Eu…si prietenii din film. [308373]

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” [anonimizat] I [anonimizat]. univ. dr. Oana Hrișcă

Candidat: [anonimizat]-[anonimizat] 2019-2021

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” [anonimizat] I în învățământ

„Fantasticul în creațiile plastice ale copiilor preșcolari”

[anonimizat]. univ. dr. Oana Hrișcă

Candidat: [anonimizat]-[anonimizat] 2017-2019

Argument

Fantasticul înseamnă imaginație. Fără imaginație viața omului ar fi plictisitoare și monotonă. [anonimizat], magic. Imaginația ne ajuta să ne dezvoltăm o personalitate proprie. Fantasticul poate fi numit și ,, o ușiță de scăpare din lumea reală”, [anonimizat].

Problema fantasticului a exercitat întotdeauna o [anonimizat], ca să nu mai vorbim de prezența fantasticului în creațiile copiilor preșcolari. El se întâlnește în mai multe tipuri de texte : basme, povesti , povestiri. Fantasticul oferă posibilitatea de a crea o lume nouă și de a evada în alt univers emoțional și spiritual.

Mi-am ales tema”Fantasticul în creațiile plastice ale copiilor preșcolari”, din dorința de a [anonimizat] m-a [anonimizat]-am dat seama că are o influență copleșitoare asupra educării sau mai bine spus asupra dezvoltării armonioase a personalității umane la vârsta preșcolară.

[anonimizat]-o încerc să scot în evidență câteva modalități prin care observarea fantasticului poate influența formarea și dezvoltarea creativității la copii.

Mi-am ales această temă pentru a [anonimizat], [anonimizat], obiectivizat și în domeniul artei plastice.

[anonimizat] a potențialului creativ. Culorile, [anonimizat], liniile sunt mijloace de exprimare a copiilor încă de la vârsta mică. Prin artă se dezvoltă sensibilitatea senzorială și cea comportamentală .[anonimizat].

Genul fantastic este din ce în ce mai căutat și apreciat de copii. Și m-am întrebat de multe ori de ce. [anonimizat]. Impactul lor asupra copiilor nu a fot niciodată atât de mare.

[anonimizat] o părticică din lumea magică a copiilor. [anonimizat]. Preșcolarul are o [anonimizat], se identifică cu personaje fantastice din basme și povesti astfel traversează ușor prin spațiu și timp cred că tot ce s-a întâmplat în trecut a avut loc ieri, iar ce urmează să se întâmple va avea loc mâine.

De-a lungul carierei am observat că educația plastică are o influență puternică asupra dezvoltării personalității. Educația plastică implică o cunoaștere temeinică a copilului, a universului spiritual al acestuia, a legității formarii și dezvoltării psihicului, a particularităților și dinamicii vieții lui. Pentru aceasta este necesar să-i asigurăm apariția unui câmp noțional-afectiv-volitiv în care manifestările libere să consolideze relația inteligență-dezvoltare.

Asculatand povesti, povestiri, basme, copilul recunoaște mental principalele momente ale narațiunii, le inversează , le omite , le amplifica și inventează altele noi. Jucându-se cu creionul pe hârtie obține linii și figuri neobișnuite , exersându-și vocea descoperă accidental ritmuri și melodii care îi rețin atenția. Frământând o bucată de plastilina se trezește în fața unor forme deosebite. Așezând cuburile unele peste altele ajunge la interesante construcții în miniatură. Așadar activitățile pe care le desfășoară preșcolarii, dacă sunt corect planificate și instrumentate, conduc la premisele desfășurării actului creator. De pildă, ;la vârsta preșcolara, teama de personajele fantastice negative pe care copiii le cred reale le generează abordări creative bazate pe integrarea posibilului în real.

Lucrările realizate de copii pot constitui adevărate fișe psihopedagogice în care se oglindește procesul de evoluție și de dezvoltare intelelectuală .Desenul copiilor arată ce-i impresionează, ce-i interesează, ce-i afectează, spontaneitatea sau meticulozitatea, precum și alte trăsături de temperament.

Am considerat că obligația mea (în practica didactică) este aceea de a crea copiilor acele condiții prin care să-și dezvolte aptitudinile, interesul pentru a desena și a colora, spiritul de observație și atenția.

Arta este principala modalitate prin care se înfăptuiește relația estetică dintre om și realitate , constând într-o sesizare a generalului în particular , un mijloc de a reflecta realitatea în plină dezvoltare. Arta exprimă întotdeauna ceva, poartă un mesaj, comunicând sentimentele și ideile creatorului pe care ,,beneficiarul,” de artă le receptează și le asimilează într-un mod propriu.

După părerea mea educația plastică nu este numai o disciplină de lucru, ci are efecte psiho-comportamentale esențiale, contribuind la formarea personalității, cultivând atitudini maleabile, sentimente pozitive, gustul și simțirea estetică, de aceea ea trebuie controlată și orientată spre folosul tuturor, nu numai pentru cei cu înclinații.

Curiozitatea copilului pentru tot ceea ce îl înconjoară, dorința de cercetare a tuturor lucrurilor care îi stârnsc un minim de inters, capacitatea de asimilare a unei mari cantități de cunoștințe, pot constitui un punct de plecare într-o călătorie a cunoașterii aprofundate, alături de un “personaj” care pentru ei este o întreagă poveste – “cadrul didactic”. Printr-un șir de activități, combinate în așa fel încât să capteze și să stimuleze interesul, copiii vor călători într-o lume a cunoașterii, în care vor întâlni probleme, dificultăți din viața reală,

Cu ajutorul imaginației, a materialelor (planșe, ilustrații, jocuri) și ascultând explicațiile îndrumătorului, copiii vor putea explora lumea fantastică, valorificând ceea ce au aflat, în lucrări, desene, picturi, povestiri, dramatizări, prin care să împărtășească și altora experiența lor.

În condițiile în care grădinița este considerată ca parte integrantă a învățământului, ea își propune ca obiectiv prioritar pregătirea copilului pentru școală. Fiind coștientă că pregătirea copilului pentru școală necesită acumularea unui volum de cunoștințe, prin folosirea unor metode și procedee specifice vârstei preșcolare, de-a lungul activității mele am fost precupată de găsirea celor mai potrivite

Societatea în continuă transformare și dezvoltare presupune efort creativ din partea tuturor indivizilor.Din acest motiv,valorile formative trebuie dezvoltate de la cea mai fragedă

CAPITOLUL I

I.1. Conceptul de educație estetică

„Cei 7 ani de acasă”. Toți cunoaștem această expresie pentru că am auzit-o încă din copilărie. Mulți asociază această expresie cu „bunul simț” pe care îl atribuie „frumoasei„ educații primite în primii ani ai copilăriei. Acum ceva timp, cei 7 ani de acasă reprezentau perioada pe care copilul o petrecea în sânul familiei, până la înscrierea lui în școală. Învățământul obligatoriu începea din clasa 1, iar frecventarea grădiniței era facultativă. Acum este cunoscut faptul că educatoarea este un cadru responsabil cu formarea primelor deprinderi ale copilului și specializat în a pune bazele procesului instructiv-educativ. Educația timpurie încearcă să așeze toți actorii implicați în actul educativ în poziții cheie și recunoscându-le meritele în dezvoltarea personalității umane. Toate cercetările psihologice și pedagogice făcute de-alungul anilor au dovedit că dezvoltarea unui individ se desfășoară pe tot cursul vieții acestuia, începând de la naștere, sub influența relației dintre cei trei factori: ereditate, mediu și educație. Deși a fost atribuit în anumite perioade un rol predominant unuia sau altuia dintre acești factori, cercetările făcute de sociologi, psihologi și pedagogi au dovedit că în dezvoltarea omului sunt permanent prezenți toți cei trei factori: ereditate, mediu și educație. Fiecare dintre aceștia are un aport diferit de la om la om, în funcție de particularitățile psihice ale persoanei. Se vorbește despre dezvoltarea personalității încă de la cele mai mici vârste. Conceptul de educație timpurie pune mare accent pe influența pe care un factor al dezvoltării o poate avea asupra celorlalți factori iar relația familie- școală-comunitate evidențiază interdependența dintre aceștia.

În descrierea dezvoltării personalității umane ne putem raporta la definiția formulată de I. Noica: “dezvoltarea presupune ansamblul transformărilor sistematice bio-psiho-socio-culturale apărute pe durata întregului ciclu de viață a individului, precum și trecerea de la un stadiu inferior la unul superior, fapt ce presupune acumulări cantitative și salturi calitative.” Cercetătorii educației contemporane doresc să urmărească evoluția subiectului uman independent de orice factori interni sau externi.

Factorii dezvoltării ființei umane (dezvoltare ontogenetică) sunt: ereditate, mediu și educație. În analiza acestora trebuie să ținem cont atât de influențele pozitive cât și de limitele pe care acești factori le pot avea în dezvoltarea personalității umane. Cred că în acest caz putem adresa întrebarea: Ce este ființa umană și ce se dorește a fi? Dezvoltarea omului poate avea loc doar prin interacțiunea acestora dar evoluția lui este influențată de ponderea unuia sau a altuia dintre factori.

Ereditatea. Cuvântul provine din latinescul “heres”, adică moștenitor. Ereditatea înseamnă, așadar, materia genetică pe care o transmitem sub forma unor coduri, “mesaje de specificitate ale speciei, grupului și individului.” Nu există indivizi identici genetic deci fiecare dintre noi este diferit, unic, neputând exista vreo copie a noastră printre predecesori sau descendenți. (Se spune că probabilitatea unei identități absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.) Noi, cei care lucrăm cu copiii, nu putem să-i privim ca pe simple obiecte ale educației fără să dorim formarea și dezvoltarea acestora, ținând cont, în primul rând, că ei au personalități diferite. Da, este foarte importantă transmiterea pe cale genetică a “materiei vii” dar, în urma experimentelor făcute la nivelul speciei umane, au fost punctate atât părți pozitive cât și limite:

• Pe cale genetică nu sunt trasmise trăsăturile antecesorilor ci un complex de predispoziții;

• Însușirile psihice transmise ereditar nu derivă dintr-un izvor unic ci au geneză multiplă;

• Diversitatea psihică a oamenilor se datorează și factorilor de mediu.

• Unele trăsături ereditare se pot evidenția în anumite momente de vârstă în timp ce altele pot rămâne în stare latentă pe tot parcursul vieții omului, în absența anumitor factori care să-i activeze.

• Sunt unele aspecte ale psihicului puternic determinate ereditar (temperament, aptitudini, emotivitate) iar altele mai puțin (caracter, voință, atitudini)

• Ereditatea umană, comparativ cu cea animală, prezintă cea mai mică încărcătură de comportamente instinctive.

Unii specialiști susțin că factorul cel mai important în dezvoltarea omului este ereditatea. Aceștia au afirmat că ne naștem cu anumite aptitudini, calități care nu ar putea fi formate prin educație. Aceste aptitudini fac posibilă învățarea unor cunoștințe sau formarea unor deprinderi. Funcții psihice precum memoria, imaginația sau percepția sunt cele care stau la baza aptitudinilor de care va da copilul dovadă pe viitor.

De exemplu:

• Aptitudinea verbală. Copilul folosește un bagaj bogat de cuvinte cărora le-a înțeles cu ușurință sensul.

• Fluiditatea verbală. Copilul poate vorbi sau scrie mai mult, mai cursiv decât alții de vârsta lui.

• Aptitudinea numerică. Copilul prezintă o ușurință în a lucra cu numerele.

• Aptitudinea perceptivă. Copilul observă detalii ale elementelor din jur care altora le scapă.

• Reprezentarea spațială. Copilul este capabil să reprezinte un obiect în două sau trei dimensiuni și poate reprezenta relațiile dintre ele.

• Dexteritatea manuală. Facilitatea cu care copilul mânuiește obiecte sau instrumente din jurul lui.

Unii pedagogi și psihologi afirmă că ne naștem cu apitudini pentru matematică, literatură, artă etc. și că indiferent de condițiile în care vom trăi sau de educația pe care o vom primi, ceea ce am dobândit prin naștere nu poate fi niciodată anihilat. Pe acest principiu au existat numeroase familii de muzicieni sau oameni de literatură cărora educația doar le-a organizat anumite condiții prin care să-și dezvolte mai rapid ceea ce au moștenit genetic.

Mediul este constituit din totalitatea elementelor externe cu care individul interacționează, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale. Mediul în care un copil trăiește poate fi favorabil sau nefavorabil dezvoltării acestuia. Încă din perioada burgheziei, un mediul favorabil asigura copilului hrană bună, un ambient plăcut, cărți potrivite, îi permitea să viziteze locuri noi, să ia contact cu alți oameni, alte culturi. Toate aceste condiții îl ajutau să capete noi cunoștințe și deprinderi. Un mediu nefavorabil înfrâna dezvoltarea copilului, nu doar pentru că nu îi oferea acces la o educație de calitate dar mulți copii se luptau cu anumite probleme de sănătate, chiar subnutriție și făceau parte din cercuri cu preocupări limitate, principală fiind aceea de a merge la muncă imediat ce ar fi fost capabili de aceasta. În zilele noastre, diferențele nu sunt foarte mari. Accesul la educație nu este înlesnit tuturor în egală măsură. În unele sate s-au închis școli iar în cele care nu s-au închis copiii fac parte din grupe sau clase mixte și sunt îndrumați de profesori care ajung să predea mai multe materii. Putem distinge mai mulți factori de mediu care influențează individul: factori geografici (relief, climă, temperatură) și factorii sociali (educație, familie, prieteni, spațiul cultural etc.) Unii sociologi considerau că aproape întotdeauna mediul social este invariabil: copiii născuți în familii prospere vor avea întotdeauna un mediu propice dezvoltării iar cei din familii nevoiașe vor fi lipsiți de condițiile unei evoluții în acest sens. Această teorie nu a fost niciodată demonstrată științific așa cum nu s-a putut demonstra nici ipoteză conform căreia dezvoltarea personalității este determinată de mediul social. ( Deși, în perioada burgheză, psihologii au încercat să demonstreze științific dezvoltarea psihică superioară a clasei burgheze prin teste care să le demonstreze nivelul unui proces psihic sau nivelul unei aptitudini. Aceste teste au fost cu atât mai puțin concludente ținând cont că întrebările din cuprinsul lor se refereau la mediul de viață în care trăiau burghezii, întrebări la care fiii de muncitori nu aveau cum să răspundă.) Mai târziu, pedologii au susținut că „dezvoltarea copilului este determinată fatal de ereditate și de mediul social, considerat invariabil” și că educația ar fi doar un aspect puțin important.

Rolul educatorului este acela de a crea mediul favorabil dezvoltării copiilor, cunoscându-le foarte bine ereditatea. De asemenea, factorii de mediu care pot influența dezvoltarea persoanei sunt cei din proximitatea acesteia (oamenii care îl înconjoară, situațiile cu care se confruntă) și cei „de la distanță” (mass-media, internetul). Astăzi, tot mai mult, omul se desprinde de mediul proximal și se expune fluxului informațional de la televizor și de pe internet. Același lucru îl permitem și copiilor noștri. Mai mult decât atât, părinții găsesc eliberator să faciliteze copilului contactul cu tehnologia (tableta, telefonul, calculatorul), mai ales când, datorită programului încărcat de la acasă, părintele nu poate să-i acorde copilului toată atenția. Contactul cu mediul informatizat nu este întotdeauna benefic. Copilul are nevoie să fie ancorat în realitate, chiar dacă imaginația este un factor psihic pe care trebuie să-l luăm în seamă și chiar să-l încurajăm încă din primii ani. Cel mic își dezvoltă capacitatea de selecție a subiectului uman și învață să-l valorifice, cu ajutorul adulților. Copilul nu reacționează la evenimente ci la impactul pe care acestea îl au asupra lui. Din acest motiv se spune că simpla prezență a unui factor de mediu nu are impact asupra unui copil, dacă lui îi este indiferent tocmai pentru mediul nu a acționat asupra lui iar el, copilul, nu a reacționat printr-o activitate proprie asupra mediului.

I.2. Educatia estetica timpurie

Ereditatea și mediul sunt prezențe obligatorii în dezvoltarea omului dar cu contribuții aleatorii, pozitive sau negative, asupra dezvoltării sale ontogenetice. În acest context societatea umană a elaborat și perfecționat un mecanism de creștere a controlului asupra dezvoltării ontogenetice. Acest mecanism poartă numele generic de educație. Ideologii burghezi au afirmat că oamenii, la naștere, sunt egali și că nu există nici o diferență între un copil de nobil sau un copil de țăran. Deși există particularități individuale, toți oamenii se nasc cu capacitatea de a gândi și a se dezvolta, singurele diferențe apărute pe parcurs datorându-se educației și mediului în care acesștia trăiesc. Dacă toți copiii au acces la educație, indiferent de pătura socială căreia îi aparțin, și copilul de nobil și copilul de țăran se pot dezvolta la fel de bine. Astfel, cel mai important rol în dezvoltarea personalității omului l-ar avea educația. Chiar dacă educatorul nu ar intra în posesia datelor ereditare ale copilului, cu ajutorul educației ar putea face din copil un viitor pictor, matematician sau om de literatură. Acești ideologi afirmau că un copil este „o bucată de ceară, căreia ți poți da ce formă dorești…”. Spre deosebire de animale care se dresează, omul se educă. Animalul învață să supraviețuiască prin satisfacerea instinctelor în timp ce omul trebuie să învețe majoritatea lucrurilor necesare asigurării supraviețuirii. Astel, omul are cea mai lungă perioadă de copilărie.

Educația este un proces orientat sistematic, planificat și conștient. Ea se adresează omului și este o relație dintre un subiect și un obiect, în cadrul căreia subiectul (educatorul) dorește să producă o transformare a obiectului educației (copilul), conform unui scop. Educatorul și educabilul se adaptează unul la cerințele celuilalt. Actul educativ este subordonat unor reguli care-l direcționează. Asfel se formulează definiția educației: „activitate socială complexă care se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic și organizat, în fiecare moment un subiect – individual sau colectiv – acționând asupra unui obiect – individual sau colectiv – , în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă și creatoare, corespunzătoare atât condițiilor istorico-sociale prezente și de perspectivă, cât și particularităților sale viitoare.”

Toți factorii descriși mai sus își aduc aportul mai mult sau mai puțin în dezvoltarea personalității umane, în funcție de particularitățile bio-psiho-sociale ale acestuia. Dar studiile au arătat că personalitatea unui om se formează în primii 7 ani de viață. Dacă persoana este definită prin ansamblul tuturor însușirilor unui om, personalitatea definește rolul pe care îl îndeplinește omul în viața socială. Omul a trăit mereu între alți oameni, a învățat cum să muncească, cum să se scomporte. A învățat de la alții și la rândul lui, i-a învățat pe alții. De-alungul istoriei, generația tânără a învățat de la generația adultă și și-a însușit experiența acesteia. Însuși cuvântul educație semnifică, etimologic, acțiunea de „îngrijire”, „cultivare”. Omul a avut în pemanență nevoie de educație, de instruire, în special copiii. Aceștia vor deveni, la rândul lor, adulți responsabili, vor deveni OAMENI în funcție de impactul pe care realitatea exterioară îl are asupra lor. Prin simțurile lor ei ajung să perceapă această realitate, personalitatea lor formându-se în special prin interacțiunea zilnică pe care o au cu adulții. Despre acest lucru vorbește educația timpurie. Ea plasează copilul în centrul influențelor intenționate sau neintenționate ale actului educativ. Educația timpurie înglobează toate experiențele de care beneficiază copilul în primii ani de viață, care îl ajută să se dezvolte ca ființă umană înzestrată cu capacități fizice și psihice. Astfel copilul ajunge să aibă identitate și gândire proprie. Ceea ce învață copiii în primii ani reprezintă fundamentul unei dezvoltări sociale, spirituale și culturale, deoarece reprezintă mai mult decât vor învăța în restul vieții.

Fiecare copil are individualitate, trăsături fizice și psihice aparte, care îl diferențiază de toți ceilalți. Un scop important al educației timpurii este de a-i asigura fiecărui copil dreptul la educație. Educația timpurie se referă strict la perioada 0-3 ani dar pentru că problematica pedagogică nu include o secțiune specifică privind educația în această perioadă, focalizarea educației timpurii se face pe educația preșcolară. Educația timpurie îmbracă aceleași forme ale educației pe care le găsim în pedagogie:

• Educație informală (în familie, comunitate, mass-media etc.)

• Educație formală (desfășurată în mediile instituționalizate: creșă, grădiniță)

• Educația nonformală (în biblioteci, muzee, cercuri de creație, cluburi ale copiilor etc.)

Pentru dezvoltarea copilului este nevoie ca toți partenerii educaționali să interacționeze: familia, școala, comunitatea. Astfel, educația timpurie se referă atât la implicarea copilului în actul educativ de la vârstele mici cât și la impicarea familiei și comunității în educarea copilului mic. Nici o instituție nu se poate substitui familiei, nu o poate înlocui. În schimb, o sprijină și ajută la dezvoltarea relațiilor în familie și în afara ei. Educația în primii ani de viață prevede parteneriate active și constructive între părinți și mediile instituționalizate. Educatorul lucrează mult mai ușor cu un copil care vine din familie cu deprinderi minime însușite în timp ce familia continuă acasă ceea ce a învățat copilul la creșă sau grădiniță. Comunitatea trebuie să asigure tuturor copiilor dreptul la educație de calitate dar și condițiile prielnice de îngrijire și sănătate până ce copilul intră la școală.

Dacă personalitatea se formează în primii 7 ani de viață, până ajunge copilul la școală, e foarte ușor de sesizat impactul pe care mediul în care copilul crește încă de la naștere îl are asupra dezvoltării lui. Relația cu părinții va pune bazele relațiilor viitoare pe care copilul și le va face. Psihologia a demonstrat că la maturitate ajungem să stabilim relații cu persoane capabile să joace rolul mamei sau al tatălui său chiar rolul pe care noi l-am avut în familie. Pentru că personalitatea să se dezvolte, este nevoie de trăirea unor experiențe similare și repetitive. Amintirile unor evenimente din copilărie ne rămân vii toată viața și ne determină alegerile privind anumite persoane, locuri, profesii etc. Totul se integrează în subconștient încă din primii ani de viață. Copilul preia din credințele și convingerile adulților cu care a interacționat și ajunge să și le însușească. Se spune că principa sursă de energie a omului rămâne afectivitatea și atunci e lesne de înțeles nevoia copilului de a fi iubit, de a se simți apreciat, de a fi auzit. Noi, adulții, trebuie să transmitem copiilor doar mesaje pozitive și în mod repetat, pentru că trăsăturile psihice care influențează dezvoltarea personalității se bazează pe automatisme. Copilul își va aminti elementele similare și care se repetă, motiv pentru care evenimentele la care ia parte (discuții, activități desfășurate cu cei apropiați etc.) trebuie să aibă consistență calitativă.

„Pentru copil are impact ceea ce vede la tine, mai puțin ceea ce aude.” Așadar, personalitatea se formează pe un fond de iubire: „Copilul primește o schiță în creion a structurii sale dar pentru a prinde contur, are nevoie de culoare. Culoarea reprezintă cantitatea de afecțiune, iubire primită.”

Pentru copil, comportamentul părinților lui este foarte important pentru că depinde de acesta în fiecare zi. Se reflectă în modul în care părinții acționează. Pentru a crește armonios, un copil are nevoie de un mediu sănătos care să-i pună la îndemână toate resursele necesare unei bune dezvoltări. În familie copilul își începe pregătirea pentru viață. Cu cât copilul este mai mic, cu atât el are mai multă nevoie de familie. Familia îi satisface nevoile fiziologice, îi conferă siguranță, îl face să simtă că are locul lui în lume. Familia oferă copilului mic un model de comportament, îl învață cum să comunice, îl învață conduită morală. Relația cu membrii familiei este cea mai de durată. Știe că aparține unui mediu în care se va putea întoarce mereu cu încredere. În familiile dezorganizate lucrurile stau total diferit. Acestea au o influență nefastă asupra copilului. Copilul trebuie să înțeleagă noțiunea de familie și rolul fiecărui membru în aceasta. În primii ani, copilul este dependent de părinți. Aceștia au datoria nu doar să-i satisfacă nevoile primare ci și să se ocupe de educația sa. Aici copilul își însușește limbajul, învață să descopere lumea și să se adapteze la cerințele ei. Părinții trebuie să fie conștienți că puterea exemplului pe care îl dau își pune aprenta asupra copilului lor încă de la început. Modul în care ei comunică îi face răspunzători de limbajul pe care copilul și-l însușește. Exprimarea lor trebuie să fie corectă, clară, coerentă iar tonul vocii să însoțească în mod pozitiv mesajele pe care părinții doresc să le transmită. Copiii trebuie să primească răspunsuri la întrebările pe care le adresează iar acestea să fie formulate pentru nivelul lor de înțelegere. Copilul va învăța mai întâi din familie ce este bine, ce este rău punându-se accent pe întărirea pozitivă și nu pe cea negativă.

Dr. Greenspon spune, în ultima sa carte, că cei mici pot avea una din cele 5 categorii de personalități:

• Hipersensibil: copilul temător;

• Fără frică: copilul activ;

• Încăpățânat și obraznic;

• Necomunicativ, închis, visător;

• Neatent: copilul care procesează greu informațiile.

Dr. Greenspon afirmă că scopul nu este să îi schimbi personalitatea ci să ajuți copilul să poată să își exprime propria natură, în moduri constructive. Acest lucru poate fi posibil doar scoțându-i în evidență ceea ce are el mai bun și frumos. Copilul va fi conștient de calitățile lui și va dori să și le dezvolte. Dr. Greenspon punctează calitățile cele mai valoroase: empatia, creativitatea, onoarea, abilitatea de a iubi, încredere. Acestea derivă din relațiile interumane, în pofida contribuției lor genetice. Din toate acestea reiese ideea de frumos, etic ca reper și scop pentru educația timpurie. O educație de calitate presupune să ajuți copilul să se deschidă către ce este frumos la nivel spiritual, nu doar fizic. Astfel noi, educatori-părinți-comunitate, îi ajutăm să ia contact cu arta sub forma pe care o descoperim în natură sau sub forma creată de om. Acest proces trebuie să înceapă de timpuriu și să se desfășoare progresiv, primele jaloane influențând achizișiile intelectuale următoare.

I.3. Rolul educatiei estetice la varsta prescolara

„Cât de frumos te-ai îmbrăcat!”, „Cât de frumos ți-ai prins părul!”, „ Cât de frumos și de curat este la tine în cameră!”… Copiii aud aceste cuvinte adresate de adulții cu care ei intră în contact. Deși foarte mici, ei se familiarizează cu noțiunea de frumos, deși nu îi pătrund cu adevărat sensul. Copiii știu că respectând anumite reguli de ordine și disciplină, fac un lucru „bun”, „frumos”, care-i bucură pe părinți sau pe educatori. Frumosul, categoria de bază a esteticii poate fi învățat încă de la vârstele mici. Dar obiectele sau fenomenele care înconjoară omul nu sunt frumoase „în sine” ci capătă valoare estetică în mod dependent de ochiul privitorului, de prezența creatoare a acestuia. Copiii vor copia din gustul estetic al adultului lângă care stau. Spre exemplu, dacă mama pune accent pe culorile vii în ornarea casei, copilul va fi atras de aceleași culori sau contraste. Capacitatea de a sesiza frumosul obiectelor într-o manieră mai complexă și profundă este condiționată de măsura în care atât creatorul de artă cât și cel care o receptează participă în mod cognitiv la înțelegerea ei. Nu poți fi receptiv la artă decât dacă o înțelegi și rezonezi cu ea.

Numeroase studii au demonstrat că gustul pentru frumos poate fi educat. Copilul ia contact cu lumea esteticului începând cu mediul proximal. Influențele mediului ambiant își aduc aportul în dezvoltarea personalității copilului. Grupa de la creșă sau grădiniță, casa în care locuiește, clădirile pe lângă care trece zi de zi, coloristica naturii veșnic în schimbare, toate prezintă interes din punct de vedere artistic și sunt surse de inspirație și de imitație pentru copii. Mai întâi părintele și apoi educatorul au datoria de a învăța copilul cum să „vibreze” la frumusețea exprimată de lumea înconjurătoare. Arta îmbracă numeroase forme: creație literară, creație muzicală, creație plastică, teatru, diferite emisiuni educative etc., toate adunate definesc cultura estetică. În timp ce mediul natural sau cel familial influențează în mod neintenționat latura creatoare a copilului, cultura estetică școlară cuprinde un sistem de cunoștințe și capacități care se transmit pe baza unor documente oficiale, făcând parte din procesul de învățământ. „Atitudinea estetică este rezultatul interiorizării culturii estetice obiective care se realizează treptat, prin variate metode și procedee specifice însușirii fiecărei arte precum și pe căi comune tuturor obiectelor de învățământ. La formarea culturii estetice a individului contribuie, în primul rând, educația, care este coroborată cu autoeducația și influențele mediulul ambiant, natural și social.”

Luând contact cu opera de artă, copilul va ajunge să fie receptiv față de frumos. Esteticul artei le dezvoltă copiilor creativitatea, îi face să fie sensibili, să ajungă să diferențieze binele de rău, urâtul de frumos, să aprecieze curajul unor personaje sau loialitatea altora, să înțeleagă că trăiește între valori culturale pe care va învăța să le admire. Un copil care și-a însușit din familie noțiuni din sfera esteticului, în grădiniță și mai târziu la școală le va aprofunda. Părinții deschid copiilor poarta cătră o educație estetică de calitate, de timpuriu. Le arată comunitatea din care fac parte: magazine, restaurante, fabrici, blocuri de locuințe, școli, parcuri, instituții de cultură etc., îi duc pe copii la diferite spectacole, târguri și expoziții din oraș, participă cu ei la diferite sărbători. Astfel, părinții vor reuși să trezească în copiii lor stări afective constructive și le vor îmbogăți cultura generală. Arta poate avea un rol formativ încă din primii ani de viață. Dar nu poți învăța pe cineva un lucru pe care tu, la rândul tău, nu îl înțelegi. Sunt părinți care au fost lipsiți de privilegiul de a lua contact cu operele de artă în copilărie iar la maturitate ajung să ignore elemente aparținând domeniului estetic. Și comunitatea are un rol foarte important în a apropia oamenii de frumos, de cultură. Oficialitățile au datoria să organizeze spectacole de calitate prezentate de adevărați artiști, să aducă în fața publicului oameni talentați care să atragă prin determinare, prin calități vocaționale remarcabile. Gustul pentru frumos poate fi educat iar omul are nevoie să fie ajutat în acest sens. Personalitatea se formează pe un fond de iubire, de implicare. A iubi un copil înseamnă că tu, părinte, să-ți dorești înainte de toate să fii în fiecare zi varianta ta cea mai bună. Copilul va imita ceea ce faci, va spune ceea ce spui, va îmbrățișa toate credințele și aspirațiile tale. Fiecare alegere pe care o faci va influența în mod semnificativ existența copilului tău. Iubirea, pasiunea, perseverența, devotamentul, consecvența alături de alte calități pot fi învățate. Ce poate fi mai frumos într-o lume a frumosului decât să crești alături de copilul tău, să înveți împreună cu el, să oglindești în el propriile tale reușite ca părinte? Educația estetică timpurie tocmai asta ne învață: să oferim copiilor noștri acei stimuli care să le trezească interesul și să-i îndemne la creativitate. Originaliatea, expresivitatea noastră ne va ajuta să dezvoltăm în ceilalți acele talente și înclinații pe care nici ei nu știu că le au.

Ca educatori în primii ani ai creației, noi, cei angajați în mediul instituționalizat , avem de asemeni datoria de a le dezvolta copiilor receptivitatea pentru frumosul din natură, artă sau societate. Grădinița trebuie să continue activitatea familiei în educarea estetică a copiilor. Copiii învață la creșă și îndeosebi la grădință cântece, poezii, povești, jocuri educative. Ca educatoare ești conștientă că cei mici nu pot percepe frumosul într-un mod profund deoarece nu au o experiență de viață bogată. Din acest motiv, trebuie să „umpli„ acel gol punând la dispoziția copilului acele materiale care să atragă atenția asupra aspectelor frumoase ale mediului înconjurător, să le creezi condițiile prin care să ia contact cu lumea artei: citirea unor opere pentru copii, intonarea unui cântec, admirarea unor tablouri (inițial, imagini), vizionarea unui spectacol de teatru, vizite la muzee și expoziții etc., toate îmbrăcând forma educației estetice timpurii de calitate. Ce este foarte important în modul în care această latură este dezvoltată în grădiniță? Aici copiii primesc îndrumare într-un mod intenționat, planificat sub atenția unei persoane instruite și avizate, într-un mediul special organizat pentru transmitere de informații, alături de copii de aceeași vârstă. Participând la astfel de activități cu colegii săi, își va dezvolta și spiritul de echipă, competiție, va învăța să accepte opinia celuilat în interpretarea unei lucrări sau unei teme. Educatoarea pune accentul pe hrănirea pozitivă a imaginației, cunoscând legătura strânsă pe care aceasta o are cu procesele educaționale. Emoțiile stârnesc imaginația, declanșând în copil dorința de a „așterne” pe hârtie propriile idei. Gândirea reprezintă o condiție importantă a imaginației, actul creației neputând fi posibil fără un limbaj sau fără anumite conexiuni care au loc la nivel mental. Spre exeplu, copilul va reda prin desen zborul unei buburuze pentru că are la baza noțiuni despre structură și modul de viață al acestei vietăți.

Educatoarea acordă o foarte mare importanță limbajului pe care îl folosește când explică copilului, înlănțuind logic și coerent ideile.

Copilul învață să verbalizeze ceea ce a redat ca rod al imaginației folosind cuvinte proprii, cu sens, întrucât imaginile din mintea lui se bazează pe judecăți și raționamente. Cadrul didactic va furniza copiilor informații despre artă, raportându-se la nivelul lor de înțelegere, de dezvoltare intelectuală. Noțiunile transmise la această vârstă privesc spectrul culorilor, calitatea pe care acestea, folosite ca atare sau combinate, o pot da lucrării. Copiii sunt învățați tehnici de pictură sau de lucru manual specifice nivelului de vârstă.

Gustul estetic al copiilor se formează prin contact direct cu frumosul, de aceea părinții și profesorii trebuie să se preocupe de amenajarea mediului în care copiii își desfășoară activitățile. Organizarea camerei de acasă sau a clasei de la grădiniță, curățenia, modul în care sunt decorate, culorile folosite, așezarea mobilierului sau elementele decorative reprezintă o sursă de dezvoltare a simțului estetic al copilului. Preșcolarii mai pot lua contact cu arta prin vizitarea anumitor instituții culturale care îi pot influența educativ în această direcție.

