Evaluarea Biologica a Calitatii Mediului

[NUME_REDACTAT] Valer, 1980 – Chimismul apei râurilor din bazinul hidrografic Siret, Universitatea din București, pg 36-39, 42-43, 63-74

Mititelu D., Barabaș N. și [NUME_REDACTAT], 1978 – Flora și vegetația din imprejurimile municipiului Roman (jud. Neamț), Muzeul de [NUME_REDACTAT], Studii și comunicari Bacău, pg 9-10, 281-326

[NUME_REDACTAT] ,1969 – Analiza fizico-chimica, [NUME_REDACTAT] și pedagogică București, pg.178-180

C. Pătroescu și I.Gănescu, 1980 – Analiza apelor, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], pg 14, 107

McKee and Wolf, 1963 – [NUME_REDACTAT] criteria, second edition, The resorces agency of California, State water quality control board, Sacramento pg 300-305

[NUME_REDACTAT], 1978 – Epurarea apelor uzate orașenești, [NUME_REDACTAT] București, pg 4, 21, 93-95, 245-254, 266-267

V. Rojanschi și Th. Ognean, 1997 – Cartea operatorului din stații de epurare, [NUME_REDACTAT] București, pg. 28-29, 59-66, 94-107

St. Peterfi și [NUME_REDACTAT], Tratat de algologie, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România – 1976- Volumul I Tratat algologie ,pg 532-534

1979 –Volumul III, Euglenophyta, Chlorophyta, Xantophyta pg 98-140

1981 – Volumul IV, Cyanophyta, Crysophyta, Cryptophyta, pg 48,84, 286-286

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 1972 – Botanică sistematică, [NUME_REDACTAT] și pedagogică pg 35-36, 53-55

[NUME_REDACTAT], 1964 – Botanica sistematică, [NUME_REDACTAT] și pedagogică pg 9-14, 84 91

[NUME_REDACTAT], 2008 – Suport de curs Taxonomie vegetală

[NUME_REDACTAT], 2011 – Suport de curs [NUME_REDACTAT], legislații, politici și strategii

[NUME_REDACTAT], 2009 – Monitoring ecologic, [NUME_REDACTAT] Iași.

[NUME_REDACTAT], 1998 – Hidrobiologie, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Iași – pg 149-156

C.S Antonescu, 1967 Biologia apelor, pg 227-235

I. Mălăcea ,1969 Biologia apelor impurificate, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, pg 61- 69

Studiu de fezabilitate, Rețeaua de canalizare a municpiului Roman, Vol. 2 Stația de epurare, 2008

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 2004 – [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 2009 Statutul municpiului Roman, [NUME_REDACTAT] Roman

ORDIN nr. 161 din 16 februarie 2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calitații apelor de suprafață in vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Caracterizarea generală a zonei cercetate

1.1Scurt istoric al municipiului Roman

1.2Delimitare teritorială și relieful

1.3Clima

1.4Geologia și solurile

1.5Flora și vegetația

CAPITOLUL II. Caracterizarea râului Siret

2.1 Caracterizarea geomorfologică

2.2 Geologia și relieful

2.3 Solurile

2.4 Învelișul biotic

CAPITOLUL III Epurarea apelor uzate orașenești

3.1 Obiectivele epurării apelor uzate

3.2 Principiul constructiv al unei stații de epurare a apelor uzate

3.3 Epurarea mecanică

3.4Epurarea biologică

3.4.1 Metabolismul bacterian

3.4.2 Epurarea biologică aerobă

3.4.3 Microorganisme în procesul de epurare

3.4.4 Epurare biologică cu nămol activ

3.5 Stația de epurare a municipiului Roman

CAPITOLUL IV Materiale și metode de lucru

4.1 Caracterizarea punctelor de recoltare a probelor

4.2 Descrierea metodelor de lucru

4.2.1Prelevarea din râuri

4.2.2 Determinarea proprietăților fizico-chimice

4.2.3 Determinarea calitativă a unor compusi chimici

CAPITOLUL 5 Rezultate și discutii

5.1 Determinarea indicatorilor fizico-chimici

5.2 Determinarea calitativa a unor compusi chimici

5.3 Analiza biologică

5.3.1 Alge ca indicatori ai poluării

5.3.2 Structura taxonomică a fitoplactonului

5.4.Metode biologice de caracterizare a calității apei

5.4.1 Sistemul saprobiilor al lui Kolkwitz și Marsson

5.4.2 Sistemul saprobiilor revizuit de Liebmann

5.4.3 Caracterizarea claselor de calitate

5.5 Rezultatele analizei biologice

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Evaluarea biologică a calității mediului

Studiu de caz : [NUME_REDACTAT] pe sectorul Roman

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Caracterizarea generală a zonei cercetate

1.1Scurt istoric al municipiului Roman

1.2Delimitare teritorială și relieful

1.3Clima

1.4Geologia și solurile

1.5Flora și vegetația

CAPITOLUL II. Caracterizarea râului Siret

2.1 Caracterizarea geomorfologică

2.2 Geologia și relieful

2.3 Solurile

2.4 Învelișul biotic

CAPITOLUL III Epurarea apelor uzate orașenești

3.1 Obiectivele epurării apelor uzate

3.2 Principiul constructiv al unei stații de epurare a apelor uzate

3.3 Epurarea mecanică

3.4Epurarea biologică

3.4.1 Metabolismul bacterian

3.4.2 Epurarea biologică aerobă

3.4.3 Microorganisme în procesul de epurare

3.4.4 Epurare biologică cu nămol activ

3.5 Stația de epurare a municipiului Roman

CAPITOLUL IV Materiale și metode de lucru

4.1 Caracterizarea punctelor de recoltare a probelor

4.2 Descrierea metodelor de lucru

4.2.1Prelevarea din râuri

4.2.2 Determinarea proprietăților fizico-chimice

4.2.3 Determinarea calitativă a unor compusi chimici

CAPITOLUL 5 Rezultate și discutii

5.1 Determinarea indicatorilor fizico-chimici

5.2 Determinarea calitativa a unor compusi chimici

5.3 Analiza biologică

5.3.1 Alge ca indicatori ai poluării

5.3.2 Structura taxonomică a fitoplactonului

5.4.Metode biologice de caracterizare a calității apei

5.4.1 Sistemul saprobiilor al lui Kolkwitz și Marsson

5.4.2 Sistemul saprobiilor revizuit de Liebmann

5.4.3 Caracterizarea claselor de calitate

5.5 Rezultatele analizei biologice

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

“Să nu uităm că cercul apei și al vieții este același!”

([NUME_REDACTAT])

Pe malul apelor s-au născut și dăinuit civilazatiile umane astfel încât fară apă nu poate exista cel mai important fenomen al cosmosului, fenomenul vital

Apa a jucat un rol important nu numai in istoria tărilor, dar și in religie, mitologie și artă. În multe religii, apa curața sufletul, prin intermediul apei sfințite. Spre exemplu, apa de la Lourdes, Franța este considerată de multe persoane religioase ca fiind o apa sacră, cu puteri vindecătoare.

Una dintre probleme majore ale omenirii o constituie in prezent poluarea . Este evident că mediul natural se deteriorează încetul cu încetul și ca sistemele ecologice nu se mai pot adapta la presiunea factorilor antropici.

Pericolul nu vine atât de la epuizarea fizică a apei cât de la degradarea ei prin poluare. Irosirea apei, extinderea poluării amenință insăși existența umană.

Poluarea bazinelor acvatice se răsfrânge tot mai negativ asupra hidrobionților și a fitoplactonului

De aceea, avem nevoie de o cunoastere cât mai bogata și raspandita asupra cercetarii diferitelor specii pentru a putea lua măsuri de conservare, reciclare și refolosirea apei.

Lucrarea este structurată in cinci capitole, la care se adaugă Introducerea, Concluziile și Bibliografia. Pe parcursul primului capitol s-a realizat o scurtă caracterizare generală a zonei cercetate. In al doilea capitol este caracterizat bazinul hidrografic Siret. In următorul capitol sunt prezentate etapele și obiectivele epurării apelor uzate orășenești. In capitolul patru sunt precizate materialele și metodele de lucru.

Ultimul capitol cuprinde rezultatele analizelor, interpretări și discuții pe marginea acestora. La finalul lucrării sunt concluziile și bibliografia, care cuprinde lucrări românești, cât și străine, care au servit la realizarea lucrării de licență.

Doresc sa multumesc ,in mod special doamnei conf. dr. [NUME_REDACTAT] pentru incurajările permanente și sfaturile oferite pentru redactarea acestei lucrări, dar și domnului șef lucrări dr. [NUME_REDACTAT] și domișoarei șef lucrari [NUME_REDACTAT] pentru sprijinul acordat în realizarea lucrărilor practice. Deasemenea le mulțumesc și celor care mi-au furnizat materiarele și informațiile necesare intocmirii lucrării de licența ( SC. Aquaserv SA)

CAPITOLUL I

1. Caracterizarea generală a zonei cercetate

1.1 Scurt istoric al municipiului [NUME_REDACTAT] mai vechi urme de locuire de pe actualul teritoriu a [NUME_REDACTAT] datează din paleolitucul superior și sunt reprezentate de câteva descoperiri faunistice specifice acestei perioade . Este vorba de câteva măsele și freagmente dintr-un colț de mamut.

Cele mai vechi dovezi ale epocii pietrei șlefuite aparțin culturii Cris (cea mai timpurie cultură de pe teritoriul țarii noastre :5500-4000 î.e.n). Urmele ale acestei locuiri au fost descoperite la marginea Romanului și constau în fragmente ceramice.

Mai bogat reprezentată este cultura Cucuteni, prezentă în peste 100 de așezari din zona Romanului. Foarte importante sunt și rezultatul săpăturilor efectuate în marea așezare eneolitică de la Brad, unde poate fi urmarită evoluția acestei culturi ( unelte, arme, obiecte de podoabă sau ceramică).

Pe teritoriul Romanului există două cetați – [NUME_REDACTAT] “Cetatea veche a Romanului”, cu fortificații din pamant și palisade de lemn, construită în ultima parte a domniei lui [NUME_REDACTAT], fiind la sfârșitul secolului al XIV lea cea mai sudică fortificație moldovenească, și Cetatea nouă a Romanului care a fost ridicată de Ștefan cel Mare în primii ani ai domniei acestuia . Aceasta se află la 5 km de Roman, la confluența râurilor Moldova și Siret și este atestată documentar din 15 septembrie 1466 .

Prima mențiune documentară înregistrată o regăsim intr-o “ listă a orașelor rusești îndepărtate și apropiate” ,din [NUME_REDACTAT], alcătuita prin 1388 – 1391, unde este amintit cu numele de Târgul lui Roman pe Moldova.

Primul document local care amintește de Roman este Uricul 30 martie 1392, document aflat la [NUME_REDACTAT] București.

La inceput ,orașul avea un caracter mestesugăresc și comercial.

Între secolele XV și XVI, orașul era cunoscut sub numele “ Târgul de Jos”, el fiind resedința “Țării de Jos”. Tot atunci, Episcopia din Roman devine o a doua mitropolie a “ Tării de Jos”.

În a doua jumăte a secolului al XVI- lea, Romanul ocupa primele locuri în ceea ce priveste numărul de negustori.

În secolele XVII și XVII devine unul dintre cele mai importante centre administrative din Moldova, fiind permanent cotat între primele 5 orașe ca importanță .

Unii istorici plasează Romanul pe a doua poziție ca importanță strategică, administrativă, dupa Iași, în secolul al XVII-lea.

