Evaluarea Componenta Fundamentala a Procesului de Invatamant

Evaluarea este o componenta importanta a procesului instructiv educativ, este un proces complex, care presupune o pregatire temeinica a cadrelor didactice. Aceasta trebuie integrata cu celelalte activitati prin care se realizeaza procesul de invatamant, predarea si invatarea.

Evaluarea este „componentă esențială a activității de învățământ în general, a procesului didactic în special” (I. Cerghit, I. T. Radu, L. Vlăsceanu – „Didactica”, cl. a X-a, București, 1993, pag. 104). „Evaluarea apare ca o componentă a actului pedagogic de instruire și educare a elevilor, cât și a oricărei strategii de organizare și conducere a învățământului în ansamblu” (I. T. Radu – „Teorie și practică în evaluarea eficienței învățământului”, E.D.P., București, 1981, pag. 120).

Intelegerea acestui proces si a locului sau in sistemul de invatamant dar mai cu seama in ansamblul activitatii de invatamant face necesara precizarea scopului urmarit, a functiilor ce le indeplineste, a conditilor de realizare si nu in ultimul rand a rolului sau in corelatie cu celelalte activitati ale procesului didactic.

Ea este – după cum consideră Ausubel – „punctul final într-o succesiune de evenimente” (I. Cerghit, I. T. Radu, L. Vlăsceanu – „Didactica”, cl. a X-a, București, 1993, pag. 104), care cuprinde următorii „pași”: stabilirea scopurilor pedagogice, prin prisma comportamentului dezirabil al elevilor; proiectarea și executarea programului de realizare a scopurilor propuse; măsurarea rezultatelor aplicării programului.

Orice activitate, in special cea de instrucție și educație care este atât de complexă și cu atât de numeroase implicații sociale, economice, pedagogice se impune să fie evaluată. Progresul în orice aspect al activității umane se bazează pe o măsurare cât mai exactă posibil a acestora.

,,Evaluarea reprezinta, alaturi de predare si invatare, o componenta operationala fundamentala a procesului de invatamant. Ea constituie elementul reglator si autoreglator, de conexiune inversa, prin sistemul de invatamant privit ca sistem cibernetic. In perspectiva corelatiilor sistemice dintre predare-invatare-evaluare, evaluarea ne informeaza despre eficienta metodelor de predare invatare, dar in acelasi timp asupra corectitudinii stabilirii obiectivelor operationale si ale masurarii in care acestea se regasesc in rezultatele scolare (Stan Panturu, Doina Cornelia Pacurar -Curs de pedagogie,partea a II-a,Universitatea Transilvania Brasov, Brasov, 1997)”.

Scopul actului de evaluare este întotdeauna de a se constata în mod obiectiv efectele unei acțiuni pedagogice și de a aprecia aceste rezultate în perspectiva obiectivelor stabilite. Această funcție se exprimă în măsurarea și descrierea concretă a stării existente, a rezultatelor obținute. Ea furnizează datele și informațiile necesare pentru adoptarea măsurilor de ameliorare a activității.

,,Evaluarea trebuie conceputa nu numai ca un control al cunostintelor sau ca mijloc de masurare obiectiva, ci si ca o cale de perfectionare, ce presupune o strategie globala a formarii. Operatia de evaluare nu este o etapa suprapusa procesuleu de invatare, ci constituie un act integrat activitatii pedagogice. Evaluarea constituie o ocazie de validare a justetei secventelor educative, a componentelor procesului didactic, precum si un mijloc de delimitare, fixare si interventie asupra continuturilor si obiectivelor educationale (Constantin Cucos, Teoria si metodologia evaluarii, Ed. Polirom, 2008, pag.33)”.

Reforma in domeniul evaluarii trebuie sa aduca un sistem nou de evaluare, bazat pe criterii omogene pentru aprecierea performantelor copiilor. Importanța și rolul evaluării implică cu necesitate regândirea, transformarea, punerea pe baze noi și flexibilitatea demersului evaluativ în învățământul preuniversitar. O problema importanta pentru eficieta evaluarii este asigurarea calitatii ei.

CONCEPTUL DE EVALUARE

Activitate umana este insotita de numeroase evaluari, astfel actiunile, atitudinile, competentele, comportamentul uman este supus aprecierii de catre alti sau de catre noi insine.

