Evaluarea Capacitatii Motrice la Elevii din Liceul Horvath Janos Harghita

Cuprins

CAPITOLUL 1 4

Fundamente teoretice cu privire la capacitatea motrică 4

1.1. Concepte specifice ale capacității motrice 4

1.2. Aspecte biomecanice ale mișcării umane 6

1.3. Condiția fizică – fitness – ul fizic 7

CAPITOLUL 2 10

Măsurare si evaluare in activitățile motrice 10

2.1. Definirea conceptului de evaluare in activitățile motrice 10

2.2.Tipuri de evaluare, condiții, cerințe, principii, funcții, etape. 10

2.1Teste de evaluare a capacitatii motrice 15

2.4. Bateria de teste Eurofit 22

CAPITOLUL 3 37

Material și metodă 37

3.1. Ipoteza cercetării 37

3.2.Subiecții cercetării 37

3.3.Metode de cercetare 37

Capitolul 4 40

Rezultatele obținute si interpretarea lor 40

4.1. Rezultatele valuării antropometrice 41

4.2.Rezultatele obținute la testul Flamingo 43

4.3.Rezultatele obținute la testul Atinge plăcile 44

4.4. Rezultatele obținute la testul Flexia trunchiului înainte din poziția așezat. 45

4.5.Rezultatele obținute la testul Săritura în lungime fără elan 46

4.6.Rezultatele obținute la tesul Dinamometrie manuală 47

4.7.Rezultatele obținute la testul Ridicări de trunchi din poziția așezat 48

4.8.Rezultatele obținute la testul Menținut atârnat 49

4.8.Rezultatele obținute la testul Cursa navetă de 10x 5 metri 49

Capitolul 5 51

Concluzii și propuneri 51

5.1. Concluzii teoretice 51

5.2. Concluzii practice 51

5.3. Propuneri 51

BIBLIOGRAFIE 52

CAPITOLUL 1

Fundamente teoretice cu privire la capacitatea motrică

1.1. Concepte specifice ale capacității motrice

Problema capacității motrice a fost studiată de numeroși autori care au încercat să-i determine structura. Printre aceștia se numără: Fleischmann în 1964; Ravik în 1974; Gropler si Thiess în 1974, 1976; Filipovič în 1971; Singer în 1980, 1982; Coni în 1983 ; toti citati de Renato Manno în 1984.

Părerea specialiștilor referitoare la denumirea generică a capacității omului de a realiza mișcările în funcție de forța, viteza și rezistența celui care execută aceste mișcări este diferită. Astfel, unii specialiști ai domeniului ca N.V.Zimkin în 1968, le denumesc calități motrice, alții ca V.M.Zatiorski în 1975, Koltai si Nadori, citati si în acord cu Demeter în 1980, le  numesc calități fizice.

Fig. nr.1. Structura capacității motrice ( M. Ardelean-Roman , 1996 )

Provenind din latinescul “capacitas”, capacitatea reprezintă posibilitatea indivizilor de a reuși în executarea unei sarcini sau a unei profesii (Pieron, 1968).

Capacitatea motrică cuprinde:

Componentele stabile: aptitudini, calități motrice, deprinderi motrice, structuri operaționale, cunoștințe, experiență

Componente de stare: motivație, stări emoționale, care pot favoriza, reduce sau bloca exprimarea capacității motrice.

Capacitatea motrică este deci o rezultantă plurifactorială, un vector ce rezultă din interacțiunea componentelor sus-menționate.

          În literatura de specialitate întâlnim termeni cum ar fi: capacitate motrică si calități motrice, care exprimă posibilități motrice limitate.

Calitățile motrice exprimă parametrii prin intermediul cărora se pot determina valoarea și contribuția fiecăreia la realizarea diferitelor acțiuni motrice. Astfel, pentru determinarea valorii forței se utilizează ca parametru etalon – încărcătura, pentru viteză – repezeciunea mișcărilor, pentru rezistență – durata acțiunii, iar pentru îndemânare – complexitatea și precizia acțiunii.

          Calitatea motrică reprezintă starea capacității( condiționale, coordinative sau intermediare ) la un moment dat, pusă în evidență de o testare.

          Astfel se întâlnesc calități motrice ca: viteza, forta, rezistența, îndemânarea, care nu corespund în totalitate cu punctele de vedere ale metodologiei domeniului nostru. Spre exemplu, îndemânarea este un termen prea restrictiv pentru conceptul de capacități coordinative.

Dupa Manno(1992), capacitățile motrice reprezintă un ansamblu de predispoziții sau potențialitați motrice ale omului pe care se construiesc abilitați motrice învățate.

T.Ardelean(1990) definește calitatea motrică ca pe o însușire esențială a activitații musculare, exprimată prin intermediul actelor motrice, condiționată de structura si capacitățile fundamentale ale diferitelor aparate si sisteme ale organismului uman și de procese și capacități psihice.

În 1968, Gundlach apreciază capacitatea  motrică ca fiind divizată în capacități condiționale si capacități coordinative, aceasta clasificare fiind acceptată în Europa pe scara largă. Capacitățile condiționale sunt direct dependente de condiția fizică, având la bază eficiența metabolică a musculaturii și a altor aparate și sisteme. Aspectele condiționale țin de capacitățile motrice: forță, viteză, rezistență, la care unii autori adaugă și mobilitatea si suplețea.

1.2. Aspecte biomecanice ale mișcării umane

Cu o istorie care începe acum două mii de ani, în vremea lui Aristotel, biomecanica s-a constituit ca disciplină distinctă care aplică legile mecanicii, ale fizicii, în general, sau pe cele ale ingineriei, în analiza și cercetarea mișcării sistemelor biologice.Dacă Aristotel se inspira din mișcările animalelor pentru a descrie sistemele mecanice, Leonardo da Vinci imagina soluții tehnice prodigioase pentru acel timp, fiind crediat cu numeroase invenții, de la schiul acvatic până la deltaplan.Combinând cunoștințele de anatomie cu cele de mecanică, da Vinci analizează în detaliu forțele musculare sinergice care acționează asupra segmentelor, în diferite acțiuni umane:mers, săritura, ridicarea trunchiului.

Galileo Galilei: ”Natura se scrie în simboluri matematice”, anticipând transcrierea fenomenelor biologice și mecanice în expresii și formule exacte, ce dau consistență studiului analytic al mișcării.

În secolul XVII, Alfonso Borelli, recunoscut drep părintele biomecanicii, este primul care sugerează faptul că muschii efectuează mișcări în cadrul unor “pârghii”, prin contracția lor purtându-se exercita forțe apreciabile. Tot lui Borelli îi aparține sintagma“central de greutate”, al cărui rol este de menținere a echilibrului în deplasare, el mai face și o serie de considerații cu privire la inima vaselor sanguine.Două sute cincizeci de ani mai târziu, filozoful francez Etienne Marey reușește, pentru prima dată, să filmeze un om în mișcare, ca bază de alaniză pentru locomoția umană.

La începutul secolului XX, Ch.McCloy și Arthur Staindler au influențat, în mare măsură, dezvoltarea kinesiologiei, prin cercetările întreprinse, prin articolele și cărțile publicate, care au încurajat cnoașterea știlizarea principiilor biomecanice în activitățile fizice recunoscute .

Perioada celor două războaie mondiale a fost dominată de necesitatea realizării unor analize biomecanice care să servească eficienței industriei militare sau ameliorării condiției veteranilor infirmi de război. Odată cu eforturile de a concepe proteze performanțe pentru aceștia sau de a le ajuta victimele apidemiei de poliomielită, se pun și bazele medicinei de recuperare, inclusiv ale kinetoterapiei, în Statele Unite și în Europa.

În prezent, biomecanica poate fi definită ca “studiu al forțelor care acționează asupra și în interiorul organismelor vii, și al efectelor acestora asupra dimensiunilor, formei, structurii și mișcărilor corpului”. Biomecanica sportului sau a exercițiului fizic își axează problematic ape analiza relației dintre forțele externe și cele interne, cu efecte asupra componentelor anterior menționate.

În decursul timpului, fundamentarea mecanică și bilologică a mișcării umane a reprezentat o cale important în direcția scientizării acestui domeniu. Ființa hipercomplexă, ca structură și mecanisme de funcționare, omul își multiplică necunoscutele în momentul angrenării în mișcare, o parte dintre acestea fiind descifrate prin metodele de analiză ale biomecanicii.

1.3. Condiția fizică – fitness – ul fizic

Fitness-ul are multiple valențe. Cele mai importante sunt:

1) menținerea și îmbunătățirea sănătății;

2) tonifierea musculaturii;

3) pierderea kilogramelor în plus;

4) creșterea condiției fizice, etc.

Definirea noțiuni diferă sensibil de la un autor la altul. Înțelesul este larg, iar părerile autorilor de specialitate sunt împărțite:

– unii îl consideră ca o activitate de gimnastică;

– alții spun că este o activitate cu greutati si la aparate;

– neinițiații il consideră un sport pentru sănătate;

În traducere liberă, fitness-ul înseamnă o reglare a proceselor adaptative din corpul uman în urma efectuării unui efort.

În urma practicării lui obținem o stare de bine.

Fitness-ul cuprinde tot ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos și îngrijit. Începând cu alimentația și continuând cu practicarea sportului.

Părintele fitness-ului este Francois Henri "Jack" LaLanne, un american care până la vârstă de 15 ani era dependent de dulciuri și de mâncare nesănătoasă. Această alimentație i-a afectat până și comportamentul pe lângă faptul că organismul sau avea mult de suferit. Viață lui s-a schimbat din momentul în care a participat la o conferința susținută de nutriționistul Paul Bragg. După ce și-a schimbat radical stilul de viață, înlocuindu-l pe cel nesănătos cu unul ideal, bazat pe o alimentație echilibrată și însoțită de sport, a scris numeroase cărți pe această temă și a participat la emisiuni, încurajând oamenii să fie mai atenți cu organismul lor.

Cu cât condiția fizică a omului este mai bună, cu atât acesta este mai sănătos. Această se obține prin practicarea unui sport regulat, astfel se îmbunătățește funcția respiratorie și cea cardiaca, crește forță musculară și imunitatea organismului, se reduce riscul apariției anumitor boli și multe alte efecte benefice asupra organismului uman.

