Evaluarea Comparativa, Prin Trei Metode, a Resurselor de Nisip Si Pietris Explorate cu Foraje, din Perimetrul Ogrezeni, Judetul Giurgiu

Evaluarea comparativa, prin trei metode, a resurselor de nisip si pietris explorate cu foraje, din perimetrul Ogrezeni, judetul Giurgiu

CUPRINS

CUPRINS

1. CONTEXTUL GEOGRAFIC SI ADMINISTRATIV

1.1. Cadrul geografic

1.1.1. Relieful

1.1.2. Hidrografia

1.1.3. Clima, vegetatie, fauna, soluri

1.2. Cadrul administrativ

2. CONTEXTUL GEOLOGIC REGIONAL

2.1. Incadrarea perimetrului in contextul geostructural major

2.2. Istoricul cercetarilor geologice

2.3. Stratigrafie si litofaciesuri

2.3.1. Masive cristaline

2.3.2. Corpurile magmatice

2.3.3. Invelis sedimentar

2.3.3.1. Ciclul Cambrian mediu – Carbonifer superior

2.3.3.2. Ciclul Permian terminal – Triasic

2.3.3.3. Ciclul Jurasic mediu – Cretacic

2.3.3.4. Ciclul Badenian – Pleistocen

2.4. Tectogeneza si evolutia geologica

2.5. Substante minerale utile existente

3. CONTEXTUL GEOLOGIC LOCAL: PERIMETRUL OGREZENI SI ZONELE ADIACENTE

3.1. Formatiuni geologice

3.2. Tectonica zăcământului

3.3. Conditii hidrogeologice

3.4. Substanța minerală utilă

4. PROBLEMATICA RESURSELOR MINERALE

4.1. Definitii ale resurselor minerale

4.2. Locul resurselor minerale in cadrul resurselor omenirii si evolutia lor in timp

4.3. Clasificarea si descrierea resurselor minerale

4.3.1. Clasificarea dupa posibilitatea valorificării

4.3.1.1. Clasificarea elaborata de Bureau of Mines (SUA)

4.3.1.1.1. Resurse economice

4.3.1.1.2. Resurse marginal – economice

4.3.1.1.3. Resurse subeconomice

4.3.1.2. Clasificarea folosita in Romania pana in anul 2000

4.3.1.2.1. Grupa rezervelor de bilanț

4.3.1.2.2. Grupa rezervelor in afara de bilanț.

4.3.1.2.3. Rezervele neclasificate

4.3.2. Clasificarea dupa gradul de cunoastere

4.3.2.1. Clasificarea elaborata de Bureau of Mines (SUA)

4.3.2.1.1. Grupa resurselor identificate

4.3.2.1.2. Grupa resurselor neidentificate

4.3.3. Clasificarea dupa natura substanțelor minerale

4.3.4. Clasificarea binara

4.3.5. Clasificarea internaționala (ternara) a resurselor minerale

4.3.6. Clasificarea resurselor in perimetrul Ogrezeni

5. EVALUAREA RESURSELOR DE NISIP SI PIETRIS

5.1. Modalitatea de evaluare a resurselor minerale solide

5.2. Parametrii de evaluare a resurselor minerale solide

5.2.1. Forma zăcământului

5.2.2. Structura zăcământului

5.2.3. Numarul de corpuri

5.2.4. Grosimea zacamantului

5.2.5. Inclinarea zacamantului

5.2.6. Adancimea zacamantului

5.2.7. Repartitia spatiala a componetilor utili in zacamant

5.2.8. Caracteristicile geologice ale substantei minerale

5.2.9. Conditiile geomorfologice

5.2.10. Tectonica zacamantului

5.2.11. Valoarea substantei mineralale

5.2.12. Conditiile hidrogeologice

5.3. Evaluarea resurselor de nisip si pietris din perimetrul Ogrezeni

5.3.1. Suprafata zacamantului

5.3.2. Grosimea zacamantului

5.3.3. Caracterizarea calitativa a substantei minerale utile

5.4. Metodele de evaluare frecvent aplicate

5.4.1. Metoda mediei aritmetice

5.4.2. Metoda blocurilor geologice

5.4.3. Metoda sectiunilor geologice

5.4.4. Metoda poliedrelor

5.5. Alegerea celei mai adecvate metode de evaluare

5.6. Evaluarea resurselor de nisip si pietris prin 3 metode

5.6.1. Metoda blocurilor geologice

5.6.2. Metoda sectiunilor

5.6.3. Metoda poliedrelor

5.6.4. Calcul folosind programul Rockworks

6. Concluzii

7. Bibliografie

Nota:

Acasta lucrare nu contine date secrete

Datele utilizate sunt teoretice si folosite doar in scop didactic

CONTEXTUL GEOGRAFIC SI ADMINISTRATIV

Cadrul geografic

Perimetrul Ogrezeni este situat în județul Giurgiu, în partea de sud a țării, în Câmpia Vlăsiei, în cadrul marii unități geografice numită Câmpia Româna și este străbătut de paralela 43°53` latitudine nordică și meridianul 25°59` longitudine estică.

Suprafața județului este de 3 526 km2, reprezentând 1,5 % din suprafața țării. În partea nordică se învecinează cu județul Dâmbovița, la N-E cu județul Ilfov, la Vest cu județul Teleorman, la Est cu județul Călărași, iar la Sud, pe o lungime de 76 km, fluvial Dunărea îl desparte de Bulgaria. Teritoriul județului Giurgiu face parte din Câmpia Română.

Relieful

Relieful județului este format din 5 unități principale ale Câmpiei Române: Burnas, Vlăsia, Găvanu-Burdea, Titu și Lunca Dunării.

Altitudinea maximă este de 136 m deasupra nivelului mării, înregistrată în nordul județului (satul Cartojani), iar cea minimă este de 12 m, deasupra nivelului mării, în Lunca Dunării. Lunca Dunării, influențată de acțiunea directă a fluviului, cu lățimi ce pot ajunge în unele locuri la 10 km, este îndiguită și canalizată pe mari suprafețe, fiind transformată în teren agricol.

Câmpia Română sau Câmpia Dunării de Jos reprezintă cel mai mare șes al țării noastre. Situată de-a lungul Dunării, ea este mărginită de regiuni mai înalte: Podișul Miroci în vest; Podișul Prebalcanic, Podișul și Munții Dobrogei în sud și est; Podișul Getic și Subcarpații Orientali în nord; Podișul Moldovei în nord și est. Câmpia Română are caracterul unei mari depresiuni, ce se prelungește, prin “Poarta Galați – Cotul Pisicii”, cu Delta Dunării.

Câmpia Vlăsiei Între caracteristicile care marchează individualitatea acestei regiunii geomorfologice se menționează mulțimea crovurilor și chiar a unor depresiuni de tasare mai mari; existența unui mic sector de dune; degradarea incipientă a rețelei hidrografice. Geneza aluvio – proluvială a depozitelor situate sub loess este confirmată de prezența conurilor de dejecție.

Câmpia Burnasului se întinde între Olt și Argeș, de-a lungul Dunării, sub forma unei fâșii longitudinale, cu terase largi pe marginea sudică.

Câmpia Găvanu – Burdea. Această câmpie, care se întinde între Olt și Argeș, până în marginea nordică a Burnasului.

Câmpia Titu. Se întinde la SE până mai jos de Ciorogârla, iar la NE până dincolo de Cojasca.

Lunca Dunării. Câmpiile de luncă, a căror vârstă este holocenă, reprezintă porțiunile cele mai joase din lungul tuturor râurilor. Cele mai întinse câmpii de luncă se întâlnesc la Dunăre, Siret, Olt, Jiu, Argeș, Ialomița.

Hidrografia

Rețeaua hidrografică este alcătuită din râurile care drenează teritoriul județului, dar care își au obârșia în zonele mai înalte. Din această categorie fac parte Argeșul cu afluenții săi principali (Dâmbovița, Sabarul, Neajlovul) și fluviul Dunărea, care reprezintă colectorul general. La acestea se adaugă râurile ce aparțin rețelei hidrografice autohtone (Ilfovul, Câlniștea și Pasărea), lacurile naturale, dar și antropice, cel mai important fiind lacul Comana, situat în lunca Neajlovului

În apropiere de Giurgiu se întâlnesc brațe și canale, adaptate pe foste gârle, a căror utilitate este legată de navigație, agricultură sau potențial turistic. Spre nord se profilează Câmpia Burnasului, care domină cu peste 80 m nivelul apelor fluviului, având o suprafață tabulară, slab fragmentată, cu mici denivelări datorate crovurilor sau văilor temporare

Clima, vegetatie, fauna, soluri

Clima este temperat continentală, cu veri calde și ierni geroase.

Particularitățile geomorfologice ale teritoriului județului Giurgiu sunt date de altitudinea joasă și uniformitatea reliefului, care generează caracteristici comune pentru această parte a luncii Dunării.

Temperatura medie anuală este de 11,5ºC; în ianuarie media termică oscilează între -5,4ºC și 1,5ºC, iar în luna iulie depășește 23ºC. Caracterul continental este dat și de regimul precipitațiilor, care anual înregistrează 500 – 600 mm, având variabilitate în timp.

Vegetația. Pajiștile stepice primare și derivate restrânse datorită activităților umane constituie vegetația ruderală, în timp ce vegetația segetală însoțește culturile agricole. Plantele păioase sunt reprezentate de comunitățile de pir (Agropyron cristatum), jaleș (Salvia nemorosa), iarba șarpelui (Echium vulgare), firuța (Poa trivialis). Pe solurile sau aluviunile din lunca cu umiditate mai mare, plantele ierboase din cuprinsul pajiștilor sunt formate din graminee.

În zonele mlăștinoase se dezvoltă stuful (Phragmitescommunis), rogozul (Carex gracilis), papura (Typha angustifolia), mătasea broaștei (Spyrogira).

Fauna cuprinde specii termofile. Fauna stejaretelor cuprinde: șoarecele pitic (Micromys minutus), șoarecele de câmp (Apodemus agrarius), privighetoarea (Luscinia luscinia), ciocănitoarea (Drendocopus medius), gușterul (Lacerta viridis viridis), șopârla de pădure (Lacerta taurica).

