Evaluarea In Contabilitate. Cost Istoric Versus Valoare Justa
Cuprins
Lista abrevierilor
ASU -Amendamentul la Standardele de Contabilitate (Accounting Standards Update, engl.);
ASC – Codificarea Standardelor de Contabilitate (SUA)(Accounting Standards Codification, engl.);
ANEVAR –Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România;
BNR – Banca Națională a României;
BVB – Bursa de Valori București;
CE – Comisia Europeană;
CMP – Cost Mediu Ponderat;
CNVM – Comisia Națională a Valorilor Mobiliare;
DCF –Metoda de Actualizare a Fluxurilor de Numerar (Discount Cash Flows, engl.);
EFRAG – Consiliul European pentru Raportare Financiară (European Financial Reporting Advisory, engl.);
EPS – Rezultatul pe acțiune (Earnings Per Share, engl.);
FASB – Comitetul pentru Standarde Financiare de Contabilitate, organismul American de reglementare în domeniul contabilității (Financial Accounting Standards Board, engl.);
FIFO– Metoda “Primul intrat – primul ieșit” (first input – first output, engl.);
IASB – Comitetul Internațional pentru Standarde de Contabilitate (International Accounting Standards Board, engl.);
ICAEW –Institutul Contabililor Autorizați din Anglia și Țara Galilor (The Institute of Chartered Accountants in England and Wales, engl.);
IFRS – Standardele Internaționale de Raportare Financiară (International Financial Reporting Standards, engl.);
IVS – Standarde Internaționale de Evaluare (International Valuation Standards);
IVSC – Consiliul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (International Valuation Standards Council, engl.);
LIFO Metoda “Ultimul intrat- primul ieșit” (last input – first output, engl.);
OMFP – Ordinul Ministerului Finanțelor Publice;
PER – Raportul dintre prețul unei acțiuni și profitul pe acțiune (Price Earnings Ratio, engl.);
RAS –Standardele Naționale de Contabilitate (Romanian Accounting Standards, engl.);
ROA – Rentabilitatea Activelor (Return on Assets, engl.);
ROE – Rentabilitatea Financiară (Return on Equity, engl.);
ROS – Rentabilitatea Comercială (Return on Sales, engl.);
SEC – Comisia de Supraveghere a Valorilor Mobiliare în SUA (Securities and Exchange Commission, engl.);
SUA – Statele Unite ale Americii;
UE – Uniunea Europeană;
US GAAP – Pricipiile contabile general acceptate ale SUA (United States Generally Accepted Accounting Principles, engl.).
Engl. – termen provenit din limba engleză
Et al. – și alții; folosit pentru a arăta existența mai multor autori, lista completă a lor fiind detaliată în bibliografie
Lista tabelelor
Lista figurilor
Lista anexelor
INTRODUCERE
Informația financiară reprezintă un important vector de comunicare între entitățile economice. Informațiile contabile prezentate în situațiile financiare trebuie să fie relevante și să ofere o reprezentare exactă, astfel încât să redea o imagine cât mai corectă a poziției financiare a entității economice și a performațeia cesteia.
Contabilitatea nu poate fi gândită fără evaluare. Determinarea bazei de evaluare, utilizată pentru înregistrarea elementelor bilanțiere, reprezintă una din problemele cele mai dificile ale contabilității.
Informațiile cuprinse în situațiile financiare ale unei entități economice trebuiesc să fie corecte și exacte. În caz contrar ele pot conduce la luarea unor decizii greșite, cu repercursiuni pe termen lung asupra acesteia.
Metodele de evaluare a bunurilor reglementate de normele contabile în vigoare creează impresia de obiectivitate și precizie, dar în practică acestea ascund posibilități care pot distorsiona adevărul. Metodele trebuie cunoscute și aplicate, întrucât orice estimare trebuie să se fundamenteze, într-o primă etapă, pe principiile general acceptate. În a doua etapă trebuie să intervină raționamentul profesional care ia în calcul metodele adecvate, scopul evaluării, factorii conjuncturali, pentru a ajunge la un rezultat gândit și rezonabil.
Miza de la care a pornit lucrarea de față este mare: aceea de a analiza comparativ costul istoric și valoarea justă și de a încerca, în acest demers, obținerea unui verdict în favoarea uneia sau alteia dintre metode.
Lucrarea se structurează pe șase capitole.
În primul capitol prezentăm aspecte cu privire la importanța evaluării contabile și bazele de evaluare propuse de organismele de reglementare contabilă. De asemenea, în acest capitol descriem un studiu de caz care evidențiează bazele de evaluare utilizate de către entitățile economice cotate la Bursa de Valori București, pentru înregistrarea imobilizărilor corporale în raportările financiare.
Suntem de părere că, dincolo de preocuparea continuă în a crea valoare, atunci când facem referire la informațiile furnizate prin intermediul situațiilor financiare, o atenție deosebită trebuie acordată procesului de evaluare, capabil în “ a da valoare valorii”.
Cel de al doilea capitol are ca idee centrală analiza comparativă dintre costul istoric și valoarea justă. Într-o primă etapă realizăm o incursiune în literatura de specialitate în vederea evidențierii principalelor aspecte legate de costul istoric și valoarea justă. Apoi, continuăm cu o abordare comparativă a celor două, pentru ca în finalul capitolului să evidențiem aspecte legate de modelul contabil mixt. În paginile acestui capitol sunt inserate două studii de caz. Unul dintre acestea are drept scop prezentarea ierarhiei valorii juste (în cazul imobilizărilor corporale) aferentă entităților economice cotate la Bursa de Valori București. Prin intermediul celui de al doilea studiu am urmărit identificarea unor modele econometrice privind stabilirea valorii de piață a acțiunilor tranzacționate la BVB.
Cercetarea academică poate fi o resursă valoroasă pentru organismele de reglementare contabilă în vederea rezolvării anumitor probleme privind standardele elaborate. Sunt situații în care, anumite aspecte din reglementările contabile sunt foarte complexe și dificile de aplicat în practică. Prin intermediul cercetării academice se pot găsi soluții eficiente pentru înlăturarea acestor probleme, sau pot sugera direcții noi de analiză organismelor de reglementare contabilă competente. Și problema costul istoric versus valoarea justă a fost și continuă să fie una dintre problemele cele mai provocatoare în literatura de specialitate.
Pe parcursul cercetării vom încerca să găsim răspunsuri la anumite întrebări cu privire la cele două baze de evaluare în jurul cărora gravitează acest capitol: Cât de credibile sunt valorile juste? Renunțăm la costul istoric? Care sunt implicațiile acestor baze de evaluare asupra măsurării performanțelor? Cum stabilim valoarea justă atunci când nu există o piață activă pentru bunul respectiv? Care dintre cele două redă o imagină mai fidelă și mai reală a entității economice? Se poate recurge la o contabilitate în valoare justă?
Ne aflăm așadar în fața unei sarcini dificile, dar vom face tot posibilul pentru a dezvălui cât mai multe aspecte legate de evaluarea contabilă, în special costul istoric și valoarea justă, cu scopul de a le asigura acestora dreptul la o analiză corectă.
Prin intermediul situațiilor financiare informația contabilă este pusă la dispoziția decidenților. Din acest motiv entitățile economice trebuie să se asigure că situațiile financiare sunt suficient de explicite pentru utilizatori.
Principiul costului istoric oferă fiabilitate, deoarece oricine poate fi de acord cu privire lap rețul de cumpărare inițial al unui activ. Cu toate acestea, costul istoric nu oferă neapărat informații relevante (Meunier, 2012).
Ținerea unei contabilități în costuri istorice este considerată relativ simplă și economă, simplă pentru că nu presupune decât stabilirea costului de achiziție al proprietății de către companie, economă deoarece nu implică schimbarea valorii de înregistrare în bilanțul contabil.
Însă, mulți alții, cred despre costurile istorice faptul că acestea încă întruchipează baza de măsurare cea mai logică pentru situațiile financiare, deoarece este mult mai prudentă și de încredere (Godfrey et al.2010, citat de Palea, 2014, p. 110).
În opinia lui Nguyen (2014), în ciuda caracterului predominant obiectiv al metodei costului istoric, aceasta, prezintă, de asemenea, aspecte ale subiectivității. Estimarea este implicată în cazul evaluării stocurilor, alocării costurilor indirecte și comune, evaluării posibilelor datorii. Prin urmare, nu toate aspectele legate de costul istoric sunt rezultate din tranzacții de afaceri independent verificabile. În plus, alegerea de a defini costul folosind metodele FIFO, LIFO sau costul standard va afecta, de asemenea, veniturile. Prin urmare, valoarea profitului nu este de fiecare dată unică și acesta poate fi supus manipulării și gestiunii câștigurilor.
Având în vedere complexitatea lumii economice, dezvoltarea și globalizarea piețelor financiare, și creșterea influenței teoriei asupra valorii din punctul de vedere al acționarilor, contabilitatea costurilor istorice a devenit oarecum depășită (Rérolle, 2008). Pentru a ține pasul cu aceste evoluții ale realității, organismele de reglementare contabilă au înlocuit treptat principiul costului istoric cu cel al valorii juste.
Stabilirea valorii de piață reprezintă obiectivul contabilității la valoarea justă. Îndeplinirea acestui obiectiv este dificilă în condițiile inexistenței unei piețe active pentru bunul supus evaluării.
Capitolul al treilea are drept “personaj principal” criza financiară. Cu ajutorul literaturii de specialitate încercăm să evidențiem rolul jucat de valoarea justă în contextul crizei financiare.
Criza financiară și-a pus amprenta pe structura cercetării noastre fiind analizată în detaliu pentru a putea trage concluzii pertinente.
Capitolul patru al lucrării de față este dedicat în totalitate unui studiu de caz. Utilizând chestionarul ca metodă de analiză am încercat să găsim un răspuns la întrebarea: Poate fi considerată valoarea justă o prăpastie între teorie și practică?
Cercetarea întreprinsă în cadrul capitolului patru vizează entitățile economice din județul Argeș.
Un alt subiect de dezbatere, pe care îl ridică utilizarea valorii juste în evaluarea activelor, datoriilor și capitalurilor proprii este alegerea celei mai bune metode pentru determinarea valorii juste atunci când nu există date de intrare observabile. Pornind de la acest subiect și adăugând ineficiența pieței imobiliare se creează o conjunctură mai puțin favorabilă pentru entități.
Capitolul cinci al lucrării are drept obiectiv testarea unui model econometric privind determinarea valorii de piață a terenurilor pentru construcții din județul Argeș în vederea identificării unor variabile care influențează în mod direct valoarea de piață a acestor terenuri.
Contabilitatea nu este un simplu instrument de evaluare care urmărește să reflecte în mod fidel realitatea economică. Informațiile generate de sistemul contabil au efecte asupra activității economice iar comportamentul factorilor economici este afectat de interpretările lor cu privire la cifrele contabile.
Capitolul șase încheie lucrarea prin concluzii și perspective ale cercetării.
Suntem în același timp conștienți că, în orice proiect, limitele sunt inerente, fiind o absurditate să pretindem că reflectarea contabilă precisă a realităților legate de costul istoric și valoarea justă poate fi absolută, în condițiile în care imaginea fidelă în sine reprezintă încă o “ fata morgana”.
METODOLOGIA CERCETĂRII
Orice demers științific, care își propune să găsească răspunsul la o anumită problemă, are la bază o metodologie de cercetare specifică. Aceasta cuprinde metodele și tehnicile utilizate în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite. Metodele și instrumentele de cercetare folosite în cadrul tezei de doctorat sunt diverse și variază de la un capitol la altul.
Lucrarea “Evaluarea în contabilitate. Cost istoric versus valoare justă” se încadrează în câmpul de cercetare orientat către evaluarea contabilă în scopul raportării financiare, având în centru cele două baze de evaluare foarte dezbătute în literatura de specialitate: costul istoric și valoarea justă. Obiectivul principal al acestei teze îl constituie analiza în timp și spațiu a teoriilor contabile privind evaluarea în contabilitate, în scopul evidențierii acelei metode de evaluare care reflectă cel mai bine caracteristicile calitative ale unei informații contabile.
Metodologia de cercetare a prezentei lucrări cuprinde mai multe etape: conturarea cadrului de abordare; analiza evaluativă și diseminarea rezultatelor prin publicarea de articole la conferințe și în reviste de specialitate.
Conturarea cadrului de abordare s-a realizat prin colectarea datelor despre principiile, politicile, metodele și tratamentele contabile privind evaluarea elementelor de active, datorii și capitaluri proprii, precum și a datelor necesare realizării studiilor de caz. Prin intermediul analizei evaluativă am evidențiat aspectele importante legate de metodele de evaluare cuprinse în reglementările contabile; convergențele și divergențele dintre evaluarea la costul istoric și evaluarea la valoarea justă și efectele crizei financiare asupra conceptului de valoare justă.
Pe parcursul demersului stiințific întreprins, am utilizat mai multe metode de cercetare (culegerea de informații, prelucrarea informațiilor, interpretarea datelor cercetǎrii), o serie de tehnici (analiza bibliografiei, analiza informațiilor disponibile, realizarea de corelații între date), procedee (lecturarea materialelor disponibile, construirea de baze de date necesare prelucrǎrii și interpretǎrii rezultatelor cercetǎrii, sintetizarea datelor în tabele, utilizarea motoarelor de cǎutare on-line) și instrumentele de investigare (sisteme de organizare a datelor, baze de date, resurse și publicații on – line) necesare cercetǎrii. Astfel, o metodǎ de cercetare des utilizată în cadrul lucrǎrii este cea a metodei de analizǎ a documentelor, deorece analiza surselor bibliografice și a interpretǎrilor specialiștilor din cadrul articolelor aferente literaturii de specialitate națională și internațională ne-a permis o analizǎ de conținut a temei abordate, precum și o analizǎ a acesteia în timp și spațiu.
Având în vedere specificul și trăsăturile ariei de cercetare precum și părerea conform căreia „o cercetare care va dăinui probei timpului presupune o combinare optimă a metodelor de cercetare în scopul atingerii obiectivelor propuse” (Chelcea, 2007), pe întreg parcursul lucrării realizate am îmbinat cercetarea calitativă cu cea cantitativă.
Modul în care am îmbinat cercetarea calitativă cu cea cantitativă, precum și metodele, tehnicile, procedeele și instrumentele de investigare utilizate pe întreg parcursul lucrării sunt prezentate în detaliu în paragrafele următoare, având în vedere fiecare capitol elaborat și obiectivele pe care ne-am propus să le atingem.
La nivelul primului capitol al cărui obiective sunt clarificarea conceptelor de evaluare contabilă, metode de evaluare, calitățile și limitele bazelor de evaluare și evaluarea poziției finaciare, am îmbinat cercetarea teoretică cu cercetarea empirică. În cadrul acestui capitol am utilizat cercetarea calitativă pentru analizarea diferitelor concepte, noțiuni și teorii, precum și metoda observației. Cercetarea empirică are ca obiectiv identificarea bazelor de evaluare utilizate de către entitățile economice cotate la Bursa de Valori București și a presupus utilizarea metodei obsevației.
Capitolul al doilea al lucrării de față are drept obiective: delimitarea stadiului actual al cunoașterii costului istoric și a valorii juste, calitățile și criticile atribuite acestor modele de evaluare, controverse generate de opozabilitatea cost istoric-valoare justă în măsurarea contabilă, eficiența modelului contabil mixt. La începutul capitolului cercetarea teoretică a implicat utilizarea metodei observației. Un loc aparte îl ocupă metoda comparativă folosită pentru evidențierea divergențelor și convergențelor dintre cele două metode de evaluare supuse analizei, precum și pentru identificarea diferențelor dintre referențialele internaționale și reglementările naționale privind evaluarea la valoarea justă. Spre sfârșitul capitolului cercetarea teoretică este înlocuită de cercetarea empirică, iar metoda observației ocupă un loc central. Obiectivele cercetării empirice: ierarhia valorii juste în cadrul entităților economice cotate la Bursa de Valori București; identificarea unor modele econometrice de stabilire a valorii de piață în cazul acțiunilor tranzacționate la BVB și impactul reevaluării unei clădiri asupra impozitului anual pe clădiri.
În paginile celui de al treilea capitol al lucrării am utilizat doar cercetarea calitativă, folosind ca metode de cercetare analiza de conținut și metoda observației. Cu ajutorul acestor metode am îndeplinit cele două obiective ale acestui capitol: identificarea cauzelor crizei financiare și evaluarea raportului de interdependență dintre criza financiară și conceptele de cost istoric și valoare justă.
Capitolul patru are drept obiectiv evidențierea poziției entităților economice din județul Argeș privind evaluarea contabilă, precum și identificarea avantajelor și a dezavantajelor utilizării costului istoric și al valorii juste. Întreg capitolul cuprinde o cercetare empirică, instrumentul de cercetare fiind chestionarul, iar metoda de cercetare aferentă este administrarea indirectă, printr-un format și canal de comunicare electronic.
În ceea ce privește capitolul cinci obiectivele urmărite sunt prezentarea aspectelor privind evaluarea imobiliară și ineficiența pieței imobiliare precum și testarea unui model econometric privind stabilirea valorii de piață a terenurilor pentru construcții în județul Argeș. În prima parte a capitolului s-a folosit cu preponderență metoda observației, urmând ca în cea de a doua parte cercetarea calitativă să fie înlocuită cu cercetarea cantitativă. Și acest capitol este rezultatul îmbinării cercetării teoretice cu cercetarea empirică.
Din punct de vedere epistemologic, lucrarea de față realizează o mixtură între cercetarea contabilă de tip normativ și cercetarea contabilă constructivistă. În vederea argumentării acestei afirmații precizăm că cercetarea fundamentală a teoriei privind evaluarea în contabilitate, relația de interdependență dintre criza financiară și conceptele de cost istoric și valoare justă, avantajele și dezavantejele celor două metode de evaluare, se realizează folosind tehnica de tip normativ. Ca tehnică de cercetare este folosit procedeul de revizuire al literaturii de specialitate, iar documentarea se face pe baza cercetărilor prezentate în literatură. Problematizarea practicilor contabile actuale și încadrarea evaluării contabile în cotextul noilor tendințe de raportare financiară, se înscriu într-o abordare de tip constructivist.
Cercetarea noastră a avut la bază studiul referințelor bibliografice, al normele contabile corespunzătoare, comunicate de presă, cărți de specialitate, articole din literatura de specialitate națională și străină, întocmirea de grafice și figuri în scopul evidențierii rezultatelor cercetării, aplicații practice.
CAPITOLUL I
STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRII PROBLEMATICII EVALUĂRII ÎN CONTABILITATE
1.1. Considerații privind conceptul de valoare
Ideea conform căreia contabilitatea este un simplu instrument de evaluare care urmărește să reflecte în mod fidel realitatea economică, nu mai este de actualitate. Informațiile generate de sistemul contabil au efecte asupra activității economice iar comportamentul actorilor economici este afectat de interpretările lor cu privire la cifrele contabile.
Factorul uman reprezintă cheia realizării obiectivelor de ansamblu ale entității economice. Oamenii sunt cei care fac planificarea, desfășoară activitățile de producție și comercializare și tot ei evaluează sau sunt evaluați.
Dintr-un punct de vedere extrem de pragmatic, procesul de evaluare poate fi privit ca fiind nimic mai mult decât aflarea răspunsului la întrebarea: “Care este valoarea?” (Fishman et al., 2007, citat de Brînză și Bădoi, 2013, p. 56).
Din punct de vedere “etimologic și istoric termenul de valoare induce o anumită stare de ambiguitate: pe de o parte, o utilizare a cuvântului își găsește aplicația în contextul unei persoane, pentru meritele și calitățile sale, iar, pe de altă parte, utilizarea vizează un obiect, pentru modul său de folosință” (Feleagă și Malciu, 2004, p. 38). Cuvântul valoare are multiple semnificații care merg de la economic până la moral, de la material la intelectual, de la cantitativ la calitativ (Obert et al., 2002, p. 223).
Noțiunea de valoare are cel puțin două valențe gestionare: bunul evaluat este susceptibil de a fi dorit și valoarea economică trebuie să fie măsurabilă. Corespunzător primei însușiri, la evaluarea bunurilor se imaginează scenariul unei tranzacții. Plasându-ne în imaginar, observăm posibilitățile de operare asupra bunurilor: existența unei piețe, dacă bunurile sunt libere sau supuse anumitor obligații (contracte de închiriere, ipoteci, gajuri etc.) sau fac parte dintr-un ansamblu din care nu pot fi desprinse. Tranzacția imaginară vizează punctul de vedere al vânzătorului și punctul de vedere al cumpărătorului. Pentru ca o tranzacție reală să se poată realiza, trebuie ca părțile implicate să ajungă la un acord comun. În cazul tranzacției imaginare acest acord nu există și, deci, evaluarea va fi influențată după cum ne situăm, de partea vânzătorului sau a cumpărătorului.
Corespunzător celei de a doua însușiri, valoarea economică trebuie să fie măsurabilă. Instrumentul de măsurare al valorii este moneda.
Cu privire la mărimea valorii pentru un bun, “opiniile converg spre același punct de vedere: …Nu există o valoare a unui bun, ci o multitudine de valori posibile în funcție de personalitatea agentului doritor să cumpere și de natura proiectelor pe care el le poate avea privind bunul (…)” (Brilman și Gautier, 1980, p. 101, citat de Nica et. al., 2007, p.26).
Conceptul economic de valoare face referire la cel mai probabil preț al unui bun sau serviciu, consfințit de către cumpărător și vânzător.
Valoarea reprezintă rezultatul interacțiunii mai multor factori economici (Standardele de evaluare ANEVAR, 2014):
utilitatea, care exprimă capacitatea bunului de a satisface o nevoie individuală sau socială;
raritatea, respectiv nivelul ofertei unui bun în raport cu cererea;
dorința de a vinde și de a cumpăra manifestată pe piața bunului;
puterea de cumpărare a celor interesați să-și însușească bunul.
În timp s-a cristalizat teoria valorii, care se ocupă cu definirea conceptului de valoare iar„într-o accepțiune generală, teoria valorii studiază modul în care oamenii evaluaeză pozitiv sau negativ lucruri și concepte, motivele care stau la baza evaluărilor efectuate, precum și scopul realizării de evaluări” (Gușe, 2011, p. 28).
Teoria valorii ar putea fi sintetizată în următoarele postulate (Nancu, 2012, p.6):
valoare nu este o trăsătură intrisecă a unui activ sau a unui bun, ci ea este creată în mintea persoanelor care constituie piața acelui activ sau bun;
manifestarea valorii este condiționată de transferabilitatea activului sau bunului, exprimată prin capacitatea acestuia de a fi schimbat pe bani sau echivalent (trasferabilitatea nu crează, desigur, valoare, dar reprezintă o trăsătură esențială în manifestarea valorii);
interacțiunea continuă dintre cei patru factori economici, se concretizează în acțiunea celei mai cunoscute „legi” a economiei de piață: legea cererii si ofertei.
De-a lungul timpului două trăsături principale au marcat evoluția concepțiilor despre natura valorii, respectiv dezvoltarea conceptului de valoare de schimb și natura subiectivă a valorii.
Standardele Internaționale de Evaluare (IVSC) precizează faptul că în practică se pot folosi mai multe tipuri de valori (Standardele de evaluare ANEVAR, 2014, pp. 8-13), în funcție de scopurile evaluării, după cum se reflectă în figura1.1:
Figura 1.1. Tipuri de valoarea potrivit IVSC
Sursa: proiecția autorului
Chiar dacă “ în științele economice, valoarea vine din străfundurile lor istorice, în contabilitate, termenul de valoare are o apariție mai târzie și mai timidă”. Cu toate acestea, susținem cu tărie afirmația specialiștilor conform căreia “contabilitatea nu poate fi gândită fără evaluare” (Feleagă si Malciu, 2004, p. 103).
1.2. Relații bilaterale valoare-preț, preț-cost, valoare-cost în contextul modelului tradițional de evaluare contabilă
Având în vederea semnificația economică a noțiunii de valoarea, acest termen a devenit foarte utilizat în domeniul contabilității, prin înfăptuirea funcțiilor sale.
Potrivit lui Boussard (1997, citat de Feleagă N. & Feleagă L., 2006, p. 34), contabilitatea îndeplinește trei funcții: prima este cea operațională sau administrativă, urmată de funcția corespunzătoare înregistrării operațiilor efectiv realizate, la prețul lor real, iar cea de a treia funcție este cea politică.
Valoarea și prețul
Atunci când vorbim despre valoare în contabilitate “nu putem să nu relevăm legătura organică între preț și valoare, plecând de la premisa că prețul constatat cu ocazia unei tranzacții, pe o piață, este expresia unei valori, sau invers, că valoarea unui bun constituie baza prețului său” (Feleagă N. & Feleagă L., 2006, p. 34).
Și totuși, între aceste două categorii economice, valoare și preț, există anumite deosebiri sintetizate în tabelul 1.1:
Tabel 1.1.
Deosebiri între valoare și preț
Sursa: proiecția autorului
Referitor la relația valoare-preț putem spune că, deși investitorul este interest să obțină informații despre valoare, contabilitatea este interesată de preț.
Prețul și costul
Costul este sacrificiul măsurat prin prețul necesar pentru a achiziționa, a produce sau a menține bunuri și servicii. În expresie monetară, costul reprezintă un consum de mijloace, având un scop economic determinat. Prețurile plătite pentru materiale, manoperă, cheltuieli indirecte de producție, în fabricarea de bunuri, devin costuri. Termenii de prețuri sunt, dintr-o perspectivă contabilă, mai preciși și mai fiabili, căpătând de aici un anumit grad de neutralitate.
Prețul rezultă în urma interacțiunii dintre cerere și ofertă, iar în măsura în care a fost plătit de cumpărător , el devine un cost pentru acesta.
Littleton (1929, citat de Gușe, 2011, p. 81) realizează o analiză interesantă a relației conceptuale cost-preț-profit comparând două ecuații echivalente din punct de vedere economic. Prima ecuație, Preț= Cost+ Profit, induce idea că valoarea are drept bază costul, conform teoriei clasice, dar ignoră semnificația economică a termenilor deoarece prețul (ca expresie a valorii) nu poate fi un element derivat. Profitul este recunoscut până la momentul schimbului, de aceea el nu poate fi adăugat costului pentru a stabili prețul. În urma realizării schimbului, profitul se obține prin deducerea costului din preț., deci ecuația corectă este Profit= Preț- Cost, arătând că profitul este elementul derivat. În consecință forma corectă a ecuației înaintea realizării schimbului ar fi Preț oferit- Cost= Profit așteptat.
Valoarea și costul
Deși în contabilitate există o legătură directă între cele două noțiuni de valoare și de cost este important să nu se confunde costul cu valoarea unui bun. Orice producător este interesat să obțină de la cumpărător cel puțin costul bunului pus în vânzare. Costul și valoarea tind să se separe ca urmare a unor factori foarte diverși. Cel mai adesea valoarea bunurilor se reduce prin deteriorare, ceea ce justifică amortizarea și ajustarea pentru deprecierea sau pierderea de valoare, însă se poate întâmpla ca factori precum raritatea sau calitatea sa să producă efectul invers (cum este cazul obiectelor de artă, atunci când calitatea sau raritatea acestora pot să conducă la efectul de creștere a valorii) (Brînză și Bădoi, 2013, p. 57).
În ceea ce privește confuzia dintre valoare și cost, Littleton (1929) afirmă că bunurile nu au valoare pentru că încorporează costuri, ci costă pentru că au valoare. Altfel spus, nu efortul făcut stă la baza utilității, ci utilitatea justifică efortul și generează valoarea. Costul este acceptabil ca expresie a investiției în bunuri, dar nu și ca expresie a valorii lor.Valoarea unui activ este cât a costat la intrare, cât costă astăzi înlocuirea lui, cu cât poate fi vândut astăzi sau cât de mare este suma fluxurilor de trezorerie viitoare pe care acesta le generează, fluxuri actualizate la momentul prezent.
În momentul în care un bun economic intră în unitate, înregistrarea acestuia în contabilitate se face în mod normal la costul acestuia, potrivit principiului costului istoric. Cu ocazia inventarierii sau a reevaluării se compară acest cost cu valoarea bunului. Valoarea se poate substitui atunci costului. Prin urmare, putem spune că deși cele două noțiuni de cost și valoare sunt distincte, ele se unesc uneori în contabilitate. Este cazul unei reevaluări. De exemplu, o entitate economică achiziționează un utilaj la un cost de achiziție de 10.000 lei. După cinci ani utilajul este supus unei reevaluări, valoarea justă stabilită de către evaluatori fiiind de 13.000 lei. Deși inițial, utilajul a fost înregistrat în contabilitate la valoarea de 10.000 lei, după reevaluare, valoarea de înregistrare în contabilitate va fi de 13.000 lei.
1.3. O privire retrospectivă asupra evaluării în contabilitate
Contabilitatea este considerată în prezent o disciplină de evaluare și de comunicare (Belkaoui, 2004, p. 5; Bierman Jr., 1963, p. 15), iar intensul proces de modernizare în care s-au angajat organismele de normalizare contabilă la nivel internațional susțin ideea potrivit căreia contabilitatea nu mai poate fi discutată în afara evaluării.
1.3.1. Definiția evaluării și conținutul acesteia
Evaluarea este unul din procedeele contabilității, comune cu alte discipline economice și a apărut tocmai din nevoia de a exprima totalitatea componentelor de activ, datorii și capitaluri propri și a proceselor economice derulate de entitatea economică într-o anumită perioadă, cu ajutorul banilor, indiferent de moneda folosită de fiecare stat.
Evaluarea reprezintă procesul prin care se cuantifică și se exprimă în unități monetare activele, datoriile și capitalurile proprii, precum și operațiile economice și financiare cu modificările intervenite asupra acestor elemente (Burtescu et. al., 2010, p.54).
La început, procesul de evaluare a fost abordat sub aspectul măsurării cantitative, potrivit lui Stone (1969) primele înregistrări cantitative ale unor tranzacții comerciale pe tăblițe din piatră datând din anul 3600 î. Hr. Mai târziu, apariția schimbului și a monedei a condus la evoluția contabilității spre recunoașterea evenimentelor și a tranzacțiilor generatoare de încasări și plăți. Conceptul de evaluare la nivelul situațiilor financire a apărut odată cu nevoia oferirii informațiilor către utilizatorii externi.
În prezent, problema evaluării este foarte importantă, deoarece situațiile financiare au devenit un element informațional esențial. Situația economico-financiară și eficiența activității economice a unei entității economice se apreciază cu ajutorul situațiilor financire. Din acest motiv, informațiile contabile trebuiesc să fir exacte și corecte. În caz contrar, prezentarea unor valori eronate a elementelor de activ, datorii și capitaluri proprii în situațiile financiare va conduce la decizii greșite, cu repercusiuni pe termen lung asupra decidenților.
1.3.2. Procesul de evaluare contabilă – importanță și dificultăți în aplicare
Procesul de evaluare în contabilitate este foarte important deoarece:
Permite măsurarea elementelor de activ, datorii și capitaluri proprii, gruparea și sistematizarea în formă bănească în vederea înregistrării lor în conturi;
Asigură calcularea indicatorilor economico-financiari în vederea realizării funcțiunii de informare a contabilității;
Permite aplicarea unor metode moderne de calculație a costurilor, de verificare și control prin intermediul balanțelor de verificare și de generalizare a informațiilor contabile prin bilanțul contabil;
Asigură realizarea procesului decizional în cadrul managementului unităților economice prin furnizarea de informații și indicatori în expresie valorică de către contabilitate.
Suntem de părere că, dincolo de preocuparea continuă în a crea valoare, atunci când facem referire la informațiile furnizate prin intermediul situațiilor financiare, o atenție deosebită trebuie acordată procesului de evaluare.
Dacă simpla prezență a unei valori atribuită unui element din bilanț are capacitatea de a induce în eroare, prezentarea informațiilor legate de obținerea acesteia poate să aducă lumină asupra anumitor riscuri sau incoerențe apărute. Aceste informații care detaliază procesul de evaluare, sunt cele care sporesc transparența informațională, dând adevărata valoare pentru utilizatori.
Rezultatele activității de evaluare se regăsesc în situațiile financiare întocmite de către entitățile economice, motiv pentru care orice eroare în cadrul procesului de evaluare, sau lipsa transparenței informațiilor cu privire la acesta poate genera consecințe nefavorabile pe termen lung.
Efectuarea unei evaluări corecte nu reprezintă o problemă simplă din cauza următorilor factori:
Evaluarea contabilă reprezintă o problemă dificilă în prezent datorită tendințelor inflaționiste și deprecierii monetare;
Progresul tehnic constituie un alt impediment în realizarea unei evaluări corecte, generând probleme dificile cu privire la calcularea amortismentelor.
1.3.3. Impactul principiilor contabile asupra procesului de evaluare
Principiile contabile reprezintă elemente conceptuale care îndrumă normalizatorul în elaborarea normelor contabile, plecând de la postulatele contabile. De asemenea, ele vin în sprijinul unei corecte contabilizări a tranzacțiilor și a altor evenimente, precum și pentru o reprezentare fidelă a situației financiare și a performanțelor entității prin intermediul documentelor de sinteză. Principiile contabile constituie puncte de referință pentru auditori, în activitatea lor de auditare a situațiilor financiare.
Elementele prezentate în situațiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale, potrivit contabilității de angajamente. La nivel național, în domeniul contabilității se urmărește alinierea la reglementările internaționale din domeniu.
Comisia Europeană a emis în data de 26 iunie 2013, Directiva 34/2013, menită să înlocuiască Directiva a IV – a și Directiva a VII – a.
Principalele obiective urmărite prin intermediul acestei Directive, conform argumentației expuse de Comisia Europeană în preambulul propunerii, sunt următoarele:
reducerea costurilor administrative legate de raportare–în special în cazul IMM urilor;
creșterea comparabilității situațiilor financiare ale entităților economice care desfășoară activități internaționale și au un număr mai mare de utilizatori externi;
protejarea intereselor investitorilor prin reținerea informațiilor esențiale pentru aceștia;
creșterea transparenței privind plățile efectuate către guverne de entitățile ce activează în industria extractivă sau în sectorul exploatării pădurilor primare.
Noua directivă contabilă trebuie să fie transpusă în legislația națională până la 20 iulie 2015. Prin intermediul tabelului 1.2 prezentăm transpunerea principiilor generale de raportare financiară prevăzute în cadrul acestei directive în legislația națională:
Tabel 1.2.
Transpunerea principiilor generale în legislația națională
Sursa: proiecția autorului pe baza Directivei 2013/34/UE și a O.M.F.P. nr. 1802/2014
Realizarea procesului de evaluare implică respectarea majorității principiilor generale.
Dintre aceste principii generale un subiect dezbătut de către specialiștii din domeniu a vizat principiul prudenței. Apariția acestuia a fost legată de nevoia ca situațiile financiare să ofere un rezultat distribuibil investitorilor în care aceștia să aibă încredere. Pentru a obține această încredere, rezultatul distribuibil trebuie să exprime un grad de precauție care se traduce în evitarea supraevaluării activelor și a veniturilor și a subevaluării datoriilor și cheltuielilor.
Principiul prudenței a fost prezent atât în Directiva a IV – a cât și în Directiva a VII –a și reluat în Directiva 2013/34/UE. De asemenea, și normele contabile românești au menținut acest principiu în ansamblul principiilor generale de raportare financiară.
Suntem de părere ca procesul de evaluare este strâns legat de prudență. Așa cum, în prezent, în reglementările naționale unele active se evaluează la cost diminuat cu amortizarea (dacă activele în cauză sunt amortizabile) și cu ajustările pentru depreciere (consecința aplicării principiului prudenței) iar altele sunt evaluate la valoarea justă de la data bilanțului, indiferent de costul la care ele au fost achiziționate, și în viitor, preferința autorității de reglementare contabilă pentru modelul de evaluare la cost sau pentru cel de evaluare la valoarea justă (mai ales în contextul existenței unor opțiuni în directiva europeană) poate afecta nivelul de prudență din raportările financiare ale entităților românești (Bunea, 2014).
În septembrie 2010, IASB e emis Cadrul general conceptual pentru raportarea financiară, potrivit căruia pentru a fi utilă, informația trebuie să asigure reprezentarea exactă. Principiul prudenței și cel al prevalenței economicului asupra juridicului au fost eliminate fiind lăsate în sarcina standardelor specifice. Consultând Baza de concluzii a acestui Cadru general conceptual, identificăm motivul Consiliului pentru neincluderea unor precizări clare cu privire la prudență sau conservatorism, și anume faptul că prudența este incompatibilă cu neutralitatea. Părerile respondenților au fost împărțite, unii nefiind de acord cu această abordare și susținând că în Cadrul general ar trebui inclusă prudența iar alții fiind de părere că neutralitatea nu poate fi atinsă. Aceștia sunt de părere că informațiile relevante trebuie să aibă un scop și datorită acestui scop informațiile nu sunt neutre.
În anul 2013, EFRAG (European Financial Reporting Advisory) împreună cu normalizatorii din Franța, Germania, Italia și Marea Britanie au lansat spre consultare publică un material menit să contribuie la îmbunătățirea Cadrului conceptual general al IFRS și al cărui subiect a fost prudența (Bulletin Prudence – Getting a Better Framework). În acest material s-au exprimat următoarele puncte de vedere cu privire la rolul și locul prudenței în referențialul internațional:
Prudența trebuie să prevaleze întotdeauna altor caracteristici fundamentale din cadrul conceptual (ICAEW – The Institute of Chartered Accountants in England and Wales);
Având în vedere cadrul conceptual actual, atâta timp cât celelalte caracteristici sunt îndeplinite prudența sau lipsa ei nu reprezintă o problemă (FEE – Federația Experților Contabili Europeni);
Trebuie realizat un echilibru între prudență și celelalte caracteristici calitative ale informației contabile (CFA UK – Chartered Financial Analyst Society of the UK).
The Institute of Chartered Accountants in England and Wales (ICAEW) consideră necesară prezența prudenței în cadrul conceptual, deoarece este un concept utilizat de către normalizatorii, auditorii, producătorii situațiilor financiare și chiar utilizatorii acestora.
În scrisoarea de comentarii, Federația Experților Contabili Europeni (FEE) subliniază că prudența ar trebui să își găsească locul printre alte concepte precum incertitudine și credibilitate în procesul de dezvoltare și de aplicare a standardelor. De asemenea, aceasta subliniază necesitatea clarificării relației dintre neutralitate și prudență.
Specialiștii de la Chartered Financial Analyst Society (CFA UK) sunt de părere că standardele contabile nu pot și nu trebuie să fie utilizate ca substituit pentru regulile prudențiale sau pentru managementul afacerilor.
O doză de prudență este inclusă atât în definiția activelor și a datoriilor, cât și în criteriul de evaluare credibilă.
Părerea nostră este aceea că, indiferent de zona în care se vor regăsi într-un referențial sau altul referințe legate de prudență, aceasta nu va înceta să caracterizeze, într-o doză mai mare sau mai mică, raportarea financiară a companiilor la nivel mondial. Nu există piețe perfecte, o piață nu seamănă cu alta, diferitele modele de afaceri determină că ceea ce este just pentru o entitate economică să nu fie pentru alta, incertitudinea în afaceri este o certitudine. Toate acestea se constituie într-o serie de circumstanțe care hrănesc apetitul pentru prudență.
1.3.4. Momentele evaluării
Potrivit regulilor generale de evaluare, prevăzute în Reglementările contabile românești (2014), bunurile sunt evaluate și înregistrate utilizând valorile adecvate momentului în care are loc evaluarea, respectiv:
evaluarea la intrarea în entitate a bunului economic;
evaluarea la ieșirea din entitate;
evaluarea la inventariere;
evaluarea la bilanț sau la închiderea exercițiului financiar.
1.3.4.1. Evaluarea la data intrării în unitatea economică
La data intrării în unitatea economică evaluarea se bazează pe costul istoric stabilit conform documentelor justificative. Acest cost istoric devine valoare contabilă de intrare sau valoare la prima înregistrare.
Potrivit Reglementărilor contabile românești (2014), în momentul evaluării unui bun economic intrat în unitate se pot utilizeaza valori diferite în funcție de modalitatea de dobândire a bunului respectiv. Astfel:
a) În cazul bunurilor cumpărate (procurate cu titlu oneros) valoarea de înregistrare este costul de achiziție care este superior prețului, deoarece include prețul de cumpărare, taxele fiscale nerecuperabile și cheltuielile accesorii legate de intrarea sau punerea în stare de utilitate a bunului evaluat.
b) În cazul bunurilor produse de entitate, valoarea de intrare este costul de producție.
IAS 2 “Stocuri” prevede ca elemente ce trebuie să compună costul stocurilor “toate costurile aferente achiziției, costurile de conversie, precum și alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în starea și în locul în care se găsesc în prezent” (IAS 2, par. 10).
c) Pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social, valoarea de intrare este valoarea de aport, stabilită în urma evaluării. Stabilirea valorii de aport este influențată de mai mulți factori:
• titlul juridic sub care sunt aduse în entitate bunurile (dacă bunurile sunt aduse în proprietate sau se transmite numai folosința lor);
• starea bunurilor, apreciată prin prisma uzurii fizice sau morale.
În conformitate cu dispozitiile art. 38 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul constituirii societăților pe acțiuni, valoarea de aport este stabilită de către una sau mai multe persoane, numite de către judecătorul delegat din lista experților autorizați. Raportul de evaluare trebuie să cuprindă detalii cu privire la modul de evaluare a fiecărui bun aportat și să evidențieze dacă valoarea de aport corespunde numărului și valorii acțiunilor acordate în schimb, precum și alte elemente indicate de judecătorul delegat. Pentru bunurile mobile noi va fi luată în considerare factura.
d) Bunurile primite cu titlu gratuit au ca valoare de intrare valoarea justă.
În funcție de specificul activității, pentru evaluarea stocurilor intrate mai poate fi folosită metoda costului standard. Costul standard este calculat anterior realizării proceselor, activităților sau realizării produselor la care se referă, prin luarea în calcul a nivelurilor normale ale materialelor, manoperei și eficienței capacității de producție.
1.3.4.2. Evaluarea elementelor bilanțiere la inventariere
Cu ocazia inventarierii se stabilește situația reală a elementelor de activ, datorii și capitaluri proprii, în scopul întocmirii situațiilor financiare. Inventarierea este necesară deoarece situațiile financiare trebuie să redea o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței entității economice.
Sinteza aspectelor legate de periodicitatea efectuării inventarierii rezidă din tabelul 1.3:
Tabel 1.3.
Periodicitatea efectuării inventarierii
Sursa: proiecția autorului
Evaluarea, cu ocazia inventarierii, se va efectua cu respectarea principiului permanenței metodelor, asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile și a principiului prudenței.
La inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, evaluarea se face la valoarea actuală, denumită și valoare de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului în unitate și de prețul pieței. Pentru creanțe și datorii, evaluarea se face pe baza valorii lor probabile de încasat, respectiv de plătit.
Prin intermediul tabelului 1.4 prezentăm principalele aspecte legate de evaluarea elementelor bilanțiere cu ocazia inventarierii, așa cum sunt reglementate de normele contabile românești (2014):
Tabel 1.4.
