Evaluarea Gradului DE Satisfactie A Varstnicilor Institutionalizati
EVALUAREA GRADULUI DE SATISFACȚIE A VÂRSTNICILOR INSTITUȚIONALIZAȚI
CUPRINS
Introducere
Capitolul 1. Vârsta a treia. Delimitări conceptuale
1.1. Definirea conceptului de bătrânețe și îmbătrânire individuală
1.2. Modificări caracteristice vârstei a treia
1.3. Clasificarea bătrâneții din punct de vedere cronologic și funcțional
1.4. Schimbări și evenimente care marchează perioada bătrâneții
Capitolul 2. Politici sociale destinate persoanelor vârstnice
2.1. Politici destinate persoanelor vârstnice în România
2.2. Servicii comunitare pentru vârstnici
2.2.1. Servicii de îngrijire temporară sau permanentă la domiciliu
2.2.2. Servicii comunitare acordate persoanelor vârstnice în cămine
2.3. Drepturile și obligațiile persoanelor vârstnice
Capitolul 3. Instituționalizarea persoanelor vârstnice
3.1. Cauzele și efectele instituționalizării
3.2. Calitatea vieții vârstnicilor
3.3. Nevoile persoanelor vârstnice
3.4. Comunicarea cu persoanele vârstnice
3.5. Abuzul asupra persoanelor vârstnice
3.6. Rolul asistentului social
3.7. Atribuții ale asistentului social în instituție
Capitolul 4. Evaluarea gradului de satisfacție a vârstnicilor instituționalizați în căminul pentru persoane vârstnice
4.1. Metodologia cercetării
4.2. Analiza și interpretarea datelor obținute
4.3. Concluzii
Concluzii
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Una dіntrе рroblеmеle actualе cu carе ѕе confruntă omеnіrеa еѕtе îmbătrânіrеa dеmografіcă, рroblеmă carе aducе modіfіcări ѕubѕtanțіalе șі comрlіcațіі atât ре рlan еconomіc cât șі ѕocіal ѕau famіlіal.
Îmbătrânіrеa dеmografіcă având un рrogrеѕ accеlеrat atât în țărіlе dеzvoltatе, cât șі în cеlе în curѕ dе dеzvoltarе, іmрunе o іmрlіcarе ѕреcіală dіn рartеa autorіtățіlor națіonalе șі іntеrnațіonalе, рrіn еlaborarеa dе noі рolіtіcі ѕocіalе șі еconomіcе, рrеcum șі dе aрlіcarеa unor noі ѕtratеgіі dе ѕoluțіonarе șі amеlіorarе a рroblеmеlor.
Majorіtatеa țărіlor еuroреnе ѕе confruntă cu acеѕt fеnomеn, рrіntrе carе ѕе numără șі Românіa. Аșadar, în ultіmеlе dеcеnіі a ѕcăzut ѕubѕtanțіal natalіtatеa șі a рrogrеѕat accеlеrat îmbătrânіrеa.
Dіn cеlе mеnțіonatе maі ѕuѕ рutеm ѕрunе că tеma abordată în lucrarеa mеa dе lіcеnță еѕtе dе o actualіtatе șі dе o іmрortanță majoră.
În primul capitol, numit Vârsta a treia. Delimitări conceptuale, al prezentei lucrări sunt cuprinse patru subcapitole. În cadrul acestuia vom regăsi descris fenomenul îmbătrânirii demografice care se află în continuă creștere dar și consecințele în plan economic și social ale acestuia.
Primul subcapitol conține aspecte generale privind bătrânețea și îmbătrânirea individuală, prezentând pe scurt caracteristicile fiecărui concept amintit.
În cel de-al doilea subcapitol am prezentat principalele modificări caracteristice vârstei a treia din punct de vedere fizic, psihic, biologic și social, dar și principalele transformări ce le suferă corpul și organismul în procesul de îmbătrânire.
Cel de-al treilea subcapitol cuprinde clasificarea bătrâneții din punct de vedere cronologic și funcțional. În cadrul acestui subcapitol am prezentat diferența dintre cele două concepte cu avantajele și dezavantajele fiecăruia.
În cel de-al patrulea și ultimul subcapitol, am evidențiat principalele schimbări și evenimente ce marchează perioada bătrâneții, acestea fac referire la momentul pensionării. Un alt eveniment important este acela în care cedezi cu bucurie rolul de părinte pentru a deveni bunic, la fel de important, dar tragic este momentul în care, inevitabil survine decesul persoanelor apropiate.
Al doilea capitol, Politici sociale destinate persoanele vârstnice, este structurat pe trei niveluri, primul subcapitol ne prezintă importanța elaborării politicilor sociale pentru vârstnici dar și o serie de drepturi pe care aceștia le au conform legii.
În cel de-al doilea subcapitol am vorbit despre modul de acordare a serviciilor comunitare pentru vârstnici, atât pentru cei ce necesită îngrijire temporară sau permanentă la domiciliu, cât și pentru cei aflați în cămine pentru persoane vârstnice. În cadrul acestuia am descris pe scurt fiecare serviciu în parte.
Cel de-al treilea subcapitol este de mare importanță deoarece face o descriere privind drepturile dar și obligațiile persoanelor vârstnice.
În cel de-al treilea capitol denumit Instituționalizarea persoanelor vârstnice vom regăsi un număr de șapte subcapitole. În acest capitol am prezentat procesul de instituționalizare, în primul subcapitol am vorbit despre cauzele și efectele instituționalizării, am evidențiat principalele cauze pentru care o persoană vârstnică ajunge într-o instituție de îngrijire dar și efectele acestui proces dureros.
Un alt subcapitol, cel de-al doilea, prezintă pe scurt calitatea vieții vârstnicilor și importanța menținerii calității vieții la standarde ridicate. Nevoile persoanelor vârstnice sunt prezentate în cel de-al treilea subcapitol, aici am enumerat principalele nevoi ale vârstnicilor și am evidențiat importanța satisfacerii acestor nevoi.
Un aspect important în viața vârstnicilor este comunicarea, aspect pe care l-am tratat în cel de-al patrulea subcapitol. În cel de-al cincilea subcapitol am prezentat un subiect delicat, acesta face referire la abuzul asupra persoanelor vârstnice, acest fenomen există, am tratat acest subiect deoarece este întâlnit atât în instituții cât și în familiile ce au vârstnici în îngrijire.
Ultimele două subcapitole prezintă rolul asistentului social, dar și atribuțiile asistentului social în instituție.
În ultimul capitol, Evaluarea gradului de satisfacție a vârstnicilor instituționalizați în căminul pentru persoane vârstnice Craiova, sunt structurate trei subcapitole.
Primul conține metodologia cercetării, în care am enumerat scopul, obiectivele propuse dar și ipotezele. În cel de-al doilea subcapitol am prezentat rezultatele obținute, dar și analiza și interpretarea acestora.
În ultimul subcapitol, cel de-al treilea, am prezentat concluziile cercetării.
În urma cercetării am aflat că vârstnicii ce au apelat la instituție au avut și încă au probleme medicale, materiale, familiale dar acest lucru nu i-a determinat să își piardă speranța și să abandoneze lupta, au reușit să se adapteze și sunt mulțumiți de serviciile oferite de instituție în ceea ce privește mâncarea, atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ dar și de condițiile de locuit. De asemenea manifestă un grad de satisfacție ridicat în ceea ce privesc serviciile oferite de medic, kinetoterapeut, psiholog și asistent social.
Un alt lucru important este faptul că există o nevoie nerecunoscută de comunicare, dar și faptul că după instituționalizare vârstnicii sunt mai preocupați de sănătatea lor.
CAPITOLUL 1. VÂRSTA A TREIA.
DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Îmbătrânirea demografică este un fenomen ce a afectat și continuă să afecteze întreaga planetă. Acest fenomen de îmbătrânire demografică este întâlnit atât în țările slab dezvoltate cât și în cele puternic dezvoltate. Diferența este că țările puternic dezvoltate pot să reducă la minim efectele acestei populații îmbătrânite.
O creștere relativă a populației în vârstă de 60 sau 65 de ani și peste în totalul unei populații date, ca un proces ferm și de lungă durată, paralel cu scăderea greutății specifice a grupului tânăr de populație aparținând vârstei de 0-14 ani sau 0-19 ani, în timp ce ponderea persoanelor de vârstă adultă, de 15-59 de ani sau 20-64 de ani înregistrează notificări nesemnificative, reprezintă îmbătrânirea demografică.
Conform Centrului Național pentru Statistică și Informatică în Sănătatea Publică, populația lumii la nivelul anului 2010 a fost de 6.868.528.206 locuitori, estimându-se să se ajungă la mijlocul anului 2050 la 9.411.101.083 locuitori, ceea ce înseamnă o creștere de 137%. Pe grupe de vârstă la nivel global, se înregistrează o scădere a populației tinere de 0-14 ani de la 29,90% în anul 2000 la 27,00% în anul 2010, în timp ce populația de 15-64 de ani crește de la 62,10% în anul 2000 la 66,00% în anul 2010.
Tendințele demografie sugerează faptul că populația din UE v-a îmbătrâni constant, cauzele acestei îmbătrâniri fiind fertilitatea scăzută, dar și speranța de viață ce este într-o continuă creștere. Efectele sociale și economice ale îmbătrânirii demografice se vor resimți atât la nivel regional, cât și național.
La fel ca majoritatea țărilor europene, România se confruntă cu aceeași problemă: îmbătrânirea accelerată a populației și scăderea substanțială a natalității, consecințele acestei probleme aflându-se în special pe plan economic și social.
Scăderea natalității este o consecință a emancipării femeii, acum modelul femeii ce stă doar la cratiță este învechit, de urmat pentru tinerele generații sunt femeile de succes. Femei ce au pus și pun întotdeauna cariera pe primul loc dar și a perioadei dificile pe care o traversează poporul român din cauza crizei economice instalate în anul 2008, criză ce a pus poporul în situația de a face sacrificii, unul dintre ele a fost faptul că au pus accent pe supraviețuire și nu pe reproducere. Din cauza crizei economice foarte mulți tineri, dar și persoane de vârstă medie au fost nevoiți să plece în străinătate. Acest lucru a afectat în mod negativ populația, foarte mulți copii au rămas în grija bunicilor, care și ei la rândul lor sunt persoane vulnerabile.
Numărul persoanelor vârstnice a crescut semnificativ. Conform INSSE numărul persoanelor inactive cu vârstă cuprinsă între 60-64 de ani în anul 2004 era de 725.911, numărul acestora a crescut în anul 2010 cu 69.849 de persoane pentru ca în anul 2014 Trimestrul I să se producă o creștere de 150.817 persoane, față de anul 2010 și cu 220.666 persoane față de 2004.
Declinul demografic al populației nu provine din creșterea mortalitãții, ci din reculul natalitãții și menținerea acesteia la valori scãzute, mult sub nivelul de înlocuire a generațiilor și din migrația externã a persoanelor tinere și a celor apte de muncã.
Statul, dar și persoanele de vârstă adultă apte de muncă vor avea rolul de a susține economic această populație îmbătrânită. Populație care necesită foarte multe resurse financiare, de la susținerea pensiilor până la susținerea sistemului de sănătate la care aceștia apelează frecvent.
O altă consecință a acestei îmbătrâniri masive este aceea că vor rămâne foarte multe persoane fără loc de muncă, una din cauzele îmbătrânirii este aceea că oamenii nu au mai adus pe lume copii, acest lucru are consecințe pe termen lung în domeniul educației de exemplu, nemaifiind copii născuți, numărul elevilor și studenților va scădea semnificativ.
Statul este pus în situația în care va trebui să adopte noi politici ce au ca scop încurajarea populației să facă copii. Un prim pas a fost făcut în momentul în care mamelor li s-a acordat o sumă de bani timp de 2 ani pentru creșterea copilului. Acest fapt a determinat foarte multe femei ce au o situație financiară precară să dea naștere unor copii pe care îi cresc timp de doi ani, apoi îi abandonează pentru a face alții. Într-adevăr populația țării ar putea crește în acest fel, dar dacă crește fenomenul abandonului vor fi alte cheltuieli cu serviciile de asistentă socială. Datorită faptului că tehnologia a avansat, medicina este mult mai pregătită să facă față bolilor ce altă dată erau considerate incurabile. Acest fapt a dus la creșterea speranței de viața.
După aprecierile EUROSTAT și IIASA, vârsta medie a populației europene va evolua de la 39 ani, în 2000, la 48 ani în 2050.
În paralel, creșterea speranței de viață a determinat creșterea numărului și ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste).
De altfel, dacă analizăm site-urile de statistică, populația țării s-a redus substanțial în ultimii 25 ani, cu aproape 1,9 milioane locuitori, conform institutului național de statistică. Această cauză se datorează lipsei de reproducere și schimbarea mentalității cuplurilor cu privire la reproducere, alegând metodele moderne de protecție și rezumându-se i ce au ca scop încurajarea populației să facă copii. Un prim pas a fost făcut în momentul în care mamelor li s-a acordat o sumă de bani timp de 2 ani pentru creșterea copilului. Acest fapt a determinat foarte multe femei ce au o situație financiară precară să dea naștere unor copii pe care îi cresc timp de doi ani, apoi îi abandonează pentru a face alții. Într-adevăr populația țării ar putea crește în acest fel, dar dacă crește fenomenul abandonului vor fi alte cheltuieli cu serviciile de asistentă socială. Datorită faptului că tehnologia a avansat, medicina este mult mai pregătită să facă față bolilor ce altă dată erau considerate incurabile. Acest fapt a dus la creșterea speranței de viața.
După aprecierile EUROSTAT și IIASA, vârsta medie a populației europene va evolua de la 39 ani, în 2000, la 48 ani în 2050.
În paralel, creșterea speranței de viață a determinat creșterea numărului și ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste).
De altfel, dacă analizăm site-urile de statistică, populația țării s-a redus substanțial în ultimii 25 ani, cu aproape 1,9 milioane locuitori, conform institutului național de statistică. Această cauză se datorează lipsei de reproducere și schimbarea mentalității cuplurilor cu privire la reproducere, alegând metodele moderne de protecție și rezumându-se la un copil, maxim doi. O altă cauză ar fi și migrația externă.
Consecințele îmbătrânirii demografice se resimt deja, mai mult sau mai puțin îngrijorătoare însa cu trecerea timpului efectele pot fi devastatoare.
Definirea conceptului de bătrânețe și îmbătrânire individuală
Vârstnicii sunt foarte diferiți de persoanele ce aparțin altei generații.Au în primul rând o altă înfățișare, la unele persoane semnele vârstei sunt mai evidente decât la alții, pot exista vârstnici ce arată foarte bine la o vârstă înaintată sau persoane pe care vârsta îi dă foarte ușor de gol, acest lucru poate fi explicat prin prisma vieții pe care au dus-o, aceasta poate fi pe de-o parte o viață ușoară, pe de altă parte o viață grea, plină de greutăți și încercări. O altă explicație pentru care unii arată foarte bine și își desfășoară activitățile la fel de ușor ca o persoană mai tânără este factorul genetic.
Cel mai heterogen segment al populației, este constituit din persoanele de vârsta a treia. Funcționarea lor diferă mai mult de la un individ la altul decât în cazul celor de altă vârstă, datorită ritmului diferit de îmbătrânire, zestrei genetice, profilului psiho-spiritual, experienței de viață, contextului familial și socio-cultural în care trăiește, evenimentelor trăite.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) îmbătrânirea este un proces care se desfășoară pe toată perioada în care noi trăim, începând chiar înainte ca noi să venim pe lume. Din perspectiva biologică, îmbătrânirea este considerată un fenomen care apare aproape la toate speciile animale, o rezultantă a interacțiunii dintre factorii genetici, de mediu și cei ai stilului de viață care influențează longevitatea. Bătrânețea este un proces biologic natural și inevitabil care începe la naștere.
Dicționarul Larousse (1991) definește îmbătrânirea ca fiind ansamblul de modificări ce afectează persoanele de vârsta a treia care au ajuns în ultima perioadă a vieții și care constituie un proces de regres, semnele îmbătrânirii fiind: slăbirea țesuturilor, degenerare musculară cu scăderea funcțiilor și performanțelor, toate acestea concurând la limitarea progresivă a capacităților de adaptare.
