Evaluarea Capacitatii Coordinative In Selectia Elevilor Pentru Sectia DE “dans Modern” A Grupului Scolar

Economie

Evaluarea Capacitatii Coordinative In Selectia Elevilor Pentru Sectia DE “dans Modern” A Grupului Scolar

Byadmin ianuarie 1, 2024

EVALUAREA CAPACITĂȚII COORDINATIVE ÎN SELECȚIA ELEVILOR PENTRU SECȚIA DE “DANS MODERN” A GRUPULUI ȘCOLAR

CUPRINS

INTRODUCERE

ARGUMENTARE

SCOPUL

IPOTEZA

SARCINILE LUCRĂRII

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

1.1.CAPACITĂȚILE DE COORDONARE ȘI ÎNDEMÂNARE

1.2. PERFECȚIONAREA CAPACITĂȚILOR COORDINATIVE ȘI A CAPACITĂȚII MOTRICE.

1.3. EVALUAREA APTITUDINILOR ȘI A NIVELULUI DE PREGĂTIRE ÎN VEDEREA SELECȚIEI

1.4. SELECȚIA ÎN DANSUL ARTISTIC

1.5 MĂSURAREA ȘI EVALUAREA CAPACITĂȚII COORDINATIVE

CAPITOLUL II

METODELE DE CERCETARE, ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

2.1 Metodele de cercetare utilizate în cadrul cercetării au fost următoarele:

2.2 Organizarea si desfășurarea cercetării

2.3.Aparate, instalații și materile folosite în timpul cercetării

2.4 Metodologia de cercetare

CAPITOLUL III

REZULTATELE CERCETARII

CONCLUZII

Bibliografie

INTRODUCERE

Dansul reprezintă o sursă inepuizabilă de mijloace adaptate particularităților organismului feminin și înclinațiilor naturale ale acestui sex spre dans, mișcare plastică, eleganță și expresivitate. Dansul cultivă și pune în valoare frumusețea și grația cu mișcări executate la un înalt nivel artistic. Răspunzând cerințelor epocii contemporane spre practicarea sporturilor cu competență artistică, în care concursurile capătă tot mai mult un caracter de întrecere spectacol. Dansul a cunoscut o ascensiune rapidă având azi un calendar sportiv de invidiat.

Din acest motiv și din multe altele, recomandăm cu căldură folosirea pe o scară mai largă și la noi în țară a acestui frumos „sport feminin” cu multiple valențe și cu conținut bogat și variat din care putem selecționa exerciții atât pentru educația fizică din școală cât și pentru sportul pentru toți.

Dansul clasic reprezintă chintesența plasticității feminine. În zilele noastre când rolul femeii este din ce în ce mai însemnat față de solicitările sale pe plan biologic, social, politic, artistic nu putem neglija importanța ce trebuie s-o acordăm fortificării organismului feminin, să-i mărim rezistența, să-i creștem randamentul, dar în același timp să ne preocupe și păstrarea grației și a caracteristicilor sale specific feminine. De aceea vom sprijini tinerii care doresc să atingă culmile grației, îndemânării, virtuozității și interpretării expresiv-artistice, practicând dansul scenic de performanță.

Această ramură captează tot mai mult tinerele fete de la o vârstă timpurie, tinere care sunt dornice să practice acest frumos „Sport feminin”. Cerințele tehnice și artistice sunt tot mai crescute pe plan mondial și asta implică o pregătire teoretică, practică extrem de riguroasă. A scrie despre conținutul motric al dansului este o întreprindere extrem de laborioasă. Și aceasta pentru că, descrierea de mișcări specifice dansului scenic sunt stufoase, atât ca tehnologie, cât și ca detalii tehnice.

Poate din acest motiv, dansul scenic beneficiază de puțin materiale documentare care să ofere specialiștilor din domeniul educație fizică o bază de date teoretice și metodice, folositoare activității practice, lucrări despre modalitățile de predare a dansului artistic contemporan în școală, în cadrul orelor de educație fizică și activități artistico-sportive.

Problematicile dezbătute pornesc de la aspectele teoretice și metodice generale, referitoare la comportamentul motor specific dansului și se particularizează pentru fiecare tip de mișcare, prin descrieri ale procedeelor tehnice prevăzute în programa școlară; metodica învățării lor și exemple de exerciții. Se va urmări linia metodică la învățarea dansului în școală.

Un alt aspect este cel legat de educarea esteticii motrice care prezintă multiple fațete extrem de interesante pentru educarea motricității elevilor.

Imaginația creatoare este cea mai valoroasă caracterizată prin noutate și originalitate. În cadrul acestor activități artistico cultural sportive se face o pregătire de modelare complexă a fizicului și psihicului și le formează elevilor o personalitate bine definită și puternic conturată, iar cu ocazia demonstrațiilor, concursurilor și festivalurilor ei câștigă popularitate și experiență. Acest mediu sportiv-artistic pune o amprentă puternică asupra personalității tinerilor dându-le strălucire și încredere în sine a fiecăruia. Într-un concurs contează: perfecțiunea și tehnica mișcărilor, expresivitatatea, acuratețea elementelor, prestanța și atitudinea sportivului, corectitudinea mișcărilor, estetica și modul de îmbinare al lor, talentul elevilor și al profesorului, creația și măiestria coregrafiei, frumusețea și caliatea costumelor.

Coregrafia formează școala mișcării artistice, înfrumusețează exercițiile, îmbogățește bagajul motric al sportivului cu o serie de elemente care pot fi prelucrate și dezvoltate în combinații originale. Profesorul trebuie să ridice prestațiile din scenă ale dansatorilor săi la cota perfecțiunii, să le insufle adolescenților pasiunea pentru domeniile de mare finețe artistică și să respecte oficialii care-i conduc. Dansul clasic și gimnastica ritmică, muzica și pictura contribuie la formarea educației estetice și simțului artistic celor ce o practică. Elevii sunt antrenați după un program bine organizat și o planificare pusă al punct alcătuită din exerciții fizice verificate prin rezultate obținute prin muncă și experiență. Ei trebuie să dovedească în permanență arta de a îmbina exercițiile lor tehnice cu frumusețea execuției, exprimarea artistică, ținută corectă, precizie în execuție, siguranță și expresivitate. Elevii trebuie să dispună de instruire și pregătire competentă pentru a-și valorifica talentul.

Dansul reprezintă o sursă inepuizabilă de mijloace adaptate particularităților organismului feminin și înclinațiilor naturale ale acestui sex spre dans, mișcare plastică, eleganță și expresivitate. Dansul cultivă și pune în valoare frumusețea și grația feminină cu mișcări executate la un înalt nivel artistic. Dansul reprezintă chintesența plasticității feminine.

Un mijloc principal de educație în școală este dansul artistic.

Perfecționarea continuă a elevilor în domeniul dansului și ridicarea măiestriei lor sportive sunt asigurate de ramurile speciale ale dansului: dansul sportiv, dansul artistic și dansul acrobatic, folosite pentru însușirea exercițiilor cu tehnică mai complicată și variată.

Dansul artistic contribuie Ia educarea estetic și artistico-motrică a elevilor. Datorită dansului artistic, profesorul poate să dezvolte la elevi însăși înțelegerea justă a formei și frumuseții mișcărilor și a capacității de a transmite prin mișcări o anumită stare emoțională.

Toată activitatea dansului artistic se desfășoară în strânsă legătură cu genurile de artă apropiate ca muzica, baletul și dansul clasic.

În procesul lecțiilor, muzica este folosită ca mijloc de bază pentru educarea simțului ritmic, muzical și pentru expresivitatea mișcărilor. Datorită muzicii se creează condiții mult mai favorabile pentru perfecționarea aparatului locomotor și se asigură posibilități mult mai largi dezvoltării capacității de a regla, cu multă finețe, gradul încordării mușchiulare, viteza si caracterul mișcărilor.

Valoarea educativă a exercițiilor de dans artistic legate organic prin muzică, constă în faptul că perfecționează nu numai calitățile fizice ale elevilor, dar contribuie și Ia dezvoltarea simțului artistic, Ia imaginația creatoare și expresivitatea mișcărilor.

Au apărut posibilități vaste de a introduce în școli dansul artistic, ce poate juca un rol important. Conținutul dansului artistic corespund particularităților fiziologice și psihologice ale fetițelor și fetelor.

Asigurând mișcărilor calități ca: moliciunea, coeziunea și continuitatea, dansul artistic dezvoltă paralel cu acestea mișcările puternice, energice, volitive. La rândul lor, acestea contribuie, fără îndoială, la formarea și dezvoltarea calităților pozitive de mare valoare ale caracterului, specifice fetei: voioșie, voință, siguranță, energie.