Intr-o lucrare in literatura pedagogica, consacrata evaluarii, V. Pavelcu, 1986 (1)(dupa Ion T. Radu, Evaluarea in procesul didactic, pag. 9) apreciaza ca ,,ciclul existentei noastre este un sir de examene in fata naturii, a societatii, a propriei constiinte.”

Comform DOOM –ului evaluarea este………….

Dintr-o perspectiva istorica, teoriile asupra evaluarii au cunoscut trei perioade importante. Sfarsitul secolului al XIX-lea si chiar anii 1910-1930 putem spune ca fiind prima perioada care este numita perioada testelor, caracterizata prin dorinta de a inlocui masurarea subiectiva, individuala si aleatorie cu teste obiective si standardizate. Perioada masuratorilor este cea de-a doua perioada care continua sa perfectioneze testele simultan cu aparitia unei interogatii asupra dezavantajelor si dificultatilor cu privire la rezultatele testelor.

A treia perioada, denumita perioada evaluarii este realizata in jurul elevului, incearcand sa-l descopere pe elev ca totalitate.

Pentru asigurarea corectitudinii, obiectivitatii si eficientei evaluarii s-a pornit o actiune de orientare si cercetare stiintifica a actului de evaluare, actiune ce a dus la aparitia si dezvoltarea stiintei evaluarii (examinarii), care a fost denumita docimologie.

Anul 1922 putem spune ca fiind anul de nastere al docimologiei perioada in care se desfasoara primele cercetari stiintifice asupra examenelor efectuate de catre H. Pieron si de sotia sa in Franta.

In primele cercetari si carti pedagogice se vorbea despre docimologie ca obiect de studiu a examinarii si notarii elevilor. Etimologic termenul provine din grecescu ,,dokime” care inseamna proba de incercare, examen, dokimazo (examinez), dokimastes (examinator), dokimastikos (apt pentru a examina) și logos (știință).

Henri Pieron in 1923 propunea urmatoarea definitie ,,Docimologia desemneaza studiul sistematic al examenelor (moduri de notare, variabilitati inter-indivuduale si intra-individuale ale examinatorilor, factori subiectivi etc).” (Apud Yvan Abernot, Les metodes d,evaluation scolaire, DUNOD, Paris, 1996, pag. 59). Dupa D. Potolea, M. Manolescu).

La aceasta definitie Gilbert de Landsheere adauga ,,docimologia este o știință care are ca obiect studierea sistematică a examenelor, în special a sistemelor de notare și a comportării examinatorilor și acelor examinați” (Gilbert de Landsheere – Evaluarea continuă a elevilor și examenele, Editura Didactică și Pedagogică, București 1975). Notiune de docimologie se extinde si asupra repercursiunilor psihologice ale evaluarii, aceasta se ocupa si de tendintele de severitate sau generozitate ale profesorilor, de efectul stimulativ sau inhibator al notelor scolare, frica de examen, competitia etc. Docimologia clasica cerceteaza si problemele de fidelitate, validitate si sensibilitate a evaluarii. Introducerea notiunii de obiective in raport cu aprecierea unor rezultate in functie de anumite criterii determinante a imbogatit substantial sensul si semnificatia evaluarii rezultatelor scolare.

In ultimele decenii problematica evaluarii s-a extins foarte mult iar definitiile au proliferat. G. Noizet in 1978 spunea : ,,Intr-o acceptiune mai larga, termenul de evaluare desemneaza actul prin care, a propos de un eveniment, un individ sau un obiect, se emite o judecata prin raportare la unul sau mai multe criterii.”

J.M. De Ketele in 1982 : ,,A evalua inseamna a examina gradul corespondentei dintre un ansamblu de informatii si un ansamblu de criterii adecvate obiectivelor fixate, in vederea luarii unei decizii.” (M. M anolescu, Evaluarea scolara – un contract pedagogic, Bucuresti, 2002, pag. 49)

Marele merit al docimologiei este fundamentarea științifică necesara schimbării radicale a opticii privind activitatea de evaluare a randamentului școlar, existente în învățământul tradițional. Docimologia susține necesitatea lărgirii sferei de aplicare si a flexibilizării sale, astfel încât ea să poată fi integrată cu succes în toate tipurile de activități educaționale care vizează formarea integrală a elevilor.

