Europenizare Partid

Europenizarea unui partid politic. Cazul PNȚCD

Introducere

Întoarecerea la Europa, concept atât de prezent în majoritatea discursurilor liderilor politici de după 1989, marchează, pe de o parte, procesul de tranziție a fostelor state sovietice satelit: democratizarea societății și trecerea la economia de piață; iar pe de altă parte conturează procesul de europenizare, definit ca efect al integrării acestor state în Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, Johan Olsen vede acest proces ca fiind unul diferit de la stat la stat, cu diverse implicări, schimbări și adaptări instituționale.

Partidele post-comuniste sunt cu toate acestea destul de fragile și fragmentate în exercițiul democratic, astfel încât invocarea în discursurile politice a conceptului de integrare europeană devine o acțiune cvasi-insuficientă de legitimare în față electoratului. Sarcină se traduce că fiind una cu atât mai dificilă cu cât aveau să lupte cu memoria unui regim nu de puțin timp înlăturat, care « precum pasărea Pheonix se putea naște oricând, surprinzător și spectaculos, din propria-i cenușă, adus la viață și la putere de purtătorii de virus ai teribilei maladii ». Atitudinea societății civile trădează neîncredere față de anumiți lideri politici de a se distanța de vechiul regim. În condițiile în care socialismul este încă privit cu suspiciune «din cauza înrudirii sale cu comunismul de tip sovietic» curentul popular începe să își câștige din ce în ce mai mulți adepți, iar o dată cu acesta prin «apelul la Europa» partidele istorice se alăăura actorilor politici catalogați drept democratici, primind astfel indirect statutul de «frecventabilitate internațională»

Instituționalizarea partidelor politice europene, odată cu Tratatul de la Maastricht se traduce în egală măsură ca o etapă importantă în măsura în care ele sunt definite ca «factor de integrare în cadrul Uniunii. Ele contribuie la formarea unei conștiințe europene și a expresiei voinței politice a cetățenilor europeni ».

Cooperarea pan-europeană a partidelor poltitice, definită ca « relațiile stabilite între partidele poltitice europene și partidele poltice din Europa Centrală și de Est »avea să fie astfel o politică win-win. Pe de o parte asigura un sprijin sigur în legitimarea pe plan național actorilor politici aflați în căutarea recunoașterii ideologice de către federațiile de partide europene , iar pe de altă parte europartidele aveau să ofere ceea ce Jean-Michel De Waele numește «o nouă strălucire propriei imagini », prin cooptarea unor lideri politici marcanți în lupta împotriva comunismului.

Enunțarea acestui context se dovedește a fi deosebit de importantă în vederea înțelegerii rațiunii pe baza căreia s-a inițiat și apoi, fundamentat cooperarea dintre partidele românești și corespondentele lor europene.

Pot fi considerate partidele naționale europenizate? Și dacă da, care sunt reperele în limitele cărora ipoteza se confirmă?

Dată fiind însă amploarea acestui fenomen la nivelul partidelor naționale, un studiu care să analizeze etapele europenizării tuturor acestor actori ar fi fost o întreprindere extrem de dificilă, multe dintre detalii fiind omise. Plecând de la o prezentare generală a principalelor direcții pe care literatura de specialitate le conferă europenizării, lucrarea de față se va concentra pe analiza unui singur actor politic, PNȚCD-ul. Actorul a fost ales datorită caracterului atipic în raport cu restul partidelor parlamentare. Deși nu are nici un reprezentant în Parlamentul României și nici în cel European, a jucat un rol foarte important în perioadă 1996 -2000, ca partid al coaliției CDR. Liniile directoare vor fi cele 4 etape ale europenizării descrise de Richard Balme și Didier Chabanet: internalizarea, externalizarea, supranationalizarea și transnationalizarea.

Europenizarea. Scurt cadru teoretic

Literatura de specialitate conține o serie de articole care converg spre un punct comun: incapacitatea general recunoscută de a concentra conceptul de europenizare într-o singură definiție.