Evaluarea la inventariere a principalelor elemente bilanțiere
Sursa: proiecția autorului
1.3.4.3. Evaluarea la închiderea exercițiului finaciar
La închiderea exercițiului financiar, elementele bilanțiere se evidențiează la valoarea de intrare în entitate (contabilă), pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest scop, valoarea contabilă, se compară cu valoarea de utilitate (de inventar) stabilită pe baza inventarierii.
La fiecare dată a bilanțului:
– “elementele monetare exprimate în valută trebuie raportate utilizând cursul de schimb de la data încheierii exercițiului” (OMFP 1802/2014, par. 94, (a));
– “elementele nemonetare achiziționate cu plata în valută și înregistrate la cost istoric (imobilizări, stocuri) trebuie raportate utilizând cursul de schimb de la data efectuării tranzacției” (OMFP 1802/2014, par. 94, (c));
– “elementele nemonetare achiziționate cu plata în valută și înregistrate la valoarea justă (imobilizări, stocuri) trebuie prezentate la această valoare” (OMFP 1802/2014, par. 94, (d)) .
Evaluarea la închiderea exercițiului reprezintă aplicarea efectivă a principiului prudenței. Entitățile economice au obligația de a utiliza aceleași metode de evaluare în cursul exercițiului precum și de la un exercițiu la altul. În limitele prevăzute de lege, unitatea poate schimba metodele de evaluare, menționând în notele explicative și înregistrând în contabilitate influențele respective asupra poziției financiare și a rezultatelor exercițiului.
1.3.4..4. Evaluarea la ieșirea din entitate sau la trecerea în consum
Bunurile ieșite din unitate sau din depozite (prin vânzare, distrugeri, lipsă la inventar, etc., sau cu prilejul eliberării în consum) sunt evaluate și scăzute din gestiune la valoarea lor de intrare denumită și valoare contabilă de intrare.
În ceea ce privește bunurilor fungibile evaluarea la ieșire din unitate a acestora se poate realiza cu ajutorul uneia dintre următoarele metode de evaluare:
metoda primul intrat – primul ieșit (FIFO);
metoda ultimul intrat – primul ieșit (LIFO);
metoda costului mediu ponderat (CMP).
În continuare sunt prezentate avantajele și dezavantejele acestor metode de evaluare.
Metoda primul intrat – primul ieșit „FIFO” (engl. first input – first output)
În perioadă de inflație această metodă nu este indicată deoarece conduce la înregistrarea unor costuri minime și la obținerea unui profit mai mare decât cel real, obligând unitatea să plătească un impozit pe profit mai mare.
Metoda ultimul intrat – primul ieșit „LIFO” (last input – first output)
Utilizarea acestei metode în perioada de inflație produce un efect invers față de metoda „FIFO” în sensul că are loc o micșorare a profitului real, ceea ce asigură unele rezerve interne pentru unitate.Metoda LIFO este interzisă de IAS 2 “Stocuri”.
Alegerea uneia dintre cele două metode trebuie să se facă astfel încât să nu conducă la denaturarea soldurilor conturilor de stocuri. În condițiile inventarului intermitent, aplicarea uneia dintre aceste două metode ar accentua caracterul arbitrar al rezultatului,deoarece nu este posibilă identificarea scriptică a lotului din care are loc ieșirea din stoc.
Metoda costului mediu ponderat (CMP)
Utilizarea acestei metode implică calcularea prețului mediu ponderat după fiecare intrare sau numai lunar. Prin utilizarea acestei metode se realizează un echilibru între valorile de intrare și cele de ieșire, precum și pentru ceea ce rămâne disponibil în stoc.
Pentru bunurile fungibile se mai poate utilizași metoda costului standard, care presupune stabilirea unui preț unic de înregistrare a ieșirilor pe baza prețurilor medii ale grupelor sau categoriilor de bunuri în cauză.
Utilizarea metodei costului standard în condițiile unei fluctuații mari a prețurilor de achiziție nu prezintă avantaje pentru unitate deoarece estimarea prețurilor de înregistrare pe durata unui an are un grad mare de probabilitate, iar diferențele de preț ce apar sunt de asemenea mari.
1.4. Bazele de evaluare utilizate în contabilitate: calități și limite
De-a lungul ultimelor decenii, dezbaterea cu privire la diferitele baze de evaluare s-a concentrat în principal pe caracterul obiectiv al acestor baze, ignorând efectul lor asupra deciziilor de exploatare și de investiții ale unei firme și interacțiunea sa strategică cu firme concurente.
Evidențierea complexității bazelor de evaluare asociată cu implementarea acestora într-un cadru echilibrat este în pas cu discursul lui Demskidin American Accounting Association Presidential Lecture anul 2004, conform căruia dezbaterea FASB asupra evaluării valorii juste impune “o identificare agresivă a surselor de informare și o dezbatere echilibrată și explicită” (Reis, 2007).
În procesul determinării valorii de înregistrare în evidențele contabile a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii una dintre cele mai delicate și dificile probleme o ridică alegerea bazei de evaluare corectă.
Primul set, format din cinci modele alternative de evaluare, a fost propus de Chambers (1967). Principalul factor de diferențiere al celor cinci modele îl reprezintă baza de evaluare aleasă pentru active:
Contabilitate în costuri istorice (de origine), în care baza de evaluare a activelor este costul de origine al tuturor activelor aflate în posesia entității la data bilanțului;
Contabilitatea în putere de cumpărare constantă: baza de evaluare este costul inițial al activelor modificat prin aplicarea unui indice general al prețurilor;
Contabilitatea în valori actualizate, în care baza de evaluare este reprezentată de valoare fluxurilor nete de numerar previzionate pentru fiecare activ. Modelul se bazează pe o serie ipoteze referitoare la fluxurile viitoare de numerar, cea mai importantă fiiind aceea a continuității activității în forma și la dimensiunile actuale;
Contabilitatea în costuri de înlocuire: baza de evaluare este costul de înlocuire al activelor. Aceasta presupune că înlocuirea este datorită și posibilă și că activitatea va continua în forma și la dimensiunile actuale;
Contabilitatea contemporană continuă; baza de evaluare este valoare de revânzare a activelor (valoarea realizabilă).
Considerăm oportună, prezentarea în continuare a bazelor de evaluare prevăzute de referențialele internaționale de Contabilitate (Cadrul general al IASB, Cadrul conceptual FASB, Cadrul conceptual britanic – ASB) cu ajutorul figurii 1.2:
Figura 1.2. Bazele de evaluare potrivit FASB, IASB și ASB
Sursa: proiecția autorului
În urma acestei prezentări se poate observa că, exceptând unele diferențe de terminologie, patru baze de evaluare sunt comune în cele trei referențiale contabile (costul istoric, costul curent, valoarea realizabilă și valoarea actualizată).
Reglementările contabile din România și Directiva 2013/34/UE impun ca evaluarea să se facă la costul istoric, completat, în anumite circumstanțe, de următoarele alternative de evaluare:
valoarea de înlocuire (pentru imobilizările corporale cu durată de utilizare limitată în timp, precum și în cazul stocurilor);
folosirea unor metode de evaluare care să țină seama de inflație;
valoarea justă, în cazul reevaluării imobilizărilor corporale și a celor financiare.
În continuare realizăm o prezentare a metodelor de evaluare întâlnite în literatura contabilă: costul istoric, costul curent, valoarea realizabilă, valoare actualizată și valoarea justă.
1.4.1. Costul istoric
Costul istoric denumit și „costul de origine” presupune înregistrarea elementelor de activ, datorii și capitaluri proprii la valorile de intrare care sunt valori istorice.
În mod clasic, valoarea de înregistrare în contabilitate este cea din momentul efectuării tranzacției, adică valoarea de la data obținerii unui bun, a unei creanțe sau cea din momentul contractării unei datorii, fiind o valoare verificabilă, consemnată într-un document justificativ (Ionașcu, 2003, p. 145).
Informațiile contabilității în costuri istorice se bazează pe date interne privind evenimentele trecute conținute în documente justificative fără a face referire la date privind prețurile curente pe piață. Statele Unite ale Americii sunt de foarte mulți ani campioane în utilizarea contabilității în costuri istorice ( Zeff, 2007, p. 8).
Conform Reglementărilor contabile românești (2014), toate activele sunt recunoscute inițial la costul istoric, cu excepția celor aduse ca aport și cele obținute cu titlu gratuit, care sunt evaluate la valoarea de aport, și respectiv la valoarea justă.
O analiză amănunțită a acestei baze de evaluare se va face în capitolul al II – lea.
1.4.2. Costul curent
Costul curent denumit și cost de înlocuire se identifică cu acel cost pe care entitatea economică îl acceptă pentru a dobândii, un bun similar cu cel care constituie obiectul evaluării. Astfel:
În ceea ce privește activele, costul curent este reprezentat de valoarea în numerar sau echivalente de numerar pe care entitatea economică ar trebui să o plătească pentru achiziționarea în prezent a unui bun similar de pe piață.
În cazul datoriilor, costul curent reprezintă valoarea neactualizată în numerar sau echivalente de numerar necesară pentru a deconta o obligație la momentul curent.
Dacă se scade din valoarea activului amortizarea cumulată se obține costul curent al acestuia.
Costul curent poate “îmbrăca” , în cazul activelor, următoarele valori:
Costul de reproducție aferent obținerii unui bun identic sau similar cu cel care se dorește a fi înlocuit (în cazul activelor obținute în regie proprie;
Suma de numerar plătită în prezent pentru a achiziționa un bun identic sau echivalent (în cazul activelor ce pot fi cumpărate);
Suma de numerar plătită pentru cumpărarea unui bun identic sau similar pe piața second-hand (în cazul imobilizărilor cu durata de viață consumată).
1.4. 3. Valoarea realizabilă
Valoarea realizabilă reprezintă valoarea pe care entitatea economică o primește dacă vinde bunul respectiv pe piață, valoare din care se deduc costurile aferente vânzării. Pentru active valoarea realizabilă este egală cu valoarea în numerar sau echivalentele de numerar care se pot obține în prezent prin vânzarea activului respectiv. În cazul datoriilor valoarea realizabilă reprezintă o valoare neactualizată în numerar sau echivalente de numerar care trebuie plătită pentru a stinge obligațiile potrivit cursului normal al afacerilor. Valoarea realizabilă poate fi asimilată valorii de piață.
Folosirea acestei baze de evaluare în contabilitate prezintă o serie de avantaje și dezavantaje, prezentate în figura 1.3:
Figura 1.3 Avantejele și dezavantajele valorii realizabile
Sursa: proiecția autorului
Potrivit IFRS, la evaluarea stocurilor se poate folosi valoarea realizabilă, dar numai în situația în carea valoarea realizabilă netă este mai mică decât costul.
1.4. 4. Valoarea actualizată
Valoarea actualizată denumită și valoare capitalizată reprezintă o estimarea la timpul prezent a valorii în raport de beneficiile viitoare ce apar în desfășurare normală a activității. Pentru active valoarea actualizată este valoarea aferentă fluxurilor viitoare de numerar pe care bunul respectiv le va genera în desfășurarea normală a activității. În ceea ce privește datoriile, valoarea fluxurilor de numerar viitoare (de ieșire) care sunt necesare în vederea stingerii obligațiilor rezultate ca urmare a desfășurării normale a activității, reprezintă valoarea actualizată. Datorită faptului că valoarea actualizată este stabilită în funcție de fluxurile nete de numerar eferente intervalului prezent-viitor, se poate afirma că această valoare este orientată spre viitor.
În vederea determinării valorii actualizate a unui activ trebuie cunoscute următoarele elemente:
perioada de timp pentru care activul generează fluxuri de numerar;
fluxurile nete de numerar așteptate a fi obținute din utilizarea activului pe durata de viață utilă și din vânzarea activului la sfârșitul duratei de viață utilă;
rata de actualizare.
Cadrul contabil conceptual american a introdus în calculul valorii actualizate factorul risc (Belkaoui, 2004). Acest factor poate fi influențat de variațiile posibile care pot apărea asupra fluxurilor nete de numerar estimate, de valoarea în timp a banilor, lipsa lichidității elementului analizat, imperfecțiunile pieței etc.
Datorită faptului că utilizarea unei singure baze de evaluare este dificilă, există modele care combină trei valori actuale: costul curent (CC), valoarea realizabilă (VR) și valoarea actualizată (VA). Astfel, Comitetul Canadian al Cercetării Contabile recomandă următoarele decizii care se pot lua pe baza valorilor actuale (Belkaoui, 2004):
Dacă VA > CC > VR se recomandă utilizarea activului până când acesta va fi înlocuit;
Dacă VA > VR > CC se recomandă utilizarea activului până când acesta va fi înlocuit;
Dacă CC > VA > VR se recomandă utilizarea activului fără a mai fi înlocuit;
Dacă CC > VR > VA se recomandă utilizarea activului fără a mai fi înlocuit;
Dacă VR > VA > CC se recomandă vânzarea activului și înlocuirea lui în scopul revânzării mai degrabă decât cel al utilizării;
Dacă VR > CC > VA se recomandă vânzarea activului și înlocuirea lui în scopul revânzării.
Potrivit acestor reguli trebuie utilizate următoarele baze de evaluare:
Costul curent, pentru toate activele care trebuie să fie înlocuite (a, b, e,f);
Valoarea realizabilă, pentru toate activele care trebuie să fie utilizate fără a mai fi înlocuite (c) și pentru toate activele care trebuie să fie vândute fără a mai fi înlocuite (d).
1.4. 5. Valoarea justă
Având în vedere complexitatea lumii economice, dezvoltarea și globalizarea piețelor financiare și creșterea influenței teoriei asupra valorii din punctul de vedere al acționarilor, contabilitatea costurilor istorice a devenit oarecum depășită (Rérolle, 2008). Pentru a ține pasul cu aceste evoluții ale realității, organismele de reglementare contabilă au înlocuit treptat principiul costului istoric cu cel al valorii juste.
Conform IFRS 13 „Evaluarea la valoarea justă”, “valoarea justă reprezintă prețul încasat pentru vânzarea unui activ sau plătit pentru transferul unei datorii într-o tranzacție normală între participanți pe piață, la data de evaluare” (IFRS 13, par. 9). În același timp, valoarea justă corespunde și valorii de piață care desemnează prețul pe care ar putea să-l obțină vânzătorul (sau pe care ar accepta să-l plătească cumpărătorul) pentru un bun pe o piață activă.
Ne rezumăm în acest subcapitol doar la definiția valorii juste, urmând să o analizăm în amănunțit într-un capitol separat.
Suntem de părere că metodele de evaluare a bunurilor prevăzute de normele contabile în vigoare creează impresia de obiectivitate și precizie, dar în practică acestea ascund posibilități care pot distorsiona adevărul. Metodele trebuie cunoscute și aplicate, întrucât orice estimare trebuie să se fundamenteze, într-o primă etapă, pe principiile general acceptate. În a doua etapă trebuie să intervină raționamentul profesional care ia în calcul metodele adecvate, scopul evaluării, factorii conjuncturali, pentru a ajunge la un rezultat gândit și rezonabil.
Dintre cele cinci baze de evaluare întâlnite în teoria și practica de specialitate cele mai reprezentative sunt costul istoric și valoarea justă. S-au purtat și se vor mai purta și în continuare discuții aprinse pe tema evaluării în contabilitate, având în centru cele două baze de evaluare, încercând să se răspundă la întrebarea: Care dintre cele două redă o imagină mai fidelă a poziției financiare și a performanței unei entități economice?
1.5. Evaluarea poziției financiare
Poziția financiară a unei entități economice redată cu ajutorul bilanțului contabil, reflectă capacitatea acesteia de a se putea adapta la schimbările mediului economico-financiar în care acționează, precum și posibilitatea de a degaja fluxuri de numerar și echivalente de numerar în viitor.
Elementele care descriu poziția financiară sunt activele, datoriile și capitalurile proprii.
Prin urmare, în continuare, vom analiza evaluarea acestor categorii importante de elemente.
Evaluarea elementelor de activ
Imobilizările necorporale
O imobilizare necorporală „este un activ nemonetar identificabil, fără formă fizică.”
Privind problema evaluării imobilizărilor necorporale prezentăm o scurtă sinteză redată în tabelul 1.5, făcând referire la Standardele Internaționale de Raportare Financiară, la normele contabile precum și la Standardele Internaționale de Evaluare.
Tabel 1.5.
Evaluarea imobilizărilor necorporale
Sursa: proiecția autorului
În urma prezentărilor de mai sus observăm că există o legătură destul de strânsă între reglementările naționale și cele internaționale privind evaluarea imobilizărilor necorporale.
Imobilizările corporale
Potrivit cadrului contabil internațional IASB, „activele entității economice pot fi recunoscute în situațiile financiare anuale, dacă îndeplinesc următoarele condiții specifice fiecărei clase de activ: este posibilă generarea de beneficii economice viitoare; și costul acesteia, sau valoarea sa justă, poate să fie evaluat (ă) în mod credibil” (IAS 16, par. 7).
Reglementările contabile românești (2014) au preluat parțial definiția IASB, imobilizările corporale “reprezintă active care sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producerea sau furnizarea de bunuri ori servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative” și utilizate pe o perioadă mai mare de un an.
Similar evaluării imobilizărilor necorporale, vom prezenta prin intermediul tabelului 1.6. aspecte legate de evaluarea imobilizărilor corporale:
Tabel 1.6.
Evaluarea imobilizărilor corporale
Sursa: proiecția autorului
Imobilizările financiare
Imobilizările financiare denumite și investiții financiare, reprezintă valorile financiare investite în capitalul altor entități economice și creanțele generate de aceste investiții.
IFRS 9 „Instrumente financiare”, prevădecă investițiile financiare pe termen lung sunt înregistrate în bilanț la una dintre valorile:
valoarea justă, cu excepția împrumuturilor și creanțelor evaluate la costul amortizat, investițiilor păstrate până la scadență și evaluate la costul amortizat, instrumentelor de capitalurii proprii evaluate la cost dacă valoarea justă nu poate fi evaluată;
costul amortizat: pentru toate datoriiile financiare, cu excepția datoriilor financiare evaluate la valoarea justă în contul de profit și pierdere.
Potrivit Reglementărilor contabile românești (2014) imobilizările financiare recunoscute ca active se evaluaeză inițial la costul de achiziție sau valoarea determinată prin contractual de dobândire al acestora. În bilanț acestea se prezintă la valoarea de intrare diminuată cu ajustările cumulate pentru pierderile de valoare.
Evaluarea activelor circulante
În țara noastră, Reglementările contabile românești (2014) menționează că “un activ se clasifică ca activ circulant dacă: se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare al entității; este deținut, în principal, în scopul tranzacționării;se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului sau este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată”.
Evaluarea activelor circulante cu ocazia stabilirii bilanțului contabil este prezentată în tabelul 1.7, având la bază aceeași analiză comparativă, respectiv Standardele Internaționale de Raportare Financiară pe de o parte, și reglementările contabile românești, pe de altă parte. Menționăm că alături de evaluarea creanțelor prezentăm și aspecte referitoare la valoarea prezentării în bilanț a datoriilor.
Tabel 1.7
Evaluarea activelor circulante și a datoriilor cu ocazia întocmirii bilanțului
Sursa: proiecția autorului
Activele de regularizare și asimilate
În cadrul activelor de regularizare și asimilate reprezentative sunt cheltuielile înregistrate în avans, cum sunt chiriile, abonamentele, taxele de locație, primele de asigurare plătite în avans. Tot aici se regăsesc cheltuielile ocazionate în exercițiul curent, dar are privesc rezultatul exercițiilor viitoare (cheltuieli cu reparațiile, cheltuieli de organizare a șantierului etc.).
La intrarea în gestiune cheltuielile înregistrate în avans sunt evaluate la costul de achiziție, care este fie prețul de cumpărare, fie o valoare contractuală stabilită de părți. La data bilanțului se vor evidenția la valoarea nominală.
Evaluarea elementelor de capitaluri proprii și datorii
Capitaluri proprii
Potrivit cadrului general IASB și Reglementărilor contabile românești (2014), capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor după deducerea datoriilor din valoarea activelor. La elaborarea situațiilor financiare, entitățile economice adoptă conceptul financiar de capital.
Prezentarea în bilanț a elementelor de capitaluri proprii se face la valoarea lor din contabilitate. Un caz mai special este acela în care capitalurile proprii sunt redate la o valoare mai mică ca urmare a trecerii unor sume la datorii fiscale. O astfel de situație este întâlnită atunci când entitatea economică înregistrează transferul plusului de valoare din cadrul “rezervelor din reevaluare” la „rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare”, care sunt asimilate veniturilor și prin urmare sunt supuse impozitării.
Datorii
Datoria este obligația actuală a entității economice provenită din evenimente trecute și a cărei decontare va conduce la ieșirea de resurse care încorporează beneficii economice (IAS 37 “Provizioane, datorii contingente și active contingente”, par. nr. 10, alin. (3)).Evaluarea datoriile cu ocazia întocmirii bilanțului contabil a fost prezentată la evaluarea creanțelor.
Provizioane
Potrivit Reglementărilor contabile internaționale, “un provizion este o datorie cu plasare în timp sau valoare incertă” (IAS 37 “Provizioane, datorii contingente și active contingente”, par. nr. 10). Provizioanele se pot distinge de alte datorii precum datoriile din credite comerciale sau angajamentele contabile deoarece există o incertitudine privind plasarea în timp sau valoarea viitoarelor cheltuieli necesare pentru decontarea lor ( IAS 37, par. nr. 11). Recunoașterea, evaluarea și actualizarea provizioanelor se efectuează cu respectarea prevederilor IFRS.
Diferența dintre provizioane și datorii contingente constă în faptul că provizioanele sunt recunoscute ca datorii (presupunând că se poate face o estimare fiabilă), în timp ce datoriile contingente nu sunt recunoscute ca fiind elemente de datorii, deoarece sunt obligații potențiale sau obligații actuale care nu îndeplinesc criteriile de recunoaștere prevăzute în standardul 37 “Provizioane, datorii contingente și active contingente”.
Ca argument la afirmațiile făcute mai sus stă paragraful 18 din IAS 37: “Situațiile financiare prezintă poziția financiară a unei entități la finalul perioadei de raportare, și nu poziția financiară posibilă a entității în viitor. Prin urmare, nu se recunosc provizioane pentru costurile care sunt suportate pentru desfășurarea activității în viitor. Singurele datorii recunoscute în situația poziției financiare a entității sunt acele datorii care există la finalul perioadei de raportare” (IAS 37, par. 18).
Utilizarea estimărilor este o componentă de prim ordin cu ocazia întocmirii situațiilor financiare și nu reduce fiabilitatea acestora. Acest lucru este valabil, în special, în cazul provizioanelor. Cu excepția unor cazuri extrem de rare, o entitate economică va putea determina mai multe rezultate posibile și, prin urmare, va putea estima obligația suficient de fiabil încât să utilizeze estimarea pentru recunoașterea unui provizion.
Evaluarea provizioanelor trebuie să reprezinte estimarea cea mai bună a cheltuielii necesare pentru decontarea obligației actuale la finalul perioadei de raportare, respectiv “valoarea pe care o entitate ar plăti-o, în mod rațional, pentru decontarea obligației la finalul perioadei de raportare sau pentru transferarea acesteia către o terță parte în acel moment” (OMFP 1802/2014).
Veniturile înregistrate în avans
Veniturile înregistrate în avans sunt neimpozabile și măresc capacitatea de autofinanțare a unei societăți comerciale. În această categorie alături de veniturile anticipate din chirii, abonamente etc. se includ și subvențiile aferente activelor precum și subvențiile aferente veniturilor, care pot fi primite de la guvern, agenții guvernamentale și alte instituții, de pe plan național și internațional.
Subvențiile aferente activelor sunt utilizate pentru achiziționarea, construirea sau cumpărarea de active imobilizate. Atunci când subvenția guvernamentală îmbrăca forma transferului unui activ nemonetar (imobilizare corporală), atât subvenția cât și activul vor fi contabilizate la valoarea justă.
Subvențiile aferente veniturilor includ toate subvențiile, altele decât cele pentru active. Subvențiile se recunosc treptat drept venituri ale perioadelor aferente cheltuielilor pe care aceste subvenții urmează să le compenseze.
Subvențiile pentru active, inclusiv subvențiile nemonetare la valoarea justă, se înregistrează în contabilitate ca subvenții pentru investiții și se recunosc în bilanț ca venit amânat. Venitul amânat se înregistrează în contul de profit și pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea sau la casarea ori cedarea activelor (O.M.F.P. 1802/2014 ,art. 402, alin. (2)).
1.6. Evaluarea veniturilor și cheltuielilor unei entități economice
Veniturile și cheltuielile unei firme reprezintă punctul de plecare în măsurarea performanțelor înregistratede către aceasta.
Reglementările contabile internaționale prezintă definirea conceptelor de venit și cheltuială prin prisma intereselor investitorului. Deoarece capitalul propriu reprezintă valoarea contabilă a bogăției acționarilor, definirea conceptelor de venit și cheltuială este dată de influența unui flux valoric asupra capitalurilor proprii, exclusiv operațiile cu acționarii.
Conform IAS 18 “Venituri”, veniturile reprezintă intrarea brută de beneficii economice pe parcursul perioadei, generate în cadrul desfășurării activităților normale ale unei entități, atunci când aceste intrări „au drept rezultat creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât creșterile legate de contribuții ale participanților la capitalurile proprii” (IAS 18, par. 7).
Cu privire la evaluarea acestor elemente, acest standard precizează: “veniturile trebuie evaluate la valoarea justă a contraprestației primite sau de primit” (IAS 18, par. 9). Valoarea veniturilor rezultate dintr-o tranzacție este determinată, de obicei, printr-un acord dintre entitate și cumpărătorul sau utilizatorul activului. Veniturile se evaluează la valoarea justă a contraprestației primite sau de primit, ținând cont de valoarea oricăror reduceri comerciale și rabaturi cantitative permise de entitate.
Această evaluare este cvasiimediată pentru contabili, deoarece suma înscrisă în factura de vânzare se înregistrează la venituri. În situațiile particulare, când vânzarea se efectuează pe credit, valoarea creanțelor de încasat în viitor este mai mare decât valoarea nominală. Pentru a stabili valoarea justă a mijlocului de decontare se impune actualizarea creanței utilizând rata dobânzii, fie prin asociere cu un instrument similar al unui emitent ce presupune credite cu același grad de risc, sau care actualizează valoarea nominală la prețul curent de vânzare în numerar al bunurilor sau serviciilor. Diferența dintre valoarea justă și suma nominală a mijlocului de decontare este recunoscută ca venit din dobânzi.
Conform reglementărilor contabile internaționale, în cazul tranzacțiilor de schimb între bunuri și servicii de natură similară, operațiunea nu generează venituri. Când schimbul vizează bunuri sau servicii care nu sunt similare, operațiunea este considerată generatoare de venituri. Venitul este evaluat la valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite, din care se deduce orice sumă transferată în numerar sau echivalente de numerar. Când această valoare nu poate fi stabilită în mod rezonabil, baza de evaluare a venitului o constituie valoarea justă a bunurilor cedate, din care s-a dedus orice transfer de numerar sau echivalent de numerar.
Legislația din țara noastră nu permite un astfel de tratament al schimbului de bunuri și servicii. Conform acesteia, indiferent de forma de decontare, livrarea se evidențiază separat de intrare.
Reglementările românești de natură fiscală și contabilă prevăd ca pentru orice tranzacție să se întocmească factura fiscală.
Potrivit legislației în vigoare cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice în timpul perioadei contabile, în urma ieșirilor sau scăderii valorii activelor, sau creșteri ale datoriilor care duc la diminuări ale capitalurilor proprii, altele decât cele obținute prin distribuiri către proprietari.
Conceptul de cheltuieli este unul evolutiv: de exemplu, profesorul Ion N. Evian considerând că acestea trebuie „asimilate conturilor de avere” deoarece „cheltuielile unei întreprinderi sunt valori în devenire, deci avere în devenire”, căci „cheltuiala de orice natură ar fi, fie că este directă, indirect sau n-are legătură cu productivitatea întreprinderii, trebuie imputată și recuperată de întreprindere”, fiind „un cost sau valoare de cost” (Evian, 1938, p. 91 citat în Ionașcu, 2014, p. 45)
Cheltuielile unei entități economice trebuiesc evaluate la valoarea justă a contraprestației plătite sau de plătit.
Contabilitatea de angajamente recunoaște veniturile și cheltuielile în perioadele la care se generează, sau se consumă beneficii economice și nu în perioadele în care se acestea se decontează. Practicarea contabilității de angajamente conduce la oferirea unor informații nu numai despre tranzacțiile trecute, care au implicat plăți și încasări ci și despre obligațiile de platădin viitor respectiv despre drepturile privind încasările viitoare.
Pornind de la următorul exemplu, prezentăm transpunerea în practică a contabilității de angajamente: o entitate economică execută o lucrare de reparații la data de 07.12.N cu încasare la data de 10.01.N+1, tariful fiind de 2.400 lei, fără TVA.
Potrivit principiului contabilității de angajamente entitatea recunoaște venitul (și implicit câștigul) aferent acestei prestații în exercițiul financiar N, la data prestării (07.12.N), anticipând astfel beneficiile economice viitoare pe care le va genera aceastăprestație. Din punctul de vedere al finanțării, entitatea economică recunoaște creșterea resurselor proprii de finanțare la momentul prestației.
Înformațiile furnizate de contabilitatea de angajamente servesc mai bine intereselor actuale ale utilizatorilor informațiilor contabile care sunt preocupață mai mult de viitor decât de trecut.
1.7. Studiu privind bazele de evaluare utilizate de către entitățile economice cotate la Bursa de Valori București
1.7.1. Motivația și metodologia cercetării
Alegerea uneia sau mai multora dintre bazele de evaluare prezentate de către Cadrul contabil conceptual IASB, trebuie să fie corelată cu conceptual de menținere a capitalului, în raport de care se cuantifică performanța entității economice.
Studiul de față reprezintă o cercetare cantitativă, empirică. Metodele de cercetare utilizate sunt: metoda documentării, culegerea datelor, analiza acestora și interpretarea rezultatelor.
Prin intermediul acestui studiu dorim să evidențiem bazele de evaluare folosite de către entitățile economice cotate la Bursa de Valori București, secțiunea BVB, în anul 2014, pentru înregistrarea imobilizărilor corporale în situațiile financiare. De asemenea, am urmărit și regimul de amortizare folosit de către acestea pentru imobilizările corporale. Am optat pentru o analiză asupra entităților cotate la bursă deoarece acestea furnizează rapoarte anuale, disponibile publicului larg, ceea ce nu se întâmplă în cazul entităților necotate. Din totalul de 98 de entități cotate la secțiunea BVB am înlăturat entitățile suspendate (17 entități) și pe cele internaționale (2 entități), ajungând la 79 de entități economice supuse studiului. Pentru a obține informațiile necesare studiului am analizat raportările financiare ale acestora, respectiv Raportul Anual 2014.
Suntem de părere că, entitățile cotate la bursă constituie un eșantion reprezentativ în vederea reflectării modalității de evaluare a imobilizărilor corporale de către entitățile economice cotate, întrucât sunt cele mai expuse publicului. Am eliminat din studiul nostru entitățile cotate la secțiunile RASDAQ și ATS.
În cadrul studiului efectuat codificările 1, 2, 3 au fost folosite pentru a evidenția bazele de evaluare utilizate de către entități pe parcursul anului 2014. Prin urmare, 1 reprezintă situația în care entitățile și-au înregistrat toate activele imobilizate corporale la costul istoric, 2 pentru entitățile care folosesc valoarea justă pentru înregistrarea imobilizărilor corporale în raportările financiare pentru anul 2014 și 3 pentru entitățile care folosesc atât costul istoric cât și valoarea justă pentru reflectarea imobilizărilor corporale în cadrul situațiilor financiare, în anul 2014.
1.7.2. Rezultatele cercetării și interpretarea acestora
În urma analizei Raportului anual 2014, am obținut următoarele rezultate prezentate în tabelul 1.8:
Tabel 1.8.
Baza de evaluare și regimul de amortizare al entităților supuse cercetării
Sursa: proiecția autorului
În urma prelucrării primare a datelor din tabelul de mai sus, în anul 2014 situația evaluării imobilizărilor corporale în cadrul entităților economice cotate la BVB, secțiunea BVB se prezintă cu ajutorul tabelului 1.9:
Tabel 1.9.
Gruparea entităților în raport de categoria de listare
și metoda de evaluare folosită
Sursa: proiecția autorului
Din tabelul de mai sus se poate observa că 41 de entități economice (respectiv 51,9%) din cele 79 au folosit atât costul istoric cât și valoarea justă pentru înregistrarea imobilizărilor corporale în raportările financiare aferente anului 2014. Dintre acestea 12,2% sunt listate la categoria I, iar 87,8% la categoria a II-a. O pondere de 21,52% din totalul entităților economice supuse studiului au utilizat doar costul istoric ca bază de evaluare a imobilizărilor corporale în anul 2014, în timp ce 26,58% au optat pentru valoarea justă, ca metodă de evaluare a imobilizărilor corporale (figura 1.4).
Figura 1.4. Bazele de evaluare folosite pentru imobilizările corporale
de către entitățile cotate la BVB, în situațiile financiare ale anului 2014
Sursa: proiecția autorului
Majoritatea firmelor listate la Bursa de Valori București utilizează în general valoare justă pentru evaluarea terenurilor și a construcțiilor, iar costul istoric pentru celelalte categoriide imobilizări corporale.
În ceea ce privește regimul de amortizare al imobilizărilor corporale folosit se poate ușor observa că regimul liniar a fost cel mai utilizat. Două entități economice au optat pentru un regim de amortizare mixt (liniar și degeresiv), în timp ce o singură unitate a utilizat regim de amortizare accelerat.
În urma studiului întreprins constatăm faptul că majoritatea entităților economice cotate la BVB adoptă un model mixt pentru reflectarea imobilizărilor corporale în situațiile financiare. De asemenea, chiar dacă valoarea justă a fost aspru criticată în contextul crizei financiare, aceasta continuă să fie preferată, în detrimentul costului istoric, pentru evaluarea acestor active.
CAPITOLUL II
Evaluarea în contabilitate la cost istoric și valoare justă, incursiune ÎN literatura de specialitate
2.1. Modelul contabil tradițional: fundamente, limite și alternative
Prin intermediul situațiilor financiare informația contabilă este cunoscută decidenților. Datorită acestui lucru, informațiile cuprinse în cadrul situațiilor financiare trebuie să fie fiabile și relevante.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv este necesară realizarea unui echilibru între caracteristicile calitative ale informației financiare. Potrivit Cadrului general conceptual, publicat de IASB în anul 2010, caracteristicile calitative aferente informațiilor financiare utile sunt prezentate în figura 2.1:
Figura 2.1.Caracteristicile calitative aferente informațiilor financiare
Sursa: proiecția autorului pe baza Cadrului general conceptual, 2010.
Obiectivul inițial al contabilității a fost stabilirea costului inițial (istoric), având în vederea faptul că la începutul ținerii contabilității, evaluarea tuturor cheltuielilor și a imobilizărilor de resurse se făcea pe baza costurilor suportate cu ocazia intrării acestora în entitate. Noțiunile de inflație și evoluție a puterii de cumpărare apărute mai apoi, erau ignorate, deși constituiau o realitate economică.
Foarte mult timp, acest model a corespuns cerințelor entităților economice însă, în ultimii ani, o mare parte dintre utilizatorii situațiilor financiare (investitorii, creditorii) au ridicat diverse probleme privind abordarea bazată pe costul istoric, punându-și întrebarea dacă evaluarea la valoarea justă ar oferii o mai bună acuratețe situațiilor financiare. Aceasta deoarece costul istoric nu mai putea reda ulterior valoarea corectă, justă pentru perioadele posterioare înregistrării.
Fără dar și poate, evaluarea reprezintă un aspect important în asigurarea utilității informației contabile raportate. În literatura de specialitate există o controversă permanentă privind evaluarea contabilă, determinată în special de abandonarea costului istoric, în favoarea valorii juste. În aceste condiții întrebarea care se pune este următoarea: Care dintre cele două baze de evaluare asigură o mai mare relevanță și reprezentare exactă a informației furnizată de către situațiile financiare? Pentru a obține un răspuns la această întrebare, prezentăm, în continuare, o incursiune prin literatura de specialitate, având în centrul analizei costul istoric și valoarea justă.
2.1.1. Pledoarie privind evaluarea la cost istoric și necesitatea aducerea costului istoric la timpul prezent
În mod clasic, valoarea de înregistrare în contabilitate este cea din momentul efectuării tranzacției, adică valoarea de la data obținerii unui bun, a unei creanțe sau cea din momentul contractării unei datoriii. Aceasta este o valoare verificabilă, consemnată în documentul care atestă dreptul de proprietate asupra unui bun, un drept de creanță sau o datorie. Într-adevăr, cunoscut sub apelativul de principiul costului de origine, principiul costurilor istorice constă în conservarea structurilor bilanțiere la valoarea de intrare, respectiv valori istorice. Se poate face ulterior o corecție a acestor valori, dacă este cazul, cu suma amortizărilor sau provizioanelor pentru depreciere.
Informațiile contabilității în costuri istorice se bazează pe date interne privind evenimentele trecute conținute în documente justificative fără a face referire la date privind prețurile curente pe piață. Statele Unite ale Americii sunt de foarte mulți ani campioane în utilizarea contabilității în costuri istorice (Zeff, 2007, citat de Magnan, 2015).
În opinia profesorului Ionașcu (2003, p. 145), costul istoric reprezintă valoarea de înregistrare în contabilitate întâlnită în momentul efectuării tranzacției, valoarea de la data obținerii unui bun, a unei creanțe sau cea din momentul contractării unei datorii.
Principiul costului istoric a fost parțial contrazis sau făcut mai acceptabil de către alte două principii, cel al imaginii fidele și cel al prudenței. Principiul prudenței, face referire la faptul că este interzisă contabilizarea plusurilor de valoare aferente activelor, în timp ce se solicită contabilizarea minusurilor de valoare potențiale, ducând astfel la o viziune pesimistă a conducerii.
Conform IFRS, toate elementele de active și datorii sunt evaluate inițial la costul istoric, exceptând:
instrumentele financiare care potrivit IFRS 9 “Instrumente financiare”sunt evaluate la valoarea justă;
activele obținute în baza unui contract de leasing financiar, “care sunt evaluate la minimul dintre valoarea justă și valoarea actualizată a plăților minime de leasing” (IAS 17 “Contracte de leasing”);
activele biologice și producția agricolă, care conform lui IAS 41 “Agricultura” sunt evaluate la valoarea justă minus costurile estimate la punctele de vânzare.
Potrivit IFRS, ulterior recunoașterii inițiale se poate folosi costul istoric la evaluarea următoarelor elemente:
stocurile, atunci când costul este mai mic decât valoarea realizabilă netă (IAS 2 “Stocuri”);
imobilizările corporale și necorporale evaluate la cost (IAS 16 “Imobilizări corporale”, IAS 38 “Imobilizări necorporale”);
investițiile în instrumente de capital propriu care nu au un preț cotat pe o piață activă și a căror valoarea justă nu poate fi evaluată credibil, plus instrumentele derivate asociate acestora (IFRS 9 “Instrumente financiare”);
investițiile imobiliare, pentru care nu se alege modelul evaluării la valoarea justă (IAS 40 “Investiții imobiliare”);
activele de explorare și evaluare, dacă nu se alege modelul reevaluării (IAS 16 “Imobilizări corporale”).
Reglementările contabile românești (2014) precizează că ulterior recunoașterii inițiale, elementele de activ sunt evaluate pe baza costului istoric, exceptând imobilizările corporale supuse reevaluării; instrumentele financiare aferente situațiilor consolidate; investițiile financiare pe termen scurt tranzacționate la bursă evaluate la valoarea justă corespunzătoare sfârșitul exercițiului financiar.
Principiul costului istoric oferă informației contabile fiabilitate, deoarece oricine poate fi de acord cu privire la prețul de cumpărare inițial al unui activ. Cu toate acestea, prețul istoric nu oferă neapărat informații relevante (Meunier, 2012). De exemplu, un teren carea fost cumpărat acum 20 de ani ar putea valora mai mult decât arată situația poziției financiare. De asemenea, o clădire cumpărată cu mulți ani în urmă și înregistrată în bilanț la costul inițial nu reflectă prețul curent al pieței. De asemenea, costul istoric ignoră valoarea activului care poate fi vândut într-o piață deschisă, numită valoarea justă, până când activul este de fapt vândut. Entitatea economică înregistrează activul în bilanț la costul de achiziție minus orice amortizare calculată. La momentul vânzării, compania înregistrează un câștig sau o pierdere față de costul de achiziție al activului minus amortizarea, dacă este cazul (Meunier, 2012).
Prin urmare, activele din bilanț sunt înregistrate la costuri istorice până sunt vândute. În cazul acelor entități economice care folosesc costul istoric pentru reflectarea activelor în bilanț, utilizatorii situațiilor financiare trebuie să înțeleagă că valoarea activelor provine din prețul plătit inițial pentru activul respectiv (minus orice amortizare, acolo unde este cazul).
2.1.2. Avantajele și dezavantajele evaluării la costul istoric
Clasic vorbind, mai multe principii stau la baza înregistrărilor contabile, dintre care unul este esențial, și anume acela al înregistrării la costul istoric, conform căruia bunurile și alte valori intră în conturi la prețul lor de achiziție (când sunt achiziționate de la terți), la costul de producție (când sunt produse în fabrică), sau la valoarea contribuției (stabilită în mod convențional). Acest principiu nu este absolut, deoarece este posibilă amortizarea activelor fixe, cu excepția imobilizărilor financiare și reducerea, dacă este necesar, a valorilor imobilizărilor financiare, stocurilor și altor active circulante. Reevaluarea activelor imobilizate este din contră supusă unor anumite condiții (Farber, 2010).
Probabil cel mai popular model de evaluare din Europa continentală este modelul costurilor istorice (Strouhal, 2015, p. 562). La aplicarea acestui model, trebuie să îndeplinim percepțiile principiului prudenței.
2.1.2.1. Avantajele evaluării la cost istoric
Contabilitatea costului istoric este o metodă contabilă tradițională în care contul de profit sau pierdere se bazează pe "costurile reale ale tranzacțiilo rcomerciale, și anume costurile suportate în moneda și la nivelurile prețurilor existente la momentul tranzacțiilor" (Elliot & Elliot, 2009, p. 43 citat în Nguyen 2014, p. 12).
Evaluarea în costuri istorice este considerată fiabilă (credibilă) deoarece informațiile sunt verificabile și sunt considerate obiective. Costul istoric rămâne fix pe toată perioada în care bunul rămâne în proprietatea entității economice. Folosirea ca bază de evaluare a costului istoric asigură transparența informației contabile, oferind informații obiective și verificabile (Feleagă & Feleagă, 2006).
Ținerea unei contabilități în costuri istorice este considerată relativ simplă și economă, simplă pentru că nu presupune decât stabilirea costului de achiziție al proprietății de către companie, economă deoarece nu implică schimbarea valorii de înregistrare în bilanțul contabil.
