EVALUAREA INFLUENȚEI UNOR FITOBIOTICE (THYMUS VULGARIS – CIMBRU ȘI HIPPOPHAE RHAMNOIDES – CĂTINA) ASUPRA PERFORMANȚEI CREȘTERII ȘI BIOCHIMIEI CĂRNII… [301556]

CAPITOLUL IV

CĂTINĂ CIMBRU

EVALUAREA INFLUENȚEI UNOR FITOBIOTICE ([anonimizat] – CĂTINA) [anonimizat] (PALLAS 1771) ÎN CONDIȚIILE UNUI SISTEM RECIRCULANT DE ACVACULTURĂ INDUSTRIALĂ

4.1 Ipoteza asumată

Odată cu dezvoltarea continuă a acvaculturii intensive au apărut și problemele legate de bunăstarea peștilor. În vederea evitării acestor aspect, s-a recurs la introducerea în hrană a [anonimizat]: prebioticele, probioticele, fitobioticele, simbioticele etc.

[anonimizat]-[anonimizat] a costurilor de producție.

Îmbunătățirea performanței de creștere prin folosirea aditivilor naturali în hrana peștilor este din ce în ce mai studiată [143, 144, 12].

Fitobioticele conțin o [anonimizat] [13], având diferite efecte benefice asupra stării de sănătate a peștilor. Acestea prezintă o [anonimizat]: antioxidante, antimicrobiene, anticarcinogenice, analgezice, insecticide, antiparazitare, anticoccidiale, [anonimizat], [anonimizat], hepatoprotectoare. [anonimizat], flavonoizilor, alcaloizilor, polizaharidelor și proteoglucanilor care joacă un rol major în prevenirea și controlul infecțiilor microbiene [145]. Totodată, compușii bioactivi din plante prezintă abilitatea de a inhiba generarea anionilor de oxigen și formarea radicalilor liberi [146].

Cimbrul (Thymus vulgaris) este o plantă aromatică ce aparține familiei Lamiaceae. Datorită conținutului ridicat de timol (40%), p-carvacrol (15%), cimen, eugenol și 4-alifenol, cimbrul prezintă o puternică activitate antimicrobiană și antioxidantă [147, 148], putând chiar înlocui antibioticele comerciale în tratamentul peștilor [149].

Cătina (Hippophae rhamnoides) [anonimizat]. Fructele de cătină sunt bogate în vitamine (B, C, E și K), flavonoizi, carotenoizi, tocoferoli și mulți compuși volatili ([anonimizat], alcooli și hidrocarburi) [150, 151].

[anonimizat], antimicrobiene, imunostimulatoare, antistres, citoprotective, hepatoprotective și de regenerare tisulară [152]. Totodată, [anonimizat] a oxidării lipoproteinelor cu densitate redusă [153].

[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat] [154].

[anonimizat] a fost de a evalua efectul aditivării hranei păstrugii ([anonimizat] 2012, la stația de reproducere artificială de la Isaccea) cu fitobioticele mai sus prezentate.

Ipoteza asumată în cadrul acestei cercetări a fost aceea că introducerea de fitobiotice în dietă duce la obținerea unor indici bioproductivi superiori (masă medie, rată de creștere, supraviețuire etc.) și la o bună întreținere a materialului biologic reflectată în valoare nutritivă ridicată a cărnii.

4.2 Design experimental

Activitatea experimentul a durat 63 de zile, desfășurându-se în perioada 09 iulie – 09 septembrie 2013, în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați (RAS III, Capitolul II 2.1).

Unitățile de creștere au fost populate cu exemplare de Acipenser stellatus (Pallas, 1771) – păstrugă, în vârstă de un an și 4 luni, obținute prin reproducere artificială, în mai 2012, la stația de reproducere artificială de la Isaccea. Într-una din unitățile de creștere s-au introdus 33 de exemplare cu o biomasă totală de 4052 g, iar în cea de a II-a unitate de creștere s-au introdus 33 de exemplare cu o biomasă totală de 4000 g.

Odată cu distribuirea exemplarelor în cele două unități de creștere, exemplarele au fost examinate aleatoriu sub aspect clinic și anatomopatologic. Scopul acestei investigații a fost acela de a depista prezența eventualilor agenți patogeni, agenți care pot contribui la apariția îmbolnăvirilor ce ar putea afecta activitatea experimentală propusă. În urma acestei investigații, s-a tras concluzia că exemplarele de păstrugă erau sănătoase, fiind lipsite de paraziți sau de agenți infecțioși.

Exemplarele din cele două unități de creștere au fost hrănițe cu furaj ,,Alterna Storionii”, având 48,0% proteină uscată, iar compoziția biochimică a furajului este prezentată mai jos (tabel 1).

Tabel 1 Compoziția biochimică a furajului Alterna Storionii 2P

Hrana a fost aditivată cu fitobiotice într-o concentrație de 2%/kg furaj, acestea fiind: cimbru (Thymus vulgaris), respectiv cătina (Hippophae rhamnoides). Aceasta a fost calculate în funcție de biomasa disponibilă și intensitatea hrănirii care a fost de 1,5%. Peștii au fost hrăniți de patru ori pe zi cu o rație zilnică de 1,5 % din greutatea corpului de pește. Administrarea hranei s-a realizat manual.

Diferența dintre cele două unități de creștere din cadrul sistemului recirculant pilot RAS III a fost aceea că în furajul administrat exemplarelor de păstrugă din unitatea de creștere (B1), a fost înglobată cătina (Hippophae rhamnoides), iar în cel administrat exemplarelor existente în unitatea de creștere (B2) a fost înglobat cimbrul (Thymus vulgaris).

Principalii parametri fizico-chimici de calitate a apei s-au măsurat pe întreg parcursul derulării activității experimentale, folosindu-se pentru monitorizarea acestora instrumentele și echipamentele prezentate în capitolul II 2.4.

Măsurătorile biometrice necesare în determinarea indicatorilor de performanță a creșterii (Sr, GR, FCR) ale căror formule de calcul sunt prezentate în capitolul II 2.5 s-au realizat atât la debutul perioadei experimentale, cât și la finalul acesteia.

Determinarea compoziției biochimice a cărnii de Acipenser stellatus a fost efectuată, la sfârșitul experimentului, din carne proaspătă.

Determinarea biochimică s-a realizat pe probe de țesuturi musculare, care au fost cântărite și fărâmițate pentru a asigura eșantioane omogene pentru analiză.

Analiza biochimică a constat într-o multitudine de determinări ce au urmărit stabilirea conținutului cărnii acestei specii în proteină, grăsime, substanță uscată și cenușă.

Grăsimile au fost determinate prin metoda Soxhlet de extracție cu solvenți (eter de petrol) cu ajutorul aparatului de extracție tip Raypa, pentru proteine s-a utilizat metoda Kjeldahl cu echipamentul de tip Gerhardt, substanța uscată a fost determinată prin metoda încălzirii la temperatura de 105±2⁰C utilizând etuva tip Sterilizator Esac, iar cenușa a fost evaluată prin calcinare la temperatura de 550±20⁰C în cuptorul tip Nabertherm.

Metodele de lucru și echipamentele folosite pentru determinarea compoziției biochimice a țesutului muscular sunt prezentate în capitolul II 2.8.

4.3 Rezultate și discuții

4.3.1 Monitoringul parametrilor fizico-chimici de calitate a apei

Pe întreg parcursul perioadei experimentale, controlul parametrilor de calitate a apei a constituit o prioritate în vederea menținerii acestora în intervalele optime pentru specia Acipenser stellatus (Pallas, 1771).

Calitatea apei din sistemele de creștere poate fi afectată de condițiile de creștere specifice sistemului recirculant, compoziția hranei, rezidurile metabolice, precum și cantitatea de hrană neconsumată. Aceasta, la rândul ei, dacă nu se intervine în timp util poate afecta fiziologia peștilor, implicit rata creșterii, provoacă modificări patologice și afectează organele interne, ducând chiar la mortalități ridicate.

La finalul experimentului, în urma monitorizării zilnice a parametrilor fizico-chimici de calitate ai apei, s-au constatat următoarele aspecte:

Temperatura, pe parcursul perioadei experimentale, a înregistrat valori medii de 20,53±0,63 șC în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 20,54±0,83 șC în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile temperaturii s-au menținut într-un interval optim pentru creșterea păstrugii și nu au evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,99) între cele două variante experimentale. Temperaturile optime de creștere a sturionilor sunt de 18-20⁰C [42, 43]. Valorile medii ale temperaturii pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.1.

Concentrația de oxigen (DO) pe perioada experimentală nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,16) între cele două variante experimentale, înregistrându-se 7,93±0,11 mg/l în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 7,97±0,10 mg/l în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile medii ale concentrației de oxigen (DO) pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.2.

pH-ul pe perioada experimentală nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,10) între cele două variante experimentale, înregistrându-se 7,82±0,084 în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 7,91±0,15 în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile medii ale pH-ului pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.3.

Concentrația ionului de amoniu (N-NH4+) pe perioada experimentală nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,91) între cele două variante experimentale, înregistrându-se 0,526±0,51 mg/l în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 0,505±0,37 mg/l în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile medii ale concentrației ionului de amoniu (N-NH4+) pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.4.

Concentrația de nitriți (N-NO2-) pe perioada experimentală nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,85) între cele două variante experimentale, înregistrându-se 0,124±0,045 mg/l în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 0,127±0,022 mg/l în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile medii ale concentrației de nitriți (N-NO2-) pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.5.

Concentrația de nitrați (N-NO3-) pe perioada experimentală nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05; p=0,84) între cele două variante experimentale, înregistrându-se 23,49±2,11 mg/l în varianta experimentală B1 (cătina), respectiv 23,68±2,11 mg/l în varianta experimentală B2 (cimbru). Valorile medii ale concentrației de nitrați (N-NO3-) pe perioada experimentală sunt prezentate în figura 4.6.

Valorile parametrilor de calitate a apei, în cadrul acestui experimet, s-au încadrat în limitele optime impuse de cerința tehnologică a speciei Acipenser stellatus (Pallas, 1771).

4.3.2 Evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură

Obiectivul principal al experimentului de față a fost acela de a evalua influența fitobioticelor cimbru (Thymus vulgaris), respectiv cătina (Hippophae rhamnoides) asupra performanței de creștere și a compoziției biochimice a cărnii speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771), în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură.

Experimentul a debutat pe 09 iulie 2013, cu un număr de 66 exemplare de Acipenser Stellatus (Pallas 1771) în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați (RAS III, Capitolul II 2.1), ce au fost distribuite aproape uniform în cele două unități de creștere. Distribuirea s-a urmărit a se realiza astfel încât să se obțină loturi experimentale cât de cât omogene.

Din punct de vedere statistic, în ceea ce privește variabila masă corporală, nu s-au evidențiat diferențe semnificative (p>0.05; p=0.84) la începutul experimetului, loturile formate fiind omogene.

Masa medie inițială a exemplarelor de păstrugă folosite în experiment nu a prezentat diferențe semnificative (p>0.05; p=0.84) între cele două variante experimentale. Masa medie inițială fiind de 121,21±32.54 în varianta B1(cătină), iar în varianta B2(cimbru) fiind de 122,78±31,60 (figura 4.7).

La finalul experimentului, masa medie finală a fost mai mare cu 88,66% în varianta B1(cătină) față de 78,90% în varianta B2 (cimbru). În urma aplicării testului ANOVA: Single Factor, nu au rezultat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0.05; p=0.10), media în fiecare variantă fiind: B1 = 228,68±17,53 g; B2 = 219,66±21,62 g (fig.4.8).

Lungimea totală medie inițială (Lt – cm) a exemplarelor folosite în cele două variante experimentale nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0.05; p=0.97), media pe fiecare variantă a fost următoarea: în varianta B1(cătină) 38,33±3,25 cm, iar în varianta B2 (cimbru) 38.36±2.71 cm (fig. 4.9). Referitor la lungimea totală medie finală putem afirma conform analizei statistice cum că nu au exista diferențe semnificative între cele două variante experimentale (p>0.05; p=0.47), însă, cu toate acestea, lungimea totală medie în varianta B1 (cătină) a fost mai mare cu 21,15% față de 20,28% în varianta B2 (cimbru). Valorile înregistrate la finalul experimentului fiind: B1 = 46,44±1,64 cm; B2 = 46,14±1,75 cm (fig. 4.10).

Determinarea corelației dintre lungimea totală (cm) și masa corporală (g) s-a putut realiza datorită datelor obținute în urma măsurătorilor biometrice realizate la finalul experimentului, pentru biomasa existentă în fiecare variantă experimentală.

Estimarea creșterii s-a realizat cu ajutorul regresiei liniare și a ecuației logaritmice [8] (Capitolul II).

Corelațiile dintre lungime și masa medie individuală pentru fiecare variantă experimentală sunt redate în figura 4.11, respectiv figura 4.12.

Analizând valoare factorul alometric de condiție „b” din varianta B1 (cătină), obținută cu ajutorul măsurătorilor biometrice, efectuate atât la începutul, cât și la sfârșitul perioadei experimentale, putem afirma faptul că la sfârșitul perioadei experimentale s-a înregistrat o creștere alometrică, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=1.69).

Valoarea coeficientului de determinare „R2” a crescut în varianta B1 (cătină) la finalul perioadei experimentale, ceea ce exprimă omogenitatea lotului, în timp ce în varianta B2 (cimbru) a scăzut.

Parametrul alometric „b”, în varianta B2 (cimbru) a înregistrat la finalul experimetului o creștere alometrică, creșterea în masă fiind mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=2,052).

Comparând cele două variante putem afirma că la sfârșitul perioadei experimentale creșterea materialului biologic a înregistrat o alometrie pozitivă în ambele variante experimentale, diferența dintre ele fiind faptul că lotul din varianta B1 a fost omogen, ceea ce nu putem spune și despre lotul din varianta B2.

Pe parcursul experimentului, deși s-au înregistrat mortalități, 9.09% în varianta B1 și 12.12% în varianta B2, pe baza datelor obținute la finalul experimentului putem afirma că managementul hrănirii, cât și condițiile mediale au fost menținute în ecartul optim pentru creșterea păstrugii.

În vederea evaluării performanței de creștere a specie Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile introducerii în hrană a cătinei (B1), respectiv a cimbrului (B2), s-a realizat un tabel ce sintetizează principalii indicatori tehnologici de creștere obținuți la începutul (09.07.2013) și la finalul experimentului (09.09.2013), în urma măsurătorilor biometrice Anexa I, tabelul 2.

Analizând datele privind biomasa finală, în cazul variantei B1 (cătină), aceasta a fost de 21,97 kg/m3, pe când în cazul variantei B2 (cimbru) a fost de 22,11 kg/m3, raportul procentual dintre cele două variante fiind ușor mai ridicat cu 0,63% în cazul variantei B2 (cimbru) figura 4.13.