Formarea personalității și caracterului elevilor, educarea simțului estetic și a concepțiilor lor în spiritul moralei, constituie una din problemele și sarcinile cele mai de seamă ale fiecărui pedagog.

Am ales dansul pentru expresivitatea, frumusețea artistică, sensibilitatea, eleganța, feminitatea și mișcarea plastică pe care le pune în evidență și pentru că am îndrăgit această arie artistică încă din copilărie de la vârsta de 6 ani.

SCOPUL

Dansatorii să dispună de maturitate psihică, calități de voință și calități morale: precizie, siguranță, tehnică, promptitudine, curaj, perseverență, stăpânire de sine, fermitate, seriozitate, disciplină și spirit de colegialitate.

Dansatoarele să aibă aptitudini artistice: prezență scenică, frumusețe artistică, expresivitate, sensibilitate, feminitate, mare mobilitate, suplețe, mișcare plastică, îndemânare, să treacă cu ușurință de la o stare la alta: dramă, acțiune, comedie, fantezie, grație și tandrețe.

Toate detaliile dansului trebuie perfecționate la maxim pentru un sincron reuși care duce la acuratețea dansului acesta fiind unul dintre criteriile de evaluare în toate concursurile. Se va respecta pe tot parcursul dansului ritmul, tempoul, măsurile muzicale, frazele muzicale.

Coregrafia din punct de vedere al pregătirii fizice, tehnice, teoretice și tactice dispune de toată documentația necesară. Dar, din punct de vedere al pregătirii cultural-artistice și psihologice mai avem de lucru. Deoarece elevii nu sunt deprinși să dea „viață dansului”, să interpreteze tema lăsând o remarcabilă impresie artistică, ei execută mecanic înșiruind o serie de complexe și forme de exerciții efectuate corect și atât.

IPOTEZA

Plecând de la problemele prezentate mai sus au rezultat următoarele ipoteze și anume:

Cu cât sistemele de acționare utilizate vor fi mai diversificate, individualizate și adaptate particularităților dansatorilor cu atât se va optimiza pregătirea tehnică, artistică a dansului

Cu cât programul de pregătire este mai flexibil și adecvat particularităților de vârstă și sex, cu atât se va îmbunătăți calitatea tehnică, artistică și expresivă a dansului.

SARCINILE LUCRĂRII

-realizarea unui studiu despre măsurarea și evaluarea capacitatii coordonative in dansul modern

– stabilirea probelor prin care se măsoare capacitatea coordonativă pentru selecția eleviilor în cadrul echipei de dans modern a scolii

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

1.1.CAPACITĂȚILE DE COORDONARE ȘI ÎNDEMÂNARE

Îndemânarea a fost acceptată în rândul calităților motrice relativ recent (au fost autori printre care și A. Demeter care nu au inclus-o în aria acestor calități alături de viteză, forță și rezistență). Acceptată pentru puțină vreme ca o calitate de sine stătătoare, îndemânarea primește din partea specialiștilor un nou statut, care însă din păcate nu este foarte clar. Statutul său incert decurge din complexitatea structurii sale și din rolul pe care îl are în procesul de achiziționare motrică.

Ca discuție terminologică, capacitățile de coordonare și îndemânarea se pot departaja urmărind modul de implicare a acestora în unele acte motrice. Astfel capacitățile de coordonare ce intervin în anumite discipline ca înotul, schiul fond, patinajul viteză și chiar cel artistic, ciclismul, canotajul, alergarea de garduri etc., au ponderi diferite. Ar fi hazardat să precizezi cât la sută echilibru și cât la sută coordonare brațe – picioare – respirație presupune înotul, sau în ce măsură este necesar să se îmbine echilibrul dinamic cu capacitățile de orientare în spațiu și cu simțul ritmului în patinajul artistic. Este evident însă că în disciplinele sportive în care „mănunchiul" de capacități coordinative se manifestă în condiții constante (relativ standard) deprinderile motrice specifice acestor discipline se pot învăța și perfecționa mai ușor în comparație cu alte discipline în care intervine îndemânarea (procente diferite din toate capacitățile coordinative) – jocurile sportive, schiul alpin, disciplinele sportiar cel artistic, ciclismul, canotajul, alergarea de garduri etc., au ponderi diferite. Ar fi hazardat să precizezi cât la sută echilibru și cât la sută coordonare brațe – picioare – respirație presupune înotul, sau în ce măsură este necesar să se îmbine echilibrul dinamic cu capacitățile de orientare în spațiu și cu simțul ritmului în patinajul artistic. Este evident însă că în disciplinele sportive în care „mănunchiul" de capacități coordinative se manifestă în condiții constante (relativ standard) deprinderile motrice specifice acestor discipline se pot învăța și perfecționa mai ușor în comparație cu alte discipline în care intervine îndemânarea (procente diferite din toate capacitățile coordinative) – jocurile sportive, schiul alpin, disciplinele sportive de luptă – în care obiectul de joc, configurația terenului, adversarul opoziv și agresiv, creează situații mereu diferite și în consecință se cer mereu soluții noi care nu se pot aplica aidoma ca la antrenament.

Mulți specialiști ai domeniului au tendința de a înlocui noțiunea de „îndemânare" cu sintagmele „capacități de coordonare" sau „capacități coordinative", pe baza unor considerente insuficient argumentate și susținute. în lucrarea „Teoria Sportului", publicată în ediția FEST – București -2002 autorii A. Dragnea și S. M. Teodorescu, afirmă că: „Un alt argument pentru care nu mai folosim noțiunea de îndemânare aplicabilă la tot ce înseamnă motricitate umană constă în faptul că această formă se referă numai la capacitatea de a lucra cu mâinile, capacitate care este proprie mai mult activităților productive decât celor sportive, care sunt extrem de variate și diversificate." În replică putem afirma că un simplu consult al dicționarelor explicative ale Limbii Române arată că „îndemânare" semnifică „abilitate", „iscusință", „dibăcie" și nu se referă la „maniabilitate" sau la orice alt fel de „lucru manual".

Este cert că îndemânarea și capacitățile coordinative intervin decisiv în procesele de „achiziție motrică", procese care au ca finalitate formarea unui număr de priceperi și deprinderi motrice. Specialistul rus Alexeev, citat de Nicu Alexe (1993), referindu-se la procesele de achiziție motrică, afirmă că „pentru om nici o mișcare nu este absolut nouă". Aproape totul se bazează în principal pe experiența anterioară (cunoștințe, reprezentări, imagini stocate în memorie, priceperi motrice anterioare, deprinderi motrice anterioare, calități motrice, etc.)

Considerăm asemenea autorilor Meinel și Schnabel citați de R. Manno (1987) că îndemânarea are în principal trei tipuri de manifestări, legate de următoarele aspecte ale procesului de achiziție motrică:

procesul de învățare motrică;

procesul de conducere, sau dirijare motrică;

procesul de transfer motric.

Parte din capacitățile de coordonare se perfecționează prin exersarea directă a structurilor motrice specifice simple sau complexe în condiții standard. De exemplu, înotul – indiferent de procedee solicită coordonarea mișcărilor de brațe cu cele de picioare și cu respirația. Prin exersare pe părți sau global, coordonarea actelor motrice ce alcătuiesc structura motrică a respectivului procedeu de înot se învață și se perfecționează relativ repede. La fel se întâmplă în alergarea de garduri sau la învățarea sau perfecționarea unui triplu Axel din patinajul artistic etc. Cu totul altfel stau lucrurile în disciplinele sportive cu un grad înalt de complexitate – cu polistructuri variabile sau combinate. Pentru perfecționarea îndemânării în acest caz, într-o primă fază este necesară creșterea bagajului de priceperi și deprinderi motrice cu caracter general, sau mai apropiate de structurile ce interesează disciplina respectivă. Abia într-o fază ulterioară se exersează structuri specifice, anume, care aplicate în joc nu vor fi niciodată identice, aidoma una cu cea următoare.

Dacă o parte din secvențele care alcătuiesc această execuție tehnică se exersează în condiții aproximativ standard, alte părți ce depind de reacția adversarului, de celelalte variabile, nu se pot exersa. Ele se rezolvă pe baza îndemânării, exprimată în pricepere motrică.

În literatura de specialitate anglo-saxonă întâlnim termenii „skill", echivalent cu „dibăcie", „pricepere", „măiestrie" și „skilful" echivalent cu „îndemânatic", „dibaci" – SCHMIDT R.A. (1975). FISCHER R., BORNS J. (1992). Poate fi skill profesorul de sport, doctorul, fermierul sau matematicianul. în această situație termenul desemnează abilități generale.

