Evaluare Si Analiza Riscului de Exploatare Si Financiar

=== 55bc57e8df26f544d04ec16df9fa4b6ab0890dea_65525_2 ===

CUPRINS:

LISTĂ TABELE

LISTĂ FIGURI

INTRODUCERE.

Analiza economică a societăților comerciale are ca obiective: formarea de abilități ȋn ȋnțelegerea ṣi interpretarea indicatorilor care se pot determina pe baza informațiilor din situațiile financiare; formarea deprinderilor economico-financiare, analiza fiind o disciplină care se adresează nu numai manegerilor din unități ci tuturor participanților la funcționarea mediului economic necesar dezvoltării; ȋnsuṣirea cunostintelor specifice analizei financiare; ȋntelegerea ṣi asimilarea noțiunilor referitoare la practica din domeniul analizei financiare; ȋnțelegerea și elaborarea de modele care vor permite analiza unor fenomene economice la nivelul firmei.

Diagnosticarea activității întreprinderii ca arie și profunzime este organic condiționată de sistemul de indicatori, de capacitatea informațională a fiecăruia.

Sistemul de indicatori trebuie să fie cuprinzător, dar rezonabil pentru a permite realizarea scopului informației, respectiv evaluare și decizie, rapiditate, claritate, conciziune. Caracteristicile specifice care sporesc valențele informaționale ale situațiilor financiare sunt determinate și de faptul că acestea nu se rezumă numai la prezentarea condensată a seriilor de date aferente exercițiului anterior și respectiv, ale exercițiului expirat, ci pe baza lui se procedează la analiza proceselor și fenomenelor economico-financiare sub raport dialectic, se identifică relațiile cauză efect dintre acestea, se stabilesc măsuri de reglare a activității, se elaborează prognoze, se iau decizii. Într-o anumită accepțiune se poate vorbi de un sistem de indicatori economico-financiari, la baza căruia stau informațiile contabilității, respectiv ale situațiilor financiare. Conceptul de sistem de indicatori economico-financiari capătă, în afara unei funcții informaționale multilaterale, și o funcție metodologică în cercetare.

Cercetarea stiințifică s-a orientat spre formarea unor indicatori capabili să măsoare performanțele economico-financiare ale întreprinderii atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Interdependența crescândă dintre activitatea economică si celelalte domenii ale vieții sociale presupune importante modificări în modul de a măsura si evalua dinamica activității economico sociale.

Rolul sistemului de indicatori este de a caracteriza, din multiple puncte de vedere și sub forme variate, nivelul structura și dinamica dezvoltării economiei naționale, a ramurilor sale și a unităților economico-sociale. Indicatorii analizați trebuie concepuți în asa fel, încât să permită caracterizarea multilaterală a fenomenelor și proceselor economico-sociale, să scoată în evidență si să măsoare influența anumitor categorii de factori asupra acestora.

Pentru a satisface aceste cerințe, indicatorii trebuie să faciliteze sesizarea legăturilor cauzale dintre fenomenele și procesele economico-sociale la care se referă și să permită stabilirea intensității acestor legături. De asemenea, ei trebuie să facă posibilă interpretarea respectivelor fenomene și procese, prin prisma configurației și structurii acestora, dar nu ca sumă a părților, ci ca sinteză a lor, abordare care face ca întregul să reprezinte un indicator calitativ diferit de suma elementelor sale componente.

Structura lucrării de față:

CAPITOLUL 1 ASPECTE GENERALE PRIVIND RISCUL DE EXPLOATARE ȘI FINANCIAR cuprinde:

Riscul valențe și semnificații,

Determinarea riscul de exploatare, tehnici de diagnosticare,

Determinarea riscul financia,r caracterizare tehnici de diagnosticare,

Implicații ale contabilității în analiza riscului de exploatare și a celui financiar,

CAPITOLUL 2 CARACTERIZAREA GENERALĂ LA SC. ROPHARMA SA descrie:

Inființarea, evoluția, capitalul și acționarii SC. ROPHARMA SA

Obiectul de activitate, clienți, furnizori, concurență

Conducerea și organizarea SC. ROPHARMA SA

Performanțele SC. ROPHARMA SA

CAPITOLUL 3 DIAGNOSTICUL RISCULUI DE EXPLOATARE ȘI A CELUI FINANCIAR LA SC SC. ROPHARMA SA se detaliează astfel:

Diagnosticul riscului de exploatare,

Evaluarea riscului de exploatare,

Diagnosticului riscului financiar,

Diagnosticului riscului finaciar cu metoda levierului.

CAPITOLUL 4 POSIBILITATEA DE REDUCERE A IMPACTULUI RISCULUI DE EXPLOATARE ȘI ACELUI FINACIAR LA SC SC. ROPHARMA SA

Concluzii, propuneri.

CAPITOLUL 1 ASPECTE GENERALE PRIVIND RISCUL DE EXPLOATARE ȘI FINANCIAR

Riscul este legat de posibilitatea apariției unor evenimente nefavorabile în activitatea întreprinderii iar această noțiune de risc dobândește o semnificație în legătură cu viitorul întreprinderii sau afacerii, adică se poate face previziunea fluctuațiilor rezultatelor sau randamentelor.

Analiza riscului se concentrează spre cuantificarea și menținerea unui nivel de risc care să nu antreneze variații nefavorabile ale indicatorilor de rezultat. Unii economiști susțin că în esență sunt două categorii de variabile care provoacă cea mai mare sensibilitate a indicatorilor de rezultat:

structură costurilor care poate constitui cauza apariției riscului economic sau de exploatare;

structura financiară a întreprinderii care poate genera, în anumite condiții, riscul financiar

Cei ce activează sau studiează domeniul economic spun că nu există afacere fără risc economic și financiar, ele sunt componente existente în cadrul afacerilor, riscul este de fapt foarte normal, firesc și de neînlăturat iar dispăriția lui ar creea derută, comportamente neadecvate ale organizaților economice așa cum a fost de exemplu în sistemele totalitare când economia era condusă prin pârghii de comandă de origine administrativă iar riscul era diminuat sau chiar înlăturat.

Datorită factorilor generatori ai mediului de afaceri riscul afacerilor se manifestă divers sub diferite ipostaze.

1.Riscul de piață.

Oricare studiu al pieței făcut de o întreprindere economică nu poate afla cu precizie dacă toată producția sa de bunuri și /sau servicii se va vinde în totalitate, cererea este dată de consumatori în funcție de preferințele și orientările lor iar nivelul prețurilor și mărimea ofertei competitorilor sunt imprevizibile, deci instabilitatea cererii, vânzărilor a prețului determină apariția riscului de piață în mediul afacerilor și în viața fiecărei întreprinderi economice.

2.Riscul economic, de exploatare.

Activitatea întreprinderilor diferă de la o organizație economică la alta, firmele se confruntă în general cu situații diferite datorită interacțiunii unor factori ca:

Variabilitatea cererii, care face încasările nesigure ca de altfel și posibilitățile de plată a furnizorilor și de extindere a afacerii;

Fluctuațiile prețurilor de achiziție a factorilor de producție utilizați influențează nivelul costurilor și mărimea profitului firmei;

Calitatea activității de marketing, care poate influența sau nu firma să adopte modificările impuse de conjuctura pieței;

Competența managerilor, reflecție în eficiența deciziilor luate, având ca rezultat succesul afacerilor lor sau dimpotrivă eșecul.

3. Riscul financiar.

Decurge din modul de îndatorare al întreprinderii economice concretizat în riscul de solvabilitate și lichiditate, influențează profitul, poate fi definit ca o variabilitate a indicatorilor de rezultate aflați sub incidența structurii financiare ale întreprinderii și se produce atunci cănd rata rentabilității economice obținute prin utilizarea împrumuturilor este inferioară ratei dobânzii capitalului împrumutat. Caracterizarea riscului financiar se face cu ajutorul metodei pragului de rentabilitate prezent și în caracterizarea riscului de exploatare și care permite stabilirea condițiilor necesare realizării echilibrului microeconomic cu sau fără profit – punctul mort; efectul de levier financiar; explicarea factorială a rentabilității financiare prin evidențierea efectului de levier.

1.1.Riscul – valențe și semnificații

Deci riscul este o componentă firească și necesară mediului economic și social, are la bază multiple cauze luând de altfel și diverse forme.

În ultimii ani și pe măsura avansării globalizării, extinderii și diversificării produselor și serviciilor s-au diversificat continuu și situațiile de risc și incertitunine pentru mediul afacerilor. În consecință managerii, specialiștii în statistică economică și analiștii economico – financiari, sunt preocupați în mod direct și susținut în crearea unor modele eficiente de analiză economică și financiară de previziune și contracarare a diverselor situații de risc în afaceri.

Analiza riscului este un domeniu important pentru managementul firmelor, o strategie a întreprinderii, ea este o necesitate rezultată din faptul că organizația economică respectivă nu are control deplin și certitudine asupra fluxurilor viitoare de rezultat.

Prevenirea, controlul și limitarea factorilor de risc sunt realizate prin managamentul riscului întreprinderii. Pentru realizarea lui se străbat mai multe etape ca de exemplu identificarea riscului; analiza și evaluarea lui, căile de limitare a riscului identificat, modul de tratare a riscului identificat, analizat și evaluat.

În ultimii ani riscul nu este asociat de către economiști și întreprinderi ca fiind un fapt întodeauna negativ, de multe ori nu se face distincție dintre incertitudine și risc. Incertitudinea este o noțiune rezultată din faptul că nu se poate știi cum evoluează afacerea în viitor, iar riscul poate fi definit și el ca o incertitudine determinantă care influențează rezultatele economice ale întreprinderilor, dar în acelați timp putem considera orice situație incertă care la rândul ei poate să nu prezinte risc.

Riscul poate fi înțeles ca o oportunitate de a obține mai mult decât s-a previzionat dar și o pierdere posibilă mai mare sau mai mică decât s-a previzionat.

Riscul este strâns legat de rentabilitate, cele două reprezintă concepte fundamentale de care depind deciziile financiare luate de managementul oricărei firme, și se află într-o relație de proporționalitate adică cu cât rentabilitatea este crescută și riscul în acelați timp se majorează.

Riscul semnifică variabilitatea rezultatului sub presiunea mediului, întreprinderile mai riscante trebuie să aibe o rentabilitate cerută de investitori mai mare datorită asocierii celor două concepte.

Riscul este opus rentabilității în activitatea economică, un diagnostic bun al întreprinderii trebuie să aibă întodeauna în vedere analiza rentabilității dar și a riscului afacerii sale, rentabilitatea nu se poate aprecia decît în funcție de risc iar cele două analize trebuiesc corelate.

Echilibrul financiar al întreprinderii trebuie să aibă în atenție relația rentabilitate – risc chiar dacă rentabilitatea este un indicator de performanță, iar riscul reprezintă un eșec posibil.

Riscul poate fi de mai multe feluri cele mai importante sunt riscul economic sau de exploatare, riscul financiar, riscul de insolvabilitate.

Riscul economic sau riscul de exploatare.

Reprezintă incapacitatea întreprinderii de a se adapta în timp cu costuri mici la modificarea continuă a mediului economic. Riscul economic ține de ciclul de exploatare al întreprinderii, fiind influențat de structura costurilor de exploatare în fixe – de structură, și variabile – operaționale, de ponderea lor în totalul cheltuielilor de exploatare

Riscul de exploatare este mai mare în cazul întreprinderilor cu cheltuieli fixe ridicate reprezentate de cheltuieli cu amortizările, salariile administrative chiriile și mai mic în cazul unei întreprinderi cu un grad de tehnic mic, ponderea cheltuielilor fixe fiind astfel mai redusă.