De asemenea, utilizarea costului istoric ca bază de evaluare asigură comparabilitatea datelor în timp, precum și un control eficient asupra operațiilor efectuate în contabilitate.
Mulți alții, cred că evaluare în costuri istorice încă întruchipează baza de măsurare cea mai logică pentru situațiile financiare, deoarece este mult mai conservatoare și de încredere (Godfrey et al., 2010, citat de Palea, 2014, p. 110).
Profesorul, Ramanna, de la Harvard Business School este de părere că evaluarea la valoarea justă (valoarea reală) face informațiile contabile mai relevante, în timp ce contabilitatea costului istoric este considerată mai conservatoare și de încredere. Contabilitate la valoarea justă a fost acuzată de unele practici dubioase în perioada de până la prăbușirea Wall Street din 1929, și a fost practic interzisă de Comisia Operațiilor de Bursă (Securities and Exchange Commission, engl.) din SUA din anul 1930, până prin anii 1970 (Ramanna, 2013, p.100).
2.1.2.2. Dezavantajele evaluării la cost istoric
Costul istoric, imaginea unei contabilități prudente, juridice și specializate în taxe, este tratamentul cel mai răspândit în cadrul comunității contabile din ultimii cincizeci de ani. Casta (2003) estimează că « acest model funcționează ca un filtru asimetric care privilegiază recunoașterea pierderilor potențiale și care amână recunoașterea profiturilor pentru finalizarea efectivă a tranzacției » referindu-se astfel la « o concepție (…) puțin volatilă a evaluării rezultatului și patrimoniului». Simplitatea sa în utilizare și interpretare a conferit contabilității la costul istoric statutul de acord de referință.
O principală critică a contabilității în costuri istorice este aceea că nu toate activele din cadrul unei entități economice sunt achiziționate sau produse, pentru a li se putea determina costul istoric (valoarea de înregistrare). Unele sunt primite sub formă de donații, aporturi la capitalul social. Un alt dezavantaj al costului istoric ar fi greutățile întâmpinate în determinarea costului de achiziție și de producție.
Momentele inflaționiste au evidențiat faptul că o contabilitate în costuri istorice redă o imagine distorsionată a realității, oferind un rezultat supraevaluat.
În contabilitatea costurilor istorice, fiecare activ se regăsește în bilanț la valoarea de achiziție, care este de multe ori diferită de valoarea sa actuală. În mod similar, dacă avem în vedere faptul că profitul pentru o perioadă reprezintă suma maximă care poate fi distribuită acționarilor, astfel încât într-un mediu în care prețurile sunt în creștere, profiturile vor fi, în general, supraestimate. Acest lucru se datorează în principal faptului că cheltuielile suportate pentru agenera venituri (de exemplu, costurile materiale ale produselor vândute și amortizarea activelor fixe) se măsoară întermeni de cost istoric. În cazul în care profiturile calculate pe această bază sunt distribuite, puterea de cumpărare a acționarilor va fi redusă.
Ca urmare, relevanța costului istoric pentru luarea deciziilor în această situație este extrem de discutabilă.
În cazul evaluărilor la costuri istorice anumite câștiguri și pierderi nu sunt recunoscute deloc. Acestea sunt câștigurile și pierderile monetare, care reprezintă o parte importantă a conceptului economic al veniturilor și profiturilor care, în general, sunt excluse de la costul istoric.
O altă critică atribuită metodei costului istoric în cadrul literaturii de specialitate este insensibilitatea acesteia față de modificările puterii de cumpărare a valutei la care sunt înregistrate tranzacțiile, cel mai frecvent în perioadele de inflație sau hiperinflație (Lefebvre etal., 2009, p. 17, cita de Nguyen, 2014, p.15). În timp ce valorile istorice ale activelor sunt menținute în raportările financiare, creșterea puterii de cumpărare va conduce la exagerarea profitulșisubevaluarea activelor. Consecința fiind aceea că "rapoartele financiare devin confuze sau chiar înșelătoare, deoarece veniturile nu sunt corelate cu diferite niveluri ale costurilor istorice, deoarece unitățile monetare devin instabile" (Elliot &Elliot, 2009, p. 59, citat de Nguyen, 2014, p.15). Practic, contabilitatea costului istoric este ineficientă în economiile care prezintă inflație ridicată sau constantă.
Alături de irelevanța costului istoric în condiții de inflație, potrivit unor autori (Casta, 2003; Gelard, 2004; Zeff, 2007; Meunier, 2012; Ramanna, 2013) modelul contabil tradițional și-a pierdut pertinența, ca urmare a faptului că rezultatul determinat pe baza acestui cost reflectă din ce în ce mai puțin potențialitățile firmei. Pierderea de pertinență a evaluării la cost istoric s-a datorat schimbărilor din economie, fapt ce afectează în mod special entitățile economice din sfera serviciilor și a înaltei tehnologii, pentru care principalul activ este capitalul intelectual de care dispune. Din păcate lipsa pertinenței generează consecințe asupra gestiunii active a riscurilor financiare.
În literatura de specialitate costului istoric este criticat pentru faptul că acesta recunoaște costul de achiziție istorică a activului și nu recunoaște efectul schimbării valorii acestuia în situația economică actuală (Nguyen, 2014, p.13). Practic, costul istoric ne trimite în trecut, la istoria tranzacțiilor, ignorând riscul fluctuației valorii activului în conformitate cu valoarea de piață. Prin urmare, bilanțurile întocmite în costuri istorice pot prezenta și transmite informații incorecte publicului interesat și implicit investitorilor pentru procesul de luare a deciziilor.
În opinia lui Nguyen (2014), în ciuda caracterului predominant obiectiv al metodei costului istoric, aceasta, prezintă, de asemenea, aspecte ale subiectivității. Estimarea este implicată în cazul evaluării stocurilor, alocării costurilor indirecte și comune, evaluării posibilelor datorii, datorii de garanție sau cheltuieli acumulate. Prin urmare, nu toate aspectele legate de costul istoric sunt rezultate din tranzacții de afaceri independent verificabile. În plus, alegerea de a defini costul folosind FIFO, LIFO sau costul standard va afecta, de asemenea, veniturile. Prin urmare, valoarea profitului nu este de fiecare dată unică și acesta poate fi supus manipulării și gestiunii câștigurilor.
Contabilitatea nu trebuie să furnizeze doar informații retrospective privind poziția financiară și performanțele entității; ea trebuie să ofere și informații necesare formulării de previziuni.
De exemplu o entitatea economică achiziționează un teren într-o locație non-comercială în anul 2005, pentru care plătește suma de 20.000 lei, aceasta fiind și valoarea de înregistrare în contabilitate. În anul 2015 acest spațiu a devenit foarte comercial și valoarea proprietății este estimată pe piață la 70.000 lei. Cu privire la valoarea prevăzută în documente, terenul rămâne înregistrat la valoarea de 20.000 lei, conform principiului costului istoric.
Utilizarea costului istoric ca bază de evaluare a demonstrat în mod evident slăbiciune la contabilizarea instrumentelor financiare. Această bază de evaluare nu permite recunoașterea în structurile bilanțiere a instrumentelor derivate.
Suntem de părere că este deosebit de important să reținem faptul că rezultatele costului istoric pot da o impresie falsă de dezvoltare a unei afaceri. Odată cu creșterea nivelului general al prețurilor, fiecare tranzacție va contribui la beneficiul costului istoric, deși impactul său economic rămâne neschimbat.
Într-o perioadă de instabilitate economică, cum este perioada actuală, inexistența informației previzionale este resimțită ca fiind o carență gravă. Nu același lucru se poate spune în cazul unei perioade de stabilitate, când informația contabilă oferită prin intermediul costului istoric poate fi considerată satisfăcătoare.
2.2. Alternative la evaluarea bazată pe costul istoric
Directiva contabilă europeană nr. 34/2013, prin intermediul articolului 7, precizează că statele membre pot permite entităților economice să evalueze activele fixe la valori reevaluate.
2.2.1. Reevaluarea imobilizărilor corporale: aspecte contabile si fiscale
În cazul fluctuațiilor semnificative de prețuri, informațiile privind imobilizările corporale evaluate la cost istoric sunt nerelevante. Nu mai reflectă realitatea. Chiar dacă înregistrarea în contabilitate la achiziția imobilizării este o informație obiectivă, efectuată pe baza costului din factură (cost istoric), această valoare reprezintă ceea ce a costat bunul, nu valoarea actuală a acestuia, impunându-se reevaluarea.
Necesitatea reevaluării decurge din variațiile importante ale valorii elementelor bilanțiere ca rezultat al inflației, ele rămânând înregistrate în contabilitate fie la valori reduse, fie sunt supraevaluate în raport cu valoarea lor justă. Valoarea actuală stabilită în urma reevaluării va deveni valoarea de înregistrare în contabilitate.
Potrivit legislației în vigoare, pentru imobilizările corporale există tratamentul de bază și cel alternativ în privința valorii la care acestea pot fi prezentate în situația poziției financiare.
Reevaluarea imobilizarilor corporale la sfârșitul exercițiului financiar constituie tratamentul contabil alternativ prevăzut de reglementările contabile românesști aprobate prin O.M.F.P. nr. 1802/2014.
Amortizarea cumulată la momentul reevaluării este fie recalculată proporțional o dată cu schimbarea valorii contabile brute a activului, fie este eliminată din valoarea contabilă brută a activului, iar valoarea netă, determinată în urma corectării cu ajustările de valoare, este recalculată la valoarea reevaluată a activului. Prima metodă se aplică de regulă în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea metodei valorii brute, iar a doua metodă este folosită deseori pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piață și este cunoscută sub numele de metoda valorii nete. Potrivit prevederilor normelor fiscale actuale (articolului 22 alin (5) și alin (51) din Codul Fiscal) rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe sunt asimilate veniturilor, și prin urmare sunt supuse impozitării.
Reevaluarea imobilizărilor corporale este recunoscută numai dacă se efectuează de către experții evaluatori ANEVAR. Reevaluările trebuie făcute în mod regulat, astfel încât valoarea contabilă evidențiată în contabilitate să nu fie diferită substanțial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanțului.
În continuare, vom discuta impactul reevaluării unei clădiri asupra impozitului pe clădiri și implicit asupra cash-flow-ului entității economice
Pentru a evidenția impactul reevaluării unei clădiri asupra impozitului pe clădiri presupunem următorul exemplu: S.C. X S.A. a hotărât la sfârșitul exercițiului financiar N să facă reevaluarea unei clădirii unde își desfășoară activitatea. Valoarea de intrare a clădirii este de 100.000 lei și amortizare cumulată de 60.000 lei. Valoarea justă stabilită cu ocazia reevaluării (conform valorii de piață) este 110.000 lei.
Metoda de amortizare a clădirii este metoda liniară, iar durata rămasă de utilizare economică este de 5 ani.
Vom prezenta ambele metode de tratare a amortizării cumulate. Diferențele rezultate în urma aplicării celor două metode sunt prezentate în tabelul 2.1..
Tabel 2.1.
Prezentarea rezultatelor reevaluării
Sursa: proiecția autorului
Analizând comparativ cele două metode de reevaluare se poate observa că folosind metoda valorii brute plătim un impozit anual pe clădiri mai mare, deoarece procentul corespunzător impozitului se aplică la valoarea contabilă brută actualizată. În exemplul nostru, valoarea aferentă calculării impozitului pe clădiri potrivit metodei valorii brute este 275.000 lei.
În situația în care se utilizează metoda valorii nete, valoarea justă stabilită cu ocazia reevaluării reprezintă valoarea la care se va aplica cota aferentă impozitului pe clădiri. În acest caz, baza pentru calculul impozitului pe clădiri este 110.000 lei.
Art. 253, alin. 52 (1), litera f) din Codul Fiscal prevede “în cazul persoanelor juridice care aplică Reglementările contabile românești (2014), impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii”. Potrivit art. 253 alin. (3) din Codul fiscal, „valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în unitate, înregistrată în contabilitatea proprietarului, valoare care nu se diminuează cu amortizarea calculată potrivit legii, cu excepția clădirilor a căror valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, pentru care legea prevede că valoarea impozabilă se reduce cu 15%”.
Potrivit art. 253, alin. 6, lit. a), din Codul Fiscal, conform căruia este stabilită o cotă a impozitului pe clădiri (pentru persoanele juridice), între 10 % și 20%, pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani fiscali, anteriori anului fiscal de referință, în timp ce la la lit. b) pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimi 5 ani fiscali anteriori anului fiscal de referință, impozitul datorat pe an este între 30% și 40%. Este o diferență mare între procentele prezentate anterior și cota de impozit stabilită de consiliile locale pentru contribuabilii persoane juridice care procedează la reevaluarea clădirilor cel puțin odată la 3 ani, aceștia achitând un impozit pentru clădirile aflate în folosința societății cuprins între 0,25% și 1,5% inclusiv din valoarea de inventar a clădirii.
Pentru a arăta impactul reevaluării asupra cash-flow-ului unei firme, păstrăm datele din exemplul de mai sus și vom face următoarele calcule.
Valoarea de inventar a imobilizării înregistrată în contabilitate este 100.000 lei, prin urmare valoarea impozitului actual este: 1%*100.000 lei= 1.000 lei.
În situația în care au trecut 3 ani de la ultima reevaluare cota de impozit este de 10%, respectiv valoarea impozitului anual datorat este de 10.000 lei. Dacă se hotărăște reevaluarea clădirii cel puțin o dată la trei ani, păstrând datele din exemplul anterior, valoarea impozitului anual în funcție de valoarea impozabilă din tabelul 2.1. este prezentată în tabelul 2.2:
Tabel 2.2
Valoarea impozitului anual pe clădiri în cazul reevaluării
Sursa: proiecția autorului
Economia de impozit obținută în cazul efectuării reevaluării folosind metoda valorii nete este evidențiată cu ajutorul tabelului 2.3:
Tabel 2.3
Analiza comparativă a incidențelor fiscale privind clădirea reevaluată
Sursa: proiecția autorului
Se poate observa în urma calculelor efectuate că indiferent de metoda de reevaluare folosită, entitatea economică obține o economie de impozit dacă hotărăște să reevalueze clădirea o dată la trei ani. Este adevărat, că valoarea economiei de impozit este mai mică în cazul metodei valorii brute, datorită creșterii valorii impozabile a clădirii. Economia de impozit pe clădiri obținută ca urmare a efectuării reevaluării este evidențiată cu ajutorul tabelului 2.4:
Tabel 2.4
Economia de impozit pe clădiri obținută ca urmare a reevaluării
Sursa: proiecția autorului
Prin intermediul figurii 2.2 evidențiem impactul reevaluării construcției asupra cash-flow-ului entității economice.
Figura 2.2. Impactul reevaluării asupra cash-flow-ului
Sursa: proiecția autorului
În momentul efectuării reevaluării unei clădiri poate rezulta una dintre următoarele situații:
Valoarea justă< valoarea rămasă neamortizată;
Valoarea justă> valoarea rămasă neamortizată.
În fiecare dintre cele două situații valoarea justă va devein noua valoare rămasă neamortizată.
Prima situație va conduce sub aspect fiscal la o scădere a impozitului pe clădire, iar sub aspect contabil scade cheltuiala aferentă amortizării contabile generând un impact pozitiv asupra rezultatului.
Dacă valoarea justă este superioară valorii rămasă neamortizată, implicațiile fiscale și contabile sunt opuse celor prezentate mai sus. Astfel, această situație va genera o creștere a impozitului pe clădiri, iar din punct de vedere contabil crește cheltuiala cu amortizarea contabilă producând un impact negativ asupra rezultatului exercițiului.
Influența numărului de ani de la ultima reevaluare asupra impozitului pe clădiri este redată cu ajutorul figurii 2.3:
Figura 2.3. Impactul periodicității reevaluării asupra impozitului pe clădiri
Sursa: CS Invest Consulting, 2012.
În concluzie, pentru a evita cota penalizatoare aferentă impozitului pe clădiri, opinia noastră este să se practice reevaluarea clădirilor, conform prevederilor actualului Codului Fiscal cel puțin o dată la 3 ani, soluție recomandată și de către CS Invest Consulting (2012).
Pentru a realiza o optimizare fiscală benefică atât contribuabilului cât și bugetului de stat, propunem impozitarea pe suprafața utilă a clădirii și în raport de destinația acesteia.
Optimizarea este necesară deoarece în practică se remarcă tendința de stabilire a diferențelor din reevauare cu valori nesemnificative, în scopul de a beneficia de o cota mai redusă la impozitul pe clădiri.
Proiectul noului Cod fiscal (2015) disponibil pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice prevede că în cazul în care valoarea impozabilă a clădirii (aparținând persoanelor juridice) nu a fost actualizată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, cota de impozit este cuprinsă între 5% – 10%, inlusiv, (față de 10% – 20% cât este în prezent) asupra valorii impozabile a clădirii. De asemenea, acest Proiect prevede că valoarea impozabilă a clădirilor aparținând persoanelor juridice este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează impozitul și poate fi: ultima valoare impozabilă; valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat; valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi; valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate (Proiectul noului Cod fiscal, Titlul XI Impozite și taxe locale, art. 466 – (5)).
2.3. Evaluarea în contabilitate la valoarea justă
Trecerea timpului iși pune amprenta asupra bunurilor economice intrate în unitate, iar costul istoric nu reflectă acest lucru. S-a încercat să se găsească o nouă valoare la care să fie evaluate elementele bilanțiere, o valoare cât mai reală și corect stabilită, având în vedere faptul că trecutul nu reprezintă o bază fiabilă pentru estimarea viitorului.
2.3.1. Incursiune în literatura de specialitate privind evaluarea la valoarea justă
În această eră modernă, informațiile furnizate de situațiile financiare influențează major deciziile utilizatorilor informației contabile. Prin urmare, aceste informații trebuie să fie exacte și relevante, calități care nu se întâlnesc în evaluarea la costul istoric. Având în vedere aceste considerente, valoarea justă începe să se impună drept o nouă bază de evaluare.
Din punct de vedere semantic, valoarea justă reprezintă o alăturare de doi termeni cu o puternică rezonanță. În primul rând, ne trimite cu gândul la fraza celebră “A ști să apreciem un lucru la adevărata sa valoare.” În sensul său obișnuit, valoarea justă transmite o valoare pozitivă. Ea ne încurajează la abstractizare și la reevaluare. Din păcate, de la declanșarea crizei financiare valoarea pozitivă a acestei expresii a avut mult de suferit.
Din acest motiv, mulți contabili și utilizatori ai situațiilor financiare susțin că prețul pieței, sau valoarea justă trebuie utilizată în raportarea informațiilor financiare. Valoarea justă este mai relevantă, dar nu este neapărat de încredere.Vânzarea aceluiași bun la licitații diferite va genera o gamă largă de oferte pentru a câștiga același articol, și chiar evaluatori profesioniști vor aprecia un bun la o serie de prețuri în loc de o singură valoare stabilită.
Valoarea justă este un concept foarte discutat în materie de norme contabile. IASB utilizează de mai mult de 4000 de ori noțiunea de valoare justă în normele contabile (IAS și IFRS) și interpretările sale (Thouvenin, 2007 citat de Jeanjean, 2008).
Dezbateri puternice în jurul valorii juste au origini multiple (vezi Casta și Colasse, 2001). Contabilitate la valoarea justă se consideră superioară în comparație cu contabilitatea costului istoric, deoarece reflectă situația actuală de pe piață, în timp ce contabilitatea costului istoric se bazează pe trecut. În plus, contabilitate la valoarea justă oferă utilizatorilor mai multe informatii financiare actuale și relevante (Munier, 2012).
Ionașcu (2003, p. 147) arată ca „problema utilizării unei „valori adevărate” sau „juste” în evaluarea tranzacțiilor comerciale este prezentă în mentalitatea colectivă încă din antichitate, căci religia evreilor recomanda practicarea unor prețuri echitabile, având la bază o interdicție biblică”.
Primele standarde, în care este prezentată valoarea justă, se referă la:
IAS 16 „Imobilizări corporale” (octombrie 1981);
IAS 18 „Venituri din activități curente” (iunie 1982);
IAS 20 „Subvenții” (noiembrie 1982);
IAS 22 „Combinări de întreprinderi” (iunie 1983);
Către sfârșitul anului 2000, au apărut termenii de „contabilitate în valoare de piață” sau „contabilitate în valoare justă”. În lucrarea Valoarea justă, mize, tehnici și politici , coordonatorii asigură în introducere o schiță a unei sinteze referitoare la dezbaterea în jurul aplicării principiului valorii juste în contabilitate (Casta și Colasse, 2001).
În cadrul schiței este cuprinsă o analiză critică a avantajelor presupuse, sau probate de valoarea justă. În acest sens cei doi se întreabă, plecând de la considerațiile unor autori, dacă valoarea justă asigură o mai mare obiectivitate și o mai mare neutraliate. De asemenea, ei sintetizează raportul dintre valoarea justă și performanțele întreprinderii, precum și raportul dintre acest model de evaluare și controlul conducătorilor de către acționari, aspecte care vor fi cunoscute sub numele de avantajele evaluării la valoarea justă (Casta și Colasse, 2001).
Autoritățile americane de reglementare contabilă au implementat contabilitate la valoarea justă pentru o gamă largă de instrumente financiare și elemente nefinanciare (SFAS 157 “Fair Value Measurement” și SFAS 159 “The Fair Value Option for Financial Assets and Financial Liabilities”). În timp ce aceste autorități și susținătorii contabilității valorii juste cred că aceasta oferă informații mai transparente și relevante pentru luarea deciziilor investitorilor (Ahmed et al., 2011), ea a fost aspru criticată de către alți specialiști (Hodder & Hopkins, 2012). Managerii folosesc oportunist estimările valorii juste în gestionarea câștigurilor (Dietrich et al., 2001) în vederea obținerii unor beneficii mai mari de compensare (Dechow et al., 2010).
Notiunea de valoare justă se regăsește în multe standarde internaționale de contabilitate (IAS 16 “Imobilizări corporale”, IAS 19 “Beneficiile angajaților”, IAS 32 “Instrumente financiare: prezentare”, IAS 36 “Deprecierea activelor”, IAS 38 ”Active necorporale”, IAS 39 “Instrumente financiare: recunoaștere și măsurare”, IAS 40 “Investiții imobiliare”, IAS 41 “Agricultura”), iar organismul de reglementare contabila IASB nu renunță la acest concept nici cu ocazia elaborării standardelor internaționale de raportare financiară, utilizându-l și în cadrul IFRS-urilor IFRS 2 “Plata pe bază de acțiuni”, IFRS 3 “Combinări de întreprinderi”, IFRS 7 “Instrumente financiare: informații de furnizat”, IFRS 9 “Instrumente financiare”, IFRS 13 “Evaluarea la valoarea justă” (Brînză, 2013, p. 375). Toate aceste standarde cer utilizarea valorilor juste pentru una sau mai multe clase de active sau datorii.
2.3.2. Definiția valorii juste potrivit diferitelor cadre de raportare financiară
În ultimele două decenii valoarea justă a înregistrat o ascensiune remarcabilă în cadrul standardelor de contabilitate emise de către FASB. Acest lucru a afectat întreaga lume aafacerilor, deoarece contabilitatea,fie ea ținută la valoarea justă sau costul istoric afectează alegerile de investiții și deciziile de management, cu consecințe asupra activității economice agregate. Explicația oferită de către Ramanna, într-un articol intitulat sugestiv De ce „Valoarea justă" este regula? (Why „Fair Value” is the Rule?, engl. ), publicat la 1 martie 2013 în Harvard Business Review, este aceea că de-a lungul deceniilor tot mai multe persoane din industria serviciilor financiare au avut calitatea de membru al FASB.
Ramanna (2013) oferă dovezi puternice potrivit cărora, acești directori din industria serviciilor financiare preferau valoarea justă, precum și mai multe posibile motive pentru preferința lor. Posibilele motive pentru persoanele din serviciile financiare pentru a sprijini contabilitatea la valoarea justă sunt complexe și numeroase, autorul articolului subliniind câteva dintre acestea. În primul rând, băncile de investiții și managerii de active sunt obișnuiți să utilizeze valoarea justă în activitatea lor zilnică. Această familiaritate cu metoda valorii juste poate să fi modelat preferințele lor în standardele de raportare financiare publice. În al doilea rând, profiturile definite pe baza valorii juste, mai degrabă decât pe baza costului istoric accelera recunoașterea câștigurilor, în special în perioadele de creștere a prețurilor activelor. În măsura în care bonusurile manageriale depind de mărimea profiturilor, directorii de servicii financiare culeg recompense mai bogate într-un regim de valoare justă. În al treilea rând, utilizarea valorii juste pentru a determina deprecierea fondului comercial privind activitatea de fuziuni și achiziții (M&A, engl.) în locul abordării costului istoric privind amortizarea fondului comercial, impune, în medie, mai puține retrageri din venituri, astfel stimulând potențial activitatea M&A, o sursă de venituri importantă pentru băncile de investiții (Ramanna, 2013, p.101).
Standardele cele mai des utilizate ale valorii sunt valoarea justă de piață (fair market value, engl.) și valoarea justă, care este traducerea termenului englezesc fair value, care, din punct de vedere literar, corespunde mai degrabă valorii sincere sau valorii loiale (Obert, 2004). În urma unei analize la nivel lingvistic a celor doi termeni putem afirma că valoarea justă reprezintă un concept mai cuprinzător.
Această noțiune este tradusă și în diverse limbi: just (juste) în franceză, real (reeele) în olandeză, rezonabil (rezonable) în spaniolă, valoare actuală atribuită (beizulegender zeitwert) în germană, fair value fără nici o traducere în italiană (Brînză, 2014, p. 375).
Chiar dacă este întâlnită atât de des în cadrul normelor de contabilitate, totuși, în versiunea inițială (1989) a cadrului conceptual al IASB, valoarea justă nu este prezentată ca o bază de evaluare. Sunt amintite doar patru baze de evaluare: costul istoric, costul actual, valoarea realizabilă și valoarea actuală. Ultimele trei metode de evaluare diferă de costul istoric prin faptul că ele se ajută de valori mai mult virtuale decât efective; doar costul istoric rezultă dintr-o tranzacție reală efectuată de către întreprindere (Jeanjean, 2001).
Nici IASB și nici FASB deși utilizează atât de des noțiunea de valoare justă nu o prezintă ca pe o bază de evaluare alături de celelalte patru (IASB) respectiv cinci baze de evaluare (FASB) menționate de aceste referențiale. Explicația ar putea fi aceea că valoarea justă poate fi și cost istoric, și cost curent, și valoarea realizabilă, și valoare actualizată, și valoare de piață. Benston (2008) afirmă, în acest sens că, valoarea justă reflectă în majoritatea cazurilor valori de ieșire (pentru producție în curs de execuție sau unele utilaje specializate, valoarea justă poate fi zero sau chiar negativă), însă în unele situații valoare justă poate fi asimilată și unor valori de intrare sau valori de utilitate.
Conform definiției date de IASB înainte de apariția normei IFRS 13 “Evaluarea la valoarea justă”, valoare justă era definită ca fiind: “suma la care poate fi tranzacționat un activ sau decontată o datorie de bună voie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat în mod obiectiv” (IAS 32, par. 11). Această definiție cerea existența unei piețe perfecte.
Valoarea justă este o consecință a principiului true and fair view (imagine adevărată și onestă), definit pentru prima dată în anul 1947 în Legea societăților comerciale din Regatul Unit și care a înlocuit sintaxa true and correct view, introdusă pentru prima dată în anul 1900 (Casta, 2001,).
FASB a definit pentru prima dată noțiunea de valoare justă, în FAS 13, în anul 1976 ca fiind ” prețul la care proprietatea poate fi vândută într-o tranzacție între părți între care nu există legătură”. În ceaa ce privește cadrul internațional, IASB, la data publicării cadrului conceptual (1989), valoarea justă era, de o manieră generală, doar un concept puțin utilizat (Bernheim, 1999, p. 28).
Dacă în 1980, FAS 35 reglementa utilizarea valorii juste în evaluarea acțiunilor deținute în fondurile de pensii și recomanda ca evaluarea valorii juste să fie făcută de experți independenți calificați în stabilirea valorii juste, zece ani mai târziu FAS 107 a permis utilizarea valorii juste pentru toate instrumentele financiare. În perioada 1990-2003 un număr tot mai mare de standarde contabile americane au folosit valoarea justă în evaluarea elementelor de activ, datorii și capitaluri propri: FAS 107 “Disclosures about Fair Value of Financial Instruments”, FAS 114 „Accounting by Creditors for Impairment of a Loan”, FAS 115 „Investment Accounting and Shadow Adjustments”, FAS 116 „Accounting for Contributions Received and Contributions Made”, FAS 119 „Disclosures about Derivate Financial Instruments and Fair Value of Financial Instruments”, FAS 121 „Accounting for the Impairment of Long-Lived Assets and for Long-Lived Assets to Be Disposed Of”, FAS 123 „Accounting for Stock- Based Compensation”, FAS 125 „Accounting for transfers and servicing of financial assets” și FAS 13 „Accounting for Leases” ( Barlev & Haddad, 2007).
Valoarea justă denumită și valoarea venală, reprezintă prețul la care ar putea fi schimbat un bun în condițiile unei tranzacții echilibrate (Tournier, 2000, p.39).
În septembrie 2006, FASB a publicat SFAS 157 „ Măsurarea valorii juste”, care definește valoarea justă ca fiind “prețul care ar putea fi primit la vânzarea unui activ sau plătit pentru a deconta o datorie, în cadrul unei tranzacții obișnuite între participanții pe piață la data evaluării” (SFAS 157, par. 5). Această definiție are două caracteristici: prima- valoarea justă reflectă o tranzacție ipotetică, cuvântul “ ar putea” susținând această argumentare; a doua- valoare justă este o valoare de ieșire, fiind explicit interzise utilizarea valorilor de intrare (cost curent) sau a valorii de utilizare. Cu privire la cea de a doua caracteristică precizată, SFAS 157 „ Măsurarea valorii juste” prezintă exemple, conform cărora valoare justă se poate determina pe baza valorilor de intrare sau a valorilor de utilitate, însă analizate din punctul de vedere al celeilalte entități economice cu care se încheie tranzacția (datorită faptului că în lipsa unui preț de vânzare pentru activul care se dorește vândut, valoarea sa justă ar putea fi zero sau chiar negativă, în timp ce pentru o altă entitate, activul în cauză ar putea avea o valoare de utilitate).
Nu putem spune că SFAS 157 „Măsurarea valorii juste” a modificat modalitatea de utilizare a valorii juste față de standardele anterioare, definiția acesteia păstrând noțiunea prețului de schimb existent și în cadrul definițiilor precedente. Noutatea acestui standard constă în clarificarea faptului că acest preț de schimb este acel preț care apare în cadrul unei tranzacții obișnuite între participanții pe piață, cu scopul de a vinde activul sau de a transfera datoria. O tranzacție obișnuită presupune o tranzacție care ar putea fi desfășurată în condiții normale și nu sub influența vreunui fel de constrângere (de exemplu, o tranzacție impusă în situația unui faliment).
La doar șase luni după apariția SFAS 157, FASB emite în februarie 2007 un nou standard care vizează valoarea justă, SFAS 159 „The Fair Value Option for Financial Assets and Financial Liabilities”, a cărui elaborare, adoptare și implementare cu siguranță ar fi fost mai greu de realizat dacă temeliile nu ar fi fost puse prin intermediul predecesorului său.
SFAS 159 permite entităților economice evaluarea anumitor active și datorii financiare la valoarea justă, această opțiune neimpunând însă entităților să respecte cerințele relativ complexe aferente contabilității de acoperire a riscului, prevăzute în cadrul SFAS 133. Odată aleasă această opțiune devine irevocabilă. În literature de specialitate unele voci par suspicioase vis-à-vis de momentul emiterii acestui standard, considerând că ar putea fi o reacție față de viitoarea criză ce avea să se manifeste (Beeler, 2009).
IVSC, asociația profesională care reglementează la nivel internațional activitatea de evaluare a activelor și afacerilor, în cadrul standardelor sale internaționale de evaluare afirmă că valoarea justă este sinonimul valorii de piață, conceptul fiind utilizat în anumite țări (IVS, 2011). În opinia normalizatorilor din domeniul evaluării, “valoarea justă se utilizează în general pentru raportarea financiară atât a valorii de piață, cât și a valorilor nebazate pe piață. Valoarea nebazată pe piață este o așa-numită valoare surogat, obtenabilă pentru un activ a cărui valoare de piață nu poate fi determinată. Aplicația corectă a valorii juste, pentru acest caz, o reprezintă costul de înlocuire net sau o altă valoare” (Deaconu, 2009).
Atât Consiliul Standardelor de Contabilitate din Statele Unite (FASB) cât și Consiliul Standardelor Internaționale de Contabilitate (IASB) au promulgat în ultimii ani o serie de standarde care necesită contabilitate la valoarea justa pentru anumite elemente de activ, capitaluri proprii și datorii. Unele dintre aceste standarde au fost controversate, dar astăzi discuția implică, de asemenea, întrebarea dacă contabilitate la valoarea justă ar trebui să fie extinsă la un număr mai cuprinzător de active, capitaluri proprii și datorii care acum sunt evaluate la costul istoric?
Dacă ar fi să ne focalizăm în retrospectiva noastră asupra prevederilor referențialului contabil internațional în scopul de a identifica evoluția definiției conceptului de valoare justă am obține rezultatele următoare:
IASC 1982: IAS 16 Accounting for Property, Plant and Equipament
Valoarea justă: Suma la care poate fi tranzacționat un activ, de bună voie, între un cumpărător și un vânzător aflați în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții desfășurate în condiții obiective.
IASC 1988: E40 Financial Instruments – proiect de expunere (ED)
Valoarea justă: Suma la care poate fi tranzacționat un activ sau decontată o datorie, de bună voie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții desfășurate în condiții obiective.
IASB 2004: IFRS 2 Share-Based Payment
Valoarea justă: Suma la care poate fi tranzacționat un activ, decontată o datorie sau tranzacționat un instrument de capitaluri proprii acordat, de bună voie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții desfășurate în condiții obiective.
IASB 2011: IFRS 13 Fair Value Measurement
Valoarea justă: „Prețul încasat pentru vânzarea unui activ, sau plătit pentru transferul unei datorii într-o tranzacție normală între participanți pe piață, la data de evaluare” (IFRS 3).
Putem concluziona că până la apariția lui IFRS 13, dincolo de înlocuirea cumpărătorului și a vânzătorului cu termenul generic de părți, și extinderea definiției cu scopul de a acoperi de asemenea datoriile și instrumentele de capitaluri proprii acordate, definiția valorii juste în cadrul referențialului internațional IAS/IFRS a rămas neschimbată.
În 12 mai 2011 IASB, a publicat IFRS 13, un nou standard care a înlocuit toate prevederile privind evaluarea la valoarea justă cu o singură definiție a acestei baze de evaluare.
Cu unele excepții, standardul impune entităților economice să clasifice aceste evaluări într-o “ierarhie a valorii juste”, bazată pe natura intrărilor.
Entitățile economice au obligația să prezinte informații diferite, în funcție de natura evaluării la valoarea justă (de exemplu, dacă acesta este recunoscută în situațiile financiare sau pur și simplu doar prezentată), precum și nivelul în care este clasificată.
Tabelul 2.5. prezintă istoria IFRS 13 “Evaluarea la valoarea justă”:
Tabel 2.5.
Istoria IFRS 13 „Evaluarea la valoarea justă”
Sursa: proiecția autorului
Tabelul 2.6. ilustrează câteva dintre standardele care impun sau permit utilizarea valorii juste.
Tabel 2.6
Exemple privind evaluarea la valorea justă în domeniul de aplicare
al IFRS 13
Sursa: Proiecția autorului
Costul tranzacției și costurile de transport
Deoarece costurile tranzacției nu reprezintă o caracteristică a unui activ sau a unei datorii, prețul de pe piața principală (sau cea mai avantajoasă) utilizat pentru evaluarea valorii juste nu trebuie ajustat cu aceste costuri. Din contră, costurile de transport afectează valoarea justă dacă locația activului este o caracteristică a acestuia; de exemplu, în cazul imobilizările corporale dacă piața de export reprezintă piața principală sau cea mai avantajoasă, bunurile care sunt evaluate folosind prețul de referință specific unei locații.
Aplicarea valorii juste pentru activele nefinanciare
Conform IFRS 13, “o evaluare la valoarea jusă a unui activ nefinanciar ține cont de capacitatea participantului pe piață de a genera beneficii economice prin utilizarea cea mai intensă și cea mai bună a activului sau prin vânzarea acestuia unui alt participant pe piață, care va întrebuința avtivul cel mai intens și cel mai bine „ (IFRS 13, par. 27).
Evaluarea la valoarea justă a unui activ nefinanciar depinde de mai mulți factori ce trebuiesc luați în considerare de către participanții pe piață în momentul evaluării (figura 2.5):
Figura 2.4 Evaluarea activelor nefinanciare la valoarea justă
Sursa: Fair Value Measurement,Questions and Answers, KPMG, 2013, p.57.
În figura 2.5. prezentăm evaluarea la valoarea justă a unei datorii sau a instrumentului de capitaluri proprii deținute de alte părți sub formă de active:
Figura 2.5 Aplicarea valorii juste pentru datorii și instrumente de capitaluri proprii
Sursa:Fair Value Measurement,Questions and Answers, KPMG, 2013, p.62.
2.3.2.1. Raportul dintre valoarea justă și valoarea de piață
În cadrul Standardelor Internaționale de Evaluare a activelor, chiar în condițiile vizării unei valori de piață, valoarea justă astfel obținută în interes contabil poate să difere de ceea ce înțeleg evaluatorii autorizați, conectați permanent la condițiile pieței, prin acest concept.
În lucrarea “Practique des norms IAS/IFRS” Obert (2004, p. 61), precizează că termenul de valoare justă se alătură de obicei celui de valoare de piață.
În domeniul financiar, există două curente de opinie în ceea ce privește relația dintre valoarea de piață și valoarea justă (Avram, 2005, p. 73):
● teoria piețelor eficiente, potrivit căreia pe o piață bine organizată și informată, prețul pieței este egal sau aproape egal cu valoarea justă, investitorii având o reacție imediată și adecvată la orice informație externă;
● teoria comportamentală, conform căreia, dimpotrivă, prețul de piață este de cele mai multe ori foarte diferit de valoarea justă, ca urmare a spiritului colectiv și a stărilor emoționale ale investitorilor.
Valoarea justă este un concept mult mai larg decât cel de valoare de piață. Chiar dacă obiectivul urmărit este de a estima o valoare de piață, atunci când acest lucru nu este posibil, vor fi folosite alte tipuri de valori (valoarea de utilitate sau valoarea fluxurilor viitoare, valoarea de înlocuire, valoarea netă contabilă), făcându-se apel la tehnicile specifice.
Potrivit lui Tournier (2000, p. 39) valoarea justă este o estimare si nu o constatare ca și în cazul valorii de piață. Se poate afirma cǎ valoarea de piață este o variantă a valorii juste, pentru că nu are sens decât în contextul unei tranzacții (vânzări-cumpărări). Pentru acele active care nu sunt destinate vânzării ar trebui să se urmărească alte aplicații legate de utilizarea în unitatea deținătoare.
Părerea noastră este că valoarea de piață este o aplicație a valorii juste, deosebindu-se de aceasta printr-o mai mare obiectivitate a calculului având în vederea că se bazează pe informații de piață.
2.3.2.2. Impactul valorii juste asupra indicatorilor financiari
În contabilitatea costului istoric, valoarea este generată în afaceri de achizițiile de la furnizori transformându-le conform unui plan de afaceri și vânzând produsele ulterioare clienților cu un preț mai mare. Pe scurt, valoarea este adaugată de arbitrarea piețelor de intrări și ieșiri ale bunurilor și serviciilor conform unui plan de afaceri. Contabilitatea costului istoric nu raportează valoarea prezentă a ieșirilor posibile din planul de afaceri, nici valoarea prezentă a activelor individuale. Mai degrabă raportează progresul execuției planului, recunoscând valoarea adăugată (venituri) numai când este confirmată de tranzacțiile actuale pe piețele de intrări și ieșiri. Apoi, analistul de capital face o evaluare a valorii afacerii prin proiecțiile câștigurilor viitoare sau fluxurilor de numerar bazate pe înregistrarea istorică a angajamentului firmei cu piețele. Din păcate termenul de ‘’cost istoric’’ este peiorativ si este comparat nefavorabil cu conotațiile ‘’valorii juste’’. Un termen mai bun care să exprime esența este ‘’contabilitatea tranzactiilor istorice’’deoarece contabilitatea raporteaza o istorie a tranzacțiilor de la angajamentul cu piețele și până la valoarea adăugată de la respectivul angajament, cu recunoașterea principiului că cheltuiala este cost.
Strouhal (2015) a publicat un articol foarte interesant privind impactul bazelor de evaluare asupra anumitor indicatori financiari. Lucrarea abordează problemele modelelor de evaluare utilizate în prezent în sistemele de raportare financiară. Partea analitică a acestei lucrări abordează impactul modelelor de evaluare studiate asupra indicatorilor financiari selectați cu scopul de a-i identifica pe cei mai sensibili și pe cei mai puțin sensibili pe baza unor modele de evaluare diferite.
În paginile acestui articol, Strouhal (2015) analizează impactul costului istoric, al valorii juste și al reevaluării instruentelor financiare asupra următorilor indicatori economici:
Ratele de rentabilitate: Rentabilitatea activelor (ROA), Rentabilitatea financiară (ROE), Rentabilitatea comercială (ROS);
Lichiditatea imediată;
Rotația activelor imobilizate;
Gradul de îndatorare, raportul capital/datorii, levierul financiar, gardul de acoperire al dobânzilor;
Indicatorul EPS (profitul pe acțiune).
Rezultatele cercetării întreprinde de autor sunt prezentate în tabelul 2.7:
Tabel 2.7.
Impactul modelelor de evaluare asupra indicatorilor economici supuși cercetării
Sursa: Strouhal, 2015, p. 563.
Din tabelul de mai sus se poate observa că toate cele trei modele de evaluare exercită o influență negativă asupra indicatorilor: rotația activelor, gradul de îndatorare al entității economice și levierul financiar. Această influență negativă se poate explica prin faptul că datoriile entităților economice supuse cercetării sunt foarte mari, valoarea acestor indicatori evoluând invers proporțional cu valoarea datoriilor.
Analiza impactului utilizării diferitelor modele folosite pentru reevaluare instrumentelor financiare asupra ratelor financiare selectate ne arată că aceste rate nu sunt foarte sensibile la modelul de reevaluare aplicat, dar în schimb, ele sunt foarte sensibile la modelul valorii juste.
Pe baza studiului întreprins de Strouhal (2015) putem afirma că modelul valorii juste exercită cea mai amplă influență asupra indicatorilor supuși analizei.
2.3.4. Valoarea justă – punte de legătură între standardele de contabilitate și standardele de evaluare
Asemeni domeniului contabilității, normele profesionale de evaluare sunt elaborate la nivel național, și internațional. Normele internaționale de evaluare, IVS (International Valuation Standars, engl.) elaborate de organismul profesional IVSC (Internațional Valuation Standards Committee, engl.) în anul 1985, sunt cele mai răspândite în lume, fiind adoptate de tot mai multe țări. În România acestea se aplică începând cu anul 2004.
