Evaluarea Biomotrica a Copiilor de Ciclu Gimnazial. Depistarea Deficientelor Fizice

Pedagogie

Evaluarea Biomotrica a Copiilor de Ciclu Gimnazial. Depistarea Deficientelor Fizice

Byadmin ianuarie 1, 2024

Evaluarea biomotrică a copiilor de ciclu gimnazial. Depistarea deficiențelor fizice

CUPRINS

I. INTRODUCERE

Componentele educației ca fundamente sunt cheia formării omului, copilul are în stare potențială calități morale, intelectuale, artistice și fizice care trebuie testate și dezvoltate. Educația ca structură, obiectiv și conținut trebuie îmbunătățită în permanență cu cerințele și evoluția mediului socio-cultural.

În zilele noastre ca și prioritate absolută este considerată educația deoarece este un proces important de pregătire a copiilor pentru ca mai târziu să poată deveni cetățeni activi într-o societate dinamică care se află într-o continuă schimbare.

Sistemul de învățământ din România se află în perioada unor transformări esențiale, care au drept scop ridicarea sistemului de învățământ din țară la standardele internaționale de formare a personalității. Reforma sistemului educațional din România solicită o importantă preocupare pentru găsirea unor activități care să sprijine îmbunătățirea procesului de predare-învățare și dobândirea de către elevi a unor abilități necesare integrării sociale a viitorilor absolvenți, prin desfășurarea unor activități activități sportive, excursii, vizite de studiu, vizionări de spectacole sportive cu scop didactic foarte bine definit, activități cu „joc de rol”, etc.

Tendințele modernizării învățământului vizează flexibilitatea instruirii și educației pentru a asigura dezvoltarea capacităților fiecărui elev, în raport cu propriile posibilități. Cercetarea desfășurată s-a bazat pe tezele psihologilor, pedagogilor și a specialiștilor din domeniul educației fizice și sportului, care remarcă importanța dezvoltării capacităților motrice necesare activităților de zi cu zi.

În elaborarea conceptului de perfecționare a activității instructiv-educative, de proiectare curriculară în educația fizică școlară și sportivă, prin dirijarea conținuturilor spre dezvoltarea capacității motrice generale și a deprinderilor motrice necesare practicării unor ramuri sportive, avem ca punct de referință:

bazele teoretice și metodice ale educației fizice școlare la treapta gimnazială;

legitățile programării și organizării educației fizice școlare;

modalitățile de optimizare a structurii și a conținutului lecțiilor de educație fizică școlară și a activităților extracurriculare și de antrenament sportiv a elevilor din gimnaziu;

conceptele privind dezvoltarea calităților motrice și a formării deprinderilor motrice specifice ramuriaiei de sport studiată;

metodologia predării conținuturilor din jocul de baschet și raportul științific dintre acestea la dezvoltarea calităților fizice.

I.1. Motivația alegerii temei

Deși treapta gimnazială creează cele mai importante premise pentru cunoașterea tehnicii variate a jocului de baschet pentru achiziționarea numeroaselor acțiuni specifice disciplinelor sportive practicate la această vârstă, în literatura de specialitate problema este insuficient abordată.

Lipsa unei concepții unitare privind locul și rolul determinant al acestor activități în dezvoltarea motrică și a condiției fizice a copilului aflat în creștere constituie un argument pentru căutarea și identificarea posibilităților de elaborare și utilizare a unor programe de activități, organizate și desfășurate în orarul zilnic al școlarului în vederea dezvoltării capacităților motrice și a formării personalității elevului.

Sunt foarte puține reperele conceptuale ale eficientizării acestui proces complex de educație prin intermediul activităților de tip sportiv. Lipsa unor programe pe clase, a unor oferte viabile, atrăgătoare și a unei metodologii mai clare m-a condus spre studierea și aprofundarea problemei abordate. Prin promovarea și implementarea unor activități cu caracter fizic bine gândite și gestionate în ideea determinării elevilor pentru o activitate sportivă susținută, se poate stabili o motivare pozitivă a elevilor pentru mișcare, cu efecte benefice asupra dezvoltării lor psihomotrice.

Astfel, motivul și dezideratul meu îl constituie faptul că orice mișcare sau activitate motrice proiectată sau independentă contribuie la ameliorarea condiției fizice și la dezvoltarea capacității motrice a elevilor.

Cunoașterea și promovarea parametrilor dezvoltării fizice și motrice ale elevilor de către profesor, folosirea unor metode adecvate de influențare a perfecționării acestora sunt argumente doveditoare pentru desfășurarea experimentului pedagogic.

Scopul cercetării îl constituie determinarea conținutului activităților sportive și impactului acestora asupra dezvoltării capacității motrice a elevilor la treapta gimnazială.

Cercetarea întreprinsă reprezintă un studiu al activităților de educație fizică ce țin de dezvoltarea capacităților motrice ale elevilor din gimnaziu și optimizarea căilor de influențare a acestora prin activități sportive cu conținut de baschet. În acest sens am elaborat o programă de pregătire sportivă în cadrul orelor de ansamblu sportiv utilizând mijloace specifice învățării și practicării jocului de baschet.

Experimentul pedagogic desfășurat a avut în vedere promovarea activităților sportive organizate în timpul orelor de educație fizică și sport, prin conținutul cărora se poate influența dezvoltarea și perfecționarea deprinderilor motrice specifice jocului de baschet și a calităților motrice aplicative.

Astfel, practicarea mijloacelor specifice jocului de baschet, cu accent pe perfecționarea procesului instructiv-educativ vor asigura administrarea optimă a efortului de antrenament pentru menținerea capacității de lucru al organismului pe durata întregului joc de baschet. Aplicarea exercițiilor specifice într-o succesiune logică de învățare, pas cu pas, a elementelor tehnice din jocul de baschet vor asigura o stabilizare a potențialului de joc pe întreaga activitate școlară.

I.2. Rolul exercițiului fizic în menținerea sănătății

Dezvoltării fizice corecte și armonioase i s-a stabilit un loc permanent în structura lecției/activității de educație fizică, astfel încât, indiferent de subiectul sau tema lecției, copilul să beneficieze constant de influențele deosebit de valoroase ale exercițiilor de dezvoltare fizică.

Situația de instruire din structura lecției, care vizează problematica dezvoltării fizice este denumită „prelucrarea selectivă a aparatului locomotor” și se realizează după „organizarea colectivului de elevi” și „pregătirea organismului pentru efort”. Această secvență a structurii lecției poate fi realizată în orice condiții de lucru și dotare materială, inclusiv în sala de activități, în clasa cu bănci, pe coridor sau în aer liber.

Ordinea exersării exercițiilor de dezvoltare fizică armonioasă este următoarea:

exercițiul pentru segmentul cap-gât

exercițiile pentru centura scapulo-humerală

exercițiile pentru trunchi, în ordinea

musculatura laterală a trunchiului

musculatura anterioară a trunchiului

musculatura posterioară a trunchiului

exercițiile de abdomen

exercițiile pentru membrele inferioare

Numărul exercițiilor utilizate într-o lecție/activitate, pentru dezvoltarea fizică, variază între 5 și 8 în raport de durata globală a activității și de timpul afectat acestei secvențe a lecției.

Mai jos am detaliat influența exercițiilor fizice asupra diferitelor sisteme și aparate ale organismului.

Influența exercițiilor fizice asupra sistemului muscular și țesutului adipos

Sistemul muscular își mărește volumul influențat de exercițiile fizice, modificându-și totodată structura prin dispariția țesutului adipos aflat între fibrele lui. Această dispariție se continuă și cu eliminarea țesutului adipos de sub piele, astfel că mușchiul se reliefează în exterior. Este cunoscut faptul că mușchii folosesc drept combustibil materiile situate în apropierea lor, rezultatul fiind dispariția grăsimilor din apropierea mușchilor activați prin exerciții fizice.Creșterea în volum a mușchilor se explică prin îngroșarea fibrelor care îi compun. Fenomenul de îngroșare este cunoscut sub numele de hipertrofie. Hipertrofia se datorează faptului că la un mușchi activ ajunge o cantitate foarte mare de sânge plin cu substanțe, care nefiind consumate în totalitate se depun, îngroșând fibra musculară.