Îmbătrânirea este ansamblul proceselor pe care le suferă un organism după faza sa de dezvoltare. Ea nu este sinonimă cu bătrânețea, care este acea stare ce caracterizează o grupă de vârstă particulară, cea a persoanelor de peste 60 de ani. Îmbătrânirea este un proces de degradare graduală și diferențială care afectează toate ființele vii, iar sfârșitul său firesc este moartea organismului.
Îmbătrânirea este o perioadă ce apare odată cu înaintarea în vârstă, ea nu apare brusc, este un proces ce apare treptat și de asemenea nimeni nu este scutit de la a îmbătrâni deși foarte mulți încearcă să mascheze trecerea timpului. Însa timpul nu iartă pe nimeni și oricât am vrea să ne ascundem vârsta, aceasta ne va da de gol, iar într-un final ajungem cu toții de unde am plecat și anume, în pământ. Decesul este un proces premergător îmbătrânirii. Așa cum nimeni nu este scutit de trecerea timpului nici de moarte nu poate fugi nimeni la nesfârșit.
Bătrânețea reprezintă o perioadă în care se produc foarte multe schimbări în sensul de degradare și involuție a principalelor funcții ale organismului uman.
Deși bătrânețea este deseori asociată cu degradarea atât în plan fizic, psihic și spiritual bătrânețea nu este înconjurată doar de părți negative. Există și multe efecte pozitive, dintre care pot enumera faptul că este perioada în care în sfârșit se pot ocupa de ei, de hobby-urile lor, își fac timp pentru a face lucruri pe care în viața de adult încadrat pe piața muncii nu le puteau face. Pot pleca în concedii, pot petrece timp în aer liber, pot sta mai mult în compania prietenilor, familiei, a nepoților dacă ei există.
Bătrânețea este perioada când reflectezi la tot ce ai trăit, cu bune și cu rele. Amintirile sunt cele mai de preț lucruri pe care le mai au și pe care nu ratează nici o ocazie să le împărtășească.
Victor Săhleanu, definește îmbătrânirea ca “o perioadă de perturbări și deviații și numeroase alterări structurale”, consideră că doar din considerente medicale, îmbătrânirea constă în creșterea riscului de a te îmbolnăvi, riscul de agravare a bolilor deja existente, procesul de însănătoșire este îngreunat dar și consumul excesiv de medicamente.
Statutul bătrânului este asemănător cu cel al unui bolnav, însă bătrânii nu se pot baza întotdeauna pe un ajutor specializat și competent.
Tulburările de comportament, irascibilitatea dar și răutatea ce o manifestă unii vârstnici poate fi pusă pe seama bolilor ce sunt uneori asociate cu bătrânețea. Din cauza bolilor pe care le suferă unii simt că sunt pedepsiți de Dumnezeu, consideră că este nedrept să fie bolnavi și astfel aleg să îi rănească și să fie răutăcioși cu cei care nu au nicio vină pentru faptul că sunt în această situație și că suferă de anumite boli. Având în vedere bolile de care suferă, există două tipuri de vârstnici: aceia care se preocupă excesiv de starea lor de sănătate, făcând abuz de medicamente, pe de altă parte sunt bătrânii care evită să ia medicamente realizând că anumite modificări sunt specifice vârstei și nu este nevoie să se alarmeze.
Nu numai că îmbătrânirea are un număr mare de dimensiuni, dar ratele îmbătrânirii în cadrul unei dimensiuni variază de la persoană la persoană. De aceea, o persoană poate să experimenteze o îmbătrânire relativ rapidă a anumitor caracteristici.
1.2. Modificări caracteristice vârstei a treia
Îmbătrânirea determină o serie de transformări în corp care influențează buna funcționare fizică a acestuia, aceste modificări pot fi accentuate de prezența anumitor boli cronice. Astfel, aceste transformări pot fi evidențiate la nivelul organelor de simț dar și a stării de sănătate mentală, a funcționării psihomotorii, precum și la cel al personalității.
Îmbătrânirea are mai multe dimensiuni, dintre care dimensiunea biologică, în care îmbătrânirea este susținută ca fiind un fenomen ireversibil, prin care trecem toți, fiind caracterizată prin slăbirea capacității de reglare, de adaptare și de compensare, axându-se pe îmbătrânirea fizică vizibilă și pe schimbările biologice și chimice ale organismului.
Datorită faptului că organismul dispune de capacități compensatorii care contribuie la echilibru și adaptare, îmbătrânirea fiziologică, se realizează fără seisme deosebite spre deosebire de îmbătrânirea patologică. Prin îmbătrânirea celulelor și țesuturilor, apar o serie de caracteristici în plan exterior, dintre care cele mai evidente sunt cele ale aspectului general al pielii. Astfel, pielea numai este atât de elastică, devine mai subțire și mai palidă. Fenomenele de pigmentare și ridare sunt mai pronunțate la nivelul feței și mâinilor.
Ridurile sunt văzute ca și dușmanii oricărei femei. Acestea încearcă pe cât posibil să ascundă efectele vârstei cu ajutorul machiajului. Altele apelează la creme ce promit a fi miraculoase, promit estomparea ridurilor. Există și persoane cu posibilități financiare mai mari care apelează la injecții cu botox sau la operații de înfrumusețare. În aceste riduri sunt ascunse problemele vieții, ele sunt adâncite de amintirile chinuitoare.
O altă problemă cu care se luptă femeile este acela de încărunțire, acest fenomen poate începe încă din perioada în care suntem tineri, dar cel mai evident este în perioada de bătrânețe. Unele femei se confruntă cu albirea părului încă din tinerețe deci nu poate fi asociată exclusiv cu bătrânețea. Uneori oamenilor le poate albi părul pe bază de stres, sau la șocuri foarte puternice. Albirea părului poate fi mascată în totalitate spre deosebire de riduri.
Căderea părului, dar și modificările în plan motric sunt alte probleme ce apar la bătrânețe.
Obstacolele puse de vârstă se resimt și la nivelul mișcărilor dar și a capacității de efort fizic, cauzele pentru care mulți vârstnici acuză dureri dar și dificultăți la mers sunt puse pe seama diminuării mobilității articulațiilor dar și de atrofierea lor, iar pe de altă parte, de scurtarea mușchiului scheletului, ca urmare a unor modificări biochimice. În același timp, crește fragilitatea oaselor, au loc decalcefieri, ceea ce provoacă dureri ușoare care modifică aspectul corpului.
Apar fenomene de degradare atât la nivelul organelor interne cât și la nivelul ochilor, urechilor. Aceste fenomene de degradare presupun reducerea capacității de vedere, necesitatea purtării de ochelari, apar modificări la nivelul auzului, persoanele vârstnice își pierd parțial sau total auzul, folosirea unui aparat auditiv devine obligatorie.
Se produc schimbări și la nivelul sistemului nervos, acesta se degradează și el, și conform cercetărilor, odată cu înaintarea în vârstă reacțiile sunt mai întârziate, ne ia mai mult timp să executăm anumite acțiuni, care pentru alții ar putea părea simple, cum ar fi apăsarea unui buton, sau mai complexe (scrierea, dactilografiere).
O altă dimensiune este cea antropologică, care este studiată de oamenii de știință din antropologie, în care este susținută ideea că omul este o ființă care îmbătrânește, dar el nu este doar o ființă biologică ci și o ființă socială, astfel încât îmbătrânirea se caracterizează prin modificări particulare atât pe plan corporal (morfologic și fiziologic) cât și pe plan psihologic și social, în sfera comportamentului, a afectivității și a gândirii, a conduitei și a atitudinilor, a activității și a relațiilor interpersonale.
Dimensiunea psiho-socială a procesului de îmbătrânire face referirea la însingurarea și stima de sine scăzută a vârstnicului, prin încetarea din activitate în societate și prin lipsa de socializare, fiind numită și moarte socială. Azi, asistăm la o izolare a vârstnicului de societate, simțindu-se marginalizat și inutil. Așadar, la nivel social trebuie să venim cu practici comunitare pentru a diminua gândirea negativă a psihicului. Tocmai de aceea se numește dimensiune psiho-socială, deoarece se referă la percepția vârstnicului despre comunitate și acceptarea acesteia, percepție care se realizează la nivel psihio-cognitiv.
O altă dimensiune este cea psihologică ce evidențiază și dezbate psihologia îmbătrânirii. Odată cu îmbătrânirea schimbările sunt majore și pe plan psihologic. Îmbătrânirea psihologică are ca rezultat al modificărilor, atât factorii interni prin ereditare, uzura sistemului vieții psihice, cât și factorii externi ai mediului ambiant (culturali, ecologici, educativ… etc).
1.3 Clasificarea bătrâneții din punct de vedere cronologic și funcțional
Putem afirma că îmbătrânirea nu este aceeași pentru toată lumea, unele persoane pot îmbătrânii mai repede în plan fizic, dar în plan psihologic să se mențină la standardele unei persoane mai tinere. Pot exista persoane care deși au o vârstă cronologică înaintată, funcțional să se simtă foarte activi.
Îmbătrânirea este de mai multe tipuri. Îmbătrânirea psihologică, biologică și funcțională sunt trei categorii majore dintre acestea. Dar mai există îmbătrânirea cronologică, funcțională și patologică.
Vârsta cronologică este reprezentată de perioada parcursă de la nașterea oricărui individ în acord cu reperele cronologice. Vârsta cronologică este folosită de anumite instituții, în special cele cu profil social, pentru a stabili criteriile de eligibilitate pentru acordarea sau neacordarea unor prestații, servicii și programe de asistență socială.
De exemplu, legile din România, consideră persoana vârstnică, persoana ce a împlinit vârsta de 65 de ani, conform acestui criteriu legislativ o persoană se poate pensiona sau nu. Dacă nu a îndeplinit vârsta de pensionare, aceasta nu poate ieși din activitate. Deși unii indivizi se simt mai slabiți și ar dori să iasă la pensie înainte de vârsta de 65 de ani, acest lucru nu este posibil pentru toată lumea. În același timp există indivizi care se simt în putere deși acest criteriu de pensionare este îndeplinit.
Așa cum am argumentat mai sus această vârstă este o vârstă orientativă pentru pensionare, datorită faptului că există persoane care își pot pierde capacitatea de muncă înainte de împlinirea acestei vârste datorită afectării și deteriorării sănătății așa cum există și persoane care își păstrează capacitatea de muncă nealterată până la vârste înaintate.
Dreptul de a accesa roluri și poziții sociale este dat de vârsta cronologică. Aceste roluri și poziții se pot sau nu ocupa sau efectua datorită îndeplinirii sau neîndeplinirii eligibilități din punct de vedere al acestui criteriu de vârstă (dreptul de a merge la școală, dreptul de a conduce mașina, dreptul la căsătorie, dreptul de vot, dreptul de a cumpăra sau consuma alcool etc).
Deși există acest criteriu pentru a putea sau nu conduce mașina de exemplu sau de a consuma alcool, acesta poate fi uneori păcălit cu sau fără intenție, unul din cazuri ar fi acela al copiilor abandonați și a căror zi de naștere nu poate fi mereu cunoscută cu exactitate. Un alt caz în care acest criteriu al vârstei cronologice poate fi înșelat este prin dobândirea unor acte false, în care vârsta este cea pe care o dorim.
Vârsta funcțională, este dată în general de elementele fizice și psihice ale indivizilor. Se pune accent pe ceea ce un individ este în stare să facă indiferent de vârsta cronologică. Acest criteriu de așezare ierarhică a indivizilor ține cont de anumite elemente de mobilitate a corpului, dar și de cât de corect poate executa anumite mișcări, de capacitatea de muncă, de capacitatea mentală, pentru a-i grupă pe aceștia, în categorii considerate grupe de vârstă tânără, adultă sau vârstnică.
În cartea sa, Sociologia problemelor sociale ale vârstnicilor, Sorin Rădulescu dătea un exemplu din lumea sportului în care acest criteriu funcțional aduce cu sine unele erori de apreciere și de evaluare. Acest exemplu făcea referire la un atlet de performanță care la vârsta de 30 de ani este considerat bătrân, iar la vârsta de 50 de ani un pilot trebuie să se pensioneze, în schimb un cercetător poate activa până la vârsta senectuții.
1.4. Schimbări și evenimente care marchează perioada bătrâneții
Schimbările, dar și evenimentele care marchează perioada bătrâneții nu sunt doar negative, așa cum majoritatea tind să creadă. Aceste schimbări pot face referire la apariția nepoților, eveniment foarte important în viața unei persoane, atât ca părinte, cât și ca bunic. Evenimentele care într-adevăr ne marchează sunt cele în care inevitabil persoanele dragi mor.
Îmbătrânirea este un proces în care schimbările apar uneori în mod subtil, adeseori imperceptibil, unele schimbări au loc relativ rapid. Schimbările rapide pun individul într-o poziție care necesită eforturi de adaptare (pierderea subită a sănătății fizice, moartea anticipată a colegilor și a prietenilor sau pensionarea).
Îmbătrânirea este ireversibilă. Ceea ce nu înseamnă că anumite manifestări fizice, sociale și psihologice ale îmbătrânirii nu pot fi reversibile. Pierderea rolului social și depresia, de exemplu, pot fi reversibile până la un anumit punct. Totuși, când îmbătrânirea este percepută ca un proces ce însoțește în mod natural trecerea timpului, natura sa ireversibilă este clară.
Anthony Giddens, în cartea sa de sociologie, spune că îmbătrânirea nu mai este un proces de la sine înțeles, pentru că progresele în domeniul sănătății și ale nutriției au dovedit că ceea ce înainte era considerat inevitabil în privința îmbătrânirii poate fi contracarat sau încetinit în prezent.
Putem observa că există diferențe de îmbătrânire între indivizi diferiți așa cum există și rate deferențiale de îmbătrânire. Dacă vom studia un anumit individ, vom putea observa că rata îmbătrânirii sociale nu coincide cu cea a îmbătrânirii fizice, iar cea a îmbătrânirii funcționale nu este aceeași cu ceea a îmbătrânirii psihice. Ar fi foarte interesant să găsim o persoană care la nivel psihologic este tânără, dar care să aibă un fizic îmbătrânit și la vârstă mijlocie din punct de vedere social.
Azi sunt foarte multe cazuri de persoane tinere dar “îmbătrânite” de greutățile vieții, vedem din ce în ce mai des tineri ridați, cu părul alb și care manifestă boli care înainte erau asociate cu bătrânețea. Stresul și mediul în care trăiești sunt definitorii în procesul de îmbătrânire. O persoană care a avut o viață ușoară, fără stres și fără greutăți va îmbătrâni mai frumos și perioada în care își va savura pensia va fi una liniștită, spre deosebire de cei care au muncit foarte mult în perioada tinereții, au avut multe obstacole și greutăți în viață care vor avea o bătrânețe la fel de grea.
Efectele îmbătrânirii se manifestă mai evident în aptitudinile cognitive, în activitate, în relațiile sociale și afective, în sexualitate, în activitatea creatoare și, uneori, la nivelul personalității.
Bătrânețea este o stare reprezentată printr-un amalgam de interacțiuni, un ghem de tendințe generative și cumulative, o răscruce obținută anevoios și conflictual. Aceasta este cauza pentru care bătrânii ajung să constituie din ce în ce mai mult un subiect angoasant pentru societatea noastră, iar asistența socială din România se confruntă astfel cu una dintre cele mai complexe probleme, după cea a copiilor aflați în dificultate.
Dacă analizăm cele specificate în rândurile trecute, atât teorii ale îmbătrânirii, cât și modificări caracteristice vârstei a treia, putem deduce setul de consecințe ale îmbătrânirii, precum și problemele sociale cu care se confruntă vârstnicul.