În anul 1834 orașul devine capitala județului Roman.

[NUME_REDACTAT] a fost desființat odata cu reforma administrativă din 6 septembrie 1950, cand vechile structuri organizatorice au fost înlocuite de regiuni dupa modelul sovietic. Reforma administrativă din 1968 nu a reînființat județul Roman, teritoriile fostului județ fiind cuprinse cu precădere în actualul [NUME_REDACTAT].

1.2 Delimitare teritorială și relieful

[NUME_REDACTAT] este situat în partea de est a țarii, în partea de vest a [NUME_REDACTAT], la 46°55' latitudine nordică și 26°56' longitudine estică, în porțiunea terminală a [NUME_REDACTAT] și aproximativ la mijlocul [NUME_REDACTAT].

Romanul este situat în zona teraselor de confluentă dintre râurile Moldova și Siret pe un relief de câmpie aluvială la altitudinea de 204 m . Pe lunca Siretului( Bașta) altitudinea este de cca. 100 m terasele superioare au altitudine mai ridicată ( Simionești, în lunca Moldovei= 200m) Secuieni, în lunca Siretului=215m). Spre vest colinele joase ating 300m altitudine( v. Trifești), iar la est de Siret dealul Gâdinți are 385m altitudine.

Albiile majore ale celor doua râuri-Moldova și Siret – sunt constituite din depozite acumulative recente, nisipuri și prundișuri.

Luncile ,destul de mari, 2-4 km lărgime, sunt presărate cu numeroase meandre părasite, balți, mlaștini, care indică deplasarea cursului Siretului spre est și al Moldovei spre nord.

Nivelul superior, la nord de confluența, este o terasă de luncă, având altitudini relative de 2-8 m, ușor înclinată de la vest spre est și constituita din următoarele depozite: sol 1m, lehm- 5 m, nisipuri și prundișuri 1,5 m, sub care urmează argila sarmatică.

Următoarea formă de relief este terasa de confluențe, comuna celor doua văi, Moldova și Siret,
având altitudinea relativă de 15-20m. Depozitele sunt constituite din sol-2m, lehm-l lm, nisipuri și prundișuri fluviatile- 2 m, dupa care urmează argila vânătă sarmatică.

1.3 [NUME_REDACTAT] este temperat- continentală, influențată de marile culoare ale Siretului și Moldovei, care ii conferă o nuanță de climat continental excesiv, de șes și de luncă.

Temperatura medie anuală este de 8,3°C, temperatura maxima absolută 38,2°C (în august) și temperatura minimă absolută este de -33,2°C (în februarie).

Precipitațiile medii anuale sunt de 530 mm și umiditatea relativă a aerului este de 71%.

In general microclimatul de luncă se caracterizează printr-o cantitate mai redusă de precipitații ( în comparație cu colinele împădurite de la E ) care este compensată de o umiditate relativ mai ridicată a aerului ca și de umiditatea sporită a substratului ce favorizează apariția brumelor și înghețurilor timpurii de toamnă și târzii de primăvară și de frecvențele inversiunii termice caracteristice climatului de luncă.

1.4 Geologia și solurile

În luncile largi și pe terasele inferioare pe depozite aluvionare cuaternare predomină solurile aluviale carbonate. Pe terasele superioare, în cea mai mare parte preluate în cultura, sunt cernoziomuri levigate freatic umede și cernoziomuri levigate. Pe colinele dinspre est (împadurite ) și vest ( cu culturi și puține pajiști) sunt soluri cenușii și brune–cenușii de pădure sau (spre est) soluri brune de pădure podzolite, toate formate pe depozite argilo-nisipoase, sarmațiene.

1.5 Flora și vegetatia

1.5.1 [NUME_REDACTAT] o rază de cca 10 km în împrejurimile municipiului Roman există aproximativ 708 specii de plante superioare.

Această zonă aparține provinciei central-europene – est carpatice a regiunii eurosiberiene. Cele mai caracteristice specii se gasesc mai ales în domeniul carpino-fagetelor de pe colinele mai înalte( ca de ex. Pădurea de pe dealul Gâdinți ( altitudine 385m) dintre aceste specii menționăm: Cardamine glanduligera, Athyrium filix-femina, Arum orientale, Carex digitata, Sanicula europaea, Carex silvatica, Circaea lutetiana, Festuca gigantea etc.

Speciile adventive sunt puțin numeroase și în majoritate buruieni de curând introduse în terenurile agricole care provin din defrisări relativ recente, dintre acestea menționăm: Helianthus decapetalus, Iva xanthiifolia, Lepidium virginicum, Xanthium riparium, Amaranthus lividus. (D.Mititelu-1976)

Dintre speciile cosmopolite dar mai sporadice merita mentionate Limosella aquatica.

Majoritatea speciilor sunt perene, 7,7 % din totalul florei sunt plante lemnoase.

Numai 31,7% din specii sunt terofite și acestea în mare parte buruieni anuale se datorează defrișărilor masive. Întinderea vastă a reliefului de luncă, deși în mare parte îndiguit sau drenat, explică procentul de 3,6% de plante helofite.

1.5.2 [NUME_REDACTAT] din jurul orașului Roman apartine zonei forestiere și etajului de interferentă stejar-gorun, influențat evident de vegetația intrazonală de luncă.

Vegetația zonală

Pe colinele mai înalte din est predomină șleaul de deal cu stejar penduculat ( Quercus robori-Carpinetum ) ; pe cel mai înalt relief ( altitudine 385m) se întâlnește și fageto-cărpinetul ( Carpino-Fagetum ) . Pe terasele Siretului se găsesc sporadic, stejărete cu stejar brumăriu ( Quercetum pedunculiflorae) care fac tranziție spre vegetația de silvostepă. Tufărișurile de pe coastele incomplet defrișate sunt constituite din porumbar și păducel ( Pruno spinosae- Crataegetum). Pajiștile zonale sunt slab reprezentate deoarece aceste terenuri au fost preluate în cultură.

Vegetația intrazonală, de luncă, este bine reprezentată, și foarte variată ; zăvoaiele din lunca Siretului sunt constituite din sălciișuri ( Salicetum albae-fragilis), răchitișuri (Salicetum purpureae) și, mai rar, din plopișuri pure ( Popoletum albae). Foarte rar se întâlnesc sălciișul de mlaștina ( Salicetum cinereae). Tufărișurile de luncă sunt constituie din catină roșie( Tmaricetum ramosissimae) sau din catină albă (Hippophaetum rhamnoidis)

Vegetatia palustră și acvatică este relativ restrânsă, deoarece luncile și terasele inferioare sunt amenajate ca terenuri de cultură, cele mai frecvente sunt mlaștinile cu păpuriș( Typhetum angustifoliae-latifoliae), rogozișurile( Caricetum acutiformis-ripariae) și destul de sporadic trestiișuri( Scirpo-Phragmitetum).

Dintre buruienarile higrofile, mai frecvente se intalnesc cele cu dentiță( Bidentum tripartiti), pe prundurile umede și nisipoase se întâlnesc sporadic asociații cu linărică și canarul bălții ( Gnapholio-Limoselletum).

Dintre pajiștile intrazonale higro-mezofile, am identificat doar pajiști umede cu iarba câmpului( Agrostetum stoloniferae) sau zâzanie și patlagică( Lolio- Plantaginetum).

Buruienăriile ruderale sunt foarte frecvente și variate dar ocupă suprafețe mici, deoarece majoritatea terenurilor sunt cultivate. Dintre cele mai recent constituite menționăm doar Ivetum xanthifoliae, foarte frecventă în orașul Roman și Artemisio- Helianthetum decapetali.

De-a lungul drumurilor sunt frecvente borduri de nalbă ( Malvetum pusillae), troscot ( Sclerochloo- Polygonetum) și lobodă porcească ( Atriplacetum tataricae).

Buruienăriile segetale sunt clar constituite mai ales în culturile de prășitoare unde predomină știrul și lobodă( Amaranto- Chenopodietum) sau costreiul și mohorul( Echinochloo- Setarietum).

CAPITOLUL II

2. Caracterizarea râului Siret

2.1 Caracterizarea geomorfologică

[NUME_REDACTAT] are o suprafată de 44856 din care 42830 se desfasoară pe teritoriul României. Este cel mai mare bazin hidrografic din țara noastră și înglobează în limitele sale unitați de relief aparținând Carpaților, Subcarpaților, [NUME_REDACTAT] șiCâmpiei Romăne.

[NUME_REDACTAT] izvorăște din [NUME_REDACTAT] Păduroși aflați în Bucovina de Nord (astăzi regiunea Cernăuți a Ucrainei), la o altitudine de 1.238 m. Izvoarele sale se află în apropiere de localitatea Șipotele pe Siret (raionul Vijnița).

Siretul parcurge 706 km (dintre care 596 km pe teritoriul României și 110 km pe teritoriul Ucrainei) și se varsă în Dunăre, lângă orașul Galați.

Principalii afluenți ai Siretului sunt: pe partea dreaptă, [NUME_REDACTAT],  Suceava,  Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna și Buzău; pe partea stângă, Polocin și Bârlad. Bazinul său hidrografic este format în principal din apele aduse de râurile Bistrița (circa 35%), Trotuș(circa 18%), Moldova (circa 17,6%) și Suceava (circa 9%).

Râul urmează la început o direcție nordică în regiunea Bucovinei de Nord. Porțiunea de până la confluența cu râul [NUME_REDACTAT] (în dreptul localității Suceveni din raionul Adâncata) poartă denumirea de [NUME_REDACTAT]. După confluența cu [NUME_REDACTAT], râul primește denumirea de Siret.

Râul străbate localitățile Berhomet pe Siret și Jadova, unde începe să-și schimbe direcția de curgere către sud-est. Își continuă curgerea prin orașul Storojineț și prin satele Ropcea, Camenca, Volcineț și Cerepcăuți.

Siretul abandonează apoi teritoriul Ucrainei și intră în România prin partea de nord-est. În prima parte, formează granița dintre județele Suceava și Botoșani, continuând să se mențină pe aceeași direcție de sud-est. Trece prin orașul Siret, fostă capitală a Moldovei, apoi prin localitățile Grămești, Zvoriștea și Liteni. În dreptul orașului Liteni, la aproximativ 20 de km de orașul Suceava, se varsă în Siret din partea dreaptă râul Suceava (170 km).

Siretul își continuă curgerea spre sud, traversând localitățile Pașcani, Stolniceni-Prăjescu și Roman, primind apoi de pe partea dreaptă apele râului Bistrița (290 km), la circa 5 km după ce acesta a trecut de orașul Bacău. Mai în aval, trece prin orașulAdjud și prin apropiere de Mărășești. În apropiere de vărsarea în Dunăre, primește de pe partea stângă apele râului Bârlad(289 km) și de pe partea dreaptă apele râului Buzău (325 km).

În cele din urmă se varsă în Dunăre, în apropiere de orașul Galați.

2.2 Geologia și relieful

În bazinul Siretului sunt cuprinse formațiuni geologice extrem de variate ca alcătuire.

Depozitele sedimentare ocupă aproximativ 93% din suprafața bazinului, urmează cele cristaline cu 6,48% și vulcanice 0,6%.

