Eutanasia Umana Limita Libertatii Individuale
Dreptul la viață are o valoare prioritară și totodată fundamentală a lumii contemporane și este promovat prin diferite acte normative, educaționale, legislative, politice, culturale și nu în ultimul rând prin media. Viața oamenilor are o valoare și un scop bine determinat în legislațiile lumii, iar aceasta are un ecou și o semnificație juridică și morală, regăsită în toate statele civilizate.
Așadar, Declarația Universală a Drepturilor Omului statuează că orice ființă are dreptul la viață, la securitate și la libertatea persoanei sale , iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice stipulează că „dreptul la viață este inerent persoanei umane”.
Există multe definiții ale eutanasiei, din cele mai vechi timpuri și pană în prezent, dar toate acestea au o trăsătură esențială, și anume că eutanasia se poate realiza atât printr-o acțiune (comisiv), cât și printr-o inacțiune (omisiune). Conform aceste caracteristici generale, eutanasia poate fi definită ca fiind un ansamblu de acțiuni sau inacțiuni medicale, având un suport juridic și etic și tinându-se întotdeauna cont de interesul superior al bolnavului.
Pentru a putea întelege mai bine ce presupune această definiție este imperios necesar să amintim clasifiarea eutanasiei. Asadar, literatura de specialitate a definit eutanasia în funcție de mai multe criterii, cele mai importante fiind acestea:
După felul în care se realizează:
Eutanasie activă- și acesta se referă la o moarte provocată în mod direct, pentru a-i curma suferinăa inutilă.
Eutanasia pasivă- se referă la acea moarte datorată inacțiunii sau omisiunii utilizarii tuturor mijloacelor medicale pentru a provoca așa numita “moarte naturală”
După forma intenției cu care se comite fapta, avem eutanasie:
directă- cauzată cu intenție directă, persoana în cauză nesimțind durerea.
indirectă- cauzată cu intenție indierectă, fiind urmarea unei acțiuni inteprinse pentru a diminua sau de a stopa durerea.
După scopul urmărit:
eutanasie din mila- atunci când moartea este provocată din compasiune, scopul fiind acela de a scuti bolnavul de durere.
eugenistică- atunci când eutanasia este o modalitate de a elibera societatea sau familia de aceste persoane care nu mai au valoare, sau chiar pentru a purifica rasa.
În funcție de voința sau consimțământul bolnavului:
voluntară- cand acesta hotărâre aparține pacientului care este lucid.
nonvoluntară- atuni când, datorită neputinței bolnavului de a-și exprima voința, o altă persoană decide moartea acesteia (sunt cazuri în care nu există nici un semn că bolnavul ar dori acesta), dar întotdeauna se ia în calcul interesul pacientului.
involultara- se acționează împotriva voinței, de exemplu în cazul celor condamnați la moarte.
Este important de precizat faptul că în literatura de specialitate, eutanasia se clasifică în funcție de două principii, și anume:
-efectuată cu acordul pacientului (voluntară, nonvoluntară și involuntară)
-avand în vedere mijloacele și modul de efectuare (eutanasia activă și pasivă)
Precizări terminologice
Cuvântul “eutanasie” își are originea în limba greacă- euthanasia, fiind tradus ca “moarte ușoară, moarte frumoasă, moarte bună”. Acest termen a evoluat de-a lungul timpului, astazi exprimând suprimarea vieții unei persoane, cu voința acesteia și totodată la cererea ei, cu scopul de a-i curma suferința.
Vom prezenta cațiva termeni consacrați care cunosc o larga circulație la nivel internațional fiind asimilați eutanasiei:
Cuvantul “deliverance” a fost utilizat pentru prima oara de Barrington Mary Rose, fiind avocat în Anglia la Curtea Supremă de Justiție a pentru a da glas motivațiilor celor care susțineau eutanasierea, din“compasiune” și “milă”, cu privire la persoanele varsnice.