Figura 4.13 Dinamica biomasei în unitățile de creștere

Dintre cei mai semnificativi indicatorii de performanță a creșterii analizați, putem aminti rata specifică de creștere (SGR), factorul de conversie a hranei (FCR), precum și coeficientul de eficiență proteică (PER), reprezentați grafic în figura 4.14.

Figura 4.14 Evoluția indicatorilor de performanță a creșterii (SGR, FCR, PER) în cele două variante experimentale

Rata specifică de creștere (SGR) este unul din indicatorii de performanță a creșterii, ce exprimă fidel dinamica creșterii individuale și/sau a biomasei de cultură, în cele două variante experimentale, care la sfârșitul perioadei de cercetare a înregistrat cu 1,28% mai mult în varianta B1 (cătină) față de varianta B2 (cimbru).

Factorul de conversie a hranei (FCR) în varianta B1 (cătină) a înregistrat o valoare de 1,46 g/g, mai mic cu 1,36% față de varianta B2 (cimbru) unde s-a înregistrat o valoare de 1,48 g/g.

În cazul coeficientului de eficiență proteică (PER), valoarea acestuia a înregistrat o creștere cu 2,14% în varianta B1 (cătină) față de varianta B2 (cimbru), Anexa I, tabelul 2.

În concluzie, pe baza rezultatelor obținute putem afirma că în ambele variante s-au obținut indicatori de performanță a creșterii satisfăcători, apropiați chiar, însă în varianta B1 unde s-a folosit cătina s-au obținut valorile cele mai mari, susținând astfel unele informații din literatura de specialitate în problematica abordată [80, 155].

4.3.3 Determinarea compoziției biochimice a țesutului muscular

Evaluarea influenței administrării cătinei și a cimbrului la păstrugă s-a realizat asupra performanței de creștere, cât și asupra compoziției biochimice a țesutului muscular.

Compoziția biochimică a cărnii de pește este influențată de compoziția hranei administrate [156].

Pentru analizele biochimice s-a sacrificat câte un exemplar din fiecare variantă experimentală: B1=166g, iar B2=140g.

Din punct de vedere biochimic, analiza compoziției biochimice a țesutului muscular de pește, reprezintă un etalon pentru aprecierea stării generale de întreținere, a valorificării hranei și a impactului condițiilor de mediu asupra organismului. Aceasta a constat în determinarea conținutului procentual (%) de protein, lipide, umiditate, cenușă și substanță uscată (figura 4.15).

Figura 4.15 Reprezentarea grafică a parametrilor biochimici ai țesutului muscular la finalul perioadei experimentale

Conținutul de proteine din carnea de pește poate fi situat în intervalul 12.3-28% din greutatea totală a probei [157].

După (Sikorski et al., 1994) [158], peștele poate fi clasificat în patru categorii în funcție de conținutul de proteine, astfel: sub 10%, între 10-15%, 15-20% și peste 20% proteine.

Dacă ținem seama de rezultatele obținute de I. Vasilean și colaboratorii [159], observăm că sturionii crescuți în sisteme recirculante de acvacultură se încadrează în intervalul 15-20% proteine față de sturionii crescuți în mediul natural care s-ar încadra în intervalul 10-15% proteine.

Valoarea nutritivă a cărnii de pește și întreținerea materialului biologic pot fi caracterizate prin raportul dintre apă și conținutul de proteine. Astfel, o valoare mai mică a acestui raport indică o mai bună întreținere a materialului biologic și o valoare nutritivă ridicată.

În experimentul de față, raportul dintre apă și conținutul de proteine este mai mic în varianta B2 (cimbru) față de varianta B1 (cătină). De asemenea, Desimira și colaboratorii într-un experiment [160] a obținut diferențe între variante referitor la raportul dintre apă și conținutul de proteine, însă din punct de vedere statistic au fost nesemnificative (p≥0.05).

Procentul de grăsime în carnea de pește variază pe scară largă de la 0.1% la 28%. În literatura de specialitate, [157, 161, 162] s-au raportat valori privind grăsimea la sturioni sub 4% [160], fapt ce îi include pe aceștia în grupul peștilor cu conținut scăzut de grăsime.

Valorile privind grăsimea au fost mai mici în varianta B1 (cătină), cu o medie de 0.29±0.057%, comparativ cu varianta B2 (cimbru) unde s-a înregistrat o medie de 0.43±0.017%.

Lionel et al., în 2012, afirmă că un conținut de cenușă între 1.17 și 1.79% în carnea de pește, reprezintă o sursă bună de minerale precum calciu, potasiu, zinc, fier și magneziu [163]. Cea mai mare valoare a conținutului de cenușă a fost înregistrat în varianta B2 ( 1.16%) față de varianta B1 (1.14%).

În ansamblu, furajarea diferită a peștilor din cele două variante experimentale, a condus la diferențieri cu privire la compoziția țesutului muscular a cărnii speciei de Acipenser Stellatus (Pallas 1771). Astfel, s-a constatat că exemplarele din varianta B2 (cimbru) au prezentat o mai bună întreținere a materialului biologic și o valoare nutritivă ridicată, concluzii trase în urma realizării raportului dintre apă și conținutul de proteine, unde valoarea cea mai mică s-a înregistrat în varianta mai sus amintită. Cu toate acestea, valorile parametrilor biochimici ai țesutului muscular obținute la finalul perioadei experimentale din ambele variante s-au încadrat între limitele specifice pentru sturionilor.

4.4 Concluzii

Fitobioticele contribuie la îmbunătățirea mecanismului de apărare a peștilor oferind astfel rezistență la infecții și implicit influențează performanța de creștere a acestora; cu toate acestea, se știe că expunerea peștilor pe o perioadă foarte mare la imunostimulente poate duce la pierderea funcției imunitare, sistemul imun înnăscut pierzându-și sensibilitatea.

Scopul utilizării fitobioticelor în acvacultură este acela de a se reduce folosirea antibioticelor și se dorește chiar renunțarea la acestea, cu toate că în cazul fitobioticelor perioada preventivă și curativă este mai lungă, rezultatele fiind vizibile ceva mai târziu.

Finalitatea experimentului de față s-a dorit a fi aceea de a evalua eficiența utilizării de fitobiotice, cimbru (Thymus vulgaris), respectiv cătina (Hippophae rhamnoides) în hrana speciei de Acipenser stellatus (Pallas, 1771), într-o concentrație de 2%/kg furaj, asupra performanței de creștere și compoziției biochimice a cărnii, încurajând astfel folosirea acestora în defavoarea antibioticelor și a stimulilor de creștere obținuți prin sinteză chimică.

Indicatorii de calitate a apei, în cadrul acestui experimet, s-au încadrat în limitele optime impuse de cerința tehnologică a speciei Acipenser stellatus (Pallas, 1771).

Analizând tabelul sintetic al indicatorilor de performanță a creșterii speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771) putem afirma că în ambele variante s-au obținut indicatori de performanță ai creșterii acceptabili, însă în varianta B1 unde s-a folosit cătina s-au obținut valorile cele mai mari, întărind astfel afirmațiile unor cercetători din literatura de specialitate.

Aditivarea hranei cu fitobiotice a influențat compoziția bochimică a cărnii speciei de Acipenser stellatus (Pallas 1771), în experimentul de față, astfel:

cea mai mare valoare de umiditate s-a înregistrat în varianta B2 ( cimbru) – 83.44% față de B1 (cătină) – 80.55% .

putem afirma că folosirea cimbrului a dus la creșterea conținutului de proteină (14.80%), față de cătină, unde s-a obținut un procent de doar 12.48% a conținutului de proteină.

pe baza datelor din literatura de specialitate și a celor obținute în acest experiment, din punct de vedere al conținutului de grăsime, sturionii fac parte din categoria peștilor cu carne macră (<2%) ceea ce înseamnă că au un conținut scăzut de grăsime.

În concluzie, administrarea celor două tipuri de fitobiotice (cimbru, respectiv cătină) în concentrație de 2%/ kg furaj au influențat compoziția biochimică a cărnii speciei de A. stellatus, diferit.

Ca o concluzie finală putem afirma cu convingere că cele două tipuri de fitobiotice folosite în acest experiment au influențat atât indicatorii de performanță a creșterii speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771), cât și compoziția biochimică a cărnii într-un mod pozitiv și diferit. Pentru obținerea unor rezultate mai concludente administararea fitobioticelor ar trebui să se realizeze pe o perioadă mai lungă și pe același tip de lot, separat, pentru a putea relata cu exactitate ce fitobiotic (cimbrul sau cătina) influențează mai bine indicatorii de performanță a creșterii și ce fitobiotic influențează mai bine compoziția biochimică a cărnii. Acest aspect ar putea constitui considerentul unor cercetări ulterioare.

CAPITOLUL V

EVALUAREA INFLUENȚEI SINERGICE A FITOBIOTICULUI THYMUS VULGARIS (CIMBRU) ȘI A TOCOFEROLULUI (VITAMINA E) ASUPRA CREȘTERII ȘI BUNĂSTĂRII PUIETULUI DE PĂSTRUGĂ – ACIPENSER STELLATUS (PALLAS 1771), REZULTAT DIN DIFERITE COMBINAȚII GENETICE DE ACIPENSER STELLATUS (PALLAS 1771) ÎN CONDIȚIILE UNUI SISTEM RECIRCULANT DE ACVACULTURĂ INDUSTRIALĂ

5.1 Ipoteza asumată

Factorii decizionali care au stat la baza acestui experiment, au fost rezultatele obținute în experimentul anterior cu privire la buna întreținere a materialului biologic și a valorii nutritive ridicate a cărnii de pește.

În ideea de a optimiza performanța de creștere, conversia hranei, starea fiziologică și nu în ultimul rând compoziția biochimică a cărnii, s-a decis evaluarea efectului suplimentării dietei păstrugii (provenită din patru combinații genetice – acvacultură și Dunăre) cu cimbru și vitamina E.

Cimbrul (Thymus vulgaris) este recomandat atunci când organismul este supus unor factori stresori, deoarece diminuează efectul negativ al acestora, datorită activității sale antioxidante. De asemenea, datorită proprietăților sale antibacteriene, cimbrul este capabil să mențină un mediu intestinal propice dezvoltării florei favorabile, ceea ce de fapt a condus la rezultate satisfăcătoare asupra performanței de creștere.

Este cunoscut faptul că vitaminele (vitamina C, vitamina E) introduse în dieta peștilor au ca efect îmbunătățirea imunității, toleranța la stres, precum și rezistența la îmbolnăviri [164]. Datorită acestor beneficii bine cunoscute, s-a decis ca alături de cimbru să se introducă în dieta păstrugii și vitamina E.

De regulă, furajele destinate peștilor sunt suplimentate cu vitamina E de o anumită concentrație, tocmai datorită efectelor sale pozitive asupra sistemului imunitar și nu numai [165-167].

Concentrația vitaminei E este foarte importantă atunci când se dorește a fi introdusă în dieta peștilor, deoarece conform unor studii, în concentrații mari aceasta influențează pozitiv reproducerea, digestibilitatea nutrienților, calitatea cărnii și rezistența la boli [168, 169].

În urma mai multor cercetări, Ispir și colab. (2011) au concluzionat că vitamina E protejează peștii în condiții de stres și boală, recomandând pe baza profilului hematologic, administrarea acesteia într-o concentrație mai mare de 240 mg/kg hrană [170].

Prin experimentul de față se dorește, datorită suplimentării hranei cu cimbru și vitamina E, obținerea de rezultate satisfăcătoare în ce privește specia Acipenser stellatus (Pallas 1771), rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială, moment în care ipoteza asumată în cadrul acestui experiment este că cimbrul, în combinație cu vitamina E, are un efect sinergic asupra performanței de creștere, precum și asupra stării de confort tehnologic.

5.2 Design experimental

Experimentul s-a desfășurat în perioada 16 Decembrie 2013- 21 Ianuarie 2014 în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, prevăzut cu patru unități de creștere cu un volum de 500 litri fiecare și unitățile de condiționare a calității apei (RAS I, Capitolul II 2.1).

Materialul biologic folosit în experiment a fost reprezentat de puiet de păstrugă de 7 luni, cu masa medie inițială de 103.89±22.57 g, provenit de la ferma Kaviar House, judetul Tulcea.

Puietul de păstrugă a fost obținut prin reproducere artificială în aprilie 2013, în urma realizării unor experimente de încrucișare dirijată a unor genitori de păstrugă, cu proveniență și grad de înrudire diferit (Dunăre-migrație 2013 și Acvacultură).

Astfel, 155 de exemplare de păstrugă obținute din loturile 5, 2, 4 și 6 au fost distribuite în cele 4 unități de creștere ale sistemului recirculant. S-au întocmit patru loturi experimentale: V1 (Lotul 5- ♀D601 x♂ A579), V2 (Lotul 2- ♀D604 x ♂D673), V3 (Lotul 4-♀D604 x ♂A934) și V4 (Lotul 6-♀ D601 x ♂D185).

Peștii au fost hrăniți cu furaj TROCO PRE GROWER cu un conținut de 45% proteină și 18% lipide (Tabelul1). Hrana a fost suplimentată cu cimbru într-o concentrație de 1%/kg furaj și vitamina E 500 mg/kg furaj. Frecvența hrănirii a fost de trei ori pe zi (9:00,13:00, 17:00), iar rația zilnică a fost de 2.6% din masa corporală. Administrarea hranei s-a realizat manual.

Tabelul 1. Compoziția biochimică a furajului TROCO PRE GROWER

Protocolul de înglobare a vitaminei E (tocoferolul) în furaj a urmărit păstrarea proprietăților fizico-chimice ale vitaminei E și s-a realizat după cum urmează:

omogenizarea vitaminei E cu 3-4 picături metanol plus 5 ml etanol;

încorporarea soluției obținute în furajul granulat;

uscarea peletelor la etuvă la T0= 250C timp de 1h÷1,5h.

Protocolul de înglobare a cimbrului în furaj a fost următorul:

omogenizarea cimbrului în soluție de gelatină 2%;

încorporarea soluției obținute în furajul granulat;

uscarea peletelor la etuvă la T0= 250C timp de 1h÷1,5h.

Principalii parametri fizico-chimici ai apei (temperatura și oxigenul dizolvat) au fost măsurați zilnic cu ajutorul echipamentului WTW Multi 3410 (foto 1), iar pH-ul cu ajutorul echipamentului WTW model 340 (foto 2) (Capitolul II.2.4). Compușii azotului au fost determinați săptămânal cu ajutorul spectofotometrului Spectroquant Nova 400, folosind kituri compatibile Merk (Capitolul II.2.4).

