Evaluarea Impactului Asupra Mediului Statie de Biogaz Pentru O Ferma Agrozootehnica

CUPRINS

I.Denumirea proiectului

Statie de biogaz pentru o ferma agrozootehnica

II. Cadrul legislativ pentru energie regenerabilă

Ca exportator de energie, România beneficiază de avantajele producerii unei cantități mari de energie, din care o mare parte reprezintă hidro-energia (ținta de 33% propusă pentru 2010 în ceea ce priveșe sursele de energie regenerabilă – printre care și hidro-energia – deja este atinsă de România), restul utilizand arderea combustibililor fosili și energia nucleară.

Bineînțeles că dezvoltarea sistemului energetic național nu scapă din vedere și alte surse de energie regenerabilă altrnative, legislația în acest sens aliniindu-se celei a UE prin transpunerea dispozițiilor directivelor UE pentru sursele de energie regenerabilă (RES): 2001/77/CE (HG 958/2005) și 2003/30/CE (HG 1844/2005).

Legislația națională referitoare la energia regenerabilă cuprinde următoarele acte normative: • legea nr. 199/2000 cu privire la utilizarea eficientă a energiei, amendată și completată de legea nr. 56/2006, care are ca scop crearea cadrului legal necesar pentru implementarea și dezvoltarea politicilor naționale pentru utilizarea eficientă a energiei;

• legea nr. 3/2001 care ratifică Protocolul de la Kyoto cu privire la Convenția Cadru a Națiunilor Unite pentru Schimbările Climatice. Conform acestui protocol, România se angajează să reducă nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră cu 8% față de 1998, până în perioada dintre 2008 și 2012;

• hotărârea de guvern nr. 136/2004 cu privire la aprobarea Strategiei Naționale pentru Eficiența Energiei. Principalul obiectiv al acestei strategii este identificarea posibilităților și mijloacelor de creștere a eficienței energetice de-a lungul întregii rețele energetice, prin implementarea unor programe corespunzătoare;

• hotărârea de guvern nr. 1535/2003 cu privire la „Strategia de Promovare a Surselor de Energie Regenerabilă” și hotărârea de guvern nr. 443/10.04.2003 cu privire la promovarea și producerea de energie electrică din surse de energie regenerabilă. Această ultimă hotărâre de guvern a fost amendată de hotărârea de guvern nr. 958/2005 (care transpune directiva 2001/77/EC) și crează cadrul legal pentru promovarea surselor de energie regenerabilă;

• directiva 2003/30/EC pentru promovarea utilizării bio-combustibililor și a altor combustibili regenerabili pentru transporturi, transpusă prin HG nr. 1844/2005;

• Legea Energiei (nr. 13/2007) – dispoziții generale pentru promovarea energiei regenerabile.

Actele normative prezentate mai sus au fost completate de întreaga legislație națională care transpune aquis-ul UE cu privire la eficiența energiei și la dezvoltarea instrumentelor de sprijin negesare pentru RES, inclusiv cronologia pentru implementare. Legislația națională specifică include reglementarea ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei):

1) Procedura pentru certificarea producției prioritare;

2) Reglementarea pieței cu certificat verde (green certificate);

3) Reglementarea emiterii de garanții pentru origine;

4) Reglementarea etichetării energetice;

5) Procedurile pentru operatori de piață (pentru eliberarea de certificate verzi, și pentru organizarea pieței centralizate de certificate verzi).

2.1 Ținte pentru energia regenerabilă

Conform noii Directive Cadru din 2009 propuse pentru RES, România va trebui să asigure până în 2020: o distribuție a energiei din RES de 24% din consumul total de energie electrică și 10% din consumul total de energie din transporturi, prin bio-combustibili. Setul de indicatori țintă pentru electricitate din RES prevăzut în Directiva Europeană din 2001, prevedea ca România să atingă până în 2010 distribuirea de 33% energie din RES, din consumul de energia electrică brută și conform Directivei Europene pentru bio-combustibili din 2003, să atingă în 2010 un consum de 5,75% bio-combustibili, din totalul de combustibili pentru transporturi.