Influența exercițiilor fizice asupra aparatului circulator

În urma exercițiilor fizice aparatul circulator suferă o serie de schimbări. Inima crește în volum, prin îngroșarea pereților; acest detaliu se poate explic ușor: mușchiul inimii sau miocardul fiind și el un mușchi în cazul solicitării se dezvoltă. O inimă mărită ca urmare a exercițiilor fizice nu este considerată bolnavă, ci o inimă mai sănătoasă, aptă să facă față unei cerințe mai intense. Aceasta lucrează mai economic, mișcând într-o contracție o cantitate mai mare de sânge decât o inimă obișnuită. Astfel avem explicația de ce pulsul și tensiunea sunt mai rare la persoanele care practică exercițiile fizice, în comparație cu cele ale unui individ normal.Se regăsesc și schimbări aflate în compoziția sângelui și constatăm o mărire a numărului de globule roșii și albe, o micșorare a ureei și a colesterolului.

Influența exercițiilor fizice asupra aparatului respirator

Se constată o scădere a frecvenței respiratorii, mai precis a numărului de respirații pe minut în repaus și în efort tot datorită faptului că organismul persoanei care practică exercițiile fizice lucrează mai economic. Trebuie amintit aici faptul că, Activarea respirației se face doar prin exerciții care necesită un număr foarte mare de mușchi, deci așa-numita gimnastică respiratorie dă rezultate doar atunci când pe lângă mișcările specifice de inspirație și expirație adăugăm și exerciții care intensifică procesele respiratorii și în special alergări.

Influența exercițiilor fizice asupra aparatului digestiv

Motilitatea, secreția și absorbția, funcțiile care conferă digestia alimentelor, sunt activate ca rezultat al exercițiilor fizice.Un detaliu extrem de important, pe care trebuie să-l avem în vedere este faptul că întregul aparat digestiv este închis într-o cavitate ai cărei pereți sunt aproape în întregime musculari și anume: în față sunt mușchii abdominali , în spate este psoasul iliac, sus este diafragmul, iar jos sunt mușchii perineali. În foarte mare parte digestia depinde de starea acestor mușchi. Dacă acești mușchi slăbesc din cauza lipsei de mișcare, apar tulburări în procesele de digestie. Subliniez că doar mersul și activitatea zilnică nu sunt suficiente pentru întărirea mușchilor despre care am vorbit; pentru aceasta este necesar să se execute și îndoiri, aplecări, extensii și circumducții ale trunchiului.Exercițiile au un efect de stimulare evident și asupra ficatului și al pancreasului.

Influența exercițiilor fizice asupra sistemului nervos

Chiar dacă efectele exercițiilor asupra sitemului nervos sunt multiple, voi stărui asupra faptului că acestea semnifică cea mai bună modalitate de odihnă activă. Orice activitate presupune acționarea unor centri nervoși, dar o solicitare intensă și continuă a lor are ca rezultat fenomenele de epuizare.

Refacerea este conferită de odihna pasivă sau cea activă. Odihna pasivă se concretizează prin punerea în repaus mai ales cu ajutorul somnului a centrilor solicitați. Refacerea este mai completă și mai rapidă atunci când punerea în repaus a centrilor solicitați este acompaniată de intrarea în activitate a altor centri, deci a apărut astfel termenul de odihnă activă, a cărei efect scontat este admis astăzi în unanimitate.

Trebuie subliniat și faptul că exercițiul fizic produce o congestie activă a creierului, fiindu-i favorabilă activitatea și creând chiar și o stare euforică.

Influența exercițiilor fizice asupra conformației corpului și ținutei.

Corpul omenesc îl putem considera ca fiind alcătuit din segmente suprapuse, care sunt stabilite în echilibru mai ales prin acea stare de semi-contracție permanentă a mușchilor numită tonus. Scăderea tonusului va conduce la tulburări ale ținutei, în mod deosebit prin reliefările de curbură fizioloă fiziologice ale coloanei vertebrale, așa-numitele ținute cifotice sau lordotice, precum și ivirea ținutei scoliotice. Viciile de atitudine amintite își fac apariția de obicei în copilărie și la vârsta școlară și au ca factor în primul rând sedentaritatea. Viața mai mult sau mai puțin sedentară, dacă nu este combătută printr-un program rațional de exerciții fizice, va face să descrească tonusul muscular și de aici apariția atitudinilor vicioase. Aceste atitudini care nu sunt tratate cu multă atenție pot avea ca rezultat în timp adevărate deformații ale coloanei vertebrale, respectiv cifoze, scolioze și lordoze, a căror tratament este foarte dificil și uneori insuficient de eficace.

II. FUNDAMENTAREA TEORETICǍ A TEMEI

Armonia dezvoltării fizice a corpului a preocupat permanent ființa umană drept dovadă,încă din perioada antică, a ajuns să fie un element component al idealului educațional în palestrele grecești sau în termele romane conform proverbului li Juvenal -Mens sana in corpore sano – .

Fiind o latură componentă a conceptului general de educație, disciplina educația fizică, și-a propus dintotdeauna ca obiectiv primordial să asigure o evoluție armonioasă a individului din punct de vedere fizice , cu mare pondere, a tinerei generații.

Pe langă faptul că un corp dezvoltat armonios oferă cadrul material major pentru manifestarea și evoluția sigură a tuturor funcțiilor organismului, acesta asigură oricărei persoane și un aspect estetic care dezvoltă nenumărate avantaje și aprecieri pe planul relațiilor sociale.

Este un lucru cunoscut că în societatea actuală, care este caracterizată de o dezvoltare tehnologică fără precedent și care a micșorat vizibil ponderea efortului fizic în activitățile de zi cu zi, omul a mers spre sedentarism care, împreună cu stresul și supraalimentația. Pericolul celor trei S, cum sunt denumite pe plan internațional aceste caracteristicii ale lumii moderne, pun în pericol dezvoltarea psihică și biologică a ființei umane.

Tocmai luând în considerare cele enumarate mai sus, educația fizică, pe lângă „modelarea” dezvoltării fizice a copiilor încă de la cea mai fragedă vârstă, trebuie să-i capaciteze construindu-le pas cu pas, absolut nelipsita „Atitudine de responsabilitate față de propria sănătate și dezvoltare”. Aceasta este, de altfel, una dintre tendințele învățământului actual din țara noastră. Studenții vor fi capabili la terminarea unității de învățare următoarele:

să facă diferența între coordonatele dezvoltării fizice de cele ale capacității motrice

să utilizeze adecvat terminologia specifică

să evalueze dezvoltarea fizică a unui elev

să elaboreze mijloace de acționare pentru asigurarea evoluției armonioase a dezvoltării fizice a elevilor

să depisteze abaterile individuale de la dezvoltarea fizică corectă

să elaboreze, să utilizeze și să recomande după caz, programe de exerciții corective

II.1. Particularitățile morfologice, funcționale, motrice și psihice ale elevilor de ciclu primar

Perioada acesta este definită de faptul următor: creșterea și dezvoltarea morfo-funcțională a școlarilor mici sunt mai uniforme și la modul general mai rapide comparative cu etapele anterioare.

La această vârstă, numita și antepubertară, se remarcă atracția copiilor spre întrecerile sportive. O putem descrie drept un stadiu prielnic pentru învățare și pentru pregătirea tehnică de bază. În această perioadă creșterea este în general uniformă, dar se va mări către sfârșitul etapei.

În privința sistemului nervos, creierul are o greutate aproximativ identică cu cea a persoanelor adulte, dar din punct de vedere funcțional dezvoltarea lui nu este completă. Se evidențiază o mai bună dezvoltare a sistemului de semnalizare.

Analizând aparatul locomotor constatăm că oasele sunt mai elastice, de unde și tendința acestora spre deformare la solicitările de presiune, tracțiune și răsucire.În această perioadă, porțiunile de tendoane sunt mai scurte iar fibrele musculare sunt relativ mai lungi decât la o persoană adultă.

Sistemul cardiovascular este caracterizat de o reactive puternică a cordului , care însă, se devodește neeconomic la efort; irigația arterelor coronariane este bogată. Din cauza dezvoltării insuficiente a mecanismelor de reglare și care sunt încă slabe până la vârsta de 7 ani, se acceptă solicitări ușoare. În medie, frecvența cardiacă în repaus este de 100/minut la vârsta de 6 ani, 90/minut la 7 ani, 84/minut la 8 ani și 80/minut la 12 ani.