Foto 1. Oximetrul WTW Multi 3410 (foto original)

Foto 2. pH-metrul WTW, model 340 (foto original)

La finalul experimentului s-a prelevat 1 ml de sânge din vena caudală (de la 7 exemplare/bazin) prin metoda puncției din vena caudală, care constă în introducerea acului seringii pe direcția situată în spatele înotătoarei caudale. Anterior recoltării probelor de sânge, s-a procedat la anestezierea peștilor, cu soluție de 2-fenoxietanol (1mL la trei litri de apă). Sângele recoltat a fost distribuit în tuburi Ependorf hepariante în prealabil, pentru stabilirea indicatorilor hematologici și tuburi Ependorf neheparinate în scopul realizării determinărilor biochimice.

Cu ajutorul metodelor standard pentru hematologia veterinară [102, 171] s-au determinat indicii hematologici și constantele eritrocitare. Numărul de eritrocite (RBCx106/μl) a fost determinat prin numărarea eritrocitelor din 5 pătrate mici de pe hemocitometrul Neubauer utilizând soluție de diluație Vulpian. Hematocritul (Ht, %) s-a determinat în duplicat folosind tuburi capilare heparinate ce au fost apoi centrifugate pentru 5 minute la 12.000 rotații/minut cu ajutorul centrifugii Hettich Haematockit 210. Concentrația de hemoglobină din sânge (Hb g/dl) s-a detreminat prin metoda colorimetrică cu reactiv Drabkin, după care s-a citit la spectofotometrul Spectrocord 210 Analytikjena la o lungime de undă de 540 nm.

Folosind formulele standard Gregariu și colab., 1985, s-au calculat constantele eritrocitare: Volumul eritrocitar mediu (VEM), Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) și Concentrația în hemoglobină eritrocitară medie (CHEM) (Capitolul II.2.6).

În ceea ce privește parametrii biochimici serici, determinările au fost realizate cu ajutorul echipamentului VetTest® Chimie Analyser, folosind kit-uri IDEXX VetTest pentru: albumină (ALB), calciu (Ca), proteinele totale (TP), glucoză (Gl), colesterol (CHO), trigliceride (Trig), magneziu (Mg), azotul ureic sanguin (BUN), amoniac (NH3) și Globuline (GLOB) (foto 3).

Foto 3. VetTest® Chimie Analyser, kit-uri IDEXX VetTest (foto original)

În vederea determinării compoziției biochimice a cărnii de păstrugă, s-au prelevat probe de material biologic atât la inițierea experimentului, cât și la finalizarea acestuia. La recoltarea probelor s-a avut în vedere asigurarea uniformității exemplarelor pentru eliminarea erorilor datorate diferențelor de masă a exemplarelor. Determinările biochimice au fost efectuate pe probe reprezentate de țesut muscular omogenizat prin mojarare, urmând ca din mixtura obținută să se extragă probe medii (foto 4).

Proteinele s-au determinat folosind metoda Kjeldahl cu echipament tip Gerhardt, grăsimile au fost determinate prin metoda Soxhlet de extracție cu solventi (eter de petrol ) cu aparat de extracțe tip Raypa, substanța uscată a fost determinata prin metoda încălzirii la temperatura de 105±2șC, utilizând etuva tip Sterilizator Esac, iar cenușa a fost evaluată prin calcinare la temperatura de 550±20șC în cuptor tip Nabertherm (Capitolul II.2.8).

La finalul experimentului, după ce peștii au fost cântăriți și măsurați, s-au calculat parametrii de performanță ale căror formule de calcul sunt prezentate în capitolul II.2.5.

De asemenea, la debutul experimentului, cât și la finalul acestuia au fost efectuate măsurători biometrice individuale (±1 mm) pentru toți peștii din unitățile de creștere, determinându-se: lungimea totală (Lt), lungimea la furcă (Lf), lungimea rostrului (Lr) și înălțimea (H).

Principalii indicatori utilizați pentru evaluarea compoziției biochimice a cărnii au fost: coeficientul de eficiență proteică (PER) = spor total de creștere (W)/cantitatea de proteină ingerată (P) (g); eficiența utilizării proteinei (PUE) = 100 (Wt x Pf- W0 x Pi)/(F x cantitatea de proteine ingerată) (%), în cazul în care: Pf = proteină corporală finală (%), Pi = proteină corporală inițială (%); Proteinele reținute (RP) = Wt x Pf -W0 x Pi; Reținute lipide (RL) = Wt x Lf -W0 x Li, în care: LF = lipidele finale (%), Li=lipidele inițiale (%); Substanțe extractive fără azot (NFE) =substanța uscată-cenușa- (lipidele+proteinele) (%).

5.3 Rezultate și discuții

5.3.1 Monitoringul parametrilor fizico-chimici de calitate a apei

Pe parcursul experimentului parametrii de calitate a apei au fost situați în ecartul optim pentru creșterea sturionilor. Temperatura apei (20.36±0.50°C), oxigenul dizolvat (7.98±0.20 mg/l) și pH-ul (7.74±0.06 unit. pH) au înregistrat valori constante, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p˃0.05). De asemenea, compușii azotului au fost menținuți în ecartul optim creșterii sturionilor, valorile medii ale nitriților, amoniului și nitraților fiind de 0.13±0.01 mg/l, 0.31±0.13 mg/l, 23.38±0.21 mg/l.

5.3.2 Evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură

În tabelul 2 sunt prezentate măsurătorile biometrice realizate la momentul inițial și final al experimentului.

Analiza statistică a parametrilor biometrici a evidențiat diferențe nesemnificative între cele patru loturi experimentale (Anova, p>0.05; p=0.918). Omogenitatea loturilor a fost verificată și confirmată cu ajutorul testului Levene (p>0.05, p=0.748).

Tabelul 2. Caracteristici somatice la debutul și la finalul experimentului

Unde: W-masa individuală medie; Lt-lungimea totală; Lf-lungimea la furcă; Lr-lungimea rostrului; H-înălțimea.

După 36 de zile experimentale, analiza statistică a parametrilor biometrici măsurați nu a evidențiat diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (p>0.05). Masa corporală a peștilor în cele patru loturi experimentale a fost de 190.50±36.17 g (V1), 201.02±30.14 g (V2), 198.42±37.46 g (V3), respectiv de 188.33±38.26 g în V4, fără diferențe semnificative (Anova; p>0.05, p=0.341) (figura 5.1). De asemenea, nici în ceea ce privește lungimea finală nu s-au înregistrat diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (ANOVA; p˃0.05, p=0.818) (figura 5.2).

La debutul experimentului coeficientul de variație (CV) pentru variabila masă corporală a înregistrat o valoare de 20.16% în V1, 22.73% în V2, 21.47% în V3, respectiv 22.55% în V3.

La finalul perioadei experimentale, se observă o accentuare a eterogenității loturilor experimentale, coeficientul de variație înregistrând o reducere în toate cele patru variante, astfel: 18.88% în V3, 18.99% în V1, 20.32% în V4, respectiv 14.99% în varianta V2. Acest aspect este subliniat și prin intermediul histogramelor, observându-se o accentuare a eterogenității loturilor V2 și V4 (figura 5.3).

În tabelul 3. Anexa 1, este redat sintetic tabloul indicatorilor de performanță tehnologică calculați pentru întreaga perioadă experimentală prin prelucrarea datelor inițiale și finale obținute.

Din analiza indicatorilor tehnologici, se poate observa faptul că administrarea în hrana păstrugii a Vitaminei E și a cimbrului nu a constituit un factor decisiv de influență asupra reținerii nutrienților și a conversiei hranei, acest aspect fiind reliefat de valorile apropiate ale principalilor indicatori de eficiență: FCR și PER. Cu toate acestea, cele mai bune valori ale factorului de conversie a hranei (FCR), ale ratei specifice de creștere (SGR) și a factorului de conversie a proteinei (PER) au fost obținute în lotul V2 și V3, acolo unde puietul de păstrugă a provenit din aceeași femelă de Dunăre (♀D604).

Determinarea corelației dintre lungimea totală (cm) și masa corporală (g) (Lt-M) s-a realizat în baza datelor obținute în urma biometriei efectuate la finalul experimentului pentru peștii din fiecare lot experimental. Astfel, datele obținute au fost procesate în scopul elaborării unui model de creștere și determinării ecuațiilor de creștere. Estimarea creșterii s-a realizat cu ajutorul regresiei liniare și a ecuației logaritmice (figura 5.4).

În urma analizei coeficientului de determinare R2, s-a constatat o bună corelație între lungimea totală și masa corporală a exemplarelor, respectiv a proporției în care creșterea masei corporale poate fi pusă pe seama creșterii în lungime (tabelul 4).

Tabelul 4. Ecuațiile de regresie și coeficientul de determinare

Din analiza coeficientului alometric se poate observa o alometrie negativă (b<3) pentru variantele experimentale V1, V3 și V4, în timp ce lotul V2 de păstrugă a înregistrat o alometrie pozitivă (b=3.01), ceea ce reflectă o mai bună condiție a exemplarelor din acest lot, aspect ce a fost de altfel evidențiat și prin intermediul indicatorilor tehnologici sensibil superiori în această variantă experimentală.

5.3.3 Aprecierea stării de confort tehnologic

5.3.3.1 Analiza profilului hematologic

În figurile 5.5 și 5.6 sunt redate grafic valorile parametrilor hematologici obținuți la momentul final al experimentului. Analiza statistică nu a evidențiat diferențe semnificative ale numărului de eritrocite (p>0.05; p=0.15) și ale cantității de hemoglobină (p>0.05; p=0.06) în cele patru loturi experimentale, valorile fiind situate în intervalul optim de normalitate pentru sturioni [29, 131]. Cu toate acestea, valori ușor mai ridicate ale numărului de eritrocite au fost înregistrate în lotul V2. De asemenea, concentrația de hemoglobină a înregistrat valori mai ridicate în loturile V2 și V4, unde puietul a provenit din genitori de Dunăre.

În ceea ce privește valorile hematocritului, analiza statistică a evidențiat diferențe semnificative (p<0.05; p=0.007) între cele patru loturi experimentale, valorile obținute fiind situate sub limita inferioară recomandată de literatura de specialitate pentru sturioni (26÷46%) [131, 132, 133]. În lotul V2, hematocritul a înregistrat valori ușor mai bune decât în celelate trei loturi experimentale (valoarea medie a fost de 24,09±3,29%).

În baza indicilor hematologici determinați anterior au fost calculate și constantele eritrocitare (VEM, HEM, CHEM), acestea având o valoare de diagnostic deosebit de importantă (figura 5.6).

Constantele eritrocitare oglindesc gradul de normalitate a eritrocitelor, conținutul mediu al acestora în hemoglobină furnizând informații utile de natură funcțională a integrității funcției respiratorii (Bârza H., 1985) [135].

Analizând valorile obținute pentru constantele eritrocitare (VEM, HEM, CHEM) nu au fost evidențiate diferențe semnificative (p>0.05) între cele patru loturi experimentale, valorile obținute fiind similare cu cele raportate și de alți autori autori [131, 132, 133].

Pentru obținerea unei imagini cât mai elocvente a profilului metabolic al păstrugii rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) ca urmare a managementului hrănirii ales, s-a analizat și tabloul leucocitar. Astfel, au fost analizate la microscop 5 frotiuri pe fiecare variantă experimentală, în baza cărora s-a întocmit formula leucocitară și s-a calculat numărul absolut de leucocite.

Pe baza analizei valorilor medii procentuale ale leucocitelor între cele patru variante experimentale au fost evidențiate următoarele modificări (fig. 5.7, fig. 5.8, fig. 5.9, fig. 5.10):

Valoarea medie procentuală a limfocitelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.89), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 92,9±5.28%, în varianta V2 a fost 92.4±3.34%, în varianta V3 a fost 92.6±2,81%, iar în varianta V4 a fost 94±2%. Valoarea medie procentuală a limfocitelor a crescut în varianta V4 cu 1,18% față de varianta V1, cu 1,73% față de V2 și cu 1,51% față de V3. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 2.

Valoarea medie procentuală a monocitelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.10), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 0,2±0,4%, în varianta V2 a fost 0,6±0,41%, în varianta V3 a fost 0,1±0,22%, iar în varianta V4 a fost 0,1±0,22%. Valoarea medie procentuală a monocitelor a crescut în varianta V2 cu 200% față de varianta V1, cu 500% față de V3 și cu 500% față de V4. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 2.

Valoarea medie procentuală a neutrofilelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.46), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 5,7±4,9%, în varianta V2 a fost 5,1±2,04%, în varianta V3 a fost 3,9±0,89%, iar în varianta V4 a fost 3±1,90%. Valoarea medie procentuală a neutrofilelor a crescut în varianta V1 cu 11,76% față de varianta V2, cu 46,15% față de V3 și cu 90% față de V4. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 2.

Valoarea medie procentuală a eozinofilelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.24), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 1,1±0,96%, în varianta V2 a fost 1,9±1,91%, în varianta V3 a fost 3,3±2,36%, iar în varianta V4 a fost 2,9±1,63%. Valoarea medie procentuală a eozinofile a crescut în varianta V3 cu 200% față de varianta V1, cu 73,68% față de V2 și cu 13,79% față de V4. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 2.

Valoarea medie procentuală a bazofilelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0,58), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 0,1±0,22%, în varianta V2 a fost 0±0%, în varianta V3 a fost 0,1±0,22%, iar în varianta V4 a fost 0±0%.

În figurile 5.11, 5.12, 5.13, respectiv 5.14 este redată grafic dinamica numărului absolut de leucocite (x1000 cel /mm³) la finalul perioadei experimentale, fiind evidențiate următoarele modificări:

Numărul absolut de leucocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,29), înregistrându-se o valoare medie de 468,97±149,78 x103 cel/mm3 în V1; 363,10±56,62 x103 cel/mm3 în V2; 451,69±82,30 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 414,29±17,81 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărul absolut de leucocite din varianta V1 a crescut cu 29,15% față de varianta V2, cu 1,038% față de varianta V3, și cu 13,19% față de V4 (figura 5.15, foto 5).

Numărul absolut de limfocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,25), înregistrându-se o valoare medie de 432.86±123.34 x103 cel/mm3 în V1; 335.50±53.00 x103 cel/mm3 în V2; 418.79±81.47 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 389.26±13.58 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de limfocite din varianta V1 a crescut cu 29.01% față de varianta V2, cu 3.35% față de varianta V3, și cu 11.20% față de V4 (figura 5.16, foto 6) .

Numărul absolut de monocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,093), înregistrându-se o valoare medie de 0,59±1,33 x103 cel/mm3 în V1; 2,14±1,59 x103 cel/mm3 în V2; 0,35±0,80 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 0,39±0,80 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de monocite din varianta V2 a crescut cu 262,71% față de varianta V1, cu 511,42% față de varianta V3, și cu 448,71% față de V4 (figura 5.17, foto 7) .