Un rol important în dezvoltarea personalității îl au muzeele și expozițiile. Acestea fac parte din mediul social și pot reprezintă, la rândul lor, stimuli externi care pot trezi interesul copiilor pentru artă, îndemnându-i să fie creativi. Astăzi, când educația se face prin diferite forme intenționate și neintenționate și oriunde privim găsim surse prin care să ne educăm copiii, muzeul (expoziția) vine în viața noastră ca o provocare atât în plan teoretic cât și practic. Prin vizitarea acestei instituții culturale aducem un plus de calitate actului educativ, completând ceea ce la timpul nostru am învățat la școală și ceea ce învață copiii noștri în activitățile școlare. Muzeul și expoziția sunt parte din educația nonformală, învățământul de astăzi încurajând alegerea acestor noi contexte de învățare pe parcursul anului școlar (activitățile desfășurate în timpul săptămânii „Școala, altfel!”).

Cele două instituții, muzeu și școală, trebuie să interacționeze în permanent, valorizând potențialul educativ prin aprofundarea unor conținuturi ce pot fi transmise teoretic și practic. Prin vizitarea muzeului și organizarea expoziției se asigură un feed-back privind modul în care copiii au receptat cele transmise în grupă/clasă.

Ținând cont că personalitatea umană se formează în primii 7 ani de viață, este foarte important ca adulții să vină în întâmpinarea copiilor, făcându-le accesibilă interacțiunea cu diferite medii educative.

Capitolul II

II.1. Scopul și obiectivele activității de educație plastică

Scopul educației plastice nu este acela de a crea artiști, ci de a forma personalități armonioase cu disponibilități creative care pot fi necesare și utilizabile mai târziu, în diverse domenii profesionale. Activitatea artistico – plastică este una din activitățile care, prin specificul și particularitățile sale, favorizează dezvoltare unor personalități creative.

„Acesta este rostul adevărat al artei: ea are să ne înalțe unde înșine prin noi nu ne putem ridica” – Ioan Slavici.

Obiectivele cadru, de referință și exemplele de comportamente în activitățile artistico-plastice:

Obiective cadru:

„I) Formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, modelaje.

a) Obiectiv de referință:

-să redea liber teme plastice specifice desenului

a1) Exemple de comportamente:

-să respecte poziția corectă a corpului față de suportul de lucru pentru o bună coordonare oculo-motorie;

-să utilizeze corect instrumentele de lucru (creion, pensulă, cariocă, cretă, ceracolor, etc) în exprimarea liberă a gestului grafic (chiar și prin mâzgălituri);

-să execute punctual atât liber, cât și într-un spațiu dat (orizontal, vertical, concentric);

-să traseze linii în duct continuu, în diferite poziții, pentru a reda imaginea unor obiecte (în desene individuale sau colective);

-să completeze siluete desenate de educatoare;

-să dispună alternative, două sau mai multe elemente decorative;

-să ilustreze povestiri, evenimente, plante, animale, oameni cu mijloace specifice domeniului artistico-plastic.

b) Obiectiv de referință:

-să obțină efecte plastice, forme spontane și elaborate prin tehnici specifice picturii

b1) Exemple de comportament:

-să aplice culoarea pe suprafețe date sau libere(cu pensula, buretele, degetul, palma, ghemotocul de hârtie, ghemul de ață, țesături, ștampilă, peria, tubul);

-să obțină efecte plastice prin combinarea culorilor sau alte tehnici (fuzionare, presare, suprapunere, decolorare, stropire, plierea hârtiei);

-să realizeze compoziții plastice prin prelucrarea formelor spontane (punct, adăugarea unor linii/puncte);

II) Realizarea unor corespondențe între diferitele elemente de limbaj plastic și forme, obiecte din mediul înconjurător(natură, artă și viață socială)

aII) Obiectiv de referință:

-să recunoască elemente ale limbajului plastic și să diferențieze forme și culori în mediul înconjurător.

aII1) Exemple de comportament:

-să observe culori, puncte, linii, forme în mediul înconjurător;

-să discrimineze culori după criterii asociate unor aspecte întâlnite în mediul apropiat;

-să identifice punctul mare(rotund), mic, des, rar, contopit, suprapus;

-să compare linii: drepte, orizontale, verticale, curbe, frânte, modulate (groase și subțiri), spiralate, întrerupte;

-să diferențieze forme de obiecte, oameni, animale, plante, forme geometrice, etc.

bII) Obiectiv de referință:

-să cunoască și să diferențieze materiale și instrumente de lucru, să cunoască și să aplice reguli de utilizare a acestora.

b2) Exemple de comportamente:

-să denumească materiale și instrumente de lucru pentru desen, pictură, modelaj (hârtie, carton, plastilină, faianță, sticlă, tablă, pic, tempera, creion, pensulă, cretă).

-să sesizeze caracteristicile și transformările materialelor, astfel încât să asigure protecția sănătății și a celorlalți.

c) Obiectiv de referință:

-să utilizeze un limbaj adecvat cu privire la diferitele activități plastice concrete.

3) Exemple de comportament:

-să folosească cuvinte și expresii specifice activităților artistico-plastice;

-să descrie acțiuni specifice tehnicilor folosite în cadrul activităților plastice.

III) Stimularea expresivității și creativității prin desen, pictură, modelaj

d) Obiectiv de referință:

-să compună în mod original și personal spațial plastic

4)Exemple de comportament:

-să aplice în situații noi tehnicile de lucru învățate pentru realizarea unor compoziții originale;

-să creeze forme și modele noi prin îmbinarea elementelor de limbaj plastic;

-să elaboreze creații individuale și colective cu și fară temă dată;

-să participe la crearea cadrului estetic specific ambiental;

-să modifice modelul dat prin adăugare sau restructurare.

e) Obiectiv de referință:

-să interpreteze liber, creativ, lucrări plastice exprimând sentimente estetice

5) Exemple de comportament:

-să descopere semnificația lucrărilor din analiza culorilor, formelor, liniilor;

-să descrie lucrările proprii sau ale celorlalți copii, ținând cont de aspectul lor, de sentimentele pe care acestea le trezesc în sufletul copilului;

-să propună posibilități de valorificare a lucrărilor (expoziții, aniversări, concursuri);

-să exprime ceea ce simte privind desene, tablouri, fotografii artistice, albume de artă.”

În contextul noului curriculum pentru învățământul preșcolar, se întâlnesc următoarele dimensiuni de dezvoltare și comportamente în activitatea de educație plastică:

Dimensiuni ale dezvoltării și comportamente vizate:

„1 Curiozitate, interes și inițiativă în învățare

1.1. Manifestă curiozitate și interes pentru experimentarea și învățarea în situații noi;

1.2. Inițiază activități de învățare și interacțiuni cu copiii sau cu adulții din mediul apropiat.

2 Finalizarea sarcinilor și a acțiunilor (persistență în activități)

2.1. Realizează sarcinile de lucru cu consecvență;

2.2. Integrează ajutorul primit, pentru realizarea sarcinilor de lucru la care întâmplină dificultăți.

3. Activare și manifestare a potențialului creativ

3.1. Manifestă creativitate în activități diverse

3.2.Demonstrează creativitate prin activități artistico-plastice, muzicale și practice, în conversații și povestiri creative”

II.2.Metode interactive utilizate în activitățile artistico-plastice

Metodologia didactică reprezintă totalitatea metodelor și procedeelor folosite în procesul de învățământ. Astfel, metodologia se ocupă nu numai de metodele utilizate în procesul de învățământ(funcțiile, locul și clasificarea tipurilor de metode folosite în conducerea și organizarea procesului de învățământ) ci și de teoria, concepția pedagogică în viziunea căreia sunt clasificate, explicate și interpretate acestea.

Metodologia didactică se referă la următoarele aspecte:

– modul cum se transmit și sunt dobândite cunoștințele;

– dezvoltarea de calități morale și intelectuale;

– controlul dobândirii cunoștințelor și formarea de aptitudini practice și intelectuale.

Termemul „metodă” este alcătuit din două cuvinte grecești: „metha” (spre, către) și „odos” (cale, drum) și are înțelesul de „cale spre…”, „drum către…”; drumul ce duce la atingerea obiectivelor educaționale.

Ioan Cerghit definește metodă ca fiind „o cale de urmat în vederea îndeplinirii obiectivelor instructiv-educative dinainte stabilite”.

C.Moise definește metodă ca fiind „drum sau cale de urmat în activitatea comună a educatorilor și educaților, pentru îndeplinirea scopurilor învățământului, adică pentru informarea și formarea educaților”.

Metodele didactice folosite reprezintă și o succesiune de operații realizate în vederea obținerii unui scop și a unui instrument de lucru în activitatea de cunoaștere și dezvoltare a abilităților. Utilizarea unei metode de învățământ implică existența unui ansamblu de operații practice și mintale, datorită cărora preșcolarul găsește esența evenimentelor, fenomenelor singur sau ajutat de educatoare.

Alegerea metodei se face ținând cont de mai mulți factori:

– finalitățile educației;

– conținutul procesului instructiv-educativ;

– particularitățile de vârstă;

– psihologia grupului de preșcolari;

– experiența cadrului didactic.

C.Cucoș precizează că „metoda are un caracter polifuncțional” deoarece poate participa în același timp la îndeplinirea mai multor obiective instuctive-educative.

Funcțiile metodelor didactice urmăresc interdependența acțiunilor de comunicare-cunoaștere-creativitate necesare oricărei activități de educație eficientă.

Metodele au mai multe funcții:

– funcția cognitivă – obținerea de noi cunoștințe, abilități; pentru preșcolari reprezintă o cale de acces spre însușirea unor moduri de acțiune, cunoașterea teoriei elementelor de limbaj plastic dar și a unor tehnici de lucru.

– funcția motivațională – stârnește și menține interesul, dorința de cunoaștere și acțiune, poate trezi interesul pentru creația plastică, pentru descoperirea armoniilor cromatice, pentru transformarea formei, să amplifice trăirile afectiv-pozitive.

– funcția operațional-instrumentală – element de legătură între copil și unitatea de conținut, între obiectivele operaționale propuse și temele plastice propuse. Educatoarea mediază, prin intermediul metodelor, acesul la cunoaștere.

– funția formativ-educativă – de exersare și dezvoltare a proceselor psihice și motorii în același timp cu însușirea cunoștințelor, formarea deprinderilor, dezvoltarea sentimentelor (față de frumosul din natură, artă și societate).

– funția normativă – de organizare, dirijare a procesului de instruire; metoda orientează activitatea de predare ca și cea de învățare, le așază în limitele unor reguli, prescripții necesare și utile optimizării.

Încă din timpul grădiniței se urmărește dezvoltarea acuității vizuale prin exerciții-joc de observare a unor obiecte diferite ca formă, grosime, mărime sau prin exerciții-joc de asociere a culorilor prezentate cu cele asemănătoare elementelor din natură (roșu ca focul, galben ca soarele, verde că iarba etc.

De asemenea, se urmărește și dezvoltarea gândirii creatoare (artistice) prin descrierea unor fenomene ale naturii (ploaia, fulgerul), sau prin transformarea noțiunilor abstacte în noțiuni metaforice (căldura verii și portocaliul soarelui; răcoarea pădurii și verdele frunzelor).

Clasificarea principaleleor grupe de metode:

1.După criteriul istoric:

-tradiționale – „pun accent pe predare, sunt centrate pe conținut, pe însușirea materiei”: expunerea, demonstrația, exercițiul, conversația, observarea;

-moderne -„trec învățarea înaintea predării, sunt axate pe participarea și pe activitatea elevului, sunt centrate pe elev, pe exersarea și dezvoltarea capacităților aptitudinilor” : problematizarea, algoritmizarea, metodele de simulare, modelarea.

2.După extinderea sferei de aplicabilitate:

-generale – se pot folosi la toate activitățile: conversația, expunerea;

-particulare – se pot folosi doar la unele activități: exemplul moral, exercițiul moral.

3.După modul de prezentare a noilor cunoștințe:

-intuitive – sunt bazate pe observarea directă, obiectele pot fi observate de preșcolar sau pot fi văzute în realitate: demonstrația, observația;

-verbale – sunt bazate pe cuvântul scris sau spus, preșcolarul neputând lua contact cu obiectele, fenomenele explicate: expunerea, conversația.

4.După gradul de implicare al preșcolarului:

-pasive – sunt bazate pe memoria și ascultarea pasivă a preșcolarului: observarea, expunerea;

-active – sunt bazate pe implicarea și participarea preșcolarului: problematizarea, exercițiul.

5.După funcția didactică principală:

-de predare și comunicare – sunt centrate pe transmiterea de noi cunoștințe – expunerea;

-de fixare și consolidare – sunt centrate pe formarea deprinderilor: exercițiul;

-de verificare și apreciere a rezultatelor – pun accent pe verificarea modului de însușire cunoștințelor: metode de evaluare.

6.După forma de organizare a învățării:

-de învățare frontală – sunt aplicate la întreaga grupă: conversația;

-de învățare în grupuri – sunt aplicate la nivel eterogen: cubul;

-de învățare individuală – se realizează în funcție de fiecare preșcolar: exercițiul;

7.În funcție de axa de învățare mecanică-învățare conștientă:

-de învățare prin receptare – sunt bazate pe învățarea mecanică: expunere;

-de descoperire dirijată – preșcolarul poate descoperi treptat noul conținut: conversația euristică;

-de descoperire propriu-zisă – preșcolarul învață logic noile cunoștințe: observarea independentă, exercițiul euristic.

În didactica modernă sunt promovate metodele interactive deoarece se pune accent pe atitudinea activă: curiozitatea de a cunoaște, de a investiga și descoperi, dea a explica, de a observa. Metodele interactive au un caracter formativ-educativ deoarece dezvoltă gândirea, imaginația, memoria, potențialul de creație a preșcolarului.

„Metodele didactice nu trebuie să ducă la un dirijism excesiv, dirijarea învățării, a executării unei lucrări plastice să fie îmbinată cu munca independentă a preșcolarului pentru ca acesta să-și poată afirma spontaneitatea specifică vârstei, gândirea și imaginația”.

Cele mai aplicate metode folosite în activitatea artistico-plastică sunt: exercițiul, exercițiul-joc, demonstrația, explicația, conversația, dialogul dirijat, modelarea, brainstorming, metoda sinectică.

Metoda exercițiului – aceasta este prima metodă folosită în activitățile artistico-plastice (în special la început de an școlar) deoarece ajută la formarea deprinderilor și priceperilor, la dezvoltarea unor capacități și aptitudini și la stimularea potențialului creativ al preșcolarului. Se pot face exerciții pentru:

– familiarizarea preșcolarilor cu materialele și instrumentele de lucru;

– combinarea culorilor;

– transfigurarea formelor inspirate din natură;

– obținerea de forme noi, expresive și sugestive.

Metoda exercițiului-joc- această metodă se folosește pentru a înțelege mai bine anumite probleme legate de culoare și de tehnicile de lucru, se îmbină spontanul cu imaginarul, se produce plăcere și bucurie. Se pot face exerciții-joc pentru:

– observarea elementelor din natură;

– descoperirea diferitelor nuanțe, tonuri;

– descoperirea procedeeelor de colorare (fuzionare), stropire;

– explorarea punctului plastic;

– explorarea expresivității liniei plastice.

Jocul este un mijloc de stimulare a creativității și imaginației preșcolarilor. Ca metodă didactică, jocul nu este un mod de divertisment ci un mod de cunoaștere, înțelegere și de învățare. Exercițiul-joc aduce în fața preșcolarilor situații noi de descoperire a unor efecte expresive de culori sau forme.

Metoda demonstrației – metoda aceasta se folosește când se predă o tehnică de lucru nouă,când se arată preșcolarilor pentru prima dată cum trebuie redată imaginea unui obiect. Demonstrarea se folosește la începutul activității, când aproape toți copiii întâlnesc dificultăți.

Demonstrea se poate face cu ajutorul materialelor didactice (planșe, materiale din natură) și reprezintă un suport concret activității de învățare. O secvență importantă în desfășurarea demersului didactic este demonstrația practică (pe un suport de lucru) deoarece preșcolarii pot observa corect cum se folosesc elementele de limbaj plastic sau modul în care culorile se fluidizează sau se combină. Prin această metodă, preșcolarii primesc informațiile atât prin văz cât și prin auz și astfel se evită înțelegerea greșită a noțiunilor primite.

Metoda explicației – această metodă este folosită la fel ca și demonstrația, la începutul activității. Mai sunt situații când unii copii n-au înțeles, iar educatoarea trebuie să ofere explicații suplimentare, dar individual. Nu trebuie întreruptă activitatea copiilor deoarece capacitatea de concentrare este mai mică la această vârstă și le revine mai greu. Este bine ca în timpul explicației să se folosească și planșe demonstrative și demonstrații practice. Explicația o putem întâlni și la sfârșitul activității când se face aprecierea lucrărilor.

Metoda conversației – metoda aceasta stimulează gândirea pentru a da răspunsuri prin propriile eforturi. Întâlnim conversația în analiza modelului, în precizarea modului în care copiii trebuie să realizeze o anumită activitate. Conversația se poate îmbina cu explicația și demonstrația. Este important felul în care se formulează întrebările. Ele trebuie să fie corecte atât sub aspect gramatical cât și logic, să fie într-o terminilogie adecvată vârstei copilului, să fie evitate cele care determină răspunsuri monosilabice („da”, „nu”).

”În cadrul metodei conversației distingem:

– conversația euristică (însușirea de noi cunoștințe)

– conversația de reactualizare (reactualizarea și introducerea cunoștințelor în nouă temă plastică)

– conversația de fixare (fixarea și sistematizarea cunoștințelor primite)

– conversația de verificare (verificarea cunoștințelor teoretice legate de tema plastică)

– conversația de evaluare a lucrărilor (evaluarea lucrărilor realizate de elevi după criterii de evaluare stabilite)”

Metoda dialogului dirijat – este apropiată de metoda conversației și se adresează celor de vârstă mică. Este un mod prin care copiii învață conținuturi teoretice sau procedee practice fără o învățare mecanică. Întrebarea „Ce se întâmplă dacă…” în cazul combinării unei culori cu negru sau alb îi ajută să observe că acestea se închid sau se deschid.

„Metoda dialogului dirijat include mai multe procedee prin care se deplasează centrul de greutate de la întrebările de orientare învățător – elev la cele de investigare elev – învățător. Ea conferă o anumită autonomie în abordarea problemelor plastice. Eforturile intelectuale ale preșcolarilor sunt îndrumate în direcții divergente, ceea ce face ca problema plastică să poată fi rezolvată prin mai multe procedee. Astfel se dezvoltă imaginația, priceperea de a culege informații și implicit gândirea creatoare.”

Metoda modelării – această metodă reprezintă un mod de învățare ce are ca sursă modelul. Aceasta ete o reproducere simplificată a unui obiect, fenomen și se elaborează de obicei independent.

Metoda brainstorming – metoda aceasta permite preșcolarilor să propună mai multe idei de rezolvare a unei probleme plastice.

Metoda sinectică – se pune accent pe dezvoltarea gândirii și constă în apropierea prin analogii și metafore de problema plastică.

II.3.Instrumente și materiale specifice activității artistico-plastice

Alături de metode, instrumentele și materialele didactice ajută la atingerea obiectivelor propuse în activitățile de educație plastică.

Mijloacele de învățământ reprezintă o categorie importantă în toate activitățile și însumează un ansamblu de instrumente, materiale și tehnici care sunt folosite în procesul de predare-învățare.

„Mijloacele de învățământ sunt instrumente de acțiune purtătoare de informație care intervin în procesul de instruire, sprijinind educatorul în activitatea de predare și preșcolarul în activitatea de învățare”.

Rolul și valențele formative ale mijloacelor de învățământ:

„-sprijină cunoașterea aspectelor realității inaccesibile mai mult sau mai puțin;

-oferă, vehiculează informații variate, în forme diverse;

-realizează mai eficient obiectivele concrete, ca resurse practice, de activizare a metodelor didactice;

-reflectă pătrunderea în domeniu a nivelului dezvoltării științei, tehnicii, de la obiectele naturale inițial utilizate, până la mijloacele audio-vizuale și sistemele multimedia de astăzi;

-reprezintă o resursă materială prin esență, dar devin insrumente ale profesorului sau elevului, devin tehnici de învățare activă, mijloace de realizare.”

Funcțiile didactice ale mijloacelor de învățământ:

– „informativ-demonstrative – constituie un suport de transmitere a informațiilor, de dezvăluire a esenței fenomenelor (exemple: obiecte naturale, obiecte confecționate, ilustrații, albume de artă, tablouri, desene la tablă, planșe demonstrative etc.);

– formativ-educative – asigură efectuarea experimentelor, exersarea diferitelor operații practice, tehnice, artistice (exemple: truse, instrumente tehnice, jocuri didactice);

– de raționalizare a timpului didactic – contribuie la optimizarea rezultatelor copiilor printr-o mai bună folosire a timpului și printr-un consum mai mic de efort (exemple: șabloane, hărți de contur);

– de evaluare – diagnosticarea și aprecierea progreselor copiilor”.

Caracteristicile mijloacelor de învățământ:

– „flexibilitatea – este capacitatea relativă a mijloacelor tehnice de a răspunde la solicitările momentului;

– generalitatea – se referă la gradul de cuprindere al conținuturilor care pot fi vehiculate cu diferite mijloace de instruire;

– paralelismul – exprimă posibilitatea utilizării simultane a aceluiași mijloc în mai multe scopuri sau de către mai mulți utilizatori;

– accesibilitatea – este o proprietate determinată de complexitatea mijloacelor tehnice;

– siguranța în funcționare – depinde de cunoașterea regulilor de utilizare și de respectarea acestora.”

În activitățile plastice sunt utilizate mai multe materiale și mijloace informativ-demonstrative care ajută la transmiterea de noi cunoștințe și la exemplificarea unor noțiuni plastice.

Exemple:

– cercul cromatic al lui Johannes sau cercul celor 12 culori ce ajută copiii încă de la vârste mici să oserve raporturile dintre:

– cald-rece;

– culori primare-culori binare;

– culorile vecine;

– culorile înrudite.

– jetoane colorate ce se pot realiza din cartoane de diferite forme (cerc, pătrat, triunghi etc.). Se pot folosi atât la preșcolari cât și la școlari în exerciții de recunoaștere a culorilor prezentate. Se pot demonstra și explică:

– tipuri de culori: primare-binare, calde-reci;

– degradeurile: tonurile închise și deschise ale unor culori;

– nuanțele: amestecul a două culori;

– pata de culoare.

– materiale din natură – flori, frunze, crengi, semințe, scoici, plante presate, roci, fructe, legume etc. Copiii vor observa formele naturale și culorile, le vor denumi și vor putea face comparații de culoare, formă și mărime. Pe baza celor observate se vor putea exprima plastic într-un mod cât mai personal;

– albume de artă, reviste – îi ajută pe copii să iubească și să prețuiască arta, îi ajută să pătrundă în lumea muzeelor, să cunoască reprezentanți de seamă a artei plastice românești precum N. Grigorescu, N.Tonitza;

– planșe didactice – cu tipuri de linii, puncte, forme plastice etc.;

– corpuri geometrice;

– hârtii albe și colorate, cartoane, suport lemn,pânză;

– diferite culori: creioane, carioci, creta, acuarele, guașe, tempera, pensule de diferite mărimi;

– plastelină, lut;

– mape cu desene realizate de copii cu diferite teme plastice. Copiii trebuie să observe că același subiect se poate realiza în mai multe moduri.

– muzee de artă, expoziții, spectacole.

Tehnici de lucru

Prin utilizarea diversificată a tehnicilor de lucru în activitățile plastice se stimulează creativitatea, se dezvoltă capacitatea de exprimare a copiilor având astfel posibilitatea de a comunica propriile idei, trăiri, sentimente cu ajutorul elementelor de limbaj plastic.

Prin lucrările realizate, educatoarea își dă seama de nivelul de dezvoltare fizică, psihică și socială a preșcolarului și poate stabili strategii eficiente de instruire și educare adaptate pentru fiecare copil în parte. Se poate spune că lucrările copiilor de desen, pictură pot constitui fișe de diagnoză.

„Diversificarea tehnicilor de lucru dă posibilitatea educatoarei să utilizeze în desfășurarea activităților plastice, jocul ca metodă didactică. Jocul, ca activitate principală, la preșcolari, îndeplinește funcții formative esențiale:

– incită curiozitatea și structurează interesele preșcolarilor;

– extinde aria relațiilor psihosomatice interpersonale”.

Familiarizarea treptată a copiilor cu noi tehnici de lucru le mărește copiilor curiozitatea și atracția pentru activitățile artistico-plastice. Activitatea poate fi organizată sub forma unor exerciții-joc dar și pe baza metodei de învățare prin descoperire.

Sunt tehnici de lucru tradiționale (acuarela, cariocă) care sunt de obicei bine cunoscute de copii și ușor de folosit, dar sunt și tehnici mai puțin cunoscute (colaj, origami).

– tehnica acuarelei – acuarela se fluidizează cu apa și se folosește pe foaia umedă sau uscată obținându-se pete luminoase și transparente. Culorile de acuarelă aplicate în strat subțire își schimbă după uscare intensitatea inițială iar copiii trebuie să țină seama de acest aspect. Atunci când se folosește prea multă sau prea multe culori, acuarela își peirde din strălucire. La baza acestor activități va sta învățarea prin descoperire, exercițiul și metoda observației. Atunci când copilul trebuie să realizeze o sarcină de întrebuințare a culorilor, se folosește metoda conversației, explicației, și demonstrației. Astfel stabilim regulile activității de învățare ceea ce favorizează interesul preșcolarilor pentru această tehnică. Sarcina acestei tehnici este de a forma deprinderile de exprimare plastică pornind de la abstract la concret.

Importanța acestei tehnici constă în:

– accesibilitatea de la vârstă preșcolară până la perioada adultă;

– stimularea creativității;

– previne oboseala intelectuală;

– aduce efecte binefăcătoare asupra vieții interioare;

– independență în execuție;

– permite folosirea elementelor de limbaj plastic.

– tehnica guașei – acestea sunt opace și dense, se deschid și se închid doar în combinații cu alb sau negru. Se practică atât pe hârtie cât și pe alte mariale. După uscare, culoarea nu-și pierde prea mult din strălucire și intensitate. Guașa este folosită cu interes la orice vârstă, este foarte îndrăgită de copii obținându-se rezultate frumoase.

– tehnica desenului decorativ cu ajutorul pieptenelui – dinții pieptenelui se ung cu ajutorul unei periuțe de dinți apoi se trasează linii pe suprafața de decorat. Astfel copilul aprofundează cunoștințele despre liniile orizontale, verticale, oblice, ondulate, frânte;

– tehnica scurgerii și suflării – le dezvoltă copiilor sensibilitatea pentru armonia cromatică;

– tehnica ștampilelor de polistiren – din polistiren se realizează niște „moduli” care sunt tăiate în diferite forme: pătrate, triunghiuri, ovale, se ung cu culoare și apoi se folosesc drept ștampile. Ca suport se poate folosi hârtia și cartonul dar și alte suprafețe dorite de copii.

– tehnica ștampilelor de cartofi – se taie cartoful în două iar cu vârful unui cuțit se realizează pe o jumătate un model. Pe ștampila obținută se aplică cu pensula culoare și se ștampilează pe suportul dorit. Ștampilele astfel obținute pot decora modele de tapet, fața de masă și se pot realiza chiar peisaje.

– tehnica ștampilelor din plută – din dopurile de plută se pot realiza ștampile pentru realizarea unor modele decorative. Se decupează(crestează) modelul dorit iar pentru ștampilare se folosesc tușiere de diferite culori. Ștampilele din plută sunt mai rezistente deoarece se pot folosi de mai multe decât cele din cartofi care se pot folosi o singură dată.

– tehnica ștampilelor din guma de șters – pentru realizarea ștampilei din guma de șters se copie modelul dorit și apoi se crestează profilele cu un cuțit. Se poate ștampila în tuș sau în acuarele. Este un material mai ușor de folosit și se pot realiza motive mai pretențioase (animale, cifre, litere).

– tehnica dactilopicturii – este o tehnică simplă dar și importantă pentru dezvoltarea abilității degetelor copiilor. Fiecare deget este o amprentă mai mică sau mai mare și se obțin astfel cele mai reușite ștampile. Se recomandă tempera pentru această tehnică deorece se acoperă mai bine. Se poate folosi orice material și orice suprafață.

– tehnica picturii cu palma – se pictează palma cu un strat de culoare și apoi se așază palma pe suprafața de decorat. În urma acestui procedeu se obține o pată ce sugerează un model oarecare și poate fi completat cu pensula sau cu degetul(dactilopictură).

– tehnica picturii cu buretele – buretele se taie în bucăți mai mici, ușor de folosit de copii. Se pictează suprafața buretelui cu pensula apoi se utilizează ca o ștampilă pe materialul dorit.

– tehnica ștampilelor din frunze – se pot folosi frunze de mărimi și forme diferite care se colorează pe dos de obicei în culori diferite. Se așază cu partea colorată în jos pe o coală de hârtie și se presează cu mâna.

– tehnica picturii cu ața – se îndoaie foaia de hârtie în două. Se pune un fir de ață(mai gros) în culoare iar cu ajutorul unei pensule se asigură că firul de ață se îmbibă bine cu culoare dar se lasă un capăt curat. Se ridică firul de ață de capătul curat să se așază pe o jumătate din foaia îndoită și se așază cum se nimerește. Se închide foaia și se presează firul de ață; apoi se trage de capătul curat.

– tehnica bulelor de săpun – prin această tehnică se combină două elemente distractive îndrăgite de copii: balonașele de săpun și pictura. În vasul în care sunt balonașele de săpun se adaugă culori tempera/acrilice sau chiar colorant alimentar. Se suflă în păi până devine o masă mare de baloane apoi se adaugă pe hârtie balonașele.

CAPITOLUL III

III.1.Considerații generale asupra dezvoltării copilului de vârsta preșcolara

Știința psihologică – în ansamblul ei – și psihologia vârstelor – în special – concep dezvoltarea ființei umane ca o devenire complexă și unitar integratoare, realizându-se în trei planuri fundamentale: biologic, psihic, social.

Dezvoltarea biologică constă în procese de creștere și maturizare fizică ale organismului, în schimbări cantitative și calitative ale activității nervoase superioare. Dezvoltarea psihică se referă la apariția și manifestară proceselor, însușirilor, stărilor și structurilor psihice, iar dezvoltarea socială implică o continuă amplificare a posibilităților de relaționare cu ceilalți și de acomodare cât mai bună a propiei conduite cu diversitatea cerințelor sociale.

Între cele trei paliere ale dezvoltării se petrec interacțiuni și interinfluențe multiple și variate, într-un timp dat, pe parcursul evoluției conturează și structurează personalitatea din punct de vedere bio-psiho-social.

Referindu-se la un aspect al relației dintre dezvoltarea psihică și biologică, J. Piaget subliniază că inteligența este un caz particular adaptării biologice. Mai ales în ontogeneza timpurie, se petrec în ritmuri și cu viteze crescute schimbări în plan biologic care devin condiții foarte importante pentru debutul structurilor psihocomportamentale. Cele două planuri (biologic și psihic), deși sunt strâns interdependente, nu sunt obligatoriu sincrone ca desfășurare. La început ritmurile biologice sunt mult mai cunoscute; apoi, odată cu sfârșitul adolescenței, dezvoltarea biologică se încetinește mult, în timp ce dezvoltarea psihică păstrează unele ritmuri crescute și atinge niveluri calitative înalte.

E. Verza, analizând dezvoltarea psihică din perspectiva psihologiei vârstelor, consideră că ea trebuie privită ca un proces complex, dinamic și cu multe determinări în care se intersectează caracteristici ale filogenezei (ce țin de specie), ontogenezei (cu particularitățile psihoindividuale), psihosocialului (cu raportarea persoanei la colectivitate).

Astfel, dezvoltarea psihică are un caracter pluridimensional și multifactorial ce facilitează o multitudine de prefaceri cu echilibrări și adaptări de o anumită factură calitativă și cantitativă

În literatura de specialitate conceptele ce desemnează diferitele perioade ale dezvoltării sunt cele de: vârstă, etapă, perioadă; termenul cel mai frecvent întâlnit fiind cel de stadiu de dezvoltare, el exprimând „un ansamblu de trăsături coerente și structurate care constituie o mentalitate tipică și consistentă, dar trecătoare” .

Stadiul, în concepția lui P.Popescu-Neveanu, are o structură de ansamblu, posedă anumite caracteristici care ne permit să identificăm note asemănătoare la copii de aceeași perioadă de vârstă și note deosebitoare la copiii de vârste diferite . Prin urmare, stadiul devine un instrument în stabilirea distanței dintre ceea ce este considerat normal, la un anumit nivel al dezvoltării, și ceea ce înseamnă avans sau dimpotrivă întârziere.

E.Bonchiș menționează că, cei care au excelat în folosirea termenului de stadiu, punând în evidență nivelul dezvoltării diverselor planuri ale vieții psihice, au fost: H.Wallon (a urmărit stadialitatea afectivă), J.Piaget (pe cea a inteligenței), S.Freud (cea a corelării afectivității cu întreaga personalite) .

Astfel, în literatura românească întâlnim o stadializare la P.Golu, E.Verza, M.Zlate care diferențiază următoarele stadii de dezvoltare (determinate de tipul de activitate fundamentală, de rolul social al individului și de vârsta cronologică):

-stadiul prenatal;

-stadiul copilului mic(al sugarului)( 0-1 ani);

-stadiul copilului antepreșcolar ( 1-3 ani);

-stadiul copilului preșcolar (3-6/7ani);

-stadiul copilului școlar cu subetapele:

– stadiul școlarului mic (6/7 ani-10/11 ani)

– stadiul școlarului mijlociu (pubertatea) (10/11 ani- 14/15 ani)

-stadiul școlarului mare ( adolescența)(14/15 ani-18/19 ani);

-stadiul vârstei adulte cu subetapele:

a) tinerețea;

b) maturitatea;

c)bătrânețea.

Precum se vede, autorii împart viața omului (ca dezvoltare bio-psiho-socială) în două mari etape: copilăria și vârsta adultă, accentând în mod deosebit diversitatea transformărilor petrecute pe parcursul copilăriei. Pubertatea și adolescența intră în mod implicit în zona copilăriei prin integrarea lor în etapa școlarității.