Claudio Radaelli subliniază implicațiile europenizării care nu se rezumă numai la b#%l!^+a?transferul normelor (elemente hard) cât și a ideilor, valorilor și crezurilor europene. Acesta vede europenizarea ca pe un process de (a) construcție, (b) instituționalizare și (c) difuzie a unor reguli formale și informale, stiluri, proceduri, norme, credințe care mai întâi sunt definite și consolidate prin acest process european și apoi sunt încorporate în discursul domestic, structurile politice și politicile publice. Alte studii au definit europenizarea ca pe o instituțonalizare si ca pe un proces interactiv. O perspectivă diferită de ceea ce am enunțat până acum este cea a lui Caporaso care definește europenizarea ca ”apariția și dezvoltarea la nivelul european a unor structuri de guvernare diferite”. Acest lucru se referă la instituții politice, sociale și legale asociate cu problema politică care să formalizeze interacțiunile dintre actori și rețele de politici. Însă una dintre cele mai simple și ușor de reținut este cea care definește europenizarea ca pe un proces în care statele adoptă regulile Uniunii Europene.

Din păcate, conceptul de europenizare este unul prea larg și folosește diferite scenarii de europenizare inclusiv cele aplicabile statelor din afara Uniunii Europene. Mai mult, Johan Olsen, analizează cinci posibile procese ale europenizării. Una dintre acestea se referă la europenizare ca „export de forme de organizare politică și de guvernanță, cea de-a doua face referire la europenizare ca proiect politic ce ajută la constituirea unei Europe unificate și mai puternice, europenizaea ca act de modificare în granițele teritoriale externe, europenizarea ca dezvoltare a instituțiilor de guvernare la nivel european, și nu în ultimul rând, europenizarea ca penetrare centrală a sistemelor naționale și subnaționale de guvernare”.

Asupra studiului nostru de caz, se pliază abordarea teoretică a europenizării înaintată de Richard Balme și Didier Chabanet. Acești autori abordează problematica europenizării prin analiza celor patru etape prin care aceasta se poate realiza: internalizarea (luări de poziție la nivel local cu privire la anumite chestiuni ce țin de Europa), externalizarea (orientarea spre instituțiile europene pentru a-și promova interesele în mod direct) supranaționalizarea (crearea de actori la nivel european, altfel spus a unor structuri de reprezentare a intereselor la nivel european) și transnaționalizarea (transformarea actorilor ale căror activități depășesc frontierele naționale, având loc mai mult la nivel european).

Heather Grabbe, unul dintre susținătorii definiției lui Radaelli, enumeră printre efectele europenizării recursul la Europa (constrângerile externe) în discursurile politice ale liderilor naționali menite să se comporte asemenea unui bypass pentru politicile naționale.

Atilla Agh, aplicând conceptul de europenizare pe particularitățile Europei Centrale și de Est, prezintaă o serie de scenarii, cu tentă metaforică, potrivit cărora statele din acest spațiu retrăiesc povestea «Frumoasei din Pădurea adormită trezită de către tânărul Prinț» .

Studiul care face trecerea într-un alt registru al europenizării este cel al lui Robert Landrech care analizează conceptul prin raportare la partidele politice drept «proces prin care indivizii, organizațiile și instituțiile răspund unor condiții generate de dezvoltarea UE de la Actul Unic European ». Europenizarea operează o serie de modificări la nivelul partidelor politice, așa zisele «schimbări fundamentale » astfel: schimbări ale programului politic, schimbări organizaționale, modificări ale paternurilor competiției dintre partide, relația partid-guvernământ și relațiile transnaționale.

Cu toate acestea, Dorota Dakowska ridică un semn de întrebare în ceea ce privește interesul manifestat față de cercetarea efectelor europenizării asupra sistemului de partide: « Although there is a general agreement that the EU affects the polities, policies and also politics of Central and Eastern European countries, the impact of EU enlargement on the political parties remains more uncertain to determine».