Numărul absolut de neutrofile nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,50), înregistrându-se o valoare medie de 30,52±36,35 x103 cel/mm3 în V1; 18,25±6,72 x103 cel/mm3 în V2; 17,62±4,93 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 12,39±8,035 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de neutrofile din varianta V1 a crescut cu 67,23% față de varianta V2, cu 73,21% față de varianta V3, și cu 146,32% față de V4 (figura 5.18, foto 8).

Numărul absolut de eozinofile nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,14), înregistrându-se o valoare medie de 4,28±2,91 x103 cel/mm3 în V1; 7,21±7,20 x103 cel/mm3 în V2; 14,55±10,062 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 12,24±7,26 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de eozinofile din varianta V3 a crescut cu 239,95% față de varianta V1, cu 101,80% față de varianta V2, și cu 18,87% față de V4 (figura 5.19, foto 9) .

Numărul absolut de bazofile nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,54), înregistrându-se o valoare medie de 0,69±1,55 x103 cel/mm3 în V1; 0±0 x103 cel/mm3 în V2; 0,35±0,80 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 0±0 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de bazofile din varianta V1 a crescut cu 97,14% față de varianta V3 (figura 5.20, foto 10).

Numărul absolut de trombocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,056), înregistrându-se o valoare medie de 150,33±36,034 x103 cel/mm3 în V1; 135,0067±25,70 x103 cel/mm3 în V2; 194,69±70,72 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 116,095±16,36 x103 cel/mm3 în V4. Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de trombocite din varianta V3 a crescut cu 29,50% față de varianta V1, cu 44,20% față de varianta V2, și cu 67,69% față de V4 (figura 5.21, foto 11) .

5.3.3.2 Analiza biochimică a sângelui

În general, analizele biochimice ale sângelui constituie un instrument util pentru determinarea statusului fiziologic al peștilor. De obicei, profilul biochimic al sângelui diferă în funcție de vârsta, sexul și specia peștilor [172, 173, 174]. De asemenea, valorile parametrilor biochimici pot fi afectate de tehnicile de prelevare a probelor, metodele de analiză, dar și de calitatea hranei și a mediului de cultură [175].

În tabelul 5 sunt prezentate valorile parametrilor biochimici serici pentru puietul de păstrugă. Analizând valorile obținute ale parametrilor serici în cele patru loturi experimentale, nu au fost evidențiate diferențe semnificative (p>0.05) în ceea ce privește nivelul seric al Ca, Alb, Glob, TP, Glu, Chol, Trig, Mg și BUN, în timp ce nivelul NH3 a înregistrat diferențe semnificative (p>0.05).

Tabelul 5. Parametrii biochimici ai serului sanguin pentru puietul de păstrugă, după hrănirea cu vitamina E și cimbru

Electroliții (Ca și Mg) îndeplinesc multiple roluri fiziologice în organism. Distribuția intra și extracelulară a acestor ioni, este esențială pentru controlul echilibrului osmotic și hidro-ionic al celulelor, precum și pentru menținerea permeabilității membranelor celulare [176, 177, 178].

Nivelul Ca din ser a variat între 7.16÷7.56 mg/dL, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p>0.05; p=0.21), valorile obținute fiind similare cu cele raportate de alți autori (tabelul 6) [176, 177, 178].

În ceea ce privește nivelul magneziului, acesta a înregistrat valori ușor mai scăzute (1.42÷1.54 mg/dL) decât datele raportate de literatura de specialitate [176, 177, 178].

Tabelul 6. Intervale de referință pentru parametrii serici la sturioni

Proteinele totale (TP), reprezintă cel mai important indicator al statusului nutrițional al organismului și al stării de condiție al peștilor, fiind influențat de specie, vârstă, sex, temperatura apei, precum și de cantitatea și calitatea furajelor administrate [141].

Valorile proteinelor totale din ser obținute în prezentul studiu au fost ușor mai scăzute decât cele prezentate de literatura de specialitate [176, 177, 178]. Astfel, proteinele serice au înregistrat valori cuprinse între 1.90 și 2.33 g/dl, fără diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (p>0.05; p=0.11).

Albuminele și globulinele sunt părți importante ale proteinelor totale din ser, fiecare modificare a acestora influențând nivelul proteinelor totale (TP). De obicei, concentrația în albumină și globulină este folosită pentru evaluarea efectului nutrienților asupra imunității peștilor, fiind un indicator global al stării nutriționale a organismului. Albumina este responsabilă pentru transportul lipidelor și ajută la metabolismul general al peștilor [179].

Valorile obținute pentru albumină au fost mai scăzute decât cele raportate de literatura de specialitate pentru păstrugă [141], variind între 0.03 și 0.16 (g/dL), fără diferențe semnificative (p>0.05; p=0.24) între cele patru loturi experimentale.

Globulinele au înregistrat valori între 1.76 și 2.16 g/dL, valorile fiind ușor mai scăzute decât cele raportate de literatura de specialitate pentru sturioni (3.63÷4.5 g/dL).

Unii autori subliniază că nivelul proteinelor serice, albuminei și globulinei serice reprezintă indicatori ai funcției hepatice, prin urmare un nivel scăzut al proteinelor serice poate fi atribuit excreției renale sau afectării sintezei proteinelor datorate, în special unor tulburări hepatice.

Valorile ușor mai scăzute ale TP din loturile V2 și V4 pot fi puse pe seama faptului că păstruga provenită din genitorii de Dunăre este mai puțin adaptată la hrănirea suplimentară, fiind astfel afectate funcțiile hepatice.

La pești, cantitatea de glucoză din ser prezintă variații mari depinzând de o serie de factori, precum: hrana, talia, vârsta peștilor, statusul nutrițional, temperatura apei etc. După Patriche T., 2008, nivelul glicemiei poate varia între 40÷90 mg/dl.

În cazul nostru, glicemia a înregsitrat valori similare cu cele prezentate de literatura de specialitate (44.00±12.00 mg/dL în V1, respectiv 57.67±11.01mg/dL în V3), fără diferențe seminificative între cele patru loturi experimentale (p>0.05; p=0.09).

Trigliceridele (Trig) sunt folosite pentru evaluarea statusului nutrițional, metabolismul lipidic. În general, valori crescute ale Trig sunt asociate cu sindromului nefritic sau boala de stocare a glicogenului [180]. Cea mai importantă funcție a trigliceridelor este de a stoca și furniza energie.

În experimentul de față, valorile trigliceridelor din ser au înregistrat valori cuprinse între 363.66 și 375 mg/dL, fiind similare cu cele raportate de literatura de specialitate pentru sturioni.

Colesterolul (CHOL) este o componentă structurală importantă a membranelor celulare și a stratului exterior al lipoproteinelor plasmatice.

În studiul nostru, colesterolul a înregistrat o valoare medie de 99.66±2.08 mg/dl în V1, respectiv 115.66±23.43 mg/dl în V3, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p>0,05, p= 0,48).

Datorită conținutului ridicat de carvacrol și timol din cimbru, majoritatea autorilor subliniază efectul pozitiv al cimbrului în reducerea valorilor colesteolului și trigliceridelor [181, 182, 183].

Ureea (BUN) rezultă din catabolismul proteinelor. Concentrația BUN reprezintă un indicator important ce ne oferă informații esențiale depre funcționarea ficatului și rinichilor [176, 177, 178]. În cazul nostru, concentrația BUN a variat între 2.33 și 3.33 mg/dL, valori aflate sub intervalul optim raportat de literatura de specialitate.

În ceea ce privește nivelul amoniacului din ser, analiza statistică a evidențiat diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (p<0.05; p=0.03). Valorile amoniacului din ser au variat între 115.66±9.45 în V4 și 227.66±63.50 umol/L în V1, fiind similare cu cele raportate de literatura de specialitate.

5.3.4 Evaluarea compoziției biochimice a țesutului muscular

În tabelul 7. sunt prezentate rezultatele obținute privind compoziția biochimică a puietului de păstrugă pentru momentul initial, cât și pentru cele 4 variante experimentale.

Comparând valorile obținute la momentul final cu valorile înregistrate la momentul initial, se poate observa o creștere semnificativă (p<0.05; p= 0.000465) a conținutului de proteine în toate cele patru loturi experimentale. Astfel, conținutul în proteine a înregistrat cea mai ridicată valoare în lotul V2 (15.60±0.69%), iar cea mai mică valoare în lotul V3 (14.45±0.23%).

În ceea ce privește conținutul în apă a cărnii de păstrugă, s-a înregistrat o reducere semnificativă (p<0.05; p=0.000569) față de momentul inițial în toate cele patru variante experimentale.

La comparația valorilor medii obținute din cele patru variante experimentale, analiza statistică nu a evidențiat diferențe semnificative (p>0,05) pentru conținutul în poteine, lipide și cenușă, în timp ce conținutul în apă a prezentat diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (p<0.05; p=0,0051).

Tabelul 7. Compoziția biochimică a cărnii puietului de păstrugă

a-diferențe nesemnificative între variantele experimentale, p>0,05.

b-diferențe semnificative între variantele experimentale, p<0,05.

c-diferențe nesemnificative față de momentul inițial, p>0,05.

d-diferențe semnificative față de momentul inițial, p<0,05.

În scopul evaluării valorii alimentare a cărnii de păstrugă s-a calculat și raportul dintre procentul de apă și proteină din țesutul muscular al peștelui (A/P). Datorită faptului că acest raport nu este influențat de conținutul în lipide, este considerat cel mai valoros indicator chimic pentru aprecierea calității proteice a cărnii [184].

Astfel, analizând valorile obținute pentru raportul A/P, s-a observat o valoare proteică mai ridicată în cazul lotulurilor V2 (4.54 ) și V1 (4.55), urmate de lotul V4 (4.90) și V3 (5.29).

În scopul evaluării eficienței reținerii nutrienților la puietul de păstrugă s-au calculat cei mai elocvenți indicatori, și anume: valoarea productivă a proteinei (PUE), factorul de conversie a proteinei (PER), proteina reținută (RP) și lipidele reținute (RL) la nivelul carcasei (figura 5.22; figura 5.23).

Din figura 5.22 se poate observa acumularea unei cantități mai mari de proteine și lipide la exemplarele din lotul V2. De asemenea, și din analiza evoluției valorilor PER și PUE se poate observa că proteina a fost cel mai eficient valorificată în varianta experimentală V2, acolo unde de altfel a fost obținută și cea mai mare masă corporală la finalul experimentului (201.03 g/ex.).

În concluzie, în baza rezultatelor obținute, putem spune că utilizarea cimbrului în concentrație de 1% și a Vitaminei E (500 mg/kg hrană) în hrana păstrugii a condus la îmbunătățirea calității compoziției biochimice, datorită scăderii semnificative a conținutului procentual de apă, respectiv creșterea procentului de proteină, conducând totodată la creșterea calității cărnii prin creșterea valorii nutriționale.

5.4 Concluzii

Dacă în experimentul prezentat în capitolul IV s-a subliniat faptul că administrarea cimbrului în concentrație de 2%/kg furaj a influențat favorabil întreținerea materialului biologic, obținându-se o carne cu o valoare nutritivă ridicată, obiectivul experimentului de față a fost acela de a evalua influența sinergică a combinației dintre cimbru și vitamina E asupra bunăstării și creșterii păstrugii rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser Stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială.

La finalul experimentului datele obținute au fost prelucrate, iar pe baza rezultatelor, s-au putut extrage o serie de concluzii:

parametrii de calitate a apei (temperatura apei, oxigenul dizolvat și pH-ul) s-au situat în ecartul optim pentru creșterea sturionilor, înregistrând pe parcursul experimentului valori constante, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p˃0,05).

în urma analizei profilului hematologic s-a constatat:

nu s-au evidențiat diferențe semnificative în ce privește cantitatea de hemoglobină (p˃0,05; p=0,06) în cele patru loturi experimentale, însă concentrația de hemoglobină a înregistrat valori mai ridicate în loturile V2 și V4, unde puietul a provenit din genitori de Dunăre.

valorile hematocritului, conform analizei statistice a evidențiat diferențe semnificative (p˂0,05; p=0,007) între cele patru loturi experimentale, fiind situate sub limita inferioară prezentată în literatura de specialitate pentru sturioni (26÷46%). Cu toate acestea, lotul V2 a înregistrat valori ale hematocritului ușor mai bune (24,09±3,29%) comparativ cu celelalte loturi experimentale.

valorile obținute pentru constantele eritrocitare (VEM, HEM, CHEM) au fost similare cu cele raportate și de alți autori fără diferențe semnificative (p˃0,05) între loturile experimentale.

referitor la reacția leucocitară, numărul absolut de leucocite, limfocite, neutrofile, și bazofile a crescut în lotul V1 unde puietul a provenit din genitori de acvacultură, respectiv Dunăre.

numărul absolut de monocite a crescut în V2 unde puietul a provenit din genitori de Dunăre, iar eozinofilele și trombocitele au crescut în lotul V3 unde am avut puiet ce a rezultat din genitori de Dunăre, respectiv acvacultură.

creșterea numărului absolut de trombocite din lotul V3 și V1 a contribuit la îmbunătățirea imunității peștilor rezultați din genitori proveniți din acvacultură, respectiv Dunăre.

acțiunea sinergică a cimbrului și a vitaminei E a influențat și indicatorii de performanță a creșterii, cele mai bune valori ale factorului de conversie a hranei (FCR), ale ratei specifice de creștere (SGR) și ale factorului de conversie a proteinei (PER) au fost obținute în loturile V2 și V3 unde puietul de păstrugă a rezultat din aceeași femelă de Dunăre.

utilizarea cimbrului în concentrația de 1%/kg furaj și a vitaminei E de 500 mg/kg furaj a dus la îmbunătățirea calității compoziției biochimice, obținându-se o carne cu o valoare nutrițională ridicată.

Astfel, pe baza celor prezentate mai sus putem susține că ipoteza asumată la începutul experimentului este una veridică, adică cimbru și vitamina E au avut o acțiune sinergică asupra stării de sănătate și performanței de creștere a peștilor prin îmbunătățirea profilului hematologic, a imunității peștilor și a indicatorilor de creștere.

CAPITOLUL VI

EVALUAREA INFLUENȚEI SINERGICE A FITOBIOTICULUI HIPPOPHAE RHAMNOIDES (CĂTINA) ȘI A TOCOFEROLULUI (VITAMINA E) ASUPRA CREȘTERII ȘI BUNĂSTĂRII PUIETULUI DE PĂSTRUGĂ – ACIPENSER STELLATUS (PALLAS 1771), REZULTAT DIN DIFERITE COMBINAȚII GENETICE DE ACIPENSER STELLATUS (PALLAS 1771) ÎN CONDIȚIILE UNUI SISTEM RECIRCULANT DE ACVACULTURĂ INDUSTRIALĂ

6.1 Ipoteza asumată

Rezultatele obținute în experimentul anterior cu privire la buna întreținere a materialului biologic și a valorii nutritive ridicate a cărnii de pește au stat la baza formulării ipotezei asumate pentru analizele efectuate în cadrul acestui experiment.