Fitness-ul poate fi împărțit în două categorii și anume:

Fitness-ul de tip aerobic reprezintă abilitatea organismului de a consumă oxigen în mod eficient prin creșterea cantității acestuia trimisă la mușchi, oxigen care le va permite mușchilor să funcționeze un timp mai îndelungat. Fitness-ul de tip aerobic depinde de starea inimii, a plămânilor și a mușchilor.

Fitness-ul de tip muscular care se caracterizează prin creșterea rezistenței și forței mușchilor prin ridicarea de greutăți. Deasemenea și flotările sunt un mod util pentru creșterea forței musculare.

Conceptul de “fitness”, care își are originea în literatura de specialitate anglo-saxonă, reprezintă o temă frecvent abordată de întreaga comunitate științifică, ce se află în căutarea soluțiilor pentru creșterea calității vieții și menținerea unei stări optime de sănătate.

În literatura anglo-saxonă, capacitatea motrică are ca echivalent termenul fitness.

Definiții ale fitness-ului:

“Fitness-ul reprezintă o formă automotivată de participare sistematică la practicarea exercițiilor fizice, în scopul îmbunătățirii calității vieții”(Falls, Bayer, Dishman, 1980)

“Fitness-ul reprezintă o sinteză a capacității de mișcare”(A.Dragnea și A.Bota, 1999)

M.Epuran(2005) conisideră că fitness-ul este sinonim cu condiția fizică.

Componentele fitness-ului după M.Epuran(2005):

Capacitatea aerobă

Puterea și anduranța musculară

Flexibilitatea

Compoziția corporală – procentul de țesut adipos

Nutriția – cantitatea de alimente și adaosuri consumate într-o perioadă de 5-7 zile, pentru menținerea masei corporale

Același autor, citându-i pe C.D.Willis și L.C.Frie(1992) deosebește două componente ale fitness-ului fizic:

Fitness-ul fizic relativ la sănătate, alcătuit din:

Anduranță musculară

Anduranță cardio-respiratorie

Putere musculară

Compoziția corporală

Flexibilitate

Fitness-ul fizic relativ la abilități:

Agilitate

Echilibru

Coordonare

Viteză

Putere

Timp de reacție

CAPITOLUL 2

Măsurare si evaluare in activitățile motrice

2.1. Definirea conceptului de evaluare in activitățile motrice

După Ion T.Radu, (2000) evaluarea este o acțiune complexă, un ansamblu de operații mintale și acționale, intelectue, atitudinale, afective despre care se presupune că precizează:

Conținuturile și obiectivele ce trebuie evaluate;

În ce scop și ce perspectivă se evaluează;

Când se evaluează;

Cum se evaluează;

În ce fel se prelucrează datele și cum sunt valorizate informațiile;

Pe baza căror criterii se apreciază.

Alain Kerlan, 1991 citat de Ion t. Radu, consideră că evaluarea presupune o concepție sistematică și operatorie pornind de la mai multe întrebări chei:

Pentru ce se face?;

În raport cu ce?;

Pentru cine?;

Ce?;

Cum?.

Evaluarea reprezintă un act prin care se realizează ameliorarea permanentă a sistemului.

2.2.Tipuri de evaluare, condiții, cerințe, principii, funcții, etape.

Tipuri de evaluare:

După calitatea informației:

Evaluare parțială – adică o evaluare secvențială a fiecărei component a modelului activității respective

Evaluare globală – în educație fizică și sport se realizează prin concurs sau competiție regulamentară

După dimensiunea temporală:

Evaluare inițială

Evaluare intermediară

Evaluare finală

Prin coroborarea celor două criterii anterioare rezultă:

Evaluarea cumulativă(sumativă)

Evaluare continuă(formativă)

După nivelul de raportare a subiectului față de obiectivele propuse:

Evaluare normativă – permite compararea performanței unui subiect cu cele ale altora din același grup

Evaluarea criterială – se realizază prin stabilirea nivelului la care se situează subiectul față de obiective

De regulă, evaluarea criterială o precede pe cea formativă.

În cadrul procesului de învățământ putem vorbi de trei etape ale evaluării:

Verificarea

Aprecierea

Notarea

Funcțiile evaluării:

După Ionela Ioana Niculescu(2006) funcțiile evaluării în funcție de anumite criterii sunt:

Prin raportarea la derularea unei secvențe de învățare;

Prin raportarea la nivelul unui grup de subiecți;

Prin coordonarea celor două clasificări anterioare.

Prin raportarea la derularea unei secvențe de învățare se urmărește:

verificarea sau identificarea achizițiilor subiecților

perfecționarea și regularizarea căilor de formare a subiecților, adică identificarea celor mai ușoare și pertinente căi de instruire și educație

sancționarea sau recunoașterea social a schimbărilor operate asupra subiecților aflați în formare

Prin raportarea la nivelul unui grup de subiecți se urmărește

Orientarea deciziilor pedagogice în vederea asigurării unui proces armonios și continuu al subiecților

Informarea subiecților și familiei acestora asupra stadiului formării și a progreselor actuale sauposibile în perspectivă

Stabilirea unor ierarhii implicite sau explicite, prin atribuire – în funcție de rezultat – a unui loc sau rang valoric în grup

Prin coordonarea celor două clasificări anterioare rezultă cu funcțiile evaluării și anume:

Funcția de evaluare – dacă o activitate s-a desfășurat în condiții optime, sau în ce fel de condiții;

Funcția de informare a societății, prin diferite modalități, asupra stadiului și evoluției pregătirii diferitelor eșaloane de subiecți;

Funcția de diagnosticare a cauzelor care au condus – eventual – la o eficiență necorespunzătoare a acțiunilor instructiv-educative;

Funcția de prognosticare asupra evoluției viitoare a grupului de subiecți, însoțită și de sugestii privind deciiile necesare pentru a optimiza procesul instructiv-educativ;

Funcția de decizie asupra poziției sau integrării unui subiect într-o ierarhie sau într-o formă sau într-un nivel al pregătirii sale;

Funcția pedagogică, în perspectiva subiectului și în perspectiva conducătorului procesului instructiv-educativ, pentru a ști ce au de făcut și ce au de realizat;

După I.Jigna (1999), funcțiile evaluării în procesele instructiv-educative sunt următoarele:

Funcția de control-de constatare și apreciere a activităților și rezultatelor obținute în procesul instructiv-educativ;prin această funcție se stabilește unde se situează rezultatele în raport cu obiectivele proiectate și se încearcă depistarea factorilor care le influențează în sens pozitiv sau negativ șiprin exercitarea acestei funcții, evaluarea are și rolul de feed-back.

Funcția de reglare a sistemului – ameliorare a activității și optimizare a rezultatelor;această funcție face corecțiile necesare în stilul de conducere și în activitatea de execuție.

Funcția de predicție – de prognosticare și orientare, prin această funcție se încearcă prefigurarea desfășurării activității în sistem și anticiparea rezultatelor.

Funcția de clasificare și selecție – în baza acesteia se validează ierarhizarea proceselor evaluate.

Funcția educativă – este menită să conștientizeze și să motiveze interesul pentru studiul continuu, pentru perfecționare și pentru obținerea unor performanțe cât mai înalte.

Funcția socială – prin aceasta se realizează îndrumarea celor interesați, în baza rezultatelor obținute.

Scopurile evaluării:

D.Lipari(1987) afirmă: Scopurile activității de evaluare variază în funcție de perspectivele și de structura pe care le ia în considerare cel ce evaluează.

Definirea scopurilor actului de evaluare prefigurează și condițiile în care urmează să se desfășoare acest process, ceea ce presupune:

Determinarea obiectivelor vizate de activitatea pe care urmează să o evaluăm;

Strângerea specifică și corespunzătoare a informațiilor care relatează cât mai exact despre stadiul realizării obiectivelor și despre desfășurarea activității;

Folosirea informațiilor obținute și luarea deciziilor, nu numai cu privire la gradul îndeplinirii obiectivelor ce, mai cu seamă, la ameliorările ce trebuie aduse;

Evaluarea are menirea de a le furniza factorilor de decizie importanți informații cât mai exacte, despre sistem.

După Kirkendal(1987), citate de EPURAN(2005) scopurile evaluării sunt:

Stabilirea statusului, progresului sau performanțelor, prin folosirea clasificării, care permite încadrarea elevilor într-o grupă de instruire, promovarea lor la un alt nivel, informarea de tip feed-back, în direcția creșterii perfonrmanțelor, a stabilirii unor exerciții specifice etc.

Clasificarea pe grupe omogene, în baza unor trăsături sau abilități, având ca scop general îmbunătățirea metodicii instruirii.

Selectarea câtorva din mai mulți, pe baza unor criterii determinate.

Motivarea

Menținerea standardului anticipat. Măsurarea și evaluarea permit cunoașterea gradului în care profesorul realizează obiectivele propuse;dacă acestea nu sunt realizate, procesul de instruire va trebui modificat. Măsurarea și evaluarea trebuie să fie planificate ca părți ale programului de educație fizică și sport.

Furnizarea experiențelor educaționale, pentru elev și profesor.

Îndrumarea cercetării. Cercetarea este condiționată de informații precise, obținute pe baza măsurărilor efectuate, a căror evaluare se face în funcție de ipoteză și de scopurile propuse.

Prin urmare scopul actului de evaluare nu se reduce la constatarea rezultatelor obținute și nici la cunoașterea, ca scop în sine, a acestor rezultate, ci constă în analiza fiecărei secvențe de muncă, cu relevarea aspectelor izbutite, dar și a punctelor critice, care să conducă la adoptarea măsurilor adecvate de ameliorare a sistemului sau a activității evaluate.

Principiile evaluării:

Principiile reprezintă teze generale care orientează și imprimă un sens funcțional procesului desfășurat, asigurând premisele îndeplinirii obiectivelor în condiții de eficiență.Astfel scontată trebuie să respecte anumite principii.

Sintetizând părerile lui Kirkendall(1987), M.Epuran(2005) prezintă următoarele principii ale evaluării:

Programul de măsurare și evaluare trebuie să fie în concordanță cu principiile filosofice despre viață și educație.

Pentru o evaluare eficientă, toate măsurătorile trebuie să fie făcute în funcție de obiectivele programului.