Așadar, o primă problemă este izolarea de societate, societatea nu îi mai consideră demni de bază din cauza vârstei și prin urmare le îngrădește accesul la anumite activități, o primă consecință a acestui fapt este stima de sine scăzută, acest lucru duce la sentimentul de singurătate. De cele mai multe ori, sunt primii care își vor pierde locul de muncă, mai ales în perioada în care trăim, când statul este vulnerabil din punct de vedere financiar, dar și când accentul este pus pe tineret și nu pe vârstnici. În cazul în care nu sunt concediați, muncitorii vârstnici tind să solicite pensionarea mai devreme sau să accepte să primească o parte din salarii în formă compensatorie.
Prin pensionare, vârstnicul se simte inutil. Este foarte greu să iți întrerupi activitatea brusc, dintr-o dată nu mai pleci la servici timp de 8 ore pe zi, nimeni nu îți mai solicită serviciile. Apare foarte mult timp liber pe care oameni nu sunt pregătiți să îl abia, nu știu să își managerieze sentimentele ce îi copleșesc. Astfel apar manifestări ce duc deseori la depresie și anxietate. Tot în această categorie intră și marginalizarea și discriminarea vârstnicului în societatea, luând ca formă de discriminare în primul rând nerespectarea politicilor sociale la nivel comunitar sau instituțional, excluderea și neglijarea în ceea ce privește implicarea vârstnicului la unele activități ale comunității sau instituției.
O altă problemă socială cu care se confruntă persoana vârstnică este cea a agresivității și a violenței, fiind o persoană cu o vulnerabilitate ridicată la apărare, aceasta este supusă agresiunilor verbale și fizice, de cele mai multe ori sunt victimele unor oameni ce profită de bunătatea și naivitatea acestora, de cele mai multe ori agresorii fac parte din familie. Prin diferite tertipuri aceștia încearcă să își ducă la bun sfârșit scopul și anume acela de a obține bunuri, bani sau chiar locuința vârstnicilor.
Ca problemă socială este privit și nivelul de trai scăzut și sărăcia, problemă care predomină la majoritatea persoanelor vârstnice din cauza veniturilor foarte mici și incapacității de productivitate.
Persoanele vârstnice nu au posibilitatea absolută de a accesa serviciile sociale și de sănătate, deoarece politicile sociale și de sănătate nu sunt gândite în așa fel încât cei în drepturi să beneficieze de drepturi. Aceste drepturi le sunt refuzate de foarte multe ori, având ca și criteriu discriminator vârsta, apar mereu expresii de genul „te caută moartea acasă și dumneata vii să te tratezi”, „îi tratăm pe cei tineri, cei bătrâni să aștepte pentru că și-au trăit viața”. Aceste expresii sunt jignitoare și de asemenea le încalcă drepturile. Orice om indiferent de vârstă are dreptul la servicii de sănătate și dreptul la viață.
Însă, orice problemă socială, orice dilemă sau declin poate avea o soluție socială, dacă acest lucru se dorește, se vor obține rezultate uimitoare. Nu trebuie să uităm cine a pus bazele a ceea ce trăim noi azi. Dacă vârstnicii nu și-ar fi făcut treabă atât de bine, poate noi, tinerii din ziua de azi, nu am fi avut un acoperiș deasupra capului, bătrânii de azi sunt cei care au construit blocurile în care noi locuim, nu am fi avut un loc de muncă dacă ei nu ar fi ajutat la construirea și menținerea fabricilor pe linia de plutire.
CAPITOLUL 2. POLITICI SOCIALE DESTINATE PERSOANELOR VÂRSTNICE
2.1 Politici destinate persoanelor vârstnice în România
Politicile sociale destinate persoanelor vârstnice sunt acele acțiuni venite din partea statului, menite să asigure protecția și bunăstarea persoanelor în vârstă.
Politicile sociale pot fi văzute atât ca acțiuni orientate spre rezolvarea problemelor sociale, cât și ca preocupări pentru realizarea bunăstării sociale. Politicile sociale sunt acele activități ale statului ce au drept obiectiv rezolvarea problemelor care împiedică realizare bunăstării sociale.
Trebuie găsite soluții indiferent cât sunt de mari problemele existente, trebuie asigurată bunăstarea socială a tuturor categoriilor de persoane.
Politicile sociale trebuie să includă și să sublinieze importanța implicării atât a familiei, cât și a comunității.
Pentru ca societatea să meargă așa cum trebuie, fiecare dintre noi trebuie să se implice în rezolvarea problemelor, este foarte important ca ajutorul să vină în primă fază de la familie și de la persoanele din vecinătate.
Principalele categorii de beneficiari ai asistenței sociale sunt bătrânii, copiii și persoanele cu handicap. Pe măsură ce populația va continua să îmbătrânească, nevoia de asistență socială va crește în cadrul acestei categorii de populație. Îngrijirea pe termen lung a persoanelor vârstnice implică mai mult decât pregătirea specializată a asistenților sociali, este nevoie de existența și implicarea unor echipe interdisciplinare, fiind necesari profesioniști din diverse domenii: medici, nurse, infirmiere, psihologi, terapeuți ocupaționali, kinetoterapeuți.
Foarte mulți evită să lucreze cu vârstnicii, considerând că lucrul cu copii le va aduce satisfacții imediate, vor vedea cum cresc, efectele muncii depuse se vor vedea relativ repede. În cazul vârstnicilor, situația se schimbă, indiferent de munca depusă, vârstnicii sunt persoane cu multiple afecțiuni medicale și decesul poate surveni în orice moment. Acesta este unul din motivele pentru care mulți asistenți sociali evită să lucreze cu bătrânii.
În procesul de elaborare a politicilor sociale este foarte important să studiem îmbătrânirea ca fenomen ce afectează în mod direct individul și apoi societatea, și a caracteristicilor grupului persoanelor vârstnice ca grup de populație minoritar, dar cu o dinamică afectând profund societatea din punct de vedere demografic, economic, politic-administrativ și social.
Este foarte important să știi foarte bine caracteristicile, nevoile dar și problemele unui grup țintă, înainte de elaborarea unor politici ce îi vizează în mod direct.
În trecut politicile sociale vizau doar chestiunea pensiilor de bătrânețe, în prezent, centrele de interes ale politicilor contemporane s-au extins la îngrijorările privind calitatea vieții persoanelor vârstnice cu tot ceea ce presupune aceasta: securitatea economică, asigurarea medicamentelor și asistenței medicale, servicii de asistență socială în caz de dependență totală sau parțială, pregătire pentru pensionare, prevenirea izolării și excluderii sociale, eliminarea discriminării etc.
Vârstnicii au o serie de drepturi prevăzute de Declarația Drepturilor Omului, reglementările legislative specifice persoanelor de vârsta a treia. Persoanele vârstnice care prezintă handicapuri sau deficiențe mintale beneficiază, la nivel mondial, de o serie de drepturi prevăzute în Declarația cu privire la Drepturile Persoanelor Cu Handicap și în Declarația Drepturilor Deficientului Mintal.
Asistența socială a persoanelor vârstnice este reglementată prin Legea nr. 17/2000, cu modificările și prevederile ulterioare. Această lege prevede:
Persoanele vârstnice au dreptul la asistență socială, în raport cu situația sociomedicală și cu resursele economice de care dispun.
Măsurile de asistență socială, prevăzute de prezenta lege sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale.
Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul legii, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de legea în vigoare.
Persoanele vârstnice au dreptul și la alte forme de protecție socială, în condițiile legii.
Asistența socială pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii și prestații sociale.
Beneficiază de prevederile prezentei legi persoana vârstnică care se găsește în una din următoarele situații: nu are familie sau nu se află în întreținerea uneia sau unor persoane obligate la aceasta; nu are un spațiu unde poate dormi și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii; nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată; se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile sociomedicale, din cauza bolii ori stării fizice sau psihice.
Asistența socială a persoanelor vârstnice trebuie să vegheze asupra bunului mers al serviciilor și să se asigure că drepturile persoanelor vârstnice sunt respectate așa cum sunt ele reglementate în tratate și convenții internaționale.
Persoanele de vârsta a treia sunt oamenii ce au dobândit la naștere anumite drepturi. Aceștia se pot bucura, la fel ca și ceilalți oameni de acele drepturi și libertăți fundamentale oferite de statul român, dar au totodată unele îndatoriri față de acesta. Fiecare stat oferă vârstnicilor săi pensionari, în funcție de anumite criterii, o serie de prestații financiare concretizate în: pensie de vârstă, invaliditate și urmaș. Stabilirea pensiilor, indiferent de tipul lor și a altor drepturi de asigurare socială, a fost reglementată de Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 20. 12. 2010 actualizată prin OUG 117/2010 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar fiscale.
În calitate de beneficiar ai serviciilor sociale, persoanele de vârsta a treia au o serie de drepturi și obligații prevăzute de articolele 26 și 27 ale Ordonanței Guvernului Nr. 86 din 2004 privind modificarea Ordonanței de Guvern Nr. 68 din 2003, privind serviciile sociale. Resursele de care pot beneficia persoanele de vârsta a treia din partea sistemelor de suport formale sunt reprezentate de serviciile sociale primare și serviciile comunitare, conform Legii Nr. 17 din 6 martie 2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, precum și de Legea Nr. 292/2011 noua lege a asistenței sociale din România.
2.2. Servicii comunitare pentru vârstnici
Conform Legii 17/2000, serviciile comunitare sociale sunt acordate persoanelor vârstnice cu consimțământul acestora. Atunci când acordul nu poate fi dat de către aceste persoane, consimțământul pentru acordarea acestor servicii va fi dat de rudele de gradul I, dar în lipsa acestora se vor acorda cu acceptul unui membru al familiei. Decizia acordării serviciilor se ia de serviciul social al consiliului local sau de direcția de asistență socială județeană și a municipiului București, pe baza anchetei sociale, a recomandărilor medicale făcute de medicul de familie, dar si prin consultarea medicului specialist. Aceste servicii se împart în:
2.2.1 Servicii de îngrijire temporară sau permanentă la domiciliu
Servicii de îngrijire temporară sau permanentă la domiciliu includ servicii sociale privind, în principal, îngrijirea persoanei, prevenirea excluziunii sociale și ajutor pentru reintegrarea socială, consiliere din punct de vedere juridic și administrativ, sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente, ajutor privind desfășurarea activităților zilnice.
Serviciile socio medicale, se referă la: ajutorul pentru realizarea și menținerea igienei personale, readaptarea capacităților fizice și psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice și antrenarea la activități economice, sociale și culturale, precum și îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte, sau alte centre specializate.
Serviciile medicale se realizează sub forma consultațiilor și îngrijirilor medicale la domiciliu sau în instituții de sănătate, aceste servicii pot consta în consultații și îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare și de dispozitive medicale.
Conform Art.9 punctul 2 din Legea 17/2000, serviciile sunt asigurate fără ca persoana vârstnică să asigure plata unei contribuții, dacă ele au fost evaluate conform grilei naționale și potrivit acesteia, persoana evaluată nu are venituri sau veniturile sunt mai mici de 5 ori decât nivelul venitului net lunar, luat în calcul la stabilirea ajutorului social pentru o persoană singură. Asistenții sociali asigură servicii sociale comunitare de consiliere pentru a preveni marginalizarea socială și pentru a sprijini reintegrarea socială, fară plată unei contribuții.
Direcția de asistență socială locală sau județeană, acreditează persoanele care acordă servicii de îngrijire la domiciliul vârstnicilor.
Pentru persoanele vârstnice care sunt dependente socio-medical de îngrijire, conform grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice consiliile locale pot angaja personal de îngrijire prin plată cu ora, fracțiuni de normă sau normă întreagă, în funcție de perioada de îngrijire necesară a se acorda.
2.2.2 Serviciile comunitare acordate persoanelor vârstnice în cămine
Serviciile sociale constau în ajutor pentru menaj; consiliere din punct de vedere juridic și administrativ; modalități de prevenire a marginalizării sociale și de reintegrare socială în raport cu capacitatea psiho afectivă.
Serviciile socio-medicale au în vedere sprijinirea pentru menținerea sau readaptarea capacităților fizice ori intelectuale; ajutor pentru realizarea igienei corporale;
Serviciile medicale, constau în consultații și tratamente la cabinetul medical, în instituții medicale de profil sau la patul persoanei dacă aceasta nu se poate deplasa; asigurarea medicamentelor; asigurarea cu dispozitive medicale; consultații și îngrijiri stomatologice.
Căminele pentru persoane vârstnice, potrivit Legii 17/2000, articolul 18, asigură condiții corespunzătoare de găzduire și de hrană, îngrijiri medicale, recuperare și readaptare, activități de ergoterapie și de petrecere a timpului liber, asistență socială și psihologică și sunt prevăzute cu secții pentru persoane dependente, persoane semidependente și persoane care nu sunt dependente.
Au prioritate la instituționalizare persoanele ce necesită îngrijire medicală în permanentă care nu poate fi asigurată la domiciliu beneficiarului, persoana ce necesită ajutor parțial sau total pentru majoritatea nevoilor zilnice.De asemenea persoanele ce nu au susținători legali sau aceștia nu pot să își îndeplinească obligațiile față de aceștia din diverse motive, acestea pot fi de natură medicală, materială sau persoane ce nu își pot îndeplini obligațiile din cauza sarcinilor familiale au prioritate. De asemenea persoanele ce nu au locuință și care nu realizează venituri proprii au prioritate la instituționalizare.
2.3. Drepturile și obligațiile persoanelor vârstnice
Persoanele vârstnice au o serie de drepturi pe care voi încerca să le amintesc. Printre acestea se numără și dreptul la îngrijire medicală, care din punctul meu de vedere este esențial în viața unui vârstnic deoarece viața unui bătrân în general se învârte într-un univers în care centrul este adesea sistemul medical.
Deși România încearcă să se alinieze la normele europene, încearcă să ajungă la nivelul altor state în care lucrurile merg așa cum trebuie, încercarea este lăudabilă însă rezultatele nu sunt cele dorite.
În România încă sunt cazuri de copii, vârstnici, categorii vulnerabile de persoane ale căror drepturi le sunt încălcate de niște persoane care abuzează de funcția pe care o dețin. Sunt foarte multe cazuri de vârstnici abuzați, vârstnici abandonați care au dreptul la asistență medicală, au dreptul de a fi primiți în centre rezidențiale însă din cauza birocrației aceste drepturi fie le sunt încălcate, fie le primesc cu întârziere, uneori prea târziu.
Ordinul nr. 246 din 27 martie 2006 privind aprobarea standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice și pentru centrele rezidențiale pentru persoanele vârstnice prevede de asemenea o serie de drepturi. Acestea sunt prevăzute în codul drepturilor beneficiarilor.
Câteva dintre acestea fac referire la faptul că aceștia au dreptul de a-și desfășura activitățile într-un mediu fizic accesibil, sigur, funcțional și intim.
Au dreptul de a gândi și acționa autonom dar cu respectarea drepturilor celorlalți beneficiari; de a beneficia de serviciile menționate în contract; de a li se păstra toate datele în siguranță și confidențialitate: excepțiile de la regulă sunt consemnate în scris în acord cu beneficiarii sau cu reprezentanții lor.
Un alt drept foarte important este acela de a nu fi abuzați, neglijați, abandonați sau pedepsiți, hărțuiți sau exploatați sexual, de asemenea este foarte important să simtă că au dreptul și posibilitatea de a face sugestii și reclamații fără teama de represalii dar și de a primi răspuns la solicitările și opiniile exprimate.
Alte două drepturi fac referire la faptul că nu vor fi exploatați economic și în același timp nu vor desfășura activități lucrative (aducătoare de venituri pentru centru) împotriva voinței lor. În cadrul instituției aceștia au dreptul de a beneficia de intimitate.
Un ultim drept, dar foarte important, este dreptul de a-și manifesta și exercita liber orientările și interesele culturale, etnice, religioase, sexuale etc, conform legii.
Este foarte important să se respecte drepturile oricărui om, dar atunci când vine vorba de vârstnici, oameni vulnerabili și care nu se mai pot apăra, acest lucru trebuie să fie obligatoriu.
