republica, Faur, IMGB);
– modelul de locuire mediu , unde valorile indicilor de locuire
corespu nd fondului locativ majoritar din municipiul București (58%) cu
valori medii înregistrate la nivelul parametrilor analizați;
– modelul de locuire mediu -superior , corespunzând la 22% din
locuințe, unde indicii de locuire înregistrează valori peste cele medii ;
acestea sunt caracteristice spațiilor rezidențiale construite după 1970, situate
totuși periferic în raport cu multe dotări urbane;
– modelul de locuire de lux (Fig. 4.4), corespunzând unei suprafețe
locuibile apreciabile, dar ocu pată de un număr redus de persoane (7% din
locuințele analizate); acest model se întâlnește în cartierele vechi de lux ale
Bucureștiului (de exemplu Kiseleff), în unele spațiile rezidențiale noi
(individuale și colective), amplasate de obicei în proximitat ea zonelor verzi.

Fig. 4.4. Locuință unifamilial ă încadrată în modelul de locuire de lux.
Supradimensionarea construcției în raport cu nevoile individuale se constituie în
problemă principală a acestui model de locuire.

Din punct de vedere al calității mediului, importante sunt în special
extremele care indică vulnerabilitate socială (modelul precar) și agresivitate
față de mediu (modelul de lux). De asemenea, modelul de locuire mediu este
un indicator al di sponibilității de spațiu pentru locuințe (luând în calcul și

93
dezvoltarea pe verticală), al confortului locuirii, resurselor financiare
existente și al agresivității asupra mediului prin rezidențial.
4.1.2. Energie
Dintre modelele de consum legate de utilizarea en ergiei au fost
considerate relevante pentru analiză modalitățile de producere a agentului
termic (producție) și de climatizare (consum), izolarea termică și
comportamentele economice (reducere a consumului).
4.1.2.1. Producerea agentului termic
Producerea agentului termic pentru încălzire reprezintă o componentă
nelipsită în spațiile de locuit din România, lucru datorat condițiilor climatice
ce impun utilizarea încălzirii cel puțin în timpul iernii (Melikov 2004 ). Ele
au o importanță deosebită în menținerea confortului termic, igienei și
securității populației, dar și în influențarea concentrațiilor de noxe din aerul
interior (Pătroescu et al. 2010 ).
În municipiul București au fost identificate cinci metode d e încălzire a
locuințelor .
Rețeaua centralizată de furnizare a căldurii (60% din locuințele
analizate) oferă avantaju l că delocalizează problemele de mediu în raport cu
spațiile rezidențiale, concentrându -le la nivelul centralelor electrotermice
(CET -uri), aflate de obicei la distanțe apreciabile în raport cu spațiile de
locuit.
Centralele de bloc (12% din locuințele an alizate) reprezintă cea mai
eficientă , economic ă și ecologică , formă de producere a energiei termice,
întrucât prezintă flexibilitate în funcționare (adaptare permanentă și rapidă
la condițiile meteorologice și la nevoile locatarilor) și pierderi minime pe
rețea (Enache et al. 2006 ). Deși în interiorul l ocuințelor riscurile de mediu
sunt similare cu cele ale rețelelor centralizate, trebuie menționate riscurile
foarte ridicate legate de funcționarea centralei (risc de explozie, de
acumulare a compușilor de ardere). Acest model de producere a energiei
termi ce se întâlnește în special în noile complexe rezidențiale.
Centralele de apartament (25% din situații) sunt echipamente care au
început să înlocuiască sistemele clasice de încălzire. În marile complexe de
locuințe, debranșarea de la rețeaua centrală de di stribuție a agentului termic,
dincolo de eficiența economică de moment, ridică mari probleme legate de
managementul calității mediului interior, mai ales în situația în care noxele
rezultate din procesul de ardere a combustibililor utilizați nu sunt gestio nate
corespunzător , neexistând căi specializate de evacuare . De asemenea,
eficiența lor depinde de funcționarea corespunzătoare a instalațiilor de
încălzire din imobilele ori apartamentele învecinate.
Echipamentele electrice (calorifere electrice, radiatoa re, aeroterme) sunt
utilizate mai ales în locuințele debranșate de la sistemul public (2% din

94
situații) și în complementaritate cu sistemul centralizat (în special în
locuințele cu copii sub 6 ani). În cazul lor, problemele sunt determinate de
consumul foa rte ridicat de energie electrică și în consecință de mărirea
costurilor locuirii .
Utilizarea aragazelor pentru încălzirea locuințelor (1% din locuințe
folosesc aceată metodă exclusiv, iar 6% în complementaritate cu alte
sisteme) în contextul existenței une i ventilări deficitare a imobilelor are
consecințe serioase asupra calității aerului și indirect induce
disfuncționalități în locuire și prin afectarea stării de sănătate a populației
(Enache et al. 2006 ).
La nivel național, în mediul urban s -au dezvoltat sub influența
urbanului se observă o tendință de renunțare la utilizarea sistemului
centralizat de încălzire și înlocuirea lui cu cel individual (centrale de i mobil
ori proprii).
În mediul rural și în periferiile structurale și funcționale ale orașelor
(Stan 2009 ), utilizarea combustibililor fosili, dar și a altor materiale
combustibile (cauciuc, mater iale plastice, resturi din lemn etc.) are o
proiecție directă în calitatea m ediului interior și exterior și deci a stării de
sănătate a rezidenților . În aceste cazuri, expunerea populației la noxe cu
caracter periculos este foarte ridicată , evaluarea morbidității find absolut
necesară îndeosebi la copii și vârstnici (Baker et al. 2001 ).
4.1.2.2. Climatizarea
Climatiz area locuințelor reprezintă ansamblul de operații prin care aerul
dintr -o încăpere este menținut artificial la o anumită temperatură, umiditate
și/sau puritate, fiind o componentă opțională a locuirii (Clausen et al. 2003 ).
În municipiul București, au fost identificate două modele de consum
legate de prezența și absența aparatelor de aer condiționat în locuințe.
Aparatele de aer condiționat sunt prezente în 41% d in locuințele
analizate, în majoritatea situațiilor (75%) existând un singur aparat ( Fig.
4.5). Numărul mai mare de unități per locuință (maxim 5 în locuințele
analizate) este asociat cu mărimea suprafaței locuibile. Nivelul de d otare cu
aparate de aer condiționat în locuințele analizate este de 178 aparate la 1 000
locuitori și 0,55 aparate per gospodărie.
Aparatele de aer condiționat sunt utilizate, frecvent, în perioada iunie –
septembrie, durata medie de folosire fiind de 4,5 or e pe zi. În ceea ce
privește tipul de agent de răcire folosit, în 73% din cazuri răspunsul a fost
Nu știu , iar 25% au menționat freonul (2% nu au răspuns la întrebare). În
prezent , circa 60% din aparatele de aer condiționat existente pe piața
românească fu ncționează cu freon CFC -12 (Ioja, 2008), extrem de agresiv
pentru sănătatea populației și inclus în categoria gazelor care afectează
stratul de ozon (Roah et al. 2005 ). Majoritatea aparatelor au fost
achiziționate în ultimii 5 ani (82%), iar 61% dintre acestea au fost cel puțin

95
odată realimentate cu agent de răcire. Procesul atrage atenția asupra
contribuției aparatelor de aer condiționat la încărcarea aerului extern cu
compuși utilizați ca agenți de răcire (Alvarez et al. 1996 ). Aparatele de aer
condiționat, în situația în care filtrele nu sunt curățate periodic, se constituie
și într -o sursă care aduce în aerul interior particule în suspensie, unele dintre
acestea fiind foarte active micro biologic (Molina et al. 1989 ).

Fig. 4.5 Distribuția aparatelor de aer condiționat în locuințele analizate din
municipiul București. Absența aparatelor de aer condiționat este mai frecventă în
locuințele amplasate în cartierele periferice ale municipiului București.

96
În plus , aparatele de aer condiționat transferă disfuncționalitățile legate
de căldură și umiditate din interior în exterior, unde accentuează
disconfortul termic și generează zgomot (Iojă et al. 2008 ).
Lipsa aparatelor de aer condiționat, specifică în 59% din locuințele
analizate, este compensată în unele situații de utilizarea ventilatoarelor. Spre
deosebire de aparatele de aer condiționat, ventilatoarele sunt utilizate în
gospodăriile cu venituri mai mici sau care sunt preocupate de menținerea
stării de sănătate a rezidenților . Ele sunt utilizate în 30% din gospodăriile
analizate, cu o pondere de 220 aparate la 100 locuitori și 0,35 aparate per
gospodărie.
4.1.2.3. Comportamentel e ecologice
Menținerea la un nivel relativ redus al costurilor energiei electrice și
termice (în special datorită subvențiilor acordate de către stat sau prin
găsirea unor noi forme de energie mai rentabile economic) au favorizat o
amplificare a consumului și un interes moderat față de economisirea
energiei.
Astfel, în 83,8% din locuințele analizate din municipiul București există
preocupare pentru stingerea luminii ori a întreruperii funcționării altor
aparate electrice, electronice și electrocasnice în mo mentul părăsirii camerei
ori a locuinței, comportament justificat prin dorința de a economisi energia
electrică și deci de a reduce costurile utilizării ei . Această preocupare este
completată de utilizarea pe scară tot mai largă a becurilor economice (51,9 %
dintre locuințele analizate, unde ponderea acestora variază între 30 –100%
din totalul becurilor din locuință) și a aparatelor electrocasnice încadrate cel
puțin în clasa A din punct de vedere energetic (53,1% din situații).
În cazul energiei termice, pr ezența repartitoarelor de costuri în 75% din
locuințele anali zate evidențiază dorința de control și reducere a costurilor
locuirii dar și o grijă pentru raționalizarea consumului.
4.1.3. Alimentație
Alimentația reprezintă o componentă esențială a modelelor de
consum ale populației, relaționată predominant cu activitățile din spațiile
rezidențiale. Modul de satisfacere a nevoilor de hrană prezintă o variabilitate
temporală foarte ridicată și depinde de veniturile din gospodărie, de
preferințele individuale ale lo cuitorilor, de restricțiile de ordin religios sau
cultural, de obiceiuri, de structura pe grupe de vârstă și sexe, de educație ori
de accesibilitatea hranei (Stanciu 2006 ).
Alimentația influențează semnificativ cantitatea și compoziția
deșeurilor, consumul de apă, resurse energetice și energie (Gerbens -Leenes
et al. 2010 ). Dimensiunea acestor probleme depinde direct de numărul de
locuitori din gospodărie, de modelul ales pentru satisfacerea nevoi lor
biologice ale acestora (modul și frecvenț a de preparare a hranei în locuință,

97
gradul de utilizare al preparatelor și semipreparatelor, generatoare de deșeuri
din ambalaje) ori de ponderea alimentelor care se transformă în deșeuri.
Astfel, prepararea hranei în locuință reprezintă o activitate înd reptată
spre acoperirea unei nevoi fiziologice, fiind caracteristică pentru 98,1%
dintre locuințele analizate din municipiul București. În 37% din situații,
prepararea hranei se realizează zilnic ( Fig. 4.6).

Fig. 4.6 Frecvența preparării hranei în locuințele analizate din municipiul
București (2011) .

Pentru prepararea hranei se utilizează aragaze și mașini de gătit, care
utilizează în 97,2% din cazuri gazele naturale drept combustib il (în 2,8%
folosesc curentul electric sau lemnul). Prezența lor este relaționată cu
existența branșării la rețeaua de alimentare cu gaze ori de accesibilitatea
serviciilor de distr ibuție a buteliilor cu gaz . Gradul de dotare a locuințelor
este de 320 arag aze la 1 000 persoane.
Complementar aragazelor, tot mai multe spații de locuit sunt dotate cu
cuptoare cu microunde (206 aparate la 1 000 persoane, cel puțin un astfel de
dispozitiv fiind prezent în 63% din tre locuințe). Dimensiunea efectelor
negative gen erate de activitățile de preparare a hranei în locuință este funcție
de eficiența proceselor de ardere, de modul de preparare și tipul hranei
preparate, modul de ventilare a locuinței, dar și de modalitățile de evacuare
a noxelor (prezența hotelor ori a al tor sisteme de evacuare directă ori forțată
a noxelor).
Relaționată cu alimentația este și prezența f rigiderelor și combinelor
frigorifice, impusă de condițiile climatice, precum și de lipsa unor anexe

98
gospodărești complementare (de exemplu beciuri). Acest ea sunt prezente în
toate locuințele analizate în studiu , gradul de înzestrare fiind de 352 de
frigidere la 1 000 locuitori (1,08 aparate per gospodărie). Dintre acestea
51% au agent de răcire ecologic, iar 77% sunt cel puțin din clasa A
(eficiente energet ic). Majoritatea frigiderelor au o vechime de 2 –5 ani
(45%). În toate situațiile, frigiderele sunt amplasate în bucătării și pe holuri,
incidența asupra calității mediului intern fiind de obicei mică. În cazul
locuințelor de mici dimensiuni, problemele leg ate de funcționarea
frigiderelor se referă la zgomot, mirosuri (în cazul igienizării defectuoase) și
încălzirea aerului interior. În cazul agenților de răcire, pierderile sunt
nesemnificative și nu pot fi considerate o sursă reprezentativă în aerul
interio r.
4.1.4. Curățenie, igienă și estetică
Salubrizarea locuințelor este o componentă esențială a locuirii,
dependentă de factori permanenți (caracteristicile construcției, specificul
vecinătăților, accesibilitatea la diferite rețele tehnico -edilitare) și de factori
conjuncturali (frecvența activităților de igienizare ori de combatere a
organismelor nedorite, gradul de înzestrare cu echipamente utilizate pentru
curățenie).
În locuințele analizate din municipiul București, vechimea ultimei
renovări este predominant de 1–3 ani (35 ,2%), doar în 9,1% din locuințe
fiind mai mare de 10 ani ( Fig. 4.7).
Dincolo de îndepărtarea unor probleme ce se acumulează în timp (de
exemplu igrasia, prezența microorganismelor), renovările presupun și
introducerea prin finisaje a unor substanțe și materiale noi (de exemplu
vopsele lavabile, parchet melaminat). Astfel, finisajele și decorațiunile
interioare contribuie semnificativ la încărcarea cu compuși organici volatili,
particule în suspensie, amoniac, formaldeh idă, radon (Spaul 1994 ).
În cazul locuințelor analizate se observă că ponderea utilizării
vopselelor lavabile este de 88%, cu un procent de 98% pentru locuințele în
care s -au realizat renovări în ultimii 5 ani. D incolo de faptul că vopselele
lavabile emană substan țe cu caracter cancerigen în aerul interior (Kostiainen
1995 , Colombo et al. 1991 , Lundgren et al. 1994 ), trebuie evidențiate și
problemele pe care le cauzează dată fiind blocarea ventilării prin intermediul
pereților și stimularea dezvoltării microorganismelor iubitoare de umiditate.
Finisajele de tip calciu, humă, vopselelor în ulei ori var se regăsesc
predominant în cazul locuințelor care nu au fost renovate în ultimii 10 ani.
La nivelul pardoselei, s -a constatat dominanța suprafețelor acoperite de
parchet (41%), parchet melaminat (33%) și linoleum (2 2 %). În cazul băilor
și bucătăriilor, în 74% din situații se utilizează gresia. Dincolo de efectul
estetic evident al acestor suprafețe, devine ca stringentă necesitatea util izării

99
produselor de curățenie, multe pe bază de substanțe dezinfectan te, ce
determină noi intrări de substanțe în aerul interior (Iojă et al. 2011c ).

Fig. 4.7 Ponderea locuințelor funcție de vec himea ultimei renovări în municipiul
București. În intervalul 2007 –2010, date fiind posibilitățile financiare, au fost
realizate cele mai multe renovări ale locuințelor.

În plus, aceste suprafețe sunt în 74% din cazuri acoperite de covoare,
care ridică p robleme foarte delicate la nivelul calității aerului interior, fiind
stocatoare de particule în suspensie. În cele mai multe situații (34,6%)
covoarele se găsesc în toate camerele și acoperă aproape integral suprafața
podelelor. În 39% din locuințe, covoar ele se regăsesc numai în camerele de
odihnă, fiind percepute ca o modalitate de creștere a esteticii și a confortului
termic. În 26% din locuințe covoarele ocupă suprafețe reduse sau chiar
lipsesc (3,4%), situația fiind caracteristică locuințelor cu pardos eli de gresie
ori parchet laminat.
Printre amenajările interioare , importante pentru estetica ambientului,
creșterea intimității ori gestionarea luminii din exterior, un loc aparte îl
ocupă draperiile și perdele le, întâlnite în 92% din locuințele analizat e. Ele
au un rol important în stocarea prafului și în generarea unor substanțe noi în
mediul interior, funcție de materialele din care sunt realizate.
Astfel, tendința de omogenizare a finisajelor este evidentă și este
îndreptată din păcate spre o îmbunăt ățire a esteticii și a confortului, și nu
spre îmbunătățirea calității locuirii ori a sanogenezei locatarilor.

100
Dintre echipamentele electrice, importante pentru menținerea curățeniei
în locuințe menționăm mașinile de spălat și aspiratoarele.
Mașinile de s pălat reprezintă o dotare care lipsește doar în 6,2% din
locuințele chestionate. Prezența lor este relaționată cu existența unui volum
util constant și suficient de apă de calitate corespunzătoare (de preferat
racord la rețeaua de alimentare cu apă) și de un spațiu suficient pentru a
prelua această funcție în interiorul locuinței. De altfel, locuințele care nu
dețin mașină de spălat au suprafețe sub 30 m2. Nivelul de înzestrare al
populației este de 308 mașini de spălat la 1 000 locuitori, cu o prezență de
0,96 mașini de spălat per gospodărie. 82% dintre locuințe dețin mașini de
spălat cu funcție de economisire a apei, iar 71% de economisire a energiei.
Ponderea ridicată a acestor funcții este justificată prin faptul că 66% din
mașinile de spălat au fost ac hiziționate în ultimii 5 ani, când problemele
legate de costurile apei și a energiei electrice au devenit o preocupare
normală a utilizatorilor.
Aspiratoarele au rolul de a rezolva parțial problemele generate de
depășirile indicatorului pulberi în suspens ie în aerul intern. Nivelul de
înzestrare în locuințele analizate este de 326 aspiratoare la 1 000 loc uitori și
un aparat per gospodărie, cu o absență doar în 5,4% din gospodării.
Importantă pentru menținerea igienei în locuință este și combaterea
dăunător ilor. Legat de folosirea substanțelor chimice pentru combaterea
dăunătorilor, frecvența utilizării este destul de redusă (27,8% niciodată și
24,1% mai rar decât o dată pe an). Doar în 5,56% din situații se confirmă
utilizarea substanțelor chimice de mai mu lte ori pe lună, 8,33% le
întrebuințează lunar, iar 17,6% de 2 -3 ori pe an. În cele mai multe situații
substanțele chimice se folosesc pentru combaterea gândacilor (42%),
moliilor (29,8%) și țânțarilor (29,7%). Nivelul de utilizare a substanțelor
chimice p entru combaterea dăunătorilor este mult mai ridicat în locuințele
din muncipiul București decât arată rezultatele aplicării chestionarului, acest
fapt datorându -se percepției locatarilor. Multe persoane nu percep ca
substanțe chimice nocive produsele consu mate în acest scop cum ar fi
insecticidele pentru țânțari și molii, naftalina, extractele de lavandă, spr ay-
urile, pastilele de țânțari etc.
4.1.5. Recreere
Una dintre funcțiile esențiale ale spațiilor rezidențiale o reprezintă
furnizarea de servicii de agrement și recreere pentru locuitori (Derer 1985 ).
Indiferent dacă acestea sunt menținute în mediul intern sau sunt transferate
în exterior, prezența lor este obligatorie pentru asigurarea confortului
locuirii.

101
4.1.5.1. Dotări pentru recreere și agrement în interiorul locuințelor
Activitățile sedentare de recreere și agrement tind să ocupe o pondere
din c e în ce mai ridicată din timpul petrecut în interiorul locuințelor. Dintre
acestea vizionarea diferitelor emisiuni de televiziune și utilizarea
calculatoarelor par să reprezinte două dintre principalele opțiuni de recreere
și agrement ale populației.
Fenom enul este determinat , în primul rând , de disponibilitatea
televizoarelor, de gradul ridicat de acoperire și prețul accesibil al rețelelor de
televiziune prin cablu. Nivelul de înzestrare al populației cu televizoare în
locuințele analizate este de 612 la 1 000 locuitori, respectiv în medie 2
televizoare per gospodărie. Absența televizoarelor a fost semnalată în doar
2,7% din locuințe, în cea mai mare parte a locuințelor fiind două (40%) și
respectiv un televizor (32,7%). Majoritatea televizoarelor au o vech ime de
2–5 ani (38,5%) și 5 –10 ani (31%).
Scăderea importanței dispozitivelor de redare a sunetului în defavoarea
calculatoarelor și televizoarelor este evidențiată de nivelul oarecum redus de
înzestrare cu radiouri și casetofoane (357 aparate la 1 000 loc uitori și
respectiv 1 per gospodărie, cu o absență la 28,8% din gospodării).
Calculatoarele și îndeosebi laptopurile sunt o componentă mai recentă a
spațiilor de locuit, însă gradul de înzestrare a cunoscut o ascensiune
puternică în ultimul deceniu (643 c alculatoare la 1 000 locuitori, 2
calculatoare per gospodărie). Ele lipsesc doar în 7% din gospodării, iar
prezența lor tinde să suplinească televizoarele și aparatele de redare a
sunetului. De altfel, spectrul de activități pentru care sunt folosite
calcu latoarele a crescut considerabil, reprezentative fiind comunicarea,
vizionarea de imagini și filme (inclusiv de televiziune), practicarea de jocuri
ori desfășurarea unor activități profesionale.
4.1.5.2. Animalele de companie și plantele decorative
Animalele de co mpanie și plantele decorative au devenit o componentă
obișnuită a locuințelor din mediile urbane mari, încercând să compenseze
deficitul acut de mediu natural specific acestor spații (Antrop 2004 ), să
acopere nevoia de afecțiune a oamenilor (Wood et al. 2005 ), să contribuie la
ameliorarea stării de sănătate a populației (Chen et al. 2010 , Serpell 1991 ,
Wood et al. 2005 ) ori să îmbunătățească relațiile sociale (Kubinyi et al.
2009 ).
În Australia, 65% din gospodăriile din mediul urban dețin cel puțin un
animal de companie, valoare apropiată de cea din SUA (62%) și considerată
a fi mai ridicată decât în spațiul european , unde doar 46% dintre familii au
în îngrijire un animal de companie . De remarcat , procentul de 20–30% din
gospodării în care animalul de companie preferat este câinele (Cutt et al.
2007 , Slater et al. 2008 ).

102
Dincolo de rolul lor foarte important în profil urban, animalele de
companie și plantele decorative au generat noi probleme în mediul intern și
extern: boli (Cutt et al. 2007 ), apariția mirosurilor neplăcute (Lee et al.
2009 ), zgomot (Gidlof -Gunnarsson și Ohrstrom 2007 ), insalubritate
(Schofield et al. 2005 ) și, implicit , dezvoltarea de noi situații conflictuale
(Wood et al. 2005 ).
În analiza întreprinsă în municipiul București, a nimalele de companie
au fost î ntâlnite în 27,6% din locuințe , și doar în 13,8% dintre situații s-a
înregistrat prezența unui singur animal. După rata prezenței, cele mai multe
animale sunt pisici și câini, alături de care , cu o pondere relativ redusă , apar
peștii și păsările exotice ( Tabel 4.3).
Tabel 4.3 Prezența animalelor de companie în locuințele analizate din municipiul
București (2011)
Număr de animale Prezența animalelor de companie în locuințe
(% din total locuințe) Număr locuințe
pisici câini păsări reptile pești altele
0 exemplare 84,6 89,1 95,0 99,2 98,4 98,8 189
1 exemplar 10,4 9,3 2,3 0,0 0,8 0,8 36
2 exemplare 3,0 1,2 2,7 0,4 0,0 0,4 24
3 exemplare 1,2 0,4 0,0 0,4 0,0 0,0 6
4 exemplare 0,4 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 1
Peste 5 exemplare 0,4 0,0 0,0 0,0 0,8 0,0 5

Plantele decorative au un rol important în îmbunătățirea calității
mediului interior, însă în multe situații e le contribuie la adăugarea în
compoziția aerului interior a unor substanțe noi, unele active biologic,
conducând la degradarea calității mediului intern prin compuși alergeni,
mirosuri, compuși organici volatili ori pesticide (Wallace et al. 1987 ).
Dintre cele 257 locuințe analizate, 75% aveau plante decorative, în cele mai
multe cazuri (respectiv 48,2%) , numărul lor variind între 1 -10 (Fig. 4.8).
Numărul mediu de plante decorative în locuințele analizate es te de 11
([0, 50], ± 12,5). Dintre speciile preferate în locuințele din municipiul
București se remarcă ficușii, mușcatele, trandafirii, orhideele, violete de
Parma, dracenele, yucca, petuniile, regina nopții, crinii, cercelușii, leandrul,
iedera, begoniil e, bromelia, cactușii, bambusul , prezența lor fiind semnalată
în camere de zi, dormitoare sau în aranjamentele florale de pe balcoane,
funcție de nevoia de spațiu și creștere și de lumină (Fig. 4.9).

103

Fig. 4.8 Variația numărului de plante prezente în locuințele analizate din
municipiul București. Prezența plantelor decorative în locuințe tinde să devină o
componentă normală a modelelor de locuire

Fig. 4.9. Distribuția pe camere a ponderii plantelor decorative în locuințele
analizate din municipiul Bucure ști. Î n cadrul locuințelor, nu există spații special
alocate plantelor decorative, ele fiind percepute , în majoritatea cazurilor, ca o formă
de ameliorare a calității mediului interior.

104
4.1.6. Substanțe periculoase utilizate în locuință
Tendința de a stoca pe termen mediu și lung produse utilizabile în
gospodărie este legată direct de nevoia de confort și de siguranță a
populației. Cantități apr eciabile de produse alimentare, textile, încălțăminte,
cărți, mobilă, aparate electrice, electronice și electrocasnice, produse
chimice, medicamente se regăsesc frecvent în locuințe, destinate, în primul
rând unor potențiale utilizări. Aceste stocuri se tr ansformă de cele mai multe
ori în deșeuri, întrucât produsele își pierd adesea valoarea de utilizare
datorită caracterului perisabil , a înlocuirii lor cu alte produse mai bune sau
mai atractive într-un timp relativ scurt.
Prin depozitarea lor în locuințe, materialele stocate contribuie la
generarea și adăugarea de disfuncții în mediul intern , procese ce au
proiecție directă în confortul și în calitatea mediului interior. Reținem în
acest sens:
– creșterea diversității substanțelor și a tipurilor de populații de
microorganisme din mediul intern;
– scăderea suprafeței disponibile pentru alte folosințe;
– accentuarea riscului de conversie a unor spații interioare (băi de
serviciu, balcoane) către funcția de depozitare;
– amplificarea riscului de apariție a unor acciden te (de exemplu,
incendii, ingerarea unor substanțe toxice);
– creșterea riscului de apariție și dezvoltare a unor animale oportuniste
(gândaci, furnici).
În 77,8% din locuințele analizate din municipiul București există boxe
în cadrul locuințelor, utilizate pentru depozitarea produselor alimentare
(35%), depozitarea încălțămintei (34%), sculelor și echipamentelor de
întreț inere (34%), produselor de curățenie (29%), hainelor (24 %) ori a altor
produse (7%, respectiv valize, jucării, aparate electrice). Absența boxelor
este corelată cu suprafața redusă a locuințelor (în special la locuințele cu o
singură cameră), dar și cu modificările realizate în interior (desființarea lor
pentru lărgirea spațiului necesar locuirii) , îndeosebi în locuințele colective .
Rolul de spațiu de depozitare este preluat ori completat în 40% din
situații de balcoane, care în 60% din gospodării sunt închise, contribuind la
internalizarea multor probleme de mediu în interiorul locuințelor. În cazul
locuințelor din imobile colective, depozit area diferitelor produse în balcoane
amplifică riscul de apariție a unor disfuncționalități în caz de incendiu,
cutremur etc.
Dintre p rodusele depozitate în balcoane se detașează sculele și
echipamentele electrice (26%), produsele alimentare (24%), produse le
textile (7%), produsele chimice (6%) și mobilă veche (6%). De menționat
că, în 7% din situații, balcoanele sunt folosite ca spații de depozitare a
deșeurilor reciclabile (în special hârtie, sticlă, PET -uri).

105
În afara funcției de depozitare de substanțe și materiale diverse,
balcoanele mai sunt folosite pentru uscarea rufelor (60,2%) ori ca spațiu
pentru amplasarea plantelor decorative (28,7%). În ambele situații, în cazul
în care balcoanele sunt închise, o parte din efectele negative (creșterea
umezelii, mirosurile de detergenți și respectiv de pământ, apariția agenților
alergeni) se transferă în mediul interior al locuinței .
Din categoria produselor depozitate în locuințe cu potențial negativ
asupra calității mediului intern, amintim și medicamentele, su bstanțe
chimice active din punct de vedere biologic, care cresc riscul de intoxicare
(în special la copii). În majoritatea cazurilor, medicamentele sunt depozitate
în camera de zi (30,6%), dormitoare (24,1%) și bucătării (14,8%), celelalte
locații fiind ne reprezentative din punct de vedere al ponderii. De menționat
că în 15,7% din situații nu există un loc clar de stocare al medicamentelor,
acestea fiind întâlnite în majoritatea camerelor. Atrage atenția în special
ponderea ridicată de depozitare a medicame ntelor în dormitoare, acolo unde
completează spectrul de produse depozitate necorespunzător (cărț i, aparate
electronice, covoare etc.).
Tot în categoria bunurilor depozitate în locuințe se încadrează și cărțile,
prezente în 87,96 % din locuințele analizat e din municipiul București. Ele
sunt depozitare de pulberi în suspensie, unele dintre acestea cu potențial
alergen foarte ridicat ( dată fiind favorizarea dezvoltării acarienilor). De
asemenea, îndeosebi în cazul cărților noi, apare problema compușilor
organici volatili, din cauza vopselelor folosite la tipărire. Depozitarea
cărților se realizează predominant în sufragerii (57,4%) și în camerele de
dormit (32,4%), a doua situație fiind destul de îngrijorătoare datorită
efectelor negative ce se pot resimți la nivelul stării de sănătate a populației.
În 5,56% din locuințe cărțile sunt prezente în număr diferențiat în toate
camerele, situație întâlnită frecvent în apartamentele cu două camere.
Modele de comportament s unt acelea care contribuie la creșterea
semni ficativă a ponderii factorilor conjuncturali în influențarea calității
aerului interior. Fumatul, utilizarea aparatelor electrice și electrocasnice,
utilizarea frecventă a substanțelor chimice pentru igienizare, odorizarea prin
aerosoli a aerului interior ori prezența animalelor de companie se cons tituie
în factori conjuncturali, cu rol semnificativ în bilanțul calității mediului
interior din spațiile rezidențiale.
4.2. Sursele de degradare externe
În afara problemelor de mediu autogenerate, spațiile rezidenția le
receptează și numeroase externalități de mediu determinate de surse de
degradare externe (Brandon et al. 1997 ).
Sursele de degradare externe sunt reprezentate de ansamblul
activităților și amenajărilor antropice, af late în exteriorul spațiilor de locuit,
care adaugă disfuncții cu potențial de afectare a sănătății populației (Baker

106
et al. 2001 ), de distrugere, degradare sau de diminuare a valorii unor bunuri
(imobile, finisaje, dotări interioare), de amplificare a unor c osturi
(întreținere, igie nizare etc.) ori de scădere a siguranței locuirii (Koren și
Bisesi 2002 ).
Se impune să subliniem că i ndiferent dacă acțiunea surselor de
degrad are externe este continuă, periodică sau accidentală, importantă este
magnitudinea efectelor negative receptate și percepute de către locuitorii
spațiilor rezidențiale , care, în general, depinde de :
– caracteristicile surselor de degradare (dimensiune, speci ficul
activităților desfășurate, modul de gestionare a externalităților de mediu,
distanța în raport cu spațiile rezidențiale);
– potențialul teritoriului de amplificare sau de atenuare a
impacturilor negative (specificul fluxurilor naturale de materie și e nergie,
eficiența funcționării mecanismelor de autoreglare a mediului);
– adaptările spațiilor rezidențiale realizate pentru controlul
impacturilor negative generate de sursele de degradare externe (spații
verzi, izolare termică);
– profilul rezidenților (structură demografică, disponibilitate pentru
acceptarea problemelor de mediu din exterior, nivel de culturalitate,
posibilități materiale);
– eficiența procesului administrativ și decizional (încrederea
populației în sistemul administrativ, modul de rezolvare a sesizărilor legate
de semnalarea unor probleme de mediu).
Disfuncționalitățile determinate de sursele de degradare externe la
nivelul spațiilor rezidențiale sunt de cele mai multe ori rezultatul unor
greșeli de planificare a teritoriului și mediului .
Astfel, așezările umane se află într -o continuă transformare sub acțiunea
proceselor de dezvoltare, polarizare, transfer și abandon (Daniels 1999 ),
materializarea acestora constând în schimbările survenite la nivelul structurii
și funcțiilor asimilate într -un timp și un spațiu dat (Hasse și Lathrop 2003 ).
Creșterea suprafeței spațiilor construite și ocupate de infrastructurile
publice, includerea în așezările umane a funcțiilor periferice (zone
industriale, spații pentru servicii publice, păduri etc.), reconversia funcțiilor
productive si de protecție sunt printre transformările cele mai frecvente
specifice așezărilor umane din România, care au amplificat riscul de apariție
al asocierilor de utilizări conflictuale sau potențial conflictuale ale spațiului.
Pe fondul acestor mutații, în localități apar, concentrat ori dispersat ,
zone funcționale sau funcții al căror profil și cerințe nu sun t compatibile cu
cele existente ori cu viziunea strategică a autorităților pentru planifi carea
durabilă a teritoriului și nevoile populației (Beinat și van Drunen 1998 ).
Aceste funcții juxs tapuse generează în multe situații contradicții
funcționale, instabilitate și conflicte, conducând la deteriorarea calității
mediului în spații le rezidențiale. Ele se materializeaza prin respingerea de

107
către ariile rezidențiale a anumitor funcții din proximitate datorită existenței
unor externalități negative de amploare de ordin economic, social,
environmental ori sanitar (Taleai et al. 2007 ).
Dacă pe plan mondial c ele mai studiate asocieri legate de spațiile
rezidențiale sunt cele cu spațiile industriale (Brender et al. 2008 , Powe și
Willis 1998 ), depozitele de deșeuri (Kuehn et al. 2007 ), instituțiile sanitare
(He et al. 2010 , Rull et al. 2009 ) și fermele agricole (Rull et al. 2009 ), în
România planificatorii de spațiu și de mediu nu prioritizează pentru moment
aceste relații, deși ele sunt evidente în definirea calității locuirii. La acestea
se adaugă prin efectele potențiale , dar fără o analiză atentă a proiecției în
calitatea locu irii din ansamblurile rezidențiale bucureștene , asocierile cu
liniile de înaltă tensiune și cu antenele de emisie -recepție ( Fig. 4.10).

Fig. 4.10. Prezența antenelor de radiocomunicații în proximitatea spațiilor
rezidenț iale (Turnul S.N. Radiocomunicaț ii S.A., Șoseaua Olteniței nr. 103) (2010).
Influența poluării electromagnetice asupra sănătății populației este o problemă încă
larg dezbătută la nivel științific.

Evaluările efectuate asupra surselor de degradare externe în raport cu
calitatea locuirii și starea de sanogeneză a rezidenților au punctat pe plan
mondial ca principale probleme de mediu , aspecte de ordin igienico -sanitar
(Jim și Chen 2009 ), psihologic (Santarsiero et al. 2000 ), social (Hui et al.
2007 ), economic (Henderson și Thisse 2004 ) și environmental (Spongberg
și Becks 2000 ).

108
4.2.1. Sursele de degradare industriale – modelator al calității mediului
în spațiile rezidențiale
Dezvoltarea industrială a adus avantaje incontestabile în ultimele
decenii ale secolului trecut și începutul secolului al XXI -lea, contribuind la
depășirea unor obstacole importante în evoluția societății umane.
Diversificarea resurselor utilizate de societatea actuală, creșterea rapidității
de realizare a amenajărilor antropice, eradicarea unor boli, ameliorarea
semnificativa a condițiilor de locu ire sunt printre câștigurile directe aduse de
dezvoltarea industrială.
În același timp însă, activitățile industriale sunt generatoare de
disparităț i teritoriale foarte persistente (șomaj, concentrarea populației și
a spațiilor construite, imigrație, dezec hilibre sociale, fragmentarea până la
pulverizare a spațiilor naturale) ce favorizează proliferarea unor fenomene
nedorite (sărăcie, infracționalitate, monopol, segregare socială, degradarea
calitații mediului, supraexploatarea resurselor, extindere haotic ă a
suprafețelor construite) (Iojă et al. 2008 ).
Rolul de sursă de degradare a calității mediului în așezările umane
este motivat prin faptul că spațiile industri ale sunt:
– perturbatoare ale circuitelor biogeochimice la scara locală, regională
și globală;
– consumatoare importante de resurse teritoriale (spațiu, apă, energie,
materii prime) (Wali et al. 2010 );
– generatoare de deșeuri foarte diverse și în cantități ridicate, unele
având caracter periculos;
– utilizatoare de substanțe cu potențial de contaminare a terenurilor
(metale grele, pesticide, acizi, baze, cianuri, produse petroliere);
– amplificatoare ale risc urilor tehnogene (incendii, explozii, expunere
la substanțe toxice) (Assante -Duah 2002 );
– principale cauze ale apariției de zone critice din punct de vedere al
stării mediului, atât ca extensiune teritorială, cât și ca persistență;
– importantă cauză în degradarea stării de sănătate a populației, în
contextul în care ele se concentrează în zonele cu aglomerări de popula ție
(Koren și Bisesi 2002 ).
Deși inițial poziția lor era predominant periferică așezărilor umane
(Chelcea 2004 ), prin expansiunea necontrolată a acestora, platformele și
obiectivele industriale au fost în multe situații asimilate urbanului și
încadrate în spații rezidențiale ( Fig. 4.11). Mai mul t, unele spații industriale
și-au dezvoltat în perioada comunistă rezidențial propriu , după principiul
apropierii locuinței de locul de muncă .
În cazul majorității activităților industriale, impacturile negative persistă
pe o perioadă mare de timp, un exem plu fiiind cel al contaminării cu metale
grele ori cu agenți biologici activi (Wali et al. 2010 ). Astfel, 68% dintre
siturile contaminate din spațiul Uniunii Europene au origine industrială,

109
ponderea cea mai importantă între generatori având -o unitățile de industrie
chimică și petrochimică, urmate de cele care au aparținut industriei
metalurgic e și constructoare de mașini. Deși fenomenul este cunoscut , doar
32% din spațiile contaminate sunt re abilitate (EEA 2011 ).
Îmbunătățirea stării mediului zonelor industriale destructurate este o
problemă extrem de complicată și costisitoare , întrucat presupune o
mobilizare semnificativă de resurse îndreptate spre dezvoltarea unei
alternative viitoare de dezvoltare a spațiului, i ncluzând de multe ori
îndepărtarea sau ameliorarea degradărilor istorice ale mediului. Înlăturarea
problemelor istorice persistente (contaminare, insecuritate, fragmentare
teritorială) este o condiție esențială pentru o eventuală abordare a
conservării spa țiilor industriale ori reconversia lor în rezidențial .
Managementul zonelor contaminate industriale, care se poate realiza in situ
(tratamente termice, biologice sau chimice) sau ex situ (prin excavarea
materialului contaminat) presupune costuri de mediu s emnificative foart e
greu de suportat în faza post utilizare.

Fig. 4.11. Asocierea spațiilor industriale cu cele rezidențiale, aflate în plan secund
(zona Obor, municipiul București) (2009). Abandonul infrastr ucturii feroviare și
riscul tehnogen aferent unității de industrie chimică contribuie la adăugarea unor
factori de disconfort suplimentari la nivelul locuințelor de pe Strada Electronicii.

Modelele de evoluție post -închidere a spațiilor industriale în sco pul
limitării impactului asupra spațiilor rezidențiale ori a utilizării lor ca nou
suport al acestora se pot canaliza pe următoarele direcții:

110
– reactivare prin recondiționarea dotărilor existente (păstrarea
activității inițiale de pe amplasament cu eventual e retehnologizări);
– abandonare , cu sau fără măsuri de conservare ( Fig. 4.12);
– conversie structurală (menținerea profilului industrial cu
recondiționarea capitalului fizic);
– conversie funcțională și/sau structurală (schimbarea funcției, cu sau
fără păstrarea capitalului fizic și istoric inițial) ( Fig. 4.13);

Fig. 4.12. Moara lui Assan – spațiu industrial abandonat cu proiecție semnificativă
asupra calității locuirii (2011). Instabilitatea construcțiilor, depozitele de deșeuri
neorganizate și oamenii fără adăpost cresc gradul de insecuritate la nivelul spațiilor
rezidențiale situate pe Șoseaua Ștefan cel Mare și Strada Mașina de Pâine .

În municipiul București, agresivitatea surselor industriale este în
scădere, în contextul procesului de restructurare și relocare a activităților
industriale. Totuși conversia funcțională nu a eliminat efectele negative
asupra spațiilor rezidențial e, abandonul terenurilor și clădirilor, nivelul
ridicat de contaminare a siturilor industriale, transformarea în funcțiuni cu
agresivitate urbană ridicată, generând efecte care în timp afectează
stabilitatea ecosistemului urban. Dintre sursele industriale active se remarcă
cele incluse în categoria de risc tehnogen ridicat, după Directiva IPPC (de
exemplu, CET -urile, unitățile de pe platformele industriale Obor,
Industriilor) .

111

Fig. 4.13. Conversia funcțională și conservarea patrimoniului industrial –
Poligrafia București (Bd. Iancu de Hunedoara) (2011). Înlocuirea unei zone
industriale aban donate cu un spațiu de afaceri , păstrând elemente estetice exterioare ,
a contribuit la ameliorarea calității mediului pent ru rezidențialul din proximitate.

Dintre cartierele rezidențiale care receptează impacturi generate de
sursele industriale active sau restructurate, amintim zonele situate în
proximitatea platformelor industriale Obor, Panduri –Viilor, Dudești –
Policolor, F aur–Republica, IMGB și Industriilor ( Fig. 4.14).
În sectorul 3, analiza de detaliu a permis identificarea mai multor areale
critice în care spațiile industriale dețin locul prioritar în generarea de
impacturi nega tive asupra rezidențialului din proximitate (Fig. 4.15). Astfel,
se disting arealele :
– Vitan -Dudești, unde unitățile industriale Crinul, Biofarm, Flaros,
afectează rezidențialul colectiv de pe strada Nerva Traian, i ar ICMA, Utilaj
Transport, Energoreparații și Starconfex au influență directă asupra
imobilelor amplasate la vest de strada Fizicienilor și pe Bulevardul Camil
Ressu;
– Dristor, în care fosta fabrică Unirea a fost înlocuită de recentul spațiu
rezidențial New Town ;
– partea de est a cartierului Titan de -a lungul B -dului 1 Decembrie
1918 care receptează proiecția uzinel or Faur și Republica.

112

Fig. 4.14. Amplasarea zonelor reziden țiale în raport cu sursele industrial e de
degradare a mediului în municipiul București (prelucrare după ortofotoplanurile din
2005). Se observă localizarea lor preponderent periferică, cu precădere în vecinătatea
rezidențialului individual, în cazul unităților industriale ant ebelice, și colec tiv, în cazul
celor postbelice.

113

Fig. 4.15. Distanța dintre spațiile industriale și rezidențial în s ectorului 3 al
municipiului București. Apropierea locuințelor individuale de spațiile industriale, în
multe situații din cauza expansiunii urbane produsă după 1990, se constituie într -o
problemă urbanistică importantă.

4.2.2. Sursele de degradare medicale – amplificator al riscurilor
biologice în spațiile rezidențiale
Sursele medicale de degradare cumulează ansamblul activităților din
spitale, policlinici, cabinete medicale, laboratoare ori farmacii. Asocierea cu
spațiile rezidențiale s-a constatat în multe țări ale lumii că amplifică riscul
de îmbolnăvire a populației, expunerea la zgomot (datorită ambulanțelor), la
diferite substanțe chimice și forme de radiație, insecuritate (în special la
spitalele d e boli nervoase) și disconfortul locuirii (Andrade et al. 2012 ).
Proiecția acestor surse de degradare este determinată de faptul că ele se
află foarte aproape de spațiile rezidențiale, iar în cazul unor cabinete
medicale chiar la parterul blocurilor sau în interiorul lor. Reprezentative în
acest sens sunt Spitalul de bol i infecțioase Matei Balș ( Fig. 4.16), Spitalul
clinic de urgență Floreasca, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul clinic

114
Bagdasar ( Fig. 4.17), pentru a citat numai câteva exe mple din municipiul
București .

Fig. 4.16. Distribuția surselor medicale – Spitalul clinic Colentina și Institutul de
boli infecțioase Matei Balș în raport cu spațiil e rezidențiale. Riscul biologic indus de
unitățile sanitare din acest areal este influențat de prezența în proximitate a diferitelor
categorii de rezidențial .

Dintre sursele medicale de dimensiuni mai mici, dar cu proiecție în
calitatea mediului spațiil or rezidențiale, atragem atenția asupra cabi netelor
medicale situate în interiorul imobilelor de locuit (cabinete de medicină de
familie, cabinete stomatologice, cabinete ce oferă tratamente pe bază de
laser etc.). În asemenea cazuri, este foarte important să fie evaluat ă incidența
lor în starea de sănătate a populației din aceste imobile , precum și
diversitatea riscurilor la care este expusă .