Se precizează, de aceeași autori, că există abilități motrice (motors skill) și că acestea, cu toate că evidențiază aspectul lor motor, au și o importantă componentă senzori – motrică.

Abilitățile, îndemânarea (skills), pot favoriza acte motrice în care scopul este rezultatul unui tip de mișcări corecte („tehnici" sau „pattern – uri"). Aceste pattern-uri, care se referă numai la anumite aspecte tehnice (cu deosebire biomecanice), au caracter specific. Ele rezolvă parțial anumite aspecte legate de execuție și mai puține aspecte legate de eficiență.

Exemplele autorilor anglo-saxoni, se referă cu precădere la jocurile sportive, în care un jucător poate avea „pattern"-uri corecte, dar nu este totuși skill. pentru că nu poate realiza sarcini tehnico-tactice:

În jocurile sportive colective, luarea unei decizii corecte este o parte esențială a abilității (skill). Aspectele relatate în exemplele de mai sus relevă de fapt capacitatea de utilizare tactică, priceperea de a folosi eficient în condițiile impuse de joc a anumitor deprinderi motrice.

În activitatea motrică în general, dar în activitatea sportivă de performanță în special formele de manifestare motrică pot fi duse pe scara învățării la nivel de pricepere elementară (într-o fază de început), de deprindere motrică obținută pe baza unei îndelungi exersări și apoi prin valorificarea și utilizare acesteia în condiții noi, relativ puțin cunoscute se ajunge la noi priceperi motrice mai complexe.

De cele mai multe ori într-o activitate cu caracter motric complex se îmbină cele două forme de manifestare motrică în proporții diferite., fiind hazardat să afirmăm că există acțiuni sau activități motrice realizate exclusiv prin priceperi motrice sau exclusiv pe baza deprinderilor motrice.

Încercând o sinteză a componentelor capacităților coordinative prin prisma formelor de manifestare a acestora, putem face următoarele observații:

Toate mișcările efectuate de om (și nu numai de acesta) se efectuează în spațiu și timp, având anumite caracteristici dinamice.

– Parametrii spațiali ai mișcărilor sun determinați de distanța, direcția, sensul și amplitudinea mișcării. Pentru încadrarea corectă, oportună și adecvată a mișcărilor în acești parametrii este de cele mai multe ori necesar să-și aducă aportul mai mulți analizatori, mai multe aparate și grupe musculare, aflate toate sub comanda sistemului nervos central. „Capacitatea de orientare ", „capacitatea de apreciere a parametrilor de spațiu", la acestea adăugându-se „schema corporală", dar și „capacitatea de combinare și de înlănțuire (acuplare) a mișcărilor" și „capacitatea de transformare a mișcărilor" sunt determinate complex pe baza percepțiilor realizate de analizatorul vizual în principal, dar și a celui kinestezic, a celui acustico-vestibular, etc., dar mai ales pe baza capacităților de analiză și prelucrare a informațiilor, de elaborare a deciziei, de monitorizare, control și corecție a mișcărilor realizate, de către sistemul nervos central (zona motorie a scoarței).

– Parametrii temporali ai mișcărilor sunt concretizați de durata, ritmul și tempoul execuției. Dacă durata și tempoul execuției sunt determinate și la rândul lor determină viteza de desfășurare a actelor motrice, ritmul de desfășurare a acestora este influențat de anumite capacități coordinative. „Capacitatea de apreciere și reglare a parametrilor de timp" includ și „simțul ritmului" și „capacitatea de reacție motorie", în care intervin într-o oarecare măsură unii analizatori (în special cel kinestezic), rolul hotărâtor revenind însă sistemului nervos central. Alte precizări necesare, în legătură cu parametrii temporali ai mișcărilor, sunt cele referitoare la „ritm" și „tempo". Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește ritmul ca „periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități. Mișcare regulată, tempo, cadență" Tempoul este definit (cu aproximație) ca viteză de succesiune – ritm.

Interesante sunt și părerile unor specialiști ai domeniului, cum este spre exemplu cea a dr. ing. Adrian Gagea – șeful laboratorului de cercetări al I.E.F.S. (actual A.N.E.F.S.) care afirma: „Ritmul este o caracteristică, un atribut al proceselor periodice sau cvasiperiodice. Ceea ce în mod obișnuit înțelegem prin ritmul alergării, respirației, ritmul mișcării, fie această mișcare proprie gimnasticii artistice sau chiar dansului, este o caracteristică măsurabilă prin raportul dintre numărul de treceri consecutive prin fața unui reper (fie acesta imaginar, mobil) sau de pași, respectiv respirații, mișcări, efectuate în intervalul de timp luat în considerație"…Iar mai jos… „poate părea surprinzător că și procesele sau evenimentele unice au ritm".

Virgil Ludu în cartea sa „Ritmul și performanța" (1983), afirma : „Prin ritm înțelegem momentele succesive și periodice ale mișcării, însăși structura ei: iar prin tempo, viteza de execuție a mișcării".

De exemplu ritmul valsului – „un", „doi – trei", presupune o succesiune de pași care se repetă la aceleași intervale de timp, cu un anumit accent pe primul pas (mai lung) urmat de ceilalți doi egali și mal scurți. Această succesiune de pași, păstrând raportul intervalelor între aceștia se poate executa în tempouri (viteze) diferite, respectiv mai rapid sau mai lent.

– Parametrii dinamici ai mișcărilor sunt reprezentați de nivelul indicilor de viteză (viteza fiind corelată cu timpul), forță, rezistență (rezistența fiind și ea corelată cu timpul), coordonare, echilibru, etc. Acești indici dinamici sunt reglați prin intermediul unor mecanisme complexe în care toți analizatorii sunt implicați masiv și permanent pe toată durata execuției, sistemului nervos central revenindu-i rolul de decodare a informațiilor și de integrare a acestora în procesele de analiză, sinteză și elaborare a actului motric. Există multe situații când în anumite sporturi (mai ales în jocurile sportive), aceleași procedee tehnice să fie executate cu o dinamică diferită, adaptată cerințelor și situațiilor de joc.

O categorie aparte în cadrul capacităților coordinative este alcătuită de „echilibru", „coordonare", „capacitatea de orientare" și „capacitatea de autoreglare a mușchilor" (conform clasificării lui N.V. Platonov – 1997.), capacități coordinative strâns legate de parametrii dinamici ai mișcărilor, dar și de cei spațiali și temporali. Manifestarea lor este determinată atât de calitatea și gradul de implicare a analizatorilor (organe de simț)cât și de calitatea (forța, mobilitatea și stabilitatea) proceselor nervoase fundamentale și a proceselor de analiză, sinteză, generalizare, integrare, etc., specifice activității nervoase fundamentale.

Echilibrul poate fi static sau dinamic și depinde de modul de funcționare a urechii interne, respectiv de cele două componente specializate utricula și sacula, precum și de canalele semicirculare, componente ce determină percepția poziției corpului în spațiu.

Toate aceste componente culeg informații despre starea de echilibru a organismului și trimit impulsuri aferente etajelor superioare ale sistemului nervos declanșând reflexe de redresare, de echilibrare și reechilibrare. Aptitudinile native au o mare importanță în manifestarea echilibrului, dar gândindu-ne la performanțele unor schiori alpini ce se echilibrează în alunecare la viteza de peste 120 km/oră în probele de viteză, sau la numerele pline de senzațional și de risc ale unor artiști în arena circului, exemplele putând continua, ne dăm seama că această calitate se poate perfecționa și îmbunătății substanțial.

Coordonarea poate fi considerată din cel puțin două perspective:

Coordonarea inter-segmentară presupune corelarea unitară a acțiunilor segmentelor implicate într-o manifestare motrică. în limbaj popular se spune că „trebuie să știe stânga ce face dreapta". Acest tip de coordonare are un caracter general și este cu atât mai dificilă cu cât sunt implicare mai multe segmente și cu cât sunt mai multe și mai diverse sarcinile parțiale de îndeplinit. Acest tip de coordonare este determinat de „mozaicul cortical" (numărul de puncte de excitație și de inhibiție de pe scoarță), de capacitățile atenției, precum și de starea analizatorului kinestezic.

Coordonarea intra-musculară presupune corelarea unitară a acțiunilor mușchilor angoniști și în interiorul acestora a tuturor fasciculelor participante la mișcarea respectivă, precum și dominanța acestora asupra acțiunilor de frânare determinate de tonusul mușchilor antagoniști. Această calitate este determinată de puterea și mobilitatea proceselor nervoase fundamentale excitația și inhibiția, de gradul lor de iradiere, de calitatea sinapselor neuronale, dar mai ales de calitate plăcii neuro-musculare ce asigură transmisia influxului nervos din nerv în mușchi.