Fauna pajiștilor de luncă, a stufăriilor și zăvoaielor cuprinde: stârcul cenușiu (Ardea cinerea), broasca râioasă (Bufo viridis), șarpele de apă (Natris tessellata), broasca de lac (Rana esculenta), rața mare (Anas platyrinha), pițigoiul de stuf (Panurus biarmicus), mierla (Turdus merula), graurul (Sturnus vulgaris) și cucul (Cuculus canorus).

Mamiferele se impun prin câteva specii: mistrețul (Sus scrofa), dihorul (Mustela eversmanni), popândăul (Citellus citellus), iepurele (Lepus europaeus) și vulpea (Vulpes vulpes).

În urma cercetărilor din teren, în perimetrul Mihai Vodă, fiind un teren nisipos și neproductiv, nu s-a constat condiții specifice dezvoltării faunei.

Solurile. Tipurile de sol caracteristice pentru aceasta zonă sunt: protosolurile aluviale și solurile aluviale. Cele mai răspândite soluri sunt cernoziomurile levigate și solurile brun roșcate, foarte fertile, cu un conținut de 2,5-4% humus. Utilizarea lor se leagă de cultura cerealelor, legumelor, pășunilor și pădurilor, asociate cu terenuri mlăștinoase ce pot fi parțial amenajate și ameliorate prin protecția împotriva inundațiilor, prevenirea excesului de umiditate și fertilizare radicală.

Perimetrul propus pentru exploatare se află pe terenuri agricole nisipoase, puțin productive.

Accesul în zona perimetrului de explorare se face din Autostrada A1 București – Pitești până la ieșirea de pe autostrada înspre Ciorogârla, apoi pe drumul care leagă localitățile Ciorogârla și Bolintin – Vale până în dreptul localității Bolintin – Deal de unde se va merge pe drumul ce duce la localitatea Tântava trecând prin localitatea Mihai Vodă, iar de aici accesul la perimetrul de explorare se va face pe un drumul local de legătura dintre Tântava și localitatea Grădinari.

Din punct de vedere administrativ, perimetrul în care se vor desfășura lucrările de exploatare a resurselor de nisip și pietriș este situat pe teritoriul comunei Ogrezeni, județul Giurgiu.

Localitățile cele mai apropiate sunt Tântava (la 0,3 km spre est), Crivina în partea de nord, Mihai Vodă în partea nord-estică (0,5 km), în partea vestică a perimetrului localitatea Ogrezeni (0,5 km), iar în partea sud localitatea Grădinari (1,0 km).

Cadrul administrativ

Din punct de vedere administrativ perimetrul Ogrezeni este situat in vecinatatea comunei Ogrezeni, judetul Giurgiu. Aceasta are in componenta doua sate: Hobaia si Ogrezeni.

Comuna Ogrezeni, are, conform recensamantului din 2011 4096 locuitori si o suprafata de 56,75 kmp

Figura 1. Vedere din satelit asupra perimetrului

CONTEXTUL GEOLOGIC REGIONAL

Incadrarea perimetrului in contextul geostructural major

În cuprinsul perimetrului Ogrezeni, dispus pe o direcție est-vest pe malul stâng al râului Argeș se întâlnesc numai formațiuni sedimentare cuaternare, constituite din pietrișuri, nisipuri, argile nisipoase și argile prăfoase.

Din rezultatele obținute prin lucrările de explorare realizate a rezultat că la suprafață există o copertă constituită din sol vegetal, argilă nisipoasă și argilă cu concrețiuni calcaroase. Grosimea sa este variabilă de la un punct la altul al perimetrului, fiind cuprinsă între 1,30 m – 2,20 m.

Sub copertă există un strat de nisip și pietriș cu grosimi de 6,20 – 12,80 m. În culcușul zăcământului a fost întâlnit în forajele executate un strat de argilă prăfoasă.

In partea estica a perimetrului au fost identificate mai multe lentile de argila, cu grosimi variind intre 1,10-1,60m.

Caracteristica acumulărilor de nisip și pietriș din perimetrul Ogrezeni este structură geologică simplă, roca utilă fiind reprezentată de un strat de nisip și pietriș orizontal, cu dezvoltare continuă, dispus sub un sVulpes vulpes).

În urma cercetărilor din teren, în perimetrul Mihai Vodă, fiind un teren nisipos și neproductiv, nu s-a constat condiții specifice dezvoltării faunei.

Solurile. Tipurile de sol caracteristice pentru aceasta zonă sunt: protosolurile aluviale și solurile aluviale. Cele mai răspândite soluri sunt cernoziomurile levigate și solurile brun roșcate, foarte fertile, cu un conținut de 2,5-4% humus. Utilizarea lor se leagă de cultura cerealelor, legumelor, pășunilor și pădurilor, asociate cu terenuri mlăștinoase ce pot fi parțial amenajate și ameliorate prin protecția împotriva inundațiilor, prevenirea excesului de umiditate și fertilizare radicală.

Perimetrul propus pentru exploatare se află pe terenuri agricole nisipoase, puțin productive.

Accesul în zona perimetrului de explorare se face din Autostrada A1 București – Pitești până la ieșirea de pe autostrada înspre Ciorogârla, apoi pe drumul care leagă localitățile Ciorogârla și Bolintin – Vale până în dreptul localității Bolintin – Deal de unde se va merge pe drumul ce duce la localitatea Tântava trecând prin localitatea Mihai Vodă, iar de aici accesul la perimetrul de explorare se va face pe un drumul local de legătura dintre Tântava și localitatea Grădinari.

Din punct de vedere administrativ, perimetrul în care se vor desfășura lucrările de exploatare a resurselor de nisip și pietriș este situat pe teritoriul comunei Ogrezeni, județul Giurgiu.

Localitățile cele mai apropiate sunt Tântava (la 0,3 km spre est), Crivina în partea de nord, Mihai Vodă în partea nord-estică (0,5 km), în partea vestică a perimetrului localitatea Ogrezeni (0,5 km), iar în partea sud localitatea Grădinari (1,0 km).

Cadrul administrativ

Din punct de vedere administrativ perimetrul Ogrezeni este situat in vecinatatea comunei Ogrezeni, judetul Giurgiu. Aceasta are in componenta doua sate: Hobaia si Ogrezeni.

Comuna Ogrezeni, are, conform recensamantului din 2011 4096 locuitori si o suprafata de 56,75 kmp

Figura 1. Vedere din satelit asupra perimetrului

CONTEXTUL GEOLOGIC REGIONAL

Incadrarea perimetrului in contextul geostructural major

În cuprinsul perimetrului Ogrezeni, dispus pe o direcție est-vest pe malul stâng al râului Argeș se întâlnesc numai formațiuni sedimentare cuaternare, constituite din pietrișuri, nisipuri, argile nisipoase și argile prăfoase.

Din rezultatele obținute prin lucrările de explorare realizate a rezultat că la suprafață există o copertă constituită din sol vegetal, argilă nisipoasă și argilă cu concrețiuni calcaroase. Grosimea sa este variabilă de la un punct la altul al perimetrului, fiind cuprinsă între 1,30 m – 2,20 m.

Sub copertă există un strat de nisip și pietriș cu grosimi de 6,20 – 12,80 m. În culcușul zăcământului a fost întâlnit în forajele executate un strat de argilă prăfoasă.

In partea estica a perimetrului au fost identificate mai multe lentile de argila, cu grosimi variind intre 1,10-1,60m.

Caracteristica acumulărilor de nisip și pietriș din perimetrul Ogrezeni este structură geologică simplă, roca utilă fiind reprezentată de un strat de nisip și pietriș orizontal, cu dezvoltare continuă, dispus sub un strat de argile nisipoase și argile cu concrețiuni calcaroase

Istoricul cercetarilor geologice

Metodica de cercetare adecvată condițiilor de zăcământ este cu foraje geologice, lucrări miniere ușoare (puțuri) și investigații geofizice.

Avându-se în vedere caracteristicile geo-structurale ale zăcământului, principalele lucrări de explorare au fost amplasate într-o rețea relativ regulată, distanță între lucrări fiind de cca. 150 – 250 m.

Lucrările au fost astfel amplasate încât să acopere uniform întreaga suprafață a perimetrului și să permită aplicarea metodelor specifice de evaluare a resurselor pentru astfel de zăcăminte, respectiv metoda blocurilor geologice, metoda sectiunilor si metoda poliedrelor.

Stratigrafie si litofaciesuri

Soclul cristalin (fundamentul) al Platformei Valahe nu apare la zi. El a fost identificat numai în forajele executate în estul și nord-vestul platformei, restul informațiilor despre el au fost obținute prin măsurători geofizice.

În cuprinsul soclului, care prezintă o structură eterogenă, se disting șisturi cristaline și corpuri magmatice.

Masive cristaline

În zona Balș – Optași – Slatina, în care fundamentul prezintă o porțiune mai ridicată, au fost identificate șisturi cristaline mezo și epimetamorfice, străbătute de corpuri granitoide. Șisturile cristaline mezometamorfice sunt reprezentate prin șisturi amfibolitice cu epidot.

Șisturile epimetamorfice sunt metamorfozate în faciesul șisturilor verzi și sunt constituite din șisturi cloritoase și șisturi cuarțitice.

În partea de est a Platformei Valahe, în urma executării forajelor s-a constatat că jumătatea sa sudică este constituită din șisturi cristaline mezometamorfice careliene, de tip Palazu (micașisturi, cuarțite, amfibolite), iar cea nordică (la Bordei Verde și Țăndărei) din șisturi verzi. Ambele tipuri reprezintă o prelungire spre est a formațiunilor geologice dobrogene, cunoscute la suprafață.

Corpurile magmatice

Între localitățile Dioști (la vest de Caracal) și Corbu (la est de Slatina), precum și în zona localităților Balș – Optași – Slatina , forajele au interceptat corpuri eruptive reprezentate prin granitoide (granit, granodiorit, diorit) și gabrouri.

Corpurile granitoide se leagă între ele în adâncime, fiind, de fapt, apofize ale aceluiași mare batolit existent mai jos, pus în loc în orogeneza baikaliană.

