EVALUARE ȘI INTERVENȚIE TERAPEUTICÃ LUCRARE DIS ERTAȚIE Coordonator științific Lector. univ. dr. Aurelia Moraru Masterand Ilie ( Osip) Prasinia… [617754]

1
UNIVERSITATEA ANDREI ȘAGUNA CONSTANȚA
MASTER PSIHOLOGIE CLINICÃ
EVALUARE ȘI INTERVENȚIE TERAPEUTICÃ

LUCRARE DIS ERTAȚIE

Coordonator științific
Lector. univ. dr. Aurelia Moraru

Masterand: [anonimizat]
2020

2
UNIVERSITATEA ANDREI ȘAGUNA CONSTANȚA
MASTER PSIHOLOGIE CLINICÃ
EVALUARE ȘI INTERVENȚIE TERAPEUTICÃ

TULBURÃRILE EMOȚIONALE LA PERSOANELE
DIAGNOSTICATE CU INFERTILITATE

Coordonator științific
Lector. univ. dr. Aurelia Moraru

Masterand: [anonimizat]
2020

3

CUPRINS

Lista figurilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 5
Lista tabelelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 6
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 7
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 9
TULBURÃRILE EMOȚIONALE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 9
1.1. Definir ea conceptului emoție ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 9
1.2. Teoria generală a tulburărilor emoționale ………………………….. ………………………….. ………………. 20
1.3. Trăsăturile esențiale ale emoțiilor ………………………….. ………………………….. …………………………. 24
1.4. Definirea reglării emoționale și procesul de auto -control ………………………….. ………………………. 25
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 30
INFERTILITATEA ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 30
2.1. Definirea conceptului infertilitate ………………………….. ………………………….. …………………………. 30
2.3. Impactul condiției de infertilitate asupra individului ………………………….. ………………………….. …. 35
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 39
EVALUAREA ȘI INTERVENȚIA TERAPEUTICÃ ………………………….. ………………………….. ………… 39
3.1. Evaluarea psihologică – definirea ………………………….. ………………………….. ………………………….. 39
3.3. Generalități privind utilitatea demersului psihoterapeutic ………………………….. …………………….. 45
3.4. Modelul psihoterapiei integrative ………………………….. ………………………….. …………………………. 50
3.5. Modalități de evaluare a rezultatelor intervenției psihoterapeutice ………………………….. ………… 53
CAPITOLUL IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 56
METODOLOGIA CERCETÃR II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 56
IV.1. CONCEPTELE UTILIZATE ÎN PARTEA DE CERCETARE ………………………….. ………………………….. …. 56
IV.2. OBIECTIVELE LUCRÃRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 57
IV.3. IPOTEZELE CERCETÃRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 58
IV.4. VARIABILELE CERCETÃRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 58

4
IV. 5. LOTUL DE SUBIECȚI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 60
IV.6. METODELE ȘI INSTRUMENTELE CERCETÃRII ………………………….. ………………………….. …………… 61
IV. 7. ANALIZA DATELOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 62
STUDIU DE CAZ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 92
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 103
ANEXA 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 103
ANEXA 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 106
ANEXA 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 111
ANEXA 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 114
ANEXA 5 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 115
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 122

5
Lista figurilor

Figura 1. Conceptele teoretice incluse în cercetare
Figura 2. Variabilele dependente
Figura 3 . Variabilele independente
Figura 4 . Histograma – vârsta subiecților
Figura 5. Histograma – scorurile anxietãții
Figura 6. Histograma – scorurile depresiei
Figura 7. Diagramele de structura pentru itemul 1
Figura 8. Diagramele de structura pentru itemul 2
Figura 9. Diagramele de structura pentru itemul 3
Figura 10. Diagramele de structura pentru itemul 4
Figura 11 . Diagramele de structura pentru itemul 5.
Figura 12 . Diagra ma de structura pentru itemul 6
Figura 13 . Diagra ma de structura pentru itemul 7
Figura 14 . Diagrama de structura pentru itemul 8
Figura 15 . Diagrama de structura pentru itemul 9
Figura 16 . Diagrama de structura pentru itemul 10
Figura 17 . Diagrama de structura pentru itemul 11
Figura 18 . Diagrama de structura pentru itemul 12
Figura 19 . Diagrama de structura pentru itemul 13
Figura 20 . Diagram a de structura pentru itemul 14
Figura 21 . Diagrama de structura pentru itemul 15
Figura 22. Diagrama de structura pentru itemul 16
Figura 23 . Diagrama de structura pentru itemul 17
Figura 24. Diagrama de structura pentru itemul 18

6
Lista tabelelor

Tabelul nr. 1. Vârsta subiecților
Tabelul nr. 2. Media, valoarea minimã și maximã, eroarea și abaterea standard pentru scorurile
anxietãții
Tabelul nr. 3. Frecvența scorurilor anxietãții
Tabelul nr. 4. Media, valoarea minimã și maximã, eroarea și abaterea standard pentru scorurile
depresiei
Tabelul nr. 5. Testul t pentru eșantioane independente – mediile
Tabelul nr. 6. Testul t pentru eșantioane independente – nivelul de semnificație – depresie
Tabelul nr. 7. Testul t pentru eșantioane independente – mediile
Tabelul nr.8. Testul t pentru eșantioane independente – nivelul de semnificație – anxietate

7

INTRODUCERE

În contextul în care tot mai multe cupluri din România și din afara ei, se
confruntã cu problema infertilitãții, este importantã evaluarea și înțelegerea
fenomenului și altfel decât din punct de vedere medical, psihologia oferind astfel un
alt fel de ajutor pentru înțelegerea și tratarea acestui diagnostic, care devine o
problemã a cuplului, indiferent care dintre partene ri este cel diagnosticat cu
infertilitate.
Lucrarea este structuratã în patru capitole. Primele trei capitole includ
fundamentarea teoreticã a lucrãrii, iar cel de al patrulea capitol include partea de
evaluare și analizã a datelor obținute. Primul capito l trateazã tulburãrile emoționale,
cel de al doilea infertilitatea și al treilea capitol este trateazã modul de evaluare, dar
și intervenția terapeuticã în cazurile tulburãrilor emționale care pot apãrea la
persoanele diagnosticate cu infertilitate.
În cad rul pãrții metodologice, lucrarea are ca obiectiv identitifcarea și
evaluarea tulburărilor emoționale la persoanele cu infertilitate. Obiectivele
specifice ale lucrării sunt: evaluarea nivelului de anxietate la partenerii de cuplu care
au fost diagnosticaț i cu infertilitate; evaluarea nivelului de depresie la partenerii de
cuplu care au fost diagnosticați cu infertilitate; evaluarea și stabilirea diferențelor de
gen în ceea ce privește modul în care ambii parteneri privesc infertilitate și
construirea unui chestionar cu scopul de a mãsura percepția cuplului asupra
infertilitãții.
Ipotezele lucrãrii sunt: se prezumã cã persoanele diagnosticate cu infertilitate
au un nivel mediu al anxietãții; se prezumã cã persoanele diagnosticate cu

8
infertilitate au un nivel mediu al depresiei; se prezumă că tulburãrile emoționale la
cuplurile infertile este influențatã de genul biologic, atât anxietatea, cât și depresia
fiind mai ridicatã în cazul femeilor, și se prezumă că există diferențe între cele două
sexe privind modul în care percep problematica infertilității.
Variabilele utilizate în cercetare sunt: genul biologic, infertilitatea,
anxietatea, depresia și percepția partenerilor de cuplu asupra infertilitãții.
Datele obținute vor fi prezentate în ultimul capitol șî în secțiunea de concluzii
a lucrãrii.

9

CAPITOLUL I
TULBURÃRILE EMOȚIONALE

1.1. Definirea conceptului emoție
Emoția se definește ca reacție afectivă complexă, în general bruscă și
spontană, însoțită de modificări la nivel fiziologic, și care oglindește atitudinea
individului față de o realitate. În limbajul comun este denumită ca tulburare
sufletească ce poartă denumirea de tristețe, bucurie, jale, dor, furie. Emoțiile au
început să fie considerate funcț ionale, esențiale chiar pentru supraviețuirea speciei,
contrar perspectivei conform căreia acestea aveau valență disfuncțională în sensul
de a fi ceva ce trebuie respins, controla t abia după publicarea lucrării lui Charles
Darwin “ Expre sia emoțiilor la om și animale” , în anul 1872.
Această lucrare este recunoscută dealtfel ca fiind piatra de temelie a studiului
modern asupra emoțiilor. În general, Darwin a considerat comportamentele ca fiind
proprietăți funcționale ale speciei care joacă un rol în adaptare . Al doilea impact l -a
avut evidențierea funcției emoțiilor în reglarea relaționării interindividuale, în
special expresia acestora.
Studiile efectuate asupra emoțiilor au arătat că acestea nu sunt în mod necesar
iraționale sau nonraționale, cât mai degra bă relația dintre emoție și rațiune este una
integrativă și reciproc suportivă.

10
În epoca modernă timpurie emoțiile au fost abordate în operele filozofilor,
precum René Descartes, Niccolò M achiavelli, Baruch Spinoza, ( Damasio , 2003)
Thomas Hobbes (Hobbes , 1651) și David Hume.
Emoțiile erau considerate adaptive și, în secolul 18, au fost studiate mai ales
dintr -o perspectivă psihiatrică empirică.
Emoția este o reacție afectivă cu intensități diferite și a cărei durată este
diferită de la caz la caz spe cifică tutuor ființelor.
Psihologul am erican Robert Plutchik a creat în 1980 "cercul emoțiilor" , care
consta din 8 emotii fundamentale sau primare bucurie, încredere, frică, surpriza,
triste te, dezgust, mânie, anticipație.
Acestea sunt și opuse între ele: bucurie – tristete, încredere – dezgust, frică –
manie, surpriza – anticipatie și celelalte opt emoții complexe sau avansate, forma te
din douã emoții fundamentale: optimism (anticipatie și bucurie), dragoste (bucurie
și încredere), supunere( încredere și fricã), înfiorare( fricã și surprizã), dezaprobare
sau dezamãgire (surprizã și tristețe), remușcare sau vinovãție (tristețe și dezgust),
dispreț (dezgust și mânie) și agresivitate (mânie și anticipatie).
De asemenea, și acestea sunt opuse între ele : optimism – dezaprobare, dragoste
– remușcare, supunere – dispreț și î nfiorare – agresivitate.
În funcție de intensitatea culorii este exprimată și intensitatea emoției.
În psihologie,emoția este definită ca o modalitate de percepție a elementelor
și relațiilor dintre realitate și imaginație, experimentată fizic prin intermediul unor
funcții fiziologice, de pildă expresia facială ori ritmul cardio -respirator , ducând până
la tulburări de conduită cum ar fi agresivitatea sau chiar plânsul .
Studiul emoțiile se regăsește în general în sfera psihologilor, de ac tualitate
fiind însă interesul oamenilor de știință și din sfera inteligenței artificiale.

11

Psihologul american Paul Ekman de la Universitatea California , unul dintre
experții în studiul emoțiilor a manifestărilor acestora și în studiul mecanismului
minciunii, bazându -se pe rezultatele unor îndelungate și largi cercetări care au
cuprins toate continentele, a demonstrat că patru expresii faciale pot fi rec unoscute
de orice persoană de pe această planetă indiferent de cultura căreia îi aparține
individul: frica, mânia, tristețea și bucuria .
Universalitatea acestor manifestări este un indiciu demn de luat în calcul
pentru a afirma că aceste patru emoții sun t emoții fundamentale și fac parte însăși
din na tura umană.

12
Profesorul Radu Vraș ti afirmă în cartea domniei sale că: “Emțtia este un
termen care a fost luat din limbajul comun și care se referă la un răspuns multifațetat
la o situatie care are înțeles pen tru subiect și care care conduce la modificări în
experienta subiectivă, comportamentul si fiziologia individului. Ea apare mai ales
atunci cand un individ este într -o situație care este rele vantă pentru scopurile sale. ”
(Vraști, 2010).
Aș vrea să adaug câ teva cuvinte despre controlul emoțiilor și influența
acestora asupra corpului fizic. O informație interesantă ne oferă o echipă de
cercetatori finlandezi avându -l ca lider pe Lauri Nummenmaa, care au demonstrat
într-un studiu al Universității de Stiințe Aa lto din Finlanda, că emotiile nu se petrec
doar în mintea noastră ci și in corpul nostru. Acest studiu a fost realizat pe un număr
de 700 de voluntari din trei țări diferite Finlanda, Taiwan și Suedia. Rezultatele
studiului au fost similare la toate persoa nele indiferent de naționalitate, cultură, sex
sau religie. Așadar, orice gând generează în corp o emoție care poate varia de la
insesizabil până la foarte puternic. Fiecare gând inițiază o anume reacție biologică
la nivelul ființei atât în plan material c ât și în cel spiritual.
Emoția reprezint ă așadar reacția la nivel fizic a gândului. Adică ceea ce
gândesti și simți în corp ca stare emoțională:

13
Iată o scală foarte sugestivă a modului în care emoția schimbă reacțiile la
nivelul corpului fizic. Ce am putea concluziona de aici! Este foarte important să ne
controlăm gândurile care știm că generează emoții care iată la rândul lor sunt
preluate și trăite de corpul fizic inf luențând homeostazia întregului .
La această dată deși se știu multe despre legătura dintre psyche și somă este
totuși un domeniu de dimensiuni impresionante pentru cercetare și pentru
descoperirea infinitelor posibilități de influență a gândului -emoție asupra proceselor
de vindecare a corp ului fizic. Afirmații ca : gândeste pozitiv si vei simti o stare
emoționala pozitiva (gânduri dorite), sau gândește negativ si vei simti o stare
emotionala negativa (ganduri nedorite) nu mai sunt astăzi de ignorant
Emoțiile negative a căror influențe asupra echilibrului psiho -emoțional sunt
semnificative am putea să le împărțim în două categorii: emoțiile negative exprimate
și neexprimate .
Emoțiile exprimate sunt emotii pe care nu le pãstrezi în mintea și în interiorul
corpului tã u. Sunt emoții pe care reușești să le exprimi, reușești, să le cons umi cumva
descărcând frustrarea , iar efectele lor asupra mințiiși asupra corpului sunt mici chiar
nule.
Emoțiile negative neexprimate, au efecte mult mai grave, fiind o energie
care se adună în interior, reprimată fiind și care stagnează timp îndelungat, fiind
exprimate la un moment dat cel mai probabil printr -un comportament inadecvat. Din
această perspectivă este benefic să știm să dăm voce emoțiilor la momentul apariției
lor într -un mod adecvat întotdeauna pentru a nu amplifica conflictul interpersonal.
Pentru e xemplificare cu privire la modul în care se manifestă emoțiile neexprimate,
să ne imaginăm ca ținem în mână un pahar cu apă. Dacă îl ținem un minut nu este
nici o problemă. Daca îl ținem o oră, cu siguranță ne va durea braț ul. Daca îl ținem
o zi întreagă , ne paralizează întreaga mână și foarte probabil devine ineficientă.

14
Prin urmare, înțelegând importanța gândurilor în economia emoțiilor și a
exprimării acestora odată apărute putem să tragem concluzia că o stare de prezență
de conștientizare a ceea ce gând esc și ceea ce îmi spun ca și practicarea exprimării
emoțiilor poate să fie soluția la ceea ce numim gestionarea echilibrată a emoțiilor și
folosirea acestora în folosul nostru.
Modele de emoții
Emoția poate fi diferită de alte constructe similar cum ar fi sentimentele. Nu
toate sentimentele includ emoții , iar stările sufletești au o durată mai lungă decât
emoțiile și prezintă o intensitate desea mai mică, sunt adesea lipsite de stimulul
contextual sau afectul (experiența sentimentului sau a emoției).
În cartea sa “ Republica”, (Platon 2015) filozoful antic propune trei
componente de bază ale minții umane: raționamentul , dorința și părțile
emotive, iar pentru Aristotel emoțiile sunt importante mai ales în viața morală,
componentă esenția lă a virtuții. (Ar istotel 1566) . Stoicii au evidențiat importanța
emoțiilor în judecată (în teoriile stoice, emoțiile sunt considerate o piedică pentru
rațiune, și deci pentru virtute).
În Evul Mediu viziunea aristotelică a fost dezvoltată de scolastici sm, în
special de Tho mas Aquino (Aquinas , 2013) . Avicenna (sec. 11) poate fi considerat
ca un precursor al inteligenței emoționale, considerând că emoțiile influențează
sănătatea și comportamentele și sugerând necesitatea de a gestiona emoțiile. (Haque
2004) .
În antichitatea chineză emoțiile excesive erau considerate ca fiind dăunătoare,
inclusiv pentru organele vitale (Suchy , 2011) .
Un model al emoțiilor elaborat de Descartes și susținut de mulți psihologi
contemporani ia în considerație câteva emoții de bază din care sunt compuse toate
celelalte emoții. Hobbes a asimilat „pasiunile” cu atracțiile sau aversiunile specifice.
Hume a considerat că rațiunea este sclavul pasiunilor, iar pentru Spinoza emoțiile

15
fac diferența între viața cea mai bună și cea mai rea i nfluențând puterea sufletului.
Kant a văzut emoțiile ca fenomene esențial conotative.
Există modele alternative, care se bazează pe evaluarea anumitor proprietăți,
bazate pe fizi ologie sau psihologia evolutivă (Panksepp 2004; Tooby și Cosmides
2008) .
Filozofii clasici au abordat emoțiile ca răspunsuri la anumite tipuri de
evenimente care au legătură cu un subiect, cauzând modificări corporale și de
comportament. În secolul trecut emoțiile au fost neglijate, fiind considerate un factor
perturbator. În ultim ul timp emoțiile au revenit în centrul atenției filosofilor și
psihologilor, coroborându -le cu alte discipline precum psihologia, neurologia,
biologia evolutivă și chiar economia.
William James susținea în 1884 că sentimentele și emoțiile sunt secundare
fenomenelor fiziologice, considerând că percepția „faptelor excitante” determină
direct răspunsuri fiziologice („emoții”) .
O altă teorie, susținută de Richard Carlson psihoterapeut american. Conform
acestuia, stimulii declanșează activitatea în sistemul nerv os autonom, care produce
astfel o experiență emoțională în creier. El a pornit de la ideea că emoțiile sunt o
clasă de sentimente, diferite de senzații și de percepții prin calitatea lor
experimentată, dezvoltând, împreună cu Carl G Lange „teoria James -Lange” a
emoției (James , 1884) .
Conform acestei teorii emoțiile sunt sentimente specifice cauzate de
modificările condițiilor fiziologice legate de funcțiile autonome și motorii. James a
afirmat astfel că „ne pare rău pentru că plângem, suntem supărați pentru că ne -am
lovit, ne e frică pentru că tremurăm, și nu invers [nu plângem, ne lovim sau
tremurăm pentru că ne pare rău, suntem sup ărați sau ne e frică, după caz) ” (James
1884 ). Astfel, un stimul care evocă emoția declanșează un model de răspuns

16
fiziologic c are este interpretat ca o emoție particulară, interpretare susținută de
experimente (Laird , 2007) .
Această teorie nu distinge însă între em oții, conform lui Walter Cannon
(Cannon , 1929a) . Potrivit lui James, ceea ce distinge emoțiile este faptul că fiecare
implică percepția unui set unic de schimbări corporale. Teoria James -Lange este
disputata din punctul de vedere al cauzalității (stările corporale care provoacă emoții
și sunt a priori), (Reisenzein, Meyer, și Schützwohl 1995) , dar cei mai mulți
neurologi contemporan i folosesc componentele teoriei (Dalgleish , 2004) .
Contribuția principală a teoriei pune accentul pe întruchiparea emoțiilor,
faptul că schimbările în corespondenții corporali ale emoțiilor pot modifica
intensitatea e xperimentată (Dalgleish, 2 004). Walter Bradford Cannon a susținut că
răspunsurile fiziologice sunt prea lente și adesea imperceptibile, și deci nu ar putea
reprezenta conștientizarea subiectivă relativ rapidă și intensă a emoției, (Carlson ,
2012) rezultând răsp unsuri destul de nedi ferențiate (Cannon , 1929b; Cannon , 1987).
Un eveniment care evocă emoția declanșează simultan atât un răspuns
fiziologic, cât și o experiență conștientă a unei emoții. Phillip Bard a dezvoltat
aceasta teorie, cunoscuta sub numele de teoria Cannon -Bard. Urm are a studiilor lui
Bard, Cannon a susținut că stimulii emoționali declanșează simultan atât aspecte
fiziologice c ât și experiențiale ale emoției (Cannon , 1929b) .
Un alt filozof considera că emoțiile sunt strâns legate de motivele care le dau
naștere. Cu toate că procesele psihologice de bază depind de practicile și
semnificațiile socioculturale. Psihologii apelează la metode precum analiza
factorilor pentru a limita emoțiile la dimensiuni măsurabile și în același timp
diferențiabi le (Scherer et al. 2013) .
Pe baza acestor dimensiuni se construiesc hărți de coordonate (Osgood, Suci,
și Tannenbaum 1957) pentru a evidenția o componentă importan tă a emoției, afectul

17
nucleului (D. L. Scha cter, Gilbert, și Wegner 2011; Russell și Lisa Feldman
1999) .
Opiniile contemporane s -au concentrat pe motivarea, de către emoții, a
comportamentelo r adaptive în mediul ancestral (Gaulin și McBurney 2003) .
Emoțiile sunt astfel consi derate ca influențând deciziile (Lerner et al. 2015) .
Teoriile somatice din sec. 19, în specia l prin William James, susțin
importanța primordială a răspunsurilor corporale la emoții. Teoria a pierdut teren în
secolul 20, dar a fost reluată recent în studiile neurologice (Pace -Schott et al. 2019)
ale unor teoreticieni precum John Cacioppo, (Cacioppo 1998) António Damásio,
(Aziz -Zadeh și Damasio 2008) Joseph E. LeDoux (LeDoux 1996) și Robert Zajonc
(Emerick 1997) .
Teoria cu doi factori a lui Stanley Schachter se bazează pe studiile unui medic
spaniol, Gregorio Marañón, conform căruia reacțiile fiziolo gice contribuie la
experiența emoțională, facilitând o evaluare cognitivă focalizată a unui eveniment
excitat fiziologic dat, iar această evaluare este cea care definește experiența
emoțională subiectivă. Emoțiile sunt astfel un rezultat al procesului în d ouă etape:
excitarea fiziologică generală și experiența emoției (D. L. Schacter, Gilbert, și
Wegner 2010) . Experimentele pe care se bazează aceasta teorie au fost c riticate de
Jesse Prinz (Prinz 2004) .
Ulterior s -au dezvoltat mai multe teorii cognitive car e considerau activitatea
cognitivă necesară pentru ca o emoție să apară. Richard Lazarus, de ex., a susținut
că emoțiile trebuie să aibă o anumită intenționalitate cognitivă. Emoția ar fi astfel o
perturbare care apare în urma unei aprecieri cognitive urma tă de modificări
fiziologice care determină o acțiune.
Calitatea și intensitatea emoțiilor ar fi controlate, astfel, prin procese
cognitive. Un alt exemplu este Robert C. Solomon (Solomon 1993) care susține că
emoțiile sunt judecăți. Obiecția lui în ceea ce privește cognitivismul este că poate