Unii autori fac o distinctie intre control si evaluare considerand ca exista un control de fiecare data cand se produce o serie de operatii intr-o activitate de formare. Atunci cand judecata de valoare nu se expliciteaza decat prin efectele sale se vorbeste de o evaluare implicita, iar atunci cand judecata se expliciteaza direct prin enuntare si formulare este o evaluare spontana. (1)

Termenul de evaluare a cunoscut numeroase definitii de-a lungul timpului fiimd definit de mari pedagogi in diversele lor lucrari.

Identificam trei categorii de definitii (Ch. Hadji., pag. 30; Stefflebeam, 1980, pag. 17; C. Cucos, pag 365):

Definitiile ,,vechi” care puneau semnul egalitatii intre evaluare si masurare a rezultatelor elevilor (evaluare = masurare);

Definitiile PPO (pedagogiei prin obiective), care interpretau evaluarea in raport de obiectivele educationale (evaluare = congruenta cu obiectivele educationale);

Definitiile ,,noi” , actuale, moderne, care concep evaluarea ca apreciere, ca emitere de judecati de valoare despre ceea ce a invatat si cum a invatat elevul, pe baza unor criterii precise, bine stabilite anterior (evaluarea = emitere de judecati de valoare).

Cele trei categorii de definitii ale evaluarii s-au succedat in timp, plecand de la masurarea rezultatelor bazata pe obiectivitate si fidelitate, ajungand la evaluare = congruenta cu obiectivele educationale si emiterea de judecati de valoare, pe baza unor criterii (apreciere).

,,Definitiile relativ recente ale evaluarii scolare sunt foarte diverse. Ele au insa foarte multe note comune. Din multitudinea de variante, desprindem urmatoarea definitie: ,,A evalua inseamna a emite judecati de valoare privind invatarea de catre elev, pe baza unor criterii adecvate obiectivelor fixate, in vederea luarii unor decizii” (D. Potolea, M Manolescu, 2005)”.

In procesul evaluativ normal si in concordanta cu evolutia evaluarii importante sunt doua concepte fundamentale: notiunea de obiective in raport cu care trebuie sa situam rezultatele elevilor si notiunea de ,,criterii de apreciere” adecvate obiectivului fixat .

Pentru o eficienta ridicata a evaluarii aceasta trebuie realizata cu pricepere, corectitudine, responsbilitate din partea profesorului, obiectivitate si eliminarea subiectivitatii in aprecierea celor examinati.

Evaluarea nu este o operatie sau o tehnica, este o actiune complexa formata din operatii mintale si actionale, atitudini implicand judecati de valoare. In mod similar A. Bonboir(3) si B. Bloom sustin in lucrarile lor ca evaluarea presupune o judecata de valore in functie de anumite criterii.

Dupa Ion T. Radu ,,Evaluarea este o activitate de cunoastere, de un tip aparte, prezentand unele note distinctive . Ea nu-si propune sa produca noi cunostinte, sa valideze ipoteze, sa edifice sau sa sistematize constructii teoretice… actul evaluativ vizeaza ameliorarea starii fenomenelor evaluate, fiind realizat in perspectiva luarii unor decizii de aceasta natura pe care le fundamenteaza. Evaluarea este realizata cu un scop distinct, cel mai adesea, imediat (Ion T. Radu, Evaluarea in procesul didactic, pag. 12)”.

Cunoasterea umana (cercetarea) necesita actiuni evaluative, dar nu se limiteaza la ele. Actiunile evaluative sunt indeplinite cu un scop subordonat demersului de cunoastere cat mai exacta a fenomenului ce trebuie explicat, iar actul de evaluare, procesul de investigare a fenomenului evaluat este subordonat intentiei de estimare cat mai obiectiva a acestuia. Aceste determinari prezinta o importanta covarsitoare in practica de evaluare, deoarece ele reflecta cerinta ca procesele evaluative sa fie realizate cu rigoarea proprie investigatiei stiintifice. Cunoasterea in contextul evaluarii se realizeaza cu un scop, cu intentia de a influenta situatia, sistemul, activitatea evaluata, de a le regla pentru a crea premise care sa permita ameliorarea starii si functionalitatii acestora.