În ultima perioadă, s-a remarcat o reală preocupare a consumatorilor, dar și a autorităților în ceea ce privește bunăstarea animalelor, atât în mediul terestru, cât și acvatic. Peștii, ca și celelalte animale, sunt vulnerabili la unii agenți patogeni. Fluctuațiile de temperatură, calitatea necorespunzătoare a mediului de cultură și a hranei contribuie la slăbirea organismului peștilor și instalarea stresului, aspect ce poate conduce pe termen lung la apariția bolilor.

În vederea evitării utilizării antibioticelor în tratarea bolilor peștilor, preocupările recente ale cercetătorilor se îndreaptă către utilizarea suplimentelor naturale și a altor produse alopate pentru profilaxia și tratamentul bolilor peștilor. Dintre acestea, folosirea plantelor medicinale devine un aspect din ce în ce mai studiat, deoarece sunt substanțe naturale ce nu prezintă risc pentru sănătatea peștilor, omului și a mediului.

Cătina (Hippophae rhamnoides) este considerată un bun antiinflamator, cicatrizant, antibiotic, antistres [152].

Beneficiile fructelor de cătină au fost descoperite întâia dată de traci, hinduși, greci, chinezi, mongoli, celți și slavi. Puterea cătinii stă în mare parte în cantitatea uriașă de vitamina C – mult peste citrice sau peste măceș – și prin mult înțeleg înmulțit cu zece. Este plină și de vitaminele A, B, E, K, dar și de fosfor, potasiu, magneziu, fier, betacaroten peste nivelul conținut de morcov, aminoacizii esențiali, acizii grași esențiali [150, 151].

Scopul principal de introducere a cătinei în hrana animalelor a fost prevenirea problemelor de sănătate [154].

Conform unor studii recente, administrarea de vitamine în dieta peștilor, în special vitamina C și vitamina E, îmbunătățește imunitatea ceea ce duce la o rezistență sporită în ce privește îmbolnăvirile , precum și toleranța la stres [164].

Cătina a fost aleasă în acest experiment pentru a fi introdusă în dieta peștilor, datorită conținutului mare de vitamina C și nu numai, plus vitamina E.

Suplimentarea hranei peștilor cu o anumită concentrație de vitamina E se practică în acvacultura industrială, deoarece prezintă efecte benefice asupra sistemului imunitar la pești, îmbunătățind atât răspunsul imun specific, cât și cel nespecific, diminuând mortalitatea și optimizând performanța de creștere [165, 166, 167].

La finalul experimentului se dorește obținerea de rezultate satisfăcătoare în ce privește specia Acipenser stellatus (Pallas 1771), rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială, datorită suplimentării hranei cu cătină și vitamina E.

Ipoteza asumată în cadrul acestui experiment este că vitamina E în combinație cu cătina are un efect sinergic asupra performanței de creștere, precum și asupra stării de confort tehnologic.

6.2 Design experimental

Cercetările experimentale s-au desfășurat în perioada 29 Ianuarie – 30 Martie 2014, în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, prevăzut cu patru unități de creștere cu un volum de 500 litri fiecare și unitățile de condiționare a calității apei (RAS I, Capitolul II 2.1).

Materialul biologic a fost reprezentat de puiet de păstrugă provenit din cadrul experimentului prezentat anterior (Vitamina E și cimbru). S-au folosit aceleași loturi experimentale: V1 (Lotul 5- ♀D601 x♂ A579), V2 (Lotul 2- ♀D604 x ♂D673), V3 (Lotul 4-♀D604 x ♂A934) și V4 (Lotul 6-♀ D601x ♂D185).

Peștii au fost hrăniți cu furaj TROCO PRE GROWER cu un conținut de 45% proteină și 18% lipide. Hrana a fost suplimentată cu cătină într-o concentrație de 1%/kg furaj și Vitamina E 500 mg/kg furaj. Frecvența hrănirii a fost de trei ori pe zi (9:00,13:00, 17:00), iar rația zilnică a fost de 3% din masa corporală. Administrarea hranei s-a realizat manual.

6.3 Rezultate și discuții

6.3.1 Monitoringul parametrilor fizico-chimici de calitate ai apei

Pe parcursul derulării experimentului, un obiectiv important l-a constituit evaluarea permanentă a calității mediului de cultură.

Temperatura apei (20.48±0.05°C), oxigenul dizolvat (7.8±0.12 mg/l) și pH-ul (7.84±0.06 unit. pH) au înregistrat valori constante, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p˃0.05) (figura 6.1). De asemenea, compușii azotului au fost menținuți în ecartul optim creșterii sturionilor, valorile medii ale nitriților, amoniului și nitraților fiind de 0.14±0.02 mg/l, 0.39±0.11 mg/l, 22.70±1,47 mg/l (figura 6.2).

Figura 6.1 Valorile medii ale temperaturii apei, ale oxigenului dizolvat și ale pH-ului

Figura 6.2 Valorile medii ale nitriților, amoniului și nitraților

6.3.2 Evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură

Atât la debutul experimentului, cât și la momentul final, materialul a fost cântărit și măsurat, valorile înregistrate fiind analizate din punct de vedere statistic. Analiza statistică a parametrilor biometrici: W (masa), Lt (lungimea totală), Lf (lungimea la furcă), Lr (lungimea rostrului), H (înălțimea maximă) a evidențiat diferențe nesemnificative (p>0,05) între cele patru loturi experimentale atât la debutul experimentului, cît și la momentul final (tabelul 1).

Tabelul 1. Caracteristici somatice la debutul și la finalul experimentului

Unde: W-masa individuală medie; Lt-lungimea totală; Lf-lungimea la furcă; Lr-lungimea rostrului; H-înălțimea.

Masa medie inițială și lungimea totală a puietului de păstrugă folosit în experiment nu a fost semnificativ diferită pentru fiecare lot experimental (p>0.05; p=0.51; p=0.47) (figura 6.3; figura 6.4). Astfel, în ceea ce privește variabilele masă corporală și lungimea totală, testarea statistică a evidențiat o distribuție normală pentru toate loturile, fapt pus în evidență cu ajutorul testului Levene (p>0,05), precum și de coeficientului de variație (tabelul 2).

La finalul perioadei experimentale, masa individuală medie pentru cele patru loturi experimentale a fost de 301.77±80.15 g pentru lotul V1, 305.09±59.67 g pentru lotul V2, 329.25±71.13 g pentru lotul V3, respectiv de 287.46±83.51 g pentru lotul V4, fără diferențe semnificative (p>0.05; p=0.134). Distribuția loturilor în ceea ce privește variabila masă corporală a evidențiat loturi cu distribuție normală, fapt pus în evidență cu ajutorul testului Levene (p>0,05;p=0.086) și a histogramelor (figura 6.5).

Figura 6.5 Histograma maselor corporale finale

În urma analizei coeficientului de variație (CV) pentru variabila masă corporală, s-a observat accentuarea eterogenității în cazul loturilor V1, V3 și V4, unde CV a crescut cu aproximativ 38.05%, 20.07%, respectiv cu 38.07%, în timp ce în cazul lotului V2 omogenitatea lotului a fost păstrată, CV prezentând o creștere cu doar 12.41% față de momentul inițial (tabelul 2).

Indicatorii tehnologici ai creșterii puietului de păstrugă sunt prezentați în tabelul 4, Anexa 1. Din analiza primară a acestor indicatori se poate observa o performanță tehnologică superioară în lotul V3. Astfel, cel mai bun spor individual de creștere s-a înregistrat pentru lotul V3 (130.06 g/ex), urmat de lotul V2 (111,77 g/ex), respectiv de loturile V1 și V4 (109.95 g/ex; 101.22 g/ex).

De asemnea, în ceea ce privește rata specifică de creștere, cele mai bune valori au fost înregistrate tot în cazul lotului V3 (0.81 %BW/zi), în timp ce în loturile V4, V1 și V2 valorile obținute au fost sensibil egale (0.70% BW/zi; 0.73 %BW/zi; 0.74 %BW/zi).

Factorul de conversie a hranei (FCR) a variat invers proporțional cu coeficientul de eficiență proteică (PER), înregistrând valori superioare tot în varianta experimentală V3 (FCR-1.56 g/g; PER-1.77 g/g).

Corelațiile dintre lungime și masa medie individuală pentru fiecare variantă experimentală sunt redate în figura 6.6.

Din analiza valorilor coeficientului alometric „b”, se evidențiază o alometrie negativă în cazul loturilor experimentale V2 și V3, unde creșterea în lungime o defavorizează pe cea în masă corporală, în timp ce în loturile experimentale V1 și V4, valoarea lui „b” indică o alometrie pozitivă (3,189 respectiv 3,103), aspect ce denotă o condiție mai bună a exemplarelor de păstrugă ce au provenit de la femela ♀D601.

De asemenea, în urma analiziei coeficientului de determinare R2, s-a evidențiat o corelație mai puternică între masa corporală și lungimea totală tot în cazul loturilor V1 și V4, unde coeficientul de determinare a înregistrat o valoare de 0,9428, respectiv de 0,9322.

6.3.3 Aprecierea stării de confort tehnologic

6.3.3.1 Analiza profilului hematologic

În vederea evaluarea stării fiziologice a păstrugii după administrarea în hrană a cătinei și vitaminei E, s-au determinat caracteristicile hematologice reprezentate de valoarea hematocritului (Ht %), concentrația hemoglobinei (Hb) și numărul de eritrocite, respectiv constantele eritrocitare, atât la debutul experimentului, cât și la momentul final (tabelul 3).

Tabelul 3. Indicatorii hematologici la debutul experimentului și la momentul final

a-diferențe nesemnificative între variantele experimentale, p>0,05.

b-diferențe semnificative între variantele experimentale, p<0,05.

c-diferențe nesemnificative față de momentul inițial, p>0,05.

d-diferențe semnificative față de momentul inițial, p<0,05.

Analizând valorile indicilor hematologici și a constantelor eritrocitare prezentate analitic în tabelul 3. se desprind următoarele concluzii:

raportat la momentul ințial al experimentului, valorile hematocritului prezintă o scădere semnificativă în toate cele patru variantele experimentale (p<0.05; p=0.0007), valorile obținute fiind sub limita inferioară raportată de alți autori pentru sturioni (26÷46%) (Knowles și colab., 2006; Docan și colab., 2011; Dicu și colab., 2013) [29, 131, 132]; Comparând valorile obținute pentru cele patru loturi experimentale, nivelul hematocritului nu a înregistrat valori semnificativ diferite (p>0.05; p= 0,25), însă valori ușor mai scăzute au fost obținute în lotul V3 (18.53±1.79%) (figura 6.7);

raportat la momentul inițial al experimentului, analiza variației cantității de hemoglobină evidențiază o tendință semnificativă de scădere în toate cele patru loturi (p<0.05; p=0.01); comparând valorile hemoglobinei între cele patru loturi, nu au fost observate diferențe semnificative (p>0,05, p=0.67), valoarea cea mai mică fiind înregistrată tot în cazul lotului V3 (7.08±0.62g/dl) (figura 6.8).

în ceea ce privește numărul de eritrocite nu au fost evidențiate modificări semnificative nici față de momentul inițial, nici la comparația valorilor obținute pentru cele patru loturi experimentale (p>0.05; p= 0.49; p=0.61), valorile obținute încadrându-se în ecartul optim pentru sturioni (Ghittino,1983; Dicu, 2013) [29, 134] (figura 6.9).

raportat la momentul initial VEM și HEM prezintă o scădere semnificativă (p<0.05; p= 0.001; p=0.03), valorile obținute corelându-se cu cele ale hemoglobinei și hematocritului; comparația valorilor obținute pentru cele patru variante experimentale nu a evidențiat diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale (p>0.05; p= 0.67; p=0.71) (figura 6.10, figura 6.11).

valorile CHEM nu prezintă modificări semnificative nici față de momentul inițial, nici prin comparația valorilor pentru cele patru loturi experimentale (p>0.05; p=0.36; p=0.12) (figura 6.12).

În vederea aprecierii, în amănunt, a stării de sănătate a speciei Acipenser stellatus (Pallas 1771), rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771), s-au determinat leucograma și numărul absolut de leucocite pentru a scoate în evidență atât efectul acțiunii sinergice a cătinei și vitaminei E, cât și pentru o evaluare cât mai exactă a modificărilor apărute la nivel fiziologic.

La începutul experimentului și la finalul acestuia, au fost analizate la microscop 5 frotiuri pe fiecare variantă experimentală.

În urma analizei valorilor medii procentuale ale leucocitelor între cele patru variante experimentale au fost evidențiate următoarele modificări (fig. 6.13, fig. 6.14, fig. 6.15, fig. 6.16):

Valoarea medie procentuală a limfocitelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.86), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 95,8±1,82%, în varianta V2 a fost 95.7±3.13%, în varianta V3 a fost 94.6±2,96%, iar în varianta V4 a fost 95,7±2,079%. Valoarea medie procentuală a limfocitelor raportată la momentul inițial a crescut în varianta V1 cu 3,12%, în varianta V2 a crescut cu 3,57%, în varianta V3 a crescut cu 2,15%, iar în varianta V4 a crescut cu 1,80%. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 3.

Valoarea medie procentuală a monocitelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.84), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 0,2±0,27%, în varianta V2 a fost 0,1±0,22%, în varianta V3 a fost 0,2±0,27%, iar în varianta V4 a fost 0,1±0,22%. Valoarea medie procentuală a monocitelor raportată la momentul inițial în varianta V1 a rămas neschimbată, în varianta V2 a scăzut cu 83,34%, în varianta V3 a crescut cu 100%, iar în varianta V4 a rămas neschimbată. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 3.

Valoarea medie procentuală a neutrofilelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.54), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 3,7±1,60%, în varianta V2 a fost 3,2±2,01%, în varianta V3 a fost 4±3,44%, iar în varianta V4 a fost 2,1±0,41%. Valoarea medie procentuală a neutrofilelor raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 35,09%, în varianta V2 a scăzut cu 37,26%, în varianta V3 a crescut cu 2,56%, iar în varianta V4 a scăzut cu 30%. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 3.

Valoarea medie procentuală a eozinofilelor nu a evidențiat diferențe semnificative între variantele experimentale (p>0,05; p=0.23), valoarea medie în varianta experimentală V1 a fost 0,3±0,27%, în varianta V2 a fost 1±0,93%, în varianta V3 a fost 1,2±0,97%, iar în varianta V4 a fost 2,1±2,24%. Valoarea medie procentuală a eozinofile raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 72,73%, în varianta V2 a scăzut cu 47,37%, în varianta V3 a scăzut cu 63,64%, iar în varianta V4 de asemenea a scăzut cu 27,59%. Valorile minime și maxime ale acestora sunt prezentate în Anexa II, tabel 3.