Invelis sedimentar

Peste soclul consolidat, având grosimi de mii de metri, pe parcursul a patru cicluri de sedimentare, s-a depus o cuvertură sedimentară neomogenă.

Ciclul Cambrian mediu – Carbonifer superior

Corespunde unei subsidențe moderate a bazinului de sedimentare. În urma unei transgresiuni marine, aproape întreaga platformă este acoperită de apele mării. Ia naștere o formațiune detritico-pelitică inferioară, având în bază gresii, conglomerate și argile cu Paradoxides paradoxissimus și graptoliți semnificativi pentru Cambrianul mediu. Formațiunea continuă cu depozite variate ca litologie, pe parcursul Ordovicianului (gresii cuarțoase, marne, argile), Silurianului (argile cu graptoliți) și Devonianului inferior și mediu (argilite negre, gresii cuarțoase și conglomerate cu argile, conținând Tentaculites ballulus și Mucrospirifer mucronatus).

Din Devonianul superior, poate chiar din Givetian, până în Visean (Dinantian), începe o perioadă de calm tectonic și se acumulează seria carbonatică. Ea cuprinde formațiuni de vârstă Devonian superior (anhidrite, calcare și dolomite bituminoase, micrite și calcarenite, conținând Spirifer laevicosta, Angulodus elegantulus și Arhaeosphaeracrassa) și Carbonifer inferior (calcarenite, dolomite calcaroase, calcare organogene, conținând Ozarkodina delicatula și Productus semireticulatus).

Tot în Carbonifer, în Namurian și Westphalian, ia naștere seria detritică superioară, constituită din gresii, șisturi argiloase și tufite.

Ciclul Permian terminal – Triasic

Corespunde unei etape de evoluție a platformei, în care a apărut și evoluat un sistem de falii, normale, extensionale, orientat est-vest și cu înclinări spre nord, active până spre sfârșitul Triasicului. Ulterior, a avut loc un nou proces de deformare rupturală, care a generat un al doilea sistem de falii, cu orientare nord-sud.

S-au acumulat depozite sinextensionale, transgresive, cu grosimi foarte diferite, mari în zonele depresionare (Depresiunea Alexandria) și mici în cele de ridicare (ridicarea Optași). Au rezultat trei formațiuni geologice, care se succed în timp și pe verticală: o formațiune roșie inferioară, o formațiune carbonatică – evaporitică mediană și o formațiune detritică superioară.

Formațiunea roșie inferioară începe să se formeze din permianul superior (Thuringian), când se depun conglomerate cu intercalații de riolite, ce trec lateral la gresii, peste care ia naștere un facies lagunar (evaporite ce trec lateral la argile). În Triasic inferior se continuă acumularea formațiunii prin depunerea de gresii silicioase și argile cu anhidrite, conținând Punctatsporites triassicus și Meandrospira iulie.

În Triasic mediu ia naștere formațiunea carbonatică – evaporitică mediană, constituită din calcare și marnocalcare, dolomite, anhidrite și argile, marnocalcare. În ea au fost evidențiate Worthenia sp., Cruratula sp., Tetractinella trigonula.

În Triasicul superior se instalează un facies continental-lacustru, ce dă naștere formațiunii detritice superioare, constituită din gresii cuarțoase roșii, marnocalcare, marne și anhidrite. În cuprinsul ei au fost descoperite și curgeri de bazalte. Urmează o perioadă de exondare, datorată fazei kimmerice vechi.

Ciclul Jurasic mediu – Cretacic

Se suprapune peste etapa postextensională din evoluția Platformei Valahe și se caracterizează prin diminuarea proceselor geodinamice, o mai pronunțată stabilitate și o subsidență moderată. Ca urmare, exceptând formațiunea detritică și cu anhidrite, cu care începe, întreg ciclul sedimentar include carbonatite.

Începând din Barremian, a avut loc o retragere a apelor spre partea centrală a spațiului valah. Retragerea maximă se petrece în Apțian, după care apele se extind din nou și acoperă toată platforma.

În Dogger se depun gresii cu gipsuri, argile, dolomite și gresii calcaroase. În ele au fost evidențiate Ludwigia murchisonae, Leioceras opalinum, Macrocephalites macrocephalus, Lunuloceras Compressum.

În Malm se formează calcare, marnocalcare și calcare nodulare cu Subnululoceras bonarelli, Taramelliceras gibbosum, haploceras elimatum, Berriasella lorioli.

În Cretacicul inferior se acumulează calcare recifale cu Olcostephanus asterianus, Neocomites neocomiensis, Ptycophilloceras ptychoicum (Neocomian și Barremian), prundișuri și gresii (Apțian), gresii și nisipuri glauconitice, gresii și marne, marne cu Puzosia majoriana, Hoplites dentatus, Leymeriella tardefurcata, Orbitolina sp., iar în Cretacicul superior marne și marnocalcare cu Schloenbachia varians și Montelliceras mantelli (Cenomanian), calcare și marnocalcare cretoase cu Mammites nodosoides și Inoceramus labiatus (Turonian), marne și calcare cretoase cu Globotruncana arca și Globotruncana fornicata (Senonian).

Deși în Paleogen Platforma Valahă a fost exondată, totuși unele arii limitate au rămas acoperite de apele mării, fapt dovedit de prezența unor depozite marnoase și calcaroase cu numuliți și microforaminifere, existente în zona dunăreană.

Ciclul Badenian – Pleistocen

În acest ciclu, din punct de vedere geodinamic, se constată manifestarea unei etape de inversie și postinversie, din existența Platformei Valahe. Ea se caracterizează prin trecerea de la regimul distensional – expansional la o dinamică compresională, care a dus la reactivarea faliilor normale preexistente și la transformarea lor în falii inverse. Depozitele acestui ciclu marchează o transgresiune majoră, apele atingând expansiunea maximă în Sarmațian.

Succesiunea stratigrafică începe cu depozite predominant grosiere (conglomerate, marne, argile, nisipuri), uneori și cu gipsuri (Badenian), conținând Corbula giba și Turritella turris. Ea se continuă cu o alternanță de marne și argile cu nisipuri și gresii calcaroase, în zonele marginale faciesuri recifale cu serpulide, la care li se mai adaugă calcare lumașelice și calcare oolitice (Sarmațian), conținând Ervilia dissita, Cryptomactrapesanseris și Mactra bulgarica. Depozitele se întâlnesc pe tot cuprinsul Platformei Valahe, cu excepția zonei dunărene de la est de Turnu Măgurele.

În Meoțian s-au acumulat nisipuri cu marne și argile, conținând Dosinia maeotica și Congeria novorossica, iar în Ponțian marne și argile cu nisipuri, în care s-au identificat Vallenciennius annulatus, Congeria rhomboidea și Phyllocardium planum planum.

În Dacian se depun nisipuri conținând cărbuni, în care au fost puse în evidență Uniorumanus, Prosodacna haueri, Prosodacna rumana, iar în Romanian marne și argile nisipoase cu Unio lenticularis.

Suita acestui ultim ciclu de sedimentare din Platforma Valahă se încheie prin acumulări recente, cuaternare, reprezentate prin depozite fluvio-lacustre cu resturi de mamifere, cunoscute drept Strate de Cândești (Romanian superior – Pleistocen inferior). Peste ele stau Stratele de Frătești, reprezentate prin depozite aluvionare, cu resturi de mamifere.

Cu timpul, lacul pleistocen s-a restrâns și s-a colmatat, spațiul valah evoluând spre structura actuală.

Tectogeneza si evolutia geologica

Platforma Valahă a avut o evoluție specifică ariilor cratonizate din fața unui sistem orogenic alpin, cum este, de pildă, Platforma Moldovenească. După cratonizarea și individualizarea spațiului valah ca unitate geostructurală distinctă, în timpul Paleozoicului până în Carboniferul Superior, aceasta a evoluat ca bazin de acumulare cu o subsidență scăzută, în regim de calm tectonic.

După o îndelungată fază de exondare, care a durat aproape întreaga perioadă a Permianului, spre sfârșitul acesteia, spațiul valah a devenit instabil, fiind afectat și deformat de un sistem de falii normale, extensionale, având orientarea est-vest și înclinări nordice. Astfel, platforma Valahă a fost fragmentată în mai multe compartimente de mărimi diferite.

Blocurile s-au mișcat diferențiat pe planul faliilor, determinând, pe de o parte lărgirea bazinului de sedimentare, iar pe de altă parte crearea unor structuri de tip graben-horst. Fundul bazinului de sedimentare a căpătat o morfologie foarte variată, în care zonele de ridicare alternau cu cele depresionare. O astfel de zonă depresionară de tip graben-rift este Depresiunea Alexandria, care s-a format și a evoluat pe partea central-sudică a spațiului valah, în care s-a manifestat și o activitate vulcanică.

Începând de la vest spre est, se delimitează ridicarea Strehaia, urmată de depresiunea Craiovei și ridicarea Balș – Stregești. În continuare, spre est, urmează depresiunea Slatina, mărginită și ea la est de ridicarea Balș – Oporelu. Depresiunea Alexandria se găsește la nord de ridicarea nord-bulgară și la sud de pragul Ciurești – ridicarea Optași. Fiecare din structurile menționate prezintă zone ridicate și coborâte, de ordinul al doilea.

Etapa extensională, în care s-au format structurile menționate, a durat până spre sfârșitul Triasicului, când procesele geodinamice au încetat. În continuare, platforma a evoluat în condiții postextensionale, caracterizate prin calm tectonic și subsidență scăzută. Această a doua etapă a durat până spre sfârșitul Cretacicului, când bazinul de sedimentare a cunoscut cea mai largă extindere. Se manifestă apoi o îndelungată fază de exondare, care a durat tot Paleogenul și prima jumătate a Miocenului.

Începând din Miocenul Mediu, evoluția Platformei Valahe a intrat într-o etapă de inversie, caracterizată de trecerea la o dinamică compresională. Au fost reactivate faliile normale mai vechi și transformate în falii inverse. Exemplul cel mai elocvent este falia pericarpatică, ce se suprapune unei falii normale mai vechi, în lungul căreia, un compartiment al Platformei Valahe s-a subdus structurilor carpatice. Mișcările compresive moldavice au influențat marginea nordică a platformei Valahe, schimbându-i caracterul, din extensional în inversional.