2.2 Cadru legislativ specific pentru biogaz

Nu există legi specifice pentru producerea, utilizarea și transportul biogazului în România. Toată legislația cu privire la RES se aplică și în cazul biogazului.

III. Descrierea proiectului

Producerea biogazului prin procesul AD și utilizarea sa furnizează multe beneficii de ordin socio-economic, dar și de mediu, atât la nivelul întregii societăți, cât și pentru fermierii implicați în mod direct în această activitate. Valorizarea intrinsecă a lanțului tehnologic de producere a biogazului crește eficiența economică locală, asigură locuri de muncă în domeniul rural și crește puterea de cumpărare regională. Aceasta conduce la îmbunătățirea standardelor de viață și contribuie la dezvoltarea economică și socială de ansamblu a societății.

3.1 Beneficii la nivelul societății

3.1.1 Sursă de energie regenerabilă

În prezent, producerea la nivel global a energiei este în mare măsură dependentă de sursele de energie fosilă (petrol brut, lignit, antracit, gaze naturale). Aceste surse sunt rezultatul fosilizării resturilor plantelor și animalelor moarte, care au fost expuse la presiune și temperatură în scoarța terestră timp de sute de milioane de ani. Din această cauză, combustibilii fosili reprezintă surse neregenerabile de combustibili, ale căror rezerve sunt consumate mult mai repede decât sunt formate cele noi.

Producția de vârf a petrolului este definită drept “momentul în care este atinsă rata globală maximă a producției de petrol brut, după care această rată de producție intră în declinul ei final”. După diferiți cercetători, producția de vârf a petrolului a fost deja atinsă, sau urmează să fie atinsă în următoarea perioadă (Figura 1.1.). Față de combustibilii fosili, biogazul rezultat prin AD este regenerabil în mod permanent, pe măsură ce este produs din biomasă, care nu reprezintă altceva decât stocarea actuală a energiei solare prin procesul de fotosinteză. Biogazul produs prin procesul AD nu numai că va îmbunătăți bilanțul energetic al unei țări, ci va aduce și o contribuție importantă la conservarea resurselor naturale și la îmbunătățirea condițiilor de mediu.

3.1.2 Emisii reduse de gaze cu efect de seră și diminuarea încălzirii globale

Utilizarea combustibililor fosili, precum lignitul, antracitul, petrolul brut și gazele naturale, convertește carbonul stocat timp de milioane de ani în scoarța terestră și îl eliberează sub formă de dioxid de carbon (CO2) în atmosferă. Creșterea concentrației CO2 atmosferic în prezent are drept consecință încălzirea globală, deoarece dioxidul de carbon este un gaz cu efect de seră (GHG). Arderea biogazului, de asemenea, eliberează CO2. Totuși, principala diferență, prin comparație cu combustibilii fosili, este aceea a originii carbonului din biogaz, care este recent preluat din atmosferă, prin activitatea fotosintetică a plantelor actuale. Prin urmare, ciclul carbonului din biogaz este închis într-o perioadă foarte scurtă de timp (între unul și câțiva ani). Producția de biogaz prin procesul AD reduce, de asemenea, și emisiile de metan (CH4) și de oxid azotos (N2O), rezultate în urma depozitării și utilizării gunoiului animal ca îngrășământ. Potențialul efectului de seră al metanului este de 21 de ori mai mare, iar cel al oxidului azotos de 296 de ori mai ridicat, în comparație cu acela al dioxidului de carbon. Prin urmare, utilizarea biogazului în locul combustibililor fosili pentru producerea și transportul energiei reduce emisiile de CO2, CH4 și N2O, contribuind, în acest fel, la reducerea încălzirii globale.