Se remarcă dispunerea inalțimilor mari pe latura vestică a bazinului, desfășurarea spre est a treptelor din ce în ce mai joase șialtitudinile cele mai mici în sud est, către confluența cu Dunărea. Înalțimea maximă este de 2280 m( Vf. Inău) iar cea mai mică la vărsarea în Dunăre (2m)

Altitudini de peste 1500 m, corespunzătoare etajului subalpin șialpin ,se desfășoara pe circa 2,5 % din suprafața bazinului( îndeosebi munții Rodnei, Caliman, Ceahlău, Hașmaș, Penteleu, Ciucaș). Aproximativ 20% din suprafața bazinului reprezintă culmile montane aflate la peste 1000 m, 19,5% depresiunile și culoarele de văi carpatice, culmile subcarpatice( îndeosebi la sud de Trotuș). Delurile și podișurile ocupă aproape 31%, ponderea cea mai mare fiind în jumătatea nordică a bazinului. Circa 27% din suprafața bazinului o formează înalțimile pâna la 200 de m aparținând [NUME_REDACTAT] și culoarele de vale a Siretului, Bârladului etc.

2.3 [NUME_REDACTAT] solurilor din bazinul Siret se află în strânsa legătură cu formele de relief, substratul litologic și cu condițiile de climă și vegetație, la care se asociează o serie de particularități locale.

În regiunea inaltă a [NUME_REDACTAT], într-un climat rece. S-au format soluri cu humificare slabă și acumulare de humus brut, cu sau fară fenomene de podzolire feri și huminico-feriiluviala. Din această categorie de soluri fac parte podzolurile- feriiluviale, soluri brune podzolice soluri brune acide.

[NUME_REDACTAT] și Subcarpații de Curbură cu altitudine cuprinsă între 200-1000 m, au caracteristic un climat relativ mai cald dar suficient de umed și o vegetație alcătuită din păduri de fag, fag cu gorun și gorunete pure, întrerupte pe alocuri de pajiști secundare . În aceste condiții fizico-geografice procesele de solidificare au specific de humificare relativ activă, cu formare de mull, o argilizare intensă și o migrare evidentă a argilei de profilul solurilor.

Solurile caracteristice sunt cele din grupa argiloiluviala, geneza și răspândirea lor fiind evidentă infuențată și de formele de relief . Pe versanții slab până la moderat înclinați se întâlnesc soluri brune, mai mult sau mai puțin podzolite, în timp ce pe terenurile așezate, fără drenaj lateral, predomină solurile podzolite și podzolice argiloiluviale.

În regiunea de podișuri ( [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Moldovenesc), pe depozite sedimentare sub păduri de gorun cu fag și gorunete se intâlnesc cu precădere soluri podzolite argiloiluviale și mai rar cele podzolice argiloiluviale. Tot în podișul Moldovei au fost identificate soluri cenușii cu o marcantă diferențiere texturală pe profil și cu acumulare a carbonaților în profunzime.

Menționam, de asemenea, apariția pe suprafețe relativ restrânse a diferitelor subtipuri de cernoziomuri( cambice, vertice sau gleizate)

[NUME_REDACTAT] înaltă Buzău- [NUME_REDACTAT]-Focșani, pe depozite sedimentare noi, se dezvoltă diferite subtipuri de cernoziomuri și cernoziomuri levigate, soluri cu orizontul superior bogat în humus de tip mull calcic, cu reacție alcalină, neutră sau slab acidă. Aceste soluri sunt utilizate astăzi în culturi agricole.

[NUME_REDACTAT] și a principalilor săi afluenți are aspectul unei câmpii joase, ușor ondulate, acoperită de depozite aluviale mai mult sau mai putin recente. Pe aceste depozite au extindere maximă solurile aluviale carbonatice, pe alocuri salinizate. în imediata apropiere a râurilor se pot întâlni și aluviuni recente cu procese incipiente de solidificare. în lunci predomină culturi agricole, fanețele și pașunile.

În general în bazinul hidrografic al Siretului pe lânga solurile amintite care s-au format și au evoluat sub influența factorilor bioclimatici și care ocupă cea mai mare parte a bazinului, se pot întâlni, insular, soluri ale căror insușiri sunt determinate de prezența unor condiții locale de relief, roca, apa freatică sau stagnată. Dintre acestea amintim solurile litomorfe ( redzinele, vertisolurile), soluri helomorfe ( solonețuri) . Solurile halomorfe se întalnesc mai frecvent în lunca joasă a Siretului, a Putnei și Râmnicului, formarea lor fiind determinată de prezența unor concentrații mari în săruri solubile în apa freatică. Sunt soluri alcaline cu fertilitate scăzută pentru culturi agricole și care necesită măsuri de ameliorare agrochimică.

Valorificarea acestor soluri se face în mod diferențiat, în cultura forestieră sau agricolă, în funcție de fertilitatea lor și în strânsă interdependență cu ceilalți factori de mediu.

2.4 Învelișul biotic

Invelișul biotic al bazinului Siret este partea integrată a acestuia cu rol de factor și de rezultantă la nivelul conexiunilor componentelor mediului înconjurător. Vegetația, prin componența sa floristică cât și prin distribuția sa spatială, influențează regimul hidrologic și acționează direct asupra caracteristicilor fizico-chimice ale apelor de suprafața . Dintre formațiile vegetale existente în limitele bazinului pădurea este cea care exercită un rol activ în scurgerea superficială anotimpuală precum și în circuitul biogeochimic.

In cadrul bazinului hidrografic a Siretului există succedându-se zonal și altitudinal, toate tipurile de formații vegetale de la noi din țara, pornind de la etajele alpin și subalpin de pe culmile Rodnei și Călimanului și pâna la stepa Cervulului .

Etajele alpin și subalpin cele mai restrânse ca suprafată ( cca 2,5% din suprafața bazinului) se întalnesc pe culmile Călimanului, Suhardului, Cimalăului etc. ce trec de 1500 m altitudine. Pajiștile și tufarișurile subalpine sunt cel mai bine reprezentate în [NUME_REDACTAT] și în bazinul superior al Buzăului, pe înălțimi de peste 1480 m ale Penteleului sau chiar în Siriu.

Pădurile acoperă circa 40% din intinderea bazinului hidrografic al Siretului ele fiind localizate cu precădere în sectorul montan și subcarpatic.

Extinderea cea mai mare o are etajul pădurilor de molid( Picea abies), a cărui limită inferioară se află la 1200-1400m în bazinul Buzăului și scade la 1000m în cursul superior al Bistriței, Sucevei și Moldovei . Molidul acoperă Călimanul în medie până la 1590m ( limita superioară variază între 1428-1756 m) și aproape în întregime [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Mestecănișului.

La sud de bazinul Bistriței arealul molidului se restrânge la câteva insule aflate în cursul superior al Trotușului, amonte de confluența cu Comînca și Ciugheș și repsectiv al Buzăului.

Culmile montane între 700-1300 m, precum și dealurile și depresiunile subcarpatice sunt populate de formații vegetale ce aparțin etajului pădurilor de foioase. Alcătuind unități de tranziție între arealul moldișurilor pure și cel al foioaselor, pădurile de fag( Fagus silvatica) în amestec cu rașinoase( brad, molid) acoperă suprafețe apreciabile ce se extind între 1000 -1300 m altitudine în toate bazinele aferente Siretului pe dreapta. Pădurile pure de fag se întalnesc pe interfluviu dintre Trotuș și Tazlău. Ele reapar la sud de Putna pe dealurile ce mărginesc depresiunile subcarpatice. în spațiu de la nord de valea Bistritei pădurile de fag cu carpen( Carpinus bentulus) au caracter insular. Ele câstigă în suprafața la sud de Trotuș, fiind localizate pe fundul văilor în locuri umbroase și pe depresiunile subcarpatice. Discontinuitatea arealului acestor păduri este datorată de antropizarea accentuata a spațiilor depresionare de-a lungul secolelor .

[NUME_REDACTAT] ale Buzăului poartă insule de gorun( Quercus petraea) în amestec cu fag, Gorunete-făgetele și șleaurile de deal se întalnesc și in ariile depresionare subcarpatice din bazinele Putnei, Sușiței și Trotușului. Reliefurile mai înalte din [NUME_REDACTAT], supuse influenței climatului central european, poartă suprafețe restrânse de păduri de fag cu carpen, intinderi apreciabile observându-se doar pe interfluviu dintre Zeletin și Siret.

În bazinul Bârladului șleanurile reprezintă un mozaic de specii de gorun și stejar( Quercus robur), alături de care vegetează teiul, carpenul și alte foioase.

Pașunile și fânețele atat în etajul molidului cât și al pădurilor de foiase au caracter secundar, fiind puternic modificate de activitatea antropică . În cursul inferior al tuturor afluenților Siretului se observă o înlocuire a acestor pajiști cu terenuri agricole precum și o stepizare secundară a celor rămase, condiționată de degradarea mediului.

Vegetația zonei de silvostepă, există cu precădere în bazinul Bârladului mai apare pe suprafețe restrânse, în cursul inferior al afluenților pe dreapta ai Siretului, în aval de Tecuci și în cel superior al celor ce-l primește pe stânga, aval de Liești. Învelișul forestier apare sporadic, fiind alcătuit din păduri de stejar brumariu( Quercus penduculiflora) și pufos( Quercus pubescens) în amestec cu arțarul tătăresc( Acer tataricum), specii ce rezistă bine la secetă.

Pajiștile, acolo unde locul lor nu a fost luat de culturi, au carcater secundar, fiind puternic stepizate.

Formațiile vegetale caracteristice stepei le întâlnim la altitudini mai mici de 100 m, fiind alcatuite în principal de pajiști xerofile, presărate rareori cu tufișuri xerofile și insule de stejar pufos ( Qurcus pubescens). Extinderea stepei este apreciabilă în cursul inferior al Siretului( aval de confluența cu [NUME_REDACTAT]) precum și în bazinul Buzăului, in aval de Cilibia.

Dispunerea diferentiată a pădurilor în comparație cu pajiștile secundare, corelată cu substartul litologic, panta versanților și regimul precipitațiilor explică valorile maxime ale scurgerii în suprafață, îndeosebi în timpul ploilor torențiale și de lungă durată. Scurgerea în suprafată la rândul ei antrenează către apele râurilor importante cantități de substanțe humice și săruri minerale.

Apa râurilor, fiind o solutie nutritivă, influențează prin particularitățile sale fizco-chimice biocenozele ce-o populează. Calitatea apei râurilor bazinului hidrografic al Siretului depinde de specificitatea geosistemului ce le alimentează.

In apele acestor rauri se intalnesc diverse tipuri de ihtiocenoze. Astfel apar in cursul superior al Sucevei, Moldovei, Bistritei și Trotusului dispun de conditii optime de dezvoltare a unuia din pestii primari dulcicoli, cu raspandire limitata la noi in tara și anume zglavoaca rasariteana ( Cottus poecilopus) iar cele din cursul superior al Bistritei sunt populate de lostrita (Hucho hucho).

Prezenta ihtiocenozei pastravului ( Salmo trutta fario ) este conditionata de temperaturile medii scazute ( 14 – 16 °c) ale apei, de valorile maxime ale oxigenului ( 12-14 mg/l) și de concentratia ionilor de hidrogen. In bazinul hidrografic al Siretului pastravul se intalneste in apele Sucevei, Moldovei, Bistritei și Putna. Cea mai mare extensiune o au arealele cleanului( Leuciscus cephalus) și scobarului ( Chondrostoma nasus). In aval de confluenta cu Putna valorile de 6,7 – 7,5 ale ph-ului precum și scaderea considerabila a oxigenului dizolvat, la care se mai adauga cresterea suspensiilor și reducerea transparentei creaza conditii optime dezvoltarii crapului, Ihtiocenozele mrenei ( Barbus barbus) și lipanului ( Thymallus thymallus) se gasesc in apele sectoarelor mijlocii ale Buzaului și Sucevei și in tot bazinul Barladului.

