Evaluarea Eficientei Economice a Intreprinderilor
Tema: Evaluarea eficienței economice a întreprinderilor de procesare a legumelor și fructelor din Republica Moldova (în baza datelor ÎCS ”Natur Bravo” SA)
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. ABORDAREA TEORETICĂ ȘI METODOLOGICĂ PRIVIND EFICIENȚA ECONOMICĂ
1.1. Eficiența ca categorie economică în condițiile economiei concurențiale.
1.2. Metode și tehnici de măsurare a eficienței economice.
1.3. Concurența în agricultură și factorii sporirii competitivității produselor procesate.
CAPITOLUL 2. EVALUAREA EFICIENȚEI ECONOMICE A ACTIVITĂȚII DE PROCESARE ÎN ÎCS ”NATUR BRAVO” SA
2.1. Evaluarea comparativă a eficienței economice a întreprinderilor de procesare a legumelor și fructelor din Republica Moldova.
2.2. Analiza eficienței economice a prelucrării legumelor și fructelor în ÎCS ”Natur Bravo” SA.
CAPITOLUL 3. DIRECȚIILE PRIORITARE DE CREȘTERE A EFICIENȚEI ECONOMICE ÎN ÎCS ”NATUR BRAVO” SA
3.1. Rolul factorilor de producție în creșterea eficienței activității de procesare a legumelor și fructelor ÎCS ”Natur Bravo” SA.
3.2. Direcții de susținere financiară statală a agriculturii în scopul creșterii eficienței economice și competitivității produselor agroalimentare.
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate. Tranziția la economia de piață a Republicii Moldova a scos la iveală o serie de probleme cu care de-a lungul timplui se confruntă țara noastră, intensificarea acestora a accentuat tot mai mult criza economică și socială. Regresul economic, nivelul crescînd al inflației, constrângere continuă a activității economice, a exporturilor, reduceri de salarii și creșterea șomajului sunt doar unele din principalele probleme care afectează tot mai adînc și mai puternic atît țara cît și fiecare cetățean în parte.
Experiența unor țari economic dezvoltate expune una din posibilitățile de dezlegare a problemelor existente este dezvoltarea ampla a activității antreprenoriale. În centrul activității economice se află întreprinderea – celulă de bază a economiei – care execută unirea factorilor de producție (pămînt, muncă și capital) în vederea producerii anumitor bunuri necesare societății, prestării serviciilor dar nu și în ultimul rînd obținerii profitului. Anume studierea activității întreprinderii reprezintă o cerere indispensabilă pentru pregătirea specialiștilor calificați în domeniu.
Eficiența economică este principala cerință a economie spre care trebuie să fie orientate în permanență acțiunile întreprinzătorilor, întrucît creșterea eficienței producției se află în centrul dezvoltării economice.
Prin eficiența activității economice, putem percepe raportul dintre efortul economic depus și rezultatele obținute, sau raportul dintre rezultate și efort. Efortul se măsoara prin consumul de resurse economice (materiale, umane și financiare), iar rezutatele prin volumul desfacerilor sau alte efecte calitative ale activității economice (creșterea profitului sau a productivității muncii, reducerea nivelului relativ a cheltuielilor, avansarea progresului tehnico-științific).În modul general, eficiența reprezintă maximum de efecte cu minimum de eforturi.
Ȋn țara noastră legumicultura și creșterea fructelor dispune de perspective enorme de dezvoltare, întrucît condițiile climaterice ale Republicii Moldova sunt destul de favorabile pentru dezvoltarea agriculturii.
Insuficiența mijloacelor tehnice, prețurile excesive la îngrășăminte, pesticide, combustibil, semințe, forța de muncă necalificată, suportul științific nesatisfăcător în domeniu au dus la scăderea eficienței economice din ramură.
Ȋn acest context tema tezei este actuală și prezintă interes științific și practic.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul principal al tezei constă în cercetarea și determinarea bazelor teoretice și practice ale evaluării eficienței economice și depistarea direcțiilor prioritare de sporire a eficienței economice a prelucrării legumelor și fructelor în condițiile economiei concurențiale.
Pornind de la scopurile prevăzute au fost stabilite următoarele obiective:
studierea aspectelor teoretice privind eficiența economică a producției agricole;
cercetarea sistemului de indicatori ce caracterizează eficiența economică a prelucrării fructelor și legumelor;
determinarea metode și tehnici de măsurare a eficienței economice.
aprecierea evoluției procesării și comercializării fructelor și legumelor în Republica Moldova;
determinarea factorilor sporirii competitivității producției procesate dar și a întreprinderilor ce activează în domeniul dat;
analiza eficienței economice a prelucrării legumelor și fructelor în ÎCS ”Natur Bravo” SA;
fundamentarea direcțiilor principale de sporire a eficienței economice.
Baza metodologică a cercetării științifice sunt lucrările fundamentale în domeniul sporirii eficienței economice, eficiența economică a producerii la fel ș gestionarea eficientă a resurselor de producție în scopul obținerii rezultatelor financiare pozitive ale economiștilor autohtoni precum și a celor străini, cercetări și publicații de specialitate. În procesul de cercetare au fost întrebuințate metoda grafică și metoda statistico-economică, metode de analiză și sinteză, comparare.
Volumul și structura tezei de licență. Teza de licență conține introducere, trei capitole, concluzii și propuneri, bibliografie și anexe.
Ȋn introducere este exusă actualitatea și importanța temei cercetate, fiind argumentată și importanța sporirii eficienței economice în cadrul activității întreprinderilor. Este definit scopul și sarcinile tezei, la fel și baza metodologică folosită în studierea investigației date.
CAPITOLUL 1 –„ABORDAREA TEORETICĂ ȘI METODOLOGICĂ PRIVIND EFICIENȚA ECONOMICĂ” se pune în evidență conceptul eficienței economice în condițiile economiei concurențiale, se caracterizează formele eficienței și sunt expuși indicatorii eficienței. Sunt analizate metode și tehnicile de măsurare a eficienței economice, fiind definită importanța concurenței pe piață și factorii sporirii competitivității produselor procesate.
CAPITOLUL 2 – „EVALUAREA EFICIENȚEI ECONOMICE A ACTIVITĂȚII DE PROCESARE ÎN ÎCS ”NATUR BRAVO” SA”- conține caracteristica generală a întreprinderii, este analizată eficiența economică a producției procesate și principalele rezultate obținute în urma activității economico-financiare a ÎCS ”Natur Bravo” SA.
CAPITOLUL 3 – „DIRECȚIILE PRIORITARE DE CREȘTERE A EFICIENȚEI ECONOMICE ÎN ÎCS ”NATUR BRAVO” SA” include determinarea rolului factorilor de producție în sporirea eficienței economice a activității de procesare, fiind determinată prezența și starea factorilor de producție în cadrul întreprinderii. Sunt expuse principalele direcții de susținere financiar statală a agricultorilor, se evidențiază importanța subvenționării pentru producătorii agricoli dar și pentru Republica Moldova.
CAPITOLUL I. ABORDAREA TEORETICĂ ȘI METODOLOGICĂ PRIVIND EFICIENȚA ECONOMICĂ
Eficiența ca categorie economică în condițiile economiei concurențiale.
Dezvoltarea oricărei întreprinderi, indiferent de domeniul de activitate, depinde într-o mare măsură de eficiența economică a activității derulate, și anume de folosirea eficientă a resurselor umane, financiare și naturale de care dispune entitatea. Eficiența economică este principala cerință a economie spre care trebuie să fie orientate în permanență acțiunile întreprinzătorilor, întrucît creșterea eficienței producției se află în centrul dezvoltării economice.
Eficiența economică caracterizează raportul dintre rezultatul unui proces economic și efortul desfășurat pentru obținerea unui efect, adică a rezultatului dorit, scontat. Efortul exprimă consumul de resurse economice (materiale, umane și financiare), iar rezutatele se măsoară prin efectele calitative ale activității economice precum creșterea profitului sau a productivității muncii, avansarea progresului tehnico-științific,reducerea cheltuielilor ș.a. În modul general, eficiența reprezintă maximum de efecte cu minimum de eforturi.
Eficiența este acel element, care îi permite omului și colectivității umane ca din resursele naturale, de munca sau bani să obțină o cantitate cît mai mare de bunuri materiale și servicii.
Deci, la baza tuturor activităților economice se menține un principiu de bază – sporirea eficienței. Ȋn concordanță cu acest principiu menirea fiecărei activități umane este reprezentată de obținerea unor efecte maxime cu eforturi minime, adică raportul dintre eforturi și efecte. Termenul de eficiență este tratat împreună cu alte două noțiuni, efort și efect , efect ceea ce reprezintă rezultatul obținut în urma unei activități și efort care ilustrează resursele utilizate pentru obținerea efectului respectiv. Raporturile dintre efecte și eforturi pot fi grupate în 4 mari categorii:
Raporturi de tip: efect/efort, efort/efect;
Raporturile între nivelurile efectelor;
Raporturile între nivelurile resurselor;
Raporturi între niveluri de eficiență.
Abordarea teoretică a conceptului de eficiență economică a avut loc cu peste o sută de ani în urmă, aproximativ în anul 1890, cînd pentru prima dată a fost folosit termenul de praxiologie, care este o ramură a științei obiectul său de studiu fiind structura generală a activităților umane și a condițiilor eficacității lor. Teoria economică a fost preocupată înaintea praxiologiei de identificarea metodelor de sporire a eficienței, cu toate acestea pînă în secolul XX nu s-au folosit termenii de astăzi, cu toate că se punea problema maximizării rezultatelor.
Termenul de eficiență provine de la cuvintele latinești „efficiere”, „efficax”, ceea ce înseamnă de a produce efectul sau rezultatul dorit. Termenul de eficiență nu trebuie confundat cu termenul de eficacitate, încă în anul 1950 se face o deosebire conceptuală dintre acești doi termeni, eficiența caracterizează raportul dintre efect și efort, pe cînd eficacitatea arată măsura în care efectul realizat se apropie de cel scontat.[24. p. 102]
În literatura economică [6,20,24,] se consideră că noțiunea de eficiență economică a apărut în sec. XX în urma utilizării matematicii în analiza economică, la fel se menționează că eficiență economică este legată de numele economistului italian Vilfredo Pareto, care prin formalizarea matematică definește eficiența ca raport de echilibru între optimul consumului și optimul producției. Conform acestui "optim paretian", creșterea eficienței uneia dintre părți se poate face numai prin înrăutățirea situației celeilalte părți.
Ȋn literatura de specialitate există o enorma varietate de opinii și abordări în privința conceptului de eficiență la general dar și eficiență economică în special. Astfel în procesul definirii conceptului de “eficiență economică” opinia multor economiști, atît autohtoni cît și de talie mondială, s-a dovedit a fi contradictorie.
Eficiența economică este raportul dintre efectele utile (rezultate) ce se obțin în urma unei activități economice și efectelor (consumurilor) care necesită a fi suportate pentru efectuare activității economice. Obținerea rezultatelor maxime în activitatea de producție cu minime de consumuri materiale, financiare și de muncă reprezină rezultatele sporirii eficienței economice.
Unii economiști consideră că esența activități economice constă nu în raportul de efecte și eforturi, adică de cheltuieli și rezultate, cum de obicei este definit termenul de eficiență economică, dar reprezintă relația de producție, repartiție și schimb, acești factori determină reducerea eforturilor pentru obținerea unui efectului scontat.[22, p. 20]
Un grup de savanți de origine rusă afirmă în lucrăile sale științifice că eficiența producției reprezintă administrarea corectă a complexului agroindustrial, care ar conduce spre o evoluție treptata a sectorului dat, gestionarea eficientă a factorilor de producție, funcționarea armonioasă a forțelor de producție, eficiența trebuie să reflecte nivelul folosirii bunurilor de care se dispune.[22, p 20]
Dar, indiferent de definiția acordată acestui termen, esențal pentru orice sistem economic este cunoașterea formelor de exprimare a eficienței economice dar desigur și modalitățile sale de sporire. La sigur oricare ar fi interpretările referitoare la eficienței economice a producției esența acestei categorii e unică – obținerea efectului util, cu minim de cheltuieli, și desigur fără a neglija valorificarea și economisirea resurselor.