Testarea este o parte a măsurării, iar măsurarea numai o fază a evaluării.

Măsurarea și evaluarea pot fi realizate și verificate numai de către specialiști calificați.

Rezultatele măsurării și evaluării trebuie să fie interpretate în funcție de întreaga viață a subiectului, inclusiv de dimensiunile sale sociale, emoșionale, fiziologice și psihologice.

Măsurarea și evaluarea sunt instrumente importante, care joacă un rol major în întregul proces educațional.

Măsurarea și evaluarea se bazează pe faptul că ceea ce există, există ca ataare, deci trebuie măsurat.

Nu există un înlocuitor al judecăților din domeniul măsurării și evaluării;evaluarea este judecată, iar fără date substanțiale, judecata nu este valabilă.

Abilitățile inițiale ale elevilor trebuie măsurate, pentru a obține apoi informații despre performanțele lor, în cadrul programului de formare, la încheierea sezonului.

În orice măsurare trebuie folosite numai teste validate, obiective și semnificative.

Condițiile unei evaluări reușite:

Exactitatea măsurării

Stabilirea criteriilor de apreciere

Priceperea evaluatorului în efectuarea măsurătorilor

Capacitatea evaluatorului de a interpreta și aprecia datele obținute

2.1Teste de evaluare a capacitatii motrice

Testul este utilizat atunci când se urmărește măsurarea și evaluarea anumitor caracteristici ale unor activități, acțiuni, atitudini, trăsături ale individualității și personalității umane.

Testarea urmărește obținerea unor informații cât mai precise asupra caracteristicilor vizate(motrice, psihologice, sociologice, etc. ),pe baza cărora să se poată formula prognoze.

După I. Nicola,(1992) testul docimologic este un set de probe sau întrebări cu ajutorul căruia se verifică și se evaluează nivelul asimilărilor și al capacității de opera cu ele, prin raportarea răspunsurilor la o scară de apreciere etalon, elaboată în preleabil.

Testele pentru evaluarea capacității motrice se pot clasifica astfel:

După condițiile de examinare:

Teste individuale

Teste colective

După natura rezultatelor și a proceselor care stau la baza acestora:

Teste motrice

Teste psihomotrice

Categorii de teste folosite în educație fizică:

Teste pentru investigarea calităților motrice de bază

Teste pentru aprecierea deprinderilor motrice de bază sau specializate

Teste privind aprecierea capacității de aplicare a unor deprinderi motrice în condiții concrete

Teste pentru celelalte aspecte care influențează activitatea motrică

Testul sau bateria de teste utilizată în evaluarea calităților motrice sunt diverse și în funcție de formele de manifestare ale acestora se pot aplica, unele mai ușor, altele necesită o aparatură specială.

În continuare dorim să enumerăm câteva dintre acestea, iar în finalul capitolului să descriem bateria de teste utilizată de noi în această lucrare.

2.2.1.Teste pentru evaluarea vitezei:

Prin viteză se înțelege capacitatea organismului de a efectua o mișcare sau o serie de mișcări într-un timp cît mai scurt.

Viteza se manifestă sub următoarele forme elementare:

Viteza de reacție: timpul scurs de la momentul apariției unui stimul și momentul declanșării răspunsului motor adecvat

Viteza de execuție: definește “iuțeala” cu care se execută o acțiune motrică singular, unitară ca structură motrică

Viteza de repetiție: constă în capacitatea de a putea executa un număr de mișcări identice, într-un timp prestabilit

Viteza de accelerare: este capacitatea de a dezvolta viteza până la nivelul vitezei-limită, pentru individul respectiv, într-un timp cât mai scurt.

Viteza de deplasare:este capacitatea de a parcurge o distanță în cât mai scurt timp

Viteza în regimul altor calități motrice: viteză în regim de forță,viteză în regim de rezistență,etc

Viteza de opțiune: exprimă inteligența executantului

Printre cele mai utilizate teste sunt:

Viteza de reacție:

Metoda riglei căzătoare

Viteza de repetiție:

Proba ‘atinge placile”

Viteză de execuție:

Crongraful electronic

Viteza de accelerare:

Teste pe diferite distanțe: 10, 20, 30 m

Viteza de deplasare:

Teste pe diferite distanțe: 40, 50, 60, 100, 200 m

Naveta 10 x 5m

Viteza in regim de forță(detentă)

Aruncarea mingii de oină de pe loc

Metoda I. Grințescu

Viteza în regim de rezistență:

Testul Yo – Yo

2.2.2.Teste pentru evaluare forței

Forța muscular este capacitatea organismului de a învinge o rezistență externă sau de a se opune acesteia datorită efortului muscular.

Această calitate motrica se poate clasifica dupa mai multe criterii:

Forme de manifestare:

Forță general – în efort participă principalele grupe muscular

Forța specific – în effort participă una sau câteva grupe muscular

Caracterul contracției muscular:

Forța statică – nu se modifică dimensiunile fibrelor muscular angajate în effort

Forța dinamică/izotonică – se modifică dimensiunile fibrelor muscular angajate în efort

Forță mixtă – se produc atât contracții statice cât și dinamice, alternative

După capacitatea de effort în relație cu puterea individual umană:

Forță maximă – se manifestă, de regulă, în regim static, prin miscări lente, prin contracții izometrice sai intermediare.

Forța relativă – exprimă raportul dintre forța absolută/maximă și greutatea corporal,adică valoarea forței pe Kg – corp

După modul de compinare cu celelalte calități motrice:

Forța în regim de viteză – forța explozivă – capacitatea de a manifesta valori mari de forță în cea mai mică unitate de timp

Forța în regim de îndemânare

Forța în regim de rezistență – capacitatea organismului de a efectua contracții muscular în cadrul unor eforturi de lungă durată

Printre cele mai folosite teste în educație fizică amintim testele de mai jos pentru evaluarea forței:

Săritură în lungime de pe loc

Dinamometrie manuală

Atuncarea greutății

Săritură în înălțime

Tracțiuni în brațe

Teste pliometrice

Triplusalt de pe loc

2.2.3.Teste pentru evaluarea rezistenței:

Cea mai cuprinzătoare definiție este realizată de T.Ardelean, (1990): Calitatea motrică rezistența prezintă capacitatea omului de a face față oboselii fizice provocate de activitatea musculară desfășurată într-un efort de intensiteate precizată și într-un regim determinat, fără modificarea intensității prescrise.

Rezistența se poate clasifica după mai multe criterii:

După aspectul masei musculare implicate:

Rezistență locală

Rezistență generală

După disciplina sportivă

Rezistență specifică

Rezistență generală

După caracteristicile metabolice ale proceselor furnizoare de energie

Rezistență anaerobă

Rezistență aerobă

După durata efortului

Rezistență de scurtă durată(RDS)

Rezistență de durată medie(RMS)

Rezitență de lungă durată(RDL)

După tipul de efort în care se manifestă(Harre,1976)

Anduranță – forță

Anduranță – viteză

Anduranță în regim de fortă – viteză

Factorul care trebuie luat în considerare pentru evaluarea rezistenței este timpul.Metodele și instrumentele cel mai frecvent folosite in acest scop sunt acelea prin care subiectul este suspus unor eforturi diferite ca durată și complexitate, și care corespund solicitărilor specifice ramurilor sau probelor sportive.

Astfel pentru evaluarea rezistenței se folosesc:

alergări pe diferite distanțe sau durate,dar cel putin 6 minute

Proba Harvard: Constă în pășirea pe o scăriță de 50 cm timp de 5 minute, cât mai repede posibil (cadență de 30 pași pe min.). La finele celor 5 minute frecvența cardiacă se numără astfel: de la 1 la 1minut 30 de secunde; de la 2 minute la 2 minute și 30 de secunde.; de la 3 minute la 3 minute și 30 de secunde.

Proba Letunov:se compune din 3 părți: 20 genoflexiuni în 30 sec.; alergare pe loc cu viteză maximă timp de 15 sec.; alergare pe loc timp de 3 min ( 2 min. la femei și copii.) în ritm de 180 pași pe minut, între probe se dă o pauză de 3-4 min.În pauză se măsoară pulsul pe 10 sec. și se măsoară tensiunea arterială, în sezând, imediat după efort și apoi din minut în minut.

2.2.4.Teste pentru evaluarea mobilității

Mobilitatea reprezintă capacitatea de a efectua mișcările cu mare amplitudine. Ea este legată de mobilitatea articulară, care depinde în primul rînd de elasticitatea mușchilor,ligamentelor și a tendoanelor, forma articulației, ca și a tonusului muscular.

De regulă copii au mobilitate bună, dar există diferențe între fete și băieți, la fete mobilitatea fiind mai bună în comparație cu băieții.

Odată cu varsta, mobilitatea se reduce, fiind determinată de cele mai multe ori de începerea prea timpurie a lucrului pentru dezvoltarea forței și a lipsei de preocupări pentru îmbunătățirea mobilității.

Mobilitatea se exprimă în grade, întrucât mișcările segmentelor aparatului locomotor realizează unghiuri diferite între ele.Structura și tipul articulațiilor condiționează natura mișcărilor ce pot fi efectuate, iar amplitudinea depinde, în principal, de calitatea ligamentelor, tendoanelor și mușchilor.

R.Manno(1992) citat de V.Tudor(2005) afirmă că “o mobilitate crescută nu este neapărat un factor pozitiv,ea putând adesea să aibă un effect invers, mărind lucrul de tensiune a mușchilor într-un anumit număr de articulații sau de mișcări”.

Pentru evaluarea mobilității se folosește geniometrul, electrogeniometrul, geniometrul articular, geniometrul cu braț lung.

Prin testele de mobilitate se evalueaza:

mobilitatea complexă a trunchiului și a picioarelor prin testul Îndoirea trunchiului înainte din poziția așezat, care este descris în Bateria de teste Eurofit

mobilitatea combinată a coloanei vertebrale și a articulațiilor șoldurilor – din șezând depărtat îndoirea trunchiului spre înainte

gradul de depărtare al picioarelor

capacitatea de torsiune a coloanei vertebrale

mobilitatea specifică a șoldului

mobilitatea articulatției umărului

Printre altele mai amintim:

Testul separării degetelor

Testul lui Ober

Testul Thomas

2.2.5.Teste pentru evaluarea capacității coordinative

Capacitatea de coordonare poate fi definită ca o calitate psihomotrică, ce are la bază corelația între sistemul nervos central și musculatura scheletică în timpul efectuării unei mișcări.

Formele de manifestare a capacității coordinative:

Generale – rezultatul unei instruiri polivalente, ce se manifestă în diferite domenii de activitate

Specifice – rezultatul unei specializări, proprii unei profesii sau ramuri sportive

Componentele capacității coorinative sunt:

Capacitatea de adaptare

Capacitatea de reacție

Capacitatea de ghidare

Capacitatea de combinare

Capacitatea de echilibru

Capacitatea de agilitate

Capacitatea de îndemânare

La acestea,Fetz(1977) adaugă încă doua:

Simțul gestual

Suplețea și elasticitatea gesturilor

Evaluarea capacităților coordinative este o acțiune extrem de dificilă, deoarece acestea sunt deosebit de complexe și se regăsesc într-o multitudine de ipostaze.

Printre cele mai cunoscute teste pentru evaluarea mobilității amintim testul aplicat de noi Testul Flamingo, care evaluează capacitatea de echilibru a subiecților.

Alte exemple:

Platforma oscilantă

Testul lui Bass

Testul Matorin pentru coordonarea generală

Testul lui Scott

Testul “în pătrat

2.4. Bateria de teste Eurofit

Pentru evaluarea capacității motrice a elevilor am ales Bateria de teste Eurofit, ce se utilizează pe o scară largă în Europa, o parte din testele component fiind aplicate și în sistemul de evaluare utilizat la noi în țară.

Consiliul Europei și-a propus ca scop să realizeze o uniune mai strânsă între țările europene, precum și facilitarea progresului lor social, cultural și științific.

În anul 1997, cu ocazia reunirii Directorilor Institutelor de Cercetare în materiale de sport s-a recunsocut pentruprima dată, necesitatea evaluării capacităților fizice și a stabilirii cerințelor pentru copiii de vârstă școlară din Europa.

Obiectivele proiectului au fost:

-stabilirea unei baterii de teste aprobate de toate țările Europei

-sprijinirea învățământuui în activitatea de evaluare a capacității fizice în relație cu sănătatea

Un alt obiectiv principal al testelor EUROFIT este acela de a identiica aspectele într-adevăr fundamentale, obiectiv deja atins, consemnat în discuțiile și lucrările pregătitoare ce au facut obiectul unor unor expuneri detaliate în rapoartele celor cinci seminarii EUROFIT , care au cointribuit fiecare pe rând, la clarificarea câte unei faze specifice de rezolvare a proiectului.

Finalizarea definirii acestora și a modului de testare, a fost stabilit într-o perioadă mai îndelungată de timp, între 1977-1992, perioadă în care a aceste teste au fost permanent îmbunutățite și perfecționate conform unor criterii acceptate pentru stabilirea bateriei testelor EUROFIT și verificarea în perioadele mai sus amintite.

Criteriile pentru selecția testelor Eurofit au fost verificate în perioadele amintite:

Testele au fost clar specificate și verificate de un număr mare de copii de ambele sexe;

Validitatea internă a testelor a fost stabilită prin analiza factorială permițind punctarea parametrilor independenți si alegerea testului care corespunde cel mai bine fiecarui aspect al capacității fizice;

A fost demonstrată validitatea externă a testelor prin înregistrarea capacității reale a indivizilor normali, putând fi stabilite ulterior și diferențiate grupe valorice;

Fiabilitatea și obiectivitatea testelor s-au stabilit pe de o parte prin verificări și revendicări și pe de altă parte prin studiu comparativ al rezultatelor furnizate de mai mulți specialiști;

Testele trebuie să convină scopurilor unei analize la scară mare și să fie accesibile și practice pentru a putea fi aplicate în unități școlare sau cluburi sportive școlare;

Capacitatea fizică este o componentă importantă nu numai a sportului și a educației fizice dar în egală măsură și a sănătății, a educației sanitare, deosebit de necesare pentru asigurarea unei condiții în bunăstarea general.

Efectele educației fizice și ale antrenamentului sportive se pot comprima în două direcții, pe de o parte creșterea și dezvoltarea fizică, iar pe de altă parte dezvoltarea capacității motrice.

Ca atare, trebuie evidențiați atât indicia morfologici, pentru a cunoaște dezvoltarea somatic, cât și performanțele obținute la testele motrice aplicate, pentru a putea aprecia posbilitățile motrice.

Evaluarea intuitive-empirică nu mai este în măsură să satisfacă actualele exigențele sociale manifestate față de educația fizică și sport.Ca atare măsurarea, calculul și evaluarea obiectivă se pun ca o necesitatea stringenită.

Educația fizică și sportul îsi optimizează permanent mijloacele, care prin măsurare și evaluarea lor continuă să adapteze permanent la nevoile elevilor.

De asemenea, înregistrarea corectă a capacității fizice este de foarte mare utilitate pentru specialiștii domeniului și în special pentru factorii de decizie.

Se estimeazaă că evaluarea în condiții specific a capacității fizice a copiilor va putea preciza un număr important de date, care vor putea fi utilizate pentru elaborarea pliticii naționale privind sănătatea, alimentația , educația fizică și sportul la copii.

Eurofit reprezintă o baterie de teste , simplă și practică, bazată pe teste pertinente, fiabile și valide, creând un raport cost-eficacitate excellent, înscriidu-se astfel în cerințele exprimate de Comitetul pentru dezvoltarea Sportului al Consiliului Europei.Aceste teste nu sunt numai de resortul profesorilor de educație fizică.În unitățile preșcolare și în clasele primare educatorii și învățătorii trebuie să fie interesați de evaluarea capacității fizice a copiilor care le-au fost încredințați.Ei sunt cei care răspund de educația fizică la același nivel, care constituie baza dezvoltării fizice viitoare a elevilor.

Confruntarea criteriilor științifice cu considerații practice de aplicabilitate a testelor, a dus la selecția celor 10 teste, care determină șase dimensiuni și noua factori ai capacității motrice la care se adaugă determinările antropometrice și datele personale.

Dezvoltarea motricității este condiționată de factori interni și externi, care se acționează cu intensitate mult sporită în copilărie și adolescență. Factorii interni pot fi recunoscuți în caractere ereditare și în activitatea marilor funcțiuni ale organismului, iar factorii externi în condițiile de viață, de munca social, da educație, de mediu precum și în angajările organismului în diversele activități.

Rezistența organică generală este condiționată la omul sănătos de stadiul de dezvoltare a aparatului cardio-vascular și apreciată din punct de vedere biologic în consumul maxim de oxigen pe minut.

2.4.1.Materiale necesare

Pentru realizarea înregistrării datelor la testele cuprinse în bateria de teste Eurofit, este necesare prelucrarea și confecționarea următoarelor materiale:

Un suport de echilibru de 50 cm lungime, 4 cm înălțime și 3 cm lățime – pentru testarea echilibrului;

O masă cu înălțime reglabilă, dintr-o placă de 120 cm x 40 cm cu zone clar delimitate (un dreptunghi așezat central de 10×20 cm și două discuri laterale cu diametrul de 20 cm) – pentru testul de coordonare și viteză ”atinge placile”;

O placă de lățimea de 45 cm și lungimea de 55 cm , prevăzută de dispozitiv de prindere pentru a se monta la capătul unei bănci de gimnastică, pe care s-a aplicat o bandă gradată de la 0 cm la 50 cm – pentru măsurarea mobilității coxo-femurale;

Dinamometru pentru testul de măsurare a forței flexorilor;

Un suport ce poate fi atârnat pe spalier cu o bară de 2, 5 cm în diametru pentru testul de menținere în poziția atârnat;

Un casetofon și o bandă sonoră special înregistrată – pentru desfășurarea testului de rezistență, maximal și progresiv, pe 20 m;

Un cântar medical ferificat – pentru măsurarea greutății subiecților;

Un staturometru, pentru înregistrarea înălțimii subiecților;

Un compas de tip Harpenden, cu presiune constantă de 10g/mm, executată pe suprafețele capetelor la cele două deschideri – pentru măsurarea plicilor;

O bicicletă ergonomică cu frânare mecanică prin curea cu dispozitiv care oferă posibilitatea reglării greutăților și contor pentru înregistrarea numărului de turații pe minut(60 ture/min) – pentru testul de rezistență cardio-vasculară(ct/170)

Alte materiale:stetoscop, cronometre, ruletă, benzi pentru măsurat, fișe de înregistrare a rezultatelor testului CT/170, fișe individuale cu date de identificare și rezultatele la teste, etc.

2.4.2.Testele motrice – indicații generale

Subiecții execută toate testele în echipament sportiv.Toate testele vor avea loc, de preferință, într-o sală de gimnastică sau într-o sală de sport.Un sol antiderapant și încalțăminte sport sunt necesare pentru probele de alergări și sărituri.

Condițiile de testare în aer liber variază mai mult și se poate asigura o situație standard pentru teste.Bateria de teste motrice trebuie să fie marcată și numarotată.Dacă bateria este divizată în două curcuite, trebuie întotdeauna urmărită ordinea testelor.

Fiecare test comportă indicații precise care trebuie să fie minuțios studiate și citite fiecărui subiect pentru ca testil să fie cât mai obiectiv posibil.Nici un exercițiu de încălzire sau de mobilitate nu este permis înainte de testul “flexia trunchiului înainte din poziția așezat”.Subiecții nu sunt autorizați să facă o încercare preliminară, dacă acest lucru nu este indicat în descrierea testului.Este important să fie încurajați subiacții în timpul exacutării testului.Persoana care administrează testele trebuie să încurajeze o performanță exactă, rapidă sau continuă conform factorului măsurat.Dacă testele motrice cât și unul din testele de anduranță cardio-respiratrie sunt administrate în aceeași zi, testele motrice trebuie să fie administrate primele.

2.4.3.Ordinea în care vor fi administrate testele:

Testul de echilibru “Flamingo”(EFL)- dacă acest teste este administrat el trebuie să fie primul.

„Atinge plăcile”(AP)

Flexia trunchiului înainte din poziția așezat(FLT)

Săritura în lungime fără elan(SLU)

Dinamometrie manuală(DIM)

Ridicări de trunchi din poziția așezat(RTA)

Menținut atârnat(MAT)

Cursa navetă de 10x 5 metri(CNA)-acest test trebuie să fie administrat ultimul

Testul Bipp

2.4.5.Descrierea probelor motrice

Testul 1 –Testul de echilibru

Factor:echilibrul general

Descrierea testului:echilibru pe un picior pe o bârnă de dimensiuni stabilite

Stând pe piciorul preferat, pe axa longitudinală a bârnei, se încearcă păstrarea echilibrului cât mai mult timp posibil.Piciorul liber este ândoit iar planta piciorului se pretinde cu mâna de aceeași parte, imitând poziția unui flamingo roșu(brațul liber ridicat, mâna flexată din articulație).subiectul se poate ajuta, eventual de brațul celălalt pentru a vă păstra echilibrul.Pentru a se plasa înr-o poziție corectă, subiectul se poate prinde de antebrațul examinatorului.

Testul începe când sprijinul încetează.Se urmărește păstrarea poziției în echilibru timp de un minut.Testul este întrerupt și se aplică o penalizare la fiecare pierdere a echilibrului(de exempluȘdacă lasă mâna să-i scape piciorul) sau dacă o parte oarecare a corpului intră în contact cu solul.după fiecare întrerupere se reia exercițiul până la epuizarea minutului de testare.

Indicații pentru examinator:

Să se plaseze în fața subiectului

Să-i permită acestuia să facă o încercare pentru a se familiariza cu testul șii pentru a fi sigur că a înțeles instrucțiunile

După această încercare se începe testarea:

Se pornește cronometrul în momentul în care subiectul lasă brațul de care s-a sprijinit

Se oprește cronometrul când subiectul își pierde echilibrul, dând drumul piciorului sa atingând solul cu oricare parte a corpului

După fiecare întrerupere, subiectul este ajutat sî-și reia poziția corectă de plecare

Rezultat:se adună numărul de încercări necesare subiectului pentru a-și păstra echilibrul timp de un minut.

Exemplu:un subiect care a făcut cinci încercări obține 5.

Notă:testul, poziția în echilibru se execută desculț.

Atenție:Dacă subiectul testat întrerupe de 15 ori în primele 30 de secunde, el nu este capabil să efectueze testul ți trebuie să fie întrerupt.Acest lucru se întâlnește la copii de 7-9 ani testul nu trebuie administrat copiilor mai mici de 7 ani.

Testul 2 – Atinge plăcile

Factor: viteza membrelor superioare

Descierea testului:atingerea rapidă, alternativă a două plăci cu mâna îndemânatică.

Stand depărtat în fața unei mese pe care sunt așezate plăcile.O mână se așează în central plăcii dreptunghiulare(20×10 cm).cu cealaltă mână(mâna îndemânatică)se efectuează o mișcare de “dute-vino” , cât mai repede posibil, între cele două discuri(10 cm rază, plasate la distanța de 40 de cm de axa mesei), trecând asupra mâinii situate în mijloc.Discurile trebuie atinse de fiecare dată.La comanda “Gata..pleacă!” se efectuează rapid 25 de cicluri cu mâna, atingând discurile A și B.Nu se va opri înainte de semnalul “Stop”.

Examinatoru numără cu voce tare numărul de cicluri efectuate.Testul se efectuează de două ori și cel mai bun rezultat se înregistrează.

Indicații pentru examinator:

Să adapteze înălțimea mesei astfel încât aceasta să fie imediat sub nivelul regiunii ombliciale

Fiind așezat înaintea mesei, trebuie să privească discul pe care subiectul testat a pus mâna la începutul testului

Se adună numărul de atingeri pe acest disc

Se dă drumul la cronometru la semnalul “ Gata..pleacă!”.se oprește cronometrul în momentul în care subiectul atinge discul a pentru a 25-a oară.

Numărul total de atingeri pe cele două discuri este de 50.

Mâna plasată pe placa dreptunghiulară, trebuie să rămână acolo în timpul testului

Subiectul poate să facă o încercare înainte, pentru a allege mâna cu care va executa testul

În timpul pauzei dintre încercări, un alt executants poată să facă prima sa încercare

Este recomandabil să asiste doi examinatori la acest test, unul cronometrează altul numără.

Rezultat:timpul înregistrat este timpul necesar subiectului testat pentru a atinge fiecare disc de 25 de ori.Se notează cel mai bun rezultat obținut în zecimi de secundă.Dacă un disc nu a fost atins, se adaugă o atingere suplimentară în așa fel încât să realizeze cele 25 de cicluri obligatorii.

Exemplu:un timp de 10, 3 secunde obține 103.

Masa are înălțimea reglabilă și dimensiunile tăbliei de 120×40 cm.Pe suprafața mesei sunt lipite două discuri cu raza de 10 cm, plasate la distanțe de 40 cm de axa tăbliei.În centrul tăbliei este lipit un dreptunghi cu dimensiunile de 20×10 cm.

Testul 3 – Îndoirea trunchiului înainte din poziția așezat

Factor: mobilitate

Descrierea testului:din poziția așezat, îndoire înainte cât mai mult posibil

Instrucțiuni pentru subiectul testat:

Pentru testarea acesteia sunt neceasare o placă cu înălțimea de 45 și lungimea de 55 cm, prevăzută cu un dispozitiv de prindere pentru a se monta la capătul unei bănci de gimnastică pe care s-a aplicat o bandă gradată de la 0 la 50 cm.

Subiectul se află în șezând la capătul băncii, vârful degetelor de la mâini pe marginea plăcii orizontale, va executa o îndoire a trunchiului în față, fără a îndoi genunchii împingând lent și progresiv linia spre înainte și rîmânând nemișcat în poziția ce mai înaintată până numără la 2.Dacă degetele de la ambele mîini nu ating aceeași poziție se va înregistra distanța medie dintre vârfurile degetelor.

Se efectuază două încercări cu pauze între ele, înregistrându-se cel mai bun rezultat.Se consemnează în fișă rezultatul în centimetri.

Indicații pentru examinator:

Acesta se așează în lateral față de subiect, menținăndu-i genunchii întinși.

Subiectul trebuie să-și așeze mâinile pe marginea plăcii orizontaleîn contact cu rigla înainte de a începe mișcarea.

Rezultatul este determinat de poziția cea mai avansată pe care subiectul o poate atinge pe placă cu vârful degetelor.Subiectul trebuie să mențină această poziție cel puțin până numără la 2 în așa fel încât examinatorul sî poatî citi corect rezultatul.

Dacă degetele de la mâini nu ating aceeași poziție se înregistrează distanța medie dintre vârfurile degetelor

Testul trebuie efectuat lent și progresiv fără mișcări sacadate

Cea de-a doua încercare se efectuează după o scurtă pauză

Rezultat:se înregistrează cel mai bun rezultat.Acesta este exprimat prin numărul de centimetri atinși pe gradația trasată pe partea superioară a plăcii

Exemplu:un subiect car îsi atinge degetele de la picioare obține 15, altul care depășește acest nivel cu 7 cm, obține 22.

Testul 4 – Săritura în lungime fără elan

Factor:Forța explozivă

Descrierea testului:săritură în lungime cu plecare din pozișia stând

Instrucțiuni pentru subictul testat:Din stând cu picioarele înapoia liniei de plecare, se îndoaie genunchii aducînd brațele spre înainte la orizontală.Cu o detentp viguroasă însoțită de balansarea brațelor, săriți cât mai lung posibil.La aterizare, picoarele rămân unite fără a pierde echilibrul.Se efectuează testul de 2 ori și se înregistrează rezultatul cel mai bun.

Indicații pentru examinator:

Se trasează linii orizontale din 10 în 10 cm pe sol, paralele culinia de plecare și la un metru de aceasta

Se întinde banda metrică perpendicular pe aceste linii astfel încât să se obține măsurători exacte

În lateralul covorului se înregistrează dsitanța corectă

Se măsoară această distanță între linia de plecare și primul punct de contact al călcâielor cu solul.Dacă cele două călcâie nu sunt pe aceeași linie, se notează distanța cea mai scurtă.

Dacă subiectul cade spre înapoi, sau atinge solul cu orice parte a corpului va face o nouă încercare;dacă el cade în față, săritura este înregistrată.

Solul la plecare și la înregistrare trebuie să fie la același nivel

Eroarea de măsurare poate fi importană, de aceea trebuie citite cu atenție indicațiile

Rezultat:cel mai bun rezultat din cele două obținute este înregistrat și notat în cenimetri.

Exemplu:un subiect care efectuează o săritură de 1, 56 m obține 156.

Testul 5-Dinamometrie manuală

Factor:forța statică

Instrucțiuni pentru subiectl testat:se prinde dinamometrul cu mâna mai puternică.Se strânge cât mai energic posibil ținând dinamometrul de-a lungul corpului.Dinaomometrul nu trebuie să atingă corpul în timpul probei.Se acționează de o manieră progresivă și se menține cel puțin două secunde.Se efectuează testul de două ori și se înregistrează cel mai bun rezultat.

Indicații pentru examinator:

Se repune dinamometrul la zero înainte de fiecare test și se urmărește ca discul dinamometrului să fie vizibil în timpul testării

Se cere subiectului să folosească mâna cea mai puernică

Se ajustează mânerulîn așa fel încât cele două bare ale instrumentului să corespundă cu prima falangă a degetului mijlociu

În timpul testării brațul și mâna care țin dinamometrul nu trebuie să fie în contact cu corpul.Instrumentul trebuie ținut în prelungirea antebrațului și lungul coapsei

După o scurtă pauză se execută a doua încercare

Nu este necesar ca actul să revină la zero după prima încercare;se poate verifica în acest mod dacă al doilea rezultat este mai bun decât primul

Rezultat:Cel mai bun rezultat din cele două obținute, este înregistrat în kilograme.Și acest aparat trebuie verificat din timp în timp.

Exemplu:un rezultatde 24 kg obține 24.

Testul 6 – Ridicarea trunchiului în așezat

Factorul – forța trunchiuluilui

Descrierea testului:se efectuează timp de 30 secunde un număr maxim de ridicări ale trunchiului din poziția așezat.

Instrucțiuni pentru subiectul testat:Din poziția așezat, trunchiul pe verticală, mâinile le ceafă, genunchii îndoiți (90 grade) și picioarele pe toată talpa.cu plecare din această poziție, se adoptă poziția culcat, umerii în contact cu solul, apoi se revine în pozitția așezat, ducând coatele spre înainte cu atingerea genunchilor.Mâinile trebuei să rămână prinse la ceafă pe tot parcursul exercițiului.La comanda “Gata..pleacă!”, se repetă această mișcare cât mai repede posibil, timp de 30 de secunde și continuați până la comanda “Stop”.Acest test nu se execută decât o singuă dată.

Indicații pentru examinator:

În genunchi, în lateral față de subiect, se verifică dacă poziția de plecare este corectă.Examinatorul se așează în fața subiectului, fixându-i picioarele pe sol cu greutatea lui.

Se imobilizează gambele subiectului plasându-se mâinile pe partea din spate a gambelor, asigurând astfel unghiul cerut de 90 de grade

După ce se explică testul subiecților și înainte ca aceștia să înceapă efectiv, vor executa o singură dată toată mișcarea, pentru a ne asigura că au înțeles instrucțiunile

Se pornește cronometrul la comanda”Gata..pleacă!” și se oprește după 30 de secunde

Se numără cu voce toare fiecare execuție, completă și corectă.O execuție completă începe din poziția așezat, după care urmează culcat dorsal pe covor și reîntoarcere în poziția așezat coatele atingând genunchii

Se numără în momentu în care coatele atung genunchii.Dacă nu se numără inseamnă că execuția nu a fost corectă

In timpul testării se verifică ca subiectul să atingă covorul cu umerii ți genunchii cu coatele când revine în poziție inițială

Rezultat:este înregistrat numărul de total de ridicări, corect și complet, executate în 30 de secunde.

Exemplu 15 ridicări ale trunchiului correcte obțin 15.

Se lucrează pe perechi, partenerul susținând executantul prin fixarea gambelor.Se numără numai execuții corecte și complete.

Rezultatu obținut constă în numărul total de ridicări correct executate.

Testul 7:Menținut în atârnat

Factor:forța funcțională

Descrierea testului:menținerea brațelor îndoite în poziția atârnat la o bară.

Fiind plasat sub bară, se va prinde de aceasta, mâinile în pronație, degetele mari în opoziție, la depărtarea umerilor.Examinatorul îl va ajuta să se ridice până ce bărbia ca depăși nivelul barei.Se păstrează această poziție cât mai mult posibil fără să se sprijine bărbia de bară.Testul se termină când ochii coboară sub nivelul barei.

Indicații pentru examinator:

Plasați subiectul sub bară, mâinile acestuia pe bară, degetele spre înainte păstrând strânsă bara în dreptul umerulor.Atenție:mâinile sunt deseori prea depărtate

Înălțimea barei este adaptată în funcție de înălțimea subiecților, nu ase exagerează înălțimea barei pentru nu a speria subiecții

Cu cronometrul:într-o mână prideți subiectul de coapsă cu brațul liber și ridicați-l până în poziția corectă

Porniți cronometrul în momentul în care subiectul nesusținut are bărbia deasupra barei

Opriți balansarea subiectului, încurajându-l

Opriți cronometrul când subiectul nu mai poate să mențină poziția cerută sau când ochii săi coboară sunivelul barei

Nu informați subiectul asupra timpului scu când acesta execută testul

Ștergeți bara cu o cârpă după execuția fiărui subiect

Pentru a fi mai ușor subiectulu să ajungă la bară, se poate utiliza o bancă sau o ladă

Rezultat:Este notat ce zecimi de secundă

Exemplu:un timp de 17, 4 secunde va fi notat cu 174mun timp de un minut, 3 sec și 5 zecimi, va fi notat cu 635.

Testul 8:Cursa navetă 10x5m

Factor:viteză, coordonare

Descriereia testului:un test de cursă navetă, executat în viteză maximală

Se adoptă poziția de plecare înapoia liniei, plasând un picor chiar în spatele acesteia.La semnalul de plecare, se aleargă cât mai repede la cealaltă linie, se trece peste linie cu ambele picioare și revine cât mai rapid la linia de plecare.Acesta constituie un ciclu.Se efectuează 5 cicluri.A cincea oară se încetinește în apropierea liniei de sosire, ci se continuă alergarea.Testul se exectă o singură dată.

Indicații pentru examinator:

Trasați linii paralele pe sol, la 5 metri una de alta.Aceste linii trebuie să măsoare 1, 20 m lungime.Marcați extremitățile liniile cu conuri

Supravegheați ca subiectul sătreacă liniile cu ambele picioare, să rămână în culoarul trasat și să execute cursa cât mai rapid posibil

După fiecare ciclu anunțați cu voce tare numărul de ciclri efectuate

Opriți testul dacă subiectul a trecut linia de sosire cu un singur picior

Subiectul nu trebuie să alunece în timpul testului.Pentru aceasta este indispensabil un sol antiderapant

Rezultat:Timpul înregistrat este cel necesar parcurgerii celor 5 cicluri exprimat de zecimi de secundă.

Exemplu:un timp de 21, 6 sec obține 216

Pentru a evita accidentele este necesar ca subiecții să poarte încălțăminte de sport.

Testul de rezistență

Testul 9:Cursa nevetă de rezistență

Pentru evaluarea a fost pul la punct un test de alergare dus-întors, care oferă posibilitatea de a urmări condiția fizică, răspunsul organismului la efort dar și compararea rezultatelor de la o etapă la alta.

Echipamnetul este foarte simplu, el se rezumă la un casetofon, o casetă special înregitrată cu semnale sonore diferențiate pentru fiecare minut de alergare.De asemenea, este necesar un spațiu de 22m, pentru a putea trasa culoare de 20m delimitate de benzi sau marcaje.Testul, deși ușor de efectut, se bazează pe concluzii stabile prin cercetare științifică și produce rezultate sigure.Este important de a se avea în vedere că aceasta este doar un test, un mijloc de a urmări nivelul coniției fizice și nu o metodă de antrenament.

Factor:condiție fizică

Descrierea testului:alergarea “cursă navetă” de-a lungul unei piste marcate de 20m, sincronizându-se ce o serie de semnale sonore de pe casetă.

Echipamentul constă în:

Suprafață plană, nealunecoasă, cu posibilitatea efectuării unei alergări pe 20m lungime

Casetofon

Caseta audio înregistrată cu semnale sonore corespunzătoare cu indicațiile

Încălțăminte de sport adecvată care să evite alunecarea în timpul alergării

Bandă de măsurat pistă de 20 m

Conuri de marcare

Pentru început vor fi măsurați cei 20 m și marcați cu conurile de marcare.Este recomandabil ca pregătirea pentru test încălzirea să fie realizată din câteva mișcări ușoare pentru activarea tuturor mușchilor, de exemplu jogging combinat cu câteva exerciții de întindere, lucrându-se special asura muschilor picioarelor.Este la fel de important ca testul să nu se termine brusc, subiecții continuând alergarea ușoară.Nu este recomandabil să se efectueze testul la un timp prea scurt după masă.

Minutele 1, 2 și 3 au câte 7 ture, 4 și 5 câte 8 ture, 6, 7, 8 câte 9 ture, 9 și 10 câte 10 ture, 11 și 12 câte 11 ture, 13, 14 și 15 câte 12 ture, 16și 17 câte 13 ture, 18, 19 și 20 câte 14 ture, 21-23 câte 15 ture.

Este necesară verificarea vitezei de deplasare a benzii.Se poate imprima pe bandă un interval de autoreglare de un minut, destinat să controleze viteza de deplasare a benzii.La semnalul”Plecați” puneți cronometrul în funcțiune…Atenție;”Stop!”(opriți cronometrul).Astfel vom putea afla dacă intervalul este de un minut.

Pentru înregistrarea unei benzi sonore adecvat acestui test, cea mai preferabilă este utilizarea metodei de înregistrare electronic, care implică un echipament bun, evoluat.O metodă manual rămâne acceptabilă, chiar dacă ea daă un grad mai mare de eroare la fiecare semnal sonor.Marja de eroare este admisă și se compensează de la un semnal la altul, încât devine nulă la sfârșitul palierului de 2 minute.

Pentru testul propriu-zis, trebuie explicat subiecților în ce constă testul în cazul în care este imprimat pe bandă un protocol în acest sens.

Conținutul protocolului:înainte de a începe testul este important să verifici dacă casetofonul tău are viteza normală și banda se prezintă in condiții bune.sunt puse două semnale la interval de un minut, care ajută la verificarea timpului.

Scopul acestui test este să alergi 20m, înainte și înapoi în ritmul indicat

Se vor auzi aceste semnale la intervale regulate

La început trebuie ca subiectul să fie așezat înapoia liniei de alergare, apoi să ajungă la celălalt capăt exact la celălalt semnal

Pentru început viteza de alergare este foarte lentă, dar trebuie să se mărească viteza după fiecare miut.Țelul este să se respecte alergarea conform semalelor cât mai mult timp în alergare dus-întors

După fiecare minut este un dublu semnal

La un semnal triplu, se marchează o mărire a vitezei de alergare

Subiectul aleargă și se oprește cînd nu mai poate, testul este maximal și progresiv

Este mai ușor să-l începi și mai greu să-l termini.Viteza de alergare pentru primul minut este foarte mică de 9 secunde pentru fiecare 20m, așa că nu se va alerga repede

Testul începe în 15 secunde

Aliniază-te la start!

Semnalele 5, 4, 3, 2, 1 – Start!

Instrucțiuni pentru examinator:

Se pornește casetofonul, banda emite un singur semnal la intervale regulate.Subiecții trebuie să fie la capătul opus pornirii până în momentul în care se aude următorul semnal.El trebuie să continue sî alerge la această viteză, aflându-se la un capăt sau celalalt de fiecare dată când se aude semnal.

După fiecare minut, intervalul de timp dintre semnale va descrește astfel că viteza de alergare va trebui să crească.Prima viteză de alergare este considerată cu “Nivelul 1”, a doua ca “”Nivelul 2”, și așa mai departe.Fiecare nivel durează aproximativ 1 minut, iar banda continuă până la nivelul 23.