Între standardele de contabilitate și cele de evaluare există o relație de interdependență, temelia acestei relații constituind-o standardul internațional de evaluare IVA 1 “ Evaluarea pentru raportarea financiară”. Standardele internaționale de evaluare au evoluat în paralel cu cele de contabilitate. Legătura dintre aceste standarde este subliniată și de Mansfiel și Lorenz (2004, p. 293).
În prezent există totuși deosebiri între IVS și IFRS în exprimarea unor concepte esențiale pentru activitatea de evaluare, și anume: baze (standarde) ale valorii, premise ale evaluării și ipoteze pentru evaluare.
În ceea ce privește noțiunea de valoare justă, standardul IVA 1 “ Evaluarea pentru raportarea financiară” precizează că valoarea justă nu este în mod necesar sinonimă cu valoarea de piață, în IFRS-uri fiind utilizată în diferite contexte.
Există mai multe modele privind evaluarea la valoarea justă (IVS, 2011):
Evaluarea la valoarea justă doar a anumitor instrumente financiare (activele financiare deținute pentru vânzare și activele financiare deținute în scopul tranzacționării);
Evaluarea tuturor instrumentelor financiare la valoarea justă. Acest model de evaluare ar avea ca efect eliminarea riscului de manipulare a situațiilor financiare prin includerea instrumentelor financiare într-o categorie sau alta, în funcție de intenția companiei;
Evaluarea la valoarea justă a anumitor elemente din situațiile financiare. Acest model vizează înlocuirea costului istoric cu valoarea justă, care nu se limitează doar la valoarea de piață. Acest concept se referă și la evaluarea activelor pentru care nu există o piață de desfacere, evaluarea acestor elemente făcându-se la valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar;
Evaluarea la valoarea justă a tuturor elementelor de activ, de datorii și de capitaluri proprii cu repercusiuni și asupra structurii situațiilor financiare.
Criza financiară a consolidat legătura dintre standardele de evaluare și standardele de contabilitate. Deoarece valoarea justă a fost aspru criticată în acea perioadă, cele două standarde au trebuit să colaboreze în vederea luării unor măsuri menite să asigure o interpretare corectă a acestei metode de evaluare.
2. 4. Calitățile și criticile atribuite modelului de evaluare bazat pe valoarea justă
Un articol de referință care identifică valențele și criticile atribuite modelului contabil de evaluare bazat pe valoarea justă este realizat de către Bernheim și Escafrre (1999). În opinia acestor autori calitățile valorii juste la momentul respectiv erau următoarele:
Previzibilitate – utilizarea acestui model contabil de evaluare permite estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare.
Coerența cu o gestiune activă a riscurilor financiare – prin referire la valoarea justă se realizează o gestiune mai bună a riscurilor entității economice. De asemenea, băncile își pot gestiona cotidian riscul ratei de dobânzi și riscul de schimb valutar.
Contabilizare totală a valorii – un impediment major al costului istoric era faptul că nu permitea evaluarea produselor derivate. Acest impediment este înlăturat în cazul valorii juste.
Complexitatea sa redusă
Comparabilitatea – utilizarea valorii juste în evaluarea contabilă permite comparabilitatea situațiilor financiare între entități economice.
Neutralitatea – neutralitatea valorii juste rezidă din faptul că ea este determinată prin referire la date externe (din afara entității), fiind neinfluențată de unitate.
Din anul 1999 și până în prezent în literatura de specialitate sfera calităților valorii juste s-a mărit. Suntem de părere că prin intermediul valorii juste informațiile sunt mult mai aproape de realitate, se asigură o mai mare obiectivitate informațiilor din situațiile financiare.
În opinia lui Rodriquez et al., (2011, p.61) în cazul instrumentelor financiare valoarea justă reprezintă cel mai pertinent instrument de măsurare.
Dacă toate elementele situațiilor financiare sau majoritatea acestora ar fi evaluate la valoarea justă, s-ar reduce, în cazul entităților care tranzacționează la bursă, diferența dintre valoarea contabilă și respectiv valoarea bursieră a acestora. De asemenea, am putea anticipa o îmbunătățire a controlului managerilor asupra bunurilor economice, asupra drepturilor și obligațiilor entității economice. Prin intermediul situațiilor financiare întocmite la valoarea justă managerii ar putea dipune de o bază solidă necesară pentru calculul și controlul anumitor indicatori importanți.
Susținătorii raportării la valoarea justă sunt de părere că aceasta reflectă situația actuală a pieței deținută de către o companie, asigurând astfel relevanța necesară în luarea deciziilor (Cheng 2009, p. 28).
Fostul președinte al IASB, Tweedie, explică motivele pentru extinderea valorii juste, după cum urmează: "Pentru prea mult timp, veniturile au fost nivelate într-un efort de a demonstra investitorilor o traiectorie ascendentă constantă a profiturilor. În timp ce această abordare furnizează un model simplu și ușor de înțeles, ea pur și simplu nu este conformă cu realitatea. Companiile tranzacționate public sunt entități complexe, angajate într-o gamă largă de activități și sub rezerva diferitelor presiuni și fluctuații de pe piață. Contabilitate ar trebui să reflecte aceste fluctuații și riscuri (…). Actuala direcție pe care o luăm va fi aceea pe care îmi place să o numesc, contabilitatea "spune așa cum este". Aceasta înseamnă o încredere tot mai mare în valorile juste, atunci când aceste valori pot fi determinate cu precizie " (citat de Palea, 2014, p. 104).
Cele mai consistente critici atribuite valorii juste vin din partea specialiștilor din domeniul bancar și cel al asigurărilor. Argumentul acestora este acela că valoarea justă, este de fapt un concept teoretic (care implică prezența unei valori de piață), având în vedere că din punctul de vedere al teoriei financiare nu există în mod real o piață eficientă.
Bernheim și Escafrre (1999, pp. 36-37), i-au atribuit valorii juste următoarele critici:
Volatilitatea;
Faptul că valoarea justă conduce la o volatilitate destul de ridicată a rezultatului este principala critică a acestei metode de evaluare. Această volatilitate se datorează includerii în rezultat a unor câștiguri sau pierderi potențiale, denumite elemente “virtuale”. Evoluția pieței generează producerea acestor elemente.
Folosirea valorii juste pentru evaluarea activelor bilanțului prezintă un risc de manipulare a rezultatului, datorită faptului că pentru anumite elemente din activul bilanțier neexistând preț de piață, se va recurge la modele interne de evaluare, creând tendința managerilor de a “deplasa” o parte a rezultatului de la un exercițiu la altul (Ionașcu, 2003).
Absența tranzacțiilor în măsura în care unitatea nu se bazeazã întotdeauna pe tranzacții reale;
Costul de determinare al valorii juste; Valoarea justă poate fi greu de stabilit în lipsa unor date observabile pe piață.
Valoarea justă redă o imagine pe termen scurt a situației financiare corespunzătoare unei entității economice; Sunt situații în care valoarea justă se obține în urma actualizării fluxurilor de numerar aferente elementelor evaluate (Magnan et al., 2015). Această metodă reflectă situația financiară pe termen scurt a entității, deoarece circumstanțele avute în vedere la data evaluării se pot modifica, implicit modificându-se și valorile estimate.
O altă critică adusă modelului contabil bazat pe valoarea justă este aceea că nu permite evidențierea valorii activelor intangibile. În această situație se regăsesc unele elemente de activ care nu au fost înregistrate în contabilitate, dar care au o importanță semnificativă în stabilirea valorii globale a afacerii (de exemplu: motivarea personalului, calificarea acestuia, competența managerilor) (Deaconu, 2009, p.108). Suntem de părere că valoarea justă avantajează în mod special investitorii, aceasta datorită faptului că redă în principal informații cu privire la performanțele bursiere ale entitățiilor cotate, ori acestea nu-i privesc direct pe ceilalți utilizatori.
În opinia noastră cele mai importante calități și critici atribuite costului istoric și valorii juste sunt legate de relevanța și fiabilitatea informației financiare. Costul istoric este fiabil, dar nu este relevant, în timp ce valoarea justă este relevantă, dar nu poate fi considerată fiabilă.
2.5. Valoarea justă prin prisma proiectului de convergență IASB-FASB
Accentuarea globalizării împreună cu reglementările contabile adoptate în statele lumii în contextul acestui fenomen economic, continuă să exercite presiuni în direcția adoptării unui cadru comun de contabilitate la nivel mondial – Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS). În prezent, mai mult de 100 de țări folosesc IFRS. În situația în care obiectivele de afaceri includ expansiunea globală, este foarte importantă cunoașterea impactului IFRS asupra raportării financiare în special și afacerii în general. Pentru o mai bună înțelegere a ceea ce înseamnă IFRS pentru o entitate economică, este necesară sublinierea diferențelor semnificative între IFRS și Principiile Contabile General Acceptate din SUA (US GAAP).
Piețele de capital majore rămase fără obligativitatea aplicării IFRS sunt:
SUA, fără planurile curente de schimbare;
Japonia, unde adoptarea voluntară este permisă, dar nicio dată de tranziție obligatorie nu a fost stabilită;
India, unde autoritățile de reglementare au făcut declarații publice cu privire la intenția de a adopta IFRS începând cu 2016-2017;
China, care intenționează să ajungă la o convergență deplină la o dată ulterioară nedefinită.
Proiectul de convergență IASB (International Accounting Standards Board) – FASB (Financial Accounting Standards Board ) are ca obiectiv eliminarea unei varietăți de diferențe care există între IFRS și US GAAP. Proiectul comun al FASB și IASB a rezultat dintr-un acord la care au ajuns cele două board-uri în octombrie 2002 (cunoscut sub denumirea "Acordul Norwalk").
Primii pași în direcția convergenței sistemelor contabile la nivel mondial au fost făcuți după al doilea război mondial (Lam, 2015, p. 7). În ultimii 20 de ani, practica de evaluare a elementelor aferente situațiilor financiare la aproximări ale valorii lor actuale, cunoscută sub numele de contabilitate la valoarea justă, s-a răspândit continuu. Atât principiile contabile general acceptate, sau GAAP, în SUA cât și standardele internaționale de raportare financiară, IFRS, persistă în utilizarea metodelor contabile bazate pe valoarea justă. Entitățile conomice care fac afaceri în țări cu sisteme contabile diferite trebuie să înțeleagă diferența dintre practicile de contabilitate privind valoarea justă în GAAP și aceleași practici din IFRS.
Standardele privind valoarea justă definesc modul de determinare al acesteia în scopuri de raportare financiară. Ele stabilesc un cadru privind valoarea justă aplicabil tuturor măsurărilor valorii juste în conformitate cu US GAAP și IFRS (cu excepția acelor măsurări special scutite). Comparația noastră se va concentra pe diferențele semnificative între US GAAP si IFRS cu privire la măsurarea valorii juste.
Atât GAAP și IFRS împărtășesc unele asemănări în modul în care evaluează la valoarea justă entitățile economice activele, datoriile și capitalurile proprii. Fiecare sistem definește valoarea justă ca prețul primit de vânzător în urma vânzării unui activ sau prețul plătit pentru a elimina o datorie într-o tranzacție tipică. Ambele sisteme folosesc abordarea bazată pe venituri pentru a converti sumele viitoare la valoarea actualizată prezentă și ambele folosesc abordarea bazată pe costuri pentru a evalua valoarea curentă de înlocuire a unui activ. Aceste similitudini fac mai ușoară pentru entități adaptarea de la un set de standarde la altul.
Una dintre cele mai mari diferențe dintre US GAAP și IFRS este că primele se bazează în primul rând pe reguli în timp ce IFRS se bazează pe principii (Hail et al. 2010, p. 7). Diferența este că normele (regulile) sunt mai puțin flexibile în timp ce principiile oferă celor care întocmesc situațiile financiare mai multă libertate în raportarea informațiilor către investitori. Regulile sunt considerate utile pentru reducerea impreciziei, dar pot duce la o complexitate excesivă a raportării.
FASB ASC Subiect 820, „Măsurarea valorii juste”, a fost inițial emis în septembrie 2006 ca Declarația FASB 157 „Măsurarea valorii juste”. Echivalentul IFRS, IFRS 13„Evaluarea la valoarea justă”, a fost emis în mai 2011. În același timp, FASB a emis ASU (Accounting Standards Update – Amendamentul la Standardele de Contabilitate) 2011-04, „Amendamentele pentru a ajunge la măsurarea comună a valorii juste si publicitate în US GAAP și IFRS”. US GAAP a fost modificat prin acest amendament pentru a atinge obiectivele privind o definiție convergentă a valorii juste și a adaptat substanțial ghidurile privind măsurarea valorii juste și informarea publicului.
ASC Subiect 820 și IFRS 13 care definesc valoarea justă stabilesc un cadru comun pentru măsurarea valorii juste și o ierarhie a valorii juste pe baza sursei intrărilor utilizate pentru a estima valoarea justă și necesită prezentări de informații despre valoarea justă. Standardele nu stabilesc noile cerințe privind necesitatea sau permisivitatea valorii juste, dar oferă o singură sursă de îndrumare cu privire la modul în care valoarea justă este măsurată. În general, această orientare se aplică atunci când valoarea justă este impusă sau permisă de alte GAAP aplicabile.
În timp ce ASC Subiect 820 și IFRS 13 „Evaluarea la valoarea justă” sunt convergente substanțial, minimizând astfel diferențele dintre US GAAP și IFRS, unele diferențe apar datorită interacțiunii acestei orientări cu alte standarde (de exemplu, în determinarea unității de contsau privind recunoașterea inițială a instrumentelor financiare).
În tabelul 2.8. prezentăm diferențele semnificative între cele două referențiale contabile cu privire la măsurarea valorii juste:
Tabel 2.8
Diferențele semnificative între US GAAP si IFRS
cu privire la măsurarea valoarii juste
Sursa: McGladrey LLP, (2012.a)
Deși cele două sisteme împărtășesc anumite definiții și procese, diferențele apar în modul în care sunt aplicate aceste reguli la diferite active și pasive. Unele active sunt eligibile pentru a fi contabilizate la valoarea justă conform GAAP, dar nu și conform IFRS, și vice-versa. Fiecare sistem are, de asemenea, cerințe diferite pentru evaluarea valorii juste a investițiilor într-o afacere al cărei scop este de a face investiții în numele clienților pentru creșterea valorii capitalului, veniturile din investiții sau ambele. Responsabilii din companii trebuie să fie conștienți de regulile care se aplică în ceea ce privește activele conform fiecărui set de standarde.
Diferențele între US GAAP si IFRS pot să producă rezultate contradictorii pentru tranzacții similare economic. Spre exemplu, ghidul de aplicare al US GAAP privind recunoașterea veniturilor software solicită utilizarea de dovezi obiective specifice furnizor (DOSF) ale valorii juste în determinarea unei estimări a prețului de vânzare. IFRS nu are o cerință echivalentă.
O diferență majoră în modul în care IFRS și GAAP privesc contabilitatea la valoarea justă constă în nivelul de orientare și specificitate al fiecărui set de standarde privind evaluarea activelor. US GAAP conține orientări specifice privind evaluarea la valoarea justă, inclusiv orientări generale de evaluare și ierarhia valoarii juste. IFRS are o orientare limitată pentru determinarea valorilor juste și nu oferă detalieri pentru metodele de evaluare.
Deși IFRS au aceleași cerințe ca US GAAP în determinarea unității de cont, exemplele care stau la bază pot fi diferite din cauza diferențelor din literatura de specialitate de bază. Următoarele exemple sunt relevante pentru IFRS:
Pentru testarea deprecierii fondului comercial, unitatea de cont (unitate de evaluare) este (grupul) unitatea (sau grupul de unități) generatoare de numerar;
Pentru instrumentele financiare, unitatea de cont (unitate de evaluare), în general, este instrumentul individual, cu excepția cazului în care se aplică excepția de măsurare a portofoliului.
O altă diferență importantă între IFRS și US GAAP este dată de accentul mai mare pe care cadrul IFRS îl pune pe relevanță în timp ce cadrul US GAAP se concentrează mai mult pe fiabilitate (Shamrock, 2012). Un astfel de exemplu este evaluarea de imobilizări corporale. IFRS oferă companiilor opțiunea de reevaluare a activelor lor, informațiile privind valoarea justă actuală a acestora fiind mai relevante pentru procesul de adoptare a deciziilor. Cadrul US GAAP nu permite reevaluarea. Reevaluarea permisă de IFRS reflectă valoarea justă a activului dar aceasta poate varia în funcție pe piață. US GAAP permite companiilor să evalueze activele pe termen lung doar la costul istoric care este mult mai fiabil întrucât nu este supus fluctuațiilor în timp (McGladrey, 2012, b).
Spre deosebire de US GAAP, deși anumite investiții pe termen scurt ar putea îndeplini criteriile pentru a fi clasificate ca echivalente de numerar, măsurarea lor este uneori diferită în cazul IFRS față de referențialul american. Măsurarea investițiilor după recunoașterea inițială ar fi în domeniul de aplicare al IFRS numai dacă acestea sunt evaluate la valoarea justă.
2.6. Studiu privind ierarhia valorii juste în cadrul entităților economice cotate la Bursa de Valori București
2.6.1. Motivația și metodologia cercetării
Valoarea justă reprezintă o estimare, nu o evaluarea directă, precisă, bazată pe documentele justificative clasice.
Prin intermediul lui IFRS 13, IASB stabilește o ierarhie a valorii juste, cu ajutorul căreia datele de intrare sunt clasificate pe trei nivele.
Datele de intrare de nivel 1 cuprind prețurile cotate (neajustate) pe piețe active pentru active și datorii identice, la care entitatea are acces la data de evaluare.
Datele de intrare de nivelul 2 înglobează prețuri cotate pentru active sau datorii similare pe piețe active; prețuri cotate pentru active sau datorii identice pe piețe care nu sunt active; alte date observabile decât prețurile cotate observabile pentru active sau pentru datorie (rate de dobânzi și curbe ale randamentului observabile la intervale cotate regulat, volatilități implicite, marje de credit); date de intrare coroborate în funcție de piață.
Datele de intrare de nivelul 3 includ datele neobservabile pentru un activ, respectiv o datorie.
Cel mai important nivel în ierarhia valorii juste este reprezentat de către prețurile cotate (neajustate) pe piețele active pentru active sau datorii identice (date de intrare de nivelul 1), iar pe ultimul loc situându-se nivelul datelor de intrare neobservabile (date de intrare de nivelul 3).
Studiul de față reprezintă o cercetare cantitativă (empirică). Metodele de cercetare folosite sunt metoda documentării, analiza observării și interpretarea datelor.
Pentru realizarea acestui studiu din cadrul companiilor listate la Bursa de Valori București, secțiunea BVB, am selectat doar societățile listate la categoria I. Motivul acestei alegeri este acela că entitățile listate la categoria I îndeplinesc condiții de performanțe financiare, lichiditate a acțiunilor și dimensiune suplimentare față de restul societăților listate la cota bursei (cele de la categoria a II-a).
2.6.2. Analiza datelor și interpretarea rezultatelor
În urma analizei raportărilor financiare descriem în continuare metodele folosite de către entitățile economice pentru stabilirea valorii juste.
S.C. ANTIBIOTICE S.A.
Imobilizările corporale pe care această entitate economică le deține sunt terenuri și clădiri. În baza IFRS 13 “Evaluarea la valoarea justă”, nivele de ierarhie a valorii juste utilizate de către această societate sunt prezentate în continuare:
Terenuri – valoarea justă a terenurilor este dedusă din utilizarea comparațiilor de piață. Prețul de piață pentru locațiile similare a fost ajustat în funcție de diferențele dintre caracteristicile terenului analizat. Modelul de evaluare este bazat pe prețul pe metru pătrat. Prin urmare, datorită datelor de intrare entitatea utilizează nivelul 2 al ierarhiei.
Construcții – valoarea justă este determinată prin aplicarea metodei veniturilor, pe baza unei valori de închiriere a clădirii. Elementele de calcul sunt exprimate de către un expert evaluator, pe baza datelor comparative din domeniul de activitate specific. În cazul clădirilor entitatea folosește nivelul 3 a ierarhiei (date de calcul neobservabile: rata de actualizare, valoare reziduală).
BANCA COMERCIALA CARPATICA S.A.
Valoarea justă aferentă activelor se stabilește pe baza datelor de evidență ce se regăsesc pe piața principală sau pe piața cea mai avantajoasă.
În cazul imobilizărilor corporale valoarea justă este stabilită pe baza unui raport efectuat de către un expert evaluator autorizat de ANEVAR. Evaluatorul a folosit metoda capitalizării directe și metoda comparațiilor relative, cu respectarea principiilor și tehnicilor de evaluare suprinse în Standardele Internaționale de Evaluare (nivel 2 și 3).
BANCA TRANSILVANIA S.A.
În categoria imobilizărilor corporale această entitate deține doar clădiri. Asemeni băncii prezentată mai sus pentru stabilirea valorii juste evaluatorul a folosit metoda comparației de piață (nivel 3).
BIOFARM S.A.
În vederea stabilirii valorii juste a imobilizărilor corporale deținute entitatea utilizează costul de înlocuire net, încadrându-se potrivit datelor de intare în nivelul 3 al ierarhiei prezentate de IFRS 13.
TRANSELECTRICA
Pentru stabilirea valorii juste a imobilizărilor corporale entitatea economică a apelat la evaluatori. În cazul terenurilor evaluatorii au utilizat metoda comparației directe.
Valoarea justă a clădirilor, echipamentelor și instrumentelor de măsură a fost determinată folosind abordarea prin cost. Atât metoda comparației directe cât și abordarea prin cost sunt metode de evaluare aferente nivelului 3.
CONPET SA Ploiesti
Această entitate economică a făcut precizarea în situațiile financiare că în situația în care nu există o piață activă, valoarea justă a imobilizărilor corporale prezentate în bilanț reprezintă valoarea reevaluată aferentă ultimei reevaluări diminuată cu ajustările cumulate de valoare. În situație existenței unei piețe active valoarea justă este stabilită de către evalutori folosind metoda comparație (nivelul 3). Valoarea justă este folosită drept cost presupus.
ELECTRICA SA
În vederea stabilirii valorii juste a imobilizărilor corporale, entitatea economică epelează la experți evaluator. Aceștia folosesc metoda fluxului de numerar actualizat (metoda DCF, Discount Cash Flows)- nivel 3 al ierarhiei.
ELECTROMAGNETICA SA BUCURESTI
Valoarea justă a imobilizărilor corporale este determinată conform probelor de piață, prin intermediul unei evaluări realizată de către evaluatori autorizați de ANEVAR (nivelul 3).
FONDUL PROPRIETATEA
Se utilizează metoda fluxului de numerar actualizat (metoda DCF, nivel 3).
IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A.
Directorul financiar este responsabil pentru supravegherea evaluărilor semnificative de valorea justă, inclusiv valoarea justă de nivel 3. Tot el revizuiește regulat datele de intrare observabile și ajustările de evaluare semnificative. Dacă sunt utilizate date furnizate de terțe părți directorul financiar analizează dacă aceste date îndeplinesc cerințele impuse de IFRS, inclusive nivelul în ierarhia valorii juste în care aceste valori ar trebui clasificate. În baza datelor de intare utilizate în tehnica de evaluare, valorea justă a clădirilor și terenurilor a fost calsificată la nivelul 3 al ierarhiei, evaluarea fiind efectuată în baza datelor direct observabile pe piața activă a terenurilor și imobilizărilor rezidențiale noi, ajustate semnificativ. Valorile juste sunt determinate prin aplicarea metodei comparației de piață.
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A.
Valoarea justă a imobilizărilor corporale se determină pe baza evaluărilor făcute de către evaluator independenți externi prin folosirea metodelor valorilor de piață și a costului de înlocuire net, mai puțin amortizarea cumulată și pierderile cumulate din depreciere, dacă este cazul (nivel 3).
S.S.I.F. BROKER S.A.
În cadrul acestei entități sunt reevaluate doar clădirile. Reevaluarea a vizat ajustarea valorilor nete contabile a elementelor incluse în această categorie la valoarea lor justă, luând în considerare starea lor fizică și valoarea de piață (nivel 3).
SIF BANAT CRISANA S.A.
Valoarea justă se stabilește pe baza unui raport de evaluare efectuat de către un evaluator acreditat de ANEVAR. Se utilizează metoda valorilor de piață (nivel 3).
SIF MOLDOVA S.A.
Evaluatorii acreditați de către ANEVAR sunt cei care stabilesc valoarea justă a terenurilor și construcțiilor. Valoarea cuprinsă în situațiile financiare trebuie să reflecte valoarea de piață a acestora (nivel 3).
SIF OLTENIA S.A.
Această entitate economică reevaluaeză toate imobilizările corporale. Valoarea justă a acestora este determinată de către evaluatori folosind valorile de piață (nivel 3).
SIF TRANSILVANIA S.A.
Valorile juste ale imobilizărilor corporale sunt determinate de către evaluator autorizați de ANEVAR. Valorile juste stabilite sunt actualizate în mod regulat astfel încât valoare contabilă să nu fie diferită substanțial de cea care ar fi determinat folosirea la data bilanțului a valorii juste. Dacă nu există informații din piață referitoare la valoarea justă, aceasta este estimată pe baza fluxurilor nete de numerar sau a costului de înlocuire net (nivel 3).
Sintetizăm informațiile prezentate mai sus în tabelul 2.9:
Tabel 2.9
Nivele de ierarhie a valorii juste utilizate de către companiile
listate la Bursa de Valori București, secțiunea BVB, categoria I
Sursa: proiecția autorului
Putem observa că companiile cotate, secțiunea BVB, categoria I, folosesc pentru determinarea valorii juste date de intrare corespunzătoare nivelului 3 al ierarhiei. Nivelul 3 include date care nu sunt obiective și observabile. Două entități economice utilizează și date de intrare de nivel 2. IFRS 13 face precizarea că “o ajustare a unei intrări de nivel 2 cu un rol semnificativ în întreaga evaluare poate avea drept rezultat o evaluare la valoarea justă clasificată la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, în cazul în care ajustarea se bazează pe intrări neobsrvabile semnificative” (IFRS 13, par. 84).
De asemenea, un alt aspect constatat în cadrul analizei întreprinse a fost faptul că în vederea stabilirii valorii juste, unele entități economice aplică indicele inflației la ultima valoare justă stabilită de către experți.
2.6.3. Concluziile studiului
Valoarea justă este mai relevantă decât costul istoric, deoarece acesta oferă
o „actualizare” a informațiilor în conformitate cu piața, sporind astfel transparența.
Pe de altă parte, valoarea justă poate fi estimată pe baza unor modele nesigure ce pot face obiectul unor manipulări manageriale, având în vedere aprecierile subiective implicate în estimarea ei; prețurile pot fi distorsionate de ineficiențele pieței, iraționalitatea investitorului sau probleme de lichiditate. De asemenea, valoarea justă creează volatilitate excesivă în situațiile financiare.
Rezumând avantajele și dezavantajele acesteia, suntem de părere că evaluarea la valoarea justă continuă să fie cea mai bună metodă disponibilă pentru raportarea financiară. În vremurile bune ajută entitățile economice să arate impactul imediat al creșterii veniturilor și crearea de valoare. În vremurile grele, este cel mai bun mijloc de a oferii investitorilor informațiile necesare.
2.7. Costul istoric versus valoarea justă
Teoria și practica de contabilitate a dezvoltat o gamă destul de largă de posibile abordări privind evaluarea în contabilitate. Din motive de fiabilitate, claritate, și comparabilitate a datelor contabile la nivel internațional se încearcă o armonizare privind evaluarea în contabilitate (Strouhal et al., 2013, p. 215).
Problema costul istoric versus valoarea justă a fost și continuă să fie una dintre problemele cele mai provocatoare în literatura de specialitate.
Valoarea justă este revendicată și acceptată în mare măsură pentru că este metoda cea mai eficientă și practică de contabilizare a instrumentele financiare până în prezent. Un studiu foarte timpuriu (Jones, 1988, citat de Enahoro&Jayeoba, 2013, p. 2-3) cu privire la problemele legate de costul istoric versus valoarea justă în contabilitate pentru instrumentele financiare a ajuns la câteva concluzii constructive. Aceștia au precizat că problemele de evaluare ale costului istoric au apărut ca urmare a puternicei diversificării a instrumentelor financiare. Costul istoric s-a aflat în imposibilitatea de a mai putea reflecta realitatea privind instrumentele derivate.
Prin intermediul poziției financiare contabilitatea la valoarea justă evidențiază o valoare contabilă corectă pentru a evalua o companie, ceea ce nu se poate afirma și în cazul unei contabilități la costuri istorice.
Nu este necesară stabilirea bilanțului contabil la valoarea justă pentru a satisface obiectivul evaluării. Evaluările pot fi făcute din contul de profit sau pierdere folosind costul istoric.
Presupunând că cineva cunoaște venitul capitalului necesar, în principiu, nu există un motiv anume ca să spunem despre contabilitatea la valoarea justă că este mai bună decât contabilitatea tranzacțiilor istorice. Soluționarea depinde de cât de mult măsurarea se depărtează de ideal. Costul istoric vine cu probleme de măsurare considerabile. Oare măsurarea valorii juste aduce o soluție?
Poate mai mult decât orice altceva, neînțelegerea contabilității costurilor istorice creează confuzie în discuția despre valoarea justă versus costul istoric. Costurile istorice sunt considerate "costuri vechi", costuri care nu indică valorile curente și contabilitatea la valoarea justă este adesea propusă ca un remediu. Contabilitatea costurilor istorice este considerată a fi " cu vedere în urmă".
Barlev și Haddad (2007) susțin că contabilitatea bazată pe valoarea justă (spre deosebire de contabilitatea la costul istoric), poate contribui la armonizarea și comparabilitatea contabilității internaționale iar datorită coordonării măsurătorilor, valorile juste sunt "acceptabile la nivel mondial". Tot cei doi specialiști sunt de părere că schimbările puterii de cumpărare nu provoacă denaturări grave de-a lungul timpului asupra valorii juste și că valorile sunt independente de locație atunci când se bazează pe prețurile pieței internaționale, iar subiectivitatea este diminuată deoarece prețurile actuale nu sunt specifice entității economice. Utilizarea pe scară largă a valorii juste conduce la globalizarea și armonizarea piețelor de capital, care la rândul lor facilitează contabilitatea bazată pe valoarea justă. O mică problemă o constituie absența piețelor active; potențialele chestiunide fiabilitate sunt considerate a fi depășite de probleme mai grave cauzate de caracterul local al contabilității costului istoric – atât în timp cât și din punct de vedere geografic. Considerațiile teoretice ale lui Hitz (2007) conduc la o concluzie cu totul diferită: conceptul de venit bazat pe valoarea justă nu există cu adevărat iar pentru subiectele nefinanciare din piețele mici, acesta este chiar supărător.
Adepții contabilității la valoarea justă pretind că această valoare atribuită activelor, datoriilor și capitalurilor proprii reflectă condițiile actuale ale pieței și, prin urmare, furnizează informații în timp util, crescând astfel transparența (Laux & Leuz, 2009; Rodriquez et al., 2011; Meunier 2012). Pe de altă parte, adversarii (Magnan et al., 2009;Christensen & Nikolaev, 2013; Linsmeier, 2013) susțin că valoarea justă nu este relevantă, ba mai mult, este potențial înșelătoare pentru activele deținute pe o perioadă lungă de timp. De asemenea, sunt de părere că prețurile ar putea fi distorsionate de ineficiențele pieței, de probleme de lichiditate, și că valorile juste, bazate pe modele nu sunt fiabile. Drept urmare, în literatura de specialitate se prezintă unele îngrijorări cu privire la fiabilitatea estimării valorii juste și pentru acest motiv o revenire la contabilitatea costului istoric de multe ori este adusă în discuție.
Palea (2014) este de părere că costul istoric și valoarea justă nu ar trebui să fie considerate ca fiind competitori, deoarece acestea servesc unor scopuri diferite. Costul istoric oferă investitorilor informații privind costul unei investiții, în timp ce valoarea justă oferă o estimare aceea ce se așteaptă de către entitate pentru a obține în schimb de la acest cost. Cunoașterea valorii juste este importantă, deși nu estede ajuns. Utilizatorii trebuie să cunoască și costul investiției. De fapt, știind cât de multe resurse au fost sacrificate pentru a obține valoarea justă, acestea ar putea evalua în mod eficient administrarea lor, care este, de asemenea, un obiectiv al raportării financiare.
Autoarea conchide că ar trebui să fie furnizate utilizatorilor atât costul istoric cât și valoarea justă, așa cum numai împreună pot oferi informații complete și utile pentru investitori. În consecință, adoptarea unui sistem dual de măsurare și raportare ar trebui să fie luat în considerare și discutat la nivel de elaborare a standardelor.
Bazându-ne pe studiile din literatura de specialitate sintetizăm dezbaterea cost istoric versus valoare justă prin intermediul tabelului 2.10:
Tabel 2.10
Comparație între contabilitatea la valoarea justă și contabilitatea la costul istoric
Sursa: proiecția autorului
Dacă autoritatea de reglementare contabilă este o instituție de stat și atunci când există în țara respectivă o conectare între contabilitate și fiscalitate, criteriile de selectare a metodei de evaluare pot fi puternic influențate de interesele fiscale ale statului (contabilitate este subordonată fiscalității) și de alte nevoi ale administrațieide stat.
Potrivit lui Strouhal (2015, p.560), în momentul în care se alege o bază de evaluare din “ansamblul” oferit de organismele de reglementare contabilă, acestea tebuie să aibă în vedere următoarele criterii:
Decizia utilizatorilor;
Caracteristicile calitative ale informației financiare contabile (caracteristici calitative fundamentale- relevanța și reprezentarea exactă; caracteristici calitative amplificatoare);
Conceptele de active, datorii și capitaluri proprii (fluxul de numerar atribuit acestor elemente);
Raportul cost/beneficiu.
Selecția finală a criteriilor depinde întotdeauna de decizia organismelor de elaborare a standardelor, care pot și, de fapt, trebuie să acorde prioritate intereselor anumitor grupuri de utilizatori ai informațiilor contabile.
Contabilitatea la valoarea justă deși se apropie de perspectiva valorii curente, aceste valori juste pot fi neînțelese de unii investitori potențiali sau existenți ai entității economice. Chiar dacă costul istoric datorită fiabilității sale și a ușurinței în aplicare este folosit mai des, evaluarea la valoarea justă reprezintă un pas important, mai ales în raport cu investitorii, pentru fundamentarea deciziilor economice (Brînză și Bădoi, 2013, p. 63).
2.8. Modelul contabil mixt între argumente pro și contra
În prezent, modelul de raportare financiară reprezintă încă un amestec de costuri istorice șivalori juste. Cu toate acestea, ambele organisme de normalizare contabilă (IASB și FASB) au făcut cunoscut punctul lor de vedere potrivit căruia raportarea la valoarea justă va rămâne, și va deveni probabil în viitor prima bază de raportare în contabilitatea financiară (Jordanet al. 2013). Motivul care a stat la baza acestui punct de vedere, este acela potrivit căruia valoarea justă ar trebui să facă raportarea financiară mai relevantă pentru deciziile investitorilor. Costul istoric a fost aspru criticat în literatura de specialitate, pe motivul că nu redă realitatea economică și nu furnizează informații relevante (Godfrey et al.2010, citat de Palea, 2014, p. 110). Prin urmare, FASB și IASB au făcut încet, dar constant trecerea de la costul istoric la raportarea valorii juste.
Încă din anul 2010 în literatura de specialitate au apărut păreri conform cărora modelul de evaluare mixt, care combină valoarea justă și costul istoric, nu este cel mai preferat și de încredere model de evaluare (Dean, 2010, p.85). Găsireaunei soluții adecvatese dovedeștea fi însă dificilă.
Macve (2010, citat de Strouhal 2015, p.560) consideră că este imposibil de dovedit că orice bază de evaluare individuală este superioară alteia pentru utilizatorii externi conform principiului Pareto – în mod ideal, probabil ei au nevoie de o serie de evaluări alternative pentru a analiza în detaliu informațiile pe care le primesc din diverse surse.
Cu toate acestea, dezavantajele utilizării abordărilor de evaluare mixtă sunt evidente -determină agregarea datelor evaluate cu ajutorul unor baze de evaluare diferite, puterea explicativă a unei astfel de agregări este slabă, plus utilizarea unor metode de evaluare diferite implică diverse riscuri. Raportarea separată a elementelor care implică diverse riscuri de estimare permite utilizatorilor de informații financiare o analiză de evaluare independentă.
Metodele de evaluare sunt în practică diferențiate în funcție de momentul în care se efectuează evaluarea (de exemplu, recunoașterea inițială a unui element sau evaluarea ulterioară) și în funcție de natura subiectului evaluării (de exemplu, activele pe termen lung și stocurile sau valorile mobiliare deținute pentru tranzacționare sunt evaluate diferit). Prin acceptarea acestei abordări, problema evaluării a fost limitată la căutarea unei baze de evaluare corespunzătoare pentru evaluarea elementelor specifice într-o anumită situație. Doar o metodă de evaluare ar fi asociată cu un element specific, un element diferit ar putea fi măsurat folosind diferite metode, în cazul în care aceste metode au reprezentat cel mai bine proprietățile economice ale elementului specific (Whittington, citat de Strouhal 2015, p.561).
Spre exemplu, în cazul instrumentelor financiare, modelul teoretic al lui Plantin, Sapra și Shin (2008) sugerează următoarele reguli suficient de clare :
(a) Pentru activele pe termen scurt (spre exemplu, acțiuni deținute în scopul obținerii unui profit), prețul pieței determină ineficiențe mai mici decât costul istoric. Contrariul este adevărat pentru activele pe termen lung;
(b) Pentru activele suficient de lichide, prețul pieței determină ineficiențe mai mici decât costul istoric. Contrariul este adevărat pentru activele mai puțin lichide;
(c) Pentru activele subordonate, prețul pieței determină ineficiențe mai mici decât costul istoric. Contrariul este adevărat pentru activele nesubordonate.
Din acest motiv, băncile și companiile de asigurări s-au opus să evalueze instrumentele financiare la valoarea de piață. Într-adevar, o parte importantă a bilanțurilor lor este constituită din active (în bănci) sau din datorii (în companiile de asigurări) pe termen lung, nesubordonate și puțin lichide. Din contră, valoarea de piață este preferată de cei care investesc în acțiuni deoarece acestea sunt subordonate și lichide.
Totuși, conform acestor modele nu este clar dacă miza esențială este metoda de înregistrare contabilă – în special valoarea justă, care poate introduce mai multă volatilitate în conturi –sau cerințele de capital stabilite de autoritatea de reglementare. Poate este mai indicat să instaurăm norme prudențiale bazate pe valoarea justă, dar care să permită raporturilor să fluctueze în mod contra-ciclic, mai degrabă decât să adoptăm evaluarea la costul istoric.
Așa cum sugerează Laux și Leuz (2009, pp. 13-16), în mod ideal, ar trebui ca regulile de evaluare să fie flexibile.
Dar directorii entităților economice au mai multe informații decât autoritățile de reglementare, iar acest lucru permite primilor să contracareze standardele, dacă acestea sunt prea indulgente.
Cei care fixează normele știu că există un compromis de atins între pertinență și fiabilitate: valoarea justă care provine de la un model poate fi mai pertinentă, dar prețul pieței și costul istoric sunt mai ușor de verificat și mai puțin de manipulat.
Sistemul contabil care se profilează va fi, ca în prezent, o combinație de costuri istorice și de valoare justă. Dar, în contabilitate ca și în alte domenii, dificultatea se află la nivelul detaliilor: punerea la punct a unor principii contabile accesibile.
Considerăm că în România și în viitorul apropiat, vom folosi un sistem mixt de evaluare, caracterizat prin coabitarea costului istoric cu valoarea justă. Valoarea justă va fi folosită, cu preponderență la întocmireasituațiilor financiare, deoarece acestea servesc aproape exclusive acționarilor și managerilor.
Implementarea unui sistem contabil bazat doar pe valoarea justă întâmpină multe impedimente așa cum rezultă din această sinteză (Deaconu, 2009):
O reflecție teoretică privind metodele alternative de evaluare în contabilitate și conceptual de valoare justă care este insuficient dezvoltată;
Existența încă în România a unor reglementări care privilegiază aspecte juridice și fiscale în detrimentul celor economice. Astfel, costul istoric este și va fi cerut în continuare pentru stabilirea bazei impozabile prin reglemntări fiscale, iar întocmirea a două serii de situații financiare, atât în cost istoric cât și în valoare justă, nu este totdeauna justificabilă în privința raportului cost-beneficii;
Mentalitatea contabilului care refuză preluarea noului concept, nu acceptă ușor schimbarea unui sistem de evaluare cunoscut, cu care lucrează ușor;
Condițiile conomice imperfecte pentru obținerea unor informații de piață;
Capacitatea redusă a contabilității și a profesioniștilor contabili de a aplica evaluarea la valoarea justă. Astfel, racordarea la valori de piață a tuturor sau a unei părți din elementele situațiilor financiare, este o operația anuală sau o suscesiune de operații periodice care reclamă cunoștințe de specialitate (de evaluare a activelor sau a afacerii) fie la nivelul entității economice, printr-o persoană sau un compartiment specializat, fie a consultanților săi, timp și bani.
Din punctul nostru de vedere, actualul model mixt necesită o revizuire profundă care trebuie să fie realizată din perspectiva a două obiective: creșterea obiectivității și reducerea complexității sale. În mod logic însă, atingerea acestor obiective va avea, cel puțin pentru anumite grupuri de utilizatori, un cost destul de ridicat și ne referim aici la încorporarea în cadrul raportării financiare a informațiilor privind volatilitatea piețelor financiare (de altfel, specifică acestora). Aceasta face ca impunerea modelului generalizat în valori juste ca nouă paradigmă dominantă în raportarea financiară, să fie o chestiune de opțiune: a alege între a evita reflectarea volatilității, diminuând astfel obiectivitatea informării financiare sau a permite raportării financiare să reflecte volatilitatea pieței evitând astfel subiectivismul în raportarea financiară.
2.9. Modele econometrice de stabilire a valorii de piață a acțiunilor tranzacționate la Bursa de Valori București
2.9.1. Motivația și metodologia cercetării
Criza financiară globală care a afectat economia mondială de la sfârșitul anului 2007 a provocat o volatilitate extremă și turbulențe puternice pe piața de capital. Potrivit lui Rudd (2009), la nivel global, piețele de capital au pierdut aproximativ 32 trilioane dolari în raport cu momentul lor de vârf. Înainte de criza financiară globală, tendința de investiții a fost concentrată spre piața de capital unde investitorii au privit în mod constant creșterea și scăderea valorii acțiunilor deoarece era o sursă de venituri importante pentru investitori. Investițiile în acțiuni au fost de asemenea o sursă de finanțare pentru îndeplinirea obiectivelor firmei, cum ar fi extinderea și diversificarea. Faptul că investitorii nu doresc să își asume riscuri este un fenomen general acceptat, iar volatilitatea investițiilor lor le provoacă o mare îngrijorare deoarece este o măsură a intensității riscului pe care și-l asumă. Cu toate acestea, din punctul de vedere al unui investitor, este recomandabil să aibă cunoștințe și conștientizare cu privire la factorii determinanți ai prețului acțiunilor pentru a lua o decizie optimă de investiții. Specialiștii au atribuit mai mulți factori interni și externi ca factori care afectează prețul actiunilor. Factorii specifici sau interni ai companiei sunt performanța companiei, o schimbare în structura consiliului de administrație, poziția activelor, dividendele și câștigurile. Factorii externi includ reglementările guvernamentale, ciclul de afaceri, atitudinea investitorilor, condițiile de piață, calamități naturale și situații de criză, etc (Sharif et al., 2015, p. 207). Investitorii au fost de asemenea sfătuiți să fie conștienți de "Strategia valorii de investiție "(“Value Investing Strategy”, engl.) o tehnică propusă inițial de Graham et Dodd (1934) ( citat de Sharif et al., 2015, p. 208).
