Evaluarea Initiala, Evaluarea Formativa, Evaluarea Sumativa

INTRODUCERE

Specialiști de prestigiu scot în evidență rolul evaluării în procesul de reglare și ajustare a învățământului.

Scopul acestei lucrări nu este de a emite judecăți de valoare, ci mai degrabă acela de a stimula alte cadre didactice, factori de decizie să-și pună întrebări semnificative.

Elaborarea acestei lucrări mi-a permis să observ că este necesar un efort deosebit în domeniul informării bibliografice românești, privind evaluarea. Aceasta fiind prea săracă, puțin diversificată și în mica măsură actualizată.

Consider că abordarea evaluării în școală este foarte necesară la ora actuală și are multe justificări. Atât teoria, dar mai ales practica evaluării sunt tributare pedagogiei tradiționale, iar dacă în învățământ s-au produs schimbări în ceea ce privește evaluarea, aceste modificări au beneficiat de o scurtă aplicare, n-au beneficiat de experimentări prealabile.

În ceea ce privește legătura referatului cu lecția ilustrată prin proiectul didactic este aceea că proiectarea este un act de anticipare, un act de pregătire riguroasă, o planificare imediată și de detaliu, un act de conducere.

În elaborarea unui proiect de lecție de predare-învățare și organizare a activității didactice, trebuie să se realizeze o concordanță între diferite componente ale actului didactic: obiectivele de referință și operaționale, strategiile didactice și evaluarea rezultatelor obținute de elevi (capacitățile de învățare ale acestora).

Un moment esential al lecției este obținerea performanței, când elevii vor fi solicitați să aplice, să concluzioneze, care să permită reîntoarcerea și îmbunătățirea din mers a rezultatelor învățării. Într-un asemenea context situativ, după imaginea asigurării feed-back-ului, profesorul va proceda la proiectarea evaluării rezultatelor învățării, la evaluarea performanțelor, a eficienței activității didactice.

Astfel, în partea finală a lecției, cadrul didactic va proceda la asigurarea și intensificarea retenției și transferului cunoștințelor prin situarea elevilor într-un context nou, când aceștia vor fi solicitați să rezolve sarcini noi ce propun operarea cu noțiuni dobândite, făcând uz de strategii de diferențiere și individualizare, pe grupe de nivel, în condițiile folosirii unor teste de control sau fișe.

Cunoașterea nivelului atins de elevi, în dezvoltarea lor generală și a rezultatelor obținute este necesară în fiecare moment al desfășurării procesului didactic, în perspectiva obiectivelor avute în vedere. Modul în care clasa de elevi a asimilat conținutul predat oferă profesorului posibilitatea diagnosticării dificultăților întâmpinate de aceștia, identificării problemelor în care sunt necesare explicații suplimentare și-i sugerează, totodată, modificările ce se impun în desfășurarea activității în etapa următoare.

SCOPUL

Prin lucrarea de față îmi propun să abordez unele aspect privind strategiile de evaluare ale rezultatelor școlare ale elevilor.

Scopul referatului este să pun în evidență punctele „tari” și „slabe” ale evaluării inițiale, sumative și formative, precum și necesitatea complementarității lor în procesul didactic.

PROBLEMATICA REFERATULUI

Când vorbim de evaluare ne gândim la „măsurare”, interpretare” și aprecierea rezultatelor” activității instructive educative. În același timp ne întrebăm: „De ce evaluăm?”, „Ce evaluăm?”, „Cu ce evaluăm?”, „Când evaluăm?”, „Cum evaluăm?”, „În funcție de ce evaluăm?”.

Evaluarea este un act necesar. Ea este menită să ne ofere informații necesare „reglării” și „ameliorării” activității pentru ca aceasta să se desfășoare în condițiile unei perfecționări continue.

Definirea conceptului de evaluare cunoaște o multitudine de variante în funcție de realitățile educaționale la care se referă sistemul de învățământ, procesul de predare-învățare sau părți ale acestora.

După M. Barlow(1981), evaluarea școlară este un demers de observare și interpretare a efectelor învățării, care urmărește să ghideze deciziile necesare unei bune funcționări a școlii.

Sorin Cristea definește evaluarea pedagogică:„…o acțiune managerială proprie acțiunilor socioumane care solicită raportarea rezultatelor obținute, într-o anumită activitate, la un ansamblu de criterii specific oamenilor în vederea luării unei decizii optime”(Sorin, Cristea, 2000, p.129).

Din studierea literaturii de specialitate, dar și din experiența la catedră, rezultă faptul că noțiunea de evaluare și-a amplificat conținutul în ultimul timp, iar aria ei problematică s-a extins.