Ponderea mare a torentialitatii din bazinele Putnei, Milcovului, Buzaului și Barladului determina existenta a numeroase rauri fara pesti. Inexistenta ichtiocenozelor pe cursul inferior al Trotusului este conditionata de calitatea apei, concetratia de substante nocive a apelor industriale deversate afectand functiile respiratorii, metabolice și excretorii ale speciilor piscicole.

CAPITOLUL III

3. Epurarea apelor uzate orașenești

3.1 Obiectivele epurării apelor uzate

Trebuie, chiar de la început precizat, că prin ape uzate orașenești se întelege amestecul de ape uzate menajere, industriale, meteorice de drenaj și de suprafată, apele uzate menajere, care conțin uneori și cantități mici de impurități caracteristice apelor uzate industriale, provenite din gospodării sunt asemanatoare celor orașenești. De aceea, în unele cazuri, este destul de dificil de a spune despre o apă uzată că, din punct de vedere calitativ, face parte din categoria apelor uzate menajere sau orașenești.

Procesul de epurare constă în îndepărtarea din apele uzate a substanțelor toxice, a microorganismelor etc, in scopul protecției mediului înconjurător, o epurare corespunzătoare trebuie sa asigure condiții favorabile dezvolatării în continuare a tuturor folosințelor( alimentări cu apă, piscicultură, agricultură etc)

Evacuarea apelor uzate neepurate in mod corespunzator poate prejudicia,printre altele, in primul rand sanatatea publica.

Apele uzate trebuie să fie evacuate întodeauna in aval de punctele de folosința.

Epurarea apelor uzate se realizează in stații de epurare, acestea fac parte integrată din canalizarea orașului, mărimea lor fiind determinată de gradul de epurare necesar, de debitele și caracteristicile apelor uzate și a emisarului, de folosințele prezente și viitoare ale apei.

3.2 Principiul constructiv al unei stații de epurare a apelor uzate

Deși diferă prin dimensiuni și tehnologii folosite, cea mai mare parte a stațiilor de epurare a apelor uzate orășenești au o schemă constructivă apropiată.

Există și unele realizate pe verticală, tip turn, dar majoritatea sunt pe orizontală. Ocupă relativ mult teren, dar o parte din instalații se pot realiza în subteran ,cu spații verzi deasupra. Distingem o treapta primară, mecanică; o treaptă secundară, biologică; și la unele stații (deocamdată nu la toate) o treapta terțiară – biologică, mecanică sau chimică.

3.3 Epurarea mecanică

Metodele de epurare mecanică asigură eliminarea din apele uzate a corpurilor mari vehiculate de acestea, a impurităților care se depun și a celor care plutesc. Metoda este larg folosită ca epurare prealabilă sau ca epurare unică, în funcție de gradul de epurare necesar.

În treapta de epurare mecanică se rețin suspensiile grosiere și cele finale. Pentru reținerea lor se utilizează grătare, sitele, separatoare de grasimi, deznisipatoare și decantoare.

Grătarele rețin corpurile și murdăriile plutitoare aflate în suspensie în apele uzate ( cârpe, hârtii, fibre, cartoane etc.) Materialele reținute pe grătare sunt evacuate ca atare, pentru a fi depozitate în gropi sau incinerate .

În unele cazuri pot fi măruntite prin tăiere la dimensiunea de 0.5 – 1,5 mm în dezintegratoare mecanice. Dezintegratoarele se instalează direct în canalul de acces al apelor uzate brute, în așa fel incât suspensiile dezintegrate pot trece prin grătare și pot fi evacuate în același timp cu reținerile.

Sitele cu ochiuri mai mici de 1 mm s-au folosit pentru epurarea mecanică a apelor uzate orașenești din cauza cheltuielilor mari de investiție și exploatare sunt din ce în ce mai rar întrebuințate ; ele se folosesc incă pentru eliminarea suspensiilor solide din unele ape uzate industrial, cum sunt cele de la abatoare, crescătorii de porci etc.

Separatoarele de grăsimi sau bazinele de flotare au ca scop îndepărtarea din apele uzate a uleiurilor, grăsimilor și, în general, a tututor substanțelor mai ușoare decât apa, care se ridică la suprafața acesteia.

Flotarea este folosită drept treaptă suplimentară de epurare, înaintea epurării biologice.

Separatoarele de grăsimi pot utiliza pentru îndepărtarea impuritătilor flotarea naturală sau flotarea cu aer. Flotarea naturală se realizează în bazinele obișnuite în care, din cauza vitezei mici cu care se deplasează apa, particulele ușoare se ridică la suprafată.

Flotarea cu aer poate fi de joasă presiune sau sub presiune, în ultimul caz bulele de aer introduse în apă aderă la materialul în suspensie și ajută la deplasarea la suprafată lichidului a particulelor solide sau coloidale aflate în masa acesteia.

Procedeele de flotare sunt utilizate și pentru îndepărtarea din apă a particulelor mai grele decât aceasta .

Deznisipatoarele sunt indispensabile unei stații de epurare, deoarece nisipurile sunt aduse în special de apele de ploaie. Nisipul nu trebuie să ajungă în treptele avansate ale stației de epurare, pentru a nu apărea inconveniente cum ar fi: deteriorarea instalațiilor de pompare, dificultați în funcționarea decantoarelor sau reducerea capacității utile a rezervoarelor de fermentare a nămolurilor .

Deznisipatoarele trebuie să retină prin sedimentare particule mai mari de 0.2mm, în același timp,, trebuie să se evite depunerea materiarelor organice, pentru a nu se produce fermentarea lor.

Decantatoarele sunt constructii în care sedimentează cea mai mare parte a materiilor în suspensie din apele uzate.

Sedimentarea este procesul de separare din apele uzate a particulelor solide prin depunerea gravitațional . Ca urmare a separării prin sedimentare a suspensiilor, se formează doua straturi: unul limpede, lipsit de suspensii sau cu suspensii cât mai puține, numit și decantat( deasupra) și altul de suspensii ingrosate, numit, de multe ori, nămol.

In epurarea apelor uzate, în anumite situații, poate fi mai importantă fie funcția de limpezire, fie cea de ingroșare. în raport cu aceasta, utilajul în care se realizează sedimentarea se poate numi: clarificator(limpezitor), decantor sau îngroșator.

Prin sedimentare se îndepartează atât suspensiile (particulele) de natura organică, cat și cele anorganice. Totodată se pot separa și coloizii, dacă în prealabil au fost tratați cu agenți coagulanti pentru destabilizare.

3.4 Epurarea biologică

Epurarea biologică este procesul tehnologic prin care impuritătile organice din apele uzate sunt transformate, de către o cultură de microorganisme, în produși de degradare inofensivi (, alte produse) și în masa celulară –nouă (biomasă) . Cultura de microorganisme poate fi dispersată în volumul de reacție al instalațiilor de epurare sau poate fi fixată pe un suport inert.

În primul caz, cultura se cheamă “nămol activ”, iar epurarea se numește biologică cu nămol activ.

În al doilea caz, cultura se dezvoltă în film biologic, iar epurarea se realizează în construcții cu filtre biologice, cu biodiscuri etc. Nămolul activ fiind un material în suspensie, trebuie separat de efluentul epurat prin: sedimentare, filtrare, centrifugare etc. Cea mai aplicată metodă este separarea gravitațională (sedimentarea).

Rolul principal în epurarea biologică este deținut de bacterii. Aceste microorganisme care consuma substanțe organice din apele uzate pot trăi în prezența sau absența oxigenului. În funcție de necesarul de oxigen procesul de epurare poate fi: aerob sau anaerob. Procesul aerob se utilizează cu prioritate la îndepărtarea poluanților din apele uzate, pe când cel anaerob la prelucrarea nămolurilor.

În stransă asociere cu bacteriile, în procesele aerobe se intâlnesc și: protozoare(ciliate, flagelate) metazoare( rotifere, nematode) și ciuperci.. Aceste asociații de microorganisme se numesc biocenoze. Deși biocenozele sunt formate aproximativ din aceleași microorganisme, au totuși un caracter specific pentru fiecare proces de epurare.

3.4.1 Metabolismul bacterian

Epurarea biologică se realizează ca urmare a metabolismului bacterian. Metabolismul bacterian reprezintă totalitatea proceselor implicate în activitatea biologică a unei celule, prin intermediul cărora energia și elementele nutritive sunt preluate din mediul inconjurător și utilizate pentru biosinteza și creștere, ca și pentru alte activităti fiziologice secundare ( mobilitate, luminiscența). în urma acestor procese, substanțele din mediu( elementele nutritve) sunt transformate în constituienți celulari, energie și produse de uzură.

Procesele metabolice sunt însoțite de consum sau eliberare de energie și sunt de două tipuri.:

procese de dezasimilație( exoterme ), prin care se eliberează energie în urma degradării substanțelor din mediu

procese de asimilație( endoterme), în care se sintetizează componenții celulari.

Diferitele reacții biochimice ale metabolismului îndeplinesc patru funcții esențiale pentru viața celului, și anume:

– producerea subunităților folosite pentru construcția constituienților celulari, pornind de la substanțele nutritive

– eliberarea de energie și stocarea acesteia sub diverse forme

– activarea subunităților de construcție pe baza energie stocate

-formarea de nou material celular prin utilizarea substanțelor.

Una dintre caracteristicile distinctive ale activității metabolice bacteriene este intensitatea ei exceptională, comparativ cu aceea a activităților omoloage ale organismelor superioare. Astfel, activitatea respiratorie a unui gram ( exprimat ca substanța uscată) de bacterii aerobe este de câteva sute de ori mai intensă decât cea a omului.

O activitate metabolică atât de intensă este posibilă în buna parte datorită suprafeței foarte mari a celulelor microbiene în raport cu greutatea lor. Ca urmare, aceste organisme au o suprafată foarte largă de contact cu mediul inconjurator, deci de schimb de substanțe intre celulă și mediu.

Excepționala viteză de creștere a bacteriilor reprezintă un avantaj important pentru supraviețuirea populațiilor bacteriene în natură și, în același timp, constituie factorul principal care condiționează dimensiunile mici ale celulei bacteriene.

Bacteriile iși pot realiza metabolismul utilizând practic numeroase și diferite surse de substanțe nutritve de la azot molecular, bioxid de carbon, sulf și până la substanțe organice complexe. Apoape orice substanțe din mediu, organică sau anorganice, din care se poate obține energie, este accesibilă metabolismului bacterian. Există microorganisme, care pentru sinteza constituienților celulari pot folosi substanțe lipsite de orice înrudire structurală cu componențele chimice ale celulei, sau care sunt chiar toxice.

Reacțiile biochimice metabolice sunt condiționate de prezența în mediul natural sau în mediile de cultură artificiale a tuturor materialelor necesare pentru sinteza constituienților celulari și pentru obținerea energiei .Așadar, în mediile uzuale de cultură trebuie să se găsească în primul rând surse de: C, H, O, N, P, S, apoi în cantităti mai mici surse de: K, Mg, Mn, Na, Ca, Fe, , , și, în concentrații infime Zn, Co, Mo, indispensabile acvtivitații metabolismului bacterian.

Procesele de dezasimilație . Energia necesară reacțiilor de biosinteză a constituienților celulari se obține în procesul de dezasimilație. Eliberarea de energie se realizează în trei faze distincte:

În prima faza a degradării, macromoleculele de origine biologică sunt descompuse la unitațile lor de construcție: proteinele la aminoacizi, grăsimile la glicerina și acizi grași, iar glucidele la hexoze, pentoze etc. în această fază se eliberează mai puțin de 1% din energia totală a macromoleculelor . Acestă energie se pierde în mare sub formă de căldură.

