Eutanasia Privita din Diverse Perspective

Medicina

Eutanasia Privita din Diverse Perspective

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Lista tabelelor și figurilor

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 – CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. Definiție și clasificări ale eutanasiei

1.2. Istoric

1.3. Eutanasia privită din diverse perspective

1.3.1. Religia

1.3.2. Medicina

1.3.3. Biologia

1.3.4. Filosofia

1.4. Reglementarea eutanasiei la nivel mondial

1.5. Poziția Curții Europene a Drepturilor Omului

CAPITOLUL 2 – Metoda de cercetare

2.1 Scopul lucrării

2.2 Formularea metodei de cercetare

2.3 Pacienții si colectarea datelor

2.4. Instrumente de măsurare

2.4.1 Scala de atitudine față de eutanasie

2.5 Analiza statistică

CAPITOLUL 3 – Rezultate

3.1 Caracteristici ale lotului

3.2 Exactitatea

3.3 Analiza divergenței

CAPITOLUL 4 – Discuții

4.1 Introducere

4.2 Religie

4.3 Sex

Concluzii

Contribuții personale

Alte argumente, pro și contra eutanasiei

Recomandări

Bibliografie

ANEXE

Lista tabelelor și figurilor

Tabel 2.1 Mediul de proveniență al pacienților………………………………………………………20

Fig 2.1 Mediul de proveniență al pacienților…………………………………………………………20

Tabel 2.2 Localitatea de proveniență a pacienților………………………………………………….20

Fig 2.2 Localitatea de proveniență a pacienților……………………………………………………21

Tabel 3.1 Distribuția vârstelor pe sexe………………………………………………………………23

Fig 3.1 Distribuția vârstelor pe sexe…………………………………………………………………23

Tabel 3.2 Scorul în funcție de mediul de proveniență……………………………………………….24

Fig 3.2 Scorul în funcție de mediul de proveniență………………………………………………….24

Tabel 3.3 Scorul în funcție de sex…………………………………………………………………..24

Fig 3.3 Scorul în funcție de sex……………………………………………………………………..25

Tabel 3.4 Scorul în funcție de vârstă……………………………………………………………….25

Fig 3.4 Scorul în funcție de vârstă………………………………………………………………….25

Tabel 3.5 Scorul în funcție de vârstă la bărbați……………………………………………………..26

Fig 3.5 Scorul în funcție de vârstă la bărbați………………………………………………………..26

Tabel 3.6 Scorul în funcție de vârstă la femei………………………………………………………26

Fig 3.6 Scorul în funcție de vârstă la femei…………………………………………………………27

Tabel 3.7 Scorul în funcție de vârstă pentru populatia urbană………………………………………27

Fig 3.7 Scorul în funcție de vârstă pentru populatia urbană…………………………………………27

Tabel 3.8 Scorul în funcție de vârstă pentru populatia rurală……………………………………….28

Fig 3.8 Scorul în funcție de vârstă pentru populatia rurală…………………………………………28

Tabel 3.9 Scorul în funcție de sex pentru toate vârstele……………………………………………28

Fig 3.9 Scorul în funcție de sex pentru toate vârstele grupat dupa vârstă (reprezentare orizontală) și după sex (reprezentare verticală)……………………………………………………………………29

Tabel 3.10 Scorul în funcție de sex pentru locul de proveniență……………………………………29

Fig 3.10 Scorul în funcție de sex pentru locul de proveniență………………………………………30

Fig 3.11 Scorul în funcție de mediul de proveniență pentru sex……………………………………30

Tabel 3.11 Scorul în funcție de mediul de proveniență pentru bărbați………………………………30

Fig 3.12 Scorul în funcție de mediul de proveniență pentru bărbați………………………………..31

Tabel 3.12 Scorul în funcție de mediul de proveniență pentru femei………………………………31

Fig 3.13 Scorul în funcție de mediul de proveniență pentru femei…………………………………31

INTRODUCERE

Putem să ne imaginăm un bolnav de cancer care mai are de trăit câteva săptămâni, pentru care nu este există tratament curativ și își așteaptă moartea în dureri atroce domolite doar de opiacee (morfină). Asemenea evenimente se produc frecvent în lumea medicală și au dus la apariția eutanasiei. Eutanasia poate fi definită ca provocarea de către medic a unei morți precoce și nedureroase pentru bolnavii incurabili. Poate fi împărțită în eutanasie activă – este făcută la cererea pacientului sau eutanasie pasivă – abținerea de la anumite intervenții medicale duce la moartea pacientului (deconectarea de la aparate).

Eutanasia a fost acceptată legal și moral în diferite perioade din istoria omului. În Grecia și Roma antică existau situații când era permis să ajuți o persoană să moară. În Sparta se practica pruncuciderea pentru copiii care la naștere nu erau sănătoși sau prezentau diverse malformații (evenimente menționate de scriitorul grec Plutarh). Impunerea bisericii pe plan social a făcut ca eutanasia să fie interzisă. Creștinismul, iudaismul sau islamismul care consideră viața ca fiind sacră, au condamnat vehement eutanasia. Probabil o moștenire religioasă, astăzi legislația multor țări prevede sancțiuni penale pentru eutanasiere.

În 1935 și 1938 au apărut organizații care militau pentru legalizarea eutanasiei în Marea Britanie sau în SUA. În 1979 în Marea Britanie este publicat primul ghid pentru sinucidere de către organizația EXIT, urmat de lucrarea „Lasă-mă să mor înainte de a mă trezi”. În ultimele decenii, legislațiile unor țări au permis această practică, dar se dezbat încă probleme de ordin moral și legal. Au existat referendumuri pentru legalizarea eutanasiei în California și Washington. În SUA există o adevărată mișcare pro-eutanasie care promovează dreptul de a muri fără durere în cazul unor boli incurabile.

În Olanda este legalizată și eutanasia. Anual, aici sunt 5.000 de cazuri de eutanasie activă. Aceasta se face doar dacă pacientul este conștient și își dă acordul explicit și în mod repetat, boala de care suferă pacientul este incurabilă și produce dureri foarte mari, iar orice act terapeutic a fost epuizat. Procedura completă este destul de greoaie și necesită îndeplinirea mai multor cerințe.

Dintotdeauna, viata umana a reprezentat o valoare sociala incontestabila, indiferentde etapa de dezvoltare istorica a societatii sau de situatia economica si politica a oricarui stat. Chiar daca, la prima vedere,s-ar parea ca subiectul viata si moartea omului reprezinta un subiect destul de vulnerabil din punct de vedere juridic oriunul al carui specific este deja cunoscut, problema vizand aprecierea calitatii vietii umane si luarea deciziei cu privire lalipsirea de viata a omului in anumite circumstante specifice ramane absolut nedeterminata.

Eutanasia, ca fenomen social si ca concept juridico-penal, genereaza dezaprobare din partea unora si acceptare din partea altora. Asemenea atitudini contradictorii duc la aparitia conflictelor de idei si a diferitelor solutii legislative, datoritaimposibilitatii aprecierii unanime a impactului social si juridic al acesteia. La etapa actuala, odata cu recunoasterea legala aeutanasiei in Olanda si Belgia, discutiile asupra regimului juridic al acesteia s-au amplificat, axandu-se pe cautarea uneisolutii viabile pentru fiecare stat in parte, bazata pe principiile si valorile declarate de Constitutia fiecarui stat, deconventiile internationale semnate si ratificate, pe conditiile de dezvoltare economica si politica, atitudinea populatiei, precum si pe nivelul acordarii serviciilor de sanatate, totodata luandu-se in calcul capacitatea, posibilitatea crearii siadministrarii organelor de control necesare. Mai mult ca atat, atitudinea instantelor de judecata din diferite tari vis-à-vis deunele cazuri, devenite rasunatoare, si posibilitatea aparitiei unor asemenea situatii in oricare areal geografic readuceeutanasia in actualitate, de fiecare data cu o tot mai puternica rezonanta.

Lucrarea de față, cu titlul “EUTANASIA – O TEMĂ CONTROVERSATĂ A ZILELOR NOASTRE” își propune să studieze aceasta tema din mai multe punct de vedere teoretice: religios, medical, bilogic, filosofic și juridic, să stabilească practic dacă atitudinea pacienților către eutanasie diferă de asemenea în funcție de mediul de proveniență, vârsta, religie și sex, și să urmarească concluziile rezultate, alte păreri pro si contra eutanasiei cât și recomandările survenite.

CAPITOLUL I – CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. Definiție și clasificări ale eutanasiei

Cuvântul eutanasie provine din limba greacă (70) – astfel în traducere, eu înseamnă bun și thanatos – moarte: “moarte buna, moarte frumoasă, moarte usoară”; temen care a evoluat, în prezent semnificănd actul de a suprima viața altei persone, la cererea acesteia, în scopul minimalizări suferințelor, din punct de vedere medical reprezinta terminarea activă, intenționată a vieții unui pacient de către un medic care consideră această acțiune în beneficiul pacientului. Pe parcursul prezentei lucrări vom reveni la definiția acestui termen.

Clasificări ale eutanasiei

Toate cazurile aplicarii eutanasiei pot fi incadrate in trei grupe :

1). Eutanasia pura, prin care se intelege transpunerea in stare de insensibilitate a unui individ, aflat in fata mortii, administrandu-i narcotice, substante soporifice si altele fara intentia uciderii nemijlocite, dar cu probabilitate destul de accentuata sa produca efect mortal. In cazuri de acestea ar fi vorba mai mult de o usurare pentru clipa mortii sigure.

2). Eutanasia in sens restrans, prin care se intelege administrarea unei substante provocatoare de moarte celor grav bolnavi si anume la cerere proprie. Aici ar fi vorba de un ajutor dat pentru a putea muri mai repede.

3). Eutanasia in sens larg, prin care se intelege inlaturarea in forma nedureroasa a acelora pentru care viata proprie n-ar mai avea nici un sens si valoare si care, in plus, ar fi numai o sarcina pentru cei din jurul lor, de pilda, alienatii, cretinii, schiopii suta la suta si cei care prezinta o primejdie pentru vigoarea unui neam.

În literatura de specialitate, eutanasia a fost clasificată în funcție de mai multe criterii:

1. După modul și mijloacele de realizare:

Eutanasia activă: se referă la moartea provocată (prin administrare a unei substanțe letale) altei persoane într-un mod direct pentru a o scuti de o suferință inutilă – terminarea intenționată a vieții unui pacient de către un medic care crede că moartea este în beneficiul pacientului.

Eutanasia pasivă: se referă la o moarte naturală, “provocată” prin omisiune sau inacțiune – prin renunțarea la utilizarea instrumentelor medicalecare țin în viața persoana respectivă sau prin renunțarea aubministrării de tratament medical și medicamente pentru a se oferi pacientului o moarte“complet” naturală care nu contravine cu nimic legilor naturii. Conceptul de eutanasie pasivă este plin de capcane; creat de susținătorii eutanasiei, acest concept poate obișnui opinia publică cu ideea că recunoașterea imposibilitații de a mai face ceva pentru îmbunătățirea stării clinice a bolnavului și imposibilitatea acceptării punctului de vedere vitalist, (mai ales în cazurile de moarte cerebrală), ar fi tot una cu eutanasia. De aici, cu vremea, va fi posibilă chiar acceptarea eutanasiei active.

Moartea „cauzată” prin renunțarea la utilizarea mijloacelor extraordinare șidisproporționate pentru a prelungi artificial viața unui bolnav aflat într-un proces ireversibil se numește adistanasie și este în opoziție cu distanasia, care este o procedură medicală ce presupune adoptarea mijloacelor disproporționate pentrumenținerea funcțiilor vitale ale pacientului muribund, fiind respinsă de cătresocietate și de către codurile deontologice medicale, considerată malpraxis pentru că prelungește agonia pacientului fără a permite nici salvarea și nicialinarea durerilor acestuia. Unii numesc ortotanasie moartea survenită „latimpul ei”, cu respectarea demnității umane a pacientului și evitând prelungirile abuzive ale vieții acestuia (prin utilizarea mijloacelor extraordinare și disproporționate) (39)

2. După forma intenției cu care este comisă, eutanasia poate fi:

– directă – cauzează cu intenție directă, fără durere, moartea persoanei în cauză.

– indirectă – moartea este cauzată cu intenție indirectă, ca și efectsecundar indubitabil al unei acțiuni întreprinse pentru a îndepărta durerea.

3. În funcție de scopul urmărit, eutanasia directă poate fi :

– omor din milă – dacă moartea este provocată pentru a scuti bolnavii dedureri sau de o deformare fízică, sau dintr-un alt motiv care trimite lacompasiune ;

-eugenesică, economică, socială, etc – dacă moartea este privită ca și mijloc de a elibera familia sau societatea de suportarea așa numitelor vieți „fără varvenită „latimpul ei”, cu respectarea demnității umane a pacientului și evitând prelungirile abuzive ale vieții acestuia (prin utilizarea mijloacelor extraordinare și disproporționate) (39)

2. După forma intenției cu care este comisă, eutanasia poate fi:

– directă – cauzează cu intenție directă, fără durere, moartea persoanei în cauză.

– indirectă – moartea este cauzată cu intenție indirectă, ca și efectsecundar indubitabil al unei acțiuni întreprinse pentru a îndepărta durerea.