În aceeași notă, Das et Pattanayak (2009) au analizat 30 de acțiuni reprezentând indicele de sensibilitate la Bursa de Valori din Bombay, în scopul de a studia factorii care afectează dinamica prețului acțiunilor. Analiza a arătat că veniturile mai mari, randamentul investițiilor, posibilitatea de creștere și de evaluare favorabilă au un impact pozitiv asupra prețului de piață al acțiunilor în timp ce un risc mai mare și volatilitatea au un impact opus. Bazându-se pe aceleași principii, Nirmala, Sanju & Ramachandran (2011) au folosit datele tip panel și au examinat trei sectoare și anume auto, sănătate și întreprinderi din sectorul public în perioada 2000-2009, în scopul de a deduce principalii factori care afectează prețurile acțiunilor din India. Studiul a utilizat metoda celor mai mici pătrate ordinare (ordinary least squares method, engl.) complet modificată iar rezultatele au arătat că dividendele, coeficientul de capitalizare bursieră și de îndatorare sunt factori determinanți majori ai prețurilor acțiunilor pentru toate sectoarele în cauză.
Continuând lanțul de cercetare, Khan et al. (2011) au analizat impactul politicii de dividend asupra prețurilor acțiunilor în Malaezia, după verificarea factorilor cum ar fi câștigurile pe acțiune, profit după impozitare și randamentul capitalului propriu. În cadrul cercetării s-au aplicat modele cu efect aleator și fix pe date de tip panel pentru 55 de companii listate la Indicele KSE-100 pentru perioada 2001-2010. Rezultatele au arătat că randamentul dividendelor, câștigurile pe acțiune, randamentul capitalului propriu și profitul după impozitare sunt legate pozitiv de prețurile acțiunilor, în timp ce rata de retenție (retention ratio, engl.) are legătură negativă cu prețurile acțiunilor și explică în mod semnificativ variațiile prețurilor pe piața de capital.
Un studiu mai intens al impactului asupra dividendelor (aproximat prin randamentul dividendelor și plata dividendelor), împreună cu alte variabile de control ale prețurilor acțiunilor au fost studiate de către Okafor & Mgbame (2011) pe piața nigeriană. Analiza multivariată a regresiei a fost aplicată pe 10 firme pentru o perioadă de opt ani, între 1998 și 2005. Rezultatele au relevat un impact negativ al randamentului dividendelor asupra modificărilor prețului acțiunilor în timp ce plata dividendelor a arătat rezultate contradictorii ale relațiilor pozitive și negative în timpul diferiților ani studiați. Studii similare efectuate de Black et Scholes (1974), Capstaff, Klaeboe & Marshall (2004) și Pani (2008) au constatat de asemenea o relație pozitivă între politica de dividende și stocuri. Cu toate acestea Baskin (1989) postulează o relație negativă între randamentul dividendului și plata dividendelor la modificarea prețului acțiunilor. Acest lucru este atribuit în principal ipotezei irelevante a dividendelor și noțiunii vehiculate de investitori că plata dividendelor este rezultatul performanței anterioare a firmei mai degrabă, decât o reflectare a performanței viitoare. Puncte de vedere similare legate de conceptul de irelevanță al dividendului au fost exprimate de Uddin (2003), Denis & Osobov (2008) precum și de Chen & Dhiensiri, (2009), în studiile lor din Bangladesh, Noua Zeelandă și respectiv piața nigeriană.
Un alt studiul care analizeză influența anumitor factori asupra valorii de tranzacționare a acțiunilor a fost publicat în anul 2015 în International Journal of Economics and Finance. Autorii (Sharif et al., 2015) au analizat relația de cauzalitate dintre prețul de piață al acțiunilor (MPS, shares of the market price, engl.) și următorii factori: rentabilitatea capitalului propriu, valoarea contabilă a acțiunii, profitul pe acțiune, dividendul pe acțiune, randamentul dividendului, mărimea entității economice.Aceștiaau evidențiat existența unei legături pozitive între prețul de piață al acțiunilor și factorii supuși analizei exceptând randamentul dividendului. Acesta prezintă o influență negativă asupra MPS.
Piața de capital din România este formată din două burse de valori separate, una în București, și cealaltă în Sibiu, având active suport diferite.
Criza financiară din anul 2007 a „zguduit” puternic Bursa de Valori din București, afirmație argumentată prin intermediul figurii 2.6, privind evoluția indicilor bursieri BET și BET FI în perioada 2007-2014.
Figura 2.6 Evoluția indicilor bursieri BET și BET FI
Sursa: proiecția autorului
Scopul cercetării noastre este identificarea unor modele econometrice de determinarea a valorii de piață a unei acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București, secțiunea BVB. De asemenea, dorim să evidențiem legăturile de cauzalitate dintre valoarea de piață a unei acțiuni și o serie de opt factori, denumiți în continuare variabile independente sau exogene.Studiul întreprins cuprinde un număr de 77 de entități economice care tranzacționează la Bursa de Valori București. Datele au fost culese în perioada 10-20 iunie 2015, și au la bază raportările financiare ale entităților economice aferente primului trimestru al exercițiului financiar 2015. Numărul total de observații supuse analizei fiind de 693 (Anexa 1).
Variabilele analizate sunt următoarele: variabila dependentă sau endogenă – valoarea de piață (VP), iar variabilele independente – valoarea nominală (VN), valoarea contabilă (VC), indicele PER (PER), profitul pe acțiune (EPS), gradul de îndatorare al firmei (GI), dividendul pe acțiune (DivY), rentabilitatea activelor (ROA) și rentabilitatea capitalului propriu (ROE).
Valorile tuturor indicatorilor supuși cercetării sunt calculate la data de 31.03.2015, pe baza rapoartelor entităților economice aferente primului trimestru al anului 2015.
Cu ajutorul programului Eviews am identificat modele econometrice de regresie unifactorială și multifactorială dintre variabilele supuse cercetării.
2.9.2. Rezultatele cercetării
Modele econometrice de regresie unifactorială
Modelul de bază este forma generală a unei ecuații de regresie liniară unifactorială:
Y(x) = a + b*x, unde:
Y = variabila dependentă;
a = termenul liber al ecuației;
b = coeficientul variabilei independentă (panta dreptei);
x = variabila independentă.
Pentru a identifica ecuațiile de regresie unifactorială am analizat mai întâi norul de puncte pentru a determina existența legăturii dintre variabila dependentă și fiecare variabilă independentă în parte, sensul legăturii, forma și intensitatea acesteia. Graficele eferente sunt prezentate în cadrul Anexei 2. Prin intermediul tabelului 2.11 am prezentat rezultatele analizei ecuațiilor de regresie unifactorială.
Tabel 2.11
Forma și intensitatea legăturii dintre variabile
Sursa: proiecția autorului
Pornind de la ecuațiile de regresie unifactorială prezentate în tabelul de mai sus putem conchide următoarele:
Creșterea valorii nominale a unei acțiuni cotate la BVB cu 1 Ron determină creșterea valorii de piață cu 1,5436 Ron pe entitate economică;
Dacă valoarea contabilă a unei acțiuni crește cu 1 Ron, valoarea de piață va înregistra o majorare de 0,6956 Ron pe unitate;
Majorarea indicatorului PER cu 1 Ron generează o scădere a valorii de piață cu 0,001 Ron pe entitate economică;
Dacă valoarea indicatorului EPS crește cu 1 Ron, valoarea de piață a unei acțiuni de majorează cu 9,5782 Ron pe unitate.;
Gradul de îndatorare al firmei influențează în mod negativ valoarea de piață a unei acțiuni. Astfel, o creștere cu 1% a gradului de îndatorare conduce la scăderea valorii de piață cu 0,001 Ron pe entitate economică;
Majorarea dividendului pe acțiune cu 1 Ron determină creșterea valorii de piață a unei acțiuni cu 0,139 Ron pe unitate;
Rentabilitatea activelor (ROA) influențează pozitiv valoarea de piață a unei acțiuni. Astfel, dacă valoarea indicatorului ROA crește cu 1%, valoarea de piață a unei acțiuni de majorează cu 0,01 Ron pe entitate economică;
Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) are o influență negativă asupra valorii de piață a unei acțiuni. Prin urmare, dacă indicatorul ROE înregistrează o creștere de 1%, valoarea de piață a unei acțiuni se va diminua cu 0,0049 Ron pe unitate.
Prin compararea valorilor coeficientului de determinare (R-squared) putem identifica variabila independentă care exercită cea mai mare influență asupra valorii de piață. Valorile aferente acestui coeficient sunt prezentate în tabelul 2.12:
Tabel 2.12.
Influența factorilor asupra valorii de piață
Sursa: proiecția autorului
Modele econometrice de regresie multifactorială
Forma general a ecuației de regresie multifactorială liniară este următoarea:
, i=1,n
unde:
variabila dependentă;
= termenul liber al ecuației;
= coeficientul variabile independentă „i”;
= variabila independentă “i”.
Scopul cercetării noastre a constat și în identificarea unor modele econometrice de regresie multifactorială prin intermediul cărora să se stabilească valoarea de tranzacționare a unei acțiuni la BVB. Pornind de la ecuațiile de regresie unifactorială relatate mai sus prezentăm și analizăm o parte dintre modele econometrice identificate.
Dacă luăm în considerare din categoria variabilelor independente valoarea nominală și valoarea contabilă putem identifica două modele econometrice pentru determinarea valorii de piață a unei acțiuni (a se vedea figurile 1 și 2 din Anexa 3).
VP= 0.9858 + 0.0469*VN + 0.6851*VC (1)
Log (VP)= -1.6338 + 0.2203*VN + 0.023*VC (2)
Pentru a stabili care dintre cele două modele econometrice, este mai potrivit pentru determinarea valorii de piață a unei acțiuni folosim două criterii statistice: criteriul Akaike și criteriul Schwartz. În cadrul cercetării noastre valorile corespunzătoare celor două criterii sunt prezentate în tabelul 2.13:
Tabel 2.13
Compararea a două modele econometrice
Sursa: proiecția autorului
Interpretarea parametrilor calculați pentru modelul ales este următoarea:
Dacă valoarea nominală crește cu 1 Ron, log(VN) va înregistra o majorare de 0,2203 Ron pe entitate economică;
Dacă valoarea contabilă înregistrează o creștere de 1 Ron, log(VN) se va majora cu 0,023 Ron pe unitate.
Influența valorii nominale devansează influența valorii contabile de 9,58 ori. Intensitatea legăturii dintre variabilele acestui model se măsoară prin raportul de corelație multiplă (Ry/x1,x2= 0.77). Apreciem că legătura este de formă liniară și foarte intensă.
Valoarea nominală și valoarea contabilă influențează și determină variația valorii de piață a unei acțiuni cotate la BVB, în proporție de 59% (valoarea coeficientului de determinare = 0.59), diferența de 41% reprezintă influența altor factori.
Verificarea veridicității modelului de regresie multifactorială și a raportului de corelație multiplă pe baza criteriului “ Fisher “ conduce la următoarea concluzie:
Fcalc= 54.186 >=3.15, deci modelul de regresie multifactorială și raportul de corelație multiplă sunt veridice, caracterizând o legătură reală, cu un prag de semnificație de 0,05.
Un alt model econometric folosit pentru determinarea valorii de piață a unei acțiuni prezintă în componența sa următoarele variabile independente: valoarea nominală, valoarea contabilă și indicatorul EPS. Ecuația aferentă modelului este următoarea (figura 2.7):
VP= 1.2241 + 0.0439*VN + 0.3549*VC + 6.2045*EPS
Figura 2.7. Determinarea estimatorilor de regresie model B
Sursa: soft Eviews
Dintre cele trei variabile independente influența cea mai mare asupra valorii de piață a unei acțiuni o înregistrează indicatorul EPS (profitul pe acțiune). Prin urmare, creșterea valorii indicatorului EPS cu 1 Ron, generează creșterea valorii de piață a unei acțiuni cu 6,2045 Ron pe entitate economică. Valoarea coeficientului de determinare prezentată în figura 2 sub denumirea de R-squared (= 0.8377) este ridicată, sugerând că aproximativ 83.77% din variația valorii de piață este explicată de către valoarea nominală, valoarea contabilă și indicatorul EPS. Diferența de 16,23% reprezintă influența altor factori.
Legătura între variabile este liniară și de intensitate mare, lucru susținut de valoarea raportului de corelație multiplă (Ry/x1,x2,x3= 0.92). Valoarea medie a valorii de piață a unei acțiuni este de 4,7828 Ron/ entitate economică.
Deoarece Fcalc= 125.56 >=2.76, modelul de regresie multifactorială și raportul de corelație multiplă sunt veridice, caracterizând o legătură reală, cu un prag de semnificație de 0,05.
Al treilea model econometric pe care îl prezentăm în cadrul cercetării noastre este următorul (figura 2.8):
VP= 0.9712 + 6.1787*EPS + 0.369*VC + 0.4076*ROA – 0.19*ROE
Figura 2.8 Determinarea estimatorilor de regresie model C
Sursa: soft Eviews
Dintre cele patru variabile exogene influența cea mai mare asupra valorii de piață o exercită asemeni modelului econometric anterior, indicatorul EPS. Rentabilitatea activelor se găsește pe poziția a doua ca factor de influență asupra variabilei endogene. Locul trei este ocupat de valoarea contabilă, urmând ca pe ultima poziție să se găsească rentabilitatea capitalului propriu, care exercită o influență negativă asupra valorii de piață.
Pe ansamblu, un procent de 84,83% din variația valorii de piață este explicată de cele patru variabile independente. Valoarea raportului de corelație multiplă (Ry/x1,x2,x3,x4=0.921) indică o legătură liniară și de intensitate mare între variabile.
În urma aplicării testul Fisher se constată că Fcalc=100.66 >=2.53. Prin urmare, modelul de regresie multifactorială și raportul de corelație multiplă sunt veridice, caracterizând o legătură reală, cu un prag de semnificație de 0,05.
2.9.3. Concluziile studiului
În urma cercetării întreprinse factorul care exercită cea mai mare influență asupra valorii de piață a acțiunilor cotate la BVB, secțiunea BVB este indicatorul EPS. Valoarea nominală, valoarea contabilă, dividendul pe acțiune și rentabilitatea activelor influențează pozitiv valoarea de piață a acțiunilor. În schimb, rentabilitatea capitalului propriu, indicatorul PER și gradul de îndatorare exercită o influență negativă asupra valorii de piață a acțiunilor. Studiul oferă recomandări către societățile tranzacționate la BVB pentru a-și concentra atenția în luarea de măsuri în vederea îmbunătățirii cifrelor referitoare la variabilele care afectează prețul de piață al acțiunilor. Cercetarea întreprinsă a luat în considerare numai factorii specifici firmei și a exclus factorii macroeconomici, cum ar fi PIB, inflația, ratele dobânzilor etc. Nu putem ignora impactul acestor factori asupra valorii de piață a acțiunilor. Prin urmare, se deschide o nouă pistă de cercetare privind factorii macroeconomici care influențează valoarea de piață a acțiunilor.
CAPITOLUL III
COSTUL ISTORIC ȘI VALOAREA JUSTĂ ÎN CONTEXTUL
CRIZEI FINANCIARE
1. Cum s-a dezlănțuit criza financiară?
La mijlocul anului 2007, în SUA, s-a prăbușit un joc piramidal cu credite imobiliare, atunci când prețurile imobilelor nu au mai crescut. Pe o piață imobiliară supraîncălzită caracterizată prin așteptări irealist de optimiste, în baza unor ordine prezidențiale emise în ultimii douăzeci de ani de către trei președinți ai SUA, băncile specializate în „real-estate” au fost obligate în condiții coercitive să ofere credite unor debitori cu solvabilitate scăzută, care în cea mai mare parte nu au fost rambursate, sau chiar nu au fost deloc folosite conform scopului inițial. Odată obținute, aceste credite au fost, într-o proporție foarte mare, scontate imediat de către beneficiari în vederea obținerii de cash, iar sumele echivalente valorilor de creditare acordate au căpătat statulul de „marfă” supusă rulajului comercial prin intermediul unor lanțuri de transfer-vânzare controlate la rândul lor tot de căre bănci. Drept urmare, au apărut noi produse financiare extrem de speculative și netransparente, care s-au sustras oricărui control sau reglementări. Mulți dintre participanții pe această piață nu au conștientizat amploarea riscului (Comitetul Economic și Social European, 2009).
Cu ajutorul diverselor canale de transmisie, criza piețelor financiare s-a concretizat în cele din urmă și în economia reală. Dintre efectele acestei concretizări putem enumera:
Criza creditelor;
Costurile mărite ale finanțării;
Efectele negative asupra averilor datorate scăderii cursurilor acțiunilor;
Prăbușirea piețelor de export;
Efecte negative asupra încrederii în sistemul financiar-bancar;
Deprecieri și riscuri de pierderi în cadrul bilanțurilor contabile.
Considerăm oportună prezentarea cronologiei evenimentelor importante din cadrul crizei financiare prin intermediul figurii 3.1:
Figura 3.1. Cronologia evenimentelor importante din cadrul crizei financiare
Sursa: Medjdoub & Errais, 22 decembre 2009
Retragerile de bani din bănci, falimentul bancar și neîncrederea în solvabilitatea acestora au antrenat o derută gravă pe piața bursieră conducând la scăderea valorii acțiunilor la diferitele burse din lume pentru societăți importante tranzacționate, într-atât încât s-a recurs la măsura extremă de suspendare a tranzacțiilor la bursă pe anumite perioade de timp. În aceste condiții s-a produs o scădere bruscă și uneori dramatică a capitalizării bursiere, prin reducerea fără precedent a prețului acțiunilor. Prin urmare, o bună parte a societăților tranzacționate la bursă au decis să-și reevalueze capitalul și să-și calculeze pierderile ca urmare a șocului financiar prin care au trecut.
Suntem de părere că la declanșarea crizei financiare au contribuit și neajunsurile majore în activitatea sistemelor naționale și internaționale de audit financiar contabil, intern și extern, ca și a diferitelor agenții de rating care nu au fost în măsură să tragă la timp semnalele de alarmă, să prevină producerea unor astfel de zguduiri financiare ale piețelor de capital.
Google este o bază de date care reflectă interesele oamenilor privind diverse aspecte. Prin urmare, prezentăm o analiză pe care am efectuat-o pentru a compara interesul global asupra crizei financiare. Analiza a fost stabilită utilizând Google Trends, care arată cât de des un anumit subiect sau subiecte au fost căutate pe Google de-a lungul timpului.
Google Trends arată :
fracțiune din căutările pe internet cu Google pentru a calcula câte căutări au fost făcute pentru termenii introduși, raportat la numărul totalde căutări efectuate cu Google de-a lungul timpului;
numărul aparițiilor subiectelor în relatările Google News -News reference volume graph (graficul volumului de referințe ale știrilor). Atunci când Google Trends detectează un punct maxim al volumului de știri pentru un anumit termen de căutare, etichetează graficul și afișează titlul unei știri a Google News selectată automat aproape de timpul acelui punct maxim. Actualmente, numai titlurile în limba engleză sunt afișate.
Având în vedere că subiectul acestei cercetări este interacțiunea dintre criza financiară și evaluarea în contabilitate, am folosit în această analiză trei termeni: valoarea justă (fair value), costul istoric (historical cost, engl.) și criza fianaciară (financial crisis, engl.).
Prin intermediul figurii 3.2 Google Trends ne arată numărul de căutări ale termenilor “valoare justă”, “cost istoric” și “criză financiară” pentru ramura de finanțe (care cuprinde printre altele și servicii bancare, investiții, contabilitate și audit) raportat la numărul total de căutări efectuate cu Google, din 01.01.2004 până la data de 1.06.2015.
Figura 3.2 Nivelul de interes de-a lungul perioadei 01.01.2004-01.06.2015
pentru categoria finanțe
Sursa: Google Trends, accesat la 01.06.2015
Conform figurii 3.2 cuvintele fair value și financial crisis au atins punctul maxim al căutărilor în luna octombrie 2008, anul declanșării crizei financiare. Pe întreaga perioadă supusă analizei persoanele care au folosit acest motor de căutare au manifestat un interes deosebit pentru fair value în detrimentul historical cost.
Dacă selectăm însă nivelul de căutare al celor trei cuvinte aferent aceleași perioade (01.01.2004-01.06.2015) pentru toate categoriile prevăzute de acest motor de căutare obținem figura 3.3.
Figura 3.3 Nivelul de interes de-a lungul perioadei 01.01.2004-01.06.2015 pentru toate categoriile
Sursa: Google Trends, accesat la 01.06.2015
Potrivit figurii 3.3 utilizatorii Google au devenit mai interesați de fair value, historical cost și financial crisis în toamna anului 2008, momentul în care oamenii au început să se panicheze datorită răspândirii prăbușirii pieții SUA peste tot în lume.În cel de al doilea semestru al anului 2008 până la sfârșitul anului 2012 cuvintele financial crisis au fost mai căutate decât fair value și historical cost.
Profituri record, netransparență, speculații, ineficiențăta și abuzuri.Așa ar putea fi sintetizată, în doar câteva cuvinte, criza financiară mondială. Declanșată odată cu falimentul unei puternice societăți americane de credite pentru locuințe, înregistrat la data de 6 august 2007, criza ipotecară s-a extins cu repeziciune spre fondurile de investiții și spre giganții bancari. Băncile de investiții au intrat în jocul liber și iresponsabil al speculațiilor și al proastei gestiuni a riscurilor.
Criza financiară a măturat în calea sa foarte multe firme, fiind considerată de către fostul șef al Trezoreriei SUA, Hank Paulson, la cinci ani de la falimentul băncii Lehman Brothers“ o “furtună” cum se întâlnește doar odată la 100 de ani, iar nimeni dintre cei implicați nu a mai văzut așa ceva”.
3. 2. Valoarea justă – cauză a crizei financiare sau un simplu mesager al acesteia?
Criza economico–financiară care a cuprins lumea a scos la iveală o mare problemă în ceea ce privește evaluarea pentru raportarea financiară. Problema constă în lipsa furnizării unor informații necesare investitorilor, lipsă care ar fi împieicat chiar și cea mai bună tehnică de evaluare să genereze un nivel semnificativ de acuratețe.
Tot valoarea justă a fost, de asemenea, acuzată de producerea și exagerarea crizei financiare din 2008 (Dontoh et al., 2012). O critică cheie o reprezintă faptul că rezultatele contabilității la valoarea justă prezintă o volatilitatea excesivă atunci când piețele devin nelichide și prețurile de pe piață sunt volatile. Având în vedere faptul că această volatilitate ar putea să nu reflecte în mod adecvat fundamentele economice care stau la bază, se pot distorsiona deciziile manageriale (Plantin et al., 2008). Astfel de acuzații, împreună cu criticile generale cu privire la rolul contabilității la valoarea justă în contextul crizei financiare, au condus la discuții care privesc eliminarea contabilității la valoarea justă (Gordon , 2009).
În cazul în care țara cea mai mare și cea mai dezvoltată din lume generează o criză sistemică istorică din cauza permisivității normelor sale, laxității morale a marii părți a elitelor sale și incapacității autorităților sale multiple de a reduce valul devastator al obținerii de foloase financiare artificiale și că, în același timp, o normă contabilă are drept efect sa marcheze puternic bilanțurile companiilor, avem dreptul de a pune la îndoială cuvântul « just ».
Cuvântul « just », destul de neinspirat, se referă la o dimensiune spirituală sau morală care, în contextul descris, a lipsit mult pentru mulți actori economici pentru a ne putea pune întrebarea despre ce este drept, inclusiv în materie de evaluare (William Nahum, 2010 citat de L’academie, 2010). Specialiștii consideră că declanșarea crizei financiare de la sfârșitul anului 2007, în SUA și alte țări, a reprezintat cea mai serioasă zguduire a finanțelor internaționale de la Marea Depresiune din 1929-1933.
Pentru a găsi soluții în condiții de criză este important să se analizeze cauzele și nu simptomele crizei, care a creat o situație fără precedent, subminând încrederea în piețele libere. În acest context sunt necesare și măsuri fără precedent, cu un caracter mult mai sistemic și global decât cele aplicate pâna în prezent.
În urma acestei crize, a existat o dezbatere foarte mare atât în rândul universitarilor, cât și al practicienilor privind rolul contabilității în condiții de criză (Arnold, 2009; Schmidt, 2009; Trussel & Rose, 2009; Wallace, 2008).
Mărul discordiei este utilizarea valorilor juste în rapoartele financiare; unii susțin cu privire la contabilitatea la valoarea justă că aceasta a contribuit la, și poate chiar a provocat, criza financiară, alții vin în apărarea valorii juste, respingând toate aceste acuzații, afirmând că rolul acestei contabilități este de a evidenția valorile reale ale activelor, datoriilor și elementelor de capitaluri proprii ale entităților (Finnegan et al., 2009; Laux & Leuz C, 2010; Magnan, 2009; Pozen, 2009).
Rolul contabilității valorii juste în contextul crizei financiare este controversat și puternic dezbătut. Unii specialiști susțin că contabilitatea la valoarea justă a instrumentelor financiare a contribuit la criza financiară (Beisland, 2010, p. 1) iar alți specialiști (Veron, 2008) sunt de părere că valoarea justă a fost un mesager al crizei financiare.
Criticii valorii juste au afirmat că aceasta a accentuat gravitatea crizei financiare în anul 2008. Aceasta s-a datorat faptului că valoarea justă a forțat băncile să raporteze pierderi care au fost nerealist de mari și care au condus la incertitudine pe termen scurt și la lipsă de lichidități pe piață.
Criza creditelor iscată în anul 2007 a stat la baza pierderii slujbelor pentru numeroși directori financiari, dar și a falimentului sau vânzării a numeroase instituții financiare. Odată cu trecerea timpului, două mari probleme s-au dovedit a se afla la rădăcina acestei crize (Deventer, 2008):
Modelele utilizate în determinarea valorii juste a acelor instrumente pentru care se utilizau date de intrare de nivelul 3;
Lipsa furnizării unor informații necesar a fi cunoscute de către investitori.
Alte surse din literatura de specialitate consideră că la rădăcina crizei financiare s-a aflat și nivelul crescut acceptat în ultimii ani de piața creditelor ipotecare pentru un indicator specific domeniului creditului ipotecar, și anume valoarea creditului ponderată în valoarea proprietății ipotecate (Loan-to-Value – LTV, engl.) (Wallace, 2008).
În acest context se poate afirma că actuala criză financiară se datorează relaxării procesului prin care ar fi trebuit evaluată probabilitatea ca acele credite ipotecare acordate să fie rambursate (underwriting process, engl.) și unui nivel prea ridicat acceptat în ultimii ani pentru creditele ipotecare acordate pe piață (Wallace, 2008). Acești factori au condus în mod semnificativ la creșterea riscului de nerambursare a creditelor, dar acest risc nu a fost evaluat în mod corespunzător la momentul emiterii ipotecilor.
Wall Street (2008, citat de Matiș și Bonaci, 2009), descria cum industria bancară este revoltată împotriva contabilității valorii juste, principala critică adusă acestei metode de evaluare fiind aceea că aceasta le-ar impune băncilor să diminueze valoarea activelor din cadrul bilanțului, la valori mai scăzute precum cele reflectate de piață. Drept consecință, se pare că instituțiile financiare militează pentru o eliminare a valorii juste, văzută ca o parțială soluție pentru necazurile industriei bancare. Wall Street Journal a prezentat în anul 2008 o scrisoare adresată de către Asociația Bancherilor Americani (American Bankers Association – ABA, engl.) către SEC, cerându-i acestuia să recunoască că „valoarea justă” este lipsită de semnificație în cadrul unor piețe nelichide.
Criticii valorii juste sunt cei care au afirmat că aceasta a exacerbat gravitatea crizei financiare în anul 2008. De asemenea, “plângerea” specialiștilor cu privire la contabilitatea valorii juste în cazul băncilor de investiții, s-a datorat faptului că aceasta a forțat băncile să raporteze pierderi care au fost nerealist de mari și care au condus la incertitudine pe termen scurt și la lipsă de lichidități pe piață.
Majoritatea specialiștilor în domeniu consideră că o criză atât de gravă precum cea din 2008 nu este, și nu poate fi, cauzată de către o singură parte implicată, ci implică incapacitatea întregului ecosistem ce a eșuat în a aprecia riscurile atașate creșterii rapide a creditelor ipotecare, reversul medaliei în creșterea prețurilor imobiliarelor, și o lipsă fără precedent a lichidității pieței (Ryan, 2008). Prin urmare, toți acești factori, au adus la suprafață un comportament inadecvat din parte împrumutătorilor, împrumutaților și a investitorilor, făcându-i pe aceștia să ignore ceea ce simplul bun simț le-ar fi indicat, și anume a nu uita niciodată să evalueze la valoare justă adevăratul risc implicat.
Susținerea acordată “conceptului de valoare justă nu este nici de departe izvorâtă din a considera că acesta este unul perfect” (Matiș et. al, 2009). Restricționarea valorii juste nu doar că nu ar fi condus la vindecarea rănilor crizei financiare, dar dimpotrivă, ar fi riscat să le accentueze, diminuând nivelul de încredere pe care investitorii, și nu numai, îl au în situațiile financiare ale instituțiilor financiare (Veron, 2008).
Utilizatorii informației contabile, în special investitorii financiari au respins în acea perioadă și costul istoric deoarece acesta ar oferi un grad semnificativ mai scăzut al comparabilității și al relevanței informaței. O altă alternativă în acea perioadă ar fi fost utilizarea unor prețuri naționale stabilite de către autoritățile publice, acestea reprezentând principiul contabil fundamental al economiilor de tip colectivist, dar acestea s-au bucurat de o credibilitate și mai redusă, cel puțin printre majoritatea economiștilor și participanților în cadrul pieței de capital.
Bazându-ne pe evidența din literature de specialitate, avem puține motive să credem că evaluarea la valoarea justă a contribuit într-un mod semnificativ la problemele băncilor din S.U.A pe fondul crizei financiare. În cazul acestor bănci, investitorii ar fi trebuit să se îngrijoreze despre expunerile la ipotecile subprime și să facă propriile considerații, chiar în absența divulgărilor valorii juste. Mai mult, regulile extinse au diferite precauțiuni și oferă discreție substanțială băncilor, care le permit să evite evaluarea la prețurile deformate ale pieței. Băncile au folosit această flexibilitate în timpul crizei. În prezent, există de asemenea puține probe că prețurile au fost sever deformate datorită vânzărilor de active la preț scăzut sau că băncile au fost forțate să facă amortizări excesive în timpul crizei.
În al doilea rând, chiar dacă o contabilitate (riguroasă) a valorii juste ar fi contribuit la spiralele și contaminările descendente, aceste efecte negative pe timp de criză trebuie să fie cântărite în contrast cu efectele pozitive ale recunoașterii pierderii la timp.
Când băncile sunt nevoite să înregistreze valoarea activelor atunci când pierderile apar, ele sunt stimulate să întreprindă o acțiune corectivă promptă și să limiteze împrumuturile imprudente în primul rând, ceea ce până la urma reduce severitatea crizei. O lecție importantă a crizei economiilor și împrumutului din S.U.A este aceea că atunci când reglementatorii ezită să ceară instituțiilor financiare să-și recunoască pierderile, acestea pot deveni rapid mult mai mari. Din acelasi motiv, este problematic dacă regulile contabile sunt relaxate sau suspendate de fiecare dată când apare o criză financiară, deoarece băncile pot anticipa în mod rezonabil aceste schimbări, ceea ce diminuează stimulentul de a-și minimiza riscurile în primul rând. Dacă scopul este de a potoli prociclitatea, ar fi mult mai indicat în cazul unei crize ca ele să slăbească constrângerile capitalului reglementat decât să modifice standardele contabile, deoarece acestea din urma ar putea afecta transparența și disciplina pieței.
Printre susținătorii valorii juste, Veron (2008) subliniază faptul că deși criticile aferente valorii juste crează situații problematice, soluția propusă, de restricționarea a utilizării acesteia, nu este convingătoare deaorece nu aduce o alternativă viabilă și ignoră impactul negativ rezultat în urma pierderii unor informații din situațiile financiare.
De asemenea, tot el este cel care afirmă că o restricționare a valorii juste nu numai că nu ar vindeca rănile crize financiare, dar dimpotrivă, ar risca să le agraveze, diminuând nivelul de încredere pe care investitorii, și nu numai, îl au în situațiile financiare ale instituțiilor financiare.
Cu toate acestea, atât principiilor contabile general acceptate în Statele Unite și Standardele Internaționale de Raportare Financiară, adoptate de aproape 100 de țări din întreaga lume, continuă să folosească valoarea justă foarte mult (Ramanna, 2013, p.99).
În concluzie, suntem de părere că afirmația potivit căreia contabilitatea valorii juste a exacerbat criza este în mare parte neîntemeiată.Valoarea justă nu poate fi considerată principală cauză a crizei financiare, ci mai degrabă ea a fost și este un mesager al acesteia.
Cert este că această contabilitate a valorii juste pierde mult din credibilitate atunci când prețurile de pe piețele de active nu mai sunt disponibile și, prin urmare, trebuie folosite o serie de modele statistice pentru determinarea acesteia. În primul rând, normele contabile ar trebui să ofere o mai mare flexibilitate în ceea ce privește determinarea valorii juste, pentru a evita eventualele probleme în vremuri decriză, probleme care ar putea „deschide” ușa spre manipulare și ar reduce fiabilitatea informațiilor contabile la un moment critic. Prin urmare, valoarea justă poate fi considerată un mesager al crizei financiare și nu principalul factor declanșator al acesteia.
Evaluarea raportului de interdependemță dintre criza financiară și conceptele de cost istoric și valoare justă
Efectele crizei financiare s-au răspândit dincolo de sfera financiară și au afectat atât creșterea economică cât și piața muncii la nivel mondial. Efectele conexe ale crizei au generat implicații pe termen mediu și lung asupra structurii sistemului financiar mondial și respectiv asupra interfeței acestuia cu economia mondială.
Transmiterea efectelor nefavorabile ale crizei dintr-o țară de talia SUA în alte țări, mai mari sau mai mici, are la bază interdependența crescândă a economiilor naționale în cadrul intensificării globalizării piețelor inclusiv a celor financiare. Economia unei țări nu poate funcționa normal dacă sistemul său financiar se blochează. Acest lucru se datorează multiplelor interferențe pe care le are economia unei țări atât cu sistemele financiare naționale cât și cu cele internaționale.
În urma crizei, atât IASB cât și FASB au accelerat planurile de lungă durată pentru a îmbunătăți și simplifica noemele privind tratamentul contabil al instrumentelor financiare, respectiv, IFRS și US GAAP (Pounder B., 2009, 2010).
Într-o situație de criză financiară contabilitatea la valoarea justă poate fi analizată sub mai multe aspecte. Unele studii au investigatmodul în care prețurile de pe piațăc are au rezultat dintr-un “balon economic” (the bubble effect, engl.) au afecta teventual criza financiară (Finnegan et al., 2009; Laux & Leuz, 2010).
Alți specialiști au analizat efectele pe piețele nelichide și problemele legate de corecta măsurare a valorii juste (Schmidt, 2009; Wallace, 2008). Alături de conceptul valorii juste, în contextul crizei financiare, ar mai trebui abordat și aspectul implementării acesteia, adesea subestimat, în special la nivelul Europei (Veron, 2008).
Comitetul de Supervizare al Sistemului Bancar (Banking Supervision Committee, engl.) din cadrul Eurosystem, încă înainte de primele semne de manifestare ale crizei (European System of Central Banks – Banking Supervision Committee, 2006, citat de Matiș și Bonaci, 2009) a arătat că asigurarea unei stabilități fianaciare depinde foarte mult de calitatea și consistența la nivel internațional a implementării unui referențial contabil.
Criză financiară a adus în lumina reflectoarelor instrumentele financiare și în special valoarea justă a acestora. Chiar dacă unele instrumente financiare sunt numite active toxice, iar conceptul de valoarea justă a primit în această perioadă mult mai multe critici decât ar fi putut să primească în lipsa unei crize financiare, putem privi partea plină a paharului și anume faptul că publicitatea negativă înseamnă tot publicitate (Matiș et al., 2009).
De-a lungul întregii perioade aferentă crizei financiare în literatura de specialitate s-a desfășurat o puternică dezbatere privind argumentele pro și contra aferente contabilității la valoarea justă. Deși suntem de părere, că nu aceasta a stat la baza declanșării crizei, este corect să reflectăm asupra rolului acesteia; în special, să înțelegem dacă valoarea justă a accelerat criza și dacă a continuat să o agraveze. Considerăm că efectele crizei nu ar fi fost atât de puternice dacă IASB ar fi dat dovadă, în timpul crizei financiare, de flexibilitate, de capacitatea de a reacționa rapid sau de a se adapta în astfel de condiții.
Preocupări privind comparabilitatea informațiilor financiare sunt adesea ridicate la nivelul valorii juste atunci când lipsesc prețurile cotate. Dar suntem de părere că utilizarea contabilității costului istoric în detrimentul contabilității la valoarea justă ar putea avea drept consecință posibilitatea unei lipse mai mari de comparabilitate, datorită faptului că bunurile sunt evaluate în raport de prețuri de achiziție diferite, putând rezulta bunuri identice dar cu valori individuale atribuite diferite.
Raportarea la valoarea justă, în conformitate cu susținătorii săi, reflectă situația actuală, valoarea de piață a unei entități economice, oferind relevanța necesară pentru luarea deciziilor (Cheng 2009). Mulți alții, însă, consideră costuri istorice baza cea mai logică pentru situațiile financiare, deoarece este mult mai conservatoare și de încredere (Godfrey et al.2010, citat de Palea, 2014).
Prin prisma unui evaluator (Ronnen, 2008), un aspect pozitiv al crizei financiare a fost acela de a fi făcut lumină în cadrul dezbaterilor cu privire la conceptul valorii juste din punctul de vedere a două aspecte cheie:
Primul aspect la care face referire Ronnen (2008) este faptul că din punct de vedere conceptual, întocmirea unui bilanț care să aibă capacitatea sau care trebuie să redea o imagine reală corespunzătoare valorii de piață a unei entității, este un ideal măreț în contextul în care piața este mult prea complexă pentru a fi surprinsă de către vreun sistem contabil;
Cel de-al doilea este că procesul de evaluare implică un grad ridicat de subiectivism, iar încadrarea acestui proces într-un set de reguli contabile poate fi periculoasă. Este apreciat în același timp faptul că restricțiile impuse practicienilor evaluatori au fost din fericire relaxate (Ronnen, 2008). Prin urmare, simpla administrare a unor doze crescătoare din ce în ce mai puternice de valoare justă în cadrul literaturii contabile nu a generat neaparat o imagine mai realistă asupa entităților, fiind necesară conștientizarea atât a limitelor inerente contabilității prin însăși natura sa, cât și complexitatea realității economice a cărei reflectare își propune să o realizeze.
Unul dintre efectele clare pe care criza financiară le-a avut a fost regândirea și reformarea sistemelor financiare. Referitor la riscurile financiare s-au introdus sisteme noi de măsurare și evaluare a acestora. De asemenea, instituțiile de reglementare au exercitat controale mai ample la nivelul fondurilor de pensii, fondurilor de investiții, a creditelor ipotecare, precum și la nivelul fondurilor de asigurări de viață.
În ceea ce privește subiectivitatea evaluării este necesară prezența unei informări suplimentare în ceea ce privește procesele instituționale specifice determinării valorii juste. Prezentările de informații pe care normalizarea actuală le impune sunt numeroase însă, totuși, insuficiente din perspectiva complexității proceselor interne și de piață pe care le impune o astfel de evaluare.
Forumul pentru Stabilitate Financiară (Ramanna, 2013) recomandă prezentări referitoare la procesele de verificare a evaluărilor tocmai pentru a încuraja îmbunătățirea continuă a sistemelor de control intern care trebuie să acopere și domeniul determinărilor de valoare justă. Încurajarea și îmbunătățirea prezentărilor de informații în această direcție ar putea spori încrederea în situațiile financiare ale instituțiilor financiare concomitent cu diminuarea aversiunii investitorilor de a tranzacționa instrumente a căror evaluare poate să nu fie foarte facilă. Însă, această recomandare nu trebuie să indice în mod obligatoriu necesitatea creșterii cantitative a prezentărilor de informații. Ea trebuie înțeleasă ca o necesitate în sensul îmbunătățirii structurii mediilor de prezentare și a frecvenței prezentărilor.
În ceea ce privește discuția în jurul volatilității induse de utilizarea valorii juste, se poate afirma că o volatilitate mai mare în condițiile utilizării valorilor juste nu ar trebuii să reprezinte o problemă în sine dacă participanții la piață sunt bine informați și astfel ar putea să interpreteze în mod corect informațiile furnizate în situațiile financiare. În acest sens, volatilitatea crescută poate fi privită ca o parte intrinsecă a procesului de informare justă prin situațiile financiare și astfel, o reflectare a însăși volatilității economice, și nu o cauză în sine a prociclicității și a amplificării unor turbulențe de piață.
Criza financiară a constituit pentru piețele în devenire cea mai serioasă provocare la nivelul stabilității și perspectivelor acestora. În același timp, această perioadă a reprezentat și o oportunitate privind restructurarea aceastora și redresarea slăbiciunilor existente. Cel mai rău lucru pentru aceste piețe este asumarea că “ceia ce a fost mai rău s-a consumat”. În acelaș timp este important să nu se alunece în altă extremă – deglobalizarea cu edificarea unor noi “Ziduri Berlineze” de protecționism, care ar conduce la separarea economiilor dezvoltate de cele în devenire (Magnan et al., 2015).
În contextul crizei financiare limitările modelului contabil mixt, deși provin în mare parte din însăși amalgamarea celor două metode de evaluare (valoarea justă și costul istoric), ele sunt alocate cu preponderență doar componentelor modelului în valori juste, putând fi grupate în jurul a două idei de maximă actualitate: subiectivitatea evaluării și creșterea volatilității informării financiare.
Conchidem afirmând, faptul că disputa asupra valorii juste nu se va încheia prea curând pentru că mai rămân încă multe aspecte de lămurit. În acest sens, printre cercetători, această dezbatere mai continuă, fiecare având propriile concepții, dezvoltate pe baza unor modele și teorii diferite (Plantin et al.,2008; Franklin & Cartelli, 2008) sau a unor analize empirice (Sapra, 2008).