18
apărea cu sau fără emoție, deci judecata nu poate fi identificată cu emoția. Teoriile
perceptuale folosesc percepțiile pentru a ajunge la emoții, (Goldie 2007) fiind teorii
hibride ale teoriilor somatice și cognitive .
O astfel de teorie argumentează că atât răspunsurile corporale cât și
semnificația emoțiilor sunt importante pentru emoții, conform teoriilor cognitive.
Conform acestei teorii rezultă că în acest caz cogniția pe baze conceptuale nu este
necesară, întruc ât schimbările corporale includ cauzal conținutul semnificativ al
emoției, oferind informații despre relația dintre subiect și lume.
Teoria a fost susț inuta de filosoful Jesse Prinz î n cartea sa, Gut
Reactions , (Prinz 2004) și de psihologul James Laird î n cartea Feelings (Laird 2007) .
Teoria evenimentelor afective a fost dezvoltată de Howard M. Weiss și
Russell Cropanzano in contextul activităților lucrative (1996), (Weiss și Cropanzano
1996) considera că emoțiile sunt influențate și cauzate de evenimente care la rândul
lor influențează atitudinile și comportamentele.
Teoria a fost utilizată de cercetători pentru a înțelege mai bine emoția dintr -o
perspectiva comunicativă, fiind revizuită de Howard M. Weiss și Daniel J. Beal în
2005 (Weiss și Beal 2005) .
O perspectivă situată asupra emoției, dezvoltată de Paul E. Griffiths și Andrea
Scarantino, abordează situaționalismul în psihologie, (Griffiths 2004) punând
accentul pe factorii externi în procesul emoțional considerat pur intern, mediul
nefiind decât un stimul al emoției. Spre deosebire de aceasta, perspectiva
situaționalistă vede emoția ca produsul unui organism care este influențat de mediul
său și de răspunsurile altor organisme. Emoția devine astfel un factor activ in relațiile
sociale.
Emoțiile pentr u că sunt un factor motivant în interacțiunile și relațiile sociale,
au o legătură direct cu fiziologia de bază. Temperamentele emoționale fenotip

19
afectează conexiunile sociale în sistemele sociale complexe datorită genelor, prin
informațiile codate în sec vențele ADN și selecția naturala a trăsăturilor ereditare.
Teoria neurobiologică explică emoția ca fiind o stare mentală organizată în sistemul
limbic al creierului, ca tipare de excitare vertebrală generală cu intensitate în funcție
de neurochimicale (dop amina, noradrenalina, serotonina ), mediate de feromoni și
având ca rezultat modificări corporale.
Emoțiile sunt conectate cu activități cerebrale care ne direcționează atenția,
ne motivează comportamentul șidetermină semnificația a ceea ce se întâmplă în j urul
nostru. Paul Broca (1878), (Broca 1878) James Papez (1937), (Papez 1995) și Paul
D. MacLean (1952) (Maclean 1952) au ajuns la concluzia că emoția este legată de
sistemul limbic din centrul creierului.
Alte teorii merg pe ideea cortexului prefrontal st âng activat de stimuli care
provoacă o abordare pozitivă. (Kringelbach et al. 2003) În sens invers, o activare
selectivă a regiunii specifice a creierului determină un stimul pozitiv. Teoria s -a
extins ulterior pentru a include stimuli negativi. (Merckelba ch și Van Oppen 1989)
În urma verificărilor mai multor modele neurobiologice ale emoției din cortexul
prefrontal, a fost acceptat modelul numit „de direcție”, care a făcut predicții mai
bune. (Harmon -Jones et al. 2004)
O altă abordare neurologică propusă d e Bud Craig în 2003 distinge două clase
de emoții: „clasice” (evocate de stimuli de mediu) și „homeostatice” (care necesită
atenție, evocate de stările corpului) care motivează comportamentul și menține
mediul intern al organismul ui în starea lui ideală (Craig 2003) . Derek Denton
consideră emoțiile homeostatice ca fiind „emoții primordiale”, definindu -le drept
„elementul subiectiv al instinctelor, care sunt modelele de comportament programate
genetic care conțin homeostază. Acestea includ setea, nevoia de aer și minera le
specifice, foamea, durerea, etc. Există două elemente constitutive ale unei emoții

20
primordiale – senzația specifică, care, atunci când este severă poate fi imperioasă, și
intenția convingătoare de mulțumire printr -un act de consum.” (Denton et al. 2009)
Joseph LeDoux afirmă că amigdala poate elibera hormoni datorită unui declanșator
(precum o reacție), dar „atunci o abordăm prin p rocese cognitive și conștiente”
(Emory 2018) .
Lisa Feldman Barrett evidențiază diferențele de emoții între culturi diferite în
teoria emoției construite, și afirmă că emoțiile „nu sunt declanșate; le creezi. Ele
apar ca o combinație a proprietăților fizice ale corpului tău, un creier flexibil care se
conectează la orice mediu în care se dezvoltă și la cultura și educa ția ta, care asigură
acel mediu ” (Barrett 2017) .

1.2. Teoria generală a tulburărilor emoționale
Că suntem ființe emoționale este de multă vreme o certitudine. Teoria
atașamentului, formulată și consolidată de psihiatrul de copii britanic John
Bowlby și de către psihologa canadiană Mary Ainsworth , integrează științific
nevoia ființelor umane de a forma și întreține legături emoționale puternice față de
alte ființe umane. Temele principale ale acestei teorii sunt inițierea și schimbările
care au loc în relațiile emoționale individuale în cursul vieții . Conform teoriei
atașamentului, la baza oricărei relații emoționale interumane se află legătura
timpurie mamă -copil. Această legătură garantează echilibrul vieții emoționale de
mai târziu a individului.
Emoțiile exercită o presiune din ce î n ce mai mare asupra omului modern,
care primeste o cantitate uriașă de informatii și este absorbit de prelucrarea
acestora si de comunicarea la r etelele de socializare. Adesea pentru a f i siguri că
mesajul va fi auzit , cel care vrea sa se faca auzit îmbracă mesajul să u într -un înveliș

21
emotional. Nu este dificil să observăm că în zilele noastre se comunică din ce în ce
mai mult emoțional.
Un eveniment comun, banal capătă valoare de știre importantă pentru canalele
mass -media în măsura în potențialului său de a emoționa publicul receptor. De
exemplu pentru interesul reclamelor care au ca scop să atragă atenția și mai ales să
se impregneze în memoria spectatorului ele trebuie sa provoace o emoție. În situații
particulare, dacă vrem sa fim în atenția cuiva, încercam intuit iv să facem acest lucru
adăugând în mesajul nostru ceva, un amănunt, un aspect care să emoționeze. Emoția
se impregnează mai ușor și rămâne mai mult în memoria psiho -afectivă . Ca o regulă
general acceptată, mesajul de astãzi ca sa fie penetrant trebuie sa fie emoțional
competent.
În această realitate nouă, în care iată, emoția este investită cu caracteristicile
unui instrument puternic de atingere a unor scopur i mercantile rămâne întrebarea
cauzelor tulburărilor emoționale? Printre cauzele care favorizează frecvența și
intensitatea tulburărilor emoționale se află conform studiilor autoreprezentarea
individului .
Emoțiile sunt considerate că au evoluat prin valoarea lor adaptativă în tratarea
sarcinilor fundamentale ale vieții. Fiecare dintre emoțiile fundame ntale , furie, frică,
tristețe, bucurie, au caracteristici comune cum ar fi: debut rapid, durată scurtă,
repetiția , evaluarea autom ată, coerență între răspunsuri. Aceste caracteristici comune
și unice sunt produsul evoluției noastre și disting emo țiile de a lte fenomene afective .
Din perspectiva modelului tulburărilor emoționale derivat din aspectele de
bază ale teoriei emoțiilor și noilor dezvoltări în știința cognitivă, se sugerează că
emoțiile fundamentale sunt organizate necorespunzător în memoria de lucr u a
individului, iar la indivizii fragili din punct de vedere biologic și psihologic aceste
emoții pot deveni sursa anxietății sau a distimiei prin faptul că emoțiile în sine sunt
trăite ca necontrolabile și amenințătoare. Tulburarea emo țională este așadar o stare

22
de disconfort emoțional complex, care epuizează resursele psihologice și determină
o calitate a vieții scăzută, de obicei cu efecte vizibile în zona relațională.
Printre principalele tipuri de tulburari emoționale regăsite în zona clinică
sub denumire comună de tulburări afective se numără următoarele:
– tulburarile de anxietate, tulburarile afective :depresia majoră, tulburarea bipolară,
tulburarea distimică , tulburarile rezultate in urma abuzului de substante (droguri,
alcool) tulburarile de al imentatie (anorexia, bulimia), tulburarile de comportament
(ADHD, intentia suicidara), tulburarile de personalitate (personalitate evitanta,
personalitate antisocială, personalitate histrionică, personalitate schizoidă,
personalitate dependenta, personali tate pasiv -agresivă, personalitate paranoidă,
personalitate schizotipală, borderline etc.)
Voi descrie pe scurt prima grupă din categoria tulburarilor emotionale, si
anume:
 Tulburările de anxietate – Tulburările de anxietate sunt cele mai frecvente
probleme de ordin psihic, afectând aproximativ 16% din populație. Anxietatea
poate lua forma mai multor tulburări, simptomul comun al acestora fiind
teama, îngrijorarea, frica excesivă.
 Tulburarea de panică – este caracterizată de atacuri de panica recurente și o
evitare crescută a situațiilor care pot declanșa aceste atacuri. În timpul unui
atac de panică persoanele au impresia că experimentează o insuficiență cardio
respiratorie, fãrã a putea însă identifica cauza . Simptomele atacului de panica
sunt: palpitatii, durere in piept, transpiratii, tremor, senzatii de sufocare, teama
de moarte, teama de pierderea controlului, senzatii de irealitate si altele.
 Fobia socială este caracterizata de o teama puternica de a fi judecat de către
ceilalti sau frica de a fi pus în tr-o situatie jenanta. Situatiile sociale sunt evitate
de multe ori sau sunt indurate cu multa dificultate deoarece persoana se simte

23
coplesita de ingrijorari si simptome fizice precum: palpitatii, transpiratie,
respiratie accelerata, tremorul vocii, inros irea fetei.
 Fobia specifică este caracterizată de o reactie de frica intensa fata de un
anumit obiect (ex. ace, cutite), animal (ex. câini, păianjeni) sau situatie, spatii
(inaltimi, a fi intr -un lift etc.). Din cauza acestei temeri exagerate, persoana
simte nevoia sa evite complet aceste situatii sau le indura cu multa dificultate
atunci cand este obligata sa se confrunte cu ele.
 Nevroza obsesiv -compulsivă este caracterizată de aparitia persistentă a unor
gânduri sau imagini nedorite pe care persoana are mare dificultate de a le
scoate din minte și care îi produc stări intense de frica sau vinovatie (acestea
sunt obsesiile – de exemplu, obsesia de a fi contaminat). Adesea, pentru a
reduce emotiile negative sau pentru a neutraliza obsesiile, persoana recurg e la
anumite comportamente, care sunt realizate într -un mod ritualizat, de un
anumit număr de ori, in anumite locuri (acestea sunt compulsiile – de
exemplu, spalarea excesiva a mai nilor sau a obiectelor din jur) .
 Anxietatea generalizată este caracterizată de îngrijorari excesive sau
nerealiste care persista pe o perioada lungă de timp, iar persoana are mari
dificu ltati de a le controla. La adulți aceaste î ngrijorari p ot avea ca punct de
plecare sãnã tatea, banii, cariera sau siguranț a celorlal ți. Pe lângã î ngrijorarile
recurente, mai apar simptome fiziologice persistente, precum dureri
musculare, ins omnii, ameteli și stã ri de agitatie, iritabilitate sau epuizare.
 Tulburarea de stres posttraumatic se dezvolta dupa trecerea printr -o
experienta extrema (ex. un v iol, un abuz fizic, moartea violenta a unei
persoane dragi etc.) care a fost asociata cu stari de groaza si neputinta. In urma
acestui eveniment persoana care a fost victima sau martor continua sa prezinte
trairi intense de frică (ca si cum evenimentul ar continua in prezent), stari de
agitatie, cosmaruri, iritabilitate crescuta, insomnii, amintiri intruzive precum

24
si evitarea cronica a locurilor sau situatiilor care pot duce la reamintirea
evenimentului traumatic.

1.3. Trăs ăturile esențiale ale emoțiilor
• Frica durează de la câteva secunde până la maxim o oră , fără îndoială pentru
că este legata de un stimul foarte precis și neasteptat, care provoacă automat reacții
adaptative: fuga, supunere, aversiune, liniștire, care fac ca emoția în sine să se
risipea scă.
• Furia durează de la cateva minute pana la cateva ore. Deoarece este legata de
persoana sau de situatia care a declansat -o, experiența emotională descrește o dată
cu adaptarea subiectului sau cu evoluția situației, mai ales daca persoana nu mai este
expusă obiectului cauzal.
• Bucuria dureaza de la o ora pana la o zi , in functie de importanta contextului
social.
• În sfarsit, tristețea se prelungeș te de la una la mai multe zile, necesitâ nd deseori o
perioada de dol iu și adaptarea la noua situație relaționalã .
Așadar, fiecare emoție are particularitățile sale. Frica ne solicită mintea și corpul,
ne afectează comportamentul și ne di minează sau chiar ne blochează capacitatea
creierului de a funcționa la parametrii optimi. Clinic despre frică vor bim sub
denumirea de fobii, clasificând fobiile în categorii a căror varietate este extreme de
impresionantă. Deși poate părea o problemă minoră, persoana care suferă de frica
patologică ajunge să trăiescă o calitate din c e în ce mai scăzută a vieții.
Bucuria este caracterizată de apropiere, contact si un anumit nivel de expresie
psihomotor ie. Râdem cand suntem bucurosi și ne manifestăm nevoia de apropiere,
de contact prin îmbrățișări, atingeri pe umăr sau pur și simplu simțim nevoia de a

25
dansa, de a cânta . La nivel energetic , persoana se simte puternică, disponibilă la
acțiune fizică.
Tristețea se caracterizează des igur printr -un facies specific, “ căzut”, evitare a
contactului vizual, pleoape căzute, privirea pierdută cu o disponibilitate de izolar e
mai ma re, autovictimizare, plâ ns facil, fragilitate psiho -emoțională.
Este interesamt de remarcat că vocea se modifica în timpul experimentării
oricărui tip de emoție, cel mai evident fiind la furie, iar modificarile mimicii faci ale,
desi sunt de o importanțã c apitalã pentru exprimarea emoț iilor, sunt rareori
semnalate (fãrã îndoialã din cauza ca sunt insuficient percepute în cursul acțiunii de
cãtre actorii înșiși și, prin urmare, puțin reț inute).

1.4. Definirea reglării emoțion ale și procesul de auto -control

Există teorii care spun că reglarea emoțională este parte a procesului mai larg de
autoreglare individuală, proces prin care o persoană își menține homeostazia
integrală, atât fizică cât și psihică, se auto -actualizează, își construiește identitatea și
dobândește sensul sinelui. Reglarea emoțională a adunat în spațiul ei și alte procese
psihice precum îngrijoarea, ruminația sau senzitivitatea anxioa să (Berking si
Wupperman, 2012) . Conform teoriei cogniției sociale a lui Bandura (1991)
comportamentul uman este motivat și reglat printr -un proces continuu de
autoinfluență.
Acest proces cuprinde trei mecanisme operaționale:
1. auto -monitorizarea comportamentu lui propriu în ceea ce privește determinanții
șiefectelelui;
2. judecarea comportamentului în relațiile cu standardele personale și
circu mstanțeleexterioare;
3. auto -reglarea emotională.

26
Aceste trei mecanisme operează după un principiu unic și anume cel al auto –
eficienței, principiu prin care se dobândește sentimentul sinelui și identit ății și care
are un imp act important asupra proceselor emoționale, proceselor de gândire
proceselor de motivatie și asupra proceselor comportamentale.
Așadar, pentru a înțelege reglarea emoțională este necesar să înțelegem ce
trebuie reglat sau controlat, ce anume trebuie să aibă c ineva ca să fie numită emoție,
condiție necesară, apoi care este garanția că este o emoție , ceea ce este o condiție
suficientă. Sub acest aspect emoțiile sunt semnale care indică nevoia unui răspuns
cu caracter adaptativ, în idee a că orientează persoana în mediul ei natural și social.
Știm că semnalul pentru declanșarea unei emoții poate fi intern sau extern
organismului.
În ultimile decenii reglarea emoțională a devenit un subiect care a trezit
interesul cercetătorilor din psihologie ca urmare firească a progreselor
neurobiologice care au adus înțelegerea funcționării emoțiilor, iar acest lucru a adus
în prin plan noi remedii pentru crizele emoționale colective. Începuturile cercetări i
privind reglarea emoțională, se regăs esc în studiile care abordau mecanismele de
apărare psihologică cum ar fi Freud , Gross,1998), Stres
psihologic și coping, (Lazarus, 1966, apud. Gross, 1998), Teoria atașamentului ,
(Bowbl y, 1969, apud. Gross, 1998) și teoria emoției, (Frijda, 1986, apud. Gr oss,
1998).
Cercetarea a demonstrat astfel rolul pe care reglarea emoțională îl are în
adaptarea oamenilor la exigențele vieții.
Anii de cercetare au demonstrat, în mod evident, rolul important pe
care reglarea emoțională îl joacă în adaptarea noastră față de exigențele vieții.
Cercetările în psihologie au arătat că o anumită categorie de influență majoră a
reglării emoționale implică o cale cognitivă de manipulare a acceptării informației
care suscită emoțional. Emoțiile ne pot fi folositoare în furni zarea de informații

27
cruciale cu privire la starea de fapt dintre interacțiunea noastră cu mediul, ori
accelerarea răspunsurilor noastre în situații care ne pun viața în pericol. Reglarea
emoțională a mai fost definită și ca fiind: efortul indivizilor de a-și influența
propriile emoțiile, atunci când acestea apar și modul de experiențiere și exprimare
a acestor emoții, (Gross, 1998). Acest efort poate fi automat sau controlat, conșient
sau inconștie nt și s -a susținut fără să fie demonstrat empiric deocamda tă, că reglarea
emoțională poate să fie implicată în reglarea diverselor aspecte ale emoțiilor
negative sau pozitive, (Parrott, 1993, apud. Gross, 1998). Astfel concepută, reglarea
emoțională este una dintre formele reglării afective, care implică toate în cercările de
a modifica unele aspecte ale interacțiunii dintre individ și mediu, codificat prin
valențe individuale (bun/rău).
Coping -ul și reglarea emoțională sunt similare, cu o singură dar majoră
diferență. Această diferență constă în faptul că în timp ce coping -ul include și
activitatea non -emoțională în atingerea obiectivelor non -emoționale de exemplu
cineva studiază mult ca să treacă un examen important, pe când reglarea emoțională
se interesează de emoții indiferent de context.
Despre d ispozițiile em oționale în câteva cuvinte aț vre a să scot în
evidențăcă acestea în comparație cu emoțiile, de regulă au o intensitate mai
mică decât emoțiile, au o durata mai lungă și e puțin probabil să implice răspunsuri
la anumite reacții față de “obiecte” relațional e (Parkinson et al.,1996, apud. G ross,
1998). De aceea accentul în dispozițiile emoționale este pus, pe angajamentul
oamenilor în reducerea stărilor emoționale negative cum ar fi: alergatul, un somn
sănătos, schimbarea alimentației, vizionarea de programe sau filme cu un anumit
subiect etc. În contrast, studiile în ceea ce privește reglarea emoțională au ca temă
întreaga gamă de emoții și iau în considerare atât diferențele individuale stabile, cât
și procesele de bază cu care operează fiecare persoană.

28
Dacă emoțiile sunt percepute ca niște structuri care implică o serie coordonată
de răspunsuri, în urma interacțiunii dintre individ și mediu, strategiile de reglare
emoțională pot fi diferențiate printr -o desfășurare cronologică a răspunsurilor
emoționale. În ciuda unor diferențe, în toate studiile, strategiile cognitive cunoscute,
auto-culpabilizarea, ruminația, exagerarea catastrofică sau anularea consecințelor
evidente, reconsiderarea pozitivă – au fost asociate în mod constant cu emoțiile
negative și pa tologia cunoscută cum ar fi: depresia, anxietatea, atacul de panică.
Pentru că emoțiile trăite sunt corecte și reale, unele dintre ele dor întradevăr.
Autoreglarea emoțională înseamnă să fii capabil să schimbi modul în care te simți.
Autoreglarea emoțiilor este diferită de a nega sau de a evita emoția . De exemplu,
este util echilibrului emoțional să accepți emoția de durere la pierderea cuiva și să
nu o transformi într -o emoție de indiferență. Să schimbi modul în care te simți
înseamnă să trăiești o nouă em oție, diferită de cea pe care o trăiești și în legătură cu
care ai înțeles că nu te conduce nicăieri. Această stare se obține cu ajutorul abilităților
care ne ajută să reacționăm emoțional la ceva diferit, în felul acesta experimentezi o
nouă emoție legată de același eveniment.

Principii de bază ale autoreglării emoționale
Următoarele principii au rolul de a oferi un instru ment în efortul de reglare, de
management al emoțiilor.
• Emoțiile au un scop . Te ajută să reacționezi rapid, să te protejezi, să înveți și adaugă
culoare și energie vieții de zi cu zi. Pentru a putea să servească scopurilor pentru care
ele au fost create și premise să existe în experiența oamenilor, emoțiile trebuie
acceptate și trăite deplin.
•Evitatea emoțiilor are efecte paradoxa le: cu cât încerci mai mult să eviți emoțiile
sau să evadezi din ele, cu atât mai intense și mai imediate (de neoprit) vor deveni.

29
•Emoțiile sunt întotdeauna adevărate și corecte . Ceea ce faci cu ele sau modul în care
reacționezi (cum te gândești/ ce gânde ști despre ele/ cum te comporți datorită lor)
este dureros sau disfuncțional.
• Adică „ să stai în ea”, să accepți prezența ei și modul în care ea se exprimă, înainte
de a trece la o altă emoție conform princi pilului mișcării și a evoluției . Întâi trebuie
să „fii aici”, pentru ca apoi să „fii acolo”.
•Emoțiile sunt diferite de acțiuni sau de comportamente . De pildă dacă te simți
furios, asta nu înseamnă cu necesitate că vei lovi pe cineva. A avea o emoție nu
înseamnă cu necesitate că ea va conduce la o anumi tă acțiune sau că trebuie acționat.
•Tu ești diferită de emoțiile tale . Ceea ce simți este doar un aspect (important) a ceea
ce ești. Identitatea ta, cine ești tu, nu este același lucru cu ce simți, cu emoțiile tale.
•Când intensitatea emoțiilor este mare , iar inima bate puternic, respirația este
accelerată, simțim nod în gât, nod în stomac, gândul că trebuie să facem ceva imediat
pentru a schimba ce se întâmplă etc., emoțiile sunt cel mai puțin în stare să îți dea un
„sfat înțelep” și util legat de ceea ce este de făcut cu excepția situațiilor în care
amenințarea este fizică și direct.
• Autoreglarea emoțională necesită exercițiu și răbdare . Dacă autoreglarea emoțiilor
ar fi fost un lucru facil, cu siguranță am fi învățat și am fi știut cu toții să îl pract icăm
în viețile noastre. Ca toate lucrurile importante și utile, este nevoie de efort ,
determinare , perseverență și disciplină pentru a integra ân patternurile
comport amentale și desigur pentru a obține efecte durabile.
Emoțiile nu sunt valori . Emoțiile su nt simțuri ca și pipăitul, gustul, mirosul, văzul.
Emoțiile sunt un mod prin care cunoaștem și experiențiem lumea. Valori sunt
gândurile noastre, ideile, principiile.