3. În funcție de scopul urmărit, eutanasia directă poate fi :

– omor din milă – dacă moartea este provocată pentru a scuti bolnavii dedureri sau de o deformare fízică, sau dintr-un alt motiv care trimite lacompasiune ;

-eugenesică, economică, socială, etc – dacă moartea este privită ca și mijloc de a elibera familia sau societatea de suportarea așa numitelor vieți „fără valoare”sau pentru a purifica rasa (privește unele clase, grupuri sau etni iconsiderate inferioare și nocive pentru ceilalți indivizi).

4. În funcție de consimțământul bolnavului, eutanasia poate fi:

1. voluntară – când, în deplinatatea facultăților mintale, pacientul ia hotărârea să i se curme viața – eutanasia la cererea sau cel puțin cu consimțământul pacientului.

2. nonvoluntară: în cazul persoanelor incapabile să își exprime voința, o altă persoană decide că viața pacientului nu mai merită trăită – eutanasia unui pacient non-competent, precum persoane suferind de demență senilă sau copii mici.. Această acțiune se realizează în lipsa oricărui semn că pacientul și-ar dori acest lucru, poate chiar împotriva voinței sale, dar întotdeauna acționând în conformitate cu interesul pacientului. Eutanasia nonvoluntară este intâlnită :

a) în cazul în care, din cauza unui accident sau a unei boli, pacientul nu mai poate lua vreo decizie;

b) în cazul neadministrării hranei sau a tratamentului unui nounăscut plurimalformat

c) în cazul bolnavului aflat în comă profundă. (coma profundă nu se confundă cu moartea cerebrală).

3. involuntară –eutanasia împotriva dorinței unei persoane competente (care își poate exprima voința). împotriva acesteia ( de ex. în cazul condamnaților la moarte).

1.2. Istoric

Eutanasia a fost acceptată legal și moral în diferite perioade din istoria omului.

Popoarele nomade isi abandonau batranii si bolnavii, care deveneau o povara in permanentele lor deplasari. De regula, ranitilor in razboaie li se dadea lovitura de gratie. Uneori, cei incercuiti, pentru a nu cadea vii in mainile dusmanilor, se omorau reciproc.

Asa au pierit cei aproximativ o mie de evrei asediati de romani la Masada.

Practici asemanatoare gasim la popoarele primitive. La Battakii din Sumatra, tatal ajuns la batranete ii invita pe copiii sai sa-i manance carnea. Apoi se urca intr-un copac se lasa sa cada jos ca un fruct copt, dupa care cei din familie il omorau si il mancau. Se practica uciderea batranilor la unele triburi din Aracan (India), din Siamul inferior, la triburile Cachibas si Tupi din Brazilia, in Europa la stravechea populatie slava Wendi, iar la inceputul secolului nostru o practica in Rusia asa-numita secta a “strangulatorilor”.

Filosofii greci s-au exprimat în favoarea acceptării sinuciderii și suprimării celor care deveneau o povară pentru cei din jur. În Sparta antică, spre exemplu, copiii handicapați erau lăsați să moară, lucru aprobat chiar de către filosoful Platon (30).

Epicur rezuma astfel curentul general de gandire al grecilor antici: “Noi suntem stapanii durerilor, stapani in a le suporta, daca ele sunt suportabile, iar in caz contrar, stapani in a parasi viata cu suflet linistit, asa cum parasim teatrul daca nu ne place”.

Cucerind Grecia, romanii au preluat moravurile grecilor; prin urmare, în Imperiul Roman a existat practica de a lasa să moară nou-născuții cu malformații. Acest obicei a continuat până în cea de-a doua jumatate a secolului al IV-lea, când – sub influența creștină – a fost interzis de către împăratul Valens. Se știe, deopotrivă, că în Roma antică sinuciderea era considerată omoarte onorabilă. Stim cat de mult pretuiau vechii romani sinuciderea, aceasta fiind considerata o moarte demna care permitea sa scapi de razbunarea dusmanilor sau de vreo alta umilire. Tacitus descrie in termeni elogiosi sinuciderea lui Petronius (Annales XVI, 18-19). Valerius Maximus e fericit sa faca cunoscut ca Senatul din Marsilia pastra “otrava de stat”. Silius Italicus, care avea el insusi sa se sinucida, ii elogiaza pe altii care sunt gata sa grabeasca moartea batranilor, a ranitilor in razboi si a bolnavilor. La Roma, unde erau exaltate forta, tineretea, frumusetea, vigoarea fizica, domnea repugnanta absoluta fata de batranete si de boala. Stoicii se mandreau cu sinuciderea marilor lor reprezentanti: Seneca, Epictet, Pliniu cel Tanar.

Metoda eutanasiei se practica si de stat pentru diferite scopuri, asa cum este eutanasia sociala sau eugenica si in cazul condamnarii la moarte a unor detinuti. Valerius Maxim istoriseste ca in Masalia a existat un loc unde se pastra o bautura otravitoare pusa la dispozitia acelora care isi motivau, in fata batranilor orasului, dorinta de a muri linistiti, deoarece se considerau foarte tristi in aceasta viata.

In epoca romana, practicau eutanasia mai ales filosofii stoici, prin sinucidere, sustinand dreptul fiecarui individ sa aiba o moarte usoara. Astfel, Zenon s-a sugrumat, Cleante, Caton, Seneca si alti stoici s-au sinucis. Seeley observa la romani ca “uciderea copiilor practicata de un prieten al familiei a fost considerata o masura de economie inteleapta”.

Scria Seneca: “Daca batranetea va ajunge sa-mi zdruncine judecata, daca ea nu imi va lasa viata adevarata, ci doar existenta, voi iesi afara din aceasta locuinta ruinata si aducatoare de ruina”.

Dar nu toti aprobau acest punct de vedere.

Pitagora si mai ales Hippocrate s-au impotrivit eutanasiei.

Hippocrate a inclus in faimosul sau juramant aceasta fraza: “Nu ma voi lasa determinat de cuvantul nimanui in a procura o otrava sau in a-mi da consimtamantul la asa ceva”.

Cicero scria in Visul lui Cicero: “(…) toate persoanele drepte, voi trebuie sa va pastrati viata si nu trebuie sa dispuneti de ea fara a primi porunca de la cel care v-a dat-o, ca sa nu dati dovada ca v-ati sustras de la misiunea umana pe care Dumnezeu v-a incredintat-o”.

Creștinismul, cu viziunea sa, privind pe de o parte viața și sensul acesteia, iar pe de altă parte originea suferinței și a rostului acesteia (îngăduit de Dumnezeu), a adus modificări radicale în ceea ce privește respectul față de viața omenească.

Creștinismul respinge orice acțiune sau omisiune prin care s-ar încerca suprimarea vieții cuiva și orice modalitate prin care cineva ar încerca să-și ia viața. Societatea general–umană evoluează însă, fără a ține cont întotdeauna de valorile creștine promovate de către Biserică. Așa se explică faptul că, alături de punctul de vedere creștin cu privire la respectul față de viață și de purtătorul acesteia, au existat și s-au dezvoltat și alte atitudini față de viața umană, aparând o adevarată cultură a morții.

In Evul mediu, eutanasia a fost considerata un pacat grav si sinuciderea era pedepsita; dar cei care au fost turbati au fost sugrumati, ca sa-i elibereze din agonia infricosatoare in care se aflau.

Ideea eutanasiei, din motive umanitare, a fost impusa chiar din antichitate, dupa cum am amintit, de Epictet, Seneca, Plinius cel Tanar si altii.

In vremuri mai noi, a gasit sustinatori infocati pe cei doi ganditori insemnati : Thomas Morus si Francis Bacon.

În secolul al XVI–lea Thomas Morus (1478–1535) a vorbit despre practica uciderii bolnavilor în imaginara sa insulă Utopia, practică pe care el o socotea (în cartea cu același nume) drept „act de înțelepciune, religios și sfânt”. Mai târziu, un alt englez, Francis Bacon (1561-1626) a creat termenul de euthanasie înțelegând prin acest termen modul de a muri mai ușor – moartea bună. Dacă, inițial, prin „moarte bună” se înțelegea moartea primită cu seninatate, datorită unei vieți morale superioare sau datorită eforturilor medicului de a alina durerile și a ridica tonusul psihic al bolnavului, ulterior,termenul și-a modificat sensul, desemnând uciderea cuiva din milă; curmarea fără durere a vieții cuiva, devenit primejdios sau inutil pentru societate sau curmarea unei vieți înțeleasă ea însăși fără sens din cauza suferințelor cumplite.

Se pare că în anul 1779 Napoleon a ordonat eutanasierea soldaților afectați de boli contagioase.

Eutanasia a fost legiferata in anul 1906. in stastul Ohio, SUA.

Eutanasia a fost practicată și în Germania hitleristă, unde erau omorâți copii nou-născuți cu neajunsuri fizice, bolnavii incurabili, invalizii și nu numai. În 1939, Adolf Hitler a promulgat o lege care autoriza practicarea eugenesiei, la început numai în cazul nou-născuților afectați de deformații și alte boli patologice grave, pentru că mai târziu să îi afecteze și pe bolnavii mintali, persoanele cu incapacități fizice sau psihice și alte persoane aparținând raselor „inferioare” (evreilor, țiganilor, homosexualilor…). A trebuit sa asteptam nazismul pentru a vedea eutanasia pusa in practica intr-o maniera organizata. E primul program politic de eliminare a unor vieti considerate lipsite de valoare vitala. Motivele au fost de ordin utilitarist, rasist; trebuiau suprimate gurile inutile si trebuia redresata economia germana afectata de razboi. Potrivit documentelor tribunalului de la Nuremberg, intre 1939 si 1941, nazistii ar fi eliminat 70.000 de vieti omenesti.

De fapt, ce au facut nazistii n-a fost o eutanasie propriu-zisa, ci o simpla exterminare. Eutanasia inseamna “moarte dulce”; nazistii nu au avut nici o preocupare ca victimele din camerele de gazare sa aiba parte de o moarte dulce. Singurul stat din timpurile moderne, care a legiferat condamnarea alienatilor, neputinciosilor, redusilor mintal si, in general, persoanelor care constituie o povara pentru societate, este Germania hitlerista. La 1 septembrie 1939 s-a publicat un decret al lui Hitler – care a ramas ascuns -, prin care se dadea dreptul la eliberarea societatii de cei incapabili de munca si bolnavi. Probabil, in aceasta privinta au avut in vedere atat motive teoretice, dar mai mult, motive practice. Data aprobarii acestui decret – doua zile inainte de izbucnirea celui de al doilea razboi mondial – justifica pe deplin aceasta hotarare; Hitler, pregatindu-se pentru razboi a avut grija sa faca o purificare a societatii nemtesti de elementele pe care le considera pasive pentru razboi. Au fost ucisi, prin aplicarea eutanasiei active, mii de sugari, nou-nascuti si copii care sufereau de invaliditate, precum si 70-80 de mii de majori alienati mintal. Aplicarea eutanasiei active de catre Hitler s-a facut prin otravire cu pantopon.

Primele incercari de legalizare a eutanasiei s-au inregistrat deja la inceputul secolului al XX-lea in tari industrializate: Anglia, Statele Unite si Germania. Si s-au creat asociatii de lupta in acest sens. In anul 1903 circa o mie de medici din Asociatia Medicala Americana cereau eutanasia pentru bolnavii de cancer, pentru tuberculosii gravi si pentru paralitici. In 1906 un proiect de lege pentru eutanasie era prezentat in Germania si un altul in statele americane Ohio si Jawa.

In 1922 sovieticii au decis sa nu mai pedepseasca delictul de eutanasie, dar si-au retras indata decizia. Desi dupa anii ’30 s-au prezentat noi proiecte pentru legalizarea eutanasiei, nici unul n-a fost aprobat de parlamentele respective nici in Germania, nici in America, nici in Anglia.

Lupta s-a reluat dupa razboi. In anul 1946, 379 de pastori protestanti si rabini au adresat legislatorilor statului New York o petitie in care invocau in favoarea eutanasiei “drepturile individului”. Dar nici aceste incercari nu au avut succes.

La sfarsitul secolului al XX-lea, chestiunea eutanasiei a capatat un caracter de masa, incepand sa fie un subiect mai extins in discutii si cu o abordare publica. Probabil, prima discutie publica, in ceea ce priveste chestiunea eutanasiei, este considerata, in Anglia, facuta prin intermediul presei, dupa publicarea in februarie 1973 a articolului din “Forthightly Review” in favoarea “eutanasiei”; “The New Cure for Incurables”.

Multi au sustinut ca grabirea mortii unui individ, care dupa parerea medicilor, este condamnat sa moara, reprezinta o eliberare atat pentru cel bolnav, cat si pentru cei ai sai.

Dar nu trebuie sa uitam ca progresul rapid al stiintei si mai ales al medicinei, care a reusit sa diminueze in totalitate sau partial bolile nevindecabile sau mortale, care in timpurile trecute erau periculoase pentru omenire. Ca exemplu, ne referim la insulina, pentru cei diabetici, din care se vindeca nenumarati bolnavi, care erau, in anii precedenti, condamnati la moarte. De asemenea, nu rare sunt cazurile de insanatosire a bolnavilor nevindecabili pe care stiinta nu le poate explica in mod logic.