Sporirea eficienței economice și obținerea unui volum maxim al producție depinde nu doar de nivelul de dezvoltare al factorilor de producție, dar și în prim rînd de necesitățile și scopurile societății. Conform scopului societății rolul „eficienței economice” constă în satisfacerea stabilă și maximă a necisităților populației cu bunuri materiale și spirituale în urma folosirii rațilonale a resurselor productive și naturale existente. Astfel, economistul autohton I. Lîsîi tratează ca problemă fundamentală „eficiența economică a producției sociale”, care este un „mijloc, instrument, mecanism de realizare a scopului societăți concrete, a legilor economice ale acesteia” [ 13, p.9-10].
Rumeanțev A. propunde în elaborarea definiției sale a eficienței producție susține că este necesar de a pune accent pe egalitatea dintre eficiență și efect. Astfel este menționat „Sub eficiența producției trebuie de înțeles efectul final al colectivelor de muncă. Eficiența se caracterizează ca raportul între consumurile și rezultatele obținute. Majorarea eficienței înseamnă reducerea permanentă a costurilor de producție, sporirea calității și obținerea rezultatelor înalte obținute la activitatea de producție”
Eficiența producției este raportul dintre rezultatele activității de producție și consumurile resurselor materiale și de muncă pentru obținerea lor. Eficiența producției caracterizează gradul de folosire a resurselor umane și materiale. Esența procesului de creștere a eficienței producției constă în sporirea rezultatelor economice la fiecare unitate de consumuri. La etapa actuală importanța eficienței producției creș tot mai mult, întrucît doar pe baza sporirii acesteia poate fi asigurata rezolvarea cu succes a problemelor economice și sociale.
Astfel, putem conchide că eficiența economică a producției depinde de scopul societății respective, exprimat prin legile acesteia, desigur sporirea ei depinde de gestionarea corecta a factorilor de producție și deci cunoașterea și aplicarea a principiilor și legilor economice dominante pe piața contemporană.
Agricultura este cea mai răspîndită activitate pe teritoriul Republicii Moldovei, avînd perspective mari de dezvoltare pe viitor, deoacere în interiorul țăii putem observa prezența factorilor necesari pentru dezvoltarea agriculturii: clima favorabilă, prezența forței de muncă în acest sector la fel specialiști calificați în acest domeniu etc. Funcția primordială a agriculturii a fost întotdeauna aceea de a aproviziona populația cu produsele alimentare, dar și cu materie primă necesară. Ca ramură economică agricultura se deosebește fundamental de alte ramuri nu doar prin rolul și funcțiile sale, ci și prin particularitățile sale. Fiind luat în considerare acest fapt la studierea și cercetarea eficienței economice a producției agricole.
Autorii unei lucrări colective ale Institutului de Cercetări Științfice în domeniul Economiei Agrare din Rusia consideră că esența eficienței economice a producției agricole constă în formarea unui complex de condiții care ar permite ramurii nu numai să satisfacă necesitățile societății, dar și să se dezvolte în mod armonios pe baza acțunii unei legături și relații economico-organizatorice, juridice, social-morale, și ecologice stabilite. [22, p.27]
Eficienței economice a producției agricole este interpretată și ca o sporire a volumului ei în scopul satisfacerii necesităților societății în produse alimentare și, concomitent, în scopul obțnerii unui venit mai mare.
Ȋn urma celor expuse putem concretiza că eficiența economică a activității de producție din agricultură reprezintă o categorie economică, ce exprimă însușirile de a obține efecte economice maxime cu minim de consumuri de muncă vie și materializată. Eficiența economică a producției agricole exprimă raportul dintre efortul depus pentru obținerea valorii de întrebuințare a bunurilor materiale și efectul economic realizat cu ajutorul acestui efort în comparație cu alte variante posibile ale aceleiași acțiuni.
Dar totuși oricare ar fi interpretările în literatura de specialitate, referitoare la eficienței economice a producției esența acestei categorii e unică – obținerea efectului util, cu minim de cheltuieli. Analiza eficienței economice răspunde la întrebările: cum se folosesc resursele și ce cantitate se consumă din acestea. La fel se urmărește atît gradul de valorificare cît și cel de economisire a acestor resurse.
Observînd importanța eficienței economice a producției, putem evidenția două forme a eficienței producței:
Tehnico-economică – eficiența economică;
Social-economică – eficiența socială.
Eficiența tehnico-economică exprimă rezultatul procesului de muncă fără a se face referire la necesitățile societății. Pe cînd eficiența social economică determină nivelul de asigurare a necesităților societății cu bunuri materiale și sufletești, precum și dezvoltarea întregii societăți.
Necătînd la toate contradicțiile referitoare la categoriile de eficiență, în majoritatea lucrăilor științifice putem întîlni trei forme esențiale ale eficienței:
Tehnologică;
Economică ;
Socială.
Eficiența economică reflectă relația dintre raportul efort și efect, caracterizînd eficiența producției, eficiența tehnologică desemnează utilizarea potențialului de resurse iar cea socială exprimă dezvoltarea socială, altfel spus exprimă atingerea nivelului de viață decent.
Eficiența socială poate fi privită ca relația dintre efectele sociale și eforturile făcute de către societate. Efectele sociale pot fi divizate în două categorii: individuale și colective. Efectele individuale apar sub forma stării de sănătate, bunăstarea individuală, protecția socială, securitatea individuală, etc. Efectele sociale colective se manifestă prin echilibrul social – ecologic, prin reducerea stării impurității mediului înconjurător și tensiunea socială asupra populației. Eforturile sociale sunt reprezentate de: măsurile sociale sub formă de politici sociale cu rol de prestații gratuite, programe sociale, asisența socială, egalitaea distribuirii la nivel de grupuri sociale.
Dar necătînd la contradicțiile existente referitor la stabilirea categoriilor de eficiență economică o categorie putem observa că este prezentă practic la toate divizările îndeplinite de către specialiști. Astfel observăm că o categorie esențială a eficienței economice este – eficiența socială, putem argumenta aceasta prin ceea ca toate eforurile care se efectuează, indiferent de domeniul de activitate, sunt pentru satisfacerea necesităților societății.
Pentru dezvoltarea sistemului economic și a întregii societăți o mare importanță o are și soluționarea problemelor ecologice. Din acest motiv în unele lucrări șiințfice putem întîlni menționarea unei de a patra categorii de eficență și anume este evidențiată noțiunea de eficiență economico-ecologică. Eficiența ecologică se înscrie în principiile dezvoltării durabile care presupune relați de interdependență pe plan economic, social și ecologic. Esența eficienței ecologice, dacă ar fi să ne referim din punct de vedere al producției agricole, este asigurarea pe cît de maxim posibil cu produse alimentare care sunt obținute în condițiile unui nivel optim de cheltuieli, avîndu-se în vedere produse de o calitate înaltă, produse ecologice.
Din cele expuse mai sus putem ferm menționa că formele eficienței economice nu sunt două sau trei cum putem întîlni în unele lucrări științifice, dar la sigur sunt patru forme și anume: economică, tehnologică, socială și ecologică, toate acestea fiind în relații de interdependență, care poate fi reprezentată prin următorul model structural (figura 1.1.)
Figura 1.1. Modelul componentelor structurale ale eficienție producției agroalimentare. [22, p.22]
Eficiența economică este o reflectare a mărimii unui rezultat economic care este în general, cantitatea totală de bunuri sau servicii obținută de către agentul economic. Eficiența economică se analizează prin prisma componentelor sale și anume eficiența în producție, eficiența distribuției și satisfacția consumatorului, [18,p.52]
Eficiența în producție se obține atunci când întreprinderea realizează o producție cu costuri minime datorită combinării eficiente a factorilor de producție. În condițiile în care resursele economice au caracter limitat, creșterea producției unui bun se poate face pe seama scăderii producției altui bun. Grafic, eficiența în producție este reflectată de curba posibilităților de producție (figura 1.2.)
Figura 1.2.: Frontiera posibilităților de producție
Aceasta reprezintă un instrument grafic care exprimă totalitatea combinațiilor de bunuri (x și y) care pot fi realizate în condițiile valorificării la maximum a resurselor disponibile. Necesar de menționat că creșterea producției bunului x este posibilă pe seama reducerii producției bunului y, și invers. O combinație de bunuri situată pe frontiera posibilităților de producție, adică punctul A este considerată eficientă pe baza alocării și utilizării resurselor. Însă o combinație de bunuri de tipul B este posibilă, dar ineficientă, întrucît rămîn resurse neutilizate disponibile pentru acest scop. O combinație de bunuri de tipul C este imposibil de realizat în aceleași condiții tehnice, s-ar permite realizarea acestei combinații dor în cazul dezvoltării intensivă și tehnologiilor superioare.
Eficiența distribuției se manifestă atunci când un bun este distribuit consumatorilor care îi atribuie cea mai mare valoare economică, adică utilitate. Distribuția bunurilor devine eficientă atunci când rata marginală de substituție între două bunuri este aceeași pentru toți consumatorii. În acest fel se explică preferințele diferite în consumul indivizilor și alegerile lor.
Satisfacția consumatorului sau principiul suveranității consumatorului reprezintă o combinație a eficienței în producție și distribuție. Astfel, resursele societății trebuie orientate spre valorificare în producerea bunurilor cerute de consumatori, fiind dispuși să le cumpere. Există în acțiunile oamenilor fie un câștig, fie o pierdere de satisfacție, ca și în activitatea productivă. Deciziile individuale pot fi conflictuale cu cele ale societății.
Eficiența economică a producției este influențată de mai mulți factori dintre care: locul unde este desfășurată activitatea economică, cunoașterea și respectarea legilor economice universale, disponibilitatea resurselor, interesele urmărite de către agenții economici etc. Ȋn contextul acestor idei eficiența economică poate fi analizată la nivel micro și macroeconomic.
La nivel microeconomic eficiența caracterizează modul de utilizare a resurselor interne ale agentului economic, al căror scop principal este obținerea profitului maxim la o unitate de resurse consumate.
Eficiența la nivel macroeconomic se determină prin luarea în considerare indicatorii performanței economice la nivelul unei economii naționale: produsul intern brut (PIB) , nivelul exporturilor,a importurilor etc, analizîndu-se sectoare ale economiei nationale ( agricultura, industria etc). Scopul principal al dezvoltării macroeconomice constă în ridicarea nivelului de bunăstare a societății pe baza creșterii produsului intern brut, care semnifică valoarea produsului final creat, distribuit și consumat.
Eficiența poate fi considerată ca un concept de evaluare și nu poate fi despărțită de faptul că aceasta constituie obiectivul fiecărei societăți. Putem menționa că eficiența reprezintă un succes în activitate, în concordanță cu puterea de a realiza eficacitate și performanță maximă cu eforturi minime de către orice întreprinzător și de economia națională în ansamblu.
1.2. Metode și tehnici de măsurare a eficienței economice
Analiza complexă a ecficenței economice a producției este o totalitate de principii, metode și procedee despre studierea detaliată a activităților economice ș obținerea rezultatelor utile. Ȋn practica economică se folosesc diferite metode de cercetare dintre care:
Analiza și sinteza reprezintă un proces unitar de cunoaștere a fenomenelor. Analiza reprezintă descompunerea fenomenului, procesului, analiza influenței factorilor care sunt devizați în elementele sale componente și cercetarea fiecăruia dintre acestea, ca părți necesare ale întregului. Sinteza presupune studierea influenței comune a tuturor factorilor asupra rezultatelor.
Cercetarea reprezintă procesul de cunoaștere a fenomenelor cu ajutorul unor metode, tehnici etc. cuprinde acțiuni de culegere a datelor, prelucrarea și analiza informațiilor necesare pentru cunoașerea și direcționarea corectă a proceselor economice și sociale.
Observarea statistică reprezintă un proces complex de identificare, măsurare și culegere a datelor, variabilelor individuale ale colectivității cercetate după un anumit plan și criterii bine stabilite pentru toate unitățile studiate. Datele selectate trebuie să îndeplinească două condiții principale:
condiția de volum, adică culegerea datelor pe toate sau pe majoritatea unităților studiate;
înscrierea datelor reale, adevărate;
Inducția și deducția. Inducția presupune trecerea de la cercetarea faptelor unice la concluzii generale (de la particular la general, de la fapte la generalizări teoretice). Deducția presupune trecerea de la generalizări comune la concluzii particulare (de la general la particular, de la teorie – la fapte).
Monografia este o metodă de observarea statistică care este folosită în caracterizarea multilaterală a unei unități agroalimetare.