30

CAPITOLUL II
INFERTILITATEA

2.1. Definirea conceptului infertilitate
Se afirmă că un cuplu care a încercat să aibă un copil timp de un an sau mai
mult, este subfertil. Infertilitatea este definită ca fiind incapacitatea unui cuplu de a
concepe un copil după 12 luni de raport uri sexual regulate și neprotejate sau după 6
luni, în cazul femeilor de peste 35 de ani. Statisticile demonstrează că între 10% si
15 % dintre cupluri sunt infertile. Organizația Mondială a Sănătății, estimează că în
șările dezvoltate unul din patru cupluri se cofruntă cu problema infertilității. Astfel
în SUA aproximativ 6% din femeile cu vârsta între 15 și 44 de ani prezintă sterilitate
primară , neavând capacitatea de a procrea după un an de relații intime constante, iar
acest fapt corespunde defin iției infertilității. Un procent de 12 % d e femei suferă de
subfertilitate , adică au dificulți în a rămâne însărcinate sau în a duce sarcina la
termen.
Infertilitatea cuplului poate fi strict cauzată de incapacitatea unuia dintre
parteneri sau desigur poate fi o problemă a amândurora. În conformitate cu ultimile
statistici 40 din cauzele infertilității cuplului aparțin bărbatului, 40 femeii și 20
cuplului. În unele cazuri atât bărbatul cât și femeia pot fi subfertilă , infertilitatae
cuplului decurgâ nd din combinarea acestor condiții. Se poate de asemeni să apară
infertilitatea cuplului deși fiecare partener să fie independent fertil.

31
2.2. Cauzele infertilității
Multe cupluri se confruntă cu infertilitatea și caută ajutor pentru a putea av ea
un cop il, însă problema este din p ăcate adesea abordată ca fiind una feminină.
Rezultatele statistice arată următoarele rezultate: cauza infertilității este feminină în
40% din cazuri, masculină, în 40%, iar în 20% infertilitatea se datorează ambilor
parteneri sau are o cauză nediagnosticată. Din acest motiv este util și important ca
ambii parteneri să parcurgă investigațiile și eventual schema unui tratament adecvat
sub supravegherea specialistului. Pentru ca o situație să se rezolve este necesar să se
pună întrebările adecvate și să se caute răspunsurile pentru o mai clară perspecti vă
asupra situației analizate.
Astfel, se pune întrebarea ce anume determină infertilitatea la bã rbat?
Răspunsurile sunt multiple și complexe deopotrivă. Infertilitatea la bărbați poate fi
determinată de diverși factori și este de obicei evaluată în urm a unor analize specific,
Fără să dezvolt amănunțit specificitatea analizelor, nefăcând interesul stud iului meu,
amintesc doar despre spermatogeneză – în cadrul căreia se face spermograma, unde
este analizată concentrația spermei, motilitatea spermatozoiz ilor și morfologia
acestora. O spermogramă relativ anormală nu presupuneîn mod obligatoriu că
bărbatul este infertil. Însã , spermograma ajută la a stabili dacă și cum factorii
masculini contribuie la infertilitate.
Perturbarea funcț iei testiculare sau ejaculatorii, este o altă afecțiune în
cadrul căreia se pot identifica diferite dereglări diagnosticate sub denumirea de
varicocelul. Căldura poate influența numărul sau forma spermatozoizilor.
Traumatismele la nivelul testiculelor influențează producția de s permă și pot
determina o cantitate redusă de spermatozoizi. Obiceiurile nesănătoase, precum
consumul abuziv de alcool, fumatul, folosirea steroizilor anab olizanți dar mai ales
consumul de droguri ilegale sunt cause care diminuează fertilitatea. Folosirea

32
anumitor medicamente sau suplimente. Protocolul de tratament al cancerului
afectează puternic capacitățile fertile indiferent de sexul persoanei. La acestea se
adaugă afecțiuni medicale precum diabetul, fibroza chistică, anumite tipuri de
tulburări autoimun e si anumite tipuri de infecții pot determina insuficiență
testiculară.
Disfuncțiile hormonale se adaugă cauzel or care diminuează fertilitatea ,
funcționarea inadecvată a hipotalamusului sau a glandei pituitare. Hipotalamusul și
glanda pituitară din creier produc hormoni care mentin funcția testiculara normală.
Producția mare de prolactina, un ho rmon produs de glanda pituitarã , urmare a
prezenței unei tumori benigne la nivelul glandei pituitare, sau alte afecțiuni care
deteriorează sau perturbă funcția hipo talamusului sau a glandei pituitare pot
determina reducerea sau încetarea productiei de spermă. Aceste afecțiuni pot include
tumori pituitare benigne sau maligne (canceroase) expun erea la prea mult estrogen
sau expunerea la prea mult testosteron, sindromul Cushing , dar și folosirea
îndelungată a medicamentelor denumite glucocorticoizi în cazul afecțiunilor
cornice.
Disfuncțiile genetice, ca de exemplu sindromul Klinefelter, microdeleții ale
cromozomului Y, distrofia miotonică sau tulburările genetice mai pu țin frecvente
determină absența spermei sau producerea unei cantități reduse de spermă rezultatul
fiind același , infertilitatea. Mai există un grup de cauze, pe care le denumim riscuri
de infertilitate la bărbați care nu se referă la patologii clare. Ace ste riscuri cuprind
următoarele aspecte: vârsta.
Chiar dacă frecvent vârsta avansată deține rolul -cheie în infertilitatea
feminină, cuplurile în care partenerul masculin are vârsta de peste 40 de ani
raportează dificultăți de concepere.Apoi este excesul ponderal și obezitatea,
fumatul,consumul frecvent de alcool, utilizarea de droguri recreationale cum ar fi
marijuana, folosirea de steroizi anabolizanți pentru a stimula forța si cresterea masei

33
musculare., expunerea la radiații, statul în șezut pentru pe rioade lungi de exemplu
șoferii sau prigramatorii din domeniul IT, dar și pentru barbații are fac frecvent
saună și băi fierbinți.
Ce de termină infertilitatea la femei? Femeile au nevoie de ovare, trompe
uterine și uter sănătos , funcțional, pentru a r ămâne însărcinate. Patologiile care
afectează unul din organele enumerate determină într -o proporție uriașă infertilitatea
feminină. Unele dintre aceste afecțiuni sunt prezentate mai jos si pot fi evaluate în
urma investigațiilor specifice. Perturbarea funcției ovariene, cum ar fi prezența sau
absența ovulației, și foarte important efectele “varstei” ovariene.
În zilele noastre există o serie de investigații prin care poate fi evalua tă funcția
ovariană, nu există însă un singur test care sa anunțe sigur fertilitatea. Perturbarile
funcției ovariene pot fi determinate de o serie de afecțiuni si trebuie evaluate de
medic.
Când femeia nu ovulează în timpul ciclului menstrual se nu meste anovulație.
Cauzele potențiale ale anovulației includ multipl e următoarele:
 sindromul ovarelor polichistice . Este o afecțiune care determină femeia
sa aibă dificultăți ale anexelor aparatului de reproducere, mai precis ale
ovarelor. Este o cauză medicală, care nu ține de sfera psihică a femeii.
Unele femei cu SOP au niveluri crescute de testosteron, care determină
acnee si hirsutism. SOP este principala cauza a infertilității feminine.
Rezerva ovariană diminuată (ROD) este o altă cauză frecventă a
ifertilității la femei. Femeile se nasc cu totalul de ovule pe care îl vor
avea de -a lungul vieții, însă numărul acestora scade în timp.
Diminuarea rezervei ovariene înseamnă că la nivelul ovarelor e xistă
mai puține ovule decat normalul. Numărul ovulelor unei fem ei scade în
mod natura odată cu înaintarea acesteia în vârstă. Dar fenomenul se
poate produce si ca urmare a unor cauze congenitale, medicale,

34
chirurgicale sau inexplicabile. Femeile cu rezerv a ovariana diminuată
pot fi apte sa conceapă in mod natural, dar vor produce mai putine ovule
ca raspuns la tratamentele de fertilitate.
 Amenoree funcțională hipotalamicã (FHA). Aceasta este o afecțiune
determinatã de exerciț iu fizic excesiv, stres sau g reutate corporalã
scãzutã . Uneori, este asociata cu tulburari alimentara ca anorexia.
Funcționarea improprie a hipotalamusului și a glandei pituitare (hipofiza).
Hipotalamusul și glanda pituitară de la nivelul creierului produc hormoni care
mențin funcț ia ovariană normală. Producț ia prea mare de prolactina de către glanda
pituitară (uneori ca rezultat al unei tumori benigne a glandei pituitare) sau
funcționarea improprie a hipotalamusului sau a glandei pituitare pot determina lipsa
ovulației. Insuficiența ovariană prematură se referă la menopauza prematură și se
produce când ovarele intră în insuficiență înainte de 40 de ani. În cazul expunerilor
la chimioterapie ori terapia cu radiații la nivelul pelvisului se asociază și cu afectarea
uneori ireversibilă a funcției de reproducere.
 Menopauza se asociază în mod firesc cu declinul funcției ovariene iar acest
lucru apare în jurul vârstei de 50 de ani moment în care ,conform statisticilor,
are loc o decompensare târzie , femeile în cauză retrăind de regulă acest aspect
cu mare intensitate emoțio nală. Indiferent de cauzele infertilității impactul
emoțional este experimentat deși cu intensități și durate diferite, de toate
persoanele care se confrontă cu infertilitatea.
Care sunt soluțiile pentru a preîntâmpina cumva impactul momentului în care un
cuplu se confruntă cu această problemă? De exemplu partenerii ar putea să fie
consiliați pe baza unui raport al unui consult de spec ialitate astfel încât să nu -și
construiască așteptări exagerate. Pe lângă faptul că un medic specialist posedă
abilitățile ș i instrumentele necesare pentru a ajuta să se pregătească corpul pentru a

35
procrea un copil sănătos, are capacitatea să raspundă la întrebările legate de fertilitate
și poate
aborda întreaga problem ântr -un mode holistic. Este evident că, implicațiile
psihologice în periplul acestor complexe analize pentru rezolvarea problemei
infertilității sunt adesea profunde și necesită suport familial și de specialitate.

2.3. Impactul condiției de infertilitate asupra individului
Infertilitatea însă este o luptă dusă adesea în solitudine. Persoanele care se
confruntă cu această dificultate se simt neînțelese, judecate și adesea se izolează,
dezvoltând tulburări emoționale multiple ca: tulburări depresive , anxietate ,
sentimente de rușine și inade cvare. Unele statistici susțin că frecvența depresiilor la
persoanele cu infertilitate este asemănătoare cu persoanele care suferă de cancer. Se
estimază că unul din zece cupluri sau 12 % din femeile căsătorite au dificultăți în a
rămâne sau a duce sarcina până la termen.
În ciuda acestor date , foarte puține femei infertile aleg să împărtășească
experiențele lor cu familia sau cu prietenii, crescând astfel fragilitatea lor psiho –
emoțională. Inabilitatea de a procr eea în mod natural poate naște așa cum am a mi
amintit, profunde sentimente de vină, rușine și stimă de sine scăzută.
Aceste sentimente negative generează stres și scad invariabil calitatea vieții
persoanelor care se confruntă cu problematica infertilității.
Relația dintre infertilitate și stres a fost în atenția dezbaterilor ani buni. La femeile
cu infertilitate s -au observant valori ale anxietății și depresiei ridicate. Aces te
observații sunt o certitudine incontestabilă că infertilitatea provoacă stres major.
Ceea ce este intere sant să aducem în atenție este existența inclusiv a unei influențe
inverse. Adică influența stresului față de capacitatea de a procreea. Răspunsul es te

36
unul afirmativ, și anume: deși nu în aceeași măsură, se pare că stresul poate influența
capacitățile de procreere la un individ, sănătos clinic, indiferent de genul biologic.
Din această perspectivă putem să deducem că, odată stresul diminuat, există
șanse reale ca problema infertilității să dispară de la sine în unele cazuri de
infertiliatate . Știm cu toții că omul modern , suportă o presiune infinit mai mare față
de aceeași grupă de populație în urmă cu doar câteva decenii.
Competiția, încurajarea c osumerismului, implicarea femeilor pe toate
planurile societății și dorința de a -și construi o carieră solidă, are un impact poate
mai vizibil mai în tâi în statisticile natalității, statistic care are în spatele ei ,
infertilitatea . Însă indiferent de cau ze, im pactul suferinței asupra rezultatului
tratamentului este dificil de investigat pentru o serie de factori, inclusiv măsuri
inexact de auto -raportare și sentimente de optimism crescut la debutul tratamentului.
Cu toate acestea , cele mai recente cercet ări au documentat clar eficacitatea
intervențiilor psihologice în scăderea stresului psihic, precum și asociate cu creșteri
semnificative ale ratelor de sarcină.
Un aspect interesant descoperit de cerectătorii din Massachusetts se referă la
ifluența infert ilității pe termen lung asupra personalității femeilor.
Astfel s -a ajuns la concluzia că profilul psihologic al femeilor fertile diferă de
grupul femeilor infertile în ceea ce privește narcisismul , dimensiunile de atașament
și utilizarea mecanismului de ap ărare. Narcisismul presupune iubirea de sine și se
referă la setul de trăsături de caracter preocuate de auto -admirație, centrare și
respecta re de sine. Narcisismul primar , se r eferă la stadiile de dezvoltare , când
libidoul este inve stit intens în sinele sau egoul . Această etapă considerată normală la
persoanele foarte tinere, dacă persistă până la vârsta adultă este de obicei recunoscută
ca nevroză și se caracterizează print r-o iubire de sine care precede dacă nu chiar
exclude iubirea celorlalți. Narcisis mul secundar se referă la dragostea de sine care
rezultă din retragerea libidoului de la obiecte și personae și investirea ei în sine.

37
În acest mod este o investiție emoțională asupra sinelui. S -a cosntatat că o
parte semnificativă dintre femeile infertil e sunt predispuse să dezvolte o asemenea
formă de narcisism cu character de auto admirație, centrare și respectare de sine.
Nivelurile tulburărilor afective, depresie și anxietate, ale persoanelor care au făcut
parte din studiul pentru evaluarea tulbu rărilor emoționale ca urmare a infertilității și
care urmează tratamente de reproducere asistată au fost evaluate prin intermediul
testului DASS -21 care evaluează starea emoțională din ultima perioadă și se
concentrează pe trei dimensiuni : depresie, anxietate și stres.
Analiza datelor a fost efectuată folosind scala de depresie Hamilton, în
pereche. Gradul de anxietate și depresie poate fi măsurat cu ajutorul Scalei Hami lton.
Întrebările conținute de scală reprezintă un test combinat de d epresie și de anxietate.
Valorile t estărilor analizate în paralel, au oglindit stări crescute în toate cele trei
dimensiuni indiferent de genul biologic.
Din studiile existente reiese faptul că totuși, ponderea tulburărilor emoționale
este mai mare în rând ul femeilor infertile față de bărbații infertile. Un aspect cel
puțin interesant, arată că severitatea depresiei și a anxietății la femei este asociată
adesea cu cr eșterea depresiei la bărbații ( partenerii) acestora.
În cazul femeilor care sunt implicate în carieră infertilitatea pare să aibă un
impact mai scurt ca timp, deși la fel de intens, din perspectiva tulburprilor
emoționale, acestea din urmă dezvoltând mecanisme creative de adaptare care
echilibrează balanța emoțiilor.
În dinamica realității vieții pe care o trăim cu toții , pe lângă multiplele cauze
care îngreunează sau împiedică procreerea la cuplurile tinere, ca urmare a dezvoltării
geneticii , factorii care împiedică instalarea unei sarcini sau concretizarea ei pot fi
însă combătuți în majoritat ea cazurilor prin tratamente performante specific cu un
grad mare de reușită, deși costisitoare încă, pentru o bună parte din populație.
Rezultate notabile s -au obținut în de pășirea problemei fertilității, atunci când acestea

38
nu erau de natură medical clar ă, s-au obținut cu ajutorul intervențiilor
psihoterapeutice.

39

CAPITOLUL III
EVALUAREA ȘI INTERVENȚIA TERAPEUTICÃ

3.1. Evaluarea psihologică – definirea
Starea de sănătate este definită în Constituția OMS ca o stare de bine a unui
individ în toate cele trei dimensiuni : fizic, psihic și social. Evaluarea psihologică are
în vedere investigarea comportamentelor și a funcțiilor psihice a individului și ea nu
țintește doar punctarea sau relieferarea unor eventuale tulburări dar și a pun ctelor
tari, a resurselor de care dispune clientul în încercarea sa de a depăși anumite
dificultăți.
Scopul evaluării psihologice este de a e valua cu instrumente specifice
individul în legătură cu una sau mai multe probleme specifice cum ar fi:
funcțiuon area cognitivă, trăsăturile de personalitate, variabile emoționale și sociale,
aptitudinile speciale , dificultățile de învățare, comportarea școlară.
Apariția conceptului de evaluare psihologică ar e loc la începutul secolului
XX, odată cu testele de inte ligență.
Pe măsură ce au fost elaborate testele educaționale și vocaționale , testele de
personalitate și necesitatea de a se pune la punct proceduri statisticecare să permită
crearea, analizarea precum și optimizarea testelor are loc evoluția evaluării
psihologice. Totalitatea teoriilor și tehnologia instrumentelor propuse în acest scop
poartă numele de teste "psihometrice", iar evaluarea care se bazeaza pe ele, evaluare
psihometrică, reprezentând o variant ã a evaluării psihologice tradiționale. Datori tă
faptului că apariția psihometriei este legată de utilizarea pe scară largă a testelor
denumirile sunt sinonim utilizate, fie "metoda testelor", fie "metoda psihometrică".

40
Psihometria se ocupă prioritar de analiza de itemi, de studiul validității de
studiul fidelității și de etalonarea testelor. Aproximativ în jurul anilor 1960 în
evaluarea psihologică a apărut un curent nou: evaluarea comportamentală .
Obiectivul acestei orientări era măsurarea directă a comportamentului subiecților.
Fundamentul evaluării și predicției comportamentului o formează, în această
abordare, comportamentul motric și verbal manifest; astfel că nu se mai fac inferențe
sau interpretări pe baza unor rezultate de test.
Conceptul "evaluare comportamentală" a deven it comun în cercetăril e legate
în general de modificările de comportament aproximativ în jurul anului 1985, când
se considera că rolul abordarii comportamentale este "de a identifica și măsura
unitățile de răspuns și variabilele care le controlează (ce țin de mediu sau de
organ ism), în scopul înțelegerii și al modificării comportamentului uman" (R. O.
Nelson și S. C. Hayes, citat după Silva, 1993).
Evaluarea comportamentală s-a delimitat de evaluarea psihometrică încă de
la început, atât în privința scopului, cât și a metodelo r utilizate, iar normele
metodolo gice sunt clare în acest sens (Fernández -Ballesteros, 1993).
Interesant este că în evaluarea comportamentală principala metodă de
evaluare este observarea comportamentului iar chestionarele de per sonalitate devin
astfel in utile, pentru că nu au capacitatea de a descrie probabilitatea răspunsurilor
sau variabilelor care afectează aceste probabilități. Se renunță astfel la testele
tradiționale, care evaluează trăsături psihice (cum sunt structurile mintale), și la
principiile lor psihometrice.
Odată cu trecerea timpului însă , cu toate că adepții evaluării comportamentale
au opus rezistență psihometriei, în decursul ultimelor două decenii au fost suficiente
tentative de apropiere a evaluării comportamentale de evaluarea psihom etrică. S -au
construit până la urmă instrumente de evaluare a comportamentului utilizându -se
tehnici statistice, s -au făcut studii aprofundate asupra structurii factoriale și a

41
chestionarelor, s -a cercetat validitatea concurentă a măsurătorilor furnizate d e
observații sau de interviuri. Deseori s -a accentuat utilitatea de a se lucra în evaluarea
comportamentului cu ajutorul instrumentelor corespunzătoare ca validitate și
fidelitate, verificate prin metode psihometrice.
Observația că există factori nemăsurab ili direct, precum motivația, care însă
influențează într -o măsură importantă comportamentul, a avut drept rezultat
restrângerea utilizării procedurilor de observare a comportamentului și folosirea
frecventă a chestionarelor de autoevaluare.
Maloney și Ward consideră evaluarea psihologică „un proces de rezolvare
de probleme care vizează descoperirea manifestărilor realității. Acest proces
implică un scop bine precizat, o serie de instr umente de evaluare – printre
care și testul – precum și o serie d e variabile specifice situației ” (Maloney & Ward ,
1976).
Pornind de la definiția anterioară putem concluziona că: evaluarea psihologică
este procesul prin care descoperim modalitatea de manifestare a realității obiective
în realitatea subiectivă a individul ui și aspectul important al manifestarii
consecințelor prin stabilirea clară a scopului evaluării și utilizarea unor instrumente
valide de evaluare. Vorbim așadar de instrumente de evaluare , și nu de un singur
instrument specific cum este cel mai adesea t estul psihologic.
Evaluarea psihologică este realizată frecvent pe baza a două categorii de
instrumente: instrumente psihometrice și instrumente nepsihometrice.
Prima categorie cuprinde – instrumentele psihometrice –care cuprind în general
testul psihologi c, chestionarele, observația standardizată respectiv alte proceduri
care au la bază indicatori psihometrici (standardizarea, fidelitatea, validitatea,
etalonarea –aceste aspecte vor fi discutate ulterior).

42
În cadrul celei de a doua categorii -instrumentele nepsihometrice – sunt
cuprinse acelea care nu au indicatori psihometrici estimați: interviul nestandardizat,
analiza produselor activității, analiza de Curriculum Vitae, etc.
Evaluările psihologice sunt în general menite să răspundă unor întrebări
specifice. Astfel de întrebări sunt menționate de către psihologi ca fiind "excluderi
de posibilități". Așadar e valuarea psihologică presupune atât aplicarea unor teste
psihologice cât și interviul clinic, realizat de un psiholog autorizat în a întreprinde o
astfel de evaluare.
Scopul identificar ii potențialului de funcționare a psihicului fiecărui client
este depistarea eventualelor dificultăți sau chiar abateri de la normalitate și
consilierea către un anumit tip de terapie: fie terapie medicamentoasă , fie consiliere
psihologică sau psihoterapie . Prin evaluare psihologică se dorește evidenție rea
eventualel or tulburări psihice care ar putea există și a patternurilor de funcționare
deficitare ce se pot îmbunătăți semnificativ prin intervenție adecvată .