În 1974 un grup de 300 de oameni de știintă, printre care și trei laureațiai premiului Nobel (Jacques Monet, L. Pauling și G. Thanson) au semnat celebrul „Manifest privind eutanasia” (apărut în revista americană „The Humanist”) prin care cereau legiferarea eutanasiei pe motiv că „este imoral să tolerezi, să accepti sau să impui suferința”. Fiind amplu mediatizat, acest document a dus la formarea unor curente de opinie cu privire la atitudinea pecare trebuie să o aiba omul și societatea față de suferinzii în stare terminală. Până acum s-au format trei puncte de vedere în acest sens, și anume:

1) Vitalismul; potrivit acestuia, trebuie menținută viața biologică cu orice preț și cu toate mijloacele. Însa, sub aparența că apără principiul sfințeniei vieții,curentul acesta, va spune părintele John Breck (21): „este, de fapt, o formă de idolatrie biologică care plasează valoarea abstractă a existenței fizice mai presusde nevoile personale și de destinul final al pacientului”. Necrezând în nemurirea sufletului, în dăinuirea persoanei și dincolo de structurile biologice ale existenței, vitaliștii se „agață” pur și simplu de alcătuirea temporară trupească a omului, cautând să o înveșnicească așa cum este ea.

2) Al doilea punct de vedere afirma că pacienții aflați în agonie trebuie lăsați să aleagă timpul și modul în care vor să moară „cu demnitate”. „Moartea cu demnitate” nu trebuie să ducă spre hotărârea privind timpul, modalitatea și eventual instrumentul prin care cineva poate fi ucis sau se poate sinucide, ci spre acel sfârșit (rânduit de Dumnezeu) „fără durere, neînfruntat și în pace” pentru care nu este nevoie să ucizi pacientul sau să îi sugerezi sinuciderea, ci să îi alini suferința. Pentru aceasta, trebuie ca pacientului să i se garanteze libertatea de a decide cu privire la tratamentul bolii în stadiul terminal și să i se arate solidaritate și compasiune de către cei din jur (familie, prieteni, personal medical), să i se administreze medicația adecvată pentru ușurarea suferințelor fizice și psihice (care ar putea deveni insuportabile și chiar „dezumanizante”), încât pacientul să moară cu maximum de conștiință și minimum de durere.

3) Al treilea punct de vedere susține că, într-un anumit moment din procesul morții, oprirea tratamentului (retragerea sau oprirea sistemelor desusținere a vieții) poate fi acceptată din punct de vedere moral, permițându-iastfel pacientului o moarte naturală.

Pentru unele state eutanasia a devenit ceva normal in decursul anilor, si foarte multe persoane a decurs la aceasta metoda, in ciuda eforturilor Bisericii Ortodoxe de a se opune acestei practici.

In lupta pentru legalizarea eutanasiei, documentul intitulat ” Dorinta de Viata ” (Living Wills) a jucat un rol esential. In anul 1967 Luis Kutner este cel care formuleaza primul document ” Dorinta de Viata ” pentru “Societatea Eutanasica” din America (astazi numita “Alegerea de a Muri”), in scopul de a se recunoaste public si legaliza eutanasia.

Primul proiect de lege privind “Dorinta de Viata” fost introdus in statul Florida in 1975. Autorul acestui proiect afirma ca, 90 % din retardatii si bolnavii mental din Florida ar capata permisiunea de a muri, iar statul ar economisi astfel 5 miliarde de dolari. Asociatia pentru persoane retardate si alte grupari ce apara drepturile bolnavilor mental au luptat si ai au impiedicat aprobarea documentului in acel moment.

Insa, la numai cativa ani, legea a fost promulgata, si mai mult, presedintele SUA, de atunci, Bill Clinton si sotia lui au participat la campania in favoarea eutanasiei, subliniind ca prin aceasta puteau fi controlate costurile ingrijirii medicale. Intr-un interviu cu Tom Brokaw de la NBC, presedintele Clinton a afirmat ca semnarea “Dorintelor de Viata” este ,,o cale sa starpim pe unii dintre ei, fapt ce a starnit un val de nemultumiri din partea taberei adverse.

Numai in anul 1995, in Olanda, au murit prin eutanasie 3% din cei decedati, iar in 1998 au fost inregistrate 2565 de decese folosind aceeasi metoda. Acest lucru se intampla deoarece Olanda este prima tara din lume in care eutanasia a fost legalizata.

In aprilie 2001, in cadrul Uniunii Europene, Olanda a legalizat eutanasia pe motive de “compasiune”. Drept conditii ale practicarii eutanasiei au fost stabilite urmatoarele:

a) Existenta unei boli incurabile sau a durerilor insuportabile.

b) Aducerea la cunostinta pacientului a tuturor solutiilor alternative.

c) Formularea unei a doua opinii de catre specialisti.

d) Cererea eutanasiei de catre pacientul insusi, in deplinatatea facultatilor sale.

e) Interzicerea faptului ca propunerea sa vina din partea medicilor curanti.

Exemplul Olandei a fost urmat la numai un an de Belgia, iar in momentul de fata din ce in ce mai multe state se pregatesc sa recunoasca eutanasia drept o practica legala.

In marea majoritate a tarilor lumii, eutanasia este interzisa. De exemplu, in SUA, numai in statul Oregon este permisa, in Franta se face o distinctie intre doua feluri de eutanasie – si anume – activa, cand moartea survine conform interventiei medicilor, considerat omor premeditat, si pasiva – prin abtinerea terapeutica de la tratament, in alte cuvinte, neacordarea asistentei medicale. In Suedia doar in cazuri exceptionale, medicilor le este permis sa deconecteze aparatele care mentin bolnavul inca in viata. In Marea Britanie eutanasia este interzisa in momentul de fata. Doar anii 1993 si 1994 sunt considerati o exceptie, cand medicii aveau dreptul sa deconecteze de la aparate doar pacientii incurabili.

In statele in care eutanasie se practica, rolul medicilor este foarte important , deoarece ei hotarasc sau nu soarta bolnavului. Ei sunt datori sa se convinga ca bolnavul are dureri insuportabile, nu mai are nici o sansa de supravietuire si ca doreste sa moara. Insa aceasta hotarare, se ia numai dupa ce un al doilea medic este de aceeasi parere.

Insa numai dupa varsta de 16 ani, se poate hotara eutanasia in cazul unui copil, deoarece aceasta este considerata varsta, la care un copil este capabil sa inteleaga consecintele asumarii unui astfel de act.

1.3. Eutanasia privită din diverse perspective

1.3.1. Religía

Un medic și filozof iudaic, Maimonides scria în lucrările sale că o persoană care este pe moarte trebuie respectată la fel ca o persoană în viață și sănătoasă. Atât coranul cât și biblia condamnă gestul sinuciderii prin trimiterea sufletului în iad (sau în orice mediu mai puțin plăcut), existând în decalog o poruncă care îți interzice să ucizi.

Conform religiei, dreptul de ridicare a vietii omului, apartine exclusiv lui Dumnezeu, ca Cel care ne-a creat, si nici o persoana nu are dreptul de a suprima viata alteia sau pe cea proprie. Biserica nu admite eutanasia, deoarece ea inseamna ucidere sau sinucidere.

Pentru creștini (catolici, ortodocși, etc) nu există nici o urmă de îndoială: eutanasia este inacceptabilă, fiind vorba despre uciderea unei ființe umane. Un creștin adevărat crede în Dumnezeu și în momentul morții (69).

Tomas D’Aquino a fost printre primii care au condamnat sinuciderea și implicit eutanasia motivând că înfrânge dorința naturală de a trăi și dăunează celorlalți

Referindu-se la eutanasia lenitivă -ortotanasie- Papa Pius XII, în discursul său din 24.02.1957 susținut în cadrul „Congresului Național al Societații Italiene de Anesteziologie” a atras atenția asupra faptului că : „dacă administrarea narcoticelor ar produce două efecte distincte: alinarea durerilor și scurtarea vieții, atunci (eutanasia-lenitivă, adică ortotanasia) este licită”.

Papa Ioan Paul al-II-lea, în lucrarea „Evangelium Vitae” parafrazând Adunarea Consiliului Vatican II, arată că „tot ce se opune vieții, ca și omorurile de orice gen, genocidurile, avortul, eutanasia și chiar suicidul voluntar (…) dezonorează mai mult pe cine le practică decât pe cei care suferă această injustiție și sunt întru-totul contrare respectului datorat Creatorului” (36). Enciclica menționată, care, așa cum îî spune și titlul, se vrea a fi „o confirmare precisă și fermă a valorii pe care o are viață umană precum și a caracterului său inviolabil” (36). Referindu-se la această cultură a morții (36), se susține că „revendicând dreptul la avort, la infanticid, la eutanasie și recunoscându-le legal, înseamnă a atribui libertății umane o semnificație perversă și injustă: aceea a unei puteri absolute asupra celorlalți și contra celorlalți” ceea ce, implicit, semnifică moartea adevăratei libertăți.

Biserica Ortodoxă Rusă și-a expus poziția vizavi de eutanasie într-o declarație specială în octombrie 2000. “Recunoscând valoarea vieții fiecărui om,(…) clerul ortodox consideră inadmisibile orice încercări de a legaliza eutanasia(…), considerând-o o formă specială de omucidere (prin decizia medicilor sau acordul rudelor), sau sinucidere (la rugămintea pacientului), sau combinarea a uneia și a alteia. Sf. Sinod este împotriva oricărei forme de eutanasie.”

Biserica Ortodoxă Română, a comunicat, în data de 07.06.2005, poziția Sfântului Sinod cu privire la problema eutanasiei, „considerând că eutanasia nu poate avea justificare nici medicală, nici economică, iar medicul care face acest lucru și-a încălcat menirea și comite un păcat grav, condamnat de Dumnezeu și detestat de Biserică” (48).

"Viața omului este de la Dumnezeu și tot ceea ce este comis împotriva ființei umane este comis, într-o anumită măsură împotriva voinței divine, iar omul are acest drept la viață, dar și responsabilitatea de a respecta această viață și de a o apăra în orice împrejurare" arată Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (49).

Viața în trup este viața persoanei, iar de viața persoanei umane nimeni nu poate dispune după bunul său plac; persoana chiar în suferința, are o valoare inestimabilă. Iar, suferința, când nu este consecință imediată sau indepărtată aunor păcate, este o realitate îngăduită de Dumnezeu, știut fiind că „suferința aduce răbdare și răbdarea încercare, iar încercarea, nădejde” (4). De aceea Dumnezeu a poruncit: „Să nu ucizi!” (4). Persoana nu se epuizează în viața sa biologică, nici nu se realizează exclusiv în condiția sa pământească, iar viața în sensul biologic al cuvântului, este condiția fundamentală în vederea pregătirii persoanei umane pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Crestinișmul nu exclude suferința. Aceasta este o realitate pe care Mântuitorul Hristos nu a negat-o, nu a suprimat-o, ci și-a asumat-o. A fi creștin înseamnă a participa la viața în Hristos, a face din lumina Lui lumina ta, din viața Lui viața ta. Urmând, așadar, lui Hristos, prin suferința ta, participi într-un anume fel la suferința și patimile lui Hristos. Mântuitorul Hristos nu și-a asumat suferința în mod inutil. Prin urmare nu exista suferință inutilă. În absurdul ei (în mod paradoxal) ea are un rost pentru bolnav și pentru cei din jur, rost pe care însa nu îl putem descifra întodeauna. Așa cum suferința lui Hristos a avut sens – Învierea – și suferința noastră are rostul ei: este o experiență cu adevărat răscumparătoare, când va fi raportată la Hristos.

Fie că este activă sau pasivă, eutanasia rămâne un act împotriva lui Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la viața lui, nici la viața vreunui semen de-al său pentru că, în ultimă instanța, aceasta înseamnă atentat la suveranitatea lui Dumnezeu. Medicul (și nimeni altcineva) nu are dreptul să ridice viața vreunei persoane. Cel care nu poate da cuiva un drept, nu i-l poate lua; așadar, cel care nu poate da cuiva viața nu i-o poate lua. Ca instrument și mijlocitor prin care Dumnezeu lucrează, medicul (valorificând vocația și menirea sa) este dator să aline suferințele, dar nu are dreptul să grăbească intenționat procesul natural al morții.

În cazul în care sfârșitul biologic al unei persoane este iminent, nu avem dreptul să îi grăbim acest sfârșit prin eutanasie. Iubirea de aproape nu constă în curmarea vieții cuiva din milă pentru a-l scăpa de dureri, ci a-l ajuta să suporte durerea pănă în clipa când se va preda lui Dumnezeu, moment care trebuie să rămână rezultatul unui proces natural.

Datoria noastră și în special scopul medicilor este de a fi în slujba vieții până la capătul acesteia; ori omul trăiește chiar și atunci când se afla în stadiul terminal al vieții fizice.

În cazul bolilor incurabile, Biserica recomandă folosirea tuturor mijloacelor în vederea ușurării durerii provocate de boală: în primul rând a celor de natură spirituală, înțelegându-se prin aceasta administrarea Sfintelor Taine, consilierea duhovnicească, rugăciune și susținere morală, iar în al doilea rând, a mijloacelor de natură medicală, prin administrarea tratamentelor normale, prin asigurarea igienei corespunzătoare și a tratamentelor paliative. Moartea fizică este o realitate prin care trece orice ființă. Atunci când survine în viața omului, cu sau fără suferință, aceasta trebuie privită ca mijloc de unire cu Dumnezeu, ca moment solemn al trecerii noastre în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu „unde nu este durere, nici intristare, nici suspin”.