3.1.3 Dependență scăzută de importul de combustibili fosili

Combustibilii fosili reprezintă resurse limitate, concentrate în puține zone geografice de pe planeta noastră. Acest lucru creează, pentru țările situate în afara acestor areale, o stare

permanentă și nesigură de dependență de importul de resurse energetice. Cele mai multe țări europene sunt foarte puternic dependente de importurile de energie fosilă din regiuni bogate în surse de combustibili fosili, precum Rusia și Orientul Mijlociu. Dezvoltarea și

implementarea sistemelor de energie regenerabilă, cum este biogazul de proveniență AD,

bazate pe resurse naționale și regionale, vor crește sustenabilitatea și siguranța rezervelor

naționale de energie și vor reduce dependența de importul de energie

3.1.4 Contribuție la directivele UE pentru energie și protecția mediului

Lupta împotriva încălzirii globale reprezintă una dintre principalele priorități ale politicilor europene pentru energie și mediu. Directivele europene referitoare la producția de energie regenerabilă, la reducerea emisiilor de GHG și la managementul sustenabil al deșeurilor se bazează pe angajamentul statelor membre de a implementa măsuri potrivite în scopul îndeplinirii acestora. Producerea și utilizarea biogazului din AD are potențialul de a satisface toate cele trei directive, simultan.

3.1.5 Reducerea deșeurilor

Unul dintre principalele avantaje ale producerii biogazului este capacitatea de a transforma deșeurile în resurse valoroase, prin utilizarea acestora ca materii prime pentru procesul AD. Multe țări europene se confruntă cu probleme uriașe, asociate unei supraproducții a deșeurilor organice rezultate din industrie, agricultură, precum și din activitățile casnice. Producerea biogazului reprezintă o cale foarte bună de satisfacere a reglementărilor naționale și europene din ce în ce mai restrictive din acest domeniu și de utilizare a deșeurilor organice pentru producerea de energie, urmată de reciclarea acestora ca îngrășăminte. Tehnologiile de producere a biogazului contribuie la reducerea volumului de deșeuri, precum și a costurilor determinate de înlăturarea acestora.

3.1.6 Crearea de noi locuri de muncă

Dezvoltarea unui sector național în domeniul biogazului stimulează constituirea unor noi

întreprinderi cu potențial economic semnificativ, care vor crește veniturile din zonele rurale și vor crea noi locuri de muncă. Comparativ cu utilizarea combustibililor fosili importați, producerea de biogaz prin tehnologia AD necesită o forță de muncă mult mai numeroasă pentru procesul de producție, pentru colectarea și transportul materiilor prime necesare, fabricarea echipamentului tehnic, execuția lucrărilor de construcții și exploatarea fabricilor de biogaz.

3.1.7 Utilizare flexibilă și eficientă a biogazului

Biogazul este o sursă flexibilă de energie, potrivită multor aplicații. În țările dezvoltate, una dintre cele mai simple aplicații ale acestuia o reprezintă gătitul și iluminatul. În multe dintre țările europene, biogazul este folosit pentru co-generarea energiei termice și electrice (CHP). De asemenea, biogazul este îmbunătățit și folosit pentru alimentarea rețelei de gaze naturale, utilizat drept combustibil pentru autovehicule sau în tehnologiile pilelor electrice.

3.1.8 Reducerea necesarului de apă

Prin comparație cu alți biocombustibili, biogazul necesită cele mai scăzute aporturi de apă tehnologică. Acest lucru este important, din punct de vedere al eficienței energetice a

biogazului, din cauza preconizatei crize a apei, prevăzută în multe regiuni ale lumii.