Copiii de vârstă preșcolară între 5-6 ani au constituit subiecții cercetării noastre, iar scopul ei a impus respectarea și valorificarea particularităților de vârstă și individuale ale acestora.

Perioada preșcolarității este definită metaforic „vârsta descoperirii realității externe” „vârsta micului faun” , „vârsta grației” . Prima defininiție se bazează pe faptul că prin diminuarea treptată a egocentrismului, preșcolarul descoperă realitatea obiectivă, socială și naturală care îi impune anumite reguli de manipulare a obiectelor și de relaționare cu oamenii, precum și strategii specifice de explorare. Cea de –a doua metaforă evidențiază „gânguritul vesel al unui suflet care se deschide către lume” și aparține lui M. Debesse . A treia metaforă recunoaște calitatea motricității preșcolarului care este acum sursă și instrumentul cunoașterii.

Preșcolaritatea reprezintă perioada descoperirii realității fizice, a realității umane și mai ales perioada autodescoperirii. Copilăria reprezintă „perioada de umanizare a individului, de ucenicie a manifestărilor naturii umane” .În realitate, același autor constată că, copilăria „este o cale dechisă spre cele mai neașteptate și mai minunate realizări ale psihicului uman, ale cărui bogății și posibilități poate că nici nu le bănuim ” .

III.2. Particularitățile psihofiziologice ale copilului de vârsta preșcolara din perspectiva creativității sale

Preșcolaritatea se distinge printr-o creștere semnificativă a capacității psihice și fizice ale copilului, făcând posibilă o echilibrare cu ambianța, în cadrul căreia, principiul realității- cum îl numește Freud -își face tot mai mult loc și dă siguranță și reușită în adaptare. P. Osterrieth definește, îs mod metaforic, preșcolaritatea vârsta descoperirii realității externe trăită cu bucurie și seninătate de către copil .

În această perioadă, dezvoltarea psihică se realizează pe baza transformărilor biologice și a rezolvării contradicțiilor dintre solicitările externe și posibilitățiile proprii, dintre modul primar de satisfacere a trebuințelor și modul impus de mediul socio-cultural dintre propiile dorințe, nevoi și posibilități de satisfacere a lor. Ea are loc sub presiunea structurilor sociale, culturale, presupuse de frecventarea instituțiilor preșcolare, unde copilul ia contact cu cerințele multiple privind autonomia și adaptarea la mediul de viață.

În opinia lui E. Verza, contradicțiile dintresolicitările externe și posibilitățile interne devin acum tot mai active și stimuleză dezvoltarea explozivă a comportamentelor, a conduitelor sociale diferențiate, a formării unor strategii adaptative. Trebuințele specifice acestei perioade, care, prin construirea instrumentelor psihice conduc la dezvoltare, sunt cele de mișcare, de comunicare, de cunoaștere, de afecțiune, de relație, de autoexprimare și de afirmare.

Din punct de vedere fizic, dezvoltarea este evidentă în ceastă perioadă; are loc o creștere aproximativă până la 116 cm că statură și o creștere până la 22 kg ponderal.

De-a lungul preșcolarității motricitatea evolează de la imperfecțiunea și necoordonarea mișcărilor (la 3 ani) la dezinvoltură, spontaneitate, armonie, grația lor și, apoi, la forța, precizia, rigoarea acestora. La baza dezvoltării motricității stau trebuințele de mișcare, de afecțiune, de independență ca și modificările din planul osteomuscular.

Achizițiile din planul motricității determină modificări în planul cunoașterii (acțiunile mai fine, mai precise cu obiectele îi oferă copilului informații mai multe și mai exacte despre obiecte), ca și în planul autonomiei (se consolidează și perfecționează conduitele de îmbrăcare, alimentare, igienice) și al imaginii de sine. Adultul, prin modelul pe care îl oferă, prin orientarea actelor perceptive, îl stimulează pe copil nu doar să contemple de la distanță obiectele, ci să acționeze cu ele. Mâna va fii pentru copil un instrument de cunoaștere și creație.

Trebuința de cunoaștere, ca și maturizarea analizatorilor, determină construirea și consolidarea proceselor și a însușirilor psihice implicate în cunoașterea senzorială. Se dezvoltă prioritar sensibilitatea vizuală și auditivă care își subordonează, ca instrument de întărire și control, sensibilitatea tactilă. Dezvoltarea auzului verbal și muzical permite copilului să analizeze fluxul vorbirii, să înceapă învățarea unei limbi străine, să recunoască obiectele după sunetele pe care le produc. Se dezvoltă percepția , imaginea perceptivă devine integrală, unitară, organizată, reproducând corect obiectul real. Se constituie modele perceptive, ceea ce favorizează identificarea rapidă a obiectelor percepute și anterior. Crește caracterul selectiv al percepției, selectivitatea fiind determinată de valoarea funcțional-pragmatică a obiectului. Acțiunile perceptive sunt instrumentate și integrate în acțiuni verbale. Un rol important în acțiunile perceptive îl joacă setul pregătitor, montajul (așteptările copilului și indicațiile verbale primite de la adult). Datorită jocului, activitățile de învățare dirijată (în primul rând observările, jocurile logico-matematice), se dezvoltă percepția formei, percepția spațiului, percepția culorilor, a distanței. Succesiunea oarecum repetativă a activităților din grădiniță contribuie la dezvoltarea percepției timpului. Percepția mărimii și a volumului rămân deficitare. Datorită experienței perceptive acumulate în activitatea ludică, ca și prin mânuirea obiectelor, se formează constantele perceptive, de formă, de culoare. Imaginea perceptivă capătă o funcție de reglare, comandă și control de ordin senzorial și furnizează informații pentru planul mental. Acțiunile perceptive se încarcă de intenție, capătă direcție și focalizare. Datorită relației cu gândirea voința, activitatea perceptivă se transformă spre 5-6 ani în activitate observativă. Prin indicații verbale și concrete , adultul orientează demersurile perceptive ale copilului spre însușirile importante ale obiectelor, îl instrumentează cu procedee de explorare perceptivă și, mai ales, îl stimulează să exprime verbal sau prin desen ceea ce observă.

Pe baza experienței perceptive și a descrierilor oferite de către adult; preșcolarul își multiplică, diversifică și perfecționează reprezentările. Copilul este capabil de reprezentări reproductive despre plante, animale, fenomene ale naturii, situații morale, reprezentări care câștigă în claritate și stabilitate. Deși sunt încărcate emoțional și acțional, spre 5-6 ani, ele încep să se schematizeze, ceea ce are un rol deosebit în pregătirea noțiunilor.

Datorită gândirii sale magice, copilul construiește și reprezentări fantastice care acționează în domeniul posibilului. Jocul -în general- și cel de creație -în special- valorifică reprezentările formate, amplifică varietatea, fluența, conexiunea lor. Prin intermediul reprezentărilor, copilul operează cu obiectele în absența acestora, își apropie, în vederea cunoașterii, obiecte pe care nu le-a perceput, dar îi sunt evocate de adult.

Preșcolaritatea este vârsta la care relația dintre gândire și limbaj are un anumit specific: particularitățile fiecărui fenomen exprimă particularitățile celuilalt și amândouă fenomenele se dezvoltă în corelație, influențându-se reciproc. Acest fapt permite adultului să favorizeze dezvoltarea gândirii prin acțiuni educative, desfășurate asupra limbajului. Verbalizarea permanentă a acțiunilor, antrenarea copilului în dialog sunt procedee eficiente în acest sens.

Gândirea preșcolarului este egocentrică (copilul se crede încă, mai ales la începutul perioadei, centrul universului pentru că nu distinge suficient de bine realitatea obiectivă de cea personală), magică (consideră că poate interveni în ordinea universului), artificialistă (obiectele, inclusiv astrele, sunt construite de om, eventual de tatăl său, căruia îi atribuie calități deosebite), animistă (atribuie obiectelor însușiri umane). Datorită sincretismului gândirii preșcolarul face, de obicei, confuzie între parte și întreg. La diminuarea acestei confuzii contribuie cu timpul, activitățile de matematică și cele de cunoaștere a mediului. Copilul preșcolar operează cu constructe care nu sunt nici noțiuni individualizate, nici noțiuni generale, are o gândire preconceptuală. Pe baza acțiunilor cu obiectele și a comunicării cu adultul, își formează multiple noțiuni empirice, care vor constitui premisă pentru viitoarele noțiuni științifice.

Interdisciplinaritatea, ca dimensiune a strategiei educaționale, favorizează integrarea cunoștințelor în sisteme coerente și pregătește copilul pentru explorarea realității înconjurătoare.

În preșcolaritate se conturează primele operații ale gândirii (de analiză, de sinteză), dar ele se desfășoară în plan concret. Copilul de vârstă preșcolară poate realiza comparații simple după un criteriu dat (după formă, mărime, culoare). Absența sau insuficienta dezvoltare a limbajului intern îl împiedică să facă abstractizări și generalizări. Sesizează ordinea, dar numai pe cea directă, nu și pe cea indirectă, și este interesat, nu atât de cauzele fenomenelor, de relații determinative, cât mai ales de utilitatea, de finalitatea lor. Observă și formează mulțimi omogene, construiește scara numerică crescător și descrescător, sesizează sensul adunării și scăderii, realizează în plan concret adunări și scăderi cu o unitate și chiar cu două, operează mintal, compară mulțimile.

Acțiunea cu obiectele, verbalizarea acțiunilor, formularea problemelor, apelul permanent la experiența cognitivă acumulată contribuie la dezvoltarea și sistematizarea gândirii. Permanenta întrebare „de ce ?” exprimă atitudinea sa interogativă față de realitatea obiectivă.

Limbajul constituie un alt element semnificativ pentru evoluția intelectului și pentru organizarea funcționalității psihocomportamentale a copilului preșcolar. Prin intermediul limbajului, copilul își lărgește contactul cu cei din jur, realizează noi achiziții. O dată cu îmbogățirea experienței sale de viață, se deschide spre realitatea socială și culturală.

În interdependență cu celelalte achiziții psihice și sub influența mediului socio-cultural și a acțiunilor educative limbajul se dezvoltă sub aspect fonetic, semantic și gramatical. La această vârstă copilul reușește să pronunțe corect sunetele izolate și integrate în cuvinte, deși datorită maturizării aparatului verbomotor, apar unele dificultăți -omisiuni, substituiri, inversiuni. Delimitează cuvântul ca unitate fonetică, lexicală, gramaticlă. Analiza fluxului vorbirii este încă deficitară -contopește într-un singur cuvânt substantivul precedat de prepoziție și până la 4 ani substantivul cu verbul. Datorită dezvoltării auzului fonematic, identfică cu ușurință, în structura cuvântului, silabele și sunetul inițial, dar întâmpină greutăți în identificarea sunetelor din interiorul civântului. Limbajul de îmbogățește continuu atât sub raport cantitativ, prin creșterea volumului vacabularului (se extinde de la 700-800 cuvinte la 3 ani la 2000-2500 cuvinte la 6 ani), cât și sub raport calitativ. Preșcolarul simte nevoia să folosească cuvinte noi și de multe ori le creează el însuși pornind de la structurile cunoscute. Se poate remarca o creștere a capacității de verbalizare a tot ceea ce face și vede copilul și chiar o anumită flexibilitate verbală, care face posibilă vorbirea alternativă, când povestește și se joacă. Desenând sau jucându-se, copilul vorbește fără să-i pese de interlocutor; el folosește un limbaj egocentric cum îl numește J. Piaget (2005). Către 6 ani, în comunicarea cu adultul, construcția frazei, deși simplă, este corectă, mai completă pe când în comunicarea cu cei de-o vârstă, fraza, deși mai săracă, este mai liberă. Având ca obiectiv prioritar formarea competenței de comunicare, adultul corectează pronunția copilului; utlizarea elementelor de construcție a limbajului, îi dezvoltă trebuința de comunicare verbală, îl instrumentează cu primele figuri de stil (epitete, comparații și chiar metafore), îl pune permanent să-și verbalizeze acțiunile și observațiile.

Numeroase achiziții ale acestui stadiu sunt condiționate și de transformările pe care le înregistrează memoria copilului. Prima schimbare vizibilă este creșterea volumului ei. Mai ales preșcolarii își însușesc foarte multe cunoștințe din experiența personală. Memorarea involuntară este încă foarte amplă; tot ceea ce le captează interesul și le face plăcere este repede întipărit. Ritmicitatea și sonoritatea facilitează de asemenea memorarea la această vârstă, adesea cu neglijarea înțelesului (învățarea este mecanică). Conținuturile mnezice sunt constituite din rezultatele observațiilor directe, din ceea ce copilul face efectiv, din dialogul cu adultul, din povești și povestiri, din cântece, din poezii, etc. Memoria preșcolarului este în mare parte o memorie verbală, pentru că preșcolarul verbalizează tot ceea ce face și vede. Evident, nu va putea memora conținuturi abstracte, relații logice complexe. Memoria lui continuă să fie concretă. O parte însemnată a conținuturilor memoriei este reprezentată de experiența personală de viață, acum constituinde-se primele amintiri. Durata stocării informațiilor în memorie crește; până la 4-5 ani păstrarea unor evenimente mai deosebite este de câteva luni; după 5 ani se constituie amintiri propiu-zise, adică se rețin acele evenimente deosebite, cu mare încărcătură afectivă, cu multe detalii situative. Deși raportările spațio-temporale sunt relativ vagi și fragmentare, acestea tot contribuie la formarea identității de sine.

În preșcolaritate se instalează treptat și mecanismele memoriei voluntare. E. Claparede și J. Piaget au evidențiat dezvoltarea memoriei voluntare în cadrul jocului. Activitatea de joc- prin scopurile, conținutul și condițiile sale de desfășurare- facilitează înțelegerea de către copil a relației scop- mijloc și dezvoltă în mod voluntar memoria copilului.

Preșcolarul este capabil să opereze cu imaginile obiectelor pe care le-a perceput, să le descompună, să le recompună, să le organizeze în structuri și chiar să construiască imaginile unor obiecte și fenomene pe care nu le-a cunoscut direct. În acest sens, un rol important îl au indicațiile concrete ale adultului, descrierile sale verbale și materialele didactice oferite copilului.

Prin activitățile de educare a limbajului (lectura după imagini, povestirea creată), prin activitățile de educație plastică sau prin activitățile practice, preșcolarul se familiarizează cu o serie de procedee imaginative: aglutinarea, multiplicarea, omisiunea, rearanjarea, amplificarea, diminuarea. Pe baza realului, copilul își crează un univers imaginar care îi satisface nevoia de ordine, de armonie, de coerență. Întrucât nu înțelege legile obiective care guvernează lumea, întâmplările reale îi par neorganizate, haotice, neinteligibile. Prin imaginație își apropie lumea în vederea cunoașterii ei, soluționează probleme, anticipă întâmplări nepetrecute încă, își proiectează dincolo de real propriile dorințe. Aduce miraculosul în real, în jocurile sale și transformă realul în miraculos. Adoptă o atitudine interogativă, dar și o atitudine de uimire, de mirare în fața realității ceea ce generează bucuria în fața necunoscutului. Experiența perceptivă, trăirile afective puternice declanșate și întreținute de lumea basmelor, animismul gândirii conferă imaginației copilului preșcolar un anumit specific. La 3 ani el trăiește într-o lume fantastică în care totul este posibil, pe când, la 6 ani disociază realul de fantastic pe care îl acceptă ca o convenție de joc.

Un rol deosebit în activitatea copilului îl are atenția, care orientează, focalizează și concentrează energia psihică în vederea optimizării reflectării. Cresc stabilitatea, volumul și concentrarea atenției. Datorită mobilizării voinței apare atenția voluntară ( o formă superioară de atenție), destul de obositoare la această vârstă. Stările motivaționale intense, trăirile afective plăcute declanșează atenția involuntară și o susțin pe cea voluntară.

La vârsta preșcolară apare și se organizează voința ca proces complex de reglaj superior. Un rol important în instalarea și dezvoltarea voințeiși a calităților ei îl are relația comandă- subordonare dintre adult și copil. Copilul execută comenzile verbale ale adultului, învață să se supună și apoi, prin medierea limbajului intern, își dă singur comenzi luându-și în stăpânire propiul comportament. Pentru a educa voința preșcolarului, adultul declanșează stări motivaționale puternice care îi susțin efortul în împlinirea saricinilor. Se formează și se consolidează deprinderi de autoservire, igienice, motrice, de joc alături de alții, de mânuire a diferitelor obiecte și instrumente. Pot fi descoperite, de asemenea, în cadrul activităților de învățare dirijată și a jocurilor alese, disponibilități aptitudinale pentru cânt, gimnastică, pictură.

La această vârstă, se întrezăresc germenii unor emoții și sentimente superioare, morale, estetice, intelectuale. Dintre cele morale putem menționa sentimentul prieteniei, al respectului (care presupune recunoașterea unor consemne sau ordine venite din exterior, concomitent cu acceptarea lor). Sentimentele estetice se exprimă prin trăirile emoționale pe care i le declanșează natura, arta și comportamentele umane. Sentimentele intelectuale se manifestă prin curiozitate epistemică, prin bucurii și satisfacții intelectuale, prin îndoiala și neliniștea în fața unor fenomene necunoscute, prin mirare în contact cu imprevizibilul.

În concluzie:

-la vârsta preșcolară, copilul se caracterizează printr-o dezvoltare psihică complexă;

– copilul reușește să se elibereze parțial de limitele acțiunilor motorii concrete, imediate, înlocuindu-le cu acte simbolice- acestea la rândul lor, fiind posibile numai datorită limbajului, componentă decisivă care își pune amprenta asupra mutațiilor din acest stadiu;

-lărgirea experienței cognitive, apariția și dezvoltarea unor trebuințe de cunoaștere, dezvoltarea imaginației, dezvoltarea competenței lingvistice, apariția limbajului intern, constituirea formelor voluntare ale proceselor psihice, manifestarea unei atitudini cognitive sunt argumente ca preșcolarul are anumite disponibilități psihice pentru actul creativ.

III.3. Factori motivationali-atitudinali ai copilului din perspectiva creativității sale

Semnificația deosebită a preșcolarității pentru dezvoltarea psihică de ansamblu constă, așa cum precizează T. Crețu, în conturarea și cristalizarea multor componente, clar relevate acum, aparțin sferei motivației .

La vârsta preșcolară, alături de trebuințele biologice își fac loc trebințele sociale și spirituale, uneori acestea din urmă fiind predominante. Și motivele îndepărtate ale copilului tind să joace, acum, un rol mai important în stimularea alegerilor prezente. Astfel preșcolarul mare se străduiește să facă semne grafice cât mai corecte pentru a fi bun școlar, și nu pentru a obține recompensa promisă.

În preșcolaritate, interesul de cunoaștere se află în plină expansiune. El se exprimă în curiozitatea copilului pentru ceea ce îl înconjoară, în atitudinea sa exploratorie manifestată în observarea atentă a plantelor, a animalelor, a activității umane, în punerea permanentă de întrebări. Interacțiunile cu adulții și semenii, în familie și în grădiniță dezvoltă și cultivă atitudini sociale de cooperare, de toleranță, de valorizare personală, de inițiativă, de independență și autonomie. Într-o formă incipientă se manifestă și interesele artistice. Ele se exprimă în sensibilitatea copilului față de frumosul din artă și natură, în receptarea, aprecierea și crearea lui în activități specifice vârstei (jocuri, desene). În stimularea și cultivarea acestor interese, grădinița joacă un rol semnificativ. Interesul pentru învățare este clar și frecvent manifestat la copiii de vârstă preșcolară. Plăcerea și frecvența cu care copiii se joacă „ de-a școala ” , ca și dorința lor de a afla cum este la școală indică asupra intensității acestui motiv de mare însemnătate pentru devenirea lor.

T. Crețu consideră că, dacă relațiile sunt deficitare, apar unele abateri comportamentale ale copilului care vor fi premise ale unor acte delicvențiale de mai târziu. La vârsta preșcolară, cele mai frecvente sunt negativismul și minciuna.

Negativismul (opoziția constantă față de cerințele adultului și de normele sociale în general) se poate manifesta acum în două variante:

ca: încăpățânare, opunere activă, agresivitate sau pasivitate atunci, când dorințele legitime ale copilului, de a explora lumea, de a-și proba propriile forțe, li se opun interdicții drastice, întreruperi bruște și neîntemeiate ale acțiunilor;

ca : inadaptare la activități și că refuz al participării, ca îndepărtare de tot ce l-ar angaja.

Psihologic, motivația acționează ca o tensiune internă în declanșarea unei activități, a unui comportament explorativ. Organismul copilului poate funcționa bine doar la un nivel motivațional adecvat. Tensiunea motivațională scăzută generează tulburări funcționale în activitatea copilului. Acest fenomen poate fii observat în modul cel mai evident în dezvoltarea motivației cognitive. Dacă în mica copilărie nu se pun la dispoziția copilului jucării, nu i se asigură posibilitatea acumulării de experiențe de cunoaștere (în mod activ și independent), interesul său cognitiv se va îngusta. Dar copilul poate fi frustat în însușirea experienței cognitive și determinat să devină pasiv în procesul acumulării ei, și în cazul în care este excesiv de dirijat. Consecința acestui fapt va fii înăbușirea unor atitudini favorabile creativității (inițiativă, autonomie personală, încredere în forțele proprii, etc).

La vârsta preșcolară, conturarea unor factori ce țin de sfera socio-emoțională (motivație , atitudini) este influențată în mare parte de modelele educaționale întâlnite în familie și mai apoi, în grădiniță. În preșcolaritate, copilul este dependent din punct de vedere social și emoțional de familie și de grădiniță. Reprezentanții acestor instituții sociale sunt cei dintâi care îi oferă copilului prețuire, întredere și siguranță. Cu sprijinul părinților și pedagogilor copilul se cunoaște pe sine, dobândește păreri despre propria persoană, păreri care se constituie treptat într-un proces complex și permanent, într-un concept de sine, într-o imagine a eului. El se poate crede că este „ deștept” sau dimpotrivă că „ nu este bun de nimic” pentru că așa spun cei din jur. Este vorba, la această vârstă, mai degrabă de o imagine de sine, bazată pa eul reflexiv, pe imaginea pe care alții i-o prezintă.

Încrederea în sine este o trăsătură pe care psihologii o asociază persoanelor creative. Când un copil are încredere în sine, pornește cu încredere în executarea unei sarcini, este pozitiv, vesel, calm, se încrede în ceilalți și colaborează cu plăcere, este inventiv și creativ.

Imaginea de sine a copilului de vârstă preșcolară se constituie, în mare parte, în concordanță cu aprecierea pe care i-o oferă adultul. Copilul va avea tendința să se autoprecieze în limitele celor din jurul său; rolul adultului fiind acela de a valoriza acțiunile copiilor.

Familia este, pentru copil, un factor fundamental al conturării imaginii de sine; se constată o corelație strânsă între calitățile familiei și prezența unor anumite trăsături de personalitate la copii. A. Bergers apreciază că un climat familial –calm, optimist, stimulativ, cu modele de conduită pozitive – generează la copil însușiri pozitive ca: încredere în sine, independență, optimism, încredere în ceilalți. Același aspect este susținut de către P. Osterrieth: un climat familial tensionat, conflictual, cu modele parentale negative, cu un stil tiranic de conducere limitează identificările și generează cu mare frecvență trăsături ca: teama, anxietatea, supunerea, agresivitatea .

C. Samuels consideră că în primii ani de viață se pun bazele imaginii de sine. Modalitățile pentru a încuraja cunoașterea de sine și construcția încrederii în forțele proprii sunt variate, cu posibilități de extindere în toate tipurile de activități desfășurate în familie și în grădiniță. Dacă dorim să formăm la copiii noștri o imagine pozitivă despre persoana lor, vom încerca să le oferim un context educațional care să le permită să-și exprime independența, curiozitatea, inițiativa. Dacă un copil va fi încurajat și progresele lui valorizate, el va progresa prin încrederea pe care o va avea în sine. Sancționând negativ rezultatele sale, el se va îndepărta de activitatea respectivă, își va pierde încrederea și siguranța în acțiunile lui, își va limita sfera acțiunilor reușite sau creative. Pentru constituirea unei imagini de sine pozitive la copii, considerăm valoroase și utile următoarele sugestii propuse de către E. Vrășmaș.

Căutați individualitatea fiecărui copil! Fiecare copil are un nucleu de particularități individuale care îl caracterizează. Pentru fiecare copil există interes pentru o anume activitate, dacă nu putem toate. În educația lui este important să se intervină precoce și adecvat în aceste elemente de identitate și să fie îndrumați în realizarea lor efectivă iar nota de originalitate a fiecărui copil trebuie recunoscută și acceptată.

Participați direct la activitățile copilului! Copilul câștigă independența, încet și sigur, din interacțiunile sale cu mediul educațional și cu adulții cu care vine în contact. Participând la activitățile copiilor, jucându-ne împreună, dăm copilului posibilitatea dobândirii încrederii în forțele proprii și îl facem să se simtă important, valorizat. În cadrul jocului cu copiii este important să îi observăm și să fim alături de ei, fără să ne impunem permanent propiile păreri sau reguli, sau să dorim să la schimbăm activitatea. În cadrul jocului de rol, la grădiniță cadrul didactic poate să ia rolurile oferite de copii și să le accepte, ca partener, fiind în același timp și un prilej de observare a copiilor, a relațiilor care se stabilesc între aceștia, de întărire pozitivă a comportamentelor dezirabile.

Să ajutăm copiii să știe că ceea ce întreprind ei, activitățile lor sunt interesante și utile! Este de dorit să-i ajutăm pe copii să se exprime și să-și comenteze pozitiv activitățile. Dacă vor observa că le acordăm inportanță și atenție, copiii vor avea mai multă încredere în repetarea unor acțiuni și vor dori să perfecționeze rezultatele lor.

Îndrumarea-adresarea către copil să fie pozitivă, calmă, blândă! Dacă regulile jocului nu sunt încă respectate și interiorizate de către copil, educatorul îi va acorda explicații, în mod călduros, referitoare la consecințele comportamentului său, făcându-l astfel să înțeleagă faptul că este direct responsabil pentru aceste consecințe.

Să oferim copilului, ori de câte ori este posibil, șansa de a alege ceea ce dorește! Acționând în felul acesta dezvoltăm capacitatea copilului de asumare a responsabilității în activitățile sale sociale și profesionale de mai târziu.

Teoriile explicative ale creativității ne-au relevat faptul că în creativitate sunt implicați, alături de factorii cognitivi și factorii non-cognitivi (motivație, atitudini). La vârsta preșcolară, nu se poate vorbi de structuri motivaționale complexe, cu atât mai mult de interese științifice sau atitudini, al căror rol a fost relevat de unii psihologi (P. Popescu-Neveanu, T. Amabile) ca fiind deosebit de important pentru comportamentul creativ. Dar cristalizarea lor la copiii de vârstă preșcolară, considerăm că poate fii realizată prin: stimularea și satisfacerea, la un anumit nivel, al trebuințelor și intereselor de cunoaștere, al trebuințelor de autoexprimare, de autoafirmare specifice acestei vârste. Considerăm, de asemenea, că la vârsta preșcolară, arta educației și a educatorilor (fie părinți sau cadre didactice), din perspectiva stimulării creativității copilului, constă în sprijinirea copilului să se cunoască, să-și formeze o imagine de sine pozitivă, să aibă încredere în propriile forțe.

În concluzie preșcolaritatea este perioada conturării unor factori de personalitate mobilizatori pentru creativitate:

-se cristalizează trebuințele de cunoaștere, de informație, de independență, de autoexprimare, percepția de sine se conturează, fiind tributară imaginii pe care i-o oferă adultul;

III.4. Specificul manifestărilor creative al copilului de vârsta preșcolara

Creația ca activitate psihică în structura fenomenelor psihice, o întâlnim nu doar pe treptele înalte ale ontogenezei, ci în forme specifice, o întâlnim și la vârsta preșcolară. Nivelul posibil de atins acum este, desigur al creativității expresive, iar domeniile în care se manifestă sunt activitățile specific vârstei: desen, modelaj, activități practice, joc, comunicare. În cadrul activităților sale, copilul este capabil să producă ceva nou, neobișnuit, original, chiar dacă aceste atribute sunt valabile doar în raport cu sine.

Ca modalitate artistică de exprimare, desenul reprezintă pentru copii cu totul altceva decât pentru adulți. Copilul vede lumea cu ochi proprii și numai după aceea începe să o perceapă așa cum o vede adultul. Aceasta nu înseamnă că desenele copilului sunt expresia unei percepții denaturate a realității obiective. În procesul desenării, copilul se identifică cu propria experiență și astfel descoperă propria sa cale de cunoaștere și de expresie. Copilulse joacă cu creioanele pe hârtie chiar de la vârste la care nu știe să țină în mână nici creionul, nici hârtia: dă jocului o semnificație imitată din activitatea adultului; apoi, pe măsură ce-și formează deprinderi de lucru cu creionul, hârtia, pensula, desenează forme noi, creează fără a mai imita în totalitate. Unele dimensiuni ale creativității (fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare) le întâlnim, din plin, în desenele lor. În desen copiii redau imagini care reflectă realitatea înconjurătoare: diferite aspecte din natură, din munca oamenilor, scene din basme și povestiri, figura unor oameni (portretul fiind tema preferată a creației infantile). Jocul cu diverse culori este jocul apropierii de sensuri multiple ale lumii reale, dorite, și imaginate. Pictura le permite copăiilor mai mult decât desenul , să redea mișcarea și nuanțele de culoare. Copiii îndrăgesc aceste activități și le solicită des, și în afara activităților impuse la grădiniță. Pentru majoritatea copiilor desenul și pictura reflectă cu adevărat jocul imaginației și al plăcerii de a lucra cu creioane colorate și acuarele. Când stăpânesc tehnica desenului și a picturii copiii realizează în aceste activități chiar performanțe.

Învățându-i pe copii să observe natura și să încerce să o redea prin anumite modele, stimulându-le curiozitatea , oferindu-le cadrul în care ei să se poată exprima tot atât de bine ca și prin limbaj, îi ajutăm să se exprime independent și creator. În acest mod de exprimare a lumii, copilul își dezvoltă abilitatea vizuală și manuală, își exersează capacitatea reprezentativă, imaginația, forța de creație, perseverența, voința, inițiativa.

Aceste abilități descoperite și exersate pot deveni în timp, aptitudini pentru desen și pentru creații în acest domeniu.

Pictura, desenul, modelajul încep să emoționeze și să intereseze pe copil în mod deosebit după vârsta de 4 ani. Acum desenele lor încep să capete organizare liniară, iar obiectele încep să fie redate prin contururi care au valoare de simboluri. Și modelajul este îndrăgit de copii la această vârstă. În lucrările de modelaj ei reprezintă subiecte proprii despre aspectele concrete ale realității înconjurătoare. Materialul variat (lut, plastilina colorată) și procedeele diverse însușite de către copil (lipire, îndoire, înfășurare, împletire, suprapunere, etc) îi ajută să creeze teme deosebit de reușite.

Copilul de vârstă preșcolară este caracterizat ca fiind un observator prespicace al realității, dar care amestecă realul cu creația fanteziei sale, aspect remarcat și în cadrul activităților practice. Activitățile practice sunt atractive pentru copil, putem spune chiar fascinante, pentru că îl pun în situația de a domina însușirile particulare ale materialelor, de a-și exercita imaginația și funcțiile creatoare. Relativ repede, copilul își însușește tehnicile de lucru într-o activitate practică, după care o poate desfășura liber. Dacă se creează condiții favorabile desfășurării lor, adică locuri de lucru, materiale variate, activitățile practice constituie cadre generoase pentru manifestarea creativității copilului. După ce copiii au fost inițiați cu tehnica de lucru și și-au format deprinderea practică pe care ne-am propus să o formăm (înșirare, înnodare, bobinare, îndoire, tăiere, tratarea suprafețelor, îmbinare, festonare, împletire, cusături, țesături) copilul este capabil să realizeze produse originale, inedite.

Jocul, ca activitate fundamentală a copilăriei, oferă copilului câmp larg de combinare și recombinare a propiilor reprezentări de care dispune la un moment dat. La vârsta preșcolară jocurile de construcție alcătuiesc o variantă importantă a jocurilor specifice acestei vârste. Aflate în corelație cu toate variantele jocului accesibile copiilor, acestea contribuie la îmbogățirea cunoștințelor, la perfecționarea și dezvoltarea deprinderilor motrice, la dezvoltarea spiritului de observație, stimulează procesul căutării și descoperirii, trezesc curiozitatea contribuind la formarea: unei gândiri originale și productive, a imaginației creatoare, la dezvoltarea motivațiilor, a intereselor, la educarea în spiritul dragostei pentru muncă, la cultivarea gustului pentru frumos. În jocurile sale de construcții copilul se sprijină pe obsrevațiile exterioare. Transpunându-se imaginar într-unul din cele mai impresionante domenii ale muncii oamenilor, acela al construcțiilor, copiii mânuiesc de cele mai multe ori , simbolic materialele și uneltele miniaturale întâlnite, își încearcă îndemânarea și priceperea cerute de acțiunea începută, își exersează pe această cale imaginația și gândirea creatoare, spiritul de observație, emoțiile și sentimentele superioare, cât și capacitatera de a duce la bun sfârșit lucrul început deja și de a lega între ei raporturi social-morale promovate de societatea în care trăiesc. La vârsta preșcolară, jocul capătă roluri psihologice tot mai complexe, funcții formative și funcții de facilitare al adaptării copiilor la aspecte mai complexe ale mediului înconjurător, constituind cadrul de pregătire a copilului pentru viață. În joc conduita acțională a copilului este creatoare, fapt evident mai ales în jocurile de rol, în care, operând cu simboluri găsesc cel mai bun cadru de afirmare și autodepășire a personalității lor. Jocurile lor, în virtutea experienței sociale de care dispun, sunt jocuri imitative, dar o nuanță de creativitate există și în imitație. În jocurile sale, copilul are rol de adult, îmbrăcând categorii diversificate (rol de medic, de părinte, de cosmonaut, etc). Conținuturile jocului de rol sunt influențate la această vârstă, atât de impresiile directe, dar mai ales de unele elemente educative din basme și povestiri. În jocul cu subiecte din basme și povestiri copiii transpun fapte povestite, având prilejul de a reproduce conținutul respectiv, nu numai prin cuvânt, dar și prin alte mijloace de expresie (gesturi, mimică), de a-și exersa imaginația și gândirea creatoare. Copiii interpretează roluri pozitive dar și negative. În desfășurarea jocului accentul cade pe interpretarea rolului, pe timbrul vocii, pe mimică și pantomimă, dar și pe imitație și improvizație. Improvizând sau jucându-se – căci improvizația este tot un joc- copilul își găsește cadrul de afirmare și dezvoltare. Lăsat să se manifeste liber el improvizează deosebit de frumos, căci, la el, improvizația se sprijină pe fantezie, pe experiența activ însușită, pe mobilitatea minții, a cuvântului și a gestului. La copil, improvizația este o formă de manifestare a creativității sale prin care își poate realiza dorințele de moment.

Funcția verbală oferă procesului operațional al gândirii unul din cele mai prețioase instrumente ale sale. Prin larga sa capacitate de generalizare, prin flexibilitatea sa – care-i dă posibilitatea de a stabili legături între fapte și idei – prin mobilitatea sa – care sporește rapiditatea demersului operațional al gândirii – factorul verbal perticipă nemijlocit la realizarea creativității.

Creativitatea verbală se exprimă prin fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea și elaborarea vorbirii. Pornind de la unele concepte de bază, copilul va fi stimulat să construiască expresii verbale cu ele, să le găsească cât mai multe semnificații, să le combine în construcții cât mai bogate, mai suple și diversificate. Copilul de vârstă preșcolară se joacă cu cuvintele, este atras de anumite sonorități, ceează uneori cuvinte pentru a-și compensa lacunele în exprimare. Răspunzând unor sarcini simple (denumirea unor cuvinte care încep cu o silabă dată), copilul dovedește fluență și flexibilitate verbală. În curajarea exprimării orale spontane are un rol considerabil în dezvoltarea creativității verbale ale copiilor. Evenimentele reale ale copilăriei sunt travestite în lumea poveștilor prin intermediul fanteziei. Gustul pentru peripeții, pentru exagerări, este specific acestei perioade. Pornind de la un fapt simplu (o întâmplare, un personaj) copiii creează cu o deosebită plăcere o povestire, îmbinând realul cu imaginarul. În povestirile lor, copiii au o predilecție pentru dialoguri care animă, în limbajul lor fermecător, relatările. Cuvintele povestirilor exprimă trăirile afective ale copiilor, creând o lume miraculoasă. Povestind un basm cunoscut, păstrând motivele povestirii inițiale, copiii pot modifica într-un fel original conținutul ei, îmbogățindu-l cu elemente personale. Lectura după imagini constituie un mijloc eficient de stimulare a potențialului creativ. Descifrarea conținuturilor nu se limitează doar la descrierea imaginilor, ci poate deveni o autentică creație verbală. Ea poate fi o producție convergentă sau una divergentă. Formulările stereotipe și automatismele verbale constituie o producție convergentă, în timp ce, diversificarea modalităților de exprimare constituie semne ale producției divergențe.

Toate aceste manifestări creative ale copilului sunt originale în raport cu experiența sa individuală, constituind premise pentru viitoarele produse creative.

În conluzie putem vorbi de creativitatea (ca potențial) copilului de vârstă preșcolară, remarcată în diferite activități specifice vârstei și de stimularea ei.

În concepția noastră, potențialul creativ al copilului de vârstă preșcolară reprezintă ansamblul disponibilităților psihice care îi permit acestuia să depășească propria experiență și să construiască una personală (inedită) în cadrul activităților sale cotidiene (comunicare, desem, joc). Stimularea lui se va face prin satisfacera și dezvoltarea disponibilităților de care dispune copilul la această vârstă: imaginație liberă și debordantă, curiozitate, trebuință de autoexprimare, de independență, de cunoaștere și de progres întâlnite acum.

În scopul cercetării noastre, se vor activa și stimula aceste disponibilități psihice ale copilului, în vederea obținerii unor produse originale și inedite în domeniul plastic.

-Creativitatea este o trăsătură potențială general-umană, toți oamenii fiind creativi într-o măsură mai mare sau mai mică. Potențialul creativ definește sistemul capacităților latente apte de proiectare și obiectivare în manifestări novatoare. În acest sens putem vorbi despre potențialul creativ al copilului de vârstă preșcolară și de stimularea lui în vederea afirmării ulterioare prin acte creatoare efective.

-Preșcolaritatea, ca stadiu al dezvoltării umane, dispune de anumite caracteristici de vârstă și individuale, iar cunoașterea și respectarea lor oferă eficiență demersului pedagogic privind stimularea creativității copilului.

-Ansamblul trăsăturilor dominante identificate la vârsta preșcolară și anume: imaginația liberă și debordantă, curiozitatea, spontaneitatea și animismul gândirii, care mijlocesc interferența lumii personale cu lumea înconjurătoare, proeminența trebuințelor de autoexprimare, de independență, de autocunoaștere și de progrers, constituirea formelor voluntare ale proceselor psihice, manifestarea unei atitudini cognitive constituie disponibilități psihologice pe care se fundamentează procesul de stimulare a creativității copilului la această vârstă.

-Preșcolaritatea este perioada cristalizării multor componente ale personalității și a conturării structurii ei de bază. Acum se cristalizează interesele de cunoaștere, percepția de sine devine mai completă și mai coerentă, se formează și se consolidează deprinderi de autonomie și inițiativă în acțiuni, se dezvoltă sociabilitatea, emoționalitatea, iar interacțiunile cu adulții au rol covârșitor în fundamentarea acestor însușiri dinamizatoare pentru creativitatea copilului.

-Încă din preșcolaritate se poate vorbi de acel potețial admirabil al omului – creativitatea- care face posibilă creația ca activitate psihică. Nivelul posibil de atins acum este, desigur, doar acela al creativității potențiale, manifestată în diversele activități ale copilului de vârstă preșcolară (desene, joc, comunicare).

-Potențialul creativ este o trăsătură ce există latent în fiecare copil; putând fi dezvoltat sub influența unui mediu socio-educațional stimulativ.

-Responsabili pentru stimularea creativității copilului preșcolar sunt părinții și cadrele didactice.

CAPITOLUL IV

IV.1. Fantasticul în artele vizuale

Formele de artă precum: pictura, sculptura, fotografia sau filmul fac parte din domeniul artelor vizuale a căror activitate este crearea de lucrări pe care le găsim în special în mediul vizual.

Artele vizule includ artele plastice sau artele frumoase, dar nu și pe cele meșteșugărești. Artele vizuale pot cuprinde mai multe domenii:

Benzi desenate: o formă de artă prin care se comunică pe cale grafică, cu ajutorul imaginilor și de multe ori, a cuvintelor, cu scopul de a ilustra un fir narativ. Aceată formă de artă se adresează, în special, copiilor de toate vârstele. Mesajul este transmis fie prin trecerea replicilor sub fiecare ilustrație în parte, cu folosirea corectă a semnelor de punctuație, fie prin folosirea bulelor de dialog îndreptate spre gura sau silueta personajului. Banda desenată este o înlănțuire de momente, de acțiuni, uneori fiind redată și sub forma unei fotografii stroboscopice pentru a se reprezenta o imagine rapidă. Apar elementele numite zip ribbons ca linii prin care se sugerează traiectoria unui vehicul sau norul de praf simbol al pornirii sau opririi în viteză a unui personaj, mașini. Acțiunea este reprezentată de la dreapta la stânga sau, rar, de sus în jos iar personajul care dă prima replică apare în partea stângă a imaginii sau deasupra celuilalt personaj. Pot fi ilustrate două acțiuni în același plan, dar cea secundară este în fundal, sugerând simultaneitatea: de exemplu,fluturii zburând printre flori. Exemple de benzi desenate adresate copiilor:

Caricatura: prin această formă de artă vizuală realizată cel mai adesea prin desen, sunt redate într-un mod exagerat și cu intenție trăsăturile unei persoane, în scopul satirizării sau atragerii atenției. Se dorește destinderea și amuzamentul dar și echilibrarea estetică a unei pagini tipărite. Caricatura poate fi realizată prin diferite mijloace grafice: în creion, peniță sau acuarelă. Stilul grafic al caricaturii este considerat un gen al artelor plastice care nu trece neobservat în paginile publicațiilor, datorită reacțiilor pe care le declanșează.

Ceramică: este o denumire dată artei și tehnicii de fabricare a obiectelor prin modelarea și arderea argilei. Argila (lutul) se omogenizează, modelează, decorează, smălțuiește, usucă și arde, dând naștere unor lucrări frumoase: oale, chiupuri, căni, ulcioare etc. În prezent găsim fabricate din cermaică obiecte sanitare, vase de bucătărie, faianță, izolatoare electrice etc.

Colajul: o tehnică prin care mai multe elemente diferite, deosebite compun împreună un întreg. Colajul este un procedeu folosit în arta modernă care redă ideea de ansamblu prin lipirea acestor elemente pe o suprafață. De asemenea, colajul reprezintă și lucrarea, tabloul realizat prin această tehnică.

Desenul: este o tehnică folosită în artă prin care un obiect, un peisaj sau un chip sunt reprezentate grafic (prin linii, puncte, figuri) pe o suprafață bidimensională, plană sau curbă.

Filmul de animație: este un film realizat prin „însuflețirea” personajelor sau obiectelor naturale prin filmarea fotogramă cu fotogramă. Prin animație se redă efectul de mișcare. Înlănțuirea succesivă a acestor imagini se numește descompunerea imaginii și se realizează cu ajutorul numărului de fotograme necesar redării acțiunii dorite. Această descompunere a mișcării este proiectată într-o manieră artistică. Animația poate fi redată prin diferite tehnici alese de realizator: desen, cartoane decupate, gravură, păpuși, ecranul cu ace, pictură, plastilină, computer.

Sursa: internet

Design: cuvântul îmbracă sensul de proiect, desen, schiță de concepție. În artă, punându-se accent pe libertatea de creație, acest termen este mai puțin folosit și chiar nerecomandat. Apărut în 1851, termenul ”design” a ajutat producția industrială să confere produselor un aspect plăcut. Arta și tehnologia s-au „combinat”, s-au implicat și condiționat una pe cealaltă. Ele nu s-au exclus pentru că nu au fost niciodată concurente, opuse, incompatibile ci au conlucrat pentru a ajunge la eficiență.

Gândirea design-ului

Design-ul grafic (combină imagini, text, simboluri prin folosirea tipografiei, artei vizuale și a tehnicilor de scheme)

• Graffito (din italianul graffito, derivat din sgraffiare = a zgâria), la plural graffiti: termenul a fost folosit prima dată în arheologie pentru a descrie un desen sau inscripție făcute prin zgârierea monumentelor antice sau desenarea lor cu culoare roșie. În prezent, această formă de artă o găsim inscripții caligrafiate sau desenele gravate pe suprafețe publice sau private, în special pe pereți. Dacă un anumit proprietar nu-și dă consimțământul, manifestarea acestei forme de artă reprezintă vandalism. Graffiti atrage atenția pentru că este mai complicat decât alte desene. Fiecare graffitist (sau grup de graffitiști) are un tag („semnătură” sau desen propriu) reprezentattiv.

• Fotografia: Această „scriere cu lumină” (semnificația etimoligică a cuvântului dată de phos care înseamnă lumină și graphis tradus în „a scrie”) este o tehnică prin care imaginea este creată sub acțiunea luminii. Însăși imginea creată astfel se numește fotografie. De asemenea, este o ramură a artei grafice în care este folosită această tehnică.

Imaginea fotografică poate fi obținută datorită celor trei tehnici, cunoscute încă de pe vremea antică: cei de pe vremea lui Aristotel știau să „pună” viața într-o cutie închisă, cu o gaură în ea, care făcea imaginea reală să pară inversată pe fundul cutiei (numită cameră obscură). În al doila rând, alchimiștii au descoperit că lumina înnegrește clorura de argint. Al treilea aport l-a adus matematicianul, astronomul și chimistul englez John Herschel în 1819, care a reușit să „fixeze” fotografia cu ajutorul hiposulfitului de sodiu. Fizicianul francez Joseph Nicéphore Niépce a realizat, cu ajutorul celor trei proceduri, o fotografie de calitate medie care a fost îmbunătățită ulterior, după moartea lui, de către Louis Daguerre. Astfel, data oficială a invenției numită pe atunci „daghereotip” este 1839, statul francez devenind proprietarul acestei invenții.

• Film: produsul final al artei și industriei cinematografice (cinematografia). Producția de film îl poate difuza în cinematografie, la televizor sau pe internet (de unde poate fi descărcat și vizionat la cerere). Valoarea unui film este stabilită de un critic de film, după vizionarea acestuia în cinematograf sau la festivalul de film, pe baza unor criterii stricte. Anumiți specialiști au dorit să răspundă la întrebarea dacă filmul este o industrie sau o artă, răspunsul prezentând filmul ca pe o industrie la baza căruia stă investirea capitalului, dar și ca pe un spectacol de artă la care participă publicul din ce în ce mai emancipat. Un aport important în aprecierea unui film îl au: scenariul, talentul actorilor, regizorul, mesajul transmis.

• Pictura: ramură a artelor plastice în care realitatea sau fructul imaginației este redat prin aplicarea culorilor pe o suprafață bidimensională: pânză, hârtie, sticlă, lemn etc., cu scopul de a crea o operă de artă conformă cu principiile estetice. Pictură este și rezultatul artistic sau lucrarea realizată de un pictor dar poate reprezenta și totalitatea creațiilor plastice care-l definesc pe acesta. Pictura mai însumează operele, stilurile și procedeele specifice pictorilor dintr-o țară, epocă, școală. Termenul apare și în literatură, ca descriere sugestivă a fizicului, carecterelor personajelor sau scenele prezentate.

• Peisajul: este un gen de pictură cunoscut încă de la sfârșitul secolului al XVI-lea, cu timpul a devenit forma de exprimare artistică care a stimulat atât creatorul cât și publicul din punct de vedere plastic, imaginativ, emoțional. Un interes aparte l-a reprezentat natură moartă (statică) redată prin obiecte neînsuflețite existente în realitate: vaze, flori, fructe și legume, vase de bucătărie, cărți etc. Aceste elemente pot fi redate prin pictură sau reprezentare grafică.

Peisaj, Salvador Dali Sursa:internet

Tehnici de pictură: Lucrările pot fi realizate în encaustică (culorile folosite sunt diluate cu ceară, o tehnică rar folosită astăzi dacă nu cumva a dispărut),tempera (culorile sunt amestecate cu lianți pe bază de substanțe gelatinoase), ulei (culorile sunt legate printr-un liant de ulei care tinde să se usuce – cel mai des se folosește uleiul de în.), acril (vopselele au uscare rapidă, fiind compuse din pigmenți și emulsie acrilică polimerică. Aceste se pot dilua cu apă dar devin rezistente la apă odată ce s-au uscat.), acuarelă ( vopselele sunt diluate cu apă motiv pentru care acuarela se bazează pe transparență, lăsând să se întrevadă fondul alb al hârtiei), guașă (este o varietate de tempera, dar spre deosebire de aceasta, datorită insolubilității lichidelor pe care o conține își păstreză calitățile cromatice după uscare.), pastel (creion colorat, moale, făcut din pigmenți pulverizați amestecați din talc și gumă arabică.), frescă ( pictarea pe un perete proapăt tencuit, în timp ce este încă umed), cerneală ( folosită mai mult că tehnică de desen, în care intrumentele de lucru sunt stiloul, pixul, pensulă de cerneală, încărcător de cerneală sau rapidograph) tempera pe bază de ou (una dintre cele mai vechi și durabile tehnici de pictură care presupune folosirea emulsiilor de tempera ca strat protectiv care nu-și vor schimba culoarea în timp. Deși culoarea , chiar fiind aplicată în straturi mai groasese usucă în câteva secunde, pictura se va usca în profunzime abia după 12 luni), Grisaille (tehnică prin care imaginea este făcută în întregime din tonuri gri și este realizată astfel încât să redea iluzia de relief), Pontilismul (tehnică prin care mai multe puncte mici sunt alăturate, astfel încât privitorul să le poată recunoaște de la o anumită distanță),vitraliul (tehnică artistică în care sunt alăturate mai multe bucăți de sticlă colorate diferit.

Inițial se face un desen simplu împărțit în zone colorate, pe urmă se face același desen pe carton care se decupează după fiecare zonă colorată și se lipesc pe sticlă potrivit culorii. Sticlă se taie la dimensiune și se reface mozaicul din sticlă, lipind bucățile între ele cu șine subțiri de plumb.), Action painting (tehnică de pictură în care culoarea este pusă spontan, dinamic, instinctiv fiind vărsată, întinsă pe pânză prin gesturi rapide).

Ca suprafețe de lucru, pot fi folosite lemnul, pânză, hârtie, sticlă etc. Tema abordată poate fi biblică, mitologică, din istorie sau de actualitate și poate fi reprezentată printr-un peisaj, portret, natură statică. Efectele precum forma, volumul, lumina, umbră, factura (aspectul exterior) etc. crează iluzia spațială a imaginilor sau tridimensionalitatea.

Sculptura: este o artă în care volumul obiectelor este redat prin expunerea spațială a acestora, ca o reflexie a realității tridimensionale. Această artă se adresează văzului dar mai ales tactilului. Deși nu se permite întotdeauna atingerea anumitor sculpturi, tridimensionalitatea este transmisă datorită capacității omului de a vedea „în adâncime” obiectele. De-alungul timpului, omul a sculptat în piatră, lut, lemn, nisip, gheață, alte materiale.

Tatuajul: este o formă de artă care a apărut acum mii de ani, prin care, cu ajutorul unui instrument special, se introduce tuș în stratul superficial al pielii. Dacă la începuturi tatuajul se făcea cu ajutorul unor intrumente din os și avea rolul de a marca funcția unei anumite persoane într-un trib, acum tatuajele au căpătat o funcție artistică și sunt executate de către un personal specializat, cu ajutorul unor aparate speciale, într-un salon autorizat care îndeplinește condițiile de igină. apărută cu mii de ani în urmă. Acesta se realiza la început cu ajutorul unor ustensile din os, care aveau aspectul unor dălți zimțate. Tatuajul este practic introducerea de tuș într-un strat superficial al pielii, astfel putându-se crea diferite motive. Acum desenele sunt mult mai sofisticate, realizate cu o mai nare fidelitate și calitate.

IV.2. Factori declanșatori în crearea de forme fantastice

Este nevoie de artă vizuală? Este nevoie să ni se explice arta, să ni se explice frumosul. Deși interpretarea frumosului din jurul nostru depinde de modul în care fiecare îl percepe, o educare a gustului pentru artă are o importanță deosebită în a înțelege limbajul vizual în care natura ne comunică. Există frumusețea naturală din jurul nostru pe care Divinitatea ne-a oferit-o. Încă de la începuturi, omul a contemplat mediul înconjurător și a rezonat cu el. S-a hrănit din bogăția de culori și a încercat să o aducă în „casă”, tocmai prin creații care să oglindească realitatea din afară. „În fiecare ins este o intenție a lui Dumnezeu, care prin om trebuie să devină creație.”, spunea părintele Arsenie Boca. Omul a învățat să facă acest lucru: să descifreze limbajul vizual cu care s-a întâlnit în fiecare moment. Fiecare element din natură i-a vorbit prin culoare, sunet, miros, atingere.

Se spune că 90% din informațiile pe care un om le primește se obțin prin simțul văzului. „Lumea simțului nostru vizual este una personală, profund umană”. Măsura în care „ce se vede„ ne influențează sub anumite aspecte, este dată de cât de mult rezonăm noi cu un anumit element dar și de dorința noastră de descoperie și cunoaștere. Până la urmă, arta rămâne cea mai profundă expresie a creativității umane. La baza creației sau înfăptuirii rămâne, cred, un liber arbitru plin de emoții, simțiri, experiențe. Motiv pentru care fiecare artist își impune propriile reguli și le schimbă când dorește. Regulile acestea nu trebuie înțelese în sensul clasic, forțat și restrictiv. Ele se referă, de fapt, la acel set de valori interioare care au declanșat în „creator„ dorința de a se manifesta într-un anumit mod și de a alege acel ceva care merită exprimat. Din acest motiv este greu să definești și să evaluezi un act de creație. În trecut, arta definea un anumit talent și abia mai târziu a fost privită ca fiind o „calitate specială a minții”.Limbajul prin imagine a îmbrăcat mai multe forme de-alungul timpului. De la redarea copiativă a realității s-a ajuns până la exprimarea liberă a imaginației în moduri diferite. Fiecare artist a dat un sens nou frumuseții prin alegerea culorilor, tehnicilor și instrumentelor de lucru.

Dar nu doar cel ce creează dispune de o libertate proprie în interpretarea artei ci și „observatorul”.

La baza interpretării oricărei forme de artă se află sugestia, deoarece ambii actori descifrează limbajul vizual pe baza unor factori interni (chemarea, scânteia divină creatoare, rezonanța, ) și externi (toate influențele exercitate de alții în dezvoltarea gustului pentru frumos și interpretarea acestuia). Au fost bifate anumite perioade istorice, fiind identificate influențele spațiale și temporale ale artistului. „Aceste deosebiri reflectă contrastul dintre tradițiile culturale și valorile proprii ale artistului.”

Interpretarea unei opere de artă este influențată de manifestările artistice dintr-o anumită perioadă istorică, de cultură și nivelul de dezvoltare din acea perioadă. Până la apariția fotografiei, arta se baza pe imitație, ceea ce l-a făcut pe Aristotel să declare că „Artă este mimesis.” Egiptenii redau prin artă frumusețea divinității, grecii puneau accent pe perfecțiunea umană, romanii au încercat să „prezinte„ omul real cu virtuțile sale, creștinii au dorit să surprindă într-un mod sacru principiile Creștinismului. În perioada Bizantină și cea Gotică accentul a căzut pe natură, ca produs al Creației Divine. În Renaștere, se dorește o redare cât mai estetică, expresivă a omului, „opera perfectă a lui Dumnezeu”, total opus perioadei Baroce în care figură umană nu mai este idealizată ci reprezentată cât mai aproape de realiate. Perioada Rococo a fost reprezentată de un stil arhitectual caracterizat prin multitudinea detaliilor, bogăția ornamentelor, opulență. Impresionismul desprinde arta modernă de tradițonalism, accentul fiind pus pe senzația transmisă de jocul culorilor, formelor și peisajelor. Impresionismul incită la imaginație, totul fiind concentrat pe impresiile fulgerătoare produse de o anumită scenă. Nevoia de artă s-a făcut simțită de-alungul întregii istorii. Omul a avut nevoie de o oglindire a propriilor trăiri în toate formele creației artistice: pictură, muzică, literatură etc. Din dorința de cunoaștere dar și de regăsire, oamenii s-au hrănit din valorile estetice ale artei ceea ce a deteminat o conturare a funcțiilor pe care aceasta le-a căpătat:

• cele neintenționate au la bază, după cum afirmă Levi Strauss, satisfacerea instictului uman primar pentru armonie, echilibru, ritm; conectarea cu partea misterioasă a vieții; libertate în exprimarea imaginației; comunicarea universală prin transmiterea unui limbaj întregii lumi; folosirea artei cu funcție simbolică pentru o anumită cultură (dansuri, ritualuri etc.)

• cele intenționate care vizează comunicarea prin artă a unor trăiri, sentimente, chiar descoperiri; detensionarea privitorului căpătând astfel o funcție de divertisment (mai ales în filmele de animație); posibilitatea de a transmite prin imagini mesaje politice (artă de avant-gardă); remedierea anumitor probleme psihologice prin artă, remediu folosit de terapeuți, psihoterapeuți sau psihologi (în interpretarea anumitor desene putând fi determinată personalitatea și latura emoțională a unei persoane); influențarea din punct de vedere comercial a masei de oameni, făcându-i să simpatizeze cu o anumită idee, concept (propagandă).

IV.3. Artă sau Kitsch vizual?

Auzim tot mai des, în jurul nostru, termenul de „Kitsch” atunci când artă este înlocuită cu produsele surogate (produse realizate din materiale ieftine, în manieră industrială sau artizanală, cu rolul de a copia sub aspectul culorii, mirosului sau gustului, un alt produs de calitate superioară, inaccesibil tuturor cumpărătorilor).

Au fost găsite mai multe origini ale kitsch-ului: din englezescul „sketch”, însemnând schiță sau improvizație; din englezescul „kitchen”, desemnând decorațiunile din materiale textile, realizate prin tehnica broderiei, destinate bucătăriilor familiilor de altădată; din sursa germană „verkitschen”, dată de Abraham Moles, tradusă ca măsluire a unui produs dat spre vânzare, astfel încât să nu i se observe defectele.

Acum, când spunem „kitsch”, ne referim la acele produse care „sfidează valorile culturale majore„ urmărind satisfacerea cumpărătorilor și realizarea unui volum cât mai mare de vânzări. I se oferă omului posibilitatea ca astfel, să poată cumpăra ieftin ceea ce îi place. Găsim kitsch în literatură, în pictură, în actorie etc., atunci când nu există autenticitate. Dar producția de kitsch există doar în prezența unei clientele sau, după cum afirmă Marx: „oamenii determină producția iar producția determină oamenii.” Cine sunt, totuși, cumpărătorii kitsch-ului? Dacă înainte era o populație cu lipsuri materiale pentru care arta „adevărată” era inaccesibilă și pentru care se punea problema deplasării la centrele de artă, acum populația simte, pur și simplu, nevoia de kitsch. Într-o lume în care, așa cum afirmă Jean Baudrillard, societatea permite ca oricine să poată atinge un anumit nivel sau poziție socială, nu se mai pune problema dacă omul este pregătit să beneficieze de complexitatea culturală existentă la acest nivel superior. Astfel, apar generațiile considerate „parvenite”, în care industriașii își strecoară marfa de proastă calitate. Dar a apărut un volum foarte mare de obiecte imitative care nu ar putea exista fără o cerere la fel de mare. Alexa Celebanovici consideră că fenomenul „kitsch” pătrunde în sufletul omului și pe urmă în societate la presiunea pe care o exercită piața. Producătorii acestor produse își pun marfa în vânzare, ajungând foarte repede la o clientelă numeroasă. Abraham Moles evidențiază factorul psihologic, afirmând că „la prima vedere, kitschul relevă un caz de comportament estetic aberant.” Tot mai mulți oameni, indiferent de nivelul lor intelectual, preferă înlocuitorul produsului artistic autentic. Lumea nu se mai interesează de valorile artistice promovate în muzee, săli de expoziții sau alte instituții culturale ci preferă să fugă de artă pe care nu o pot înțelege, complăcându-se în prezența „efectului vizual facil”. Abraham Moles vorbește despre o „deschidere înnăscută a omului către kitsch, din dorința de a idealiza posibilul, de a fabula viitorul în consens cu dorințele încă neîmplinite, cu fericirea după care orice ins tânjește”.

Întâlnim, pe lângă kitsch, noțiunea de artă de prost gust. Nu este vorba despre artă ci despre acele surogate care pot altera gusturile. Gustul reprezintă capacitatea unui om de a fi sensibil la calități estetice în toate domeniile artei. Când o persoană combate valorile artistice superioare printr-un comportament estetic neadecvat, apare noțiunea de prost gust. Mai exact, atunci când preferi calitatea slabă a obiectelor de bâlci care îți sunt accesibile, ignorând importanța unor opere de valoare găzduite azi în muzee și expoziții. „Remediul„ ar fi o educare a gustului pentru valorile artistice din patrimoniul tuturor culturilor, o educație estetică care să formeze noi sensibilități, mai ales la generația tânără.

IV.4. Citirea și analiza imaginii vizuale

Unii oameni privesc arta vizuală că pe un moft al societății moderne, al oamenilor bogați și plictisitori. O idee greșită dacă ținem cont de faptul că, pentru a înțelege arta, este nevoie de „o modestă atenție la detalii”, puțină răbdare și dorința de a reflecta asupra propriilor sentimente.

Andy Warhol consideră că dacă vrei să recunoști o pictură bună, „privește mai întâi alte o mie de picturi”. Deși există standarde care contează în lumea artistică profesională, arta trebuie înțeleasă prin simțurile și sentimentele pe care le declanșează. Așadar, nu este obligatoriu ca o pictură bună să fie și frumoasă, ci doar să îți atragă atenția. Ceea ce te-ar atrage la o pictură, ar putea fi reprezentarea anumitor elemente subtile: tema lucrării, îmbinarea culorilor, nuanța umoristică transmisă etc. După ce este observată imaginea de ansamblu, se desprinde subiectul lucrării: scenă mitologică sau biblică, o scenă dintr-o poveste, un peisaj, o vietate sau o clădire etc. Odată povestea cunoscută, este mai ușor să interpretezi o lucrare. Pasul următor este căutarea și descifrarea simbolurilor. Păunul, spre exemplu, ar putea fi un simbol al regalității, al culturii babiloniene antice sau din mitologia greco-romană, un simbol folosit de primii creștini că reprezentare a Divinității etc.

IV.5. Fantasticul in literatura

Literatura fantastică exercita o puternică fascinație asupra cititorului de orice vârstă care evadează astfel din rutina zilnică. Întâmplările prezentate sunt neobișnuite, misterioase, întâlnim mituri, simboluri, superstiții, practici magice, elemente filozofice. Speciile literare în care se regăsesc fantasticul sunt în general de dimensiune medie (nuvela și povestire) deoarece fantasticul reclama o desfășurare abruptă, spectaculoasă.

Autori romani de literatura fantastică:

Teoreticienii mai mult de atât recurg la altfel spus genurile literare este important pentru a în același timp familiariza cititorul prin urmare cu chiar actul literarin acest caz . Conceptul cum am spus de gen luând în calcul literar apare mai mult de atât în teoriile altfel spus anticilor (este important genus generisin același timp , provenit prin urmare în chiar latină din în acest caz grecescul ghenoscum am spus , însemna luând în calcul naștere, mai mult de atât origine, altfel spus neam, este important fel de în același timp a fiprin urmare ) chiar și a în acest caz apărut o cum am spus dată cu luând în calcul detașarea poezieimai mult de atât , prin altfel spus cuvânt, este important de amalgamul în același timp manifestărilor artisticeprin urmare . Inițial sin acest caz -au cum am spus detașat genul luând în calcul liric și mai mult de atât epic, altfel spus pentru că este important mai apoi în același timp să se prin urmare contureze chiar și un în acest caz al treileacum am spus , cel luând în calcul dramatic. mai mult de atât Altfel spusaltfel spus , o este important operă literară în același timp trebuie să prin urmare aparțină chiar unei anumite în acest caz categorii, cum am spus după stilul luând în calcul său, mai mult de atât subiectul sau altfel spus publicul săueste important . De în același timp aici rezultă prin urmare distincția chiar dintre genul în acest caz liric (cum am spus lirismul, luând în calcul epopeea, mai mult de atât dramă, altfel spus poezia, este important didactică) în același timp și cel prin urmare epic chiar (filozofiain acest caz , istoriacum am spus , criticaluand în calcul , corespondențamai mult de atât , romanulaltfel spus , eseuleste important , nuvelain același timp ). Această prin urmare misiune chiar pare simplăin acest caz , însăcum am spus , de luând în calcul vreme ce mai mult de atât un număr altfel spus de opereeste important , mai în același timp ales contemporaneprin urmare , chiar deviază de în acest caz la normele cum am spus tradiționale punânduluand în calcul -și mai mult de atât în relief altfel spus diferențele, este important atunci vorbim în același timp de cazuri prin urmare particularechiar , de în acest caz scriitori autonomi cum am spus sau rebeliluand în calcul . Mai mai mult de atât explicit, altfel spus teoriile genuluieste important rămân incapabile în același timp de a prin urmare include chiar toate particularitățilein acest caz , devenind cum am spus astfel necesară luând în calcul o reformulare mai mult de atât a regulilor altfel spus fixate.este important Totuși, în același timp problema genurilor prin urmare nu chiar este una în acest caz contemporană. cum am spus

Au existat luând în calcul dezbateri în mai mult de atât epoca Poeticii altfel spus lui Aristoteleste important ; ceea în același timp ce este prin urmare remarcabil chiar o dată în acest caz cu trecerea cum am spus timpului, luând în calcul este că mai mult de atât unele genurialtfel spus , mai este important ales cele în același timp dintâi, prin urmare că chiar tragedia și în acest caz comedia, cum am spus au fost luând în calcul și sunt mai mult de atât mai populare altfel spus decât altele este important ca epopeea în același timp sau cântecul prin urmare popularchiar . Fiecare în acest caz epocă dispunea cum am spus de propriile luând în calcul stiluri și mai mult de atât forme care altfel spus se transformau este important sau dipăreauin același timp , în prin urmare fucție chiar de perfecționarea în acest caz mijloacelor materialecum am spus , a luând în calcul necesităților publicului mai mult de atât și a altfel spus chemării interioare este important a poetuluiin același timp .

prin urmare chiar Astfel, în acest caz la fiecare cum am spus noutate literarăluand în calcul , o mai mult de atât dată cu altfel spus evoluția lumii este important ideilor și în același timp a științeiprin urmare , chiar teoriile genului în acest caz se schimbau cum am spus sau erau luând în calcul revizuite; mai mult de atât aceasta nu altfel spus doar pentru este important a recunoaște în același timp slăbiciunile teoriilor prin urmare anterioare chiar și pentru în acest caz a le cum am spus readapta după luând în calcul noile reguli mai mult de atât literare ci altfel spus și pentru este important a urma în același timp și pentru prin urmare a chiar explora transformările în acest caz discursului literarcum am spus . Fiecare luând în calcul teoretician aducea mai mult de atât o inovație altfel spus în lectura este important operei literarein același timp : Aristotel prin urmare se chiar apleacă asupra în acest caz criteriilor formalecum am spus , tematice luând în calcuși enunțiativemai mult de atât ; Platon altfel spus distinge trei este important forme ale în același timp cteației artisticeprin urmare : chiar imitația (în acest caz mimesis – cum am spus tragedia și luând în calcul comedia), mai mult de atât a doua altfel spus categorie expozitivă este important (ditirambulin același timp ) și prin urmare a chiar treia ce în acest caz sintetizează mimesiscum am spus -ul luând în calcul și expunerea mai mult de atât (poezia altfel spus epică). este important Aristotel dedică în același timp genurilor literare prin urmare un chiar întreg studiu în acest caz în Poeticacum am spus , făcând luând în calcul distincția între mai mult de atât morală și altfel spus artă, este important între poezie în același timp și versificațieprin urmare . chiar Didymos din în acest caz Alexandria marchează cum am spus o a luând în calcul treia etapămai mult de atât , introducând altfel spus termenul de este important poezie liricăin același timp .A prin urmare patra chiar etapă, în acest caz și cea cum am spus din urmăluand în calcul , o mai mult de atât conturează Epistula altfel spus ad Pisones este important – Ars în același timp poetica a prin urmare lui chiar Horatius care în acest caz răspândește și cum am spus aplică principiile luând în calcul lui Aristotelmai mult de atât . Evul altfel spus Mediu nu este important clarifică teoriile în același timp referitoare la prin urmare genuri chiar și abia în acest caz în Italia cum am spus secolului XVI luând în calcul Bernardino Daniello mai mult de atât subordonează genului altfel spus liric majoritatea este important formelor poeticein același timp . În prin urmare Franța chiar Boileau se în acest caz preocupă mai cum am spus ales de luând în calcul formele lirice mai mult de atât iar un altfel spus secol maie important târziu Charles în același timp Batteux dezvoltă prin urmare trăsăturile chiar generale ale în acest caz genurilor. cum am spus

Perspectivele luând în calcul teoretice asupra mai mult de atât genului se altfel spus dezvoltă mai este important ales în în același timp secolul XX prin urmare cu chiar G.în acest caz Genette, cum am spus H.-luand în calcul R. mai mult de atât Auss, altfel spus F. este important Schlegel, în același timp T.prin urmare Todorovchiar , Min acest caz . Bakhtine cum am spus și formaliștiiluand în calcul , Jakobsonmai mult de atât , Waltfel spus .Dește important . Stempelin același timp , Dprin urmare .chiar Combe. în acest caz Fiecare, cum am spus influențat de luând în calcul doctrinele științelor mai mult de atât umaniste, altfel spus vor furniza este important un aspect în același timp pertinent genurilor prin urmare și chiar sub-in acest caz genurilor.cum am spus

luând în calcul Însă genul mai mult de atât în versuri altfel spus nu ar este important putea să în același timp exculdă creațiile prin urmare în chiar proză, în acest caz trecându-cum am spus se astfel luând în calcul la o mai mult de atât redefinire și altfel spus la o este important abolire a în același timp teoriilor dogmatice prin urmare și chiar sterile pentru în acest caz a se cum am spus păstra libertatea luând în calcul discursului literarmai mult de atât . Nu altfel spus este necesar este important să se în același timp facă referire prin urmare la chiar perechile antitetice în acest caz că: cum am spus vers-luand în calcul proză, mai mult de atât rolul autorului altfel spus și al este important cititorului, în același timp eu-prin urmare tuchiar , stil în acest caz emotiv-cum am spus stil referențialluand în calcul , trecutmai mult de atât -viitoraltfel spus , personaje este important nobile-in același timp personaje de prin urmare origine chiar umilă. în acest caz Distincțiile istoricecum am spus , lingvistice luând în calcul sau sociologice mai mult de atât acoperă doar altfel spus câteva aspecte este important ale operei în același timp literare. prin urmare În chiar concluzie, în acest caz fiecare teorie cum am spus corespunde epocii luând în calcul sale. mai mult de atât Teoriile restrânse altfel spus au rezistat este important timpului. în același timp Fiecare creație prin urmare literarăchiar , mai în acest caz ales cele cum am spus ale secolului luând în calcul XX, mai mult de atât necesită o altfel spus lectură inovantă este important bazată pe în același timp abordările trecutului prin urmare și chiar cu o în acest caz doză de cum am spus interdisciplinaritate actualăluand în calcul . Dacă mai mult de atât operele lui altfel spus Rimbaud și este important Racine, în același timp Woolf și prin urmare Poechiar , Kafka în acest caz și Dostoievskicum am spus , Proust luând în calcul și Valerymai mult de atât , Lorca altfel spus și Dante este important au devenit în același timp puncte de prin urmare referință chiar ale istoriei în acest caz literare, cum am spus aceasta se luând în calcul datorează libertății mai mult de atât lor autenticealtfel spus , refuzului este important lor de în același timp a reproduce prin urmare ceea chiar ce sin acest caz -a cum am spus spus deja luând în calcul și de mai mult de atât a aparține altfel spus strict unui este important gen literarin același timp . Scriitorul prin urmare care chiar nu scrie în acest caz decât pentru cum am spus a aparține luând în calcul unui gen mai mult de atât nu va altfel spus putea crea este important o operă în același timp de referințăprin urmare . chiar

Din în acest caz moment ce cum am spus fiecare epocă luând în calcul și-mai mult de atât a creat altfel spus propria teorie este important a genului în același timp literar, prin urmare care chiar este funcția în acest caz acestor teorii cum am spus în zilele luând în calcul noastre? mai mult de atât Poate genul altfel spus să definească este important un ansamblu în același timp de opere prin urmare literarechiar ? Există în acest caz un ansamblu cum am spus de opere luând în calcul care prezintă mai mult de atât aceleași caracteristicialtfel spus ? După este important o analiză în același timp a teoriilor prin urmare genericechiar , o în acest caz idee iese cum am spus în evidențăluand în calcul : genul mai mult de atât literar nu altfel spus este ceva este important stabil și în același timp rigid. prin urmare Este chiar maleabil. în acest caz Expresia artistică cum am spus va urma luând în calcul cursul și mai mult de atât se va altfel spus modifica o este important dată cu în același timp evoluția concepțiilor prin urmare ideologicechiar , politicein acest caz , sociale cum am spus și istoriceluand în calcul . Ideile mai mult de atât se reînnoiesc altfel spus că și este important modul de în același timp scriere și prin urmare formachiar . Ce în acest caz rămâne neschimbată cum am spus este exprimarea luând în calcul sau nevoia mai mult de atât de exprimare altfel spus iar ceea este important ce determină în același timp o operă prin urmare este chiar imaginația scriitoruluiin acest caz , influențele cum am spus externe și luând în calcul trecutul literarmai mult de atât .

altfel spus Ce este este important fantasticul?în același timp

Feericul prin urmare e chiar un univers în acest caz miraculos care cum am spus i se luând în calcul suprapune lumii mai mult de atât reale fără altfel spus să-este important i pricinuiască în același timp vreo pagubă prin urmare sau chiar să-in acest caz i distrugă cum am spus coerența. luând în calcul Fantasticul, mai mult de atât dimpotrivă, altfel spus vădește o este important amenințare, în același timp o rupturăprin urmare , chiar o rupere în acest caz insolită, cum am spus aproape insuportabilă luând în calcul în lumea mai mult de atât reală

altfel spus Fantasticul –este important etimologia cuvântului în același timp își are prin urmare originea chiar în secolul în acest caz al XIVcum am spus -lealuand în calcul , provenind mai mult de atât din latinul altfel spus phantasticus – este important este produsul în același timp imaginației umane prin urmare care chiar face efortul în acest caz de a cum am spus se distanța luând în calcul de realitatemai mult de atât , prezentând altfel spus realitatea imaginară este important care funcționează în același timp după reguli prin urmare supranaturalechiar . Astfelin acest caz , sensul cum am spus comun al luând în calcul fantasticului devine mai mult de atât sinonimul supranaturaluluialtfel spus , fabulosuluieste important , al în același timp imaginarului și prin urmare al chiar irealului. în acest caz Fantasticul se cum am spus îmbogățește prin luând în calcul sinonimele: mai mult de atât inexplicabil, altfel spus feeric, este important mitic și în același timp fictiv. prin urmare În chiar Dicționarul Enciclopedic în acest caz prima definiție cum am spus a fantasticului luând în calcul trimite direct mai mult de atât la imaginaraltfel spus : „este important 1.în același timp adj. prin urmare Care chiar nu există în acest caz în realitatecum am spus , care luând în calcul este un mai mult de atât produs al altfel spus fanteziei; este important fabulos, în același timp supranatural; prin urmare pchiar .extin acest caz . care cum am spus pare irealluand în calcul , de mai mult de atât necrezut; altfel spus minunat . este important Alte sensuriin același timp : ceea prin urmare ce chiar există doar în acest caz în imaginațiecum am spus , ceea luând în calcul ce conține mai mult de atât reprezentări supranaturale altfel spus asemănătoare fantasmeloreste important , ceea în același timp ce nu prin urmare există chiar – inexistentulin acest caz . Același cum am spus dicționar face luând în calcul referire la mai mult de atât literatura fantasticăaltfel spus : „este important Literatură fin același timp . = prin urmare modalitate chiar a literaturii în acest caz bazată pe cum am spus convenția agresiunii luând în calcul misterului (mai mult de atât a inexplicabiluluialtfel spus , inadmisibiluluieste important , insolituluiin același timp , supranaturaluluiprin urmare ) chiar în lumea în acest caz reală sau cum am spus în viața luând în calcul cotidiană. mai mult de atât L.altfel spus f. este important implică relatarea în același timp unor evenimente prin urmare sau chiar prezența unor în acest caz detalii care cum am spus țin de luând în calcul doua ordini mai mult de atât diferite, altfel spus determinând ezitarea este important cititorului între în același timp o explicație prin urmare naturală chiar și una în acest caz supranaturală – cum am spus ezitare ce luând în calcul poate fi mai mult de atât împărtășitză și altfel spus de unul este important dintre personajein același timp . Categorii prin urmare tematice chiar specifice lin acest caz .fcum am spus .: fantomaluand în calcul , strigoiulmai mult de atât , vampirulaltfel spus , vârcolaculeste important , vrăjitorii în același timp și vrăjitoareleprin urmare , chiar ființa invizibilăin acest caz , părțile cum am spus separate ale luând în calcul trupului omenescmai mult de atât , mirajulaltfel spus , regresiunea este important în timpin același timp , pactul prin urmare cu chiar diavolul, în acest caz tulburările personalității cum am spus ș.luând în calcul a. mai mult de atât Reprezentanți: altfel spus E.este important A. în același timp Poe, prin urmare Echiar .Țin acest caz .Acum am spus . Hoffmanluand în calcul , Gogolmai mult de atât , Jaltfel spus .Potockieste important , Ain același timp . Bierceprin urmare , chiar J.în acest caz L. cum am spus Borges, luând în calcul M. mai mult de atât Eminescu, altfel spus I.este important L.în același timp Caragiale, prin urmare Gchiar . Galactionin acest caz , Vcum am spus . Voiculesculuand în calcul , Mmai mult de atât . Eliadealtfel spus . Lista este important sinonimelor furnizate în același timp câmpului literar prin urmare al chiar cuvântului de în acest caz bază nu cum am spus este limitatăluand în calcul . Fantasticul mai mult de atât este o altfel spus revoltă, este important hazardată și în același timp naivă, prin urmare împotriva chiar realului și în acest caz ordinii. cum am spus

Pentru luând în calcul a lărgi mai mult de atât dimensiunile fantasticuluialtfel spus , este este important inevitabilă o în același timp trimitere la prin urmare sensul chiar metaforic sau în acest caz la conotațiile cum am spus cuvântului. luând în calcul Adesea îl mai mult de atât auzim sau altfel spus îl utilizăm este important în expresii în același timp precum „prin urmare E chiar fantastic! în acest caz sau „cum am spus Am avut luând în calcul o călătorie mai mult de atât fantastică, altfel spus evocând astfel este important extraordinarul, în același timp spectaculosul, prin urmare formidabilulchiar , senzaționalul în acest caz unei stări cum am spus sau a luând în calcul unui lucrumai mult de atât . Astfel altfel spus se atribuie este important o conotație în același timp pozitivă situațiilor prin urmare cotidienechiar , realein acest caz , că cum am spus și cum luând în calcul omul ar mai mult de atât căuta ceva altfel spus incredibil și este important ieșit din în același timp comun în prin urmare realitatea chiar trăită; în acest caz că și cum am spus cum ar luând în calcul încerca să mai mult de atât trăiască și altfel spus să guste este important ceea ce în același timp nu există prin urmare în chiar realitate; în acest caz că și cum am spus cum realitatea luând în calcul ar fi mai mult de atât definită după altfel spus aspectele care este important îi sunt în același timp străine și prin urmare opuse chiar regulilor prestabilitein acest caz .

cu m am spus Fantasticul nu luând în calcul este rezervat mai mult de atât doar domeniului altfel spus literar. este important Moda epocii în același timp îl include prin urmare de chiar asemenea. în acest caz Compozitorii francezi cum am spus ai secolului luând în calcul al XIXmai mult de atât -lea altfel spus au aplicat este important sinonimele fantasticului în același timp unor producții prin urmare artistice chiar unde domină în acest caz supranaturalul: cum am spus Simfonia Fantastică luând în calcul a lui mai mult de atât Berlioz, altfel spus Vasul fantomă este important a lui în același timp Wagner, prin urmare operele chiar lui Hoffmann în acest caz transformate în cum am spus operetă de luând în calcul Offenbach sau mai mult de atât dansurile macabre altfel spus ale ființelor este important supranaturale din în același timp opera lui prin urmare Weberchiar . În în acest caz literatură se cum am spus întreținea ambianța luând în calcul fantastică prin mai mult de atât traducerea povestirilor altfel spus lui Hoffmanneste important , în în același timp pictură tabloul prin urmare lui chiar Fussli Coșmarul în acest caz și desenele cum am spus lui Gluand în calcul .Dore mai mult de atât ne-altfel spus au lăsat este important mărturia unei în același timp perioade obscureprin urmare , chiar fantomatice și în acest caz misterioase, cum am spus plină de luând în calcul alegorii și mai mult de atât de simbolurialtfel spus . Pe este important de o în același timp parte existau prin urmare alegoriile chiar politice și în acest caz pe de cum am spus alta spațiul luând în calcul misterelor. mai mult de atât

Fantasticul altfel spus își vă este important face apariția în același timp pe marele prin urmare ecran chiar în secolul în acest caz XX. cum am spus Primele filme luând în calcul alb negru mai mult de atât cu Frankenstein altfel spus și Nosferatu este important și apoiin același timp , în prin urmare a chiar două jumătate în acest caz a secolului cum am spus XX genul luând în calcul științifico-mai mult de atât fantastic.altfel spus

Întâmplarea este important fantastică este în același timp reprezentată prin prin urmare mai chiar multe aspecte în acest caz în literaturăcum am spus : miraculosluand în calcul , supranaturalmai mult de atât , incredibilaltfel spus , straniu este important – înainte în același timp de apariția prin urmare termenuluichiar ; vișin acest caz , suprarealismcum am spus , scienceluand în calcul -fictionmai mult de atât , povești altfel spus de groază este important – după în același timp prima apariție prin urmare a chiar termenului. în acest caz Au existat cum am spus diferite noțiuni luând în calcul și transformări mai mult de atât generice până altfel spus la apariția este important termenului de în același timp „fantasticprin urmare .chiaeste

în același timp Cum sprin urmare -chiar a născut în acest caz fantasticul în cum am spus literatura europeanăluand în calcul ? Există mai mult de atât un principiu altfel spus primordial în este important literatură: în același timp literatura se prin urmare naște chiar din literaturăin acest caz . Atunci cum am spus când sursa luând în calcul de inspirație mai mult de atât se epuizează altfel spus (pentru este important literatura occidentală în același timp această fiind prin urmare mitologia chiar greco-in acest caz latină), cum am spus recurgerea la luând în calcul alte surse mai mult de atât este inevitabilăaltfel spus . Pentru este important Franța a în același timp existat încă prin urmare din chiar secolul iluminiștilor în acest caz o atracție cum am spus către exotism luând în calcul și cosmopolitmai mult de atât . De altfel spus asemenea, este important pentru a în același timp reînnoi imaginațiaprin urmare , chiar referințele la în acest caz mitologia scandinavă cum am spus vor adopta luând în calcul elementele miraculoase mai mult de atât ale legendei altfel spus Graalului din este important moment ce în același timp lumea nu prin urmare mai chiar credea în în acest caz forțele magice cum am spus și inexplicabileluand în calcul . Dimpotrivămai mult de atât , va altfel spus adopta aceste este important mistere în în același timp fața oricărei prin urmare dificultăți chiar pentru a în acest caz explica itaționalul cum am spus din viațăluand în calcul . Publicul mai mult de atât francez și altfel spus cel angloeste important -saxon în același timp era mulțumit prin urmare de chiar povestirile cu în acest caz cavaleri ai cum am spus Mesei Rotundeluand în calcul . În mai mult de atât Franța primele altfel spus indicii ale este important fantasticului au în același timp apărut o prin urmare dată chiar cu povestirea în acest caz demonică Diavolul cum am spus Îndrăgostit a luând în calcul lui Jmai mult de atât .Cazotte altfel spus (1772este important ), în în același timp somptuoasa fantezie prin urmare Vathek chiar (1787in acest caz ) a cum am spus lui Wluand în calcul . Beckford mai mult de atât și în altfel spus Manuscrisul lui este important J. în același timp Potocki. prin urmare Satanismulchiar , ocultismulin acest caz , iluminismul cum am spus și mișcările luând în calcul ezoterice inițiate mai mult de atât de teoriile altfel spus lui Eeste important . Swedenborg în același timp (1688prin urmare -chiar 1772) în acest caz au influențat cum am spus starea spirituală luând în calcul a epocii mai mult de atât până la altfel spus sfârșitul secolului este important al XIXin același timp -leaprin urmare . chiar În Marea în acest caz Britanie semnele cum am spus iraționalului au luând în calcul apărut o mai mult de atât dată cu altfel spus Shakespeare, este important Shelley, în același timp Wordsworth și prin urmare Scottchiar , în în acest caz Spania cu cum am spus Romanceros și luând în calcul Istoria cavalerească mai mult de atât a maurilor altfel spus din Granada este important (1809in același timp ), în prin urmare Italia chiar cu Dantein acest caz , Alfiericum am spus , Bandello luând în calcul și Vicomai mult de atât .

altfel spus Fantasticul apareeste important , prin în același timp urmare, prin urmare în chiar preromantismul francezin acest caz , caracterizând cum am spus în spațiul luând în calcul anglo-mai mult de atât saxon romanul altfel spus negru sau este important de groazăin același timp . Horace prin urmare Walpole chiar redactează primul în acest caz roman negrucum am spus , Castelul luând în calcul din Otranto mai mult de atât (1764altfel spus ). Urmează este important Anne Radcliffe în același timp cu Misterele prin urmare din chiar Udolfo (în acest caz 1794) cum am spus și Lewis luând în calcul cu Moine mai mult de atât (1795altfel spus ). Scopul este important acestor române în același timp era acela prin urmare de chiar a șocain acest caz , de cum am spus a hrăni luând în calcul teroarea și mai mult de atât pornirile crudealtfel spus . Scriitorii este important francezi nu în același timp rămân indiferenți prin urmare la chiar această mișcarein acest caz , apărând cum am spus Coelina și luând în calcul Paul (mai mult de atât 1799) altfel spus a lui este important Ducray-in același timp Duminil, prin urmare Charles chiar Maturin cu în acest caz al său cum am spus Melmoth (luând în calcul 1820), mai mult de atât Sade cu altfel spus Crimes de este important l’amour (în același timp 1787), prin urmare Nodier chiar cu Samarra în acest caz (1821cum am spus ); acestea luând în calcul sunt primele mai mult de atât eșantioane unde altfel spus predomină atmosfera este important sumbră, în același timp castelele inaccesibileprin urmare , chiar personajele misterioasein acest caz , practica cum am spus magiei megre luând în calcul și intervenția mai mult de atât supranaturalului. altfel spus Este în este important esență o în același timp amintire a prin urmare miraculosului chiar medieval ce în acest caz va suferi cum am spus transformări o luând în calcul dată cu mai mult de atât apariția Povestirilor altfel spus Fantastice ale este important lui Hoffmannin același timp . În prin urmare aceste chiar povestiri se în acest caz vor regăsi cum am spus acele forme luând în calcul naturale și mai mult de atât vii ale altfel spus miraculosului. este important O dată în același timp cu acest prin urmare scriitor chiar german este în acest caz introdus și cum am spus termenul de luând în calcul fantastic (mai mult de atât în german ă altfel spus Fantasiestücke = este important fantezie în în același timp traducere). prin urmare Explicația chiar transformării acestui în acest caz termen este cum am spus aceea că luând în calcul fantezia făcea mai mult de atât referire la altfel spus capriciu, este important dorință, în același timp și mai prin urmare puțin chiar la imaginație în acest caz și mistercum am spus .

luând în calcul În prima mai mult de atât jumătate a altfel spus secolului al este important XIX-in același timp lea Chrarles prin urmare Nodier chiar își publică în acest caz articolul întitulat cum am spus Despre fantastic luând în calcul în literatură mai mult de atât unde se altfel spus referă la este important raporturile imaginației în același timp și ale prin urmare literaturiichiar . O în acest caz generație întreagă cum am spus de scriitori luând în calcul francezi vor mai mult de atât urma tradiția altfel spus povestirilor germaneeste important : Chin același timp . Nodierprin urmare , chiar H.în acest caz de Balzaccum am spus , Eluand în calcul . Deschampsmai mult de atât , Galtfel spus . Sandeste important , Ain același timp . Dumasprin urmare , chiar B. în acest caz D’Aurevilly, cum am spus Nerval, luând în calcul Gautier, mai mult de atât Merimée. altfel spus În a este important doua umătate în același timp a secolului prin urmare al chiar XIX-in acest caz lea este cum am spus prezentă opera luând în calcul lui Emai mult de atât .Aaltfel spus . Poeeste important . Dacă în același timp Hoffmann descria prin urmare fantasticul chiar nebuniei, în acest caz Poe va cum am spus prezenta fantasticul luând în calcul interiorului psihicmai mult de atât , cel altfel spus al enigmaticuluieste important . În în același timp același tipar prin urmare se chiar încadrează Villiers în acest caz de l’Isle cum am spus Adam, luând în calcul Guy de mai mult de atât Maupassant. altfel spus Povestirile fantastice este important reprezentau pentru în același timp cititorul secolului prin urmare al chiar XIX-in acest caz lea tărâmul cum am spus unde luau luând în calcul formă fantomelemai mult de atât , frica altfel spus inconștientă și este important angoasa metafizicăin același timp , locul prin urmare unde chiar își întâlnea în acest caz coșmarurile. cum am spus Peisajul fantastic luând în calcul avea să mai mult de atât dispară o altfel spus dată cu este important explorarea inconștientului în același timp adusă de prin urmare psihanaliza chiar secolului următorin acest caz .

cum am spus Dar în luând în calcul ce constă mai mult de atât fantasticul? altfel spus După câteva este important repere ăn în același timp ceea ce prin urmare privește chiar originile fantasticului în acest caz și evoluția cum am spus să în luând în calcul literatura franceză mai mult de atât și englezăaltfel spus , ceea este important ce mai în același timp rămâne de prin urmare definit chiar este conținutul în acest caz fantasticului, cum am spus limitele saleluand în calcul , puterilemai mult de atât , formele altfel spus lingvistice și este important contextuale.în același timp

În prin urmare studiile chiar sale despre în acest caz fantastic, cum am spus Introducere în luând în calcul Literatura fantastică mai mult de atât (1976altfel spus ), Tzvetan este important Todorov a în același timp recunoscut că prin urmare literatura chiar fantastică nu în acest caz poate fi cum am spus studiată fără luând în calcul a determina mai mult de atât mai întâi altfel spus genul literareste important . Todorov în același timp definește fantasticulprin urmare , chiar diferitele sale în acest caz forme (cum am spus straniul, luând în calcul miraculosul, mai mult de atât alegoria) altfel spus și temele este important fantasticului citânduin același timp -i prin urmare pe chiar Potoki, în acest caz Nerval, cum am spus de Gautier luând în calcul și de mai mult de atât L’Isle Adamaltfel spus . Prin este important urmare, în același timp fantasticul trebuie prin urmare să chiar îndeplinească trei în acest caz funcșii esențialecum am spus :

luând în calcul Mai mai mult de atât întâi, altfel spus textul trebuie este important să-in același timp l oblige prin urmare pe chiar cititor a în acest caz considera lumea cum am spus personajelor drept luând în calcul o lume mai mult de atât a ființelor altfel spus vii, este important astfel încât în același timp el să prin urmare ezite chiar între o în acest caz explicație naturală cum am spus și una luând în calcul supranaturală a mai mult de atât evenimentelor evocatealtfel spus . Apoieste important , această în același timp ezitare poate prin urmare fi chiar de asemenea în acest caz împărtășită de cum am spus unul dintre luând în calcul personaje: mai mult de atât astfel rolul altfel spus cititorului esteeste important , ca în același timp să spunem prin urmare așachiar , încredințat în acest caz unui personaj cum am spus și, luând în calcul în același mai mult de atât timp, altfel spus ezitarea capătă este important o reprezentarein același timp , ea prin urmare devine chiar una dintre în acest caz temele opereicum am spus ; în luând în calcul cazul unei mai mult de atât lecturi naivealtfel spus , cititorul este important real se în același timp identifică cu prin urmare personajulchiar . În în acest caz fine, cum am spus o ultimă luând în calcul condiție cere mai mult de atât cititorului să altfel spus adopte o este important anumită atitudine în același timp față de prin urmare textchiar : să în acest caz refuze atât cum am spus interpretarea alegorică luând în calcul cât și mai mult de atât pe cea altfel spus „poeticăeste important .

în ac

prin urmarchiar Acestor condiții în acest caz le corespund cum am spus respectiv trei luând în calcul aspecte: mai mult de atât verbalul, altfel spus sintactic-este important semantic și în același timp numărul nivelelor prin urmare de chiar lectură. în acest caz Apoi, cum am spus el schematizează luând în calcul subdiviziunile fantasticului mai mult de atât – schematizare altfel spus care servește este important ca fir în același timp conductor pentru prin urmare aceasta chiar abordare – în acest caz (vom cum am spus prezenta schema luând în calcul cu exemplele mai mult de atât citate de altfel spus autor):este important Literatura fantastică în același timp inaugurează perioada prin urmare formulărilor chiar scurte pentru în acest caz că suspansul cum am spus și misterul luând în calcul nu pot mai mult de atât dura foarte altfel spus mult. este important Elementul fantastic în același timp apare întrprin urmare -chiar o povestein acest caz , o cum am spus nuvelă sau luând în calcul un roman mai mult de atât în opoziție altfel spus cu marele este important ciclu romanesc în același timp (Comedia prin urmare Umană chiar a lui în acest caz Balzac) cum am spus sau cu luând în calcul romanul fluviumai mult de atât . Lungimea altfel spus joacă un este important rol esențial în același timp în fiecare prin urmare creație chiar literară pentru în acest caz că această cum am spus formă narativă luând în calcul este strâns mai mult de atât legată de altfel spus tematică: este important fantasticul necesită în același timp un efect prin urmare rapidchiar , de în acest caz unde și cum am spus necesitatea formulărilor luând în calcul scurte. mai mult de atât Fantasticul nu altfel spus poate fi este important ilustrat întrin același timp -o prin urmare narațiune chiar lungă, în acest caz dimpotrivă, cum am spus tranziția către luând în calcul lumea de mai mult de atât dincolo, altfel spus visul, este important surpriză, în același timp sunt foarte prin urmare rapidechiar . Temele în acest caz sunt numeroasecum am spus : revenirea luând în calcul morților în mai mult de atât lumea celor altfel spus vii, este important pactul cu în același timp diavolul, prin urmare obiectele chiar ce prind în acest caz viață, cum am spus femeia-luand în calcul spectru, mai mult de atât visul și altfel spus oprirea sau este important repetarea timpuluiin același timp . De prin urmare asemeneachiar , ostilitatea în acest caz elementului maritimcum am spus , dragostea luând în calcul nefericită, mai mult de atât singurătatea, altfel spus cazurile patologiceeste important , dublurain același timp , metamorfoza prin urmare și chiar preocupările metafizicein acest caz .

cum am spus luând în calcul Povestirea fantastică mai mult de atât dispune de altfel spus o structură este important cu etape în același timp foarte clareprin urmare : chiar pregătirea, în acest caz gradarea și cum am spus deznodământul. luând în calcul În prima mai mult de atât etapă, altfel spus indiciile anunță este important că ceva în același timp se va prin urmare întâmpla chiar (misterulin acest caz ) iar cum am spus primele evenimente luând în calcul care sunt mai mult de atât (sau altfel spus sunt prezentate este important că) în același timp insolite zguduie prin urmare universul chiar rațional. în acest caz În cea cum am spus de-luand în calcul a doua mai mult de atât etapă, altfel spus sentimentele provocate este important personajelor (în același timp agitație, prin urmare fricăchiar ) și în acest caz cititorului (cum am spus neliniște) luând în calcul își găsesc mai mult de atât originea în altfel spus legile acestei este important noi lumi în același timp (întoarcerea prin urmare morțilorchiar , obiectele în acest caz însuflețite); cum am spus în cele luând în calcul din urmămai mult de atât , întrepătrunderea altfel spus irealului cu este important realul (în același timp descoperiri succesiveprin urmare ). chiar Cea dein acest caz -a cum am spus treia etapă luând în calcul presupune întoarcerea mai mult de atât la lumea altfel spus reală prin este important furnizarea unei în același timp explicații raționale prin urmare (chiar fantasticul-in acest caz straniu sau cum am spus fantasticul purluand în calcul ) sau mai mult de atât iraționale (altfel spus fantasticul-este important miraculos). în același timp Această este prin urmare structura chiar majoră a în acest caz povestirilor fantasticecum am spus .

luând în calcul În fiecare mai mult de atât roman există altfel spus un Graal este important ce trebuie în același timp descoperit, prin urmare căci chiar fiecare roman în acest caz presupune un cum am spus mister, luând în calcul o căutaremai mult de atât , o altfel spus aventură, este important o semnificațiein același timp , la prin urmare început chiar ascunsă. în acest caz Și, cum am spus astfel, luând în calcul orice roman mai mult de atât e, altfel spus într-este important un sensin același timp , miraculosprin urmare .chiar

în a spus În concluzieluand în calcul , este mai mult de atât vorba de altfel spus o literatură este important nerealistă care în același timp ne oferă prin urmare o chiar imagine inversă în acest caz a lumii cum am spus reale. luând în calcul Pentru a mai mult de atât fi definitaltfel spus , fantasticul este important necesită clarificarea în același timp termenilor sinonimi prin urmare că chiar miraculosul, în acest caz feericul, cum am spus supranaturalul și luând în calcul științifico-mai mult de atât fantasticul. altfel spus Astfel, este important fantasticul aparține în același timp unui sistem prin urmare literar chiar și artisticin acest caz . El cum am spus este un luând în calcul gen literar mai mult de atât aparte care altfel spus se distinge este important de miraculosin același timp , de prin urmare realismul chiar magic, în acest caz de goticcum am spus , de luând în calcul straniu, mai mult de atât de fantasmagoricaltfel spus , de este important suprarealism și în același timp de absurdprin urmare . chiar Scopul fantasticului în acest caz nu este cum am spus de a luând în calcul amuza cititorul mai mult de atât prin diferite altfel spus fantezii, este important nici de în același timp a înfricoșa prin urmare evocând chiar morții vii în acest caz sau vampiriicum am spus ; fantasticul luând în calcul generează reflecțiamai mult de atât , jucândualtfel spus -se este important cu limitele în același timp universului nostruprin urmare . chiar Este purtător în acest caz de speranță cum am spus și nu luând în calcul ezită în mai mult de atât sfidarea moraleialtfel spus , a este important dogmelor și în același timp a tuturor prin urmare sistemelor chiar ce constrâng în acest caz existența.cum am spus Astfel fantasticul luând în calcul este un mai mult de atât gen anarhic altfel spus și revoluționar este important ce transcende în același timp ordinea socialăprin urmare . chiar

Prescolaritatea este apreciată tot mai mult ca vârsta ce cuprinde cea mai importantă experiența educațională din viața unei persone ; pe parcursul ei înregistrăm ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualității umane și unele din cele mai semnificative achiziții cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale .

De aceea , nu putem face abstracție de una din dimensiunile esențiale pentru întreaga dezvoltare și afirmare a personalității –creativitatea .

Din această perspectivă , subliniem că profilul psihologic al vârstei prescolaritatii cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea și stimularea potențialului creativ. Avem în vedere dinamismul , impetuozitatea și expresivitatea proprii acestei vârste , acel freamăt permanent sau acea vibrație și efervescenta lăuntrică ce conferă copiilor note specifice de dinamism creativ , disponibilități de exteriorizare spontană și autoexpresie însuflețită , analoage oricărui élan creator.

Stimularea creativității este un demers socio-educational complex ,ce cuprinde simultan fenomenele de activizare ( incitare și susținere ) antrenare ,cultivare și dezvoltare prin actualizarea virtualititatilor creative , pentru accederea lor de la posibil la real , prin afirmarea efectivă .

Este necesar să avem în vedere întregul sistem al condițiilor sau factorilor favorizanți afirmării și dezvoltării creativității ,cum ar fi :

-factori structurali, intriseci creativității

-factori de climat general în dezvoltarea și afirmarea personalitatiicopiilor ;

-factori de ambianța psihosocială și respectiv de climat psihoeducational –stimulativ pentru afirmarea și evoluția creatoare;

Totodată, este necesară utilizarea adecvată a diferitelor metode și procedee specifice de stimulare și antrenare a creativității.

Orice fenomen de căutare euristică sau de noi restructurări și reformulări ce pot fi rod al unui efort independent contribuie la antrenarea potențialului creativ.

Receptivitatea și curiozitatea copilului, bogăția imaginației, tendința să spontană către nou , pasiunea pentru fabulație dorința lui de a realiza ceva constructiv creativ pot fi “alimentate” și împlinite efectiv pot fi puse adecvat în valoare prin solicitări și antrenamente corespunzătoare care astfel pot oferi multiple elemente positive în stimularea și cultivarea potențialului creativ propriu vârstei preșcolare.

În același sens, atmosfera sau climatul psihosocial în care își desfășoară activitatea copilul constituie aspectul hotărâtor.Rolul unui climat caracterizat prin deschidere și stil relaxat de creație, prin asigurarea libertății de afirmare și expresie independenta, prin recunoașterea și aprecierea pozitivă ca și prin încurajarea și promovarea efortului creativ pot participa în mod decisiv la dezvoltarea creativității copiilor.

Atmosfera stimulativă pentru creativitate presupune și o activizare specifică a copiilor prin angajarea lor în efortul de prelucrare și reorganizare a datelor degenerarea a unor sisteme sau configurații noi prin asigurarea unui dinamism intelectual și afectiv opus orcaror tendințe spre inerție și platitudine.

Dezvoltarea capacității de acțiune, îmbogățirea experienței senzoriale ca și evoluția întregului plan al cunoașterii pot oferi elemente care să concure la acea expansiune subiectivă specifică și la acea independentă acțională pe care o presupune potențialul creativ al copiilor.Însăși îmbogățirea repertoriului de experiențe și evenimente cu care se confruntă copilul poate conferi noi premise pentru cultivarea unor elemente de creativitate sau a unor componente ale potențialului creativ .

Pentru a asigura autoexpresia creatoare a individualității copilului , importantă este și “ adaptarea constructive la natura copilului “ prin asigurarea în fapt a posibilităților de “ desfășurare liberă a copilăriei lor , de a realiza în toată polenititudineaconditiile copilăriei , satisfacerea intereselor lor și exercitarea funcțiilor proprii vârstei lor .”

