Evaluarea Creditelor Acordate Persoanelor Juridice

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLDOVEI

FACULTATEA „FINANȚE”

CATEDRA „ACTIVITATE BANCARĂ”

TEZĂ ANUALĂ

EVALUAREA CREDITELOR ACORDATE

PERSOANELOR JURIDICE

Elaborat:

studentă gr. FB 139,

învățământ cu frecvența la zi

GAINA Irina

____________________

(semnătura)

Coordonator științific:

lector universitar

ANDRONIC Alesea

____________________

(semnătura)

Chișinău – 2016

Evaluarea creditelor acordate persoanelor juridice

Introducere……………………………………………………………………………………….3

Capitolul I. : ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND CREDITUL BANCAR

1.1.Tipologia creditelor bancare acordate persoanelor juridice……………………………………………….5

1.2.Indicatori de evaluare a bonității solicitanților de credit persoanelor juridice……………………12

1.3.Asigurarea creditelor bancare acordate persoanelor juridice……………………………………………17

Capitolul II. : METODOLOGIA DE CREDITARE A PERSOANELOR JURIDICE

2.1.Metode tradiționale de analiză a solvabilității persoanelor juridice………………………………….21

2.2.Monitorizarea creditelor acordate persoanelor juridice…………………………………………………..25

2.3. Evaluarea riscului de credit………………………………………………………………………………………29

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………………33

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………..35

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Activitatea de creditare prezintă un rol deosebit în economia contemporană. Se poate afirma că dezechilibrele majore în procesele specifice acestui gen de activitate stau la baza producerii unor perturbații majore în economia mondială, un exemplu practic concludent în acest sens fiind criza din sistemul bancar, cu prelungiri în întreg sistemul financiar-economic, cauzata de lipsa lichidităților ce a decurs în primul rând din existența creditelor neperformante, cu mult peste capacitatea băncilor de acoperire a riscurilor asumate. Creditele sunt o expresie a relațiilor de redistribuire, conținuturile specifice ale acestora fiind transferul unei părți din produsul social de la unii participanți la circuitul economic către alți participanți la acest circuit. Sper deosebire de alte forme alte forme de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu impozitele și taxele, care au caracter definitiv, creditele sunt o formă particulară a acestor relații, prin caracterul temporar al transferului din economie. Creditele se manifestă sub diferite forme în economie după cum urmează: creditul comercial, creditul bancar, creditul de consum, creditul obligatar și creditul de consum. Caracteristicile esențiale ale creditului în economia contemporană sunt schimbările în destinația creditului, în sensul că a sporit ponderea celor speculative, se produc modificări frecvente la nivelul dobânzii, cu scopul de a favoriza sau limita dimensiunile creditului și se remarcă sporirea creditului bancar în detrimentul celui comercial.

Scopul lucrarii. Această lucrare constă în cercetarea și studierea creditelor acordate persoanelor juridice pentru a evidenția importanța creditelor în economia de piață. Lucrarea de față este structurată astfel încât sã cuprindă toate aspectele necesare în vederea acordării creditelor pentru persoanele juridice în Republica Moldova și modalitățile prin care băncile comerciale își exercită dreptul, dar și riscul de creditare în acest sens.

Subiectul cercetării îl prezintă creditul acordat persoanelor juridice, rolul și oportunitățile operațiunilor de creditare în activitatea băncii comerciale, a principiilor și metodelor de efectuare a operațiunilor date.

Structura și conținutul lucrării. Teza dată conține introducere în care sunt reflectate actualitatea temei cercetate, scopul lucrării și subiectul cercetat, pe lângă introducere sunt 2 capitole, concluzii și bibliografia.

Primul capitol intitulat “ Abordări teoretice privind creditul bancar” care este divizat in trei subcapitole care trateaza diferite concepte teoretice privind creditele acordate persoanelor juridice. În acest capitol sunt descrise tipurile, indicatorii de evaluare a bonității solicitanților de credit, precum și asigurarea creditelor persoanelor juridice.

Al doilea capitol intitulat “Metodologia de creditare a persoanelor juridice” care deasemenea înglobează trei subcapitole ne informează despre metodele tradiționale de analiză a solvabilității si monitorizarea creditelor acordate persoanelor juridice, precum si evaluarea riscului de credit.

Capitolul I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND CREDITUL BANCAR

1.1. Tipologia creditelor bancare acordate persoanelor juridice

Apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării raporturilor marfă-bani și cunoscând în evoluția sa numeroase forme,creditul joacă azi un rol esențial în orice economie modernă.

Creditul a apărut inițial în Orientul Mijlociu, unde constituia monopolul marilor proprietari funciari și al preoților și devine unul din mecanismele fundamentale ale vieții economice începând din anii 1850-1860, odată cu declanșarea revoluției industriale în Europa de Vest, făcând posibilă anticiparea cumpărărilor, exercitând astfel un efect multiplicator asupra activității economice.

În activitatea de acordare a creditelor persoanelor juridice, banca este obligată să respecte limitele și cerințele privind concentrarea riscurilor (expunerile) și alte măsuri de prudență stabilite conform prezentei legi și actelor normative ale Băncii Naționale.

Acordarea de credite a persoanelor juridice se efectuează în conformitate cu regulamentele interne ale băncii, care nu contravin legii și cuprind cel puțin condițiile acordării de credite solicitanților (clienților, administratorilor și angajaților băncii), împuternicirile, obligațiile și structura subdiviziunii interne în ale cărei atribuții intră gestionarea operațiunilor legate de acordarea creditelor (comitetul de credit), modul de luare a deciziilor privind acordarea de credite, limitele creditării, modul de garantare a creditelor.

Pentru definirea creditului, este necesară prezentarea a trei opinii care s-au conturat cu privire la acest concept, respectiv:

Creditul ca încredere: este o concepție care plasează la baza relațiilor de credit ideea de încredere, de unde rezultă caracterul subiectiv al acestora. Considerarea creditului ca încredere se fundamentează pe definițiile date acestui concept;

Creditul ca expresie a relațiilor de schimb reprezintă„un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o cantitate de monedă sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare”.Unei asemenea abordări a creditului, îi sunt aduse contraargumente dintre care cel mai puternic, acela potrivit căruia creditul nu este o formă a schimbului, nici din punct de vedere al scopului și nici al conținutului material al valorii;

Creditul ca expresie a relațiilor de redistribuire reprezintă o abordare care pornește de la conținutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei părți din produsul social de la unii din participanții la circuitul economic către alți participanți la acest circuit. Spre deosebire de alte forme ale relațiilor de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu impozitele și taxele, care au caracter definitiv, creditul este o formă particulară a acestor relații, prin caracterul temporar

Principalele categorii de credite acordate de bănci agenților economici sunt:

1. Credite pe termen scurt:

credite globale de exploatare – acordate pentru acoperirea necesarului de fonduri în vederea realizării producției programate care are desfacere asigurată prin contracte și comenzi ferme;

utilizări din deschideri de credite permanente – linii de credit – care funcționează după sistemul revolving, fiind acordate în vederea unei utilizări de fonduri în mod fracționat, în funcție de nevoile clientului;

credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare – acordate în condițiile existenței unor cauze economice care au determinat formarea cheltuielilor și stocurilor temporare;

credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere – acordate pentru stocurile de proveniență agricolă și agroalimentară ce se consumă într-o perioadă cuprinsă între un trimestru și un an pentru crea există contracte și comenzi ferme;

credite pentru prefinanțarea exporturilor – acordate pentru satisfacerea necesităților curente sau excepționale ale clienților ocazionate de fabricarea produselor destinate exportului în cazul unor contracte sau comenzi de export ferme;

credite pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății – acordate exportatorilor pentru desfășurarea corespunzătoare a activității curente pe perioada de la livrarea produselor și până la încasarea contravalorii lor de la partenerii externi;

credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație – acordate pentru produsele a căror cicluri tehnologice de execuție, de la lansarea în fabricație și până la obținerea produsului finit, durează mai mult de 12 luni;

credite de scont – acordate pentru finanțarea activităților comerciale prin cumpărarea de către bancă a efectelor de comerț, cu reținerea din valoarea nominală a taxei scontului;

credite pe documente de plată aflate în curs de încasare – acordate prestate, lucrările executate, în baza contractelor existente între părți;

factoringul – contractul încheiat între o parte denumită "aderent", furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, și o bancă sau instituție financiară specializată, denumită "factor", prin care aceasta din urmă asigură finanțarea, urmărirea creanțelor și protecția riscului de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare/gaj, creanțele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terți;

credite pentru facilități de cont – acordate pe perioade scurte (maxim 30 de zile) agenților economici cu situații economico-financiare foarte bune, atunci când aceștia, din anumite cauze justificate economic, nu pot face temporar față plăților;

credite pe descoperit de cont – overdraft – acordate pe perioade foarte scurte (maxim 7 zile) pentru achitarea unor obligații stringente privind aprovizionarea cu materii prime, combustibil, energie, impozite, taxe și alte obligații curente.

2. Credite pe termen mediu și lung:

credite pentru echipament în completarea surselor proprii – acordate în completarea surselor proprii, a surselor din bugetul de stat și/sau bugetele locale și din fonduri speciale, necesare acoperirii cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiții aprobate;

credite pentru cumpărarea de acțiuni și active – acordate pentru investiții financiare în mobiliare emise de societăți comerciale la care statul este acționar;

credite promotori – acordate persoanelor juridice specializate și autorizate în construcția și vânzarea de locuințe, ce poartă denumirea de promotori imobiliar, în scopul facilitării construirii de locuințe;

credite ipotecare – acordate persoanelor juridice române care au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială, precum și persoanelor juridice române care doresc să construiască locuințe de serviciu sau de intervenție salariaților lor;

credite pentru activitatea de leasing – acordate în scopul achiziționării de mașini, utilaje, mijloace de transport și alte bunuri, în vederea închirierii lor pe o perioadă determinată contra unei chirii dinainte determinate;

credite de forfetare – forfetarea este operațiunea derulată între bancă și clientul său, prin care aceasta vinde băncii creanțele în valută pe care le are față de un cumpărător sau beneficiar, în vederea recuperării sumelor înainte de scadență, contra unei taxe de forfetare.

Creditele globale de exploatare funcționează după sistemul revolving și se acordă în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de exploatare ale clienților: aprovizionări cu materii prime și materiale, mărfuri, piese de schimb, combustibili, impozite și taxe și alte cheltuieli aferente perioadei curente .

Creditele globale de exploatare se acorda pe o perioada de 180 de zile sau de 365 de zile, cu excepția creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație.

Dacă din analiza efectuată cu ocazia revizuirii rezultă că sunt îndeplinite condițiile avute în vedere la acordarea creditului global de exploatare, respectiv clientul și-a menținut indicatorii de performanță, banca va putea menține sau chiar majora, la cererea agentului economic, nivelul plafonului de creditare, dacă din analiza fluxului de lichidități întocmit în perioada următoare rezultă această necesitate, cu condiția ca rulajul creditor ( rambursări din credite) al contului separat de împrumut “credite globale de exploatare “ înregistrat pe parcursul perioadei de creditare să fi fost de cel puțin ½ din plafonul aprobat în cazul creditelor acordate pe 180 de zile, sau 1/1 din plafonul aprobat în cazul celor acordate pe o perioada de 365 de zile.

Utilizările din deschideri de credite permanente (linii de credite) reprezintă o modalitate de creditare a agenților economici, care funcționează după sistemul revolving, în baza unui contract de credit prin care banca se angajează ca pe o anumită perioadă de timp să împrumute clientelei fonduri utilizabile în mod fracționat, în funcție de nevoile acesteia, în limita unui nivel global de credit, cu condiția ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depășească volumul liniei de credite aprobat, cu posibilitatea prelungirii în mod repetat pe noi perioade de creditare dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite.

Liniile de credite se pot acordă, de regulă, pe termen de 180 de zile, iar în cazul agenților economici cu un standing financiar bun se pot acorda pe termen de 365 de zile.

Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare se acordă clientelei pentru finanțarea operațiunilor cu caracter temporar, pe baza documentației prezentate, din care să rezulte situația stocurilor și cheltuielilor care fac obiectul creditării și cauzele economice care au determinat formarea stocurilor respective.

Fac obiectul acestei categorii de credite stocurile care au fost aprovizionate deja în perioada precedentă fără a fi achitate, stocurile care urmează a fi aprovizionate de agenții economici pe baza de contracte ferme cu desfacere asigurată, cât și cheltuielile temporare aferente acestor stocuri.

Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare constituite din cauze justificate economic se acord pe termen de maxim 12 luni.

Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere de materii prime și produse se acordă agenților economici care constituie astfel de stocuri pe baza cererilor și documentațiilor prezentate de aceștia. Băncile nu creditează stocurile sezoniere pe perioade care să depășească intervalul dintre două sezoane de producție naturale.

Creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație sunt cele ale căror cicluri tehnologice de execuție, de la lansarea în fabricație până la obținerea produsului finit, durează mai mult de 12 luni. În această categorie de produse se încadrează construcția și reparațiile de nave maritime și fluviale, aeronave, elicoptere.

Creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație se acordă agenților economici care execută astfel de produse, pe baza de comenzi și contracte ce necesită finanțarea și urmărirea distinctă, în situația agenților economici a căror activitate curentă o reprezintă execuția de produse cu ciclu lung de fabricație. Creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație se pot acorda pe termene mai mari de 12 luni, fără a depăși însă ciclurile tehnologice stabilite prin documentația tehnică .

Creditele pentru prefinanțarea exporturilor au ca destinație satisfacerea necesităților curente sau excepționale ale clienților, ocazionate de fabricarea produselor destinate exportului și se aprobă pe baza documentației prezentate de agenții economici, cu condiția existentei contractelor de export sau comenzilor ferme încheiate direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari, ce fac obiectul creditului solicitat , din care să rezulte : cantitatea și felul mărfii, condițiile și graficul de livrare, modalitatea și termenele de plată, prețul mărfii în valuta.

Creditele pentru export se acordă pentru aprovizionări din producția internă (în lei) dau din import (în valută) cu materii prime și materiale, semifabricate, combustibili, energie.

Creditele pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății se acordă exportatorilor pentru desfășurarea corespunzătoare a activității curente pe perioada de la livrarea produselor și până la încasarea contravalorii lor de la partenerii externi, fără a depăși 12 luni de la acordarea creditului.