Dezvoltarea membrelor o devansează pe cea a dezvoltării toracelui. Deoarece, mușchii respiratori nu sunt pe deplin dezvoltați, nu pot conferi mărirea corespunzătoare a volumului toracelui în efort,iar amploarea mișcărilor respiratorii este relativ mică. Posibilitățile de creștere a capacității cutiei toracice într-o respirație largă sunt reduse, în efortul fizic, mărindu-se astfel frecvența respiratorie. Realizarea echilibrului corpului în timpul mișcărilor întâmpină dificultăți din cauza analizatorului kinestezic, dezvoltat insuficient, cât și a centrului general de greutate care este situat mai ridicat față de sol. La nivelul aparatului locomotor apar modificări care sunt reprezentate de îngroșarea oaselor, depuneri de săruri minerale și fixarea structurii funcționale intime, astfel devin rezistente la acțiunea diverșilor factori mecanici de tracțiune ,presiune sau de răsucire. Articulațiile sunt dezvoltate puțin, iar ligamentele nu oferă suficientă rezistență la tracțiuni și la răsuciri. Mușchii se dezvoltă prin alungirea fibrelor, prin creșterea în grosime și forța lor rămâne încă mică. Creșterea valorii lucrului mecanic este determinată de lungimea fibrelor musculare , cu condiția ca greutatea să nu devanseze puterea globală a mușchiului.

Dezvoltarea intelectuală evidentă a școlarilor mici este influențată de o plasticitate deosebită a sistemului nervos, cât și de activitățile cognitive, atu funcțional ce confera copilului o receptivitate superioară comparativ cu cea a adulților. Tocmai de aceea, de un real folos este prezentarea la această vârstă a noțiunilor noi, chiar și a structurilor motrice prin mijlocirea ambelor sisteme de semnalizare.

Stimulii externi prin predominanța excitației corticale duc la producerea de reacții exagerate de tip motric, puțin coordinate și care se pot explica printr-o slabă inhibiție de diferențiere. În această perioadă motricitatea este exuberantă, iar capacitatea de învățare motrică este notabilă, dar posibilitățile de fixare a mișcărilor noi sunt diminuate. De aceea, doar repetarea sistematică, stabilizează structura nouă în repertoriul motric al copilului.

Un aspect apropiat de cel motric o are alergarea. Crescând și îmbunătățindu-se repartitia de forțe, crește deplasarea verticală a centrului general de greutate, ceea ce corespunde unei mai mari extensii a piciorului de impulsie. De asemenea, piciorul liber are o cursă mai largă, cu ridicarea mai definită a genunchiului.

La începutul acestei etape, adică la 7 ani, copilul are probleme de plasare în spațiu în raport cu traiectoria mingii. La vârsta de 9-11 ani deplasările la minge sunt mai sigure și se definesc prin stabilitatea posturală verticală.

Tot în această perioadă, aruncarea mingii conține o fază premergătoare în care piciorul opus brațului care aruncă înaintează,iar brațul liber este ridicat pentru a echilibra rotația trunchiului care are drept rezultat un recul al acestui braț și o flexare ușoară în lateral și antero-posterioară a trunchiului. Deprinderea aceasta motrică esențială se caracterizează printr-o acțiune pluri-articulară – scapulo-humerală și coxo-femurală.

Una dintre cele mai utilizate deprinderi,săritura în lungime, implică o acțiune însumată a diferitelor părți corporale, cum ar fi: brațele, membrele inferioare, trunchiul, capul.

Dozarea corectă a efortului la copiii antepubertari, cu evitarea suprasolicitării sau subsolicitării, trebuie să conferere o valorificare complexă a capacității reale de efort și posibilități crescute de progres.

II.2. Particularitățile morfologice, funcționale, motrice și psihice ale elevilor de ciclu gimnazial

Numeroasele lucrări apărute în străinătate și la noi în țară evidențiază caracterul special al biologiei perioadei de creștere, care are corespondent în perioada școlară, aspect care nu trebuie să fie neglijat de către profesorii de educație fizică sau antrenorii care lucrează cu acest material uman fragil, nefinisat ontogenetic.Astfel, și pentru această perioadă a creșterii și dezvoltării avem numeroase particularități, enumerate mai jos.

Dezvoltarea somatică la pubertate

În perioada pubertății se accelerează creșterea în înălțime într-un ritm net superior celorlalte vârste, aceasta diminuându-se încet până la vârsta de 20-21 ani. Se remarcă o creștere mjoră la membrele inferioare, apoi la cele superioare, din acest motiv și apariția în mai multe cazuri a unor dizarmonii evidente. Sunt cunoscute câteva caracterictici ale acestei etape și anume: toracele este îngust, trunchiul este lung, iar abdomenul este supt. Organele aflate în cutia toracică sunt puțin dezvoltate, aspect care duce la greutăți în adaptarea la effort, lipsind rezistența funcțională. De asemenea, sistemul articular este slab, fiind intervalul când acesta se află în plin proces de întărire. La băieți pubertatea se instalează mai târziu decât la fete ,astfel încât fetele prezintă valori mai mari ale creșterii în înălțime și greutate, trunchiul este mai lung, iar membrele inferioare sunt mai scurte.

Particularități funcționale

Se constată o capacitate scăzută de adaptare și de rezistență funcțională a aparatelor cardiovascular și respirator la efortul fizic intens, astfel că apar frecvent amețeli, fenomene de oboseală și de tulburare a ritmului cardiac. Capacitatea vitală se situează la 2000 cm3 la vârsta de 12 ani, pentru că plămânii sunt slab dezvoltați,dar crește până la 3000 cm3 la vârsta de 15 ani. Mai subliniez faptul că, aparatul respirator și în special plămânii sunt puțin rezistenți la infecții.

Particularități ale sistemului nervos

Se constată, privitor la sistemul nervos, o creștere minimă a volumului creierului, în schimb se adâncesc circumvoluțiunile, iar prin înmulțirea fibrelor de asociație sporesc conexiunile funcționale dintre diferitele zone. Celulele corticale se dezvoltă continuu, perfecționându–se și diferențiindu-se, crescând astfel baza funcțională a activității de prelucrare a informației.

În această perioadă se realizează diferențierea dintre cele două sexe prin maturizarea caracteristicilor sexuale.

Particularitățile dezvoltării psihice

Dezvoltarea psihică se definește ca un proces complex de formare, creștere și maturizare a funcțiilor, însușirilor și capacităților psihice ale copiilor. Procesul dezvoltării psihice se derulează fără oprire de la naștere până la atingerea vârstei adulte. Astfel, în derularea dezvoltării sale, copilul parcurge succesiv și obligatoriu mai multe etape sau stadii de dezvoltare psihică. Fiecare stadiu al dezvoltării psihice, stadiu care corespunde în linii mari unei perioade de vârstă, are un anumit tablou psihic, caracterizat prin existența unor procese și însușiri psihice cu particularități proprii acelei vârste. Acestea sunt denumite particularități psihice ale vâstei.

Trecerea de la o etapă la alta a dezvoltării psihice este determinată de apariția și formarea unor procese psihice tot mai complexe și mai perfecționate, care ameliorează continuu adaptarea la mediul social și natural al copilului.

Particularități psihologice

Pubertatea este perioada începutului de maturitate psihică a copilului. În strânsă conexiune cu modificările importante morfologice și funcționale apar modificări notabile și pe plan psihic. Din punct de vedere al percepțiilor, acestea devin mai depline, primesc un pronunțat caracter de selectivitate, orientarea spațială și temporară se perfecționează considerabil, suferind influența proceselor gândirii. În activitățile cognitive se manifestă net predominarea celui de-al doilea sistem de semnalizare. Puberul este capabil să opereze cu noțiuni cu un grad mare de abstractizare, manifestă interes și curiozitate pentru teorie, pentru explicarea fenomenelor a atenției, deși în unele faze ale pubertății este deosebit de instabilă și fluctuabilă.

Particularitățile dezvoltării motrice

La 12 ani la fete și 13 ani la băieți datorită dezvoltării organismului pe multe planuri, în special datorită creșterii plasticității scoarței cerebrale și a mobilității proceselor nervoase de excitație și inhibiție sporesc posibilitatea de îmbunătățire a tuturor calităților motrice și în special a vitezei. Viteza fetelor la vârsta de 12 ani este mai mare decât cea a băieților, dar progresiv aceștia își vor spori indicii de viteză,astfel încât vor depăși treptat fetele. Acest fenomen al evoluței durează până în jurul vârstei de 14-15 ani.

Fiind perioada în care se dezvoltă aparatul locomotor, în același timp cu viteza, este evident că progresează îndemânarea, de unde rezultă că pubertatea este vârsta îndemânării. Datorită lipsei de proporții dintre diferite segmente ale corpului în timpul efectuării exercițiilor fizice remarcăm stângăcia, dar găsim disponibilități pentru îmbunătățirea îndemânării care sunt crescute atunci când se dezvoltă simultan cu simțul orientării în spațiu, care la 12 – 13 ani se apropie de cea a adultului.

