Evaluarea Cheltuielilor Publice

CUPRINS

INTRODUCERE__________________________________________________4

CAPITOLUL 1

ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND EVALUAREA CHELTUIELILOR PUBLICE________________________________________________________ 6

1.1. Aspecte teoretice cu privire la cheltuielile publice______________________ 6

1.2. Noțiuni generale cu privire la nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice___________________________________________________________ 8

1.3. Elementele generale specifice tipologiei cheltuielilor publice____________ 12

CAPITOLUL 2

MODALITĂȚI DE EVALUARE A CHELTUIELILOR PUBLICE_______ 16

2.1. Abordări teoretice privind eficiența cheltuielilor publice________________ 16

2.2. Elemente de influență specifice creșterii cheltuielilor publice____________ 17

2.3. Analiza teoretică a creșterii cheltuielilor publice______________________ 19

CAPITOLUL 3

STUDIU DE CAZ PRIVIND EVALUAREA CHELTUIELILOR PUBLICE PENTRU REALIZAREA INVESTIȚILOR __________________________ 22

3.1. Analiza cheltuielilor publice din România___________________________ 22

3.2. Analiza cheltuielilor publice pe destinații___________________________ 27

3.3. Evaluarea cheltuielilor publice pentru realizarea investițiilor în agricultură_ 34

CONCLUZII____________________________________________________ 44

BIBLIOGRAFIE_________________________________________________ 46

INTRODUCERE

Activitatea economică la nivel global a resimnțit o încetinire în ultima perioadă, acest lucru fiind caracterizat de urmări ale unor factori tranzitorii, dar și ca urmare a tensiunilor de pe pietele financiare. În economiile avansate redresarea economică rămâne la nivel scăzut, în timp ce se constată o creștere moderată și în economiile emergente. În zona Euro se preconizează că tensiunile existente care acționează pe piețele financiare și efectele nefavorabile asupra condițiilor de finanțare vor marca ritmul dezvoltării economice în a doua jumătate a anului 2011.

Raportul la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2012 și orizontul 2013-2015 descrie contextul intern și internațional, principalele aspecte ale indicatorilor bugetari, obiectivele, țintele, prioritățile politicilor care este necesar să fie finanțate pe orizontul de referință, în conformitate cu contextul internațional care este deosebit de dificil, asupra lui punând amprenta criza datoriilor suverane și încetinirea creșterii economice la nivel mondial.

Perspectivele economice sunt și în momentul de față marcate de instabilități deosebit de pronunțate și de riscuri sporite în sensul scăderii â- temperarea dinamicii cererii la nivel mondial, diminuarea încrederii consumatorilor și a sectorului corporativ, precum și efectele nefavorabile generate de persistența tensiunilor pe mai multe piețe ale datoriilor suverane din zona euro asupra condițiilor de finanțare.

Lucrarea își propune o analiză sumară asupra unui subiect care, deși dezbătut în cercetările economice de specialitate, mai ales în ultima perioadă de timp, are în vedere actualizarea cât și dinamizarea demersului științific prin analizarea unor puncte de vedere asupra cheltuielilor publice. Titlul lucrări este „Evaluarea cheltuielilor publice” și pornind de la această denumire în prezenta lucrare se vizează aspecte teoretice cât și elemente de analiză ce fac referire la cheltuielile publice.

Lucrarea a fost structurată pe trei capitole, fiecare dintre ele având mai multe subcapitole.

Capitolul I se intitulează, „Abordări teoretice privind evaluarea cheltuielilor publice” și se dorește a fi, o prezentare a coordonatelor generale ale cheltuielilor publice prin natura, unor reproduceri de natură teoretică. Acest prim capitol face referire la aspectele teoretice cu privire la cheltuielile publice, noțiunile generale cu privire la nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice și elementele generale specifice tipologiei cheltuielilor publice.

Conținutul economic al cheltuielilor publice se află în strâns unite cu destinația lor. Astfel putem preciza că unele cheltuieli descriu un consum definitiv de produs intern brut, ceea ce reprezintă valoarea plăților care sunt efectuate de către instituțiile publice în formele specifice ale cheltuielilor curente, iar alte cheltuieli publice sunt descrise ca fiind o avansare de produs intern brut reprezentând participarea statului la finanțarea formării brute de capital atât în sfera producției materiale, cât și în sfera nematerială.

Capitolul al II-lea denumit „Modalități de evaluare a cheltuielilor publice” face o prezentare în ansamblu la abordările teoretice privind eficiența cheltuielilor publice, elemente de influență specifice creșterii cheltuielilor publice și o analiza teoretică a creșterii cheltuielilor publice.

În momentul de față cheltuielile publice sunt foarte diversificate, unele dintre ele manifestându-se direct, prin finanțarea de către stat a instituțiilor publice pentru a putea funcționa. Altele cheltuielile publice influențează direct mediul economic și social și constituie astfel de instrumente ale unei politici de transformare a mediului respectiv pentru a-l ameliora.

Cheltuielile publice sunt plăți realizate de stat din resurse strânse pe diferite căi, pentru a putea achiziționa bunuri sau pentru a presta servicii necesare pentru realizarea diferitelor obiective ale politicii statului – servicii publice generale, acțiuni social-culturale și întreținerea armatei și a întregii activități desfășurate în domeniul militar, acțiuni economice.

Capitolul al III-lea numit „Studiu de caz privind evaluarea cheltuielilor publice pentru realizarea investiților” descrie o analiză a cheltuielilor publice din România, o analiză a cheltuielilor publice pe destinații și o evaluarea cheltuielilor publice pentru realizarea investițiilor în agricultură.

O analiză a investițiilor în proiectele din sectorul public reprezintă un set foarte complex de probleme, cu foarte multe necunoscute și problemele nerezolvate. Investițiile reprezintă o sarcină complexă și nesigură din punct de vedere managerial. Nu există nici o garanție că decizia de investiții care a fost făcută este bună. Acest lucru prezintă unele abordări metodologice generale de evaluare a proiectului de investiții, care definesc anumite soluții referitoare la investițiile din sectorul public.

În principiu, investițiile din sectorul public aduc efecte multiple, economice și non-economice, directe și indirecte, importante pentru un cerc mai larg de utilizatori.

CAPITOLUL 1

ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND EVALUAREA CHELTUIELILOR PUBLICE

1.1. Aspecte teoretice cu privire la cheltuielile publice

Cheltuielile publice reprezintă conexiuni economico-sociale în formă bănească care se realizează între stat pe de o parte și personae fizice și juridice pe de altă parte, cu prilejul repartizării și utilizării resurselor fianaciare ale statului, avânca țintă îndeplinirii funcțiilor acestuia.

În momentul de față cheltuielile publice sunt foarte diversificate. Ele sunt exprimate atât în mod direct, prin finanțarea de către stat a instituțiilor publice pentru a putea funcționa, cât și sub influența directă a mediul economic și social astfel formându-se instrumentele unei politici de transformare a mediului respectiv pentru a-l ameliora.

Cheltuielile publice fac trimitere la totalitatea cheltuielilor care se efectuează prin intermediul instituțiilor publice (aparat de stat, instituții social-culturale, armata, ordine internă și siguranța natională, cercetare științifică) și care se acoperă de la buget (pe plan central sau local), din fondurile extrabugetare sau de la bugetul de stat din bugetele locale din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Cheltuielile bugetare reprezintă cheltuieli publice dar se știe că nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli bugetare.

Cheltuielile bugetare sunt incluse în bugetele definite în cadrul sistemului de bugete aprobate de organul legislativ sub forma creditelor bugetare.

Fixarea limitelor cheltuielilor bugetare în cadrul chletuielilor publice se realizează pe baza câtorva principii:

– executarea cheltuielilor bugetare este determinată de prevederea expresă și aprobarea nivelului acestora de către Parlament sau de consiliile locale, după caz în conformitate cu legile în vigoare;

– nerambursabilitatea sumelor alocate și cheltuite corespunzător destinațiilor pentru care s-au aprobat aceste sume;

– executarea cheltuielilor este stabilită de îndeplinirea condițiilor legale nu numai de constituirea (existența) resurselor bănești;

– finanțarea se realizează în funcție de gradul de subordonare a instituțiilor sau activităților cu caracter bugetar:

* din bugetul de stat,

* din bugetul asigurărilor sociale de stat,

* din bugetele locale

* din bugetele fondurilor speciale;

– îndeplinirea controlului financiar cu caracter preventiv și atribuirea vizei cu ocazia operațiunilor de deschidere a finanțării, de alocare și utilizare a resurselor financiare publice.

Este absolut necesar să se facă o deosebire clară între cheltuielile publice și cele bugetare, cheltuielile bugetare reprezentând o subcategorie.

Cheltuielile publice au în componența lor, cheltuieli bugetare, cheltuieli din fonduri cu destinație specială, cheltuieli extrabugetare și cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei publice.

Cheltuielile publice totale se dobândesc prin cumularea cheltuielilor diferitelor categorii de administrații publice din care s-au dedus sumele reprezentând transferuri de resurse financiare între administrațiile publice. Un astfel de calcul determină cheltuielile publice totale consolidate.

Cheltuielile publice totale consolidate înglobează:

1. Cheltuielile administrației publice centrale ( Ccp) care cuprind:

– cheltuielile adminsitrației publice centrale, finanțate de la bugetul de stat;

– cheltuielile finanțate din fondurile securității sociale;

– cheltuielile administrației publice centrale finanțate din fonduri speciale;

2. Cheltuielile publice ale subdiviziunilor politice și administrative intermediare (Cip) finanțate de la bugetele acelor subdiviziuni: bugetele statelor, ale provinciilor și ale regiunilor membre ale federației (landurilor, cantoanelor etc.);

3. Cheltuielile colectivităților locale (Clp) finațate din bugetele unităților administrativ- teritoriale.

Cheltuielile publice se materializează în plăți efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite căi, pentru achiziții de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului:

– servicii publice generale,

– acțiuni social-culturale,

– întreținerea armatei și a întregii activități desfășurate în domeniul militar, acțiuni economice etc.

1.2. Noțiuni generale cu privire la nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice

Evaluarea cheltuielilor publice presupune aplicarea unor metode riguroase pentru a evalua măsura în care un Programul de dezvoltare și-a îndeplinit obiectivele definite de impact. Este un proces care încearcă să stabilească cât mai sistematic și obiectiv cu putință, relevanța, eficacității, eficienței și a impactului (atât intenționat și neintenționată) din programului în contextul obiectivelor declarate.

► Nivelul cheltuielilor publice

Nivelul cheltuielilor publice totale și al diferitelor categorii de cheltuieli se apreciază atât static (la un moment dat), cât și dinamic (în evoluție pe o perioadă de timp), pe baza următorilor indicatori:

– volumul cheltuielilor publice, în expresie nominală și reală;

– ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut;

– volumul cheltuielilor publice ce revine în medie pe un locuitor.