3.2. Intervenție psihoterapeutică definire
În cadrul psihoterapiei în general se așteap tă să se ajungă să se înțeleagă, să se
schimbe, și să rezolve sau să se ușureze co ndițiile unui client și să fie promovată
experiența și cunoașterea de sine într -un context mai larg al vieții persoanei. Acestea
sunt definite de către Maria Gilbert și Ken Evans ca fiind obie ctivele psihoterapiei
în cartea “ Supervizare în psihoterapie .”
În altă ordine de idei scopul intervenției psihologice este acela de a ajuta o
persoană să -și cunoască și să -și folosească potențialul său în totalitatea relațiilor sale,
optimizîndu -și întreaga viață. Din această perspectivă terapeutul trebuie să -și
prioritizeze ca obiectiv etic promovarea potențilului existe nțial al individului și
oferirea unui echilibru între determinarea de sine și adaptabilitate. Cheia dezvoltării

43
unei persoane sunt relațiile interpersonale. Nici o ființă umană nu își poate atinge
potențialul în singurătate. Pentru a integra experiențele c are stau la baza vindecării
și dezvoltării psihologice însă, se află solitudinea, o componentă semnificativ
importantă în păstrarea echilibrului psiho -emoțional, nu singurătatea și însingurarea
ci solitudinea voluntară, conștientă.
Cu toate acestea nevoia interacțiunii,a strokurilor este fundamentală pentru a
menține sănătatea mentală a unei ființe umane. Din această perspectivă psihoterapia
este intervenția psihologică în situații de sănătate și boală.
Psihoterapia poate să se desfășoare în grup sau ind ividuală. Situată la granița
dintre medicină și psihologie ,psihoterapia se prezintă ca un domeniu
interdisciplinar, având ca modalitate de intervenție cuprinzătoare, planificată și
deliberată prin metodologii și mijloace științifice, cu cadru clinic și teoretic, centrată
pe reducerea sau eliminarea simptomelor existente cauza te de tulburări mintale sau
stări de suferință psihosociale sau psihosomatice însoțite de comportamente
disfuncționale.
Întâlnirea dintre un psihoterapeut și un client sau pacient are loc într -un cadru
de siguranță total, într -o atmosferă caldă, asigurând u-se confidențialitatea și
atitudinea treapeutul ui, non critic și nonevaluativă , acceptarea necondiționată
Psihoterapia este așadar un domeniu interdisciplinar situată la granița dintre practică
și teorie, actualmente preferându -se frecvent conceptul de “ cercetător practician” cu
referire la psihoterapeut.
Ca tratament , psihoterapia este o intervenție psihologică asupra unei persoanei
realizată prin mijloace și metodologii specifice care țin de un cadru clinic și teoretic
și a cărei scop este diminuarea și corectarea comportamentelor maladaptativă ,
eliminarea simptome lor, recâștigarea echilibrului psihic fie schimbarea pers pectivei
față de cauzel e pr oblemelor semnalate sau uneori prin restructurarea întregii
personalității.

44
Tehnicile utilizate în psihoter apie sunt multiple și variate: dialogul socratic,
hipnoza, sugestiile, terapiile directive care conțin sarcini și teme etc. Important însă
este faptul că indiferent de abordarea și scoala de formare s -a ajuns la concluzia
că:psihoterapia este o relație , iar acest aspect este fundamental, interpersonală
intenționată a cărei scop este de a ajuta un client respectiv un pacient , în legătură cu
dificultățile sale de viață și este administrată de un psihoterapeut cu formare de
specialitate .
În psihoterapie se utilizează o gamă largă de tehnici, însă indiferent de
tehnicile utilizate, există indubitabil un factor comun în toate orientările terapeutice
și anume relația terapeutică , ca elementul esențial în psihoterapia actuală.
Imparțialitatea și neutralitatea care atingea adesea indiferența terapeutului a apus de
multă vreme (Dafinoiu, 2000 ).
Psihoterapia este practicată de către psihologi, medici, psihiatri, asistenți
sociali, teologi, consilieri sau absolvenți de alte studii superioare cu co ndiția ca
aceștia să fi încheiat o formare în psihoterapie. În țara noastră, psihoterapeuții sunt
frecvent; psihologi, medici, psihopedagogi și asistenți sociali cu formare într -o
anumită școală sau metodă de psihoterapie.
Multitudinea de orientări teoreti ce existente la ora actuală în lume , după opinia
unor autori și cercetători din domeniu ar putea să justifice definirea psihoterapiei în
psihoterapii.
Însă în prezent conceptul de psihoterapie integrativă, este asimilat și
recunoscut ca fiind cel mai repr ezentativ, tocmai din această perspectivă a numărului
mare de orientări care recunosc aceeiași factori esențiali necesari pentru succesul
unei terapii.

45
3.3. Generalități privind utilitatea demersului psihoterapeutic
Când este utilă o intervenție t erapeutică? Se pune întrebarea frecvent dacă este
util să merg înainte de declanșarea unei crize, în timpul crizei relașionale sau
existențiale sau să nu merg deloc pentriu că oricum trece. Și ce poate să -mi facă un
psiholog?
Aceste întrebări există deja în mințile multor oameni. De asemeni mulți
oameni au trăit, măcar o dată în viața lor, o situație dramatică pe care au depășit -o,
fiind ajutați de sfatul unor rude sau al unui prieten, sau au făcut o schimbare radicală
de viață după o anumită experiență ca re le-a modificat optica, i -a făcut sâ vadă altfel
lucrurile.
Psihoterapia, așa cum este ea aplicată de specialiști, se deosebește însă de
demersurile empirice, ea presupunând o aplicare sistematică și conștientă a unor
mijloace psihologice de influențare a comportamentului uman.
Psihologia reprezintă un domeniu fascinant și complex ce oferă o perspectivă
aparte a supra realității înconjurătoare .
În interiorul psihologiei și psihoterapiei avem libertatea de a alege anumite
perspective teoretice cărora le devenim loiali , în care credem și pe care ajungem să
le promovăm către celilalți.
Psihoterapia este o metodă relativ tânără de intervenție asupra unei persoane
cu scopul de recuperare a echilibrului psiho -emoțional, încadrată ca serviciu de
sănătate, într-o continuă transformare. În țara noastră, din nefericire, sistemul de
sănătate nu a integrat -o deocamdată în cadrul metodelor de intervenție asigurate de
către sistemul de sănătate în pachetul serviciilor gratuite oferite persoanelor cu
asigurare me dicală. Se fac demersuri în acest sens, iar situația se poata schimba într –
adevăr foarte curând cu beneficii reale pentru persoanele care necesită intervenții de
natură psihologică .

46
În ceea ce privește utilitatea demersului psihoterapeutic, sunt încă mul te
opinii , cel puțin în țara noastră ,de la foarte apreciative față de utilitatea acesteia la
foarte negative , pe care din păcate încă le manifestă chiar și unele cadre medica le.
Din datele cercetărilor existente rezultă faptul că, un procent de 48% de
persoane din cele intervievate care spun că ar merge la un psiholog sau cunosc o
persoană care a fost și a avut beneficii urmare intervenției psihoterapeutice,și un
procent de 62% persoane care nu știu, nu sunt interesate sau nu au încredere în
psihoterapi e.
Interesant este că unele persoane din cele care au afirmat că nu au încredere
în psihoterapie , au încredere în psiholog mai ales când este vorba de evaluare.
Așadar în opinia publică din România, psihologul clinician a câștigat o oarecare
încredere. Știm că p sihoterapia este o intervenție psihologică asupra persoanei
realizată prin mijloace și metodologii specifice ce țin de un cadru clinic și teoretic și
care urmărește diminuarea sau înlăturarea unor simptome sau comportamente
maladaptative și reechi librarea prin modificarea percepției sau a cauzelor acestor
simpome și tulburări uneori prin restructurarea personalității.
Sunt trei categorii de beneficiari ai intervențiilor de psihoterapeutice,
consiliere și dezvoltare personală persoane singulare, cu pluri și familii și grupuri,
organizații și colectivități. Obiectivul general al psihoterapiei este asistarea și
depășirea impasului existențial de toate tipurile, apărut din confruntarea cu pierderile
și evenimentele traumatizante, afecțiunile somatice, p sihice și psihosomatice, situații
limite, modificările de mediu cu impact catastrofal
, confruntările și discriminările sociale, economice, politice, religioase etc. Cu
cât lumea în care existăm manifestă multiple simptome de maladie intrând sub
spectrul p sihopatologiei sociale cu atât și nevoia de psihoterapeuți este m ai mare.
Nucleul perturbărilor profude și disfuncțiilor personale se consideră a fi relația de
cuplu, relațiile de familie. Relațiile inter și transgeneraționale și relațiile parteneriale.

47
Psihoterapia este o intervenție indicată în mod adecvat variabil tulburările de
personalității, de exemplu nevroze, psihoze sau psihopatii. S -au obținut rezultate
notabile în urma intervenției psihoterapeutice inclusive în spitale de boli nervoase
cornice. Singurul aspect oarecum negative al acesto r demersuri este costul ridicat ,
pentru că intervenția psihoterapeutică în sfera clinică necesită mult timp deși s=au
dezvoltata și psihoterapii scurte a căror rezultate sunt recunoscute.
Consilierea psihologică es te indicată, cu rezultate măsurabile, în cazul unor
rezultate minore ale personalității, cât și persoanelor fără patologii care se confruntă
cu diverse probleme și au un dezechilibru ușor al structurii personalității În general,
obiectivul oricărei psihote rapii constă în a înțelege comportamentul pacientului și a
modifica acest comportament astfel încât dificultățile existențiale ale acestuia să fie
înlăturate sau mâcar diminuate. în acest scop, psihoterapeutul încearcă să realizeze
o evaluare a personalită ții pacientului, căutând să pună în evidențâ problemele
principale și particularitățile psihice ale acestuia.
Demersul psihoterapeutic va avea apoi ca sarcină să elibereze pacientul de
anxietate, depresie sau alte trăiri afective care împiedică adaptarea o ptimală a
acestuia la mediu, trăiri care îi pertu rbă comportamentul și au efecte, negative asupra
celor din jur, afectând cele mai importante acțiuni ale vieții individului: activitatea
profesională, relațiile interpersonale, viața sexuală, imaginea de sin e și
autoaprecierea etc.
Psihoterapia este definită ca o acțiune psihologică sistematicâ, planificată și
intențională, având la bază un sistem teoretic conceptual bine pus la punct, și trebuie
exercitată de către un psihoterapeut calificat (psiholog sau m edic) asupra
pacientului. Ea utilizează metode și acțiuni specifice și nu se poate confunda cu
simpla acțiune caldă și plină de simpatie pe care o exercită la nivel empiric familia,
rudele, un preot sau un prieten foarte apropiat (Watson, 1963).

48
Intervenți a psihoterapeutică este o relație interpersonală dintre pacient și
psihoterapeut, relație menită să investigheze și să înțeleagă natura tulburărilor
psihice ale pacientului în scopul de a corecta aceste tulburări și a -1 elibera pe pacient
de suferință. Suf erința psihică se poate manifesta sub forma unor atitudini,
sentimente, tipuri de comportament sau simptome care creează tulburări pacientului
și de care acesta dorește să se elibereze.
Obiectivul major al psihoterapiei constă în a produce modificări în s fera
personalității pacientului, modificări care îl vor ajuta pe acesta să realizeze o
adaptare mai eficientă, mai puțin dezagreabilă și mai stabilă la mediu. Deși
psihoterapia vizează în primul rând simptomele, dificultățile, tulburările și
dezadaptările pacientului, ea nu trebuie redusă doar la procesul psihologic de
vindecare, ci trebuie să vizeze, pe cât posibil, o restructurare de profunzime a
personalității, precum și o mai eficientă reglare și autoreglare a stărilor psihice ale
acestuia, să fie preve ntivă și autoformativă, să urmărească evoluția omului,
actualizarea disponibilităților sale latente, și a potențialului său maximal, atât pe plan
fizic, cât și spiritual.
Psihoterapia se aplică la o gamă largă de tulburări psihice, începând cu crizele
existențiale, tulburările din sfera personalității, nevrozele, afecțiunile psihosomatice,
bolile organice cronice și terminând cu susținerea psihoterapeutică a unor pacienți
psihotici aflați în faza de remisiune, unde vine în completarea tratamentului
psihiat ric. Există un număr de persoane norma le care au o carieră de success , o
familie armonios organizată și afectuoasă, care și -au împlinit multe din obiectivele
vieții lor, care vin la psihoterapie pentru că au impresia că nu au trăit la nivelul
expectațiilor lor și nu și -au realizat potențialul psihic până la nivel maximal. Clienții
din această categorie pot obține un câștig semnificativ de pe urma psihoterapiei
învățând să -și regleze optim procesele și funcțiile psihice, să -și dezvolte
creativitatea și să e volueze pe plan spiritual.

49
Așadar se pune întrebarea, care ar fi categoriile de pacienți care nu beneficiază de
avantajele psihoterapiei? Este vorba, în primul rând, de persoane cu întârziere în
dezvoltare cognitivă, sau cu o achiziție informațională redus ă, neavând capacitatea
să înțeleagă sensul interpretărilor realizate de psihoterapeut. Mai sunt câteva
categorii de pacienți cu tu lburări grave și ireversibile a funcțiilor psihice de exemplu
schizophrenia, demența, tulburarea delirantă etc.
Un psihoterap eut profesionist este necesar să fie atent să se abțină da la a se
atașa în mod rigid asupra unui diagnostic (care poate fi pus uneori cu superficialitate,
eronat) ci să abordeze pacientul ca pe o entitate unică, de sine stătătoare, fără a uita
că nu exist ă boli, ci bolnavi.
Astfel, trebuie explorată lumea interioară a pacientului, slâbiciunile și
punctele tari ale acestuia, simptomele ca și posibilitățile sale de vindecare, relațiile
acestuia cu sine și cu ceilalți, adaptabilitatea, precum și receptivitat ea sa pentru o
metodă psihoterapeutică sau alta. Este important de știut faptul că nu există un model
standard de normalitate și că modalitățile de adaptare a omului la mediu sunt foarte
variate. Soluția psihoterapeutică eficientă pentru un pacient poate s ă nu fie eficientă
pentru altul. Psihoterapeutul trebuie să aibă în vedere, atunci când începe
psihoterapia, pacientul și realitatea situațională a acestuia, să caute să -i deblocheze
propriile disponibilități, să -1 ajute să trăiască fericit în colectivitat e, să se accepte pe
sine, să fie eficient din punctul său de vedere, fiind în același timp el însuși. Deci
dezideratul psihoterapiei nu este sâ -1 facem pe pacient să semene cu alții, ci să -și
restructureze și să -și optimizeze propria configurație a persona lității, astfel încât să –
și poată rezolva problemele într -un mod matur, realist și mai puțin nevrotic.
Strupp și Hadley (1977) arată că succesul psihoterapiei poate fi evaluat după
trei criterii principale:
• trăirea subiectivă a pacientului (dispariți a simptomelor; se simte mai bine, e mai
mulțumit, maifericit, mai împăcat cu sine);

50
• recunoașterea socială (progresele realizate de pacient în profesie, familie, la
învățătură etc);
• materializarea expectațiilor psihoterapeutului în ceea ce privește modificările
realizate în sfera personalității și în comportamentul subiectului.
Mulți pacienți se pot simți ameliorați, cel puțin temporar, atunci când au reușit
să scape de simptomele neplăcute care îi deranjează și care i -au determinat să se
adreseze unui serviciu de psihoterapie. Succesul așteptat de către psihoterapeut este
ceva m ai greu de atins și de evaluat mai ales în cazul psihoterapiilor de orientare
analitică, unde simpla dispariție a simptomelor nu este considerată suficientă, ea
nefiind sinonimă cu restructurarea de profunzime a personalității nevrotice.
Deși pacientul afirmă că se simte bine pentru cã a scăpat de simptomele sale
de exemplu insomnii, anxietate, dispoziție de presivă, psihoterapeutul poate
considera că starea po zitivă a pacientului e pasageră , iar rezul tatul fiind un transfer
pozitiv , al pacientului asupra t erapeutului și de a cărui stabilitate terapeutul se
îndoiește. În același timp psihoterapeutul poate considera ameliorarea simptomului
doar ca o parte neînsemnată a obiectivului stabilit.
Specialiștii în psihoterapii scurte sunt ceva mai puțin pretențioși , ei
mulțumindu -se, de cele mai multe ori, să rezolve doar problema de care se plânge
pacientul, așa cum se întâmplă și în cazul tratamentului medicamentos.
Ca demers științific este fundamental ca intervenția psihologică să aibă la bază
niște ipoteze cla r formulate și un sistem de reguli bine stabilite.

3.4. Modelul psihoterapiei integrative
Prima definire a integrării se referă la o perspectivă holistică asupra persoanei,
perspectivă care privește persoana ca pe un tot integrat și anume: afe ctiv, c ognitiv,
comportamental,

51
fizic și spiritual.
Astfel atenția se îndreaptă pe sinele în dezvoltare ca principiu integrativ
central, cu elaborarea ce lorlalte dimensiuni ale sinelui ( Kenneth Evans și Maria
Gilbert).
O a doua definiție a integrării se referă l a integrarea teoriilor și a conceptelor
sau tehnicilor provenind din diferite abordări ale psihoterapiei. Aceasta este în esență
o abordare la nivel de teorii și tehnici și implică punerea laolaltă a unui model de
integrare din diferite orientări din domen iu.
Din perspectiva principiilor psihoterapiei integ rative, integrarea în acest mod ,
la nivelul teoriei și tehnicilor , este un proces esențial în dezvoltarea psihoterapeutului
integrativ.
O a treia definiție a integrării , importantă în dezvoltarea psihote rapeutului
integrativ este integrarea laturii personale cu cea profesională. Astfel că în cursul
studiului și dezvoltări i propriei practici integrative , psihoterapeutul integrativ este
confruntat cu provocări personale și profesionale care au nevoie să fie rezolvate ,
pentru ca persoana să se poată simți confortabilă cu cine este ea în lume.
Așadar un mod de a gândi în legătură cu acest proces este acela că
psihoterapeutul integrativ în dezvoltare, este provocat continuu să integr eze și să
mențină polarităț ile “sinelui fals” și “ sinelui adevărat” astfel încât să nu existe “ un
simț disociat al sinelui” în persoana care se află în fața clientului său.
Această integrare necesită ca psihoterapeutul să fie conștient de propria umbră
(Jung,1968), astfel încât să nu o proiecteze asupra clientului în afara conștientizării.
Atunci când această integrare personală are loc , este posibil ca psihoterapeutul în
dezvoltare să fie capabil să răspundă într -o manieră ajutătoare și plină de contact , în
aici și acum , cliențilo r dar și colegilor și apropiaților săi.

52
Experiența subiectivă a clientului este adevărul lui și punctul de începere a
explorării. În psihoterapia integrativă, acceptândceea ce este oferit și onorând lumea
clientului așa cum este pentru el, este responsabil itatea principală a terapeutului.
Acum este conștiința prezentă a clientului și singurul moment în care el are un
control direct. "Acum" poate fi copleșit de trecut, în cazul transferului sau de
anxietatea de viitor, în stările anxietății, d ar o astfel de experiență este î n "acum".
Clientul descoperă în "acum" ceea ce este moral, în conformitate cu p ropriile
opțiuni și valori.
Oamenii sunt principalii agenți în determinarea propriului lor co mportament.
Dar aceștia pot fi “ prinși” în contextul lor, ceea ce le poate limita opțiunile deschise
pentru ei, un eori în moduri defragmentate.
Moralitatea se bazează pe nevoile organice – pe cunoașterea a ceea ce este mai
degrabă, decât a ceea ce ar trebui, bazată pe impunerea a ceea ce cred alții.
Terapeutul ajută clientul să "exploreze" conștientizarea moment cu moment
în "aici și acum", și consecințele comportamentului său, fără să fie preocupat de
modificarea comportamentelor.
Relația terapeutică este un micro -cosmos al "modului de a fi în lume", iar parte
a aces tui microcosmos vor fi reacțiile din "aici și acum" ale terapeutului.
Alegerea și învățarea se întâmplă cu o naturală integrare a minții și a corpului, a
gândirii și sentimentelui, fizică și spirituală, de sine și de m ediu, aceasta fiind
holistică.
Schimba rea este posibilă și are loc holistic, atunci când o persoană devine cine
și ce este și nu încearcă să d evină ce nu este.
Terapia nu afectează doar lumea, și lumea are impact în terapie. Creșterea personală
și vindecarea necesită conștientizări intrapsihice, interpersonale și socio -politice
pentru deconstruirea și reconstruirea cunoașterii, conștientizării și înțelegerii.
Facorii de mediu se dovedesc a fi o sursă de stres. Psihoterapia integrativă susține

53
dreptul unei persoane de a fi diferită, a cest lucru necesitând provocarea și
confruntarea cu rasismul, diferențele de sex și de clasă.
Dialogul este bazat pe experimentarea relației cu alte persoane așa cum sunt
acestea și experimentarea de sine – care necesită reciprocitate și cooperare și
dispo nibilitatea de a fi authentic.
Maturitatea nu este doar despre autonomia sinelui, ci despre sinele în relație
și este un proces continuu de ajustare creativă de -a lungul timpului.
Sinele în izolare și sinele în manipularea negativă a mediului pot conduce la o formă
de violență către sine sau alții, iar această violență este percepută ca o formă de
anihilare a sinelui sau a altora, ceea ce este opusul conștie ntizării și a relației Eu -Tu.
Sinele și ceilalți sunt priviți cu curiozitate și compasiu ne, nu cu o judecatănegativă.
Psihoterapia integrativă promovează integrarea care maximizează dezvoltare a și
după ședința de terapie, în absența terapeutului.