În Sarmațianul timpuriu, Platforma Valahă a intrat într-o altă etapă a evoluției sale, aceea de post inversie, caracterizată de lipsa totală a proceselor dinamice, de caracterul transgresiv al formațiunilor constituente și prin dispoziția orizontală a acestora. Etapa se încheie odată cu colmatarea lacului pleistocen.

Substante minerale utile existente

Substanța minerală utilă este reprezentată de nisip și pietriș.

Nisipurile și pietrișurile din albiile râurilor Ialomița, Argeș, Olt, Jiu, precum și a afluenților acestora, se exploatează pe scară largă, asigurând necesarul de materiale de construcție pentru numeroasele localități, din sudul țării.

CONTEXTUL GEOLOGIC LOCAL: PERIMETRUL OGREZENI SI ZONELE ADIACENTE

Formatiuni geologice

În cuprinsul perimetrului Ogrezeni, dispus pe o direcție est-vest pe malul stâng al râului Argeș se întâlnesc numai formațiuni sedimentare cuaternare, constituite din pietrișuri, nisipuri, argile nisipoase și argile prăfoase.

Din rezultatele obținute prin lucrările de explorare realizate a rezultat că la suprafață există o copertă constituită din sol vegetal, argilă nisipoasă și argilă cu concrețiuni calcaroase. Grosimea sa este variabilă de la un punct la altul al perimetrului, fiind cuprinsă între 0,70 m – 3,80 m.

Sub copertă există un strat de nisip și pietriș cu grosimi de 3,50 – 7,50 m. În culcușul zăcământului a fost întâlnit în forajele executate un strat de argilă prăfoasă.

Caracteristica acumulărilor de nisip și pietriș din perimetru este structură geologică simplă, roca utilă fiind reprezentată de un strat de nisip și pietriș orizontal, cu dezvoltare continuă, dispus sub un strat de argile nisipoase și argile cu concrețiuni calcaroase.

Tectonica zăcământului

În cadrul perimetrului Ogrezeni, tectonica este foarte simplă. Stratele sunt orizontale. Ele nu sunt cutate și nici afectate de fenomene rupturale (falii, decroșări) care ar putea influența negativ viitoarea exploatare a aluviunilor.

Conditii hidrogeologice

Din observațiile hidrogeologice efectuate în albia minoră a Argeșului și în lacurile rămase în urma vechilor exploatări, precum și din interpretarea secțiunilor geoelectrice și din datele din foraje, a reieșit că nivelul apei subterane (nivelul hidrostatic al stratului freatic), se află la adâncimi de cca. 3,50 – 6,60 m, fiind cantonat în nisipuri și pietrișuri.

Nivelul este mai ridicat în apropierea râului Argeș, care constituie și sursa majoră de alimentare și coboară treptat pe măsura depărtării de albia minoră.

Substanța minerală utilă

În perimetrul Ogrezeni, rocile utile care au făcut obiectul lucrărilor de explorare sunt reprezentate de nisip și pietriș.

Zăcământul de nisip și pietriș din perimetrul Ogrezeni a fost interpretat ca având condiții de zăcământ foarte simple, substanța minerală utilă fiind dispusă sub forma unui strat practic orizontal, cu o grosime relativ constantă sau având variații mici. Stratul de nisip și pietriș nu este afectat de falii sau de alte accidente tectonice. Din punct de vedere calitativ, substanța minerală utilă are caracteristici relativ constante, uniforme.

Din punct de vedere calitativ, se apreciază că nisipul și pietrișul din perimetrul Ogrezeni poate fi utilizat în stare brută ca material de umplutură la lucrări de drumuri și, după spălare-sortare, ca agregate pentru betoane și mortare.

Parametri nisipurilor si pietrisurilor trebuie sa aiba urmatoarele calitati reglementate de normativele in vigoare:

categoria nisipului, in functie de partile grosiere sau fine: MP, FP (conf. anexa B din SR EN 12620)

continut de sulf total: < 0,1% (conf. SR EN 1744 – 1)

sulfati: AS0,2 (conf. SR EN 1744 – 1)

cloruri: < 0,001% (conf. SR EN 1744 – 1)

substante periculoase, metale grele, hidrocarburi, emisii radioactive: 0,0% (conf. SR 13211)

continut in parti fine: f3 (conf. SR EN 933 – 1)

reactivitate alcalii – silice: zona A (conf. STAS 5440)

rezistenta agregatelor la fragmentare: LA20 – LA35 (conf. SR EN 1097 – 2)

rezistenta la inghet – dezghet: F1 (conf. SR EN 1367 – 1)

rezistenta agregatelor la uzura: MDE20 (conf. SR EN 1097 – 1)

Nisipul cel mai utilizat in industrie, precum si sortul de nisip predominant din aceasta exploatare (vezi cap. 5.3.3.) are in general o granulatie cuprinsa intre 0,1 si 0,5mm. Aceste nisipuri se utilizeaza in mai multe domenii industriale cum ar fi la fabricarea betoanelor, la fabricarea adesivilor si mortarelor uscate, la structurile de mixturi asfaltice, la constructia de drumuri, la fundatii si straturi rutiere din materiale nelegate sau legate hidraulice, etc.

Pietrisul are diferite utilizari in functie de sortul respectiv. Poate fi utilizat ca:

balast pentru betoane

filer (sub 0,09 mm) pentru adaos la liantii bituminosi

savura (0-8 mm) pentru umplerea golurilor dintre pietrele macadamului

criblura (3-25 mm) pentru imbracaminti asfaltice

piatra sparta (25-90 mm) pentru intretinerea drumurilor si balastarea cailor ferate

(Constanitof, Dumitrecu, Avramescu 1968)

PROBLEMATICA RESURSELOR MINERALE

Definitii ale resurselor minerale

Nu exista o definiție unanim acceptata a resurselor la care are acces omenirea intrucat noțiunea este complexa si poate fi abordata sub diferite aspecte, adesea contradictorii si controversate.

O definiție foarte generala prezintă resursele drept componente care satisfac diferite necesitati ale omenirii.

O alta definiție, economica, privește resursele ca fiind totalitatea factorilor de producție, cantitativi si calitativi, de care dispune omenirea pentru satisfacerea necesităților sale economice si sociale.

O definiție mai amanuntita si mai concreta trateaza resursele drept cantitati de substante, energie, munca, cunoștințe, calificare, informații si capital, aflate la dispoziția omenirii, necesare supraviețuirii si evoluției sale, ce pot fi valorificate actual si/sau in perspectiva.

Locul resurselor minerale in cadrul resurselor omenirii si evolutia lor in timp

Din unele definiții ale resurselor ca si din clasificarea resurselor se constata ca resursele minerale sunt parti componente ale acestora, intalnite frecvent in aproape toate grupele.

Daca noțiunea de substanta minerala se ia in considerare cu sensul ei lărgit (incluzând, pe langa componentele litosferei, componentele minerale ale atmosferei si hidrosferei), se poate spune ca din punct de vedere cantitativ resursele minerale sunt cele mai importante dintre resursele omenirii.

In decursul timpului, in funcție de o serie de considerente (necesitati, cunoștințe, tehnologii de exploatare, de preparare si metalurgice, existenta unor substante minerale inlocuitoare etc.), unele substante minerale devin resurse iar altele isi pierd aceasta calitate, total sau parțial.

De exemplu, in comuna primitiva se folosea pe scara larga, pentru a face focul, lemnul. Cărbunele nu era cunoscut sau intrebuintat decât in mod sporadic, deci nu constituia (total sau parțial) o resursa minerala. Astăzi cărbunele este intrebuintat pe scara larga in obținerea energiei termice sau electrice, inlocuind aproape complet lemnul.

Un al doilea exemplu il poate constitui silexul. In Paleolitic acesta era o resursa, fiind folosit frecvent la confecționarea armelor si uneltelor datorita marii lui duritati si proprietarii de a se desprinde in lame si așchii, la lovire. Ulterior el este complet inlocuit de metale, fiind scos din categoria resurselor minerale.

Se mai poate aminti si cazul turbei, folosita mult timp pentru obținerea, prin ardere, a energiei termice. Fiind un cărbune inferior ea producea mult fum si putina căldură, motive pentru care nu a mai fost folosita pentru obținerea energiei termice (fiind inlocuita de alti combustibili mult mai eficienți) si a ieșit din categoria resurselor. Mai târziu turba a redevenit resursa, gasindu-i-se intrebuintari in alte domenii (de exemplu si ca sol artificial).

Clasificarea si descrierea resurselor minerale

Resursele sunt foarte numeroase iar clasificarea lor se face diferit in funcție de criteriile (de fapt caracteristicile comune) adoptate. Daca se iau in considerare, concomitent, toate criteriile obișnuite rezulta si o clasificare unica a resurselor

Tabelul 1: Criterii de clasificare

Clasificarea dupa posibilitatea valorificării

Clasificarea elaborata de Bureau of Mines (SUA)

Luând in considerare acest criteriu se disting trei grupe de resurse : economice, marginal – economice, subeconomice.

Resurse economice

Reprezintă grupa (categoria) cea mai favorabila de resurse. Aceste resurse pot fi oricând valorificate, incepand cu momentul actual si terminând cu un viitor apropiat sau indepartat.

Factorii geologici (condițiile de zacamant sau de depozitare – in cazul deșeurilor) precum si cei tehnici si tehnologici (tehnologiile si utilajele cu care se efectueaza exploatarea, prepararea si prelucrarea lor pana ajung materii prime minerale) sunt favorabili si determina o valorificare posibila din punct de vedere tehnic si rentabila din considerente economice.

Resurse marginal – economice

Sunt denumite si resurse economice de granița deoarece, actual, se găsesc la limita valorificării rentabile. Ele au fie o rentabilitate zero, fie se afla cu puțin peste sau sub aceasta limita.