Capătul fiecărei faze de alergare într-o direcție este marcată de un semnal, capătul fiecărui nivel este marcat printr-un semnal triplu în comentariul de pe bandă.Este important să se observe că vitezele de alergare la începutul testului sunt foarte lente.La nivelul 1, subiecții au 9 secunde în care să alerge fiecare etapă 20 de metri.

Subiecții trebuie să se plaseze întotdeauna cu un picior pe marcajul celor 20m sau în spatele acestuia la sfârșitul fiecărei faze de alergare într-o direcție.Dacă subiecții sosesc la sfârșitul unei faze de alergare înainte să se audă semnalul, ei trebuie să se întoarcă și să aștepte semnalul respective, apoi vor relua alergarea și vor regal viteza.

Fiecare subiect trebuie să alerge cât mai mult timp cu putință, până când nu mai poate să se înscrie în viteza de pe bandă, moment în care trebuie să se retragă voluntar din test.În unele cazuri, profesorul care conduce testul ar putea fi pus în situația de a retrage subiecții cînd devine vizibil că nu reușesc să ajungă la capătul unei direcșii de alergare înaintea semnalului, trebuie să li se permit încă două sau trei alergări suplimentare pentru a încerca să recâștige ritmul solicitat, înainte de a fi retrași.

Observatorii trebuie să noteze nivelul și numărul de alergări pe parcursul nivelului la care se retrage din test fiecare subiect.

Testul este maximal și progresiv;cu alte cuvinte ușor la început și mai greu către sfârșit.Pentru ca rezultatele să fie valabile, subiecții trebuie să depună maximum de efort în executarea testului și astfel să se atingă un nivel cât mai ridicat înainte de a se opri.

Se poate testa o dată un număr ridicat de persoane, deși observatorii trebuie să poată face față cu înregistrarea nivelellor de alergare în timp ce subiecții se retrag.Pentru fiecare subiect sunt necesari aproximativ 1-1, 5 metri lățime de pistă.

Rezultat:este notat nivelul înregistrat(numărul de minute) și se adaugă, câte repetări din următorul nivel a realizat.

Notă:astfel am folosit un program întocmit pentru interpretarea datelor studiului nostrum în minute și secunde pentru aprecierea rezultatelor.

Exemplu: 4 minute și 2 trepte=4 min și 14, 4 sec (2×7, 2 sec)

Observații:

Dificultatea esențială în evaluarea rezistenței constă în satisfacerea criteriilor de obiectivitate.Se recomandă persoanelor care administrează testul să supravegheze îndeaproape subiecții susceptibili la dificultăți, pentru ca să nu cadă în afara limitelor forțelor proprii acționând spre efortul maximal.Atenție mare la copii reumatici sau suferinzi de o afecțiune cunoscută, care nu trebuie să parcurgă acest test.

CAPITOLUL 3

Material și metodă

3.1. Ipoteza cercetării

Prin aplicarea bateriei de teste Eurofit la elevii liceului Teoretic “Horváth János”, putem obține date obiective cu privire la nivelul fitnessului fizic al subiecților, iar în urma prelucrării rezultatelor obținute putem formula o serie de recomandări în vederea optimizării indicilor capacității motrice ale subiecților.

3.2.Subiecții cercetării

Cercetarea a cuprins 286 de elevi din cadrul Liceului Teoretic “Horváth János”, din clasele IX-XII din localitatea Marghita. Eșantionul este structurat pe clase și cuprinde 175 fete și 111 baieți ce au vârsta cuprinsă între vârstele 15-20 ani. Locul de desfășurare al testării a fost în curtea școlii și la sala de sport. Perioada în care s-a realizat cercetarea au fost cuprinsă între 3.03.2014- 11.04.2014.

3.3.Metode de cercetare

Metodele utilizate în vederea realizării cerectării sunt următoarele:metoda observației, metoda măsurării randamentului, metoda testelor,metodele statistico-matematice.

Metoda observației

Observația, ca metodă de cercetare a teoriei educației fizice, reprezintă studierea multilaterală a unui anumit aspect al procesului instructiv-educativ.Cercetatorul urmărește desfășurarea fenomenului respectiv în munca practică obișnuită, fără să intervină în organizarea sau provocarea preconcepută a aspectului instructiv educativ pe care dorește să-l aprofundeze.

Metoda măsurării randamentului

Metoda include numeroase procedee de apreciere a nivelului pregatirii subiecților, privind:adaptarea funcțiilor organismului, mai ales a sistemului respirator și circulator, la efortul implicat de activitatea depusă; capacitatea de reacșie a sistemului nervos la diferiti stimuli;modificările biochimice provocate în urma efortului ;capacitatea de randament, exprimată prin rezultate obținute în concursuri, cu ocazia trecerii unor probe de control etc.

Metoda testelor

Metoda testelor constă în determinarea aptitudinilor subiecților pentru diferitele activități proprii domeniului educației fizice și mai ales a sportului, cu ajutorul unor probe deliberat concepute de cercetători.În esența lor , probele se adresează mai mult sondării însușirilor înăscute ale subiecților, dar aceasta nu înseamnă că nu atestă și progresele ce le obțin cei examinați sub influența practicării organizate a diverseloractivități practice.

Metoda statistico-matematică

Urmărind etapele fiecărui proces de cunoaștere pentru rezolvarea problemelor care fac obiectul, s-au elaborat procedee și metode speciale.Metoda statisticii este constituită din “totalitatea operațiilor, tehnicilor, procedeelor și metodelor de investigare statistică a fenomenelor ce aparțin unui proces de tip stohastic. (T.Baron, C.Anghelache, E.Titan, 1996)

Metode de prelucrare și interpretare a datelor

Prelucrarea și interpreatarea datelor reprezintă etape importante în derularea cercetărilor ce au ca obiect activitățile motrice.Pentru aceste etape există metode ce cuprind procedee care valorifică deplin rezultatele cercetării.

Acestea sunt procedeele statistico-matematice și prezentarea grafică.

Procedeele statistice permit descrierea și caracterizarea pe baze obiective a diferitelor date ce reprezintă indicatori măsurați.În același tip,acestea favorizează extragerea esențialului dintr-un șir de date, dar și generalizarea la grupul care a fost investigat.Prin procedeele sale, statistica calculează mai mulți indicatori grupați astfel:

-Parametrii de tendință, care evidențiază valorile central și tendința acestora de a se deplasa în cadrul șirurilor(media aritmetică, median, modulul)

-Parametrii de dispersie sau de împrăștiere, pe baza cărora poate fi apreciat gradul de omogenitate al grupurilor de suecți(abaterea standard, coeficientul de variabilitate)

Reprezentarea grafică presupune un sistem de reguli ce trebuie respectate pentru a vizualiza și a prezenta mai sugestic cifre, dat sau indicatori

Capitolul 4

Rezultatele obținute si interpretarea lor

În urma aplicării testelor rezultatele obținute au fost întabelate și prelucrate din punct de vedere statistic.

Sistematizarea acestora a fost făcută în funcție de clasa(IX-XII) și de gen(M și F).

În total au fost evaluați 286 de subiecți, ponderea acestora în funcție de gen este reprezentată în graficul de mai jos:

Repartizarea acestora pe clase este următoarea:cls 9 ,cls 10, cls 11, cls 12.

Tabel cuprinzând repartizarea subiecților în funcție de clasă și gen:

Tabelul nr.1 cuprinzând repartizarea subiecților în funcție de clasă și gen

În ceea ce urmează vom prezenta centralizat în funcție de această sistematizare analiza și interpreatarea rezultatelor la fiecare dintre aceste teste.

4.1. Rezultatele valuării antropometrice

În tabelul de mai jos (Tabelul nr.2) sunt prezentate rezultatele în urma evaluării antropometrice la subiecții de genul masculin. Din totalul de 286 de subiecți 111 au fost de genul masculin.

După cum se vede în tabelul de mai jos înălțimea se situează între 1,72 și 1,80 ,cei de a 12-a sunt cei mai înalți în medie, cel mai înalt subiect se afla în clasa a 10-a cu 2,01 m, iar cel mai scund baiat face parte din clasa a XII-a cu 1,5 m. Din punct de vedere al coeficientului de variabilitate(CV), grupul evaluat este omogen.

Tabelul nr.2 Cuprinzând indicia statistici – Date antropometrice-Băieți

Din datele prezentate se poate observa faptul că un subiect depășește 100 de kilograme, mai exact 108 kg, care este aproximativ de 3 ori mai mare decât cel mai ușor subiect (39kg). Media la clasa a 12-a este de 1,80m, ei au și cea mai mică amplitudine, față de cei de a IX-a care au o diferență de 53 de kilograme, ceea ce denotă o lipsă de omogenitate.

Indicele de masă corporală, indice important care exprimă relația dintre greutate raportată la înălțimea corpului, are valori medii la toate clasele în intervalul normoponderal.În ceea ce privește valoarea individual,avem 17 băieți supraponderali, 4 fac parte din clasa a IX-a, tot 4 subiecți în clasa a X-a,3 în clasa a XI-a, iar în clasa a XII-a se gasesc 6 subiecți supraponderali.Valoarea medie este apropiată, abaterea standard din nou este apropiată. În contrast cu media, dacă privim amplitudienea, sunt diferențe semnificative între clasele IX-X și XI-XII,dar grupul este omogen.

În ceea ce priveste înălțimea putem observa în urma indicilor statistici calculați, că media la fete este foarte asemănătoare,cea mai înaltă(1,85) și cea mai scundă(1,45) fată se găsește în clasa a IX-a.Valoarea maximă în acest caz este invers proporțională cu vârsta.

Tabelul nr.3 Cuprinzând indicia statistici – Date antropometrice-Fete

În ceea ce privește greutatea fetele sunt mult sub greutatea băieților, acest fapt este normal,diferența dintre medii este de aprox 3 kilograme.În ceea ce privește amplitudinea,la clasa a IX-a este foarte mare, cel mai greu subiect are greutatea dublă față de cel mai ușor subiect.Extremele le găsim între subiecții din clasa a IX-a.Coeficientul de variabilitate a fetelor in ceea ce privește greutatea este peste 10%,deci omogenitatea colectivității este relativă.