O analiză amănunțită a cheltuielilor publice susține caracterizarea politicii bugetare a fiecărui stat în diferite perioade de timp. Prețuirea efectelor intervenției statului în viața socială și în economie necesită cunoașterea, mai întâi, a volumului cheltuielilor publice efectuate de organele centrale și locale de stat din fondurile publice de resurse financiare.

Volumul cheltuielul militar, acțiuni economice etc.

1.2. Noțiuni generale cu privire la nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice

Evaluarea cheltuielilor publice presupune aplicarea unor metode riguroase pentru a evalua măsura în care un Programul de dezvoltare și-a îndeplinit obiectivele definite de impact. Este un proces care încearcă să stabilească cât mai sistematic și obiectiv cu putință, relevanța, eficacității, eficienței și a impactului (atât intenționat și neintenționată) din programului în contextul obiectivelor declarate.

► Nivelul cheltuielilor publice

Nivelul cheltuielilor publice totale și al diferitelor categorii de cheltuieli se apreciază atât static (la un moment dat), cât și dinamic (în evoluție pe o perioadă de timp), pe baza următorilor indicatori:

– volumul cheltuielilor publice, în expresie nominală și reală;

– ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut;

– volumul cheltuielilor publice ce revine în medie pe un locuitor.

O analiză amănunțită a cheltuielilor publice susține caracterizarea politicii bugetare a fiecărui stat în diferite perioade de timp. Prețuirea efectelor intervenției statului în viața socială și în economie necesită cunoașterea, mai întâi, a volumului cheltuielilor publice efectuate de organele centrale și locale de stat din fondurile publice de resurse financiare.

Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală este reprezentat de un indicator (în prețurile curente ale anului considerat, în monedă națională) și îl notăm , fiindcă prețurile curente sunt influențate de inflație, pentru exprimarea efortului financiar real, cheltuielile publice se recalculează în prețuri constante, care exprimă volumul cheltuielilor publice în expresie reală, pe care îl notăm cu .

Transformarea valorilor din prețuri curente în prețuri constante se efectuează cu ajutorul indicelui P.I.B. deflator, care măsoară modificarea nivelului general al prețurilor în anul considerat, 0 sau 1, față de anul de bază, pentru prețurile constante, notat cst.

Indicele P.I.B. deflator este calculat conform relației:

Ip0/cst = PIB0/ PIBcst *100;

Ip1/cst = PIB1/ PIBcst*100;

în care: Ip0/cst = indicele prețurilor anului 0 față de anul cst

Ip1/cst = indicele prețurilor anului 1 față de anul cst.

Relațiile de calcul ale cheltuielilor reale sunt:

Crp0 = Cnp0 / Ip0/cst ;

Crp1 = Cnp1 / Ip1/cst ;

în care: Crp0 = cheltuielile publice reale ale anului 0;

Crp1 = cheltuielile publice reale ale anului 1.

Indicatorul cheltuielilor publice în expresie nominală sau reală este folositor pentru a reflecta volumul acestora, în monedă națională și servește la efectuarea de analize pe plan național. Indicatorul cheltuielilor publice în expresie nominală nu are putere de comparație internațională.

Indicatorul care poate exprimă o caracterizare a nivelului cheltuielilor publice și a dinamicii acestora în fiecare stat, într-o anumită perioadă, este ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut.

Calculul se efectuează pe baza relației:

Cp/PIB = Cpn / PIBn * 100,

în care: Cp/PIB = ponderea cheltuielilor publice in produsul intern burt;

Cpn = cheltuielile publice în expresie nominala (în prețuri curente)

PIBn = produsul intern burt în expresie nominala (în prețuri curente)

► Structura cheltuielilor publice

Analiza cheltuielilor publice în cadrul unei țări poate fi realizată din punctul de vedere al structurii lor pe mai multe categorii conform unui anumit criteriu de clasificare, specific fiecărei țări și cu valabilitate generală în cadrul organismelor internaționale. Grupările cele mai importante sunt, așa cum s-a observat, clasificația economică și cea funcțională.

Stabilirea ponderii greutății specifice a fiecărei, categorii de cheltuieli publice în totalul acestora, se realizează pe baza relației:

gsCpi = Cpi / Cpt *100;

în care:

gsCpi = ponderea categoriei de cheltuieli publice i, în totalul cheltuielilor publice;

Cpi = cheltuielile publice ale grupării i;

Cpt = cheltuielile publice totale;

i = 1….n grupări de cheltuieli.

Cu ajutorul ponderilor , se poate determina în ce proporție au fost direcționate resursele financiare ale statului spre anumite obiective, sociale, administrative, militare, economice etc. Stabilirea structurii cheltuielilor publice servește și la urmărirea în dinamică a modificării opțiunilor bugetare sau extrabugetare ale statelor.

Pe seama structurii cheltuielilor se pot realiza comparații între statele cu niveluri diferite de dezvoltare.

► Dinamica cheltuielilor publice

Dinamica cheltuielilor publice exprimă modificările care intervin în cuantumul și structura acestora în decursul unui interval de timp.

Pentru o perioadă considerată, indicatorii dinamicii cheltuielilor publice sunt:

– creșterea nominală și creșterea reală a cheltuielilor publice;

– modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut;

– modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor;

– modificarea structurii cheltuielilor publice;

– indicatorul privind corespondența dintre creșterea cheltuielilor publice și creșterea produsului intern brut;

– elasticitatea cheltuielilor publice față de produsul intern brut.

● Creșterea nominală și creșterea reală a cheltuielilor publice

Ambele modalități de calcul exprimă creșterea în mărimi absolute, conform relațiilor:

;

;

în care: = creșterea nominală absolută a cheltuielilor publice în perioada 1 față de 0

= cheltuielile publice ale perioadei curente (1) și ale perioadei de bază (0), exprimate în prețuri curente;

= creșterea reala absoluta a cheltuielilor publice în perioada 1 față de 0;

= cheltuieli publice ale perioadei curente (1) și ale perioadei de bază (0), exprimate în prețuri constante.

● Modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut

Calculul se efectuează astfel:

în care: = modificarea ponderilor cheltuielilor publice în P.I.B., perioada 1 față de 0;

● Modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor

Calculul se efectuează cu ajutorul formulei:

în care: = modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe locuitor, în perioada 1 față de 0.

● Modificarea structurii cheltuielilor publice

Calculul se efectuează astfel:

;

în care: = modificarea ponderii cheltuielilor publice ale grupării i în totalul cheltuielilor publice, în perioada 1 față de 0.

În perioada considerată, ponderea unor grupări de cheltuieli în totalul acestora a crescut, în timp ce ponderea altora a scăzut, în funcție de obiectivele urmărite.

● Indicatorul privind corespondența dintre creșterea cheltuielilor publice și creșterea produsului intern brut

Calculul acestui indicator se efectuează pe baza relației:

în care: K= coeficientul de corespondență dintre creșterea cheltuielilor publice și creșterea PIB, în perioada 1 față de 0 ;

= indicele creșterii cheltuielilor publice, în perioada 1 față de 0;

= indicele creșterii produsului intern brut,în perioada 1 față de 0.

● Elasticitatea cheltuielilor publice față de produsul intern brut

Acest indicator măsoară amploarea reacției cheltuielilor publice la modificarea produsului intern brut. El se calculează astfel:

în care: și = cheltuieli publice și modificarea acestora în perioada analizată;

PIB și PIB = produsul intern și modificarea acestuia în perioada analizată ;

ec = elasticitatea cheltuielilor publice în perioada analizată (1 față de 0).

Când , aceasta exprimă tendința de utilizare într-o mai mare măsură a P.I.B. pentru finanțarea cheltuielilor publice.

Cheltuielile publice sunt elastice la creșterea PIB. Când , tendința rămâne aceeași. Când , aceasta exprimă tendința de restrângere a proporției cheltuielilor publice în P.I.B. Cheltuielile publice sunt inelastice față de creșterea P.I.B.

1.3. Elementele generale specifice tipologiei cheltuielilor publice

■ Cheltuielile publice destinate acțiunilor social-culturale.

Astfel de cheltuieli izvorăsc din ideologia politico-economică intervenționistă, care a apărut în America după cel de-al doilea război mondial, așa numita doctrină a statului bunăstării.

Într-un astfel de stat, obiectivele autorității publice sunt reprezentate de asigurarea unui venit minim, susținerea cetățenilor în situații defavorizante (cum ar fi boala, bătrânețea, șomajul, handicapul), asigurarea unui nivel de trai bun pentru toată populația, în relație cu o anumită listă de servicii și minimalizarea efectelor unor evenimente ce atrage după sine riscuri sociale.

Serviciile de bază sunt puse la dispoziția membrilor societății cu titlu gratuit sau la un preț redus, sau sunt atribuite alocații, pensii, ajutoare, indemnizații cu ajutorul cărora populația își permite un standard de viață decent. În țările dezvoltate, pentru a se asigura aceste facilități se cheltuiește până la 50% din venitul național.

Cheltuielile publice alocate unor acțiuni de natură socio-culturală include de obicei sănătate, învățământ, cultură și sport, acțiuni realizate pentru tineret, securitate sau protecție socială.

Resursele de finanțare atribuite cheltuielilor cu acțiuni socio-culturale pot fi de natură internă sau externă, publică sau privată – fonduri bugetare (ale statului, regiunilor, provinciilor), cotizații ale unor persoane fizice/juridice (asigurările sociale, pentru șomaj), fonduri proprii ale organizațiilor publice/private (pentru finanțare traininguri), veniturile instituțiilor social-culturale din activități specifice, veniturile populației (din taxe), fondurile organizațiilor fără scop lucrativ (O.N.G-uri, instituții de caritate etc.), finanțări externe (rambursabile și nerambursabile, oferite de organizații ca: UNICEF, UNESCO, Banca Mondială etc.).

Cheltuielile menționate reprezintă investiții în resurse umane fiindcă ele au ca efect dezvoltarea capacităților indivizilor, menținerea stării fizice și mentale la nivele ridicate ceea ce conduce, direct la dezvoltare economică și socială. Putem exprima că banii cheltuielilor publice pentru acțiuni social-culturale nu reprezintă un consum definitiv de venit național, dimpotrivă, sunt generatoare de dezvoltare (,,profit” social).

Pentru a avea un caracter durabil, dezvoltarea umană este necesar să îndeplinească condițiile ca membrii societății să beneficieze de o bună stare a sănătății, să aibă loc o acumulare de cunoștințe la nivelul societății, să existe acces la resursele care asigură un standard de viață decent.

■ Cheltuieli publice cu asigurările sociale

Asigurările sociale au luat ființă dintr-o manifestare a asociațiilor de muncitori care au susținut drepturile lor, organizându-se în sindicate care să-i protejeze în ceea ce privește condițiile de lucru, igiena și securitatea muncii ca elemente care să preîntâmpine accidentele ce pun persoana în imposibilitate de a munci, iar dacă, dintr-o cauză sau alta, se ajunge la incapacitate de muncă, să existente fonduri financiare care să le asigure acestora un trai decent. Pentru a realiza obiectivele amintite, s-a format un sistem național de asigurări sociale care are trăsături speciale, derivate din contextul economic în care finanțează.