Alte studii se axează pe analiza impactului cooperării partizane transnaționale asupra tranziției statelor din Europa Centrala și de Est către democrație, Geoffrey Pridham sau pe europenizarea prin intermediul partidelor politice și legăturile dintre partidele trasnaționale și cele naționale cum este cazul lui Steven Van Hecke.

Studiul de caz – PNȚCD

Internalizarea b#%l!^+a?

Aceasta este prima etapă a europenizării și reprezintă «luarea de poziții la nivel local și național în legătură cu probleme ce țin de integrarea europeană». În ceea ce privește PNȚCD, deși într-o primă fază partidul este preocupat în esență de reafirmarea propriei identități, aceste luări de poziții sunt duale, astfel pe de o parte apare la nivel discursiv ideea integrării României în UE, iar pe de alta se face trimitere la valorile promovate de Internaționala Creștin Democrată. PNȚCD se afirmă drept primul partid care a orientat România spre NATO și spre democrația occidentală incercandu-se detașarea de orice legătură cu trecutul comunist, prin abordarea unui discurs virulent împotriva «nomenclaturii și a comuniștilor ». Optiunea pro-integraționistă este o temă constantă în discursurile liderilor PNTCD, având loc luări de poziție inclusiv în ceea ce privește modificarea programului politic al partidului. Acțiunea Românească în unitatea europeană, programul politic al PNTCD adoptat de Comitetul Național în iunie 2001 face astfel trimitere la coordonate ca : principal promotor al integrării euro-atlantice sau promotor al proiectelor integrării europene. Identificarea PNTCD cu eticheta de «principal susținător al Integrării Europene» făcea din partidul istoric unul dintre partidele cele mai curtate de europeni. Una dintre mizele acestui partid, care de altfel poate fi extrapolată la nivelul întregului sistem politic din Europa Centrala și de Est, a fost problema legitimității. Recunoașterea partidului de către organizații externe devenea, cum Christelle Dorget argumenta, o «marcă de referință» pentru partidul recunoscut.

Primele demersuri înaintate de PNȚCD au fost realizate în 1987 odată cu vizita vicepreședintelui Internaționalei Creștin Democrate Jean-Marie Daye, când Corneliu Coposu solicita aderarea, cu rugămintea de a nu fi făcută publică decât atunci când condițiile din țara vor permite acest lucru. Tot în acest moment este introdusă și particula CD. În Finlanda un eveniment similar se produce pe scena politică Ligă Creștină transformându-se în Creștin Democrată în 2001 . Ca membru al Internaționalei, PNȚCD participă prin reprezentantul său, Corneliu Coposu, la Congresul Uniunii Europene Democratice Creștine și a PPE în 1990, tema susținerii integrării statelor din Europa Centrală și de Est în Comunitatea Europeană.

Eșecurilor repetate ale PNȚCD în campaniile electorale din ultimii ani, au determinat PPE să se reorienteze spre un alt partid român care să se alăture atât PNȚCD cât și UDMR, în postură PD-L care în 2005 își modifică ideologia spre creștin-democrație. PNȚCD încearcă să își schimbe, de teama de a nu fi reprezentat în cel mai mare grup al Parlamentului European, denumirea în Partidul Popular Creștin Democrat prin cooptarea URR, Acțiunea Populară și Partidul Creștin Democrat. Decizia este respinsă tot în 2005 de Tribunalul București.

Externalizarea

În cadrul acestei etape partidele politice nu se mai rezumă doar la a dezbate teme de interes european la nivel național, ci se reorientează către spațiul instituțiilor europene pentru a-și promova interesele. PNȚCD este primul partid politic român care își exprimă dorința de a se afilia PPE în 1995, după ce România semnează Acordul de Aderarea la UE. Câteva luni mai târziu, partidul depune cererea de înregistrare în vederea obținerii statutului de membru observator, acceptul fiind primit în 1996. Doi ani mai târziu, PNȚCD devine membru asociat.