Posibilitatea valorificării rentabile a acestor resurse este foarte labila, ea schimbandu-se in timp in funcție de conjunctura factorilor economici (cum ar fi, de exemplu, variația preturilor de vanzare a substanțelor minerale respective) si tehnologici (descoperirile, perfecționările si imbunatatirile tehnice si tehnologice in domeniile exploatarii, prepararii si prelucrării resurselor).

Resurse subeconomice

Reprezintă grupa de resurse care in mod sigur nu sunt posibil de valorificat la momentul actual, aflandu-se destul de departe de limita de valorificare.

Aceste resurse nu indeplinesc criteriul valorificării rentabile, unul din factorii geologici, tehnici si tehnologici sau economici, nefiind favorabil.

Resursele subeconomice sunt tinute in evidenta si urmărite in timp deoarece, la un momendat, factorul care impiedica valorificarea poate deveni favorabil.

Clasificarea folosita in Romania pana in anul 2000

In Romania termenul de resursa era similar cu cel de rezerva. Din acest motiv clasificarea oficiala a rezervelor era, de fapt, o clasificare a resurselor.

Dupa posibilitățile tehnico – economice de valorificare (denumite si condiții industriale) se deosebeau trei grupe de rezerve :

rezerve de bilanț

rezerva in afara de bilanț

rezerve neclasificate

Clasificările folosite in tara noastra pana in anul 2000, atat cea privind gradul de cunoaștere cat si cea dupa posibilitatea valorificării trebuiesc bine cunoscute intrucat toate documentațiile geologice mai vechi fac apel la ele.

Grupa rezervelor de bilanț

Cuprindea acea parte a rezervele geologice care indeplineau condițiile tehnico – economice de valorificare ale momentului in care erau puse in evidenta si nu erau supuse unor restrictii impuse de avizele legale.

Ele puteau constitui obiect de valorificare industriala deoarece li se cunoșteau tehnologiile de exploatare, preparare si prelucrare, rentabile din punct de vedere economic. De asemenea, erau suficient de bine cunoscute din punct de vedere cantitativ, calitativ si al condițiilor de zacamant.

Rezervele de bilanț stateau la baza intocmirii planurilor de producție si proiectelor de exploatare a substanțelor minerale.

In aceasta grupa erau deobicei incluse rezervele din categoriile A, B si C1. In mod orientativ se mai puteau include si cele din categoria C2, daca se gaseau in extinderea spațiala a altor rezerve de bilanț.

Grupa rezervelor in afara de bilanț.

Cuprindea partea din rezervele geologice care nu indeplineau condițiile tehnico – economice de valorificare ale momentului. Ele nu corespundeau din unul sau mai multe din considerentele urmatoare : cantitate, calitate, condiții de exploatare, preparare sau preluceare, rentabilitate. Valorificarea lor nu era oportuna mai ales din considerente economice.

Pentru aceste rezerve se sconta (estima), ca in viitor, prin continuarea cercetărilor, prin progresul tehnic si tehnologic, prin schimbarea condițiilor economice, ele pot deveni valorificabile si vor fi trecute (promovate) in grupa rezervelor de bilanț.

In cadrul rezervelor in afara de bilanț se includeau si rezervele imobilizare in pilierii de protectie de lunga durata sau definitivi.

Desi nu erau luate in evidenta pentru valorificare imediata ele puteau constitui obiectul unor cercetări pentru clarificarea sau descoperirea unor soluții (deobicei tehnologice – de exploatare, de preparare sau de prelucrare) privind motivul pentru care nu erau posibil de valorificat.

In aceasta grupa se includeau deobicei rezervele din categoriile B (foarte rar A) si C1. Se mai includeau totuși, informativ, rezervele de categoria C2, daca se gaseau in extinderea spațiala a altor rezerve in afara de bilanț.

Rezervele neclasificate

Nu formau o grupa propriu-zisa Ele corespundeau unor situatii in care unele rezerve erau in curs de cercetare (sau cu cercetarea sistata), cu impartirea in grupe inca neelucidata.

Rezervele neclasificate au deobicei un grad redus de cunoaștere, fiind rezerve de prognoza si rezerve din categoriile C1 si C2.

Dupa clarificarea posibilităților (condițiilor) tehnico – economice de valorificare ele erau incadrate in una din cele doua grupe.

Clasificarea dupa gradul de cunoastere

Clasificarea elaborata de Bureau of Mines (SUA)

Tinand cont de acest criteriu, sinonim cu gradul de certitudine privind existenta lor, resursele de substante minerale se împart in doua mari grupe : resurse identificate; resurse nedescoperite.

Grupa resurselor identificate

Numite si resurse descoperite, resursele minerale din aceasta grupa au localizarea geografica si geologica, condițiile de zacamant, calitatea si cantitatea bine cunoscute, determinate sau estimate cu grade de certitudine mare, respectiv mulțumitoare, in urma activitatilor si lucrărilor de cercetare geologica desfasurate.

In cadrul resurselor identificate, in ordinea descreșterii gradului de cunoaștere, se deosebesc doua subgrupe: resurse demonstrate; resurse presupuse.

Resursele demonstrate sunt constituite din doua tipuri de resurse minerale cu grad de cunoaștere ridicat : masurate si indicate. Existenta acestora este dovedita (demonstrata) prin lucrări de cercetare geologica (foraje, lucrări miniere).

Resursele masurate au cel mai mare grad de cunoaștere, de certitudine a existentei lor. Ele se determina, din punct de vedere cantitativ, pe baza datelor determinate (masurate) in lucrările de cercetare geologica efectuate. Calitatea acestora este stabilita folosindu-se informațiile rezultate in urma probării geologice detaliate.

Locurile de inspectare, probare si masurare a resurselor se găsesc la intervale foarte apropiate, fiind numeroase si dese.

Caracteristicile geologice (forma de zacamant, marimea acestuia, adancimea la care se afla, rocile inconjuratoare, etc.) ale resurselor masurate sunt bine cunoscute.

Resursele indicate au un grad de cunoaștere (de siguranța) mai scăzut decât al resurselor masurate. Cantitatea si calitatea lor se determina in mod similar ca la resursele masurate dar locurile de inspectare, probare si masurare sunt mai departate.

Desi gradul de cunoaștere este mai mic, el ramane suficient de bun ca sa se admita ca exista o continuitate spațiala a resurselor indicate intre punctele, mai rare, de observare, probare si masurare.

Resursele presupuse sunt numite si resurse deduse si au un caracter estimativ. Despre ele se presupune ca exista in continuarea (extinderea) resurselor demonstrate.

Este evident ca ele au un grad de cunoaștere mult mai redus decât al resurselor masurate si indicate, la marginea carora (inspre exteriorul zăcămintelor) se găsesc.

Grupa resurselor neidentificate

Cuprinde resursele care nu au fost inca descoperite, cunoscute si localizate geografic in scoarța. Atunci cand ele vor fi descoperite iar explorarea geologica va clarifica si furniza datele privind poziția spațiala cantitatea si calitatea, resursele neidentificate vor fi reclasificate si trecute in grupa resurselor identificate, cu grad de cunoaștere mai ridicat.

Se cunoasc doua tipuri de resurse neidentificate : ipotetice si speculative.

Resursele ipotetice au o probabilitate destul de mare privind posibilitatea existentei.

In legătură cu ele se presupune, in mod rezonabil, ca exista suplimentar in unele regiuni despre care se stie deja ca au resurse identificate (aici sansa de a descoperi resurse noi este mai mare) sau in acele regiuni (cu sanse mai mici) care prezintă condiții geologice analoage cu cele care conțin resurse identificate.

Resursele speculative au o probabilitate relativ mica privind posibilitatea existentei lor. Despre ele se presupune, in mod mai riscant, ca exista in regiuni noi (in care nu s-au mai descoperit niciodate resurse minerale), unde condițiile geologice pot fi apreciate ca fiind favorabile, privind formarea si existenta lor.

Clasificarea dupa natura substanțelor minerale

A fost elaborata de Agenția Naționala Pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) si are un caracter oficial. Este practica, funcționala, adaptata la realitatile geologice (substantele minerale existente) ale tarii noastre.

Simplificata, clasificarea se prezintă astfel:

resurse de ape subterane;

resurse de dioxid de carbon mofetic;

resurse de nămoluri si turbe terapeutice;

resurse de căldură din sistemele geotarmale;

resurse de hidrocarburi;

resurse de roci bituminoase si cărbuni;

resurse de minereuri ale metalelor feroase, neferoase si aluminiului;

resurse de minereuri polimetalice si de cupru conținând aur si argint;

resurse de minereuri ale metalelor nobile, rare si disperse;

resurse de minerale utile nemetalifere si de roci utile;

resurse de minereuri utile nemetalifere si de roci utile.

Clasificarea binara

Luandu-se in considerare, concomitent, criteriul posibilității valorificării si cel al gradului de cunoaștere, Bureau of Mines din SUA a obtinut clasificarea prezentata in tabelul 2., extrem de des folosita la nivel mondial.

In aceasta clasificare rezulta o serie de termeni (rezerve, rezerve marginale, rezerve marginale presupuse, etc.) care trebuiesc si pot fi lămuriți daca se definește noțiunea de rezerva..

Prin termenul rezerve se intelege acea parte a resurselor demonstrate de substante minerale care sunt posibil de valorificat, din punct de vedere tehnic si economic, la momentul actual (al determinării lor). Se constata ca noțiunea de rezerve, cu variantele ei, se extinde practic in domeniile economic si marginal-economic (prinde foarte puțin din domeniul subeconomic), daca se ia in considerare posibilitatea valorificării, precum si in domeniile resurselor demonstrate si presupuse, daca se tine cont de gradul de cunoaștere.

Acele resurse (subeconomice) pentru care nu exista posibilitatea valorificării rentabile la momentul actual (dar in viitor se va putea) nu sunt considerate rezerve. Se incadreaza aici resursele subeconomice demonstrate si resursele subeconomice presupuse.

Referitor tot la aceasta clasificare, se poate specifica si faptul ca rezervele, rezervele marginale si o parte din resursele subeconomice formau impreuna baza de rezerve De asemenea, rezervele presupuse, rezervele marginale presupuse si o parte din resursele subeconomice presupuse constituiau baza de rezerve presupuse.