Procesul evaluativ implica actiuni de prelucrare si interpretare a datelor culese, in cadrul carora sunt realizate operatii privind atribuirea de sens informatiilor obtinute, transformarea acestora atunci cand este necesar (datele numerice in reprezentari grafice) efectuarea unor comparatii, punerea in corelatie cu rezultatele asteptate (scopurile), formularea unor enunturi cu functie evaluativa (acceptabil/neacceptabil, calificative etc.).

,,Actiunile evaluative fac necesare demersuri si atitudini metodologige concretizate in: parcurgerea unor etape definite; inregistrarea datelor intr-o maniera care sa asigure exactitatea si conservarea lor, utilizandu-se diverse instrumente (fise, rapoarte, documente rubricate etc.); preocuparea de a asigura demersului evaluativ calitati precum validitate, relevanta, fidelitate; identificarea relatiilor dintre datele obtinute, dintre acestea si diverse insusiri ale sistemului evaluat, mai ales atunci cand nu se pot aplica reguli de apreciere stricta a acestora recurgandu-se la aprecieri globale (,,best judgement”); comunicarea informatiilor, cunoscandu-se ca lipsa de transparenta poate oferi posibilitatea de manipulare a datelor in alte scopuri; utilizarea unor forme, strategii, metode si tehnici specifice (Ion T. Radu, Evaluarea in procesul didactic, pag. 15).

Din perspectiva didactica, problematica evaluarii este abordata ca utilitate sociala care actioneaza prin decizii de orientare, selectie si certificare.

MODERNIZAREA EVALUARII IN EDUCATIE SI INVATAMANT

Invatamantul are un rol important in statutul educatiei in societatea contemporana deoarece educatia face posibila si temeinica dezvoltarea tuturor sectoarelor sociale, ca omul trebuie pregatit cu un scop pentru reusita dezvoltarii proceselor socio-economice si culturale. ,,Învatamantul este unul dintre instrumentele importante prin care societatea stimuleaza, dirijeaza si controleaza procesele dezvoltarii. Putem vorbi de aceea de o dimensiune educativa a dezvoltarii sociale (Emil Paun, Scoala- o abordare sociopedagogica, Ed. Polirom, Iasi, 1999, pag. 5, dupa Marin Manolescu, Evaluarea Scolara- un contract pedagogic, Bucuresti, 2002, pag. 11)”.

Caracteristicile evaluarii contemporane ale educatiei scot in evidenta prioritatea nationala a educatiei si recunoasterea faptului ca acumularile educative favorizeaza progresul social. Invatamantul trebuie sa se remodeleze dupa nevoile noii generatii, sa se innoiasca pentru a reusi sa indeplineasca rolul fundamental in formarea si integrarea noii generatii.

Trei idei importante sunt sustinute in literatura de specialitate care reprezinta procesul de invatamant:

Invatarea asistata de evaluare (importanta si necesitatea realizarii unei evaluari pertinente).

Realizarea unei evaluari juste, tinand cont de aspectul moral si cat mai corect stiintific.

Modernizarea evaluarii care a parcurs mai multe etape cunoscand mai multe conceptii care s-au succedat:

Evaluarea ,,comparativa” (caracteristica prin clasarea elevilor si acordarea diplomelor, elevii erau raportati unii la altii)

Evaluarea ,,prin obiective” sau evaluarea ,,criteriala” care are ca rol sa furnizeze informatii functionale, permitand elevilor sa se situeze in raport cu atingerea obiectivelor si oferind solutii de ameliorare (Cardinet, 1993, dupa M.Manolescu, Evaluarea scolara – un contract pedagogic, pag. 42).

Evaluarea ,,corectiva” are ca scop oferirea elevului de informatii suplimentare in functie de dificultatile constatate pentru facilitarea invatarii.

Evaluarea ,,constientizata” incurajeaza participarea activa si autonomia elevului furnizandu-i repere explicite.