Ca strategie generală de acțiune în stimularea creativității în învățământul preșcolar, este utilă valorificarea în sistemul activităților instructiv-educative a condițiilor și principiilor învățării de tip creativ. Învățarea creatoare presupune o serie de condiții privind stimularea creativității cum ar fi :

a) Antrenarea capacității de elaborare verbal expresiva a unor povestiri libere sau cu început dat , după un șir de ilustrații,după o jucărie după un plan sau după o temă ,punând la dispoziție copiilor planese ,machete ,siluete ,jucării.

b) Interpretarea independentă a unor imagini prin solicitarea de a le conferi cât mai multe titluri posibile .

c) Elaborarea independentă a unor istorioare ce se pot concepe plecând de la diverse modalități de ordonare logică posibilă a unui număr mare de imagini .

d) Desene libere în care să se elaboreze nu numai o ideie tematica ,dar și unele modele posibile pentru decorarea anumitor spații sau anumitor materiale .De exemplu am conceput o probă dându-le copiilor cartonașe cu zece pătrate care reprezentau “ batistuțe “ sau șervețele ,băsmăluțe pentru decorat , ei trebuiau să dea cât mai multe și diferite soluții.Chipuri și forme abstracte ( obținute la întâmplare) ,găsirea asemănărilor cu lumea din jur,stimulând dezvoltarea imaginației,fanteziei,creativității: “Eu și lumea din jurul meu”,”Un buchet de toamnă”,”Mama mea”,”Animalul îndrăgit”

e)Analiza și interpretarea desenelor realizate de copii astfel încât să se releve posibilitățile multiple de utilizare a formelor și culorilor.

f)Desfășurarea diferitelor jocuri didactice sau a unor jocuri de rol care să antreneze gândirea creatoare. Prin tot ceea ce are specific-manifestarea liberă a opțiunilor, ideea libertății depline în acțiune, spiritual de independență generat și întreținut de ideea realei competente, realizarea imediată a scopului, caracterul fictive al acestuia și al acțiunii, precum și al mijloacelor implicate în acțiune, trăirile afective intense în tot timpul acțiunii etc.,-jocul permite copilului să întrețină legătură permanentă cu realitatea cotidiană, să-i înțeleagă exigențele și să acționeze în modul său propriu și creator, în lumea în care trăiește

g)Analiza unor erori și a posibilităților multiple de prevenire a lor.

h)Enumerarea unor răspunsuri multiple la întrebări posibile (de tipul lui “de ce ?”)

pe care le pot formula copiii sau chiar (în situații mai dificile )educatoarea

i)Utilizarea unor procedee de activizare a capacităților de creație în plan verbal-expresiv cum ar fi:alcătuirea unor propoziții multiple plecând de la anumite cuvinte date;solicitarea de a formula propoziții cât mai frumoase și interesante, pentru a exprima o anumită idée sau tema dată; solicitarea de acontinua în forme multiple anumite începuturi de propoziții sau fraze, solicitări de tipul:”Dați cât mai multe exemple de jucării;Enumerați cât mai multe obiecte care sunt sau pot fi rotunde etc.”

Aceste solicitări pot fi adaptate la contextual natural- concret al activităților curente din grădiniță.

Pentru a fi cât mai stimulative, interesante și a pune copiii în situația de a crea lucrări noi și originale în cadrul activităților manuale am utilizat materiale diferite(hârtie, deșeuri textile ,staniol),cerându-le să le modifice forma fără a ține seama de conturul inițial. Prin întrebări de genul “Poți să creezi diferite obiecte prin îndoirea și decuparea hârtiei?”, copii au creat:podoabe pentru Pomul de Crăciun , avioane, bărcuțe etc.

Toate acțiunile de stimulare a creativității urmăresc să determine productivitatea capacităților umane .

Ridicarea potențialului creativ al copiilor începe de la munca creatoare a cadrului didactic(pentru aceasta sunt necesare cunoștințe vaste și o bună pregătire ).

CAPITOLUL V

V.1. Particularitățile limbajului artistic

Comunicarea umană are loc atât prin limbajul vorbit cât și prin intermediul imaginii plastice, ca obiect de studiu al esteticii și psihologiei artei. Psihologia deschisă și spre fenomenul artistic își păstrează și în acest domeniu funcțiile de fixare, exprimare, comunicare, cunoaștere și influențare, deoarece limbajul nu este o simplă transmitere de informații.

În timp ce influența limbajului verbal se face simțită pe tot parcursul existenței umane, influența limbajului estetic sau artistic se poate observa în anumite perioade, încă din copilărie, dar ocazional sau întâmplător. Astfel, în timp ce un copil de vârstă mică se exprimă natural în limba maternă, doar unii copii de aceeași vârstă recunosc și denumesc culorile, formele sau alte elemente artistice. Dacă limbajul verbal se învață încă de la vârsta mică prin imitare, în condiții normale, limbajul plastic se dezvoltă datorită aptitudinilor și în prezența talentului.Nu există o gramatică a limbajului artistic ca în situația limbajului vorbit, formele și culorile neputând fi interpretate ca având la bază o teorie morfologică sau sintactică.

Odată asimilat ca o structură expresivă, limbajul artistic va avea la rândul său funcțiile de fixare, exprimare, comunicare, cunoaștere și influențare:

Limbajul artistic va fixa experiența proprie a artistului prin modalități care vor fi preluate de colectivitate, în măsura în care se regăsesc sau sunt reprezentate simbolic în lumea înconjurătoare. Astfel, limbajul artistic se dezvoltă ca un sistem de informații culturale dintr-o anumită comunitate.

În operă de artă se găsesc anumite semne purtătoare de informații. Obiectele sau fenomenele sunt reprezentate prin somboluri care le redau caracteristicile, dar exprimarea conținutului stă sub amprenta creatorului cu intențiile sale și personalitatea sa.

Acum are loc trecerea mesajului prin limbaj artistic de la emițător la receptor și invers ca o reciprocitate și ca un dialog în care limbajul creatorului exprimat într-o manieră plastică poate avea ca răspuns un alt tip de limbaj (verbal), ceea ce poate duce la pierderea anumitor semnificații. Astfel, comunicarea implică un schimb de informații prin intermediul unor simboluri dar este însoțită de o anumită încărcătură afectivă, emoțiile ajungând să fie o condiție de bază în comunicarea artistică.

Sentimentele și trăirile, neputând fi transmise ca atare, sunt codificate într-un „alfabet” specific. Prin această codificare sunt recunoscute obiectele estetice și artistice. Culoarea, forma etc. sunt semnale utile în măsura în care semnificația lor este cunoscută. Observatorul primește informațiile din exterior dar le prelucrează în funcție de nivelul său psoho-socio-cultural. Limbajul artistic, reflectând lumea care ne înconjoară, contribuie la acest proces de cunoaștere. Experianța de viață a rtistului este transmisă prin informațiile regăsite în operă sa. Limbajul alcătuit din semne și simboluri dezvăluie totodată nivelul de cultură atins de o societate la un moment dat.

Opera de artă, încărcată de informație semantică, estetică și afectivă, poate influența conștiința observatorului. Cu cât mesajul poartă o mai mare încărcătură afectivă, cu atât funcția de influențare a limbajului este mai mare. Prin limbajul folosit, creatorul operei își pune amprenta pe latura sensibilă a privitorului, influențându-l.

Putem afirma că limbajul artistic a luat naștere din dorința omului de a-și exprima trăirile, emoțiile și gândurile.

Interpretarea formei și imaginii artistice în arta vizuală este mai dificilă decât interpretarea altor forme de artă. În fiecare lucrare trebuie căutată semnificația ei iar acest proces implică înțelegerea și folosirea limbajului plastic. Hegel consideră că omul simte nevoia să privească forma din dorința de a cunoaște un lucru în profunzimea lui.

Formele vizuale, spre deosebire de cele naturale, sunt un rezultat al activității conștiente a omului , realizat de gândirea acestuia și având un anumit scop. Printre formele artistice realizate de om regăsim: imaginea grafică, imaginea de design, imaginea conceptuală, imaginea istorică.

O condiție în folosirea limbajului artistic este măsura sau dozarea. Ce anume și cât folosim din tot ce arta ne pune la dispoziție conferă limpezime și claritate limbajului. Dacă în vorbire folosim anumite instrumente care ne ajută să comunicăm (buze, dinți, limbă, corzi vocale), la fel se întâmplă și când transmitem prin artă. Limbajul artiștilor nu trebuie confundat cu instrumentele de limbaj artistic.

Ca elemente ale limbajului artistic, găsim mijloace de expresie care sunt universale (formă, culoare) și procedee artistice care sunt specifice dorinței și talentului artistului (simetria, proporționalitatea, armonia).

Elementele limbajului plastic sunt:

• Punctul plastic: formă plană sau spațială ale cărei dimensiuni sunt reduse în raport cu suprafața sau spațiul îm care se află. Punctul plastic poate avea diferite forme geometrice, abstracte sau inspirate din natură. De asemenea, punctele plastice pot fi redate sub forma unor pete obținute atingând cu un anumit instrument suprafața de lucru. Poți lucra pe o suprafață de lucru cu ajutorul punctului în mod liniar: orizontal, vertical, oblic; ordonat sau dezordonat; folosindu-se puncte de mărime, formă sau culoare diferite; puncte decorative atunci când se folosește repetiția, alternarea, simetria etc..

• Linia în artele vizuale: suprafață cu două dimensiuni diferite: lungimea care este mai mare decât lățimea. Linia ia naștere atunci când deplasezi punctul realizat cu vârful unui instrument, într-o anumită direcție. Astfel, aspectul liniei este deteminat de natura instrumentului de lucru iar direcția ei de direcția pe care se deplasează punctul. O linie poate avea expresivitate: linia verticală simbolizând înălțime sau fermitate; linia curbă simbolizând fluiditate sau armonie; linia frântă simbolizând fermitate sau rigiditate; linia oblică simbolizând mișcare sau instabilitate; linia orizontală simbolizând calm sau inactivitate.

• Formă: reprezentare a figurii orientate spațial. Tot ce ne înconjoară are formă: copacii, munții, apa, blocurile, iarba, pasărea, omul, particulele și moleculele etc.. Omul, ca martor al spectacolului de forme în schimbare și mișcare, descoperă mai întâi forma și pe urmă conținutul. În artă întâlnim forme spontane (obținute accidental), dirijate (ex: tehnica suflării cu paiul spre pata de culoare, stropire cu pensula etc.) și elaborate, realizate de om cu intenția de a înfățișa un anumit element sau de a comunica o idee.

• Culoarea: „realitatea subiectivă generată de acțiunea a trei factori: ochiul, lumina și suprafața obiectului”. Culoarea poate fi percepută doar datorită luminii (naturală sau artificială). În afara culorilor formelor din natură mai există culorile spectrale (obținute prin descompunerea razei de lumină în cele 7 culori pure (R, O, G, Ve, A, I, Vi), când aceasta trece printr-o prismă triunghiulară de cristal, proiectată pe un ecran – descoperire făcută de Isaac Newton) și culori pigmentare (vopsele compuse din coloranți). Conform cercului cromatic al lui Johannes Itten, culorile pot fi primare sau de bază (roșu, galben și albastru) care există de sine stătătoare, binare de grad I (oranj, verde, violet) care sunt obținute amestecând două culori primare în cantități egale, binare de gradul II sau terțiare care sunt obținute amestecând o culoare primară cu o culoare binară de grad I și culori ternare care se obțin amestecând două culori binare de gradul I. Culorile pot fi luminoase sau întunecate (prin amestecarea unei culori pure cu alb sau negru), calde sau reci (calde – R, G și O care transmit senzația de căldură și calm și reci – A, Ve,Vi care ne duc cu gândul la rece, răcoare) și complementare (așezate diametral opus în cercul cromatic față de culoarea primară, fără să o conțină în compoziție). Culorile și nonculorile (alb și negru) pot fi amestecate prin diferite tehnici, pe diferite suprafețe.

• Compoziția plastică: ceea ce rezultă din îmbinarea elementelor de limbaj plastic: puncte, linii, culori, forme. Putem considera o compoziție plastică fiind unitară, atunci când, eliminând unul din elementele limbajului plastic, are loc un dezechilibru, o dezordine a compoziției. O compoziție plastică este statică atunci când punctele și liniile sunt așesate static, orizontal sau vertical iar culorile sunt apropiate valoric. Compoziția plastică este închisă atunci când toate elementele sunt îndreptate către același centru de interes, înconjurând zona centrală. O compoziție plastică este deschisă când toate elementele par a intra sau ieși din tablou și, deși într-o imagine pot exista mai multe centre de interes, acestea pot fi închipuite și în afara tabloului. În compoziția dinamică, elementele par instabile datorită liniilor curbe, spiralate, care se întretaie lăsând impresia de mișcare. Compoziția decorativă implică o îmbinare armonioasă a elementelor plastice folosindu-se principiile compoziționale decorative: repetiția, simetria, alternanța. O regăsim în textile, artă monumentală sau populară, iar ca forme compoziționale întâlnim friza, chenarul și jocul de fond.

• Tehnica diferă de la o lucrare la alta: desenul în creion, cărbune, cu creioane sau crete colorate, în peniță, în pensulă, laviul. Tehnicile se împart în tehnici de pictură (acuarelă, tempera, guașă, acrilic, cu picul, pe sticlă, pastelul, colajul, imprimeu textil, frescă, mozaic) și tehnici sau procedee tehnice (plierea, decuparea parțială, decorativă sau picturală, colajul și decolajul parțial,

modelarea în lut, plastilină, modelarea de reliefuri pe diferite trepte de înălțime, modelarea de forme ronde-bosse).

Culoarea și formă ca semne și mijloace informative, nu pot fi separate una de cealaltă, deoarece sunt puncte comune ale tuturor obiectelor care ne înconjoară. E. Schachtel susține că „petele de culoare provoacă pe plan subiectiv reacții afective în timp ce forma presupune participarea intelectului”. Într-o anumită operă de artă, fie forma fie culoarea ne atrag atenția mai mult. Dacă forma prezintă într-un mod mai sculptural mesajul, culoarea este în umbră, desenul ocupând rolul principal. Dacă elementul cromatic este în relief, culoarea sacrifică forma.

Culoarea reprezintă ea însăși un limbaj deoarece prin simbolul cromatic se transmit informații semnatice, estetice și afective despre ceva. Ca semnal, culoarea e mai mult decât ceea ce reprezintă, ea este imaginea abstractă a unei trăiri sau idei, satisfăcând totodată și dorința de frumos a omului. Semnificația simbolică a culorii aparține unui colectiv în timp ce, din punct de vedere estetic ea poate fi interpretată în mod particular. În unele situații, simbolismul individual se suprapune cu cel tradițional, întrucât o anumită culoare are o semnificație aparte pentru cultură. De exemplu, la africani negrul este simbolul binelui iar albul reprezentativ pentru doliu în timp ce la europeni negrul duce cu gândul la moarte iar albul la puritate, liniște, înviere, spiritualitate. Culoarea a fost folosită în diferite zone geografice și perioade istorice în arhitectură, în decorarea templelor, în indicarea ierarhiilor sociale, în reprezentarea planetelor sau punctelor cardinale, chiar și în simbolica coloristică a vârstelor: pentru copilărie, galben; pentru adolescență, alb; pentru maturitate, roșu; pentru bătrânețe, negru.

Limbajul cromatic poate însoți și anumite alocuțiuni din limbajul verbal (ex. „alb ca varul”, „negru de supărare”, „stele verzi” etc.) sau este prezent în imaginile vizuale din operele literare (ex. „vis de-albastru și de azur”).

Cromemele (semnale cromatice) pot comunica la nivel semantic și estetic (funcția expresivă a culorii) și la nivel afectiv, interpretarea pătrunzând până în substratul spectrului, unde anumite reacții psihofiziologice se pot declanșa automat în prezența culorilor.

Odată cu transformarea sa psihică, omul reușește, dincolo de culoare, să transforme și forma în funcție de viziunea sa mereu în schimbare, până „trece de la a fi receptorul de forme la a fi creatorul de forme” (Dan Mihăilescu).

În limbajul artistic se evidențiază diferența dintre formă, figură și imagine. Forma reprezintă o realitate bi/tridimensională în spațiu care, prin talent, poate fi redată ca fiind în mișcare, sub influența naturii sau omului. Formele, ca parte a limbajului artistic, contribuie la procesul comunicării interumane cum ar fi, de exemplu, pictogramele sau indicatoarele rutiere prin care se emit vizual informații. Multe informații pot fi transmise prin obiecte cărora li se descifrează sensul. Obiectul, considerat semn în comunicarea artistică, se transformă în imagine care, privită semantic, poartă un mesaj. O caracteristică a limbajului artistic este aceea că el are un caracter conotativ (clar sau esoteric). La limbaj se adaugă și filtrul personal sau conștiința celui care îl folosește. Limbajul artistic este într-un proces pemanent de înnoire și inovație. Emițătorul și receptorul folosesc un fond comun de semne iar prin simbol (care la început este personal, intim iar cu timpul accesibil) arta își codifică informația estetică. Mesajul operelor plastice se constituie în acțiune, opera de artă transformând actul comunicării într-o „geneză” (Rene Berger) care exprimă într-un mod „original și inimitabil” conținutul său de idei și sentimente. Codificarea mesajului este în continuă schimbare deoarece mereu apar modificări în interpretarea simbolurilor și semnificațiilor. Codurile nu sunt, însă, valabile tuturor, „universale fiind numai mijloacele și nu modalitățile de expresie”.

Actul comunicării poate avea loc numai în prezența unui emițător (creatorul care folosește semne dintr-un repertoriu comun), a unui canal (pe unde se transmite mesajul în timp și spațiu) și a unui receptor (care percepe și compară semnele identificate cu cele din propriu repertoriu).

Canalul poate influența conținutul informațional al unei lucrări, cum ar fi în cazul unei picturi observată în mod „intermediar”( ex: la televizor, pe internet) și nu văzută în original, de aici putând rezulta formarea unei imagini false despre opera unui artist.

Punctul final al comunicării are loc atunci când opera (mesajul) ajunge la receptor. Acum începe receptarea, cu o dificultate diferită, în funcție de capacitatea de percepție, cunoașterea formelor și culorilor și de cunoștințele stocate în memoria privitorului.

Culorile și formele sunt „unități morfologice” ale actului de comunicare iar cu ajutorul semnelor se transmite observatorului mesajul creatorului. Simbolul este perceput tot ca un semn dar care are o semnificașie mai subtilă (ex: stemele naționale, însemnele heraldice etc). Simbolurile au valabilitate doar pentru o anumită societate sau într-o anumită perioadă. Prin semne și simboluri se transmit sentimente, trăiri și stări. Pierre Janet evidențiază diferența dintre simbol și semn, mai exact legătura psihică diferită cu anumite evenimente. De exemplu, simbolul sceptrului evidenția pe timpuri puterea, biciul era asociat cu frică de agrezivitate fizică. În paralel, semnul nu trezea anumite sentimente ci era doar o convenție de grup.

Limbajul artistic este un rezultat al îmbinării armonioase a tonului (luminozitatea), tentei (culoarea) și liniei prin care sunt exprimate trăiri sufletești. În creație, limbajul este foarte frumos descris de Kandinsky: „Culoarea este clapa de pian, ochiul este ciocanul de pian (…), artistul este mâna care acționează deliberat asupra unei sau altei clape pentru a face să vibreze sufletul uman.”

V.2. Comunicarea prin imagine a copilului preșcolar

La vârstele mici, copiii se exprimă mai ușor vizual decât prin limbaj deoarece imaginația este elementul cheie al acestei perioade. Astfel copilul are nevoie de preocupări artistice în care să fie implicat încă de timpuriu care să îl ajute să se dezvolte armonios și prin care să descopere lumea înconjurătoare.

Imaginea artistică, alături de imaginea digitală, reprezintă un punct important în comunicarea vizuală. În comunicarea copiilor prin imaginea plastică, un rol important îl are educatorul care știe să folosească instrumentele și tehnicile potrivite în acest sens. Copilul, plasat în centrul actulul educativ, va cunoaște tipurile de comunicare și elementele folosite în realizarea ei.

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii comunicau prin desen și imagine, ceea ce a făcut din această comunicare interumană un transmițător de mesaje (ex.: desenele găsite pe pereții peșterilor). De-a lungul timpului, comunicarea vizuală s-a realizat prin imagini concrete, sub forma operelor de artă. Profesorul însoțește comunicarea prin imagine cu cea verbală pentru că explicațiile sale să fie mai ușor de înțeles. Comunicarea prin imagine se face atât mijlocit, expunerea fiind făcută de un profesor în fața copiilor, cât și direct, atunci când cel mic privește imaginea care va trezi în mintea lui curiozitatea despre autor, lucrare sau modul de realizare. O imagine artistică ne comunică informații despre perioada din care face parte, tehnica prin care este realizată, trăirile autorului și mesajul, toate acestea declanșând în copil diferite stări.

Activitățile artistice îi ajută să își dezvolte și alte abilități decât cele verbale: copilul învață să se exprime creativ în diferite moduri, dă glas gândurilor sale sau le „așterne” pe hârtie prin desen sau pictură. Desenul, pictura, modelajul sau activitățile practice sunt modalități de exprimare artistică a copilului, activități care își ating obiectivele atunci când cel mic are libertatea să creeze, nu se simte încorsetat sau îngrădit de către un adult. Prin artă, copilul reușește să își dezvăluie dorințele, măcinările interioare, ce îi deranjează sau ce îi face fericiți. Adultul trebuie să se implice alături de copil în diferite activități de creație, nu doar ca un ghid care îl călăuzește în această direcție ci și dezvoltându-i capacitatea de socializare și comunicare. Acest lucru îl va ajuta să capete încredere mai multă în el.

Fiecare rezultat al muncii lui creatoare trebuie să fie apreciat și admirat, pentru că cel mic să aibă curajul de a se rupe de tipare și de a crea singur, cu propiile mâini.

În peroada grădiniței sau în primii ani de școală, copiii se exprimă cel mai mult prin desen, întrucât nu dețin un vocabular complex prin care să-și exprime gândurile.

Prin culorile pe care le folosește sau prin formele cel mai des întâlnite în desenele lui, copilul transmite numeroase informații despre starea sa sufletească. Unii psihologi sunt de părere că anumite culori sugerează un anumit tip de trăire sau comportament:

• Albastru transmite ideea de sociabilitate, sentiment puternic de grijă față de cei din jur dar și nevoia de liniște.

• Roșu ar marca entuziasmul său nerăbdarea unui copil atent care nu vrea să piardă nimic. Peste vârsta de 7 ani, folosirea culorii roșu în exces este un indicator al agresivității.

• Rozul sugerează nevoia de dragoste și apreciere.

• Verdele este folosit de copilul căruia îi place să fie diferit, liber. Este o culoare preferată de firile artistice, inteligente, calme și împăciuitoare.

• Galbenul este reprezentativ pentru firea solară, curioasă, optimistă și cu simțul umorului.

• Maro, dacă este folosit mult, transmite ideea de disconfort psihic.

• Gri este sugestiv pentru detașare sau indiferență.

• Negru poate semnifica nevoia de schimbare.

Ca forme pe care copilul preferă să le deseneze se regăsesc familia (pe care copilul tinde să o idealizeze), soarele, floarea, casa (a cărei mărime poate să difere în funcție de trăirile copilului legate de mediul familial), păsările, diferite animăluțe etc.. În interpretarea desenelor copiilor se ține cont și de anumite criterii care transmit date despre starea interioară a copilului: ce emoții îți trezesc desenele copilului, ce culori predomină (vii sau întunecate), câte culori a folosit (5-6 culori sunt reprezentative pentru o stare psihologică normală, mai multe culori transmit sensibilitate și emotivitate iar o culoare simplă poate sugera ideea de tristețe).

Importantă în transmiterea mesajului lucrării este și suprafața ocupată de desen. Obiectele reprezentate în centru imaginii și mari evidențiază o atitudine pozitivă a copilului față de acestea iar liniile sigure, binedimensionate aparțin unui copil echilibrat și sigur pe el. Pe de altă parte, desenele mici și desenate într-un colț sau în partea de jos a foii reprezintă ceea ce se dorește a se „ascunde”, nesiguranță sau frământări interioare.

Un copil impulsiv va fi tentat să deseneze personaje mari, fără nas sau cu mâini asimetrice. Un copil impulsiv va desena personaje scunde, fețe mici, mâini lipite de corp. Copilul anxios preferă să redea ploaia, norii și uită să pună elemente importante (ochii) dintr-o înfățișare. Copilul furios va desena mâini mari, lungi, dinți proeminenți. Copilul nesigur cel mai des redă figuri înspăimântate, capete mici și corpuri fără mâini. (datele sunt preluate din studii aplicate de psihologi pe diferite loturi de copii).

Din desenul copilului se înțelege și măsura în care copilul își cunoaște corpul și se situează în spațiu. Interpretarea desenului nu este suficientă pentru a fi descifrat mesajul copilului întrucât acesta trebuie situat în contextul socio-cultural al copilului.

Desenele evoluează odată cu dezvoltarea psiho-motorie a corpului și asemenea jocului, desenul devine o activitate preferată a celui mic.

Prin diferite teste precum „Testul persoanei” al lui Human Figure Drawing, „Testul familiei” publicat de Louis Corman, „Testul copacului” realizat de Charles Koch etc. se pot face numeroase interpretări privind dezvoltarea copilului psiho-socială și relația acestuia cu cei apropiați.

Desenul ca activitate trebuie folosit pentru a ajuta copilul să se detensioneze dar și pentru că are nevoie să identifice un context în care să simtă că se poate exprima liber. Prin desen copilul reușește să proiecteze în exterior cele mai intime trăiri, copilul reușind să dea sens lumii sale interioare. Copiii desenează ceea ce știu despre lume, nu realitatea, abia după vârsta de 6 ani, cel mic reușind să deseneze cât mai realistic. Desenul conține atât elemente formale cât și de conținut. Toate elementele care se urmăresc în desenul copiilor (gradul de perfecțiune, echilibrul general, bogăția detaliilor) evidențiază nivelul de inteligență al copilului și maturitatea să psihomotorie în raport cu vârsta pe care o are.

Caracteristici generale ale desenelor din punct de vedere psihologic (interpretările nu se aplică în mod obligatoriu pentru toți subiecții):

• Desenarea chipului uman: aici se urmărește modul în care sunt executate detaliile corporale sau aspectele suplimentare adăugate de copil.

• Capul: reprezintă sediul gândurilor, emoțiilor, concepția despre propria persoană și despre lume, controlul organismului.

• Fața: este elementul principal al expresivității emoționale.

• Gura: este organul de asimilare a hranei, experiența afectivă. Dacă este deschisă sugerează dependență orală sau o atitudine pasiv-receptivă. Dinții evidenți sunt un simbol al lăcomiei sau atitudinii hapsâne.

• Ochii: prin ei se primesc informațiile de la lume.

• Părul: element decorativ, legat de partea instinctuală.

• Urechile: dacă lipsesc nu este important dar dacă sunt accentuate sunt semn de super-atenție, suspiciune față de ceilalți, sensibilitate la critici.

• Brațele și mâinile: manevrarea obiectelor pentru satisfacerea trebuinței organismului . Lipsa lor simbolizează neadaptarea sau neîndemânarea iar degetele ca niște gheare sugerează agresivitatea.

• Culorile sunt alese și în funcție de starea de moment.

• Copilul desenează familia reprezentând atașamentul față de fiecare dintre ei. Un membru nedorit sau în preajma căruia copilul nu este fericit poate fi desenat la o distanță mare de el sau poate „lipsi” din desen. Dacă desenează personaje în mișcare însemnă că este o fire dinamică și activă. Dacă siluetele au picioare îndepărtate sau mâini ridicate, asta denotă asertivitate sau dorință de afirmare socială. Desenul din profil sau din spate indică disimularea.

• Desenul casei exprimă relația copilului cu părinții săi și rolul său în familie.

• Desenul copacului este o reprezentare a nevoilor copilului de dragoste, protecție, securitate.

• Indiferent de desen, extremitățile ascuțite pot simboliza violența.

Primele semne pe baza cărora se pot interpreta desenele într-un mod cât mat aproape de real și având un rol important referitor la dezvoltarea copilului apar la începutul clasei I. Înainte de 3 ani, din desene se pot desprinde doar dispoziția acestuia și unele tendințe legate de temperament. De exemplu, preșcolarii preferă culoarea roșie dar sub vârsta de 7 ani predilecția pentru această culoare nu indică un dezechilibru. După 7 ani poate arăta o tendință spre agresivitate.

Foarte importantă este starea în care copilul a realizat desenul, motiv pentru care trebuie făcută analiza grafologică (traiectori și presiunea liniei). Un desen este un „instantaneu, nu o viziune de viață”, copiii având tendința fie de a copia ceea ce văd, fie de a face opusul. Preferințele lor estetice sunt spontane și argumentate simplu: „Îmi place rochița asta pentru că este roșie.”

Prin activitățile verbal artistice, copilul învață să descrie ceea ce vede, să analizeze elementele unui tablou și să lectureze o imagine.

În perioada preșcolarității, copiii dobândesc cunoștințe și își formează deprinderi și abilități care vor permite copilului să deprindă încă de la începutul școlii acele competențe care pun baza performanței artistice de mai târziu.

Pictură și desenul sunt mijloace de comunicare între adult și copil iar culorile alese, instrumentul folosit, modul în care desenează sau suprafața ocupată sunt detalii importante pentru cunoașterea copilului. Se spune că prin desen se descrie povestea care nu poate fi spusă în cuvinte…

V.3. Citirea și analiza imaginii vizuale. Traseul compoziției plastice a copilului

Învățarea citit-scrisului este precedată de exercițiile specifice activităților plastice sau practice prin care copilul își exprimă sentimentele și gândurile. Prin atelierele de lucru desfășurate în cadrul acestor activități, se pune accent pe procesul de creație și nu pe produsul final. Se urmărește dezvoltarea armonioasă a copiilor, oferindu-le experiența senzorială și de cunoaștere cu ajutorul cărora copilul va învăța să comunice prin artă.

Dincolo de un viitor pictor sau sculptor se află un om care a învățat de timpuriu că are libertatea de a gândi sau a acționa, lipsit de modele inhibatoare și reguli stricte.

Predispoziții artistice generale:

• Simțul culorii se actualizează în prezența coloritului natural din mediul înconjurător și se manifestă la toți copiii. La cei dotați se manifestă prin preferința exagerată pentru culori în acorduri strălucitoare neașteptate.

• Simțul formei: copilul are pornirea de a cerceta mental sau cu mâna înainte de a trece pe hârtie.

• Simțul ritmului este caracterizat prin echilibru, armonie iar ritmul liniilor și al culorilor va reflecta ritmul demersurilor psihice.

Lucrul cu instrumentul de pictură sau desen evidențiază viitoarea conduită creativă. Adultul îl va familiariza pe copil cu principalele elemente de limbaj plastic și îl va stimula să le folosească mereu.

Aceste elemente de limbaj plastic sunt:

• Punctul plastic, static, dinamic: copilul le reproduce, le multiplică, le schimbă dimensiunea, le adună sau împrăștie după bunul plac.

• Forma plastică este spontană, fiind creată de copil prin stropire, scurgere sau pulverizare și elaborată, prin asamblarea formelor naturale.

• Culorile sunt alese de copii pentru a se juca cu ele, amestecându-le, contrastându-le sau alăturându-le.

• Linia este folosită de copil pentru a exprima mișcarea, spațiul, energia.

• Compoziția plastică este rezultatul armonizării elementelor compoziționale.

• Spațiul plastic rezultă din ordonarea unitară și expresivă a elementelor plastice.

Elementele de limbaj plastic vor fi îmbinate cu cele de tehnică:

• Dactilo-pictură (pictura cu degetele) conferă abilitate în folosirea degetelor.

• Tehnica tamponului: copilul alege materialele dorite și prin această tehnică se înlesnește fuzionarea culorilor.

• Tehnica ștampilei: natura pune la dispoziția copilului materiale pe care el le va folosi ca ștampile, acest lucru făcându-l mai receptiv la ceea ce îl înconjoară.

• Tehnica conturului: copilul învață să ordoneze elementele compoziționale și să le echilibreze.

• Tehnica pieptenelui: copilul aprofundează cunoștințele despre liniile orizontale, verticale, oblice, ondulate, frânte etc.

• Tehnica scurgerii și suflării le dezvoltă copiilor sensibilitatea pentru armonia cromatică.

Copiii se familiarizează cu instrumentele de lucru și cu materialele pe care le vor folosi: foi de desen, acuarele, pensoane, șervețele, pahare pentru apă etc.. Copiii sunt ajutați să înțeleagă ce rol are fiecare material în realizarea unei lucrări artistice și vor începe să lucreze. Vor înmuia pasta acuarelelor sau o vor folosi așa cum este ea, așezată pe o paletă de culori. Vor începe să se joace cu pensula pe foaie, cu ștampile, cu degetele, cu tamponul, va sufla culoarea cu paiul sau o va lăsa să se scurgă.

În ceea ce privește traseul compoziției plastice, desenul este în strânsă legătură cu nivelul de dezvoltare a copilului. Astfel:

• La 10-18 luni, copilul devine interesat să mâzgălească. Sunt atrași de desenele deja făcute și au preferințe în acest sens.

• La 2-3 ani, desenul prinde formă precum cerc, triunghi, pătrat. Copilul le combină desenând oameni, case, copaci etc.. La această vârstă predomină desenul unui om ale cărui mâini și picioare încep din cap, ca patru linii care pornesc dintr-un cerc.

• După vârsta de 3-6 ani, copilul își dezvoltă simbolurile generale de desen: soare, câine etc.. La 6 ani, copilul se află în stadiul schematic, care va deveni mai detaliat când portretizează o persoană importantă.

• La 8-10 ani, se evidențiază atenția deosebită pentru detalii: părțile componente ale feței, corpului sunt desenate iar spațialitatea desenată mai bine. Fiind mai independenți, copiii țin cont mai puțin de dorințele adulților în privința desenelor.

• La 12 ani, spontaneitatea desenelor este înlocuită cu dorința de a desena cât mai aproape de realitate. Se observă umbre, proporții bine definite și spațialitate.

• Vârsta de 14-16 ani este perioada decizională importantă: desenul va fi aprofundat sau va crea dezinteres. Sunt ușor de descurajat, evită să deseneze membrii familiei sau persoanele cunoscute, sunt mai orientați spre latura fantastică a imaginației.