2. Riscul financiar.

Întreprinderea în general se confruntă în mod continuu cu un risc economic deoarece nu are control total asupra activităților viitoare, și în același timp intervine și un risc suplimentar datorat împrumuturilor societății, creditelor bancare care dezvoltă cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor, dobânzilor care influențează rentabilitatea întreprinderii – riscul financiar. Deci riscul financiar rezultă din existența cheltuielilor financiare care remunerează capitalurile împrumutate adică dobânzile la creditele de rambursat băncilor sau altor instituții de acest fel.

Metoda de analiză economică a întreprinderii care permite stabilirea condițiilor necesare realizării echilibrului microeconomic, estimarea riscului de exploatare și a riscului financiar cu sau fără profit, respectiv punctul mort este definită ca analiză previzională sau stabilirea pragului de rentabilitate.

Riscul ca și concept nu are semnificație decât atunci când se prezintă o previziune economică a întreprinderii privind viitorul afecerii ei, a activității sale economice încercându-se totodată să se previzioneze, estimeze fluctuația ratei rentabilității.

Alte forme de risc pot fii :

3.Riscul datorat progresului tehnologic:

Anticiparea schimbărilor în acest domeniu poate îmbunătăți poziția unei firme pe piață. Erorile sau întârzierile de previzionare priviind evoluția tehnologiei sau greșeli în achiziționarea celor mai noi, moderne, utilaje și instalații care nu sunt întodeauna adecvate activității întreprinderii, pot aduce prejudicii mari întreprinderilor economice.

4. Riscul valutar.

Întreprinderile care folosesc devize în desfățurarea activității lor se expun riscului valutar iar aceste se manifestă sub forma posibilității înregistrării unor pierderi ca urmare a încasării, plății sau deținerii de valute. Modificarea cursului de schimb ale valutei produce efecte diferite la părțile implicate în funcție de noul raport dintre valutele tranzacționate. Dacă valuta se depreciează proprietarul ei și creditorul înregistrează pierdere iar debitorul este în câștig, dar pierde înregistrănd un risc de schimb dacă până la scadența datoriilor moneda valutară respectivă – în care se face stingerea datoriilor se apreciează.

Riscuri valutare înregistrează și întreprinderile care investesc în alte țări, în care rata dobânzii și perspectivele de câștig sub forma profitului sunt mai înalte dacă scade cursul de schimb al valutei în care și-a plasat capitalul în afara țării. Riscul valutar afectează într-un mod similar și întreprinderile dintr-o altă țară și rezultatele lor financiare când ele convertesc în monentul efectuării decontării prețul înscris în contract care este exprimat în moneda națională într-o altă monedă din afara țării, într-o valută străină.

În concluzie acceptarea încasării drepturilor bănești la o dată ulterioară momentului nașterii datoriei din partea întreprinderii – partener de afaceri, duce deci la creșteri sau scăderi de valoare, supliment sau reducere de preț, iar acestea sunt considerate normale în tranzacțiile dintre partenerii de afaceri, dar prezintă o anumită expunere la risc datorită fluctuațiilor cursului de schimb.

5. Riscul de insolvabilitate – faliment.

O mare importanță a diagnosticului financiar al unei întreprinderi economice, în stabilirea stării de sănătate financiară a întreprinderii îl constituie evaluarea riscurilor ce îi însoțesc activitatea, din care unele semnalează vulnerabilitatea, altele prefigurează insolvența, falimentul adică existența și supraviețuirea firmei.

Cumularea celor două principale riscuri de exploatare și financiar se face prin intermediul coeficientului levierului total – CLT- care permite evaluarea riscului global care este cu atât mai ridicat cu cât cheltuielile legate de amortizare și dobânzi dețin o pondere mai mare în totalul cheltuielilor.

,,Mărimea riscului activității economice și financiare intresează nu numai întreprinderea care apelează la credite ci și băncile creditoare care evaluează întreprinderea în funcție de bonitatea ei financiară exprimând astfel o garanție a gestionării sănătoase a activității la toate nivelurile de la cel operațional la cel strategic,,.

Estimarea bonității întreprinderilor economice se face cu ajutorul indicatorilor economici prin care se exprimă de altfel calitatea activității economice și financiare, evaluarea completă a stabilității îtreprinderii, posibilitatea înregistrării pierderilor, degradarea situației financiare și economice până la înregistrarea insolvabilității, incapacităților de plată, riscului de faliment.

Indicatorii economici vizați sunt:

Solvabilitatea patrimonială.

” Eeste un imperativ permanent,, – exprimă gradul în care capitalurile proprii asigură acoperirea obligațiilor pe termen lung și a creditelor prin elemente patrimoniale. Ea trebuie să înregistreze valori mai mari de 0,3 și să aibă o evoluție ascendentă, o valore mai mică de 0,3 impune o alertă din partea finanțatorilor întreprinderii respective întreprinderea fiind în stare de faliment.

Lichiditatea patrimonială.

Exprimă capacitatea de achitare la termen a obligațiilor pe termen scurt din resursele bănești disponibile. Ea exprimă capacitatea întreprinderii de a putea achita la termen obligațiile pe termen scurt din resursele bănești disponibile. Este oportun să aibă valori supraunitare exprimând astfel existența unui supliment de resurse care să facă față micșorărilor de capitalcirculant ce pot să apară.

Trezoreria.

Reprezintă partea care rămâne din resursele stabile după ce au fost finanțate imobilizările și necesarul de fond de rulment, exprimă capacitatea întreprinderii de ase finanța din resurse stabile.

O trezorerie negativă duce la contractarea de credite bancare de trezorerie pentru efectuarea plăților de zi cu zi, exprimând dificultăți financiare pe termen scurt.

Rata rentabilității financiare.

Reflectă capacitatea întreprinderii de a obține profit net din utilizarea capitalurilor proprii și este favorizată de recurgerea la împrumuturi în cazul unui efect de levier financiar pozitiv.

Prin sistemul de rate și de echilibru financiar, diagnosticul financiar permite evidențierea punctelor tari și a punctelor slabe ale gestiunii financiare respectiv a performanțelor și a riscului economic și financiar dar nu oferă posibilitatea evaluării riscului de faliment ce amenință continuitatea activității întreprinderii aflate în dificultate.

Dintre numeroasele cauze care determină falimentul întreprinderii reținem:

Reducerea activității;

Reducerea marjelor și ratelor de rentabilitate;

Apariția și amplificarea problemelor de trezorerie;

Management defectuos;

Falimentul unor clienți ai întreprinderii,

Reducerea piețelor de desfacere.

Falimentul nu se produce spontan și neprevăzut, dimpotrivă este rezultatul degradării progresive a situației financiare a întreprinderii economice,riscul de insolvabilitate este previzibil cu câțiva ani înaintea încetării plăților.

Rata rentabilității fără risc -risk free rate of return arată randamentul obținut din titluri considerate fără risc, cum ar fi titlurile de stat pe termen scurt.măsurarea riscului și a rentabilității se poate face în două modalități: ex post și ex ante.

1.2.Determinarea riscului de exploatare și tehnici de diagnosticare

Riscul economic sau de exploatare.

Rezultă din imposibilitatea întreprinderii de a corela fără să afecteze rezultatul întreprinderii, volumul de activitate care se modifică având în vedere dinamismul mediului economic în care operează întreprinderea, cu structura costurilor. Orice modificare a volumului de activitate prin diversificarea produselor și serviciilor sale, prin modul de analiză a riscului economic pentru întreprindere, extinderea capacităților de producție, introducerea de modificări tehnologice în procesul de producție exercită influență asupra rezultatului întreprinderii. Se modifică astfel nivelul costurilor riscul se manifestă prin scăderea rezultatului din exploatare iar mărimea lui este dată de capacitatea întreprinderii de a controla structura costurilor întreprinderii și de a ține seama de inegala lor sensibilitate la fluctuațiile nivelului de activitate. Unele cheltuieli variează proporțional sau nu cu volumul producției și vânzărilor în condițiile unei capacități de producție date denumite cheltuieli fixe sau de structură.

Cheltuielile fixe diminuează flexibilitatea întreprinderii pentru că ele nu se adaptează automat la modificarea volumului de activitate și a vânzărilor. Producția vândută este baza asupra căreia se repartizează cheltuielile fixe; cu cît este mai mare cantitatea de produse destinată vânzării cu atât mai mică va fi cota de cheltuieli fixe care se va regăsi în prețul de vănzare al produsului iar efectul pe care variația volumului de activitate îl va exercita asupra rezultatului din exploatare va fi mai redus.

Analiza costului-volum -profit reprezintă de altfel studierea relației între cifra de afaceri, care reflectă nivelul activității întreprinderii, costurile variabile și rezultatul său.

Cuantificarea acestor variații, modificări se realizează cu ajutorul calculului levierului de exploatare.

Tehnica analizei cost-volum-profit este orientată spre determinarea punctului de echilibru mumit și prag de rentabilitate și care reflectă de altfel, nivelul minim de activitate pe care trebuie să-l realizeze întreprinderea economică respectivă pentru a nu lucra în pierdere. Un prag de rentabilitate mic reprezintă un risc de exploatare mic ți invers un prag de rentabilitate mare însemnă un risc de exploatare mare. Pentru configurarea punctului de echilibru se folosește metoda algebrică și metoda grafică. Etapa preliminară determinării punctului de echilibru o reprezintă separarea costurilor în variabile și fixe cu ajutorul procedeului direct-costing.

Indicatori ai riscului economic – de exploatare, exemple:

Cantitatea de produs;

Preț de vânzare;

Costurile variabile;

Costuri fixe;

Cifra de afaceri;

Profit și/sau pierdere;

Marja asupra costurilor variabile;

Ponderea marjei ăn cifra de afaceri;

Structura cifrei de afaceri;

Marja unitară;

Prețul mediu ponderat al producției;

Marja ponderată unitară;

Cifra de afaceri de echilibru;

Marja de siguranță relativă;

Riscul de exploatare decurge din fluctuațiile rezultatului exploatării ăn funcție de poziția față de pragul de rentabilitate și de structura coturilor de exploatare în fixe și variabile.

Evidențierea riscului de exploatare sau economic cu ajutorul analizei pragului de rentabilitate.

Analiza pragului de rentabilitate are la baza separarea cheltuielilor variabile de cheltuieli fixe.

Cheltuielile variabile sunt proporționale cu investițiile pentru active ,cheltuieli cu materiile prime, materiale, salariile directe.

Cheltuielile fixe sunt independente de nivelul activității, se realizează chiar dacă un există venituri din exploatare de exemplu cheltuielile cu energia termică, cheltuieli cu personalul administrativ.

Riscul de exploatare depinde în activitatea economică de nivelul cheltuielilor fixe find eliminat de către cifre de afaceri mari, depinde de nivelul pragului de rentabilitate față de cifra de afaceri reală.

La întreprinderile non-productive volumul fizic al producției vândute se determină pe baza relației:

unde:

MCV = marja costurilor variabile;

P = prețul unitar;

V = costul variabil unitar

Indicele de poziție absolut sau flexibilitatea absolută apreciează capacitatea întreprinderii de adaptare a producției sale la cerințele pieței, iar pentru a realiza un risc redus trebuie să evidențieze o flexibilitate ridicată, prin afișarea unor valori mari.

Indicele de poziție relativ sau coeficientul de valabilitate înregistrează valori foarte mari atunci cănd riscul este mic.

În raport cu pragul de rentabilitate situația întreprinderii se poate aprecia astfel:

Figura 1.1. Situația întreprinderii în raport cu pragul de rentabilitate

Sursa autor lucrare

Analiza pragului de rentabilitate este necesară pentru anumite calcule de precizie care permit obținerea unor informații importante referitoare la:

Valoarea cifrei de afaceri pentru care profitul este zero;

Mărimea profitului realizabil în anul de plan la o creștere a cifrei de afaceri dată;

Cifra de afaceri necesară pentru obținerea unui profit dorit;

Cifra de afaceri necesară pentru realizarea prifitului inițial în condițiile creșterii costurilor fixe în perioada viitoare.

Fluctuațiile rezultatului exploatării depind deci de cifra de afaceri, ponderea cheltuielilor fixe, de punctul mort al producției vândute determinănd astfel și mărimea riscului economic sau de exploatare.

Efectul de levier de exploatare sau coeficientul de elasticitate, reprezintă variabilitatea profitului la o variație a nivelului de activitate a firmei.

Profitul brut din exploatare – Pb – sau rezultatul exploatării – Re – se determină astfel:

Pb = CA-CV-CHF-Amo

CA – cifra de afaceri

CV – cheltuieli variabile

CHF – cheltuieli fixe

Amo – amortizări

Raportul CHV/CA, reprezintă coeficientul cheltuielilor variabile în totalul cifrei de afaceri Cv, conform relației:

CHV = CA x CV

Relația profitului brut este astfel:

Pb = Ca (1 – Cv) – CHF -Amo

Dispersia profitului (, sigma):

Riscul economic este cu atât mai mare cu cât marja asupra cheltuielilor variabile (1-Cv) este mai mare și cu cât variabilitatea cifrei de afaceri este mai mare.

Efectul de levier de exploatare sau elasticitatea (e) se calculează ca raport al variației rezultatului din explatare (∆RE), față de variația cifrei de afaceri (∆CA), conform relației

Intervalul de siguranță exprimă capacitatea întreprinderilor de a-și modifica producția și de a se adapta la cerințele pieței, cu cât intervalul de siguranță este mai mare cu atât flexibilitatea întreprinderii la modificările producției și a vânzărilor este mai ridicată și riscul economic este mai mic.

Un alt indicator utilizat în diagnosticul riscului de exploatare este poziția în raport cu pragul de rentabilitate -PRPR- adică cu câte puncte procentuale se află întreprinderea peste sau sub pragul de rentabilitate.

Relația de calcul este prezentată mai jos:

1.3. Determinarea riscului financiar caracterizare și tehnici de diagnosticare

Riscul financiar reprezintă acel risc care se asociează oricărei forme de finanțare la care apelează o întreprindere economică. Riscul financiar este riscul adițional pe care îl are un acționar atunci când compania utilizează surse suplimentare față de capitalurile proprii reprezentate de împrumuturi și credite bancare și comerciale.

Cu cât întreprinderile economice au mai multe datorii, cu atât au un risc financiar mai mare comparativ cu acele întreprinderi finanțate integral sau aproape integral din capitaluri proprii și rezerve.

Riscurile financiare pot fi:

Riscuri de lichiditate;

Risc de contrapartidă;

Risc de schimb valutar;

Risc de rată a dobânzilor bancare;

Risc legislativ.

Riscul de lichiditate este acel risc dat de faptul că o întreprindere economică nu are lichidități suficiente pentru a – și achita datoriile față de terți ca furnizori, bugetul statului, salariați, colaboratori, creditori diverși, la un moment dat pe parcursul activității sale economice.

Întreprinderi care sunt profitabile datorită rezultatelor pozitive înregistrate în anumite perioade de timp ar putea fi de fapt în risc de insolvență pentru că nu pot gestiona corespunzător și suficient lichiditatea firmelor respective.

Riscul de lichiditate ar putea să apară datorită împrumuturilor frecvente de la alte firmedin grup, sau instituții financiare specializate, dobânzile sunt foarte mari sau foarte multe și rezultatele obținute pozitive astfel sunt ireale, sau datoriile către furnizori sunt mari întreprinderea întârzind cu plățile tot mai des, rămîne stocul pe loc încărcând-ul cu bunuri greu vandabile, numărul clienților rău platnici este mare.

Accesarea diferitelor surse de finanțare pe termen scurt cum ar fi linile de credit acordate de către bănci, trebuiesc foarte bine evaluate astfel încât întreprinderea economică să facă față angajamentelor curente și în condițiile în care banca retrage aceste linii de credit.

Riscul de contrapartidă se referă la riscul la care se expune o întreprindere prin intrarea în relații comerciale cu diverți participanți. Cele mai multe riscuri vin din partea clienților susceptibili să ajungă în situația în care nu pot achita bunurile și serviciile obținute de la societățile comerciale implicate.

În cazul în care sumele neâncasate cresc foarte mult, firma nu-și va mai putea achita datoriile către furnizorii săi ceea ce va duce ca o reacție în lanț către celelate societăți comerciale ce activează parteneriatul comercial, transportând aceleași probleme către ele.

În cazul relațiilor cu furnizorii putem avea un efect invers al încrederii excesive într-un unic furnizor achiziționând numai de la el; dacă acesta dispare de pe piață sau este preluat de către un competitor, atunci și întreprinderea va avea de suferit putând ajunge și ea la rândul ei la închiderea afacerii, a dispariției de pe piață.

Riscul de schimb valutar este prezent în momentul în care întreprinderea alege să lucreze sau să evalueze în devize, import sau/și export și nu realizează o acoperire adecvată a încasărilor și a plăților în diverse monede.

În cazul întreprinderilor cu activitate economică diversificată riscul valutar este mult mai extins existând o serie de factori de care trebuie să țină cont:

Diverse valute în care -și procură materiile prime,

Diverse valute în care -și vinde produsele pe divere piețe,

Costuri locale ca salariile și utilitățile,

Anumite sume în valută pe termen scurt, sunt plătite o singură dată pe an,

Anumite sume în valută pe termen scurt, sunt încasate o singură dată pe an.

Diminuarea riscului valutar presupune centralizarea și estimarea cât mai precis aceste sume atrase și consumate astfel încăt să se realizeze o imagine de ansamblu cât mai elocventă. Se pot desemna cele mai bune strategii pe această bază, de acoperire a riscului de schimb valutar.

Variante:

Închiderea încasărilor de la clienți cu plăți către furnizori în aceași monedă în perioade de timp ce se succed;

Finanțarea în aceleași monede în care se realizează și principalele încasări;

Gruparea comună a resurselor unui grup de întreprinderi economice din care fiecare întreprindere își ia înapoi sume după necesitățile previzionate.

Riscul de rată de dobândă reprezintă riscul ca rata dobânzii să crească
foarte mult, iar compania să nu mai poată să își achite obligațiile față de bancă. Acest risc apare în cazul creditelor cu rata de dobândă variabilă sau ajustabilă în funcție de anumiți parametri, atunci când indicele de bază se calculează rata dobânzilor și crește foarte mult din cauza condițiilor pieței, acest risc poate fi diminuat prin negocierea de credite cu dobândă fixă dar în ultima vreme băncile acordă credite cu dobândă variabilă

Riscul legislativ constă în necunoașterea de către întreprindere a reglementărilor specifice domeniului în care activează sau a unor modificări semnificative de legislație care afectează domeniul respectiv.

Riscul financiar al întreprinderii decurge din modul de îndatorare al acesteia și se concretizează sub forma riscului de solvabilitate și a riscului de lichiditate, se caracterizează prin influența asupra profitului, a îndatorării întreprinderii. El reprezintă variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidența structurii financiare a firmei, se produce cănd rata rentabilității economice obținute prin utilizarea împrumuturilor este inferioară ratei dobânzii capitalului împrumutat.

Caracterizarea riscului financiar și cuantificarea gradului de expunere la această categorie de risc se bazează pe:

Metoda pragului de rentabilitate;

Efectul de levier financiar;

Explicarea factorială a rentabilității financiare prin evidențierea efectului de levier.

Analiza riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate utilizează aceeași metodologie ca și riscul de exploatare, luând în considerare și cheltuielile cu dobânzile ca elemente de cheltuieli fixe. Se calculează o cifră de afaceri care corespunde unui prag de rentabilitate global –CA,-pe baza următoarei relații :

C A=

Unde :

CF = cheltuieli fixe

CV = cheltuieli variabile

C A = cifra de afaceri totală

D = dobânda ca o cheltuială fixă

R= rata marjei cheltuielilor variabile

Aprecierea riscului financiar se face pe baza următorilor indicatori :

Indicatorul de poziție absolut :

CA – CA

Indicatorul de poziție relativ :

Coeficientul de elasticitate :

 unde:

PC = profitul curent după deducerea dobânzi

CA = cifra de afaceri

Coeficientul de elasticitate se mai poate calcula și cu ajutorul formulei :

Riscul financiar se mai poate măsura prin efectul de levier cu ajutorul relației :

sRF= sRec (1+L)

unde:

sRf = abaterea medie pătratică a rentabilității financiare;

sRec = abaterea medie pătratică a rentabilității financiare;

L = levierul, raport între datorii și capitalurile proprii D/Cpr structura financiară a firmei

Se mai poate evidenția un model de apreciere a riscului financiar bazat pe efectul de levier financiar al îndatorării, pornind de la influența îndatorării firmei asupra rentabilității capitalurilor proprii.

Pentru acesta efectul de levier poate fi ilustrat pornind pornind de la structura simplificată a bilanțului și ratele de rentabilitate caracteristice:

Tabel 1.1 Structura simplificată a bilanțului și ratele de rentabilitate

Sursa : autor lucrare

Deci activului economic îi corespunde rata rentabilității economice, capitalurilor proprii rata rentabilității financiare și datoriilor rata dobânzii.

Rezultatul exercițiului se poate determina ca diferență între rezultatul exploatării și dobânda plătită pentru capitalul împrumutat dacă se face abstracție de incidența rezultatului excepțional a veniturilor financiare și a impozitului pe profit conform relației de mai jos :

Rex = Re – d

Unde :

Rex = rezultatul exercițiului,

d = dobânda plătită.

Rezultatul exploatării se poate calcula în funcție de rata rentabilității economice conform relației de mai jos :

Re = Ae x Rec

      Unde :

Re = rezultatul exploatării ;

Ae = activele economice ;

Rec = rata rentababilității economice

Dobânda -d-se determină ca un produs între nivelul datoriilor și rata dobânzii-Rd. Rata rentabilității financiare – Ref – a firmei este dependentă de relația dintre rata rentabilității economice și rata dobânzii-Rd.

1.Dacă :

Rec > Rd atunci Rf < Rec

unde:

Rec = rata rentabilității economice,

Rd = rata dobânzii,

Ref = rata rentabilității financiare

Îndatorarea are un efect benefic asupra firmei se numește efect de levier.

Utilizarea surselor împrumutate în procesul de exploatare conduce la creșterea rentabilității capitalului propriu, nivelul de creștere este cu atât mai mare cu cât gradul de îndatorare este mairidicat fără să depășească un prag de îndatorare considerat normal din punctul de vedere al riscului financiar;

2. Dacă:

Rec = Rd, atunci Rf = Rec,

unde:

Rec = rata rentababilității economice,

Rd = rata dobânzii,

Ref = rata rentabilității financiare

Îndatorarea este neutră din punct de vedere al rentabilității financiare iar nivelul capitalului propriu este egal cu nivelul rentabilității capitalului investit

3.Dacă :

Rec < Rd, atunci Rf > Rec

unde:

Rec = rata rentababilității economice,

Rd = rata dobânzii,

Ref = rata rentabilității financiare

Îndatorarea are un efect are un efect negativ asupra rentabilității financiare a firmei sporind riscul financiar al acesteia. Sursele împrumutate sunt mai scumpe decât efectele pe care le generează, iar aceasta va conduce la scăderea rentabilității capitalului propriu proporțional cu gradul de îndatorare. Riscul financiar se poate măsura prin punerea în evidență a factorului de îndatorare și a rentabilității firmei cu ajutorul formulei :

Din relația anterioară se observă că asupra ratei rentabilității financiare acționează direct:

Viteza de rotație a activului economic CA/Ae,

Rata rentabilității comerciale Re/CA,

Diferența dintre rata rentabilității economice și rata dobânzii,

Gradul de îndatorare al firmei denumit și brațul levierului financiar DCcpr

Prin indicatorii utilizați se poate ilustra modul în care aceștia influențează structura financiară a firmei în cazul datorării unei rentabilități financiare prin mărimile pe care le prezintă indicatorii de risc financiar, aceasta fiin util stabilirii elasticității firmei în raport cu condițiile de piață. Pentru a crește rentabilitatea financiară a întreprinderii sunt necesare măsuri care să urmărească accelerarea vitezei de rotație a activelor, creșterea rentabilității comerciale, sporirea rentabilității economice, optimizarea structurii capitalului bazat pe efectul de levier financiar a îndatorări.

1.4.Implicații contabilității în analiza riscului de exploatare și a celui financiar

Riscul contabil reprezintă riscul ca sistemul contabil să genereze erori care să afecteze activitatea companiei, într-o companie de producție, sofware-ul contabil nu este configurat astfel încât să realizeze o împărțire corectă a costurilor și ca urmare, produsele finite nu sunt reflectate la costul corect în contabilitate. De exemplu produsele finite ar putea fi vândute la prețuri care nu acoperă costurile de producție. O altă componentă a acestui risc constă în diverse amenzi și penalități care pot fi impuse întreprinderii datorită faptuluică nu are contabilitatea la zi că nu utilizează corect documentele contabile și nu raportează corect obligațiile fiscale.

CAPITOLUL 2 CARACTERIZAREA GENERALĂ LA SC. ROPHARMA SA

2.1 Înființarea, evoluția, capitalul și acționarii la SC. ROPHARMA SA

Compania ROPHARMA este acționar al SC AESCULAP PROD SRL și acționar principal al EUROFARMECO SA după preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la compania britanică GSK. Portofoliul de producție cuprinde peste 50 de produce sub formă de siropuri, tablete, capsule ce acoperă 21 de arii terapeutice. Cinci depozite asigură distribuția de medicamente, suplimente alimentare, produse farmaceutice, cosmetice.

Istoric:1952 Ropharma este o companie continuatoare a tradiției farmaceutice românești având în componență unele farmacii înființate acum un secol care își desfășoară activitatea și acum în locațiile inițiale; s-a dezvoltat din întreprinderea de stat Oficiul farmaceutic Iași înființat în anul 1952 prin înglobarea tuturor farmaciilor din zona Iași și Vaslui. În anul 1991 se înregistrează la Registrul Comerțului Iași având ca număr J/ 22/335/1991 cu denumirea SC Iassfarm SA cu sediul la IAȘI având ca unic proprietar statul român. În anul 1998 Add Pharmaceuticals Ltd din Cipru cumpără pachetul de acțiuni de la statul român prin FPS devenind acționar majoritar. În anul 2007 își schimbă denumirea în cea de acum SC Ropharma SA și își mută sediul la Brașov. Depozitele Ropharma SA dețin o flotă auto modernă și sunt situate în orașele Iași, Bacău, București,Cluj, Tg. Mureș, deservind Moldova complet și o mare parte din restul țării. Managementul firmei în discuție își propune calitate superioară, pentru a realiza satisfacerea superioară a cerințelor clienților săi, adică asigurarea calității medicamentelor produse de ea să ajungă în farmacii fără modificarea proprietăților, precum și calitatea serviciilor oferite de activitatea de distribuție. În realizarea politicii calității un rol important îl au specialiștii bine pregătiți, alături de toți salariații organizației care participă activ la toate acțiunile întreprinse de management. Satisfacerea clienților se realizează prin promovarea unei înțelegeri superiore și complete a nevoilor clienților și a cerințelor calitative legate de medicament, reflectate prin efortul continuu de îmbunătățire a nivelului calitativ al serviciilor oferite. Orașele în care are farmacii: Alba, 1 farmacie, Bacău, 21 de farmacii, Botoșani 2 farmacii, Brașov 2 farmacii, Harghita, 10 farmacii, Iași 29 farmacii, Mureș 24 farmacii, Neamț 14 farmacii, Prahova 1 farmacie, Sibiu, 4 farmacii, Suceava, 4 farmacii, Vaslui 9 farmacii Vrancea 4 farmacii.

Elemente de identificare și contact SC Ropharma SA cu sediul în str Iuliu Maniu nr 55 Brașov, are un cod unic de înregistrare RO1962437, activitatea societății comerțul cu amănuntul în magazine specializate de medicamente.

Tabel 2.2 Capital social

2.2 Obiectul de activitate, clienți, furnizori, concurență

Societatea se constituie pe o perioadă nelimitată, cu începere da la data înmatriculării ei la Registrul Comerțului. Conform actului constitutiv, obiectul de activitate al entității studiate este comercializarea de produse farmaceutice adică comerț cu amănuntul al altor bunuri în magazine specializate, acest obiect de activitate poate fi modificat de către Adunarea Generală a Asociațiilor, cu respectarea legislației în vigoare.

2.3 Conducerea și organizarea SC la SC. ROPHARMA SA

Adunarea Generală a Asociațiilor desemnează un Consiliu de administrație pentru conducerea firmei. Administrarea societății se realizează de către consiliul de administrație și directorii către care se deleagă atribuții de conducere, în conformitatea cu prevederile legale care reglementează sistemul unitar de administrare.unul dintre directori este Directorul General care are următorele atribuții: își desfășoară întreaga activitate în conformitate cu prevederile legale, asigură reprezentarea societății Ropharma SA în relațiile cu toți terții, coordonează echipa de management în ceea ce privește activitatea sa, angajează prin semnătura sa societatea în relațiile cu terții, deleagă autoritatea sa cadrelor de conducere pe linie ierarhică, reprezintă societatea SC.Ropharma SA în toate rapoartele juridice în care este implicată firma, cînd se constată erori în activitatea firmei, disfuncționalități aprobă măsuri disciplinare privind salariații societății.

Directorul General trebuie să desfășoare activitatea în condiții de profesionalism și excelență, să încheie asigurarea de răspundere civilă profesională.

Sistemul informațional contabil. Serviciul financiar contabil este subordonat Directorului economic al societății, are rolul verificării aplicării dispozițiilor legale cu privire la gestionrea mijloacelor bănești și materiale pe baza înregistrărilor contabile efectuate cronologic conform documentelor justificative, de evidență tehnico operativă.

Serviciul financiar contabil colaborează cu toate departamentele și serviciile din societatea Ropharma SA, efectuează control de gestiune, audit intern conform dispozițiilor legale în vigoare și normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.

Verifică aplicarea corectă a normelor de timp pentru activitatea de producție, modul de introducere la plată a lucrărilor respective, verifică respectarea deciziilor conducerii societătii cu privire la desfășurarea activității sale ca serviciu pion în întreprindere, legalitatea angajărilor, lichidările de personal și corectitudinea acordării drepturilor salariale conform contractelor colectiv și individual de muncă.

Referitor la gestiuni, inventariere, verifică corectitudinea inventarierilor gestiunilor de către comisiile de inventariere numite, verifică dacă au fost respectate dispozițiile legale privind angajarea gestionarilor, respectarea drepturilor și obligațiile lor. Elaborează, implementează manualul de proceduri contabile, primește și transmite documente conform procedurilor sitemului de management. În urma controalelor efectuate ăn firmă, propune daca este cazul, sancțiuni pentru cei vinovați.

Legislația minimă în vigoare pe care societatea trebuie să o respecte privind contabilitatea este dată de:

Legea contabilității nr 82/1991 cu modificarile ulterioare fiind republicată, OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii,

Ordinul MFP nr. 2634/2015, cu completările ulterioare, privind documentele financiar contabile și circuitul lor,

Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu în ultimul rând

OMFP nr.1802/2014 care a înlocuit OMFP nr. 3055/2009 pentru societățile comerciale.

Politicile contabile ale societății cuprind reguli de recunoaștere, evaluare și prezentare în situațiile financiare a elementelor de bilanț, și de cont de profit și pierdere, reguli pentru organizarea și conducerea contabilității în societatea comercială.

Aceastea trebuiesc aplicate împreună cu legislația care reglementează activitatea specifică a societății comerciale cu legislația în domeniul contabilității,cu legislația națională, și comunitară.

Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională iar contabilitatea operațiunilor în valută șe ține atît în valută cât și în lei.

Situațiile financiare anuale individuale se întocmesc în limba romănă cât și în moneda națională.

Utilizatorii situațiilor financiare întocmite în conformitate cu prezentele politici contabile, include investitorii actuali și potențiali, personalul angajat,creditorii, furnizorii ,clienții, instituțiile statului și alte autorități, precum și publicul, aceștia utilizează situațiile financiare întocmite pentru necesitățiile lor, în funcție de de părțile interesate.

Performanța întreprinderii este definită și măsurată frecvent prin profit și reprezentată în situațiile financiare prin structurile calitative de venituri și cheltuieli aferente. Informațiile despre performanța întreprinderii, în special profitabilitatea acesteia, sunt utile pentru a anticipa capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu ajutorul resurselor existente, precum și pentru formularea raționamentelor despre eficiența cu care întreprinderea poate utiliza noi resurse.

Situațile financiare anuale preiau datele contabile înregistrate în conturi prin intermediul balanței de verificare le prezintă într-un mod sintetic pe principiul dublei înregistrări în conturi adică a dublei reprezentări a patrimonului, exprimă echilibrul dintre sursele de finanțare și mijloacele economice. Situațiile financiare sunt o reprezentare structurala a poziției și a performanței financiare a unei societăți comerciale, entități economice.

Ele au ca scop furnizarea de informații despre poziția financiară a firmei, performanța financiară, fluxurile de trezorerie ale căror informații sunt utile în luarea unor decizii financiare și economice de multipli utilizatori.

Deci aceste situații de sinteză ale întreprinderii oferă înformații despre activele, datoriile totale, capitalurile subscrise și vărsate, modificarea lor, politica de investiții, capitalurile proprii și permanente, fluxurile de trezorerie de exploatare, investiții și de finanțarea întreprinderii.

Obiесtivul situațiilor finanсiarе anualе este furnizarea de informații și date despre poziția financiară a firmei, performanțele și modificările în timp a poziției financiare, fluxurile de trezorerie ale unei entității, utile unei categorii largi de utilizatori. Situațiile financiare anuale constituie un tot unitar iar elementele direct legate de evaluarea poziției financiare, reflectate în bilanț sunt activele, datoriile și capitalurile proprii.

Activele sunt resurse controlate de către entitate ca rezultat a unor evenimente trecute, și de la care se așteaptă generarea de beneficii economice viitoare pentru entitate; activele sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț atunci când este probabilă realizarea beneficiilor economice viitoare și activele respective au un cost sau o valoare care poate fii evaluată în mod credibil.

Datoriile sunt obligații actuale ale entității economice ce decurg din evenimente trecute, iar prin decontarea lor se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice. Datoriile sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț atunci când este probabil o ieșire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unor obligații prezente și când valoarea la care se vor realiza aceste decontări pot fi evaluate în mod credibil.

Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în cadrul activelor unei entități economice după deducerea tuturor obligațiilor sale.

Beneficiile economice se referă la potențialul de a contribui direct sau indirect la fluxul de numerar, sau echivalențe de numerar către entitatea economică. Contribuția

este reflectată sub forma creșterii intrărilor de numerar sau sub forma reducerii ieșirilor de numerar prin reducerea costurilor de producție.

Utilizatorii interni și externi sunt interesați de aceste informații pe care le folosesc în luarea de decizii economice actuale dar și viitoare, adică când este util să cumpere sau să vândă, să păstreze părți din capitalul întreprinderii, când să distribuie dividende, când anume să reinvestească profitul obținut, determină elaborarea politicilor fiscale.

Utilizatorii situațiilor financiare anuale includ investitorii prezenți dar și cei din viitor-potențialii investitori, personalul angajat, creditorii, furnizorii, clienții, instituțiile statului și alte autorități interesate, publicul larg; toți utilizează informațiile pentru necesitățile lor.

Investitorii sunt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de rentabilitatea investițiilor lor, au nevoie de informații în deciziile lor de a vinde sau a cumpăra, a păstra instrumentele de capital, interesul acționarilor cuprinde și capacitatea entității de a plăti dividende.

Angajații sunt interesați de informații privind stabilitatea, profitabilitatea angajatorilor lor, capacitatea entității de a oferii remunerații corespunzătoare muncii prestate, oportunități profesionale, pensii și alte beneficii.

Creditorii sunt interesați de informații care le permit să determine dacă împrumuturile acordate și dobânzile aferente creditelor contractate de către entitățile economice vor fii rambursate la timp.

Furnizorii și alți creditori sunt interesați de informații care le permit să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fii plătite la scadență, ei au în vedere o perioadă scurtă de timp față de creditori, cu excepția informațiilor pentru clienții mari de care sunt interesați pe perioade mari de timp.

Clienții sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei entități economice, atunci când au o colaborare pe termen lung sau sunt dependenți de ea.

Instituțiile statului și alte autorități sunt interesate de alocarea resurselor de întreaga activitate a entităților economice. Ele solicită informații pentru a reglementa activitatea entităților economice, pentru a elabora politica fiscală, pentru baza de calcul a venitului național și a altor indicatori statistici.

Publicul este interesat de către situațiile financiare anuale ale entităților economice pentru că furnizează informații referitoare la evoluțiile recente legate de activitate și profitul ce rezultă din activitatea lor, motivul fiind dat de faptul că entitățile pot să aibă o contribuție însemnată la economia locală printr-o colaborare cu furnizorii locali, prin numărul de angajați locali.

O întreprindere economică prezintă anual un set complet de situații financiare, care cuprinde informații comparative, pe doi ani consecutivi iar prezentarea și clasificarea anumitor elemente în cadrul situațiilor financiare trebuie să fie consecvente de la o perioadă la alta.

Principiul continuității activității este unul din pricipiile ce stau la baza întocmirii situațiilor financiare, se pornește de la premiza că societatea nu se desființează sau intră în insolvență în exercițiul financiar viitor, se presupune că-și continua activitatea.

Nu se permite compensarea elementelor din cadrul situațiilor financiare, adică activele cu pasivele, cheltuielile cu veniturile nu se pot compensa între ele.

Privind contabilitatea de angajamente, situațiile financiare sunt întocmite pe baza principiului contabil de angajamente, adică recunoașterea activelor și a pasivelor, a cheltuielilor și veniturilor atunci când au loc efectiv tranzacțiile, nu atunci cînd se fac plățile și încasările corespunzătoare tranzacțiilor efectuate de întreprindere.

Situațiile financiare aduc informații cu privire la politicile de investire a entității economice, care reprezintă o imobilizare de capital, angajarea de resurse umane și naturale, inițierea de relații, întreținerea lor cu întreprinderi din ramuri de activitate diferite.

Situațiile financiare aduc informații cu privire la structura financiară și costul capitalului, structura financiară a unei întreprinderi reflectă compoziția capitalului acesteia, și la rândul ei structura capitalului arată proporția capitalului propriu în totalul capitalurilor. Sunt întreprinderi care se autofinanțează în totalitate din resurse proprii, dar sunt și întreprinderi care solicită finanțare externă, lesinguri, credite bancare.

Situațiile financiare aduc informații asupra modului de distribuire a dividendelor sau reinvestirea profitului; factorii principali care influențează politica dividendelor sunt situațiile financiare ale întreprinderii și preferințele acționarilor și investitorilor.

Conform OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014, pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate (emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014), caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanța și reprezentarea exactă.

Relevanța reprezintă acea calitate prin care situațiile financiare au capacitatea de a ajuta utilizatorii de informații în luarea deciziilor. Acestea au capacitatea de a ajuta utilizatorii dacă au valoare predictivă, valore de confirmare sau pe amândouă. Au valoare predictivă atunci când pot fi utilizate ca intrări în procesele aplicate de utilizatori pentru a previziona rezultatele viitoare.

Valoarea predictivă și valoarea de confirmare a informațiilor financiare sunt în strânsă legătură. Informațiile care au valoare predictivă și valoare de confirmare a informațiilor financiare sunt în strânsă legătură, cele care au valoare predictivă au de multe ori și valoare de confirmare, informațiile privind veniturile pe anul curent pot fii utilizate ca prognozarea veniturilor din anii următori.

Pragul de semnificație este un aspect al relevanței caracteristic unei entități, bazat pe natura și mărimea, elementelor la care se referă informațiile raportate de entitate, nu se specifică în reglementările actuale un nivel cantitativ al pragului de semnificație și nu se predetermină ce ar fi semnificativ într-o anumită situație.

Reprezentarea exactă. Situațiile financiare anuale descriu informații și fenomene economice prin cuvinte și mai ales numere, cifre, iar pentru a fi o descriere exactă , trebuie să fie completă, fără erori, și neutră. Trebuie să includă toate informațiile necesare pentru ca un utilizator să înțeleagă fenomenul descris, explicațiile.

O descriere completă a unor elemente din bilanț cuprinde descrierea naturii elementelor respective, descriere numerică, pentru unele elemente o descriere completă poate impune și explicații privind faptele semnificative privind și calitatea, natura elementelor, factorilor care ar putea să le afecteze calitatea natura și procesul utilizat pentru a determina descrierile numerice. O descriere neutră este cea care nu suportă influențe în prezentarea informațiilor, financiare, nu este denaturată, este ponderată , accentuată, și nu are informații fără scop. Informațiile financiare relevante sunt definite ca acele informații care generează o diferență în deciziile luate de către utilizatori. Reprezentarea fără erori înseamnă că nu există erori sau omisiuni în descrierea fenomenelor iar procesul utilizat în generarea informațiilor raportate a fost selectat și aplicat fără erori.

Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale ca oportunitatea, comparabilitatea inteligibilitatea,verificabilitatea sunt caracteristici calitative care amplifică utilitatea informațiilor situațiilor financiare, relevante și reprezentate exact.

Comparabilitatea este acea calitate prin care informațiile privind entitatea raportoare sunt mult mai utile dacă pot fii comparate cu informații similare despre aceeați entitate aferente unei alte perioade sau date. Este una dintre caracteristicile calitative care permite utilizatorilor săi să indentifice și să înțeleagă similitudinile și diferențele între elemente.

Consecvența nu este identică cu comparabilitatea, se referă la utilizarea acelorlași metode pentru aceleași elemente, de la o perioadă la alta, în cadrul entității raportoare sau sau într-o singură perioadă pentru entități diferite. Pentru ca informațiile să fie comparabile aspectele similare ca natură trebuie să fie prezentate similar, aspectele diferite fiind și ele prezentate diferit. O reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant trebuie în mod firesc să aibă un anumit grad de comparabilitate, cu o reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant similar al entității raportoare.

Verificabilitatea: ajută în a asigura utilizatorii că informațiile reprezintă exact fenomenele economice pe care își propune să le reprezinte. Diferiți observatori independenți și în deplină cunoștință de cauză ajung la un consens cu privire la faptul că o descriere este o reprezentare exactă. Ea poate fii directă și se referă la verificarea unei valori sau indirectă, care se referă la verificarea intrărilor, recalcularea rezultatelor, sau alte tehnici cu utilizarea aceleiași metodologii.

Oportunitatea este acea calitate prin care informațiile sunt disponibile factorilor decizionali pentru ca ei să ia decizii în timp util. Cu cât sunt mai vechi informațiile cu atât sunt mai puțin utile, doar unele informații pot rămâne utile mult după sfărțitul perioadei de raportare.

Inteligibilitatea este acea calitate prin care clasificarea, caracterizarea și prezentarea clară a informațiilor în mod concis, fac ca informațiile să fie inteligibile. Rapoartele financiare sunt întocmite pentru utilizatorii care dispun de cunoștințe suficiente privind activitățile de afaceri și economice și care studiează și analizează înformațiile cu atenția cuvenită. Prezentarea rapoartelor financiare trebuie făcută în așa fel ca să permită înțelegerea lor de către diferitele categorii de utilizatori ai informațiilor cuprinse în aceste rapoarte.

Caracteristicile calitative amplificatoare, respectiv comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea, inteligibilitatea, trebuiesc maximizate, fie individual sau în grup nu pot face informațiile utile dacă respectivele informații nu sunt prezentate corect sau sunt irelevante.

Documentele financiar contabile sunt cele aprobate prin :

OMFP 2634/2015 din 5 noiembrie 2015 privind documentele financiar contabile emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 910 din 9 decembrie 2015;

Legea contabilității nr 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,.

Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizat în 2016, emitent: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015.

2.4 Performanțele societății SC. ROPHARMA SA

Calculul principalilor indicatori economico-financiari ai SC. ROPHARMA SA

Pe baza indicatoriilor din Bilanț, și contul de profit și pierdere se calculează principalii indicatori economico-financiari ai SC. Ropharma SA. Indicatorii prezenți Bilanț, Contul de profit și pierdere ai SC. Ropharma SA 2014-2015 sunt prezentați în tabelul de mai jos:

Tabel 2.3 Principalii indicatori financiari ai SC. ROPHARMA SA Brașov 2014/2016

Sursa:Autor pe baza indicatorilor din Bilanț, Cont de profit și pierdere SC Ropharma SA Brașov.

Tabel 2.4. Principalii indicatori financiari ai SC. ROPHARMA SA Brașov 2014/2016

Performanța întreprinderii se apreciează cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune și prin intermediul ratelor de rentabilitate obșinute pe baza contului de profit și pierdere al situațiilor financiare.

Soldurile intermediare de gestiune. Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activități permite calcularea unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune (SIG).

Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare prealabilă a contului de profit și pierdere pentru a pune în evidență: modul de funcționare și rentabilitatea întreprinderii ca marjă comercială, producție a exercițiului, valoare adăugată, excedent brut de exploatare, rezultat al exploatării, rezultat curent și rezultat net al exercițiului.

Marja comercială (Mc). Se referă la activitatea comercială desfășurată de agentul economic, de distribuție sau la partea pur comercială a întreprinderilor producătoare; devine mai semnificativă ca informație în activitatea de analiză și gestionare cu cât ea este determinată mai detaliat, respectiv pe produse sau grupe de produse.

Este denumită și marjă brută și se exprimă adesea ca procent din cifra de afaceri (volumul vânzărilor).