3.5. Modalități de evaluare a rezultatelor intervenției
psihoterapeutice
Abordarea psihoterapeutică consideră problemele psihologice ca fiind
răspunsuri dezadaptative învățate, susuținute de cogniții disfuncționale. În
consecință frecvent se accentuează necesitatea identificării și modificării cognițiilor
dazadaptative ți înloc uirea comportamentelor disfuncționale. În scopul modificării
gândirii dezadaptative și disfuncționale, psihoterapiiile utilizează atăt intervenții la
nivel cognitive cât și la nivel comportamental și fiziologic.
În consecință actul therapeutic presupune professionalism pe toate palierele
sale, lăsând să se înțeleagă necesitatea evaluării obiective a caracteristicilor
intervenției psihoterapeutice. Ca prim instrument de evaluare a rezultatelor unei
intervenții psihoterapeutice este în primul rând feedbacku l clientului, respectiv

54
pacientului, care au libertatea de a spune ce simt și mai ales d acă s -a diminuat sau a
dispărut simptomatologia invalidantă, și desigur dacă ș i-a însușit comportamente noi
pentru a -și optimiza viața în parametrii doriți.
Psihotera pia nu este un instrument magic, care rezolvă miraculos problemele
și blocajele clienților în cabinet cu o baghetă magică. Este nevoie de determinare din
partea clientului, de dorință și deschidere spre învățare și de puterea de a -și asuma
riscuri pe care le presupune de regulă schimbarea.
Conceptul travaliului terapeutic exprimă foarte bine, ceea ce se petrece într -o
intervenție de -a lungul mai multor ședințe. Există teste și chestionare specifice de
asemeni care măsoară cu ajutorul itemilor specifici dac ă s-a ajuns la un rezultat
pozitiv în urma intervenției psihoterapeutice.
În acest sens stă exe mpulul cel mai elocvent: Scala de Evaluare în Psihoterapia
Rațional și Comportamentală : scopul principal al acestei scale este de a servi
comunității științifi ce ca instrument de identificare și cuantificare obiectivă a
punctelor forte și a punctelor slabe specific fiecărui terapeut , facilitând corectarea
deficiențelor și optimizarea calității intervenției. În acelați timp se poate utilize și ca
instrument de c omparare a nivelului prestației diferiților terapeuți.
Psihoterapia se bazează pe supoziția conform căreia, chiar în cadrul unei
patologii de tip somatic, modul în care individul va percepe și evalua starea sa,
precum și strategiile adaptative pe care le f olosește, joacă un anumit rol în evoluția
tulburării și aceste strategii vor trebui modificate în cazul în care dorim ca afecțiunea
să evolueze favorabil.
La baza oricărei psihoterapii se află convingerea conform căreia persoanele
cu probleme psihologice au capacitatea de a se modifica învățând noi strategii de a
percepe și evalua realitatea și de a se comporta. Activitatea psihologilor și
psihoterapeuților este ghidată de regulă de protocoale clinice specifice a căror
eficiență a fost testată anterior în studii clinice controlate. Aceste protocoale clinice

55
nu s unt algoritmi ci euristici care , în cazul păstrării unor condiții standard de
intervenție permit adaptări specific și flexibile î funcție de caracteristicile și
tulburările fiecărui pacient, ducând l a o intervenție personalizată clinic, pe baza unor
principia validate științific.
De exemplu în cazul protocolului clinic și de intervenție în psihoterapia
rațional emotivă și comportamentală , a cărui aplicare corectă duce la remiter ea
tulburării depresive majore. Scalele de evaluare a intervenției în psihoterapie sunt
instrumente care asigură servicii de calitate adresate în special pacienților cu
patologii.

56

CAPITOLUL IV
METODOLOGIA CERCETÃRII

IV.1. CONCEPTELE UTILIZATE ÎN PARTEA DE
CERCETARE
Plecând de la tema lucrãrii , “Tulburãrile emoționale la persoanele
diagnosticate cu infertilitate” am stabilit o serie de concepte care vor fi incluse î n
partea de cercetare: i nfertilitate, anxietate, depresie , sănătate psihologică, percepție,
inseminare asistată.

Figura 1. Conceptele teoretice incluse în cercetare
Infertilitate
Anxietate
Depresie
Sanatate
psihologica
Perceptie
Inseminare
asistata

57
Infertilitate – incapacitatea unei persoane de a procrea și a naște un copil viu.
Anxietatea – reprezintă una dintre emoțiile fundamentale ale vieți i. Este emoția care
se caracterizează printr -o stare neplăcută de tulburare interioară, adesea acompaniată
de tulburări de comportament iritabilitate, nervozitate, tulburări somatice și
ruminația.) Este vorba de emoții subiective neplăcute ajungându -se pâ nă la spaimă
față de unele evenimente anticipate.
Depresia – este o tulburare afectivă caracterizată în general de dispoziție
scăzută prezentă în majoritatea situațiilor. Adesea este însoțită de stimă de sine
scăzută, pierderea interesului pentru activități plăcute în mod normal, energie redusă
și durere emoțională fără o cauză clară.
Percepția – reprezintă „Proces psihic prin care obiectele și fenomenele din
lumea obiectivă care acționează nemijlocit asupra organelor de simț sunt reflectate
în tot alitatea însușirilor lor, ca un întreg unitar; imagine rezulta tă în urma acestei
reflectări; facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere,
cunoaștere.”
Inseminare asistată – reprezintă ansamblul tehnicilor și practicilor clinice sau
biologice care permit procrearea în afara procesului natural (lipsind actul sexual),
prin intervenția și la indicația medicului.

IV.2. O BIECTIVELE LUCRÃRII
Obiectivul general al lucrării este identificarea și evaluarea tulburărilor
emoționale la persoanele cu infertilitate
Obiectivele specifice ale lucrării sunt :
– Evaluarea nivelului de anxietate la partenerii de cuplu care au fost
diagnosticați cu infertilitate;

58
– Evaluarea nivelului de depresie la partenerii de cuplu care au fost
diagnosticați cu infertilitate;
– Evaluarea și stabilirea diferențelor de gen în ceea ce privește modul în
care ambii parteneri privesc infertilitate;
– Evaluarea și stabilirea diferențelor de gen în ceea ce privește percepția
partenerilor asupra infertilitãții.

IV.3. IPOTEZELE CERCETÃRII
Ipoteza 1 – Se prezumã cã persoanele diagnosticate cu infertilitate au un
nivel mediu al anxietãții.
Ipoteza 2 – Se prezumã cã persoanele diagnosticate cu infertilitate au un
nivel mediu al depresiei.
Ipoteza 3 – Se prezumă că tulburãrile emoționale la cuplurile infertile este
influențatã de genul biologic, atât anxietatea, cât și depresia fiind mai ridicatã
în cazul femeilor.
Ipoteza 4 – Se prezumă că există diferențe între cele două sex e privind modul
în care percep problematica infertilității .

IV.4. VARIABILELE CERCETÃRII
Variabilele utilizate în cercetare sunt: genul biologic , infertilitatea,
anxietatea, depresia și percepția partenerilor de cuplu asupra infertilitãții.
Variabile dependente sunt: anxietatea, depresia, percepția asupra
infertilitãții.
Variabilele independente sunt: infertili tatea și genul biologic.

59

Figura 2. Variabilele dependente

În figura 2 și figura 3 observãm ilustrate variabilele cu care se va lucra în
partea de cercetare a lucrãrii (“Tulburãrile emoționale la persoanele diagnosticate
cu infertilitate” ).

Figura 3 . Variabilele independente

VARIABILE
DEPENDENTE
Anxietatea
Depresia
Perceptia
asupra
infertilitatii
VARIABILE
INDEPENDENTE
Infertilitatea
Genul
biologic

60
IV. 5. LOTUL DE SUBIECȚI
Cercetarea s -a desfășurat pe un lot de subiecți alcătuit din 30 de persoane:
 15 de bărbați;
 15 de fem ei.
Aceștia au fost aleși în funcție de douã criterii , și anum e sã formeze un cuplu
și sã existe diagnosticul de infertilitate.
Tipul de eșantionare folosit este eșantionare aleatorie simplă.

Figura 4. Histograma – vârsta subiecților

61

Tabelul nr. 1. Vârsta subiecților

În tabelul nr. 1 putem observa cã subiecții au vârste cuprinde între 23 și 48 de
ani, cei mai mulți având peste 30 de ani.

IV.6. METODELE ȘI INSTRUMENTELE CERCETÃRII
Ca instrument de cercetare s -a folosit un chestionar cu 15 întrebări închise
(care mai întȃi a fost aplicat experimental pentru depistarea și corectarea la timp a
eventualelor erori și pentru a vedea dacă măsoară ceea ce ș i-a propus să măsoare ) la
care au ră spuns cei 3 0 de subiecți de sexe și vȃrste diferite. Valoarea semnificației

62
testului t pentru eșantioane perechi a fost de .0899 (test -retest), ceea ce înseamnã cã
testul mãsoarã ceea ce și -a propus sã mãsoarã de fiecare datã.
Pe lângã chestionarul de construc ție proprie , am utilizat și studiul de caz .
Instrumentele cercet ãrii sunt :
 Inventar de Depresie Beck;
 Chestionarul ASQ pentru evaluarea anxietății .

IV. 7. ANALIZA DATELOR

Ipoteza 1 – Se prezumã cã persoanele diagnosticate cu infertilitate au
un nivel mediu al anxietãții.

Tabelul nr. 2. Media, valoarea minimã și maximã, eroarea și abaterea standard pentru
scorurile anxietãții

Din tabelul nr. 2 observãm numãrul total de su biecți, egal cu 30, scorul minim
pentru anxietate, egal cu 101 puncte, scorul maxim pentru anxietate, egal cu 136
puncte. Media scorurilor a fost de 117,76, cu o eroare și abatere standard de 1,83,
respectiv 10,02.
Ipoteza noastrã prezumã cã nivelul anxietãții, adicã al majoritãții subiecților
diagnosticaț i cu infertilitate, va fi unul situat în jurul medie i, peste scorul non -clinic.
Media obținutã a scorurilor anxietãții este într -adevãr peste scorul non -clinic,

63
majoritatea având un nivel mediu al an xietãț ii, cu o medie de 117,76, scorul mediu
fiind situat între 110 și 135 de puncte.
Chestionarul ASQ ne spune faptul cã scorul global cuprinde 36 de itemi și se
poate situa î ntre 0 – 288 puncte:
 0 – 109 – scor scăzut, non -clinic;
 110 – 135 – scor mediu ;
 Peste 136 – scor ridicat .
Tabelul nr. 3. Frecvența scorurilor anxietãții

64
Observãm cã un singur subiect are un scor peste medie, 136 de puncte obținute
(tabelul nr. 3).

Figura 5. Histograma – scorurile anxietãții

Observãm scorurile anxietãți pentru cele 15 cupluri și în figura 5.
Putem concluziona cã ipoteza noastrã , Se prezumã cã persoanele
diagnosticate cu infertilitate au un nivel mediu al anxietãții, se verificã. Într-
adevãr, majoritatea partenerilor de cuplu au o anxietate mai mare decât cea
subclinicã, încadratã între 0 și 109 puncte. Media obținutã este de 117,77 ,
încadrându -se la un nivel mediu al anxietãții.

65
Anxietatea este cauzatã de dificultatea sau imposibilitatea de concepere a unui
copil sau de obținere a unei sarcini viabile, ceea ce af ecteazã emoțional, atât
partenera cât și partenerul de cuplu.

Ipoteza 2 – Se prezumã cã persoanele diagnosticate cu infertilitate au un
nivel mediu al depresiei.

Tabelul nr. 4. Media, valoarea minimã și maximã, eroarea și abaterea standard pentru
scorurile depresiei

Din tabelul nr. 4 observãm numãrul total de subiecți, egal cu 30, scorul minim
pentru depresie, egal cu 11 puncte, scorul maxim pentru depresie, egal cu 24 puncte.
Media scorurilor a fost de 17,33, cu o eroare și abatere standard de .56, respectiv
3,08.
Ipoteza noastrã prezumã cã nivelul depresiei, adicã al majoritãții subiecților
diagnosticați cu infertilitate, va fi unul situat în jurul mediei, și peste scorul sub –
clinic. Media obținutã a scorurilor depresiei este într -adevãr peste scorul non -clinic,
majoritatea având un nivel mediu al depresiei, cu o medie de 17,33.
Inventarul de depresie Beck oferã urmãtoarele date pentru interpretare:
 Scorurile 0 – 9 = normal ;
 Scorurile 10 – 15 = depresie ușoarã;
 Scorurile 16 – 23 = depresie mode ratã;
 Scorurile 24 – 63 = depresie severã.

66

Figura 6. Histograma – scorurile depresiei

Analizând datelor observãm cã media depresiei obtinutã de partenerii de cuplu
(subiecții cercetãrii) este egalã cu 17,33, iar interpretarea testului ne spune cã acest
scor indicã o depresie moderatã.
Persoanele care se confruntă cu această dificultate se simt neînțelese, judecate
și adesea se izolează, dezvoltând tulburări emoționale mul tiple ca: tulburări
depresive, anxietate , sentimente de rușine și inadecva re. F recvența depresiilor la
persoanele cu infertilitate este asemănătoare cu persoanele care suferă de cancer.

67
Ipoteza 3 – Se prezumă că tulburãrile emoționale la cuplurile infertile
este influențatã de genul biologic, atât anxietatea, cât și depresia fiind
mai ridicatã în cazul femeilor.

Testul t pentru eșantioane independente ne permite sã compãrãm douã seturi
de scoruri, în funcție de o anumita variabilã. În cazul nostru, putem observa mediile
pentru depresie la partenerele de cuplu, și mediile pentru dep resie la partenerii lor.

Tabelul nr. 5. Testul t pentru eșantioane independente – mediile

Astfel, media depresiei pentru femei este egalã cu 18,66, cu o abatere standard
de 3,57 și o eroare medie egalã cu .92.
Media depresiei pentru bãrbați este egalã cu 16, cu o abatere standard de 1,77
și o eroare medie egalã cu .45.

Tabelul nr. 6. Testul t pentru eșantioane independente – nivelul de semnificație –
depresie

68
Valoarea t a testului t este egalã cu 2,58 6, df egal cu 28, iar nivelul de
semnificație al diferentei dintre medii (2,66) este egal cu .015, astfel pragul de
semnificație (p) este mai mic de 0.05. Cu alte cuvinte, diferența dintre nivelul de
depresie al partenerelor și cel al partenerilor este semnificativ mai mare, acestea
dintâi având un nivel al depresiei mai mare decât partenerii sãi. O explicație a acestui
fapt ar fi cã partenera este cea care poartã sarcina și în corpul cãreia se concepe
aceasta, dublatã de miturile trangeneraționale toxice (“femeia stearpã nu e bunã”,
“dacã nu fac un copil o sã mã pãrãseascã”, “nu sunt suficient de bunã încât sã merit
asta”).

Tabelul nr. 7. Testul t pentru eșantioane independente – mediile

Aceeși structurã s -a realizat și pentru media anxietãții. Astfel, pentru femei
este egalã cu 124,26, cu o abatere standard de 7,83 și o eroare medie egalã cu 2,02.
Media anxietãții pentru bãrbați este egalã cu 111,26, cu o abatere standard de
7,51 și o eroare medie egalã cu 1,94.

Tabelul nr.8. Testul t pentru eșantioane independente – nivelul de semnificație –
anxie tate

69
Valoarea t a testului t este egalã cu 4,638 , df egal cu 28, iar nivelul de
semnificație al diferentei dintre medii ( 13) este egal cu .000 , astfel pragul de
semnificație (p) este mai mic de 0.05. Cu alte cuvinte, diferența dintre nivelul de
anxietate al partenerelor și cel al partenerilor este semnificativ mai mare, acestea
dintâi având un nivel al anxietãții mai mare decât partenerii sãi.
Rezultatul este dublat de studiile existente , din care reiese faptul că totuși,
ponderea tulburărilor emoționale este mai mare în rândul femeilor infertile față de
bărbații infertili . Un aspect cel puțin interesant, arată că severitatea depresiei și a
anxietății la femei este asociată adesea cu cr eșterea depr esiei la bărbații ( partenerii)
acestora. În cazul femeilor care sunt implicate în carieră infertilitatea pare să aibă un
impact mai scurt ca timp, deși la fel de intens, din perspectiva tulburprilor
emoționale, acestea din urmă dezvoltând mecanisme creativ e de adaptare care
echilibrează balanța emoțiilor.

Ipoteza 4 – Se prezumă că există diferențe între cele două sexe privind
modul în care percep problematica infertilității.

În cadrul cercetării, pentru verificarea ipotezei nr. 4, vor fi analizate
răspunsurile la fiecare item și se vor prezenta tabele cu frecvența de apariție , precum
și diagramele de structură pentru fiecare în parte.

70
ANALIZA ITEMILOR

1. Dupã părerea dumneavoastrã, infertilitatea este un factor de stres major pentru
echilibrul unei relații?

FEMEI BÃRBAȚI

Figura 7 . Diagramele de structura pentru i temul 1

Pentru primul item : « Dupã părerea dvs infertilitatea este un factor de stres
major pentru ech ilibrul unei relații cel mai mare procent este reprezentat de către
varianta de răspuns ,,da’’ la care au răspuns în procent apropiat bărbații și femeile
(femei 85%, iar bărbații 75%).
Bărbații ca și fetele au ales o variantă de răspuns « afirmativă » , urmând
apoi variantele egale de răspuns ,,nu’’ și” nu știu ” (7,5 % și femei și 12,5 bărbați) .
85%7%8%
Da
Nu
Nu stiu
75%12%13%
Da
Nu
Nu stiu

71
2. Considerați că intensitatea tulburărilor emoționale la persoanele cu infertilitate
poate fi influențată de educația subiecților.

FEMEI BÃRBAȚI

Figura 8 . Diagra mele de structura pentru itemul 2

La acest item „ Considerați că intensitatea tulburărilor emoționale la
persoanele cu infertilitate poate fi influențată de educația subiecților ” femeile au
răspuns în procent de 70 % că intensitea tulburărilor emoționale nu este inf luențată
de cultura subiecților ; acesta reprezintă un procent destul de semnificativ,
demonstrând că peste jumătate din subiecții de gen femi nin consideră că trăirea
emoțională a dificultăților vieții este aceeași pentru toată lumea ; bărbații au obținut
un procent semnificativ scăzut ( 15 %) la distanță mare de răspunsul femeilor.
Diferența de răspuns semnificativă relevă capacita tea de e mpatie și emoționalitat e
mare a femeilor față de bărbați.
La varianta ”nu știu” (25 % bărbați și 18 % femei), deși mult mai mică
diferența dintre cele două din nou se vede diferența dintre emotivitatea exprimată a 12%
70%18%
Da
Nu
Nu stiu60%15%25%
Da
Nu
Nu stiu

72
femeilor față de bărbați între 1 și 3 ani (băieți 16 % și fete 12 %), ,,mai mult de cinci
ani’’, varianta la care au răspuns doar băieții, în procent de 4%.

3. Considerați că persoanele din mediul urban apelează mai des la ajutor de
specialitate pentru rezolvarea problemelor de infertilitate?

FEMEI BÃRBAȚI

Figura 9 . Diagramele de structura pentru itemul 3

La acest item în procent majoritar au răspuns atât femeile (90) cât și bărbații
(72%) optând pentru varianta de răspuns „da”. 23 % dintre bărbaț i au bifat varianta
de răspuns “ nu știu”, femeile demonstrâ nd că știu mai bine realitatea obiectivă ‚ “ nu
știu” fi ind doar 10 % . 90%0%10%
Da
Nu
Nu stiu
72%5%23%
Da
Nu
Nu stiu

73
Dintre bărbați 5 % au ales variant a “nu” – nu apelează mai des cei din mediul
urban, iar femeile intervievate nu a răspuns nici una cu varianta “nu ș tiu”, dovedi t
că sunt mai implicate în această problematic a vieții de cuplu.

4. Dacă ați întâmpina proble ma infertilității în cuplul dumneavoastrã , din cauza
parte nerului ați lua în calcul varianta despărțirii ?
FEMEI BÃRBAȚI

Figura 10 . Diagramele de structura pentru itemul 4

Pentru item -ul 4 femeile au răspuns într -un procent de 80% că da, se gîndesc
la despărțire ca la o posibilitate în cazul problematicii infertilității din propriul cuplu,
bărbații urmându -le într -un procent destul de ridicat, 62 %. 25 % dintre bărbați au
bifat varianta de răspuns “ nu știu’’ femeile înregistrând doar 8 % la această variantă
de răspuns. 80%12%8%
Da
Nu
Nu stiu
62%13%25%
Da
Nu
Nu stiu

74
13 % dintre bărbați și la un rezultata apropiat de 12% dintre femei au bifat
varianta de răspuns “ nu’’. Acest aspect revelează importanța credinței față de scopul
unui cuplu în ambele sexe.

5. După părerea dvs este important pentru o familie să aibă copii?

FEMEI BÃRBAȚI

Figura 11 . Diagramele de structura pentru itemul 5.

La item -ul 5 cel mai mare procent 85% a fost obținut de către fe mei prin
varianta de răspuns “ da ‘’, este important ca o familie să aibă copi i, bărbații
răspunzând la aceas tă variantă în procent apropiat de 75 %. La varianta de răspuns
“nu” este important pentru o familie să aibă copii , din nou răspunsurile au fost
apropiate barbații au ales varianta “ nu” în procent de 17% iar femeile în pro cent de
12%. 80%12%8%
Da
Nu
Nu stiu
75%17%8%
Da
Nu
Nu stiu

75
Rãspunsul neutru “ nu știu” a fost ales la egalitate în procent de 8%. Acest
aspect ne revelează faptul că pentru cei mai mulți indivizi a avea copii în momentul
în care ai întemeiat o familie este important.

6. Considerați că infertilitatea este mai frecvent întâlnită la femei decât la bărbați?

FEMEI BÃRBAȚI

Figura 12 . Diagra ma de structura pentru itemul 6

La întrebarea nr. 6 “ Considerați că infertilitatea este ma i frecvent întâlnită la
femei decât la bărbați? ” 75% din bărbați au ales varianta de răspuns “da”, și 67
dintre femei . Raportul de răspuns se schimbă la varianta de răspuns “ nu„ femeile au
bifat 25%, într -un procent mai mare decât bărbaâii cu 12%. La variant nu știu apare
o diferență semnificativă , femeile de 8%, bărbații de 13%

7. Credeți că infertilitatea cuplurilor e ste mai frecventă în prezent față de acum 50 de
ani?
67%25%8%
Da
Nu
Nu stiu75%12%13%
Da
Nu
Nu stiu

76
FEMEI BÃRBAȚI

Figura 13 . Diagra ma de structura pentru itemul 7

La întrebarea nr. 7 “ Credeți că infertilitatea cuplurilor este mai frecventă în
prezent față de acum 50 de an i?”, un procent de 90% dintre femei a u ales varianta
de răspuns “ da”, și 72% dintre bărbați. Raportul de răspuns se schimbă la varianta
de răspuns “nu„ femeile au bifat 5%, într -un procent mai mic decâ t bărbaâii cu 15%.
La varianta “ nu știu” se menține dif erența semnificativă, femeile cu 5%, bărbații cu
13%.
8. Cunoașteți că vârsta partenerilor de cuplu influențează fertilitatea ?
FEMEI BÃRBAȚI

Figura 14 .
Diagrama de structura pentru itemul 8 90%5%5%
Da
Nu
Nu stiu 72%15%13%
Da
Nu
Nu stiu
92%5%3%
Da
Nu
Nu stiu 62%28%10%
Da
Nu
Nu stiu

77
La întreba rea nr. 8 “ Cunoașteți că vârsta partenerilor de cuplu influențează
fertilitatea ?”, un procent de 92% dintre f emei au ales varianta derăspuns “da”, și
62% dintre bărbați. Raportul de răspuns se schimbă la varianta de răspuns “nu„
femeile au bifat 5%, bărbații într -un procent semnificativ mai mare (28%). La
varianta “ nu știu” se menține diferența semnificativă, femeile cu 3%, bărbații cu
10%.