Cu ajutorul asigurărilor sociale o fracțiune din PNB este direcționată către protejarea persoanelor salariate și pensionare ,,actuale sau foste angajate ale societăților comerciale private sau de stat, ale regiilor autonome, a persoanelor membre în asociații meșteșugărești ori agricole, a întreprinzătorilor particulari a slujitorilor cultelor, a personalului casnic, a persoanelor ce deservesc blocurile de locatari, atunci când se află în incapacitate de muncă”.

Sunt preconizate de lege multiple situații în care intervine plata către indivizi a unor sume de asigurări pentru a se menține starea de sănătate, asigurarea traiului în cazul bolilor, accidentelor, depășirii limitei de vârstă.

■ Cheltuieli publice cu asigurările pentru sănătate

Asigurările sociale pentru sănătate se realizează în conformitate cu următoarele principii:

– încadrarea întregii populații în sistemul de asigurări sociale de sănătate,

– solidaritatea socială (plata se face raportat la un anumit procent din salariu),

– prestarea pentru asigurați a unei liste de servicii definite,

– finanțarea autonomă,

– echilibrul financiar.

Beneficiarii pachetului de servicii persoanele sunt cetățenii românii cu domiciliul în țară sau temporar plecați peste graniță, cetățenii străini sau apatrizi care au reședința în România, tinerii și copiii de maxim 26 ani, dacă sunt încadrați într-o formă de învățământ și nu obțin venituri proprii, persoanele handicapate fără venituri, membrii familiei care se află în întreținerea unei persoane asigurate, persoanele care au obținut acest drept prin legile speciale. Aceste persoane devin asigurate în momentul în care încheie un contract individual de muncă.

■ Cheltuielile publice pentru obiective economice, pentru protecția mediului și cercetare

Cheltuielile publice stabilite pentru realizarea obiectivelor economice urmăresc ramurile de activitate strategice sau care au nevoie de resurse financiare mari și cuprind regiile autonome, companiile cu capital de stat, privat sau mixt. Participarea statului are efect limitativ și s-a confirmat că privatizarea activității în sectorul public crește rentabilitatea întreprinderilor respective, realizându-se o mai bună alocare a resurselor în acest fel.

Cheltuielile publice efectuate pentru protecția mediului sunt extrem de importante pentru păstrarea unui echilibru natural și prevenirea degradării mediului, care este un bun public ce necesită a fi ocrotit prin lege. Măsură adoptată care face trimitere la poluare este aceea conform căreia poluatorul plătește „reparațiile” necesare în urma distrugerilor de mediu pe care le-a făcut.

■ Cheltuielile pentru servicii publice generale, ordine publică, siguranța națională și apărare

Servicii publice generale cuprind în alcătuirea lor, organele puterii și administrației publice (instituția prezidențială, organele puterii legislative centrale, organele puterii judecătorești, organele executive centrale si locale); organele de ordine publică (politie, jandarmerie, grăniceri, pompieri, penitenciare, pașapoarte, arhivele statului).

Cheltuieli publice finanțează funcția externă a statului pentru apărare. Tipul acesta de cheltuieli se împart atât în cheltuieli directe (întreținerea forțelor armate în țară sau în bazele din alte țări) și cheltuieli indirecte (legate de lichidarea urmărilor unor conflicte).

CAPITOLUL 2

MODALITĂȚI DE EVALUARE A CHELTUIELILOR PUBLICE

2.1. Modalități de evaluare a cheltuielilor publice

În practică sunt prezentate multiple metode de evaluare a eforturilor și efectelor, directe și indirecte, care corespund proiectelor de obiective publice. Cele mai utilizate metode de evaluare a eforturilor și efectelor sunt: analiza cost avantaje, întâlnită în literatura de specialitate și sub denumirea de „cost-beneficiu”, analiza cost-eficacitate, care se bazează pe un sens mai larg atribuit avantajelor, decât cel strict economic și metode multicriteriale

Desemnarea și aplicarea metodelor de evaluare a indicatorilor care fac parte din bugetul anual sau din programele plurianuale trebuie să conțină ca principal obiectiv eficiența utilizării resurselor financiare publice.

Intervențiile care se efectuează ulterior cu ocazia modificării legii bugetare, pentru ajustarea indicatorilor proiectați inițial, trebuie să urmărească criteriul eficienței.

Eficiența cheltuielilor publice descriu o dimensiune optimă a unui raport ce se determină între eforturile financiare, concretizate în consumul de resurse financiare publice, și efectele estimative ostenabile.

Eficiența prezintă rezultatele care sunt obținute dintr-o activitate economico-socială prin utilizarea anumitor resurse economice, materiale, financiare, umane.

► Metoda de analiză cost-avantaje evaluează beneficiul ca fiind avantajul realizat pe baza furnizării serviciului public pentru care s-au elaborat variantele de proiect. În cadrul metodei se utilizează raportul cost/beneficiu, al cărui nivel optim este folosit drept criteriu de exprimare a eficienței deciziilor publice, în cadrul programelor alternative.

Condiția generală pentru a nu respinge un proiect, este ca raportul cost/beneficiu să fie minim sau raportul beneficiu/cost să fie maxim. O componentă de bază a acestei metode este faptul că urmărește, în principal, costurile și beneficiile sociale, comparativ cu cele particulare, ceea ce înseamnă că este necesar să țină cont de externalități.

Existența acestora influențează deciziile producătorilor și consumatorilor, având efect o alocare a resurselor diferită de cea pe care ar trebui să o realizeze concurența perfectă în lipsa lor.

► Metoda de analiză cost-eficacitate. Conform implementării prealabile a unui indicator de eficiență, această analiză se utilizează în lipsa unei evaluări monetare a avantajelor. În anumite ipoteze clar formulate, în care este un obiectiv unic, urmează a fi ales programul cel mai puțin costisitor. Metoda cost-eficacitate reprezintă una dintre metodele de dimensionare a eficienței cheltuielilor pentru obiective și acțiuni economice. Pentru stabilirea nivelului cheltuielilor aferente unei perioade de timp, se folosesc instrumente specifice de normare.

Eficiența cheltuielilor privind obiectivele și acțiunile economice se realizează, în mod general, ca raport între indicatorii de efect și cei de efort. Indicatorii de efect reprezintă producția de marfă, valoarea adăugată, profitul, încasările din export, iar cei de efort reprezintă investițiile, costurile de producție, importurile, timpul de lucru utilizat de personal.

► Metode multicriteriale. În condițiile în care criteriile sunt multiple și apare imposibilitatea generalizării lor într-un indicator unic, decizia urmează să fie luată prin metode multicriteriale.

Proiectele independente sunt foarte apreciate în raport cu fiecare dintre criteriile reținute, acest lucru antrenează mai multe clasamente ale proiectelor, fiind dificilă punctarea unui clasament general. Unele metode permit degajarea unei soluții empirice care ține cont de aceste criterii diverse, soluția putând fi utilizată de către decident.

2.2. Elemente de influență specifice creșterii cheltuielilor publice

Abordarea la modul general a factorilor care indică creșterea cheltuielilor publice impune o delimitare a acestora în următoarele categorii:

● Factorii demografici, care fac trimitere la creșterea populației și la schimbarea structurii acesteia pe vârste și categorii socio-profesionale. O astfel de evoluție determină creșterea cheltuielilor publice pentru învățământ, sănătate, securitate socială, ordine publică ca de altfel și a celor legate de creșterea numărului de locuri de muncă în sectorul public.

● Factorii economici fac referire la dezvoltarea economiei și la modernizarea acesteia în conformitate cu cercetările științifice, a noilor cerințe ale utilizării resurselor și a formării de bunuri materiale și servicii. Bugetul de stat pe lângă faptul că asigură finanțarea unor acțiuni economice costisitoare, redistribuirea resurselor financiare publice ajută la repararea prejudiciilor rezultate din repartiția concurențială în economia de piață. Bugetul joacă rol de filtru și el se ocupă de redistribuirea pe principii mai echilibrate și bazate pe eficiență.

● Factori sociali, prezintă creșterea venitului mediu pe locuitor în societate care antrenează preocuparea statului ca, prin efort financiar, să acorde resurse pentru amortizarea veniturilor categoriilor sociale cuprinse în sectorul public, inclusiv a persoanelor în vârstă sau care necesită asistență socială.

● Urbanizarea reprezintă un factor de mărire a cheltuielilor publice, antrenând resurse financiare atât pentru crearea și dezvoltarea centrelor urbane, cât și pentru finanțarea unor utilități publice ce caracterizează mediul respectiv.

● Factori militari, sunt acei factori care prin pregătirea sau purtarea de războaie, conduc la creșterea cheltuielilor legate de apariția unor dispute armate sau de excluderea efectelor nefavorabile ale acestora pe plan economic și social.

● Factori de ordin istoric, sunt acei factori care acționează prin transmiterea de la o perioadă la alta a nevoilor sporite de cheltuieli și de suportare a poverii celor făcute în anii anteriori, prin împrumuturi publice. Astfel se explică și răspândirea în timp și spațiu a fenomenului inflaționist sau preluarea de către noul regim, instalat în urma revoluției a datoriilor contractate în vechiul regim.

● Factori politici, sunt factorii care fac referire la creșterea însemnată a diversității și complexității sarcinilor statului contemporan, la modficarea concepției politice ce face trimitere la funcțiile statului, pentru îndeplinirea cărora este necesară sporirea cheltuielilor publice.

Creșterea continuă a cheltuielilor publice ridică atât probleme de ordin politic, cât și de ordin financiar și de ordin științific.

Problemele de ordin politic fac trimitere la acțiunea exercitată de creșteriile cheltuielilor publice asupra structurilor politice. Astfel, creșterea cheltuielilor publice face necesară gruparea unor state pentru a realiza împreună anumite cheltuieli de interes comun, iar statele respective, dacă ar fi luate în mod individual, nu ar putea face față.

Problemele de ordin financiar fac trimitere la legăturile create între tendințele de creștere a cheltuielilor publice și cele ale creșterii avuției naționale și ale produsului intern brut. Punctul optim al acestui raport este determinat, atât de limita maximă a proporției impozitelor în PIB, care nu poate fi atinsă,cât și de avantajele sociale ale creșterii cheltuielilor publice.

Primul aspect raportează proporția în care produsul intern brut poate fi redistribuit prin cheltuieli publice. Cel de-al doilea aspect urmărește proporția cheltuielilor publice în PIB, care trebuie determinată din punct de vedere al utilității acestora, bunuri sau servicii independente, utile și fără utilitate netă.

Punctul optim este prezentat în momentul în care avantajul social al creșterii cheltuielilor publice este depășit de către inconvenientul social al prelevărilor publice. Acest punct optim poate fluctua în funcție de conjunctura economică.

Problemele de ordin științific urmăresc sortarea corectă a cheltuielilor publice absolut necesare pentru satisfacerea nevoilor sociale și fac referire la instituțiile finanțelor publice, la modul de apreciere a cercetării domeniului și de apreciere a rezultatelor, de aplicare a soluțiilor descoperite în cercetarea științifică financiară.