Tabelul 2: Clasificarea binara a resurselor

Clasificarea internaționala (ternara) a resurselor minerale

Luandu-se in considerare trei criterii se ajunge la o clasificare ternara (tridimensionala) a resurselor/rezervelor, cea mai noua clasificara internaționala (este o clasificare ONU), introdusa orientativ in Romania in anul 1998 si adoptata definitiv in 2000. Menționam ca desi oficial se vorbește de clasificarea “resurselor/rezervelor “ de substante minerale”, vom folosi in continuare numai exprimarea de clasificare a “resurselor” de substante minerale. Se dorește astfel sa atraga atentia asupra delimitării fortate pe care clasificarea o face intre resurse si rezerve, in realitate rezervele fiind tot resurse, dar o categorie de resurse cu un grad de cunoaștere ridicat al unor parametri.

Criteriile intrebuintate de aceasta clasificare ternara, actuala, oficiala, sunt urmatoarele :

gradul de cunoaștere a posibilităților economice de valorificare (viabilitatea valorificării economice);

gradul de cunoaștere a indicatorilor tehnici si economici (de exploatare, de preparare, de prelucrare);

gradul de cunoaștere (certitudine) a condițiilor geologice in care se găsesc resursele/rezervele, grad corespunzător fiecărui proces si etapa de cercetare.

Gradele de cunoaștere se exprima si in cifre, deobicei de la 1 la 3 (la 4 in cazul condițiilor geologice), cifra 1 corespunzând celui mai inalt grad. Se obține astfel o codificare numerica a resurselor/rezervelor minerale, fiecare categorie a acestora fiind reprezentata printr-un număr format din trei cifre :

prima se refera la primul criteriu (considerat mai important) din cele trei prezentate anterior;

a doua privește gradul de cunoaștere a indicatorilor tehnici si economici;

a treia ia in considerare gradul de cunoaștere a condițiilor geologice.

Resursele se impart in grupe si categorii. Impartirea in grupe se face pe seama celui mai important dintre cele trei criterii de clasificare (gradul de cunoaștere al posibilității economice de valorificare) iar in categorii dupa celelalte doua criterii.

Clasificarea actuala a resurselor minerale distinge urmatoarele grupe si categorii (facem precizarea ca nu exista grupa resurselor minerale neidentificate, pe care o introducem pentru a se stabili locul resurselor de prognoza, de care se amintește dar care nu sunt incluse la una din grupe), enumerate in ordinea creșterii gradului de cunoaștere :

grupa resurselor minerale neidentificate, care cuprinde doar o singura categorie :

resurse de prognoza (cod 334);

grupa resurselor minerale identificate, cu categoriile :

resurse posibile (cod 333);

resurse indicate (cod 332);

resurse masurate (cod 331);

grupa resurselor minerale valorificabile, cu categoriile :

resurse potentiale (cod 221 si cod 222);

resurse conjuncturale (cod 211);

grupa resurselor minerale exploatabile (sau grupa rezervelor), cu categoriile

resurse (rezerve) probabile (cod 121 si cod 122);

resurse (rezerve) dovedite (cod 111).

Clasificarea resurselor in perimetrul Ogrezeni

Conform vechii clasificari, avand in vedere ca distanta dintre lucrarile de explorare (foraje) este cca 150m zacamantul intra in categoria B. Conform noi calsificari zacamantul intra in categoria resurselor masurate 331.

EVALUAREA RESURSELOR DE NISIP SI PIETRIS

Modalitatea de evaluare a resurselor minerale solide

Calculul rezervelor geologice este precedat de un șir lung de operații și studii, lucrări de teren și de birou executate de geologi, ingineri, topografi, tehnicieni și muncitori. De aceea, se poate spune că în general calculul rezervelor geologice pentru un zăcămînt reprezintă corolarul unei vaste activități teoretice și de concepție și interpretare și practice de execuție — în general — într-o perioadă îndelungată, cu un apreciabil consum de bunuri materiale și de forță de muncă. Rezultatele diverselor etape de cercetare geologică și tehnologică sînt într-o dependență strînsă, iar influența lor pozitivă sau negativă se răsfrînge în final în precizia rezultatelor determinării rezervelor și apoi în valorificarea zăcămîntului. întreaga valoare a muncii cheltuite în activitatea precedentă trebuie să apară învaloarea economică a rezervelor determinate, pentru ca această activitate să fie într-adevăr creatoare, rentabilă.

Specificul unui calcul de rezerve geologice este acela că el operează cu parametri medii pe unitatea de calcul, parametri care nu reprezintă în general valorile lor medii reale din zăcămînt, deși se bazează pe numeroase date din lucrările de explorare sau exploatare efectuate și documentate în detaliu. Rezultatele calculului trebuie să reprezinte realitatea din zăcămînt sau mai bine zis să fie cît mai apropiate de această realitate. Metodele speciale folosite la stabilirea parametrilor medii de calcul ne pot oferi cel mult unele intervale de încredere pentru mediile reale, cu anumite proba-bilități fată de mediile rezultate din calcule.

Parametrii de evaluare a resurselor minerale solide

Forma zăcământului

O formă regulată a zăcământului de substanta minerala permite aplicarea oricărei metode de exploatare. Cu cât această formă este mai complicată se impun metode mai flexibile, mai puțin productive, volumul lucrărilor de exploatare, transportul și aerajul devin mai economice ajunge, în unele cazuri, la considerarea corpului de substanta minerala neexploatabil.

Dacă zăcământul este format din mai multe corpuri de substanta minerala, situate la distanțe suficient de mici pentru a putea fi exploatate împreună, se va lua în considerare forma de ansamblu a zăcământului, rezultată din cumularea lor spațială.

Influența formei asupra exploatării este invers proporțională cu valoarea substantei minerale.

Structura zăcământului

Dacă un zăcământ este omogen, cu mineralizație continuă, structura sa nu influențează cu nimic modalitatea exploatării. în acest caz contează forma zăcământului, Pentru un zăcământ neomogen, cu mineralizație discontinuă, problema explorării și exploatării sale este mai complicată. Dacă există sau nu un contur natural al zăcământului și zonele fără mineralizație (cu intercalații și incluziuni sterile sau cu un conținut foarte scăzut în metal) nu pot fi evitate în cursul exploatării, exploatarea se va face împreună, ca și într-un corp omogen. Multe din lucrările miniere se vor executa în steril, substanta minerala va fi diluata și atfel va scădea conținutul său mediu și conținutul minim industrial. Corpul poate deveni neexploatabil.

Numarul de corpuri

Dacă zăcământul este format din mai multe corpuri de substanta minerala, situate la distanțe suficient de mari pentru a putea fi exploatate separat, ele vor fi tratate ca și cum fiecare corp ar constitui un zăcământ aparte. De multe ori corpurile sunt apropiate și mai pot avea între ele zone de impregnație, volburi. In acest caz, prin așezarea lor in spațiu, în rocile gazdă ele pot fi considerate ca formând un zăcământ neomogen și condiționează o anumită amplasare si un a unumit volum pentru lucararile de explorare si exploatare

Grosimea zacamantului

Când un zăcământ (format dintr-un corp sau din mai multe corpuri de substanta minerala suficient de distanțate pentru a se putea exploata separat) prezintă o grosime mare se pot aplica oricare din metode, preferându-se de obicei cele mai productive

La grosimi mici, mai ales dacă sunt și variabile, metodele de mare productivitate nu se pot adapta diferitelor complicații legate în special de îngreunarea sau imposibilitatea efectuării transportului gravitațional în panou. Grosimile nu pot fi mai mici comparativ cu dimensiunile abatajului în care se extrage substanta minerala decât în cazuri speciale.

Inclinarea zacamantului

Inclinarea zăcământului sau a corpurilor constituente care se vor exploata separat constituie un factor esențial în alegerea metodei de exploatare, determinând orientarea și sensul de înaintare al abatajului, metoda de dirijare a presiunii precum și felul transportului în panou. Inclinarea și variația ei în cuprinsul zăcământului trebuiesc bine cunocute pentru a se proiecta corect exploatarea.

Adancimea zacamantului

Dacă zăcământul se găsește la adâncime foarte mare nu poate fi exploatat din cauza cheltuieililor prea mari pe care le implică si care depășesc valoarea substantei mineraei extrasa.

In conditii normale, când adâncimea nu este exagerat de mare, acest parametru impune modul de exploatare: la zi sau in subteran

Repartitia spatiala a componetilor utili in zacamant

In cazurile repartiției uniforme a metalului sau metalului echivalent (când există mai multe metale neferoase) în cuprinsul zăcământului se poate folosi oricare dintre metodele de exploatare. Dacă repartiția este variabilă, situația devine dificilă, implicând fie o exploatare separată a diferitelor sorturi de substanta minerala, fie o exploatare selectivă care să lase în zăcământ mineralizația cu un conținut prea scăzut (ce nu interesează din punct de vedere economic) și intercalațiile sau zonele sterile

Caracteristicile geologice ale substantei minerale

Aceste caracteristici se referă la compoziția mineralogică, litologie, structură, textură, fisurație, alterare (hipergenă sau hidrotermală) etc, care condiționează comportamentul lucrărilor miniere în timp, tipul de suținere, execuția lor în rocile înconjurătoare sau în zăcământ. Ele determină și proprietățile fizico-mecanice ale rocilor și substantei minerale, dar în primul rând valoarea diluției în procesul de extracție.

Conditiile geomorfologice

Relieful suprafetei terenului si tipul de roca pe care este format are influenta in alegera metodei de deschidere a zacamantului.

Tectonica zacamantului

Zacamantul este mai rar neafectat din punct de vedere tectonic. De obicei, mai mult sau mai putin, el este partial sau total cutat sau afectat de fenomene rupturale.

Procesele de cutare prezinta importanta pentru zacamintele sedimentare, producand modificari ale corpurilor de substanta minerala: efilari, disparirii si reaparitii de substanta minerala, dublari, fragmentari.