9. Considerați că consumul de alcool și fumatul influențează fertilitatea?

FEMEI BÃRBAȚI

Figura 15 . Diagrama de structura pentru itemul 9

La întrebarea nr. 9 “ Considerați că consumul de alcool și fumatul influențează
fertilitatea? ”, un procent de 77% dintre femei au ales varianta de răspuns “da” și
67% dintre bărbați.
La varianta de răspuns “nu„ femeile au bifat 13%, bărbații într -un procent mai
mare (23%). La varianta “nu știu” se, femeile și bărbații au ales egal 10%.

77%13%10%
Da
Nu
Nu stiu67%23%10%
Da
Nu
Nu stiu

78
10. Considerați că stresul poate să scadă fertilitatea unui cuplu?
FEMEI BÃRBAȚI

Figura 16 . Diagrama de structura pentru itemul 10
La întrebarea nr. 10 “Considerați că stresul poate să scadă fertilitatea unui
cuplu? ”, un procent de 67% dintre femei au al es varianta de răspuns “da” și 67%
dintre b ărbați. La varianta de răspuns “ nu„ femeile au ales la egalitate cu bărbații un
procent de 25%. La varianta “nu știu” se, femeile și bărbații au ales egal 8%.

11. Considerați metodele actuale de fertilizare o soluție viabilă pentru cuplurile
infertile FEMEI BÃRBAȚI

Figura 17 . Diagrama de structura pentru itemul 11 67%25%8%
Da
Nu
Nu stiu
67%25%8%
Da
Nu
Nu stiu
67%25%8%
Da
Nu
Nu stiu 67%25%8%
Da
Nu
Nu stiu

79
La întrebarea nr. 11 “Considerați metodele actuale de fertilizare o soluție
viabilă pentru cuplurile infertile? ”, un procent de 67% dintre fe mei au ales varianta
de răspuns “ da” și 67% dintre b ărbați.
La varianta de răspuns “ nu„ femeile au ales la e galitate cubărbații un procent
de 25%. La varianta “nu știu” se , femeile și bărbații au ales egal 8%.

12. Dacă ați fi în situația de a avea dificultăți de fertilitate ați apela la metode de
ferilizare artificială?
FEMEI BÃRBAȚI

Figura 18 . Diagram a de structura pentru itemul 12

La întrebarea nr. 12 “Dacă ați fi în situația de a avea dificultăți de fertilitate
ați apela la metode de ferilizare artificială?? ”, un procent de 67% dintre fe mei au
ales varianta de răspuns “ da” și 67% dintre b ărbați. 67%25%8%
Da
Nu
Nu stiu
67%25%8%
Da
Nu
Nu stiu

80
La varianta de răspuns “ nu„ femeile au ales la egalitate cubărbații un procent
de 25%. La varianta “nu știu” se , femeile și bărbații au ales egal 8%.

13. Credeți că un cuplu care se confruntă cu problema fertilității este predispus
la stres într -o măsură mai mare față de cuplurile care nu au această problemă?

FEMEI BÃRBAȚI

Figura 19. Diagram a de structura pentru itemul 13

La întrebarea nr. 13 “Dacă ați fi în situația de a avea dificultăți de fertilitate
ați apela la metode de ferilizare artificială?? ”, un procent egal de 67% dintre femei
au ales varianta de răspuns “ da” și 67% dintre b ărbați. La varianta de răspuns “nu„
femeile au ales un procent de 25%. La varianta “nu știu” se, femeile și bărbații
auales egal 8%.
14. Considerați că suportul prihoterapeutic este important pentru persoanele
care se confruntă cu infertilitatea? 67%25%8%
Da
Nu
Nu stiu
67%25%8%
Da
Nu
Nu stiu

81
Femei Barbați

Figura 20 . Diagrama de structura pentru itemul 14
La itemul 14 „ Considerați că suportul ps ihoterapeutic este important pentru
persoanele care se confruntă cu infertilitatea ? femeile au răspuns într -un procent
impresionant de 80 %, bărbații 37 %. La varianta de răspun s ”nu” bărbații au răspuns
23 %, iar femeile 15%. La varianta de răspuns ”nu știu” o diferență impresionantă
barbații au votat 40% , iar femeile 5% . Acest aspect revelează disponibilitatea
femeilor cu mult mai mare de a vorbi despre trăirile personale, față de bărbați .
15. Considerați suportul familiei important în situația în care un cuplu se confruntă
cu problema infertilității?
Femei Bărbați

Figura 21 . Diagrama de structura pentru itemul 15 80%15%5%
Da
Nu
Nu stiu37%
23%40%Da
Nu
Nu stiu
25%
47%28%
Da
Nu
Nu stiu30%
42%28%
Da
Nu
Nu stiu

82

La itemul 15 „ Considerați suportul familiei important în situația în care un
cuplu se confruntă cu problema infertilității ? femeile au răspuns într -un procent de
25 %, iar bărbații 30 %. La varianta de răspuns „ nu” bărbații au răspuns 42 % iar
femei le 47%. La varianta de răspuns „ nu știu” barbații au votat 2 8% la egalitate cu
femeile care au votata 28% .
16. Considerați că problema infertilității este exlusiv o problemă ce ține de
intimitatea cuplului și nu trebuie dezvăluită altor membrii ai familiei?
Femei Bărbați

Figura 22. Diagrama de structura pentru itemul 16

La itemul 16 „ Considerați că problema infertilității este exlusiv o problemă
ce ține de intimitatea cuplului și nu trebuie dezvăluită altor membrii ai familiei ?
femeile au răs puns într -un procent de 67 %, bărbații 77 %.
La varianta de răspuns „ nu” bărbații au răspuns 10 % iar femei le 20%. 67%20%13%
Da
Nu
Nu stiu
77%10%13%
Da
Nu
Nu stiu

83
La varianta de răspuns „ nu știu” barbații au votat 13% la egalitate cu fem eile
care au votat acelați procent de 13%.

17.Cunoașteți persoane care s -au confruntat cu situația de a ge stiona infertilitatea în
cuplu, au ap elat la terapie și intervenția psihoterapeutică le-a fost utilă ?
Femei Bărbați
FIgura 23 . Diagrama de structura pentru itemul 17
La itemul 17 „ Cunoașteți persoane care s -au confruntat cu situația de a
gestiona infertilitatea în cuplu, ,au apelat la terapie și intervenția psihoterapeutică
le-a fost util ă?
Femeile au răspuns înt r-un procent de 30 %, bărbații 20 %. La varianta de
răspuns „ nu” bărbații au răspuns 5 % , iar femei le 20%.
La varianta de răspuns „ nu știu” barbații au votat 75%, iar femeile care au
votat acelați procent de 60% .

18. Dacă v -ați confrunta, sau vă confruntați cu o asemenea problemă ați apela
sau ați apelat/ primit servicii de consiliere/ psihoterapie?
30%
10%60%Da
Nu
Nu stiu20%
5%
75%Da
Nu
Nu stiu

84
Femei Bărbați

Figura 24. Diagrama de structura pentru itemul 18

La itemul 18 „ Dacă v -ați confrunta cu o asemenea problemă ați apel a la
“femeile au răspuns într -un procent de 77 %, arătând o mai mare disponibilitate către
psihoterapie, bărbații alegând varianta „da” cu 42 % procente. La varianta de
răspuns ”nu” bărbații au răspuns 50 % iar femeile 7 %. La varianta de răspuns ”nu
știu” barbații au votat 8 %, iar femeile au votat același procent de 8 %.

67%25%8%
Da
Nu
Nu stiu 67%25%8%
Da
Nu
Nu stiu

85

CONCLUZII ANALIZÃ PE ITEMI ( IPOTEZA 4 )

Prezenta cercetare a urmărit să identifice și să analizeze problemele legate
de tulburările emoționale în cazul persoanelor care se confruntă cu dificultățile de
fertilitate.
Chestionarul elaborat și aplicat pe un număr de 3 0 de subiecți, implicați în
această cercetare, cupluri , a cuprins 18 itemi și fiecare a avut ca scop observația de
mai sus.
A reieșit din variantele de răspuns a celor chestionați, așa cum s -a putut
constata de la itemii respectivi,că percepția inferti lității precum și modalitațile de
raportare sunt diferite în anumite chestiuni oarecum secundare referitoare la această
problematică, dar esențial cele două categorii de persoane intervievate au ales
răspunsuri în procente apropiete.
De exemplu la itemul 1, a cărui aspect s -a concentrat pe percepția adulților
față de importanța capacității de procreere și implicit de formare a familiei
tradiționale care să conțină copii.
Acest aspect a confirmat , importanța prezenței copiilor într -o familiei, precum
și prezumția că este foarte probabil să existe probleme de ordin psiho emoțional în
gestionarea situației în care aceste așteptări, copii , nu ar fi împlinite. Din vremuri
biblice, femeile care nu aduceau pe lume prunci erau numite sterpe și se simțeau
pedeps ite de către Dumnezeu, și există încă și astăzi , în cultura multor popoare
maxime și zicători care subliniază importanța acestui aspect ” Dacă nu ai făcut un
copil și n -ai sădit un pom ai trăit degeaba”, sau ”Copii sunt podoaba casei” etc.

86
Concluzia c are se desprinde este că sunt mult mai multe similitudini în
perceperea importanței fertilității , a capacității de procreere și apariției urmașilor
decât diferențe. Acest aspect descoperit, ne ajută să ne schimbăm la rândul nostru
percepția față de sexul m asculin, care cu ușurință este ca talogat în mod eronat și
nedrept , desigur, ca insensibil și deci fără nevoi afective desusținere și suport
prioritare.
La itemul 2 „ Consid erați că intensitatea tulburărilor emoționale la
persoanele cu infertilitate poate fi influențată de educația subiecților ” femeile au
răspuns în procent de 70 % că intensitatea tulburărilor emoționale nu este influențată
de educația subiecților.
Răspunsul reprezentat în procent semnificativ, demonstrează că peste
jumătate din subiecții de gen feminin consideră că trăirea emoțională a dificultăților
vieții este aceeași pentru toată lumea.Bărbații au obținut un procent semnificativ
scăzut (15%) la distanță mare de răspunsul femeilor. Diferența de răspuns
semnificativă relevă capacitatea de empatie și sociabilitate mare a femeilor față de
bărbați. La varianta ”nu știu” (25 % bărbați și 18 % femei), deși mai mică diferența
dintre cele două, față de v arianta ”da”, se observă încă odată ,diferența dintre
ușurința cu care starea emoțională este exprimată de femei față de bărbați care , mai
rezervați rămân deconectați față de propriile emoții ,evident în defavoarea acestora.
Ce relevă acest aspect? Dispo nibilitatea bărbaților spre analiză, spre rațional și logic
( emisfera dreaptă a creierului) față de femei care își activează partea emoțională a
creierului ( partea dreaptă) și își valorifică astfel cu toate beneficiile sale deschiderea
și conectarea cu p ropriile emoții ca apoi și cu emoțiile celorlați. Varianta de răspuns
”nu știu” este mai mare la bărbați față de femei.
La întrebarea numărul 3, “Considerați că persoanele din mediul urban
apelează mai des la ajutor de specialitate pentru rezolvare a problemelor de
infertilitate? ”, avem răspunsuri apropiate, revelându -se de aici faptul că atât bărbații

87
cât și femeile înțele g diferențele de posibilități ( material, informaționale, etc) dintre
cele două medii în modalitatea de raportare a supra aspectului infertilității . Procent
majoritar au răspuns atât femeile (90) cât și bărbații (72%) optând pentru varianta de
răspuns „da”.
Un procent de 23 % dintre bărbați au bif at varianta de răspuns “ nu știu”, un
procent relativ ma re dacă ținem cont de faptul că , chestionarul a fost aplicat online,
deci se presupun e că au răspuns bărbați care au acces la info rmație. Femeile cu un
procent pentru variant a “nu știu”, de 10 % demonstrâ nd că știu mai bine realitatea
obiectivă.
Pentru item -ul 4 “ Dacă ați întâmpina proble ma infertilității în cuplul dvs, din
cauza partenerului ați lua în calcul varianta despărțirii ”, femeile au răspuns într -un
procent de 80% că da, se gândesc la despărțire ca la o posibilitate în cazul
problematicii infertilității din propriul cuplu, bărbații urmându -le într -un procent
destul de ridicat, 62 %. 25 % dintre bărbați au bifat varianta de răspuns, “ nu știu’’
femeile înregistrând doar 8 % la această variantă de răspuns. 13 % dintre bărbați și
la un rezultata apropiat de 12% dintre femei au bifat varianta de răspuns “ nu’’. Acest
aspect revelează importanța credinței față de scopul cuplului în ambele sexe. La acest
item mi -am folosit baza de date a clientelor din psi hoterapie ca să mă clarific în
privința alegerii variantei de răspuns. Am interviev at câteva persoane, actuale și
foste cliente , și am folosi pentru înțelegerea fenomenului experiența din cabinet ca
psihoterapeut. Am observant că: fem eile se gândesc la despărțire , dar pe care ar
iniția -o bărbații, exclusiv. Și un alt aspect intersant a r eieșit ăn urma acestei întrebări,
și anume faptul că cele mai multe s -au gândit că femeia din relație este infertilă și de
aceea ar răspunde sau au răspuns cu da la întrebarea de mai sus.
La item -ul 5 cel mai mare procent 85%, a fost obținut de către feme i prin
varianta de răspuns “ da ‘’, este important ca o familie să aibă copi i, bărbații
răspunzând la aceast ă variantă în procent apropiat de 75 %. L a varianta de răspuns

88
“nu” este important pentru o familie să aibă copii , din nou răspunsurile au fost
apropiate barbații au ales varianta “ nu” în procent de 17% iar femeile în pro cent de
12%. Rãspunsul neutru “ nu știu” a fost ales la egalitate în procent de 8%. Acest
aspect ne revelează faptul că pentru cei mai mulți indivizi a avea copii în momentul
în care ai întemeiat o familie este important.
La întrebarea nr. 6 “ Considerați că infertilitatea este mai frecvent întâlnită la
femei decât la bărbați? “75% din bărb ați au ales variant de răspuns “da”, și 67%
dintre femei . Raportul de răspuns se schimbă la varianta de răspuns “nu„ femeile au
bifat 25%, într -un procent mai mare decât bărbați cu 12%. La variant a nu știu a pare
o diferență semnificativă femeile de 8%, bărbații de 13%
La întrebarea nr. 7 “ Credeți că infertilitatea cuplurilor este mai frecventă în
prezent față de acum 50 de ani ?”, un procent de 90% dintre fem ei au ales varianta
de răspuns “da”, și 72% dintre bărbați. Raportul de răspuns se schimbă la varianta
de răspuns “ nu„ femeile au bifat 5%, într -un procent mai mic decâ t bărbaț ii cu 15%.
La varianta “ nu știu” se menține diferența semnificativă, femeile cu 5%, bărbații cu
13%.
La întrebarea nr. 8 “ Cunoașteți că vârsta partenerilor de cuplu influențează
fertilitatea ?”, un procent de 92% dintre femei au ales varianta de răspuns “da”, și
62% dintre bărbați. Raportul de răspuns se schimbă la varianta de răspuns “nu„
femeile au bifat 5%, bărbații într -un procent semnificativ mai m are (28%). La
varianta “ nu știu” se menține diferența semnificativă, femeile cu 3%, bărbații cu
10%.
La în trebarea nr. 9 “ Considerați că consumul de alcool și fumatul influențează
fertilitatea? ”, un procent de 77% dintre femei au ales varianta de răspuns “da” și
67% dintre b ărbați. La varianta de răspuns “nu„ femeile au bifat 13%, bărbații într –
un procent mai mare (23%). La varianta “nu știu” se, femeile și bărbații au ales egal
10%.

89
La întrebarea nr. 10 “Considerați că stresul poate să scadă fertilitatea unui
cuplu? ”, un procent de 67% dintre fe mei au ales varianta de răspuns “da” și 67%
dintre b ărbați. La varianta de răspuns “ nu„ f emeile au ales la egalitate cu bărbații un
procent de 25%. La varianta “nu știu”, femeile și bărbații au ales egal 8%.
La întrebarea nr. 11 “Considerați metodele actuale de fertilizare o soluție
viabilă pentru cuplurile infert ile?”, un procent de 67% dintre fe mei au ales varianta
de răspuns “ da” și 67% dintre b ărbați. La varianta de răspuns “ nu„ femeile au ales
la egalitate cubărbații un procent de 25%. La varianta “nu știu” se , femeile și bărbații
au ales egal 8%.
La întrebar ea nr. 12 “ Dacă ați fi în situația de a avea dificultăți de fertilitate
ați apela la metode de ferilizare artificială?? ”, un procent de 67% dintre femei au
ales varianta de răspuns “da” și 67% dintre b ărbați. La varianta de răspuns “ nu„
femeile au ales la egalitate cubărbații un procent de 25%. La varianta “nu știu” se,
femeile și bărbații au ales egal 8%.
La întrebarea nr. 13 “Dacă ați fi în situația de a avea dificultăți de fertilitate
ați apela la metode de ferilizare artificială?? ”, un procent egal de 6 7% dintre femei
au ales varianta de răspuns “ da” și 67% dintre b ărbați. La varianta de răspuns “ nu„
femeile au ales un proc ent de 25%. La varianta “nu știu” se , femeile și bărbații
auales egal 8%.
La itemul 14 ” Considerați că suportul prihoterapeutic este important pentru
persoanele care se confruntă cu infertilitatea ? femeile au răspuns într -un procent
impresionant de 80 %, bărbații 37 %. La varianta de răspuns ”nu” bărbații au răspuns
23 % iar femeile 15%. La varianta de răspuns ”nu știu” o diferen ță impresionantă
barbații au votat 40% iar femeile 5%. Acest aspect revelează disponibilitatea
femeilor cu mult mai mare de a vorbi despre trăirile personale, față de bărbați .
La itemul 15 „ Considerați suportul familiei important în situația în care u n
cuplu se confruntă cu problema infertilității ? femeile au răspuns într -un procent de

90
25 %, iar bărbații 30 % varian ta „da”. La varianta de răspuns ”nu” bărbații au
răspuns 42 % , iar femeile 47%. La varianta de răspuns ”nu știu” barbații au votat
28% la egalitate cu femeile care au votat 28% .
Se desprinde o concluzie cel puțin interesantă din alegerile de răspuns al
lotului respondent. Nici femeile nici bărbații nu se simt ajutați de către familiile lor.
Acest aspect relevă fie relații dintre genera ții rezervate, formale care nu servesc unei
comunicări autentice ,lejere, în care sentimentele și trăirile celor implicați în relație
să fie aduse la vederea tuturor fie pur și simplu sentimentele de jenă și inadevcare a
cuplului sau persoanei care se conf runtă cu această problematică sunt atît de
puternice încât blochează comunicarea autentică și exprimarea emoțiilor.
La itemul 16 ” Considerați că problema infertilității este exlusiv o problemă ce ține
de intimitatea cuplului și nu trebuie dezvăluită altor membrii ai familiei ? femeile
au răspuns într -un procent de 67 %, bărbații 77 %. La varianta de răspuns ”nu”
bărbații au răspuns 10 % , iar femeile 20%. La varianta de răspuns ”nu știu” barbații
au votat 13% la egalitate cu femeile care au votat ac elați procent de 13%.
Analizând răspunsurile la această întrebare,confirmă variantele alese din
precedentul item și putem observa că ambele sexe sunt predispuse spre a dezvolta
un comportament mai degrabă rezervat, de retragere și evitare în fața alternat ivei de
a-și rosti dileme le, problemele și eventual de a -și recunoaște emoțiile trăite.
La itemul 17 ” Cunoașteți persoane care s -au confruntat cu situația de a
gestiona infertilitatea în cuplu , sau ați fost dvs în această situație și ați apelat la
consiliere sau/și intervenție psihoterapeutică și v -a/ le -a fost utilă ? femeile au
răspuns într -un procent de 30 %, bărbații 20 %., un procent pozitiv , comparat la
numărul respondenților. La varianta de răspuns ”nu” bărbații au răspuns 5 % iar
femeile 20%. La varianta de răspuns ”nu știu” barbații au votat 75% iar femeile
care au votat în procent de 60%, ceea ce relevă faptul că ac est aspect al relației de
cuplu , a vieții unei persoane, se consideă a fi intim , tabu și practic nu există un

91
schimb de informații reale. Nu se vorbește despre infertilitate ușor nici în cadrul
familiei nici într -un alt cadru social( prieteni, colegi),de aceea putem presupune
că,rezerva de a apela la un ajutor de specialitate care să implice psihoemoțională se
reflectă î n aceeași măsură ( cel puțin în România) În același timp răspunsurile reflectă
eficiența demersului psihoterapeutic în cazul persoanelor care se confruntă cu
problema infertilității,o incapacitate cu semnificații atât de profunde din perspectiva
stimei de s ine .
La itemul 18 ” Dacă v -ați confrunta, sau vă confruntați cu o asemenea
problemă ați apela sau ați apelat/ primit servicii de consiliere/
psihoterapie? ”femeile au răspuns într -un procent de 77 %, dezvăluind o mai mare
disponibilitate către psihoterap ie, bărbații alegând varianta ”da” cu 42% de procente.
La varianta de răspuns ”nu” bărbații au răspuns 50 % iar femeile 7%. La varianta
de răspuns ”nu știu” barbații au votat 8% iar femeile au votat același procent de 8% .
Deși mai mică disponibilitatea de a se adresa unui psihoterapeut bărbații iau în calcul
inclusiv în țara noastră, unde psihoterapia nu este în conștiința colectivă ca o soluție
viabilă la problemele și exigențele vieții , iar acest aspect este încurajator.

92

STUDIU DE CAZ

1. Date de identificare
Nume: DIANA
Gen biologic: feminin
Vârstã: 31
Domiciliu: CONSTANȚA
Statut social: divorțatã (în curs de diborț în momentul începerii terapiei);
Statut economic: mediu
Profesie: INGINER PROIECTANT (domeniul naval);
Studii: superioare

2. Motivul prezentãrii la cabinet
Clienta se prezintã la terapie dup ã infidelitatea soțului și intentarea divorțului
datoritã furiei și tristeței pe care o simtea, simptome care nu îi permiteau sã își
traiascã viața, așa cum ea era obișnu itã, ajungând sã se izoleze. Crede cã ceva
este în neregulã cu ea, cã este blestematã și de aceea nu a putut rãmâne
însãrcinatã, iar acest lucru spune cã l -a împins pe soțul ei sã o înșele cu o altã
femeie, care ulterior a rãmas insãrcinatã cu el.
Cognitiv : credința cã ceva este neînregulã cu ea, este blestematã, de aceea nu
a putut face un copil, și soțul a înșelat -o;

3. Antecedente heredo -colaterale

93
Nesemnificative pentru context.

4. Antecedente personale patologice
Boli diagnosticate: –
Boli nediagnosticate: dureri de cap în momentele de tensiune;

5. Istoric personal
Este copilul mijlociu al unei familii obișnuite. Mai are un frate mai mare și o soră
mai mică cu 3 ani decât ea. În amintirile ei, se vede cuminte, liniștită. Nu își
amintește de vreun incident major în care să se simtă abuzată, rănită sau speriată.