2.3. Analiza teoretică a creșterii cheltuielilor publice

Pentru a se putea explica datele empirice cu privire la dinamica cheltuielilor publice, este necesară construirea unor modele capabile să folosească factorii economici, politici și sociali, care scot în evidență cheltuieli publice și creșterea lor. Sintetizarea unor asemenea influențe se regăsește în macro modelele creșterii cheltuielilor publice.

● Modelele dezvoltării creșterii cheltuielilor publice

Aceast tip de abordare a problemei este cel mai bine reprezentat în lucrările lui R.A.Musgrave și W.W.Rostow.

În fazele de început ale creșterii și dezvoltării economice, investițiile sectorului public, ca pondere în investițiile totale ale economiei, erau apreciate ca fiind mari. Sectorul public asigura partea fundamentală globală, cum ar fi, drumurile, sistemul de transporturi, sistemul de canalizare, respectarea legii și ordinii, sănătatea și învățământul și alte investiții în resurse umane. Acest tip de investiții publice erau indispensabile pentru a putea adapta economia la dinamismul spre nivelele mijlocii ale dezvoltării economie și sociale.

Nivelul de mijloc ale creșterii, impunea guvernului să asigure investiții, dar, de această dată, investițiile publice sunt complementare creșterii investițiilor private.

Pe întinderea stadiilor de dezvoltare, există insuficiențe în piață și pot opri saltul către maturitate. Plecând de la ideea aceasta, dezvoltarea implicării guvernamentale cu capacitatea de a trata insuficiențele pieței este susținută teoretic și practic. R.Musgrave că, după perioada se dezvoltare, în timp ce investițiile totale, ca proporție în PIB(PNB), cresc, proporția investițiilor sectorului public în PIB scade. Ideea lui Rostow este că, după ce economia ajunge la stadiul de maturitate, preponderența cheltuielilor publice se va transpune din cheltuieli publice pentru infrastructură, în cheltuieli publice sporite pentru educație, sănătate și asistență socială.

Atât modelele lui Musgrave, cât și cele ale lui Rostow reprezintă aspecte largi ale procesului de dezvoltare, părerile lor constituind aspecte generale obținute din examinarea unui număr mare de cazuri diferite de dezvoltare a economiilor.

● Legea lui Wagner

Economistul german al sec. XIX, Adolf Wagner, era foarte preocupat să explice partea PNB însușită de sectorul public. Concluziile economistului german au fost formalizate în legea știută ca Legea lui Wagner, definită ca fiind o „lege a extinderii crescânde a activităților publice și în special ale statului”, astfel: „Cauzele interne ale extinderii activităților statului și în general, a activităților «publice» se pot deduce în parte din caracterul statului și comunei, stabilit prin experiență la popoarele civilizate aflate în progres (a priori), iar în parte ele rezultă inductiv din diferite fapte în care iese în evidență extinderea acelor activități”.

Wagner a susținut că această lege „în finanțe, se poate transforma într-o lege a nevoilor financiare crescânde ale statului și organelor autonome”. Din toate aceste aspecte nu se poate concretiza daca Wagner făcea referire la creșterea proporției cheltuielilor publice în PIB (sau PNB), cu alte cuvinte creșterea relativă a sectorului public, sau dacă el se gândea la mărimea absolută a sectorului public.

Creșterea cheltuielilor publice pentru educație, recreație și cultură și pentru serviciile de sănătate și asistență socială erau explicate în termenii elasticității în funcție de venituri. Aceste servicii pentru Wagner, reprezentau cereri superioare sau elastice în funcție de venit.

Astfel cheltuielile publice pentru aceste servicii cresc, pe măsura creșterii veniturilor reale din economie (deci și a PIB), în proporții mai mari decât aceea a cheltuielilor publice totale în PIB.

Modelul lui Wagner, conține multe aprecieri realiste, însă prezintă un dezavantaj acela că nu se bazează pe o teorie bine formulată a opțiunii publice. Wagner a prezentat teorie sa în exteriorul problemelor opțiunii publice, formulând de fapt o teorie organică a statului. Statul se presupune că se comportă ca și când ar fi vorba de o entitate care ia decizii independent de membrii societății.

● Analizele lui Peacock și Wiseman

A.T.Peacock și J.A.Wiseman reprezintă una dintre cele mai consacrate analize a dinamicii cheltuielilor publice. Autorii au fundamentat analizele pe o teorie politică a determinării cheltuielilor publice, potrivit căreia guvernele ia în calcul cu bună știință dorințele cetățenilor lor, să nu plătească impozite mari și să beneficieze de servicii publice sporite. Cei doi autori, lasă cheltuielile publice la latitudinea legislativului.

Peacock și Wiseman au tratat impozitarea ca și cum ar influența cheltuielile publice. Așadar, dacă economia și veniturile cresc într-un tempo egal, impozitele cresc, de asemenea, paralel la cote constante de impunere, ceea ce face posibilă creșterea cheltuielilor publice în ritmul creșterii PIB.

Analiza creșterii cheltuielilor publice se poate realiza plecând de la constatarea tendinței de creștere mai rapidă a acestora față de ansamblul activităților economice, exprimat sintetic într-un indicator agregat (PIB sau PNB). O astfel de abordare are ca punct de plecare studiul elasticității cererii de servicii publice, a cărei dimensiune este supraunitară, asșezându-le în categoria bunurilor „superioare”, care au cererea foarte sensibilă la dezvoltarea economică și la creșterea nivelului de viață. În astfel de cazuri, cheltuielile publice cresc mai repede decât PIB sau PNB.

CAPITOLUL 3

STUDIU DE CAZ PRIVIND EVALUAREA CHELTUIELILOR PUBLICE PENTRU REALIZAREA INVESTIȚIEI

3.1. Analiza cheltuielilor publice din România

Structura cheltuielilor bugetare în România este definită de importanța cheltuielilor sociale (salarii, pensii, ajutoare sociale). Cheltuielile sociale au cunoscut majorări semnificative în anii premergători crizei și sunt proiectate să scadă ușor în perioada 2010-2012.

În ultimii ani, cerințele impuse de aderarea României la Uniunea Europeană au determinat modificări în structura cheltuielilor publice. Astfel, cheltuielile bugetului general consolidat în perioada 2011-2012 s-au evidențiat conform graficului.

Figura Nr. 3.1.

Evoluția ponderii cheltuielilor sociale în total venituri încasate la buget

Având în vedere graficul de mai sus se poate observa că în perioada 2002-2007 nu avem creșteri semnificative, nivelul fiindu unul mediu atât la asistența socială cât și la salarii, creșterile au loc începând cu 2007 până în anul 2009, după anul 2009 se încearcă o diminuare, însă la asistența socială nevielul este unul ridicat comparativ cu 2002-2007.

În comparație cu alte țări europene, România are una dintre cele mai ridicate ponderi ale cheltuielilor sociale în buget, doar țări precum Grecia, Irlanda, Spania și Portugalia având o pondere mai ridicată.

Veniturile bugetare sunt prevăzute la 33,7% din PIB pentru anul 2012, iar cheltuielile publice sunt prevăzute la 35,6% din PIB din cauza continuării măsurilor de ajustare. Enunțarea politicii fiscal-bugetare va fi îndreptată în continuare pe reinstituirea unor finanțe publice sănătoase, va fi o politică prudentă, echilibrată, având obiective și priorități bine stabilite și un caracter bine definit.

Figura Nr. 3.2.

Structura veniturilor bugetare și cheltuielilor publice din PIB

pentru perioada 2011-2012

Din analiza figuri de mai sus putem observa că pentru anul 2012 avem o creștere a veniturilor bugetare, și o scădere a cheltuielilor publice. Cheltuielile bugetare estimate pentru anul 2012 sunt prevăzute în sumă de 206.561 mil. lei, cu o pondere în PIB de 35,6% față de 37,7 % în anul 2011.

Continuarea întăririri fiscale pentru asigurarea unor obiective sustenabile de deficit bugetar circumscris cadrului de cheltuieli pe termen mediu sunt reprezentate pentru anul 2012 cu un deficit de 3 % din PIB în termeni de angajament și de 1.9% în cash, urmând să fie majorat în cursul anului în concordanță cu evoluțiile economice interne și internaționale, asigurându-se însă ieșirea din procedura de deficit excesiv.

Începând cu anul 2013 în situațiile în care se va consemna o creștere economică din ce în ce mai ridicată, veniturile bugetare care urmează a se încasa în condițiile menținerii unei politici prudente în privința cheltuielilor publice, vor îngădui înregistrarea unui buget echilibrat cu posibile excedente pe perioada ciclului de creștere economică.

Este absolut necesar reducerea soldului structural pentru a evita creșterea datoriei publice, a cheltuielilor publice cu dobânzile și pentru a nu încărca politica monetară, ipoteză ce va verifica coerența mixului de politici viitoare.

1. Cheltuieli de personal 2. Bunuri și servicii 3. Dobânzi 4. Subvenții 5. Asistență socială

6. Proiecte cu finanțare U.E. 7. Cheltuieli de capital 8. Alte cheltuieli

Figura Nr. 3.3

Structura cheltuielilor publice pentru anul 2010-2011

Din analiza graficului de mai sus se observă că ponderea cea mai mare în structura cheltuielilor o ocupă asistență socială, iar ponderea cea mai mică o ocupă subvențiile. Trebuie specificat ca și cheltuielile de personal sunt cheltuieli semnificative în structura cheltuielilor publice.

La subvenții se prevede o scădere cu 0,91 % în 2012 în PIB față de 0,62 % în PIB în anul 2011, ceea ce arată diminuarea intervenției statului în economie și acțiunea regulilor economiei de piață;

La cheltuielile de personal se observă în 2011 o scădere cu -15,39 % față de anul 2010, asta se datorează și restructurărilor masive din diferite sisteme. Scăderi mai putem observa și la subvenți -14,8% și la asistența socială -1,2%. Cheltuielile de personal continuă sensul descendent și în anul 2012 ajungând la 6.9 % din PIB cu perspectiva creșteri acestora in cursul anului pana la 7.2%, în cazul în care condițiile economice vor permite acest lucru, față de 7,4 % din PIB în anul 2011.

Cheltuielile cu bunuri și servicii s-au majorat cu 6,0% față de aceiași perioadă a anului precedent, din cauza plăților pentru servicii medicale și medicamente. Pe structură, creșterea înregistrându-se în cea mai mare parte la Ministerul Sănătății, ca urmare a reclasificării unor cheltuieli, precum și la bugetele locale (16,1%) ca urmare a preluării spitalelor de către administrațiile locale.

Cheltuielile de investiții dețin un nivel de 6,6 % în PIB, și participă astfel la încurajarea creșterii economice. Plățile pentru proiectele finanțate din fonduri UE au crescut cu 61,5% față de primele noua luni ale anului 2010.

Cheltuielile cu dobânzile s-au majorat cu 26,0% fată de anul precedent, reprezentând 68,1% din programul anual.