V. Lowenfeld a descoperit 4 stadii ale evoluției grafice:

1. Preschematismul (4-5 ani): copilul trasează conștient linii, forme. Maniera proprie de a desena este „mâzgăleala”.

2. Schematismul (6-7 ani): copilul simte impulsul să tragă o linie de bază în partea de jos a foii și să poziționeze pe ea restul desenului.

3. Realismul incipient (9-10 ani): copilul dorește sădeseneze ceea ce vede în realitate, după model sau inspirat de natură.

4. Diversificarea vizuală (11-13 ani): desenul copilului este mai personalizat în funcție de stimulii vizuali care i-au conturat personalitatea: culori, lumină, legătura cu anumite obiecte etc..

Pentru că desenul este de regulă analizat de la stânga la dreapta, primele obiecte sunt cele care au cea mai mare importanță pentru copil.

Traseul compozițional al copilului este marcat și de următoarele caracteristici:

• La 3-4 ani, desenul este linear, cu puține elemente compoziționale, în general din aceeași categorie. Desenul este caracterizat de fluiditate și flexibiltate scăzută, colorație neomogenă, linia conturului depășit, una-două culori folosite.

• La 5-6 ani, copilul folosește mai multe elemente compoziționale, apar detaliile, este sugerată mișcarea, elementele compoziționale sunt „așezate” în jurul unei teme impuse sau alese, cel mai des fiind întâlnite elementele om, casă, cer, soare, plante, animale, pentru că sunt simboluri de securatate parentală dar și primele obiecte din spațiul care îi este lui cunoscut.

• La vârsta de 8-9 ani, etapa „realismului intelectual” este înlocuită cu etapa „realismului vizual”: părțile ascunse ale obiectelor nu mai apar „în spate” ci respectă proporțiile reale.

Copilul nu va reuși să însușească singur anumite cunoștințe din domeniul estetic-creativ. Pe baza capacităților intelectuale se va dezvolta potențialul creativ al copilului și parcurgând niște etape:

• Copilul își formează cunoștințe, pricepri și deprinderi;

• Se formează capacitățile de analiză/sinteză și comparare

• Copilul învață să mediteze asupra mediului înconjurător;

• Copilul învață să vorbească despre ceea ce a meditat;

• Copilul atinge o temă după capacitățile sale și nivelul său de dezvoltare;

• Copilul conștientizează conținutul unei imagini: elemente, figuri, forme etc.;

• Copilul învață să își proiecteze lucrarea;

• La grupa pregătitoare (6-7 ani), copilul își dezvoltă creativitatea pe baza celor învățate;

• Copilul învață să hașureze în anumite direcții;

• Copilul trasează linii drepte, ondulate, frânte etc.;

• Copilul trasează linii subțiri, groase, ușoare sau pronunțate;

• Copilul învață să înlăture liniile care sunt în plus;

• Copilul nuanțează, evidențiind formele;

• Copilul învață să mânuiască diferite instrumente: creioane simple, colorate, carioci, peniță, pană, bețișoare, cretă, cărămidă etc.;

• Copilul învață să obțină la întâmplare figuri și forme abstracte;

• Copilul găsește asemănări cu lumea din jur ;

• Copilul își dezvoltă creativitatea estetică prin mijloace de expresivitate în pictură: culoare, luminozitate, pată, linie, punct.

• Copilul se familiarizează cu rolul spațial al punctului, liniei, petei.

• Copilul cunoaște culorile propriu-zise: cromatice, acromatice, nonculori, culori primare, complementare;

• Copilul învață să combine culorile și să le folosească în creațiile proprii, să le distribuie armonios și echilibrat;

• Copiii însușesc tehnica dactilopicturii, de mânuire a pensulei, tamponului, colajul, mozaicul etc.;

• Copiii aprofundează deprinderile de ordin tehnic: mișcare translatorie și circulară, apăsare, adâncire, aplatizare, modelare cu vârful degetelor;

• Copiii însușesc procedee de obținere a formelor egale: împăturirea foii în două, patru, opt etc., de la centru, din lungime;

• Copiii reprezintă ornamente populare specifice obiectelor de artizanat, covoarelor sau hainelor naționale;

• Copiii învață tehnica de încondeiere a ouălor;

• Copiii modelează vase din diferite materiale maleabile, ținând cont de formele tradiționale și de scopul întrebuințării fiecărui obiect;

• Copiii învață să împletească din 2, 3, 4 părți;

• Copiii folosesc procedee de decupare a hârtiei sau a altor materiale;

• Copiii își formează deprinderea de a confecționa măști, costume de carnaval, decoruri pentru diferite spectacole, dezvoltându-și gândirea spațială;

În școli și grădiniță trebuie promovată orice formă de artă iar copiii talentați, dotați, trebuie încurajați în acest demers. Arta ne ajută mereu să evadăm din rutină, din banal, deschizându-ne către frumos și către noutate.

V.4. Opera de artă – sursă de creativitate în exprimarea copiilor prin mijloace artistice

„Copilul își iau drept model…” este o formulare pe care a auzim foarte des în jurul nostru: copiii iau model de la părinți, de la frați, de la prieteni, de la profesori etc.. Omul, mai ales când e copil dar și adult fiind, învață cel mai bine prin puterea exemplului. El este martorul unei lumi în continuă schimbare și este mult mi receptiv la ce îl înconjoară, comparativ cu adultul prins în agitația vieții și mereu pe fugă. Cu arta, copilul ia contact încă de mic și treptat reușește să-i pătrundă tainele. Artă este mediul ideal prin care informațiile pot ajunge la copil într-un mod pe care el să îl înțeleagă. Conținuturile învățării pot fi mult mai ușor comunicate și fixate.

Principalul simț în înțelegerea domeniului artelor vizuale este văzul, pentru că „vizual este ceea ce poți vedea.” Copiii învață manevrând obiectele din fața lor, aflându-le sensul și întrebuințarea. Observând o operă de artă, descoperă că poți crea o minunăție din materiale care nu te costă nimic, pentru că natura este prietena noastră și ne oferă materialul „didactic” potrivit: frunze, flori, pene, scoici, semințe… Copilul devine creativ prin descoperire și autonomie în acțiune și gând. „Artă este folosirea indirectă a unor mijloace pentru a comunica de la o persoană la alta.” – Lev Tolstoy

Condiția fundamentală pentru o învățare având ca rezultat randamentul școlar este caracterul conștient al învățării. Copilul ia seama de tot ce i se transmite, în funcție de dezvoltarea sa intelectuală și de capacitatea sa de înțelegere. Însă aptitudinea de învățare conștientă se formează treptat iar o modalitate în acest sens este activitatea verbal-artistică, specifică vârstei preșcolarității.

Luând contact cu opera de artă, copilul înțelege mai bine ce înseamnă comunicarea prin imagine și prin gesturi artistice își poate dezvolta potențial creativ. Prin trăire și expresie, copilul transformă ceea ce percepe vizual într-o creație proprie. Treptat, procesul educativ de percepție și cel de creație vor fi într-o strânsă legătura, influențându-se reciproc. La vârsta preșcolarității, procesul de abstractizare prinde contur, deoarece acum copiii interpretează un obiect în mod exagerat, găsindu-i și alte înțelesuri. Copilul este atras de o lucrare doar dacă aceasta îi produce un fior sau îl duce pe un tărâm al imaginației.

Artistul, prin opera sa, îi transmite copilului toate trăirile lui iar acesta, sub îndrumarea unui cadru didactic dedicat și bine pregătit, poate să asimilize toate aceste trăiri, folosind la rândul lui imaginația creatoare dar și gândirea concretă pentru a răspunde la emoție cu emoție, la trăire cu trăire, la actul voinței artistice cu voință artistică.

Tipuri de opere de artă /imagini vizuale:

• Imagini vizuale plane, bidimensionale: desen, pictură, fotografie;

• Corpuri cu volum, tridimensionale: sculptură, arhitectură;

• Imagini în mișcare, cinetice: teatru, cinematograf, televiziune, video.

O operă de artă poate reprezenta o sursă de ceativitate în exprimarea copiilor prin mijloace artistice, doar atunci când aceștia își formează o atitudine estetică, prin înțelegerea componentelor sale:

• Gustul estetic: la copii se manifestă prin atracția lor pentru anumite obiecte (de obicei viu colorate și care produc anumite sunete ) pe care dorește să le manipuleze. Îi plac obiectele luminoase motiv pentru care evită spațiile întunecoase. Gustul lor estetic este unul spontan, neargumentat: ex: „Îmi place rochița aceasta pentru că este roșie.” Gustul estetic poate fi, însă, educat de timpuriu dar ținându-se cont de faptul că, la fel ca la adulți, el poate depinde și de alți factori: mediul social, cultură la care a avut acces, o anumită experință, dispoziția de moment etc..

• Judecata estetică: la copii, în special la cei mic, se poate vorbi doar de un gust estetic incipient. Însă, printr-o organizare a conținuturilor învățării din domeniul estetic, în funcție de particularitățile de dezvoltare individuală, se pot pune bazele viitoarei judecăți estetice.

• Idealul estetic: este puțin accesibil copiilor dar este mereu prezent în mintea educatorilor care au rolul de a juta copiii să își să atingă obietivele propuse, să ducă la bun sfârșit sarcinile de lucru, educându-i astfel pentru și prin frumos.

• Sentimentul estetic: În cazul copiilor vorbim despre emoții primare, simple, înnăscute (fericire, tristețe, supărare etc.) dar și despre sentimente complexe dezvoltate odată cu intrarea în viața socială (empatie, milă, admirație etc.)

• Convingerile estetice: Copiii le vor dezvolta mai mult în viitor, când vor fi mai conștienți de realitatea estetică.

Obligația cadrului didactic este de a descoperi din timp potențialul creativ al copiilor, adoptând metodele potrivite de a dezvolta atitudinea artistică a fiecăruia dintre ei. Educatoarea le dezvoltă viitorilor creatori din domeniul artei interesul, dorința și capacitatea de a crea. Astfel copiii vor deveni buni cunoscători ai operelor artistice, cu un gust estetic îmbunătățit și cu o judecată estetică raportate la idealul estetic al societății.

Prin educarea gustului estetic al copiilor, în funcție de particularitățile de vârstă, cadrul didactic apelează la valențele creatoare ale copiilor. Prin observarea operelor de artă, copiii pot manifesta interese deosebite pentru activitățile artistico-plastice, încercând modeste creații încă de la vârstele mici. Anumite cercetări din domeniul educației estetice au demonstrat că începând cu exerciții de reproducere a unei lucrări, se poate ajunge la îmbunătățirea precesului de apreciere a operelor de artă. A fost subliniată importanța exercițiilor de reproducere a unor modele iar treptat introducerea elementelor de originalitate.

Prin analizarea unor elemente principale din opera de artă, se dezvoltă spiritul de observație, atenția, reprezentările în spațiu, imaginația, interesul pentru desen, pictură sau sculptură. Din așezarea armonioasă a elementelor unei compoziții plastice, copilul poate împrumuta atunci când își ornează sala de grupă sau locul de joacă.

Însăși exercițiile de reproducere a unei lucrări reprezintă o metodă care corespune scopului educației estetice. Însă cultivarea gustului estetic și a viitoarei judecăți estetice nu înseamnă o inhibare a creativității sau o uniformizare a activităților creative, ci indică tendința pentru artă și inspirația personală.

Copilul, luând contact cu opera de artă, învață să vibreze în fața frumosului exprimat de aceasta. Obiectele și ființele care îl înconjoară, peisajele pitorești, stările sufletești exprimate îm tablouri invită copilul să ia contact pe cale vizuală cu diferite forme ale creativității. Copilul învață astfel să introducă frumosul din natură și societate în propria viață: de la imitarea frumosului din artă până la a fi ordonat, a ști să se îmbrace îngrijit și plăcut cromatic, a respecta natura etc..

Învățând să analizeze o operă de artă, copilul va fi capabil să sesizeze mai profund obiectele și procesele realității printr-o participare afectivă. Arta aduce o importantă contribuție la dezvoltarea receptivității artistice, adică la capacitatea psihicului uman de a se sensibiliza la acțiunea lumii exterioare și interioare, spirituale până când „observatorul” va sesiza, reține și reda în mod creator aspecte ale realității.

Informațiile transmise de o operă de artă pot fi:

• explicite, oferind date despre autor și epocă din care face parte;

• implicite, transmițând gradul de veridicitate a lucrării;

• codificate, fiind integrate în imagine.

Tehnici de comunicare folosite în analiza unei lucrări de artă:

• expunerea- profesorul le explică copiilor ce este important pentru a înțelege lucrarea;

• dialogul- se face prin întrebări și răspunsuri, copilul înțelegând astfel mai bine o anumită caracteristică a lucrării (ex.:tehnică de amestecare a culorilor). Prin folosirea dialogului socratic în urma observării operei de artă, profesorul ajută copilul să exploreze o idee în profunzimea ei, dezvoltându-și gândirea independentă. Cel mic va ajunge să realizeze propria lucrare în funcție de ceea ce a descoperit.

Mesajul dintr-o operă de artă va fi mai ușor de descifrat de către copil dacă profesorul expune coerent ideile și dacă găsește manieră potrivită de a-i răspunde copilului. Pe de altă parte, copilul va putea să-i comunice profesorului părerile despre o lucrare, doar pe baza cunoștințelor asimilate anterior. Receptarea mesajului se face direct, prin observarea imaginii, fără intervenția profesorului dar și indirect. Comunicarea de informații are loc atunci când întrebările sunt formulate în mod conștient de către copil iar răspunsurile sunt date în mod conștient de către profesor. Prin opera de artă sunt comunicate la nivel psihic și informații subliminale care se fixează în mintea copilului în mod inconștient, fără intenție, dar pe care el și le actualizează atunci când va vedea o altă lucrare asemănătoare.

Spațiul muzeal (expoziția) deține lucrări care pot face obiectul comunicării prin imagine. Operele de artă de aici transmit diferite însușiri artistico-plastice.Imaginea vizuală ajută la dezvoltarea psihică a copilului, făcându-l mult mai receptiv mă informațiile transmise de mediul muzeal. În cadrul expozițiilor, copilul învață să privească arta, să o interpreteze, să o decodifice și să o valideze.

Capitolul VI

Demers investigativ: Fantasticul în creațiile plastice ale copiilor preșcolari

VI:1 Delimitarea problemei de cercetare

Demersul investigativ se va centra pe creativitatea expresivă a copiilor, aceea care se va manifesta liber și spontan în desenele copiilor, aceea care cred că va fi influientata prin introducerea unor texte din literatura fantastică accesibile vârstei preșcolare cât și prin vizitarea unor muzee din Piatra-Neamt.Ideea centrală care stă la baza intenției de a stimula potențialul creativ al preșcolarilor a fost printr-o planificare integrată a conținuturilor din domeniul limba și comunicare cu domeniul estetic și creative. Creativitatea este un fenomen general uman și este considerată forma cea mai înaltă a activității omenești. Psihologul român Paul Popescu – Neveanu afirmă „Creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice în sistemul său de personalitate”.

Literatura de specialitate distinge ,,patru accepțiuni ale termenului de creativitate: ca produs; ca proces; ca potențialitate general umană, ca abilitate creativă; ca dimensiune complexă a personalității”

Astfel, putem enumera:

• Creativitatea ca produs, care se referă la caracteristicile produsului creator: noutatea, originalitatea, valoarea, utilitatea socială, aplicabilitatea.

• Creativitatea ca proces, care se referă la cele patru faze: pregătirea, incubația, iluminarea, verificarea, descrise de G. Wallas, R. Thompson

• Creativitatea ca potențialitate general umană, care se referă la faptul că există la fiecare individ, elemente de creativitate, în diverse grade și proporții. Este un punct de vedere optimist, care ne permite derularea activității de stimulare, educare și antrenare a creativității.

• Creativitatea ca dimensiune complexă a personalității, care reflectă ideea că latura creativă a personalității integrează întreaga activitate psihică și întreaga personalitate a individului

Se consideră, de regulă, că marea creație este posibilă doar la vârste mai înaintate. Totuși, sunt studii mai recente privind creativitatea copiilor, deoarece și la vârsta preșcolară apar unele forme specifice ale creativității, manifestate în activități specifice de: desen, modelaj, activități practice, pictura.

Opiniilor specialiștilor susțin că, la stadiul de dezvoltare al vârstei copilului preșcolar este totuși nerealist să așteptăm să se manifeste toate formele de creativitate ale adultului (creativitatea expresivă, productivă, inventivă, inovativă, emergentă). Aceasta deoarece copilul nu dispune de o experiență cognitivă vastă.

Demersul investigativ se va centra pe creativitatea expresivă a copiilor, aceea care se manifestă liber și spontan în desenele copiilor, aceea care cred că va fi influențată și prin vizitarea muzeelor cu diverse specifice . Aceste aptitudini dobândite prin contactul direct cu artă și literatură, consider că vor deveni un mijloc excelent de a dezvolta aptitudinile creatoare ale copiilor ce se vor manifesta ulterior.

Ea a pornit de la opinii precum aceea că: stimularea potențialului creativ este “un demers socio-educațional complex și organizat, cuprinzând simultan fenomene de activizare (incitare și susținere), antrenare, cultivare și dezvoltare, prin actualizarea virtuților creative, prin trecerea și prin afirmarea efectivă de la posibil la real”.

În cercetarea pe care am realizat-o am umărit să evidențiez fantastical în creațiile plastice ale copiilor preșcolari, așa cum reiese și din titlul lucrării de grad. În acest sens, am desfășurat doua vizite la muzeele din Piatra Neamț în cadrul cărora am desfășurat cu copiii de grupă mare, observări ale unor opera de arta expuse în Galeria de Artă. Tehnicile și materialele pe care le-am folosit au fost atât din domeniul estetic-creativ (activitate de educație plastică: pictură, desen sau modelaj) cât și din domeniul om și societate (activitate practică). În realizarea lucrărilor, cei mici au folosit tehnici cunoscute dar și unele materiale pe care nu le-au mai folosit. Cei 13 de copii au trăit experiența inedită de a participa la lecții organizate într-un mediu nou, puțin sau deloc cunoscut, sub privirile unor persoane străine (muzeografi) care le-au analizat rezultatele muncii și chiar au fost încântați de implicarea lor în activitate. O altă noutate a fost și modul în care au fost așezați, direct pe covor, fără un suport de lucru cu care ei să fie obișnuiți.

Mai întâi copiii s-au familiarizat cu regulile dintr-o astfel de instituție culturală: să nu atingă exponatele (cu excepția cazurilor în care ghidul le permite asta), să folosească o voce joasă de „interior”, să asculte în liniște informațiile primite de la muzeograf, să adreseze întrebări în mod civilizat etc.). Principala sursă de inspirație în realizarea lucrărilor a fost însuși muzeul pe care abia îl vizitaseră, sub ghidajul organizat de către un muzeograf care s-a pliat exact pe nivelul lor de vârstă, adaptând informațiile transmise dar și exprimarea folosită la nivelul de dezvoltare intelectuală (capacitatea de înțelegere) a copiilor. Copiii au vizitat atât expozițiile permanente din muzee cât și expoziții temporare găzduite de acestea.

Muzeele din Piatra Neamț vizitate au fost: Muzeul de Artă și Muzeul de Etnografie. Exponatele din aceste muzee și expoziții au fost analizate de copii în amănunt, cu ajutorul educatoarei și al ghidului dar în anumite situații, cum ar fi în cazul muzeului de artă care este un mediu mai greu de accesat din punct de vedere al înțelegerii lucrărilor expuse, au fost descrise detalii pe care cei mici să le înțeleagă: o vază, o lumânare, niște flori, un pod peste o apă sau alte elemente descoperite în tablouri.

Muzeele vizitate au oferit copiilor un spațiu de reflecție și experimentare, stârnindu-le totodată interesul pentru artă, tradiții populare. Pentru a le capta atenția, am recurs la câteva trucuri care m-au ajutat să îmi duc la bun sfârșit sarcinile propuse:

• Întrebări prin care le-am cerut părerea despre o anumită lucrare sau obiect: „Îți place acest tablou? Oare de ce este mai întunecată iarba de sub copac? Tu ce culori ai folosi dacă…? Ce părere ai despre îmbrăcămintea omului preistoric? Crezi că acest vas seamănă cu alt obiect?;

• Copiii au numărat de câte ori apare un anumit element în lucrările expuse: „Câte flori de culoare galbenă ai descoperit? Câte păsări sunt pictate în tablourile din această sală? Oare am văzut undeva un vas de lut care seamănă cu o ceașcă sau mi s-a părut?;

• Am realizat un top 3 lucrări/exponate preferate de ei într-un anumit muzeu și ne-am fotografiat cu exponatul de pe locul 1.

Exponatele le-au stimulat celor mici inteligența și imaginația, fiindu-le descrise astfel încât să le întrețină în permanență curiozitatea.

La Muzeul de Artă, copiii au analizat lucrări făcute prin diferite tehnici de pictură sau prin tehnica colajului iar la Muzeul de Etnografie am observat elementele unui port popular sau cum arată o cameră tradițională cât și obiecte tradiționale. Punctul de plecare al acestui demers a pornit de la un parteneriat cu școala desfășurat în anul școlar 2019-2020 intitulat: Ora de cinema.

În cadrul parteneriatului cu SC CINEMA NOMADE (Anexa 1) am desfășurat următoarele activități:

Activități realizate în luna octombrie 2019.

1. Vizionarea fimului s-a făcut la Școala Primară Betesti împreună cu preșcolarii de la grădiniță Socea. Acest film, „Aventuri pe o coadă de matura”,a stârnit curiozitatea copiilor prin atmosfera create ca într-o sală de cinema,proietia lui fiind o noutate pentru majoritatea copiilor.Le-am explicat copiilor câteva reguli care sunt într-o sală de cinema,să folosească o voce joasă pe timpul derulării filmului pentru ca la sfârșitul lui vor putea pune întrebări,vor schimba impresii cu colegii lor. (Anexa 2)

2. Activitate de desen la centrul arta, tema: Eu…si prietenii din film.

3. Modelaje realizate de copii. (Anexa 3)

Activități desfășurate în luna noiembrie 2019

Activitate desfășurată prin vizitarea Muzelui de Etnografie din Piatra-Neamt:

1. Vizitarea muzeului a avut loc în luna noiembrie, 2019. În timpul vizitării muzeului, copiii au fost ghidați de doamna mzeograf Pascu Rada care i-a introdus pe cei mici în lumea eroilor cu săbii puternice, printre zale zăngănitoare, figurine și oale din lut ars în foc pentru a se întări. (Anexa 4)

2. Atelierul de lucru desfășurat a avut tema „Pictam costume populare”, lucrări realizate prin pictura.. (Anexa 5)

3. Atelierul de lucru desfășurat a avut tema „Masti”, lucrări realizate prin modelarea aluatului+pictură (Anexa 6)

Activități desfășurate în luna decembrie 2019

1. Vizitarea Muzeului de Artă s-a făcut în luna decembrie, 2019. În timpul vizitării muzeului, copiii au fost ghidați de doamna muzeograf Violeta Dinu, care le-a insuflat dragostea pentru artă și dorința de a crea. Copiii au vizitat mai multe săli în care au fost expuse numeroase opere de artă sau sculpturi ale unor artiști cunoscuți. Culoarea a dat viață tablourilor, copiii urmărind cum lumini și umbre cad pe compoziția plastică, dându-i valoare. Au descoperit în tablouri elemente cunoscute: flori, copaci, fenomene ale naturii, pălărie, coș de nuiele, farfurii etc. Ceea ce i-a surprins și amuzat în același timp a fost un nud al unei doamne întoarsă cu spatele, copiii crezând că urmează să intre în duș. Tainele artei vizuale i-a atras și prin numeroasele tehnici folosite în obținerea anumitor creații, tehnici pe care copiii și-au dorit să le folosească, mai târziu, în realizarea propriilor lucrări. (Anexa 7)

2. Atelierele de lucru desfășurate au avut tema:

• „Culori în oglindă” – pictură prin tehnica plierii hârtiei(suprapunerea culorilor); (Anexa 8)

• „Magia culorilor” – pictura prin stampilare; (Anexa 9)

• „Pictam tablouri.” – pictura. (Anexa 10)

Activități desfășurate în luna ianuarie 2020

Aceste activități le-am realizat pe parcusul anului școlar 2019-2020. Pe parcurul anului școlar am planificat lecturi, povesti, memorizări, povesti create de copii, jocuri didactice, lecturi după imagini cu subiecte interesante care să aducă fantastical în viziunea lor pentru a se transpune în lucrările plastice: desen, pictură, modelaj. Creativitatea copiilor nu se învață prin lecții speciale, ci prin întraga activitate din grădiniță, în care copiii trebuie să se manifeste liber fără teama de a greși sau a fi criticați. Numai în acest fel se poate cultiva la copii: îndrăzneala, curajul, indepententa, originalitatea.

Activități realizate în sala de grupă prin activități integrate DLC+DEC

1. Activitate integrată – „Somnoroase păsărele”

2. Expoziție cu lucrările realizate de copii: desen liber, aplicație practică (Anexa11)

3. Activitate integrată – „Prietenii lui Azorel”

4. Expoziție cu lucrările realizate de copii: lipire+desen (Anexa12)

Activități desfășurate în luna februarie 2020

1. Activitate integrată – „Mijlocul de transport preferat”

2. Expoziție cu lucrările realizate de copii: desen din imaginație (Anexa13)

3. Activitate integrată – „În lumea poveștilor”.

4. Expoziție cu lucrările realizate de copii: modelaj,desen,pictura.(Anexa 14)

Toate lucrările au surprins fabulosul văzut prin ochii copiilor iar frumusețea acestor activități a fost evidențiată de libertatea de creație, de exprimarea liberă a copiilor într-un mediu cât mai adecvat prin folosirea a cât mai multor mijloace didactice.

În desfășurarea activităților am urmărit:

• Formarea personalității autonome și creative;

• Dezvoltarea capacității de relaționare cu cei din jur, copii sau adulți;

• Stimularea capacității de a aplica cunoștințele însușite anterior în contexte diferite;

• Realizarea unor corespondențe între elementele de limbaj plastic și forme, obiecte din mediul înconjurător;

• Stimularea expresivității și creativității prin desen, pictură, modelaj, elemente de activitate practică;

• Îmbogățirea cunoștințelor despre materiale și caracteristicile lor precum și despre tehnici de lucru necesare prelucrării acestora în scopul realizării unor produse simple.

Preșcolarii creativi se diferențiază de obicei de restul grupului prin diferite comportamente specifice. Ei sunt foarte curioși, vin cu soluții neobișnuite, cu idei originale, au inițiativă și un spirit de observație foarte bine dezvoltat, văd conexiuni între elemente aparent fără nici o legătură, pun întrebări adecvate, caută alternative și explorează noi posibilități, manipulează și controlează simultan mai multe idei, învață ușor și rapid, au o memorie bună, un vocabular foarte bine dezvoltat, găsesc căi neobișnuite pentru soluționarea problemelor.

VI. 2. Scopul demersului investigativ

În cercetarea pe care am realizat-o am urmărit procesul de dezvoltare a capacităților creative la copiii de 4-6 ani, în cadrul activităților instructive-educative din grădiniță cât și cele desfășurate în urma vizitării celor două muzee din Piatra Neamț.

Scopul cercetării mele a fost stimularea și dezvoltarea capacităților de exprimare plastică și practică a preșcolarilor din lotul format, determinând căile eficiente pentru evaluarea gradului dezvoltării creativității pentru această vârstă.

VI.3. Obiectivele demersului investigativ:

1. Aplicarea demersului investigativ în scopul stimulării și dezvoltării creativității și expresivității copiilor, prin activitățile desfășurate;

2. Evidențierea aportului adus de vizitarea muzeelor și de atelierele de lucru în stimularea expresivității și creativității copiilor;

3. Investigarea nivelului de dezvoltare a capacităților creative prin activitățile practice și de educație plastică desfășurate în cadrul activităților din grădiniță.

4. Identificarea metodelor eficiente prin care poate fi stimulată creativitatea copiilor.

VI.4. Ipoteza demersului investigativ

Am preconizat că după desfășurarea atelierelor de lucru creative în grădiniță, imaginația copiilor și gradul de originalitate al lucrărilor plastice ale copiilor vor crește semnificativ.

Folosirea diferitelor metode, mijloace și instrumente în abordarea temelor de educație plastică și activitate practică desfășurate în grădiniță poate stimula și dezvolta capacitățile creatoare ale copiilor.

Teorii care au stat la baza cercetării:

• La baza stimulării potențialului creativ trebuie să stea un model pedagocic care să măiestrească obiectivele și conținuturile proiectării curriculare, încurajând libertatea de creație a copiilor și dorința lor de exprimare artistică.

• Mediul în care se desfășoară activitățile pot influienta pozitiv fantastical în creațiile plastice ale preșcolarilor.

VI.5. Metodologia și organizarea cercetării

Metodologia demersului investigativ va cuprinde:

• Principalele date despre subiecți;

• Procedura de lucru;

• Instrumentele de investigare – descriere.

• Metode de cercetare: metoda observației; metoda experimentului pedagogic; metoda testelor: testul Torrance; Metoda analizei produselor activității.

Subiecții – principalele date psiho-pedagogice

Subiecții au fost în număr de 13 preșcolari de 4-6 ani, toți provenind din Grădinița Betesti, Scoala Gimnaziala,ComunaRediu, județul Neamț. Preșcolarii provin din mediul rural și frecventează grădinița în mod regulat. Lotul este format din: A.P., B.I.M.., B.R.N., C.I., C.A.G., M.A.G., M.I.C., M.A.G., M.M. D,M. M. A., N.M.D., N.I.E.,S.I.A.

Referitor la selecția lotului de preșcolari prezint:

a) metoda de selecție

• voluntari, preșcolari disponibili participării la cercetare – fapt care asigură extrapolarea rezultatelor exclusiv la această populație;

Criterii de includere după:

• să frecventeze sistematic grădinița cu program normal;

• criterii: vârstă cuprinsă între 4 -6 ani.

Criterii de excludere (realizează îndepărtarea cauzelor care pot modifica calitatea datelor/ interpretarea lor)

• imposibilitatea evaluării prin frecvența redusă a copilului la grădiniță.

• dacă părinții refuză participarea copiilor la activitățile de vizitare a muzeelor, de desfășurare a atelierelor;

b) mărimea eșantionului

• este de 13 copii preșcolari.

c) stabilirea eșantionului:

• non-probabilistic: includere voluntară a copiilor, realizată cu acordul părinților copiilor din grădiniță.

Caracteristici ale lotului de subiecți:

Locul de desfășurare: sala de grupă, muzeele din Piatra Neamț.

Perioada de cercetare: anul școlar 2019-2020.

Procedura de lucru:

Am solicitat acordul părinților și al conducerii unității, apoi am constituit un grup experimental pentru care am gândit o serie de activități pe care le-am desfășurat astfel:

Etapele investigației

Etapa I: Am stabilit planul cercetării în urma protocolului de colaborare încheiat cu SC Nomade și Complexul Muzeal din Piatra Neamț. Am aplicat copiilor un test inițial în care au avut de realizat o lucrare artistică, la alegere, punându-li-se la îndemână diferite materiale de lucru.

În prima etapă am urmărit ce noțiuni au copiii despre materialele și instrumentele de lucru folosite în activitățile practice și în cele de educație plastică, ce anume știu despre elementele de limbaj plastic (punct, linie, pată de culoare, formă), am urmărit modul în care aplică culoarea pe suprafața de lucru și ce intrument alege să folosească, cum combină culorile, cum lipesc anumite elemente pe suportul de lucru, cum schimbă forma unui material (modelaj, mototolire, rupere, răsucire etc.)

În urma conversației purtate cu copiii, am concluzionat: din cei 13 copii, 5 au enumerat instrumentele de lucru folosite, 6 au denumit materialele de lucru și doar 2 au reușit să specifice câteva elemente de limbaj plastic (punct, linie, formă). Toți copiii au recunoscut culorile dar doar 4 dintre ei au deosebit culorile calde de cele reci.

În lucrările realizate, copiii au ales să folosească tehnica dactilopicturii, pictura cu pensonul și pictura prin ștampilare cu burețelul. Ca tehnici specifice activităților practice, copiii au ales să rupă hârtia, să o mototolească sau să o lipească pe diferite suprafețe de lucru.

Culorile au fost folosite după preferința copiilor și în cantitatea dorită de ei. Au fost copii care nu au respectat acuratețea lucrării, folosind culori în exces sau în cantități insuficiente.

Prin jocul „Unde l-ai așeza?”, am determinat modul în care copiii se orientează spațial și cum poziționează un anumit element într-o compoziție plastică.

În această etapă am aplicat în data de 30 septembrie 2019, ca evaluare, proba inițială cu forme figurale „Gândind creativ cu ajutorul imaginilor”, elaborată de E.P. Torrance , prin care am determinat, într-o anumită măsură, nivelul dezvoltării creativității preșcolarilor mari. Interpretând modul în care copiii au continuat desenul în prima etapă a cercetării, am reușit să depistez nivelul creativității de care au dispus cei 13 copii la începutul demersului investigativ, ținând cont de particularitățile individuale de dezvoltare.

Etapa II: Etapa intervenției experimentale s-a desfășurat în perioada octombrie 2019 – martie 2020 și a constat în antrenarea copiilor din lotul experimental în diverse forme de activități educative legate de investigarea lumii fantastice din literatura pentru copii și muzeele vizitate.

Cu acest prilej am experimentat metodele de stimulare a creativității copiilor, dar și metode didactice cu potențial în stimularea creativității. Am experimentat cu preșcolarii diferitele tehnici de lucru, observate în muzee, realizând astfel lucrări artistice interesante, cu o bună încărcătură creativă. Pentru aceste activități, am întocmit proiecte didactice. (Anexa 15, Anexa 16)

Datele observațiilor din timpul activităților au evidențiat influența pe care literatura fantastică o poate avea în depistarea și dezvoltarea potențialului creativ al preșcolarilor din grupa mare.

Am observat astfel cum gândirea creativă a copiilor este influențată de exponatele din muzee și de maniera în care muzeograful le spune „povestea”. În activitățile desfășurate în urma vizitelor, copiii au dovedit inițiativă creatoare, originalitate, interes pentru actul de creație dar și independență în alegerea modului în care să își realizeze lucrarea. Copiii și-au aprofundat cunoștințele despre elementele plastice și și-au îmbunătățit abilitățile practice.