Învățăminte în condiții de criză financiară
Criza financiară din 2007-2008 a devenit istorie dacă ne luăm după valorile indicelui Dow Jones, care reflectă activitatea celor mai mari 30 de companii americane listate pe bursă. În realitate, corporații importante din domenii tradiționale (banking, industrie, telecom) nu și-au revenit. Adevărate performere sunt companiile tehnologice și cele din biotehnologie.
David Korowicz a publicat în iunie 2012 o lucrare care cuprinde 78 de pagin și care se intitulează “Sacrificiu: Contagiunea lanțului sistemului financiar: un studiu privind prăbușirea sistemică globală.”(Trade-Off Fianacial System Supply-Chain Cross-Contagion: a study in global systemic collapse, engl.). În cadrul studiului, autorul, doctor și specialist în resurse umane, explorează riscul sistemic crescut afferent sistemelor financiare și comerciale globale. Specialistul explică utilizând un sistem complex de analiză cum în doar câteva săptămâni de la un șoc economic major se poate crea o contagiune ce se răspândește rapid la nivelul economiei globale, conducând la o “prăbușire economică globală ireversibilă”. “Ireversibil” este cuvântul care creează fiori.
Prezentăm în continuare ideile principale desprinse din paginile acestui studiu:
Korowicz prezintă un avertisment potrivit căruia în condițiile unei noi crize asemănătoare celei de la sfârșitul anului 2007, nici localizarea geografică și nici bogăția nu mai oferă vreo protecție. Altfel spus, dacă se distruge ceva din întreg lanțul (economia mondială), vor fi afectate toate celelalte component ale lanțului;
De asemenea, economia mondială nu mai poate absorbi sau susține efectele negative generate de o “verigă slabă” din întreg lanțul. Acest lucru se întâmplă deoarece economia mondială nu mai este sănătoasă și stabilă în urma crizei financiare care a zguduit-o puternic. Autorul își argumentează afirmația oferind exemplul Argentinei care în anul 2002 a traversat o criză a datoriilor. În acel moment economia mondială a putut să absoarbă cu ușurință șocul, ceea ce nu poate fi posibil în condițiile actuale;
O problemă majoră pe care o identifică Korowicz este faptul că în prezent economia mondială se bazează pe credite în vederea stingerii vechilor datorii și pentru o dezvoltare ulterioară. Având în vedere faptul că resursele creditorilor sunt limitate totul capătă o altă conotație;
În paginile acestui studiu autorul arată cum declinul economic mondial se hrănește singur: dacă economia scade, clienții produselor și serviciilor au mai puțini bani de cheltuit. Acest declin al veniturilor conduce la o creștere a prețurilor din partea furnizorilor pentru evita falimentul și a-și menține stabilitatea afacerii. În acest context ciclul negativ continuă generând o totală prăbușire economică.
În prezent, modelul de raportare financiară reprezintă încă un amestec de costuri istorice și valori juste. Cu toate acestea, ambele standarde de contabilitate (IASB și FASB) au făcut cunoscut punctul lor de vedere potrivit căruia raportarea la valoarea justă va rămâne, și va deveni probabil în viitor prima bază de raportare în contabilitatea financiară (Jordanetal., 2013). Motivul care a stat la baza acestui punct de vedere, este acela potrivit căruia valoarea justă ar trebui să facă raportarea financiară mai relevantă pentru deciziile investitorilor. Costul istoric a fost aspru criticat în literatura de specialitate, pe motivul că nu redă realitatea economică și nu furnizează informații relevante (Godfrey et al.2010, citat de Palea, 2014, p. 110).
În condiții de criză, Gottdiener (2008, citat de Brînză, 2011, p. 1498) prezintă patru chei pentru asigurarea unei evaluări superioare a activelor:
Stabilirea unor ipoteze de evaluare complexe și de înalt nivel tehnic;
Fixarea exactă a obiectivelor și a scopului evaluării;
Realizarea unei analize obiective și independente;
Asigurarea transparenței prin prezentarea clară a metodologiei de evaluare.
Valoarea justă este eficientă utilizatorilor situațiilor financiare în luarea deciziilor.
Adepții contabilității la valoarea justă pretind că această valoare atribuită activelor, datoriilor si capitalurilor proprii reflectă condițiile actuale ale pieței și, prin urmare, furnizează informații în timp util, crescând astfel transparența. La cealaltă extremă, adversarii susțin că valoarea justă nu este relevantă, ba mai mult, este potențial înșelătoare pentru activele deținute pe o perioadă lungă de timp. De asemenea, sunt de părere că prețurile ar putea fi distorsionate de ineficiențele pieței, de probleme de lichiditate, și că valorile juste, bazate pe modele nu sunt fiabile. Drept urmare, în literatura de specialitate se prezintă unele îngrijorări cu privire la fiabilitatea estimării valorii juste și pentru acest motiv o revenire la contabilitatea costului istoric de multe ori este adusă în discuție.
3.5. O nouă criză financiară?
Unul dintre marii editorialiști din Statele Unite, Paul B. Farrell, prezice pentru anul viitor o nouă "apocalipsă financiară". Potrivit opinie sale, datele bursiere actuale sunt similare celor înregistrate înainte de Marea Depresiunea Economică. “Este timpul sa ne pregătim cu toții pentru o prăbușire cu 50% a piețelor, în 2016”, anunță Farrell, într-un editorial intitulat Opinie: Crahul pieței de capital în 2016: Numărătoarea inversă începe (Opinion: Stock-market crash of 2016: The countdown begins, engl.), publicat în Market Watch, în data de 1 martie 2015.
Autorul este de părere că atâta timp cât toată lumea își pune speranțele în creșterea indicelui Nasdaq și în noile vedete ale bursei – Uber, SpaceX și Snapchat, indiciile apropierii unui dezastru financiar ar putea scăpa multor observatori.
Paul Farrell este de părere că "prăbușirea piețelor, în 2016, se apropie cu pași repezi", afirmând că acest lucru se va întâmpla în preajma alegerilor prezidențiale din Statele Unite. De asemenea, în cadrul aceluiași articol se preconizează o creștere a riscurilor bursiere mai mare decât în perioada 1999-2000 și o reglare a prețurilor din piață cu 10-20% până la sfârșitul lunii iulie 2015.
În opinia lui Farrell, termenul limită 2016 pare însă și cel mai credibil pentru o prăbușire a bursei americane, având în vedere faptul că în al treilea an de mandat prezidențial cotațiile bursiere rămân de obicei ridicate.
Un alt analist american, Jeremy Grantham, anticipează deja o dezumflare a pieței cu până la 50% în aceeași perioadă indicată de Farrel: "în preajma alegerilor prezidențiale sau foarte curând după acestea, baloanele de săpun ale economiei vor pocni, reducându-și dimensiunile la 50% din cotațiile de vârf sau chiar la mai puțin de atât" (Grantham citat de Farrell, 2015). Pe Wall Street, lucrul acesta s-ar traduce printr-o prăbușire a indicelui Dow Jones Industrial Average de la 17.900, cât înregistrează în prezent, la 9.000. Coborârea indicelui Dow Jones Industrial Average sub pragul de 10.000 ar putea avea efecte dezastruoase asupra pieței americane și globale.
Suntem de părere că trebuie învățaț din cele întâmplate și respectiv fiecare parte implicată în sistemul financiar trebuie să-și revizuiască rolul, responsabilitățile și atribuțiile, în vederea încurajării transparenței informaționale.
Deși nu avem o explicație clară asupra trecutului, totuși vom avea nevoie de legislatori care înțeleg prezentul și pot diagnostica viitorul.
CAPITOLUL IV
STUDIU PRIVIND POZIȚIA ENTITĂȚILOR ECONOMICE
DIN JUDEȚUL ARGEȘ REFERITOR LA EVALUAREA CONTABILĂ
4.1. Motivația și metodologia cercetării
La nivelul acestui capitol principala problematică analizată este testarea opiniei privind evaluarea contabilă, avantajele și dezavantajele utilizării costului istoric și al valorii juste la nivelul entităților economice din județul Argeș.
Scopul cercetării constă în investigarea modului de evaluare al elementelor bilanțiere în cadrul entităților economice din județul Argeș, precum și părerile respondenților privind costul istoric și valoarea justă.
Obiectivele cercetării exprimă scopul cercetării în termeni măsurabili și definesc exact ce anume trebuie să realizeze cercetarea.Adesea, pe lângă obiectivele principale apar și obiective secundare, cu o importanță mai redusă, dar care contribuie la atingerea scopului cercetării.
Obiectivele principale, rezultate din scopul cercetării vizează cunoașterea următoarelor aspecte:
Identificarea criticilor aduse situațiilor financiare întocmite pe baza valorii inițiale.
Ierarhizarea impactului valorii juste asupra informațiilor contabile.
Măsurarea fiabilității metodelor de determinare a valorii juste (valoarea de piață, actualizarea fluxurilor viitoare de numerar, modelele matematice).
Evidențierea avantajelor utilizării unei cotabilități la valoarea justă.
Reliefarea modului în care se realizază evaluarea ulterioară a activelor pe termen lung în cadrul entităților analizate.
Identificarea modelului contabil care oferă o imagine cât mai fidelă unei entități economice (modelul tradițional, modelul bazat pe valoarea justă, modelul mixt).
Analiza opiniei privind adoptarea IFRS ca model contabil bazat pe valoarea justă în România.
Ierarhizarea constrângerilor privind adoptarea unui astfel de model.
În ceea ce privește obiectivele secundare, s-a urmărit măsura în care unele dintre aspectele vizate prin intermediul obiectivelor principale variază în funcție de o serie de criterii socio-economice: mărimea firmei, funcția ocupată de respondent, experiența acestuia ca utilizator al situațiilor financiare, etc.
Variabilele cercetării
Definirea variabilelor care fac obiectul cercetării a rezultat din obiectivele principale și secundare.
Alături de informațiile ce privesc strict obiectivele principale ale cercetării, acestea fiind variabile dependente (metode de evaluare, evaluarea bilanțieră, model contabil), s-au solicitat și informații necesare cunoașterii profilului economico-social al respondentului – aceste informații au rezultat din obiectivele secundare ale cercetării și au constituit variabilele independente (funcția, experiența, domeniul de activitate al organizației, efectivul numeric al entității) (tabelul 4.1).
Tabel 4.1
Exprimarea conceptuală și operațională a variabilelor cercetării
Sursa: proiecția autorului
Ipotezele cercetării
Având în vedere scopul cercetării, au fost stabilite o serie de ipoteze, în funcție de variabilele luate în considerare în cadrul cercetării, după cum urmează:
Ipoteza 1: Principalul dezavantaj al situațiilor financiare întocmite pe baza valorii inițiale este lipsa informațiilor previzionale.
Ipoteza 2: Cel mai important impact al valorii juste asupra bilanțului contabil este oferirea valorilor cele mai recente pentru diferite posturi.
Ipoteza 3: Asigurarea neutralitatății și obiectivității contabile este principalul avantaj al valorii juste.
Ipoteza 4: Majoritatea entităților economice din județul Argeș nu acordă o mare încredere estimării valorii juste pe baza modelelor matematice.
Ipoteza 5: Un model contabil mixt, care presupune atât utilizarea costului istoric cât și a valorii juste oferă imaginea cea mai fidelă a unei entități economice.
Ipoteza 6: Impedimentele majore în adoptarea unui model contabil bazat pe valoarea justă sunt obținerea datelor necesare stabilirii valorii juste și cunoașterea legislației referitoare la aceasta.
În urma prelucrării datelor și interpretării rezultatelor chestionarului ipotezele de mai sus vor fi confirmate sau infirmate.
Selectarea modalității de culegere și sistematizare a informațiilor a presupus determinarea unor scalele folosite pentru măsurarea variabilelor definite într-o etapă anterioară, s-a stabilit metoda prin care urmează a se culege datele și au fost elaborate machetele de tabele pentru sistematizarea informațiilor. Aceste operații au fost desfășurat în corelație cu obiectivele și scopul cercetării.
Instrumentul de cercetare este chestionarul, prezentat în Anexa 4, iar metoda de cercetare aferentă este administrarea indirectă, printr-un format și canal de comunicare electronic.Chestionarul cuprinde 14 întrebări, grupate în două părți. Partea A, care cuprinde cinci întrebări vizează adunarea de informații privind datele socio-economice ale respondentului (funcția, experiența, domeniul de activitate, structura organizatorică în cadrul căreia își desfășoară activitatea). În cea de a doua parte, partea B, cu nouă întrebări, respondentul oferă o serie de opinii personale și situează poziția firmei sale privind evaluarea în contabilitate.
Informațiile solicitate prin intermediul chestionarului au fost atât factuale (ex. funcția respondentului, etc.), cât și de opinie (ex. percepția asupra criticilor situațiilor financiare întocmite la valoarea inițială, percepția asupra diferitelor metode de determinare a valorii juste, etc.).
Întrebările formulate au fost închise și mixte.
Populația studiată
Populația de plecare a fost formată din 60 de firme care funcționează în județul Argeș, iar în selectarea companiilor am utilizat datele din site-urile acestora. În cadrul celor 60 de firme am inclus și cele 18 entități economice din județul Argeș listate la Bursa de Valori București. Dintre acestea au recepționat chestionarul 30 de firme, rata de răspuns fiind de 50%.Chestionarul a fost trimis în luma mai 2013.
Din punct de vedere al duratei de răspuns la chestionar alocată pentru fiecare entitate economică a fost inițial nelimitată, propunându-ne să încheiem primirea răspunsurilor atunci când nu se mai înregistrează noi răspunsuri. Am constatat ulterior că majoritatea răspunsurilor au fost primite în primele 7 zile, iar ultimul răspuns primit a fost înregistrat la 14 zile de la lansarea chestionarului.
Operația de prelucrare a presupus editarea, codificarea și tabularea datelor din etapa anterioară. Editarea a vizat verificarea chestionarelor recepționate. După editarea datelor s-a realizat codificarea și tabularea lor, respectiv sistematizarea și centralizarea prin intermediul tabelelor, ulterior realizând analiza datelor potrivit scopului și obiectivelor cercetării, precum și în funcție de tipul de scală folosită pentru măsurarea variabilelor înregistrate.
Pentru analiza și interpretarea datelor s-au utilizat frecvențele absolute și relative. Rezultatele procesului de prelucrare, precum și analiza și interpretarea informațiilor sunt prezentate în continuare.
Analiza eșantionului
Dintre firmele cuprinse în eșantion, cele mai multe activează în domeniul bancar(20%), alte domenii bine reprezentate fiind și cel de asigurări și industrial (16,67% fiecare), cel al construcțiilor (13,33%), precum și cel al transporturilor și comerțului (10% fiecare) (figura 4.1).
Figura 4.1 Domeniul de activitate în care activează respondenții
Sursa: proiecția autorului
Un procent de 36,67% dintre respondenți lucrează într-o organizație cu până în 50 de angajați, majoritatea lucrând în cadrul unor entități economice cu numărul de salariați cuprins între 50-249 (56,67%) (figura 4.2).
Figura 4.2 Efectivul numeric al entităților economice
Sursa: proiecția autorului
O pondere de 36,67% dintre persoanele intervievate ocupă funcția de Contabil Șef în cadrul entităților economice supuse analizei. Pe locul al doilea se situează persoanele care ocupă funcția de Director Economic (33,33%), iar pe locul al treilea funcția de Contabil (figura 4.3).Pentru posturile de Director General și Alta, specificați, nu s-a înregistrat nicio valoare.
Figura 4.3 Funcția respondenților
Sursa: proiecția autorului
Majoritatea persoanele intervievate (73,34%) sunt angajați într-o organizație fără sucursale/filiale. Ponderea cea mai mică în analiza noastră, respectiv 3,33% o dețin subiecții din cadrul unei organizații cu mai multe sucursale/filiale (figura 4.4):
Figura 4.4 Structura organizatorică a entităților economice
Sursa: proiecția autorului
Jumătate dintre persoanele care au răspuns chestionarului nostru au o experiența cuprinsă între 10-20 ani, în utilizarea situațiilor financiare. Pe locul al doilea se clasează angajații cu o experiență de peste 20 ani (33,33%), urmând ca diferența de 16,67% să corespundă respondenților cu o vechime până în 10 ani, ca utilizator al situațiilor financiare (figura 4.5):
Figura 4.5 Experiența respondenților ca utilizatori ai situațiilor financiare
Sursa: proiecția autorului
Rezultatele chestionarului
Analiza opiniei respondenților privind evaluarea contabilă s-a realizat în a doua parte a chestionarului și am avut în vedere următoarele aspecte:
Criticile situaților financiare întocmite pe baza costului istoric;
Impactul valorii juste asupra informațiilor contabile;
Avantajele valorii juste;
Metode de determinare a valorii juste;
Contabilitatea la valoarea justă;
Modele contabile și imaginea cât mai fidelă a entității economice;
Evaluarea ulterioară a activelor pe termen lung;
Adoptarea IFRS ca model contabil bazat pe valoarea justă în România;
Constrângerile adoptării unui astfel de model contabil.
Ipoteza 1: Principalul dezavantaj al situațiilor financiare întocmite pe baza valorii inițiale este lipsa informațiilor previzionale.
La întrebarea: Care sunt în opinia dumneavoastră criticile aduse situațiilor financiare întocmite pe baza valorii inițiale? toți respondenții au fost de acord cu absența informațiilor previzionale. Conform figurii 4.6.,70% dintre subiecții intervievați susțin lipsa informațiilor referitoare la crearea de valoare, drept critică a situațiilor financiare întocmite la valoarea justă. Un procent de 56,67% consideră că o contabilitate în cost istoric este bazată pe principii prea restrictive (tabel 4.2):
Tabel 4.2
Criticile situațiilor financiare întocmite pe baza costului istoric
Sursa: proiecția autorului
În urma analizei datelor și a reprezentării acestora putem prezenta o ierarhizare a criticilor aduse situațiilor financiare întocmite la costul istoric (figura 4.6), respectiv:
Absența informațiilor previzionale;
Valoarea bilanțieră în neconcordanță cu realitatea;
Lipsa informațiilor referitoare la crearea de valoare;
Contabilitate este bazată pe principii prea restrictive.
Figura 4.6. Criticile aduse situațiilor financiare întocmite pe baza costului istoric
Sursa: proiecția autorului
În urma acestor constatări, putem concluziona că ipoteza 1 – potrivit căreia principalul dezavantaj al situațiilor fianciare întocmite pa baza valorii inițiale este lipsa informațiilor previzionale, se verifică în totalitate.
Ipoteza 2: Cel mai important impact al valorii juste asupra bilanțului contabil este oferirea valorilor cele mai recente pentru diferite posturi.
Un alt aspect analizat în cadrul chestionarului nostru a fost impactul valorii juste asupra situațiilor financiare. Am rugat respondenții să ierarhizeze impactul acestei metode de evaluare asupra situațiilor financiare, acordând punctaje de la 1 la 5, cu mențiunea că punctajul cel mai mic reprezintă cel mai important factor.
Valorile obținute în urma prelucrării sunt redate cu ajutorul tabelului 4.3:
Tabel 4.3
Impactul valorii juste asupra situațiilor financiare
Sursa: proiecția autorului
Dintre subiecții chestionați o pondere de 43,33% au acordat cel mai bun punctaj, respectiv 1, pentru afirmația potrivit căreia valoarea justă oferă informații previzionale. La polul opus, 76,67% dintre respondenți au considerat că afirmația: Valoarea justă va conduce la o pierdere de informații privind istoricul companiei, merită cel mai slab punctaj (5).Un avantaj important al utilizării valorii juste în situațiile financiare este și faptul că aceasta oferă pentru diferite posturi din bilanț valorile cele mai recente (33,33% dintre respondenți au acordat punctaj 1). Un procent de 43,34% dintre persoanele intervievate sunt de părere că volatilitatea artificială a rezultatelor și a capitalurilor proprii, pe care o antrenează valoarea justă, nu este un factor atât de important în utilizarea acestei metode de evaluare (tabel 4.3).
De asemenea, 9 respondenți (30%) din totalul de 30 au acordat punctajul 2 pentru afirmația potrivit căreia valoarea justă permite identificarea și măsurarea riscurilor corespunzătoare instrumentelor financiare.
În urma interpretării rezultatelor și a calculării aprecierilor medii (tabel 4.3), putem clasifica impactul valorii juste asupra situațiilor financiare astfel (figura 4.7):
Oferă informații previzionare (apreciere medie 1,83);
Oferă pentru diferite posturi din bilanț valorile cele mai recente (apreciere medie 2,13);
Permite identificarea și măsurarea riscurilor corespunzătoare instrumentelor financiare (apreciere medie 2,9);
Antrenează o volatilitate artificială a rezultatelor și a capitalurilor proprii(apreciere medie 3,37);
Conduce la o pierdere de informații privind istoricul companiei (apreciere medie 4,77).
Figura 4.7 Impactul valorii juste asupra situațiilor financiare
Sursa: proiecția autorului
Astfel, putem concluziona că ipoteza 2, conform căreia Cel mai important impact al valorii juste asupra bilanțului contabil este oferirea valorilor cele mai recente pentru diferite posturi, nu se verifică, în condițiile în care marea majoritatea a entităților economice consideră impactul cel mai important oferirea de informații previzionale.
Ipoteza 3: Asigurarea neutralitatății și obiectivității contabile este principalul avantaj al valorii juste.
Pentru a analiza avantajele valorii juste am rugat respondenții să-și exprime propria opinie pe o scală Likert cu privire la acest aspect. Rezultatele obținute în urma prelucrării datelor sunt redate în tabelul 4.4 și reprezentate cu ajutorul figurii 4.8. Pentru o mai mare acuratețe în interpretarea rezultatelor am calculat scorurile medii.
Tabel 4.4
Opinia respondenților privind avantajele valorii juste
Sursa: proiecția autorului
Pe o scală de la -2 la 2 se poate observa că în opinia respondenților cel mai important avantaj al valorii juste este asigurarea neutralității și obiectivității contabilă (scor mediu 1,433).Pe locul al doilea se găsește reducerea practicilor oportuniste de gestionare și de manipulare a rezultatelor (scor mediu 1,4). Reducerea asimetriilor de informare între conducerea entității economice și investitori ocupă locul al treilea cu un scor mediu de 0,933, urmând ca pe ultimul locul să se găsească protejarea împotriva exceselor contabilității creative.
Pentru a obține o imagine de ansamblu putem calcula și un scor global pe baza relație următoare:
Scorul global = (0,733+0,933+0,767+1,433)/4 = 0,966
Valoarea pozitivă a acestui scor global și apropierea ei de 1 ne indică faptul că persoanele intervievate au fost de acord cu toate afirmațiile referitoare la valoarea justă prezentate în chestionar. O pondere de 56,67% dintre respondenți și-au exprimat acordul total față de faptul că valoarea justă reduce practicile oportuniste de gestionare și de manipulare a rezultatelor. Dintre subiecții intervievați un procent de 3,33% și-au exprimat dazacordul total față de afirmația potrivit căreiavaloarea justă protejează împotriva exceselor contabilității creative.Privitor la aceeași afirmație din chestionar 36,67% dintre respondenți au fost de acord cu aceasta. Aserțiunile de mai sus sunt evidențiate și în figurii 4.8.
Figura 4.8 Avantajele valorii juste
Sursa: proiecția autorului
Potrivit datelor obținute, putem concluziona că Ipoteza 3 se verifică, scorul mediu de 1,433 situând-o pe primul loc în topul avantajelor valorii juste.
Ipoteza 4: Majoritatea entităților economice din județul Argeș nu acordă o mare încredere estimării valorii juste pe baza modelelor matematice.
Mergând mai departe în sfera valorii juste am încercat să aflăm părerea respondenților cu privire la diferite metode de determinare a valorii juste, respective valoarea de piață, actualizarea fluxurilor viitoare de numerar și modelele matematice. Pentru acest lucru am utilizat din nou scala Likert.
În urma prelucrării datelor și a prezentării acestora în tabelul 4.5, am constatat că dintre cele trei metode de determinare a valorii juste, utilizatorii situațiilor financiare intervievați consideră fiabilă valoarea de piață (scor mediu 1,2). Locul al doilea este ocupat de către valoarea actualizată a fluxurilor de numerar viitoare, cu un scor mediu de 0,667. În schimb, stabilirea valorii juste cu ajutorul modelelor matematice nu este considerată o metodă fiabilă datorită valorii negative a scorului mediu (-0,333).
Tabel 4.5.
Metode de determinare a valorii juste
Sursa: proiecția autorului
Figura 4.9. susține afirmațiile de mai sus arătând că un procent de 46,67% dintre respondenți sunt de părere că evaluarea pe baza modelelor matematice este o metodă puțin fiabilă de stabilire a valorii juste.La polul opus, 66,67% dintre persoanele intervievate consideră valoarea de piață ca fiind o metodă fiabilă de determinare a valorii juste.
De asemenea, o pondere de 20% dintre subiecți au încadrat evaluarea pe baza actualizării fluxurilor de numerar viitoare ca fiind o metodă fiabilă de determinare a valorii juste, în timp ce un procent de 20% o consideră mai puțin fiabilă (figura 4.9).
Scorul global calculat în cazul metodelor de determinare a valorii juste are valoarea 0,511. Valoarea pozitivă a acestuia și totodată apropierea relativă de 1, ne indică faptul că pe ansamblu, respondenții au o părere pozitivă despre cele trei metode de determinare a valorii juste.
Figura 4.9 Metode de determinare a valorii juste
Sursa: proiecția autorului
Potrivit rezultatelor obținute, putem concluziona că Ipoteza 4 se confirmă.
Un alt aspect asupra căruia am cerut opinia respondenților a fost comparabilitatea și transparența informațiilor în contabilitatea la valoarea justă. După prelucrarea datelor și reprezentarea acestora (figura 4.9) putem constata următoarele:
33,33% dintre subiecții intervievați și-au exprimat acordul total privind faptul că contabilitatea la valoarea justă permite comparabilitatea situațiilor financiare între diferite entități economice;
O pondere de 13,34% dintre persoanele intervievate susțin că contabilitatea la valoarea justă nu asigură comparabilitatea conturilor aceleași entități economice de la un exercițiu financiar la altul;
76,67% dintre respondenți se alătură susținătorilor valorii juste, exprimându-și acordul (46,67%) și acordul total (30%) cu privire la transparența mai mare în prezentarea informațiilor pe care o oferă contabilitatea la valoarea justă.
Tabel 4.6
Contabilitatea la valoarea justă
Sursa: proiecția autorului
O valoare a scorului mediu de 1,2 denotă faptul că afirmația potrivit căreia contabilitatea la valoarea justă permite comparabilitatea situațiilor financiare între diferite entități economice s-a bucurat de cea mai mare încredere în rândul respondenților. Potrivit figurii 4.10 o pondere de 56,67% dintre persoanele intervievate sunt de acord cu acest lucru. Pe locul al doilea se găsește transparența pe care o feră contabilitatea la valoarea justă în prezentarea informațiilor (scor mediu 0,933) iar comparabilitatea conturilor aceleiași entități economice de la un exercițiu financiar la altul se situează pe ultimul loc cu o valoare a scorului mediu de 0,7. O valoare de 0,944, apropiată de 1, a scorului global, ne arată că, pe ansamblu, respondenții au fost de acord cu cele trei afirmații legate de contabilitatea la valoarea justă prezentate în cadrul chestionarului (tabel 4.6).
Figura 4.10 Opinia respondenților privind contabilitate la valoarea justă
Sursa: proiecția autorului
Ipoteza 5: Un model contabil mixt, care presupune atât utilizarea costului istoric cât și a valorii juste oferă imaginea cea mai fidelă a unei entități economice.
Următorul pas al demersului nostru investigativ este acela de a înregistra percepția respondenților cu privire la imaginea pe care o oferă diferite modele contabile entității economice (modelul contabil tradițional bazat pe costul istoric, modelul contabil bazat pe valoarea justă și modelul contabil mixt).
Potrivit datelor prezentate în figura 4.11, o pondere de 53,33% dintre respondenți au acordat încredere modelului contabil mixt, susținând că acesta oferă imaginea cea mai fidelă a unei entități economice. Doar două persoane au susținut modelul contabil tradițional bazat pe costul istoric (6,67%). De asemenea, un procent de 40% dintre persoanele intervievate sunt de părere că doar un model contabil bazat pe valoarea justă poate oferii o imagină cât mai fidelă unei entități economice (figura 4.11).
Figura 4.11 Care model contabil oferă o imagine cât mai fidelă unei entități economice?
Sursa: proiecția autorului
În urma acestor constatări, putem concluziona că Ipoteza 5, se verifică în totalitate.
La itemul 7: În cadrul instituției dumneavoastră evaluarea ulterioară a activelor pe termen lung se realizează la valoarea de intrare, valoarea actuală sau valoarea actualizată? o pondere de 43,33 % dintre subiecții chestionați au afirmat că evaluarea ulterioară a activelor pe termen lung se realizează la valoarea actualizată. Valoarea de intrare este utilizată pentru evaluarea ulterioară a activelor pe termen lung de către 30% dintre entitățile economice analizate. Un procent de 26,67% dintre subiecți au menționat că pentru evaluarea ulterioară a activelor pe termen lung entitatea economică folosește valoarea curentă (figura 4.12):
Figura 4.12 Evaluarea ulterioară a activelor pe termen lung
Sursa: proiecția autorului
Analizând părerea subiecților privind adoptarea IFRS ca model contabil bazat pe valoarea justă în România, 60% dintre aceștia au afirmat că un astfel de model este eficient. La polul opus, un respondent (3,33% ) consideră total ineficient acest model. Anticipând întrebarea următoare din chestionar, motivația respondentului respectiv a fost următoarea: lipsa datelor necesare pentru a obține valoarea justă (respondent 17). Un procent de 13,34% dintre subiecții intervievați s-a împărțit în mod egal între cei care consideră destul de eficient un astfel de model contabil și cei care-l consider ineficient. Conform figurii 4.13 o pondere de 23,33% sunt de părere că adoptarea IFRS ca model contabil bazat pe valoarea justă este foarte eficient în România.
Figura 4.13 Adoptarea modelului contabil bazat pe valoarea justă în România
Sursa: proiecția autorului
Ipoteza 6: Impedimentele majore în adoptarea unui model contabil bazat pe valoarea justă sunt obținerea datelor necesare stabilirii valorii juste și cunoașterea legislației referitoare la aceasta.
Rămânând în contextual modelului contabil bazat pe valoarea justă ne-am propus să evidențiem constrângerile privind adoptarea unui astfel de model în România. Prin urmare, am rugat respondenții să ierarhizeze constrângerile prezentate în chestionar pe o scală de la 1 la 5 (punctajul cel mai mic reprezintă cel mai important factor).
În urma prelucrării datelor am constatat următoarele (tabel 4.7):
80% dintre respondenți consideră cel mai mare impediment în adoptarea unui astfel de model lipsa datelor;
O pondere de 73,33% dintre subiecții intervievați au clasat pe poziția a doua cunoașterea legislației referitoare la valoarea justă, ca pe o constrângere în adoptarea unui astfel de model;
Adaptarea sistemelor informatice a fost considerată drept o constrângere mai puternică în adoptarea unui model bazat pe valoarea justă de către 40% dintre persoanele intervievate.
Tabel 4.7
Constrângeri privind adoptarea unui model bazat pe valoarea justă
în România
Sursa: proiecția autorului
Din figura 4.14. se poate observa că pe prima poziție privind constrângerile adoptării unui model contabil bazat pe valoarea justă în România se situează datele necesare pentru a obține valoarea justă. Poziția a II-a este ocupată de cunoașterea legislației referitoare la valoarea justă. Formare și competențe se situează pe locul al III-lea în ierarhia contrângerilor, urmată apoi de adaptarea sistemelor informatice. Am considerat de cuviință ca la această întrebare să le oferim posibilitatea subiecților să sugereze constrângeri. Dintre constrângerile menționate de către respondenți în această categorie menționăm: fiscalitatea (respondent 10), timpul necesar obținerii informațiilor (respondent 22), ineficiența piețelor de capital (respondent 27).
Figura 4.14. Ierarhia constrângerilor privind adoptarea unui model bazat pe valoarea justă
Sursa: proiecția autorului
În urma constatărilor de mai sus putem concluziona că Ipoteza 6 se verifică, deoarece pe primele două poziții al ierarhizării constrângerilor adoptării unui model contabil bazat pe valoarea justă, se situează datele necesare pentru a obține valoarea justă și cunoașterea legislației referitoare la aceasta.
Concluziile studiului
În cadrul unei entități economice supuse cercetării alegerea metodei de evaluarea a elementelor de activ, datorii și capitaluri proprii este foarte importantă. Prin intermediul acestui studiu am încercat să evidențiem aspecte importante cu privire la două dintre metodele de evaluare utilizate: costul istoric și valoarea justă. Scopul raportărilor financiare este să oferă o imagine fidelă a entității economice. Informațiile furnizate de situațiile financiare sunt de folos în primul rând investitorilor, dar și conducerii în luarea unor decizii foarte importante. În urma interpretării rezultatelor studiului privind poziția entităților economice din județul Argeș referitor la evaluarea contabilă și al confirmării ori infirmării ipotezelor formulate inițial, putem conchide următoarele:
Principala critică adusă de către entitățile economice intervievate situațiilor financiare întocmite pe baza valorii inițiale este lipsa informațiilor previzionale;
Entitățile economice din județul Argeș consideră că impactul cel mai important al utilizării valorii juste în raportările financiare este oferirea de informații previzionale;
Pricipalul avantaj al folosirii valorii juste în opinia respondenților este asigurarea neutralității și obiectivității contabile;
Majoritatea entităților economice din județul Argeș consideră valoarea de piață o metodă fiabilă de determinare a valorii juste. La polul opus se situează evaluarea pe baza modelelor matematice;
Subiecții intervievați și-au exprimat acordul cu privire la faptul că contabilitatea la valoarea justă permite comparabilitatea situațiilor financiare între diferite entități economice;
Imaginea cea mai fidelă a unei entități economice o oferă, în opinia respondenților, un model contabil mixt;
O mare parte dintre întreprinderile din județul Argeș folosesc valoarea actualizată pentru evaluarea ulterioară a activelor pe termen lung;
Adoptarea IFRS ca model contabil bazat pe valoarea justă este considerat eficient de către majoritatea respondenților;
În topul constrângerilor privind adoptarea unui astfel de model, entitățile economice intervievate au plasat pe primul loc datele necesare pentru a obține valoarea justă, iar pe locul al doilea cunoașterea legislației referitoare la aceasta.
capitolul v
Formarea valorii juste a terenurilor pentru construcții
pe piața imobiliară din județul Argeș
Ineficiența pieței imobiliare
Piețele imobiliare specifice sunt încadrate în funcție de tipul de proprietate, potențialul de a genera venit, localizare, caracteristicile locatarilor tipici, motivațiile și atitudinile investitorilor tipici sau în raport de alte atribute recunoscute de entitățile economice sau de persoanele fizice participante la schimbul de proprietăți imobiliare. Piețele imobiliare constituie obiectul unei diversități de influențe economice, sociale, de mediu și guvernamentale.
Datorită caracterului specific al bunurilor imobiliare, transferul proprietății sau folosinței acestora nu implică și transportul efectiv al bunului, iar fiecare clădire vândută sau cumpărată este diferită de celelalte prin poziționare, alcătuire, infrastructură aferentă etc. Deoarece fiecare imobil este unic, piața imobiliară prezintă o complexitatea foarte mare și se împarte în funcție de zone și în raport de scopul utilizării bunului respectiv. Eterogenitatea duce la majorarea substanțială a costurilor de căutare, generează distribuția asimetrică a informațiilor restricționând, în bună măsură, substituibilitatea.
O piață devine eficientă atunci când informația disponibilă despre un bun este inclusă complet și rapid în prețul său de tranzacționare. În aceste condiții o entitate economică se află în imposibilitatea de a obține profituri pe baza supraevaluării sau subevaluării excesive, datorită numărului mare al investitorilor care desfășoară operațiuni de arbitraj al așteptărilor. Condițiile necesare realizării unei piețe eficiente sunt următoarele:
informațiile trebuie să fie disponibile tuturor participanților și corecte;
viteza de tranzacționare să fie relativ egală;
costurile de tranzacționare trebuie să fie uniforme corespunzătoare unui nivel foarte scăzut în raport cu valoarea tranzacției.
În comparație cu alte piețe piețele imobiliare sunt considerate încă ineficiente. Factorii care au generat această ineficiență sunt: oferta relativ inelastică și localizarea fixă a proprietății imobiliare. Prin urmare, oferta de proprietăți imobiliare nu se adaptează rapid, ca răspuns la modificările cererii de pe piață.
Investiția în proprietatea imobiliară implică mari sume de bani, sume ce nu pot fi asigurate imediat. Evaluatorii au datoria să recunoască aceste ineficiențe, și înțelegerea caracteristicilor piețelor imobiliare se va reflecta prin realizarea unei analize credibilă și obiectivă pentru clienții lor.
Criza financiară de la sfârșitul anului 2007 a avut un impact major asupra pieței imobiliare. Mulți specialiști din domeniu consideră că boomul imobiliar din 2006 a stat la baza declanșării crizei financiare (Adrian &Shin, 2009, Brunnermeier, 2009; Greenlaw et al. 2008).
Piețele imobiliare au reușit să se redreseze de-a lungul celor șapte ani de la declanșarea crizei financiare. Un studiu realizat recent de către cei de la Global Market Perspective și intitulat sugestiv Piața imobiliară la nivel mondial merge înainte/ primul trimestru al anului 2015 (Global real estate forges ahead/Q1 2015, engl.) precizează că principalele piețe imobiliare globale sunt în formă mai bună decât oricând. Lichiditatea abundentă a împins volumul investițiilor înapoi la nivelul anului 2006, cu așteptări de creștere în continuare în timpul anului 2015.
Turbulențele economice și geopolitice pot afecta perspectivele de creștere în viitor, dar, în egală măsură, anul 2015 oferă potențialul unei redresări puternice a pieței imobiliare globale.
Același studiu prezintă informații potrivit cărora în America pentru anul 2015 se preconizează o creștere de 15% a pieței imobiliare în raport cu anul 2014, iar pentru Asia Pacific creșterea va fi de 5-10%. Din păcate, pentru EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) se estimează o evoluție descendentă a pieței imobiliare (o scădere cu 5% față de anul 2014). La nivel mondial piața imobiliară se estimează că va înregistra în anul 2015 o majorare cu 5-10% în raport cu anul 2014.
La nivel național în anul 2014 s-a înregistrat o creștere economică, chiar dacă rata de creștere a fost sub nivelul așteptat și cel înregistrat anul trecut. Nivelul estimate al creșterii economice variază între estimarea Fondului Monetar Internațional de 2,4% și cea a Guvernului Romaniei de 2,8% (Real Estate Merket Study 2014/Trends in 2015, NAI Romania). În cadrul aceluiași studiu, pentru anul 2015 se prognozează o creștere economică de 2,5%. Aceast lucru constituie un semnal că piața imobiliară va beneficia de premise favorabile pentru consolidarea și îmbunătățirea indicatorilor specifici de piață (Real Estate Merket Study 2014/Trends in 2015, NAI Romania).
Evaluarea imobiliară
O evaluare imobiliară implică un proces de estimare a unui anume tip de valoare, al unui tip de proprietate într-un anumit moment. Evaluarea este doar o estimare și nu poate fi privită ca un calcul fix al unei anumite valori prin folosirea unei formule matematice sau ca o cuantificare precisă (Standarde ANEVAR, 2014).
Potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, proprietate imobiliară cuprinde terenul și toate elementele care sunt componente naturale acestuia, de exemplu: copacii și mineralele, precum și toate elementele care sunt adăugate terenului de oameni, cum ar fi construcțiile (GME 630 Evaluarea bunurilor imobile, Standardele ANEVAR, 2014, p .204). În mod uzual sunt considerate drept componente din proprietatea imobiliară toate dotările permanente ale clădirii, cum ar fi instalațiile de încălzire, electrice, de apă, precum și componentele incorporate, cum ar fi tablourile electrice și ascensoarele. Proprietatea imobiliară include toate elementele situate în subsol și deasupra solului, în conformitate cu legislația națională în vigoare.
Din punct de vedere contabil, proprietatea imobiliară este inclusă, în general, în categoria activelor corporale imobilizate, denumite și active pe termen lung. Există cazuri în care proprietatea imobiliară poate fi catalogată drept activ curent, de exemplu când un teren după amenajare, este destinat vânzării.
Scopul expertizelor imobiliare solicitate fie de către firme, fie de către persoane fizice, este atât de a se informa despre preturile de piață ale imobilelor cât și pentru a putea să finalizeze anumite operațiuni comerciale sau economice (vânzări de imobile, împrumuturi bancare, calculul impozitelor și taxelor, partaje etc.
Evaluarea imobiliară presupune parcurgerea anumitor etape prezentate în figura 5.1:
Figura 5. 1. Etapele evaluării imobiliare
Sursa: Proiecția autorului
Finalizarea procesul de evaluare a proprietății imobiliare o reprezintă întocmirea unui raport de evaluare. Acest raport de evaluare trebuie să se bazeze pe o investigație completă, să aibă o organizare logică, o argumentație solidă și o exprimare clară și concisă.
Prin intermediul acestui raport, evaluatorul imobiliar va comunica unui client analiza și rezultatele evaluării imobiliare.
Metodele de evaluare a proprietăților imobiliare după standardele internaționale la care suntem afiliați (Standarde ANEVAR, 2014) sunt în număr de 3 și anume:
Abordarea prin piață
Denumită și comparația directă sau comparația vânzărilor, abordarea prin piață se aplică atunci când există suficiente informații credibile privind tranzacții și/sau oferte recente credibile.
Abordarea prin venit
Abordarea prin cost
Tehnicile utilizate de către evaluator în cadrul fiecărei abordări sunt redate în figura 5.2:
Figura 5.2. Tehnicile de evaluare specific fiecărei abordări
Sursa: Proiecția autorului conform Standardele de Evaluare ANEVAR, 2014.
Motivația și metodologia cercetării
Termenul de “valoare a terenului” și de “preț al terenului” sunt adesea folosite cu același înțeles, deși sunt noțiuni total diferite.
Teoria statică privind prețul terenului (teoria lui von Thunen) se bazează pe ipoteza determinării precise a folosinței terenului și a prețului acestuia. Deoarece în acest agregat intervine costul transportului, valoarea terenului în zonele centrale urbane este mai ridicată și mai coborâtă către suburbii. Problema unei astfel de abordări se manifestă la modificări în structura urbană. În acest moment, economia urbană trebuie să-și găsească un punct de echilibru. De exemplu, o scădere a costului transportului va conduce la apariția unei presiuni asupra terenului agricol din jurul orașului și asupra bugetelor necesare realizării proiectelor de utilități publice, care să ridice standardul locuirii în aceste zone (Țarălungă, 2004).
Dacă păstrăm principiul prin care terenul este pus pe piață pentru folosința cea mai profitabilă, oricare ar fi ea și dacă creșterea sau descreșterea chiriei în diferite zone urbane nu alterează cantitatea de teren oferită pe piață, atunci conchidem că nivelul chiriei nu influențează tiparul folosinței terenului. Această teorie este relativ falsă și pleacă de la premiza că tranzacțiile din economie sunt în întregime reglementate de legile pieței. În realitate, există întotdeauna controlul autorităților publice asupra modului de utilizare a terenului, ceea determină schimbări esențiale în valoarea terenului.