Capacitatea de orientare este strâns corelată cu starea funcțională a canalelor semicirculare din urechea internă și cu mărimea ariei specializate de la nivelul cortexului, destinată percepției și integrării semnalelor acestor organe, ia care desigur se mai adaugă informațiile culese de alți analizatori (ochi, analizator kinestezic, etc.)

Capacitatea de autoreglare a mușchilor, impropriu denumită astfel deoarece mușchiul singur, fără inervație și fără comanda sistemului nervos central nu este decât o „bucată de carne", s-ar putea referii la capacitatea subiectului de a-și putea controla stările de încordare și de relaxare musculară. Fondul general de decontractare musculară este important în activitatea motrică pentru faptul că favorizează viteze mai mari de lucru, o mai mare amplitudine a mișcărilor și o mai bună coordonare a acestora. Această capacitate este influențată de nivelul de excitabilitate al scoarței care determină la rândul său tonusul muscular și poate fi controlată în mare parte mental.

O determinare la fel de complexă revin așa ziselor „simțuri speciale", cum ar fi „simțul apei", „simțul gheții", „simțul zăpezii", „simțul mingii", „simțul rachetei",„ simțul ritmului”, etc., care sunt subordonate în principal calităților analizatorilor (în special a celui kinestezic), precum și prestațiilor sistemului nervos central, care se constituie în „masa de comandă" a întregii activități umane.

Încercând o clasificare a capacităților coordinative pe criterii unitare, putem să utilizăm în acest sens parametrii spațiali, temporali și dinamici ai mișcărilor, astfel:

Pentru parametrii spațiali:

– Capacitatea de apreciere și reglare a parametrilor de spațiu, completată de:

„Capacitatea de orientare ";

„Capacitatea de transformare a mișcărilor"

„Capacitatea de combinare și de înlănțuire (acuplare) a mișcărilor"

„Schema corporală"
Pentru parametrii temporali:

– Capacitatea de apreciere și reglare a parametrilor de timp, completată de:

„Simțul ritmului"

„Capacitatea de reacție motrică"
Pentru parametrii dinamici:

„Echilibru! static și dinamic"

„Coordonarea"

„Simțurile speciale"

O altă clasificare a capacităților coordinative făcută pe criteriul gradului de implicare a analizatorilor (organe de simț) și a sistemului nervos central ar putea arăta astfel:

Capacități coordinative determinate de gradul de implicare a analizatorilor:

„Echilibrul static și dinamic"

„Simțul ritmului"

„Capacitatea de orientare"

„Simțurile speciale"

Capacități coordinative determinate de gradul de implicare a sistemului nervos central:

„Coordonare segmentară și generală"

„Capacități de menținere și reglare a parametrilor spațiali"

– „Capacități de menținere și reglare a parametrilor temporali"

– „Capacități de menținere și reglare a parametrilor dinamici"

Această clasificare este puțin „forțată", având mai mult un caracter didactic, pentru că de fapt nu există nici o mișcare conștientă și deci nici o forma de manifestare a capacităților coordinative fără implicarea simultană a analizatorilor și mai ales fără participarea sistemului nervos central.

„Capacitățile coordinative sunt în mare măsură determinate genetic, iar exprimarea lor este condiționată de procesele de maturizare ale sistemului nervos și de numărul de deprinderi motrice pe care le stăpânește subiectul". DRAGNEA A., MATE TEODORESCU S. (2002).

Vârsta optimă pentru dezvoltarea capacităților coordinative se încadrează în perioada 6-18 ani, conform părerilor mai multor specialiști, cu un vârf de eficiență în intervalul 6-12 ani. MERAND R., VIOLA M., MARRENACH F. (1970), DEMETER A.

1.2. PERFECȚIONAREA CAPACITĂȚILOR COORDINATIVE ȘI A CAPACITĂȚII MOTRICE.

Ființa umană se caracterizează în primul rând prin diversitatea actelor și acțiunilor motrice de care este capabilă. Numărul și varietatea acestor acte și acțiuni motrice dau măsura capacității motrice a individului. Chiar dacă performanțele umane de excepție, mult ameliorate prin procesul de antrenament, rămân mult în urma unor performanțe ale unor reprezentanți ai regnului animai, omul poate fi totuși considerat ființa cea mai motrică dintre toate viețuitoarele tocmai datorită varietății și complexității activității sale motrice.

Capacitatea motrică evoluează în anumite limite odată cu vârsta. Viața de zi cu zi îmbogățește numărul de deprinderi și priceperi motrice ale fiecărui individ, contribuind astfel la formarea unei experiențe motrice și a unui „bagaj" motric. Procesele de creștere și de dezvoltarea duc la o evoluție paralelă a calităților motrice, exprimată în execuția mișcărilor cu indici sporiți de viteză, forță, precizie, rezistență, etc.

Capacitatea motrică poate crește semnificativ însă, dacă există preocupări constante și sistematice în acest sens. Rezultă de aici că sarcinile de antrenament (sau în lecția de educație fizică) trebuie să se orienteze la un moment dat spre două direcții de bază: creșterea numărului de priceperi și deprinderi motrice, și dezvoltarea calităților motrice.

Numărul de deprinderi și priceperi motrice de care este capabil să se folosească, să le utilizeze și să le pună în practică un individ reprezintă adevărata măsură a motricitatii sale.

Capacitățile coordinative, îndemânarea în general sunt implicate în procesul de achiziție motrică, constituind factori favorizanți ai acestuia. O bună îndemânare, înalte capacități de coordonare, facilitează procesele de învățare și perfecționare motrică și lărgirea bagajului de priceperi și deprinderi motrice.

A. Demeter (1979), citându-i pe M. Epuran , V. Boiko. M. Leritov, afirmă că : „în timp ce deprinderile pot fi considerate ca modalități de acțiune bazate pe menținerea condițiilor de execuție și repetare, susceptibile de perfecționarea treptată a corectitudinii, preciziei, vitezei și a altor aspecte care țin de execuție, priceperile constau în îndeplinirea acțiunilor pe baza cunoștințelor anterioare, în cele mai variate condiții…Priceperile constau în alegerea și utilizarea practică a procedeelor raționale, caracteristici prin care priceperile ar constitui stadiul premergător formării deprinderilor…Alții, susțin pe bună dreptate ideea că activitatea voluntară a omului este deosebit de complexă și este alcătuită din priceperi și deprinderi care se întrepătrund și se completează reciproc, în sensul că unele priceperi sunt alcătuite din deprinderi, iar deprinderile nu pot exista în afara unei priceperi corespunzătoare."

Există și un proces de acțiune reciprocă, prin care un bagaj mare de priceperi și deprinderi motrice duce la perfecționarea calităților coordinative, a îndemânării. Ca șl celelalte calități motrice – viteza, forța, rezistența, suplețea, capacitățile de coordonare și îndemânarea au caracter abstract, fiind puse în evidență de actele și acțiunile concrete, mai precis de indicii cu care se execută aceste acte și acțiuni motrice. Experiența motrică anterioară, respectiv deprinderi odată însușite sau acțiuni parcurse anterior, duc la creșterea capacității de învățare, de adaptare sau de transfer motric, deci a îndemânării.

Dacă tot ce înseamnă calități motrice condiționale (viteză, forță, rezistență, mobilitate și suplețe) au ca substrat concret mușchi, organe, aparate și sisteme mai dezvoltate, mai funcționale, capacitățile coordinative și îndemânarea au ca substrat concret de manifestare bagajul de deprinderi și priceperi motrice prin care se poate manifesta individul.

Prima sarcină și prima orientare în acțiunea de dezvoltare a capacității motrice și de îmbunătățire a capacităților coordinative și a îndemânării este acțiunea de lărgire și perfecționare a „patrimoniului" de priceperi și deprinderi motrice de bază, utilitar aplicative și specifice. Această sarcină este cu atât mai de actualitate cu cât nivelul general de motricitate a generațiilor care vin din urmă este din ce în ce mai redus. Auzim din gura specialiștilor din ce în ce mai des sintagmele: „are două mâini stângi", „nu știe să stea în teniși" sau „nici măcar sași lege șireturile nu știe"

În acest sens specialiștii domeniului recomandă următoarele metode de lucru:

Creșterea gradului de complexitate a mișcărilor.

Conform principiului metodic „de la simplu la complex", unanim recunoscut în procesele de învățare și perfecționare și în activitatea motrică mișcările simple implică mai puține acțiuni de coordonare, organizare și atenție. Sarcini motrice suplimentare administrate treptat solicită din partea executantului o mai bună „gestionare" a atenției, mai multă coordonare, implicarea anumitor ritmuri în execuție, adecvarea unor indici dinamici (viteză, forță, rezistență, etc), orientare spațială, temporală, ș.a.