La 12-13 ani la fete și 13-14 ani la băieți, mobilitatea are cele mai reduse valori motiv care are ca rezultat că mișcările nu sunt realizate cu amploarea corespunzătoare, fapt care cere măsuri speciale în cadrul lecțiilor. Sporind calitatea mușchilor și mai ales latura funcțională care condiționează viteza, se îmbunătațește capacitatea de forță în regim de viteză sub forma detentei, numită și forța explozivă.Crește și capacitatea de efort static de tip moderat, în raport cu greutatea corpului, în special la băieți, începând cu vârsta de13-14 ani, care după această vârstă întrec substanțial fetele.

În schimb, capacitatea de rezistență este diminuată mai ales luată ca și formă de rezistență cardio-vasculară, ceea ce solicită o acționare sistematică pentru dezvoltarea ei. Astfel, se va pune accent asupra rezistenței în regim de viteză sau de forță, care să lucreze grupele musculare mari ale spatelui, membrelor superioare și membrelor inferioare și să permită activitatea nestingherită a aparatului cardio-respirator fără a-l solicita la posibilitățile sale maxime. Rezistența este mai scăzută la fete decât la băieți, deși și la aceștia în comparație cu alte vârste, ea are valori reduse.

La elevii din ciclul gimnazial, calitățile motrice și în mod deosebit la 12-14 ani, trebuie amintit faptul că se cer măsuri metodice atente în procesul de dezvoltare a forței și rezistenței.

Privitor la motricitate, nu găsim diferențe esențiale între fete și băieți,doar unele particularități care trebuie luate în vedere pentru o tratare diferențiată. Particularitățile respective fac referire la gradul de motricitate al mișcărilor,la economicitatea acestora, la cursivitate, expresivitate și tempou. Astfel, fetele preferă mișcările expresive executate pe muzică, care tind către acuratețea tehnică, iar băieții au înclinații către exercițiile de forță, efectuate uneori cu repezeală.

Cea mai larg aplicată deprindere este alergarea, aceasta derulându-se în special în activitatea neorganizată spre deosebire de cea organizată, care solicită însă destul de puțin din acest punct de vedere. Odată cu înaintarea în vârstă, volumul alergării descrește însă fapt ce trebuie prevenit de profesori, prin insuflarea obișnuinței de a alerga. Aruncările, sunt accesibile în mod special băieților care spre terminarea ciclului gimnazial sunt obișnuiți bine cu mișcarea de azvârlire, în schimb fetele realizează mai bine prin împingere.

În ceea ce privește săriturile, acestea nu se realizează cu eficiență corespunzătoare, bătaia este puternică, dar zborul nu este pe măsura acesteia. Astfel, se impune munca pentru dezvoltarea detentei la membrele inferioare care este necesară la săriturile în lungime, înălțime, pe aparate și peste aparate. Important în efectuarea săriturilor este să existe coordonare între mișcările segmentelor corpului, precum și pentru învățarea aterizărilor elastice.

Există mari disponibilități la acest ciclu de învățământ referitoare la însușirea unor modalități caracteristice ramurilor de sport și în special a jocurilor sportive. Așadar, sarcina prioritară a educației fizice o constituie învățarea rapidă a unor ramuri de sport.

II.3. Metodologia dezvoltării calităților motrice

Dezvoltarea calităților motrice constituie una din preocupările principale ale procesului de pregătire al elevilor, realizată concomitent cu formarea deprinderilor și priceperilor motrice, ca rezultat al influențelor sistematice a exercițiilor fizice.

Realizarea unei acțiuni motrice cu caracter general sau specializat diferă de la elev la elev, fiind dependentă de nivelul de cunoaștere al deprinderilor motrice care fac parte din structura acțiunii și de indicii dezvoltării aptitudinilor fiecăruia pe linia motricității. Altfel spus, calitățile motrice sunt în strânsă interdependență cu deprinderile și/sau priceperile motrice, interdependență care trebuie să fie corect înțeleasă. Însușirea deprinderilor și/sau a priceperilor motrice, necesită un anumit nivel al calităților motrice și influențează acest nivel (prin exersarea realizată în scopul învățării, consolidării sau perfecționării deprinderilor și/sau priceperilor motrice); la rândul său, orice acționare pentru dezvoltarea calităților motrice, realizată prin deprinderi și/sau priceperi motrice, influențează consolidarea acestora, așadar sunt „priorități” și „efecte secundare” pe care nu trebuie să le încurcăm.

Problema calităților motrice este semnalată pentru prima oară de Bellin Coteau (1924), care enunță patru calități motrice de bază, numite de el V.A.R.F. – viteză, adresă (îndemânare), rezistență, forță.

Pentru fiecare caracteristică motrică de bază există un element definitoriu, ca predominantă, exemplificat mai jos:

pentru viteză, elementul definitoriu este rapiditatea

pentru îndemânare, elementul definitoriu este gradul de complexitate

pentru rezistență, elementul definitoriu este durata

pentru forță, elementul definitoriu este încărcătură

Orice element motric poate fi programat pentru a fi educat în mod special în orice interval al anului școlar, dar la lecția de educație fizică fiecare element motric își are un anumit loc bine stabilit și anume: viteză/îndemânare, conform „Influențării selective a aparatului locomotor”, iar forța/rezistență, înaintea componentei numită „Revenirea organismului după efort”.

Restabilirea după efortul pentru educarea calităților motrice nu se derulează în mod liniar,astfel încât avem mai jos cele trei momente de refacere :

în prima treime a timpului de revenire are loc 70% din refacere

în a doua treime are loc un procent de 20% din restabilire

în ultima treime. un procent de 10% are loc din restabilire

Desigur că perioada de refacere se diferențiază de la o calitate motrică la alta. N. Zimkin afirma că acest interval este mai mare pentru forță și mai mic pentru viteză și îndemânare. Din aceste afirmații rezultă că pentru:

viteză – trebuie antrenamente cu pauză mai mică de o zi

forță – trebuie să se facă antrenamente cu pauză de o zi între acestea

rezistență și îndemânare – trebuie să se facă antrenamente de mai multe ori pe zi

Pentru a executa oricare acțiune motrică, dar în mod special exercițiul fizic sunt necesare toate calitățile motrice fundamentale, însă cu contribuție diferită.

Clasificarea calităților motrice este următoarea:

1. calitățile de bază sau fundamentale, mai precis: viteza, îndemânarea, rezistența, forța La aceste patru calități sunt autori care mai adaugă suplețea și mobilitatea. Sunt și autori care consideră de bază doar următoarele calități motrice: viteza, rezistența, forța și exclud îndemânarea.

2. calitățile particulare, care se referă la cele incluse în practicarea unor diverse sporturi sau în exercitarea unor meserii, profesii. Acestea sunt rezultate din îmbinarea dintre două sau mai multe calități motrice de bază. De exemplu, detenta rezultă din viteză+ forță, forța explozivă rezultă din forță+viteză, rezistența musculară locală rezultă din rezistență+forță.

II.4. Efortul în dezvoltarea calităților motrice

Orice activitate umană necesită un consum de energie, în vederea creșterii intensității și ritmului de funcționare a diferitelor organe și sisteme. Activitățile care necesită cheltuieli mici de energie pot fi efectuate de orice om sănătos, fără o pregătire specială, însă activitățile sportive efectuate cu un consum energetic mare, necesită o pregătire specială.

În timpul activității fizice are loc o creștere a consumului de energie și aceasta diferă după intensitatea activității musculare. Energia utilizată de mușchi este transformată, fie sub formă de căldură, fie de lucru mecanic, iar cheltuielile energetice se fac în trei moduri:

1. eliberare lentă, dar continuă a energiei (rezistență)

2. eliberare explozivă, bruscă (viteză, viteză+forță)

3. eliberare alternativă, adică faze de eliminare bruscă, urmate de faze de eliminare lentă (îndemânare, jocuri sportive)

Mușchiul are capacitatea, ca în vederea contracției pe care o exercită, să folosească energia produsă de reacții chimice proprii, prin care adenozintrifosfatul (ATP) trece în adenozindifosfat (ADP), cu eliberare de căldură și energie; în acest fel, 1g. de ATP eliberează 12.000 de calorii, concomitent având loc și o reacție de formare a energiei pierdute, prin hidroliza creatinfosfatului. Creatinfosfatul se reface lent din glicogen, care-și eliberează energia fie prin oxidare, fie prin hidroliză și duce la formarea acidului lactic. Aproximativ 4/5 din acidul lactic resintetizează glucidele, iar 1/5 din acidul lactic este oxidat până la H2O și CO2, cu eliberare de energie.