În cadrul centrelor rezidențiale drepturile le sunt respectate în majoritatea cazurilor. Însa au mai fost și excepții în care vârstnicii au spus că au fost abuzați în cadrul instituției, că li s-a încălcat dreptul de a nu desfășura activități lucrative (aducătoare de venituri pentru centru) împotriva voinței lor, de asemenea dreptul de a fi tratați individualizat este foarte greu de a fi respectat atunci când instituția are un număr mare de beneficiari și un număr mic de specialiști.
Instrumentul european de referință în materie de coeziune socială este constituit de Carta Socială Europeană. Aceasta prevede o serie de drepturi elementare pe care statele membre semnatare se obligă să le asigure cetățenilor lor: dreptul la protecția sănătății, dreptul la securitate socială, dreptul la asistență socială și medicală, dreptul de a beneficia de servicii sociale, dreptul la informare și consultare. Majoritatea acestor drepturi menționează asigurarea accesului la un minim de servicii de bază, precum și eliminarea marginalizării sociale în rândul diferitelor categorii de populație.
Persoanele vârstnice au foarte multe drepturi, dar în același timp au și obligații. Aceștia au obligația de a furniza informații corecte cu privire la identitate, situație familială, socială, medicală și economică, dar și de a comunica dacă există modificări în aceste privințe. Aceste cerințe sunt relevante deoarece schimbările în situația economică îi vor pune pe vârstnici în situația în care nu își vor putea achita plata serviciilor sociale furnizate. Este absolut necesar să participe la procesul de furnizare a serviciilor dar și să respecte regulile instituției și personalul acesteia.
La fel ca în cazul oricărei categorii de persoane, drepturile aduc după sine și obligații. Respectarea acestora ține de bunul mers al instituției. În cazul nerespectării acestor obligații va fi îngreunată activitatea centrului în care aceștia sunt instituționalizați.
CAPITOLUL 3. INSTITUȚIONALIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE
Instituționalizarea unei persoane vârstnice este un procedeu ce afectează atât persoana vârstnică, cât și familia sa, deoarece se produc schimbări de ambele părți. În cadrul acestui proces vârstnicul va avea nevoie de o perioadă de adaptare în centru, va fi nevoit să respecte anumite reguli, nu va mai putea să își desfășoare viața după bunul plac, va trebui să respecte regulile impuse de instituție, personalul acestei instituții, dar și corezidenții. Pe de altă parte, unele familii se confruntă cu sentimentul de vină, de neputință, pe când în alte familii apare sentimentul de ușurare, aceștia simt că au scăpat de o povară.
Instituționalizarea este un proces ce presupune înlocuirea comportamentului spontan, experimental, cu un comportament bine precizat, constant, previzibil și presupune a avea loc în anumite condiții. De asemenea constituie procesul de stabilire a unor norme clare care definesc o serie de statusuri și roluri sociale care corelate cu un anumit comportament răspund unui set de valori comune.
Instituționalizarea impune respectarea unor reguli de ordine interioară, adaptarea la cerințele și nevoile mai multor persoane.
Urmarea acestui proces de instituționalizare este crearea de instituții. În limbajul științific și în cel comun, termenul de instituție are mai multe semnificații. Prin instituție se înțelege: un grup de persoane angajat în vederea satisfacerii unor probleme importante pentru o comunitate; de asemenea formele organizatorice folosite pentru realizarea unor probleme; ansamblul de mijloace și procedee folosite de membrii unui grup în vederea satisfacerii unor nevoi.
Așadar, instituționalizarea este considerată ca fiind procesul de internare a unui individ, pe o perioadă nedeterminată într-un centru rezidențial. În cazul vârstnicului, instituționalizarea apare ca o alternativă de protecție în familie, a comunității și a vecinătății umane.
Scăderea capacității de adaptare îl face pe vârstnic foarte sensibil și uneori spitalizarea devine, paradoxal, un stres agravant al stării de sănătate. Scoaterea bătrânului din familie, spun specialiștii, trebuie să constituie ultima soluție la care să facem apel.
Pe măsura înaintării în vârstă, ca urmare a multiplelor probleme de sănătate, pierderea autonomiei și a capacității de autoservire, imobilizarea, la care se adaugă factorii sociali: diminuarea veniturilor, lipsa familiei sau imposibilitatea acesteia de a asigura supravegherea sau îngrijirea, apare creșterea solicitărilor de îngrijire pe termen lung.
Așezămintele sociale, instituțiile, în sensul cotidian al termenului, sunt locuri cum ar fi camerele, grupurile de camere, clădirile sau fabricile în care se desfășoară cu regularitate un anumit tip de activitate. Orice instituție captează din timpul și interesul membrilor săi și le oferă acestora un fel de lume, pe scurt, are tendințe delimitatoare.
În unitățile pentru vârstnici (cămine de bătrâni, spital), asistența trebuie asigurată în echipă.
Deși la nivel mondial, instituționalizarea este văzută ca o soluție extremă, protecția socială a vârstnicilor trebuind să fie asigurată la domiciliul lor, în România, instituționalizarea rămâne încă o soluție necesară, atâta timp cât internarea rezolvă, în limite acceptabile, nevoia de a avea un acoperiș deasupra capului, de a avea o mâncare caldă și, în multe cazuri, conferă un sentiment de securitate bătrânilor.
În Occident, există sisteme de protecție, care se asigură că instituționalizarea este un act voluntar, realizat numai la cererea și dorința beneficiarilor. Problema pusă de specialiștii de acolo este că existența unor cămine pentru bătrâni, prea elegante sau prea ieftine, ar putea duce la creșterea numărului de familii care își abandonează bătrânii în astfel de așezăminte. O asemenea tentație a fost denumită de către medicii francezi „efect pervers al gratuității”. În Franța, de altfel, există chiar un serviciu special de adopții pentru vârstnici, la fel ca și pentru copii.
3.1. Cauzele și efectele instituționalizării
Cauzele dar și efectele instituționalizării sunt diverse. Cele mai întâlnite cauze sunt cele legate de sănătate, de situația materială precară dar și de probleme familiale de tipul abuzului.
Decizia privind instituționalizarea pe termen lung trebuie să fie o decizie întocmită de o echipă pluridisciplinară formată din asistent social, medic, psiholog, la care este absolut necesară participarea vârstnicul în cunoștință de cauză, dacă este cazul și a familiei vârstnicului. Este o decizie foarte importantă care vizează viitorul persoanei și are numeroase consecințe, atât psihice, morale cât și financiare.
Dacă această decizie este făcută fără o cercetare în prealabil, consecințele pot fi unele grave. Vârstnicul poate suferi o depresie gravă, starea de sănătate se poate agrava, de asemenea sunt consecințe și în plan economic și anume faptul că odată instituționalizat, atât vârstnicul, cât și familia acestuia, se obligă să plătească contribuția lunară dacă veniturile vârstnicului nu sunt suficiente.
Este nevoie să se realizeze o evaluare din punct de vedere medical pentru a se vedea dacă starea de sănătate este una care să impună instituționalizarea, dacă nu mai există și alte soluții pentru a menține vârstnicul la domiciliu. Ancheta socială este făcută pentru a evalua condițiile în care trăiește vârstnicul. Evaluarea psihologică este și ea de mare folos pentru a ști dacă vârstnicul are probleme de ordin psihologic.
Cauzele instituționalizării pe o perioadă îndelungată sunt: singurătatea și lipsa rețelei de suport; dorința vârstnicului; lipsa resurselor necesare supraviețuirii; apariția multiplelor boli; handicapul fizic sau mintal; pierderea sau lipsa locuinței; lipsa adaptării în cadrul serviciilor la domiciliu; probleme familiale; imobilizarea la pat; violența domestică sau a celor ce s-au angajat să-l îngrijească.
Atunci când o persoană este singură, fără familie și fără rude care să îi întindă o mână de ajutor este foarte greu să își poarte de grijă și acest motiv este unul suficient pentru a apela la serviciile unei instituții de profil; în cadrul acestor instituții problema singurătății se va rezolva, fiind înconjurați de persoane de aceeași vârstă, cu aceleași obiceiuri, sentimentul de singurătate va dispărea și încet, încet își va face loc sentimentul de apartenență.
Lipsa veniturilor dar și lipsa locuinței sunt cele mai invocate motive, de asemenea instituționalizarea rezolvă aceste probleme de natură materială. În cadrul căminelor pentru persoane vârstnice mâncarea și spațiul de dormit nu vor mai reprezenta probleme în viața vârstnicilor.
Problemele de sănătate sunt și ele motive pentru care o persoană sau familia acesteia apelează la căminele pentru persoane vârstnice, aceste probleme îi pun pe membrii familiei sau chiar pe soții/soțiile beneficiarilor în imposibilitatea de a avea grijă de vârstnic în sânul familiei. O persoană în vârstă nu va putea să mai aibă grijă de partenerul de viață dacă acesta este imobilizat la pat, nu va avea forța necesară manevrării acestuia, de asemenea este foarte greu să locuiești cu o persoană ce are demență senilă. Familia este cea care apelează la instituțiile de îngrijire deoarece nu mai poate face față situației, deși de cele mai multe ori sentimentul de vinovăție îi copleșește, singura soluție de a rezolva problema, este instituționalizarea.
Plecarea copiilor în străinătate este de asemenea un motiv pentru care vârstnicii aleg să apeleze la o instituție de îngrijire. Iar ca ultim, dar foarte important motiv este acela de violență domestică.
Prima etapă pe care o parcurge o persoană vârstnică în procesul de instituționalizare este aceea de a lua hotărârea, imediat următoarea este aceea de a pune totul pe hârtie, a da o declarație, apoi să aștepte răspunsul în urma solicitării, iar ultima etapă este aceea în care instituționalizarea are loc. Efectele așteptării admiterii în instituție sunt la fel ca cele ale instituționalizării propriu-zise.
În cadrul acestor etape, sentimentele în ceea ce îl privește pe vârstnic sunt confuze. Acesta trece prin niște momente pe care probabil nimeni nu își dorește să le trăiască. Indiferent care sunt motivele instituționalizării, procesul de internare este unul ce provoacă foarte mult stres.
Trăsătura comună pe care Erwin Hoffman o găsește la toate instituțiile este că indivizii aflați în aceste locuri trec printr-un proces de mortificare. Acest proces implicând interacțiuni cu alte persoane în cadrul respectivei instituții are ca rezultat pierderea identității, altfel spus, „ești unul printre mulți alții.
Având în vedere percepția vârstnicului asupra instituției, ca fiind locul unde este dus să moară, dar și faptul că este o decizie ce provoacă multă durere, este necesar să fie rezervat un timp suficient pentru această decizie, evitându-se internările făcute în grabă, care rezolvă doar problemele familiei, nu și pe cele ale vârstnicului. Persoana vârstnică are nevoie de o pregătire psihologică prealabilă și de informații detaliate cu privire la condițiile din instituție,trebuie să cunoască ce se întâmplă în instituție într-o zi obișnuită,dar și diferitele servicii de care poate beneficia, la posibilitatea alegerii.
Atunci când situația o impune, instituționalizarea nu trebuie făcută pe grabă, persoana vârstnică poate avea impresia că a fost o povară și că acela este modul în care familia încearcă să scape de el.
După instituționalizare pot apărea reacții diverse, printre acestea putem aminti tulburările de adaptare. Persoanele vârstnice manifestă adesea o anumită rigiditate a comportamentului, fapt ce poate genera crize de adaptare sau stresul de mutare, constând în reacții paradoxale, nefavorabile sănătății, în special anxietate. Temerile lui au la bază ca motiv moartea familială și ideea greșită că a fost internat ca să nu moară acasă, teama că sfârșitul este aproape, dar manifestă și temeri fără obiect.
În același timp și familia vârstnicului prezintă anumite reacții în momentul când se produce schimbarea, vârstnicul se mută în instituția de îngrijire și astfel responsabilitatea asupra lui se diminuează sau pentru unii chiar se încheie. Pentru unele persoane este foarte greu să accepte faptul că nu își mai pot ajuta părinții și astfel devin hiperprotectivi.
Cazurile în care familia consideră că și-a încheiat datoria odată ce vârstnicul a fost instituționalizat, numără un procent de 10%, se invocă diferite motive pentru părăsirea vârstnicului. Alții se învinovățesc, se întreabă dacă nu existau și alte soluții. Angoasa apare la copii care au avut legături strânse cu părinții lor.
3.2. Calitatea vieții vârstnicilor
Viața foarte multor bătrâni se desfășoară în căminele pentru persoane vârstnice sau la domiciliu beneficiind de servicii specializate de îngrijire. Dat fiind acest fapt, serviciile de îngrijire, atât la domiciliu cât și în centre trebuie să fie adaptate nevoilor lor, astfel încât calitatea vieții vârstnicilor să nu aibă de suferit, ba mai mult, să crească.
Îmbătrânirea populației este însoțită de o cerere foarte mare de servicii pentru seniori, care este într-o continuă creștere. O idee tot mai acceptată este aceea de a considera calitatea vieții clienților ca o parte esențială a ofertei de servicii. Literatura face distincție între îmbătrânirea normală, optimă și patologică, iar studiile epidemiologice identifică anumiți factori de predicție a sănătății. Acești factori pot fi considerați drept componente ale calității vieții. Există de asemenea o asociere între calitatea vieții și starea de sănătate.
Din punct de vedere conceptual, calitatea vieții se definește ca măsura în care o persoană are acces și se bucură de posibilități importante ale vieții sale. Posibilitățile rezultă din oportunitățile și obstacolele pe care fiecare persoană le are în viața sa și reflectă interacțiunea dintre factorii personali și cei de mediu.
Calitatea vieții este percepută diferit pentru indivizi diferiți. În 1984 Calman a propus ca definiție a calității vieții diferența, la un moment dat, dintre speranțele și așteptările unui individ și experiența sa prezentă. Astfel, calitatea vieții este influențată de experiența trecută, circumstanțele prezente și aspirațiile de viitor.
Analizând aceste definiții constatăm că percepția asupra calității vieții diferă de la un individ la altul, acest lucru ține de fiecare individ în parte și de experiența sa de viață dar și de lucrurile pe care le dorește.
Percepția unui individ cu privire la calitatea vieții sale diferă în funcție de factorii economici, de factorii culturali, sănătatea dar și viața socială. O persoană care a avut o situație economică precară și care ajunge într-un centru pentru persoane vârstnice va fi mai mulțumit de calitatea serviciilor și îngrijirilor decât o persoană care a avut tot confortul necesar acasă. În funcție de așteptările fiecăruia percepția asupra calității vieții scade sau crește.
Sănătatea este cea mai importantă componentă a vieții oricărui om. Atunci când un om are o stare de sănătate bună, calitatea vieții sale poate fi îmbunătățită deoarece are puterea necesară pentru a face acest lucru. Atunci când starea de sănătate este proastă, devii dependent de persoanele din jurul tău, devii dependent de medicamente, te simți neputincios și nefericit.
Includerea sănătății ca o dimensiune a calității vieții este justificată de datele empirice. Cercetările despre valorile existenței, de la primele cercetări ale indicatorilor sociali și până în prezent, au indicat faptul că starea de sănătate este printre cele mai importante valori și printre cele mai importante domenii ale vieții și calității vieții denumite de indivizi.
OMS definește calitatea vieții ca o percepție individuală a poziției în viață în funcție de sistemul cultural și de valori în care trăiește dar și în funcție de scopurile pe care le are fiecare individ în parte, de așteptările pe care le are de la viață, de standarde și concepte. Este un concept influențat de starea de sănătate a persoanei, psihicul persoanelor, de credințele personale, de relațiile sociale și de relațiile cu mediul înconjurător.
Pentru beneficiar, calitatea în ceea ce privește serviciile sociale, înseamnă: timp și disponibilitate; finalitate – nivelul de realizare a serviciului; deferență – cât de bine este tratat beneficiarul de către personalul care furnizează serviciile; stabilitate – nivelul serviciului furnizat este același la toate vizitele.
Beneficiarul are nevoie de timp pentru a se acomoda cu personalul, de a se acomoda cu gândul că se află în imposibilitatea de a se îngriji singur, are nevoie de disponibilitate din partea personalului pentru a putea avea încredere că serviciile vor fi de calitate și că scopul acestora va fi îndeplinit. Beneficiarul trebuie tratat cu respectul cuvenit.