În faza a doua, moleculele rezultate din degradare sunt transformate mai departe în alți compuși, cu formare de . Se eliberează în această faza circa o treime din întreaga energie conținută în substanțe nutritive.

Cea de a treia fază a procesului de eliberare a energiei se realizează pe două căi:

– o cale prin care substanșele nutritive sunt descompuse integral în în care se eliberează o cantitate mare de energie

– o a doua cale, prin care substanțele nutritive sunt descompuse numai parțial, formându-se o mulțime de produși intermediari( numiți produși de fermentație ) eliberarea de energie în acest caz este mult mai slabă.

Toate procesele de degradare ( de dezasimilație) au loc în urma unor reacții de oxidoreducere.

Procesele de asimilație. Asimilația este procesul prin care materialul nutritiv de natură exogena ( din exteriorul celulei), de fapt produsii simpli derivati din el, în procesul de dezasimilație sunt încorporați în substanța proprie a unui organism. Încorporarea se realizează printr-o serie de de reacții biochimice, în conformitate cu informațiile inscrise în codul genetic al fiecărei specii.

Asimilatia reprezintă, din punct de vedere biologic, elaborarea prin biosinteză a unui compus asemanător cu o structură data și care este caracteristică respectivului organism. Asimilația se realizează prin asamblarea unui numar mic de produși simpli ai procesului de dezasimilație, reprezentate de aminoacizi și baze nucleice, comune tuturor ființelor vii, în macromolecule cu caracter specific( proteine, acizi nucleici, etc. ) .Acest proces de asimilație, de sinteză a macromoleculelor, este posibil datorită unor enzime specifice și datorită prezenței în celula vie a materialului genetic, purtător al informației ereditare, care joacă rolul de model sau de tipar în biosinteză.

Reacțiile implicate la metabolismul celular sunt coordonate de un mare număr de sisteme enzimatice, care catalizează toate transformăriile ce au loc în procesele de dezasimilație și asimilație. Natura, cantitatea și activitatea acestor enzime sunt reglate în asa fel încât să asigure celulelor bacteriene un echilibru sub raportul conservării caracterelor specifice, dar în același timp, suficient de dinamic pentru a permite o adaptare continuă la condițiile schimbătoare ale mediului.

Fiecare enzimă are o temperatură optimă de activitate, sub această temperatură, reacția se desfășoară încet, peste aceasta, poate aparea inactivitatea termică a enzimei, datorită degradării structurii proteice a acesteia.

Mediu prea acid sau prea bazic poate inactiva reacțiile catalizate de enzime.

Enzimele mai pot fi inactivate și de următorii factori: agitare mecanică violentă, ultrasunete, radiații, metale grele( Fe, Mg, Ag, Cu), cianuri, agenți oxidanți, etc.

Totodata concentrațiile prea mari de substanțe nutritive prezente în mediul de creștere conduc la inactivarea enzimelor

3.4.2Epurarea biologică aerobă

Procesul de epurare aerobă are loc astfel: substanțele organice din apele uzate sunt absorbite și concentrate la suprafața biomasei, aici, prin activitatea enzimelor eliberate de celulă ( exoenzimele), substanțele organice sunt descompuse în unităti mai mici, care pătrund în celula microorganismelor, unde sunt metabolizate: prin metabolizare se obțin produși de descompunere ( etc.) energie și material celular nou.

Procesele în mediu aerob conduc la oxidarea completă a substanțelor organice până la , eliberându-se astfel cantităti de energie. De exemplu, la oxidarea glucozei conform reacție:

+

Epurarea biologică aerobă se poate realiza atât în bazinele cu nămol activ ( bazine de aerare, iazuri biologice etc.) cat și în bazinele cu film biologic( filtre biologice, biodiscuri etc.)

3.4.3 Microorganisme în procesul de epurare

Compoziția biomasei.

Pentru a putea stabili performanțele procesului de epurare biologică este necesar cunoașterea calitativă și cantitativă a biomasei care se găsește în instalație. în cazul în care biomasa este depusă pe suport inert( film biologic), cantitatea acesteia, în proces, se consideră direct proportională cu aria pe care crește. în cazul nămolului activ este necesară stabilirea concentrației de biomasă.

În bazinele cu nămol activ, biomasa se prezintă sub forma unor flocoane a căror culoare variază de la galben-brun la aproape negru, în funcție de calitatea apei uzate.Floconul reprezintă unitatea structurală a nămolului activ, privit la microscop, el reprezintă o imagine complexă caracterizată printr-o masă gelatinoasă secretată de bacterii, în care sunt cuprinse bacteriile, dar și substanțele organice și anorganice inerte, printre flocoane trăiesc metazoare și protozoare. Ca structură, flocoanele de nămol activ variază în funcție de condițiile de mediu și de principalele microorganisme existente. în acest sens, pot exista de la flocoane dense pâna la flocoane laxe.

Speciile de microorganisme care formează nămolul activ sunt considerate intâmplătoare, în sensul că nu sunt adăugate în mod deliberat în sistem. Populația de microorganisme ce alcătuiesc nămolul activ suferă de variații calitative și cantitative, în functie de diferiti factori de mediu, ceea ce conduce la predominanța temporară a anumitor specii de microorganisme.

Bacteriile din nămolul activ sunt organisme mononucleare, care utilizează pentru creșterea și in scop energetic hrana solubilă, fiecare celulă este un organism independent, capabil să execute toate funcțiile necesare vieții. Mărimea unei bacterii variază în timpul creșterii între 0.3 și 50µ . Bacteriile comune nămolului au limitele cuprinse între 0.5 și3µ. Bacteriile sunt formate din 80% apă și 20% substantă uscată, din care 90% reprezintă substanțe organice. Fracția organică are compoziția medie ( 53% C, 29%O, 12%N, 6%H, ceea ce conduce la formula empirică aproximativă . Fracția anorganică este formată din 50% , 6%, 11% , 8% MgO ,9% CaO, 15% , 1% .

În strânsă asociere cu bacteriile trăiesc bacteriofagii, protozoarele ( flagelate, ciliate), metazoare( rotifere, nematode) și uneori alge, actinomicete, ciuperci, crustacee.

3.4.4 Epurare biologică cu nămol activ

Influentul cu conținutul de impurităti organice, dizolvate și/sau dispersate coloidal, este pus în contact într-un bazin de aerare cu cultură mixtă de microorganisme ( nămol activ) care consumă impuritățile degradabile biologice din apa uzată . Apa epurată se separă apoi gravitațional de nămolul activ în decantatorul secundar. O parte din nămolul activ, separat în decantatorul secundar, este recirculată în bazinul de aerare, iar altă parte este evacuată ca nămol în exces în decantatorul primar în așa fel încât bazinele de aerare să mențină o concentrație relativ constantă de nămol activ, în bazinele de aerare cultura de microorganisme este menținută în condiții de aerare, printr-un aport permanent de aer sau oxigen.

3.5 Statia de epurare a municipiului [NUME_REDACTAT] de epurare a municipiului Roman este construită în anii 1969-1970 și este constituită din:

– treapta primară ( mecanică) formată din hala cu grătare rare și dese, deznisipator cuplat cu separator de grăsimi, stație de pompare și decantatore primare

-treapta secundară formată din bazine de aerare cu nitrificare și denitrificare, stație de pompare, decantatoare secundare.

Statia de epurare a municipiului Roman nu prezintă treaptă terțiară.

Această stație are o capacitate de 450l/s și funcționează intermitent( cca 12 ore/zi) corelat cu alimentarea cu apă,procesul de epurare fiind astfel perturbat.

CAPITOLUL IV

4. Materiale și metode de lucru

4.1 Caracterizarea punctelor de recoltare a probelor

În alegerea punctelor de prelevare a probelor am avut în vedere stația de epurare a [NUME_REDACTAT].

Stația de epurare a municipiului Roman este situată în extremitatea de est a municipiului Roman, pe malul drept al râului Siret, amonte de confluența râului Moldova cu râul Siret.

Figura nr. 1. Localizarea stației de epurare a municpiului Roman

(preluare GoogleEarth)

Astfel am stabilit 3 puncte de recoltare, primul fiind din camera de intrare, al doilea dintr-unul din bazinele de aerare și din punctul în care apele epurate sunt descărcăte în emisar ( râul Siret). Din fiecare statie am prelevat câte o probă de apă.

Probele de apa au fost prelevate in data de 31 mai anul curent.

Camera de intare

Preia apele uzate din canalizarea orașului

Figura nr. 2. Aspectul camerei de intrare –foto original

Bazinul de aerare

Figura nr. 3. Bazinele de aerare – foto original

Bazinele de aerare sunt obiectivele  unde are loc procesul de epurare biologica cu namol activ, sub aerare continua.

Gura de vărsare

Figura nr. 4. Gura de vărsare – foto original

Figura nr.5. Punctul de vărsare a apei epurate in râul Siret

-foto original

4.2 Descrierea metodelor de lucru

4.2.1Prelevarea din râuri

Alegerea locației

Selecția locului de prelevare va depinde de obiectivele planului individual al fitoplanctonului. Trebuie considerate două aspecte:

alegerea locației de-a lungul cursului de apă sau în bazinul râului;

alegerea locației exacte de prelevare la locul prelevării;

Locațiile sunt adesea alese:

în amonte sau în aval de o sursă punctiformă cum ar fi un canal pentru ape uzate sau un lac de acumulare;

în amonte sau în aval de o sursa de impact ecologic important cum ar fi un rezervor sau un lac de acumulare;

la anumite intervale în lungul unui râu sub investigare, pentru a explora longitudinal distribuția fitoplanctonului.

Dacă probele sunt colectate în amonte și în aval de o sursă punctiformă sau tributară, trebuie ales punctul în aval într-un punct unde amestecarea completă a avut loc, sau să se preleveze probe în două sau mai multe locații de-a lungul lățimii râului dacă amestecarea lateral este incompletă. Amestecarea verticală a apelor în creștere poate fi incompletă într-o mișcare înceata a râului ca rezultat al temperaturii sau al altor stratificări a densității.

Deoarece habitatul fitoplanctonului este chiar apa curgătoare, și algele sunt continuu purtate în aval cu apa, fitoplanctonul nu are o locație specifică; comunitățile fitoplanctonice colectate într-un loc anume sunt rezultatul condițiilor experimentale mai ales în amonte. De aceea, când se prelevează probe de fitoplancton din râuri, locul actual este de regulă mai puțin important decât amontele râului. Aceasta ar trebui luată în considerare când se prelevează probe pentru a determina variabile calitative fizice și chimice ale apei. Un râu este adeseori imaginat ca un continuum care este întrerupt în anumite locații pentru prelevarea probelor pentru a furniza ,,instantanee” a condițiilor prezente.

Localizarea în interiorul râului

Considerații asupra locului de prelevare și asupra numărului de probe care trebuie prelevate sunt ghidate de principiul ,,prelevării unei probe reprezentative pentru comunitate’’. În interiorul râului este de preferat de prelevat din curentul principal cu barca, de pe un pod sau folosind mecanisme de prelevare amplasate în curent (de exemplu, mecanismul integrat a lui Taylor, Appendix H). Râurile nu sunt mase de apă omogene și pot fi stratificate termic și chimic, orizontal și vertical. În funcție de circumstanțe, ar trebui luate mai multe probe de-a lungul râului pentru a descrie heterogenitatea orizontală, cauzată de exemplu de variațiile vitezei curentului. Dacă râul nu este bine omogenizat vertical (de exemplu, viteza mică a curentului sau stratificare în lacurile de acumulare), trebuie luate probe la adâncime sau la adâncimi diferite.