Dezvoltarea calităților motrice presupune mobilizarea resurselor energetice ale organismului, deci efort sistematic, de tip nervos (atenție, memorie etc.) și muscular. Depunerea efortului determină apariția oboselii, fenomen care reclamă măsuri speciale de dozare și dirijare a efortului respectiv.

Oboseala, deși reprezintă o scădere temporară a capacității de efort este un fenomen obișnuit, față de o activitate cu un caracter, un volum și o intensitate diferită sau neobișnuită. Orice organ care funcționează mai multă vreme, fără a se odihni suficient, prezintă modificări care deseori sunt înglobate sub termenul de oboseală; aceasta depinde de individ și de sensibilitatea sau obișnuința față de un anumit efort, dar mușchii sunt primi, care percep fenomenul oboselii (atunci când efortul este predominant muscular).

Orice activitate, gest, mimică, ținută, mișcare, orice manifestare sau acțiune mecanică a corpului omenesc se datorează activității celor aproximativ 500 de mușchi diferiți. Fiecare om acționează și se manifestă prin mișcări musculare care sunt determinate și coordonate de sistemul nervos central, între ele fiind o unitate funcțională. Mușchiul este un organ excitabil, excitațiile primite provenind de la nervul său motor; neuronul motor și nervul depind de o serie de factori ca: aportul de oxigen, substanțele energetice, echilibrul ionic, metabolismul intermediar, acumulările de metaboliți etc.

Un mușchi, chiar nemișcat, nu este în condiții obișnuite complet inactiv, el este sediul unei tensiuni bazale ce se datorează atât elasticității sale, cât mai ales impulsurilor nervoase continue, această stare reprezentând tonusul muscular.

Dezvoltarea motricității elevilor, trebuie realizată ca un proces de continuă adaptare a organismului la cerințele mediului social, de trecere a posibilităților sale funcționale de la un nivel calitativ inferior, specific unei etape din viață, la altul superior, obținut și ca efect al practicării în mod organizat și continuu a exercițiilor fizice. competitiv al unor activități, care obligă la autodepășire, la învingerea greutăților, la autocunoaștere – relevă gama largă de influențe pozitive de care acestea dispun.

În dezvoltarea sa organismul suferă continuu modificări cantitative și calitative, perfecționarea funcțiilor sale se realizează, în mod deosebit în perioada de creștere, care corespunde vârstei școlare. Cele mai importante procese din organismele tinere sunt creșterea și dezvoltarea, al căror principal stimulent – mișcarea – este unanim recunoscut astăzi; sub acțiunea organizată și continuă a exercițiului fizic, procesele de creștere și dezvoltare sunt influențate pozitiv, favorizându-se și accelerându-se mecanismele de adaptare și transformare ale principalelor funcții vitale ale organismului.

Efectul pozitiv se răsfrânge și asupra formării și perfecționării priceperilor și deprinderilor motrice, dar mai ales asupra dezvoltării calităților motrice, componente de bază ale capacității motrice, laturi esențiale ale procesului de dezvoltare și pregătire fizică.

Numeroși oameni de știință (Uhtomski, Leshaft, Secenow, Lamarque etc.) au subliniat în lucrările lor, importanța activității motrice, a practicării exercițiilor fizice, rolul acestora în

dezvoltarea și „perfecționarea” organismului omenesc. Lamarque, într-una din lucrările sale afirma că: „folosirea frecventă și intensă a unui organ, îl întărește treptat, îl dezvoltă, îi mărește forța și-l adaptează la durata activității la care este supus, pe când nefolosirea lui continuă duce la slăbire, la atrofiere.”

Influența educației fizice nu poate fi limitată la latura fizică, biomotrică (în cazul prezentei lucrări – evaluarea calităților motrice) deoarece are aceleași efecte și asupra laturii spirituale.

Exersând, pentru dezvoltarea calităților motrice, printr-o participare conștientă, elevul își îmbunătățește și procesele superioare ale activității corticale, „centrul de comandă” a întregii activități a organismului. Așadar, educația fizică contribuie pe planuri multiple la: formarea personalității elevilor, la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, la formarea sentimentelor, la conturarea principalelor trăsături de caracter ale personalității.

Caracterul practic și activ al activităților desfășurate în cadrul verigilor destinate educării calităților motrice, din lecția de educație fizică – relațiile care se creează între elevi în timpul acestora, încadrarea într-o activitate organizată, cu cerințe de muncă, disciplină, de respectare a unor reguli de comportament, presupune trăirea unor sentimente de satisfacție pentru reușita acțiunilor.

Bine orientate, activitățile destinate dezvoltării calităților motrice pot educa: disciplina

conștientă, capacitatea de a pune în practică anumite priceperi și deprinderi, dezvoltă prin repetare, trăsăturile de voință și de caracter, unele deprinderi și însușiri morale, toate îmbogățind experiența de viață colectivă a elevilor.

Întărind sănătatea, fortificând organismul elevilor, contracarând efectele sedentarismului și activității unilaterale, dezvoltarea calităților motrice și prin acestea educația fizică, creează premise favorabile desfășurării activităților la parametri optimi la celelalte discipline din planul de învățământ.

III. ANALIZA ȘI APLICAȚIA PRACTICǍ

III.1. Scopul cercetării

Pornind de la ideea că, nivelul dezvoltării fizice și capacității motrice au o plajă de distribuție destul de mare în cadrul aceleiași clase, doresc să demonstrez prin intermediul acestei lucrări că un program cu exerciții bine definite, adică un anumit tip de sport, în cadrul orelor de educție fizică și sport pot duce la o creștere a indicilor de manifestare a capacitățiilor motrice față de un program educativ simplu. În cazul acestei lucrări eu am ales baschetul.

Am urmărit organizarea lecțiilor de educație fizică pe grupe, pe echipe stabile pentru o perioadă mai lungă de timp și organizarea orelor de educație fizică pe opțiuni.

În activitățile profesorului de educație fizică intră și misiunea de testare a elevilor cu potențial specific pentru a fi îndrumați să urmeze în viitor unități de învățământ cu profil sportiv dar și depistarea situațiilor în care elevii au deficiențe motrice și îndrumarea acestora către centre de specialitate pentru tratament.

Scopul lucrării a fost acela de a evalua calitățile sau deficiențele biomotrice la nivelul învățământului gimnazial.

III.2. Obiectivele cercetării

Obiectivele stabilite în această cercetare sunt următoarele:

O1 : depistarea deficiențelor fizice prin intermediul jocului de baschet;

O2: executarea corectă a mișcărilor impuse de tipul de joc;

O3: automatizarea deprinderilor motrice care deschide copiilor calea de exprimare complexă în activitățiile de joc și întrecere;

O4: determinarea impactului activităților sportive asupra dezvoltării capacităților motrice ale elevilor;

O5: argumentarea teoretică și experimentală și prin verificarea eficienței activităților motrice extracurriculare practicate în procesul instructiv-educativ în învățământul gimnazial.

III.3. Locul de desfășurare

Cerecetarea am desfășurat-o în cadrul școlii gimnaziale nr.11 din Oradea în cadrul claselor a 8-a A și a 8-a B, în perioada 20.01.2014 – 30.05.2014.

Baza sportivă a școlii gimnaziale nr.11 este compusă din 2 săli de sport și un teren de sport.

III.4. Organizarea, perioada, grupele de lucru

Experimentul a fost conceput a se desfășura în trei etape:

Etapa I : care cuprinde investigațiile/testările inițiale, evaluarea inițială a dezvoltării calităților motrice, a dezvoltării fizice pentru ambele clase (experiment și martor).

măsurătorile antropometrice: înălțimea, greutatea, înălțimea bustului s-au desfășurat la Cabinetul Medical Școlar, în afara orelor de curs.

măsurătorile indicilor antropometrici și fiziologici: de robustețe (Bouchard), de proporționalitate (Ad. Ionescu), testul Ruffier;

pentru evaluarea/investigarea gradului de dezvoltare al calităților motrice am folosit următoarele instrumente/probe:

alergare de viteză pe 50 m. plat, cu start de jos;

alergare de rezistență 800/1000m., fete/băieți;

flotări;

săritura în lungime de pe loc;

ridicarea trunchiului din așezat pe banca de gimnastică – abdomene;

extensia trunchiului din culcat facial – spate.

Toate investigațiile și testările inițiale ale celor două clase s-au desfășurat în perioada ianuarie – februarie 2014, în timpul orelor de curs, dar și în afara acestora (măsurătorile antropometrice), testările la capitolul motricitate fiind teme în cadrul lecțiilor respective.

Etapa a-II-a: a constat în punerea în practică a documentelor de planificare elaborate și experimentarea efectivă a metodelor și mijloacelor, care urmăresc trezirea interesului pentru mișcare, ridicarea nivelului de dezvoltare al calităților motrice – care constituie și obiectul cercetării – creșterea gradului de solicitare fizică și psihică, atragerea elevilor către lecția de educație fizică, desfășurată în mod util și plăcut, respectând structura acesteia, educarea culturii sportive.

Etapa a-III-a: cuprinde testările/investigațiile finale, înregistrarea și ordonarea datelor în vederea prelucrării lor prin metoda statistico-matematică; o altă activitate a acestei etape este analiza prin comparare și stabilirea gradului de realizare a obiectivelor propuse și confirmarea sau infirmarea ipotezei de lucru.

Perioada experimentului – experimentul a fost planificat a se desfășura în intervalul: 20 ianuarie 2014 – 30 mai 2014.

20 ianuarie –10 februarie 2014 = testările/investigațiile inițiale;

11 februarie –15 mai 2014 = experimentul propriu – zis;

16 mai – 30 mai 2014 = testările/investigațiile finale.

Educația fizică școlară este singura disciplină din planul de învățământ care se predă atât în interior (ca și celelalte discipline), cât și în aer liber, ori de câte ori condițiile o permit (celelalte discipline nu au „acces” de desfășurare în aer liber, decât unele cu nesemnificative excepții); prevederea acestor condiții este din ce în ce mai greu de realizat, mai ales în intervalul noiembrie – martie al anului școlar; la acestea se adaugă diversitatea condițiilor geografice și climaterice specifice diferitelor zone.

Sunt incomparabile avantajele unei lecții desfășurate în aer liber față de una desfășurată în interior, prin prisma efectelor asupra organismului elevilor; pentru ca aceste efecte să fie favorabile, mediul ambiant trebuie să fie corespunzător din mai multe puncte de vedere, de aceea lecțiile se pot desfășura

afară, în aer liber, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

temperatura aerului să nu depășească plus 35˚ și minus 5˚- 10˚;

să nu fie vânt puternic, admițându-se o viteză de 0,5-4,5 m/s;

să nu fie precipitații puternice;

umiditatea aerului să fie cuprinsă între 35-65%;

să nu existe nebulozitate și poluare a aerului.

Experimenul s-a desfășurat la Școala gimnazială nr.11 din Oradea pe un eșantion de 60 de elevi, reprezentând efectivele a două clase de a VIII-a, clase care au în componența lor un raport numeric egal de fete și băieți ( 16 fete și 14 băieți).

Cu grupa experiment s-a lucrat diferențiat conform conținutului selectat și planificat, în timp ce la grupa martor s-au folosit mijloacele „tradiționale” prevăzute în unitățile/sistemele de acționare pentru fiecare calitate motrică.

Atât la grupa experimentală cât și la grupa martor, metodele și mijloacele s-au folosit respectând planificările anuale și semestriale, precum și structura lecției de educație fizică, dezvoltarea/educarea calităților motrice având locații bine definite în componența acestei structuri.

III.5. Metode și tehnici de cercetare

În scopul examinării conținutului și a caracterului complex a activității motrice în cadrul lecțiilor extracurriculare de tip sportiv organizate cu elevii la treapta gimnazială, am aplicat metode de cercetare, prin care preconizăm să obținem date concrete cu privire la impactul acestora și a jocului de baschet, asupra dezvoltării capacității motrice a elevilor.

Metoda studiului bibliografic

Pentru argumentarea științifică a temei am studiat literatura de specialitate în care sunt abordate problemele disciplinei educație fizică și sportivă a copiilor de vârstă școlară mijlocie, aspect cu caracter general, precum și un șir de lucrări metodico-didactice (manuale, planuri și programe de învățământ din țară și străinătate, acte normative ce reglementează activitatea extracurriculară, publicații, comunicări și referate prezentate în cadrul manifestărilor științifice). Nicio cercetare, nici cea mai concretă nu se poate dispensa de documentarea corespunzătoare. O bună informare și documentare se realizează prin fondul de cărți și reviste apărute în țară și în străinătate.

În acest sens au fost studiate o serie de cărți manuale, tratate, îndrumare, periodice, comunicări, culegeri de lucrări științifice care au tratat sau tratează tema abordată în cercetare.

Metoda observației

Observația este definită ca proces al cunoașterii științifice constând în contemplarea metodică și intențională vizând un anume scop.

Aspectele observației sunt următoarele :

felul cum subiectul abordează situația;

modul în care stabilește contactul uman cu ceilalți;

felul cum reacționează la sarcinile propuse;

felul cum își organizează acțiunile;

felul cum se exprimă prin cuvânt, mimica.

Conditiile observației :

caracterul fundamental teoretic și metodologic;

scopuri precis formulate;

sarcini precis delimitate.

Înregistrarea observației :

prin organe de simț și auz;

prin intermediul sau cu ajutorul instrumentelor adecvate.

C. Metoda testelor tip chestionar

Prin definiție, testul este o metodă psihologică de investigație constând din una sau mai multe probe identice pentru toate persoanele examinate. Valoarea testelor ca metodă de investigație încearcă să fie un instrument de măsurare, nu numai de apreciere subiectiva a unui oarecare parametru accesibil.

Testele sunt utile cu condiția să respecte anumite reguli induse de operațiunea de măsurare. Astfel sunt necesare următoarele obligații fundamentale:

să compare o realitate cu alta de aceeași natură care a fost luată ca etalon;

să dispună de o unitate fixă de măsură divizibilă în mod uniform;

să exprime rezultatele în termeni cantitativi.

Cât privește fenomenul investigat acesta nu trebuie să reprezinte o particularitate individuală ci mai degrabă un model obținut pe mai mulți indivizi.

Măsurarea fără a avea un etalon nu prezintă niciun fel de interes, fiind lipsită de orice semnificație. Se poate afirma cu certitudine că etalonul sau modelul este cu adevărat una dintre cheile succesului în activitatea de testare dar nu singura.

Locul testelor în sport

Existența unor corelații între unele variabile morfologice sau funcționale nu permite decât o estimare relativ exactă a capacității de efort a organismului. Eroarea care se comite este că specialistul acordă credit mai mare unui singur test. Acesta nu poate evidenția decât un singur fenomen și nici acela în totalitatea sa.

Cercetarea multidisciplinară a demonstrat că organismul uman pentru a fi mai bine cunoscut trebuie supus unor baterii de teste. Folosirea testelor în domeniul educației fizice și sportului nu poate fi discutată fără o prealabilă clasificare a acestora pentru a putea astfel orienta specialistul asupra tuturor profilurilor pe care testarea le poate aborda.

Referitor la numărul subiecților se cunosc:

teste individuale

teste de grup

teste colective

În funcție de conținutul testului întâlnim:

teste pentru cunoștințe

teste psihologice

teste de personalitate

teste biomotrice

O altă clasificare stabilește:

teste de aptitudini

teste de dezvoltare

În sport, cercetarea are datoria de a-și lărgi bateria de teste spre personalitatea sportivului, dar și către aria sa de înțelegere, mai concret asupra inteligenței. Trebuie subliniat că biometria nu poate fi concepută excluzând psihometria sau sociometria. Poate ar fi util ca toate investigațiile din care nu rezultă o măsurătoare să fie denumite examene sau probe și cuvântul test să denumească doar investigațiile prin care se exprimă rezultatele cifric.

Este modalitatea cea mai concretă care arată fără dubiu dezvoltarea spre valori superioare a unui copil și este un ajutor inestimabil în munca antrenorilor pentru formarea și selectarea copiilor cei mai talentați.

Această metodă găsită la mulți autori ne oferă într-un timp relativ scurt unele informații privind opiniile, motivele, interesele, opțiunile diferitelor categorii de subiecți, ce țin de activitatea motrice a omului și care vor permite formularea unor concluzii.

În cadrul acestei cercetări am desfășurat două tipuri de teste: teste motrice generale și teste motrice specifice cu conținut din jocul de baschet.

Testele motrice specifice jocului de baschet au urmărit evidențierea însușirii de către elevi a elementelor tehnico-tactice din baschet.