Abstracția științifică reprezintă cercetarea unei laturi a fenomenului economic, determinarea esențialului acestuia.
Metoda grupării se utilizează pentru repartizarea entităților în grupuri omogene după caracteristicile factoriale și rezultative, precum și alcătuirea grupărilor după caracteristice multilaterale cu scopul de a aprecia legăturile reciproce dintre caracteristicile de grupare și indicatorii eficienței, la fel și pentru găsirea rezervelor de sporire a eficienței.
Metoda dialectică contribuie la descoperirea cauzelor și consecințelor dezvoltării vieții economice.
Prezentarea datelor în tabele statistice se efectuează pentru redarea mai expresivă a datelor în cifre și reprezentarea grafică cu scopul elucidării dinamicii, componenței, structurii și interdependenței dintre indicatori.
Metoda comparării permite stabilirea asemănărilor și deosebirilor între obiectele și fenomenele analizate, astfel se evidențiază ceea ce este comun, ce este caracteristic pentru două sau mai multe obiecte sau fenomene, aceasta fiind treapta spre procesul de cunoaștere a legităților și fenomenelor.
Rezultatele comparării vor fi eficiente dacă acestea vor satisface două cerințe:
între obiectele comparate trebuie să existe o asemănare;
trebuie să se compare cele mai importante caracteristici (indicatori)
Eficiența economică poate fi exprimată prin mai mulți indicatori, însa în literatura de specialitate pentru calculul eficienței economice cel mai des sunt utilizate raporturile:
E = și E =
Expresiile relațiilor determină satisfacerea principiului economicității fie prin maximizarea efectelor la un anumit nivel al eforturilor ( pentru prima formă de exprimare a lui E), fie prin minimizarea eforturilor pentru obținerea acelorași efecte utile (în cazul celei de-a doua formă de exprimare a lui E). [13, p.24]
Ȋntrucît eficiența economică se determină ca raportul dintre efect și efort, este necesar de stabilit indicatorii cu ajutorul cărora se poate calcula mărimea efectului, în calitate de efect al activității economice este considerat profitul.
Ȋn general indicatorii eficienței sunt: (fig.1.3)
Fig. 1.3.. Indicatorii eficienței economice.
Profitul reprezintă un indicator de bază al aprecierii eficienței economice, întrucît permite identificarea disponibilităților și posibilităților de dezvoltare ale firmei. Se determină ca diferență dintre suma veniturilor și suma cheltuielilor efectuate pentru desfășurarea activității. Profitul reprezintă rezultatul pozitiv al unui agent economic și poate fi de mai multe feluri:
• profit pînă la impozitare;
• profit brut;
• profit net.
Profitul este un indicator sintetic care exprimă rezultatele activității economice, a cărui mărime determină și eficiența economică. Dar trebuie de ținut cont că estimarea activității economice a unei întreprinderi nu poate fi făcută doar pe baza profitului. Aceasta pe motiv că două întreprinderi pot obține același profit, dar la sigur au suportat eforturi diferite: capitalul utilizat diferit și diferite costuri de producție. Deci eficiența activității lor economice este diferită. Estimarea corectă a eficienței se efectueză prin compararea profitului cu eforturile depuse. O astfel de comparare poate fi efectuată cu ajutorul rentabilității. [26, p. 184-186]
Rentabilitatea activității economice exprimă raportul dintre profitul obținut și eforturile depuse. Ca indicator al eficienței economice, rentabilitatea poate avea diferite forme, în funcție de mărimile folosite în calitate de efect și efort. Mai poate fi numită rata rentabilității și se exprimă în procente.
Teoria și practica economică operează cu mai mulți indicatori de exprimare a rentabilității, printer care:
Rentabilitatea economică ( sau rata rentabilității economice), , care este raportul dintre profitul brut și suma activelor folosite ( suma medie anuală a mijloacelor fixe și a activelor curente). Rata rentabilității economice exprimă eficiența utilizării capitalului alocat activității de producție.
= * 100%
Rentabilitatea vînzărilor , , exprimă raportul dintre profitul brut și suma totală a veniturilor din vînzări.
= * 100%
Rentabilitatea finaciară, , se determinăca raportul dintre profitul net și valoarea medie anuală a capitalului propriu .
Utilizarea acestui indicator este determinat de faptul ca întreprinderile, în activitatea lor economică, folosesc și capitaluri împrumutate, iar altele mai rar. Astfel, apare necesitatea determinării eficienței capitalului propriu al entității.
Rata rentabilității resurselo consumate, , se mai numește și rata rentabilității costurilor, se determină ca raportul dintre profitul brut și suma cheltuielilor totale pentru obținerea lui:
Eficiența utilizării potențialului uman al întreprinderii: exprimă nivelul producției pe un salariat și se calculează ca:
productivitate medie a muncii, care se exprimă prin raportul:
unde : W-productivitatea muncii unui salariat, într-o anumită perioadă de timp
Q – efectele consumului de muncă(valoarea producției marfă)
Ns – eforturile depuse de resursele umane ale întreprinderii, exprimate prin: numărul salariaților, total om-zile lucrate sau total om-ore lucrate
productivitate marginală a muncii
unde: Wm- productivitate marginală
– modificarea producției (creștere sau descreștere)
Eficiența utilizării mijloacelor fixe
– venituri din vînzări la 1000 lei mijloace fixe
= x 1000
– profitul la 1000 lei mijloace fixe
Vv– veniturile din vînzări obținute de întreprindere ( ca efect)
P – profitul obținut de întreprindere( ca efect)
MF – mijloacele fixe folosite (ca eforturi) pentru obținerea efectelor
Nivelul costurilor se exprimă în:
– indicatori absoluți – suma totală a cheltuielilor
– indicatori relativi–cheltuieli la 100 de lei
Cn=(Ch/Vv) x 100
Cn – cheltuieli la 100 de lei venituri din vînzări
Ch – cheltuieli totale realizate.
1.3. Concurența în agricultură și factorii sporirii competitivității produselor procesate.
Ȋn economia contemporană piața este o pîrghie semnificativă de creștere a eficienței economice a activității întreprinderilor agroalimentare. Alături de cerere, ofertă și preț un element principal al pieții este concurența.
Privită ca un procedeu deschis de confruntare, prin care agenții economici urmăresc să-și îmbunătățească situația, concurența este apreciată de mulți economiști drept „calea cea mai bună de satisfacere a intereselor tuturor” respectiv, de maximizare a satisfacerii nevoilor pentru consumatori.
Astfel, putem spune că între agenții economici se manifestă o competiție, în această competiției, fiecare întreprindere acționează din interesul personal. Concurența direcționează activitatea agenților economici în domeniile convenabile pentru societate, aceștia fiind motivați puternic de interesele sale personale. La sigur concurența îi motivează pe agenții economici să se orienteze către consumatori, către nevoile acestora, încercînd să le satisfacă cît mai bine nevoile și dorințele prin oferirea produselor și serviciilor diferențiate față de produsele concurenților săi. Din cele spuse rezultă că din această competiție învingător iese acel agent economic care satisface mai bine interesele consumatorilor.
Concurența face posibilă ca prin mecanismul prețurilor, al legii cererii și ofertei, societatea să producă numai ceea ce trebuie, ceea ce este dorit și cerut de consumatori, la costurile cele mai scăzute și deci cu eficiența cea mai ridicată. Prin aceasta se contribuie, alături de celelalte elemente ale mecanismului de piață, la repartizarea și alocarea resurselor de care dispune societatea în funcție de nevoile reale ale acesteia și determină producătorii să obțină produsele sau serviciile solicitate de către consumatori cu minimum de cheltuieli. Deci, mecanismul pieței concurențiale asigură nu numai alocarea corespunzătoare a resurselor economice, dar și gestionarea eficiență a acestora.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, concurența este definită „o rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări etc. pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, clientelă și pentru obținerea unor cîșiguri cît mai mari” [7, p.182]
O contribuție fundamentală la definirea conceptului de concurență a avut-o Adam Smith. Ȋn lucrarea sa „Avuția națiunilor”, el a formulat principiul „mîinii invizibile” a concurenței, potrivit căreia concurența are rolul, de adaptare a cererii și ofertei și reglarea într-un mod natural a activității economice. Datorită acestui rol, concurența maximizează avuția națiunilor, conducînd la o alocare optimă a forței de muncă și a capitalului în toate domeniile de activitate. Adam Smith definește concurența ca „…. o categorie, cînd vînzătorii și cumpărătorii individuali concurează pe piață pentru condiții mai avantajoase de vînzare și cumpărare corespunzător” [20, p.81]
Friederich Hayek susținea că concurența este metoda de descoperire a factorilor concreți, care sunt semnificativi pentru realizarea unor obiective stabilite. „ … Concurența este importantă ca proces de cercetare, în decursul căruia cercetătorii caută să stabilească posibilități nefolosite, accesibile în caz de succes și celorlalți oameni” [ 22, p. 51]
Ȋn urma celor studiate putem constata existența a cinci forțe care determină esența concurenței:
Competiția dintre concurenții deja existenți;
Pericolul intrării unor noi concurenți;
Pericolul apariției unor noi mărfuri;
Capacitățile de antreprenoriat ale vînzătorilor;
Iscusința cumpărătorilor de a negocia.
După cum am menționat prin competița creată concurența îi determină pe agenții economici să se orienteze către consumatori. De aceea, concurența trebuie abordată ca un proces cu efecte benefice asupra economiei. De aici rezultă că concurența are mai multe aventaje, dintre care:
Folosirea eficientă a resurselor;
Oferirea unei game vaste de produse și servicii de calitate superioară
Maximizarea profiturilor agenților economici competitivi;
Promovarea inovațiilor în diverse domenii.
Concurența, fiind o confruntare, o competiție presupune utilizarea unor mijloace și instrumente specifice în vederea atingerii intereselor. Aceste mijloace pot fi economice și extraeconomice.
Mijloacele economice pot consta în:
– reducerea prețului ca urmare a reducerii costurilor;
– îmbunătățirea calității bunurilor și serviciilor;
– diversificarea structurii sortimentale a bunurilor oferite.
Printre mijloacele extraeconomice se numără:
corupția;
spionajul economic;
șantajul;
furtul de informații și documente;
reclama bazată pe informații false;
sponsorizarea.
Concurența este o componentă esențială a pieței, însă simpla existență a concurenței pe piață nu garantează un climat economic sănătos. Deci, odată ce agentul economic a atins o poziție de lider trebuie sa rămînă în continuare conștient că lupta concurențială nu s-a finisat, fiind nevoit să continuie lupta pentru ca să-și poată menține poziția cîștigată.Trebuie de menționat că piața va fi dominată de acei producători care știu să folosească eficient resursele de care dispun, la fel și de cei care vor fi capabili să adopte strategii competitive avantajoase.
Concurența trebuie să genereze competitivitate, care se manifestă prin însușirea întreprinderilor de a concura cu alți agenți economici în cadrul unei anumite piețe. Competitivitatea poate fi definită la nivel de țară, ramură, întreprindere și produs.
Competitivitatea uni țări se referă la capacitatea unei țări de a produce bunuri care să facă față concurenței externe, și la potențialul de a-și mări cotele deținute pe piețele externe.
La nivel de ramură competitivitatea reprezintă capacitatea unei grupe de întreprinderi de a concura cu o altă grupă de întreprinderi din altă ramură sau în cadrul aceleiași ramuri din altă țară.
Competitivitatea unui produs determină totalitatea caracteristicilor calitative și de preț a produsului, care caracterizează superioritatea acestui produs față de produsele concurenților în satisfacerea unei nevoi concrete a consumatorului, care determină succesul acestuia pe piața internă și cea externă.
Un produs este considerat de a fi competitiv dacă poate să:
conducă la o creștere a cotei de piață;
asigure o creștere a prețului relativ la export pe parcursul unei anumite perioade de timp.[22, p.62]
La nivel de întreprindere agroalimentară competitivitatea se referă la capacitatea de a obține o productivitate înaltă, potențialul de producție, reducerea costurilor, sporirea felxibilității producției la situația pieței, stimularea activitățlor de cercetare-dezvoltare, precum și capacitatea conducerii de vîrf a firmei de a-și realiza sarcinile propuse.
Condiția de bază a competitivității întreprinderii este ca aceasta să fie capabilă să identifice schimbările din mediu și din cadrul companiei, pentru a se adapta cît mai rapid la acestea, în vederea elaborării imediate a strategiei concurențiale a companiei.