Creditele pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății se acordă numai după prezentarea comunicării de la o societate bancară din țară sau străinătate, agreată de bancă, a deschiderii acreditivului de export irevocabil, în favoarea beneficiarului de credit sau alte forme de plată garantate bancar (scrisoare de garanție bancară, efecte de comerț avalizate de alte societăți bancare agreate de bancă).

Creditele de scont. Scontul reprezintă operațiunea prin care, în schimbul unui efect de comerț (cambie sau bilet la ordin), banca pune la dispoziția posesorului creanței valoarea efectului, mai puțin agio (dobânda și comisioanele aferente), înainte de scadența efectului respectiv.

Cambia și biletul la ordin, ca titlul de credit, cuprind ca elemente definitorii obligația trasului de a plăti beneficiarului o anumită sumă de bani la o dată stabilită (scadență). În cazul în care posesorul legal ai unei cambii sau bilet la ordin (beneficiarul sau ultimul giratar într-un șir neîntrerupt de giruri) dorește încasarea sumei înscrise în titlul de credit mai înainte de scadență, acesta poate gira titlul către o societate bancară, operațiune ce poartă denumirea de scontare.

Taxa scontului care se calculeaza astfel :

în care:

Ds = dobânda cuvenita băncii;

Vn = valoarea nominală a titlului înscrisă la rubrica special rezervată pe fața titlului;

Dc = nivelul dobânzii aferente creditelor pe termen scurt;

Nz = numărul de zile calendaristice dintre data scontării și ziua scadenței, inclusiv.

Factoringul este un contract încheiat între o parte furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii și o societate bancară sau instituție financiară specializată, denumită factor, prin care aceasta din urmă asigură finanțarea, urmărirea creanțelor și protecția riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare sau de gaj, creanțele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terți.

Creditele pentru facilități de cont reprezintă credite pe perioade scurte și foarte scurte de timp, până la 30 de zile calendaristice, acordate agenților economici care, din anumite cauze justificate economic, nu pot face temporar față plaților. Această categorie de credite se poate acorda agenților economici cu standing financiar ridicat și serviciul datoriei bun.

Creditele pentru facilități de cont se acordă pentru acoperirea decalajului intervenit în fluxul de lichidități ca urmare a întârzierilor în încasarea mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau serviciilor prestate.

Creditele promotorii se acordă de către bănci persoanelor juridice specializate și autorizate în construcția și vânzarea de locuințe, ce poartă denumirea de promotori imobiliari , în scopul facilitării construirii de locuințe.

Promotorii imobiliari de construcții de locuințe sunt agenți economici specializați, având ca obiect de activitate, definit prin statutul propriu de organizare și funcționare, construcția de locuințe și vânzarea acestora direct către persoane fizice. Categoriile de locuințe se pot clasifica astfel: sociale, de serviciu, de intervenție, de necesitate, de protocol, convenabile, case de vacanță. Băncile acordă acest tip de credite în completarea surselor proprii ale agenților economici, pe obiectiv de investiții sau lista de utilaje și alte dotări, precum și pe grupuri de obiective de investiții similare. Creditul promotori pentru construcții de locuințe se poate contracta numai de către persoane juridice, agenți economici specializați în atragerea și administrarea de resurse pentru construirea, cumpărarea/vânzarea, reabilitarea, consolidarea și extinderea locuințelor, inclusiv pentru cele exploatate în regim de închiriere, în scopul valorificării acestora.

Creditele ipotecare se pot acorda persoanelor juridice române, care au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială, precum și persoanelor juridice române care doresc să construiască locuințe de serviciu sau de intervenție pentru salariații lor, cat și persoanelor fizice care doresc să-și dobândească o locuință.

Creditele pentru activitatea de leasing. Leasingul este forma speciala de închiriere a bunurilor imobile sau mobile de către societăți financiare specializate, care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru desfășurarea acestei activități către agenții economici care, în general, nu dispun de suficiente fonduri proprii sau împrumutate pentru a-și achiziționa astfel de bunuri cu plata integrală sau nu doresc să-și achiziționeze aceste bunuri întrucât le sunt necesare numai pentru perioade scurte de timp.

Pentru efectuarea unei operațiuni de leasing, orice persoană fizică sau juridică va formula unei societăți de leasing o ofertă fermă , însoțită de lista de bunuri care vor constitui obiectul contractului de leasing, precum și de acte din care să rezulte situația să financiară.

Creditele de forfetare. Forfetarea este operațiunea prin care un vânzător sau un prestator de servicii își vinde creanțele în valuta, rezultate dintr-un contract de vânzare-cumpărare, pe care le are față de un cumpărător sau beneficiar, unei societăți bancare sau instituții financiare specializate, contra unui cost de forfetare, înainte de ajungerea acestora la scadență, dar nu cu mai puțin de 30 de zile înainte de termen. Operațiunea este negociabilă și se derulează între bancă și clientul său, creanța valutară fiind cumpărată cu renunțarea la dreptul de regres asupra vânzătorului creanței, cu excepția cazurilor de frauda. Forfetarea permite exportatorului recuperarea sumelor înainte de scadență sau transformarea unei vânzări pe credit într-o vânzare la vedere, cu plata taxelor respectivă .

1.2 Indicatori de evaluare a bonității solicitanților de credit persoanelor juridice

Necesitatea analizei bonității decurge din importanța formării unei opinii fundamentate despre situația financiară și performanțele trecute, prezente și viitoare ale posibilului împrumutat, politica și strategia urmărite de acesta în desfasurarea activității,  dar și posibilitatea lui de a rambursa ratele și dobînzile la scadențele stabilite.

  Analiza bonității are ca punct de plecare bilanțul contabil (situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii) și contul de rezultate, pentru ca acestea oferă o imagine pertinentă privind rentabilitatea și eficiența activității desfășurate. Diagnosticul situației economico-financiare este indispensabil pentru evaluarea eligibilității solicitanților de împrumuturi.

Sistemul de indicatori care cuantifică bonitatea firmelor solicitante de credite poate cuprinde indicatori cum ar fi:

Figura 1.1. Reprezentare grafică a sistemului de indicatori care cuantifică bonitatea firmelor solicitante de credite

Sursa: Elaborat de autor

Fiecare bancă comercială elaborează și utilizează propriul său sistem de indicatori de bonitate, în cadrul politicii sale de creditare.

Formulele de calcul și modul de interpretare a rezultatelor indicatorilor enumerați anterior  sunt:

Cifra de afaceri reprezintă veniturile realizate de client la finele unei perioade (luna, trimestru, an), din vanzarea produselor, serviciilor, mărfurilor etc. O firma cu o cifră de afaceri ascendență desfasoară o activitate viabilă, cu perspective de dezvoltare. Orice declin al cifrei de afaceri în termeni reali constituie un semnal de alarmă pentru creditori.

Rezultatul exercițiului (profit/pierdere) este un indicator sintetic care caracterizează eficiența activității desfăsurate. Mai mult, capitalurile proprii sunt influențate direct de valoarea acestui indicator, în sensul diminuării acestora cu pierderea și al majorării cu profitul înregistrat. De regula, banca nu acordă credite agenților economici care înregistrează pierderi, adica nu au capacitatea sa-și recupereze cheltuielile din veniturile realizate.