Cheltuielile pentru investiții care cuprind cheltuielile de capital precum și programe de investiții finanțate din surse interne și externe, au fost în primele 9 luni ale anului 2011 în sumă de 22,9 miliarde lei, respectiv 4,2% din PIB.

Domeniul investițiilor publice, tratează cu deosebită importanță dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport, programele de construire, reabilitări și consolidări de școli și spitale, programe de dezvoltare în infrastructura locală, precum și pentru programe în agricultură și programe multianuale prioritare de mediu și gospodărirea apelor.

Figura Nr. 3.4

Evoluția principalilor indicatori bugetari în perioada 2004-2012

– procent în PIB-

Pentru anul 2012 reorganizarea sistemului de cheltuieli publice și un bun control asupra acestora prevede:

– îmbunătățirea și acordarea întâietății cheltuielilor pentru investiții, estimate pentru anul 2012 la 6,6 % din PIB și reducerea cheltuielilor cu bunurile și serviciile de la 5,47 % din PIB în anul 2012 la 5,18 % din PIB în anul 2015;

– aprobarea acordării sumelor necesare proiectelor finanțate din fonduri europene pentru creșterea absorbției;

– micșorarea continuă a subvențiilor de la 0,91 % din PIB în anul 2012 la 0,75 % din PIB în anul 2015, ceea ce reprezintă diminuarea intervenției statului în economie și acțiunea regulilor economiei de piață.

Deși sa aflat în scădere semnificativă, în anul 2010 indicatorul s-a situat la un nivel superior celui stabilit prin criteriul de la Maastricht referitor la sustenabilitatea finanțelor publice, iar pentru anul 2011 obținem un deficit de 4,4% din PIB.

Pentru anul 2012 se preconizează un deficit de 1.9%, care se va majora în cursul anului în concordanta cu evoluțiile economice interne și internaționale, asigurându-se însă ieșirea din procedura de deficit excesiv.

Începând cu anul 2013 în situațiile în care se va constata o creștere economică din ce în ce mai ridicată, veniturile bugetare ce urmează a se încasa în condițiile menținerii unei politici prudente în privința cheltuielilor publice, vor permite înregistrarea unui buget echilibrat cu posibile excedente pe perioada ciclului de creștere economică.

Structura si eficienta cheltuielilor publice participă cu un rol important în ceea ce privește creșterea economică. În proiectul de buget pe anul 2012 sa luat în calcul creșterea eficienței banului public prin stabilirea de priorități bine adresate, alocarea resurselor se va îndrepta spre proiecte de investiții acestea reprezentând în 2012, 6,6 % din PIB, care trebuie judecate prin prisma efectului de antrenare precum și creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene.

Reorganizarea sistemului de cheltuieli publice și un bun control asupra acestora, se sprijină pe reformele și măsurile punctuale care au fost demarate în anul 2010 și al căror efect se materializează atât în anul 2011, cât și pe termen mediu.

Realizările obținute până în momentul de față pe linia menținerii stabilității economice au început să se observe odată cu intrarea economiei pe traiectoria pozitivă a creșterii.

Îmbunătățirea și abordarea prioritară a cheltuielilor pentru investiții, estimate în 2012 cu o creștere de 2 miliarde lei față de anul 2011 reflectă interesul deosebit pentru creșterea eficienței alocării cheltuielilor publice și crearea spațiului de manevră pentru cheltuieli cu efect multiplicator în economie.

Reducerea continuă a subvențiilor care se acordă operatorilor economici reprezintă diminuarea intervenției statului în economie și acțiunea regulilor economiei de piață.

3.2. Analiza cheltuielilor publice pe destinații

Obiectivele cele mai importante ale politicii bugetare susținute și în cadrul primei ediții a Programului de Convergență sunt reafirmarea politicilor publice în sectoarele ce aparțin capitalului uman, precum învățământul, cercetarea și dezvoltarea, sănătatea și coeziunea socială, în același timp cu susținerea contribuției naționale la programele de investiții eligibile pentru a fi finanțate din fonduri europene și a plătii contribuției naționale la bugetul european.

Necesitatea de a înlătura disparitățile structurale reprezintă una dintre provocările bugetare centrate pe termen mediu și lung și au fost observate în sectoarele de infrastructură, învățămînt, sănătate și cercetare și dezvoltare, menținând în paralel poziția bugetară caracterizată de niveluri prudente ale deficitului bugetar.

Administrarea cu eficiență a resurselor financiare este foarte importantă, pentru a permite îmbunătățiri perseverente cu privire la rezultatele politicii fiscale pe termen lung. Din acest punct de vedere, consolidarea bugetului pe programe, creșterea flexibilității cheltuielilor și îmbunătățirea planificării bugetare pe termen mediu, oferă garanții pentru obținerea sporurilor de eficiență anticipate pentru cheltuielile sectorului public. Hotărârea coordonatelor politicii cheltuielilor bugetare pe termen mediu au luat în calcul diferite aspecte, în funcție de domeniul de intervenție publică.

● Cheltuieli publice destinate învățământului

Educația este și va reprezenta tot timpul un domeniu prioritar al politicii Guvernului, gradul finanțării menținându-se la 6,0% din PIB pe perioada 2008-2011, fondurile care au fost alocate au avut drept scopu continuarea și întărirea programelor multianuale fixate pentru acest domeniu.

Structura programului ce face trimitere la asigurarea accesului în mod egal la educație, se va finanța pentru acordarea de rechizite pentru 950 mii de copii care provin din familii cu venituri scăzute începând cu anul 2011, mai mult cu 100 mii de copii decât în anul 2010, în același timp se va acorda ajutor financiar în vederea încurajări achiziționării de calculatoare pentru 41 mii de elevi și achiziționarea de microbuze școlare pentru transportul a 18 mii elevi.

În scheletul programului ce face referire la îmbunătățirea infrastructurii din învățământul preuniversitar și universitar, sumele alocate vor crește de 2,6 ori față de anul 2010 pentru continuarea lucrărilor la 180 de obiective de investiții din învățământul universitar și începerii a 82 de obiective de investiții noi, inclusiv dotarea cu mobilier școlar, laboratoare, echipament sportiv.

● Cheltuieli publice destinate cercetării

Cercetarea beneficiază de o alocare bugetară mai mare, având drept scop micșorarea neconcordanțelor prin prisma obiectivelor Strategiei Lisabona. Fondurile bugetare alocate pentru cercetare dezvoltare-inovare înregistrează un ritm de creștere accentuată, de la 0,5 procente din PIB în 2009 la 0,7% în 2010, iar în 2011 fondurile publice destinate cercetării reprezintă 1% din PIB.

Pentru perioada următoare, politicile în domeniul cercetării-dezvoltării au ca scop principal dezvoltarea capitalului uman și a bazei materiale pentru cercetare, pentru a obține masa critică și facilitățile necesare care să ofere o contribuție sporită a domeniului la creșterea competitivității economice și racordarea sustenabilă a acestuia la aria europeană de cercetare.

Figura Nr. 3.5

Structura cheltuielilor curente și de capital, pentru activitatea de cercetare – dezvoltare, pe componente în anul 2011 (Sursa INNSE)

Astfel, pentru anul 2012 se apreciază cu aproximație atingerea următoarelor valori, țintă pentru indicatorii principali:

– dezvoltarea cu 15% a numărului de personal total implicat în activitatea de cercetare-dezvoltare,

– mărirea în proporție similară a numărului total de cercetători,

– dezvoltarea cu aproximativ 80% din total a ponderii instituțiilor cercetare-dezvoltare și a universităților care dispun de echipamente performante.

În anul 2011, România a cheltuit 2413,5 milioane lei pentru activitatea de cercetare dezvoltare. La finele anului 2011, desfășoară activitatea în cercetare-dezvoltare 39065 salariați, număr în scădere cu 3355 salariați față de cel înregistrat la sfârșitul anului 2010.

În anul 2011, au fost cheltuite pentru activitatea de cercetare-dezvoltare în cadrul celor patru sectoare de performanță 2413,5 milioane lei, din care 2045,1 milioane lei cheltuieli curente, respectiv 84,7% și 368,4 milioane lei cheltuieli de capital, respectiv 15,3 %. Cheltuielile de capital care reprezintă dotarea unităților care au desfășurat activitate de cercetare-dezvoltare, a crescut cu 3,4 puncte procentuale în anul 2011 față de anul 2010.

În anul 2011, cercetarea fundamentală a cunoscut o creștere relativ mică, de 0,6 puncte procentuale în cheltuielile totale în comparație cu anul 2010, respectiv de la 42,3% la 42,9%. Cercetarea aplicativă a înregistrat anul 2011 o modificare în creștere de 1,2 puncte procentuale în cheltuielile totale, respectiv de la 48,8% la 50,0%.

Pentru evoluția experimentală, din cheltuielile totale a fost alocat un procent de numai 7,1%. Fondurile publice au cea mai ridicată pondere, după sursele de finanțare ale cheltuielilor totale de cercetare-dezvoltare în anul 2011, menținându-se la aproximativ același nivel ca în anul 2010, respectiv 54,4% urmate de sursele de la întreprinderi în scădere cu 2,5 puncte procentuale, comparativ cu anul 2009 (32,3% față de 34,8%).

Cele mai mari sume din fondurile publice au fost primite de unitățile din sectorul guvernamental (47,3%), urmate de unitățile din sectorul învățământ superior (31,4%) și unițățile din sectorul întreprinderi (21,2%).

Tabelul Nr. 3.1

Cheltuielile totale din activitatea de cercetare-dezvoltare, pe surse de fonduri și sectoare de performanță, în anul 2011 (mii lei)

Intensitatea cercetării analizată ca fiind raportul dintre cheltuielile totale de cercetare-dezvoltare și produsul intern brut în anul 2011, a înregistrat o pondere de 0,47%, procent aproximativ egal cu cel înregistrat în anul 2010.

Cheltuiala provenită din fondurile publice deține o pondere în produsul intern brut de 0,26% în anul 2011, la fel ca și în anul 2010.

Pentru anul 2012 se preconizează o creștere a nivelului cheltuielilor publice destinate cercetării dezvoltării, datorită programelor care vor fi implementate în viitor.

● Cheltuieli publice destinate sănătății

În ceea ce privește domeniul sănătății se va constituii o garanție de finanțare de peste 4% din PIB pe întrega perioadă de proiecție. O parte semnificativă a fondurilor alocate Ministerului Sănătății Publice vor fi alocate cu scopul realizării amplului program de modernizare a infrastructurii unităților medicale în cadrul programului de îmbunătățire a serviciilor medicale de urgență.

Programul de îmbunătățire a serviciilor medicale de urgență urmărește finalizarea obiectivelor de investiții începute în anii precedenți, construirea a 8 spitale regionale de urgență de tip 1 și a 20 de spitale județene, modernizarea a 15 spitale de urgență de tip 2, instalarea, repararea și modernizarea aparaturii medicale de înaltă performanță, dotarea spitalelor cu aparatură de înaltă performanță și cu ambulanțe.