In cartile de specialitate se vorbeste despre necesitatea unei ,,culturi evaluative” pentru cei care initiaza si formeaza tanara generatie. Pentru reusita acestei schimbari sunt necesare transformari fundamentale in mentalitatea teoreticienilor si practicienilor din domeniul educatiei si din aceasta cauza se manifesta un interes sporit pentru pregatirea psihopedagogica a cadrelor didactice in ceea ce priveste cresterea competentelor acestora in domeniul evaluativ. Cadrele didactice necesita o pregatire temeinica in domeniul evaluarii, componentele acestei pregatiri s-au imbogatit si s-au multiplicat favorizand schimbarile propuse in domeniul evaluarii. Pentru o eficienta a educatiei in invatamant evaluarea trebuie vazuta ca parte integrata a procesului de invatare si o distantare de traditionala verificare si apreciere a cunostintelor.

,,Accelerarea trecerii spre o evaluare mai moderna este generata de mai multi factori, intre care (M. Manolescu, Evaluarea scolara- un contract pedagogic, Bucuresti, 2002, pag.42):

Cresterea rolului sistemelor de invatamant in dezvoltarea natiunilor si pentru viitorul acestora. Aceasta idee este accentuata din ce in ce mai mult de specialisti odata cu trecerea de la societatea moderna spre societatea post-moderna.

Amplificarea achizitiilor obtinute de psihologie, fiziologie, sociologie si alte stiinte strans legate de pedagogie.

Transferul in domeniul invatamantului al ideilor innoitoare promovate de teoria generala a sistemelor, teoria actiunii eficiente, teoria comunicarii, teoria informatiei etc.

Imbogatirea (amplificarea ) rezultatelor cercetarii pedagogice insasi etc”.

Modernizarea evaluarii vizeaza in principal abordarea din perspectiva sistemica, conceptie a proiectarii, desfasurarii si reglarii activitatilor instructiv- educative din perspectiva obiectivelor. Aceasta se realizeaza tinand cont si de innoirea si imbunatatirea vocabularului sub aspectul aparitiei unor noi concepte pentru constituirea cerintelor educationale (exemplu: evaluarea formativa, evaluarea comparativa, evaluarea criteriala etc.) iar unele concepte folosite in mod traditional isi valorifica continutul, si-l imbogatesc: (evaluarea initiala, evaluarea sumativa, docimologie etc).

In lucrarile de specialitate s-a amplificat aria preocuparilor evaluarii, unele dobandind o anumita autonomie, astfel se poate vorbi de evaluarea de sistem si evaluarea de proces, despre tehnici si instrumente de evaluare, perceptii si reprezentari comportamentale in procesul evaluativ etc.

,,In ultimele decenii modernizarea a vizat cu precadere unul sau altul din compartimentele procesului de invatamant (D”Hainaut, 1981 dupa M Manolescu, Evaluarea scolara- un contract pedagogic, Bucuresti, 2002, pag.43). in acest rastimp s-a insistat pe urmatoarele directii:

Prelungirea duratei scolaritatii obligatorii si flexibilizarea structurilor scolare;

Inovarea continuturilor;

Elaborarea teoriei obiectivelor educationale;

Modurile de organizare si proiectare a invatamantului;

Modernizarea metodelor, a strategiilor didactice;

Formarea formatorilor.

Conceptul de evaluare formativa a modificat intreaga pedagogie a ultimelor decenii, concept care inca este utilizat deoarece permite observarea evolutiei competentelor elevilor astfel incat evaluarea este abordata ca mijloc de formare a elevului.

,,Evaluarea moderna, care promoveaza tranzitia de la notiunea de control al insusirii cunostintelor la conceptul de evaluare atat a rezultatelor invatarii dar mai ales a proceselor pe care le implica, semnifica trecerea de la o pedagogie a insusirii cunostintelor si a stiintei de a devenii….A evalua inseamna, intre altele, a emite judecati de valoare, ceea ce presupune a te raporta la valori, a face trimitere la un sistem de valori (D. Potolea, M. Manolescu, 2005).

Invatamantul are ca prioritati un sistem de valori si astfel evaluarea se raporteaza la anumite valori ale culturii, ale literaturii, ale stiintei, artei, filosofiei si moralei, ale calitatii umane si sociale care vor fi insusite (valorile) de catre elevi.