Astfel deducem ca nu avem dreptul sa practicam eutanasia, luand viata unui om, lucru pe care numai Dumnezeu il poate face ca Creator si Domn al ei, iar omul nu trebuie sa intervina in operele Sale.

1.3.2. Medicina

Sinuciderea asistată medical (SAM) reprezintă moartea unui pacient ca urmare directă a "ajutorului" dat de un medic. Indiferent cum s-ar numi, problema de ordin etic rămâne – nu poate fi niciodată bine să ucizi, chiar cu intenția de a alina suferința.

În toate Codurile Deontologige Medicale din istorie, se indică faptul cămenirea medicului este de a vindeca și de a alina, și nicidecum de a provoca intenționat moartea pacientului. Jurământul lui Hippocrates (anul 460 î.H. – 370 î.H.) spune: „și nu voi da nici o substanță mortală nimănui, chiar dacă mi-ar cere-o, nici nu o voi sugera.” Marea contribuție a lui Hippocrates, care a ghidat profesia medicală timp de mai bine de două milenii, a fost aceea de a separa funcția de a trata, de a vindeca a medicului de funcția de a omorî. Cu avortul, și poate cu eutanasia, medicii iși vor indeplinidin nou și funcția de călău.

Codul Internațional de Etică Medicală (Sidney 1968; Veneția 1983) și Declarația de la Geneva a AMM (1948) prevede, în același spirit: „Voi pastra un maxim respect față de viața umană, din momentul concepției.” (44). La Madrid, cu prilejul Adunării Mondiale a Medicilor s-a adoptat o declarație asupra eutanasiei: „eutanasia, adică acțiunea intenționată de a pune capăt vieții unui pacient, la cererea proprie sau a familiei acestuia, este contrară eticii.” (45)

Codul de deontologie medicală adoptat de Adunarea Generală Naționalăa Colegiului Medicilor din România, în art. 23 și 24, secțiunea C intitulată „Atentarea la viața și integritatea fizică. Eutanasia”, „interzice cu desăvârșire eutanasia”, indiferent de faptul că pacientul, perfect conștient, a cerut acest lucru, indiferent de gravitatea și prognosticul bolii. Chiar dacă art. 24 definește eutanasia ca și utilizarea unor substanțe sau mijloace apte de a provoca decesul, referindu-se, astfel, la eutanasia activă, este indubitabil că art. 23 interzice orice fel de eutanasie provocată în mod deliberat, deci și eutanasia pasivă (6).

Principiul inviolabilității vieții interzice uciderea intenționată, dar nu specifică faptul că viața trebuie menținută cu orice preț, de exemplu până la capăt în cazul tratamentelor invazive sau agresive, cum ar fi ventilația asistată împotriva dorinței pacientului conștient sau în cazul în care tratamentele ar fi zadarnice, de exemplu chimioterapia agresivă pentru cancerul avansat.

Medicii trebuie să decidă dacă un tratament prescris este adecvat sau nu. Medicul îl va găsi, de obicei, pe cel potrivit făcând o analiză corectă a metodelor folosite în tratament, a gradului de complexitate sau de risc, a costurior. Medicul compară aceste elemente cu rezultatele așteptate, luând în considerare și starea de sănătate a persoanei bolnave și resursele fizice și psihice ale acesteia. Refuzul, venit din partea pacientului, al unui tratament agresiv nu este considerat sinucidere.

De asemenea, moartea unei persoane, grăbită în mod intenționat prin omiterea unor intervenții medicale – "eutanasie pasivă"- este complet diferită de omiterea tratamentului zadarnic sau neadecvat.

Codul de Etică Medicală în vigoare în Spania, în art. 28.1 prevede că medicul „nu va provoca niciodată moartea unui pacient nici din proprie inițiativă, nici la cererea pacientului sau a familiei acestuia, (…). Eutanasia și“omorul din compasiune” sunt contrare eticii medicale” (46). Art 28.2 vine încompletarea art. 28.1: „În caz de boală incurabilă și terminală, medicul trebuie să se limiteze la alinarea durerilor fizice și morale ale pacientului, menținândm atât cât este posibil, calitatea vieții și evitând luarea sau continuarea acțiunilor terapeutice fără speranță, inutile. Va asista bolnavul până la final, respectând demnitatea umană.” (47)

Dintre medici, putini la numar se declara in favoarea eutanasiei. Totusi trebuie sa deosebim doua grupe intre cei care impartasesc moartea usoara :

a) Unii prezinta moartea usoara acelor oameni pentru care viata este un chin si o greutate si care din acest motiv sunt primii care practica sinuciderea ; deoarece nu este usor sa acceptam ca un bolnav cand nu este in totalitate neputincios, incredinteaza altora grija terminarii vietii sale, cand poate singur sa o faca.

b) A doua grupa, care infrunta aceasta problema, declara ca agonia mortii este o suferinta groaznica si ca este drept sa o stingem la toti care sunt recunoscuti ca bolnavi nevindecabili. Doua sunt argumentele de baza care iau apararea eutanasiei :

1) mila pentru cei muribunzi, care au chinuri trupesti si in generalcelor care sunt bolnavi nevindecabil ;

2) dreptul fiecaruia sa-si puna capat vietii si sa ceara sfarsirea ei.

In ceea ce priveste primul argument acceptam ca “aceasta stare jalnica, de multe ori mai groaznica celei prezentate a celui care se indreapta spre o moarte sigura si fara aparenta salvarii, naste de multe ori in bolnav repulsie fata de viata si, probabil, dorinta de a-si pune capat zilelor, iar celor din familia lui si din cadrul medical se naste si creste foarte repede mila pentru ingrozitoarea situatie”. De aceea, scopul eutanatistilor “ar fi numai inlaturarea vietii fara sens si a chinurilor mortii, inlesnind o moarte linistita cu aparenta de binefacere – avand un continut nobil exprimat prin termenul umanitate.

Eutanasia fiind o forma de exprimare a milei si iubirii crestine fata de aproapele suferind, deci o argumentare de cel mai inalt grad moral”.

Eutanasia se bucura însă și de o serie de susțineri, astfel profesorul Jan Helge Solbakk, de la Universitatea de Medicină din Oslo, Norvegia, aduce patru argumente în favoarea eutanasiei, după cum urmează:

1. unii pacienți suferă de dureri insuportabile ce sunt mult peste puterile medicinii de a le controla. La cererea unui asemenea pacient, medicul ar trebuisă se simtă obligat sa-i pună capăt suferinței – argumentul tragic;

2. toată lumea ar trebui să aiba dreptul la autodeterminare în ceea ce privește modul în care traiește sau iși sfârșește viața – argumentul autonomiei;

3. deciziile medicale de terminare a vieții sunt frecvente în toatespitalele: poate fi vorba despre eutanasie (care, în conceptia acestui profesor are sensul de terminare a vieții fără cererea expresă a pacientului), suicid asistat medical, ușurarea durerii și simptomelor prin opioizi, decizia de a nu trata – argumentul empiric;

4. bolnavilor aflați în stadii terminale, medicii le pot administra cantități crescute de droguri pentru a le ușura suferința chiar dacă asta le scurtează (neintenționat) viața – argumentul altruist.

Dr. Mogens Skadborg din cadrul Departamentului de anestezie al Spitalului Regional din Aarhus, Danemarca aduce unele argumente împotriva legalizării eutanasiei. Legalizarea ei presupune 2 condiții:

– Să fie formulate reguli lipsite de ambiguitate;

– Cei implicați în ducerea la indeplinire a cererii de terminare a vieții să respecte întotdeauna aceste reguli.

Un posibil ghid de asemenea reguli poate fi urmãtorul:

1. Trebuie sã existe dovada clară (ex. document) a cererii pacientului care sã nu lase nici o îndoialã asupra dorinței acestuia de a muri.

2. Pacientul trebuie sã se afle într-o stare caracterizatã printr-o suferințã mentalã și fizicã foarte mare și de nesuportat.

3. Pacientul trebuie sã fie în deplinătatea facultăților mintale.

4. Când pacientul ia aceastã decizie trebuie sã fie bine informat, iar dorința sa trebuie sã fie continuã, neviciată și liberã.

5. Trebuie sã nu existe nici o alternativã de tratament medical care sã poatã îmbunãtãți starea pacientului.

6. Medicul trebuie sã fie foarte precaut când ia decizia efectuãrii eutanasiei și trebuie de asemenea sã se consulte cu un alt coleg.

7. Doar medicilor să li se permită sã efectueze eutanasie activã.

Despre nici una din aceste reguli nu se poate spune cã este lipsitã de ambiguitãți, iar despre respectarea lor, studiile aratã cã în Olanda, în 1990, 59% din medici nu respectau aceste reguli, iar în 1991 în Olanda se efectuaserã 1000 de terminãri ale vieții paciențtilor fãrã cererea acestora.

Eutanasia inseamna “moarte buna”. Si poate fi determinata ca “o metoda sau o fapta cu care se pune capat suferintei prin moarte sau se provoaca moarte fara dureri”. Cu alte cuvinte, inseamna moarte “dulce” si “usoara” pentru cei care sufera de o boala nevindecabila sau au boli organice iremediabile.

Este dur, barbaric sa fie lasata o persoana in viata, impotriva vointei sale, tagaduindu-i atat de mult dorita eliberare, cand viata sa a pierdut orice demnitate, frumusete, sens si orice perspectiva. Suferinta fara motiv este un rau, pentru care noi suntem datori sa o scoatem din societatea civilizata.

Dar nu e solutia indicata moartea bolnavului. Astazi, stiinta a descoperit multe medicamente contra durerilor, calmandu-l pe cel suferind, de multe ori scapandu-l de ele. Bineinteles, nu s-a gasit inca cel mai potrivit medicament indicat pentru dureri, astfel lasand o posibilitate de ridicare a chestiunii eutanasiei.

1.3.3. Biologia

O altă știință, biologia de data aceasta, iși aduce contribuția în acest domeniu. Biologia ne asigură că viața umană începe cu fertilizarea ovulului și că moartea se produce când se oprește activitatea bioelectrică a creierului, fapt relevat de electro encefalogramă. Astfel, în scopul determinării obligației morale a ortotanasiei, este necesar sa diferențiem moartea clinică, care este adevărata moarte, de moartea biologică, care poate avea loc ulterior, mai încolo de limitelen aturale, menținându-se, artificial, o viață neviabilă prin așa-numitul procedeu de reanimare a funcțiilor vitale, cea respiratorie și cea cardiacă, aceasta în ciuda comei ireversibile a pacientului al cărui creier este lipsit de orice activitate.

Legea nr. 2 din 8 ianuarie 1998 privind prelevarea și transplantul dețesuturi și organe umane prevede că procesul morții începe în momentul morții clinice, determinată de încetarea funcțiilor aparatului respirator și cel circulator și se termină în momentul morții biologige, când încetează activitatea celebrală.

Pulsul inimii și funcționarea plămânilor în cazul morții clinice nu dovedesc existența vieții umane ci faptul că tehnica a avansat întratât încât activitatea inimii și a plămânilor poate continua izolat, datorită unor aparatelor speciale. De aici rezultă faptul că omiterea sau întreruperea acestor mijloace extraordinare sau disproporționate nu ridică problema dacă această omitere sau ntrerupere produce sau nu moartea, pentru ca moartea autentică, adică moartea clinica, deja se produsese.

În cazul ortotanasiei pacientul este privat numai de mijloacele extraordinare despre care discutam mai sus: dacă astfel prelungim viața mai mult decât este rezonabil, ne aflam într-o tentativă disperată de a amâna moartea. În aceste cazuri nu comitem un omor, ci acceptam condiția umană, lăsam natura să iși urmeze cursul din moment ce lupta cu aceasta a fost deja pierdută. Un alt aspect al eutanasiei trebuie privit prin prisma transplantului de organe. Progresul medicinei poate duce la abuzuri în privința eutanasiei, unele organe fiind recoltate de la pacienții la care creierul este mort, iar activitatea celorlalte organe este menținută cu ajutorul unor aparate.

Ținerea în viață a unui pacient doar cu ajutorul aparatelor aduce spitalului costuri mari, iar familiei o “poză 3D” a pacientului. La 2 ani de la instalarea stării de comă terminațiile nervoase din mușchi sunt distruse, chiar și în cazul unei reveniri miraculoasă mișcarea nu va mai fi posibilă. Luarea acestei decizii mai ales pentru pacienții conștienți este o problemă strict personală, nu o rampă de lansare pentru tot felul de organizații care militează pentru anumite drepturi.

1.3.4. Filosofia

Conceptul de demnitate umană, sensul vieții, libertatea, și ceea ce înțelegem prin persoană ne afecteaza percepția asupra morții. Acceptarea sau nu a eutanasiei presupune un anumit concept al omului și al destinului. (69)

Kant susține că voința unei persoane trebuie considerate supremă, dar omul nu este liber să decidă asupra vieții sale pentru că nu se poate utiliza un principiu ca și fundament pentru distrugerea lui. Platon s-a pronunțat în favoarea eutanasiei: ” Vor fi lasați să moară ce icare nu au un corp sanatos”; la fel și Seneca: “este preferabil să iți iei viața decâ tsă traiești în suferințe o viață fără sens”. Același Seneca este de părere că: “moartea este o pedeapsă pentru unii, pentru alții un cadou, și pentru mulți ofavoare”. Exagerarea importanței vieții duce la pierderea respectului fața de persoana, de aici importanța stopării sau neînceperii unui tratament în anumite cazuri (permițând astfel pacientului să moară) și a respectării deciziei de a refuza tratamentul.