Astfel, întreprinderile agroalimentare sunt nevoite să descopere factorii de competitivitate care îi vor situa pe o poziție avantajoasă pe o anumită piață.
Factorii competitivității economice a întreprinderilor agroalimentare pot fi delimitați în două grupe mari: (figura 1.4.)
interni;
externi.
La rîndul său factorii interni sunt divizați în două subgrupe:
factorii care determină avantajele comparative ale întreprinderii;
factorii care determină avantajele concurențiale.
Fig. 1.4. Clasificarea factorilor competitivității economice a întreprinderilor agroalimentare [20,p.94]
Toți factorii competitivități trebuie să fie cunoscuți de către managerii întreprinderilor, deoarece fără o înțelegere corectă rolului fiecărui factor, obiectivele ce vizează eficiența ș profitabilitatea nu vor fi atinse.
La examinarea promblemelor ce vizează competitivitatea la nivel microeconomic, un rol deosebil au cercetările lui M.Porter. Astfel, competitivitatea producției depinde de costurile de producție, de strategiile adoptate, de condițiile cererii, de mediul concurențial existent între firme. Acești factori contribuie mai mult sau mai puțin la creșterea competitivității produselor în funcție de mediul economic și social, de politicile guvernamentale, de mediul de afaceri intern și extern. Factorii care determină avantajele concurențiale ale întreprinderii au fost clasificați de M.Porter în cîteva grupe (figura 1.5.)
Fig. 1.5. Factorii competitivității întreprinderii (după M.Porter) [22.p.64]
Nivelul competitivității unei întreprinderi este influențat de avantajele concurențiale ale produselor, serviciilor pe care le produc. Avantajele concurențiale ale produselor sunt perticularitățile datorită cărora acest produs poate să concureze cu succes pe piață cu produse similare. Avantajele de bază ale produselor sunt prețul și calitatea.
CAPITOLUL II. EVALUAREA EFICIENȚEI ECONOMICE A ACTIVITĂȚII DE PROCESARE ÎN ÎCS ”NATUR BRAVO” SA
2.1. Evaluarea comparativă a eficienței economice a întreprinderilor de procesare a legumelor și fructelor din Republica Moldova.
Fructele și legumele conservate reprezintă segmentul cel mai mare și cu cea mai rapidă creștere al grupului de produse ce cuprinde fructele și legumele. Există două segmente majore de piață pentru acestea: industria alimentară de prelucrare și piața de comercializare cu amănuntul. Industria de prelucrare a produselor alimentare reprezintă incontestabil cel mai mare segment.
Luînd în considerare din faptul că Republica Moldova dispune de condiții favorabile pentru dezvoltarea complexului agroindustrial, vectorul dezvoltării economice trebuie sa fie îndreptat spre sporirea eficienței economice din toate ramurile acestui sector.
Fabricile de conserve din Republica Moldova, cu scopul da a-și majora capacitatea de producere și veniturile obținute continuă sa fie înzestrate cu mijloace de producere modere, punîndu-se accentul progresul tehnico-științific, astfel, în ultimii ani, orientîndu-se spre standardele internaționale, unele fabrici au achiziționat linii noi de prelucrare a materiei prime și ambalare a produsului finit, și-au perfecționat tehnologiile de producere. Cu toate acestea fabricile de prelucrare a fructelor și legumelor se confruntă cu multe dificultăți, una din cele mai importante fiind considerată insuficiența de materie primă. Această insuficiență fiind creată de producătorilor agricoli care nu sunt cointeresați să furnizeze materia primă de fructe și legume la prelucrare din cauza prețurilor foarte scăzute, care deseori nu acoperă nici costul producției.
Prelucrătorii de fructe și legume sunt divizați în două grupuri mari: primul cuprinde un număr mic de companii cu capacitate mare de prelucrare (8 companii) care produc aproximativ 80% din volumul total din acest sub-sector și aproximativ 50 de companii mici. Conform datelor BNS privind numărul de întreprinderi prelucrătoare de materie primă agricolă pe parcursul anilor 2005-2014, se poate observa o descreștere a numărului de întreprinderi, fapt condiționat de reorientarea agenților economici spre piețele de desfacere ale Uniunii Europene, consumatorii din țările comunitare solicitând preponderent producție în stare proaspătă. Astfel din cele 53 de întreprinderi funcționale în 2014, 25 de unități procesează fructe și legume, 19 produc fructe uscate și 9 sunt specializate în fabricarea conservelor din legume [10,p.74]. Din numărul acestora 8 întreprinderi mari, cele mai performante,cu capacitatea mare de producție s-au unit în Asociația producătorilor de conserve „Speranța-Con”, fondatorii acestei asociații fiind cinci cele mai mari companii: SA „Fabrica de conserve din Coșnița”, SA „Fabrica de conserve din Călărași” , SA „ Ohei-Vit”, ȊCS „Natur Bravo” SA, ȊCS „Ecovit” SRL, aceste companii fiind întreprinderile „chiei în domeniul prelucrării fructelor și legumelor.
SA „Fabrica de conserve din Coșnița” are un potențial de angajare de cca 500 persoane, cu o capacitate de producere de 14 mii tone de conserve,
SA „Fabrica de conserve din Călărași” , întreprinderea produce:
conserve și sucuri în asortiment larg din fructe, struguri, pomușoare și legume;
semifabricate: sucuri concentrate, paste și pireuri din fructe și legume;
legume, fructe, struguri și pomușoare uscate;
băuturi alcoolice.
Întreprinderea este certificată conform sistemelor de management al calității ISO 9001:2008 și ISO 22000:2005.
SA "Orhei-Vit" – este lider al industriei de producerea sucurilor, nectarelor si hranei pentru copii din Republica Moldova. Capacitaățile de producere fiind înzestrate cu echipamente moderne și tehnologii de ultima generație și de înaltă performanță ce permit îmbutilierea a peste 75 de milioane de litri de suc și nectar, a peste 4 milioane de borcane cu conserve de fructe și legume, mai mult de 3 milioane de cutii de tinichea și borcane cu mazăre verde și peste 5 milioane de borcane de hrana pentru copii. [29]
ȊCS „Ecovit” SRL este una din cele mai mari fabrici din domeniu, anual se prelucrează aproximativ 75-100 mii tone de fructe și legume.
ȊCS „Natur Bravo” SA – o întreprindere tipică din ramura industriei conservelor de fructe și legume care este liderul ramurii de prelucrare a legumelor și fructelor, precum și unul din cei mai mari exportatori ai Moldovei. Actualmente ÎCS ,,Natur Bravo“ SA deține o cotă de aproximativ de 30% din piață, exportînd aproximativ 90% din producția sa în țările precum Rusia, Kazahstan, Romȃnia, Izrail, Germania, Austria etc. Preocuparea permanenta a întreprinderii este de a furniza permanent produse sigure și corespunzătoare pentru consum. La baza acestui principiu se află certificarea sistemul de management al calității ISO 22000:2005 și implementarea sistemului de management al siguranței alimentului – HACCP. Sistemele au fost certificate de către compania de certificare Quality Austria[30].
La producerea conservelor din fructe si legume se foloseste doar materie primă naturală crescută în Moldova, astfel facilitînd activitatea companiei care este orientată spre satisfacerea cerințelor și așteptărilor consumatorilor de produse naturale, fiind excluși din proces conservanții și coloranții artificiali. Fabricile de conserve sunt doate cu linii tehnologice moderne care permit producerea unui sortiment vast de conserve – mai mult de 50 pozitii. Ȋn cadrul întreprinderii aproximativ 75 – 100 mii tone de fructe și legume sunt prelucrate anual și sunt produse în jur de 20 mii tone de conserve.
Avînd o experiență de peste 50 de ani de activitate în această ramură , Natur Bravo creează produse utilizînd atît recete tradiționale , cît și recete proprii originale, producînd practic toate tipurile de conserve din legume și fructe . Capacitățile de producere de care dispune compania oferă posibilitatea producerii într-un ciclu închis , controlul calității efectuîndu-se la fiecare etapă a întregului proces tehnologic. Poziția geografică a companiei dar și factorii economici, sociali și naturali din această zonă au o influența pozitivă asupra desfășurării procesului de producție, favorizînd procesul de dezvoltare a întreprinderii.
Pentru o analiză mai amplă a întreprinderii este necesar de efectuat analiza proporției acesteia. Proporția de producție se determină în baza unui sistem de indicatori, care reflectă dintr-o parte condițiile necesare pentru organizarea activității întreprinderii (pământ, forță de muncă, mijloace fixe), iar din altă parte rezultatul utilizării acestora (producția globală, venitul din vînzări). Majoritatea acestor indicatori oferă posibilitatea aprecierii nivelul de dezvoltare a întreprinderii în perioada respectivă.
Tabelul 2.1.
Analiza proporției și a activității de producție a ÎCS ”NATUR BRAVO” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Ȋn urma calculelor efectuate putem observa o instabilitate a indicatorilor direcți, dar totuși putem afirma că activitatea întreprinderii în cauză este profitabilă. Despre acest fapt ne vorbește variația tendințelor de scădere și apoi de creștere a indicatorilor direcți: veniturile din vînzări pe care le-a obținut întreprindera care în medie pe anii 2012-2014 constituie 171427 mii lei, la fel și valoarea producției globale care în medie pe anii de analiză reprezintă 296612 mii lei. La fel putem menționa ca anul 2013 pentru întreprindere s-a dovedit a fi cel mai profitabil an, atunci cînd întreprinderea a înregistrat cele mai înalte venituri.
Un alt indicator ce caracterizează proporția de producție este valoarea medie anuală a mijloacelor fixe, după cum putem observa acest indicator este în diminuare treptată drept motiv poate fi considerat ca mijloacele fixe aflate în întreprindere un vechi și complet uzate, și deci procurarea altor noi necesită enorme sume de bani. Ȋn ceea ce privește mijloacele fixe de producție putem observa o majorare treptată, astfel în medie pe anii analizați avînd o valoare de 130854 mii lei.
Pentru buna desfășurare a procesului de producție este necesar combinarea și utilizarea eficientă a factorilor de producție (forța de muncă , mijloace fixe , activele), folosirea eficientă a lor influențează direct asupra rezultatelor întreprinderii. Gradul de utilizare a factorilor de producție contribuie la dezvoltarea activității întreprinderii și la mărimea rezultatelor financiare. Reeșind din importanța aceastora este necesar de efectuat analiza eficienței utilizării factorilor de producție, care au un rol major pentru întreprindere dar și eficiența economică a producției de conserve (tabelul 2.2.).
Ȋn anul 2014 în cadrul întreprinderii „Natur Bravo” s-a observat o reducere considerabilă a valorii producției fabricate fața de anul 2013 cu 84949 mii lei, aceasta influențînd negativ și asupra veniturilor din vînzări.Din datele obținute observăm că factorii de producție nu sunt utilizați eficient, despre aceasta ne vorbește micșorarea indicatorilor precum productivitatea medie anuală a unui lucrător încadrat în industrie și randamentul mijloacelor fixe productive, această micșorare observîndu-se în anul 2014 cînd s-a înregistrat o diminuare semnificativă a producției obținute, la fel și majorarea consumurilor, ceea ce se apreciază negativ. Constatăm că productivitatea medie anuală a unui lucrător în anul 2014 față de 2012 a crescut cu 811,9 ceea ce se apreciază pozitiv, această creștere a avut loc datorită modernizării mijloacelor fixe de producție, dar și a majorării salariilor ceea ce reprezintă o motivație foarte bună pentru personal. Cu toate acestea în 2014 față de 2013 s-a înregistrat o diminuare a productivității unu lucrător cu 367,89.
Tabelul 2.2.
Analiza eficienței economice a producției de conserve în
ÎCS „Natur Bravo”SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Diminuarea volumului producției fabricate a influențat negativ asupra randamentului mijloacelor fixe productive. Ȋn anul 2014 la fiecare leu de mijloace fixe productive s-a obținut cu 0,64 lei mai puțină producție marfă. Putem observa o reducere a consumurilor la 1 leu venituri din vînzări în anul 2013, după cum s-a mai menționat că a fost un an favorabil pentru întreprindere, reducera acestuia apreciindu-se pozitiv. Cu toate acestea consumuri la 1 leu a veniturilor din vânzări în 2014 față de 2013 sa majorat cu 3 bani, aceastămajorare fiind apreciată negativ.
Pentru sporirea eficienței economice a producției conservate întreprinderile prelucrătoare de fructe și legume sunt nevoite să întreprindă un șir de măsuri dintre care un rol esențial îi revine creșterii calității producției, care este un obiectiv al fiecărei întreprinderi în vederea sporirii eficienței economice și a competitivității producției pe piața internă și externă.
2.2. Analiza eficienței economice a prelucrării legumelor și fructelor
în ÎCS ”Natur Bravo” SA.
Eficiența economică ilustrează efectul util sau rezultatul obținut în raport cu cheltuielile de resurse sau eforturile efectuate într-o anumită perioadă de timp.
Pentru ca un actor economic, precum o companie, să se mențină pe piață este necesar ca activitatea sa să se caracterizeze prin eficiență.
Eficiența economică constă în “obținerea efectelor economico-sociale utile în condițiile de cheltuieli raționale a resurselor umane, materiale, financiare și ale întreprinderii”. Prin eficiența activității economice înțelegem raportul dintre rezultate și cheltuieli. Pentru exprimarea eficienței economice utilizăm o sumă de indicatori care să evidențieze acest raport. Obținem eficiență economică ridicată atunci când, în derularea procesului de producție, aplicăm tehnologii moderne ce valorifică eficace materiile prime și energia, reușind să se asigure produse de calitate superioară la un cost relativ redus.
În baza datelor din tabelul 2.3. vom determina și analiza indicatotii eficienței economice a producției procesate în ÎCS ”Natur Bravo” SA.
Tabelul 2.3
Datele inițiale pentru determinarea eficienței economice a producției conservate în ÎCS „Natur Bravo” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Eficiența economică este relația dintre efectele obținute (rezultate) și eforturile (cheltuielile) depuse într-o activitate economică într-o anumită perioadă de timp. O mare ncesitate reprezintă analiza indicatorii ce caracterizează eficiența economică a producției conservate, sporirea acestor indicatori se apreciază ca un aspect pozitiv și acționează benefic asupra întreprinderii.
Tabelul 2.4
Eficiența economică a producției conservate în ÎCS „Natur Bravo” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Analizînd datele din tabel putem conchide că „Natur Bravo” SA este o întreprindere cu perspective de dezvoltare pe viitor putînd argumenta această afirmație prin ceea că întreprindera nu a înregistrat rezultate negative , doar puține diminuări. Consumurile de producție sunt mereu în scădere ceea ce se apreciază pozitiv. Rentabilitatea producției are tendința de diminuare cu toate că în 2013 a obținut valoarea maximă de 20,66% , această diminuare a avut loc în anul 2014 pe motiv că în acest an la indicatorii principali precum: profitul obținut din vînzarea producției și costul producției finite vîndute s-a înregistrat o micșorare. La fel și rentabilitatea mijloacelor de producție au înregistrat o diminuare treptată , pe motivul reducerii valorii activelor curente dar și a profitul perioadei de gestiune pîna la impozitare. Rentabilitatea mijloacelor de producție în 2014 față de 2012 a înregistrat o scădere cu 5,71 % , iar față de 2013 o micșorare cu 1,96%.
Pentru a efectua analiza tendinței de dezvoltare a întreprinderii este necesar de analizat nivelul intensivității. Intensificarea producției constă în creșterea randamentului la o unitate de producție în condițiile reducerii consumurilor pe unitate de produs ca urmare a realizării investiției în mijloacele de producție, a promovării multilaterale a progresului tehnic, a folosirii celor mai noi descoperiri ale științei și tehnicii moderne. Ȋn baza datelor concrete a întreprinderii analizate vom aprecia capacitatea de producție și eficiența economică a intensificării producției procesate în baza sistemului de indicatori.
Tabelul 2.5.
Indicatorii necesari determinării capacității de producție și nivelului intensivității producției conservate ÎCS „Natur Bravo” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
În baza datelor din tabel putem constata că valoarea medie anuală a mijloacelor fixe de producție și a activelor curente au o tendință de micșorare ceea ce se datorează micșorării valorii activelor curente. Totusi o înclinare spre majorare putem observa la valoarea mijloacelor fixe de producție valoarea cărora în anul 2014 față de 2012 s-a majorat cu 3019 mii lei, iar față de 2013 cu 9 mii lei această majorare datorîndu-se reînnoirii tehnicii uzate. La fel observăm o diminuare a consumurilor de producție ceea ce se apreciază pozitiv pentru întreprindere întrucît s-a obținut o producție mai înaltă cu cheltuieli semnificativ mai joase. Putem spune că are loc intensificarea producției întrucît putem observa diminuarea valorii consumurilor care s-a obținut datorită implimentării noilor tehnologii și promovării progresului tehnologic.
Capacitatea de producție reprezintă producția maximă, de o anumită structură și calitate pe care o poate realiza o unitatea de producție într-o anumită perioadă de timp, în condițiile tehnico-organizatorice optime, în procesul de producție folosindu-se cît mai eficient mijloacele fixe productive, cel mai potrivit regim de lucru și de organizare a producției și muncii.
Tabelul 2.6.
Capacitatea producerii producției conservate în ÎCS „Natur Bravo” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Analizînd datele din tabel putem constata că valoarea medie anuală a mijloacelor fixe de producție și a activelor curente care revine la 1ha de suprafață productive s-a redus treptat în perioada anilor 2012-2014 din motiv că s-a înregistrat o micșorare a valorii activelor curente. Dar observăm o majorare a valorii medii a mijloacelor de producție cee ace se apreciază pozitiv, astfel în anul 2014 fața de 2012 observăm o majorare cu 108 mii lei, iar față de 2013 cu 1000 lei. În 2014 față de 2013 s-au redus consumurile de producție, datorită utilizării eficiente a factorilor de producție, și în deosebi a mijloacelor fixe de producție, această diminuareo este apreciată pozitiv pentru întreprindere.
Scopul principal a fiecărui agent economic este sporirea eficienței economice a activității derulate, dar și utilizarea eficientă a factorilor de producție, aceste principii în comun au o mare influență asupra rezultatelor economico-financiare ale întreprinderii, adică de acești factori în mod direct depind rezultatele pe care le va obține întreprinderea. După conținutul economic rezultatele financiare include astfel de indicatori de bază precum profitul și rentabilitatea.
Profitul reprezintă un indicator de bază al aprecierii eficienței economice, întrucît permite identificarea disponibilităților și posibilităților de dezvoltare ale firmei.
Rentabilitatea este o formă a eficienței economice care evidențiază capacitatea agenților economici de a acoperi cheltuielile efectuate pentru producerea și desfășurarea bunurilor economice de a obține profit. Rentabilitatea este o noțiune generală care măsoară raportul dintre rezultate și mijloace.
Tabelul 2.7.
Analiza rezultatelor financiare a ÎCS „Natur Bravo”SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Analizînd rezultatele financiare obținute în urma activității de producție a ÎCS ,,Natur Bravo” SA observăm că în această întreprindere în anii 2012-2014 majoritatea rezultatelor înregistrează valori pozitive, dar cu toate acestea toate rezultatele obțute sunt în permanentă diminuare. Rentabilitatea generală, care arată cât trebuie să investească întreprinderea pentru a primi un leu profit, în anul 2014 față de 2012 s-a micșorat cu 5,55 p.p iar față de 2013 cu 1,92 , această micșorare a avut loc din contul micșorării profitului perioadei de gestiune pină la impozitare dar și a activelor curente.
Rentabilitatea economică care exprimă eficiența utilizării capitalului alocat activității de producție, a înregistrat tendințe de micșorare care a avut loc din motivul micșorării activelor totale. Astfel putem observa o micșorare în anul 2014 față de 2012 cu 5,56 p.p iar față de 2013 cu 1,92 p.p. Rentabilitatea producției în cadrul întreprinderii în decursul anilor 2012-2014 ceal mai mare procentaj a obținut în 2013 de 20,66 % .Analizînd datele putem observa o majorare de 2,94 p.p în 2014 față de 2012,și respectiv o micșorare de 1,96 p.p în 2014 față de 2013.
La fel putem observa o diminuare a rentabilității financiare în 2014 față de 2012 cu 19,29 p.p și față de 2013 cu 6,02. Această diminuare se datorează micșorării semnificative a profitului net, dar desigur și a micșorării capitalului propriu a întreprinderii, această diminuare fiind apreciată negativ.
Principalul obiectiv al întreprinderilor este de a obține rezultate financiare pozitive, adică a obține un profit mai mare. În decursul activității este necesară măsurarea rezultatelor activităților desfășurate, prin aprecierea nivelului de dezvoltare a întreprinderii, a modului în care sunt utilizate resursele economice și financiare de care dispune.
Evaluarea rezultatelor financiare ne ajută să identificăm punctele slabe și punctele tari ale firme, precum și modul de îndeplinire a obiectivelor financiare prestabilite.Acest lucru se expune prin determinarea profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare, cu alte cuvinte, profitul (pierdere) se determină prin suma rezultatelor din cele trei tipuri de activități și rezultatul excepțional care se exprimă prin relația:
Pimp = Rop ± Rinv ± Rf ± Rexp
unde: Pimp- profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare;
Rop – rezultatul financiar din activitatea operațională;
Rinv – rezultatul financiar din activitatea de investiții;
Rf – rezultatul din activitaea financiară;
Rexf – rezultatul excepțional.
Tabelul 2.8.
Analiza structurii profitului pînă la impozitare în dinamică
în ÎCS „Natur Bravo” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
În baza datelor din tabel, putem conchide că întreprinderea nu a obținut pierderi, pe motiv că profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare nu a obținut valori negative, dar cu toate acestea se află în descrestere pe parcursul anilor 2012-2014. Astfel înregistrîndu-se o diminuare cu 29626 mii lei în 2012 față de 2014, o reducere cu 10252 mii lei în 2014 față de2013. La formarea profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare a contribuit rezultatul financiar din activitatea operețională care doar în anul 2012 a înregistrat valori negative, astfel aducînd o pierdere întreprinderii de 1260 mii lei. La fel la formarea acestui indicator a participat și rezultatul financiar din activitatea de investiții care în perioada 2012-2014 a înregistrat doar valori positive. Cea mai mare valoare a sa a fost înregistrată în 2012 aducînd un profit de 36392 mii lei, iar cea mai mică valoare o înregistrează în 2014 de 0,70 mii lei. Rezultatul din activitatea financiară a înregistrat valori positive doar în 2012 de 377 mii lei, pe cînd în 2013 a avut o pierdere de 1650 mii lei și o pierdere de 2262 mii lei în 2014. Iar rezultatul excepțional este prezent doar în 2013, și atunci cu rezultat negativ aducînd o pierdere în valoare de 62 mii lei.
Profitul este principalul obiectiv al unei întreprinderii, este rezultatul spre care tine orice agent economic. Profitul este partea ramasa din venitul total ce revine întreprinzatorului dupa ce s-au scazut toate cheltuielile aferente venitului respectiv. Profitul brut caracterizează nivelul de depășire a venitului din vînzări asupra costului vînzărilor, adică reflectă rezultatul obținut din vînzări. Mărimea absolută a profitului brut determină rezultatele financiare ale activității de producție și desfacere a întreprinderii.
Profitul brut reprezintă diferența dintre mărimea venitului din vînzări și costul vînzărilor, modelul matematic fiind:
Pb = Vv – Cv
unde: Pb – profitul brut;
Vv- venitul din vînzări;
Сv – costul vînzărilor.
Tabelul 2.9.
Analiza structurală a profitului brut în profitul activităților
ÎCS „Natur Bravo” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Analizând datele prezentate în tabel observăm o tendință de majorare a profitului brut în 2013 față de 2012 cu 5253 mii lei, pe cînd în anul 2014 față de anul precedent s-a înregistrat o reducere a profitului brut cu 11826 mii lei. Examinând structura venitului din vânzări la întreprinderea dată, observăm că ponderea principală îi revine primului element vînzarea produselor finite care are ponderea cea mai mare din componența profitului brut înregistrat pe parcursul anilor, fiind urmată de profitul din vînzarea mărfurilor, o valoare nesemnificativă îi revin veniturilor din prestarea serviciilor.
După cum eficiența economică exprimă raportul dintre rezultate și cheltuieli o mare importanța în analiza rezultatelor întreprinderii și a eficienței economice a producției procesate o are analiza cheltuielilor suportate.