In ultimele decenii s-au experimentat noi practici si metode evaluative care ajuta procesul instructiv-educativ, printre care amintim ,,portofoliu” sau ,,dosarul progresiv”, coevaluarea si autoevaluare, ca interventii care conduc de la evaluarea formativa la evaluarea formatoare.

,,In afara innoirilor terminologice, a tehnicilor de lucru etc. s-au manifestat inca doua mari tendinte de modernizare a procesului evaluativ, care au modificat fundamental esenta acestuia:

Deplasarea accentului de la evaluarea produselor invatarii la evaluarea procesului care a condus la aceste rezultate;

Conceperea unor modalitati mai eficiente de integrare a actelor evaluative in activitatea didactica. Este vorba de procesul de acordare a prioritatii evaluarii formative, transformarea acestuia intr-o dominanta a evaluarii ( M. Manolescu, Evaluarea scolara –un contract pedagogic, Bucuresti, 2002, pag. 44) .”

In ultimele lucrari de referinta in domeniu se vorbeste despre evaluare in termeni de procese si despre ,,activitate evaluativa”, de ,,evaluare in actiune, in desfasurare”, astfel asistam la o trecere de la notiunea de control a insusirii cunostintelor la un demers centrat pe invatarea de catre elev, pe procesele cognitive, care sa favorizeze autoreglarea, autoreflectia, astfel evaluarea trebuie sa devina dinamica, ajungandu-se la invatarea asistata de evaluare.

O alta idee de baza care predomina modernizarea evaluarii vizeaza coresponsabilizarea celui care invata astfel acesta isi dezvolta capacitatea de autoreflectie asupra propriei invatari si dezvoltarea mecanismelor metacognitive (cunoastere despre autocunoastere).

Preocuparea majora a ultimilor ani se refera la activitatile instructiv-educative avand ca referential competentele generale si specifice unde se propune un nou cadru de evaluare, un sistem de referinta avand la baza formarea competentelor elevilor, pe care acestia trebuie sa le dobandeasca pe parcursul si la finalul unui ciclu de instruire, al unui an de studiu etc.

In momentul de fata se sustine o evaluare complexa, realizata prin extinderea metodelor de evaluare, astfel se realizeaza complementaritatea metodelor traditionale (evaluarea orala, scrisa, probe practice etc.) cu altele noi, moderne (portofoliu, proiectul, investigatia, autoevaluarea etc.) acestea fiind adecvate la situatiile didactice concrete, dezvoltand evaluarea proceselor cognitive ale elevilor in timpul activitatii de invatare, cat si pe cele afective si psihomotorii.

In evaluarea moderna s-a imbogatit substantial sistemul tehnicilor si instrumentelor de evaluare si se solicita expres integrarea in probele de evaluare a itemilor obiectivi, semiobiectivi si subiectivi in corespondenta cu complexitatea competentelor.

,,Trecerea de la invatamantul traditional spre invatamantul modern este un proces de inovare sistematica si competenta a practicilor traditionale. Aceasta nu inseamna ruperea, desprinderea, separarea fata de trecut, ci presupune o atitudine pozitiva fata de schimbare, o preluare critica a ceea ce este valoros in traditia invatamantului romanesc si stapanirea unei metodologii de inovare continua (M. Manolescu, Evaluarea scolara – un contract pedagogic, Bucuresti, 2002, pag. 45).”

PARTICULARITATILE EVALUARII IN INVATAMANTUL PRESCOLAR

Invatamantul prescolar

CAP 2

TIPOLOGIA EVALUARILOR DIN INVATAMANTUL PRESCOLAR

,,In evolutia teoriei si practicii evaluarii in procesul didactic, pe fondul a numeroase schimbari, doua achizitii importante pot fi consemnate, cu incidenta putenica asupra perfectionarii activitatii didactice in general si asupra actiunilor de evaluare, in particular:

Extinderea actiunilor de evaluare, de la verificarea rezultatelor – obiectiv traditional – la evaluarea proceselor si conditiilor de desfasurare a activitatii didactice, a situatiilor de instruire/invatare;

Determinarea diverselor moduri de integrare a actiunilor de evaluare a performantelor elevilor in activitatea didactica, astfel incat evaluarea sa nu se realizeze ca actiune independenta de procesul de instruire, suprapusa acestuia, ci – cum subliniaza F. Hoyat – ,,sa se integreze in profunzime in actul educativ insusi, aducandu-i luciditate si competenta (Ion T. Radu, Evaluarea in procesul didactic, p 114)”

Atat actiunile de evaluare ca elemente componente ale activitatii didactice cat si modurile de integrare eficienta a acestora in procesul didactic se presupun reciproc, iar evaluarea rezultatelor dar si ameliorarea acestora presupun si cunoasterea activitatii care a produs rezultatele constatate.

Pentru cunoasterea rezultatelor activitatilor la sfarsitul unui ciclu de activitate, a evolutiei copiilor pe parcursul procesului dar si pentru stimularea activitatilor ete necesara evaluarea la inceputul activitatii, pe parcursul si la finalul acesteia. Astfel se definesc trei strategii de evaluare care se disting prin modul de integrare in procesul de invatamant. ,,Multi autori ( Ch. Delorme, Danieu J.) le subsumeaza unei evaluari in trei timpi:

Evaluarea initiala, care premerge un program de instruire;

Evaluarea sumativa, cumulativa;

Evaluarea continua, formativa.

Ultimele doua se realizeaza, in moduri specifice, pe parcursul procesului didactic (Ion T.

Radu, Evaluarea in procesul didatic, pag 117).”

EVALUAREA INITIALA

Aceasta se realizeaza la inceputul unui program de instruire (ciclu de invatamant, an scolar, semestru, inceputul unui capitol si chiar al unei lectii) si este impusa pentru necesitatea anticiparii procesului de formare prin cunoasterea pregatirii anterioare a copiilor, a nevoilor de invatare dar si de crearea premiselor necesare pentru asimilarea noilor continuturi deoarece la inceputul unei activitati de instruire exista o eterogenitate in randul copiilor in bagajul de cunostinte, abilitati.

O conditie hotaratoare pentru reusita activitatilor de instruire o constituie evaluarea initiala deoarece aceasta ofera posibilitatea de a cunoste potentialul copiilor la inceputul unei activitati si de a sti daca sunt apti sa se integreze cu usurinta noului program de instruire.

Evaluarea initiala este necesara la inceputul unui ciclu de invatamant, an scolar, semestru sau dupa o intrerupere mai lunga a activitatii. Rolul ei este de a permite profesorului sa-si formeze o imagine asupra situatiei existente.

,,Necesitatea realizarii evaluarii initiale decurge din mai multe circumstante reale, printre care pot fi evocate:

Existenta unei eterogenitati in ceea ce priveste pregatirea copiilor, mai ales dupa o intrerupere mai mare de activitate, situatie in care ea poate sugera nevoia unor programe de recuperare sau a desfasurarii unui invatamant diferentiat, cel putin pe durata unei perioade in care diferenta dintre copii, sub raportul pregatirii, poate fi atenuata;

Asigurarea „continuitatii” in asimilarea unui ansamblu de cunostinte si in formarea unor capacitati, cand ceea ce urmeaza a fi invatat se intemeiaza pe ceea ce a fost insusit;

nevoia de a anticipa un proces de instruire adecvat posibilitatilor de invatare. (Ion T. Radu, Evaluarea in procesul didactic, pag. 118)”

Evaluarea initiala realizeaza doua functii importante:

Functia diagnostica

Vizeaza in ce masura subiectii stapanesc cunostintele si poseda capacitatile care le sunt necesare pentru reusita programului de formare. Aceasta functie identifica lacunele in pregatirea copiilor si determina abilitatile si capacitatile de invatare fiecarui copil in procesul didactic deoarece fiecare capacitate se construieste pe o structura asigurata de capacitatile anterior invatate.

,,Diagnoza pe care o realizeaza nu este, in mod necesar, etiologica. Desi pune in evidenta calitatea procesului de instruire din perioada anterioara, ea nu-si propune sa dezvaluie circumstantele care au determinat deficitul in pregatirea elevilor, cat mai ales masura in care acestea pot fi remediate pe parcursul programului care urmeaza. Prin urmare, pe baza acestei diagnoze, profesorul cunoaste potentialul de invatare al subiectilor, lacunele ce trebuie completate si remediate, astfel ca activitatea urmatoare sa se deruleze in conditii de reusita. (Ion T. Radu, Evaluarea in procesul didactic, pag 119)”

Obiectul evaluarii initiale este constituit de cunostintele si capacitatile care reprezinta premise in asimilarea noilor continuturi si formarea altor competente. In cadrul evaluarii initiale nu se vorbeste despre aprecierea performantelor globale ale copiilor si nici despre ierarhizarea lor, ci despre cunoasterea potentialului de invatare si a premiselor ,, cognitive si atitudinale” (capacitati, interese si motivatii) necesare bunei integrari in activitatea urmatoare. Evaluarea initiala are un caracter selectiv indicand conditiile in care se pot asimila noile continuturi .

In cazul in care copiii nu stapanesc satisfacator anumite capacitati , descoperite in cadrul evaluarii initiale se poate concepe anumite subsecvente de recuperare asigurandu-se reamintirea unor continuturi sau chiar reinvatarea acestora.

Functia prognostica

Aceasta se caracterizeaza printr-o anticipare a desfasurarii noului program de instruire si a rezultatelor scontate. Tinand cont de datele evaluarii se pot stabili obiectivele noului program, demersurile didactice potrivite situatiilor de invatare, ritmul convenabil de desfasurare. Pe baza diagnozei evaluarii initiale sunt emise „ipotezele” actiunii iar un prognostic al acesteia se concretizeaza in functie de obiectivele prestabilite si de activitatea desfasurata.

Evaluarea initiala iti ofera posibilitatea de a anticipa activitatile de invatare fundamentate pe ,,gandirea previzionala” care consta in proiectiile in timp si spatiu a unor actiuni orientate spre atingerea obiectivelor.

,,Realizarea evaluarii initiale este posibila, dar acest lucru impune mai multe conditii:

Schimbarea mentalitatii dupa care realizarea ei constituie o risipa de timp sau o utilizare nerationala a acestuia si intelegera faptului ca, dimpotriva, este util ,,sa stii sa pierzi timp pentru a castiga”;

Capacitatea de a gestiona rational timpul de invatamant;

Intelegerea evaluarii initiale nu ca simplu test de pornire, de inventariere, ci ca demers care insoteste activitatea pe o durata mai mare de timp. Desi locul ei este la inceputul activitatii, evaluarea initiala nu reprezinta numai o actiune prealabila unui demers didactic, ci constituie un moment al activitatii, facand parte integranta din aceasta ( Ion T. Radu, Evaluarea in procesul didactic, pag. 121)”

Evaluarea initiala nu trebuie realizata cu un scop in sine, ci trebuie realizata pentru reusita indeplinirii semnificatiilor proprii, de prefigurare a activitatii in continuare astfel devenind mai eficienta. Aceasta conditioneaza activitatea realizand proiectarea actiunilor si oferind datele necesare evolutiei si dezvoltarii gandirii previzionale, astfel actiunile sa conduca la realizarea obiectivelor prestabilite.

Functia prognostica a evaluarii initiale este realizata numai daca resursele si elementele necesare activitatilor viitoare sunt stabilite, proiectate si utilizate in functie de potentialul de invatare al copiilor. Aceasta (functia prognostica) constituie o actiune pedagogica esentiala pentru eficienta invatamantului si trebuie realizata tinand cont de identificarea premiselor cognitive, motivationale si atitudinale necesare abordarii activitatilor viitoare cu mari sanse de reusita.

Evaluarea initiala nu se poate realiza intr-un demers didactic riguros, ea trebuie sa se desfasoare intr-un mediu propice dezvoltarii integrare si armonioasa a personalitatii copiilor, avand un efect pozitiv asupra copiilor. Daca comportamentul cognitiv initial si caracteristicile afective initiale (motivatia) si calitatea instruirii sunt pozitive, atunci si performantele vor fi pozitive.

,,Evaluarea initiala consta in:

Evaluarea trebuie sa insoteasca activitatea didactica pe tot parcursul ei, iar actiunea conceputa pe baza evaluarii initiale poate fluctua pentru adaptarea continua a desfasurarii activitatii.