Creșterea vitezelor de execuție.

Este clar că aceiași mișcare și sarcină motrică executată de doi sau mai mulți executanți îi poate departaja pe aceștia prin timpul de execuție, viteza crescută indicând un grad mai mare de îndemânare. Această metodă este deosebit de eficientă în perfecționare acțiunilor motrice specifice jocurilor sportive și disciplinelor în care intervine lupta directă cu adversarul.

Reducerea, limitarea, spațiilor de execuție.

În sport, spațiul de desfășurare a acțiunilor este limitat prin regulament. Există însă multe cazuri în care o serie de acțiuni, o serie de execuții tehnice este necesar să se desfășoare pe spații restrânse, impuse de prezența și acțiunile adversarului sau de situația concretă de concurs. Această „îngrădire" a execuției solicită un plus de concentrare, o mai atentă coordonare a mișcărilor, ritmuri speciale și de multe ori atipice, o mai bună capacitate de orientare spațială. Dar de câte ori nu s-a întâmplat ca după minute în șir de luptă, o acțiune reușită în fața adversarului să nu fie punctată, pentru că a fost finalizată în afara spațiului regulamentar de concurs?

Execuția mișcărilor pe partea neîndemânatică.

Această metodă de lucru recunoscută și sub numele de „lucru în oglindă", poate duce cel puțin teoretic, la dublarea bagajului motric specific, prin execuția procedeelor tehnice pe ambele părți – stânga – dreapta, sau cu ambele mâini, respectiv cu ambele picioare. Sunt multiple exemple în acest sens și sunt multe discipline sportive caracterizate prin îndemânare, în care se lucrează pentru ambidextrie și pentru echilibrarea „lateralității".

Execuția mișcărilor în condiții neobișnuite.

Această metodă presupune, conform părerilor unor specialiști, lucru în condiții meteorologice nefavorabile, pe terenuri „grele", cu public ostil, cu arbitraje foarte strânse, etc., adică în condiții de stress suplimentar, condiții care cer o mai bună mobilizare a atenției și a forțelor, reacții motrice adecvate, coordonare superioară, rezistență la efort, ritmuri variate de lucru. Condiții neobișnuite constituie și pozițiile inițiale, altele decât cele curente în execuții care reclamă reacție, echilibru și coordonare. De exemplu starturi în deplasări pe distanțe scurte sau în parcursuri cu obstacole din pozițiile: cu spatele ia direcția de alergare, din ghemuit pe două picioare, din ghemuit pe un picior, din culcat, din culcat cu spatele la direcția de alergare, etc. Condiții neobișnuite de lucru constituie și prelungirea exagerată a timpului necesar departajării învingătorului cu instalarea unei stări accentuate de oboseală, care diminuează calitatea prestațiilor.

A doua orientare în acțiunea de dezvoltare a capacității motrice și de îmbunătățire a capacităților coordinative și a îndemânării este acțiunea de prelucrare analitică a capacităților coordinative generale și a celor specifice disciplinelor sau probelor respective.

Există astfel mijloace care educă și probe de control care pun în evidență echilibrul static și pe cei ori cu goluri dinamic, capacitatea de orientare, simțul ritmului, etc., precum: deplasările cu ochii închiși, mersul și alergarea cu spatele la direcția de deplasare, săriturile cu rotații multiple, mersul în cadență cu accentuarea anumitor pași, pași de dans în ritmuri diferite, etc.

Sunt cunoscute mijloace numeroase de perfecționare a coordonării, dintre care amintim: mișcări simultane ale membrelor, mișcări succesive ale acestora, mișcări asimetrice cu membrele de pe aceiași parte sau de pe părți diferite, deplasări cu accelerări, opriri și schimbări de direcție bruște, lucru pe perechi „în oglindă", etc.

Se utilizează intens în unele discipline și probe exerciții de relaxare, de decontractare, de „control" al mișcărilor, precum și antrenament mental cu repetarea imaginativă a unor mișcări, acțiuni și „legări" specifice acestor discipline și probe.

Exercițiile de relaxare cât și cele de decontractare sunt la mare preț în probele de viteză permițând o mai bună coordonare intra și inter-musculară. Au făcut apologia acestora, specialiști și sportivi ai anilor '60, atribuind reușitei lor tocmai aceste „ținute de lucru".

A treia orientare în acțiunea de dezvoltare a capacității motrice și de îmbunătățire a capacităților coordinative și a îndemânării este acțiunea de asamblare, de integrare a mișcărilor executate separat, analitic, în execuții globale, în legări logice și cu indici corespunzători condițiilor concursului. Dar mai ales concursul, competiția, jocul oficial, constituie cel mai bun mijloc de integrare a părților învățate separat, a procedeelor exersate în afara condițiilor de concurs, în condiții ușurate, apropiate sau analoage concursului. Categoric îndemânarea, capacitățile de coordonare specifice unor discipline și probe sportive se ameliorează semnificativ prin exersare; prin repetare, prin reluarea la nesfârșit a unor execuții.

Îndemânarea se perfecționează într-un ciclu în care achizițiile motrice favorizează transferuri pozitive realizându-se alte achiziții, iar asocierea mai multor achiziții (priceperi și deprinderi motrice simple) favorizează formarea priceperilor și deprinderilor motrice complexe.

Capacitățile native legate de coordonare, de îndemânarea generală sunt însă „imbatabile" prin faptul că permit manifestări motrice inedite, greu accesibile sau practic inaccesibile celor insuficient dotați în acest sens. Cei ce sunt înzestrați cu calități de îndemânare deosebite au de obicei o fantezie mai mare în găsirea și aplicarea unor soluții, care de cele mai multe ori ies din „tipare". Sportivi cu astfel de înzestrări sunt rareori „trădați" de îndemânare. Doar condiții de oboseală accentuată, determină inexactități în execuție și mai rar greșeli grave. Sportivi care au ajuns pe trepte foarte înalte ale măiestriei prin muncă asiduă și îndelungată, caracteristică mai ales celor cu înzestrări mai slabe pentru sportul respectiv, pot în anumite condiții să se comporte ca niște începători.

Având în vedere cele relatate mai sus și luând în considerație opiniile specialiștilor în domeniu se poate susține ideea continuității perfecționării capacității motrice generale ca sarcină permanentă de antrenament la toate nivelurile de pregătire, dar cu precădere la vârstele tinere, specifice eșaloanelor de copii și juniori. Pentru că, după cum spune un vechi proverb „fiecare lucru trebuie făcut la timpul său" , timpul îndemânării, al echilibrului, al orientării, al ritmului, al capacităților de coordonare în generai, se situează între 5 și 15 ani. Cel puțin așa susțin specialiștii în fiziologie, în psihologie, în pedagogie, și nu în ultimul rând cei ce lucrează în domeniile antrenamentului sportiv și al educației fizice.

Capacitatea motrică specifică, se clădește pe capacitatea motrică generală și se concretizează în numărul și valoarea procedeelor tehnico – tactice specifice, a modului de utilizare a acestora în competiție, a eficienței acestora. Valoarea unui sportiv este proporțională cu aria sa motrică și se concretizează în capacitatea generală de mișcare și în numărul și calitatea (acuratețe, corectitudine, eficiență) actelor și acțiunilor motrice specifice disciplinei pe care o practică. Desigur, la acestea se mai adaugă o serie de trăsături ale personalității sportivului care favorizează, facilitează și pun în evidență capacitatea de exprimare motrică a acestuia în condiții de concurs, de adversitate sau de mediu ostil.

Capacitate motrică, calități motrice, capacități de coordonare, îndemânare, priceperi motrice, deprinderi motrice, pot fi tratate și discutate fiecare în mod separat. Acest lucru se face mai ales din rațiuni didactice, pentru a identifica și înțelege mai bine noțiunile, termenii și sensurile lor. în activitatea practica totul se leagă, se corelează, se intercondiționează și se interpătrunde.

Orice individ are o anumită capacitate motrică manifestată prin acte și acțiuni motrice, acestea presupunând anumite capacități de coordonare, un anumit grad de îndemânare și implicarea în anumite „doze" a calităților motrice. Actele și acțiunile motrice se pot executa cu mai multă sau mai puțină „pricepere", sau pot fi „deprinse" în urma unei mai îndelungi sau mai puțin îndelungi exersări și repetări.