Valoarea medie procentuală a bazofilelor raportată la momentul inițial în varianta V1 și varianta V3 a scăzut 100%, iar în varianta V2, respectiv V4 a rămas neschimbată.

În figurile 6.17, 6.18, 6.19, respectiv 6.20 este redată grafic dinamica numărului absolut de leucocite (x1000 cel /mm³) la finalul perioadei experimentale, fiind evidențiate următoarele modificări:

Numărul absolut de leucocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,13), înregistrându-se o valoare medie de 394,56±79,12 x103 cel/mm3 în V1; 392,94±28,059 x103 cel/mm3 în V2; 469,31±45,65 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 438,043±60,91 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.21, foto 1). Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de leucocite raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 15,87%, în varianta V2 a crescut cu 8.21%, în varianta V3 a crescut cu 3.90%, iar în varianta V4 de asemenea a crescut cu 5.73%.

Numărul absolut de limfocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,16), înregistrându-se o valoare medie de 376.95±69,96 x103 cel/mm3 în V1; 375.99±29,17 x103 cel/mm3 în V2; 443,55±40.16 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 419,64±62,81 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.22, foto 2). Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de limfocite raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 12,91%, în varianta V2 a crescut cu 12,068%, în varianta V3 a crescut cu 5,91%, iar în varianta V4 deasemeni a crescut cu 7,80%.

Numărul absolut de monocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,76), înregistrându-se o valoare medie de 0.88±1.22 x103 cel/mm3 în V1; 0.40±0.91 x103 cel/mm3 în V2; 0.96±1.32 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 0.38±0.86 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.23, foto 3). Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de limfocite raportată la momentul inițial în varianta V1 a crescut cu 49.15%, în varianta V2 a scăzut cu 81,31%, în varianta V3 a crescut cu 174,28%, iar în varianta V4 a scăzut cu 2,57%.

Numărul absolut de neutrofile nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,49), înregistrându-se o valoare medie de 15.54±8.69 x103 cel/mm3 în V1; 12.62±8.39 x103 cel/mm3 în V2; 19.47±16.98 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 9.34±2.91 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.24, foto 4). Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de neutrofile raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 49,09%, în varianta V2 a scăzut cu 30,85%, în varianta V3 a crescut cu 10,49%, iar în varianta V4 a scăzut cu 24,61%.

Numărul absolut de eozinofile nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,20), înregistrându-se o valoare medie de 1,17±1,14 x103 cel/mm3 în V1; 3,90±3,82 x103 cel/mm3 în V2; 5,32±3,95 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 8,66±9,037 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.25, foto 5). Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de eozinofile raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 72,67%, în varianta V2 a scăzut cu 45,90%, în varianta V3 a scăzut cu 63,44%, iar în varianta V4 a scăzut cu 29,25%.

Valoarea numărul absolut de bazofile raportată la momentul inițial în varianta V1 și V3 a scăzut 100%, în varianta V2 și V4 rămânând neschimbată.

Numărul absolut de trombocite nu a fost influențat semnificativ de managementul hrănirii (p>0,05; p=0,53), înregistrându-se o valoare medie de 129,89±28,83 x103 cel/mm3 în V1; 104,14±15,63 x103 cel/mm3 în V2; 109,45±42,55 x103 cel/mm3 în V3, respectiv de 123,42±30,00 x103 cel/mm3 în V4 (fig. 6.26, foto 6). Cu toate acestea, valoarea numărului absolut de trombocite raportată la momentul inițial în varianta V1 a scăzut cu 13,59%, în varianta V2 a scăzut cu 22,85%, în varianta V3 a scăzut cu 43,78%, iar în varianta V4 a crescut cu 6,30%.

6.3.3.2 Analiza biochimică a sângelui

În tabelul 4 sunt prezentate valorile parametrilor biochimici serici pentru puietul de păstrugă, valori obținute la momentul initial, cât și la momentul final al experimentului.

Tabelul 4. Parametrii biochimici ai serului sanguin pentru puietul de păstrugă, după hrănirea cu vitamina E și cătină

a-diferențe nesemnificative între variantele experimentale, p>0,05.

b-diferențe semnificative între variantele experimentale, p<0,05.

c-diferențe nesemnificative față de momentul inițial, p>0,05.

d-diferențe semnificative față de momentul inițial, p<0,05.

Din analiza parametrilor serici prezentați în tabelul 4 se evidențiază o serie de modificări față de momentul inițial, cât și între cele patru loturi experimentale, astfel:

valorile obținute pentru albumină, globuline și proteinele serice au fost situate sub limita inferioară prezentată de literatura de specialitate (2.2÷3.3 g/dl) [185], fără a înregistra modificări semnificative (p>0.05) față de momentul inițial sau între cele patru loturi experimentale. În general, scăderea valorii proteinelor totale din ser, și în special a albuminelor serice, sugerează o perturbare, din diferite cauze, a funcției proteinosintetice a ficatului [185];

valorile glicemiei prezintă o scădere semnificativă față de momentul inițial (p<0.05) în loturile experimentale V1, V2 și V4, cele mai scăzute valori fiind înregistrate în loturile V1 și V4 (31.33±4.16 mg/dl; 33.33±0.57 mg/dl);

la finalul perioadei experimentale, valorile colesterolului prezintă o scădere nesemnificativă (p>0.05) în toate loturile experimentale, cele mici valori fiind înregistrate în varianta V2 (95.66±7.02 mg/ dl);

trigliceridele, împreună cu proteinele totale și colesterolul, reprezintă un indicator important al stării nutriționale. La finalul perioadei experimentale, valorile trigliceridelor din ser au fost cuprinse între 351.66 și 372.16 mg/dL, fără a înregistra diferențe semnificative între cele patru loturi experimentale sau față de debutul experimentului;

nivelul Ca din ser a variat între 7.43 și 7.73 mg/dL, fără diferențe semnificative între cele patru variante experimentale (p>0.05; p=0.54), valorile obținute fiind similare cu cele raportate de alți autori;

nivelul Mg din ser a prezentat o creștere semnificativă (p<0.05) față de momentul inițial în toate loturile, valorile obținute fiind similare cu cele raportate de către alți autori [131, 176, 177, 178];

concentrația BUN nu a prezentat diferențe semnificative (p>0.05) față de debutul experimentului sau între cele patru loturi experimentale, valorile obținute fiind situate sub intervalul de referință pentru sturioni;

față de debutul experimentului valorile NH3 prezintă o creștere semnificativă în toate loturile, valorile obținute fiind similare cu cele raportate de către alți autori.

Efectele benefice ale suplimentării dietei puietului de păstrugă cu cătină și vitamina E nu au fost evidente în acest studiu. Deși indicatorii tehnologici au evidențiat sporuri de creștere bune, la nivel fiziologic s-au evidențiat ușoare disfuncții hepatice, reflectate prin modificările parametrilor serici, aspect ce poate conduce pe termen lung la consecințe grave în rândul biomasei de cultură.

6.4 Concluzii

Suplimentarea dietei peștilor cu vitamine constituie un argument logic cu privire la dezvoltarea și creșterea normală, reglarea metabolismului și asigurarea bunăstării biomasei de cultură. Acesta este motivul pentru care, din punct de vedere tehnologic, managementul hrănirii reprezintă condiția esențială ce trebuie respectată în acvacultura sistemelor recirculante.

Astfel, obiectivul experimentului de față a fost acela de a evalua influența sinergică a combinației dintre cătină (în concentrație de 1%/kg furaj) și vitamina E (500 mg/kg hrană) asupra bunăstării și creșterii păstrugii rezultată din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială.

La finalul experimentului, pe baza rezultatelor obținute din prelucrarea datelor, s-au desprins o serie de concluzii:

parametri de calitate a apei s-au situat într-un ecart optim pentru creșterea sturionilor, între valorile obținute în cele patru variante experimentale, nu s-au evidențiat diferențe semnificative (p˃0,05);

din analiza primară a indicatorilor tehnologici ai creșterii puietului de păstrugă se poate observa o performanță tehnologică superioară în lotul V3. Astfel, în V3 s-a înregistrat cel mai bun spor individual de creștere 130,06 g/ex., urmat de lotul V2 (111,77 g/ex.), respectiv V1 (109,95 g/ex.) și V4 (101,22 g/ex.)

în ce privește profilul hematologic, s-au constatat următoarele:

nu s-au înregistrat valori semnificativ diferite (p˃0,05; p=0,25) în ce privește nivelul Ht, în urma comparării valorilor obținute pentru cele patru loturi experimentale, însă raportat la momentul inițial al experimentului, acesta a prezentat o scădere semnificativă în toate cele patru variante experimentale (p˂0,05; p=0,0007);

nu s-au înregistrat diferențe semnificative (p˃0,05, p=0,67) ale valorilor Hb comparate fiind între cele patru loturi, dar raportat la momentul inițial al experimentului, variația cantității de Hb a evidențiat o tendință semnificativă de scădere în toate cele patru loturi (p˂0,05; p=0,01), însă s-a încadrat în valorile normale 7-9 g/ml [134];

în ce privește numărul de eritrocite și valorile CHEM, nu s-au evidențiat modificări semnificative nici față de momentul inițial, nici la comparația valorilor obținute pentru cele patru loturi experimentale (p˃0,05; p=0,49; p=0,61), respectiv (p˃0,05; p=0,36; p=0,12);

valorile obținute pentru constantele eritrocitare (VEM și HEM) raportat la momentul inițial au prezentat o scădere semnificativă (p˂0,05; p=0,001; p=0,03), în timp ce la comparația acestora între cele patru loturi experimentale nu s-au evidențiat diferențe semnificative (p˃0,05; p=0,67; p=0,71);

privitor la reacția leucocitară, numărul absolut de leucocite raportat la momentul inițial în V1 a scăzut, iar în V2, V3, respectiv în V4 a crescut. Leucocitele au rol în apărarea organismului de agresiunile din mediul extern;

numărul absolut de limfocite raportat la momentul inițial în V1 a scăzut, iar în V2, V3 și V4 a crescut, funcția lor fiind de producere de anticorpi [186];

numărul absolut de monocite raportat la momentul inițial în V1 și V3 a crescut, puietul provenind din genitori de acvacultură, respectiv Dunăre, iar în V2 și V4 a scăzut, puietul provenind din genitori de Dunăre. Rolul monocitelor constă în declanșarea răspunsului imun, iar în condiții fiziologice normale acestea ar trebui să se găsească într-un număr redus în sângele circulant;

numărul absolut de neutrofile raportat la momentul inițial în V1, V2 respectiv V4 a scăzut, iar în V3 a crescut. Rolul neutrofilelor constă în apărarea naturală înnăscută [187];

numărul absolut de eozinofile raportat la momentul inițial în toate cele patru variante experimentale a scăzut, ceea ce înseamnă că puietul de păstrugă provenit din genitori diferiți a prezentat o stare de sănătate bună, eozinofilele intervenind în etapa de vindecare a bolii;

numărul absolut de trombocite raportat la momentul inițial în V1, V2 și V3 a scăzut, iar în V4 a crescut contribuind la îmbunătățirea imunității peștilor rezultați din genitori proveniți din Dunăre.

Rezultatele obținute în cadrul acestui experiment pot oferi o referință utilă pentru evaluarea stării de sănătate, a stării de nutriție, respectiv a stării fiziologice, în ce privește peștii rezultați din genitori proveniți din acvacultură și din Dunăre. În concluzie, putem spune că suplimentarea dietei cu cătină și vitamina E a influențat bunăstarea peștilor, dar s-au înregistrat diferențe semnificative între peștii rezultați din genitori din Dunăre, comparativ cu peștii rezultați din genitori proveniți din acvacultură.

CAPITOLUL VII

EVALUAREA INFLUENȚEI FITOBIOTICELOR HIPPOPHAE RHAMNOIDES (CĂTINA) ȘI SPIRULINA PLATENSIS (SPIRULINA) ASUPRA PERFORMANȚEI DE CREȘTERE A UNOR HIBRIZI DE STURIONI ÎN CONDIȚILE UNUI SISTEM RECIRCULANT DE ACVACULTURĂ INDUSTRIALĂ

7.1 Ipoteza asumată

Ideea utilizării fitobioticelor în acvacultură a apărut în contextul existenței a numeroase opinii critice privind folosirea produselor medicamentoase, în special a antibioticelor, pentru prevenirea și tratarea bolilor la pești.

Numeroase studii au arătat că aceste fitobiotice prezintă un spectru larg de utilizare [16, 188]. Acestea pot conduce la reducerea stresului datorită faptului că sunt considerate a fi principala sursă de antioxidanți, prezintă proprietăți antibacteriene ce contribuie la îmbunătățirea imunității biomasei de cultură și obținerea unor indicatori superiori de creștere.

Spirulina (Arthrospira platensis) este o microalgă de culoare verde-albăstrie care regenerează prin bogatul său conținut în nutrienți naturali, compensează deficiențele datorate dietei zilnice, este o sursă valoroasă de aminoacizi esențiali, necesari dezvoltării organismului aflat în perioada de creștere și dezvoltare.

Conform unor studii de laborator ce s-au realizat pe șoareci, hamsteri, pui, pisici, respectiv pești, spirulina (Arthrospira platensis) intervine în stimularea imunității și în sinteza elementelor figurate ale sângelui [189]. De asemenea permite multiplicarea și activarea macrofagelor pentru a fi apte să distrugă microorganismele. Spirulina accelerează producerea de anticorpi, asigurând cea mai bună protecție împotriva microorganismelor invadatoare și are un rol deosebit în restabilirea funcțiilor celulelor și organelor cheie, îmbunătățind posibilitatea de funcționare a acestora în ciuda agresiunilor provenite de la toxinele din mediul înconjurător și de la agenții infecțioși.

Datorită aportului de fibre vegetale, spirulina  stimulează digestia, crește dinamica intestinală, contribuie la dezvoltarea florei intestinale (Lactobacilus) și prin aceasta la reglarea digestiei.

Fructele de cătină sunt cele mai bogate în vitamina C naturală, precum și în vitamina E, vitamina A, K, F, P, complexul de vitamine B, proteine, calciu, magneziu, fier, sodiu, potasiu, betacaroten, ulei, celuloză [190]. Cătina este un excelent imunostimulator, cicatrizant, antiinflamator și antibiotic.

Scopul acestui experiment a fost de a evalua efectul suplimentării dietei cu spirulină și cătină, asupra performanței de creștere a unor hibrizi de sturioni: Bestbeluga (♂morun Dunăre+ ♀ bester acvacultură) și Sterbe (♂morun Dunăre+ ♀cegă acvacultură).