Numărarea fitoplanctonului necesită în general un timp îndelungat și gradul de acuratețe ales trebuie să fie legat de reprezentativitatea probei. Un rezultat statistic mai bun poate fi atins prin colectarea mai multor probe din puncte ușor diferite într-o anumită locație și numărarea lor la un nivel mai mic de precizie (Vollenweider, 1969).

Metodele de prelevare alese ar trebui:

să garanteze reprezentativitatea probelor;

să fie ușor de mânuit.

Metoda poate varia în functie cu condițiile din apă. Metoda preferată este cea de prelevare integrată din adâncime din curentul principal. Apa căreia i se analizează toate variabilele (de exemplu, alge și date fizice și chimice), trebuie colectată într-o singură cupă și apoi împărțită.

Dacă râul apare omogen vertical și orizontal (prezența turbidității, lipsa variației temperaturii), o probă luată în mijlocul apei la 0,5 m adâncime (APHA, 1995), va fi suficientă să caracterizeze fitoplanctonul prezent. Pentru scopuri precise, de exemplu prelevarea din apa destinată vânzării pentru consum, probe de la anumite adâncimi trebuie prelevate. Se evită prelevarea din golfuri sau din spatele curentului atunci când se prelevează fitoplancton. Pentru procedurile de monitorizare a înfloririi cianoprocariotelor în râuri date sunt oferite de Jones (1997). Daca nu avem barca la dispoziție se obțin probele de pe mal fie printr-un băț de prelevare scufundat care are o sticlă de un litru la capăt sau o sferă de prelevare Taylor. Gălețile nu sunt recomandate pentru prelevarea de pe mal, sau dacă suprafața apei este contaminată cu material non-planctonic. Apa conținută în găleata trasă la mal nu este aceeași cu cea care a fost în recipient când a fost introdus în curent datorită scurgerii dinamice care are loc în găleată. Investigațiile ulterioare sunt necesare pentru a asigura dacă fitoplanctonul este unoform distribuit, vertical și orizontal într-un râu omogen.

În condițiile unei omogenizări incomplete sau ale unei scurgeri încete colectarea probelor de adâncime din curentul principal este recomandată. Prelevarea poate fi prin prelevarea ,,hosepipe’’, care cere doi operatori și o barcă sau utilizând o prelevare integrată Taylor, un aparat construit pentru a lua probe de adâncime din mijlocul râului fără a necesita barca. Dificultăți pot fi întâlnite în utilizarea ,,hosepipe’’ într-un curent puternic unde va fi luată de apă, făcând prelevarea verticală imposibilă. Dacă este nesigură distribuția echilibrată a fitoplanctonului de-a lungul râului, se prelevează probe de pe fiecare mal și din mijloc, se va amesteca volume egale într-un recipient și apoi se divid în volume uzuale.

Metodele de prelevare recomandate pentru diferite locații în râu sunt prezentate pe scurt în Tabel nr.2 împreună cu codurile sugerate pentru folosire în înregistrarea datelor. Fiecare grup de trei litere este pentru o combinare de metode de prelevare și locație.

Tabel nr.1 Metodele de prelevare recomandate pentru diferite locații în râu

Note: codurile indică unde se folosește fiecare metodă. Codul din trei litere indică unde și cum a fost prelevată proba. Prima literă indică locația: S (shore)= mal; B (bridge)= pod;

K (boat)= barca. Celelalte două litere care rămân indică metoda utilizată. Codul este pentru folosirea în ,,Fascicolul prelevării probelor de fitoplancton’’ (Appendix E) și în managementul bazei de date.

În funcție de ciclul de viață al algelor prezente, este recomandată prelevarea de probe atât din coloana de apă cât și de pe suprafața sedimentului. Au fost raportate din râurile tropicale din [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]), ca speciile de cianobacterii (de exemplu, Limnothrix, Planktolyngbya, Nostoc), formează populații metalimnon sau merolimnon sub anumite condiții de scurgere și mai târziu apar în plancton. În alte râuri, de exemplu [NUME_REDACTAT], un număr mare de achineți au fost găsiți în sedimentul râului. Aceștia vor forma o înflorire a cianoprocariotelor în condițiile adecvate. În aceste cazuri, este recomandată luarea de probe din sedimente de suprafață ca și din coloana de apă din aceeași locație.

Toate probele de apă (nefiltrate) ar trebui colectate pentru evaluarea cantitativă a densități celulelor. Probele trebuie să aibă un volum cuprins între 100 ml și 1000 ml (până la câtiva litri în râurile din ținutul muntos), depinzând de numărul de celule prezente judecând după rezultatele studiului pilot. În general, densitatea celulelor este asteptată sa fie mai mică în apele repede curgătoare, adică în apele din ținuturile muntoase și înaltă în râurile zonelor de șes. O ,,probă vie’’poate fi luată, mai ales când flagelatele sau alte delicate celule și probabil alte celule delicate sunt prezente, și filtrate sau centrifugate pentru identificarea speciilor. Aceste organisme pot să nu fie ușor identificabile din materialul păstrat deoarece forma celulelor și culoarea schimbată și celulele își pot pierde flagelii.

Pentru analiza clorofilei a este luată o probă separată de 0,5-1 l .

Este recomandată folosirea fasciculului pentru prelevarea standardizată a fitoplanctonului în teren pentru fiecare program pentru a se asigura ca toate probele și măsuratorile făcute în teren sunt înregistrate bine în teren. Fascicolul de prelevare în teren va facilita înregistrarea probelor în laborator și raportarea ulterioară a datelor. Fascicolul trebuie modificat pentru programele individuale.

În adăugare la prelevarea probelor pentru fitoplancton și parametri calității apei, este de ajutor înregistrarea unor observații precum culoarea apei, mirosul și formațiunile spumoase, cât și direcția și tăria vântului.

4.2.1 Determinarea proprietatilor fizico-chimice

a. Determinarea pH-ului apei

pH-ul unei soluții reprezintă logaritmul cu semn schimbat al concentrației ionilor de hidrogen.

pH = lg = -lg

Principiul metodei: Determinarea directă, cu ajutorul unui instrument corespunzător, a pH-ul unei soluții apoase.

Mod de lucru: Se pregătește aparatul conform instrucțiunii de lucru .Instrumentul trebuie instalat pe o suprafață plană, protejat împotriva luminii intense și a căldurii. Se conectează electrodul la instrumentul de măsură și apăsați tasta de pornire. Testul display apare scurt pe monitor.

Se introduce apa de analizat într-un pahar. Apoi se introduce în apa din pahar electrodul pH-metrului. Pe ecranul aparatului se citește valoare de pH a probei de apă analizată. Pentru determinări s-a folosit un multiparametru de tip CONSORT C532.

b. Determinarea conductivității apei

Principiul metodei: Determinarea directă, cu ajutorul unui instrument corespunzător, a conductivității electrice a soluțiilor apoase. Conductivitatea electrică este măsura curentului condus de ionii prezenți în apă și depinde de:

concentrația ionilor,

natura ionilor

temperatura soluției,

vâscozitatea soluției.

O apă pură, datorită disocierii proprii, are o conductivitate electrică la 20o C de 5,483 μS/cm (0,005483 mS/m).

Modul de lucru. Se pregătește aparatul conform instrucțiunii de lucru. Se introduce capătul aparatului cu senzorul încorporat, în proba de apă de analizat. Se deschide aparatul. Pe ecranul aparatului se citește valoare de pH a probei de apă analizată. Pentru determinări s-a folosit un multiparametru de tip CONSORT C532.

Rezultatele obținute se exprimă în microsiemens pe centimetru sau alte unități ( milisiemens pe metru ).

c. Determinarea conținutului total de solide dizolvate

Pentru măsurarea TDS s-a folosit un aparat portabil – TDS meter (hold).Se introduce capătul aparatului în care este amplasat senzorul. în proba de analizat. Se deschide aparatul. Valoarea TDS apare afișată pe ecran aparatului .

4.2.2 Determinarea calitativa a unor compusi chimici

►Determinarea fosfaților și polifosfaților

Se bazează pe reacții de culoare și reacții de precipitare.

a) Reacția de evidențiere a anionului PO4 cu azotatul de argint; se formează fosfatul de argint, precipitat galben, solubil în acid azotic.

►Determinarea nitriților

►Principiu metodei: se bazează pe reacția Peter-Griess când se obține cu acidul sulfanilic și α- naftil amina, la temperatura de 70-80 0C, un azoderivat colorat în roz-roșu numit acid naftil-amino-diazo-benzen-sulfonic.

Mod de lucru: Într-o eprubetă gradată, cu o capacitate de 20-25 ml se introduc 10ml apă de analizat (apă filtrată sau dacă este cazul decolorată cu cărbune activ), se adaugă 1 ml reactiv Peter-Griess (0,5 ml soluție de acid sulfanilic + 0,5 ml soluție de α- naftil amină).

Se completează volumul cu apă distilată până la volumul de 15 ml. Eprubeta se introduce în interiorul unei băi de apă la fierbere 2-3 minute. În prezența nitriților apare o colorație roz-roșie ± intensă funcție de conținutul de nitriți.

►Determinarea sulfaților

Se bazează pe reacții de precipitare. Sulful se determină ca anion sulfat. Sulfații sunt în general insolubili în apă.

a) Reacția de evidențiere cu BaCl 2; se formează sulfatul de bariu insolubil în acizi, sub forma unui precipitat de culoare alb cristalin.

b) Reacția de evidențiere cu acetatul de plumb; se formează sulfatul de (PbSO4) insolubil în soluții bazice, se prezintă sub forma unui precipitat de culoare alb cristalin.

CAPITOLUL 5

5. Rezultate și discuții

5.1 Determinarea indicatorilor fizico-chimici

Tabel nr. 1 Indicatori fizico-chimici determinați la probele de apă

pH

Aciditatea sau alcalinitatea apelor uzate reprezintă capacitatea acestora de a neutraliza baze sau respectiv acizi. În general apele uzate menajere sunt slab alcaline, cele industriale au de cele mai multe ori un caracter pronunțat acid sau alcalin.

Pentru epurarea apelor uzate este de dorit ca acestea să fie slab alcaline, pentru ca procesele biologice să se desfășoare în condiții bune.

Activitatea ionilor de hidrogen este determinată de valorea pH-ului. Trebuie menționat că pH-ul apei exprimă numai intensitatea acidității sau alcalinității și că nu există legătură directă între pH-ul unei ape și cantitatea de acizi sau alcali din aceasta. Astfel de exemplu, două soluții apoase de acizi care au pH-uri diferite pot conține aceași cantitate de acizi.

Controlul ph-ului se face în toate punctele importante ale stație de epurare, deoarece de aceasta depinde :activitatea microorganismelor care acționează în cadrul proceselor anaerobe și aerobe,condițiile în care se produc precipitații chimice, activitatea unor compuși ai clorurui cu care se face dezinfecția apei uzate etc. În stația de epurare pH-ul apei trebuie să fie cuprins între 6,5 și 8,5.

Pentru cele trei tipuri de apă pH-ul are valori cuprinse intre 7,49 și 7,68, fapt ce ne arată o reacție slab alcalină la toate probele de apă recoltate din zonele stabilite pentru studiu.