Pentru activitățile desfășurate în muzee, filmulețul de la cinema au fost elemental cheie în captarea atenției copiilor și în stimularea creativității prin exponatele prezente aici, cât și atmosfera creată ca într-o sală de cinema. Copiii au avut ocazia să vadă îndeaproape anumite aspecte ale obiectelor pe care le-ar fi scăpat din vedere dacă le-ar fi fost prezentate doar în ilustrații sau filme didactice. Am proiectat imagini din diferite muzee, am expus ilustrații cu diferite opere de artă, scene din povești, toate reprezentând aspecte semnificative din tema activităților desfășurate în scoală. Toate aceste momente i-au ajutat pe cei mici să rețină mai multe detalii, demonstrându-se astfel că odată cu concentrarea atenției crește și creativitatea iar creativitatea influențează concentrarea atenției copilului pe un anumit aspect. Am constatat, de asemenea, că un nivel de gândire scăzut sau ridicat determină un nivel crescut sau ridicat de creativitate.

Condițiile ambientale asigurate au declanșat în copii emoții diferite, stimulându-i vizual (exponate, imagini) și auditiv (muzica de pe fundal), lucru dovedit de implicarea copiilor în activitate. Spiritul de creativitate s-a făcut prezent prin tehnicile folosite de copii, materialele de lucru alese, elementele de limbaj plastic folosit etc.

Etapa III: Am dat copiilor sarcina de a realiza lucrări artistice pe tematica activităților planificate, punându-le la dispoziție diferite materiale de lucru, dorind să evidențiez impactul pe care îl au acestea în a le dezvolta potențialul creativ, stimulându-i în realizarea unor lucrări originale.

În urma demersului investigativ, toți copiii au prezentat un progres în ceea ce privește nivelul de dezvoltare a capacităților creative. Au redat teme plastice și practice diferite, obținând efectele dorite. Au realizat corespondența între elementele de limbaj artistic și lumea înconjurătoare reușind să compună într-un mod original spațiul plastic.

Tot în această etapă a demersului experimental, la data de 10 martie 2020, am aplicat ca evaluare finală, aceeași probă cu forme figurale ,,Gândind creativ cu ajutorul imaginilor” elaborată de E.P. Torrance (Anexa 17). Suplimentar, am dat copiilor o foaie albă, pentru a realiza cu ajutorul semnelor grafice ale fișei Torrance, lucrări, combinându-le după cum consideră (Anexa18). Formulând aceleași întrebări ca în etapa inițială, am constatat că aproape toți copiii au enumerat instrumentele de lucru, materialele folosite și elementele de limbaj plastic. Astfel am evidențiat că diferitele metode, mijloace și tehnici folosite în timpul activităților au stimulat și dezvoltat potențialul creativ al copiilor.

Am sintetizat rezultatele experimentului, având în vedere următoarele aspecte:

-Cunoașterea materialelor de lucru;

-Folosirea corectă a unor tehnici de pictură și de activitate practică în realizarea lucrărilor;

-Compunerea în mod original și personal a spațiului plastic sau a suportului de lucru;

-Interpretarea creativă a lucrărilor;

Cu ajutorul rezultatelor obținute din completarea formelor figurale, în cele două momente experimentale: testare inițială și testare finală, am interpretat statistic și psihopedagogic rezultatele.

Instrumentele de cercetare – descriere

Ca instrument de cercetare am folosit următoarele proba cu forme figurale ,,Gândind creativ cu ajutorul imaginilor” elaborată de E.P. Torrance, aplicată la începutul perioadei de cercetare și la finele acesteia, în anul școlar 2019-20120. Despre Paul L. Torrance se poate spune că nu este doar un creator de teste, ci și un nume important în studierea creativității. Testele Torrance de gândire creativă reprezintă cele mai importante instrumente pt măsurarea creativității dintre cele elaborate în ultimele decenii. În 2008 cele 4 forme împreună cu manualele lor sunt publicate în România.

Am ales acest gen de probă deoarece, potrivit teoriei despre creativitate dezvoltată de Paul Torrance, evaluarea creativității trebuie să ia în considerare 5 factori ai acesteia :

• fluiditatea;

• originalitatea;

• elaborarea;

• abstractizarea semantică;

• rezistența la închidere prematură.

La acești 5 factori a mai adăugat 13 trăsături de personalitate numite trăsături creative. Dintre aceste trăsături m-a interesat, pentru vârsta preșcolară, originalitatea, deoarece pune în evidență faptul că o persoană creativă produce un număr mare de idei originale într-o secvență de timp. Ceea ce am urmărit în analiza rezultatelor de la proba cu forme figurale ,,Gândind creativ cu ajutorul imaginilor” elaborată de E.P. Torrance a fost originalitatea exprimată de numărul total de răspunsuri elaborate de copii în unitatea de timp dată.

Manualul de aplicare a testului menționează că forma figurală a testelor Torrance se administrează începând de la 5 la 20 de ani (nu e o regulă). Testul se poate administra și în grup. Timpul pentru aplicare este de 40 de minute dar, poate ajunge la 60 de min cu tot cu întreruperi.

În legătură cu scorarea fluidității, manualul precizează că se notează numărul de idei pe care le exprimă o persoană prin răspunsurile interpretabile pornite de la un stimul dat. În cazul nostru se cotează numărul de stimuli utilizați, respectiv, numărul de forme figurale utilizate de copil. Semnul utilizat va fi notat cu 1 punct și dacă semnul nu este utilizat nu se cotează.

Scopul aplicării testului Torrance

În general, testele de creativitate solicită subiectului analizat să producă numărul maxim de soluții diferite pentru o problemă dată. De exemplu, poate fi vorba de a enumera într-un interval de timp limitat toate utilizările posibile pentru o cutie de carton (ambalaj, piedestal, ascunziș, etc.). În astfel de probe, creativitatea este evaluată prin fluiditatea răspunsurilor (fluiditate înseamnă proprietatea de a fi productiv în generarea ideilor. Ideile curg, cuvintele curg. Vin idei, una după alta… Fluiditatea se exprimă în bogăția producerii ideatice, verbale, bogăția asociaților), flexibilitatea lor (numărul de categorii diferite în care aceste răspunsuri pot fi clasate) și gradul de originalitate (funcție inversă față de frecvența lor în populația de referință).

În demersul investigativ am propus ca scop studiul fluidității gândirii copiilor. Privim fluiditatea gândirii ca pe aptitudinea subiecților (preșcolari) de a crea desene, pornind de la formele figurale ale testului Torrance.

Fluiditatea gândirii oferă informații despre bogăția și rapiditatea debitului asociativ al gândirii preșcolarilor, mai exact despre numărul de răspunsuri exprimate la solicitările testului de creativitate Torrance, aplicat în contextul activităților desfășurate de copii la atelierele de lucru, organizate în muzeele nemțene vizitate de copii.

Obiectivele aplicării testului Torrance

Obiectivele demersului investigativ pe care mi le propun, sunt:

• analiza surselor bibliografice privind perspectiva creativității la vârstele mici;

• identificarea și evaluarea potențialului creativ al copiilor prin aplicarea testului de creativitate Torrance;

• identificarea unor metode și tehnici de stimulare a creativității, aplicabile în contextul atelierelor de lucru, organizate la muzeele nemțene vizitate de copii;

• analiza și interpretarea rezultatelor obținute la testul de creativitate Torrance, integrarea acestora între datele deja cunoscute despre această problematică;

• valorizarea lucrărilor realizate de copii.

VI.6. Rezultatele obținute și interpretarea lor

VI.6.1. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute la testarea inițială cu formele figurale Torrance

Am oferit copiilor o fișă cu forme figurale precum cea prezentată anterior. Am spus copiilor să privească cu atenție fișa, apoi am analizat pe rând fiecare formă figurală desenată. Am organizat un mic joc, pentru una din forme, spunând copiilor: Cu ce seamănă? Am lăsat copiii să enumere posibilitățile cu care ar asocia acea formă figurală.

Am spus copiilor că pot roti foaia primită. Apoi le-am cerut ca pe durata activității (30 minute), să încerce să folosească câte figuri pot, pentru a realiza desene cât mai năstrușnice, mai originale. Prezentăm în continuare rezultatele obținute de copii.

Graficul rezultatelor obținute la testarea inițială cu formele figurale Torrance pune în evidență faptul că 8,% dintre copii obțin un scor de 4 puncte, ceea ce înseamnă că au completat doar 4 căsuțe. Scorurile arată că la testarea inițială copiii nu dau dovadă de multă creativitate și în special de fluiditate a gândirii.

VI.6.2. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute la testarea finală cu formele figurale Torrance

Am oferit copiilor același model de fișă cu forme figurale. Am formulat aceleași cerințe. Durata activității a fost tot de 30minute. Suplimentar, pentru copiii care au terminat și care doresc, am oferit o coală albă de hârtie, pe care copilul poate să deseneze ce dorește, folosind mai multe forme figurale împreună.

Rezultate proba finală

Se observă că cei mai mulți copii pot completa 12 forme figurale și cel mai puțini pot completa zece forme figurale. Fluiditatea gândirii a crescut semnificativ, numărul de stimuli utilizați, respectiv, numărul de forme figurale utilizate de copil a crescut foarte mult. Menționez că mulți copii au desenat pe foaia suplimentară desene năstrușnice în care au inclus și semnele fișei Torrance. La anexă nr.17 sunt prezentate lucrările copiilor de la testarea finală. La anexă nr. 18 sunt prezentate lucrările năstrușnice.

Interpretarea comparativă a rezultatelor obținute la testarea inițială și finală cu formele figurale Torrance:

Se observă că există o diferență semnificativă între scorurile copiilor la fluiditatea gândirii, evaluate cu ajutorul probei cu forme figurale ,,Gândind creativ cu ajutorul imaginilor” elaborată de E.P. Torrance. Fiecare copil, ca urmare a contactului cu arta,filmul dar și ca urmare a participării la atelierele de lucru derulate în grădiniță, a înregistrat creșteri semnificative ale scorului la fluiditatea gândirii, măsurate cu ajutorul probei cu forme figurale.

Acest fapt pune în lumină faptul că ipoteză de cercetare s-a confirmat, respectiv că, după desfășurarea atelierelor de lucru creativ, organizate în grădiniță, fluiditatea gândirii copiilor și gradul de originalitate al lucrărilor plastice ale copiilor, vor crește semnificativ.

Am analizat desenele realizate de copii ținând cont de modul în care au aplicat o anumită tehnică, culorile pe care le-au folosit, elementele pe care au dorit să le ilustreze în lucrare. Am constatat că majoritatea copiilor au o imaginație bogată, sunt creativi și au preferințe pentru anumite subiecte. Unii dintre ei au ales să folosească o paletă variată de culori în timp ce alții au ales să redea forme plastice diferite. Toți au fost atrași de povestea muzeelor, încercând să o reinterpreteze în propriile creații. Fiecare copil a analizat lucrările colegilor, enumerând elementele comune pe care le-a găsit și în special pe cele noi. Preșcolarii au înțeles că fiecare poate da propria interpretare unei teme pe care o poate reda în mod liber, în funcție de propriul potențial creativ.

Gradul de originalitate al lucrărilor este reflectat în lucrările suplimentare de la testarea finală și în lucrările din toate expozițiile pe care le-am organizat pentru copii și părinți.

În urma interpretării lucrărilor, apreciez că vizita la muzee, vizionarea filmului cât și a momentelor de poveste a impulsionat imaginația copiilor, făcându-i mai sensibili la lumea înconjurătoare. Cele observate de ei le-au provocat diferite stări emoționale ceea ce le-a determinat inițiativa în gândire și creație.

VI.7. Concluziile cercetării

Preșcolaritatea este vârsta la care este imperios necesară stimularea potențialului creativ al copilului, necunoscut sau neexprimat încă, prin cunoașterea și încurajarea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor existente și prin susținerea manifestării lor printr-o mobilizare intrinsecă. De la această vârstă trebuie cultivate unele valori, originalitatea, perseverența, interesele cognitive, dar și artistice.

Ideea dezvoltării creativității copiilor pusă insistent în ultima vreme, pune educatorului o serie de probleme privind modul de manifestare a creativității, factorii și metodele de stimulare a creativității, modalități de evaluare a creațiilor plastice ale copiilor.

Programul creativ pus în practică a dus la schimbarea comportamentului copiilor prin trecerea de la atitudinea de confort, imitație, memorare, la atitudinea de efort, elaborări, interpretări personale.

Conștientizarea de către copii a propriului potențial creativ contribuie la dobândirea încrederii în forțele proprii, la exprimarea dorinței de a lucra cât mai mult pentru a se evidenția prin producții cu note deosebite de originalitate.

Disponibilitățile creative ale preșcolarilor dovedite în cadrul antrenamentului creative devin o premisă a dezvoltării creativității, dacă sunt valorificate și în cadrul celorlalte categorii de activitate

A fi creator, în sens general, înseamnă a fi capabil să stabilești legături artistice noi, neașteptate, între cunoștințele dobândite sau între acestea și cele noi, a face combinații cu o anumită intenție întrucât activitatea creativă are întotdeauna un scop clar conturat. Dar, orice activitate creatoare, presupune mai întâi un bagaj de cunoștințe temeinic însușite. De aceea, copilul trebuie lăsat să exploreze lumea înconjurătoare ca apoi să poată să utilizeze ideile sale originale. Educatoarei îi revine sarcina de a încuraja orice încercare a copilului, utilizând metode de stimulare a creativității, folosind cât mai multe procedee de obținere a unor forme spontane. Activitățile artistico-plastice contribuie, în mod deosebit, la educarea gustului pentru frumos și trezesc interesul copiilor în a-și compune singuri modelele determinându-i să-și exprime ideile originale și să-și pună în practică inițiativele.

Educația estetică poate avea o puternică influență asupra trăsăturilor morale prin trăiri afective în fața operelor artistice , în contemplarea peisajelor naturii, în observarea a tot ceea ce este corect și frumos în comportarea și activitatea celor din jur.Activitatea artistico-plastică este un cadr*u ideal pentru dezvoltarea aptitudinilor , este o activitate care produce , placere și care îi ajută pe copii să vadă frumosul și fantasticul.

Bibliografie

Ailincăi, C., Introducere în gramatica limbajului vizual. Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982

Achiței Gheorghe, Frumosul dincolo de artă.Ed. Meridiane, București, 1988

Alain de Botton, John Armstrong – Arta ca terapie Ed. Vellant, București 2014

Chivulescu Liliana, Rădoi I.,Bauer R.O.,Rădoi G., Consiliere și orientare educațională. Ghidul Învățătorului. Ed.Coresi, București, 2007

Constantin Paul, Culoare, artă, ambient. Ed. Meridiane, București, 1979

Crotti Evi, Magni Alberto, Copilul meu (aproape) adolescent. Putem afla nevoile și dificultățile sale, analizându-i scrisul și desenele, Ed.ALL 2009

Cristea Maria – Metodica predarii educației plastice în învățământul primar și preșcolar, Ed. Corint, 2009

Dickinson Gill, Goodwin Julia, Ghidul părinților. Pentru cele mai reușite petreceri ale copiilor.Ed. Vox 2006

Dragomir Maria Cosmina, Orașul înfiat. Orașul înviat. Un portret de cetate văzut de copii, București 2007

Dragomir Maria Cosmina, Arte vizuale și abilități practice. Instrument de predare integrată a artelor plastice și a lucrului manual, București

Dumitru Alexandrina, Dumitru Viorel George, Activități transdisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar.Ed.Paralela 45, 2005

Elena Rafailă, Educarea creativității la vârsta preșcolară.

Elena Barboni, Maria Bojneag, Pictura, mai mult decât o joacă. Ed. EMIA, 2002

Elena Cojocia, Fii creativ și îndemânatic. Ed. Sigma 2004

Hrib Dana Roxana, Colecția Biblioteca Brukenthal XL. Palatul Brukenthal. Ghidul pentru elevi. Ed. ALTIP, Alba Iulia 2009

Hrib Dana Roxana,R. Ciobanu, A. Tudorie, R. Teodorescu, A.I. Serfözö, G. Vonica, S.A. Luca, Colecția Biblioteca Brukenthal L. Pedagogia muzeală – Un program de succes. Ed. ALTIP, Alba Iulia 2011

Iloaia Maria, Metodica predării desenului la clasele I – IV .Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981

Ich lerne basteln ,.Genehmigte Ausgabe 1999

Kandinsky V., Spiritualul în artă .Ed. Meridiane, București, 1994

– Culorile si viata lor secreta Ed. Baroque Books & Arts 2017

Mihăilescu, D., Limbajul culorilor și formelor. Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1980

Pavel Victor, Educație artistică plastică. Manual pentru clasele V-VIII .Ed. Didactică și pedagogică, București 1996

Pirnog Ion, Ghid metodic de educație plastică.Ed. Compania, București 2007

Pleșu A., Călătorie în lumea formelor. Ed. Meridiane, București, 1986

Rafailă Elena, Educarea creativității la vârsta preșcolară . Ed. Aramis, București, 2002

Roco Mihaela, Creativitatea individuală și de grup. Ed. Academiei, București, 1979

Roșca Adriana, Marcu Vasilica, Aplicații cu materiale din natură. Ed. Aramis 2003

Săndulescu , Verna C., Materiale și tehnica picturii . Ed. Marinescu, Timișoara, 2000

Stan L., Stan I., Abilități practice. Ghid metodologic clasele I-IV . Ed. Aramis, București, 20

Stan L., Stan I., Botezatu E., Educație plastică. Ghid metodic. Clasele I-IV. Ed. Aramis, București, 2003

Ion N. Șușală, Estetica și psihopedagogia artelor plastice și designului. Ed. Sigma 2000

Ion N. Șușală, Culoarea cea de toate zilele. ed. II. Ed. Lumina, Chișinău, 1993

Ion N. Șușală, Curs de desen. Ed. „Fundația România de mâine”, București, 1996

Ion N. Șușală, Desen, culoare, modelaj, compoziție și metodică. Ed. „Fundația România de mâine”, București, 1999

Ion N. Șușală, Dicționar de artă. Termeni de atelier . Ed. Sigma, București, 2000

Wallon Philippe, Cambier Anne, Engelhart Dominique, Psihologia desenului la copil, Ed. Trei 2008

XXXX Album metodic editat de Comitetul Național al Pionierilor, București, 1988

XXXX Arta pentru copii. Ed. Gama 2009

XXXX Marea carte a celor mici .Ed. RAO 2004

XXXX Mega activități. Ed. RAO 2005

XXXX Metodica predării desenului la clasele I-IV

XXXX Micul artist – Desenează și colorează folosind conturul mânuțelor. Ed.Teora 2005

XXXX Micul meu manual de artă plastică, Ed. Arthur 2008

XXXX Programa activităților instructiv – educative din grădiniță,.București, 2000

Anexe

Anexa nr 1 : ORA DE CINEMA

Anexa nr 2 : Vizionarea filmului

Anexa nr 3 : Eu…si prieteni mei

Anexa nr 4: Vizita la Muzeul de Etnografie

Anexa nr 5 : Prietenul meu

Anexa nr 6: Maști si motive populare

Anexa nr 7: Vizita la Muzeul de Artă

Anexa nr 8: Culori in oglinda

Anexa nr 9: Magia culorilor

Anexa nr 10: Pictam tablouri

Anexa nr 11: Somnoroase păsarele

Anexa nr 12: Prietenul meu Azorel

Anexa nr 13: Mijlocul de transport preferat

Anexa nr 14: În lumea poveștilor

Anexa nr 15: Lucrarile copiilor la testul Torrance, proba finală

Anexa nr 16: Proiecte didactice

Proiect didactic

DATA: 10.02.2020

EDUCATOARE: Apostol Cristina

NIVEL DE VÂRSTĂ: 4-6 ani

GRUPĂ: Combinata

TEMA ANUALĂ DE STUDIU: "Cum este, a fost și va fi aici pe Pământ?"

TEMA PROIECTULUI: "Jocurile copiilor iarna"

TEMA SĂPTĂMÂNII: "Omul de zapada!"

TEMA ACTIVITĂȚII: "Povestea omului de zăpadă"

TIPUL ACTIVITĂȚII: Dobândire de noi cunoștințe

DOMENII EXPERIENȚIALE: A.I.: DLC+ DOS: Povestea omului de zăpadă (povestirea educatoarei+ desen)

DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:

1.1 Motricitate grosieră și motricitate fină în contexte de viață familiare;

2.3 Conceptul de sine;

2.4 Autocontrol și expresivitate emoțională;

3.1 Curiozitate, interes și inițiativă în învățare;

3.2 Finalizarea sarcinilor și a acțiunilor (perseverență);

4.1 Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute;

4.2 Mesaje orale în diverse situații de comunicare;

4.3 Premise ale citirii și scrierii, în contexte de comunicare cunoscute;

5.2 Reprezentări matematice elementare, pentru rezolvarea de probleme și cunoașterea mediului apropiat.

COMPORTAMENTE VIZATE:

1.1.3. Utilizează mâinile și degetele pentru realizarea de activități variate;

2.3.1. Exersează, cu sprijin, autoaprecierea pozitivă, în diferite situații educaționale;

2.4.1. Recunoaște și exprimă emoții de bază, produse de piese muzicale, texte literare, obiecte de artă etc.;

3.1.1 Manifestă curiozitate și interes pentru experimentarea și învățarea în situații noi;

3.2.2. Integrează ajutorul primit, pentru realizarea sarcinilor de lucru la care întâmplină dificultăți;

3.2.1. Realizează sarcinile de lucru cu consecvență și perseverență;

4.1.2. Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral, ca urmare a valorificării ideilor, emoțiilor, semnificațiilor etc. (comunicare expresivă);

4.1.1. Exersează, cu sprijin, ascultarea activă a unui mesaj, în vederea înțelegerii și receptării lui (comunicare receptivă);

4.2.1. Demonstrează capacitate de comunicare clară a unor idei, nevoi, curiozități, acțiuni, emoții proprii (comunicare expresivă);

4.3.3. Identifică prezența mesajului scris, apreciază și valorifică mesajul scris în activitățile curente.

SCOPUL ACTIVITĂȚII: formarea deprinderii de a asculta cu atenție o poveste și a deprinderii de exprimare corectă sub aspect lexical și gramatical, stimularea vorbirii coerente expresive; dezvoltarea simțului estetic si creativ al copiilor.

OBIECTIVE:

O1. Să asculte cu atenție povestea;

O2. Să-și îmbogățească vocabularul cu cuvintele noi din text;

O3. Să se exprime în propoziții simple și dezvoltate corect construite gramatical;

O4. Să realizeze tema artistico-plastică aleasă;

O5. Să deseneze elemente din poveste;

O6. Să păstreze o poziție corectă a corpului în timpul activității ;

O7. Să participe cu interes la activitate.

STRATEGII DIDACTICE:

Metode și procedee: conversația, explicația, observația, povestirea educatoarei, deducția logică, problematizarea, metoda cubului, turul galeriei

Resurse materiale: cutia cu surprize, bol, bile, bilețele, scrisoare, omul de zăpadă, jetoane cu diferite animale, cub, fișe de lucru

Forme de organizare: frontal, individual

BIBLIOGRAFIE: Curriculum pentru educație timpurie-2019; Suport pentru explicitare și înțelegere curriculare pentru educație timpurie 2019 Internet

POVESTEA OMULUI DE ZĂPADĂ

Într-o iarnă friguroasă cu mult omăt, un copil a avut ideea să așeze trei bulgări mai mari unul peste celălalt ca să ridice un fel de turnuleț în grădina din spatele casei. În joacă, i-a pus apoi bulgărelui mai mic ochi din bucăți de cărbune și nas dintr-un morcov. Pe cap, o căciulă de lână roasă de vreme și în brațe, în chip de mână, un rest dintr-o mătură veche.  Așa a apărut primul om de nea.Pe înserat, copilul a intrat în casă lăsând omulețul singur în grădina înghețată.

Zâna Iarna, care colinda lumea în sania ei trasă de cerbi albi, a zărit arătarea din grădină și, în glumă, s-a gândit să îi dea viață. Când s-a așternut liniștea, din pădurea din apropiere au început să sosească musafirii nopții. Două căprioare înfometate s-au apucat să scormonească omătul, căutând frunze de varză sau știuleți uitați prin grădină de gospodari. Hrana era greu de găsit. Omul cel alb le-a zărit și s-a gândit să le ofere nasul său cel roșu:

– Eu nu am nevoie de el, iar pentru voi poate fi o cină gustoasă…”
Căprioarele au primit bucuroase darul.

În aceeași vreme, câteva păsărele s-au așezat pe capul omului de nea. Ar fi avut nevoie de câteva fire de lână ca să-și mai căptușeas-că cuiburile reci.
– Cu mare drag! le-a răspuns omul de zăpadă și s-a grăbit să împartă toată lâna cu păsările cerului.

Cât a fost noaptea de lungă, omul de nea a făcut cadouri celor din jur: firele de paie din mătură le-a dat unor  iepurași, iar cărbunii unor pitici ai pădurii.  Spre dimineață, Zâna Iarna l-a observat stând cu totul despuiat. Pentru bunătatea lui, s-a gândit să-i ofere ea un dar special: dragostea tuturor copiilor.

De atunci, omul de zăpadă este un simbol nelipsit al iernii. Când zăpada acoperă în strat pufos  pământul, toți copiii se grăbesc să ridice oameni de zăpadă, pe străzi, în grădini sau în curțile caselor.

PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ

« POVEȘTILE NE INVATA CUM SA NE PURTAM IN VIATA »

DATA : 4 aprilie 2019

UNITATEA : Grădinița Bețești

GRUPA : MIJLOCIE

EDUCATOARE: APOSTOL MARIA CRISTINA

TEMA ANUALĂ : « CE SI CUM VREAU SA FIU ? »

TEMA PROIECTULUI :  «  AS VREA SA FIU… »

TEMA ACTIVITĂȚII: « POVESTILE NE INVATA CUM SA NE PURTAM IN VIATA  »

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

ADP (Activități de dezvoltare personală) :

Întâlnirea de dimineață (salutul, calendarul naturii, activitate de grup)

Tranziție : joc cu text și cânt : « În pădurea cu alune », « Gimnastica de înviorare »,« Luați seama bine ! »

ALA 1 – (Jocuri și activități alese) :

Stiință : labirinturi

Artă : « Flori pentru gradina fermecată »

Construcții : « Castelul fermecat »

ADE( Activități pe domenii experiențiale)

ACTIVITATE INTEGRATĂ : «POVESTILE NE INVATA CUM SA NE PURTAM IN VIATA »

DOMENII EXPERIENȚIALE :-DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE

-DOMENIUL OM ȘI SOCIETATE

MIJLOC DE REALIZARE : DLC -joc didactic

DOS -activitate practică-aplicație

ALA 2-Joc Distractiv-Cursa personajelor din povesti

SCENARIUL ZILEI

După rutinele de dimineață: primirea copiilor și micul dejun, copiii vor fi îndrumați spre cele trei sectoare: știință, artă și construcții. La sectorul știință, copiii vor rezolva labirinturi, la artă vor confecționa coșulețe cu flori, iar la construcții, vor construi un castel.După finalizarea acestor sarcini, copiii vor merge la baie și se vor pregăti pentru întâlnirea de dimineață, intrând în sala de grupă interpretând cântecul „Noi suntem piticii” și vor fi invitați să se așeze în semicerc pentru întâlnirea de dimineață ( salutul, prezența copiilor, calendarul naturii, mesajul zilei , activitatea de grup, tranziție). Jocul de mișcare „Gândul bun” încheie această secvență a activității. Copiii sunt invitați să aleagă dintr-un coșuleț câte un cartonaș pe care sunt desenați pitici, buburuze, ursuleți, iepurași și să se așeze la masa pe care se găsește un desen identic, pentru formarea grupurilor. Voi descoperi surpriza zilei:macheta cu castelul și grădina , cutia fermecată și scrisoarea de la Zâna Poveștilor.Se trece la desfășurarea activității integrate. Copiii au de rezolvat mai multe sarcini: să găsească răspunsuri la ghicitori, să recunoască fragmente din povești, să clasifice personaje după faptele lor, să completeze propoziții, să realizeze două postere și să confecționeze siluetele unor personaje din povești.Activitatea integrată se încheie prin interpretarea cântecului „Grădinița mea, e o carte cu povești”.

ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP)

SCOP: Participarea și implicarea activă a copiilor în vederea stimulării comunicării, favorizării interrelaționării, împărtășirii cu ceilalți și formării comportamentului empatic la preșcolari

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

-să utilizeze formule de salut adecvate momentelor zilei sau în diferite împrejurări ;

-să sesizeze absența sau prezența unui coleg cunoscându-i chipul și în același timp numele;

-să observe cu atenție vremea de afară oferind verbal câteva caracteristici ale acesteia, marcându-le prin simbolul adecvat;

Momentele întâlnirii de dimineață

Salutul

Copiii se așează pe covor în semicerc.salutul va porni de la educatoare.Copiii continuă salutul, adresându-și cuvinte frumoase.

Prezența

Dimineata , la sosirea la grădiniță, fiecare copil își așează ecusonul cu fotografia la panoul cu copiii prezenți.

Un băiat va numi câte fetițe sunt prezente, iar o fetiță va preciza câți băieți sunt prezenți.

Calendarul naturii

Voi adresa următoarele întrebări:

– Ce zi a săptămânii este astăzi?

– Cum este vremea ?

– În ce anotimp suntem ?

Activitate de grup

Voi spune copiilor ca vom juca un joc de atentie si ei trebuie sa raspunda cu adevarat sau fals. De exemplu : Fata babei era buna si harnica , ursul a fost pacalit de vulpe, etc .

Mesajul zilei:

”Poveștile ne învață, lucruri bune despre viață!”

Tranziție:

Jocul de mișcare: “Gândul bun” va face trecerea la activitățile pe domenii experiențiale. Copiii sunt invitați să-și aleagă un cartonaș cu pitic, iepuraș, ursuleț sau buburuză și să meargă la măsuță, la locul potrivit.În felul acesta se vor forma cele trei grupuri de copii.

ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERIENȚIALE (ADE)

TEMA ACTIVITĂȚII : « POVESTILE NE INVATA CUM SA NE PURTAM IN VIATA  ! »

DOMENII EXPERIENȚIALE : DLC/DOS

MIJLOC DE REALIZARE :Activitate integrată-joc didactic/aplicație

TIPUL DE ACTIVITATE: verificare de cunoștințe

FORME DE ORGANIZARE : frontal, individual, pe grupuri mici

OBIECTIVE CADRU:

Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale;

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral;

Cunoașterea și respectarea normelorde comportare în societate;

Dezvoltarea simțului practic și estetic.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

să participe la activitățile de grup în calitate de vorbitor cât și in calitate de auditor ;

sa înteleagă și să transmită mesaje simple, să reacționeze la acestea;

să recepteze un text care i se povestește, citeste, înțelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive și estetice ale acestuia;

să rețină ideile unui text și să demonstreze că l-a înțeles;

să cunoască și să respecte normele necesare integrării în viața socială ;

să aprecieze în situații concrete unele comportamente și atitudini în raport cu norme prestabilite și cunoscute ;

să efectueze operații simple de lucru cu materiale din natură și sintetice.

OBIECTIVE OPERATIONALE :

să recunoască personajele, titlul poveștii, pe baza unor imagini, jetoane, ghicitori, replici folosite ;

să recunoască siluetele unor personaje din povești, denumind atât personajul cât și povestea din care face parte;

să identifice și să clasifice personajele pozitive și negative, să stabilească trăsăturile de

caracter ale acestora ;

să facă comparare, asociere, asemănare între personaje;

să răspundă la întrebările puse în legătură cu conținutul povestirilor;

să utilizeze cuvinte și expresii literare specifice textului ;

să sesizeze ce acțiuni sau personaje au fost intercalate greșit în poveste;

să se exprime corect, coerent și logic în expunerile făcute;

să aleagă jetoane reprezentative conform cerinței în ordinea solicitată și să le

așeze pe panou ;

să-și aprecieze propriul comportament în raport cu persoane, personaje și situații cunoscute ;

să selecteze corect materialele de lucru, să realizeze lucrări practice(siluetele personajelor din povești, poster, flori) valorificând deprinderile de lucru însușite ;

să fie cultivate atitudini de toleranță, prietenie, cooperare, prețuire și ajutor reciproc ;

să fie combătute atitudinile de discriminare față de persoane de alte rase,religii, statut social ;

să exprime propriile opinii, sentimente, atitudini.

SARCINA DIDACTICĂ :

Identificarea personajelor și a poveștilor pe baza imaginilor, ghicitorilor, replicilor personajelor sau a versurilor prezentate;

Alegerea jetoanelor specifice poveștii;

Completarea unor propoziții cu cuvinte potrivite;

Realizarea Diagramei Venn;

Realizarea unor masti cu personaje din povești.

REGULA JOCULUI:Copilul care a fost atins cu bagheta fermecată sau la care s-a oprit numărătoarea va recunoaște și descrie personajele din poveștile învățate, va selecta imagini, le va așeza la locul potrivit.Copiii vor respecta grupul din care fac parte, vor lucra în grup pentru realizarea lucrărilor practice.

ELEMENTE DE JOC:surpriza, bagheta fermecată, închiderea și deschiderea ochilor, ghicirea, aplauzele, mimica, limitarea timpului, mânuirea materialelor,recompense.

STRATEGII DIDACTICE:

Metode: explicația, conversația, demonstrația, observația, metoda mâna oarbă, problematizarea,trierea aserțiunilor, expunerea, diagrama Venn, posterul, aprecierea verbală,munca independentă, lucrul în grup, turul galeriei.

Mijloace didactice: imagini din povești, jetoane cu personaje din poveștile învățate, scrisoarea din partea Zânei, cutia fermecată, bagheta magică, jetoane pentru constituirea grupurilor de lucru, siluete ale personajelor din poveștile propuse cunoscute de copii, flipchart, siluete cu personaje ce aparțin poveștilor,panou, carton de dimensiuni mari pentru realizarea posterelor, materialul necesar pentru aplicație(pastă de lipit, siluete, carton cu umbra acestora, scobitori, flori din hârtie glasată, bețe de chibrituri), plicuri pentru gruparea materialelor, măști de carnaval.

BIBLIOGRAFIE:

Curriculum pentru invatamantul prescolar (3-6/7 ani), M.E.C.I.-2008

Programa activitatilor instructiv-educative in gradinita de copii. Editia a II-a revizuita. M.E.C./Bucuresti 2005

Breben Silvia, Gongea Elena, Ruiu Georgeta, Fulga Mihaela-Metode interactive de grup-ghid metodic, Editura Arves, 2002

Revista Învățământul Preșcolar nr. 3-4/2009

Revista Învățământul Preșcolar nr.1-2/ 2008

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

UN TALENT INĂSCUT…