Dian a: este doar liniște, parcă prea multă liniște, parcă nu existam. Mă jucam cu
păpușile și uneori cu sora mea mică. Apoi țin minte biroul meu, care mi se părea
mare, parcă mult prea mare…
Diana: A urmat liceul, nu am avut nici un prieten băiat, și facultatea unde l -am
cunoscut pe soțul meu. Nu am fost îndrăgostită tare de el din prima, îmi plăcea că
era foarte înalt și făcea cumpărături pentru amândoi, era atent cu pachetul,
întotdeauna avea apă dacă mergeam undeva cu un grup și îmi oferea. Uneori î mi
pregătea chiar și hainele cu care să mă îmbrac, după ce ne -am mutat împreună . În
fine era gospodar.

Diana are acum 31 de ani și este inginer proiectant la șantierul naval. Este
căsătorită de 7 ani , timp în care ea și soțul ei și -au dorit un copil. S-au cunoscut în
facultate, iar după un an de relație s -au mutat împreună. După terminarea facultății
s-au căsătorit, ea venind în orașul natal al soțului ei. Acum este în curs de divorț
inițiat de ea, pentru că a descoperit că soțul ei o înșeală.

94
Ca și s imptome, plânge adesea singură și simte multă multă furie. Se izolează.
Nu vrea să se întâlnească cu nimeni.

Diana: Prima experiență sexuală, nu mi -a plăcut. Eram foarte speriată. Și cred că
nici el nu se pricepea. Îmi amintesc cu neplăcere . De fapt, chi ar vreau să uit”
Psiholog: S -a întâmplat sã ajungeți sã aveți o relație intimă satisfăcătoare?
Diana: Da și nu. Eu uneori o făceam din obligație. Nu era pasiune. Cumva nici la
mine nici la el. Nu am trăit ceea ce auzeam la unele colege că se putea trăi.
Psiholog: Ați mers la terapie de cuplu?
Diana: O , nu. Nu era de acord să vorbim despre asta.

6. Istoricul bolii
Simte multă furie, tristețe și teamă, dupã infidelitatea soțului. Se simte
nedreptățită: de soțul ei, care a fost iubirea ei, de viață de Dumnezeu. Se simte
pedepsită. Spune că are coșmaruri în care se visează în altă lume, o lume în care știe
că îl poate întâlni pe Dumnezeu. Se vede a fi pe o pajiște imensă. Aleargă desculță
pe iarbă știind că alergă spre locul unde este Dumnezeu, dar deodată simte că aleargă
prin apă, o apă care crește amenințător , iar ea nu știe să înoate. Se trezește de fiecare
dată îngrozită că se va îneca, deși îmi spune că în realitate știe și îi place să înoate.

7. Diagnostic pe axe
AXA I – TULBURÃRI CLINICE
– Elemente ale tulburãrii depresive, care însã nu întrunesc condițiile pentru un
asemenea diagnostic.
AXA II – TULBURÃRI DE PERSONALITATE
– Elemente ale tulburãrii de personalitate dependentã, care însã nu întrunesc
condițiile pentru un asemenea diagnostic.

95
– Scor crescut pe ntru anxietate, care indicã prezența unor accente ale
personalitãții (Schmieschek 100% pentru anxietate).
AXA III – BOLISOMATICE, CONDIȚII MEDICALE
–
AXA IV – PROBLEME PSIHOSOCIALE ȘI DE MEDIU
– izolarea de priteni și mediul social;
– scãderea atenției și a co ncentrãrii la locul de muncã.
AXA V – EVALUAREA GLOBALÃ A FUNCȚIONÃRII
– Funcționare globalã bunã – scor GAF = 85.

8. Conceptualizarea cazului
Trei ședințe am explorat furia ei și am lucrat pe asta. Am descoperit relaț ia cu
tata destul de absentă. Diana se simțea nebăgată în seamă de el. Era un tip slab, ținut
de mama sub control. Nu are amintiri doar cu el. Se pare că nu prea au petrecut timp
și nici nu au împãrtãșit experiențe împreună.
Furia îndreptată spre Dumnezeu, am reușit să o identificăm fiind î ndreptată
spre mama, cu care nu are o relație apropiată în prezent. Multe reproșuri îndreptate
spre mama, despre care spune cã nu a ajutat -o nici mãcar la prima menstră, și a
abandonat -o în periaoda bacalaureatului.

Diana: Mi -a fost foarte frică la prima experiență și ea mi -a spus că este rușine să
vorbim , să mă spăl și să nu zic nimănui nimic.
Diana: Nu a fost lângă mine. Îmi era foarte frică, erau alte fete cu mamele lângă
ele. Îmi amintesc că îmi era foarte rău.

96
Am lucrat prin tehnica scaunului gol, ceremonia arderii furiei. Ca temă a scris
scrisoare către mama prin care îți spunea toate aceste frustrări, printre care faptul cã
nu s-a simțit niciodată apreciată de mama, lăudată.
Intervenția a fost orientatã pe re lația cu mama, cu care nu avut loc o
identificare, pe relația cu feminitate și restabilirea puterii eului, pe relaxare,
validare, găsirea vocii interioare (recadrare, resemnificare, implementare în
realitate).
De asemenea, am lucrat pe depatologizarea cred inței conform cãreia este ceva
în neregulă cu ea, am lucrat la credința că infertilitatea ei este un blestem .
Dupã o pauzã de trei sãptãmâni datoratã concediului, Am simțit -o relaxată, și
cu mult chef de proiecte noi.

Diana: Am fost în concediu. Mi-am luat un bilet de 5 zile într -o excursie cu un grup
întâlnit pe facebook. A fos t o experiență bună.
A fost o decizie care , a părut că i-a redat sentimentul libertății și a confirmat
puterea de a fi, ea ca persoană. Nu a mai plâns în ultima vreme singură, n u și-a mai
plâns de milă.
Ședințele următoare am abordat capacitatea ei de procreere. I -am sugerat să
își facă teste la un specialist bun care să -i confirme dacã poate sau nu sã rãmânã
însãrcinatã. În timpul căsniciei, deș i își doreau copii , nu și -a făcut control nici ea
nici soțul ei.
Într-una din ședințe a venit foarte supărată că, a auzit că femeia cu care s -a
mutat soțul ei este însăr cinată. Această realitate a stopat evoluția terapiei, pentru că
a avut un episod de de compesare .
Ședințele 12, 13, 14 a m lucrat pe pierderea prin divorț a relației de cuplu și
încheierea acesteia într -o manieră eliberatoare. Deși îmi declara că totul este bine,
Diana avea din când în când puseuri de furie sau tristețe.

97
Nu acceapta ideea de înfiere.
Diana: Este prea mult ptr mine să mă gândesc acum la așa ceva.
Între timp după aproximativ 6 săpt ãmâni, Diana decide să se planifice l a un
control la o clinică din București.
În luna decembrie, Diana primeste rezultate îmbucurătoare. Poate să rămână
însărcinată dar cu câteva condiții specifice. Spune cã se simte răzbunată, dar cã nu
vrea să intre în altă relație, deși are un coleg care o curtează.

Diana: Nu am chef. Vreau să mă distrez.
Am lucrat câteva ședințe pe importanța copilului într -o familie.
Diana: Se pare că îți ține căsnicia…
Psiholog: Este adevărat acest lucru, Diana?
Diana: Nu știu. Poate că da…
Psiholog: În ce fel?
Diana: Păi , dacă îi făceam un copil poate că mai eram împreună.
Psiholog: Ești sigură?
Diana: Nu. Și nici nu cred că ne -ar fi fost bine. Dă -l naibii. Mă eliberez. Mă
eliberez…Vreau o viață nouă. Oricum sunt liniștită că într -o zi cu ajutor eu pot
deven i mamă. Chiar sunt. A fost bine că am făcut toate analizele acelea.
Am convenit împreună să facem pauză timp de 2 luni și să ne revedem pentru
o verificare.
Martie 2020
Am lucrat cu Diana două ședințe online. S -a mutat din oraș. Este într -o relație.
S-a încheiat divorțul.
Diana: Nu sunt îndrăgostită, dar este un om tare bun și îmi este bine cu el . Și am
desoperit orgasmul, spunea Diana la ultima întâlnire râzând.
Urmează să ne vedem o dată pe lună, la cererea ei, în mediul online.

98
9. Lista de probleme
– stima de sine scãzutã;
– elemente depresive infirmate de diagnostic;
– furie și tristețe îndreptate cãtre soț și pãrinți.

10. Obiectivele intervenției psihologice
– întãrirea eului;
– scãderea simptomatologiei;
– creșterea stimei de sine;
– destructurarea cognițiilor iraționale;
– relația filial parentalã;
– creșterea copilului interior;
– echilibrarea identitãții de sex -rol.

11. Concluzii.
Dupã atingerea obiectivelor setate în terapie simptometologia Dianei a
scãzut, iar ulterior s -a remis, stima de sine a crescut, s -a observa t o creștere a Eului,
s-a restabilit relația cu p ãrinții, cu care Diana vorbea destul de rar , copilul interior a
crescut.
În prezent, Diana locuiește într -un alt oraș, și își trãiește viața într -un mod
echilibrat, întelegând cã o integrarea corectã a experienței divorțului a fost
importantã pentru a evita repetarea aceluiași pattern pentru relațiile din viitor.

99

CONCLUZII

Ceea ce se remarcă la cuplurile care se confrun tă cu problema infertilității ,
încă de la început este suferința. St erilitatea este percepută încă, din păcate, ca un
stigmat , chiar dacă la nivel declarativ persoanele afirmă că se simt realizate și
împlinite în viața lor.
Dificultatea sau chiar incapacitatea de procreere este trăită cu sentimente
puternice de rușine, eșec și inade cvare. Fără să fie diferențe semnificative între
bărbați și femei la majoritatea itemilor din chestionar, problematica infertilității este
incontestabil un factor major de stres și sursa multiplelor tulburări psiho -emoționale,
comportamentale și uneori chi ar de natură patologică serioasă.
Prima ipotezã , Se prezumã cã persoanele diagnosticate cu infertilitate au un
nivel mediu al anxietãții, se verificã. Într-adevãr, majoritatea partenerilor de cuplu
au o anxietate mai mare decât cea subclinicã, încadratã î ntre 0 și 109 puncte. Media
obținutã este de 117,77, încadrându -se la un nivel mediu al anxietãții.
Anxietatea este cauzatã de dificultatea sau imposibilitatea de concepere a unui
copil sau de obținere a unei sarcini viabile, ceea ce afecteazã emoțional, a tât
partenera cât și partenerul de cuplu.
A doua ipotezã, prezumã cã nivelul depresiei, adicã al majoritãții subiecților
diagnosticați cu infertilitate, va fi unul situat în jurul mediei, și peste scorul sub –
clinic. Media obținutã a scorurilor depresiei es te într -adevãr peste scorul non -clinic,
majoritatea având un nivel mediu al depresiei, cu o medie de 17,33. Ipoteza se
verificã.
Frecvența depresiilor la persoanele cu infertilitate este asemănătoare cu
persoanele care suferă de cancer.

100
În ceea ce privește cea de a treia ipotezã, Se prezumă că tulburãrile emoționale
la cuplurile infertile este influențatã de genul biologic, atât anxietatea, cât și
depresia fiind mai ridicatã în cazul femeilor , s-a constatat cã d iferența dintre nivelul
de depresie al partenerelor și cel al partenerilor este semnificativ mai mare, acestea
dintâi având un nivel al depresiei mai mare decât partenerii sãi. O explicație a acestui
fapt ar fi cã partenera este cea care poartã sarcina și în corpul cãreia se concepe
aceasta, dublatã de miturile trangeneraționale toxice.
Rezultatul este dublat de studiile existente, din care reiese faptul că totuși,
ponderea tulburărilor emoționale este mai mare în rândul femeilor infertile față de
bărbații infertili.
Faptul că nu p ot avea copii, determină persoanele care se con fruntă cu
incapacitate de fertili tate, să se simtă vulnerabile, f ață de partenerul căruia nu îi pot
îndeplini aș teptările. Mergând mai departe , am constatat din interviurile realizate,
sentimental de vinovăție și eșec pe care îl trăiau mai frecvent și mai intens femeile
simțin du-se vulnerabile în cuplu, evitând de regulă să vorbescă despre acest subiect.
Nu există diferențe majore în raportarea față de problematica infertilității
dintre cele sexe. Fiecare gen trăiește sentimente de dezamăgie și durere, eșec și
nerealizare personală.
Femeile cum era de așteptat au răspuns cu mult mai multă empatie,
uniformizând reacția în fața suferinței cauzate de problematica infertilității. Suferința
există în cazul problemat icii infertilității, indiferent de mediul în care trăiesc
subiecții implicați.
Există puține situații din păcate, când serviciile de fertilizare artificial în a
căror protocol fie este cuprins suportul psihologic fie colaborează cu specialiști din
domeniul psihologiei, și recomandă persoanelor respective cuplurilor sesiuni de
psihoterapie. În România unde serviciile psihoterapeutice sunt relative la început de
drum, fie sunt costisitoare pentru multe personae care ar dori să beneficieze de ele,

101
fie nu consider din lipsa de informații utile și nec esare asemenea su port. Lucrurile
se sc himbă cu o evoluție rapidă spre deschiderea din ce în ce mai mare cãtre
psihoterapie.
Cercetarea a evidențiat că problematica infertilității este o realitate
incontestabilă a oamenilor moderni, că numărul persoanelor care suferă de
infertilitate este destul de mar e și este în creștere. Acest aspect foarte important
trebuie să intre cât mai curând în atenția ministerului educației și sănătății, pentru a
facilita, nașterea u nui copil în cadrul unui cuplu care se confruntă cu infertilitatea,
cu ajutorul inseminării ar tficiale.
În prez ent datorită costurilor ridicate sunt multe cupluri care nu ajung să
beneficieze de rezolvarea p roblemelor cu care se confruntă. A doua concluzie
important ă este că femeile trăiesc mai acut ca pe o stigmă incapacitatea de procreere.
Comp ortamentul adaptativ se manifestă fie prin izolare fie printr -o implicare
în viața socială într -un mod exagerat. Persoanele sau cuplul fie se izolează și nu se
mai simte bine în preajma altor cup luri care au copii , dezvoltă patologii din sfera
tulburărilor afective (anxietate, depresie), fie devin foarte activi social mascând golul
psihic.
Însă nu toate persoanele cu incapacitate de procreere ajung să dezvolte
patologii. Există și o categorie însemnată de oameni care se adaptaează creativ și
găsesc resurse interioare să se bucură echilibrat de viață așa cum este, construind o
relație de cuplu echilibrată și armonioasă fie dezvoltându -și diverse abilități în a
căror desăvârșire investesc timpul și energia lor.
Există persoane care se apără de suferința lor prin intermediul simptomului
somatic, aspect care adesea întârzie căutarea unui ajutor care ține de sfera psihicului.
Plângerea legată de infertilitate este un m od de a formula în plan somatic , prin corp
o suferință psihică care nu poate fi spu să, simțită sau trăită ca atare.

102
Infertilitatea traduce un compromis între dorința conștientă declarată de copil
și dorințele inconștiente contradictorii. În analiză psihoterapeutică sterilitatea trimite
la temele conflictuale ale sexualității și fili ației. Efectele vieții emoționale se
regăsesc la ambii parteneri din perspe ctiva problemei infertilității.

103
ANEXE
ANEXA 1

CHESTIONAR
TULBURĂRILE EMOȚIONALE LA PERSOANELE CARE SE
CONFRUNTĂ CU PROBLEMA INFERTILITĂȚII

Instrucțiuni. Vă rugăm să răspundeți următoarelor întrebări prin bifarea
unei singure variante de răspuns. Vă mulțumim!
1.După părerea dvs infertilitatea este un factor de stres major pentru echilibrul unei
relații ?
a) da b) nu c) nu știu
2. Considerați că tulburările emoționale la persoanele cu infertilitate pot fi
influențate de educația subiecților.
a) da b) nu c) nu știu
3.Considerați că persoanele din mediul urban apelează mai des la ajutor de
specialitate pentru rezolvarea problemelor de infertilitate?
a) da b) nu c ) nu știu
4 Dacă ați întâmpina problema infertilității în cuplul dvs , din cauza partenerului ați
lua în calcul varianta despărțirii?
5 După părerea dvs este important pentru o familie să aibă copii?
a) da b) nu c) nu știu
6. Considerați că infertilitatea este mai frecvent întâlnită la femei decât la bărbați ?
a) da b) nu c) nu știu
7). Credeți că infertilitatea cuplurilor este mai frecventă în prezent față de acum 50 de
ani?

104
a) ? Da b) nu; c) nu știu
8) Cunoașteți că vârsta partenerilor de cuplu influenț ează fertilitatea ?
a) da; b)nu; c) nu știu;
9. . Considerați că consumul de alcool și fumatul influențează fertilitatea ?
a) da b) nu c) nu știu;
1. Considerați că stresul poate să scadă fertilitatea unui cuplu ?
a) da b) nu c) nu știu
11.Considerați metodele actuale de fertilizare o soluție viabilă pentru cuplurile
infertile ?
a) da; b) nu; c) nu știu;
12. Dacă ați fi în situația de a avea dificultăți de fertilitate ați apela la metode de
ferilizare artificială ?
a) da b) nu; c) nu știu ;
13. Credeți că un cuplu care se confruntă cu problema fertilității este predispus la
stres într -o măsură mai mare față de cuplurile care nu au această problemă?
a) da b) nu c) nu știu
14 Considerați că suportul prihoterapeutic este important pentru persoanele care se
confruntă cu infertilitatea?
da b) nu c) nu știu
15. Considerați suportul familiei important în situația în care un cuplu se confruntă
cu problema infertilității ?
a)da b) nu c) nu știu
16. Considerați că problema infertilității este exlusiv o proble mă ce ține de
intimitatea cuplului și nu trebuie dezvăluită altor membrii ai familiei ?
a) da;b) nu;)c) nu știu( nu mă interesează)
c) altceva

105
17.Cunoașteți persoane care s -au confruntat cu situația de a gestiona infertilitatea în
cuplu ,au apelat la ter apie și intervenția psihoterapeutică le -a fost utilă?
da;b) nu;c) nu știu( nu mă interesează)
18. Dacă v -ați confrunta, sau v -ați confruntat cu o asemenea problemă ați apela sau
ați apelat/ primit , servicii de consiliere sau psihoterapie?
da;b) nu;)c ) nu știu( nu mă interesează)

106
ANEXA 2

Inventar de Depresie Beck

Acest chestionar este format din 21 de grupuri de afirma ții. Vã rugãm sã citiți cu
atenție fiecare grup și apoi sã alegeți din fiecare grup afirmaț ia care descrie cel mai
bine cum v -ați simțit în ultimele douã sãptãmâni, inclusiv astãzi. Încercuiți numãrul
din dreptul afirmației pe care ați ales -o. În cazul în care mai multe afirmații par sã se
potriveascã la fel de bine, încercuiți numãrul cel mai mare din grup. Aveț i grijã sã
nu alegeți mai mult de o singurã afirmaț ie pentru nici unul din grup uri, inclusiv
grupul 16 (schimbãri î n modul de a dormi) sau grupul 18 (schimbãri în pofta de
mâncare).

a – 0 puncte
b – 1 punct
c – 3 puncte
d – 4 puncte

1. TRISTETE
a. Nu ma simt trist(a).
b. Ma simt trist(a).
c. Sunt trist(a) tot timpul si nu pot scapa de tristete.
d. Sunt atat de trist(a) si nefericit(a) incat nu mai pot suporta.

107
2. PESIMISM
a. Viitorul nu ma descurajeaza.
b. Ma simt descurajat(a) cand ma gandesc la viitor.
c. Simt ca nu am ce as tepta de la viitor.
d. Simt ca viitorul este fara speranta si nimic nu se mai poate indrepta.
3. SENTIMENTUL ESECULUI
a. Nu am sentimentul ratarii.
b. Simt ca am avut mai mult ghinion decat persoanele din jur.
c. Daca imi privesc viata retrospectiv o vad ca pe o totalitate de esecuri.
d. Ma simt complet ratat ca persoana.
4. INSATISFACTIE
a. Obtin aceeasi satisfactie din lucruri ca si inainte.
b. Nu ma mai bucur de lucruri ca inainte.
c. Nu mai obtin o satisfactie reala din nimic.
d. Sunt nesatisfacut(a) sau plictisit(a) de oric e.
5. VINOVATIE
a. Nu ma simt in mod particular vinovat(a) cu nimic.
b. Ma simt vinovat(a) o buna parte a timpului.
c. Ma simt vinovat(a) majoritatea timpului.
d. Ma simt tot timpul vinovat(a).
6. SENTIMENTUL PEDEPSEI
a. Nu simt sa fiu pedepsit(a).
b. Simt ca s -ar putea sa fiu pedepsit(a).
c. Astept sa fiu pedepsit(a).
d. Simt ca sunt pedepsit(a).
7. NEPLACEREA DE MINE INSUMI
a. Nu sunt nemultumit(a) de mine.

108
b. Sunt nemultumit(a) de mine.
c. Sunt dezgustat(a) de mine insumi.
d. Ma urasc.
8. AUTOACUZARE
a. Nu cred sa fiu mai rau decat altii.
b. Ma critic pentru slabiciunile si greselile mele.
c. Ma blamez tot timpul pentru greselile mele.
d. Ma acuz pentru tot ce se intampla rau.
9. AUTODISTRUCTIE
a. Nu am nici o idee de sinucidere.
b. Am idei de sinucidere dar nu vreau sa le pun in aplicare.
c. Mi-ar place sa ma sinucid.
d. M-as sinucide daca as avea ocazia sa o fac.
10. PIERDEREA CONTROLULUI
a. Nu tip mai mult decat de obicei.
b. Acum tip mai mult decat inainte.
c. Tip tot timpul.
d. Obisnuiam sa strig dar acum nu mai pot chiar daca as vrea.
11. IRITABILITATE
a. Nu sunt mai nervos (nervoasa) decat inainte.
b. Ma plictisesc si ma enervez mult mai usor decat inainte.
c. In prezent ma simt tot timpul iritat(a).
d. Lucrurile care ma iritau inainte nu ma mai enerveaza in prezent.
12. INTROVERSIUNE
a. Nu mi -am pierdut interesul fata de ceilalti oame ni.
b. Ceilalti oameni ma intereseaza mai putin decat inainte.
c. Mi-am pierdut interesul fata de ceilalti oameni.