Între probele de analizat se constată diferențe valorice mici și nu depășesc valorile admise conform NTPA001 (Normativ privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanți a apelor uzate industiale și orașenești la evacuarea în receptori naturali)

[NUME_REDACTAT] reprezintă proprietatea apei de a conduce curentul electric. Apa în stare pura nu conduce curentul electric, dar apa din natură, din cauza sărurilor dizolvate, este un conducător de electricitate mai puternic sau mai slab. . Conductivitatea maximă admisă legal este de 2500µS/cm

Concentrația totală de constituienți ionizați din apă influențează în mod direct valoare conductivității ei specifice, fiind strâns legată de suma anionilor și cationilor prezenți.

Prin masurarea conductivitătii apei se poate aprecia cu suficientă precizie, conținutul apei în substanțe minerale și deci mineralizarea totală.

Conductivitatea crește progresiv în raport cu creșterea concentrației în substanțe dizolvate, fiind influențată de natura substanțelor dizolvate și de concentrația ionică a soluției

Pentru cele trei tipuri de apă conductivitatea are valori cuprinse între 392 µS și 622 µS

Cea mai scazută valoare a conductivitătii se înregistrează la proba 3 iar cea mai ridicată valoare se înregistrează la probele de apă recoltate din zona 1 stabilită pentru studiu.

Acest lucru se explică prin faptul că epurarea mecanică și cea biologica contribuie la reținerea substanțelor dizolvate din apele uzate.

TDS( [NUME_REDACTAT] Dizolvate)

TDS-ul este o măsură a totalitatea substanțelor anorganice și organice dizolvate in apa.

TDS sunt prezente in mod natural in apa sau sunt rezultatul procesului de exploatare, ele fiind reprezentate prin minerale și molecule organice care ofera beneficii, cum ar fi substante nutritive sau contaminati cu efecte toxice, cum ar fi metale și poluanți organici.

Legislatia nationala nu prevede limite pentru Tds, cu toate ca totalul solidele dizovate provoaca toxicitate prin cresteri in salinitate și prin modificări ale compoziției ionice,

In probele de analizate tds-ul are valori cuprinse intre 313 și 575ppm.

5.2 Determinarea calitativă a unor compuși chimici

Tabel nr2 Evidențierea unor substanțe organice din probele de apa

Substanțele care pot fi întâlnite în apă sunt clasificate în : (1) substanțe cu acțiune nocivă, (2) substanțe idizerabile și (3) substanțe indicatoare ale poluării.

[NUME_REDACTAT] nr.6. Reacția de evidențiere a sulfaților cu BaCl 2 (a) și cu PbSO4 (b)

Fig nr.7 Reacția de evidențiere a fosfaților cu cu azotatul de argint

Sulfații și fosfații fac parte din categoria substanțelor indizerabile.

Acestea nu sunt toxice, dar modifică proprietățile organoleptice ale apei, făcând-o improprie pentru consum . Cele mai multe dintre aceste substanțe se găsesc în mod obișnuit în apele naturale, dar în concentrații ce nu depăsesc un anumit nivel, în concentrații mari nu sunt acceptate.

În toate cele 3 probe de apă analizate s-a evidențiat prezența sulfaților .

[NUME_REDACTAT]. 8 Reacția de evidențiere a nitriților pe baza reacției [NUME_REDACTAT] fac parte din categoria substanțelor indicatoare ale poluării.

Aceste substanțe nu au efecte toxice, dar prezența lor indică poluarea apei, fie cu alte substanțe chimice, fie mai ales, o poluare bacteriologică.

In primele 2 probe de apa nu sunt prezenti nitriti dar in proba 3 se evidentiaza prezenta lor, deoarece in statia de aerare, in prezenta oxigenului amoniacul este tranformat de catre bacterii (Nitrosomonas) in nitriti.

5.3 Analiza biologică

5.3.1 Alge ca indicatori ai poluării

Interesul crescând pentru ultilizarea procedeelor algale în determinarea gradului de poluare, pentru controlul eficienței tratamentelor apelor poluate cât și pentru controlul reducerii capacitații fertilizatoare a apelor este motivat de sensibilitatea mai mare a acestora comparativ cu metodele chimice, care nu indică interrelația factorilor în dinamica lor

Algele servesc ca excelenți indicatori ai poluării mediului pentru că ele sunt legate de biotop, pe care nu-l pot părăsi când poluarea este severă și nu pot reveni după ce condițiile s-au ameliorat .Algele sunt capabile să integreze efectele tuturor poluanților dintr-un anume loc și timp.

5.3.2 Structura taxonomică a fitoplanctonului

Fitoplactonul din zona de studiu este formată din 8 specii ce apartin la patru increngături: Cyanophyta, Bacillariophyta, Euglenophyta și Chlorophyta.

Din punct de vedere a ponderii în cadrul algoflorei ( fig nr. 9), sunt dominate ca numar de specii cianofitele, care cuprind 5 specii, reprezentând 62.5%, urmate de clorofite, euglenofite și bacilariofite fiecare cuprizând câte o specie reprezentând 12.5% din totalul speciilor identificate.

Fig nr.9 Pondere algelor în componenta fitoplactonului

[NUME_REDACTAT] reunește algele albastre verzi, sunt organisme procariote fotoautotrofe cu tal divers ( unicelular, colonial, filamentos), forma celulor este diversă ( sferică, ovală, eliptică) și sunt acoperite cu o capsulă ( teacă) gelatinoasă numită glicolax.

Cianofitele nu prezinta nucleu adevărat și plastide . Înmultirea se realizează prin diviziune vegetativă sau pe cale asexuată prin intermediul sporilor .

[NUME_REDACTAT] cuprinde cianofitele filamentoase alcătuite din celule izomorfe. Nu formează heterociste și achineți. La suprafața filamentelor poate exista o teaca gelatinoasă de grosime variabilă. Înmultirea se realizează prin fisiune binară sau hormogoane. Fragmentarea filamentelor are loc la nivelul unor celule care mor, datorită pierderii unei cantități mari din conținutul citoplasmatic.

[NUME_REDACTAT]

Reunește cianofite cu filamente neramificate sau pseudormaificate, drepte, sau diferit îndoite, mai rar regulat spiralate. Teacă gelatinoasă poate lipsi sau poate fi prezența., când poate fi subțire sau groasă, moale sau tare și rezistentă, de cele mai multe ori incoloră, bine delimitată sau vâscoasă, cu marginile difuze.

[NUME_REDACTAT] cu peste 100 de specii răspândite pe toată suprafața pământului, în cele mai diverse ape, în și pe soluri, în diferite medii aeriene, în mâluri și sedimente actuale, în medii poluate . Specii de o mare diversitate care pot ocupa cele mai diverse nișe ecologice. Unele specii pot contribui la “înflorirea apei”, iar cateva sunt specii fixatoare de azot liber.

Nu prezintă teacă gelatinoasă . Pe toată lungimea au aceași grosime, uneori spre capete variază. Conținutul celular poate fi omogen sau cu granule răspândite uniform în celula sau predominant în randuri regulate pe lângă pereți, uneori prezintă vacuole.

Spirulina sp

Gen cu cca. 30 de specii acvatice, răspândite în mlaștini, ape stătătore, dulci, salmastre și marine, în plactonul râurilor și al lacurilor bazice, sărate, minerale, termale, în iazuri și băltoace cu apă de ploaie, în ape poluate, mezasaprobe .

Phormidium sp

Gen cu peste 70 de specii ( din care cca. 2/3 cunoscute în țara noastra), acvatice, terestre, răspândite în ape stătătoare și curgătoare, dulci, sărate, salmastre, marine, în izvoare minerale și termale, ape poluate, în plactonul râurilor, lacurilor și iazurilor, în sedimentele apelor stagnate, în și pe soluri, pe stânci, pe trunchiuri umede.

Sunt cunoscute specii la care filamentele execută mișcări de răsucire sau pendulare. Prin grosimea, duritatea și permanența tecii gelatinoase, speciile au o poziție intermediară între acelea ale genului Oscillatoria ( fără teacă gelatinoasă) și ale genului Lyngbya ( cu teacă gelatinoasă permanentă, groasă, bine pronunțată). Speciile de Phormidium pot fi, uneori, la o examinare superficială, ușor confundate cu specii din celelalte două genuri amintite.

[NUME_REDACTAT]

Cuprinde un grup de alge mononucleare cunoscute sub numele de diatomee .

Celula vegetativă este imobilă și are aspect de cutiuța, cu pereții celulari silicifiați. Forma celulelor este variabilă și are importanță taxonomică.

Celule sunt formate din membrană citoplasmatică, citoplasmă și nucleu. La suprafața celulei se găsește un perete celular numit frustulă

Diatomeele pot fi autotrofe, heterotrofe, iar unele specii sunt mixotrofe.

Înmultirea se realizează pe cale vegetativă (diviziunea binară a celulei) și sexuată (izogamie, anizogamie, și oogamie).

[NUME_REDACTAT] cuprinde o singură clasă :[NUME_REDACTAT] Centrobacillariophyceae cuprinde diatomeele cu frustule discoidale, cilindrice, rar globuroase, solitare sau unite în colonii filamentoase ori în forma de lănțișoare. Valvele sunt rotunde, eliptice, multiunghiulare, plane, convexe, concave, uneori ondulate și dotate cu excrescente sub forma de spini, peri, tepi, oceli, etc.

[NUME_REDACTAT] cuprinde diatomee necoloniale sau unite în colonii filamentose. Frustulele sunt discoidale, rar lenticulare.

[NUME_REDACTAT] cuprinde diatomee cu frustule discoidale, scund-cilindrice, rar lenticulare, Valvele sunt rotunde, netede sau convexe, punctată sau striată.

[NUME_REDACTAT]

Celule unite în filamente compacte sau laxe prin intermediul mucilagiului sau spinilor. Frustulele sunt lenticulare, sferice sau cilindrice. Prezintă valve rotunde cu pleura bine dezvoltată.

Melosira sp

Prezintă celule globulose, eliptice sau cilindrice, unite strâns în filamente lungi, compacte. Valve rotunde, formate dintr-un disc plan și o pleură înaltă. Suprafața valvei este ornamentată cu puncte fine sau grosiere, fie izolate, fie formând rânduri dispuse neregulat. Cloroplastele sunt numeroase și mici.

Increngătura :[NUME_REDACTAT] prezintă un tal unicelular, cu unul sau 2 flageli. La exterior prezintă un periplast, care poate fi flexibil sau rigid, unele specii prezintă un inveliș special, numit lorică.

În citoplasmă se găsesc două sau mai multe cloroplaste și prezintă un singur nucleu.

Pot fi autotrofe, mixotrofe și heterotrofe.

Cuprinde o singură clasa numita [NUME_REDACTAT] Euglenales cuprinde euglenofite monadoide, solitare, libere de culoare verde sau incolore . Prezintă un singur flagel emergent din canalul flagelar sau mai multi flageli. Periplastul poate fi flexibil sau rigid. Nutriția este fotoautotrofă sau osmotrofă.

[NUME_REDACTAT] cuprinde formele cele mai răspândite și cunoscute din întreaga încrengătura . Se caracterizează prin prezența constantă a doi flageli, unul mai lung locomotor, și unul mai scurt nefuncțional . Celulele solitare libere, verzi sau incolore, cu peliculă fin striată, elastică sau rigidă, cu sau fără inveliș rigid. Nutriția este fototrofă sau osmotrofă .

Trachelomonas sp cuprinde formele autotrofe, celulele sunt protejate de lorică sferică sau ovoidă cu un gât (col) definit dispus în jurul unui pol apical prin care iese flagelul. Celulele sunt lipsite de lorică doar în timpul reproducerii, dar imediat secretă un nou inveliș care este transparent și neted la început, apoi, prin mineralizare devine brun și ornamentat.. Celulele nude sunt fusiforme.