Actualmente , din raționamente idelogice, sunt transmiși termenii sinonimi, cum ar fi: “mercy killing” (avand întelesul de “ uciderea din compasiune sau din milă”) și “self-deliverance” sau “deliverance” (cu sensul de “scăpare”, “salvare”, “liberare”).
“Suicidul asistat”,intervine în cazul în care cineva, de obicei doctorul, un membru al familiei sau o peroană apropiată pune la îndemana bolnavului mijloace și cunoștințe de a-și lua viața, așadar această persoană il asistă și il ghidează pas cu pas spre a-și pune capăt vieții, cu condiția de a nu interveni nemijlocit , în caz contrar intervenind eutanasia.
“Medicul care asistă suicidul” (“PAS” – “Physician Assisted Suicide”) intervine în mod direct pentru a determina moartea bolnavului de o boala incurabilă, de obicei administradu-se o substanța letala.
“Ajutorul acordat în moarte” (“Aid-In-Dying”) presupune trei proceduri, si anume:
1) sistarea tehnicilor si procedurilor de menținere a funcțiilor vitale prin mijloace artificiale a funcțiilor inimii, rinichilor, plămânilor etc.
2) încredințarea mijloacelor și a cunostințelor necesare pentru a-și lua viata, persoanelor suferind de boli incurabile aflate în fază terminală, întotdeauna la solicitarea acestora.
3) pricinuirea activă a morții, unui bolnav incurabil, deseori prin asfixie cu monoxid de carbon sau prin injectarea unei substanțe letale.
“Îngrijirea paliativă” (numită și “îngrijirea de comfort”) are ca scop înlăturarea durerii ci nu grabirea morții nici amanarea ei. Prin acest termen se întelege îngriirea pacientului cât mai eficient posibil, prin înlaturarea și alinarea durerii pacienților care suferă de o boală incurabilă într-o fază terminală.
Referințe instorice
Înca din cele mai vechi timpuri au existat contradicții și diverse argumente cu privire la acceptarea sau nu a eutanasiei. Spre exemplu, filosofii greci erau de parere că cei care deveneau o povară pentru societate trebuiau omorați, viața lor fiind lipsită de orice sens și folos. Ei spuneau ca ”nu trebuie prelingită în nici un mod viața invalizilor fiindcă aceștia nu folosesc nimanui, nici măcar lor”. Totodată întalnim aceeași mentalitate și în Sparta antică, copii cu handicap fiind osandiți la o moarte cumplită, înfometați și murind în chinuri groaznice, acest lucru fiind consemnat de catre filosoful Platon.
Odată cu cucerirea Greciei, romanii au păstrat moravurile acestora și au continuat această crudă practică, lăsând să moaăa nou-nascuții cu diverse malformații, obiceiul continuând astfel pană în cea de-a doua jumatate a secolului al IV-lea, când datorita creștinilor și a influenței acestora a fost interzisă. Istoria atestă faptul că în Roma, sinuciderea era privită ca fiind o moarte onorabilă. Crestinismul a adus un alt concept despre viața și moarte, punând accent pe scopul și sensul vieții, suferința fiind lasata de Dumnezeu cu un rost, curent care a adus mari schimbări în accepțiunea despre viață.
Creștinismul stătea împotriva oricarei acțiuni sau omisiuni care ar duce la suprimarea unei vieți, prin orice modalitate. Nu întotdeauna Biserica a reușit să își impună convingerile și ideologia ei asupra vieții și asupra dreptului la viață a fiecarui om, lucru care a dus la suprimarea multor vieți.
Spre exemplu,. Thomas Morus, în secolul al XVI–lea (1478–1535) a scris despre practica uciderii tuturor bolnavilor, el privind acest act ca fiind unul religios, sfânt si pur, reușind astfel să “scape societatea de cei nevrednici”.