Ipoteza asumată în cadrul acestui experiment a fost aceea că introducerea de fitobiotice în hrana peștilor conduce la dobândirea de indici bioproductivi superiori (masă medie, rată de creștere, supraviețuire etc.) și la o bună subzistență a materialului biologic.

7.2 Design experimental

Cercetările experimentale s-au desfășurat în perioada 13 Octombrie – 18 Noiembrie 2014, în cadrul sistemului recirculant pilot al Departamentului de Acvacultură, Știința Mediului și Cadastru, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, prevăzut cu patru unități de creștere cu un volum de 500 litri fiecare și unitățile de condiționare a calității apei (RAS I, Capitolul II 2.1).

S-au folosit două variante experimentale, reprezentate de hibrizi de sturioni în vârstă de 5 luni și 6 zile, astfel: V1 (♂morun Dunăre+ ♀cegă acvacultură): B1, B2 și V2 (♂morun Dunăre+ ♀ bester acvacultură): B3, B4.

Peștii au fost hrăniți cu furaj TROCO PRE GROWER, diametrul particulei 2 mm. (tabelul 1). Hrana a fost suplimentată cu cătină și spirulină într-o concentrație de 1%/kg furaj.

Frecvența hrănirii a fost de trei ori pe zi (9:00,13:00, 17:00), iar intensitatea hrănirii a fost de 1% din masa corporală. Administrarea hranei s-a realizat manual.

Tabelul 1.Compoziția biochimică a furajului TROCO PRE GROWER

Repartizarea hibrizilor de sturioni în unitățile de creștere, precum și distribuția hranei s-a realizat conform schemei 7.1.

Figura 7.1 Schema repartizării materialului biologic și distribuția hranei în unitățíle de creștere

Parametrii fizico-chimici principali de calitate a apei s-au măsurat pe întreg parcursul derulării activității experimentale, folosindu-se pentru monitorizarea acestora instrumentele și echipamentele prezentate în Capitolul II 2.4.

La începutul și sfârșitul experimentului s-au realizat măsurătorile biometrice necesare în determinarea indicatorilor de performanță a creșterii (Sr, GR, FCR) ale căror formule de calcul sunt prezentate în capitolul II 2.5.

7.3 Rezultate și discuții

7.3.1 Monitoringul parametrilor fizico-chimici de calitate ai apei

Pe tot parcursul experimentului o atenție deosebită a fost acordată parametrilor fizico-chimici ai apei, (foto 1) astfel:

zilnic s-a monitorizat temperatura (22,1±1,16°C), oxigenul dizolvat (6,95±1,11 mg/l) și pH-ul (7.90±0,1 u.pH);

săptămânal s-au determinat compușii azotului: nitrații (23.9-84 mg/l), nitriții (0,01-0,4 mg/l și amoniul (0.01-0.15 mg/l).

Foto 1. Monitorizarea parametrilor fizico-chimici ai apei (foto original)

7.3.2 Evaluarea performanței de creștere a biomasei de cultură

În tabelul 2 sunt prezentate măsurătorile biometrice realizate la debutul și la finalul experimentului.

Tabelul 2. Caracteristici somatice la debutul și la finalul experimentului

La debutul experimentului coeficientul de variație (CV) pentru variabila masă corporală a înregistrat o valoare de 22.79% în B1, 19.2% în B2, 35.08% în B3, respectiv 30.35% în V3.

La finalul perioadei experimentale, se observă o accentuare a eterogenității loturilor experimentale, coeficientul de variație înregistrând o reducere semnificativa în cazul hibrizilor proveniți din lotul ♂Morun și ♀Bester acvacultură (Varianta V2) (tabel 3).

Tabelul 3. Valorile coeficientului de variație (CV – %) la debutul și la finalul experimentului

Analiza statistică a variabilei masă corporală la debutul experimentului a evidențiat diferențe nesemnificative între cele două loturi experimentale din fiecare variantă experimentală (Anova, p˃0,05; p=0,53 (V1), respectiv p˃0,05; p=0,98 (V2)). La finalul experimentului, din punct de vedere statistic, variabila masă corporală nu a evidențiat diferențe semnificative între cele două loturi experimentale din fiecare variantă experimentală (Anova, p˃0,05; p=0,66 (V1), respectiv p˃0,05; p=0,54 (V2)).

Masa medie inițială în varianta experimentală V1 a fost: B1 = 144,86±33,019 g, în B2 = 141,41±27,15g, iar în varianta experimentală V2 a fost: B3 = 194,63±68,26 g, în B4 = 194,34±58,98 g (figura 7.2). La finalul experimentului s-a obținut următoarea masă medie finală, astfel: în varianta experimentală V1 (B1 = 212,25±43,97; B2 = 209,29±47,45), respectiv, în varianta experimentală V2 (B3 = 308,03±93,30; B4 = 328,48±93,69) (figura 7.3).

Analiza statistică realizată pentru lungimea totală medie inițială (Lt – cm) a exemplarelor folosite în cele două variante experimentale nu a evidențiat diferențe semnificative, nici la debutul experimentului între cele două loturi din fiecare variantă (Anova, p˃0,05; p=0,36 (V1), respectiv p˃0,05; p=0,98 (V2)), nici la finalul acestuia (Anova, p˃0,05; p=0,10 (V1), respectiv p˃0,05; p=0,97 (V2)).

Lungimea totală medie inițială în varianta experimentală V1 a fost: B1 = 34,10±2,63 cm, în B2 = 33,62±2,69 cm, iar în varianta experimentală V2 a fost: B3 = 37,17±4,23 cm, în B4 = 37,14±3,66 cm (figura 7.4). La finalul experimentului s-a obținut următoarea lungime totală medie finală astfel : în varianta experimentală V1 (B1 = 38,08±2,58; B2 = 37,27±2,69), respectiv, în varianta experimentală V2 (B3 = 41,64±3,97; B4 = 41,82±3,83) (figura 7.5).

Stabilirea corelației dintre lungimea totală (cm) și masa corporală (g) s-a realizat cu ajutorul datelor obținute în urma măsurătorilor biometrice efectuate la finalul experimentului, pentru exemplarele din fiecare variantă experimentală.

Bilanțul creșterii s-a realizat cu ajutorul regresiei liniare și a ecuației logaritmice [8] (Capitolul II).

Relațiile dintre lungime și masa medie individuală pentru fiecare variantă experimentală sunt redate în figura 7.6, respectiv figura 7.7.

Potrivit valorii lui „b”, făcând o comparație cu ajutorul măsurătorilor biometrice ale datelor obținute la începutul, respectiv sfârșitul perioadei experimentale în varianta V1 (B1), putem concluziona că la finalul experimentului s-a înregistrat o creștere alometrică, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=2.52). Referitor la coeficientul de determinare „R2”, valoarea acestuia a scăzut la finalul perioadei experimentale, ceea ce exprimă eterogenitatea lotului în varianta V1 (B1).

În varianta V1 (B2) s-a înregistrat la finalul experimetului, datorită parametrului alometric „b”, o creștere alometrică, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=2,97), iar valoarea coeficientului de determinare „R2” a crescut, de unde și omogenitatea lotului.

În varianta V2 (B3) s-a înregistrat la finalul experimetului, datorită parametrului alometric „b”, o creștere alometrică, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=2,78), iar valoarea coeficientului de determinare „R2” a scăzut, de unde și eterogenitatea lotului.

În varianta V2 (B4) s-a înregistrat la finalul experimetului, datorită parametrului alometric „b”, o creștere alometrică, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime (b<3; b=2,60), iar valoarea coeficientului de determinare „R2” a scăzut, de unde și eterogenitatea lotului.

Diferența dintre cele două variante experimentale a constat în omogenitatea loturilor, adică cele din B1, B3, respectiv B4 au fost eterogene, iar cel din B2 a fost omogen la sfârșitul perioadei experimentale. Însă asemănarea dintre variante a ținut de creșterea materialului biologic, înregistrându-se la finalul perioadei experimentale o alometrie pozitivă, creșterea în masă a fost mai rapidă decât creșterea în lungime.

În urma monitorizării realizate pe parcursul experimentului, deși s-au înregistrat mortalități de 8,33% în B1, 10% în B2, 13,16% în B3, respectiv 13,16% în B4, pe baza datelor obținute la finalul experimentului putem afirma că managementul hrănirii, cât și condițiile mediale au fost menținute în ecartul optim pentru creșterea hibrizilor de sturioni.

Pentru evaluarea performanței de creștere a hibrizilor de sturioni în vârstă de 5 luni și 6 zile, în condițiile introducerii în hrană a cătinei (B1, B3), respectiv a spirulinei (B2, B4), într-o concentrație de 1%/kg furaj, s-a realizat un tabel ce sintetizează principalii indicatori tehnologici de creștere obținuți la începutul (13 Octombrie 2014) și la finalul experimentului (18 Noiembrie 2014) în urma măsurătorilor biometrice, Anexa I, tabelul 5.

Valorile cele mai bune ale ritmului zilnic de creștere (GR), ale ratei specifice de creștere (SGR) și ale coeficientului de eficiență proteică (PER), în urma măsurătorilor finale, s-au înregistrat în varianta V2 (♂morun Dunăre+ ♀ bester acvacultură), unde au fost introduse atât cătina (B3), cât și spirulina (B4).

Sporul individual de creștere a înregistrat o valoare de 134.14 în varianta V2 (B4), față de 67.88 în varianta V1 (B2) (fig. 7.8).

Indicatorii tehnologici cei mai expresivi în ceea ce privește performanța creșterii sunt SGR-ul și FCR-ul. Conform figurii 7.9, se poate observa că SGR-ul din varianta V2 (B4) a fost mai mare față de varianta V1 (B2), în condițiile în care în ambele bazine s-a introdus spirulină, fapt ce indică o mărire evidentă a eficienței hrănirii în varianta cu hibrizi proveniți din ♂morun Dunăre și ♀ bester acvacultură.

Coeficientul de eficiență proteică (PER) a înregistrat valorile cele mai bune în varianta V2 (B3, B4) (2,87 g spor biomasă/g furaj distribuit, respectiv 3,43 g spor biomasă/g furaj distribuit), față de 2,42 g spor biomasă/g furaj distribuit, respectiv 2,38 g spor biomasă/g furaj distribuit, valori înregistrate în varianta V1 (B1, B2) (fig. 7.10).

Analizând, în ansamblu, toți indicatorii tehnologici obținuți în cadrul acestui experiment putem concluziona că nivelul performanței creșterii unor hibrizi de sturioni: Bestbeluga (♂morun Dunăre+ ♀ bester acvacultură) și Sterbe (♂morun Dunăre+ ♀cegă acvacultură) în condițiile unui sistem recirculant a fost optim atât pentru concentrația de 1%/kg furaj spirulina, cât și pentru concentrația de 1%/kg furaj cătină.

7.4 Concluzii

Rezultate superioare ale indicatorilor tehnologici de creștere (SGR, FCR, PER) s-au înregistrat în cazul hibrizilor proveniți din încrucișarea ♂Morun Dunăre cu ♀ Bester Acvacultură.

De asemenea, analiza coeficientului de variabilitate a reliefat reducerea variabilității masei corporale în cazul hibrizilor rezultați prin încrucișarea ♂Morun Dunăre cu ♀ Bester Acvacultură.

Comparând efectul administrării celor două fitobiotice în hrana hibrizilor de sturioni, rezultate superioare ale indicatorilor tehnologici de creștere au fost evidențiate în cazul suplimentării dietei cu spirulină.

Ca și concluzie finală, putem afirma că fitobioticele incluse în hrana organismelor acvatice în doze optime pot conduce la creșterea productivității și la eficientizarea utilizării hranei la pești.

CAPITOLUL VIII

CONCLUZII FINALE, CONTRIBUȚII PERSONALE, DIRECȚII ULTERIOARE DE CERCETARE

Concluzii finale, contribuții personale, direcții ulterioare de cercetare

În ultimele decenii, acvacultura intensivă aplicată în sistemele recirculante s-a dezvoltat foarte mult, scopul principal fiind refacerea stocurilor de pești valoroși (sturioni, păstrăvi, somn), ce au fost afectate ca urmare a pescuitului excesiv și a braconajului.

Practica acvaculturii intensive din sistemele recirculante evidențiază o serie de oportunități. Acestea includ optimizarea producției, producții constante și sigure, asigurarea și controlul condițiilor de mediu pentru biomasa de cultură, posibilitatea optimizării managementului alimentației cu scopul maximizării eficienței conversiei hranei, asigurând astfel obținerea unui produs de acvacultură optim conform standardelor viabilității economice ce guvernează Uniunea Europeană.

În lucrarea de față, răspunsul general al exemplarelor folosite a fost exprimat calitativ, prin prisma indicatorilor hematologici (eritrocitari și leucocitari) și cantitativ, prin indicatorii biotehnologici specifici (rata specifică de creștere, supraviețuire, factorul de conversie a hranei etc.).

Cercetările abordate în cadrul prezentei teze au avut ca principal ideal științific optimizarea performanței de creștere a unor specii de sturioni în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială.

Acvacultura intensivă practicată într-un sistem recirculant presupune densități mari de stocare, inputuri de hrană însemnate ceea ce duce la apariția stresului și a îmbolnăvirilor la nivelul biomasei de cultură. Astfel, pentru prevenirea și tratarea bolilor, precum și pentru stimularea apetitului, respectiv a creșterii se folosesc diverse antibiotice, hormoni etc. Însă, utilizarea frecventă a acestora poate influența negativ atât condițiile de mediu, cât și consumatorul. Acestea sunt motivele pentru care în ultimii ani s-a încercat înlocuirea produselor farmaceutice cu produse naturale, cum ar fi probiotice, prebiotice și fitobiotice în vederea stimulării creșterii și a imunității, reglarea digestiei și asigurarea bunăstării materialului biologic.

Rezultatele obținute în cadrul lucrării de față pot fi de un real folos atât potențialilor investitori, inginerilor care doresc să prevină apariția îmbolnăvirilor prin metode naturiste, obținând o performanță de creștere superioară a materialului biologic în sistemele recirculante de acvacultură, cât și biologilor dornici de cunoașterea acțiunilor benefice a fitobioticelor asupra organismelor acvatice.

Parametrii de calitate a apei înregistrați pe parcursul activității experimentale au evidențiat faptul că sistemele recirculante pilot au asigurat condiții optime pentru dezvoltarea și creșterea materialului biologic, fapt ce susține din punct de vedere științific rezultatele obținute.