3.2 Materia primă

Numeroase tipuri de biomasă pot funcționa ca substraturi (materii prime) pentru producerea de biogaz prin procesul AD. Cele mai întâlnite categorii de materii prime sunt următoarele:

• gunoiul de grajd

• reziduuri și produse agricole secundare

• deșeuri organice digerabile din industria alimentară și agro-industrii (de origine vegetală

și animală)

• fracția organică a deșeurilor menajere și din catering (de origine vegetală și animală)

• nămoluri de canalizare

• culturi energetice (de exemplu, porumb, trestie chinezească – Miscanthus, sorg, trifoi)

Utilizarea gunoiului animal drept materie primă pentru procesul AD prezintă unele avantaje, datorită proprietăților acestuia:

• Conținut în inoculi ai bacteriilor anaerobe naturale

• Conținut de apă ridicat (4-8% DM în gunoiul lichid), acționând ca solvent pentru celelalte co-substraturi și asigurând omogenizarea și fluiditatea corespunzătoare a biomasei

• Ieftin și ușor accesibil, fiind colectat ca reziduu din fermele zootehnice

În ultimii ani, a fost testat și introdus un alt tip de materie primă, pentru a fi supus procesului AD: așa-numitele plante energetice (DEC – culturi energetice dedicate), care sunt cultivate în mod special pentru scopul producției de energie/biogaz. Plantele energetice sunt reprezentate de plante de cultură ierboase (de exemplu, iarbă, porumb, rapiță) și lemnoase (de exemplu, salcie, plop, stejar), deși, în ultimul caz, este necesară aplicarea unui pre-tratament special pentru delignificare.

Tabelul 3.1 Biodeșeuri adecvate tratamentului biologic (CATALOGUL EUROPEAN AL DEȘEURILOR, 2007)

Substraturile procesului AD pot fi clasificate după originea acestora, conținutul de substanță uscată (DM), producția de metan, precum și după alte criterii. Tabelul 3.2. prezintă succint caracteristicile câtorva tipuri de materii prime digerabile. Substraturile cu conținut de substanță uscată mai mic de 20% sunt utilizate pentru așa-numita digestie umedă (unii autori o numesc fermentație umedă). Această categorie include gunoiul de grajd, precum și deșeurile organice umede provenite din industria alimentară. Când conținutul de substanță uscată este mai mare de 35%, tipul digestiei este denumit digestie uscată (fermentație uscată). Digestia uscată este tipică pentru cazul culturilor energetice și materialelor însilozate. Alegerea tipului și a cantității de materie primă pentru obținerea amestecului de substraturi supus procesului AD depinde de conținutul de substanță uscată, precum și de conținutul de glucide, lipide și proteine al acestuia.

Substraturile care conțin cantități mari de lignină, celuloză și hemiceluloză pot fi, de asemenea, co-digerate, dar în acest caz este aplicat un pre-tratament, de regulă cu scopul desfacerii structurilor compacte și de a le mări digerabilitatea. Randamentul potențial în metan este unul dintre cele mai importante criterii de evaluare a diferitelor substraturi pentru procesul AD. Figura 3.4. prezintă randamentele în metan ale diferitelor tipuri de materii prime. De notat faptul că gunoiul de grajd are un randament destul de mic în metan. De aceea, în practică, gunoiul animal nu este supus ca atare procesului de digestie, ci în combinație cu alte co-substraturi cu un randament mare în metan, în scopul creșterii producției de biogaz. Cel mai des utilizate co-substraturi pentru co-digestie, împreună cu gunoiul de grajd, sunt reprezentate de reziduurile uleioase provenite din industriile alimentară, piscicolă și de catering, de deșeurile alcoolice din industria berii și a zahărului, precum și de culturile energetice dedicate.

Tabelul 3.2 Caracteristicile câtorva tipuri de materii prime digerabile (AL SEADI, 2003)

Deșeurile de origine animală solicită o atenție deosebită, în cazul în care sunt utilizate ca

substraturi pentru procesul AD. Directiva 1774/2002 a Parlamentului European stabilește

regulile sanitare cu privire la manipularea și utilizarea produselor secundare nealimentare de natură animală. Directiva instituie reguli minimale și măsuri ce trebuie implementate și indică, de asemenea, tipurile de produse secundare nealimentare de natură animală care pot fi procesate în fabricile de biogaz.

3.3 Impactul potential

3.3.1 Riscuri de otrăvire și asfixie

În cazul în care biogazul este inhalat într-o concentrație suficient de mare, aceasta poate avea drept rezultat apariția simptomelor de otrăvire sau asfixie și chiar moartea. În special prezența hidrogenului sulfurat (H2S) în biogazul non-desulfurat poate fi extrem de toxică, chiar și în concentrații scăzute. În special în cazul încăperilor închise, cu elevație joasă (de exemplu, pivnițe, camere la subsol etc.), asfixia poate fi cauzată de dizlocuirea oxigenului de către biogaz. Biogazul este mai ușor decât aerul, având o densitate relativă de aproximativ 1,2 kg/m³, însă prezintă tendința de a se separa în componentele sale. Dioxidul de carbon, care este mai greu (D = 1,85 kg/m³), ocupă zonele mai joase, în timp ce metanul, mai ușor (D = 0,72 kg/m³), se ridică în atmosferă. Din aceste motive, în spațiile închise trebuie luate o serie de măsuri de siguranță, cu scopul asigurării unei ventilații suficiente. Mai mult, trebuie purtat echipament de protecție (de exemplu, dispozitive de avertizare asupra prezenței gazului, pentru protecția respirației etc.), în cursul activităților în zonele cu potențial de pericol.

3.3.2 Riscuri de accidentare

În plus față de riscurile de otrăvire și asfixie, alte potențiale surse de accidentare sunt: pericolul de cădere de pe scări, în zonele neacoperite (de exemplu, pâlnii de alimentare, puțuri de întreținere), sau de rănire de către dispozitivele mobile ale fabricii (de exemplu, mixere). Dispozitive precum mixerele, pompele și echipamentul de alimentare sunt puse în funcțiune cu ajutorul curentului electric de înaltă tensiune. Operarea necorespunzătoare a acestora sau defectarea unității energetice CHP pot avea drept consecință șocuri electrice fatale, din cauza energiei electrice înalte, de câteva sute de volți, precum și a intensității mari a curenților electrici produși. Mai mult, există și riscul arsurilor superficiale, cauzat de sistemele de încălzire și răcire ale fabricii de biogaz (de exemplu, sistemele de răcire ale motoarelor, sistemul de încălzire al digestoarelor, pompe de căldură). Același lucru este valabil și în cazul diferitelor componente ale unității CHP, precum și al arzătorului de biogaz. În scopul evitării acestor tipuri de accidente, în zonele cu potențial de pericol trebuie amplasate panouri de avertizare clare, iar personalul operator trebuie instruit în consecință.

3.4 Aspecte referitoare la igienă în fabricile de biogaz

Procesul AD aplicat gunoiului animal și deșeurilor biologice poate conduce la apariția de noi căi de transmitere a agenților patogeni și a bolilor provocate de către aceștia, între oameni, viețuitoare și mediul înconjurător:

• În cazul oamenilor, poate determina apariția bolilor infecțioase, iritația mucoaselor, bronșită, astm și alergie.

• În cazul animalelor domestice și a faunei sălbatice, poate determina transmiterea zoonozelor, precum și a altor boli.

Deșeurile de origine animală și umană, utilizate drept materii prime pentru procesul AD, conțin diverse bacterii patogene, paraziți și viruși. Speciile patogene prezente în mod normal în gunoiul de origine animală și în cel menajer sunt reprezentate de bacterii (de exemplu, Salmonellae, Enterobacter, Clostridiae, Listeria), paraziți (de exemplu, Ascaris, Trichostrangylidae, Coccidae), viruși și fungi. Co-digestia deșeurilor provenite din abatoare și din industria de procesare a peștelui, a nămolurilor de canalizare și a bioreziduurilor prezintă un potențial de creștere a diversității agenților patogeni, care se pot raspândi în sol și pot pătrunde în lanțul alimentar al oamenilor și al celorlalte viețuitoare. Digestatul produs de fabricile de biogaz este, de obicei, aplicat ca îngrășământ pe câmpurile agricole aparținând câtorva ferme individuale. Riscul de răspândire a agenților patogeni prin aplicarea digestatului trebuie prevenit, prin implementarea măsurilor standard de siguranță veterinară.