Pentru ca serviciile să fie considerate de calitate este nevoie de: curtuoazie – astfel încât beneficiarul să nu se simtă umilit pentru că are nevoie de ajutor; respect; simpatie – pentru a avea o relație cât mai bună cu beneficiarul; promptitudine; ascultare activă – pentru a identifica adevăratele probleme; exactitate – soluționarea problemei care trebuie rezolvată, nu a alteia; accesibilitate – serviciile acordate trebuie să răspundă tuturor solicitărilor, fără nicio discriminare; de asemenea, instituția care oferă serviciile sociale trebuie să fie așezată astfel încât să fie accesibilă și să aibă un program care să răspundă nevoilor beneficiarilor; claritate – pașii intervenției trebuie să fie descriși astfel încât beneficiarul să înțeleagă exact mecanismul de rezolvare a problemei; personal bine informat și specializat – pentru a se menține și îmbunătăți nivelul de calitate a serviciilor; obiectivitate.
3.3. Nevoile persoanelor vârstnice
Este foarte imporant în elaborarea politicilor sociale să se țină cont de nevoile vârstnicilor deoarece nu poți rezolva o problemă dacă nu îi știi cauza, una din cauzele pentru care vârstnicii apelează la instituții de îngrijire rezidențială sau îngrijire la domiciliu este faptul că nu își mai pot satisface singuri nevoile.
Nevoia își face simțită prezența atunci când ceea ce avem nu este de ajuns. Avem o nevoie în momentul în care ceea ce avem în prezent nu este egal cu ceea ce ne-am dori să fi avut.
Nevoia poate fi caracterizată ca o lipsă, o diferență între starea reală și starea pe care o dorim, situație recunoscută/confirmată de către membrii comunității și care poate fi schimbată.
Mulți specialiști (psihologi, experți în politici sociale etc.) au încercat să construiască o tipologie a nevoilor. Abraham Maslow prezintă în cartea sa „Motivation and Personality” (1954) propria teorie cu privire la motivație. El consideră că fiecare dintre noi suntem motivați de aceleași nevoi universale chiar dacă folosim strategii/căi diferite pentru a le satisface; în afară de aceasta el presupune că aceste nevoi universale pot fi ierarhizate și insinuează că nevoile de bază, ce țin de supraviețuire și securitate, trebuie satisfăcute înaintea celorlalte nevoi superioare, de dragoste, stimă de sine, auto-împlinire.
Piramida trebuințelor elaborată de Maslow cuprinde cinci categorii de necesități umane: necesități fiziologice, necesități de siguranță, necesități de dragoste, afecțiune și apartenență, necesități de stimă, necesități de autoactualizare. Ceea ce lipsește din ierarhia lui Maslow este nevoia privind trebuințele spirituale.
Orice om încearcă să se ghideze după teoria lui Abraham Maslow cu sau fără să știe de existența ei, instinctual oamenii încearcă să își asigure minimul de subzistență, minimul necesar pentru a supraviețui și aici ne referim la hrană, un acoperiș deasupra capului și siguranța proprie. Abia după ce aceste nevoi universale sunt satisfăcute, ei îndrăznesc să se gândească la dragoste, stimă de sine și într-un final auto-împlinire. Sunt dependente una de cealaltă, nu te poți gândi la auto-împlinire atunci când nevoia de hrană nu este satisfăcută, nu ai cum să îți dorești respectul și recunoașterea celor din jur atunci când nu ai un acoperiș deasupra capului.
Vârstnicii își pun bazele și în același timp speranțele în Dumnezeu. Atunci când sunt încercați de boli, rugăciunea le este singura alinare, iar Dumnezeu cel mai bun prieten. Nevoia de spiritualitate este esențială în viața vârstnicilor în mod expres atunci când celelalte nevoi sunt doar parțial satisfăcute sau unele chiar rămân nesatisfăcute.
Virginia Henderson realizează un inventar al nevoilor fundamentale, deosebit de util în evaluarea trebuințelor unei persoane vârstnice. Aceasta enumeră anumite elemente fără de care nu putem trăi și anume nevoia de a respira și a avea o bună circulație; nevoia de a ne alimenta și de a-i da organismului cele necesare supraviețuirii, de a elimina, de a ne putea deplasa pentru a ne satisface celelalte nevoie mai sus menționate. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a se îmbrăca și a se dezbrăca, de a comunica și de a evita pericolele și nu în ultimul rând nevoia de a dormi și a ne odihni pentru a putea face față provocărilor unei alte zile.
Nevoile pe care Virginia Henderson le-a amintit mai sus sunt, pentru unii vârstnici foarte greu de satisfăcut. De exemplu un vârstnic imobilizat la pat se află în imposibilitatea de a se alimenta corespunzător, de a-și asigura o igienă corporală corespunzătoare. Nevoia de comunicare este foarte importantă în viața oricărui om, dar în cazul vârstnicilor situația se schimbă deoarece aceștia simt mai acut nevoia de a avea un partener de dialog. În momentul când au oportunitatea de a avea o conversație, aceștia profită la maxim de fiecare minut acordat.
Isaacs și Neville (1975) consideră că vârstnicii „în nevoie” pot fi împărțiți în trei grupuri: cei care se află în centre de îngrijire, cei protejați de rude și cei învinși, care nu primesc îngrijirea de bază sau ale căror familii se confruntă cu mari tensiuni/probleme; acestor grupuri le putem asocia nevoi de lungă durată (efectuarea cumpărăturilor, a curățeniei etc.), nevoi de scurtă durată (asigurarea proviziilor de hrană și apă etc.) și nevoi critice (care apar la intervale scurte și imprevizibile de timp).
Putem crede foarte ușor că odată instituționalizate, problemele, nevoile dar și dorințele persoanelor vârstnice le sunt satisfăcute. O parte din probleme într-adevăr își găsesc rezolvarea într-un centru rezidențial, de exemplu nevoia de hrană, nevoia de a avea un acoperiș deasupra capului, nevoia de siguranță și apartenență este și ea satisfăcută, deși există și cazuri în care vârstnicii sunt abuzați chiar în instituții. Dar foarte des este ignorată nevoia de comunicare; comunicarea este tot ce le-a mai rămas, dar nu de puține ori această nevoie rămâne neacoperită.
Nici în familie situația nu este chiar roz, într-o societate în care supraviețuiește cel mai puternic, lupta între adulți pentru un loc de muncă sau un ban în plus este crâncenă. După o zi în care stresul și problemele de servici au fost la locul lor, puțini găsesc resursele necesare de a mai comunica cu vârstnicul din viața lor. Puțini realizează că ne dezumanizăm în încercarea de a răzbate în această junglă urbană unde doar banii contează.
Ca grup, persoanele vârstnice au următoarele nevoi: nevoia de roluri sociale satisfăcătoare; nevoia de securitate materială; nevoia de facilități sociale și nevoi privind recreerea; nevoia de servicii de sănătate garantate.
După ce își ies din activitate, rolul de profesionist este cedat în favoarea celui de pensionar, singurele roluri ce le mai pot avea sunt cele de prieten, tată, bunic, membru activ într-un grup. Această nevoie de a avea un rol face parte din procesul de adaptare de la persoană adultă activă la persoană fără o ocupație, prin asumarea altor roluri se simt încă utili pentru familie și societate.
Foarte mulți vârstnici fac economii, scopul acestor economii este acela de a avea siguranța zilei de mâine dar un alt scop ar fi acela de a se asigura că înmormântarea lor se va face așa cum și-au dorit.
Orice om are nevoie de momente de relaxare și recreere iar vârstnicii nu fac excepție. Unul din momentele când aceștia se relaxează este atunci când se plimbă, dacă starea de sănătate le permite acest lucru, alții preferă discuții cu persoane de aceeași vârstă, sunt vârstnici care se relaxează citind, rugându-se sau jucând jocuri, de exemplu, jocul de table sau șah.
Nevoia de sănătate este și ea prezentă la toți oamenii, dar în mod special la vârstnici deoarece suferă de multiple afecțiuni, dar și teama de deces este un factor pentru care bătrânii sunt mai preocupați de sănătate.
Vârstnici înșiși identifică câteva nevoi care sunt adesea trecute cu vederea. Acestea fac referire la faptul că, de cele mai multe ori o persoană vârstnică este îngrijită la rândul ei tot de o persoană vârstnică ce are propriile nevoi, de asemenea vârstnicii preferă să îi îngrijească o persoană de același sex. Bătrânii resimt nevoi ce se adresează problemelor psihologice și medicale, aceștia simt nevoia de servicii care să se adreseze singurătății dar și depresiei.
3.4. Comunicarea cu persoanele vârstnice
În viața vârstnicului comunicarea ține loc de foarte multe lucruri, de natură materială. Bătrânețea nu este pentru toți o etapă frumoasă a vieții. De cele mai multe ori pensionarea și bătrânețea atrag după sine efecte negative cum ar fi venituri diminuate, capacitatea redusă de a munci, lipsa unei locuințe, sensibilitatea organismului la contactarea anumitor boli.
Atunci când viața nu le surâde, amintirile și capacitatea de a comunica cu persoanele dragi sau cu profesioniștii sunt singurele lucruri care îi ajută să treacă peste momentele grele. Vârstnicii sunt dornici să comunice din experiența lor de viață, așa că, dacă nu există blocaje de tipul tulburărilor de vorbire și auz, sau tulburări mintale, procesul de comunicare va decurge firesc.
Comunicarea cu persoanele vârstnice îmbracă anumite aspecte particulare. Mary Marshal propune câteva reguli care facilitează comunicarea cu bătrânii. Una dintre aceste reguli este aceea de a nu judeca persoana asistată, să se facă eforturi de a înțelege beneficiarul, să se acorde importanță sentimentelor beneficiarului dar și comunicării nonverbale a vârstnicului. O altă regulă foarte importantă este aceea de depășire a blocajelor. Aceste blocaje pot consta în reținerea sau refuzul bătrânului de a căuta și/sau accepta ajutorul, prezența unor tulburări de vorbire și auz, prezența unor deteriorări mintale de tipul demențelor senile.
Blocajele pot fi depășite utilizând: comunicarea afectivă; oferirea unei strângeri de mână; a cânta cu bătrânii; răbdarea; a-i asculta; a le interpreta limbajul nonverbal; conferirea de semnificații amintirilor și temelor care revin în conversația cu bătrânul.
3.5 Abuzul asupra persoanelor vârstnice
Violența de toate tipurile este inadmisibilă. Indiferent de cauzele pentru care s-a ajuns într-o situație conflictuală, violența nu este o soluție de rezolvare a problemelor. Cu atât mai mult cu cât cazurile de abuz asupra vârstnicilor sunt în continuă creștere. Bătrânii sunt persoane vulenrabile din punct de vedere fizic și psihic, aceștia au căzut de foarte multe ori în capcanele puse de persoanele rău voitoare și au ajuns pe patul de spital cu fracturi, contuzii sau chiar arsuri.
Violența îndreptată contra bătrânilor constituie o problemă socială, care numai recent a atras atenția cercetătorilor din domeniul gerontologiei sociale. Rezultatele primului studiu național al Național Center on Elder Abuse estimează că, în 1996, aproape jumătate de milion de adulți care trăiau în cadrul domestic au fost abuzați, neglijați ori s-au autoneglijat. Din acest număr, aproximativ 400 000 de incidente au loc în fiecare an și nu sunt anunțate agențiilor pentru protecția adulților. Acest studiu confirmă „efectul aisberg”. Cazurile denunțate de abuz asupra persoanelor vârstnice reprezintă „vârful aisbergului”, iar majoritatea incidentelor sunt „ascunse”.
Numărul foarte mare de cazuri de abuz asupra vârstnicilor are ca motiv de bază faptul că vârstnicii fac parte din categoria de grupuri vulnerabile.
Faptul că vârstnicii sunt vulenrabili din punct de vedere fizic dar și faptul că de cele mai multe ori își duc bătrânețea în singurătate, îi expune la toate tipurile de abuz: fizic, sexual, psihologic – emoțional, financiar, neglijare. Putem compara vârstnicii cu copii, deoarece sunt la fel de lipsiți de apărare. Asemeni copiilor, vârstnicii nu se mai pot apăra în cazul unui abuz. Așa cum am amintit în capitolele precedente, capacitățile vârstnicilor de reacție sunt reduse, în același timp forța unei persoane tinere este cu mult mai mare decât cea a unui vârstnic. Aceste aspecte îl transformă pe bătrân în victimă sigură.
Mulți vârstnici, mai ales cei bolnavi sau imobilizați, nu pot ieși din casă și nimeni nu cunoaște situația lor. Adesea vârstnicul ezită sau nu dorește să depună plângere când cel care a comis abuzul este un membru al familiei sau cineva drag pe care ei se bazează, sau de care depind. Pot crede că ei înșiși sunt de vină sau pot fi îngrijorați că denunțul ar putea duce, în cele din urmă, la plasarea lor într-un centru de îngrijire.
De cele mai multe ori bătrânii încearcă să le găsească scuze agresorilor, spunând că a fost un accident sau că ei înșiși au provocat agresiunea, poate uneori că meritau ce li s-a întâmplat. Din cauza faptului că se simt o povară pentru copii sau rude încearcă să fie cât mai ascultători și de multe ori trec peste anumite situații în care aceștia devin violenți.
A devenit un obicei din a face din persoana vârstnică o victimă a abuzului fizic (bătăi, arsuri, fracturi) din cauza capacității fizice reduse, a unor economii mai mult sau mai puțin mari. De asemenea, mulți vârstnici sunt înșelați de persoane „binevoitoare” cărora le donează casa în schimbul unor zile liniștite, dar ulterior ajung în stradă, sau cu puțin noroc într-o instituție.
Fără a se gândi la consecințele faptelor lor, vârstnicii se lasă adesea păcăliți de persoane aparent preocupate de sănătatea și bunăstarea lor, dar care urmăresc doar locuința acestora fără să le pese că bătrânii își pun bazele și în același timp viața în mâinile lor.
Fără a lăsa pe plan inferior abuzul fizic, ce uneori poate fi cauzator de moarte, cel puțin la fel de traumatizant este abuzul emoțional (înjurături, amenințarea cu moartea, cu bătaia, cu luarea banilor, cu luarea averii). Abuzul emoțional trebuie să constituie o prioritate în atenția lucrătorilor sociali, pentru că el este greu de demonstrat, iar vârstnicii cu greu își dezvăluie traumele pe care le trăiesc într-o astfel de situație.
Motivul pentru care cei mai mulți clachează și ajung în situația în care jignesc și într-un final lovesc vârstnicul este aceea că nu sunt capabili să înțeleagă suferința acestuia dar și nevoile pe care le are. Pentru că se simt stresați și cicăliți se simt îndreptățiți să îi abuzeze fizic și verbal. Nu trebuie uitat că indiferent cât de rău ne-ar supăra, vârstnicii sunt fie părinții, fie bunicii noștri care merită tot respectul și aprecierea noastră. Dacă aceștia nu ne-ar fi dat viață și nu ne-ar fi crescut mari nu am fi în viață.
De obicei se vorbește mult despre abuzuri intra-familiale, dar instituția reprezintă însă un loc închis în care abuzul emoțional își face adesea loc.
Orice formă de abuz sau neglijență ar trebui raportată și sancționată conform legii. Trebuie conștientizat faptul că abuzul asupra bătrânilor este în continuă creștere și consider că autoritățile ar trebui să elaboreze politici sociale menite să asigure securitatea vârstnicilor și care să prevină situațiile de violență asupra vârstnicilor.
3.6. Rolul asistentului social
Rolurile asistentului social se referă la comportamentele la care se așteaptă persoana asistată, precum și agenția în cadrul căreia lucrează asistentul social din partea acestuia.
Astfel în cadrul căminelor pentru persoane vârstnice asistentul social desfășoară mai multe roluri.
În calitate de facilitator de posibilități, asistentul social ajută persoana vârstnică să-și articuleze trebuințele, să-și clarifice problemele, să-și dezvolte capacitățile. Încurajează vârstnicul să reflecteze la problemele pe care le are, de asemenea îl ajută să își descopere resursele interioare necesare rezolvării oricăror probleme cu care se confruntă.