Tabelul 2.5. Marja comercială 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 2.1. Marja comercială 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Producția exercițiului (Pe). Se calculează, de către întreprinderile industriale. Include valoarea bunurilor și serviciilor „fabricate" de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. Cuprinde trei elemente: producția vândută, producția stocată (variația stocurilor) și producția imobilizată.

Societatea nu are producție.

Valoarea adăugată (Va). Nefiind un sold intermediar de gestiune, ci un post al contului de rezultate, cifra de afaceri reprezintă un indicator global al vânzărilor, din activitatea de distribuție și cea de producție (obținut prin însumarea vânzărilor de mărfuri și a producției vândute). Reprezintă plusul de valoare (bogăție) obținut peste consumurile intermediare provenite de la terți. Permite aprecierea contribuției întreprinderii la crearea produsului intern, evidențiază și gradul de integrare pe verticală. La nivel microeconomic, valoarea adăugată este un indicator ce permite măsurarea puterii economice a întreprinderii, ce se poate determina prin două procedee: ca diferență între producția exercițiului obținută prin raportarea marjei comerciale la producția exercițiului; și consumurile de bunuri și servicii furnizate de la terți, consumurile intermediare, pentru producția respectivă.

Tabelul 2.6. Valoarea adăugată 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 2.2. Valoarea adăugată 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Sau:

prin adiționarea elementelor ce compun valoarea adăugată respectiv remunerațiile tuturor factorilor ce participă la procesul producției, inclusiv a statului, cât și autofinanțarea întreprinderii, respectiv:

cheltuielile de personal, cheltuieli financiare,

impozitele, taxele și vărsămintele asimilate,

legate de activitatea întreprinderii, cheltuielile cu amortismentele,

impozitul pe profit, partea de rezultat trecut la rezerve,

alte elemente de valoare adăugată.

Excedentul brut al exploatării (EBE). Corespunde rezultatului economic al întreprinderii generat de operațiile de exploatare independent de politica financiară, politica de amortizare și de provizioane constituite, fapt ce determină să fie considerat ca indicator esențial în analizele de gestiune și în efectuarea analizelor comparative între întreprinderi. Rolul excedentului brut al exploatării, poate fi urmărit sub trei aspecte:

este o măsura a performanțelor economice ale întreprinderii. Un EBE suficient de mare va permite întreprinderii reînnoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite și asigurarea finanțării sale care antrenează cheltuieli financiare, iar diferența va fi distribuită statului impozit pe profit, acționarilor, dividende și/sau conservată prin autofinanțare.

este independent de politica financiară,

de politica de investiții (nu ține cont de deciziile întreprinderii privind modalitățile de calcul a amortizării),

de politica de dividend (deciziile întreprinderii privind repartizarea profitului net),

de politica fiscală și de elementele extraordinare (nu ia în\calcul impozitul pe profit și rezultatul extraordinar)

reprezintă o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere.

EBE constituie primul nivel al analizei privind formarea trezoreriei globale a întreprinderii, deci punctul de pornire în tabloul fluxurilor de trezorerie. EBE se calculează prin două metode:

Metoda aditivă:

Tabelul 2.7. Excedentul brut al exploatării 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 2.3. Excedentul brut al exploatării 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Rezultatul exploatării (Re)

Evaluează rentabilitatea economică a unei întreprinderi și corespunde activității normale și curente a întreprinderii, include și operațiunile efectuate în exercițiile anterioare dar aferente exercițiului curent.

Nu este luată în calcul activitatea corespunzătoare operațiilor financiare și extraordinare.

Permite compararea performanțelor întreprinderilor ce au politici financiare diferite.

Cunoaște două modalități de calcul: ca diferență dintre totalul veniturilor din exploatare (Ve) și totalul cheltuielilor din exploatare (Che).

Rezultatul curent (Rc). Reprezintă rezultatul tuturor operațiilor curente, obișnuite ale întreprinderii, fiind determinat atât de rezultatul exploatării curente, cât și de cel al activității financiare, permițând și aprecierea impactul politii financiare a întreprinderii asupra rentabilității.

Tabelul 2.9. Rezultatul curent 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 2.5 Rezultatul curent 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Rezultatul extraordinar Sintetizează rezultatul concretizat în profit sau pierdere generat de operații de gestiune sau capital cu caracter extraordinar și se calculează astfel:

Rezultatul extraordinar este egal cu zero ptr această firmă

Mărimea rezultatului extraordinar constituie o informație importantă, în special pentru potențialii investitori.

Rezultatul net al exercițiului (Rn)

Exprimă, în mărimi absolute, rentabilitatea netă sau pierderile aferente activității întreprinderii, după deducerea din veniturile totale a cheltuielilor totale și a impozitului pe profit.

Rezultatul net al exercițiului este mărimea care urmează să fie supusă deciziei de repartizare de către adunarea generală a acționarilor sau asociaților, după caz.

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, etape succesive în formarea rezultatului final. Construcția indicatorilor se realizează în cascadă pornind de la cel mai cuprinzător producția exercițiului+marja comercială, și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului).

Fiecare sold intermediar de gestiune reflectă rezultatul gestiunii financiare la treaptă respectivă de acumulare.

Tabelul 2.10. Rezultatul net al exercițiului 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 2.6. Rezultatul net al exercițiului 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Tabelul 2.11. Soldurilor Intermediare de Gestiune

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Capacitatea de autofinantare :

1. Metoda deductivă

CAF

= EBE

+ Alte venituri de exploatare încasabile

– Alte cheltuieli de exploatare plătibile

+ Venituri financiare încasabile

– Cheltuieli financiare plătibile

+ Venituri excepționale încasabile

– Cheltuieli excepționale plătibile

– Participarea salariaților la profit

– Impozitul pe profit

Tabelul 2.12. Capacitatea de autofinanțare CAF

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Importanța autofinanțării se poate argumenta prin multiplele avantaje pe care aceasta le oferă întreprinderii.

Surplusul financiar degajat in cursul exercitiului de ansamblul operatiilor de gestiune (CAF) nu va avea decat un caracter potential daca nu este sustinut de mijloace financiare efective, acest aspect fiind confirmat sau infirmat de variatia trezoreriei nete.

Capacitatea de autofinantare este un indicator de mare expresivitate economica, reflectand forta financiara a unei societati comerciale, garantia securitatii si independenta acesteia.

Intreprinderile cu o buna capacitate de autofinantare isi micsoreaza riscul financiar, fiind in masura sa surmonteze greutatile in perioadele de criza economica, cand accesul la credite este dificil din cauza dobanzilor inalte.

Totodata, capacitatea de autofinantare este si un indicator de lichiditate financiara si de solvabilitate, care indica gradul de bonitate al firmei, mareste increderea partenerilor de afaceri, creand conditii mai bune de negociere a contractelor economice.

Putem adauga, de asemenea, ca o capacitate de autofinantare buna exprima si o capacitate de indatorare buna, respectiv posibilitatea de a garanta mai bine creditele bancare la care face apel intreprinderea.

Figura 2.7. Capacitatea de autofinanțare CAF

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Aspectele pozitive ale autofinantarii nu exclud, insa anumite inconveniente ale acestei metode de finantare, in sensul ca autofinantarea constituie un obstacol in calea mobilitatii capitalului si ca sursele aferente comporta un cost relativ ridicat. 

Capacitatea de autofinantare dupa distribuirea dividendelor si stabilirea participarii salariatilor la profit considerata, in tara noastra, ca o destinatie de repartizare a profitului reprezinta autofinantarea globala (totala), ce pune in evidenta aptitudinea reala a intreprinderii de a se autofinanta.

Autofinantarea globala = Capacitatea de autofinantare – Dividende distribuite –      Participarea salariatilor la profit

Este determinata de cresterea resurselor obtinute din propria activitate si care vor ramane in lot permanent la dispozitia intreprinderii pentru finantarea activitatii viitoare.

Autofinantarea globala are doua componente: autofinantarea de mentinere si autofinantarea neta.Autofinantarea de mentinere include sursele din care urmeaza sa se realizeze in viitor cheltuieli pentru mentinerea potentialului productiv, respectiv pentru reinnoirea mijloacelor de productie si acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele izvoare de formare a autofinantarii de mentinere sunt: amortizarile normale (corespund pierderii reale din valoarea imobilizarilor) și provizioanele. Autofinantarea neta este partea din autofinantarea bruta din care se formeaza sursele proprii ale intreprinderii, peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite, avand ca efect o crestere a patrimoniului.

Autofinantarea neta = Autofinantarea bruta – Cheltuieli pentru mentinerea potentialului productiv

Autofinantarea neta se constituie din profitul net repartizat pentru fondurile proprii, adica din profitul care ramane dupa participarea angajatilor la profit precum si dupa remunerarea asociatilor sau actionarilor. Importanta autofinantarii se poate argumenta prin multiplele avantaje pe care le ofera:

reprezinta o sursa de finantare independenta si stabila;

ofera firmei autonomie financiara;

permite frânarea îndatorării si implicit reducerea cheltuielilor financiare;

confera intreprinderii un grad de libertate privind alegerea investitiilor;

reprezinta un indicator pe baza caruia se poate calcula rentabilitatea financiara a firmei

Diagnosticul prin sistemul ratelor pornind de la soldurile intermediare de gestiune.

1.Rata marjei brute de exploatare : Rmb = ( EBE / CA ) x100

Tabelul 2.13. Rata marjei brute de exploatare -Rmb

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Valoarea ridicată a acestei rate, reflectă posibilitatea financiară de reînnoire rapidă a echipamentelor întreprinderii.

Figura 2.8. Rata marjei brute de exploatare -Rmb

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

2.Rata marjei nete de exploatare

Rmne = ( Rez. expl. / CA ) x 100

Tabelul 2.14, Rata marjei nete de exploatare -Rmne

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 2.9. Rata marjei nete de exploatare -Rmne

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

3.Rata marjei brute de autofinanțare

Rmba = (CAF / CA ) x 100 .

Tabelul 2.15. Rata marjei brute de autofinanțare -Rmba

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 2.10. Rata marjei brute de autofinanțare -Rmba

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Analiza indicatorilor de mai jos este foarte utilă în aprecierea performanțelor întreprinderii:

1.Lichiditatea globală;

2.Solvabilitatea patrimonială;

3.Rata profitului brut;

4.Rata datoriilor.

Următorii indicatori sunt analizați pentru ratele de mai sus:

Tabelul 2.16. Indicatori folosiți în calculul ratelor

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

1.Lichiditatea globală (Lg) se mai numește și "Lichiditatea generală" sau "Lichiditatea curentă", sau "Indicatorul capitalului circulant". Se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani și, practic reprezintă garanția acoperii datoriilor curente din activele circulante. Rata lichidității stabilește cât din valoarea activului se află sub formă lichidă în conturile de disponibilități bănești și cât poate să devină lichidă imediat exemplu: creanțele, stoc. de produse finite.

Lg=(Active circulante/Datorii pe termen scurt)x100[%]. Valoarea acestui indicator trebuie să fie mai mare de 100%, iar valoarea recomandată ca acceptabilă în jurul valorii de 200%.

Tabelul 2.17. Lichiditatea globală -Lg

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 2.11. Lichiditatea globală -Lg

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

2.Solvabilitatea patrimonială (Sp) se mai numește și "Rata autonomiei financiare" (Raf) și reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față prin activele sale de care dispune, obligațiilor sale bănești, respectiv de a-și onora plățile la termenele scadente.

Sp=Raf=(Capital propriu/Capital permanent)x[100%],

unde Capital permanent = Capital propriu +Datorii pe termen lung.