Ritmurile de achiziție motrică, câștigurile în dezvoltarea calităților motrice, marjele de progres manifestate în calitatea execuțiilor motrice, nu sunt constante la un anumit individ, pe parcursul întregii perioade de învățare și de perfecționare motrică. Ființa umană are totuși anumite limite, și, la un moment dat ea nu mai poate primi informații în același ritm, nu mai acceptă aceleași cantități de efort, ajunge ia faza de saturație (psihică în special). În astfel de condiții progresele diminuează semnificativ, fenomenul de „plafonare" se instalează și consecințele pentru competiție sunt dintre cele mai puțin plăcute atât pentru antrenor cât mai ales pentru sportiv.

Câștigurile în motricitate, progresul privind calitatea execuțiilor, extinderea ariei motrice, presupun efort, angajarea întregului organism cu toate sistemele, aparatele și organele sale, dar mai ales presupun participare „activă și conștientă", care nu se poate realiza fără participarea sistemului nervos centrai și a „produselor" sale „de vârf" – psihicul și conștiința.

1.3. EVALUAREA APTITUDINILOR ȘI A NIVELULUI DE PREGĂTIRE ÎN VEDEREA SELECȚIEI

Criterii generale de selecție

Selecția tinerilor pentru practicarea la nivelul de performanță a unor ramuri sportive este un domeniu important în activitatea specialiștilor în educația fizică.

Importanța rezultatelor selecției face ca aplicarea unor criterii să fie indispensabilă acestei etape. În România s-a elaborat un sistem național de selecție care conține criteriile și baremurile corespunzătoare anumitor etape. Criteriile cele mai importante sunt:

Criterii medico-biologice – starea de sănătate;

Criterii somatice: înălțime, greutate, perimetre, anvergură, membre, nutriție.

Criterii motrice – nivelul de dezvoltate a calităților motrice de bază – mai întâi cele cu suport genetic – viteza și capacitățile coordinative și apoi cele perfectibile – forța, rezistența și mobilitatea.

Criterii de dezvoltare psihică – procesele intelectuale, afective și volitive

Probe și norme de selecție, generale și specifice unor discipline sportive: atletism, dans, jocuri sportive, etc.

Probele generale de verificare în vederea selecției sunt în concordanță cu Standard Fitness Test utilizat și pentru evaluarea potențialului biomotric al populației școlare.

Această baterie de probe cuprinde :

alergarea de viteză pe 50 mpl

săritura în lungime de pe loc

alergarea de rezistență pe distanțe între și , funcție de vârstă

aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanță

menținerea în atârnat cu B. îndoite sau tracțiuni la bara fixă din atârnat

ridicări de trunchi din culcat în șezând

naveta

mobilitate coxo-femurală

Pentru evaluarea datelor culese pentru fiecare cercetare în parte există posibilitatea de confruntare cu tabele și scale de valori considerate standard.

Probele și normele de selecție pe ramuri sportive se diferențiază de cele generale în funcție de specificul disciplinei sportive. Din acest motiv ele pot conține criterii și baremuri suplimentare, din categorii diferite: somatice, morfologice, funcționale, motrice sau psihice.

1.4. SELECȚIA ÎN DANSUL ARTISTIC

Considerații generale privind selecția

Unul din factorii care determină valoarea performanțelor sportive îl constituie procesul de selecție și de pregătire a copiilor.

Este foarte important ca din colectivele de copii să-i alegem pe cei cu disponibilitățile cele mai mari pentru dansul artistic.

Selecția este criteriul de început, criteriul fundamental, este actul de naștere al performanței.

Selecția nu este un moment singular. Ea reprezintă un proces evolutiv în care investigațiile se desfășoară din mers, pe parcursul pregătirii, formării și dezvoltării sportivului. Este un proces care se repetă și se bazează pe controlul riguros al biologiei, motricității și motivației sportivului.

Selecția primară – dezvăluie doar aptitudinile elevului;

Selecția după o perioadă de pregătire dezvoltă posibilitățile;

Selecția după o altă perioadă de pregătire dezvoltă competența.

Pentru ca selecția să aibă șanse de reușită este necesar ca acei care o efectuează să știe ce calități trebuie să întrunească capitolul pentru a putea practica dansul, tipul constifuncțional.

Greutatea corporală perimetrele, forța, rezistența, mobilitatea sunt perfectibile prin antrenament. Dimensiunile longitudinale ale corpului, viteza, îndemânarea generală sunt mai puțin perfectibile de aceea exigența selecționerilor față de aceste criterii și față de cele psihice trebuie să fie foarte mare.

Selecționarea copiilor pentru dans artistic poate să înceapă la vârsta de 6 ani când el intră în clasa I a învățământului primar.

Un factor important în atragerea copiilor îl reprezintă: rezultatele internaționale, reputația clubului, a selecției, reputația antrenorului, tradițiile sportului respectiv, precum și condițiile materiale.

Gimnastica sportivă cu valențele sale estetice și spectaculare are o tehnică complexă, solicită calități deosebite din partea celor ce doresc să obțină performanțe înalte.

În primul rând se cere o conformație frumoasă, armonioasă, cu segmente drepte, cu proporționalitate între segmentele corpului, umerii la toracele bombat, bazinul îngust, abdomenul suplu fără devieri ale coloanei vertebrale sau deformații articulare. De asemenea, se impune o ținută, o atitudine și o figură expresivă, plăcută.

Din punct de vedere al calităților motrice se cere în primul rând îndemânare specifică, forță în regim de viteză și mobilitate articulară.

Dintre calitățile psihice trebuie să urmărim: curajul, perseverența, voința, capacitatea de concentrare, echilibrul psihic, spiritul de imitație, capacitatea de orientare în spațiu și capacitatea de asimilare.

Metodica selecției:

Selecția pasivă – copiii sunt aduși de părinți, alții vin singuri, unii sunt aduși de alți copii la sală;

Selecția activă:

antrenorul depistează copiii din grădinițe, școli în cadrul orelor de educație fizică, în parcuri de joacă și-i aduce la testare;

propagandă în presă, radio, TV, anunțuri prin afișe în școli și grădinițe cu: locul, data și ora când are loc selecția;

preselecția. Se vor organiza grupe de copii în școli și grădinițe care parcurg o perioadă de pregătire. După perioada de pregătire ei sunt aduși la testare, la selecție.

Criterii de selecție:

Conformația, aspectul corporal, segmentar și general;

Starea de sănătate a copilului;

Motricitatea generală;

Aptitudinile specifice;

Aspectele genetice: conformația părinților

Fazele selecției primare:

Faza I: examinarea copiilor de către antrenor, privind aspectul morfologic, proporționaliatea segmentelor, eventualele deficiențe de ținută și eliminarea de la început a celor care nu corespund. După controlul vizual, copiii admiși vor fi supuși unui control medical privind marile funcțiuni ale organismului: auzul, văzul, examenul somato-morfologic și anamnezic. Numai copiii cu o sănătate perfectă vor fi admiși;

Faza II: se face testarea pentru motricitatea generală și pentru aptitudinile specifice.

probe pentru motricitatea generală: pentru verificarea nivelului de dezvoltare a calităților motrice se efectuează probe și norme din sistemul național unic de selecție:

alergare 20 m cu start din picioare, cronometrat și apreciat conform tabelului de punctaj;

săritura în lungime de pe loc: se măsoară în cm. Plecarea – de la vârfurile picioarelor și aterizarea – de la călcâiele picioarelor. Se calculează conform tabelului de punctaj

atârnat la bara fixă, menținere cu brațele îndoite, bărbia se sprijină de bară. Timpul realizat se transformă în puncte conform tabelului;

ridicări de trunchi din culcat în așezat, abdomen. Din culcat dorsal cu mâinile la ceafă, cu genunchii îndoiți și vârfurile picioarelor fixate sub scara fixă. Ridicarea trunchiului atingând genunchii cu pieptul și coatele. Se fac maximum de repetări în timp de 30 secunde. Se calculează după tabel;

mobilitatea coxo-femurală în plan anterior. Elevul stă în picioare pe banca de gimnastică cu vârfurile la margine. O riglă de 100 cm se așează cu gradația 50 cm la nivelul băncii. Elevul îndoaie trunchiul înainte și cu genunchii întinși alunecă cu vârfurile degetelor în jos pe riglă. Se fac două încercări. Se notează cea mai bună. Se acordă punctaj după tabel. Pentru admiterea copilului la probele specifice el trebuie să realizeze cel puțin 300 de puncte la cele 5 probe.

probe pentru aptitudini specifice:

podul de jos din culcat dorsal cu brațele și picioarele întinse. Se măsoară distanța în cm între vârful degetelor și călcâie. Pentru calificativul satisfăcător – maximum 40 cm;

sfoara laterală. Se măsoară distanța între bazin și sol în cm. Pentru calificativul satisfăcător – maximum 15 cm;

proba riglei. Pentru măsurarea vitezei de reacție se ia o riglă gradată de 40 cm care se ține deasupra mâinii deschise a celui testat. Acesta stă cu antebrațul sprijinit pe masă. Se fac 2 încercări de acomodare. A treia încercare se face cu notare. Se notează cu zero dacă rigla nu e prinsă;

marș în echilibru pe bârnă dus și întors, numai pe vârfuri, maximum 14 secunde pentru calificativul satisfăcător;

flotări din culcat facial pe sol, minimum 6 flotări corecte pentru calificativul satisfăcător;

stând pe mâini, sprijinit de scara fixă sau de perete cu brațele și corpul întins. Se menține minimum 10 secunde pentru calificativul satisfăcător.