Genul cuprinde un numar relativ mare de specii de apă dulce.

[NUME_REDACTAT] (alge verzi)

Prezintă diferite tipuri de tal( monadal, unicelular, imobil, colonial, cenobial, etc)

Peretele celular este format din celuloză la interior și substanțe pectice la exterior, celulele pot fi uni sau pluricelulare,

Sunt organisme fotoautotrofe . Produsul de fotosinteză principal este amidonul, care se depozitează în cloroplast.

Înmultirea se poate realiza pe cale vegetativă, prin divizune celulară sau fragmentarea talului, pe cale asexuată prin spori specializați sau pe cale sexuată prin izogamie ,anizogamie și oogamie.

[NUME_REDACTAT] reunește alge cu tal variat: unicelular, colonial filamentos, parenchimentos.

[NUME_REDACTAT], reunește algele verzi unicelulare și coloniale care au celulele vegetative flagelate. Înmultirea se realizează prin diviziunea celulei, iar cea sexuată prin gametogamie.

[NUME_REDACTAT]

Celule solitare, mobile, protoplastul este înconjurat cu o membrană celulozică solidă, înglobată la unele genuri, într-o teacă gelatinoasă. Reproducerea se realizează prin diviziune vegetativă, zoospori și gametogamie.

Chalmydomonas sp

Are corpul oval, unicelular, acoperit cu o membrana, prezinta 2 flagei egali, dispusi la partea anterioara mai subtire. In citoplasma se afla un nucleu, o stigma rosie, un cromatofor in forma de clopot și 1-2 vacuole(unele pot fi pulsatile)

Se inmultesc asexuat prin zoospori . Celula isi pierde flagelii, ramane imobila, nucleul, citoplasma și cromatoforul se divid repetat și rezulta zoosporii. Membrana celulei mama se gelifica, elibereaza zoospori care dau noi indivizi

Unele specii prezinta izogamie, heterogamie sau chiar oogamie

5.4 Metode biologice pentru caracterizarea calității apei

5.4.1 Sistemul saprobiilor al lui Kolkwitz și [NUME_REDACTAT] baza acestui sistem sta însușirea unor organisme animale și vegetale de a se dezvolta în ape încărcate cu materii organice în descompunere

Kolkwitz și Marsson(1908-1909) au elaborat așa numitul sistem al saprobIilor, care cuprinde un număr mare de specii ce caracterizează diferite grade de încărcare a apei cu materii organice.

Prezența unor organisme în zonele foarte impurificate se explică prin intoleranța față de aceste condiții de mediu, iar prezența altor organisme doar in zonele de apă curată, prin sensibilitatea lor față de mediul impurificat. În sistemul saprobiilor sunt utilizate, ca indicatori ai calitații apei, ambele categorii de organisme.

Kolkwitz și Marsson au întocmit liste bogate cu specii indicatoare pentru diferitele zone de impurificare a râurilor.

După gradul de încărcare cu materii organice și după caracteristicile fizico-chimice respective, ei deosebesc următoarele zone saprobe:

Zona polisaprobă(p) zona de maxima incărcare organică, în care au loc procese intense de reducere chimică, având drept consecința scăderea puternică a concentrației de oxigen din apă

Zona mezosaprobă zonă de impurificare mijlociei, subdivizată în:

-subzona α-mezosaprobă (α-m) în care predomină procesele de reducere și încep cele de oxidare.

-subzona β-mezosaprobă (β-m), în care predomină procesele de oxidare față de cele de reducere.

3. Zona oligosaprobă (o), zonă de slabă impurificare, în care mineralizarea materiei organice este aproape terminată, iar râul este populat cu organisme de apă curată.

5.4.2 Sistemul saprobiilor revizuit de [NUME_REDACTAT] Liebmann, principalele deficiențe ale sistemului saprobiilor elaborat de Kolwitz și Marsson sunt:

-calitatea de bioindicatori a speciilor de organisme nu are la bază o suficientă cunoaștere a ecologiei lor și apar nepotriviri în listele de specii indicatoare ale diferitelor zone saprobe

-atenția este îndreptată mai mult asupra speciilor și prea puțin asupra biocenozelor

Liebmann mai consideră că sistemul trebuie sa aibă o astfel de formă, încât aplicabilitatea lui să fie cât mai largă, atât pentru diferitele tipuri de impurificare a apelor de suprafața cât și pentru cunoașterea eficienței instalațiilor de epurare biologică a apelor uzate.

Pentru a permite o cât mai largă aplicabilitatea a sistemului revizuit, el face o clasificare a apelor dupa gradul lor de saprobitate, împărțindu-le în patru clase de calitate, corespunzătoare celor patru zone saprobe din sistemul Kolwitz și Marsson:

– Clasa I de calitate, corespunzătoare zonei oligosaprobe (nepoluată spre foarte slab poluată)

– Clasa a II a de calitate, corespunzătoare subzonei β-mezosaprobe (poluare moderată)

– Clasa a III a de calitate, corespunzătoare subzonei α-mezosaprobe ( poluare puternică)

– Clasa a IV a de calitate, corespunzătoare zonei polisaprobe (poluare foarte puternică)

Autorul subliniază că sistemul acesta nu exclude analiza fizico-chimică a apei, ci o completează.

5.4.3 Caracterizarea claselor de calitate

Clasa a IV a de calitate

Este caracterizată din punct de vedere chimic, printr-o mare cantitate de materie organică.

Ca urmare a proceselor biochimice de descompunere, consumul de oxigen este foarte mare, de unde un deficit pronunțat de oxigen dizolvat sau chiar absența lui. Sunt prezenti amoniacul și hidrogenul sulfurat care imprimă apei un miros greu, caracteristic.

Aceasta zonă este populată de organisme puțin exigenete față de oxigen, unele fiind facultativ anaerobe, adaptate la oscilații ale pH-ului și rezistente față de compuși de descopunere putredă ( ex. hidrogen sulfurat și amoniac).

În aceasta zona lipsesc diatomeele, algele verzi și toate macrofitele.

Condițiile de viață in zona polisaprobă se caracterizează prin abudența de hrană, reprezentată prin substanțe organice în descompunere .

Indicatorii biologici din această zonă sunt un numar mare de bacterii, îndeosebi bacterii sulfuroase și alge albastre .

Clasa a III a de calitate

Aceasta subzonă este caracterizată, din punct de vedere chimic, prin continuarea proceselor de reducere și inceperea oxidărilor.

Ca urmare a dezvoltării în masă a fitplactonului, pot avea loc fenomene de “înflorire” ale apei, ziua producându-se o suprasaturație de oxigen, iar noaptea un deficit.

Sunt prezente puține macrofite și numeroase specii de alge albastre verzi și diatomee.

Clasa a II a de calitate

În această zona procesul de autoepurare este foarte avansat, mineralizarea materiilor organice fiind aproape de sfârsit. În apă se află azotati și azotiți. Numărul de specii crește, iar al indivizilor este în general mai scăzut, numai rareori se poate produce fenomenul de “înflorire” a apei.

Caracteristice sunt diatomeele, algele albastre și desmidiaceele, ultimele atingând aici nivelul maxim de dezvoltare. Macrofitele sunt foarte dezvoltate.

Clasa I de calitate

În aceasta zonă, autoepurarea apei este practic terminată, substantele organice fiind aproape complet oxidate. Apa este limpede, bogată în azotați și fosfați, iar cantitățile de oxigen dizolvat corespund limitelor de saturație.

În aceasta zonă numarul de alge este redus.

Indicatorii biologici au reprezentați din cianoficee, diatomee, cloroficee și rodoficee.

5.5.4 Rezultatele analizei biologice

[NUME_REDACTAT]. 3 Indicatorii biologici din probele de apă

Proba 1 și proba 2 de apă se incadrează in clasa intermediară II-III (β -mezosaproba spre α -mezosaproba), apele din aceste puncte de recoltare sunt ape moderat impurificate spre puternic impurificate.

Proba 3 de apa se incadrează in clasa a II a (β –mezosaprobă) cu un grad moderat de impurificare.

[NUME_REDACTAT] analizei parametrilor fizico chimici și chimici

Intre cele 3 probe de apa nu exista deosebiri semnificative in privinta pH-ului, care este slab alcalin.

In toate cele 3 probe s-a evidențiat prezența sulfaților și in ultima proba s-a evidențiat si prezența nitriților

Valorile conductivitații se incadrează in limetele admise

Concluziile analizei biologice

Probele prelevate din primele 2 puncte de recoltare se incadrează in clasa intermediară II-III

(β -mezosaproba spre α –mezosaproba) , in timp ce proba 3 se incadrează in clasa a II a de calitate ((β –mezosaproba)

Concluzii generale

In urma efectuării analizelor chimice , fizico chimice s-a evidentiat o imbunatatire a calitatii apei datorită procesului de epurare ( de la apă moderat impurificată spre puternic impurificată la o apă cu un grad moderat de impurificare)

[NUME_REDACTAT] Valer, 1980 – Chimismul apei râurilor din bazinul hidrografic Siret, Universitatea din București, pg 36-39, 42-43, 63-74

Mititelu D., Barabaș N. și [NUME_REDACTAT], 1978 – Flora și vegetația din imprejurimile municipiului Roman (jud. Neamț), Muzeul de [NUME_REDACTAT], Studii și comunicari Bacău, pg 9-10, 281-326

[NUME_REDACTAT] ,1969 – Analiza fizico-chimica, [NUME_REDACTAT] și pedagogică București, pg.178-180

C. Pătroescu și I.Gănescu, 1980 – Analiza apelor, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], pg 14, 107

McKee and Wolf, 1963 – [NUME_REDACTAT] criteria, second edition, The resorces agency of California, State water quality control board, Sacramento pg 300-305

[NUME_REDACTAT], 1978 – Epurarea apelor uzate orașenești, [NUME_REDACTAT] București, pg 4, 21, 93-95, 245-254, 266-267

V. Rojanschi și Th. Ognean, 1997 – Cartea operatorului din stații de epurare, [NUME_REDACTAT] București, pg. 28-29, 59-66, 94-107

St. Peterfi și [NUME_REDACTAT], Tratat de algologie, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România – 1976- Volumul I Tratat algologie ,pg 532-534

1979 –Volumul III, Euglenophyta, Chlorophyta, Xantophyta pg 98-140

1981 – Volumul IV, Cyanophyta, Crysophyta, Cryptophyta, pg 48,84, 286-286

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 1972 – Botanică sistematică, [NUME_REDACTAT] și pedagogică pg 35-36, 53-55

[NUME_REDACTAT], 1964 – Botanica sistematică, [NUME_REDACTAT] și pedagogică pg 9-14, 84 91

[NUME_REDACTAT], 2008 – Suport de curs Taxonomie vegetală

[NUME_REDACTAT], 2011 – Suport de curs [NUME_REDACTAT], legislații, politici și strategii

[NUME_REDACTAT], 2009 – Monitoring ecologic, [NUME_REDACTAT] Iași.

[NUME_REDACTAT], 1998 – Hidrobiologie, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Iași – pg 149-156

C.S Antonescu, 1967 Biologia apelor, pg 227-235

I. Mălăcea ,1969 Biologia apelor impurificate, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, pg 61- 69

Studiu de fezabilitate, Rețeaua de canalizare a municpiului Roman, Vol. 2 Stația de epurare, 2008

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 2004 – [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 2009 Statutul municpiului Roman, [NUME_REDACTAT] Roman

ORDIN nr. 161 din 16 februarie 2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calitații apelor de suprafață in vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă