Evaluarea Cunostintelor Cerinta Fundamentala In Cadrul Activitatilor de Predare Invatare

Evaluarea este o acțiune complexă, un ansamblu de operații care precizează:

obiective și conținuturile ce trebuie evaluate;

scopul și perspectiva evaluării;

momentul evaluării;

modalitatea de evaluare;

modul de prelucrare a datelor și de valorificare a informațiilor ;

criteriile pe baza cărora se evaluează.

Transformările ce se derulează în domeniul evaluării se înscriu în următoarele tendințe :

extinderea evaluării, de la simpla constatare a rezultatelor la analiza procesului care le-a produs;

integrarea acțiunilor evaluative, ca parte organică a procesului instructiv-educativ;

raportarea rezultatelor la obiectivele definite.

Evaluarea constituie o acțiune complexă ce include trei operații principale:

măsurarea, aprecierea, decizia.

Măsurarea constă în utilizarea unor procedee prin care se stabilește o relație funcțională între un ansamblu de simboluri ( cifre, litere, calificative, buline ) și un ansamblu de obiecte și fenomene conform unor caracteristici pa care acestea le posedă în diferite grade. Când obiectivul măsurării îl constituie fenomene proprii educației, aceasta trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, ca o operație prin care lucrurile sunt observate și diferențiate. Procesul de măsurare se poate realiza și prin observare, având în acest caz un caracter informal.

Aprecierea presupune emiterea unei judecăți de valoare asupra fenomenului evaluat pe baza datelor obținute prin măsurare, prin raportarea acestora la un termen de referință, la un sistem de valori sau criterii. Calitatea ei este dependentă în mod sensibil de experiența și trăsăturile personalității evaluatorului.

Decizia se exprimă prin concluziile deprinse în urma interpretării datelor aferente măsurării și prin măsurile introduse pentru îmbunătățirea activității în etapa următoare a procesului instructiv-educativ.

Evaluarea randamentului școlar constituie o acțiune componentă a procesului didactic, integrată structural și funcțional în această activitate . În abordarea modernă a procesului didactic evaluarea este considerată parte integrantă a acestuia, furnizând subiecților implicați în proces informațiile necesare desfășurării optime a acestuia .

Evaluarea realizează următoarele funcții generale : constatativă, diagnostică și prognostică .

Funcția constatativă ( de constatare ) se referă la cunoașterea stării fenomenului, a activității și a rezultatelor obținute . Această constatare trebuie să fie cât mai exactă posibil, să nu fie deformată ;

Funcția diagnostică ( de diagnoză ) vizează identificarea cauzelor care stau la baza fenomenelor constatate. Ea explică starea constantă și permite ameliorarea acesteia;

Funcția prognostică ( de prognoză ) se concretizează în deciziile de ameliorare, ce urmează să fie adoptate cu privire la desfășurarea activității în etapele următoare, pe care precedentele funcții le sugerează și le fundamentează.

Pe fondul acestor funcții generale, evaluarea în activitatea didactică realizează și multiple funcții specifice care privesc participanții la acest proces : elevii și cadrele didactice .

În raport cu elevii, evaluarea exercită un impact în mai multe planuri:

Funcția de orientare se realizează prin dirijarea activității de învățare a elevilor, orientându-i către conținuturile esențiale. Maniera de evaluare promovată de educatori evidențiază ce trebuie învățat și cum trebuie învățat, formându-le elevilor un stil de învățare .

Funcția de informare se realizează prin înștiințarea elevilor în legătură cu propriile lor rezultate, li se oferă acestora posibilitatea de a cunoaște gradul de îndeplinire a sarcinilor școlare de atingere a obiectivelo0r activității .

Funcția motivațională se realizează prin stimularea activității de învățare evaluarea susține activitatea și îi determină pe elevi să se situeze la un

anumit nivel în concordanță cu nivelul solicitărilor.

Funcția de selecție permite clasificarea și ierarhizarea elevilor după valoarea performanțelor obținute .

Funcția de certificare relevă competențele și cunoștințele elevilor la finalul unui ciclu școlar.

Funcția de reglare și autoreglare urmărește îmbunătățirea activității de învățare. Elevii conștientizează distanța la care se află față de performanțele așteptate, precum și eforturile ce sunt necesare pentru îndeplinirea lor.

În teoria și practica educațională se disting trei strategii sau forme de evaluare:

evaluarea inițială

evaluarea continuă sau formativă

evaluarea sumativă sau finală

Evaluarea inițială se realizează la începutul unui program de instruire și este menită să stabilească nivelul de pregătire a elevilor în acest moment, condițiile în care aceștia se pot integra în activitatea care urmează. Ea reprezintă una din premisele conceperii programului de instruire. Cunoașterea capacităților de învățare ale elevilor, a nivelului de pregătire de la care pornesc și a gradului în care stăpânesc cunoștințele și abilitățile necesare asimilării conținutului etapei care urmează constituie o condiție hotărâtoare pentru reușita activității didactice .

Evaluarea continuă/formativă constituie un proces ce se întrepătrunde multiform și funcțional cu acțiunile de instruire și cu activitatea de învățare . Notele definitorii ale evaluării formative derivă din acest considerent:

evaluarea formativă se realizează predominant pe parcursul desfășurării

procesului didactic și este menită să verifice sistematic procesele elevilor, cunoașterea sistematică a rezultatelor având efecte reglatoare asupra activității desfășurate, permițând ameliorarea ei continuă;

se realizează pe segmente relativ mici de activitate, mărirea secvențelor este

în funcție de densitatea conținutului esențial al acestora ; la probele pe secvențe se adaugă verificările orale realizate în contextul proceselor de instruire fără a se crea situații specifice de evaluare;

diminuează până la eliminarea completă caracterul de sondaj al evaluării,

propunându-și verificarea tuturor elevilor asupra conținuturilor esențiale predate, ceea ce permite cunoașterea pregătirii elevilor, identificarea neajunsurilor după fiecare secvență și adoptarea măsurilor considerate utile pentru ameliorarea randamentului elevilor și a procesului, constituindu-se într-un mijloc de reglare operativă a activității de învățare și de prevenire a situațiilor de eșec;

determină schimbări atât în conduita didactică a educatorului, cât și în

comportamentul școlar al elevului .

Evaluarea formativă transformă acțiunea de evaluare din proces predominant constatativ în unul diagnostic, de susținere a învățării, dintr-o evaluare globală, în una nuanțată, din acțiune adăugată activității didactice, în proces constitutiv al acesteia .

Evaluarea sumativă / finală este realizată prin verificări parțiale pe parcursul programului și o estimare globală de bilanț, a rezultatelor pe perioade lungi, în general corespunzătoare semestrelor școlare, anului școlar sau ciclului de

învățământ . Ea operează un sondaj, atât în ceea ce privește elevii, cât și materia a cărei însușire este supusă verificării.

Probele de evaluare sumativă trebuie însoțite în mod obligatoriu de descriptori de performanță în baza cărora se face aprecierea .

Evaluarea în procesul didactic este unul din domeniile cele mai insistent explorate ale activității de învățământ în ultima perioadă de timp. Ca urmare, abordarea problemelor pe care le comportă procesul evaluativ se înscrie în ansamblul acțiunilor ce se întreprind pentru modernizarea și perfecționare a învățământului în societatea contemporană.

Metode tradiționale de evaluare

Evaluarea orală. Examinarea orală se realizează prin întrebări – răspunsuri și prin îndeplinirea unor sarcini de lucru oral sau în scris sub directa supraveghere a educatorului. Este folosită cu precădere ca verificare curentă si parțială pe parcursul programului de instruire ca și în cadrul examenelor.

Procedeele orale trebuie puse în valoare prin corelarea lor cu celelalte metode de evaluare . Ele nu trebuie privite ca un segment separat al evaluării, ci din perspectiva interdependențelor ce există între capacități, subcapacități, cunoștințe, atitudini și comportamente evaluate.

Evaluarea prin probe scrise . Probele scrise sunt mijloace de evaluare utilizate la toate nivelurile de școlaritate și la marea majoritate a disciplinelor de învățământ.

După dimensiunea ariei conținutului a cărui asimilare este evaluată, precum și după funcția dominantă îndeplinită, probele scrise se prezintă:

Probe curente: cu durată scurtă, care cuprind arii restrânse de conținut, de obicei conținuturi curente.

Probe de evaluare periodică: au o arie de cuprindere mai mare și îndeplinesc o funcție diagnostică . Sunt aplicate după parcurgerea unor unități mai mari de conținut.

Alte forme de evaluare

Testul este un instrument de verificare cu structură și însușire aparte; poate

fi utilizat fie sub formă orală sau practică, fie, de cele mai multe ori, sub o probă scrisă.

Compunerea . Cu toate că nu sunt constituite în unități de conținut aparte compunerile se regăsesc în programele de limba și literatura română, cu deosebire la „Conținuturile învățării” – „Formarea capacității de comunicare”, în formule

foarte variate, începând cu clasa I, unde, deși în programă nu se folosește termenul de „compunere”, existența unor asemenea activități este evidentă.

Portofoliul reprezintă „o colecție de informații pe care școlarul le obține prin investiții individuale sau de grup, prin cercetarea unor materiale, prin vizite, excursii”.

Portofoliul a fost perceput ca o procedură care permitea renovarea practicilor evaluării pentru a le pune în concordanță cu noutățile vizate de către învățământ

orientat către dezvoltarea competențelor complexe, insesizabile prin testele obișnuite. Pe de altă parte, portofoliul a fost considerat ca un suport bine adaptat învățământului centrat pe implicarea – angajarea elevilor în învățare și propice pentru dezvoltarea evaluării formative.

Proiectul presupune o activitate complexă, în urma căreia se obține un produs ce poate fi evaluat. Activitatea are la bază o temă și o bibliografie și se poate desfășura individual sau pe echipe într-un interval de timp mai mare.

Tema pentru acasă . Scopul temelor pe care elevii le învață și le scriu acasă este acela de a întări și de a completa activitatea de învățare de la școală .

Observația sistematică. Învățătorii realizează în permanență observații asupra elevilor, numai că acest lucru se petrece de multe ori întâmplător și fără finalitate.

Observațiile înregistrate constituie baza unor interpretări care vor conduce la o anumită apreciere cu privire la atitudinile și comportamentele elevului .

Observația sistematică este o metodă aplicabilă tuturor vârstelor școlare și se dovedește necesară prin faptul că vine să completeze datele oferite de celelalte metode de evaluare.

Autoevaluarea. Participarea elevilor la aprecierea propriilor rezultate școlare este o modalitate de conștientizare a concordanței dintre aprecierile făcute de profesor, concretizate în simbolizarea sub diferite forme și în nivelul real de pregătire a lor.

În concluzie, evaluarea rezultatelor școlare este o componentă de bază a procesului de învățământ. Ea realizează închiderea circuitului educațional, precum și controlul riguros al nivelului la care s-a desfășurat procesul de învățământ. Evaluarea nefiind un scop în sine, adevărata sa rațiune estre aceea de a contribui la ameliorarea și optimizarea procesului de învățământ.

Bibliografie:

Ionescu, Miron, Didactica modernă, Editura Dacia, 2001

Lisievici, P., Evaluarea în învățământ, în Revista de pedagogie, 1992

REZUMAT

Evaluarea este o componentă esențială a procesului instructiv / educativ, a triadei instruire – predare – evaluare, având ca scop cunoașterea efectelor activității desfășurate, în vederea optimizării ei, pe baza colectării, organizării și interpretării rezultatelor obținute prin intermediul instrumentelor de evaluare. De asemenea rolul ei este să depisteze limitele învățării, greșeli, lacune, nivel prea scăzut de cunoștințe, dificultăți în interpretarea și aplicarea cunoștințelor, pentru depășirea acestora și realizarea progresului școlar.

Obiectul evaluării sunt comportamentele observabile, măsurabile și evaluabile. Competențele se atestă indirect, prin rezultate probate de elevi.

Competența, ca atare, rămâne invizibilă . Nu evaluăm decât rezultatele, ele fiind singurele urme palpabile ale acestor competențe . Competența reprezintă capacitatea de a rezolva o problemă într-un context dat și presupune strategii oarecum automatizate de rezolvare a sarcinilor .

Concluzie: evaluarea rezultatelor reprezintă, așadar, o condiție necesară pentru orice decizie luată în cunoștință de cauză, pentru a conferi activității didactice o eficiență mai înaltă.

Cuvinte cheie: evaluare, elev, cadru didactic.