De asemenea, trebuie considerat și faptul că nici un investitor nu va transfera un teren de la o folosință profitabilă la una mai puțin profitabilă. Astfel, creșterea prețului terenului influențează comportamentul proprietarilor, aceștia fiind dispuși să speculeze la maximum prețul terenului, mergând până la a reduce oferta pe piață, ceea ce va escalada nivelul prețului de teren urban.
Datorită decalajelor prelungite din domeniul construcțiilor precum și a ofertei fixe de terenuri, oferta pe piața imobiliară este relativ inelastică. Prin urmare, creșterea sau scăderea pe piața imobiliară a cererii influențează în primul rând prețul, în timp ce cantitatea de bunuri imobiliare oferite (în special locuințe) are o variație lentă. În mod practic, lipsa elasticității ofertei imobiliare majorează impactul cererii asupra prețurilor. Oferta pregnant inelastică a terenurilor este prezentată în figura 5.3:
Figura 5. 3 Oferta perfect inelastică a terenurilor
Sursa: Raportul de investigație pentru analizarea pieței imobiliare și a serviciilor conexe tranzacțiilor imobiliare, Consiliul Concurenței, 2009, p. 6.
Modelul de mai sus nu surprinde complexitatea tranzacțiilor cu terenuri, în special datorită faptului evident că oferta efectivă de terenuri este mult mai mică decât oferta potențială, această diferență determinând o evoluție relativ dinamică a cantității de terenuri aflate la vânzare pe piață. Cu toate acestea, situația „ofertei perfect inelastice a terenurilor” prezintă într-un mod elocvent unul dintre factorii care influențează fundamental rigiditatea ofertei pe piața imobiliară.
Luând în considerare schimbările apărute pe piața de terenuri sub influența cererii și ofertei, atunci poate fi amintită teoria dinamică a prețului terenului, care introduce noțiunea de valoare în timp a terenului, bazându-se pe capitalizarea chiriei(Tărălungă, 2004).
în care:
V= valoarea terenului;
r = valoarea anuală a chiriei;
n = numărul de ani;
i = rata dobânzii anuale.
Concentrat aceasta se poate scrie:
,
în care:
reprezintă prețul terenului la timpul “0”;
reprezintă venitul obținut de pe teren la timpul t;
i=este rata dobânzii.
În prezent prețul terenului depinde de venitul pe care îl așteptăm ca terenul să ni-l aducă în viitor. Această formulă vine să corecteze schimbările petrecute cu valoarea chiriei pe parcursul anilor.
Metodele financiare prezentate sunt relativ simple comparativ cu analizele de costuri și beneficii pe care autoritățile publice ar trebui să le facă înaintea realizării de programe sau proiecte de interes public. Costul economic se referă la analizarea rezultatelor alternative de pe urma folosirii unui teren introdus pe piață. În cadrul acestui gen de analize se determină valoarea de întrebuințare a terenului și impactul costurilor integrate ale investițiilor asupra costului terenului.
Pentru fiecare tip de abordare privind evaluarea valorii de piață a imobilului poate fi elaborat un model specific.
Potrivit lui Ion Albu, Svetlana Albu și Nicolae Țurcanu, în lucrarea intitulată Analiza factorială a valorii de piață a imobiluluirezedențial (2007), modele specifice celor trei metode de evaluare și adaptate în cazul nostru pentru evaluarea terenurilor sunt următoarele:
Abordarea prin cost
Această abordare se bazează pe principiul înlocuirii: suma pe care cumpărătorul o plătește cuprinde valoarea lotului de pământ și cheltuielile de construcție a îmbunătățirilor (clădirii). Structura modelului este următoarea:
VI = VC + VP,
unde:
VI – indică valoarea de piață a imobilului;
VC – reflectă valoarea construcției (îmbunătățirilor);
VP – reprezintă valoarea lotului.
Modelul respectiv poate fi lărgit:
unde:
πQC – reprezintă produsul componentelor calitative generale;
πFQ – cuprinde produsul caracteristicilor calitative aferente clădirii (inclusiv uzura);
πQP – reflectă produsul caracteristicilor calitative ale pământului;
ΣCA – indică suma caracteristicilor aditive aferente clădirii;
ΣPA – reprezintă suma caracteristicilor aditive ale pământului;
ΣSA – cuprinde suma caracteristicilor aditive aferente construcțiilor (îmbunătățirilor) suplimentare.
Abordarea prin venit
Evaluarea terenului prin această abordare are la bază principiul așteptării: valoarea curentă a terenului este în raport de veniturile viitoare așteptate. Altfel spus, valoarea imobilului care aduce venit este egală cu suma veniturilor ce pot fi încasate la data evaluării. Modelul are forma următoare:
VI = VB x MVB,
unde:
VB – reprezintă venitul brut;
MVB – indică multiplicatorul venitului brut.
Problema majoră corespunzătoare acestei abordări o reprezintă insuficiența datelor referitoare la venituri și costuri. Din această cauză, în calitate de variabilă dependentă se recomandă un anume indicator (de exemplu, venitul brut de la un apartament, sau de pe un metru pătrat). Multiplicatorul MVB reprezintă raportul dintre valoarea imobilului și mărimea venitului brut. Teoretic, MVB indică funcția factorilor ce determină, cât ar plăti investitorii pentru un leu de venit curent. La acești factori se referă la; norma necesară de venit sau rata de capitalizare adecvată, care variază în raport de nivelul de risc; prognoza veniturilor; durata așteptată aferentă fluxului de venit, precum și procentul din venit necesar acoperirii costurilor operaționale. Practic vorbind, acești factori fac referire la tipul, starea fizică, amplasarea, și alți factori ce caracterizează imobilul.
Abordarea prin piață
Metoda comparării vânzărilor evidențiază principiile cererii, ale ofertei și înlocuirii. În cadrul unei evaluări individuale modelul va avea forma următoare:
VPi = Vc + Dc,
unde:
VPi – reprezintă valoarea de piață individuală;
Vc – reflectă prețul obiectului de comparare;
Dc – evidențiază deosebirile calitative și cantitative dintre obiectul evaluat și cel pentru comparare.
În cazul evaluării în masă, modelul comparării vânzărilor se va baza pe structura modelului de bază: valoarea imobilului este egală cu suma valorilor pământului și îmbunătățirilor.
În literatură internațională, Rybeck (2004) susține că valoarea terenului reflectă disponibilitatea și calitatea serviciilor publice și a bunurilor într-o anumită zonă. Batt(2001) este mult mai categoric, precizând că terenul are o valoare economică numai ținând cont de amplasarea acestuia;căeste, mai multșimai bine ca, condițiile de accesibilitate să fie capitalizate în valorile de proprietate. Din acest motiv, investițiile cu tranzit în masă generează creșteri ale valorilor de proprietate (Mendoza, 2005).
Batt (2001) și Benjamin & Sirmans(1996) susțin că proiectele cu tranzit în masă tind să conducă la creșterea densității. Apropierea față de o stație de autobuz are un efec pozitiv asupra chiriilor, iar ca o consecință o mai mare cerere. În consecință, dezvoltatorii imobiliari vor încerca să construiască structuri mai înalte și mai dense, în scopul de a face mai intensă utilizarea terenului și de a obține profituri mai mari (Benjamin & Sirmans, 1996). Cu toate acestea, efectele unei astfel de apropieri nu sunt întotdeauna pozitive, deoarece, așa cum Cervero și Duncan(2001), precum și Targa (2003) afirmă, proximitatea lângă dreptul de libera trecere poate fi dăunătoare pentru valorile de proprietate.
Din cauza fluxului mare de pietoni, și interesul dezvoltatorilor urbani în promovarea unei utilizări mai intense a terenului, se poate preciza că profiturile vor diferi în funcție de utilizarea proprietăților. De-a lungul acestor linii, unii autori, de exemplu Cervero & Duncan (2001), afirmă că profiturile sunt mai mari în cazul utilizări terenurilor pentru construcții de birouri. Weinberger (2000), de exemplu, a descoperit dovezi potrivit cărora, se poate observa ocreștere în valoare a proprietății comerciale, ca urmare a instalării unui tip de lumină a sistemului feroviar în Santa Clara County (SUA). De asemenea, și el susține efectele pozitive pe care le au asupra valorii terenului diminuarea distanței, precum și modul de utilizare a acestuia. Beneficiul este mai mare în cazul utilizării terenului pentru construirea unui spațiu comercial în apropierea unei stații in timp ce utilizarea rezidențială este cel mai mult recompensată când construcția este amplasată câteva blocuri mai departe.
Indivizii la rândul lor, preferă să trăiască în acele zone în care se combină în cel mai bun mod posibil preferințele lor pentru spațiu, siguranță, liniște, facilități locale, și nu în ultimul rând unul dintre factorii cei mai importanți încadrarea în bugetul lor. Aceste diferențe de criterii dintre activități înseamnă (cel putin teoretic) că utilizarea comercială și în scop de serviciu beneficiază mai mult decât alte utilizări din dezvoltarea sistemelor de tranzit în masă.
În cele din urmă, trebuie acordată atenție faptului că dinamica reală și imperfecțiunile care există în piața imobiliară se datorează politicilor clare și complementare de utilizare a terenurilor care sunt necesare pentru promovarea unei piețe active imobiliare și o economie sănătoasă care maximizează efectele pozitive sau, desigur, a minimiza efectele negative) ale sistemelor de tranzit în masă (Offermans,2003).
Perdomo-Calvo et al., (2007) au analizat influența pe care o are variabila “proiectul TransMilenio” asupra valorii terenului alături de alte variabile privind caracteristicile mediului.
Au avut la bază modelul probabilistic folosind scorul de propensiune (Propensity Score Matching, PSM, engl.) folosind relațiile:
, atunci când proprietatea are acces la sistemul TransMilenio;
și
, în cazul în care proprietatea nu are acces la sistemul TransMilenio
unde:
Prob= valoarea terenului;
y = reprezintă variabila dependentă, valoarea terenului;
â = coeficientul variabilei independente X.
În analiza statistică a datelor observabile, PSM (Propensity Score Matching) este o metodologie care încearcă să furnizeze o estimare obiectivă a variabilei efect.
Potrivit GME 630 Evaluarea bunurilor imobile (Standardele ANEVAR, 2014), metodele de evaluare a terenului sunt:
Tehnica comparației directe pentru evaluarea terenului implică o comparație directă a terenului evaluat cu loturile similare de teren, tranzacționate recent pe piață și pentru care există informații disponibile. Este cea mai utilizată tehnică de evaluare a terenului și cea mai adecvată atunci când există informații disponibile despre tranzacții/oferte comparabile.
Tehnici alternative: tehnica alocăriiși extracția.
Tehnici de capitalizare a venitului: tehnica reziduală a terenului, renta funciară, tehnica parcelării și dezvoltării.
În cadrul procesului de evaluare a imobilului se folosesc adesea diverse metode statistice de analiză a tendinței schimbărilor factorilor de ordin social, economic, administrativ, a cererii și ofertei, precum și analiza inter-legăturii lor cu valoarea imobilului.
Metodele statistice propuse de Albu et. al. (2007) sunt:
Corelația și regresia simplă liniară: aprecierea dependenței liniare dintre două variabile cantitative;
Regresia multiliniară: aprecierea dependenței liniare dintre două variabile de interval;
Regresie non-liniară: aprecierea dependenței neliniare dintre două variabile;
Analiza path;
Analiza logliniară;
Metode de reducere a datelor: modelul aditiv, modelul cumulativ al lui Mokken, analiza cluster, modelul de scalare multidimensională, etc;
Analiza cluster;
Analiza factorială.
Realizarea acestui studiu asupra pieței imobiliare, a avut la bază impactul major pe care l-a avut criza financiară asupra acesteia.
Piața imobiliară a județului Argeș, asemeni altor piețe imobilare din țară și străinătate, a avut foarte mult de suferit ca urmare a crizei financiare. Multe persoane care aveau locul lor de muncă în alt oraș au avut chiriile plătite de către angajatorul lor. Cum acei angajatori luptă în prezent pentru a supraviețui, astfel de aranjamente au devenit mai rare. Prețurile medii de închiriere au fost prea mari pentru a fi suportate de către salariați, astfel încât blocajul a avut loc foarte curând. În cazul încare capitala încă mai oferă oportunități pentru locuri de muncă mai bineplătite, în orașe ca Pitești sau Brasov declinul a fos mai abrupt. Statul a încercat să “atenueze” această cădere a pieței imobiliare prin proiectul „Prima casă”. Acest proiect a contribuit la stabilitatea pieței imobiliare. O mare parte din agențiile imobiliare ale județului și-au închis activitatea, asta fie datorită faptului că nu au putut procura credite pentru a supraviețui perioadei de criză, fie că nu au avut capacitatea necesară pentru a se reprofila. Având în vedere faptul că la nivelului județului Argeș nu există un organ abilitat care să coordoneze întreaga activitate a agențiilor imobiliare, revenirea acestora din șocul crizei financiare se va realiza destul de târziu.
În cadrul pieței imobiliare am decis testarea unui model econometric privind stabilirea valorii juste (valorea de piață) a terenurilor pentru construcții.
Acest modelul econometric are la bază un eșantion de 76 de unități statistice (Anexa 5). Datele au fost culese de pe site-urile agențiilor imobiliare din județul Argeș în perioada 1-28 februarie 2011. Variabilele luate în calcul pentru testarea acestui model econometric sunt următoarele: valoarea terenului (valoarea justă a acestuia), frontul stradal, suprafața terenului, distanța față de centrul orașului Pitești și utilitățile (gaze, canalizare, electricitate, acces auto, telefon, apă). În ceea ce privește aceste utilități am acordat valorile 0 sau 1 pentru fiecare dintre ele, în vederea ușurării prelucrării datelor. Astfel, dacă terenul respectiv nu prezintă nici o utilitate obține valoarea 0, dacă prezintă cel puțin una dintre utilități obține valoarea 1, pentru două utilități obține valoarea 2, pentru trei utilități valoarea 3, pentru patru utilități valoarea 4, pentru cinci utilități valoarea 5, ajungând la o valoare maximă de 6, alocată pentru prezenta tuturor utilităților. În cadrul acestui studiu am luat în calcul doar informațiile referitoare la terenurile folosite pentru construcții și aflate în vecinătatea orașului Pitești.
Testarea modelului de realizează cu ajutorul softului Eviews, varianta 5.1.
Obiectivele cercetării noastre sunt:
Identificarea legăturii între cele 5 variante;
Identificarea formei legăturii;
Stabilirea intensității legăturii;
Determinarea parametrilor modelului;
Verificarea validității modelului;
Realizarea de previziuni.
Metodologia cercetării presupune parcurgerea următorilor pași:
Analiza norului de puncte în vederea determinării existenței legăturii, (sensul legăturii, forma și intensitatea acesteia);
Estimarea parametrilor ecuației de regresie;
Testarea validității modelului (raportul de corelație; semnificația coeficienților;
Testarea ipotezelor referitoare la variabila aleatoare ε (ipoteza de homoscedasticitate; ipoteza de independența; ipoteza de normalitate).
Formularea modelului econometric și testarea acestuia
5.4.1. Identificarea existenței și formei legăturii dintre variabila efect și variabilele cauzale
În scopul identificării existenței și formei legăturii dintre cele cinci variabile, reprezentăm grafic norul de puncte, analizând pe rând variabila dependentă „valoarea terenului” cu fiecare variabilă independentă (frontul stradal, suprafața, distanța față de centrul Piteștiului, utilități). Pentru facilitarea demersului statistic utilizăm următoarele notații:
Valoarea terenului = VT;
Frontul stradal = FS;
Suprafața terenului = S;
Distanța față de centru = DS;
Utilități = U.
Rezultatele sunt prezentate în cadrul tabelului 5.1:
Tabel 5.1
Existența și forma legăturii dintre variabile
Sursa: Proiecția autorului
În vederea analizei legăturii dintre variabila efect, valoarea terenului, și variabilele cauzale: frontul stradal, suprafața terenului, distanța față de centrul orașului și utilități, am ales următorul model:
LOG(VT)=C(1)+C(2)*LOG(FS)+C(3)*(S)+C(4)*LOG(DS)+C(5)*(U)+ ε
unde:
VT = valoarea terenului;
C(1)= termenul liber al ecuației;
FS = frontul stradal;
S = suprafața terenului;
DS = distanța față de centrul orașului;
U = valoarea utilităților;
ε = variabila reziduală.
5.4.2. Determinarea estimatorilor de regresie liniară prin metoda celor mai mici pătrate
Dacă folosim modelul următor:
Folosind softul Eviews s-au obținut valorile prezentate în cadrul figurii 5.4.
Figura 5.4 Determinarea estimatorilor de regresie aferenți primului model
Sursa: soft Eviews
Deoarece valorile coeficienților ecuației de regresie sunt foarte mari, putem obține valori mai mici ale acestor coeficienți dacă logaritmăm variabila dependent valoarea terenului (VT), folosind modelul următor:
Rulând softul Eviews valorile obținute sunt redate în figura 5.5:
Figura 5.5. Determinarea estimatorilor de regresie aferenți celui de al doilea model
Sursa: soft Eviews
Semnificația indicatorilor pe care-i calculează pachetul de programe Eviews este următoarea:
Valorile aferente probabilității asociată paramentrilor modelului sunt următoarele:
pentru termenul liber al modelului probabilitatea este p=0;
pentru parametrul log(FS) probabilitatea este p=0,0178;
pentru parametrul (S) probabilitatea este p=0;
pentru parametrul log(DS) probabilitatea este p=0,0002;
pentru parametrul (U) probabilitatea este p=0;
O valoare cât mai apropiată de zero a acestei probabilități va indica o semnificație ridicată a parametrului respectiv, în caz contrar, aceasta confirmând, împreună cu testul t, faptul că parametrul corespunzător este nesemnificativ. Este admisă totuși o valoare a probabilității mai mică de 0,05 pentru a considera ca semnificativ parametrul respectiv.
În cazul acestui model toate valorile aferente acestui indicator corespunzătoare parametrilor modelului sunt apropiate de zero, ceea ce semnifică faptul că toți parametrii modelului sunt semnificativi.
Valoarea calculată a testului t pentru fiecare parametru este precizată în coloana t-statistic;
Adjusted Rsquared este coeficientul de determinare corectat sau ajustat. Acesta este utilizat în vederea evidențierii numărului de variabile factoriale cuprinse în model, precum și a numărului de observații pe baza cărora au fost estimați parametrii modelului. În cazul unui model multifactorial acesta va înregistra valori inferioare coeficientului de determinație. În cazul modelului nostru valoarea acestui indicator este 0.670746.
R-squared arată bonitatea modelului. Cu cât valoarea acestui indicator este mai apropiată de 1 cu atât modelul este correct definit. În cazul modelului nostru valoarea indicatorului este 0.688306.
Mean dependent var este media variabilei dependente Y= 10.94052;
S.D. dependent var este abaterea medie pătratică (standard) corespunzătoare variabilei dependente. În cazul nostru are valoarea 1.149974;
Akaike info criterion este criteriul Akaike și este utilizat în cazul comparării a două sau mai multe modele econometrice. Regula de decizie utilizată în cazul aplicării acestui test este eceea potrivit căreia este ales acel model econometric pentru care s-a obținut valoarea cea mai mică corespunzătoare acestui indicator. AIC=2.069956.
În acest raport, am prezentat două modele econometrice ce pot fi folosite pentru determinarea valorii juste a terenului. Dacă comparăm valorile acestui indicator corespunzătoare celor două modele se poate observa că 25.76471 > 2.069956, ceea ce ne determină să alegem cel de-al doilea model (2).
Schwarz criterion este criteriul Schwartz utilizat de asemenea pentru compararea a două sau mai multe modele econometrice. Și în acest caz, este ales acel model pentru care s-a obținut valoarea cea mai mică corespunzătoare acestui indicator. SC= 2.223293;
Comparând valorile corespunzătoare acestui criteriu ale celor două modele se poate observa că25.91805 >2.223293, ceea ce ne îndeamnă încă odată să alegem modelul al doilea.
Durbin-Watson stat este variabila Durbin-Watson, d=1.930761;
Valoarea acestui indicator trebuie să fie cât mai apropiată de 2 pentru ca modelul respectiv să poată fi folosit pentru previziuni.
Valorile teoretice ale variabilei valoarea terenului (VT) rezultă deci din relația:
Log (VT)= 14.49636 + 0.356578*log (FS) + 0.000291*(S) – 0.715563*log(DS) + 0.249793*(U),
astfel, valoarea terenului este egală cu:
VT= EXP(14.49636 + 0.356578*log (FS) + 0.000291*(S) – 0.715563*log(DS) + 0.249793*(U))
În urma analizei norului de puncte corespunzător relației dintre VT și DS am specificat faptul că variabila independentă distanța față de centrul orașului influențează negativ variabila dependentă valoarea terenului, lucru susținut și de valoarea negativă a coeficientului corespunzător acestui paramentru (-0.715563).
5.4.3. Testarea modelului econometric
Pentru testarea modelului econometric trebuie verificate următoarele ipoteze:
Ipoteza de liniaritate;
Ipoteze asupra variabilelor;
Ipoteze asupra erorilor.
5.4.3.1. Testarea ipotezei de liniaritate
Ipoteza de liniaritate: modelul este liniar în Y, variabila dependentă, care în cazul nostru este valoarea terenului (VT).
Acest lucru a fost demonstrat mai sus când am definit ecuația de regresie a modelului.
LOG(VT)=C(1)+C(2)*LOG(FS)+C(3)*(S)+C(4)*LOG(DS)+C(5)*(U)+ ε
5.4.3.2. Testarea ipotezelor asupra variabilelor
Ipotezele asupra variabilelor sunt (Săvoiu, 2011):
Variabile independente nu sunt corelate între ele;
Testarea validității estimației coeficienților.
Variabile independente nu sunt corelate între ele
Dacă această condiție este respectată, atunci variabilele de influență vor fi ortogonale între ele. Dacă avem ortogonalitate, atunci orice adăugare a unei noi variabile în model sau eliminare a uneia deja existente nu va modifica dramatic valorile coeficienților, existând așa-numita stabilitate la modificări în ecuația de regresie.
Variabilele independente din modelul nostru sunt:
FS = frontul stradal;
S = suprafața terenului;
DS = distanța față de centrul orașului Pitești;
U = utilitățile.
Pentru a demonstra că aceste variabile independente nu sunt corelate între ele realizăm matricea de corelație, pe care o prezentăm în figura 5.6:
Figura 5. 6 Matricea de corelație
Sursa: soft Eviews
Condiția care trebuie îndeplinită pentru ca variabile independente să nu fie corelate între ele este ca toți termenii matricei, înafară de termenii diagonalei principale, să fie mai mici de 0,8. Având în vedere că în cazul nostru această condiție este îndeplinită, putem spune că am demonstrat necorelarea variabilelor cauzale.
Testarea validității estimației coeficienților
Pentru testarea validității estimației coeficienților ai se utilizează testul t Student. În general se definesc următoarele ipoteze:
Ipoteza nulă:
H0 : Nu există legătură de cauzalitate între variabila dependentă (VT) și variabila independentă, ai = 0;
Ipoteza alternativă:
H1 : Există legătură de cauzalitate între variabila dependentă (VT) și variabila independentă, ai ≠ 0 ;
Dacă t cal ≤ t tab, se acceptă ipoteza nulă, H0, deci estimatorul ai nu este semnificativ diferit de zero, prin urmare se poate renunța la el și la model.
Dacă t cal > t tab, atunci H0 se respinge și se acceptă H1, iar coeficientul ai este semnificativ diferit de 0.
Coeficienții modelului nostru sunt: C(1), C(2), C(3), C(4) și C(5). Trebuie să demonstrăm că între variabila dependentă (VT) și fiecare variabilă independentă există o legătură de cauzalitate. Pentru acest lucru este necesar ca fiecare coeficient al ecuației de regresie să aibă valoarea diferită de zero.
În urma rulării ecuației modelului în programul Eviews au rezultat valorile din figura 5.7:
Figura 5. 7. Testarea legăturii de cauzalitate
Sursa: soft Eviews
Interpretarea valorilor este realizată în tabelul 5.2:
Tabel 5.2
Testarea validității estimației coeficienților
Sursa: Proiecția autorului
Putem afirma că am demonstrat faptul că există legătură de cauzalitate între variabila endogenă VT și fiecare variabilă exogenă (FS, S, DS, U).
Testarea ipotezelor asupra erorilor
Ipoteze asupra erorilor ε sunt următoarele:
ε are o distribuție independentă de timp, de speranța matematică nulă, respectiv:
E (εt) = 0, () t = 0, 1, 2, …, T
V (εt) = E[εt – E(εt)]2 = =
altfel spus, modelul este homoscedastic.
Independența erorilor. Două erori εt și εt’ sunt independente liniar între ele, adică:
respectiv:
3) Variabila ε are o distribuție normală.
Ipoteza de homoscedasticitate a variabilei reziduale
Pentru a verifica ipoteza de homoscedasticitate a erorilor modelului se folosește testul White. Se pleacă de la ecuația:
LOG (RESID)=C(1)+C(2)*LOG(FS)+C(3)*(S)+C(4)*LOG(DS)+C(5)*(U)
și se dorește să se studieze dacă între є (RESID) și variabilele independente, există o legatură. Dacă între aceste variabile există legătură, despre erorile modelului se spune ca sunt heteroscedastice iar dacă nu, ele se numesc homoscedastice.
Aplicarea testului White prin programul Eviews a condus la rezultatele din figura 5.8:
Figura 5.8 Testul White
Sursa: soft Eviews
Raportul de corelație este cel care indică existența legăturii la nivelul eșantionului. Pentru generalizarea rezultatelor se emit ipotezele:
H0 : Raportul de corelație= 0 (modelul este homoscedastic);
H1: Raportul de corelație≠ 0 (modelul este heteroscedastic).
Regulile de decizie sunt (Săvoiu, 2011):
– dacă , nu se poate respinge ipoteza H0, adică erorile sunt homoscedastice, acest lucru garantându-se cu o probabilitate de 95%.
– dacă , ipoteza H0 se respinge, și se acceptă ca fiind adevarată, cu o probabilitate de 95%, ipoteza H1, ceea ce înseamnă că erorile sunt heteroscedastice, acest lucru garantându-se cu o probabilitate de 95%. În acest caz modelul nu este valid, el neputând fi folosit la realizarea de previziuni. La nivel de eșantion, raportul de corelație înregistrează valoarea 0.323, ceea ce ne indică inexistența unei legături între variabile la nivelul eșantionului. Pentru a generaliza această informație la nivelul populației totale, aplicăm testul Fisher și emitem cele două ipoteze:
H0 : Raportul de corelație= 0 (modelul este homoscedastic);
H1: Raportul de corelație≠ 0 (modelul este heteroscedastic).
Deoarece Fcalculat =0,478137 este mai mic decat Ftabelar=2,76, nu se respinge ipoteza H0 , deci se garantează, cu o probabilitate de 95% că modelul este homoscedastic, deci poate fi folosit la realizarea de previziuni.
Testarea independenței valorilor variabilei reziduale
Această ipoteză se referă la faptul că dacă presupunem două erori, єt0 și єt1, și єt0= α+ β* єt1, pentru a fi independente înseamnă că valoarea coeficientului β trebuie să fie zero.
Se utilizează testul Durbin-Watson și se emit următoarele ipoteze:
Ipoteza nulă:
H0: β = 0 (erori independente, necorelate) cu alternativa;
H1: β ≠ 0 (erori dependente, corelate).
Valoarea DWcalc,(d), se compară cu două valori teoretice, du și dl, citite din tabelul distribuției Durbin – Watson în funcție de un prag de semnificație α, convenabil ales, (α = 0,05), de numărul de variabile exogene, k și de valorile observate (T, T ≥ 15).
Regulile de decizie ale testului sunt următoarele (Săvoiu, 2011):
dacă d< dl, se respinge ipoteza nulă a independenței erorilor (autocorelării);
dacă dl<d<du, testul nu este concludent;
dacă du<d<4-dl, se acceptă ipoteza nulă;
dacă 4-dl<d<4-du, testul nu este concludent;
dacă 4-du<d<4 se respinge ipoteza nulă.
În cazul nostru avem: d= 1,93; du=1,49; dl=1,77; 4-1,77=2,23.
Prin urmare 1,49<1,93<2,23, (du<d<4-dl), ceea ce înseamnă că se acceptă ipoteza nulă, erorile sunt independente, necorelate.
Testarea normalității distribuției variabilei reziduale
Ipoteza de normalitate a erorilor presupune verificarea distribuției normale a acestora.
Verificarea ipotezei de normalitate a erorilor presupune compararea histogramei erorilor cu Clopotul lui Gauss (figura 5.9). Se știe că acesta este caracterizat prin doi parametri – coeficientul de asimetrie, α = 0 respectiv coeficientul de boltire, β = 3. Se spune despre erorile unui model econometric că sunt distribuite normal dacă între valorile α și β ce caracterizează histograma erorilor și valorile standard ale Clopotului lui Gauss, 0 și 3, nu există diferențe semnificative din punct de vedere statistic.
Figura 5.9 Clopotul lui Gauss
Sursa: soft Eviews
În cazul nostru aceste valori sunt coeficientul de asimetrie, Skewness, αε = -0,151198 respectiv coeficientul de boltire, Kurtosis, βε =3,025972. După cum se observă, histograma erorilor este aproximativ simetrică, deoarece valoarea coeficientului de asimetrie este apropiată de zero, iar legat de boltire histograma erorilor este mai ascuțită decât distribuția normală (se numește ușor leptokurtotică), deoarece coeficientul de boltire are valoarea peste 3. Problema care se pune în acest moment este aceea de a verifica dacă diferentele între αε= -0,151198 și valoarea standard α = 0, respectiv βε =3,025972 respectiv valoarea standard β =3, sunt semnificative din punct de vedere statistic sau nu. În acest scop se foloseste testul Jarque Bera. Se emit ipotezele:
Ipoteza nulă:
H0: erorile sunt distribuite normal;
Ipoteza alternativă:
H1: erorile sunt nu distribuite normal.
Pentru alegerea ipotezei corecte, se determină valoarea indicatorului Jarque Bera, care în cazul nostru este deja calculată: JB calc =0,291708.
Regulile de decizie sunt (Săvoiu, 2011):
– dacă , atunci ipoteza de normalitate a erorilor este acceptată.
– dacă , atunci ipoteza de normalitate a erorilor este respinsă.
În cazul nostru JBcalc = 0,291708 <χ tab= 5,99, deci se acceptă ipoteza de normalitate a erorilor H0.În consecință, modelul este valid, deci poate fi folosit la realizarea de previziuni.
Previziunea variabilei dependente
Pentru a putea realiza previziunea valorii juste a terenului în funcție de variabilele frontul stradal, suprafața terenului, distanța față de centru, utilități, trebuie ca modelul econometric propus să fie valid. Un model econometric este valid dacă respectă ipotezele fundamentale (Săvoiu, 2011):
– Ipoteza de liniaritate: modelul este liniar în Xt;
– Ipoteze asupra variabilelor dependente și independente: raportul de corelație și semnificația coeficienților;
– Ipoteze asupra erorilor ε: erorile să fie homoscedastice, independente și distribuite normal.
Având în vedere că toate ipotezele se respectă putem afirma că modelul nostru este valid, deci putem realiza previziuni pe baza acestuia.
În urma testării ipotezelor asupra variabilelor am demonstrat că frontul stradal, suprafața, distanța față de centru și utilitățile influențează valoarea justă a terenului (există legătură de cauzalitate între variabila dependentă și fiecare variabilă independentă). Altfel spus variabilele cauzale (frontul stradal, suprafața, distanța față de centru și utilitățile) influețează valoarea justă a terenurilor pentru construcții într-o pondere de aproximativ 70% (valoarea indicatorului R-squared este de 0,688306).
De asemenea, s-a constatat că în cazul modelului testat, variabila care exercită cea mai mare influență asupra valorii juste a terenurilor pentru construcții este suprafața terenului, urmată de variabila utilități, distanța față de centrul orașului, iar cea care influențează în cea mai mică măsură variabila dependentă potrivit modelului nostru este frontul stradal.
Din punct de vedere al pieței, valoarea terenului este afectată de restricțiile existente sau viitoare privind utilizarea terenului, de modul de impozitare a terenului și de profitul generat de funcțiunea economică amplasată pe acesta.
Pe latura cererii, valoarea terenului se găsește sub influența capacității financiare, a costurilor și a posibilitaților de finanțare pentru achiziționarea terenului și pentru construirea clădirilor. Aceste posibilități trebuie comparate cu portofoliul de investiții alternative sau cu variantele de depozitare a banilor în bănci. În acest domeniu, existența unei piețe de capital dirijată de o infrastructură instituțională eficientă joacă un rol crucial.
Contabilitate în valori juste pierde mult din credibilitate atunci când prețurile de pe piețele de active nu mai sunt disponibile și, prin urmare, trebuiesc folosite o serie de modele statistice pentru determinarea acesteia.
CAPITOLUL VI
CONCLUZII ȘI PERSPECTIVE ALE CERCETĂRII
Motivul care a stat la baza realizării acestei lucrări este importanța reflectării cu ajutorul situațiilor financiare a unei imagini fidele a entității economice având la bază o evaluare corectă a elementelor de activ, datorii și capitaluri proprii. Ideea centrală a tezei a constat în prezentarea unei abordări comparative a costului istoric și a valorii juste, în vederea stabilirii care dintre cele două baze de evaluare oferă o imagine cât mai fidelă a unei entități economice.
Dacă simpla prezență a unei valori atribuită unui element din bilanț are capacitatea de a induce în eroare, prezentarea informațiilor legate de obținerea acesteia poate să aducă lumină asupra anumitor riscuri sau incoerențe apărute. Aceste informații care detaliază procesul de evaluare, sunt cele care sporesc transparența informațională, dând adevărata valoare pentru utilizatori.
În anul 2010 organismul de reglementare contabilă IASB a renunțaț la principiul prudenței. Chiar și așa, noi suntem de părere că indiferent de zona în care se vor regăsi într-un referențial sau altul aspecte legate de prudență, aceasta nu va înceta să caracterizeze, într-o doză mai mare sau mai mică, raportarea financiară a companiilor la nivel mondial. Nu există piețe perfecte, o piață nu seamănă cu alta, diferitele modele de afaceri determină că ceea ce este just pentru o entitate economic să nu fie pentru alta, incertitudinea în afaceri este o certitudine. Toate acestea se constituie într-o serie de circumstanțe care hrănesc apetitul pentru prudență.
În cazul instrumentelor financiare valoarea justă reprezintă instrumentul de măsură cel mai pertinent (Rodriquez et al., 2011, p.61).
Modelul costului istoric a corespuns cerințelor entităților economice o bună perioadă de timp. Însă, în ultimii ani, o parte dintre utilizatorii situațiilor financiare (investitorii, creditorii) au ridicat anumite probleme privind abordarea bazată pe costul istoric, punându-și întrebarea dacă în cazul evaluării activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la valoarea justă se obține o reprezentare mai fidelă.
Situațiile financiare reprezintă o importantă sursă de informații pentru utilizatori. Datorită acestui lucru, informațiile conținute de către acestea trebuie să fie relevante și să reprezinte exact operațiile economico – financiare, calități care nu se întâlnesc la evaluarea bazată pe costul istoric.
În urma studiului empiric întreprins în capitolul unu am constatat că majoritatea entităților economice cotate la Bursa de Valori București au folosit în anul 2014 atât costul istoric cât și valoarea justă pentru reflectarea imobilizărilor corporale în situațiile financiare.
Cu ajutorul valorii juste informațiile sunt mai aproape de realitate și se asigură o mai mare obiectivitate a informațiilor din situațiile financiare.
Valoarea justă este mai relevantă, dar nu este neapărat de încredere.Vânzarea aceluiași bun la licitații diferite va genera o gamă largă de oferte pentru a câștiga același bun, si chiar evaluatori profesioniști vor aprecia un bun la o serie de prețuri în loc de o singură valoare stabilită.
În ultimele trei decenii poate fi observată o tendință vizibilă de trecere de la contabilitatea în costuri istorice la contabilitatea la valoarea justă (sau evaluarea la prețul de piață) (Strouhal, 2015, p. 560).
Susținătorii raportării la valoarea justă sunt de părere că aceasta reflectă situația actuală a pieței deținută de către o companie, asigurând astfel relevanța necesară în luarea deciziilor (Cheng, 2009, p. 28).
Suntem de părere că valoarea justă avantajează în principal investitorii prin punerea la dispoziția acestora a informațiilor referitoare la performanțele bursiere ale unității.
În opinia noastră cele mai importante calități și critici atribuite costului istoric și valorii juste sunt legate de relevanță și fiabilitate. Costul istoric este fiabil, dar nu este relevant, în timp ce valoarea justă este relevantă, dar nu poate fi considerată fiabilă.
Suntem de părere că este deosebit de important să reținem faptul că rezultatele costului istoric pot da o impresie falsă de dezvoltare a unei afaceri.
Punând în balanță avantajele și dezavantajele valorii juste, aceasta continuă să fie cea mai bună metodă disponibilă pentru raportarea financiară. În vremurile bune ajută entitățile economice să reflecte impactul imediat al creșterii veniturilor și crearea de valoare. În situații de criză, este cel mai bun mijloc de a oferii investitorilor informațiile necesare.
Ne alăturăm opiniei lui Palea (2014), potrivit căreia costul istoric și valoarea justă nu ar trebui să fie considerate ca fiind competitori, deoarece acestea servesc unor scopuri diferite. Costul istoric oferă investitorilor informații privind costul unei investiții, în timp ce valoarea justă oferă o estimare a ceea ce se așteaptă de către entitate pentru a obține în schimb de la acest cost. Cunoașterea valorii juste este importantă, deși nu este de ajuns. Utilizatorii trebuie să cunoască și costul investiției.
În cadrul capitolului al doilea am realizat un studiu de caz carea a reliefat faptul că entitățile cotate la BVB folosesc, conform IFRS 13, date de intrare de nivel 3 pentru estimarea valorii juste. Acest lucru ne indică prezența riscului ca valoarea justă să poată fi estimată pe baza unor modele nesigure ce pot face obiectul unor manipulări manageriale, având în vedere aprecierile subiective implicate în estimarea ei, prețurile pot fi distorsionate de ineficiențele pieței, iraționalitatea investitorului sau probleme de lichiditate. Un al doilea studiu a vizat identificarea unor modele econometrice pentru estimarea valorii de piață a acțiunilor tranzacționate la BVB. În urma cercetării întreprinse, factorul care exercită cea mai mare influență asupra valorii de piață a acțiunilor s-a dovedit a fi indicatorul profitul pe acțiune (EPS) dar și valoarea nominală, valoarea contabilă, dividendul pe acțiune și rentabilitatea activelor influențează pozitiv valoarea de piață a acțiunilor. În schimb, rentabilitatea capitalului propriu, indicatorul PER și gradul de îndatorare exercită o influență negativă asupra valorii de piață a acestora.
În cazul entităților economice cotate la bursă evaluarea majorotății sau a tuturor elementelor din situațiile financiare la valoarea justă conduce la reducerea diferenței dintre valoarea contabilă și valoarea bursieră. De asemenea, dacă situațiile financiare, în totalitatea lor, ar fi evaluate la valori juste am putea anticipa o îmbunătățire a controlului managerilor asupra bunurilor economice, asupra drepturilor și obligațiilor entității economice.
În capitolul al treilea am prezentat aspecte legate de criza financiară impactul acesteia asupra conceptelor de cost istoric și valoare justă.
De-a lungul întregii perioade aferentă crizei financiare în literatura de specialitate s-a desfășurat o puternică dezbatere privind argumentele pro și contra aferente contabilității la valoarea justă. Specialiștii din domeniu s-au împărțit în două tabere: susținători și adversari ai valorii juste. Deși suntem de părere, că nu aceasta a stat la baza declanșării crizei, este corect să reflectăm asupra rolului acesteia; în special, să înțelegem dacă valoarea justă a accelerat criza și dacă a continuat să o agraveze. Considerăm că efectele crizei nu ar fi fost atât de puternice dacă IASB ar fi dat dovadă, în timpul crizei financiare, de flexibilitate, de capacitatea de a reacționa rapid sau de a se adapta în astfel de condiții.
O lecție importantă a crizei economiilor și împrumutului din S.U.A este aceea că atunci când reglementatorii ezită să ceară instituțiilor financiare să-și recunoască pierderile, acestea pot deveni rapid mult mai mari. Din acelasi motiv, este problematic dacă regulile contabile sunt relaxate sau suspendate de fiecare dată când apare o criză financiară, deoarece băncile pot anticipa în mod rezonabil aceste schimbări, ceea ce diminuează stimulentul de a-și minimiza riscurile în primul rând. Dacă scopul este de a potoli prociclitatea, ar fi mult mai indicat în cazul unei crize ca ele să slăbească constrângerile capitalului reglementat decât să modifice standardele contabile, deoarece acestea din urma ar putea afecta transparența și disciplina pieței.
Barlev și Haddad (2007) susțin că o contabilitate bazată pe valoarea justă (spre deosebire de contabilitatea încost istoric), poate contribui la armonizarea și comparabilitatea contabilității internaționale iar datorită coordonării măsurătorilor, valorile juste sunt "acceptabile la nivel mondial".
Așa cum sugerează Laux și Leuz (2009, pp. 13-16), în mod ideal, ar trebui ca regulile de evaluare să fie flexibile. Cei care fixează normele știu că există un compromis de atins între pertinență și fiabilitate: valoarea justă care provine de la un model poate fi mai pertinentă, dar prețul pieței și costul istoric sunt mai ușor de verificat și mai puțin de manipulat.
Sistemul contabil care se profilează va fi, ca în prezent, o combinație de costuri istorice și de valoare justă. Dar, în contabilitate ca și în alte domenii, dificultatea se află la nivelul detaliilor respectiv punerea la punct a unor principia contabile accesibile.
Din punctul nostru de vedere, modelul contabil mixt necesită o revizuire profundă care trebuie să fie realizată din perspectiva a două obiective: creșterea obiectivității și reducerea complexității sale. Atingerea acestor obiective va avea, cel puțin pentru anumite grupuri de utilizatori, un cost destul de ridicat și ne referim aici la încorporarea în cadrul raportării financiare a informațiilor privind volatilitatea piețelor financiare (de altfel, specifică acestora). Aceasta face ca impunerea modelului generalizat în valori juste ca nouă paradigmă dominantă în raportarea financiară, să fie o chestiune de opțiune: a alege între a evita reflectarea volatilității, diminuând astfel obiectivitatea informării financiare; sau a permite raportării financiare să reflecte volatilitatea pieței evitând astfel subiectivismul în raportarea financiară.