Măsurile sanitare enumerate mai jos contribuie la controlul efectiv al agenților patogeni și al altor materii infecțioase prin procesul AD:

• Controlul sănătății șeptelului. Nu se vor utiliza materii prime provenite din fermele în care șeptelul prezintă probleme de sănătate.

• Controlul materiilor prime. Tipurile de biomasă care prezintă un risc înalt de contaminare cu agenți patogeni trebuie excluse din procesul AD.

• Pre-sanitația separată a categoriilor specifice de materii prime este obligatorie, după cum este prevăzut în Regulamentul European EC 1774/20023. În funcție de categoria materiei prime, reglementările solicită fie pasteurizarea (la 70oC, timp de o oră), fie sterilizarea sub presiune (la minimum 133oC, pentru cel puțin 20 de minute și o presiune absolută a aburului de minimum 3 bari).

• Sanitația controlată. În cazul categoriilor de materii prime care nu necesită un proces separat de pre-sanitație, conform Regulamentului EC 1774/2002, combinația dintre temperatura procesului AD și timpul minim garantat de retenție (MGRT), la această temperatură, în interiorul digestorului, va conferi o reducere/inactivare eficientă a agenților patogeni din digestat.

• Controlul eficienței reducerii agenților patogeni din digestat, prin utilizarea organismelor indicatoare. Eficiența reducerii agenților patogeni nu trebuie presupusă, ci verificată prin folosirea uneia dintre metodele acreditate care utilizează organisme indicatoare (de exemplu, log10 al FS). Vezi Capitolul 9.4.3 pentru mai multe detalii privitoare la organismele indicatoare și la controlul eficienței reducerii agenților patogeni în procesul AD.

3.5 De la gunoi animal la digestat, ca îngrășământ

3.5.1 Biodegradarea materiei organice

Tratamentul gunoiului animal în fabricile de biogaz constă în biodegradarea compușilor organici până la substanțe anorganice și metan. În practică, fabricile de biogaz care procesează gunoiul de grajd prezintă o rată a degradării materiei organice de aproximativ 40% pentru gunoiul bovin și de 65% pentru cel porcin. Rata de degradare depinde, în general, de tipul materiei prime, de timpul de retenție hidraulică (HRT), precum și de temperatura de procesare. Datorită procesului de degradare a materiei organice, digestatul este ușor de pompat și de aplicat ca îngrășământ, nefiind necesară, în prealabil, o amestecare puternică a acestuia, comparativ cu gunoiul brut, netratat.

3.5.2 Reducerea mirosurilor neplăcute

Unul dintre avantajele sesizate imediat ale tehnologiei AD este reducerea semnificativă a substanțelor odorifere emanate de gunoiul de grajd (acizi volatili, fenol și derivați ai acestuia). Experiența demonstrează faptul că până la 80% dintre mirosurile emanate de substraturile materiei prime pot fi reduse cu ajutorul tehnologiei AD. Nu este vorba aici numai despre o reducere a intensității și persistenței mirosurilor (Figura 6.1.), ci și de o modificare pozitivă în ceea ce privește compoziția acestora, deoarece digestatul își pierde mirosul neplăcut de gunoi, căpătându-l mai mult pe acela de amoniac. Chiar și stocat pe perioade mai lungi de timp, digestatul nu arată o creștere a emisiilor de substanțe odorifere.

3.5.3 Sanitația

Procesele AD inactivează virusurile, bacteriile și paraziții conținuți în substraturile materiei prime, efect numit, în mod uzual, sanitație. Eficiența sanitației, în cazul tehnologiei AD, depinde de timpul de retenție al materiei prime în interiorul digestorului, de temperatura de procesare, de tehnica de amestecare, precum și de tipul digestorului. Cel mai eficient proces de sanitație este obținut la temperaturi termofile (50-55°C), într-un reactor cu flux longitudinal, cu un timp de retenție adecvat. În acest tip de digestor, amestecarea digestatului cu materia primă proaspătă este împiedicată, acest fapt permițând o distrugere de până la 99% din totalul agenților patogeni.