Evaluarea „constituie o acțiune complexă care presupune realizarea mai multor operații:

-măsurarea fenomenelor pe care le vizează evaluarea;

-interpretarea și aprecierea datelor obținute;

-adoptarea deciziilor ameliorative”(Marin, Manolescu, 2001 )

Jean Vogler,(2000), apreciază că în învățământ se remarcă două sisteme de evaluare. Unul este tradițional, „secular și deci puternic ancorat în mentalitatea actorilor săi”. Acest sistem tradițional de evaluare urmărește individul, pe care-l apreciază, îl compară cu alții, pe când sistemul modern „are un caracter formativ și se integrează în procesul de învățare (Marin Manolescu, 2004,p.28)

În teoria și practica educațională se disting trei strategii de evaluare:

-evaluare inițială

-evaluare sumativă

-evaluare formativă

Evaluarea inițială este foarte importantă pentru a descoperi dacă elevii au pregătirea necesară pentru noile discipline. Acest tip de evaluare oferă profesorului și elevului posibilitatea să afle de unde pornesc, ce lacune trebuie „umplute”, ce aspecte trebuie corectate sau îmbunătățite.

Evaluarea inițială se realizează la începutul unui program de instruire. Aceasta urmărește să stabilească de unde se pleacă și unde trebuie să se ajungă, ca cei doi actori, profesorul și elevul, să-și mobilizeze forțele pentru a-și realiza obiectivele.

Rezultatele acestor evaluări inițiale sunt puncte de plecare în proces și devin un nivel de comparare a evaluărilor în activitățile ulterioare.

Pentru reușita activității didactice este necesară cunoașterea capacităților de învățare ale elevilor, a nivelului lor de pregătire de la care pornesc și a gradului în care stăpânesc cunoștințele și abilitățile.

Evaluarea elevilor se realizează prin examinări orale, dar mai ales, prin probe scrise. Aceste probe îndeplinesc o funcție predictivă, realizează un diagnostic al pregătirii elevilor, indicând condițiile prin care elevii vor putea asimila conținutul programului de instruire.

Rezultatele obținute prin evaluările inițiale ajută profesorul să-și adapteze activitatea de predare-învățare, să organizeze un program de recuperare, să adopte măsuri de sprijinire și recuperare a acelor elevi care au obținut rezultate slabe.

R. Ausubel, (2005), afirmă: „Dacă aș vrea să reduc toată psihopedagogia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care elevul le posedă la plecare. Asigurați-vă de ceea ce el știe și instruiți-l în consecință”.

Evaluarea formativă face parte integrată din procesul de învățare. Aceasta se realizează pe tot parcursul anului școlar, dându-i posibilitatea elevului să-și remedieze greșelile și lipsurile imediat după apariția lor. Rolul acestui tip de evaluare este să-i atragă elevului atenția asupra lacunelor și în același timp să-l și ajute să își găsească mijloace de a depăși dificultățile.

Modelul evaluării formative (continue) presupune verificarea rezultatelor pe parcursul procesului didactic, realizată pe secvențe mai mici.

Marele câștig al evaluării formative este că elevul ia la cunoștință întreaga activitate de învățare în toată complexitatea ei: obiective, dificultăți, criterii. Asigură eficacitate în învățarea punctuală și are funcție de diagnostic, de remediere.

În literature de specialitate am întâlnit autori care solicită să fie efectuate evaluări după fiecare lecție și autori care propun evaluări la interval de timp mai mare. Experiența demonstrează că astfel de evaluări sunt integrate rațional în actul didactic, realizându-se, de regulă, pe sisteme de lecții și corespunzătoare unor capitole. Se poate recurge și la evaluări după unele lecții al căror conținut reprezintă „cheia” înțelegerii primului capitol. Se procedează astfel atunci când sunt puține obiective realizabile într-o singură lecție și nu e necesară verificarea îndeplinirii lor, atunci când unele comportamente sunt consolidate de-a lungul mai multor lecții, atunci când conținuturile învățării sunt structurate logic pe sisteme de lecții, când este nevoie de mai mult timp pentru activități de predare-învățare.

Evaluarea formativă presupune nu numai verificarea tuturor elevilor, privind asimilarea întregii materii, ci și cunoașterea de către elevi a rezultatelor obținute, a gradului de îndeplinire a obiectivelor. Elevii primesc confirmarea prestațiilor lor pe parcursul activităților școlare, printr-un feed-bak continuu.

Există cercetări care demonstrează că întăririle pozitive și efectele lor au un rol important în învățare. Necunoașterea promptă de către elevi a rezultatelor activității lor diminuează puterea motivației față de activitatea școlară, fiind chiar sursa unor stări de neliniște.

De-a lungul carierei mele didactice am observant că este destul de dificil să-i faci pe elevi să înțeleagă că evaluarea nu este o sancține, ci că ea trebuie să se integreze normal în sistemul de achiziții al cunoștințelor. Este greu, pentru un elev să considere profesorul odată ca pe un ajutor, iar altă dată ca pe unul care-l sancționează.

Pentru profesor, evaluarea este un sprijin pedagogic care oferă o mai bună adaptare a fiecărui copil.

Evaluarea formativă face parte integrată din procesul de învățare și contribuie la formarea elevilor. Ea crează o stare de spirit pentru elevi și cadre didactice și provoacă atitudini pozitive față de învățare pe care școala trebuie să le încurațeze (V. Molan, 2010).

Evaluarea sumativă (cumulativă) este o formă de evaluare care încheie procesul de învățare prin care profesorul îi acordă o notă sau un calificativ elevului și îi stabilește nivelul la care a ajuns în învățare.