109
d. Mi-am pierdut orice interes fata de ceilalti.
13. LIPSA DE HOTARARE
a. Ma hotarasc tot la fel de usor ca inainte.
b. Iau deciziile cu mai mare greutate d ecat inainte.
c. Am mari dificultati in a ma hotari.
d. Nu pot lua nici o decizie.
14. SCHIMBAREA IMAGINII DESPRE SINE
a. Nu cred ca arat mai rau decat inainte.
b. Sunt suparat(a) ca arat batran(a) si neatractiv(a).
c. Simt ca modificarile permanente in felul cum arat ma fac neatractiv(a).
d. Cred ca arat urat(a).
15. DIFICULTATI IN MUNCA
a. Pot lucra tot atat de bine ca si inainte.
b. Fac un efort suplimentar cand incep sa lucrez ceva.
c. Trebuie sa ma fortez ca sa fac ceva.
d. Nu mai pot lucra nimic.
16. TULBURARI DE SOMN
a. Dorm ca si inainte.
b. Nu mai pot dormi cum dormeam.
c. Ma trezesc cu 1 -2 ore mai repede si readorm greu.
d. Ma trezesc cu cateva ore mai repede si nu mai pot readormi.
17. OBOSEALA
a. Nu obosesc mai repede ca inainte.
b. Obosesc mai repede ca inainte.
c. Obosesc fara sa fac aproape n imic.
d. Sunt prea obosit(a) ca sa fac ceva.
18. ANOREXIE

110
a. Apetitul meu nu e mai diminuat ca inainte.
b. Pofta mea de mancare nu e mai buna ca inainte.
c. Apetitul meu este mult mai rau acum.
d. Nu mai am deloc pofta de mancare.
19. PIERDERE IN GREUTATE
a. Nu am scazut in greutate deloc sau aproape deloc.
b. Am pierdut in greutate peste 3 kg.
c. Am pierdut in greutate peste 5 kg.
d. Am pierdut in greutate peste 7 kg.
20. PREOCUPARI SOMATICE
a. Nu sunt mai suparat(a) decat pana acum in legatura cu sanatatea mea fizica.
b. Ma supara starea mea fizica.
c. Sunt suparat(a) pe problemele mele fizice si nu ma pot gandi la altceva decat
cu greutate.
d. Sunt atat de suparat(a) de starea mea fizica incat nu ma pot gandi la nimic
altceva.
21. PIERDEREA LIBIDOULUI
a. Nu simt nici o modificare in interesul meu pentru sexul opus.
b. Sexul opus ma intereseaza mai putin.
c. Sexul opus ma intereseaza mult mai putin.
d. Mi-am pierdut orice interes fata de sexul opus.
Rezultatul:
 Scorurile 0 – 9 = scor normal
 Scorurile 10 – 15 = depresie usoara
 Scorurile 16 – 23 = depresie mo derata
 Scorurile 24 – 63 = depresie severa

111
ANEXA 3
Chestionarul ASQ pentru evaluarea anxietății

Marcați frecvența cu care simțiti stările de mai jos:
Nciodată ………… Foarte des
1 2 3 4 5 6 7 8
1. Mi se usucă gâtul.
2. Am dificultăți când înghit.
3. Încerc să evit să încep o conversație.
4. Îmi simt inima grea.
5. Îmi închipui nenorociri viitoare.
6. Evit să vorbesc oamenilor investiți cu autoritate
(șefului, polițistului, etc.)
7. Îmi tremură mâinile și picioarele.
8. Nu pot să -mi scot din minte anumite gânduri.
9. Evit să intru singur într -o cameră unde oamenii s –
au adunat și vorbesc deja.
10. Mă doare stomacul.
11. Învăț din greșeli.
12. Evit situațiile noi sau cele nefamiliare.
13. Simt un nod în gât.
14. Am amețeli.

112
15. Mă gândesc la posibile necazuri ale celor dragi.
16. Nu pot să mă concentrez asupra unei activități, fără
să-mi vină în minte alte gânduri.
17. Când mă întâlnesc cu colegi sau prieteni pe care nu
i-am mai văzut de mult, dacă nu mă opresc ei să
stăm de vorbă, eu trec mai departe.
18. Respir într -un ritm rapid.
19. Îmi ocup timpul pentru a evita gândurile negre.
20. Îmi pierd respirația.
21. Nu pot sâ -mi scot unele poze sau imagini din minte.
22. Încerc să evit reuniunile.
23. Îmi simt mâinile sau picioarele înțepenite.
24. Îmi imaginez că par naiv în fața unei persoane a
cărei părere despre mine o consider importantă.
25. Mai degrabă stau acasă decât să mă implic în
activități afară din casă.
26. Prefer să evit să -mi fac planuri de viitor referitoare
la autoperfecționarea mea.
27. Sunt preocupat ca alții să gândească bine despre
mine.
28. Încerc să evit activitățile solicitante.
29. Am mișcări necontrolate ale mușchilor.
30. Simt furnicături în corp.
31. Îmi simt mâinile sau picioarele fără putere.

113
32. Trebuie să fiu atent să nu -mi arăt adevăratele
sentimente.
33. Am dureri și/sau crampe musculare.
34. Îmi simt fața, mâinile, picioarele sau limba
amorțite.
35. Am dureri în zona pieptului.
36. Am un sentiment de neliniște.
Acest chestionar surprinde dimensiunea cognitiv ă, somatic ă și
comportamentală a anxietăț ii. Cei 36 de itemi au fost construi ți și validati de Lehrers
și Woolfolck in 1982.
Administrare ș i scorare
Răspunsurile se dau pe o scal ă cu 9 trepte, 0 indic ând manifestarea minim ă,
iar 8 pe cea maxim ă. Se calculează un scor pentru fiecare dimensiune:
 Cognitivă ;
 Somatic;
 comportamentală și
 un scor global pentru anxietate prin sumarea scorurilor parțiale.
Scorul global cuprinde 36 de itemi și se poate situa î ntre 0 – 288 puncte:
0 – 109 – scor scă zut
110 – 135 – scor mediu
Peste 136 – scor ridicat

114
ANEXA 4

115
ANEXA 5

EXPLORAREA “PERSONALITĂȚII
ACCENTUATE”
Chestionar eleborat de H. Schmieschek

DATE PERSONALE:
Numele întreg (cu majuscule): ………………………………………..………… Vîrsta …..…….
Sexul: B F Locul nașterii (și județul): ………….………………………………….
Profesia: ………………………………………. Funcția: ………………….. …………………………….
Locul de muncă (secția -atelierul): ………………….…………………………………
Instituția – Școala: ………………………………………………. Clasa: ……………..
Studii (ultimul certificat): ………………………………….… Grupa sanguină: ….…
Ocupația tatălui: …………………………….. Ocupația mamei : ……………….……
Localitatea: ………………………………….. Data examinării: ……………….……
Numele și calitatea examinatorului: …………………………………………….…….

NU ÎNTOARCEȚI FOAIA DECÂT ATUNCI CÂND VI SE SPUNE !

116

1. În general, sînteți un om voios și fără griji?
2. Sînteți sensibil(ă) la jigniri?
3. Vă dau, uneori, repede lacrimile?
4. După ce ați terminat cu bine o treabă oarecare, vi se întîmplă, totuși, să vă îndoiți că ați făcut
bine și nu aveți liniște pînă cînd nu vă convingeți încă o dată?
5. În co pilărie ați fost tot atât de îndrăzneț (îndrăzneață) ca și ceilalți de o vîrstă cu
dumneavoastră?
6. Dispoziția dumneavoastră este schimbătoare – de la mare bucurie la mare depri mare?
7. De obicei, într -o reuniune amicală, sînteți în centrul atenției celorlalți?
8. Sînt zile în care, fără motiv aparent, sînteți îmbufnat(ă) și iritat(ă), încât este mai bine să nu vi
se adreseze nimeni?
9. Credeți că sînteți o persoană serioasă?
10. Sînteți în stare să vă entuziasmați puternic?
11. Sînteți foarte întreprinzător?
12. Uitați ușor cînd cineva v -a jignit?
13. Sînteți foarte milos?
14. Atunci cînd puneți o scrisoare la cutia poștală, obișnuiți să controlați, cu mîna, dacă scrisoarea
a intrat cu adevărat?
15. Aveți ambiția ca, la locul de muncă, să faceți parte din cei mai buni?
16. Vă est e frică (sau v -a fost, cînd erați copil) de furtună și de cîini?
17. Cred despre dumneavoastră, unii oameni, că sînteți puțin pedant(ă)?
18. Dispoziția dumneavoastră depinde de întîmplările prin care treceți?
19. Sînteți totdeauna agreat(ă), simpatizat(ă) de către cun oscuții dumneavoastră?
20. Aveți, uneori, stări de neliniște și de tensiune (încordare) puternice? CHESTIONAR P.A.

117
21. De obicei, vă simțiți apăsat(ă) de ceva, deprimat(ă)?
22. Ați avut, pînă acum, crize de plîns sau crize nervoase (șoc nervos)?
23. Vă vine greu să stați pe scaun timp ma i îndelungat?
24. Cînd cineva v -a făcut o nedreptate, luptați energic pentru interesele dumnea -voastră?
25. Sînteți în stare să tăiați un animal?
26. Vă supără faptul că, acasă, perdeaua sau fața de masă sînt puțin cam strîmbe și le îndreptați
imediat?
27. Cînd erați copi l, vă era frică să rămîneți seara singur(ă) în casă?
28. Vi se schimbă des dispoziția fără motiv?
29. În activitatea dumneavoastră profesională, sînteți totdeauna printre cei mai capabili?
30. Vă înfuriați repede?
31. Puteți fi, câteodată, cu adevărat exuberant(ă), voios (voioasă)?
32. Puteți, uneori, să trăiți un sentiment de fericire deplină?
33. Ați fi de acord să fiți invitat(ă) la o reuniune veselă?
34. De obicei, spuneți oamenilor în mod deschis părerea dumneavoastră?
35. Vă impresionează dacă vedeți sînge?
36. Vă place o activitate cu mare răspundere personală?
37. Sînteți înclinat(ă) să interveniți pentru oameni cărora li s -a făcut o nedreptate?
38. Vă este teamă să vă duceți într -o pivniță (cămară) întunecoasă?
39. Vă plac mult activitățile care trebuie făcute încet și foarte exact – în locul cel or care pot fi
făcute repede și fără migală?
40. Sînteți o persoană foarte sociabilă?
41. La școală, vă plăcea (vă place) să recitați poezii?
42. Ați fugit vreodată de acasă, cînd erați copil?
43. Vi se pare grea viața?
44. Vi s-a întîmplat să fiți atât de tulburat(ă) de conf licte sau de supărări încât v -a fost imposibil
să vă mai duceți la lucru?
45. S-ar putea spune despre dumneavoastră că, în general, nu vă pierdeți prea repede buna
dispoziție atunci cînd aveți un insucces (cînd nu vă reușește ceva)?
46. Dacă v -a jignit cineva, fac eți primul pas spre împăcare?
47. Vă plac animalele?

118
48. Vă întoarceți, uneori, din drum ca să vă convingeți că – acasă sau la locul de muncă – totul este
în regulă și că nimic nu se poate întîmpla?

49. Sînteți câteodată chinuit(ă) de o frică nelămurită că dumneavoastră sau rudelor dumneavoastră
li s-ar putea întîmpla ceva rău?
50. Credeți că dispoziția dumneavoastră depinde de starea vremii?
51. V-ar displace cumva să vă urcați pe o scenă și să vorbiți în fața publicului?
52. Cînd cineva vă necăjește rău de tot și cu i ntenție, ați fi în stare să vă ieșiți din fire și să vă
încăierați?

53. Vă plac mult petrecerile?
54. Vă simțiți adînc descurajat(ă) cînd aveți decepții?
55. Vă place o muncă unde dumneavoastră trebuie să vă ocupați îndeosebi de partea
organizatorică?
56. În mod obișnuit , urmăriți cu tărie scopul pe care vi l -ați propus, chiar dacă întîmpinați
rezistență?
57. Poate să vă influențeze într -atât un film tragic încât să vă dea lacrimile?
58. Vi se întîmplă să adormiți cu greutate, pentru că vă gândiți la problemele zilei sau ale
viitorului?
59. Ca școlar, ați suflat colegilor sau i -ați lăsat să copieze după dumneavoastră?
60. V-ar displace să treceți prin cimitir, în întuneric?
61. Sînteți peste măsură de grijuliu ca, acasă la dumneavoastră, fiecare lucru să aibă un loc al lui?
62. Vi se întîmplă să mergeți seara la culcare și dimineața să vă sculați prost dispus(ă) și apăsat(ă),
stare care să dureze câteva ore?
63. Puteți să vă adaptați ușor la situațiile noi?
64. Aveți uneori dureri de cap?
65. Rîdeți des?
66. Față de oamenii pentru care nu aveți considerație, vă p uteți purta prietenos, încât ei să nu
observe adevărata dumneavoastră părere despre ei?

67. Sînteți o persoană vioaie, plină de viață?
68. Suferiți mult din pricina nedreptății?
69. Sînteți un categoric prieten al naturii?
70. Întrucât nu sînteți chiar atât de sigur(ă), aveți obiceiul ca, atunci cînd plecați de acasă sau
mergeți la culcare, să controlați totdeauna încă o dată starea unor lucruri ( de exemplu, dacă
gazul este închis, dacă aparatele electrice sînt scoase din priză, dacă ușile sînt încuiate etc.)?

119
71. Sînteți s perios (sperioasă)?
72. Vi se poate schimba dispoziția în urma consumării alcoolului?
73. Colaborați sau ați colaborat cu plăcere, în tinerețea dumneavoastră, la cercuri teatrale de
amatori?

74. Vă este câteodată foarte dor de depărtări?
75. În mod obișnuit, priviți viit orul cu pesimism?
76. Vi se poate schimba atât de puternic dispoziția, încât să aveți, uneori, un mare sentiment de
bucurie, pentru ca apoi să cădeți într -o stare grea de amărăciune?

77. Vă vine ușor să creați bună dispoziție într -o societate, într -o reuniune?

78. De obicei, rămîneți multă vreme supărat(ă)?
79. Sînteți foarte puternic impresionat(ă) de suferința altor oameni?
80. În mod obișnuit, în caietele de școală, scriați încă o dată o pagină dacă se întîmpla să faceți o
pată de cerneală?

81. Se poate spune că, în general, vă arătați față de oameni mai mult prudent(ă) și bănuitor
(bănuitoare) decât încrezător (încrezătoare)?
82. Aveți des vise cu spaime?
83. Sînteți, câteodată, terorizat de gândul ca, fiind pe peronul unei gări, să vă aruncați înaintea
trenului împotriva voinței dumneavoastră? Sau, cînd priviți la o fereastră, la etaj, să vă aruncați
în gol?

84. În mod obișnuit, deveniți vesel(ă) într -un loc plăcut?
85. În general, vă debarasați ușor de problemele apăsătoare și nu vă mai gândiți la ele?
86. Cînd consumați alcool, deveniți – de obicei – impulsiv(ă)?
87. În discuții sînteți mai degrabă zgîrcit(ă) la vorbă decât vorbăreț (vorbăreață)?
88. Dacă ați fi pus în situația să colaborați la o reprezentație teatrală, ați putea să vă însușiți atât
de bine și cu atâta dăruire rolul, încât pe scenă să uitați complet că sînteți un altul?*

* DACĂ AȚI TERMINAT, NU REVENIȚI ASUPRA ÎNTREBĂRILOR, CI PREDAȚI IMEDIAT
MATERIALUL!

120

Interpretare

GRUPA DA NU
I – DEMONSTRATIV 7, 19, 22, 29, 41, 44, 63, 66, 73, 85, 88 51
II – HIPEREXACT 4, 14, 17, 26, 39, 48, 58, 61, 70, 80, 83 36
III – HIPERPERSEVERENT 2, 15, 24, 34, 37, 56, 68, 78, 81 12, 46, 59
IV – NESTĂPÎNIT 8, 20, 30, 42, 52, 64, 74, 86 –
V – HIPERTIM 1, 11, 23, 33, 45, 55, 67, 77 –
VI – DISTIMIC 9, 21, 43, 75, 87 31, 53, 65
VII – CICLOTIM 6, 18, 28, 40, 50, 62, 72, 84 –
VIII – EXALTAT 10, 32, 54, 76 –
IX – ANXIOS 16, 27, 38, 49, 60, 71, 82 5
X – EMOTIV 3, 13, 35, 47, 57, 69, 79 25

Grupele cu 12 întrebări
(I, II, III) Grupele cu 8 întrebări
(IV, V, VI, VII, IX, X) Grupa cu 4 întrebări
(VIII)
1 răspuns
simptomatic 8,3% 1 răspuns
simptomatic 12,5% 1 răspuns
simptomatic 25%
2 răspunsuri
simptomatice 16,6% 2 răspunsuri
simptomatice 25% 2 răspunsuri
simptomatice 50%
3 răspunsuri
simptomatice 24,9% 3 răspunsuri
simptomatice 37,5% 3 răspunsuri
simptomatice 75%
4 răspunsuri
simptomatice 33,2% 4 răspunsuri
simptomatice 50% 4 răspunsuri
simptomatice 100%
5 răspunsuri
simptomatice 41,5% 5 răspunsuri
simptomatice 62,5%
6 răspunsuri
simptomatice 49,8% 6 răspunsuri
simptomatice 75%
7 răspunsuri
simptomatice 58,1% 7 răspunsuri
simptomatice 87,5%

121
8 răspunsuri
simptomatice 66,4% 8 răspunsuri
simptomatice 100%
9 răspunsuri
simptomatice 74,7%
10 răspunsuri
simptomatice 83%
11 răspunsuri
simptomatice 91,3%
12 răspunsuri
simptomatice 99,6%

Grupa Nr. de
întrebăr
i Nr. de
răspunsuri
DA Coef. de
înmulțire Rezultate Procentaje
1 2 3 4 5 6
I – Dem. 12 2
II – H-Ex. 12 2
III – Per. 12 2
IV – Nest. 8 3
V – H-Tim. 8 3
VI – Dist. 8 3
VII – Ciclo. 8 3
VIII – Ex. 4 6
IX – Anx. 8 3
X – Em. 8 3

122

BIBLIOGRAFIE

1. Aziz -Zadeh, Lisa, Antonio Damasio, ( 2008 ). „Embodied Semantics for
Actions: Findings from Functional Brain Imaging”. Journal of Physiology,
Paris 102 (1 –3): 35 –39. https://doi.org/10.1016/j.jphysparis.2008.03.012.
2. Barrett, Feldman, L., (2017). How Emotions Are Made: The Secret Life of the
Brain . Reprint edition. Mariner Books.
3. Broca, Paul. (1878 ). Anatomie comparée des circonvolutions cérébrales Le
grand lobe limbiqu e et la scissure limbique dans la série des mammifères .
S.l.: s.n.
4. Cabanac, Michel, (2002 ). „What is emotion?” Behavioural Processes 60: 69 –
83. https://doi.org/10.1016/S0376 -6357(02)00078 -5.
5. Cacioppo, John T. , (1998 ). „Somatic responses to psychological stress: The
reactivity hypothesis”. În Advances in psychological science, Vol.
2: Biological and cognitive aspects , 87–112. Hove, England: Psychology
Press/Erlbaum (UK) Taylor & Francis.
6. Cannon, Walter B. (1929) . Bodily Changes in Pain, Hunger, Fear and R age:
An Account of Recent Researches into the Function of Emotional Excitement .
Second Edition edition. D. Appleton & Company.1929b.
7. „Organization for physiological homeostasis”. Physiological Reviews 9 (3):
399–431. https://doi.org/10.1152/physrev.1929.9. 3.399. (1987)

123
8. „The James -Lange Theory of Emotions: A Critical Examination and an
Alternative Theory”. The American Journal of Psychology 100 (3/4): 567 –86.
https://doi.org/10.2307/1422695.
9. Carlson, Neil R. (2012 ). Physiology of Behavior . 11 edition. Boston : Pearson.
10. Cordaro, Daniel T., Dacher Keltner, Sumjay Tshering, Dorji Wangchuk, și
Lisa M. Flynn. 2016. „The voice conveys emotion in ten globalized cultures
and one remote village in Bhutan”. Emotion 16 (1): 117 –28.
https://doi.org/10.1037/emo0000100.
11. Cordaro, Daniel T., Rui Sun, Dacher Keltner, Shanmukh Kamble, Ni ranjan
Huddar, și Galen McNeil, ( 2018 ). „Universals and cultural variations in 22
emotional expressions across five cultures”. Emotion 18 (1): 75 –93.
https://doi.org/10.1037/emo0000302.
12. Craig, A. D., ( 2003 ). „Interoception: The Sense of the Physiological
Condition of the Body”. Current Opinion in Neurobiology 13 (4): 500 –505.
https://doi.org/10.1016/s0959 -4388(03)00090 -4.
13. Dalgleish, Tim, ( 2004 ). „The emotional brain”. Nature Reviews
Neuroscienc e 5 (7): 582 –89. https://doi.org/10.1038/nrn1432.
14. Damasio, A. R., ( 1998 ). „Emotion in the Perspective of an Integrated Nervous
System”. Brain Research. Brain Research Reviews 26 (2 –3): 83 –86.
https://doi.org/10.1016/s0165 -0173(97)00064 -7.
15. Damasio, A., ( 2003). Looking for Spinoza: Joy, Sorrow, and the Feeling
Brain . First edition. Orlando Toronto London: Harvest.
16. Darwin, C, Phillip P ., (1998 ). The Expression of the Emotions in Man and
Animals . Oxford University Press.
17. David , D., (2010), Protocol clinic de psihoterapie raționl -emotivă și
comportamentală pentru depresie

124
18. Denton, D. A., M. J. McKinley, M. Farrell, G. F. Egan, ( 2009 ). „The Role of
Primordial Emotions in the Evolutionary Origin of
Consciousness”. Consciousness and Cognition 18 (2): 500 –514.
https ://doi.org/10.1016/j.concog.2008.06.009.
19. Dixon, T., ( 2003 ). From Passions to Emotions: The Creation of a Secular
Psychological Category . Cambridge University Press.
20. Ekman, P., (1992) . „An argument for basic emotions”. Cognition and
Emotion 6 (3–4): 169 –200. https://doi.org/10.1080/0269993208411068.
21. Mitrofan, I., (20120), Psihoterapie. Repere teoretice , metodologiceți
aplicative , Editura Sper, București
22. McIntre, S., Leslie A.Miller, (2008), Fundamentele testării psihologice ,
Editura Polirom, 2008
23. Jaques Cosnier , (2007), Introducere în psihologia emoțiilor și a
sentimentelor , Editura Polirom , Iași
24. Vraști, R., (2010), Reglarea emoțională și importanța ei cinică , Editura
25. https://www.scribd.com/doc/236976578/Charles -Darwin -Expresia –
Emotiilor -La-7. Om -Si-Animale -Ed-Academiei -RSR -1967
26. https://www.simplypsychology.org/bandura.html
27. https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihoterapie
28. http://emotion.utu.fi/
29. https://link.springer.com/article/10.1007/BF01176206
30. https://www.tandfonlin e.com/doi/abs/10.1080/02699939208411068?src=rec
sys
31. about.com, Psychology. 2019. „The Top Things to Know About Psychology”.
Verywell Mind. 2019. https://www.verywellmind.com/psychology -4014660.