115

Fig. 4.17 Raportul dintre sursele medicale și spații rezidențiale în cartierul Berceni
(în plan apropiat Spita lul Clinic de Urgență Prof. Dr. Bagdasar -Arseni). Vecinătatea
unui spital de urgență atrage un trafic important de ambulanțe și implicit o creștere a
incidenței zgomotului.
4.2.3. Transporturile
Transporturile reprezintă o componentă definitorie a tuturor așezăr ilor
umane și o importantă sursă de disfuncționalități de mediu prin trafic,
spațiile de circulație, de transfer (aeroporturi, gări, autogări, porturi) și de
staționare temporară (depouri, autobaze, garaje, parcări) (Samaras și
Sorensen 1999 ). Consumul de spațiu, zgomotul, vibrațiile, aportul de
căldură, riscul tehnologic (accidentele) și numeroasele noxe evacuate (în
special compuși organici volatili, particule în suspensie, oxizi de carbon,
azot și sulf) sunt cele mai frec vente probleme asociate cu transporturile
(Pătroescu et al. 20 04a).
Componenta cu agresivitatea cea mai ridicată este legată de trafic .
Traficul rutier, feroviar și aerian își amplifică impactul asupra mediului
urban proporțional cu:
– creșterea numărului de vehicule și a capacității lor;
– proximitatea în raport cu spațiile rezidențial e;
– amplificarea gradului de uzură a infrastructrurilor și a vehiculelor
participante la trafic.
Astfel, spațiile cele mai afectate de problemele specifice fiecărei
categorii de trafic sunt cele situate în lungul axelor majore de infrastru ctură

116
rutieră , a liniilor de tramvai, respectiv a coridoarelor de zbor în cazul
traficului aerian.
În cazul traficului rutier este importantă și componenta legată de spațiile
de parcare, devenită o disfuncționalitate a mediilor urbane mari și mijlocii
din România, ce tinde să transforme orașul într -un ecosistem din ce în ce
mai artificializat. Astfel, tendința de înlocuire a suprafețelor verzi cu spații
de parcare este o greșeală urbanistică majoră ce se reflectă deja în
degradarea calității locuirii în in teriorul spațiilor de locuit (Pătroescu et al.
2011a ).
În municipiul București, tendința este de înlocuire a spațiilor verzi din
proximitatea blocurilor cu spații de parcare , ceea ce înseamnă distrugerea
unui filtru cu rol în amel iorarea calității mediului în spațiile de locuit (Iojă et
al. 2010b ). În plus, spațiile de parcare accesibilizează o serie de poluanți
pentru aerul interior, reprezentativi în acest sens fiind compușii organici
volatili, gazele de ardere și o serie de particul e în suspensie (praful rezultat
din erodarea anvelopelor, plăcuțelor de frână ori de ambreiaj) (Samaras și
Sorensen 1999 ). În spațiile analizate s -a observat că numărul de
autovehicule per apartament a depășit cu mult valoarea recomandată pentru
dimensionarea sp ațiilor de parcare conform prevederilor Regulamentului
General de Urbanism (2 -5 locuri de parcare per imobil de tip P+10) (HG
525, 1997), având frecvent valori medii între 7 -12 autovehicule per imobil.
Excedentul de autovehicule reprezintă de fapt componen ta care ocupă
spațiile de circulație ruti eră și pietonală, agres ând în cele mai multe situații
spațiile verzi ori alte structuri urbane (Pătro escu et al. 2004b ). Rezolvarea
acestei probleme, deși aparent simplă prin realizarea de parcări zonale
supraterane, ridică mari probleme legate de tendința de concentrare a
fondului construit în proximitatea spațiilor de locuit.
În spațiile de transfer a fluxurilor de circulație (autogări, gări,
aeroporturi, noduri intermodale), dincolo de aglomerație, atrag în mod
deosebit atenția problemele legate de insecuritate. Reprezentative pentru
municipiul București sunt zonele Gara de Nord, Gara de Est, Autogara
Filaret, Autogara Păcii, Piața Sudului, Piața Obor ( Fig. 4.18).

4.2.4. Spațiile comerciale
Spațiile comerciale reprezintă o componentă a arealelor rezidențiale,
îndreptată spre accesibilizarea de produse și servicii ne cesare acoperirii unor
nevoi umane.
Spațiile comerciale, prin dimensiune, caracter neorganizat, externalități
și specificul produselor ori al serviciilor comercializate se pot constitui în
surse de degradare cu efecte perceptibile în spațiile rezidențiale.

117

Fig. 4.18. Amplasarea zonelor reziden țiale în raport cu spațiile de transfer a
fluxurilor în municipiul București (prelucrare după planurile cadastrale din 1999).
Contactul direct cu spațiile rezidențiale este foarte frecvent.

Recunoscute în acest sens sunt:
– hypermarket -urile și mall -urile , care generează o aglomerare
semnificativă a traficului, dar și un dezechilibru între suprafețele betonate ,
cele ocupate de construcții (dominante) și suprafețele oxigen ante;

118
– piețele , cu fluxuri diverse de comercianți și cumpărători, ridică
probleme legate de aglomerație, depozitare necontrolată de deșeuri,
dezvoltarea organismelor oportuniste (în special șobolani) și insecuritate;
reprezentative prin impacturile asupra s pațiilor rezidențiale din proximitate
se remarcă Piața Obor, Piața Gorjulu i, Piața Domenii, Piața Sudului ,
remarcându -se în municipiul București ;
– restaurantele, cluburile, barurile, fastfood -urile și sălile de jocuri
pun probleme în ariile rezidențiale în cazul în care sunt situate în interiorul
sau în imediata apropiere a spațiilor de locuit; disfuncționalitățile generate
sunt legate de zgomot, vibrații, mirosuri neplăcute și insecuritate;
– farmaciile , amplasate predominant la parterul ansamblurilor de
locuințe, care pun în circulație mirosuri , unele deosebit de active din punct
de ve dere biologic;
– benzinăriile , care deși sunt separate de spațiile de locuit, în unele
cazuri sunt situate la distanțe neregulamentare apropiindu -se foarte mult de
clădirile locui te; în aceste situații ele generează o creștere semnificativă a
riscurilor tehnogene (explozii, incendii), precum și a concentrației de
compuși organici volatili în aerul interior; în plus apare o creștere a nivelului
mediu al sunetului și un risc sporit d e contaminare a apelor cu produse
petroliere. Probleme similare apar în cazul spălătoriilor auto și service -urilor
auto situate în aceleași condiții în raport cu rezidențialul.
În cazul benzin ăriilor, doar în Sectorul 3 al m unicipiului București
există 26 de stații la o suprafață de 34 km2, multe dintre ele fiind situate la
mai puțin de 50 m de spațiile de locuit (Bdul Corneliu Copusu – MOL,
Șoseaua Mihai Bravu).
Tot la nivelul surselor comerciale, o problemă reală, cu proiecție
semnificativă în calitatea mediului o reprezintă comerțul neorganizat, care
parazitează în multe situații spațiile de circulație pietonală . Aceasta apare în
zonele de polarizare (intersecții, lângă piețele agroalimentare și zonele de
transfer, în apropierea cimitirelor ori în parcur i), constituindu -se în
generatoare importante de deșeuri și favorizând distrugerea frecventă a
obiectelor de mobilier urban aferente spațiilor rezidențiale. În același timp,
comerțul dezorganizat obstrucționează circulația pietonală și sporește
insecuritat ea rezidenților .
Deși la nivel teoretic sunt incluse în categoria comerțului organizat,
florăriile, chioșcurile de ziare etc., pentru comercializarea diferitelor
produse alimentare și nealimentare, generează disfuncții evidente, datorită
scăderii vizibili tății în intersecții, managementului deficitar al deșeurilor și
al apelor uzate, obstrucționării traficului pietonal, degradării estetice urbane
și insecurității.

119
5. SPAȚIILE REZIDENȚIALE – GENERATOARE DE
PROBLEME DE MEDIU

Modificarea permanentă a stand ardelor care definesc confortul locuirii a
impus creșteri semnificative ale consumului de resurse (spațiu, apă, energie,
combustibili, materiale de construcție) și ale dimensiunii externalităților de
mediu generate (deșeuri solide, ape uzate menajere, cont aminanți fizici,
chimici și biologici) la nivelul spațiilor rezidențiale (Assante -Duah 2002 ,
Lutzenhisier și Gossard 1998 ).
Într-un ritm tot mai alert, bunuri și servicii etichetate drept luxoase, cum
ar fi dispozitivele de climatizare, de întreținere a igienei, de divertisment,
preparare a hranei etc ., devin componente normale în definirea confortului
locui rii (Stanciu 2006 ). Adaosul permanent de bunuri și servicii necesare
pentru funcțion area la standarde corespunzătoare a spațiilor rezidențiale
duce la o amplificare a presiunii exercitate de așezările umane la nivelul
ecosistemelor naturale, seminaturale și antropice (Primack et al. 2008 ).
Astfel, spațiile rezidențiale au devenit importante modelatoare ale
calității mediului la scară locală, regională și globală, fiind din ce în ce mai
frecvent ținta politi cilor și strategiilor de reducere a impactului societății
umane asupra componentelor capitalului natural (Writght și Boorse 2011 ).
În diferitele ei momente de structurare și dezvoltare , comunitatea
umană exercită presiuni diversificate și cu intensități variate asupra mediului
în care evol uează. Dintre acestea , sedentarizarea urbană este cea mai ușor de
cuantificat și de etapizat , dată fiind faptul că este cea mai mare
consumatoare de t eren. Atracția activităților economice a fost materializată
și prin noile spații rezidențiale create atât în perioada preindustrială, cât și în
cea industrială.
5.1. Amprenta ecologică – expresie a consumului de spațiu
biologic productiv
Dezvoltarea suprafe țelor reziden țiale determină modificări profunde și
persistente la nivelul mediului (Patterson et al. 2008 ), vizibile în primul rând
prin conversia structurii și funcțiilor inițiale la care se adaugă consumul de
spațiu biologic productiv (Iojă et al. 2011b ).
Evaluarea dimensiunii impactului generat de spațiile r ezidențiale prin
consumul de spațiu se poate realiza prin determinarea amprentei ecologice ,
definită ca suprafața de teren biologic productiv necesară pentru satisfacerea
nevoilor de consum ale unei populații și pentru a -i absorbi toate deșeurile
(Wackernagel și Rees 1995 ) (Jenerette et al. 2006 ) (Eaton et al. 2007 ).
Amprenta ecologică integrează componente mult mai complexe referitoare

120
la spațiile rezidențiale, respectiv terenurile necesare pentru acoperirea
nevoilor de hrană, locuire, transport, bunuri și servicii .
Amprenta ecologică , după majoritatea cercetătorilor , este disociată în
amprenta spa țială (fizică) și energetică (carbon).
5.1.1. Amprenta spațială
Amprenta spațială a rezidențial ului este reprezentată de suprafața
efectivă de teren ocupată de construcții (Niță 2008 , Niță 2011 ). Astfel,
construcțiile se realizează în detrim entul unor suprafețe deschise (spații
virane, terenuri agricole, ecosisteme naturale și seminaturale din categoria
zonelor umede, pajiștilor, pădurilor), și mai rar pe amplasamente în care au
existat alte construcții (Iojă et al. 2011b , Niță 2011 ).
În România, între 1990 –2010, numărul locuințelor a crescut cu 270 000
unități (din care 200 000 unități în mediul urban). Numărul locuințelor nou
construite a fluctuat , după datele oficiale (INS 2010 ), între un minim
înregistrat în anul 1992 (26 000 unități) ș i un maxim înregistrat în anul 2007
(47 000 unități).
În aceeași perioadă, numărul camerelor din locuințe a cre scut în
România de la 18 milioane (2,24 camere pe locuință) la 21 milioane (2,6
camere pe locuință). Se observă o preferință pentru construcția de locuințe
cu mai mult de 4 camere, și o scădere semnificativă a interesului pentru cele
cu până la 3 camere, m ai ușor de întreținut și cu o valoare a amprentei fizice
considerabil mai reduse ( Fig. 5.1), deci cu un consum de spațiu amplificat .

Fig. 5.1. Modificarea tipologiilo r locuințelor noi în funcție de numărul de camere.
Preferința pentru locuințele cu un număr ridicat de camere este o caracteri stică
definitorie a dezvoltării noilor spații rezidențiale postdecembriste din Rom ânia.

121

Tendința de creștere a suprafețelor const ruite prin rezidențial se observă
și în zona metropolitană a municipiului București (+39.1%), cu toate că
numărul de locuitori a scăzut între 1997 -2010 cu 7.9% (Nae și Turnock
2011). Creșterea este mai puternică în nordul municipiului București (de
până la 363% în orașul Voluntari) și considerabil mai redusă în unit ățile
administrativ -teritoriale din Câmpia Mostiștei , impusă de deficitul de
resurse de apă și în cele situate pe malul drept a l Argeșului , restricționate de
supraumectarea substratului (Fig. 5.2).

Fig. 5.2 Dinamica suprafeței spațiilor rezidențiale în zona metropolitan ă a
munic ipiului București (1997 –2006). Zonele cu atractivitate maximă pentru
dezvoltarea suprafețelor construite apar în proximitatea municipiului București și în
lungul axelor de infrastructură care asigură o relația favorabilă cu acesta , la care se
adaugă și cele definite printr -o stare sanogenă a factorilor de mediu .

Impactul negativ al expansiunii urbane în aria metropolitană a
Bucureștiului este generat în special de faptul că terenurile din apropierea
nucleelor urbane trebuie să asigure funcționarea orașului prin furnizarea de
resurse și servicii naturale (Mulder et al. 2006 ). În alte c olțuri ale lumii,
blocarea lor cu suprafețe construite, consumatoare de resurse, crește
dependența zonelor metropolitane de spații mult mai îndepărtate, fapt ce
conduce la scăderea competitivității teritoriului (Henderson și Thisse 2004 ).

122
În cazul teoreticei , până acum , zone metropolitane a municipiului
București, d ezvoltarea spațiilor rezidențiale s -a realizat predominant în
detrimentul suprafețelor arabile (Vânău 2009 , Suditu et al. 2010 , Niță 2011 ).
Abandonul inițial al terenurilor arabile și înlocuirea folosinței lor cu cea d e
pășune, considerată a avea bonitate inferioară, a reprezentat o tranziție
preferată în domeniul imobiliar pentru justificarea extinderii spațiilor
rezidențiale pe spații agricole.
De altfel, declinul agricolului, în special al suprafețelor arabile, este
evident în majoritatea zonelor metropolitane propuse a se dezvolta î n
România, fiind subliniat de dinamica spațială a valorii indicelului ce
exprim ă ponderea suprafeței construite din suprafață agricolă (Iojă et al.
2011d ).
În zona metropolitan ă a municipiului Bucure ști, raportul dintre
suprafa ța construită și cea agricolă înregistrează valorile cele mai ridicate în
partea sa nordică . Coroana rurală a municipiului B ucurești se caracterizează
prin densitate ridicată a construcțiilor, fapt ce limitează considerabil terenul
agricol , schimbând raportul dintre aceste două componente (Fig. 5.3).

Fig. 5.3. Distribuția raportului dintre suprafața construită și suprafață agricolă în
zona metropolitană a municipiului București. Valorile cele mai ridicate se
înregistrează în zonele de concentrare a spațiilor construite din coroana rurală a
municipiului București, dar și în centrele urbane secundare.

123
Valorile raportului dintre suprafața agricolă și cea construită atrag atenția
asupra spațiilor unde consumul excesiv de suprafe țe agricole a depășit oferta
teritoriului, indicând o concentrare s emnificativă a rezidențialului ori un risc
ridicat de transfer al acestei presiuni la nivelul suprafețelor oxigenante
(forestiere și acvatice) , devenite unica variantă de extindere a locuințelor .
La nivelul zonelor metropolitane din România este importantă
cunoașterea raportului dintre spațiile construite și cele forestiere pentru a
aprecia capacitatea de autoreglare a teritoriului, disponibilul de spațiu pentru
investiții, precum și dimensiunea reală a amprentei ecologice fizice. În zona
metropolitană a mu nicipiul București raportul dintre spațiul construit și
suprafața forestieră evidențiază , de exemplu, capacitatea redusă a teritoriului
de a suporta noi extinderi sanogene de spații rezidențiale , din cauza
artificializării accentuate și în consecință a def icitului acut de ecosisteme
naturale cu rol de reechilibrare (Iojă et al. 2008 ) (Fig. 5.4).

Fig. 5.4. Dinamica valorilor raportului dintre suprafața construită și suprafață
forestieră în zona metropolitană a municipiului București in anul 2010. Zonele de
concentrare a spațiilor construite și cu deficit de suprafețe forestiere se pot observa în
special în coroana rurală a municipiului București.

Calculând ponderea suprafețelor construite și a celor oxigenante la
nivelul tuturor zonelor metropolitane identificate în 2010 (Tabel 5.1) se
constată variații foarte mari ale valorilor ce merg de la 79,95% în zona

124
metropolitană a municipiului Constanța la 90,19% în zona metropolitană a
municipiului Brașov, respectiv 25,08% în cazul municipiului București și
86,68% în municipiul Brașov. În majoritatea cazurilor, valoarea amprentei
fizice este redusă la nivelul zonelor metropolitane și ridicată la nivelul
nucleelor urbane ale acestora, municipiile București, Constanța, Craiova,
Ploiești, Iași, Oradea, fiind exemple relevante ( Tabel 5.1).
5.1.2. Amprenta e nergetică
Amprenta energetică este definită drept cantitatea totală de CO 2 emisă
în urma derulării unei activită ți umane (Perry et al. 2008 , Niță 2011 ).
Amprenta energetică a suprafe țelor reziden țiale cuantifică principalele
impacturi ale spa țiilor reziden țiale asupra mediului ( Tabel 5.2), și ia în
considerare:
– suprafața efectivă a spațiilor rezidențial e;
– dimensiunea și fragmentarea loturilor;
– consumul de materiale de construcție, apă, energie și alte resurse;
– emisiile de deșeuri lichide, solide și gazoase;
– modelarea tipologiei de transport a locuitorilor, inclusiv a timpului și
costurilor de transport.
Tabel 5.1 Dinamica ponderii suprafețelor oxigenante și construite în zonele
metropolitane din România .
Zona metropolitană /
municipiul reședință Suprafață
totală (ha) Suprafață
construită
(% din total)* Supraf ață
oxigenantă
(% din total)**
Zona metropolitană București 523 899 10,75 89,25
Municipiul București 23 787 74,91 25,08
Zona metropolitană Brașov 139 256 9,81 90,19
Municipiul Brașov 26 732 13,32 86,68
Zona metropolitană Constanța 104 932 20,05 79,95
Municipiul Constanța 12 489 45,85 54,15
Zona metropolitană Cluj 153 754 14,17 85,83
Municipiul Cluj -Napoca 17 952 27,89 72,11
Zona metropolitană Craiova 46 733 12,94 87,06
Municipiul Craiova 8 141 48,59 51,41
Zona metropolitană Brăila Galați 166 837 9,80 90,20
Municipiul Galați și Brăila 28 994 26,69 73,31
Zona metropolitană Iași 79 847 12,02 87,98
Municipiul Iași 9 391 44,95 55,05
Zona metropolitană Oradea 74 963 12,61 87,39
Municipiul Oradea 11 556 40,58 59,42
Zona m etropolitană Ploiești 42 506 17,19 82,81
Municipiul Ploiești 5 828 59,03 40,97
Zona metropolitană Timișoara 49 878 14,66 85,34
Municipiul Timișoara 12 927 31,93 68,07
* calculată ca sumă a suprafețelor ocupate de curți și construcții, drumuri, căi ferate și
teren uri neproduc tive
** calculată ca sumă a suprafețelor agricole, forestiere și acvatice

125
Suprafe țele reziden țiale au devenit o componentă importantă în circuitul
biogeochimic al carbonului, prin cantită țile emise direct de CO 2 în procesul
producerii energiei și a materia lelor de construcție (35% din gazele cu efect
de seră) (Tahmasebi et al. 2011 ), dar și prin distrugerea stocatorilor ori a
fixatorilor de carbon (ecosisteme forestiere, zone umede, ecosisteme
agricole etc.), determinată de modificarea utilizării și acoperirii terenurilor
(Strohbach et al. 2012 ).
În statele membr e ale Uniunii Europene, clădirile consumă aproximativ
50% din totalul energiei utilizate la nivel național și contribuie cu 50% la
emisiile de CO 2 (You et al. 2011 ).
Spațiile rezidențiale au devenit un important consumator de energie și
produse energetice , pe măsură ce s-au diversificat nevoile din mediul
interior și cerințele de confort (Clausen et al. 2003 ). De la simpla nevoie de
încălzire din perioadele reci (consum de combustibil ori de energie termică)
și energie electrică pentru iluminat, necesitățile energetice în mediile urbane
mari s -au diversificat (Roah et al. 2005 ). Apariția și diversificarea aparatelor
electrice, electronice și electrocasnice (aparate de gătit, spălat, divertisment,
de climatizare), a instalațiilor de producere a energiei termice și mai ales
modificarea cerințelor de confort ale locuitorilor au con tribuit la creșterea
exponențială a consumului de energie în spațiile rezidențiale (Enache et al.
2006 ).
În România, sectorul rezidențial se detașează ca un important
consumator de energie și resurse energetice, în special de combustibil solid
(34% din totalul utilizat pentru producerea energiei la nivel național), agent
termic (27,8%) și electricitate (14,3%) (INS 2010 ).
Cea mai mare parte a consumului de energie la nivelul locuințelor din
municipiul București , spre exemplu, este legată de încălzire și producerea
apei calde (78% din total), la care se adaugă consumul pentru iluminat și
funcționarea aparatelor electrice, electronice și electrocasnice (22%).
In ceea ce privește consumul de energie electrică din locuințele
analizate din muncipiul București s -au obținut răspunsuri valide în 182 de
cazuri (70% din situații), consumul mediu per locuință fiind de 150
kWh/lună [2 -812 kWh/lună; ±46].
Consumul este direct proporțional cu numărul de persoane din locuință
(r=0,64, p <0,001 ), dar și cu dimensiunea locuințelor (r=0,49, p <0,001 ).
Dependența consumului de energie de numărul de locuitori este un indicator
al individualismului în satisfacerea unor nevoi umane la nivelul locuințelor
din municipiul București. Astfel, deși teoretic cele mai multe dintre funcțiile
locuirii pot fi acoperite colectiv (agrement, servirea mesei, menținerea
temperaturii și umidității aerului la un anumit nivel de confort, iluminat), în
multe situații se aleg variante individuale de rezolvare a acestora
(reîncălzirea individuală a hranei , utilizând cuptoare cu microunde, folosirea
concomitentă a mai multor televizoare, dispozitive de redare a imaginii și

126
sunetului, calculatoare și laptopuri). Acest argument este susținut și prin
faptul că nu există o corelație între consumul de energie electrică și durata
de staționare în locuință (r=0,02, p <0,001 ).
Cele mai mari consumuri apar în cazul locuințelor cu 3 –4 persoane și cu
suprafața locuinței variind între 50–70 m2, iar cele mai mici în cazul
locuințelor cu suprafață sub 40 m2 și cu 1 –2 persoane per locuință.
Pe categorii d e vârstă se observă un consum mai ridicat în locuințele cu
persoane active în comparație cu cele utilizate de persoane în vârstă. Media
consumului pentru locuințele cu pensionari este de 50 kWh/lună, față de 75
kWh/lună în cazul persoanel or active. Diferen țele sunt determinate de
nivelul veniturilor, mult mai scăzut în cazul pensionarilor, care deși petrec
un timp mai îndelungat în locuințe, sunt mult mai atenți în controlul
consumului de energie electrică.
În profil spațial nu se observă diferențieri semni ficative în consumul de
energie electrică în locuințele analizate din municipiul București.
În regim anual, teoretic consumurile cele mai ridicate se înregistrează în
anotimpul rece, când și cerințele și condiționările naturale sunt mai diverse
(lungimea m ai redusă a zilei, timp mai îndelungat de staționare în locuință
datorită temperaturilor mai scăzute). Odată cu amplificarea utilizării
aparatelor de climatizare, maximele s -au mutat din perioada de iarnă în
perioada de vară, anotimp în care consumurile su nt mai ridicate cu 20 –30%
(Iojă 2008 ).
Consumul mediu de energie electrică , în cazul Bucureștiului, la nivelul
anului 2005 era de 7,1–14,8 kWh/an/m2. Valoarea lui este în prezent
depășit ă de 3-5 ori la nivelul s pațiilor rezidențiale analizate, unde valoarea
variază între 11,3 și 64,3 kWh/an/m2 (medie 31,4; ±13,5). Consumurile cele
mai ridicate apar în locuințele amplasate în blocuri și aflate în proprietate
personală, iar cele mai reduse se înregistrează în locui nțele amplasate în
imobile de tip P, P+1.
În ceea ce privește consumul mediu anual de energie electrică per
locuitor, față d e media municipiului București, 535 kWh/an/persoană (Iojă
2008 ), în locuințele analizate consumul mediu a fost de 500
kWh/an/persoană. Valorile cele mai mici apar în locuințele mici (sub 50
m2), cu mai puțin de 3 persoane și cu dominanță a persoanelor în vârstă.
Dacă se consideră metanul drept combustibil utilizat în procesul de
producere a energiei electrice, pentru 1 kWh sunt necesari 0,072 kg gaz
metan, ce generează 0,198 kg dioxid de carbon. Urmând acest raționament
se poate afirma că în activitatea de a aproviziona cu energie electrică un
locuitor din municipiul București se produc anual în medie 98,8 kg CO 2,
ceea ce înseamnă 190 711 tone CO 2, în situația în care s -ar folosi exclusiv
gazul metan. Valorile sunt mai ridicate cu 15 –20 % în cazul utilizării păcurii
ori a cărbunelui (Wali et al. 2010 ). Amprenta ecologică totală generată de
consumul de energie în municipiul București pentru uzul casnic se apreciază

127
că este de 433 hectare globale, ce corespunde suprafeței de pădure care
poate absorb i această cantitate de CO 2 (Wood și Garnett 2009 ) (Tabel 5.2).
Tabel 5.2. Model de analiză a amprentei ecologice a suprafe țelor reziden țiale.
Compon enta Parametri analiza ți Observa ții
Amprenta spa țială Suprafa ță Suprafa ța clădirilor, ponderată cu
regimul de înăl țime al acestora
Amprenta energetică Materiale de construc ție Utilizarea materialor de construc ție
naturale (piatră, lemn) sau a celor
rezul tate în urma prelucrării
industriale (ciment, materiale
plastice).
Consum de energie Cantită ți de energie consumate și
modalități de ob ținere
Consum de apă Volume de apă consumate și
modalitatea de ob ținere
Accesibilitatea sistemelor
de transport Distanța dintre domiciliu și
funcțiile relaționate (locul de
muncă, spații de educație, recreere,
comerciale etc.)
Producere de de șeuri Cantitatea și compozi ția de șeurilor
Amprenta ecologică Total Total

În vederea evalu ării amprentei ecologice în zon a metropolitană a
municipiului București a fost dezvoltat un model ce integrează parametrii
într-un sistem din care rezultă valori mici pentru impacturi reduse asupra
mediului și valori mari pentru impacturi semnificative asupra mediului
(Tabel 5.3).
Au fost alese două studii de caz, unul pentru o locuin ță situată în
comuna Ileana, județul Călărași (model tradițional) și al doilea pentru o
locuin ță din Mogo șoaia, județul Ilfov (model luxos). Cu ajutorul amprentei
ecologice se pot evidenția diferen țele între impactul exercitat asupra
mediului de către cele două tipuri de reziden țial (Tabel 5.3), determinate atât
de materialele de construc ție folosite, cât și de modalitățile d e satisfacere a
unor nevoi de locuire .
Din analiza datelor din Tabel 5.3 apare evidentă agresivitatea diferită a
celor două modele de locuire, unul în curs de abandon ( Fig. 5.5 A) și cel
spre care tinde majoritatea populației ( Fig. 5.5 B).

128

Tabel 5.3. Model de analiză a amprentei ecologice a locuin țelor după Pătroescu et
al. 2009.
Amprenta
ecologică Parametri
analiza ți Model A Model B Medie
metropolitană
Descrierea generală a
spațiului reziden țial Casă mică
construită din
materiale
tradiționale, fără
dotări edilitare,
rezidenții lucrează
în agricultură Vilă mare de
beton/sticlă, c u
toate dotările
edilitare, locuitori
lucrează în
municipiul
Bucure ști O medie a
tuturor spa țiilor
reziden țiale
derivată din
datele statistice
Amprenta
spațială Suprafa ță 30 m2 300 m2 100 m2
Amprenta
energetică
Materiale de
construc ție Lemn, chirpici =
75 m2 Beton, fier, sticlă,
plastic = 3000 m2 1 000 m2
Consum
energie ~10 kW pe lună =
300 m2 150 kW ob ținuți
din combustibili
fosili = 4500 m2 2 000 m2
Consum apă 25 litri / zi, fântână
proprie = 25 m2 200 litri / zi,
alimentare publică
= 1 000 m2 500 m2
Distanțe
parcurse 100 km / lună,
transport public =
50 m2 3000 km / lună, 2
mașini personale =
6 000 m2 1 500 m2
Producerea
deșeurilor Refolosite 500 kg / lună
deșeuri = 2000 m2 750 m2
Total 150 m2 17 500 m2 5 750 m2
Amprenta ecologică totală 0,018 ha 1,785 ha 0,058 ha

Fig. 5.5. Tipologii de locuire în zona metropolit ană a municipiului București.
Modelul A – Casă tradițional ă din comuna Ileana, județul Călărași. Modelul B –
Locuință de lux în comuna Mogoșoaia, județul Ilfov.

Principalele critici ce pot fi aduse utilizării amprentei ecologice sunt
legate de faptul că nu reflectă cu precizie impactul modelelor de consum, nu B A

129
alocă corect responsabilită țile și în consecin ță nu prezintă o utilita te mare
pentru elaborarea politicilor și programelor de ac țiune (Wiedmann et al.
2006 ). Dacă la nivel na țional evaluările au relevanță, compararea diferitelor
localită ți sau chiar regiuni pe baza amprentei lor ecologice este dificilă în
principal datorită disponibilității reduse a datelor (Brown et al. 2009 ).
Dificultățile utilizării metodei amprentei ecologice sunt în princip al
legate de faptul că ea presupune existen ța unei omogenită ți spa țiale, dificil
de obținut în s pațiile reziden țiale (Jenerette et al. 2006 ). Drept urmare lipsa
datelor legate de distribu ția spațială exactă, mai ales în zonele cu densită ți
reduse ale construc țiilor (Shrestha și Conway 2011 ), cu suprafețe mici sau
cu număr de rezidenți redus face dificil ă obținerea de date precise și
relevante referitoare la consumul de resurse. De asemenea, stud iile
amprentei ecologice pentru diferite regiuni geografice folosind metode și
date diferite au produs rezultate ce nu sunt direct comparabile.
5.2. Rolul spațiilor rezidențiale în definirea calității aerului
Spațiile reziden țiale sunt , prin structura lor , surse difuze de poluare a
mediului, ce contribuie la încărcarea aerului urban cu pulberi în suspensie,
gaze cu efect de seră și alți compu și poluan ți (Zhu et al. 2009 ). Prin faptul
că nu beneficiază de un sistem de monitorizare directă al noxelor produse,
spațiile rezidențiale pot fi cu greu disociate, ca și contribuție, de celelalte
tipuri de surse de degradare a calității aerului (White 2002 ).
Cu toate acestea, importanța lor în determinarea calității aerului la scară
locală și regională a crescut semnificativ, datorită numărului ridicat de s urse
individuale, dispersiei noxelor la înălțimi reduse și diversificării poluanților
produși sau vehiculați în spațiile rezidențiale (Iojă et al. 2008 ).
Prezența sistemelor individuale de producere a agentului termic în
locuințe prin utilizarea combustibililor fosili neconformi (păcură, cărbuni ori
improvizații cum ar fi material plastic, cauciuc, alte deșeuri) eliberează în
atmosferă a unor cantități importante de aerosoli (fum, funingine, pulberi în
suspensie), gaze ( dioxid de sulf, monoxid de carbon, dioxid de azot și
hidrocarburi aromatice policiclice ) (Patroescu -Klotz 1999, Hellén et al.
2008 ), în majoritatea cazurilor nocive pentru sănătatea rezidenților .
Unele dintre aceste noxe sunt încadrate în categoria gazelor cu efect de
seră (CO 2, CO, SO 2) ori cu caracter acidifiant (NO 2, SO 2). Astfel, se
apreciază faptul că spațiile rezidențiale contrib uie direct cu circa 16% la
emisiile globale de gaze cu efect de seră, valoare a fiind dublă în țările
dezvoltate (EEA 2011 ).
Impurificarea aerului este amplific ată în sezonul rece, când cantitățile
de combustibili utilizați îndeosebi pentru încălzirea locuințelor sunt mai
ridicate, iar proiecția indusă spațiilor rezidențiale se transferă și altor funcții
urbane.

130
Deși încălzire a prin sisteme individuale este spe cifică mediilor rurale,
ea apare frecvent inserat ă și în mediile urbane, unde incidența unor astfel de
activități individuale este considerabil mai ridicată. Astfel, fumul rezultat
din procesele de ardere din locuințele neconectate la rețeaua de alimentare
cu gaze ori care nu dețin instalații proprii de producere a energiei termice
prin utilizarea gazului metan generează fre cvent disconfort la nivel urban.
Disconfortul se resimte în special la nivelul locuințelor situate la etajele 2–6
din ansamblurile rezi dențiale de tip bloc . Asocierea dintre spații le
rezidențiale colective și individuale este în acest context de multe ori
disfuncțională.
În același timp, debranșarea de la sistemul de încălzire al multor
apartamente din complexele colective de locuit a det erminat readaptări care
în unele cazuri au constat în improvizarea unor noi sisteme de producere a
agentului termic (centrale pe lemn, cărbune ori păcură). Efectul acestor
situații sunt emisii de particule în suspensie și compuși organici volatili , în
contextul în care sistemele improvizate nu sunt prevăzute cu filtre de
limitare a volumului noxelor eliminate în atmosfera urbană , iar evacuarea
lor se face prin coșuri care nu au înălțime a optimă de dispersie.
Evidențierea zonelor cu vulnerabilitate la polua re a aerului prin
utilizarea de combustibili neconformi, se poate realiza utiliz ând harta
acoperirii rețelei de alimentare cu gaze. Din conținutul unei astfel de hărți
elaborată pentru zona metropolitană a municipiului București (Fig. 5.6) se
poate observa că cea mai mare parte a spațiului nu dispune de alimentare
centraliza tă cu gaze, fapt ce evidențiază localitățile ce necesită utilizarea
altor tipuri de combustibili , unde pot apărea probleme locale de impurificar e
a aerului .
Cu proiecție în calitatea aerului , poate fi considerată și utilizarea
lemnului drept combustibil. Exploatarea lemnului pentru foc determină o
diminuare a rolului ecosistemelor forestiere locale în reglarea calității
aerului și o încărcare a a tmosferei cu compuși rezultați chiar din arderea lui.
Deficitul existent la nivelul suprafețelor forestiere face ca problema
diminuării funcțiilor ecosistemelor forestiere să fie una de actualitate în zona
metropo litană a municipiului București și care imp une costuri suplimentare
la nivelul comunităților umane în ceea ce privește reabilitarea stării
mediului .

131

Fig. 5.6. Lungimea re țelei de alimentare cu gaze naturale în unitățile
administrativ -teritoriale din z ona metropolitană a municipiului Bucure ști (2010). Se
observă accesibilitatea redusă la alimentarea cu gaze naturale odată cu creșterea
distanței în raport cu municipiul București.

O altă modalitate de afectare a calității aerului de către spațiile
rezidențiale rezultă din activitățile desfășurate ori din dotările existente în
interior. Astfel, spațiile rezidențiale sunt surse de încărcare a atmosferei cu
compu și organici volatili, hidrocarburi aromatice policiclice, particule în
suspensie cu compoziție chimică complexă, compușii pe bază de clor și
fosfor, radon (Jahnukainen 2007 ). Chiar dacă cantită țile acestor emisii nu
sunt semnificative la nivel individual, ele pot afecta calitatea aerului prin
asocierea rezultată în urma proceselor atmosferice din cauza caracterului lor
periculos (Ohura et al. 2009 ) ori a sinergismului reacțiilor chimice ce au loc .
Calitatea aerului poate fi influen țată la nivel local și de caracteristicile
tehnice ale construcțiilor reziden țiale. Folosirea unor materiale de
construc ție periculoase (de exemplu, azbest) sau starea de degradare
avansată a fa țadelor (sursă de pulberi în suspensie și sedimentabile,
încăr cate cu metale grele) reprezintă modalități prin care spațiile rezidențiale
pot genera un impact direct în calitatea aerului (Owen et al. 1992 ).
În afara acestor impacturi directe, spațiile rezidențiale pot amplifica și o
serie de probleme caracteristice mediilor urba ne. În aceasta categorie putem
preciza că se include în primul rând creșterea riscului de manifestare a

132
insulei de căldură urbană (Rajasekar și Weng 2009 , Santamouris et al. 2007 )
și acumularea noxelor prin modificările topoclimatice și mic roclimatice
generate. Probleme deosebite apar în special în lungul bulevardelor de tip
canion, unde circulația maselor de aer este deficitară, iar acumularea
poluanților este un fenomen caracteristic , îndeosebi în momentul
manifestării brizelor urbane (Pătroescu et al. 2011a ).
Impactul suprafe țelor reziden țiale asupra calită ții aerului se resimte în
special la nivel local, dar atunci când efectele sunt cumulative se poate
resim ți și la nivel region al, așa cum este iarna, cazul localită ților în care
încălzirea locuin țelor se realizează prin arderea combusti bililor fosili –
lemne, cărbuni (Niță 2011 ).
5.3. Proiecția spațiilor rezidențiale în calitatea apelor
Spațiile reziden țiale se constituie în factori importanți de presiune
asupra resurselor de apă, influențându -le atât la nivel cantitativ, câ t și
calitativ.
Exploatarea irațională a resurselor de apă de către spațiile rezidențiale
determină o diminuare a dimensiunii serviciilor ecologice generate de
acestea, îndeosebi în ceea ce privește conservarea biodiversității, rolul de
regulator în contr olul inunda țiilor, spa țiu de desfă șurare a activită ților de
recreere (Poor et al. 2007 ), fapt ce determină evident scăderea valorii de
utilizare a apei.
Managementul durabil al calității apelor reprezintă în acest context o
preocupare activă la nivel național și internațional. Astfel , Directiva Cadru
Apă stabile ște clar că pre țul apei trebuie să inc ludă și costurile sociale și de
mediu (Schleich și Hillenbrand 2009 ), iar multe administra ții na ționale și
locale au stabilit restric ții în încercarea de a proteja resursele de apă (Atasoy
et al. 2006 ).
5.3.1. Spațiile rezidențiale – consumatoare de apă
Spațiile rezidențiale folosesc apa pentru asigurarea nevoilor fiziologice
ale locuitorilor (consum direct, hrană, igienă), curățenie, întreținerea
diferitelor funcții interioare ori exterioare ( un exemplu ar fi spațiile verzi),
transferul poluanților sau în simularea condițiilor pentru recreere din
ecosistemele naturale (Schleich și Hillenbrand 2009 ).
Cea mai mare parte din consum de apă al spațiil or de locuit revine
funcțion ării corespunzătoa re a grupurilor sanitare (30%), spălatului rufelor,
vaselor și întreținerii locuinței (27%) și igien ei personal e (30%).
Consumurile variază în funcție de accesibilitatea resurselor de apă,
caracteristicile locuinței, nivelul de trai, structura și comportamentul
rezidenților (
Tabel 5.4).

133

Tabel 5.4 Estimar ea consumurilor de apă în interiorul spațiilor de locuit (White
2002) .
Utilizări menajere Consum
anual
m3/an % din consumul
total de apă Costuri anuale
euro/an
Toaletă 42,8 30,06 38,52
Igienă personală 42,8 30,06 38,52
Spălat vase și igienizarea locu inței 21,6 15,17 19,44
Spălatul rufelor 17,2 12,08 15,48
Prepararea hranei 14,0 9,83 12,6
Utilizări externe 4,4 3,09 3,96
Băut 0,6 0,42 0,54
Total 142,4 100,00 128,16
Volumele de apă consumate în aceste scopuri de suprafe țele
reziden țiale sunt într -o cre ștere continuă fiind relaționate direct de
modalitățile de satisfacere a nevoii de apă prin sisteme de alimenta re
centralizate sau individuale .
Alimentarea cu apă în sistem centralizat apare predominant în mediul
urban, acolo unde nu exis tă alte soluții sanogene de asigurare a acestei
nevoi. În mediul rural alimentarea se face preponderent din sisteme proprii
(Tabel 5.5), prezența sistemelor centralizate de distribuție a apei fiind
limitată și cu a coperire redusă (Niță 2011 ).
Folosind un eșantion de 254 de gospodării , a fost estimat consumul
lunar de apă rece și de apă caldă în municipiul București. Astfel, consumul
de apă rece , la nivelul gospodăriilor analizate , a înregistrat o medie de 8,4
m3/lună [1–40 m3/lună; ±6 ], ceea ce corespunde unei valori medii pe
locuitor de 2,41 m3/lună. Consumul de apă rece este dependent de numărul
și structura persoanelor din gospodărie și de nivelul de trai al populației.
În cazul apei calde, fără a lua în calcul gospodăriile dotate cu centrale
termice, unde nu este posibilă cuantificarea volumului de apă caldă, se
înregistrează un consum mediu de 6,3 m3/gospodărie/lună [1 –25 m3/
gospodărie/lună; ±4], fapt ce corespunde unui consum mediu lunar de 1,62
m3 per locuitor.
Participarea activă a reziden ților și adaptarea modelelor lor de consum
la specificul local este fundamentală pentru men ținerea unei calită ți bune a
apelor (Kaplowitz și Witter 2008 ). Formularea politicilor locale de
menținere a calită ții apelor trebuie condi ționață de un monitoring științific
adecvat al acestora, dar și de disponibilitatea reziden ților de a plăti pentru
menținerea unei calită ți corespunzătoare și a unor servicii ecosistemice
adecvate (Poor et al. 2007 ).

134
Tabel 5.5. Distribu ția procentuală a locuin țelor după modul de alimentare cu apă
în județele ce aparțin zonei metropolitane a municipiului București (INS 2010) .
în
locuință,
din
rețeaua
publică în
locuință,
din
sistem
propriu în afara
locuinței,
în clădire,
din
rețeaua
publică în afara
locuințe,
în
clădire,
din
sistem
propriu în afara
clădirii,
din
rețeaua
publică în afara
clădirii,
din
sistem
propriu Fără
alimentare
Călăra și urban 67,11 1,33 1,66 0,02 15,50 10,49 3,89
rural 2,39 3,71 0,30 0,28 16,38 50,81 26,13
Dâmbo vița urban 86,37 1,49 0,73 0,19 4,01 2,94 4,27
rural 4,59 8,43 0,42 0,26 6,38 24,84 55,08
Giurgiu urban 63,05 3,51 1,68 0,34 5,77 5,92 19,74
rural 0,06 8,52 0,00 0,06 0,08 1,03 90,25
Ialomi ța urban 73,73 1,03 1,29 0,15 19,61 1,41 2,78
rural 2,29 2,82 0,50 0,18 17,60 31,41 45,21
Ilfov urban 53,69 12,65 0,20 0,20 1,59 28,49 3,19
rural 12,98 18,77 0,25 0,39 0,56 47,86 19,19
Bucure ști urban 95,11 0,58 0,30 0,17 1,14 1,94 0,75
5.3.2. Spațiile reziden țiale – perturbatoare ale proceselor de scurgere și
infiltrare a apei
Mai multe studii legate de evaluarea stării mediului în spațiile
rezidențiale conțin ipoteza, la care aderăm și noi, conform cărora acestea se
manifestă diferențiat în raport cu procesele de scurgere și infiltrare a apei.
Astfel, s pațiile rezidențiale funcționează în așezările umane cu precădere ca
suprafețe impermeabile sau semipermeabile (Atasoy et al. 2006 ), în funcție
de caracteristicile fundațiilor clădirilor ori de gradul de acoperire cu
cuverturi betonate ori asfaltate . Realizarea infrastructurilor subterane și
necesitatea protecției lor împotriva efectelor apelor infiltrate, transformă
așezările umane în zon e în care circuitul local și regional al apei suportă
transformări semnificative (Writght și Boorse 2011 ). Astfel, infiltrarea apei
devine dintr -o formă de alimentare a apelor subteran e și de diminuare a
efectelor negative determinate de concentrarea scurgerii, un proces ce se
impune a fi limitat (Almedeij și Al-Ruwaih 2006 ). Aceasta se datorează
faptului că inf iltrarea apei amplifică presiunea asupra infrastructurilor
subterane, cărora le accelerează degradarea, dar și a apelor subterane, unde
transportă poluanți de la suprafață (Atasoy et al. 2006 ).
În același timp, se impune să reținem că scurgerea apei este centralizată
la nivelul rețelelor de canalizare (Fig. 5.7), care au rolul de a direcționa
apele uzate către receptori naturali, accep tați de către comunitățile umane
(Wali et al. 2010 ).

135
Atât apele pluviale , cât și cele rezultate în urma asanării terenurilor ori a
utilizării în așezările umane (ape uzate menajere, agricole ori industriale)
sunt redirecționate , după tratare, spre ecosisteme acvatice prin intermediul
rețelelor de canalizare (CCMESI 2008a ). În acest context, prezența rețelelor
de canalizare devine un indicator al capacității spațiilor rezidențiale de a -și
gestiona excesul de apă, dar și de a îndepărta poluanții specifici (Marshall
2011 , Montz și Tobin 2011 , Varis și Somlyody 1997 ).

Fig. 5.7. Accesibilitatea gospodăriilor din zona metropolitană a municipiului
București la sistemul public de canalizare (2010). Ponderile cele mai ridicate
caracterizează unitățile administrativ teritoriale situate în proximitatea muni cipiului
București.

În mediul rural al zonei metropolitane a municipiului Bucure ști, în
majoritatea unităților administrativ -teritoriale remarcăm procentul mare al
locuințelo r care nu prezintă sistem de ca nalizare , valorile variind între 68 și
94% (Tabel 5.6). Diferențe foarte mari se observă și în mediul urban, dată
fiind ruralitatea accentuată îndeosebi a orașelor declarate după 2004.
Proximitatea față de municipiul București crește sensibil preocuparea
pentru re zolvarea problemelor legate de apele uzate menajere (Fig. 5.7),
chiar dacă acest lucru nu presupune întotdeauna conectarea la o rețea de
canalizare publică ( Fig. 5.8).

136
Tabel 5.6 Variația spațială la nivel de județ a ponderii locuințelor cu acces la
sisteme de canalizare în zona metropolitană a municipiului București (INS 2010)
Județul Tipul de
mediu Canalizare în
locuință, din
rețeaua publică Canalizare în
locuință, pr in
sistem propriu Altă
situație Lipsesc
instalațiile de
canalizare
Călăra și urban 62,57 5,88 0 31,55
rural 0,30 5,80 0 93,90
Dâmbovi ța urban 81,64 6,22 0 12,15
rural 1,33 11,67 0 86,98
Giurgiu urban 58,65 7,87 0,03 33,45
rural 0,05 8,53 0 91,42
Ialomi ța urban 68,43 5,75 0,58 25,24
rural 1,22 3,84 0,04 94,90
Ilfov urban 52,89 13,25 0,20 33,67
rural 14,30 17,31 0,15 68,24
Bucure ști urban 94,89 0,74 0,06 4,31

Fig. 5.8 Distribuția spațială a ponderii gospodăriilor cu sistem propriu de
canalizare în zona metropolitană a municipiului Bucure ști (2010). Fosele vidanjabile
reprezintă o metodă tot mai frecvent acceptată în comunitățile umane lipsite de
accesibilitate la rețele de canalizare, chiar dacă în multe situații impactul lor asupra
calității apelor este important.

137
Gradul de acoperire al rețelelor de canalizare rămâne deficitar în toate
localitățile din zona metropolitană a municipiului București (inclusiv la
nivelul municipiului București) , cauzele fiind reprezentate de absența
obligativității, încă din stadiile incipiente de extindere a localităților , a
existenței acestor dotări și dezvoltarea urbanistică necontrolată . În multe
dintre situații, locuințele noi din zona metropolitană a munic ipiului
București și -au rezolvat această problemă prin fose septice vidanjabile, care
gestionează doar parțial apele uzate menajere, existând suficiente cazuri în
care deversarea apelor uzate se realizează în cursuri de apă, lacuri, păduri ori
direct pe terenuri agricole.

5.3.3. Spațiile rezidențiale – producătoare de ape uzate menajere
Cantitățile de apă utilizate în spațiile rezidențiale, în cazul în care nu se
pierd, se încarcă cu substanțe poluante (substanțe organice și nutrienți
rezultate din metabolism, pr epararea hranei ori din igienă, biocide, pesticide,
detergenți, agenți biologici), care sunt transferate către receptori externi.
Prin apele uzate menajere se transferă frecvent agenți patogeni către
ecosistemele acvatice, reprezentativi fiind coliformii f ecali ( Tabel 5.7).
Tabel 5.7 Agenți patogeni și boli asociate cu risc de transfer dinspre spațiile
rezidențiale (White 2002 )
Clasă Agent patogen Boală hidrică
Bacteria Salmonella typhi Febră tifoidă
Shigella dysenteriae Dizenterie
Vibrio cholera Holera
Echerichia coli Enterocolite
Virusuri Virusul hepatitei A Hepatită infecțioasă
Virusul poliomelitei Poliomelită
Protozoare Entamoeba histolytica Dizenterie amoebică
Giardia lamblia Giardioză
Cryptosporidium Criptosporidioză
Viermi paraziți Schistosoma spp. Bilarzie

Fie că sunt emise dezorganizat, fie că sunt transferate prin rețele de
canalizare, apele uzate menajere generează dezechilibre în situația în care
nu sunt transportate corect ori nu beneficiază de epurare corespunzătoare
înainte de transferul către receptor.
Volumul mediu lunar de ape uzate pe gospod ărie din municipiul
București este de 11,3 m3, totalul acestora reprezentând 49,1 % din volumul
total al apelor uzate evacuate în rețeaua de canalizare. Apele uzate sunt
încărcate cu substanțe organice (120 006 tone pe an ), detergenți (390 tone pe
an), compuși ai azotului (11 011 tone pe an) și fosforului (1 970 tone pe an),
fenoli (42 069 tone pe an), metale grele (139 tone pe an), microorganisme ori
căldură (ARPM 2004 ). Ape le uzate menaj ere ale municipiului București sunt

138
în continuare deversate în totalitate direct în râul Dâmbovița, benefici ind
doar parțial de tratamente de epurare . Astfel, calitat ea apei Dâmboviței se
încadrează în clasa de calitate degradat, cu probleme deosebite la încărcarea
organică, indicatori de oxigen, nutrienți, detergenți, metale grele și fenoli
(Iojă 2008 ). Această situație se va schimba considerabil odată cu finalizarea
stației de epurare Glina, pre văzută a se realiza în anul 2015 .
În cazul lacurilor de pe râul Colentina, numărul mare al spa țiilor
reziden țiale reiverane poluează difuz , gener ând creșterea cantită ții de
substan țe consumatoare de oxigen în apă și o rată accelerată a eutrofizării .
Relația lacurilor cu spațiile rezidențiale din proximitate este influențată în
mod direct de expansiunea urbană rapidă. În prezent, spațiul din zonele de
mal a lacurilor de pe râul Colentina ( Fig. 5.9) este utilizat în proporție de
29% de spații rezidențiale , di care 5% rezidențial colectiv și 24% rezidențial
individual (Iojă et al. 2010a) (Tabel 5.8).

Tabel 5.8 Distri buția utilizării terenurilor în proximitatea lacurilor amenajate în
lungul râului Colentina (Iojă et al. 2010a)
Lacul %
rezidențial
individual %
rezidențial
colectiv %
industrial %
spațiu
verde % teren
viran
Străulești 22,70 0,38 8,35 18,39 32,68
Grivița 36,33 0,00 5,04 11,52 29,26
Băneasa 19,57 2,57 12,66 5,82 16,59
Herăstrău 10,37 11,84 9,80 31,73 5,65
Floreasca 17,26 10,18 2,20 24,27 0,00
Tei 12,98 12,08 28,99 12,78 5,44
Plumbuita 25,97 12,35 2,52 20,38 7,40
Fundeni 27,19 10,11 12,97 2,70 8,31
Dobroesti 23,22 6,36 4,87 29,80 10,27
Pantelimon 1 24,81 0,54 10,98 36,48 9,47
Pantelimon 2 28,16 0,60 0,37 17,85 31,16

139

Fig. 5.9. Categ orii de utilizare a spațiului în proximitatea lacurilor amenajate în lungul râului Colentina (municipiul București)
(Iojă et al. 2010a ).

140
Spațiul rezidențial de tip individual, format în special din locuințe
unifamiliale de tip P, P+1 este distribuit uniform pe cele două maluri, dar se
pot observa concentrări mai mari în proximitatea lacurilor Grivița, Băneasa,
Plumbuita, Fundeni și Dobroești.
Impactul direct generat de rezidențialul de tip individual asupra calității
apei din lacurile de pe Colentin a este generat de lipsa parțială a rețelei de
canalizare , satele din afara municipiului București, locuințele situate pe
promotoriile lacuril or Plumbuita și Funde ni fiind lipsite de rețea de
canalizare . Acestei deficiențe în dotarea tehnico -edilitară i se suprapune
nivelul scăzut de trai și de educație al rezidenților, realitate ce conduce la
accentuarea presiunii generate de populație asupra calității apei. Situația se
repetă și în cazul lacului Snagov, unde procentul mare al suprafe țelor
reziden țiale dezv oltate pe maluri, nu beneficiază de un sistem propriu de
canalizare și de o stație de epurare , fapt ce a determinat deteriorarea calită ții
apei (Niță 2011 ).
Procesul de eutrofizare tinde astfel să devină un factor specific în
sezonul de vegetație pe majoritatea lacurilor din zona metropolitană a
municipiului București ( Fig. 5.10), afect ându -le astfel funcți a de agrement și
biodiversitatea , accentuând atractivit atea pentru depozitarea necontrolată a
deșeuri lor și diminuându -le confortul locuirii în special prin mirosuri
neplăcute și proliferarea unor organisme nedorite .

Fig. 5.10. Manifestarea procesului de eutrofizare a apei lacului Plumbuita, râul
Colentina (anul 2010). Spațiile rezidențiale din proximitate se constituie în factori
declanșatori ai procesului, dar și în receptori a i disfuncțiilor rezultate din
manifestarea acestuia.

141
Costurile de gestionare a acestor probleme de mediu sunt extrem de
ridicate, fiind amplificat e de dificultatea intervenției pentru decolmatare ori
întreținere pe majoritatea malurilor lacurilor, din cauz a extinder ii
proprietăților private. Zone critice , sub aspectul poluării corpurilor de apă
prin intermediul apelor uzate provenite din spa ții reziden țiale, se
înregistrează și în aval de localitățile cu număr ridicat de locuitori și care
evacuează apele uz ate neepurate direct în rețeaua de suprafață . Se poate
aprecia că impactul spațiilor rezidențiale asupra a pelor de suprafață și
subterane, inclusiv în cazul zonei metropolitane a municipiului București,
este unul foarte puternic, manifestându -se prin epuiz area resurselor de apă
subteran ă, transferul unor volume importante de apă între cursurile de apă și
degradare a calitativă dată fiind evacuarea directă de ape uzate neepurate
(Writght și Boorse 2011 ).
5.4. Biodiversitatea spațiilor rezidențiale între conservare și
diversificare antropică
Spațiile reziden țiale, ca formă principală de manifestare a urbanizării,
au tendin ța de a se dezvolta în areale cu poten țial natural ridicat, unde
diversi tatea biologică este în general mai mare, iar oferta de resurse și
servicii mai atractivă (Vimal et al. 2011 ). Din acest motiv, urbanizarea este
considerată una dintre cauzele majore ale distrugerii, degradării și
fragmentării habitatelor naturale (Martin et al. 2004 ).
La nivel internațional, Conven ția asupra biodiversită ții, Planul de
acțiune pentru mediu al Uniunii Europene , programul Un mediu pentru
Europa (Lucerna, 1993) și alte conven ții sectoriale, au promovat măsuri
pentru controlul urbanizării, considerată o amenințare majoră la adresa
speciilor și habitatelor acestora (Mörtberg et al. 2007 ). Cu toate acestea,
magnitud inea și importan ța pierderilor de biodiversitate datorate
suprafe țelor reziden țiale, atât în România, cât și în alte țări europene, sunt în
continuă creștere (Bräuniger et al. 2010 ), spațiile reziden țiale înlocuind
ecosistemele inițiale , în același timp, pr in structurile conexe, generând o
fragmentare accentuată și scăzând conectivitatea habitatelor (Goddard et al.
2010 ).
Unele dintre speciile din ecosistemel e inițiale se adaptează la noile
condiții din așezările umane și devin o componentă integrată (de exemplu,
speciile de arbori, asimilați în spațiile verzi), acceptată (cazul speciil or de
păsări urbane ) ori respinsă (speciile de animale care generează insec uritate)
în cadrul acestora.
Pe de altă parte, speciile introduse cu scopul creării unui peisaj specific
ori satisfacerii altor cerințe urbanistice sau individuale pot contribui la
înlocuirea treptată a speciilor inițiale (Vimal et al. 2011 ), dar și la
dezvoltarea de noi probleme urbanistice. Definitorii sunt spațiile verzi, care
ajung să includă specii străine, mai estetice, rezistente la condiții de mediu

142
dificile și mai ușor de întreținut decât speciile native, dar care pot genera
monotonie, introduce agenți alergeni ori solicita costuri de întreținere
semnificative.
Modificările climatice, a le chimismului aerului, ale regimului
hidrologic ori a le circuitului nutrien ților contribuie la afectarea compoziției
și productivității ecosistemelor artificializate, la modificarea structurii lor
trofice și a rela țiilor ecologice (Goddard et al. 2010 ).
Efectul suprafe țelor reziden țiale poate fi și indirect, generat de
schimbarea modului de utilizare a terenurilor, fragmentarea habitatelor prin
dezvoltarea infrastructurii liniare necesare deservirii reziden țialului, cantități
de deșeuri produse sau perturbările datorate activită ților de recreere și
petrecere a timpului liber , derulate în proximitatea spa țiilor reziden țiale
(Vimal et al. 2011 ).
Toate aceste transformări diminuează diversitatea biologică în spațiile
rezidențiale, principalele procese referindu -se la:
– extincția speciilor native, ce prezintă sensibilitate r idicată la
modificarea condițiilor de mediu;
– tendința de eliminare a speciilor care afectează confortul locuirii prin
creșterea riscului de apariție a unor boli, afectarea caracteristicilor unor
bunuri ori scăderea siguranței (de exemplu șerpii veninoși, c arnivorele
mari);
– dezvoltarea semnificativă a speciilor ubicviste autohtone sau
alohtone (diferite specii de gândaci, muște, țânțari, furnici, rozătoare, câini,
pisici)
– dezvoltarea organismelor exotice, crescute în interiorul locuințelor în
scop decorativ sau pentru companie. Unele dintre acestea putând deveni
organisme invazive, în cazul în care sunt abandonate , înmulțirea lor fiind
greu de controlat .
Planificarea teritorială a dezvoltării reziden țiale se impune a nu fi lăsată
la voia întâmplării, ea trebu ind să asigure conservarea peisajelor și
biodiversită ții (Goddard et al. 2010 ), prin folosirea unor măsuri simple
precum asigurarea de praguri minime de spa ții verzi corespunzătoare
fiecărei persoane (Jim și Chen 2009 ), men ținerea unei varietă ți de habita te,
care să varieze de la seminaturale până la habitate construite (Bräuniger et
al. 2010 ).
5.5. Producerea deșeurilor la nivelul spațiilor rezidențiale
Gestionarea eficientă a deșeurilor la nivel reziden țial reprezintă un
obiectiv esențial la nivelul Uniunii Europene, mai ales datorită incidenței
foarte ridicate în economie, mediu și societate.
Modificarea mo delelor de consum ale popula ției a determinat creșterea
cantităților și diversificarea tipurilor de deșeuri (în special ambalaje, deșeuri

143
electrice, electronice și electrocasnice, deșeuri din construcții) ( Fig. 5.11),
mai ales în spațiile predominant rurale structural sau funcțional.

Fig. 5.11. Depozitarea necontrolată a de șeurilor menajere în periferiile urbane , la
limita dintre municipiul București și orașul Măgurel e (2008). Gestionarea
necorespunzătoare a deșeurilor determină conturarea unor zone cu probleme , dificil
de abordat.

Principalele tipuri de de șeuri generate de spa țiile reziden țiale din
România sunt substan țele organice (46%), hârtia și cartonul (20%) și
materialele plastice (12%) (Rojanschi și Bran 2002 ). Cantitatea și
compozi ția de șeurilor menajere produse în gospodării , atât la nivel
european, cât și în țara noastră, depinde de tipul locuin ței, nivelul de trai,
numărul și structura membrilor gospodăriei, de anotimp, nivelul de
dezvoltare al zonei, gradul de recuperare al de șeurilor în gospodărie
(McDougal et al. 2005 ).
În zona metropolitană a municipiului Bucure ști, cantitatea medie zilnic ă
de deșeuri menajere generată la nivelul nucleelor urbane înregistrează valori
cuprinse între 0,8 și 1,2 kg/locuitor, cu variații de la un anotimp la altul și de
la o zona la alta. În mediul rural valorile sunt sensibil mai reduse, fiind de
obicei între 0 ,5–0,6 kg/locuitor/zi ( Fig. 5.12).

144

Fig. 5.12. Dinamica c antitățil or estimate de deșeuri generate în mediile urbane și
rurale ale zonei metropolitane București (CCMESI 2009 ).

Se constată nivelul foarte redus de reciclare și recuperare a de șeurilor
menajere la sursă, fapt ce contribuie la creșterea presiunii prin depozitare.
Din totalul cantită ții de de șeuri municipale colectate (708 920 tone în
municipiul Bucure ști), procentul cel mai mare era de ținut în 2009 de
deșeurile biodegradabile (39,68%).
În urma aplicării chestionarelor în gospodăriile analizate din municipiul
București s -a observat că inițial c olectarea primară a deșeurilor menajere se
realizează în locuință, depozintându -se în recipient e preponderent din
plastic , amplasate în bucătărie (96% din cazuri), baie (21%) ori în balcon
(9%). Ulterior, deșeurile sunt transferate către un spațiu de colectare
secundară.
O categorie importantă a de șeurilor din spațiile reziden țiale, mai ales în
contextul noilor dezvoltări reziden țiale, sunt cele rezultate din construc ții și
demolări ( Fig. 5.13 și Fig. 5.14). Acestea au o compozi ție ce depinde de
lucrările de construc ții (deșeuri minerale, lemn, metale, hârtie și carton,
plastic, sticlă, altele), cantitatea fiind importantă dacă este vorba despre
construcția unei clădiri noi sau renovarea/modificarea altora mai vechi.

145

Fig. 5.13. Depozitarea necontrolată a de șeurilor din construc ții (2010).
Abandonarea deșeurilor este o practică întâlnită frecvent în zonele de influență ale
orașelor, spațiile cele mai vulnerabile fiind terenurile necultivate situate în apropierea
arterelor rutiere .

Fig. 5.14. Construcția ansambluri lor rezidențiale – sursă de deșeuri. Un exemplu
este ansamblu rezidențial Asmita Gardens, Sector 4, București (2009).

146
Gradul de colectare a deșeurilor din spațiile reziden țiale depinde de
extinderea traseelor de colectare a de șeurilor către noile ansambluri , de
restructurarea programelor de colectare, de mărirea capacită ții tehnice și de
accesibilitatea rampelor de de șeuri ( Fig. 5.15 și Fig. 5.16).

Fig. 5.15. Accesibilitatea localită ților din zona metropolitană a municipiului
Bucure ști la rampele de de șeuri (2008). Numărul ridicat de de pozite, multe închise
formal între 2008 –2011, atrage atenția asupra proiecției urbanizării necontrolate
asupra mediului.

Problema gestionării de șeurilor este determinată și de conflictele între
administrațiile locale învecinate, legate de responsabilitate a administrării
unor teritorii cu management deficitar al deșeurilor și de slaba cooperare
interinstituțională pentru rezolvarea problemelor regionale și locale de
gestionarea deșeurilor.
S-a constatat că majoritatea rampelor de deșeuri din zonele
metropol itane exercită impacturi directe și indirecte asupra mediului și
rezidențialului din proximitate.
Cele mai importante impacturi se manifestă asupra calității apelor
freatice cu pr oiecție în sănătatea populației. La acestea se adaugă riscul
izbucnirii in cendiilor datorită emisiilor, poluare fonică indusă de mijloacele
de transport a deșeurilor, praful și materialele plastice purtate de vânt,
îndeosebi prin deshidratarea stratului de suprafață, mirosurile pestilențiale
rezultate în urma descompunerii mater iilor organice, înmulțirea insectelor,
păsărilor și rozătoarelor ca vectori ecologici negativi, scăderea prețului

147
terenurilor ori pierderea capacității de utilizare agricolă (McDougal et al.
2005 , CCMESI 2009 ).

Fig. 5.16. Situa ția rampelor de de șeuri din zona metropolitană a municipiului
Bucure ști (2008). Se remar că ponderea mare a depozitelor închise în perioada 2009 –
2012.

Arealele situate în proximitatea rampelor de de șeuri, fie că sunt
amenajate sau neamenajate, se constitue în suprafețe prioritare de interven ție
în privin ța gestionării de șeurilor. La acestea s e adaugă zonele de limită ale
spațiilor reziden țiale, ce sunt alături de marginea arterelor de comunica ții,
preferate pentru depozitarea necontrolată a de șeurilor, în special a celor din
construc ții (Fig. 5.13, Fig. 5.15).
5.6. Evaluarea utilizării substanțelor și deșeurilor periculoase în
spațiile rezidențiale

Modelele de consum ale popula ției, dar și diferitele activită ți
desfă șurate de aceasta impun în spațiile rezidențiale utilizarea mai mu ltor
categorii de substan țe, între care cele periculoase dețin ponderi importante
(Kaye et al. 2005 ).
În acest sens, trebuie identificată distribu ția substan țelor periculoase,
descris riscul de expunere la aceste a, identifica ți factorii de risc asocia ți și
dezvoltate strategii de reducere a utilizării lor sau de minimizare a
impacturilor îndeosebi asupra r ezidenților (Kaye et al. 2005 ).

148
Spațiile rezidențiale vehiculează o diversitate foarte ridicată de
substanțe, între care unele au proprietăți periculoase (în special inflamabile,
corozive și cu efect mutagen) (Clark et al. 2006 ). În această categorie pot fi
incluse produsele de curățenie (cele mai multe fiind corozive, iar unele chiar
teratogene), vopselele , adezivii (inflamabile și toxice), medicamentele
(conțin agenți biologic activi), agenți de răcire, insecticidele și erbicid ele
(Tabel 5.9) (Baker et al. 2001 ).
Tabel 5.9 Produse cu caracter periculos folosite în interiorul spa țiilor reziden țiale
(Baker et al. 2001 )
Produs Compozi ția
chimică Rolul substanței
periculoase în produs Modalitatea
predominantă de
expunere a rezidenților
Lacuri de unghii Toluen Solvent Inhalare
Perne
poliuretanice 1,1,1 – Tricloretan Agent Inhalare
Butilat de hidroxit
oluen Antioxidant Inhalare
Siloxan Agent activ de
suprafa ță Inhalare
Carpete,
covoare 4-Vinilciclohexan Reziduu de produc ție Inhalare
4-Fenilciclohexan Componentă adezivă Inhalare
Detergent lichid
de vase Etanol Solvent Dermală
Detergent lichid
de rufe Etanolamină
1,2-Propanediol Solven ți Dermală

Deși volumul de substanțe utilizat în fiecare locuință aparent este redus,
cumula rea lor este cea care generează probleme legate de calitatea aerului
intern, dar și dificultăți în preluarea deșeurilor menajere, în care se
integrează (Pătroescu et al. 2011b ). De altfel, con ținutul de substan țe
periculoase evacuate se consideră că este un indicator al nivelului de
dezv oltare al societă ții, în care o gamă largă de substan țe chimice sunt
folosite pentru o varietate de scopuri (Palmquist și Hanæus 2005 ).
Controlul substanțelor și deșeurilor periculoase la nivelul spațiilor
rezidențiale fiind dificil de realizat, devine esențială informarea popul ației în
legătură cu riscurile care pot apărea din cauza manipulării și depozitării lor
necontrolate .
Deșeurile periculoase , ca parte a deșeurilor menajere și deșeurilor
asimilabile celor menajere , nu au fost colectate separat în România până în
anul 2007 și nici în prezent nu se află sub un control exigent . Pe baza
indicatorilor statistici de generare din alte țări europene, se estimează că în
medie se produc 2,5 kg/persoană/an de șeuri periculoase în mediul urban și
1,5 kg/persoană/an în mediul rural (EEA 2011 ).
Cele mai întâlnite de șeuri periculoase , ce pot proveni din spa țiile
reziden țiale, sunt pesticidele, tuburile florescente și alte de șeuri ce con țin
mercur, echipamentele scoase din uz ce con țin CFC -uri, uleiurile și

149
grăsimile, detergen ții, vopselelor , cernelurile și adezivi, bateriile și
acumulatorii, anumite medicamente și echipamentele electrice și electronice
scoase din uz (Gardner 2009 ).
Folosirea substan țelor periculoase în cadrul spa țiilor reziden țiale nu
constituie pentru moment o problemă priorita ră în evaluarea calității
mediului interior sau a stării de sănătate a rezidenților , cu toate că trebuie să
i se acorde o atenție specială pentru a se evita e xpunerea excesivă
(Palmqui st și Hanæus 2005 ).
5.7. Spațiile rezidențiale generatoare de conflicte sociale
Spațiile rezidențiale au o proiecție importantă la nivel socio -economic.
Datorită concentrării unor grupuri sociale diferențiat e funcție de venituri,
structură etnică și rasială, în spațiile rezidențiale se dezvoltă conflicte
sociale, dificil de gestionat (Boone -Heinonen et al. 2011 ).
Un factor potențial generator de conflicte este diversitatea mare a
categorii lor sociale ce populează mai ales noile rezidențiale . În România,
persoanele care au venituri peste medie (primii 20%) câ știgă în medie de 7,8
ori mai mult decât cei cu veniturile cele mai mici (ultimii 20%), media
europeană fiind de 5. Mai mult, 25 % din gospodăriile din România tră iau la
limita sărăciei în 2007, având venituri totale – incluzând ajutoarele sociale –
mai mici de 60% din venitul mediu la nivel na țional . Acest proc ent ridicat al
gospodăriilor situate la limita sărăciei în raport cu țările din Uniunea
Europeană, unde valoarea medie este de 17 % (EEA 2011 ), poate fi
considerat mare, generând adesea stări conflictuale .
Deoarece resursele economice și sociale sunt distribuite neuniform atânt
în teritoriu, cât și la nivelul indivizilor și comunităților, apar diferen țieri în
accesarea serviciilor de educa ție, sanitare și altor servicii publice. Aceste
diferen țieri generează fenomenul de segregare. Cea mai relevantă formă de
segregare este cea reziden țială, ea implic ând localizarea diferitelor grupuri
sociale în zone distincte ale unei localită ți (Abada et al. 2007 , Lima 2001 ).
Sunt însă fr ecvente situațiile de eterogenita te socială și sub raportul
modu lui de locuire ( Fig. 5.17).
O componentă importantă a segregării reziden țiale este cea socială, ce
se referă la separarea clară a loca țiilor în care anumite grupuri de indivizi se
regăsesc. Ea poate fi expresia voin ței popula ției sau un proces invol untar
datorat unor bariere sistematice ce împiedică anumite persoane să ocupe
anumite loca ții (Temelová și Dvořáková 2011 ).
Segregarea socială este un fenomen istoric în zona metropolitană a
municipiului Bucure ști. Astfel, anumite grupuri au fost împinse către
periferia localită ților, în arealele caracterizate prin lipsa unor infrastructuri
de bază sau pri n anumite disfuncționalități de mediu, aceste zone fiind
privite de către restul locuitorilor drept elemente de insecuritate și
caracterizate drept areale topofile (Iojă 2008 ).

150
Componenta modernă a fenomenului de segregare socială este resim țită
în zona metropolitană a municipiului Bucure ști prin apari ția fenomenului
comunităților închise (Rufat 2003) , cu spa ții reziden țiale de dimensiuni
variabile, care sunt îngrădite, și care nu mai păstrează nici o formă de
contact social cu împrejurimile.

Fig. 5.17. Contraste între modelele de locuire din comuna Găneasa, județul Ilfov.
Se observă două modele de locuire rurală: unul ce deține dotări extrem de diverse (de
exemplu t erenuri de sport) în opoziție cu o gospodărie cu dotări minimale, situată în
partea inferioară a versantului.

Suburbiile dominate de activită ți agricole și industriale, în care
reziden țialul era compact, au fost transformate prin expansiunea urbană într –
un reziden țial dispersat (Kährik et al. 2012 ). Această dispersare a dus la
pierderea elementelor de identitate socială, dar și la crearea unor conflicte
între reziden ții vechi și cei noi.
Unul din generatorii importan ți ai problemelor socio -economice este
reprezentat de transferarea problemelor de mediu dinspre generatorii lor
către al ți reziden ți. În ace astă categorie intră problemele legate de zgomotul
generat prin amplif icarea traficului ori de transferul de noxe sau de
gestionare a deșeurilor.
Printre cele mai importante conflicte sociale determinate de spa țiile
reziden țiale din zonele metropolitane identificate a fi declarate în România
sunt cele legate de gestionarea d eșeurilor atât între unită ți administrativ –
teritoriale diferite – cum este cazul conflictelor dintre municipiul Bucure ști

151
și localită țile în care acesta î și depozitează de șeurile , cât și între diferite
grupuri sociale din interiorul aceleia și localită ți.
6. PARAMETRI CALITATIVI ȘI CANTITATIVI DE
DEFINIRE A CALITĂȚII MEDIULUI INTERIOR ÎN
SPAȚIILE REZIDENȚIALE

Calitatea mediului interior este definită de ansamblul aspectelor de
mediu care au proiecție în confortul și starea de sănătate a ocupanților
clădiriilo r (Kubba 2010 ). Între parametrii care definesc calitatea mediului
interior, cu largă utilizare la nivel științific și administrativ, se numără cei ce
definesc calitatea aerului interior (compușii organici volatili, CO 2, CO, H 2S,
NH 3, NO 2, O3, pulberile în suspensie, mir osurile), regimul higrotermic
(temperatura, umiditatea relativă, specifică și absolută), luminozitatea
(cantitatea și calitatea luminii), nivelul zgomotului (nivelul mediu al
sunetului) și vibrațiilor, nivelul de radiație (ionizantă și neionizantă),
biodiv ersitatea (agenți patogeni, microorganisme, nevertebrate, vertebrate),
la care se adaugă calitatea apei potabile (Godish 2000 ).
Valorile acestor parametri se impun a fi raportate la percepția de către
populație a disfuncționalitățil or receptate, care de multe ori nu au o relație
directă cu situația reală.
6.1. Calitatea aerului interior
Calitatea aerului interior reprezintă unul dintre criteriile definitorii în
evaluarea calității mediului spațiilor rezidențiale din zonele metropolitane,
întrucât influențează decisiv starea de sanogeneză a populației (Koren și
Bisesi 2002 , Lindvall 1992 ), funcționalitatea spațiului rezidențial (Pătroescu
et al. 2011a ), costurile de locuire (Nae 2009b ) și implicit durabilitatea
ecosistemelor metropolitane (Munier 2006 ).
Rezidenții din mediul urban își petrec 60% din timp în interiorul
locuințelor , iar cei din mediul rural 40% (Iojă et al. 2011a ), calitatea aerului
interior având un impact semnificativ asupra sănătății lor (EPA 1991 ) (Tabel
6.1). Astfel, o calitate nesatisfăcătoare a aerului interior poate însemn a
creșterea incidenței bolilor respirator ii, cardiovasculare și nervoase (OMS
2006 ). La acestea se adaugă și costurile de locuire, în special pentru
curățarea locuinței și a obiectelor de vestimentație, eliminarea mirosurilor
neplăcute, introducerea unor echipamente cu rol în ameliorarea condițiilor
mediului intern, managementul dăunătorilor, reparații generale, pentru
menținerea un ui microclimat intern favorabil etc. (Iojă et al . 2010b ).
Organizația Mondială a Sănătății estimează la peste 2 milioane decese

152
premature pe an determinate de calitatea nesatisfăcătoare a aerului interior
(OMS 2005 ).
Managementul calității aerului interior nu este doar o problemă
individuală a locuitori lor din ecosistemele umane, dar și a decidenților , a
socie tății în ansamblu . La nivelul acesteia din urmă apar implicații
administrative (de exemplu prin încărcarea fluxului decizional cu sesizări
legate de apariția mirosurilor pestilențiale, suprasolicitarea sistemului sanitar
datorită creșterii numărului de îmb olnăviri), economice (scăderea
productivității muncii), sociale (degradarea relațiilor interumane pe fondul
creșterii numărului de situații conflictuale) și politice (presiuni pentru
limitarea cantităților de gaze cu efect de seră și cu caracter acid emise )
(Maroni et al. 1995 ).
Tabel 6.1. Efecte potențiale ale expunerii îndelungate la poluanți în aerul interior
(prelucrare după EPA 1991)
SIMPTOME PROVOCATE OMULUI DE POLUANȚII AERULUI INTERIOR
Particule Bioaerosoli Gaze Praf, sol,
cenușă
Fum de țigară
Polen
Fungi
Bacterii,
virusuri
Blană animală
Acarieni
Monoxid de
carbon
Formaldehidă
COV
Dureri de cap x x x x x
Amețeală x x x x
Oboseală x x x
Greață x x
Vărsături x
Alergii ale pielii x x
Iritații ale ochilor x x x x x x x x
Iritații ale nasului x x x x x x x x x
Iritații ale gâtului x x x
Probleme de
respirație x x x x x x
Tuse x x x x x x x x
Angine x x x x x
Infecții respiratorii x x x x x
Astm (intensificare) x x x x x x x x
Reacții alergice x x x x x x
Cancer pulmonar x
Evaluarea calității aerului interior constituie o problemă complexă,
consecință a numărului extrem de mare al poluanților potențial prezenți
(peste 1 800 contaminanți ) (EPA 2001 ) (Tabel 6.2), a variatelor implicații
asupra sănătății populației, diversității modelelor de consum, varietății
configurației clădirilor și a instalațiilor de încălzire, ventilare ori răcire,

153
diversității comportamentelor din locuințe și costurilor foarte ridicate
necesare pentru menținerea calități optime a aerului (SCHER 2007 ).
Tabel 6.2. Categorii de poluanți chimici cu proba bilitate ridicată de apariție în
spațiile rezidențiale (Oahn și Heng 2005 ).
Potențiali
poluanți
chimici Surse potențiale în spațiile de
locuit Localizare predilectă Concentrații medii
înregistrate
Radon Materiale de construcție, sol, ape
subterane, substrat litologic În toată locuința În inter ior 1,3 pCi/l, în
exterior 0,4 –1,3 pCi/l
Vapori și gaz e
organice Vopselelor , adezivi, solvenți,
materiale plastice și din cauciuc,
materiale de construcție, activitate
metabolică, arderea combustibililor Spații de depozitare,
balcoane, poduri, garaje,
băi Câteva sute de μg/m3;
nivele din interior sunt cu
2–5 ori mai mari ca în
exterior
Aldehide Vopselelor , fixatori de lacuri,
adezivi, fum de țigară Spații de depozitare,
balcoane, poduri, garaje,
spații în care au fost
utilizate aceste
substanțe, spații utilizate
pentru fumat Câteva sute de μg/m3;
nivele din interior sunt cu
2–5 ori mai mari ca în
exterior
Amoniac Vopselelor , produse de igienizare,
activități metabolice Spații de depozitare,
balcoane, poduri, garaje 100–200 μg/m3
Ftalați Materiale plastice și din cauciuc Bucătării, băi, balcoane Nu sunt date disponibile
Floruri Lemn tratat Camerele cu mobilier,
camere cu parchet ori
lambriuri Nu sunt date disponibile
Oxizi de azot Ardere incompletă la mașini de gătit
ori la autovehicule, aparate
electrocasnice, fum de țigară Băi, bucătării, garaje În absenț a surselor din
interior, nivelele sunt mai
mici decât în exterior
Acid clorhidric Zidurile din cărămidă, produse de
curățare Interiorul clădirilor din
cărămidă Nu sunt date disponibile
Dioxid de
carbon Procese de respirație (oameni,
animale, plante), ard eri, fum de
țigară Bucătării, dormitoare,
sufragerii, instalații de
înclăzire În interior valori mai mari
de 0,45%
Monoxid de
carbon Fum de țigară, ardere incompletă,
gaze de ardere de la autovehicule Spații utilizate pentru
fumat, garaje, bucătării 0,6-30 μg/m3, nivelele din
interior în general sunt
egale cu cele din exterior
Ozon Aparate de copiat, aparate
electrocasnice Camere de zi,
laboratoare de lucru Nivele din interior mai
mici decât cele din
exterior
Pulberi în
suspensie
anorganice Praf din mate rialele de construcție
din interiorul și exteriorul spațiului
de locuit, aport din atmosfera
urbană, procese de ardere Toată locuința Valori medii de 50 μg/m3,
rar depășind 200 μg/m3;
valori mai mari ca în
exterior
Pulberi în
suspensie
organice Hârtie și carton, produse textile Camere de zi, biblioteci,
poduri, garaje Valori medii de 50 μg/m3,
rar depășind 200 μg/m3;
valori mai mari ca în
exterior
Fibre minerale
artificiale Panouri fonoabsorbante, panouri de
izolare termică și electrică,
materiale de cons trucție Toată locuința De la câteva ng/m3 la
câteva sute de ng/m3;
nivele mai ridicate decât în
exterior
Pulberi în
suspensie
active biologic Piele moartă, mucegai, fire de păr,
carpete, zonele cu umiditate ridicată
din locuință, umidificatoare, aparate
de aer condiționat și
dezumidificatoare prost întreținute;
persoane bolnave Băi, bucătării, garaje ori
alte spații cu
vulnerabilitate la apariția
acestor probleme, spații
de adăpost pentru
animale, spații de
depozitare, poduri Valori mai ridicate în
exteri or, cu excepția
acarienilor
Plumb Vopsel e cu plumb, sol contaminat,
pulberi în suspensie din exterior Garaje, spații de
depozitare Valori asemănătoare în
interior și în exterior

154
Calitatea aerului interior este extrem de variabilă în timp și în spațiu.
Modificarea activității unui singur factor de influență poate genera mutații
semnificative la nivelul calității aerului interior (Oahn și Heng 2005 ).
Modul în care autorități le și populația rezidentă percepe calitatea
aerului interior influențează decisiv reacția lor față de diversele situații și
stări de calitate întâlnite în cadrul imobilelor de lo cuit. O anumită stare
poate fi considerată acceptabilă de unii și inacceptabilă de alții, funcție de
modelele de consum adoptate, standardele de locuire, nivel de educație și
situație financiar ă ori de situațiile conjuncturale (Suditu et al. 2010 ).
Calitatea aerului interior se află , de asemenea, print re preocupările
organizațiilor internaționale interesate de promovarea dezvoltării durabile a
așezărilor umane (EEA 2011 ).
Convenția Națiunilor Unite pentru Așezările Umane (Habitat II) (ONU
1996 ) recunoaște că locuirea adecvată este un drept al omului și promovează
asigurarea unor locuințe corespunzătoare și a unor așezări umane sigure,
sănătoase, prielnice locuirii, echitabile, durabile și productive. De a ltfel,
Declarația orașelor și a altor așezări umane în noul mileniu atrage atenția
asupra faptului că la nivel mondial tendința este de degradare accentuată a
condițiilor de locuire (ONU 2001 ). Pentru rezolvarea acestor probleme, la
Sumitul Mondial asupra Dezvoltării Durabile de la Johannesburg (2002) s -a
lansat The Partenership for Clean Indoor Air prin care se recunoaște că
îmbunătățirea calității aerului interior nu este posibilă fără schimbare a
modelelor de consum ale societății, mai ales a celor legate de utilizarea
energiei (Munier 2006 ).
Preocupările Organizației Mo ndiale pentru Sănătate (OMS) , ale
Comisiei Europene și guvernelor în ceea ce privește dezvoltarea de ghiduri
și reglementări care să permită evaluarea, monitorizarea și legiferarea
aspectelor legate de calitatea aerului interior s -au amplificat odată cu
schimbările realizate la nivelul spațiilor rezidențiale (izolarea termică,
adaptarea sistemelor de producere a energiei termice și/sau electrice,
dezvoltarea sistemelor de climatizare, diversificarea dotărilor interioare).
Ghidurile realizate de Organizația Mondială pent ru Sănătate au o largă
circulație, ele stipulând exigențe concrete pe care trebuie să le îndeplinească
parametri de calitate a aerului interior al spațiilor rezidențiale . Relevante
prin conținutul exhaustiv sunt:
– Ghidurile Evaluarea expunerii la poluanții din aerul interior (1997)
și Reducerea riscului în scopul promovării unei vieți sănătoase (2002)
identifică, descriu și evaluează efectele care apar datorită expunerii la
diferite categorii de poluanți ai aerului, caracterizând amenințările as upra
calității mediului și sănătății umane.
– Ghidul calității aerului în Europa (prima ediție – 1987; ediția a doua
– 2005) își propune să reprezinte o bază pentru protecția sănătății populației
împotriva efectelor adverse ale poluării aerului, să elimine sau să reducă

155
expunerea la poluanți ai aerului cu grad de periculozitate ridicat și să
îndrume autoritățile naționale și locale pentru a -și fundamenta deciziile
legate de managementul riscurilor de mediu.
La nivelul Uniunii Europene, în domeniul evaluării calității aerului
interior s -au elaborat strategii și planuri de acțiune, reprezentative în acest
sens fiind Strategia pentru Mediu și Sănătate (2003) și Planul de Acțiune
pentru Mediu și Sănătate (2004). La aceste documente programatice, pot fi
adăugate o serie de rapoarte științifice între care amintim:
– SCHER Evaluarea riscului poluanților în aerul interior (SCHER
2007 );
– European Co llaborative Action – Urban Air;
– Indoor Environment and Human Exposure;
– INDEX Critical Appraisal of the Setting and Implementation of
Indoor Exposure -Limits in the EU.
Directiva 93/67/EEC pentru delimitarea principiilor de evalua re a
impactului substanțelor chimice existente asupra sănătății umane și
mediului și Regulamentul 793/93 privind evaluarea și controlul riscurilor
generate de substanțe chimice existente se constituie și pentru țara noastră în
documente legislative la care se impune să ne raportăm .
Cercetările științifice la nivel internațional sunt tot mai numeroase, ele
abordând probleme legate de calitatea aerului interior și descrierea
sindromului clădirilor bolnave (Koren și Bisesi 2002 , Kostiainen 1995 ,
Lindvall 1992 ), determinarea surselor de poluanți și a factorilor de influență
ai calității aerului interior (Owen et al. 1992 , Wolkoff și Kjaergaard 2007 ),
evaluarea dinamici i unor poluanți specifici (Kostiainen 1995 , Zhao și Wu
2007 , Gardner 2009 ), influența calității aerului interior asupra sănătății
populației (Kjaergaard 19 91) și delimitarea de măsuri pentru îmbunătățirea
calității aerului interior (Franz și Johnson 2007 ). În România, ele nu au
aceeași diversitate, fiind încercări de evaluare a raportului cu unele norme
de igienă (Mănescu, 1984) ori de performanță energetică a clădirilor (Legea
372/2005) .
6.1.1. Calitatea aerului în locuințele monitorizate
Evaluarea calității ae rului interior în spațiile de locuit din municipiul
București s -a realizat pe baza măsurătorilor efectuate în 24 locuințe ( Fig.
6.1), în perioada noiembrie 2008 –noiembrie 2011. În 10 locuințe au fost
efectuate măsu rători în toate cele patru anotimpuri.
Au fost realizate măsurători la indicatorii pulberi în suspensie, utilizând
analizorul de pulberi Casella CEL și CO 2, CO, O 3, NH 3, H 2S, cu analizorul
multigaz Gray Wolf Direct Sense Indoor Air Quality Kit. Datele de
temperatură și umiditate relativă au fost înregistrate cu senzori DS 1923
Hygrochron, cu o frecvență orară de înregistrare a datelor și erori de
±0,06250C și 0,06% .

156

Fig. 6.1. Distribuția spațială a locuințe lor în care s -au efectuat măsurători de
calitate a aerului interior în municipiul București .

Măsurătorile au fost efectuate în toate camerele fiecărei locuințe, la
înălțimea de 1,2 metri de podea, atât în condițiile lipsei oricărei activități,
cât și a d esfășurării de activități normale. Durata medie a unei măsurători a
fost de 30 minute.

157
Concomitent, rezidenților din locuințele analizate le -au fost aplicate
chestionare menite a identifica caracteristicil e factorilor de influență asupra
calității aerului intern. Chestionarele, aplicate direct, au evidențiat
caracteristicile tehnice și de amplasare ale locuințelor (suprafață totală,
materiale de construcție, orientare, izolare, vecinătăți), profilul și
comportamente specifice locatarilor (număr, distribuți e pe grupe de vârstă,
sexe, naționalități, nivel de educație, ocupație, stare de sănătate, fumat,
activități desfășurate, durata de petrecere a timpului în locuință), specificul
dotărilor (finisaje, decorațiuni, aparate electrice, electronice și
electrocas nice), modul de utilizare a spațiului și dotărilor la care s -au
adăugat problemele de mediu receptate. Locuințele analizate sunt definite
prin următorii indicatori ( Fig. 6.2):
– 87,5% apartamente în blocuri, 8,3% apar tamente în vile și 4,2% în
gospodării unifamiliale;
– an de construcție între 1937 –2009 (mediana = 1970);
– materiale de construcție cărămidă (41,67%), BCA (33,33%), plăci de
beton (25%);
– 70,83% locuințe proprietate personală, 25% închiriate, 4,17%
nedeclarat;
– suprafață medie 60,12 m2 [16–104 m2; ±21, 59];
– număr de locatari între 1 și 13 (mediana = 3; ±2, 33):
– 66,7% din locuințe dotate cu tâmplărie PVC la ferestre;
– 20,83% amplasate în imobile izolate termic prin anvelopare
exterioară, iar 8,33% numai cu izolare i nterioară;

Fig. 6.2. Profilul populației rezidente în locuințele analizate pe grupe de vârsta,
sexe și nivel de culturalitate (n = 24) .

Calitatea aerului interior în locuințele analizate nu depinde de cea a
mediului extern decât pentru indicatorul pulberi în suspensie. În rest,
contribuția surselor interne este definitorie în stabilirea și variația
concentrațiilor noxelor analizate, ventilația deficitară fiind factorul cheie în
întregirea acestei situații.
Compușii organici volatili (COV) reprezintă compuși organici solizi sau
lichizi, care au punctul de fierbere mai scăzut de 2500C, proprietate care

158
explică prezența frecvent sub formă de vapori în mediu (Oahn și Heng
2005 ).
COV -urile generează o creștere a riscului de îmbolnăvire la nivelul
populației umane și de afectare a componentelor biotice ale mediului. Dintre
compușii organici volatili cu risc ridicat de afectare a sănătății populației se
numără benzenul, formaldehida, naftalenul, tetracloretilenul, tricloretilenul,
hidrocarburile policiclice aromatice (OMS 2010 ).
COV -urile rezultă în locuințe din activitatea metabo lică (aldehide,
esteri, alcooli etc.), dar și dintr -o serie de surse inter ne (finisajele cu vopsea
lavabilă, vopsele și lacuri, covoare, materiale plastice, cauciuc, unele specii
de plante decorative, arderea combustibililor, prepararea hranei, utilizarea
produselor cosmetice și de curățare, a pesticidelor pentru combaterea
dăun ătorilor, depozitarea diferitelor substanțe sau produse chimice
generatoare de COV -uri etc.) ori externe (subsolurile insalubre ale
imobilelor, traficul auto, parcări, benzinării, magazine de produse chimice)
(Wallace et al. 1987 ) (Tabel 6.3). Concentrația lor în aerul intern este mai
ridicată decât în exterior de 2 –5 ori (EPA 1995 ).
Tabel 6.3. Compuși organici volatili și sursa acestora în mediul intern (Baker et al.
2001 )
Compuși organici volatili Produse ce conțin c ompuși organici volatili
Acetonă Cosmetice
Alcool (etanol, isopropanol) Substan țe de cură țat
Hidrocarburi aromatice (toluen,
xilen, etilbenzen, trimetilbenzen) Vopsele , adezivi, gazolină, combustibili

Hidrocarburi alifatice (octan,
decan, undecan) Vopsele, adezivi, gazolina, combustibili
Benzen Fumat, emisii auto, fumat pasiv
Tetraclorură de carbon Fungicide, concentra ția de fond
p-Diclorbenzen Odorizante de cameră, substan țele antimolii
Formaldehidă Mobila din pal
Clorură de metilen Decaparea vop sele, utilizarea solven ților
Stiren Fumat
Tetracloretilenă Utilizarea și depozitarea hainelor cură țate
chimic, frecventarea cură țătoriilor chimice
1,1,1 -Tricloretan Purtatul și depozitatul hainelor cură țate
chimic, spray -urile cu aerosoli
Tricloretilen ă Necunoscută (cosmetice, componente ale
electrocasnicelor, pasta corectoare)
Terpene (limonen, α -pinen) Odorizantele puternic parfumate, substan țe de
lustruit, țesături, țigări, hrană, băutură.

În interiorul spațiilor rezidențiale analizate , concentraț iile momentane
ale compușilor organici volatili au variat între 49 și 2 540 ppb (media = 695;

159
±617) (Tabel 6.4). În 30% din cazuri, concentrațiile compușilor organici
volatili au depășit valorile maxime recomandate de OMS (2005). Dintre
compuși organici vo latili, în locuințele analizate, dominant este benzenul.
La nivelul gospodăriilor analizate , concentrațiile cele mai ridicate apar
în imobilele care beneficiază de izolare termică și ferestre cu tâmplărie din
PVC, ale căror sisteme de aerisire colective în cele mai mule cazuri sunt
nefuncționale, au surse permanente de compuși organici volatili (finisaje,
mobilier, obiect e decorative, încălzire proprie etc.) și prezintă activități ce
favorizează creșteri ale concentrațiilor de compuși organici volatili (aer isire
deficitară, fumat, prepararea hranei, utilizarea frecventă a diferitelor
substanțe chimice pentru igienizare, cosm etică, combaterea dăunătorilor
etc.).
În interiorul locuințelor investigate , valorile cele mai ridicate au fost
înregistrate în debaral ele de păstrare a produselor chimice, în băile
neaerisite și bucătării (valori de peste 1 500 ppb). Valorile cele mai mici,
asemănătoare cu cele din mediul extern (sub 150 ppb), s -au înregistrat în
camerele cu v olum mare ( înălțime a camerei mai mare de 3 m ), ventilate
optim (inclusiv prin sistemul centralizat de aerisire), cu timp de stațio nare în
locuință sub medie și un număr redus de surse generatoare de COV -uri.

Tabel 6.4 Dinamica valorilor indicatorilor d e calitate a aerului interior în spațiile
de locuit din municipiul București în intervalul noiembrie 2008 – noiembrie 2011 (n =
24).
Indicatori de calitate
a aerului interior Media ( ±deviația
standard) Mediana Minima Maxima Limita
momentană
recomandată *
Compusi organici
volatili – ppb 695 (±617) 446,00 62,00 2007 ,00 900
Dioxid de carbon –
ppm 1148 (±661) 977,00 577,00 2251 ,00 3500
Monoxid de carbon –
mg/m3 2,13(±0,91) 1,92 0,77 4,14 10
Ozon – μg/m3 32,14 (±13,15) 23,90 0,02 45,4 100
Pulberi in suspens ie –
μg/m3 41,4 (±38,2) 33,50 2,00 197,00 50
Amoniac – μg/m3 148 (±102) 123,00 32,00 330,00 100
Hidrogen sulfurat –
μg/m3 3,3 (±1,6) 1,20 0,8 4,20 8
* valoarea maximă momentană recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS 2005 ) –
valoarea de la care pot apărea probleme de sănătate a populației .

Importan ța aerisirii în cazul compușilor organici volatili a fost
evidențiată prin scăderi ale concentrațiilor de peste 5 0% în majoritatea
situațiilor. Excepțiile s -au înregistrat în anotimpul cald în cazul
apartamentel or situate la nivele inferioare, unde aerisir ea se realizează spre
spațiul de parcare ( Fig. 6.3), de unde sunt transferate volume importante de
compuși organici volatili.

160

Fig. 6.3 Spațiile de parcare – sursă de compuși organici volatili și ozon în mediul
interior. Criza de spațiu specifică mediilor urbane și creșterea dimensiunii parcului de
autovehicule au determinat apropierea semnificativă a spațiilor de parcare de limita
externă a spațiilor de locuit.

Repre zentative prin implicațiile care pot să apară în starea de sănătate a
populației sunt depășirile frecvente ale limitei maxime recomandate (LMR),
care apar în bucătării (30,9%) și dormitoare (28%), acolo unde se petrece
cea mai mare parte a timpului în locu ință ( Fig. 6.4, Tabel 6.5).
În regim diurn, valorile cele mai ridicate se înregistrează dimineața,
când efectul acumulării poluanților și al insuficientei ventilări este evident.
Anual, valorile mai mari se înregis trează în timpul iernii (de 1,2 –1,5 ori mai
ridicate decât vara) datorită ventilării insuficiente.
Dioxidul de carbon rezultă în spațiile de locuit din activitatea
metabolică (în special din respirație), procesele de ardere ( produse ca
urmare a încălzir ii locuințelor și prepar ării hranei), descompunerea materiei
organice, fumat (Oahn și Heng 2005 , Barnea și Calciu 19 79). De exemplu,
aerul expirat conține 4,4% din volum CO 2 (Clausen et al. 2003 ). În medie,
omul expiră aer de 16 ori pe minut, la fiecare expirație eliberând o cantitate
medie de 7 μg CO 2, respectiv 112 μg pe minut (EPA 1995 ).

161
Tabel 6.5. Dinamica valorilor medii ale indicatorilor de calitate a aerulu i interior
pe camere în spații de locuit din municipiul București în intervalul noiembrie 2008 –
noiembrie 2011 .
Dormitor Bucătarie Sufragerie Baie
Compuși organici volatili – ppb
Medie 611,0 750,3 620,4 831,6
Deviație standard 625,3 669,4 487,5 616,3
Minim 49,0 49,0 49,0 67,0
Maxim 2240 ,0 2540 ,0 1609 ,0 2540 ,0
% depășiri LMR 28,0 57,1 28,5 30,9
Dioxid de carbo n – ppm
Medie 2262, 3 1712, 1 2086, 8 2303, 1
Deviație standard 692,4 1927, 2 2052, 5 2280, 5
Minim 986,0 410,0 1290 ,0 651,0
Maxim 3874 ,0 3458 ,0 3533 ,0 4091 ,0
% depășiri LMR 0,0 0,0 6,6 13,0
Monoxid de carbon – mg/m3
Medie 3,3 2,1 3,0 2,1
Deviație standar d 0,9 1,1 0,9 0,9
Minim 0,8 1,0 0,9 1,0
Maxim 3,8 4,1 4,1 4,7
Ozon – µg/m3
Medie 44,5 36,4 44,6 42,6
Deviație standard 8,2 5,9 8,4 13,3
Minim 26,3 30,0 30,0 21,1
Maxim 54,4 44,6 53,6 71,8

Concentrația dioxidului de carbon în aerul interior depășeș te frecvent,
în locuințele cu încălzire proprie, 0,45% ( 3 000 ppm), valoare mai ridicată
decât în aerul exterior (0,03%, respectiv 200 –300 ppm) (Godish 2000 ).
Deoarece dioxidul de carbon nu poate fi filtrat, absorbit sau adsorbit în
interiorul încăperilor, măsurarea concentrației de CO 2 permite caracterizarea
calității aeru lui interior (Mănescu 1984 ). Astfel, î n mediul intern, valori
peste 1 000 ppm (LV – limita ventilării insuficiente) ilustrează o ventilare
necorespunzătoare a mediului intern, iar valori mai mari decât 3 500 ppm
generează probleme de sănătate la nivelul populației (ECA 2000 ).
În locuințele analizate, efectuând măsurător i în absența oricărei
activități și numai în prezența rezidenților s -a constatat că cantitatea medie
de dioxid de carbon produsă prin respirația umană este de 36,79 mg pe oră
([12,1; 157,27]; ± 28,19). Indicele concentrației de dioxid de carbon
provenit di n expirație per unitatea de volum înregistrează o valoare de 3,82
mg CO 2/m3 ([1,15;18,53]; ±3,58) (2,11mg CO 2/m3, dacă se ține cont de
staționarea predominantă în dormitoare și sufragerii) ( Fig. 6.5). Valoarea

162
reprezintă 0,23% din concentrația înregistrată de dioxid de carbon , ceea ce
arată că respirația , deși este una dintre surse , singular nu poate ridica
probleme, nici măcar în cazul unei ventilări deficitare.
În locuințele analizate, c oncentrațiile de dioxid d e carbon variază
între 410 și 4 091 ppm, cu o valoare medie de 1 148 ppm, față de 3 500 ppm
valoarea maximă recomandată de Organizația Mondială pentru Sănătate sau
1 000 ppm indicatorul locuințelor deficitar ventilate) (Tabelele 6.3 și 6.4).

Fig. 6.4. Distribuția valorilor concentrațiilor de compuși organici volatili în aerul
interior din locuințele analizate (ppm) (n umărul de măsurători n =91) (LMR – Limita
maximă recomandată de Organizația Mondială a Sănătăț ii. Depășirea acesteia crește
riscul de apariție a problemelor de sănătate la nivelul populației rezidente ).

S-a constatat că, în locuințele analizate, p e tipuri de camere,
concentrațiile cele mai ridicate apar în băi (2 303,1 ppm) și în dormitoare (2
262,3 ppm). În cazul băilor, sursele de dioxid de carbon sunt reprezentate de
descompunerea substanțelor organice din rețeaua de canalizare , de intrările
din spațiile comun e (mai ales din subsolul clădirilor ) ori din alte
apartamente.
Important este faptul că în băi (13%) și sufragerii (6,6%) apar situații de
depășire a concentrației maxime admise, toate fiind determinate de existența
sistemelor de încălzire proprii. În schimb, valoarea indicator de locuință
insuficient ventilată de 1 000 ppm este depășită în 100 % din cazuri în
sufragerii, 97,6% în dormitoare și 91,3% în băi ( Tabel 6.5).

163

Fig. 6.5 Distribuția valorilor concentrațiilor de CO 2 în aerul interior din locuințe le
analizate (numărul de măsurători n=42) (LMR = Limita maximă recomandată de
Organizația Mondială a Sănătății, dincolo de care pot apărea efecte negative la nivelul
sănătății populației; LV = limita de ventilare insuficientă – valoare care atrage atenția
asupra ventilării insuficiente a locuințelor și a acumulării excesive a dioxidului de
carbon ).

Problemele cele mai mari apar în locuințele izolate termic (cel puțin cu
termopan) ( Fig. 6.6), în care sursa de produc ere a energiei termice (centrală
termică, sobă pe bază de combustibil lichid sau solid etc.) se află în locuință
(Gardner 2009 ).
În regim diurn valorile cele mai ridicate se înregistrează dimineață, iar
cele mai scăzute în timpul aerisirilor și în absența din locuință a locatarilor .
Valorile mai ridicate se înregistrează iarna, când frecvența aerisirii este mai
mică și funcționează sist emele de încălzire.
Monoxidul de carbon reprezintă unul dintre gazele considerate
prioritare în evaluarea calității aerului interior (OMS 2010 , SCHER 2007 ).
Prezența lui în aerul interior este legată predominant de procesele de ardere
(încălzire, prepararea hranei, f umat), îndepărtarea sa fiind absolut necesară
pentru evitarea apariției problemelor de sănătate și implicit a mortalității.
În cazul locuințelor analizate în municipiul București , monoxidul de
carbon nu este un gaz care ridică probleme, concentrația medie fiind de 2,13
mg/m3 (±0,91), cu valori mai ridicate, circa 3 -5 mg/m3, în cazul celor cu
încălzire proprie, deci mult mai reduse față de 11 mg/m3, valoarea maximă
recomandată de Organ izația Mondială pentru Sănătate . Pe camere, valorile
cele mai ridicate ap ar în dormitoare (3,3 mg/m3) și sufragerii (3 mg/m3),
sursele principale constituindu -le mediul extern și aparatele electrice,
electronice și electrocasnice folosite în gospodărie .

164
Din punct de vedere al di namicii temporale a valorilor , monoxidul de
carbon înregistrează aceleași variații ca și dioxidul de carbon.

Fig. 6.6. Imobile izolate termic pe Calea Rahovei , municipiul București –
amplificator al problemelor de calitate a aerului interior. Izolarea termi că, necorelată
cu adaptarea sistemelor de ventilare a imobilelor, accentuează procesul de acumulare
a noxelor în interiorul spațiilor de locuit.

Ozonul este un oxidant puternic, modalitatea principală de apariție în
locuințe fiind aerisirea. El poate afec ta direct și indirect sănătatea
rezidenților. Efectele in directe se datorează reacțiilor sale cu compuși
organici volatili (proveniți din deodoranți sau detergenți) prin care pot
rezulta compuși iritanți sau particule în suspensie .
Cea mai mare parte a oz onului din mediul interior provine din aerul
exterior, sursele interne (copiatoare, diferite d ispozitive de ozonare a aerului
etc.), fiind slab reprezentate în locuințele din România.
Astfel, în locuințele analizate, concentrația medie a ozonului a fost de
32,14 µg/m3 (±13,15), valorile cele mai ridicate înregistrându -se în
sufragerii (44,6 µg/m3) și dormitoare (44,5 µg/m3). Aceste valori ating în
10% din situații valoare a maximă recomandată de OMS pentru mediul
interior , respectiv 100 µg/m3 (Tabel 6.4). Spre deosebire de celelalte noxe,
s-a constatat că ozonul nu înregistrează o dinamică anotimpuală evidentă în
locuințele analizate.

165
Amoniacul este o noxă legată de procesele metabolice care se
desfășoară în locuință, dar și de prezența unor produse care eman ă amoniac
(deșeuri organice, cosmetice, produse de igienizare, vopsele , medicamente
etc.). Valorile acestui indicator sunt mai ridicate în camerele mici, prost
ventilate și în toaletele cu disfuncționalități ale rețelei de evacuare a apelor
uzate, depășind 300 μg/m3. În celelalte camere, valorile înregistrate s -au
situat dominant între 100 –150 μg/m3.
O situație asemănătoare se înregistrează la hidrogenul sulfurat , unde
valorile medii înregistrate sunt de 3,3 μg/m3, mai ridicate în băi, bucătării și
spații d e depozitare , sursa principală fiind canalizarea necorespunzătoare .
Particulele în suspensie (PM 10, PM 2,5, particule fine și ultrafine) ajung
în mediul interior din exterior, având ca origine șantiere, activ ități
industrial e, trafic rutier etc. (Pătroescu et al. 2011a ) (Fig. 6.7), pr in
reantrenarea particulelor depuse pe dife rite cat egorii de suprafețe, din
procese de ardere, procese metabolice umane și ale diferitelor organisme din
locuință (inclusiv microorganisme), funcționarea aparatelor electroca snice,
fumat, prepararea hranei ori recombinarea diferitelor substanțe din
atmosferă sub efectul oxidanților (Wang et al. 2008 ).

Fig. 6.7. Lucrările de construcție – sursă de încărcare a aerului urban cu pu lberi în
suspensie. Lipsa preocupării pentru limitarea impactului negativ asupra spațiilor
învecinate favorizează creșterea agresivității șantierelor, inclusiv a lucrărilor de
reabilitare a infrastructurilor, asupra spațiilor de locuit.

166
Compoziția particul elor în suspensie în aerul interior , după Koren și
Bisesi (2002 ), este foarte diversă, la nivelul acestora putându -se înregistra
prezența metale lor grele, compuși lor organici volatili ori a unor
contaminanți biologici, respectiv piele moartă, păr, spori, bacterii, mucegai,
viruși, polen etc. ( Tabel 6.6).
Tabel 6.6 Componente biologice ale particulelor în suspensie cu potențial alergen
(Baker et al. 2001 )
Organisme
vii Natura alergenului Rezervoare Expunere de
la care pot
apărea efecte Expunere de la
care apar
simptomele
Fungi Enzime secretate
Componente ale
peretelui celular Aer, praf,
creșterea
suprafe țelor (?) (?)
Acarieni Enzime digestive în
fecale Praf 2µg/g praf 10 µg/g praf
Gândaci Enzime digestive Praf 2 U/g 10 U/g
Pisici Secre ții ale pielii Praf, aer 1 µg/g 8 µg/g
Câini Secre ții ale pielii, urină Praf, aer (?) (?)
Polen Proteine de
recunoa ștere Aer (?) (?)

Concentrația medie a particulelor în suspensie în locuințele analizate în
municipiul București este de 41,4 μg/m3 (±38,2) , foarte apropiată de
valoarea maximă recomandată de 50 μg/m3 (Tabel 6.4).Un rol important în
dinamica valorilor indicatorului îl are calitatea mediului extern și suprafața
spațiilor receptoare a pulberilor în suspensie pe dur ată limitată (covoare,
mobilier etc.) (Owen et al. 1992 ).
În compoziția pulberilor în suspensie există risc mediu de apariție a
mucegaiurilor, în condițiile în care 29% din locuințele analizate au rapor tat
prezența acestei probleme , preponderent în băi și bucătării.
Dintre factorii care accentueaz ă agresivitatea poluanților din aerul
interior, dar și confortul populației, se remarcă temperatura și umiditatea
aerului.
Temperatura aerului în mediul interio r înregistrează variații
considerabil mai reduse decât acelea din mediul exterior (Lindvall 1992 ). În
intervalul se ptembrie -octombrie 2009, amplitudinea termică la punctul
Parcul Tei (exterior) a fost de 27,50C, iar în interiorul unei locuințe din
aceeași zonă valorile au fost sub 50C.
Variații mai ridicate se înregistrează în camerele în care există surse de
căldură ( de exemplu din metabolismul uman) și este necesară o aerisire mai
frecventă ( cazul dormitoare lor), resimțindu -se astfel influențele temperaturii
aerului exterior ( Fig. 6.8, Tabel 6.7).

167

051015202530
12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152535455565758596061626364656667686970717273747576777879808182838485868788899091929394959697989910010110210310410510610710810911011111211311411511611711811912012112212312412512612712812913013113213313413513613713813914014114214314414514614714814915015115215315415515615715815916016116216316416516616716816917017117217317417517617717817918018118218318418518618718818919019119219319419519619719819920020120220320420520620720820921021121221321421521621721821922022122222322422522622722822923023123223323423523623723823924024124224324424524624724824925025125225325425525625725825926026126226326426526626726826927027127227327427527627727827928028128228328428528628728828929029129229329429529629729829930030130230330430530630730830931031131231331431531631731831932032132232332432532632732832933033133233333433533633733833934034134234334434534634734834935035135235335435535635735835936036136236336436536636736836937037137237337437537637737837938038138238338438538638738838939039139239339439539639739839940040140240340440540640740840941041141241341441541641741841942042142242342442542642742842943043143243343443543643743843944044144244344444544644744844945045145245345445545645745845946046146246346446546646746846947047147247347447547647747847948048148248348448548648748848949049149249349449549649749849950050150250350450550650750850951051151251351451551651751851952052152252352452552652752852953053153253353453553653753853954054154254354454554654754854955055155255355455555655755855956056156256356456556656756856957057157257357457557657757857958058158258358458558658758858959059159259359459559659759859960060160260360460560660760860961061161261361461561661761861962062162262362462562662762862963063163263363463563663763863964064164264364464564664764864965065165265365465565665765865966066166266366466566666766866967067167267367467567667767867968068168268368468568668768868969069169269369469569669769869970070170270370470570670770870971071171271371471571671771871972072172272372472572672772872973073173273373473573673773873974074174274374474574674774874975075175275375475575675775875976076176276376476576676776876977077177277377477577677777877978078178278378478578678778878979079179279379479579679779879980080180280380480580680780880981081181281381481581681781881982082182282382482582682782882983083183283383483583683783883984084184284384484584684784884985085185285385485585685785885986086186286386486586686786886987087187287387487587687787887988088188288388488588688788888989089189289389489589689789889990090190290390490590690790890991091191291391491591691791891992092192292392492592692792892993093193293393493593693793893994094194294394494594694794894995095195295395495595695795895996096196296396496596696796896997097197297397497597697797897998098198298398498598698798898999099199299399499599699799899910001001100210031004100510061007100810091010101110121013101410151016101710181019102010211022102310241025102610271028102910301031103210331034103510361037103810391040104110421043104410451046104710481049105010511052105310541055105610571058105910601061106210631064106510661067106810691070107110721073107410751076107710781079108010811082108310841085108610871088108910901091109210931094109510961097109810991100110111021103110411051106110711081109111011111112111311141115111611171118111911201121112211231124112511261127112811291130113111321133113411351136113711381139114011411142114311441145114611471148114911501151115211531154115511561157115811591160116111621163116411651166116711681169117011711172117311741175117611771178117911801181118211831184118511861187118811891190119111921193119411951196119711981199120012011202120312041205120612071208120912101211121212131214121512161217121812191220122112221223122412251226122712281229123012311232123312341235123612371238123912401241124212431244124512461247124812491250125112521253125412551256125712581259126012611262126312641265126612671268126912701271127212731274127512761277127812791280128112821283128412851286128712881289129012911292129312941295129612971298129913001301130213031304130513061307130813091310131113121313131413151316131713181319132013211322132313241325132613271328132913301331133213331334133513361337133813391340134113421343134413451346134713481349135013511352135313541355135613571358135913601361136213631364136513661367136813691370137113721373137413751376137713781379138013811382138313841385138613871388138913901391139213931394139513961397139813991400140114021403140414051406140714081409141014111412141314141415141614171418141914201421142214231424142514261427142814291430143114321433143414351436143714381439144014411442144314441445144614471448144914501451145214531454145514561457145814591460146114621463146414651466146714681469147014711472147314741475147614771478147914801481148214831484148514861487148814891490149114921493149414951496149714981499150015011502150315041505150615071508150915101511151215131514151515161517151815191520152115221523152415251526152715281529153015311532153315341535153615371538153915401541154215431544154515461547154815491550155115521553155415551556155715581559156015611562156315641565156615671568156915701571157215731574157515761577157815791580158115821583158415851586158715881589159015911592159315941595159615971598159916001601160216031604160516061607160816091610161116121613161416151616161716181619162016211622162316241625162616271628162916301631163216331634163516361637163816391640164116421643164416451646164716481649165016511652165316541655165616571658165916601661166216631664166516661667166816691670167116721673167416751676167716781679168016811682168316841685168616871688168916901691169216931694169516961697169816991700170117021703170417051706170717081709171017111712171317141715171617171718171917201721172217231724172517261727172817291730173117321733173417351736173717381739174017411742174317441745174617471748174917501751175217531754175517561757175817591760176117621763176417651766176717681769177017711772177317741775177617771778177917801781178217831784178517861787178817891790179117921793179417951796179717981799180018011802180318041805180618071808180918101811181218131814181518161817181818191820182118221823182418251826182718281829183018311832183318341835183618371838183918401841184218431844184518461847184818491850185118521853185418551856185718581859186018611862186318641865186618671868186918701871187218731874187518761877187818791880188118821883188418851886188718881889189018911892189318941895189618971898189919001901190219031904190519061907190819091910191119121913191419151916191719181919192019211922192319241925192619271928192919301931193219331934193519361937193819391940194119421943194419451946194719481949195019511952195319541955195619571958195919601961196219631964196519661967196819691970197119721973197419751976197719781979198019811982198319841985198619871988198919901991199219931994199519961997199819992000200120022003200420052006200720082009201020112012201320142015201620172018201920202021202220232024202520262027202820292030203120322033203420352036203720382039204020412042204320442045204620472048
Interval de timpTemperatura (C)
020406080100120
Umiditatea (%)
Fig. 6.8. Dinamica orară a temperaturii si umidității aerului într -o cameră d e
odihnă dintr -un apartament situat în cartierul Tei (august 2009 – noiembrie 2009).
Variația temperaturii aerului interior (cu roșu) și a umidității (cu albas tru) este
influențată parțial de mediul exterior și de frecvența ventilării.
Tabel 6.7. Variația valorilor temperaturii aerului pe camera în spațiile de locuit
analizate.
Temperatura (0C) Media Deviație stand ard Minim Maxim
Dormitor 23,46 2,32 17,20 26,50
Baie 23,91 1,53 20,00 26,68
Sufragerie 23,11 1,86 19,16 25,70
Bucatarie 23,32 1,90 18,48 25,90

Eficiența sistemului de izolare termică, specificul ventilării, modul de
funcționare al climatizării și car acteristicile surselor de căldură din locuințe
(sistem de încălzire, aparate d e gătit, aparate electrocasnice etc.) sunt
determinanții principali ai temperaturii aerului interior.
Umiditatea aerului reprezintă un parametru extrem de important în
calitatea mediului intern, întrucât condiționează confortul, agresivitatea
noxelor ori dezvoltarea unor microorganisme (Baker et al. 2001 ). Valorile
ridicate favorizează dezvoltarea unor microorganisme și implicit degradarea
unor dotări interioare, iar valorile reduse cresc vulnerabilitatea re zidenților
la diferite boli respiratorii (Lindvall 1992 ).
În locuințele analizate în municipiul București , valorile medii cele mai
ridicate ale umidității aerului se înregistrează în băi (49,3%) și bucătării
(47%), spații în care există cele mai multe surse de vapori de apă. Valorile

168
cele mai reduse se înregistrează în dormitoare (44,9%), acolo unde doar
procesele de r espirație se constituie în principală sursă de vapori de apă.
6.1.2. Percepția calității aerului intern
Percepția calității aerului intern reprezintă un important indicator de
satisfacție al populației în raport cu o componentă a confortului locuirii
(Nae 2009b , Suditu 2005 ). Lindvall (1992 ) susține că d e cele mai multe ori,
perceperea unei calități proaste a aerului interior este re laționată cu
probleme evidente, cum ar fi prezența fumului sau a mirosurilor neplăcute și
doar rareori cu o serie de consecințe în starea de sănătate a populației, ca de
exemplu, iritații la niv elul mucoaselor, oboseală etc. (Koren și Bisesi 2002 ).
În locuințele analizate, locatarii consideră calitatea aerului ca fiind bună
și acceptabilă, nefiind înregistrată nici o situație în care aceștia să o
considere proastă. Cu toate acest ea, doar în 21% dintre locuințele analizate,
rezidenții nu au fost semna lat probleme legate de apariția mirosurilor
neplăcute, ce indică de altfel prezența unor compuși chimici în aerul
interior.
Cel mai frecvent, mirosurile neplăcute sunt relaționate cu prepararea
hranei (42%) și activitățile din locuințele învecinate (29%) ( Fig. 6.9).

Fig. 6.9. Ponderea surselor de mirosuri neplăcute în locuințele analizate din
municipiul București (n = 24).

Sursele externe nu sunt percepute ca generat oare importante de mirosuri
neplăcute (20,3% depozitarea deșeurilor și 13% datorită autovehiculelor din
spațiile de parcare învecinate) ( Fig. 6.10), cu toate că în special în timpul

169
iernii, fumul rezultat de la înc ălzirea locuințelor neracordate la rețeaua de
gaze, generează probleme evidente.

Fig. 6.10. Depozitarea necontrolată a deșeurilor – cartierul Ferentari, municipiul
București. Disconfortul generat rezidențil or din proximitate se referă la mirosurile
pestilențiale și atragerea organisme lor oportuniste.

6.1.3. Factori care influenț ează calitatea aerului intern
Factorii care influențează calitatea aerului interior sunt foarte diverși
(OMS 2006 ). Unii dintre aceștia sunt contr olabili sau determinabili, alții
sunt extrem de variabili și depind de diferite conjuncturi. Ponderea lor în
influențarea calității aerului interior nu este fixă, în sensul că în două
momente diferite în situații relativ asemnănătoare acțiunea lor poate fi
extrem de diferită (EPA 1995 ). Pe termen lung importanța factorilor de
influență permanenți și sezonieri este definitorie în apariția unei anumite
calități a aerului, ponderea substanțelor generate de aceștia în aerul interior
fiind estimată la 73% (EPA 2001 ).
Calitatea aerului interior depinde de caracteristicile tehnice ale
imobilului (materialele de construcție, mărimea spațiului de locuit, modul de
relaționare cu mediul exte rior, finisaje), funcționarea sistemelor de încălzire,
ventilare și/sau climatizare, încărcarea cu persoane a locuințelor, regimul
higrotermic și caracteristicile mediului extern ( Fig. 6.11). Importante pentru
calitatea mediului intern sunt și materialele utilizate pentru izolare,
tâmplărie interioară, finisaje ori decorare (Spaul 1994 ). Dintre locuințele

170
analizate în rezidențialul municipiului București , ponderea locuințelor care
au pereții acoperiți cu vopsele lavabile est e de 68%, nu mai puțin de 98,3%
fiind locuințe în care s -au realizat reparații capitale în ultimii 10 ani.

Fig. 6.11. Factori de influență ai calității aerului interior (Iojă et al. 2011a ).

Compartimentarea adecvată a spațiului este esențială pentru calitatea
corespunzătoare a aerului intern. În cazul locuințelor analizate, amplasarea
necorespunzătoare în raport cu dormitoarele ori cu alte spații sensibile a
debaralelor ( 55% din cazuri), a spațiului de odihnă al animalelor de
companie (23%), al atelierelor (8%) conduce evident la degradarea calitativă
a acestuia .
În municipiul București, raportul este echilibrat între factorii
permanenți și cei conjuncturali , din cauza mar ii diversității a activităților
care se desfășoară în spațiile de locuit , relației mai strânse între diferite
locuințe care se află într -un imobil (accentuată de modificările realizate în
structura tehnică a clădirii) și variabilității funcțiilor din exter iorul spațiului
de locuit. Se estimează că aportul factorilor permanenți în determinarea
calității aerului interior din locuințele din municipiul București variază între
50–60%, cu valori ceva mai mici în cazul locuințelor individuale.
La această situație, ușor atipică, s -a ajuns datorită schimbărilor actuale
ale stării mediului, tendinței de îmbătrânire a infrastructurii urbane,
inserțiilor realizate în locuințe și modelelor necorespunzătoare de
comportament în spațiile de locuit.
Tendința de degradare a c alității aerului din municipiul București este o
realitate a ultimilor ani, determinată de creșterea agresivității surselor de
degradare a mediului și de reducerea semnificativă a suprafețelor oxigenante
(Pătroescu et al. 2004b ). Proiecția în calitatea aerului interior este accentuată
de apropierea surselor de degradare de spațiile de locuit, reprezentative în

171
acest sens fiind benzinăriile, sp ațiile mari comerciale și de depozitare ori
multitudinea parcărilor supraterane (Iojă 2008 , Pătroescu et al. 2 011b ).
Îmbătrânirea infrastructurii urbane înseamnă și o funcționare mai
puțin eficientă a rețelelor tehnico -edilitare (Lindvall 1992 , Pătroescu et al.
2010 ) La cele mai multe locuințe individuale construite înainte de 1966,
transformate prin închiriere în spații de locuire colectivă (Suditu 2005 ), un
aport important de noxe în aerul interior este determinat și de sistemul de
evacuare a apelor uzate , care fun cționează adesea necorespunzător.
În cazul locuințelor individuale cu sistem propriu de producere a
energiei termice, vechimea construcției înseamnă de obicei și o eficiență
mai redusă în eliminarea noxelor rezultate din arderea combustibililor,
proces ce generează creșteri substanțiale ale concentrațiilor de gaze de
ardere.
Izolarea termică îmbunătățește regimul termic interior, dar în același
timp agravează problemele legate de calitatea aerului interior, în contextul
în care nu au fost gândite sisteme de aerisire ori de filtrare a aerului care să
compenseze schimbările în circulația curenților de aer între interiorul și
exteriorul locuințelor. Problemele generate sunt legate de acumularea
noxelor, dar și de îmbunătățirea condițiilor pentru ca acestea să dezvolte
efecte sinergice (creșterea temperaturii și umidității aerului, diminuarea
circulației aerului). De altfel, rezultatele obținute a u pus în evidență valori
de 0,5 –3 ori mai ridicate ale concentrațiilor de noxe din aerul interior în
cazul locuințel or izolate termic în comparație cu celelalte.
O problemă de mare actualitate în spațiile rezidențiale colective este
legată de tendința de dezafectare a sistemelor de aerisire centralizate prin
lucrările interioare de reamenajare. Din acest motiv, sistemel e de ventilare
nu au rolul de a scoate noxele din interior spre exterior, ci de a reloca noxele
dintr -o locuință în alta. Astfel, sistemul clasic de ventila re prin intermediul
ferestrelor râmâne singurul operațional, deși eficiența acestuia nu este foarte
ridicată, calitatea aerului din exterior fiind nesatisfăcătoare (Pătroescu et al.
2011a ). În cazul municipiului București , în toate locuințele analizate
ventilarea se face exclusiv prin intermediul ferestrelor, frecvența medie fiind
de 2 deschideri pe zi per locuință [1 –8; ±2,2]. Deși în cele mai multe situații,
ventilarea prin intermediul ferestrelor aduce din exterior noxe noi (în special
cele specifice traficului ori arderii combustibilor solizi la locuințele de tip P,
P+1), ea este preferată de către majoritatea rezidenților pentru că este mai
simplă și mai puțin costisitoare decât cea mecanică. În 80,8% din locuințele
analizate persoanele chestionate susțin că sistemele de ventilare ale
imobilului au fost dezafectate ori sunt înfundate/astupate, ceea ce explică
problemele care apar în mediul intern la nivelul calității aerului (excesul de
umiditate în aer , mirosurile nepl ăcute din băi etc.).
Un fapt observat pe perioada cercetărilor este că în toaletele secundare
transformate în debarale (depozitarea diferitelor produse textile, de pielărie,

172
încălțăminte, detergenți, produse de igienizare sau aparate electrocasnice),
precu m și în alte spații din interiorul locuințelor în care se depozitează
diferite produse chimice, apare o încărcare excesivă cu compuși organici
volatili, pulberi în suspensie, amoniac și hidrogen sulfurat . Aceste noxe ,
după cum au evidențiat și alți cercetă tori ( Bienfait et al. 1992 ), se transferă
în camerele din spațiul de locuit al aceluiași apartament, precum și în
locuințele situate la etajele superioare din imobil, transferul fiind favorizat
de guril e comune de aerisire, acolo unde mai sunt funcționale .
Modelele de comportament sunt acelea care contribuie la creșterea
semnificativă a ponderii factorilor conjuncturali în influențarea calității
aerului interior. Importanța acestora depinde în primul râ nd de durata
petrecerii timpului în locuință, care variază funcție de gradul de ocupare și
tipul activităților desfășurate. Media șederii în locuință a rezidenților din
locuințele analizate este de circa 13 ore 30 minute în timpul săptămânii (18
ore în wee kend), cu variații importante între diferite categorii profesionale și
grupe de vârstă ( Fig. 6.12).

Fig. 6.12 Durata zilnică a petrecerii timpului în locuință a perso anelor rezidente în
spațiile analizate (medie, minim, maxim, deviație standard)

Utilizarea frecventă a substanțelor chimice pentru igienizare (91,7% din
locuințele analizate), fumatul în locuință (37,5%, din care doar în 8,3% în
afara locuinței), folosire a încălțămintei de stradă în camerele de odihnă
(29%), odorizarea prin aerosoli a aerului interior (19%), igienizarea
locuinței (frecvența medie este o dată pe săptămână) ori prezența animalelor
de companie (25%) se constituie în factori conjuncturalii sem nificativi în
bilanțul calității aerului interior din locuințele analizate.
Fumatul reprezintă o problemă reală a societății actuale, nu numai
datorită consecințelor directe (degradarea stării de sănătate a populației,
afectarea calității mediului interio r), ci mai ales datorită consecințelor
indirecte (accentuarea sărăciei, afectarea balanței de hrană, reducerea
productivității muncii). În prezent, la nivel mondial există 1,3 miliarde
fumători (84% în țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare),

173
repre zentând 47,5% din populația masculină și 10,3% din cea feminină la
nivel mondial (OMS 2010 ).
De fumat se relațion ează direct 5,4 milioane decese anual și 10% din
victimele determinate de incendii, implicând 300 000 persoane decedate și
pagube de 27 milioane $ (UNDR 2003 ).
În locuințele ana lizate din municipiul București au fost înregistrați
fumători în 47,8% din situații, fiind vorba despre un fumător în 23 ,7%, de
doi fumători în 16,6% și de trei fumători în 7,11%. Astfel numărul
fumătorilor din locuințele analizate este de 227, reprezentând 28,3% din
totalul populației rezidente. Locurile preferate pentru fumat în aceste
locuințe sunt balcoanele și bucătări ile.
Impactul cel mai ridicat al fumatului pentru mediul interior din
municipiul București apare datorită ventilării deficitare specifice mai ales
locuințelor din ansamblurile rezidențiale de tip bloc . Fumatul este o sursă
importantă de compuși organici vo latili, formaldehidă, radon, particule în
suspensie, monoxid și dioxid de carbon, oxizi de azot și alte substanțe ce au
un impact ridicat asupra sănătății umane și calității mediului interior (EPA
2001 ).
Materialele deținute în locuință sunt de asemenea un factor conjunctural
foarte important pentru determinarea calității a erului interior (Spaul 1994 ).
Ele aprovizionează permanent aerul interior cu noxe, ce nu pot fi îndepărtate
decât prin ventilare periodică sau prin eliminarea lor în exterior.
Calitatea aerului din spațiile de locuit tinde să se degradeze odată cu
amplificarea pro blemelor din mediul extern, creșterea aportului și
diversificarea surselor interne. Programul de izolare termică a imobilelor
vine să adâncească aceste probleme, în contextul în care sistemele de
ventilare ale clădirilor sunt în cea mai mare parte dezafect ate ori înfundate.
Astfel apare o acumulare a noxelor, dar și o îmbunătățire a condițiilor pentru
ca acestea să dezvolte efecte sinergice (creșterea temperaturii și umidității
aerului, diminuarea circulației aerului). În plus, creșterea interesului pentru
rezolvarea individuală a producerii energiei termice, amplifică semnificativ
riscul de încărcare cu noxe de ardere.
6.2. Zgomotul în spațiile rezidențiale – element de disconfort al
locuirii
Zgomotul este omniprezent în zonele metropolitane , mult mai active
decât spațiile non -metropolitane (Wang et al. 2008 ), întrucât traficul r utier,
feroviar și chiar aerian prezintă intensități mult accentuate de diversitatea
activităților ec onomice și comerciale (Pătroescu et al. 2004c ).
Diversitatea mare de surse generatoare de zgomot face ca ponderea
arealelor neafectate de această disfunționalitate de mediu să fie
nesemnificativă în raport cu totalul teritoriilor urbane (Gidlof -Gunnarsson și
Ohrstrom 2007 ). Zgomotul devine în ac est context o problemă de mediu

174
tolerată de rezidenți (Zannin et al. 2006 ), care se proiectează însă
semnificativ în domeniul administrativ (numărul extrem de ri dicat de
reclamații determinate de problemele de zgomot, mai ales în perioada de
odihnă a populației), social (generează conflicte între grupuri diferite de
rezidenți ), sanitar (afectarea stării de sănătate a populației) ori economic
(scăderea productivită ții munc ii și a atractivității spațiiilor rezidențiale ) (Iojă
et al. 2011d ).
Limitele maxime admise ale nivelului echivalent al sunetului variază de
la o țară la al ta. De exemplu , în Statele Unite ale Americii acestea sunt de 67
dB(A) în timpul zilei și 57 dB (A) în timpul nopții la limita externă a
construcției și 45 dB(A) în timpul zilei și 35 dB(A) în timpul nopții în
interiorul locuinței cu fereastra închisă (EPA 1995 ). În România, valorile
zgomotului ambiental sunt cu 10 dB(A) mai mici, fapt ce face imposibilă
respect area lor , mai ales în orașele mari .
În ecosistemele urbane , spațiile cu cele mai mari probleme legate de
expunerea la zgomot sunt situate în lungul coridoarelor de transport rutier,
feroviar și aerian, precum și a punctelor de transfer (gări, autogări, aerogări),
în proximitatea centrelor polarizatoare (zone comerciale, centre de afaceri,
zone mari industriale și d e depozitare de mari dimensiuni etc.), în lungul
arterelor cu trafic greu și a axelor de legătură între zone funcționale cheie.
Temporar, prob leme legate de zgomot apar și în proximitatea șantierelor.
6.2.1. Surse de zgomot receptate de locuințele analizate din municipiul
București
În spațiile rezidențiale, zgomotul provine din două categorii de surse:
externe (tolerate de obicei, întrucât lipsesc inst rumentele de control) și
interne (netolerate sau tolerate parțial, care generează cele mai numeroase
conflicte) (Rojanschi et al. 1997 , Oahn și Heng 2005 , Iojă 2008 ).
Sursele externe de zgomot percepute ca fiind cele mai importante și cu
proiecția ce a mai activă asupra spațiilor rezidențiale din muncipiul București
sunt traficul rutier (28%), câinii fără stăpân (24%), tramvaiele (12%) și
activitățile din construcții (4%) (Pătroescu et al. 2004c , Iojă et al. 2007 )
(Fig. 6.13).
Traficul rutier din municipiul București, în special pe arterele
principale, determină ap ariția zone lor critice din punct ul de vedere al
zgomotului ce afectează spațiile rezidențiale din proximitatea lor ( Fig. 6.14).

175

Fig. 6.13. Distribuția surselor de zg omot percepute la nivelul locuințelor analizate
din municipiul București (2010) (n=237)

Valori mai ridicate de 2 500 autovehicule pe oră determină depășiri ale
valorii nivelului mediu al sunetului de 70 dB(A), care este redusă în unele
situații de către s istemele de izolare fonică existente (pereți cu sau fără
izolare fonică, tâmplărie PVC, spații verzi, alte mijloace) la limitele
acceptate în spațiile de locuit. Prezența în structura traficului a
autovehiculelor de tonaj ridicat (camioane, TIR -uri), a veh iculelor de

176
urgență (ambulanțe, mașini de pompieri ori de poliție) sau a tramvaielor
(mai ales în cazul în care liniile nu au fost recent reabilitate), contribuie la
apariția problemelor de zgomot chiar și la intensități mai reduse ale
traficului.
De menț ionat este faptul că incidența surselor externe de zgomot
depinde și de existența grădinilor de bloc ori a aliniamentelor stradale șila
care se adaugă investițiile realizate în izolarea fonică (izolarea pereților pe
exterior sau interior, schimbarea tâmp lăriei clasice cu tâmplărie PVC etc).

Fig. 6.14. Traficul rutier – sursă principală de zgomot în mediile urbane (Bd.
Gheorghe Șincai , București). Apropierea clădirilor de spațiu carosabil și lipsa
spațiilor ver zi accentuează efectele negative ale traficului asupra mediului interior.

În afara surselor externe de zgomot, mai ales în clădirile de tip bloc, o
importanță deosebită o au și sursele interne. Acestea se adaugă de obicei
peste un zgomot de fond, ce depăș ește limitele maxime admise, mai ales în
zonele critice, motiv pentr u care sunt mai greu acceptate.
În categoria surselor interne sunt incluse zgomotele rezultate din
activitățile casnice (prepararea hranei, utilizarea aparatelor electrice,
electronice și elect rocasnice, reparații, conflicte etc.), cele de la animalele de
companie ori de la instalațiile comune (alimentare cu apă, încălzire, sisteme
de ventilație sau de climatizare, ascensoare). Spre deosebire de majoritatea
surselor externe, care au o distr ibuție relativ omogenă (nu neapărat
continuitate, însă o periodicitate în apariție), sursele interne au un caracter în
mare parte aleator. Agresivitatea acestor surse de zgomot este cu atât mai
ridicată cu cât zgomotul de fond înregistrează valori mai mari , rezidenții
fiind persoane sensibile, iar problemele apar în intervalele de odihnă ale

177
populației (14.00 –16.00 și 22.00 –7.00). De altfel, la nivelul locuințelor
analizate în municipiul București 28% din respondenți sunt deranjați de
zgomotele provenite de la vecini. În 32% din gospodăriile analizate,
rezidenții consideră că nu sunt afectați de zgomot, iar în 36% că sunt afectați
doar în timpul zilei. Dacă suprapunem aceste percepții peste hărțile de
zgomot realizate de Primăria municipiului București , în conformitate cu
Directiva 49/2002 se observă că zgomotul rămâne o formă de poluare
tolerată în mediile urbane.
6.2.2. Nivel mediu al sunetului în locuințe din municipiul București
Evaluarea nivelului mediu al sunetului la 30 de minute s -a realizat
pentru 19 locuin țe din municipiul București, utilizând sonometrul de tip
CIRRUS – CR:74 cu microfon de tip MK 202A. Nivelul echivalent al
sunetului Leq s -a măsurat în dB(A), fiind folosită opțiunea intervalului sub
75 dB(A), răspuns intermediar, fără activarea filtrelor d e frecvențe.
Măsurătorile au fost efectuate în interiorul locuințelor, cu fereastra închisă și
cu fereastra deschisă, precum și în exteriorul construcției, la geam și în
apropierea surselor de zgomot. Valorile obținute s -au raportat la nivelele
maxime admi se din Regulamentul General de Urbanism (HG 525/1996).
Pentru 4 locuințe a fost evaluat și nivelul mediu al zgomotulu i în timpul
nopții (după ora 23. 00), în timpul programului de odihnă al populației. În
plus, s -au realizat trei profile verticale, în imobi le situate pe Bd. Lacul Tei,
Șoseaua Colentina și Șoseaua Ștefan cel Mare. În interiorul locuințelor,
microfonul aparatului a fost îndreptat spre plafon (situat în medie la peste
1,5 m de acesta), tocmai pentru a reduce posibilitatea perceperii unor sunete
reflectate. În exterior, s -a evitat amplasarea la mai puțin de 3 m de
suprafețele reflectorizante.
S-a constatat că n ivelul mediu al sunetului la limita exterioară a
locuințelor analizate variază între 30,9 dB(A) și 71,5 dB(A) (medie=55,9
dB(A), ±10,1) ( Fig. 6.15), valorile fiind dependente de poziția în raport cu
arterele de circulație rutieră și feroviară.
Nivelul de zgomot în interiorul locuințelor analizate din municipiul
București variază între 30,2 dB(A) și 5 3,5 dB(A) (medie=39,1 dB(A), ±6,1)
(Fig. 6.16), valorile fiind dependente de poziția în raport cu sursele externe,
de activitățile din locuință și imobil, la care se adaugă caracteristicile și
funcționalitatea inst alațiilor tehnico -edilitare comune.
În spațiile rezidențiale situate până la etajul 6 în lungul principalelor
artere de circulație, cu nivele medii ale sunetului ce depășesc în exterior
valoarea de 70 dB(A), se înregistrează valori de 45 –50 dB (A) în timp ul
zilei și 40 –45 dB(A) în timpul nopții. Valorile sunt mai ridicate cu 5 –10
dB(A), în cazul în care măsurătorile se fac cu fereastra deschisă, evidențiind
cu claritate eficiența sistemelor de izolare fonică.

178
În locuințele situate relativ izolat în raport cu sursele mobile, nivelul
mediu al sunetului se sit uează, în timpul zilei între 30 –37 dB(A) și între 29 –
33 dB(A), în timpul nopții.
Trebuie specificat faptul că o serie de surse externe sau interne de
zgomot contribuie la apariția unui disconfort în per ioada principală de
odihnă a populației (câini, activitățile desfășurate în locuințele din
vecinătate, sp ațiile de agrement deschise non stop).

Fig. 6.15. Nivelul mediu al sunetului înregistrat în timpul zilei la fereastra
locuințelor analizate (fereastra deschisă) și raportat la valoarea limită (dB(A)) (n=33).

Se poate aprecia că p e termen lung, sursele externe sunt acelea care
dictează dinamica nivelului mediu al sunetului în spațiile rezidențiale din
munic ipiul București, cele mai importante fiind în acest context sursele
mobile. Din cele 19 locuințe evaluate, în 13 au fost înregistrate depășiri ale
limitei maxime admise.

179

Fig. 6.16. Nivelul mediu al valorilor sunetului în timpul zilei în locuințele analizate
raportat la valoarea limită (dB(A)) (n=68) .

În situațiile analizate se constată că distribuția pe verticală a nivelului
sunetului este influențată de patru factori majori: traficul rutier, arborii din
aliniamentele stradale, grădinile de bloc și configurația clădirilor din jur
(Pătroescu et al. 2011a ). Dacă în cazul traficu lui rutier și a vegetației
arborescente, efectele de amplificare și respectiv de micșorare a intensității
zgomotului sunt cunoscute, în cazul configurației clădirilor este interesant că
variațiile de înălțime între două imobile paralele, îl favorizează din punct de
vedere fonic pe cel mai înalt.
6.3. Calitatea apei potabile – indicator de evaluare a stării
mediului în spațiile rezidențiale
Accesul la apă potabilă de bună calitate este esențial pentru sănătatea
populației, fiind un drept fundamental de bază si o componentă a politicilor
sanitare si de mediu (ONU 2001 ). Importanța apei pentru calitatea mediului
în spațiile rezidentiale a fost evidențiată încă din 1978 în cadrul Conferinței
internațional e pentru asigurarea sănătății (Alma Ata) si preluată ca obiectiv
principal în toate convențiile internaționale din domeniul protecției
mediului, asigurări sănătății și locuirii.
Apa potabilă poate fi obținută din rețelele de distribuție centralizate
și/sau din surse individuale (foraje, fântâni), ambele ridicând probleme în
cazul unui management necorespunzător.

180
Acoperirea rețelei de alimentare cu apă la nivelul anului 2012 nu
realizează 100% nici în municipiul Bucure sti, căci 10% din intravilan
rămâne î ncă fără acces, iar 20% are probleme legate de calitatea deficitar ă
sau de presiune necorespunz ătoare .
În mediile urbane și rurale, valorile reduse ale ponderii gospod ăriilor
care au acces la re țeaua de alimentare centralizat ă se relaționează cu
problemel e de ordin igienico -sanitar. De exemplu, în localit ățile zonei
metropolitane a municipiului București situate în lunca Arge ș–Sabar, apare
problema încărcării excesive a apelor freatice cu nutrienți și substanțe
organice în perioadele cu precipita ții ridica te sau în care debitele râurilor
alohtone sunt ridicate (Go știnari, Hotarele, Coliba și, Sinte ști, Buda etc.),
procese ce scad drastic potabilitatea apei și generează insecuritate sanitară a
rezidenților .
O componentă complementară accesului la rețele de al imentare cu apă o
reprezintă percepția populației față de calitatea apei potabile, foarte
importantă , pentru că influențează modul de utilizare al apei în interiorul
gospodăriilor. Astfel, de cele mai multe ori, o perceptie negativă față de
calitatea apei potabile, dublată de accesibilitatea altor forme de satisfacere a
nevoilor metabolice de apă (apă plată si minerală, izvoare, alte categorii de
surse), duce la renunțarea parțială sau totală de a utiliza apa din reteaua
publică pentru băut. De asemenea, ut ilizarea pentru alte tipuri de folosințe
poate fi condiționată de realizarea unor adaptări (filtre) ori folosirea de
substanțe chimice (agen ți pentru dedurizare).
În cazul locuințelor din municipiul București, o relativă majoritate a
locuitorilor chestiona ți (55,5%) percep apa potabilă ca având o calitate bună,
în timp ce 44,5% consideră că aceasta are probleme legate de mirosul de
clor (28,9%) și transparență (29,5%). De remarcat că 13,9% dintre locuitorii
chestionați consideră că apa provenită din rețeaua publică are un miros
puternic de clor, cât și depuneri de rezidii , caracteristici care îi reduc
utilizarea ca apă potabilă. De remarcat că p ercepția locuitorilor este corelată
cu tipul de locuință și poziția ei în municipiul București.
Chiar dacă, confor m datelor SC APA NOVA SA, calitatea apei potabile
se încadrează în normele legislative existente, este interesant faptul că doar
30,6% din populatia chestionată o folosește pentru băut. Majoritatea
utilizează dominant apa din rețeaua public ă de alimentare ca apă pentru
igiena personală (99,1%), spălat vase și rufe (95,4%), prepararea hranei
(89,8%) și întreținerea locuinței (88,9%) ( Fig. 6.17).
Nivelul moderat de încredere al populației în calitatea apei potabile d in
municipiul București atrage atenția asupra necesității ameliorării acestui
serviciu public pentru a evita creșterea excesivă a costurilor de locuire în
mediul urban, dar și pentru a evita apariția problemelor de sănătate a
populației.

181

Fig. 6.17. Utilizarea apei în locuințele analizate (n=237) .
6.4. Evaluarea multicriterială a calității mediului în spațiile și
ariile rezidențiale
Evaluarea calității mediului în spațiile rezidențiale analizate s -a realizat
și pe baza unei evaluări multicriteriale (Beinat și Nijkamp 1998 , Munier
2004 ). Au fost considerate 8 criterii reprezentative (A -H) și n opțiuni,
corespunzând spațiilor rezidențiale luate în analiză.
Pe baza rez ultatelor analizelor statistice au fost selectate acele criterii
menite să descrie agresivitatea directă a spațiilor rezidențiale, factorii de
influență specifici și caracteristicile m ediului extern.
Pentru evaluarea multicriterială a calității mediului spațiilor rezidențiale
din municipiul București s -au selectat opt norme de bază, ușor de aplicat .
A. Coeficientul de utilizare a spațiului pentru funcția rezidențială care
ilustrează gradu l de utilizare a spațiului dintr -o unitate teritorială de referință
pentru funcția rezidențială, fiind de fapt un important criteriu de evaluare a
disponibilului de spațiu pentru locuit, dar și al presiunii asupra mediului.
B. Ponderea acoperirii cu servicii de bază a gospodăriilor (apă,
canalizare, energie, căldură) relaționată cu nivelul de satisfacție al
populației în raport cu acestea (%) ilustrează capacitatea de adaptare a
mediului urban la nevoile de locuire ale populației.
C. Ponderea zonelor funcționale potențial conflictuale , situate la mai
puțin de 50 m de spațiile rezidențiale (%) care permite aprecierea

182
dimensiun ii conflictelor teritoriale actuale directe dintre funcțiile
incompatibile și spațiile rezidențiale.
D. Densitatea locuitorilor din spațiile de locuit (%) menită a evidenția
presiunea directă pe care o generează spațiile rezidențiale asupra mediului ,
dar și nivelul de expunere al populației la riscurile interne.
E. Frecvența depășirii valorilor maxime recomandate în mediul intern la
poluanți repreze ntativi (compuși organici volatili, dioxid de carbon, pulberi
în suspensie ) (%), acceptat ca un indicator de presiune la nivelul stării de
sănătate a populației din spațiile rezidențiale.
F. Eficiența sistemelor de ventilare -climatizare în gospodării (%), care
de altfel evidențiază capacitatea de a elimina factorii de presiune din mediul
intern.
G. Expunerea la riscuri naturale și tehnogene (%) , ce ilustrează
dimensiunea riscurilor specifice spațiului în care se înscrie spațiul
rezidențial analizat.
H. Accesibilitat ea suprafeț elor oxigenante (%) utilizat ca un indicator al
potențialului de reechilibrare teritorială.
În studiul de caz al spațiilor rezidențiale din municipiul București,
omogenizarea datelor s -a realizat utilizând programarea matematică (Munier
2004 ), prin transformarea lor în procente, considerându -se valoarea cea mai
proastă egală cu 1 și cea mai bună egală cu 100.
Valorile omogenizate intermediare (dintre minim și maxim) au fost
determinate astfel:
min maxmin*1 max*100*min max1001)( t tf
, dacă maximul exprimă
situația cea mai proastă
min maxmin*100 max*1*min max1 100)( t tf
, dacă minimul exprimă
situația cea mai proastă
, unde max=maximul pe fiecare șir de valori, min=minimul pe fiecare
șir de valori, t=valoarea indicatorului.
Prima formulă se aplică în cazul criteriilor A, C, D, E și G, iar cea de -a
doua pentru B, F și H.
Utilizând Procesul de ierarhizare analitică (Saaty 1990 ) s-a putut stabili
în studiu de caz , greutatea fiecăruia dintre cele 8 criterii (g i), considerând
suma greutății criteriilor egală cu 1.
Prin înmulțirea greutății criteriilor cu valorile normalizate pentru fiecare
criteriu în parte, s -au obținut opt scoruri parțiale (S A-H). Scorul final (S)
pentru fiecare spațiu rezidențial s -a obținut prin agregarea scorurilor
parțiale, aplicând formula:
))(*(8
1 itfig S
i


183
Scorurile parțiale și cel final (S) pot oscila între valoarea 1 (situația cea
mai proastă) și 100 (situația cea mai bună).
Pentru ie rahizarea spațiilor rezidențiale au fost delimitate 4 clase egale
pentru încadrarea scorului to tal si a scorurilor parțiale: < 25 – calitate foarte
proastă ; 25–50 – calitate proastă ; 50–75 – calitate satisfăcătoare ; >75 –
calitate bună și foarte bună (Adler et al. 2010 , Dixon et al. 2009 ).
Metoda prezintă eficiență considerabilă în cazul în care numărul de
spații rezidențiale luate în analiză este ridicat (cel puțin 20). De asemenea
este obligatoriu să existe cel puțin două extreme confirmate (cu calita te
foarte bună și cu calitate foarte proastă), funcție de care să fi e ierarhizate
celelalte spații. Atragem atenția că utilizarea modelului de evaluare
multicriterială poate avea și o cotă de relativitate introdu să involuntar sau
subiectiv de către cercetă tor în procesul de stabilire a valorii unui criteriu.
6.5. Sindromul clădirilor bolnave – expresie a stării mediului
spațiilor rezidențiale
Calitatea mediului interior este considerată de EPA (2001) ca fiind între
cei mai importanți factori de influență în starea de sănătate a populației.
Definitorii pentru evaluarea acesteia sunt calitatea aerului interior (inclusiv
zgomotul), calitatea apei potabile și expunerea la contaminanți chimici și
biologici (Lindvall 1992 , ALA 1992 , Bărbulescu 2007 ).
O clădire este sănătoasă dacă efectele ei asupra stării de sănătate a
rezidenților și mediului sunt nesemnificative și chiar benefice (Levin 1992 ).
Importanța cea mai ridicată în determinarea calității mediului intern o au:
– caracteristicile tehnice ale clădirii (materialele de construcție
utilizate, compartimentarea spațiilor interioare, eficiența sistemelor de
ventilare și climatizare);
– caracteristicile activităților din interiorul imobilului și potențialul de
transfer al disfuncțiilor generate de către acestea;
– specificul vectorilor de transfer a contaminaților (apă potabilă, aer
exterior, caracteristicile generale ale amplasamentului);
– profilul receptorilor (antecedente alergene, încadrarea în grupuri
sensibile);
– nivelul diferiților contaminanți chimici și biologici (compuși
organici volatili, pulberi în suspensie etc.).
Agen ția Americană de Protec ția Mediului grupează clădirile în patru
clase mari (EPA 1995 ), în funcție de percepția și starea de sanogeneză a
rezidenților:
– clădiri bolnave (CB), în care se poate realiza o relaționare evidentă
între bolile prezente la nivelul locuitorilor și calitatea def icitară a mediului
interior ( Fig. 6.18), iar agresivitatea față de mediul extern este foarte ridicată
(legioneloza, TBC, manifestările imuno -alergice, gripa etc.);

184
– clădiri afectate de sindromul clădirilor bolnave (SCB ), concept
utilizat pentru a descrie situațiile în care mai mult de 20% din ocupanții
clădirilor reclamă disconfort și o stare de sănătatea nefavorabilă (rinită, nas
înfundat, uscarea mucoaselor, iritații, somnolență, cefalee, intoleranță la
mirosuri) d atorată faptului că petrec un timp îndelungat într -o clădire, însă
nici o boală specifică ori cauză nu pot fi identificate cu claritate (EPA 1995 ,
Lindvall 1992 );
– clădiri în care nu apar efecte observabile (CFEO), în care se resimte
un disconfort mediu, iar starea de sănătate a populației este satisfăcătoare;
– clădiri sănătoase (CS), unde disconfortul este minim, st area de
sănătate a populației este foarte bună, iar agresivitatea față de mediul extern
este nesemnificativă.

Fig. 6.18. Clădire în cartierul Ferentari din municipiul București caracterizată
prin condiții de locuire deficitare. Suprafață locuibilă redusă, accesul limitat la
servicii publice, calitatea deficitară a mediului interior și exterior, precum și starea
precară de sănătate a locatarilor au permis includerea acesteia în categoria clădirilor
bolnave.

Izolarea termică, creșterea numărului de produse utilizate în și pentru
locuințe, îmbătrânirea infrastructurilor, dezvoltarea sistemelor artificiale de
asigurare a unor servicii naturale (de exemplu sistemele de climatizare) sunt

185
strâns corelate cu apariția clădirilor bolnave (CB) și a sindromului
clădirilor bolnave (SCB) .
Perdrix et al. (2005) clasifică factorii care cresc riscul de încadrare a
clădirilor în categoria SCB în personali (prezența persoanelor de sex
feminin, a copiilor, a persoanelor cu vulne rabilitate la afecțiuni imuno –
alergene), individuali (prezența fumătorilor, utilizarea frecventă a
computerelor și a altor aparate electronice și electrocasnice, prezența
bibliotecilor, utilizarea biocidelor și pesticidelor) și tehnici (temperaturi
peste 2 30C, umiditate a aerului sub 30% sau peste 65%, ventilare sub 10
litri/secundă/persoană, prezența sistemelor de climatizare, igiena precară,
prezența problemelor determinate de excesul de apă).
La nivel internațional se consideră că circa 30% din spațiile rezidențiale
sunt afectate de sindromul clădirilor bolnave (Wang et al. 2008 ), tendința
fiind de creștere a ponderii lor . O valoare asemănătoare se înregistrează și în
cazul eșantionului analizat din municipiul București. Acest fapt atrage
atenția asupra problemelor existente la nivelul spațiilor rezidențiale din
România, c are se confruntă cu probleme delicate legate de accesul la diferite
categorii de infrastructuri (ali mentare cu apă, canalizare, gaz metan, agent
termic). De precizat că disfuncționalitățile sunt accentuate de rezolvările
individuale ale diferitelor nevoi ale rezidenților (de exemplu, instalații de
încălzire).
Creșterea incidenței sindrom ului clădirilor bolnave duce la amplificarea
riscului de abandon a clădirilor ori de amplificare a problemelor de sănătate
a populației (Perdrix et al. 2005 ).
Sindromul Clădirilor Bolnave rămâne o patologie polimorfă, non
specifică, benignă, de origin e multifactorială (chimică, biologică, tehnică,
medicală), dar care se impune a fi evaluată din perspectivă proiecției în
funcționalitatea ecosistemelor umane , a spațiilor lor rezidențiale și a stării de
sanogeneză a populației rezidente.

186
7. ADAPTABILITATEA SPAȚIILOR REZIDENȚIALE
LA SCHIMBĂRILE ACTUALE DE MEDIU

Procesele și fenomenele din categoria schimbărilor actuale de mediu
sunt extrem de diversificate (Bălteanu și Șerban, 2005, Writg ht și Boorse
2011 ), însă elementul comun ce intervine suplimentar și le individualizează
la nivelul orizontului de timp prezent, comparativ cu cele încadrabile în
evoluția naturală a planetei, este societatea umană (Wali et al. 2010 ).
Societatea umană deține în acest context o dubla calitate, de factor
determinant și element afectat (Wackernagel și Rees 1995 ). Între
schimbările actuale de mediu cu proiecție globală se includ modificările
climatice, distrugerea stratului de ozon, reducerea suprafețelor împădurite,
deșerti ficarea, reducerea biodiversității, modificarea modului de utilizare a
terenurilor, degradarea corpurilor de apă, contaminarea solurilor,
managementul deficitar al deșeurilor și al substanțelor periculoase și alte
aspecte legate de modificarea sistemelor n aturale prin activități umane
(ONU 1992 ). Toate acestea influențează dinamica spațială și temporală a
economicului și a funcțiilor unităților administrativ -teritoriale, ce se
proiectează în eficiența investițiilor rezidențiale.
Schimbările actuale de mediu la nivel local și global pot fi asociate cu
problematica spațiilor rezidențiale, în condițiile în care rezidențialul este
generator, amplificator și receptor al modificărilor apărute (Munier 2006 ).
Astfel, spațiile rezidențiale dețin un rol important în încălzirea globală
(Bălteanu și Șerban, 2005) , consumul de resurse și servicii generate de
ecosisteme naturale, distrugerea și fragmentarea habitatelor, degrad area
solului, aerului și a apei (Seto și Satterthwaite 2010 ).
Rolul spațiilor rezidențiale ca determinant al schimbărilor globale sau
locale de mediu este relevant atât la nivelul activităților desfășurate în mod
direct în relație cu rezidențialul, dar și al activităților suport. Astfel, toate
tipurile de activități umane sunt relaționate cu spațiile rezidențiale, fiind
desfășurate cu scopul de a asigura nevoi, cerințe și dorințe localizate în mare
parte în ariile rezidențiale (Niță 2011 ). De aceea spațiile rezidențiale oferă
posibilități majore de contracarare a schimbărilor actuale de mediu, cel puțin
prin temperarea și eficientizarea consumului de resurse de către populația
rezidentă (Atasoy et al. 2006 , He et al. 2010 , Iojă et al. 2010a ).
Spațiile rezidențiale reprezintă în același timp componenta cea mai
afectată prin schimbările actuale de mediu la nivelul sistemelor de așezări
umane (Seto și Satterthwaite 2010 ). În această calitate, spațiile re zidențiale
constituie zonele cele mai vulnerabile și în care populația este expusă cea

187
mai mare perioadă de timp la efectele schimbărilor actuale de mediu (Baker
et al. 2001 ).
Contribuția importantă a spațiilor rezidențiale și vulnerabilitatea lor la
schimbările actuale de mediu reclamă necesitatea demersul ui de identificare
a soluții lor aplicabile pe termen scurt și mediu de reducere a impactului
asupra mediului, dar și a posibilităților de adaptare a rezidențialului pentru a
asigura în mod satisfăcător funcțiile specifice în noile c ondiții.
7.1. Schimbările actuale de mediu și proiecția lor în calitatea
spațiilor rezidențiale
Relaționarea cauzală dintre activitățile umane, motivația acestora,
impactul lor asupra mediului și schimbările actuale de mediu a devenit o
necesitate, în contextul în care costurile și confortul locuirii depind de
modul în care se stabilesc aceste relații (Roah et al. 2005 , Mulder et al.
2006 , Bosher 2008 ) (Tabel 7.1).
Tabel 7.1. Proiecția schimbărilor actuale de mediu la nivelul spațiilor rezidențiale .
Schimbări actuale de
mediu Consecințe la nivelul
spațiilor rezidențiale Adaptări
Încălzire globală Creșterea consum ului de
energie și de apă, afectarea
sănătății populației,
creșterea agresivității
poluanților, afectarea
funcționalității spațiilor
verzi și a altor
infrastructuri urbane Izolare termică, extinderea
infrastructurilor verzi și adaptarea
lor la condiții cli matice flexibile,
dezvoltarea sistemelor de
climatizare, controlul surselor de
poluare, utilizarea materialelor cu
rezistență la temperaturi ridicate
și cu capacitate redusă de
înmagazinare a căldurii
Creșterea frecvenței și
intensității hazardelor
clima tice Pagube, pierderi de vieți,
afectarea confortului
populației Extinderea infrastructurilor verzi,
adaptarea rețelelor de canalizare,
izolare termică
Creșterea frecvenței și
intensității hazardelor
hidrologice și
degradarea resurselor de
apă Pagube, pie rderi de vieți,
afectarea calității apei,
dezvoltarea de boli hidrice Extinderea infrastructurilor verzi,
adaptarea rețelelor de canalizare
și ampl ificarea capacității de
epurare a apelor, redimensionarea
infrastructurii hidrotehnice
Modificarea modului d e
utilizare a terenurilor Degradarea stării de
sanogeneză a mediului,
pierderea biodiversității Infrastructuri verzi, reglementări
pentru controlul extinderii
spațiilor construite
Extinderea arealului de
manifestare al speciilor
invazive Pagube, afectarea stării de
sănătate a populației Combaterea speciilor invazive
Degradarea ori epuizarea
resurselor naturale Creșterea costurilor de
locuire, accentuarea
dependenței de spații
externe, scăderea
pretabilității
amplasamentelor Utilizarea de resurse
regenerab ile, reducerea
consumului, reabilitare ecologică

188
Schimbările actuale de mediu se caracterizează prin dublă
determinare, fiind un rezultat al suprapunerii fenomenelor cu implicații
negative de amploare globală peste un fond local de disfuncționalități de
mediu. În cazul acestora din urmă, atât cauzele, consecințele, cât și soluțiile
au semnificație locală, iar în spațiile rezidențiale pot fi identificate mijloace
importante de reducere a impacturilor asupra mediului, cu efect direct sau
imediat în direcția îmbunătățirii standardelor de viață (Soyez și Graßl 2008 ).
Modificările climatice sunt în mare parte incluse sau înscrise în sfera
fenomenului încălzirii globale, determinat de emisiile de gaze cu efect de
seră, distrugerea suprafețelor forestiere și urbanizare (Stone 2009 ). Impactul
asupra calității mediului în spațiile rezidențiale se concretizează prin efecte
complexe cu consecințe semnificative asupra calității locuirii și, în ultimă
instanță, asupra sănătății umane (Koren și Bisesi 2002 ).
Intensita tea și frecvența valurilor de căldură sau de frig, a furtunilor,
secetelor prelungite, a precipitațiilor abundente , căzute în perioade scurte de
timp și alte fenomene neobișnuite pentru un teritoriu din punct de vedere al
apariție i ori intensității sunt sp ecifice perioadei actuale având o proiecție
semnificativă la nivelul calității locuirii (Hoyos et al. 2006 ). Interdependența
dintre componentele mediului, face ca încălzirea global ă să contribuie la
dereglarea succesivă și a altor me canisme, între care se poate aminti
modificarea distribuției și regimului precipitațiilor, creșterea intensității
riscurilor hidrologice, răspândirea unor agenți patogeni, amplificarea
riscului de apariț ie a incendiilor , toate cu proiecție în calitatea și confortului
locuirii (Roah et al. 2005 ).
Spațiile rezidențiale caracterizate prin densitate ridicată a construcțiilor,
acoperire a excesivă cu suprafețe artificiale a terenului, aglomerare a pe
suprafețe extinse a populației și artificializărilor topografice, sunt
vulnerabile din pe rspectiva consecințelor încălzirii globale (Beniston și Diaz
2004 ).
Efectele unora dintre calamitățile menționate asupra comunităților
umane sunt exacerbate date fiind dificultățile în aprovizionare și competiția
pentru resurse ce intervine după destabilizarea funcțională a ecosis temelor
inițiale .
Modificarea modului de utilizare a terenurilor reprezintă o consecință a
creșterii cererii de resurse alimentare și nealimentare, la care se adaugă
extinderea spațiilor construite (Iojă et al. 2011d ). Conversia ecosistemelor
naturale , spre agroecosisteme în rural ori spații construite în urban , a impus
schimbări la nivelul relațiilor de interdependență dintre componentele
mediului (Feranec et al. 2010 ).
Importantă prin consecințele perceptibile este reducerea supr afețelor
ecosistem elor naturale, al căror rol este esențial atât la nivel global, prin
multiplele servicii pe care le generează în favoarea comunităților umane în
calitate de fixator și stocator de carbon sau alte elemente chimice, reglator al

189
circuitului apei, purificator al apei și aerului etc., cât și la nivel local , unde
intervine ca ameliorator climatic, generator de alternative pentru producerea
energiei și chiar a hranei (Pătroescu et al. 2004b ). Organismele vegetale
asigură, chiar și la scara locuințelor individuale, o serie de avantaje, între
care protecție împotriva insolației puternice din sezonul cald, filtrarea
aerului, reducerea intensității zgomot ului urban, ameliorarea climatului
interior, confort psihic (Tzoulas et al. 2007 ).
Distrugerea, degradarea și fragmentarea ecosistemelor naturale din
proximitatea spațiilor rezidențiale duce la pierderea serviciilor ecologice și
sociale generate de aceste a (Primack et al. 2008 ). Astfel, în lipsa ori în cazul
deficitului suprafețelor forestiere , a spațiilor verzi din proximitatea sau chiar
interiorul așezărilor umane , determină extinderea arealului și a intensității de
manifest are a insulei de căldură urbană , degradarea calității aerului,
percepția acutizată a zgomotului urban, nevoia de extindere internă a
infrastructurilor cu rol în asigurarea de funcții sociale, psihice și estetice
(Stone 2009 ).
În categoria pertubărilor de la nivelul diversității biologice cu implicații
la nivelul s pațiilor rezidențiale se numără și creșterea agresivității speciilor
invazive (Wali et al. 2010 ). În afara faptului că spațiile rezidențiale se
constituie într -un vector amplificator al disfuncționalităților generate de
speciile invazive, î n ultimii ani a devenit și un receptor important al
consecințelor negative generate de acestea. Astfel, creșterea costurilor de
locuire pentru combaterea lor, implicațiile în securitatea și sănătatea
populației, degradarea infrastructurilor urbane ce deser vesc spațiile
rezidențiale sunt printre consecințele cele mai evidente determinate de
speciile invazive la nivelul rezidențialului (Niță 2011 ).
Spațiile rezidențiale reprezintă consumatoare directe și indirecte de
resurse naturale (minereuri feroase și neferoase, agreg ate minerale, apă,
combustibil i etc.), contribuind semnificativ la degradarea resurselor
regenerabile și la accelerarea epuizării celor neregenerabile (Writght și
Boorse 2011 ). De exemplu, resursele de apă sunt ese nțiale în funcțion area
spațiilor rezidențiale, însă prin supraexploatare, transfer irațional și poluare,
se pot epuiza ori degrada (Schleich și Hillenbrand 2009 ). Astfel, pierderea
directă a resurselor de apă este completată de dispariția unor servicii
naturale oferite de acestea, între care prioritare sunt cele de moderator
climatic, ecosistem și habi tat pentru specii de plante și animale, unele cu
valoare economică . De asemenea, se poate adăuga rolul luciilor de apă ca
suprafață oxigenantă ori ca spațiu de recreere și agrement pentru rezidenții
diferitelor ansambluri de locuit .

190
7.2. Adaptarea spațiilor rez idențiale la reducerea impactului
asupra mediului și îmbunătățirea calității locuirii
Pentru a răspunde schimbărilor actuale de mediu, în cazul spațiilor
rezidențiale se impun măsuri de reducere a impactului lor asupra mediului,
ca o soluție pe termen lung , și măsuri de adaptare a rezidențialului la noile
condiții, cu caracter de necesitate imediată (Roah et al. 2005 ).
Reducerea impactului spațiilor rezidențiale asupra mediului asigură
menținerea ecosistemelor pe o traiectorie de stabilitate, conservarea
resurselor și minimizarea alterării componentelor naturale (Brown et al.
2009 , Eaton et al. 2007 , Jenerette et al. 2006 , Muñiz și Galindo 2005 ).
Adaptarea spațiilor rezidențiale deja construite sau ce urmează a fi
construite la noile condiții permite reducerea riscurilor asupra sănătății
locuitorilor, creșterea confortului, economisirea r esurselor și diminuarea
costurilor locuirii.
Identificarea, planificarea și sincronizarea măsurilor de prevenire,
reducere și control a schimbărilor actuale de mediu se impune a fi
direcționată spre îmbunătățirea calității vieții prin promovarea principiil or
sociale, economice și ecologice impuse de durabilitate (Soyez și Graßl
2008 ) (
Fig. 7.1).
Din punct ul de vedere al stării mediului , spațiile rezidențiale trebuie
orientate spre reducerea impactului asupra mediului prin economisirea
resurselor și intervenția în vederea menținerii calității componentelor
naturale (Lee et al. 2011 , Schleich și Hillenbrand 2009 ).
La nivel ul spațiilor rezidențiale, gama de metode și mijloace de utilizare
eficientă ori economisire a resurselor este foarte largă. Acestea se referă la
planificarea și organizarea rațională a teritoriului, protecția resurselor
teritoriale, conservarea ariilor cu biodiversitate ridicată, proiectarea de
construcții rezidențiale eficiente energetic, utilizarea materialelor de
construcție cu agresivitate redusă asupra mediului, folosirea de tehnologii
eficiente cu consumuri reduse de resurse, recuperarea, reciclarea și
reutilizarea materialelor, introducerea de tehnologii și materiale alternative
și generalizarea ecocomportamentelor (Roah et al. 2005 ).
Componenta economică a durabilității asigură crearea și distribuirea
bunurilor economice obținute prin exploatarea și manipularea resurselor
naturale în cadrul comunităților umane. De componenta economică depinde ,
în cazul spațiilor rezidențiale , succesul politicilor de reducere a impactului
asupra mediului și îmbunătățirea calității locuirii .

191

Fig. 7.1. Adaptarea spațiilor rezidențiale la schimbăr ile actuale de mediu prin acceptarea implementării principiilor durabilității.

192
În relație cu spațiile rezidențiale, cu diferențieri legate de cadrul socio –
politic, factorii economici impun localizarea ansamblurilor imobiliare,
suprafața proprietăților și a unităților locative, tipul imobilelor, tehnologiile
de construcție, materialele de construcție, gradul de dotare cu utilități,
calitatea finisajelor, accesibilitatea și mijloacele de circulație utilizate,
nivelul consumurilor în perioada utilizării, regim ul lucrărilor de mentenanță
a construcțiilor și funcționare a instalațiilor de alimentare cu apă, gaze,
electricitate , suprafața și calitatea spațiilor verzi, capacitatea și calitatea
serviciilor publice (Henderson și Thisse 2004 , MEA 2005 , Munier 2006 ).
Sistemul economic are o importantă funcție de reglare a n ivelurilor de
exploatare sau de valorificare a resurselor naturale. Resursele și serviciile de
mediu , rare și căutate , sunt evaluate la valori ridicate, limitându -se prin
costuri accesul la ele.
Valorizarea și includerea în prețurile bunurilor economice a tuturor
costurilor de mediu reprezintă modalitatea prin care degradarea mediului
este cuantificată economic. Astfel se creează motivația exploatării resurselor
și serviciilor naturale în condițiile unui impact cât mai redus asupra
mediului, și în cazul rez idențialului orice exces fiind restricționat prin
costuri le ridicate.
Corelat cu mijloace instituționale, instrumentul economic poate fi folosit
cu eficiență maximă pentru reducerea impactului asupra mediului și
îmbunătățirea calității vieții în spațiile r ezidențiale. Accesibilizarea sub
raport economic a produselor și tehnologiilor noi, la nivelul actual de
cunoaștere considerate ca fiind mai puțin nocive față de mediu, constituie o
modalitate de eficientizare a consumului de resurse (inclusiv cu beneficii
pentru consumatori) și de reducere a impactului asupra mediului. Astfel,
panourile solare, pompele de căldură, sistemele de ventilație cu recuperare
de căldură , sisteme eoliene ori de energie alternativă sunt doar câteva
exemple de produse realizate pe ba za unor noi tehnologii și care fiind
subiect al unor programe de sprijin, devin mult mai accesibile populației,
permițând ulterior reducerea consistentă a costurilor de producție prin
utilizarea de materii prime mai ieftine (substituenți), producție în mas ă și
creșterea numărului de producători (intensificarea concurenței).
Infrastructurile ce deservesc spațiile rezidențiale determină presiuni
asupra mediului și consumuri de resurse la fel de importante ca și
rezidențialul în sine. Măsurile de reducere a im pactului asupra mediului
determinat de infrastructurile aferente spațiilor rezidențiale trebuie să
asigure în același timp îmbunătățirea serviciilor, eventual prin creșterea
capacităților asigurate. Eficientizarea infrastructurilor poate fi însă realizată
nu numai prin modificarea caracteristicilor fizice, dar și prin optimizarea
exploatării, folosirea alternativelor disponibile sau reducerea gradului de
utilizare. Spre exemplu, descongestionarea infrastructurilor de transport
poate fi realizată prin dezvol tarea și prioritizarea transportului public,

193
optimizarea fluxurilor de circulație (sensuri unice, sensuri giratorii,
semafoare sincronizate), favorizarea circulației pietonale și cu bicicleta, în
interiorul orașelor , taxarea și restricționarea accesului anumitor categorii de
autovehicule în zonele congestionate.
Extinderea infrastructurilor permite în cazul rețelelor de eliminare a
deșeurilor și apelor uzate generate la nivelul spațiilor rezidențiale o gestiune
mai eficientă. Indiferent de tipul de infrast ructură, integrarea într -un sistem
public sau comun se reflectă în creșterea eficienței și reducerea costurilor de
funcționare.
Întreținerea corespunzătoare a infrastructurilor ce deservesc spațiile
rezidențiale asigură numeroase avantaje: reducerea pierd erilor, furnizarea
serviciilor în flux continuu, reducerea riscurilor de contaminare a mediului,
diminuarea riscurilor de afectare a sănătății umane, reducerea riscurilor de
accident, îmbunătățirea calității serviciilor și reducerea degradării unor
compone nte ale mediului.
Din aceste motive, întreținerea optimă a infrastructurilor permite
minimizarea considerabilă a impactului direct și indirect asupra mediului. În
același timp, motivația principală din punct de vedere socio -economic
pentru menținerea unei stări tehnice corespunzătoare se leagă de oferirea
unor servicii de bună calitate.
Din perspectivă socială , reducerea impactului rezidențialului asupra
mediului și mai ales adaptarea lui la condiții de mediu modificate prezintă
multiple avantaje și modur i de realizare (Munier 2006 ).
Dată fiind calitatea principală a rezidențialului de a permite satisfacerea
unor nevoi umane funda mentale, răspunsul spațiilor rezidențiale la aceste
solicitări este unul esențial. Astfel, în condițiile schimbărilor actuale de
mediu la nivel global și local, în raport cu cunoștințele acumulate în
memoria colectivă a comunităților umane, unitățile locat ive trebuie să
asigure în continuare un mediu de viață sănătos, odihnitor și plăcut. Spre
exemplu, date fiind limitele de toleranță ale organismului uman (Barnea și
Calciu 19 79) la factori de stres (noxe în aerul interior și exterior locuinței,
concentrații ale compușilor toxici în apă, zgomot, temperaturi extreme,
variații b ruște de temperatură, insolație etc.) sau dimpotrivă nevoia de
asigurare a necesitățil or fiziologice normale (compoziție a aerului și apei,
temperaturi, nivel de zgomot, necesar d e lumină naturală etc.), în
reamenajarea rezidențialului vechi sau construcția rezidențialului nou,
trebuie înglobate măsuri care să permită contracararea efectelor negative ale
schimbărilor actuale de mediu (Baker et al. 2001 , EPA 1991 , EPA 2001 ,
Munier 2006 ).
Spațiile rezidențiale se impun e a fi considerate , din perspectivă socială
ca fiind integrate în ansambluri unitare, formate din unități locative,
infrastructuri diverse ori unități de asigurare a serviciilor de educați e,
sănăt ate, recreere, socializare etc . Lipsa sau prezența deficitară , sub aspect

194
cantitativ și calitativ , a acestor elemente conexe are o proiecție directă în
calitatea spațiilor rezidențiale și determină efecte sociale dificil și costisitor
de gestionat.
7.3. Domenii prioritare de acțiune în direcția dezvoltării
spațiilor rezidențiale sustenabile
Modelele de consum predominante în perioada actuală se caracterizează
prin exploatarea excesivă a resurselor naturale regenerabile, epuizarea
resurselor neregenerabi le, degradarea ireversibilă a unor componente ale
mediului, acces inechitabil la bunuri și servicii, depășiri ale gradului de
satisfacere rațională a necesităților, dezechilibrul raportului dintre resursele
utilizate și gradul de acoperire a nevoilor, alte rarea compoziției bio -chimice
a mediului, eliminarea de deșeuri în cantități și compoziții greu de
descompus de către factorii naturali etc . (Santin 2011 ).
Minimizarea efectelor negative asupra mediului determinate de spațiile
rezid ențiale, în condițiile menținerii unui nivel de funcționalitate ș i confort
satisfăcătoare, reclamă rezolvarea cu prioritate a disfuncționalităților . Astfel,
esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a spațiilor rezidențiale poate fi
reținută eficiența energ etică, utilizarea energiilor regenerabile,
managementul rațional al apei, tehnicile și materialele de construcție cu
impact redus asupra mediului, diminuarea cantităților de deșeuri, reducerea
în spațiile rezidențiale a toxicității aerului interior .

7.3.1. Efici ența energetică
Creșterea eficienței energetice reprezintă un obiectiv major în
proiectarea și funcționarea spațiilor rezidențiale (Roah et al. 2005 , Shafiee și
Topal 2009 , Droege 2002 ).
Din această perspectivă, eficiența energetică a fost recunoscută ca un
element central al Strategiei Europa 2020 (European Commission 2010 ),
fiind fixată o țintă de reducere cu 20% a consumului total de energie
primară până în anul 2020 la nivelul țărilor Uniunii Europene în raport cu
prognozele rezultate din extrapolare pe baza datelor statistice (EEA 2011 ).
În cazul spațiilor rezidențiale, creșterea eficien ței energetice presupune
utilizarea unor cantită ți mai reduse de energie în construcția și funcționarea
locuințelor, în scopul atingerii în aceeași măsură a standardelor de confort și
funcționalitate (Brandon et al. 1997 ). Economisirea energiei presupune într –
o anumită măsură creșterea eficienței energet ice, dar include suplimentar și
alte elemente, cum ar fi cele din sfera comportamentelor ecologice
(Assante -Duah 2002 ).
Etapa de construcție a unităților locative este decisivă sub aspectul
creșter ii eficienței energetice. Astfel , amplasamentul, orientarea , volumul și
altimetria clădirilor , materialele de construcție folosite, dimensiunile
ferestrelor etc. vor asigura economisirea energiei pe întreaga durată de viață

195
a imobilelor, dar și îmbunătățirea gradului de confort. Ulterior, în faza de
utilizare a spațiilor rezidențiale, modul de dotare și de operare a funcțiilor
locuințelor sunt elementele determinante pentru eficiența energetică.

7.3.2. Energiile regenerabile
Utilizarea surselor clasice de energie nu numai că este afectată de
reduc erea disponibilității acestora, dar este însoțită și de numeroase
consecințe negative asupra mediului, între care cele mai importante sunt
poluarea și intensificarea efectului de seră (Writght și Boorse 2011 ).
În gama de soluții identificate, foarte importante sunt sursele de energii
regenerabile. Acestea se pot dovedi, î n cazul spațiilor rezidențiale, o
alternativă viabilă economic și ecologic pentru asigurarea necesarului de
energie în regim autonom .
Din categoria energiilor regenerabile cu aplicabilitate dovedită în cazul
rezidențialului (Bosher 2008 ), se remarcă energia solară și cea eoliană în
primul rând , dar sunt utilizate de as emenea cea geotermală, a pompelor de
căldură etc. Sistemele de panouri fotovoltaice , ce generează electricitate ,
sunt din ce în ce mai accesibile pe măsura dezvoltării unei industrii de
producție în serie, în timp ce panourile solare destinate furnizării d e apă
caldă au început să devină o dotare standard pentru locuințele din zone cu
condiții climatice favorabile (Goudie 2006 ).
Energia eoliană nu este la fel de ușor de integra t în rezidențial , ea
presupunând existența unor piese în mișcare, un anumit nivel de detașare
fizică, poluare sonoră etc. Multe din aceste aspecte o fac să nu fie o soluție
viabilă pentru toate spații le geografice, deși favorabilitatea ei este unani m
recunoscută .
În același timp, pentru spațiile rezidențiale, energia din biomasă rămâne
extrem de importantă, fie în formele clasice de tip combustia lemnului, fie
reinventată sub forma unor tehnici moderne cum ar fi producția de
biocombustibili sau reac toarele de deșeuri organice .
Pompele de căldură reprezintă un mod modern de asigurare a confortului
termic în locuințe, ele presupunând acumularea de căldură din mediul
ambiant și canali zarea aceasteia în locuință, versatilitatea soluției
recomandând -o în mod deosebit pentru viitor.

7.3.3. Folosirea durabilă a resurselor de apă
Relația dintre spațiile rezidențiale și resursele de apă ridică mari
probleme în condițiile poluării corpurilor de apă, creșterii costurilor de
tratare pentru a o aduce la standardele d e potabilitate sau specifice altor
categorii de consum. Poluarea corpurilor de apă este determinată de
utiliz area în spațiile rezidențiale a unor substanțe toxice , greu de neutralizat
de mediu, apa fiind în multe situații mijlocul prin care se realizează
eliminarea acestora din gospodării .

196
Amplificarea necesarului de apă de calitate superioară pentru folosințe
menajere reclamă necesitatea eficientizării utilizării apei la nivelul spațiilor
rezidențiale.
Direcțiile de economisire a apei sunt variate, pornind de la reducerea
consumului și a pierderilor în interiorul reședinței, prin menținerea în stare
de funcționare a instalațiilor și ajungând la minimizarea consumului în
exterior, colectarea și folosirea cantităților provenite din pluvial (Tabel 7.2).
Cea mai importantă direcție este a conștientizării economisirii apei, a
schimbării comportamentului în raport cu volumele de apă potabilă ajunse
în gospodărie.
Tabel 7.2. Metode de econo misire a apei în cadrul spațiilor rezidențiale.
Direcții de economisire a apei la nivelul
spațiilor rezidențiale Reducerea consumului de apă potabilă
(eficiență și rezultate)
1. Reducerea pierderilor tehnice pe rețeaua
de distribuție (determinate de condu cte
fisurate, echipamente ineficiente,
evenimente accidentale) 10–20% (Arlosoroff 1995 ); 40% (Kallis și
Coccoss is 2003 )
2. Utilizarea de echipamente cu consum
de apă redus sau optimizat 37 % (Muthukumaran et al. 2011 ); 10,9–14,5
% pentru unele echipamente (Lee et al. 2009 );
50–80% prin spălarea vaselor cu mijloace
automat e (Berkholz et al. 2010 ); 50%
3. Minimizarea consumului de apă pentru
folosințe exterioare locuinței (irigarea
spațiilor ve rzi, activități de curățenie) 15,7% pentru irigarea spațiilor verzi (Willis et
al. 2011 ); 70% prin spălarea autovehiculelor în
centre dotate cu tehnologie modernă (Zaneti et
al. 2011 )
4. Adoptarea obișnuințelor de consum
orientate către economisire (în utilizarea
echipamentelor din bucătărie și baie) 33–54% prin utilizarea corectă a mașinilor de
spălat (Richter 2011 )
5. Colectarea și folosirea apei din
precipitații și reutilizarea ei în mod
adecvat 34% –92% (Richter 2011 ); 33.8% (Gavrilidis et
al. 2011 ); 40% (Muthukumaran et al. 2011 )
7.3.4. Tehnici și materiale de construcție cu impact redus asupra
mediului
Construcția spațiilor rezidențiale presupune consumuri importante de
materiale. Reducerea impactului asupra mediului determinat de exploatarea
și utilizarea materialelor de construcție impune utilizarea acelor elemente
care corespund următoarelor criterii:
– fabricate din materiale reciclate: majoritatea materiilor prime
reciclate necesită consumuri energetice mai reduse decât în producția
inițială, nu implică degradare prin activități de exploatare, asigură reducerea
cantităților de deșeuri ce necesită depozitare;
– naturale, regenerabile sau în cantități suficiente: printr -o exploatare
echilibrată, presupun disponibilitate continuă, integrare facilă în mediu și nu
determină dezechilibre (

197
– Fig. 7.1);
– produse prin tehnologii eficiente: se asigură astfel reducerea
pierderilor de material, a consumurilor energetice, a cantităților de deșeuri;
– disponibile local: presupun consumuri energetice mai reduse pentru
transport;
– remanufacturate, recondiționate sau refolosite: implică reducerea
cantităților de resurse exploatate pentru furnizarea de produse noi;
– reciclabile sau reutilizabile: se caracterizează prin proprie tăți care
permit includerea facilă la sfârșitul ciclului de viață în noi structuri;
– ambalate în elemente reciclate sau reciclabile: consumurile de
resurse și energie sunt reduse prin comparație cu ambalajele nereciclate,
generând cantități mai reduse de deșeuri;
– durabile: permit un ciclu extins de viață utilizabilă al produselor
extins și astfel necesită înlocuirea cu elemente noi, realizate prin consum
suplimentar de resurse, la un interval de timp mai lung.

Fig. 7.2. Locuință realizată din materiale naturale, regenerabile vegetale și
minerale, provenite din orizontul local, implicând o mai bună integrare în peisaj,
cheltuieli de transport mici, toxicitate minimă și impact redus asupra mediului
(comuna Mog oșoaia , județul Ilfov ).
Planificarea integrată în scopul reducerii generale a impactului
locuințelor asupra mediului , pe întreg ciclul lor de viață, se reflectă în
concepte cum sunt casa pasivă , independentă energetic (Schnieders și
Hermelink 2006 , Mahdavi și Doppelbauer 2010 , Audenaert et al. 2008 ),
casa verde , bazată pe panouri solare ori sisteme eoliene (Kohler 1999 ,
Dammann și Elle 2006 ) sau casa solară , ce utilizează o gamă variată de
instalații bazate pe pompe de căldură, sisteme solare complete, panouri
solare etc . (Voss et al. 1996 ).

198

7.3.5. Diminuare a cantităților de deșeuri
Spațiile rezidențiale sunt importante consum atoare de produse și surse
generatoare de deșeuri (Marshall 2011 ). Diminuarea cantităților de deșeuri
produse în cadrul spațiilor rezidențiale nu este o activitate în sine, ci
rezultatul unor comportamente premeditate orientate în acest scop. Dintre
aceste comportamente se pot reține :
– selectarea produselor cu durată de utilizare mare;
– evitarea produselor de unică folosință;
– achiziționarea de produse neambalate sau ambalate în moduri ce
presupun economisirea resurselor;
– prevenirea degradării alimentelor prin achiziționarea unor cantități
adecvate și stocarea în condiții corespunzătoare;
– reutilizarea bunurilor casnice care și -au încheiat ciclul de viață
pentru care au fost proiectate în alte moduri și scopuri;
– reciclarea bunurilor sau a unor părți componente ce se pretează
acestei acțiuni;
– repararea produselor ca re se defectează în loc de înlocuirea lor cu
unele noi;
– amenajarea de puncte de compostare a deșeurilor vegetale în cazul
locuințelor care dispun de o suprafață de teren corespunzătoare.
O direcție separată de acțiune pentru diminuarea impactului asupra
mediului implică eliminarea sau reducerea deșeurilor periculoase. Dată fiind
prezența unor substanțe periculoase în produsele utilizate în locuințe și
manipularea lor de către categorii de utilizatori neinformați și neinstruiți
privind riscurile potențiale, reducerea deșeurilor toxice rezultate trebuie să
fie o prioritate, mai ales că de regulă există substituenți eficienți.

7.3.6. Reducerea toxicității în spațiile rezidențiale
Spațiile rezidențiale moderne sunt construite și întreținute folosind o
gamă largă de ma teriale cu conținut de substanțe toxice. De asemenea, în
cadrul locuințelor se utilizează în diferite scopuri (igienizare, combaterea
paraziților, cosmetică și înfrumusețare, fertilizarea plantelor de apartament
etc.) numeroase alte elemente cu toxicitate ridicată (Marjorie Aelion și
Davis 2007 ). Reducerea toxicității în spațiile rezidențiale se poate realiza
prin utilizare a în mod exclusiv de materiale și produse non -toxice sau cu
toxicitate redusă la care se adaugă instalațiil e cu rol de control al calității
mediului (Lutzenhisier și Goss ard 1998 ), cum sunt de exemplu cele legate
de calitatea aerului interior .

7.3.7. Durabilitatea spațiilor rezidențiale
Conceptul de dezvoltare durabilă aplicat spațiilor rezidențiale implică o
abordare integrată a tuturor aspectelor negative și pozitive care ar putea

199
afecta condițiile de mediu și de viață ale locuitorilor, fie ele din sfera
economică, socială sau ecologică (Marshall 2011 , Munier 2006 ). Există
diferențe considerabile între o localitate organizată pe principii de integrare
armonioasă în mediu ( ecopolis ) și cele existente în prezent ( Fig. 7.3)
(Downton 2009 ).

Fig. 7.3. Elemente ca racteristice orașului convențional și ecopolisului (după
Downton 2009 ).

Majoritatea așezărilor au o relație uni direcțională cu mediul, bazată pe
exploatarea resurselor și serviciilor naturale, chiar abordările de tip

200
protecționist făcând o distincție netă între necesitățile umane și cele
ecologice, vizând în ultimă instanță doar o exploatare pe un termen mai
îndelu ngat. Spațiile rezidențiale atrag și utilizează cea mai mare parte a
resurselor și serviciilor furnizate de mediu la nivel local sau care au fost
delocalizate în raport cu locul consumului.
Dezvoltarea ecopolisurilor , noțiune introdusă în dezbaterea polit ică de la
nivel european de Comisia Attali ( OECD 2007 ), ca model -țintă de
dezvoltare durabilă, implică integrarea deplină a structurilor și funcțiilor
așezării umane în mediu pentru a obține beneficii maxime la costuri minime.
Coexistența armonioasă a clăd irilor rezidențiale și infrastructurii adiacente
lor, definește orașul verde durabil , către care migrează populația rurală , în
cautarea unui loc de muncă și a altor forme de confort a l locuirii.
Valorificarea mediului la nivelul local al rezidențialului pr esupune o
degradare imediată și directă, iar multe dintre măsurile și amenajările
întreprinse de autoritățile locale au tocmai rolul de a controla și contracara
consecințele negative.
Astfel, forma actuală de dezvoltare a așezărilor umane și implicit a
spațiilor rezidențiale creează probleme în aceeași măsură în care rezolvă
altele , reorientând studiile de ecologie urbană conform noului concept de
oraș durabil . Exploatarea delocalizată a resurselor necesare în raport cu
spațiul de consum nu înseamnă pentru comunitățile umane evitarea
consecințelor negative decât pe termen scurt. Din acest motiv, principiile de
funcționare a ecopolisurilor trebuie adaptate la nivelul spațiilor rezidențiale,
relevante în contextul schimbărilor actuale de mediu fiind:
– asigurare a unei echități sociale în paralel cu promovarea spiritului
implicării directe a rezidenților în gestiunea și administrația publică;
– asigurarea securității locuirii, precum și a stării de sănătate a
rezidenților și mediului;
– accesibilizarea serviciilor pub lice integrate cu dezvoltarea de sisteme
de reducere a impactului asupra mediului;
– optimizarea performanțelor energetice prin promovarea energiilor
neconvenționale și reducerea consumului;
– dezvoltarea de spații rezidențiale care să respecte mediul;
– reabili tarea terenurilor contaminate sau degradate rămase după
dezafectări sau relocări industriale, pentru a le face atractive pentru
dezvoltarea investițiilor rezidențiale, în scopul evitării agresării arabilului;
– construirea de clădiri rezidențiale, care să nu contrasteze cu peisajul
și climatul local, utilizând materiale locale pentru construcții, cu toxicitate
redusă.
Implementarea acestor principii, deși logică pentru orice comunitate
umană, este încă dificil de gestionat și acceptat de către o societate car e deși
este extrem de dinamică, conști entizează foarte puțin cauzele, modul de

201
manifestare și efectele disfuncționalitățil or de mediu pe care le generează, le
întreține și le receptează .
Spațiile rezidențiale trebuie să devină spații generatoare de armon ie
urbană, și nu forme forme segregative care să amenințe coeziunea socială ,
starea mediului și competitivitatea economică la scară locală , regională și
globală .

202
Despre proiect

Lucrarea a fost elaborată pe baza cercetărilor, observa țiilor de teren și
prelucrării datelor , în vederea realizării obiectivelor proiectului PN II IDEI
– Proiecte de Cercetare Exploratorie, Cod grant 1925 – Metodologia
evaluării integrate a calității mediului în spațiile rezidențiale din zonele
metropolitane , contract nr. 1012/2 009, finanțat de UEFISCDI .
Derulat în perioada 2009 –2011 și coordonat de p rof. univ. dr. Maria
Pătroescu, proiectul a fost implementat de un colectiv de cercetători din
Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact
(CCMESI) – Universit atea din Bucure ști, alcătuit din c onf. univ. dr. Ioan –
Cristian Iojă, c onf. univ. dr. Laurențiu Roz ylowicz, l ect. u niv. dr. Gabriel –
Ovidiu Vânău, a sist. univ. dr. Mihai Răzvan Niță și d r. Annemarie -Daniela
Iojă, cărora li s -au alăturat pe parcurs cercetător i, doctoranzi și masteranzi
cu preocupări în domeniu .
Obiectivul general al proiectului a fost acela de a elabora o metodologie
de evaluare a proiecției modificărilor actuale ale parametrilor de mediu din
zonele metropolitane în calitatea mediului. Pentru atingerea obiectivului
general s-au desfășurat mai multe activități specifice dintre care rețin
atenția :
– identificarea parametrilor de mediu cu influență asupra calității
mediului din spațiile rezidențiale;
– selectarea metodelor utilizate în spa țiul UE în evaluarea integrată a
stării mediului spațiilor rezidențiale, aplicabile în zonele metropolitane din
România ;
– identificarea indicatorilor reprezentativi de evaluare a calității
mediului;
– inventarierea categoriilor de surse de degradare a mediului cu
proiecție în starea mediului spa țiilor reziden țiale;
– evaluarea importanței schimbărilor în modul de utilizare a terenului
și a rolului relațiilor conflictuale dintre zonele funcționale urbane în
degradarea calității mediului în spațiile rezidențiale;
– elaborar ea matricei de evaluare integrată a stării habitatului intern și
extern din spa țiile reziden țiale;
– identificarea metode lor eficiente de îmbunătățire a calității locuirii în
spațiile rezidențiale.
Abordarea metodologică propusă în cadrul proiectului a avut în vedere
evidențierea cu claritate a relației dintre calitatea mediului , spațiu l
rezidențial și confortul locuirii . În acest sens, au fost utilizate mijloace și
tehnici de cercetare diverse, pornind de la analiza bibliografiei existente și

203
realizarea de o bservații de teren, aplicarea de chestionare, cartarea unor
elemente ale mediului sau spațiilor rezidențiale și până la utilizarea de
echipamente și senzori pentru monitorizarea parametrilor de calitate a
mediului intern și extern.
Importanța și actualita tea evaluării integrate a calității mediului în
spațiile rezidențiale din zonele metropolitane este demonstrată și prin
numeroasele politici și strategii existente la nivel internațional care vizează
îmbunătățirea calității locuirii (Habitat I, Agenda 21, Habitat II, Agenda
Locala 21, Carta europeana a urba nismului, Declarația Mileniului etc.), dar
și de caracterul accelerat, atât al modificărilor parametrilor de mediu, cât
mai ales a dezvoltării suprafețelor rezidențiale în zonele metropolitane.
Unul din elementele centrale ale proiectului a fost formarea și
perfecționarea tinerilor cercetători , membri ai echipei. Stagiile de pregătire
realizate în cadrul GEOPHILE – Centre de recherches de l'Ecole Normale
Supérieure Lettres et Sciences Humaines Lyon , Franța și Bergische
Universität Wuppertal – Fachbereich Mathematik und Naturwissenschaften,
Germania au permis membrilor echipei să își dezvolte abilitățile de utilizare
a aparaturii pentru măsurători de teren (sampling, GC, LOPAP, ozonometru,
actinometru – intensitatea radiatiei solare, DOAS etc.), a celei de laborator
(GC-MS, MS cu diferite metode de ionizare la presiune: API, APCI, APPI,
APLI; HPLC -MS, FTIR), însușirea metodelor statistice și software , în
vederea evaluării datelor experimentale și interpretare a lor prin simulare
matematică.
Finalizarea tezelor de doctorat ale celor trei doctoranzi, membri ai
echipei proiectului, se constituie într -un rezultat semnificativ. De asemenea,
sprijinul logistic acordat de echipă unui număr de 5 doctoranzi și peste 20 de
masteranzi, a contribuit la formarea unei resurse umane capabile în orice
moment să perfec ționeze metodologia cercetării în domeniul calită ții
mediului spa țiilor reziden țiale.
Un alt rezultat al proiectului este fundamentarea unor metodologii noi,
prin obținerea unor rezultate științifice de vârf în scopul creșterii vizibilității
cercetării românești și a transferării ulterioare a rezultatelor în practica
socio economică, dar și prin creșterea implicării sociale ori găsirea de soluții
științifice care s ă susțină dezvoltarea colectivită ților locale și să
îmbunătățească calitatea vieții pentru comunitățile umane. Rezultatele
proiectului au fost utilizate în îmbunătățirea eficienței procesului didactic în
ciclurile de licen ță, masterat și doctorat, la disci plinele Geografia mediului,
Evaluarea multicriterială a mediului , Monitoringul integrat al stării
mediului , Perturbări antropice ale circuitelor biogeochimice majore ,
Evaluarea impactului asupra mediului , Fundamentele conservării
diversită ții biologice etc.
Rezultatele obținute, apreciem că au proiecție în activitatea urbanistică,
reliefând clar zonele cu probleme datorită dezechilibrului dintre suprafețele

204
construite și calitatea mediului, domeniul imobiliar, contribuind la
cunoașterea calității mediului, aspect ce reprezintă un parametru important
în selectarea locuințelor, planificarea teritoriului și mediului din perspectiva
ecologiei umane și economie în general.
Proiectul a promovat egalitatea de șanse de implicare, fără a ține cont
de sex, religie, e tnie ori alte criterii, precum și normele de etică.

Rezultatele proiectului

Cărți și capitole în cărți
1. Interfața spațial -funcț ional ă dintre municipiul Bucure ști și teritoriul
suport al acestuia, Vânău G.O. (2011), Editura Universitară, București .
2. Natural Resources Conservation in the Influence Areas of Cities: A Case
Study on Bucharest, Romania , Niță M.R., Niculae M.I., Onose D.A.,
Pătroescu M., Vânău G.O., Ciocănea C.M. (2012) în Green and Ecological
Technologies for Urban Planning: Creating Sma rt Cities , Ozge Yalciner
Ercoskun (ed.), IGI Global .

Teze de doctorat
1. Calitatea mediului în spațiile rezidențiale din municipiul București,
Bănu ță (Iojă) A.D. (2009), Facultatea de Geograf ie, Universitatea din
București.
2. Interfața spațial -funcț ional ă dintre municipiul Bucure ști și teritoriul
suport al acestuia , Vânău G.O. (2009), Facultatea de Geografie,
Universitatea din București .
3. Dinamica rezidențialului în zona metropolitană a municipiului București
și proiecția ei în starea mediului , Niță M.R . (2011), Facultatea de
Geografie, Universitatea din București .
4. Extinderea franjei rur -urbane a orașului Craiova și impactul asupra
mediului , Avram S.I. (2011), Facultatea de Geografie, Universitatea din
București.
5. Metode de evaluare a reconversiei peisajului industrial în starea
mediului municipiului București, (2012), Mirea D.A., Facultatea de
Geografie, Universitatea din București.

205
Articole științifice
1. Iojă I.C., Niță M.R., Pătroescu M., Rozylowicz L., Vânău G.O. Dog
walkers’ vs. other park v isitors’ perceptions: The importance of planning
sustainable urban parks in Bucharest, Romania , Landscape and Urban
Planning, Volum 103 (1), 2011, p p. 74–82.
2. Pătroescu M., Vânău G.O., Niță M.R., Iojă I.C., Iojă A.D. Land use
change in the Bucharest Metr opolitan Area and its impacts on the quality of
the environment in residential developments , Forum geografic. Studii și
cercetări de geografie și protecția mediului, 10 (1), 2011, p p. 117 –186.
3. Iojă I.C., Onose D.A., Niță M.R., Vânău G.O., Pătroescu M., Gavrilidis
A.A., Saghin I., Zarea R. The conversion of agricultural lands into built
surfaces in Romania , Proceedings of the 2nd International conference on
Urban Sustainability, Cultural Sustainability, Green Development, Green
Structures and Clean Cars, Recent Researches in Urban Sustainability and
Green Development, 2011, p p. 115 –120.
4. Iojă I.C., Niță M.R., Ciocănea C.M., Cucu A.L., Onose D.A., Iojă A.D.
The Endowment of Residential Spaces with Domestic Appliances in
Bucharest – Indicator in Environmen tal Quality Assessment , Proceedings of
the 2nd International conference on Urban Sustainability, Cultural
Sustainability, Green Development, Green Structures and Clean Cars,
Recent Researches in Urban Sustainability a nd Green Development, 2011,
pp. 125 –129.
5. Iojă C.I., Onose D.A., Cucu A.L., Chervase L. Changes in water quality
in the lakes along Colentina River under the influence of the resiential areas
in Bucharest, Selected Topics in Energy, Environment, Sustainable
Development and Landscaping , 2011, pp. 164 –169
6. Pătroescu M., Iojă I.C., Onose D.A., Vânău G.O., Cucu A.L., Cărcăle R.,
Ciocănea C.M. Noise and air quality assessment in an urban tissue. Case
study: Stefan cel Mare Street, Bucharest , Studia Geographia 3(1), 2011, p p.
123–135.
7. Pătroesc u M., Niță M.R., Iojă I.C., Vânău G.O. New residential areas in
Bucharest Metropolitan Area, location, type and characteristics , Real Corp
2009 Proceedings, 2009, p p. 767 –772.
8. Pătroescu M., Niță M.R., Iojă I.C., Vânău G.O. The ecological footprint –
indicator for analysing the environmental impact of residetial surfaces in
metropolitan areas. Case study Bucharest Metropolitan Area , Real Corp
2009 Proceedings, 2009, p p. 887 –892.
9. Pătroescu M., Iojă I.C., Rozylowicz L., Niță M.R., Iojă A.D., Vânău
G.O., Onose D.A. Indoor air quality in Bucharest housings in the

206
framework of present environment changes , Forum Geografic, 9 (1), 2009,
pp. 97 –106.

Comunicări științifice
1. Proiecția insulei de căldură urbana în calitatea habitatului intern din
spațiile rezid ențiale metropolitane , Pătroescu M., Iojă I.C., Niță M.R., Iojă
A.D., Rozylowicz L., Vânău G.O. (2009), Al 4 -lea Simpozion Internațional
de Geografia Mediului – Mediul Actual și Dezvoltarea Durabilă, Iași, 16 –18
octombrie.
2. Proiec ția factorilor de influe nță ai calit ății aerului interior din spa țiile
reziden țiale ale Zonei Metropolitane a Municipiului Bucure ști, Pătroescu
M., Iojă I.C., Iojă A.D., Vânău G.O., Niță M.R. (2009), Sesiunea Anuală de
Comunicări Științifice a Facultății de Geografie, U niversitat ea din
București, 21 n oiembrie .
3. Dinamica spațială a insulei de c ăldura în Zona Metropolitana a
Municipiului Bucuresti , Iojă I.C., Niță M.R., Vânău G.O., Onose D.A.
(2009), Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice a Facultății de Geografie,
Universitate a din București, 21 noiembrie .
4. New residential areas in Bucharest Metropolitan Area, location, type and
characteristics , Pătroescu M., Niță M.R., Iojă I.C., Vânău G.O. (2009), Real
Corp 2009, Sitges, Spain, 22 –25 aprilie .
5. The ecological footprint – indicator for analysing the environmental
impact of residetial surfaces in metropolitan areas. Case study Bucharest
Metropolitan Area, Pătroescu M., Niță M.R., Iojă I.C., Vânău G.O. (2009),
Real Corp 2009, Sitges, Spain, 22 –25 aprilie .
6. Impacts of land us e change on Environmental quality within Residential
areas of Bucharest Metropolitan area , Vânău G.O., Niță M.R., Pătroescu
M., Iojă I.C., Rozylowicz L., Iojă A.D. (2010) The First Romanian –
Bulgarian -Hungarian -Serbian Conference Geographical Research and
Cross-Border Cooperation within the Lower Basin of the Danube,
Universitat ea din Craiova, Craiova, 23 -26 septembrie .
7. Urbanizarea reziden țială – formă de presiune asupra st ării mediului î n
zona metropolitan ă a municipiului Bucure ști, Pătroescu M., Vânău G .O.,
Niță M.R., Iojă I.C., Rozylowicz L. (2010), Al 5 -lea Simpozion
International “Mediul actual și dezvoltarea durabilă / Present Environment
and Sustainable Development”, Universitatea “Al.I.Cuza” Ia și, Facultatea
de Geog rafie si Geologie, Iasi, 15 -17 octombrie .

207
8. Proiec ția conversiei platformelor industriale din Sectorul 5 al
Municipiului Bucure ști în starea mediului ecosistemului urban , Mirea D.A.,
Patroescu M., Șindrilar R. (2010), Sesiunea Știintifică Internațională
Geografie ș i Educa ție, Universitat ea din Bucureș ti, Facultatea d e Geografie,
29 septembrie –3 octombrie .
9. Residents’ perception of the drinking water quality – indicator of the
environmental quality in residential areas of Bucharest , Iojă I.C., Pătroescu
M., Vânău G.O., Niță M.R., Onose D .A., Iojă A.D. (2011), The 19th
International Conference on Environmental Indicators (ISEI), Technion,
Haifa, Israel, 11 –14 Septemb er.
10. Agricultural lands losses due to constructed surfaces expansion in the
Bucharest –Ilfov development region , Pătroescu M., Iojă I.C., Niță M.R.,
Vânău G.O. (2011), INSPIRE Conference 2011, Edinburgh, United
Kingdom of Great Britain and Northern Ireland , 27 June –1 July.
11. Industrial Lanscape Evolution in Bucharest’s 4th district , Mirea D.A.,
Vânău G.O., Niculae M.I., Din că C. (2011), New Trends in Geographical
Research of the European Space International Symposium, Timișoara, 13 –
14 May.
12. The conversion of agricultural lands into built surfaces in Romania , Iojă
I.C., Onose D.A., Niță M.R., Vânău G.O., Pătroescu M., Gav rilidis A.A.,
Saghin I., Zarea R. (2011), 2nd International conference on Urban
Sustainability, Cultural Sustainability, Green Development, Green
Structures and Clean Cars (USCUDAR '11), Prague , Czech Republic , 26–28
September .
13. Residential Areas – Key for Sustainable Development of Urban Areas in
the Framework of Current Environmental Changes , Iojă C.I. (2011), 2nd
International conference on Urban Sustainability, Cultural Sustainability,
Green Development, Green Structures and Clean Cars (USCUDAR '1 1),
Prague , Czech Republic , 26–28 September .
14. Dinamica spațială și temporală a peisajului industrial în sectorul 3 al
Municipiului București și proiecția în starea mediului , Pătroescu M., Delia
Adriana Mirea, Cristiana Maria Ciocănea (2011), the VI – th edition of the
International Symposium Present Environment And Sustainable
Development, Iași, 14 –16 October ;
15. Land price and environmental quality in large habitats from Bucharest ,
Romania, Onose D.A., Vânău G.O., Ciocănea C.M., P atroescu M. (2011),
International Conference Environment – Landscape – European Identity,
București, 4 –6 November.

208
16. Landscape analysis using urban morphology in 3rd District of
Bucharest – Romania , Ciocănea C.M., Cucu A.L., P atroescu M. (2011),
International Conference Envi ronment – Landscape – European Identity,
București, 4 –6 November.

Alte rezultate
Organizarea workshopului Environmental quality in residential spaces from
metropolitan areas , 4 noiembrie 2011, Hotel Minerva , București cu
participare internațională (Români a, Elveția, Suedia, Germania, Italia,
Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia, Turcia, Iran, Algeria, Macedonia, Cehia,
Polonia, Egipt)
Organizarea Simpozionului Național al Studenților Geografi , Edițiile 17 -19,
la care au prezentat comunicări științifice studen ți din centrele universitare
Iași, Oradea, Timișoara, Craiova, Suceava, Cluj -Napoca, Târgoviște și
București.

209
SUMARRY

INTEGRATED ASSESSMENT OF ENVIRONMENTAL QUALITY
IN RESIDENTIAL AREAS

Residential areas are a fundamental component of any stable human
settlement (Suditu 2005 ), consisting of assemblies of houses, infrastructures
and related equipment (commercial areas, green spaces, cultural and
educational spaces etc.) (Ianoș 2004 ).
The residential area is the element around which revolves inhabitants ’
existen ce of a city and to whom are subordinated consistently and to a large
extent the other functions and structures of the human settlement (Ianoș
2000 ).
The residential areas are structures marked by the deep changes
occurred in terms of characteristics, relations and responses of the natura l
environmental components (White 2002 ). Thus, in the environment of the
residential areas , there are various imbalances that o ccur, concerning the
functioning of the natural ecosystems and that are transposed in the
inhabitants ’ quality of life (Downton 2009 ). Modern cities are able to
counteract on long term the negative effects, either by exporting the
environmental problems to the bordering areas, (Wali et al. 2010 , Berkowitz
et al. 2003 ), either by increasing sustainability (Munier 2006 , Langston și
Ding 2001 , Verhoef și Nijkamp 2002 , White 2002 ).
Environmental quality assessment in residential a reas implies carrying
out some multidisciplinary and very complex investigations (EPA 1995 ,
Wong et al. 2009 ), which should focus on information that is collected
through more precise and more flexible methods. The complexity of the
environmental quality approach in the residential areas is determined by a
number of issues, such as:
– Diversity – given by the residents (n umerical and social distribution;
density; behaviours influenced by the educational, social and economic
level, traditions and habits, age, gender; differential access to services;
housing models) (Nae 2009b ) and at the urb an structure level (residential
area layout in a geographic, social, economic, cultural, historical and urban
context) (Ianoș 2004 );
– High fragmentation – residential areas are not unitary structures,
with homogen ous action, but very dissipated structures that are aleatory in
terms of aggressiveness (Brandon et al. 1997 );
– Impossibility of the environmental risk control – only by preventive
actions (for example, prohibiting the domestic use of some substances and

210
limiting their occurrence in the living spaces) and precautiona ry ones
(especially information, education and awareness actions) (Bosher 2008 );
– Limited resources of the administrative institutions – that have to
address with priority the social and economic issues (Iojă et al. 2011a );
– Interrelatedness with other society issues (conflicts, social
segregation, economic difficulties, access facilitation to a proper shelter or
to public services and infrastructures) (Roah et al. 2005 ).
Residential areas can grow their aggressiveness through individual
(isolated) or collective gestures. Their importance in a urban structure is as
difficult to estimate as thei r number is higher and their homogeneity level is
lower (Santin 2011 ).
The methodologies for assessing the environmental quality in the
residential areas must contain the following steps (Fig. e1):
a. Evaluating the land suitability f or residential area layout is
necessary for knowing permanent and circumstantial characteristics
determined by natural and social agents (Eisner et al. 1992 ). Evaluating the
land suitability for residential areas should highlight among others the
permanent vulnerability categories (for example, the high radioactivity
level, the groundwater low de pth, the remanence of some physical, chemical
and biological contaminants), as well as the necessary interventions for
limiting the restrict ions or for enhancing the land suitability (Steiner și
Butler 2007 ).
b. Identifying the permanent and accidental perturbation sources of the
physical, chemical an d biological environmental properties in the
residential areas, as well as the factors that can condition their
aggressiveness. The main environmental quality determinants in the
residential areas from the human settlements are the local conditions and the
disturbance/degradation sources (Koren and Bisesi 2002 , Levin 1992 ,
Wolkoff and Kjaergaard 2007 ), whose interaction is regulated by permanent
and accidental factors of influence (Pătroescu et al. 2011a ).
c. The external and accidental disturbance/degradation sources, which
are permanent and opportunistic, bring physical, chemical and biological
contaminants in the residential areas, contaminants that can produce
perceptible cha nges in the environmental quality (Levin 1992 ). The
permanent disturbance/degradation sources refer to those that have a
continuous influence on the residential areas, whether they are place d in the
external environment ( industrial or medical sources, road, rail or air
transports, other residential areas, commercial areas etc.) or in the internal
environment (building and finishing material , heating, ventilation and air
conditio ning systems) (Iojă 2008 ). Their contribution is completed by the
presence of the circumstantial disturbance/degradation sources, dependent
on the population consumption patterns: specific activities, the use of the
existent equipment, pets etc. (Iojă et al. 2011a ).

211

Fig. e1 – Methodology for environmental quality assessment of
residential areas

212

d. Description of the environmental externalities generated by
disturbance/deg radation sources. The disturbance/degradation sources
generate externalities with a certain potential of modifying the
environmental quality in the residential areas. (Jim and Chen 2009 ). These
externalities are translated by consumption (energy, space, water, building
materials, fuels, ferrous and non -ferrous minerals, food etc.) and
contaminants (physical, chemical and biological) (Assante -Duah 2002 ,
Lutzenhisier and Gossard 1998 ).
At the consumption level, be sides the supposed volumes, it is also
necessary to know the supply basins, the dysfunctions designed through
exploitation and transport, the potential trends, the resource sustainability
(Gerbens -Leenes et al. 2010 , Schleich and Hillenbrand 2009 , Verhoef și
Nijkamp 2002 ), facts that have to be permanently reported to the direct and
indirect influence factors, such as the number of people and their structure,
the residential size, the income level, the adopted consumption p atterns, the
characteristics of the adjustments that have already been made (for example,
thermal insulation) (Stanciu 2006 ).
At the contaminant level, it is compulsory to know t he direction of
manifestation ( towards the residential areas or from them), the proportion,
the toxicity, the transport mechanism, the behaviour and their capaci ty to
associate with other contaminants (Baker et al. 2001 ).
In the case of the contaminants generated by the residential areas as
domestic wastewater, waste, air pollutants or organisms, their dimensions,
their co mposition, their aggressiveness , their projection at a local, regiona l
and global level have to be evaluated (Assante -Duah 2002 , Baker et al.
2001 ).
e. Evaluating the environmen tal quality in the residential areas as a
result of the environmental externalities. The general framework and the
disturbance/degradation sources influence the shaping of the environmental
quality that can be evaluated through determination , processing an d
interpretating the values of some environmental indicators and indices .
(Iojă 2008 ). Environmental indicators and indices should provide a
comprehensive and correct picture of the environment in the residentia l
areas, namely the interior and exterior environmental quality, the water
quality, the noise and vibration level, the light intensity etc.
f. Evaluating the exposure of the residents’ categories to physical,
chemical and biological parameter changes from t he internal and external
environment, as well as the exposure consequence. The environmental
quality in the residential areas has a direct projection in terms of residents’
health level and comfort who perceive differently the environmental quality
degrada tion from the residential areas according to their age, gender, health
status, sensitivity to certain substances or combinations of substances

213
(Kuehn et al. 2007 , Lindvall 1992 ). Residents exposure is dependent on the
duration (how much time they spend in the dwelling, for how long they
have been exposed to different pollutants), exposure mode ( undertaken
activit ies), ways of interacting with the contaminants (ingestion, inhalation,
skin contact) and the synergic character of the exposure (Baker et al. 2001 ).
Residents exposure can induce changes in the social relations, in the living
costs, but mostly in the population health status, leadi ng sometimes even to
death (Iojă et al. 2011a ).
Thus , besides the population health status decay (Koren and Bisesi
2002 ), a consequence of the residents’ exposure is linked to the
development of new conflicts. The improper waste and wastewater
management, the bad odours, noise (especially during rest periods),
insecurity generated by animal breeding for per sonal consumption or for
companies are among the most common externalities that generate social
conflicts at the residential areas level.
g. Identi fying the categories of adaptation reactions to changes in the
environmental quality. Anticipating and identifying issues concerning the
environmental quality in the residential areas requires an internal reaction of
the owners and/or of the lodgers and an external one, in terms of the
administrative institutions responsible for:
– territorial planning , for a sustainabl e management in the use of
space and territorial resources (ensuring public services availability for all
the residential areas, avoiding the development of new territorial conflicts
that can have a projection at the residential areas level, blocking the
residential development in spaces with conservative value or in spaces that
are exposed to natural and/or technological risks with high intensity and
frequency;
– habitation , for promoting measures that aim at increasing and
diversifying the living space o ffer, discouraging the aggressive living
models towards environmental quality and economic inefficient on short,
medium and long term;
– health and public safety , to increase housing security (removal of the
elements that generate insecurity in the resident ial areas, development
programs for decreasing their occurrence);
– consumer protection , for l imiting the hazardous substance inputs in
the residential areas (biocides, pesticides, prolonged or short term use
products);
– education, for public information an d awareness on sustainable
living patterns, on the incidence of the internal and external
disturbance/degradation sources on the health and the comfort of living, the
implications of the environmental externalities generated by the residential
areas;

214
– environmental protection, for developing instruments that quantify
the environmental externalities generated by the residential areas,
monitoring and controlling the emissions of physical, chemical and
biological contaminants from external degradation sources located in their
proximity and developing adaptable sustainable solutions to the current
environmental changes.
These reactions should target conservation, prevention, protection, repair
and adjustment measures, applicable to the residential structures a nd
disturbance/degradation sources (Steiner and Butler 2007 ). Knowing these
reactions and evaluating their role in improving the environmental quality in
the residential areas is essential for promoting some eco -living models.
(Brandon et al. 1997 ).

Evaluation of land suitability for residential areas
To avoid the emergence of new imbalances in the environment, the
changing of the land use in order to develop residential areas should take
into account the following:
– competitiveness and health status of the sites (Goddard et al. 2010),
integrati ng their natural, economic or social characteristics, neighbour ing
properties connected with complementary facilities, relationships and
specific vectors. (Halfa cree 2012 , Pătroescu et al. 2011b , Rojanschi and
Bran 2002 ).
– residential investment opportunity (Henderson and Thisse 2004)
depending on the ec onomy, living standards, the demand for housing units,
real estate market trends, especially given by the permissiveness of the legal
framework for converting non -residential to residential areas (Ioja et al.
2011a).
– the social, economic and ecological consequences (Wright and
Boorse 2011) generated by the land conversion to residential areas, which
depend on the land capacity to filter, amplify or direct environmental
externalities (Hasse and Lathrop 2003).
Health state of residential areas represents the result of synergetic action
of several natural, soc ial, urban and economic factors (Ioja 2008) , including:
– information on the foundation conditions (substrate stability,
permeability rock, resistance, frost depth, groundwater depth);
– information on the load of the site with physical , chemical or
biological contaminants (radioactivity, electromagnetism, loading with
heavy metals, organic persistent pollut ants, populations of organisms);
– the specific features of the neighbouring areas (natural and
anthropog enic ecosystems that can be considered improvers or aggressors of
the envi ronment in residential areas);
– characteristics of the existing artificial areas (defence systems
against nat ural and anthropogenic hazards);

215
– relationship between natural and anthropo genic components (vector
transfer of matter and energy flowing, way of emerging neighbouring
territorial systems) (Downton 2009, EPA 2001, Martin et al. 2004, Pratt
2010, Chapman 1996).
There is a separation with natural elements as top ones (topostability of
the substrate, ground water depth, proximity to forest areas and water and
local climate conditions). To these are added factors resulting from the
interaction of the natural with anthropogenic action manifestation of urban
heat island, the occurrence of natural and technological risks, attractiveness
of natural, semi -natural or planted elements), but also economic factors
(related to cost -benefit analysis and market prices) (Nita 2011).
The natural environment represents the base and the development f or
any human activity (Wali et al. 2010). Residential areas are no exception,
and the natural elements and their functionality make poss ible a three level
development.
Location , determines the sustainability or the restrictiveness of
developing residential surfaces in certain areas. Thus, areas with a stable
substrate, without excessive moisture processes in the soil and producing
low risk climate are preferred for the development of residential areas, while
areas with manifestation of geological, geomorpho logic, hydrological and/or
with extreme weather hazards are avoided by this type of human use.
Technical characteristics . Apart from the architectural or the artistic
component of certain residential areas, as a result of the ownership cultural
level or o f the socio -cultural trends, the natural environment elements cause
directly several technical building characteristics (the type of the roof and its
slope, the number of floors, orientation, building materials) and the
organization of residential areas (d istance between buildings, structure of
the streets and infrastructure, land use coefficient).
Frequently, the psychological component makes certain areas to be
considered suitable for the development of residential areas just because
they are close to th e natural elements that give personality or attractiveness
(green areas, water surfaces). This motivation is often more powerful than
the economic or social component, and the social identity level, which
residents want to achieve by placing houses in such areas, is being
considered the first one in this matter.

Residential areas – receiver of the problems generated by
environmental degradation sources

The environmental internalities and externalities which make their
presence sensed in the residential a reas have very diversified generating
sources. This is why is imperious to establish both their place and role in
defining the housing quality and the health state of the residents and

216
buildings and their exterior projection. Among those, the population’s
consumption patterns and the exterior degradation sources are important
factors determining the environmental quality in residential areas.

Population’s consumption patterns
257 questionnaires were applied in Bucharest with the aim of
identifying differen t manners of satisfying the human needs in the
residential areas. Their content was focused (Fig. e2) on the following
modules: habitation, alimentation, house cleaning, hygiene and aesthetics,
safety and recreation.

Fig. e2 – Modules for assessing popu lation’s consumption patterns in Bucharest

Housing module
Of the households where questionnaires were applied in Bucharest,
those with two and three rooms have the biggest share (36.4%, respectively
37.9% of the total). The residences with one room and th ose with more than
five rooms have the smallest shares (8.3%, respectiv ely 4. 5%).
The average surface of the residence was 67.8 m2 [10-220; ±29.4], the
living area per inhabitant de 26.05 m2/inhabitant [3 -96; ±13.3], and the
density of inhabitants per room 1.18 persons [0.33 -3.85; ±0.5].
Five categories of housing models were identified by analyzing the
values of those indexes and comparing them with the minimum
requirements in the Housing Law no. 114/1996:
– precarious housing model with a reduced residenti al surface and a
high density of inhabita nts (3% of the analyzed housing units ); this model

217
appears in the segregated neighborhoods (Ferentari, Giulești -Sârbi etc) and
in the households with a very low income, in some cases being associated
with deficient access to some public service s (water, sanitation, sewerage
etc);
– lower -average housing model corresponds to 10% of the analyzed
households . They are characterized by a high vulnerability to the
degradation of living conditions determined by the insufficie nt surface or
the high number of inhabitants. This model is specific to the buildings with
comfort II or single -family housings which are frequently encountered in the
proximity of industrial areas of Bucharest (Republica, Faur, IMGB);
– average housing mod el is the one characterized by values of the
housing indexes corresponding to the spe cific situa tion of the majority of
residential areas in Bucharest (58%) having average values for the analyzed
parameters:
– average -superior housing model corresponds to 22 % of the analyzed
households where the housing indexes have values above the average. It is
characteristic for the residential areas located peripheral in relation with
many urban facilities;
– luxury housing model corresponds to an extended living area and a
low number of inhabitants (7% of the analyzed housings); this model is
encountered in the old luxury neighborhoods of Bucharest (for example
Kiseleff) and in some new residential areas (individual and collective)
usually located near green areas.

Energy module
Five methods of producing thermal agent were identified in the
housings in Bucharest:
Centralized heat supply network (60% of the analyzed households ) has
the advantage of delocalizing the environmental problems in relation with
the residential are as and focusing them near the thermal power plants which
usually are situated at a safe distance from the living areas.
Central heating system (12% of the analyzed households ) represents the
most efficient form of producing thermal agent from an economic a nd
ecological perspective. It is characterized by flexibility in operation
(permanent and rapid adaptation to the meteorological conditions and the
residents’ needs) and minimum loses on the network ( Enach e, Colda and
Damian 2006 ). This method of producing thermal agent is specific to the
new residential complexes.
Domestic boilers (25 % of the analyzed households ) are equipment
which started to replace the classical heating systems. The disconnection
from the centralized heat supply network assures a momentary economic
efficiency but causes important problems related with the management of

218
interior environmental quality, especially when the pollutants resulted from
the gas burning process aren not properl y managed.
Electrical equipment (electric heaters, radiators) are utilized especially
in the households disconnected from the public system (2% of the analyzed
housings) and in combination with the centralized heat supply network
(especially in households with children under 6 years). The main issue with
this equipement is the high consumption of electricity.
The use of cookers for housing heating (1% of the households use only
this method, 6% are using it complementary to other systems) may produce
seriou s consequences on the air quality if the buildings’ ventilation is poor.
Indirectly , it can produce living dysfunctions or may affect the population’s
health state (Enache et al. 2006 ).
Air conditioners are present in 41% of the analyzed households , in most
of the cases (75%) existing only one unit. The large number of units per
housing (maximum five in the analyzed housings) is associated with the
surface of the living area. The endowment level with air conditioners in the
analyzed households is defined by a share of 178 units at 1000 inhabitants
and a v alue of 0.55 units per housing.
Air conditioners are frequently utilized between June and September,
the daily duration of use being of 4.5 hours. 73% of the questioned residents
said they didn’t know the specific cooling agent used in the air conditioner s,
25% indicated the Freon and 2% didn’t answer the question. Important to
mention is that currently 60% of the air conditioners on the Romanian
market utilize Freon CFC -12 which is extremely aggressive for the
population’s health and is included between t he gases affecting the ozone
layer (Roah et al. 2005 ). Most of the units were bought in the last 5 years
(82%) and 61% of them were refilled with cooling agent at least once.

Alimentation module
The alimentation significantly influences waste quantity, composition
and consumption of water and energy (Gerbens -Leenes et al. 2010 ). Food
preparation at home represents an activity focused to satisfy a physiological
need and characterize 98.1% of the analyzed housings in Bucharest. In 37%
of the cases the food preparation is a daily activity.
Cockers and cooking machines are used for food preparation. In 97.2%
of the cases they function with gas and in 2.8% they utilize electricity or
wood. Their presence is in relation with the connection to the gas supply
network or with the possibility of obtaining gas cylinders. The housings’
endowment level is of 320 cookers at 1000 inhabitants.
The use of refrigerators and freezers is also in relation with
alimentation. It is imposed by the climatic c onditions and by the absence of
additional household annexes, like cellars. They are present in all the
analyzed housings, the endowment level being of 352 refrigerators at 1000

219
inhabitants (1.08 units per housing). 51% of them utilize ecological cooling
agent and 77% are at least part of Class A (energetic efficient). 45% of the
refrigerators are between two and five years old.

Cleaning, hygiene and aesthetics module
In the analyzed housings from Bucharest, the las t renovation is mostly
1-3 year old (35. 2%), only in 9.1% of the housings being older than 10
years. Renovations suppose both the removal of some problems which
accumulate over time (for example dampness, microorganisms’ presence)
and the introduction, through finishing, of new substances and ma terials
(washable paints, laminate flooring). Thus , finishing and interior
decorations bring a significant contribution of volatile organic compounds,
particulate matter, ammonia, formaldehyde and radon (Spaul 1994 ).
The washable paint is used in 88% of the analyz ed housings, the share
being of 98% if we consider only the housing that suffered renovations in
the last five years. The washable paints emanate substances with
carcinogenic character in the indoor air (Kostiainen 1995 , Colombo et al.
1991 , Lundgren et al. 1994 ), but they also cause problems related wit h
blocking the ventilation through walls and encouraging the development of
moisture -loving microorganisms.
The floors are covered by parquet (41%), laminated flooring (33%) and
linoleum (22%). Sandstone characterizes bathrooms and kitchens in 74% of
the cases. Beside s their aesthetical effect, these surfaces impose the
necessity of using cleaning products (many containing chlorine or other
disinfectants) which cause a new substance entry in the indoor air (Iojă et al.
2011c ). Moreover in 74% of the cases these surfaces are covered by carpets,
which produce sensitive issues related with the indoor air quality due to the
fact they are storing particulate matter and g enerate formaldehyde. In most
of the cases (34.6%) carpets are found in all the rooms and cover almost the
entire floors’ surface.
The homogenization tendency of finishing is obvious but unfortunately
it’s focused on the improvement of aesthetics and comf ort but not of the
housing quality or residents’ health.
Washing machines and vacuum cleaners are important for maintaining
clean housings. Washing machines are absent only in 6.2% of housings.
Their presence is related with a constant and sufficient wate r volume with
an optimum quality (preferably connection to the water supply network) and
with the existence of a space inside the housing capable to support this
function. The housings without washing machines have surfaces under 30
m2. The endowment level is of 308 washing machines to 1000 inhabitants,
with a value of 0.96 washing machines per housing.
Vacuum cleaners have the role to partially solve the problems generated
by exceeds of the particulate matter indicator in the indoor air. The

220
endowment leve l in analyzed housings is of 326 vacuum cleaners to 1000
inhabitants and 1 unit per housing. They are absent in only 5.4% of the
housings.
An important aspect in maintaining the indoor hygiene is destroying the
pest. The utilization frequency of chemical substances for fighting the pest
is quite low (27.8% never and 24.1% less than once a year). The utilization
of chemical substances several times a month is confirmed only in 5.56% of
the cases. In 8.33% of the cases they are monthly used and in 17.6%, twice
or three times a years. In most of the situations the chemical substances are
used for fighting beetles (42%), moths (29.8%) and mosquitoes (29.7%).

Recreation module
Sedentary activities of recreation and leisure increase as proportion
from the tota l time spent inside housings. Among these activities, watching
various TV programs and using the computer are the main options for
recreation and leisure of the population.
This phenomenon is encouraged by the availability of TV sets, the good
distribution of cable networks and their accessible prices. The current level
of endowment in housings from Romania is of 612 TV for 1000 inhabitants,
with an average of 2 TV sets for each household. Their total absence has
been recorded in only 2.7% of the housings, most of them owning two (40%)
or one (32.7%) TV sets. Most of them are 2 to 5 years old (38.5%) and 5 to
10 years (31%).
The reduced importance of sound playing devices in the favour of
computers and TV sets is demonstrated by the reduced level of endowme nt
with radio and cassette players (357 apparatus for 1000 inhabitants,
respectively 1 per household, with a total absence in 28.8% of households).
Computers, and especially laptops, are a recent component in housings,
but they have known a rapid developm ent in the past decade (now there are
643 computers for 1000 inhabitants, 2 computers per household). They are
absent in only 7% of households, and their presence has the tendency of
replacing TV sets and sound playing devices. Moreover, the range of
activ ities in which computers ar e used increased significantly over the last
years for communicatio n and social networking , watching images and videos
(including TV stations), gaming or professional activities.
Pets and decorative plants represent a common com ponent of housings
from large urban environments, as their role is a compensation to the deficit
of natural elements specific to these spaces (Antrop 2004 ), covering the need
for affection of the inhabitant s (Wood et al. 2005 ), contributing to the
improvement of the population’s health state (Chen et al. 2010 , Serpell 1991 ,
Wood et al. 2005 ) or improving social relationships (Kubinyi et al. 2009 ).
Pets are present in 27.6% of the analysed housings, and in 13.8% of
them a single pet was recorded. After their presence, most of the pets are

221
represented by cats and dogs; in smaller proportion by fishes and exotic
birds.
Decorative plants have an important role in improving the quality of
interior environments, but in most of the situations they add in the
composition of interior air new substances (especially biological active)
leading to the degradation of interior envir onments (allergic compounds,
odours, volatile organic compounds, pesticides) (Wallace et al. 1987 ).
Decorative plants have been encountered in 75% of households, in most of
the situations their number ranging between 1 and 10 (48.2% of situations).
The average number of decorative plants in the analysed housings is of 11,
among the preferred species in housings from Bucharest being species of
ficus, pelargonium, roses, orc hids, violets, dracaena, yucca, petunia,
moonflower, lily, ivy, begonia, bromeliad, cactus, bamboo.

Safety module
The tendency of stockpiling on average and long term products usable
in households is strongly connected to the inhabitants need for comfort and
safety. Significant quantities of alimentary products, textiles, footwear,
books, furniture, electrical and electronic devices, home appliances,
chemical products, medicaments are frequently found in housings, especially
for their potential use. This e stocks are transformed most times in wastes, as
products often lose their usage value due to the perishable character or their
replacement with better products in a relatively short time.
In 77.8% of analysed housings in Bucharest depositing rooms are
present in housings, especially for depositing alimentary products (35%),
footwear (34%), maintenance equipment and tools (34%), cleaning products
(29%), cloth ing (24%) or other products (7% toys and electrical appliances).
The absence of such depositing roo ms is correlated with the reduced surface
of housings (especially of those with a single room), but also with the
modifications realised in the interior (their elimination for increasing their
housing space).

External degradation sources
Besides their se lf-generated environmental problems, residential areas
receive numerous other externalities determined by external degradation
sources (Brandon et al. 1997 ).
External degradation sources are represented by the totality of human
activities and arrangemen ts from the exterior of residences , which can add
dysfunctions possibly affecting the health of the population (Baker et al.
2001 ), of destruction, degradation or decreasing the value of various goods
(buildings, interior endowments), amplifying costs (maintenance, sanitation
etc.) or reducing safety (Koren and Bisesi 2002 ).

222
Regardless i f their action is contin uous, periodical or accidental , the
magnitude of negative effects received and perceived by the inhabitants of
residential areas it’s extremely important . The size and relevance of received
negative effects in residential areas depend on:
– the characteristics of the degradation sources (size, specific of the
activities, manner of administrating environmental externalities, distance in
relation with to residential areas);
– the territorial potential for amplifying or reducing negative impacts
(the specificity of natural flows of materials a nd energy, the functioning
efficiency of environmental self-regulation);
– adjustments of residential areas realised for controlling the negative
impacts generated by external degradation sources (green areas, thermal
isolation);
– the profile of residents (de mographic structure, availability for
accepting environmental problems from the exterior, cultural level, material
possibilities);
– the efficiency of the administrative and decisional process es
(population trust in the administrative system, the manner of r esolving
environmental problems).
The dysfunctions determined by external degradation sources in
residential areas are most of the times the result of errors in territorial
planning, the most aggressive being the industrial, medical and
transportation sour ces.

Residential areas – generators of environmental problems
The continuous modification of standards defining human comfort of
housing imposed significant increases in the consumption of resources
(space, water, energy, fuels, construction materials) a nd in the size of
generated environmental externalities (wastes, domestic wastewaters,
physical, chemical and biological contaminants) in residential areas
(Assante -Duah 2002 , Lutzenhisier and Gossard 1998 ).
With an increasing pace, goods and services labelled as luxury have
became normal components in defining comfort (Stanciu 2006 ). The
permanent increase of goods and services needed for a functioning at
corresponding standards of residential areas leads to an amplification of the
pressure exercised by human settlements on natural, semi -natural and
anthropic ecosystems (Primack et al. 2008 ).
Residential areas have become therefore important modelling agents of
environmental quality at local, regional and global scale, being more and
more frequently a target of t he politics and strategies aimed at reducing the
impact of human society upon components of the natural capital natural
(Writght and Boorse 2011 ).

223
The development of residential surfac es generates profound and
persistent environmental modifications (Patterson et al. 2008 ), visible
especially in the permanent conversion of the initial structures and functions,
at which is added the consumption of biological productive space (Iojă et al.
2011b ).
Also, residential areas are by their structures diffuse environmental
pollution sources, contributing to the degradation of urban air with
particulate matter, greenhouse gases a nd other pollutant compounds (Zhu et
al. 2009 ).
Residential areas represent important factors of pressure upon water
resources, both in a qualitative and quantitative level. Residential areas use
water for the physiological needs of inh abitants (direct consumption, food,
hygiene), cleaning, the maintenance of different interior and exterior
functions (per example green spaces), transferring pollutants or simulating
the conditions of natural ecosystems for recreation (Schleich and
Hillenbrand 2009 ). Thus, the consumption of cold water in the analysed
households recorded an average of 8.4 m3/month [1 -40; ±6], corresponding
to an average value per inhabitant of 2.41 m3/month. The consumption
depended s on the number and structure of persons in the household, and
their incomes. These water volumes are transformed in domestic wastewater
which requires special management measures in human settlements.

Environmental quality in residential areas
The quality of interior environment is defined by the totality of
environmental aspects with projection in the comfort and health state of the
inhabi tants of the buildings (Kubba 2010 ). Among the parameters defining
the quality of interior environment, of great importance at scientific and
administrative levels are those related with the quality of interio r air (volatile
organic compounds, CO 2, CO, H 2S, NH 3, particulate matter, odours),
higrothermic regime (temperature, moisture), luminosity (quantity and
quality of light), noise (the average noise level) and vibrations, radiation
(ionised and non -ionised), biodiversity (pathogen agents, microorganisms,
invertebrates, vertebrates), and the quality of drinking water (Godish 2000 ).

Quality of interior air
The quality of interior air represents one of the defining criteria in
assessing the environmental quality in residential areas from metropolitan
areas, as they decisively inf luence the population health state (Koren and
Bisesi 2002 , Lindvall 1 992), the functionality of residential areas (Pătroescu
et al. 2011a ), housing costs (Nae 2009b ) and subsequently the sustainability
of metropolitan ecosystems (Munier 2006 ).
As residents from urban environments sp ent approximately 60% of their
time inside the housings, and in the rural environments 40% (Iojă et al.

224
2011a ), they are those directly affected by the quality of interior air (EPA
1991 ). An un -corresponding quality of the interior air can lead to increases
in the incidence of diseases (respiratory, heart and nervous disease) (OMS
2006 ) and also of housings costs (especially for cleaning the house and
clothes, eliminating unpleasant odours, the introduction of equipment for
improving the conditions of interior environments, pests control, general
reparations, maintaining an internal favourable climate etc.) (Iojă et al.
2010b ). The assessment of the interior air quality in residential areas from
Bucharest was realised based on measurements effectuated in 24 households ,
in the period November 2008 – November 2011.
Measurements were realised for i ndicators such as particulate matter –
using the dust analyser Casella CEL and respectively CO 2, CO, O 3, NH 3,
H2S – with the multi -gas Gray Wolf Direct Sense Indoor Air Quality Kit.
Temperature and humidity levels were recorded with the DS 1923
Hygrochron sensors, with an hourly frequency of recording and errors of
±0.06250C and 0.06 % .
Volatile organic compounds (VOC) result in housings from metabolic
activiti es (aldehydes, esters, alcohols etc.) and from internal (washable paint,
paints and thinners, carp ets, plastic materials, rubber, some species of
decorative plants, burning of fuels, food preparation, the use of cosmetic and
cleaning products, pesticides, the depositing of different substances and
produces generating VOCs) and external (basements of bu ildings, car traffic,
parking places, gas stations, stores with chemical products) sources (Wallace
et al. 1987 ). Their concentration in interior air is 2 -5 times higher than in the
exterior (EPA 1995 ).
The momentary concentrations of volatile organic compounds inside the
analy sed residential areas varied between 49 and 2540 ppb (average = 695;
±617). In 30% of cases, concentrations of volatile organic compounds
exceeded the maximum values recommended by (OMS 2005 ).
In households, the highest concentrations appear in buildings which
benefit from a thermic isolation and windows with PVC f rames, with
systems of collective ventilation which in most cases are not functioning,
having permanent sources of volatile organic compounds (furniture,
decora tive objective, heating systems etc.) and activities favouring the
increase of concentrations (d eficient ventilation, smoking, food preparation,
frequent utilisation of different chemical substances for sanit ation, cosmetic,
pests control etc.).
Inside housings, the highest values were recorded in depositing rooms
of chemical products, in un -ventila ted bathrooms and kitchens (values over
1500 ppb). The smallest values, similar to those of the exterior environment
(under 150 ppb) were recorded in rooms with a large volume (higher than 3
m), an optimal ventilation (with a centralised ventilation system ), below

225
average times spent inside the housing and a reduced number of sources
generating volatile organic compounds.
Carbon dioxide result s in residential areas from metabolic activity
(especially breathing), burning processes (for heating and food prep aration),
decomposition of organic matter, smoking (Oahn and Heng 2005 , Barnea
and Calciu 19 79).
In the analysed housings, the average quantity of carbon dioxide
produced by human respiration is of 36.79 mg/hour ([12.1; 157.27]; ±
28.19). The index of carbon dioxide concentration from respiration per
volume records a value of 3.82 mg CO 2/m3 ([1.15; 18.53]; ±3.58) (2.11 mg
CO 2/m3 if we consider the predominant usage of bedrooms and living –
rooms). The value represents 0.23% from the recorded CO 2 concentration,
indicating that although respiration represents a source of CO 2 emissions, it
can’t create problems, not even in the case of un -corresponding ventilation.
CO 2 concentrations in the analysed hous eholds varied between 410 and
4091 ppm, with an average value of 1148 ppm (compared to 3500 ppm – the
maximum value recommended by the World Health Organisation, and 1000
ppm – indicator of housings with deficient ventilation).
On rooms, the highest concentrations appear in bathrooms (2303.1 ppm)
and bedrooms (2262.3 ppm). For bathrooms, the sources of CO 2 are
represented by the decomposition of organic substances from the
canalisation and ent rances from common areas (especially basements and
other apartments).
Particulate matter ((PM 10, PM 2,5, fine and ultrafine particles) appear s in
the interior environment from exterior sources (construction sites, indu strial
activities, road traffic etc.) (Pătroescu et al. 2011a ), from the r ecirculation of
particles deposited on different categories of surfaces, from burning
processes, human and other organism metabolic processes, the use of
domestic appliances, smoking, food preparation, recombination of different
atmosphere substances (Wang et al. 2008 ).
The average concentration in analysed hou seholds is of 41.4 μg/m3
(±38.2) being close to the maximum recommended value of 50 μg/m3. An
important role in th e evolution of the indicator is represented by the quality
of exterior environment and the surface of spaces receiving particu late
matter (carpets, furniture etc.) (Owen et al. 1992 ).
The perception of interior air quality represents an important indicator
of satisfaction of the population in relation to the comfort of housings (Nae
2009b , Suditu 2005 ). Most of the times, the perception of a poor quality of
the interior air is connected to obvious problems such as the presence of
smoke and unpleasant odours (Lindvall 1992 ), and only rarely to a series of
consequences in the po pulation’s health state (irritations, fatigue etc.) (Koren
andi Bisesi 2002 ).

226
In the analysed households , inhabitants consider the quality of in terior
air as being good and acceptable, none of them considering it bad. However,
only 21% of the households didn’t record problems related to the appearance
of unpleasant odours, indicating therefore the presence of certain chemical
compounds in the inte rior air.
Most frequently, unpleasant odours are related to food preparation
(42%) and activities from neighbouring housings (29%).
External sources aren’t perceived as important sources generating
unpleasant odours (20.3% from waste depositing and 13% d ue to motor
vehicles from neighbouring parking places), although especially during the
winter, the smoke resulted from heating the housings which aren’t connected
to the gas network generates evident problems.

Noise in residential areas – element of hous ing discomfort
In residential areas, sources generating noise can be external (usually
tolerated as the instruments of controlling them are missing) and internal
(not tolerated, or only partially tolerated, and generating the most conflicts)
(Iojă 2008 , Oahn and Heng 2005 ) (Rojanschi et al. 1997 ).
External sources of noise with the highest perceived importance and the
most significant projection upon residential areas from Bucharest are
represented by traffic (2 8%), straight dogs (24%), trams (12%) and
construction activities (4%) (Pătroescu et al. 2004c , Iojă et al. 2 007).
The category of interior sources include s noises resulted from domestic
activities (food preparation, the use of domestic appliances, electric and
electronic eq uipment, reparations, conflicts etc.), from pets or common
installations (water, heatin g, ventilation or acclimatisation systems,
elevators). Unlike the majority of external sources, which present a relatively
homogenous distribution (not necessarily continuous, but periodical in
appearance), internal sources are defined by a random characte r. Their
aggressiveness is increased as the background noise records higher values,
residents are sensitive or the problems appear in the resting periods (14:00 –
16:00 and 22:00 – 07:00). Moreover, in the analysed housings, 28% of the
inhabitants are dist urbed by noises produced by neighbours.
In 32% of the analysed households in Bucharest inhabitants consider
that they aren’t affected by noise, and in 36% that they are affected only
during the daytime. If we overlap these perceptions on the noise maps
realised in Bucharest, we can clearly observe that noise remains a pollution
sources which is tolerated in large urban environments.
The assessment of the aver age noise level for a 30 minute period was
conducted for 19 housings in Bucharest using a Cirrus CR :74 sonometer
with a MK 202A microphone. The equivalent Leq sound was measured in
dB(A), using the option of the interval under 75 dB(A), intermediary
response, and no frequencies filters. The average noise level at the exterior

227
of analysed housings ranged between 30.9 dB(A) and 71.5 dB(A) (average
dB(A)), with values in direct relation with the position in relation to roads
and railroads.
Noise level inside the analysed housings in Bucharest ranged between
30.2 dB(A) and 53.5 dB(A) (average 39.1 dB(A)), w ith values dependent of
the position to external sources, indoor activities and the characteristics and
functioning of common technical and domestic installations.
In residential areas situated up to the 6th floor of the main roads, average
noise levels a re above 70 dB(A) in the exterior, with values of 45 -50 dB(A)
in the daytime and 40 -45 dB(A) at night inside the housings. Values are
higher with 5 -10 dB(A) if the measurements are realised with an open
window, evidencing clearly the efficiency of phonic i solation systems. In
housings situated in a peripheral position in relation to mobile sources, the
average noise level is situated between 30 and 37 dB(A) in the daytime and
between 29 to 33 dB(A) at night.

The sick building syndrome and the quality of en vironment in
residential areas
A building is considered healthy if its effects upon the inhabitants and
the environment are insignificant or even beneficial (Levin 1992 ). The
highest importance in determining the quality of interior environments is
determined by:
– the technical characteristics of the building (construction materials,
division of interior spaces, efficiency of ventilation systems);
– characteristics of activities in the interior of the building and the
potential for transferring the dysfunctions generated by them;
– the specific vectors of transferring contaminants (drinking water,
exterior air, general characteristics of the emplacement);
– profile of the receivers (all ergenic antecedents, vulnerable groups);
– level of different chemical and biological contaminants (volatile
organic compounds, particulate matter etc.).
The American Environmental Protection Agency groups buildings
into four large classes (EPA 1995 ), according to the perception and the
health state of inhabitants:
– sick buildings , in which a connection between di seases of the
inhabitants and the deficient quality of interior environments can be realised,
and the aggressiveness towards the exterior environmen t is high (TBC,
allergenic manifestations, flu etc.);
– buildings affected by the sick buildings syndrome , used for describing
situations in which over 20% of the inhabitants perceive discomfort and a n
unfavourable health state (irritations, sleeping disorder, cephalic pains,
intolerance to odours) due to the fact that they spend a long period in a

228
building, but n o specific disease or cause can be identified (EPA 1995 ,
Lindvall 1992 );
– buildings with no observable effects , in which a medium degree of
discomfort is perceived, an d the population’s health state is satisfactory;
– healthy buildings , where the discomfort is minimum, the
population’s health state is good and the aggressiveness towards the external
environment insign ificant.
Thermal isolation, the increasing number of products used inside the
housings, the deterioration of infrastructures, the development of artificial
systems which assure natural -like services (acclimatisation) are strongly
correlated to the appeara nce of sick buildings or the sick buildings syndrome.
The sick buildings syndrome remains a polymorphic pathology,
unspecific and benign, of a multifactorial origin (chemical, biological,
technical, medical), but which has to be assessed from the perspecti ve of its
projection in the functionality of human ecosystems and the health state of
inhabitants.

The adaptability of residential areas to present environmental
changes
The processes and phenomena characterising present environmental
changes are extre mely diverse (Writght și Boorse 2011 ), but the common
element putting supplementary pressure and individualising them in relation
to the natural evolution of the planet is represented by the human society
(Wali et al. 2010 ); here with a double role: determining factor and affected
element (Wackernagel și Rees 1995 ). Among the current environmental
changes with a global projection are climate changes, the depletion of the
ozone layer, reduction of fores t surfaces, desertification, loss of biodiversity,
changes in land uses, degradation of water bodies, soil contamination,
deficient management of wastes and hazardous substances, and other aspects
connected to the modification of natural systems as a resul t of human
activities (ONU 1992 ).
Present local and global environmental changes are associated with
residential areas, as the residential space represent s a generator, modifier and
receiver of these modifications (Munier 2006 ). Residential areas play an
important role in global warming, the consumption of resources and
ecosystem services, the destruction and fragmentation of habitats, the
degradation of soil, air and water (Seto și Satterthwaite 2010 ).
The role of residential areas as determinants of global or local
environmental changes is relevant at the level of activities deployed inside
residential areas, but also in the supporting activities. More or less, all
human activities are related with residential areas, their purpose being of
providing needs and requirements, coming in large proportion from
residential areas (Niță 2011 ). From this point of view, residential areas

229
present major possibilities of mitigating the present environmental changes,
especially by reducing and increasing the efficien cy of the population’s
resource consumption (Atasoy et al. 2006 , He et al. 2010 , Iojă et al. 2010a ).
Tabl e a1. Present environm ental change s impacting the residential areas and
pressing for reaction (adaptation) .
Present environmental
change Consequences for the
residential areas Reaction (adaptation) of
residential areas to global
changes
Global warming Increase in energy, water
and other resources
consumption , health
problems, increased
pollutant aggressivity ,
green areas and other
urban structures loss of
functionality Use of traditional or smart
construction mat erials for thermal
insulation , interior climate
control, green a reas expansion,
strict pollution sources
management
Increase in frecquence
and intensity of climatic
hazards Loss of life, d amage of
property and disruption of
living conditions Green areas expansion ,
adapta tion of water drainage
infrastructure, use of t hermal
insulation
Increase in frecquence
and intensity of
hidrological hazards and
water resources
degradation Loss of life, damage of
property and disruption of
living conditions, poor
water quality, water related
diseases Green areas expansion,
sustaina ble management of water
resources, adapta tion of water
drainage infrastructure
Land cover and land use
change Environmetal degradation,
loss of biodiversity Green areas conservation and
expansion , measures to control
and stop built areas expansion
Increase in spread of
invasive species Damage of property ,
increse of zoonotic
deseases manifestation Control of invasive species
Degradation and
depletion of natural
resources Higher living costs and
dependency of non -local
resources , loss of amenity
value for residential uses Use of regenerable resources,
consumption reduction,
ecological rehabilitation

Residential areas represent in the same time the component most
affected by current environmental changes in human settlements (Seto and
Satterthwaite 2010 ), being the most vulnerable areas, and where the
population is exposed to the effects of present environmental changes (Baker
et al. 2001 ). The important c ontribution of residential areas and their
vulnerability to present environmental changes imposes as a necessity the
identification of short and mid -term solutions for reducing their
environmental impact.

230
Index al figurilor

Fig. 1.1. Ansamblul rezidențial Stejarii – proiect rezidențial de lux realizat
în Pădurea Băneasa, municipiul București (2009) (foto Gabriel Vânău) .
Fig. 1.2. Riviera Residential – proiect r ezidențial realizat în lungul
coridorului verde al Colentinei, pe malul Lacului Grivița (2009) . (foto
Gabriel Vânău)
Fig. 1.3. Ansamblul rezidențial cu densitate redusă Paradisul Verde, comuna
Corbea nca (2009) .
Fig. 1.4. Complexul rezidențial cu densitate medie Henri Coandă, București
(2011).
Fig. 1.5. Complex rezidențial cu densitate ridicată în Cartierul Titan,
municipiul București (2011).
Fig. 1.6. Extinderea spațiilor rezidențiale între 1977 –2005 în vestul orașului
Voluntari (prelucrarea imaginilor satelitare).
Fig. 1.7. Extinderea și compactarea spațiilor rezidențiale în zona oraș ului
Buftea (1977 –2005) (prelucrarea imaginilor satelitare).
Fig. 1.8. Extinderea rezidențialului prin dispersie urbană în comuna Snagov,
județul Ilfov (2010).
Fig. 1.9. Complexul rezide nțial Cosmopolis – comuna Ștefăneștii de Jos,
județul Ilfov (2009). (foto Gabriel Vânău)
Fig. 1.10. Extinderea spațiilor rezidențiale prin apropierea de spațiile
forestiere și acvatice în comunele Snagov și Gruiu, județul Ilfov între 1970 –
2008.
Fig. 1.11. Dinamica suprafeței noilor locuințe după tipul de proprietate
construite în București și județul Ilfov între 1990 –2007 (Vânău 2011).
Fig. 1.12. Locația proiectelor rezidențiale din spațiul metropolitan
bucureștean (2010).
Fig. 1.13. Complexul rezidențial Asmita Gardens (București) (2010). (foto
Gabriel Vânău)
Fig. 1.14. Ansamblul rezid ențial Liziera în orașul Voluntari, județul Ilfov
(2009). (foto Gabriel Vânău)

Fig. 2.1. Organizarea metodologiei de evaluare a calității mediului în
spațiile rezidențiale după modelul DPSIR
Fig. 2.2. Metodologia evaluării calității mediului în spațiile rezidențiale

Fig. 3.1. Caracteristicile solului – componente în dezvoltarea spațiilor
reziden țiale în Comana, Giurgiu.
Fig. 3.2. Suprafețe rezidențiale dezvoltate în zone cu exces de umiditate în
extremitatea vestică municipiului București (2010). (foto Gabriel Vânău)

231
Fig. 3.3. Inundarea spațiilor reziden țiale – comuna Balote ști, Ilfov ( 2010).
(foto Mihai Niță)
Fig. 3.4. Suprafețe cu exces de umiditate în vestul zonei metropolitane a
municipiului București (2010).
Fig. 3.5. Dezvoltarea spațiilor rezidențiale în proximit atea pădurilor în
partea de nord a zonei metropolitane a municipiului București (1977 -2005).
Fig. 3.6. Dezvoltarea de suprafețe rezidențiale noi în proximitatea Pădurii
Băneasa, municipiul București. (foto Mihai Niță)
Fig. 3.7. Dezvoltarea spațiilor rezidențiale în proximitatea pădurilor –
Balotești, Ilfov (2008).
Fig. 3.8. Componentele riscurilor naturale și antropice (prelucrare după
(Vanwesten et al. 2008)).
Fig. 3.9. Suprafețe rezidențiale expuse riscului de inundație – Comuna
Ileana, județul Călărași (2010). (foto Mihai Niță)
Fig. 3.10. Rezidențial dezvoltat în proximitatea unei sta ții de transformare
electrică, comuna Domnești, județul Ilfov (2010). (foto Mihai Niță)
Fig. 3.11 Factorii de influență ai intensității de manifestare a insulei de
căldură (prelucrare după (Memon et al. 2009)).
Fig. 3.12. Temperatura maximă a lunii iulie în zona metropolitană a
municipiului București (pe baza datelor WorldClim pentru intervalul 1950 –
2000).
Fig. 3.13. Fenomenul de insulă de căldură în munic ipiul Bucure ști în
perioada august –noiembrie 2008.
Fig. 3.14. Suprafața spa țiilor verzi urbane (m2/locuitor) în orașele din
România (2008).
Fig. 3.15. Distribuția deficitului de spațiu v erde în orașele din România
(2010).
Fig. 3.16. Proveniența vizitatorilor din Parcul Herăstrău, București.
Fig. 3.17. Proveniența vizitatorilor din Parcul Obor, București.
Fig. 3.18. Plimbarea copiilor – activitate definitorie pentru parcurile de
cartier din municipiul București. (foto Cristian Iojă)
Fig. 3.19. Categorii de spații rezidențiale în municipiul București în funcție
de accesibilitatea la parcuri urbane.

Fig. 4.1. Modelul afectării calității mediului interior prin utilizarea
aparatelor electrice, electronice și electrocasnice (Iojă et al. 2011c).
Fig. 4.2. Module pentru evaluarea modelelor de consum ale populației din
municipiul București.
Fig. 4.3 Locuință încadrată în modelul precar de locuire din cartierul
Ferentari, municipiul București. (foto Cristian Ioj ă)
Fig. 4.4. Locuință unifamiliară încadrată în modelul de locuire de lux. (foto
Mihai Niță)

232
Fig. 4.5 Distribuția aparatelor de aer condiționat în locuințele analizate din
municipiul Buc urești.
Fig. 4.6 Frecvența preparării hranei în locuințele analizate din municipiul
București (2011).
Fig. 4.7 Ponderea locuințelor funcție de vechimea ultimei renovări în
municipiul Bucu rești.
Fig. 4.8 Variația numărului de plante prezente în locuințele analizate din
municipiul București.
Fig. 4.9. Distribuția pe camere a ponderii plantelor decorative în locuințele
analizate din municipiul București.
Fig. 4.10. Prezența antenelor de radiocomunicații în proximitatea spațiilor
rezidențiale (Turnul S.N. Radiocomunicații S.A., Șoseaua Olteniței nr. 103)
(2010). (foto Gabriel Vânău)
Fig. 4.11. Asocierea spațiilor industriale cu cele rezidențiale, aflate în plan
secund (zona Obor, municipiul București) (2009). (foto Cristian Iojă)
Fig. 4.12. Moara lui Assan – spațiu industr ial abandonat cu proiecție
semnificativă asupra calității locuirii (2011). (foto Gavrilidis Athanasios)
Fig. 4.13. Conversia funcțională și conservarea patrimoniului industrial –
Poligrafia București (Bd. Iancu de Hunedoa ra) (2011).
Fig. 4.14. Amplasarea zonelor reziden țiale în raport cu sursele industriale de
degradare a mediului în municipiul București (prelucrare după
ortofotoplanurile din 2005).
Fig. 4.15. Distanța dintre spațiile industriale și spațiul rezidențial în cadrul
Sectorului 3 al municipiului București.
Fig. 4.16. Distribuția surselor medicale – Spitalul clinic Colentina și
Institutul de boli infecțioase Matei Balș în raport cu spațiile rezidențiale.
Fig. 4.17 Raportul dintre sursele medicale și spațiile rezidențiale în cartierul
Berceni (în plan apropiat Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Bagdasar –
Arseni). (foto Gabrie l Vânău)
Fig. 4.18. Amplasarea zonelor reziden țiale în raport cu spațiile de transfer a
fluxurilor în municipiul București (prelucrare după planurile cadastrale din
1999).

Fig. 5.1. Mod ificarea tipologiilor locuințelor noi în funcție de numărul de
camere.
Fig. 5.2 Dinamica suprafeței spațiilor rezidențiale în zona metropolitană a
munic ipiului București (1990 –2006).
Fig. 5.3. Distribuția raportului dintre suprafața construită și suprafață
agricolă în zona metropolitană a municipiului București.
Fig. 5.4. Distribuția raportului dintre suprafața construită și suprafață
forestieră în zona metropolitană a municipiului București in anul 2010.
Fig. 5.5. Tipologii de locuire în zona metropolitană a municipiului
București. A.

233
Fig. 5.6. Lungimea re țelei de alimentare cu gaze na turale în unitățile
administrativ -teritoriale din zona metropolitană a municipiului Bucure ști
(2010).
Fig. 5.7. Accesibilitatea gospodăriilor din zona metropolitană a municipiului
București la sistemul public de canalizar e (2010).
Fig. 5.8 Distribuția spațială a ponderii gospodăriilor cu sistem propriu de
canalizare în zona metropolitană a municipiului Bucure ști (2010).
Fig. 5.9. Categorii de utilizare a spațiului în lungul lacurilor de pe râul
Colentina (municipiul București) (Iojă et al. 2010a).
Fig. 5.10. Manifestarea procesului de eutrofizare a apei acului Plumbuita,
râul Colentina (anul 2010). (foto Cristian Iojă)
Fig. 5.11. Depozitarea necontrolată a de șeurilor menajere la limita dintre
municipiul București și orașul Măgurele (2008). (foto Cristian Iojă)
Fig. 5.12. Cantitățile estimate de deșeuri g enerate în mediile urbane și rurale
ale zonei metropolitane București (CCMESI 2009).
Fig. 5.13. Depozitarea necontrolată a de șeurilor din construc ții (2010). (foto
Mihai Niță)
Fig. 5.14. Construcția de ansambluri rezidențiale – sursă de deșeuri,
exemplu Asmita Gardens, Sector 4, București (2009).
Fig. 5.15. Accesibilitatea localită ților din zona metropolitană a municipiului
Bucure ști la rampele de de șeuri (2008).
Fig. 5.16. Situa ția rampelor de de șeuri din zona metropolitană a
municipiului Bucure ști (2008).
Fig. 5.17. Contraste între modelele de locuire din comuna Găneasa, județul
Ilfov. Se observă două modele de locuire rurală: unul ce deține dotări
extrem de diverse (de exemplu terenuri de sport) în opoziție cu o gospodărie
cu dotări minimale, situată în partea inferioară a versantului. (foto Cristian
Iojă)

Fig. 6.1. Distribuția spația lă a locuințelor în care s -au efectuat măsurători de
calitatea aerului interior în municipiul București.
Fig. 6.2. Profilul populației pe grupe de vârsta, sexe și nivel de culturalitate
în locuințele analizate (n = 24).
Fig. 6.3 Spațiile de parcare din apropierea spațiilor de locuit – sursă de
compuși organici volatili și ozon în mediul interior. (foto Cristian Iojă)
Fig. 6.4. Distribuția valorilor concen trațiilor de compuși organici volatili în
aerul interior din locuințele analizate (ppm) (numărul de măsurători n=91)
Fig. 6.5 Distribuția valorilor concentrațiilor de CO 2 în aerul interior din
locuințele analizate (număru l de măsurători n=42)
Fig. 6.6. Imobile izolate termic pe Calea Rahovei, municipiul București –
amplificator al problemelor de calitate a aerului interior.
Fig. 6.7. Lucrările de constru cție – alimentator al aerului urban cu pulberi în
suspensie. (foto Cristian Iojă)

234
Fig. 6.8. Dinamica orară a temperaturii si umidității aerului într -o cameră de
odihnă dintr -un apartament din cartierul Tei (august 2009 – noiembrie
2009).
Fig. 6.9. Ponderea surselor de mirosuri neplăcute în locuințele analizate din
municipiul București (n = 24).
Fig. 6.10. Depozitarea necontrolată a deșeurilor – cartierul Ferentari,
municipiul București. (foto Cristian Iojă)
Fig. 6.11. Factori de influență ai calității mediului interior (Iojă et al.
2011a).
Fig. 6.12 Durata zilnică a petrecerii timpului î n locuință a persoanelor
rezidente în spațiile analizate (medie, minim, maxim, deviație standard)
Fig. 6.13. Distribuția surselor de zgomot percepute la nivelul locuințelor
analizate din municipiul București (2010) (n=237)
Fig. 6.14. Traficul rutier – sursă principală de zgomot în mediile urbane
(Bd. G heorghe Șincai , București). (foto Gabriel Vânău)
Fig. 6.15. Nivelul mediu al sunetului în timpul zilei la fereastra locuințelor
analizate (fereastra deschisă) raportat la valoarea limită (dB(A)) (n=33).
Fig. 6.16. Nivelul mediu al valorilor sunetului în timpul zilei în locuințele
analizate raportat la valoarea limită (dB(A)) ( n=68).
Fig. 6.17. Utilizarea apei în locuințele analizate (n=237).
Fig. 6.18. Clădire în cartierul Ferentari din municipiul București
caracterizată prin condiții de locuire deficitare. (foto Cristian Iojă)

Fig. 7.1. Adaptarea spațiilor rezidențiale la schimbările actuale de mediu
prin adoptarea principiilor durabilității.
Fig. 7.2. Locuință realizată din materiale natural e, regenerabile și provenite
din orizontul local, implicând o mai bună integrare în peisaj, cheltuieli de
transport reduse și toxicitate minimă și impact redus asupra mediului (Com.
Mogoșoaia). (foto Gabriel Vânău)
Fig. 7 .3. Elemente caracteristice , prezentate comparativ , ale orașului
convențional și ecopolisului după Downton 2009.

235
Index al tabelelor

Tabel 1.1. Categorii de spații rezidențiale în funcție d e criterii structurale
(PUG București 1998)
Tabel 1.2. Categorii de spații rezidențiale în funcție de criterii funcționale

Tabel 3.1. Suprafe țe reziden țiale situate la sub 50 m de pădure în zona
metropolitană a municipiului Bucure ști
Tabel 3.2. Caracteristicile fluxurilor de vizitatori în parcurile din București

Tabel 4.1 Cerințe minime pentru locuințe, conform Legii locu inței
nr.114/1996.
Tabel 4.2 Distribuția indicilor de locuire în locuințele analizate din
municipiul București
Tabel 4.3 Prezența animalelor de companie în locuințele analizate din
municip iul București (2011)

Tabel 5.1 Dinamica ponderii suprafețelor oxigenante și construite în zonele
metropolitane din România.
Tabel 5.2 . Model de analiză a amprentei ecologice a suprafe țelor
reziden țiale.
Tabel 5.3. Model de analiză a amprentei ecologice a locuin țelor după
Pătroescu et al. 2009.
Tabel 5.4 Estimarea consumurilor de apă în interiorul spațiilor de locuit
(White 2002).
Tabel 5.5. Distribu ția procentuală a locuin țelor după modul de alimentare cu
apă în județele ce aparțin zonei metropolitane a municipiului București
(INS 2010).
Tabel 5.6 Variația spațială la nivel de județ a ponderii locuințelor cu acces la
sisteme de canalizare în zona metropolitană a municipiului București (INS
2010)
Tabel 5.7 Agenți patogeni și boli asociate cu risc de transfer dinspre spațiile
rezidențiale (White 2002)
Tabel 5.8 Distribuția utilizării terenurilor în proximitatea lacurilor amenajate
în lungul râului Colentina (Iojă et al. 2010a)
Tabel 5.9 Produse cu caracter per iculos folosite în interiorul spa țiilor
reziden țiale (Baker et al. 2001)

Tabel 6.1. Efecte potențiale ale expunerii îndelungate la poluanți în aerul
interior (prelucrare după EPA 1991)

236
Tabel 6.2. Categorii de poluanți chimici cu probabilitate ridicată de apariție
în spațiile rezidențiale (Oahn și Heng 2005).
Tabel 6.3. Compuși organici volatili și sursa acestora în mediul intern
(Baker et al. 2001)
Tabel 6.4 Dinamica valorilor indicatorilor de calitate a aerului interior în
spațiile de locuit din municipiul București în intervalul noiembrie 2008 –
noiembrie 2011 (n = 24).
Tabel 6.5. Dinamic a valorilor medii ale indicatorilor de calitate a aerului
interior pe camere în spații de locuit din municipiul București în intervalul
noiembrie 2008 -noiembrie 2011.
Tabel 6.6 Componente biologice ale particulelor în susp ensie cu potențial
alergen (Baker et al. 2001)
Tabel 6.7. Variația valorilor temperaturii aerului pe camera în spațiile de
locuit analizate.

Tabel 7.1. Proiecția schimbărilor actuale de m ediu la nivelul spațiilor
rezidențiale.
Tabel 7.2 . Metode de economisire a apei în cadrul spațiilor rezidențiale.

237
BIBLIOGRAFIE

Abada T., Hou, F. & Ram, B. (2007) , Racially mixed neighborhoo ds,
perceived neighborhood social cohesion, and adolescent health in
Canada. Social Science & Medicine, 65, 2004 –2017.
Acevedo M., Bairdcallicott, J., Monticino, M., Lyons, D., Palomino, J.,
Rosales, J., Delgado, L., Ablan, M., Davila, J. & Tonella, G. (20 08),
Models of natural and human dynamics in forest landscapes: Cross –
site and cross -cultural synthesis. Geoforum, 39, 846 –866.
Adler S., Hubener, T., Drebler, M., Lotter, A. & Andreson, N.J. (2010) , A
comparison of relative abundance versus class data in diatom -based
quantitative reconstructions. Journal of Environmental Management,
91, 1380 –1388.
ALA ( 1992 ), Indoor Air Pollution – An Introduction for Health
Professionals. Washington D.C.: American Lung Association.
Almedeij J. & Al -Ruwaih, F. (2006) Perio dic behavior of groundwater level
fluctuations in residential areas. Journal of Hydrology, 328, 677 –
684.
Alvarez S., Baldwin, R., Clausen, G., Fernandes, E., Hanssen, S., Helcke,
G., Joppolo, C., Kukkonen, E., Lemaire, M. & Lindavall, T. (1996 ),
Indoor Air Quality and the Use of Energy in Buildings. ed. J. R. C. –
E. Institute. Bruxelles: European Commission.
Andrade C., Lima, M.L., Fornara, F. & Bonaiuto, M. (2012) , Users' views
of hospital environmental quality: Validation of the Perceived
Hospital Environm ent Quality Indicators (PHEQIs). Journal of
Environmental Psychology, 32, 15.
Andrews B.D., Gares, P.A. & Colby, J.D. (2002) , Techniques for GIS
modeling of coastal dunes. Geomorphology, 48, 289 –308.
Andrusz G., Harloe, M. & Szelenyi, I. (1996 ), Cities aft er Socialism. New
York: Blackwell Publishing.
Antrop M. (2004) , Landscape change and the urbanization process in
Europe. Landscape and Urban Planning, 67, 9 –26.
Antrop M. (2005) Why landscapes of the past are important for the future.
Landscape and Urban P lanning, 70, 21 –34.
Appleton S., Song, L.N. & Xia, Q.J. (2010) , Growing out of Poverty:
Trends and Patterns of Urban Poverty in China 1988 –2002. World
Development, 38, 665 –678.
Arlosoroff S. (1995) , Managing scarce water: Recent Israeli experience.
Israel Affairs, 2, 239 –250.
Arma ș I. (2008 ), Percep ția riscurilor naturale: cutremure, inunda ții,
alunecări. Bucure ști: Ed itura Universită ții din Bucure ști.

238
ARPM (2004 ), Planul Local de Acțiune pentru Mediu al municipiului
București. București: Agenția Regională pentru Protecția Mediului.
Assante -Duah K. ( 2002 ), Public Health Risk Assessment for Human
Exposure to Chemicals. Dordrecht: Kluwer Academic Press.
Atasoy M., Palmquist, R.B. & Phaneuf, D.J. (2006) , Estimating the effects
of urban residential development o n water quality using microdata.
Journal of Environmental Management, 79, 399 –408.
Atkinson R. & Flint, J. (2004) , Fortress UK? Gated communities, the spatial
revolt of the elites and time -space trajectories of segregation.
Housing Studies, 19, 875 –892.
Audenaert A., De Cleyn, S.H. & Vankerckhove, B. (2008) , Economic
analysis of passive houses and low -energy houses compared with
standard houses. Energy Policy, 36, 47 –55.
Baker S.R., D river, J. & McCallum, D.B. (2001), Residential Exposure
Assessment. New Yo rk: Kluwer Academic Publishers.
Balram S. & Dragicevic, S. (2005) , Attitudes toward urban green spaces:
integrating questionnaire survey and collaborative GIS techniques to
improve attitude measurements. Landscape and Urban Planning, 71,
147–162.
Barnea M. & Calciu, M. (1979 ), Ecologie umană. București: Editura
Medicală.
Bastgen H. & Diserens, E. (2009) , q value for calculation of pressure
propagation in arable soils taking topsoil stability into account. Soil
and Tillage Research, 102, 138 –143.
Bălteanu D. & Șerban, M. (2005 ), Modificările globale ale mediului. O
evaluare interdisciplinară a incertitudinilor. București: Editura
Coresi.
Bărbulescu A. (2007 ), Metode și mijloace de conștientizare a stării de
sanogeneză a unui ecosistem urban. In Facultatea de Geografie .
București: Universitatea din București.
Beinat E. & Nijkamp, P. (1998 ), Multicriteria Analysis for Land -Use
Management. In Environment & Management . Dordrecht: Kluver
Academic Publishers.
Beinat E. & van Drunen, M. (1998 ), Spatial conflicts in t ransport policies:
an exploration of the perspectives of regional and local actors. In
Multicriteria Analysis for Land -Use Management, eds. E. Beinat &
P. Nijkamp. Dordrecht: Kluwer Academic Publishers.
Beniston M. & Diaz, H.F. (2004) , The 2003 heat wave a s an example of
summers in a greenhouse climate? Observations and climate model
simulations for Basel, Switzerland. Global and Planetary Change,
44, 73 –81.

239
Berkholz P., Stamminger, R., Wnuk, G., Owens, J. & Bernarde, S. (2010) ,
Manual dishwashing habits: a n empirical analysis of UK consumers.
International Journal of Consumer Studies, 34, 235 –242.
Berkowitz A.R., Nilon, C.H. & Hollweg, K.S. (2003 ), Understanding urban
ecosystems. A new frontier for science and education. New York:
Springer.
Bickerstaff K. & Simmons, P. (2009) , Absencing/presencing risk:
Rethinking proximity and the experience of living with major
technological hazards. Geoforum, 40, 864 –872.
Bienfait D., Fitzner, K., Lindvall, T., Seppanen, O., Woolliscroft, M.,
Fanger, P.O., Jantunen, M., S karet, E. & Schwer, J. (1992 ),
Guidelines for ventilation requirements in buildings. Bruxelles:
Commission of European Communities.
Boentje J.P. & Blinnikov, M.S. (2007) , Post-Soviet forest fragmentation and
loss in the Green Belt around Moscow, Russia (19 91–2001): a
remote sensing perspective. Landscape and Urban Planning, 82,
208–221.
Boone -Heinonen J., Gordon -Larsen, P., Guilkey, D.K., Jacobs, D.R. &
Popkin, B.M. (2011) , Environment and physical activity dynamics:
The role of residential self -selection. Psychology of Sport and
Exercise, 12, 54 –60.
Bosher L. (2008), Hazards and the built environment. Attaining built -in
resilience. Londra: Routledge.
Brandon P.S., Lombardi, P.L. & Bentivegna, V. (1997 ), Evaluation of the
Built Environment for Sustainability . Londra: Taylor and Francis.
Bräuniger C., Knapp, S., Kühn, I. & Klotz, S. (2010) , Testing taxonomic
and landscape surrogates for biodiversity in an urban setting.
Landscape and Urban Planning, 97, 283 –295.
Brender J., Zhan, B., Langlois, P. & Suarez, L. (2006) , Residential
proximity to waste sites and industrial facilities and chromosomal
anomalies in offspring. American Journal of Epidemiology, 163,
S156 -S156.
Brender J.D., Zhan, F.B., Langlois, P.H., Suarez, L. & Scheuerle, A. (2008) ,
Residential proxim ity to waste sites and industrial facilities and
chromosomal anomalies in offspring. International Journal of
Hygiene and Environmental Health, 211, 50 –58.
Brown Gaddis E.J., Vladich, H. & Voinov, A. (2007) , Participatory
modeling and the dilemma of diffus e nitrogen management in a
residential watershed. Environmental Modelling & Software, 22,
619–629.
Brown M.A., Southworth, F. & Sarzynski, A. (2009) , The geography of
metropolitan carbon footprints. Policy and Society, 27, 285 –304.

240
Caeiro S., Ramos, T.B. & Huisingh, D. (2012) , Procedures and criteria to
develop and evaluate household sustainable consumption indicators.
Journal of Cleaner Production, 27, 72 –91.
Camilloni I. & Barros, V. (1995) , Influencia de la Isla Urbana de Calor en la
Estimacion de las Te ndencias Seculares de la Temperatura en
Argentina Subtropical. Geofisica Internacional, 34, 161 –170.
Capozza D.R. & Helsley, R.W. (1989) , The fundamentals of land prices and
urban growth. Journal of Urban Economics, 26, 295 –306.
Carreiro M.M. & Tripler, C. E. (2005) , Forest Remnants Along Urban -Rural
Gradients: Examining Their Potential for Global Change Research.
Ecosystems, 8, 568 –582.
CCMESI ( 2008 a), Evaluarea integrat ă a impactului factorilor antropici
asupra calit ății apei din bazinul inferior al râulu i Argeș pentru
reconstrucț ie ecologic ă, CEEX – EVA. București: Centrul de
Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact.
CCMESI (2008 b), Monitoringul integrat al suprafeț elor oxigena nte urbane.
Studiu de caz: spa țiile verzi, CNCSIS – AT. Bucureșt i: Centrul de
Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact.
CCMESI ( 2008 c), Organizarea ș i testarea unei re țele de mon itorizare a
insulelor de caldură și efectele lor î n mediile urbane mari. Studiu de
caz: Bucure ști, UB -Idei București: Centrul d e Cercetare a Mediului
și Efectuare a Studiilor de Impact.
CCMESI (2009), Evaluarea impactul ui indus de gestionarea durabilă a
deșeurilor asupra st ării de sanogenez ă a mediului și a peisajelor.
Studiu de caz zona metropolitană a municipiului București.
București: Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor
de Impact.
CCMESI ( 2011 ), Managementul mediului în spațiile rezidențiale urbane în
contextul schimbărilor climatice actuale, PN II – Parteneriate.
București: Centrul de Cercetare a Mediului ș i Efectuare a Studiilor
de Impact.
Ceccato V. & Lukyte, N. (2011) , Safety and sustainability in a city in
transition: The case of Vilnius, Lithuania. Cities, 28, 83 –94.
Chae G.T., Yun, S.T., Choi, B.Y., Yu, S.Y., Jo, H.Y., Mayer, B., Kim, Y.J.
& Lee, J.Y. (2008) , Hydrochemistry of urban groundwater, Seoul,
Korea: The impact of subway tunnels on groundwater quality.
Journal of Contaminant Hydrology, 101, 42 –52.
Chapman D. (1996), Creating neighbourhoods and places in the built
environment. Londra: Taylor and Francis.
Chelcea S. (2004 ), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și
calitative. București: Editura Economică.
Chen C.M., Tischer, C., Schnappinger, M. & Heinrich, J. (2010) , The role
of cats and dogs in asthma and allergy – a systematic review.

241
International Journal of Hygiene and Environmental Health, 213, 1 –
31.
Cheshire P. & Sheppard, S. (2005) , The Introduction of Price Signals into
Land Use Planning Decision -making: A Proposal. Urban Studies,
42, 647 –663.
Cheval S. & Dumitrescu, A. (2 008), The July urban heat island of Bucharest
as derived from modis images. Theoretical and Applied
Climatology, 96, 145 –153.
Chiesura A. (2004) , The role of urban parks for the sustainable city.
Landscape and Urban Planning, 68, 129 –138.
Cho J., Barone, V .A. & Mostaghimi, S. (2009) , Simulation of land use
impacts on groundwater levels and streamflow in a Virginia
watershed. Agricultural Water Management, 96, 1 –11.
Clark C.S., Rampal, K.G., Thuppil, V., Chen, C.K., Clark, R. & Roda, S.
(2006) , The lead cont ent of currently available new residential paint
in several Asian countries. Environmental Research, 102, 9 –12.
Clausen G., de Oliveira Fernandes, E., de Gids, W., Delmotte, C., Hansenn,
S.O., Kephalopoulos, S., Lemaire, M.C., Lindvall, T., Nicol, F.,
Santamouris, M., Seppala, J., van den Bogaard, C.J.M., Wilson, M.
& Wouters, P. (2003 ), Ventilation, Good Indoor Air Quality and
Rational Use of Energy. ed. J. R. C. -I. f. H. a. C. P. P. a. C. E. Unit.
Bruxelles: European Commission.
Collins T.W., Grineski, S. E. & de Lourdes Romo Aguilar, M. (2009) ,
Vulnerability to environmental hazards in the Ciudad Juárez
(Mexico) –El Paso (USA) metropolis: A model for spatial risk
assessment in transnational context. Applied Geography, 29, 448 –
461.
Colombo A., Crump, D., de Bortoli, M., Gehrig, R., Gustafsson, H.,
Nielsen, P.S., Saarela, K., Sageot, H., Tsalkani, N., Ullrich, D. &
Van der Wal, J. (1991 ), Guideline for the characterisation of Volatile
OrganicCompounds emitted from indoor materials and products
using small test chamber. ed. R. a. D. J. R. C. -E. I. Directorate
General for Science. Bruxelles: Commission of the European
Communities.
Crăciun C. (2008 ), Metabolismul urban. O abordare neconven țională a
organismului urban. București: Editura Universitară “Ion Mincu”.
Crosbie T. & Moore, J. (2004) , Work –life Balance and Working from
Home. Social Policy and Society, 3, 223 –233.
Cutt H., Giles -Corti, B., Knuiman, M. & Burke, V. (2007) , Dog ownership,
health and physical activity: A critical review of the literature.
Health & Place, 13, 261 –272.

242
Dammann S. & Elle, M. (2006) , Environmental indicators: establishing a
common language for green building. Building Research &
Information, 34, 387 –404.
Daniels P. (1999 ), When City and Country Collide. Managing Growth in the
Metropo litan Fringe . Washington D.C.: Island Press.
Daraghmeh O.A., Jensen, J.R. & Petersen, C.T. (2009) , Soil structure
stability under conventional and reduced tillage in a sandy loam.
Geoderma, 150, 64 –71.
del Saz -Salazar S. & Rausell -Köster, P. (2008) , A Doub le-Hurdle model of
urban green areas valuation: Dealing with zero responses. Landscape
and Urban Planning, 84, 241 –251.
Derer P. (1985 ), Locuirea urbană . București: Editura Tehnică.
Dixon S.J., Heinrich, N., Holmboe, M., Schaefer, L., Reed, R.R., Trevejo, J.
& Brereton, R.G. (2009) , Application of classification methods
when group sizes are unequal by incorporation of prior probabilities
to three common approaches: Application to simulations and mouse
urinary chemosignals. Chemometrics and Intelligent Labor atory
Systems, 99, 111 –120.
Dorsey J.W. (2003) , Brownfields and Greenfields: The Intersection of
Sustainable Development and Environmental Stewardship.
Environmental Practice, 5, 69 –76.
Downton P.F. (2009), Ecopolis: Arhitectura and cities for a changing
climate. Dordrecht: Springer.
Droege P. (2002) , Renewable Energy and the City: Urban Life in an Age of
Fossil Fuel Depletion and Climate Change. Bulletin of Science,
Technology & Society, 22, 87 –99.
Eaton R.L., Hammond, G.P. & Laurie, J. (2007) , Footprints on the
landscape: An environmental appraisal of urban and rural living in
the developed world. Landscape and Urban Planning, 83, 13 –28.
ECA (2000), Risk Assesment In Relation To Indoor Air Quality.Urban Air
Environment and Human Exposure. ed. E. I. A. Q. U nit. Bruxelles:
European Commission.
EEA (2011 ), Annual report 2010 and Environmental statement Bruxelles:
Environmental Protection Agency.
Eickhout B., van Meijl, H., Tabeau, A. & van Rheenen, T. (2007) ,
Economic and ecological consequences of four Europe an land use
scenarios. Land Use Policy, 24, 562 –575.
Eisner S., Gallion, A. & Eisner, S. (1992 ), The Urban Pattern. New York:
John Willey.
El Baroudy A.A. (2011) , Monitoring land degradation using remote sensing
and GIS techniques in an area of the middle Nile Delta, Egypt.
Catena, 87, 201 –208.

243
Enache D., Colda, I. & Damian, A. (2006 ), Instala ții de ventilare și
climatizare, vol. I – Indrumă tor de proiectare. București: Editura
Matrix Rom.
EPA (1991 ), Building Air Quality – A Guide for Building Owners and
Facility Managers. Washington: US Environmental Protection
Agency.
EPA (1995 ), A conceptual Framework to Support the Development and Use
of Environmental Information. ed. E. S. a. I. Division. Washington
D.C.: United States Environmental Protection Agency.
EPA (2001), Healthy buildings, healthy people. A vision for 21st century
Washington DC: US Environmental Protection Agency.
European Commission (2010 ), Communication from the Commission.
Europe 2020. A strategy for smart, sustainable and inclusive growth.
Brussels.
Ewing R.H. (2008 ), Characteristics, Causes, and Effects of Sprawl: A
Literature Review
Feranec J., Jaffrain, G., Soukup, T. & Hazeu, G. (2010) , Determining
changes and flows in European landscapes 1990 –2000 using
CORINE land cover data. Applied G eography, 30, 19 –35.
Frank R., Andresen, M.A. & Brantingham, P.L. (2012) , Criminal
directionality and the structure of urban form. Journal of
Environmental Psychology, 32, 37 –42.
Franz D. & Johnson, L. (2007 ), Protecting Buildings Occupants and
Operations from the Biological and Chemical Airborne Threats: A
Framework for Decisions. Washington D.C.: National Academy of
Sciences.
Freedman M. & Owens, E.G. (2011) , Low-income housing development
and crime. Journal of Urban Economics, 70, 115 –131.
Frontczak M., Andersen, R.V. & Wargocki, P. (2012) , Questionnaire survey
on factors influencing comfort with indoor environmental quality in
Danish housing. Building and Environment, 50, 56 –64.
Gagné S.A. & Fahrig, L. (2010) , The trade -off between housing density and
sprawl area: Minimising impacts to forest breeding birds. Basic and
Applied Ecology, 11, 723 –733.
Gallent N., Mace, A. & Tewdwr -Jones, M. (2005 ), Second Homes.
European Perspectives and UK Policies. Aldershot: Ashgate.
Gamper C.D. & Turcanu, C. (2009) , Can p ublic participation help managing
risks from natural hazards? Safety Science, 47, 522 –528.
Gardner D.E. (2009 ), Acute Exposure Guideline Levels for Selected
Airborne Chemicals. Washington D.C.: National Academy of
Sciences.
Gavrilidis A.A., Iojă, I.C. & Sa ghin, I. (2011 ), Urban Regeneration through
Industrial Restructuring of Brownfields in the Local Economies of

244
Post Communist Countries. Case Study:Romania. In 47th ISOCARP
Congress 2011 . Wuhan: ISOCARP.
Gerbens -Leenes P.W., Nonhebel, S. & Krol, M.S. (2010) , Food
consumption patterns and economic growth. Increasing affluence
and the use of natural resources. Appetite, 55, 597 –608.
Ghervase L., Iojă, I.C., Cârstea, E., Savastru, D., Pavelescu, G., Ni ță, M.R.
& Niculi ță, L. (2010) , Spectroscopic and physico -chemical
evaluation of lentic ecosystems from Bucharest City. Environmental
Problems and Development .
Gidlof -Gunnarsson A. & Ohrstrom, E. (2007) , Noise and well -being in
urban residential environments: The potential role of perceived
availability to nearby g reen areas. Landscape and Urban Planning,
83, 115 –126.
Goddard M.A., Dougill, A.J. & Benton, T.G. (2010) , Scaling up from
gardens: biodiversity conservation in urban environments. Trends in
Ecology & Evolution, 25, 90 –98.
Godish T. (2000 ), Indoor environme nt quality . Boca Raton: CRC Press.
Golland A. & Blake, R. (2004 ), Housing Development. Theory, process and
practice. In Housing, Planning and Design Series . Londra:
Routledge.
Goudie A. (2006 ), The human impact on the natural environment : past,
present, a nd future . Malden, MA ; Oxford: Blackwell Pub.
Halfacree K. (2012) , Heterolocal Identities? Counter -Urbanisation, Second
Homes, and Rural Consumption in the Era of Mobilities. Population
Space and Place, 18, 209 –224.
Hall J.M., Handley, J.F. & Ennos, A.R. (2011) , The potential of tree
planting to climate -proof high density residential areas in
Manchester, UK. Landscape and Urban Planning .
Handy S.L. & Mokhtarian, P.L. (1995) , Planning for Telecommuting
Measurement and Policy Issues. Journal of the American Planning
Association, 61, 99 –111.
Hasse J.E. & Lathrop, R.G. (2003) , Land resource impact indicators of
urban sprawl. Applied Geography, 23, 159 –175.
He C., Wang, Z., Guo, H., Sheng, H., Zhou, R. & Yang, Y. (2010) , Driving
forces analysis for residential h ousing. Prince in Beijing. Procedia
Environmental Sciences, 2, 925 –936.
Heim C.E. (2001) , Leapfrogging, Urban Sprawl, and Growth Management:
Phoenix, 1950 –2000. American Journal of Economics and
Sociology, 60, 245 –283.
Hellén H., Hakola, H., Haaparanta, S. , Pietarila, H. & Kauhaniemi, M.
(2008) , Influence of residential wood combustion on local air
quality. Science of The Total Environment, 393, 283 –290.

245
Henderson J.V. & Thisse, J.F. 2004. Handbook of regional and urban
economics . Amsterdam: Elsevier Press.
Henrichs T., Zurek, M., Eickhout, B., Kok, K., Raudsepp -Hearne, C.,
Ribeiro, T., van Vuuren, D. & Volkery, A. (2009 ), Scenario
development and analysis for forward -looking ecosystem
assessment. In Ecosystesms and Human Well -being – a manual for
assessment practitioners, ed. M. E. Assessment. Washington D.C.:
Island Press.
Hirano Y. & Fujita, T. (2011) , Evaluation of the impact of the urban heat
island on residential and commercial energy consumption in Tokyo.
Energy .
Hoffman E. (1999 ), The right to be huma n: a biography of Abraham
Maslow . New York: McGraw -Hill.
Holden E. & Norland, I.T. (2005) , Three Challenges for the Compact City
as a Sustainable Urban Form: Household Consumption of Energy
and Transport in Eight Residential Areas in the Greater Oslo Regio n.
Urban Studies, 42, 2145 –2166.
Holt L.M., Laursen, A.E., McCarthy, L.H., Bostan, I.V. & Spongberg, A.L.
(2010) , Effects of land application of municipal biosolids on
nitrogen -fixing bacteria in agricultural soil. Biology and Fertility of
Soils, 46, 407 –413.
Hostetler M. & Noiseux, K. (2010) , Are green residential developments
attracting environmentally savvy homeowners? Landscape and
Urban Planning, 94, 234 –243.
Hoyos C.D., Agudelo, P.A., Webster, P.J. & Curry, J.A. (2006) ,
Deconvolution of the Factors Co ntributing to the Increase in Global
Hurricane Intensity. Science, 312, 94 –97.
Huang C. & Inoue, H. (2007) , Soft risk maps of natural disasters and their
applications to decision -making. Information Sciences, 177, 1583 –
1592.
Hui E.C.M., Chau, C.K., Pun, L. L. & Law, M.Y. (2007) , Measuring the
neighboring and environmental effects on residential property value:
Using spatial weighting matrix. Building and Environment, 42,
2333 –2343.
Hunter M.C. (2011) , Impact of ecological disturbance on awareness of
urban na ture and sense of environmental stewardship in residential
neighborhoods. Landscape and Urban Planning, 101, 131 –138.
Hutchinson F.P. & Herborn, P.J. (2012) , Landscapes for peace: A case study
of active learning about urban environments and the future. Future,
44, 24 –35.
Ianoș I. (2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografică. București:
Editura Tehnică.

246
Ianoș I. (2004), Dinamica urbană. Aplicatii la orașul și sistemul urban
românesc. București: Editura Tehnică.
Ianoș I. (2007), A Major Challenge for Ro manian Towns: The large
habitats. In Global Perspectives on Urbanization, eds. G. Pomoroy
& W. G., 106 –135. Lanham: University Press of America.
Ibitayo O., Mushkatel, A. & Pijawka, K. (2004) , Social and political
amplification of technological hazardsThe case of the PEPCON
explosion. Journal of Hazardous Materials, 114, 15 –25.
Ielenicz M. (2004), Geomorfologie generală. București: Editura
Universitară.
INS ( 2010 ), Raportul statistic anual. București: Institutul Național de
Statistică.
Iojă A.D., Iojă, I.C. , Niță, M.R. & Onose, D.A. (2011a) , Factori de influență
ai calității mediului interior în municipiul București. Comunicări de
Geografie, 15, 323 –328.
Iojă C., Onose, D., Niță, M., Vânău, G., Pătroescu, M., Gavrilidis, A.,
Saghin, I. & Zarea, R. (2011b ), The Conversion of Agricultural
Lands into Built Surfaces in Romania. In 2nd International
conference on Urban Sustainability, Cultural Sustainability, Green
Development, Green Structures and Clean Cars (USCUDAR '11),
eds. V. Niola, T. Kala & C. Popescu. Pra ga: WSEAS.
Iojă I.C. (2008 ), Metode și tehnici de evaluare a calității mediului în aria
metropolitană a municipiului București. București: Editura
Universității din București.
Iojă I.C. (2009 ), Metode și tehnici de evaluare a calit ății mediului în aria
metropolitan ă a Municipiului Bucure ști. Ediția a doua. București:
Editura Universității din Bucureș ti.
Iojă I.C., Niță, M.R., Ciocănea, C.M., Cucu, L.A., Onose, D.A. & Iojă, A.D.
(2011c ), The Endowment of Residential Spaces with Domestic
Appliances in Buchare st – Indicator in Environmental Quality
Assessment. In 2nd International conference on Urban
Sustainability, Cultural Sustainability, Green Development, Green
Structures and Clean Cars (USCUDAR '11), eds. V. Niola, T. Kala
& C. Popescu, 125 –129. Praga: WSE AS.
Iojă I.C., Onose, D.A., Cucu, L.A. & Ghervase, L. (2010a) , Changes in
water quality in the lakes along Colentina River under the influence
of the residential areas in Bucharest. Selected Topics in Energy,
Environment, Sustainable Development and Landsc aping , 164 –169.
Iojă I.C., Onose, D.A., Niță, M.R., Vânău, G.O., Pătroescu, M., Gavrilidis,
A.A., Saghin, I. & Zarea, R. (2011d ), The Conversion of
Agricultural Lands into Built Surfaces in Romania. In 2nd
International conference on Urban Sustainability, Cultural
Sustainability, Green Development, Green Structures and Clean

247
Cars (USCUDAR '11), eds. V. Niola, T. Kala & C. Popescu. Praga:
WSEAS.
Iojă I.C., Pătroescu, M., Niculi ță, L., Pavelescu, G., Ni ță, M.R. & Iojă, A.D.
(2008) , Residential areas with defi cient access to urban parks in
Bucharest – priority areas for urban rehabilitation. Environmental
Problems and Development , 71–74.
Iojă I.C., Pătroescu, M., Niță, M.R., Rozylowicz, L., Iojă, A.D. & Onose,
D.A. (2010b) , Categories of residential spaces afte r their
accessibility to urban parks – indicator of sustainability in human
settlements. Wseas Transactions on Environment and Development,
5, 307 –314.
Iojă I.C., Pătroescu, M., Vânău, G.O. & Iojă, A.D. (2007 ), Noise pollution
in Bucharest urban parks. In SECOTOX Conference and
International Conference on Environmental and Management
Engeneering, Planning and Economics eds. A. Kungolos, K.
Aravossi, A. Karagiannidis & P. Samaras. Skiathos: Grafima
Iojă I.C., Rozylowicz, L., Pătroescu, M., Ni ță, M.R. & Vână u, G.O. (2011e) ,
Dog walkers' vs. other park visitors' perceptions: The importance of
planning sustainable urban parks in Bucharest, Romania. Landscape
and Urban Planning, 103, 74 –82.
Jacobs P. (2011) , Where have all the flowers gone? Landscape and Urban
Planning, 100, 318 –320.
Jahnukainen M. (2007) , High -risk youth transitions to adulthood: A
longitudinal view of youth leaving the residential education in
Finland. Children and Youth Services Review, 29, 637 –654.
Jenerette G.D., Wu, W., Goldsmith, S., Marus sich, W.A. & John Roach, W.
(2006) , Contrasting water footprints of cities in China and the United
States. Ecological Economics, 57, 346 –358.
Jenks M., Burton, E. & Williams, K. (1996 ), The Compact city: a
sustainable urban form? : E & FN Spon.
Jim C.Y. & Chen, W.Y. (2009) , Value of scenic views: Hedonic assessment
of private housing in Hong Kong. Landscape and Urban Planning,
91, 226 –234.
Johnson M.P. (2001) , Environmental impacts of urban sprawl: a survey of
the literature and proposed research agenda. Environment and
Planning A, 33, 717 –735.
Kährik A., Leetmaa, K. & Tammaru, T. (2012) , Residential decision –
making and satisfaction among new suburbanites in the Tallinn
urban region, Estonia. Cities, 29, 49 –58.
Kallis G. & Coccossis, H. (2003) , Managing Wate r for Athens: From the
Hydraulic to the Rational Growth Paradigm. European Planning
Studies, 11, 245 –261.

248
Kamphuis C.B.M., Mackenbach, J.P., Giskes, K., Huisman, M., Brug, J. &
Lenthe, F.J. (2010) , Why do poor people perceive poor
neighbourhoods? The role of objective neighbourhood features and
psychosocial factors. Health & Place, 16, 744 –754.
Kaplowitz M.D. & Witter, S.G. (2008) , Agricultural and residential
stakeholder input for watershed management in a mid -Michigan
watershed. Landscape and Urban Planni ng, 84, 20 –27.
Kassomenos P.A. & Katsoulis, B.D. (2006) , Mesoscale and macroscale
aspects of the morning Urban Heat Island around Athens, Greece.
Meteorology and Atmospheric Physics, 94, 209 –218.
Kaufmann A. (2007) , Patterns of innovation relations in metr opolitan
regions: the case of the Vienna urban region. The Annals of Regional
Science, 41, 735 –748.
Kaye W.E., Orr, M.F. & Wattigney, W.A. (2005) , Surveillance of hazardous
substance emergency events: identifying areas for public health
prevention. Interna tional Journal of Hygiene and Environmental
Health, 208, 37 –44.
Kellenberg D.K. & Mobarak, A.M. (2008) , Does rising income increase or
decrease damage risk from natural disasters? Journal of Urban
Economics, 63, 788 –802.
Kennett P. & Mizuuchi, T. (2010) , Homelessness, housing insecurity and
social exclusion in China, Hong Kong, and Japan. City, Culture and
Society, 1, 111 –118.
Kjaergaard S.K. (1991 ), Assessment methods and causes of eye irritation in
humans in indoor environment, . In Chemical, Microbiologi cal,
Health and Comfort Aspects of Indoor Air Quality, eds. H. Knoppel
& P. Wolkoff 115 –128. Londra: Kluwer Academic Press.
Kohler N. (1999) , The relevance of Green Building Challenge: an observer's
perspective. Building Research & Information, 27, 309 -320.
Kolokotroni M., Giannitsaris, I. & Watkins, R. (2006) , The effect of the
London urban heat island on building summer cooling demand and
night ventilation strategies. Solar Energy, 80, 383 –392.
Koren H. & Bisesi, M. (2002 ), Handbook of Environmental Heal th. Nerw
York: Lewis Publishers.
Kostiainen R. (1995) , Volatile Organic -Compounds in the Indoor Air of
Normal and Sick Houses. Atmospheric Environment, 29, 693 –702.
Kubba S. (2010 ), Indoor Environmental Quality. In LEED Practices,
Certification and Accredi tation Handbook, ed. S. Kubba, 211 –269.
New York: Elsevier Press.
Kubinyi E., Turcsan, B. & Miklosi, A. (2009) , Dog and owner demographic
characteristics and dog personality trait associations. Behavioural
Processes, 81, 392 –401.

249
Kuehn C.M., Mueller, B.A., Checkoway, H. & Williams, M. (2007) , Risk of
malformations associated with residential proximity to hazardous
waste sites in Washington State. Environmental Research, 103, 405 –
412.
Langston C.A. & Ding, G.K.C. (2001 ), Sustainable practices in the built
environment. Oxford: Butterworth Heinemann.
Lăcătușu R., Anastasiu, N., Popescu, M. & Enciu, P. (2008 ), Geo-atlasul
municipiului București . București: Editura Estfalia.
Lee H.S., Shepley, M. & Huang, C.S. (2009) , Evaluation of off -leash dog
parks in Texas an d Florida: A study of use patterns, user satisfaction,
and perception. Landscape and Urban Planning, 92, 314 –324.
Lee M., Tansel, B. & Balbin, M. (2011) , Influence of residential water use
efficiency measures on household water demand: A four year
longitud inal study. Resources, Conservation and Recycling, 56, 1 –6.
Legea nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, Monitorul
Oficial, Partea I nr. 1144 din 19/12/2005
Levin H. (1992 ), Controlling sources of indoor air pollution. In Chemical,
Micro biological, Health and Comfort Aspects of Indoor Air Quality
– State of the Art in SBS, eds. H. Knoppel & P. Wolkoff Bruxelles.:
Kluwer Academic Press.
Lima J.J. (2001) , Socio -spatial segregation and urban form: Belém at the
end of the 1990s. Geoforum, 32, 493 –507.
Lindvall T. 1992. The Sick Building Syndrome – Overview and Frontiers.
In Chemical, Microbiological, Health and Comfort Aspects of
Indoor Air Quality, eds. H. Knoppel & P. Wolkoff 1 –14. Londra:
Kluwer Academic Press.
Liteanu E. (1952) , Geologia zonei orașului București. Studii tehnice și
economice, seria Economie.
Lowry J.H., Ramsey, R.D. & Kjelgren, R.K. (2011) , Predicting urban forest
growth and its impact on residential landscape water demand in a
semiarid urban environment. Urban Forestry & Urban Greening,
10, 193 –204.
Lu D. & Weng, Q. (2006) , Spectral mixture analysis of ASTER imagery for
examining the relationship between thermal features and biophysical
descriptors in Indianapolis, Indiana. Remote Sensing of Environment,
104, 157 –167.
Luca s R.E. & Rossi –Hansberg, E. (2002) , On the Internal Structure of
Cities. Econometrica, 70, 1445 -1476.
Lundgren L., Crump, D., Knoppel, H., Laurent, A.M., Lebret, E.,
Rothweiler, H., Seifert, B., Wolkoff, P. & Cavallo, D. (1994 ),
Sampling strategies for vol atile organic compounds in indoor ai. ed.
R. a. D. J. R. C. -E. I. Directorate -General for Science. Bruxelles:
European Commission.

250
Lutzenhisier L. & Gossard, M.H. (1998) , Lifestyle, Status and Energy
Consumption. Consumer Behavior and Non -Energy Effects .
Mahdavi A. & Doppelbauer, E.M. (2010) , A performance comparison of
passive and low -energy buildings. Energy and Buildings, 42, 1314 –
1319.
Mahmoud A.H.A. & El -Sayed, M.A. (2011) , Development of sustainable
urban green areas in Egyptian new cities: The case o f El-Sadat City.
Landscape and Urban Planning, 101, 157 –170.
Margreth S. & Romang, H. (2010) , Effectiveness of mitigation measures
against natural hazards. Cold Regions Science and Technology, 64,
199–207.
Marjorie Aelion C. & Davis, H.T. (2007) , Use of a general toxicity test to
predict heavy metal concentrations in residential soils.
Chemosphere, 67, 1043 –1049.
Maroni M., Seifert, B. & Lindvall, T. (1995 ), Indoor Air Quality. New
York: Elsevier.
Marshall S. (2011 ), Urban Coding and Planning. New York: Rou tledge.
Martin C.A., Warren, P.S. & Kinzig, A.P. (2004) , Neighborhood
socioeconomic status is a useful predictor of perennial landscape
vegetation in residential neighborhoods and embedded small parks
of Phoenix, AZ. Landscape and Urban Planning, 69, 355 –368.
Masson V. (2006) , Urban surface modeling and the meso -scale impact of
cities. Theoretical and Applied Climatology, 84, 35 –45.
Mănescu S. (1984 ), Tratat de igienă. București: Editura Medicală.
McDougal F., White, P., Franke, M. & Hindle, P. (2005 ), Integrated Solid
Waste. A Life Cycle Inventory . Berlin: Blackwell Publishing.
McWilliam W., Eagles, P., Seasons, M. & Brown, R. (2010) , The housing –
forest interface: Testing structural approaches for protecting
suburban natural systems following development. Urban Forestry &
Urban Greening, 9, 149 –159.
MEA. (2005 ), Ecosystems and Human Well -Being: Scenarios . Washington
D.C.: Island Press.
Melikov A.K. (2004) , Personalized ventilation. Indoor Air, 14, 157 –167.
Memon R.A., Leung, D.Y.C. & Liu, C.H. (2009) , An inv estigation of urban
heat island intensity (UHII) as an indicator of urban heating.
Atmospheric Research, 94, 491 –500.
Mihalakakou G., Santamouris, M., Papanikolaou, N., Cartalis, C. &
Tsangrassoulis, A. (2004) , Simulation of the urban heat island
phenomeno n in Mediterranean climates. Pure and Applied
Geophysics, 161, 429 –451.
Mitchell J.M. (1961) , The Temperature of Cities. Weatherwise, 14.
Mokhtarian P.L. (1991) , Telecommuting and travel: state of the practice,
state of the art. Transportation, 18, 319 –342.

251
Molina C., Pickering, C.A., Valbjbrn, O. & de Bortoli, M. (1989 ), Sick
Building Syndrome. ed. R. a. D. R. C. -I. f. t. E. Directorate General
for Science. Bruxelles: Commission of the European Communities.
Montoya L. & Masser, I. (2005) , Management of nat ural hazard risk in
Cartago, Costa Rica. Habitat International, 29, 493 –509.
Montz B.E. & Tobin, G.A. (2011) , Natural hazards: An evolving tradition in
applied geography. Applied Geography, 31, 1 –4.
Mörtberg U.M., Balfors, B. & Knol, W.C. (2007) , Landscape ecological
assessment: A tool for integrating biodiversity issues in strategic
environmental assessment and planning. Journal of Environmental
Management, 82, 457 –470.
Mulder K., Costanza, R. & Erickson, J. (2006) , The contribution of built,
human, social and natural capital to quality of life in intentional and
unintentional communities. Ecological Economics, 59, 13 –23.
Munier N. (2004 ), Multicriteria Environmental Assessment. A practical
guide. Dordrecht: Kluver Academic Publishers.
Munier N. ( 2006 ), Handbook on Urban Sustainability. Dordrecht: Springer.
Muñiz I. & Galindo, A. (2005) , Urban form and the ecological footprint of
commuting. The case of Barcelona. Ecological Economics, 55, 499 –
514.
Muthukumaran S., Baskaran, K. & Sexton, N. (2011) , Quantifica tion of
potable water savings by residential water conservation and reuse –
A case study. Resources, Conservation and Recycling, 55, 945 –952.
Nae M. & Turnock, D. (2011) , The new Bucharest: Two decades of
restructuring. Cities, 28, 206 –219.
Nae M.M. (2009a ), București – dezvoltare urbană și calitatea vieții.
București: Editura Universitară.
Nae M.M. (2009b ), Geografia calității vieții urbane. Metode de analiză.
București: Editura Universitară.
Nielsen -Pincus M., Goldberg, C.S., Pocewicz, A., Force, J.E., Wa its, L.P.,
Morgan, P. & Vierling, L. (2010) , Predicted effects of residential
development on a northern Idaho landscape under alternative growth
management and land protection policies. Landscape and Urban
Planning, 94, 255 –263.
Niewczas J. & Witkowska -Walczak, B. (2005) , The soil aggregates stability
index (ASI) and its extreme values. Soil and Tillage Research, 80,
69–78.
Nilles J.M. (1991) , Telecommuting and urban sprawl: mitigator or inciter?
Transportation, 18, 411 –432.
Niță M.R. (2008) , Analyze model for the ecological footprint of new
residential spaces in the Bucharest Metropolitan Area. Forum
Geografic , 8.

252
Niță M.R. (2011 ), Dinamica reziden țialului în zona metropolitană a
municipiului Bucure ști și proiec ția ei în starea mediului. In Faculty
of Geogr aphy . University of Bucharest.
Oahn N.T.K. & Heng, Y.T. (2005 ), Indoor air quality control. In Advanced
Air and Noise Pollution Control, eds. W. L., P. N. & H. Y. New
Jersey: Humana Press.
OECD (2007 ), General Economics & Future Studies , Vol. 2007 (8), i-193
Ohura T., Amagai, T., Shen, X., Li, S., Zhang, P. & Zhu, L. (2009) ,
Comparative study on indoor air quality in Japan and China:
Characteristics of residential indoor and outdoor VOCs. Atmospheric
Environment, 43, 6352 –6359.
OMS ( 2005 ), Ghidul calități i aerului în Europa. ed. O. R. p. Europa.
Copenhaga: Organizația Mondială a Sănătății.
OMS ( 2006 ), Development of WHO Guidelines for Indoor Air Quality.
Bonn: Organizația Mondială a Sănătății.
OMS ( 2010 ), WHO guidelines for indoor air quality: selected pol lutants. ed.
W. E. C. o. E. a. Health. Bonn: Organizația Mondială a Sănătății.
ONU ( 1992 ), Agenda 21. Rio de Janeiro: United Nations Sustainable
Development.
ONU ( 1996 ), Convenția asupra așezărilor umane – Habitat II – Agenda
HABITAT. Istanbul: Organizația Națiunilor Unite.
ONU ( 2001 ), Declaration on Cities and Other Human Settlements in the
New Millennium. Geneva: Organizația Națiunilor Unite
Owen M.K., Ensor, D.S. & Sparks, L.E. (1992) , Airborne Particle Sizes and
Sources Found in Indoor Air. Atmospheric Environment Part a –
General Topics, 26, 2149 –2162.
Palmquist H. & Hanæus, J. (2005) , Hazardous substances in separately
collected grey – and blackwater from ordinary Swedish households.
Science of The Total Environment, 348, 151 –163.
Patterson T.M., Niccoluc ci, V. & Marchettini, N. (2008) , Adaptive
environmental management of tourism in the Province of Siena,
Italy using the ecological footprint. Journal of Environmental
Management, 86, 407 –418.
Patwardhan A. & Sharma, U. (2005) , Improving the methodology for
assessing natural hazard impacts. Global and Planetary Change, 47,
253–265.
Patroescu -Klotz I. (1999), Reacții ale compușilor organici cu sulf în
atmosferă. Oxidarea fotochimică a dimetil sulfurii, dimetil
sulfoxidului și a trrioformiatului de metil. Buc urești: Editura Royal
Company
Pătroescu M. & Bordușanu, M. (1999) , Politici de protecție a mediului în
Municipiul București și zona sa metropolitană. Comunicări de
geografie, 3, 24 –32.

253
Pătroescu M. & Cenac -Mehedinți, M. (1999) , Scenarii de restructurare
ecologică urbană specifice ariei urbane și metropolitane a
Bucureștiului. Analele Universității Spiru Haret, Seria Geografie, 2,
43–48.
Pătroescu M., Iojă, C., Popescu, V. & Necșuliu, R. (2004a ), Noise pollution
generated by road traffic. In World Congress T owards More
Attractive Urban Transportation, CODATU XI , 335 –341. București:
CODATU.
Pătroescu M., Iojă, I.C., Necșuliu, R. & Brăilescu, C. (2004b) , The quality
of oxygenating surfaces. The green areas of Bucharest. A case
studies. Revue Roumaine de Geograp hie, 48, 205 –216.
Pătroescu M., Iojă, I.C., Onose, D.A., Vânău, G.O., Cucu, L.A., Cărcale, R.
& Ciocănea, C.M. (2011a) , Noise and air quality assessment in an
urban tissue. Case study Stefan cel Mare urban tissue. Studia
Geographia, 7, 29 –37.
Pătroescu M., Iojă, I.C., Popescu, V. & Necșuliu, R. (2004c ), Noise
pollution generated by road traffic. In World Congress Towards
More Attractive Urban Transportation, CODATU XI , 335 –341.
București: CODATU.
Pătroescu M., Iojă, I.C., Rozylowicz, L., Ni ță, M.R., Vânău, G.O., Iojă,
A.D. & Onose, D.A. (2010) , Indoor Air Quality in Bucharest
Housings in the Framework of Present Environmental Changes.
Forum Geografic .
Pătroescu M., Ni ță, M.R., Iojă, I.C. & Vânău, G.O. (2009) , The ecological
footprint -indicator for analysing the environmental impact of
residential surfaces in metropolitan areas. Case study: Bucharest
Metropolitan Area. Strategies, Concepts and Technologies For
Planning the Urban Future Conference, CITIES 3.0
Pătroescu M., Vânău, G.O., Niță, M.R., Iojă, I.C. & Iojă, A.D. (2011b) ,
Land Use Change in the Bucharest Metropolitan Area and its
Impacts on the Quality of the Environment in Residential
Developments. Forum geografic. Studii și cercetări de geografie și
protecția mediului, 10, 52 –64.
Perdrix A., Parat, S. , Liaudy, S. & Maitre, A. (2005) , Syndrome des
batiments malsains (SBM), Impact des moisissures sur la sante
humaine. Revue Française des Laboratoires, 373, 67 –72.
Perry S., Klemeš, J. & Bulatov, I. (2008) , Integrating waste and renewable
energy to reduce the carbon footprint of locally integrated energy
sectors. Energy, 33, 1489 –1497.
Peter H. (2009) , Attitudes towards compact city living: Towards a greater
understanding of residential behaviour. Land Use Policy, 26, 792 –
798.

254
Polanska D. (2010) , The emerge nce of gated communities in post –
communist urban context: and the reasons for their increasing
popularity. Journal of Housing and the Built Environment, 25, 295 –
312.
Poor P.J., Pessagno, K.L. & Paul, R.W. (2007) , Exploring the hedonic value
of ambient wate r quality: A local watershed -based study. Ecological
Economics, 60, 797 –806.
Powe N.A. & Willis, K.G. (1998) , Industrial location and residential
disamenity: a case study of the chemical industry in Castleford,
England. Journal of Environmental Management, 53, 17 –29.
Pratt A.C. (2010) , Creative cities: Tensions within and between social,
cultural and economic development: A critical reading of the UK.
City. Culture and Society, 1, 13 –20.
Primack R., Pătroescu, M., Rozylowicz, L. & Iojă, I.C. (2008 ),
Fundame ntele conservării diversității biologice. București: Editura
AGIR.
Rajasekar U. & Weng, Q. (2009) , Urban heat island monitoring and analysis
using a non -parametric model: A case study of Indianapolis. ISPRS
Journal of Photogrammetry and Remote Sensing, 64, 86–96.
Reusswig F., Lotze -Campen, H. & Gerlinger, K. (2003 ), Changing Global
Lifestyle and Consumption Patterns: The case of Energy and Food.
Potsdam: Potsdam Institute for Climate Impact Research.
Rey V., Groza, O., Ianoș, I. & Pătroescu, M. (2007 ), Atlas de la Roumanie.
Montpelier, Paris: Reclus.
Richter C.P. (2011) , Usage of dishwashers: observation of consumer habits
in the domestic environment. International Journal of Consumer
Studies, 35, 180 –186.
Roah S., Crichton, S. & Nicol, F. (2005 ), Adapting b uildings and cities for
climate change. A 21st century survival guide. Londra: Elsevier
Press.
Rojanschi V. & Bran, F. (2002 ), Politici și strategii de mediu. Bucure ști:
Editura Economică.
Rojanschi V., Bran, F. & Diaconu, G. (1997 ), Protecția și ingineria
mediului. București: Editura Economică.
Rufat S. (2003), Les «résidences fermées» à Bucarest: de «l'entre -soi» à la
fragmentation? ARCHES 6: 83 –94
Rufat S. (2011), Transition post socialiste et vulnerabilite urbaine a
Bucarest. București: Editura Universi tății din București.
Rull R.P., Gunier, R., Von Behren, J., Hertz, A., Crouse, V., Buffler, P.A. &
Reynolds, P. (2009) , Residential proximity to agricultural pesticide
applications and childhood acute lymphoblastic leukemia.
Environmental Research, 109, 89 1–899.

255
Saaty T.L. (1990 ), Multicriteria Decision Making – The Analytic Hierarchy
Process. New York: Mc Graw Hill.
Samaras Z. & Sorensen, S.C. (1999 ), Mobile sources. In Urban Air
Pollution – European Aspects, eds. J. Fenger, O. Hertel & P. F.
Dordrecht: Kl uwer Academic Publishers.
Sanquist T.F., Orr, H., Shui, B. & Bittner, A.C. (2012) , Lifestyle factors in
U.S. residential electricity consumption. Energy Policy, 42, 354 -364.
Santamouris M., Paraponiaris, K. & Mihalakakou, G. (2007) , Estimating the
ecologic al footprint of the heat island effect over Athens, Greece.
Climatic Change, 80, 265 –276.
Santarsiero A., Cutilli, D., Cappiello, G. & Minelli, L. (2000) ,
Environmental and legislative aspects concerning existing and new
cemetery planning. Microchemical Jo urnal, 67, 141 –145.
Santin O.G. (2011) , Behavioural Patterns and User Profiles related to energy
consumption for heating. Energy and Buildings, 43, 2662 –2672.
SCHER ( 2007 ), Opinion on risk assessment on indoor air quality. ed. S. C.
o. H. a. E. Risks. Brux elles: European Commission.
Schleich J. & Hillenbrand, T. (2009) , Determinants of residential water
demand in Germany. Ecological Economics, 68, 1756 –1769.
Schnieders J. & Hermelink, A. (2006) , CEPHEUS results: measurements
and occupants’ satisfaction prov ide evidence for Passive Houses
being an option for sustainable building. Energy Policy, 34, 151 –
171.
Schofield G., Mummery, K. & Steele, R. (2005) , Dog ownership and human
health -related physical activity: an epidemiological study. Health
Promotion Journa l of Australia, 16, 15 –19.
Seale J., Regmi, A. & Bernstein, J. (2003 ), International Evidence on Food
Consumption Patterns. ed. U. S. D. f. Agriculture. Washington D.C.
Serpell J. (1991) , Beneficial -Effects of Pet Ownership on Some Aspects of
Human Health and Behavior. Journal of the Royal Society of
Medicine, 84, 717 –720.
Seto K.C. & Satterthwaite, D. (2010) , Interactions between urbanization and
global environmental change. Current Opinion in Environmental
Sustainability, 2, 127 –128.
Sevenant M. & Antrop, M. (2010) , Transdisciplinary landscape planning:
Does the public have aspirations? Experiences from a case study in
Ghent (Flanders, Belgium). Land Use Policy, 27, 373 –386.
Shafiee S. & Topal, E. (2009) , When will fossil fuel reserves be
diminished? Energ y Policy, 37, 181 –189.
Shrestha M.K., York, A.M., Boone, C.G. & Zhang, S. (2012) Land
fragmentation due to rapid urbanization in the Phoenix Metropolitan
Area: Analyzing the spatiotemporal patterns and drivers. Applied
Geography, 32, 522 –531.

256
Shrestha N. & Conway, T.M. (2011) , Delineating an exurban development
footprint using SPOT imagery and ancillary data. Applied
Geography, 31, 171 –180.
Simion G. (2010) , The spatial changes of land use in the Bucharest
Metropolitan Area 1970s – 2000. Human Geographies – Journal of
Studies and Research in Human Geography, 4, 115 –123.
Slater M.R., Di Nardo, A., Pediconi, O., Villa, P.D., Candeloro, L.,
Alessandrini, B. & Del Papa, S. (2008) , Cat and dog ownership and
management patterns in central Italy. Preventive Veterin ary
Medicine, 85, 267 –294.
Soyez K. & Graßl, H. (2008 ), Sustainable Development and Climate
Change Climate Change and Technological Options. 59 –70.
Springer Vienna.
Spaul W.A. (1994) , Building -Related Factors to Consider in Indoor Air –
Quality Evaluations. Journal of Allergy and Clinical Immunology,
94, 385 –389.
Spongberg A.L. & Becks, P.M. (2000) , Inorganic soil contamination from
cemetery leachate. Water Air and Soil Pollution, 117, 313 –327.
Stan A. (2009 ), Peisajul periferiilor urbane –revitalizarea peisag eră a zonelor
periferice. București: Editura Universității Ion Mincu.
Stanciu M. (2009), Metode de cercetare a modelelor de consum. București:
Academia Română.
Stanilov K. (2003) , Accessibility and Land Use: The Case of Suburban
Seattle. Regional Studies, 37, 23 –34.
Stathopoulou M. & Cartalis, C. (2007) , Daytime urban heat islands from
Landsat ETM+ and Corine land cover data: An application to major
cities in Greece. Solar Energy, 81, 358 –368.
Stedman R.C. (2003) , Is it really just a social construction: Th e contribution
of the physical environment to sense of place. Society and Natural
Resources, 16, 671 –685.
Steinacker A. (2003) , Infill Development And Affordable Housing. Urban
Affairs Review, 38, 492 –509.
Steiner F.R. & Butler, K. (2007 ), Planning and urb an design standards. New
Jersey: John Willey & Sons.
Stern P.C., Dietz, T., Ruttan, V., Socolow, R.H. & Sweeney, J.L. (1997 ),
Environmentally Significant Consumption: Research Directions.
New York: National Research Council.
Stone B. (2009) , Land Use as Cl imate Change Mitigation. Environmental
Science & Technology, 43, 9052 –9056.
Strohbach M.W., Arnold, E. & Haase, D. (2012) , The carbon footprint of
urban green space —A life cycle approach. Landscape and Urban
Planning, 104, 220 –229.

257
Suditu B. (2005 ), Mobili tatea rezidențială în municipiul București. În
Facultatea de Geografie . București: Universitatea din București.
Suditu B., Ginavar, A., Muică, A., Iordăchescu, C., Vârdol, A. & Ghinea, B.
(2010) , Urban sprawl characteristics and typologies in Romania.
Huma n Geographies – Journal of Studies and Research in Human
Geography, 4, 79 –87.
Șandric I., Mihai, B., Săvulescu, I., Suditu, B. & Chi țu, Z. (2007 ), Change
detection analysis for urban development in Bucharest -Romania
using high resolution satellite imagery. In 2007 Urban Remote
Sensing Joint Event, ed. IEEE. Paris: University of Pavia, Italy.
Tahmasebi M.M., Banihashemi, S. & Hassanabadi, M.S. (2011) ,
Assessment of the Variation Impacts of Window on Energy
Consumption and Carbon Footprint. Procedia Engineer ing, 21, 820 –
828.
Taleai M., Sharifi, A., Sliuzas, R. & Mesgari, M. (2007) , Evaluating the
compatibility of multi -functional and intensive urban land uses.
International Journal of Applied Earth Observation and
Geoinformation, 9, 375 –391.
Temelová J. & Dvo řáková, N. (2011) , Residential satisfaction of elderly in
the city centre: The case of revitalizing neighbourhoods in Prague.
Cities .
Tscherning K., Helming, K., Krippner, B., Sieber, S. & Gomez y Paloma, S.
(2012) , Does research applying the DPSIR framewo rk support
decision making? Land Use Policy, 29, 102 –110.
Tsenkova S. (2008) , Managing change: the comeback of post -socialist
cities. Urban Research & Practice, 1, 291 –310.
Tsutsumi M., Shimada, A. & Murakami, D. (2011) , Land price maps of
Tokyo Metropolit an Area. Procedia – Social and Behavioral
Sciences, 21, 10.
Tyrväinen L., Mäkinen, K. & Schipperijn, J. (2007) , Tools for mapping
social values of urban woodlands and other green areas. Landscape
and Urban Planning, 79, 5 –19.
Tzoulas K., Korpela, K., Venn, S., Yli -Pelkonen, V., Kaźmierczak, A.,
Niemela, J. & James, P. (2007) , Promoting ecosystem and human
health in urban areas using Green Infrastructure: A literature review.
Landscape and Urban Planning, 81, 167 –178.
Umezawa Y., Hosono, T., Onodera, S., Sir ingan, F., Buapeng, S., Delinom,
R., Yoshimizu, C., Tayasu, I., Nagata, T. & Taniguchi, M. (2008) ,
Sources of nitrate and ammonium contamination in groundwater
under developing Asian megacities. Science of The Total
Environment, 404, 361 –376.
UNDR ( 2003 ), Human Development Report. Oxford: Oxford University
Press.

258
Van Eetvelde V. & Antrop, M. (2004) , Analyzing structural and functional
changes of traditional landscapes – two examples from Southern
France. Landscape and Urban Planning, 67, 79 –95.
Van Eetvelde V. & Antrop, M. (2005) , The significance of landscape relic
zones in relation to soil conditions, settlement pattern and territories
in Flanders. Landscape and Urban Planning, 70, 127 –141.
Vanwesten C., Castellanos, E. & Kuriakose, S. (2008) , Spatial data for
landslide susceptibility, hazard, and vulnerability assessment: An
overview. Engineering Geology, 102, 112 –131.
Varis O. & Somlyody, L. (1997) , Global urbanization and urban water: Can
sustainability be afforded? Water Science and Technology, 35, 21 –
32.
Vânău G.O. (2009 ), Interfa ța spa țial-funcțională dintre Municipiul Bucuresti
si teritoriul suport al acestuia. In Faculty of Geography . University
of Bucharest.
Vânău G.O. (2011 ), Interfața spațial -funcțională dintre Municipiul București
și teritoriul s uport al acestuia. București: Editura Universitară.
Verhoef E.T. & Nijkamp, P. (2002) , Externalities in urban sustainability –
Environmental versus localization -type agglomeration externalities
in a general spatial equilibrium model of a single -sector mono centric
industrial city. Ecological Economics, 40, 157 –179.
Vimal R., Geniaux, G., Pluvinet, P., Napoleone, C. & Lepart, J. (2011) ,
Detecting threatened biodiversity by urbanization at regional and
local scales using an urban sprawl simulation approach: Ap plication
on the French Mediterranean region. Landscape and Urban
Planning .
Voss K., Goetzberger, A., Bopp, G., Häberle, A., Heinzel, A. & Lehmberg,
H. (1996) , The self -sufficient solar house in Freiburg —Results of 3
years of operation. Solar Energy, 58, 1 7–23.
Wackernagel M. & Rees, W. (1995 ), Our Ecological Footprint: Reducing
Human Impact on the Earth . Philadelphia, PA: New Society
Publishers
Wali M.K., Evrendilek, F. & Fennessy, M.S. (2010 ), The environment :
science, issues, and solutions. Boca Raton: CRC Press.
Wallace L.A., Pellizzani, E., Leaderer, B., Zelon, H. & Sheldon, L. (1987) ,
Emissions of Volatile Organic Compounds from Buildin Materials
and Consumer Products. Atmospheric Environment, 21, 385 –393.
Wang L., Takigawa, T., Yamasaki, Y., Sakano, N., D., W. & Ogino, K.
(2008) , Symptom definition for Sick Building Syndrome in
residential dwellings. International Journal of Hygiene,
Environment and Health, 211, 114 –120.
White R.R. (2002 ), Building the ecological city . Cambridge: Woodhead
Publishing Limited.

259
Wiedmann T., Minx, J., Barrett, J. & Wackernagel, M. (2006) , Allocating
ecological footprints to final consumption categories with input –
output analysis. Ecological Economics, 56, 28 –48.
Wilk R. (2002) , Consumption, human needs, and global environ mental
change. Global Environmental Change -Human and Policy
Dimensions, 12, 5 –13.
Willis R.M., Stewart, R.A., Williams, P.R., Hacker, C.H., Emmonds, S.C. &
Capati, G. (2011) , Residential potable and recycled water end uses in
a dual reticulated supply syst em. Desalination, 272, 201 –211.
Wolkoff P. & Kjaergaard, S.K. (2007) , The dichotomy of relative humidity
on indoor air quality. Environment International, 33, 850 –857.
Wong S.K., Lai, L.W.C., Ho, D.C.W., Chau, K.W., Lam, C.L.K. & Ng,
C.H.F. (2009) , Sick bu ilding syndrome and perceived indoor
environmental quality: A survey of apartment buildings in Hong
Kong. Habitat International, 33, 463 –471.
Wood L., Giles -Corti, B. & Bulsara, M. (2005) , The pet connection: Pets as
a conduit for social capital? Social Sc ience & Medicine, 61, 1159 –
1173.
Wood R. & Garnett, S. (2009) , An assessment of environmental
sustainability in Northern Australia using the ecological footprint
and with reference to Indigenous populations and remoteness.
Ecological Economics, 68, 1375 –1384.
Writght R.T. & Boorse, D.F. (2011 ), Environmental Sciences – toward a
sustainable future. San Francisco: Pearson.
You F., Hu, D., Zhang, H., Guo, Z., Zhao, Y., Wang, B. & Yuan, Y. (2011) ,
Carbon emissions in the life cycle of urban building system in
China—A case study of residential buildings. Ecological
Complexity, 8, 201 –212.
Zaneti R., Etchepare, R. & Rubio, J. (2011) , Car wash wastewater
reclamation. Full -scale application and upcoming features.
Resources, Conservation and Recycling, 55, 953 –959.
Zannin P.H.T., Ferreira, A.M.C. & Szeremeta, R. (2006) , Evaluation of
noise pollution in urban parks. Environmental Monitoring and
Assessment, 118, 423 –433.
Zhao B. & Wu, J. (2007) , Particle deposition in indoor environments:
Analysis of influencing factors . Journal of Hazardous Materials,
147, 439 –448.
Zhu L., Lu, H., Chen, S. & Amagai, T. (2009) , Pollution level, phase
distribution and source analysis of polycyclic aromatic hydrocarbons
in residential air in Hangzhou, China. Journal of Hazardous
Materials, 162, 1165 –1170.