III.6 Testele și experimentele aplicate

Pentru măsurătorile antropometrice am folosit următoarele teste:

măsurarea înălțimii, în centimetri (talia): aceasta a fost efectuată cu taliometrul la Cabinetul Medical Școlar; poziția de control – stând, călcâiele lipite, vârfurile ușor depărtate, spatele drept lipit de tija taliometrului, privirea înainte, cursorul atinge vertexul și înregistrează înălțimea;

măsurarea greutății corporale, în kilograme: s-a efectuat tot la Cabinetul Medical Școlar, într-o ținută ușoară, folosindu-se cântarul din dotare;

înălțimea bustului, în centimetri – s-a efectuat la Cabinetul Medical Școlar, pe un scaun special cu tijă gradată la spătar și cursor ca la taliometru; poziția de control – așezat pe scaun cu spatele și capul lipit de tija gradată, cifra „0” fiind la baza scaunului, iar cursorul atinge creștetul capului.

Pentru evaluarea/investigarea gradului de dezvoltare al calităților motrice am folosit următoarele instrumente/probe:

alergare de viteză pe 50 m. plat, cu start de jos – elevii aleargă în serii de câte doi, pe culoarele centrale, înregistrându-se timpul realizat de fiecare concurent, din momentul semnalului sonor până la depășirea cu pieptul a liniei de sosire.

alergare de rezistență 800 m fete, 1000 m băieți – se aleargă pe un teren măsurat și marcat (baza sportivă a Facultății de Educație Fizică și Sport – pista stadionului „Universității”), pe grupe demixtate – fete/băieți (12 – fete; 13 – băieți), plutonul fiind în câmpul vizual al profesorului; se înregistrează timpul de parcurgere a distanței, opririle, mersul pe traseu sau abandonarea apreciindu-se cu nota 1 (unu).

flotări – din poziția sprijin facial, pe palme și vârfurile picioarelor, îndoirea brațelor sub un unghi mai mic de 900 (pieptul ajunge în apropierea solului) și revenire în poziția inițială; se înregistrează numărul de execuții corecte.

săritura în lungime de pe loc – din poziția stând, înapoia unei linii trasate pe sol, săritura în lungime cu desprindere de pe ambele picioare, pe marcajul trasat pe sol. Se acordă două încercări consecutive și se înregistrează săritura cea mai lungă; lungimea săriturii se măsoară de la linia marcată pe sol, la călcâiul cel mai apropiat de acest marcaj.

ridicarea trunchiului din așezat pe banca de gimnastică – abdomen – din poziția așezat pe banca dispusă transversal, față de scara fixă (0,6-0,8 m), cu genunchii îndoiți, tălpile pe sol cu vârfurile fixate sub șipca de jos a scării fixe și palmele la ceafă – coborârea trunchiului sub nivelul băncii și revenire în șezând, atingând genunchii cu coatele; se înregistrează numărul corect de execuții.

extensia trunchiului din culcat facial – spate – din poziția culcat facial, cu palmele la ceafă și priză la glezne – extensii ale trunchiului, bărbia depășind înălțimea unei bănci de gimnastică situată, ca reper, în fața executantului și revenirea în poziția inițială; se înregistrează numărul corecte de execuții.

Pentru dezvoltarea calităților motrice am folosit următoarele exerciții:

Pentru dezvoltarea vitezei:

starturi din poziții diferite: așezat, culcat dorsal sau facial, cu spatele spre direcția de alergare;

starturi precedate de alte acțiuni specifice: deplasări în poziție fundamentală, fandări, sărituri de pe loc pe două picioare cu brațele sus;

sprinturi pe distanțe variind între 15-30 metri cu starturi diferite, la semnale sonore sau vizuale;

Pentru dezvoltarea îndemânării:

sărituri în lungime cu bătaie pe un suport sau într-o zonă delimitată (mingi medicinale, bănci, lăzi, zonă marcată);

jonglerii cu mai multe mingi;

câte doi față în față, cu o minge în fiecare mână: pasarea simultană a celor doua mingi și prinderea lor;

dribiling executat alternativ, cu mâna stângă și cu mâna dreaptă;

dribiling cu două mingi conduse simultan cu ambele mâini;

Pentru dezvoltarea rezistenței:

alergare pe teren variat

alergare pe teren plat cu intensitate variabilă;

pase de pe loc și din deplasare (în 2 -3 jucători, în triunghi, în pătrat), cu număr mare de repetări;

deplasări în poziție fundamentală de apărător, urmate de pase și aruncări la coș;

deplasări în poziție fundamentală de apărător, pase din alergare, aruncare la coș și repliere la locul de plecare;

Pentru testarea calităților motrice am folosit următoarele teste:

Pentru îndemânare:

Conducerea mingii alternativ

Din ghemuit, aruncarea ușoară a mingii, cu ambele mâini, în sus, exercițiul se realizează pe loc și din deplasare.

Pentru forță:

Între 2 elevi, stând față în față, trimiterea mingii, la distanța de 4-6 m, prin aruncare cu două mâini, de pe loc cu două mâini, de deasupra capului – testare forță brațe.

Exercițiul se execută din poziția stând depărtat, având brațele întinse, mingea este ținută cu ambele mâini deasupra capului – aplecarea trunchiului înainte, în jos, iar mingea se aruncă înapoi, printre picioare unui partener aflat la 5-6 metri distanță; genunchii se țin întinși – acest exercițiu testează forța abdomenului.

Prin chestionarul folosit de mine în această lucrare și care se regăsește mai jos, chestionar care conține o diversitate de răspunsuri, în funcție de întrebările adresate elevilor , mi-a permis să-mi fac o părere despre percepția subiecților chestionați asupra diferitelor aspecte legate de orele de educație fizică din învățământul românesc, a programei școlare, a dorinței lor de a practica și alte sporturi în afara orele obligatorii din școală.

Tabel 1. Chestionar aplicat elevilor din clasele 8A și 8B

IV. REZULTATELE ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Participați la activitățile de educație fizică indicate în orar?

La prima întrebare putem constata că elevii din ambele clase chestionate participă la orele de educație fizică din orar, 90% în cazul clasei a 8 A și 93% în cazul clasei a 8 B, în timp ce toți elevii celor 2 clase cu care s-a lucrat experimental participă la orele de educație fizică și sport, , în timp ce un număr foarte mic de elevi mai lipsesc câteodată de la orele de educație fizică.

Răspunsurile la această întrebare ne demonstrează că elevii sunt atrași de activitățile sportive.

Fig. 1. Reprezentarea grafică a răspunsurilor privind participarea elevilor la orele de educație fizică din orar în cadrul clasei a 8A

Fig. 2. Reprezentarea grafică a răspunsurilor privind participarea elevilor la orele de educație fizică din orar în cadrul clasei a 8B

Cum vi se par orele de educație fizică și sport desfășurate în cadrul școlii?

Analizând răspunsurile elevilor la cea de-a doua întrebare, constatăm că într-o proporție de peste 60% elevii din ambele clase consideră că orele de educație fizică și sport sunt plăcute, în timp ce 20% din elevii clasei a 8A, respectiv 17% din elevii clasei a 8 B găsesc orele de educație fizică și sport atractive, doar un procent foarte mic între 3% în cadrul clasei a 8A și 7% în cadrul clasei a 8 B consideră ora de educație fizică ca fiind una mai puțin plăcută.

Fig. 3. Reprezentarea grafică a răspunsurilor din cadrul clasei a 8 A privind părerea elevilor despre orele de educație fizică și sport desfășurate în școala în care învață

Fig. 4. Reprezentarea grafică a răspunsurilor din cadrul clasei a 8 B privind părerea elevilor despre orele de educație fizică și sport desfășurate în școala în care învață

Cum vă simțiți după o oră de activitate sportivă?

La întrebarea a treia „Cum vă simțiți după o ora de activitate sportivă?”, din cei chestionați 33% din elevii clasei a 8 B, respectiv 37% din elevii clasei a 8 A susțin că după derularea unei activități sportive se simt relaxați, pe când 3% din clasa a 8 B și 7% din clasa a 8 A sunt numai satisfăcuți, în timp ce majoritatea elevilor din ambele clase, 56% din clasa a 8 A, respectiv 64% din clasa a 8 B susțin că dupa ora de educație fizică se simt obosiți.

Fig. 5. Reprezentarea grafică a răspunsurilor privind percepția elevilor despre orele de educație fizică din orar în cadrul clasei a 8 A

Fig. 6. Reprezentarea grafică a răspunsurilor privind percepția elevilor despre orele de educație fizică din orar în cadrul clasei a 8 B

Câte ore de educație fizică și sport credeți că ar fi bine să fie incluse în programa obligatorie pe săptămână?

La ambele clase procentele majoritare sunt obținute în favoarea unui număr mai mare de ore de educație fizică pe săptămână.

Fig. 7. Reprezentarea grafică a răspunsurilor elevilor privind numărul de ore din programa obligatorie săptămânală în cadrul clasei a 8 A

Fig.8. Reprezentarea grafică a răspunsurilor elevilor privind numărul de ore din programa obligatorie săptămânală în cadrul clasei a 8 B

Ați dori să aveți posibilitatea să continuați activitatea sportivă și după ore?

Răspunsurile de la această întrebare ne demonstrează că dacă ar avea posibilitatea, elevii ar opta pentru continuarea activităților sportive și după orele de educație fizică din școală. Astfel, clasa a 8 A a răspuns afirmativ într-un procent de 60 %, iar clasa a 8 B 50%.

Fig.9. Reprezentarea grafică a răspunsurilor elevilor privind continuarea activității sportive după ore în cadrul clasei a 8 A

Fig.10. Reprezentarea grafică a răspunsurilor elevilor privind continuarea activității sportive după ore în cadrul clasei a 8 B

Considerați că activitățile sportive vă ajută pentru a socializa mai bine?

Din analiza răspunsurilor la întrebarea cu numărul șase am observat că majoritatea copiilor consideră că activitățile sportive îi ajută să lege relații de prietenie, în timp ce 23% din elevii clasei a 8 B și 33 % din elevii clasei a 8 A consideră că activitățile sportive te ajută doar ca să te afirmi în fața celorlalți.

Fig.11. Reprezentarea grafică a răspunsurilor elevilor privind aportul activităților sportive la socializare în cadrul clasei a 8 A

Fig.12. Reprezentarea grafică a răspunsurilor elevilor privind aportul activităților sportive la socializare în cadrul clasei a 8 B

Faceți parte dintr-o echipă sportivă, numiți tipul de sport practicat?

Analizând întrebarea a șaptea din chestionar, am constatat un echilibru între procentul negativ de 30% pentru clasa a 8 A și 37 % pentru clasa a 8 B și procentele de 40% și de 30 % pentru elevii care practică un sport, în cazul de față baschetul. Astfel, elevii clasei a 8 A practică baschetul în procent de 40%, iar cei din clasa a 8 B doar 30%. Următorul dupa baschet este fotbalul pe care-l practică 17 % dintre elevii clasei a 8 A și 23 % din elevii celeilalte clase analizate, iar handbalul se regăsește la ambele clase în același procent, adică 10%.

Fig.13. Reprezentarea grafică a răspunsurilor elevilor privind activarea într-o echipă și practicarea unui anume tip de sport în cadrul clasei a 8 A

Fig.14. Reprezentarea grafică a răspunsurilor elevilor privind activarea într-o echipă și practicarea unui anume tip de sport în cadrul clasei a 8 B

Ați câștigat vreun premiu important în cadrul unei competiții desfășurate în afara școlii?

Răspunsurile la ultima întrebare din chestionar referitoare la câștigarea vreunui premiu important în cadrul unei competiții desfășurate în afara școlii au scos la iveală o diferență majoră între procentele pozitive și negative.Mai concret, predomină cei care au răspuns cu nu, 87% în clasa a 8 A și 90% clasa a 8 B. Procentele pentru răspunsul afirmativ sunt mici, 13% clasa a 8 A, respectiv 10% clasa a 8 B.

Fig.15. Reprezentarea grafică a răspunsurilor elevilor câștigarea unui premiu important în cadrul unei competiții desfășurate în afara școlii în cadrul clasei a 8 A

Fig.16. Reprezentarea grafică a răspunsurilor elevilor câștigarea unui premiu important în cadrul unei competiții desfășurate în afara școlii în cadrul clasei a 8 A

V. CONCLUZII

Caracteristica principală din experimentul realizat la nivelul subiecților cuprinși în clasa experimentală unde am aplicat programa specială, a presupus o planificare științifică riguroasă a conținuturilor tematice cu impact deosebit asupra dezvoltării fizice a elevilor din ciclul primar și gimnaziu.

La clasa experimentală s-a acționat conform planificării cu mijloace specifice jocului de baschet, folosite pe durata unui semestru școlar, iar grupa martor a desfășurat activitatea conform programei de învățământ.

Pentru a evidenția efectele aplicării programei experimentale cu conținut din jocul de baschet în cadrul lecțiilor de educație asupra dezvoltării capacității motrice a elevilor din gimnaziu, s-a realizat compararea rezultatelor obținute de clasele martor și experimental.

Datele au fost prelucrate statistic și comparate între clasele amintite pentru parametrii dezvoltării motricității generale și a dezvoltării motrice speciale specifică jocului de baschet.

Rezultatele obținute în urma aplicării chestionarelor și a testelor privind nivelul dezvoltării motrice și de pregătire tehnică a elevilor sunt făcute cunoscute sub formă tabelară și grafică, realizându-se o interpretare statistică și o analiză atentă a acestora. În urma analizei datelor obținute s-a evidențiat existența nivelului motric superior de la o clasă la alta, nivel determinat de activitatea de educație fizică.

La nivelul claselor experimentale programa propusă a vizat cu prioritate conținuturile din deprinderile motrice specifice jocului de baschet. Modelul propus de mine a urmărit asigurarea însușirii procedeelor tehnice, ca teme principale, iar mijloacele selecționate au avut în vedere adaptarea calităților fizice de care dispun elevii la cerințele tehnice. Obiectivele de instruire formulate au urmărit două aspecte principale: creșterea indicilor de manifestare a calităților motrice specifice și însușirea procedeelor tehnice de bază.

În majoritatea cazurilor, elevii claselor gimnaziale au un potențial motric suficient pentru a asigura un nivel optim de pregătire motrice în contextul activităților practicate în experiment, constituind baza de plecare în elaborarea conținutului și metodologiei programei experimentale.

S-au valorificat cunoștințele și fondul motric acumulat la lecțiile de educație fizică și a mijloacelor specifice jocului de baschet, folosite pentru creșterea potențialului motrice al copiilor la această vârstă.

În concluzie, putem menționa că elevii pledează preferențial pentru activități sportive cu conținut de jocuri, față de probele individuale.

Orice activitate sportivă bine gândită, adaptată la nevoile copiilor și de ce nu ale școlii, va contribui la creșterea interesului și motivarea elevilor pentru practicarea sportului. Diversificarea, promovarea și aplicarea unor activități sportive, vor exclude monotonia și apariția oboselii fizice la copii, ceea ce le va crea o atitudine pozitivă și interes viu pentru practicarea exercițiului fizic într-o formă sau alta.

Activitățile sportive impun indicatori și obiective instructiv-educative multiple care să satisfacă nevoile copiilor și să folosească rațional baza materială existentă, să-i atragă pe părinți și să-i implice în procesul educațional.

VI. BIBLIOGRAFIE

1. Alexe Nicu – „Antrenamentul sportiv modern”, Editura Editas, București, 1993.

2. Badiu Toma – „Teoria, Didactica și Metodica Educației fizice și sportului – Culegere de teste”, Editura Fundației universitare “Dunărea de Jos” Galați, 2004.

3. Barta, A.; Dragomir, Șt., Deprinderi motrice la preșcolari, Editura

V&I Integral, București, 1995

4. Cucoș Constantin – „Psihopedagogie – pentru examenele de definitivare și grade didactice”, Editura Polirom, 2013

5. Ionescu N. Adrian, Mazilu Virgil – „Creșterea normală și dezvoltarea armonioasă a copilului”, Editura: Consiliului național pentru educație fizică și sport, 1968

6. Mitra Gh., Mogoș Al. – „Dezvoltarea calităților motrice”, Editura Sport – Turism, București, 1977.

7. Mitra Gh., Mogoș Al. –„Metodica predării educației fizice”, Editura Stadion, București, 1972.

9.Porfireanu Maria Cristiana, „Baschet.Teoria și practica jocului”, Editura ASE, 2013.

10. Scarlat Eugen – „Educație Fizică și sport”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003.

11. Șchiopu Vasile, Verza Emil – „Psihologia vârstelor”, Editura Didactică și Pedagogică, București,1981.

12. Serviciul Național de Evaluare și Examinare – „Sistemul național Școlar de evaluare la disciplina Educație Fizică și Sport”, Imprimeriile Media Pro, Brașov, 1999.

11.Stănescu, M. „Educație fizică pentru preșcolari și școlari mici. O

abordare psihomotrică”, Editura Semna, București, 2002.