Exagerarea importanței autonomiei pacientului duce la devalorizareavieții dar ridică totodată și probleme legate de diferența dintre eutanasia pasivăși eutanasia activă. Nu există nici o distincție morală intrinsecă între eutanasia activă și cea pasivă. Există atât cazuri justificabile, cât și nejustificabile deeutanasie pasivă.

1.4. Reglementarea eutanasiei la nivel mondial

De-a lungul istoriei, eutanasia a fost obiectul unor importante dezbateri n toate societățile, provocând polemici puternice pe câmpul moralei, religiei, filosofiei si dreptului.

In marea majoritate a tarilor lumii, eutanasia este interzisa. De exemplu, in SUA, numai in statul Oregon este permisa, in Franta se face o distinctie intre doua feluri de eutanasie – si anume – activa, cand moartea survine conform interventiei medicilor, considerat omor premeditat, si pasiva – prin abtinerea terapeutica de la tratament, in alte cuvinte, neacordarea asistentei medicale. In Suedia doar in cazuri exceptionale, medicilor le este permis sa deconecteze aparatele care mentin bolnavul inca in viata. In Marea Britanie eutanasia este interzisa in momentul de fata. Doar anii 1993 si 1994 sunt considerati o exceptie, cand medicii aveau dreptul sa deconecteze de la aparate doar pacientii incurabili.

In statele in care eutanasie se practica, rolul medicilor este foarte important, deoarece ei hotarasc sau nu soarta bolnavului. Ei sunt datori sa se convinga ca bolnavul are dureri insuportabile, nu mai are nici o sansa de supravietuire si ca doreste sa moara.

Insa aceasta hotarare, se ia numai dupa ce un al doilea medic este de aceeasi parere.

Insa numai dupa varsta de 16 ani, se poate hotara eutanasia in cazul unui copil, deoarece aceasta este considerata varsta, la care un copil este capabil sa inteleaga consecintele asumarii unui astfel de act.

Legislația relativă la acest subiect este, la nivel mondial, destul de redusă, în ciuda fenomenului pe care l-a stârnit problema eutanasiei; răspunsul oferit de către legile penale în vigoare privitor la caracterul și la punibilitatea eutanasiei continuă să fie, în general, același ca și acum o sută de ani: un răspuns insuficient, vag si ambiguu. Unele state au recunoscut valabilitatea testamentului vital – care nu include un ajutor activ la moarte – altele au admis suicidul asistatsau unele forme ale eutanasiei, pe când în alte state se practică eutanasia.

În 01.04.2002 și 22.09.2002 au intrat în vigoare în Olanda și repectiv Belgia, legile care scoateau de sub incidența Codului Penal unele modalitați ale eutanasiei, legi care s-au convertit, datorită caracterului lor de pionerat, într-unmodel de urmat pentru o posibilă viitoare legalizare a acestor practici și în altesisteme de drept. Aceste modele, care fără îndoială vor constitui un important progres cu privire la situația eutanasiei în alte state, sunt, totuși, considerate perfectibile de către doctrină datorită faptului că legalizarea prezăvută este cel puțin incompletă (limitându-se la reglementarea cazurilor în care pacientul își exprima dorința de a muri, fără a se referi la eutanasia practicată asupra pacienților care nu își pot exprima voința, situație din ce în ce mai prezentă printre aceste cazuri și care, fără indoială, trebuie reglementată).

Olanda a fost primul stat care a legalizat eutanasia, în aprilie 2001 cu 104 voturi pentru și 40 împotrivă, dându-le pacienților în faza terminală dreptul de a solicita să li se pună capăt vieții prin intermediul unei injecții letale, medicii nemaintrând sub incidența legii penale pentru acordarea acestei morți din compasiune (mercy killing). (41)

Adoptarea prezentei legi a avut loc după ani dedezbateri și a legalizat o practică tolerată din 1997.

În 2002 au fost raportate, oficial, 2113 cazuri de eutanasie, dintre care 1893 aparțineau unor bolnavi de cancer aflați în stadiu avansat al bolii, cu metastaze. (42) În 2003 s-au înregistrat, oficial, 1815 cazuri, iar în 2004 – 1884 cazuri dintre care 1533 s-auaplicat la domiciliul pacientului. (43)

Legea olandeză prevede că medicii pot aplica eutanasia dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

– trebuie să existe o cerere expresă a pacientului;

– medicul trebuie să aibă convingerea că această cerere are la bază oreflecție profundă;

– pacientul trebuie să se afle într-o situație medicală fără ieșire (ireversibilă) și să sufere de dureri insuportabile;

– medicul trebuie să se consulte cel puțin cu un alt medic care să dea undiagnostic independent;

– fiecare caz de eutanasia trebuie raportat unei comisii compuse dintr-un jurist, un medic și un specialist în etică. Această comisie va verifica dacă au fost îndeplinite toate criteriile mai sus menționate. Dacă această comisie consideră că nu au fost respectate condițiile legale, va înainta concluziile justiției care poate iniția o procedură judicială împotriva medicului. În încercarea de a evitaabuzurile, s-a prevăzut o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare pentru medicii care aplică eutanasia fără respectarea condițiilor legale.

Ne întrebăm cine și cum decide când o suferință devine insuportabilă; este oare posibilă evitarea unei valorări subiective? Tribunalul Suprem olandez deja a interpretat că aceste suferințe pot fi și de natură psihică; astfel, o limitare legală, susceptibilă de aprecieri subiective, a fost interpretată extensiv. (40)

Din nefericire, de la data legalizării eutanasiei, în Olanda nu s-au mai înregistrat progrese în tratarea paliativă de calitate a bolnavilor și au mai ramas doar câteva centre specializate, în timp ce în Marea Britanie (unde eutanasia estei nterzisă), există peste 300 de centre de tratare paliativă.

În Belgia, în data de 16 mai 2001, deputații au decis (cu 86 voturi pentru, 51 contra și 10 abțineri) legalizarea eutanasiei în anumite condiții și cu respectarea unei anumite proceduri, prevăzute în capitolul II (Despre condiții șidespre procedură), art. 3 :

– pacientul trebuie să fie major sau minor emancipat, capabil înmomentul cererii;

– cererea trebuie să fie formulată voluntar, să fie deliberată și repetată, fără a fi rezultatul vreunei presiuni externe;

– boala trebuie să fie ireversibilă, pacientul să sufere, fizic sau psihic, constant și insuportabil;

– medicul trebuie să informeze pacientul privind starea sa, speranța deviață ș.a.m.d.;

– trebuie consultat și un alt medic (sau o echipă de specialitate, dacă aceasta există), independent și specialist în materia respectivă, în privința caracterului grav și incurabil al bolii; Comisia de control, compusă din 16 membrii, primește, în termen de patru zile de la data actului eutanasiatic (poate era mai potrivit controlul comisiei înainte de acest act ireversibil), dosarul pacientului; dacă două treimi din membrii comisiei consideră că au fost încălcate dispozițiile legale, dosaruleste trimis procurorului.

Legea prevede că nici un medic și nici o persoană nu este obligată să practice respectiv să participe la o eutanasie.

Capitolul III (Despre declarațiile anterioare) al legii în cauză recunoaște,în art. 4, validitatea așa-numitelor testamente vitale.

În SUA eutanasia este înterzisă în toate statele, cu excepția statului Oregon, unde, din 8 noiembrie 1994 aceasta este permisă în cazul persoanelor grav bolnave, care se află pe patul de moarte.

O lege federală din 01.12.1991 privind autodeterminarea pacienților impune informarea acestora asupra drepturilor sale, iar dacă aceștia au formulat o declarație de voință sau au numit un mandatar, se va menționa în dosarele respective. Dreptul de a refuza un tratament medical și dreptul la integritate corporală, precum și valabilitatea testamentelor vitale – aplicabile în cazul eutanasiei pasive – sunt recunoscute în SUA.

Stoparea tratamentului este admisă în masură în care voința pacientului poate fi stabilită inechivoc. (54)

Jurisprudența SUA a concis: “când pacienții nu iși mai pot procura libertatea sau fericirea și nu mai doresc să ducă o viață mizeră, rigoarea statului pentru ai menține în viață este mai puțin obligatorie. O persoană în deplinătatea capacităților mintale, un adult suferind de o boală insuportabilă și incurabilă, are tot interesul și libertatea să aleagă o moarte umană și demnă în loc de a se vedea redus la stadiul unui copil – stadiu de dependență, incompetență” (41)

.În 1977, Consiliul Director ACLU (Uniunea Nord-americană pentru libertățile civile) și-a exprimat poziția cu privire la acest subiect: “eutanasia consensuală implică un act sau o omisiune din partea unui terț, la solicitarea individului, în scopul morții acestuia din urmă când suferă de o boală în fază terminală”.

ACLU recunoaște acest tip de eutanasie ca și o extensie legitimă a dreptului fiecăruia de a decide asupra propriului corp. (68)

În Franța Codul penal distinge două feluri de eutanasie – activă, când moartea survine în urma intervenției medicilor, fiind considerată omor premeditat; și pasivă, adică “abținerea terapeutică de la tratament”, fapt calificatdrept neacordarea asistenței medicale. Parlamentul francez a aprobat legea care recunoaște dreptul pacientului în faza terminală să refuze un tratament considerat deja inutil și să fie lăsat să moară (ortotanasia), fără a dezincrimina eutanasia.

Principalele dispoziții ale legii ar fi următoarele:

– când “actele medicale sunt inutile, disproporționate sau nu au alt efect decât menținerea artificială a vieții, pot fi suspendate sau neutilizate”;

– este recunoscut dreptul pacientului în stare terminală de a refuza tratamentul medical, bazat pe un consimțamânt informat asupra consecințelor deciziei. Din acest moment pacientul va primi numai îngrijiri paliative;

– validitatea documentelor (testamentul vital) în care pacientul a dispus pentru cazul în care ar fi în imposibilitate de a-și manifesta voința; acestea sunt revocabile în orice moment, dar nu trebuie sa fie redactate de mai mult de trei ani;

– medicul trebuie să informeze pacientul, familia sau persoanele apropiate dacă s-a ajuns în situația de a nu se putea face altceva decât aplicarea unui tratament care ar putea accelera moartea pacientului;

– în cazul în care pacientul este inconștient, decizia de a întrerupe tratamentul trebuie luată de către o comisie de medici după consultarea familiei sau a persoanelor apropiate și cu respectarea dispozițiilor anterioare. Aceste dispoziții sunt menite să excludă clandestinitatea sau decizia unilaterală a medicului;

– legea prevede obligația de a crea spații în centrele sanitare pentru îngrijirea paliativă.

În Germania, Curtea de Justiție Federală a afirmat, în 13 sept. 1994, că voința clar exprimată a pacientului trebuie respectată de către corpul medicaldacă bolnavul se află într-o situație ireversibilă. (55) Admisibilitatea eutanasiei indirecte este recunoscută de către doctrina și practica medicală și se regasește și în jurisprudența Tribunalului Suprem Federal, sentința BGHST 42, 301. (33)

Încazul eutanasiei pasive putem întâlni neadoptarea sau întreruperea mijloacelor de prelungire a vieții din dorința pacientului și în cazul în care pacientul incurabil este incapabil să își declare voința – aceste cazuri sunt acceptate-; neadoptarea sau întreruperea mijloacelor de prelungire a vieții împotriva voinței pacientului este ilicită. Totuși, eutanasia activă ramâne incriminată (acest lucruse deduce din incriminarea omorului la cerere – 216 StGB).

Austria a adoptat dispoziții similare celor germane. (58)

În Marea Britanie eutanasia este interzisă, dar în anii 1993 și 1994 medicii aveau dreptul să întrerupă susținerea artificială a vieții pacienților incurabili. Jurisprudența consideră că dreptul pacientului de a refuza un tratament constituie o libertate fundamentală și absolută; mandatarii nu pot lua decizii medicale în numele pacienților, numai doctorii putând lua acest gen dedecizii, în interesul pacientului. (59)

În Suedia ajutorul la suicid nu se pedepsește dacă acest ajutor are la bază motive de compasiune, altruiste și cererea serioasă a pacientului. În cazuri excepționale medicii au dreptul să deconecteze aparatele pentru întreținereafuncțiilor vitale.

O lege votată în 01.10.1992 în Danemarca îi obligă pe medici să se conformeze dispozițiilor conținute în declarațiile de voință ale pacienților.

Directivele exprimate de către bolnav nu se aplică decât dacă acesta este în fază terminală, nu și dacă suferă de o boală gravă sau dacă este invalid. Dacă consimțământul nu mai poate fi exprimat de către bolnavul în fază terminală,“apropiații” sau tutorele îl substituie în această privință. (60)

Columbia sancționează „omorul din compasiune” cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani conform art. 3261, Legii 2241 (Codul Penal Columbian), însă, se pare că din 1997 Curtea Constituțională a autorizat practica eutanasiei pentru bolnavii în fază terminală care au formulat o cerere expresă. (61)

Din 1992 Canada recunoaște legalitatea testamentului vital. (62)

În decembrie 2005 s-a adoptat, în Israel, o lege care permite bolnavilor în fază terminală având suferințe insuportabile să solicite neprelungirea artificială a vieții. (63)

În Japonia, tradițional, sinuciderea este privită ca și o alternativă„onorabilă” față de pierderea prestigiului și a onoarei: o persoana nu ar trebui,spun ei, să supraviețuiască bunei sale reputații sau succesului. Astfel, în lipsaunei legiferări, Curtea a enunțat 4 condiții pentru permiterea eutanasiei (52):

1) – dacă pacientul suferă o durere fizică insuportabilă;

2) – dacă moartea este indubitabilăși iminentă;

3) – dacă s-au luat toate mijloacele posibile pentru indepărtareadurerii;

4) – dacă pacientul și-a exprimat clar consimțământul

China. Washington Times (22.12.1988) a publicat un reportaj care începea astfel: “China va permite morțile din compasiune la cerere în spitale, înciuda unei politici referitoare la eutanasie…” Dată fiind populația numeroasă a Chinei și disprețul general al vieții umane, se pare că în China s-a făcut încă un pas “spre moarte”, mergându-se mai departe decât in Olanda! (mai mult, în China, eutanasia se aplică bolnavilor incurabili, fără a mai fi necesar ca aceștiasă fie muribunzi!).

Bob Dent, Australia, 66 ani, diagnosticat cu cancer în 1991, a declarat: “Dacă dvs. nu sunteți de acord cu eutanasia voluntară, atunci să nu o folosiți, dar, vă rog, nu îmi negați acest drept!”. În 25 martie 1997, Senatul australian a respins propunerea legislativă privitoare la eutanasie, în ciuda opiniei publice. (56)

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (34) a respins, în data de 27.04.2003, cu o majoritate covârșitoare (138 voturi contra 26) proiectul care propunea nuanțarea poziției adoptate în 1999, net defavorabilă eutanasiei. Mai mult, cu această ocazie a fost prezentat de către Comisia Juridică și de Drepturi Umane un raport (redactat de către eurodeputatul laborist Kevin McNamara) care, fundamentându-se pe faptul că în țările în care a fost legalizată eutanasia, acest fenomen a scăpat de sub control, a propus reafirmarea poziției adoptate în 1999. McNamara amintește faptul că, în Olanda, în 2001, s-au înregistrat 900 decazuri de eutanasie fără cererea expresă a pacienților (51); dezincriminarea eutanasiei în Olanda nu a dus, așa cum se credea, la practicarea eutanasiei “la lumina zilei” și conform legii, fiind comunicate autorităților doar 54% din totalul cazurilor; în plus se știe că se aplică eutanasia și copiilor cu toate că legea o permite numai pacienților care au peste 12 ani. Se pare că în Belgia seîntâmplă același lucru. Absența reglementării nu încurajează practica ascunsă aeutanasiei, în plus “experiența Olandei și a Belgiei întăresc argumentul cum că este imposibilă limitarea legală a eutanasiei pentru a ne asigura că sunt eutanasiați numai cei care au formulat o cerere insistentă, voluntară șideliberată”. Cât despre declarațiile opiniei publice favorabile eutanasiei (60% în SUA, 74% în Canada, 80% în Marea Britanie, 81% în Australia (57)). McNamara susține, în primul rând, că: “întrebările propuse în chestionare sunt cel puțin înșelătoare”

1.5. Poziția Curții Europene a Drepturilor Omului

Cu ocazia cazului „Dianne Pretty” (53), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat că nu există „dreptul la moarte”, autonomia persoanei nefiind un motiv întemeiat pentru a se renunța la protejarea vieții prin dezincriminarea cooperării la sinucidere, confirmând astfel decizia judecătorilor englezi. (38)

Dianne Pretty suferea de o boală incurabilă și se temea că va muri asfixiată din cauza acestei boli, astfel încât aceasta a cerut autorităților britanice să îi recunoască dreptul de a se sinucide, cu cooperarea soțului său, pentru că ea se afla în imposibilitate de a-și pune capăt zilelor, fiind paralizată. Ca urmare a faptului că cererea a fost respinsă de către instanțele britanice, Pretty a recurs la CEDO, invocând faptul că i s-au violat drepturile fundamentale recunoscute de art. 2, 3, 8, 9 și 14 din Declarația Europeană a Drepturilor Omului. (50)

Art. 2 – „legea trebuie să protejeze dreptul tuturor la viață”. Reclamantaa considerat că acest drept implică protecția vieții în fața terților și a Statului, fără a constitui vreo obligație pentru individ și chiar presupune recunoașterea dreptului de a muri. CEDO a răspuns, față de interpretarea forțată a reclamantei, că nu exista un drept la moarte și că acest art. stabilește obligația statelor de a proteja viața, fără a se limita la protecția vieții în cazul agresiunilor ilegale.

Reclamanta a invocat violarea dreptului de a nu fi supus torturii și nici altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante (art. 3). CEDO a recunoscut aceasta obligație negativă a Statului, însă situația reclamantei nu îi este imputabilă Angliei.

Principiul autodeterminării – care rezultă, în opinia reclamantei, din dreptul la intimitate și la viața familială (art.8) – ar permite persoanei să facă ce dorește cu corpul său, evitându-se orice ingerință a statului în dorința persoanelor de a-și pune capăt vieții. În răspunsul său, CEDO, pentru a clarifica situația, amintește că alin 2 al art. 8 permite legii ca să limiteze libertatea individuală, dacă este necesar pentru o societate democratică. În raționamentul proporționalității trebuie comparată importanța dreptului la intimitate afectat prin intervenția statului și, pe de altă parte, bunul juridic protejat de lege, iar înacest caz, în opinia CEDO, protecția vieții este mai importantă. CEDO atrageatenția asupra faptului că interdicția absolută a cooperării la suicid are ca și obiectiv protejarea vieții persoanelor vulnerabile aflate în situații critice; astfel„ Curtea nu consideră că interdicția absolută a suicidului asistat este disproporționată” (raționament perfect valabil și în cazul eutanasiei, de altfel). În ceea ce privește libertatea opiniei, protejată de art. 9, CEDO „nu seîndoiește de fermitatea opiniilor reclamantei” dar le exclude din cercul protejatde către acest art. pentru că „nu exprimă apartenență la o religie sau credință”, așa cum cere art. 9.

Reclamanta a invocat de asemenea art. 14 (care interzice discriminarea), considerându-se discriminată datorită faptului că „este tratată în același mod ca și alte persoane care se află în situații diferite”. Astfel, nu i s-ar putea aplica interdicția suicidului asistat la fel ca și persoanelor care nu suferă de aceeași incapacitate și care se pot sinucide fără a avea nevoie de ajutorul nimănui.

În concluzie, CEDO nu a considerat legitimă crearea unei excepții la protecția vieții, excepție care ar putea pune în pericol multe persoane care se află în situații dependente.

CAPITOLUL II – Metoda de cercetare

2.1 Scopul lucrării

Principalul scop al acestei lucrări a fost investigarea atitudinii pacienților de pe sectia de Hematologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgență Arad catre eutanasie. Aceasta investigare a fost efectuată indiferent de vârstă, mediul de provenientă, sexul, credința religioasă sau de afecțiunea oncologică sau non oncologică a pacienților și a luat in considerare infulenta unui numar de variabile independete asupra atitudinii pacientilor către eutanasie cum ar fi vârsta, mediul de provenientă, sexul sau credința religioasă.

2.2 Formularea metodei de cercetare

Din literatura despre eutanasie s-a prezis că atitudinea oamenilor fața de eutanasie ar fi diferită în funcite de mediul de provenientă, sex, vârstă, cultură si credinta religioasă. Pe de altă parte nu se gasește multa informatie în literatură care relaționeaza cu atitudinea pacientilor cu afecțiuni hematologice și/sau oncologice către eutanasie. Asfel am lansat urmatoarea ipoteză:

Atitudinea pacienților către eutanasie diferă de asemenea în funcție de mediul de proveniență, vârsta, religie și sex.

2.3 Pacienți si colectarea datelor

Scopul acestei lucrări a fost atins prin strângerea datelor de la un număr de pacienți de pe secția de Hematologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență care au raspuns chestionarului. A fost obținută permisiunea de a aplica chestionarul pacieților din partea managementului. Un total de 42 de chestionare au fost completate. De asemenea s-au utilizat interviuri pentru a asista pacientii în a raspunde chestionarelor. Chestionarele au fost administrate în limba româna. În cazul în care a fost necesar, chestionarele au fost explicate pacientilor pe întelesul lor pentru a compensa orice eventuale neînțelegeri care ar fi putut aparea, folosind și exemple de zi cu zi care pacienții le puteau întelege. Fiecare răspuns a fost inregistrat în scris. Colectarea datelor a fost facută pe parcursul mai multor zile.

Participarea in acest studiu a fost facuta în mod voluntar. Am facut interviul cu fiecare pacient în salonul în care se afla pentru a asigura confidențialitatea si obiectivitatea. Nu au fost înregistrate nume sau orice altă informatie personală a pacienților.

După cum se observă din Tabelul 2.1 distributia ne arata o concentrare mai mare venind din mediul rural Nr.=24 (57.14%) si o concentratie mai mica venind din mediul urban Nr.=18 (42.86%). Când ne uitam la Tabelul 2.2 observam un număr mai mare de pacienti care provin din orașul Arad Nr.= 12 (28,57%) și din comuna Vărădia de Mureș, care are in compoenta 6 sate Nr.=6 (14,29%) pe cand distributia este uniformă din restul localitaților de proveniență Nr.= 3 (7,14%) pentru fiecare din restul celor 8 localități.

Tabelul 2.1

Mediul de provenientă al pacienților

Fig 2.1 Mediul de proveniență al pacienților

Tabelul 2.2

Localitatea de proveniență a pacienților

Fig 2.2 Localitatea de proveniență a pacienților

2.4 Instrumente de măsurare

Instrumentele de măsurare au constat intr-un chestionar demografic (Anexa 1) cât si Euthanasia Attitude Scale (EAS) – Scala de attitudine față de eutanasie dezvoltata de Holloway, Hayslip, Murdock ș a. (1995) (Anexa 2). Această scală a fost dezvoltată pentru a evalua atitudinea pe care o are o persoane fată de decizille priviind sfarsitul vietii sale.

2.4.1 Scala de atitudine față de eutanasie

Scala de atitudine față de eutanasie este un chestionar scala Linkert cu 30 de itemi care masoara atitudini față de eutanasie. Această scală foloseste atât enunțuri formulate pozitiv (16 itemi) cât și negativ (14 itemi) pentru a controla efectul de acceptare. Scala are de asemenea patru categorii de raspuns, mai exact “accord hotărât”, “de accord”, “dezacord”, “dezacord hotarât”. Pentru a cuantifica itemii s-au dat numere de la unu la patru pentru itemii pozitivi. Pentru itemii negativi numerele au fost puse in ordine inversă. Această scală furnizează un scor total, care poate fi cuprins între 30 si 120, scorurile cuprinse între 75 și 120 indicând aprobare pentru eutanasie, și scorurile de sub 75 indicand o atitudine negativă in ceea ce privește eutanasia. Intrebarile din cadrul chestionarului se adresează unei varietăți de probleme care inconjoară atât eutanasia activă cât si pe cea pasivă, cum ar fi statusul persoanelor aflate în moarte cerebrală, tehnologii care prelungesc viata, probleme de ordin etic si legal (Holloway ș. a., 1995). Conform celui din urmă chestionarul are proprietăți psihometrice excelente, cum ar fi stabilitatea, consistență internă, validitate discriminant si exactitate test-retest. Acest test a fost standardizat pentru populatia americană si exactitatea pentru acest studiu specific folosind această scală a avut un coeficient alfa de 0.55. Nu sunt disponibile date care verifică validitatea acestui test pentru alte culturi.

2.5 Analiza statistică

Pentru a analiza datele am folosit analysis of variance (ANOVA) – analiza divergenței. Conform Aron si Aron 1994, procedura statistică folosită pentru testarea divergenței intre trei sau mai multe grupuri este numita analiza divergenței. Aceasta este o tehnică importantă pentru examinarea infulenței combinate a unei sau multiplelor variabile asupra unei sau multiplelor variabile (cea din urma fiind cunoscută sub numele de MANOVA). In mod specific o analiză a divergenței factorială permite cercetatorului sa investigheze efectele, atât individuale cât si combinate (interacțiune), oricarui numar de variabile independe asupra unei singure variabile dependente.

CAPITOLUL III – Rezultate

3.1 Caracteristici ale lotului

Lotul a fost format din 24 (57.14%) bărbați și 18 (42.86%) femei. Distributia vârstelor pe sexe este ilustrată în Tabelul 3.1 și in Fig 3.1

Tabelul 3.1

Distribuția vârstelor pe sexe

Fig 3.1 Distribuția vârstelor pe sexe

Toți participanții au un fond creștin, deși curentul doctrinal precis și cultele/confesiunile variază.

3.2 Exactitatea

Exactitatea scalei de atitudine față de eutanasie a fost evaluată folosind stergerea din lista a tuturor datelor care lipsesc. In total valoarea alpha a lui Cronbach a putut fi calculată ca fiind .960 (Nr.=25). Exactitatea pentru fiecare subgrupă a fost satisfăcătoare.