Solvabilitatea face referire la disponibilitățile de numerar pe o perioadă mai lungă de timp în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente. Se apreciază că valoarea minimă să fie 30%, iar peste 50% situația poate fi considerată normală.

Tabelul 2.18. Solvabilitatea patrimonială -Sp

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 2.12. Solvabilitatea patrimonială -Sp

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

3. Rata profitului brut ( Rpb), denumită și Marja brută din vânzări, măsoară capacitatea agentului economic de a obține profit din activitatea proprie.

Rpb= (Profit brut/Cifra de afaceri)x100[%],

Se consideră ca întreprinderea are o activitate foarte bună dacă valoarea indicatorului este mai mare de 30 %.

O scădere a ratei scoate în evidență faptul că societatea nu este capabilă să își controleze costurile de producție sau să obțină prețul de vânzare optim.

Pentru a fi edificator, acest indicator trebuie calculat pe parcursul mai multor ani.

Tabelul 2.19. Rata profitului brut – Rpb

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 2.13. Rata profitului brut – Rpb

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

4.Rata datoriilor (Rd) este un indicator care măsoară nivelul obligațiilor totale din total activ și exprimă echilibrul financiar al întreprinderii. Rata datoriilor indică dacă agentul economic dispune de suficiente active pentru acoperirea datoriilor sale.

Rd=(Datorii totale/Active totale)x100[%], Dacă valoarea indicatorului Rd este mai mare de 100%, atunci se înregistrează un deficit de capital de lucru. O valoare prea mică poate indica faptul că întreprinderea dispune de active imobilizate cu valoare mare și că nu au investit excesul de numerar. Uzual, valoarea acestui indicator trebuie să fie mai mică de 50%.

Tabelul 2.20. Rata datoriilor -Rd

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 2.14. Rata datoriilor -Rd

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

După calcule rezultă:

Tabelul 2.21. Indicatori folosiți în calculul ratelor

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Concluzii:

1.Lichiditatea globală (Lg) se mai numește și "Lichiditatea generală" sau "Lichiditatea curentă", sau "Indicatorul capitalului circulant". Valoarea acestui indicator trebuie să fie mai mare de 100%, iar valoarea recomandată ca acceptabilă în jurul valorii de 200%.

În perioada analizată 2014-2015 această rată are valori foarte bune aproape de 112% iar în 2016 aproape 114% ce înseamnă ca întreprinderea a avut posibilitatea acoperiri datoriilor curente din activele circulante.

2.Solvabilitatea patrimonială (Sp) se mai numește și "Rata autonomiei financiare" (Raf). Se consideră ca întreprinderea are o activitate foarte bună dacă valoarea indicatorului este mai mare de 30 %. După cum se observă pe toată perioada analizată 2014-2016, această rată are valori foarte bune.

3.Rata profitului brut ( Rpb). Se consideră ca întreprinderea un are o activitate bună din acest punct de vedere în anii 2014-2016 valoarea indicatorului este mai mică de 30 %.

4.Rata datoriilor (Rd). Valoarea indicatorului Rd este mai mică de 100%, deci nu se înregistrează un deficit de capital de lucru. numerar. Valoarea acestui indicator este mai mare de 50%, valoare normală, și pe toată perioada analizată după cum se observă are o valoare usor peste 50%, ceea ce indica faptul că întreprinderea dispune totuși de active imobilizate cu valoare mare și nu au investit tot surplusul de numerar.

CAPITOLUL 3 DIAGNOSTICUL RISCULUI DE EXPLOATARE ȘI A CELUI FINANCIAR LA SC SC. ROPHARMA SA

3.1 Diagnosticul riscului de exploatare LA SC SC. ROPHARMA SA

Riscul economic sau riscul de exploatare, reprezintă acea poziție a întreprinderii de a se adapta la timp și ci cel mai redus cost la modificările mediului economic; el ține de ciclul de exploatare al întreprinderii fiind influențat de structura costurile de exploatare în cheltuieli fixe și variabile, ponderea ocupată de cele două categorii în totalul costurilor de exploatare.

Riscul economic este mai mare în cazul întreprinderilor cu cheltuieli fixe ridicate precum cheltuielile cu amortizările, cheltuieli cu salariile administratorilor, cheltuieli cu chiriile, și riscul economic este mai mic pentru acele întreprinderi cu un grad tehnic mic, ponderea cheltuielilor fixe este mai mică.

Variabilitatea profitului la o variație a nivelului de activitate a firmei se numește coeficient de elasticitate sau efect de levier de exploatare.

Profitul brut din exploatare Pb, sau rezultatul exploatării RE, se stabilește conform relației:

Pb = CA-CV-CHF-Amo

Unde:

CA – cifra de afaceri,

CV – cheltuieli variabile,

CHF- cheltuieli fixe

Amo – amortizări

Raportul CHV/CA, reprezintă coeficientul cheltuielilor variabile în totalul cifrei de afaceri Cv conform relației:

CHV = CA x Cv

Relația profitului brut va fi:

Pb = CA(1-Cv)-CHF-Amo

Din această relație se stabilește dispersia profitului, Ϭ (sigma):

Ϭ(Pb) = Ϭ (CA) x (1 – Cv)

Riscul de exploatare este cu atât mai mare cu cât marja asupra cheltuielilor variabile (1-Cv) este mai mare cu cât variabilitatea cifrei de afaceri este mai mare.

Efectul de levier de exploatare sau elasticitate (e) se calculează ca raport al variației rezultatului din exploatare (∆RE), față de variația cifrei de afaceri (∆CA), conform relației:

e = (∆RE/∆RE0) / (∆CA/∆CA0) = (CA0 ) / [CA0-CHF/(1-Cv)]

Intervalul de siguranță exprimă capacitatea întreprinderilor de a-și modifica producția și de a se adapta cerințelor pieței. Cu cât intervalul de siguranță are o valoare mai mare, cu atât flexibilitatea întreprinderii la modificările producției și a vânzărilor este mai ridicată și riscul economic este mai mic.

Alt indicator folosit în diagnosticul riscului de exploatare este poziția în raport cu pragul de rentabilitate PRPR, cu câte puncte procentuale se află întreprinderea peste sau sub pragul de rentabilitate. Relația de calcul este:

PRPR = [(CA – Pragul de rentabilitate)/Pragul de rentabilitate] x 100

3.2 Evaluarea riscului de exploatare

Calcul prag de rentabilitate SC ROMPHARMA SA:

Tabelul 3.1 Indicatori necesari în calcul prag de rentabilitate SC ROMPHARMA SA

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 3.2 Calcul CA la prag SC ROMPHARMA SA în perioada 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Tabelul 3.3 Pragul de rentabilitate SC ROMPHARMA SA în perioada 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 3.3 Pragul de rentabilitate în funcție de zileSC ROMPHARMA SA în perioada 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Tabelul 3.4 Rata riscului de exploatare SC ROMPHARMA SA în perioada 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Figura 3.4 Rata riscului de exploatare SC ROMPHARMA SA în perioada 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA SA

Cu cât această rată este mai mare cu atât riscul este mai mare. În 2015 are valoarea cea mai mică.

Tabelul 3.5. Indicatorul de poziție () la SC ROMPHARMA SA în perioada 2014-2016

Situația este bună cînd acest indicator are valorea mai mare decât 20%, considerat punctul critic, deci entitatea economică are o situație foarte bună din acest punct de vedere foarte confortabilă chiar.

Figura 3.5 Indicatorul de poziție (’) la SC ROMPHARMA SA în perioada 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA

Tabelul 3.6. Indicele de securitate( IS) la SC ROMPHARMA SA în perioada 2014-2016

Indicele de securitate este foarte bun deci întreprinderea deține o marjă de securitate foarte bună.

Figura 3.6 Indicatorul de poziție (’) la SC ROMPHARMA SA în perioada 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA

Riscul global al firmei este exprimat prin coeficientul de elasticitate global, coeficientul efectului de levier al exploatarii ale căror valori cu cât estemai ridicat față de 1, ne indică faptul că cifra de afaceri este și generatoare de profit.

Tabelul 3.7. Coeficientul de elasticitate global (coeficientul efectului de levier al exploatarii) la SC ROMPHARMA SA în perioada 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA

Gravitatea riscului economic apare atunci când acest coeficient este mai mic decât valoarea 1 pentru că rentabilitatea exploatării scade.

Figura 3.7 Coeficientul efectului de levier al exploatarii la SC ROMPHARMA SA în periada 2014-2016la SC ROMPHARMA SA în perioada 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA

3.3 Diagnosticului riscului financiar

Riscul financiar al întreprinderii decurge din modul de îndatorare al acesteia și se concretizează sub forma riscului de solvabilitate și a riscului de lichiditate, se caracterizează prin influența asupra profitului, a îndatorării întreprinderii. El reprezintă variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidența structurii financiare a firmei, se produce cănd rata rentabilității economice obținute prin utilizarea împrumuturilor este inferioară ratei dobânzii capitalului împrumutat. Caracterizarea riscului financiar și cuantificarea gradului de expunere la această categorie de risc se bazează pe: metoda pragului de rentabilitate; efectul de levier financiar; explicarea factorială a rentabilității financiare prin evidențierea efectului de levier. Analiza riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate utilizează aceeași metodologie ca și riscul de exploatare, luând în considerare și cheltuielile cu dobânzile ca elemente de cheltuieli fixe. Se calculează o cifră de afaceri care corespunde unui prag de rentabilitate global –CA,-pe baza următoarei relații:

CA=

Unde :

CF = cheltuieli fixe

CV = cheltuieli variabile

CA= cifra de afaceri totală

D = dobânda ca o cheltuială fixă

R= rata marjei cheltuielilor variabile

3.4 Diagnosticului riscului finaciar cu metoda levierului

Coeficientul de elasticitate global , ca rezultat al structurilor operațională și financiară evidențiează impactul celor două categorii de costuri fixe asupra transformărilor cifrei de afaceri în profit curent, profit înainte de impozitare. Rezumând coeficientul lrvierului financiar exprimă modificarea procentuală a rezultatului net ca răspuns la modificarea cu un procent a rezultatului exploatării. El se determină pe baza contului de profit și pierdere.

Formulelă de calcul sunt:

După etape succesive ajungem la>

CLF = Rexp / (Rexp – Chfin)

Unde:

CLF = coeficientul levierului financiar

Rexp = rezultatul exercițiului din exploatare

Chfin = cheltuieli financiar

Întâlnim următoarele situații:

1.La punctul mort Rexp = 0, riscul financiar este mic sau inexistent.

CLF = Rexp / (Rexp – Chfin) = 0

2.Finanțare din capitaluri proprii:

CLF = Rexp / (Rexp – Chfin) = 1

3.Riscul financiar este maxim, când are o valoare foarte mare, în cazul finanțării din împrumuturi foarte mari care generează dobânzi foarte mari.

Tabelul 3.8. Coeficientul efectului de levier al exploatarii la SC ROMPHARMA SA în periada 2014-2016

Figura 3.8 Coeficientul efectului de levier financiar la SC ROMPHARMA SA în periada 2014-2016 la SC ROMPHARMA SA în periada 2014-2016

Sursa: autor lucrare pe bază indicatori Bilanț, Cont de profit și pierdere 2014-2016 SC ROPHARMA

Firma din studiul nostru de caz se afla intr-o siruație bună coeficientul efectului de levier find puțin peste valoarea 1, în toată perioada analizată.