„Evaluarea modernă renunță la conceptual de control al însușirii cunoștințelor și adoptă pe cel al evaluării rezultatelor învățării și ale proceselor pe care le implică” (Marin Manolescu, 2004, p. 19).

Evaluarea sumativă se realizează prin verificări parțiale pe parcursul programului și o estimare globală de bilanț, a rezultatelor pe perioade lungi (sfârșit de unitate de învățare, sfârșit de semestru, sfârșit de an școlar). Ea realizează un sondaj atât în ceea ce privește elevii, cât și materialul a cărui însușire este supusă verificării.

Acest tip de evaluare nu poate oferi informații complete cu privire la măsura în care toți subiecții cunosc conținutul ce trebuie asimilat. Evaluarea realizată nu însoțește procesul didactic, secvență cu secvență și nu permite ameliorarea lui.

Evaluarea sumativă are rolul de a întregi datele cu privire la pregătirea elevilor, al informațiilor și observațiilor „culese” prin tehnicile de evaluare formative. Ea marchează o etapă finală de învățare: în studierea unui capitol, în parcurgerea unui semestru, an școlar sau ciclu școlar.

Prin probele de evaluare formative, prin activitățile de ameliorare și dezvoltare, prin exersarea diferitelor strategii de învățare care ajută elevii să atingă performanțele stabilite prin standardele prevăzute în programe, evaluarea sumativă este pregătită, în timp.

Obiectivele acestei forme de evaluare trebuie corelate cu ceea ce au învățat elevii și cu modul cum au învățat pe parcursul perioadei evaluate.

Probele de evaluare sumativă trebuie precedate de recapitulări, în cadrul cărora accentual cade pe teme de sinteză, pe aplicații în scopul așezării cunoștințelor.

Probele trebuie să fie cât mai variate. Este nevoie de o selectare, combinare și adaptare a metodelor de evaluare care să pună în evidență performanțele așteptate.

O evaluare sumativă are mai multe șanse de a suscita stres elevilor și chiar profesorului. Profesorul care construiește un instrument de evaluare pentru a răspunde obiectivelor, pentru a verifica ce cunoștințe și-au însușit elevii, se poate confrunta cu teama legată de nereușita acestora. Acest eșec poate avea mai multe cauze:

-materialul informational nu a fost înțeles;

-strategiile folosite de professor n-au fost eficiente pentru ca elevii să-și însușească cunoștințele și să-și dezvolte competențele.

În evaluare nu ne raportăm decât la o parte din cee ace trebuie un elev. De aceea este foarte important să delimităm elementele de conținut cu valoare euristică.

Cele trei tipuri de evaluare se disting nu atât prin natura tehnicilor de măsurare folosite, cât mai ales, prin modul în care sunt realizate acțiunile de evaluare în raport cu desfășurarea procesului și prin funcțiile pe care le îndeplinește.

CONCLUZII

Predarea-învățarea-evaluarea sunt componente importante ale procesului de învățământ. Evaluarea oferă informații despre calitatea și funcționalitatea acestuia. Are un rol semnificativ în existența noastră de zi cu zi, cât și în procesul educational, deoarece ne lasă să ne găsim punctele slabe ca să putem să le corectăm.

Evaluarea formativă devine eficace atunci când se transformă în autoevaluare și reglează procesul învățării. Elevul învață să-și gestioneze erorile în cadrul autoevaluării.

Pentru a realiza o evaluare formativă trebuie să construim instrumentele în concordanță cu ceea ce vrem să producem în mintea elevului.

Evaluarea orientează procesul de învățare. În acest demers, elevul este activ și poate urma o astfel de traiectorie: stăpânirea demersului, autoevaluare, autocorectare.

Cele trei strategii nu sunt distincte, opuse, ci , mai degrabă complementare. De aceea, o acțiune de evaluare eficace trebuie să fie continuă și complexă. O atitudine eficientă este îmbinarea acestora,- în realizarea unui proces de evaluare integrat activității didactice.

BIBLIOGRAFIE

Cristea, Sorin, (2000), Dicționar de pedagogie, Grupul Editorial Litera, Chișinău, p. 129;

Cucoș, Constantin (2002), Pedagogie, Ed. Polirom, Iași;

Iucu, Romiță, (2001), Pedagogie, Ed Fundației „D. Bolintineanu”, cap. X;

Manolescu, Marin, (2004), Activitatea evaluative între cogniție și metacogniție, Ed. Meteor Press, București, p.19-35;

Manolescu, Marin, (2002), Evaluarea școlară-un contract pedagogic, Ed Fundației „D. Bolintineanu”, p. 176;

Molan, Vasile, (2010),Didactica disciplinei „Limba și literature română” în învățământul primar, Editura Miniped, București, p.183-194;

Radu, I., T., (1981), Teorie și practică în evaluarea eficienței învățământului, E.D.P., București;

Radu, I., T., (2000), Evaluarea în procesul didactic, Colecția Idei pedagogice contemporane, E.D.P., București, p. 26;

Vogler, Jean, (2000), Evaluarea în învățământul preuniversitar, Ed. Polirom, Iași;