Pentru a putea micșora treptat numărul de internări în spital, medicina preventivă și ambulatorie beneficiază de finanțare suplimentară pentru a crește numărului pacienților care beneficiază de tratament cu medicamente în ambulatoriu cu o crestere de aproximativ 50% față de 2004 și 11% față de 2007, și creșterea cu 2 milioane a numărului de consultații de asistență medicală primară.

Pentru a putea reducere treptata a numărul de internări în spital, asistența medicală primară și serviciile acordate în ambulatoriul de specialitate vor beneficia de un nivel de finanțare ridicat.

Masurile concrete aplicate în acest sens constau atât în suplimentarea semnificativă a fondurilor cât și optimizarea mecanismelor manageriale care se utilizează pentru acțiunile de promovarea a sănătății și prevenția îmbolnăvirilor, creșterea accesului echitabil la diagnostic și tratament și întărirea serviciilor de recuperare.

● Cheltuieli publice destinate infrastructurii

Mai multe cercetări internaționale demonstrează că starea proasta a drumurilor și lipsa investițiilor în acest segment reprezintă o piedică majoră în calea dezvoltării economice. În aceste condiții, modernizarea infrastructurii la nivel europene reprezintă una dintre prioritățile naționale pentru perioada 2007-2013.

Astfel în domeniul infrastructurii de transport totalul fondurilor care sunt atribuite se vor situa în medie la 4,0% din PIB în perioada de bază, reprezentând un sector cu grad ridicat de absorbție, pe lângă resursele publice naționale, a fondurilor nerambursabile.

Sumele alocate vor fi direcționate pentru a finanța 71 de obiective de investiții în infrastructura de transport, în cadrul obiectivelor specifice ale Programului Operațional Sectorial – Transport, și anume:

– promovarea circulației internaționale și de tranzit a persoanelor și bunurilor în România prin garantarea unei conexiuni atât pentru portul Constanta, cat și pentru Grecia, Bulgaria și Turcia, cu Uniunea Europeana prin modernizarea și dezvoltarea axelor prioritare;

– promovarea circulației eficiente a persoanelor și bunurilor între regiunile României și transferul acestora din interiorul țării către axele prioritare prin modernizarea și dezvoltarea rețelelor naționale;

– dezvoltarea unui sistem de transport echilibrat în ceea ce privește toate modurile de transport, prin încurajarea dezvoltării sectoarelor feroviar, naval și intermodal;

– promovarea dezvoltării durabile, cu precădere prin reducerea efectelor adverse ale transportului asupra mediului și îmbunătățirea siguranței acestuia.

● Cheltuieli publice destinate mediului

În ceea ce privește domeniul protecției mediului, eforturile financiare publice sunt direcționate spre scăderea decalajului care există între Uniunea Europeană și România și face trimitere la infrastructura de mediu atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.

Situația în ansamblu a mediului din România este definită prin deficiențele din infrastructura de mediu, în particular în domeniul epurării apei uzate în mediul urban, alimentării cu apă, gestionarii deșeurilor solide, prevenirii inundațiilor și încălzirii urbane.

Fondurile care se atribuie acestui domeniu vor continua să crească, ajungând la 0,6% din PIB la sfârșitul orizontului de estimare.

Programele principale implementate inclusiv pe termen mediu sunt reprezentate de:

– supraveghere la aplicarea legislației, a standardelor și bunelor practici care fac referire la protecția mediului;

– promovarea normelor pentru îmbunătățirea stării mediului și a calității vieții;

– încorporarea în problemele de cooperare subregională, regională și globală pentru mediu și dezvoltare;

– protejarea și conservarea naturii, a diversității biologice și întrebuințarea durabilă a componentelor acestora, dezvoltarea și buna administrare a Rețelei naționale de arii protejate în acord cu strategiile, politicile și practicile puse în aplicare la nivel european și internațional;

– realizarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor ce conțin obiective de investiții în infrastructura de mediu ale unităților administrativ-teritoriale care se vor executa în perioada 2006-2009:

– protecția împotriva inundațiilor, asigurarea veghei hidrologice, gospodărirea durabilă și protecția resurselor de apă, satisfacerea cerințelor de apă necesare activităților socioeconomice.

În ierarhia național nivelul investițiilor pentru protecția mediului a producătorilor nespecializați a reprezentat 40,9 %, din totalul investițiilor, urmată de cea a administrației publice 35,0 % și a producătorilor specializați 24,1 %.

În ceea ce privește industria prelucrătoare s-au realizat 44,6% din cheltuielile producătorilor nespecializați, în timp ce sectorul „producția și furnizarea de energie electrică și termică”, a absorbit 27,0 %, iar industria extractivă 16,6 %.

Mediu are și va avea tot timpul un impact semnificativ în îmbunatățirea calității vieții în România.

Tabelul Nr. 3.2

Cheltuielile pentru protecția mediului pe sectoare de activitate și categorii de

cheltuieli, în anul 2011 (mii lei)

Pe domenii de mediu, cele mai mari cheltuieli în domeniul protecției mediului se întâlnesc la producătorii specializați, iar cele mai mici le întâlnim la silvicultură, exploatare forestieră și servicii conexe.

Pentru protecția aerului cele mai mari cheltuieli se întâlnesc la producătorii nespecializați, iar cele mai mici le întâlnim la producătorii specializați.

Pentru protecția apei, cel mai mare nivel al cheltuieli sa întâlnit la producătorii specializați, ei fiind cei care au înregistrat și cele mai mari cheltuieli pentru managementul deșeurilor.

În ceea ce privește managementul deșeurilor cele mai mari cheltuieli le întâlnim la producătorii specializați de aproape 6 ori mai mari decât la producătorii nespecializati și administarția publică care au valori apropiate ale cheluielilor ce fac referire la managementul deșeurilor.

Tabelul Nr. 3.3

Cheltuielile pentru protecția mediului pe domenii de mediu și categorii de

producători, în anul 2011 (mii lei)

● Cheltuieli publice destinate agriculturii

La nivelul României întâlnim un potențial agricol bun, dar acest lucru nu este de ajuns pentru ca agricultura României să devină performantă.

Domeniului agricol din România i se asigură o finanțare de aproximativ 2,5% din PIB, principalele măsuri finanțate pe termen mediu atât din surse naționale cât și din fonduri de la bugetul Uniunii Europene, fac referire la:

– programul „Fermierul” – program național care are în vedere investițiile în ferme zootehnice și vegetale și de consolidare a celor existente 420 unități de procesare, 2700 ferme vegetale, 2900 ferme zootehnice.

– programul rentei viagere, egală cu echivalentul a 100 euro pe an pentru fiecare hectar de teren agricol vândut de un proprietar în vârstă de minim 62 de ani, precum și echivalentul a 50 de euro pe an pentru fiecare hectar de teren agricol deținut de un proprietar în vârstă de minim 62 de ani care renunță la folosința terenului în favoarea unei exploatații înregistrate;

– programul care urmărește sprijinul direct al statului prin alocarea de subvenții, producătorilor agricoli din sectorul animalier, pentru creșterea producției animaliere și piscicole, precum și a efectivelor de animale;

– încurajarea transformării gospodăriilor țărănești în ferme agricole familiale cu caracter comercial, formarea și consolidarea clasei de mijloc în spațiul rural;

– programe de întreținere și investiții în îmbunătățiri funciare.

Pentru reconstrucția infrastructurii în agricultură vor fi finanțate 56 de obiective de investiții care vizează lucrări de irigații, desecări, modernizări stații de pompare, lucrări de împădurire.

O agricultură puternica se observă în anii buni, dar mai ales în momentele când o mai bună organizare va compensa condițiile naturale mai puțin ideale.

Dacă urmărim să recunoaștem potențialul agricol pe care îl are România, atunci ar trebui să recunoaștem agriculturii și rolul de sector economic strategic și să-l abordăm ca atare în momentele când se stabilește bugetul, când se fac planuri de investiții, când se stabilesc politici fiscale. Valorificarea potențialului agricol depinde în mare măsură și de valorizarea potențialului uman.

3.3. Analiza cheltuielilor publice pe investiții în agricultură

Agricultura reprezintă ramura economică de interes strategic național prin care se solicită asigurarea securității hranei pentru populație și să producă pentru export, este supusă unor fenomene naturale și economice care, acționează direct asupra producției agricole, cum sunt calamitățile naturale, dăunătorii, bolile în domeniul creșterii animalelor sau variațiile prețurilor produselor agricole.

Țărilor membre ale Uniunii Europene li se acordă de ajutoare financiare publice care sunt alocate agriculturii din două surse, bugetele naționale și fondurile structurale comunitare.

Uniunea Europeană finanțează agricultorii atribuindu-le subvenții, împrumuturi cu dobânzi subvenționate, avantaje fiscale. Agricultorii din mai multe țări membre ale Uniunii Europene precum francezi, italieni, spanioli primesc fonduri de la buget pentru achiziționarea de îngrășăminte și alte materiale agricole pentru a putea efectua unele lucrări mecanizate, pentru lucrări specifice de ameliorațiuni funciare, infrastructură rurală, acestor forme de ajutor financiar național li s-au adăugat în ultimii ani și alte forme cum ar fi garanțiile de stat pentru credite sau granturi pentru tinerii agricultori.

Pentru a putea combate efectele negative ale fenomenelor care afectează agricultura precum și pentru a-i asigura condiții corespunzătoare de activitate și dezvoltare, este nevoie de un important sprijin din partea statului.

Proiectul bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2011 este în sumă totala de 11.676.518 mii lei, reprezentând 2,12% din PIB și a fost realizat din următoarele surse de finanțare:

– buget de stat – cheltuieli de personal, întreținere și funcționare, capital și ajutoare de stat acordate producătorilor agricoli din fonduri naționale – 4.441.618 mii lei

– bugetul de stat – cheltuiala care în momentul recuperării de la Uniunea Europeană se constituie ca venit al bugetului de stat, destinata prefinanțării și cofinanțării fondurilor externe nerambursabile aferente FEGA, FEADR și FEP – 1.179.000 mii lei

– bugetul de stat – cheltuiala destinată prefinanțării împrumuturilor externe de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și dezvoltare destinate finanțării Unităților de Management a proiectului Modernizarea Sistemului de informare și Cunoaștere în Agricultură și a proiectului Reabilitarea și Modernizarea Sistemelor de Irigații – 47.265 mii lei.

– avansul acordat de Uniunii Europene pentru finanțarea programelor PNDR și POP – 2.884.720 mii lei.

– împrumut acordat MADR de către MFP din venituri din privatizare pentru prefinanțarea schemei de plăți pe suprafața – 3.080.000 mii lei.

– venituri proprii – fondul de ameliorare a fondului funciar agricol – 43.915 mii lei

Figura Nr. 3.6

Divizarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2011

Se poate observa din analiza diagramei că obiectivele prioritare urmărite prin Programul Guvernului pentru perioada 2011-2012 sunt creșterea productivității și a calității, creșterea veniturilor producătorilor agricoli și dezvoltarea durabilă a zonei rurale, în concordanță cu cerințele protecției mediului înconjurător, în scopul creării unui sector competitiv, care să răspundă cerințelor pieței comune.