Consumurile reprezintă resursele consumate pentru fabricarea produselor și prestarea serviciilor în scopul obținerii de venit. Consumurile sînt nemijlocit legate de procesul de producție, se includ în costul producției fabricate, la sfîrșitul perioadei de gestiune se raportează la producția finită și producția în curs de execuție și nu se iau în vedere la determinarea rezultatului financiar.
În dependență de modul în care consumurile se includ în costul de producție ele se divizează în:
consumuri directe de producție;
consumuri privind retribuirea muncii;
consumuri indirecte de producție.
Tabelul 2.10.
Aprecierea structurii consumurilor după elemente economice în
ÎCS „Natur Bravo” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Analizînd consumurile după elemente economice observăm că cea mai mare pondere în totalul consumurilor o ocupă consumurile directe de materia care constituie circa 48%. De asemenea o pondere importantă îi o dețin consumurile indirecte de producție cu o pondere de 35%.
Consumurile directe de producție în 2013 au luat cea mai mare valoare de 13252 mii lei , iar cea mai mica în 2012 de 12619 mii lei , urmat de anul 2014 repectiv cu o sumă de 12810 mii lei. Al doilea element economic este reprezentat de consumuri indirecte de producție, la fel cea mai mare sumă o dețin în anul 2013 și anume de 10250 mii lei, principalul motiv al creșterii sumelor toturor elementelor fiind obținerea unei producții cu o valoare semnificativ mai mare ceea ce a influențat asupra creșterii consumurilor.La fel în 2013 consumurile pentru retribuirea muncii obțin cea mai mare valoare în sumă de 5460 mii lei, din același motiv. Consumurile pentru retribuirea muncii cea mai mică sumă o dețin în anul 2012 și anume 4240 mii lei, un motiv a aceste diminuării fiind reducerea numărului de angajați în urma sporirii productivității muncii.
Ȋn condițiile economiei contemporane multe dintre întreprinderi nu reușesc să-și valorifice la maxim potențalul de producție prin eforturile proprii, astfel fiind impuse să recurgă la acordarea serviciilor persoanelor terțe pentru a obține acea sumă a veniturilor din vînzări care să permită îtreprinderii să-și acopere consumurile și cheltuielile suportate [16,p.87].
Tabelul 2.11.
Structura veniturilor din vînzări în ȊCS „Natur Bravo” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Ȋn ÎCS „Natur Bravo” SA în structura veniturilor din vînzări venitul din vînzarea produselor finite în mediu pentru anii analizați constituie aproximativ 90%, cea mai mica pondere a obținuto în anul 2013 de 87,5% atunci cînd o mai mare atenție s-a acordat vînzării mărfurilor. Iar cea mai mare pondere vînzarea produselor finite a obținut-o în anul 2012 cu o pondere de 92,2 % din totalul veniturilor din vînzări.
Reieșind din calculele efectuate în tabel putem afirma că întreprinderea dispune de rezerve de majorare a veniturilor dacă își va adapta sortimentul producției sale de conserve de fructe și legume la cererea pieței. Valorificarea conservelor de fructe și legume pe piața internă întîmpină multe greutăți din cauza nivelului scăzut a capacității de plată a cumpărătorilor, astfel pentru a obține venitul respectiv necesar pentru acoperirea cheltuielilor este necesar ca întreprinderea să-și orienteze producția spre export.
Conservele fabricate de către întreprinderea Natur Bravo corespund cerințelor de siguranță și calitate, avînd o gamăde poduse destul de diversificată și dispune de încrederea clienților, totodată întreprinderea necesită o modernizare tehnică și tehnologică cu actualizarea permanentă a bazei normative de producere în scopul ameliorării calității producției finite.
CAPITOLUL III. DIRECȚIILE PRIORITARE DE CREȘTERE A EFICIENȚEI ECONOMICE ÎN ÎCS ”NATUR BRAVO” SA
3.1. Rolul factorilor de producție în creșterea eficienței activității de procesare a legumelor și fructelor ÎCS ”Natur Bravo” SA.
„Oricare ar fi sectorul de activitate, pentru a produce trebuie folosiți factori de producție: materii fabricate de alte întreprinderi, capital fix, munca și factori naturali, cum sunt terenurile agricole sau petrolul'. (Michel Didier)
Noțiunea de factor de producție cuprinde totalitatea elementelor care participă la producerea de bunuri și servicii, constituie premisele activității economice de producție, condiții materiale, umane, financiare și informaționale necesare desfășurarii activității economice.
Eficiența economică a producției procesate este determinată de influența mai multor factori care au acțiune directă asupra rezultatelor activității de producție, între toți acești factori existînd o interdependență, astfel apare necesitatea determinării influenței factorilor la modificarea indicatorilor eficienței economice a producției și a aprecia măsura în care factorii de producție influențeză asupra mărimii indicatorului rezultativ. Desfășurarea procesului de producere este strîns legat de utilizarea factorilor de producție (mijloacele fixe, pămîntul, forța de muncă, etc), combinarea și folosirea eficientă a factorilor. Reeșind din importanța aceastora este necesar de efectuat analiza eficienței utilizării factorilor de producție, care au un rol major pentru întreprindere.
În cadrul factorilor de producție, munca reprezintă factorul fundamental, decisiv al dezvoltării și progresului social-economic. Ȋntrucît omul este făuritorul tuturor bunurilor materiale și spirituale de care dispune societatea. Funcționarea orcărui sistem de producție este de neconceput fără prezența și intervenția omului.
Productivitatea muncii este unul din cei mai importanți indicatori sintetici ai eficienței activității economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia muncii cheltuite în procesul de producție. Sporirea productivității muncii constituie cel mai important factor de majorare a volumului producției, de reducere a costurilor de producție și de creștere a rentabilității și competitivității produselor. Sporirea productivității muncii înseamnă creșterea producției realizată în unitatea de timp, respectiv reducerea timpului pe unitatea de produs. Deci productivitatea muncii reprezintă un indicator de calitate a utilizării factorului uman.
Tabelul 5.1
Analiza structurii și asigurării întreprinderii cu resurse de muncă în
ÎCS „Natur Bravo ” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Analizînd structura resurselor de muncă în ÎCS „Natur Bravo ” SA observăm existența unor abateri dintre numărul de persoane planificate și cel efectiv cu 11 persoane, luînd în considerație această abatere totuși putem spune că întreprinderea este asigurată cu resurse de muncă. Cea mai mare pondere în numărul total de lucrători îl dețin lucrătorii din activitatea de bază 116 persoane planificate și 122 efectiv. Fiind urmați de alți lucrători din cadrul întreprinderii care au o mare importanță în pentru realizarea activiății de producție, dar totuși care nu participă în activitatea de producere a conservelor.
Creșterea performanțelor întreprinderilor necesită respectarea corelației dintre dinamica productivității muncii și dinamica salariului mediu, respectiv cresterea mai rapidă a productivității muncii față de creșterea salariului mediu. Necesitatea respectării unei astfel de corelații rezultă din faptul că, la creșterea productivității muncii participă și alți factori de producție, care trebuie și ei remunerați.
Tabelul 3.1
Corelația dintre dinamica productivității muncii și cea a salariului mediu anual al unui salariat în ÎCS „Natur Bravo ” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Ȋn urma calculelor efectuate putem observa o majorarea în dinamică a salariului mediu anual al unui salariat, aceasta creștere se apreciază pozitiv și are loc din contul majorării treptate a producției globale. Majorarea salariului se apreciază pozitiv pe motivul că este un bun stimul pentru lucrători, astfel putînd observa și o sporire a productivității medii anuale a unui salariat de la 817100 lei în anul 2012, la 1069567 lei pentru anul 2014. Creșterea productivității muncii generează efecte care se resimt în mod direct asupra volumului de producției, asupra profitului și rentabilității. La fel putem menționa că în cadrul întreprinderii este respectată corelația dintre dinamica productivității muncii și salariul mediu anual, de aceasta ne dă dovadă indicele de corelație care este subunitar.
Capitalul ca factor de producție, reprezintă totalitatea bunurilor acumulate prin muncă și utilizate în scopul producerii altor bunuri economice, destinate vânzării. Capitalul fiind constituit din toate elementele pozitive ale patrimoniului întreprinderii (bunuri, bani, creanțe etc.), este capital lucrativ. În raport cu factorii primari de producție (munca, pământul), factorul de producție capital,este un factor derivat datorită apariției din procesele de producție anterioare, denumit și ''tehnic''.
Fiecare întreprindere trebuie să țină permanent cont de componența, structura, eficiența și reînnoirea mijloacelor fixe. Folosirea mai eficientă a mijloacelor fixe oferă posibilitatea entității de a produce un volum mai mare de producție, avînd în consecință o reflectare pozitivă asupra rezultatelor finale ale activității economico – financiare și anume asupra profitului.
Tabelul 3.2
Datele inițiale pentru determinarea stării funcționale a mijloacelor fixe în întreprinderea ÎCS „Natur Bravo”SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
În daza datelor vom putea analiza starea funcționale și de reproducție a mijloacelor fixe, pentru a observa dacă în cadrul entității capitalul tehnic este folosit eficient.
Conform rezultatelor obținute putem menționa că în cadrul întreprinderii Natur Bravo SA situația utilizării și reînnoire mijloacelor fixe este nesatisfăcătoare. Majorarea coeficientului de uzură a mijloacelor fixe cu 0,172 în 2012 față de 2014 și respectiv cu 0,042 în 2013 se apreciază negativ, ceea ce denotă faptul că are loc micșorarea părții utile a mijloacelor fixe în cadrul entității.
Tabelul 3.3
Analiza stării funcționale și de reproducției a mijloacelor fixe în
ÎCS „Natur Bravo” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Totodată observăm reducerea coeficientul de utilizare cu -0,172 în 2012 față de 2014 și cu -0,042 în 2013 față de 2014,ceea ce ne arată că are loc o diminuare a mijloacelor fixe care se află în stare de exploatare, adică mifloacele fixe de care dispune întreprinderea nu sunt folosite pe deplin și nici eficient, ceea ce se apreciază negativ, întrucît astfel în prim plan lucrătorii nu sunt asigurați cu mijloace fixe astfel avînd loc și o diminuare a producției obținute. La fel putem observa diminuarea coeficientului de reînnoire ceea ce se apreciază negativ pentru întreprindere deoarece mijlocele de producție de care are nevoie întreprinderea nu sunt reînnoite la timp, astfel entitatea riscă apariția stopării procesului de producție.
Eficiența economică reprezintă cerința fundamentală, care se impune în toate activitățile economice și în acțiunea oricărui agent economic. În acest context, scopul producătorului este nu numai de a obține rezultate maximale, dar și de a aprecia cu ce preț va fi obținută producția și care este eficiența economică de producere a acesteia și de utilizare a factorilor de care dispune îtreprinderea.
Eficiența economică a utilizării mijloacelor fixe de producție exprimă gradul de influență a acestora la sporirea volumului de producție, productivității muncii și a veniturilor întreprinderii. Odată cu creșterea eficienței gestionării mijloacelor fixe se creează premise reale pentru creșterea eficienței activității de ansamblu a întreprinderii, a compettivității ei și lărgirea orizonturilor privind dezvoltarea întreprinderii în perspectivă [ 28, p.149].
Tabelul 3.4
Analiza eficienței economice a utilizării mijloacelor fixe de producție în
ÎCS „Natur Bravo ” SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Analizînd calculele efectuate putem observăm că capacitatea mijloacelor fixe de producție s-au micșorat în anul 2014 comparativ cu 2012 cu 0,03 lei , iar în 2014 față de 2013 s-a majorat cu 0,12 lei. Această diminuare a avut loc pe seama creșterii în proporții mai mari a valorii mijloacelor fixe decît a valorii producției globale, deci mijloacele fixe nu sunt utilizate eficient, deci ȊCS „Natur Bravo” SA urmează să-și majoreze mărimea mijloacelor fixe pentru a asigura creșterea producției. Rentabilitatea mijloacelor de producție s-a redus în 2014 comparativ cu 2012 cu 5,71 p.p , iar în 2014 față de 2013 o reducere de 1,96 p.p. Această reducere a avut loc motiv că s-a redus semnificativ profitul perioadei de gestiune pîna la impozitare , dar și din contul activelor curente care au înregistrat o diminuare a valorilor sale. Majorarea rentabilității mijloacelor fixe contribuie la majorarea indicatorului rezultativ, întrucît astfel se poate spori și valoarea producției globale, reieșind din aceste calcule constatăm că în calitate de rezerve interne pentru sporirea valorii producției globale este considerată sporirea valorii medii anuale a mijloacelor fixe de producție cel puțin pîna la nivelul anilor precedenți.