3.3 Analiza divergenței

In cazul acestui studiu analiza divergenței a fost efectuata având vârsta si sexul ca variabile independente. Diferențele dintre grupe au fost determinate folosind o analiza a divergenței cu un test Scheffe post-hoc. Acest lucru a permis cercetatorului să testeze semnificația comparație intre fiecare combinatie de la fiecare nivel a variabilelor independente, retinând o rată a erorilor de Tip I.

Tabelul 3.2

Scorul în funcție de mediul de proveniență

Fig 3.2 Scorul în funcție de mediul de proveniență

Tabel 3.3

Scorul în funcție de sex

Fig 3.3 Scorul în funcție de sex

Tabel 3.4

Scorul în funcție de vârstă

Fig 3.4 Scorul în funcție de vârstă

Tabelul 3.5

Scorul în funcție de vârstă la bărbați

Fig 3.5 Scorul în funcție de vârstă la bărbați

Tabel 3.6

Scorul în funcție de vârstă la femei

Fig 3.6 Scorul în funcție de vârstă la femei

Tabel 3.7

Scorul în funcție de vârstă pentru populatia urbană

Fig 3.7 Scorul în funcție de vârstă pentru populatia urbană

Tabel 3.8

Scorul în funcție de vârstă pentru populatia rurală

Fig 3.8 Scorul în funcție de vârstă pentru populatia rurală

Tabel 3.9

Scorul în funcție de sex pentru toate vârstele

Fig 3.9 Scorul în funcție de sex pentru toate vârstele grupat dupa vârstă (reprezentare orizontală) și după sex (reprezentare verticală)

Tabel 3.10

Scorul în funcție de sex pentru mediul de proveniență

Fig 3.10 Scorul în funcție de sex pentru mediul de proveniență

Fig 3.11 Scorul în funcție de mediul de proveniență pentru sex

Tabel 3.11

Scorul în funcție de mediul de proveniență pentru bărbați

Fig 3.12 Scorul în funcție de mediul de proveniență pentru bărbați

Tabel 3.12

Scorul în funcție de mediul de proveniență pentru femei

Fig 3.13 Scorul în funcție de mediul de proveniență pentru femei

CAPITOLUL IV – Discuții

4.1 Introducere

Scopul acestei lucrări a fost investigarea atitudinea pacienților fața de eutanasie. Variabilele independente cum ar fi mediul de proveniența, sexul, religia și vârsta au fost incluse in acest studiu pentru a determina influenta acestora asupra atitudinii pacientilor către eutanasie.

4.2 Religie

Faptul că religia s-a dovedit a nu fi semnificativa poate fi mai mult rezultatul modului in care a fost realizat acest studiu decât faptul ca nu ar avea nici o relatie cu atitudinile privind eutanasia. Toți participanții au un fond creștin, singura diferență fiind curentul doctrinal precis și cultele/confesiunile. Variabila “Religie” in acest studiu a servit ca eventual să diferentieze in doar intre liniile generale doctrinale din cadrul creștinismului. Este posibil ca toate aceste grupări largi, care câteodată au opinii foarte diferite asupra unor aspecte (de ex. homosexualitatea) sa cadă de accord asupra eutanasiei. Astfel că restrictia in sfera de masurare a religiei (numai a Creștinismului) ar fi putut rezulta in aceasta nefiind semnificativă. Rămâne altor studii sa determine daca va fi semnificativă sau nu dacă aderenții altor religii (de ex. Budism, Hinduism, Islamism, etc.) ar fi incluși in lotul de studiu.

Rezultatele studiului prezent diferă fate de multiple investigații. In studiul lor pentru determinarea atitudinii americanilor față de rolul medicului, Caddel si Newton (1995) au găsit că diferite grupuri religioase au efecte puternice asupra mai multor probleme de ordin social, politic si moral. Protestanții au fost gasiți ca având atitudini diferite in privința eutanasiei active față de catolici. Dintre clerul protestant 73,2% acceptau eutanasia activă ca fiind o opțiune viabilă, spre deosebire de numa 63,1% dintre clerul catolic. Protestanții au avut tendința de a favoriza eutanasia activă mai des decât catolicii (Caldell si Newton, 1995). Cu toate acestea, cercetarea condusă de McLean si Britton (1996) a relevat că nu mai putin de 73% din catolicii din Marea Britanie sunt de accord ca ar trebui sa li se permită medicilor sa ajute un pacient bolnav incurabil să moară.

4.3 Sex

Sexul a produs diferențe semnificative statistic in atitudinile pacienților față de eutanasie, deși ambele sexe au păstrat per total o atitudine negativă față de eutanasie (scor 59,6 pentru sexul masculin și respectiv scor 72,33 pentru sexul feminin). Acest lucru este în concordanță cu Canneto (2002) care menționează ca femeile sunt de obicei supra reprezentate in suicidul asistat si rapoartele de eutanasie. O analiză descriptivă eliberată de către Canneto (2002) arată ca dintr-un numar de 69 de persoane care au murit cu ajutorul unui medic in statul Oregon, pe o perioada de 8 ani, între anii 1990 si 1998, 71% dintre acestia au fost femei. Ea a menționat că 43% dintre femei erau divorțate comparativ cu numai 15% dintre bărbați. In statul Oregon, femeile primesc ajutor la suicid din ce in ce mai mult. In anul 1998 41% erau femei și in anul 1999 50%, iar in anul 2001 62% (Canneto, 2002).

În cazul religiei ipoteza stabilită la 2.2 ar trebui respinsă. În cazul sexului (scor 59,6 pentru sexul masculin și respectiv scor 72,33 pentru sexul feminin), a mediului de proveniență (scor 68,66 pentru mediul de proveniență urban și respectiv scor 63,62 pentru mediul de proveniență rural) și a vârstei (scor 86 pentru grupa de vârsta 20-24 care dovedește o atitudine pozitiva față de eutanasie, restul grupelor cu scoruri variabile, dar toate cu o atitunine negativă față de eutanasie). ipoteza stabilită la 2.2 nu ar trebui respinsă.

Concluzii

Rezultatele studiului prezent nu au reușit să demonstreze că religia sau sexul au un efect semnificativ asupra atitudinilor pacientilor față de eutanasie, in ciuda dovezilor din literatură care indică contrariul.

Cum am menționat anterior o perspectivă inter culturală asupra oricărui aspect a procesului de atitudine ar putea să ne îmbogațească înțelegerea prin faptul că ar putea sa ne ofere perspective care sa ajunga la centrul stabilitații societale (Moghaddam ș.a., 1993).

În timp ce religia poate juca un rol important in determinarea atitudinii indivizilor față de eutanasie, rezultatele acestui stuidiu nu au indicat să aibe un efect semnificativ asupra atitudinilor pacienților față de eutanasie. Toți participanții au un fond creștin, singura diferență fiind curentul doctrinal precis și cultele/confesiunile. Variabila “Religie” in acest studiu a servit ca eventual să diferentieze in doar intre liniile generale doctrinale din cadrul creștinismului. Este posibil ca toate aceste grupări largi, care câteodată au opinii foarte diferite asupra unor aspecte (de ex. homosexualitatea) sa cadă de accord asupra eutanasiei. Astfel că restrictia in sfera de masurare a religiei (numai a Creștinismului) ar fi putut rezulta in aceasta nefiind semnificativă. Rămâne altor studii sa determine daca va fi semnificativă sau nu dacă aderenții altor religii ( de ex. Budism, Hinduism, Islamism, etc.) ar fi incluși in lotul de studiu. Cu toate acestea literatura ne indică faptul că protestanții au fost găsiți să dețină atitudini deiferite cu privire la eutanasia activă față de catolicim deși intial s-a ipotetizat că creștinii sunt uniti in opozitia lor față de suicidul asistat si eutanasia voluntară.

Cum a fost menționat anterior in literatură controversa cu privire la practicarea eutanasiei este în esență o controversă asupra eticii și moralitații. Principalele motive pentru care dezbaterile asupra eutanasiei au fost atât de intense și contestate sunt date de provocările asupra sistemului de valori al oamenilor. Modul în care oamenii se descurcă si raspund cu față de problemele vieții, atitudinile lor si valorile lor asupra vieții si morții servesc în a modela natura unei societăți. Din acest motiv o societate trebuie să incerce să decida ceea ce este corect, ceea ce este un comportament etic pentru diferitele persoane din cadrul comunităților când acestea sunt puse față in față cu moartea. De asemenea s-a făcut argumentul că toată tehnologia medicală disponibilă ar trebui să fie pusă în mișcare în vederea menținerii vieții, dar că durerea si greutăile financiare pe care membrii familiei sau societții ar trebui să le suporte ar putea fi atât de mari încât persoana ar putea dori să continue să traiască, dar ar fi in interesul familiei sau al societății ca individul să aleagă să moară (LeBaron, 1999). Este, prin urmare, de importanță maximă ca cercetarea in domeniul eutanasiei/deciziilor de sfârșit de viață să fie continuată din ce în ce mai mult, mai ales in cazul influenței factorilor socio-economici asupra atitudinii indivizilor față de eutanasie văzând că implicările financiare par să joace un rol semnificativ.

Contribuții personale

Acest studiu este singurul de felul lui făcut în România. O contribuție personală a fost limbajul conținut in chestionare. Pentru mulți dintre pacienți, pentru a compensa orice posibile neînțelegeri fiecare întrebare a fost explicată cu ajutorul exemplelor din viața de zi cu zi pe care pacienții le-au putut întelege cu o ușurință mai mare. Nu au fost date explicații standard si au variat între pacienții testați. In plus față de acest lucru instrumentele de măsurare folosite nu au fost standardizate si omologate pentru populația română. Aceasta ar putea să afecteze validitatea si exactitatea rezultatelor obținute.

Faptul că acest studiu a fost făcut doar pe un număr relativ limitat de 42 de pacienți din cadrul secției de Hematologie a Spitalului Județean de Urgență Arad face dificilă determinarea daca aceste rezultate sunt intr-adevăar reprezentative pentru pacientii din intreaga țară. Se poate argumenta că pacienții cu alte afecțiuni de pe alte secții pot fi mai mult sau mai putțin conservatori decât pacienții din lotul nostru.

O deficiență a acestui studiu este ca nu ne aduce informații cu privire la diferențele in cadrul diferitelor grupuri culturale sau religioase. Se poate argumenta că pacienții cu altă cultură (atât generală cât și națională) și cei cu altă religie pot fi mai mult sau mai puțin conservatori decât pacienții din lotul nostru, care au apaținut unei singuri culturi si unei singuri religii. Există diferențe intre diferite grupuri etnice care nu au putut fi investigate in cadrul acestui studiu și lot.

Alte argumente, pro și contra eutanasiei

Pe parcursul acestei lucrări am prezentat, de câte ori s-a ivit ocazia, atât argumentele partizanilor eutanasiei cât și opiniile contrare existente în doctrină. Ar mai fi unele completări.

Unii dintre promotorii eutanasiei, pentru a justifica eutanasia, prezintă problema în următorul mod: fie aplicăm eutanasia pacientului, fie îl lăsăm să moară în chinuri și suferințe. În mod normal mulți, din compasiune, vor acceptaideea eutanasiei dacă li se prezintă problema pacientului din aceste două perspective extreme, crezând, în mod greșit, că nu există alte opțiuni.

Opțiunea o reprezintă tratamentele și îngrijirile paliative: putem utiliza analgezice sau calmante pentru că știința, progresând continuu în lupta cudurerea fizică și suferința psihică, ne pune la dispoziție aceste tratamente. Se poate întampla ca aceste analgezice să aibă ca și efect secundar pierderea conștiinței (parțial sau total) sau apropierea morții; totuși, utilizarea acestora este licită dacă sunt îndeplinite unele condiții: a) dacă nu există o alternativă mai bună (alte analgezice care să nu aibă aceste efecte secundare), b) dacă nu se mai poate face nimic altceva, c) dacă pacientul în fază terminală suferă dureri grave, d) dacă bolnavul a îndeplinit deja sau poate îndeplini ultimele „obligații” (ne referim la rezolvarea problemelor familiale, la primirea tainelor bisericești – spovedanie, împărtășire, etc.). Aplicarea acestor tratamente paliative, chiar ș iatunci când accelerează moartea, nu trebuie confundată cu eutanasia, cu asistența la suicid sau cu omorul consimțit: din punct de vedere obiectiv deoarece cauza morții nu sunt aceste îngrijiri ci acei factori care au pus în mișcare procesul morții; din punct de vedere subiectiv pentru că intenția directă nu este de a accelera sau de a cauza moartea, fapt acceptat sau tolerat ca și efect probabil, secundar și subordonat rezultatului urmărit, adică alinarea suferințelor.

Diferența o face și administrarea unei doze adecvate durerilor în cauză (administrarea unei supradoze, când medicul știe că aceasta va provoca moartea pacientului, înseamna eutanasie).

“Moartea demnă” despre care se vorbește nu o găsim în eutanasie, ci în aceste tratamente și îngrijiri paliative, în eliminarea suferințelor și nu a ființei care suferă, ajutându-l pe pacient să își depășească temerile și incertitudinile, în atitudinea solidară a celor apropiați până în ultimul moment.