Se pot folosi și alte probe specifice, inspirate din experiența antrenorilor pentru a se verifica și alte aptitudini cum ar fi: curajul, orientarea în spațiu, simțul ritmului, memoria motrică, capacitatea dea imita mișcările.

testarea curajului și orientării în spațiu – se face din săritura în adâncime de pe un obstacol, pe saltele 1,50-2 cm întoarcere 180º – 360º

memoria motrică și spiritul de imitație – exercițiu combinat cu mișcări de brațe și picioare pe 8 timpi care să fie reproduse identic;

simțul ritmului, urechea muzicală – reproducerea unor ritmuri sau a unor mișcări simple pe muzică.

Dar avem și excepții de la regulă. Sunt și copii care au rezultate mai slabe la unele teste generale sau chiar specifice de care depășesc cu mult nivelul obișnuit la o anumită probă de formă sau de îndemânare, compensând astfel minusurile în alte direcții. Acest lucru se poate asocia și cu o calitate psihică ieșită din comun care în procesul de pregătire poate fi o pârghie importantă a progresului.

Se recomandă o mare atenție la selecție și o apreciere multilaterală a personalității fiecărui copil care ne trece prin mâini.

O bună selecție, impune să fie dublată de un volum de muncă intens, de un proces instructiv – educativ sistematic, condus cu competență și pasiune pentru obținerea performanțelor dorite.

Faza III: faza definitivării selecției primare. Copiii care au trecut de primele două faze sunt organizați pe grupe. Ei sunt supuși unei perioade de 6-9 luni de antrenamente de 2-3 ori pe săptămână a câte 90 minute.

În această perioadă de pregătire se efectuează: exercițiile de bază din gimnastica aerobică, din coregrafie, exerciții de dezvoltare fizică generală sub formă de joc, diferite sărituri simple pe aparate, ștachete, cățărări etc.

Din această etapă antrenorul poate să-și formeze o părere despre fiecare copil, dacă are valoare de viitor campion sau este lipsit de performanță.

Copiii se selecționează treptat: unii renunță singuri să mai vină, iar cei care au progresat foarte puțin în această fază și nu și-au însușit bagajul corespunzător, nu pot fi incluși și în „grupele de performanță”

Etapele selecției paralel cu pregătirea continuă:

Etapa I: selecția primară copii de 6-7 ani cu scopul de a descoperi talentele, dezvoltarea fizică generală inițiere în tehnica elementelor simple, educarea interesului și dragostea pentru dans.

Etapa II: cuprinde copii de 8-9 ani, selectați definitiv la care se urmărește dezvoltarea fizică specială, însușirea componentelor de bază a tehnicii și a unor exerciții, elementele de legătură, educarea calităților psiho-fizice și a științei de a se antrena și concura.

Etapa III: este etapa de bază a specializării și cuprinde fete de 10-11 ani și băieți de 10-13 ani. Instruirea intensă pentru lărgirea specializării tehnice și fizice.

Etapa IV: este denumită etapa dobândirii măiestriei dansului, a specializării tehnice și fizice speciale, care cuprinde fetele de 12-14 ani și băieți de 14-17 ani.

Etapa V: este etapa perfecționării măiestriei sportive și a obținerii rezultatelor care cuprinde fetele peste 15 ani și băieți peste 18 ani.

Concluzii asupra selecției:

Succesul este determinat de exigența selecției pentru a se descoperi modul ideal, individualitatea de excepție care are talent nativ și calități pentru dansul de performanță.

Eficiența selecției este mai mare dacă se aplică asupra unui lot cât mai mare.

Selecția nu trebuie considerată ca o acțiune de moment ca un proces evolutiv, corelat cu procesul de instruire.

Spre vârful piramidei performanței răzbesc numai cei care îmbină armonios talentul cu munca perseverenței și respectă regimul de viață sportivă cu sacrificiile care se impun.

Selecția implică preocupare și mult timp. ea depinde în mare măsură și de experiența antrenorilor și de perseverența lor.

Selecția:

Este un factor hotărâtor al performanței importanța și necesitatea calității ei fiind înțelese astăzi de toată lumea.

Există experiența practică precum și materiale teoretice scrise: sistemul național unic de selecție, selecția medico-biologică în dans.

Trebuie să existe o preocupare permanentă din partea antrenorilor pentru selecție aceasta efectuându-se pe generații de vârstă, mai ales acele generații la care vârsta optimă a performanței coincide cu datele marilor evenimente, cum sunt, campionatele mondiale.

Succesul în selecție este dependent de conceptul de „Experiența personală” privind mediul ideal, metodele, criteriile, probele folosite, precum și de perseverența în această direcție.

Un rol important în selecția copiilor îl are și competiția „Micul dansator” care de la o vârstă fragedă permite testarea și pe bază de concurs a calității selecției și depistarea talentelor.

1.5 MĂSURAREA ȘI EVALUAREA CAPACITĂȚII COORDINATIVE

Precizări terminologice și conceptuale

Îndemânarea:

"aptitudinea de a însuși rapid mișcări noi „(Matveev)

"aptitudinea de a restructura rapid activitatea motrică, funcție de necesitățile impuse de împrejurările schimbătoare „(Novikov)

„capacitatea imediată a individului de a realiza performanțe variate ipostaze sportive „(D.K.Mathews)

„calitatea de a executa mișcări complexe rapid, precis și în condiții neprevăzute „(V.Ludu)

„capacitatea de a coordona foie mișcările unor segmente ale corpului, fie acțiuni de mișcare la care participă întregul corp, în condiții mereu schimbătoare" (I. Șiclovan)

„o caracteristică specifică practicării fiecărei ramuri de sport, care a rezultat din educarea abilității generale cu mijloace specifice." (A.Dragnea)

Abilitate – aptitudinea individului de a-și coordona fin mișcările noi, cu precizie și indici superiori de forță, fără ca acestea să fie cunoscute și exersate anterior.

Capacități coordinative conțin capacitatea de învățare motrică capacitatea de conducere a mișcărilor, capacitatea de adaptare și readaptare motrică (M.Epuran).

Capacitatea coordinativă specială conține: dexteritatea fină, echilibrul, elasticitatea mișcării, capacitatea de combinare, fantezia mișcării și alte capacități specifice (M.Epuran)

Factori sau componente ale capacității coordinative care se măsoară.

sensibilitatea kinestezică

simțul echilibrului

simțul ritmului și al aprecierii duratelor scurte

coordonarea membrelor

coordonare ochi-mână sau ochi-picior

coordonarea generală

agilitatea

precizia și stabilitatea mișcărilor

materialitatea

Probe și teste pentru măsurarea componentelor coordonării

Instrumentele de măsurare:

Sensibilitatea sinestezică.

Instrument – kinezimetrul – un instrument compus dintre riglă gradată prevăzută cu cursori, pe care subiectul efectuează o mișcare de o amplitudine oarecare, cu ochii închiși, urmând a o reproduce apoi fără a mai dispune de ajutorul cursorilor.

2. Simțul echilibrului.

Echilibrul static:

cască cu stilet descriptor

scândura de echilibru

platforma oscilantă

dispozitive și alte aparate speciale.

Echilibrul dinamic:

proba băncii de gimnastică – neconcludentă, validitate slabă;

traseul de echilibru al lui Kirkendall.

3. Simțul ritmului se apreciază după aptitudinea de a reproduce sonor sau metric diferite secvențe ritmice date.

4. Coordonarea membrelor se măsoară cu autografe sau coordinografe. Se apreciază coordonarea ochi mână și coordonarea ochi – picior

5. Coordonarea generală se măsoară cu :

proba Matorin ce constă din efectuarea unei sărituri de pe loc, în jurul axului longitudinal pentru realizarea a cât mai multe rotații. Săritura se face spre dreapta sau spre stânga. Se înregistrează valorile fiecărei variante și suma în grade a celor două rotații.