După cum se vede în Graficul nr. 4 valoarea maximă a indicilor de masă corporal a fetelor este cea mai mare la cei din clasa a XII-a, iar valoarea minimă este reprezentată tot de o elevă din clasa a XII-a.Putem observa că în cazul valorii minime diferențele sunt foarte mici între clasele IX, X, XII.

4.2.Rezultatele obținute la testul Flamingo

În ceea ce privește reușita la Testul Flamingo,în Graficul nr 5 putem observa că în medie subiecții de gen feminin au un nivel de echilibru mai bun,media lor este sub 2 incercări,iar a băieților este peste 2, chiar ajunge la 3,42 în cazul băieților de a XII-a.Dacă privim numărul minim de încercări pentru efectuarea testului putem observa că fiecare gen și clasă are măcar un un reprezentant care a reușit testul dintr-o încercare.

.

4.3.Rezultatele obținute la testul Atinge plăcile

Tabelul nr.3 Cuprinzând indici statistici – Atinge Plăcile

După cum se vede în tabelul prezentat mai sus în medie cei mai rapizi au fost băieții din clasa a IX-a,iar fetele de a XI-a au fost cele mai lente.În același grup se afla subiectul cu cel mai bun punctaj,în contrast cu aceasta informație,cel mai slab punctaj a fost obținut de un băiat tot din clasa a IX-a, din această cauză amplitudinea este cea mai ridicată la băieții din clasa a IX-a.Grupul amintit mai sus are o omogenitate scăzută față de celelalte grupe care dau dovadă de omogenitate mai ridicată.

4.4. Rezultatele obținute la testul Flexia trunchiului înainte din poziția așezat.

Rezultatele cercetării mobilității articulare a genului masculin este prezentat în graficul de mai sus,din care aflam că media se găsește în jurul valorii 18 cm,dar din nefericire există subiecți cu valori negative.Comparativ cu tabelul de mai jos valoarea medie este excelentă, avem subiecți care au obținut calificativul “super”.

Tabel nr. 4. Valori Eurofit pentru testul Flexia trunchiului înainte din poziția așezat

Fetele au o mobilitate mai bună față de băieți, fapt confirmat de rezultatele obținute listate în Graficul nr. 11.Media fetelor de a XII-a este “excelent”,valorile maxime se încadrează în calificativul “super”.

4.5.Rezultatele obținute la testul Săritura în lungime fără elan

Prin aplicarea testului Săritura în lungime fără elan, am obținut date cu privire la nivelul de dezvoltare a forței de explozie la nivelul membrelor inferioare a subiecților evaluați.

Tabelul nr.5 Cuprinzând indici statistici – Săritura în lungime fără elan

În comparație cu tabelul nr 5 ne putem da seama că în medie băieții evaluați sunt slab pregătiți,dar avem subiecți care au sărit o lungime cu care au obținut calificativul “excellent”.

Cel mai bun rezultat a fost realizat de subiectul B.SZ. care a sărit de 254 cm.Dacă privim amplitudinea putem observa valori foarte mari,mai ales in cazul băieților de a X-a.

Fetele în comparație cu băieții au avut în medie o evoluție mai slabă,dar au obținut un calificativ mai bun “avarage”.Dacă privim valorile maxime, în clasele IX – XI sunt valori care obțin calificativul “excellent”.Cel mai slab rezultat a fost realizat de către B.R. cu un punctaj de 146.Ampitudinea fetelor este mică și asemănătoare,iar grupul de fete are o omogenitate ridicată.

4.6.Rezultatele obținute la tesul Dinamometrie manuală

Testul Dinamometrie manuală evaluează forța antebrațului,media claselor la băieți este aproimativ egală,cea mai bună medie a fost realizată de băieții de a XII-a.Cel mai slab rezultat se găsește în clasa a IX-a(18),cel mai bun rezultat realizat de M.R. din clasa a XII-a(64) obținînd astfel calificativul “excellent”.În medie grupul este sub mediu comparativ cu tabelul de mai jos.

În ceea ce privește media fetelor,se acordă un calificativ “poor”,deci nivelul de foță este scăzut.Minima este de 15,dar un subiect de a IX-a a obținut un rezultat foarte bun(37).

Diferența dintre cele două valori extreme la fete este mică (11) în comparatiție cu băieții care obțin o amplitudine de 43 prin clasa a 12-a.

4.7.Rezultatele obținute la testul Ridicări de trunchi din poziția așezat

Tabelul nr.6 Cuprinzând indici statistici – Ridicări de trunchi din poziția așezat

În tabelul nr 6 sunt prezentate rezultatele obținute în urma aplicării testului care evalueză forța abdominală.După valorile medii obținute putem observa că subiecții de genul masculin au un indice mai ridicat.Mediana grupelor de băieți corespunde între clasel IX-XI.Inicele cel mai scăzut a fost realizat de un băiat din clasa a X-a cu o performanță de 8 ridicări în 30 de secunde.Dacă privim cealaltă extremă, valoarea maximă de 28 de ridicări, se afla în contul unui băiat din clasa a XI-a,dar în vârf nu sunt diferențe semnificative.Cel mai bun rezultat feminine este de 27 de ridicări, deci cu o ridicare mai puțin comparative cu valoarea maximă a băieților.

4.8.Rezultatele obținute la testul Menținut atârnat

Tabelul nr. Cuprinzând indici statistici – Menținut atârnat

În urma aplicării testului Menținut atârnat, am obținut date importante cu privire la indicile de forță-rezistență la nivelul membrelor superioare a subiecților evaluați.

Din tabelul de mai sus se vede o diferență semnificativă între valoarea medie a băieților si a fetelor.Aceste indici sunt absolut normale din cauza indicilor de dezvoltare.Dar totuși cel mai slab rezultat a fost inregistrat la un subiect de gen masculin,iar valoare maximă este de 723, deci 72,3 secunde,realizat de un băiat de a XII-a.Coeficientul de variabilitate la mai multe clase depășește 20% deci omogenitatea grupului este redusă.

4.8.Rezultatele obținute la testul Cursa navetă de 10x 5 metri

În diagram nr. 8 este prezentat rezultatul obținut de băieți la proba de Navetă 10 x 5, din care reiese faptul că în medie subiecții au valori apropiate.Valoarea maximă se regăsește în clasa a X-a cu un punctaj de 269,8.Indicele cel mai bun este de 115,30,realizat de un subiect din clasa a IX-a.

Graficul nr 9 reprezintă valorile fetelor,cea mai bună medie este a subiecților din clasa a X-a.

Din grafic se poate observa și valarea maximă de 263,20, această performanță a fost realizată de o fata din clasa a XII-a.La nivelul valorii minime diferența este sub 2 secunde.

In medie între cele două sexe nu sunt diferențe semnificative.

Capitolul 5

Concluzii și propuneri

În final, ne îngăduim să formulăm o serie de concluzii desprinse din partea teoretică și cea practică.

5.1. Concluzii teoretice

Importanța actului de evaluare nu se reduce la constatarea rezultatelor obținute și nici la cunoașterea, ca scop în sine, a acestor rezultate, ci constă în analiza fiecărei componente a plusurilor și a punctelor critice, care să conducă la adoptarea măsurilor adecvate de ameliorare a sistemului sau a activității evaluate.

Testele sau bateria de teste utilizată în evaluarea calităților motrice sunt diverse și sunt selectate în funcție de scopul și condițiile specifice ce trebuie luate în calcul evaluator, acestora se pot aplica, unele mai ușor, altele necesită o aparatură specială.

5.2. Concluzii practice

Indicele de masă corporală, indice important care exprimă relația dintre greutate raportată la înălțimea corpului, are valori medii la toate clasele în intervalul normoponderal. este apropiată, abaterea standard din nou este apropiată. În contrast cu media, dacă privim amplitudinea, sunt diferențe semnificative între clasele IX-X și XI-XII, dar grupul este omogen.

5.3. Propuneri

Ne dorim să continuăm în perspectivă acest studio și să realizăm o baterie de teste complex care să permit investigarea mai multor parametrii atât motrici cât și funcționali. În acest sens ne propunem să realizăm testarea subiecților în două momente diferite, inițial si final, în urma aplicării unui anumit program de activități fizice.

BIBLIOGRAFIE

Ardelean,T.,(1990),Particularitățile dezvoltării calităților motrice în atletism, București, I.E.F.S.

Dragnea, A. (1984) – Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport, Ed, Sport Turism, București

DRAGNEA,A., BOTA,(1999) A.,Teoria activităților motrice,București,EDP

Drăgan, I. (1979) „Selecția medico-biologica în sport”, Editura Sport-Turism, București

Drăgan, I., (2002) – Medicina sportivă, Editura Medicală, București.

EPURAN M.,(1992) – Metodologia activităților corporale,ANEFS,București

Epuran,M.(2005),Metodologia cercetării activităților corporale,ed. a II-a,București,Ed. FEST,

Gârleanu,D.,Tănăsescu,Irena,(1987)–Poliatloane pregatirea copiilor și juniorilor,Editura Sport-Turism,București

Marcu, V., Chiriac, M., Stan, Z., (2009) – Studii și cercetări privind evaluarea în

cultură fizică și sport, Editura Universității din Oradea, Oradea.

Maroti,Ș.,(2008)-Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport,Editura Universității din Oradea, Oradea

Nicola,I.,(1992)Pedagogie,București,EDP

Niculescu Ionela Ioana(2006) – Evaluare motrică și somatofuncțională,Editura Universitaria,Craiova

Novak,A.,(1977)Metode statistice în pedagogie și psihologie.București,Editura didactică și pedagogică

Roman, C.,Aptitudini motrice,(2009) , Editura Universității din Oradea,Oradea

Roman, C.,Aptitudini motrice,(2013), Editura Universității din Oradea,Oradea

Szabo-Alexi Paul (2012) – Evaluare motrică și somato-funcțională, Note de curs, Oradea

Șiclovan, I.,(1972), Teoria educației fizice și a sportului Editia a II-a revăzută și adăugită ,editura Stadion, București;

Șiclovan, I., Teoria educației fizice și a sportului Editia a III-a revăzută și adăugită ,1979 ,Editura Stadion București;

Tudor, V.,(2005), Măsurare și evaluare în cultură fizică și sport, București Ed.Alpha