Lichiditatea este capacitatea firmei de a face fața datoriilor pe termen scurt, prin transformarea rapidă a activelor pe termen scurt în lichidități.

Lichiditatea  imediată

   Lichiditatea curentă

În analiza acestui indicator, o bancă prudentă va elimina activele pe termen scurt care nu se pot transforma rapid în lichidități (stocuri foarte greu valorificabile, clienți cu probleme etc).

Analiza indicatorilor de lichiditate reflectă:

– tipul de activitate desfășurată de societate și anume: pentru o firmă cu activitate preponderent comercială sau cu o viteză de rotație a stocurilor foarte mare, nu apar diferențe semnificative între lichiditatea curentă și lichiditatea imediată, în timp ce pentru o firmă cu activitate productivă cu ciclu lung de fabricație, diferențele dintre lichiditatea curentă și lichiditatea imediată sunt evidente;

– eficiența managementului societății și modalitatea de finanțare a societății.

O valoare mare a lichidității, ca urmare a datoriilor reduse pe termen scurt, poate reflecta o finanțare din zona pasivelor pe termen lung, adică provenind de la fondul de rulment.

Solvabilitatea reflectă capacitatea unei firme de a transforma toate activele sale în numerar pentru plata tuturor obligațiilor.

Formula de calcul este urmatoarea:

Solvabilitatea unei firme cu activitate viabilă  se caracterizează astfel :

raportul este supraunitar;

ponderea datoriilor totale (catre furnizori, buget, salariați, banca) în total activ nu depașește 50%.

Gradul de îndatorare exprimă raportul între datorii și capitaluri proprii  și se calculează astfel:

Gradul de îndatorare generală (Leverage)

Gradul de îndatorare financiară (Gearing)

             Viteza de rotație  a activelor circulante arată numarul de rotații efectuate de activele  circulante în decursul unei perioade (numarul de cicluri de producție). La modul general, acest indicator se calculează ca raport între cifra de afaceri și activele circulante (stocuri și creanțe).

            Viteza de rotație trebuie analizată în evoluție și în comparație cu situația din alte societăți comerciale, din ramuri de activitate similare. Activele circulante sunt folosite mai eficient, cu cît numărul de rotații efectuate în decursul unei perioade este mai mare.

Durata medie de încasare a clienților reprezintă amanarea medie a  plății acordată clienților și se calculează ca raport între soldul mediu al clienților și cifra de afaceri, exprimandu-se în zile. Durata creditului comercial acordat clienților depinde de natura activității, de forță financiară a societății comerciale creditoare, de poziția ei pe piață și de raporturile acesteia cu beneficiarii. O bună gestiune financiară a firmei presupune reducerea amînărilor la plata acordate clienților, fară a prejudicia însă piețele de desfacere.

Durata medie de plată a furnizorilor reprezintă amînarea medie a plații acordată de către furnizori, exprimată ca raport între soldul mediu al furnizorilor și costul aprovizionărilor, fiind de asemenea exprimată în zile. Valoarea furnizorilor neplatiți reprezintă marimea creditelor comerciale obținute, iar mărimea indicatorului exprimă durata  acestor credite.

Prelungirea duratei creditelor obținute de la furnizori  sporește  volumul resurselor atrase, necesare finanțării activelor circulante.

Rentabilitatea reprezintă capacitatea agentului economic de a obține profit din activitatea proprie. Indicatorii rentabilității pot fi grupați astfel:

rentabilitatea din exploatare exprimă capacitatea unui agent economic de a obține profit din activitatea de baza, înaintea influențelor elementelor financiare și extraordinare;

rentabilitatea economică exprimă capacitatea unui agent economic de a obține profit prin valorificarea activelor economice de care dispune;

rentabilitatea financiară exprimă capacitatea capitalului propriu de a produce profit. În condițiile apelării la credite, premisa ca  firma sa-și sporească rentabilitatea financiară este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobanzii (modelul Modigliani-Miller). În caz contrar, daca se apelează la credite în condițiile în care rata rentabilității economice este inferioară ratei dobînzii, apare o degradare a rentabilității financiare, din cauza efectului de levier (îndatorare) negativ.

Indicatorul de acoperire a dobînzii arată capacitatea firmei de a plăti dobînda la creditele angajate. Acest indicator se calculează ca raport între rezultatul înaintea plații dobînzii și a impozitului pe profit (earnings before interests and taxes – EBIT) și cheltuielile cu dobînzile. Se consideră ca un nivel al acestui indicator mai mare de a reflecta o bună capacitate a  firmei de a-și achita dobînda.

1.3 Asigurarea creditelor bancare acordate persoanelor juridice

Pentru a diminua riscurile aferente operațiilor de creditare, băncile trebuie să se asicure suplimentar că acestea vor fi rambursate la timp. Astfel pe lângă analiza bonității clientului și a obținerii certitudinii că afacerea lui este sigură și eficientă, banca se mai asigură cu privire la rambursarea creditului acordat prin perceperea garanțiilor bancare.Garantarea creditelor este considerat un principiu de bază al creditării în condițiile economiei de piață.

Garanțiile reprezintă modalități și instrumente prin care se garantează, îndeplinirea obligațiilor contractuale ale debitorului față de creditor și includ: garanția bancară, fidejusiunea, gaj, ipoteca, cautiunea etc.

Garanțiile sunt mijloace juridice care conferă creditorilor titulari fie prioritatea față de ceilalți creditori cu privire la urmărirea silită a unui bun din averea debitorului, fie posibilitatea de a urmări silit și o altă persoană care s-a angajat împreună cu debitorul.

Banca trebuie să-și fundamenteze decizia de a acorda (sau nu) creditul înainte de a lua în considerare garanția adusă de client, în funcție de capacitatea acestuia de a rambursa (sau nu) creditul din resurse proprii.

Garanția bancară reprezintă metoda, instrumentul sau angajamentul accesoriu contractului de credit, emis în favoarea băncii, menit să asigure banca de recuperarea sumelor împrumutate și a dobânzilor, în cazul nerambursării acestora de către debitor. Funcția esențială a garanției este de a atenua sau a elimina riscul pierderii care decurge pentru banca creditoare din insolvabilitatea clientului debitor.

În cadrul relației de garantare a creditului bancar se disting trei părți implicate:

Ordonatorul garanției care este debitorul principal;

Beneficiarul garanției care este banca;

Garantul care are rolul unui debitor secundar, în sensul că acesta va onora obligațiile ordonatorului principal în caz de neplată.

Garanțiile acordate pot fi delimitate în două mari categorii:garanții reale si personale.

Figura 1.2. Reprezentare grafică a garanțiilor creditelor acordate persoanelor juridice

Sursa: Elaborat de autor

Garanțiile reale presupun luarea sub gaj a unor bunuri mobile sau imobile, dupa caz, de la persoanele fizice sau juridice care solicită creditul, bunuri, care în cazul nerambursării creditului, vor fi valorificate de către bancă cu scopul recuperării creanțelor sale.Principalele forme ale garanției reale sunt gajul și ipoteca.Persoana care constituie gajul sau ipoteca poate fi tocmai debitorul , fie o altă persoana agreată.

Ipoteca este o garanție reală imobiliară, care nu implică deposedarea de bunul adus ca și garanție. Obiectul ipotecii îl constituie numai bunurile imobiliare aflate în circuitul civil adica terenurile și clădirile. Bunul ipotecat trebuie evaluat în prealabil,deci evaluatorul băncii trebuie să se deplaseze pe teren și să prezinte în scris opinia sa despre evaluare. Imobilele aduse în garanție vor fi asigurate obligatoriu la o societate de asigurare autorizată, agreată de bancă, drepturile ce s-ar cuveni din despăgubiri debitorului sau garantului, urmând a fi cesionate în favoarea băncii. Durata asigurării trebuie să fie cel puțin egală cu durata acordării creditului.Debitorul, proprietar al imobilului ipotecat, păstrează posesia bunului și are dreptul de a-l înstrăina cu condiția strămutării ipotecii asupra cumpărătorului.Creditorul are dreptul ca la scadență să treacă la realizarea ipotecii, la urmărirea imobilului indiferent de proprietarul acestuia. Noul beneficiar al imobilului va suporta actul de grevare în caz de neplată a debitorului băncii sau va putea stinge prin plată creanța, oferind băncii o sumă egală cu prețul sau valoarea estimată la dobândirea bunului.

Acte necesare:

Se va verifica cine este proprietarul precum și titlul de proprietate asupra imobilului ce se doreste a fi ipotecat.Se va prezenta titlul de proprietate în original precum și dovada transcrierii acestuia in cadastrul de carte funciară

Se va verifica dacă reprezentanul persoanei juridice are împuternicire expresă sau sunt mandatari cu procură autentică pentru a constitui ipoteca

Se va urmari existența aprobării adunării generale sau a consiliului de administrație pentru ipotecarea bunurilor respective, dacă în actele constitutive nu se prevede altfel.

Se va urmării daca taxele și impozitele aferente bunurilor ipotecate sunt achitate la zi și daca acesta este liber de orice sarcini.

Avantaje:

creditorul ipotecar are dreptul de a urmari imobilul in mana oricui s-ar gasi acesta.
in caz de executare silita, faliment, etc creditorii ipotecari sunt preferati celor chirografari,iar cei de rangulI creditorilor cu inscriptii ulterioare.

inscriptiile ipotecare conserva dreptul de privilegiu si de ipoteca in curs de 15 ani din ziua in care s-au facut inscriptiile (dupa aceasta data efectul lor incetand daca nu au fost prelungite – pentru ca inscriptia reinnoita sa-si pastreze rangul initial, este necesar sa se indice inscripția primitivă).

la scadenta daca debitorul nu onoreaza creanta, creditorul poate cere executarea silita (in cf. cu OG nr.11/1996 (cu toate modificarile sale) privind executarea creantelor bugetare).

cheltuilile privind inregistrarea si asigurarea imobilului ipotecat sunt in sarcina debitorului.

Dezavantaje:

fiind obligatie accesorie obligatiei principale garantate, ipoteca are aceeasi soarta ca si principalul – “accesorium sequitur principale” (accesoriul urmeaza principalul). Deci, daca obligatia principala este afectata de modalitati (termen, conditie, etc) si ipoteca va fi la randul ei afectată de acestea.

nerespectarea formalitatilor de publicitae este sanctionata cu nulitatea inscrierii, ceea ce inseamna ca ipoteca nu va fi opozabila si nu va capata rang decat din momentul inregistrarii sale regulate, rangul capatandu-se din momentul in care inscrierea a fost făcută in mod valabil.

nerespectarea formei autentice a contractului de ipoteca duce la nulitatea absoluta a acestuia.

cum ipoteca este folosita cel mai adesea la vanzarile/creditele pe termen mijlociu sau lung, in acest interval, pana la plata ultimei rate scadente, pot aparea evenimente neprevazute (ex:incendiu, inundatii, cutremure, etc) care sa diminueze (uneori chiar substantial) sau chiar sa duca la disparitia bunului imobil asupra careia este constituita ipoteca. De aceea, intotdeauna bunul ipotecat trebuie sa fie asigurat la o societate de asigurari, iar polita de asigurare să fie emisă pe numele beneficiarului ipotecii.

modalitatea greoaie de constituire (ca timp si formalitati ce trebuiesc indeplinite).

Gajul reprezintă acea garanție reală care presupune, de regulă, deposedarea debitorului de bunul gaj și încredințarea acestuia unei terțe persoane, desemnate de părți. Gajul este prevederea unui coeficient minim pentru gaj, în scopul asigurării acoperirii depline a sumei supuse riscului (suma creditului plus dobînda). Debitorul poate solicita restituirea bunului gajat numai în momentul onorării integrale a datoriei sale către bancă. De asemenea, este important ca bunurile aduse în gaj să îndeplinească condițiile de valabilitate, iar când se garantează cu valori având un grad mare de lichiditate (pietre prețioase, bijuterii etc.), acestea vor trebui expertizate.

Situații posibile:

gajul cu deposedare – persoana care deține bunul până la scadență are obligația să-l întrețină și să-l restituie proprietarului în cazul în care obligația a fost executată;

gajul fără deposedare – bunul gajat rămâne în posesia persoanei care se obligă să execute obligația, și abia la scadență, în caz de neexecutare, persoana în favoarea căreia s-a instituit gajul va putea să-l valorifice;

Garanțiile personale sunt mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin care o terță persoană, fizică sau juridică, se angajează, printr-un contract accesoriu încheiat cu banca creditoare, să-i plătească datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti el însuși.

Garanțiile personale îmbracă două forme principale:

Fidejusiunea se poate utiliza numai atunci când, pe baza unui contract de credit încheiat, fidejusorul se obligă să garanteze datoriile debitorului cu întregul său patrimoniu și îndeplinește, totodată, și următoarele condiții:

este o persoană fizică sau persoană juridică constituită legal;

este solvabil;

dispune de un patrimoniu suficient pentru ca, în cazul executării silite să fie posibilă recuperarea tuturor creanțelor băncii.

Cauțiunea bancară se concretizează, de regulă, într-o scrisoare de garanție bancară care trebuie să cuprindă obligatoriu în conținutul său:

denumirea și sediul băncii garantate;

denumirea și sediul persoanei garantate;

denumirea beneficiarului cauțiunii;

valoarea cauțiunii;

termenul de plată;

termenul de valabilitate ș.a.

Scrisorile de garanție pot avea destinații, cum sunt: pentru aprovizionarea cu materii prime, pentru plata taxelor vamale, pentru participare la licitații, pentru garantarea unui credit, pentru constituirea unui acreditiv etc.

Etapele care trebuie parcurse în fundamentarea deciziei de eliberare a scrisorilor de garanție sunt aceleași ca și la acordarea creditelor, urmărindu-se în mod deosebit: credibilitatea clientului, reputația și poziția acestuia pe piață, calitatea relației derulate până atunci de către client cu banca, afacerea în sine și garanțiile asiguratorii prezentate.

Capitolul II. METODOLOGIA DE CREDITARE A PERSOANELOR JURIDICE

2.1 Metode tradiționale de analiză a solvabilității persoanelor juridice

CREDIT SCORING – METODĂ UTILIZATĂ DE BĂNCI ÎN DETERMINAREA BONITĂȚII CLIENȚILOR CREDITAȚI

Pentru ca modelele de analiza a bonitatii clientilor să capete relevanță, Mireille Bardos consideră că acestea trebuie să îndeplinească câteva condiții minimale, astfel:

„acuratețe în estimarea probabilității și omogenitate între clasele de risc considerate;

stabilitate în timp a claselor de risc;

dependență a mărimii riscului față de ciclul economic;

stabilitate în tranziția matricelor de operare;

corelarea riscurilor”.

Grupul de metode rezultate pe seama acestor cercetări poartă denumirea de funcții scor, prin care se apreciază riscul la care se expun investitorul, banca sau întreprinderea în viitor, existând în acest sens două categorii esențiale:

funcții scor bazate pe rapoarte financiare;

metode nonfinanciare de predicție a falimentului.

Funcțiile scor bazate pe rapoarte financiare „constituie metode de diagnostic extern care constau în măsurarea riscului la care se expune creditorul, utilizând pentru aceasta analiza prin rapoarte” sau, așa cum aprecia Mark Schreiner, reprezintă „măsurarea cantitativă a

performanțelor și caracteristicilor unui credit în vederea previzionării performanțelor viitoare ale unor credite cu trăsături similare”. Gaina, I. literature franceza, editura arc, chisina, 2012.

Metode de tip scoring au fost elaborate atât în străinătate, cât și în țara noastră, existând mai multe tipuri:

A. Modele de scoring elaborate în străinătate: Metoda „Credit-Men”, Modelul Altman, Metoda Conan-Holder, Modelul Băncii Franței, Metoda Yves Collongues, Metoda Creditului Comercial Francez și Metoda Econometrică.

B. Modele de scoring elaborate de economiști români: Modelul Anghel, Modelul Băileșteanu, Modelul Ivoniciu și Modelul Statev.

Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor de tip ,,A” – o expresie a importanței utilizării aspectelor nefinanciare.

Riscul de faliment a stat în atenția cercetătorilor din domeniul economic și nu numai, aceștia căutând să prevină falimentul firmelor cu ajutorul unor metode manageriale.

Metodele nonfinanciare de predicție a falimentului au apărut din necesitatea faptului că, pe fondul dezvoltării unei afaceri, investitorii sunt interesați să cunoască atât șansele de câștig, dar și probabilitatea înregistrării de pierderi.

În anii ’60-’70, sub acest impuls, au fost dezvoltate o serie de modele de estimare a riscului de faliment, bazate pe rapoarte financiare și coeficienți cuantificați prin metode statistice de determinare. La începutul anilor ’90 s-a ajuns la ideea potrivit căreia nu numai elementele de natură financiară trebuie avute în vedere, ci și cele de factură nefinanciară, precum: managementul, marketingul, cultura organizațională, etc. Cele mai remarcabile realizări aparțin, în acest plan, lui Reynolds și Miller, Cooper, Lussier și Argenti.

Cu toate acestea, în sectorul bancar, băncile comerciale nu uzitează nici una din metodele de scoring ilustrate, dezvoltând variante proprii, inspirate din modelele existente, care diferă de la o bancă la alta.

Scorurile de tipul “A” se concentrează pe semnale non-financiare despre eșecul

companiei. În cazul metodei lui Argenti se sugerează că o cauză inițială a deteriorării activității și a falimentului este managementul eronat.Argenti apreciază că așa-numitele “pericole” material vor fi regăsite în starea financiară a firmei.

Din datele de mai sus rezultă că un punctaj de până la 25 de puncte inspiră încredere în întreprindere indicând că activitatea acesteia este corespunzătoare.

2.2 MONITORIZAREA CREDITELOR

Monitoringul creditelor începe în momentul acordării creditului și se încheie în momentul rambursării integrale a creditului și dobânda aferentă, în esență monitoringul creditar presupune și evaluarea stării și calității portofoliului de credite a băncii cât și analiza dosarelor de creditare, lucru cu creditele problematice.

Controlul și supravegherea privind îndeplinirea condițiilor contractului de credit se efectuează prin intermediul următoarelor acțiuni:

Contrulul și supravegherea rambursării în termen a creditului și a dobânzii aferente

Rescadențarea creditului

Controlul utilizării creditului conform destinației consemnate în contractul de credit

Controlul ți supravegherea stării economico-financiare și nefinanciare a debitorului

Verificarea și supravegherea garanțiilor creditului etc.

Inspectorii de credit primesc zilnic informații privitoare la circulația mijloacelor bănești în conturile debitorilor, fapt ce le permite să urmărescă rambursarea la scadență a creditului și a dobânzii aferente. În același timp, ei au posibilitatea să compare soldurile creditelor nerambursate.

Cu câteva zile înainte de scadență, funcționarul serviciului de creditare ia legătura cu debitorul și concretizeză dacă acesta este în stare să ramburseze creditul. În cazul în care debitorul nu poate să-și onoreze obligațiile, funcționarul bancar ia decizii privind prelungirea termenului de acordare a creditului, propunerea altor condiții sau trecerea creditului dat la conturile creditelor restante cu aplicarea unor sancțiuni.

Potrivit legi și statutului de organizare și funcționare, banca are dreptul să verifice modul în care agenții economici beneficiari de credite utilizează creditele acordate, să stabilească dacă acestea sunt utilizate în conformitate cu destinațiile prevăzute în contract, dacă păstrează garanțiile creditelor, respectă normele de lucru ale băncii și clauzele din contractele de credite în vederea asigurării rambursării la scadență a împrumiturilor și a plăților dobânzii datorate.

O obligație de maximă răspundere este cea legată de urmărirea și verificarea existenței permanente a bonotății debitorului pînă la rambursarea integrală a creditului. În acest scop pe parcursul derulării procesului de credit bancar va solicita prezentarea periodică a documentelor ce reflectă situația financiară curentă: bilanțul contabil, rezultatele cu privire la venituri și cheltuieli etc.

Evaluând performanțele financiare și nefinanciare a debitorului banc ava reclasifica creditul la una din categoriile de risc a potofoliului de credit.

În cazul în care debitorul a încălcat prevederile contractului de împrumut sau dacă situația lui economică și financiară este compromise, banca încetează imediat creditarea. Pe parcursul procesului de creditare, unitățiile băncii verifică modul în care agenții economici respect destinația creditului, modulu de reflectare a operațiunilor de credit în evidența contabilă, utilizarea și rambursarea creditelor.

Controlul privind îndeplinirea condițiilor de utilizare a creditului, indicate în contract, se bazază, în primul rând, pe verificarea documentelor comerciale (contracte, facturi etc. ) și documentelor de plată prezentate de clien la solicitarea băncii. Analizând aceste documente, funcționarul bancar verifică strea financiară a debitorului si utilizarea creditului conform destinției menționate în contractual de credit. Neutilizarea creditului conform destinației contractuale cauzeză penalizarea sau desfacerea contractului.

Verificarea garanției creditelor se efectuează doar asupra bunurilor acceptate drept garanție a creditelor. Unitățile teritoriale ale băncii verifică, la fața locului, existența, integritatea fizică și funcțională, condițiile de păstrare și de conservare a garanțiilor asigurării pe toată perioada derulării creditului, urmărind concordanța permanentă dintre valoarea garanțiilor și cea a creditului angajat și a dobînzilor aferente.

Verificarea garanției creditelor se efectuează atât faptic, prin constatări la fața locului, cât și scriptic, în baza datelor din evidențele contabile ale agenților economici.

Verificarea faptică presupune că cel puțin odată pe trimestru să se inspecteze la fața locului, existența, integritatea și condițiile de păstrare și conservare a bunurilor aduse în garanție de debitori, precum și respectarea obligațiilor de reînnoire a contractelor de asigurare a acestora, în situația în care durata de creditare este mai mare decât cea de asigurare.

Ea urmărește :

Verificarea prin sondaj sau, dacă este posibil, ăn totalitate, a existenței efective a bunurilor care garantează creditele prin operațiuni de numărare, măsurare, cântărire sau prin sondaje efectuate la fața locului ( în magazii, depozite, platforme de expediere, mijloce de transport etc. ).

Modul de depozitare, pastrare și conservare a bunurilor acetate ca garanție a creditelor.

Verificarea scriptică a garanției se efectuează trimestrial o dată cu analiza efectuată asupra situației contabile periodice prezentate băncii de către client. Acest tip de verificare se concretizează într-o situație în care sunt prevăzute valoarea activelor circulante creditabile (ce se pot lua în garanție), datoriile pe termen scurt, plusul sau minusul de garanție rezultat din diferența pozitivă sau negativă dintre primele doua valori (active circulante minus datorii pe termen scurt).

La verificarea scriptică a garanției se urmărește:

reflectarea corectă în evidența contabilă a bunurilor ce constituie garanția creditelor;

concordanța soldurilor conturilor de credite din extrasele de cont eliberate de bancă cu cele din evidența clienților;

bunurile materiale ce figurează în situația garanției la o bancă să nu figureze în garanția altor credite acordate de alte bănci;

analiza realizării prevederilor din fluxul de numerar și din bugetul de venituri și cheltuieli;

respectarea graficelor de rambursare a creditelor, dobânzii și plata comisioanelor.

Toate neajunsurile și deficiențele care se constată cu ocazia verificării garanțiilor faptice și scriptice se consemnează în acte de verificare bilaterale încheiate de bancă cu agentul economic în care se stabilesc măsurile ce urmează a se întreprinde de la clienți și bancă. În cazul în care anumite bunuri luate în garanția creditelor au fost utilizate în procesul de producției sau înstrăinate, ori au degradat ca urmare a expirării termenului de garanție sau a pastrării în condiții necorespunzătoare, beneficiarii de credite sunt obligați să le înlocuiască imediat cu alte bunuri din activele unității, pe care să le accepte banca. De asemenea, se vor lua măsuri de consolidare a garanțiilor în cazul creditelor garantate cu mijloace de transport, împrumutații fiind obligați să depună în garanțir alte bunuri imobile sau mobile, garanții bancare etc.

Dacă debitorii nu vor reîntregi garanția cu bunuri acceptate de bancă sau nu vor prezenta documentele și actele ce atestă existența unor garanții valabile ( scrisori de garanție bancară, ipoteci, cesiuni de creanță ), se sistează creditarea, iar creditele deja angajate se vor rambursa și, în cazul lipsei disponibilităților, se vor trece la “ credite restante” , urmărindu-se rambursarea lor. Se declanșează procedura de executare forțată în cazul în care, conform constatărilor băncii sau conform declarațiilor debitorului, rezultă cert că acesta a intrat în stare de încetare a plăților.

La Consiliul băncii se analizează situașia creditelor și a dobânzelor restante, constatările rezultate din verificarea scriptică și faptică a garanțiilor și a modului de utilizare a creditelor, stabilindu-se măsurile de recuperare a creanțelor și de îmbunatățire generală a activității de creditare.

2.3 Evaluarea riscului de credit

Printre divesele forme de risc, în cele ce urmează, ne interesează riscul în activitatea de creditare.

Este foarte important ca determinarea risculuisă se facă înainte de acordarea creditului.Vorbind de riscul de creditare avem în vedere în primul rând, riscul nerambursării la scadență sau al nerambursării la nici un termen. Pentru diminuarea riscului, băncile comerciale constituie comitete de credite care analizează și aprobă documentația de credite. Analiza este realizată în profunzime de analistul de credite, care are în vedere costurile și profiturile realizate din credite.

Băncile trebuie să identifice riscurile fiecărei cereri și propuneri de creditare, să le recunoască și să le contribuie la reducerea sau chiar la eliminarea lor. Pentru aceasta, este necesar și un studio de senzitivitate sau risc, pentru că numai în acest fel aceasta se poate reduce sau elimina. În funcție de acest studiu, se aprobă sau se refuză cererile de creditare.

Reducerea riscului se poate realiza numai pe baza cunoașterii aprofundate a clienților băncii, a tuturor factorilor de decizie controlabili și necontrolabili, a tuturor rezultatelor realizate ca urmare a aprobării liniei de credite respective. Băncile trebuie să cunoască bine și factorii care conduc la nereușita și eșecul afacerii. Riscul creditării poate fi privit ca fiind inerent și se poate găsi în documentele, rapoartele, sintezele realizate la nivelul agentului economic care împrumută de la bancă.

Acordarea creditelor este mai puțin riscantă, dacă perioada de rambursare este de scurtă. De exemplu, pentru creditele pe termen scurt, riscul este mai mic. De aceea, specialiștii băncii trebuie să facă estimări cantitative cu privire la perioada de rotație a capitalului circulant. Sau se iau în vedere în aceste sens:

durata stocurilor de materii prime;

durata stocurilor producției neterminate;

durata stocării produselor finite;

durata încasarilor de la debitori;

durata plăților către furnizori.

În evaluarea riscului creditării, specialiștii băncii au în vedere și problemele pe care le poate avea agentul economic la încheierea cilcului de fabricație, comercializare și transferarea activelor în numerar.

Riscul de creditare se include în tipul de risc financiar, care privește, în principal, structura finanțării afacerii. Acest risc financiar are un mare grad de dependență de capacitatea clientului de a realiza performanțe și îndeosebi credit, întrucît acesta este cel din care se rambursează datoria. Tot cu ajutorul profitului și al altor performanțe se perfecționează structura capitalului.

Băncile realizează evaluarea riscului în cadrul unui program complex de analiză a documentației de credit și de stabilire a garanțiilor. Aceasta evaluarea a riscului este o componentă a stategiilor băncilor comerciale. Aceasta întrucât, în analiza complexă se determină resursele, limitele, politica econmică a clientului, se fac aprecieri cu privire la legislația economico-financiară, piața produsului și strategiile împărțirii prețurilor.

Indicatorii cei mai utilizați în analiza riscului de сreditare sunt:

Figura 2.1. Reprezentare grafică a indicatorilor care sunt mai utilizați în analiza riscului de creditare a persoanelor juridice

Sursa: Elaborat de autor

Determinarea acestor indicatori se face pe perioade comparative și prin evaluarea tendințelor. Pentru o apreciere financiară generală asupra afacerii (creditării) se mai folosește analiza multivariabilă, pe baza modelului „Z’’ dezvoltat de J. Altman. Acest model se prezintă astfel:

unde:

1,21+1,42+3,3+0,64+1,05

1

2

3

4

5

Altman consideră că la un punctaj mai mic de 1,8 agentul economic în cauză are mari șanse să mdea faliment. Un punctaj mai mare de 2,7 dă garanția că agentul economic ce împrumută, nu va da faliment. Metodele bancare de evaluare a riscului au în vedere următorii factori:

Tabelul 2.1.

Metodele bancare de evaluare a riscului

Sursa: Elaborat de autor

Alte instituții sau organisme internaționale au fixat și o “listă’’ cu unii factori majori de risc, care cuprinde:

ponderea capitalului ăn active fixe este prea mare

fonduri de reserve reduse

amplasarea greșită

erori în gestionarea stocurilor

expansiune necontrolată

capitalizare insuficientă

experiență puțină

probleme de personal

birocrație

Banca ce acordă împrumutul întocmește o lista mai cuprinzătoare decât cea expusă mai sus. Ea trebuie să cuprindă toți factorii de risc micro și macroeconomici.

Există următoarele forme de risc de creditare:

neîndeplinirea obligațiilor agentului economic stipulate în contractul de credit

modificarea ratei dobânzii în perioada de creditare

modificarea puterii de cumpărare a monedei naționale

În principal, neîndeplinirea obligațiilor contractuale decurge din lipsa de lichiditate și solvabilitate a agentului economic împrumutat.

Pentru a decurge sau chiar elimina riscul de creditare, băncile folosesc mai multe metode prin care:

clauze suplimentare de garantare si protecție a capitalului împrumutat

diversificarea produselor și serviciilor bancare

introducerea primei de risc în rata dobânzii practicate

În modul de determinare a primei de risc se au în vedere următoarele repere:

tendința băncii de valorificare a capitalului împrumutat pe care o notăm cu 1+

tendința de diminuare a capitalului împrumutat, notată cu 1- (care apare atunci cînd o parte a creditului nu este restituit)

Ținînd seama de prima de risc, rata dobânzii devine:

unde Rdr = rata dobânzii cu primă de risc

( Rdr = rata dobânzii cu prima de risc)

Practic, prima de risc se adaugă la dobânda pieței. Se ia în calcul, media dobânzii pieței ( se face pe trimestrele sau simestrele unui an )

Exemplul practic:

20% din credite nu pot fi recuperate

57% dobânda în primul semestru

40% în semestrul al doilea

Factorii de risc:

Supradimensionarea volumului afacerii față de posibilitățile existente

Structura necorespunzătoare a capitalului ( existența unui capital prea mare îm active fixe și prea mic în active circulante)

Capitalizarea necorespunzatoare ( profit reinvestit, dividente, faorte mari sau prea mari sau prea mute )

Simptme de risc:

Semnale financiare ( creșterea stocurilor, întârzierea plăților )

Contabiliteatea “creativă’’, “aranjarea unor indicatori’’

Semnale nefinanciare ( refuzuri pentru calitatea produselor, depășirea termenilor de contracte )

Alten semnale ( plecări de personal, acțiuni în tribunal, zvonuri etc. )

Reducerea riscului se realizează și prin urmărirea indicatorilor utilizați de analiza financiară.

Concluzie

În urma studiului făcut asupra temei contribuția creditelor bancare în relansarea economiei în tranzacții am tras concluzia că formele creditării au suferit modificări din momentul apariției noțiunii de credit, tot odată cu aceste modificări au fost schimbate și direcțiile de finanțare. Am stabilit că importanța acestuia se rezumă din destinația lui (producție,circulație,consum). Aceasta jucând un rol important în formarea activității unui agent economic și respectiv lansarea și desfășurea activității acestuia. În așa modalitate agentul economic are posibilitatea să existe în cazul cînd are o activitate rentabilă și capacitatea de solvabilitate. Economia de piață nu poate cunoaște o bună funcționare fără ajutorul activității de creditare. Având un triplu rol, de a completa resursele proprii, de a suplini resursele financiare în curs de formare și de a suplimenta fondurile necesare reproducției economice, creditul oferă deopotrivă băncilor și clienților ei multiple avantaje. Pentru bancă, creditul conduce la o mărire a profitabilității ei, căci, prin diferența între dobânda la credite și cea la depozite (acestea din urmă constituind principalele surse pe care banca le mobilizează sub formă de credite) se asigură un câștig real băncii. Dar pentru a acorda credite banca trebuie să aibă încredere în clientul său și să aibă capacitatea de a-și desfășura activitatea, în bune condiții, pe perioada pentru care acordă creditele: „ Creditul este timp sau bani. Este timp care se dă așteptând bani sau bani care se dau așteptând un timp”.

Totodată, a acorda credit înseamnă a acorda încredere, a pune imediat la dispoziția altuia o sumă de bani în schimbul promisiunii că suma va fi restituită într-un timp determinat, împreună cu o remunerație cuvenită pentru serviciul prestat și pentru riscul asumat al pierderii parțiale sau totale pe care îl comportă însăși natura acestui serviciu.

Pentru îmbunătățirea activității de creditare, considerăm că băncile comerciale trebuie să acționeze în diferite direcții precum:

oferirea unor pachete de produse și servicii la costuri reduse și în condiții de confort pentru clienții săi;

adaptarea rapidă la nevoile și cerințele clienților;

eficiență înaltă în administrarea afacerilor;

programe eficiente în domeniul sistemelor informaționale care să permită clienților o informare cât mai rapidă;

monitorizarea rezultatelor obținute prin noile adaptări și modernizări din activitatea bancară;

să facă posibilă îmbunătățirea portofoliului de produse și servicii furnizate persoanelor juridice.

Bibliografie:

I. Monografii, manuale și lucrări didactice:

Basno, Cezar, Dardac, Nicolae, Floricel C-tin, Monedă, credit, bănci, EDP, București, 1997

I. Bătrâncea – Raportări financiare, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2006, pag. 224, 225

Beju Daniela, Mecanisme monetare și Instituții Bancare. Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca,2006

Corenlia Grigoriță, Activitate bancară. Ediția a III-a, Chișinău 2005

Cristea Horia, Pirtea Marilen, Enache Cosmin, Determinarea situației financiare a întreprinderii. Studii și probleme, Ed. Mirton, Timișoara, 2000, pag.132.

Diaconescu M. Bănci, sisteme de plăți, riscuri. – București,Editura Economică,1999.

Development, Washington University in St. Louis, November 2000, pag.1.

Emmanuel de Seze, citat de A. Boudinot și I.C. Frabot în Technique et pratique bancaires, Editions SIREY, Paris, 1967.

H.Gischer,B.Herz, L.Menkhoff, Geld, Kredit und Banken, Lehrbuch,Brosch, 2004

Manual și operațiuni documentare în comerțul exterior: Acreditivele. Incasourile documentare. Garanțiile Bancare. – Chișinău: Logos,1993.

Schreiner Mark, Credit Scoring for Microfinance: Can It Work?, Working Paper, Center for Social

Simona Gaftiuc, Practici bancare internationale, Editura Economica Bucuresti, 1995

Teodor Rosca, Gestiunea riscului in banci si pentru plasamente efectuate la pietele de capital, Cluj, 2000

Trenca I., Tehnică Bancară, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2004

II. Surse electronice

http://www.stiucum.com/finante/banci-si-burse/Creditarea-bancara-a-persoanel64256.php

Anexe