Francis Bacon (1561-1626) este cel care a inventat termenul de eutanasie, dându-i o conotatie pozitivă, fiind considerată o moarte usoara, o moarte buna. Pentru început acest termen desemna efortul arătat de medic sau de cel care îngrijea un bolnav de a-l scuti de durere, considerand că daca are o viață morală superioară trebuie sa i se garanteaze liniștea și posibilitatea unei morți senine, ca mai apoi termenul sa capete un nou sens, și anume uciderea bolnavului din mila.
Istoria afirmă faptul că în anul 1779, Napoleon a cerut eutanasierea tuturor soldaților care contactau o boala contagioasă. Sub stăpânirea lui Hitler, în Germania se practica de asemenea eutanasia, copii nou-nascuți cu diverse neajunsuri și boli fizice fiind omorați. În anul 1939 Adolf Hitler a legalizat practicarea eutanasiei, pentru început doar asupra copiilor cu malformații, ca mai apoi si cu privire la cei bolnavi mintal, celor cu incapacitați psihice sau fizice, și raselor considerate inferioare.
Odată cu trecerea timpului, dupa anul 1974, s-au conturat trei mari ideologi cu privire la moralitatea eutanasiei. În urma unui studiu amplu realizat de 300 de oameni de știință, opinia publica și-a facut auzit glasul, ajungandu-se la trei mari cocepte. Primul considera viața un dar suprem, omului nefiindu-i permis să decidă asupra mortii lui. Asadar bolnavii erau asistati medical pana în ultimul moment, încercandu-se menținerea vieții prin orice mijloace.
Cel de-al doilea curent considera că omul trebuie lasat să moară cu demnitate, având posibilitatea să decidă asupra timpului și modului în care aceasta va avea loc. Ei considerau ca e voia lui Dumnezeu ca bolnavul să moară, motiv pentru care bolnavul suferea, iar curmarea durerii ar duce la o moarte senina și în pace.
Susținătorii celei de-a treia opinii spuneau că cel bolnav și aflat intr-un proces permanent de îngrijire medicala putea fi deconectat de la sistemul de susținere a vieții, permițândui-se astfel o moarte naturală.
CAPITOLUL II- Reglementarea eutanasiei în legislațiile diferitelor state
2.1 Reglementarea eutanasiei în dreptul olandez
Olanda este primul stat care a legalizat eutanasia, în aprilie 2001 cu 104 voturi pentru și 40 împotrivă, dându-le pacienților în faza terminală dreptul de a solicita să li se pună capăt vieții prin intermediul unei injecții letale, medicii nemaintrând sub incidența legii penale pentru acordarea acestei morți din compasiune (mercy killing).
Adoptarea prezentei legi a avut loc după ani dedezbateri și a legalizat o practică tolerată din 1997.
În 2002 au fost raportate, oficial, 2113 cazuri de eutanasie, dintre care 1893 aparțineau unor bolnavi de cancer aflați în metastază.
În 2003 s-au înregistrat, oficial, 1815 cazuri, iar în 2004 – 1884 cazuri dintre care 1533 s-au aplicat la domiciliul pacientului.
Legea olandeză prevede că medicii pot aplica eutanasia dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) trebuie să existe o cerere expresă a pacientului;
b) doctorul trebuie să aibă convingerea că această cerere are la bază o reflecție profundă;
c) pacientul trebuie să se afle într-o situație medicală fără ieșire (ireversibilă) și să sufere de dureri insuportabile;
d) medicul trebuie să se consulte cel puțin cu un alt medic care să dea un diagnostic independent;
e) fiecare caz de eutanasia trebuie raportat unei comisii compuse dintr-un jurist, un medic și un specialist în etică. Această comisie va verifica dacă au fost îndeplinite toate criteriile mai sus menționate. Dacă această comisie consideră că nu au fost respectate condițiile legale, va înainta concluziile justiției care poate iniția o procedură judicială împotriva medicului. În încercarea de a evita
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Eutanasia Umana Limita Libertatii Individuale (ID: 121080)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.