Planul Național Strategic pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013 are ca obiectiv creșterea dinamismului economic al zonelor rurale din România, cu menținerea dinamismului social al agriculturii durabile, asigurând conservarea și îmbunătățirea resurselor naturale.

România a aplicat o politică de privatizare și restructurare a agriculturii, de sprijinire a producției agricole, în limitele resurselor bugetare disponibile, și de liberalizare a comerțului cu produse agroalimentare. Planul National Strategic este documentul care definește strategia de dezvoltare rurală a României după aderare și reprezintă o etapa necesară în vederea accesării fondurilor europene destinate agriculturii.

Finanțarea programelor și acțiunilor cuprinse în proiectul de buget pe anii 2010-2011 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale este structurată pe mai multe capitole de cheltuieli după cum urmează.

a) Cheltuieli de personal.

Cheltuieli salariale în valoare de 234.714,00 mii lei, reprezintă cheltuieli cu salariile pentru un număr de 7.566 persoane, angajate în instituții publice aflate în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, finanțate integral din bugetul de stat. Acest număr de personal a rezultat în urma aplicării prevederilor OUG nr. 70/ 2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Legii nr. 118/ 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Contributii aferente cheltuielilor salariale în valoare de 64.994,00 mii lei, reprezintă cheltuieli aferente contribuțiilor de asigurări sociale de stat, contribuții de asigurări de șomaj, asigurări sociale de sănătate, asigurări pentru accidente și boli profesionale și contribuții pentru concedii și indemnizații.

Tabelul Nr. 3.4

Structura cheltuielilor de personal  din institutiile publice finantate integral
din bugetul de stat (mii lei)

Activitatea investițională în agricultură descrie o gamă largă de particularități.

În cadrul proiectelor de investiții din agricultură este absolut necesar ca eficiența să fie determinată și să se analizeze pe două planuri, atât la nivelul investitorului (microeconomic), cât și la nivelul economiei naționale (macroeconomic).

Dintre cele mai omportante nevoile investiționale în agricultura din țara noastră putem aminti investițiile în echipamente tehnice agricole, investițiile în animale, investițiile în plantații viticole și pomicole, investițiile în construcții cu destinație agricolă, investițiile în îmbunătățiri funciare, investițiile pentru protecția mediului înconjurător, investițiile în capitalul uman și social etc.

Pentru a putea prezenta performanțelor economice, sociale și de mediu ale proiectului este necesar să fie realizată o serie de corecții atât pentru costuri, cât și pentru venituri.

Figura Nr. 3.7

Numărul posturilor în instituții publice finanțate integral din bugetul de stat

b) Bunuri și servicii

Bunurilor și serviciilor din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale le este alocat pentru anul 2011 un buget de 146.775,00 mii lei și este repartizat pentru susținerea resurselor genetice animale (7.750,00 mii lei), cheltuieli de întreținere și gospodărire, inclusiv reparații curente la instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat (139.025 mii lei) și comisioane aferente creditelor externe (5,00 mii lei)

Susținerea resurselor genetice animale cu o valoare de 7.750,00 mii lei reprezintă sprijinul financiar alocat pentru conservarea resurselor genetice ale raselor de animale în stare critică, în pericol de dispariție, vulnerabile și a celor nesigure, din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine, păsări și cabaline. Valoarea maximă a sprijinului acordat este echivalentul in lei a 190 euro/ UVM. Pentru anul 2011 efectivele și nivelul sprijinului pe fiecare specie și rasă se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Cheltuielile de întreținere și gospodărire, inclusiv reparații curente la  instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat sunt în valoare de 139.025 mii lei.

Tabelul Nr.3.5

Principalele destinații ale fondurilor privind cheltuielile de întreținere și gospodărire, inclusiv reparații

Din analiza tabelului se poate observa că cea mai mare sumă este alocată pentru materialele și prestările de servicii cu caracter funcțional (inclusiv cheltuieli aferente realizării sistemului IACS ), iar cel mai puțin este alocat transportului.

O sumă reprezentativă în destinația fondurilor o reprezintă și cheltuielile înregistrate cu poșta, telecomunicațiile, radioul și TV, acestora fiindu-le alocat pentru anul 2011 suma de 10.452 mii lei.

Comisioanele aferente creditelor externe în valoare de 5,00 mii lei reprezintă cheltuieli cu comisioane aferente împrumuturile contractate de statul roman și plătite prin bugetul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

c) Dobânzi

Dobânzile sunt în valoare de 427,00 mii lei și reprezintă cheltuieli pentru dobânzile împrumuturilor contractate de statul român și plătite prin bugetul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

d) Subvenții

Subvențiile sunt în valoare de 2.084.000,00 mii lei și reprezintă sume alocate pentru finanțarea cheltuielilor ocazionate de asigurarea contractuală a serviciilor de neutralizare a deșeurilor de origine animală, și sume alocate pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Figura Nr. 3.8

Cheltuieli cu subvențiile în agricultură pentru anul 2011

Finanțarea cheltuielilor ocazionate de asigurarea contractuală a serviciilor de neutralizare a deșeurilor de origine animală este în valoare de 5.816,00 mii lei și reprezintă sprijinul financiar care se acordă crescătorilor de animale pe baza contractelor încheiate de aceștia cu prestatorii de servicii pentru colectarea cadavrelor de animale în limita sumei de 213 lei/tona, nivelul maxim admis al sprijinului fiind aferent unei cantități de 27.305,16 tone cadavre animale.

Pentru sprijinirea producătorilor agricoli este alocată suma de 2.078.184,00 mii lei, care se divide în subvenționarea accizei la motorina utilizată în agricultură în valoare de 453.659,00 mii lei, subvenția pentru bunăstarea păsărilor în valoare de 360.200,00 mii lei, subvenția pentru bunăstarea porcilor în valoare de 360.126,00 mii lei, sprijin pentru asigurarea producției agricole în valoare de 41.549,00 mii lei, plăți naționale complementare directe pentru sectorul animal în valoare de 794.059,47 mii lei, angajamentele legale încheiate în anul 2009 în baza Legii nr. 150/ 2003 privind creditul agricol pentru producție și nedecontate până la 31.12.2010. în valoare de 62.461,23 mii lei, angajamente legale încheiate conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/ 2006 (Sapardul Romanesc) și nedecontate până la data de 31.12.2010 în valoare de 6.129,31 mii lei.

Figura Nr. 3.9

Cheltuieli alocate pentru sprijinirea producătorilor agricoli

Din analiza figuri nr. 3.9 reiese că:

Pe baza H.G. nr. 408/ 2010, producătorii agricoli din sectoarele vegetal și zootehnic pot beneficia de o reducere de acciză la motorina utilizată de 1,16 lei/ litru.

Pentru a putea beneficia de această subvenție producătorii agrigoli trebuie să îndeplinească condițiile să fie înscriși în evidențele APIA cu suprafețele de teren pe care le exploatează sau în Registrul agricol, Registrul plantațiilor viticole, alte evidențe funciare, să fie înregistrați în Registrul național al exploatațiilor al ANSVSA cu efectivele de animale sau să dețină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru păsări/ familii de albine/ viermi de mătaseș, suprafețele de teren pe care le exploatează să fie de min. 1 ha inclusiv, iar suprafațe parcelei agricole să fie de ce puțin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole și viticole, arbuștilor fructiferi suprafața min. a percelei să fie de cel puțin 0,1 ha, să ezploateze/ să dețină/ să crească animale/ păsări/ familii de albine/ viermi de mătase în vederea obținerii producției agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, să utilizeze instalații de irigat acționate cu motoare termice.

Subvenția pentru bunăstarea păsărilor în valoare de 360.200,00 mii lei pe bugetul anului 2011 se acordă în baza H.G. nr. 838/ 2010 producătorilor agricoli din sectorul avicol în baza angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor. Sprijinul financiar se asigură prin 6 măsuri care pot fi accesate separat sau în combinații constând în acordarea unei subvenții de: 722 lei/ UVM pentru pui de carne, 1063 lei/ UVM pentru găini ouătoare, 1362 lei/ UVM pentru găini de reproducție rase grele, 2062 lei/ UVM pentru pui de curcă, 1030 lei/ UVM pentru boboci de gâscă, 866 lei/ UVM pentru boboci de rață, daca se acceseză toate măsurile.

Subvenția pentru bunăstarea porcilor având valoarea de 360.126,00 mii lei din bugetul anului 2011 se alocă în conformitate cu H.G. nr. 839/ 2010 producătorii agricoli din acest sector, în baza angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării porcilor. Sprijinul financiar se asigură prin 7 măsuri care pot fi accesate separat sau în combinații constând în acordarea unei subvenții de: 535 lei/UVM pentru porci grași, 1376 lei/ UVM pentru scrofițe si 415 lei/ UVM pentru scroafe dacă se acceseză toate măsurile.

Sprijinul acordat pentru asigurarea producției agricole este în valoare de 41.549,00 mii lei și se acordă în conformitate cu H.G. nr. 756/ 2010, producătorilor agricoli, aceștia beneficiază de o subvenționare în proporție de 50% până la 70 % din prima de asigurare, în funcție de riscurile asigurate, despăgubirile urmând a fi plătite de firmele de asigurări.

Plațile naționale complementare directe pentru sectorul animal în valoare de 794.059,47 mii lei se divid în plăți pentru ovine – caprine, și plăți pentru bovine. La ovine și caprine se subvenționează în limita sumei de 268.440,52 mii lei cu un sprijin financiar de 40 lei/cap pentru un efectiv maxim de 6,711 mil capete de animale. Pentru bovine se alocă suma de 525.618,95 mii lei cu un sprijin financiar de circa 410 lei/ cap pentru un efectiv maxim de 1.387.837 capete de animale.

e) Transferuri între unități ale administrației publice

Sumele sunt caracterizate de cheltuieli de personal, întreținere și functionare, respectiv cheltuieli de capital ale unităților finanțate din venituri proprii și alocații de la bugetul de stat acordate în completarea sumelor realizate de aceste instituții din veniturii proprii și sunt în sumă de 137.500,00 mii lei din bugetul anului 2011 acordat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Tabelul Nr. 3.6

Numărul de personal din cadrul unităților administrației publice și sumele alocate

f) Alte transferuri

Altor transferuri le este alocată suma de 222.427,00 mii lei, aceste fonduri fiind divizate în fonduri alocate programelor PHARE, cu finantare nerambursabila în valoare de 20.334,00 mii lei, fondurii pentru investiții ale agenților economici cu capital de stat în valoare de 65.500,00 mii lei, fonduri pentru diminuarea factorilor de risc naturali în vederea creșterii capacității de producție a terenurilor agricole prin lucrări de îmbunătățiri funciare în valoare de 136.893,00 mii lei și fondurii pentru transferuri curente în străinătate în valoare de 2.480,00 mii lei.

g) Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile post aderare

Proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile post aderare reprezintă cheltuieli destinate prefinanțării și cofinanțării fondurilor externe nerambursabile aferente FEGA, FEADR și FEP, care în momentul recuperării de la Uniunea Europeană se concretizează ca venit al bugetului de stat în valoare de 2.539.550,00 mii lei pentru anul 2011.

Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 urmărește să asigure dezvoltarea unui sector agricol și forestier competitiv având fundamentul pe cunoaștere și inițiativă privată, capabil să se adapteze schimbărilor pe termen lung, care ia în considerare regulile comunitare, conservă mediul înconjurător și consolidează sectorul de procesare.

În urma analizei se urmărește realizarea ca obiectiv a eficientizării activității de cercetare agricolă, de orientare mai pregnantă a acesteia spre nevoile societății în general și a sectorului agricol, agroalimentar si rural în special, pentru acest lucru este necesară o nouă abordare a acestei activități în România.

Ca urmare a evoluțiilor din agricultura, cercetarea agricolă se poziționează în plin proces de dezvoltare de reorganizare și adaptare la noile cerințe ale integrării, atât prin măsurile legislative din domeniu cât și prin inițiativele determinate de angajamentele față de Uniunea Europeană.

Planul sectorial de cercetare – dezvoltare al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale vizează o abordare tematică prioritară de cercetare – dezvoltare în conformitate cu politicile guvernamentale din domeniu și direcționarea spre noile cerințe sociale și tehnologice.

Planul sectorial oferă alternative și măsuri de dezvoltare a agriculturii, industriei alimentare și a mediului rural românesc, concepte noi cu privire la organizarea exploatațiilor agricole, funcționalitatea pieței, asigurarea stabilității pieței și a securității alimentare.

CONCLUZII

Cheltuielile publice totale se dobândesc prin cumularea cheltuielilor diferitelor categorii de administrații publice din care s-au dedus sumele reprezentând transferuri de resurse financiare între administrațiile publice.

Evaluarea cheltuielilor publice presupune aplicarea unor metode riguroase pentru a evalua măsura în care un Programul de dezvoltare și-a îndeplinit obiectivele definite de impact. O analiză amănunțită a cheltuielilor publice susține caracterizarea politicii bugetare a fiecărui stat în diferite perioade de timp.

Analiza cheltuielilor publice în cadrul unei țări poate fi realizată din punctul de vedere al structurii lor pe mai multe categorii conform unui anumit criteriu de clasificare, specific fiecărei țări și cu valabilitate generală în cadrul organismelor internaționale.

Eficiența cheltuielilor publice descriu o dimensiune optimă a unui raport ce se determină între eforturile financiare, concretizate în consumul de resurse financiare publice, și efectele estimative ostenabile. Eficiența cheltuielilor privind obiectivele și acțiunile economice se realizează, în mod general, ca raport între indicatorii de efect și cei de efort.

Administrarea cu eficiență a resurselor financiare este foarte importantă, pentru a permite îmbunătățiri perseverente cu privire la rezultatele politicii fiscale pe termen lung. Din acest punct de vedere, consolidarea bugetului pe programe, creșterea flexibilității cheltuielilor și îmbunătățirea planificării bugetare pe termen mediu, oferă garanții pentru obținerea sporurilor de eficiență anticipate pentru cheltuielile sectorului public.

La nivelul României întâlnim un potențial agricol bun, dar acest lucru nu este de ajuns pentru ca agricultura României să devină performantă. Domeniului agricol din România i se asigură o finanțare de aproximativ 2,5% din PIB.

Dacă urmărim să recunoaștem potențialul agricol pe care îl are România, atunci ar trebui să recunoaștem agriculturii și rolul de sector economic strategic și să-l abordăm ca atare în momentele când se stabilește bugetul, când se fac planuri de investiții, când se stabilesc politici fiscale. Valorificarea potențialului agricol depinde în mare măsură și de valorizarea potențialului uman.

Planul Național Strategic pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013 are ca obiectiv creșterea dinamismului economic al zonelor rurale din România, cu menținerea dinamismului social al agriculturii durabile, asigurând conservarea și îmbunătățirea resurselor naturale.

Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 urmărește să asigure dezvoltarea unui sector agricol și forestier competitiv având fundamentul pe cunoaștere și inițiativă privată, capabil să se adapteze schimbărilor pe termen lung, care ia în considerare regulile comunitare, conservă mediul înconjurător și consolidează sectorul de procesare.

În cadrul proiectelor de investiții din agricultură este absolut necesar ca eficiența să fie determinată și să se analizeze pe două planuri, atât la nivelul investitorului (microeconomic), cât și la nivelul economiei naționale (macroeconomic).

Finanțarea și creditarea reprezintă cheia succesului reorganizării și dezvoltării competitivității în agricultură, în condițiile funcționării pieței. Fundamentele finanțării agriculturii românești sunt caracterizate de sursele interne, mobilizate și direcționate spre ținte fundamentate economic.

Determinarea eficienței a cheltuielilor publice constituie o importanță majoră deoarece oferă societății componente importante în acțiunea de alocare a resurselor financiare, de judecare a necesității și oportunității îndreptărilor spre aceste domenii, uneori la concurență cu investiții materiale sau alte destinații. În momentul de față, deși nu se renunță la realizarea obiectivelor de asigurare a bunăstării cetatenilor, statele dezvoltate își revizuiesc politicile sociale și le supun principiilor eficientei economice și mecanismelor pieței.

BIBLIOGRAFIE

1. Alberta C. – Analiza cheltuielilor instituțiilor publice, în Revista Finanțe Publice și Contabilitate nr.8, iulie – august 2006

2. Allen, Richard – Administrarea cheltuielilor publice Editura Pro Transilvania, București, 2002, pag. 303-306

3. Anghelache G., Belean P. – Finanțe publice ale României, Editura Economică, București, 2003.

4. Azad N. Hosein – A Framework for Monitoring and Evaluation in a Public or Private-Sector Environment, 2003.

5. Belean P., Anghelache G. – Trezoreria statului, Organizarea, funcționarea și sistemul contabil, Editura Economică, București, 2004.

6. Brezeanu P, Iulian Marinescu I,- Finanțe publice și fiscalitate, Editura Fundația România de Mâine, București 1998.

7. Enachescu, D., Marcu M., – Sănătate publică și management sanitar, Editura All, București,1995.

8. Filip Ghe., – Finanțe publice, Editura Junimea, Iași, 2002.

9. Hoanța N., – Economie și finanțe publice, Editura Polirom, București, 2000.

10. Ionescu L. – Bugetul și Contabilitatea Instituțiilor Publice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2002.

11. Lefter C., Bănuț A. – Finanțe Publice, Contabilitate Bugetară și de Trezorerie, Volumul 1, Editura Economică, București, 2002.

12. Marinescu P., – Managementul instituțiilor publice, Editura Universității din București, București, 2003.

13. Matei Ghe., – Finanțe generale, Editura Mondo, Craiova, 1994.

14. Martinez, Jean Claude and Pierre Di Malta – Droit budgétaire. Litec. Paris 1998.

15. Morariu A., Suciu Ghe. – Contabilitatea Instituțiilor Publice, Editura Universitară, București, 2004.

16. Moșteanu T. – Finațe Publice, Editura Universitară, București, 2008.

17. Popescu N. – ”Finanțe Publice”, Editura Economică, București, 2002.

18. Profiroiu A., – Bazele administrației publice, Editura Economică, București, 2010.

19. Robu, Vâlceanu, G. – Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2006.

20. Stancu I. – Finanțe, Editura Economică, București, 2006.

21. Stroe R., Armeanu D. – ”Finanțe” – Editura ASE, Ediția a II-a, București 2006.

22. Talpos I. – Finanțele României, Editura Sedona, Timișoara, 1996.

23. Ungureanu M., A., – Buget și trezorerie publică, Editura Universitară, București, 2011.

24. Văcărel I. – Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007.

25. Văcărel I. – Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, Ediția a V-a, București, 2006.

26. Von Hagen, Jurgen, and Ian Harden – Budget Processes and Commitment to Fiscal Discipline. IMF Working Paper 96/78. Washington, DC: International Monetary Fund. 1996

27. Ward, Willian A. – Cost Benefit Analysis Techniques and Applications. Washington, DC: Economic Development Institute of the World Bank., 1994

BIBLIOGRAFIE

1. Alberta C. – Analiza cheltuielilor instituțiilor publice, în Revista Finanțe Publice și Contabilitate nr.8, iulie – august 2006

2. Allen, Richard – Administrarea cheltuielilor publice Editura Pro Transilvania, București, 2002, pag. 303-306

3. Anghelache G., Belean P. – Finanțe publice ale României, Editura Economică, București, 2003.

4. Azad N. Hosein – A Framework for Monitoring and Evaluation in a Public or Private-Sector Environment, 2003.

5. Belean P., Anghelache G. – Trezoreria statului, Organizarea, funcționarea și sistemul contabil, Editura Economică, București, 2004.

6. Brezeanu P, Iulian Marinescu I,- Finanțe publice și fiscalitate, Editura Fundația România de Mâine, București 1998.

7. Enachescu, D., Marcu M., – Sănătate publică și management sanitar, Editura All, București,1995.

8. Filip Ghe., – Finanțe publice, Editura Junimea, Iași, 2002.

9. Hoanța N., – Economie și finanțe publice, Editura Polirom, București, 2000.

10. Ionescu L. – Bugetul și Contabilitatea Instituțiilor Publice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2002.

11. Lefter C., Bănuț A. – Finanțe Publice, Contabilitate Bugetară și de Trezorerie, Volumul 1, Editura Economică, București, 2002.

12. Marinescu P., – Managementul instituțiilor publice, Editura Universității din București, București, 2003.

13. Matei Ghe., – Finanțe generale, Editura Mondo, Craiova, 1994.

14. Martinez, Jean Claude and Pierre Di Malta – Droit budgétaire. Litec. Paris 1998.

15. Morariu A., Suciu Ghe. – Contabilitatea Instituțiilor Publice, Editura Universitară, București, 2004.

16. Moșteanu T. – Finațe Publice, Editura Universitară, București, 2008.

17. Popescu N. – ”Finanțe Publice”, Editura Economică, București, 2002.

18. Profiroiu A., – Bazele administrației publice, Editura Economică, București, 2010.

19. Robu, Vâlceanu, G. – Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2006.

20. Stancu I. – Finanțe, Editura Economică, București, 2006.

21. Stroe R., Armeanu D. – ”Finanțe” – Editura ASE, Ediția a II-a, București 2006.

22. Talpos I. – Finanțele României, Editura Sedona, Timișoara, 1996.

23. Ungureanu M., A., – Buget și trezorerie publică, Editura Universitară, București, 2011.

24. Văcărel I. – Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007.

25. Văcărel I. – Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, Ediția a V-a, București, 2006.

26. Von Hagen, Jurgen, and Ian Harden – Budget Processes and Commitment to Fiscal Discipline. IMF Working Paper 96/78. Washington, DC: International Monetary Fund. 1996

27. Ward, Willian A. – Cost Benefit Analysis Techniques and Applications. Washington, DC: Economic Development Institute of the World Bank., 1994