Fenomenele de faliere și decroșare crează fărâmițarea (fragmentarea) corpurilor de substanta minerala în apropierea lor, crearea unor zone instabile, determină fenomene de metamorfozare a corpurilor de substanta minerala cu modificarea formei și structurii lor interne și chiar a distribuției componenților utili, constituie căi de acces ale apelor de suprafață, subterane (inclusiv termale) și a gazelor, favorizează fenomenul de oxidare..

Toate fenomenele datorate tectonizării zăcământului complică situația lui de anamblu, cauzează greutăți în procesele de explorare și exploatare (în săparea și susținerea lucrărilor miniere, evacuarea apelor, aeraj, abatarea și transportul substantei mineralale).

Un corp de substanta minerala intens tectonizat necesită un volum mare de lucrări miniere, greu de executat și de întreținut, deci un preț de cost ridicat, care în anumite situații determină imposibilitatea exploatării sale. Dacă tectonica este simplă se pot aplica oricare din metodele de exploatare. Cu cât ea devine mai complicată trebuiesc folosite metode din ce în ce mai flexibile, dar mai puțin productive și mai costsitoare

Valoarea substantei mineralale

Grija cu care se face exploatarea depinde de valoarea comercială a substantei minerale.

Dacă substanta minerala este mai puțin valorosa și cu rezerve mari, se preferă metode de exploatare de mare productivitate care să dea o producție la un preț de cost redus chiar dacă pierderile de mari. Valoarea mare a substantei minerale impune metode care să nu lase pilieri de protecție și la care procentul de pierdere este mic

Conditiile hidrogeologice

Trecerea sau nu la exploatarea unui zăcământ și alegerea metodei de exploatare este condiționată hotărâtor de situația hidrogeologică existentă. Ca urmare clarificarea acestei probleme este o sarcină de prim ordin a explorării

Evaluarea resurselor de nisip si pietris din perimetrul Ogrezeni

Suprafata zacamantului

Zacamantul studiat in aceasta lucare are o forma regulata, trapezoidala cu laturile mai lungi orientate de la est la vest

Suprafata zacamantului este de 0,655 kmp

Grosimea zacamantului

Grosimea medie a formațiunii utile a fost calculată ca media aritmetică a grosimii nisipurilor și pietrișurilor, măsurată în lucrările de explorare. La evaluarea resurselor a fost considerată grosimea formațiunii utile situată deasupra și sub nivelul hidrostatic al apelor subterane. Ca medie aceste grosimi sunt de 1,66m peste nivelul apelor subterane si de 5,42 sub nivelul apelor subterane

Caracterizarea calitativa a substantei minerale utile

Pentru determinarea caracteristicilor calitative ale nisipului și pietrișului din perimetrul Ogrezeni au fost prelucrate rezultatele analizelor de laborator, efectuate pe probele prelevate din lucrările executate.

Din punct de vedere petrografic, agregatele sunt alcătuite din:

cuarț + cuarțite = 59,57% ;

gnaise + micașisturi = 37,49%;

pegmatite = 2,59%;

silice coloidală = 0,35%.

Compoziția granulometrică a nisipului și pietrișului este următoarea:

0 – 4 mm 61,79

4 – 8 mm 12,45

8 – 16 mm 9,94

16 – 31,5 mm 12,37

31,5 – 63 mm 3,44

> 63 mm 0,04

Metodele de evaluare frecvent aplicate

In literatura de specialitate se cunosc peste 20 metode, dar numai o parte dintre acestea sînt utilizate în practică. Cele mai multe nu se aplică în practică, fie pentru că simplifică prea mult situațiile, fie pentru că le complică, fără să țină seama îndeajuns de condițiile geologice ale zăcămintelor; altele sînt arbitrare și prea teoretice.

în prezent, cele mai cunoscute metode de calcul al rezervelor geologice pot fi considerate următoarele :

metoda mediei aritmetice ;

metoda blocurilor geologice ;

metoda blocurilor (panourilor) de exploatare ;

metoda secțiunilor (orizontale, verticale paralele sau neparalele);

metoda poliedrelor (cu baza triunghi sau patrulater);

metoda izoliniilor;

metoda izohipselor;

Mai multe metode de calcul sînt menționate în literatura de specialitate, dar nu sînt folosite în practică, dintre care : metoda liniară, metoda statistică, metoda grafică, metoda unghiului mediu de efilare, metoda generatoarei medii, metoda abacei volumetrice, metoda cosinusuri-lor, metoda geomorfologică, metoda geomorfologică, metoda E. P. Prokofiev.

In funcție de situațiile concrete, se va folosi metoda cea mai adecvată, cea mai expeditivă, mai simplă, dar în primul rînd cea mai precisă; este recomandabil ca în același corp de substanta minerala să se aplice o singură metodă principală și în paralel o metodă pentru comparație și control, fapt care nu exclude folosirea mai multor metode, dacă situația o cere.

Metoda mediei aritmetice

Metoda mediei aritmetice este cea mai veche metodă propriu-zisă de calcul al rezervelor geologice; este în același timp cea mai simplă și cea mai operativă, asigurînd rezultate acceptabile dacă este corect aplicată în condiții de zăcămînt favorabile. Metoda necesită puține documente grafice și calcule relativ puține și simple.

A fost și este din ce în ce mai puțin aplicată la calculul rezervelor unor zăcăminte cu caracteristici constante sau puțin variabile (zăcăminte din clasa l-a), explorate prin foraje de la suprafață sau prin puțuri de mînă, zăcăminte cu înclinare foarte mică și, de regulă, sedimentare. Toate lucrările de cercetare (foraje verticale sau puțuri de mînă) trebuie să traverseze integral mineralizația, iar recuperajul în foraje în util să fie cel puțin de 80 %.

Metoda constă în delimitarea mineralizației (a corpului de substanță minerală utilă) după linia unui contur exterior stabilit prin procedeele arătate in capitolul anterior și asimilarea formei corpului format de mineralizație și în mod natural mărginit de suprafețe neregulate cu un corp tabular de grosime constantă în tot cuprinsul suprafeței de calcul stabilite (în interiorul întregului contur exterior). Metoda se poate aplica și prin modul de considerare a zonei dintre conturul exterior și conturul interior care trece întotdeauna prin lucrările extreme ce au traversat zăcămîntul și sînt complet documentate.

Această variantă de calcul al rezervelor este cea mai simplă și cea mai expeditivă, dar nu permite nici o distincție între rezerve, nici din punct de vedere al calității, nici din punct de vedere al gradului de cunoaștere, deși este foarte evident că rezervele din exteriorul conturului interior pînă la limita corpului sînt mai puțin cunoscute și mai puțin sigure față de cele din cuprinsul conturului interior.

Metoda blocurilor geologice

Caracteristica principală a acestei metode este împărțirea virtuală în reprezentări grafice a corpului de substanta minerala (sau a zăcămîntului), sau a părții explorate din acestea, în părți mai mici numite blocuri geologice, care constituie unitățile de calcul al rezervelor.

Criteriile care stau la baza împărțirii în blocuri geologice sînt: variația caracteristicilor zăcămîntului (grosime, conținut și mai rar greutatea volu-metrică), limite naturale (falii, lacune de sedimentare, efilari, etc.) și modul de amplasare a lucrărilor de explorare sau de exploatare care asigură documentarea și cunoașterea zăcămîntului efectiv în partea cercetată și în extindere prin interpretare.

Rezultă că în practică calculul de rezerve geologice se va face, fie în blocuri naturale (parțial sau integral), delimitate de limite naturale, fie în bocuri geologice de explorare, delimitate prin lucrări de explorare sau de exploatare. Blocurile geologice vor fi delimitate astfel ca ele să aibă caracteristicii e medii ale părților de zăcămînt pe care le reprezintă. In cadrul blocurilor geologice, părțile de zăcămînt sînt asimilate cu corpuri geometrice de volum echivalent, iar parametrii medii de calcul al rezervelor în aceste blocuri se calculează ca medie aritmetică sau ca medie ponderată din datele de cunoaștere din lucrările aferente blocului respectiv.

aria suprafeței blocului se determină folosind programe CAD adecvate (Autcad, ZWCad) ;

grosimea se calculează ca medie aritmetică sau ponderat cu distanța dintre lucrări dacă acestea nu fac parte dintr-o rețea sistematică;

conținutul mediu pe bloc se calculează ca medie aritmetică sau ca medie ponderată cu grosimile dacă acestea diferă semnificativ;

greutatea volumetrică medie pe bloc se calculează ca medie aritmetică sau, dacă zăcămîntul este omogen, greutatea volumetrică variază puțin cu conținutul și este aproape aceeași în toate blocurile;

datorită modului de calcul al grosimii și al suprafeței de calcul pe bloc, volumul blocului se calculează ca produsul dintre suprafața și grosimea medie pe bloc.

Metoda sectiunilor geologice

Principiul de baza al acestei metode de calcul al rezervelor geologice este împărțirea virtuală a corpului de substanță minerală utila în blocuri ca unități de calcul, prin secțiuni geologice ce trec prin lucrări de explorare sau de exploatare din care s-au obținut datele de cunoaștere a caracteristicilor mineralizației respective.

In mod corect și complet, deci, metoda ar trebui să fie numită metoda secțiunilor geologice. Lucrările de cercetare (foraje sau lucrări miniere) care formează suportul secțiunilor geologice sunt amplasate pe aliniamente sau pe linii de rețea de explorare și au traversat complet mineralizația cercetată, deci în general secțiunile geologice sînt paralele. Traversarea mineralizației se face fie cu lucrări verticale (foraje sau puțuri de explorare), cînd secțiunile geologice vor fi secțiuni verticale, fie cu lucrări orizontale pe aliniamente (pe orizonturi), adică cu transversale de orizont sau cu foraje orizontale, cînd secțiunile geologice vor fi orizontale. De aici rezultă că aplicarea metodei secțiunilor presupune în primul rînd o explorare sistematică, după o anumită metodică, pentru o construcție și o interpretare corectă a secțiunilor geologice. Pe lîngă secțiunile necesare împărțirii în blocuri se folosesc și secțiuni ajutătoare, normale pe primele, tot pentru o mai bună interpretare a formei, poziției și caracteristicilor zăcămîntului respectiv.