Această racordare a partidelor naționale la federațiile europene de partide este deosebit de importantă în contextul în care actorii părăsesc scena politică națională participând la o serie de întâlniri cu diverse elite politice, făcând schimb de experiență în ceea ce privește programele partidelor, organizare sau chiar strategii de campanii electorale sau de promovare a partidului.

Supranaționalizarea

Etapa coincide cu dezvoltarea la nivel supranațional a unor structuri de reprezentare a intereselor la nivel european. Problematica acestei dimensiuni constă în dificultatea de a defini aceste federații de partide, care nu pot fi desemnate partide politice în sensul clasic al termenului. Funcțiile de guvernare și de mediere, caracteristice partidelor de pe arena națională. Pe aceeași linie explicativă, Robert Landrech dezbate această chestiune concluzionând că structura Uniunii Europene nu se pliază pe tiparul național al raportului dintre legislativ și executiv. b#%l!^+a?

Cu toate acestea, etapa supranaționalizării este destul de puțin conturată în condițiile în care activitatea partidelor politice, cel puțin la nivel practic, ține mai mult de sfera națională decât de cea europeană. O etapă a supranaționalizării ar putea fi explicată prin trimiterea de reprezentanți, aleși prin vot la nivel național, în cadrul grupurilor parlamentare PPE din cadrul Parlamentului European. În acest caz însă, această etapă nu este parcursă de către PNȚCD în condițiile în care aveam de-a face cu un partid extra-parlamentar care nu are niciun reprezentant în PE.

Transnaționalizarea

Ultima formă de europenizare presupune tranformarea actorului politic, astfel încât nu numai că acțiunile sale depășesc sfera națională, dar acestea au loc mai mult la nivel european.

Prima distincție ce trebuie făcută la acest nivel al analizei este cea dintre partidul european PPE și grupul parlamentar omolog la nivelul Parlamentului European. În ultima perioadă grupul parlamentar a devenit cale de acces a Federației de Partide, în timp ce aceasta din urmă continuă să acționeze ca o curea de transmisie între grupurile politice din Parlamentul European și liderii partidelor naționale .

Această etapă transnațională a partidelor nu oferă totuși o platformă realistă în condițiile în care programele politice europene sunt nerealiste, dacă nu utopice, relațiile cu alegătorii denotă un caracter ocazional, fiind generate de alegerile pentru Parlamentul European .

David Hanley sugerează că federațiile europene de partide dezvoltă modelul clasic al funcționării partidelor politice, însă prin raportare la echivalentul național, este calificat că fiind slab, în condițiile în care alegerile europarlamentare sunt controlate de partidele naționale. Una dintre aceste activități transnaționale, alegerile europarlamentare, denotă rolul minor pe care Federațiile de Partide îl joacă. Deși PPE se implică în campaniile electorale pentru PE prin participarea unor personalități din rândurile PPE la diverse evenimente, seminarii și dezbateri, selectarea candidaților pentru PE realizându-se la nivel național, pe dezbaterea unor probleme naționale, nu transgresează arena politică românească.

Cea de-a doua dimensiune a etapei transnaționale și care se aplică cel mai bine cazului PNȚCD constă chiar în rolul acestor federații de partide și anume, de a oferi posibilitatea partidelor care nu se află la guvernare și nu au acces la Instituțiile Europene de a se exprima.

Concluzii

Studiul, plecând de la definiția europenizării formulată de Claudio Radaelli, încearcă să identifice în ce măsură PNȚCD poate primi titulatura de partid europenizat. Utilizând ca și cadru conceptual paradigma lui Didier Chabanet și Richard Balme am urmărit gradual capacitatea partidului de a se adapta celor patru etape de analiză: internalizarea, externalizarea, supranationalizarea și transnationalizarea.