În cadrul căminului pentru persoane vârstnice asistentul social poate avea rolul de avocat. În calitate de avocat, asistentul social acționează ca intermediar între clienți și alte sisteme pentru a proteja drepturile clienților. Ca avocat, practicianul devine purtătorul de cuvânt al persoanei asistate, încercând să-i prezinte cauza și să pledeze în favoarea sa.
Asistentul social este și activist, el urmărește schimbări de bază în instituțiile de asistență socială pentru vârstnici, ca rezultat al preocupărilor asistentului social pentru justiție socială, inegalități și privare. Asistentul social urmărește aplicarea legii și respectarea sa. De asemenea intervine atunci când sunt cazuri de injustiție socială.
Rolul de educator înseamnă oferirea de informații utile, de modele de comportament adecvat pentru anumite situații. Asistentul scocial îi învață cum să se adapteze la schimbările determinate de vârstă sau de starea de dependență. Este axat pe furnizarea de informații noi care să permită persoanei asistate să facă față problemelor, precum și asistarea acestora în exersarea unor noi deprinderi sau comportamente.
În acest rol, de orator, asistentul social își va folosi abilitatea de comunicare. Rolul său este acela de a le comunica vârstnicilor tot ceea ce au nevoie să afle, în special asupra modificărilor apărute în desfășurarea activității lor. Asistentul social are sarcina de a ajuta persoanele vârstnice în confruntarea lor cu ideea de moarte, cu moartea proprie sau a celor apropiați, de a-i sprijini în luarea celor mai bune decizii privind locul unde ar dori să primească ultimele îngrijiri, a le facilita accesul la asistența spirituală.
Asistentul social va media conflictele existente între vârstnic și instituție sau între vârstnic și corezidenți și astfel își va îndeplini rolul de mediator.
În rolul de negociator, asistentul social va face tot posibilul ca beneficiarul său să obțină maximul de beneficii. Spre deosebire de mediator căruia i se cere să păstreze o poziție neutră, echidistantă față de părțile implicate în conflict, negociatorul este aliat cu una dintre acestea.
Împuternicirea (empowerment) este procesul de ajutare a persoanelor, familiilor, grupurilor, organizațiilor, comunităților pentru a-și spori puterea personală, interpersonală, politică și influența, urmărindu-se o distribuție mai echitabilă a resurselor și puterii între diferitele grupuri ale societății. Asistentul social are rolul de a ajuta persoanele vârstnice asistate să dezvolte capacități precum: înțelegerea ambianței, luarea de decizii, facilitarea unor alegeri, capacitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru alegerile lor, de a influența situațiile lor de viață.
Rolul asistentului social este acela de a fi la curent cu noutățile în domeniu și presupune învățarea pe tot parcursul vieții, perfecționarea continuă.
Asistentul social are rol și de inițiator, acesta atrage atenția asupra unor probleme și inițiază o serie de acțiuni pentru rezolvarea acestora.
Asistentul social îndeplinește și rolul de coordonator, el este cel care ordonează toate componențele unei intervenții, astfel încât aceasta să își atingă scopul și să se evite paralelismele între servicii, precum și eventualele conflicte. În munca cu vârstnicii, asistentul social este atât coordonatorul unei intervenții (manager de caz), cât și al echipei care realizează această intervenție. Sunt necesare astfel abilități manageriale și de lucru în echipă.
Uneori asistentul social joacă rolul unui lider de grup, fiind vorba de grupuri terapeutice, de consiliere, educative, de suport, de autoajutorare, de inițiativă în rezolvarea unor probleme comunitare. Astfel de grupuri sunt utile și în asistența socială a vârstnicilor.
În cadrul echipei multidisciplinare, asistentul social are șapte roluri după cum urmează: rolul provocator, rolul contribuitor, rolul comunicativ, rolul colaborator, rolul de a informa cu privire la drepturile pe care acesta le are și care ar trebui să fie respectate, rolul de prevenire a suicidului vârstnicilor, rolul de prevenire a instituționalizării vârstnicului.
3.7. Atribuții ale asistentului social în instituție
Conform fișei postului una din primele atribuții ale asistentului social din instituție este aceea de a analiza solicitările scrise formulate de persoana vârstnică, dar și documentele sociale și medicale pe care le conține dosarul acesteia. Calcularea grilei de punctaj pentru stabilirea priorității instituționalizării, propunerea de admis/respins sau de trecerea pe lista de așteptare a solicitantului pe baza unui referat motivat dar și solicitarea în cazul admiterii solicitantului, a formării unei echipe multidisciplinare formate din minim trei specialiști din cadrul căminului (medic, medic recuperare, fiziokinetoterapeut) sunt alte trei atribuții ale asistentului social din instituție.
Desemnarea managerului de caz care va coordona și superviza elaborarea și implementarea planului individualizat de asistență și îngrijire ce va fi structurat pe programe de intervenție, intră de asemenea în atribuțiile asistentului social.
Acesta asigură asistența socială a persoanelor vârstnice, de asemenea asigură activități și măsuri de îmbunătățire a calității vieții și serviciilor. Încurajează și facilitează comunicarea cu familia beneficiarilor, el organizează activități de petrecere a timpului liber. Urmărește dezvoltarea relațiilor cu alte persoane fizice sau juridice pentru realizarea activităților propuse, asigură evaluarea și reevaluarea beneficiarilor.
Specialistul din instituție identifică modalități de prevenire a marginalizării sociale și de reintegrare socială în raport cu capacitatea psiho-afectivă. Acordă ajutor pentru menținerea sau readaptarea capacităților fizice și intelectuale, identifică și evaluează problemele sociale ale beneficiarilor, dezvoltă planuri de acțiune, măsuri în funcție de nevoile fiecărui beneficiar și serviciile specializate specifice domeniului asistenței sociale.
Asistentului social din instituție îi revine sarcina de a asigura, în colaborare cu compartimentul administrativ, înmormântarea persoanei vârstnice lipsite de susținători legali sau când aceștia nu își pot îndeplini obligațiile familiale.
O altă sarcină a sa, este aceea de a informa beneficiarii cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au, de asemenea elaborează proceduri în baza standardelor de calitate, în vederea creșterii calității serviciilor acordate. După ce vârstnicul este instituționalizat, specialistul are obligația de a-i asigura integrarea în colectivitatea căminului, el urmărește ca persoanei vârstnice să îi fie puse la dispoziție toate bunurile și serviciile la care are dreptul.
Asistentul social are rolul de a sprijini persoanele aflate în situații deosebite. Este obligatoriu ca acesta să dovedească o bună pregătire teoretică și practică, dar și să se preocupe în permanență de actualizarea acestor cunoștințe prin studiu individual. Să folosească cu profesionalism și responsabilitate informațiile primite în legătură cu beneficiarul astfel încât să beneficieze de protecția socială stabilită prin lege. Tot referitor la protecția acestora, specialistul respectă obligativitatea de a nu atenta fizic sau verbal la integritatea beneficiarilor.
În calitatea sa de specialist trebuie să colaboreze cu organizațiile, fundațiile și asociațiile neguvernamentale care potrivit statutelor proprii desfășoară acțiuni umanitare și de asistență socială. Trebuie să adopte permanent numai adevărul în relația cu beneficiarii dar și o atitudine optimistă față de ei, să-i respecte și să dovedească că acest aspect este afectiv.
Printre atribuțiile sale, intră și însoțirea persoanei delegate pentru distribuirea pensiilor și să urmărească legalitatea în acest sens.
O atribuție zilnică este aceea de a discuta cu beneficiarii de servicii sociale din instituție creând un climat favorabil de colaborare cu aceștia, dar și de a coopera cu angajatorul și/sau cu lucrătorii desemnați.
Dar nu în ultimul rând acesta trebuie să respecte normele și reglementările în vigoare referitoare la: mediu, securitate și sănătate în muncă, apărare împotriva incendiilor, protecție civilă în domeniul său de activitate.
CAPITOLUL 4. EVALUAREA GRADULUI DE SATISFACȚIE A VÂRSTNICILOR INSTITUȚIONALIZAȚI ÎN CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE CRAIOVA
4.1. Metodologia cercetării
Studiul s-a efectuat în cadrul unui centru rezidențial din Craiova, Căminul pentru persoane vârstnice Craiova. La studiu au participat un număr de 100 de persoane, lotul a fost ales în funcție de disponibilitatea acestora de a răspunde, capacității de a comunica verbal dar și a stării de sănătate psihică confirmată de asistentul social. La studiu au participat atât persoane independente, semidependente, cât și dependente, femei și bărbați. Metoda folosită este cea a anchetei sociologice, instrumentul de culegere a datelor fiind chestionarul. Chestionarul cuprinde douăzeci și trei de întrebări, cinci întrebări fac referire la datele socio-demografice iar restul de optsprezece sunt atât întrebări închise cât și întrebări deschise.
Scopul cercetării este analizarea satisfacerii calității vieții persoanelor vârstnice din căminul pentru persoane vârstnice Craiova, cu privire la serviciile acordate.
Obiectivele propuse sunt: analizarea calității serviciilor oferite în cadrul instituțiilor și evaluarea gradului de satisfacție a vârstnicilor instituționalizați.
Ipotezele studiului:
Preocuparea vârstnicilor pentru starea lor de sănătate este mai mare după instituționalizare.
Nevoia de comunicare a vârstnicilor este doar parțial satisfăcută.
Variabile independente: vârsta, sexul, gradul de dependență, nivelul de trai, starea civilă, nivelul de instrucție.
4.2 Analiza și interpretarea datelor obținute
Figura 4. 1 Sexul
Peste jumătate din participanții la studiu au fost femei (60%), rămânând un număr de 40% dintre cei chestionați care au fost de sex masculin.
Figura 4.2. Vârsta
Referitor la vârstă, ponderea celor cu vârste cuprinse între 76-80 de ani este cea mai mare (39%), vârstnicii ce au avut vârsta cuprinsă între 60-65 respectiv 66-70 de ani au înregistrat un procent de 6%, două treimi din respondenți au avut vârsta cuprinsă între 71-75 de ani și 81-85 de ani. Persoanele cu vârsta peste 86 au înregistrat un procent de 4% din cele 100 de persoane chestionate.
Figura 4.3. Starea civilă
Așa cum este și normal, la bătrânețe, majoritatea vârstnicilor au trecut prin momentul în care partenerul de viață a decedat. Faptul că au rămas văduvi este și un motiv pentru care aceștia apelează în număr mare la instituția de îngrijire. Căminul pentru persoane vârstnice Craiova, nu face excepție și jumătate (56%) din persoanele participante la studiu au spus că partenerul de viață a decedat. Aproximativ o treime (18%) erau necăsătoriți, deși perioada în care aceștia au trăit dezaprobă divorțul 16% din bătrânii participanți au divorțat de partenerul de viață. Cei mai fericiți sunt cei 10% din vârstnici care au indicat faptul că încă sunt căsătoriți.
Figura 4.4. Nivelul de instrucție
Aproape jumătate (46%) din cei care au răspuns la întrebările chestionarului au absolvit clasele I-IV, o pătrime (25%) au mers la școală și au absolvit VIII clase, 18% au efectuat studii liceale, doar 1% au absolvit cursurile unei postliceeale, iar un număr de 5% din vârstnici au avut studii universitare. Un număr egal cu cel al vârstnicilor ce au absolvit studiile universitare (5%) este cel al vârstnicilor care nu au absolvit nicio formă de învățământ.
Putem trage concluzia că cei care nu au absolvit nicio formă de învățământ și cei care au absolvit patru clase formează peste jumătate din cei chestionați, acest fapt poate fi explicat prin prisma faptului că nu au avut studiile necesare pentru a-și asigura o bătrânețe liniștită prin munca depusă în tinerețe.
Figura 4.5. Gradul de dependență
Din cei 100 de respondenți, jumătate (50%) sunt încadrați în secția de independenți, o treime (30%) aparțin secției de semidependenți, iar 10% sunt încadrați în secția dependenți.
Deși majoritatea tind să creadă că centrele rezidențiale sunt destinate în mod deosebit persoanelor care nu se pot îngriji singure, studiul realizat ne-a relevat faptul că majoritatea celor care au apelat la instituția de îngrijire sunt cei independenți. Alarmant este faptul că deși sunt persoane ce se pot gospodări singure și ar face față cu brio unei vieți în cadrul familiei, aceștia fie nu au un acoperiș deasupra capului, fie nu dispun de venituri suficiente pentru a-și asigura un trai decent.
Figura 4.6. Vârsta la instituționalizare
Este îngrijorător faptul că aproape jumătate (42%) din respondenți au declarat faptul ca la instituționalizare aveau vârsta cuprinsă între 71-80 de ani deoarece aceea este vârsta la care vârstnicii în general sunt în grija copiilor, iar singura lor preocupare ar trebui să fie creșterea nepoților, dar și preocuparea pentru sănătate.
Un număr la fel de alarmant este cel al persoanele instituționalizate cu vârsta cuprinsă între 61-70 de ani însumează un procent de 38%, deoarece aceasta este vârsta în care persoanele abia ies din activitate și ar trebui să urmeze o perioadă de relaxare alături de familie, dar societatea în care trăim se descotorosește de înțelepții societății. Devine un model practicat de majoritatea cetățenilor comozi, care văd instituționalizarea ca fiind cea mai bună soluție.
Un număr de 8% din persoanele chestionate aveau vârste cuprinse între 51-60 de ani la instituționalizare, un număr egal îl au persoanele cu vârstă de peste 81 de ani, 4% din totalul celor chestionați au indicat faptul că aveau mai puțin de 50 de ani la instituționalizare.
Figura 4.7. Viața din prezent
Deși instituționalizarea aduce cu sine stres, dar și percepția că vârstnicii sunt foarte nefericiți și neliniștiți în cadrul centrelor rezidențiale cifrele ne arată faptul că 35% sunt foarte liniștiți, 33% se simt acum mai liniștiți, iar 18% se simt destul de liniștiți. Aproape o cincime (11%) au spus că viața lor este mai tulburată și doar 2% au declarat că viața lor este foarte tulburată, 1% nu pot aprecia.
Putem spune că pentru unii vârstnici, centrul rezidențial poate veni ca o vestă de salvare, din viața chinuită pe care o duceau. Așa se poate explica faptul că 68% din subiecți spun că viața din prezent este foarte liniștită sau mai liniștită decât înainte. Aceste cifre ne confirmă faptul că instituția de îngrijire poate fi salvarea vârstnicilor aflați în dificultate dar și că viața în instituție este la fel sau chiar mai liniștită decât a celor rămași în familie.
Figura 4.8. Timp de așteptare până la instituționalizare
Durata de la înregistrare până la internare a fost variată, însă, peste jumătate (77%) din cei care au răspuns au spus că au așteptat maxim 2 săptămâni, o pătrime (20%) din cei chestionați au așteptat 2-4 săptămâni, 2% a așteptat 1-2 luni, iar 1% au așteptat peste 2 luni. Aceste cifre ne arată faptul că dosarul este analizat cu atenție și stresul pe care persoana îl resimte pe toată perioada așteptării răspunsului este redus la maxim.
Figura 4.9. Starea de sănătate înainte
Aproximativ două treimi (69%) din vârstnicii întrebați au spus că se simțeau mai bine în momentul instituționalizării decât în prezent. Mai mult de o pătrime (28%) au spus că acum se simt mai rău decât în momentul instituționalizării. Așa cum era și normal, un număr de 3% au spus că nu își mai amintesc. Putem trage concluzia că nu problemele medicale sunt cauzele cele mai importante pentru care vârstnicii apelează la centrele rezidențiale.
Figura 4.10. Starea de sănătate acum
O treime (33%) din persoanele chestionate au apreciat faptul că starea de sănătate din prezent este satisfăcătoare, 28% au apreciat că starea lor de sănătate este bună și numai 15% au apreciat că starea lor de sănătate este foarte bună. Aproape o pătrime (13%) din respondenți au spus că starea lor de sănătate este proastă, iar 7% au spus că este foarte proastă. Un procent de 4% nu pot aprecia.