După modul de executare a secțiunilor geologice în zăcămînt pentru împărțirea în blocuri de calcul al rezervelor se pot deosebi :

metoda secțiunilor verticale

metoda secțiunilor orizontale, de asemenea frecvent aplicată în practică, mai ales în cazul metodicii de explorare cu lucrări miniere.

Metoda poliedrelor

în această metodă se încadrează cele două metode cunoscute sub numele de metoda triunghiurilor și metoda patrulaterelor.

Prin unirea lucrărilor de explorare, pe planul de calcul se obține o rețea de triunghiuri sau de patrulatere, care sînt bazele unor blocuri prismatice (poliedre) cu care se echivalează părțile respective din zăcărnînt ca volum de substanta minerala; unind cîte trei lucrări se obțin pe plan triunghiuri și unind cîte 4 lucrări se obțin patrulatere. Pe cît posibil se construiesc triunghiuri echilaterale sau isoscele sau patrulatere regulate pentru care este ușor de calculat suprafața.

Planele verticale ce trec prin laturile triunghiurilor sau ale patrulaterelor conturează prisme verticale în zăcămînt, avînd ca baze părțile corespunzătoare din suprafața zăcămîntului, iar muchiile prismelor sunt lucrările verticale (foraje sau puțuri de explorare), grosimea mineralizată traversată de aceste lucrări fiind înălțimea prismelor.

Din aceste construcții de geometrizare și de echivalare rezultă că s-a făcut o împărțire virtuală a zăcămîntului explorat în poliedre prismatice adiacente, iar volumul din zăcărnînt necesar de calculat va fi volumul grupului de prisme respectiv.

Alegerea celei mai adecvate metode de evaluare

O condiție importantă pentru sistematizarea și documentarea calculelor, pentru precizia și controlul riguros și operativ al rezultatelor, pentru cunoașterea cit mai fidelă a realității din zăcămînt și mai ales pentru posibilitatea utilizării documentației de calcul ca bază de proiectare a exploatării zăcămintelor minerale este folosirea celei mai potrivite metode de calcul al rezervelor geologice, în fiecare situație dată.

La alegerea metodei de calcul al rezervelor geologice trebuie să se tină seama de o serie de factori:

Metoda si metodica de explorare

Metoda de exploatare

Dimensiunile corpurilor minerale

Repartitia componentilor utili in zacamant

Pozitia in scoarta a corpurilor minerale

Evaluarea resurselor de nisip si pietris prin 3 metode

Metoda blocurilor geologice

Pentru aceasta metoda perimetrul a fost impartit virtual, in doua blocuri, unul in partea estica avand suprafata de 0,373kmp iar celalat in partea vestica avand 0,280 kmp. Criteriul pentru care s-a facut aceasta impartire il reprezinta lentila de argila intalnita in forajele din zona estica, lucru ce determina metode diferite de valorificare si exploatre.

Figura 2. Repartitia forajelor in perimetru si dispunerea blocurilor geologice

Suprafata fiercarul bloc s-a determinat folosind programe CAD specifice.

Rezervele au fost calculate, in fiecare bloc geologic cu relatia:

Unde Vb este volumul blocului, Sb suprafata iar gb grosimea medie

Grosimea medie, utilizata, s-a determinat ca medie aritmetica a grosimilor din forajele prezente in fiecare bloc

Tabelul 3. Tabel de calcul pentru rezerva e nisip si pietris din blocul I

Tabelul 4. Tabel de calcul pentru rezerva e nisip si pietris din blocul II

Tabelul 5. Tabel de calcul pentru rezerva e nisip si pietris prin metoda blocurilor geologice

Metoda sectiunilor

Pentru metoda sectiunilor au fost realizate 9 sectiuni orientate de la nord la sud, si aflate la distanta de 150 de metri intre ele. Pentru determinarea ariilor s-a folosit un program tip CAD.

Figura 3. Repartitia forajelor in perimetru si dispunerea sectiunilor geologice

Pentru calculul volumelor blocurilor geologice au fost folosite urmatoarea relatie:

Pentru blocurile marginale a fost folosita relatia

Tabelul 6 Tabel de calcul pentru rezerva de nisip si pietris peste nivelul hidrostatic

Tabelul 7. Tabel de calcul pentru rezerva de nisip si pietris sub nivelul hidrostatic

Tabelul 8. Tabel de calcul pentru rezerva de nisip si pietris prin metoda sectiunilor

Metoda poliedrelor

Pentru metoda poliedrelor perimetrul a fost impartit in 93 de triunghiuri avand colturile in lucrarile geologie executate.

Calculul ariilor triughiurilor a fost determinat in programul CAD

Grosimea medie a fost calculata pentru fiecare prisma separat, ca medie aritmetica dintre cele trei lucrari, corespunzatoare colturilor triunghiului

Volumul de rezerva pentru fiecare prisma a fost calculat cu formula:

Unde Vb este volumul prismei, iar gb , grosimea medie

Figura 4. Repartitia forajelor in perimetru si dispunerea blocurilor de calcul pentru metoda poliedrelor

Calcul folosind programul Rockworks

Rockworks este un program dezvolat initial la mijlocul anilor 80 de compania Rockware pentru industriile miniere, sau in domeniul petrolului, gestionarii forajelor, al bazelor de date.

Strategia de baza a programului consta in creea unei baze de date, pornind de la un set de foraje care include rezultate analitice pentru diverse proprietati fizice si chimice in functie de adancime. Odata ce baza de date a fost creeata sunt posibile vizualizari 2d si 3d ale modelelor structurale, diaramelor si diferitelor sectiuni.

Pentru cazul de fata a fost creea, pe baza datelor din cele 45 de foraje, un model tridimesional stratigrafic:

Figura 5. Model stratigrafic realizat prin programul ROCKWORKS

Pe baza acestui model stratigrafic, pentru care a fost aplicat un filtru poligonal, constand din perimetrul studiat, au fost determinate cantitatile de nisip si pietris peste si sub nivelul hidrostatic, precum si cele de steril din coperta:

Tabelul 9. Calculul resurselor de nisip si pietris prin programul Rockworks

Concluzii

Prima metoda utilizata a fost metoda blocurilor. Este o metoda care are ca avantaj faptul ca este usor de utilizat insa estimarea resurselor este realtiv aproximativa. Acest lucru o recomanda mai mult ca o metoda de verificare, mai mult decat una de calcul de sine statatoare.

Tabelul 10. Volumul de nisip si pietris determinat prin metoda blocurilor

Cea de a doua metoda utilizata a fost metoda sectiunilor. Spre deosebire de metoda blocurilor, metoda sectiunilor necesita calcule mai elaborate insa rezultatele sunt mai aprope re realitate.

Tabelul 11. Volumul de nisip si pietris determinat prin metoda sectiunilor

Metoda cea mai complexa utilizata a fost metoda polierdlor. Pentru aceasta metoda volumul de lucru a fost cel mai ridicat. Resursele determinate prin aceasta metoda se pot considera, in genral, ca fiind mai apropiate de realitate (fata de celelate metode enumerate mai sus). Totusi pentru acest tip de zacamant, avand o realitva uniformitate si o forma in plan regulata toate cele trei metode au dat rezultate asemanatoare, concluzionad ca pentru aceasta situatie oricare din cele trei metode poate fi aplicata cu succes.

Tabelul 12. Volumul de nisip si pietris determinat prin metoda poliedrelor

Pentru verificare, s-a utilizat un calcul facut pe calculator, in programul Rockworks. Programul permite mai multe tipuri de calcule utilizate in geologie, fiind realitv facil si usor de utlizat. Rezultatele sunt deasemenea comparabile, cu cele obtinure pe cale manuala, prin cele trei metode descrie anterior

Tabelul 13. Volumul de nisip si pietris determinat prin programul Rockworks

Factorii geologici luati de obicei in considerare la alegera metodelor de evaluare a rezervelor (vezi cap. 5.2) nu au putut diferentia net cele trei metode.

In acest sens se poate aplica cu rezultate bune oricare din cele trei metode comparate

Tabelul 14. Tabel comparativ cu metodele de calcul utilizate

Bibliografie

Marinescu M. – Management si marketing in geologie – Editura Universitatii din Bucuresti – 2002

Marinescu M. – Foraj si lucrari miniere – Editura Universitatii din Bucuresti – 2002

Murgu M. – Evaluarea geologica si industriala a zacamintelor minerale – Editura Tehnica – 1950

Petrulian N. – Zacaminte minerale utile – Editura tehnica – 1973

Martian M. – Evaluarea geologica si industriala a zacamintelor minerale – Editura tehnica – 1986

Cioflica G. – Prospectiunea si explorarea – Editura Didactica si Pedagocica – 1963

Lupei N. – Geologia miniera – Editura tehnica – 1968

D. Constantinof, D. Dumitrecu, C. Avramescu – Zacaminte de substante minerale utile – Editura Didactica si Pedagocica – 1968

V. Mutihac, M. Stratulat, R. Fechet – Geologia Romaniei – Editura Didactica si Pedagocica – 2003

P. Cotet – Geomorfologia Romaniei – Editura tehnica – 1973

Bibliografie

Marinescu M. – Management si marketing in geologie – Editura Universitatii din Bucuresti – 2002

Marinescu M. – Foraj si lucrari miniere – Editura Universitatii din Bucuresti – 2002

Murgu M. – Evaluarea geologica si industriala a zacamintelor minerale – Editura Tehnica – 1950

Petrulian N. – Zacaminte minerale utile – Editura tehnica – 1973

Martian M. – Evaluarea geologica si industriala a zacamintelor minerale – Editura tehnica – 1986

Cioflica G. – Prospectiunea si explorarea – Editura Didactica si Pedagocica – 1963

Lupei N. – Geologia miniera – Editura tehnica – 1968

D. Constantinof, D. Dumitrecu, C. Avramescu – Zacaminte de substante minerale utile – Editura Didactica si Pedagocica – 1968

V. Mutihac, M. Stratulat, R. Fechet – Geologia Romaniei – Editura Didactica si Pedagocica – 2003

P. Cotet – Geomorfologia Romaniei – Editura tehnica – 1973