Din primul experiment, privind evaluarea eficienței utilizării de vitamine (vitamina C, vitamina E) în hrana puietului de Acipenser stellatus (Pallas, 1771), în concentrații de 250 mg/kg furaj vitamina C și 500 mg/kg furaj vitamina E, asupra performanței de creștere și bunăstării materialului biologic, se desprind următoarele concluzii:

referitor la performanța creșterii în condițiile suplimentării dietei într-o concentrație de 250 mg/kg furaj vitamina C și vitamina E într-o concentrație de 500 mg/kg, sporul de creștere cel mai bun s-a înregistrat în varianta în care s-au adăugat vitaminele mai sus menționate și nu în varianta unde furajul s-a folosit ca atare. Aceste aspecte sunt evidențiate în principal de indicatorii ce determină eficiența hrănirii (FCR și PER) și rata specifică de creștere (SGR).

din evaluarea indicatorilor aferenți stării de confort tehnologic rezultă următoarele aspecte:

suplimentarea dietei cu vitaminele C și E a condus la apariția unor modificări semnificative (p˂0,05) pe parcursul experimentului în cazul volumului eritrocitar mediu (VEM) și al hemoglobinei eritrocitare medii (HEM).

în varianta B2 unde nu s-au introdus vitamine, s-au obținut valori ale hemoglobinei, respectiv ale hematocritului peste valorile normale, drept răspuns la acțiunea factorilor stresanți existenți în sistemele intensive de creștere specifice acvaculturii moderne, organismul peștilor urmărind să-și mențină homeostazia prin modificări comportamentale și fiziologice.

numărul total de leucocite nu a înregistrat modificări per ansamblu, de unde putem trage concluzia că „starea generală de confort” nu a fost foarte influențată de suplimentarea hranei cu vitamine. Cu toate acestea, pe categorii de leucocite s-au observat rezultate diferite la nivelul tabloului leucocitar al puietului de păstrugă din varianta B2:

limfocitele, celulele cele mai importante ale sistemului imun, cu rol în protecția organismului prin intermediul anticorpilor sintetizați, au înregistrat o creștere ușoară atât în cadrul formulei leucocitare, cât și al numărului absolut de cellule (cu 2,82 %), însă nesemnificativă din punct de vedere statistic.

monocitele, celule implicate în inițierea și reglarea răspunsului imun, intervenind și în fagocitarea hematiilor lezate [188], au înregistrat o creștere atât în în cadrul formulei leucocitare, cât și al numărului absolut de celule (cu 72,72 %) însă nesemnificativă din punct de vedere statistic. Numărul crescut de monocite în cazul variantei martor unde nu s-au folosit vitamine, a evidențiat reglarea răspunsului imun indus de concentrația redusă de oxigen dizolvat, înregistrată la un moment dat, aspect reliefat și prin creșterea cantității de hemoglobină la exemplarele de păstrugă analizate.

neutrofilele au înregistrat o ușoară reducere, nesemnificativă din punct de vedere statistic (p˃0,05).

Concluzia ce se desprinde în urma prelucrării rezultatelor obținute în cadrul acestui experiment este aceea că suplimentarea dietei cu vitaminele C, respectiv E a influențat favorabil creșterea și bunăstarea materialului biologic.

Al doilea experiment a urmărit evaluarea influenței unor fitobiotice ca Thymus vulgaris, respectiv Hippophae rhamnoides asupra performanței de creștere și biochimiei cărnii păstrugii, în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială. Rezultatele obținute au condus la următoarele concluzii:

după 63 de zile de activitate experimentală s-au putut observa efectele benefice asupra performanței de creștere astfel:

rata specifică (SGR) a înregistrat la sfârșitul perioadei experimentale cu 1,28% mai mult în varianta B1 (cătină) față de varianta B2 (cimbru).

factorul de conversie a hranei (FCR) în varianta în care s-a folosit cătină a înregistrat o valoare de 1,46 g/g, mai mic cu 1,36% față de varianta în care s-a folosit cimbru, unde s-a înregistrat o valoare de 1,48 g/g.

coeficientului de eficiență proteică (PER) a înregistrat o creștere cu 2,14% în varianta B1 (cătină) față de varianta B2 (cimbru).

în ce privește compoziția biochimică a țesutului muscular s-au remarcat următoarele:

raportul dintre apă și conținutul de proteină a fost mai mic în varianta în care s-a folosit cimbru față de varianta în care s-a folosit cătină, acest raport mic indicând întreținerea mai bună a materialului biologic și o carne cu o valoare nutritive ridicată.

valorile cele mai mici ale grăsimii s-au înregistrat în varianta B1 (cătină), cu o medie de 0,29±0,057%, față de varianta B2 (cimbru) unde s-a înregistrat o medie de 0,43±0,017%.

o sursă bună de minerale s-a înregistrat în varianta B2 (cimbru) unde conținutul de cenușă a fost de 1,16% față de 1,14% înregistrat în varianta B1 (cătină).

În concluzie, pe baza rezultatelor obținute putem afirma că în ambele variante s-au obținut indicatori de performanță ai creșterii satisfăcători, apropiați chiar, însă în varianta B1 unde s-a folosit cătina s-au obținut valorile cele mai mari, iar în ce privește compoziția biochimică a cărnii ambele fitobiotice au influențat pozitiv calitatea acesteia.

Pe baza rezultatelor obținute în cadrul experimentelor anterioare s-a gândit cel de-al treilea experiment ce a constat în evaluarea influenței sinergice a fitobioticului Thymus vulgaris (cimbru) și a tocoferolului (vitamina E) asupra creșterii și bunăstării puietului de păstrugă, rezultat din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială. Rezultatele obținute au condus la următoarele concluzii:

după 36 de zile de experiment, acțiunea sinergică a suplimentării dietei cu 1% cimbru și 500 mg vitamina E/kg hrană s-a putut observa asupra indicatorilor de performanță a creșterii, astfel: factorul de conversie a hranei (FCR), rata specifică de creștere (SGR) și factorul de conversie a proteinei (PER) au înregistrat cele mai bune valori în loturile V2 și V3, loturi în care puietul de păstrugă a provenit din aceeași femelă de Dunăre.

în ce privește starea de confort tehnologic s-au remarcat următoarele:

valorile cele mai ridicate ale concentrației de hemoglobină s-au înregistrat în loturile V2 și V4, unde puietul a provenit din genitori de Dunăre, ceea ce înseamnă că acest indicator este relevant pentru a exprima răspunsul păstrugii la acțiunea sinergică a fitobioticului thymus vulgaris (cimbru) și a tocoferolului (vitamina E), atât timp cât nu este afectată oxigenarea apei tehnologice.

valorile hematocritului au evidențiat diferențe semnificative (p˂0,05; p=0,007) între cele patru loturi experimentale, însă în lotul V2 valorile hematocritului au fost ceva mai apropiate de valorile normale pentru sturioni (26÷46%), conform literatura de specialitate.

valorile constantelor eritrocitare (VEM, HEM, CHEM) s-au încadrat în ecartul celor raportate și de alți autori, fără diferențe semnificative (p˃0,05) între loturile experimentale.

numărul absolut de leucocite, limfocite, neutrofile și bazofile au crescut în lotul V1, unde puietul de păstrugă a provenit atât din genitori de Dunăre, cât și din acvacultură.

acțiunea sinergică a fitobioticului thymus vulgaris (cimbru) și a tocoferolului (vitamina E) a contribuit la creșterea numărului absolut de trombocite din lotul V3 și V1, ceea ce a dus la îmbunătățirea imunității peștilor rezultați atât din genitorii de acvacultură, cât și cei de Dunăre.

în urma interpretării rezultatelor obținute cu privire la compoziția biochimică a cărnii de pește, s-a concluzionat că introducerea fitobioticului Thymus vulgaris (cimbru) și a tocoferolului (vitamina E) în dieta peștilor a dus la îmbunătățirea calității compoziției biochimice, obținându-se o carne cu o valoare nutrițională ridicată.

În concluzie, cimbrul și vitamina E au avut o acțiune sinergică asupra stării de sănătate și performanței de creștere a peștilor prin îmbunătățirea profilului hematologic, a imunității peștilor și a indicatorilor de creștere.

Cel de-al patrulea experiment s-a conceput pe baza rezultatelor obținute în cadrul primelor două experimente, urmărindu-se influența sinergică a fitobioticului Hippophae rhamnoides (cătina) și a tocoferonului (vitamina E) asupra creșterii și bunăstării puietului de păstrugă, rezultat din diferite combinații genetice de Acipenser stellatus (Pallas 1771) în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială. Rezultatele obținute au condus la următoarele concluzii:

în lotul V3 s-a înregistrat cel mai bun spor individual de creștere 130,06 g/ex., urmat de lotul V2 (111,77 g/ex.), care a fost urmat la rându-i de lotul V1 (109,95 g/ex.) și lotul V4 s-a clasat pe ultimul loc cu 101,22 g/ex.

analizând profilul hematologic, s-au remarcat următoarele:

hematocritul nu a înregistrat valori semnificativ diferite între cele patru loturi experimentale, însă raportat la momentul inițial al experimentului, acesta a prezentat o scădere semnificativă în toate cele patru variante experimentale (p˂0,05; p=0,0007).

valorile hemoglobinei nu au înregistrat diferențe semnificative între cele patru loturi, dar raportate la momentul inițial al experimentului, acestea au evidențiat o tendință semnificativă de scădere în toate variantele experimentale, încadrându-se totuși în valorile normale (7–9 g/ml).

numărul de eritrocite și valorile CHEM nu au prezentat diferențe semnificative nici față de momentul inițial, nici între loturile experimentale.

constantele eritrocitare (VEM și HEM) au prezentat o scădere semnificativă față de momentul inițial.

influența sinergică a cătinei și a vitaminei E se poate observa prin creșterea numărului absolut de leucocite (ce au rol în apărarea organismului) raportat la momentul inițial, în variantele V2, V3 și V4.

Suplimentarea dietei cu cătină și vitamina E a influențat bunăstarea peștilor, înregistrându-se diferențe semnificative între puieții de păstrugă proveniți din genitori de Dunăre și cei proveniți din genitorii de acvacultură.

În ultimul experiment din cadrul acestei teze de doctorat s-a urmărit influența fitobioticelor Hippophae rhamnoides (cătina) și Spirulina platensis (spirulina) asupra performanței de creștere a unor hibrizi de sturioni, în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură industrială, rezultatele obținute conducând la următoarele concluzii:

valorile cele mai bune ale ritmului zilnic de creștere (GR), ale ratei specifice de creștere (SGR) și ale coeficientului de eficiență proteică (PER) s-au înregistrat în varianta V2 (♂morun Dunăre+ ♀ bester acvacultură), unde au fost introduse atât cătina (B3), cât și spirulina (B4).

sporul individual de creștere a înregistrat o valoare de 134.14 în varianta V2 (B4), față de 67.88 în varianta V1 (B2), în ambele variante hrana fiind aditivată cu spirulină.

SGR-ul din varianta V2 (B4) a fost mai mare față de varianta V1 (B2), în condițiile în care în ambele bazine s-a introdus spirulină, fapt ce indică o mărire evidentă a eficienței hrănirii în varianta cu hibrizi proveniți din ♂morun Dunăre și ♀ bester acvacultură.

valorile cele mai bune în ce privește PER-ul au fost înregistrate în varianta V2 (B3, B4).

Indicatorii tehnologici de creștere (SGR, FCR, PER) cei mai buni s-au înregistrat în cazul hibrizilor proveniți din încrucișarea ♂Morun Dunăre cu ♀ Bester Acvacultură.

Analizând efectul administrării celor două fitobiotice în dieta hibrizilor de sturioni, rezultatele cele mai bune în ce privește indicatori tehnologici de creștere au fost evidențiate în cazul suplimentării dietei cu spirulină.

Pe baza activității experimentale ce s-a desfășurat pe parcursul celor trei ani de studiu de doctorat, se pot desprinde o serie de informații cu caracter de originalitate referitor la:

stabilirea unor aspecte valoroase în ceea ce privește managementul tehnologic și operațional în cazul creșterii puietului de păstrugă Acipenser stellatus (Pallas, 1771) și a unor hibrizi de sturioni într-un sistem recirculant, în condițiile aditivării hranei cu fitobiotice;

fundamentarea unor fitobiotice cu efecte benefice asupra indicatorilor tehnologici de creștere, cât și asupra stării fiziologice a puietului de păstrugă și hibrizilor de sturioni crescuți în condițiile unui sistem recirculant de acvacultură;

interpretarea tabloului hematologic, a răspunsului imun și a unor parametri biochimici sanguini, după administrarea fitobioticelor în hrana puietului de păstrugă Acipenser stellatus (Pallas, 1771);

evaluarea compoziției biochimice a țesutului muscular la puietului de păstrugă Acipenser stellatus (Pallas, 1771), în urma acțiunii fitobioticelor;

obținerea de efect sinergic asupra performanței de creștere și bunăstării în urma aditivării dietei puietului de păstrugă Acipenser stellatus (Pallas, 1771), rezultat din combinarea unui fitobiotic cu o vitamină, și anume: Thymus vulgaris într-o concentrație de 1%/kg furaj și vitamina E 500 mg/kg furaj, respectiv Hippophae rhamnoides într-o concentrație de 1%/kg furaj și vitamina E 500 mg/kg furaj.

Informațiile cu caracter de originalitate prezentate mai sus, au făcut obiectul lucrării de față însă au tratat doar o parte a tematicii în ce privește influența utilizării fitobioticelor asupra sturionilor în sistemele recirculante de acvacultură. Astfel, se pot indica câteva direcții de cercetare, cum ar fi:

stabilirea fitobioticului cu efecte benefice asupra performanței de creștere;

stabilirea fitobioticului cu efecte benefice asupra stării de confort tehnologic;

stabilirea fitobioticului cu efecte benefice asupra biochimiei cărnii de pește. Recomand, astfel, testarea aceluiași fitobiotic pe mai multe specii de sturioni pentru o evaluare mai bună asupra performanței de creștere, stării de confort tehnologic și, nu în ultimul rând, asupra biochimiei cărnii de pește;

stabilirea unei perioade optime de administrare a fitobioticelor în vederea evidențierii efectelor benefice pe care le au asupra sturionilor;

utilizarea unui fitobiotic atât sub formă proaspătă, cât și sub formă prelucrată. De exemplu, recomand utilizarea fructelor de cătină sub formă proaspătă, iar în paralel fructele de cătină prelucrate pe care le găsim la Plafar, pentru a vedea dacă au aceleași efecte benefice.

Activitatea experimentală ce s-a derulat pe parcursul celor trei ani de studii doctorale, susține și întărește afirmațiile din literatura de specialitate cum că fitobioticele ajută la obținerea unor rezultate superioare ale indicatorilor tehnologici de creștere prin stimularea apetitului, contribuie la îmbunătățirea stării de confort tehnologic prin reducerea stresului, ajută la îmbunătățirea calității cărnii de pește și, nu în ultimul rând, recomandă utilizarea fitobioticelor în cadrul sistemelor recirculante de acvacultură.