Dacă spunem că este licit să omori pe cineva, să îl ajuti să moară sau să te sinucizi datorită suferințelor și pentru că „viața nu mai are calitate”, atunc ispunem că viața umană și persoana umană are o valoare extrinsecă și relativă, adică condiționată de existența unor anumite calități sau avantaje (partizanilor eutanasiei li se datorează această subtilă nuanțare, menită să manipuleze opinia publică: identificarea „demnității condițiilor de viață” cu „demnitatea persoanei”), spunem că persoana umană este lipsită de o demnitate sau valoare intrinsecă și absolută; altfel spus, persoana umană nu are nici o valoare prin simplul fapt că este o persoana umană, această valoare fiind condiționată de existența anumitor calități (printre care sănătatea) pe care societatea le consideră necesare pentru a merita să traiești. Această formă de a gândi este inumană, greșită, foarte periculoasă (un asemenea „control al calității” s-ar putea sa fie de neoprit) și totodată contrară principiului egalității între ființele umane. Motivul fundamental pentru care nimeni nu are „dreptul” de a se sinucide sau de a ajuta pe alții să moară este pentru că toți avem o demnitate, adică o valoare intrinsecă și absolută, și valorile nu se distrug, valorile se protejează! O societate incapabilă de a-și ajuta membrii mai slabi și-a pierdut simțul umanității, a pierdut sensul civilizației și s-a transformat într-o societate barbară, o societateîn care “homo hominis lupus est”, o societate în care este încălcat dreptul și dorința omului de a fi tratat ca și o persoană și nu ca și un obiect, de a fi tratat ca și un scop în sine și nu ca și un mijloc pentru alt scop.

Așa cum am arătat în primele rânduri ale lucrării, modelul Olandei a demonstrat că legalizarea eutanasiei nu duce în mod necesar la practicarea acesteia în conformitate cu legea. De aceea ne îngrijorează unele aspecte:

– posibilitatea creșterii numărului eliminărilor celor slabi, bolnavi și caresuferă de incapacități, și, în același timp, creșterea presiunilor asupra muribundului (presiuni interne și externe) sau asupra doctorului (în calitate de executant sau de persoană abilitată să certifice starea ireversibilă și incurabilă a pacientului) din partea familiei. Să nu excludem nici ipoteza în care medicii sevor arăta mai „binevoitori” eutanasiei datorită economisirii mijloacelor medicale și pentru reducerea costurile din unitățile medicale;

– posibilitatea existenței unor abuzuri sociale și omoruri simulate sub forma eutanasiei, relaționate cu legalizarea eutanasiei ar putea mări teama unora (în special al celor slabi – bătrânii, bolnavii) că datorită bolilor de care suferă ar putea fi, involuntar, eutanasiați;

– posibilitatea ca eutanasia să devină un stimul pentru proliferarea organizațiilor ilegale dedicate traficului de organe;

– posibilitatea pierderii speranței de viață în cazul în care concură unii factori negativi cum ar fi îndepărtarea, abandonul sau izolarea bătrânilor și bolnavilor în locuri ostile (azile, reședințe, spitale…);

– eutanasia promovează suicidul indirect, prin ne aprecierea valorii pecare o are viața. În general societatea, văzând că o faptă este dezincriminată oconsideră un lucru bun, sănătos. Dacă societatea acceptă eutanasia, cum i-am mai putea spune, de expemplu, unui adolescent disperat că nu are dreptul de a-și lua viața dacă fata pecare o iubește l-a respins?

Generalizarea eutanasiei, la fel ca și acceptarea acesteia ca și un lucru bun contribuie la consolidarea percepției că o viață cu dificultăți, limitări și suferințe nu merită trăită. Aceasta se materializează într-o înmulțire a cazurilor de eutanasie voluntară (percepția faptului că propria viață nu merită trăită) și de eutanasie nonvoluntară (convingerea că viața anumitor bolnavi este lipsită devaloare). Creșterea numărului cazurilor de eutanasie voluntară este consecința percepției faptului că propria viață nu merită trăită dar și a presiunii sociale care îl pot determina pe un bolnav cronic dependent să se simtă vinovat pentru că nu a solicitat eutanasia și nu le-a ușurat viața celorlalți membrii ai familiei care trebuie să îl ingrijească.

Este indiscutabil faptul că adoptarea eutanasiei ca opțiune medicală legitimă pentru a pune capăt unor boli sau suferințelor generate de către acestea frânează cercetarea și avansul medicinei: ceea ce impulsionează cerecetarea și dezvoltarea de noi tratamente sunt bolile și simptomele pe care încă nu le putem vindeca sau alina; dacă optăm pentru eliminarea bolnavilor pe care nu putem, în ignoranța noastră, să îi vindecăm…de ce am mai căuta alternative la ceea ce considerăm o opțiune licită și extraordinar de eficace?

Eutanasia conduce la mentalitatea eugenesică, adică lalegitimarea eliminării persoanelor bolnave, cu deficiențe, cu incapacități sau desemnate “inutile”, după negarea condiției lor de persoane umane, a demnității acestora și a drepturilor de care beneficiază.

Recomandări

Pentru a contracara problemele menționate mai sus, se recomandă să se efectueze cercetări ulterioare si ca aceste studii să incorporeze pacienți din diferite zone, provincii, județe si chiar țări, cât si pacienți din cadrul diferitelor grupuri culturale sau religioase. Se poate argumenta că studiul ar putea să includă si oameni sănătoși, cu o diversitate si un număr cât mai mare. Studiul ar trebui să implice un lot mai mare, dacă e posibil din toate zonele, provinciile si juețele. Instrumentele de măsură ar trebui sa fie standardizate si omologate pentru lotul specific iar participații ar trebui să poată completa chestionarul singuri, fără a necesita ajutor sau explicaii suplimentare.

Restricia in sfera de masurare a Religiei (numai a Creștinismului) ar fi putut rezulta in aceasta ca fiind nesemnificatiă. Rămâne altor studii ulterioare să determine daca ar fi semnificativă pentru aderenții altor religii (de ex. Budism, Hinduism, Islamism, etc.) ar fi incluși in lotul de studiu. Diferentele din cadrul diferitelor grupuri culturale ar trebui investigate deoarece diferitele grupuri au valori, principii morale și principii etice cu privire la viață si moarte.

Bibliografie

1.Alexandru Boroi, Euthanasia – Concept, controverse și reglementare, pag 80, 81 – Revista de drept penal nr. 2/1995

2.Alexandru Boroi, Infracțiuni contra vieții, edit. All Beck, Bucuresti 1999, pag 1, 2

3.Berdugo- Consimțământul în leziuni, Note de politică Criminală, nr 143, pag 212

4.Biblia, Exod. 20, 13; Biblia, Rom. 5, 3-4

5.Cabello Mohedado, Francisco; Garcia Gil, Jose Manuel, ViqueiraTurnez,Agustin – Entre los limites personales y penales de la eutanasia,Servicio de Publicaciones de la Universidad de Cadiz, Cadiz 1990, pag 78-79

6.Codul de deontologie medicală

7.Constantin, Bulai, Avram Filipas, Constantin Mitrache – Instituții dedrept penal, edit. Trei, București 2001, pag 280

8.Constituția Spaniei

9.Dana-Luiza Tămășanu, Eutanasia în dreptul penal român, Dreptulnr.5/2005, pag 174

10.Diez Ripolles în Diez Ripolles și Garcia Martin – Comentarios al CodigoPenal. Parte Especial, vol. I, pag 241

11.Florin, Streteanu – Drept penal. Partea generală, vol. 1, edit. Rosetti 2003, pag 20, 311, 312, 335, 376, 434-439, 444

12.Fibla Carla, Paniker Salvador și alții – “Tiempo para vivir, tiempo para morir. Consideraciones acerca de la eutanasia” pag. 26

13.Fraga Mandian, Antonio; Lamas Meilan, Manuel Maria -“Consimțământul informat”, Revista Xuridica Galega, Pontevedra, 1999, pag. 55

14.George Antoniu, Consimțământul victimei – Revista de drept penal nr.4/2003

15.Gomez Rivero – La responsabilidad penal del medico, Valencia, 2003, pag. 542 și următoarele

16.Grupul de Studii a Politicii Criminale – O alternativă la tratamentul juridical disponibilității asupra propriei vieți, 1993, pag. 21

17.Ioana, Vasiu- Drept penal partea specială, edit. Accent, Cluj-Napoca,2005, pag. 82

18.Ion, Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, edit Europa Nova,București 1996, pag 78

19.I.. Moraru Stănescu, Drept constituțional și instituții politice, edit.Luminalex, București 2001, pag. 200

20.Jakobs Gunthet – Suicid, eutanasie și drept penal, editorial Tirant loBlanch libros, Valencia, 1999, pg 58-59 și pag. 61

21.John Breck, Darul sacru al vieții, Patmos Cluj, 2001, pag. 257

22.Jose Parejo Guzman – Problemática juridica actual de la eutanasia en elordenamiento juridica espanol, Revista general de derecho penal, 4 nov.2005, pag. 4

23.Legea Nr. 46 din 21 ianuarie 2003

24.Legea nr. 301/2004

25.Legea Cadru nr. 41/14.11.2002, publicată în BOE 274/15.11.2002

26.Legi Generale a Sănătății, Legea nr 14 din 25.04.1986, BOE101/29.04.1986

27.Muniz, Valle– Comentarii la Noul Cod Penal, Thomson-Aranzadi, 2005, pag. 707

28.Muniz, Valle; Jose Manuel și alții – Comentarios al nuevo codigo penal,editia 4, edit Thomson-Aranzadi, 2005

29.Nicolae, Pavel- Considerații teoretice referitoare la dreptul la viață și laintegritatea fizică și psihică, Dreptul nr. 5/2003, pag. 38

30. Platon, Republica III, 906

31. Ricardo Royo Villanueva – El derecho a morir sin dolor, Edit. Aguilar,Madrid, 1929, pag. 147/8; 151 și 169

32.Roda Juan Cordoba, Aran Mercedes Garcia, Marcial Pans – Comentario al Codigo Penal. Parte Especial, vol. I, pg 42

33.Roxin Claus, Tratamiento juridico-penal de la euthanasia, Revistaelectronica de ciencia penal y criminologia, RECPC 01-10 (1999).

34. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Recomandarea nr. 779/1976, http://www.unav.es/cdb/acoerec76-779.html

35.Joseph R. Stanton – La eutanasia y el falso "derecho a morir" – http://vidahumana.org/vidafam/eutanasia/falso.html

36. Papa Ioan Paul al-II-lea, Evangelium Vitae, http://www.vatican.va/edocs/ESL0080.HTM

37. Radu Chiriță – Dreptul constituțional la viață și dreptul penal, http://www.raduchirita.ro/articole/viata.pdf

38. Sentința nr. 23 a CEDO pronunțată în data de 29.04.2002 în cazul Prettyvs. UK, dosar nr. 2346/02, CEDH 2002 – III, http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/portal.asp?sessionId=6805559&skin=hudoc-fr&action=request

39. http://es.wikipedia.org/wiki/Eutanasia

40. http://www.conoze.com/doc.php?doc=1544

41. http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm

42. http://www.clarin.com/diario/2002/04/01/s-03701.htm

43. http://hebdomario.typepad.com/confidencial_7d/2005/04/holanda_reconoc.html

44. http://www.wma.net/s/policy/c8.htm

45. http://www.wma.net/s/policy/e13b.htm

46. http://www.unav.es/cdb/dhbcedmcapitulo06.html

47. http://www.unav.es/cdb/dhbcedmcapitulo06.html

48.http://2005.rgnpress.ro/index.php?option=com_ab_calendar&month=07&year=2005&day=08&Itemid=1

49. http://stiri.rol.ro/stiri/2005/07/200589.htm

50. http://www.catholicdoctors.org.uk/Special_Documents/diane_pretty_judgement.htm

51. http://assembly.coe.int/main.asp?Link=/documents/workingdocs/doc05/fdoc10495.htm

52. http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm

53. http://www.echr.coe.int/Eng/Press/2002/jan/prettyeprioritypress.htm

54. http://www.admd.net/eumonde.htm

55. http://www.admd.net/eumonde.htm

56. http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm

57. http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm

58. http://www.admd.net/eumonde.htm

59. http://www.admd.net/eumonde.htm

60. http://www.admd.net/eumonde.htm

61. http://www.admd.net/eumonde.htm

62. http://www.admd.net/eumonde.htm

63. http://www.admd.net/eumonde.htm

64. http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm

65. http://www.muertedigna.org/textos/euta625.htm

66. http://www.monografias.com/trabajos/eutanasia/eutanasia.shtml

67. http://www.patriarhia.ro/bioetica/bioetica.php

68. www.euthanasia.com/sp-book1.html

69. www.muertedigna.org/

70. www.geocities.com/jesalgadom/eutanasia_espanol1.html

ANEXE

Anexa 1

Informații demografice

Anexa 2

Scala de atitudine față de eutanasie

Urmatorii itemi au fost proiectați să masoare atitudinile unei persoane față de eutanasie. Eutanasia poate fi definita ca acționand pentru terminarea sau nereusita în a acționa pentru prelungirea vieții unei persoane care este bolnavă fără speranță sau rănită din motive de milă.

Citiți fiecare afirmație cu atenție; selectați unul din cele patru răspunsuri posibile (unde 1 = “accord hotărât” și 4 = “dezacord hotarât”) care reprezintă cel mai bine atitudinea dumneavoastră personală față de conținutul afirmației incercuind numărul potrivită