Figura 4.11. Preocuparea pentru sănătate
O treime (29%) din cei chestionați au spus că se preocupă mai mult de sănătate decât înainte deoarece merg mai des la medic, acesta fiind în instituție în fiecare zi. Un procent de 21% au spus că se preocupă mai mult de sănătate pentru că își doresc să trăiască cât mai mult, 19% dintre respondenți au spus că teama de moarte îi face să fie mai preocupați de sănătate, 3% dintre ei au spus că se preocupă mai mult de sănătate pentru că sunt singuri și nu are cine să le poarte de grijă, 5% au spus că își doresc să rămână sănătoși pentru a apuca să își mai vadă copii, 13% au spus că sunt la fel de preocupați, iar 10% au spus că nu mai sunt preocupați de sănătate deoarece au multiple afecțiuni medicale.
Sunt îmbucurătoare rezultate studiului, este foarte bine că bătrânii din instituții se bucură de viață și se preocupă de sănătatea lor. Sunt mai puțin importante motivele pentru care aceștia se preocupă de sănătate, este foarte importantă dorința lor de a avea o viață sănătoasă și este foarte frumos să vedem persoane vârstnice optimiste și motivate să trăiască.
Figura 4.12. Comunicarea cu personalul la începutul instituționalizării
Jumătate (50%) din respondenți au văzut comunicarea de la începutul șederii în instituție ca fiind foarte bună, o pătrime (33%) din respondenți au văzut comunicarea de la începutul instituționalizării ca fiind bună, 11% au văzut comunicarea ca fiind nici bună, nici proastă, 3% din vârstnici au perceput comunicarea de la început ca fiind destul de proastă 3% din cei chestionați, iar 1% din totalul vârstnicilor ce au participat la studiu au perceput comunicarea ca fiind foarte proastă. 2% nu pot aprecia.
Figura 4.13. Comunicarea cu personalul acum
Proporțiile s-au păstrat, și puțin peste jumătate (51%) din respondenți au apreciat comunicarea din prezent, în ceea ce privește personalul ca fiind foarte bună, o treime (32%) au văzut comunicarea cu personalul ca fiind bună, 13% au considerat că, comunicarea cu personalul este nici bună, nici proastă.
Respondenții ce au considerat comunicarea destul de proastă au un procent de 2%, respectiv 1% pentru cei ce văd comunicarea din prezent ca fiind foarte proastă.1% nu pot aprecia.
Observăm că 87% dintre vârstnici apreciază comunicarea ca fiind bună și foarte bună, cu toate acestea, un procent ridicat (25%) apreciază că le-ar fi de ajutor dacă ar avea cu cine să vorbească, însă doar 17% declară un nivel scăzut de satisfacție în comunicarea cu personalul (Tabelul 5.13).
Conform Tabelului 5.14 doar 13% sunt în realitate satisfăcuți de calitatea comunicării cu personalul, ceea ce ne sugerează că vârstnicii au o nevoie necunoscută de comunicare.
Figura 4.14. Novoia de comunicare resimțită
Deși cifrele ne-au arătat că vârstnicii au fost și sunt foarte mulțumiți de comunicarea cu personalul, o treime (35%) consideră că o comunicare mai bună cu personalul i-ar ajuta, astfel s-ar simți mai importanți. Astfel aceste rezultate ne indică faptul că pentru vârstnici, comunicarea cu personalul îi face să se simtă mai importanți sau îi liniștește, dar și că niciodată nu îi deranjează dialogul cu specialiștii. O pătrime (25%) consideră că o comunicare mai bună cu personalul i-ar ajuta deoarece ar avea cu cine sta de vorbă. 9% din cei întrebați au spus că s-ar simți mai liniștiți dacă ar fi o comunicare mai bună cu personalul. 18%, respectiv 13% au spus că nu este nevoie de o comunicare mai bună deoarece există deja o comunicare eficientă între ei și specialiști.
Figura 4.15. Gradul de comunicare cu corezidenții
Comunicarea între corezidenți este un subiect delicat. Fiind personalități diferite, conflictele există. Deși sunt și cazuri în care vârstnicii nu comunică unii cu alții, un procent cumulat de 68% au declarat că există comunicarea între ei și ceilalți vârstnici. Un procent de 36% au considerat comunicarea cu ceilalți vârstnici ca fiind foarte bună, o treime (32%) au văzut comunicarea cu ceilalți ca fiind bună, o pătrime (25%) văd comunicarea cu ceilalți ca fiind, nici bună, nici proastă. Un procent de 7% consideră comunicarea cu ceilalți destul de proastă. Aceste procente ridicate, 68% ne ajută să înțelegem că vârstnicii sunt persoane comunicative, că au o capacitate de adaptare foarte bună la persoane ce au comportamente și personalități diferite.
Figura 4.16. Cauzele instituționalizării
Figura 4.17. Cauzele instituționalizării
Așa cum graficul ne arată, cei mai numeroși vârstnici, 17% au apelat la serviciile instituției din cauză că nu aveau o locuință, următorul procent are la bază tot cauze materiale, 16% din cei chestionați au avut ca și cauză de instituționalizare lipsa veniturilor copiilor pentru a-i întreține. Pe picior de egalitate se află variantele: casa mi-a fost luată de rude (8%) și nu mă înțelegeam cu copii, tot 8%. Deși este un procent mai mic putem observa că motivele pentru care majoritatea au apelat la instituție au la bază probleme materiale în primul rând și probleme familiale în al doilea rând. Abuzurile asupra vârstnicilor au și ele un procent în graficul de mai sus, respectiv 5% au apelat la instituție din cauza violenței asupra vârstnicilor, același procent de 5% au spus că au fost goniți de către copii și au găsit ajutor pentru a mai putea supraviețui în cadrul instituției de îngrijire. Mai există câteva cauze pentru care vârstnicii au apelat la centrul rezidențial printre care putem enumera faptul că vârstnicii nu au familie (4%), o altă problemă cu care se confruntă societatea modernă este migrația tinerilor și adulților către țări mai bine dezvoltate, această problemă aduce cu sine efecte devastatoare asupra vârstnicilor rămași singuri acasă, 3% din respondenți au spus că au ajuns în instituția de îngrijire pentru că copii au plecat la muncă în străinătate.
Așa cum putem observa mai sus, principalele motive pentru care vârstnicii au apelat la instituție sunt cele materiale. O treime (30%) din vârstnicii chestionați au specificat faptul că din cauze materiale au apelat la serviciile instituției. Aproape o pătrime (23%) au avut ca și cauze, cele medicale, aproximativ egal ca și procente cu cel de cauze materiale a fost și varianta, alte cauze cu aproape o treime (29%), iar vârstnicii care au apelat la instituție din cauza problemelor familiale sunt în număr de 18, respectiv 18% din respondenți au apelat la serviciile centrului rezidențial din cauza problemelor familiale.
Figura 4.18. Aprecierea calității serviciilor serviciilor oferite de medic
Per total vârstnicii sunt mulțumiți în proporție de 95% de serviciile medicului. Dintre care jumătate (50%) din ei au apreciat serviciile ca fiind foarte bune, aproximativ o treime (29%) au apreciat serviciile ca fiind bune, iar 16% au considerat serviciile oferite suficient de bune. Doar 2% din totalul respondenților au considerat serviciile oferite de medic ca fiind proaste, respectiv 1% care au considerat că serviciile sunt foarte proaste, un procent de 1% nu au putut aprecia cum sunt serviciile oferite de medic.
Figura 4.19. Aprecierea calității serviciilor serviciilor oferite de kinetoterapeut
Din datele obținute, putem observa că vârstnicii sunt mulțumiți de serviciile oferite de kinetoterapeut. Aproape jumătate (47%) din cei care au răspuns au spus că serviciile oferite sunt foarte bune, tot un procent mare, aproape o treime (27%) au spus că serviciile sunt bune, iar 15% au spus că sunt suficient de bune serviciile oferite de kinetoterapeut.Au fost și respondenți a căror părere despre serviciile oferite de kinetoterapeut a fost una negativă, respectiv 5% au spus că serviciile sunt proaste.1% nu au putut aprecia cum sunt serviciile, iar 5% nu au putut să răspundă la întrebare.
Figura 4.20. Aprecierea calității serviciilor serviciilor oferite de psiholog
Serviciile oferite de psiholog au fost văzute ca fiind foarte bune de aproape jumătate din respondenți (49%), procentele rămân pozitive în continuare și 24% au spus că serviciile sunt bune, continuăm cu cei care au spus că serviciile sunt bune 16%, dar procentele scad până la 4%, unde vârstnicii au menționat că serviciile oferite de psiholog sunt proaste. Au fost și persoane care nu au putut aprecia serviciile oferite de psiholog (5%), dar au existat și persoane care nu au putut să răspundă la această întrebare 2%.
Figura 4.21. Aprecierea calității serviciilor serviciilor oferite de asistentul social
Din totalul respondenților 1% au apreciat serviciile asistentului social ca fiind proaste, restul de 99% fiind împărțit astfel: 88% au apreciat serviciile ca fiind foarte bune, iar 11% apreciază că serviciile sunt bune.
Figura 4.22. Gradul de satisfacție privind condițiile de locuit
Mai mult de jumătate din respondenți (53%) au considerat condițiile de locuit ca fiind foarte bune. O treime (35%) consideră condițiile de locuit ca fiind bune, 9% consideră că sunt suficient de bune condițiile de locuit, doar 2% au considerat condițiile de locuit ca fiind proaste, iar 1% au spus că sunt foarte proaste condițiile de locuit.
Figura 4.23. Satisfacția privind calitatea mâncării
Deși există prejudecata că instituția de îngrijire este un loc în care ești abandonat, în care nu te vei simți bine și în care vei duce lipsuri, aproape jumătate (41%) din respondenți au spus că mâncarea este foarte bună, de asemenea cei care au spus că este bună ocupă și ei o treime (32%) din totalul celor chestionați. O pătrime (24%) au considerat calitatea mâncării ca fiind satisfăcătoare. Cum nu se poate mulțumi pe toată lumea, există și persoane care au spus că mâncarea este proastă 2%, iar 1% au considerat că mâncarea este foarte proastă.
Figura 4.24. Satisfacția privind cantitatea mâncării
Trei sferturi (77%) au spus că mâncarea este suficientă, iar aproximativ o treime (20%) au considerat că li se dă prea multă mâncare, doar 3% au considerat mâncarea ca fiind insuficientă.
Figura 4.25. Numărul de copii
Când vine vorba de copii, vârstnicii se întristează, aceștia reacționează în acest fel din două motive, fie nu au avut copii, dar își doreau, 30% din respondenți au spus că nu au avut copii, fie că au unul sau mai mulți copii, dar care i-au uitat în centrul rezidențial. Numărul persoanelor ce au avut un copil este aproximativ la fel cu cei care au spus că au avut doi copii, cei care au avut un copil au avut un procent de 27%, iar cei care au avut doi copii au reprezentat peste o treime (35%) din cei chestionați. Doar 8% au specificat faptul că au avut trei sau mai mulți copii.
Figura 4.26. Frecvența comunicării cu familia
Problema comunicării este una dificilă, la bătrânețe, comunicarea cu vârstnicul este esențială pentru a avea o calitate a vieții ridicată. Deși ar fi fost foarte frumos să descoperim că vârstnicii au o strânsă legătură cu familia, descoperim că doar 4% vorbesc zilnic cu familia, 6% vorbesc de două ori pe săptămână cu membri familiei. Deși este mai rar decât ne așteptam, 12% vorbesc o dată pe săptămână cu persoanele dragi. Procentele cele mai ridicate, sunt negative, aproape jumătate (44%) din respondenți au spus că nu mai țin deloc legătura cu familia, 18% au spus că vorbesc cu familia mai rar de 1-2 ori pe lună, 16% vorbesc de 1-2 ori pe lună.
Este alarmant faptul că 44% din subiecți nu mai țin legătura cu familia, comunicarea între ei fiind inexistentă. Pentru a avea o viață liniștită și o viață bună, este nevoie ca familia să se implice în viața vârstnicului.
Deși 70% dintre respondeți au spus că au unul sau mai mulți copii, 44% dintre ei nu țin deloc legătura cu familia. Acest lucru ne relevă faptul că sunt din ce în ce mai multe persoanele care își abandonează vârstnicii în instituțiile de îngrijire.
Figura 4.27. Probleme semnalate
Din totalul celor chestionați, mai mult de jumătate (61%) au răspuns negativ la întrebarea referitoare la ce alte probleme au. Un procent de 39% au indicat o problemă. Dintre cei care au indicat o problemă, 79.5% au indicat probleme de sănătate. Un număr mic de persoane (2.6 %) au indicat ca și problemă faptul că se fură din dulapuri și că nu au pensie. Iar aproximativ o cincime (15.3%) văd singurătatea ca singura problemă existentă.
Figura 4.28. Probleme existente
4.3 Concluzii
În încheierea studiului pot spune că am ajuns la concluzia că sunt din ce în ce mai multe persoanele care își abandonează vârstnicii în instituțiile de îngrijire. Acest fapt ne este confirmat de datele obținute în urma cărora am putut observa că deși 70% dintre respondeți au spus că au unul sau mai mulți copii, 44% dintre ei nu țin deloc legătura cu familia. Aceasta idee este completată de faptul că un număr destul de mare de vârstnici au apelat la instituție din cauza faptului că nu dețin o locuință proprie ori au avut o locuință însă copii i-au gonit. Deși au avut probleme familiale dar și materiale aceștia au spus în proporție de 61% că acum nu mai au alte probleme.
Un alt aspect important pe care l-am descoperit a fost acela că după instituționalizare vârstnicii sunt mai preocupați de sănătatea lor, un procent de 58% au spus că sunt mai preocupați de sănătatea lor din diverse motive. Dintre respondenți foarte mulți au manifestat optimism cu privire la viitor și o foarte mare preocupare pentru sănătate. Aceste rezultate ne-au confirmat prima ipoteză.
La fel de important este faptul că există o nevoie nerecunoscută de comunicare, în urma cercetării am putut descoperi că deși 78% dintre vârstnici apreciază comunicarea cu personalul ca fiind foarte bună și bună, cu toate acestea un procent ridicat 25% apreciază că le-ar fi de ajutor dacă ar avea cu cine vorbi, însă doar 17% declară un nivel scăzut de satisfacție în comunicarea cu personalul. Datele obținute ne indică faptul că a doua ipoteză se validează.
La finalul acestui studiu putem trage concluzia că vârstnicii ce au apelat la instituție au avut și încă au probleme medicale, materiale, familiale dar acest lucru nu i-a determinat să își piardă speranța și să abandoneze lupta, au reușit să se adapteze și sunt mulțimiți de serviciile oferite de instituție în ceea ce privește mâncarea, atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ dar și de condițiile de locuit. De asemenea manifestă un grad de satisfacție ridicat în ceea ce privește serviciile oferite de medic, kinetoterapeut, psiholog și asistent social.
CONCLUZII
În finalul acestei lucrări pot spune că am ajuns la concluzia că deși viața într-o instituție de îngrijire nu este una chiar roz deoarece lipsa afecțiunii din partea membrilor familiei este resimțită de către majoritate celor cu care am avut discuții, aceștia reușesc să își păstreze optimismul și speranța că lucrurile se vor schimba în bine. Probabil că perioada în care au trăit, care este diferită de zilele noastre i-a învățat că doar luptând poți reuși și că doar cu speranță în suflet și bucurie în inimă vei reuși să treci peste greutăți.
Studiind fenomenul îmbătrânirii și transformările pe care le suportă, schimbările și evenimentele care marchează bătrânețea am putut să înțeleg de ce unii vârstnici au privirea atât de resemnată uneori.
Bătrânețea poate fi necruțătoare cu unii dintre vârstnici, aceasta poate fi asociată cu multiple afecțiuni medicale, cu abuzuri din cauza vulnerabilității acestora, cu lipsa resurselor necesare supraviețuirii, dar bătrânețea poate fi presărată și cu momente de bucurie, pentru vârstnici, un simplu gest al unei persoane necunoscute poate fi o mare bucurie, pentru unii o simplă conversație care este foarte importantă în viața lor, le poate reda zâmbetul.