Astfel, internalizarea surpinde PNȚCD ca un actor competitiv pe arena politică națională, abordând în mod constant teme ce fac trimitere la Europa, integrarea României în Uniunea Europeană fiind una dintre acestea. Partidul se poziționează constant față de funcția de ruptură deosebindu-se de elitele politice naționale prin încercarea de a imita discursurile liderilor occidentali .

În egală măsură, PNȚCD recurge la sublinierea a priori la nivel discursiv a importanței realinierii României la valorile occidentale, critică virulent adversarii politici care se opun semnării Declarației de la Snagov în încercarea de a-i discredita, face apel la tradiție și la afilierea la PPE pentru a se legitima.

În etapă externalizării, partidele politice se reorientează către Instituțiile Europene pentru a-și promova interesele. Afilierile la partidele europene sunt considerate a fi un pas important în procesul de externalizare, în contextul în care părăsind scena politică națională sunt prezenți la o serie de întâlniri cu elite politice, fac schimb de experiență în ceea ce privește programele partidelor, organizare, strategii de campanii electorale sau de promovare a partidului. Putem afirma ca PNȚCD parcurge atât etapa internalizarii căi și cea a externalizării.

Supranaționalizarea punctează totuși o etapă dificilă în condițiile în care sugerează reprezentarea intereselor partidului la nivel european. Rămâne deficil exercițiul de b#%l!^+a?a defini aceste federații de partide, care nu pot fi desemnate partide politice în sensul clasic al termenului. De asemenea, este greu de precizat în ce măsură asistăm la acest proces în cazul PNȚCD în condițiile în care funcția guvernamentală a partidelor europene este limitată, membrii executivului european nefiind aleși prin vot direct.

Ultima etapă a procesului de europenizare, transnaționalizarea privește transformarea actorilor politici. Din aceste considerente, în condițiile în care PNȚCD este un partid extra- parlamentar, care nu are reprezentați nici în PE și nici în alte organisme europene precum Comitetul Economic și Social sau Comitetul Regiunilor, partidele europene îi oferă posibilitatea de a luă contact cu Instituțiile Europene și de a se exprima.

Bibliografie

Surse directe

AGH, Atilla, The Politics of Central Europe, Sage Politics Texts, Ed. Sage Publications, 1998.

BRÂNCOVEANU, Romulus, „Recapitulare: condiționare și europenizare”, în Sfera Politicii, Nr.125/2006

BUTORA, Martin, „Nightmares from the Past, Dreams about the future”, în Journal of Democracy, Vol.18, Nr.4, 2007.

CARP, Radu, „Biserica Ortodoxă română și poziția laicilor față de integrarea europeană : elemente de discurs în spațiul public”, în Ramona, COMAN, Ana-Maria DOBRE, Politici publice românești, Ed. Institutul European, Iași, 2007

CRIȘAN, Constantin, „Comunismul. Același versat Iluzionist, Vestul”. Tribuna demnității bănățene, 19 aprilie 1990.

COMAN, Ramona, Europenisation et cooperation paneuropeenne des partispolitiques: une perspective roumaine, Ed. Universității din București, 2005,

DAKOVSKA, Dorota, „Transnațional Party Cooperation and Democratisation în the context of the EU Enlargement: the Case of Political Foundation Networks”, în Paper presented to The 6th Convention of the Central and East European International StudiesAssociation (CEEISA).

DORGET, Christelle, „La legitimation des partis nationalles păr le biais federations internationales”, în Transition, Vol.XLI, Nr.1, 2000,

DELWIT, Pascal, DE WAELE, Jean-Michel, KULAHCI, Erol, VAN DE WALLE, Cedric, „Les federation europeennes de partis: des partis dans le processus decisionnel europeen?” În MAGNETTE, Paul et Eric REMACLE, (dir.). Le nouveau modele europeen. Bruxelles, Ed. Universite de Bruxelles, 2000

DELWIT, Pascal, KULAHCI, Erol, van de WALLE, Cedric, The Europarties. Organisation and Influence, Cevipol, Bruxelles, 2004

ENYEDI, Zsolt, „Europanization of Central Eastern European Party Sistem”, Paper prepared for the POLIS Plenary Conference 2005, Workshop 8: Party Systems and European Integration.

