EUSEBIU ȘI FLORESTAN ÎN PAPILLONS DE ROBERT SCHUMANN [612012]

EUSEBIU ȘI FLORESTAN ÎN PAPILLONS DE ROBERT SCHUMANN

Despina Constantinovici
Profeso r la Colegiul Național de Artă „ Octav Băncilă”, Iași

Rezumat
Robert Schumann, personalitate marcantă a secolului al XIX-lea, reușeșt e să transpună în
paginile sale momen te pline de bucurie, extaz, dar și de melancolie, visare. Semnându -și cronicile
la reviste muzicale de specialitate cu pseudonimul Eusebiu și Florestan , acesta reușește să adopte
dualitatea celor două personaje, atribuind -o operelor sale cele mai îndrăgite .
***

Creația lui Schumann excelează în miniaturi pianistice din care transpar framântările sale.
Se remarcă preferința compozitorului pentru genurile de dimensiuni mici în care și-a exprimat
diferite fațete ale sufletului său. De o mare valoare art istică sunt și ciclurile de pie se reunite sub
același titlu.
Papillon s, compus între anii 1830 -1831 , marchează o importantă epocă în activitatea
componistică a lui Schumann. Dedicat cumnatelor sale Emilia, Rozalia și Tereza , acest ciclu de
miniaturi apare ca o mărturisire a sensibilității sale, o confesiune lirică pentru cele trei femei care
îl răsfățau. Aici se dezvălui e originalitatea compozitorului , cu însușiri ce -i vor caracteriza opera.
Titlul dat de Schumann ciclului de piese Papillons (Fluturii) a fost tălmăcit în diverse
moduri de către muzicologi, însă mesajul ne este transmis tot de către compozitor, într -o scrisoare
adresată mamei: «Vremea este astă zi atât de blândă și fermecătoare încât nu aș dori altceva decât
să mă aflu într -un car împodobit cu ghirlande de trandafiri, tras de roiuri de fluturi în hamuri de
aur și argint, care să mă răpească și să mă ducă în casa copilărilei mele. Acestor crainici delicați
le-aș spune: luați pe aripile voastre străvezii pentru Emilia, Rozalia și Tereza piesa P apillons
născută din mintea și simțirea mea (…) rugați -le voi toți să citească cât mai curând scena finală
din “Flegeljahre” de Jean Paul și atunci fluturii vor ieși din acest dans al larvelor și se vor
transforma pe neașteptate în sunete1».

1 Ionescu Eugenia – Schumann , Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., București, 1962, p . 42.

Ultimul cap itol din romanul Flageljahre (Ani de adolescență ) prezintă un bal mascat la
palatul Zablocky, unde frații Walt și Vult luptă pentru dragostea Winei. După ce Walt dansează
cu Wina, Vult schimbă costumul cu Walt și se prezintă Winei drept fratele acesteia. E a se
confesează acestuia mărturisindu -și dragostea pentru iubitul ei, timp în care Vult este orbit de
gelozie și pleacă .
Papillons este un ciclu de 12 piese piese miniaturale, unde apar pregnant caract eristicile
muzicii lui Schumann: melodie liberă, neîng rădită de canoanele muzicii clasice, armonie bogată,
cu influențe modale, dinamică contrastantă, agogică diversă, paletă timbrală variată. Temele
conținutului liric sunt: Dansul măștilor, Walt, Vult, Wina, Dansul lui Vult, Sch imbarea măștilor,
Confidențe, Mânie, Dezvăluiri, Alergare, Scena finală și Fratele care pleacă.
Lucrarea începe cu o scurtă introducere ce amintește de primele măsuri din Balada în sol
minor de Chopin, introducere ce ar părea că evocă murmurul îndepărtat al unei săli de bal.
Prima p iesă (Dansul măștilor ), scrisă sub formă de vals, în măsură ternară , preg ătește
înlănțuirea perechilor. Scriitura clasică cu frază pătrată se împletește cu avântul octavelor
specifice stilului romantic. Accentul pe timpul doi ilustre ază o imagine cochetă a balului. De
asemenea , oscilația între tonalitatea major ă și cea minor ă denotă o lejeritate interioară.
Interpretarea celor patru fraze necesită o abordare liberă ce amintește de zborul fluturilor.

Walt, următoarea piesă este scrisă într -un prestissimo de mare efect. Într-o nuanță
răsunătoare ( ff), sunetele par să se rostogolească unele după altele într -un vârtej al dansului.
Întreaga claviatură a pianului este exploatată de șaisprezecimi scrise în octavă pentru a putea
valorifica rezonanța bașilor. Însă acest tumult este întrerupt brusc de o linie melodică lirică,
ritmul punctat de la mâna dreaptă exprimând elega nța și delicatețea momentului.

Cea de -a treia miniatură ar evoca , după unii muzicologi, cizma care merge singură, apariție
metaforică în rom anele lui Jean Paul. Aici predomină tema în fa diez minor , generoasă și puternic
expresivă . Schumann introduce acorduri masive ce coboară tot mai adânc în registrul grav al
instrumentului. Ele nu mai prezintă fluturele „ca pe un nimic săltăreț, vesel și in onștient, ci te
coboară în el, în viața lui, așezându -te spre a -i trăi tragicul văzut de aproape2”.
Tema este reprezentată în prima frază la mâna stângă, prin octavele ce au o mișcare
descendentă, ca mai apoi să fie preluate de mâna dreaptă . Cea de -a trei a frază reprezintă o surpriză,
melodia fiind adusă în canon, un procedeu ce -l regăsim la piesele preclasice.