Aceste probleme și nevoi ale vârstnicilor sunt întâmpinate, alinate dar și combătute de specialiști devotați, al căror scop este acela de a îmbunătăți calitatea vieții acestora, de a preveni marginalizarea și a facilita integrarea acestora în societate.
În urma cercetării am putut să descopăr că după instituționalizare vârstnicii sunt mai preocupați de sănătatea lor, fapt îmbucurător, de asemenea am descoperit că sunt mulțumiți de serviciile oferite de instituție atât cele care privesc personalul cât și cele care țin de calitatea și cantitatea mâncării dar și de condițiile de locuit. Un alt rezultat obținut în urma analizării datelor a făcut referire la faptul că vârstnicii au o nevoie nerecunoscută de comunicare. Acest lucru ne duce cu gândul că o simplă conversație le poate face ziua mai bună.
BIBLIOGRAFIE
Bătrân Dorin, Îmbătrânirea, un proces ireversibil, în Revista de Administrație Publică și Politici Sociale, Anul I, Nr.3, Arad, 2010.
Bodogai Simona Ioana, Protecția socială a persoanelor vârstnice, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2009.
Вulgaru Мaria, Sociologie, vol. II, Editura CE USM, Chișinău, 2003.
Buzducea Doru, Asistența socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, Iași, 2010.
Constantin Bogdan, Geriatrie, Editura Medicală, 1997.
Goffman Erving, Aziluri, Eseuri pentru situația socială a pacienților psihiatrici și a altor categorii de persoane instituționalizate, Editura Polirom, Iași, 2004.
Giddens Anthony, Sociologie, Editura Bic All, 2001
Marshal Mary, Asistența socială pentru bătrâni, Editura Alternative, București, 1993.
Karla Krogsrud Miley, Michael O’Melia, Brenda Dubois, Practica asistenței sociale, Polirom, Iași, 2006.
Miftode Vasile coord, Cojocaru Maria, Cojocaru Ștefan, Gîrleanu Daniela, Irimescu Gabriela, Șoitu Conțiu, Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Editura Lumen, Iași, 2002.
Muntean Ana & Juliane, Sagebiel, Practici în asistența Socială România și Germania, Editura Polirom, Iași, 2007.
Neamțu George coordonator, Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003.
K. J. Neubeck & Mary Alice Neubeck, Social problems. A Critical Aproach. Editura mcgraw- Hill Companies, Boston, 1997.
Otovescu Adrian, Frăsie Maria-Cristina, Motoi Gabriela, Otovescu Dumitru, Criza mondială, Editura Pro Universitaria, București, 2011.
Popescu Elena, Pedagogia socială în fața problemelor șomajului și ale populației vârstnice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999.
Rădulescu Sorin M., Sociologia vârstelor, București, Editura Hyperion XXI, 1994.
Rădulescu Sorin, Sociologia problemelor sociale ale vârstnicilor, Editura Lumina Lex, București, 1999.
Roger Fontaine, Psihologia îmbătrânirii, Editura Polirom, Iași, 2008.
Săhăleanu V., Omul și îmbătrânirea, Editura Enciclopedică Română, București, 1971.
Sorescu Maria Emilia, Asistența socială a persoanelor vârstnice, Editura Tipografia Universității din Craiova, 2005.
Sorescu Emilia Maria – Bătânețea între binecuvântare și blestem, Editura Universitaria, Craiova, 2008.
Șchiopu Ursula, Verza Emil, Psihologia Vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.
Verza E, F.E. Verza, Coord. C.RUSU – Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, București, 1994.
Hotărâre Nr. 541 din 9 iunie 2005 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare a sistemului de asistență socială pentru persoanele vârstnice în perioada 2005 – 2008.
Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, Institutul Național de Studii și Strategii privind Problematica Persoanelor cu Handicap, 1998. Handicap-Readaptare-Integrare. Ghid fundamental privind protecția specială, recuperarea și integrarea socio-profesională a persoanelor în dificultate. Editura Pro Humanitate, București.
Parlamentul României, Legea Nr. 17 din 6 martie 2000 *** Republicată
privind asistența socială a persoanelor vârstnice .
Ordin nr. 246 din 27 martie 2006 privind aprobarea standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la Domiciliu pentru persoanele vârstnice și pentru centrele rezidențiale pentru persoanele vârstnice.
*** Asociația intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia, Manual de bune practici sociale, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010, p. 222.
*** Consiliul Local al Municipiului Craiova, Ghid metodologic privind serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele de vârsta a treia, Editura Sitech, Craiova, 2007.
*** Cătălin Luca, Daniela-Tatiana, Gîrleanu Șoitu (coordonatori) Metodologie în asistența psiho-socio-juridică a persoanelor vârstnice, Iași, 2012.
*** Matei Ecaterian, Perțache Ioana, Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate publică, Comparații internaționale privind statistica demografică și sanitară, 2012.
Http://www.ccss.ro/public_html/?Q=content/date-statistice-0
Surse web:
Http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Population_statistics_at_regional_level/ro
Http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/pliante%20statistice/04-recensamantul%20populatiei.pdf.
Http://www.primariatm.ro/directia_sociala/index.php?Meniuid=2&viewcat=156&viewitem=459
Www.insse.ro.
ANEXE
Chestionar de evaluare a satisfacției beneficiarilor
1. Dacă ar fi să descrieți viața dumneavoastră din prezent ați spune că este:
Foarte liniștită
Mai liniștită
Destul de liniștită
Tulburată
Foarte tulburată
Nu pot aprecia
2. Ce vârstă aveați la instituționalizare: _________
3. Cât ați așteptat de la înregistrare până la internare:
Maxim 2 săptămâni
2-4 săptămâni
1-2 luni
Peste 2 luni
4. Vă simțeați mai bine din punct de vedere medical în momentul instituționalizării decât acum:
da
nu
nu îmi amintesc
5. Cum apreciați starea dumneavoastră de sănătatea acum:
foarte bună
bună
satisfăcătoare
proastă
foarte proastă
nu pot aprecia
6. Sunteți mai preocupat de sănătatea dumneavoastră acum decât erați înainte? Argumentați.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
7. Cum apreciați că era comunicarea cu personalul la începutul șederii dumneavoastră în instituție:
foarte bună
bună
nici bună, nici proastă
destul de proastă
foarte proastă
nu pot aprecia
8. Considerați că o mai bună comunicare cu personalul v-ar ajuta? Argumentați.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
9. Cum apreciați că este acum comunicarea cu personalul:
foarte bună
bună
nici bună, nici proastă
destul de proastă
foarte proastă
nu pot aprecia
10. Cum apreciați că este comunicarea cu corezidenții:
foarte bună
bună
nici bună, nici proastă
destul de proastă
foarte proastă
nu pot aprecia
11. În opinia dumneavoastră care ar fi principalele cauze pentru care ați ales să apelați la instituția de îngrijire:
Cauze medicale
Cauze materiale. Care? ___________________________________
Probleme familiale. Care? _________________________________
Alte cauze. Care? ________________________________________
12. Cum apreciați că sunt serviciile oferite de:
13. Cum considerați că sunt condițiile de locuit:
Foarte bune
Bune
Suficient de bune
Proaste
Foarte proaste
Nu pot aprecia
Nu răspund
14. Cum apreciați că este mâncarea din punct de vedere calitativ:
Foarte bună
Bună
Satisfăcătoare
Proastă
Foarte proastă
Nu pot aprecia
Nu răspund
15. Cum apreciați că este mâncarea din punct de vedere cantitativ:
Prea multă
Suficientă
Insuficientă
16. Aveți copii:
Nici un copil
Un copil
Doi copii
Trei sau mai mulți copii
17. Cât de des comunicați cu familia dumneavoastră:
zilnic
o dată la 2 zile
de 2 ori pe săptămână
o dată pe săptămână
1-2 ori pe lună
mai rar de 1-2 ori pe lună
deloc
18. Ce alte probleme aveți?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
DATE SOCIO-DEMOGRAFICE
1. Vârsta: ________
60-75
75 și peste
2. Sexul: _______
3. Care este starea dumneavoastră civilă?
căsătorit
necăsătorit
concubinaj
văduv
divorțat
4. Care este nivelul dumneavoastră de instrucție?
studii primare
studii gimnaziale
studii liceale (profesionale)
postliceeale
studii universitare
neșcolarizare
5. În prezent sunteți internat/a în:
Secția semidependenti, etaj: I II
Secția dependenți, etaj: III IV
Secția independenți, scara: I II
BIBLIOGRAFIE
Bătrân Dorin, Îmbătrânirea, un proces ireversibil, în Revista de Administrație Publică și Politici Sociale, Anul I, Nr.3, Arad, 2010.
Bodogai Simona Ioana, Protecția socială a persoanelor vârstnice, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2009.
Вulgaru Мaria, Sociologie, vol. II, Editura CE USM, Chișinău, 2003.
Buzducea Doru, Asistența socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, Iași, 2010.
Constantin Bogdan, Geriatrie, Editura Medicală, 1997.
Goffman Erving, Aziluri, Eseuri pentru situația socială a pacienților psihiatrici și a altor categorii de persoane instituționalizate, Editura Polirom, Iași, 2004.
Giddens Anthony, Sociologie, Editura Bic All, 2001
Marshal Mary, Asistența socială pentru bătrâni, Editura Alternative, București, 1993.
Karla Krogsrud Miley, Michael O’Melia, Brenda Dubois, Practica asistenței sociale, Polirom, Iași, 2006.
Miftode Vasile coord, Cojocaru Maria, Cojocaru Ștefan, Gîrleanu Daniela, Irimescu Gabriela, Șoitu Conțiu, Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Editura Lumen, Iași, 2002.
Muntean Ana & Juliane, Sagebiel, Practici în asistența Socială România și Germania, Editura Polirom, Iași, 2007.
Neamțu George coordonator, Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003.
K. J. Neubeck & Mary Alice Neubeck, Social problems. A Critical Aproach. Editura mcgraw- Hill Companies, Boston, 1997.
Otovescu Adrian, Frăsie Maria-Cristina, Motoi Gabriela, Otovescu Dumitru, Criza mondială, Editura Pro Universitaria, București, 2011.
Popescu Elena, Pedagogia socială în fața problemelor șomajului și ale populației vârstnice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999.
Rădulescu Sorin M., Sociologia vârstelor, București, Editura Hyperion XXI, 1994.
Rădulescu Sorin, Sociologia problemelor sociale ale vârstnicilor, Editura Lumina Lex, București, 1999.
Roger Fontaine, Psihologia îmbătrânirii, Editura Polirom, Iași, 2008.
Săhăleanu V., Omul și îmbătrânirea, Editura Enciclopedică Română, București, 1971.
Sorescu Maria Emilia, Asistența socială a persoanelor vârstnice, Editura Tipografia Universității din Craiova, 2005.
Sorescu Emilia Maria – Bătânețea între binecuvântare și blestem, Editura Universitaria, Craiova, 2008.
Șchiopu Ursula, Verza Emil, Psihologia Vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.
Verza E, F.E. Verza, Coord. C.RUSU – Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, București, 1994.
Hotărâre Nr. 541 din 9 iunie 2005 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare a sistemului de asistență socială pentru persoanele vârstnice în perioada 2005 – 2008.
Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, Institutul Național de Studii și Strategii privind Problematica Persoanelor cu Handicap, 1998. Handicap-Readaptare-Integrare. Ghid fundamental privind protecția specială, recuperarea și integrarea socio-profesională a persoanelor în dificultate. Editura Pro Humanitate, București.
Parlamentul României, Legea Nr. 17 din 6 martie 2000 *** Republicată
privind asistența socială a persoanelor vârstnice .
Ordin nr. 246 din 27 martie 2006 privind aprobarea standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la Domiciliu pentru persoanele vârstnice și pentru centrele rezidențiale pentru persoanele vârstnice.
*** Asociația intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia, Manual de bune practici sociale, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010, p. 222.
*** Consiliul Local al Municipiului Craiova, Ghid metodologic privind serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele de vârsta a treia, Editura Sitech, Craiova, 2007.
*** Cătălin Luca, Daniela-Tatiana, Gîrleanu Șoitu (coordonatori) Metodologie în asistența psiho-socio-juridică a persoanelor vârstnice, Iași, 2012.
*** Matei Ecaterian, Perțache Ioana, Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate publică, Comparații internaționale privind statistica demografică și sanitară, 2012.
Http://www.ccss.ro/public_html/?Q=content/date-statistice-0
Surse web:
Http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Population_statistics_at_regional_level/ro
Http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/pliante%20statistice/04-recensamantul%20populatiei.pdf.
Http://www.primariatm.ro/directia_sociala/index.php?Meniuid=2&viewcat=156&viewitem=459
Www.insse.ro.
ANEXE
Chestionar de evaluare a satisfacției beneficiarilor
1. Dacă ar fi să descrieți viața dumneavoastră din prezent ați spune că este:
Foarte liniștită
Mai liniștită
Destul de liniștită
Tulburată
Foarte tulburată
Nu pot aprecia
2. Ce vârstă aveați la instituționalizare: _________
3. Cât ați așteptat de la înregistrare până la internare:
Maxim 2 săptămâni
2-4 săptămâni
1-2 luni
Peste 2 luni
4. Vă simțeați mai bine din punct de vedere medical în momentul instituționalizării decât acum:
da
nu
nu îmi amintesc
5. Cum apreciați starea dumneavoastră de sănătatea acum:
foarte bună
bună
satisfăcătoare
proastă
foarte proastă
nu pot aprecia
6. Sunteți mai preocupat de sănătatea dumneavoastră acum decât erați înainte? Argumentați.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
7. Cum apreciați că era comunicarea cu personalul la începutul șederii dumneavoastră în instituție:
foarte bună
bună
nici bună, nici proastă
destul de proastă
foarte proastă
nu pot aprecia
8. Considerați că o mai bună comunicare cu personalul v-ar ajuta? Argumentați.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
9. Cum apreciați că este acum comunicarea cu personalul:
foarte bună
bună
nici bună, nici proastă
destul de proastă
foarte proastă
nu pot aprecia
10. Cum apreciați că este comunicarea cu corezidenții:
foarte bună
bună
nici bună, nici proastă
destul de proastă
foarte proastă
nu pot aprecia
11. În opinia dumneavoastră care ar fi principalele cauze pentru care ați ales să apelați la instituția de îngrijire:
Cauze medicale
Cauze materiale. Care? ___________________________________
Probleme familiale. Care? _________________________________
Alte cauze. Care? ________________________________________
12. Cum apreciați că sunt serviciile oferite de:
13. Cum considerați că sunt condițiile de locuit:
Foarte bune
Bune
Suficient de bune
Proaste
Foarte proaste
Nu pot aprecia
Nu răspund
14. Cum apreciați că este mâncarea din punct de vedere calitativ:
Foarte bună
Bună
Satisfăcătoare
Proastă
Foarte proastă
Nu pot aprecia
Nu răspund
15. Cum apreciați că este mâncarea din punct de vedere cantitativ:
Prea multă
Suficientă
Insuficientă
16. Aveți copii:
Nici un copil
Un copil
Doi copii
Trei sau mai mulți copii
17. Cât de des comunicați cu familia dumneavoastră:
zilnic
o dată la 2 zile
de 2 ori pe săptămână
o dată pe săptămână
1-2 ori pe lună
mai rar de 1-2 ori pe lună
deloc
18. Ce alte probleme aveți?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________
DATE SOCIO-DEMOGRAFICE
1. Vârsta: ________
60-75
75 și peste
2. Sexul: _______
3. Care este starea dumneavoastră civilă?
căsătorit
necăsătorit
concubinaj
văduv
divorțat
4. Care este nivelul dumneavoastră de instrucție?
studii primare
studii gimnaziale
studii liceale (profesionale)
postliceeale
studii universitare
neșcolarizare
5. În prezent sunteți internat/a în:
Secția semidependenti, etaj: I II
Secția dependenți, etaj: III IV
Secția independenți, scara: I II
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea Gradului DE Satisfactie A Varstnicilor Institutionalizati (ID: 139837)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.