În urma interpretării rezultatelor aferente studiului privind poziția entităților economice din județul Argeș referitor la evaluarea contabilă, conchidem următoarele:
Principala critică adusă de către entitățile economice intervievate situațiilor financiare întocmite pe baza valorii inițiale este lipsa informațiilor previzionale;
Entitățile economice din județul Argeș consideră că impactul cel mai important al utilizării valorii juste în raportările financiare este oferirea de informații previzionale;
Principalul avantaj al folosirii valorii juste în opinia respondenților este asigurarea neutralității și obiectivității contabile;
Majoritatea entităților economice din județul Argeș consideră valoarea de piață o metodă fiabilă de determinare a valorii juste. La polul opus se situează evaluarea pe baza modelelor matematice;
Subiecții intervievați și-au exprimat acordul cu privire la faptul că o contabilitate la valoarea justă permite comparabilitatea situațiilor financiare între diferite entități economice;
Imaginea cea mai fidelă a unei entități economice o oferă, în opinia respondenților, un model contabil mixt;
O mare parte dintre întreprinderile din județul Argeș folosesc valoarea actualizată pentru evaluarea ulterioară a activelor pe termen lung;
Adoptarea IFRS ca model contabil bazat pe valoarea justă este considerat eficient de către majoritatea respondenților;
În topul constrângerilor privind adoptarea unui astfel de model, entitățile economice intervievate au plasat pe primul loc datele necesare pentru a obține valoarea justă, iar pelocul al doilea cunoașterea legislației referitoare la aceasta.
În cadrul capitolului cinci am prezentat testarea unui model econometric privind stabilirea valorii de piață a terenurilor pentru construcții din județul Argeș. În urma testării ipotezelor asupra variabilelor s-a demonstrat că variabilele frontul stradal, suprafața, distanța față de centru și utilitățile influențează valoarea justă a terenului (există legătură de cauzalitate între variabila dependentă și fiecare variabilă independentă). Altfel spus, variabilele cauzale (frontul stradal, suprafața, distanța față de centru și utilitățile) influețează valoarea justă a terenurilor pentru construcții într-o pondere de aproximativ 70%.
De asemenea, s-a constatat că în cazul modelului testat, variabila care exercită cea mai mare influență asupra valorii juste a terenurilor pentru construcții este suprafața terenului, urmată de variabila utilități,distanța față de centrul orașului, iar cea care influențează în cea mai mică măsură variabila dependentă potrivit modelului nostru este frontul stradal.
Inerente oricărei cercetări vor fi întotdeauna atât limitele cât și perspectivele oferite. O parte dintre limitele identificate în cazul unui demers științific au capacitatea de a fi transformate în perspective pentru cercetări viitoare. Prin urmare, suntem de părere că studiile întreprinse la BVB, pot fi extinse pentru toate secțiunile Bursei, iar mai departe extinderea să cuprindă și Bursa de Valori de la Sibiu. De asemenea, cercetările realizate la nivelul județului Argeș își pot lărgi orizontul la nivel național. În ceea ce privește studiile realizate pe baza modelelor econometrice pot fi extinse prin creșterea numărului de variabile dependente supuse analizei.
Cercetarea întreprinsă în cadrul capitolului al doilea privind identificarea unor modele econometrice de stabilire a valorii de piață a acțiunilor tranzacționate la BVB, a luat în considerare numai factorii specifici firmei și a exclus factorii macroeconomici, cum ar fi PIB, inflația, ratele dobânzilor etc. Nu putem ignora impactul acestor factori asupra valorii de piață a acțiunilor. Prin urmare, se deschide o nouă pistă de cercetare privind factorii macroeconomici care influențează valoarea de piață a acțiunilor.
Încheiem demersul științific asumat cu speranța că lucrarea noastră va fi câtuși de puțin folositoare în punerea în practică a acestor perspective, sau altora pe care încă nu le-am identificat.
Referințe bibliografice:
Adrian, Tobias and Hyun Song Shin, (2008), Financial Intermediaries, Financial Stability and Monetary Policy, Proceedings of the Federal Reserve Bank of Kansas City Symposium at Jackson Hole;
Albu I., Albu S., Țurcanu N., (2007), Analiza factorială a valorii de piață a imobilului rezedențial, Editura U.T.M., Chișinău;
Allen, F., Carletti, E., (2008), Mark‐to‐market accounting and liquidity pricing, Journal of Accounting and Economics, Vol. 45, No. 2‐3, pp. 358–378;
Al Masum A., (2014), Dividend Policy and Its Impact on Stock Price – A Study on Commercial Banks Listed in Dhaka Stock Exchange, Global Disclosure of Economics and Business, Vol. 3, No. 1, pp. 9-20, disponibil online la adresa: http://publicationslist.org/data/gdeb/ref-10/GDEB_5th_Issue_1.pdf , accesat iunie 2015;
Almumani A. M., (2014), Determinants of Equity Share Price of the Listed Banks in Amman Stock Exchange: Quantitative Approach, International Journal of Business and Social Science, Vol. 5, No. 1, January 2014, disponibil online la adresa: http://ijbssnet.com/journals/Vol_5_No_1_January_2014/12.pdf, accesat iunie 2015;
Ahmed, A. S.; E. Kilic and G. J. Lobo., (2011), Effects of SFAS 133 on the Risk Relevance of Accounting Measures of Banks’ Derivative Exposures,The Accounting Review, No.86, pp. 769–804;
Arnold PJ, (2009), Global financial crisis: The challenge to accounting research. Accounting, Organizations & Society, 34: pp. 803-809;
Avram M. C., (2005), Considerații teoretice privind valoarea justă, Revista Tinerilor Economiști, Anul III, Nr. 5, p. 73;
Badertscher, B., Burks, J.J., Easton, P.D., (2010), A Convenient Scapegoat: Fair Value Accounting by Commercial Banks during the Financial Crisis, The Accounting Review, Vol. 87, No. 1;
Barlev B., and J. R. Haddad, (2007), Harmonization, Comparability, and Fair Value Accounting, Journal of Accounting, Auditing & Finance, Vol. 22, No. 3, pp. 493-509;
Barth, M.E., Landsman, W.R, Wahlen, J.M., (1995), Fair Value Accounting: Effects on Banks’Earnings Volatility, Regulatory Capital, and Value of Contractual Cash Flows, Journal of Banking and Finance,Vol. 19, Issue 3−4, pp. 577-605;
Barth, M. E., Landsman, W. L., (2010), How did financial reporting contribute to the financial crisis?, European Accounting Review, Vol. 19, No. 3, pp. 399–423;
Barth, M.E., Taylor, D., (2010), In defense of fair value: Weighing the evidence on earnings management and asset securitizations, Journal of Accounting and Economics, No. 49, pp. 26-33;
Baskin, J. (1989), Dividend Policy and the Volatility of Common Stock, Journal of Portfolio Management, Vol. 3, No. 15 , pp. 19-25, disponibil online la adresa: http://dx.doi.org/10.3905/jpm.1989.409203, accesat martie 2015;
Batt, H. W., (2001), Value capture as a policy tool in transportation economics. An exploration in public finance in the tradition of Henry George, American Journal of Economics and Sociology, Vol. 60, No. 1, pp. 195 – 228;
Beeler, J., Evans, A. Tourner, (2009), How Fair is Fair Value, Proceedings of American Society of Business and Behavioral Sciences, Vol. 16, No. 1;
Beiland L. A., (2010), Is the Value Relevance of Accounting Information Consistently Underestimated?, The Open Business Journal, Vol. 3, No. 1, pp. 1- 7;
Beisland L.A., (2010), A Note on Fair Value Accounting in a Crisis: The Influence of the Hedge Accounting Regulations, Business and Economics Journal, Volume 2010: BEJ -13, pp. 1-6;
Belkaoui A. R., (2004), Accounting Theory, ediția a cincea, Thomson Learning, Londra;
Benjamin, J.D. & Sirmans, G.S., (1996), Mass transportation, apartment rent and property values, The Journal of Real Estate Research, Vol. 12, No. 1, pp. 1 – 8;
Benston, G. J., (2008),The shortcomings of fair-value accounting described in SFAS157,Journal of Accounting and Public Policy, 27(2), pp. 101-114, disponibil online: http://dx.doi.org/10.1016/j.jaccpubpol.2008.01.001, accesat decembrie 2014;
Bernheim et al., (1999), Point de vue. Ėvaluation á la juste valeur. Un nouveau modèle comptable?, Association Francophone de Comptabilité, pp. 25 – 45;
Bernknopf R., Gillen K., Wachter S. And Wein A., (2008), Using Econometrics and Geographic Information Systems for Property Valuation: A Spatial Hedonic Pricing Model, University of Pennsylvania, disponibil online la adresa: http://gislab.wharton.upenn.edu/Papers/Using%20Econometrics%20and%20Geographic%20Information%20Systems%20for%20Property%20Valuation%20A%20Spatial%20Hedonic%20Pricing%20Model.pdf, accesat iulie 2015 ;
Bierman Jr., H., (1963), Measurement and Accounting, The Accounting Review, Vol.38, No.3;
Bizon M., (2010), Poli de opinie cu privire la utilizarea valorii juste în condițiile economice actuale, Revista Audit Financiar, Nr.5;
Black, F., Scholes, M. (1974), The Effect of Dividend Yield and Dividend Policy on Common Stock Prices and Returns, Journal of Financial Economics, Vol. 1, No. 1, pp. 1-22. disponibil online: http://dx.doi.org/10.1016/0304-405X(74)90006-3, accesat martie 2015;
Bonnefoy, Pierre- Hugues, (2009), La refonte de l’IAS 39, L’Écho;
Boyer, R., (2007), Assessing the impact of fair value upon financial crises, Socio-Economic Review, Vol. 5, pp. 779–807;
Brînză D., (2011), Historical Cost and Fair Value within the context of financial crisis, Conferinta internationala „ CKS 2011”, Editia a V-a, Universitatea Nicolae Titulescu, pp. 1497-1502, Bucuresti;
Brînză D., (2011),European real estate market at present and in the future. Real estate appraisal, Conferinta internationala „ Educatie si creativitate pentru o societate bazata pe cunoastere”, Universitatea Titu Maiorescu, Bucuresti, 11-12 noiembrie 2011, ISBN: 978-606-8002-61-3, pp. 85-90;
Brînză D., Bădoi M., Săvulescu I., (2012), Testing of an econometric pattern regarding the determination of fair value of lands for buildings. The case of real estate market from Arges district in Romania, International Conference “Financial and Actuarial Mathemetics”, Ed. P. Stoynov, ISSN 1314 – 460X, pp. 27- 34, Sofia;
Brînză D., Bădoi M., (2013), Evaluation in Accountingat the Fair Value. Past, Present and Future, Simpozion Stiintific International: Managementul dezvoltării rurale durabile, publicat în volumul de Lucrări Științifice al Simpozionului, Seria I, Vol. XV(3), pp. 59-63, Timișoara, disponibil on line la adresa: http://lsma.ro/index.php/lsma/article/view/31/125, accesat noiembrie 2014;
Brînză D., Bădoi M., (2013), The Accounting Value as Final Product of the Evaluation Process, Simpozion Stiintific International: Managementul dezvoltării rurale durabile, publicat în volumul de Lucrări Științifice al Simpozionului, Seria I, Vol. XV(3), pp. 55-58, Timișoara, disponibil on line la adresa: http://lsma.ro/index.php/lsma/article/view/29/124, accesat noiembrie 2014;
Brînză D., (2014), Comparison between the Directive no. 34\2013 and IFRS 13 “Fair Value Measurement”regarding the Fair Value concept, Coferința Internațională GIDNI – I, Tîrgu Mureș, pp. 375 – 377;
Brînză D., (2014), Comparison between the Directive no.34/2013 and IFRS 13 Fair Value Measurement regarding the fair value concept, Conferința internațională Globalization, Intercultural Dialogue and National Identity (GIDNI- I), Vol. I, pp. 375-377, Tîrgu Mureș, disponibil on line la adresa:
http://www.upm.ro/gidni/GIDNI-01/Eco/Eco%2001%2051.pdf, accesat ianuarie 2015;
Brunnermeier M. K., (2009), Deciphering the Liquidity and Credit Crunch 2007 – 2008, Journal of Economic Perspective, Vol. 23, No. 1, pp. 77-100;
Burtescu C., Gâdoiu M., Brînză D., Țaicu M., (2010), Bazele contabilității, Editura Sitech, Craiova;
Butiurcă D., Imre A., Druță I., (2014), Dicționar de termini economici, Editura Universitară, Vol. 1, București;
Casta J.F., Colasse B., (2001), Juste valeur- enjeux techniques et politiques, Ed. Economica, Paris;
Capstaff, J., Klaeboe, A., & Marshall, A. P. (2004), Share Price Reaction to Dividend Announcements: Evidence from the signaling model from the Oslo Stock Exchange, Multinational Finance Journal, Vol. 8(1&2), pp. 115-139;
Cervero, R. & Duncan, M., (2001), Transit’s value-added: effects of light and commuter rail services on commercial land values, Department of City and Regional Planning – University of California, Berkley;
Chambers, R. J., (1967), Continuously Contemporary Accounting – Additivity and Action, The Accounting Review, Vol. 42, No. 4;
Chelcea S., (2007), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, ediția a III – a, Editura Economica, București;
Chen, J., &Dhiensiri, N. (2009), Determinants of Dividend Policy: The Evidence from New Zealand, International Research Journal of Finance and Economics, 34, pp. 18-28;
Cheng, K. (2009), Fair value’s ‘how’ meets ‘when’: the complications of applying mark-to-market accounting in an inactive market, The CPA Journal,Vol. 79 No. 8, pp. 26-29;
Christensen H.B., Nikolaev V.V., (2013), Does fair value accounting for non-financial assets pass the market test?, Rev. Account Stud., pp. 734-775;
Comitetul Economic și Social European, (2009), Un plan European de redresare economică, Bruxelles;
Consiliul concurenței, (2009), Raportul de investigație pentru analizarea pieței imobiliare și a serviciilor conexe tranzacțiilor imobiliare disponibil online la adresa: http://www.cdep.ro/bperm/2010/F1083948514-Raport_de_investigatie_piata_imobiliara_si_serviciile_conexe.pdf , accesat octombrie 2014;
Das, N., &Pattanayak, J. K, (2007), Factors affecting Market Price of SENSEX shares, The Icfai Journal of Applied Finance, Vol. 13, No. 8, pp. 33-51;
Deaconu A., (2009), Valoarea justă. Concept contabil, Editura Economică, București;
Dean G., (2010), Background and case for exit price accounting, Abacus, No. 46, pp. 84-96;
Dechow, P. M., Myers L. A., Shakespeare C., (2010), Fair Value Accounting and Gains from Asset Securitizations: A Convenient Earnings Management Tool with Compensation Side-Benefits, Journal of Accounting and Economics49, pp. 2–2;
Deloitte, Use of IFRS by jurisdiction, disponibil online la adresa: http://www.iasplus.com/en/resources/ifrs-topics/use-of-ifrs, accesat iunie 2015;
Denis, D. J.,Osobov, I. (2008), Why Do Firms Pay Dividends? International Evidence on the Determinants of Dividend Policy, Journal of Financial Economics, Vol. 89 (1), pp. 62-82, disponibil online:http://dx.doi.org/10.1016/j.jfineco.2007.06.006, accesat iunie 2015;
Deventer, D.R., (2008), Fair-Value Accounting, CDOs and the Credit Crisis of 2007-2008, Bank Accounting & Finance, pp. 3-8;
Dietrich, J. R., Harris M. S., Muller K. A., (2001), The Reliability of Investment Property Fair Value Estimates, Journal of Accounting and Economics30, pp. 125–58;
Dontoh A., Elayan F. A., J. Ronen J., Ronen T., (2012), Unfair ‘Fair Value’ in an Opaque Credit Default Swap Market: How Marking-to-Market Pushed the International Credit Crunch, Working Paper, New York University;
Emerson, D., Karim, K. & Rutledge, R., (2010), Fair value accounting: A historical re-viewof the most controversial accounting issue in decades, Journal of Business &Economics Research, disponibil online: http://journals.cluteonline.com/index.php/JBER/article/view/705/690, accesat iunie 2015;
Enahoro, J.A. and Jayeoba, J., (2013), Value measurement and Disclosre in Fair value accounting. Asian Economic and Financial review, disponibil online: http://www.pakinsight.com/pdf-files/3(9)%201170-1179.pdf, accesat ianuarie 2015;
Ernst & Young, (2013), Fair value measurement, disponibil online: URL:http://www.ey.com/Publication/vwLUAssets/Applying_FVM_Nov-2012/$FILE/Applying_FVM_Nov-2012.pdf, accesat ianuarie 2015;
Fahnestock & Bostwich, An analysis of the fair value controversy, Journal of Finance and Accounting, 2012, pp.1-12, disponibil online la aderesahttp://www.aabri.com/manuscripts/11931.pdf , accesat iunie 2015;
Farber A., Ginsburgh V., (2010), La crise financière et les norms comptables, Reflets et Perspectives Economiques;
Farrell B., (2015), Opinion: Stock-market crash of 2016: The countdown begins, Market Watch, disponibil online la adresa: http://www.marketwatch.com/story/stock-market-crash-of-2016-the-countdown-begins-2015-02-25, accesat aprilie 2015;
Feleagă N., Malciu L., (2004), Recunoaștere, evaluare și estimare în contabilitatea internațională”, Editura CECCAR, București;
Feleagă N. & Feleagă L., (2006), Modele și reguli de evaluare în contabilitatea internațională, Economie teoretică și aplicată, Nr. 4/2006 (499);
Fiechter P. and Farkas N., Z. (2011), Pricing of fair values during the financial crisis: international evidence, working paper, University of Zurich and Goethe-University Frankfurt, 1 February;
Fishman, J.E., Pratt, S.P., Morisson, W.J., (2007), Standards of Value Theory and Aplications, John Wiley & Sons, New Jersey;
Finnegan PM, Mertz MJ, Penman SH, Victor GI, (2009), The Role of Mark-to-Market Accounting in the Financial Crisis [Panel Discussion], CPA Journal, 79: pp. 20-24;
Forbes, S., (2009), Steve: End mark-to-market,Forbes Magazine, March 23, disponibil online: http://www.forbes.com/fdc/welcome_mjx.shtml, accesat martie 2015;
Franklin, A., Carletti, E., (2008), Mark-to-Market Accounting and Liquidity Pricing, Journal of Accounting and Economics, Vol. 45, Issue 2, pp. 358-378;
Fu, Q., (2008), Fair Value and Sub-prime, Accounting Research, No. 11, pp. 10-15;
Gelard G., (2004), What can be expected from Accounting Standards?, Accounting in Europe, 1 September, pp.17 – 20;
Godfrey, J., Hodgson, A., Tarca, A., Hamilton, J. and Holmes, S. (2010), Accounting theory, 7th ed., John Wiley & Sons, Australia;
Gordon M., (2009), New Push Against Accounting Rule Stirs in Congress, Associated Press, online: www.forbes.com/feeds/ap/2009/03/06/ap6137630.html, accesat aprilie 2015;
Greenlaw, D., J. Hatzius, A. Kashyap and H. S. Shin (2008), Leveraged Losses: Lessons from the Mortgage Market Meltdown, US Monetary Policy Forum Report 2, disponibil online la adresa: http://www.chicagogsb.edu/usmpf/docs/usmpf2008confdraft.pdf , accesat noiembrie 2014;
Gușe R. G., (2011), Valoare, preț, cost și evaluare în contabilitate, Editura CECCAR, București;
Hail, L., Leuz, C., Wysocki, P., (2010), Global Accounting Convergence and the Potential Adoption of IFRS by the United States: An Analysis of Economic and Policy Factors, Accounting Horizons, 24(3), 355-394, disponibil online la adresa: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1357331, accesat iunie 2015;
Hitz J. M., (2007), The Decision Usefulness of Fair Value Accounting – A Theoretical Perspective, European Accounting Review, Vol. 16, No. 2, pp. 323-362;
Hodder L. D., and P. E. Hopkins, (2012), Accounting Slacks and Banks’ Response to Proposed Fair Value Accounting for Loans, Working Paper, Indiana University;
Holmes G., Sugden A., Gee P., (2002), Interpreting Company Reports and Accounts (eighth edition), Pearson Education;
IASB, (2009), Financial Instruments A guide through the official text of IAS 32, IAS 39 and IFRS 7, iulie 2009;
IASB, (2011), Standarde Internaționale de Raportare Financiară (IFRSs), IASCF (versiunea în limba română CECCAR), London;
ICAEW, (2006), Measurement in Financial Reporting, Campania Information for Better Markets;
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism și Amenajarea teritoriului, (2002), Metodologie de elaborare a sistemului de indicatori de caracterizare a pieței funciare, în concordanță cu practicile europene, Redactarea III- a, București;
Ionașcu I., (2003), Dinamica doctrinelor contabilității contemporane, Editura Economică, București, ISBN 973-590-883-2;
Ionașcu I. (2014), Reconsiderări privind afirmarea abordării economice a contabilității în mediul românesc în prima jumătate a secolului al XX-lea, AuditulFinanciar, anul XII, nr.115-7/2014, pp. 43-51;
International Valuation Standards (IVS), (2011), IVSC;
Jaijairam P., (2013), Fair Value Accounting vs. Historical Cost Accounting, Review of Business Information Systems, Vol 17, No. 1, pp. 1-6;
Jeanjean T., Juste valeur et decision, în Casta J-F., Colasse B. (coord.), (2001), Juste valeur: enjeux techniques et politiques, Editura Economică, Paris;
Jeanjean T., Stolowy H., (2008), Do accounting standards matter? An exploratory analysis of earnings management before and after IFRS adoption, Journal of Accounting and Public Policy, Nr. 27, pp. 480-494;
Jordan, C.E., Clark, S.J. and Pate, G.R. (2013), The debate over fair value reporting : fact or fiction? Using Benford's law to find answers, The CPA Journal, Vol. 83 No. 2, pp. 46-51;
Kaltsas I. K., (2000), Spatial Econometrics Revisited: A Case Study of Land Values in Roanoke Country, Virginia, disponibil online la adresa:
http://scholar.lib.vt.edu/theses/available/etd-11242000-130040/unrestricted/Telos1000.pdf , accesat iulie 2015.
Khan, K. I., Aamir, M., Qayyum, A., Nasir, A., & Khan, M. I., (2011), Can Dividend Decisions Affect the Stock Prices: A Case of Dividend Paying Companies of KSE, Journal of Finance and Economics, No. 76, pp. 67-74;
L’academie, (2010), La juste valeur dans tous ses Etats, Colloque du 27 avril 2010, Paris;
Lam Hester, (2015),Why does the U.S. Continue to Use GAAP and Will it Ever Converge to IFRS?, CMC Senior Theses, Paper 1066, disponibil on line: http://scholarship.claremont.edu/cmc_theses/1066, accesat iunie 2015;
Laux, C., Leuz, C., (2009), Fair value accounting: making sense of the recent debate, Accounting, Organizations and Society, Vol. 34, Issue 6–7, pp. 826–834;
Laux, C., Leuz, C., (2010), Did fair‐value accounting contribute to the financial crisis?, Journal of Economic Perspectives, Vol. 24, No. 1, pp. 93–118;
Laux, C., (2012), Financial instruments, financial reporting, and financial stability,Accounting and Business Research, disponibil online:
http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.1991825, accesatmartie 2014;
Linsmeier T.J., (2013), A Standard setter’s framework for selecting between fair value and historical cost measurement attributes: a basis for discussion of “Does fair value accounting for non-financial assets pass the market test?”, Rev. Account Stud., pp. 776-782;
Littleton, A. C., (1929),Value and Price in Accounting, The Accounting Review, Vol.4, No..3;
Macve R., (2010), The case for deprival value, Abacus, No. 46, pp. 111-119;
Magnan ML, (2009), Fair Value Accounting and the Financial Crisis: Messenger or Contributor?, La comptabilité á la juste valeur: Messagère ou protagonist de la crise financière?, 8: pp. 189-213;
Magnan M., Merini A., Parbonetti A., (2015), Fair value accounting: information or confusion for financial markets?, Rev. Account Stud., pp. 559-591;
Mansfield J.R., Lorenz D.P., (2004), Shaping the future, Property Management, Vol. 22, No. 4, pp. 289-303;
Matiș D., Bonaci C., (2009), Raportarea financiară și învățăminte în vremuri de criză, Universitatea Babeș-Bolyai;
Matiș, D., Bonaci, C., Strouhal, J., (2010), Crisis of Fair Value Measurement? Some Defense of the Best of All Bad Measurement Bases, WSEAS Transations on Business and Economics, Vol. 7, Issue 2, pp. 114-125;
McGladrey LLP, (2012.a), U.S. GAAP vs. IFRS: Fair value measurements at-a-glance, disponibil online la http://mcgladrey.com/content/dam/mcgladrey/pdf/us-gaap-vs-ifrs-fair-value-measurements.pdf, accesat iunie 2015;
McGladrey LLP (2012.b), U.S. GAAP vs. IFRS: Property, plant and equipment and investment property at-a-glance, disponibil online la adresa: http://mcgladrey.com/content/dam/mcgladrey/pdf/us-gaap-vs-ifrs-property-plant-equiment.pdf, accesat iunie 2015;
Medjdoub N.; Errais N.,(2009), La Crises Financiere & Les Normes Internationales, disponibil online la adresa:
http://www.academia.edu/6625838/Rapport_sur_la_Crise_financi%C3%A8re_et_les_Normes_Internationales_IFRS, accesat 05.05.2015;
Mendoza, C., (2005), Value capture for funding Colombian BRTS infrastructure: The case of Transmilenio in Bogota, Master in Urban Management and Development Thesis, Institute for Housing and Urban Development Studies (IHS) – Erasmus University, Rotterdam;
Meunier, K., (2012), Historical cost and fair value accounting, disponibil on line: http://business-accounting-guides.com/historical-cost/http://cluteinstitute.com/ojs/index.php/RBIS/article/view/7579/7645%20%20f, accesatianuarie 2015;
Mishkin, F.S., (2008), How should we respond to asset price bubbles?, Financial Stability Review, No. 12 -Valuation and financial stability, pp. 65-75;
Najeb Masoud& Abdullah Daas, (2014), Fair-Value Accounting’s Role in the Global Financial Crisis?: Lessons for the Future, International Journal of Marketing Studies, Vol. 6, No. 5, pp. 161-171;
Nancu D., (2012), Evaluarea economică și financiară a întreprinderii, Editura Universității Ovidius, Constanța;
Nguyen N., (2014), Perceptions towards the prospect of implementing fair value according to IASB in Vietnamese accounting system: A quantitative study of accounting professionals in Vietnam, studiu disponibil online la adresa: http://theseus32-kk.lib.helsinki.fi/bitstream/handle/10024/72282/Thesis%20report_NganNguyen.pdf?sequence=1 , accesat martie 2015;
Nica D. (coord.), Ionescu C., Dobrin M., (2007), Evaluarea întreprinderii, Editura Fundației România de Mâine, București;
Nirmala, P. S., Sanju, P. S., & Ramachandran, M, (2011), Determinants of Share Price in India. Journal of Emerging Trends in Economics and Management Sciences, 2(2), pp. 124-130;
Obert R., Eric Delesalle, BarthélémyMercaadal, Patrick Dalion, Gilles Noel, (2002), Drept și Contabilitate, Ediția în limba română coordonată de Maria Niculescu, Alain Burland, traducere și revizie științifică Mihaela Dumitrana, Ion Ionașcu, Editura Economică, București;
Obert. R., (2004), Pratique des normes IFRS, Ed. Dunod, Paris;
Okafor, C. A., &Mgbame, C. O., (2011), Dividend Policy and Share Price Volatility in Nigeria, Jorind, 9, pp. 202-210;
Palea V., (2014), Fair value accounting and its usefulness to financial statement users, Journal of Financial Reporting and Accounting, Vol. 12, iss:2, pp. 102-116;
Pani, U. (2008), Dividend Policy and Stock Price Behaviour in Indian Corporate Sector:A panel data approach, disponibil online: http://www.igidr.ac.in/money/mfc-12/Coporate_Dividendpolicy_and_stock_price_behaviour_upananda%20pani.pdf, accesat decembrie 2014;
Penman, S., (2007), Financial reporting quality: Is fair value a plus or a minus?, Accounting and Business Research, 37(1), pp. 33-44, disponibil online la adresa: http://dx.doi.org/10.1080/00014788.2014.901164, accesat martie 2014;
Perdomo-Calvo J. A, Camilo A. Mendoza-Álvarez, Juan Carlos Mendieta-López, and Andrés Francisco Baquero-Ruiz, “Study of the Effect of the TransMilenio Mass Transit Project on the Value of Properties in Bogotá, Colombia ”, Lincoln Institute of Land Policy Working Paper, 2007;
Persaud, A., (2008), Regulation, valuation and systemic liquidity, Banque de France -Financial stability review–Special issue on valuation, No. 12;
Plantin, G., Sapra, H., Shin, H. S., (2008), Marking‐to‐market: Panacea or Pandora’s box?, Journal of Accounting Research, Vol. 46, No. 2, pp. 435–460;
Plantin, G., Sapra, H., Song Shin, H., (2008), Fair value accounting and financial stability, Chicago GSB Research Paper, No. 08–15;
Pounder B, ( 2009), Accounting for Financial Instruments: Post-Crisis Changes, Part 1. Strategic Finance, 91: pp.19-61;
Pounder B, (2010), Accounting for Financial Instruments: Post-Crisis Changes, Part 2. Strategic Finance, 91: pp.17-18;
Pozen RC, (2009), Is It Fair to Blame Fair Value Accounting for the Financial Crisis?, Harvard Business Review, 87: pp.84-92, disponibil online la adresa: http://fbkfinanzwirtschaft.files.wordpress.com/2009/11/hbr11_09-is-it-fair-to-blame-fair-value-accounting-for-the-financial-crisis.pdf , accesat martie 2014;
Prochazka D., (2010), Should we really blame fair value accounting for the financial crisis?, Recent Researches in Sociology, Financing, Environment and Health Sciences, disponibil online la adresa: http://www.wseas.us/elibrary/conferences/2011/Meloneras/SOMMEM/SOMMEM-27.pdf, accesat noiembrie 2014;
PWC, (2014), IFRS and US GAAP: similarities and differences, disponibil on line la adresa: http://www.pwc.com/en_US/us/issues/ifrs-reporting/publications/assets/ifrs-and-us-gaap-similarities-and-differences-2014.pdf, accesat iunie 2015;
Ramanna K., (2013), Why „ Fair Value” is The Rule, Harward Business Review, disponibil on line la adresa: https://hbr.org/2013/03/why-fair-value-is-the-rule, accesat martie 2015;
Rashad Abdel-Khalik, (2011), Fair Value Accounting and Stewardship, Accounting Perspectives, Perspectives Comptables, Vol.9, No.4, pp. 253-269;
Reies, R.F., Stocken, P.C., (2007), Strategic Consequences of Historical Cost and Fair Value Measurements, Cotemporary Accounting Research, Vol. 24, No. 2, pp. 557-593;
Rérolle, J.-F., (2008), The fair value debate: from accounting utopia to financial realism, Revue Trimestriellede Droit Financier, No.4.;
Rodríguez, G., Slof, J., Solà, M., Torrent, M., Vilardell, I. (2011), Assessing the Impact of Fair-Value Accountin on Financial Statement Analysis: A Data Envelopment Analysis Approach,Abacus, Vol. 47, No. 1, pp. 61-84;
Roman S. F., (2014), Statistica de la A la Z, Editura Universitara, București;
Ronnen J., (2008), To Fair Value Not to Fair Value: A Broader Perspective, Abacus, Vol. 44, No. 2, pp. 181 – 208;
Ryan, S. G., (2008), Accounting in and for the subprime crisis, The Accounting Review, Vol. 83, No. 6, pp. 1605–1638;
Rybeck, R., “Using value capture to finance infrastructure and encourage compact development”, Public works management & policy, Vol. 8, No. 4, pp. 249 – 260, 2004;
Rudd, K., (2009),The Global Financial crisis, The Monthly (The Australian politics, society & culture). Australia;
Sapra, H., (2008), Do Accounting Measurement Regimes Matter? A Discussion of Mark-to-Market Accounting and Liquidity Pricing, Journal of Accounting and Economics, Vol. 45, No. 2, pp. 379-387;
Săvoiu Ghe., (2011), Econometrie, Editura Universitară, București;
Săvoiu Ghe., (2011), Statistica pentru afaceri, Editura Universitară, București;
Schmidt M, (2009), Fair Value: Your Value or Mine? An Observation on the Ambiguity of the Fair Value Notion Illustrated by the Credit Crunch, Accounting in Europe, 6: pp. 271-282;
Shaffer, S., (2011), Evaluating the impact of fair value accounting on financial institutions: Implications for accounting standards setting and bank supervision, Federal Reserve Bank of Boston Working Paper No. QAU 12-01, disponibil online la adresa:
https://www.bostonfed.org/bankinfo/qau/wp/2012/qau1201.pdf, accesat martie 2015;
Shamrock, S., (2012), IFRS and US GAAP: A Comprehensive Comparison, Hoboken, New Jersey: Wiley;
Sharif T., Harsh Purohit&Rekha Pillai, (2015), Analysis of Factors Affecting Share Prices: The Case of Bahrain Stock Exchange, International Journal of Economics and Finance; Vol. 7, No. 3; 2,ISSN 1916-971X E-ISSN 1916-9728, pp.207-216;
Standardele de evaluare ANEVAR, (2014), ANEVAR, București;
Stanisic, N., Avric, S. P., Mizdrakovic, V., Djeni, M., (2012), Mark-to-market accounting as the magnifier of financial crisis, disponibil online la adresa:
https://www.academia.edu/3652683/Mark_to_market_accounting_as_a_magnifier_of_financial_crises, accesat decembrie 2014;
Stone W. E., (1969), Antecedents of the Accounting Profession, The Accounting Review, vol. 44, nr. 2;
Strouhal J., (2012), Applicability of IFRS in the practice of Czech SMEs: Insight of Czech accounting profession representatives, in Proc. the 9th International Conference on European Financial Systems, Masaryk University Brno, pp. 214-219;
Strouhal, S. Manoiu, and C. Bonaci et al., (2013), Current developments in financial reporting convergence from SMEs perspective, La Pensee Journal, Vol. 75, No. 9;
Strouhal J., (2015), Historical Costs of Fair Value in Accounting: Impact on Selected Financial Ratios, Journal of Economics, Business and Management, Vol. 3, No. 5, pp. 560-564, disponibil on line la adresa: http://www.joebm.com/papers/246-M10020.pdf , accesat iunie 2015;
Taimur S., Harsh P. &Rekha P., (2015), Analysis of Factors Affecting Share Prices: The Case of Bahrain Stock Exchange, International Journal of Economics and Finance, Vol. 7, No. 3, pp. 207-216, disponibil online la adresa: http://www.ccsenet.org/journal/index.php/ijef/article/viewFile/45844/24767, accesat iunie 2015;
Tournier J. C., (2001), La revolution comptable. Du coût historique á la juste valeur, Ėditions d Organisation, Paris;
Trussel JM, Rose LC, (2009), Fair Value Accounting and the Current Financial Crisis, CPA Journal, 79:pp. 26-30;
Turner, L., (2008), Banks want to shoot the messenger over fair value rules, Financial Times;
Tweedie, D., (2008), Simple solution clearly needed in a complex world, Financial Times;
Țarălungă N., (2004), Management și Guvernare Urbană, PNUD Moldova;
Uddin, H. (2003), Effect of Dividend Announcement on Shareholders’ Value: Evidence from Dhaka Stock Exchange, Journal of Finance;
Velicescu B., Brînză D., (2013), Accounting Policies and Fair Value of Fixed Assets and Influence of Financial Results in Romanian Listed Companies, Analele Universității Ovidius, vol. XIII, issue 1, pp. 1584-1588, Constanța, disponibil on line la adresa:
http://stec.univ-ovidius.ro/html/anale/RO/cuprins%20rezumate/volum2013p1.pdf, accesat iunie 2015;
Veron, N., (2008), Fair Value Accounting is the Wrong Scapegoat for this Crisis, Accounting in Europe,Vol. 5, No. 2, pp. 63–69;
Wallace, M., (2008), Is Fair-Value Accounting Responsiblefor the Financial Crisis?, Bank Accounting & Finance, December 2008 – January 2009, pp. 9-18;
Wallison, P. J., (2008),Fair value accounting: A critique, American Enterprise Institute for Public Policy Research Outlook Series, pp. 1-8, disponibil online la adresa:http://www.aei.org/files/2008/07/28/20080728_23336JulyFSOg.pdf, accesat decembrie 2014;
Waymire, G.B., Basu, S., (2011), Economic Crisis and Accounting Evolution, Law & Economics Research Paper Series, Research Paper No. 11-98;
Whalen, R. C., (2008), The subprime crisis-causes, effect and consequences, Networks Financial Institute Policy Brief No. 2008-PB-04, disponibil online la adresa: http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.1113888, accesat decembrie 2014;
Whittall Christopher, (2009), Setting global standards, Risk, Vol.22, No. 5, pp. 47-50;
Whittington G., (2010), Measurement in financial reporting, Abacus, No. 46, pp. 104-110;
Yujing, G., Gaichune, Y., (2009), Discussion for Applicability of the Fair Value Measurement in the Financial Crisis, International Journal of Business and Management, Vol. 4, No. 12, pp. 194-196.
Zeff S.A, (2007), The SEC rules historical cost accounting: 1934 to the 1970s, Accounting and Business Research;
*** DIRECTIVA 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului;
*** Legea Societăților nr. 31/1990 cu completările și modificările ulterioare;
*** O.M.F.P. nr. 1802 din 29 decembrie 2014 Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014;
*** O.M.F.P. nr 2861 din 9 octombrie 2009 privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, publicat în Monitorul Oficial, nr. 704 din 20 octombrie 2009;
*** IAS 32 Financial instruments: Presentation (IASB, 1998);
*** IAS 39 Financial instruments: Recognition and Maesurement (IASB, 1998);
*** Regulamentul CE 1606/2002 privind aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate;
*** Regulamentul CE 1725/2003 privind adoptarea anumitor Standarde Internaționale de Contabilitate;
*** SFAS 157 Fair Value Measurement (FASB, 2006);
*** SFAS 159 The Fair Value Option for Financial Assets and Financial Liabilities (FASB, 2007).
Anexa 1 Datele de intrare care au stat la baza stabilirii valorii de piață a acțiunilor cotate la BVB
Anexa 2 Existența și forma legăturii dintre variabila dependentă valoarea de piață și variabilele independente
Fig. 1. Norul de puncte dintre valoarea de piață și valoarea nominală
Fig. 2. Ecuația de regresie 1
Fig. 3. Norul de puncte dintre valoarea de piață și valoarea contabilă
Fig. 4. Ecuația de regresie 2
Fig. 5. Norul de puncte dintre valoarea de piață și indicatorul PER
Fig. 6. Ecuația de regresie 3
Fig. 7. Norul de puncte dintre valoarea de piață și indicatorul EPS
Fig. 8. Ecuația de regresie 4
Fig. 9. Norul de puncte dintre valoarea de piață și gradul de îndatorare
Fig. 10. Ecuația de regresie 5
Fig. 11. Norul de puncte dintre valoarea de piață și dividendul pe acțiune
Fig. 12. Ecuația de regresie 6
Fig. 13. Norul de puncte dintre valoarea de piață și indicatorul ROA
Fig. 14. Ecuația de regresie 7
Fig. 15. Norul de puncte dintre valoarea de piață și indicatorul ROE
Fig. 16. Ecuația de regresie 8
Anexa 3 Estimarea parametrilor ecuațiilor de regresie
Fig. 1 Estimarea parametrilor ecuației de regresie 1
Fig. 2. Estimarea parametrilor ecuației de regresie 2
Anexa 4 Chestionar
CHESTIONAR
Scopul acestui chestionar este de a investiga modul de evaluare al elementelor bilanțiere în cadrul organizației dumneavoastre și de a identifica baza de evaluare care redă o imagine cât mai fidelă și reală a poziției financiare a unei entități economice.
Vă rugăm să alegeți răspunsul care reprezintă, cel mai bine, atât punctual dumneavoastră de vedere, cât și pe cel organizațional. Dacă considerați că ați ales un răspuns greșit, puteți corecta acest lucru scriind “NU” în dreptul răspunsului greșit și marcând cu “X” răspunsul care vi se pare potrivit, dacă nu apar alte cerințe exprese de completare.
Apreciem că timpul necesar pentru a răspunde la acest chestionar este de maxim 10 minute. În speranța că veți răspunde pozitiv la apelul nostru, vă mulțumim anticipat pentru timpul acordat.
CONDIȚIILE GENERALE ÎN CARE VĂ EXERCITAȚI ACTIVITATEA
Ce funcție/ocupațieaveți?
Încestructurăorganizatoricăocupațiaceastăfuncție?
Care este experiența dumneavoastră ca și utilizator al situațiilor financiare elaborate de o entitate?(limita superioară nu este inclusă în interval)
Care estedomeniul de activitate al organizației?
_____________________________________________________________________
Care esteefectivul numeric al organizației?
OPINIA DUMNEAVOASTRĂ PRIVIND EVALUAREA CONTABILĂ
1. Care sunt în opinia dumneavoastră criticile aduse situațiilor financiare întocmite pe baza valorii inițiale?
Pentru fiecare comentariu vă rugăm să vă exprimați acordul sau dezacordul dumneavoastră:
2.Ierarhizați în opinia dumneavoastră impactul valorii juste asupra informațiilor contabile?(acordați punctaje de la 1 la 5, punctajul cel mai mic reprezintă cel mai important factor).
3. Care sunt opiniile dumneavoastră cu privire la valoarea justă. Alegeți casetele corespunzătoare:
4. Care este opinia dumneavoastră cu privire la diferitele metode de determinare a valorii juste? Bifați caseta corespunzătoare:
Exprimați-vă părerea referitor la următoarele afirmații:
6. În opinia dumneavoastră care dintre următoarele modele contabile oferă o imagină cât mai fidelă unei entități economice:
Modelul contabil tradițional bazat pe costul inițial.
Modelul contabil bazat pe valoarea justă.
Un model contabil mixt, care presupune atât utilizarea costului istoric cât și a valorii juste.
7. În cadrul instituției dumneavoastră evaluarea ulterioară a activelor pe termen lung se realizează la:
8. Care este opinia dumneavoastră privind adoptarea IFRS ca model contabil bazat pe valoarea justă în România
9. Ierarhizați în opinia dumneavoastrăconstrângerile privind adoptareaunui astfel de model? (acordați punctaje de la 1 la 5, punctajul cel mai mic reprezintă cel mai important factor)
Vă mulțumim pentru timpul acordat!
Anexa 5
Datele de intrare care au stat la baza formulării modelului econometric pentru stabilirea valorii juste a terenurilor pentru construcții în județul Argeș
Anexa 6
Existența și forma legăturii dintre variabila dependentă valoarea terenului și variabilele independente
Fig. 1. Existența și forma legăturii dintre
valoarea terenului (VT) și frontul stradal (FS)
Fig. 2. Existența și forma legăturii dintre
valoarea terenului (VT) și suprafața(S)
Fig. 3. Existența și forma legăturii dintre
valoarea terenului (VT) și distanța față de centru (DS)
Fig. 4. Existența și forma legăturii dintre
valoarea terenului (VT) și utilități (U)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea In Contabilitate. Cost Istoric Versus Valoare Justa (ID: 139840)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.