CAPITOLUL 4 POSIBILITATEA DE REDUCERE A IMPACTULUI RISCULUI DE EXPLOATARE ȘI ACELUI FINACIAR LA SC. ROPHARMA SA

Managementul riscului abordează problematica și terminologia legate de identificarea, măsurarea și tratamentul diverselor expuneri la pierderi accidentale potențiale. Multe dintre pierderile accidentale nu sunt dramatice, dar mai multe evenimente negative negative de mică amploare acumulate pot amenința supraviețuirea afacerii, pot duce la scăderea câștigurilor sub un nivel acceptat întrerup operațiunile curente sau încetinesc crețterea economică.

Toate afacerile se desfășoară sub riscul unor pierderi, tot timpul poate exista teama că se va putea întâmpla ceva rău din punct de vedere al riscurilor de exploatare și financiar în primul rând, acest fapt poate determina managerul să evite implicarea în anumite activități ți chiar poate duce la alterarea procesului managerial.

Un management eficient al riscului îi permite unei firme să facă față la diverse expuneri la pierderi într-un mod eficient, permite firmelor să facă față mai bine riscurilor în afaceri, eliberată de grijile cu riscurile inerente, accidentale, o companie își poate urmări cu mai multă tenacitate și siguranță obiectivele propuse având loc totodată, o îmbunătățire a calității și eficienței deciziilor luate. Este de remarcat faptul că în ultimul deceniu entitățile economice au început să recunoască necesitatea unui management al factorilor de risc.

Realizarea unui management al riscului oferă posibilitatea de optimizare a deciziei, de diminuare a riscului și incertitudinii în activitatea economică.

Managementul riscului constă de fapt în derularea unei serii de procese de identificare, estimare a consecințelor, evaluare, gestionare și monotorizare a riscurilor unor întreprinderi. Se referă la tehnicile instrumentele, strategiile și procesele prin care se urmărește evitarea și prevenirea, reducerea, controlul frecvenței sau magnitudinii pierderilor sau altor efecte nedorite ale riscului.

Propuneri:

În cazul neevaluării riscului se pot înregistra aspecte care pot determina ca riscul în general să se înfăptuiească și afacerea să nu aibe succes, firma să pice, să intre în insolvență.

Trebuie să se asigure:

1.Amplasarea afacerii este corectă, bună; aceasta ține de política ede marketing care presupune promovarea de reclame corecte, alegerea piețelor favorabile de desfacere a produselor firmei;

2.Evitarea de investiții mari și prea multe în actve fixe, trebuie asigurată o eficiență bună și foarte bună a activelor fixe;

3. Evitarea lipsei de capital, de exemplu se fac investiții prea mari și nu mai există suficient capital circulant pentru continuarea procesului de producție;

4.Evitarea problemelor de a avea probleme cu creditele, să nu existe resurse de rambursare a datoriilor, a creditelor pe termen scurt, lung și mediu;

5.O gestionare bună, eficietă a socurilor, mărirea volumului de vânzări să nu însemne neapărat mărirea aprovizionării cu stocuri de materii prime, materiale, mărfuri adică dublarea vânzărilor nu trebuie să însemne dublarea stocurilor decăt în cazuri de insuficențe.

6.Nelansarea pe piață de produse fără o cercetare prealabilă,

7.Trebuie să existe un interes foarte mare pentru ridicarea gradului de pregătire profesională a celor angajați.

8.Evitarea fluctuaților de personal printr-o activitate profitabilă a întreprinderi;

9.Birocrația, aceasta se găsește în activitățile ale căror rezultate, nu mai sunt satisfăcătoare

10. Asigurarea performanței prin conștientizarea de către personalul angajat a nevoilor clienților în fiecare zi;

11.Realizarea produselor competitive, calitative superior și satisfacerea necesităților unui anumit segment de consumatori;

12.Autonomie în luarea deciziilor, toată activitatea trebuie împărțită în compartimente care trebuie să cunoască în amănunt sarcinile de servici ce trebuiesc îndeplinite;

13. Cunoașterea în mod continu a nevoilor clienților săi;

14. Management simplu dar bazat pe valori;

Concluzii lucrare:

Riscul financiar. După cum am văzut aceste riscuri sunt aferente obținerii și utilizării capitalurilor împrumutate și proprii, iar cele mai întâlnite sunt: riscul rămânerii fără lichidități, riscul neasigurării rentabilității; riscul îndatorării excesive; riscul nerambursării creditelor bancare și comerciale, incapacitate de plăți.

Riscul de exploatare. Riscul financiar are ca și componentă determinantă celelate riscuri economice sau de exploatarecum ar rămânerea mărfurilor pe stoc, sau realizarea de mari investiții care nu se amortizează. Riscul de preț care apare ca urmare a inflației, a fluctuațiilor prețurilor de aprovizionare, vânzare, datorită modificării raportului dintre cerere și ofertă. Această fluctuație poate pune firma în situația de a realizatranzacții în defavoarea sa.

În cazul unor firme se pot înregistra mari riscuri de transport, de exemlu la mărfurile alimentare, perisabile , alterabile. Riscurile pot să apară în orice etapa a circuitului economic al produselor, serviciilor prestate, lucrărilor executate.

Dintre principalele modalități de control și gestionare a riscului enumerăm:

1Reducerea riscului, tehnologic prin aplicarea corectă a normelor tehnologice și standardele UE (Uniunii Europene), aplicarea corespunzătoare a managementului calității.

2.Reducerea riscului legislativ prin aplicarea corectă a legilor ăn vigoare;

3.Realizarea de achiziții tehnologice, licențe, know – how prin care firma își sporește productivitatea, reduce cheltuielile de exploatare, crește calitatea;

4.Pregătirea și dezvoltarea profesională a angajaților firmelor determinând progresul firmei,

6. Reducerea riscului social prin îmbunătățirea condițiilor de muncă;

7.Introducerea de noi strategii de marketing și vânzări prin care firma încearcă să prevină riscul comercial;

8. Angajarea de specialiști, experși în serviciile și compartiméntele de marketing și vânzări, crește astfel profesionalismul în mediul de comerț și de afaceri și se reduce riscul în procesul de exploatare economică;

9. Reglarea fluxurilor de numerar reprezentate de încasări și plăți pentru a reduce riscul de a rămînw fără lichidități, se impune gestionarea corectă și eficientă a lor, gestionare corectă a creditului față de furnizori, și a creditului de creanțe față de client, beneficiar, prin satabilirea unei perioade cât mai mari între cele două tipuri de credite, adică plata furnizorului să se poată efectua după încasarea clientului

10.Verificarea solvabilității și lichidității partenerilor de afaceri prin care se diminuează riscul creditului adică partenerul (clientul) să un fie în incapacitate de a-și onora plățile conform contractelor comerciale închiate între părți, furnizor-client.

11.Se evită riscul de preț astfel: prin tranzacționarea pe piața de capital a contractelor futures, care este un contract tip ce creează pentru părți obligația de a vinde sau de a cumpăra un anumit activ la data scadenței și la un nivel convenit la momentul încheieri tranzacției, dar și prin contracte de opțiuni. Un contract de opțiuni este un acord care-i dă posibilitatea uneia din părți, de a vinde sau cumpăra un contracta supra mărfurilor, de a libra la termen, dar nu și obligația; funcționează ca o polișă de asigurare care îi conferă cumpărătorului posibilitatea de vânzare sau cumpărare în funcție de fluctuația prețurilor care poate genera profit sau pierdere

12.Gestiunea riscului la nivel de produs presupune luarea acelor măsuri care să permită întreprinderii să aibă o politică corespunzătoare de produs. Acestea pot fi: respectarea fișelor tehnologice de fabricație prin care se reduce riscul tehnologic de a un atinge nivelul calitatv vizat al produselor, introducerea de noi produse competitive, calitative și eliminarea celor învechite, reducând și riscul de anu fii vîndute deloc sau în perioade mari de timp.

Controlul riscului include metode prin care se urmărește îmbunătățirea cunoașterii și înțelegerii într-o organizație a activităților care afectează expunerea la risc.

Deși programele de control și gestionarea riscurilor variează de la o întreprindere la alta ca urmare a creativității proprii fiecărei organizații în parte, se poate face o clasificare a tipurilor de măsuri ce se pot lua:

Evitarea riscului, adică eliminarea condiției care se află la baza problemei ca de pildă asocierea unui proiect de riscuri mari, atunci se elimină partea respectivă din proiect, poate lua forma refuzului de asumare a riscului sau abandonării unei expuneri la pierderi asumate înainte;

Prevenirea și reducerea pierderilor, se urmărește să se reducă volumul pierderilor înainte ca ele să devină realitate. Se poate realiza printr-o intervenție asupra proceselor pe care le derulează organizația, fie printr-o intervenție asupra mediului în care se desfășoară acțiunea.

Reducerea pierderilor constă în luarea de măsuri după ce evenimentul negativ a a vut loc și are rolul de diminuare a consecințelor neplăcute, pentru cei afectați.

Măsuri de reducerea pierderilor pot fi recuperarea pierderilor și planurilor pentru situații limită. Recuperarea pierderilor se referă la valorificarea a tot ce mai poate fi salvat după încheierea evenimentului negativ și în acționarea în instanță pentru obținerea de daune a celor responsabili de daunele produse.

Planurile pentru situațiile limită conțin acțiunile pe care trebuie să le întreprindă organizația ca răspuns la astfel de evenimente. Transferul riscului se face prin două feluri: externalizarea activității generatoare de riscuri majore către altcineva capabil sa gestioneze activitatea respectivă corespunzător, se referă la acele activități pe care entitatea nu vrea să și le asume pentru că nu are experiență , resurse necesare, să ducă activitatea respectivă la bun sfârșit.

Cea de a doua posibilitate constă doar în transferul riscului, nu și al activității printr-o înțelegere contractuală, prin încheierea unor contracte de asigurare. Compania de asigurări își asumă o parte din riscuri în schimbul unui preț, prima de asigurare. Dacă riscul nu se produce asiguratorul rămâne cu prima de asigurare.

A treia posibilitate este asumarea riscului , managerul examinează impactul pe care l-ar avea situația de risc asupra proiectului și hotărăște cariscul să nu fie tratat. Se recomandă aceasta doar dacăimpactul riscului va fi mic, sau probabilitatea ca riscul să aibă loc este foarte mică, o astfel de abordare nu este indicată în cazul riscurilor mari, medii cu un grad înalt.

BIBLIOGRAFIE

1.Brezeanu P,- Analiză financiară –, Ed Meteor Press București, 2007

2.Corduneanu, C., Murgea, A. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Note de curs.2009

3.Ciobănașu Marilena – Situațiile financiare și planificarea financiară pe termen lung – Studia Universitatis “Vasile Goldis” Arad Seria Stiințe Economice 2009

4.Diaconu M. – Decizia financiara privind investitiile intreprinderii sub impactul politicilor bugetare, Editura Lumen, 2008;

5.Dumitrascu, R. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, 2013, București,

6.Mihăilescu N.Răducan M.-Analiza activității Economico Financiare-Editura Victor 2009

7.Stroe, R. – Gestiunea financiară a întreprinderii. Note de curs și aplicații. Bibl. Digit.A.S.E.;
8.Vintilă, G. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Did. și Pedag., București, 2010;

9.Valceanu G. – Analiza economico-financiara, Note de curs

10.Vuță M.- Elemente de contabilitate aprofundată, Editura Rennaisance, 2011

11.Legea contabilității 82/1991 republicată

12. OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014

13.www mfinante.ro

14.www ceccar.ro-politici contabile

Analiza situației

financiar – patrimoniale

și tipurile principale

de rate financiare