Wina, cea de -a patra piesă, este scrisă în Presto , într -un stil jucăuș, aproape scherzando .
Într-o mișcare ternară, de data aceasta de 3/8, scriitura rămâne clasică , într-o frazare pătrată.
Acastă melodie dansantă este întreruptă de o alta în accelerando, căutătoare, neliniștită, în
staccato și cu accent pe cea de -a treia optime. Ultima frază readuce bucuria dansului.
Dansul lui Vult , grațios și nostalgic în același timp, este mai generos , aducând o scriitură
polifonică la patru voci, cu o contra melodie în registrul grav. Aceasta este și marcată de către
Schumann prin basso cantando .
Motivul predominant în acestă piesă este optimea urmată de două șaisprezecimi (ritm de
poloneză) ceea ce -i oferă un caracter grațios, liric.

2 Speranția Eugeniu – Papillons de Schumann , Ed. Minerva, București , 1971, p. 96.

În piesa a șasea ( Schimbarea măștilor ) apare impetuozitatea lui Florestan (corespondentul
lui Vult), oscilând tonal într e Fa major și La major. Avem contrast la toate nivelurile: tonal,
ritmic, armonic, dinamic, de scriitură, de articulație ( staccato – legato ), toate acestea ilustrând
schimbarea măștilor. Pe alocuri tema este întreruptă de ecouri ale unui vals vienez .

În piesa numărul 7 apare Eusebiu (corespondentul lui Walt) care își cântă dorul într -o
cantilenă nostalgică. Melodia delicată (marcată cu semplice încă de la început), atmosfera plină
de grație, nuanța mică ( pp) și stabilitatea tonală (fa minor) de la înce put până la sfârșitul piesei
dau un caracter suav piesei.

Miniatura a 8-a, (Confidente ) apare în contrast cu cea precedentă având un caracter de
vals. Jocul dintre legato și staccato și bogăția timbrală a acordurilor oferă o imagine de bal
vienez, cu p erechi înlănțuite ce se înscriu într -un vals înflăcărat. Interpretarea acestei miniaturi
necesită o tehnică de braț și o mișcare suplă a legato -ului.
Piesa următoare ne introduce într-un iureș neașteptat marcat cu Prestissimo.
Șaisprezecimile din prima mă sură transmit un vârtej prin mișcarea ascendentă și descendentă a
acordului de si bemol minor . Însă acest tumult este potolit prin apariția unei mișcări izoritmice la
ambele mâini , de optimi , cu caracter dansant.

Într-un tempo de marș începe piesa număr ul 10 (Alergare ). În acorduri ample, dinamice,
Schumann exploatează toate regist rele pianului punând la încercare abilitățile pianiștilor de a
putea exprima cât mai bine caracterul dual al scriiturii (acorduri largi întrerupte de un
acompaniament expresiv ce însoțește linia melodică a mâinii drepte).

Piesa numărul 11 repre zintă o poloneză plină de avânt (cu acorduri în accelerando ).
Aceasta reprezintă cel mai bine stilul schumannian prin schimbările pe care le suferă fiecare frază
în parte: de la avântu l și impetuozitatea începutului, la eleganța apogiaturilor , oscilația dintre
măsura ternară și cea binară , precum și suprapunerea de planuri melodice.
Ultima miniatură marcată Finale – Plecarea fratelui , expune o temă foarte îndrăgită de
Schumann ce anun ță încheierea festivităților de nuntă din orașele germane de provincie. Aceeași
temă se regăsește și în alte lucrări ale compozitorului: Carnaval op . 9 și Carnaval din Viena op .
26.

Regăsim așadar în această lucrare cele două personalități ale lui Sch umann : Eusebiu și
Florestan, două personaje distinct e ce reușesc să surprindă finele seisme ale sufletului său .
Compozitorul își însușește pe această cale idealul pe care poetul J.P. Richter îl definea: a fi în

același timp „poetic, pictural, muzical”3. Conștient de dualitatea sa, compozitorul scrie în jurnalul
său: „în același timp sărac și bogat, abătut și viguros, plictisit de viață și plin de ardoare4”.
Lucrarea cere profunzime din partea interpreților , care trebuie să redea caracterul spontan
al miniat urilor , să posede tehnica necesară pentru a putea realiza pasajele dificile din punct de
vedere tehn ic și maturitate interpretativă.

Bibliografie:
IONESCU, Eugenia – Schumann , București, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R.,
1962
LAROUSSE – Dicționar de mari muzicieni, București, Editura Univers Enciclopedic, 2000
SCHUMANN, Robert – Viața în imagini, București, Ed.Muzicală a Uniunii Compozitorilor din
R.P:R., 1960
SPERANȚIA, Eugeniu – Papillons de Schumann , București, Ed. Minerva, 1971
ȘTEFĂ NESCU, Ioana – O istorie a muzicii universale, vol. III, Editura Fundației Culturale
Române, București, 1998
https:// pages.stolaf.edu/music242 -spring2014/portfolio/schumanns -papillons -uncovering -visions –
of-the-butterfly -masquerade/

3 Larousse – Dicționar de mari muzicieni , Editura Univers Enciclopedic, București, 2000, p. 441.
4 Idem.