Testul Barow

Testul în pătrat

6. Agilitatea – aptitudinea ce însumează coordonarea motrice cu
mobilitatea și constă din abilitatea de a schimba rapid direcția corpului sau membrelor (dar elasticitatea musculară). Măsurarea agilității se face prin proba „ghemuit – întins – stând" în 10 sec, proba „pășirii laterale" pe linii paralele, distanțate la , timp de 20 sec. sau prin diferite probe de parcurgere a unor trasee special marcate.

Lateralitatea și nivelul ambidextriei se apreciază în laborator, prin probe de sortare și montaj de piese, cu mâna stângă și cu mâna dreaptă. In teren se folosesc probe speciale pentru mână sau picior sau pentru mâna și piciorul homolateral sau heterolateral.

8. Îndemânarea specifică se măsoară cu teste specifice fiecărei discipline sportive: testul de îndemânare, testul cu mingea mică, etc.

CAPITOLUL II

METODELE DE CERCETARE, ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

2.1 Metodele de cercetare utilizate în cadrul cercetării au fost următoarele:

Metoda studiului bibliografic

Metoda observației pedagogice

Metoda prelucrării statistico-matematică

Metoda grafică

Metoda studiului bibliografic a constat în consultarea unui număr corespunzător de lucrări referitoare la dans modern. Lucrările consultate au făcut parte din teoria și metodica antrenamentului sportiv,teoria competiției, teoria și metodica antrenamentului dans modern . Studiul literaturii de specialitate m-a ajutat să stabilesc ipoteza de lucru și strategia cercetării.

Constatările reieșite din aceste analize vor fi menționate la rezultatele cercetării.

Metoda observației pedagogice

În studiul intreprins de cercetare am folosit permanent ca metodă de cercetare observația pedagogică care a avut ca obiectiv stabilirea valorii unor parametrii specifice a dansului sportiv și stabilirea mijloacelor de masurare , evaluare și a probelor de control pentru capacitații coordonative cu ajutorul cărora putem efectua o selectie optima pentru grupa de dans modern a școlii.

Metoda prelucrării statistico-matematice a constat în înregistrarea și calcularea mediei valorilor datelor obținute la observarea unor meciori oficiale din diferite campionate locale, naționale și internaționale.

Constatările reieșite din această analiză vor fi menționate la rezultatele cercetării.

Metoda grafică a fost folosită pentru a reda mai sugestiv dinamica rezultatelor înregistrate în urma activității de cercetare.

Exemple de probe pentru capacitatile coordonative

Proba Romberg. Subiectul, în sprijin pe un picior, cu talpa celuilalt picior pe genunchiul piciorului de sprijin și cu brațele întinse spre înainte, cu ochii închiși încearcă menținerea în această poziție un timp cât mai îndelungat. Timpul se cronometrează în secunde.

Proba este adecvată estimării echilibrului static implicat în execuția unor procedee specifice: cumpăna, variante de stând într-un picior, etc.

Proba Matorin (stânga și dreapta). Pe podea se trasează un cerc cu diametrul de în care se trasează două diametre perpendiculare între ele în așa fel încât să împartă cercul în patru sectoare egale (90 grade). Executantul, plasat în interiorul cercului cu tălpile paralele între ele de o parte și de alta a liniei ce taie cercul în doua jumătăți egale, execută o săritură pe verticală, însoțită de o rotație maximă (spre stânga sau spre dreapta) aterizând, pe cat posibil, cu tălpile picioarelor paralele în interiorul cercului. Se măsoară (cu aproximație numărul de grade ca în rotație față de poziția inițială. Se execută câte două încercări pe fiecare parte (stânga, dreapta) și se consemnează rezultatul cel mai bun.

Proba este adecvată estimării echilibrului dinamic necesar în execuția unor procedee tehnice la sărituri, sol și bârnă.

Proba de dinamometrie comparată (mâna stângã, mâna dreaptă i musculatura lombară). Se execută două intervenții pe dinamometru — prima cu forța maximă, iar a doua cu 50% forța. Se apreciază marja de precizie de care este capabil subiectul in estimarea celor 50%,consecintă a capacității sale de relaxare (contracție) rațională a mușchilor. Rezultatul se consemnează în kgf. Simțul muscular este necesar în toate probele de forță.

Proba Burpee (Coordonare segmentară). Proba constã în parcurgerea legată a următoarelor secvențe motrice: stand, ghemuit, întins, stand și se desfasoară contracronometru pe 30 sec. Executantul, în poziția inițială “stand”, la semnalul conducătorului execută, în cea mai mare viteză, ciclul de miscări sprijin ghemuit, sprijin întins în poziție orizontală (picioarele se duc simultan spre înapoi, brațele rămân cu coatele Întinse), revenire în sprijin ghemuit i apoi, din nou în poziția “stand”. Cronometrul se oprește în momentul în care ciclul complet a fost executat. Se consemnează numărul Întreg de cicluri executate în intervalul de timp afectat.

Proba este adecvatã estimării capacitătii de coordonare generală, precum și a capacitatii de coordonare intersegmentară.

Proba Tapping cu mâna. Se trasează pe perete la nivelul fetei executantului douã cercuri cu diametrul de , plasate la distanta de unul fată de celălalt. La semnal, executantul atinge succesiv cele două cercuri cu una dintre mâini pană la epuizarea timpului afectat execuției (In cazul nostru 15 sec.). Se consemnează numărul atingerilor din fiecare cerc. Proba se execută o singură dată pentru fiecare mâna în parte (dreapta i stânga).

Proba este adecvatã estimării capacitătii de coordonare și vitezei de execuție a acțiunilor efectuate cu mâna, iar prin comparare a nivelului de ambidextrie (lateralitate) a subiecților.

Proba Tapping cu piciorul. Se trasează pe podea două cercuri cu diametrul de , plasate la distanta de unul fată de celalalt. La semnal, executantul atinge succesiv cele două cercuri cu vârful (pingeaua) unuia dintre picioare pană la epuizarea timpului afectat execuției (in cazul nostru 15 sec.). Se consemnează numărul atingerilor din fiecare cerc. Proba se execută o singură dată pentru fiecare membru inferior în parte (dreapta i stânga).

Proba este adecvată estimării capacității de coordonare i vitezei de execuție a acțiunilor efectuate cu membrelor inferioare, iar prin compara a nivelului de ambidextrie (lateralitate) a subiecților.

Naveta (joc de mișcare) Se trasează pe sol doua linii paralele. la distantă de una de cealaltă. în spatele fiecărei linii se desenează doua cercuri tangente, fiecare având diametrul de 50cm. în cercurile situate în spatele uneia dintre linii se a câte un cub de lemn cu latura de . Executantul, aflat în cercurile de vis-à-vis stand cu câte un picior în fiecare, a semnalul de plecare. La semnal, executantul pleacă în maximum de viteză, ia i aduce un cub pe care 11 plasează Intr-unul din cercurile de la linia de plecare după care pleacă să aducă i să plaseze i cel de-al doilea cub. Nu este permisa aruncarea cubului de la distanta în cerc. Cronometrul se oprește în momentul în care Cel de-al doilea cub a fost a corect în cerc. Rezultatul se exprimă în secunde i zecimi de secunde i se consemnează.

2.2 Organizarea si desfășurarea cercetării

Cercetarea s-a desfășurat în perioada februarie 2008 și decembrie 2009, la mai multe secții de dans modern din județi

etapa I-a a constat în studiul bibliografiei, stabilirea locului unde va avea loc cercetarea și formularea ipotezei de lucru;

etapa II-a a constat în înregistrarea unor parametrii a calităților, capacităților motrice

etapa a III-a a constat în analiza datelor culese

etapa a IV-a a constat în prelucrarea și interpretarea datelor rezultate din cercetare, formularea concluziilor

2.3.Aparate, instalații și materile folosite în timpul cercetării

Pentru buna desfășurarea cercetării am folosit aparate , intalații moderne cu ajutorul cărora am reușit să surprindem, înregistrăm unele momente, Aceste aparate sunt , camere video, calculator pc, laptop, retroproiector, etc.

2.4 Metodologia de cercetare

Am studiat material bibliografic.

Am îregistrat valoarea parametrilor în dansul sportiv

Am urmărit prin observare directă un număr mare de concursuri .

Am prelucrat și interpretat datele.

Am formulat și am elaborat modelul de probe pentru măsurarea capacității coordonative în selecția elevilor pentru secția de dans modern

CAPITOLUL III

REZULTATELE CERCETARII

Constatări rezultate după studiul bibliografiei