GOETZ Klaus, HIX Simon (eds), Europeanized Politics? European Integration and National Political Systems, London, 2001.

GRABBE, Heather, The EUs Transformative Power. Europeanization through b#%l!^+a?Conditionality in Central and Eastern Europe, Ed. Palgrave Macmillan.

HANLEY, David, „Christian Democracy and the Paradoxes of Europeanization”, PARTY POLITICS VOL 8. No.4 pp. 463-481.

HECKE, Steven VAN, „Christian Democratic Parties and Europenisation”, în Steven, VAN HECKE, Emmanuel, GERARD, Christian Democratic Parties in Europe since the End of the Cold War, Ed. Leuven University Press, 2004.

IONESCU, Alexandra, „Pluralisme et representation. La definition ambigue des acteurs politiques de la Roumanie postcommuniste”, în Studia Politica, Vol.VI, Nr.4/2006

IONESCU, Alexandra, „La resurgence d׳un acteur politique en Roumanie. Le Parti National Paysan Chretien-Democrate”, în Studia Politica, Vol.II, Nr.1/2002

KULAHCI, Erol, Natura și politica partidelor europene, Ed. Institutul Europeran,Iași, 2006

LANDRECH, Robert, „Europeanization and political parties: towards a Framework for Analysis”, în Party Politics, Vol.8, Nr.4, 2002

MARSH, Michael, NORRIS, Pippa, „Political representation în the European Parliament”, European Journal of Political Research , 1997, Vol 32, pp. 153-164.

OLSEN, Johan, „The many faces of Europeanization”, Journal of Common Market Studies, Vol. 40, 2002, pp. 921-952.

PREDA, Caterina, „The europanization of Romanian Political Parties”, Studia Politica, Vol. VI. Nr.2, 2006

RADAELLI, Claudio, FEATHERSTONE, De Kevin, The Politics of Europeanization, Oxford University Press, Oxford, 2003.

RADAELLI Claudio Maria, ”Wither Europeanization? Concept Stretching and Substantive Change”, European Integration Online Papers, 2000, vol. 4, pp. 1-25.

RADU, Alexandru, Partidele Politice românești după 1999, Ed. Paideia, București, 2003

RAȚIU, Ion, Cine mă cunoaște în țară așa cum sunt? Ed. Progresul românesc, 1991

ROGER, Antoine, „Efectul constrângerii externe asupra poziționării partidelor poltiice din Europa Centrală și de Est”, în Jean Michel DE Waele, Partidele politice și democrație în Europa Centrală și de Est, Ed. Humanitas, București, 2003.

VAIDA, Ovidiu, „Bătălia pentru curentul popular”, în Sfera Politicii, Nr.118/2005.

DE WAELE, Jean-Michel, „Les relations entre les partis politiques des Pays D׳Europe Centrale et Orientale et les Federation Europeenne de partis”, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2003.

„Toate partidele parlamentare au semnat strategia de aderare la UE”, Ziua, 22 iunie 1995.

„Extremiștii și guvernanții degradează imaginea țării”, în Dreptatea, 29 ianuarie 1993.

Cuvântarea Domnului Corneliu Coposu, Vestul, Anul LXI, Nr.9, 25 martie 1990

Surse Internet

UEDC/PPE, Documents archive

Cristina, STĂNCULESCU, Nathalie BRACK, Yann-Sven RITTELMEYER, Les élections européennes de 2009 : entre national et européen. Une analyse des campagnes électorales dans 22 Etats membres, Cahiers du CEVIPOL. 2009/3, (http://dev.ulb.ac.be/cevipol)

www.pntcd.ro

Ziarul de Iasi, PRM militează pentru Integrarea în UE (ttp://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/prm-militeaza-pentru-integrarea-in-ue~ni17ip)

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?