Deci în concluzie menționăm că mijloacele fixe de producție în ÎCS „Natur Bravo” SA nu sînt utilizate eficient, în acest context devine evidentă necesitatea unui program întreg de acțiuni care, fiind realizate permanent , trebuie să contribuie la sporirea eficienței utilizării mijloacelor fixe de către întreprindere, astfel contribuind la creșterea producției.
Ȋn procesul activității de producere pe lînga capitalul fix utilizat se resimte necesitatea utilizării capitalului circulant care reprezintă acea parte a capitalului tehnic ce se consumă într-un singur ciclu de producție, participă cu întreaga lui expresie bănească la formarea costurilor și se înlocuiește după fiecare consumare, o dată cu reluarea unui nou ciclu.
O importanță majoră o are analiza și determinarea eficienței economice a folosirii activelor curente în activitatea de producere.
Tabelul 3.5
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Conform tabelului dat putem menționa că valoarea activelor curente se află într-o diminuare treptată, astfel în anul 2014 față de 2012 se observă micșorare 54230 mii lei iar față de 2013 cu 40097 mii lei respectiv.
Analizînd rezultatele obținute observăm că activele curente sunt folosit eficient, avînd tendință de creștere în anul 2013, iar deja în anul 2014 se observă o micsorare cu 0,08. Viteza de rotatie a activelor circulante influenteaza cei mai importanti indicatori de performanta a intreprinderii. Accelerarea vitezei de rotație determină o evoluție favorabilă a acestor indicatori, iar încetinirea are efecte negative.
Tabelul 3.6
Eficiența economică a folosirii activelor curente în ÎCS „Natur Bravo ”SA
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoarte financiarei ale ȊCS „Natur Bravo” SA, pe anii 2012-2014
Durata unei rotații în 2014 comparativ cu 2012 s-a micșorat cu 233 zile iar în 2014 față de 2013 s-a majorat cu 104 zile. Rata de rotație a creanțelor pe termen scurt înregistrează cele mai mici valori în 2012 de 0,55 rotați , anul respective avînd și cea mai mare perioadă de recuperare a creanțelor pe termen scurt de 655 zile. Cea mai scurtă perioadă de recuperare a creanțelor pe termen scurt este înregistrată în anul 2013 , anul în care rata de rotație a creanțelor pe termen scurt este cea mai mare de 0,89 rotații. Rata de rotație a datoriilor pe termen scurt capătă cele mai mari valori în anul 2013 de 0,65 rotații, de asemenea în acest an perioada de rambursare a datoriilor pe termen scurt este cea mai mică de 554 zile.
Ȋn urma datelor calculate putem menționa că trebuie să avem în vedere existența unor consumuri limitate în procesul de producere depășirea cărora reduce recuperabilitatea factorilor de producție și rolul lor în creșterea eficienței producției de fructe și legume procesate.
3.2. Direcții de susținere financiară statală a agriculturii în scopul creșterii eficienței economice și competitivității produselor agroalimentare.
Un subiect destul de actual în cadrul teoriei economice îl constituie intervenția statului în economie, precum și măsura acestei intervenții. Este cunoscut faptul că de nivelul de dezvoltare și de eficiența funcționării sectorului agricol depinde securitatea alimentară, precum și stabilitatea economică și politică a țării. De aceea, putem considera agricultura ca unul din sectoarele strategice ale economiei naționale. Starea actuală a agriculturii necesită perfecționarea sistemului de reglementare a acestui sector de către stat. Pentru perfecționarea acestui sistem, o problemă actuală este cercetarea reglementării de stat a sectorului agricol, ca element central al producerii agricole și identificarea căilor de sporire a eficienței acestuia.
Reglementarea efectivă de către stat este una din cele mai principale condiții a stabilității dezvoltării agriculturii și a economiei Republicii Moldova, intervenția statului în aceste sectoare fiind factor decisiv al creșterii bunăstării populației și asigurării securității alimentare. Un număr mare de probleme actuale din diferite sectoare se explică prin nefuncționarea mecanismelor de reglementări statale, neaprecierea semnificației și rolului intervenției statului. Ȋn prezent statul are o implicație practic în toate sferele de activitate economică din cadrul societății, cel mai importat rol se manifestă în: protecția mediului concurențial, redistribuirea veniturilor în societate, elaborarea cadrului legislativ, stabilizarea economică.
Reglementarea de către stat a sectorului agrar reprezintă o influență complexă a statului asupra producerii, procesării și distribuției produselor și materiei prime. Ȋn acest context, reglementarea de stat, trebuie să urmărească înfăptuirea mai multor sarcini, precum: susținerea veniturilor producătorilor, asigurarea securității alimentare, implementarea progresului tehnico- științific și asigurarea creșterii eficienței economice a producției, asigurarea competitivității produselor agricole și agroindustriale pe piața internă și externă [5,p. 13-15].
Sporirea eficienței economice și a nivelului competitivității produselor agroalimentare, precum și dezvoltarea complexului agroalimentar depinde într-o mare măsură de politica agrară a statului, în acest context Guvernul Republicii Moldova este preocupat de dezvoltarea infrastructurii de susținere a producătorilor din agricultură, și acordă o atenție sporită acestora.
Astfel, Guvernul Republicii Moldova la 04 iunie 2014 aprobă Strategia Națională de Dezvoltare Agricolă și Rurală pentru anii 2014-2020 [4], care își propune să atingă o viziune bazată pe coerența între agricultură, mediu și dezvoltare rurală, ce reprezintă probleme de ordin economic, de mediu și social. Scopul Strategiei este: "De a spori competitivitatea sectorului agro-alimentar prin intermediu unei restructurări și modernizări ample și de a îmbunătăți calitatea vieții și a muncii în mediul rural prin realizarea unei sinergii între activitățile agro-alimentare și mediul natural.
Principalele priorități identificate de strategia dată sunt următoarele:
Creșterea competitivității sectorului agro-alimentar din Republica Moldova, prin modernizarea și integrarea pieței. În acest sens, accentul în special se pune pe modernizarea sectorului, creșterea invevestițiilor, îmbunătățirea nivelului de învățămînt și a sistemelor asociate, precum și pe facilitarea accesului la piețele de capital, de inputuri și outputuri pentru fermieri.
Asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale. Această abordare include îmbunătățirea accesului agricultorilor la noi soiuri, tehnologii și informații prin instruirea agricultorilor, sprijinirea practicilor de folosire a terenurilor agricole și a apei, sprijinirea tehnologiilor de producție și a produselor ecologice.
Îmbunătățirea nivelului de trai în mediul rural.
Ȋntrucît producția ecologică este o modalitate specifică de dezvoltare a agriculturii durabile, investițiile în sectorul agrar sunt direcționate spre dezvoltarea agriculturii organice sau ecologice.
Pentru dezvoltarea și promovarea acestui sector este adoptată Legea nr. 115 din 09.06.2005 cu privire la producția agroalimentară ecologică [1], care reglementează raporturile sociale ce țin de obținerea de produse agroalimentare ecologice fără utilizarea substanțelor chimice de sinteză, precum și comercializarea produselor ecologice de origine vegetală și animală. Stimularea promovării și dezvoltării agriculturii ecologice se efectuează prin acordarea de subvenții din fondul de subvenționare a producătorilor agricoli, prevăzut anual în cadrul bugetului de stat. Mărimea subvențiilor și modul de alocare a acestora se stabilesc de regulamentul aprobat de Guvern.
Ȋn scopul susținerii agricultorilor și executării Legii nr. 115, prin Hotărîrea Guvernului nr. 149 din 10.02.2006, au fost aprobate: Programul național cu privire la producția agroalimentară ecologică; Regulamentul privind principiile producției ecologice și metodele de procesare agroalimentară ecologică; Regulamentul cu privire la sistemul de inspecție și certificare în producția agroalimentară ecologică; Regulamentul privind importul și exportul produselor agroalimentare ecologice.
Pentru promovarea direcțiilor sale prioritare, statul utilizează diferite metode și instrumente de reglementare și de susținere a sectorului agricol. O mare atenție de către stat este orientată către reglementarea pieței produselor agricole, mai bine spus reglementarea prețurilor produselor agricole. În reglementarea piețelor produselor agricole, prețurile reprezintă cele mai importante instrumente ale sistemului de pîrghii economice în cadrul susținerii de către stat a producătorilor agricoli. Cu ajutorul politicii prețurilor se tinde spre sporirea securității alimentare, asigurarea aprovizionării cu principalele produse agroalimentare, la amplificarea exporturilor și diminuarea importurilor, adică cu ajutorul prețurilor se contribuie la ameliorarea balanței de plăți.
Unul din scopurile principale ale reglementării pieții produselor agricole este sprijinul veniturilor producătorilor agricoli. Statul utilizează prețuri garantate, care au menirea de asigurare stabilizarea veniturilor, precum și combinații de politici in vederea menținerii prețurilor scăzute la producători pentru a menține prețuri scăzute la consumatori, cu asigurarea unor compensații agricultorilor pentru a acoperi pierderile de venit. De asemenea, se intervine și în cadrul canalelor de distribuție a produselor agroalimentare [10?, p.41].
Principalele măsuri de reglementare a piețelor agroalimentare se manifestă prin intermediul operațiilor intervenționiste, care sunt de două feluri: intervenții de procurare și intervenții de bunuri [9?, p. 28]. Intervenții cu scop de procurare includ în sine achiziții ale statului fcu scopul de a susține veniturile producătorilor agricoli și a menține prețurile la produsele agroalimentare. Prin intervențiile de bunuri statul intervine pe piață prin organizarea vînzării producției agricole din fondurile de stat cu scopul de a lichida deficitul producției, a diminua nivelul prețurilor.
Prețurile minimale garantate reprezintă limita maxim admisibilă a micșorării prețului de piață. Reducerea prețului de piață sub limita admisibilă conduce la intervenții de procurare de către stat pentru limitarea surplusului de producție și stabilizarea prețurilor. La efectuarea intervențiilor de bunuri se stabilesc prețurile plafon, care reprezintă limita maximă admisibilă a prețului pieții. Daca prețul pe piață va crește pană la nivelul prețului plafon, atunci statul va realiza producția din rezerve intervenționiste. Prețurile garantate și cele plafon se stabilesc de către stat cu luarea in considerare a impozitelor și venitului.
Un alt instrument utilizat pe larg in practica mondială este subvenționarea de către stat. Subvențiile reprezintă un ajutor nerambursabil acordat unei persoane, unei instituții, unei ramuri economice sau întreprinderi etc. în scopul atenuării efectelor sociale ale modificărilor economice de structur, acordat în schimbul respectării anumitor condiții.
Conform strategiei naționale de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Modova (2008-2020) [3], direcțiile prioritare și sectoare din agricultură, supuse politicii de subvenționare sunt:
• modernizarea sectorului agrar. Pentru modernizarea sectorului agrar vor fi subvenționate activitățile investiționale legate de crearea unităților de procesare a producției agricole, dotarea cu tehnică și utilaj agricol, crearea infrastructurii de colectare a produselor agricole, înființarea plantațiilor multianuale, unităților de producere a materialului semincer, săditor și reproductiv, dezvoltarea sferei serviciilor în agricultură, precum și restabilirea și construcția sistemelor de irigare și desecare;
• activități agricole performante în sectorul vegetal și animalier. Pentru creșterea productivității și competitivității în agricultură, dezvoltarea producției agroalimentare ecologice, stabilizarea pieței, asigurarea securității alimentare și a veniturilor echitabile pentru agricultori vor fi acordate plăți directe în funcție de cultura agricolă, speciile de animale și păsări; de randamentul mediu individual în cazul corespunderii cu cel regional, pe suprafața actuală efectivă sau efectivul de animale din posesie.
Implementare prevederilor sistemului de subvenționare a producătorilor agricoli (2008-2020) în Republica Moldova va contribui la:
sporirea competitivității și productivității economiei rurale și orientarea producției spre piață;
stimularea creșterii productivității și calității produselor agroalimentare;
crearea de noi locuri de muncă pentru populația din mediul rural;
crearea unui sistem instituțional pentru gestionarea și monitorizarea resurselor financiare destinate subvenționării.