În scopul obținerii siguranței veterinare la reciclarea digestatului, prin utilizarea sa ca îngrășământ, legislația europeană prevede măsuri specifice de sanitație, în cazul materiilor prime de origine animală. În funcție de tipul materiei prime folosite, este necesar, mai întâi, un proces de pre-sanitație, prin pasteurizare sau prin sterilizare sub presiune, înaintea introducerii substratului în digestor.

IV. Schema-flux

V.Concluzii

Pentru estimări a fost luată în calcul doar biomasa și de aceea trebuie luate în considerare o serie de limite / constrângeri. Aceste limite sunt datorate în primul rând faptului că datele folosite reprezintă doar disponibilitatea materiilor prime și nu reala utilizare a lor pentru producerea biogazului și nu ține cont de eventualele constrângeri tehnice, sociale și economice locale. Prin urmare spectrul politic este cel care are rolul principal în eliminarea acestor constrângeri. De asemenea, pot fi considerate o serie de mecanisme de sprijin tehnico-material și financiar precum: tarifele pentru alimentarea cu bio-electricitate, subsidiile guvernamentale pentru investițiile în bio-energie, granturi și credite preferențiale de la fondurile de mediu și scutiri de impozit pentru investițiile în bio-energie. Pentru țările nou aderate la UE sprijinul vine și de la fondurile structurale ale UE.

Mai mult, bio-energia este văzută ca o soluție cheie pentru încurajarea dezvoltării durabile a zonelor rurale, care poate susține producția de bunuri ne-alimentare și cultivarea cu plante energetice și împădurirea terenurilor abandonate. Din analiza rezultatelor se observă că România prezintă un potențial foarte ridicat în ceea ce privește generarea materialelor utilizabile ca materie primă pentru producția de biogaz:

1) prezintă un potențial foarte mare în ceea ce privește producția de biogaz prin utilizarea deșeurilor provenite de la producția primară;

2) potențialul pentru producția de biogaz din deșeuri animaliere este ceva mai scăzut;

3) potențialul pentru producția de biogaz din deșeuri urbane solide este de asemenea foarte rdicat;

4) foarte ridicat este și potențialul pentru biogaz obținut din nămolurile de canalizare;

5) ceva mai scăzut este potențialul pentru biogaz din deșeuri de la procesarea alimentelor.

În scopul atingerii cerințelor pentru dezvoltarea durabilă, se pot considera două categorii de iomasă ca fiind cele mai potrivite pentru a fi utilizate în special pentru producția de biogaz:

A. deșeuri organice din agricultură – rezultate atât din producția primară cât și din cea secundară;

B. alte reziduuri organice – deșeuri urbane, reziduuri de la industria alimentară și nămoluri de canalizare.

În ceea ce privește deșeurile provenite din agricultură, potențialul României este ridicat și în legătură cu diversitatea de tipuri de fermă, de la cele cu culturi permanente, la cele de plante de câmp și diverse tipuri de ferme animaliere și mixte, aceste ultime două tipuri având o pondere numerică semnificativă. Ponderea bună în schimb e contrabalansată de gradul de fragmentare ridicat. Însă, tendința de scădere a fragmentării fermelor prin agregare și arendarea terenului constituie un factor pozitiv pentru implementarea / dezvoltarea proiectelor pentru biogaz.

În cazul fermelor animaliere instalațiile de biogaz pot reprezenta totodată o soluție foarte avantajoasă pentru managementul deșeurilor. Bineînțeles că cele mai bune zone sunt cele cu un număr mare de capete și un număr mic de ferme, cum este cazul regiunii de sud-est a României.

Soluții pentru amplasarea uzinelor de biogaz:

1) în zonele de producție agricolă (din sudul și sud-estul țării) care să utilizeze potențialul generat de producția primară și de materii organice solide;

2) pentru zonele din nordul țării, ca materie primă pentru obținerea biogazului – nămolurile de canalizare.