La etapa actuală asigurările în agricultură în Republica Moldova sunt în strînsă legătură cu asigurarea riscurilor. Astfel în ultimii ani majoritatea companiilor de asigurării au o atitudine mult mai serioasă față de asigurarea riscurilor în agricultură, aceasta datorîndu-se faptului că în ultimii ani agricultorii au avut mult de suferit din cauza diferitor factori de risc naturali precum: seceta, înghețurile, grindina, inundațiile etc.
Astfel la 8 iulie 2004 a fost aprobată Legea Republicii Moldova privind asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură [2] riscul asigurat în agricultură este un eveniment natural, posibil și viitor, dar incert, cum ar fi: influența nefavorabilă a condițiilor meteorologice, bolile/dăunătorii plantelor și animalelor, care poate provoca pierderi de recolte, mortalitatea și/sau sacrificarea de necesitate a animalelor conform indicațiilor serviciului veterinar de stat și în legătură cu apariția căruia se stabilesc obligații de asigurare.
În cazul Republicii Moldova, subvențiile sunt indispensabile pentru dezvoltarea unui sector agrar competitiv. În situația cînd Republica Moldova și-a exprimat alegerea europeană a țării, este necesar a lua în considerare politicile de subvenționare existente în UE. În prezent, politica de subvenționare din Republica Moldova diferă foarte mult de cea existentă în țările UE. Principalii factori ce cauzează această diferență sunt lipsa consistenței politicilor de subvenționare în RM și insuficiența resurselor financiare necesare pentru aplicarea politicilor de subvenționare asemănătoare celor europene. O problemă mare pentru țara noastră este neexistența unei politici de subvenționare pe o perioadă îndelungată de timp, a măsurile de subvenționare nu sunt suficient de clare, ele se modifică de la un an la altul, ceea ce crează dificultăți producătorilor agricoli de a accesa subvențiile atît de necesare derulării activității [9.p.129].
Fig. 3.8. Evoluția fondului de subvenționare alocat producătorilor agricoli din Republica Moldova, 2008-2014, mln. lei
Analiza evoluției fondului de subvenționare alocat producătorilor agricoli în anii 2008- 2014, denotă că cel mai mare volum de subvenții au fost alocate în anul 2009, fiind în valoare de circa 563,5 mln.lei (fig. 3.1.), ca ulterior volumul subvențiilor să înregistreze o diminuare și în perioada 2010-2013 să constituie cîte 400 mln lei anual. Doar în anul 2014 se observă o majorare subvențiile ajungînd la suma de 500 mln lei. Iar valoarea cea mai mică este în anul 2008 de 256 mln lei.
În condițiile actuale ale Republicii Moldova subvenționarea producătorilor agricoli este de o importanță vitală pentru menținerea și dezvoltarea procesului de producere și prelucrare a fructelor și legumelor în vederea obținerii producției de calitate înaltă și sporirii productivității prin aplicarea tehnologiilor performante.
Subvențiile au un rol deosebit în sporirea competitivității întreprinderilor și produselor, fiind un catalizator în derularea unei activități de succes. Putem afirma că întreprinderile care au beneficiat de subvenții au înregistrat o productivitate mai înaltă la fel și o sporire a eficienței economice. Cu toată importanța alocării subvențiilor repartiția fondurilor de subvenționare producătorilor agricoli se confruntă cu numeroase probleme legate de biurocrația înaltă, lipsa măsurilor clare de subvenționare, fapt ce crează premise uneori de alocare a resurselor destinate subvenționării nu în baza necesităților întreprinderii de modernizare dar în baza diferitor motive subiective: apartenență politică, legături de rudenie de prietenie, corupța înaltă ș.a.
Ȋn Republica Moldova repartiția resurselor din fondul de subvenționare cît și măsurile pentru care au fost alocate resursele financiare necesită o monitorizare strictă din partea statului pentru a se evita pe cît de mult posibil problemele cu care se confruntă în prezent.
Concluzii și propuneri
Ȋn urma cercetării efectuate asupra eficienței economice a producției procesate putem formula următoarele concluzii:
Eficiența economică este o concepție modernă de analiză a activității, care îi permite omului și colectivității umane ca din resursele naturale, de munca sau bani să obțină o cantitate cît mai mare de bunuri materiale și servicii, dar cu cheltuieli mai mici. Astfel la baza tuturor activităților economice se menține un principiu de bază – sporirea eficienței economice.
Putem evidenția trei forme esențiale ale eficienței: eficiența economică reflectă relația dintre raportul efort și efect, caracterizînd eficiența producției, eficiența tehnologică desemnează utilizarea potențialului de resurse, eficiența socială care exprimă atingerea nivelului de viață decent.
Profitul este un indicator sintetic care exprimă rezultatele activității economice, a cărui mărime determină și eficiența economică. Estimarea corectă a eficienței se efectueză prin compararea profitului cu eforturile depuse, această comparare poate fi efectuată cu ajutorul rentabilității.
ȊCS „Natur Bravo” SA este o întreprindere tipică din ramura industriei conservelor de fructe și legume care este liderul ramurii de prelucrare a legumelor și fructelor, precum și unul din cei mai mari exportatori ai Moldovei, care actualmente deține o cotă de aproximativ de 30% din piața națională, exportînd aproximativ 90% din producția sa în țările precum Rusia, Kazahstan, Romȃnia, Izrail, Germania, Austria etc.
Ȋn ȊCS „Natur Bravo” SA pe parcursul anilor de investigație se observă o instabilitate și o diminuare a indicatorilor principali. Ȋn anul 2014 s-a observat o reducere considerabilă a valorii producției fabricate fața de anul 2013 cu 84949 mii lei, aceasta reducere influențînd negativ și asupra veniturilor din vînzări, și deci a rezultatelor finale.
Desfășurarea procesului de producere este strîns legat de utilizarea factorilor de producție (mijloacele fixe, pămîntul, forța de muncă, etc), combinarea și folosirea eficientă a acestora. O analiză a factorilor de producție a demonstrat că nu toți factorii sunt utilizați eficient. Analizînd resursele de muncă în ÎCS „Natur Bravo ” SA putem observa că întreprinderea este asigurată cu resurse de muncă, și deci în urma creșterii productivității muncii s-a înregistrat o diminuare a consumurilor de producție.
Conform rezultatelor calculelor efectuate putem menționa că la Natur Bravo SA situația utilizării și reînnoire mijloacelor fixe este nesatisfăcătoare. Despre aceasta ne vorbește majorarea coeficientului de uzură a mijloacelor fixe cu 0,172 în 2012 față de 2014 și respectiv cu 0,042 în 2013, ceea ce denotă faptul că are loc micșorarea părții utile a mijloacelor fixe în cadrul entității. Totodată s-a redus și coeficientul de utilizare cu 0,172 în 2012 față de 2014 și cu 0,042 în 2013 față de 2014,ceea ce ne arată că are loc o diminuare a mijloacelor fixe care se află în stare de exploatare.
Eficiența economică a producției de conserve în cadrul întreprinderii are tendințe de reducere. Rentabilitatea producției are tendința de diminuare cu toate că în 2013 a obținut valoarea maximă de 20,66%. La fel și rentabilitatea mijloacelor de producție au înregistrat o diminuare treptată.
În Republicii Moldova subvențiile sunt indispensabile pentru dezvoltarea unui sector agrar competitiv. Analiza evoluției fondului de subvenționare alocat producătorilor agricoli în anii 2008- 2014, denotă că cel mai mare volum de subvenții au fost alocate în anul 2009, fiind în valoare de circa 563,5 mln.lei, iar ulterior volumul subvențiilor în perioada 2010-2013 constituie cîte 400 mln lei anual.
În Republica Moldova, potențialul de fabricare a conservelor din fructe și legume actualmente depășește volumul de producere a materiei prime agroalimentare, fapt care necesită diversificarea și valorificarea noilor piețe de desfacere a producției, această sarcină poate fi realizată doar cu susținerea statului în soluționarea problemelor de bază.
Ȋn scopul îmbunătățirea activității economice a întreprinderii analizate am elaborat următoarele propuneri:
Sporirea eficienței economice a producerii producției conservate, care în condițiile economiei concurențiale să fie bazate pe:
Mărirea volumului producției, care se pote realiza prin intensificarea producerii producției conservate, promovarea investițiilor, implimentarea progresului tehnologic.
Reducerea consumurilor la activitatea de procesare dar fără a se neglija calitatea produselor.
Valorificarea oplimă a resurselor natural și a factorilor de producție.
Îmbunătățirea structurii sortimentale și calitative a producției finite, deoarece astfel întreprinderea se poate asigura cu mai mulți clienți.
Găsirea noilor canale de distribuție, care să îndestuleze cerințele consumatorului și totodată să aducă profit întreprinderii, dar și comercializarea producției prin propria rețea de distribuție.
Sporirea eficienței economice a factorilor de producție, întrucît au un rol esențial în activitatea de producție, și deci acționează direct asupra rezultatelor finale ale întreprinderii.
Sporirea calității producției, deoarece este o cerință necesară pentru asigurarea competitivității producției.
Orientarea producției spre piețele externe, pentru a obține veniturile suficiente acoperirii cheltuielilor.
BIBLIOGRAFIE
Legea Nr. 115 cu privire la producția agroalimentară ecologică din 09.06.2005
Legea Republicii Moldova privind asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură din 08.07.2004
Strategia națională de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Modova (2008-2020)
Strategia Națională de Dezvoltare Agricolă și Rurală pentru anii 2014-2020
Cimpoieș L., Aspectele reglementării de stat a sectorului agricol, Chișinău 2012
Cocvis V., Dicționar economic și social, București, 1996, 434 p.
Dicțoinarul explicativ al limbii române, București, 1975
Gherasim T., Zoit D. Eficiența sistemelor de producție, Iași, 2001, 317 p.
Golban A., Sporirea competitivității întreprinderilor agricole din sectorul horticol al Republicii Moldova, Chișinău, 2015
Iorga E., Golubi R., Calitatea produselor agroalimentare procesate, Chișinău, 2014
Iosif Gh.N. Analiza economico-financiară a firmei în domeniul agroalimentar. -București, – 2000.
Lîsîi I., Chișlaru A. Aspectul calitativ al criteriului eficienței economice în agricultură. //Direcțiile de sporire a eficienței economice a sectorului agrar. – Chișinău: UASM,- 2002
Lîsîi I., Grupările statistice în analiza eficienței economice a producerii agricole și problemele lor metodologice, Chișinău, 2005, 201p.
Mărgulescu, D. Analiza economico – financiară a întreprinderii, București, 2004. 389 p.
Moldovanu D. Curs de teorie economică,Chișinău, Centrală 2006, 432 p.
Nicolaescu A., Tcaci N., Valorificarea potențialului economic al legumiculturii în Republica Moldova, Chișinău, 2008, 233p.
Petcu M., Analiza economico-financiară a întreprinderii , București , 2009
Platis M.,Economia sectorului public, București 2003, 372 p.
Prisăcaru V. Economia întreprinderii. Chișinău: UASM, 2011.308 p.
Timofti E., Chișlaru A., Eficiența economică a producerii grîului de toamnă în Republica Moldova, Chișinău, 2007, 223 p.
Timofti E., Chișlaru A., Importanța și principiile constituirii sistemului de indicatori ai eficienței economice a producției agricole.//Direcțiile de sporire a eficienței economice a sectorului agrar. Chișinău, 2002
Timofti E., Eficiența economică a producției agricole în condițiile economiei concurențiale., Chișinău, 2009
Tobă A., Malai A., Tobă D. Teoria economică generală, Chișinău, 2001
Tomșa Aurelia „Teorie economică ”, Chișinău, 2012
Țiriulnicov N., Paladi V., Gavriliuc L., Chirilov N., Analiza rapoartelor financiare. Instrumente, metode, procedee și tehnici de apreciere a informației contabil-financiare în procesul decizional, Chișinău, 2004, 384 p.
Țiriulnicov N. Analiza rapoartelor financiare, Chișinău , 2011
Țurcanu P., Planificarea și prognozarea producției în întreprinderile agricole., Chișinău: UASM, 2002, 269 p.
Zahiu, L., Politici și piețe agricole – reformă și integrare europeană, București 2005, 655 p.;
http://www.orhei-vit.com/
http://www.naturbravo.md/ro/cupcini.html.
http://www.statistica.md/
http://www.maia.gov.md/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea Eficientei Economice a Intreprinderilor (ID: 115007)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.